1

CUPRINS

CAP 1. INTRODUCERE 11..11.. BĂTRÂNEŢEA CA ETAPĂ DE VÂRSTĂ

1.2. DESCRIEREA OCUPAŢIEI 1.2.1. COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE

1.2.2. GESTIONAREA RESURSELOR ALOCATE 1.2.3. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE

1.3.DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR VARSTNICE

CAP. 2. NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII, PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

CAP.3. NORME DE IGIENIZARE 3.1. IGIENIZAREA CAMERELOR ŞI DEPENDINŢELOR

3.1.1.DEZINFECTAREA MOBILIERULUI 3.1.2.DEZINFECTAREA OBIECTELOR FOLOSITE ÎN ALIMENTAŢIA

PERSOANEI ASISTATE 3.1.3.DEZINFECTAREA OBIECTELOR FOLOSITE DE PERSOANA ASISTATĂ 3.2.ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE PENTRU PERSOANA ASISTATĂ

3.2.1.MĂSURI DE IGIENĂ PERSONALĂ 3.2.2.ÎNGRIJIREA PERSOANEI IMBILIZATE 3.2.3.IGIENA PERSONALĂ A PERSOANEI ASISTATE

3.2.4.ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A ASISTAŢILOR MOBILIZABILI

CAP.4.ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR PERSOANEI ASISTATE 4.1. INSTRUCŢIUNI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR

4.2. ACORDARE PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI 4.2.1.ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

4.2.2.ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN FRACTURI 4.2.3.ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN ENTORSE ŞI LUXAŢII 4.2.4.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN HEMORAGIILE EXTERNE

4.2.5.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN RĂNIRI 4.2.6.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ARSURI

4.2.7.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN DEGERĂTURI 4.2.8.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ELECTROCUTARE

CAP.5.ASIGURAREA CONFORTULUI BĂTRÂNULUI ASISTAT 5.1.SATISFACEREA NEVOILOR FIZICE, FIZIOLOGICE ŞI DE SĂNĂTATE

5.2.SATISFACEREA NEVOILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ, PSIHICĂ, CULTURALĂ ŞI SPIRITUALĂ

5.3.SATISFACEREA NEVOILOR DE INTEGRARE SOCIALĂ

2

5.4.ASISTAREA LA SATISFACEREA NEVOILOR FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE

5.4.1.CAPTAREA MATERIILOR FECALE 5.4.2.CAPTAREA URINEI 5.4.3.CAPTAREA SPUTEI

5.4.4.CAPTAREA VĂRSĂTURILOR

CAP.6.ASISTAREA ALIMENTAŢIEI ŞI ADMINISTRAREA ALIMENTELOR

6.1.ALIMENTAŢIA ASISTATULUI 6.1.1.CALCULAREA RAŢIEI ALIMENTARE

6.1.2.ALIMENTAREA ACTIVĂ A ASISTATULUI 6.1.3.ALIMENTAREA PASIVĂ A ASISTATULUI

CAP.7.RESPECTAREA ŞI APLICAREA PRESCRIPŢIILOR MEDICALE

7.1.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBINGUALĂ

7.2.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ 7.3.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA

TEGUMENTELOR 7.4.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

7.5. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA MUCOASELOR 7.5.1. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ

7.5.2. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA NAZALĂ 7.5.3.APLICAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV EXTERN

7.5.4.APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALĂ ŞI FARINGIANĂ

7.5.5.APLICAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI VAGINALE

CAP.8. MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL BĂTRÂNULUI ASISTAT

8.1. MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL PERSOANELOR ASISTATE IMOBILIZATE

8.1.1.MOBILIZAREA ASISTATULUI 8.1.2.TRANSPORTUL CU FOTOLIUL RULANT

CAP.9. SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANEI ASISTATE

9.1.TIPURILE DE HANDICAP CARE NECESITĂ ÎNGRIJIRE PERMANENTĂ, CONDIŢII ŞI REGULI DE ÎNGRIJIRE

9.2.REGULILE SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE ALE BOLNAVILOR CU TULBURĂRI DE COORDONARE ALE MIŞCĂRILOR (paralizie cerebrală,

hemiplegie etc.)

9.3.REGULILE SPECIFICE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNGRIJIRE ALE PERSOANELOR CU HANDICAP

3

4

CCAAPP 11.. IINNTTRROODDUUCCEERREE

11..11.. BBĂĂTTRRÂÂNNEEŢŢEEAA CCAA EETTAAPPĂĂ DDEE VVÂÂRRSSTTĂĂ

Ca etapă distinctă de vârstă, bătrâneţea reprezintă o „perioadă de profundă degradare şi involuţie a principalelor funcţii ale organismului uman” (Rădulescu, 1994). Vom încerca să descriem acest ciclu de viaţă surprinzând principalele modificări biologice, psihice şi sociale pe care le presupune procesul de îmbătrânire. Este necesar să cunoaştem toate aceste modificări deoarece ele impun un anumit specific în dialogul cu persoana vârstnică.

Bătrâneţea nu reprezintă o etapă omogenă de viaţă, ci un ciclu care se manifestă diferenţiat de la o persoană la alta. Această ultimă perioadă a vieţii include mult mai mulţi ani decât oricare dintre perioadele de dezvoltare umană. Percepţia şi atitudinea faţă de persoanele în vârstă a pendulat de-a lungul timpului şi în diferite spaţii geografice între respect, veneraţie (uneori până la divinizare) şi ignorare, marginalizare, ironizare.

Trecerea la „vârsta a treia” presupune o serie de modificări în plan social, psihologic şi biologic, modificări care supun individul la un anumit stres. Pentru ca el să reuşească să se adapteze la schimbările şi pierderile experimentate în această perioadă a vieţii trebuie să accepte anumite lucruri.

Modificările fiziologice (biologice) determinate de bătrâneţe nu apar la toţi indivizii la aceeaşi vârstă cronologică sau în aceleaşi proporţii (în funcţie de capacităţile acestora de compensare). Odată cu înaintarea în vârstă creşte vulnerabilitatea la îmbolnăviri, bolile fiind contactate mai uşor (datorită faptului că modificările fiziologice, normale la această vârstă, slăbesc organismul, îi scad rezistenţa şi capacitatea de adaptare), iar vindecarea presupunând un proces mai îndelungat şi mai greoi.

Îmbătrânirea psihologică (cea firească de vârstă) are un caracter diferenţial (există diferenţe semnificative la o persoană la alta şi de la o funcţie la alta la aceeaşi persoană), este polideterminată (depinde de particularităţile genetice, somatice, morale sau sociale ale persoanei vârstnice) şi presupune deficienţe care au un caracter relativ (evoluţie neliniară, bazată pe îmbunătăţirile compensatorii).

Persoanele vârstnice suferă o serie de modificări şi în ceea ce priveşte rolurile lor. Ele se dezangajează treptat din rolurile sociale active şi adoptă alte roluri pasive (de dependenţă) sau compensatorii precum cele de văduv, bunic, pensionar, voluntar. Înaintarea în vârstă presupune mai degrabă pierderea unor roluri, decât achiziţionarea unora noi (de exemplu, rolul de soţ, rolul de persoană activă), presupune pierderea consistenţei rolurilor (de exemplu, rolul de părinte îşi pierde din conţinut).

Retragerea din activitatea profesională reprezintă o schimbare majoră de statut şi rol în viaţa unei persoane, iar sosirea acestui moment poate constitui un factor major de stres ce determină tulburări de adaptare. Semnificaţia

5

retragerii din activitate şi adaptarea la noua situaţie depind de atitudinea faţă de muncă, starea de sănătate, situaţia financiară, relaţiile cu cei apropiaţi. Pensionarea poate constitui o etapă de criză sau o perioadă de „schimbare planificată” (dezvoltarea sau continuitatea unor interese şi anticiparea unor noi roluri disponibile în familie şi comunitate). Tulburările determinate de pensionare şi apoi chiar „moartea socială” a individului afectează mai degrabă bărbaţii deoarece aceştia sunt mai total angajaţi în activitatea profesională în timpul vieţii active decât femeile (acestea sunt angajate în paralel în activităţi casnice, în care se pot transfera total după pensionare). În mediul urban oamenii tind să suporte mai greu momentul pensionării decât cei din rural deoarece în perioada adultă s-au dedicat exclusiv activităţii profesionale (în rural încetarea activităţii nu se realizează niciodată brusc şi complet).

Vârstnicii pot fi ajutaţi să îşi completeze agenda săptămânală cu alte genuri de activităţi: implicarea în asociaţia pensionarilor, organizarea unor colecte sau tombole, participarea la programele unor cluburi, implicarea în activităţi de voluntariat etc.. Cei recent pensionaţi pot fi îndrumaţi să-şi aducă contribuţia la soluţionarea unor probleme sociale având în vedere experienţa acumulată şi perspectiva dobândită. În concluzie, este necesar ca să orienteze vârstnicii spre activităţi prin care să se valideze utilitatea lor. La vârsta senectuţii relaţiile cu cei apropiaţi (soţ/soţie, copii, nepoţi, fraţi, surori, prieteni) prezintă anumite particularităţi şi cresc în importanţă deoarece schimbările care apar în ceea ce priveşte starea de sănătate, nivelul economic şi rolurile sociale solicită resursele fizice şi psihologice ale persoanei şi duc la creşterea vulnerabilităţii sale.

Factori precum sărăcia, absenţa unor măsuri de sănătate publică, apartenenţa la grupuri etnice şi rasiale, diferenţa de gen, handicapul, reprezentarea socială a bătrâneţii, problemele asociate bătrâneţii, starea de sănătate fizică şi psihică, situaţia de dependenţă, situaţia economică, locuirea, discriminarea, statusul în declin, excluziunea socială, singurătatea şi izolarea socială, abuzul, accesul la servicii (de asistenţă socială, medicale) şi bunuri adecvate cerinţelor speciale generează vulnerabilităţi la „vârsta a treia”. Dintre grupurile de vârstnici cel mai grav afectaţi par să fie: indivizii foarte în vârstă (peste 85 de ani); vârstnicii care trăiesc singuri (celibatarii, văduvii şi divorţaţii); femeile în vârstă (în particular celibatarele şi văduvele; diferenţele demografice, culturale şi de venituri dintre genuri); vârstnicii din centrele rezidenţiale; vârstnicii fără copii; vârstnicii care suferă de afecţiuni sau handicapuri grave; cuplurile în vârstă în care unul dintre membri este grav bolnav.

Problemele sociale (pensionarea, izolarea), cele economice (scăderea veniturilor, sărăcia), cele morale (nerespectarea drepturilor sale legitime) agravează problemele de sănătate ale vârstnicului, fapt care impune sarcini deosebite atât serviciilor de sănătate, cât şi celor de asistenţă. Pe de altă parte, abandonul grijii faţă de propria sănătate, stilurile nesănătoase de viaţă, deficitul de acces la serviciile medicale, deficitul serviciilor de prevenţie şi tratament ambulatoriu contribuie la situaţia critică a stării de sănătate a multor vârstnici.

6

1.2. DESCRIEREA OCUPAŢIEI

Ocupaţia se aplicã îngrijitorului la domiciliu bãtrâni şi presupune o sferã largã de competenţe pentru desfãşurarea activitãţii de îngrijire.

Îngrijitorul la domiciliu bãtrâni trebuie sã-şi dovedeascã competenţele în principal la aplicarea normelor de igienã atât pentru persoana asistatã cât şi pentru propria-i persoanã, la mobilizarea şi transportul persoanei asistate, la alimentaţie şi administrarea alimentelor şi la supravegherea permanentã a stãrii de sãnãtate a persoanei asistate.

Îngrijitorul la domiciliu a bãtrânilor necesitã cunoştinţe medii din sfera medicalã, rãbdare, calm şi abilitatea de combinare a programul zilnic de îngrijire obligatoriu, cu alte activitãţi de relaxare pentru a asigura starea de confort a bãtrânului asistat.

Deoarece activitãţile specifice se desfãşoarã în permanentã colaborare cu persoana asistatã /familia/echipa medicalã, comunicarea la locul de muncã contribuie la buna desfãşurare a activitãţilor specifice.

1.2.1. COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE

Îngrijitorului la domiciliu bătrâni trebuie să sesizeze şi să noteze în fişa de îngrijiri aspecte privind situaţiile noi apărute în starea generală a persoanei asistate, precum şi măsurile imediate adoptate pentru eliminarea riscurilor.

