GALA GALACTION

1. Biografie

 

Părintele Grigore Pișculescu, cunoscut sub pseudonimul literar Gala Galaction, a fost un

preot ortodox, scriitor de opere literare şi profesor universitar de teologie. Numele său real nu a fost

suficient de vehiculat, majoritatea cunoscându-l pe autor după numele sau fictiv, pseudonimul literar

"Gala Galaction".

Părintele Gala Galaction s-a născut în dată de 16 aprilie 1879, în localitatea Dideşti, judeţul

Teleorman şi a trecut la cele veşnice în ziua de 8 martie 1961, în localitatea Bucureşti. Pe lângă

multe alte calităţi, cel mai mare merit al său rămâne traducerea Sfintei Scripturi în limba romană.

Fiul lui Nicolae Pișculescu, arendaş al moşiei Dideşti, şi al Chiriachiei (n. Ostreanu), fiică de

preot. Viaţa şi activitatea literară a lui Gala Galaction (Grigore Pişculescu) nu implică probleme

deosebite. Se naşte în 1879 într-o familie de mici proprietari agricoli din Didești-Teleorman. Face

liceul Sfântul Sava din Bucureşti şi este coleg cu Ion Theodorescu (Tudor Arghezi) și cu N.D.Cocea.

Face Facultatea de Litere şi Filosofie, apoi Facultatea de Teologie şi îşi dă doctoratul în Teologie. A

fost defensor al episcopiei Olteniei şi a Curţii de Argeş. A fost membru al Academiei Romane

(1947). Clasele primare le urmreaă în satul natal (1886-1888) şi la Roşiorii de Vede (1888-1890);

liceul la Bucureşti, la "Sf. Sava" (1890-1898).

Ca elev, redactează singur revista Poligrafiata Zig-zag (1896). Adevăratul debut ca scriitor

are loc în Adevărul ilustrat (7 oct. 1896), cu schiţa Pe terasă. Din această perioadă datează prietenia

de-o viaţă cu T. Arghezi, N. D. Cocea şi V. Demetrius. Facultatea de Litere şi Filosofie, începută la

Bucureşti în 1898 este abandonată (1899) în favoarea Facultăţii de Teologie (1899-1903). Din 1903

la Cernăuţi, în vederea unui doctorat în teologie (obţinut în 1909). Reconfirmat (1909) în postul de

defensor eclesiastic pe care îl mai deţinuse temporar în 1906. Pe deplin afirmat că scriitor încă din

primul deceniu al sec., GALACTION colaborează la mai toate rev. de audienţă ale epocii,

conducând el însuşi Cronică (1915-1916, împreună cu T. Arghezi) şi Spicul (1918). În 1914, Editura

Viaţa Românească îi publică primul voi., Bisericuţă din razoare, premiat de Acad. Romană (1915).

Acuzat de colaboraţionism cu ocupantul german (dec. 1916-nov. 1918), GALACTION este destituit

(1919) din postul de defensor eclesiastic, publicistica devenind principalul său mijloc de subzistenţă.

Art. de atitudine socialistă şi democratică, publicate începând din 1919 în Socialismul, Chemarea,

Lumea nouă, Cuvântul liber, Luptătorul, Avântul s. a. (o parte incluse în voi. O lume nouă, 1919).

Hirotonit preot în 1922. Din 1926, prof, la Facultatea de Teologie din Chişinău (după ce, în acelaşi

an, i se refuzase o catedră similară la Univ. Din Bucureşti). Tot în 1926, pelerinaj la Ierusalim (el

inspiră voi. Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei, 1930), după cum impresiile a două

călătorii la Muntele Athos, 1933, stau la baza secţiunii Mările de miazăzi şi Sfântul Munte din voi.

