DREPTUL TRANSPORTURILOR 2013 (1)

DREPTUL TRANSPORTURILOR

CURS IFR

DREPT

AN.III SEM.I

2012-2013

A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.com to remove the watermark

http://www.a-pdf.com

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

1

I.ASPECTE INTRODUCTIVE

Activitatea de transport poate fi definită ca fiind un sistem complex constituit din

mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicaţie, etc., ce reprezintă infrastructura, deservite

de un personal specializat şi destinate deplasării în timp şi spaţiu a persoanelor şi mărfurilor.

Definită astfel, noţiunea de transport are în vedere acţiunea de strămutare a unei persoane sau a

unui lucru ceea ce presupune un mijloc necesar deplasării şi un obiect supus deplasării. Această

accepţiune, oarecum limitată, a noţiunii de transport exclude din preocupările dreptului

transportului deplasarea imaginii ori a sunetului la distanţă, ca şi transportul prin conducte ori

furnizarea energiei de orice fel, nefiind subsumate noţiunii de transport cu care operează dreptul

transporturilor.

De asemenea, dreptul transporturilor nu are în vedere transportul corespondenţei scrise şi

transportul coletelor de o anumită greutate, care deşi sunt deplasate cu mijloace convenţionale de

transport, excluderea lor este consecinţa faptului că raportul juridic nu este stabilit direct cu

transportatorul, ci cu serviciile de poştă puse la dispoziţia publicului din raţiuni sociale.

Prin urmare, dreptul transporturilor cuprinde ansamblul de norme juridice care

reglementează activitatea profesională desfăşurată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare,

pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.

Analizând această definiţie, spre a-i stabili componentele, observăm următoarele:

• Subiectele de drept sunt pe de o parte, transportatorii (cărăuşi/operatori), iar pe de altă

parte clienţii (beneficiarii), fie călători (pasageri) persoane fizice, fie expeditori şi

destinatari de mărfuri;

• Orice transport constă în esenţă într-o prestare de servicii specifice, executate cu scopul

de a deplasa de la locul de pornire la locul de sosire pasageri sau mărfuri, cu vehicule

corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină. Activitatea astfel desfăşurată are

caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.


2

Clasificarea transporturilor

Clasificarea şi enumerarea prealabilă a felurilor de transporturi are ca scop pe de o parte,

să ofere tabolul general al transporturilor, iar pe de altă parte să delimiteze materia care urmează

a fi studiată în continuare.

� Un prim criteriu de clasificare îl constituie obiectul transportului efectuat de cărăuş. Din

acest punct de vedere distingem între transporturi de mărfuri şi de transporturi de

persoane. Transporturile de mărfuri sunt, sub aspect cantitativ şi valoric, cele mai

importante din punct de vedere economic;

� După mijloacele de transport folosite: transporturi feroviare, rutiere, navale, aeriene,

multimodale, combinate;

� După aşezarea căilor de transport, transporturile orăşeneşti pot fi: pe străzi ( tramvai,

taxi) sau în afara străzilor (metrou, caleferată, suspendate);

� După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de graniţele statului, distingem între

transport intern şi internaţional;

� După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cu folosirea succesivă a mai

multor mijloace de transport: transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport

şi transporturi combinate (transportul se execută cu mai multe mijloace de transport de

către doi sau mai mulţi cărăuşi în baza unui singur contract de transport);

� În funcţie de interesul social: transport în interes public ce se execută de operatori de

transport licenţiaţi în condiţiile legii şi în temeiul unui contract de transport şi transport

în interes propriu (în folosul agenţilor economici în vederea realizării scopului lor sau

transport în interesul personal realizat de persoanele fizice cu autovehiculele proprietate

personală).

Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport

Fiecare mod de transport prezintă anumite particularităţi determinate de caracterul

propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte.

În acelaşi timp, toate categoriile de transport au acelaşi obiect de activitate ceea ce

determină existenţa unor principii şi reglementări unitare aplicabile întregii activităţi de

transport:


3

1. Întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractului de transport încheiat

între transportator şi expeditor-călător;

2. Prin încheierea contractului de transport se urmăreşte folosirea integrală, raţională şi

eficientă a mijloacelor de transport;

3. Executarea transporturilor are întotdeauna un caracter oneros;

4. Pentru ca participanţii la activitatea de transport să-şi îndeplinească întocmai

obligaţiile care le revin, legea instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de

penalităţi, locaţii şi despăgubiri.

II. IZVOARELE DREPTULUI TRANSPORTURILOR

Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile

juridice izvorâte din contractul de transport cuprinse în Codul civil în Titlul IX „Diferite

contracte speciale” –capitolul VIII intitulat “Contractul de transport”(art.1955-2008).

Dispoziţiile cuprinse în Codul civil reprezintă izvorul de drept comun al contractului de

transport şi al regimului obligaţiilor născute din activitatea de deplasare de mărfuri sau persoane.

Includem în categoria izvoarelor comune şi dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 19/1997,

republicată şi modificată prin O.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr.51/2002 privind

transporturile care stabileşte normele generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar,

naval şi aerian, componentele reţelei de interes naţional şi european incluse în acestea, precum şi

atribuţiile şi răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie

şi supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport.

Potrivit art.2 O.G. nr.19/1997, sistemul naţional de transport are caracter strategic,

constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente:

- infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, destinate desfăşurării

activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind

administrarea administrarea acestor infrastructuri;

- mijloacele de transport, adică mijloace mobile destinate deplasării pe o cale de

comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană;


4

- operatorii de transport, respeciv transportatori români sau străini, care au acces egal şi

nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public;

- sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.

Activitatea de transport este orientată de obiectivele sistemului naţional de transport

enumerate în art.3 O.G. nr.19/1997:

- conectarea tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;

- asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;

- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;

- asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;

- asigurarea racordării sistemului naţional de transport la sistemele internaţionale de

transport;

- participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Modurile de transport avute în vedere de ordonanţă (rutier, feroviar, naval, aerian,

multimodal şi combinat) sunt coordonate într-o abordare multimodală de Ministerul

Transporturilor ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare mod

de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate, cu

respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.

În afara reglementărilor cu caracter general există şi reglementări speciale aplicabile

anumitor categorii de transporturi, dintre care enumerăm exemplificativ următoarele:

1. Transporturi rutiere :

- O.G. nr.27/2011, privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări prin Legea nr.

102/2006

- Convenţia referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva,

1956, ratificată prin Decretul nr.451/1972;

- Protocolul de la Geneva din 1978, ratificat prin Decretul nr.66/1981;

- Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul relativ la semnalizarea rutieră, Geneva

1949, la care România a aderat prin Decretul nr. 442/1961;

- Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi

rutiere internaţionale (A.E.T.R.), Geneva, 1970, la care România a aderat prin Legea nr.

101/1994;


5

- Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase

(A.D.R.), Geneva, 1957, la care România a aderat prin Legea nr.31/1994;

2. Transporturi feroviare :

- O.G. nr. 12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi Reorganizarea

Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificărilr următoare;

- O.G. nr.7/2005, republicată pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile

ferate din România;

- Convenţia privind transporturile feroviare internaţionale (COTIF), Berna, 1980, ratificată

prin Decretul nr. 100/1983, cu modificările următoare;

3. Transportul maritim :

- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978,

ratificată prin Decretul nr.343/1981;

4. Transportul aerian

- O.G. nr. 29/1997, republicată privind Codul aerian civil, cu modificările următoare;

- Convenţia pentru unificarea unor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, Montreal,

1999, ratificată prin O.G. nr.107/2000.


6

III. DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN GENERAL

3.1. Noțiune.Natura juridică

Codul civil reglementează cu caracter general contractul de transport în art.1955- 2008.

Comparativ cu textele abrogate din Codul comercial care reglementau transportul de

mărfuri și numai prin analogie erau considerate aplicabile transportului de persoane sub condiția

compatibilității cu specificul acestuia, Noul Cod civil reglementează în secțiuni diferite atât

transportul de bunuri (art.1961-2001), cât și transportul de persoane și bagaje (art.2002-2008).

Potrivit art.1955 Codul civil prin contractul de transport, o parte, numită transportator,

se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun, dintr-un loc în altul, în

schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să-l plătească la

timpul și la locul convenite.

Din definiția legală rezultă următoarele:

- Raportul juridic se stabilește între transportator, pe de o parte, și pasager sau

expeditor pe de altă parte;

- Noua reglementare face referire și la destinatarul mărfurilor deși acesta nu este parte

în contract;

- Determinarea naturii juridice a contractului de transport are la bază analiza obligației

fundamnentale ce incumbă transportatorului, aceea de a deplasa marfa sau persoana

de la punctul de pornire la cel de destinație. Această obligație transportatorul și-o

asumă în schimbul unui preț plătit de pasager, expeditor sau destinatar, fiind astfel

întrunite cele două elemente specifice oricărui contract de prestări de servicii,

respectiv prestația și remunerația prestației. Transportatorul, prestatorul de servicii se

bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă, el nu este prepusul

clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit modului în care înţelege să-şi

organizeze propria activitate, suportând consecinţele neexecutării. Asemănător

oricărui contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,


7

remuneraţia constituind cauza care îl determină pe transportatorul prestator să aducă

la îndeplinire serviciul convenit (deplasarea mărfurilor la destinație).

Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii prezintă unele caracteristici comune

genului din care face parte:

- prestatorul de servicii (transportatorul) se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă

parte contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit

modului în care înţelege să-şi organizeze propria activitate;

- prestatorul de servicii (transportatorul) îndeplineşte contractul încheiat pe propriul risc

suportând consecinţele neexecutării. În acest sens, art. 1959 alin.1 C.civ. dispune

“ transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile prevăzute

de lege”;

- ca orice contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,

remuneraţia constituind cauza care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire

serviciul convenit. De altfel, dacă analizăm dispozițiile cuprinse în art. 1958 alin.2 C.civ.

referitoare la domeniul de aplicare observăm că noua reglementare nu se aplică

transportului cu titlu gratuit decât în mod excepțional în situația în care transportatorul în

cadrul activității sale profesionale înțelege să își ofere în mod gratuit serviciile sale

publicului.

Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se

individualizează prin caracteristici proprii :

1. O activitate constând în deplasarea de persoane sau bunuri . În materialitatea sa,

transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau bunuri, strămutarea

analizându-se ca obligaţie fundamentală a cărăuşului.

2. Exercitarea activităţii de cărăuş ca o profesie de sine stătătoare. Cerinţa

profesionalismului este un factor esenţial în definirea contractului de transport şi se

întemeiază pe dispoziţiile din Codul civil care se referă la activitatea profesională a

transportatorului. Profesionalismul presupune repetabilitatea obişnuită a deplasării de

persoane sau de bunuri efectuată de întreprinderea în cauză.

3. Conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii . Deplasarea de persoane sau bunuri

fiind o activitate complexă trebuie organizată şi supravegheată spre a se desfăşura în


8

condiţii normale, sens în care, întreprinederea prestatoare îşi asumă atât gestiunea

comercială (selectarea personalului, dotarea cu mijloace de transport, asigurarea

combustibilului), cât şi gestiunea tehnică (elaborarea şi aplicarea corectă a nomativelor

pentru parcurs, verificarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport).

Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie iniţiativă, sub

autoritate personală şi pe răspunderea sa.

4. Autonomia contractului de transport. Regimul său juridic nu este influenţat de

convenţiile existente între expeditor, destinatar şi terţi. Ceea ce înseamnă că pentru

transportator calitatea de proprietar al bunurilor este indiferentă. În caz de litigiu, partea

care reclamă daune de la transportator în baza unui contract de transport trebuie să facă

dovada calităţii sale de parte contractantă în contractul de transport.

3.2. Carctere juridice

1. Contractul de transport de marfă este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin

existenţa dispoziţiilor generale prevăzute în Codul civil, precum şi a reglementărilor

speciale care privesc diferitele categorii de transporturi;

2. Contractul de transport de marfă este un act juridic principal. Din punct de vedere

economic, transportul reprezintă o activitate accesorie. De cele mai multe ori, contractul

de transport este accesoriul necesar al unui contract de vânzare-cumpărare, când predarea

bunului vândut se face în alt loc decât locul vânzării. Operaţiunea de vânzare care face

posibil transportul, constituie raportul fundamental, care se conjugă în mod necesar cu

transportul, pentru ca mărfurile să ajungă la cumpărător. Cu toate acestea, contractul de

transport îşi păstrează autonomia, regimul său juridic nefiind influenţat de existenţa sau

valabilitatea raportului juridic fundamental. Prin urmare, din punct de vedere juridic,

contractul de transport este un act juridic principal, ceea ce înseamnă că ineficacitatea

contractului de vânzare-cumpărare nu atrage şi ineficacitatea contractului de transport.

