FORMAREA PLACENTEI UMANE

Formarea placentei a fost numita si placentatie. Aceasta reprezinta totalitatea relatiilor ce se stabilesc intre embrion si organismul matern, incluzand transformarea deciduala a endometrului si formarea placentei, organul de schimb feto-matern.

S-a aratat ca schimburile metabolice intre oul fecundat si organismul matern, in primele faze dupa fecundatie, au caracteristic faptul ca, inca in etapa segmentatiei, blastomerele se diferentiaza pe doua linii. Una o reprezinta blastomerele centrale sau macromerele, din care ia nastere embrioblastul, iar a doua, blastomerele periferice sau micromerele, din care ia se formeaza primul organ de schimb, trofoblastul.

Diviziunile celulare la nivelul embrioblastului se realizeaza cu o rata mai inceata, in timp ce nivelul trofoblastului, rata diviziunilor mitotice este rapida. Oului sarac in substante nutritive (olgolecit) ii este necesara formarea, in primul rand, a unui organde schimb eficient.

Stadiul de morula, considerata si faza finala a segmentarii, se formeaza blastocistul unilaminar, care, la om, apare in a patra zi. O particularitate a acestuia o constituie separarea embrioblastului, care se situiaza la polul embrionar, de stratul celular periferic, din care se diferentiaza de acum trofoblastul. Intre embrioblast si trofoblast a aparut cavitatea blastocistului sau blastocelul, de la care isi ia numele oul in acest stadiu.

Implantatia la om incepe in stadiul de blastocist unilaminar, in ziua a 6-a, mai intai prin adeziunea sa la decidua, urmata de penetratia blastocistului. Dupa cum s-a amintit, implantatia la om este invaziva, de tip interstitial si profunda. Formarea si tipul de placenta sunt dependente de implantatie.

Trofoblastul contribuie substantial la formarea partii fetale (pars fetalis) a placentei.La om, inca in ziua a7-a de la fecundatie, in zona de contact dintre blastocistsi endometru, trofoblastul incepe sa se ingroase, prin proliferare celulara activa. Sub trofoblast, la polul embrionar al blastocistului, se afla embrioblastul ca o adaptare la mediul de dezvoltare intrauterina. Odata cu proliferarea are loc diferentierea trogoblastului in sincitiotrofoblast si citotrofoblast, acesta din urma fiind matricea de formare a sicitiotrofoblastului. Sincitiotrofoblastulconstituie stratul exterior al trofoblastului si este format dintr-o masa citoplasmatica in care se afla numerosi nuclei. Producerea sa rezida in pierderea membranelor plasmale de catre

celulele columnare ale citotrofoblastului(celulele Langhans). Sincitiotrofoblastul nu se transforma niciodata in citrofoblast (Ortmann). Recent se considera ca in transformarea citrofoblastului in sincitiotrofoblast, rolul declansator declansator il are sangele matern. S-a aratat ca factorul de initiere a implantarii este de natura proteolitica. El este produs de trofoblast. El are, astfel, rolul activ de distrugere si erodare a tesuturilor intalnite in calea sa, ajungand, mai intai, in contact direct cu endotileul capilarelor materne. Prin actiune litica el pregateste drumul implantatiei. S-a aratat ca trofoblastul se formeaza si se diferentiaza in cele doua straturi, pe intreaga circumferinta a blastocistului.Sincitiotrofoblstul prezinta miscari ameboide si fagociteaza.Se considera ca si citotrfoblastul sintetizeaza enzime si digera in citoplasma celulelor sale. In plus el se divide mitotic. S-a demonstrat ca endometrul reactioneaza si el si ca, atat trofoblastul,cat si decidua, au rol activ in acest proces. Reactia deciduala, realizata sub influenta progesteronei, secretata de corpul galben de sarcina, se insoteste in paralel cu acumularea de glicogen si lipoizi in celulele deciduale, de mari transformari vasculare. Odata cu acestea in regiunea de implantatie incep sa se acumuleze limfocite, leucocite si celule mari ale sistemului monocitar- macrofagic, materne. De aceea, regiunea de implantatie este considerata zona de conflict imunologic intre organismul matern si trofoblast in primul rand. Tot in aceasta regiune incepe ulterior, depunerea de fibrinoid si fibrina. Perturbarile implantatiei sunt produse, de progesterona de catre corpul galbendar pot avea si determinism imunologic. La unele specii, s-a aratat ca exista in mod fiziologico intarziere a implantatiei, uneori de cateva luni.

In evolutia trofoblastului se disting trei stadii : lacunar, trabecular,si vilozitar.

In stadiul lacunar, in masa citoplasmatica a sinciotrofoblastului apar mici spatiicare, prin confluenta, formeaza lacune, de diverse marimi. Din zilele a 19-a, a 20-a de la fecundatie, in lacune patrunde sange matern din capilarele sinusoide erodate. Acum incep, la om, tipul de hrana hemotrof. Prin patrunderea sangelui in lacunele sincitiale, se instaleaza asa-numita circulatie sanguina lacunara, un sistemcirculator simplu sau primitiv, dar eficient pentru schimburile metabolice, in acest stadiu al dezvoltarii intrauterine. Concomitent, s-a diferentiat, din citrofoblast, mezoblastul extraembrionar, caracteristic studiului de blastocist trilaminar. Stratul sau periferic sau mezoblastul extraembrionar somatopleural, impins de celomul extraembrionar sub citrofoblast, da nastere tesutului mezenchimalcare, impreuna cu

trofoblastul suprajacent, formeaza corionul. Intre zilele 12 si 25 de la fecundatie, corionul poseda o etapa de diferentieresi crestere intensiva. Streeter si Wisloki, Hertig si Rock au dovedit la om si la maimuta, formarea mezenchimului corial din citrofoblast. Intre timp, in stadiul trabecular, sincitiotrofoblastulisi dispune trabeculele dintre lacune, radiar si perpendicular pe circumferinta trofoblastului. In trabecule patrunde, mai intai, citotrofoblastul, acestea devenind astfel vilozitati primare. Citrofoblastul formeaza coloane celulare in axul vilozitatilor. Intreg trofoblastul circumferential are acum aspectul vilos. In endometru, in jurul vilozitatilor primare, au loc procese de degenerescenta, dupa care isi face aparitia: masa amorfa de fibrinoid si leucocitele. Alaturi de vasele endometriale se afla si glande uterine, in lumenul carora, prin sangerare, poate patrunde sange matern. Celulele deciduale cresc numeric, iar prin impregnari argentice la granita dintre endometru si sincitiotrofoblast s-au evidentiat numeroase fibre colagene –considerata drept reactia endometrului fata de trofoblast.

In axul vilozitatilor primare patrunde tesut mezenchimal, apartinand corionului. Vilozitatile, cu tesut mezenchimalin centru, citotrofoblast si sincitiotrofoblst la suprafata, constituie vilozitatile secundare . Tesutul mezenchimal se poate diferentia si in situ, respectiv in interiorul vilozitatilor din citrofoblast. In mezenchimul lax al vilozitatilor se afla fibroblasti cu nuclei cilindrici, fibre colagene in jurul celulelor si histiocite sau celule Hoffbauer. Vilozitatile cresc activ si incep sa se ramifice.

In paralel se maresc si spatiile in care au patruns vilozitatile ramificate-acestea reprezentand urmatorele spatii inerviloase ale placentei mature. Invelisul exterior, dinspre endometru, al spatiilor interviloase este format din asa-numitul trofoblast bazal si placa bazala. Citrofoblastul distal, dinspre varful vilozitatilor, fuzioneaza cu cel al vilozitatilor, invecinate, formand o placa citofoblastica, de legatura cu tesutul matern. Intre spatiile iterviloase apar septuri formate din trofoblast.

La sfarsitul primei luni de la fecundatie, in mezenchimul vilozitatilor din vecinatatea pediculului de fixatie, apar primele vase sanguine cu hematii din lumenul lor. Vilozitatile cu vase in interiorul lor se numesc vilozitati tertiare. Vasele sanguine ale vilozitatilor realizeaza legatura directa si rapida, cu cele care s-au diferentiat intre timp in mezenchimul pediculului de fixatie, respectiv vasele ombilicale. Acestea la randul lor, stabilesc legatura cu vasele sistemului cardiovascular intraembrionar, formatsi el de timpuriu si in paralel, din mezenchimul

discului si corpului embrionar. In acest fel se stabileste circulatia placentara sau fetoplacentara a sangelui.

Sistemul vilozitar, format de trofoblast si corion genereaza initial vilozitati pe intreaga sa circumferinta. Ulterior datorita cresterii si expansionarii amniosului, vilozitatile de pe suprafata corionului-corespunzatoare deciduei capsulare-, se atrofiaza si dispar, aparand astfel corionul neted. In continuare, din aceiasi cauza, chorion laeve si decidua capsulara de la suprafata sa sunt impinse de amnios catre decidua parietala, cu care vor fuziona. Consecinta este disparitia cavitatii uterine. In acest cadru, decidua capsulara dispare complet in luna a 3-a si jumatate, ramanand doar partea ei marginala sau placentara, iar chorion laeve participa, impreuna cu decidua parietala, la formarea paraplacentei. Procesul este mai complex. Mai intai, la stratul de mezenchim somatopleural de pe fata interna a lui chorion laeve se adauga mezenchimul extraembrionar somatic al peretelui amniotic, formand cu acesta corioamniosul. Pe fata externa, dupa disparitia vilozitatilor coriale, raman atasate la mezenchim doar cateva straturi de citrofoblast. In procesul de fuziune dintre corioamnios si decidua parietala, dispare stratul epiterial al endometrului, luand astfel nastere paraplacenta. Ea face parte din membranele fetale definitive si contribuie, intr-o anumita masura, la schimburile maternofetale, in special la formarea si circulatia lichidului amniotic, alaturi de alte sursesi cai. Chorion frondosum este partea corionului corespunzatoare deciduei bazale. Sistemul sau vilozitarevoluiaza si contribuie la formarea partii fetale a placentei.

Partea fetala (pars fetalis) a placentei ia nastere, dupa cum s-a aratat, din chorion frondosum, numit si discul placentar. Stratul de mezenchim de la baza vilozitatilor secundare si tertiare formeaza placa sau lama coriala care, pe fata sa fetala este invelita de amnios. In regiunea de insertie a cordonului ombilical placa coriala contine, pe langa tesut conjunctiv de varste diferite, tesut gelatinos, provenit din cordonul ombilicalcu ramificatiile vaselor ombilicale.

Vilozitatile tertiare formeaza lobi placentari. In placenta umana numarul lobilor este de 15-30. Un lob placentar este format dintr-o vilozitate pedunculara, cunoscuta si sub denumirea de vilozitate principala, cu toate ramificatiile ei.Baza ei pleaca din lama coriala, iar virful sau extremitatea distala se fixeaza de lama de citotofoblast dela nivelul deciduei sau placii bazale.in axul sau se afla tesut mezenchimal,invelit la suprafata de cito- si sincitiotrofoblast.Citotrofoblastul vilozitatii pedunculare este dispus

intr-un singur strat, cu exceptia locului de atasare de lama citotrfoblastuluia placii bazale,unde celulele se afla in gramezi.Din vilozitatea pedunculara pleaca ramificatii vilozitare,dintre care unele sunt vilozitati libere,iar altele de ancorare,clasic ,vilozitati crampon. Vilozitatile libere se ramifica si ele in spatiul intervilos,ultimele ramificatii fiind numite vilozitati terminale. O vilozitate libera cu ramificatiile ei formeaza un lobul placentar. La suprafata sincitiotrofoblastuluivilozitatilor exista mici excrescente ale acestuia, care formeaza muguri sau noduri sincitiale. Ei se pot detasa de pe vilozitati, formand asa-numitele celule gigante trofoblastice care din spatiile interviloase patrund in circulatia venoasa materna, ajungand pana in pulmoni. Ele sunt mase plasmatice multinucleate si au citoplasma intens bazofila, ceea ce indica sinteza de proteine. Se crede ca au rol in secretia hormonala si producerea de enzime. De asemenea, prezenta lor in tesutul uterin ar asigura reactia imuna a organismului matern fata de semialogrefa reprezentata de embrion si fat. La nastere li se atribuie rol in clivarea placentei si peretele uterin.

Spatiul intervilos isi are originea in lacunele sincitiotrofoblastului. Ulterior, prin actiunea eroziva a trofoblastului asupra deciduei bazale, spatiul isi mareste capacitatea. In el se pot deschide si glande, dar prin erodarea pretelui vascular spatiile sunt umplute cu sange, adus de ramurile arterelor spiralate,care se deschid direct in spatiul intervelos. In medie in spatiul intervelos se deschid, dupa ce strabat placa bazala, 200 de arteriole. Din ele pleaca, prin orificii separate, vene, care dreneaza sangele in afluenti ai venelor uterine. Cand trofoblastul vilozitar ajunge la placa bazala si se ataseaza de ea, formadn trofoblastul bazal, spatiile interviloase sunt imbracate de jur imprejur de sincitio- si citotrofoblast. Tot in prima etapa de dezvoltare a placentei, se formeaza septurile placentare, care descriu cate un lob placentar, cu toate ramificatiile sale vilozitare. Septurile sunt incomplete, deoarece marginile lor sunt libere si nu fuzioneaza cu placa coriala. Deci spatiul intervelos este compartimentat incomplet. Arealul din spatiul intervelos, marginit de septuri, in care predomina o vilozitate pedunculara cu toate ramificatile ei, respectiv un lob placentar, poarta numele unui cotiledon, echivalent lobului placentar. Spatiul intervelos de la acest nivel constituie o unitate anatomo-functionala a placentei. Imediat sub placa coriala exista o regiune a spatiului intervelos, libera de ramificatii ale vilozitatilor coriale, numita spatiul subcorial. La periferia placentei, spatiul intervelos este in comunicare cu un canal circular saracin vilozitati, iar cele existente sunt

de dimensiuni mici, numit sinusul marginal. Se considera ca septurile iau nastere, datorita inegalitatii de crestere si existensie dintre trofoblast si decidua bazala. La periferia placentei, septurile se unesc cu placa coriala si formeaza lama obturanta a placentei. In lunile 4-5 de gestatie, numarul septurilor creste. Deasemenea odata cu maturarea si cresterea varstei placentei, pe suprafata spatiului intervelos, deci si a septurilor se depune treptat substanta fibrinoida, inlocuind partial sincitiotrofoblastul. Capacitatea spatiului intervelos, umplut cu vilozitati, va atinge in placenta matura circa 175 cm3, ceea ce reprezinta 1/3 din volumul total al placentei.

Partea materna a placentei este formata din stratul compact si spongios al deciduei bazale. Partea din decidua bazala, care contribuie direct la formarea placentei, poarta numele de placa bazala. Ea fuzioneaza cu trofoblastul bazal, care cu cresterea varstei placentei, este inlocuit partial cu substanta fibrinoida. Stratul de fibrina adiacent trofoblastului a fost descrir de Rohr-stratul Rohr-,care urca si in septuri. Sub el, in placa bazala, se afla un al 2-lea strat, descris de Nitabuch, stratul Nitabuch, situat la limita de demarcatie a stratului spongios al placii bazale. Cresterea cantitatiide substanta fibrinoida produce asa-numitele infarcte albe, placentare, care difera de infarctul rosu, produs de coagularea sangelui in spatiul intervelos. Ambele se intalnesc in placentele de varsta avansata. In stoma placii bazale, ajungind la baza septurilor, se afla numeroase celule deciduale, precum si celule gigante trofoblastice, in grade variate de profunzime. Arterele spiralate si ramurile lor arteriolare strabat oblic placa bazala si pe masora ce avanseaza spre satil intervilos, isi pierd tunica medie.

Placenta maturaIn luna a 4-a de gestatie, placenta atinge grosimea ei definitiva, de

18-21 mm,iar in perioada care urmeaza ea creste doar in suprafata.Din luna a 7-a,cresterea in suprafata devine insa foarte lenta, dar nu inceteaza totusi pana la nastere. In acest timp, in placenta au loc procese de organizare,care nu sunt deplin cunoscute. O caracteristica importanta este aceea ca citotrofoblastul sufera o reducere pronuntata dupa lunile 4-5.Matricea de formare a sincitiotrofoblastului, fiind in mare parte epuizata, vilozitatile mature vor fi acoperite de un strat sincitial de resorbtie foarte subtire. Totusi celulele Langhans nu dispar in totalitate,fiind identificate electronomicroscopic chir in placenta la nastere. De asemenea mugurii sincitiali ,carora li s-au atribuit si functii de resorbtie,continua sa se formeze, unii desprinzandu-se sub forma de celule gigante trofoblastice.

Celulele citotrofoblastului, pe baza cercetarilor recente pe placente prelevate dupa operatii cezariene, s-a constatat ca sunt de mai multe tipuri:

-celule Langhans din invelisul vilozitatilor tertiare, a caror origine trofoblastica este sigura;

-celulele coloanelor din axul vilozitatilor.In lunile 1-4, celulele coloanelor ajung pana in extremitatile distale ale vilozitatilor.Cu inaintarea in varsta, celulele isi micsoreaza talia, contibuind la formarea sincitiului si totodata a mezenchimului corial.

