Nanasi Laura Leventia Estera 43 A

Palataul Schonbrunn- arhitectura spatiului interior

Povestea Palatului Schonbrunn, una dintre cele mai frumoase creatii arhitecturale europene si un reper major in istoria Austriei, incepe in 1605, cand Imparatul Matthias a descoperit in locul in care se afla acum palatul un mic parau, in timpul unei partide de vanatoare. Incantat de frumusetea locurilor, le-a dat numele "Schonbrunn" (Fantana Frumoasa).

Palatul imperial Schonbrunn, cu anexele şi parcul circular, este unul dintre cele mai importante monumente austriece. Declarat monument naţional, întregul complex căruia îi aparţin castelul, parcul cu numeroasele construcţii, fântâni şi statuete, precum şi grădina zoologică, cea mai veche din lume, face parte din 1996 din lista patrimoniului cultural Unesco.

Istoria palatului Schonbrunn şi a edificiilor ce l-au precedat porneşte din Evul Mediu. Întregul complex era denumit „Katterburg” încă de la începutul secolului al XIV-lea şi aparţinea domeniilor feudale ale abaţiei Klosterneuburg. De-a lungul secolelor sunt menţionaţi mai mulţi chiriaşi, o parte dintre ei personalităţi ale vremii, printre care primarul Vienei, Hermann Mayer în 1548.

In 1637, vaduva imparatului Ferdinand II, Eleonore, a poruncit ca pe acest loc sa se construiasca un mic palat, in stil italian, unde dorea sa isi petreaca cat mai mult timp si sa se simta bine alaturi de cei dragi. Dupa

moartea ei, in 1655, intregul domeniu a ajuns in proprietatea celei de a treia sotii a lui Ferdinand III, fiind insa distrus de turci in 1683. Desi multi credeau ca venise sfarsitul pentru Schonbrunn, Leopold I a decis ca in 1695 sa inceapa construirea palatului actual, proiectul fiind semnat de celebrul arhitect baroc Johann Bernhard Fischer von Erlach. Se spune ca proiectul propus initial, demn de numele de Habsburg, rivaliza cu usurinta cu Palatul Versailles, dar Leopold si-a dorit un proiect mai modest si mai potrivit gusturilor sale. Chiar si asa, in final palatul va avea peste 2000 de camere.

Împăratul Leopold I care întră în posesia palatului în 1686 ia decizia de a încredinţa complexul moştenitorului tronului, Giuseppe. Nu peste mult timp, la curtea imperială ajunge arhitectul Johann Bernhard Fischer von Erlach care în 1689 devine tutore al arhitecturii moştenitorului la tron.

În iarna anului 1742-1743 au fost demarate primele lucrări de construcţie ale castelului incomplet care au culminat cu realizarea unui amplu proiect de refacere căruia complexul îi datorează aspectul din ziua de azi.

Superbul palat avea sa devina resedinta de vara la dorinta Mariei Tereza, care s-a indragostit din start de farmecul ansamblului arhitectural, adaugand teatrul si gradina. Preluand "conducerea", imparateasa nu a ezitat sa remobileze si redecoreze incaperile pe gustul ei, in maniera rococo si baroca, transformand Schonbrunn-ul intr-un spatiu perfect pentru ea si incantator pentru ceilalti. Tot pentru a o multumi pe imparateasa, Nicola Pacassi a proiectat si frumoasele fatade galbene, lansand fara sa stie o nuanta astazi celebra : galbenul Maria Tereza sau galben de Schonnbrun. Culoarea a fost atat de mult pe gustul Mariei Tereza, incat a fost folosita pentru toate cladirile administrative, prin lege.

Chiar atunci cand puterea sa ajunsese la apogeu, Maria Tereza fiind respectata si chiar temuta in Europa, suverana isi gasea timp pentru Schonbrunn, palatul unde isi tinea si consfatuirile de taina si unde a luat unele dintre cele mai importante decizii. In afara renovarii si extinderii, imparateasa a incercat sa faca din Schonbrunn un frumos muzeu de arta universala, aducand aici piese exotice, lucruri si artefacte rare, picturi si sculpturi din Orient, sperand ca intr-o buna zi aceste colectii sa rivalizeze cu cele ale altor monarhi. Istoria palatului avea sa continue chiar dupa ce Maria Tereza nu mai era, dar nimeni nu avea sa stearga influenta acesteia, iar in mare Schonbrunn a pastrat liniile stilistice trasate de imparateasa, care dovedise talentat si inspiratie in domeniul arhitectural si cel artistic.

După moartea Mariei Tereza, castelul Schonbrunn a rămas nelocuit şi a fost utilizat ca reşedinţă festivă la începutul anilor 1800 de catre împăratul Francisc al II-lea. În acea perioadă au avut loc şi cele două ocupaţii ale palatului de către Napoleon în 1805 şi în 1809, în timpul cărora împăratul francez se cazează printre altele în camera destinată memoriei lui Francisc Stefan, în cea orientală. Cu ocazia Congresului de la Viena din 1814/1815 s-a ajuns la concluzia că palatul Schonbrunn are nevoie de lucrări de restaurare imediate. Astfel, în perioada 1817-1819 are loc o transformare a faţadei după planurile arhitectului Johann Aman, care dăinuie până în zilele noastre.