Orice modificare survenită în comportamentul persoanei asistate trebuie identificată rapid şi notată în fişa de îngrijiri. Datele identificate sunt evaluate cu corectitudine pentru adaptarea îngrijirilor imediate, necesare şi semnalate familiei. Datele specifice sunt consemnate corect, lizibil, concis în formulare corespunzătoare. Fişa de îngrijiri este pusă zilnic la dispoziţia familiei/echipei medicale.

Modificările survenite se referă la starea de sănătate ( apariţia febrei, modificarea simptomelor deja cunoscute, apariţia de simptome noi etc.); stări comportamentale (apatie, tristeţe, lipsa poftei de mâncare etc).

1.2.2. GESTIONAREA RESURSELOR ALOCATE

Resursele materiale (alimentele necesare alimentării persoanei asistate;

materiale de igienizare; lenjerie de pat, de corp pentru persoana asistată; medicamente) alocate de familie sunt gestionate cu corectitudine pentru asigurarea îngrijirilor conform tehnicilor de îngrijire.

Gestionarea resurselor băneşti este efectuată cu corectitudine pentru satisfacerea nevoilor/plăcerilor imediate ale persoanei asistate. Resursele băneşti alocate zilnic/săptămânal/lunar de familie sunt utilizate cu respectarea indicaţiilor familiei angajatoare.

7

1.2.3. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE

Succesiunea firească a activităţilor este identificată pentru întocmirea

corespunzătoare a planului zilnic de îngrijire. Activităţile sunt identificate în colaborare cu familia/persoana asistată.

Resursele sunt stabilite/alocate în conformitate cu volumul şi tipul activităţilor din planul de îngrijire. Resursele materiale/băneşti sunt alocate în funcţie de posibilităţile financiare ale familiei. Programul este evaluat şi adaptat în funcţie de situaţiile neprevăzute apărute, pentru îngrijirea eficientă a persoanei asistate. Planul zilnic de îngrijire este adaptat permanent în funcţie de modificările comportamentale (schimbarea stării emoţionale: vesel, încrezător în vindecare, pesimist, trist; schimbarea stării de sănătate) survenite la persoana asistată. Adaptarea programului zilnic este efectuată cu respectarea etapelor principale (îngrijiri igienice, alimentaţie, mobilizare) cuprinse în planul zilnic de îngrijire. Particularităţile persoanei asistate: grad de senilitate; handicap fizic/psihic; imobilizat la pat temporar/permanent.

1.3.DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR VARSTNICE

(Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanelor vârstnice )

Drepturi comune pentru persoanele vârstnice Pentru o bună abordare a problematicii persoanelor vârstnice, profesioniştii trebuie să cunoască următoarele drepturi ale acestor persoane: - Dreptul de a fi respectat cu propriile sale valori individuale; - Dreptul de a decide cu privire la problemele sale şi asupra modului de rezolvare a acestora; - Dreptul la informaţie, mai ales dacă sunt informaţii cu privire la persoană respectivă; - Dreptul la libertate fără discriminare pe bază de rasă, sex, religie, opinie sau orice altă circumstanţă personală ori socială; - Dreptul la securitate; - Dreptul de a beneficia de servicii profesionale de asistenţă; - Dreptul la desfăşurarea propriei personalităţi; - Dreptul la respect, intimitate, demnitate şi viaţă intimă; - Dreptul de a participa la luarea deciziilor în furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliu şi pentru beneficiarii de servicii din centrul de zi, respectiv la luarea deciziilor privind intervenţia socială care li se aplică; - Dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite; - Dreptul asigurării continuităţii serviciilor pentru persoanele vârstnice atâta timp cât se menţin condiţiile ce au generat situaţia de dificultate; - Dreptul de a participa la evaluarea serviciilor sociale primite; - Dreptul de a fi vaccinaţi antigripal, periodic controlaţi la tegumente şi în zona capilară pentru a preveni maladiile infecţioase şi contagioase.

8

Drepturi specifice

Drepturi specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu - Dreptul de a beneficia de un număr de ore de îngrijire corespunzător nevoilor persoanei vârstnice (minim de două ori pe săptămână câte două ore); - Dreptul de a beneficia şi de alte servicii sociale complementare destinate persoanelor vârstnice (frecventarea centrului de zi - dacă sănătatea le permite, CARP, etc.); - Dreptul de a fi vizitate pe perioada cât sunt internate în spital; - Dreptul de a beneficia de servicii de îngrijire permanent prin înlocuirea îngrijitoarelor în perioada de concedii în limita posibilităţilor.

Drepturi specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile centrului de zi

- Dreptul de a participa la activităţile din centru de zi conform dorinţelor şi posibilităţilor fizice şi psihice fără a fi lezaţi într-un fel; - Dreptul de a fi consultaţi cu privire la programul de activităţi; - Dreptul de a beneficia de sprijin în caz de îmbolnăvire sau spitalizare.

Drepturi specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile centrului de zi tip Alzheimer

- Dreptul de a fi informaţi despre calificarea şi experienţa personalului care oferă servicii; - Dreptul de a vizita Centrul de Zi pentru a putea aprecia în ce măsură corespunde nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor şi a familiilor acestora; - Dreptul de a primi asistenţă medicală de specialitate – standardizare şi urmărire terapeutică conform programului medicului specialist, pe bază de programare; - Dreptul de a primi asistenţă la hrănire, dacă este necesar, pe timpul desfăşurării programului, încurajându-se totodată şi hrănirea independentă; - Dreptul de a li se asigura un mediu curat, igienic, protejat contra infecţiilor; - Dreptul la condiţii corespunzătoare de igienă personală şi menţinerea sănătăţii precum şi asistenţă de specialitate pentru cei care au dificultăţi de autoîngrijire; - Dreptul de a participa la activităţile de terapie ocupaţională: ergoterapie, kinetoterapie etc.; - Dreptul la informare cu privire la necesitatea şi importanţa exerciţiilor terapeutice; - Dreptul ca familia beneficiarului să primească informaţii cel puţin o dată pe săptămână despre comportamentul, activitatea, starea fizică şi psihică a beneficiarului; - Dreptul de a refuza - în condiţii obiective – primirea serviciilor sociale.

9

Obligaţiile comune pentru persoanele vârstnice

- De a furniza informaţii corecte cu privire la identitate, situaţie familială, socială, medicală şi economică; - De a participa la procesul de furnizare a serviciilor; - De a contribui conform legislaţiei, în vigoare, hotărârilor Consiliului Local la plata serviciilor sociale furnizate, funcţie de situaţia lor materială; - De a comunica orice modificare intervenită în situaţia lor familială, socială, medicală şi economică; - De a respecta regulile instituţiei şi personalul acesteia.

Obligaţiile specifice pentru persoanele vârstnice

Obligaţii specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu

- De a respecta personalul şi serviciile primite; - De a participa în măsura posibilităţilor la serviciile casnice acordate; - De a anunţa din timp atunci când părăseşte domiciliul pentru o anumită perioadă (inclusiv pentru o zi).

Obligaţiile specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile centrului de zi

- De a respecta programul de activităţi din cadrul centrului ; - De a anunţa când nu frecventează centrul mai mult de o zi; - De a avea o ţinută decentă, igienă corporală adecvată şi un limbaj de comunicare corespunzător; - De a avea un comportament decent, să se respecte reciproc, fără convenţii cu conotaţii ironice sau de altă natură; - De a nu veni sub influenţa alcoolului şi de a nu consuma alcool pe perioada frecventării centrului.

Obligaţii specifice pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile centrului de zi tip Alzheimer

- De a respecta termenele şi clauzele stabilite în cadrul planului individualizat de asistenţă şi îngrijire; - De a anunţa orice modificare intervenită în legătură cu situaţia sa personală pe parcursul acordării serviciilor sociale; - De a frecventa Centrul de Zi cel puţin o dată pe săptămână, iar în cazurile bine motivate, să anunţe telefonic; - De a respecta programul zilnic al Centrului de Zi precum şi drepturile şi demnitatea celorlalţi beneficiari; - De a avea o ţinută vestimentară lejeră şi curată, adecvată anotimpului şi un set de haine de schimb în caz de incontinenţă ocazională;

10

- De a avea încălţăminte de schimb, care este păstrată în Centru; - De a purta scutece de unică folosinţă în caz de incontinenţă ocazională minoră; - De a avea o igienă locală şi generală (tegumente şi capilară) asigurată de către aparţinători; - De a nu frecventa centrul atunci când se află în perioada de convalescenţă, în cazul în care au viroze respiratorii, gripă sau boli contagioase, pentru a nu contamina ceilalţi beneficiari;

- De a anunţa orice modificare de tratament medicamentos şi/sau alte boli ivite, pentru supravegherea şi menţinerea stării de sănătate. În caz de internare în spital să aducă copia biletului de ieşire din spital. Medicaţia trebuie asigurată de către familie şi pe perioada frecventării centrului de zi; - De a participa la activităţile de ergoterapie, kinetoterapie, terapie ocupaţională, etc.; - De a avea un comportament respectuos faţă de personalul angajat şi ceilalţi beneficiari ai serviciului; - De a nu solicita servicii suplimentare faţă de cele prevăzute în contractul de acordare a serviciilor sociale.

CAP. 2. NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII, PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Prin legile tării noastre, fiecare om care munceşte este protejat, la locul său de muncă, fată de îmbolnăvirile şi accidentele care pot surveni în timpul şi din cauza activităţii. În acest scop, în oricare domeniu de activitate, fiecărui om care lucrează i se face un instructaj de protecţia muncii, în care i se aduc la cunoştinţă normele de protecţia muncii, specifice domeniului în care îşi va desfăşura activitatea; în timpul activităţii, instructajul iniţial este reînnoit periodic la intervale de 6 – 12 luni. Instructajul privind măsurile de protecţia muncii vizează;

- modul igienic de viaţă; - dozarea efortului fizic; - purtarea corectă a hainelor de protecţia muncii; - modul de funcţionare a aparatelor cu curent electric; - măsuri de securitatea muncii privind buteliile de gaze comprimate şi

lichefiate; - măsuri de securitatea muncii privind instalaţiile de gaz metan; - măsuri de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale datorate sensibilizării

fată de medicamente; - măsuri de prevenire a infecţiilor. 1. Dozarea eforturilor fizice – cauză a îmbolnăvirii aparatului locomotor:

- ridicarea, schimbarea de poziţie a bolnavului se vor executa aplicând o tehnică corectă care să faciliteze acţiunea.

11

2. Evitarea umezelii: - se îmbracă mănuşi de cauciuc pentru a preveni macerarea

tegumentelor mâinilor care poate favoriza apariţia infecţiilor locale, eczemelor;

- protejarea cu şorţuri de cauciuc pentru a preveni umezirea îmbrăcăminţii îngrijitorului în timpul unor îngrijiri, tratamente;

- instalarea grătarelor de lemn şi folosirea cizmelor de cauciuc în cazul pardoselilor acoperite cu apă.

3. Prevenirea accidentelor prin electrocutare şi a incendiilor provocate de curentul electric:

- aparatele electrice vor fi în contact cu pământul; - aparatele electrice vor fi verificate periodic de specialişti; - după funcţionare aparatele electrice vor fi deconectate, curăţite,

uscate, pentru prevenirea accidentelor în momentul în care vor fi puse din nou în funcţiune;

- orice defecţiune a prizelor, întrerupătoarelor electrice va fi imediat anunţată personalului responsabil cu întreţinerea acestora.

4. Prevenirea accidentelor datorate buteliilor de gaze comprimate şi lichefiate:

- recipientele butelie vor fi vopsite în diferite culori convenţionale şi vor purta inscripţiile reglementare;

- recipientele butelie vor fi manevrate si depozitate corespunzător pentru e nu se produce explozii. Se vor preîntâmpina căderea, lovirea, supunerea la trepidaţii sau murdărirea recipientelor;

- buteliile vor fi plasate la o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de radiatoarele de încălzire şi de cel puţin 10 metri faţă de sursele de încălzire cu foc deschis;

- recipientele butelie vor fi exploatate numai cu reductoare de presiune a căror stare de funcţionare este verificată periodic;

- pentru prevenirea exploziilor recipientele butelie cu oxigen nu vor fi transportate împreună cu grăsimi, uleiuri. Se interzice contactul mâinilor unse cu uleiuri, unguente, cu robinetele şi conductele de oxigen.