-celule Langhans din trofoblastul bazal,din septuri si din insulele de celule gigante.

Particularitatile celulelor citotrofoblastului:-reactie bazofila foarte slaba, datorita cotinutului scazut in

ribonucleoproteine;-prezinta frecvente mitoze;-celulele Langhans sunt nediferentiate deci sunt

pluripotente(genereaza sincitiotrofoblast si mezenchim corial)De remarcat ca cele din coloanele vilozitare contin

ribonucleoproteine si, deci, prezinta o reactie bazofila evidenta. Mitozele lor, in regiunea adiacenta mezenchimului vilozitar si cotinutul crescut in glicogen,pledeaza pentru parerea ca la acest nivel exista o zona de crestere. Mugurii sau insulele celulare, ca si septurile, sunt lipsite de vase sanguine. Acumularea de fibrinoid la suprafata insulelor duce la formarea infarctelor plcentare albe, care sunt patologice.

Celulele Hoffbauer sunt un tip de histiocite mari vacuolate, eliptice si cu nuclei excentrici, cuprinse in mezenchimul vilozitar. Ele cotin fosfataza acida, iar citoplasma este bogata in vacuole. Initial s-a crezut ca se afla numai in vilozitatile tinere, in primele luni de sarcina, dar ulterior s-a costatat prezenta lor si in placenta matura.Inca nu este clarificata functia lor. Ultrastructural si citochimic prezinta caracterele macrofagelor. Ele pot participa la ridicarea si modelarea materialului stomal extracelular al vilozitatilor, legate de alungirea, ramificatia si vascularizatia vilozitatilor.Fibroblastii din vilozitati prezita structura caracteristica lor, asemanatoare cu a celora din alte structuri conjuctive. Fibroblastele produc precursorii matricei extracelulare.

Tipul de ramificatie al vilozitatilor placentei mature este dicotomic, ramificatiile fiind de ordin secundar(//) si tertiar(///).Din vilozitatile tertiare se observa cum pleaca ramificatii fine, laterale si libere in spatiul intervilos.Stieve descrie si anastomoze intre vilozitatile invecinate.Aceste anastomoze sunt expresia plasticitatii sincitiotrofoblastului.Suprafata totala a vilozitatilor placentei materne este de circa 14m2, deci de 10 ori mai mare decat suprafata corpului adult.

Placenta umana este de tip vilos, avand spatiile interviloase umplute cu sange matern, pe care placa coriala le acopera ca un capac.

Fibrinoidul si fibrina in placenta sunt substante amorfe,putin diferite histochimic, care se formeaza incepand din stadiile initiale ale dezvaltarii intrauterine in:placa bazala, septurile placentare,insule si in placa coriala. Topografic,exista relatii stranse intre firinoid si elementele trofoblastului. Primele depuneri de fibrinoid, substanta omogena microscopic, sunt la nivelul striei Nitabuch, de la limita stratului spongios al placii bazale.In aropierea spatiului intervilos si spre septuri, deci mai superficial, se afla stratul Rohr. De asemenea, se intalneste la nivelul insulelor de celule desprinse din cat si din placa coriala- mai precis subcoriala-unde formeaza stratul descris de Langhans. Depozitele de fibrina cresc paralel cu varsta sarcinii. Acestor substante li se atribuie rolul unui schelet de sustinere al placentei, important in acelasi timp pentru mentinerea deschisa a ostiilor venelor ce pleaca din spatiul intervilos. Un alt rol insemnat ar fi acela de bariera imunolagica.La nastere, stratul de fibrina, mai abundent la placenta la termen, favorizeaza dezlipirea de peretele uterin si expulzia ei din uter.

Ultastuctura placentei

Membrana interhemala a placentei mature, numita si bariera placentara este alcatuita electrnomicroscopic din 5 straturi: sincitiotrofoblast, membrana bazala a trofoblastului, tesutul mezenchimal al vilozitatii, membrana bazala a capilarului si endoteliul capilar.

Sincitiotrofoblstul, numit simplu sincitiu, este o diferentiere remarcabila si particulara a trofoblastului. El reprezinta principalul factor de reglare al transportului prin membrana de schimb placentara, precum si sediul sintezei de hormoni steroizi si proteine placentare.In fazele timpurii ale gestatiei,ele formeaza un strat gros, care se subtiaza in paralel cu avansarea sarcinii.In placenta matura, sincitiul prezinta variatiiregionale de grosime.Pe masura ce stratul celulelor Langhans devine discontinuu,cu atat creste cotactul direct al sincitiului cu membrana bazala a trofoblastului. Suprafata sa libera, dintre spatiul intervilos, interactioneaza direct cu sangele. Ea prezinta microvili si multiple variatii locale. Lungimea acestora descreste cu varsta placentei.Forma si lungimea lor neregulata sunt semnele unei mari mobilitati a microvililor. Unii sunt de grosime mai mare, ca niste pseudopode si contin in interior chiar organite citoplasmatice, iar altii au forma de maciuca.O caracteristica a sincitiului placentar o constituie si tendinta de grupare a nucleilor. Ei sunt dispusi indeosebi in citoplasma bazala si in etapa intiala agestatiei sunt de talie mai mare. In zonele fara nuclei microvilii de la suprafata sunt mai redusi numeric, iar vacuolele sunt mai mici. Zonele sincitiului, fara nuclei, au fost numite de Burgos si Rodriguez zone alfa, iar cele cu gramezi nucleare, zone beta. Citoplasma perinucleara a sincitiului este bazofila, ca si cea bazala, in timp ce partea sa superficiala este acidofila. Aceasta reflecta concentrarea mare de polizomi liberi si de reticul endoplasmatic rugos in citoplasma bazala, implicata in sinteza proteinelor de export, cum sunt cele din structura chimicaa hormonilor placentari; coriogonatotrofine, somatomamotropina si probabil tirotropina coriala. In primele doua luni de gestatie, sincitiul este foarte bogat in granule (depozite) de glicogen. Sincitiotrofoblastul secreta steroizi placentari, respectiv estrogeni si progesterona. Mitocondriile din sincitiu sunt mai subtiri si prezinta criste mitocondriale lamelare si tubulare, un alt argument pentru sinteza de hormoni steroizi. In citoplasma exista doua mari cai de trafic intrasincitial: endocitoza si excitoza. S-a aratat ca sincitiul prezinta mecanisme proprii de captare macromoleculara, marture fiind numeroasele populatii de granule din citoplasma, incluse in membrane netede. Endocitoza si exocitoza sunt implicate, probabil, si in transportul anticorpilor din sangele matern in cel fetal, cat si in secretia coriogonadotropinei si somatomamotropinei din sincitiu spre sangele matern. Lizozomii initiali au forma de corpusculi multiveziculari. Ei provin din multivezicule, prin includerea diverselor enzime lizozomale si pot fi observati pana la membrana bazala.

Citrotrofoblastul, format din celule Langhans, alcatuieste in placentele tinere-dupa cum s-a aratat-un strat celular continuu. In placenta matura si in cea din al 3-lea trimestru, el devine discontinuu. Numarul celulelor descreste catre sfarsitul gestatiei, desi celulele izolate nu prezinta semne de degenerare Nucleii lor, mai saraci in cromatina, sunt mari (5 microni) si mai putin densi la fluxul de electroni. Citoplasma acestor celule este mult mai clara fata de cea sincitiala, iar mitocondriile mai mari. Complexul Golgi este bine reprezentat. IN citoplasma exista numerosi ribozomi liberi, in timp ce reticulul endoplasmatic rugos este redus. Celulele Langhans sunt legate intre ele si totodata cu sincitiotrofoblastul prin desmozomi. Polul bazal al celulelor Langhans este in contact cu membrana bazala a trofoblastului vilozitar.

Membrana vilozitara a trofoblastului este distincta. In placentele tinere ea vine in contact cu celulele Langhans, iar in cea matura si din trimestrul 3, direct cu sincitiotrofoblastul. Pe fata trofoblastica a membranei, Strauss si colab. descriu picioruse sincitiotrofoblastice, structuri asemanatoare fiind gasite si de alti autori. Ele se aseamana cu cele de la baza epiteliului tubilor renali.

Tesutul mezenchimal din vilozitati este lax si dispus in retea, in placentele tinere. Fibroblastii contin in citoplasma reticul rugos. Ele sintetizeaza mucopolizaharide si ulterior tropocolagen (fibrilogeneza). In spatiile intercelularese afla substanta fundamentala amorfa. Al doilea tip de celule sunt histocitele mari sau celule Hoffbauer, descrise mai sus. In placenta matura fibroblastii si celulele Hoffbauer, sunt mai reduse numeric, iar substanta intercelulara, mai bogata in fibre colagene.

Capilarele sanguine cresc numeric, iar diametrul lor se mareste in placenta matura si in cea de trimestrul 3. Celulele endoteliale proemina in lumenul capilar. In primul trimestru ele au citoplasma bogata in mitocondrii si-n ergastroplasma, marturii ale activitatii metabolice crescute si deci a unui transport transcapilaractiv, nu numai prin difuziune. In al 3-lea trimestru, capilarele sunt mai largi si mai apropiate de sincitiu si prezinta prelungiri citoplasmatice in lumenul capilar. In vilozitatile terminale ale placentei mature si din trimestrul al 3-lea exista capilare sinusoide, anastomozate, cu diametrul de 50nm. Ele constituie un sistem de scaderea presiunii sangelui, in trecerea din ramificatiile arterelor ombilicale, spre afluentii placentari ai venei ombilicale. Injectiile cu substanta de contrast dau imagini microangiografice ale vilozitatilor placentare asemanatoare cu cele ale vilozitatilor intestinale.

Stadializarea organogenezei placentei

Stadializarea organogenezei placentei a fost realizata arbitrar si in scop mai mult didactic, de catre G.P.Wilkin, dupa cum urmeaza:

1. Perioada previloasa, cuprinsa intre zilele 6 si 13 de la fecundatie. In cadrul ei se disting 2 stadii: prelacunar si lacunar. -Stadiul prelacunar corespunde intre zilele 6 si 9.-Stadiul lacunar, caracteristic zilelor a 10-a si a 13-a

2. Perioada viloasa corepunde dezvoltarii placentei din ziua a 14-a pana la termen. Ea include: stadiul de elaborare si stadiul de elaborare placentara.

A. Stadiul de elaborare sau de formarea placentei tine din ziua a 14-a pana in luna a 4-a si cuprinde 3 etape:

a) etapa corespunzatoare zilelor 14-18, caracterizata prin: formarea vilozitatilor primare si a spatiului intervilos;

b) etapa dintre zilele 19-21, avand particular formarea vilozitatilor secundare si a invelisului citrofoblastic de la nivelul placii bazale a partii materne a placentei;

c) etapa cuprinsa intre ziua a 22-a si sfarsitul lunii a 4-a. ea se caracterizeaza prin:

- formarea lui chorion laeve si chorion frondosum;- formarea cotiledoanelor sau lobilor placentari fetali;- regresiunea citrofoblastului vilozitar, corionic si columnar;- formarea septurilor spatiului intervilos sau septurilor

intercotiledoane (cotiledoanele materne).

B. Stadiul de maturitate placentara (placenta matura) tine cronologic din luna a 5-a de gestatie pana la nastere.

Circulatia sangelui in spatiul intervilos si in vasele vilozitatilor coriale

S-a aratat ca spatiul intevilos incepe sa se formeze concomitent cu vilozitatile primare din lacunele sincitiotrofoblastului. Prin confluenta lacunelor, initial, ia nastere o singura cavitate, tapetata pe intreaga suprafata de sincitiotrofoblast. Ulterior, odata cu aparitia septurilor, cavitatea se va compartimenta incomplet, formandu-se cotiledoanele partii materne a placentei, care corespunde lobilor placentari ai partii fetale (cotiledoanele fetale). In zilele 11-12 de la fecundatie, in urma erodarii peretelui vaselor dediduale, sub actiunea sincitiului, are loc revarsarea sangelui matern in spatiul intervilos. Circulatia sangelui in acest spatiu incepe in zilele 14-15, odata cu deschiderea, in partea sa bazala, a arterelor spiralate si asigurarea drenajului venos. De mentionat insa ca prima circulatie placentara devine deplin functionala in jurul zilei a 21-a, cand se stabileste legatura intre reteaua vasculara a vilozitatilor si sistemul cardiovascular al embrionului. Aceasta legatura se realizeaza prin intermediul vaselor dezvoltate din mezenchimul pediculului de fixatie, in jurul ducyului alantoidian, care devin vasele ombilicale definitive.

Sangele arterial in circulatia uteroplacentara este asigurat de arterele spiralate. Ele sunt ramuri din arterele arcuate ale miometrului si, fiind sensibile la hormonii ovarieni, sufera transformari in decidua de gestatie, inca in faza de preimplantare. La jonctiunea dintre decidua si miometru, diametrul lor nu este mai mare decat 20 microni, iar peretele arterial poseda inca tunica musculoelastica. Strabatand placa bazala spre a deschide in spatiul intervilos, arterele spiralate, numite si artere uteroplacentare, sufera noi transformari. In primul rand isi pierd tunica musculara, in traiectul lor prin placa bazala, iar diametrul creste considerabil, ajungand la circa 200 microni. Endoteliul degenereaza si el, peretele arterial reducandu-se la un stra de material fibrinoid, care contine cateva celule necrozate. De asemenea este important de subliniat ca in prima jumatate a gestatiei, arterele spiralate sunt invadate, in traiectul lor terminal prin placa bazala – dinspre decidua inspre lumen-, de numeroase celule. Acestea iau parte la formarea conurilor de proiectie , observate uneori la nivelul ostiilor de deschidere a arterelor uteroplacentare in spatiul intervilos. Ele ar constitui dispozitive de reglare a fluxului sanguin la

acest nivel. O remarca interesanta este aceea ca peretele de drenaj al sangeluidin spatiul intervilos nu este niciodata invadat de celulele citrofoblastului. De asemenea, nu s-au observat invazii celulare in restul arterelor peretelui uterin, iar invadarea arterelor spiralate-considerata drept un proces fiziologic de adaptare-inceteaxa in a2-a jumatate a gestatiei, celulele citrofoblastice fiind transportate de jetul sanguin in spatiul intervilos. Deseori, celulele din peretele arterial au fost confundate eronat cu parti din septuri. Diferit de dilatatia pe traiectul terminal, orificiul de deschidere al arterelor in spatiul intervilos este mai stramt. In privinta numarului si dispozitiei ostiilor arteriale, ce se deschid in spatiul intervilos, exista controverse. Numarul estimat de Spanner, de 500, este probabil exagerat. Boyd afirma ca ar fi intre 180 si 320, iar in ultimul timp se sustine ca sunt in jur de 100. In spatiile interviloase, compartimentate in septuri, reprezentand cotiledoanele materne, ostiile arteriale se deschid mai mult sau mai putin central. Deseori se intalneste o singura artera cu deschidere centrala. Acolo unde exista un asemenea dispozitiv de deschidere, lui ii corespunde un spatiu intracotiledonar, liber de vilozitati, ce constituie o regiune de slaba rezistenta la fluxul pulsatil de sange arterial matern. Daca lipseste, atunci nu exista o cavitate centrala a cotiledonului. Este vorba de asa numitul ”sistem tambur” placentar. Numarul cotiledoanelor nu este dependent de vilozitatile pedunculare, ci de acela al arterelor spiralate. Sangela tasneste din artere in spatiul intervilos cu o presiune de 60-80 mm Hg, in sistem de jet artezian, directionat fara mare dispersie si rapid spre placa coriala pe care o atinge. Dupa cercetari in vivo cu cineagiografie, la maimuta, Ramsey, constata ca nu toate arterele uteroplacentare functioneaza si sunt permeabile in unitatea de timp si ca dau jeturi independente unele de altele. De asemenea, el sustine, contrar parerii lui Borell, ca jetul expulzat din artere este sub forma de picaturi, ce se imprastie in spatiul intervilos, si nu ca un sistem de fantana arteziana. Din punct de vedere hemodinamic, sangele este directionat sau orientat in sistemul tambur spre placa coriala, deoarece presiunea sangelui arterial este considerabil mai mare fata de cea din spatiul intervilos. Cand presiunea fluxului arterial scade, se produce dispersiunea laterala a sangelui, iar circulatia devine inceata si scade intreaga suprafata a sincitiotrofoblastului, permitand schimburile din membrana interhermala. In spatiul intervilos presiunea sangelui, in lipsa contractiilor miometrului, ajunge la 10 mm Hg, iar in timpul contractiilor este de 30-45mm Hg. Ramsey afirma ca in contractia

miometriala fluxul de sange este extrem de redus sau chiar abolit. Volumul sangelui, la acest nivel, ajunge in placenta la termen la aproape jumatate din volum ul total al placentei si, calculat de Wilkin, a fost gasit de 177-265 ml. Regiunea hipocoriala a spatiului intervilos, saraca in vilozitati, ca si sinusul marginal, a fost numita, de Spanner, lacul de sange subcorial. Spatiul intervilos isi mareste volumul cu varsta gestatiei prin departarea treptata a placii bazala de placa coriala. Debitul arterial pe minut ajunge, de la 50 ml in saptamana a 10-a, la circa 600 ml in placenta la termen.