Apartamentele sale erau compuse din sali de audienţe, birou şi camere de dormit. În 1854 are loc nunta cu Elisabeta şi totodată sunt demarate lucrări de refacere a zonei de inspiraţie occidentală ce urma să fie ocupată de împărăteasă. Şi apartamentele Elisabetei cuprindeau mai multe camere, ce aveau în centru salonul împărătesei, unde îşi primea invitaţii. Camera de

dormit, camera de toaletă şi cabinetul pentru studiu erau camere private ale Elisabetei şi conţineau mobile grele din polixandru.

Primei născute, Gisell, îi erau încredinţate camere adiacente celor ale împărătesei, în timp ce principelui moştenitor Rodolfo i-a fost dat în 1867 aşa numitul „apartament al principelui moştenitor”. La parter s-au conservat aproape toate decoraţiile din stuc de pe plafon, din perioada Mariei Teresa, la fel şi panourile din aur, sau peisajele pe pânză.

Din 1869 şi până acum s-au realizat ample operaţiuni de restaurare respectând decoraţiunile roccoco din secolul al XVIII-lea. Lucrările s-au concentrat pe cele două galerii şi camere din aripa orientală, destinate apartamentelor pentru oaspeţi.

Inca de la primii pasi pe domeniul Schonnbrun, de la trecerea prin intrarea formata din doua obeliscuri si un gard din fier, minunat executate, vizitatorii au senzatia intoarcerii in timp, intr-o epoca a triumfului imparatilor si luptelor dintre imperii, Schonnbrun fiind un refugiu mult dorit. In vasta curte se gasesc cele doua fantani si cladiri joase, intre ele avand teatrul proiectat de Pacassi. Dar dincolo de echilibrul atent studiat, fatada palatului, de 175 metri lungime si plina de coloane clasice si ferestre domina totul. Odata intrati in palat, puteti vizita mai multe incaperi imperiale, de la cele ale Mariei Tereza la cele ale celorlalti membri ai casei de Habsburg si nu numai, dar puteti admira si mobilierul original, lucrari de arta, fresce si accesorii.

Palatul are 1441 de încăperi, dintre care, numai 45 pot fi vizitate de turişti. Mobilierul şi decoraţiunile interioare în stil Rococo sunt completate de candelabre de cristal de Boemia şi de sobe de porţelan.

Incaperile de locuit si cele de lucru ale imparatului Franz Joseph sunt simple si neornamentate; cu atat mai luxoase par camerele de protocol si cele ale musafirilor. In Sala Oglinzilor a concertat Mozart pe vremea cand era un copil-minune, in varsta de numai sase ani.

In Cabinetul Chinezesc, de forma rotunda, Maria-Theresa isi tinea conferintele secrete cu printul Kaunitz, cancelarul de stat. In camera Vieux-Lacque a tinut conferinte insusi Napoleon. In Salonul Chinezesc, decorat in albastru, imparatul Karl I a semnat in 1918 abdicarea sa de la tron (sfarsitul monarhiei). Camera Millionen, lambrisata cu lemn de trandafir si decorata cu valoroase miniaturi aduse din India si Persia, se numara printre cele mai frumoase incaperi rococo din toate timpurile. In Marea Galerie a avut loc Congresul Vienez din 1814/15; astazi serveste in ocazii speciale drept decor al primirilor oficiale la nivel de stat.

Camera Milioanelor este una dintre cele mai impunătoare. Se găsesc panouri din lemn de trandafir şi este decorată cu miniaturi persane preţioase.

Fostele apartamente ale familiei imperiale creează un fascinant contrast faţă de lux şi grandoare. Apartamenteleprivate exprimă prin simţul stilului şi al rafinamentului dorul după un alt fel de viaţă: stilul de viaţă imperial ca oglindire a sentimentelor.

Frumuseţea fără de pată este întotdeauna irezistibilă. Schimbările aduse de Pacassi au creat, printre altele, şiimpozantul cadru dedesfăşurare al epocii Mariei Tereza: cu o lungime de peste 40 m şi doar 10 m lăţime, MareaGalerie este un exemplusplendid de cultură barocă.

În Salonul de recepţie al Împărătesei Elisabeth, atmosfera este dominată de lambriurile alb-aurii, de tapetele luminoase de mătase şi de mobila luxoasă în stilul neorococo. Cadranul ceasului din faţa oglinzii este inversat, astfel încât ora exactă să poată fi citită şi din oglindă.

Sala Oglinzilor era folosită de Maria Tereza pentru festivităţile din cadrul familiei, între altele pentru concerte mai mici. În anul 1762, Mozart, care avea pe atunci doar 6 ani, a susţinut în această încăpere primul lui concert în faţa împărătesei. După reprezentaţie, tatăl compozitorului scrie cu mândrie: Wolferl a sărit în braţele Majestăţii Sale, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o straşnic.