În grădinile Sf. Antonie (1942). Publicist cu prezenţa susţinută în presă interbelica, GALACTION se

retrage, în anii războiului, din prim-planul actualităţii; după 1944, se angajează activ în viaţa literară

şi politică: vicepreşedinte al S.S.R. (1947), academician (1947), deputat M.A.N. (1948). I se conferă

Ordinul Muncii clasa I (1954). Hemiplegie şi afazic în urma unei congestii cerebrale (1955), îşi

petrece ultimii şase ani ai vieţii în suferinţe atroce, fizice şi mai ales morale. Înmormântat, conform

dorinţei sale, la mănăstirea Cernica. Opera sa de prozator cuprinde, în principal, nuvelele şi

povestirile din voi.: Clopotele din Mănăstirea Neamţu (1916), De la noi la Cladova (1924),

Caligraful Terţiu (1929), Nuvele şi schiţe (1934) şi romane: Roxana (1930), Papucii lui Mahmud

(1932, Premiul S.S.R.), Doctorul Taifun (1933), La răspântie de veacuri (2 voi., 1935). A lăsat un

amplu Jurnal, publicat postum în trei voi. Masive (1973-1980). GALACTION este şi autorul unui

mare număr de lucrări cu caracter teologic. A tradus singur Noul Testament (1927) şi, în colab. cu

preotul V Radu, Biblia (1938). GALACTION şi-a strâns publicistica în mai multe voi.: La ţărmul

mării (1916), O lume nouă (1919), Răboji pe bradul verde (1920), Toamne de odinioară (1924),

Mangalia (1947), Oameni şi gânduri din veacul meu (1955), a scris o biografie Eminescu (1914), o

carte despre Vlahuţă (1944) şi a tradus din Shakespeare şi Anatole France.

Deşi a continuat să scrie până după al doilea război mondial, GALACTION aparţine, ca scriitor,

epocii dinaintea primului. Piesele de rezistenţă ale operei sale, cele care-i asigura şi-i definesc locul

în literatura română, sunt nuvelele şi povestirile scrise în intervalul 1902-1910, publicate în rev.

Literatură şi arta romană (1902, Moară lui Călifar), Linia dreaptă (1904), Revista idealistă (1907,

Copca rădvanului), dar mai ales în Viaţa socială a lui N. D. Cocea, în decursul unui singur an, 1910,

"anul biruinţei sale literare" (De la noi la Cladova, În pădurea Cotosmanei, Gloria Constantini,

Lângă apă Vodislavei s. a.). Privite retrospectiv, prin prisma evenimentelor ce aveau să irupă

catastrofal în biografia autorului, ele apar drept ecouri sau roade estetice ale unei secrete şi

înverşunate "lupte cu îngerul": victorii de moment, nesigure în plan existenţial, dar - ceea ce rămâne

- victorii sigure, definitive, în planul artei. Obsesia şi substanţa celei mai bune părţi din literatura lui

GALACTION fructifica fie reprimarea, fie consumarea unui hybris, erotic de cele mai multe ori,

alteori social ori indeterminat, global. Soluţionarea conflictului, inexorabil generat de aici, oscilează

între etic (religios) şi estetic, ceea ce se răsfrânge şi asupra valorii artistice, oscilanta şi ea, de la caz

la caz, în funcţie de opţiunea implicată. În cazurile de reuşită majoră, numite mai sus, sublimarea

hybrisului, orientată estetic, mizează, ca în tragedie, pe efectul de catharsis, de "purificare a

patimilor", a "pasiunilor", prin consumarea lor imaginară, în ficţiune, până la ultimele consecinţe:

moartea, de cele mai multe ori. Soluţia antrenează, în mod necesar, capacitatea de reprezentare

concretă a manifestării acestor "patimi" în fenomenalitatea lor unică, individuală, aşadar o acută

percepţie şi o bogată experienţă sau imaginaţie a realului, precum şi, fireşte, resurse de expresie,

iscusinţe de limbaj pe măsură. Or, tocmai acestea sunt calităţile îndeobşte recunoscute nuvelisticii lui

G.: vitalitatea şi vivacitatea "meridională", uneori pitorescul personajelor şi al cadrului acţiunii

(percepţia personajului îndeosebi), talentul de povestitor şi ştiinţă de analist al pasiunilor violente,

darurile de "stilist": culoarea şi savoarea cuvântului, stăpânirea tuturor registrelor limbii, a tuturor

rezervelor ei lexicale etc. Firesc şi necesar se racordează explicaţiei, în acest context, zestrea

spirituală acumulată în satul copilăriei ori "baia de real" prilejuita defensorului eclesiastic de

frecventele-i peregrinari profesionale "pe teren", pe meleagurile ce cădeau sub jurisdicţia Episcopiei