Venele uteroplacentare sunt pe intreaga suprafata a placii bazale si la radacina septurilor. Ostiile venoase sunt largi, prezente si la periferie, unde arterele sunt aproape absente. Ostiile sunt largi si de forma conica. Ele aspira, odata cu sangele intervilos, celulele gigante trofoblastice, pe care le transporta in circulatia venoasa materna. Prin placa bazala, traiectul venelor este oblic, fiind aproape paralele cu planseul spatiului intervilos. In timpul contractiilor miometrului, creste presiunea sangelui in spatiul intervilos si venele se inchid, probabil prin mecanism de valva, prevenind astfel colapsul spatiilor intraviloase. In final ele sunt afluenti ai venelor uterine, iar presiunea sangelui in ele este de 8 mm Hg, incat sangele e aspirat in patul venos al uterului.

Vasele si circulatia sangelui fetal in placenta. O prima particularitate a vaselor si circulatiei sangelui fetal, despartit de cel matern prin membrana interhemala, este aceea ca in placenta matura, cu o suprafata de 25%din cea a cavitatii uterine , reteaua capilara din vilozitati acopera o suprafata de contact cu sangele matern de 10-14 m3. Lungimea totala, a celor 50 de milioane de capilare vilozitare, puse cap la cap, este de aproximativ 50 km. O alta caracteristica o constituie faptul ca presiunea sangelui in capilarele vilozitare este mult superioara presiunii sangelui din spatiul intervilos.

Reteaua capilara din vilozitati este complexa si prezinta doua teritorii: una, reprezentata de reteaua capilara superficiala si alta de reteaua paravasculara. Reteaua superficiala provine din trunchiurile arteriale principale si arterilare si difera dupa gradul de ramificatie al vilozitatilor. Convolutele capilare sunt apropiate de stratul sincitial, intre ele existand un strat foarte fin de tesut mezenchimal. Capilarele acestei retele nu pot fi comparate co canalele capilare continue, cu o singura si o singura iesire, din alte tesuturi. Ele sunt dense si adanc anastomozate, avand anastomoze scurte. Fiecare are intrarea si iesirea sa. Reteaua capilara paravasculara insoteste trunchiurile

vasculare principale in axul vilozitatilor. In prezent, se considera ca ea are rol trofic pentru tesutul propriu al vilozitatilor.

Tunchiurile arteriale principale sunt ramuri ale celor doua artere ombilicale, care vin din arterele iliace interne fetale. Intre arterele ombilicale, inainte de a da ramuri care patrund in placa coriala, exista o anastomoza, descrisa de Hyrtl, cu rolul de a egaliza presiunea sangelui intre cele doua teritorii placentare care le iriga. Arterele ombilicale dau ramuri perforante, care strabat placa coriala si emit ramurile lobare ale cotiledoanelor sau lobilor placentari fetali. Ele patrund in vilozitatile pedunculare, dupa care se divid in ramurile secundare si tertiare din vilozitatile omonime si, in final, dau nastere retelelor capilare. Din venulele in care dreneaza reteaua capilara iau, nastere in sens invers, venele tertiare, secundare si lobare, afluenti ai venei ombilicale. Debitul sanguin in vasele partii fetale a placentei este de circa 250 ml/minut.

Functiile placentei Placenta este un organ temporar de mediere a schimburilor dintre

organismul matern si cel al embrionului si fatului, in perioada dezvoltarii intrauterine. Existenta, structura si functiile ei sunt programate genetic, asa cum este programata si durata de 9 lunI a dezvoltarii intrauterine. Placenta pune in asociatie directa fluxul sanguin matern cu cel fetal, care, normal, nu se amesteca, fiind separate prin membrana interhemala sau bariera placentara. Placenta indeplineste functii multiple si complexe care in viata post natala sunt realizate de organe specifice: nutritive, respiratorii, hepatice, renale si endocrine. In functile endocrine, ea supleaza activitatea ovarului, adenohipofizei si chiar a hipotalamusului. Placenta reprezinta totodata un organ de protectie sau aparare impotriva agentilor nocivi-cu tendinta de a patrunde in organismul fetal.

Activitatea placentei in toate aceste functii depinde de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt:1. Suprafata de contact dintre sangele matern si fetal sau a membranei

interhemale, care, dupa cum s-a aratat, ajunge pana la 14 m2 in placenta matura.

2. Grosimea membranei interhemale, initial de circa 0,025 mm, iar in placenta din al treilea trimestru, de aproximativ 0,002mm; in general este vorba de: structura, calitatea si varsta membranei interhemale;3. Conditiile circulatorii placentare, cum sunt: presiunea hidrostatica, mai mare in patul capilar al vilozitatilor decat in spatiile interviloase;

debitul sanguin matern de circa 500-600 ml/minut; si presiunea oncotica a sangelui maternsi fetal;4. Echipamentul enzimatic al componentelor membranei interhemale, precum si 5. Natura si marimea moleculelor transportate.

Membrana interhemala contribuie la realizarea functiilor placentare prin trei categorii mari de procese: de transport sau transfer de substante, de depozitare si de sinteza

Transferul de substante se efectueaza prin mecanisme diferite. S-a constatat astfel ca o categorie de substante se supun legilor fizico-chimice ale difuziunii, in timp ce altele, care se afla in concentratii mai mari in sangele fetal sau in cel matern sunt transportate activ-in senscontrar gradientului de concentratiesi deci, cu consum de energie. Page a clasificat substantele pe baza semnificatiei lor fiziologice si a transportului, in 4 grupe.Prima include: gazele, apa si electrolitii-esentiale pentru viata-cu trasport rapid,prin difuziune.A doua cuprinden substantele nutritive ca: glucidele, aminoacizii, lipidele si vitaminele, trasportate activ. A treia este reprezentata de substantele care intervin in reglarea activitatii metabolice, cum sunt: tiroxina, hidrocortizonul si gonadotropina, care strabat bariera placentara lent si a patra grupa, incluzand macomoleculele de importanta imunologica. La acestea s-a adaugat ulterior pinocitoza.

Oxigenul si bioxidul de carbon strabat membrana interhemala prin difuziune simpla.In comparatie cu schimburile gazoase prin peretele alveolar, care este mai subtire si cu structura mai simpla, rata schimburilor in placenta este ceva mai mica, membrana interhemala fiind mai groasa si mai complxa structural. La acesta se adauga metabolismul intensiv al placentei si mai scazut in pulmoni.In schimb, afinitatea pentru oxigen a eritrocitelor fetaleeste mult mai mare decat a celor materne.Cantitatea de oxigen trasferat sangelui fetal depinde de urmatorii factori: diferenta dintre presiunea oxigenului sangelui matern si fetal; debitul sanguin in spatiul intervilos si cel din vilozitati;grosimea si suprafata efectiva de schimb a membranei interhemale.In placenta la termen, presiunea partiala a oxigenului, in spatiul intervilar, este de 35-40 mmHg ,iar a CO2, de 40 mmHg.In sangele fetal, valorile estimate prin determinari in arterele si vena ombilicala sunt de 20 mmHg pentru O2 si de 45 mmHg pentru CO2 . Gradientul de difuziune este deci de 20 de ori pentru O2 si de 5 mmHg pentru CO2.In uter, presiunea partiala a O2 , in sangele fetal este mai joasa, iar a CO2 este mai ridicata, decat dupa nastere. Tot

prin difuziune simpla poate accidental oxidul de carbon(CO), ale carui efecte toxice sunt bine cunoscute.De mentionat ca rata de transport a gazelor prin placenta poate fi redusa, in primul rand, prin scaderea debitului sanguin in uter sau in circulatia fetala a vilozitatilor si nu atat prin factorul de difuziune. Hipoxia fetala rezulta, mai cu seama, prin actiunea factorilor care diminua debitul sanguin in uter sau in circulatia fetala din vilozitati. Intreruperea de cateva minute a transportului O2 spre fat, determina moartea fatului in uter.

Apa si electrolitii. Apa, unul din componentele esentiale ale celulei vii, strabate membrana interhemala in dublu sens, prin difuziune simpla si cu o rata foarte rapida. Transportul ei pe unitatea de greutate placentara atinge varful maxim in saptamana a 36-a, cand este de 70 de ori mai mare decat in saptamana a 9-a de la fecundatie. In ultimele saptamani de gestatie, transportul apei scade. De remarcat ca din punct de vadere cantitativ, prin bariera placentara trece mai multa apa decat este necesara tesuturilor fetale, placenta fiind o sursa importanta si pentru apa lichidului amniotic. In saptamana a 14-a fatul primeste de 20 de ori si in saptamana a 31-a de3800 de ori mai multa apa decat cea incorporata in propriile-i tesuturi. La termen cantitatea de apa spre fat si de fat la sangele matern este de 3,5 litrii pe ora.

Electrolitii trec prin membrana interhemala in mod diferit. Na, K, Mg, clorurile si bicarbonatii strabat bariera placentara liber si rapid, fiind in echilibru osmotic cu organismul matern. Ei au totusi rata de transport proprie. Permeabilitatea placentara este foarte mare pentru Na radioactiv. Ca si P se afla in concentratii mai mari in organismul fetal, incat trecerea lor are un grad de libertate restrans fata de alti ioni.

Substantele nutritive. Glucidele au o importanta sursa energetica pentru fat, sunt transportate prin membrana interhemala prin mecanism complex, in mod activ si selectiv. In trimestrul al 3-lea, de sarcina, placenta transporta circa 18 mg glucoza pe minut si pe 1 kg de greutate fetala. In organismul fatului glucoza are un nivel mai scazut cu 20-30% decat in sangele matern. Fatul insa, alaturi de glucoza contine in proportii de 70-80% fructoza, ceea ce inseamna ca placenta transforma glucoza in fructoza. Transformarea glucozei in fructoza la nivelul placentei a fost demonstrata de Hugget la oaie. O alta parte a glucozei resorbite este folosita de placenta in sinteza de glicogen. Glicogenul este deci un produs direct al metabolismului

placentarsi nu are nici o legatura cu transportul glucidelor. S-a aratat ca in fazele initiale ale gestatiei, glicogenul este fagocitat din secretiile uterine si din endometru. Placenta umana depoziteaza cantitati mari de glicogen, prezenta sa suprapunandu-se histochimic cu reactia fosfatazei alcaline. Cantitati mari se afla in sincitiu, dar si in citrofoblastul vilozitar, bazal si in coloanele celulare citrofoblastice.

Aminoacizii, polipeptidele si proteinele strabat si ele bariera placentara prin mecanisme active si complexe. Unele dintre ele sunt folosite ca substante nutritive, iar altele intra in cimponenta anticorpilor si antigenelor. Aminoacizii, diferit de glucoza, se afla in concentratii mai mari in sangele fetal decat in cel matern. Aminoacizii liberi, celulari, se afla in cantitati mai mari in placenta, decat in organismul fetal si matern. La fat, aminoacizii constituie substratul in sinteza de proteine, indispensabila proceselor de crestere. Aminoacizii cu molecula mica trec liber, dar in cantitati neglijabile. Cel mai important mecanism este cel prin “transportori”, realizat in sens contrar gradientului de concentratie cu consum de energie. Polipeptidele cu molecula mare si proteinele strabat citoplasma sincitiala prin pinocitoza. Antigenele si anticorpii trec bariera placentara prin combinatie cu transporturi sau prin pinocitoza. Transferul de anticorpi de la mama la fat confera acestuia imunitatea pasiva, cum sunt cei antidifterici si antivariolici. Cel mai usor si rapid strabat membrana interhemala imunoglobulinele G si nu trec Ig A si Ig M. Acestea din urma daca se gasesc la fat, se considera ca ar fi produse fetale proprii.

Lipidele se aseamana din punct de vedere al transportului prin placenta cu cu cel de la nivelul intestinului subtire. In sincitiu, grasimile sunt transformate in acizi grasi si glicerinadupa care sunt resintetizate.

Vitaminele strabat membrana interhemala, cele mai multe liber. Rata de transport este conditionata de natura lor hidro- sau liposubila. Unele vitamine sunt depozitate in placenta. Vitamina C este prezenta in sincitiotrofoblast si stroma vilozitatilor coriale, in timp ce vitamina A se afla in vilozitati. Vitamina A liposubila se gaseste in concentratii mai mici in sangele fetal decat in cel matern pe cand vitamina D este mai concentrata la fat. Aceasta sugereaza transportul activ al acesteia in sens contrar gradientului de concentratie si deci, cu consum, de energie. Placenta mai contine vitaminele B si E, care participa la metabolismul placentar.

Produsii de catabolism reflecta functia excretorie a placentei. CO2

difuzeaza mai rapid decat O2. Ureea, creatina si creatinina srabat membrana interhemalaprin difuziune simpla.Eliminarea produsilor metabolismului azotat nu este dependenta de tesutul nefrogen fetal,deoarece copii cu agenezie renala bilaterala sunt aparent normali.Bilirubina din plasma fetala este aproape in totalitate in forma neconjugata, fiind insolubila in apa.Ea trece membrana de schimbprin difuziune, probabil mai lent.Bilirubina, conjugata din sangele matern nu trece prin bariera placentara in sangele fetal. Hormonii, dintre hormoni, tiroxina si triiodotironina stabat liber bariera placentara. Estriolul si progesterona,produsi de placenta in a doua jumatate de sarcina, trec in sangele, trec in sangele fetal, unde se afla in concentratii mult mai mari decat in sangele matern. Androgenii administrati mamei trec in sangele fetal. Testosteronul poate produce masculinizarea fatului de sex feminin. Corticosteroizii se afla in concentratii egale la mama si fatul la termen. ACTH-ul nu trece de la mama in sangele fetal fapt dovedit de hipoplazia glandei suprarenale la feti anencefali, la care ACTH-ul matern, neputand strabate bariera placentara, nu poate suplea lipsa de ACTH fetal. La fel, TSH-ul, fapt dovedit de prezenta unei glande tiroide fetale normale, la o mama cu tireotoxicoza. Unele cercetari au demonstrat ca bariera placentara este impermeabila, pentru insulina, desi insulina marcata cu I131 trece in ambele sensuri.

Agentii infectiosi, reprezentati de bacterii, virusuri si anumiti paraziti, au constituit o tema permanenta de cercetare, deoarece unii dintre ei prin actiune directa, altii prin produsi toxici, pot determina fetopatii, malformatii congenitale sau chiar moartea fatului in uter. Mecanismul de actiune nu este insa deplin elucidat. Uneori diseminarea lor hematogena se insoteste de imbolnavirea mamei, iar toxinele afecteaza organismul embrionului si fatului. Alteori, mama, purtatoarea unui virus sau alt agent patogenpoate sa-l transfere fatului, fara ca ea sa prezinte manifestarea clinica a bolii, cumeste, de exemplu, toxoplasmoza, cauza de fetopatie grava, fara manifestari materne. Pentru unii germeni placenta constituie intr-adevar o bariera. Altii ca: virusul rubeolei, citomegalovirusul, virusurile Coxsakie, spirochetele, strabat bariera placentara. In functie de stadiul dezvoltarii, dau nastere la malformatii congenitale sau fetopatii. Gravitatea afectarii fetale este cu atat mai mare cu cat actioneaza in fazele mai timpurii ale dezvoltarii intauterine.

Spirochetele patrunse in sangele fetal produc deseori moartea fatului si rareori malformatii congenitale.

Agentii medicamentosi sau drogurile strabat membrana interhemala in mod diferit. Drogurile cu greutatea moleculara mica trec prin difuziune simpla, iar cele cu greutate moleculara de peste 1000, foarte lent, prin mecanism activ. Unele droguri sau metabolitii lor pot actiona ca agenti terapeutici, pe cand altele-direct sau indirect, au actiune teratogena. Aceasta actiune este cu atat mai grava, cu cat sunt administrate mamei in fazele mai timpurii ale gestatiei.

Hormonii placentariS-a aratat ca placenta este un important organ endocrin, care supleaza functia endocrina a ovarului, adenohipofizei si chiar a unor factori releasing hipotalamici. Dupa stuctura chimica, hormonii sintetizati de placenta sunt de doua categorii: hormoni proteici si hormoni steroizi. Din prima categorie fac parte:- coriogonadotropina (HCG)- somatomamotropina crionica umana (HCS) sau hormonul lactogen placentar (HPL)- tirotropina corionica umana (HCT)- corticotropina corionica umana (HCC) sau ACTH placentarHormonii steroizi placentari sunt reprezentati de :

- progesteron si - estrogeni

Coriogonadotropina (HCG) este un hormon secretat de sincitiotrofoblast si citrofoblast. Din punct de vedere chimic coriogonadotropina este o glicoproteinacare difera de gonadotropinele hipofizare, FSH si LH, acestea fiind de natura peptidica, dar are o natura asemanatoare: foliculostimulanta si luteinizanta. La coriogonadotropina predomina actiunea ei luteinizanta, de unde rolul sau foarte important in mentinerea corpului galben de sarcina, in primele trei luni, perioada in care acesta secreta intens progesterona si estrogeni.

