Factorii sanogeni

Factori sanogeni.sanogen=sanogenetic=sanogeneză sunt curent folosiţi în vocabularul medical. Sanogen înseamnă "ceea ce promovează sănătatea".

1. Soare, 2. Aer, 3. Nutriţie, 4. Apă, 5. Tihnă, 6. Activitate fizică, 7. Temperanţă, 8. Echilibru mental.

SoareRazele solare şi sănătatea Razele solare sunt indispensabile supravieţuirii fizice. Şi pentru organismul omenesc razele soarelui au multe funcţii importante.

Ce este lumina?lumina este un complex de radiaţii electromagnetice. Durata optimă de expunere zilnicăÎn primul rând trebuie cunoscută durata optimă medie de expunere zilnică la soare. Cercetările arată că pentru ca o persoană cu ten obişnuit să obţină suficientă vitamină D, are nevoie în medie doar de 10 -15 minute de expunere zilnică.În timpul iernii, când zilele sunt scurte şi cerul e mai înnorat, puţini oameni ajung în mod spontan să-şi asigure o expunere minimală la atât de necesarele raze UV din spectrul solar. De aceea, pe durata anotimpului rece, trebuie acordată o mai mare atenţie plimbărilor în aer liber în timpul zilei. Anotimpul, oraTrebuie să aveţi în vedere anotimpul şi ora din zi la care staţi la soare.Contrar părerii populare, cea mai mare cantitate de ultraviolete ajunge la suprafaţa solului la orele amiezii, atunci când razele solare au traseul cel mai scurt prin grosimea atmosferei terestre. Orele cele mai indicate pentru plajă în cursul verii sunt dimineaţa înainte de orele 11, iar după amiază nu mai devreme de ora 16 sau 17.TenulÎn sfârşit, cantitatea de melanină prezentă în piele - o trăsătură moştenită care conferă culoarea naturală a tenului - are şi ea un cuvânt de spus.Indivizii cu ten mai brun sunt mai rezistenţi la arsurile solare pe când cei cu ten alb sunt mai predispuşi la arsuri.În caz de expunere îndelungatăDacă datorită ocupaţiei sau a unor împrejurări deosebite sunteţi nevoit să staţi la soare zilnic, o durată mai îndelungată de timp, este indicat să vă protejaţi pe de o parte tegumentele, purtând îmbrăcăminte, pălărie adecvată şi eventual să utilizaţi unguente speciale protectoare iar pe de altă parte ochelari de soare corespunzători.Loţiunile ecran antisolarÎn funcţie de tipul de ten şi de ceilalţi factori amintiţi, intervalul de timp de expunere a pielii la soare înainte de apariţia arsurii solare variază de la o persoană la alta între 15 minute şi câteva ore. Factorul de protecţie solară înscris pe loţiunile ecran împotriva

1

arsurilor solare, are valori cuprinse între 2 şi 52. Factorul de protecţie indică cât de mult se poate prelungi expunerea la soare fără să apară arsuri în condiţiile aplicării loţiunii ecran faţă de normal. De exemplu, dacă de obicei începeţi să suferiţi arsuri după 20 minute de expunere la soare, aplicarea unei loţiuni ecran cu factor 2 vă protejează cca. 40 minute.

