21
MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 346 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2010. Având în vedere raportul nr.127437/2010 întocmit de Compartimentul Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de Cuvânt şi Redacţie Ziar prin care se propune aprobarea Programului “Zilelor Municipiului Craiova”, ediţia a - XIV - a, care se vor desfăşura în perioada 22-26 octombrie 2010 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.175, 176, 177, 178 şi 180/2010; În temeiul art.36 , alin.2 lit.d coroborat cu alin.6 lit.a pct.4, art.45 alin.1şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Programul “ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA”, ediţia a – XIV - a, care se vor desfăşura în perioada 22-26 octombrie 2010, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Compartimentul Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de Cuvânt şi Redacţie Ziar vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Constantin RĂDUCĂNOIU Nicoleta MIULESCU

HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

  • Upload
    lamdan

  • View
    219

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA

HOTĂRÂREA NR. 346

Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2010.

Având în vedere raportul nr.127437/2010 întocmit de Compartimentul Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de Cuvânt şi Redacţie Ziar prin care se propune aprobarea Programului “Zilelor Municipiului Craiova”, ediţia a - XIV - a, care se vor desfăşura în perioada 22-26 octombrie 2010 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.175, 176, 177, 178 şi 180/2010;

În temeiul art.36 , alin.2 lit.d coroborat cu alin.6 lit.a pct.4, art.45 alin.1şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală.

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă Programul “ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA” , ediţia a – XIV

- a, care se vor desfăşura în perioada 22-26 octombrie 2010, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Compartimentul Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de Cuvânt şi Redacţie Ziar vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR,

Constantin RĂDUCĂNOIU Nicoleta MIULESCU

Page 2: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric
Page 3: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ANEXA LA HOTĂRÂREA NR.346/2010

ZILELE

MUNICIPIULUI

CRAIOVA

22-26 octombrie

2010 Pastrand traditia, Cetatea Banilor isi sarbatoreste oamenii Cetatii si se bucura de oaspeti.

Pentru al XIV-lea an consecutiv, sa spunem impreuna La Multi ani, Craiova!

THE CITY

LIKE AN EVENT

Page 4: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Vineri, 22 octombrie 2010

ORA

EVENIMENT

LOCATIE

11.00-13.00

13.00-15.00

Colocviile Scrisul românesc cu tema Viitorul cărţii - Sesiune ştiinţifică Organizatori : Editura şi Revista Scrisul românesc Participă academicieni, profesori universitari, scriitori, critici şi istorici literari Lansare de cărţi în prezenţa autorilor: Nopţile săptămânii de acad. D. R. Popescu Visul lui Machiavelli de prof. univ. dr. A. Cioroianu Memorii premature de acad. Gheorghe Păun Multiculturalismul. Actualitatea istoriei literare de prof. univ. dr. Florea Firan

Sala Nicolae Romanescu Primăria Municipiului Craiova

11.30 Deschiderea Târgului Meşterilor Populari, Ediţia a XXXIII – a Organizatori: Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul Olteniei – Secţia Etnografie

Esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu

11.00 Şoricelul şi balena Banela - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi

Tineret Colibri Piaţa Mihai Viteazu

11.00 Salonul municipal de fotografie, Craiova în imagini, ediţia a II-a Organizator: Asociaţia Culturală Craiova

Sala mare a Primăriei Municipiului Craiova

12.00

Spectacol folcloric Organizator: Palatul Copiilor Craiova

Piaţa Mihai Viteazu

12.00 Concursul naţional de poezie Traian Demetrescu, ediţia a XXXII-a Organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu

Casa de Cultură Traian Demetrescu

Page 5: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Vineri, 22 octombrie 2010

14.30 Oltenia Star Organizator: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret

Casa de Cultură a Studenţilor

16.30 Invitaţie la joacă - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret

Colibri Piaţa Mihai Viteazu

18.00 Decernarea premiilor Editurii şi Revistei Scrisul Românesc pe anul 2009 Restaurantul Minerva - Sala Maură

18.00 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini

Piaţa Mihai Viteazu

18.00

Concert folcloric extraordinar cu participarea celor mai renumiţi interpreţi de gen din ţară: Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Nineta Popa, Steliana Sima etc Orchestraţia muzicală - Ansamblul Folcloric Maria Tănase

Esplanada din faţa Poştei, din cartierul Craioviţa Nouă

18.00 Folkul e în Tine(ri) - Recital de muzică folk Organizator: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret

Casa de Cultură a Studenţilor

19.00 Concert simfonic Filarmonica Oltenia

19.30 Seară de vals vienez şi tango

Organizator: Clubul de dans sportiv Katamis

Piaţa Mihai Viteazu

20.30 Café teatru : Nebănuitele urmări ale unui temperament violent Organizator: Compania Teatrulescu

Café Play

Page 6: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Vineri, 22 octombrie 2010

� În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor pentru pentru copii, acestea vor fi susţinute la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova.

Page 7: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE

MUNICIPIULUI

CRAIOVA

22-26 octombrie

2010 Pastrand traditia, Cetatea Banilor isi sarbatoreste oamenii Cetatii si se bucura de oaspeti.

Pentru al XIV-lea an consecutiv, sa spunem impreuna La Multi ani, Craiova!