Somatomamotropina corionica (HCS) sau hormonul lactogen placentar (HPL) este de natura proteica si se aseamana din punct de vedere imunologic cu hormonul de crestere hipofizar (STH). Este produs de sincitiotrofoblast din saptamanile 5-6, cand nivelul plasmaticeste de 0,1 mg/ml; secretia sa creste foarte mult in al trei-lea trimestru de gestatie si dispare foarte repede din sange, dupa nastere. El dezvolta si pregateste glanda mamara pentru lactatie. Actunea sa

mamotropa este insa foarte slaba in comparatie cu cea a prolactinei hipofizare. Cea mai mare cantitate de hormon este metabolizata in ficat si foarte putin este eliminat prin urina materna.

Tirotropina corionica (HCT) este un hormon placentar, considerat a indeplini o actiune stimulatoare tiroidiana, in fazele timpuriiale sarcinii normale, fiind secretata si in sarcinile molare.

Corticotropina corionica (HCC) sau ACTH-ul placentar nu este recunoscut ca hormon placentar de toti autorii.

Progesterona este hormonul steroid secretat din primele zile si saptamani de sarcina si poate fi evidentiat in plasma sanguina si urina materna. In primul trimestru este produsa de corpul galben de sarcina, iar in trimestrele 2 si 3 numai de placenta. Extirparea ovarelor in ultimele doua trimestre nu este urmata de intreruperea sarcinii. Progesterona este sintetizata si secretata de sincitiotrofoblast, din colesterolul preluat activ din sangele matern al spatiilor interviloase.

Estrogenii sunt hormoni steroizi care include: estradiolul, estrona si estriolul, ultimul fiind important pentru evaluarea eliminarii sale uterine si aprecierii dezvoltarii fatului in uter. Ei sunt produsi in cantitati mari de sincitiotrofoblast, concentratia lor fiind proportionala cu cresterea in greutate a placentei. In primele saptamani de sarcina sunt secretati si de corpul galben, ulterior principala sursa fiind placenta. Hormonii estrogeni stimuleaza dezvoltarea si inmultirea celulelor miometrului si ale tesutului conjunctiv uterin. La termen cand secretia de progesterona inceteaza, estrogenii sensibilizeaza musculatura uterina la actiunea ocitocinei, declansandu-i astfel travaliul de expulzia fatului.

Date sumare de anatomie macroscopica si cantitativa a placentei umane

S-a aratat ca placenta umana este de tip deciduat, discoidala, hemocoriala si viloasa.

Dimensiuni:-Diametrul placentei matureeste de 150-200 mm;-Grosimea la termen este de 20 mm;-Greutatea, circa 500g; -Suprafata de schimb a vilozitatiloreste de 14 m2;-Spatiul intervilos ocupa, din volumul total al placentei 25%;-Grosimea membranei interhemale, la inceputul gestatiei este de: 0,025; mm, iar la placenta matura este 0,002 mm;

-Diametrul vilozitatilor: lunile 1-2 =140 microni; luna a 5-a = 70 microni; luna a 8-a = 50 microni;-Raportul tesut conjunctiv/trofoblast = 60:35;-Raportul nucleo-citoplasmatic in trofoblast =1:1,13; -Volumul total al citrofoblastului din insule si placa bazala, in placenta la termen = 2 cm3

Pozitia placentei raportata la peretii uterului si locul unde s-a realizat implantatia poate fi: dorsala-situs dorsalis, cel mai frecvent; ventrala-situs ventralis, corespunzad peretelui anterior al uterului; laterala-situs lateralis; fundica-situs fundalis si cervicala-situs cervicalis sau pervius. S-a mai descris si situs cornualis, dar acesta nu este omologat in Nomina Embryologica. Dintre toate aceste pozitii enumerate, placenta cervicala sau praevia este considerata un tip patologic de insertie placentara, deoarece osbtureaza total sau partial orificiul intern al colului uterin si produce mari complicatii hemoragice in trimestrul 3 de sarcina si la sarcina. Ea este intalnita cu o frecventa medie de 1% si in functie de gradul de obstructie a ostiului intern al colului uterin poate fi: placenta praevia partial centrala (15-20%), placenta praevia marginala (20-30%), placenta praevia laterala (40-50%) cu marginea placentei la circa 2 cm de orificiul intern al colului.In cazuri anormale, vilozitatile coriale pot patrunde adanc in peretele uterului, formand: placenta acreta, in care vilozitatile ajung in apropierea miometrului; placenta increta, cand patrund in miometru si placenta percreta, in care trec de miometru, ajungand pana la peritoneul uterin.

Forme anormale de placenta. Forma normala a placentei umane este discoidala, de unde si numele de placenta discoidea. De la aceasta forma pot exista numeroase abateri sau variatii: placenta accesoria annularis, bidiscoidea, bilobata si trilobata, circumvalata, duplex, fenestrata, lobata, lunata, marginata, membranacea, multilobata, multiplex, reflexa reniformis, velamentosa si placenta zonaria. Variatiile de fixare a cordonului ombilical sunt trei mai importante: fixionis centralis si fixionis marginalis si fixionis velamentosa.

Placenta la nastere este expulzata din uter impreuna cu membranele fetale; amnios, corionul cu decidua parietala si cordonul ombilical. Normal, expulzia placentei (delivrenta) se produce prin contractiile miometrului, la 20-30 de minute, dupa a nou-nascutului.Fata fetala a placentei este neteda si luciosa, deoarece placa coriala este invelita de amnios.Pe acesta fata se afla

insertiacordonului ombilical. Fata materna sau bazala este subimpartita in 15-40 de cotiledoane, ce corespund lobilor placentari.Cotiledoanele sunt separate de mici santuri, carora, in profunzime, le corespund septurilespatilui intervilos. Datorita rupturilor vasculare din timpul dezlipirii placentei, fata materna este acoperita de sange.Dezlipirea placentei se produce la nivelul deciduei bazale, unde, inca inainte de nastere, prin degenerare tisulara, s-a produs o zona de demarcatie(spatiu de clivaj). Ruperea vaselor saguine in timpul dezlipirii da nastere, mai intai, hematomului retroplacentar. Dupa expulzia placentei prin contractia miometrului, uterul isi micsoreaza volumul si prin inchiderea vaselor rupte, diminueaza pierderea de sange. Resturile placentare in uter sau scaderea fortei de contractie a miometrului pot determina noi hemoragii. Dupa nastere, intr-o perioada de 6-8 saptamani, organele genitale materne isi revin la forma si functia lor dinaintea gestatiei.

MATRICEA EXTRACELULARA

Matricea extracelularase costituie ca retea complexa de proteine si polizaharide care se afla in spatiile intercelulare, in stansa legatura cu celulele care au secretat-o. Aceste celule vor contribui la stabilirea arhitecturiimatriceale, deoarece orientarea citoscheletului lor determina orientarea matricei pe care o produc. Celule care secreta MEC sunt prezente in tesuturile epiteliale, dar mai ales in tesutul conjuctiv.In tesutul conjunctiv la sinteza componentelor matriceale participa: -fibroblastele din: tesutul conjunctiv lax, cornee, tendon, tesutul reticulat al maduvei osoase; -pericitele capilarelor sanguine; -celulele nucleului pulposal discului intervertebral; -condrocitele din cartilejele hialin, fibros si elastic; -asteoblastele/osteocitele; -celulele osteoprogenitoare(celulele de origine a osteoblastelor); -hialocitele corpului vitros al ochiului; -celula stelata a spatiului perilimfatic din ureche.

Macromolecule componente ale MEC

Diferite celule secreta diverse componente ale MEC: -glicozaminoglicani de exemplu: hialuron, heparan sulfatul, heparina,condoitin sulfatul, keratan sulfatul; -proteoglicani de exemplu: decorina, agrecan, verzican, CD44, sindecanul, fibroglicanul, glipicanul;Colagenul este principala proteina a MEC: -proteina fibroasa rigida, inextensibila; -este przent mai ales in cartilaje, tendoane, oase, dinti, piele, vase de sange; -unitatea stucturala este tropocolagenul.Superfamilia colagenilor se imparte in 4 familii: -colagenii fibrilari:-colagenii de tip I, II, III, V si XI; -tipul I prezent in piele, oase,este cel mai raspandit -colagenii FACIT: -apartin la familia colagenilor asociati la fibrile si cu triplul helix intrerupt; -cuprinde colagenii IX, XII si XIV -colagenul care formeaza retele: cuprinde colagenii- IV prezent in membrana bazala -VII care se asableaza in fibrele ancoratecare sunt componente ale jonctiunii dermoepidermice. -alti colageni- tip VI, VIII, X, XIII, XV si XVIFibroblastele nu numai ca sintetizeaza colagenul insa si determina organizarea spetiala a matricei de colagen.Acestea se deplaseaza lent peste fibrele de colagen, tragandu-l apoi in foite pe care le intinde sub forma de cabluri.Acest rol al fibroblastelor a fost demonstrat pe culturide celule.Deci fibroblastele influenteaza alinierea fibrelor de colagen, iar fibrele de colagen, la randul lor, intervin in distributia fibroblastelor.In organism, fibroblastele au un rol asemanator generand ordinea pe distante mari in MEC. Ele contribuie la formarea tendoanelor si a ligamentelor, precum si a straturilor dense si rezistente ale tesutului conjunctiv, care invelesc si leaga impreuna majoritatea organelor.Elastina este o proteina elastica ce se gaseste din abundenta in tesuturile care sufera intinderi repetate.Fibrele elastice care contin elastina sunt de cel putin 5 ori mai extensibile decat o banda de elastic cu aceeasi surafata de sectiune.Fibrele de colagen lungi si rigide sunt intretesute cu fibre elastice pentru a limita limita intindereasi a preveni ruperea tesutului.In ligamentele elastice, plamani si piele,

fibrele elastice sunt mici, subtiri si de lungime variabila.In vasele mari , cum ar fi aorta, fibrele elastice formeaza folii sau lamele concentrice, in timp ce in cartilajul elastic au un aranjament tridimensional, in fagure de miere cu fibre mai anstomozate.Seconsidera ca aceaste diversitate structuralae o consecinta a marimii si orientarii fortelor care actioneaza asupra tesutului.MEC contine un anumit numar de proteine adezive necolagenice, care au mai multe domenii, fiecare cu situsuri specifice de legare pentru alte macromolecule ale matricei si pentru receptoriide pe suprafata celulelor.Aceste proteine contribuie in acelasi timp la organizarea matriceisi la atasarea celulelor de matrice.Prima caracterizata a fost fibronectina o glicoproteina care prezinta mai multe domenii de legare:-un domeniu se leaga de colagen; -altul de heparina; -altul de receptori specifici ai diferitelor celule. Fibronectina are o raspandire ubicuitara in organism si prezinta mai multe izomorfe: -fibronectina plasmatica –solubila circula in sange si alte lichide biologice(lichid amniotic,LCR,sperma, urina) -e sintetizata in hepatocite si in celule endoteliului vascular participand la coagularea sangelui, vindecarea plagilor si fagocitoza -celelalte forme se asambleaza la suprafata celulelor care le sintetizeaza si sunt depozitate si in MEC, ca filamente de fibrina insolubila Fibronectina este importanta nu numai pentru aderarea celulelor la matrice, dar si pentru directionareamigratiei celulare in embrion. De exemplu, o cantitate importanta de fibronectina a fost observata de-a lungul caii urmate de celulele mezodermale care migreaza in cursul stadiului de gastrula la amfibieni. Dintre numeroasele molecule adezive ale matricei, care au un rol in ghidarea miscarilor celulare morfogenetice, tenescina are un rol important. Tenesceina are o distributiemult mai restransa comparativ cu fibronectina, dar este mult mai abundenta in MEC a tesuturilor embrionare. Spre deosebire de fironectina, tenesceina poate initia sau inhiba adeziunea celulara in functie de tipul celulei. MEMBRANA BAZALA Membranele bazale sunt suporturi flexibile, subtiri (40-120 nm) ale MEC specializate, care se afla la baza straturilor sau

tuburilor formati din celule epiteliale. Deci, membrana bazala separa celulele epiteliale de tesutul conjuctiv subiacent sau inconjurator.Totusi membranele bazale au roluri si mai complexe: -determina polaritatea celulara; -influenteaza metabolismul celular; -organizeaza proteinele in membrane celulare adiacente; -induc diferentierea celulara; -cai de comunicare specificepentru migratia celulara;Membrana celulara este sintetizata de catre celulele care se sprijina pe ea. La microscopul electronicapare constituita din: -lamina lucida; -lamina densa; -lamina fibroreticularis- in anumite cazuri(contine fibre de colagen) Compozitia membranei bazale este diferita de la un tesut la altul insa principalele ei componente sunt: -colagenul tipIV; -proteoglicanul heparan sulfat(perlecanul); -laminina; -entactina.MECANISME MOLECULARE CARE CONTROLEAZA DEGRADAREA COMPONENTELOR MEC

Reinoirea regulata a macromoleculelor MEC e fundamentala pentru o varietate de procese biologice importante. De exemplu: o degradare rapida se produce in timpul evolutiei uterului dupa nastere; o degradare mai localizata a componentelor materiale e necesara cand celulele migreaza printr-o membrana bazala de exemplu: cand leucocitele trec prin membrana bazala ca sa ajunga la tesuturi ca raspuns la o infectie sau inflamatie. In fiecare din aceste cazuri, componentele matriciale sunt degradate de enzime proteolitice secretate local de catre celule. Majoritatea proteozelor fac parte din familia metaloproteozelor matriciale (MMP) (activitatea lor depinde de legarea Ca2+ sau a Zn2+), alte proteoze apartin familiei serinproteozelor. Cele doua familii intervin in degradarea proteinelor matriciale, cum ar fi colagenul, laminina, fibronectina. Astfel colagenoza interstitiala (MMP-1), colagenoza neutrofilelor (MMP-8) si colagenoza 3 sunt singurele enzime capabile sa cliveze la un ph neutru triplu helix al colagenilor fibriolari de tip I,II si III in fragmente

caracteristice. Aceste fragmente pot fi degradate in continuare de catre gelatinozele A si B, care sunt capabile sa hidrolizeze si colagenii de tip IV, V, VII si X. Stromelizinele 1 si 2 sunt capabile sa degradeze diferite proteine ale MEC, dar mai ales colagenul IV, proteogliconii si glicoproteinele – fibrometicina si laminina. Plasmina e si ea implicata in remodelarea MEC in numeroase procese fiziologice si patologice.Activatorul tisular al plasminogenului (t-ph)- actioneaza mai ales pentru distrugerea tromsusilor intravasculari.Activatorul plasminogenului de tip urokinozic (u-ph)- cliveaza o singura legatura a plasminogenului rezultand plasmina care este mult mai activa, scindand o varietate de proteine, printre care fibrina, fibromectina si laminina. Integrinele sunt receptori celulari pentru MECMulte clase de molecule (glicoproteine transmembranare- CD44, proteogliconi- sindeconul, gangliozide, glicolipide) functioneaza ca receptori pentru constituentii MEC. Dar principalii receptori ai celulelor pentru legarea majoritatii proteinelor extracelulare (inclusiv colagenului, fibromectinei si lamininei)sunt integrinele. Agrina si tenascina sunt singurele componente ale MEC care nu se leaga la receptorii inegrinici. Integrinele sunt proteine receptoare de o deosebita importanta, deoarece ele reprezinta modalitatea principala prin care celulele se leaga si raspund la MEC. Anumite integrine par sa lege o singura molecula a matricei, cum ar fi fibromectina sau laminina, in timp ce altele se leaga la mai multe proteine de la o integrina prezenta in fibroblaste leaga colagenul, fibromectina si laminina.

