ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

CURSUL POSTUNIVERSITAR DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ

NIVELUL II

Portofoliu la Disciplina

"Educație Interculturală"

Profesor curs:

Prep. Univ. Drd. Vladimir ENACHESCU Cursant:

Buduroeș Ionela Roxana

Data predarii: 26.05.2012

CUPRINS

1. Tradiții și obiceiuri la români

2. Aculturatie si enculturatie – Mcdonaldizare

3. Analizarea articolului ”Evaluarea rezultatelor interculturale de eficienţă într-un an de studiu în

străinătate de-a lungul programului Intercultural Development Inventory (IDI)” - Membrii

echipei: Buduroes Ionela – Roxana, Vlahbei Constantin, Ifrim Magdalena (Rademacher),

Roman (Pareşcura) Polixenia Aurora

2

TRADIȚII ȘI OBICEIURI LA ROMÂNI

Ispasul sau Înaltarea Domnului cade in fiecare an la 40 de zile după Înviere sau in joia din

săptămâna a șașea dupa Paști. Când cade Ispasul codrul e încarcat de frunze și iarba e mare. De aceea

flăcăii și fetele mari de prin unele părți ale Moldovei și ale Munteniei se duc noaptea spre Înălțarea

Domnului prin alunișuri ca să culeagă flori de alun, care înfloresc și se scutură în această noapte și care,

după spusa lor sunt bune de leac și dragoste.

În ziua de Ispas, atât românii din Transilvania, cât și cei din Banat înfrumusețează mormintele,

bisericile și casele cu diferite flori și verdețuri. Din ziua de Paști până la Ispas, partea cea mai mare a

românilor, când se văd sau se întâlnesc unu cu altul, se salută cu cuvintele “Hristos a Înviat!” și

“Adevărat a Înviat!”. În ziua de Ispas însă se salută cu “Hristos s-a Înălțat!” și “Adevărat că s-a

înălțat!”. Iar după Ispas încep a se saluta dupa cum le este datina în cursul anului.

În unele părți, mai ales în Moldova, e datina de a se tăia miei abia din ziua de Ispas. în alte părți

însă, și anume în Bucovina, e datina ca în ziua de Ispas să se însemne mieii și vițeii, adică să li se taie

dintr-o ureche. Tot atunci se taie și părul din vârful cozilor de la vitele cornute, și toate adunându-se la

un un loc, se îngroapă într-un furnicar, rostindu-se cuvintele: ”Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și

viței câte furnici sunt în furnicarul acesta!”.

În comuna Blaj din Transilvania, tot în aceasta zi se ține târg de fete, unde tinerii vin să

pețească. Acolo fetele își aduc și zestrea, precum și alte podoabe.

Sânzienele sau Drăgaica

Un moment important al sărbătorilor de vară era cel numit Sânzienele sau Drăgaica. În

Moldova se numește sânzanie, în Tața Româneasca- drăgaica, în Banat sânziene galbene și Floarea lui

Sf. Ioan, în Transilvania sânjuane, sânzene, sânzenie, planta a cărei rădăcina trăiește și iarna, iar

primăvara dă colți și mai târziu flori. Este o erbacee din familia rubiaceae, cu tulpina rigidă, rotundă,

frunzele ei sunt dispuse câte 8-12, cu marginile răsucite, acoperite pe partea inferioară cu peri scurți și

moi. Are flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; fructele ei sunt mici și netede. Crește prin livezi,

pășuni, margini de păduri și poieni, înflorește prin iunie-iulie.

Dimitrie Cantemir vorbind, în Descrierea Moldovei, despre această zi, ne spune că sub

denumirea de Sânziene sau Drăgaica se subînțelege zeița Cereș: ”în acest timp, când încep a se coace

semănăturile, se adună la un loc toate fețele din mai multe sate și alegând pe cea mai frumoasă și mai

robustă, îi dau numele de Drăgaica. Apoi, cu ea înainte, merg prin semănături și-i fac o cunună

împletită din spice, i-o pun pe cap, o mai înfrumusețează cu o mulțime de cârpe, de toate culorile și-i dă

în mâna cheile de la surele lor. Drăgaica, în acest chip înfrumusețată, cu brațele întinse și cu cârpele 3

expuse vântului, ca și cum ar zbura, se întoarce spre casă, cântând și săltând, și merg toate fetele care

au însoțit-o.

