Expansiunea Romei in Marea Mediterana

Cucerirea intregii Peninsule Italice a deschis posibilitatea Romei sa se transforme intr-o putere mediteraneana.Dar interesele ei in Mediterana se loveau de cele ale Cartaginei, astfel ca intre cele doua puteri au izbucnit razboaiele prin care fiecare a urmarit sa-si asigure suprematia in acest bazin.Conflictele dintre Roma si Cartagina sunt cunoscute sub denumirea de Razboaiele punice.

Deschiderea catre zona politica a Mediteranei

Fara sa fi avut initial o idee imperialista clara, statul roman se temea de calte puteri inamice i-ar pune in pericol stabilitatea.Pe langa aceste temeri, au existat diferiti factori care vor contribui la stimularea interventionismului militar, pe langa largirea sferei de dominatie, inclusiv prin anexarea fortata a altor tari.Cuceririle romane vor spori puterea Senatului, multi dintre membrii acestuia consolidandu-si pozitia prin indeplinirea rolului de comandanti militari in provincii sau in teatrele de operatiuni.Prezenta militara activa si zonele extra-italice vor avea drept consecinta necesitatea mentinerii armatelor departe de patrie, pe perioade indelungate.Aceste trupe erau compuse, in marea lor majoritate, din tarani, obligati sa-si abandoneze pamanturile pentru a servi in armata; unii dintre ei isi vor pierde proprietatile din cauza dezastrelor provocate de de razboiul impotriva lui Hannibal.Multi dintre acesti tarani se vor vedea obligati sa emigreze catre teritoriile ocupate, sa urmeze o cariera in militie sau sa ingroase randurile plebei inactive din Roma.Constienta de superioritatea sa in contextul politic italian, republica va fi tot mai exigenta in relatiile cu aliatii, carora nu le acorda beneficiile derivate din detinerea cetateniei romane.Din punct de vedere economic, ocuparea noilor teritorii va imbogati oligarhia senatoriala,principala beneficiara a concesiunilor din ager publicus, si va favoriza ascensiunea de neoprit a unei clase financiare, equites sau cavalerii, cu interese imperialiste si cu o putere in crestere, care va incerca sa imparta cu Senatul primatul in sfera politica.Exploatarea resurselor economice, colosale in urma expansiunii externe, va constitui obiectivul prim al companiilor de publicani, imbogatiti din incasarea creditelor bancare sau din comert.Problemele grave aparute in urma cuceririlor vor provoca o acuta criza interna, care va duce la ruinarea republicii.

Cartagina

In secolul al III-lea, Pyrrhus, regele Epirului, sare in ajutorul Tarentului, amenintat de Roma.In pofida catorva victorii la inceput, va fi invins de romani la Benevetum(275); aceasta reusita ii va oferi Republicii pretextul necesar pentru a interveni impotriva catorva populatii din sudul Italiei, care sprijinisera invadatorul.In ciuda acestor triumfuri, Roma se va simti la adapost numai in urma razboaielor cu marea putere navala si economica a Mediteranei din acea perioada:Cartagina.Cartaginezii incercasera deja, cu ceva vreme inainte sa-si consolideze dominatia in Sicilia, ceea ce insemna o confruntare deschisa a coloniilor grecesti,in fruntea carora se afla Siracuza.Roma nu isi incepuse inca expansiunea si nu avea interese in afara Italiei, atunci cand semnase cu Cartagina cateva tratate care demarcau respectivele sfere de influenta. Insa de aceasta data interesele lor urmau sa se ciocneasca.

Originea Cartaginei si dezvoltarea sa politica

Fenicienii au fost cei mai mari negustori si corabieri din bazinul Marii Mediterane, incepand din secolul al XII-lea.Aceasta hegemonie de necontestat a fost exercitata pana in momentul in care orasele-state pe care le intemeiasera au intrat sub dominatie straina.Totusi, bazinul mediteranean occidental va continua sa fie controlat de un oras fenician,Cartagina. Acest oras era o veche colonie feniciana, intemeiata de Tyr in jurul anului 814, in Tunisia de astazi.Cartagina era asezata intr-o pozitie care ii oferea posibilitatea sa devina, in scurt timp, unul dintre cele mai importante centre comerciale ale fencienilor din Marea Mediterana.