Razele solare - proprietăţi şi efectele asupra organismului

Acţiunea bactericidăSe cunoaşte deja de multă vreme că radiaţiile luminoase au proprietatea de a distruge numeroase microorganisme. Această proprietate poate fi pusă în evidenţă printr-un experiment relativ simplu. Dacă luăm o cutie Petri - un vas de sticlă folosit curent în laboratorul de microbiologie - şi însămânţăm nişte microbi pe un mediu favorabil creşterii lor, putem constata după un anumit timp că se dezvoltă coloniile de microbi. În continuare, dacă acoperim o jumătate a cutiei iar cealaltă o expunem acţiunii directe a razelor solare, vom constata mai târziu o modificare izbitoare: în partea acoperită, germenii microbieni se dezvoltă nestingheriţi mai departe, pe când în partea expusă, nu mai există nici urmă de microbi. Acest lucru se datorează acţiunii antimicrobiene sau bactericide a razelor UV. Efectul antirahiticUnul dintre efectele cele mai importante şi mai studiate ale razelor ultraviolete este cel exercitat asupra metabolismului calciului şi fosforului. Pentru a înţelege acest efect să facem o mică incursiune în istorie. Pe vremea revoluţiei industriale din Anglia secolului al XVIII-lea, mii de oameni au migrat de la ţară la oraş. Copiii care creşteau petrecându-şi cea mai mare parte a timpului pe străzile înguste ale oraşelor intens poluate, se îmbolnăveau deseori de aşa numita “boală englezească”, astăzi numită rahitism.Una din caracteristicile vizibile ale acestei boli constă în deformarea oaselor lungi (antebraţe, gambe, coaste). Oricum, boala se manifestă prin multe alte semne cum ar fi: întârzierea creşterii, un tonus deficitar al musculaturii, paloarea tegumentelor, iar în formele severe poate fi însoţită de spasme şi chiar convulsii generalizate. Majoritatea părerilor considerau că rahitismul se datora alimentaţiei deficitare, condiţiilor grele în care trăia clasa muncitoare. În anul 1890, medicul englez Palm, a observat următorul fapt: copiii subnutriţi, din regiunile foarte sărace din China şi Japonia, prezentau foarte rar această boală. De asemenea, el a mai remarcat că rahitismul era prezent şi în familiile înstărite din Anglia în ciuda situaţiei lor materiale înfloritoare. Pe baza acestor date dr. Palm a discreditat explicaţia de până atunci şi a arătat că numitorul comun al cazurilor de rahitism era expunerea extrem de deficitară la razele soarelui. Această ipoteză a dus în cele din urmă la descoperirea vitaminei D. Iniţial vitamina D, după cum îi spune şi numele, a fost considerată o vitamină, deoarece se credea că organismul omenesc nu poate să o sintetizeze. Astăzi, se ştie că ea poate fi formată la nivelul pielii sub acţiunea razelor soarelui. Provitamina D, (7 hidroxicolesterol) aflată în mod normal în piele, este tranformată prin acţiunea fotochimică a razelor UV în colecalciferol, vitamina D activă. Această vitamină acţionează la nivelul intestinului, al oaselor, al rinichilor, al muşchilor.

2

În timpul iradierii cu ultraviolete, nivelul de calciu şi fosfor din sânge cresc, scade eliminarea de calciu, are loc o absorbţie mai intensă a calciului şi fosforului din alimente la nivelul intestinului şi propor- ţia de compuşi de calciu şi fosfor absorbiţi în ţesuturi, în special în oase, se îmbunătăţeşte. Astfel, vitamina D şi deci razele ultraviolete sub acţiunea cărora este stimulată producţia ei, au un rol capital în tratarea şi prevenirea rahitismului precum şi a unor tulburări cum sunt tetania. De asemenea, vitamina D are o influenţă importantă în perioada dezvoltării şi schimbării dentiţiei.Efecte biochimice şi metabolice Lumina creşte metabolismul bazal. S-a constatat că expunerea la lumină are un efect favorabil, complex, asupra valorilor concentraţiei glucozei sanguine. În acest sens, glicemia scade atât la indivizii sănătoşi cât şi la diabetici, la aceştia din urmă s-a putut evidenţia şi o scădere a corpilor cetonici.Efecte asupra componentelor sângelui Studiile făcute au mai constatat că sub acţiunea razelor ultraviolete, numărul leucocitelor din vene şi capilare creşte. Acestă creştere este maximă la 30 minute de iradiere, revenirea la normal producându-se după 5-6 ore. Numărătoare diferitelor categorii de leucocite evidenţiază o creştere în special a neutrofilelor, monocitelor şi eozinofilelor.Acţiunea asupra aparatului circulator, respirator şi digestivExpunerea organismului la razele ultraviolete intensifică circulaţia sanguină la nivelul vaselor superficiale ale pielii prin acţiunea directă a căldurii. În plus, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete se produce şi o activare a circulaţiei sanguine din profunzime. Este impresionantă şi acţiunea asupra funcţiei respiratorii. Sub influenţa razelor ultraviolete cantitatea de oxigen absorbită creşte, mişcările respiratorii devin mai rare şi mai ample.Razele ultraviolete stimulează glandele salivare şi pancreasul, determină o creştere a secreţiei de suc gastric la persoanele cu secreţie insuficientă precum şi a mişcărilor peristaltice ale stomacului şi intestinului.Acţiunea asupra glandelor endocrine şi a sistemului nervosRadiaţiile luminoase stimulează activitatea glandelor paratiroide cu efecte favorabile în rahitism; de asemenea lumina influenţează activitatea pancreasul endocrin, a glandelor suprarenale, a hipofizei, a timusului şi a gonadelor.Sistemul nervos este influenţat într-o măsură deosebit de semnificativă de lumină. De exemplu, radiaţiile infraroşii în doză moderată au iniţial o acţiune excitantă, apoi, sedativă. Acţiunea luminii asupra tegumentelorEvident, pielea este partea organismului care este cea mai expusă la acţiunea radiaţiilor luminoase. În funcţie de lungimea de undă a diferitelor categorii de radiaţii, efectele se limitează la straturile mai superficiale ale pielii sau dimpotrivă, se extind în profunzime. Dacă vreţi să constataţi cât de “transparent” este tegumentul, încercaţi să staţi puţin cu ochii închişi în bătaia soarelui la amiază şi culoarea roşie intensă va arăta că radiaţiile luminoase străbat cu uşurinţă pleoapele şi toate vasele de sânge care se află în acest pliu cutanat care acoperă partea anterioară a globului ocular.Într-adevăr, radiaţiile vizibile şi cele infraroşii pătrund în profunzimea pielii în timp ce radiaţiile ultraviolete nu pătrund decât câteva fracţiuni de milimetru.Efectele radiaţiilor infraroşii asupra tegumentuluiEle au o acţiune de încălzire, producând dilatarea arteriolelor şi capilarelor. Această stare