Contractul de transport are caracter autonom chiar dacă din punct de vedere economic

este legat de alte contracte;

3. Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral). Fiind un contract

sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce și interdependente în sarcina părţilor


9

contractante (art.1171 C.civ.). Specific acestui contract este faptul că poate da naştere la

obligaţii şi în sarcina destinatarului deşi acesta nu este parte în contract. Fiind un contract

sinalagmatic, contractul de transport produce efectele specifice contractelor

sinalagmatice. Spre exemplu, anumite reglementări speciale cunosc posibilitatea invocării

excepţiei de neexecutare. De asemenea, în privinţa suportării riscului contractului,

portrivit dreptului comun, riscul este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de

executat. În cazul contractului de transport, cărăuşul nu mai poate pretinde preţul

transportului.

4. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă

urmărind un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate (art.1172 alin.1

C.civ.). Transportul se efectuează în schimbul unui preţ cel mai adesea prestabilit de

transportator;

5. Contractul de transport este un contract comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor

fiind cunoscute din momentul încheierii contractului;

6. Caracterul consensual sau real al contractului de transport. În ceea ce priveşte natura

consensuală sau reală a contractului de transport de bunuri nu există un punct de vedere

unitar. Unii autori consideră că acest contract se încheie în momentul formării acordului

de voinţă între expeditor şi transportator fără a fi necesar ca acesta să fie dublat de

predarea mărfii transportatorului, în vederea transportului. În această opine care susţine

caracterul consensual al contractului de transport de bunuri se face distincţie între

momentul încheierii contractului care poate preceda predarea bunurilor şi momentul din

care transportatorul răspunde de bunurile primite întrucât promisiunea de contract este

valabilă şi obligă transportatorul înainte de primirea mărfii. Această opinie prezintă însă

dezavantajul că realizează o confuzie între simpla promisiune care are valoarea unui

antecontract cu efecte specifice şi contractul de transport propriu-zis. Antecontractul este

în realitate un contract care se bucură de o reglementare distinctă, cu un obiect propriu,

având un conţinut specific, iar cauza sa mediată este tocmai scopul avut în vedere de

părţi, De asemenea, din antecontract nu se naşte obligaţia de a deplasa marfa această

obligaţie fiind esenţială şi specifică contractului de transport. Alţi autori consideră

contractul de transport de bunuri un contract real care nu poate lua naştere decât prin

predarea efectivă a bunurilor către transportator, care îşi poate să-şi execute astfel


10

obligaţia principală asumată faţă de expeditor şi anume aceea de deplasare a mărfurilor la

destinaţie. În sprijinul acestei opinii sunt şi dispoziţiile cuprinse în Codul civil şi în alte

acte normative speciale care au în vedere faptul că bunurile au fost predate cărăuşului.

Întreaga concepţie a reglementării contractului de transport porneşte de la premiza că

faptul predării bunurilor a fost împlinit ori că predarea se face odată cu momentul

încheierii contractului. În acest sens, art.1956 C.civ. prevede că dovada contractului de

transport se face prin scrisoarea de trăsură, recipisă de bagaje, conosament.

Contractul de transport de persoane este în toate situaţiile un contract consensual.

7. Contract de adeziune. De cele mai multe ori termenul de executare şi preţul nu poate fi

negociat de părţi, aspecte ce conduc la ideea unui contract de adeziune.

IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

4.1.Părțile contractului de transport

În transporturile de persoane, contractul se încheie între transportator şi călător (pasager).

În transporturile de mărfuri, contractul de transport se încheie între întreprinzătorul de transport

şi expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului. Deci părţi ale contractului de

transport sunt pe de o parte transportatorul, iar pe de altă parte expeditorul, atunci când se

transportă mărfuri sau călătorul în cazul transportului de persoane.

Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se

angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită transportator.

În cazul în care transportul de mărfuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a

expeditorului, atunci apare şi o altă persoană numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte

în contract, dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziţiei pe

care o deţine în cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicaţii variate în literatura

de specialitate.

În acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziţia

juridică a destinatarului, cum ar fi spre exemplu:


11

- teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul acţionează în interesul

destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia;

- teza cesiunii de drepturi- expeditorul în calitate de cedent transmite drepturile ce

decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine cesionar.

- Cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin

instituţia Stipulaţiei pentru altul - în cadrul acestei operaţiuni, expeditorul este stipulant,

transportatorul promitent, iar destinatarul terţ beneficiar. Stipulaţia pentru altul produce

efectul de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi obligaţii, pe când

destinatarul poate avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul stipulaţiei pentru altul terţul

beneficiar dobândeşte drepturile sale din momentul încheierii contractului între promitent

şi stipăulant, pe când în cazul contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la

eliberarea mărfii numai din momentul când marfa a ajuns la destinaţie şi este pusă la

dispoziţia sa, moment până la care expeditorul are dreptul de a dispune de marfă

schimbându-i destinaţia prin contraordin. De asemenea, în practică cel mai adesea în baza

contractului de transport transportatorul este acţionat concomitent de expeditor şi

destinatar. Aceasta contravine instituţiei stipulaţiei pentru altul, conform căreia din

momentul aderării destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea

dreptul de a acţiona pe transportator, deoarece prin primirea documentului de transport şi

a mărfii de către destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte

valorificarea oricărui drept care derivă din contractul de transport.

Poziţia juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte

reflectare mai apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de

drepturi autonome născute nemijlocit din contractul de transport.

Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de transportator încă de la încheierea

contractului de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii.

Astfel, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva transportatorului încă de la data

încheierii contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii la locul de

destinaţie (termenul suspensiv). Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile

destinatarului, înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate

încărcătura (condiţia rezolutorie).


12

În toate situaţiile, din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul de

transport, destinatarul devine subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarullui îi

incumbă obligaţia de a suporta o parte din preţul transportului dacă există o menţiune în acest

sens în documentul de transport, sau în lipsă de stipulaţie contrară obligaţia de a efectua

descărcarea mărfii. Drepturile destinatarului se nasc chiar din momentul încheierii contractului.

Deoarece destinatarul nu stabileşte raporturi juridice cu transportatorul înainte de sosirea

mărfurilor la destinaţie, aceste drepturi vor putea fi valorificate numai în momentul în care marfa

a sosit la destinaţie sau la împlinirea termenului contractual.

4.2. Condiții de validitate

a) Condiţii de fond

Condiţiile de fond ale contractului de transport sunt cele din dreptul comun prevăzute în

art.1179 C.civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul părților, un obiect

determinat și licit, cauză licită și morală.

Capacitatea păr ţilor

În privinţa capacităţii se aplică dispoziţiile din dreptul comun. În cazul transportatorului

persoană juridică, acesta trebuie să aibă ca obiect de activitate obişnuită transportul. În

transportul de persoane capacitatea călătorului este nesemnificativă, deoarece în mod frecvent

minorii utilizează mijloace de transport în comun, asemenea transporturi fiind considerate acte

mărunte.

Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute în codul

civil. În materie de transport, atât oferta transportatorului, cât şi acceptarea cocontractantului

prezintă unele particularităţi. Astfel, transportatorul îndeplinind un serviciu de interes general se

află în stare de ofertă permanentă faţă de public, care formează o entitate globală, cu număr

nedereminat de persoane care recurg la prestaţiile acestuia. De regulă, transportatorul trebuie să

dea curs oricărei cereri de a efectua un transport dacă nu are un motiv întemeiat de refuz

(art.1958 alin.2 C,civ.).


13

Acceptarea pe care o exprimă călătorul sau expeditorul constă într-o simplă adeziune, aceștia

fiind obligați de a respecta instrucțiunile transportatorului.

Obiectul contractului de transport constă în prestaţia transportatorului de a transporta

marfa sau călătorul. Este nul contractul de transport care are ca obiect transportul unui lucru

imposibil de executat sau transportul unui lucru pentru care există o interdicţie absolută. De

asemenea, transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale caracteristice

şi anume: obiectul ce urmează a fi transportat; staţia de încărcare; staţia de destinaţie; ruta.

Cauza contractului este o condiţie de validitate care trebuie să îndeplinească condiţiile

din dreptul comun.

b) Condiţii de formă

Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă

dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se materializează contractul de

transport poartă denumirea generică de document de transport.

În vederea uşurării încheierii sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate care

urmează a fi completate şi semnate de părţi. Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de

transport variază de la o categoria la alta de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe

cale ferată şi fluvială, scrisoare de transport auto etc.

În transportul de mărfuri, documentul de transport se semnează de expeditor și trebuie să

cuprindă:

� Mențiuni privind identitatea expeditorului, transportat orului și a destinatarului.

Transportatorul fiind parte principală în contract trebuie nominalizat deoarece numai în

acest fel destinatarul va şti pe cine poate trage la răspundere în cazul în care marfa se

pierde sau este avariată. Destinatarul este de asemenea menţionat, cu excepţia

documentului la purtător, spre a înlesni cărăuşului identificarea persoanei îndreptăţită să

pretindă marfa.

� Identificarea bunurilor transportate. În documentul de transport se precizează, natura,

cantitatea, volumul sau masa și starea aparentă a bunului la predarea spre

transport/caracterul periculos al bunului, dacă este cazul.


14

� Obligaţiile transportatorului- În document trebuie precizat punctul de plecare și de

destinaţie, întrucât obligaţia principală a transportatorului constă în deplasarea bunurilor

la locul stabilit potrivit înţelegerii părţilor;

� Locul și data de luare în primire a bunurilor . Această menţiune este importantă

deoarece determină momentul încheierii contractului, moment în care începe în mod

normal executarea obligaţiilor asumate.

� Preţul și termenul transportului. Preţul este remuneraţia cuvenită în schimbul prestaţiei

efectuate de transportator şi depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă,

natura, dimensiunile şi greutatea lucrului deplasat;

� Documentele suplimentare care însoțesc transportul.

Pe lângă menţiunile pe care în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă documentul de

transport, acesta mai poate cuprinde unele menţiuni facultative cum ar fi itinerarul de parcurs,

clauza penală, enumerarea altor documente care însoţesc transportul.

Documentul de transport se întocmește în trei exemplare , unul pentru transportator, unul

pentru expeditor și al treilea însoțește marfa.

Documentul de transport dovedește, până la proba contrară, luarea în primire a bunului

pentru transport, natura, cantitatea și starea aparentă a acestuia (art.1962 alin.3 C.civ.).

V.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT

5.1. Obligațiile părților la punctul de pornire

Efectele oricărui contract constau în drepturile şi obligaţiile ce rezultă din acest contract.

Executarea oricărui contract de transport de bunuri prezintă anumite particularit ăţi:

- executarea propriu-zisă a contractului de transport este precedată de executarea anumitor

obligaţii ale transportatorului sau, după caz, ale expeditorului;

- părţile contractului de transport au obligaţii diferite în raport cu trei etape distincte

separate în derularea contractului, respectiv locul de pornire, de-a lungul itinerariului (în

cursul deplasării mărfii) şi la destinaţie.


15

- din contractul de transport de mărfuri pot rezulta drepturi şi obligaţii faţă de o terţă

persoană, destinatarul;

- expeditorul şi, în anumite situaţii excepţionale, şi destinatarul, au dreptul de a modifica

unilateral contractul de transport, fie prin schimbarea itinerariului iniţial, fie prin

schimbarea destinatarului iniţial.

Transportul de persoane se efectuează în condiţii care se deosebesc esenţial de transportul

de mărfuri care prezintă un grad sporit de complexitate, fapt ce impune să fie examinat ca

prototip al contractului de transport.

Obligaţiile părţilor contractului de transport la punctul de pornir e

1. Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor materiale

şi juridice necesare pentru efectuarea transportului:

• Alegerea tipului de transport-în funcţie de felul mărfii ale cărei particularităţi le

cunoaşte cel mai bine expeditorul ţinând seama totodată de eventuala înţelegere cu

destinatarul;

• Predarea mărfii în vederea transportului . Obligaţia expeditorului de a preda marfa

trebuie să fie executată la locul și în condițiile convenite prin clauzele contractului sau, în

lipsa acestora potrivit practicilor statornicite între părți ori uzanțelor.

Locul predării mărfii diferă, în general, în funcţie de felul transporturilor. În

transporturile rutiere predarea se realizează loco fabrica (ex works). În transporturile

feroviare, predarea, se face de regulă la staţia CFR cea mai apropiată, fie pe rampa de

încărcare, fie în vagonul pus la dispoziţie de cărăuş. În transporturile aeriene, predarea

mărfii pentru transport în sistem cargo se realizează pe aeroport. În transporturile

maritime predarea se realizează atât pe cheu, de-a lungul navei (FAS), cât şi peste

balustrada acesteia (FOB). Data predării mărfii prevăzută în contract trebuie respectată,

orice întârziere fiind sancţionată cu penalităţi, justificate de inutilizarea în timpul

întârzierii a mijlocului de transport;

• Încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport . Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină

seama de capacitatea mijlocului de transport, sub sau supra încărcarea nefiind permise;


16

• Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport. Expeditorul

trebuie să completeze și să predea transportatorului documentul de transport, precum și

celelalte documente necesare efectuării transportului (art. 1961/1967 C.civ.)

• Plata preţului . Prețul transportului se plătește de expeditor la predarea mărfurilor dacă

nu se prevede altfel prin contract sau lege specială (art.1978 alin.1 C.civ.).