Legaturile dintre Tyr si coloniile sale, intre care se gasea si Caratagina, nu s-au mai putut mentine, mai ales dupa ce, in anul 574,Tyrul a fost cucerit de Nabucodonosor II. In aceste conditii, Cartagina a evoluat separat si a preluat controlul asupra coloniilor feniciene din bazinul occidental al Marii Mediterane.Timp de doua secole,Cartagina nu a avut rival in aceasta zona.Cartaginezii au intemeiat ei insisi o serie de colonii, situate pe tarmurile mediteraneene ale Africii de Nord, si pe coastele diferitelor insule, precum Baleare, Sardinia si Sicilia. Din punct de vedere politic, Cartagina era dominata de o oligarhie puternica,compusa din familii imbogatite din exploatarea agricola sau din comert.In fruntea statului s-au succedat clanuri importante-Magnoni,Hanonid,care, datorita prestigiului politic de care se bucurau, au dictat politica statului punic in functie de propriile interese.In fruntea guvernului se afla un colegiu de magistrati, sufetes, cu puteri politice si juridice, insa fara functia de comandant militar. Cea mai puternica institutie era Marele Consiliu sau Senatul,in cadrul caruia reprezentantii principalelor familii se bucurau de atributii importante: decizii in politica, administratie, finante, in chestiuni legate de pace sau de razboi, diplomatie, legi si armata.In sfarsit, adunarea cetatenilor ii alegea pe sufetes si pe generali.Acestia din urma,in urma victoriilor obtinute de Cartagina in Africa, in Sicilia, si mai tarziu, impotriva Romei,se vor transforma in adevarati lideri ai statului, cum a fost cazul lui Hannibal. Cartaginezii, in ciuda politicii lor belicoase nu erau, in fond, o natiune razboinica.De fapt, poporul punic a aratat, in anumite ocazii, o mare neincredere fata de sefii sai militari.Cartagina nu putea conta decat pe un numar redus de cetateni, pe care nu dorea sa ii trimita in lupta pentru ca si-ar fi abandonat activitatile comerciale.Asa ca armata punica se baza pe un numar destul de mare mercenari-cavaleria numida, pe numeroase contingente straine-iberi, liguri, sarzi, si pe resurse unice, precum elefantii.Desi era finantata din resursele statului, armata punica nu a fost niciodata o armata nationala. Politica externa si economia cartagineza

Cartagina se extinsese din punct de vedere teritorial pe seama vecinilor ei africani.Pe domeniile sale se practica o agricultura foarte avansata din punct de vedere tehnic(Tratatul agronomic al lui Magnon), care va influenta agricultura romana(vita de vie, maslini).Remarcabila era si activitatea industriala, de inspiratie si traditie feniciana:metalurgia, tesaturile(folosirea purpurei), ceramica, sticlaria, bijuteriile, industria pestelui sarat.Insa cartaginezii se remarca in mod deosebiti ca navigatori si comercianti.Au fost exploratori indrazneti,iar cateva dintre expeditiile lor, desi putin cunoscute, au largit orizontul geografic din acele vremuri.Himilcon a navigat pana in marile din nordul Europei in cautarea zacamintelor de cositor, in timp ce Hannon a efectuat un periplu indelungat de-a lungul coastei africane occidentale, unde punii vor infinta punct comerciale. Interesele negustorilor cartaginezi vor conditiona intotdeauna obiectivele politicii lor externe. Pentru a le proteja, vor semna tratate cu Roma.Tot pentru consolidarea acestui imperialism comercial va fi infiintata o puternica flota maritima si va fi consolidata o retea densa de punct de sprijin in Marea Mediterana, profitand, in parte, de vechile colonii feniciene;aceste masuri vor garanta controlul asupra centrelor producatoare de materii prime-mai ales metale, si asupra celor mai atractive piete.De abia in vremea lui Hamilcar Barca acest expansionism comercial se va sprijini si pe dominatia teritoriala protejata cu forte armate.Anterior, armatele punice actionasera in principal in Sicilia,intr-o confruntare indelungata cu lumea greaca. Puterea Cartaginei a inceput sa deranjeze alte mari puteri ale lumii mediteraneene.Mai intai s-a manifestat rivalitatea dintre greci si cartaginezi, cel mai mult vizibila in Sicilia, unde si unii si altii, au intemeiat mai multe colonii.In aceste conditii, cartaginezii si grecii doreau sa se elimine reciproc din zona respectiva si sa-si asigure suprematia.Pentru a-si atinge scopul,cartaginezii s-au aliat cu etruscii, iar grecii au apelat la cetatile locale si apoi la regatele elenistice.Insa Cartagina a reusit sa-si asigure influenta asupra insulei Corsica,dupa ce, in batalia de la Alallia, din anul 540, flota cartaginezo-etrusca a infrant-o pe cea greaca.Daca in Corsica si Sardinia colonistii greci au fost inlaturati, in Sicilia au ramas si colonii de-ale lor, alaturi de cele cartagineze.Aceasta situatie a existat si dupa ce cartaginezii au initiat atacul din anul 480 pentru