5. Prevenirea accidentelor (arsuri, explozii) cauzate de gazul metan: - în încăperile cu sobe sau aparate cu sursă de gaz metan se vor

deschide geamurile pentru aerisire şi se vor controla robinetele care trebuie sa fie închise;

- focul va fi aprins prin deşurubarea lentă a robinetelor; - defecţiunile instalaţiilor de gaz metan, scurgerile se vor anunţa

de urgenţă personalului de specialitate pentru remediere. 6. Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale provocate de substanţe chimice şi medicamentoase:

- substanţele chimice necesare pentru întreţinerea camerelor, băilor, WC-urilor, coridoarelor se vor păstra ambalate şi etichetate în locuri destinate depozitării lor;

12

- pentru a nu provoca sensibilizarea faţă de substanţele chimice sau medicamentoase cu care îngrijitorul vine în contact în mod frecvent, se vor întrebuinţa mănuşi, măşti.

7. Măsuri de prevenire a infecţiilor: - pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale aerogenă,

personalul va purta mască cu tifon; - pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale digestivă,

personalul va evita contactul direct cu alimentele şi vasele bolnavului, iar spălatul veselei va fi urmat de dezinfectare;

- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit prin contact direct se vor utiliza mănuşi de cauciuc pentru manipularea instrumentelor, materialului moale.

CAP.3. NORME DE IGIENIZARE

3.1. IGIENIZAREA CAMERELOR ŞI DEPENDINŢELOR Dezinfecţia = operaţia de distrugere a agenţilor infecţioşi pentru a se împiedica răspândirea lor, sau propagarea unei infecţii prezente. Soluţii dezinfectante = clorură de var, cloramină, bromocet, hidrod. Scop: efectuarea operaţiilor de curăţire şi de aplicare a soluţiilor pentru dezinfectarea încăperilor, a elementelor lor constructive (pavimente, gresie, faianţă, pereţi, uşi, ferestre) şi a obiectelor cu care se execută (găleţi, perii, cârpă).

1. Dezinfectarea pavimentelor (de mozaic, gresie, marmură, ciment) se va face prin:

a. spălare cu apă, sodă şi detergent, sau soluţii speciale pentru aceste genuri de suprafeţe. Se va folosi o perie cu coadă lungă pentru curăţarea pavimentelor, se va limpezi suprafaţa curăţată cu apă şi se va şterge cu o cârpă stoarsă;

b. dezinfectare, prin ştergere sau stropire cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Hidrod,/Bromocet 1-2‰.

2. Dezinfectarea parchetului va urmări aspirarea prafului cu aspiratorul, spălarea cu apă, detergenţi, utilizând perie şi cârpe, urmată de ştergerea suprafeţei cu o cârpă stoarsă sau cu o flanelă uscată.

3. Dezinfectarea pereţilor presupune: a. îndepărtarea mobilei şi acoperirea paturilor cu cearşafuri; b. ştergerea pereţilor cu o perie învelită în cârpă; c. curăţirea porţiunilor de faianţă sau vopsea în ulei cu peria şi cârpa,

folosind produse specifice şi dezinfectarea acestora cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰.

d. Ştergere. 4. Dezinfectarea uşilor şi ferestrelor prin spălare cu produse specifice,

dezinfectare prin ştergere cu o cârpă îmbibată cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰ şi ştergere cu o cârpă uscată.

13

5. Curăţirea geamurilor presupune: a. ştergere de praf cu o cârpă moale; b. spălare cu apă şi hârtie/ apă cu oţet/ apă şi alcool/ apă cu sodă/

spray de geamuri; c. ştergere cu o cârpă moale uscată.

6. Dezinfectarea WC-urilor se va face zilnic şi presupune: a. curăţire prin spălare cu apă, detergent şi perie de WC, purtând

mănuşi de protecţie; b. limpezire cu apă; c. dezinfectare prin spălare/ ştergere cu Var cloros 40-50‰.

7. Dezinfectarea chiuvetelor, căzilor de baie, bideurilor, prin: a. spălare cu apă, praf de curăţat şi detergent, folosind mănuşi de

protecţie, urmată de limpezire; b. dezinfectare prin ştergere sau spălare cu Var cloros

20‰,/Bromocet 2‰. 8. Dezinfectarea găleţilor pentru curăţenie, prin spălare cu apă şi detergent,

urmată de dezinfectare cu Var cloros 40‰,/ Hidrod. 9. Dezinfectarea periilor pentru pavimente prin spălare cu apă şi săpun

urmate de dezinfecţie cu Var cloros 20‰. 10. Dezinfectarea recipientelor pentru colectarea reziduurilor şi a pubelelor cu

va Var cloros 40‰. Nu se efectuează limpezire după aplicarea substanţelor dezinfectante.

3.1.1.DEZINFECTAREA MOBILIERULUI

1. Mobilierul din lemn se va curăţa cu soluţii specifice fiecărui tip de material

lemnos (existente în comerţ). 2. Oglinzile vor fi spălate cu apă şi ziar, sau oţet, sau alcool de 1-3%, sau

spray special pentru sticlă şi vor fi şterse cu cârpe uscate. 3. Sobele de teracotă se vor şterge de praf, iar la calorifere se va insista

între elemenţi, iar apoi vor fi spălate cu detergenţi, limpezite cu apă curată şi, în final, şterse.

4. Becurile, globurile şi tuburile fluorescente vor fi şterse cu o cârpă înmuiată în alcool diluat 1-3%. Cârpa trebuie să fie bine stoarsă

5. Saltelele, pernele vor fi aspirate de praf, scuturate cu bătătorul de covoare şi dezinfectate cu formol 5% prin pulverizare.

a. Cărucioarele vor fi spălate cu apă caldă şi detergent, limpezite, şterse şi apoi dezinfectate cu soluţie de bromocet 1‰.

După pulverizare sau spălare cu soluţii dezinfectante obiectele nu se mai şterg.

3.1.2.DEZINFECTAREA OBIECTELOR FOLOSITE ÎN ALIMENTAŢIA PERSOANEI ASISTATE

Acest tip de dezinfectare este necesară pentru eliminarea posibilităţilor de contaminare a alimentelor prin intermediul obiectelor care se folosesc pentru

14

dezinfectarea, prepararea, distribuţia şi consumul alimentelor către persoana îngrijită.

1. Mesele de lucru si chiuvetele se vor curăţa de resturile alimentare, se vor spăla cu apă şi detergent, se vor dezinfecta prin ştergere cu Var cloros 10-20‰,/ Cloramină 20‰,/ Bromocet 1-2‰, iar apoi vor fi clătite cu apă din abundenţă pentru a îndepărta substanţele dezinfectante. Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

2. Butucii de tăiat carne vor fi curăţiţi cu o perie tare, folosită doar în acest scop, spălaţi cu apă caldă si sodă de rufe, şterşi cu cârpa şi presăraţi cu sare de bucătărie într-un strat uniform. Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

3. Ustensilele de bucătărie, lăzile de carne şi pâine, se vor curăţa mecanic, după protejarea mâinilor cu mănuşi de cauciuc, prin spălare cu apă şi detergenţi de bucătărie si dezinfectare prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰. Vor fi aşezate în dulapuri închise.

4. Aparatele complexe se vor demonta, partea electrică se va curăţa cu o cârpă înmuiată în soluţie dezinfectantă şi foarte bine stoarsă, după ce a fost decuplată de la sursa de curent, iar celelalte componente vor fi spălate cu soluţii de apă şi detergenţi, vor fi dezinfectate prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰, limpezite şi uscate prin ştergere. Aparatele vor fi remontate si aşezate în dulapuri.

5. Vasele de bucătărie vor fi curăţite de resturi alimentare, spălate cu apă sodată, limpezite cu apă fierbinte, dezinfectate prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰, limpezite cu apă rece, uscate prin evaporare şi aşezate în rafturi/dulapuri.

6. Vesela şi tacâmurile se vor curăţa de resturile alimentare, se vor spăla cu apă sodată (tacâmurile se fierb), se vor dezinfecta prin introducere în soluţie de cloramină 5‰, pentru 30 minute, se vor limpezi cu apă din abundenţă, se vor usca prin evaporare şi se vor aşeza în dulapuri în sertare speciale.

7. Recipientele pentru reziduuri şi resturi alimentare se vor goli, se vor spăla cu apă caldă sodată şi detergenţi, se vor scurge, se vor dezinfecta prin spălare cu soluţie de var cloros 40‰ şi se vor usca prin evaporare.

Dezinfectarea obiectelor folosite pentru alimentarea persoanei îngrijite se va face zilnic. 3.1.3.DEZINFECTAREA OBIECTELOR FOLOSITE DE PERSOANA ASISTATĂ

1. Adunarea în coşuri speciale a rufelor murdare şi spălarea acestora la

maşina de spălat, uscarea şi călcarea lor. Păstrarea în dulapuri speciale. 2. Plosca, bazinetul, urinarul se golesc după folosire şi se spală cu apă rece.

Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2 ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare prin evaporare.

3. Scuipătorile vor fi golite cel puţin o dată pe zi, dimineaţa, şi se spală cu apă rece. Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie

15

dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2 ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare prin evaporare. Scuipătorile de buzunar se fierb zilnic. Înainte de întrebuinţare se toarnă in scuipători o soluţie dezinfectantă (soluţie de Lizol 3%/ Fenol 2,5%)

4. Muşamaua şi colacii de cauciuc se vor spăla cu apă şi detergent, se vor limpezi, se şterg cu soluţie de Cloramină 10‰ şi se usucă prin evaporare.

5. Termometrele se spală cu apă şi săpun, se limpezesc cu apă curată din abundenţă şi se submerjază în soluţie dezinfectantă (Cloramină 10‰ / Bromocet 1‰).

3.2.ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE PENTRU PERSOANA ASISTATĂ

Îngrijirile corporale sunt efectuate cu îndemânare conform tehnicilor specifice. Baia totală/parţială este efectuată periodic/ori de câte ori este necesar prin utilizarea produselor cosmetice adecvate: pudră, creme, alifii, săpun, şampon, dezinfectante cutanate. Îngrijirile corporale sunt acordate cu conştiinciozitate pentru prevenirea infecţiilor şi a escarei. Îmbrăcarea/dezbrăcarea persoanei asistate este efectuată cu operativitate .

Persoana asistată este ajutată/asistată permanent la satisfacerea nevoilor fiziologice . Ajutarea persoanei imobilizate este efectuată prin aplicarea rapidă a obiectelor specifice.

Lenjeria din patul ocupat/neocupat este schimbată periodic/ori câte ori este necesar prin aplicarea tehnicilor specifice. Schimbarea lenjeriei este efectuată cu îndemânare pentru asigurarea confortului persoanei asistate. Accesoriile patului (perne, rulouri suluri) sunt adaptate cu operativitate la necesităţile imediate ale persoanei asistate.

Schimbarea lenjeriei de pat se efectueaza în felul următor: Bolnavul imobilizat se mută cu grijă către o margine a patului, se rulează

cearceaful murdar până langă corpul bolnavului, cearceaful curat, în prealabil făcut sul, se desfăşoară pe partea rămasă liberă a patului, apoi bolnavul se aşează pe partea patului acoperită cu cearceaful curat, se scoate cel murder şi se întinde cel curat pe partea cealaltă a patului.

Îngrijirile corporale cuprind: igiena tegumentelor, igiena mucoaselor (nas, gât, urechi), igiena fanerelor (tăierea unghiilor), perierea părului. Unii bolnavi nu pot fi transportaţi la baie. În astfel de cazuri, toaleta bolnavului se face în pat, ca baie parţială sau completă. Spălarea se face cu un prosop înmuiat în apă cu săpun, după ce, sub bolnav, a fost pusă o muşama. Ordinea spălării corpului este următoarea: se începe cu faţa, apoi se trece la gât, după care se spală membrele superioare (mâinile), partea anterioară a toracelui (pieptul), abdomenul, spatele, coapsele (partea picioarelor de la şold până la genunchi), restul picioarelor şi tălpile, organelle genitale şi la sfârşit partea perianală (din jurul orificiului anal).

16

Fricţionarea bolnavului, după spălare cu spirt mentolat sau alcool completează efectul dezinfectant al spălării. După baie, bolnavul se îmbracă în lenjerie curată şi se schimbă lenjeria de pat.