THE CITY

LIKE AN EVENT

Page 8: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Sâmbată, 23 octombrie 2010

ORA

EVENIMENT

LOCATIE

09.00 Colocviile şi Premiile Mozaicul 2010 - Cultură vs.Criză Colocviu Lansări de carte Acordarea premiilor Mozaicul 2010 Organizatori : Revista Mozaicul şi Editura Aius

Casa Bibescu Parcul Nicolae Romanescu

09.00 Concurs de şah pentru copii şi juniori până la 18 ani -Turneu Open Organizator: Palatul Copiilor Craiova

Palatul Copiilor Craiova

10.00 Sărbătorirea Zilei recoltei 2010

Organizator: Serviciul de Administraţie a Pieţelor şi Târgurilor Craiova Cu participarea Ansamblului Folcloric Maria Tănase

Piaţa Centrală

10.00

Cupa Craiovei - Concurs de şah blitz - Seniori şi copii Organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu

Casa de Cultură Traian Demetrescu

10.00 Cupa Oltenia, ediţia a V-a- competiţie de dans sportiv sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv Organizator: Clubul de dans sportiv Patricia Dance Craiova

Sala sporturilor Matei Basarab

10.00-13.00

Concurs de pictură clasică, pictură digitală şi eseuri literare „ Craiova văzută din car” de M. Sorescu Organizator: Palatul Copiilor Craiova

Palatul Copiilor Craiova

Page 9: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Sâmbată, 23 octombrie 2010 11.00 Salonul Autoshow Oltenia

Organizator: de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova

Bulevardul A.I.Cuza

11.00

Capra cu trei iezi - spectacol susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

Piaţa Mihai Viteazu

12.00 Dans modern Palatul Copiilor Craiova

Piaţa Mihai Viteazu

12.30

Spectacol folcloric - susţinut de Ansamblul Ion Şerban din Işalniţa Piaţa Mihai Viteazu

13.00 Hai la joacă- Animaţie stradală, jocuri distractive destinate copiilor Organizator: Fundaţia Artelor Dor

Piaţa Mihai Viteazu

16.00-20.00 Târgul micilor inventatori Organizator: Consiliul Local al Copiilor

Casa de Cultură Traian Demetrescu

16.30

Jocuri magice - spectacol susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri Piaţa Mihai Viteazu

17.30 Cvartet coarde „ Prelude” Filarmonica Oltenia

19.00

El Amor - spectacol de balet Regia şi coregrafia: Francisc Valkay

Teatrul Liric Elena Teodorini

19.00 Spectacol muzical – artistic: Iris, Voltaj, Magazinul de Muzică, Black Box

Velodromul din Parcul Nicolae Romanescu

20.30 Seară de poezie Organizator: Compania Teatrulescu

Café Play

Page 10: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Sâmbată, 23 octombrie 2010 22.00 Impro Show

Organizator: Compania Teatrulescu

Club Arcade

� În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor pentru pentru copii, acestea vor fi susţinute la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova.

Page 11: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE

MUNICIPIULUI

CRAIOVA

22-26 octombrie

2010 Pastrand traditia, Cetatea Banilor isi sarbatoreste oamenii Cetatii si se bucura de oaspeti.

Pentru al XIV-lea an consecutiv, sa spunem impreuna La Multi ani, Craiova!

THE CITY

LIKE AN EVENT

Page 12: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Duminică, 24 octombrie 2010

ORA

EVENIMENT

LOCATIE

11.00

Expoziţie de Artă Plastică Organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu

Casa de Cultură Traian Demetrescu

Galeria Vollard

11.00 Muzică militară a Garnizoanei Craiova Foişorul din Parcul Nicolae

Romanescu

11.00 Concursul Naţional de Carting „Cupa Olteniei”, ediţia a II-a Velodromul din Parcul Nicolae

Romanescu

11.30 Târgul Meşterilor Populari, Ediţia a XXXIII – a. Festivitatea de premiere Conferirea distincţiei - Premiul Cetăţii Banilor

Esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu

11.00 Circul - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri Piaţa Mihai Viteazu

12.00 Dans modern Palatul Copiilor

Piaţa Mihai Vitezu

12.30 Karate tradiţional Organizor: Club Sportiv Washi

Piaţa Mihai Vitezu

13.00 Mişcarea înseamnă viaţă

Organizator: Terre des hommes

Piaţa Mihai Vitezu

Page 13: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Duminică, 24 octombrie 2010 12.00 Concurs de artă şi cultură: Mini Miss şi Mini Mister Craiova

Organizator: Asociaţia Club Arti

Casa de Cultură a Studenţilor

16.30

Dănilă Prepeleac - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret

Colibri Piaţa Mihai Viteazu

17.00 Cvartet coarde „ Prestige” Filarmonica Oltenia

17.30

Spectacol folcloric - susţinut de Ansamblul Muguraşul Piaţa Mihai Viteazu

18.30 Spectacol extraordinar susţinut de soliştii, corul şi orchestra Teatrului Liric Elena

Teodorini Piaţa Mihai Viteazu

19.30

Spectacol de dans Organizator: de Clubul de dans sportiv Katamis

Piaţa Mihai Viteazu

20.30 Spectacol extraordinar Paul Negoiţă Band Piaţa Mihai Viteazu

20.30 Două piese scurte Organizator: Compania Teatrulescu

Café Play

22.00 Un barbat si mai multe femei

Organizator: Compania Teatrulescu

Club Korona

� În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor pentru pentru copii, acestea vor fi susţinute la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova.