cucerirea intregii Sicilii.Actiunea a esuat deoarece tiranul Siracuzei,Gelon, a repurtat o victorie importanta, la Himera, asupra lui Hamilcar.Cartaginezii au mai incercat sa-si impuna controlul asupra zonelor de est ale Siciliei si in in perioada 409-405 au reusit sa distruga o serie de cetati grecesti, dar Siracuza a rezistat, datorita tiranului Dionysios I.Dupa treizeci de ani de lupte, Cartagina a fost nevoita sa recunoasca mentinerea status-quo-ului.Si alte incercari ale cartaginezilor de inlturare a grecilor din Sicilia au avut acelasi rezultat.In anul 340, Timoleon, aflat in frunteaz Siracuzei,apoi Agatocles, in 310,au obtinut victorii decisive, care au impiedicat Cartagina sa isi impuna suprematica totala in Sicilia.Insa tot aici s-au intalnit, in cele din urma, interesele Cartaginei si ale Romei.

Razboaiele punice

Primul razboi punic

Primul razboi punic(264-241) a izbucnit in urma unui conflict.Messina, ocupata de mercenarii din regiunea italiana Campania-mamertinii, era utilizata de Cartagina pentru a-l hartui pe Hieron II al Siracuzei.Satui de control punic,mercenarii vor cere ajutorul Romei. Contand pe alianta cu Siracuza si erijandu-se in aparatori ai cetatilor grecesti,amenintate de atatea secole de Cartagina,romanii vor trimite o armata in Sicilia, care reuseste sa cucereasca Agrigentul.Pentru a sprijini aceste operatiuni militare, era necesara o flota,pe care Republica o va organiza cu ajutorul aliatilor sai, dar fiind ca nu avea experienta navala.Cu asemenea efective, consulul Diulius a putut invinge Cartagina in batalia de la Mylae(260).Trei ani mai tarziu,Roma trimite in Africa o mare flota-330 de nave, care va obtine o importanta victorie in fata punilor la Capul Ecnomus-in sudul Siciliei(256), debarcandu-si apoi efectivele militare chiar aproape de Cartagina.Cu toate ca inceputul operatiunilor militare din nordul Africii a fost incununat de succes,cateva conditii de pace extrem de dure l-au fortat pe inamic sa duca o rezistenta disperata.Anul 255 a adus esecul acestei campanii, deoarece consulul Regulus a fost capturat de cartaginezi,iar flota romana a fost nimicita,in urma unei furtuni,la Camarina.In perioada 255-241 au fost inregistrate victorii atat de o parte cat si de cealalta.Decisiva a fost lupta din anul 241, cand romanii au obtinut victoria de la Aegate, unde flota cartaginezilor a fost distrusa.Pacea incheiata in acel an prevedea obligatia Cartaginei de a plati Romei o despagubire in valoare de 3200 de talanti.Cartagina trebuia sa cedeze Romei posesiunile sale din Sicilia, care vor fi organizate ca provincie.Sicilia a fost prima provincie romana(227).Ea nu cuprindea, inca, Siracuza, condusa de Hieron II,deoarece acesta se aliase cu romanii in lupta impotriva Cartaginei.

Al doilea razboi punic

Desi a fost infranta,Cartagina ramanea o amenintare la adresa Romei si ii pereclita interesele in bazinul occidental mediteranean.Animozitatile dintre cele doua puteri in aceasta zona s-au accentuat dupa ce in 238, profitand de convulsiile de la Cartagina din cauza unei revolte a trupelor de mercenari,Roma a ocupat Sardinia, care impreuna cu Corsica,vor forma in 227, cea de-a doua provincie romana.Statul punic pierduse mare parte din posesiunile sale externe si, prin urmare, isi pierduse si posibilitatea de a obtine mercenari si materii prime(in special argint pentru plata soldatilor).In plus Roma actiona deschis in favoarea Massaliei,colonia greceasca care rivalizase dintotdeauna, din punct de vedere comercial, cu Cartagina.Plata tributului de razboi era o alta povara care apasa greu asupra finantelor decazute ale statului cartaginez.