2. Obligaţiile transportatorului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit,

transportatorului îi revin următoarele obligaţii:

• Acceptarea cererii de transport. Întrucât transportatorul se află în stare permanentă de

ofertă de servicii adresate publicului trebuie în principiu să dea curs oricărei cereri sau

comenzi de a efectua un transport, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz (art.1958

alin.3 C.civ.). Simpla adeziune a expeditorului la condiţiile prestabilite de transportator

realizează consimţământul contractual;

• Procurarea unui mijloc de transport corespunzător. Transportatorul are obligaţia să

garanteze îndeplinirea cerinţelor tehnice din proprie iniţiativă şi independent de orice

verificare prealabilă exercitată de cocontractant, întrucât de cele mai multe ori

expeditorul nu este în măsură să verifice starea mijlocului de transport. Momentul punerii

la dispoziţie a mijlocului de transport şi locul unde se va face încărcarea mărfii se

stabilesc prin contract;

• Luarea în primire a mărfii de către transportator. Data şi locul acestei operaţiuni

coincide cu termenul şi locul convenit pentru predarea mărfii de către expeditor.

• Încărcarea mărfii în mijlocul de transport. Această obligaţie incumbă transportatorului

numai dacă părţile s-au înţeles în acest sens. În toate cazurile, transportatorul stabileşte

normele de încărcare şi stivuire;

• Eliberarea documentului de transport. Documentul de transport se întocmește în trei

exemplare, câte unul pentru transportator și expeditor și altul care însoțește bunul

transportat la destinație. În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să

elibereze expeditorului la cererea acestuia o recipisă de primire a bunului.


17

A. Obligaţiile părţilor contractului de transport de mărfuri în cursul deplasării

De cele mai multe ori deplasarea mărfii decurge în condiţiile iniţial convenite. Există însă

situaţii care influenţează modul normal de desfăşurare a transportului, cum ar fi, spre exemplu,

schimbarea itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste motive trebuie să

distingem din punct de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situaţii:

1.Transporturi efectuate în condiţiile ini ţial convenite

Obligaţiile expeditorului

În această fază, expeditorul aşteaptă ca transportatorul să-şi îndeplinească obligaţia

principală (strămutarea mărfii la destinaţie), el neavând în principiu nici o obligaţie. Prin

excepţie, poate fi ţinut să pună la dispoziţia transportatorului însoţitori. Însoţirea mărfii este

obligatorie numai în cazul transportului de animale vii şi a mărfurilor vrac care nu se pot preda

prin cântărire sau nu pot fi recântărite la destinaţie.

Obligaţiile transportatorului :

• Obligația de a transporta bunurile bunurile predate pentru transport până la

destinație (art. 1968 C.civ.). În general, bunurile trebuie transportate în ordinea în care

au fost primite. De la această regulă, există şi excepţii, respectiv natura lucrurilor, cauza

destinaţiei ce o au bunurile, cazul fortuit sau forţa majoră;

• Parcurgerea rutei prestabilite. Se exclude modificarea traseului prin voinţa unilaterală

a transportatorului;

• Respectarea duratei transportului. Transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de

părți. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părți, se ține

seama de practicile statornicite între părți, de uzanțele apliocate la locul de plecare, sau în

lipsa acestora se stabilește potrivit împrejurărilor (art. 1969 C.civ.).

• Conservarea bunurilor până la destinaţie. Această obligație rezultă din dispozițiile art.

1979 alin.1 si 2 C.civ. Dacă la destinație se constată existența unor vicii, cheltuielile

făcute vor fi în sarcina transportatorului.


18

2.Transporturi modificate prin voin ţa expeditorului

Dispozițiile din Codul civil îngăduie în anumite condiţii modificarea contractului de

transport prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contraordin.

Temeiul juridic al acestei schimbări rezultă din art.1270 C.civ. “Contractul valabil

încheiat are valoare de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează

numai prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege”. Asemenea cauze autorizate de

lege sunt:

- Dreptul de dispoziție ulterioară (art.1973 C.civ.)-expeditorul are dreptul prin dispoziție

ulterioară scrisă, să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie transportat, să îl

retragă în cursul transportului, să amâne predarea lui către destinatar ori să dispună

înapoierea lui la locul de plecare, să schimbe persoana destinatarului ori locul de

destinație sau să dispună o altă modificare a condițiilor de executare a transportului.

- Suspendarea transportului și contraordinul (art.1970 C.civ.)-expeditorul poate

suspenda transportul și cere restituirea bunului sau predarea altei persoane decât cea

menționată în documentul de transport;

În toate situaţiile, modificările contractului de transport pe care expeditorul le comunică

prin contraordin sunt obligatorii pentru transportator, expeditorul fiind obligat să repare daunele

pe care o asemenea măsură le poate cauza cărăuşului.

3.Împiedicarea executării transportului (art.1971 C.civ.)

În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni

expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie,

modificând itinerarul. În acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă,

transportatorul are drept la preţul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectiv

parcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a

transportului. Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive, continuarea

transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date de expeditor

prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa acestora sau dacă

instrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la cunoştinţa


19

expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni. Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării poate

denunţa contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta şi preţul

transportului în proporţie cu parcursul efectuat. Dacă expeditorul nu răspunde în termen de 5 zile

de la trimiterea înștiințării și nu comunică nici denunțarea contractului, transportatorul poate să

păstreze bunul în depozitul propriu sau îl poate depozita la un terț. În cazul în care depozitarea nu

este posibilă sau există pericolul ca bunul să se deterioreze ori valoarea acestuia nu poate acoperi

prețul transportului și alte cheltuieli accesorii, transportatorul are posibilitatea să valorifice

bunul. Din prețul obținut se scade suma datorată transportatorului, iar restul se pune la dispoziția

expeditorului. Dacă prețul obținut este mai mic decât suma datorată transportatorului, acesta va

avea o creanță împotriva expeditorului pentru diferență.

B. Obligaţiile părţilor contractului de transport de mărfuri la destina ţie

Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către

destinatar.

Obligaţiile transportatorului:

• Obligația de predare și de informare (art.1976 C.civ.). Transportatorul este obligat să

pună bunurile transportate la dispoziția destinatarului sau posesorului documentului de

transport la ordin sau la purtător. Documentul de transport nu este negociabil, cu excepția

cazului în care părțile sau legea specială dispun altfel. În cazul în care documentul de

transport este la purtător, calitatea de destinatar aparţine persoanei care deţine titlul. În

cazul documentului de transport la ordin, destinatar este fie beneficiarul indicat în titlu,

fie ultimul giratar care îşi justifică calitatea printr-un şir neîntrerupt de giruri.

Dacă destinatarul nu poate fi identificat, refuză sau neglijează preluarea bunurilor ori

există neînțelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulți destinatari, transportatorul

are obligaţia să notifice expeditorul pentru a lua măsuri urgente. În situaţia în care

expeditorul nu răspunde în mazim 15 zile, transportatorul poate returna bunurile

expediturului, pe cheltuiala acestuia sau poate proceda la vânzarea lor (art.1981 C.civ.).

• Predarea bunului la data şi locul convenit. Transportatorul are dreptul să refuze

eliberarea bunurilor dacă nu își primește sumele datorate potrivit contractului. În caz de

neînțelegere asupra sumei datorate, destinatarul poate intra în posesia bunurilor dacă


20

plătește transportatorului suma pe care susține că o datorează acestuia, iar diferența

reclamată de transportator o consemnează la o instituție de credit (art.1980 C.civ.).

• Descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport. De regulă, această obligaţie

incumbă destinatarului, dar aceasta poate fi şi o obligaţie a transportatorului, din

însărcinarea expeditorului.

Obligaţiile destinatarului

Destinatarul, deşi nu este parte în contractul de transport, este ţinut să respecte clauzele

acestuia, odată ce l-a acceptat, fiind obligat:

• Constatarea stării bunului (art.1979 C.civ.). La luarea în primire a mărfurilor,

destinatarul verifică documentele de transport şi starea mărfii. Dacă în urma controlului

cantitativ sau calitativ se constată pierderi sau avarii, pierderile rămân în sarcina

transportatorului. În caz de neînțelegere, instanța, la cererea uneia dintre părți, poate

dispune cu procedura prevăzută de lege pe cale de ordonanţă preşedinţială şi efectuarea

unei expertize. De asemenea, se poate dispune măsura sechestrului sau depozitarea

bunurilor într-un depozit public sau, în lipsă, în alt loc. Dacă păstrarea mărfurilor ar putea

aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli mari, instanța poate dispune vânzarea pe

cheltuiala celui căruia îi aparține. Hotărârea prin care s-a dispus vânzarea trebuie

comunicată, înainte de punerea ei în executare celeilalte părți sau reprezentantului său,

dacă unul dintre aceștia se află în localitate, în caz contrar, va fi comunicată în termen de

3 zile de la executarea ei.

• Plata sumelor datorate. Dacă prin contract s-a stabilit că prețul se va plăti la destinație,

transportatorul nu va pute preda bunurile dcât contra plății acestuia de către destinatar

(art. 1978 alin.3 C.civ.). Destinatarul este obligat să plătească și prețul serviciilor

accesorii și alte cheltuieli efectuate pe parcursul transportului, dacă prin contract sau prin

legea specială nu s-a prevăzut altfel (art.1978 alin.2 C.civ.).

• să elibereze mijlocul de transport. Descărcarea trebuie realizată în timp util stabilit prin

contract, sub sancţiunea unor penalităţi.


21

VI. REGIMUL JURIDIC AL M ĂRFII TRANSPORTATE

1.Noţiuni generale

În cursul transportului, transportatorul devine titular al unor drepturi asupra mărfii

transportate. Aceste drepturi decurg din faptul material al deţinerii ei, ca efect al predării

efectuate de expeditor la punctul de pornire, deţinere care justifică exercitarea de către

transportator a dreptului de retenţie asupra mărfii, în calitatea sa de creditor al preţului

transportului. Regimul juridic al mărfii aflată în curs de transport poate fi influenţat şi de

transmiterea proprietăţii asupra mărfurilor şi a riscurilor de la expeditor la destinatar. De

asemenea, creditorii expeditorului sau destinatarului pot şi ei exercita asupra mărfii aflate în curs

de transport anumite drepturi.

2.Detenţia exercitată de transportator asupra mărfii transportate

Potrivit art. 918 C.civ., sunt detentori precari persoanele care stapânesc bunul în temeiul

unui contract în baza căruia au dobândit stăpânirea asupra bunului, fără a le fi transmis însă și

dreptul de proprietate.

Posesorul precar (detentorul) stăpâneşte bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul,

fiind lipsit de elementul animus. Transportatorul este un detentor al mărfii aflate în curs de

transport, adică un posesor precar al acesteia. El dobândeşte îndreptăţirea de a exercita puterea sa

asupra mărfii în virtutea contractului de transport. Dobândirea detenţiunii mărfii de către

transportator este consecinţa nemijlocită a acceptării acesteia la transport, în punctul de pornire.

Momentul final al detenţiunii asupra mărfii coincide cu predarea mărfurilor la destinaţie.

3. Dreptul de retenţie asupra mărfii transportate

Potrivit art. 2495 C.civ. cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl

rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau,

după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care

le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.


22

Dreptul de retenție poate fi invocat de debitorul obligației de restituire până în momentul în

care cel în drept să îl primească nu își execută obligația sa, izvorâtă din același raport juridic sau

nu a achitat cheltuielile necesare sau utile pe care debitorul le-a făcut în mod legal.

Potrivit art.1980 alin.1 din Cod civil „destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor

transportate decât dacă plăteşte transportatorului sumele datorate potrivit contractului şi

eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat..”. Ca regulă generală, preţul

transportului şi a serviciilor accesorii sunt datorate de expeditor şi se plătesc în momentul

remiterii mărfii în vederea transportului. De la această regulă, există o excepţie în sensul că

părţile pot stabili prin contract sau aplicând dispoziţii speciale care reglementează diferitele

moduri de transport ca plata să se facă la destinaţie. Prin urmare, dacă această obligaţie, potrivit

legii sau contractului, incumbă destinatarului, şi acesta refuză executarea, transportatorul îşi

poate exercita dreptul de retenţie asupra mărfurilor transportate, reglementat implicit prin

dispoziţiile menţionate.

Posibilitatea de a exercita acest drept este limitată numai la situaţia în care destinatarul

recunoaşte creanţa şi totuşi nu o onorează. Astfel, în situaţia în care destinatarul consemnează şi

suma pretinsă de transportator, acesta nu mai are posibilitatea de a refuza eliberarea mărfii. În

acest sens, art.1980 alin.2 Cod civil dispune că „în caz de neînțelegere asupra sumei datorate,

destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plătește transportatorului suma pe care

susține că o datorează acestuia din urmă și consemnează diferența reclamată de transportator la o

instituție de credit.”.

Această dispoziţie nu reprezintă altceva decât o aplicaţie a noilor dispoziţii generale în

materie prevăzute în art.2499 alin.1 Cod civil în conformitate cu care „dreptul de retenţie

încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanţie

suficientă”.

