Evaziunea fiscală în Europa

5/13/2018 Evaziunea fiscală în Europa - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/evaziunea-fiscala-in-europa 1/16

Universitatea Spiru Haret Bucureşti

Facultatea Finanţe şi Bănci Bucureşti

Programe de masterat Finanţe publice

şi fiscalitate în context european

Evaziunea fiscală în Europa

coordonator: Ponf. Univ. dr. Emil Dinga

masterand: Georgescu (Muscalu) V. Mariana Graţiela

CNP: 2680204441531



anul universitar 2011 – 2012

2



CUPRINS:

Cap.I: Problematica evaziunii şi a pieţei negre ...................................................... 4

1.1. Evaziunea fiscală. Aprecieri şi interpretări...................................................4

1.2.Raportul contribuabilului cu impozitele ........................................................ 6

1.3. Frauda fiscală. Manifestări şi consecinţe ..................................................... 6

1.4. Piaţa neagră şi economia subterană ...........................................................7

1.5. Spălarea banilor (reciclarea fondurilor) ....................................................... 9

Cap.II: Modalităţi de manifestare a evaziunii fiscale ............................................10

2.1. Modalităţi generale ................................................................................... 10

2.2. Supraevaluarea ......................................................................................... 12

2.3. Subevaluarea ............................................................................................. 13

Concluzii: ............................................................................................................. 15

Bibliografie ........................................................................................................... 16

3



Cap.I: Problematica evaziunii şi a pieţei negre

1.1. Evaziunea fiscală. Aprecieri şi interpretări

Dicţionarul Oxford defineşte evaziunea fiscală ca fiind minimizarea obligaţiilor fiscale

în mod legal şi prin mijloace de dezvăluire deplină faţă de autorităţile fiscale; aranjamentul

afacerilor financiare în scopul reducerii obligaţiilor, în cadrul legii.

Aceeaşi sursă defineşte frauda fiscală ca fiind minimizarea obligaţiilor fiscale, ilegal,

de obicei prin a nu dezvălui că are obligaţia plăţii unei taxe sau impozit sau prin furnizarea de

informaţii false către autorităţi.

O altă definiţie a evaziunii fiscale este “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sauîn parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor

locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extra-bugetare, de către

persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine”.1

În economia de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia

proporţii de masă din cauza tentaţiei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri impozabile

cât mai substanţiale.

Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economico - financiar esteo consecinţă a unor imperfecţiuni ale legislaţiei sau a lipsei unor reglementări. Dimensiunile

carenţelor legislative sunt evidenţiate sub forma înmulţirii cazurilor de contrabandă,

incorectitudine financiară, etc.

Spiritul de evaziune fiscală se naşte din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota

impozitului pus în sarcină, şi care nu e decât o formă a egoismului şi lăcomiei omeneşti.

Natura omenească are întodeauna tendinţa să pună interesul general în urma interesului

particular; ea e înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca olegitimă contribuţie la cheltuielile publice şi să vadă întodeauna cu ochi răi pe acela care vrea

să-i micşoreze patrimoniul. Este cunoscut că, din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au

căutat să reducă obligaţiile fiscale, recurgând la cele mai variate şi ingenioase metode.

Fenomenul de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor către stat ( întelegand prin

stat toate bugetele, precum şi fondurile speciale), deci al evaziunii fiscale este caracteristic cu

precădere unei economii libere de piaţă şi mai puţin unei economii dirijate, centralizate.

1 Legea privind combaterea evaziunii fiscale, numărul 87/1994.

4



Evaziunea fiscală nu este numai imaginea fiscalităţii, ci şi a climatului politic şi social,

specificului naţional şi chiar, a celui religios.

Generalizarea fenomenului la scară planetară ţine de condiţia umană, de sentimentul de

confiscare a rezultatelor muncii fără a primi echivalentul în schimb sub altă formă (servicii publice). „ Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu

poate să nu plătească”2.

