UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE,

ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE BRAŞOV

DREPTUL CONCURENŢEI

Fişe de sinteză. Întrebări şi răspunsuri

LECT. UNIV. DR. ŞERBAN-CERNAT CLAUDIA

BRAŞOV 2017

1

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE Pag. 2FIŞA 1. Concurenţa-origini, caracteristici, funcţii Pag. 3FIŞA 2. Dreptul concurenţei- definiţie, obiect, caractere juridice Pag. 6FIŞA 3. Piaţa relevantă. Clasificarea concurenţei Pag. 9FIŞA 4. Autoritatea de concurenţă – Consiliul Concurenţei Pag. 14FIŞA 5. Abuzul de poziţie dominantă Pag. 18FIŞA 6. Concentrările economice Pag. 22FIŞA 7. Ajutoarele de stat Pag. 26FIŞA 8. Concurenţa neloială pe piaţa internă Pag. 32FIŞA 9. Concurenţa neloială pe piaţa internaţională Pag. 42FIŞA 10. Răspunderea juridică pentru concurenţă neloială Pag. 46MODEL DE SUBIECTE Pag. 54BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ Pag. 57

2

Cuvânt înainte

Acest tip de curs universitar, un pic atipic, este destinat în principal studenţilorfacultăţilor de ştiinţe juridice dar şi celor ai facultăţilor de ştiinţe economice interesaţi demanifestarea şi dimensiunea juridică a fenomenului concurenţei, cu atât mai mult cu cât,dreptul concurenţei, ramură de drept nouă, se află în continuă evoluţie, racordată tot maimult la reforma realizată în domeniu la nivel comunitar.

Disciplină complexă care cuprinde şi elemente din dreptul financiar-fiscal, dreptulproprietăţii intelectuale, dreptul comercial, dreptul comerţului internaţional, dreptulasigurărilor, dreptul transporturilor etc., dreptul concurenţei se află într-o continuă formare şicristalizare atât din punct de vedere teoretic cât şi al practicii judiciare şi administrative (aConsiliului Concurenţei).

Având în vedere că atât examenele parţiale cât şi examenul final la aceastădisciplină se susţin oral, pentru o mai mare accesibilitate la însuşirea materiei, am ales caacest curs să fie prezentat sub forma de fişe sintetice, întrebări şi răspunsuri.

În speranţa că această abordare a disciplinei Dreptul concurenţei, vă va fi de unreal folos atât pentru examenele pe care le aveţi de susţinut cât şi în prcaticarea profesieiDvs. viitoare, nu-mi rămâne decât să vă doresc:

MULT SUCCES !

Lect.univ.dr. Şerban Cernat Claudia

3

FIŞA 1.CONCURENŢA- ORIGINI, CARACTERISTICI, FUNCŢII

1. CONCURENŢA-DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Noţiunea de concurenţă este folosită în toate relaţiile sociale. Această noţiune provine dinlimba latină, de la termenul concurrere care înseamnă a se înfrunta.

Din perspectivă istorică, competiţia a fost întotdeauna un factor care a stimulat comerţul.Evoluţia vieţii statale s-a concretizat, printre altele, în reguli convenţionale sau legale

destinate producţiei de mărfuri şi servicii şi transferului acestor activităţi către beneficiari. Oanumită preocupare din partea comercianţilor şi a autorităţilor pentru instituirea unor reguliimperative care să guverneze activitatea de comerţ şi competiţia datează din perioada medievală.Concurenţa, în adevăratul ei sens, apare odată cu înlăturarea tuturor obstacolelor politice,economice şi sociale din calea libertăţii comerţului.

În contextul dezvoltării politice, economice şi sociale, competiţia s-a extins în spaţiuleuropean, devenind astăzi un obiectiv principal al politicii comunitare

În sensul larg al accepţiunii, prin concurenţa se înţelege confruntarea dintre agenţiieconomici cu activităţi identice sau similare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentrucâştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.

În literatura juridică, ea este definită ca fiind rivalitatea sau lupta desfăşurată cu mijloaceeconomice între comercianţi sau industriaşi pentru cucerirea pieţei, producerea şi desfacereaunor produse, atragerea şi menţinerea clientelei şi obţinerea de beneficii.

Într-o altă definiţie, mai simplificată, este considerată o luptă adesea acerbă între agenţiieconomici care exercită aceeaşi activitate sau o activitate similară pentru dobândirea, menţinereaşi extinderea clientelei.

Diversificarea conţinutului noţiunii de concurenţă a condus la formarea unei ramuri dedrept distincte: dreptul concurenţei.

În literatura de specialitate, dreptului concurenţei îi sunt atribuite două accepţiunidiferite1:

în sens larg, prin dreptul concurenţei se înţelege ansamblul normelor juridice carereglementează raporturile privind reprimarea concurenţei neloiale şi restricţiileimpuse concurenţei.

în sens restrâns, acest drept se restrânge la raporturile juridice privind combatereaconcurenţei neloiale.

Concurenţa comercială constituie instituţia juridică fundamentală a dreptului concurenţei.Ca parte integrantă a realităţii economico-juridice, aceasta este influenţată permanent de

politica comercială internaţională.Politica de concurenţă urmăreşte să creeze pieţe cu concurenţă loială şi să prevină

formarea monopolurilor care îşi impun preţurile în detrimentul consumatorilor. Conlucrarea înacest domeniu se realizează prin Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia pentruCooperare şi Dezvoltare Economică, dar şi prin acorduri multilaterale sau bilaterale. ÎnRaportul său anual, Organizaţia Mondială a Comerţului abordează problematica concurenţei

1 Lucia Irinescu, Dreptul concurenţei şi al concumatorilor, Facultatea “Al. Ioan Cuza” Iaşi, 2011, p.15

4

prin prisma interdependenţei cu structura pieţei, raporturile economice, sursele şi costurileconcurenţei imperfecte, aspecte legate de relaţiile comerciale internaţionale.

Punctul de vedere al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică s-aconcretizat într-o definiţie potrivit căreia concurenţa se înfăţişează ca “o situaţie de pe o piaţă, încare firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor,în scopul de a atinge un obiectiv economic, care constă în profituri, vânzări şi împărţirea pieţei”.

. Concurenţa, din punct de vedere economic, într-o anumită viziune doctrinară,reprezintă confruntarea deschisă, competiţia dintre agenţii economici vânzători-ofertanţi, înscopul atragerii de partea lor a clientelei (cumpărători-solicitanţi). Această confruntare pune înevidenţă, totodată comportamentul specific, interesat al subiectelor raporturilor concurenţiale,comportament ce se materializează în mod diferit, în funcţie de cadrul concurenţial şi despecificul diverselor pieţe2. Deci, din punct de vedere economic, noţiunea de concurenţă esteanalizată fie ca o relaţie întreoperatorii economici, fie ca şi comportament concurenţial sau ca o situaţie caracteristicămediului de afaceri (mediu concurenţial).

În concepţia altor economişti concurenţa reprezintă un comportament specific interesatal unor subiecţi de proprietate care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperareşi confruntare cu ceilalţi. Ea este o manifestare a liberei iniţiative.3

Concurenţa derivă din comportamentul operatorilor economici pe o anumită piaţă, bazatpe un interes personal, concretizat în obţinerea de avantaje concurenţiale în raport cu rivalii,referitoare la cota de piaţa, dominaţie prin costuri, inovaţie, fidelizarea clientelei.

Efectul benefic este recepţionat, în final, de către consumatori. Ei se pot bucura dediversitatea şi calitatea bunurilor şi a serviciilor, de preţul relativ scăzut de obţinere, decreativitatea operatorilor economici.

Concurenţa poate fi caracterizată şi ca o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreiavânzătorii şi cumpărătorii urmăresc să obţină o poziţie cât mai bună pe piaţa caracteristică,printr-o serie de metode, mijloace şi acţiuni având ca obiectiv testarea şi tatonarea forţelor pieţii.

Principalele căi pe care se poate desfăşura lupta de concurenţă sunt grupate în douăcategorii:

căi economice (ex: reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenţilor,diminuarea preţurilor de vânzare, acordarea unor facilităţi consumatorilor etc.)

căi extraeconomice (ex: sponsorizarea unor acţiuni sociale de interes local saunaţional, specularea situaţiilor critice cum ar fi: crize, războaie etc.)

După cum mijloacele utilizate sunt legale sau ilegale, concurenţa, ca şi fenomeneconomic, poate fi încadrată în categoria concurenţei loiale sau în cea a concurenţei neloiale4.Concurenţa loială- se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către vânzători a unor adin căile mai sus exemplificate, în condiţiile accesului liber pe piaţă şi ale deplinei posibilităţi decunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor cumpărător-vânzător.Concurenţa neloială- constă în acordarea unor stimulente deosebite clienţilor, precum şi înutilizarea anumitor mijloace extraeconomice de pătrundere şi menţinere pe piaţă.

2 Titus Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, p.83 D. Ciucur, I. Gavrilă şi C. Popescu, Economie, Manual universitar, Ediţia a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2001,p2604 A se vedea ptr detalii Titus Prescure, op.cit, p.9

5

3. FUNCŢIILE CONCURENŢEICele mai importante funcţii ale concurenţei sunt considerate a fi următoarele:a) stimulează progresul general şi deschide perspective de profituri convenabile pentru toţi

participanţii, favorizându-i pe cei abili şi eliminându-i pe cei care nu au mobilitatea necesarăde adaptare la noile cerinţe

b) contribuie la reducerea preţurilor de vânzarec) influenţează în mod pozitiv psihicul agenţilor economici competitori, în sensul că un mediu

concurenţial imparţial este de natură să stimuleze creativitatea şi preocuparea continuă decreştere a eficienţei întregii activităţi, de maximizare a profiturilor, dar şi de satisfacere maibună a nevoilor de consum

4.FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONCURENŢA

Factorii care influenţează în mod direct tipurile şi modul de manifestare a concurenţei pot fi:a) numărul şi puterea economică a participanţilor la afacerib) gradul de diferenţiere a bunului care satisface o anumită nevoie umanăc) facilităţile acordate sau restricţiile ridicate în calea celor care intenţionează să intre într-o

ramură, pe o anumită piaţăd) gradul de transparenţă a pieţiie) raportul dintre ofertă şi cererea de bunurif) complexitatea şi funcţionalitatea reţelei pieţelor într-o ţară sau altag) conjunctura politică internă sau internaţională

În contextul internaţionalizării relaţiilor comerciale, concurenţa a dobândit noidimensiuni. Competitivitatea economiilor naţionale, bazată pe creştere economică, nu se poaterealiza decât prin favorizarea procesului concurenţial. Acest obiectiv poate fi atins prin stabilireaunor principii solide privind protecţia concurenţei, în temeiul cărora să fie sancţionatecomportamentele care reprezintă un risc ridicat pentru prejudicierea consumatorilor. Aşa seexplică şi faptul că la nivel comunitar reglementarea concurenţei a evoluat de la a fi consideratăun instrument regulator al pieţei la a deveni un obiectiv al integrării.

INTREBĂRI1. Accepţiunile conceptului de „concurenţă”2. Care sunt principalele căi prin care se poate desfăşura lupta de concurenţă3. Care sunt cele mai importante funcţii ale concurenţei4. Care sunt factorii care influenţează în mod direct tipurile şi modul de manifestare a

concurenţei

6

FIŞA 2.DREPTUL CONCURENŢEI- DEFINIŢIE, OBIECT,CARACTERE JURIDICE

1.ORIGINILE DREPTULUI CONCURENŢEI

Originile dreptului concurenţei sunt înscrise virtual în principiul libertărţii comerţului şiindustriei, care este un principiu general ale cărui consecinţe tehnice se dedublează în alte douăprincipii: libertatea de a intreprinde şi libertatea de exploatare. Aceste două libertăţi suntpurtătoare ale unei a treia libertăţi, şi anume libertatea concurenţei.5

Libertatea comerţului şi industriei- orice persoană este liberă să practice orice negoţ sau săexercite indiferent ce profesiune, artă sau meserie pe care o consideră de cuviinţă, cu condiţiasă se supună regulamentelor emise de autorităţile competente din domeniul respectiv;

Libertatea de a intreprinde- orice comerciant sau alt profesionist poate să desfăşoare, înprincipiu orice activitate pe care o doreşte.

Libertatea de exploatare- orice comerciant sau alt profesionist poate să-şi aleagă mijloacelepe care le consideră că-i vor asigura succesul intreprinderii sale, atât în ceea ce priveşteorganizarea internă a acesteia, cât şi în raporturile externe cu concurenţii şi clientela sa.

Libertatea concurenţei- libertatea competiţiei între intreprinderile care oferă, pe o piaţădeterminată, produse sau servicii prin care se tinde a fi satisfăcute nevoi identice sau similare.Istoria dreptului concurentei este strict legată de istoria dreptului comercial, pentru că nu sepoate vorbi de un drept al concurenţei în afara unor relaţii de drept economic, în general şi dedrept comercial, în special.Dreptul concurenţei în sens larg este constituit din două ansambluri de reguli de inspiraţie

foarte diferită: primele, care constituie dreptul concurenţei în sens restâns, au o apariţie relativrecentă şi exprimă gradul de intervenţionism al statului în materie comercială, celelalte, deinspiraţie clasică, se preocupă mai mult de relaţiile bilaterale decât de organizarea de ansamblu,şi îşi au baza în mecanismele dreptului şi procedurii civile6.

Deci se poate vorbi de două nivele de reglementare: un drept semipublic al concurenţei şi undrept privat al concurenţei.

2.DEFINIŢIA DREPTULUI CONCURENŢEI

Dreptul concurenţei este o ramură de drept aflată în plin proces de formare şi structurare.Privit în ansamblul său, dreptul concurenţei are o vocaţie interdisciplinară, fiind influenţat, înmod precumpănitor, de mecanismele economiei de piaţă.

In ceea ce priveşte conceptul dreptului concurenţei, în doctrină există două categorii deconcepţii şi anume: o concepţie extensivă şi una restrictivă.

5 Pentru detalii Giorgiu Coman, Evoluţia dreptului concurenţei, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p.p.1-226 Giorgiu Coman, op.cit., p.26

7

în concepţia extensivă, dreptul concurenţei comerciale reprezintă un ansamblu de normejuridice care reglementează lupta dintre agenţii economici în scopul atragerii şi menţineriiclientelei.

în concepţia restrictivă, dreptul concurenţei comerciale este privit prin prisma a douăcategorii de interpretări: monistă şi dualistă.

o în interpretarea monistă, dreptul concurenţei are ca obiect un ansamblu de regulicare fie reprimă practicile monopoliste, fie reprimă exerciţiul abuziv al libertăţilorde care beneficiază agenţii economici în lupta pentru atragerea şi menţinereaclientelei.

o în interpretarea dualistă, dreptul concurenţei are ca obiect atât reglemetărileantimonopoliste, cât şi cele care combat actele de concurenţă neloială.

Interpretarea dualistă este cea mai acceptată opinie doctrinară, întrucât permitedelimitarea obiectului dreptului concurenţei de cel al altor ramuri de drept.

Dreptul concurenţei este deci acea ramură de drept formată dintr-un ansamblu denorme juridice destinate să asigure, pe piaţa internă şi internaţională, existenţa şi exerciţiulnormal al competiţiei dintre profesionişti.7

3. OBIECTUL DE REGLEMENTARE ŞI CARACTERELE JURIDICE

Obiectul de reglementareDreptul concurenţei are ca obiect de reglementare, pe de o parte, prevenirea practicilor

monopoliste, iar pe de altă parte, sancţionarea actelor şi faptelor de concurenţă neloială, caredistorsionează mediul concurenţial.

Prin prisma obiectului de reglementare, dreptul concurenţei îndeplineşte două funcţiifundamentale : de a preveni practicile anticoncurenţiale şi neloiale ; de a reprima încălcarea concurenţei libere şi licite.

Caractere juridiceDreptul concurenţei se evidenţiază în sistemul de drept prin mai multe caracteristici:a) caracterul subiectiv – dreptul concurenţei reglementează comportamentul profesioniştilor,,care, prin natura lui, este unul subiectiv. De asemenea, reprimarea actelor şi faptelor caredistorsionează concurenţa reprezintă voinţa autorităţilor care veghează asupra menţineriiechlibrului concurenţial ;b) caracterul economic – un mediu concurenţial normal este un barometru al funcţionăriieconomiei de piaţă ; dreptul concurenţei reprezintă un factor de dinamism economic, prinintermediul lui, profesioniştii fiind stimulaţi să ofere consumatorilor produse/servicii calitative,la un preţ cât mai scăzut. Totodată, dreptul concurenţei utilizează o serie de concepte şi teoriieconomice, cum ar fi: piaţă relevantă, monopol, oligopol, concurenţă perfectă, concurenţăimperfectă, etc.;c) caracterul evolutiv – dreptul concurenţei, cu preponderenţă faţă de alte ramuri de drept, esteîn plin proces de formare, întrucât şi economia de piaţă, ca premisă pentru existenţa concurenţei,este în curs de trecere spre economie funcţională;

7 Lucia Irinescu, Dreptul concurenţei şi al concumatorilor, Facultatea “Al. Ioan Cuza” Iaşi, 2011, p.6

8

d) caracterul compozit - dreptul concurenţei conţine norme de drept material şi norme de dreptprocesual, specifice altor ramuri de drept: drept comercial, drept administrativ, drept penal,dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul consumatorilor, etc.8;

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt originile dreptului concurenţei2. Prezentaţi câteva din multiplele definiţii date dreptului concurenţei în literatura de

specialitate3. Prezentaţi caracterele juridice ale dreptului concurenţei

8 A se vedea Lucia Irinescu, op.cit, pp 7-8

9

FIŞA 3. PIAŢA RELEVANTĂ. CLASIFICAREA CONCURENŢEI

1.PIAŢA RELEVANTĂ

În accepţiunea Comisiei Europene, piaţa relevantă a produselor cuprinde toate aceleproduse şi/sau servicii considerate interschimbabile sau substituibile de către consumator,datorită caracteristicilor produselor, a preţurilor şi a utilizării căreia acestea îi sunt destinate.