Acestea, urmând-o în cântece destul de frumoase, o numesc sora și superioara lor. Toate fetele

țăranilor din Moldova năzuiesc foarte mult la asceastă cinste, desi cântecul lor zice că acea fată care

reprezintă Drăgaica, nu poate să se marite pâna dupa trei ani.”

Iată ce se mai păstrează din această datină azi în Moldova.

În unele sate, fetele pleacă în cârduri la câmp să adune tot felul de flori, dar mai ales sânziene.

Din aceste flori fac coroane sau cununi. Daca împreună cu sânzene mai culeg și flori de cicoare, din ele

se fac colane, cu care se încing peste mijloc, umblând apoi întreaga zi astfel. Seara când se culcă, strâng

aceste cingători și le pun de se usca, căci sunt bune ca leac.

Prin alte părti, tot din Moldova, se face tot de către oameni un colac de sânziană și se aruncă pe

casă; dacă colacul rămâne acolo, este semn vădit că acel ce îl arunca va trăi mult; dacă, dimpotrivă,

colacul cade jos, este semn că acel ce l-a aruncat va muri. Acest colac, daca vine jos de pe casă, este

luat și pastrat în cuiele de la streașina casei, daca rămâne pe casă, este lăsat acolo. El este însă menit pe

numele unia din cei din casă și, daca colacul se risipește curând, fie pe casă, fie păstrat, prevestește

lucruri rele.

În Moldova, prin unele părți, se obișnuiește a se face de către fete și flăcăi, în dimineața

Sânzienelor câte o cunună de sânziane, care se duce în ocolul vitelor și se aruncă. Dacă cumva este a

unei fete și de cunună se anină mai întâi o vită tânără, ursitul, adica viitorul soț al fetei va fi tânăr, dacă

se anină o vită bătrână, viitorul ei ursit va fi om în vârstă. Tot astfel fac și flăcăii spre a-și cunoaște

viitoarele soții.

În Tara Românească, și anume spre Brăila, este datina ca românii să-și facă spre Sâmzenii, de

cu noapte, o cunună de sulfină, pe care o aruncă, apoi pe casă, în bătaia lunii. În zori de zi, înainte de a

răsări soarele, merg să-și afle cununa și să-i vadă felul de vite la care vor avea noroc peste an. Dacă vor

găsi pe cununa fire de păr de bou, vor fi norocoși la boi; de va fi de cal, vor fi norocoși la cai.

În Dobrogea, drăgaice, în felul cum le descrie Dimitrie Cantemir, “se fac patru fete dintre care

doar două sunt îmbrăcate femeiețte. Acestea se apucă cruciș de mână cu celelalte două, apoi pornesc

dansând pe la case, fiind însoțite de un fluierar care le cânta melodii. Dansatoarele capată bacșișuri”.

În Transilvania, în ajunul acestei sărbători, sătenii pleaca pe câmp și livezi, și adună florile

numite sânziene pe care le aduc acasă și din care împletesc cununi. Aceste cununi le asează pe la ușile

caselor, pe crucile dintre hotare și holde, prin straturi. Când soarele apune, oamenii ies din casă și

fiecare aruncă pe acoperiș câte o cunună. Fiecare cunună este menită cu numele unuia dintre dânșii în

viață

4

Blagoveştenie, ziua când Biserica creştină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de

Arhanghelul Gavril că va naşte Fiul fără înaintaşi, Iisus Hristos, sinonimă cu Buna-Vestire.

Sărbătoarea, fiind situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, când sosesc rândunelele şi

începe cucul a cânta este numită în Calendarul Popular şi Ziua Cucului. La Blagoveştenie se efectuau

nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi

omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor

(Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui

clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi

livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit. Fertilitatea în noul an era invocată prin

stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică; ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi că vor fi tăiaţi dacă nu

rodesc (Banat, Transilvania). În alte zone ziua de Blagoveştenie era însă considerată neprielnică pentru

rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această

zi nu ies pui; vacile nu se „goneau"; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). În schimb, în vestul

ţării se obişnuia să se altoiască pomii, iar în nord, unde primăvara soseşte mai târziu, să se scoată stupii

de la iernat. Blagoviştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi

pentru previziuni meteorologice. Femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită

în practicile de medicină şi cosmetică populară.

