64
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Educaţie Fizică şi Sport / Educaţie Fizică şi Sportivă 1.3 Catedra Educaţie Fizică şi Sportivă 1.4 Domeniul de studii Master 1.5 Ciclul de studii 2 ani 1.6 Programul de studii / Calificarea Fitness şi Sănătate 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei Activităţi fizice în natură 2.2 Titularul activităţilor de curs Lect. dr. Nagel Adrian 2.3 Titularul activităţilor de seminar 2.4 Titularul activităţilor de laborator/lucrări Lect. dr. Domokos Martin 2.5 Anul de studiu 1 2.6 Semestrul 2 2.7 Tipul de evaluare C 2.8 Regimul disciplinei OB 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) 3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care ore curs 2 seminar laborator 2 3.2 Număr ore pe semestru 28 din care ore curs 14 seminar laborator 12 3.3 Distribuţia fondului de timp: ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 20 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 20 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 20 Tutoriat 2 Examinări 5 Alte activităţi…………………………………… 3.4 Total ore studiu individual 95 3.5 Total ore pe semestru 95 3.6 Numărul de credite 6 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Însuşirea bazei tehnicii şi metodicii activităţilor în natură 4.2 de competenţe Ridicarea nivelului de pregătire fizică şi sportivă necesară disciplinei. 5. Condiţii (acolo unde este cazul) 5.1 de desfăşurare a cursului Laboratoare, săli de curs 5.2 de desfăşurare a seminarului 5.3 de desfășurare a laboratorului

FIŞA DISCIPLINEI - UVTsport.uvt.ro/documente/MFIT.pdf7.2 Obiectivele specifice Deprinderea de a planifica, organiza şievalua un program de activităţi în natură care să îndeplinească

  • Upload
    others

  • View
    7

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara

    1.2 Facultatea / Departamentul Educaţie Fizică şi Sport / Educaţie Fizică şi Sportivă

    1.3 Catedra Educaţie Fizică şi Sportivă

    1.4 Domeniul de studii Master

    1.5 Ciclul de studii 2 ani

    1.6 Programul de studii / Calificarea Fitness şi Sănătate

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Activităţi fizice în natură

    2.2 Titularul activităţilor de curs Lect. dr. Nagel Adrian

    2.3 Titularul activităţilor de seminar

    2.4 Titularul activităţilor de laborator/lucrări Lect. dr. Domokos Martin

    2.5 Anul de studiu 1 2.6 Semestrul 2 2.7 Tipul de evaluare C 2.8 Regimul disciplinei OB

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care ore curs 2 seminar laborator 2

    3.2 Număr ore pe semestru 28 din care ore curs 14 seminar laborator 12

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 20

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 20

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 20

    Tutoriat 2

    Examinări 5

    Alte activităţi……………………………………

    3.4 Total ore studiu individual 95

    3.5 Total ore pe semestru 95

    3.6 Numărul de credite 6

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum Însuşirea bazei tehnicii şi metodicii activităţilor în natură

    4.2 de competenţe Ridicarea nivelului de pregătire fizică şi sportivă necesară disciplinei.

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului Laboratoare, săli de curs

    5.2 de desfăşurare a seminarului

    5.3 de desfășurare a laboratorului

  • 6. Competenţele specifice acumulate

    Co

    mp

    eten

    ţe p

    rofe

    sio

    nal

    e

    însuşirea unui sistem de cunoştinţe teoretice şi de specialitate necesare practicării în condiţii optime a activitaţilor fizice în natură;

    capacitatea de a explica şi demonstra metodele pedagogice de „învăţare prin experimentare” şi „să învăţăm făcând”

    cunoaşterea principiilor de leadership şi formarea capacităţii studenţilor de a le implementa la momentul oportun în diferite momente ale activităţilor din natură;

    capacitatea de recunoaştere şi soluţionare a riscurilor existente sau apărute în timpul activităţilor

    capacitatea de a elabora programe pentru diferitele activităţi desfăşurate în natură;

    capacitatea studenţilor de a explica şi conduce jocurile motrice interactive, de a crea un algoritm în funcţie de obiectivele dorite;

    capacitatea de a explica şi interpreta activităţile de planificare a unei excursii în natură

    promovarea activităţilor fizice în natură, lărgirea orizontului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ale studenţilor, dezvoltarea atracţiei faţă de natură;

    cultivarea unui concept ecologic care sa minimalizeze impactul omului asupra naturii;

    educarea şi promovarea valorilor pozitive (lucru în echipă, încredere, curaj, respect, responsabilitate, etc.).

    dezvoltarea capacităţii fiecăruia de a evalua şi a se autoevalua în mod corect

    Com

    pet

    enţe

    tra

    nsv

    ersa

    le

    Abilităţi de a organiza activităţi cu grupe

    Abilităţi de lucru în echipă

    Abilităţi de comunicare orală şi scrisă

    Capacitatea de a înţelege autonomia învăţării,

    Capacitatea de a dezvolta un climat plăcut, stimulativ în sala de grupa;

    Capacitatea de empatie

    Capacitatea de a asculta activ;

    Capacitatea de a formula întrebări relevante ; de a reformula anumite enunţuri pentru a le face inteligibile;

    Deschidere către învăţare, autonomie şi responsabilitate

    Disponibilitate de analiză şi interpretare a valorilor ce descriu o situaţie, un eveniment sau un comportament

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Cursul are menirea de a oferi studenţilor cunoştinţe necesare pentru practicarea activităţilor fizice în natură cu un înalt impact educaţional

    şi un minim impact asupra naturii.

    7.2 Obiectivele specifice Deprinderea de a planifica, organiza şi evalua un program de activităţi în natură care să îndeplinească scopurile propuse.

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Prezentarea disciplinei şi temelor de studiu

    Activităţile fizice desfăşurate în natură. Scurt istoric şi clasificarea.

    Sporturi tradiţionale desfăşurate în natură

    Sporturile extreme

    Activităţi în mediul montan

    Metode de antrenament pentru dezvoltarea aptitudini psiho-motrice viteză

    Metode de antrenament pentru dezvoltarea aptitudini psiho-motrice forţă

  • Metode de antrenament pentru dezvoltarea aptitudini psiho-motrice

    anduranţă

    Metode de antrenament pentru dezvoltarea aptitudini psiho-motrice

    mobilitate şi supleţe

    Managementul activităţilor fizice în natură

    Managementul activităţilor fizice în natură în sezonul de iarnă

    Organizare evenimentelor sportive în natură

    Specificitatea activităţilor desfăşurate în natură şi riscurile existente

    Recapitularea materiei studiate

    Bibliografie

    CLARK, K. E. CLARK, M. B., Measures of leadership. West Orange, NJ: Leadership Library of America, 1990

    COCKRELL, D., The wilderness educator: The Wilderness Education Association curriculum guide.

    Merrillville, IN: ICS Books, Inc., 1991

    Absolon, M. – Pokorny, T. Leave no Trace – outdoor skills and Ethics, Leave no trace, Inc., Boulder,

    Colorado2001

    Buell L. Outdoor leadership competency: A manual for self-assessment and staff f evaluation. Greenfield, MA:

    Environmental Awareness, 1983

    Drury, J.K – Bonney, B.F. The Backcountry Classroom – Lesson Plans for Teaching in the Wilderness, ICS

    Books, Inc. Merrillville, 1992

    Priest Simon, Gass Michael A Effective lidership in adventure programing, Human Kinetics1997

    Rohnke Karl, Butler Steve Quicksilver, Editura Kendall – Hunt, 1995

    Voicu S, Nagel A. Introducere în managementul şi legislaţia sportului, Editura Universităţii de Vest din

    Timişoara, 2003

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    8.3 Laborator

    Introducere în tema cursului. Protecţia muncii. Cunoaşterea terenului şi

    a echipamentului folosit.

    Orientare sportivă

    Turism montan

    Turism la mare şi zone cu ape

    Alpinism şi escaladă

    Educaţie prin aventură

    Mountain bike

    Turism, cu aplicarea celor învăţate în conducerea unor grupuri pe

    trasee montane

    Planificarea, organizarea şi conducerea unor jocuri din programa de

    educaţie prin aventură

    Bibliografie

    CLARK, K. E. CLARK, M. B., Measures of leadership. West Orange, NJ: Leadership Library of America, 1990

    COCKRELL, D., The wilderness educator: The Wilderness Education Association curriculum guide.

