Falimentul Bancar Bankcoop

1. Situatia anterioara inceperii procedurii de faliment (prezentarea firmei, a

pietei pe care a activat)

Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a

României (1880). Apoi au apărut bănci mari si mijlocii având capitaluri importante si

posibilităţile de obţinere a creditelor, atât de la B.N.R, cât şi de la mari bănci din străinătate.

In perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare apătrunderii capitalului străin.

Au apărut astfel Banca Italo - Română, Anglo –Română, Franco – Romană , etc. După

al doilea război mondial au apărut bănci cu capital de stat care mobilizau mijloacele băneşti

disponibile din economia naţională şi le dirijau sub formă de credite in sectoarele economiei

la care erau arondate. Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte

similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală si de Est, totuşi in anumite privinţe

era mai rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de

reformă consta din Banca Naţională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât şi

comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii, comerţ exterior, agricultură şi

economii.

După 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei

economii, în sensul că resimte cel mai puternic şocurile induse în economie. Reforma

sistemului bancar românesc a început în1991 prin crearea unui sistem pe două nivele, în care

Banca Naţională îşi pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a

BCR) si domeniul se deschide noilor operatori bancari.

Menţinerea distorsiunilor în sectorul real, fluctuaţiilor ratelor dobânzilor, ale cursului

de schimb al monedei naţionale, precum şi ale preţurilor de consum şi-au pus amprenta asupra

sectorului bancar, influenţând negativ performanţele financiare ale băncilor şi indicatorii de

prudenţă bancară în sensul creşterii ponderii veniturilor nerealizate din dobânzi şi din

influenţe de curs valutar în totalul profitului brut.

Evoluţia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detaşată de situaţia generală a

economiei naţionale care s-a confruntat cu disfuncţionalităţi majore atât la nivel

microeconomic, cât şi macroeconomic. Începând cu anul 2000 apar primele realizări în

sistemul bancar:

-continuarea procesului de restructurare şi privatizare;

1

-creşterea calităţii serviciilor prestate şi educarea populaţiei;

-stimularea atragerii economiilor agenţilor economici şi populaţiei însistemul bancar;

-modernizarea sistemului de plăţi prin dezvoltarea sistemului electronic de plată;

-intensificarea operaţiunilor de piaţă de capital;

-dezvoltarea de instituţii financiare specializate pentru activităţi de leasing, brokeraj,

asigurări, investment banking, fonduri de investiţii, fonduri de pensii.

Bankcoop - Banca Generala de Credit si Promovare SA a fost o bancă din

România, cu sediul principal in Bucuresti, inființată în anul 1990, pe scheletul fostului

Centrocoop. Banca de Credit Cooperatist „Bankcoop” a fost a doua „gaură neagră” (după

Bancorex) care a secătuit sistemul financiar post-decembrist din România. Bankcoop a fost

una din primele bancii infiintate in Romania, dupa 1990.

Banca a fost creata de cooperativa de credit - Centrocoop si de catre un grup de

intreprinzatori. Presedintele banci a fost Alexandru Dinulescu. In 1995, in urma unor

probleme de lichiditate ale bancii, omul de afaceri George Constantin Paunescu a devenit

actionar principal, cu un aport de 10 milioane dolari, pentru care a luat 31,49% din actiunile

bancii.

Structura actionariatului Bankcoop se prezenta in anul 1995 astfel:

aproximativ 27% din actiuni detinute de persoane fizice prin subscriere

publica;

actionar majoritar al Bankcoop a fost George Constantin Paunescu, cu 31,49%

din actiuni, urmat de Centrocoop cu 15,63%, si Marius George Paunescu, cu

4,5% din actiuni.

ca asociati persoane juridice au fost inscrisi: Administratia Asigurarilor de Stat

cu 2,88%, Uniunea Judeteana a Cooperativelor de Consum Sibiu cu 2,08%,

Uniunea Ccooperativelor din Constanta cu 1,33%, din Dimbovita cu1,532%,

Consiliul Central al Cooperativelor de Credit cu 8,17%, Consiliul

Cooperativelor de Credit din Botosani cu 0,43%, din Dolj cu 0,83%, precum si

Centrul de Calcul Electronic cu 0,11% si firma Isola Romanian Investment cu

3,43%.

2

In anul 1997 presedintele Alexandru Dinulescu a fost arestat. Anchetatorii au

descoperit o numeroase infractiuni savarsite de acesta: mita, falsuri, evaziune fiscala si

acordarea de imprumuturi fara acoperire. In alt caz, fostul presedinte al Bankcoop este

invinuit de abuz in serviciu contra intereselor publice, pentru ca ar fi acordat preferential

credite in valuta lui Catalin Botezatu si lui Alexandru Raducan, incalcand regulamentul

valutar.

In 1998 dupa un indelung provizorat, conducerea bancii a fost preluata de Constantin

Duna, un bancher cu o larga experienta, dar care nu a putut redresa banca. Creditele acordate

in anii anteriori s-au dovedit in timp neperformante, banca nereusind sa-si recupereze banii.

În anul 1999, Bankcoop avea 200 de filiale și sucursale și aproximativ 600.000 de

depunători.

2. Cauza falimentului

Criza propriu-zisă a Bankcoop s-a manifestat la sfârşitul lunii aprilie 1999 când, pe

fondul unor probleme privind lichidităţile apărute atât la această bancă, cât şi la Banca

Agricolă, Banca Albina şi Bancorex, dobânzile interbancare şi cursurile de schimb valutar au

înregistrat fluctuaţii însemnate timp de câteva zile. Cotaţiile pe piaţa interbancară de dobânzi

până la 1000% pe an pentru depozite de o zi au reflectat disperarea băncilor cu probleme, dar

şi un sistem de piaţă cu carenţe de organizare, pe majoritatea pieţelor valutare şi bursiere din

lume existând limite de variaţie zilnică ale dobânzilor sau cursurilor valutare.

Situaţia Bankcoop a ilustrat rezultatul anilor de restructurare firavă, care se regăseşte

în bilanţurile instituţiilor bancare, iar în ultimă instanţă în deficitul bugetar consolidat.

Băncile aflate în situaţii financiare precare făceau eforturi disperate pentru a obţine

bani, influenţând astfel ratele dobânzii. Criza de lichidităţi prin care treceau le-a făcut să se

îndrepte, în condiţiile refuzului Băncii Naţionale a României de a le credita, către băncile

comerciale, de unde obţineau împrumuturi la o dobândă ce depăşea posibilităţile de

supravieţuire.

Scandalul la banca a inceput in 1997, cind au iesit la iveala disputele dintre

presedintele bancii si actionarul principal, pe tema unor credite si a provenientei sumei lui

George Constantin Paunescu adusa ca aport la capitalul social al bancii.

3

Creditele acordate in anii anteriori s-au dovedit in timp neperformante, banca

nereusind sa-si recupereze banii.

Incepand cu 24 mai 1999, la Bankcoop, platile si incasarile s-au facut sub

supravegherea BNR. Cauzele erau cunoscute. Una dintre ele - criza de lichiditati - a survenit

ca urmare a creditelor nerambursate, ceea ce a facut ca banca sa nu mai poata onora la un

moment dat cererile de retragere ale deponentilor.

Procedura de recuperare a banilor pe cont propriu

Etapele erau urmatoarele: se cauta o persoana care datoreaza bani catre Bankcoop. La

mica intelegere, se ajunge la un acord prin care datornicul accepta ca banii datorati bancii sa

aiba ca beneficiar direct debitorul in cauza, evident in limita contului acestuia la Bankcoop.

Urmatorul pas consta in initierea de catre debitor a unui ordin de plata si virarea sumei

respective in contul deponentului. Daca datornicul bancii nu putea vira intreaga suma, exista o

solutie si pentru aceasta situatie. O intelegere notariala de plata in rate.

Acest sistem era perfect legal si avea acceptul centralei de la Bucuresti.

Daca conducerea bancii era multumita, nu acelasi lucru se putea spune despre

deponenti.

Transformati de nevoie in detectivi, ei erau obligati sa faca o adevarata munca de

investigatie pentru a gasi debitori dispusi sa le vireze banii. In acest fel, datornicii Bankcoop

au devenit peste noapte unii dintre cei mai importanti oameni ai orasului. De cele mai multe

ori, ei acceptau cedarea sumelor datorate bancii catre deponenti in schimbul renuntarii

acestora din urma la o parte din bani sau in schimbul platii unor comisioane. Reclamarea la

Politie este inutila si nu facea altceva decat sa indeparteze si mai mult depunatorii de

posibilitatea recuperarii banilor. Pe de alta parte, cautarea datornicilor presupunea cheltuieli

suplimentare din partea deponentilor.

In vara lui 1999, banca a intrat in criza de lichiditate, avind probleme tot mai mari cu

onorarea obligatiilor. Bancile romanesti au evitat treptat sa mai imprumute banca, inca din

primavara. Bankcoop a intrat in regim de decontare speciala a tranzactiilor, ceea ce a provocat

panica in rindul populatiei, care a venit sa-si retraga banii. La inceput, banca platea numai

dobinda la depozite, dar ulterior a sistat, aproape in totalitate, si aceasta plata.

Intrarea bancii in regim special de decontare nu insemna insa incetarea platilor.

Teoretic, deponentii puteau sa-si ridice banii in ordinea cererilor si in limite

prestabilite de Bankcoop, pe masura ce banca recupera la randul ei banii de la creditori.

Practic insa, lucrurile erau mult mai complicate. Zilnic se incasau, in medie, aproximativ un

milion de lei, suma care nu ajungea nici pentru primul client aflat la rand, declara un

4

functionar al bancii. Din acest motiv, listele cu ordinea solicitarilor de restituire au devenit

inutile, renuntandu-se de astfel la ele, la cererea deponentilor.

Conducerea Bankcoop a facut eforturi mari pentru a gasi un investitor sau un grup de

investitori, care sa aduca finantare si sa salveze banca. Necesitatea de finantare se ridica la

circa 50 milioane de dolari. In acest sens, Bankcoop a semnat un contract de consultanta,

pentru gasirea unui investitor, cu banca de investitii Credit Suisse First Boston. asemenea,

firma internationala de audit PricewaterhouseCoopers a facut o evaluare a bancii. Negocierile

pentru gasirea unui investitor sau a unui grup de investitori au esuat, desi se vehiculau nume

importante, iar conducerea se declara optimista. De asemenea, Bankcoop a sustinut ca a

semnat cu o firma externa un memorandum pentru obtinerea unui credit de 100 milioane

dolari, care sa stea la baza rambursarii banilor catre populatie.

Actionarii Bankcoop au hotarat, in octombrie 1999, o majorare de capital de peste 50

milioane de dolari. Banca de investitii Credit Suisse First Boston a fost desemnata, de

actionari, sa conduca aceasta operatiune. Majorarea capitalului era in opinia guvernatorului

BNR, singura solutie pentru a scoate banca in afara pericolului ridicarii licentei de functionare

si a incepe procedurile de faliment. Isarescu declara transant ca aceasta va fi soarta bancii,

daca actionarii nu-si vor respecta obligatia asumata, dar este dispus sa arate clementa, prin

acceptarea tacita a prelungirii termenului cu inca o luna.

In noiembrie 1999, Bankcoop avea un patrimoniu net negativ de 1.650 miliarde de

lei vechi.

3. Declansarea procedurii de faliment

La mijlocul lunii noiembrie 1999, dupa esecul tuturor incercarilor de atragere a altor

investitori cu bani, Banca Nationala a cerut tribunalului declansarea falimentului.

Nerambursarea imprumuturilor a condus la incapacitatea onorarii obligatiilor catre

clienti. La sfarsitul anului 1999, erau nerestituite la scadenta depozite de 1.595 miliarde lei,

conform raportului intocmit de lichidatori (SC PricewaterhouseCoopers Management

Consultants SRL si SC Reconversie si Valorificare Active SA). Pierderile Bankcoop erau, la

sfarsitul anului 1998, de 639,91 miliarde lei, pentru ca la finele lui 1999 acestea sa ajunga la

2.431,42 miliarde lei.

La data declansarii falimentului, Bankcoop avea un patrimoniu net (diferenta dintre

valoarea activului si totalul datoriilor) negativ de 1.650 miliarde lei. Conducerea bancii

refuza sa accepte situatia si contesta, la Curtea Constitutionala, legea falimentului, dar tot ce

5

obtine este o prelungire a agoniei cu 47 de zile. Dupa ce Curtea respinge actiunea Bankcoop

(la 17 ianuarie 2000), tribunalul preia dosarul si da castig de cauza BNR, spre satisfactia

depunatorilor.

Declansarea procedurii falimentului la Bankcoop a fost o veste buna pentru persoanele

fizice care aveau depozite la aceasta banca. Dupa aproape un an de asteptare, ei aveau

certitudinea ca vor primi cel putin o parte din banii depusi, maximum 54,76 milioane lei, cat

este plafonul despagubirii acordate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar

(FGDSB).

Declansarea procedurii falimentului la Bankcoop a fost decisa de tribunal la data de 8

februarie 2000. Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDSB) trebuia sa

scoata banii pentru despagubirea deponentilor. BNR a pus la dispozitia FGDSB peste 2.000

de miliarde pentru a-i despagubi pe cei 600.000 de clienti ai bancii.

In februarie 2000, administratorii FGDSB au constatat ca toti banii Fondului nu

ajungeau pentru despagubirea nici a unei cincimi din deponentii la Bankcoop. Creditul de

2.000 de miliarde lei, pe care Banca Nationala il putea acorda Fondului in asemenea situatii,

era un ajutor substantial dar insuficient. Potrivit ultimelor calcule, totalul despagubirilor la

care aveau dreptul cei 600.000 de depunatori persoane fizice la Bankcoop insuma aproximativ

2.700 de miliarde lei, cu 700 de miliarde lei mai mult decat estimarile initiale. Fondul de

garantare era pe minus.

4. Consecintele falimentului Bankcoop

La mijlocul lunii februarie 2000, Consiliul de Administratie al Fondului a trimis

tuturor bancilor comerciale care intrau in schema de garantare a depozitelor o adresa prin care

le anunta ca, in conformitate cu prevederile legale, aveau de platit o contributie speciala egala

cu dublul contributiei anuale pentru anul 2000. In sus-mentionatul comunicat scria ca "in

urma analizei efectuate de Consiliul de Administratie al Fondului a rezultat ca nivelul sumelor

ce urmeaza a fi platite drept compensatii deponentilor persoane fizice la Bankcoop depaseste

intr-o proportie insemnata resursele financiare de care Fondul dispune in prezent".

Astfel, bancile care atrageau bani de la populatie erau invitate sa cotizeze suplimentar

cu 1,6 - 3,2% din suma totala a depozitelor persoanelor fizice, existenta in sold la 31

decembrie 1999.

Conform ordonantei de guvern care reglementa functionarea FGDSB, fiecare banca

platea Fondului o contributie anuala minima de 0,8% din totalul depozitelor persoanelor

6

fizice, insa aceasta contributie putea fi majorata pana la 1,6% (dublul contributiei de baza),

daca banca s-a angajat in politici pe care Fondul le socotea riscante si nesanatoase.

Potrivit ultimei decizii a Consiliului de Administratie al Fondului de Garantare a

Depozitelor in Sistemul Bancar, pe langa aceasta contributie, bancile comerciale erau obligate

sa cotizeze, in plus, cu sume reprezentand dublul cotizatiei stabilite de Fond, pentru anul

2000. Era o decizie luata intr-un caz de forta majora. Pe de o parte, FGDSB avea nevoie de

resurse suplimentare, pentru a despagubi deponentii de la Bankcoop. Pe de alta parte, trebuia

sa-si asigure resurse pentru eventualitatea aparitiei unui nou faliment bancar. Era usor de

imaginat cata panica s-ar crea printre deponenti in situatia in care Fondul, intrat in criza de

lichiditati, nu si-ar fi putut onora obligatiile de plata, in conditiile stabilite de lege. Chiar si

simpla intarziere a platii despagubirilor ar produce efecte asupra clientilor celorlalte banci, cu

riscul reorientarii plasamentelor din sistemul bancar.

Conform legii, FGDSB are multiple posibilitati de a se imprumuta de pe piata

financiar-bancara.

Una este apelarea la resursele bugetului de stat. In conditiile de la acea vreme insa,

bugetul abia isi poate acoperi propriile cheltuieli, Ministerul Finantelor fiind el insusi debitor

pentru sistemul bancar.

O alta sursa de finantare este Banca Nationala a Romaniei, la care Fondul deja a apelat

pentru despagubirile de la Bankcoop, insa mai multi bani de la BNR inseamna moneda noua

aruncata pe piata, cu riscuri asupra cresterii inflatiei. Exista si posibilitatea apelarii la resursele

de pe piata monetara, insa costurile pe care le implica aceasta operatiune (nivelul dobanzilor)

erau mari si n-ar fi facut decat sa greveze in continuare pe resursele Fondului, care ar fi

aruncat intr-o ciclicitate asemanatoare cu cea prin care trece Ministerul Finantelor:

imprumuturi noi pentru rambursarea celor vechi. In aceste conditii, cea mai la indemana este

refacerea lichiditatilor Fondului pe seama majorarii contributiilor bancilor comerciale.

Conform legii, contributiile bancilor, atat cea anuala, cat si cea speciala, nu se restituie.

Decizia Consiliului de Administratie al FGDSB pare sa fie nejusta la prima vedere.

Adica, la ce bun sa restrangi lichiditatea unei banci care respecta indicatorii de prudenta, prin

obligatia de a varsa la Fond contributii suplimentare? In realitate insa, lucrurile nu erau atat de

simple intr-o economie de piata, falimentul unei banci poate surveni oricand, iar panica ce s-

ar crea in jurul lichidarii unei societati bancare poate induce efecte negative asupra intregului

sistem bancar.

Masura luata de Fond are insa si o alta fateta: triplarea contributiilor la Fond inseamna

reducerea lichiditatilor bancilor comerciale. Si prin aceasta, restrangerea plasamentelor pe

7

care le-ar putea face, in conditii de rentabilitate crescuta: imprumuturi pe piata monetara sau

cumpararea de titluri de stat, plasamente sigure si cu venituri consistente. Pentru bancile care

nu se scalda in lichiditate, decizia FGDSB poate induce efecte asupra nivelului dobanzilor la

depozitele constituite de persoane fizice si juridice.

Fondul de Garantare al Depozitelor in Sistemul Bancar a platit pana in aprilie 2000,

1.530 miliarde de lei (circa 60% din datorii) pentru 107.783 din deponenti Bankcoop

(circa 20% din deponenti), a declarat Marin Predescu, directorul economic al Fondului. O

buna parte din deponentii Bankcoop si-au lasat banii la BRD, banca prin intermediul careia se

deruleaza plata comensatiilor.

Cine a platit pentru acest faliment?

George Constantin Păunescu s-a făcut nevăzut, plecând tocmai în SUA, de unde s-a

întors abia în 2002. La revenirea în ţară dosarul Bankcoop era considerat închis după

condamnarea la 10 ani de închisoare a fostului presedinte al băncii, Alexandru Dinulescu,

George Constantin Păunescu fiind în mod surprinzător scos din cauză. Alexandru Dinulescu a

fost inchis in anul 2004 si se afla si in prezent in penitenciarul Rahova - Bucuresti.

8

Bibliografie

http://www.capital.ro/articol/marile-falimente-bancare-127657.html?

utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

http://www.capital.ro/articol/bancile-comerciale-platesc-scump-falimentul-bankcoop-

2472.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/economic/deponentii-de-la-bankcoop-isi-pot-recupera-

banii-doar-dupafalimentul-bancii~ni1421

http://www.capital.ro/articol/actionarii-bankcoop-dau-ultimul-bal-2441.html

http://www.capital.ro/articol/bankcoop-va-intra-pe-mana-lichidatorului-2514.html

http://www.capital.ro/articol/la-bankcoop-depunatorii-au-devenit-recuperatori-de-

credite-3148.html

http://www.capital.ro/cautare/tag/bankcoop-10923.html

http://www.capital.ro/articol/la-bankcoop-depunatorii-au-devenit-recuperatori-de-

credite-3146.html

9