3

se numeşte eritem caloric, o înroşire a pielii sub acţiunea razelor infraroşii şi este temporară, modificările induse revenind la normal după 30-40 minute. Expunerea îndelungată şi la doze mari de infraroşii poate să provoace arsuri constând în alterarea şi distrugerea celulelor epidermului, stratul superficial al pielii. La doze mai mari şi expunere prelungită, se pot produce leziuni foarte grave mergând până la necrozarea ţesuturilor pielii.Efectele radiaţiilor ultravioleteRazele UV au o mică putere de pătrundere. Expunerea pielii la razele ultraviolete produce aşa numitul eritem actinic, care constă într-o înroşire a pielii şi dilatarea vaselor sanguine din piele. Spre deosebire de eritemul caloric produs de razele infraroşii, acesta apare după o perioadă de latenţă de 4-6 ore şi persistă un timp îndelungat, 1-3 zile iar în cazurile de expunere intensă poate să dureze chiar şi o săptămână. O altă trăsătură caracteristică distinctă a eritemului actinic este faptul că e urmat de pigmentarea pielii (bronzare). Razele ultraviolete în mod deosebit accelerează producerea melaninei, pigment care este produs de organism şi independent de acţiunea luminii dar într-un ritm şi cantităţi mai reduse.Pigmentul melanic, împreună cu îngroşarea stratului cornos al pielii şi creşterea părului au rolul de a proteja organismul de supraîncălzire. Eritemul actinicDe multe ori, expunerea exagerată la soare poate avea ca urmare arsuri extrem de neplăcute, multe nopţi nedormite, oboseală, disconfort. În cazuri mai rare, arsurile datorate razelor solare pot lua forme ameninţătoare. InsolaţiaTot datorită expunerii la radiaţii cu intensitate puternică, poate să apară insolaţia, o inflamaţie a învelişurilor creierului, cu manifestări şi consecinţe nu rareori foarte grave. Urticaria solară şi fotosensibilitateaSensibilitatea la radiaţiile luminoase variază de la o persoană la alta. Există persoane cu o sensibilitate anormală la lumină, persoane la care este prezentă aşa numita fotosensibilitate. În aceste cazuri în urma unei expuneri banale pot să apară reacţii uneori foarte severe. În cazul urticariei solare, expunerea la soare declanşează o mâncărime a tegumentelor. Un alt exemplu ar fi apariţia de vezicule cum se întâmplă în cazul fotodermatitei. Pe lângă multe alte tulburări, pot să apară alte fenomene inflamatorii acute şi toxice generale. Cancerul de pieleÎn afară de aceste efecte imediate, expunerea abuzivă la soare pe perioade mai îndelungate de timp, este corelată cu cancerul de piele sau în cel mai fericit caz, cu îmbătrânirea prematură a pielii. Observaţiile şi studiile făcute în acest sens au arătat în mod repetat că circa 90% din cancerele pielii înregistrate la rasa albă, apar pe acele părţi ale corpului care sunt expuse de regulă la soare. Incidenţa cancerului de piele este mai mare în acele zone geografice unde măsura expunerii la soare este mai mare. Statisicile existente în Statele Unite au evidenţiat că în numai un deceniu, din 1975 până în 1985, numărul cazurilor de melanom malign din această ţară s-a dublat din cauza expunerii abuzive la soare.Radiaţiile luminoase - aplicaţii în medicină