Pieptănarea părului se face în fiecare zi. Toaleta cavităţii bucale (gura) se va face dimineaţa şi seara cu o bucata de tifon imbibată cu apa caldă şi cu bicarbonat de sodiu (bicarbonat alimentar) la persoanele care nu se pot spăla singure pe dinţi. Daca persoana asistată este imobilizată îndelung la pat pot apărea un şir de complicaţii:

- încetinirea circuitului sanguin duce la apariţia trombozelor (tendinţa de formare a chegurilor în vasele de sânge); - ventilaţia dificilă a plămânilor, adică respiraţia îngreunată, favorizează apariţia pneumoniilor; - şederea îndelungată la pat, în aceeaşi poziţie, duce la comprimarea (apăsarea) unor porţiuni ale corpului şi la o proasta circulaţie a sângelui în acele zone. Din această cauză apar escarele (răni mai mult sau mai puţin profunde); - escarele, fără o îngrijire atentă şi permanentă, se pot infecta cu uşurinţă; - lipsa activităţii musculare duce la atrofierea (slăbirea şi subţierea) muşchilor; - pielea persoanelor imobilizate la pat îşi pierde tonusul , iar condiţiile grele de menţinere a igienei favorizează apariţia unor afecţiuni dermatologice (boli ale pielii); - tractul digestiv (trecerea alimentelor prin gură spre stomac şi mai departe, până la eliminarea resturilor) devine hipoton (leneş) ceea ce duce la apariţia constipaţiilor. Persoanei imobilizate la pat trebuie să i se asigure condiţii speciale: - temperatura camerei trebuie menţinută la 20ºC- 22ºC; - patul trebuie amenajat cât mai comod, cu saltea din material plastic sau o saltea obişnuită acoperită cu o muşama prinsă de saltea, pentru a evita strângerea şi mototolirea ei sub bolnav, patul trebuie să fie perfect neted, cearceaful curat şi bine întins; - patul trebuie amplasat în aşa fel încât asistentul personal să aibă acces uşor la toate părţile trupului bolnavului; - ferestrele camerei trebuie prevăzute cu jaluzele care să permită, pe timpul zilei, ca persoana să poată beneficia de lumina naturală, iar în timpul somnului să nu fie deranjată de aceasta; - lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată dintr-un material moale, fără cute, pentru a se evita presarea mai mult timp a anumitor părţi ale corpului şi formarea de escare; - schimbarea lenjeriei se efectuează astfel: bolnavul se ridică uşor, de mijloc ori de spate, cu o mână, iar cu cealaltă i se trage cămaşa, mai întâi până la gât, apoi peste cap, dupa care se trage de pe mâini; - îmbrăcarea cămăşii se face într-o ordine inversă a operaţiilor; - la cei care au o mână bolnavă, dezbrăcarea cămăşii se face întâi pe partea sănătoasa iar îmbrăcarea se face începând cu mâna bolnavă;

17

- bolnavii care nu pot fi mişcaţi se îmbracă într-o cămaşă tăiată iar la spate marginile se vor întinde cu grijă sub spatele bolnavului pentru a nu face cute.

3.2.1.MĂSURI DE IGIENĂ PERSONALĂ

Pielea este poarta de intrare pentru germeni microbieni dacă: există microtraumatisme, escoriaţii, se face contact direct şi prelungit cu obiecte murdare sau infectate, este prezent stratul de murdărie mai mult timp. 1. Igiena mâinilor presupune:

1.1. Îndepărtarea inelelor sau a altor podoabe de pe degete şi antebraţe la locul de muncă.

1.2. Spălarea pe mâini cu apă caldă săpun şi perie de unghii timp de un minut minim.

1.3. Ştergerea cu un prosop uscat. 1.4. Dezinfectarea cu alcool sau soluţie de bromocet. 1.5. Îmbrăcarea mănuşilor de cauciuc în caz de contact cu materiale

infectate (fecale, vărsături, etc.), sau dacă există leziuni pe pielea proprie.

1.6. Aplicarea de alifii şi creme protectoare pe pielea spălată repetat şi timp îndelungat (cu Lanolină, Vaselină şi Glicerină).

1.7. Tăierea unghiilor scurt şi rotunjit, evitându-se vopsirea lor. 2. Igiena corpului presupune:

2.1. Baie sau duş zilnic cu apă caldă, săpun şi burete 2.2. Ştergerea feţei cu un prosop uscat, special. 2.3. Ştergerea corpului cu un alt prosop curat, gros şi moale. 2.4. Ştergerea picioarelor cu al treilea prosop. 2.5. Aplicarea pe regiunea axilară a unui strat de substanţă dezodorizantă

(creme, batoane, spray) pentru combaterea mirosului neplăcut al transpiraţiei.

2.6. Spălarea picioarelor în fiecare seară şi ungerea spaţiilor interdigitale şi a plantelor cu cremă emolientă.

2.7. Tăierea unghiilor de la picioare se execută scurt şi drept, pentru prevenirea acumulării de murdărie şi a încarnării unghiilor în pielea degetelor.

3. Igiena părului. 3.1. Pieptănare şi periere zilnică. 3.2. Spălarea părului săptămânal cu apă caldă şi săpun neutru sau şampon,

urmată de clătire. 3.3. Spălarea săptămânală a periei de cap şi a pieptenelui cu apă caldă şi

săpun. 4. Igiena ochilor.

4.1. Nu se vor freca cu mâinile murdare. 4.2. După spălarea zilnică cu pleoapele închise ochii se şterg cu prosopul

de faţă. 5. Igiena urechilor.

18

5.1. Spălarea zilnică a întregului pavilion cu apă caldă şi săpun (ambele feţe şi zona retroauriculară).

5.2. Ştergerea cu colţul prosopului. 5.3. Evitarea introducerii de obiecte care pot leza conductul auditiv.

6. Igiena căilor nazale 6.1. Mucozităţile şi praful se elimină prin suflarea uşoară a nasului în batistă,

evacuându-se fiecare nară, pe rând. 6.2. Batista este personală şi nu se împrumută!

7. Igiena buco-dentară. 7.1. Spălarea dinţilor după fiecare masă şi, în special, înainte de culcare. 7.2. Se foloseşte periajul dentar, cu mişcări verticale, dinspre gingie spre

vârful dinţilor. Durata corectă: 5 minute. 7.3. Capul ţinut drept, periuţa cu mâna dreaptă, transvers pe arcada

dentară. 7.4. Clătirea gurii cu gura inchisă prin contractarea alternativă a muşchilor

celor doi obraji. 8. Igiena organelor genitale externe feminine.

8.1. Spălarea zilnică cu apă caldă şi săpun a organelor genitale externe, dinspre regiunea vulvară spre cea anală.

8.2. Ştergerea cu prosoape moi. 8.3. Folosirea de bandaje igienice (în perioadele menstruale), schimbate de

2-3 ori pe zi.

3.2.2.ÎNGRIJIREA PERSOANEI IMBILIZATE Persoanele imobilizate la pat se simt neputincioase şi îşi pun întreaga lor nădejde în îngrijitorul la domiciliu, care are sarcina de a-l îngriji. De aceea, aceste persoane necesită o atenţie deosebită. Imobilizarea poate fi:

- cauzată de afecţiuni grave (persoane paralizate, astenice, adinamice, cu leziuni ale membrelor inferioare etc.);

- impusă ca o măsură preventivă fată de unele complicaţii (embolii, hemoragii, afecţiuni cardiace etc.);

- impusă ca o măsură terapeutică în fracturi cu aparate de imobilizare, traumatisme, infarct miocardic etc.

Realizarea îngrijirii persoanelor imobilizate presupune: 1. Crearea condiţiilor optime de confort.

1.1. Persoana asistată nu va fi aşezată sub fereastră sau pre aproape de uşă pentru a fi ferită de curenţii de aer.

1.2. persoanele imobilizate trebuie să fie amplasate in camere mici, liniştite, unde să aibă totul la îndemână: sonerie de semnalizare, lampă de pat, etc.

1.3. În funcţie de diagnostic şi cauza imobilizării, se vor asigura utilaje auxiliare (agăţătoare din metal sau confecţionate din pânză) de care persoana asistată să se poată prinde cu mâinile şi care să-i permită să execute anumite mişcări singur.

19

1.4. Îngrijitorul se va preocupa de prezentarea materialelor pentru asigurarea confortului psihic a acestui tip de persoană asistată.

2. Igiena generală şi corporală 2.1. Aerisirea camerei. 2.2. Curăţenia aşternuturilor şi a lenjeriei de corp si schimbarea acestora

ori de câte ori este nevoie. 2.3. Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în

special în cazul persoanelor cu aparate gipsate, pentru a nu îmbiba cu apă aceste aparate gipsate în timpul toaletei.

2.4. Igiena gurii (este necesară o grijă deosebită pentru persoanele care au proteze; curăţirea acesteia după fiecare masă este obligatorie); de asemenea, se va urmări igiena mâinilor la fiecare masă; igiena părului – săptămânal sau la două săptămâni.

2.5. o atenţie deosebită se va acorda igienei perineale (mica toaletă) cu respectarea pudorii persoanei asistate.

3. Alimentarea persoanei imobilizate. 3.1. Alimentarea trebuie făcută la pat, activ sau pasiv, în funcţie de starea

persoanei asistate, asigurându-i-se acesteia o poziţie cât mai comodă. 3.2. Îngrijitorul va respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a

alimentelor şi prezentarea acestora cât mai estetic. 4. Supravegherea stării generale.

4.1. Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative (puls, respiraţie, tensiune arterială, temperatură, scaun, diureză, tegumente, mucoase). În cazul aparatelor gipsate se va urmări şi semnala apariţia edemelor la extremităţile libere ale membrelor.

5. Prevenirea escarelor. Una din complicaţiile de temut ale bolnavilor imobilizaţi la pat este apariţia escarelor de decubit (mai ales la persoanele corpolente). 5.1. Îngrijitorul va verifica sistematic zonele expuse la escare, cunoscând

rapiditatea lor de apariţie. 5.2. Va acorda mare importanţă schimbării de poziţie, asigurându-se în

acelaşi timp poziţia care să nu jeneze cu nimic persoana asistată. Manevrele se execută cu multă blândeţe.

5.3. se vor aplica toate mijloacele de prevenire a escarelor. Se va asigura zilnic masaj cu o durată de cel puţin 10 minute şi se va folosi orice ocazie (tratament, aşezarea ploştilor, bazinetelor, schimbarea lenjeriei) pentru a realiza activarea circulaţiei prin masaj/fricţiuni cu alcool urmate de pudraje cu talc.

5.4. Asistatului i se vor oferi la timp şi în mod regulat urinarul şi plosca pentru a nu murdări lenjeria.

6. Prevenirea altor complicaţii. 6.1. Pneumoniile hidrostatice se previn prin ridicarea persoanei asistate în

poziţie şezândă şi gimnastică respiratorie de mai multe ori pe zi. 6.2. Trombozele care apar datorită încetinirii circuitului sanguin se previn

prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă şi activă a degetelor de la picioare şi mâini, eventual a gambelor şi antebraţelor.

20

6.3. Atrofierea muşchilor şi scăderea tonusului organismului, în general, vor fi prevenite prin fricţionări cu alcool diluat, pe toată suprafaţa corpului şi prin masaj. Prin acestea se stimulează funcţiile pielii şi ale circulaţiei cutanate şi tonifierea vaselor.

6.4. Stomatita (denumită candidoză sau muguet) care poate apărea mai des la persoanele care preferă regimul lactat şi hidro-zaharat, se previne prin întreţinerea igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată 30%, clătirea gurii cu apă şi mentol.

6.5. Constipaţia poate apărea datorită lipsei de mişcare. Se previne prin stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a nu obişnui persoana asistată cu purgative sau clisme. Se recomandă un regim bogat în celuloză şi lichide, dacă afecţiunea de bază nu contraindică acest lucru.

6.6. deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat.

6.7. Anchilozele la hemiplegici şi paraplegici pot fi prevenite prin mobilizarea pasivă încă din primele zile, de mai multe ori pe zi. Recuperarea motorie se va continua solicitând asiguratului cooperarea activă. Se va avea tot timpul în vedere stimularea interesului şi a dorinţei de recuperare a asistatului.

Persoanele imobilizate devin irascibile, nervoase, capricioase, iar personalul de îngrijire va trebui să ţină seama de acest aspect şi să se comporte cu blândeţe, cu calm, să se preocupe de îmbunătăţirea tonusului psihic al acestora şi să-i scoată la aer (terasă, balcon).

Atenţia cu care este înconjurată persoana îngrijită contribuie la întărirea încrederii sale, contribuind la o suportare mai facilă a stării de imobilizare în pat.

3.2.3.IGIENA PERSONALĂ A PERSOANEI ASISTATE

Spălarea întregului corp prin introducerea persoanei asistate în cada de baie are ca scop îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, microbi şi alte substanţe străine care aderă la piele (murdărie). 1. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire

1.1. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.

1.2. Se oferă persoanei urinarul 1.3. După micţiune se îndepărtează urinarul. 1.4. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

2. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare. 2.1. Se închide uşa şi fereastra. 2.2. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC). 2.3. Se dă drumul la apă rece şi apoi la caldă, pentru a preveni formarea

aburilor în camera de baie. 2.4. Cu ajutorul termometrului de baie se verifică temperatura apei.