HTA de sarcina Hipertensiunea arteriala constitue cea mai comuna, daca nu

principala complicatie a sarcinii. De cele mai multe ori HTA e determinata de sarcina insasi, dar sdr poate preexista sarcinii sau aparitia lui poate coincide cu sarcina. Exista multiple denumiri care definesc aceiasi tulburare: toxicoza, toxicoza de sarcina, toxemie- toxemie gravidica pura sau extinsa, gestoza- gestoza EPH (edem, proteinurie si hipertensiune), mono sau

trisimptomatica, gestoza EPH extinsa tip B cu alte manifestari ca traculocitopemie (T), afectare hepatica (L) sau preeclampsie (A), miropatie gravidica, sdr vasculorenal de sarcina, sdr preeclamptic- eclampsic, hipertensiune asociata sarcinii, hipertensiune indusa de sarcina. Comitetul pentru protectia sanatatii femeii si FIGO (1952) propune clasificarea: 1. Toxemie acuta de sarcina :

-preeclampsie (medie, severa) -eclampsie 2. Afectiuni hipertensive cronice in cursul sarcinii: -fara toxemie -cu toxemie supraadaugata 3. Toxemie neclasificataiar Organizatia internationala pentru studiul gestozelor (1970) 1. Calsificare simptomatica -gestoza monosimptomatica (E, P, H) -gestoza plurisimptomatica (EPH) -eclampsie iminenta 2. Clasificare patogenica -gestoza supraadaugata -gestoza tranzitorie -gestoze neclasificate 3. Boli concomitente -patologie preexistenta prezentand triada EPH fara modificari de sarcina -boala concomitenta si gestoza -alte cazuri

Sindromul care amplifica al-3-lea trimestru de sarcina la o femeie, de obicei pimisparo, indemna de orice afectiune renala sau vasculara anterioara, la data aparitiei simptomelor, tradus prin hipertensiune cu sau fara albuminurie si eventual cu o retentie excesiva de apa (edem generalizat). Netratat, evolueaza, de obicei, catre eclampsie, corect tratat se vindeca fara sechele si nu recidiveaza la sarcinile ulterioare.

Comitetul de terminologie al colegiului American de obstretica si Ginecologie propune o clasificare simpla:Grupa A: -Hipertensiunea indusa de sarcina

1 Preeclompsie 2 Eclompsie

Grupa B: -Hipertensiune cronica de orice cauza dar independenta de sarcina;

Grupa C: -Preeclompsie sau eclompsie supraadaugata hipertensiunii cronice;

Grupa D: -Hipertensiune cronica; Grupa E: -Tulburari hipertensive neclasificate Drept criterii de diagnostic al notiunilor respective se considera:a) Hipertensiune in sarcina:

- cresterea presiunii sistolice cu 30 mm Hg sau mai mult; - cresterea presiunii diastolice cu 15 mm Hg sau mai mult; - presiunea sistolica de 140 mm Hg sau mai mult; - presiunea diastolica de 90 mm Hg sau mai mult; Modificarile tensionale trebuie sa fie prezente la 2 determinari separate de cel putin 6 ore. b) Preeclampsia- aparitia bipertensiunii in timpul sarcinii dupa 20 de

saptamani impreuna cu proteinuire (mai mult de 0,3 g/l in 24 ore sau un gram pe litru pe esantion randomizat) sau cu edeme generalizate (edeme persistente dupa 12 ore de repaos la pat) sau castig in greutate de aproximativ 2 kg mai mult.

c) Eclampsia – aparitia convulsiilor la o gravida cu preeclampsie.d) Hipertensiune cronica de orice cauza: hipertensiune de 140/90 mm Hg sau mai mare asociata sarcinii, prezenta inainte de sarcina sau inaintea unei sarcini de 20 de saptamani.e) Preeclampsia sau eclampsia supraadaugata hipertensiunii cronice- pentru a pune acest diagnostic e necesar sa se gaseasca o crestere de 30 mm Hg sau mai mult in presiunea sistolica, impreuna cu proteinurie, edeme generalizate sau amandoua f) Hipertensiune tranzitorie- aparitia hipertensiunii arteriale in sarcina sau langa imediata la o femeie normotensiva, presiune revenind la normal in zece zile de la o nastere; nu sunt alte semne de preeclampsieg) Tulburari hipertensive neclasificate

EPIDEMIOLOGIE Sunt afectate in special primiparele si mai ales primiparele tinere, raportul primipare/ multipare variind de la 1,5/1 la 6/1.Exista o tendinta familiala pentru aparitia preeclampsiei, se dezvolta mai ales la femeile cu standard socioeconomic scazut, subnutritie si deproteinizate, o serie de conditii predispunand sau fiind asociate:

hidraminosul, sarcina multipla, afectiunile hipertensive cardiovasculare, afectiunile renale cronice, diabetul.

RISCURILE MATERNO – FETALE

RISCURI MATERNE: 17-30% din mortalitatea materna prin risc obstretical.Cele mai frecvente morti sunt consecintele complicatiilor crizelor eclamptice. Drept cauza de deces:hemoragia cerebrala, insuficienta respiratorie severa, hemoragie postpartum, coagulare intravasculara diseminata, insuficienta renala acuta, apoplexia uteroplacentara, ruptura de ficat, socul septic, cele mai frecvente combinatii sunt:

1. hemoragia cerebrala- insuficienta respiratorie severa – CID2. apoplexia uteroplacentara –CID –insuficinta renala acuta3. atonie uterina – CID –hipotensiune – insuficienta renala

Mortalitatea materna in eclampsie este destul de mare 3,2% – 13,5% . Mortalitatea materna in hipertensiune asociata sarcinii este in special determinata de complicatiile acestei forme de evolutie a preeclampsiei. In conditiile supravietuirii o serie de complicatii pot greva viata bolnavei pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata: tulburari vasculare cerebrale, insuficienta renala, edem pulmonar acut, insuficienta hepatica, bronhopneumopatie, hipertensiune remanenta. In formele severe in functie de durata evolutiei, data aparitiei, valoarea tensiunii arteriale si de proteinurie, varsta gravidei si natural, corectitudinea tratamentului, pot ajunge in afara de eclampsie si la alte complicatii: insuficienta cardiaca congestiva, edem pulmonar acut, hemoragii cerebrale, insuficienta renala, dezlipire de retina, apoplexie uteroplacentara, distocii de travaliu, hemoragie, colaps vasomotor in postpartum. RISCURI FETALE

Mortalitatea perinatala, in functie de posibilitatile de tratament ale mamei si de ingrijire a nou-nascutului, evolueaza intr-e 52,5% in tarile subdezvoltate si de 20% -25% in tarile cu buna organizare sanitara. Majoritatea afecteaza aproape egal atat perioada intrauterina cat si cea neonatala. Leziunile vasculare uteroplacentare, insuficienta placentara, duc la fenomene cronice de suferinta fetala

intrauterina cu repercursiuni grave pana la moartea antepartum sau intrapartum (de multe ori un tratament, un tratament antihipertensiv intensiv determina moartea fetala intrauterina, prin scaderea brusca a tensiunii arteriale si in consecinta a perfuziei uteroplacentare). Prematuritatea si hipotrofia fetala sunt cele mai intalnite complicatii ale nou- nascutului din mame preeclampsice.

ETIOPATOGENIESARCINA NORMALAI Adaptarea vasculara si renala in cursul sarcinii normaleAdaptarea vasculorenala se produce inca din primele saptamani de sarcina. In acest sens se produce:1) O vasodilatatie generalizata musculotropa, in cadrul hipoteniei

generalizate a tuturor fibrelor musculare netede2) Cresterea debitului cardiac3) Cresterea volemiei (apr 30%)4) Scaderea tensiunii arteriale predominant sistolica, in special in trimestrul II5) Scaderea sensibilitatii vasculare la stimuli vasopresori ca angiotensina II, cotecolamine si altii6) O retentie hidrosodata necesara fatului si anexelor, cresterii lichidului circulator cu 1500-2000 ml lichid si o rezerva de 2000-3000 ml7) O crestere generalizata a debitelor viscerale si mai ales renale, de unde: -cresterea considerabila a fluxului sangvin renal (25-30%) -cresterea filtratiei glomerlare (50%) ceea ce explica cresterea cu 50% a cleorence-ului glomerular, scaderea creatininei ce nu depaseste 7 mg/l, scaderea azotemiei (sub 25 g %), scaderea uricemiei (sub 0,4 mg/l)Echilibrul groburulo-hibular nu e totdeauna conservat, astfel la sfarsitul trimestrului III poate surveni:- o crestere a uricemiei- glicogurie tubulara- amino-acidurie

II Sisteme regulatoare ale modificarilor vasculo-renale in sarcina normala

In mod paradoxal, in sarcina normala, desi se produce o vasodilatatie generalizata si scaderea tensiunii arteriale, exista:1)o crestere a reninei plasmatice 2)o crestere a enzimei de convertire a angiotensineiI in II3)o crestere a angiotensinei II in tot cursul sarcinii4)o crestere chiar a unui principiu presor plasmatic5)aldesteronul creste de la conceptie pana in luna a IV-a cand atinge im platon, urmat de o noua ascensiune in trimestrul III6)dezoxicorticosteronul creste dupa saptamana a 22-a si atinge un maxim in trimestrul III7)ADH creste in raport cu valorile in afara sarcinii 8)Sistemul adrenergic nu e modificatToate aceste modificari hormonale si umorale cu rol vasoconstrictor si cu rol de retentie salina sunt declansate pentru mentinerea tonusului unei largi vascularitati cu un continut ridicat (hipervolemie). Echilibrul e obtinut printr-un sistem antagonist vasodilatator reprezentat de:1) Producerea crescuta de prostoglandine vasodilatatoare-PGE2 si PGI2-care se opun actiunii angiotensinei II asupra peretilor vasculari2) Inflatia progesteronica cu rol in relaxarea musculaturii netede3) Activitatea enzimatica placentara de conjugare a colecolaminelor crescute4) Cresterea producerii de angiotensinoza 5) Cresterea bradikiminei-vasodilatator puternic si inhibitor al convertirii angiotensinei I in angiotensina II6) Pastarea produceii normale sau chiar crescute de antitrombina III7) Echilibrul de secretie intre tromboxan A2 si PGI2 si netriuretic reprezentat de:

- filtrare glomerulara crescuta; - efectul natriuretic al progesteronului;- efectul natriuretic al prostoglandinelor.

III Factorii determinanti ai mentinerii echilibrului vasculosanguin si hidrosalin in sarcina normala1) Crestera angiotensinogenului e efectul prealabil al hiperestroginemiei de sarcina (exista o corelatie intre angiotensinogen si cresterea estrogenilor in sarcina, dupa cum se observa si o crestere a angiotensinogenului in administrarea de contraceptive orale). E posibil sa se activeze si ACTH si cortizolul plasmatic2) Cresterea activitatii reninei plasmatice. Productia de renina este efectul: sintezei uteroplacentare, scaderii tensiunii arteriale in parte

efect al prostoglandinelor vasodilatatoare, efectului direct al prostoglandinelor asupra sintezei reninei, hiperprogesteronemiei3) Hiperaldosteronismul-este un efect al stimularii secretoase de catre angiotensina II, al factorilor natrinretici si posibil, al cresterii de ACTH, HLP, HCG4) Dezoxicorticosteronuleste mai putin de origine materna cat mai ales de sursa placentara5) Cresterea plostoglandinelor vasodilatatoare e o functie specifica

placentei normal perfuzate, un efect al cresterii angiotensinei II, cu care e in echilibru

MECANISMELE FIZIOPATOLOGICE ALE PREECLAMPSIEI-ECLAMPSIEI

Cu saptamani inainte de aparitia sindromului clinic, o serie de modificari functionale, evidente in perioada clinica, pot fi sesizate la gravida ce va dezvolta o hipertensiune de sarcina. Astfel:1) Pierderea rezistentei la angiotensina II si cotecolamine 2) Vasospasm generalizat cu o crestere la inceput minima a tensiunii arteriale in special cea diastolica3) Reducerea volemiei4) Filtratia glomerulara e scazuta 5) Activitatea reninei plasmatice si valorile angiotensinei II si aldosteronului sunt scazute

Factori vasoconstrictori:

- renina;- angiotensina;- aldosteron;- factor presor plasmatic;- sistem adrenergic;

Factori de retentie hidrosalina:- aldosteron;- DOCA;- ADH;- estrogeni;

Factori vasodilatatori:

- PGE2 ,PGI2

- angiotensinaza;- bradichinina;- relaxarea musculaturi netede prin

progesteron;- antitrombina III;- Tx A2 si echilibrul Tx A2 – PG I2

Factori natriuretici:- progesteron, prostaglandina- filtrare glomerulara;

6) Clearence-ul metabolic al dehidroepiandrosterunului e scazut7) In cazurile severe de preeclampsie apar fenomene discrete de colagenare intravasculara 8) Se produce o scadere a antitrombinei III 9) O scadere a productiei de prostoglandine E si prostocicline 10) O crestere de tromboxan A2

11) O crestere de cotecolamine hipertensive 12) Fenomene de endotelioza caracterizate in special de umflarea celulelor endoteliale cu depozite fibrinoide subendoteliale. Ating preferential capilarele glomarulare, placentare, celulele si sinusoidele hepatice

FIZIOPATOLOGIE

In etiopatogenia disgravidiilor tardive sunt putine elemente care se cunosc cu siguranta, dintre acestea: 1.Prezenta vilozitatilor coriale e indispensabila producerii acestor fenomene 2.Ischemia placentara este primum movens al lantului de fenomene fiziopatologice 3.O serie de factori adjuvanti amplifica si perpetueaza factorul primar: -proliferarea trofoblastica, fara structura stromala vilozitara nu conduce la vasospasm, caracteristic preeclampsiei. In general cu cat sunt mai multe vilozitati, cu atat e mai probabil sa se dezvolte un proces vasoconstrictor. Extragerea vilozitatilor coriale duce la revenirea la normal a gravidei, in cateva zile sau saptamani. -exista unanimitate de pareri in considerarea primului movens al declansarii fenomenului ca determinant de ischemie placentara(>40% reducere a fluxului sanguin uteroplacentar)Deci insuficienta uteroplacentara este responsabila de hipertensiune si nu invers.Clinic aceste fenomene sunt demonstrate de faptul ca:1.Leziunile vasculare placentare se constituie la aproximativ 16 saptamani, cu mult inainte de survenirea hipertensiunii in trimestrul III2.Hipovolemia si hiperuricemia preced hipertensiunea3.La multe femei cu hipertensiune importanta, evolutia normala a sarcinii arata ca numai crestere tensionala nu este necesara suferintei placentei.Mecanismul insuficientei placentare nu este univoc. El poate fi rezultatul: -compresiunii mecanice a vaselor de catre uter; -lipsa de adaptare a arterelor uterine la debitul sanguin crescut in sarcina; -alterarii prealabile a peretilor vasculari: obeze, diabetice, hipercolesterolice -fenomene vasculare de rejet, precum si cresterea de complexe imune de imunoglobuline si de factor C3

Consecintele ischemiei placentare- ischemia placentara duce la:1.O alterare a producerii de prostaglandine, scaderea prostaglandinelor E2 si prostaciclina I2 ridica protectia vasculara.Chia daca activitatearenina plasmatica

si angiotensina II nu sunt ridicate, sensibilitatea crescuta a vaselor la acest hormon ar putea juca un rol importantin hipertensiune.2.Insuficienta producere de prostaglandina de unde o scadere a secretieirenina – angiotensina II. Cum angiotensina II creste debitul sanguin placentar, cercul vicios se inchide prin scaderea ei.3.O crestere a secretiei placentare detrmboxan A2 puternic vasoconstrictorsi agregant plachetar(in sarcina normala productia de Tx A2 fata de PG I2 este egala, dar in preeclampsie productia de Tx A2 este de 7 ori mai mare fata de PG I2 ). Agregarea plachetara este crescuta si de eventuala punere in libertate de trombochinaza plachetara, in mod direct sau din celulele trofoblastice circulante si dezagregate in plaman, ca si de scaderea prostaciclinei I2. Tromboxanul plachetar si trombochinaza plachetara cresc vasoconstrictia si coagularea intravasculara.4.Producerea de placenta a unei substante cu activitate renin-like si a unui factor vasoconstrictor5.Vasoconstrictia generalizata determina o hipovolemie cu scaderea debitului urinar si cresterea uricemiei.Leziunea specifica disgravidieieste endotelioza in special renala, leziune reversibila la cateva saptamani dupa nastere. Endotelioza explica hiperpermeabilitatea glomerulara la proteine si un grad de insuficienta renala(uricemie >60mg/l, uree>0,4%0, creatinina>7 mg/l). In plus, ea agraveaza sindromul hipertensiv prin scaderea prostaciclinelor endoteliale, care favorizeaza agregarea trombocitara cu eliberarea de Tx A2 si tromboplastina.Consecinta grava a vasoconstrictie este criza eclamptica.Perfuzia sanguina cerebrala este mentinuta la un nivel constant cu toate variatiile presiunii sanguine medii si compozitie sangelui.Cresterea tensiunii poate atinge nivelul superior al autoreglarii ceea ce declanseaza un vasospasm reactiv care sa limiteze cresterea perfuziei tisulare. Pe o endotelioza capilara cerebrala preexistenta, vasospasmul sever, ischemie acuta, poate duce la ruperea jonctiunilor celulelor capilare, cauzand extravazarea de globule rosii si fluid plasmatic, in spatiile perivasculare. Aceste hemoragii pericapilare devin focare de descarcari electrice ce se raspandesc, producand convulsii, suferinta fetala, hipotrofie, prematuritate.O serie de factori adjuvanti pot favoriza sau amplifica aparitia sindromului preeclamptic: 1.Existenta unor leziuni latente vasculare generale sau leziuni renale nesimptomatice. 2.Deficiente alimentare, malnutritii severe 3.Terenul ereditar. 4.Factorul climatic- preeclampsia este mai frecventa in tarile temperate in anotimpurile recisi umede.