4

Indicaţii ale razelor ultravioleteRazele ultraviolete îşi găsesc utilitatea în boli dermatologice cum ar fi de exemplu psoriazisul, acneea, eczemele, ulcerele cutanate, bolile reumaticeIndicaţii ale razelor infraroşiiRazele infraroşii au şi ele o paletă destul de largă de boli în care şi-au dovedit utilitatea. Terapia cu infraroşii are indicaţii în diverse afecţiuni inflamatorii localizate ale pielii, furunculi, foliculite, în plăgi superficiale, în plăgi atone, eczeme, în spondiloze, diferite tipuri de nevralgii, mialgii, tendinite, artralgii, în tulburări ale circulaţiei periferice.Razele ultraviolete - contraindicaţiiExpunerea la raze actinice are şi contraindicaţii. Iată câteva dintre cele mai importante: tuberculoza pulmonară activă, tumorile maligne, caşexiile, inaniţia, insuficienţele hepatice şi renale, insuficienţa cardiacă, atero- scleroza avansată, stările cu tendinţă la hemoragii, hipertiroidia, diabetul zaharat, fotosensibilitatea cutanată, sarcina, tulburările de pigmentaţie ale pielii. Razele infraroşii - contraindicaţiiRazele infraroşii sunte contraindicate în perioada imediat următoare traumatismelor şi hemoragiilor, în boli cu risc de hemoragie digestivă, în inflamaţii acute, supuraţii, în boli şi stări însoţite de febră.

Aerul şi sănătateaDintre toate planetele sistemului solar, doar Pământul este prevăzut cu un înveliş gazos pe care îl numim atmosferă. De existenţa acestui adevărat ocean aerian depinde viaţa tuturor fiinţelor vii. Aerul are nişte proprietăţi cu adevărat uimitoare. Deşi invizibil, aerul este cel care protejează plantele, animalele şi oamenii de la nivelul solului de razele arzătoare ale Soarelui. O necesitate vitală şi chiar mai multOmul poate supravieţui numai câteva minute fără oxigen. După 3-5 minute de la oprirea respiraţiei la nivelul creierului se produc leziuni ireversibile, incompatibile cu viaţa normală, chiar dacă ulterior plămânii şi inima şi-au reluat activitatea. Însă aerul, nu ne oferă doar strictul necesar supravieţuirii ci şi mare parte din frumuseţea vieţiiCompoziţia aeruluiAerul pe care îl respirăm este un amestec complex. Principalele gaze care intră în compoziţia lui sunt: azotul în proporţie de 78% şi oxigenul în proporţie de 21%. Restul de 1% este reprezentat de bioxidul de carbon şi într-o proporţie mică de hidrogen, ozon, alte gaze rare. În aer se regăsesc vapori de apă şi o serie întreagă de particule solide cum ar fi praful şi micro- organismele. Cu toate că în general proporţia principalelor componente ale aerului este relativ constantă, ea variază în mai mică sau mai mare măsură în funcţie de climă, altitudine, starea vremii, poluare etc.Aparatul respiratorLa realizarea respiraţiei participă direct o întreagă suită de organe ce alcătuiesc aparatul respirator. Acesta este format din două categorii de organe: căile respiratorii şi plămânii. Căile respiratorii sunt reprezentate de: nas şi cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bronhii. Plămânii sunt în număr de doi şi au un aspect spongios, de culoare roz la începutul vieţii, devenind cenuşii odată cu înaintarea în vârstă. Plămânii sunt alcătuiţi din ramificaţiile din