5

Aculturaţie şi enculturaţie

În cadrul procesului de socializare, oamenii fac doar schimb de idei şi opinii, ci îşi şi

internalizează aceste schimbări, ajung să se fie influenţaţi de acestea şi să îşi modifice comportamentul

în funcţie de contactele lor cu cei din jur. Acelaşi lucru se poate spune şi despre diferitele culturi între

care există permanente schimburi. Pentru a înţelege aceste două fenomene întâlnite din ce în ce mai des

în vremurile pe care le trăim, este necesar să le delimităm conceptual şi să le definim.

Astfel, “enculturaţia”1 este procesul de internalizare de către individul uman a normelor şi

valorilor grupului (comunităţii, societăţii) în care se naşte şi trăieşte. Unii autori (Alan R. Beals, George

şi Louise Spindler) preferă expresiile „transmitere culturală" sau „dobîndire a culturii". Mai importantă

(prin şansele de generalizare) este preferinţa pentru conceptul de „socializare", preferinţă manifestată

de sociologi. Enculturaţia reprezintă corespondentul antropologic al conceptului de „socializare".

Aceasta are incidenţe de rang esenţial cu educaţia şi cu tradiţia. Procesul de enculturaţie are loc

deopotrivă în familie, în comunitate, în şcoală, prin ritualuri şi prin activităţi instituţionalizate.

Al doilea fenomen, „aculturaţia”2, desemnează procesele complexe de contact cultural prin

intermediul cărora societăţile sau grupurile sociale asimilează, de bunăvoie sau nu, trăsături ori

ansambluri de trăsături provenind de la alte societăţi.

Autorul american George Ritzer explică în cartea sa, „Mcdonaldizarea societăţii”, proporţiile pe

care aceste procese le-au luat în vremurile globalizării, precum şi modurile moderne de manifestare.

Acesta aseamănă societatea modernă, cu toate tendinţele ei spre robotizare, în care viziunea generală

despre om este aceea că individul trebuie să se alinieze la standarde pentru a se încadra cât mai bine

într-o lume caracterizată în primul rând prin viteză, cu ceea ce se întâmplă într-un restaurant fast-food,

mai precis în primul restaurant fast food, McDonald’s.

McDonald’s ca simbol planetar

De când a fost fondat, în 1940, restaurantul a ajuns să ocupe o poziție esențială nu numai în

lumea afacerilor și în cultura americană, ci și în cultura mondială

„McDonaldizarea este procesul prin care principiile restaurantului fast-food încep să domine

din ce în ce mai multe sectoare în societatea americană, precum şi în restul lumii“3. Mcdonaldizarea

afectează toate aspectele vieţii sociale, nu numai restaurantele: învăţământul, munca, serviciile de

sănătate, călătoriile, timpul liber, regimul alimentar, politica, familia etc. La baza succesului acestui

1 http://www.dictsociologie.netfirms.com2 Pierre Bonte şi Michael Izard – „Dicţionar de antropologie şi etnologie”, editura Polirom3 Ritzer, George, Mcdonaldizarea societăţii, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003, p. 17.

6

fenomen stă faptul că a reuşit să ofere consumatorilor şi angajaţilor eficienţă, calculabilitate,

previzibilitate şi control.

Unii autori susţin că mcdonaldizarea este un proces al imperialismului cultural, prin care

sistemul american se impune în alte ţări. De cealaltă parte sunt cei care susţin că sistemele

mcdonaldizate se adaptează mediului local. Mcdonaldizarea este un fenomen transnaţional. Vom privi

în continuare mcdonaldizarea atât ca fenomen local, cât şi ca agent al imperialismului cultural.