DIAGNOSTICUL

1. Diagnosticul precoceBoala se dezvolta cu mai multe saptamani ininte de aparitia

semnelor clinice. In acesta perioada se pot identifica femeile ce vor

dezvolta sindromul de preeclampsie –eclampsie prin tehnici de screening:a) reactivitatea la angiotensina II;b) roll-over-test (test pozitianal);c) alte metodea) Testul la angiotensina II se bazeaza pe considerentul ca femeia gravida normala dezvolta o stare refractara la efectul presor al angiotensinei, pe cand cea care dezvolta o preeclampsie pierde aceasta stare refractara. Astfel pentru a ridica TA diastolica cu 20 mm Hg este nevoie la femeia gravida de perfuzie de 7,4 mg/kg/min.b) Roll-over-test in saptamana a 28-32-a de sarcina se pozitioneaza bolnava in decubit lateral stang si i se ia tensiunea pana cand valorile acesteia se stabilizeaza. Se intoarce bolnava in decubit dorsal si i se ia TA la 1 si 5 minute. O crestere a presiunii diastolice cu 20 ml Hg sau mai mult e anormala. c) Alte metode: -Urmarirea TA -Dozarea acidului ureic; cresterea acestuia precede aparitia hipertensiunii arteriale -Clearence de sulfat de dehidroepiandrosteron; creste la gravidele care vor dezvolta preeclampsie 2. Diagnosticul pozitiv Semne si simptome: aparitia - hipertensiunii arteriale

- proteinurie - edeme eventual

Hipertensiunea arteriala cel mai important semn clinic pentru ca reflecta severitatea vasospasmului. Valorile diastolice situeaza, de obicei, preeclampsia in forma clinica: 90-100 mm Hg usoara; 100-110 mm Hg moderata; mai mare de 110 severa. E principalul factor ce genereaza convulsiile eclamptice. Proteinuria apare de obicei dupa hipertensiune si edeme excesive. Este o proteinurie mixta, dar fara alte semne de elemente neferitice sau nefrotice in sediment. Cresterea ei este un semn de gravitate. Edemele generalizate si castigul excesiv in greutate sunt semne de alarma in aparitia preeclampsiei. Se intalneste in 60-80%in preeclampsii, dar si in 35% in sarcinile normale. Alte semne: in formele severe: oligurie cefalee, tilburari vizuale, durere epigastrica sau in hipocondrul drept, exagerarea reflexelor tendinoase. O crestere brutala a tensiunii determina: cefalee in casca,

epigastrolgia “in bava”, hiperreflexie, scotoame. Olijuria si cresterea proteinuriei anunta criza eclamptica.

Date de laborator:

SANGE FORMA USOARA/MEDIE SEVERA

Hematocrit normal/ crescut crescutHemoglobina normal/crescut crescutTrombocite normale/scazute scazuteNa+ normal/scazut scazuteK+ normal normal/scazutCl- normal scazutPh normal scazutAcid uric normal/moderat crescut crescutUree normala crescuta/normalaProteine totale normal/scazut scazuteFibrinogen normal/crescut crescutProdusi de degradare ai fibrinei absenti/prezenti crescutiTransaminoze normale crescuteCreatinina normal crescutTimp de normal crescutprotrombina

URINA FORMA USOARA-MEDIE FORMA SEVERA

Volum/24h normal/scazut scazut Proteinurie normal/moderat crescut Densitate normala

crescuta Na+/24h scazut scazut K+/24h scazut scazut Cl-/24h scazut scazut Ac.uric/24h normal scazut Creatinina normala scazuta Urobilinogen normal crescut

DIAGNOSTICUL FUNCTIEI PLACENTARE

Parametri materni - forma clinica a preeclampsiei este in general, corelata cu starea fatului intrauterin.Formele severe determina cea mai frecventa si grava suferinta fetala. Prognosticul fetal grav se intalneste indeosebi la multiparele preeclamptice. In general hipertensiunea singulara este relativ bine suportata la fat. Aparitia proteinuriei indica o alterare mai frecventa a unitatii fetoplacentare. Un alt parametru important este cresterea uricemiei.

Parametri fetoplacentari 1.Clinic a)examenul obstretical poate evalua: -dezvoltarea fatului corespunzator varstei sarcinii; -modificari ale batailor cordului fetal; b)determinarea reactivitatii fetale si la contractie 2. Paraclinic a)determinarea ultrasonica a dezvoltarii fatului intrauterin b)masurarea fluxului sanguin uteroplacentar 3.Laborator a)clearance metabolic de dehidroizoandrosteron sulfat b)dozare urinara si plsmatica a estriolului si hormonului lactogen placentar.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL Afectiuni care se intovarasesc de hipertensiune cu/fara

proteinurie ce pot preexista sarcinii, pot coexista sarcinii sau se pot suprapune disgravidiilor:- hipertensiunea arteriala esentiala; coartatia si hipoplazia de aorta;

boala arteriala renala unilaterala; feocromocitom; hiperaldosteronismul; glomerulonefrita acuta; glomerulonefrita cronica; pielonefrita; insuficienta renala; lupus eritematos sistemic; tumori cerebrale.Crizele eclamptice pot fi confundate cu manifestari din: tumori cerebrale,tromboze cerebrale, epilepsie, intoxicatii, afectiuni hepatice, pancreatita.

TRATAMENT

Tratament profialcticE cunoscut faptul ca aparitia disgravidiilor este favorizata de factori de mediu extern (frig, umezeala, munca excesiva, agresiuni psihice); factori alimentari (deficiente de proteine, vitamine, regim hipercaloric, regim hipersodat) si poate fi declansata sau se poate suprapune unor fenomene patologice preexistente sarcinii (tulburari metabolice, renale, endocrine, cardiovasculare). Controlul prenatal este cu atat mai eficient cu cat este mai precoce:1) semnele subclinice ale preeclampsiei pot arecia cu saptamani

aparitia sindromului clinic;2) depistarea unor tulburari precoce – hipertensiune, albuminurie.

In acest scop sunt necesare:-controlul tensiunii arteriale;-controlul greutatii gravidei;-examen sumar de urina;-dozarea acidului uric in sange;-testul pozitional;

Tratamentul curativ Obiectivele tratamentului preeclampsiei sunt:

1) sa previna eclampsia;2) sa reduca vasospasmul si sa impiedice accidentele

cardiovasculare3) sa permita nasterea unui copil viu, sanatos.

Regim igieno-dietetic1) Repausul la pat;2) Dieta 2000-2500 calorii/zi, normo/hiperproteica3) Lichide si electroliti –diureza orara + 1000 ml

MEDICATIEA) Sedative si tranchilizante- impotriva anxietatii si factorilor

disneurotonici frecventi in disgravidie. De obicei barbiturice (ciclobarbital, fenobarbital), benzodiazepine(diazepam), meprobamat, bromoval.

B) Anticonvulsivante1)Sulfatul de Mg2)Benzodiazepine (Valium, Diazepam)

3)Barbiturice(Penthotal)C) Antihipertensive- tratamentul nu trebuie sa fie brutal.De aceea,

tensiunea arteriala va fi modulata prin terapeutica antipresoarede inceput la o presiune diastolica>110 mmHg ca apoi sa fie mentinuta la 90-100mmHg si nu mai coborata: hidralazina, diazoxid, simpaticolitice centrale(alfametildopa, clonidina,prazosin), betablocante(oxiprenolol, atenolol, labetalol, propranolol), dihidroergocornina(hydergin), antagonisti pe receptorii serotoninergici (ketans) alte hipotensoare(nitrorusiat de Na, rezerpina, clorura de hexametoniu, guanetidina)

D) Diuretice si agenti hiperosmoticiE) Anticoagulante.AntiagreganteF) Tratamentul obstretical

In practica , tratamentul poate fi rezumat astfel:I) Cazuri de risc (stadiul preclinic):- dispensarizare - control la 2 saptamani al TA, greutatii, examen sumar de urina, proteinurie,

uricemie, evolutia fatului -regim normosodat, normocaloric, bogat in vitamine - evitarea oboselii fizice si psihice, a frigului si umezeliiII) Forme usoare: - dispensarizare, control saptamanal - repaus la domiciliu

- regim normocaloric, normosodat, bogat in proteine si

vitamine - sedative

III) Forme medii: - internare in spital - repaus la pat - monitorizare materna:- TA masurata de 4 ori/zi;

- masurarea greutatii; - evaluarea

semnelor de agravare

(cafalee, tulburari vizuale dureri epigastrice);

- diureza 30ml/h; - proteinurie;

- explorari saunguine(uricemie, uree

creatininemie, ionograma); - monitorizare fetala: BCF, miscari, test de non-

stres, eco - regim normocaloric, normosodat, bogat in

proteine si vitamine;

- sedative; - diuretice in edeme

importante ce nu cedeaza la repaus; - hipotensoare; IV) Forme severe- tratament numai in spital

a) in sarcina:- repaus la pat; - monitorizare materna si fetala;

- regim hipocaloric, hiposodat, bogat in proteine - sedative, diuretice, sulfat de Mg, hipotensoare;

- intreruperea sarcinii cand nu se amelioreaza fenomenele, se agraveaza sau se deterioreaza starea

fatului; b) in travaliu:- sulfat de Mg, hydralazine, analgezie(mialgin, petidina); - scurtarea expulziei prin aplicarea forcepsului. V) Eclampsia - tratament in ATI;

- bolnava imobilizata, intre dinti departator de gura, limba mentinuta cu o pensa; - eliberarea cailor respiratorii

superioare prin aspiratie de secretii, saliva, sange, produs de voma; - oxigenare continua; - monitorizare materna:- la 2h: TA, puls, respiratie, temperatura;

- examene de laborator: ionograma, uree, acid uric, creatinina, hematocrit, HLG, probe de coagulare, probe hepatice; - monitorizare fetala:- BCF -

tratament medicamentos; VI) Hipertensiune cronica

- este vorba de hipertensiune esentiala; - forma clinica este in general medie;

- sunt mult mai multe nasteri premature, mortalitate perinatala mai mare si dretesa fetala mai frecventa;

- de obicei hipertensiunea se agraveaza, accidentele sunt mai frecvente(IC, EPA, hemoragii cerebrale), creste si mortalitatea

materna; - tratament de electie: metildopa,

hidralazina, betablocanti; - intreruperea sarcinii inainte de termen este indicata in alterarea

starii materne sau deteriorarea starii fetale;

CAPITOLUL II MATERIAL SI METODE

A. DATE GENERALE ASUPRA MATERIALELOR SI METODELOR FOLOSITE IN STUDIUL PLACENTEI DE ULTIM TRIMESTRU ASOCIATA CU HTA DE SARCINA

Pentru analiza statistica am folosit registrele de la laboratorul de anatomie patologica si citodiagnostic ale spitalului Filantropia Craiova, precum si foile de observatie ale pacientelor din cadrul clinicii de obstretica-ginecologie ale aceluiasi spital, din intervalul 1997-2001.Placentele de ultim trimestru asociate cu HTA de sarcina au fost prelevate examinate macroscopic(culoare, consistenta,variabilitate suprafata externa si eventual pe sectiune).Examinarea microscopica a fost realizata pe fragmente fixate in lichide Backer si Lillie(tabelul nr. 1).Dupa fixare, materialul prelevat a fost inclus in parafina. Piese mici au fost sectionate in diferite incidente, in plan sagital, frontal in functie de scopul urmarit.Blocurile obtinute au fost sectionate cu microtomul cu culisa

verticala, cu grosimea de 5 microni.Lamele cu sectiuni au fost prelucrate si colorate uzual hematoxilina-eozina si histochimic Van Gieson, Gomori si Giemsa.

Nr.crt.

Denumireafixatorului

Formulafixatorului

Grosimea piesei

Durata fixarii

Structura fixata

Tip deincludere sisectionare

1.

Formol neutrutamponat Lillie

Formaldehida36-40% 10ml Fosfat monosodic 0,40g Fosfatdisodic 0,65g

3mm InFunctie DeGrosimea piesei

FibreColagenFibre deReticulinaGlicozaminoglicani

Parafina

2.FormolCalciu Backer

Formaldehida36-40% 10ml Clorura decalciu 1gApa distilata 90ml

1mm 24 oreFibre ColagenLipideFibreReticulina

Parafina

Metode microanatomice si histochimice utilizate in studiul placentei de ultim trimestru asociata cu HTA de sarcina

Nr. Curent Metoda Abrevieri folosite

Structura evidentiata

Tipul de examinare

1 Hematoxilina – eozina

HE Arhitectura generala a tesuturilor

Microscopie fotonica

2 Picrofuxina Van-Gieson

VG Fibre colagen Microscopie fotonica

3 Impregnare argentica Gomori

IAG Fibre reticulina

Colagen tip IV

Microscopie fotonica

4 Impregnare argentica

Cajal Nonidez

IAN Fibre vegetativeTerminatii nervoase

Neurofibrile

Microscopie fotonica

Receptori5 Reactie acid

periodicPAS Membrana

bazalaFibre

reticulina

Microscopie fotonica

Principiile de baza ale metodelor folosite in studiul placentei de ultim trimestru asociata cu HTA de sarcina (tabelul nr. 3)

Nr. Crt.

metode Structura cercetata

Principiile metodei

1 HE Arhitectura generala

Utilizarea unui colorant “bazic”(hematoxilina) si a unui colorant “acid” (eozina)

2 VG Fibre colagene Utilizarea unui colorant nuclear(hematoxilina Weigert) a unui colorant citoplasmatic (acid picric) si a unui colorant selectiv pentru fibre colagene(picrofuxina acida)- picrofuxinafilie

3 IAG Fibre reticulina Utilizarea sarurilor instabile de argint(nitrat de argint amoniacal) si a unui reductor, formolul care realizeaza reducerea sarurilor de argint cu argint metalic negru ce se depune pe fibrele de reticulina-arginofilie

4 PAS MPZ neutre Ruperea legaturilor intre doi de carbon(1-2 glicol) printr-un oxidant (acid periodic) cu formare de aldehide vizualizate cu reactiv Schiff (fuxina bazica decolorata cu acid sulfuros). Este o reactie de culoare in urma careia rezulta un produs de condensare de culoare rosie.

5 MC Glicozaminoglicani

Schimbare de culoare de la bleu la rosu a unui colorant cationic prin fixarea si polimerizarea acestuia pe substante cu greutate moleculara mare dar electronegative.

6 IAN Terminatii nervoaseFibre nervoase simpatice si parasimpaticeNeurofibrile

Impregnare a neurofibrilelor, fibrelor si terminatiilor nervose printr-o solutie de nitrat de argint si reducerea sarii de argint-pirogalol-formol care se fixeaza pe structurile nervoase.

B. DESCRIEREA METODELOR MICROANATOMICE SI HISTOCHIMICE

Preparate microscopice realizate prin inclucerea la parafina Parte din sedimentul obtinut prin centrifugare l-am fixat in formol 10% dupa formula: formol comercial-------------1 parte apa distilata--------------------3partiFixarea a durat 12-24 ore la temperatura laboratorului.Aceste piese au fost prelucrate apoi prin tehnica histologica pentru includerea la parafina.Tehnica includerii la parafina comporta urmatorii timpi:

a) deshidratareab) clarificareac) parafinaread) includerea propriu-zisa si formarea blocurilor de parafinae) sectionarea blocului de parafinaf) lipirea si uscarea sectiunilor pe lameg) colorarea sectiunilor

Includerea pieselor spalate si fixarea este o operatie ce se face in vederea crearii unor conditiioptime care sa permita debitarea pieselor in sectiuni subtiri, de ordinul micronilor, transparente si cu fetele plane, astfel incat sa poata fi corespunzator examinatela microscopul cu lumina transmisa.

In plus, este imperios necesarca structurile celulare sa fie bine mobilizate, astfel incat in cursul sectionarii sa nu sefere dislocari si raporturile lor normale sa fie mentinute pe cat posibil neschimbate.

a) Deshidratarea

Indepartarea apei din piesele fixate si apoi spalate, trebuie facuta cu maximum de exigenta, deoarece aceaste nu este miscibila cu parafina. Reactivul cel mai utilizat pentru deshidratare este alcoolul etilic. Pentru acasta sunt necesaremai multe bai de alcoolde concentratii diferite. Piesa este trecuta prin alcool de concentratii din ce in ce mai mari.Durata mentinerii in fiecare baie de alcool este variabila in functie de marimea si duritatea preparatului. In lucrul nostru curent am preferat folosirea unei serii de alcooluri incepand de la alcool de 800, la 900(doua bai) si alcool etilic absolut (trei bai).