Prin urmare, delimitarea pieţei relevante se realizează în funcţie de cerere şi ofertă, preţ şiutilizarea produsului. Astfel, putem identifica o serie de pieţe ale produsului (de exemplu, piaţaautomobilelor, piaţa produselor cosmetice, piaţa electronicii, piaţa tutunului) sau ale serviciilor(de exemplu, piaţa transporturilor aeriene, piaţa transporturilor rutiere, piaţa serviciilor detelecomunicaţii, piaţa asigurărilor)9.

Pentru a defini piaţa relevantă a produsului autoritatea de concurenţă are în vedere oserie de elemente de fapt: caracteristicile produsului (pentru a fi considerate substituibile sau interschimbabile de

către consumator, produsele şi serviciile unui comerciant nu trebuie să fie identice dinpunct de vedere al caracteristicilor fizice şi funcţionale sau al calităţii cu cele aleconcurenţilor, ci trebuie să reprezinte o alternativă demnă de luat în seamă de cătreconsumator atunci când face o alegere în scopul satisfacerii nevoilor sale;

date şi informaţii privind substituţia produsului în trecutul apropiat; studii econometrice privind estimarea elasticităţii cererii unui produs; punctele de vedere ale clienţilor şi consumatorilor; preferinţele consumatorilor - sunt utilizate informaţii referitoare la obiceiurile de consum

şi comportamentul de cumpărare al consumatorilor barierele şi costurile asociate unui transfer al cererii către produse potenţial substituibile, cum ar fi: bariere de reglementare sau alte forme de intervenţie ale statului, investiţii specifice în procesul de producţie, în capitalul uman, cheltuieli aferente

cumpărării de noi utilaje; discriminarea prin preţ este o practică prin care acelaşi produs, obţinut prin aceleaşi

costuri de producţie, este vândut la preţuri diferite unor consumatori diferiţi; lanţurile de substituţie, atunci când produsele nu sunt substituibile în mod direct.

Piaţa geograficăPiaţa geografică se determină pe baza unor indicii generale privind cotele de piaţă

deţinute de părţi şi de concurenţii lor, precum şi pe baza unei analize preliminare a modului destabilire a preţurilor şi a diferenţelor de preţ. Piaţa geografică nu se suprapune în mod obligatoriucu unităţile administrativ-teritoriale.

Definirea pieţei geografice se face având în vedere o serie de elemente de fapt precum: date şi informaţii anterioare referitoare la reorientarea comenzilor către alte zone, în

sensul că anumite variaţii de preţ între diferite zone au determinat reacţii din parteaclienţilor;

9 Lucia Irinescu, op.cit., p.20

10

natura cererii pentru produsul relevant, loialitatea faţă de mărcile naţionale sau locale,cultura şi stilul de viaţă, necesitatea unei prezenţe locale;

punctele de vedere ale clienţilor şi ale concurenţilor; analiza comportamentului de cumpărare al clienţilor; fluxurile comerciale; barierele şi costurile de transfer asociate reorientării comenzilor către alţi operatori

economici situaţi în alte zone.Piaţa geografică relevantă poate avea o dimensiune locală, naţională sau comunitară.

2. CLASIFICAREA CONCURENŢEI

Există o serie de factori în funcţie de care se conturează mai multe forme de concurenţăpe o piaţă şi anume: numărul şi puterea economică a participanţilor la tranzacţii, gradul dediferenţiere al bunurilor, facilităţile acordate sau barierele la intrarea pe piaţă, raportul dintrecererea şi oferta de bunuri, complexitatea şi funcţionalitatea reţelei de pieţe dintr-o ţară sau alta şiconjunctura politică internă şi internaţională.

Atunci când relaţia de concurenţă se desfăşoară între operatori economici care realizeazăacelaşi produs, concurenţa poate să fie directă, sau indirectă.

concurenţa este directă atunci când se intervine între comercianţi care oferă aceleaşiproduse şi se adresează aceleaşi clientele.

concurenţa este indirectă dacă apare între comercianţi care oferă produse diferite, darse

adresează aceloraşi consumatori.În raport de mijloacele folosite, concurenţa poate îmbrăca două forme: concurenţă

loială, considerată licită şi concurenţă neloială, considerată ilicită.Concurenţa loială se caracterizează prin utilizarea armelor albe în lupta concurenţială, în

timp ce concurenţa neloială presupune recurgerea la mijloace incorecte pentru a câştigacompetiţia.

Doctrina delimitează adesea concurenţa neloială de concurenţa interzisă sau ilicită. Eapoate fi interzisă prin lege sau convenţia părţilor. Concurenţa interzisă presupune săvârşirea unuiact fără drept, în timp ce în situaţia celei neloiale exercitarea dreptului depăşeşte limitele legale.

Concurenţa ideală, spre care se tinde, ar trebui să fie una perfectă, caracterizată prinreguli foarte stricte, care să asigure un cadru economic şi juridic egal pentru toţi operatoriieconomici.10

Concurenţa eficientă se caracterizează prin trei trăsături definitorii, şi anume: existenţa unei pieţe deschise, care să permită accesul egal tuturor operatorilor

economici; stabilirea, în mod independent de către fiecare participant la relaţiile comerciale a

propriei politici în raport cu ceilalţi concurenţi şi cu consumatorii; libertatea consumatorilor în alegerea furnizorului şi a mărfurilor dorite.

10 Curtea Europeană de Justiţie a apreciat că art. 105 TFUE (ex-art. 85 TCE) face referire la concurenţa eficientă,practicabilă, funcţională, suficientă sau workable competition, adică acel nivel de concurenţă necesar pentru a firespectate exigenţele fundamentale şi pentru a fi atinse obiectivele Tratatului (Hotărârea din 25 octombrie 1977,Cauza C 26/76, Metro SB-Großmärkte GmbH & Co. KG -Comisia).

11

Atingerea unei concurenţe eficiente pe o piaţă relevantă conduce la eliminareaoperatorilor economici care oferă consumatorilor mai puţin în ceea ce priveşte calitatea,varietatea şi preţul produselor sau serviciilor oferite.

Concurenţa loialăConcurenţa loială constituie o garanţie a funcţionării pieţei în condiţiile aplicării legii

cererii şi ofertei. Concurenţa loială poate fi pură şi perfectă sau imperfectă.

A.Concurenţa pură şi perfectăConcurenţa pură şi perfectă reprezintă modelul ideal pentru orice economie de piaţă.Teoretizarea concurenţei pure şi perfecte îşi are originea în şcoala neoclasică

tradiţională, care a conceput-o pe baza a cinci trăsături distincte:1. atomicitatea pieţei, caracterizată prin existenţa unui număr mare de vânzători şi

cumpărători, care nu pot influenţa preţul produselor;2. omogenitatea produselor înseamnă că din punct de vedere calitativ acestea sunt

identice, iar decizia de cumpărare nu poate fi influenţată;3. libertatea de a acţiona, în sensul că pe piaţă nu există bariere, de orice natură

(financiară, legală, tehnică, strategică) care să blocheze accesul sau abandonarea uneipieţe;

4. transparenţa perfectă a pieţei, care presupune ca fiecare participant să aibă acces latoate informaţiile referitoare la cerere, ofertă, preţ, caracteristicile şi calitatea produsului,care îi pot influenţa opţiunea;

5. mobilitatea perfectă a bunurilor şi a factorilor de producţie, astfel încât acestea să seadapteze noilor cerinţe ale pieţei.

Concurenţa perfectă constituie modelul ideal al economiei celei mai eficiente. Atunci când unasau mai multe cerinţe nu sunt îndeplinite, ea devine imperfectă.

B.Concurenţa imperfectăConcurenţa pe piaţă este imperfectă atunci când cel puţin una dintre regulile concurenţei

pure şi perfecte nu este verificată. Participanţii pot influenţa, în mod individual , raportul dintrecererea şi oferta de mărfuri şi nivelul preţului.

În funcţie de numărul şi forţa economică a operatorilor economici producători şiconsumatori, piaţa cu concurenţa imperfectă poate să existe în una dintre următoarele forme:monopol, oligopol şi concurenţă monopolistică.11

Monopolul se caracterizează prin existenţa pe o piaţă a unui singur producător alunuianumit produs. O altă trăsătură este lipsa substituenţilor pentru produsul respectiv. Într-oastfel de situaţie, jocul concurenţial este distorsionat, întrucât preţul produsului este fixat defirma producătoare, şi nu ca urmare a cererii şi ofertei. Consumatorii sunt obligaţi să cumpereprodusul oferit de monopolist, în lipsa altei opţiuni. Preţul de monopol este mai mare decât celpracticat pe pieţele pe care există concurenţă.

Totuşi, a fost avansat un argument care militează pentru susţinerea monopulului şi anumecă acesta poate conduce la profituri mari, care, la rândul lor, constituie o bază pentru inovaţii.

11 Lucia Irinescu, op.cit., p.25

12

Legislaţiile tratează diferit monopolul în funcţie de cota de piaţă pe care o deţine unoperator economic, în economiile moderne monopolurile fiind cazuri foarte rare. Cartelul este oorganizaţie de tip monopol.

Monopsonul (monopolul cumpărătorului), reprezintă situaţia de pe piaţă generată deexistenţa unui cumpărător unic şi a unui număr mare de producători. Cumpărătorul este cel carefixează volumul producţiei şi preţul de vânzare, monopsonul conducând la scăderea preţuluiplătit producătorilor.

Oligopolul este o structură de piaţă intermediară, controlată de un număr mic deproducători şi cumpărători. Caracteristica fundamentală a pieţei de oligopol este interdependenţaacţiunilor diferiţilor producători, în sensul că preţurile, cantitatea de produse oferite şi profitulunui producător depind de reacţiile celorlalţi producători.

Maximizarea profitului pe piaţa de oligopol este bazată fie pe omogenitatea produsului şiconcurenţa prin preţ, fie pe adoptarea unei strategii de diferenţiere a produsului şi concurenţă înafara preţului, prin anumite performanţe care privesc eficienţa în utilizare.

Concurenţa monopolistică se situează între concurenţa perfectă şi monopol. Aceasta secaracterizează prin existenţa unui număr mare de concurenţi, diferenţierea produsului, accesulliber pe piaţă şi capacitatea limitată de a influenţa preţurile.

Regulile întrecerii au menirea să stimuleze şi să vegheze la respectarea loialităţiiconcurenţei pe piaţă. O concurenţă care nu este reglementată şi monitorizată de către stat poateconduce la comportamente deviante din partea comercianţilor şi poate afecta intereseleconsumatorilor. Ocrotirea ei poate urma două căi: una preventivă şi alta sancţionatoare. Dinpăcate, controlul preventiv se dovedeşte ineficace de cele mai multe ori, singura soluţie fiindaplicarea sancţiunilor, intervenţia statului în jocul concurenţei fiind indispensabilă .

Concurenţa neloialăFoarte adesea concurenţa este falsificată, tulburată în funcţionarea sa normală fără ca

publicul să reacţioneze sau ca justiţia, în lipsa unei sesizări, să intervină. Dorinţa de a câştiga cuorice preţ împinge pe mulţi la metode de vânzare, procedee, comportamente dintre cele maidiscutabile, publicitate inexactă, tendenţioasă, piraterie, parazitism, deturnarea clientelei,coruperea angajaţilor. De la abilitate la înşelăciune mai este un singur pas şi aceasta provoacăadesea neloialitatea.

Prin urmare, dacă mijloacele folosite pentru a purta o astfel de bătălie se circumscriuuzanţelor cinstite, competiţia este una onestă, chiar dacă există învinşi. Per a contrario,recurgerea la metode frauduloase atrage sancţiuni.

Potrivit literaturii juridice, concurenţa neloială reprezintă o încălcare a obligaţiei derespectare a procedeelor oneste sau corecte în exercitarea unei activităţi comerciale sauindustriale.12

În ceea ce priveşte sancţionarea concurenţei neloiale, se disting două sisteme. Astfel,potrivit unui sistem se aplică dispoziţiile din dreptul comun prevăzute pentru delicte şi quasi-delicte.

Doctrinar, a fost remarcat faptul că putem vorbi de un drept al concurenţei neloiale, ca omaterie de-sine-stătătoare, desprins din dispoziţiile de drept comun privind răspunderea civilă.

Un alt sistem, care corespunde cerinţelor comerţului internaţional, include cazurile deconcurenţă neloială într-o lege specială.

12 A se vedea ptr. detalii Lucia Irinescu, op.cit., p.27

13

Actele de concurenţă neloială au fost reprimate, pentru prima oară, prin Convenţia de laParis pentru protecţia proprietăţii industriale din 1884. Potrivit art. 10 bis, alin. (2) al Convenţiei,constituie act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar practicilor cinstite în materieindustrială sau comercială.

Legiuitorul român a sancţionat concurenţa neloială pentru prima dată prin Legea din 18mai 1932. Aceasta nu definea concurenţa neloială, însă conţinea prevederi referitoare la confuzieşi falsele indicaţii de provenienţă, ca acte de concurenţă neloială.

În prezent, ea este reglementată în dreptul intern printr-o lege specială, şi anume Legeanr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În Legea nr. 11/1991 concurenţaneloială este definită ca fiind orice act sau fapt contrar bunei-credinţe şi uzanţelor cinstite înactivitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor şi de efectuarea prestărilor de servicii. 13

Observăm că pentru a se circumscrie în sfera licitului, dreptul la concurenţă trebuie să fieexercitat cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şia cerinţelor concurenţei loiale. Numai în aceste condiţii concurenţa este licită şi ocrotită de lege.Comportamentul participanţilor la raporturile comerciale trebuie să se întemeieze pe douăconcepte fundamentale şi anume buna-credinţă, pe de o parte, şi respectarea uzanţelor cinstite,pe de altă parte.

ÎNTREBĂRI

1. Care sunt elementele luate în considerare la definirea pieţii relevante a produselor/serviciilor2. Care sunt trăsăturile caracteristice concurenţei eficiente3. Care sunt cele cinci trăsături distincte ale concurenţei pure şi perfecte4. În ce forme poate să existe piaţa cu concurenţa imperfectă, în funcţie de numărul şi forţa

economică a operatorilor economici producători şi consumatori.5. Caracterizaţi succint concurenţa neloială

13 Art.1 din Legea nr.. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale

14

FIŞA 4. AUTORITATEA DE CONCURENŢĂ-CONSILIULCONCURENŢEI

1. GENERALITĂŢI

Consiliul Concurenţei urmăreşte protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unuimediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Consiliul Concurenţei este autoritatea naţională administrativă în domeniul concurenţeicare urmăreşte respectarea legislaţiei în acest domeniu concurenţei, iar în caz de încălcare, vaaplica sancţiunile prevăzute de lege, exercitând astfel forţa coercitivă a statului. Astfel, potrivitLegii 21/1996 privind concurenţa14, punerea în aplicare a acestui act normativ, precum şi aprevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este încredinţatăConsiliului Concurentei, ca autoritate administrativă autonomă, beneficiind de personalitatejuridică, investită în acest scop, în condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiilelegii respective15.

Consiliul Concurenţei are şi rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutoruluide stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii deajutor de stat, pe de altă parteonsiliului Concurenţei îi revine şi rolul de a reprezenta România înrelaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; de asemenea, este responsabil derelaţia cu instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şicooperează cu alte autorităţi de concurenţă.

Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale: unapreventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi unacorectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.

2. STRUCTURA CONSILIULUI CONCURENŢEI

Consiliul Concurenţei este un organ colegial, format din 7 membri: un preşedinte (a căruifuncţie este asimilată celei de ministru), 2 vicepreşedinţi (a căror funcţie este asimilată celei desecretar de stat) şi 4 consilieri de concurenţă (a căror funcţie este asimilată celei de subsecretarde stat).

Membrii Consiliului Concurentei sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele României,la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei estede 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuţii conformregulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Preşedintelui.

Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu exercitarea oricăreialte activităţi profesionale sau de consultanţă, cu participarea, directă ori prin persoane interpuse,la conducerea sau administrarea unor entităţi publice ori private sau cu deţinerea de funcţii ori de

14 Legea nr. 21/1996-Legea concurenţei, cu ultimele modificări aduse prin OUG nr. 31/2015, M.Of. 474 din 30iunie 201515 Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 astfel cum a fost modificată modificată şi republicată

15

demnităţi publice, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din învăţământul superior,cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică. Ei nu pot fi desemnaţi experţi sau arbitri nici depărţi şi nici de instanţa judecătorească sau de către o altă instituţie.

Membrii Consiliului Concurentei sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele României,la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei estede 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuţii conformregulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Preşedintelui.

Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu exercitarea oricăreialte activităţi profesionale sau de consultanţă, cu participarea, directă ori prin persoane interpuse,la conducerea sau administrarea unor entităţi publice ori private sau cu deţinerea de funcţii ori dedemnităţi publice, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din învăţământul superior,cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică. Ei nu pot fi desemnaţi experţi sau arbitri nici depărţi şi nici de instanţa judecătorească sau de către o altă instituţie.Membrii Consiliului Concurenţei şi inspectorii de concurenţă nu pot face parte din partide saualte formaţiuni politice.