Geografia internaţională a fraudei demonstrează răspândirea planetară a fenomenului

care cuprinde toate ţările, fie ele puternic dezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Vorbind despre răspândirea evaziunii fiscale în interiorul ţării noastre , deşi nu sunt date

publice riscăm să apreciem că regiunea Bucureşti, cum de altfel este cazul şi altor capitale de

ţări, este de departe regiunea cu cele mai numeroase evaziuni fiscale. Ea este urmată de

zonele de graniţă (mai ales cele din vest ) şi, apoi de oraşele care au înregistrat un număr

sporit de societăţi comerciale noi apărute, mai ales cu aport de capital străin.

Explicaţia acestei geografii a evaziunii fiscale constă în implantarea zonelor de

producţie şi comerţ, comerţ datorat în bună măsură importurilor.

În ceea ce priveşte dimensiunea celor care provoacă fraude fiscale, toate studiile

confirmă faptul că frauda este o funcţie inversă a veniturilor sau cifrei de afaceri. Ea este

proporţional mai importantă în cazul micilor contribuabili decât a celor mari.

Micile intreprinderi recurg la fraudă mai mult decât cele mari atât din cauza facilităţilor,

cât şi a necesităţii. Facilitatea este asigurată, adesea, de caracterul familial al afacerii. O

întreprindere familială beneficiază de un secret al gestiunii sale de care nu beneficiază marile

întreprinderi.

Un serviciu contabil important, aşa cum au marile întreprinderi, dă acestora transparenţă

şi măreşte prea mult riscurile de a pierde în cazul falsurilor contabile. Numai întreprinderile

mici pot, deci, comite fraudă fiscală într-o securitate relativă cu atât mai mult cu cât rata

anuală şi frecvenţa verificărilor fiscale în rândul acestora sunt mai reduse.

Pentru micile firme, recurgerea la frauda fiscală este, în majoritatea cazurilor o

necesitate. Datorită ratei de rentabilitate aflată de multe ori la limită, pentru a-şi menţine

echilibrul fragil, sustragerea de la plata impozitelor e o supapă de salvare. „Frauda fiscală este

aproape un element de activ al micilor întreprinderi sau o componentă majoră a supravieţuirii

trezoreriei lor”3.

2 Birle, Vasile - Revista Finanţe Publice şi Contabilitate v. 15, nr.7,8, p. 36-39, 20073 Birle, Vasile - Revista Finanţe Publice şi Contabilitate v. 18, nr. 2, p. 36-39, 2007

5



1.2.Raportul contribuabilului cu impozitele

Impozitul este resimţit întodeauna ca o constrângere. Mai întâi, sub forma declaraţiei pe

care trebuie să o facă, la care se adaugă costurile psihologice accesorii în cadrul cărora

complexitatea şi instabilitatea textelor de lege ocupă un loc important. În al doilea rând,constrângerea se manifestă prin controalele fiscale. Pentru mulţi contribuabili, întreprinderi

mici, comercianţi, meşteşugari, profesii libere independente, verificarea este considerată un

calvar, mai ales în situaţia în care nu există o delimitare clară a atribuţiilor de control ale

organelor din cadrul Ministerului Finanţelor.

1.3. Frauda fiscală. Manifestări şi consecinţe

Infracţiunile în domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală frauduloasă sau

fraudă fiscală. Aceasta constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea

cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului

datorat.

Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis că există diferite grade de

fraudă fiscală. Există astfel, o distincţie clasică între frauda fiscală administrativă şi frauda

fiscală penală. În timp ce prima este supusă doar penalităţilor fiscale, a doua suportă

sancţiuni penale.

O altă clasificare are la bază existenţa sau inexistenţa mijloacelor frauduloase pentru

comiterea fraudei fiscale, distingându-se frauda simplă şi frauda complexă.

În activitatea fiscală există forme care se regăsesc mai frecvent şi de acelea trebuie să se

ţină seama la cercetarea contabilă:

• înregistrările cu scopul de a micşora rezultatele;

• înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

• trecerea de cifre nereale în registrele contabile;

• amortismente nereale şi amortismente la supraevaluare;

• întocmirea de declaraţii false;

• întocmirea de documente de plată fictive;

• vânzarea fără factură, emiterea de facturi fără vânzare efectivă;

• crearea de rezerve latente;

• nejustificarea cu documente reale a înregistrărilor;

6



• trecerea în conturile personale a unor părţi din beneficii;

• compensaţii de conturi;

• reducerea cifrei de afaceri;

•

nedeclararea sau diminuarea materiei impozabile rezultată din scăderea cifrei deafaceri prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli personale ale

patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;

• declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

• contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive;

• executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv;

• falsificarea bilanţului.

