Expresia de realizare tehnologică a fost o cheia preocupării in dezvoltarea arhitecturii moderne. Moderniștii timpurii ca Le Corbusier și Gropius au văzut tehnologia ca o forță de transformare pentru schimbare, prin urmare, una care ar trebui sa fie adecvată și celebrată într-o arhitectură cu adevărat modernă. De la Hala turbinelor AEG realizată în anul 1909 de către Peter Behren până la clădirea Seagram realizată de Mies van der Rohe in anul 1958, arhitectura modernă a afirmat în mod constant și a făcut aluzie la noțiunea de progres tehnologic. Cel mai recent și probabil cel mai explicit, această sensibilitate a fost reflectată in evoluția arhitecturii High-Tech, o mișcare care își are originile în tehnologia optimistă a anilor 1960. Aceasta a fost epoca industriei aero-spațială ce a trimis oameni pe lună și a adus provocări grupului Archigram ce a ridicat conștiința unei intregi generații de arhitecți, incluzand un curent ce a influențat până si pe practicienii precum Richard Rogers, Nicholas Grimshaw și Michael Hopkins.

Un aspect critic al interacțiunii dintre arhitectură și tehnologie este modul în care s-au redefinit continuu reciproc. High-Tech a trecut de la o preocupare timpurie cu o logica arida de producție în masă la funcționalismul extrem. Ceea ce a început ca o introducere a raționalizarii proceselor industriale în construirea cladirilor ce creeaza flexibilitate, disponibilitate, medii care au evoluat într-un stil complex și tot mai dispersat. Această sensibilitate cuprinde acum preocupări mai ample, inclusiv consumului de energie, capacitatea de reacție socială, urbanism și conștiință ecologică, ”Eco Tech” ca opunere a tehnologiei înalte. În loc de a fi inconștient idealizată, tehnologia este exploatată mai selectiv pentru a atinge anumite scopuri. Exemple de acest lucru ar putea include un sistem structural bazat și proiectat să semene cu un organism gigantic sau cu un panou de acoperire transparent, ce are un nivel ridicat de izolare. Crucial pentru această abordare selectivă este interacțiunea creativă a multor discipline semi-interdependente anterior - de exemplu, structura și serviciile ingineriei, materialele, științe ecologice – rezultând în arhitectură ca propuneri a unei experiențe variate ce nu a fost niciodată posibilă înainte și care se poate adapta la nevoile în schimbare a societății contemporane. Richard Rogers, unul dintre vizionarii practicanți, susține că crearea unei arhitecturi care înglobează noi tehnologii presupune desprinderea de ideea platonică a unei lumi statice, explimată prin obiectul perfect finit, fără a mai adăuga sau a lua, un concept care a dominat arhitectura de la începutul său.

Sculptura luminii

Având în vedere că dezvoltarea tehnică și comercială pe scară largă a anvelopelor de sticlă în timpul celei de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, noțiunea de transparență a exercitat o așteptare seducătoare în imaginația arhitecturii. Le Corbusier prin descrierea canonică a arhitecturii ca joc magnific al maselor reunite în lumină afirmă un nou set de valori pentru clădirea modernă – transparența și dematerializarea realizate prin strălucirea materialului și interpătrunderea spațială. În ultimii douăzeci de ani, arta și arhitectura au fost împinse către noi limite, în special de arhitecți cu o gândire High-Tech, dornici de a exploata noi materiale de placare și tehnologii de fixare. Proiectul lui Mies van der Rohe din anul 1922 pentru turnul de sticlă, cu un zid masiv de sticlă șerpuit, a fost destinat sa exploateze posibilitățile de inter-reflecție și schimbarea unghiurilor de lumină. Cu ajutorul sistemului său special de pereți-cortină dezvoltat prin panouri mari de sticlă, mulți arhitecți au marcat momente definitorii în utilizarea obsesivă a suprafeței transparente neîntrerupte.