3. FUNCŢIONAREA CONSILIULUI CONCURENŢEI

Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen şi încomisii. Fiecare comisie este formată din 2 consilieri de concurenţă în componenţa stabilită depreşedintele Consiliului Concurenţei, pentru fiecare caz în parte, şi este condusă de către unvicepreşedinte al Consiliului Concurenţei. Preşedintele Consiliului Concurenţei ordonăefectuarea de investigaţii şi desemnează raportorul pentru fiecare investigaţie.

Consiliul Concurenţei examinează în plen: rapoartele de investigaţie, cu eventualele obiecţii formulate la acestea, asupra măsurilor

de luat; autorizarea concentrărilor economice; punctele de vedere, recomandările şi avizele formulate în realizarea atribuţiilor prevăzute

de Legea concurenţei; proiectele de reglementări propuse spre adoptare; raportul anual al activităţii instituţiei, raportul anual privind ajutoarele de stat, precum şi

orice alte rapoarte privind concurenţa şi ajutoarele de stat.În formaţiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; în caz de partaj egal al

voturilor, soluţia votată de preşedinte prevalează.Structura organizatorică şi de personal a Consiliului Concurenţei, atribuţiile de conducere

şi de execuţie ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.În cadrul Consiliului Concurenţei funcţionează Colegiul Consultativ, un organism

neparmanent, format din 11 până la 17 reprezentanţi ai mediului universitar de concurenţă, aimediului de afaceri şi ai asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sau din alte persoane cuprestigiu în domeniul economic, juridic sau al concurenţei

4. ATRIBUŢIILE CONSILIULUI CONCURENŢEI

Consiliul Concurenţei adoptă regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia deciziişiformulează avize, face recomandări şi elaborează rapoarte.Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii stabilite prin din Legea nr. 21/1996:

16

efectuează, din oficiu sau la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, investigaţiileprivind practicile anticoncurenţiale şi concentrările economice ilegale

În acest sens, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie. Ei declanşează oprocedură de examinare preliminară, în cadrul căreia pot solicita întreprinderilor şi autorităţilor şiinstituţiilor administraţiei publice centrale şi locale toate documentele şi informaţiile care le suntnecesare.

ia deciziile prin care constată încălcarea prevederilor Legii concurenţei şi aplicăsancţiunile corespunzătoare, ia măsuri pentru restabilirea mediului concurenţial.Deciziile Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curteade Apel Bucureşti.

Consiliul Concurenţei poate retrage, prin decizie, beneficiul exceptării pentru înţelegerile,deciziile asociaţiilor de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuiadintre regulamentele europene de exceptare pe categorii, potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) dinRegulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003. Consiliul Concurenţei poate publica un raport cuprivire la rezultatele investigaţiei privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri îndiferite sectoare şi invită părţile interesate să formuleze observaţii. De asemenea, poate sesizaGuvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol şi propune acestuia adoptarea măsurilornecesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor constatate. Sesizează instanţele judecătoreştiasupra cazurilor în care acestea sunt competente potrivit Regulamentului nr. 1/2003.

se implică în elaborarea actelor normative privind protecţia mediului concurenţialConsiliul Concurenţei emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot aveaimpact anticoncurenţial şi propune modificarea actelor normative care au un asemenea efect.Astfel, urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul dereglementare al legii concurenţei şi asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusivmonitorizarea măsurilor dispuse şi a efectelor concentrărilor economice autorizate condiţionatprin decizii. Totodată, poate face recomandări de bună practică în diverse sectoare economice şiîndrumări privind diverse aspecte legate le aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei, avâd învedere practica Comisiei Europene, a instanţelor naţionale şi a celor de la nivelul UniuniiEuropene.

Consiliul Concurenţei reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi deexperienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil;.

Ca autoritate naţională de concurenţă, este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene,potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi cooperează cu alte autorităţi deconcurenţă.

Conform art. 81-83 din Legea nr. 11/1991 (modificată şi republicată), în scopul definirii şiimplementării politicilor publice în domeniul combaterii concurenţei neloiale, se constituieConsiliul interinstituţional în domeniul combaterii concurenţei neloiale, ca organismnepermanent, în următoarea componenţă:a) Ministerul Finanţelor Publice;b) autoritatea naţională de concurenţă;c) autoritatea responsabilă de protecţia drepturilor în domeniul audiovizualului;d) autoritatea naţională pentru protecţia consumatorilor;

17

e) autoritatea responsabilă de protecţia proprietăţii industriale;f) autoritatea responsabilă de protecţia drepturilor de autor şi a drepturilor conexe.

Consiliul interinstituţional în domeniul combaterii concurenţei neloiale va fi coordonat deMinisterul Finanţelor Publice. Consiliul Concurenţei va asigura secretariatul lucrărilor Consiliuluiinterinstituţional în domeniul combaterii concurenţei neloiale.

ÎNTREBĂRI

1. Care este structura Consiliului Concurenţei2. Cum funcţionează Consiliul Concurenţei3. Care sunt atribuţiile Consilului Europei

18

FIŞA 5. ABUZUL DE POZIŢIE DOMINANTĂ

1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene interzice abuzul de poziţiedominantă dar nu defineşte “poziţia dominantă”.

Conceptul de poziţie dominantă a fost definit de Curtea Europeană de Justiţie ca fiindo poziţie de putere economică de care se bucură un agent economic şi care îi permite săafecteze concurenţa pe o piaţă relevantă prin capacitatea pe care o are de a se comportaindependent de concurenţii şi cumpărătorii săi şi, în cele din urmă, faţă de consumatorii finaliai produsului respectiv. 16

Practica abuzului de poziţie dominantă poate fi caracterizată ca fiind o activitateconcurenţială unilaterală, spre deosebire de practicile reglementate de art. 101 din Tratat.Noţiunea de poziţie dominantă nu reprezintă altceva decât o transpunere pe plan juridic aconceptului economic de “putere de monopol” sau “putere de piaţă”.

Din interpretarea art. 102 din Tratat şi a dispoziţiilor Legii nr. 21/1996, putem deduce căpoziţia dominată poate aparţine unui singur operator economic sau mai multora. Distingem astfelîntre o dominaţie individuală şi una colectivă.

Dominaţia individuală aparţine unui singur operator economic, aflat de regulă, în situaţiede monopol, cea individuală fiind cel mai des întâlnită17.

Poziţia dominantă colectivă presupune ca operatorii economici vizaţi să constituie oentitate colectivă în raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi dedusă din similaritatea structuriicosturilor agenţilor economici dominanţi, transparenţa pieţei, preţuri fixe, bariere înalte laintrare, putere redusă de negociere din partea consumatorilor.18

În acest din ulră caz, criteriile dominării sunt dictate de finalitatea atribuită acestei reguli,adică controlul situaţiilor de piaţă oligopolice. Pentru a caracteriza o “poziţie dominantăcolectivă” şi a considera cumulativ părţile de piaţă ale diferitelor intreprinderi implicate, ComisiaEuropeană s-a referit la două tipuri de indicii: “indicii de structură” şi “indicii decomportament”.19

Cea mai bună definire a “abuzului de comportament” se consideră a fi cea adoptată degrupul de experţi consultat de Comisia Europeană cu ocazia elaborării memorandumului din1965 cu privire la “concentrare”, şi anume că:”există exploatare abuzivă a unei poziţiidominante atunci când deţinătorul acestei poziţii utilizează posibilităţile care decurg dinconcentrare pentru a obţine avantaje pe care nu le-ar obţine în caz de concurenţă practicabilăşi suficient de eficace.”20

Cu privire la abuzul de poziţie dominantă, Comisia Europeană a emis un documentintitulat Orientări privind priorităţile Comisiei în aplicarea art. 82 din Tratatul CE la practicilede excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante. Scopul elaborării acestui document constă

16 A se vedea şi Giorgiu Coman, op.cit. p.p.250-25117 Pentru detalii a se vedea Giorgiu Coman, op.cit. p.p.251-25818 Pentru detalii a se vedea şi T.P.I.C.E, hotărârea din 7 ocotmbrie 1999, în cauza Irish Sugar c. Comisiei, înContracts, concurrence, consommation, nr. 28/2000, cu observaţii de Poillot-Peruzzetto, precum şi Giorgiu Coman,op.cit. p.p.258-26519 A se vedea: Comisia Europeană, decizia din 7 decembrie 1988, în cauza Verre plat, în J.O.C.E.L. 33 din 4februarie 1989; C.J.C.E, decizia din 5 ocotmbrie 1988, în cauza Alsatel c.S.A.Novasam, în Recueil....,1988,598720 A se vedea pentru detalii Giorgiu Coman, op.cit. p.260

19

în interzicerea abuzurilor comise de o întreprindere care deţine o poziţie dominantă. În acestsens, Comisia Europeană îşi va orienta acţiunea pentru a se asigura că pieţele funcţionează înmod corespunzător, iar consumatorii beneficiază de pe urma eficienţei şi productivităţiiconcurenţei efective între întreprinderi.

Dispoziţiile referitoare la abuzul de poziţie dominantă cuprinse în Legea nr. 21/1996interzic folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominantedeţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia.

2. CRITERII DE IDENTIFICARE A POZIŢIEI DOMINANTE

Existenţa unei poziţii dominante decurge, de regulă, din deţinerea unei cote mari de piaţă,pe o perioadă îndelungată.

Pentru a analiza dacă un operator economic deţine o poziţie dominantă, se analizeazăconstrângerile cu care se confruntă în raport cu posibilitatea de a se comporta independent pepiaţă. Cotele de piaţă deţinute de concurenţi sunt un indiciu al presiunii concurenţiale cu careseconfruntă un agent economic pe o piaţă. Totodată, trebuie evaluată şi poziţia deţinută deconcurenţi, precum şi modul în care au evoluat cotele de piaţă ale acestora.

Astfel, în cauza Hoffmann-La Roche, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că o poziţiedominantă se determină în funcţie de relaţia dintre cotele de piaţă ale operatorului economic încauză şi ale concurenţilor săi mai importanţi, de avantajul tehnologic de care beneficiază unoperator economic faţă de concurenţii săi sau de existenţa unei reţele foarte dezvoltate de vânzărişi absenţa concurenţei potenţiale. Primul criteriu permite evaluarea puterii concurenţiale aagentului economic în discuţie, iar cel de al doilea şi al treilea evidenţiază avantajele salecomerciale.

În lipsa unor elemente pe baza cărora să fie analizată situaţia unui operator economic,poziţia dominantă este prezumată automat, atât timp cât cota de piaţă este de 70%- 80% pe operioadă de timp îndelungată21 . În dreptul nostru, se prezumă că una sau mai multe întreprinderinu se află în această situaţie atunci când cota sau cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrateîn perioada supusă analizei, nu depăşesc 40% .

Pe lângă cota de piaţă, Comisia Europeană face trimitere în Documentul de orientare la altetrei criterii cu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deţine sau nu o poziţiedominantă, şi anume:

poziţia pe piaţă a concurenţilor, barierele la intrarea pe piaţă, pentru a identifica potenţialele noi intrării posibilele extinderi şi puterea de cumpărare a clienţilor.

3. ABUZUL DE POZIŢIE DOMINANTĂ

Curtea Europeană de Justiţie a definit noţiunea de abuz tot în cauza Hoffmann-LaRoche ca fiind un concept obiectiv referitor la comportamentul unui agent economic aflat într-o poziţie dominantă, care îi permite să influenţeze structura pieţei pe care gradul de

21 Hotărârea Curţii (camera a cincea) din data de 3 iulie 1991, Cauza C-62/86, AKZO Chemie BV împotrivaComisiei Comunităţilor Europene

20

concurenţă este redus ca urmare a prezenţei agentului economic în cauză şi care, recurgândla alte metode decât cele care condiţionează concurenţa normală, are ca efect împiedicareamenţinerii gradului de concurenţă existent pe piaţă sau împiedicarea creşterii concurenţei.Abuzul de poziţie dominantă se poate înfăţişa într-o mare varietate de forme, cum ar fi. 22: impunerea, directă sau indirectă, de preţuri sau condiţii comerciale incorecte; adoptarea unor măsuri vizând limitarea producţiei, a pieţei sau a dezvoltării tehnologice

în detrimentul consumatorilor; efectuarea unor tranzacţii echivalente în condiţii diferite pentru părţi diferite; constrângerea celorlaltor părţi contractante să accepte obligaţii suplimentare care nu au

făcut obiectul contractuluiPentru a putea preveni şi combate toate formele abuzului de poziţie dominantă, legislaţia

comunitară şi cea naţională exemplifică doar unele dintre comportamentele care pot fi calificatedrept abuz de poziţie dominantă.

Astfel, un prim exemplu oferit de art. 102 alin. (2) lit. (a) din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene se referă la impunerea, în mod direct sau indirect, a unorpreţuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile detranzacţionare.

Legea nr. 21/1996 completează textul art. 102 alin. (2) lit. (a) din Tratat cu refuzul de atrata cu anumiţi furnizori ori beneficiari.

În jurisprudenţa comunitară, două cazuri relevante ne reţin atenţia. Unul dintre ele estecazul United Brands. Compania a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa bananelor şi a refuzatsă mai furnizeze bananele Chiquita distribuitorului său danez Oelsen, motivat de faptul că acestadin urmă a luat parte la campania de promovarea unui concurent care furniza bananele Dole.Curtea Europeană de Justiţie a aplicat sancţiuni în cauză pentru încălcarea art. 82 (actualmenteart. 102) din Tratat.

Un alt caz este cel al unicul producător de sfeclă de zahăr din Irlanda şi Irlanda de Nord,Irish Sugar, compania a scăzut preţurile clienţilor identificaţi drept vulnerabili la importuri, caurmare a creşterii importurilor, cu scopul de a elimina concurenţa.

De regulă, companiile acuzate de abuz de poziţie dominantă pentru aplicarea unor politicicomerciale diferenţiate se apără susţinând că acţiunile lor reprezintă doar un răspuns lacomportamentul competitorilor de pe piaţăAlte forme pe care le poate îmbrăca abuzul de poziţie dominantă exemplificate de legiuitorsunt: impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vânzare sau de

cumpărare sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare şi refuzul de a trata cuanumiţi furnizori sau beneficiari [lit. (a) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene şi a art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996];

limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajulconsumatorilor [lit. (b) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene şi a art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996];

aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţiiechivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurenţial [lit. (c)a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a art. 6 alin. (1)din Legea nr. 21/1996];

22 Lucia Irinescu, op.cit., p.45

21

condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţiisuplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu aulegătură cu obiectul acestor contracte [lit. (d) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene şi a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996];

practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopulînlăturării concurenţilor, ori vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperireadiferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni [art. 6 alin.(1) lit. (e) din Legea nr. 21/1996]

exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte o altă întreprindere faţă de oasemenea întreprindere sau întreprinderi şi care nu dispune de o soluţie alternativă încondiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv căpartenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate [art. 6 alin. (1) lit.(f) din Legea nr. 21/1996]

4. SANCŢIONAREA ABUZULUI DE POZIŢIE DOMINANTĂ

Articolul 102 TFUE declară incompatibil cu piaţa Comună şi interzice faptul de aexploata în mod abuziv o poziţie dominantă pe această piaţă sau pe o parte substanţială a sa.

Prin acest text este prevăzută şi o listă nelimitativă de astfel de abuzuri, cum ar fi:preţurile impuse, limitarea dezvoltării tehnice, practicile discriminatorii şi contractele legate întreele (vânzările condiţionate).

O anume dificultate există în legătură cu abuzul de poziţie dominantă în definireaincriminării, în determinarea elementelor constitutive ale acestuia.

În anul 2004, Comisia Europeană a aplicat cea mai mare amendă (497 milioane de euro)pentru abuz de poziţie dominantă companiei Microsoft23

În România, în Legea 21/1996 putem regăsi reglementări privind sancţionarea abuzuluide poziţie dominantă, considerat a fi contravenţie (şi deci sancţionat cu amendă).24

ÎNTREBĂRI

1. Poziţie dominantă pe piaţă- definiţie şi clasificare2. Care sunt criteriile cu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deţine sau

nu o poziţie dominantă pe piaţă3. Formele abuzului de poziţie dominantă pe piaţă4. Cum se sancţionează abuzul de poziţie dominantă

23 Microsoft a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa sistemelor de operare pentru calculatoarele personale. S-aconstat că în perioada anilor 1998- 2004, Microsoft nu a oferit informaţii care să permită software-ului de serverprodus de concurenţă să fie recunoscut de calculatoarele ce foloseau sistemul de operare Windows, împiedicându-şiastfel concurenţii să rivalizeze în condiţii de egalitate pe piaţă. Totodată, a condiţionat umpărarea Windows deachizionarea produsului Windows Media Player, afectând astfel concurenţa, prin dirijarea artificială a furnizorilor deconţinut şi dezvoltatorilor de aplicaţii către platforma Windows.24 A se vedea Cap. VI. “Sancţiuni “, din lege

22

FIŞA 6. CONCENTRĂRILE ECONOMICE

1. CONCENTRĂRILE ECONOMICE- ASPECTE GENERALE

Noţiunea de concentrare economică nu se regăseşte în Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene.

Termenul de concentrations a fost introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 alConsiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între agenţiieconomici. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlulconcentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrărileeconomice] a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 4064/89.

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 nu arată ce se înţelege prin concentrare economică, cidoar oferă elemente cu ajutorul cărora se poate contura o definiţie.

