EVALUAREA CAPACITATII ANAEROBE DE EFORT
UNIVERSITATEA NATIONALA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORTProf.univ.
dr. Mariana CordunEVALUAREA CAPACITATII ANAEROBE DE
EFORTKINANTROPOMETRIEComan Cristian Ionut
EALUAREA CAPACITATII ANAEROBE DE EFORT
INTRODUCERE
Kinantropometria este o tiin constituit de un grup de specialiti
n 1978 i recunoscut printr-o Conferin n 1986, cnd s-a organizat i
Societatea Internaional de Promovare a Kinantropometriei-Society
for Advencement of Kinathropometry. Punctul nodal al acestei tiine
l constitue evaluarea corpului omenesc n micare, integrat n mediul
natural i social, cu alte cuvinte omul viu condiionat n evoluia sa
de factorii de mediu interni i externi, grupai ntr-un sistem
acional, determinant care oblig la msurtori complexe, dar n acelai
timp i mai precise. Revista Romana de Kinetoterapie ISSUE 24/2009
Recenzie asupra lucrarii Kinantropometrie, M.Cordun,C.D. Press,
2009.
EXERCITIUL FIZIC reprezinta mijlocul prin care se poate trata o
deficienta fizica sau o afectiune cum ar fi de exemplu, obezitatea,
dereglarile hormonale,depresile, diabetul, deficiente ale
sistemului circulator ale sistemului respirator sau afectiuni ale
sistemului digestiv. Exercitiul fizic este un mijloc de mentinere a
sanatatii chiar si la varste inaintate. Practicarea alergrarii, a
culturismului, sau ma rog a unui program de ridicare a greutati
poate fi inceputa la orice varsta . Nu in ultimul rand efortul
fizic, este mijlocul de baza pentru obtinerea de inalte performante
in toate ramurile sportive. Se stie ca si sahistii alearga.
Specificul ramurii de sport, este insa cel care determina natura
efortului fizic la care sunt supusi sportivii de performanta.
Performanta sportiva depinde majoritar de anumite calitati
biomotrice ale sportivului cum sunt forta, viteza, anduranta etc.,
calitati care sunt determinate in mod direct de capacitatea de
efort. CAPACITATEA DE EFORT, este o component cu semnificaie
deosebit a performanei sportive si reprezint posibilitatea
sistemului muscular activ de a elibera prin glicoliz anaerob sau
fosforilare oxidativ, energia necesar producerii unui lucru mecanic
ct mai mare posibil i meninerea acestuia un timp ct mai ndelungat.
Altfel spus, cu cat o persoana poate sustine un efort mai mare ca
intensitate si durata, cu atat capacitatea sa de efort este mai
buna. Capacitatea de efort poate fi crescut prin antrenamentul
sportiv, care mbuntete performana, stimulnd adaptarea
morfo-funcional a organelor implicate n efort i creterea calitilor
motrice de baz. Exista doua tipuri de eforturi, in functie de
mecanismele metabolice prin care se obtine energia necesara
sustinerii lor: aerob si anaerob. Eforturile anaerobe se bazeaza pe
reactii energogene care se desfasoara in absenta oxigenului
(anaerob = in absenta oxigenului) si permit intensitati foarte mari
(efort maximal) dar pe durata scurta (sub 1 minut). Eforturile
aerobe folosesc energie obtinuta pe cai metabolice care necesita
prezenta oxigenului (aerob = in prezenta oxigenului), procese care
se pot derula pe perioade lungi de timp dar nu pot mentine decat un
efort de intensitate submaximala (medie si mica). Mecanismele
aerobe sunt preferate de organism deoarece sunt mai economice,
reactiile anaerobe intervenind numai atunci cand nu este posibila
livrarea unei cantitati suficiente de oxigen Exista doua situatii
in care organismul este fortat sa utilizeze energogeneza anaeroba:
la inceputul efortului si atunci cand intensitatea efortului este
asa de mare incat ar necesita o cantitate de oxigen care depaseste
nivelul maxim de oxigen pe care il poate furniza organismul
musculaturii. Primul minut al oricarui efort este intotdeauna
anaerob deoarece exista o inertie in suplimentarea cu oxigen a