Reactia impotriva crizei:clanul Barcizilor.Membrii familiei Barcas s-au gandit la o interventie militara in Peninsula Iberica ca un remediu pentru criza economica prin care trecea patria lor.Depasind anumite opozitii interne,Hamilcar Barca a debarcat la Gadir(Cadiz) si a inceput cucerirea sudului Iberiei,Turdetania, o regiune bogata in metale, dar si posibile efective militare noi.Actiunile sale vor fi continuate de ginerele sau Hasdrubal, care a extins dominatia

punilor catre sud-est, intemeind Carthago Nova.Roma, impreuna cu aliata sa, Massalia, se nelinistesc in fata inaintarii cartagineze, limitata momentan printr-un tratat diplomatic, incheiat in anul 226.Acesta fost denumit Tratatul Ebrului, deorece fluviul respectiv delimita sferele de influenta cartagineza si romana.Roma si-a continuat expansiunea teritoriala, reusind sa intervina in Gallia Cisalpina.In urma operatiunilor militare dintre anii 225 si 221, Roma va pacifica regiunea si va intemeia colonii in Campia Padului.

Hannibal, marea personalitate cartagineza.Pentru a garanta interesele aliatilor sai greci, Roma va smulge de la Cartagina promisiunea ca nu va ataca coloniile Saguntum si Emporion, aflate pe coasta rasariteana a Peninsulei Iberice.O chestiune extrem de discutata continua sa fie stabilirea limitei expansiunii punice conform tratatului din 226:pentru unii limita a fost raul Ebru, pentru altii a fost Sucro(Jucar).Evident este,insa, faptul, ca Hannibal a obligat Roma sa intervina atacand Sagutum-aliat al Romei inca din anul 226, care a cazut dupa un indelungat asediu.Republica, ocupata cu razboiul din Illyria, nu era insa in situatia de a actiona cu hotarare. Dupa organizarea unei armate puternice si dupa garantarea ariergardei,Hannibal a inainta spre nord.Pornind din Carthago Nova,armata lui Hannibal, care cuprindea peste 50 000 de pedestrasi si 9000 de cavaleri,a traversat rapid Muntii Pirinei, fluviul Rhone, Muntii Alpi si i-a surprins pe romani atunci cand a aparut in nordul Peninsulei Italice.Roma insasi se afla in pericol de a fi cucerita de cartaginezi. Populatiile italice, precum apullii si lucanii, si chiar orasul Capua au trecut de partea Cartaginei, in octombrie 216.Hannibal a obtinut victorii importante in Italia:Tesino, Trebia, Trasimene, Cannae; acestea vor aduce Roma in pragul colapsului.Pana si capitala s-a vazut amenintata. Dar Hannibal nu a atacat imediat Roma, deoarece stia ca era foarte bine aparata si greu de cucerit.De aceea, el a cautat sa realizeze diferite aliante, astfel incat Roma sa nu mai aiba forta necesara pentru a ameninta Cartagina.De altfel, in anul 215,Cartagina a obtinut un nou succes diplomatic si militar, deoarece, dupa moartea lui Hieron II,Sircuza i s-a alaturat in lupta impotriva Romei.In acelasi an,Cartagina a incheiat si o alianta antiromana cu regele Macedoniei, Filip V(221-179). Roma a protestat fata de actiunile Siracuzei, armata romana condusa de consulul Claudius Marcellus cucerind orasul in anul 212.Ulterior,Roma va trece prin clipe grele.In anul 211, Hannibal a ajuns in fata portilor cetatii.Oratorul, filosoful si omul politic roman Cicero(106-43), scria ca romanii ar fi strigat, cuprinsi de spaima:Hannibal ad portas!1

Cu toate acestea,Republica si-a gasit liderii providentiali in clanul Scipionilor, care au deschis un nou teatru de operatiuni tocmai in Spania, invingandu-i pe puni.Armatele romane din Peninsula Iberica,comandate de Publius Cornelius Scipio, au obtinut succese importante, asa cum s-a intamplat in anul 209, cand au luat in stapanire Carthago Nova.Decisiva s-a dovedit insa victoria romana din anul 206 de la Ilipa. Care a pus capat dominatiei cartagineze in Peninsula Iberica.Romanii au luat in stapanire nu numai un teritoriu si o serie de cetati cu o importanta activitate comerciala, dar si bogatele mine de aur si argint de acolo. In anul 204, Scipio a debarcat in nordul Africii, unde a obtinut alte succese militare.Cartagina era direct amenintata de trupele romane, astfel ca Hannibal, aflat cu armata in sudul Italiei,a fost chemat in ajutor.Dar in batalia de la Zama, din anul 202, romanii au obtinut o victorie pretioasa, ceea ce a dus la distrugerea puterii Cartaginei.Tratatul de pace din anul 201 continea prevederi deosebit de grele pentru cartaginezi:ei renuntau la posesiunile lor din Peninsula Iberica, la insulele din Marea Mediterana, predau flota catre romani si erau obligati sa plateasca o despagubire de 50 000 de talanti.

