FIȘĂ DE LUCRU TEXT DRAMATIC

(Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalți ies din casă și se cobor din cerdac.)GUGULIȚĂ: Cine mă cheamă?... neneaca!SAFTA: Ce este?... Ce este?ȘARL: Qui diable?... Ah! madame!...ION: Aud, cucoană... Iaca, ia...CHIRIȚA: Da veniți azi de mă coborâți de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții?(Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul Chiriței.)GULIȚĂ: Ba nu, neneacă... dar învățam Telemac cu monsiu dascălul.SAFTA: Și eu făceam dulceți în cămară, cumnățică.ION: Și eu...CHIRIȚA: Taci din gură... că ești încă cu ochii plini de somn... Ține calu...ȘARL (apropiindu-se de Chirița): Madam cocona... sari în brați a me.CHIRIȚA (cochetând): În brațele d-tale, monsiu Șarlă?... Ești foarte galant... însă mă tem...ȘARL: O! non te tem... că sunt vurtos.CHIRIȚA: Nu de-aceea... că și eu îs ușurică ca o pană; dar apoi... să sar în brațele unui cavaler... nu știu de se cuvine?...ȘARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça.CHIRIȚA: Ei, dacă vroiești numaidecât, monsiu Șarlă... aține-te că sar.ȘARL: No... poftim... une, deux, trois.CHIRIȚA (sărind): Hup.ȘARL (în parte): Cristi! ușuric ca un pan... merci.CHIRIȚA (în parte): Îi nostim franțuzu... (Tare.) Ați văzut agilitaua mea? Ioane... du calu la grajd și-l adapă, dar să nu-i scoți șaua... Auzi?ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)CHIRIȚA: Ho... că parcă-i să ne-nghiți... face-o gură cât o șură.

1. Mentioneaza cate un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor : zăbale, nostim.2. Prezinta rolul semnului întrebării în exprimarea mesajului din secvența : Ei, nu mai spune, serios?3. Construiește un enunț cu o locuțiune/ expresie care să conțină substantivul: cal.4. Identifică rolul indicatiilor scenice în fragmentul dat.5. Transcrie o structură care conține o imagine vizuală.6. Indică două structuri specifice adresării directe/ stilului direct. 7. Identifică un mijloc de caracterizare a personajului Chirița și ilustrează-l cu o secvență din text.

8. Comenteaza, în 5-7 rânduri, următoarea secvență : ȘARL (în parte): Cristi! ușuric ca un pan... merci. CHIRIȚA (în parte): Îi nostim franțuzu... (Tare.) Ați văzut agilitaua mea? Ioane... du calu la grajd și-l adapă, dar să nu-i scoți șaua... Auzi?

9.Ilustrează, în 4-6 rânduri, două caracteristici ale textului dramatic, existente în fragmentul citat.

TEXT EPIC

Dafina auzi suspinul ca prin vis, se spăimîntă, scăpă ziarul din mâini, sări în picioare şi murmură buimăcită, apropiindu-se de pat:

― Doriţi ceva, domnule?... O, bine că v-aţi... Toma Novac de-abia acum o zări. Îl supără atît de rău că strînse repede pleoapele, uitîndu-şi suferinţele.

„Sanatoriu!" se gândi pe urmă mai nedumerit, aproape mînios. „Cecaut eu aici?... Ce s-a întîmplat?" . În loc de răspunsuri, urechile lui urmăreau respiraţia înfricoşată a surorii de caritate care rămăsese uluită lînga pat. Peste un răstimp îi auzi paşii, numai trei, foşnetul rochiei de stambă nouă, pîrîitul scaunului de nuiele şi pe urmă fâşâit de hîrtie. Dafina îşi întocmea ziarul, clătinând din cap, cu ochii la eroul ei, al cărui piept se zbuciuma ca sfârtecat de o gheară nevăzută.

În tăcerea ce-şi urzea din nou paianjenişul în odaie, gândurile bolnavului porniră furtunos după explicaţii. Amintirea însăşi parcă i-ar fi fost rănită, nu izbutea să se înfiripeze. Crâmpeie vagi îi răsăreau şi se stingeau în creieri, fără să se poată închega într-o rânduire cu rost. Tocmai târziu se ivi, şovăitor, chipul unei femei care-şi smulse numeledin caleidoscopul cioburilor de imagini:„Ileana..."Apoi numele porni singur, în zigzaguri vertiginoase, să adune într-un mănunchi amintirile răzleţe şi amorţite. Chipul femeii se limpezeaacum: un căpşor blond cu nişte ochi în care bulbucea fericirea... Îirăsări în suflet o bucurie atît de fierbinte că într-însa parcă i se topiră îndată toate durerile. O clipă. Apoi în spatele femeii se ridică o umbrăcare o îmbrăţişă, din ce în ce mai brutal, pînă cînd vedenia bălaie setransformă într-o figură sălbatică şi hidoasă cu privirea clocotitoare deură. Pe urmă patru răbufnituri, ca lovituri de ciocan, îi răsunară înurechi, izgonind chiar fărămiturile de gînduri din creierii aprinşi.Bubuiturile, mereu cîte patru, se repetau tot mai repede,amalgamîndu-se în sfîrşit într-un vîjîit prelung ce-i alerga prin oase, princarne, prin nervi, aţîţînd pretutindeni focare de dureri. Apoi şi vîjîitul securmă brusc, parcă i s-ar fi extirpat rădăcinile auzului, lăsînd în urmădoar un întunerec amar în care rătăceau iarăşi frînturi de gînduri, fărăstăpîn, ca stropii de ploaie în noaptea vîntoasă de toamnă.