musculaturii necesara desfasurarii reactiilor aerobe
(intensificarea activitatii aparatului respirator si a celui
cardio-vascular prezinta o anumita latenta). Este posibil sa
incepem un efort chiar in secunda in care ne dorim, fara sa fie
nevoie sa ne amplificam respiratia intai si sa asteptam ca fluxul
sanguin crescut sa suplimenteze musculatura cu oxigen, datorita
bateriei anaerobe. Energia obtinuta prin metabolism anaerob se
elibereaza cu viteza foarte mare si permite in consecinta,
intensitati mari de efort. Dezavantajul efortului anaerob este ca
nu poate fi sustinut pe o durata de timp mai mare de 1 minut si ca
nu este foarte economic (din punct de vedere energetic) pentru
organism Dupa primul minut de efort (care este intotdeauna
anaerob), cresterea frecventei si amplitudinii respiratorii
impreuna cu intensificarea activitatii pompei cardiace produc un
aport crescut de oxigen in musculatura, oxigen care permite
comutarea efortului anaerob pe efort aerob. Acesta insa, nu mai are
intensitatea celui anaerob deoarece reactiile aerobe elibereaza
energie cu viteza mai mica. In schimb, efortul aerob poate continua
pe durate foarte mari de timp (ore). Anduranta este o calitate
biomotrica ce depinde de capacitatea aeroba de efort. Daca intr-o
cursa de alergare usoara sau medie (efort aerob), sportivul
efectueaza la un moment dat un sprint la viteza maxima, acest ultim
efort este de asemenea anaerob deoarece pentru mentinerea aeroba a
unei intensitati maxime de efort ar fi nevoie de o cantitate de
oxigen care depaseste posibilitatile organismului. Intensitatea
maximala este posibila numai cu reimplicarea reactiilor anaerobe.
Si acest sprint insa poate fi sustinut numai pe durata unui minut
dupa care continuarea cursei este posibila doar prin scaderea
intensitatii efortului, ceea ce corespunde inlocuirii efortului
anaerob cu un efort aerob care are o intensitate mai mica dar care
poate fi mentinut o perioada lunga de timp. Forta, viteza,
explozia, detenta sunt determinate direct de reactiile energogene
anaerobe, pot fi imbunatatite prin antrenamentul anaerob si
evaluate prin masurarea capacitatii anaerobe de efort Crearea unui
program de antrenament incepe cu stabilirea tipului de efort din
proba respectiva deoarece capacitatea aeroba si cea anaeroba de
efort se antreneaza diferit, tipurile de exercitii fiind specifice
fiecarui sistem energetic in parte. O capacitate aeroba de efort nu
se poate antrena prin exercitii anaerobe ci doar prin sedinte de
antrenament compuse din eforturi de intensitate submaximala dar
durata lunga (volum) pe cand imbunatatirea capacitatii anaerobe
necesita exercitii explozive de scurta durata. Atunci cand proba
sportiva implica ambele tipuri de eforturi, perioada de pregatire
incepe intotdeauna cu antrenarea capacitatii aerobe urmand ca pe
masura ce se apropie data concursului, antrenamentul sa scada in
volum si sa creasca in intensitate, exercitiile aerobe fiind
inlocuite cu cele anaerobe de intensitate maxima si durata scurta.
Sursele energetice cele mai importante pentru metabolismul celulei
musculare sunt asimilate din alimente. Alimentul este un produs,
care introdus in organism, contribuie la realizarea proceselor
vitale si sunt alcatuite din substante nutritive numite nutrienti
sau trofine. Cele mai importante trofine sunt:- glucidele: asigur
dou treimi din nevoile energetice si constituie sigurul conbustibil
al celulelor nervoase.- lipidele: a cror important depinde de tipul
de efort, de durata si intensitatea lui, de masa muscular implicat
i de tipul de fibre musculare- proteinele: ele intervin n
eforturile de lung durat In timpul antrenamentului sportiv, in
functie de intensitatea efortului, productia de energie este
modificata pe baza compusilor macroergici si a glicolizei anaerobe.