Nu există îndoială că sistemele mcdonaldizate se adaptează condiţiilor, realităţilor şi gusturilor

locale: „scopul companiei este de a deveni pe cât posibil parte a culturii locale“4. Tocmai această

capacitate de a se adapta a contribuit la succesul sistemului în plan intinernaţional. Dar dacă se

adaptează prea mult, abandonându-şi metodele standard, îşi va pierde identitatea şi presiunea

uniformizantă, ceea ce probabil îi va submina succesul.

Extinderea pe arena internaţională a unor astfel de sisteme standardizate este un semn de

imperialism cultural. Totuşi simpla existenţă a unor reţele americane standard în alte ţări nu reprezintă

cel mai important indicator al mcdonaldizării. Adevăratul indicator îl constituie existenţa clonelor

indigene ale acestor sisteme mcdonaldizate. Prezenţa importurilor americane poate fi dovada unei

invazii de elemente izolate şi superficiale, care nu reprezintă o schimbare fundamentală în cultura unei

societăţi, dar apariţia de versiuni indigene reflectă o schimbare fundamentală în acele societăţi, o

mcdonaldizare autentică. De exemplu, succesul lanţului McDonald’s din Rusia a dus la dezvoltarea

unor restaurante indigene, cum ar fi Ruskoie Bistro. Directorul acestui fast-food spunea: „Dacă

McDonald’s n-ar fi venit la noi în ţară, probabil ca noi nu am fi aici. Avem nevoie să creăm restaurante

fast-food care să se potrivească cu stilul de viaţă şi tradiţiile noastre“5.

În afara schimbărilor spectaculoase din restaurantele locale, mcdonaldizarea influenţează

obiceiurile societăţii ca întreg. De exemplu, a subminat tabu-ul japonez tradiţional de a nu mânca în

picioare. De asemenea, într-o oarecare măsură este atacată şi interdicţia culturală de a nu se bea direct

din sticlă sau cutie. Faptul că anumite norme înrădăcinate sunt modificate de restaurantul McDonald’s

constituie o dovadă a impactului profund al mcdonaldizării.

În ciuda efectelor negative asupra obiceiurilor locale, nu trebuie să uităm că sistemele

mcdonaldizate aduc şi mult progres. În Hong Kong şi Taipei a stimulat îmbunătăţirea condiţiilor

sanitare ale restaurantelor locale. Mai mult, a contribuit uneori la reînvierea tradiţiilor locale. Benjamin

Barber în cartea sa Jihad vs. McWorld susţine că „McWorld“ stimulează dezvoltarea mişcărilor

fundamentaliste locale (Jihad-uri) care se opun puternic mcdonaldizării.

4 Ritzer, George, op.cit., p. 161.5 Ibidem, p. 170.

7

Majoritatea sistemelor mcdonaldizate sunt creaţii americane exportate în restul lumii,

„globalizarea are în mod limpede o faţă americană: are urechile lui Mickey Mouse, mănâncă Big Mac,

bea Coca-Cola sau Pepsi şi foloseşte un laptop IBM sau Apple, utilizând Windows 98 ....“6.

Lumea este deschisă mai mult ca oricând acestor procese (pe fondul dispariţiei comunismului,

şi în general a oricărei alternative de opoziţie faţă de capitalismul american), iar principala opoziţie va

putea veni de la nivel local.

Teza mcdonaldizării susţine mai degrabă teoria americanizării decât cea a globalizării. Statele

Unite sunt nu numai patria restaurantului McDonald’s, ci şi a multor alte forţe-cheie ale

mcdonaldizării, iar procesul este exportat activ către restul lumii, invazia americană are loc în toată

lumea: idei americane, distracţii americane, modele sociale americane, capital american. Din această

perspectivă mcdonaldizarea este doar un produs dintr-o lungă listă de exporturi: Coca-Cola (coca-

colonizare), MTV, Disney, care în multe culturi au fost considerate ameninţări.

Mcdonaldizarea poate fi primejdioasă, generează multe dezavantaje, cum ar fi o paradoxală

sporire a ineficienţei, costuri mai mari, o distracţie iluzorie şi o falsă calitate, sentimentul dezvrăjirii

lumii, ameninţări la adresa sănătăţii şi a mediului înconjurător, omogenizare şi dezumanizare.