Olteniei şi a Curţii de Argeş. După propria mărturie, GALACTION a reluat, în Moară lui Călifar,

prima lui reuşita majoră, motive şi eresuri folclorice cunoscute dintr-o povestire a tatălui său. Pentru

Stoicea, flăcău falnic, dar sărac, handicapat social în satul său, "ispita" ori hybris-ul vizează global o

"căpătuire", o "procopseală", o revanşă asupra lumii prin stăpânirea puterii şi averilor lumii

"acesteia", ceea ce nu poate dobândi decât cu preţul pactului diabolic oferit de bătrânul morar

Călifar, vrăjitor şi legat al Satanei prin partea locului; "comorile Satanei" dovedindu-se însă

înşelătoare, ca orice ispită, Stoicea, cu minţile rătăcite, îl ucide pe funestul ispititor şi îşi găseşte el

însuşi moartea în apele lacului unde sălăşluiau puterile malefice. Perfectă absorbire a sensului în

expresie face din Moară lui Călifar o piesă antologică: figuraţia şi simbolistica religioasă, cât există,

se suprapun neostentativ, nesilit - dirijând discret semantică, "tendinţa" morală - peste un debit epic

dezinvolt, peste o desfăşurare vie de ipostaze ale realului, peste firele şi nervurile miraculosului

folcloric, GALACTION fiind un maestru de necontestat al fantasticului în proza românească.

Aceeaşi sănătoasă dialectica estetică, lăsată "în legea ei", acţionează finalmente cathartic şi în cazul

cuplului Mura Lăutarul-domniţa Olteana care, în Copca Rădvanului, plătesc cu viaţa consumarea

unui hybris erotic, agravat prin apelul la serviciile magiei negre, şi în cazul pătimaşului Gheorghe

Cătălina sau al nesăbuitei cadâne Soleima din povestirile omonime, damnaţi ai erosului şi ei; şi în

cazul triunghiului Frusina-Badea-Constantin Fierascu din Gloria Constantini, unde demonul erotic,

transsubstanţiat fantastic în flacără albastră jucând fascinant deasupra aurului nefast, îi duce pe toţi,

inexorabil, la pieire; de asemenea, în cazul impulsivului Iordache Cojocarul, al cărui cap cade, în

Lângă apă Vodislavei, ca "ispaşa" pentru un alt fel de hybris, generat temperamental, dar consumat

social: violenta. Exigenţele estetice sunt supuse unei încercări ceva mai anevoioase în cazurile de

"păcat" refuzat, de "ispita" ori de hybris, reprimate prin stavila moralei (religioase, de cele mai multe

ori). În drumul spre păcat, Plecarea Drozileii, O stea prin fereastra lui Manolas s. a., mai puţin

împlinite, nu pot umbri reuşita deplină din De la noi la Cladova: destinul cuplului Borivoje - popa

Tonea, în care autorul însuşi va fi putut descoperi mai târziu tulburătoare valente premonitorii,

rămâne o demonstraţie de forţă artistică, o probă de vitalitate estetică proprie unui scriitor capabil să

"înghită", să "digere" şi să asimileze "teza" în doze fatale pentru alţii. Nu chiar orice doză totuşi,

după cum, neiertător, vor dovedi-o romanele scrise în perioada interbelică: Roxana (1930), Papucii

lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La răspântie de veacuri (1935). Nu doar deficitul de

construcţie - GALACTION mizează, şi că romancier, exclusiv pe înzestrarea să nativă de povestitor

- subminează valoric aceste romane: cauza prima rezidă în vicierea dialecticii cathartice. În Papucii

lui Mahmud, de exemplu (cel mai consistent, comparativ, dintre romanele lui G.), regăsim ca nucleu

conflictual acelaşi hybris al violenţei: dintr-un impuls de moment, gratuit, Savu Pantofaru din

Roşiorii de Vede ucide, în timpul războiului din 1877-1878, un prizonier turc lipsit de apărare; dar,

în loc ca aceasta "vină" să fie lăsată a-şi urma cursul sublimării estetice, ea este deviată în "ispăşirea"

religioasă: împlinind "canonul" prescris de sihastrul Silvestru, Savu Pantofaru va rătăci prin lume

împărţind ca pomana săracilor o mie de perechi de încălţăminte făcute de mâna lui. Linearitatea

plată, lipsită de tensiune, a naraţiunii ce rezultă de aici anulează orice interes artistic major.