21

2.5. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator (calorifer).

3. Efectuarea îmbăierii. 3.1. Se îmbracă persoana îngrijită cu halatul şi papucii şi se transportă in

camera de baie, unde se dezbracă cu blândeţe. 3.2. Dacă i se acesteia scoate proteza dentară, se pune în pahar. 3.3. Dacă nu se doreşte spălarea părului, acesta va fi protejat cu o cască. 3.4. Dacă starea generală a persoanei este bună se va proceda la

susţinerea acesteia pentru a intra în cadă, iar dacă acest lucru nu e posibil persoana asistată va fi introdusă în cadă de către două persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.

3.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se sterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .

3.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui, insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.

3.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi spaţiile interdigitale.

3.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus. Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii.

3.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a respiraţiei.

3.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă, va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.

3.11. Se efectuează toaleta unghiilor. 3.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde

va fi învelit bine. 4. Reorganizarea locului

4.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare. 4.2. Se dă drumul la apa din cadă. 4.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/

Cloramină 1%. 4.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată.

22

4.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se introduc în soluţie dezinfectantă.

4.6. Se aeriseşte baia. Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va acorda primul ajutor. Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil. Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână, dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).

3.2.4.ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI

VESTIMENTARE A ASISTAŢILOR MOBILIZABILI

A.BAIA GENERALĂ, DUŞUL

Baia generală sau duşul nu va depăşi 15 minute şi se va programa

dimineaţa pe nemâncate sau seara după digestie. Se va face baie sau duş de cel puţin două ori pe săptămână.

Baia generală sau duşul are ca scop menţinerea tegumentelor într-o stare de perfectă curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au rol important în apărarea organismului si pentru asigurarea unei stări de confort necesară asistatului.

1. Pregătirea încăperii. 1.1. Închiderea geamului şi a uşii. 1.2. măsurarea temperaturii încăperii, în jur de 20ºC.

2. Pregătirea materialelor. 2.1. Se aşează săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport

lângă duş. 2.2. Se aşează pe un scaun cearşaful de baie, lenjeria curată, trusa

pentru unghii cu ustensilele dezinfectante, pieptenele, peria pentru păr, peria de dinţi, paharul, pasta de dinţi, alcoolul pentru frecţie pe o tavă.

3. Pregătirea cadei de baie. 3.1. Se introduce în cadă apa fierbinte peste apa rece, pentru a evita

producerea de vapori, cada fiind spălată şi dezinfectată în prealabil. Cada se umple pe jumătate.

3.2. Se măsoară temperatura apei care va atinge valori de 37-38ºC. 4. Pregătirea asistatului.

4.1. Asistatul este invitat să urineze şi să se dezbrace. 4.2. Se protejează părul asistatului cu casca de baie, dacă nu se

doreşte şi spălarea părului acestuia. 4.3. Asistatul este introdus cu precauţie în cada de baie supraveghindu-

i-se reacţia. 5. Efectuarea băii.

23

5.1. Asistatul se spală singur sau este spălat de către îngrijitor cu prima mănuşă de baie pe faţă, pe trunchi şi membre cu a doua mănuşă, iar a treia mănuşă este folosită pentru regiunea perineală.

5.2. După îmbăiere se clătesc tegumentele cu ajutorul duşului. 5.3. Este ajutat să iasă din baie, este învelit in prosopul de baie, este

şters şi i se face o frecţie cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei.

5.4. Este ajutat să se îmbrace cu lenjeria curată, halat şi papuci. 5.5. Este ajutat să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi

taie unghiile Asistatului i se poate face toaleta atât în poziţie ortostatică, cât şi în poziţie

şezândă, pe un taburet, cu ajutorul duşului mobil.

B.IGIENA PERSONALĂ A PERSOANEI ASISTATE

Spălarea întregului corp prin introducerea persoanei asistate în cada de baie are ca scop îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, microbi şi alte substanţe străine care aderă la piele (murdărie). 1. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire

1.5. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.

1.6. Se oferă persoanei urinarul 1.7. După micţiune se îndepărtează urinarul. 1.8. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

2. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare. 4.7. Se închide uşa şi fereastra. 4.8. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC). 4.9. Se dă drumul la apă rece şi apoi la caldă, pentru a preveni formarea

aburilor în camera de baie. 4.10. Cu ajutorul termometrului de baie se verifică temperatura apei. 4.11. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi

încălzită pe un radiator (calorifer). 5. Efectuarea îmbăierii.

5.1. Se îmbracă persoana îngrijită cu halatul şi papucii şi se transportă in camera de baie, unde se dezbracă cu blândeţe.

5.2. Dacă i se acesteia scoate proteza dentară, se pune în pahar. 5.3. Dacă nu se doreşte spălarea părului, acesta va fi protejat cu o cască. 5.4. Dacă starea generală a persoanei este bună se va proceda la

susţinerea acesteia pentru a intra în cadă, iar dacă acest lucru nu e posibil persoana asistată va fi introdusă în cadă de către două persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.

5.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre

24

tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se şterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .

5.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui, insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.

5.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi spaţiile interdigitale.

5.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus. Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii.

5.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a respiraţiei.

5.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă, va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.

5.11. Se efectuează toaleta unghiilor. 5.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde

va fi învelit bine. 6. Reorganizarea locului

6.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare. 6.2. Se dă drumul la apa din cadă. 6.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/

Cloramină 1%. 6.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată. 6.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se

introduc în soluţie dezinfectantă. 6.6. Se aeriseşte baia.

Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va acorda primul ajutor. Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil. Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână, dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).

C.EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI LA PERSOANA ASISTATĂ IMOBILIZATĂ

Curăţirea tegumentelor întregului corp se realizează pe regiuni, la patul

bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care se spală.

25

Pentru efectuarea toaletei asistatului, îngrijitorul trebuie să respecte următoarele reguli:

Să asigure o temperatură adecvată în încăpere, pentru a feri asistatul de răceală;

Să pregătească materialele necesare, în prealabil, astfel ca îngrijirea să se desfăşoare operativ;

Să acţioneze rapid, cu mişcări sigure, dar totodată blânde, pentru a scuti asistatul de alte suferinţe şi oboseală;

Să-l convingă cu multă delicateţe şi tact de necesitatea efectuării îngrijirilor de curăţenie corporală, pentru a obţine acceptul acestuia;

Toaleta zilnică permite controlul regiunilor expuse escarelor şi acţionează în vederea prevenirii lor.

Materiale necesare: muşama; aleze; lighean; tavă cu apă caldă; cană cu apă rece; două bazinete; cearşaf; o pereche de mănuşi de cauciuc; trei mănuşi de baie de culori diferite (câte una pentru faţă, una pentru trup şi membre şi una pentru organe genitale), confecţionate din prosop sau finet; săpun neutru; alcool mentolat sau camforat; cutie cu pudră de talc; lenjerie de pat curată (cearşaf de pat, cearşaf de pătură, feţe de pernă); lenjerie de corp curată, găleată pentru apă murdară; sac de lenjerie murdară; termometru de baie; materiale pentru îngrijirea unghiilor: foarfece, pilă; materiale pentru igiena bucală: periuţă de dinţi, pastă de dinţi, un pahar cu apă pentru spălat dinţii, un pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară, un pahar cu apă pentru eventualele proteze dentare.

1. Pregătirea materialelor necesare. 1.1. Se aleg şi se pregătesc materialele necesare, toate sau în funcţie

de regiunile care vor fi spălate. 2. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire.

2.1. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.

2.2. Se oferă persoanei urinarul 2.3. După micţiune se îndepărtează urinarul. 2.4. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

3. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare. 3.1. Se închide uşa şi fereastra. 3.2. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC). 3.3. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi

încălzită pe un radiator (calorifer). 4. Efectuarea toaletei feţei.

4.1. Se îndepărtează una din perne, susţinând capul asistatului. 4.2. Cealaltă pernă se acoperă cu muşamaua pentru a o proteja de

umezeală, iar peste muşama se aşează o aleză. 4.3. Pătura se pliază în formă de armonică şi se aşează pe un scaun 4.4. Se dezbracă asistatul şi se acoperă cu cearşaful de pătură. 4.5. Spălare pe mâini cu apă caldă şi săpun. 4.6. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică

temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.

26

4.7. Se aşează în jurul gâtului bolnavului un prosop. Dacă i se scoate proteza dentară, se pune în pahar.

4.8. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare.

4.9. Se şterge si se continuă cu toaleta urechilor, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche.

4.10. Se clăteşte şi se şterge cu prosopul. 4.11. La cererea asistatului se pot introduce dopuri de vată în urechi.

5. Efectuarea toaletei gâtului. 5.1. Se descoperă gâtul asistatului şi se spală cu apă şi săpun. 5.2. se clăteşte bine şi se şterge imediat pentru ca asistatul să nu fie

predispus la răceală. 5.3. Se acoperă gâtul asistatului cu cearşaful şi se aruncă apa din

lighean. 6. Efectuarea toaletei membrelor superioare.

6.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.

6.2. Se descoperă unul din membrele superioare şi se aşează muşamaua şi aleza sub întreg braţul, deasupra învelitorii.

6.3. Se săpuneşte membrul superior prin mişcări circulare de la umeri spre mână, insistând în axilă.

6.4. Se limpezeşte şi se şterge imediat cu prosopul curat. 6.5. Se acoperă braţul asistatului. 6.6. Se taie unghiile cu grijă, nu prea adânc şi se pilesc eventualele

asperităţi. 6.7. Se efectuează toaleta celuilalt braţ, după aceeaşi tehnică.

7. Efectuarea toaletei toracelui. 7.1. Se descoperă partea anterioară a toracelui şi se săpuneşte. 7.2. La femei se insistă la pliurile submamare. 7.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.

8. Efectuarea toaletei spatelui. 8.1. Se întoarce asistatul şi se susţine in decubit lateral. 8.2. Se aşează sub asistat muşamaua acoperită de aleză. 8.3. Se spală spatele şi regiunea lombo-sacrată . 8.4. Se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare. 8.5. Se pudrează cu talc. 8.6. Se îndepărtează muşamaua împreună cu aleza 8.7. Se readuce asistatul în poziţia întins pe spate şi se acoperă

toracele acestuia. 9. Efectuarea toaletei abdomenului.

9.1. Se aşează muşamaua împreună cu aleza sub abdomenul asistatului.

9.2. Se săpuneşte abdomenul, insistând asupra ombilicului. 9.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare. 9.4. Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.

27

9.5. Se fricţionează braţele şi toracele cu alcool. 9.6. Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul, dar mai ales

braţele şi axilele. 9.7. Se îmbracă asistatul cu cămaşa de noapte(pijama). 9.8. Se aruncă apa murdară în găleată. Se scoate mănuşa utilizată şi

se pune în tăviţa renală. 10. Efectuarea toaletei membrelor inferioare.

10.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.

10.2. Se îmbracă a doua mănuşă de baie. 10.3. Se mută muşamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor. 10.4. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea

inghinală. 10.5. Se limpezesc şi imediat se şterg. 10.6. Se ridică genunchiul 10.7. Se mută muşamaua mai jos şi se aşează ligheanul pe muşama. 10.8. Se introduce piciorul în lighean 10.9. Se săpuneşte gamba, insistând în regiunea din spatele

genunchiului şi apoi piciorul, insistând în spaţiile interdigitale. 10.10. Se limpezesc şi se şterg imediat cu al doilea prosop. 10.11. Se fricţionează membrele inferioare cu alcool şi se pudrează cu

talc. 10.12. Se taie unghiile drept, nu prea scurt, pentru a nu produce leziuni şi

se pilesc. 11. Efectuarea toaletei organelor genitale.

11.1. Se prezintă persoanei asistate bazinetul pentru a urina. 11.2. Se îndepărtează bazinetul. 11.3. Se izolează patul cu muşamaua şi aleza. 11.4. Se aşează asistatul în poziţie ginecologică. 11.5. Se aşează sub fundul asistatului bazinetul curat. 11.6. Se îmbracă mănuşa de cauciuc şi cea de-a treia mănuşă de baie. 11.7. Se efectuează spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea

anterioară spre anus. 11.8. Se clăteşte cu apă curată, turnată în jet, îndepărtând orice rest de

săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii. 11.9. Se scoate bazinetul de sub asistat. 11.10. Organele genitale şi regiunea din jur se şterg cu cel de-al treilea

prosop curat, insistând asupra plicilor. 11.11. Se pudrează cu pudră de talc.