Dimensiunea evaziunii şi fraudei fiscale diferă de la o ţară la alta în funcţie de legile şi

realităţile fiscale ale acestora. Spre exemplu, în Franţa, frauda fiscală e estimată la 200

milioane franci (circa 3% din PIB) din care numai 20% e recuperat de controlul fiscal.

Evaziunea fiscală sau frauduloasă este consecinţa unor situaţii nefavorabile sau a unor

fapte ilegale, printre care amintim:

a. imperfecţiunea legii, actele normative care reglementează taxele şi impozitele nu sunt

suficient de clare şi cuprinzătoare;

b. lipsa de uniformitate a stabilirii şi perceperii taxelor şi impozitelor în activitatea

organelor fiscale;

c. conduita unor categorii de contribuabili care folosesc cele mai diverse mijloace de

disimulare a materiei impozabile;

d. lipsa de exigenţă ori corupţia funcţionarilor publici în cadrul organelor fiscale.

1.4. Piaţa neagră şi economia subterană

Economia subteranase defineşte ca ansamblul activităţilor economice desfăşurate

organizat cu încălcarea normelor sociale şi ale legislaţiei economice, având drept scop

obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.

Activităţile cuprinse în sfera economiei subterane se grupează pe trei mari module:

• activităţi nedeclarate (producţia întreprinderilor clandestine, raportări reduse ale

întreprinderilor, salariile, plăţile nedeclarate sau diminuate);

7



• activităţi delictuale (proxenetism şi prostituţie, jocuri de noroc, corupţie care implică

dare şi luare de mită, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de arme, falsificarea

de însemne monetare);

•

activităţi frauduloase (munca la negru, evaziunea fiscală, trafic de forţă de muncă).Uniunea Europeana clasifica aceleasi activitati intr-o alta structura:

• activităţi productive licite nedeclarate, ativităţi nerecenzate la nivelul statului prin

contabilitatea naţională (activităţi casnice, muncă benevolă, activităţi comunitare) şi

cele nedeclarate organelor fiscale (frauda şi evaziunea fiscală, munca la negru,

bacşişurile);

• activităţi productive ilicite de bunuri şi servicii (producţie şi comerţ cu mărfuri

contrafăcute, droguri, trafic de arme, prostituţie etc.).

Criteriile de identificare ale economiei subterane pot indica şi gradul de extindere şi

profunzime, adică dezvoltarea pe orizontală, respectiv pe verticală a economiei subterane:

a. Existenţa preţurilor paralele: funcţionarea mai multor preţuri de echilibru pentru

acelaţi bun sau serviciu (de exemplu, cursul valutar paralel cu cel al caselor de

schimb);

b. Funcţionarea pieţelor paralele, criteriul este legat de precedentul, dar poate funcţiona

şi separat, adică, deşi nu există preţuri paralele, bunul sau serviciul respectiv se poate

oferi şi cumpara pe o piaţă paralelă cu cea oficială;

c. Raportul dintre consumul curent şi cel permanent privind comportamentul

consumatorului în asigurarea continuităţii netede a consumului în timp;

d. Distorsiuni atipice ale presiunii şi absorţiei pe piete (de bunuri şi servicii, monetară,

de capital, valutară, a muncii);

e. Trapele economice (sau efecte adverse) - acele fenomene care fac ca efectul aşteptat

al unor măsuri guvernamentale să nu se producă ( exemplu : creşterea preţului trebuie

să conducă la scăderea cererii pentru un bun cu cerere elastică; dacă acest lucru nu se

întâmplă este posibil ca piaţa neagră să ofere bunul respectiv la preţ mai mic);

f. Distorsiuni ale funcţiilor macroeconomice de comportament.

8



1.5. Spălarea banilor (reciclarea fondurilor)

Termenul de spălare a banilor provine din anii 1920, când oameni ca Al Capone şi

Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a-şi spăla “banii murdari”.