Mai recent, arhitecți, ingineri și producători au dezvoltat chiar mai minimal modalități de configurare a pereților de sticlă și acoperișurilor, în special în fixarea panourilor vitrate. Sinergia structurii de oțel combinată cu proprietățile de întindere a sticlei au devenit idealuri contemporane de luminozitate și transpareță. Western Morning News Headquarters, proiectat de Nicholas Grimshaw și Partenerii, pag 22, transparența uimitoare a pereților exteriori curbați este realizată prin panouri de sticlă susținute la fiecare colț de patru conectori. Prin exploatarea proprietății sale în compresie, unii arhitecți au luat noțiunea de sticlă structurală si au dus-o într-o alta etapa dezvoltând ideea de incintă complet transparentă prin coloane și grinzi din sticlă. Muzeul de sticlă proiectat de Design Antenna- în ciuda dimensiunii sale relativ mici, reprezintă o direcție nouă intrigantă, nu numai în evoluția tehnologiei sticlei ci și in căutarea cerințelor arhitecturale pentru transparență. Pag 62

Energia materiilor

În ultimii treizeci de ani, relația omenirii cu lumea naturală a ajuns o cercetare amanunțită inconfortabilă ca un rezultat al anticipării și experienței de extindere a limitei crizelor de mediu. La nivel macro, problemele de dezvoltare durabilă, utilizarea energiei și ecologiei sunt acum abordate de majoritatea guvernelor, dar și de conștiința individuală ce a dat naștere la consumerism verde și stiluri de viață alternative. Presiunile politice, economice și sociale au avut până acum tendința de a determina strategiile viitoare, dar interacțiunea mediului creat de om cu lumea naturală a devenit un motiv de ingrijorare profundă. Aproximativ jumătate din energia consumată în Europa este utilizată de catre cladiri, iar 25 la suta este consumată de transport. Această energie este în mare parte generată de diminuarea combustibilului neregenerabil de fosili, care nu vor fi disponibili generațiilor următoare. În plus, emisiile produse de conversia acestor combustibili fosili in energie au un efect nociv dovedit asupra mediului inconjurător.

În mod paradoxal, cei mai mulți oameni din prima clasă socială sunt vag conștienți de faptul că această oportunitate pe termen scurt trebuie să fie înlocuită cu mai multe modele durabile de trai, dar in prezent foarte puțini sunt dispuși să se indepărteze de vechile obiceiuri. În mare măsură, acest lucru se datorează lipsei de dezvoltare completă, a alternativelor credibile, în plus, promulgarea de concepte de durabilitate depinde în continuare de forțele politice. Cu toate acestea, au existat numeroase progrese pozitive, încet agenda se schimbă. În acest scop, Brenda și Robert Vale observă ”că designul auto a trecut de la preocuparea stilului de suprafață la un efort concentrat pe îmbunătățirea performanțelor de inginerie, arhitectura are aceeași nevoie de distanțare a preocupării pentru aparență”. În lucrările sale din anul 1995, Richard Rogers a propus ca evoluțiile tehnologice actuale și viitoare să contribuie la redresarea problemelor create de efectul distrugător al industrializării. Ca parte a unei ecologizări lente dar progresive a arhitecturii, aceasta cuprinde deja norme mai stricte cu privire la standardele performanței termice, programe de etichetare ecologică, verificări in procesul de proiectare și construcții, precum și monitorizarea din ce in ce mai mult a performanței energetice a clădirii dată în folosință. Noile game de produse și sisteme au fost dezvoltate pentru inchiderile exterioare ale clădirilor, izolatie transparentă, celule fotovoltaice, îmbunătățirea sistemelor de umbrire si luminare, noi tipuri de sticlă pentru fațade. Conceptul de fațadă exterioară cu funcții multiple nu este în sine un concept nou, Le Corbusier a încercat să conceapă un ”perete neutralizant” la începutul anilor 1930, pentru Cite de la Refuge în Paris. Șaizeci de ani mai târziu, Norman Foster a realizat o versiune de performanță modernă a ”peretelui

neutralizant” pentru complexul său de cladiri în parcul științelor și afacerilor în Duisburg. -pag 92- Acolo, fațada omogenă a clădirii Business Promotion Centre, este un zid al ingineriei mediului care reglementează transmisia de lumină și căldură, previne acumularea condensului și oferă o barieră acustică. La Cite Internationale din Lyons –pag76- Renzo Piano de asemenea exploreaza principiul unui perete stratificat, receptiv la mediul inconjurător pentru a îmbunătăți condițiile externe de eficiență energetică. Fațada de sticlă interceptează forța vântului și ploaia, în timp ce ferestrele din spate pot rămâne deschise. Clădirile pot fi ventilate natural atât în timpul verii cât și în timpul iernii, datorită ferestrelor din spate ce acționează ca strat izolant.