    Merrillville, IN: ICS Books, Inc., 1991

    Absolon, M. – Pokorny, T. Leave no Trace – outdoor skills and Ethics, Leave no trace, Inc., Boulder,

    Colorado2001

    Buell L. Outdoor leadership competency: A manual for self-assessment and staff f evaluation. Greenfield, MA:

    Environmental Awareness, 1983

    Drury, J.K – Bonney, B.F. The Backcountry Classroom – Lesson Plans for Teaching in the Wilderness, ICS

    Books, Inc. Merrillville, 1992

    Priest Simon, Gass Michael A Effective lidership in adventure programing, Human Kinetics1997

    Rohnke Karl, Butler Steve Quicksilver, Editura Kendall – Hunt, 1995

    Voicu S, Nagel A. Introducere în managementul şi legislaţia sportului, Editura Universităţii de Vest din

  • Timişoara, 2003

    9. Evaluare

    Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere din nota finală

    9.1 Curs Nivel de pregătire 40%

    Succesiunea metodică a

    învăţării

    30%

    9.2 Seminar

    9.3 Laborator / lucrări Nivel de pregătire tehnică Practică 30%

    9.4 Standard minim de performanţă

    Nota 5

    Data completării

    5.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Lect. Dr. Nagel Adrian

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura):

  • 1

    FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din timisoara

    1.2 Facultatea Educatie Fizica si Sportiva

    1.3 Departamentul Departament 2 - Kinetoterapie şi Motricitate Speciala

    1.4 Domeniul de studii Educatie Fizica si sportiva

    1.5 Ciclul de studii Curs postuniversitar Master – Fitness si performanta motrica

    1.6 Programul de studii / Calificarea Licentiat in educatie fizica si sportiva

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Activitati pe roti

    2.2 Titularul activităţilor de curs Lect.univ.dr. Negrea Cristian

    2.3 Titularul activităţilor de seminar

    2.4 Titularul activităţilor de laborator Lect.univ.dr. Negrea Cristian

    2.5 Anul de studiu I 2.6 Semestrul II 2.7 Tipul de evaluare E 2.8 Regimul disciplinei Obl

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care curs 2 Seminar laborator 2

    3.2 Numar de ore pe semestru 56 din care curs 28 Seminar laborator 28

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 14

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 7

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 7

    Tutoriat

    Examinări 2

    Alte activităţi: organizare eveniment sportiv 2

    3.4 Total ore studiu individual 32

    3.5 Total ore pe semestru 88

    3.6 Numărul de credite 9

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului

  • 2

    5.2 de desfăşurare a seminarului

    5.3 de desfăşurare a laboratorului Trasee specifice mountainbikeului, sala de cycling

    6. Competenţele specifice acumulate

    Com

    pet

    enţe

    pro

    fesi

    on

    ale

    1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

    Să identifice si sa enumere activitatile pe roti;

    Să identifice si sa enumere grupele musculare implicate in activitatile pe roti:

    Să înţeleagă necesitatea unei educaţii pentru şi prin mişcare;

    Să definească şi să înţeleagă efortul aerob/anaerob şi randamentul biologic;

    2. Explicare şi interpretare

    Să explice conceptele studiate;

    Să explice şi să interpreteze necesitatea unui management al stilului de viaţă sănătos;

    3. Instrumental-aplicative

    Să aplice metodele optime de dezvoltare a aptitudinilor motrice specifice activitailor pe roti outdor si

    indor;

    Să elaboreze programe pentru educarea aptitudinilor motrice specifice activitailor pe roti outdor si

    indor ;

    4. Atitudinale

    Formarea capacităţii si a obişnuinţei de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în

    scop igienic şi reconfortant.

    Implicarea în activităţi ştiinţifice, cum ar fi elaborarea unor articole şi studii de specialitate

    Com

    pet

    enţe

    tran

    sver

    sale

    Conştientizarea beneficiilor unui management al stilului de viaţă sănătos

    Conştientizarea necesitatatii controlului permanent al stării de sănătate

    Conştientizarea influenţei practicării exerciţiilor fizice asupra îmbunătăţirii capacităţii fizice a organismului

    Capacitatea de a corela multitudinea de informaţii dobândite

    Capacitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile dobândite în diferite situaţii

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea cunoştinţelor educatiei prin miscare cu ajutorul mijloacelor specifice

    Dobândirea cunoştinţelor unui management al stilului de viaţă sănătos corelat cu includerea in programul zilnic a activitatilor

    fizice pe roti

    Dobândirea deprinderilor de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în scop igienic şi reconfortant

    7.2 Obiectivele specifice Deprinderea de a analiza si manageria stilul de viata, orientandu-l catre un stil de viata sanatos

    Deprinderea de a explica necesitatea unui management al stilului de viaţă sănătos

  • 3

    8.Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Activitati pe roti, introducere Prelegere participativă 2 ore

    Ciclism – posibilităţi de practicare

    Dozarea efortului în deplasarea pe bicicleta de curse;

    Prelegere participativă 2 ore

    Mountainbike – mijloc de realizare a stării de fitness;

    Grupe musculare, caracterizarea efortului în mountainbike;

    Prelegere participativă 4 ore

    Dozarea efortului în deplasarea pe mountainbike; Prelegere participativă 2 ore

    Sporturi alternative: skateboard, role Prelegere participativă 4 ore

    Dozarea efortului în deplasarea pe skateboard;

    Dozarea efortului în deplasarea pe role;

    Prelegere participativă 4 ore

    Cycling - Bicicleta staţionară – alternativa activităţii din aer

    liber - dozarea efortului;

    Prelegere participativă 2 ore

    Grupe musculare şi sisteme funcţionale implicate în efortul

    specific bicicletei staţionare;

    Prelegere participativă 2 ore

    Aparate specifice activităţilor de interior; Prelegere participativă 4 ore

    Principii de realizare a programelor de lucru utilizând aparate

    dinamice;

    Controlul şi dirijarea efortului în utilizarea mecanismelor

    dinamice.

    Prelegere participativă 2 ore

    Bibliografie

    ALDRICH, M, Traducere Dascălu, Ileana şi Dascălu C., Pilates - Forţă, Flexibilitate, Formă fizică, Ed.

    Niculescu, Bucureşti, 2011

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    JOEL FRIEL, The Triathlet’s Training Biblie, SECOND EDITION, Velo press, Boulder, Colorado, 2004

    JOEL FRIEL, The Triathlet’s Training Biblie, 3RD EDITION, Velo press, Boulder, Colorado, 2009

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    SHANNON SOVNDAL, Cycling Anatomy, Human Kinetics, Editions Vigot, Paris, 2012

    8.2 Seminar

    8.3 Laborator Metode de predare Observaţii

    Caracteristicile activităţilor motrice pe

    anumite categorii de vârstă

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Invăţarea şi consolidarea deprinderilor

    mountainbike-ului,

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Verificarea practică a principiilor de

    realizare a programelor de lucru;

    Demonstraţia, exersarea 4 ore

    Aplicarea cunoştinţelor în teren; Demonstraţia, exersarea 4 ore

    Deplasare in formatie in zona impadurita Demonstraţia, exersarea 6 ore

    Realizarea de trasee cu grupuri organizate Demonstraţia, exersarea 6 ore

    Realizarea unui traseu in afara orasului, in

    zona de munte

    Demonstraţia, exersarea 4 ore

  • 4

    Bibliografie

    ALDRICH, M, Traducere Dascălu, Ileana şi Dascălu C., Pilates - Forţă, Flexibilitate, Formă fizică, Ed.