Ultimul razboi punic.Al treilea razboi punic nu a durat decat trei ani(149-146) fiind declansat la dorinta Romei care a urmarit sa distruga definitiv Cartagina, desi aceasta nu mai era decat o putere locala in Africa.Publius Cornelius Scipio Aemilianus a condus numeroasele trupe romane care au atacat Cartagina.Dupa un asediu de trei ani, Cartagina a fost distrusa de romani, care au arat locul pe care ea se afla, in anul 246. Pe teritoriile acesteia au format o noua provincie romana, denumita Africa.

1 Hannibal este la portile orasului!(n.n.)

Interventia Romei in lumea greaca

In secolul al III-lea romanii au desfasurat operatiuni militare nu numai impotriva Cartaginei, ci si in alte zone, acestia dorind sa-si asigure suprematia asupra intregului bazin al Marii Mediterane.

Primul razboi al romanilor cu illyrii a avut loc intre anii 229 si 228.Operatiunile armatelor republicii a fost determinata de cererea de ajutor primita din partea coloniilor grecesti, ca Dyrrachion, a caror libertate era amenintata de illyrii condusi de Teuta.Aceasta era cea dintai interventie romana in Peninsula Balcanica.Datorita puternicei armate de care dispuneau, romanii si-au asigurat victoria, blocand navele illyire.Si in confruntarile terestre romanii erau superiori, ei obtinand o victorie zdrobitoare asupra illyrilor ardiei la Apollonia.Teuta a trimis o solie de pace.

Cel de-al doilea razboi cu illyrii s-a desfasurat in anul 219.Datorita succeselor militare inregistrate, coastele Illyriei au ajuns, in intregime, sub stapanirea Republicii romane.Acest fapt le asigura romanilor un avantaj strategic important pentru viitoarele lor campanii militare in Peninsula Balcanica.

Macedonia lui Filip V

La finele secolului III, principala putere in Grecia continentala era Macedonia, guvernata de Filip V.Interesele acesteia s-au intersectat cu cele ale Romei,atunci cand a incercat, fara se reuseasca, sa-l ajute pe Hannibal.De asemenea, ambele state isi doreau zona illyrica, de care Roma era era intersata din cauza dificultatilor pe care le intampina comertul italian in zona Marii Adriatice, amenintat de pirateria illyrilor. Romanii au trimis o expeditie in Peninsula Balcanica in anul 205.Prin pacea cu Macedonia, semnata la Phoinike, Roma si-a pastrat status-quo-ul.Romanii controlau, in continuare, in Peninsula Balcanica, cetatile Apollonia si Dyrrachium.De asemenea,Roma, citandu-i pe aliatii sau greci in clauzele sale(Liga Etoliana, Pergam), lasa deschis posibilitatea interventionismului.

Al doilea razboi macedonean s-a desfasurat intre anii 200 si 197.Neacordand atentia cuvenita „problemei illyre”, Filip,cu sprijinul tacit al lui Antioh III,se va concentra mai ales asupra zonei egeene.Atacurile macedonene impotriva catorva orase libere vor provoca nelinistea oraselor Pergam si Rhodos, care sufereau in mod direct presiunea militara a lui Filip. Alianta dintre puterile seleucida si macedoneana ameninta cu spargerea echilibrului din zona orientala a Marii Mediterane in detrimentul Egiptului si al micilor state-precum Rhodos,-care traiau din comertul liber.Pergam si Rhodos vor apela in consecinta la Roma.Aceasta, antrenata in razboiul cu Cartagina, se va limita la a trimite o solie in Grecia pentru a cunoaste situatia si pentru a-i transmite lui Filip un mesaj de intimidare.Acesta va raspunde prin lansarea unei ofensive in Attica,in Tracia si in zona Marii Egee.Pergam si Rhodos au stiut sa exploateze eventuala amenintare care putea sa derive din alianta lui Filip cu Antioh impotriva intereselor romane. Roma stapanea deja Mediterana Occidentala, dar incepea sa fie constienta ca apararea intereselor lor depindea de exercitarea controlului si asupra bazinului oriental al Marii Mediterane.Generalii romani erau si ei interesati de continuarea operatiunilor militare dupa infrangerea lui Hannibal, iar razboiul era privit de tot mai multi ca o sursa de imbogatire rapida. Ca urmare, comitii vor vota pentru razboiul impotriva lui Filip V.