Recunoaşterea acestor elemente iraţionale este esenţială, pentru că până acum am avut parte de o

avalanşă de superlative prin care sistemele mcdonaldizate se descriu pe ele însele şi îşi susţin interesele.

Realitatea este că multe societăţi au fost invadate de companii americane mcdonaldizate şi

multe naţiuni au creat versiuni indigene ale acestora. Problema este dacă realităţile culturale locale sunt

suficient de puternice pentru a modifica mcdonaldizarea astfel încât aceasta să devină un fenomen local

sau mcdonaldizarea şi imperialismul cultural asociat copleşesc culturile locale şi duc la sporirea

uniformităţii în lume.

Mcdonaldizarea: paradoxul raționalității – o concluzie tristă

Deși mcdonaldizarea are avantaje serioase, acestea pot fi vizibile doar pe termen scurt. Nu

putem numi ceea ce se petrece acum la scară largă ca fiind irațional, având în vedere posibilitatea

oamenilor de a conștientiza efectele acțiunilor lor. Totuși, în goana zilnică în care este prins omul

modern, acesta trece cu vederea faptul că pe termen lung, mcdonaldizarea afectează negative mediul

înconjurător, sănătatea sa fizică și psihică, educația copiilor săi, cultura și posibilitatea de a se dezvolta

spiritual.

6 Friedman, Thomas, Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Bucureşti, Editura Fundaţiei PRO, 2001.8

Analizarea articolului ”Evaluarea rezultatelor interculturale de eficienţă într-un an de studiu în

străinătate de-a lungul programului Intercultural Development Inventory (IDI)”

Problematica migrarii studentilor in perioada studiilor, dintr-o tara in alta tara, a inceput sa

capete o importanţă crescută în cadrul colegiilor şi universităţilor. Este important sa fie folosite

resursele academice pentru a cerceta impactul şi eficacitatea acestor programe. Cercetarea de fata a

evaluat eficacitatea pedagogiei interculturale prin Evidenta Dezvoltarii Interculturale – (IDI-

Intercultural Development Inventory) si a fost realizata pe parcursul unui an de studiu în străinătate,

fiind derulata in orase din Anglia.

IDI măsoară modul în care o persoană sau un grup de oameni tind să se gândească şi să simtă

despre diferenta culturala care rezultă din orice aspect legat de diversitate, identitate umană şi diferenţă

culturală. IDI evaluează mentalitatea de bază în ceea ce priveşte diversitatea şi diferenţa culturală.

Obiectivele principale ale cercetarii:

(1) Evaluarea prin tehnici de masurare IDI a pedagogiei interculturale si a interventiei de la fata

locului privind dezvoltarea si eficacitatea interculturala a studentilor care studiaza in strainatate;

(2) Evaluarea prin tehnici de masurare IDI a dezvoltarii eficientei interculturale, fara aplicarea

(intenţionata) a pedagogiei, in cadrul particular al acestui program de studiu in strainatate;

(3) Evaluarea altor variabile (cum ar fi sexul, experienta anterioara privind studiile in

străinătate, sau alfabetizarea celei de-a doua limbi etc) drept surse posibile de crestere a eficientei

interculturale prin studii în strainatate.

Realizarea cercetarii

Au fost alese trei grupe de studenti si s-au facut cercetari asupra comportamentului lor

intercultural, inaintea si dupa aplicarea IDI.

Primul grup (Pedagogie Interculturala) de studenti facea parte dintr-o clasa speciala in care

se folosea Psihologia dinamicii de grup si programe de training printre care imersie culturala, reflectie

ghidata si predarea interculturalitatii.

Al doilea grup (SIE) de studenti facea parte din acelasi program de studiu in afara tarii, dar nu

beneficia de programele grupului 1.

Grupul al treilea (Control) insa era format din studenti care stateau acasa si era numit grup de

control.

Deoarece numarul studentilor care aplica pentru studiu in afara tarii lor creste signifiant in

fiecare an, s-a dorit deasemenea si o crestere a calitatii integrarii acestora in noile culturi.9

Dezvoltarea modelului de senzitivitate interculturala DMIS se axeaza pe sase tipuri de

orientare culturala: 3 orientari etnocentrice (negarea, apararea si minimizarea) prin care indivizii au ca

model central propria cultura si 3 orientari etnorelative (acceptare, integrare, adaptare) prin care

indivizii prin care propria cultura este traita in contextul celorlate culturi.