    Niculescu, Bucureşti, 2011

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    JOEL FRIEL, The Triathlet’s Training Biblie, SECOND EDITION, Velo press, Boulder, Colorado, 2004

    JOEL FRIEL, The Triathlet’s Training Biblie, 3RD EDITION, Velo press, Boulder, Colorado, 2009

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    SHANNON SOVNDAL, Cycling Anatomy, Human Kinetics, Editions Vigot, Paris, 2012

    9. Evaluare

    Tip activitate 9.1 Criterii de evaluare Metode

    de

    evaluare

    Pondere din

    nota finală

    9.1 Curs Cunoştinţe teoretice legate de terminologia activitatilor pe roti,

    cyclingului

    Cunoştinţe teoretice legate de latura aplicativa a ciclismului

    Cunoştinţe teoretice despre componentele unui stil de viaţă sănătos

    Cunoştinţe teoretice despre activitatile pe roti şi efectele asupra

    organismului

    Cunoştinţe teoretice despre tipuri de activitati pe roti şi forme de

    practicare

    Examen

    scris

    50%

    9.2 Seminar

    9.3 Laborator Organizarea si conducerea unui grup in trasee cu bicicleta

    Elaborarea unor programe pentru dezvoltarea rezistentei generale

    aerobe folosind bicicleta

    Elaborarea unor programe pentru dezvoltarea anduranţei

    Elaborarea unor programe de control al greutăţii folosind ca mijloace

    bicicleta, rolele, skateul

    Examen

    practic

    50%

    9.4 Standard minim de performanţă

    Examen practic nota 5

    Examen teoretic nota 5

  • 5

    Data completării:

    12.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura):

  • Anexa nr. 2

    FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest

    1.2 Facultatea Educaţie Fizică şi Sport

    1.3 Departamentul Educaţie Fizică şi Sport

    1.4 Domeniul de studii Educaţie Fizică şi Sport

    1.5 Ciclul de studii Master

    1.6 Programul de studii / Calificarea Fitness şi performanţă motrică

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumire disciplina Activităţi motrice: aerobic &jogging

    2.2 Titular activităţi de curs Conf. Univ. Dr. Petracovschi Simona

    2.3 Titular activităţi de seminar

    2.4 Titular activităţi de laborator/lucrari Conf. Univ. Dr. Petracovschi Simona

    2.5 Anul de studiu 1 2.6 Semestrul 1 2.7 Tipul de evaluare x 2.8 Regimul disciplinei Ob

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 42 din care ore curs 2 seminar laborator 2

    3.2. Numar ore pe semestru 56 din care ore curs 28 seminar laborator 28

    3.3.Distribuţia fondului de timp: ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 10

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 10

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 10

    Tutoriat 4

    Examinări 2

    Alte activităţi……………………………………

    3.4 Total ore studiu individual 36

    3.5 Total ore pe semestru 1 92

    3.6 Numărul de credite

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum Aerobic

    Jogging

    4.2 de competenţe

    1 Numărul total de ore nu trebuie să depăşească valoarea (Număr credite) x 27 ore

  • 5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului Prezenţă obligatorie 50%

    5.2 de desfăşurare a seminarului

    5.3 de desfăşurare a laboratorului Prezenţă obligatorie 100%

    6. Competenţele specifice acumulate

    Com

    pet

    enţe

    pro

    fesi

    on

    ale

    Aprofundarea şi înţelegerea unor noţiuni privind efortul fizic specific aerobicului şi joggingului

    Cunoaşterea, înţelegerea si practicarea diferitelor tipuri de aerobic.

    Promovarea unui mediu centrat pe valori etice si profesionale

    Conducerea grupurilor de practicanti de aerobic

    Comunicarea cu grupul de practicanti prin intermediul activitatilor motrice de tip aerobic; cueing-ul

    Animarea grupului de practicanti

    Alcătuirea coregrafiilor pentru diferitele programe de aerobic; cunoaşterea diferitelor metode specifice de alcătuire a unei coregrafii

    Alegerea muzicii specifice

    Com

    pet

    enţe

    tra

    nsv

    ersa

    le Practicarea voluntară a aerobicului şi joggingului si promovarea acestor activitati in randul

    populatiei ca mijloc de imbunatatire a sanatatii, combatere a sedentarismului si petrecerea

    timpului liber.

    Intelegerea rolului activitatilor sportive de tip aerobic, ca ramura a fitnessului in vederea îmbunătăţirii condiţiei fizice a indivizilor

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Conducerea claselor de aerobic

    Alcătuirea de programe de alergare

    7.2 Obiectivele specifice Cunoaşterea structurii lecţiiei de aerobic în funcţie de tipul ei

    Dozarea efortului adecvată tipologiei lecţiei şi a practicanţilor (sex, varsta, pregătire fizică, abilitati, dizabilitati, etc).

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Caracteristicile efortului fizic întâlnit în

    aerobic şi jogging. Tipurile de efort fizic.

    Parametrii efortului fizic. Metode de

    măsurare: Pulsmetrul. Testarea efortului

    fizic.

    Prelegerea. 2 ore

    Metodele de dezvoltare ale rezistenţei cu

    aplicaţie la lecţia de aerobic şi jogging.

    Metoda efortului continuu şi uniform.

    Prelegerea. 2 ore

  • Metoda efortului continuu si variat.

    Metoda intervalului. Fartlek.

    Metode de dezvoltare a forţei cu aplicaţie

    la lecţia de aerobic şi jogging. Tipurile de

    contracţie musculară. Metoda

    halterofilului. Metoda circuitului.

    Pliometria. Izometria.

    Prelegerea. 2 ore

    Tipologia şi structura sedinţei de aerobic.

    Warm-up, Cool down- obiective şi

    mijloace de realizare. Partea

    fundamentala: Blocul de 32 de timpi.

    Prelegerea. 2 ore

    Acompaniamentul muzical. BPM-ul.

    Alegerea melodiilor.

    Prelegerea. 2 ore

    Metode didactice de alcătuire a unei

    coregrafii.

    Prelegerea. 2 ore

    Cueingul. Prelegerea 2 ore

    Echipamentul necesar. Materiale (greutăţi,

    bară, elastice, săculeţi, minge bobat, bosu,

    step, cercul magic, bastoane, foam roller).

    Prelegerea 2 ore

    Strechingul. Metode, exerciţii. Prelegerea 2 ore

    Respiraţia. Metode de relaxare.

    Antrenamentul psihoton. Antrenamentul

    autogen.

    Perspective şi limite ale meseriei de

    instructor sportiv aerobic. Instituţiile

    formatoare la nivel naţional şi mondial.

    Etică şi deontologie.

    Prelegerea 2 ore

    Alergările de lungă durată: cros, 10k,

    semi-maraton, maraton, ultra maraton.

    Prelegerea 2 ore

    Trecerea in revista a principalelor teme.

    recapitulare.

    Prelegerea 2 ore

    Recapitulare Brainstorming 2 ore

    Bibliografie

    ASLAN, A., La prophylaxie du vieillssement precoce. Archives de l’Union Medicale Balkanique, T.I., nr.5-6,

    Bucucreşti, 1963

    BAROGA, M., BAROGA, L., Condiţia fizică şi sportul. Bucureşti, Editura Sport -Turism, 1989

    CRĂCIUN, M., Exerciţiul fizic, izvor de sănătate. Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1984

    DUMITRU, Gh. Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Federaţia Română Sportul pentru Toţi, Bucureşti, 19

    EGGER, G., CHAMPION, N., The fitness leader′s handbook, Kangaroo Press, Australia, 1990

    FERRARIO, B., APARASCHIVEI, M., Gimnastica aerobică pe înţelesul tuturor, Editura Semne, Bucureşti,

    2004

    IONESCU, N., A., Despre atitudinea corectă a corpului, Editura U.C.F.S., Bucureşti, 1961

    JENKINS, R., Fitness – Gimnastică pentru toţi. Bucureşti, Editura Alex-Alex, 2001

    KULCSAR, Ş., Gimnastica aerobică. Cluj- Napoca, Editura Clusium, 2000

    STOENESCU, G., Gimnastica aerobică şi sportul aerobic. Bucureşti, Editura I.S.P.E., 2000

    STOICA, A., Gimnastica aerobică, fundamente teoretice şi practico-metodice, Editura Bren, Bucureşti, 2004

    KRAINES M., (1999), Keep moving: fitness through aerobics and step,

    BOB ANDERSON, BILL PEARL, ED BURKE, JEFF GALLOWAY. Getting Back in Shape: 32 Workout

    Programs for Lifelong Fitness. Shelter Publications, Inc., 2006. ISBN 0936070412.

    VIVIAN H. HeYWARD. Advanced Fitness Assessment And Exercise Prescription. Human Kinetics,

    2006. ISBN 0736057323.

    YIGAL PINCHAS. The Complete Holistic Guide to Working Out in the Gym. University of Calgary Press,

    2007. ISBN 155238215X.

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    http://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/0936070412http://books.google.it/books?id=4GpPGl-79HgC&pg=PR9&lpg=PR9&dq=Advanced+Fitness+Assessment+And+Exercise+Prescription&source=bl&ots=EvJsPzfGtB&sig=53eud2jQQASpKOmPEE5VQj4eUyY&hl=it&sa=X&ei=IAgZUIecDLTb4QSB-ICgAw&ved=0CDUQ6AEwAA#v=onepage&q=Advanced%20Fitness%20Assessment%20And%20Exercise%20Prescription&f=falsehttp://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/0736057323http://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/155238215X

  • 8.3 Laborator

    Low Impact Aerobics: Modern Dance

    aerobic.