În zilele noastre, acestui scop îi servesc restaurantele fast-food, cazinourile şi alte

societăţi comerciale care au la bază numerarul.

Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile despre care se crede

că provin dintr-o activitate infracţionala sunt transportate, transferate, transformate sau

amalgamate cu fondurile legitime, în scopul de a ascunde adevarata natură, provenienţă,

dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective.

Fenomenul infractional al spălării banilor are 2 componente : producerea de bani în

condiţii ilicite, şi spălarea, reciclarea acestor fonduri prin diferite procedee şi utilizând

anumite instiţutii financiar bancare.

Infracţiunea de evaziune fiscală este principala componentă a economiei subterane. Pe

plan mondial există tendinţă de a evita definirea evaziunii fiscale ca infracţiune primară de

spălare a banilor.

I . Infracţiunile primare de spălare a banilor, cuprinse în legea romană sunt: traficul de

stupefiante, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului

materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, nerespectarea regimului materiilor

explozive, falsificarea de monede sau de alte valori, proxenetismul, contrabanda, şantajul,

lipsirea de libertate în mod ilegal, înşelaciunea în domeniul bancar, bancruta frauduloasă,

furtul şi tăinuirea de autovehicule, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri,

traficul de animale ocrotite în ţările lor, comerţul cu ţesuturi şi organe umane,

infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor şi cărţilor de credit, infractiunile

săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de infractori, nerespectarea dispoziţiilor

privind importul de deşeuri şi de reziduuri, nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de

noroc. Infracţiunea de evaziune fiscală, infracţiunile de corupţie, infracţiunile din zona

vamală, etc., care „produc” cea mai mare parte din banii negri, nu sunt considerate de

legiuitor ca infracţiuni primare de spălare a banilor.

II. Infracţiunile generatoare de bani murdari, necuprinse în lege: infracţiuni prevăzute de

legea pentru combaterea evaziunii fiscale, infracţiuni prevăzute de lege privind Codul

Vamal nr. 141/1997 (altele decât contrabandă), infracţiuni contra patrimoniului.

III. Infracţiunile de spălare a banilor: schimbarea sau transferul valorilor ce provin dinsăvârşirea unor infracţiuni, ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei,

9



apartenenţei bunurilor respective, dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri ce provin

din săvârşirea unei infracţiuni.

Obţinerea de bani din activităţi ilicite pune mari probleme celor care îi deţin, deoarece

aceştia pot intra în conflict cu organele legii.De aceea, în lumea interlopă, a consilierilor, contabililor şi avocaţilor din aşa zisa

categorie de infractori a “gulerelor albe” au existat în America şi Europa Occidentală

preocupări de introducere a acestor fonduri sau bani murdari în circuitul economic normal,

astfel încât să dea aparenţa de legalitate a acestor fonduri obţinute pe căi necinstite.

Trecerea după anul 1990 la economia de piaţă în ţara noastră şi multiplicarea relaţiilor

economice şi financiare cu străinătatea au condus inerent şi la”importul” acestor tipuri noi de

infracţiuni din lumea occidentală, fără a exista o ripostă din partea organelor de aplicare a

legii. Fiind decoperiţi din punct de vedere legislativ, prin sistemul nostru financiar-bancar au

avut loc activităţi de spălare a banilor sau de reciclare de fonduri, aşa cum se mai numeşte

acest fenomen.

Acest lucru este oarecum rezolvat abia în anul 1999 prin adoptare de către Parlament a

Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, lege care se aplică de la

data de 21 aprilie 1999.

Cap.II: Modalităţi de manifestare a evaziunii fiscale

2.1. Modalităţi generale

Modalităţile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de

impozite şi taxe sunt:

a. În cazul impozitului pe profit: reducerea bazei de impozitare, neînregistrarea integrală

a veniturilor realizate, transferul veniturilor impozabile la societăţile nou create în cadrul

aceluiaşi grup, încadrarea eronată în perioada de scutire.

b. Evaziunea fiscală la taxa pe valoarea adaugată: aplicarea eronată a regimurilor

deducerilor, necuprinderea unor operaţii ce intra în sfera TVA în baza de calcul,

neînregistrarea ca plătitor la atingerea plafonului maxim anual al cifrei de afaceri,

neevidenţierea şi nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienţi, aplicarea

eronată a cotei zero, sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind

temporare.