12. Efectuarea toaletei părului. 12.1. Se poziţionează asistatul la marginea patului, fără pernă sub cap. 12.2. Se pune o muşama şi o aleză sub capul asistatului. 12.3. Pe o altă aleză se aşează o altă muşama, rulată de ambele laturi,

astfel încât să formeze un jgheab cu un capăt mai îngust, care va fi aşezat sub capul asistatului şi un capăt mai larg, care va fi introdus in găleata pentru captarea apei murdare.

28

12.4. Lângă patul asistatului, pe muşama, se aşează ligheanul cu 2/3 apă caldă (37ºC).

12.5. Se umezeşte părul şi apoi se şamponează. 12.6. Se fricţionează părul cu ambele mâini şi se masează uşor pielea

capului pentru activarea circulaţiei sangvine. 12.7. Se limpezeşte părul. 12.8. Se repetă manopera d două, trei ori. 12.9. Se clăteşte cu apă din abundenţă şi se acoperă părul cu un prosop

încălzit. 12.10. Se îndepărtează muşamaua introducând-o în lighean. 12.11. Se aşează asistatul în poziţia iniţială. 12.12. Se usucă părul cu foenul. Şi se piaptănă în şuviţe, începând cu

vârfurile (se împleteşte dacă este cazul). 12.13. Se spală obiectele de pieptănat şi se introduc în soluţie

dezinfectantă. 12.14. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.

13. Efectuarea toaletei cavităţii bucale. A. LA ASISTAŢII CONŞTIENŢI

13.1. În funcţie de starea asistatului, acesta este adus în poziţie semişezândă sau în decubit lateral (culcat pe o parte).

13.2. Se pune pastă de dinţi pe periuţă. 13.3. Se protejează lenjeria asistatului cu un prosop şi o aleză. 13.4. Se servesc asistatului paharul cu apă şi periuţa cu pastă pentru a-

şi spăla dinţii cu mişcări verticale energice şi pentru a-şi clăti apoi gura cu apă.

13.5. Se serveşte apoi paharul cu apă pentru gargară. 13.6. În condiţiile în care asistatul se poziţionează în decubit lateral, se

serveşte apa cu o cană cu cioc sau cu un tub de cauciuc. B. LA ASISTAŢII INCOŞTIENŢI 13.1. Asistatul este în poziţie culcat pe spate (decubit dorsal). 13.2. Sub bărbie se aşează prosopul şi tăviţa renală. 13.3. Se amplasează deschizătorul de gură între arcadele dentare. 13.4. Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată. 13.5. Se şterg limba, bolta palatină, şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor

dentare cu mişcări dinăuntru în afară. 13.6. Cu alt tampon se curăţă dantura. 13.7. Cu degetul înfăşurat în tifon îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de

lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în faringe (după aplicarea deschizătorului de gură).

13.8. Buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată. 14. Reorganizarea locului

14.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare. 14.2. Se efectuează schimbarea patului cu lenjerie curată. 14.3. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun. 14.4. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi

se introduc în soluţie dezinfectantă.

29

La asistaţii cu aparat gipsat se va avea grijă să nu se ude aparatul gipsat. Eventualele pansamente se refac după efectuarea toaletei parţiale.

D.PREVENIREA ESCARELOR DE COMPRESIUNE

Escarele sunt leziuni profunde ale ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită comprimării lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur. Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul patului:

- în decubit dorsal (culcat pe spate): regiunea occipitală(partea posterioară a capului), a omoplaţilor (umerilor), sacrală, a feselor, a coatelor şi călcâielor;

- în decubit lateral: la nivelul genunchilor, în interiorul şi în exteriorul genunchilor, dar şi în interiorul şi exteriorul gleznei;

- în poziţia şezândă: regiunea ischiatică. Materiale necesare: săpun acid, alcool diluat, pudrieră cu talc, pomezi grase, mercurocrom, colac de cauciuc sau pernă elastică, colac de vată sau inele. 1. Se pregătesc materialele necesare şi i se explică asistatului utilitatea şi

simplitatea tehnicii. 2. Se efectuează toaleta riguroasă la pat a asistatului imobilizat. 3. Se efectuează masajul regiunilor predispuse escarelor, cu alcool diluat

executând mişcări largi în sens circular; se masează profund, energic, dar fără brutalitate, timp de cel puţin 10 minute, realizând reactivarea circulaţiei sangvine periferice şi întărirea epiteliului.

4. Se pudrează cu talc. 5. Se îmbracă asiguratul cu lenjerie curată şi i se asigură un pat comod, cu

lenjerie curată, cu cearşaful bine întins, fără cute sau resturi alimentare sau alte obiecte (nasturi, bucăţi de ghips, medicamente, etc.) care, uitate sub asistat, ar putea produce prin comprimare tulburări locale de circulaţie şi deci ar favoriza apariţia escarelor. Din acelaşi motiv se va întinde bine atât lenjeria de pat de sub asistat, cât şi lenjeria de corp, urmărindu-se să nu existe cute.

6. Sub regiunea sacrata a asistatului se aşază un colac de cauciuc umflat moderat, acoperit cu un material textil şi pudrat cu talc. Sub regiunea calcaneeană (sub călcâie) se aşază colaci de vată sau inele, pudrate cu talc, ca şi pentru susţinerea coatelor şi a regiunii occipitale (sub cap), la asistaţii care stau mult în poziţie de decubit dorsal (culcat pe spate). Asistaţii în stare gravă, care stau în decubit lateral (culcat pe o parte) vor avea nevoie de susţinere cu ajutorul colacilor de vată pudraţi cu talc între genunchi.

7. Lenjeria murdară sau umedă se va schimba şi se va introduce cu mişcări lente în sacul de lenjerie murdară.

30

La intervale de 30 minute – o oră se va schima succesiv poziţia asistatului: decubit dorsal (culcat pe spate), decubit ventral (culcat pe burtă), lateral drept şi stâng. O compresiune în acelaşi loc de peste 2 ore la o persoană imobilizată provoacă apariţia escarelor.

Schimbarea poziţiei asistatului nu se face decât atunci când afectiunea acestuia permite acest lucru.

Se va evita contactul direct al tegumentelor cu suprafaţa de cauciuc.

În cazul apariţiei primelor semne de escară, se va anunţa familia ca să fie anunţat medicul şi să urmeze îngrijirea plăgii după principiul îngrijirii plăgilor.

Starea tegumentelor este oglinda calităţii muncii profesionale de îngrijire.

CAP.4.ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR PERSOANEI ASISTATE

Tipul de accident/incident este identificat cu rapiditate pentru acordarea

eficientă a primului ajutor. Accidentul/incidentul semnalat este analizat cu calm pentru luarea măsurilor de prim ajutor corespunzătoare. Măsurile de prim ajutor sunt aplicate cu corectitudine conform tehnicilor specifice în funcţie de tipul de accident/incident. Măsurile de prim ajutor sunt acordate cu rapiditate pentru înlăturarea cauzelor accidentului/incidentului. Familia/echipa medicală este înştiinţată cu promptitudine după aplicarea măsurilor de prim ajutor.

Tip de accident/incident care poate să apară sunt: - În procesul de îngrijire: la îngrijiri corporale: opăriri, înec, loviri prin alunecare; la mobilizare: loviri prin cădere, răniri în diferite părţi ale corpului, arsuri, electrocutări; la administrarea hranei: înecare cu alimente/lichide, arsuri. - În starea de sănătate a persoanei asistate: tensiune arterială, accelerarea pulsului, hipo/hiper termie, greutate în respiraţie etc.

4.1. INSTRUCŢIUNI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR

Suferinţa organismului provocată prin agresiunea unor factori ai mediului înconjurător (soare, apă, foc, curent electric, obiecte dure sau tăioase, etc.) constituie o urgenţă care trebuie tratată din primele minute de la producerea ei, deoarece întârzierea intervenţiei poate periclita vindecarea bolnavului, prin apariţia unor complicaţii care îngreuiază ulterior actul terapeutic sau printr-o evoluţie nefavorabilă finalizată prin infirmităţi definitive sau deces. Toate măsurile luate pentru salvarea vieţii şi sănătăţii bolnavilor, asupra cărora au acţionat pe neaşteptate factori de mediu, alcătuiesc asistenţa de urgenţă din care măsurile elementare luate imediat formează primul ajutor, care se aplică de orice persoană instruită la locul accidentului.

!

31

Îngrijirile se acordă bolnavilor în funcţie de cauzele care au generat suferinţa. Aceste cauze se împart în patru categorii: mecanice, chimice, calorice şi electrice. 1. Acţiunea distructivă a unui factor mecanic – agent vulnerant – asupra corpului omenesc este numit traumatism. Agentul vulnerant, în funcţie de masa sa şi viteza cu care acţionează, poate provoca fracturi, luxaţii sau entorse, contuzii (zdrobiri), plăgi (răni), leziuni viscerale însoţitede hemoragie externă sau internă. Există şi efecte grave ale unor cauze mecanice care nu sunt traumatisme: apa care blochează căile respiratorii produce înec, corpii străini care astupă gura, nasul sau traheea provoacă asfixie. 2. Cauzele chimice pot fi substanţe acide sau bazice care acţionând pe piele produc arsuri, iar când acţionează pe mucoasa respiratorie sau digestivă (gaze, vapori toxici, substanţe înghiţite) produc intoxicaţii acute. 3. Cauzele termice ale accidentelor sunt flacăra, apa, vaporii fierbinţi sau frigul. Consecinţele acţiunii lor sunt arsurile, degerăturile, insolaţia şi şocul caloric. 4. Curentul electric acţionând asupra organismului poate provoca şocul electric (electrocutarea) şi arsura electrică. Toate aceste cauze devin agresive pentru organism numai în anumite condiţii, împotriva cărora se aplică măsurile de protecţia muncii şi normele de prevenire a accidentelor. Pentru salvarea accidentatului, indiferent de cauze şi gravitate, se va acţiona cu rapiditate respectându-se principiile primului ajutor :

1. scoaterea victimei de la locul accidentului şi aşezarea ei în condiţii favorabile acordării primului ajutor;

2. examinarea rapidă şi sumară a victimei pentru aprecierea gravităţii accidentului;

3. informare scurtă asupra cauzelor accidentului; 4. întreruperea cauzei care a produs accidentul; 5. efectuarea la nevoie a primelor îngrijiri (masaj cardiac extern şi

respiraţie artificială, hemostază provizorie, toaleta şi pansarea plăgilor, imobilizarea provizorie a fracturilor);

6. îndepărtarea curioşilor şi crearea unui baraj de securitate în jurul accidentatului;

7. efectuarea mişcărilor cu blândeţe – mişcările intempestive pot agrava leziunile produse de accident;

8. anunţarea accidentului; 9. transportarea accidentatului la spital; 10. însoţirea victimei până la unitatea care-l va îngriji în continuare.

4.2. ACORDARE PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

Posibilităţile acordării primului ajutor sunt diferite după locul în care s-a produs accidentul, dacă există sau nu truse de prim ajutor. Actul medical propriu-

32

zis va fi adaptat la locul respectiv, acordarea primului ajutor fiind mai complexă când victima nu poate fi transportată la spital.

1. Asigurarea barajului de securitate a victimei o execută altă persoană care nu acordă primul

ajutor : - sunt îndepărtate persoanele curioase adunate în jurul

accidentatului (ele împiedică aerisirea victimei, îi creează sentimentul de panică cu efect negativ asupra evoluţiei ulterioare a bolii, împiedică mişcările celor ce dau primul ajutor).

2. Examinarea victimei la locul accidentului: - se efectuează o primă examinare a bolnavului pentru a constata

dacă respiră, dacă se simt pulsaţiile arterelor carotidă şi radială; - în caz de stop cardiac, se examinează pulsul la arterele mari,

respiraţia, pupilele (midriază când stopul este instalat mai de mult şi pupilele inegale, semn de traumatism cranian sever).

3. Efectuarea primelor îngrijiri: - se efectuează manevrele de degajare a căilor respiratorii

superioare şi manevrele de respiraţie „gură la gură”, la nevoie masaj cardiac extern intercalat cu respiraţie artificială;

- se efectuează hemostaza provizorie, dacă accidentatul are o hemoragie abundentă.