    Demonstraţia 2 ore

    LIA: Latino Dance aerobic. Demonstraţia 2 ore

    High Impact Aerobics: Cardio Dance. Demonstraţia 2 ore

    Hi-Lo Impact Aerobics. Demonstraţia 2 ore

    Step aerobic. Demonstraţia 2 ore

    Step & dance aerobic Demonstraţia 2 ore

    Abs Demonstraţia 2 ore

    Booty&tights Demonstraţia 2 ore

    Stick& ball. Demonstraţia 2 ore

    Bodysculpting Demonstraţia 2 ore

    Core&balance Demonstraţia 2 ore

    Stability trening. Demonstraţia 2 ore

    Totalbody. Demonstraţia 2 ore

    Recapitulare Demonstraţia 2 ore

    Bibliografie

    ASLAN, A., La prophylaxie du vieillssement precoce. Archives de l’Union Medicale Balkanique, T.I., nr.5-6,

    Bucucreşti, 1963

    BAROGA, M., BAROGA, L., Condiţia fizică şi sportul. Bucureşti, Editura Sport -Turism, 1989

    CRĂCIUN, M., Exerciţiul fizic, izvor de sănătate. Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1984

    DUMITRU, Gh. Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Federaţia Română Sportul pentru Toţi, Bucureşti, 19

    EGGER, G., CHAMPION, N., The fitness leader′s handbook, Kangaroo Press, Australia, 1990

    FERRARIO, B., APARASCHIVEI, M., Gimnastica aerobică pe înţelesul tuturor, Editura Semne, Bucureşti,

    2004

    IONESCU, N., A., Despre atitudinea corectă a corpului, Editura U.C.F.S., Bucureşti, 1961

    JENKINS, R., Fitness – Gimnastică pentru toţi. Bucureşti, Editura Alex-Alex, 2001

    KULCSAR, Ş., Gimnastica aerobică. Cluj- Napoca, Editura Clusium, 2000

    STOENESCU, G., Gimnastica aerobică şi sportul aerobic. Bucureşti, Editura I.S.P.E., 2000

    STOICA, A., Gimnastica aerobică, fundamente teoretice şi practico-metodice, Editura Bren, Bucureşti, 2004

    KRAINES M., (1999), Keep moving: fitness through aerobics and step,

    BOB ANDERSON, BILL PEARL, ED BURKE, JEFF GALLOWAY. Getting Back in Shape: 32 Workout

    Programs for Lifelong Fitness. Shelter Publications, Inc., 2006. ISBN 0936070412.

    VIVIAN H. HeYWARD. Advanced Fitness Assessment And Exercise Prescription. Human Kinetics,

    2006. ISBN 0736057323.

    YIGAL PINCHAS. The Complete Holistic Guide to Working Out in the Gym. University of Calgary Press,

    2007. ISBN 155238215X.

    9. Evaluare

    Tip activitate Criterii de evaluare Metode de

    evaluare

    Pondere din nota finală

    9.1 Curs cunoştinţe Proiect 40%

    9.2 Seminar

    9.3

    Laborator/lucrari

    Participare, execuţie,

    conducere lecţie

    Examen practic 60%

    9.4 Standard minim de performanţă

    Conceperea si conducerea unei clase de aerobic fără coregrafie

    http://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/0936070412http://books.google.it/books?id=4GpPGl-79HgC&pg=PR9&lpg=PR9&dq=Advanced+Fitness+Assessment+And+Exercise+Prescription&source=bl&ots=EvJsPzfGtB&sig=53eud2jQQASpKOmPEE5VQj4eUyY&hl=it&sa=X&ei=IAgZUIecDLTb4QSB-ICgAw&ved=0CDUQ6AEwAA#v=onepage&q=Advanced%20Fitness%20Assessment%20And%20Exercise%20Prescription&f=falsehttp://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/0736057323http://it.wikipedia.org/wiki/Speciale:RicercaISBN/155238215X

  • Data completării:

    12.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura):

  • Anexa nr.2

    FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara

    1.2 Facultatea / Facultatea de Educație Fizică și Sport

    1.3 Departamentul Departamentul de Educație Fizică și Sportivă

    1.4 Domeniul de studii Educație Fizică și Sport

    1.5 Ciclul de studii Master

    1.6 Programul de studii / Calificarea Fitness și sănătate/

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei CONCEPTE ALE UNEI DIETE SĂNĂTOASE

    2.2 Titularul activităţilor de curs Conf.univ.dr. ORAVIȚAN Mihaela

    2.3 Titularul activităţilor de seminar Conf.univ.dr. ORAVIȚAN Mihaela

    2.4 Anul de studiu I 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei Ob.

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 2 din care ore curs 1 seminar 1 laborator

    3.2. Numar ore pe semestru 28 din care ore curs 14 seminar 14 laborator

    3.3.Distribuţia fondului de timp: 58

    ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 14

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 14

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 14

    Tutoriat 14

    Examinări 2

    Alte activităţi……………………………………

    3.4 Total ore studiu individual 58

    3.5 Total ore pe semestru 1 28+58 86

    3.6 Numărul de credite 4

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului Prezența obligatorie 50%

    1 Numărul total de ore nu trebuie să depăşească valoarea (Număr credite) x 27 ore

  • 5.2 de desfăşurare a seminarului Prezența obligatorie, pregătirea referatelor

    5.3 de desfăşurare a laboratorului

    6. Competenţele specifice acumulate

    Co

    mp

    eten

    ţe p

    rofe

    sio

    nal

    e

    aprofundarea noţiunilor de biochimie, anatomie şi fiziologie privind digestia şi nutriţia;

    aprofundarea noţiunilor generale privind raţia şi regimul alimentar;

    prezentarea caracteristicilor claselor de substanţe nutritive;

    însuşirea unor cunoştinţe legate de efectele diferitelor clase de alimente sau de tipuri de alimentaţie asupra organismului, în general, precum şi asupra diferitelor aparate şi sisteme, în

    special;

    sintetizarea elementelor unui regim alimentar echilibrat adaptat condiţiilor de viaţă ale omului modern;

    capacitatea de a explica şi interpreta influenţele şi modificările induse în organism de un anumit regim alimentar în contextul specificităţii activităţii fizice depuse şi a stării

    organismului respectiv.

    Com

    pet

    enţe

    tra

    nsv

    ersa

    le capacitatea de a promova potenţialele beneficii induse de o eventuală schimbare a

    alimentaţiei asupra stării de sănătate;

    capacitatea de a recunoaşte efectele induse de un regim alimentar incorect;

    posibilitatea de a efectua modificări ale stilului defectuos de alimentaţie, în perspectiva prevenirii îmbolnăvirilor, a îmbunătăţirii stării de sănătate, a capacităţii de efort, precum şi a

    unor parametri biologici (în special, greutate corporală, procent de ţesut adipos, tensiune

    arterială, glicemie, fracţiuni lipide sanguine).

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoașterea noțiunilor fundamentale privind dieta sănătoasă, capacitatea de a realiza și individualiza un anumit regim

    alimentar.

    7.2 Obiectivele specifice de a asigura masteranzilor toate informaţiile teoretice necesare

    pentru elabora raţii alimentare corecte, pentru a adapta raţia

    alimentară la necesităţile organismului în funcţie de

    particularităţile acestuia (stare de sănătate, stare de nutriţie) şi de

    tipul şi intensitatea activităţii fizice realizate de aceştia.

    Deprinderea de a aprecia dacă un tip de alimentaţie descris este

    corect sau nu pentru o anumită persoană, capacitatea practică de a

    realiza un regim aliemenatar adaptat particularităţilor fiziologice

    şi patologice ale unui individ, precum şi în funcţie de activitatea

    fizică pe care acesta o desfăşoară.

  • 8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Alimentaţia raţională: definiţii, principii (în concordanţă cu

    criteriile O.M.S.). Impactul alimentaţiei asupra stării de

    sănătate

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Principiile nutritive: glucidele, proteinele, lipidele, vitaminele

    şi elementele minerale

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Apa - element esenţial al alimentaţiei: repartiţia şi rolurile

    apei în organism. Necesarul hidric. Reglarea echilibrului

    hidric. Efectele ale deficitului hidric.

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Necesarul energetic: metode de evaluare; standarde legate de

    vârstă, sex, activitate fizică şi particularităţile individuale.

    Clasele de substanţe alimentare

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Raţia şi regimul alimentar: principii de realizare şi de

    adaptare la necesităţile fiziologice. „Capcanele” alimentaţiei

    omului modern.

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Dietele şi sportul de performanţă. Aspecte ale regimului

    alimentar în funcţie de sportul practicat şi de perioada

    competiţională

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Suplimentele nutritive – definiţie, clase, caracteristici

    generale, concepte moderne privind utilizarea acestora în

    alimentaţie.