4. Gajul transportatorului asupra mărfii transportate

Potrivit art. 1982 alin.1 Cod civil „pentru garantarea creanţelor sale, transportatorul se

bucură, cu privire la bunul transportat de drepturile unui creditor gajist cât timp deţine acel bun”.

Dreptul de gaj al transportatorului poartă asupra mărfurilor transportate şi garantează

creanţa rezultată din contractul de transport, cu condiţia ca mărfurile să aparţină debitorului şi să


23

se afle în detenţia transportatorului. Prin urmare, transportatorul are drepturile unui creditor gajist

atât timp cât mărfurile nu au fost predate destinatarului. Această condiţie impusă de art.1982

alin.1 din Noul Cod civil, nu reprezintă altceva decât o aplicaţie în materie a dispoziţiilor cu

caracter general referitoare la gaj. Astfel, potrivit art. 2485 alin.1 Cod civil „gajul există numai

atât timp cât creditorul deţine bunul”. De la această regulă, în materie de transport, dispoziţiile

speciale prevăd şi o singură excepţie, în sensul că transportatorul poate exercita drepturile

creditorului gajist, chiar dacă a predat mărfurile, însă numai în 24 de ore şi numai dacă mărfurile

se mai află în detenţia destinatarului (art.1982 alin.2 Cod civil).

5. Răspunderea transportatorului

Reglementările interne și uniforme, prevăd, fără excepţie, că transportatorul răspunde

pentru piederile cantitative şi calitative ale mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului

convenit. Deosebirile se remarcă în special în ceea ce priveşte despăgubirile datorate, condiţiile

de acordare a despăgubirilor, posibilităţile de exonerare şi procedura de angajare a răspunderii.

Indiferent de felul transportului, reglementările interne și uniforme instituie principiul

limitării de răspundere. Astfel, dacă în dreptul comun cel ce cauzează altuia un prejudiciu este

obligat să acopere nu numai paguba efectivă (damnum emergens), ci şi câştigul nerealizat

(lucrum cessans), în transporturi paguba este limitată la valoarea daunei efective. În aceslași sens

sunt și dispozițiile din Codul civil, “în caz de pierdere sau deteriorare, transportatorul va fi

obligat să acopere valoarea reală a lucrurilor pierdute, fără ca despăgubirea să poată depăși limita

stabilită prin legea specială” (art. 1985 alin.1 coroborat cu art. 1989).

Mai mult, reglementările uniforme instituie o limită maximă a despăgubirii ce se poate

acorda celui îndreptăţit.

De la regula că răspunderea transportatorului internaţional este limitată, există şi excepţii,

în sensul că în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, răspunderea acestuia pentru prejudiciul

cauzat este integrală. Limitele stabilite de reglementările speciale pot fi depăşite dacă se

dovedește că paguba este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni comisă fie cu intenţia de a cauza

această pierdere, fie în cunoştinţă de cauză că această pagubă s-ar putea produce. De asemenea,

în transportul internațional, legislația specială, permite părților ca prin inserarea unor clauze


24

corespunzătoare în contractul de transport internaţional să agraveze răspunderea

transportatorului.

Transportatorul răspunde și pentru prejudiciul cauzat prin întârziere. Întrucât Noul Cod

civil nu stabilește reguli sau condiții cu privire la despăgubirile datorate în caz de întârziere se

aplică dispozițiile din legislația specială.

VII. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC

INTERN

7.1. Aspecte generale

Principiile generale ale activităţii de transport feroviar sunt prevăzute în O.U.G. nr.

12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii

Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările următoare şi în Regulamentul de transport pe

căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, cu precizarea că dreptul comun al

contractului de transport este aplicabil şi acestui tip de transport, în măsura în care reglementările

speciale nu dispun altfel.

În afara acestor acte normative care stabilesc cadrul juridic general pentru reglementarea

activităţii de transport feroviar, Ministerul Transporturilor ca organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor,

emite norme general obligatorii pentru toţi operatorii de transport şi respectiv beneficiarii

acestora, care reprezintă fie norme complementare care detaliază şi clarifică aplicarea

dispoziţiilor din legile speciale, fie reprezintă norme tehnice de siguranţă sau de acordare a

licenţelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege.

Potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 12/1998, prin transport feroviar se înţelege orice

deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de transport

pe infrastructura feroviară.

Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu (art. 1 alin.2 O.U.G. nr.

12/1998).

Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes

naţional, reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la

rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor şi mărfurilor, în


25

interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un înalt grad de siguranţă, în condiţii ecologice,

eficiente şi îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării. Transporturile

feroviare publice se realizează numai pe bază de contract de transport care se încheie şi se

execută în conformitate cu prevederile Codului comercial, ale Regulamentului de transport pe

căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este

parte.

Transportul feroviar în interes propriu este efectuat în interesul activităţilor proprii,

cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate.

Deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe căile ferate române este efectuată de către

operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile legii. Poate fi

operator de transport feroviar orice agent economic, cu capital de stat sau privat, care a obţinut o

licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală constă în efectuarea

de prestaţii de transport de marfa şi călători pe calea ferată.

7.2.Contractul de transport feroviar. Definiţie. Părţile contractante. Obiectul contractului.

Forma contractului

Potrivit art.37 alin.1 din Regulamentului de transport pe căile ferate din România,

contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,

prin care primul se angajază să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o

predea destinatarului.

Având în vedere definiţia contractului de transport în general şi dispoziţiile care

guvernează materia, vom defini contractul de transport feroviar ca fiind acel contract prin care o

parte, operatorul feroviar , se obligă în schimbul unui tarif, să transporte pe calea ferată, sub

paza sa şi înăuntrul unui termen stabilit anumite cantităţi de mărfuri, pe care le va elibera la

destinaţie destinatarului indicat de expeditor.

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie între cărăuşul feroviar

(operator de transport feroviar) şi expeditor.

Calitatea de operator de transport feroviar în transportul de mărfuri aparţine Societăţii

Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R.-Marfă”, cu statut de societate comercială, care

are ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri (art. 47

alin.1 lit.b din O.G.nr. 12/1998, republicată, cu modificările următoare).


26

Cealaltă parte, expeditorul, poate fi, în principiu, orice persoană, fizică sau juridică, ale

cărei interese economice reclamă încheierea unui contract de transport pe calea ferată. Desigur,

pentru încheierea contractului de transport de mărfuri, persoana fizică trebuie să aibă capacitate

deplină de exerciţiu, iar persoana juridică poate fi orice persoană care potrivit statutului său sau

actului de înfiinţare, poate stabili raporturi juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu

sau prin intermediari (mandatari, comisionari etc.) ca subiect de drepturi şi obligaţii.

Obiectul contractului

Obiectul oricărui contract constă în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau

de care sunt ţinute părţile.

Din punct de vedere al cărăuşului, obiectul contractului de transport constă în deplasarea

mărfurilor încredinţate de expeditor la destinaţie, iar obiectul derivat îl constituie mărfurile

transportate pe calea ferată.

În principiu orice marfă poate fi transportată pe calea ferată. De la această regulă există şi

excepţii:

- mărfuri excluse de la transport: spre exemplu, obiectele supuse regimului poştal,

inclusiv coletele izolate; mărfuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale

exprese sau pentru motive de ordine publică; obiecte care datorită dimensiunilor, greutăţii

sau altor însuşiri nu pot fi manipulate şi transportate cu mijloacele şi instalaţiile obişnuite

de care dispune operatorul; substanţele şi obiectele periculoase;

- mărfuri admise la transport în condiţii speciale stabilite prin dispoziţii legale:

mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale pot fi admise la transport numai dacă

aceste condiţii sunt îndeplinite (spre exemplu, însoţirea animalelor vii); anumite obiecte

şi substanţe periculoase pot fi primite la transport în condiţiile Regulamentului privind

transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase etc.;

Contraprestaţia expeditorului constă în plata tarifului de transport. Taxa de transport

(tariful) se stabileşte diferenţiat, în raport cu felul expediţiei, respectiv tarif pentru vagoane

complete, pentru coletărie şi mesagerie.

Iniţiativa încheierii aparţine expeditorului, care potrivit legii trebuie adreseze operatorului

de transport feroviar o comandă scrisă prin care solicită punerea la dispoziţie a unuia sau mai

multor mijloace de transport necesare încărcării şi expedierii mărfurilor care vor face obiectul

expediţiei respective.


27

Comanda trebuie să conţină următoarele indicaţii:

� staţia de expediere;

� staţia de destinaţie;

� felul mărfii, cantitatea;

� data şi locul de încărcare;

� tipul mijloacelor de transport şi rechizitele necesare de încărcare (vagoane acoperite,

deschise, vagoane cu instalaţii frigorifice, vagoane cisternă etc.

Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi ştampilă

sau prin mijloace electronice.

Potrivit art.37alin.2 din Regulament, contractul de transport se consideră încheiat dacă

sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii

1. operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport, însoţit

de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate,

semnată de către acesta;

2. operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii

de trăsură.

Stampila staţiei de expediere se aplică pe toate exemplarele scrisorii de trăsură şi poate fi

înlocuită cu orice dispozitiv care imprimă pe acest document data la care s-a făcut primirea

mărfurilor spre transport.

Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă o importanţă practică deosebită

deoarece din acest moment răspunderea pentru marfa încredinţată de expeditor revine cărăuşului

şi curge termenul de executare a contractului.

Încheierea contractului este precedată şi condiţionată de primirea integrală a mărfii care

face obiectul expediţiei, însoţită de scrisoarea de trăsură, completată şi semnată de către

expeditor, pe care transportatorul aplică ştampila sa, care conţine în toate cazurile şi data când s-

a făcut primirea mărfurilor.

Primirea mărfurilor de către cărăuş fără obiecţiuni şi acceptarea încheierii contractului

prin aplicarea ştampilei sale constituie o prezumţie legală potrivit căreia predarea/primirea

expediţiei s-a efectuat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Regulamentul prevede încheierea contractului de transport în formă scrisă cerută ad

probationem prin completarea unui formular tipizat care poartă denumirea de scrisoare de


28

tr ăsură. Forma scrisă, facilitează proba contractului, iar operaţiunea de predare/primire fiind un

fapt va putea fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege. În acest sens, art.37pct.3 din

Regulament prevede că inexactităţile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu afectează

existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport.

Scrisoarea de trăsură trebuie completată de expeditor sau prin grija acestuia, cu excepţia

unor rubrici care vor fi completate de operator şi constituie înscrisul doveditor al contractului.

În mod obligatoriu scrisoarea de trăsură cuprinde următoarele menţiuni:

1. data întocmirii;

2. numele şi adresa expeditorului (ca expeditor trebuie înscrisă o singură persoană fizica sau

juridică);

3. denumirea staţiilor de expediţie şi de destinaţie;

4. numele şi adresa destinatarului (se admite numele unei singure persoane numărul şi seria

sigiliilor aplicate);

5. denumirea mărfii şi a modului de ambalare;

6. enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură necesare formalităţilor

administrative pe parcurs;

7. numărul mijlocului de transport;

8. masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii de

marfă a expediţiei, exprimată sub alte forme;

9. menţiunea privind modul de plată;

10. indicaţia că transportul este supus Regulamentului;

11. numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de transport.

Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o singură scrisoare de transport. O singură

scrisoare de trăsură însoţeşte marfa încărcată într-un singur vagon sau într-o singură unitate de

transport. Cu toate acestea în baza unei singure scrisori de trăsură pot fi predate spre transport

mărfuri încărcate în mai multe vagoane, caz în care grupul de vagoane va constitui o expediţie

distinctă.

Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură:

1. mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în acelaşi

vagon;


29

2. mărfurile admise la transport în anumite condiţii când încărcarea lor în comun cu alte

mărfuri este interzisă;

3. mărfurile a căror încărcare este efectuată de către operatorul de transport feroviar, cu cele

a căror încărcare este în sarcina expeditorului.

Expeditorul răspunde de exactitatea indicaţiilor sale sau înscrise prin grija sa în scrisoarea

de trăsură prin suporatarea consecinţelor păgubitoare care ar rezulta din faptul că aceste

declaraţii sunt incorecte, inexacte, incomplete sau au fost înscrise în alte rubrici decât cele

rezervate special fiecăreia dintre ele în cuprinsul scrisorii de trăsură.

VIII..EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI

Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

Principala obligaţie care revine beneficiarilor de transport este plata tarifelor şi taxelor

datorate operatorului de transport feroviar având ca temei contractul de transport. Plata tarifului

reprezintă contraprestaţia datorată operatorului pentru serviciile sale şi se achită de regulă de

către expeditor în staţia de predare. Debitorul acestei obligaţii este, de regulă, expeditorul, dar

este posibil ca prin acordul părţilor această obligaţie să revină în tot sau în parte, destinatarului.

Potrivit art. 40 alin.2 din Regulament, chiar în situaţia în care tarifele sunt puse în sarcina

destinatarului, expeditorul poate fi ţinut la plata acestora în măsura în care destinatarul nu a cerut

livrarea mărfii sau predarea scrisorii de trăsură şi nici nu a modificat contractul de transport.