5

ce în ce mai fine ale bronhiilor şi dintr-o sumedenie de săculeţi minusculi numiţi săculeţi alveolari compartimentaţi la rândul lor în alveole pulmonare. Pe lângă aceste structuri, nu trebuie să uităm de vasele şi nervii care străbat plămânii şi de asemenea, cu un rol nu mai puţin esenţial în mecanica res- piraţiei, oasele cutiei toracice, muşchii intercostali şi în mod deosebit muş- chiul diafragm.Cu ajutorul acestor organe cu o structură uimitoare ce merită cunoscută în amănunţime, corpul preia din atmosferă oxigenul necesar arderilor din celule, îl transportă până la acestea şi elimină bioxidul de carbon rezultat.Aer pur sau respiraţie corectă?În zilele noastre oamenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de respectarea drepturilor lor. Fără îndoială, dreptul la aer curat este un drept fundamental. Tocmai datorită acestei tendinţe, societatea noastră e înclinată să aibă cu precădere în atenţie aspectele legate de calitatea aerului pe care îl respirăm. Dacă ţinem seama de faptul că în medie respirăm de 12 ori pe minut, vom efectua aproape o mie de respiraţii într-o oră, peste 15 mii de respiraţii pe zi şi peste 6 milioane de respiraţii numai într-un singur an! Iată de ce trebuie să avem grijă de felul cum respirăm, mai ales că puritatea aerului depinde prea puţin de noi ca indivizi în timp ce modul cum respirăm poate fi îmbunătăţit dacă decidem acest lucru în dreptul nostru.Cultivarea unei respiraţii corecte ar trebui să fie un obiectiv nelipsit din orice educaţie completă. Igiena respiraţiei este o problemă de interes general. Cum să respirăm corectO respiraţie corectă presupune menţinerea unei respiraţii pe cale nazală, mişcări respiratorii ample, regulate. Ritmul respirator fiziologic în condiţii de repaus este de 12 respiraţii pe minut.Poziţia în timpul respiraţieiPoziţia corpului, a trunchiului în mod deosebit, are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii actului respirator. Dacă vreţi să beneficiaţi din plin de aerul respirat, menţineţi spatele cât mai drept, trageţi umerii spre spate în aşa fel încât pieptul să fie bombat înspre înainte.O poziţie încovoiată, aplecată mult înainte, împiedică distensia liberă a peretelui abdominal, limitează contracţiile diafragmei şi astfel afectează mult calitatea respiraţiei.Respiraţi "cu coastele" sau "cu diafragmul"?Pentru a practica o respiraţie corectă, este extrem de util să cunoaşteţi câteva aspecte interesante ale mecanismului respiraţiei. La realizarea respiraţiei participă pe de o parte cutia toracică prin coaste şi muşchii intercostali iar pe de altă parte muşchiul diafragm. Distensia şi retracţia plămânilor în cursul inspiraţiei şi respectiv a expiraţiei se desfăşoară prin contribuţia a două mecanisme: prin mişcările de ridicare şi coborâre ale diafragmei care alungesc şi scurtează pe verticală cavitatea toracică şi în al doilea rând prin ridicarea şi coborârea coastelor, care duce la creşterea şi descreşterea diametrului antero-posterior al cutiei toracice.Impresia aproape generală dar fundamental greşită şi nesănătoasă este că respiraţia corectă este realizată prin ridicarea şi coborârea coastelor ceea ce se traduce printr-o vizibilă mărire în dimensiuni a pieptului. Adevărul este că acest mecanism este menit să intervină doar în situaţiile de solicitare intensă pentru realizarea unei măriri suplimentare a volumului de aer inspirat.