10



c. În cazul accizelor: micşorarea bazei de impozitare, utilizarea unor cote inferioare

celor reale, nedeclararea corectă a operaţiunilor reale în cazul unor produse ale căror

preţuri erau purtătoare de accize (mai ales alcool).

În domeniul importului, producţiei şi comercializării de ţiţei şi produse petroliere, principalele metode utilizate în vederea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor

identificate sunt: înfiinţarea de societăţi comerciale în numele unor cetăţeni straini care

părăsesc teritoriul ţării, cu scopul de a fi utilizate drept verigi intermediare în circuitul

comercial pentru acoperirea în fals a destinaţiei finale a unui produs.

Astfel, majoritatea produselor petroliere livrate din rafinării ca derivate neaccizate

(benzina de extracţie, benzina COR, solvent aromat etc.) apar ulterior – prin interpunerea

societăţii fantomă pe lanţul economic documentar – drept carburanţi de tipul benzină

premium şi motorină, care sunt comercializaţi ca atare, deşi în realitate au alţi parametrii

calitativi. Rolul firmei fantomă şi al documentelor fiscale emise în numele ei constă în

denaturarea verificărilor fiscale şi conferirea aparenţei de legalitate. În acest mod se

realizează eludarea de la plată a accizelor, TVA, şi impozitului pe profit, cât şi substituirea de

produse generatoare de efecte negative majore pentru autovehicule. Acest mod de operare a

fost utilizat şi în cazul comercializării carburanţilor aprovizionaţi din rafinării, fără taxa

specială a drumurilor.

În domeniul importului, producţiei şi comercializării de alcool şi bauturi alcoolice,

principala metodă utilizată de agenţii economici evazionişti a fost pusă în practică prin

sistemul cesionarilor de societăţi către cetăţenii străini, coroborat cu specularea lacunelor

legislative.

În sfera prestărilor de servicii şi construcţii, metoda clasică constă în procedeul prin

care societăţile din România înregistrează în evidenşa financiar-contabilă prestările de

servicii de la extern sau intern, care ulterior nu mai pot fi cuantificate sau identificate fizic şi

material ( management, marketing, know-how, consulting etc. ). În mare parte, societăţile

„prestatoare” fie sunt societăţi fantomă sau concesionate, în cazul „prestaţiilor” efectuate de

firme înmatriculate în ţară, fie sunt firme înregistrate în străinătate, în localităţi sau state

cunoscute drept paradisuri fiscale. În realitate, aceste servicii nu sunt prestate ca atare, se emit

documente în baza cărora sunt majorate cheltuielile, se deduce ilegal TVA, sau în cazul

importurilor are loc un transfer de valută în afara ţării. De altfel, cea mai mare parte a valutei

sustrasă circuitului economic real e transferată în afara României, nu în numerar „la valiză”,

ci prin conturi bancare prin modalităţi care speculează legislaţia permisivă.

11



În domeniul importurilor şi exporturilor, metoda folosită este interpunerea unei

societăţi fantomă sau reală, dar cesionată ulterior pe circuitul economic de comercializare la

intern. Astfel, mărfurile importate, subevaluate sunt „vândute” scriptic către o societate

fantomă la nivelul căreia are loc reaşezarea la valoarea de piaţă a preţului mărfii şicomercializarea ca atare către un cumpărător „ de buna credinţă”.

Privind exportul, se manifestă două forme de evaziune fiscală. În primul caz avem

achiziţii de mărfuri la intern, exportate la preţuri modice către beneficiari externi localizaţi în

paradisuri fiscale, unde are loc saltul de preţ şi recuperarea în valută a diferenţei până la

valoarea reală a exportului.

Al doilea caz e situaţia „exporturilor oarbe”, în sensul că marfa exportată părăseşte

practic teritoriul ţării, fiind înlocuită cu produse de calitate redusă. Astfel, societatea

„exportatoare” beneficiază de facilităţi: cota zero TVA, impozit pe profit 5%. Beneficiarul

străin emite o factură de prestări servicii externe prin care valuta se reîntoarce în afara ţării,

exportatorul român majorându-şi artificial cheltuielile.