DMIS demonstreaza ca se poate progresa de la un nivel la celalalt, prin trecerea lenta in toate

procesele de la negare la adapatare.

Prin aplicarea programelor IDI s-a constatat o imbunatatire semnificanta a comportamentului

intercultural in randul persoanelor de sex feminin.

Metode de implementare a programului IDI

In fiecare an se aleg 50 de studenti intr-un program care dureaza un an si se numeste SIE. Cate

16 studenti inrolati in universitate intre anii 2006 –2007 fac parte din primele doua grupuri si 13

studenti din anii 2007-2008 din al treilea grup de control.

Instrumentele de lucru sunt Programul IDI si un chestionar pentru studenti

IDI este un instrument de 50 de itemi, care contine un stilou si o harie (poate fi si online) si

masoara 5 sau 6 nivele ale DMIS (respingere/aparare, minimizare, acceptare,adaptare) si un factor EM

(marginalitatea încapsulată - cu un coeficient alfa de la .80 la .85). IDI-ul dureaza in medie 20 de

minute pentru a fi rezolvat si masoara orientarea primara in privinta orientarii culturale. Intrebari extra

adaugate sunt despre satisfactia pe care o ofera acest program si intrebari despre sexul studentilor,

experiente trecute in privinta vacantelor in strainate, familia care ii cazeaza, prieteni, a doua limba

straina vorbita, activitati extrascolare.

Fiecare din studentii care fac parte din grupul 1 se intalnesc cu tariner-ul lor in prima saptamana

intr-o sedinta de 20 minute pentru a interpreta rezultatul profilului IDI. Ei sunt incurajati sa-si analizeze

si sa inteleaga reactiile lor culturale primare si sa incerce sa si le imbunatatesca pana la sfarsitul

semestrului. Se analizeaza profilul psihologic al intregului grup si se implementeaza activitati

interculturale cum ar fi: explorare de sine si al mediului cultural in care traiesc (Johari Window- jocul

KnowMe), activitati care sa le inlesneasca cresterea respectului pentru oameni prin jocul lui

Gardenswarts si Rowe, pe care instructorul le-a numit``cercuri, nu cutii``. Alte surse de inspiratie au

fost D.I.E, Barnga, Hand Slep, inclusiv folosirea cantatului si muzicii ca o metafora. De altfel s-au

folosit evenimentele locale, filmele rulate la cinematografe pentru a imbunatati metoda pedagogica de

interculturalizare.

S-a observat ca acei studenti care si-au petrecut timpul liber alaturi de alti studenti de aceeasi

origine, au suferit lacune in dezvoltarea lor interculturala. Un program ``insula`` i-a incurajat pe 10

studentii din grupul 1 sa intercationeze mai mult cu viata culturala din Anglia si li s-a dat sarcini cum ar

fi intervievarea unui localnic, participarea la evenimente alaturi de familiile la care locuiau. De

asemenea au avut redactat un eseu despre un complot al catolicilor impotriva parlamentului si a

protestantilor. Ca examen final au avut de analizat situatia unei profesoare musulmane care a fost

demisa din functie din cauza faptului ca nu a vrut sa renunte la burka si al doilea subiect legat de

conflictul pelastino – israelian.

Rezultatele IDI – la inceputul testelor se pare ca toti studentii aveau in medie aceleasi rezultate.

Dupa incheierea anului universitar cei din grupul 1 au avut rezultate deosebite fata de celalte doua

grupuri si astfel se pare ca educatia interculturala de care au avut parte le-a dezvoltat

multiculturalitatea.

32 de studenti din grupul 1 si 2 au completat testul post IDI si se pare ca experienta anterioara

cu strainatatea a fost relevanta in adaptarea la noua cultura si schimbarea significanta a rezultatelor din

pre IDI.