Pentru a caracteriza noţiunea de concentrare dreptul comunitar a procedat la o reunire adefiniţiei mijlocului cu cea a definiţiei rezultatului.25

Potrivit doctrinei, prin concentrare economică se înţelege situaţia în care un număr deoperatori economici deţine o pondere ridicată a activităţii economice pe o piaţă, exprimatăprin totalul vânzărilor, activelor sau forţei de muncă utilizată26.

Controlul intreprinderii este definit pe larg în art. 3 din Regulament şi ar consta în“posibilitatea de a exercita o onfluenţă determinantă asupra activităţii unei intreprinderi”.

Conform aceluiaşi art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 realizarea uneioperaţiuni de acest fel implică o modificare de durată a controlului prin: fuzionarea a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor

întreprinderi (lit. a); preluarea, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o

întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi (lit. b); achiziţionarea de valorimobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului directsau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora (lit. b).În legislaţia noastră, Legea nr. 21/199627 dedică un capitol întreg concentrărilor

economice în cadrul art. 9 - art. 13. Prevederile legii dispun cu privire la operaţiunile care suntconsiderate sau nu concentrări economice, la condiţiile în care sunt notificate şi supusecontrolului Consiliului Concurenţei, cu privire la obligaţiile care decurg şi cu privire la sancţiuni.Consiliul Concurenţei a adoptat în acest sens Ordinul nr. 385 din 5 august 2010 pentru punereaîn aplicare a Regulamentului privind concentrările economice.

Regulamentul privind concentrările economice adoptat de Consiliul Concurenţeiprecizează că noţiunea de concentrare economică include acele operaţiuni care au ca rezultatmodificări de durată ale controlului întreprinderilor, şi prin urmare, în structura pieţei,cuprinzând şi operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în comun care îndeplinesc înmod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome.

25 Pentru detalii a se vedea Giorgiu Coman, op.cit.,p.p.270-27426 Lucia Irinescu, op.cit. p.4727 Legea 21/1996 republicată în 2016

23

În literatura noastră juridică se face distincţie între mai multe tipuri de concentrareeconomică, în funcţie de natura activităţii întreprinderilor implicate28: orizontală, care se realizează între operatori economici care au un obiect de activitate

identic sau similar; verticală, care reuneşte operatori economici din domenii de activitate diferite, care

acţionează pe pieţe diferite; conglomerată, care presupune combinarea unor operatori economici cu profile de

activitate din cele mai diferite, acţionând pe pieţe diferite.

2. MODALITĂŢI DE REALIZARE A CONCENTRĂRILOR

Potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, concentrările economice se potrealiza prin trei modalităţi, şi anume: prin fuziunea mai multor întreprinderi. Fuziunea reprezintă operaţiunea prin care

două sau mai multe întreprinderi independente anterior, devin o singură entitateeconomică. Aceasta se realizează prin absorbţie şi contopire. Absorbţia are loc atuncicând un operator economic îşi sporeşte activitatea înglobând un alt operator economiccare îşi încetează astfel activitatea. Fuziunea presupune că doi sau mai mulţi operatorieconomici se contopesc pentru a alcătui o persoană juridică nouă. Unele fuziuni potreduce concurenţa pe o piaţă prin crearea sau consolidarea unui jucător dominant. Situaţiaastfel creată poate afecta consumatorii prin preţuri mari, printr-o gamă redusă de opţiunisau mai puţine inovaţii29.

prin preluarea controlului altor întreprinderi de către una sau mai multeîntreprinderi. Preluarea controlului se realizează prin obţinerea de către un operatoreconomic a unei influenţe determinante asupra unuia sau mai multor operatorieconomici sau asupra unor părţi ale acestora. Preluarea se face de către persoane sauîntreprinderi care sunt titulare sau beneficiare ale drepturilor care le conferă controlul saudeţin cel puţin prerogative de a le exercita.Controlul poate fi unic sau comun, după cumeste exercitat de o singură persoană sau de cel puţin doi asociaţi. După modul deexercitare, distingem între controlul direct sau controlul indirect, exercitat prin persoaneinterpuse. Controlul total corespunde achiziţionării întreprinderii în întregime, iar celparţial intervine atunci când a fost achiziţionatăo parte din întreprindere. Controlul poateinfluenţa întreaga strategie economică a întreprinderii (control strategic) sau numaiproblemele curente ale acesteia (control operaţional). În funcţie de baza juridică acontrolului, acesta poate fi de fapt sau de drept.

prin constituirea unei societăţi în comun concentrative. Societatea comunăconcentrativă reprezentă o concentrare economică care are ca obiect sau efect

28 Lucia Irinescu, op.cit, p 4829 Comisiei Europene i-au fost notificate două fuziuni de proporţii, ambele din sectorul farmaceutic, şi anumeSanofi/Synthélabo şi Pfizer/Pharmacia. Comisia a constatat că ambele contopiri ar putea denatura concurenţa,limitând gama de medicamente pentru care ar putea opta pacienţii. În ambele situaţii, părţile au propus să transferecătre concurenţi o parte dintre produsele lor, pentru a reface concurenţa.

24

coordonarea comportamentului concurenţial al întreprinderilor rămase independente[art. 10 alin. (3) din Legea nr. 21/1996]. Autoritatea de concurenţă stabileşte dacăoperaţiunea este sau nu compatibilă cu un mediu concurenţial normal în funcţie de douăcriterii. Primul criteriu se referă la situaţia în care două sau mai multe societăţi-mamăreţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe aceeaşi piaţă ca şi societatea încomun ori de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a societăţii în comun oripe o piaţă vecină aflată în strânsă legătură cu această piaţă. Cel de-al doilea criteriu sereferă la posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselorsau a serviciilor în cauză prin crearea societăţii în comun.Art. 3 alin. (5) din Regulamentul nr. 139/2004 stabileşte trei situaţii în care

dobândirea controlului nu constituie concentrare economică:Un prim caz este cel al instituţiilor de credit sau a altor instituţii financiare sau a

societăţilor de asigurări, ale căror activităţi obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea devalori mobiliare în contul lor sau în contul altora, care deţin temporar valori mobiliare ale uneiîntreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revinderii, cu condiţia ca acestea să nu îşi exercitedrepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentulconcurenţial al întreprinderii în cauză, sau cu condiţia să îşi exercite aceste drepturi de vot numaipentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteiasau a cesionării valorilor mobiliare în cauză, şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de ladata achiziţiei. Comisia poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectiveleinstituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, întermenul stabilit.

O altă situaţie vizează controlul dobândit de o persoană mandatată de autorităţile publiceîn conformitate cu legislaţia statului membru referitoare la lichidarea, falimentul, insolvenţa,încetarea plăţilor, concordatul sau alte proceduri similare.

De asemenea, nu constituie concentrare economică controlul dobândit de holdingurifinanciare cu condiţia, totuşi, ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fieexercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şisupraveghere ale întreprinderilor la care deţin participaţiile, doar pentru a menţine valoareaintegrală a investiţiilor respective şi nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentulconcurenţial al respectivelor întreprinderi.

La aceste situaţii, art. 10 din Legea nr. 21/1996 adaugă o a patra, respectiv cea aîntreprinderilor (inclusiv cele care fac parte din grupuri economice) care realizeazăoperaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

3.NOTIFICAREA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE

Toate concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute în legislaţietrebuie notificate Comisiei Europene la nivel comunitar, sau Consiliului Concurenţei la nivelnaţional. Notificarea trebuie efectuată înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului,anunţarea ofertei publice sau preluarea pachetului de control.

Legislaţia comunitară şi naţională stabilesc un prag de minimis (de sensibilitate) sub carese prezumă că o concentrare economică nu afectează concurenţa.

Art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 139/2004 determină această limită prin raportare lacifra de afaceri totală realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate (5000 de

25

milioane EUR) sau la nivel comunitar de către fiecare din cel puţin două întreprinderi implicate(250 de milioane EUR), cu excepţia cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicaterealizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul şiacelaşi stat membru.

Legea nr. 21/1996 (republicată) stabileşte prin art. 12 pragul valoric prin raportare tot lacifra de afaceri, precizând că procedura de notificare nu se aplică atunci când cifra de afacericumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune nu depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000euro şi cândcel puţin două dintre întreprinderile implicate nu au realizat pe teritoriul României, fiecare înparte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei secalculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultimazi a exerci ţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii.

În urma notificării, Comisia Europeană sau autoritatea de concurenţă pot emite deciziiprin care declară concentrarea compatibilă sau incompatibilă cu piaţa comună.

În cazul în care se constată că o concentrare a fost deja pusă în aplicare şi că a fostdeclarată incompatibilă cu piaţa comună, Comisia Europeană poate să solicite întreprinderilorimplicate să o dizolve şi să restabilească situaţia existentă anterior punerii în aplicare aconcentrării. În cazurile în care prin dizolvarea concentrării acest lucru nu este posibil, se poatelua orice altă măsură adecvată prin care să se asigure că întreprinderile implicate dizolvăconcentrarea sau îndeplinesc măsurile prevăzute în decizia Comisiei Europene.

Curtea Europeană de Justiţie are competenţă deplină în ceea ce priveşte controluldeciziilor prin care Comisia Europeană a aplicat o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu.

Pe plan intern, validitatea oricărei operaţiuni de concentrare economică va depinde deanaliza şi decizia pe care Consiliul Concurenţei o va lua cu privire la operaţiune. Deciziileadoptate de Consiliul Concurenţei se comunică părţilor; acestea pot fi atacate în contenciosadministrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.

În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei, Guvernul, la propunerea ministrului deresort, poate lua, pe răspunderea sa, o decizie diferită de cea a Consiliului Concurenţei pentruraţiuni de interes public general. Decizia este executorie şi va fi publicată împreună cu deciziaConsiliului Concurenţei în Monitorul Oficial.

4. SANCŢIONAREA OPERAŢIUNILOR DE CONCENTRARE ECONOMICĂ

Potrivit art. 55 din Legea nr. 21/1996, constituie contravenţii şi se sancţionează cuamendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anteriorsancţionării: nenotificarea unei concentrări economice, înainte de punerea în aplicare a acesteia;realizarea unei operaţiuni de concentrare economică; începerea unei acţiuni de concentrareeconomică declarată incompatibilă printr-o decizie a Consiliului Concurenţei.

În cazul în care cifra de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancţionării, nu poatefi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care întreprinderea sauasociaţia de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţăpentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii.

Întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi nou-înfiinţate, care nu au înregistrat cifră deafaceri în anul anterior sancţionării, vor fi sancţionate cu amendă.

26

ÎNTREBĂRI

1. Ce se înţelege prin concentrare economică2. Precizaţi care sunt cele trei modalităţi prin care se pot realiza concentrările economice,

conform art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/20043. Care sunt situaţiile prevăzute în legislaţia română în care dobândirea controlului nu constituie

concentrare economică4. Când, unde şi în ce condiţii se face notificarea concentrărilor economice5. Cum se sancţionează concentrările economice

27

FIŞA 7. AJUTOARELE DE STAT

1. AJUTOARELE DE STAT- DEFINIŢIE ŞI REGLEMENTARE

Concurenţa pe piaţa unică a Uniunii Europene poate fi distorsionată şi prin susţinerea decătre state a unor întreprinderi sau ramuri ale industriei prin acordarea de ajutoare. Linia dedemarcaţie dintre ajutoarele de stat, impozitarea discriminatorie sau alte măsuri cu efectechivalent este de multe ori foarte fină. Deşi sunt incluse în Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene în capitolul privind concurenţa, dispoziţiile referitoare la ajutoarele de stat sunt înstrânsă legătură cu prevederile privind libera circulaţie a produselor şi serviciilor.

Ajutoarele de stat sunt tipuri de facilităţi care sunt acordate de stat sau entităţi publicesub formă de subvenţii, împrumuturi, reduceri de impozite sau exonerări fiscale.

La nivel comunitar, acestea sunt reglementate de art. 107- art. 109 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene.

Prevederile Tratatului au fost completate de legislaţia secundară. De asemenea, practicacomunitară referitoare la ajutoarele de stat are un rol deosebit de important în interpretareatextelor legale.

Din perspectiva Acordului General pentru Tarife şi Comerţ şi a Acordului privindSubvenţiile şi Măsurile Compensatorii, interzicerea lor echivalează cu respectarea principiuluiinterzicerii subvenţiei.

Pe plan intern, cadrul legal a fost asigurat de Legea nr. 137 din 17 mai 2007 pentruaprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale îndomeniul ajutorului de stat. Scopul acestor reglementări era de a transpune dreptul internprevederile art. 107- art. 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (art. 87-89 dinTratatul de instituire a Comunităţii Europene) şi a legislaţiei secundare adoptate în bazaacestora.

Actualmente, conform art. 25 lit (ş) din Legea nr. 21/1996 (republicată în 2016)Consiliul Concurenţei asigură aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernuluinr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentrumodificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şicompletări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi aplicareaprevederilor Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şicompletările ulterioare.

Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisia Europeană şi de Curtea deJustiţie într-un sens larg; el include şi noţiunea de subvenţii.

Subvenţiile reglementate de G.A.T.T. şi Acordul privind Subvenţiile şi MăsurileCompensatorii se deosebesc de ajutorul de stat. În timp ce subvenţiile au rolul de a creştenivelul competitivităţii unui operator economic din statul de export faţă de operatorul economicdin statul de import, ajutorul de stat trebuie să readucă un operator economic sau o ramură aeconomiei aflaţi în dificultate la acelaşi nivel de competitivitate cu al celor care nu se confruntăcu probleme de ordin economic.

28

Potrivit Curţii Europene de Justiţie, ajutoarele de stat reprezintă avantaje consimţite decătre autorităţile publice, care sub diverse forme, distorsionează sau ameninţă să distorsionezeconcurenţa şi favorizează anumite întreprinderi sau anumite producţii30

2. CATEGORII DE AJUTOARE DE STAT

În funcţie de efectele pe care le produc asupra concurenţei, ajutoarele de stat sunt, abinitio, compatibile sau incompatibile cu piaţa comună.

Art. 107 alin (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene declarăincompatibile cu piaţa comună ajutoarele care îndeplinesc o serie de condiţii31: sunt acordate de către stat sau din resursele statului, sub orice formă; favorizează anumite întreprinderi sau sectoare de producţie; denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa; afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

Ajutoarele de stat pot să provină de la orice autoritate a statului, centrală, regională saulocală, dar şi de la un organism public sau privat care administrează resursele statului.

Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a calificat drept resurse de stat şi fondurileeuropene sau fondurile organismelor de protecţie socială. Cea mai uzuală formă de ajutor de stato constituie subvenţiile.

Ajutorul de stat este interzis în măsura în care conferă, în mod selectiv, avantajeeconomice întreprinderilor sau sectoarelor de producţie. Avantajul la care face referire textul delege este avantajul economic pe care întreprinderea beneficiară nu l-ar fi obţinut în condiţiinormale de piaţă.

Avantajele pot îmbrăca forma avantajelor fiscale (subvenţii la export), economice(ajutoare acordate pentru îmbunătăţirea procesului de producţie) sau financiare (credite fărădobândă sau cu dobândă redusă, reducerea impozitului, reducerea T.V.A.-ului). Avantajulpoate fi total sau parţial, actual sau potenţial, direct sau indirect, temporar sau permanent.

Ajutorul de stat este ilicit în măsura în care favorizează un operator economic îndefavoarea concurenţilor săi. Legiuitorul se preocupă îndeosebi de mediul concurenţial, caretrebuie să fie unul normal, ferit de orice încercări de distorsionare. De aceea, chiar şi numaiameninţarea cu denaturarea concurenţei situează ajutorul de stat în afara legii. Distorsionarea nutrebuie să fie semnificativă sau substanţială.

Direcţia Generală pentru Concurenţă a identificat cel puţin trei tipuri de denaturăriale concurenţei cauzate de ajutorul de stat:

în primul rând, pe termen lung, ajutorul de stat poate avea efecte dinamice asuprastimulului de a investi şi intra în concurenţă.

în al doilea rând, pot afecta concurenţa pe piaţa produselor şi pot provoca reacţiidiferite din partea concurenilor, în funcţie de circumstanţe.

în al treilea rând, poate leza concurenţa pe pieţele factorilor de producţie, în special înceea ce priveşte locul investiţiei.

Aceste denaturări ale concurenţei afectează repartizarea activităţilor economice întresectoare de activitate şi între statele membre, prejudiciind piaţa internă, afectând comerţul şidezechilibrând alocarea eficientă a activităţilor dincolo de graniţele naţionale.

30 Hotărârea Curţii din data de 2 iulie 1974, Cauza C-173/73, Italia v. Comisia31 A se vedea ptr detalii şi Lucia Irinescu, op.cit.,p.54

29

Pentru ca ajutorul de stat să afecteze comerţul între statele membre, efectele sale trebuiesă se extindă în afara graniţelor statului în care a fost acordat. În principiu, este cazulîntreprinderilor beneficiare care îşi exportă producţia. Premisa acestei condiţii este ca la dataacordării lui să existe deja relaţii comerciale între statele membre. Ajutoarelor de stat cu efectelocale, regionale sau naţionale le lipseşte caracterul comunitar şi pot fi astfel exceptate de laaplicarea art. 107 alin. (1) din Tratat.

În doctrină a fost remarcat faptul că un ajutor de stat care îndeplineşte toate condiţiileprevăzute în art. 107 alin. (1) din Tratat poate să fie totuşi realizat dacă se încadrează în vreunadin situaţiile prevăzute în alin. (2) sau (3).

