Fereastra timpului

O oră, un minut, o secundă, licări de zi şi de noapte, lumină şi întuneric, tristeţe şi bucurie – momente ale vieţii noastre scurgându-se ireversibil ca într-o clepsidră. Niciodată ceea ce se scurge lin, alteori prea repede, nu mai revine înapoi.

Cu toate acestea ne e dat să păstrăm ceva din tot ceea ce trăim: amintirile, adevărate comori. Astfel, cu toţii reuşim să ne lăsăm purtaţi în trecut, pe aripile vântului… Ca prin farmec, deodată, te regăseşti într-un prilej de vis, unde totul pare construit din strălucire şi pace.Aici este de fapt, splendida grădină a copilăriei. Pământul precum „o întunecime albă” este acoperit de flori multicolore, şi frumos înmiresmate dând impresia unui câmp presărat de bijuterii scumpe.

Vei descoperi, în acest univers mistic, o fântână cu apă cristalină şi limpede asemenea sufletului de copil. Lângă aceasta se află un nuc tânăr cu ramuri groase care se subţie din ce în ce mai mult. Mirosul nucilor crude te va face să simţi adierile amărui mirositoare la fel ca odinioară. Apropiindu-te vei auzi cum inima acestui loc bate încontinuu, fără a se opri vreodată. Te simţi fericit şi plin de încredere.

Dar nimic nu e veşnic… firul visării se rupe. Unde e nucul, fântâna – au dispărut prea repede…Timpul trebuie să zboare, el nu poate sta în loc. Nucul nu va îmbătrâni, fântâna nu va seca, sufletul va rămâne mereu tânăr dacă avem vii amintirile, care sunt veşnice şi care sunt adevărate ferestre ale timpului.

Stropi de speranţă

Viaţa fiecăruia este un drum, care la orice pas dezvăluie urcuşuri sau coborâşuri, bucurii care ne încălzesc sufletul sau tristeţi care ne poartă într-o iarnă friguroasă. Oricum ar fi, viaţa este unică şi efemeră şi de aceea trebuie să căutăm bucuriile frumoase ascunse în interiorul ei.

În jurul nostru totul se aseamănă cu un peisaj de primăvară. O pajişte acoperită cu haină vedre de smarald, un smarald viu şi strălucitor. Peste tot poţi găsi flori minunate ce îţi încântă simţurile prin farmecul nuanţelor calde ale petalelor catifelate, dar şi prin mirosul suav al acestora. Copacii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare sunt uşor scuturaţi de vântul blând, ca amintiri ce vin şi trec. Florile acestora sunt precum vălurile albe şi brodate ce împodobesc crengile copacilor.

Păsările, adevăraţi interpreţi de muzică clasică şi plină de voioşie susţin concerte tuturor fiinţelor vii prezente. Fluturi frumos coloraţi zboară din floare în floare precum nişte picături ce strălucesc în lumina soarelui.

După un timp când primăvara uită a mai veni, ocolind parcă acest loc, totul se veştejeşte, se colorează în nuanţe de negru şi gri, frumuseţea dispare lăsând în urmă o adâncă tristeţe. Când totul pare pierdut din cer începe să cadă ploaia binecuvântată, „O smerenie fluidă”. Stropii fermecaţi fac ca peisajul să revină la viaţă, să ne bucure în continuare pe toţi, îşi recapătă strălucirea de odinioară.

Aşa se întâmplă şi în viaţă. Când ne este greu, când simţim că nu mai putem face faţă obstacolelor, se iveşte un ajutor salvator. O mână întinsă, chiar o dorinţă vie de a reuşi, pot face minuni.

Toate acestea sunt de fapt stropii noştri de speranţă.