De aceea aceste eforturi se numesc anaerobe, sunt de foarte scurta
durata si se desfasoara in datorie de oxigen,care poate fi mai mare
sau mai mic n funcie de motivaia sportiv, de starea de antrenament
si este platita la sfarsitul efortului. Producerea energiei prin
glicoliza anaeroba are loc in sarcoplasma celulei musculare si
reprezinta aportul energetic principal atunci cand efortul este
foarte intens si nevoile in oxigen ale muschiului nu pot fi
satisfacute. Glucoza si glicogenul, forma sa de depozit sunt
utilizate ca substrat energetic. Glicoliza: reprezinta ansamblul de
reactii enzimatice de degradare a glucozei de la glucozo-6-fosfat
(G-6-P), la acid piruvic. Glicoliza anaeroba presupune degradarea
partiala a glucozei pana la acid piruvic (glicoliza anaeroba
alactacida) si apoi la acid lactic (glicoliza anaeroba lactacida)
cu eliberare de energie. Energia ce a fost eliberata in cadrul
glicolizei anaerobe este folosita pentru resinteza a 3 moli de ATP,
atunci cand se porneste de la glicoen si a 2 moli de ATP atunci
cand se porneste de la glucoza (in acest caz se mai consuma o
molecula de ATP pentru transformarea glucozei in glucozo-6-fosfat).
Acidul lactic: odata format in muschi se distribuie rapid in sange,
unde este tamponat pentru a forma lactatul. Dupa eforturi
epuizante, concentratia de lactat intramuscular poate depasi
25mMol/kg, in timp ce in sange concentratia de acid lactic este de
20 mMol/litru. Concentratia plasmatica a acidului lactic este cu
atat mai mare cu cat aportul de oxigen este mai mic sau sportivul
mai slab antrenat, fiind o farte buna modalitate de urmarire a
antrenamentului. De asemenea, concentratia acidului lactic ne
permite sa identificam sistemul cel mai des utilizat in timpul
exercitiului. O concetratie crescuta ne arata ca glicoliza anaeroba
este solicitata intr-o mare masura, in timp ce o concentratie slaba
este asociata unei participari predominante a sistemului aerob.
Acidul lactic sintetizat la nivelul muscular nu trebuie privit ca
un produs toxic deoarece organismul poate utiliza acest acid in
toate celulele care poseda o LDH. Principalele celule care
utilizeaza lactat sunt:- celulele hepatice: LDH hepatic
functioneaza in sensul oxidarii lactatului inpiruvat, care va fi
folosit local in metabolismul aerob al celulei, sau reconvertit in
oxalo-acetat si mai apoi in glucoza, pe calea neoglicogenezei.
Glucoza este eliberata in circulatie si poate fi reutilizata ca
substrat energetic al muschiului.- celulele cardiace: chiar si in
timpul exercitiilor de intensitate foarte mare, celulelecardiace
sunt bogate in oxigen, exceptie facand cazurile patologice.-
celulele musculare: in repaus utilizeaza acidul lactic cand acesta
este inconcentratie crescuta si cand exista o buna oxigenare. In
acest fel, dupa incetarea unui exercitiu epuizant, nivelul acidozei
se normalizeaza progresiv dupa 30-60 minute. O parte din acidul
lactic este eliminat urinar dar cu o pierdere de energie care nu
este neglijabila. La sportivii bine antrenati, sinteza lactatului
este slaba, consumul lui de catre alte celule este important,
eliminarea urinara moderata, iar reintoarcerea la valori normale
dupa incetarea exercitiului este sub o ora. Perioada de revenire a
lactatului la valorile de repaus poate fi scurtata in timpul
refacerii printr-un exercitiu de intensitate 30-60% din VO2 maxim.
