D u m i t r u F u s u

FusuC a t a l o g

D um i t ru

4

În lumea artei cu Dumitru FusuPrezentul album și expoziția de la Muzeul Național de Artă reprezintă readucerea operei plastice a lui Dumitru Fusu în

mijlocul oamenilor, a specialiștilor, a societății. Acest album nu este numai un omagiu adus artistului și creației sale în do-meniul artei plastice, nu constituie doar o colecție de lucrări din arta sa portretistică și mărturia unei expoziții, ci și un martor ocular al vieții culturale din anii 1960 – 1980, o cronică psihologică a timpului său și a personalităților pe care le-a traversat artistul în timpul vieții. Albumul de față ne aduce prin urmare doar creația sa plastică și nu abordează realizările lui Dumitru Fusu în teatru, poezie, muzică, film…

Dacă talentul multiplu al lui Dumitru Fusu rămâne o enigmă, atunci opera lui plastică este una și mai mare. Ea cuprinde doar 20 de ani de creație. A desenat și pictat din 1960 până în 1980. După această perioadă nu se mai atinge de creioane, pasteluri, cărbune. În timpul vieții, în anii ΄70, organizează mai multe expoziții la Chișinău și una la Moscova, dar mai târziu artistul se retrage din creația plastică și opera lui este uitată. A trebuit ca Dumitru Fusu să plece dintre noi pentru ca opera lui uimitoare să revină la lumina zilei.

Ca și la mulți artiști de geniu, opera lui Dumitru Fusu evoluează și se schimbă pe parcursul anilor dinamic și sigur. Am descoperit acest lucru, răsfoind filă cu filă desenele și pastelurile, în încercarea de a înțelege fenomenul actului artistic și evoluția în timp a maestrului.

Vă propunem un album în care opera lui Dumitru Fusu este văzută prin prisma unor etape ale vieții lui și a unor universuri pe care le-a descoperit.

1. Începutul anilor ´60. Atelierul pictorilor Glebus SAinciuc și Valentina RuSu-ciobAnu. Dumitru Fusu începe să deseneze fiind, student la Moscova, la școala de teatru Șciukin. Carnetele lui erau pline de figuri

umane schițate în cele mai diverse poziții scenice sau de viață, dar adevărata revelație a artei plastice și în special a artei por-tretului se produce la Chișinău, în atelierul și casa maeștrilor Glebus Sainciuc și Valentina Rusu-Ciobanu. Sainciuc îi deschide lui Fusu esența creației și libertatea redării ființei umane.

2. Anii ´60. Teatrul Luceafărul și colegii. În paralel cu atelierul maeștrilor, pe care îl frecventează, Dumitru Fusu își continuă viața și creația teatrală alături de trupa

teatrului Luceafărul. Aici, la repetiții, el desenează și pictează portrete ale colegilor.

5

3. Sfârșitul anilor ´60. Autoportrete în roluri shakespeariene. La mijlocul anilor ΄60 între Dumitru Fusu și regizoarea Nadejda Aronețkaia începe o colaborare fructuoasă și unică, ce va duce

în cele din urmă, pe de o parte, la montarea unor monospectacole remarcabile, iar pe de altă parte, la plecarea lui Dumitru Fusu din teatrul Luceafărul și la apariția Teatrului Unui Actor. Lucrând la spectacolul Veacul Omului, compus din monoloage de William Shakespeare, Dumitru Fusu desenează un șir de autoportrete în care apare în rolurile diverselor personaje ale autorului britanic.

4. Începutul anilor ´70. Satul natal Parcova. După plecarea din teatrul Luceafărul, în perioadele în care lucra la monospectacole, în vacanțele de creație pe care și le lua,

Dumitru Fusu revenea în satul natal, unde în paralel cu lucrul asupra rolurilor, cu scrierea poeziilor și a compozițiilor muzicale, desena portretele rudelor și ale oamenilor dragi.

5. Anii ´70. Moldova personalităților. În această perioadă se definește talentul de portretist al lui Dumitru Fusu. Mărturie este prima expoziție personală din 1975

din incinta Casei Actorului din Chișinău, care înflăcărase spiritele artistice ale timpului.