Deturnarea traiectoriei cathartice, prin refuzul germenului ei conflictual, se repetă şi în ultimul

roman al lui G., La răspântie de veacuri (1935), unde, în Preliminarii, autorul avertiză: "Urzeala

cărţii mele - câtă se vede azi şi câtă va mai fi - este luată dintr-un jurnal intim [] "; trimiterile

autobiografice, transparente şi fără această recunoaştere expresă, complica aici şi mai mult lucrurile,

dacă nu cumva tocmai le explică: clarificare ce începe a se întrezări pe parcursul unei legitime

confruntări cu textul, devenit între timp public (deşi, din păcate, necunoscut încă integral), al

invocatului Jurnal (voi. I, 1973; voi. ÎI, 1977; voi. III, 1980). Unic ca proporţii în literatura română

(acoperă perioada 1898-1955, cu întreruperi între anii: 1901-1903, 1913-1916, 1928-1934, 1950-

1951), dincolo de multele pagini ce ar putea interesa eventual doar istoria bisericească, Jurnalul

scriitorului GALACTION are valoare literară prin trăsăturile inedite cu care adânceşte portretul

moral şi psihologic al omului GALACTION Iar această nouă înţelegere a autorului deschide dintr-o

dată şi o nouă, nebănuita falie înspre profunzimile operei, într-acolo unde mocneşte ascuns, dar

iradiant, nucleul ei generator şi integrator. Cel mai contradictoriu şi mai abisal personaj al literaturii

lui GALACTION a fost el însuşi, omul GALACTION - iată principală revelaţie a acestor "caiete",

nu întâmplător destinate de autor apariţiei postume. Ce dezvăluiri aduce, aşadar. Jurnalul lui

GALACTION? Ce s-a întâmplat cu viaţa scriitorului, în "anii grei 1914, 1915, 1916, 1917, 1918,

1919 ", când "azvârlisem în lume numele şi visele lui Galaction şi intrasem în labirintul durerilor şi

al păcatului" (19 aug. 1922)? Rămas, după cum se ştie, în Bucureşti sub ocupaţia germană (dec.

1916-nov. 1918), GALACTION deţine o dregătorie civilă în Ministerul Cultelor (administrator al

"Casei Bisericii"). Sfârşitul războiului îi va aduce, pe lângă vinovate dezastre în viaţa personală, şi

acuzaţia publică de colaboraţionism, al cărei stigmat - pe drept ori pe nedrept - îl va urmări cu

obstinaţie pe parcursul a două decenii. În această situaţie, literalmente disperată, printr-o redacţie

obscură şi insondabila, organică în orice caz structurii sale spirituale şi temperamentale bipolare,

GALACTION se va devota total, cu fervoare mistică, vieţii religioase: se preoţeşte în 1922, la 43 de

ani, se cufundă, vreme de aproape două decenii (1920-1938), în imensa munca ascetică de traducere

a Bibliei. Din trăsăturile frământate ale lui Grigore Pişculescu se limpezeşte şi se încheagă acum

definitiv fizionomia senină, hieratica, a "părintelui Galaction". "O, voi, cei ce mă veţi citi, odată, în

viitor, nu mă osândiţi până când nu veţi culege asupra mea detaliile multe şi amare de cari aveţi

nevoie, ca să vă înfăţişaţi, cu oarecare exactitate, ce-a fost viaţa mea nenorocită, ce-a fost simţirea

mea ursita eternei tensiuni şi ce-a fost biata feştila, muiata în puroi, din care Iisus Christos a voit să-

şi aprindă sieşi luminiţa nesigură a creştinismului meu! [] Şi peste toate acestea - cununa

descalificării naţionale! Mi-am trădat patria. Am avut, în timpul stăpânirii duşmane, o «purtare

antipatriotică» şi toate celelalte învinovăţiri, pe cari le aud şi le citesc din când în când. Mărturisesc

în faţa lui Dumnezeu că singurul meu ghimpe pe care-1 simţ este acela al situaţiei mele intime.