Rezultatele globale indica faptul ca din toate variabilele prezente si masurate in timpul de studiu

in strainatate, experienta de calatorie anterioara si prezenta pedagogiei interculturale a avut un impact

asupra modelului de dezvoltare a sensibilităţii interculturale (DMIS), masurata prin Inventarul de

dezvoltare interculturala (IDI). Variabilele precum sexul, implicarea in munca si alte activitati

extracurriculare, participarea la evenimentele familiei gazda, vorbirea celei de a doua limbi straine, nu

a avut impact asupra scorurilor IDI.

Este necesar ca ulterior sa existe doi ani de urmarire a celor doua grupuri (grupurile SIE 1 si 2)

pentru a evalua o posibila explicatie pentru lipsa aparenta de crestere interculturala gasita în Grupa 2 de

studenti Aceste constatari au fost deosebit de robuste pentru studentii care nu au raportat nici o

experienta anterioara de calatorie in afara Statelor Unite. In timp ce concluziile generale de grup indica

faptul ca pedagogia interculturala este utila pentru studiul in strainatate,, este deosebit de importanta

pentru studentii care sunt in primul sejur departe de casa. Acesti elevi s-au mutat dintr-un loc de

polarizare de'' noi'' si ''ei'' la o recunoaşsere a similitudinilor pe care le au cu cei care anterior erau

reprezentati ca fiind '' altii''. Astfel de constatari semnificative pentru acest subgrup de studenti furniza

informatii cruciale pentru programele de facultate si mai ales administratorilor de programe de studiu in

strainate.

Interesanta este si scaderea de diferenta intre perceperea sensibilitatii interculturale (PS) si

dezvoltarea interculturala (DS) in grupul de interventie.

Grupul 1 a raportat senzatie de deconectare fata de cultura englezeasca la o masură mai mica,

dupa experienta lor de studiu in strainatate, in timp ce studentii din grupul 2 au simtit o deconectare la 11

intoarcerea acasa, la acelasi grad cu studentii care au ramas acasa. Aceasta interactiune intre interventia

intentionata / pedagogie si scorurile EM este proeminenta.

Interventia intentionata descrisa in acest studiu include ceea ce autorul se refera ca la o

pedagogie a schimbarii, si a implicat o intentie de proiectare a curriculum-ului pe promovarea invatarii

interculturale. Nu este clar daca educatia interculturala a facilitat numai modificarile gasite in grupul de

interventie intentionata (Grupul 1) sau daca acesta a fost educatia interculturala plus studiul în

strainatate. Dar se pare ca pana la urma educatia interculturala a avut un rol semnificativ.

Pentru grupul 1 a fost nevoie de timp pentru ca studentii sa proceseze experientele lor

interculturale prin examinarea complexitatii asemanarilor si diferentelor, a viziunii etnorelative pentru

intelegerea diferentelor intre culturi. De aceea i-a ajutat studiul intercultural predat in universitate.

Studentii nu au fost inregistrati numai in cursul de dinamica de grup (grupul 1 de interventie

intentionata), ci ei au parcurs, de asemenea, o varietate de cursuri (inclusiv un alt curs de Psihologie din

cadrul aceleiasi facultati), in diferite combinatii. Ei au trait si au calatorit impreuna, interactionand ca

un intreg grup, apoi cateva ore pe saptamană in sala de clasa a dinamicii de grup.

Aceste constatari sustin argumentul promulgat de Vande Berg si anume ca nu e de ajuns ca

studentii sa participe la programe din strainatate cantitativ, ci si din punct de vedere calitativ. Ar trebui

sa privim dincolo de curriculum-ul academic si folosim o reflectie ghidata a pedagogiei interculturale

in experienta studentilor.

Rezultatele cercetarii au vizat elemente privind cresterea numărului de studenti participanti

(cantitatea), in timp ce eforturile de evaluare a programului (de calitate) au inclus sondaje ulterioare de

evaluare a rezultatelor studiului în strainatate, iar “satisfactia educationala a studentului in timpul

frecventarii cursurilor” a fost un indicator important. Programele de studiu în strainatate indică, de

asemenea, amplificarea rezultatelor catre asa numita ”edificare a cetătenilor globali”care “trebuie sa fii

fexibili si sensibil la alte culturi”.