6. Anii ´76 –´79. Moscova și școala superioară de regie film. Talentul multiplu, curiozitatea și creativitatea zbuciumată îl împinge pe Dumitru Fusu spre descoperirea filmului. Între 1976 și

1979 face studii de regie film la Moscova, după care, revenit în Moldova, realizează câteva scurtmetraje. Practic toate portretele din această perioadă reprezintă în cea mai mare parte colegii de studii – regizori, scenariști, actori, personalități provenind din toate republicile sovietice, inclusiv din Moldova.

7. Anii ´70 –´80. desăvârșirea sau perioada capodoperelor. La acest capitol am inclus portretele pe care le-am considerat desăvârșite din toate punctele de vedere – ale artei desenului,

ale culorii, ale pătrunderii în psihologia umană și ale viziunii filozofice asupra vieții.La puțin timp înainte de trimiterea albumului la tipar ne mai aștepta o surpriză: descoperirea caietului de impresii de la prima

expoziție din 1975, dispărut enigmatic imediat după încheierea expoziției și reapărut la fel de neașteptat în 2014. La sfârșitul acestui album vă oferim câteva spicuiri din impresiile acelei expoziții.

Bun venit în universul creației artistului Dumitru Fusu.M i h a i F u S u ș i M a r i a M A r d A r e - F u S u

6

Autoportret (i) Hârtie, acuarelă, 58x39 cm

Pe atunci atelierul era acasă la noi. Ei când au venit de la moscova, Chișinăul zumzăia: „uite! uite! teatrul acela vine! ”

Și ne-am dus să-i vedem. Și am rămas încântați. Și foarte repede au început să vină și ei la noi. Asta era prin 1960 sau 6́1…

Și mitu și alți luceferiști veneau la noi și descopereau Chișinăul vechi... Ce-a mai rămas din el. În primul rând mitu. mai erau

și alții, dar mitu s-a legat de atelier. La noi în atelier el a devenit pictor

dintr-odată. Prin extaz. Cu extaz. Extazul îl învăța. Și ei se înțelegeau foarte

bine cu Glebus. Ei au înscenat un ritual. un fel de ritual medieval. Glebus era

maestrul și l-a primit pe mitu în Atelier. Erau un fel de cavaleri ai spiritului.

Pictura și teatrul mergeau împreună. Și mihail Grecu venea pe aici. Grecu și

Glebus făceau și ei teatru împreună. Ei se duelau prin teatru. Jucau roluri. De

exemplu Grecu era romeo și Glebus era Julieta. Nu-i regiza nimeni. Glebus

era actor înnăscut. trebuia să-l învețe cineva? Așa și mitu – era deja născut pictor. trebuia să-l mai învețe cineva?! Când a

intrat în atelier și când a văzut de jur-împrejur pictură, desene, vopsele, creioane, pasteluri el s-a manifestat imediat. Niciun pic

de școală. toată școala lui mitu a constat în ritualul primirii în atelier. Noi pictam și el picta alături de noi când avea timp…

El făcea portrete… Cum să-ți spun… liber, așa… simțit, trecut prin el. În mitu se năștea acea imagine lăuntrică despre

om… imaginea lăuntrică e mare lucru la un artist. Glebus începea să redea sufletul direct pe hârtie… imaterial… Fără

anatomie… Și la mitu și la Glebus era primatul sufletesc. spiritual. totul pornea de acolo. Și mitu a simțit această libertate,

această spiritualitate. Pentru că pe noi de fapt Omul ne interesează… Chiar și în peisaj tot Omul contează… mitu îl sorbea,

sufletește… imaginea asta se năștea în interiorul lui și pe urmă el o reda… nu rațional…. Părerea lui despre om… simțul

lui despre om era ceea ce ne reda el nouă. Poți să faci tot felul de școli… dar dacă nu este această chestie spirituală, sufle-

tească… nimic nu este. Ca și în actorie…

V a l e n t i n a R u s u – C I O B A N u, artist plastic. Chișinău, septembrie 2014

…În atelier el a devenit pictor dintr-odată. Prin extaz. Cu extaz. Extazul îl învăța…

Începutul anilor ´60. Atelierul pictorilor Glebus sAiNCiuC și Valentina rusu-CiObANu