In timpul eforturilor anaerobe, se creaza o datorie de oxigen care
corespunde refacerii compusilor macroergici si acumularii acidului
lactic produs in exces. Ea poate fi mai mare sau mai mica in
functie de motivatia sportivului, de varsta si de starea de
antrenament. Acumularea datoriei de oxigen duce la inhibarea
reactiilor energoformatoare si la cresterea presiunii osmotice a
lichidului intracelular, fiind un factoru limitativ al
performantei. Dupa incetarea efortului, se produce refosforilarea
creatinei in creatinfosfat si refacerea rezervelor de compusi
macroergici, platindu-se in acest fel datoria de oxigen.In primele
15 minute postefort plata datoriei de oxigen se face in proportie
de 50%, iar restul in mai multe ore. Valorile crescute ale
volumului de oxigen, observate dupa incetarea efortului, sunt numai
in parte responsabile pentru platirea datoriei de oxigen. Pentru
restul, intervin alti factori:- revenirea la o saturatie normala in
oxigen a sangelui arterial, capilar si venos;- cresterea nevoilor
in oxigen ale miocardului si muschilor respiratori;- cresterea
nevoilor in oxigen datorita maririi temperaturii corporale in
timpul efortului prin activarea metabolismului general si a
cresterii nivelului de catecolamine. O alta sursa importanta de
energie potentiala a organismului este reprezentata depozitele
lipidice. Suresele pentru catabolismul lipidic cuprind:-
trigliceridele depozitate direct in celula musculara.-
trigliceridele circulante din compexele hipoproteice.- acizii grasi
liberi circulanti din trigliceridele din tesutul adipos. Acesti
acizi grasi contin cea mai mare cantitate a energiei potentiale a
trigliceridelor. Trigliceridele circulante transportate in
complexele lipoproteice furnizeaza de asemenea o sursa lipidica de
energie. Glicerolul este acceptat in reactiile anaerobe ale
glicolizei de 3-fosfoglicerolaldehida si degradat in piruvat. Un
rol important ca substrat energetic in timpul efortului de lunga
durata, le revine proteinelor. In aceasta situatie aminoacizii, in
primul rand cei cu catena laterala ramificata trebuie sa fie mai
intai convertiti intr-o forma ce poate intra rapid in caile de
eliberare a energiei. Aceasta conversie necesita indepartarea
azotului din molecula de aminoacid si transformarea ei in alt
compus, proces numit transaminare. Principalele locuri pentru
desfasurarea acestui proces de transaminare sunt: ficatul si
musculatura scheletica care contin enzimele necesare.
Capacitatea de efort si intensitatea efortului. Este determinata
de prezenta oxigenului in producerea energiei necesara contractiei,
capacitatea de efort poate fi considerata a fi aeroba si
anaeroba.
Capacitatea anaeroba de efort
Capacitatea anaeroba de efort reprezinta posibilitatea
organismului de a sustine un efort la un anumit procent din puterea
maxima anaeroba, capacitatea organismului de a utiliza potentialul
aerob. (M.Cordun, Kinantropometrie pg.327) Capacitatea anaeroba de
efort este mai dificil de realizat fata de capacitatea aeroba de
efort. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina
consumul de ATP, PCR si glicogen din muschi. Capacitatea anaeroba
de efort se realizeaza prin analizarea biopsiilor musculare, care
sunt reprezentate de bucati mici de tesut muscuar extrase din
muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi timp insa, trebuie
sa fie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost
eliberata in sange si care nu ar fi luata in calcul, bazat doar pe
biopsiile musculare, iar contributia anaeroba in producerea
ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi
de lactat au masurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange.
Acidul piruvic (care este un intermediar in metabolizarea glucozei
sau a glicogenului) prin acceptarea a doi atomi H+ devine acid
lactic. O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este
faptul ca localizarea recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul
si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila,
ca sa nu mai vorbim de obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului.
O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de
ATP poate fi apreciererea consumului total de energie din timpul
efortului din care se extrage consumul total de oxigen. Ceea ce
ramane poate fi consideratcontributia sistemelor anaerobe de
producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe
seama PCR si respectiv consumul glicogenului muscular. Studierea
deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al
consumului de oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii in
ceea ce priveste productia anaeroba a energiei in cadrul unui efort
fizic. Practic metodologia de testare a capacitatii de efort
anaerob abordeaza unilateral diferite aspecte ale acestui tip de
efort, fiecare test aducand informatii specifice necesare in
evaluarea elitei sportive.Astfel se poate realiza :- inregistrarea
randamentului activitatii musculare in conditii de anaerobioza.
Aceste teste trebuie facute pe musculatura specifica implicata in
ramura sportiva respectiva pentru a fi mai aproape de realitate ;-
determinarea cantitativa a unor parametri ai metabolismului
energetic utilizandindicatori ai schimburilor gazoase ;- masurarea
unor parametrii biochimici caracteristici metabolismului
anaerob(lactacidemie).