Comunicarea interculturală ne provoacă la anumite exigenţe:

- să construim o atitudine de învăţare şi acceptare a diversităţii 12

- să arătăm respect pentru partenerii culturali

- să ascultăm atent o altă persoană

- să suspendăm discriminările şi prejudecăţile

- să ne formăm competenţe lingvistice aşa încât să putem comunica în alte limbi

- să învăţăm să ne adaptăm la situaţii noi.

Este necesară o anumită perioadă de timp pentru acomodarea și descoperirea valorilor noii

culturi în vederea stabilirii unei ierarhii valorice din perspectiva căreia să se poată stabili perspectiva

noului spațiu spiritual.

Persoana care pătrunde într-un alt orizont cultural se va vedea confruntată cu un alt sistem de

percepție a realului, cu un ansamblu de viziuni culturale și cu un mod diferit de relaționare. În situația

creată trebuie să se exploateze simbolurile comune și elementele culturale asemănătoare care pot

facilita trecerea dintr-o lume cu valorile ei, în alta mai bogată și mai permisivă la valorile eterogene.

Elementele comune se pot converti în suporturi pentru catalizarea procesului de integrare.

Educația interculturală constituie așadar, o opțiune ideologică în societățile democratice și

vizează pregătirea tinerilor ca viitori cetățeni în așa fel încât ei să facă cea mai bună alegere și să se

orienteze în contextele multiplicării sistemului de valori.

Tânăra generație trebuie să fie educată în așa fel încât să suporte mutația și diversitatea culturală

necesară atât pentru minoritari cât și pentru majoritari. De altfel, demarcația clasică între minoritari și

majoritari e tot mai dificil și periculos de realizat.

Comunicarea interculturala ofera informatii si sugestii pentru a reusi sa percepi mesajele care

s-au dorit a fi transmise si sa te faci inteles, realizand o comunicare eficienta cu oamenii apartinand

altor culturi.

Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să

favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul

propriei identităţi.

Venind din culturi diferite avem şansa să ne integrăm într-o societate diferită, multiculturală,

care favorizează sentimentul de a fi în realitatea cotidiană, o individualitate care nu seamănă cu nimeni

şi nimic.

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex. Primele contacte intre

oamenii de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă

faţă de celălalt.

În cazul învățământului românesc, abordarea interculturală ar trebui să genereze o serie de

reflecții asupra unor chestiuni, cum ar fi: 13

- Necesitatea de a fundamenta un sistem și o structură instituțională pentru învățământ, care să

fie mult mai flexibilă și mai permisivă la autonomia unităților de bază;

- Capacitatea sistemului școlar de a asigura un învățământ în limba maternă pentru comunitățile

minoritare, însă trebuie meditat până la ce nivel se poate merge cu instrucția în limba maternă, într-un

stat național și unitar (problema minorității din zona Harghita, Covasna).

- Necesitatea de a stabili o serie de obiective educaționale centrate pe dobândirea autonomiei

spirituale, pe autoinstrucție și autoeducație.

Realitatea socială pune în discuție cerința de a revizui, cu mare responsabilitate conținuturile

programelor de educație și imprimarea unor direcții interculturale asupra unor discipline de învățământ.

De asemenea, se impune lărgirea gamei de strategii și metodologii didactice prin evidențierea

de metode și tehnici didactice mai suple și compatibile deschiderii interculturale și interetnice.

Perspectiva interculturală deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor.

Abordarea interculturală nu se reduce la o prezentare cumulativă a unor cunoştinţe despre valorile

altora, ci înseamnă cultivarea unor atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate. Această

atitudine se naşte printr-o permanentă comunicare cu alţii şi printr-o decentrare atentă şi optimă faţă de

propriile norme culturale.

Bibliografie

1. Cucoş, C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale., Ed. Polirom, Iaşi, 2000

2. Friedman, Thomas, Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Bucureşti, Editura

Fundaţiei PRO, 2001

3. George Ritzer- ”Mcdonaldizarea societății”

4. Miftode, Vasile, Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iași,

2002.

5. Pierre Bonte şi Michael Izard – „Dicţionar de antropologie şi etnologie”

6. www.dictsociologie.netfirms.com

7. http://mdbgroup.com/idi-background.html

8. www.traditii.ro

14