Dacă preţul transportului nu poate fi stabilit în momentul predării mărfii, operatorul de

transport feroviar are dreptul să pretindă depunerea unei sume reprezentând valoarea

aproximativă a acestor cheltuieli, urmând ca decontul cu expeditorul să se facă după eliberarea

mărfii în staţia de destinaţie.

Obligaţia de plată se execută după caz cu ocazia încheierii contractului, la eliberarea

mărfii sau dacă există o convenţie în acest sens periodic prin facturare.

În cazul întârzierii plăţii tarifului de transport, operatorul de transport feroviar are dreptul

să perceapă majorări de întârziere sau chiar să refuze executarea transportului.

Executarea transportului într-un anumit termen

Termenul de executare a contractului de transport este intervalul de timp în cadrul căruia

operatorul feroviar este obligat să execute transportul mărfurilor şi se calculează din momentul

predării mărfurilor de către expeditor şi până în momentul sosirii acestora în staţia de destinaţie.


30

În vederea executării contractului de transport feroviar, termenele sunt stabilite expres de

lege care prevede obligaţia transportatorului de a parcurge o anumită distanţă într-o anumită

perioadă de timp, în funcţie de condiţiile tehnice obiective pe care le oferă infrastructura şi în

raport de natura mărfurilor predate spre transport.

În conformitate cu art.50.alin1. din Regulament, termenul de executare a contractului este

format din termenul de expediere care este de 24 de ore, termenul de transport propriu-zis

calculat pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 Km care este de 48 de ore şi un termen

suplimentar de 24 de ore care se acordă o singură dată (pentru trecerea de pe liniile principale pe

cele secundare şi invers).

Termenul de executare a contractului de transport poate fi modificat în sensul prelungirii

sau suspendării, cu excepţia cauzelor imputabile operatorului.

Conform art. 50.alin.3 din Regulament, termenele se prelungesc de drept cu durata

staţionării necesare pentru: verificarea expediţiilor; îndeplinirea formalităţilor cerute de organele

vamale sau de alte autorităţi administrative; modificarea contractului de transport; tratamente

speciale ce trebuie acordate mărfii; transbordarea sau refacerea unei încărcări efectuate defectuos

de expeditor etc. Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în scrisoarea de trăsură,

putând fi dovedite prin orice mijloace de probă admise de lege.

Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica şi în

zilele de sărbători legale, dacă operatorul nu lucrează în aceste zile şi a făcut public acest lucru.

Eliberarea mărfurilor la destinaţie

După efectuarea transportului propriu-zis, la destinaţie, marfa este predată destinatarului

indicat în scrisoarea de trăsură. În acest sens, art.52.alin 1. din Regulament prevede că obligaţia

de eliberare a mărfurilor se consideră executată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele

condiţii:

- marfa încărcată în mijlocul de transport a fost predată destinatarului. Destinatarul are

obligaţia de a descărca complet mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile

ocazionate de descărcare dacă acestă operaţiune se execută de către operator. În cazul în

care destinatarul constată lipsuri la marfa transportată sau dacă termenul de expediere a

fost depăşit, are posibilitatea să-şi valorifice în nume propriu drepturile ce derivă din

contractul de transport;

- scrisoarea de trăsură a fost remisă destinatarului;


31

- creanţele născute din contractul de transport au fost achitate. Acceptarea mărfii de către

destinatar îl obligă pe acesta să achite transportatorului eventualele sume pe care

expeditorul le-a lăsat în sarcina sa.

Locul executării obligaţiei de eliberare a mărfurilor se stabileşte prin convenţia încheiată

în acest sens de operatorul de transport feroviar cu destinatarul.

Modificarea contractului de transport poate fi iniţiată fie de expeditor, fie de destinatar, în

condiţiile prevăzute de lege.

IX.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

9.1.Modificarea contractului de transport de către expeditor

Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii ulterioare indicând:

- retragerea mărfiila staţia de expediere;

- oprirea mărfii în parcurs;

- amânarea eliberării mărfii;

- eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură;

- eliberarea mărfii la o altă staţie decât staţia de destinaţie înscrisă în scrisoarea de trăsură;

- înapoierea mărfii la staţia de destinaţie.

Toate aceste indicaţii vor fi respectate de operatorul de transport feroviar dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

1. dispoziţiile expeditorului nu au ca efect divizarea expediţiei;

2. expediţia nu a fost eliberată destinatarului;

3. dispoziţia de modificare a fost făcută în forma prestabilită de calea ferată, respectiv a fost

efectuată şi semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat

operatorului de transport feroviar. Nerespectarea condiţiei de formă atrage nulitatea

modificării.

9.2. Modificarea contractului de transport de către destinatar

Contractul de transport poate fi modificat şi din iniţiativa destinatarului dacă expeditorul

nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură

menţiunea „destinatar neautorizat să dea indicaţii ulterioare”. Dacă aceste condiţii sunt

îndeplinite, destinatarul poate, prin dispoziţii ulterioare să modifice contractul de transport,

indicând:


32

- oprirea mărfii în parcurs;

- amânarea eliberării mărfii;

- eliberarea mărfii în staţia de destinaţie altei persoane decât destinatarul înscris în

scrisoarea de trăsură;

- modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.

Sub sancţiunea nulităţii, aceste dispoziţii trebuie date printr-o declaraţie scrisă şi semnată

de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de transport

feroviar.

Dreptul destinatarul de a modifica contractul se stinge în momentul în care acesta a

acceptat marfa şi a preluat scrisoarea de trăsură de la operatorul de transport feroviar.

În executarea contractului de transport pot interveni anumite împrejurări care fie

împiedică începerea sau continuarea transportului pe itinerariul prevăzut, fie împiedică eliberarea

la destinaţie.

9.3.Împiedicarea la transport

Cauzele care pot constitui împiedicări la transport sunt fie calamităţi naturale (înzăpeziri,

inundaţii), fie perturbări în serviciu (accidente, deraieri şi alte evenimente asemănătoare).

În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar are următoarele

posibilităţi:

1. să modifice itinerariul pentru a ajunge la destinaţia indicată în contract fără să perceapă

tarife suplimentare;

2. să ceară instrucţiuni de la expeditor, acesta având obligaţia de a răspunde în termen de 72

de ore. Dacă instrucţiunile primite de la expeditor modifică destinatarul sau staţia de

destinaţie ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, acesta trebuie să le înscrie pe

duplicatul scrisorii de trăsură şi să prezinte duplicatul operatorului de transport feroviar.

În situaţia în care operatorul dă curs instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea

duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător de paguba care rezultă din această

cauză. Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la transport, nu dă operatorului

instrucţiuni în termen de 72 de ore, acesta va proceda potrivit normelor aplicabile în cazul

împiedicării la eliberare.


33

9.4.Împiedicarea la eliberare

După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinaţie, pot interveni anumite

situaţii care împiedică operatorul de a-şi executa obligaţia de eliberare la destinaţie a mărfurilor.

Aceste situaţii se pot datora fie refuzului destinatarului de a primi marfa, fie imposibilităţii

identificării acestuia, fie altor cauze cum ar fi sechestru, hotărâri judecătoreşti sau alte situaţii

similare.

În toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care determină

imposibilitatea executării obligaţiei sale de a elibera marfa la destinaţie, este obligat să îl

înştiinţeze pe expeditor fără întârziere pentru a-i cere instrucţiuni. Dacă destinatarul refuză

marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni chiar dacă nu poate prezenta duplicatul

scrisorii de trăsură. Instrucţiunile formulate de expeditor au ca efect modificarea contractului de

transport. Astfel, expeditorul are posibilitatea să solicite în scris operatorului înapoierea mărfii.

În nici un caz marfa nu va fi returnată fără consimţământul scris al expeditorului, cu excepţia

situaţiei în care există o menţiune specială în scrisoarea de trăsură în sensul ca marfa să fie

înapoiată dacă se iveşte o împiedicare la eliberare.

Dacă împrejurarea care a cauzat împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea

instrucţiunilor expeditorului, operatorul este îndreptăţit să elibereze mărfurile destinatarului,

comunicând fără întârziere acest fapt expeditorului.

În situaţia în care expeditorul nu răspunde solicitării operatorului de a da instrucţiuni,

acesta este în drept să valorifice marfa. Suma obţinută din vânzare după scăderea tarifelor de

transport care grevează marfa trebuie ţinută la dispoziţia expeditorului.

X.RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de trăsură

răspunde pentru executarea transportului şi pentru integritatea mărfii pe întregul parcurs până la

eliberare.

Răspunderea operatorului acoperă perioada în care mărfurile se află în detenţia sa. Astfel,

dacă paguble s-au produs în intervalul cuprins între momentul primirii mărfurilor spre transport

şi momentul eliberării lor destinatarului, operatorul este prezumat a fi în culpă. Acestă prezumţie

relativă operează atât timp cât mărfurile se află în paza materială a operatorului, numai dacă


34

mijlocul de transport sau mărfurile transportate în mijloace de transport deschise nu au ajuns

intacte la destinaţie.

Prin derogare de la regulile generale, răspunderea cărăuşului este limitată, cuantumul

despăgubirilor fiind expres determinat de lege. De la regula că răspunderea transportatorului este

limitaă există şi excepţii în ipoteza în care se dovedeşte că prejudiciul a rezultat dintr-un fapt

comis cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu.

În general, răspunderea transportatorului feroviar poate fi angajată pentru:

1. pierderea totală sau parţială a mărfii . Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate, fără a

avea de făcut alte dovezi, să considere că marfa ca fiind pierdută ori de câte ori aceasta nu a fost

eliberată destinatarului, sau nu a fost pusă la dispoziţia acestuia, în termen de 30 de zile calculat

după împlinirea termenului de executare a contractului de transport. În toate cazurile în care

marfa nu este eliberată în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului de executare a

contractului de transport operează o prezumţie de pierdere a mărfii din culpa cărăuşului. Prin

derogare de la dreptul comun care instituie principiul reaparaţiei integrale a prejudiciului,

operatorul de transport feroviar va fi ţinut numai pentru paguba efectivă, nu şi pentru beneficiul

nerealizat. În acest sens, Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii,

operatorul trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după

factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi

natură sau calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport. Pe lângă despăgubirile

efective pentru pierdere, operatorul are obligaţia de a restitui celui îndreptăţit tariful de transport,

taxele vamale şi alte sume plătite de acesta. Întrucât legea nu distinge, tariful se restituie în

totalitate, indiferent dacă marfa a fost pierdută în întregime sau în parte.

2. avarierea mărfii. Constituie avariere orice depreciere a calităţilor mărfii survenită pe

parcursul transportului, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, mărfurile transportate nu

mai prezintă aceleaşi caracteristici tehnico-economice faţă de momentul predării lor la transport.

Sarcina probei că avaria s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport

feroviar incumbă reclamantului. Prin urmare, în această materie nu mai operează prezumţia de

culpă a transportatorului, sarcina probei fiind răsturnată. Gradul de depreciere a valorii mărfii se

stabileşte prin proces-verbal de constatare a avariei, încheiat de transportator în prezenţa

expeditorului sau destinatarului sau poate fi determinat prin expertiză al cărei obiect este

stabilirea procentului de avriere. În acest caz, despăgubirea se calculează prin aplicarea la


35

valoarea mărfii a procentului de avarie constatat. Dacă marfa este avariată în întregime,

despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală a mărfii. Dacă

numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în

caz de pierdere parţială a mărfii. Operatorul este obligat în plus să restituie tariful de transport în

proporţia determinată de procentul de avariere;

3. nerespectarea termenului de executare a contractului de transport. În caz de întârziere în

executarea transportului, operatorul feroviar este obligat să plătescă 2% din tariful de transport

pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de

transport. Pentru obţinerea acestei despăgubiri nu este neceară dovada unui prejudiciu rezultat

din întârziere. Dacă însă se face dovada unui prejudiciu distinct rezultat din întârziere se poate

obţine o despăgubire mai mare, fără însă a se depăşi tariful de transport. Despăgubirile pentru

întârziere nu se pot cumula cu cele cuvenite pentru pierderea totală sau parţială a mărfurilor. În

caz de pierdere parţială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai pentru marfa nepierdută. În caz

de avariere despăgubirile pentru întârziere se cumulează cu cele pentru avariere.

Exonerarea de răspundere

Operatorul feroviar este scutit de răspundere în următoarele două ipoteze distincte:

1. pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept cauză

o culpă a expeditorului (completarea greşită a scrisorii de trăsură), o dispoziţie dată de expeditor

(cum ar fi o instrucţiune a acestuia în vederea modificării contractului), un viciu propriu al mărfii

(deteriorarea anterioară) sau alte împrejurări pe care operatorul nu le putea evita şi ale căror

urmări nu le putea înlătura;

2. existenţa şi constatarea unei diferenţe între cântarul folosit la primirea mărfurilor spre

transport şi cel folosit la destinaţie;

În ambele ipoteze, operatorul este exonerat de răspundere co condiţia ca mijlocul de

transport închis să fi ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul de

transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte.