TESTE REPREZENTATIVE EFORTULUI ANAEROB:
1. Testul Szogy-Cherbentiu
Este o metoda relativ simpla care consta in masurarea
travaliului total realizat de cicloergometru. Incarcarea la
cicloergometru creste linear cu numarul rotatiilor pe unitatea
rezistentei in regim de viteza. Aspectul grafic al efortului
cuprinde o parte abrupta, in functie de rezistenta subiectului fata
de acumularile metabolice anaerobe. Prin experienta laboratorului
de efort IMS, proba a suferit modificarile: Efectuarea efortului cu
maxima intensitate de la bun inceput si invingerea inertiei;
Defalcarea probei, cu intreruperea sau continuarea efortului pentru
aprecierea diferitelor etape ale efortului anaerob alactacid
Completarea rezultatelor eficientei fizice cu cele metabolice
(lactacidemia) Proba poate fi adaptata si apreciata in functie de
cerintele antrenamentului prin scurtarea sau prelungirea ei, de
sportul practicat si etapa de pregatire. Cicloergometrul se fixeaza
la 90 rot/min aplicandu-se o incarcatura de 0,4kg/kgc la baieti si
0,3 la fete. Frecventa ciclilor pedalati se noteaza pe fiecare
unitate de timp propusa sa fie urmarita, apoi numarul ciclolor se
multiplica cu valoarea incarcaturii obtinandu-se astfel lucrul
mecanic efectuat in kg/TTR (travaliu total realizat). Sportivul
efectueaza testul in 2 etape: Pedalare maxima numarandu-se numarul
de rotatii efectuate pe fiecare 5 secunde separat. Wattul maxim pe
5 secunde reprezinta puterea maxima anaeroba. Primele 5 10 secunde
corespund evaluarii calitatiilor de forta/viteza dependente de
sistemul ATP-CP sub aspect cantitativ si calitativ, precum si de
mobilizarea numarului cat mai mare de unitati neuromotorii. TTR 15
secunde exprima posibilitatea de mentinere a intensitatii de lucru
(faza anaeroba alactacida) in conditii de viteza si este dependent
de forma sportiva. Dupa aproximativ o ora se repeta timp de 45 de
secunde evaluandu-se posibilitatiile maxime de efort in conditii de
acumulare de acid lactic (faza anaeroba lactacida) deci puterea
anaeroba cu semnificatie mai mare in sporturile de anduranta scurta
si medie. TTR obtinut in ambele teste se raporteaza la greutatea
corporala si se compara cu modelul biologic in functie de sportul
practicat (sex varsta si stare de pregatire) Pentru interpretarea
datelor obtinute la testele anaerobe folosim urmatoarele
formule:
Watt max. : Excelent 100% 335 + 7,66 x G F.B. 95% 319 + 7,27 x G
Bine 84,2% 283 + 6,44 x G Mediu 70 % 236 + 5,35 x G
2. Testul Sargent :
Acest test masoara forta exploziva, detenta verticala, eveluand
in acest fel puterea maxima anaeroba. Se executa trei sarituri
maxime pe verticala dupa o prealabila incalzire, masurandu-se
detenta in cm. Se retine pentru calcul cea mai inalta saritura si
se aplica formula : P = 4,95GD unde :
- P = putere maxima anaeroba exprimata in kg/sec ;- G = greutate
corporala ;- D = detenta in cm;
3. Testul Bosco:
Pentru masurarea fortei mecanice a muschilor extensori ai
gambei. Pe o platform conectata electric se executa timp de 15 sec
un numar maxim de sarituri verticale, cu mainile pe solduri,
plecand din pozitia ghemuit si terminand in aceasi pozitie dupa
fiecare saritura. Proba se executa dupa o usoara incalzire. Se
inregistreaza numarul de sarituri, timpul pe platrorma si timpul in
aer. In acest fel se poate calcula puterea medie anaeroba furnizata
in cele 15 sec cuajutorul formulei : P= g Tv15s sub 4NS (15s-Tv)
unde:
- P = puterea anaeroba exprimata in W- G = contanta
gravitationala- Tv = timpul in aer in 15 sec- NS = numarul de
sarituri
Interpretarea rezultatelor la Bosco Ergo Jump se face
astfel:
Barbati: -Slab sub 25 W -Bine 25-30 W -F. Bine 30-35 W
Femei: -Slab 22 W -Bine 22-25 W -F. Bine 26-30 W
4. Testul Wingate:
Se realizeaza pe cicloergometru prin pedalare timp 30 sec. Dupa
3-4 sec de pedalare se fixeaza cicloergometrul la o anumita
incarcatura care ne permite sa masuram direct cuplul de forte
aplicat pedalelor si frecventa pedalarii. Autorul recomanda
utilizarea urmatorilor 3 indicatori ai performantei :- puterea
globala anaeroba reprezentata de media aritmetica pe cele 30 sec
care reflecta capacitate glicolitica ;- puterea maxima exprimata
prin cea mai mare putere mecanica pe o perioada de 5 sec. Ea
reflecta capacitatea de a genera energia compusilor microenergici;-
indexul de oboseala (IO), care reprezinta rata declinului puterii
relative la putereamaxima. Compararea rezultatelor aceluiasi
sportiv in timp ofera posibilitatea de a aprecia eficienta
programului aplicat.