    Emulgatorii şi aditivii alimentari

    Prelegere interactivă,

    prezentari ppt

    2 ore

    Bibliografie

    1. American Dietetic Association - Sport nutrition: A guide for professionals working with active people, Chicago, 1996;

    2. Harries M., Williams C. - Oxford Textbook of Sports Medicine, Oxford University Press, 1998; 3. Mencinicopschi G. - Şi noi ce mai mâncăm?, vol.I-II, Editura Coreus, Bucureşti, 2010 4. Willett W.C., Skerrett P.J. - Eat, Drink, and Be Healthy: The Harvard Medical School Guide to Healthy

    Eating, Free Press, 2005.

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    Clase de alimente: componenţa în principii nutritive, locul

    fiecărei clase într-o dietă sănătoasă. Metode de evaluare a

    necesarului caloric

    Prezentări ppt, dezbateri 2 ore

    Evaluarea tipului constituţional, a greutăţii corporale, a

    compoziţiei corporale, a repartiţiei ţesutului adipos

    Prezentări ppt, dezbateri 2 ore

    Realizarea raţiilor alimentare adaptate necesităţilor

    fiziologice individuale sau de grup (vârstă, sex, activitate

    fizică)

    Prezentări ppt, dezbateri 2 ore

    Stabilirea unei diete hipocalorice. Principii de nutriţie în

    obezitate

    Prezentări ppt, dezbateri,

    prezentări referate

    2 ore

  • Studiul efectelor diferitelor tipuri de diete asupra parametrilor

    biologici

    Prezentări ppt, dezbateri,

    prezentări referate

    2 ore

    Interogatoriu legat de alimentaţia individuală şi de grup

    (familie, echipă etc.)

    Prezentări ppt, dezbateri,

    prezentări referate

    2 ore

    Adaptarea dietei la unele particularităţi patologice Prezentări ppt, dezbateri,

    prezentări referate

    2 ore

    Bibliografie

    1. American Dietetic Association - Sport nutrition: A guide for professionals working with active people, Chicago, 1996;

    2. Harries M., Williams C. - Oxford Textbook of Sports Medicine, Oxford University Press, 1998; 3. Mencinicopschi G. - Şi noi ce mai mâncăm?, vol.I-II, Editura Coreus, Bucureşti, 2010 4. Willett W.C., Skerrett P.J. - Eat, Drink, and Be Healthy: The Harvard Medical School Guide to Healthy

    Eating, Free Press, 2005.

    9. Evaluare

    Tip activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare Pondere din

    nota finală

    9.1 Curs Cunoașterea noțiunilor prezentate la

    curs

    Examen oral 50

    9.2 Seminar Participarea activă la orele de

    seminar; pregătirea referatelor

    Aprecierea referatelor prezentate,

    participarea la dezbateri

    50

    9.3

    Laborator/lucrări

    10.6 Standard minim de performanţă

    Elaborarea unui referat de specialitate la care să obțină minim nota 5

    Acumularea unui bagaj minim de cunoștințe privind noțiunile prezentate la curs și seminar

    Data completării

    5.09.2013

    Titularul de curs (Semnătura)

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura)

  • FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din timisoara

    1.2 Facultatea Educatie Fizica si Sportiva

    1.3 Departamentul Departament 2 - Kinetoterapie şi Motricitate Speciala

    1.4 Domeniul de studii Educatie Fizica si sportiva

    1.5 Ciclul de studii Curs postuniversitar Master - Fitness

    1.6 Programul de studii / Calificarea Licentiat in educatie fizica si sportiva

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Fitness si starea de bine

    2.2 Titularul activităţilor de curs Lect.dr. Negrea Cristian

    2.3 Titularul activităţilor de seminar Lect.dr. Negrea Cristian

    2.4 Titularul activitatilor de lucrari

    2.5 Anul de studiu I Semestrul I Tipul de evaluare E Regimul disciplinei Obl

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care curs 2 Seminar 2 laborator

    3.2 Total ore pe semestru 56 din care curs 28 Seminar 28 laborator

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 14

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 7

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 7

    Tutoriat

    Examinări 2

    Alte activităţi: organizare eveniment sportiv 2

    3.4 Total ore studiu individual 32

    3.5 Total ore pe semestru 88

    3.6 Numărul de credite 9

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului

    5.2 de desfăşurare a seminarului

    5.3 de desfasurare a laboratorului

  • 6. Competenţele specifice acumulate C

    om

    pet

    enţe

    pro

    fesi

    on

    ale

    1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

    Să definească conceptele de fitness, stare de bine;

    Să înţeleagă necesitatea unei educaţii pentru şi prin mişcare;

    Să definească şi să înţeleagă efortul aerob şi randamentul biologic;

    2. Explicare şi interpretare

    Să explice conceptele studiate;

    Să explice şi să interpreteze necesitatea unui management al stilului de viaţă sănătos;

    Să explice necesitatea controlului permanent al stării de sănătate

    3. Instrumental-aplicative

    Să aplice metodele optime de dezvoltare a aptitudinilor motrice specifice celor trei tipuri de fitness;

    Să elaboreze programe pentru educarea aptitudinilor motrice specifice celor trei tipuri de fitness;

    4. Atitudinale

    Formarea capacităţii si a obişnuinţei de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în

    scop igienic şi reconfortant.

    Implicarea în activităţi ştiinţifice, cum ar fi elaborarea unor articole şi studii de specialitate

    Com

    pet

    enţe

    tran

    sver

    sale

    Conştientizarea beneficiilor unui management al stilului de viaţă sănătos

    Conştientizarea necesitatatii controlului permanent al stării de sănătate

    Conştientizarea influenţei practicării exerciţiilor fizice asupra îmbunătăţirii capacităţii fizice a organismului

    Capacitatea de a corela multitudinea de informaţii dobândite

    Capacitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile dobândite în diferite situaţii

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea cunoştinţelor educatiei prin miscare

    Dobândirea cunoştinţelor unui management al stilului de viaţă sănătos

    Dobândirea deprinderilor de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în scop igienic şi reconfortant

    7.2 Obiectivele specifice Deprinderea de a analiza si manageria stilul de viata, orientandu-l catre un stil de viata sanatos

    Deprinderea de a explica necesitatea unui management al stilului de viaţă sănătos

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Activitatea motrică şi evoluţia ei în

    ontogeneză. Caracteristicile ei pe anumite

    categorii de vârstă

    Prelegere participativă 2 ore

    Sistemul noţional Prelegere participativă 2 ore

    Sănătatea şi criterii de apreciere a stării de

    sănătate

    Prelegere participativă 4 ore

    Componentele unui stil de viaţă sănătos Prelegere participativă 2 ore

    Fitness-ul şi efectele asupra organismului Prelegere participativă 4 ore

    Componentele fitness-ului; Tipuri de

    fitness şi forme de practicare

    Prelegere participativă 4 ore

  • Gimnastica aerobică, aquagym, jumping

    rope

    Prelegere participativă 2 ore

    Jogging, ciclism, schi fond, în-line

    skating

    Prelegere participativă 2 ore

    Metode şi mijloace de educarea forţei şi

    rezistenţei

    Prelegere participativă 4 ore

    Generalităţi cu privire la

    mijloacele/aparatura utilizate pentru

    fitness

    Prelegere participativă 2 ore

    Bibliografie

    ALDRICH, M, Traducere Dascălu, Ileana şi Dascălu C., Pilates - Forţă, Flexibilitate, Formă fizică, Ed.

    Niculescu, Bucureşti, 2011

    CHIRAZI M., CIORBĂ, P., Culturism – Întreţinere şi competiţie, Polirom, Iaşi, 2006

    CORBIN, Ch.B., LINDSEY, Ruth, Fitness for Life – Fifth Edition, Human Kinetics, 2004

    DAMIAN, S., Superfit – Esenţialul în Fitness şi Culturism, Ed. Runa, Grup Edit.Ccorint, Bucureşti, 2006

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, Women’s Strength Training Anatomy, Editions Vigot, Paris, 2003

    HINSON, C., Finess for Children, Human Kinetics,2006

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    NAMIKOSHI, T. Traducere Dinescu, M, Shiatsu şi stretching, Teora, Bucureşti, 2008

    ORAVIŢAN, M, Noţiuni de kinetoprofilaxie, Edit, Eurobit, Timişoara, 2007

    POPESCU, G., Impact Aerobic, Edit.Elisavaros, Bucureşti, 2005

    RODRIGUEZ, Jose, Metoda Pilates, Teora, Bucureşti, 2010

    WEISS Howie, Fun, Fitness and Skills – The powerful original games approach, Human Kinetics, 2008

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    Caracteristicile activităţilor motrice pe

    anumite categorii de vârstă

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Explicarea şi exemplificarea noţiunilor

    întâlnite în bibliografia studiată.