Unele ajutoare de stat sunt compatibile, de plin drept, cu piaţa comună. Potrivit art.107 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, aceste ajutoare potîmbrăca diverseforme: ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali,dacă sunt acordate fără

discriminare în funcţie de originea produselor; ajutoarele destinate reparării pagubelor produse de calamităţile naturale sau de alte

evenimente extraordinare; ajutoarele acordate anumitor regiuni din Germania, afectate de divizarea Germaniei.În art. 107 alin. (3) din Tratat sunt enumerate alte categorii de ajutoare de stat, care,

spre deosebire de cele care fac obiectul alin. (2), sunt supuse notificării şi autorizăriiprealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile. Acestea sunt: ajutoare destinate regiunilor care se confruntă cu situaţii deosebite privind nivelul de trai

şi ocuparea forţei de muncă; ajutoarele destinate unor proiecte importante, de interes european comun; ajutoarele destinate să asigure dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni

economice ale unui stat membru; ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului naţional; orice alte categorii de ajutoarele stabilite prin decizie a Consiliului.Acestora li se adaugă cele declarate compatibile cu piaţa internă de către Comisie, la cererea

unui stat membru, motivat de existenţa unor împrejurări excepţionale.Analizarea compatibilităţii cu piaţa comună a unor măsuri de ajutor de stat sau a unei scheme

de ajutor intră în competenţa exclusivă a Comisiei, care acţionează sub controlul Curţii deJustiţie.

Curtea de Justiţie a precizat că sunt considerate ajutoare de stat incompatibile cu piaţacomună acordarea de subsidii la import şi export, scutiri sau reduceri de taxe fiscale sau sociale,garanţii de credite, preluarea numitor creanţe de către stat, convertirea în acţiuni sau obligaţiuni adatoriilor societăţii, ori stingerea datoriilor către furnizorii de utilităţi.

De la regulile înscrise în art. 108 alin. (3) derogă ajutoarele existente şi cele exceptate dela notificare. Cu privire la ajutoarele exceptate de la notificare, Comisia Europeană a adoptatRegulamentul (CE) nr. 800/2008 din 6 august 2008 prin care a stabilit 27 de tipuri de ajutorpe care statele membre le pot acorda.

Prin urmare, putem distinge între ajutoare de stat care trebuie aprobate de către ComisiaEuropeană, cele care trebuie numai anunţate Comisiei Europene, aceasta fiind informată şi celede minimus care nu au nevoie de aprobare şi nici nu se comunică Comisiei Europene.

30

3.MONITORIZAREA AJUTOARELOR DE STAT

Comisia Europeană veghează şi monitorizează permanent ajutoarele de stat existente.Atunci când constată că un ajutor este incompatibil cu piaţa internă sau că este abuziv, vaimpune statului care l-a acordat să îl anuleze sau să îl modifice. Dacă statul refuză să respectedecizia Comisiei, aceasta poate să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie.

Aspectele procedurale privind ajutorul de stat sunt cuprinse în Regulamentul (CE)nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului93 din Tratatul CE, în Regulamentul Comisiei (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare aRegulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999.

Analizând prevederile comunitare în materie, putem remarca faptul că acestea limiteazădrepturile statelor membre de a decide în acest domeniu.

Între octombrie 2008 şi iulie 2009, Comisia Europeană a adoptat o serie decomunicăriprin care stabileşte modul în care statele membre trebuie să aplice normele privindajutoarele de stat. Aceste Comunicări au furnizat orientări cu privire la modalitatea luării unormăsuri eficiente care să permită menţinerea unei concurenţe loiale între operatorii economicicare beneficiază de sprijin public şi cei care nu primesc un astfel de sprijin. Comisia a apreciatcă politica în domeniul concurenţei a jucat un rol important în răspunsul la criza economică.Recomandările Comisiei au rolul de a orientare mediul economic spre o eliminare progresivă,transparentă şi coordonată a diferitelor scheme de sprijin, pentru a reveni la o funcţionarenormală a pieţei.

În legislaţia noastră, ajutoarele de stat sunt în acord cu reglementările europene.Consiliul Concurenţei este autoritatea care reprezintă România în faţa Comisiei Europene încadrul procedurilor comunitare privind ajutoarele de stat. În acest sens, Consiliul Concurenţeitransmite Comisiei Europene notificările, informările şi raportările întocmite. Notificările privindmăsurile de ajutor de stat şi informările privind pe cele care sunt exceptate de la obligaţia denotificare se transmit Consiliului Concurenţei, care emite un aviz. Consiliul Concurenţeitransmite notificarea sau informarea Comisiei Europene, de îndată, în forma avizată, dupăcomunicarea avizului către solicitant.

Consiliul Concurenţei informează solicitanţii ajutorului de stat cu privire la deciziileadoptate de Comisia Europeană. Totodată, monitorizează acordarea acestora, întocmeşteinventarul lor, organizează registrul ajutoarelor de stat şi elaborează raportul anual al celoracordate în România. În situaţiile în care Comisia Europeană decide că ajutorul de stat acordattrebuie rambursat sau recuperat, Consiliul Concurenţei va trimite furnizorului o copie a decizieiComisiei. Dacă beneficiarul nu-l rambursează, furnizorul se poate adresa Curţii de ApelBucureşti pentru a dispune anularea actului prin care a fost acordat ajutorul de stat.

ÎNTREBĂRI

1. Ce reprezintă ajutoarele de stat2. Care este diferenţa dintre ajtoarele de stat şi subvenţii3. Daţi exemple de ajutoare de stat care pot fi considerate incompatibile cu piaţa comună

(art. 107 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene)4. Daţi exemple de categorii de ajutoare de stat, care, sunt supuse notificării şi autorizării

prealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile (art. 107 alin. (3) dinTratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene)

31

5. Ajutorul de stat este interzis în măsura în care conferă, în mod selectiv, avantajeeconomice întreprinderilor sau sectoarelor de producţie. Ce reprezintă aceste avantajeeconomice şi cum se clasifică acestea.

6. Care este rolul Consiliului Concurenţei în domeniul procedurilor comunitare privindajutoarele de stat

32

FIŞA 8.CONCURENŢA NELOIALĂ PE PIAŢA INTERNĂ

1. CLASIFICAREA ACTELOR ŞI FAPTELOR DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ

În dreptul nostru, în Legea nr. 11/1991, actele de concurenţă neloială sunt grupate în funcţiede răspunderea juridică pe care o antrenează în trei categorii în: contravenţii, infracţiuni şidelicte civile. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte alecomercianţilor în relaţia cu consumatorii32 recurge la o clasificare mai simplistă a practicilorincorecte în practici comerciale înşelătoare şi practici comerciale agresive. La rândul lor,practicile comerciale înşelătoare pot fi grupate în acţiuni înşelătoare şi omisiuni înşelătoare.Punctul de plecare al acestor clasificări îl constituie acelaşi text al art. 10 bis alin. (3) alConvenţiei de la Paris în care sunt clasificate actele de concurenţă neloială în următoarelecategorii: confuzia cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui

concurent (pct. 1); denigrarea, care poate consta în afirmaţii false, de natură a discredita întreprinderea,

produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent (pct. 2); inducerea publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile,

aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor (pct. 3).Prevederile art. 10 bis alin. (3) au fost criticate în literatura de specialitate pe motiv că atât în

cazul confuziei cât şi al denigrării, nu sunt reţinute decât anumite forme pe care acestea le potîmbrăca, omiţându-le pe altele şi pentru că nu sunt menţionate actele de dezorganizare aîntreprinderii sau a pieţei.

2. CONFUZIA PRIVIND CONCURENTUL VĂTĂMAT

În sens general, prin confuzie se înţelege acţiunea de a confunda între ele douăpersoane sau două lucruri. Termenul de confuzie este sinonim cu cel de eroare. Noţiunea deconfuzie este folosită în mod constat în dreptul proprietăţii intelectuale33, pe tărâmul căreia eaapare atunci când se reproduce sau se imită un semn distinctiv (marcă, emblemă, numecomercial sau ambalaj).

Confuzia reprezintă actul de concurenţă neloială care constă în disimularea credibilă aactivităţii pe piaţă a autorului sub aparenţa semnelor distinctive ale întreprinderii, produselorsau serviciilor unui comerciant.

În materie de concurenţă neloială, termenul de confuzie vizează două aspecte: culpa şiprejudiciul. Pe de o parte, culpa constă în mijloacele utilizate pentru a induce o confuzie sau unrisc de confuzie în rândul clientelei, iar pe de altă parte, prejudiciul, adică paguba suferită de

32 Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte alecomercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţiaconsumatorilor, precum şi pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din11 martie 2015 (M.Of. nr. 170/2015).33 A se vedea ptr detalii şi Claudia Şerban Cernat, op.cit., p.p. 88-101

33

către concurent(i) ca urmare a confuziei care are ca victimă clientela. Mijloacele de confuzie sereduc în mod esenţial la procedeul de copiere privit sub unghiul tehnicii de reproducere şi atehnicii de imitare.

În dreptul intern, confuzia este prevăzută în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 11/1991(actualizată). Potrivit art. 5 alin. (1)34 pot crea confuzie următoarele fapte:

a. folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, a unui desen sau modelindustrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj denatură producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b. punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi pirat, a căror comercializare aduceatingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsuluisau serviciului;

c. producerea în orice mod, importul sau exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sauvânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele deinvenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modele industriale, topografiilede circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterioral firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacelepublicitare, originea şi caracteristicile mărfurilor, numele producătorului sau alcomerciantului.

Legea nr. 84/199835 cuprinde la rândul ei dispoziţii speciale privind confuzia, care audrept scop protejarea drepturilor născute din depozitul unei mărci împotriva eventualelorconfuzii privind originea produselor.

De asemenea, Legea nr. 148/200036 interzice publicitatea comparativă prin care se poatecrea confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile decomerţ, denumirile comerciale sau alte asemenea semne distinctive, bunuri sau servicii ale celuicare îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent.

În situaţia în care confuzia se referă la produse sau servicii, se apreciază că un competitorîncearcă să se apropie de produsele sau serviciile unei întreprinderi rivale cu scopul de a provocao confuzie în rândul clientelei.

Din analiza doctrinei şi jurisprudenţei, se desprinde ideea conform căreia nu imitaţia, ciconfuzia constituie un act de concurenţă neloială.

Mijloacele de confuzie pot fi grupate, în funcţie de obiectul la care se referă, în: confuzia prin crearea de similitudini cu privire la numele sau denumirea întreprinderilor; confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor;

34 Art. 5 din lege se referă în general la faptele de concurenţă care constituie infracţiuni35 Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata 2014. Republicat in Monitorul Oficial,Partea I nr. 337 din 8 mai 2014 .Republicata in temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare aLegii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12noiembrie 2012, rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificarileulterioare, dandu-se textelor o noua numerotare.Legea nr. 84/1998 a mai fost republicata in Monitorul Oficial alRomaniei, Partea I, nr. 360 din 27 mai 2010 si a mai fost modificata prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea inaplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificarile ulterioare.36 Legea nr.148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea. Publicata in Monitorul Oficial nr. 359/2 August 2000(include modificarile aduse prin legea 283/2002, Ordonanta guvernului 17/2003, Ordonanta guvernului 90/2004,Legea 457/2004 si Legea 158/2008

34

confuzia cu privire la aspectul exterior al întreprinderii; imitarea publicităţii unui concurent; retaşarea parazitară; substituirea mărfurilor.

Riscul de confuzie:Acţiunea în concurenţă neloială se poate exercita atunci când în mintea consumatorului a fostcreat un risc de confuzie. Pentru existenţa concurenţei neloiale este suficientă crearea riscul deconfuzie, nefiind obligatoriu să apară şi confuzia. Riscul de confuzie nu este definit delegiuitor. Curtea Europeană de Justiţie a interpretat art. 4 pct. 1 lit. (b) din Directiva nr. 89/104 însensul că simpla asociere pe care publicul ar putea să o facă între două mărci, ca rezultat alconţinutului lor semantic analog, nu este prin ea însăşi suficientă pentru a se concluziona căexistă o probabilitate de confuzie.

Riscul de confuzie apare atunci când publicul poate fi indus în eroare în ceea ce priveşteoriginea produselor sau serviciilor. Existenţa riscului de confuzie este exclusă dacă publicul nu arputea să creadă că produsele sau serviciile provin de la aceeaşi întreprindere sau de laîntreprinderi legate economic.

Putem deosebi un risc de confuzie cu privire la semnele distinctive, dar şi referitor laoriginea produselor. În cazul riscului de confuzie privind semnele distinctive, consumatorii suntinduşi în eroare asupra producătorilor mărfurilor sau serviciilor. Riscul de confuzie creat cuprivire la originea produselor există atunci când consumatorii, victime ale imitaţiei produselor,nu le pot deosebi pe cele originale de cele contrafăcute.

În doctrină se mai face distincţie între riscul de confuzie direct (în sens restrâns) şi celindirect (în sens larg). În cazul riscului de confuzie direct, publicul atribuie produsele care îisunt oferite unei singure întreprinderi. Astfel, consumatorul cumpără produsul protejat de marcafrauduloasă crezând că, de fapt, cumpără produsul original. Riscul de confuzie indirect intervineatunci când cumpărătorul este conştient că cele două produse sau servicii provin de la douăîntreprinderi diferite, dar consideră că între ele există legături juridice, financiare, tehnice saueconomice.

Potrivit unei jurisprudenţe comunitare constante, existenţa riscului de confuzie trebuie sărezulte din analiza completă a tuturor factorilor relevanţi, precum şi a modului în care aceştiainteracţionează unii cu alţii. În ceea ce priveşte similaritatea mărcilor, aceasta nu trebuie să fietotală, adică vizuală, auditivă şi conceptuală37

De asemenea, există risc de confuzie atunci când consumatorul, fără să confunde neapăratoriginea comercială a produsului sau serviciului respective, este atras de marca solicitată şi vacumpăra produsul sau serviciul la care ea se referă, deoarece acestea poartă respectiva marcă,identică sau similară cu marca anterioară de renume38

Cu privire la publicul relevant, trebuie avut în vedere consumatorul mediu, normalinformat şi suficient de atent şi avizat. Nivelul de atenţie al consumatorului mediu poate săvarieze în funcţie de categoria de produse sau servicii în cauză39

37 Tribunalul de Mare Instanţă Paris, camera a 8-a, decizia din 25 martie 2010, www. curia.europa.eu.38 Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 26 iunie 2008, în cauza C-252/07, în care s-a pronunţatHotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation Inc., ww.curia.europa.eu39 Tribunalul de Mare Instanţă Paris, camera a 2-a, decizia din 3 septembrie 2010, Muller de Bedidas-MissiatoINdustria e Comercio Ltda, www. curia.europa.eu.

35

În materia mărcilor şi a semnelor notorii, riscul de confuzie se numeşte risc dedepreciere.

O problematică aparte comportă riscul de confuzie asupra numelui comercial. Riscul deconfuzie poate să apară şi în cazul utilizării numelor de domeniu. În cazul activităţiloreconomice, numele de domeniu se apropie de numele comercial, datorită faptului că îndeplineştefuncţia de adresă în spaţiul Internet, dar şi funcţia de indicator al originii bunurilor şi serviciiloroferite la acea adresă.Sancţiuni :

Confuzia creată prin folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desensau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj denatură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant sau prin punerea încirculaţie de mărfuri contrafăcute sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularuluimărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului atrage răspundereapenală în condiţiile art. 5 alin. 1 din Legegea nr. 11/1991. De asemenea, constituie infracţiuneproducerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unormărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiilegeografice, desenele sau modelele industriale40, topografiile de circuite integrate, alte tipuri deproprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau celvestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicilemărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-iinduce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari (art. 5 alin. 1 lit. f din Legea nr.11/1991republicată).

La rândul său, în conformitate cu art. 8 lit. (c) din Legea nr. 148/2000 (republicată, cumodificările ulterioare) constituie contravenţie publicitatea comparativă prin care se creeazăconfuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile de comerţ,denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care îşi facepublicitate şi cele aparţinând unui concurent.

Retaşarea parazitarăSe provoacă de asemenea confuzie prin faptul de retaşare parazitară, constând în

exploatarea de către autorul faptului de concurenţă neloială a popularităţii competitorului lezat,prin referire abuzivă la activitatea, popularitatea sau produsele acestuia.

Metodele folosite în acest scop sunt diferite, cum ar fi de exemplu, afirmaţia înmaterialale publicitare că un produs este de aceeaşi calitate cu produsul cunoscut al unuiconcurent, referirea la faptul de a fi lucrat un timp îndelungat în intreprinderea concurentă, etc.Astfel, utilizarea semnelor distinctive ale unui alt comerciant, însă pentru produse completdiferite de cele pentru care marca a devenit notorie, nu constituie o concurenţă propriu-zisă, darreprezintă o practică parazitară. Cel ce recurge la practici parazitare nu urmăreşte întotdeaunadeturnarea clientelei comerciantului, ci urmăreşte de regulă să profite de succesul uneiintreprinderi, fie că este sau nu concurentă, fără a face eforturi financiare, intelectuale saupromoţionale proprii, ci utilizând munca altui comerciant, fără acordul acestuia.

Uneori, publicitatea parazitară devine un mijloc de denigrare. De exemplu, când reclamase face recunoscând că produsul concurentului este bun, dar arătând că produsul propriu este şi

40 A se vedea ptr detalii Claudia Şerban Cernat, Dreptul proprietăţii intelectuale, curs online, USH, SJEA, Braşov,2016, pp.111-115

36

mai bun sau mai ieftin. În asemenea cazuri, jurisprudenţa pune accentul pe denigrare şi nu reţineretaşarea parazitară decât atunci cand se aduce atingere unui semn distinctiv.

