NOILE EDUCAŢII – EDUCAŢIA COMUNICĂRII

Prof. Nicola Victoria Daniela, Grupul Şcolar “Dimitrie Filişanu” – Filiaşi, DoljProf. Mitroi Estela Maria, Grupul Şcolar “Dimitrie Filişanu” – Filiaşi, Dolj

Societatea contemporană presupune noi provocări, fiind astfel nevoie de noi răspunsuri, de noi conţinuturi, de noi atitudini şi valori, de noi comportamente adecvate.

Educaţia are o misiune dificilă în acest moment. Ea trebuie să transmită cultura acumulată de-a lungul secolelor pregătind în acelaşi timp un viitor, pentru toţi imprevizibil.

Din ce în ce mai des observăm în comportamentul, în vocabularul şi în manifestările copiilor noştri – cuvinte, gesturi, mimică, ton, o violenţă uneori ieşită din comun. Orice nemulţumire, orice greşeală făcută cu sau fără intenţie, orice vorbă nepotrivită, orice neconcordanţă cu eul frustrat tinde să se rezolve prin violenţă.

Totul este un spectacol violent şi dur prezentat copiilor pe stradă, în familie, în grupul de joacă, pe micile şi marile ecrane, în ziare şi reviste. În toate domină vulgaritatea, obscenitatea, violenţa cuvintelor, a gesturilor, a imaginilor, a tonului.Prin urmare, se naşte în ritm alert necesitatea unei noi educaţii. Poate că una dintre cele mai necesare laturi ale noii educaţii este educaţia pentru comunicare, având în vedere faptul că procesul de comunicare este un proces complex, unul continuu, ireversibil, reciproc, cu influenţe atât în domeniul cognitiv cât şi în domeniul afectiv şi cel relaţional. Cum definim comunicarea? Cum realizăm o calitate a comunicării?

Comunicarea este “transferul de informaţii prin intermediul mesajelor”, afirma Pierre Guirond. “O trăsătură a tuturor proceselor de comunicare este aceea că întreaga comunicare antrenează schimbarea. Ori de câte ori are loc o comunicare se produce o schimbare de stare - se întâmplă ceva care modifică relaţia participanţilor unul faţă de celălalt sau faţă de lumea exterioară “.

Definiţiile pot continua la nesfârşit, fiind legate de evoluţia comunicării, în multiplicare şi diversificare sensul educaţiei fiind dat de comunicare. Calitatea educaţiei este dată de calitatea actului de comunicare.

În vederea realizării eficiente a comunicării pentru educaţie şi a educaţiei prin comunicare, sunt necesare unele sugestii, care pot avea un rol orientativ: - schimbarea mentalităţilor privind procesul educaţional, de la obiective şi conţinuturi până la organizare şi evaluare; - trecerea de la caracterul dominant instructiv la educaţia propriu-zisă, de la informativ la formativ; - necesitatea unei reforme reale a învăţământului, la toate nivelurile; - abordarea interdisciplinară a instrucţiei şi educaţiei; - introducerea unor discipline noi, axate pe ideea de comunicare şi educaţie, alături de disciplinele clasice; - conceperea unor noi modalităţi de evaluare, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele omului modern; - utilizarea, în continuare, în procesul instructiv-educativ, de mijloace tehnice moderne, specifice erei electronice;

- structurarea şi derularea modelării educaţionale pe modalităţi întrunite şi coordonate: proxemica (“faţă în faţă”) şi telematica (“la distanţă”- în formate originale), cu îmbinarea cercetării cu formarea într-un real “Management formativ”.

Educaţia pentru comunicare trebuie făcută la toate nivelurile, în toate formele, cu toţi factorii. Ea trebuie să aibă ca obiective atât cunoştinţele, atitudinile şi valorile, priceperile, competenţele, cât şi formarea modelelor comportamentale. Educaţia pentru comunicare trebuie să se axeze pe: însuşirea unui vocabular de bază, necesar în orice situaţie de comunicare (un vocabular literar, select, adecvat vârstei şi statutului de elev), utilizarea tuturor formelor de comunicare a unui mesaj până la înţelegerea deplină şi corectă a cestuia, stabilirea unor reguli şi metode în baza cărora trebuie realizată comunicarea (de ce nu şi a unor standarde), evidenţierea unor particularităţi ale diferitelor structuri comunicaţionale, precum şi însuşirea unor elemente de cultură tehnică referitoare la noile mijloace de comunicare (utilizarea, dar mai ales modalităţi de selecţie a conţinuturilor ce se pot transmite prin intermediul acestora).