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Elaborarea unor programe pentru

    dezvoltarea forţei la nivelul diferitelor

    grupe musculare

    Demonstraţia, exersarea 4 ore

    Elaborarea unor programe pentru

    dezvoltarea anduranţei

    Demonstraţia, exersarea 4 ore

    Elaborarea unor programe pentru

    dezvoltarea flexibilităţii

    Demonstraţia, exersarea 6 ore

    Program de control al greutăţii Demonstraţia, exersarea 6 ore

    Mituri şi idei preconcepute Demonstraţia, exersarea 4 ore

    8.3 Lucrari Metode de predare Observaţii

    Bibliografie

    ALDRICH, M, Traducere Dascălu, Ileana şi Dascălu C., Pilates - Forţă, Flexibilitate, Formă fizică, Ed.

    Niculescu, Bucureşti, 2011

    CHIRAZI M., CIORBĂ, P., Culturism – Întreţinere şi competiţie, Polirom, Iaşi, 2006

    CORBIN, Ch.B., LINDSEY, Ruth, Fitness for Life – Fifth Edition, Human Kinetics, 2004

    DAMIAN, S., Superfit – Esenţialul în Fitness şi Culturism, Ed. Runa, Grup Edit.Ccorint, Bucureşti, 2006

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

  • FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, Women’s Strength Training Anatomy, Editions Vigot, Paris, 2003

    HINSON, C., Finess for Children, Human Kinetics,2006

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    NAMIKOSHI, T. Traducere Dinescu, M, Shiatsu şi stretching, Teora, Bucureşti, 2008

    ORAVIŢAN, M, Noţiuni de kinetoprofilaxie, Edit, Eurobit, Timişoara, 2007

    POPESCU, G., Impact Aerobic, Edit.Elisavaros, Bucureşti, 2005

    RODRIGUEZ, Jose, Metoda Pilates, Teora, Bucureşti, 2010

    WEISS Howie, Fun, Fitness and Skills – The powerful original games approach, Human Kinetics, 2008

    9. Evaluare

    Tip activitate Criterii de evaluare Metode de

    evaluare

    Pondere din nota

    finală

    9.1 Curs Cunoştinţe teoretice legate de terminologia fitnessului si a

    starii de bine

    Cunoştinţe teoretice legate de latura aplicativa a fitnessului

    Cunoştinţe teoretice despre componentele unui stil de viaţă

    sănătos

    Cunoştinţe teoretice despre fitness şi efectele asupra

    organismului

    Cunoştinţe teoretice despre tipuri de fitness şi forme de

    practicare

    Examen scris 50%

    9.2 Seminar Elaborarea unor programe pentru dezvoltarea forţei la

    nivelul diferitelor grupe musculare

    Elaborarea unor programe pentru dezvoltarea anduranţei

    Elaborarea unor programe pentru dezvoltarea flexibilităţii

    Elaborarea unor programe de control al greutăţii

    Examen scris 50%

    9.3 Lucrari

    9.4 Standard minim de performanţă

    Examen practic nota 5

    Examen teoretic nota 5

    Data completării:

    05.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Data avizării în departament Director departament (Semnătura):

  • 23.09.2013

  • FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timisoara

    1.2 Facultatea Facultatea de Educatie Fizica si Sport

    1.3 Departamentul Departament 2 - Kinetoterapie şi Motricitate Speciala

    1.4 Domeniul de studii Educatie Fizica si Sportiva

    1.5 Ciclul de studii Master

    1.6 Programul de studii / Calificarea

    Facultatea de Educatie Fizica si Sport – profesor educatie fizica si

    sport

    Master – Fitness si performanta motrica

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Practica in centre de fitness

    2.2 Titularul activităţilor de curs

    2.3 Titularul activităţilor de seminar

    2.4 Titularul activitatilor de lucrari Lect.univ.dr. Negrea Cristian

    2.5 Anul de studiu I Semestrul I Tipul de evaluare C Regimul disciplinei Obl

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 2 din care curs Seminar laborator 2

    3.2 Total ore pe semestru 28 din care curs Seminar laborator 28

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 28

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 7

    Tutoriat

    Examinări 4

    Alte activităţi

    3.4 Total ore studiu individual 35

    3.5 Total ore pe semestru 67

    3.6 Numărul de credite

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului

    5.2 de desfăşurare a seminarului/laboratorului Sali destinate activitatilor sportive, bazin inot, sala

  • cycling, sala cu aparatura de fitness

    6. Competenţele specifice acumulate

    Co

    mp

    eten

    ţe p

    rofe

    sio

    nal

    e

    1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

    Tipuri de activitati sportive recreative, clasificări

    Tipuri de activităţi specifice unui centru de fitness

    Cadru legislativ de organizare şi funcţionare al centrelor de fitness

    2. Explicare şi interpretare Capacitatea de a analiza exercitiile, structurile motrice, mişcările

    Utilizarea diferitelor metode şi mijloace de măsurare a eficienţei mişcării

    3. Atitudinale Observarea cât mai obiectivă a claselor

    Identificarea principiilor antrenamentului sportiv folosite in cadrul orelor

    Identificarea mijloacelor educatiei fizice si sportive utilizate in realizarea claselor

    Elaborarea unor protocoale de observatie

    Com

    pet

    enţe

    tran

    sver

    sale

    Conştientizarea beneficiilor practicarii activitatilor sportive

    Conştientizarea beneficiilor utilizarii aparaturii din dotarea centrelor de fitness

    Conştientizarea beneficiilor utilizarii metodei observatiei in activitatea de optimizare si eficientizare ale actelor motrice, actiunilor motrice si activitatilor motrice ce se desfasoara in

    cadrul centrelor de fitness

    Conştientizarea influenţei practicării exerciţiilor fizice in centrele de fitness asupra îmbunătăţirii capacităţii fizice a organismului

    Capacitatea de a corela multitudinea de informaţii dobândite

    Capacitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile dobândite în diferite situaţii

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Formarea acelor deprinderi necesare observarii si analizei activitatilor motrice

    Formarea unei imagini de ansamblu asupra activitatilor desfasurate in centrele de fitness

    7.2 Obiectivele specifice Formarea capacităţilor şi deprinderilor necesare aplicării practice a principiilor, conceptelor, noţiunilor dobandite si aprofundate, in

    activitatea de predare a anumitor tipuri de activitati motrice

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    8.3 Lucrari Metode de predare Observaţii

    Elaborarea si redactarea protocoalelor de

    observatie pentru clasele de inot

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Elaborarea si redactarea protocoalelor de

    observatie pentru clasele de inot

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Analiza si observarea claselor de cycling Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Analiza si observarea claselor de cycling Demonstraţia, exersarea 4 ore

    Participarea la activitati de mentenanta ale

    centrelor de fitness

    Demonstraţia, exersarea 2 ora

    Participarea activa la clase, redactarea

    protocolului de observatie – Pilates, Step

    dance

    Demonstraţia, exersarea 8 ore

  • Organizarea unei competitii sportive intr-

    un centru de fitness

    Demonstraţia, exersarea 8 ore

    Bibliografie

    ADRIAN DRAGNEA, AURA BOTA, Teoria activitatilor motrice, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti

    1999

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics, Champaign, 2011

    FREDERIC DELAVIER, Women’s Strength Training Anatomy, Human Kinetics, Editions Vigot, Paris, 2002

    HERCZEG, L., Teoria Educatiei Fizice si Sportului, Tipografia UVT, Timisoara, 1995

    HOFFMAN, S. J., Introduction to kinesiology, Human Kinetics, Champaign, IL, 2005

    ICONIA BORZA, Principii fundamentale in miscarea sportiva, Editura Marineasa, Timisoara, 1997

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    MATVEEV, L. P.; NOVIKOV, A. D., Teoria si metodica educatiei fizice, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1980

    MIHAI EPURAN, Metodologia cercetarii activitatilor corporale, F.E.S.T., Bucuresti, 2005

    NANCY HAMILTON, Kinesiology-Scientific basis of Human Motion, McGraw-Hill International Edition, 2012

    NILS POSSE M.G., Special Kinesiology,University Press of the Pacific Honolulu, Hawaii, 2005

    Terminologia educatiei fizice si sportului (in sase limbi), Editura Stadion, 1973

    TUDOR SBENGHE – Kinesiologie – stiinta miscarii, Editura medicala, Bucuresti 2002