Concomitent, marfa rămasă efectiv în ţară este preluată de un „cumpărător de bună

credinţă” care înregistrează în contabilitate pe baza unei facturi aparţinând unei societăţi

fantomă.

Este evident că în toate cazurile descrise mai sus o componentă permisivă şi chiar

favorizantă a actelor de evaziune fiscală o reprezintă sistemul bancar, financiar-valutar şi

normele de reglementare a decontărilor. Atât timp cât decontările în numerar însoţesc

permanent tranzacţiile ilegale, sancţiunile fiind disproporţionat de mici în raport cu valorile

operaţiunilor ilegale e dificil de contracarat fenomenul.

2.2. Supraevaluarea

Supraevaluarea presupune plata unui preţ mai mare către furnizorul mijlocului fix şi

implicit cheltuieli anuale mai mari cu amortizarea pe toată durata normală de funcţionare,

determinând diminuarea profitului şi implicit a dividendelor ce se cuvin acţionarilor. Astfel,

bugetul de stat nu mai încasează impozitul pe profit şi pe dividende la niveluri reale.

Pentru furnizor suprapreţul creează un profit care urmează a fi impozitat corespunzător.

Pentru a nu plăti furnizorul va livra bunul către beneficiar prin intermediul unor firme

fantomă sau al unor persoane fizice, deseori prepuşi ai beneficiarului. Astfel, diferenţa de

12



preţ, dintre cel supraevaluat şi cel real se regăseşte în patrimoniul firmei fantomă sau al

persoanei fizice care nu plateşte nici un impozit pe profitul realizat.

Metode de supraevaluare a cheltuielilor :

•

trecerea pe costuri a contravalorii exagerate a unor servicii intermediare externe, prestate de firme offshore controlate de patronii firmei din ţară (servicii de consultanţă,

management, marketing, know-how, achiziţii de licenţe, mărci, drepturi de autor,

programe informatice, etc.)

• evaluarea consumurilor specifice de materii prime şi materiale la preţuri de intrare

nereale, superioare celor de pe piaţa pe baza facturilor ce provin de la firme inexistente.

• folosirea în scopuri personale de către patroni a unor bunuri ce aparţin societăţii

comerciale şi trecerea pe costuri a unor asemenea cheltuieli (folosirea autoturismului

societăţii, a calculatoarelor electronice, telefonului, xerox-ului, caselor de vacanţă etc. );

• efectuarea unor excursii care se decontează pe cheltuieli prezentând unele deconturi

false;

• trecerea pe cheltuieli a unor penalităţi comerciale (nedeductibile), nereale. Procedeul

constă în inventarea unor contracte cu clauze penalizatoare în caz de neexecuţie a plăţii

unui bun sau serviciu.

Procedeul creditării de către patroni a propriilor firme ce înregistrează în mod constant

pierderi este şi o metodă de spalare a banilor a căror sursă este ilicită, provenind adesea, din

economia subterană

.

2.3. Subevaluarea

Subevaluarea constă în înregistrarea la intrare a unei părţi din costul de achiziţie, restul

cheltuielilor efectuate cu procurarea, transportul, montaj se înregistrează direct ca şi

cheltuielile de exploatare care sunt deductibile, conducând la diminuarea profitului, a

dividendelor şi a impozitelor aferente pentru anul de procurare.

Totodată, se schimbă şi regimul de amortizare, în loc de amortizare standard-liniară se

practică o amortizare accelerată, prin includerea pe costuri, în anul procurării a diferenţei

dintre preţul real şi cel subevaluat.

Prin subevaluare se diminuează şi impozitele şi taxele plătite autorităţilor şi care sunt

cuprinse în preţul de achiziţie: taxe vamale, comision vamal, accize, TVA etc.

13



Metode de subevaluare a valorii de intrare:

a. pentru produsele din import:

•

diferenţa de preţ se plăteşte sub forma serviciilor service, asistenţă tehnică, know-how, management, marketing etc., servicii pentru care nu se plătesc taxe vamale,

accize, comision vamal etc., trecându-se direct pe cheltuieli de exploatare.