6

Să reţinem deci că respiraţia normală, corectă, sănătoasă, de repaus trebuie să se realizeze aproape în exclusivitate prin mişcările diafragmului. Dacă am avut vreodată curiozitatea să urmărim felul în care respiră un sugar sănătos, vom avea tabloul perfect al felului cum ar trebui să respirăm în condiţii normale.Exerciţiul fizic ajută respiraţiaUn alt aspect important care de asemenea depinde în primul rând de fiecare individ în parte, este mişcarea fizică. Activitatea fizică ameliorează performanţele respiratorii proporţional cu gradul de antrenament. Efortul fizic moderat şi regulat este considerat cel mai fiziologic tip de stres la care poate fi supus organismul. Antrenamentul fizic bine dozat, duce la întărirea aparatului respirator şi cardiovascular.Spaţiile închiseLocuinţele, birourile, locurile de muncă neaerisite pot deveni un mediu deosebit de nesănătos. Aerul este respirat de nenumărate ori ceea ce duce la deteriorarea calităţilor lui: scăderea concentraţiei de oxigen, creşterea concentraţiei de monoxid de carbon şi a altor reziduri, mirosul îmbâcsit, stătut. Orice om practic verifică termenul de valabilitate al unui produs alimentar sau termenul de garanţie al diverselor utilaje sau aparate. Nimeni nu vrea să cheltuie bani pe lucruri uzate. Şi totuşi, cât de mulţi sunt cei care îşi împovărează organismul şi îşi irosesc sănătatea respirând aer “expirat”.Aerul necorespunzător din încăperi este o cauză a apariţiei oboselii premature, a indispoziţiei, nervozităţii şi a durerilor de cap. Uneori modificările calitative ale aerului sunt asociate chiar cu stările de anxietate, cu insomnia şi depresia.SoluţiiUna dintre soluţiile moderne pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din spaţiile închise sunt aparatele de aer condiţionat şi aparatele care generează ioni negativi. Fără a intra în detalii, putem să spunem că deşi utile sau chiar foarte utile, acestea nu sunt lipsite de anumite dezavantaje dintre care cel mai important este costul ridicat.Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului ne stă la dipoziţie o metodă foarte simplă şi necostisitoare: aerisirea regulată şi temeinică. Ideal ar fi ca ferestrele să fie în permanenţă deschise iar aerul să poată circula în voie. În orice caz, este absolut necesar ca să aerisiţi apartamentul dvs. cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Plantele au capacitatea de a prelua din aer gazele nefolositoare, în principal bioxidul de carbon şi de a produce oxigen. Dincolo de rolul lor decorativ, de ambianţa plăcută pe care o crează, plantele verzi vă oferă o sursă excelentă de oxigen. Ieşiţi cât mai frecvent în natură şi profitaţi astfel de oxigenul şi frumuseţile care încă stau împreună la dispoziţia celor care preţuiesc sănătatea şi iubesc frumosul. Ameliorarea aeruluiPentru îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm şi pentru salvarea miilor de vieţi care cad victimă poluării de diverse forme se impun imperios numeroase măsuri individuale şi publice: renunţarea la fumat, interzicerea fumatului în locurile publice, înlocuirea tehnologiilor cu grad semnificativ de poluare etc. Însă, dincolo de ceea ce aşteptaţi de la instituţiile specializate, încercaţi să faceţi ceea ce depinde de dvs. pentru a păstra o atmosferă cât mai respirabilă, pentru dvs., copiii dvs. şi toţi ceilalţi. Nu uitaţi, atât sănătatea, cât şi aerul proaspăt, sunt daruri de o inestimabilă valoare, pe care avem cu toţii datoria dar şi privilegiul de a le administra în mod responsabil.