- se efectuează imobilizarea provizorie a fracturilor sau a luxaţiilor utilizând mijloacele speciale existente în trusele de prim ajutor sau improvizaţii;

- se efectuează toaleta plăgilor şi pansarea lor. 4. Scoaterea victimei de la locul agresiunii:

- se scoate victima de la locul accidentului, păstrându-i-se, pe cât posibil, poziţia în care a fost surprinsă;

- mobilizarea accidentatului se execută astfel încât segmentul cap – gât – trunchi – bazin să formeze un bloc rigid (nu se flectează capul pe trunchi şi trunchiul pe bazin) deoarece în cazul fracturii de coloană vertebrală orice flecsiune în acest segment poate produce lezarea măduvei urmată de paralizie definitivă;

- ridicarea şi aşezarea accidentatului se vor efectua cu mişcări line şi cât mai puţine pentru a se evita agravarea leziunilor osoase ale membrelor si ale coloanei vertebrale (dacă există);

4.2.1.ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Stopul respirator = oprirea mişcărilor respiratorii. Stopul cardiac = oprirea bruscă a activităţii inimii. Încetarea bruscă a

funcţiei respiratorii şi a celei cardiace duce la stopul cardio-respirator, care corespunde cu moartea clinică. Stopul cardio-respirator se recunoaşte clinic prin: pierderea conştienţei, oprirea respiraţiei, încetarea bătăilor inimii, absenţa pulsului la artera carotidă; paloare extremă (sau cianoză) a tegumentelor; relaxarea completă a musculaturii (inclusiv a sfincterelor) ce duc la pierderi

33

necontrolate de urină şi materii fecale. Între moartea clinică şi moartea biologică a sistemului nervos central există un interval de timp scurt în care funcţiile vitale mai pot fi restabilite.

Resuscitarea cardio-respiratorie este o urgenţă vitală în care intervenţia salvatorului trebuie să fie rapidă şi eficientă, imediată şi va continua de la locul accidentului în timpul transportului şi la spital.

Oprirea respiraţiei este urmată în câteva minute de oprirea inimii (în funcţie de constituţia şi vârsta accidentatului).

Oprirea inimii se însoţeşte rapid, în 30 secunde, de oprirea respiraţiei. Stopul cardiac este deci stop cardio-respirator şi necesită obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii.

Absenţa pulsului la artera carotidă este semn de certitudine pentru stopul cardio-respirator. Măsurile de salvare în acest caz constau în instituirea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern = resuscitarea cardio-respiratorie, care se va face după cum urmează:

1. Poziţia victimei şi a salvatorului. 1.1. Se poziţionează bolnavul întins pe spate, cu umerii ridicaţi cu

ajutorul unei haine sau a unei pături rulate sub porţiunea superioară a spatelui.

1.2. Salvatorul se va aşeza în genunchi la capul victimei, în partea dreaptă.

2. Dezobstruarea căilor aeriene superioare. 2.1. se efectuează hiperextensia capului: cu o mână se apasă pe

creştet, iar cu cealaltă sub bărbie se răstoarnă capul pe spate. 2.2. Se eliberează căile respiratorii de eventualii corpi străini, controlând

cavitatea bucală cu indexul mâinii drepte înfăşurat în batistă sau tifon.

2.3. Se luxează (propulsează) mandibula: cu ultimele 4 degete ale mâinilor aplicate pe unghiul mandibulei şi degetul mare pe bărbie se trage înainte mandibula. Propulsia mandibulei eliberează orificiul gotic. Dacă nu se reuşeşte, se trage limba, apucând-o cu o compresă, batistă sau pensă de limbă.

2.4. Se introduce degetul mare al mâinii stângi în gură, îndoit în cârlig şi se tracţionează în faţă, iar cu mâna dreaptă se împinge mandibula în sus, reuşindu-se astfel fixarea sa în poziţie semideschisă.

2.5. Se introduce canula (pipa) Gueddel spre fundul cavităţii bucale cu vârful orientat în sus, în contact cu bolta palatină până în peretele posterior al faringelui.

2.6. Se răsuceşte în jos, încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte pentru a preveni asfixia. Placa de la cealaltă extremitate, lăsată afară, se aduce în faţa buzelor, sprijinind-o de ele.

3. Efectuarea respiraţiei artificiale directe. a) metoda internă ”gură la gură”.

3.1. Salvatorul aşterne cu mâna stângă pe faţa victimei o batistă, un tifon etc.

!

34

3.2. Tot cu mâna stângă acesta va pensa nările victimei pentru a preveni pierderile de aer în timpul insuflaţiei.

3.3. Se inspiră, se expiră, apoi se inspiră din nou şi se opreşte respiraţia.

3.4. se deschide larg gura şi se aplică, repede şi ferm, conturul buzelor peste conturul buzelor victimei (inclusiv este marginile buzelor) şi se insuflă aerul cu oarecare putere în plămâni, în căile respiratorii ale victimei.

3.5. Se retrage capul lateral, privind spre toracele victimei (pentru a aprecia eficienţa inspiraţiei după gradul de destindere al cutiei toracice). Se aşteaptă ieşirea aerului din plămânii victimei şi se va efectua următoarea insulare.

3.6. Se repetă succesiunea de mişcări de 14-16 ori pe minut, capul victimei fiind menţinut în hiperextensie.

b) metoda internă ”gură la nas”. Se foloseşte când metoda internă ”gură la gură” nu poate fi efectuată:

gura victimei nu poate fi deschisă, gura salvatorului este mai mică decât gura victimei, sau gura victimei prezintă leziuni grave sau secreţii.

3.1. cu mâna stângă se apasă fruntea victimei pentru a efectua hiperextensia capului, iar cu mâna dreaptă se împinge bărbia în sus, închizându-i gura.

3.2. se inspiră şi se aplică gura pe nasul victimei,insuflând aerul în plămâni.

Respiraţia rapidă şi profundă a salvatorului poate duce la ameţeli şi chiar la pierderea cunoştinţei.

Insuflarea cu presiune „gură la gură” poate rupe plămânul victimei sau, mai frecvent, deschide gura esofagului şi declanşează o vărsătură, care este întotdeauna mortală.

4. Efectuarea masajului cardiac extern. 4.1. Se va face fără să se întrerupă efectuarea respiraţiei artificiale. 4.2. Se aplică pe faţa anterioară a sternului, în treimea inferioară, podul

palmei stângi, cu degetele răsfirate în sus. 4.3. Se aşează podul mâinii drepte peste cea stângă în acelaşi mod. 4.4. Se execută scurt, energic şi ritmic compresiuni pe minut, apăsând

sternul cu braţele întinse (cu toată greutatea corpului), astfel încât să se deprime cu 6-8 cm la adult spre coloana vertebrală.

4.5. Se lasă apoi să revină toracele spontan la normal, fără a ridica mâinile de pe sternul victimei.

Se vor efectua două insuflaţii succesive şi 10 compresiuni presternale, sau o insuflaţie „gură la gură” şi cinci compresiuni presternale.

Succesiunea timpilor poate fi reţinută prin formula „HELP ME”, astfel: H = hiperextensia capului; E = eliberarea căilor respiratorii superioare;

L = luxarea mandibulei; P = pensarea nasului; M = masaj (cardiac);

!

!

35

E = extern.

4.2.2.ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN FRACTURI

Fractura = întreruperea continuităţii unui os asupra căruia a acţionat o forţă mecanică externă.

Acordarea ajutorului de urgenţă în caz de fracturi are ca scop combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii, imobilizarea provizorie a focarului de fractură şi prevenirea complicaţiilor (hemoragii, secţiunea nervilor etc.).

Fracturile traumatice pot fi: închise (tegumentul care acoperă fractura este intact) sau deschise (însoţite de o plagă care interesează pielea şi muşchii, ajungând până la os).

Semne de recunoaştere: mobilitate anormală a segmentului fracturat, durere într-un punct fix care creşte la orice mişcare sau manevră cu membrul fracturat, deformarea regiunii, impotenţă funcţională etc. Acordarea ajutorului de urgenţă în caz de fracturi presupune: 1.Stabilirea diagnosticului.

1.1. Se palpează regiunea dureroasă şi se analizează plaga. 2. Efectuarea hemostazei.

2.1. Se aplică garoul - în cazul hemoragiilor mari – astfel încât să oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să fie păstrată. 2.2. Menţinerea garoului nu trebuie să depăşească 2 ore. 2.3. în cazul hemoragiilor mici se execută un pansament compresiv.

3. Efectuarea toaletei plăgii. 3.1. Se administrează calmante. 3.2. Se şterge plaga cu soluţii dezinfectante. 4. Efectuarea pansamentului plăgii. 5. Imobilizarea provizorie a fracturii.

5.1 Se pregătesc atele speciale sau improvizate, căptuşite cu vată sau alte materiale moi. 5.2. Se aşează atelele deasupra şi dedesuptul fracturii, fixând două articulaţii vecine locului fracturii (să nu stânjenească circulaţia, să nu apese pe nerv), imobilizând un segment cât mai întins din membrul traumatizat. 5.3. Se lasă descoperită extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mână sau de la picior) pentru a observa apariţia unor modificări de culoare sau aspect (care se pot produce prin compresiunea vaselor).

Principii de imobilizare provizorie: - atelele improvizate şi speciale vor fi căptuşite cu vată sau alte

materiale moi pentru a nu leza pielea sau a nu nări durerea; - în atele se vor fixa cele două articulaţii vecine regiunii fracturate; - manevrele se vor efectua cu multă blândeţe; - se lasă descoperită extremitatea segmentului fracturat (degetele de

la mână sau de la picior); - atelele se fixează cu faşă circulară, şerpuitoare, suficient de strâns,

dar fără să împiedice circulaţia;

36

- fractura de claviculă se va imobiliza prin fixarea membrului superior pe torace cu ajutorul unei eşarfe.

4.2.3.ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN ENTORSE ŞI LUXAŢII

1. Se administrează victimei calmante pentru a-i suprima durerea. 2. Se aplică pe articulaţia afectată comprese reci sau tratament umed

compresiv. 3. Se aşază accidentatul pe targă şi se transportă direct la unitatea

sanitară dotată corespunzător. 4. Accidentatul nu va utiliza membrul lezat. 5. Nu se încearcă readucerea articulaţiei la poziţia normală de către

îngrijitor. Acest lucru îl face doar medicul specialist.

4.2.4.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN HEMORAGIILE EXTERNE

Hemoragia = pierderea de sânge în afara sistemului vascular. Clasificarea hemoragiilor:

- arteriale – sânge roşu deschis, oxigenat, care ţîşneşte ritmic din plagă;

- venoase - sânge roşu închis, oxigenat, care curge în valuri inundând plaga;

- capilare - sânge roşu care musteşte din plagă. Acordarea îngrijirilor în hemoragii:

1. Se aşază victima în poziţie întins pe spate, cu capul mai jos decât trunchiul şi extremităţile pentru a se produce mai uşor circulaţia la nivelul creierului.

2. Se identifică tipul de hemoragie (arterială, venoasă, capilară). 3. Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau

compresiune la distanţă, în funcţie de mărimea hemoragiei şi localizarea ei.

4. la hemoragiile arteriale mari se aplică garoul deasupra membrului afectat (sau dedesupt dacă este vorba de hemoragie venoasă), sau se aplică un tub elastic şi se va fixa pe traiectul arterei principale un rulou de tifon. Se va nota pe un bilet data şi ora când s-a aplicat garoul.

5. Se strânge garoul încât să nu oprească circulaţia, iar culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de cea normală.

6. Garoul se va menţine maxim 2 ore, slăbindu-l 1-2 min. la interval de 15-20 min., pentru a permite irigarea ţesuturilor.

7. Rănitul se va transporta de urgenţă la spital. 8. Se efectuează încălzirea victimei în mod progresiv, administrându-i

băuturi calde şi încălzindu-i extremităţile cu sticle sau pungi de apă caldă. 9. decomprimarea garoului nu se va face brusc.

37

4.2.5.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN RĂNIRI

Rana (plaga) = o întrerupere a continuităţii pielii ca urmare a unui

traumatism, aceasta devenind o poartă de intrare a microbilor în organism. Acordarea primelor îngrijiri presupune:

1. Spălare pe mâini cu apă şi săpun. 2. Curăţarea şi degresarea tegumentelor din jurul plăgii de impurităţi, cu apă

şi săpun, benzină iodată sau alcool. 3. Se badijonează cu tinctură de iod tegumentele din jurul plăgii, de la plagă

spre periferie. 4. Se spală plaga cu soluţii antiseptice: apă oxigenată, rivanol etc. 5. Se aplică deasupra plăgii câteva comprese sterile şi un strat de vată. 6. Se fixează pansamentul cu benzi de leucoplast sau feşi. 7. Se aşează regiunea rănită în poziţie de repaus, care va fi păstrată tot

timpul transportului către unitatea spitalicească.

Nu se aplică tinctură de iod în plagă.