Este nevoie să reflectăm la atitudinile şi valorile reprezentative specifice pentru o educaţie a comunicării. Este vorba de atitudinea faţă de calitatea diferitelor mesaje, de evitarea unor mesaje incoerente, de evitarea vulgarizării limbajului utilizat de adulţi, de evitarea redundanţei verbale. Este necesar, de asemenea, să ne ferim de mesajele fără reciprocitate, de acele mesaje care generalizează monotonia, să ne asumăm responsabilitatea cuvântului rostit (gândindu-ne mereu la consecinţele comunicării) şi să evităm, pe cât posibil, conştiinţa neangajării.

Trebuie să ştim cu toţii că a comunica eficient înseamnă a influenţa gândirea, simţirea şi comportamentul, iar competenţa comunicaţională poate fi influenţată de experienţa relaţionării umane, de cunoaşterea particularităţilor psihologice individuale, însuşirea particularităţilor culturii partenerului de dialog si capacitatea de a sesiza şi descifra mesajele non-verbale.

Preocuparea pentru educaţia comunicării trebuie să se concretizeze în formarea unor priceperi printre care cele mai importante pot fi: însuşirea unor coduri de comunicare noi, diferite de cele de până acum, capacitatea de a analiza multitudinea de mesaje sub diferite aspecte ale acestora, priceperea de a utiliza forţa tăcerii pentru că omul comunică cu toată fiinţa sa, comunicarea însemnând totalitatea proceselor prin care o minte poate să o influenţeze pe alta, iar pauzele din comunicare trebuie auzite şi mai ales interpretate.

Formarea de priceperi vizează şi profunzimea întrebărilor precum şi provocarea acestora dar şi construirea unui scut de apărare în faţa exploziei informaţionale. În acest sens, e bine să accentuăm exerciţiul de formulare a unor întrebări deschise, de extindere în vederea provocării la comunicare Educaţia pentru comunicare are ca obiectiv şi formarea anumitor competenţe specifice cum ar fi: capacitatea de a recepţiona şi prelucra diferite mesaje, capacitatea de exprimare cu mijloace proprii a unui mesaj, capacitatea de adâncire a unor cunoştinţe, de creare a unor perspective şi de dezvoltare a capacităţii de reflecţie (ca o formă de comunicare intraumană). Această latură a noii educaţii presupune şi formarea competenţelor de comunicare orală dar şi cea de folosire a altor suporturi, cu intenţia de a realiza comunicarea (limbajele audiovizuale, figurative şi chiar statice).

Dacă emiţătorul ştie să mânuiască atent cuvântul, însoţindu-l de mesajul non-verbal şi paraverbal pe măsură, să-şi regleze conţinutul în funcţie de vârsta şi

particularităţile psihice şi culturale ale auditoriului, dacă-şi asumă responsabilitatea celor emise, dacă pune accent pe atitudini şi valori, pe competenţe şi priceperi specifice erei noi, are şansa să devină modelul comportamental, spre care elevul poate tinde prin imitaţie, dar şi prin convingere în vederea formării unei conduite comunicative proprii corecte.

Cum fiinţa umană se exprimă cu întreaga sa fiinţă, o educaţie corectă pentru comunicare va duce la eliminarea din vocabular, din gesturi, din atitudini şi comportamente a tuturor aspectelor negative, înlocuindu-le treptat cu gesturi alese, vocabular pe măsură, atitudini corespunzătoare şi comportamente dictate de convingerea că nu orice limbaj sau comportament din cele pe care le vedem pe stradă, la cinema sau la televizor se potriveşte cu statutul de şcolar.

Rămâne la latitudinea celorlalţi factori ai educaţiei să decidă care dintre laturile noilor educaţii este mai importantă, care se potriveşte mai bine şcolii româneşti de astăzi, societăţii în care trăim, culturii şi civilizaţiei noastre, concepţiei, valorilor pe care le respectăm.

Bibliografie:

1. Miege Bernard, „Societatea cucerită de comunicare”, Iaşi, Ed. Polirom, 20002. Iucu Romiţă, „Instruirea şcolară”, Iaşi, Ed. Polirom, 20013. Stanciu Mihai, „Reforma conţinuturilor învăţământului. Cadru metodologic”, Iaşi, Ed. Polirom, 19994. P. Guirond, Langage et théorie de la communication, Le langage, Paris, Gallimond 5. Denis Mc Quail, Comunicarea, Institutul European 1999