Regulamentul mai prevede şi alte cauze de exonerare de răspundere rezultate din riscurile

speciale inerente transportului feroviar de mărfuri. Astfel, operatorul de transport feroviar va fi

scutit de răspundere dacă prejudiciile se datorează:

- cauzelor naturale inerente transportului în vehicule deschise;

- lipsei ambalajului sau ambalării necorespunzătoare a mărfurilor de către expeditor;


36

- operaţiunilor de încărcare/descărcare executate de expeditor ori de către destinatar;

- îndeplinirii de către expeditor sau de destinatar ori de mandatarii acestora a formalităţilor

cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative;

- declarării incorecte, inexacte sau incomplete a mărfurilor excluse de la transport ori

admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor stabilite

pentru mărfurile admise în anumite condiţii;

- lipsei însoţitorului în cazul transporturilor care trebuie însoţite.

Dovada că pierederea, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului se

datorează acestor cauze cade în sarcina operatorului de transport feroviar.

PROCEDURA DE ANGAJARE A RASPUNDERII OPERATORULUI DE

TRANSPORT FEROVIAR

Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în mod

obligatoriu precedată de formularea unei reclamaţii administrative . Neîndeplinirea acestei

proceduri prealabile duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Reclamaţia administrativă poate fi introdusă numai de către persoanele care pot exercita

dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar, care, de regulă, îşi pot justifica

calitatea de victimă, prezentând scrisoarea de trăsură. Termenul de formulare a reclamaţiei

administrative este de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. La cererea

propriu.zisă, reclamantul are obligaţia să ataşeze exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură

şi orice acte doveditoare necesare pentru soluţionarea pretenţiilor sale.

Operatorul de transport feroviar are la dispoziţie 3 luni pentru a soluţiona reclamaţia,

perioadă în care cursul prescripţiei este suspendat. În cazul în care reclamaţia este respinsă sau

nu este soluţionată în termen de 3 luni, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs

anterior formulării reclamaţiei.

Dacă reclamaţia administrativă a fost respinsă persoana îndreptăţită poate să introducă

acţiune în justiţie. Dreptul la acţiune aparţine persoanei care posedă scrisoarea de trăsură, sau

care în lipsa acesteia dovedeşte dreptul său în alt mod. Acest drept aparţine expeditorului atât

timp cât are dreptul să modifice contractul de transport. Pentru exercitarea acţiunii, expeditorul

este obligat să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, nu poate acţiona


37

contra operatorului decât dacă destinatarul l-a autorizat în acest sens sau dacă face dovada că

destinatarul a refuzat marfa.

Din momentul în care a primit scrisoarea de trăsură sau din momentul în care şi-a

valorificat drepturile ce-i aparţin, dreptul la acţiune aparţine destinatarului, care îşi va putea

valorifica acest drept prin prezentarea scrisorii de trăsură.

Dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar se stinge în caz de

pierdere parţială, de avariere sau de depăşire a termenului de executare a contractului de

transport, dacă marfa a fost acceptată fără obiecţiuni. De la această regulă există şi excepţii, adică

dreptul la acţiune nu se stinge:

- în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă pierderea sau avaria a fost

constatată înaite ca cel îndreptăţit să fi primit marfa sau dacă această constatare nu a putut

fi f ăcută din culpa operatorului feroviar;

- în caz de reclamaţie pentru pagube neaparente a căror existenţă este constatată după

primirea mărfii de către cel îndreptăţit, dacă acesta cere constatarea de îndată ce a

descoperit paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii, şi în plus, dovedeşte

că paguba s-a produs în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi eliberarea

expediţiei;

- în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, dacă cel

îndreptăţit în termen de 60 de zile calculate de la eliberarea mărfurilor şi-a valorificat

drepturile faţă de operatorul de transport feroviar;

- dacă cel îndreptăţit dovedeşte că paguba a avut drept cauză un dol sau o culpă gravă

imputabilă operatorului de transport feroviar.

Prescripţia dreptului la acţiune (art.68 din Regulament)

Termenul general de prescripţie în transportul feroviar intern este de un an. Prin excepţie

pentru unele dintre acţiunile determinate de Regulament termenul este de 2 ani.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în raport

cu abaterea, potrivit următoarelor distincţii:

- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii totale, din a 30-a zi care urmează expirării

termenului de executare a contractului de transport;


38

- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii parţiale, avarierii mărfii sau depăşirii

termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc eliberarea

mărfii;

- în toate celelalte cazuri din ziua în care dreptul poate fi exercitat.

XI.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC

INTERN ŞI INTERNA ŢIONAL

12.1. Aspecte introductive

Transportul rutier este reglementat de O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier.

În conformitate cu dispoziţiile art.77 din O.G.27/2011, transporturile rutiere publice de

mărfuri executate cu vehicule în trafic naţional se realizează potrivit dispoziţiilor cuprinse în

Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR),

semnată la Geneva, 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.

12.2. Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură

Contractul de transport se încheie prin oferta făcută de o parte şi acceptarea ei de către

cealaltă parte şi predarea efectivă a mărfurilor transportatorului.

Contractul de transport se constată printr-o scrisoare de trăsură întocmită în trei

exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Forma scrisă este cerută ad

probationem întrucât lipsa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici

existenţa, nici valabilitatea contractului de transport (art.4). Primul exemplar se remite

expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reţine de transportator. În cazul în care

marfa trebuie încărcată în vehicule diferite sau dacă urmează a se transporta loturi distincte de

marfă, expeditorul sau transportatorul au dreptul de a pretinde întocmirea de scrisori de trăsură

pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare lot de marfă.

Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură sunt prevăzute în art.6 şi

sunt grupate în trei categorii, după cum urmează:

1. Menţiuni obligatorii :

- data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură;


39

- numele şi adresa expeditorului;

- numele şi adresa transportatorului;

- data şi locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;

- numele şi adresa destinatarului;

- descrierea mărfii (denumire, felul ambalajului, numărul de colete, cantitatea etc.);

- cheltuielile aferente transportului;

- instrucţiunile necesare îndeplinirii anumitor formalităţi (spre exemplu, în transportul

internaţional formalităţile vamale);

- indicaţia că transportl este supus dispoziţiilor cuprinse în Convenţia CMR şi nici unei alte

clauze contrare.

2. Menţiuni circumstanţiale care trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă transportul

urmează a se efectua în anumite condiţii specifice permise de Convenţia CMR:

- interzicerea transbordării;

- cheltuielile pe care transportatorul le ia asupra sa;

- totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;

- valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;

- instrucţiunile expeditorului cu privire la asigurarea mărfii;

- termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

- lista documentelor remise transportatorului.

3. Menţiuni facultative. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe

care o consideră utilă. Spre exemplu, în transportul internaţional părţile pot insera o

clauză atributivă de jurisdicţie în favoarea unui tribunal arbitral, cu condiţia ca această

clauză să prevadă că respectivul tribunal va aplica dispoziţiile Convenţiei CMR (art.33).

Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condiţiilor contractului şi a

primirii mărfurilor de către transportator (art.9 pct.1).

Conţinutul contractului de transport rutier de mărfuri

Drepturile şi obligaţiile expeditorului

1. Expeditorul are obligaţia completării corecte a rubricilor din scrisoarea de trăsură

fiind răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din

cauza ineficienţei sau inexactităţii acestor date (art.7 pct.1);


40

2. Expeditorul este obligat să ambaleze corespunzător marfa, fiind răspunzător faţă de

transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, autovehicului sau altor mărfuri,

precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfurilor,

exceptând situaţia în care viciile ambalajului au fost aparente sau cunoscute de

transportator, şi acesta nu a făcut nici o rezervă în acest sens (art.10). În absenţa unor

rezerve motivate cu privire la starea mărfii sau a ambalajului se prezumă că acestea

erau în stare aparent bună (art.9 pct.2).;

3. În transportul internaţional, expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de

trăsură documentele necesare îndeplinirii formalităţilor vamale şi de a furniza

transportatorului toate informaţiile cerute, fiind răspunzător pentru toate daunele care

ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau neregularitatea acestora (art.11),

4. Dacă la transport sunt predate mărfuri periculoase, expeditorul are obligaţia să aducă

la cunoştinţa transportatorului natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl

prezintă, indicându-i eventual măsurile care trebuie luate (art.22 pct.1);

5. Expeditorul are dreptul să declare în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment de

preţ convenit, o anumită valoare a mărfii, angajând în acest mod răspunderea

transportatorului peste limita stabilită de Convenţia CMR (art. 24);

6. Expeditorul este obligat să plătească preţul transportului, dacă prin contract nu s-a

prevăzut că această obligaţie incumbă destinatarului (acestă soluţie rezultă din

interpretarea art.6 pct.2 lit.b);

7. Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a

mărfii şi a conţinutului coletelor. În vederea efectuării acestor operaţiuni

transportatorul poate pretinde plata cheltuielor aferente verificării. Rezultatul

verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură (art.8 pct.3);

8. Expeditorul are dreptul de a fixa suma care reprezintă un interes special la eliberare

pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru situaţia în care se depăşeşte termenul

convenit. Acestă sumă va fi menţionată în scrisoarea de trăsură, în schimbul plăţii

unui supliment de stabilit de comun acord cu transportatorul.

Drepturile şi obligaţiile transportatorului

1. Prima obligaţie a transportatorului este aceea de a pune la dispoziţia expeditorului

autovehiculul la termenul stabilit;


41

2. La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice exactitatea menţiunilor din

scrisoarea de trăsură referitoare la cantitatea, starea aparentă a mărfii şi a ambalajului.

Dacă cu ocazia acestor verificări transportatorul constată anumite neconcordanţe între

menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură şi situaţia de fapt sau dacă nu are mijloace

rezonabile pentru a verifica exactitatea menţiunilor, are dreptul de a face rezervele

corespunzătoare pe scrisoarea de trăsură;

3. În situaţia în care executarea contractului în condiţiile prevăzute de scrisoarea de trăsură

este sau devine imposibilă înainte de finalizarea transportului, transportatorul este obligat

să ceară instrucţiuni expeditorului sau destinatarului, după caz (art.14);

4. Să elibereze marfa la destinaţie persoanei îndreptăţite.

Executarea contractului de transport rutier de mărfuri

Plata tarifului de transport

În operaţiunile de transport rutier tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă.

Executarea contractului de transport în termenul convenit de păr ţi

Termenul în care trebuie finalizat transportul se stabileşte prin acordul părţilor. Dacă nu

există nici o menţiune în acest sens în scirsoarea de trăsură, se va lua în considerare perioada de

timp care în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinând cont de împrejurări

(art.19 CMR).

Eliberarea mărfurilor la destina ţie

După sosirea mărfurilor la destinaţie, destinatarul are dreptul de a pretinde

transportatorului eliberarea mărfurilor împreună cu cel de al doilea exemplar al scrisorii de

trăsură (care a însoţit transportul). Pentru a-şi exercita acest drept, destinatarul este obligat să

acopere toate creanţele care rezultă din contract. În cazul în care există vreo contestaţie în

legătură cu aceste creanţe, transportatorul nu va putea să elibereze marfa decât în schimbul

depunerii de către destinatar a unei cauţiuni (art.13 CMR).

În toate situaţiile în care se ivesc impedimete legate de eliberarea mărfii, transportatorul

are obligaţia de a cere instrucţiuni de la expeditor. Astfel, dacă destinatarul refuză marfa,


42

expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta. Destinatarul poate pretinde eliberarea mărfii,

chiar dacă iniţial a refuzat-o până în momentul în care expeditorul transmite alte instrucţiuni

transportatorului.

Modificarea contractului de transport rutier

După încheierea contractului de transport inclusiv în cursul executării sale pot interveni

anumite împrejurări de natură să determine modificare acestuia.

Iniţiativa modificării poate să aparţină expeditorului sau destinatarului în condiţiile

prevăzute de lege. Astfel, expeditorul poate să-şi exercite acest drept până în momentul în care

cel de al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului. Acest drept poate să

aparţină destinatarului chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o menţiune

în acest sens pe acest document.

Modificarea contractului de transport este supusă următoarelor condiţii prevăzute de art.5

CMR:

- expeditorul, sau după caz, destinatarul trebuie să prezinte transportatorului scrisoarea de

trăsură pe care să fie consemnate noile instrucţiuni;

- executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă, să nu împiedice activitatea normală

a transportatorului şi nici să nu aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor

transporturi;

- instrucţiunile date nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.

Transportatorul care nu execută instrucţiunile date cu respectarea acestor condiţii sau care

se conformează instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea scrisorii de trăsură va fi răspunzător

faţă de persoana îndreptăâită să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt (art.12 pct.7

CMR).

Dacă executarea contractului în condiţiile prevăzute iniţial în scrisoarea de trăsură este

sau devine imposibilă înainte ca marfa să ajungă la destinaţie, transportatorul este obligat să

ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă. În ipoteza în care nu a obţinut

instrucţiuni în timp util, transportatorul are obligaţia de a lua măsurile pe care le consideră ca

fiind cele mai bune în interesul persoanei care poate dispune de marfă. În aceste sens,

transportatorul poate descărca marfa, o poate încredinţa unui terţ sau poate să procedeze la


43

vânzarea acesteia (dacă natura perisabilă sau cheltuielile legate de păstrarea mărfii sunt prea mari

raportat la valoarea mărfii).