Marea Galerie din centrul palatului a fost utilizată de către familia imperial pentru baluri, recepţii şi dinee oficiale. Cu o lungime de 40 de metri şi o lăţime de aproape zece metri, Galeria Mare a oferit spaţiul ideal pentru festivităţile Curţii Imperiale. Decorată cu oglinzi de cristal, cu ornamente aurite pe stucatură şi cu fresce pe tavan, Galeria Mare reprezintă o operă de artă în stil Rococo în toată plenitudinea. Frescele sunt opera pictorului italian Gregorio Guglielmi şi aduc un omagiu suprem domniei împărătesei Maria Theresia. În fresca din mijloc sunt reprezentaţi Franz Stephan şi Maria Theresia, înconjuraţi de personificările virtuţilor unui domnitor şi de figuri alegorice care reprezintă Ţările Coroanei din monarhie. Cele două lustre sculptate din lemn şi aurite erau decorate cu câte 70 de lumânări înainte de electrificarea palatului din anul 1901. De la dispariţia monarhiei, Galeria Mare a fost utilizată pentru concerte; aici a avut loc şi întâlnirea legendară dintre preşedinţii Kennedy şi Hruşciov din anul 1961. Galeria Mică, din imediata apropiere este situată pe latura dinspre grădină. Aceasta era utilizată pentru celebrarea zilelor onomastice şi de naştere, oferind o privelişte mirifică asupra parcului palatului şi a Gloriettei

construite încă

În timpul Mariei Theresia. După ultima restaurare, Galeria Mică şi-a recăpătat culoarea albă strălucitoare din secolul al XIX-lea.

Pe ambele părţi ale Galeriei Mici se află câte un cabinet chinezesc: în partea stângă, Cabinetul Oval, în partea dreaptă, Cabinetul Rotund. Maria

Theresia preţuia în mod deosebit arta chinezească şi japoneză care erau la modă în acea epocă. În ambele cabinete, în lambrisajul alb din lemn sunt intarsiate tăbliţe chinezeşti lăcuite, iar din cadrul aurit al acestora se înalţă mici console decorate cu porţelan albastru şi alb. Remarcabile sunt şi podelele din parchet cu intarsii lucrate cu mare artă. Ambele cabinete serveau drept camere de joc şi de conferinţe. În cabinetul chinezesc rotund se desfăşurau conferinţele secrete de stat şi întrevederile dintre Maria Theresia şi cancelarul ei de stat, principele Kaunitz.

Salonul chinezesc albastru a fost decorat la începutul secolului al XIX-lea cu tapetele pe care le putem admira şi azi. Tapetele sunt din hârtie de orez şi au fost pictate manual în secolul al XVIII-lea. Aici vă aflaţi într-un loc cu o semnificaţie istorică deosebită: în această încăpere au avut loc tratativele care au dus, în data de 11 noiembrie 1918, la declaraţia de renunţare la guvernare a ultimului împărat, Karl I. În ziua imediat următoare a fost proclamată Republica Austria şi astfel a luat sfârşit domnia de peste 600 de ani a Dinastiei de Habsburg. Karl nu vroia să abdice şi din acest motiv familia sa a trebuit să aleagă în final calea exilului. Karl a decedat în 1922 la vârsta de doar 35 de ani pe insula Madeira; soţia lui, Zita, a murit însă mult mai târziu, în 1989 şi şi-a găsit locul de veci ca ultima împărăteasă a Austriei în Cripta Imperială.

Camera Milioanelor,una din cele mai pretioase incaperi, işi datorează numele lambrisajului dintr-un lemn de trandafir deosebit de rar în care sunt intarsiate miniaturi indopersane. Miniaturile prezintă scene din viaţa particulară şi din viaţa curţilor mogulilor din India secolelor XVI şi XVII şi au fost tăiate de membrii familiei imperiale, iar din bucăţile rezultate au fost compuse prin tehnica colajului imagini noi. Camera milioanelor este un exemplu elocvent pentru atitudinea ludică tipică epocii barocului în care erau gustate iluziile optice: pe ambele părţi ale camerei au fost montate oglinzi de cristal care se reflectă una în cealaltă şi creează astfel iluzia unui spaţiu infinit.

Camera Milioanelor Aşa-numita "Cameră Bogată" îşi datorează numele singurului pat de

paradă păstrat la Curtea vieneză. A fost terminat în vremea cununiei Mariei Theresia şi s-a aflat iniţial în apartamentul particular al Mariei Theresia din Hofburgul vienez. Din acest pat somptuos din catifea roşie cu broderie extrem de preţioasă din fire de aur şi argint fac parte şi elemente din fostul lambrisaj, decorate cu un filigran arhitectural.

Acest splendid ansamblu arhitectural, un loc deosebit de important din punct de vedere istoric si cultural, pentru Austria si pentru intreaga Europa, ramane unul dintre cele mai apreciate locuri din lume, datorita frumusetii clasice si echilibrate, atentiei pentru detaliu si pentru frumos, colectiilor de arta diversa. Legenda sa a reusit nu doar sa strabata secolele, dar si sa impuna un model arhitectural foarte admirat.