    WILLIAM SKARTSTROM, Gymnastic Kinesiology, American Physical Education Association, Springfield,

    2011

    9. Evaluare

    Tip

    activitate

    Criterii de evaluare Metode de

    evaluare

    Pondere din nota

    finală

    laborator Tehnica utilizarii metodei observatiei

    Tehnica elaborarii si redactarii protocolului de

    observatie

    Cunoştinţe teoretice legate de latura aplicativa a

    fitnessului

    Cunoştinţe teoretice despre componentele unui stil de

    viaţă sănătos

    Cunoştinţe teoretice despre fitness şi efectele asupra

    organismului

    Cunoştinţe teoretice despre tipuri de fitness şi forme de

    practicare

    Examen teoretic

    Examen practic

    50%

    50%

    Standard minim de performanţă

    Examen practic nota 5

    Examen teoretic nota 5

  • Data completării:

    05.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura):

  • FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timisoara

    1.2 Facultatea Facultatea de Educatie Fizica si Sport

    1.3 Departamentul Departament 2 - Kinetoterapie şi Motricitate Speciala

    1.4 Domeniul de studii Educatie Fizica si Sportiva

    1.5 Ciclul de studii Master

    1.6 Programul de studii / Calificarea

    Facultatea de Educatie Fizica si Sport – profesor educatie fizica si

    sport

    Master – Fitness si performanta motrica

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Practica in centre de fitness

    2.2 Titularul activităţilor de curs

    2.3 Titularul activităţilor de seminar

    2.4 Titularul activitatilor de lucrari Lect.univ.dr. Negrea Cristian

    2.5 Anul de studiu I Semestrul II Tipul de evaluare C Regimul disciplinei Obl

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 2 din care curs Seminar laborator 2

    3.2 Total ore pe semestru 28 din care curs Seminar laborator 28

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 28

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 7

    Tutoriat

    Examinări 4

    Alte activităţi

    3.4 Total ore studiu individual 35

    3.5 Total ore pe semestru 67

    3.6 Numărul de credite

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului

    5.2 de desfăşurare a seminarului/laboratorului Sali destinate activitatilor sportive, bazin inot, sala

    cycling, sala cu aparatura de fitness

  • 6. Competenţele specifice acumulate C

    om

    pet

    enţe

    pro

    fesi

    on

    ale

    1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

    Tipuri de activitati sportive recreative, clasificări

    Tipuri de activităţi specifice unui centru de fitness

    Cadru legislativ de organizare şi funcţionare al centrelor de fitness

    2. Explicare şi interpretare Capacitatea de a analiza exercitiile, structurile motrice, mişcările

    Utilizarea diferitelor metode şi mijloace de măsurare a eficienţei mişcării

    3. Atitudinale Observarea cât mai obiectivă a claselor

    Identificarea principiilor antrenamentului sportiv folosite in cadrul orelor

    Identificarea mijloacelor educatiei fizice si sportive utilizate in realizarea claselor

    Elaborarea unor protocoale de observatie

    Com

    pet

    enţe

    tran

    sver

    sale

    Conştientizarea beneficiilor practicarii activitatilor sportive

    Conştientizarea beneficiilor utilizarii aparaturii din dotarea centrelor de fitness

    Conştientizarea beneficiilor utilizarii metodei observatiei in activitatea de optimizare si eficientizare ale actelor motrice, actiunilor motrice si activitatilor motrice ce se desfasoara in

    cadrul centrelor de fitness

    Conştientizarea influenţei practicării exerciţiilor fizice in centrele de fitness asupra îmbunătăţirii capacităţii fizice a organismului

    Capacitatea de a corela multitudinea de informaţii dobândite

    Capacitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile dobândite în diferite situaţii

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Formarea acelor deprinderi necesare observarii si analizei activitatilor motrice

    Formarea unei imagini de ansamblu asupra activitatilor desfasurate in centrele de fitness

    7.2 Obiectivele specifice Formarea capacităţilor şi deprinderilor necesare aplicării practice a principiilor, conceptelor, noţiunilor dobandite si aprofundate, in

    activitatea de predare a anumitor tipuri de activitati motrice

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    8.3 Lucrari Metode de predare Observaţii

    Elaborarea si redactarea protocoalelor de observatie pentru

    clasele de inot

    Demonstraţia,

    exersarea

    2 ore

    Elaborarea si redactarea protocoalelor de observatie pentru

    clasele de inot

    Demonstraţia,

    exersarea

    2 ore

    Analiza si observarea claselor de cycling Demonstraţia,

    exersarea

    2 ore

    Analiza si observarea claselor de cycling Demonstraţia,

    exersarea

    4 ore

    Participarea la activitati de mentenanta ale centrelor de fitness Demonstraţia,

    exersarea

    2 ora

    Participarea activa la clase, redactarea protocolului de

    observatie – Pilates, Step dance

    Demonstraţia,

    exersarea

    8 ore

    Organizarea unei competitii sportive intr-un centru de fitness Demonstraţia,

    exersarea

    8 ore

  • Bibliografie

    ADRIAN DRAGNEA, AURA BOTA, Teoria activitatilor motrice, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti

    1999

    DRAGAN I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris,

    2012

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics, Champaign, 2005

    FREDERIC DELAVIER, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics, Champaign, 2011

    FREDERIC DELAVIER, Women’s Strength Training Anatomy, Human Kinetics, Editions Vigot, Paris, 2002

    HERCZEG, L., Teoria Educatiei Fizice si Sportului, Tipografia UVT, Timisoara, 1995

    HOFFMAN, S. J., Introduction to kinesiology, Human Kinetics, Champaign, IL, 2005

    ICONIA BORZA, Principii fundamentale in miscarea sportiva, Editura Marineasa, Timisoara, 1997

    LUPEA, ALFA Xenia, Biochimia Efortului, Edit. Mirton Timişoara, 1998

    MARTINEZ NUSSIO, Estefania trad. Nedelcu, A.C., Stretching, Edit. Libsa Madrid, Teora, Bucureşti, 2009

    MATVEEV, L. P.; NOVIKOV, A. D., Teoria si metodica educatiei fizice, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1980

    MIHAI EPURAN, Metodologia cercetarii activitatilor corporale, F.E.S.T., Bucuresti, 2005

    NANCY HAMILTON, Kinesiology-Scientific basis of Human Motion, McGraw-Hill International Edition, 2012

    NILS POSSE M.G., Special Kinesiology,University Press of the Pacific Honolulu, Hawaii, 2005

    Terminologia educatiei fizice si sportului (in sase limbi), Editura Stadion, 1973

    TUDOR SBENGHE – Kinesiologie – stiinta miscarii, Editura medicala, Bucuresti 2002

    WILLIAM SKARTSTROM, Gymnastic Kinesiology, American Physical Education Association, Springfield,

    2011

    9. Evaluare

    Tip

    activitate

    Criterii de evaluare Metode de

    evaluare

    Pondere din

    nota finală

    laborator

    Tehnica utilizarii metodei observatiei

    Tehnica elaborarii si redactarii protocolului de observatie

    Cunoştinţe teoretice legate de latura aplicativa a fitnessului

    Cunoştinţe teoretice despre componentele unui stil de viaţă sănătos

    Cunoştinţe teoretice despre fitness şi efectele asupra organismului

    Cunoştinţe teoretice despre tipuri de fitness şi forme de practicare

    Examen

    teoretic

    Examen

    practic

    50%

    50%

    Standard minim de performanţă

    Examen practic nota 5

    Examen teoretic nota 5

    Data completării:

    12.09.2013

    Titular curs (Semnătura):

    Data avizării în departament

    23.09.2013

    Director departament (Semnătura):

  • FIŞA DISCIPLINEI

    1. Date despre program

    1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara

    1.2 Facultatea Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

    1.3 Departamentul Departament 2 - Kinetoterapie şi Motricitate Speciala

    1.4 Domeniul de studii Educaţie Fizică şi Sportiva

    1.5 Ciclul de studii Curs postuniversitar Master - Fitness

    1.6 Programul de studii / Calificarea Licentiat in educatie fizica si sportiva

    2. Date despre disciplină

    2.1 Denumirea disciplinei Aparatură specifică centrelor de fitness

    2.2 Titularul activităţilor de curs Lect.dr. Negrea Cristian

    2.3 Titularul activităţilor de seminar

    2.4 Titularul activităţilor de lucrari Lect.dr. Negrea Cristian

    2.5 Anul de studiu II 2.6 Semestrul I 2.7 Tipul de evaluare E 2.8 Regimul disciplinei Obl

    3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

    3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care curs 2 seminar laborator 2