6

8

Pictorița Eleonora RomanescuHârtie, acuarelă, 60x37 cm

natură staticăCarton, ulei, 35x50 cm

9

Portret de femeie Hârtie, acuarelă, 43x30 cm

Sainciuc–tatăl Carton, ulei, 50x35 cm

Portret de băiat Hârtie, acuarelă, 57x37 cm

10

11

natură statică cu răstignire Hârtie, pastel, 70x45 cm

Portret Hârtie, acuarelă, 42x28 cm

Element de decor Hârtie, creion de ceară, 43x30 cm

12

Pictorul Glebus Sainciuc (i) Hârtie, cărbune, 59x40 cm

13

Glebus Sainciuc, Alexei Grabco, igor Vieru Hârtie, cărbune, 54x41 cm

14

Autoportret (ii) Hârtie, cărbune 43x31 cm

Dumitru Fusu desena oricând, oriunde, oricum – la repetiții, în deplasări,

în diferite situații... – „mâzgălea” ceva, făcea schițe din mers. Chiar și în

turnee, în autobuz era de nedespărțit de carnetul lui. Dumitru a fost pasionat

încă din anii de studenție de la moscova de expresia fizică, de expresia corpo-

rală. mi-l aduc aminte pe profesorul nostru de istoria Artelor – simolin, care

venea la ore cu o sumedenie de cărți, albume – michelangelo, El Greco…

Dumitru Fusu, spre deosebire de noi, era foarte pasionat și vedeam cum aceste imagini pătrundeau în el pe alte căi… Dacă asistam,

să zicem, la niște ore de teorie, atunci el era neapărat cu creionul în mână și cu un carnet. Avea o sumedenie de carnete și toate pline

cu desene. La început făcea doar schițe pentru el, mai târziu, lucrând în teatru, a realizat un șir de portrete ale colegilor. Îi reproducea

pe cei pe care îi cunoștea mai bine, mai profund și această profunzime, acest adevăr despre persoanele reproduse le exprima în primul

rând prin privire. Portretele lui te copleșeau în primul rând prin adevărul privirii interioare.

V e r a G R I G O R I E V - M E R E u ȚĂ , actriță, crainic radio, profesor de arta vorbirii, prima soție a lui Dumitru Fusu

Nu era repetiție la care mitică să nu fi stat cu foile pe genunchi. Ochii și urechea erau la cel care vorbea, dar mâna era într-o

continuă mișcare. Câteodată nici nu știai că te desenează. El vâna omul. Și după repetiție se apropia și-ți arăta… Era un om al clipei,

al dispoziției, al vieții. Când se termina repetiția, ne adunam imediat în jurul lui. Țin minte reacțiile noastre, izbucnire de hohote…

Aveam pe atunci 19 ani… În Luceafărul era o atmosferă deosebită… Primii 5, 6 sau 7 ani era o înțelegere, un respect reciproc, o

dragoste nemaipomenită. Glumeam tot timpul, permanent se întâmplau lucruri noi, cineva povestea ceva interesant, aducea o

impresie nouă… Luceafărul era prieten cu tot orașul. toți pictorii – sainciuc, rusu-Ciobanu, mihail Grecu, Aurel David – erau nu

numai spectatorii noștri fideli, dar și prieteni noștri de zi cu zi. Emil Loteanu era tot timpul cu noi. se cocoța pe geam… se așeza pe

pervazul geamului din foaier și bălăbănea din picioare… Aureliu busuioc era și el cu noi... Eram tineri… Pe urmă s-a pornit acea

maturitate negativă. Privind acum desenele lui mitică și văzând acea energie pe care a depus-o în ele, ea mi s-a transmis și mie, iar

lucrul acesta m-a răvășit. A trecut atâta timp, dar energia lui ni se transmite. Pentru că el a fixat privirea, iar energia omului e în privire.

Energia nu se pierde! Și această clipă, această energie a omului, el nu a fixat-o neutru, dar prin trăire personală, prin emoție

și aceste energii au rămas vii și ni se transmit. Aceasta e viața operei lui Dumitru pe care ne-a lăsat-o!

P a u l i n a Z A V T O N I , actriță, colegă din primii ani la teatrul Luceafărul

Dumitru Fusu desena oricând, oriunde, oricum – la repetiții, în deplasări, făcea schițe din mers...

Anii ´60. teatrul Luceafărul și colegii

14

15

Autoportret (ii) Hârtie, cărbune 43x31 cm