Mărcile notorii se bucură de o protecţie cu depăsirea principiului specialităţii,considerându-se că este anormal ca terţii să beneficieze de renumele unei mărci în promovareacăreia nu au nici un merit. Astfel, când intreprinderea „pirat” şi intreprinderea „piratată”operează în sectoare diferite, neloialitatea celei dintâi nu se concretizează în deturnarea clienteleicelei de-a doua deoarece ele nu se adresează aceleiaşi clientele. Consecinţa neloialităţii şi aconfuziei publicului o constituie câştigarea de clientelă fără efort propriu41.

Parazitarea mărcilor notorii mai îmbracă şi o altă formă, prin imitarea parazitară ametodelor de publicitate, a tipului de promovare, referiri abuzive la companii sau mărci deprestigiu. Anumite acţiuni vizează transferarea imaginii favorabile create de reputaţia unor mărciasupra propriilor produse sau servicii. Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizează, încontextul comercializării şi al publicităţii produselor lor, expresii ca: „gen“, „de tipul“, „ca şiprodusul X“, „mod“, „stil“, „marca“, „gust“, „după reţeta“ sau alte menţiuni asemănătoare. Cualte cuvinte, încearcă să atragă asupra produselor lor avantajele garanţiilor de calitate conferitede mărci consacrate.42

3.DENIGRAREA CONCURENTULUI

În limbajul curent, a denigra înseamnă a ponegri, a defăima sau a discredita. Ca act deconcurenţă neloială, denigrarea constă în afirmarea sau răspândirea, sub orice formă, în scopde concurenţă, de fapte privitoare la o altă întreprindere, de natură a-i prejudicia reputaţia.43

Răspândirea de informaţii peiorative şi răuvoitoare cu privire la persoana, întreprindereasau produsele unui concurent ori la produsele unui grup determinat de concurenţi îmbracă formadenigrării, ca act de concurenţă neloială. Denigrarea poate fi directă sau indirectă. Denigrareadirectă presupune răspândirea de afirmaţii mincinoase cu privire la un concurent, pe când ceaindirectă constă în atribuirea unor calităţi despre care se afirmă că partea concurentă nu leposedă.Obiectul denigrării:

Denigrarea vizează persoana, întreprinderea, produsele sau serviciile concurentului.Denigrarea persoanei concurentului poate să privească anumite trăsături de caracter ale

acestuia, cum ar fi expunerea unui afiş care poartă menţiuni peiorative pentru un concurentcalificat ca fiind fără scrupule. Denigrarea care vizează întreprinderea concurentului se poaterealiza prin referiri la competenţa profesională a acestuia.

Denigrarea poate produselor sau serviciilor concurentului se referă, cel mai adesea lacalitatea (publicarea unui articol care neagă parfumurilor franţuzeşti meritele pe care lerecunoaşte altora) sau preţul acestora (sloganul publicitar Prea scumpă pulpa de miel, conduceţiVolkswagen Polo îi face pe consumatori să reţină doar faptul că mielul se vinde prea scump).

41 Ca un exemplu, pe piaţa din România marca „IBM” a fost înregistrată la OSIM şi este utilizată de către terţipentru activităţi de tip en-gros, case de schimb, valutar, zahar tos, etc. Cu toate acestea, în câteva din hotărârilejudecătoreşti pronunţate de către instanţele române a fost reţinut conceptul de „diluţie a mărcii notorii”. Este cazulmarcii „CHIVAS”, inregistrată pentru produse din clasa 33, unde s-a reţinut că înregistrarea unei mărci identicepentru produse din clasa 29, mâncare pentru animale, ar duce la diluţia mărcii celebre „CHIVAS”.42 A se vedea pentru detalii site-ul d-nei avocat şi consilier în proprietate intelectuală, Elena Grecu, managerulagenţiei de proprietate intelectuală Nomenius.(www.nomenius.ro, http://avocatii-tai.ro/avocat-elena-grecu/).43 Lucia irinescu, op.cit.,p.62

37

Condiţiile denigrării:Pentru reţinerea denigrării, ca act de concurenţă neloială, trebuie îndeplinite cumulativ oserie de condiţii:

între autorul şi victima denigrării să existe un raport de concurenţă; victima denigrării să fie identificată sau identificabilă; să existe o discreditare conţinută într-un mesaj.

Denigrarea prin publicitate:Prin publicitate comercială clientela unui vad comercial poate fi deturnată, provocând

declinul economic al competitorilor şi chiar eliminarea acestora de pe piaţa relevantă. Acţiunileprivind combaterea publicităţii comerciale sunt, prin natura lor, acţiuni de concurenţă.

Publicitatea comercială se înscrie în limitele legale atunci când urmăreşte informareaconsumatorilor şi nu are caracter incitativ.

Legea nr. 148/2000 privind publicitatea recunoaşte existenţa a trei tipuri de publicitateinterzisă: publicitatea subliminală, publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.

Publicitatea subliminală este orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru afi percepuţi în mod conştient, dar care pot influenţa comportamentul economic al unei persoane[art. 4 lit. (d) din Legea nr. 148/2000].

Publicitatea înşelătoare este aceea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare,induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează ori care iau contact cu aceastaşi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora saucare, din acest motiv, prejudiciază sau poate prejudicia un concurent [art. 3 lit. (b) din Legea158/2008]

Publicitatea comparativă este publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit unconcurent ori bunuri sau servicii oferite de către acesta [art. 3 lit. (c) din Legea 158/2008].

4.DEZORGANIZAREA INTREPRINDERII CONCURENTULUI

Înţelesul noţiuniiA dezorganiza înseamnă a distruge, a strica ordinea, funcţionarea normală şi bunul

mers.În raporturile de concurenţă, dezorganizarea constituie un comportament neloial care

vizează destabilizarea funcţională a întreprinderii rivalului lezat.În literatura juridică se face distincţie între dezorganizarea întreprinderii rivale şidezorganizarea generală a pieţei. În prima ipoteză, destabilizarea funcţională a întreprinderiiconcurentului se realizează prin diferite mijloace precum spionajul, coruperea personalului,deturnarea clientelei şi boicotul.

Dezorganizarea pieţei constă în atingerea adusă ansamblului concurenţilor carefabrică sau distribuie un produs. În dreptul nostru, sunt calificate drept dezorganizare o serie deacte neloiale precum: spionajul economic, atragerea personalului şi acapararea agresivă aclientelei întreprinderii concurente.

Spionajul economicSpionajul, ca act de concurenţă neloială, constă în obţinerea şi folosirea secretelor

comerciale ale concurentului, în scopul dezorganizării întreprinderii acestuia.

38

În doctrină spionajul economic este definit ca fiind deconspirarea sau exploatarea decătre agentul economic agresiv a secretelor de producţie sau de gestiune ale concurenţilor.44

Spionajul economic se află în strânsă legătură cu secretul comercial. Acesta din urmădobândeşte valoare economică prin faptul că nu este accesibil publicului, el conferind uneiîntreprinderi un avantaj concurenţial. În general, prin secret comercial se înţelege o informaţievaloroasă sau potenţial valoroasă pe care deţinătorul încearcă să o păstreze secretă prinintermediul unor contracte de confidenţialitate cu angajaţi, contractanţi sau parteneri şi prinintermediul unor măsuri de securitate fizică şi electronică.

Noţiunea de secret comercial a fost introdusă în dreptul nostru prin art. 1¹ lit. (b) dinLegea nr. 298/2001 şi este definita ca fiind informaţia care, în totalitate sau în conexareaexactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilăpersoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi caredobândeşte o valoare comercială prin faptul că e secretă, iar deţinătorul a luat măsurirezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim secret. De fapt,reglementarea internă redă textul art. 39 alin. (2) din Tratatul privind aspectele drepturilor deproprietate intelectuală legate de comerţ (TRIPS).

Art. 1¹ lit. a) din Legea nr. 11/1991 conferă titularilor de secrete comerciale posibilitateade a se apăra prin acţiune în concurenţă neloială împotriva practicilor neloiale care presupun outilizare a acestor secrete de natură să afecteze poziţia comercianţilor concurenţi pe piaţă.Această utilizare se realizează prin practici de genul: neexecutării unilaterale a contractului sauutilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict şi achiziţionării desecrete comerciale de către terţii care cunoşteau de respectiva achiziţie.

Neexecutarea unilaterală a contractului presupune ca secretul comercial să facă obiectulunui contract. Suntem în prezenţa unei practici neloiale de acest gen atunci când este încălcatăobligaţia contractuală cu privire la păstrarea şi utilizarea secretului.

Prin utilizarea unor proceduri neloiale înţelegem că secretul comercial a fost dobânditprin mijloace ilicite. În această categorie judecătorul poate include o paletă foarte largă decomportamente, precum: violarea corespondenţei, spargerea codurilor de securitate,sustragerea documentelor care conţin informaţia secretă, interceptarea comunicaţiilor saufotografierea neautorizată a echipamentelor.

În cazul abuzului de încredere, deţinătorul secretului comercial îl încredinţează unuiterţ, care îl divulgă. Specifice acestei tip de practică neloială sunt comportamente privinddivulgarea secretului de către un fost salariat sau de către un eventual co-contractant, care a intratîn posesia acestuia cu ocazia negocierilor nefinalizate prin încheierea unui contract cu deţinătorullegitim al secretului.

Incitarea la delict constituie o altă practică neloială care constă în fapta unei persoanede a-l determina pe cel care cunoaşte un secret comercial şi este ţinut de o clauză deconfidenţialitate, să îl divulge. Practica neloială prinde contur dacă incitarea este urmată dedivulgarea şi de utilizarea secretului de către instigator.

Terţii care achiziţionează secrete comerciale, în cunoştinţă de cauză, de la persoane carenu au dreptul să le divulge, recurg la o practică neloială.

Toate aceste practici conferă deţinătorului legitim al secretului posibilitatea de a recurgela acţiunea în concurenţă neloială ori de câte ori clientela este deturnată. Se admite că acţiunea înconcurenţă neloială se poate introduce şi dacă prejudiciul este numai potenţial, adică utilizareaneloială a secretului comercial este de natură să determine o deturnare a clientelei. În ultimul caz,

44 A se vedea şi Lucia Irinescu, op.cit.,p.68

39

reclamantul nu poate obţine acoperirea prejudiciului, ci numai obligarea pârâtului la încetareautilizării informaţiei obţinute în mod neloial.

Prevederile Legii nr. 11/1991 sancţionează cazuri particulare care pot să apară caurmare a utilizării neloiale a secretului comercial: divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau

un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secretcomercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;

oferirea, promiterea sau acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantajesalariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială,să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau folosi clientela saoripentru a obţine un alt folos pentru sine ori pentru o altă persoană în dauna unuiconcurent;

folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitatun efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmiseautorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselorfarmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimicinoi;

divulgarea unor informaţii secrete, cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestorinformaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-auluat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatării neloiale încomerţ, dacă provin de la autorităţile competente;

divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fărăconsimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercialsau industrial;

divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilorpublice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestorsecrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice.

Atragerea personalului întreprinderii concurenteDezorganizarea întreprinderii concurente prin atragerea salariaţilor se află în strânsă

legătură cu spionajul economic, pentru că, indirect, prin angajarea personalului întreprinderiirivale, se facilitează accesul la secretele comerciale ale concurentului sau poate fi deturnatăclientela.

În principiu, orice angajat este liber să renunţe la locul de muncă în favoarea unui alt locde muncă oferit de întreprinderea concurentă. Simpla angajare a foştilor salariaţi ai întreprinderiiconcurente nu este, prin natura ei, neloială. Noul angajator poate fi acuzat de un comportamentneloial numai dacă, prin angajarea salariaţilor concurentului, urmăreşte un scop ilicit. Domeniulde aplicare al unei astfel de practice neloiale este precis determinat de textele legale

În doctrina juridică sunt delimitate situaţiile în care un angajat este ţinut de o clauză deneconcurenţă de cele în care clauza de neconcurenţă lipseşte. Astfel constituie act de concurenţăneloială oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent oriacceptarea unei astfel de oferte.

În opinia noastră, noţiunea de salariat exclusiv este strâns legată de cea de loialitate şitrebuie interpretată atât în sensul că salariatul este legat de angajator printr-o clauză deneconcurenţă, cât şi în sensul că orice salariat are o obligaţie de loialitate, onestitate şi

40

profesionalism faţă de angajator.45 În practica noastră judiciară s-a stabilit că prin societăţiconcurente se înţeleg acele societăţi al căror obiect actual, de fapt, coincide, nefiind obligatoriuca obiectul real să fie absolut identic cu el, dar suficient ca o activitate să coincidă, iar prinsocietate cu acelaşi obiect, legea înţelege să se refere la obiectul de activitate prevăzut în actulconstitutiv.

O altă modalitate de dezorganizarea a întreprinderii concurente prin atragereapersonalului constă în concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopulînfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau prinangajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale. În aceastăformă, dezorganizarea întreprinderii se poate realiza prin două modalităţi, şi anume: concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţării unei

societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant; angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale.Prima modalitate implică o decizie de concediere care aparţine unei persoane, care,

concomitent, înfiinţează o nouă societate comercială, cu un obiect de activitate similar cu cel alconcurentului şi acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă. În acest caz, concedierea trebuie sămascheze o deturnare de personal. Atât timp cât motivele concedierii sunt imputabile angajaţilor,sunt incidente regulile din Codul muncii.

Atragerea salariaţilor unei firme concurente prin promisiunea de avantaje pecuniare nuconstituie, în sine, un act de concurenţă neloială. Cu toate acestea, dacă se constată căpromisiunile au fost făcute cu scopul de a-l dezorganiza pe fostul angajator, ne aflăm în prezenţaunui act de concurenţă neloială.

Acapararea agresivă a clienteleiAcapararea agresivă a clientelei constituie o modalitate de dezorganizare a concurentului

din exterior, fără vreo complicitate din interiorul întreprinderii. Atragerea clientelei de către unconcurent prin uzanţe necinstite, prin serviciile prestate şi prin personal autorizat este licită. Înliteratura juridică română această practică este cunoscută sub denumirea de deturnare a clientei.

Deturnarea clientelei unui concurent prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelăîn cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant constituie concurenţă neloială. Actul deconcurenţă neloială poate fi săvârşit de către un salariat, un reprezentant sau un asociat al unuicomerciant.

Încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sauexecutarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altorcumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare constituie o altămodalitate neloială de acaparare a clientei. Metoda este denumită de doctrină bulgăre de zăpadăsau vânzare piramidală, iar instanţele judecătoreşti au calificat-o drept o escrocherie, prin carecomerciantul obţine profit cu ajutorul unor manopere frauduloase.

ÎNTREBĂRI

1. Clasificarea actelor şi faptelor de concurenţă neloială pe piaţa internă2. Confuzia privind concurentul vătămat

45 Lucia Irinescu, op.cit.,p.71

41

3. Ce reprezintă retaşarea parazitară4. Denigrarea concurentului. Denigrarea prin publicitate5. În ce constă spionajul economic privit ca act de concurenţă neloială6. Enumeraţi câteva cazuri de utilizare neloială a secretului comercial7. Dezorganizarea întreprinderii concurente prin atragerea salariaţilor8. Acapararea agresivă a clientelei ca modalitate de dezorganizare a concurentului

42

FIŞA 9. CONCURENŢA NELOIALĂ PE PIAŢAINTERNAŢIONALĂ

1. DUMPINGUL-ASPECTE GENERALE

Dumpingul este o formă a discriminării de preţ, la scară internaţională, între ţaraexportatoare şi cea importatoare. Putem identifica o situaţie de dumping atunci când mărfurilesunt exportate la un preţ mai mic decât valoarea lor normală, adică sunt exportate pentru un preţmai mic decât sunt vândute pe piaţa internă sau pe pieţele din ţări terţe sau mai mic decât costulde producţie.

Dumpingul a fost definit pentru prima oară în art. VI punctul 2.1 din Acordul Generalpentru Tarife şi Comerţ din 1947 ca fiind o practică neloială care constă în introducereaproduselor unei ţări pe piaţa altei ţări la un preţ inferior valorii lor normale, cu un preţ deexport inferior preţului comparabil practicat în cursul unei operaţiuni comerciale normalepentru produsul similar destinat consumului în ţara exportatoare.

Această definiţie este preluată şi simplificată de art. 1 alin. (2) al Regulamentului (CE)nr. 1225/2009 al Consiliului prin care un produs este considerat a fi supus dumpingului dacăpreţul său de export către Comunitate este mai mic decât preţul comparabil, practicat încadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în ţara exportatoare.

În relaţiile internaţionale, dumpingul constă în livrarea de mărfuri în alte ţări la unnivel inferior valorii normale, respectiv cu mult sub preţurile pieţei şi sub costurile deproducţie; diferenţa de preţ rezultată din această politică de export este de multe oricompensată prin obţinerea de prime de export şi subvenţii de la bugetul de stat sau va firecuperată ulterior, după înfrângerea concurenţei prin majorarea preţurilor.

Potrivit principiului de bază enunţat în art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE)nr.1225/2009 al Consiliului, se consideră că obiectul dumpingului îl constituie orice produs careeste exportat către Comunitate la un preţ mai mic valoarea sa normală.

Valoarea normală se stabileşte, de regulă, prin raportare la preţurile pe care le plătesccumpărătorii din ţara exportatoare, în cadrul unei operaţiuni comerciale normale, pentru acelaşiprodus sau pentru un produs similar.