Sărăcia, nevoile, alergăturile, prostia sau răutatea oamenilor şi toate câte pot să mai vină pe capul

meu nu fac altceva decât să mă exerseze şi să mă ţină sus. Ceea ce mă sapă şi mă ameninţa este

tragedia situaţiei mele" (26 martie 1919). Dar dacă judecata etică, de atâtea ori, condamna ceea ce

judecata estetică absolvă, iată şi cazul invers, când aceasta - inuman de inflexibilă, poate, prin însăşi

natura să - judecata estetică nu poate absolvi ceea ce etică, mai "umană" şi mai flexibilă, poate. Scris

cu "cruzimea" şi cu nepregetarea din aceste 40 de pagini de jurnal. La răspântie de veacuri putea fi

unul dintre marile romane ale literaturii romane. Şi nu este, pentru că îi lipseşte romancierului

GALACTION abnegaţia artistică, necruţarea faţă de sine, în primul rând. Preotul GALACTION nu

s-a iertat pe sine aşa uşor pentru "ispita" ori pentru "păcatul" căruia n-a ştiut să i se împotrivească,

pentru suferinţele şi moartea atroce de care continua însă să se simtă vinovat - paginile Jurnalului

stau mărturie după trecerea anilor şi chiar a deceniilor. Absorbit în severul "canon" autoimpus al

traducerii Bibliei - expiraţie asumată cu un fel de fervoare masochistă a "pedepsei" şi a "ispăşirii"

("Au trecut cinci ani de atunci []. Poate că vor mai trece douăzeci - dacă Stăpânul va binevoi să-mi

acorde să plătesc în rate mici datoria mea - şi voi simţi de-a pururi, grea şi nerafuita această datorie

"- 1 ianuarie 1925) - scriitorul GALACTION se va Fi considerat, pesemne, "răscumpărat", remis,

"iertat", îngăduit deci a "se ierta" el însuşi în literatura pe care, tot atunci, o scria, îndrituit să-şi

menajeze propriul alter ego ficţional (Doru Filipache), imaginandu-1 (imaginându-se), autoindulgent

şi autocomplezent, doar în ipostaze exemplare, ireproşabile moral şi "social". Caz rar, GALACTION

a fost mai aspru cu sine în planul realităţii efective decât în acela al ficţiunii, în viaţă decât în operă.

Şi cui ar mai folosi acum ultragierea gratuită a eticii, conţinută poate ipso facto în prezumţia că,

estetic, ar fi fost mai profitabilă tocmai opţiunea inversă? Chiar dacă literatură română mai adăugă

astfel o mare ocazie pierdută pe un destul de lung - din păcate -si deprimant răboj! Într-un fel sau

altul, lipsa de abnegaţie estetică afectează toate romanele sale, care astfel nu mai adăugă nimic la

statura scriitorului. Premiul naţional pentru proza (decernat şi apoi anulat în 1929, acordat din nou în

1935), Premiul naţional pentru literatură (1942) - recompensau de fapt, indirect, ostenelile

traducătorului Bibliei. Datorăm, desigur, "apostaziei" inverse a lui G., abdicării sale de la literatura-

la o vârstă când inextricabile impasuri existenţiale îi vor fi clătinat pesemne încrederea în eficienţă

exorcizării estetice a demonilor, făcându-l să aleagă calea "ispăşirii" prin "canon" autoimpus,

sterilizant literar, dar, indirect, tot literar, fertil - cel puţin acel impunător monument de limba

românească, în care s-a zidit un scriitor înzestrat cu un rar simţ al cuvântului, şi care este traducerea

integrală, după originalul ebraic, a Bibliei - strădanie începută de unul singur, încă în 1920, şi dusă

apoi la capăt cu ajutorul preotului Vasile Radu, în 1938. Dar marele roman în care abisurile,

zvârcolirile şi răsucirile dostoievskiene ale omului GALACTION să-şi fi găsit, în tiparele limbii

române, expresia indislocabila, netrecătoare - acesta n-a mai fost scris niciodată. Şi câţi scriitori

avem despre care - ca despre GALACTION - să se poată spune că o asemenea înfăptuire le-ar fi stat

în puteri? Mai rămân câteva zguduitoare pagini de Jurnal, drept compensaţie şi drept măsură a

regretului după această operă care n-a fost să fie. E mult, e puţin? O dată mai mult, eternă paradigma

după care îşi consuma combustia mundană temperamentul creator iese verificată: şi GALACTION a

fost mare, adevărat scriitor, doar atunci când şi-a zidit viaţa în operă, nu opera în viaţă.