Page 14: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Duminică, 24 octombrie 2010

Page 15: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE

MUNICIPIULUI

CRAIOVA

22- 26 octombrie

2010 Pastrand traditia, Cetatea Banilor isi sarbatoreste oamenii Cetatii si se bucura de oaspeti.

Pentru al XIV-lea an consecutiv, sa spunem impreuna La Multi ani, Craiova!

THE CITY

LIKE AN EVENT

Page 16: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Luni, 25 octombrie 2010

ORA

EVENIMENT

LOCATIE

10.00

Ziua Armatei, Ceremonial militar religios cu depuneri de coroane de flori la Monumentul

Eroilor, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române

Organizator: Garnizoana Craiova

Cimitirul Sineasca

Monumentul Eroilor Cimitirul Ungureni

10.00

Lansări de carte: Gabriel Ghifu- Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită Florea Miu - Cerul din lacrimă Acordarea premiilor anuale ale Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor

Primăria Municipiului Craiova

Sala Nicolae Romanescu

11.00 Peter Pan - musical pentru copii Teatrul Liric Elena Teodorini

12.00 Dans modern şi fantezie coregrafică Palatul Copiilor

Piaţa Mihai Viteazu

12.00 Expoziţie de Artă Plastică Casa de Cultură Traian Demetrescu Salonul Medieval

16.30 Păcală în satul lui - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret

Colibri Piaţa Mihai Viteazu

17.00

Concert coral de muzică sacră Catedrala Madona Dudu

Page 17: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Luni, 25 octombrie 2010 17.30

Spectacol folcloric - susţinut de Ansamblurile Leoveanca şi Bobocica

Piaţa Mihai Viteazu

18.30 GoldenCaffe Duo Classic Organizator: Filarmonica Oltenia

Piaţa Mihai Viteazu

20.30 O noapte furtunoasă Organizator: Compania Teatrulescu

Café Play

� În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor pentru pentru copii, acestea vor fi susţinute la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova.

Page 18: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Luni, 25 octombrie 2010

Page 19: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE

MUNICIPIULUI

CRAIOVA

22-26 octombrie

2010 Pastrand traditia, Cetatea Banilor isi sarbatoreste oamenii Cetatii si se bucura de oaspeti.

Pentru al XIV-lea an consecutiv, sa spunem impreuna La Multi ani, Craiova!

THE CITY

LIKE AN EVENT

Page 20: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Marţi, 26 octombrie 2010

ORA

EVENIMENT

LOCATIE

09:30 Slujba religioasă TE DEUM la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru

11.00

Şedinţa Solemnă a Consiliului Local Municipal Intonarea imnului naţional al României; Intonarea imnului Craiovei; Alocuţiuni; Mesaje; Decernarea titlului „Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova” unei personalităţi marcante a societăţii româneşti Decernarea de diplome de onoare şi de excelenţă unor personalităţi marcante ale Cetăţii

Banilor

Sala Mare a

Primăriei Municipiului Craiova

14.00 Salonul Internaţional de Caricatură: Nicolae Petrescu - Găină, ediţia a III-a Expoziţia personală de caricatură: Ştefan Popa Popa'S

Galeriile de Artă

16.30 S.O.S. - spectacol pentru tineret susţinut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri Piaţa Mihai Viteazu

17.30 Spectacol folcloric - susţinut de Ansamblul Alunelu Piaţa Mihai Viteazu

Page 21: HOT ĂRÂREA NR. 346 - primariacraiova.ro · 18.0 0 Formaţia camerală de suflători şi percuţie a Teatrului Liric Elena Teodorini Piaţa Mihai Viteazu 18.00 Concert folcloric

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Marţi, 26 octombrie 2010 18.30-20.30

Procesiune Religioasă de Sfântul Dumitru, pe traseul: Biserica Catedrală Sfântul

Dumitru - Str. M.Kogălniceanu - Str. Ialomicioara - Biserica Sf. Gheorghe Vechi –

Universitate - str.A.I. Cuza - Prefectură - Calea Unirii - Biserica Catedrală Sf. Dumitru

Organizator: Mitropolia Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei

18.30 Fascinaţia dansului - colaj din spectacolele de balet Organizator: Teatrul Liric Elena Teodorini

Piaţa Mihai Viteazu

19.00 Corala academică Filarmonica Oltenia

20.30 Spectacol invitat Organizator: Compania Teatrulescu

Café Play

� În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor pentru pentru copii, acestea vor fi susţinute la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Constantin RĂDUCĂNOIU