Sedimentele au fost legate intr-un tifon si suspendate cu un fir de ata care s-a prins cu dopul borcanului. Deshidratarea s-a facut in borcane de sticla cu dop rodat, pentru a preveni evaporarea si hidratarea reactivului. La trecerea dintr-un borcan in altul piesele sunt usor zvantate pe o hartie de filtru.

- alcool etilic 800-----------------3ore

- alcool etilic 900-----------------3ore

- alcool etilic 960 I----------------3ore

- alcool etilic 960II----------------3ore

- alcool etilic absolutI------------3ore

- alcool etilic absolut II----------3ore

- alcool etilic absolut III---------3ore

Durata mentinerii pieselor in alcool etilic nu trebuie sa depaseasca 24 ore. Pentru mentinerea cat mai mult timp a concentratiei alcoolurilor absolute in baterie , am pus pe fundul vasului o cantitate mica (1-2cm) de sulfatde cupru calcinat.

b) Clarificarea Atunci cand deshidratarea s-a facut reactivi nemiscibili cu parafina, s-a impus eliminarea completa a acestora din piese, prin intermediul unui reactiv miscibil cu parafina. Practic, clasificarea s-a facut la temperatura camerei, in recipiente de sticla, cilindrice, cu dop rodat care sa inchida perfect vasul. Cantitatea de lichid clarificator a fost la aproximativ 20 de ori mai mare decat volumul pieselor. Durata clarificarii trebuie corect apreciata, deoareca depasirea limitei optime duce totdeuna la intarirea pieselor care devin greu sau imposibilde sectionat. Din cele trei hidrocarburi benzenice, benzenul este cel mai convenabil deoarece intareste mai putin piesele si fiind mai volatil se elimina in timpul cat piesele se afla in termostat la parafina. Noi am folosit o baterie formata astfel:

- benzen I--------------- 2ore- benzen II-------------- 2ore

- benzen III------------- 2ore Pentru unele piese durata clarificarii este usor de stabilit caci, pe masura ce sunt impregnate cu benzen, piesele devin translucide. Din acest moment este suficienta inca o scurta baie(15 minute) cu benzen proaspat, dupa care piesele pot fi trecute in parafina.

b) Parafinarea Patrunderea pieselor, pana in cele mai mici interstitii, cu parafina topita si solidificata in bloc prin racire are menirea de la a conferi o consistenta omogena, fara de care obtinerea unor sectini plane si subtiri nu este posibila. Operatia decurge la cald, la termostatul pentru parafina, la o temperatura care depaseste cu 2-30

punctul de topire al parafinei utilizate. Am utilizat parafina cu timp de topire 560 C. Pentru baile de parafina am ales recipiente mai scunde, cu diametrul mai mare, din sticla sau portelan, fara capac, pentru a se putea evapora urmele de benzen din piese. Durata mentineriipieselor in baile de parafina este in functiede dimensiunile pieselor si de consistenta lor, precum si de natura clarificatorului(durata mai scurta pentru clarificatirii mai volatili). Am folosit trei bai de parafina, iar timpul de mentinere al pieselor in bai a fost de 6 ore pentru fiecare baie.- parafina I------------------- 6ore- parafina II------------------ 6ore- parafinaIII------------------ 6ore

d) Includerea propriu-zisa (turnarea pieselor in blocuri de parafina si fasonarea lor) In acest ultim moment al includerii, piesele bine patrunse cu parafina topita, vor fi inglobate intr-un bloc de parafina solidificata de consistenta omogena, srea a putea fi ulterior sectionate. Drept forma pentru turnarea blocurilor am folosit barele Leuckardt, caci spatiul delimitat de acestea poate fi marit sau micsorat, in functie de numarul de piese ce urmeaza a fi turnate intr-un bloc. Pentru turnarea lui, barele au fost asezate pe o placa de metal sau sticla cu suprafata perfect turnata , la dimensiunile dorite(in functie de numarul pieselor pe care le avem de turnat).

S-a umplut forma cu parafina topita(in care am adaugat ceara de albine in praportie de 5% pentru marirea elasticitatii parafinei) si imediat s-a trecut prin ea cu o spatula bine incalzita la flacara, cu scopul de a elimina bulele de aer si de atopi pojghita subtire ce s-a format la suprafata. S-au luat pe rand piesele din ultima baie de parafinacu ajutorul unei pense incalzite la flacara sise introduc in parafina din forma. Acesta operatie trebuie facuta suficient de repede ca parafina de la suprafata piesei sa nu se solidifice. Pentru a evita acest neajuns, este recomandabil ca ultima baie de parafina, cu piese cu tot sa fie scoasa din termostat in momentul includerii si asezata pe o platina incalzita. Atunci cand am inclus in aceeasi forma mai multe piese deodata, am lasat intre ele un spatiu suficent de mare, pentru ca modelarea ulterioara a blocurilor mici sa se faca cu usurinta. Orintarea pieselor s-a facut in asa fel incat sa aiba in jos, spre baia formei, acea fata care ulterior, la sectionare, trebuie orientata spre cutitul microtomului. Odata asezarea si orientarea pieselor terminata, forma trbuie trecuta intr-o tava in care se toarna atata apa rece , incat nivelul ei sa nu depaseasca nivelul parafinei din forma.S-a lasat apoi sa se intareasca parafina, dupa care s-au scos barele de pe bloc si s-a trecut la fasonarea blocului in felul urmator:- cu un cutit sau bisturiu bine incins s-a impartit blocul in cate piese

au fost turnate si s-a indepartatsurplusul de parafina, avand grija ca in jurul piesei sa mai ramana o rama subtire de 2-3 mm de parafina.

Blocurile astfel obtinute se prezinta ca un paralelipiped. Inainte de sectionare s-au tinutcateva minute, in felul acesta solidificarea parafinei a fost mai fina, blocul mai omogen, nefriabil, deci mai usor de sectionat.

e) Sectionarea Sectiunile histologice s-au realizat cu ajutorul unui aparat de mare precizie numit microtom. S-a montat piesa cu fata de sectionat spre cutitul microtomului, iar cu partea opusa s-a prins de un port obiect. Primele miscari de sectionare s-au facut cu microtomul fixat la 20-25 microni. Sectiunile de la inceputs-au facut doar prin parafina si cu aceasta ocazie am verificat daca panglica de sectiunis-a format corect.

In mod obisnuit, sectiunile succesive adera una la alta formand o panglica rectilinie. Cand totul decurge normal si s-a patruns suficient in piesa, se trece la un micronajinferior (5 microni).

Prima sectiune subtire a fost sustinuta atent cu un penel uscat, asa incat panglica ce se constituie treptatsa fie mereu tractionata. Cu ajutorul aceluiasi penel am prins capatul panglicii obtinute am ridicat-o de pe cutitul microtomuluisi am pus-o cu fata lucioasa in jos, pe placade carton alaturata microtomului.

f) Lipirea sectiunilor pe lame si uscarea lor Lamele de sticla folosite in acest scop trebuie sa fie perfect curate. Pentru aceasta au fost spalate la inceput cu apa si sapun, bucata cu bucata.

Apoi trecandu-leintr-un vas curat am lasat sa curga apa de robinetpeste ele timp de 24 ore. De aici, lamele au fost trecute in alcool etilic in care au fost lasate cel putin 12 ore. S-au scos, s-au sters cu un tifon curat si s-au asezat intr-un stativ, ferite de praf. Inainte de a se intinde sectiunile, lamele trebuiescunse cu albumina Mayer pe una din fetele lor. In acest scop am luat cu pulpa degetului o picatura de albumina si am intins-o pe lama intr-un strat subtire si uniform. Lamele astfel unse au fost lasate cateva minute inainte de a fi folosite, ferindu-le insa de praf. Albumina Mayer s-a preparat din albusde ou si glicerina in parti egale. Albusul de ou a fost bine amestecat, taiat cu foarfeca si apoi filtrat prin vata de sticla. Dupa ce am facut amestecul cu glicerina, am adaugat cateva cristale de timol, pentru a impiedica dezvoltarea florei microbiene. Etalarea sectiunilor s-a facut intr-un cristalizator, pe suprafata apei incalzite. S-au detasat cu bisturiul sectiunile cele mai bune si s-autransferat cu ajutorul unui penel, cu fata lucioasa in jos, intr-un cristalizatorin care se afla apa distilata incalzita la aproximativ 40o C (temperatura inferioara punctului de topire al parafinei). Cutele mari pot fi destinse tractionand fin cu doua ace de disociere de extremitatile sectiunii, iar cele fine se destind singure sub actiunea caldurii.

S-a introdus lama port-obiect (unsa in prealabil cu albumina Meyer) oblicsub un unghi de 45o , sub sectiune, dupa care am ridicat-o incet in timpce sectiunea am mentinut-o la mijlocul lamei cu ajutorul unui ac de disociere.

Datorita faptului ca etalarea sectiuniipe lama s-a facut in apa, lamele au fost retinute intr-un stativ cu santuri, intr-un termostat la temperatura de 37oC, timp de aproximativ 12 ore. Dopa scoaterea lor din termostat, lamele sunt perfect uscate, sectiunile intinse fiind perfect aderente pe lame

h) Colorarea sectiunilorSectiunile astfel intinse pe lame au fost colorate in coloratiile uzuale cu hematoxilina-eozina (H-E) si histochimic Van Gieson si Giemsa..Tehnica colorarii cu hematoxilina-eozina(Muresan E. si colab. 1974)

1.deparafinarea a fost efectuata cu ajutorul a trei bai de benzen:

- benzen I---------------- 5 minute - benzen II--------------- 5 minute

- benzen III-------------- 5 minute 2.hidratarea(alcooluri de concentratii scazande): - alcool etilic absolut--------- 5 minute - alcool etilic 900-------------- 3 minute - alcool etilic 800-------------- 3 minute - alcool etilic 700-------------- 3 minute 3.spalare in apa de robinet----------- 10 minute 4.colorarea nucleilor cu hematoxilina-----7 minute Prepararea solutiei de hematoxilina s-a facut in modul

urmator:s-au pus la fiert intr-un balon de sticla 1000 ml de apa distilata impreuna cu 75 g alaun de potasiu.S-au fiert 15 minute, dupa care solutia astfel obtinuta s-a filtrat. Separat, s-au dizolvat 0,3 g iodat de potasiu in 10 ml de solutie de alaun calda. S-au dizolvat2 g hematoxilina cristalizata in 10 ml alcool 960 la cald. Astfel dizolvata, s-a adaugat in balonul ce contine solutia de alaun de potasiu, fierbandu-se in continuare inca 15 minute. S-a luat de pe foc, am asteptat sa se raceasca putin, apoi am adaugat iodatul de potasiu care produce maturarea solutiei in 3-4 zile.

5.spalarea in apa de robinet 6.diferentierea in alcool clorhidric dupa formula: - alcool etilic 960----------------- 100 ml - alcool clorhidric conc.--------- 5 picaturi - timp de actionare--------------- 2-3 secunde 7.spalarea in apa de robinet 8.virare in solutie saturata de carbonat de litiu 9.spalare in apa de robinet 10.colorare cu solutie de eozina--------3-5 secunde Prepararea solutiei de eozina am facut-o dupa urmatoarea

tehnica:

- eozina alcoolica--------------------- 3g - eozina apoasa----------------------- 3g - orange G----------------------------- 0,6g - alcool etilic 700--------------------- 350 ml - acid acetic glacial------------------- 5ml - carbonat de litiu sol. sat.----------- 65ml S-au dizolvat separat eozinele si orange G in alcool 700 si s-au

fiert la flacara mica timp de 15 minute.S-au racit, apoi s-a adaugat acidul acetic glacial. Dupa 24 ore de stat la temperatura camerei, s-a adaugat carbonatul de litiu, apoi s-au filtrat.

11.spalarea in apa de robinet 12.deshidratarea in alcooluri de concentratie crescanda pana

nu mai iese colorantul: - alcool 700--------------------- 1 minut - alcool 800--------------------- 1 minut - alcool etilic absolut I-------- 1 minut - alcool etilic absolut II------- 1 minut - alcool etilic absolut III------ 1 minut 13.clarificare in trei bai de xilol, cate 15 minute in fiecare baie 14.montare in balsam de Canada 15.mentinerea la termostat de 370 timp de 24ore Rezultat: nucleii se coloreaza in albastru sau violet inchis;

citoplasmele, substanta fundamentala conjunctiva bogata in glicozaminoglicani, eritrocitele in rosu deschis, diferitele granule de secretie in rosu sau albastru-violet.

Coloratia Van-Gieson

Coloranti si reactivi

1.Hematoxilina Weigert : solutia Weigert I(solutie 1% hematoxilina in alcool etilic 960, pentru a putea fi folosita imediat, se va prepara din solutie alcoolica de hematoxilina10% maturata) si solutia Weigert II(apa distilata 98 ml, clarura ferica 1,16g si 100 ml acid clorhidric 25%- 100ml HCl concentrat si 100ml apa distilata).Aceste doua solutii se conserva cativa ani.Pentru lucru, se amesteca solutia I cu solutia II in parti egale, preparand cam 2-3

ml, pentru fiecare sectiune; amestecul isi conserva calitatile cel mult 24 ore.

2.Picrofuxina Van Gieson(solutie apoasa saturata de acid picric 100 ml, solutie apoasa de fucsina acida 1% 10ml)

3.Apa acetifiata 1/500 (cu acid acetic glacial) 4.Alcool acidulat 0,5%(cu HCl)

Tehnica de colorare1. Deparafinarea2. Hidratarea 3. Colodinarea(facultativ)4. Supracolorarea nucleilor cu hematoxilina Weigert5. Diferentierea cu alcool acidulat(sub control microscopic,

pana raman colorati doar nucleii)6. Virarea coloratiei nucleare timp de 20-30 minute in apa

curenta sau cateva minute in apa litinata7. Diferentierea in apa acetifiata, daca este cazul,sau trecere

directa in alcool absolut pentru deshidratare8. Clarificare cu xilol9. Montare in balsam de CanadaRezultat: nucleii se coloreaza in negru, citoplasmele in galben, fibrele colagene in rosu, membranele bazale si glicozaminoglicanii in roz, mucusul galbui sau rosu deschis, muschiul si hematiile galben.

Metoda impregnarii argentice Gomori

Reactivi1. Solutie 1% permanganat de potasiu

2. Solutie 3% metabisulfit de sodiu sau potasiu 3. Solutie 2% alaun de fier(cristale violet) proaspat preparata 4. Solutie argento-amoniacala proaspat preparata(la 10 ml de solutie 10% azotat de argint se adauga 2 ml solutie 10% hidroxid de potasiu, iar precipitatul format se dizolva picurand treptat amoniac concentrat, fara a depasi necesarul; se picura apoi solutie 10%azotat de argint, agitand solutia continuu, pana cand precipitatul ce se formeaza se dizolva cu greutate; se dubleaza volumul sulutiei cu apa)

5. Formol 10% (diluat cu apa) 6. Solutie 0,2%clorura de aur 7. Solutie 3%metabisulfit de potasiu

8. Solutie 3%tiosulfat de sodiu Tehnica de impregnare 1. Deparafinare (fara colodinare) 2. Hidratare 3. Oxidare 1 minut cu permanganat de potasiu 4. Spalare 5 minute cu apa curenta 5. Albire cu metabisulfit de sodiu sau potasiu 6. Spalare 6-10 minute cu apa curenta 7. Mordansare 1 minut cu alaun 8. Spalare 3-5 minute cu apa curenta 9. Spalare in doua bai cu apa distilata 10. Impregnare 1-3-10 minute (tatonare) cu solutie argento-

amoniacala 11. Clatire foarte rapida (10 secunde) cu apa distilata 12. Reducere cu formol 3-5 minute 13. Spalare 5 minute cu apa curenta 14. Tonare cu clorura de aur 10 minute 15. Clatire cu apa distilata 16. Reducere cu metabisulfit de potasiu sau sodiu, 1 minut 17. Fixarea cu tiosulfat de sodiu ,1 minut 18. Spalare 15-20 minute cu apa curenta 19. Deshidratare cu alcool 20. Clarificare cu xilol 21. Montare in balsam de Canada Rezultat: fibrele de reticulina se evidentiaza in negru intens, cele

colagene in rosu purpuriu sau cafeniu, nucleii in negru, iar citoplasmele in galben sau cenusiu.