Transportatorul are dreptul să recupereze cheltuielile legate de solicitarea de instrucţiuni

sau determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli să nu fie

consecinţa culpei sale (art.16 pct.1).

XII. RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT RUTIER

Potrivit art. 17 CMR, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială sau

pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi pentru

întârzierea în eliberare.

1. Răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii

Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate să o considere pierdută, fără a prezenta alte

dovezi, dacă acesta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit

sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de

către transportator. În această situaţie, transportatorul este obligat la plata unor despăgubiri egale

cu contravaloarea mărfii pierdute, la care se adaugă taxa de transport, taxele vamale şi alte

cheltuieli ocazionate de transportul mărfii.

Valoarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau, în lipsa acestuia,

pe baza preţului curent al pieţii. În lipsa ambelor criterii valoarea mărfii se determină pe baza

valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate (art.23 pct.1, 2 CMR).

În transporturile rutiere interne, cuantumul despăgubirilor datorate de transportator pentru

pierderea totală sau parţială a mărfii, nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD, per kilogram

greutate brută lipsă (art. 535alin.2O.G.nr.109/2005). În transporturile rutiere internaţionale, limita

despăgubirii este de 8,33 unităţi de cont pe kilogram lipsă din masa brută.

Răspunderea transportatorului poate depăşi aceste limite dacă în scrisoarea de trăsură

expeditorul a făcut menţiuni corespunzătoare. Astfel, expeditorul poate menţiona o valoare a

mărfii care depăşeşte limita prevăzută de Convenţia CMR (art. 24 CMR). În această situaţie,

despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea declarată a mărfii, acestă clauză având natura

juridică a unei clauze penale. O altă posibilitate oferită de lege expeditorului este aceea de a


44

declara în schimbul unui supliment de preţ, o sumă cu titlu de interes special la eliberare,

pentru cazul pierderii sau avarierii mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. În

acestă situaţie, suplimentar se vor acoperi pagubele suplimentare până la limita sumelor

declarate.

În plus, Convenţia CMR acordă posibilitatea celui îndreptăţit de a pretinde dobânzi de

5% pe an care curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau dacă nu a existat o

reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.

Transportatorul, prepuşii săi sau orice altă persoană aflată în serviciul său, nu se va putea

exonera de răspundere şi nici nu va putea beneficia de limitarea acesteia, dacă paguba este

rezultatul dolului său sau unei culpe ce-i poate fi imputată şi care în conformitate cu legea ţării

căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalentă cu un dol (art.29

CMR).

2. Răspunderea transportatorului pentru avarierea mărfii

În caz de avarie, transportatorul va fi obligat să plătească o despăgubire corespunzătoare

contravalorii deprecierii mărfii, calculată în acelaşi mod ca şi în cazul pierderii mărfii. Dacă

marfa a fost avariată în întregime, despăgubirea nu poate depşi suma care ar fi fost plătită în

cazul pierderii totale a mărfii, iar dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu

poate depăşi suma plătibilă în caz de pierdere a părţii depreciate.

3. Răspunderea transportatorului pentru întârzierea în eliberare

Se consideră că marfa a livrată cu întârziere, dacă nu a fost eliberată în termenul convenit

sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte

timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, după împrejurări (art.19

CMR). Transportatorul răspunde pentru întârziere cu condiţia ca aceasta să fi provocat celui

îndreptăţit un prejudiciu. Despăgubirea este limitată la preţul transportului.


1.Cazuri generale de exonerare

Transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut

drept cauză:

- o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă;

- un ordin al persoanei care dispune de marfă, fără nici o cuplă din partea transportatorului;


45

- un viciu propriu al mărfii;

- sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le

putea preveni.

Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză una dintre aceste

situaţii incumbă transportatorului.

2.Cazuri speciale de exonerare

De asemenea, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea

mărfii rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau unora din următoarele fapte:

- folosirea de vehicule descoperite, dacă aceasta a fost convenită în mod expres şi

menţionată în scrisoarea de trăsură, cu condiţia să nu se constate o pierdere anormală sau

o pierdere de colete (art. 17 pct.4 lit.a coroborat cu art. 18 pct.2);

- lipsa sau defectuozitatea ambalajului;

- încărcarea/descărcarea mărfii de către expeditor, destinatar sau prepuşii acestora;

- natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente naturii lor, fie la pierdere, fie la

avarie. În acest caz, transportatorul nu va fi exonerat de răspundere dacă transportul a fost

efectuat cu un vehicul special amenajat pentru protecţia mărfurilor, exceptând situaţia în

care face dovada că a luat toate măsurile şi s-a privind alegerea, întreţinerea şi folosirea

acestor amenajări şi că s-a conformat instrucţiunilor necesare ce i-au fost date (art. 17

pct.4 lit.d coroborat cu art. 18 pct.4);

- insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

- transportul de animale vii, dacă face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod

normal au fost luate şi că s-a conformat instrucţiunilor speciale primite (art. 17 pct.4 lit. f

coroborat cu art. 18 pct.).

Exercitarea acţiunilor împotriva cărăuşului trebuie precedată de formularea unor rezerve

de către destinatar.

Pierderea sau avarierea mărfii poate fi constatată în mod contradictoriu de către destinatar

şi expeditor. Dacă s-a făcut o asemenea constatare, dovada contrară rezultatului acestei constatări

nu poate fi făcută decât în următoarele condiţii:

- avariile sau pierderile a fost neaparente;

- destinatarul să fi formulat rezervele sale în scris în termen de 7 zile lucrătoare.


46

Dacă starea mărfii nu a fost constatată în contradictoriu cu transportatorul, destinatarul

trebuie să formuleze rezerve în scris:

- în momentul eliberării mărfii, dacă pierderile sau avariile sunt aparente;

- în termen de 7 zile lucrătoare, dacă pierderile sau avariile sunt neaparente.

În ipoteza întârzierii în executarea transportului, destinatarul nu poate pretinde

despăgubiri decât dacă a formulat în scris rezerve în termen de 21 de zile de la primirea mărfii.

Instanţa competentă

Litigiile născute din contractul de transport rutier pot fi soluţionate de o instanţă

judecătorescă sau de un tribunal arbitral.

În transporturile rutiere internaţionale părţile au posibilitatea să desemneze de comun

acord instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii. În lipsa unei clauze atributive de

jurisdicţie, este competentă instanţa statului pe teritoriul căruia:

- se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenţia prin

intermediul căreia s-a încheiat contractul de transport;

- este situat locul preluării sau predării mărfurilor.

Prescripţia dreptului la acţiune

Acţiunile îndreptate împotriva transportatorului se prescriu în termen de 1 an.

Termenul de 1 an priveşte strict pretenţiile ce urmează a fi valorificate, care decurg din

pierderea parţială, avarierea sau întârzierea, şi începe să curgă din ziua în care marfa a fost

eliberată.

În caz de pierdere totală, termenul de 1 an nu se mai calculează din ziua când marfa a fost

eliberată, ci începând cu a 30 zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit

nici un termen începând de la a 60 zi de la primirea mărfii de către transportator.

Pentru alte acţiuni îndreptate împotriva transportatorului având ca temei contractul de

transport (spre exemplu, plata contravalorii transportului efectuat şi neplătit), termenul de

prescripţie începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului

de transport.

În cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin dol sau culpă considerată de legea ţării

căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie

este de 3 ani.


47

Modificarea cursului prescripţiei

Cazurile de suspendare sau cele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt cele

prevăzute de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat.

Pe lângă cauzele generale de suspendare, CMR instituie şi o cauză specială de suspendare

a prescripţiei extinctive, pentru situaţia în care a fost formulată o reclamaţie. Potrivit art.32 pct. 2

CMR, reclamaţia scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge

reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În cazul în care reclamaţia a fost

admisă în parte, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea de reclamaţie respinsă.

Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor incumbă părţii

care invocă acest fapt.

XIII.CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN

13.1.Generalități

Activitatea de transport aerian civil este reglementată de O.G. nr.29/1997 privind Codul

aerian civil, republicată şi prin convenţiile la care România este parte.

Dispoziţiile prevăzute în Codul aerian civil se aplică activităţilor aeronautice civile şi

persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară aceste activităţi în spaţiul aerian naţional şi pe

teritoriul României, precum şi celor care, prin activităţile desfăşurate pot pune în pericol

siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică.

Operaţiunile aeriene civile care pot fi desfăşurate pe teritoriul României sunt:

- operaţiuni de transport aerian public;

- operaţiuni de aviaţie generală;

- operaţiuni de lucru aerian.


48

Operaţiunile de transport public aerian sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri

şi/sau poştă, efectuate pe baze comerciale, prin curse regulate sau neregulate de către

transportatori aerieni.

Transporturile aeriene cu periodicitate regulată sunt executate după orare publicate pe

rute prestabilite destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care

capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţia publicului contra cost (art.48).

Transporturile aeriene publice neregulate sunt cele executate pe rute şi în condiţii

negociate de transportatorul aerian şi client.

Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract, prin care transportatorul se

obligă să ducă la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul să plătescă

preţul transportului.

Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau

vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, mărfurilor şi/sau a poştei

transportate.

Pentru transporturile aeriene publice internaţionale, răspunderea transportatorului se

stabileşte în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte. În cazul

transporturilor aeriene interne, regimul răspunderii transportatorului aerian este cel din dreptul

comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege spacială sau printr-un tratat

internaţional la care România este parte.

În privinţa persoanelor care pot efectua operaţiuni de transport aerian, Codul aerian

distinge între transportatorii aerieni interni şi internaţionali.

Transportatorii aerieni interni pot efectua transporturi aeriene publice interne sau

internaţionale, pe curse regulate sau neregulate, numai în condiâiile deţinerii unui certificat de

operator aerian valabil ţi aunei licenţe de transpoer aerian, eliberate de minister. Transportatorii

aerieni străini pot efectua transporturi publice în spaţiul aerian naţional în conformitate cu

drepturile de trafic acordate de minister sau în condiţiile stabilite prin tratatele internaţionale la

care România este parte (art.50 Cod aerian).


49

Transportul aerian internaţional este reglementat în prezent prin Convenţia pentru

unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, adoptată la Montreal,

1999, ratificată de România prin O.G.nr.107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001.

Convenţia se aplică transporturilor transporturilor internaţionale aeriene de persoane,

bagaje sau mărfuri. Transportul internaţional este definit de Convenţie ca orice transport în care,

conform acordului dintre părţi, puctul de plecare şi punctul de destinaţie, indiferent dacă există

sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt fixate fie pe teritoriul a două state

părţi, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul

altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte.

Convenţia se aplică şi transporturilor efectuate de mai mulţi transportatori succesivi, dacă

este considerat de părţi ca o singură operaţiune, indiferent dacă a fost convenit sub forma unui

singur contract sau a unor serii de contracte, şi dacă acesta nu-şi pierde caracterul internaţional.

De asemenea, cu anumite rezerve, Convenţia se aplică şi transporturilor combinate, respectiv

acelor transporturi efectuate parţial pe calea aerului şi parţial terestru.

13.2.Contractul de transport aerian de mărfuri

În transportul aerian de mărfuri, documentul de transport poate fi scrisoarea de transport

aerian sau chitanţa de primire a mărfii, dacă se utilizează mijloace speciale de înregistrare a

informaţiilor referitoare la transportul ce urmează a se efectua.

În mod obligatoriu în documentul de transport se vor face următoarele menţiuni:

- indicarea puctelor de plecare şi de destinaţie;

- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi

dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea

a cel puţin unuia dintre aceate puncte de escală;

- indicarea greutăţii mărfii. Dacă este necesar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de

autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi publice similare, expeditorului i se

poate solicita să prezinte un document care să indice natura mărfii.


50

Scrisoarea de transport aerian este întocmită de către expeditor în trei exemplare

originale. La cererea expeditorului, scrisoarea de transport poate fi întocmită şi de transportator,

în numele acestuia.

Primul exemplar poartă menţiunea „pentru transportator” şi este semnat de expeditor. Al

doilea exemplar poartă menţiunea „pentru destinatar” şi este semnat de expeditor şi destinatar. Al

treilea exemplar este semnat de transportator şi este înmânat de acesta expeditorului, după

acceptarea mărfii.

Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea indicaţiilor din documentele de transport

incumbă expeditorului. Transportatorul va răspunde doar pentru datele înscrise de el sau în

numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate electronic.

Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba

contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condiţiilor de

transport menţionate în acesta.

Dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţine expeditorului, cu condiţia îndeplinirii tuturor

obligaţiilor ce-i revin în baza contractului de transport, acesta având următoarele posibilităţi:

- să retragă marfa de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;

- să reţină marfa pe parcursul transportului la orice aterizare;

- să schimbe destinatarul stabilit iniţial;

- să solicite returnarea mărfii la aeroportul de plecare.