Termenul de produs similar presupune un produs care prezintă produse caracteristicefoarte apropiate produsului suspectat de dumping.

Ţara exportatoare poate fi atât ţara de origine a produsului, dar şi o ţară intermediară.Măsurile antidumping se aplică tuturor produselor care fac obiectul unui dumping în

cazul în care punerea sa în liberă circulaţie în cadrul Comunităţii cauzează un prejudiciu.

3. CLASIFICAREA DUMPINGULUI

Din interpretarea prevederilor Codului antidumping se disting mai multe forme aledumpingului, pe care le putem grupa în funcţie de o serie criterii de clasificare şi anume: obiect,perioada de timp în care se practică şi efectele produse.

În funcţie de obiectul său, dumpingul poate fi: de mărfuri şi servicii, valutar şi social. Înoperaţiunile de import-export, efectuate în condiţii neloiale, fenomenul negativ cel mai frecventîntâlnit îl constituie dumpingul de mărfuri şi servicii.

43

Prin raportare la perioada de timp în care se practică, dumpingul poate fi sporadic,intermitent şi continuu.

După efectele pe care le produce, distingem între dumpingul condamnabil şinecondamnabil.

3. ELEMENTELE DUMPINGULUI

Din punct de vedere tehnic, dumpingul se identifică şi se apreciază prin treicomponente de bază: valoarea normală a mărfii; preţul de export, care este inferior faţă de valoarea normală; marja de dumping, care reflectă decalajul dintre valoarea normală şi preţul de export.Valoarea normală a produsului reprezintă preţul plătit în cadrul unor operaţiuni comerciale

normale de către cumpărători independenţi din ţara exportatoare pentru un produs similar cu celbănuit de dumping. Produsul similar cu cel suspectat de dumping este un produs identic, şianume asemănător în toate privinţele produsului respectiv sau, în absenţa unui astfel de produs,alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privinţele, prezintă caracteristici foarteapropiate celor ale produsului respectiv. Determinarea produsului similar este una dinproblemele economice complexe, pe care instituţiile Uniunii Europene o tratează cu mareprudenţă. Metoda standard de calcul a valorii normale a produsului este stabilită în art. 2 lit. (A)pct. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului şi se bazează pe preţurile plătite decătre cumpărători în ţara exportatoare, în cadrul unei operaţiuni comerciale normale.

În articolul 2 lit. B) pct. 8) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1225/2009 este definitpreţul de export, ca fiind preţul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsulvândut la export din ţara producătoare către Comunitate. Sunt situaţii în care nu se poatedetermina preţul de export. Atunci când există o asociere sau un acord de compensare întreexportator şi importator, preţul de export poate ridica semne de întrebare. Astfel, când nu existăun preţ de export sau acesta este îndoielnic, se apelează la preţul cu care produsele importate suntrevândute pentru prima oară unui cumpărător independent. În cazul în care produsele nu suntrevândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fostimportate, preţul de export se determină prin orice altă metodă rezonabilă. Atunci când secalculează preţul de export, se fac unele ajustări, pentru a se ţine seama de toate cheltuielile,inclusiv de taxe şi de impozite, care survin între import şi revânzare, precum şi de o marjă deprofit, pentru a stabili un preţ de export fiabil la nivelul frontierei comunitare.

Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depăşeşte preţul deexport.

În cazul în care marjele de dumping variază, se poate stabili o marjă de dumping medieponderată [articolul 2 lit. (D) pct. (12) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului;articolul 2.4.2 din Acordul antidumping].

Curtea Europeană de Justiţie46 a stabilit marja de dumping comparând valoarea normalăcalculată medie ponderată pe tipuri de produse cu preţul de export mediu ponderat pe tipuri de

46 Hotărârea Curţii (Camera a doua) din 27 septembrie 2007, în Cauza C-351/04, Ikea Wholesale Ltd împotrivaCommissioners of Customs & Excise, în Culegerea de jurisprudenţă a Curţii Europene a Justiţiei 2007, p. I-07723,www. curia.europa.eu.

44

produse. Astfel, într-o speţă, au fost identificate, mai întâi, mai multe modele diferite aleprodusului care făcea obiectul anchetei. Pentru fiecare dintre acestea, s-a calculat o valoarenormală medie ponderată şi un preţ de export mediu ponderat, apoi s-au realizat comparaţiipentru fiecare model. Întrucât, pentru anumite modele, preţul de export era inferior valoriinormale, a fost stabilită existenţa unui dumping. În schimb, întrucât, pentru alte modele, preţulde export era superior valorii normale, în acest caz a fost reţinută o marjă de dumping având uncuantum negativ. Curtea s-a pronunţat în mod repetat în sensul că alegerea între diferite metodede calcul al marjei de dumping indicate într-un regulament de bază, precum şi aprecierea valoriinormale a unui produs sau stabilirea existenţei unui prejudiciu presupun aprecierea unor situaţiieconomice complexe.

4. CONDIŢIILE DUMPINGULUI ŞI PROCEDURA ANTIDUMPING

Pentru determinarea situaţiei de dumping este necesar să fie îndeplinite cumulativtrei condiţii, şi anume:

importurile să facă obiectul unui dumping; cauzarea unui prejudiciu material unei industrii comunitare ca între importurile care fac obiectul dumpingului şi prejudiciu să existe o legătură de

cauzalitate.

Procedura antidumpingProcedura antidumping este reglementată în art. 5-21 din Regulament şi se desfăşoară pe

mai multe etape şi anume: formularea către Comisia Europeană a unei plângeri antidumping, desfăşurarea unei investigaţii instituirea măsurilor antidumping.Măsurile antidumping concretizează în instituirea de taxe antidumping definitive,

cunoscute şi sub denumirea de drepturi antidumping sau suprataxe vamaleTaxele antidumping definitive se aplică prin Regulamente ale Consiliului Europei . Taxele

se aplică fiecărui furnizor sau fiecărei ţări furnizoare în parte şi sunt percepute de statelemembre, în conformitate cu rata de schimb valutar. Regulamentul trebuie să menţioneze numeleexportatorilor sau al ţărilor în cauză, descrierea produsului, o sinteză a faptelor şi a motiveloresenţiale cu privire la stabilirea dumpingului sau a prejudiciului. Părţile în cauză vor primi ocopie a Regulamentului sau a deciziei. De altfel, Regulamentul se publică şi în Jurnalul Oficialal Uniunii Europene.

Măsurile antidumping încetează după cinci ani de la instituirea taxei sau de la dataîncheierii reexaminării celei mai recente a dumpingului şi prejudiciului.

Comisia Europeană, cu avizul comitetului consultativ, poate dispune suspendareamăsurilor pe o perioadă de nouă luni, cu posibilitatea prelungirii perioadei până la un an, atuncicând condiţiile pieţei s-au schimbat temporar astfel încât este puţin probabil să reaparăprejudiciul.

ÎNTREBĂRI

1. Ce reprezintă dumpingul şi cum se clasifică acesta

45

2. Care sunt componentele de bază în temeiul cărora se identifică dumpingul3. În ce constă procedura antiduping şi care sunt etapele acesteia

46

FIŞA 10. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU CONCURENŢANELOIALĂ

1. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU CONCURENŢĂ NELOIALĂ- ASPECTEGENERALE

Sancţionarea concurenţei neloiale asigură buna desfăşurarea a activităţii comerciale.Săvârşirea de acte sau fapte de concurenţă neloială atrage, după caz, răspunderea civilăcontravenţională sau penală. În unele cazuri, se pot cumula mai multe forme ale răspunderiijuridice: răspunderea civilă cu cea penală, cu cea administrativă sau cu răspunderea disciplinară aangajaţilor. Ca regulă generală, răspunderea se antrenează pentru fapta proprie, însă, pot apăreasituaţii în care este solidară. Aceste sancţiuni pot fi însoţite şi de obligaţia autorului faptei deconcurenţă neloială de a înceta sau înlătura actul, iar dacă a fost cauzat şi un prejudiciu, deobligaţia de a plăti despăgubiri pentru daunele pricinuite comerciantului concurent.

2. RĂSPUNDEREA CIVILĂ

Răspunderea civilă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc înrelaţiile comerciale se fundamentează atât pe dispoziţiile speciale, cuprinse în Legea nr. 11/1991(republicată), cât şi pe dispoziţiile generale ale Codului civil. Acestea sunt completate deprevederile Codului de procedură civilă.

Răspunderea juridică pentru concurenţă neloială se antrenează în măsura în care suntîndeplinite condiţiile clasice ale răspunderii civile delictuale, şi anume: săvârşirea unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul; stabilirea unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.Potrivit doctrina şi jurisprudenţei, răspunderea pentru concurenţă neloială intervine atunci

când există un raport de concurenţă între autorul faptei ilicite şi victima comportamentuluineloial. Impunerea acestei condiţii a eşuat în dreptul francez prin apariţia noţiunii de parazitism,care elimină existenţa oricărui raport de concurenţă din acest cadru.

Legea nr. 11/1991 nu individualizează actele şi faptele de concurenţă neloială careconstituie delicte civile, ci doar pe acelea care constituie contravenţii şi infracţiuni. Fapta ilicităpoate îmbrăca forma oricărui procedeu contrar bunei-credinţe şi uzanţelor cinstite în activitateacomercială sau industrială, indiferent dacă legiuitorul îl identifică sau nu în mod expres .

În vechea reglementare, art. 6 din Legea nr. 11/199147 făcea trimitere la răspundereacivilă în sensul că, de exemplu, persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fiobligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în modilicit de la deţinătorul lor legitim, şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.

47 Referitor la art. 6 a se vedea din jurisprudenţă Decizia nr. 3828 din 11-mai-2007, Sentinta nr. 8562 din 19-oct-2006 etc.

47

După abrogarea art. 6 prin art. 1 punctul 8 din Ordonanţa 12/2014, la art. 748 dinLegea nr. 11/1991 se prevede că:

Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanţelor de judecatăcompetente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperireaprejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a unei practici de concurenţă neloială, fărăa fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei.

Acţiunile izvorând dintr-o practică de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunaluluilocului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului; în lipsa unuisediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

În vederea prevenirii unei pagube iminente, instanţele judecătoreşti competente potdispune, în procedură de urgenţă, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existenţa unorpractici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluţionareacauzei.

În cazul în care instanţa a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor deconcurenţă neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura a rămas definitivă,autoritatea naţională de concurenţă va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea dechemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie săcuprindă sediul şi celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurenţă neloialăsăvârşită, precum şi măsurile dispuse de instanţă.

Pe cheltuiala persoanei vinovate, instanţa poate dispune publicarea hotărârii judecătoreşti,total sau parţial, într-un ziar de largă circulaţie.

La cererea deţinătorului legitim al secretului comercial, instanţa poate dispune măsuri deinterzicere a exploatării industriale şi/sau comerciale a produselor rezultate din însuşirea ilicită asecretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdicţia încetează atunci când informaţiaprotejată a devenit publică.

3. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ

Potrivit art. 4 din Legea nr. 11/1991 în vechea reglementare, constituiau contravenţii:- lit. (a): oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent oriacceptarea unei asemenea oferte;- lit. (b): divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sauun salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercialşi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;- lit. (c): încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sauexecutarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altorcumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;- lit. (d): comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupraîntreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie defavoare în dauna unor concurenţi;- lit. (e): comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant deafirmaţii mincinoase asupra unui

48 Art. 7 modificat de art. 1, punctul 5 din Legea 117/2015

48

lit. (e): comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant deafirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii denatură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;- lit. (f): oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantajesalariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poatăafla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine altfolos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;- lit. (g): deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceastăclientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;- lit. (h): concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării uneisocietăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unuicomerciant în scopul dezorganizării activităţii sale

Potrivit art. 4 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenţie nerespectarea prevederilorlegale referitoare la interzicerea publicităţii înşelătoare.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenţie încălcarea dispoziţiilorlegale privind publicitatea comparativă

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 utilizarea de către comercianţi a unorpractici comerciale incorecte constituie contravenţie

Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 reglementează un număr mare de contravenţiireferitoare la practici comerciale interzise, precum: vânzarea piramidală, vânzarea forţată şivânzarea cu prime, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Legea privind combaterea concurenţei neloiale precum şi celelalte acte normative careincriminează şi sancţionează fapte de concurenţă neloială nu conţin dispoziţii speciale referitoarela constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Prin urmare, se vor aplica criteriilegenerale privind regimul juridic al contravenţiilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Contravenţiile se constată la sesizarea părţii vătămate, a camerelor de comerţ şi industriesau din oficiu, de către personalul de control împuternicit în acest scop de către ConsiliulConcurenţei, care aplică şi amenda.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se consemnează într-un proces-verbal. Potrivitart. 31 din O. G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi deaplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării saucomunicării acestuia. Termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii amenziicontravenţionale pentru faptele incriminate în art. 4 Legea nr. 11/1991 este de 3 ani, derogândastfel de la termenul de şase luni prevăzut în art. 30 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Termenulcurge de la data săvârşirii faptei.

În M. Of. nr. 355 din 22 mai 2015, s-a publicat Legea nr. 117/2015 privind aprobareaO.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combatereaconcurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței49.

Vom prezenta, în continuare, modificările aduse Legii nr. 11/1991 prin Legea nr.117/2015:

49 Legea nr. 117/2015 aprobă O.G. nr. 12/2014, aducând modificări Legii nr. 11/1991 privind combatereaconcurenței neloiale (M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991; cu modif. și compl. ult.), precum și Legii concurenței nr.21/1996 (rep. M. Of. nr. 240 din 3 aprilie 2014).

49

Vechea reglementareÎn vechea reglementare, art. 34 alin. (1) prevedea faptul că inspectorii de concurență

puteau solicita întreprinderilor, precum și autorităților și instituțiilor publice informațiile șidocumentele care le erau necesare pentru soluționarea sesizărilor privind practicile deconcurență neloială, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzutede lege.Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 34 alin. (1) prevede: „Inspectorii de concurență potsolicita întreprinderilor, autorităților și instituțiilor publice, precum și persoanelor fizicedefinite la art. 11 lit. i) [orice fost sau actual salariat/reprezentant al unei întreprinderi sau oricealtă persoană care săvârșește practici de concurență neloială, precum și contravențiileprevăzute la art. 4 alin. (3)] informațiile și documentele care le sunt necesare pentrusoluționarea sesizărilor privind practicile de concurență neloială, indicând temeiul legal,scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute de lege”.

Art. 4 alin. (2) lit. b) și alin. (3) partea introductivă Legea nr. 11/1991 (modificată prinLegea nr. 117/2015)

Vechea reglementareÎn vechea reglementare, art. 4 alin. (2) lit. b) prevedea: Contravențiile prevăzute la alin.

(1) se sancționau cu:b) amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane fizice.De asemenea, art. 4 alin. (3) în partea introductivă prevedea care erau faptele care constituiaucontravenții, în cazul procedurii de cercetare a practicilor de concurență neloială prevăzute derespectiva lege, săvârșite cu vinovăție de către persoane fizice sau juridice, în măsura în care nuerau săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni.Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 4 alin. (2) lit. b) prevede: Contravențiile prevăzute la alin.(1) se sancționează cu:„b) amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane fizice”.De asemenea, art. 4 alin. (3) în partea introductivă are următorul conținut: „Constituiecontravenție, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie consideratepotrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite cu vinovăție de către persoane fizicesau juridice”.

Art. 41 alin. (6) Legea nr. 11/1991 (modificată prin Legea nr. 117/2015)

Noua reglementareLa art. 41, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6).

Potrivit noii reglementări, art. 41 alin. (6) prevede: „Prin derogare de la prevederile art. 32alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cumodificările și completările ulterioare, împotriva proceselor-verbale de constatare șisancționare a contravențiilor prevăzute de prezenta lege se poate introduce plângere laJudecătoria Sectorului 1 București, în termen de 15 zile de la comunicare”.

50

Art. 7 Legea nr. 11/1991 (modificată prin Legea nr. 117/2015)

Vechea reglementareÎn vechea reglementare, art. 7 la alin. (1) prevedea faptul că acțiunile izvorând dintr-un

act de concurență neloială erau de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a căruirază teritorială se găsea sediul pârâtului; în lipsa unui sediu era competent tribunalul domiciliuluipârâtului.

La alin. următor se prevedea faptul că la cererea deținătorului legitim al secretuluicomercial instanța putea dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale și/sau comercialea produselor rezultate din însușirea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse.Interdicția înceta atunci când informația protejată a devenit publică.Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 prevede: „(1) Orice persoană care are un interes legitimse poate adresa direct instanțelor de judecată competente pentru încetarea și interzicereapracticilor de concurență neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale și moralesuferite ca urmare a unei practici de concurență neloială, fără a fi necesară parcurgereavreunei formalități în fața Consiliului Concurenței.(2) Acțiunile izvorând dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunaluluilocului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unuisediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.(3) În vederea prevenirii unei pagube iminente, instanțele judecătorești competente pot dispune,în procedură de urgență, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor practicicomerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluționarea cauzei.(4) În cazul în care instanța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurențăneloială, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura a rămas definitivă,autoritatea națională de concurență va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea dechemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie săcuprindă sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurențăneloială săvârșită, precum și măsurile dispuse de instanță.(5) Pe cheltuiala persoanei vinovate, instanța poate dispune publicarea hotărârii judecătorești,total sau parțial, într-un ziar de largă circulație.(6) La cererea deținătorului legitim al secretului comercial, instanța poate dispune măsuri deinterzicere a exploatării industriale și/sau comerciale a produselor rezultate din însușirea ilicităa secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdicția încetează atunci cândinformația protejată a devenit publică”.

