Upload
others
View
29
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
”Nu vă mândriţi cu predarea unui număr mare de cunoştinţe.
Stârniţi numai curiozitatea. Mulţumiţi-vă să deschideţi minţile, nu le supraîncărcaţi. Puneţi în ele scânteia”.
Anatole France
Ion Creangă este unul din marii clasici ai literaturii române, ` e un scriitor realist, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi. El a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi .
,,În Creangă trăiesc credinţele, crezurile, datinile, obiceiurile,
limba, poezia, morala, filosofia poporului” scria G.Ibrăileanu
Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care
îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un
substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În
acest sens, G.Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă
“poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială
expansiune”.
Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.Plecând de la
folclor, Creangă a reuşit să ridice proza românească pe culmi nebănuite.
Valorificând limba omului simplu, el o ridică la un nivel artistic neegalat,
dovedindu-se un artist profund original.
,,Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este
Homer al nostru.” (G. Ibraileanu)
Citind poveştile lui Ion Creangă , copiii cunosc numeroase figuri din
viaţa satului: oameni buni şi răi , harnici şi leneşi , cinstiţi şi necinstiţi ,
optimişti , veseli , glumeţi ,toţi hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună .
Cu eroii lui Creangă, copiii fac cunoştinţă încă din fragedă pruncie, când fie părinţii, fie bunicii îi introduc în minunata lume a basmelor,povestindu- le despre păţania celor trei iezi neascultători, despre păcălirea ursului de cumătra vulpe şi despre multe alte personaje.
Pentru elevii de vârstă şcolară mică este timpul de a intra, prin efort propriu, în relaţii cu eroii creaţi de literatura de specialitate. De mare ajutor pentru elevi în această perioadă a şcolarităţii sunt acele metode activ - participative care pot fi capabile să mobilizeze energiile elevului, să-l facă să urmărească cu interes şi curiozitate lecţia, să-i câştige adeziunea logică şi afectivă faţă de cele nou învăţate, care-l determină să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria, etc .
Metodele moderne ajută elevul să caute, să cercete-ze, să
găsească singur sau în grup cunoştinţele pe care urmează să şi le
însuşească, să afle soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele,
să ajungă la reconstituiri şi resistematizări de cunoştinţe. Sunt
metode care îl învaţă pe elev să înveţe să lucreze independent şi
în grup. În continuare vă voi oferi câteva exemple din
experienţa mea de dascăl, în ideea de a face, nu mai
mult sau mai bine, poate mai ingenios, mai durabil,
mai aproape de doleanţele şi posibilităţile reale de
acţiune ale elevilor noştri.
Metodele moderne ajută elevul să caute, să cerceteze, să găsească singur sau în grup cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească, să afle soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele, să ajungă la reconstituiri şi resistematizări de cunoştinţe. Sunt metode care îl învaţă pe elev să înveţe să lucreze independent şi în grup. În continuare vă voi oferi câteva exemple din experienţa mea de dascăl, în ideea de a face, nu mai mult sau mai bine, poate mai ingenios, mai durabil, mai aproape de doleanţele şi posibilităţile reale de acţiune ale elevilor noştri.
Explozia stelară - ,,La cireşe”
1. Unde era dus vărul Ion?
2. Unde îndesa cireşele?
3. Unde sare din cireş?
1. Când fură cireşe?
2. Când scapă Nică de mătuşa Mărioara?
3. Când este chemat tata la poartă?
1.Ce o întreabă pe mătuşa Mărioara?
2. Ce face Nică după ce- şi ia rămas bun?
3. Ce pedeapsă primeşte ?
1. De ce se duce Nică la moş Vasile?
2. De ce nu coboară din cireş?
3. De cine îi era ruşine ?
1. Cine era fratele tatei?
2. Cine era mătuşa lui Nică?
3. Cine îl obligă pe tatăl lui Nică să plătească stricăciunea?
La cireşe
Cubul– ,,Fata babei şi fata moşneagului”
Fata babei şi
fata
moşneagului
analizează
descrie
argumen-
tează
aplică
compară
asociază
fata moşului
şi fata babei
hărnicia celor
două fete
comportamentul tău cu
cel al fetei moşului
modul cum s-a comportat fata
babei la Sf. Vineri
interpretează rolul căţeluşei
şi al cuptorului
bunătatea şi hărnicia sunt
mereu răsplătite
Ciorchinele
Năzdrăvăniil
e lui Nică
fuge la
scăldat
smântâneşte
oalele
se umple de
râie dărâmă casa
Irinucăi
prinde muşte cu
ceaslovul
pune poşte la
tălpi
imită popa în
zilele de iarnă
fură pupăza umblă cu plugul
fură cireşe
Diagrama Wenn
La cireşe
* Personaje:mătuşa
Mărioara, tata, vornicul
şi paznicul satului
* Locul întâmplării:
grădina lui moş Vasile
* Momentul acţiunii:
Duminica Mare
* Încheiere: Nică este
pedepsit
* anotimpul: vara
* Nică: personaj
principal în cele
două poveşti
* locul de
desfăşurare: satul
Humuleşti
- autor comun: Ion
Creangă
La scăldat
* Personaje: mama,fetele
* Locul întâmplării: râul
Ozana
* Momentul acţiunii: Sf.
Ilie
* Încheiere: Nică este
iertat
Diamantul
,,Fata babei şi fata moşneagului”
Fata
babei
meritat Fata
rea leneşă
ca o scorpie
opăreşte stă minte
este pedep-
sită
Pălăriile gânditoare-,,Pupăza din tei”
Pălăria albă - povestitorul
Prezintă date despre viaţa şi opera lui Ion
Creangă.
Despre ce este vorba în text?
Care sunt personajele?
Pălăria roşie - psihologul
Răspundeţi la următoarele întrebări:
Ce sentimente nutreşte Nică faţă de
pupăză?
Ce v- a plăcut cel mai mult din acest text?
Cum trebuie să ne comportăm cu păsările
din natură?
Pălăria galbenă - optimistul
Ce a vrut să facă Nică cu pupăza în
iarmaroc?
Încercaţi să fiţi apărătorul lui Nică.
Ce învăţăm de la fiecare personaj al
textului?
Pălăria albastră - moderatorul
Prezentaţi alte două întâmplări din
copilăria lui Ion Creangă.
Adresaţi copiilor trei întrebări să
vedeţi dacă au înţeles textul
studiat.
Pălăria verde - gânditorul
Închipuiţi - vă că sunteţi Nică. Cum v- aţi fi
comportat dacă eraţi în situaţia lui?
Găsiti un alt final povestirii.
Pălăria neagră - criticul
De ce era supărat Nică?
Prezintă greşelile copilului.
Ce nu ţi- a plăcut în această poveste?
R. A. I.
,,Umblatul cu plugul”
* Ce- l roagă Nică pe tatăl său?
* Ce fură băiatul de- acasă?
* Când pornesc copiii cu plugul?
* Pe cine urează prima dată?
* Ce făcea preotul?
* De ce fel de primire au avut parte?
* Cum îl boscorodesc copiii pe popă?
* În ce parte a satului ajung după ce sunt alungaţi de popă?
* Cum sunt primiţi la Vasile- Aniţei?
* Ce fel de urătură fac la casa acestuia?
* Cu ce- i fugăreşte nevasta?
* Ce jurământ îşi fac băieţii?
* Cum se despart unul de altul?