7

Respiraţia nazală şi respiraţia bucalăDe-a lungul întregii sale vieţi, omul sănătos respiră susţinut prin fosele nazale. Nasul are numeroase funcţii esenţiale pentru organismul nostru. Astfel, are rol în respiraţie, ceea ce include: dirijarea şi condiţionarea aerului inspirat adică încălzirea, umezirea, curăţirea şi filtrarea aerului, reglarea debitului respirator. Apoi, are rol în funcţia olfactivă (simţul mirosului), în funcţia fonatorică (amplificarea sunetelor în timpul vorbirii şi conferirea timbrului vocii), în funcţia auditivă (asigură aerisirea urechii mijlocii) şi în anumite reflexe de apărare (cum ar fi de exemplu strănutul).Cum respiraţi?În urma studiilor şi a unei experienţe îndelungate dr. Vasile Mulfay a pus în evidenţă fapte surprinzătoare ce au o importanţă practică pentru fiecare dintre noi. În cartea sa “Profilaxia şi tratamentul O.R.L” profesorul Mulfay arată că “o bună parte a populaţiei, copii, adolescenţi şi adulţi, respiră cu predominenţă prin cavitatea bucală. Problema respiraţiei bucale interesează direct aproximativ o treime din populaţie, lăsând la majoritatea acestora sechele definitive”.Consecinţele respiraţiei bucalePentru a ne da seama de consecinţele nebănuite ale respiraţiei pe gură este suficient să arătăm că majoritatea anginelor, a otitelor, a hipertrofiilor amigdaliene palatine şi faringiene, a laringitelor, a traheitelor a bronşitelor, a hipoacuziilor, neurasteniilor, numeroase tulburări de dezvoltare a aparatului dentomaxilar, toate boli cu răspândire în masă, apar în urma respiraţiei sus- ţinute prin cavitatea bucală. De asemenea, o mare parte a rinitelor acute şi cronice, a rinosinuzitelor au o strânsă legătură cu respiraţia bucală.Această respiraţie are un efect general epuizant-astenizant, atât fizic cât şi psihic. Efectul astenizant este uneori surprinzător de accentuat şi cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât consecinţele sunt mai grave. La acest efect astenizant contribuie în principal oxigenarea insuficientă, subnutriţia datorată afectării poftei de mâncare şi lipsa cronică de odihnă.Respiraţia bucală nu presupune obligatoriu şi deschiderea largă a gurii. Circulaţia aerului prin cavitatea bucală este posibilă şi prin cavitatea bucală doar întredeschisă sau chiar printr-o fantă interlabială îngustă, mascată voluntar sau involuntar prin expresia feţei. Acest fapt îngreunează diagnosticarea problemei.Singura respiraţie fiziologicăRespiraţia nazală este singura respiraţie fiziologică. Ea este o lege a vieţii. Faptul acesta este evident la nou-născut. În afara unor situaţii excep- ţionale, nou-născutul şi sugarul mic căruia i se obliterează brusc fosele nazale, se asfixiază. Se pune în mod firesc întrebarea, de ce totuşi într-un procent aşa de remarcabil, populaţia - copiii şi adulţii deopotrivă - trece de la respiraţia nazală fiziologică la respiraţia orală nefiziologică?Cauzele trecerii la respiraţia bucalăRespiraţia cu predominenţă prin gură poate fi impusă fie de modificări organice care obstruează fosele nazale sau/şi cavitatea nazală, sau se poate instala ca o simplă obişnuinţă vicioasă. Dr. Mulfay precizează: “În practică ne-am convins că în comparaţie cu respiraţia bucală cauzată de obstrucţii organice, obişnuinţa vicioasă de a res- pira prin cavitatea bucală are

8

o incidenţă mult mai ridicată.” Factorul care determină cel mai frecvent trecerea de la respiraţia nazală la cea bucală este constituit de infecţiile căilor respiratorii superioare cum sunt rinita acută (răceala obişnuită) şi gripa. Datorită secreţiilor nazale abundente, copilul preferă să respire pe gură. Copiii care nu sunt educaţi să-şi sufle nasul în mod sistematic şi corespunzător, ori de câte ori este nevoie, copiii care nu sunt asistaţi în mod perseverent ca să revină la respiraţia pe nas, pot trece definitiv la respiraţia orală.La copiiTrebuie să mai menţionăm doi factori prezenţi la copiii mici, care pot duce la permanentizarea respiraţiei orale prin împiedicarea închiderii gurii. Primul este suzeta sau biberonul. Atâta timp cât sugarul este treaz şi suge activ suzeta, nu se întâmplă nimic grav. Dar în momentul în care sugarul nu mai suge fie pentru că a obosit fie pentru că adoarme, suzeta devine un corp străin care înlesneşte pătrunderea aerului din exterior în gură. Dacă acest lucru se menţine o perioadă suficient de lungă de timp, sugarul se obişnuieşte să doarmă cu gura deschisă, trecând treptat la respiraţia orală atât de dăunătoare. Suptul degetului, sau al altor obiecte, este al doilea factor şi are un rol similar suzetei în declanşarea şi permanentizarea respiraţiei orale, putând duce în plus la malformaţii dentomaxilare mai grave.La adulţiLa copii mai mari sau la adulţi, respiraţia orală poate fi declanşată res- pectiv permanentizată, prin practicarea îndelungată a respiraţiei pe gură în cursul exerciţiilor fizice intense, a antrenamentelor sportive, în timpul exercitării unor profesii ca de exemplu, cântăreţii, muzicanţii care cântă la instrumente de suflat, sau în general muncile care presupun efort fizic intens mai ales într-un mediu sărac în oxigen. În sfârşit, am face o greşeală dacă nu am menţiona şi fumatul, care pe lângă celelalte inconveniente grave îl mai prezintă şi pe acela de a predispune şi susţine respiraţia pe gură.Suflarea corectă a nasuluiPe lângă eliminarea suzetei şi suptului degetului la copii şi abandonarea fumatului la adulţi, un rol deosebit de important în prevenirea apariţiei res- piraţiei orale susţinute îl poate avea obişnuinţa de a sufla nasul corect. Ambele nări trebuie golite perfect, prin suflarea lor alternativă. Suflarea nasului trebuie repetată ori de câte ori este necesar.Factori cu rol ajutătorReeducarea respiraţiei este un proces de multe ori dificil şi întotdeauna de lungă durată. Mai ales în cazul copiiilor este nevoie de supraveghere şi asistenţă continuă şi fermă din exterior, din partea părinţilor şi a educatorilor. Ea presupune exersarea sistematică a respiraţiei pe nas. Alături de acestea, o viaţă activă în aer liber, un program de exerciţii fizice regulate sunt căi eficiente de a asigura o bună oxigenare a creierului şi a întregului corp.Aerul ca medicament - aeroterapiaAeroterapia este una din metodele folosite în climatoterapie, alături de helioterapie. Climatoterapia este folosirea factorilor naturali climatici, ca factor terapeutic şi profilactic. Pe teritoriul ţării noastre clima este după cum se ştie, temperată. Se pot distinge patru sectoare climatice: clima continental-moderată ce cuprinde Câmpia Tisei şi Podişul