51

4. RĂSPUNDEREA PENALĂ

În legislaţia noastră penală, concurenţa neloială a fost incriminată prin două acte normativedistincte, respectiv art. 301 din Codul penal (Codul penal din 1968)50 şi art. 5 din Legea nr.11/1991.

Potrivit art. 301 Cod penal, infracţiunea de concurenţă neloială consta în fabricarea oripunerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţăfalse, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele deinvenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ oriindustriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari.

Prin apariţia Noului Cod Penal51, multe dintre pedepse au fost corelate cu pedepseleaplicate în statele UE iar unele fapte au fost dezincriminate. Printre pedepseledezincriminate se numără înşelăciunea la măsurătoare, concurenţa neloială, nerespectareadispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, cerşetoria, prostituţia, jocurile denoroc.

În vechea reglementare, potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991 constituiau infracţiunide concurenţă neloială următoarele fapte:

a) folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial,unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură săproducă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduceatingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţiiprodusului/serviciului;

c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitatun efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmiseautorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselorfarmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimicinoi;

d) divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. (c), cu excepţia situaţiilor în care dezvăluireaacestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în cares-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatăriineloiale în comerţ, dacă acestea provin de la autorităţile competente;

e) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fărăconsimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercialsau industria

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilorpublice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestorsecrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;

g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sauvânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,emblemele, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiilede circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior alfirmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi

50 Actualmente această infracţiune a fost dezincriminată51 A se vedea Noul Cod penal şi Noul Cod de procedură penală, ediţie îngrijită de Tudorel Toader, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2016 (cuprinde şi modificările aduse prin OUG nr. 18/2016).

52

altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numeleproducătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţicomercianţi şi pe beneficiari.

Conform art. 5 din Legea nr. 11/1991 modificată şi republicată52 constituieinfracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu celefolosite legitim de alt comerciant;b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informaţiiconfidenţiale în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţineriiautorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinateagriculturii, care conţin compuşi chimici noi;c) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, ca rezultat al uneiacţiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sauactivitatea unei persoane juridice;d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deţinătoriilegitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice ori a instituţiilorpublice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal asecretelor comerciale de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dacă prinaceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzareaunor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, brevetele pentrusoiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile deproduse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior alfirmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi alteleasemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătoruluisau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Prin menţiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înţelege oriceindicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă privind origineamărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numainatura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să secreadă că are acea origine.

5. ACŢIUNEA ÎN CONCURENŢĂ NELOIALĂ

În sistemul nostru de drept, acţiunea în concurenţă neloială este considerată de cătremajoritatea autorilor, o modalitate a acţiunii în răspundere civilă delictuală53. Acţiunea înconcurenţă neloială implică aceleaşi elemente ca orice acţiune civilă şi anume: părţile între carese desfăşoară procesul, cauza care a generat litigiul şi obiectul, concretizat prin pretenţia dedusăjudecăţii.

52Art. 5 modificat de art. 34 din titlul II din Legea 187/2012 la data 01-Feb-2014

53 Lucia Irinescu, op.cit.,p.86

53

În acţiunea în concurenţă neloială calitatea procesuală activă aparţine oricărui comerciantcare se consideră lezat de activitatea desfăşurată de un alt comerciant. Acţiunea poate să fiepromovată, în anumite cazuri, şi de sindicatele profesionale. Legitimare procesuală activă potavea şi asociaţiile de consumatori. Scopul promovării în faţa instanţelor judecătoreşti de cătreasociaţia de consumatori a unei acţiuni în încetarea practicii ilicite este acela de a obţine, pesuportul oferit de cazul consumatorului concret, ocrotirea interesului colectiv.

Hotărârea Guvernului nr. 1553/2004 privind unele modalităţi de încetare apracticilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor cumodificările ulterioare reglementează pentru prima dată la nivel naţional, o categorie de acţiunispecifice promovate de asociaţiile de protecţia consumatorilor, respectiv acţiuni în încetare îndomeniul protecţiei intereselor consumatorilor.

În vechea reglementare acţiunea în concurenţă neloială era supusă prescripţiei extinctiveşi cunoştea un regim derogator de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive. Potrivit art.12 din Legea nr. 11/1991, dreptul la acţiune în concurenţă neloială se prescria în termen de un ande la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Prescriptibilitatea acţiunii în concurenţăneloială priveşte numai repararea patrimonială a daunei patrimoniale sau morale cauzate printr-un act de concurenţă neloială. Acţiunea prin care se solicită numai încetarea sau înlăturareaacestor acte nu intra sub incidenţa prescripţiei extinctive. Actualmente acest articol a fostabrogat.54

Competenţa materială în soluţionarea litigiilor care izvorăsc dintr-un act de concurenţăneloială aparţine tribunalului, ca instanţă de fond. Din punct de vedere teritorial, competentă estefie instanţa de la locul săvârşirii faptei, fie instanţa în a cărui rază teritorială se găseşte sediulpârâtului sau inculpatului, sau în cazul lipsei unui sediu, instanţa de la domiciliul pârâtului sauinculpatului (art. 7 din Legea nr. 11/1991). Prin urmare, Legea nr. 11/1991 stabileşte ocompetenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei revenind reclamantului.

Atunci când fapta de concurenţă neloială constituie infracţiune, acţiunea civilă înconcurenţă neloială nu este condiţionată de existenţa unei acţiuni penale sau a unei hotărârijudecătoreşti Acţiunea civilă poate fi pornită separat de acţiunea penală, cu precizarea căjudecata pricinii civile va fi suspendată până la soluţionarea cauzei penale. Instanţa civilă poate fiinvestită şi ulterior obţinerii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă penală, dacăaceasta a lăsat nesoluţionată latura civilă sau partea vătămată nu s-a constituit parte civilă înprocesul penal sau prejudiciul a fost descoperit ulterior pronunţării hotărârii penale.

Actele de concurenţă neloială pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, cum ar fiînscrisuri, proba testimonială, prezumţii, mărturisire sau expertize. Sarcina probei revinereclamantului care trebuie să facă dovada existenţei condiţiilor de fond ale acţiunii în concurenţăneloială.

Prin hotărâre definitivă asupra fondului, instanţa de judecată poate să decidă obligareapârâtului să înceteze sau să înlăture actul ilicit, să plătească despăgubiri pentru daunelepatrimoniale sau morale pricinuite şi să restituie, după caz, documentele confidenţiale însuşite înmod ilicit de la deţinătorul legitim.

54 Art. 12 a fost abrogat de art. 27, punctul 3. din titlul II din Legea 255/2013

54

ÎNTREBĂRI

1. Răspunderea civilă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc înrelaţiile comerciale

2. Răspunderea administrativă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşescîn relaţiile comerciale

3. Răspunderea penală pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc înrelaţiile comerciale

55

SUBIECTE

1. Accepţiunile conceptului de „concurenţă”

2. Care sunt principalele căi prin care se poate desfăşura lupta de concurenţă

3. Care sunt cele mai importante funcţii ale concurenţei

4. Care sunt factorii care influenţează în mod direct tipurile şi modul de manifestare a

concurenţei

5. Care sunt originile dreptului concurenţei

6. Prezentaţi câteva din multiplele definiţii date dreptului concurenţei în literatura de

specialitate

7. Prezentaţi caracterele juridice ale dreptului concurenţei

8. Care sunt elementele luate în considerare la definirea pieţii relevante a produselor/serviciilor

9. Care sunt trăsăturile caracteristice concurenţei eficiente

10. Care sunt cele cinci trăsături distincte ale concurenţei pure şi perfecte

11. În ce forme poate să existe piaţa cu concurenţa imperfectă, în funcţie de numărul şi forţa

economică a operatorilor economici producători şi consumatori.

12. Caracterizaţi succint concurenţa neloială

13. Care este structura Consiliului Concurenţei

14. Cum funcţionează Consiliul Concurenţei

15. Care sunt atribuţiile Consilului Europei

16. Poziţie dominantă pe piaţă- definiţie şi clasificare

17. Care sunt criteriile cu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deţine sau nu o

poziţie dominantă pe piaţă

18. Formele abuzului de poziţie dominantă pe piaţă

19. Cum se sancţionează abuzul de poziţie dominantă

20. Ce se înţelege prin concentrare economică

21. Precizaţi care sunt cele trei modalităţi prin care se pot realiza concentrările economice,

conform art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004

22. Care sunt situaţiile prevăzute în legislaţia română în care dobândirea controlului nu constituie

concentrare economică

56

23. Când, unde şi în ce condiţii se face notificarea concentrărilor economice

24. Cum se sancţionează concentrările economice

25. Ce reprezintă ajutoarele de stat

26. Care este diferenţa dintre ajtoarele de stat şi subvenţii

27. Clasificarea actelor şi faptelor de concurenţă neloială pe piaţa internă

28. Confuzia privind concurentul vătămat

29. Ce reprezintă retaşarea parazitară

30. Denigrarea concurentului. Denigrarea prin publicitate

31. În ce constă spionajul economic privit ca act de concurenţă neloială

32. Enumeraţi câteva cazuri de utilizare neloială a secretului comercial

33. Dezorganizarea întreprinderii concurente prin atragerea salariaţilor

34. Acapararea agresivă a clientelei ca modalitate de dezorganizare a concurentului

35. Daţi exemple de ajutoare de stat care pot fi considerate incompatibile cu piaţa comună (art.

107 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene)

36. Daţi exemple de categorii de ajutoare de stat, care, sunt supuse notificării şi autorizării

prealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile (art. 107 alin. (3) din

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene)

37. Ajutorul de stat este interzis în măsura în care conferă, în mod selectiv, avantaje economice

întreprinderilor sau sectoarelor de producţie. Ce reprezintă aceste avantaje economice şi cum

se clasifică acestea.

38. Care este rolul Consiliului Concurenţei în domeniul procedurilor comunitare privind

ajutoarele de stat

39. Ce reprezintă dumpingul şi cum se clasifică acesta

40. Care sunt componentele de bază în temeiul cărora se identifică dumpingul

41. În ce constă procedura antiduping şi care sunt etapele acesteia

42. Răspunderea civilă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc în

relaţiile comerciale

43. Răspunderea administrativă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc

în relaţiile comerciale

44. Răspunderea penală pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc în

relaţiile comerciale

57

BIBLIOGRAFIE MINIMĂ RECOMANDATĂ

I.Tratate, monografii, cursuri

Diana Apan, Protecţia juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului şi domeniileconexe, Editura Sfera Juridică, Cluj- Napoca, 2007

T. Bodoaşcă , L. I. Târnu, Dreptul proprietăţii intelectuale, ediţia a lll-a revizuită şi adaugită,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

C. Butacu, M. B. Bulancea, Ghid pentru practicieni în dreptul concurenţei, Editura: C.H.Beck , Bucureşti, 2014

L. Cătună, Drept civil . Proprietate intelectuală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013 A. Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013 O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale, Concurenţa onestă, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 1992 O. Căpăţână, Concurenţa neloială pe piaţa internă şi internaţională, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 1994 O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală. Ediţia a II-a, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 1998 S.D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001 D. Ciucur, I. Gavrilă şi C. Popescu, Economie, Manual universitar, Ediţia a doua, Ed.

Economică, Bucureşti, 2001 G. Coman, Concurenţa în dreptul intern şi european, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011 G. Coman, Evoluţia dreptului concurenţei, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015 V. Constantinescu, Totul despre concurenţa loială, Grup de Editură Rentrop& Straton,

Bucureşti 2008 P. M. Cosmovici, Dreptul european al concurenţei, Editura Academiei Române, Bucureşti,

2011 M. N. Costin, C. M. Costin, Dicţionar de dreptul afacerilor, Editura Hamangiu, 2012 A. G. Cotuţiu, V. Sabău, Drept român şi comunitar al concurenţei, Editura C.H. Beck,

Bucuresti, 2008 R. Dinca, Protecţia secretului comercial în dreptul privat, Editura Universul Juridic, 2009 M. Dumitru, Dreptul concurenţei, Editura: Institutul European, Bucureşti, 2011 E. Mihai, Dreptul concurenţei, Editura All Beck, Bucureşti, 2004 Y. Eminescu, Concurenţa neleală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995 Y. Eminescu, Concurenţa neleală. Drept român şi comparat, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

1993 Juanita Goicovici, Dreptul consumaţiei, Editura Sfera Juridică, Cluj- Napoca, 2006 L. Irinescu, Dreptul concurenţei şi al consumatorilor, curs, Universitatea, “Ioan Alexandru

Cuza”, Iaşi, 2011 L. Lazăr, Abuzul de poziţie dominantă. Evoluţii şi perspective în dreptul european şi naţional

al concurenţei, Editura: C.H. Beck , Bucureşti 2013 V. Lazăr, Concurenţa neloială, Editura Universitară Bucureşti 2008

58

O. Manolache, Regimul juridic al concurenţei în dreptul comunitar, Ed. All, Bucureşti, 1997 E. Mihai, Dreptul concurenţei. Drept comunitar şi drept românesc, Ed. Mirton, Timişoara,

2001 E. Mihai, Concurenţa economică. Libertate şi constrângere juridică, Ed. Lumina lex,

Bucureşti, 2004 V. Mircea, Legislaţia concurenţei, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2012 T. Mrejeru, D.A.P. Florescu, Regimul juridic al concurenţei. Doctrină. Jurisprudenţă, Ed.

All Beck, Bucureşti, 2003 M. Niţă, Gh. Gheorghiu, Dreptul concurenţei interne şi europene, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2011 T. Prescure, Registrul comerţului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001 T. Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004 V. Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale. Vol. 1. Dreptul de autor, drepturile conexe şi

drepturile sui generis, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016 I. Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004 Al. C. Strenc, Tehnologia informaţiei. Protejarea şi respectarea dreptului proprietăţii

intelectuale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010 C. Şerban Cernat, Dreptul proprietatii intelectuale, curs, online, USH, SJEA, Braşov, 2016 I. Ştefu, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011 I. Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1992 Diana Ungureanu, Paul Prisecaru, Valentin Mircea, Norbert Maier, Sorin Fusea, Fabio Filpo,

Adina Claici, Mihai Dorel Vlad, Acţiunea în concurenţa neloială, Editura Universitară,Bucureşti, 2011

II. LEGISLATIE

A. Legislaţia din România Constituţia României Noul Cod de procedură civilă (republicat 2015) Noul Cod penal şi Noul Cod de procedură penală (cu modificăruile aduse prin OUG nr.18/2016) Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite (cu

modificările ulterioare) Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (cu modificările ulterioare) Legea nr. 21/1996 privind concurenţa(cu modificările ulterioare) Legea nr. 148/2000 privind publicitatea (cu modificările ulterioare) Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi

consumatori (cu modificările ulterioare) Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, M.Of. nr. 483/5.07.2002, modificată şi completată

prin Legea nr. 121/2006, M.Of.403/10 mai 2006 Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora; Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului; Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de

produsele cu defecte;

59

Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cuconsumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţiaConsumatorilor;

Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă; Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind

contractele de credit pentru consumatori; H. G. nr. 1553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor; O. G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; O.G. nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice; O. G. nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale; O. G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la

distanţă; O.U.G. nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor

privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multorspaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentruprodusele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb.

Acte normative emise de Consiliul Concurenţei

B. Legislaţia comunitară Regulamentul CE nr. 1/2003 din 16 decembrie 2003 privind punerea în aplicare a art. 81 şi

82 din Tratatul de la Roma Regulamentul CE nr. 139/2004 referitor la concentrările economice Regulamentul CE nr. 240/1996 din 31 ianuarie 1996 privind aplicarea art. 81 alin. (3) din

Tratatul de la Roma Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, Titlul VII, intitulat „Norme comune privind

concurenţa, impozitarea şi armonizarea legislativă” (art. 101-109); Titlul XV, intitulat„Protecţia consumatorilor” (art. 169);

Regulamentul nr. 1/2003/CE al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea înaplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat;

Regulamentul nr. 139/2004/CE al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlulconcentrărilor economice între întreprinderi;

Regulamentul nr. 2006/2004/CE al Parlamentului European şi al Consiliului din 27octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigureaplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului;

Regulamentul nr. 597/2009/CE din 11 iunie 2009 privind protecţia împotriva importurilorcare fac obiectul unor subvenţii din partea ţărilor care nu sunt membre ale ComunităţiiEuropene;

Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009/CE din 30 noiembrie 2009 privind protecţiaîmpotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membreale Comunităţii Europene;

Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilorîn cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale;

60

Directiva Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentrucălătorii, vacanţe şi circuite;

Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contracteleîncheiate cu consumatorii;

Directiva 98/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1988 privindprotecţia consumatorului prin indicarea preţurilor produselor oferite consumatorilor;

Directiva 99/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privindanumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe

Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privindprotecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă;

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2005/29/CE din 11 mai 2005 privindpracticile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori;

Directiva Parlamentului European şi Consiliului nr. 2006/114/CE din 12 decembrie 2006privind publicitatea înşelătoare şi comparativă;

Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privindcontractele de credit pentru consumatori;

Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 ianuarie 2009privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte anumite aspecte referitoare la contracteleprivind dreptul de folosinţă a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele devacanţă cu drept de folosinţă pe termen lung, precum şi la contractele de revânzare şi deschimb;

Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privindacţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor.

C. Legislaţie internaţională Convenţia Uniunii de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale; Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale; Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.); Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului; Acordul TRIPS (Agreement on Trade Related Aspects of Intellectual Property Rights)

constituie Anexa 1C a Acordului de la Marrakesh, încheiat la 15 aprilie 1994 – Acord privindaspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală.