Upload
daniela-ivan
View
17
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Societate-Ferinand Tonnies
Citation preview
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
MATSTER DEZVOLTARE COMUNITARĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ
MODELE DE STATE ALE BUNĂSTĂRII
COORDONATOR ȘTIINȚIFIIC:
Asist. Univ. Dr. Gabriela Ilie
MSTERAND:
Olteanu Daniela
Craiova
2014
1. Noțiuni introductive
Conceptul de bunăstare este un concept complex. Pe de o parte, nivelul bunăstării a fost diferit
de la o epocă istorică la alta, de la o societate la alta, de la o țară la alta. Pe de altă parte, bunăstarea are
o semnificație diferită de la un individ la altul, prezentând o evidentă conotație subiectivă, dar și de la
un tip de sistem social la altul (de exemplu, capitalism versus comunism).
Soluțiile găsite în ceea ce privește producerea și furnizarea bunăstării sociale și a bunăstării
individuale sunt de o mare diversitate. La început, biserica, ordinele religioase și breslele au avut grijă
de cei nevoiași. Apoi, statul și-a asumat din ce în ce mai mult responsabilitatea furnizării bunăstării.
Milostenia bisericii și activitățile caritabile ale diferitelor asociații și organizații naționale și
internaționale coexistă în cadrul statului modern al bunăstării sociale.
Statul bunăstării sociale reprezintă o creație a sistemului capitalist european din perioada
postbelică. Deși germenii statului bunăstării sociale și-au făcut apariția pe plan european încă din
ultima treime a secolului al XIX-lea, statul modern al bunăstării a fost edificat în deceniile care au
urmat după încheierea ostilităților armate din cel de-al doilea război mondial, ajungând la deplina sa
maturizare la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970.
Pe plan european pot fi identificate mai multe tipuri de state ale bunăstării sociale. Așa cum
există mai multe modele/lumi ale capitalismului, tot astfel există mai multe regimuri ale statului
bunăstării. Printre numeroasele elemente care explică această unitate în diversitate a statului capitalist
al bunăstării sociale se numără:1
- evoluția mișcării muncitorești din fiecare țară;
- nivelul de organizare a capitalismului;
- diferențele de abordare a problematicii sociale;
- ritmul și modalitățile specifice de socializare a capitalismului;
- relația dintre cetățenie și bunăstare;
- “vârsta” diferită a capitalismului în fiecare țară (capitalism tânăr versus capitalism bătrân);
- forța sistemului capitalist din fiecare țară (capitalism major, puternic, influent versus
capitalism minor, slab);
- trăsăturile caracteristice diferite ale fiecărei țări capitaliste etc.
1 Sorin Toma, Teză de doctorat Statul bunăstării în context european, București, 20102
2. Modele de state ale bunăstării
O primă distincție a statelor bunăstării este realizată de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până
în jurul anului 1930 când se pot distinge două modele opuse.
Primul este modelul liberal, regim anglo-saxon, american, deopotrivă, în care răspunsul dat
sărăciei a fost legat de încurajarea soluţiilor private. Această abordare este apropiată idealului
liberalismului clasic: beneficiile publice să fie strict corelate cu evaluarea nevoilor, astfel încât să nu fie
alterată incitarea la muncă şi nici bugetul public să nu fie afectat inutil.
Al doilea model istoric – european (iniţiat de Bismarck în jurul lui1880), pune accent pe
obligativitatea asigurărilor sociale. Statul are un rol puternic şi direct, în special în stipularea
obligativităţii asocierii şi în promovarea unor standarde de asigurare. Corporaţii şi agenţii de asigurare,
cu administrare autonomă, derulează programe bazate pe planuri ocupaţionale de asigurare. Aceste
principii paternalist-etatiste şi conservatoare de politică economică ghidează ţări industrializate ca
Austria, Franţa şi Germania.
Azi statul bunăstării se manifestă diferit, fiecare ţară adaptează şi/sau reformează politicile
sociale plecând de la cele două modele clasice.
În 1994 Michel Albert distinge două modele ale statului bunăstării caracteristice capitalismului
contemporan și anume:
- Modelul neoamerican
- Modelul renan
Modelul neoamerican Modelul renan
- Are în centru societatea americană;
- Se bazează pe reușita individuală și pe
profitul rapid;
- Se consideră că protecția socială crează o
mentalitate de asistat care favorizează lenea și
lipsa de răspundere;
- Piaţa are un rol determinant în circulaţia
bunurilor de la producător la consummator,
majoritatea schimburilor derulându-se după
criteriul pieţei;
- Politici economice şi un sistem de valori care
încurajează consumul;
- Are în centru societatea germană;
- Se bazează pe reușita colectivă, pe consens,
pe preocupările pe termen lung;
- Se consideră că protecția socială nu este
numai o urmare a progresului economic și și
un stimulent al acestuia;
- Majoritatea bunurilor economice îmbracă
forma marfară, dar consumul unei părţi
importante nu se realizează după regulile
pieţei;
- O politică economică ce încurajează
economisirea şi redistribuirea de venituri;
3
- Un sistem de învăţământ elitist, care tinde să
funcţioneze după regulile pieţei;
- Un sistem de învăţământ mai egalitar, în care
nivelurile profesionale intermediare dispun de
o bună formare;
În 1974 Richard Titmuss distinge între trei modele ale statului bunăstării:
Modelul rezidualist care pune accentul pe faptul că statul trebuie să intervină temporar pentru a
asigura protecția socială a cetățenilor dar doar în situația în care veniturile primare ale
populației obținute prin mecanismele pieței au fost afectate;
Modelul realizare-performanță care este centrat pe satisfacerea necesităților sociale în funcție
de performanța în muncă, iar mecanismele de protecție socială să fie complementare
mecanismelor pieței;
Modelul redistributiv în care “instituţia” bunăstării sociale reprezintă o parte integrantă a
societăţii, iar scopul acesteia este de a asigura servicii sociale pe principiai universaliste şi în
funcţie de necesităţi.
Această clasificare a fost deseori criticată deoarece multe dintre regimurile actuale ale
bunăstării include elemente din toate cele trei modele.
O clasificare de referință a statelor bunăstării a fost realizată de Gosta Esping-Andersen care
utilizând sintagma de “regimuri ale statului bunăstării” distinge trei tipuri de bază ale acestora:2
1. Regimul liberal, în care predomină asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor,
transferuri universale şi sisteme de asigurare socială modeste. Beneficiarii sunt mai ales cei cu venituri
mici, alocaţiile fiind, de regulă, scăzute. Statul încurajează piaţa, fie pasiv, prin garantarea doar a
minimului strict necesar, fie activ, prin subvenţionarea unor programe private vizând bunăstarea.
Exemplele tipice pentru acest model sunt SUA, Canada, Australia.
2. Regimul conservator, cu pronunţate caracteristici corporatiste, bazat pe garantarea
drepturilor sociale şi pastrarea diferenţelor de status. Statul deţine un rol important în asigurarea
bunăstării, dar impactul său redistributiv este neglijabil. În acelaşi timp, biserica şi familia au roluri
majore în conservarea relaţiilor tradiţionale. În virtutea principiului subsidiarităţii, statul intervine doar
atunci când nivelurile inferioare şi-au epuizat capacitatea de intervenţie. Exemplele tipice : Austria,
Franţa, Germania şi Italia.
3. Regimul social-democrat, bazat pe principiul caracterului universal al drepturilor sociale,
promovând egalitatea la nivelul standardelor celor mai înalte. Sistemele de asigurări cu caracter
2 Liliana Mihuț, Politici sociale comparate – note de curs, Cluj-Napoca, 20094
universal conduc la o puternică solidaritate, în sensul că toţi beneficiază şi toţi plătesc, chiar dacă
nivelul celor mai multe beneficii sociale este în funcţie de venituri. Statul preia o bună parte a
cheltuielilor pe care le implică viaţa de familie, asumându-şi responsabilitatea directă pentru îngrijirea
anumitor categorii de persoane. Tările scandinave, îndeosebi Suedia, sunt considerate exemplele
relevante.
În acelaşi an al apariţiei tipologiei lui Esping – Andersen, Ramesh Mishra oferă o altă
clasificare. Acesta consideră statul clasic al bunăstării (keynesian) ca un regim caracteristic perioadei
care precede cea de-a doua criză mondială a petrolului, şi, care, a încetat să “funcţioneze la parametrii
normali”, în perioada 1975 – 1980, divizându-se în două regimuri distincte ale bunăstării: unul
neoconservator şi celălalt social corporatist.
a) Regimul neoconservator, reprezentativ pentru guvernările de dreapta. Se abandonează
preocupările statului pentru menţinerea ratei şomajului diminuată, cât şi cele pentru prevenirea sărăciei
sau pentru realizarea unui nivel universal al minimului de trai, acestea fiind “trecute” în sarcina
carităţii. Pe fondul slăbirii puterii sindicale se accentuează segmentarea societăţii în săraci şi bogaţi.
Exemple: SUA şi Marea Britanie.
b) Regimul social – corporatist a păstrat preocuparea pentru ocuparea forţei de muncă, pentru
minimul de trai al tuturor cetăţenilor şi pentru serviciile sociale universaliste. Exemple: Suedia, Austria.
La mijlocul anilor ‘90, Linda Hantrais, abordând evoluţia politicii sociale în UE, constată
persistenţa unor deosebiri între trei tipuri de state ale bunăstării:3
1) continental, cu o bază ocupaţională, beneficiile sociale fiind finanţate prin contribuţiile
angajatorilor şi angajaţilor;
2) nordic şi anglo-saxon (care asociază Regatul Unit şi Irlanda ţărilor scandinave), bazat pe
cetăţenie (altfel spus, pe aşanumita “acoperire universală”) şi finanţat, în principal, prin sistemul de
taxe şi impozite;
3) sudic (specific Greciei, Portugaliei, Spaniei), mai puţin avansat şi coerent, având unele
similitudini cu modelul continental, îndeosebi pentru că “patronii duc greul”, fiind caracterizat, în
acelaşi timp, prin rolul important al statului în finanţarea protecţiei sociale. Asemenea caracteristici au
condus la situaţia ca, în unele cazuri, ţările din sudul Europei să fie caracterizate drept “stat al
bunăstării rudimentar”.
3 Idem5
Concluzii
Realitatea socio-economică și politică a demonstrat faptul că nu există modele pure al statelor
bunăstării sociale, ci modele hibride rezultate din influențele reciproce dintre aceste modele. Cele mai
multe tipologii ale statelor bunăstării sociale converg spre existența a trei principale tipuri de regimuri,
respectiv liberal, conservator-corporatist și social-democrat.
Dezvoltarea statului bunăstării sociale se află într-o strânsă relație de interdependență cu
dezvoltarea economică. De cele mai multe ori, politicile economice și politicile sociale ale statului
bunăstării sociale sunt corelate (economic și social). În evoluția statului bunăstării sociale au existat
perioade în care obiectivele politicii economice au intrat în contradicție cu obiectivele politicii sociale
(economic versus social). De exemplu, creșterea economică a fost sacrificată în favoarea unei politici
sociale mai generoase.
Indiferent de tipul statului bunăstării sociale, rolul statului ca actor de prim rang în viața socio-
economică nu poate fi neglijat. Statele bunăstării sociale sunt adeptele unei economii mixte în care
sectorul privat predominant coexistă cu sectorul public.
6
Bibliografie
1. Albert, Michel, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, București, 1994;
2. Deme, Cecilia, Rolul politicilor sociale în statul bunăstării, disponibil la
http://www.rtsa.ro/files/TRAS-16-2006-4Deme.pdf , consultat 20.03.2014;
3. Mihuț, Liliana, Politici sociale comparate – note de curs, Cluj-Napoca, 2009, disponibil la
http://studentladrept.blogspot.ro/2009/02/liliana-mihut-politici-sociale.html, consultat
20.03.2014;
4. Toma, Sorin, Teză de doctorat Statul bunăstării în context european, București, 2010;
7