5. Proba Harvard:
Este o proba cu incarcatura submaximala si este folosita in
marina Americana. Aceasta proba are ca scop urmarirea revenirii
frecventei cardiace si estimeaza un indice ce se coreleaza cu
capacitatea de efort fizic. Dupa o usoara incalzire subiectul urca
si coboara timp de 5 min o scarita inalta de 50,8 cm, in ritm de 30
urcari si coborari pe minut. Efortul se efectuiaza in 4 timpi:
urcare cu un picior apoi cu celalalt, coborare cu un picior si apoi
cu celalalt - deci un moment cand ambele picioare sunt pe scarita
si altul cu ambele la sol. Dupa terminarea probei se masoara
frecventa cardiaca timp de 30 sec in pozitie sezand dupa cum
urmeaza: 1. intre minutele 1 si 1,30 dupa efort ;2. intre minutele
2 si 2,30 dupa efort;3. intre minutele 3 si 3,30 dupa efort. Aceste
3 frecvente cardiace se inmultesc cu 2 pentru a avea valori pe un
minut reprezentand P1,P2,P3. In functie de valoarea obtinuta se
apreciaza astfel :
- valori mai mari de 89 = excelent- valori intre 80-89 = bine-
valori intre 65-79 = comportatre mijlocie- valori intre 55-64 =
comportare satisfacatoare- valori sub 55 = comportare
nesatisfacatoare.
6. Explorari paraclinice:
Masurarea lactatului sanguin constituie un indicator metabolic
biochimic al andurantei anaerobe lactice; obiectivizeaza efortul
efectiv si permite redictia performantei. In functie de
concentratia acidului lactic in sangele capilar se stabileste
toleranta la acidoza
Biopsia musculara evidentiaza la practicantii sporturilor
anaerobe un procent crescut de fibre albe . Acestea sunt formate
din celule foarte mari, care contin putina sarcoplasma, multe
miofibrile, putine mitocondrii si capilare. Tot prin biopsia
musculara se masoara activitatea enzimei cheie a glicolizei
anaerobe fosfofructokinaza, ATP-aza, miokinaza, fosforilaza.
Rezonanta magnetica este o metoda imagistica valoroasa, care
ofera rezultate fidele incontestabile prin masurarea concentratiei
compusilor macroergici si a enzimelor intramusculare implicate in
efort. Pare a fi investigatia ideala de apreciere a capacitatii
anaerobe dar utilizarea ei este limitata datorita costurilor
ridicate.
BIBLIOGRAFIE:
1. M.Cordun, Kinantropometrie, Editura C.D.Press 20092. Revista
Romana de Kinetoterapie ISSUE 24/2009 Recenzie asupra lucrarii,
Kinantropometrie, M.Cordun,C.D. Press, 20093. Dragan I., Dr.
Ionescu A., Medicina sportiva4. Barstow T.J. & Mole P.
Caracteristicile lineare si non-lineare ale oxigenului in timpul
exercitiilor grele, 19915. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J.
And Saltin B. ATPproductia si eficienta muschiilor scheletului uman
in timpul exercitiilor intense: efectele exercitiilor anterioare,
20016. Suport de curs Nutritie, Boli de Nutritie si Dietoterapie7.
Suport de curs Biochimie alimentara8. Suport de curs Medicina
Sportiva 9.
http://www.scritube.com/medicina/Evaluarea-capacitatii-de-efort93249.php.10.
http://www.med-estetica.ro/medicina_sportiva/efort_aerob_anaerob.html11.
http://fizioms.ro/edu/lp/data/Probele_de_efort.pdf12.
http://www.nutritiesportiva.ro/nutritie/