Metoda Cajal-Nonidez

Fixarea in:- clorhidrat –25 g - etanol 500 –100 ml Durata fixarii –1-3 zile Tehnica colorarii

1. Uscarea fragmentelor rapid pe hartie de hiltru2. Se tine fragmentul intr-un amestec de etanol amoniacal timp

de 24 ore : - etanol 100 ml - amoniac concentrat 7 picaturi3. Spalarea fragmentelor cu apa distilata 5 minute

Impregnarea proriu-zisa

1. Se trec fragmentele intr-o solutie apoasa de azotat de argint, 2% la intuneric la o temperatura de 37-400 C timp de 5-6 zile

2. Solutia se schimba dupa doua zile, sau cand capata o coloratie galbuie

3. Se spala preparatele cu apa distilata 3 minute4. Se realizeaza o reducere intr-un amestec pirogalol-formol

timp de 24 ore; pirogalol 2,5%, formaldehida36-40% - 8 ml, apa distilata –100 ml

5. Se spala preparatele in mai multe bai de apa distilata, timp de 2-3 ore

6. Se spala in trei bai de etanol 500, timp de 24 ore7. Se realizeaza o deshidratare in alcool de 800, 900, 960 si inca

trei bai de alcool absolut8. Clarificarea in xilol9. Includerea in parafina

Rezultatul: in urma impregnarii argentice dupa metoda Cajal-Nonidez, neurofibrilele sunt colorate in brun-negru, iar fibrele nervoase simpatice postganglionare au o culoare mai deschisa decat celelalte fibre ale sistemului nervos autonom.

Coloratia Giemsa

Timpii de colorare:

1. Deparafinarea timp de 5 minute in xilol2. Hidratarea in alcooluri de concentratii scazande:

- alcool etilic absolut---------------5 minute - alcool etilic 900------------------- 3 minute - alcool etilic 800------------------- 3 minute - alcool etilic 700------------------- 3 minute

3. Spalare in apa distilata timp de 10 minute4. Se trec fragmentele in solutie Giemsa 50% timp de 45 minute

pana se coloreaza in albastru intens5. Spalare in apa de robinet timp de 10 minute6. Se introduc in apa acidulata :3 picaturi acid acetic la 100 ml

apa distilata7. Spalare rapida apa distilata8. Spalare apa robinet9. Deshidratare in alcooluri de concentratie crescanda pana nu

mai iese colorantul: - alcool 700----------------------1 minut - alcool 800---------------------- 1 minut - alcool etilic absolut I--------- 1 minut - alcool etilic absolut II-------- 1 minut - alcool etilic absolut III------- 1 minut

10.Clarificarea in trei bai xilol cate 15 minute in ficare baie11.Montarea in balsam de Canada12.Mentinerea in termostat 370 timp de 24 ore Rezultate: tesutul conjunctiv, colagenul: roz-oranj, nucleii bleu-ciel.

CAPITOLUL III REZULTATE SI DISCUTII

A. ANALIZA STATISTICO-MATEMATICA A CAZURILOR DE HIPERTENSIUNE ARTERIALA ASOCIATA SARCINII DE ULTIM TRIMESTRU INREGISTRATE IN ULTIMII CINCI ANI

Analizand registrele de la laboratorul de Anatomie patologica si Citodiagnostic de la Spitalul Filantropia Craiova precum si foile de observatie de la secria Obstretica-Ginecologie din cadrul aceluiasi spital, in intervalul 1997-2001, am constatat un numar total de 354 de cazuri de HTA asocita sarcinii de ultim trimestru. In functie de paritatea pacientelor a fost mai frecventa la primipare(281) fata de cele inregistrate la secundipare sau la multipare (73). Studiul l-am efectuat pe decade de varsta pe care l-am grupat ca fiind cuprinse : sub 19 ani; intre 20-29 ani; 30-39 ani si peste 40 de ani si am remarcat ca cele mai multe s-au inregistra in perioada de maturitate neuroendocrina si morfofunctionala a femeii si cele mai putine au fost inregistrate la varstele extreme: sub 19 ani (20 cazuri) si un numar de 16 cazuri la cele peste 40 ani. Repartitia pe mediu geografic indica o predominenta la cele din mediul urban (279 cazuri) fata de cele inregistrate din mediul rural (75 cazuri). Datele culese l-am analizat , centralizat , sistematizat si l-am comparat cu cele existente in literatura de specialitate , luand in discutie atat concordantele dintre acestea cat si eventualele discordante.

In urma studiului am remarcat ca in anul 1997 dintr-un numar total de 66 de cazuri de HTA asociata sarcinii de ultim trimestru cele mai numeroase au fost prezente la primipare (inregistrandu-se un numar de 53 de cazuri) , care reprezinta un procent de 80% , fata de cele inregistrate la multipare(13 cazuri) . Repartitia pe mediu geografic inregistreaza un numar de 44 de cazuri in mediul urban fata de cele 22 din mediul rural(tabel nr. 4).

Nr. Cazuri Primipare Multipare

Mediu urban

Mediu rural

66 53 13 44 22

Analizand foile de observatie ala pacietelor din anul 1997 , am remarcat ca s-au inregistrat un numar crescut la cele din decada a doua de varsta (47), procentual reprezentand 71%, un numar de 16 cazuri inregistrate la cele din decada a treia de varsta (30-39ani), care reprezinta un procent de 24 % si numai 3 cazuri la cele peste 40 de ani. Sub varsta de 19 ani in acel an nu s-a inregistrat nici un caz (tabel nr.5).

Varsta sub19 ani

Varsta intre20-29 ani

Varsta intre30-39 ani

Varsta peste40 ani

- 47 16 3

Valorile tensionale inregistrte inaintea tratamentului au fost cuprinse intre :200/95 – 149/90 .Aceste valori tensionale ridicate au dus la instituirea tratamentului specific constand in :regim hiposodat ,furosemid, nefrix, sulfat de magneziu, diazepam ducand la reduceri tensionale semnificative(tabelul nr 6).

Valori tensionale inainte de tratament

Valori tensionale dupa tratament

200/95 – 140/90 140/80 – 120/70

Deasemenea am urmarit si varsta gestationala la care s-au produs cresteri tensionale mai frecvent, pe care l-am grupat astfel: varsta gestationala sub 37 de saptamani; varsta gestationala cuprinsa intre 38 – 40 de saptamani si varsta gestationala peste 40 de saptamani.(tabelul nr. 7)

Varsta gestationala sub 37 sapt.

Varsta gestationala intre 38-40 sapt.

Varsta gestationala peste 40 sapt.

6 48 12 Analizand cazurile din anul 1998 am remarcat ca dintr-un numar total de 62 de cazuri de hipertensiune asociata sarcinii de ultim trimestru cele mai multe cazuri au fost inregistrate la primipare (43) reprezentand un procent de 69% , fata de cele inregistrate la multipare (19) . Repartitia pe medii geografice inregistraza un numar de 34 de cazuri in mediul urban, fata de 28 de cazuri in mediul rural.(tabelul nr. 8)

Nr. Cazuri

Primipare Multipare Mediul urban Mediul rural

62 43 19 34 28

Analiza studiului foilor de observatie din anul 1998 si repartitia cazurilor pe decade de varsta a evidentiat doar doua cazuri sub 19 ani, o majoritate a cazurilor inregistrate in acel an a reprezentat-o cele din decada a doua cuprinsa intre 20-29 ani, cu un numar de 40 de cazuri, reprezentand un procent de 64%;

un numar de 15 cazuri la cele cu varsta cuprinsa intre 30-39 ani si un numar mai mare de cazuri(5) fata de anul precedent inregistrate la cele cu varsta de peste 40 de ani.(tabelul nr. 9)

Varsta sub 19 ani

Varsta intre 20-29ani

Varsta intre 30-39 ani

Varsta peste 40 ani

2 40 15 5

Valorile tensionale inregistrate inaitea tratamentului au fost cuprinse intre190/100 – 150/90. Aceste valori tensionale au determinat prescrierea medicatiei specifice reprezentata de : nefrix ,furosemid,sulfat de magneziu, diazepam asociate bineinteles cu regim hiposodat, ducand la reduceri tensionale (tabelul nr. 10).

Valori ale TA inainte de tratament

Valori ale TA dupa tratament

190/100 – 150/90 140/85 – 130/80

Deasemenea am urmarit frecventa cazurilor in functie de varsta gestationala, pe care le-am grupat astfel: varsta gestationala sub 37 de saptamani, varsta gestationala cuprinsa intre 38-40 saptamani si varsta gestationala peste 40 saptamani.

Varsta gestationala sub 37 sapt.

Varsta gestationala intre 38-40sapt

Varsta gestationala peste 40 sapt

10 38 14

In anul 1999 am remarcat ca din numarul total de 70 de cazuri de HTA asociata sarcinii de ultim trimestru, de altfel mai multe decat in anul recedent, cele mai numeroase cazuri au fost prezente la primipare 52 de cazuri , adica un procent de 74%, fata de cele inregistrte la multipare 18 cazuri. Repartitia pe medii geografice inregistreaza un numar de 41 de cazuri in mediul urban si de 29 de cazuri in mediul rural.

Nr. Cazuri Primipare Multipare Mediul urban

Mediul rural

70 52 18 41 29

Analizand foile de observatie ale pacientelor din 1999, am remarcat ca s-au inregistrat un numar mai crescut in a doua decada de varsta (32 de cazuri) insa sensibil egal cu cel din decada a treia de varsta (30-39 ani) 30 de cazuri. Sub varsta de 19 ani s-a inregistrat un singur caz, iar peste varsta de 40 de ani 7 cazuri.

Varsta sub 19 ani

Varsta intre 20-29 ani

Varsta intre 30-39 ani

Varsta peste 40 ani

1 32 30 7

Valorile tensionale inregistrate inaite de instituirea vreunui tratamant au fost cuprinse intre 190/100 – 170/100, iar in urma tratamentului au avut loc scaderi ale valorilor tensionale curinse intre 150/85 – 130/70.

Valori ale TA inainte de tratament

Valori ale TA dupa tratament

190/100 – 170/100 150/85 – 130/70

Urmarind si frecventa pe varste gestationale grupandu-le astfel : varsta gestationala mai mica de 37 de saptamani, varsta gestationala intre 38 – 40 de saptamani si varsta gestationala peste 40 de saptamani am constatat urmatoarele:

Varsta gestationala sub 37 sapt

Varsta gestationala intre 38 – 40 sapt

Varsta gestationala peste 40 sapt

15 45 10

In anul 2000 am inregistrat cele mai multe cazuri de hipertensiune arteriala asociata sarcinii de ultim trimestru fiind

de aproximativ 85 de cazuri. Cele mai numeroase cazuri au fost inregistrate tot in randul primiparelor fiind prezent un numar de 61 de cazuri , reprezentand un procent de 71 %, doar un numar de 24 de cazuri au fost inregistrate in randul secundiparelor si multiparelor. Repartitia pe medii geografice este de 54 de cazuri in mediul urban si de 31 de cazuri in mediul rural.

Nr. Cazuri Primipare Multipare Mediul urban

Mediul rural

85 61 24 54 31

Urmarind frecventa pe decade de varsta am constatat prezenta a mai multor cazuri in perioada de varsta 20 –29 de ani, fiind un mumar de 38 de cazuri, reprezentand un procent de 44%, insa si in decada de varsta 30 – 39 s-au inregistrat un numar crescut de cazuri fiind inregistrate 30 de cazuri, adica un procent de 35%. Sub varsta de 19 ani s-au inregistrat in acel an un numar de 7 cazuri, iar dupa varsta de 40 de ani s-au inregistrat un numar de 10 cazuri.

Varsta sub 19 ani

Varsta intre 20 – 29 ani

Varsta intre 30 – 39 ani

Varsta peste 40 ani

7 38 30 10

Valorile tensionale inregistrate in acel an au fost cuprinse intre 180/100 – 165/100. Dupa instituirea unui tratament specific si supraveghere atenta a pacientelor s-au produs scaderi ale valorilor tensionale ajunganduse la valori de 160/85 – 135/75.

Valori ale TA inainte de tratament Valori ale TA dupa tratament180/100 – 165/100 160/85 – 135/75

Urmarind frecventa pe varste gestationale am constatat o frecventa mai mare la varsta gestationala de 38 – 40 saptamani fiind pezente 61 de cazuri, fata de numai 10 cazuri prezente la

varsta gestationala sub 37 de saptamani si de 14 cazuri la varsta gestationala de peste 40 de saptamani.

Varsta gestationala sub 37 sapt.

Varsta gestationala intre

38 – 40 sapt.

Varsta gestationala peste

40 de sapt.10 61 14

In urma studiului in anul 2001 dintr-un numar total de 71 de cazuri cele mai numeroase cazuri au fost inregistrate la primipare fiind inregistrate un numar de 48 de cazuri, reprezentand un procent de 67%, fata de numai 23 de cazuri la multipare. Repartitia pe medii geografice a fost de 43 de cazuri in mediul urban , adica de 60% si de 28 de cazuri in mediul rural.

Nr. Cazuri Primipare Multipare Mediul urban

Mediul rural

71 48 23 43 28

Analizand foile de observatie ale pacientelor din anul 2001 am constatat o frecventa mai mare la decada a doua de varsta (20 – 29 ani) fiind inregistrate un numar de 31 cazuri, reprezentand un procent de 43%, in decada de varsta 30 – 39 ani au fost inregistrte 20 de cazuri, adica 28%; 12 cazuri fiind inregistrate la varsta de peste 40 ani si doar 8 cazuri la varsta de sub 19 ani.

Varsta sub 19 ani

Varsta intre 20 – 29 ani

Varsta intre 30 – 39 ani

Varsta peste 40 ani

8 31 20 12

Valorile maxime inregistrta ale tensiunii arteriale au fost de 195/105 – 160/100 ,valori care in urma tratamentului specific au scazut la valori cuprinse intre 150/80 – 135/75.

Valori ale TA inaite de tratament Valori ale TA dupa tratement195/105 – 160/100 150/80 – 135/75

Varsta gestationala cel mai frecvent afectata a fost cea cuprinsa intre saptamanile 38 – 40 fiind inregistrate un numar de 53 de cazuri, reprezentand un procent de 74%; 8 cazuri fiind inregistrate la varsta gestationala de sub 37 de saptamani si 10 cazuri fiind inregistrate la varsta gestationala de peste 40 de saptamani.

Varsta gestationala sub 37 sapt

Varsta gestationala intre 38 – 40 sapt

Varsta gestationala peste 40 sapt

8 53 10

C. ASPECTE MICROSCOPICE ALE PLACENTEI DE ULTIM TRIMESTRU

ASOCIATA CU HTA DE SARCINA

In masa tesutului placentar care are un aspect palid-cenusiu se gasesc numeroase hematoame si infarcte de diferite varste si dimensiuni, situate mai ales in portiunea centrala si paracentrala a placentei.

Microscopic se observa cresterea acidofiliei sincitioplasmei si o marcata proliferare a trofoblasmului sub forma de muguri sincitiali (fig. 45). Hiperplazia trofoblastului sub forma de muguri apare ca cea mai evidenta alterare morfologica a placentei in toxemia de sarcina, prezenta in peste 86,6% din cazuri [16]. Se apreciaza ca in conditii normale numarul mugurilor sincitiali nu depaseste 8% din numarul vilozitatilor placentei in varsta de peste 38 saptamani.

Uni autori au remarcat prezenta ocazionala a unor incluzii PAS pozitive in citoplasma sincitiului, iar altii au demostrat cresterea lipidelor in sincitiul atrofic al placentelor din toxemie. Dealtfel majoritatea autorilor semnaleaza existenta de leziuni degenerative trofoblastice interesand [424]. Vilozitatile coriale sunt inconjurate de o membrana sincitiala subtire anhista care pe alocuri poate lipsi.

Alaturi de aspectele ce indica intesificarea proceselor degenerative sincitiale, se noteaza sporirea depozitelor de material fibrinoid in special in zona subcoricala cat si in vilozitati, fibroza stromei trunchiurilor vilozitare si a vilozitatilor terminale. Pe langa asemenea vilozitati cu stroma colagenizata si hiposau avasculara se gasesc altele cu reteaua capilara ectaziata, realizand uneori veritabile imagini angiomatoase, cu colaborarea spatiilor interviloase sau vilozitati rupte cu hemoragii in aceste spatii (fig 46). In placenta din disgravidie este cunoscuta de asemenea frecventa necrozelor ischemice vilozitare de origine fetala si a infarctelor care apar inconjurate de mase nucleare sincitiale ca reactii proliferative la tulburarile vascularizatiei placentare (spasme arteriolare si alterari structurale ale vaselor deciduale) (fig. 47)

Modificarile structurale amintite influentand direct schimburile materno-fetale, explica dificultatile in dezvoltarea fatului (feti subponderali) si in maturarea mecanismelor biologice care sa-i permita adaptarea la viata extrauterina (mortalitare mare perinatala).

In contradictie cu ideea senescentei premature a placentei din disgravidie, apare in proliferarea difuza a celulelor Langhans, mai accentuata in zonele de crestere ale arborelui vilozitar, adica la nivelul vilozitatilor terminale din regiunea juxtabazala a camerei interviloase.

Leziunile vaselor din placenta toxemica s-au bucurat de o atentie deosebita, descriindu-se astfel, hiperelastoza arterelor ombilicate, ingrosarea membranei bazale a capilarelor fetale, leziuni de endarterita obliteranta la nivelul arborelui arterial fetal, arterioscleroza si ateromatoza a arterelor utero-placentare (prezentate uneori si in placenta normala la termen), scleroza endovasculara a vaselor coriale [37, 424].