• preţul din factura de import nu conţine toate costurile de pe parcurs extern (cu toate că

prin contract se prevede clauza de livrare CIF.), precum: costul transportului extern,

costul asigurării bunurilor pe parcurs extern, cheltuielile de transbordare etc, care se

facturează distinct ca servicii.

• prezentarea unor certificate de origine din ţări pentru care există regim vamal

preferenţial, taxele vamale nu se percep sau au nivel redus;

• schimbarea destinaţiei legale, respectiv înstrăinarea lor pentru importul utilajelor

pentru care există înlesniri vamale ( aport la capitalul social al unor firme străine sau

mixte, achiziţii de utilaje pentru agricultura în regim leasing etc.);

• neincluderea în valoarea iniţială a mijlocului fix a comisioanelor plătite societăţilor

importatoare sau a dobânzii plătite unor bănci străine care au acordat credite necesare

achiziţiei din import.

b. pentru produsele din ţară , necuprinderea cheltuielilor:

• efectuate cu realizarea unor proiecte în cazul construcţiilor sau

al utilajelor ce necesită montaj;

• efectuate cu transportul şi aprovizionarea utilajelor;

• cheltuielilor de montaj şi asistenţă tehnică acordate până la

punerea în funcţiune a mijloacelor fixe;

• dobânzile şi comisioanele plătite băncilor finanţatoare;

• efectuarea de investiţii pentru modernizarea mijloacelor fixe

nereflectate în creşterea preţului acestora.

14



Concluzii:

Atât la nivel naţional, cât şi european, există numeroase modalităţi de evaziune

fiscală.

Printre cele mai întâlnite cazuri de evaziune fiscală se numără: sustragerea de la plata

inpozitelor şi taxelor, prin înregistrarea unei baze impozabile mai mici decât cea reală, munca

la negru, realizarea tranzacţiilor pe piaţa neagră, spălarea banilor ş.a.

Ca şi modalităţi de realizare a acestor tipuri de evaziune fiscală, firmele, în funcţie de

specificul activităţii desfăşurate şi de condiţiile economice din şara respectivă, se numără:

subevaluarea sau supraevaluarea activelor.

Din punctul meu de vedere, soluţia diminuării acestor metode de evaziune fiscală este

implementarea unui set de legi bine pus la punct şi a unui Cod Fiscal suficient de cuprinzător,

pentru a include toate modalităţile cunoscute de evaziune fiscală.

De asemenea, realizarea unor controale mai stricte din partea organelor fiscale ar

diminua şi mai mult riscurile de evaziune fiscală.

15



Bibliografie

1. Codul fiscal – actualizat conform cu OUG nr. 125/2011 şi HG 50/2012;

2. Mănăilă Adrian – Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004;

3. Birle, Vasile – Concepte referitoare la evaziunea fiscală licită, Revista finanţe publice

şi contabilitate v.15, nr. 7-8, pag. 36-39, 2004;

4. Diaconu, Paul – Cum fac bani contabilii? Evaziune fiscală, paradisuri fiscale,

contabilitate creativă, Ed. Economică, Bucureşti, 2009;

5. Clocotivi Dorin, Gheorghidiu, Gheorghe – Dolul, frauda şi evaziunea fiscală, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 1996;

6. Hoanţă, Nicolae – Evaziunea fiscală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010;

7. Vizitiu Gheorghe – Evaziunea fiscală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

8. Olteanu Ion, Bistriceanu Gheorge - Evaziunea fiscală : metode şi tehnici de combatere

a evaziunii fiscale, Ed. A.S.E., Bucureşti, 2006;

9. Saşu Horaţiu – Evaziunea fiscală ilegală, Controlul economic financiar v.9, nr. 3,

p.35-40, martie 2005

10. Legea privind combaterea evaziunii fiscale, numărul 87/1994;

11. Site-il oficial al Uniunii Europene: http://europa.eu/indexro.htm.

16

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/detalii.php?c=1&q=evaziune+fiscala&st=s&dela=0&loc=0&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1&tp7=1&ct=123085


http://europa.eu/indexro.htm





Documents

Evaziunea fiscală în Europa