În exercitarea acestui drept, expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului

sau altor expeditori şi are obligaţia să-l dezdăuneze pe transportator pentru orice cheltuieli ce

decurg din executarea indicaţiilor primite.

În vederea executării instrucţiunilor date de expeditor, transportatorul are obligaţia de a

solicita efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe documentul de transport, în caz contrar fiind

răspunzător de orice pagubă cauzată altor persoane.

Dreptul de dispoziţie asupra mărfii al expeditorului încetează în momentul ajungerii

mărfii la destinaţie, dacă destinatarul socicită livrarea mărfurilor şi achită cheltuielile datorate.

Înainte de livrarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a furniza informaţiile şi documentele


51

necesare îndeplinirii formalităţilor cerute de autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi

publice, fiind răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care pot surveni datorită

lipsei sau insuficienţei acestora, cu excepţia cazului în care dauna este din culpa

transportatorului, mandatarilor sau prepuşilor săi.

Dacă destinatarul refuză marfa sau nu poate fi contactat, expeditorul îşi reia dreptul de

dispoziţie asupra mărfii.

13.3.Răspunderea operatorului de transport aerian

Transportatorul aerian răspunde pentru:

1. Dauna cauzată prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiţia ca

evenimentul care a acuzat dauna să se fi produs în timpul transportului aerian.

Ce se înţelege prin pagubă produsă în timpul transportului aerian?

Răspunderea transportatorului aerian include perioada în care mărfurile se află în grija sa

şi nu se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe căi navigabile interioare, efectuat în

afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se realizează în scopul executării unui

contract de transport aerian, există prezumţia că paguba este rezultatul unui evenimet ce a avut

loc în timpul transportului aerian. De asemenea, în situaţia în care fără consimţământul

expeditorului, transportatorul aerian, utilizează pentru a efectua o parte sau întregul transport, alt

mijloc de transport, întregul transport este considerat ca fiind inclus în transportul aerian.

2. Dauna survenită datorită întârzierii în livrarea mărfurilor dacă nu dovedeşte că el,

prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil

să ia asemenea măsuri.


A.Cazuri generale

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că dauna a fost provocată

sau favorizată de neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă

despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia.


52

B.Cazuri speciale

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că distrugerea, pierderea sau

deteriorarea mărfii s-a datorat:

- unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;

- ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de o altă persoană decât transportatorul,

prepuşii sau mandatarii acestuia;

- unei stări de război sau conflict armat;

- unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul

mărfii.

Evaluarea despăgubirii datorate de transportatorul aerian

Convenţia limitează răspunderea transportatorului la suma de 17 DST pe kilogram de

marfă. Această limită se aplică indiferent dacă paguba a rezultat din distrugerea, pierderea,

deteriorarea sau întârzierea în livrarea mărfurilor.

Limita cuantumului despăgubirilor datorate poate fi depăşită în următoarele situaţii:

- dacă expeditorul a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a

plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar

- dacă dauna este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, prepuşilor sau

mandatarilor acestuia, dacă au acţionat în cadrul atribuţiilor de serviciu, făcută cu intenţia

de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea

rezulta o daună.

Limitele stabilite de Convenţie pot fi depăşite prin clauze corespunzătoare inserate în

contractul de transport, însă, în nici un caz nu sunt permise clauze care tind să-l exonereze de

răspundere pe transportator sau să stabilească o limită inferioară (nulitatea).

Acţiunile împotriva transportatorului aerian

Litigiile izvorâte din executarea contractului de transport aerian pot fi soluţionate pe cale

judiciră sau prin arbitraj.


53

Introducerea unei acţiuni este condiţionată, de regulă, de existenţa unei reclamaţii

prealabile, formulate în scris şi remisă sau expediată în termenul prevăzut de Convenţie. În caz

de deteriorare a mărfii, reclamaţia trebuie adresată imediat după descoperirea deteriorării sau în

cel mult 14 zile de la primirea mărfii, iar pentru întârziere cel mai târziu în termen de 21 de zile

de la data predării mărfurilor transportatorului. În cazul în care reclamaţia nu a fost făcută în

aceste termene, nici o acţiune nu mai poate fi introdusă împotriva transportatorului, exceptând

situaţia în care ar fi vorba de frauda transportatorului. În cazul în care marfa a fost primită de

către destinatar, fără ca acesta să facă vreo reclamaţie, se prezumă până la proba contrară că

acestea au fost predate în stare bună, în conformitate cu indicaţiile din documentul de transport.

Acţiunea se poate introduce, la alegerea reclamantului, la instanţa sau la tribunalul

arbitral de la domiciliul transportatorului sau la locul sediului său principal de afaceri ori de la

locul sediului său de afaceri unde s-a încheiat contractul sau de la locul de destinaţie, procedura

urmând a fi stabilită în conformitate cu legislaţia aplicată de tribunalul sesizat.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la

data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului (art.35 pct.1).

XIV. PARTICULARITATILE TRANSPORTULUI

SUCCESIV SI COMBINAT

Transportul poate fi executat şi finalizat de un singur transportator sau poate fi executat în

mod succesiv de mai mulţi transportatori rutieri.

În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, transportul poate fi efectuat de unul sau mai

mulţi transportatori. Prima ipoteză se referă la situaţia în care deplasarea se realizează de un

singur transportator care utilizează o singură modalitate de transport de transport.

Cea de a doua ipoteză avută în vedere de legiuitor priveşte situaţia în care transportul se

realizează de mai mulţi transportatori, care utilizează acelaşi mod de transport, sau moduri

diferite. Din acest punct de vedere, Codul civil distinge între transporturi succesive şi

transporturi combinate.

Transportul succesiv se caracterizează prin participarea mai multor transportatori de

același fel, la același transport. Acest tip de transport se efectuează pe baza unui singur contract

de transport, constatat printr-o singură scrisoare de trăsură, emisă pentru acoperirea întregului


54

parcurs al mărfii. Fiecare dintre transportatorii participanți la lanțul de transport, își exprimă

adeziunea la contractul încheiat de transportatorul contractual.

Transportul succesiv beneficiază de reglementări internaţionale distincte pentru fiecare

mod de transport în parte.

În transportul rutier , potrivit dispoziţiilor art.34 din Conventia CMR, transportatorul

contractual își asumă răspunderea pentru întregul transport, iar transportatorii succesivi își asumă

răspunderea pentru porțiunea ce li s-a încredințat, fiecare dintre aceştia devenind prin primirea

mărfii şi a scrisorii de trăsură părţi în contract în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură.

Transportatorul rutier care preia marfa de la transportatorul precedent are obligaţia de a-i

remite acestuia o confirmare de primire datată şi semnată, şi de a-şi înscrie numele şi adresa sa

pe al doilea exemplar al scrisorii de trăsură (exemplarul care însoțește transportul). În acelaşi

timp, transportatorul succesiv care preia marfa împreună cu scrisoarea de trăsură are dreptul să

facă rezerve motivate privind starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. În lipsa rezervelor, se

prezumă că a primit marfa în stare aparent bună.

În transportul feroviar, Regulamentul (art.69 si urm) prevede ca doi sau mai multi

operatori de transport feroviar pot conveni să execute acelaşi contract de transport, cu precizarea

că modul de executare se stabileşte prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar

succesivi. Fiecare dintre operatorii de transport feroviar succesivi prin preluarea mărfurilor şi a

scrisorii de trăsură răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la eliberarea

expediţiei (art.70 din Regulament).

Acţiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere nu poate fi îndreptată

decât împotriva transportatorului care a executat partea de transport pe parcursul căreia s-a

produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea. Acţiunea poate fi însă îndreptată şi

împotriva mai multor transportatori.

Transportatorul rutier sau feroviar care a plătit despăgubiri are drept de regres împotriva

transportatorilor care au participat la executarea contractului cu respectarea următoarelor reguli:

- transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie să suporte singur

despăgubirea;

- dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei

trebuie să răspundă cu o sumă proporţională cu partea sa de răspundere; dacă evaluarea


55

părţii de răspundere este imposibilă, fiecare este răspunzător proporţional cu partea din

tariful de transport care îi revine;

- dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru pagubă, despăgubirea

se reaprtizează între toţi proporţional cu partea din tariful de transport încasat;

- dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumbă şi

pe care nu a plătit-o se repartizează între toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu

remunerarea lor.

Dispoziţii asemănătoare sunt prevăzute şi în Convenţia de la Montreal.

În cazul transportului efectuat de transportatori succesivi diferiti, fiecare transportator care

acceptă pasageri, bagaje sau mărfuri este supus regulilor stabilite de prezenta convenţie şi este

considerat a fi una dintre partile la contractul de transport, în masura în care contractul se

raporteaza la acea parte a transportului efectuată sub controlul său. În cazul unui asemenea

transport, pasagerul sau orice persoană cu drepturi la despăgubire în numele acestuia poate

acţiona numai împotriva transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a produs

accidentul sau întârzierea, cu exceptia cazului în care, printr-o întelegere specială, primul

transportator şi-a asumat raspunderea pentru întreaga calatorie. În ceea ce priveşte mărfurile,

expeditorul de mărfuri are dreptul să acţioneze împotriva primului transportator sau împotriva

transportatorului care a efectuat transportul în timpul căruia s-a produs distrugerea, pierderea,

deteriorarea sau întârziere (art.36).

Transporturi combinate

Dispoziţiile referitoare la transportul combinat de mărfuri sunt prevăzute în O.G. nr.

88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri, cu modificările

următoare. În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, transportul combinat reprezintă aceea

modalitate de transport în care acelaşi transportator sau aceeaşi transportatori succesivi folosesc

mai multe moduri de transport (art.1957 alin.2).

Problema transportului combinat de mărfuri a fost determinată în special de necesitatea

fluidizării transportului rutier. Preocupările constante la nivel european pentru găsirea unor

soluţii legislative care să permită îmbinarea transportului rutier cu alte moduri de transport,

terestru sau naval, s-au concretizat în adoptarea unor reglementări uniforme.

Prin transport combinat se înţelege transportul de măfuri pentru care autovehiculul se

deplasează pe căile rutiere pe parcursul iniţial şi/sau final, iar restul transportului se efectuează


56

pe calea ferată sau pe o cale navigabilă interioară ori pe un parcurs maritim ce depăşeşte 100 km

în linie dreaptă (art.2 alin.1).

Parcursul rutier iniţial şi/sau final poate fi:

• între punctul de încărcare a mărfii şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de expediţie

adecvată acestui mod de transport, pentru parcursul iniţial, şi cea mai apropiată şi cea mai

apropiată staţie de cale ferată de destinaţie adecvată şi punctul de descărcare a mărfii,

pentru parcursul final;

• pe o rază care să nu depăşescă 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim de

îmbarcare sau debarcare.

Transporturile combinate, se efectuează pe bază de contract, iar documentul de transport

trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele menţiuni:

• numele şi adresa expeditorului şi destinatarului;

• natura şi greutatea mărfii;

• staţia feroviară de expediţie şi de destinaţie sau, după caz, portul fluvial/maritim de

îmbarcare şi de debarcare;

• locul şi data primirii mărfurilor pentru transport;

• locul unde urmează să fie livrată marfa.

Aceste menţiuni vor fi înscrise înaintea executării transportului şi vor fi confirmate prin

aplicarea ştampilelor de către staţiile de cale ferată sau de către operatorul portuar din porturile

fluviale sau maritime respective, atunci când parcursul efectuat pe calea ferată sau pe căi

navigabile interioare ori maritime a fost finalizat.

Documentul de transport combinat pe calea ferată poate fi:

• scrisoare de trăsură pentru vagon;

• scrisoare de trăsură CIM (document întocmit în conformitate cu Convenţia privind

transporturile internaţionale feroviare B, COTIF);

• scrisoare de trăsură CIM-UIRR (Uniunea internaţională a Societăţilor de Transport

Combinat Cale Ferată-Şosea);

• scrisoare de trăsură CIM însoţită de Buletinul de remitere în traficul internaţional

INTERCONTAINER (societate internaţională pentru dezvoltarea transportului

combinat);


57

• scrisoare de trăsură SMGS (document întocmit în conformitate cu Convenţia privind

traficul internaţional feroviar de mărfuri între ţările membre ale Organizaţiei de

colaborare a căilor ferate).

În toate situaţiile se menţionează că transportul respectiv apaţine transportului combinat.

În situaţia în care transportul combinat priveşte o unitate de transport intermodal

(container, cutie mobilă, semiremorcă) aceasta va fi însoţită de unul dintre următoarele

documente:

• pe parcursul de la expeditor la terminalul de începere a transportului combinat, document

feroviar (decont-chitanţă) sau document rutier (bon de transport, scrisoare de transport,

scrisoare de transport internaţional CMR, foaie de parcurs);

• pe parcursul de la destinatar la alt terminal document feroviar (decont-chitanţă) sau

document rutier (bon de transport, scrisoare de transport, scrisoare de transport

internaţional CMR, foaie de parcurs).

Documents

DREPTUL TRANSPORTURILOR 2013 (1)