9

Transilvaniei; clima continental-temperată care cuprinde regiunile de şes şi de deal din jurul Carpaţilor şi Apusenilor, Câmpia Română, Podişul Moldovei şi Dobrogea; clima litoralului maritim şi clima montană.Din punctul de vedere al efectelor, se deosebesc trei zone climaterice:1. Bioclima sedativ-indiferentă, de cruţare (regiunile de şes şi deal din sectorul continental-moderat şi continental-temperat). Această climă nu solicită organismul la un efort de aclimatizare deosebit şi este favorabilă pentru odihnă în nevroza astenică, surmenaj, în stări de convalescenţă.2. Bioclima excitantă-solicitantă (Câmpia Română, Podişul Moldovei, Dobrogea şi litoralul maritim). Acest bioclimat solicită intens organismul, ameliorează procesele imunologice nespecifice şi este contraindicat bolnavilor cardiovasculari în stare avansată, celor cu afecţiuni pulmonare şi neurologice cu reactivitate nervoasă crescută.3. Bioclima tonică-stimulentă (regiunile cu climă de munte). Aceasta are un efect de echilibrare asupra sistemului nervos şi de stimulare a imunităţii. Aerul - agent de călireAerul ca agent de călire se foloseşte sub forma băilor de aer. Baia de aer constă în punerea corpului parţial sau total descoperit în contact cu aerul. De cele mai multe ori baia de aer se combină cu expunerea la soare şi miş- carea fizică.În funcţie de temperatura aerului, băile de aer pot fi răcoroase (10-14°C), neutre (21-22°C) şi calde (23-30°C).Călirea se începe de preferinţă vara, în cameră, cu băi neutre sau calde de minimum 20°C. Durata de expunere se măreşte treptat în funcţie de vârstă. Exerciţiu de respiraţieExerciţiul de respiraţie este o tehnică uşoară şi rapidă de contracarare a oboselii, de menţinere şi îmbunătăţire a capacităţii plămânilor şi de asemenea, este şi o metodă bună de relaxare a corpului. Iată cum se execută:• Aşezaţi-vă mâna pe abdomen, sub rebordul costal.• Inspiraţi adânc, pe nas, şi urmăriţi cum abdomenul se umflă.• Opriţi-vă respiraţia pentru câteva secunde.• Relaxaţi-vă.• Expiraţi foarte încet, pe gură şi urmăriţi cum abdomenul se contractă. Încercaţi insistent să scoateţi tot aerul din piept.Repetaţi aceeaşi procedură de patru ori, rar. Dacă simţiţi că ameţiţi, opriţi-vă. Încercaţi să faceţi exerciţiul de respiraţie inspirând mai puţin aer, dacă e cazul

10