Factorii de risc cardiovascular tradiţionali şi monitorizarea glucozei la persoanele cu diabet zaharat tip 2

Andreea Morosanu

Introducere. Influenţa bidirecţională între factorii riscului cardiometabolic (FRCM) şi diabetul zaharat (DZ) este binecunoscută şi intens studiată actualmente.

Riscul cardiometabolic (RCM) este definit ca totalitatea factorilor de risc care sunt asociaţi cu riscul cardiovascular şi cu riscul pentru diabetul zaharat tip 2.

Sindromul metabolic (SM) este, de asemenea, o afecţiune frecvent asociată cu DZ şi componentă a RCM. Aproximativ o treime dintre persoanele cu sindrom metabolic au DZ. 80-95% dintre adulţii cu DZ au criteriile de diagnostic ale sindromului metabolic, crescând semnificativ riscul de boală cardivasculară. Riscul cardiovascular crescut prezent la persoanele cu DZ se datorează în mai mare măsură coexistenţei Smet, decât hiperglicemiei per se.

În diabetul zaharat tip 2 a fost evaluat efectul controlului glicemic intensiv asupra evoluţiei şi progresiei bolii şi a complicaţiilor acesteia în studiile: UKPDS (United Kingdom Prospective Diabetes Study), Kumamoto, VACSDM (Veterans Affairs Cooperative Study in Type 2 Diabetes Mellitus) şi VADT (Veterans Affairs Diabetes Trial) studiu ce continuă VACSDM . Un alt studiu, STENO-2, efectuat la Steno Diabetes Center, Copenhaga, a comparat efectul intervenţiei intensive multifactoriale cu tratamentul convenţional la persoanele cu diabet zaharat tip 2 şi microalbuminurie.

Toate aceste studii au certificat importanţa controlului glicemic în această privinţă şi au redirecţionat dezbaterea asupra identificării celor mai bune mijloace de a obţine controlul optim şi asupra stabilirii obiectivelor terapeutice.

Trialurile clinice majore care au evaluat impactul controlului glicemic asupra complicaţiilor diabetului au inclus automonitorizarea în intervenţia multifactorială ca şi componentă a terapiei efective. Această metodă permite persoanelor cu diabet să îşi autoevalueze răspunsul individual la tratament şi să verifice atingerea obiectivelor glicemice. Automonitorizarea poate fi utilă în prevenirea hipoglicemiilor şi în ajustarea medicaţiilor, a alimentaţiei şi a activităţii fizice.

Studiile au dovedit faptul că monitorizarea intermitentă a glicemiei nu reflectă în totalitate excursiile glicemice reale, pentru aceasta fiind mult mai utilă monitorizarea continuă a glucozei.

Obiectiv. Studiul de faţă are ca obiectiv evaluarea relaţiei între factorii de risc cardiovascular tradiţionali şi parametri ai statusului glucozei determinaţi prin monitorizare continuă a glucozei, la persoane cu diabet zaharat tip 2 şi sindrom metabolic.

Metoda şi grup studiat. Grupul de studiu a inclus 30 de persoane cu DZ tip 2 (8 femei, 22 bărbaţi). Dintre acestea, 14 au avut tratament cu insulină, iar 16 tratament cu antidiabetice orale. Durata medie a diabetului a fost 11.43 (0-30) ani, vârsta medie - 56.59 (39-80) ani, durata insulinoterapiei - 5.71 (0-16) ani.

Metoda de studiu. Subiectii au fost investigaţi prin sistemul de monitorizare continuă a glucozei (MCG) prin sistemul CGMS (Medtronic, MiniMed) timp de 72 de ore/3 zile. A fost evaluata hemoglobina glicata A1c (A1C) pentru fiecare subiect.

Parametrii statusului glucozei determinaţi prin monitorizare continua a glucozei au fost: variabilitatea glucozei (VG) şi amplitudinea medie a excursiilor glucozei (MAGE) – prin metoda lui Monnier L. et al (2006), numărul (timpul de expunere), aria de sub curbă (AUC – expunerea glicemică) şi media valorilor glucozei (amplitudinea expunerii) pe domenii glicemice – hipoglicemic (< 70 mg/dl), intermediar (70-180 mg/dl), hiperglicemic (> 180 mg/dl), optim (90-130 mg/dl), conform recomandărilor American Diabetes Association.

Parametrii cardiometabolici evaluaţi au fost: greutatea corporală, indicele de masă corporală (IMC), circumferinţa abdominală, activitatea fizică, fumat, consumul de alcool, profilul lipidic (colesterol total – T-col, HDL-colesterol – HDLc, trigliceride – TG, LDL-colesterol calculat - LDLc), tensiune arterială sistolică şi diastolică (SBP, DBP), istoric personal de hipertensiune arterială şi boli cardiovasculare (BCV), istoric familial de DZ si BCV. Activitatea fizică a fost redusă sau moderată, nu au fost persoane cu activitate fizică intensă. Categoriile fumatului au fost: nefumător, ex-fumător, fumător. Consumul de alcool a fost evaluat în grupele: deloc, ocazional, săptămânal şi zilnic.

Concluzii. Variabilitatea glucozei a fost semnificativ şi invers corelată cu greutatea, însă nesemnifictiv corelată cu alţi factori de risc cardiovascular la persoane cu DZ tip 2 şi sindrom metabolic. IMC şi circumferinţa abdominală nu au prezentat relaţii semnificative cu parametrii cardiometabolici sau cei ai glucozei în grupul studiat.

SBP a fost corelată direct cu statusul glicemic mediu total şi invers corelată cu parametrii hipoglicemici, în timp ce DBP a crescut cu activitatea fizică într-un grup redus de persoane. Analiza profilului lipidic a arătat date neclare privind T-col şi LDLc care au scăzut în timp, iar TG şi HDLc au fost direct relaţionate cu statusul glucozei şi s-au înrăutăţit cu vârsta (HDLc), conform ipotezei. Cunoaşterea factorilor de risc familiali a determinat un control glicemic mai bun la persoanele cu DZ tip 2, cu riscul unei expuneri mai mari la hipoglicemie.