    3.2 Total ore pe semestru 56 din care curs 28 Seminar laborator 28

    3.3 Distribuţia fondului de timp: ore

    Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 14

    Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate / pe teren 7

    Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 7

    Tutoriat

    Examinări 2

    Alte activităţi: organizare competitie sportiva 2

    3.4 Total ore studiu individual 32

    3.5 Total ore pe semestru 88

    3.6 Numărul de credite 8

    4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

    4.1 de curriculum

    4.2 de competenţe

    5. Condiţii (acolo unde este cazul)

    5.1 de desfăşurare a cursului

    5.2 de desfăşurare a seminarului/laboratorului

  • 6. Competenţele specifice acumulate C

    om

    pet

    enţe

    pro

    fesi

    on

    ale

    1.Cunoaştere şi înţelegere

    Prezentarea caracteristicilor tehnice ale aparaturii ;

    Aprofundarea noţiunilor de biomecanica, anatomie şi fiziologie privind antrenamentul sportiv;

    Aprofundarea noţiunilor generale privind aparatura specifica centrelor ;

    Insuşirea unor cunoştinţe legate de functionarea si mentenanta aparaturii;

    2. Explicare şi interpretare

    Capacitatea de a explica şi interpreta influenţele şi modificările induse în organism de un anumit

    program de fitness în contextul specificităţii activităţii fizice depuse şi a stării organismului respectiv;

    Sintetizarea elementelor unui regim alimentar echilibrat adaptat condiţiilor de viaţă ale omului

    modern;

    3. Instrumental-aplicative

    Capacitatea de a elabor programe in sala de fitness folosind aparatura din dotarea salii;

    Capacitatea de a adapta programele de lucru în funcţie de particularităţile subiectilor (stare de

    sănătate, stare de fitness) ;

    Posibilitatea de a realiza un program specific unui obiectiv cu tema de mentinere sau promovare a

    sanatatii sau obiectiv cu tematica sportiva (castigul in masa musculara, pierdere in greutate,

    imbunatatirea capacitatii aerobe);

    Posibilitatea de a realiza programe de pregatire adaptate programelor competiţionale, în cazul

    sportivilor de performanţă.

    4. Atitudinale

    Capacitatea de a promova potenţialele beneficii induse de inceperea unui program de fitness asupra

    stării de sănătate;

    Capacitatea de a recunoaşte efectele induse de un regim alimentar incorect;

    Posibilitatea de a efectua modificări ale stilului defectuos de alimentaţie, în perspectiva prevenirii

    îmbolnăvirilor, a îmbunătăţirii condiţiei fizice, a capacităţii de efort, precum şi a unor parametri

    biologici (în special, greutate corporală, procent de ţesut adipos, tensiune arterială, glicemie, fracţiuni

    lipide sanguine).

    Co

    mp

    eten

    ţe t

    ran

    sver

    sale

    Conştientizarea beneficiilor utilizarii aparaturii din centrele de fitness

    Conştientizarea influenţei utilizarii aparaturii din centrele de fitness asupra menţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate

    Conştientizarea influenţei utilizarii aparaturii din centrele de fitness asupra îmbunătăţirii capacităţii fizice a organismului

    Conştientizarea influenţei utilizarii aparaturii din centrele de fitness în recuperarea organismului

    Conştientizarea influenţei utilizarii aparaturii din centrele de fitness în recuperarea functionala a aparatului locomotor in cadrul unui program kinetic de recuperare, avand ca

    obiective de bază: relaxarea, corectarea posturii şi aliniamentului corpului, recâştigarea

    mobilităţii articulare, creşterea forţei şi rezistenţei musculare, corectarea deficitului respirator,

    antrenamentul la efort şi reeducarea sensibilităţii.

    Conştientizarea influenţei utilizarii aparaturii din centrele de fitness asupra sanatatii psihice prin restabilirea si mentinerea echilibrului emotional.

    Capacitatea de a corela multitudinea de informaţii dobândite

    Capacitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile dobândite în diferite situaţii

    7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

    7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea cunoştinţelor legate de tehnica si metodica utilzarii aparaturii specifice centrelor de fitness

  • Dobândirea cunoştinţelor legate de latura aplicativ utilitară a utilizarii aparaturii specifice centrelor de fitness

    7.2 Obiectivele specifice Deprinderea de a utiliza aparatura specifica centrelor de fitness in elaborarea de programe cu obiective de dezvoltare a calitatilor

    motrice de baza si combinate

    Deprinderea de a utiliza aparatura specifica centrelor de fitness in elaborarea de programe avand ca obiectiv recuperarea functionala

    a aparatului locomotor

    Deprinderea de a utiliza o gama cat mai larga de aparatura specifica centrelor de fitness

    8. Conţinuturi

    8.1 Curs Metode de predare Observaţii

    Fitnessul: concept, definitie Prelegere participativă 2 ore

    Aparatura specifica centrelor de fitness -

    clasificare

    Prelegere participativă 2 ore

    Tipuri de aparatura folosita in sala de

    fitness

    Prelegere participativă 2 ore

    Firme producatoare de aparatura fitness 2 ore

    Aparatura destinata imbunatatirii si

    ameliorarii parametrilor fitnessului

    cardio-respirator

    Prelegere participativă 4 ore

    Aparatura destinata imbunatatirii si

    amelriorarii parametrilor fitnessului

    muscular

    Prelegere participativă 2 ore

    Utilizarea aparaturii specifice, posturi,

    respiratie, viteza de executie, amplitudine

    Prelegere participativă 4 ore

    Asigurarea si ajutorul in salile de fitness Prelegere participativă 2 ore

    Testarea initiala a fitnessului muscular si

    cardio-respirator cu aparatura din sala de

    fitness

    Prelegere participativă 2 ore

    Conceperea programelor de fitness

    folosind ca mijloc aparatura specifica

    Prelegere participativă 4 ore

    Mentenanta primara Prelegere participativă 2 ore

    Bibliografie

    American Dietetic Association, Sport nutrition: A guide for professionals working with active people, Chicago,

    1986;

    Barzu Mariana, Fiziologia Efortului, Editura Mirton, Timisoara, 2004

    Clark N. , Nancy Clark´s sports nutrition guidebook, Leisure Press, Champaign, 1990;

    Dragan I., Medicina sportiva, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982

    Frederic Delavier, The Strength Training Anatomy Workout, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2011

    Frederic Delavier, The Strength Training Anatomy Workout II, Human Kinetics Editions Vigot, Paris, 2012

    Frederic Delavier, The Strength Training Anatomy Second Edition, Human Kinetics, Champaign, 2005

    Frederic Delavier, Women’s Strength Training Anatomy, Editions Vigot, Paris, 2003

    Harries M., Williams C., Oxford Textbook of Sports Medicine, Oxford University Press, 1996;

    Kettlebell, The ultimate kettlebell community, 2012. http://www.kettlebell.com/health-and-fitness/

    Mincu I., Alimentaţia raţională a omului sănătos, Editura Medicală, Bucureşti, 1978;

    Mincu I., Impactul Om – Alimentaţie, Editura Medicală, Bucureşti, 1993;

    Nautilus Home Fitness Equipament, Home Equipament, USA, 2012. http://www.nautilus.com/nautilus-

    brand/products.jsp

    Panatta Sport, Products, Italy, 2012. http://www.panattasport.com/en/webpage.asp?ID=10001

    Saris W., Exercise, nutrition and weight control, Karger, Basel, 1991;

    SchwinnBikes, Bikes, 2012. http://www.schwinnbikes.com

  • SchwinnFitness, Fitness equipmentes, 2012. http://www.schwinnfitness.com/schwinn_fitness_us/homepage.jsp

    Sherman W., Carbohydrates, muscle glycogen and muscle glycogen supercompensation, Human Kinetics,

    Champaign, 1986;

    Şerbescu Carmen, Kinetoprofilaxie primară, Editura Universităţii din Oradea, 2000.

    Tribone E., Eating on the run, Leisure Press, Champaign, 1992.

    Technogym, The Wellness Company, General catalogue, Technogym Spa, Italy, 2011; 8.2 Seminar Metode de predare Observaţii

    8.3 Laborator

    Clase de alimente: componenţa în

    principii nutritive, locul fiecărei clase

    într-o dietă sănătoasă

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Evaluarea tipului constituţional, a

    greutăţii corporale, a compoziţiei

    corporale, a repartiţiei ţesutului adipos

    Demonstraţia, exersarea 2 ore

    Metode de evaluare a fitnesului muscular

    si cardio-respirator