Nu se aplică antiseptice în arsuri.

Nu se aplică vată direct pe rană.

Nu se toarnă antiseptice în plăgi penetrante şi perforante.

Nu se vor scoate din plagă fragmente de os, corpuri străine şi nici agentul vulnerant, deoarece aceste manevre pot provoca mari hemoragii.

Se efectuează vaccinare antitetanică.

4.2.6.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ARSURI

Arsurile = leziuni produse de agresiunea căldurii (flăcări, fluide, vapori, metale topite corpuri incandescente), a unor substanţe chimice (acizi, baze, gaze de luptă, medicamente), electricităţii (flamă, arc voltaic), radiaţiilor (solare, ultraviolete, atomice, X). Acordarea primelor îngrijiri presupune:

1. Se scoate victima de sub acţiunea agentului vulnerant. 2. Se efectuează stingerea prin stropire cu apă a îmbrăcămintei (arsuri prin

flăcări, vapori etc.). Nu se vor dezbrăca regiunile arse. 3. Se acoperă victima cu cearşafuri curate fără a îndepărta resturile de haine

de pe tegumentele arse. 4. Se administrează calmante. 5. a) Se face tratamentul local al plăgilor prin spălare cu un dezinfectant

(rivanol, cloramină, soluţie slabă de bromocet), dacă transportul la spital ar putea dura mai mult de 2 ore. b) Se execută o spălare locală (în arsuri chimice) cu apă încălzită la 24-28ºC. Excepţie fac arsurile cu oxid de calciu, când înainte de spălare se şterg cu comprese sterile uscate şi alcool regiunile afectate.

6. Se iau măsuri urgente pentru a transporta victima la spital.

!

38

Nu se sparg flictenele (pungile care se formează, cu lichid)

Nu se folosesc antiseptice.

Nu se folosesc unguente.

Nu se folosesc pulberi de sulfamidă pe plagă.

4.2.7.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN DEGERĂTURI

Degerătura şi îngheţarea generalizată = tulburări locale şi generale ale organismului determinate de acţiunea frigului asupra unor porţiuni limitate sau a corpului întreg. Acordarea primului ajutor unui „îngheţat” este o urgenţă imediată:

1. Se va opri pierderea de căldură (salvatorul îmbrăţişează victima). 2. Se administrează ceai fierbinte îndulcit, în prize cât mai dese. 3. Se efectuează resuscitarea cardio-respiratorie dacă victima este în stop

cardio-respirator. 4. Se iau măsuri urgente pentru transportarea victimei la cea mai apropiată

unitate spitalicească, fără ca aceasta să fie mobilizată activ sau pasiv. 5. Nu se vor masa segmentele îngheţate. 6. Reîncălzirea se efectuează progresiv.

4.2.8.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ELECTROCUTARE

1. Îndepărtarea accidentatului.

1.1. Se întrerupe curentul electric de la comutator, sau se rupe conductorul electric cu un băţ, topor cu mâner de lemn, sau cleşte cu braţe izolate.

2. Resuscitarea cardio-respiratorie. 2.1. Se efectuează resuscitarea cardio-respiratorie 2.2. După revenirea stării de conştienţă , la nivelul plăgii (arsurii

electrice) se aplică un pansament protector aseptic pentru prevenirea infecţiei.

3. Transportul accidentatului se va face cu maximă viteză la cea mai apropiată unitate sanitară dotată cu serviciu de terapie intensivă.

!

39

CAP.5.ASIGURAREA CONFORTULUI BĂTRÂNULUI ASISTAT

Cadrul de confort psihic al bătrânului asistat este asigurat prin

identificarea obiceiurilor avute anterior îngrijirii. Asigurarea confortului este efectuată permanent cu respectarea programului zilnic de îngrijiri. Confortul bătrânului asistat este asigurat conform particularităţilor individuale ale acestuia. Activitatea de relaxare este organizată ţinând seama de indicaţiile/contraindicaţiile medicale. Organizarea activităţii de relaxare este efectuată zilnic prin utilizarea formelor de comunicare adecvate. Relaxarea bătrânului asistat este organizată cu corectitudine pentru stimularea abilităţilor de comunicare şi de refacere a deprinderilor.

Particularităţile individuale se referă la gradul de instruire, de receptare a informaţiilor şi a evenimentelor, gradul de senilitate, starea de sănătate etc. Activităţi de relaxare: plimbări în parc; audiţie/vizionare emisiuni radio - TV; citirea/comentarea articolelor din presă; discuţii pe diverse teme preferate; jocuri de cărţi, table, şah, etc. Confortul bolnavului imobilizat la pat trebuie asigurat prin schimbări de poziţie care au şi un rol foarte important în prevenirea apariţiei escarelor (rănilor). Bolnavul trebuie întors din oră în oră. Schimbarea poziţiei începe cu mişcarea capului şi cu schimbarea poziţiei mâinilor şi a pieptului şi apoi a şoldurilor şi a picioarelor. Manipularea se face cu toată mâna evitându-se zonele dureroase (care au răni). Din poziţia culcat pe spate cu faţa în sus, bolnavii care suportă pot fi ridicaţi în poziţie semisezândă ori chiar în şezut. Ridicarea bolnavului în aceste poziţii se realizează prin introducerea unei mâini sub genunchii bolnavului, în timp ce cealaltă mână susţine spatele şi capul, ridicându-le. Menţinerea în aceasta poziţie se face cu ajutorul pernelor asezate în spatele şi în părţile laterale ale bolnavului. Bolnavii vor fi scoşi la aer indiferent de anotimp dar trebuie îmbrăcaţi adecvat (corespunzător) condiţiilor climatice. Unii dintre bolnavii imobilizaţi la pat pot sta, perioade mai scurte sau mai lungi, într-un cărucior. Este bine ca aceşti bolnavi să fie plimbaţi zilnic cu căruciorul sau, cel puţin, scoşi la aer (într-o curte, într-un balcon). Pentru a se evita accidentele (căderile), la trecerea din pat în cărucior, asistentul personal sau personalul de îngrijire trebuie să asigure căruciorul ca acesta să nu “fugă” de sub bolnav. Dacă în încăpere se mai află o persoană, aceasta va fi rugată să ţină căruciorul. Dacă asistentul se află numai cu bolnavul, înainte de a-l lua în braţe, pentru a-l pune în cărucior, va asigura căruciorul cu frâna ori, cel mai bine, sprijinindu-l cu spătarul de un zid. Daca bolnavul este prea greu pentru asistent, acesta va cere neapărat ajutorul altei persoane pentru a-l ridica şi a-l pune în cărucior.

Pentru prevenirea complicaţiilor (trombozele venoase) şi pentru a i se menţine tonusul muscular, bolnavului i se va face un masaj uşor la mâini şi la picioare şi

se va proceda la mişcarea activă sau pasivă a mâinilor şi picioarelor precum şi a

40

degetelor acestora. Pneumoniile se previn prin efectuarea gimnasticii respiratorii: bolnavul va inspira şi expira adânc, iar dacă poate, în ritmul respiraţiei, va ridica

şi coborî mâinile, daca nu poate, mişcarea mâinilor va fi făcută cu ajutorul asistentului personal.

5.1.SATISFACEREA NEVOILOR FIZICE, FIZIOLOGICE ŞI DE

SĂNĂTATE

Cu toţii avem nevoi fizice, fiziologice şi de îngrijire a sănătăţii pe care ni le satisfacem, în cea mai mare parte, prin forţele noastre. a) NEVOIA DE MIŞCARE. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, persoana cu handicap, în special persoana cu handicap în formă gravă, nu-şi poate satisface aceste nevoi prin forţe proprii. Astfel, posibilitatea de satisfacere a nevoii fizice fundamentale de mişcare, este alterată (micşorată, deformată) atât în cazul unei persoane imobilizate la pat, datorită unei paralizii ori a unei persoane a cărei posibilitate de deplasare automată a fost mult redusă, prin pierderea picioarelor, cât şi în cazul unui bolnav psihic cronic, ori în cazul unei persoane handicapate mintal sau în cazul unei persoane handicapate senzorial (nevăzător ori surd). În primele două dintre cazurile enumerate mai sus (paralizia şi pierderea picioarelor), este lesne de înţeles de ce persoana nu-şi poate satisface, total sau parţial, nevoia de mişcare, dar şi în celelalte trei exemple, dacă se analizează atent, se va constata o alterare a posibilităţilor de autosatisfacere, în deplină siguranţă, a nevoii de mişcare fizică: - Bolnavul psihic, de cele mai multe ori, trece prin stări de anxietate care “ îl paralizează” şi îi diminuează mult capacitatea de a tria bucuria mişcării. În cazuri extreme, unii bolnavi psihic trec prin stări de abolire (eliminare) completă a activităţii fizice (stările catatonice din schizofrenie- de exemplu). - Bolnavul mintal, prin lipsa de discernământ caracteristică, poate avea o activitate fizică de natură să-l pună în primejdie de accidentare, pe el şi pe cei din jur. De aceea activitatea fizică a bolnavului mintal trebuie cu atenţie supravegheată şi îndrumată de către persoana care îl asistă. - Persoana nevăzătoare este mai puţin capabilă să se orienteze în ambianţă (mediul înconjurător) şi de aceea supravegherea şi îndrumarea activităţii sale fizice este foarte necesară. Şi persoana surdă se expune la primejdii atunci când îndeplineşte acţiuni fizice simple, de exemplu atunci când traversează strada, deoarece nu poate percepe sunetele traficului (claxonul unei maşini- de exemplu). b) NEVOILE FIZIOLOGICE sunt acele nevoi care se nasc din funcţionarea (fiziologia) organismului. Principalele nevoi de acest tip sunt acelea de hrănire şi de eliminare. De multe ori, persoana handicapată grav este în imposibilitate de a se hrăni singură. De aceea ea trebuie hranită de către asistent, uneori folosind mijloace neobişnuite (hrănirea, cu ajutorul sondei- un tub din cauciuc sau din material plastic moale-, care se introduce pe gură până în stomac şi prin care se

41

administrează hrana sub forma pasată- marunţită cu mixerul sau manual şi trecută printr-o sită). Într-un astfel de caz, este vorba de paraliziile grave care afectează şi muşchii cu ajutorul cărora se produce înghiţirea alimentelor. Chiar şi în celelalte tipuri de handicap grav, hrănirea persoanei asistate trebuie supravegheată ori persoana ajutată direct în activitatea de hrănire. În anumite forme de handicap se impune, la recomandarea medicului specialist, un anume regim alimentar. Asistentul persoanei cu handicap va trebui să cunoască prescripţiile acestui regim şi să urmărească respectarea lor. În multe cazuri de handicap, persoana nu poate să-şi asigure autonom (singură) nevoile de eliminare a fecalelor şi a urinei în condiţii normale. În astfel de situaţii intră în atribuţiile asistentului personal ajutorarea asistatului de a-şi satisface aceste nevoi în condiţii bune de confort şi de igienă.

Pentru asigurarea nevoilor fizicologice de eliminare ale bolnavilor imobilizaţi la pat se foloseşte plosca. La întrebuinţare, plosca nu trebuie să fie rece iar manevrarea ei se va face astfel: asistentul personal ridică bolnavul cu mâna stângă în timp ce cu mâna dreapta introduce plosca sub bolnav. După efectuarea nevoilor, plosca se îndepărtează şi se spală regiunea perianală (din jurul anusului). Apoi se spală mâinile bolnavului, i se rearanjează patul şi se aeriseşte camera. După ce plosca a fost golită, se spală bine cu apă şi se freacă cu peria, apoi se păstrează în soluţie dezinfectantă (cloramină, clorură de var). Bolnavii imobilizaţi sunt irascibili, nervoşi, capricioşi şi, uneori, anxioşi. Asistentul personal trebuie să ţină seama de starea de spirit a bolnavilor imobilizaţi la pat şi să evite orice discuţie contradictorie cu ei. El trebuie să adopte un comportament blând, o atitudine calmă, gesturi lipsite de repezeală sau violenţă, să răspundă prompt la chemările bolnavului. Toate acestea contribuie la întărirea încrederii şi-l fac pe bolnav să suporte mai uşor starea de imobilitate. c) SĂNĂTATEA- Îngrijirea sănătăţii nu se poate face decât după recomandările medicului. Prima datorie a asistentului personal care, dacă este conştiincios îndeplinită, contribuie la păstrarea stării de sănătate a persoanei avute în îngrijire, se referă la igiena- starea de curăţenie- a celui îngrijit şi a ambianţei (locului) în care el trăieşte. Mulţi handicapaţi au nevoie de tratamente medicale, de întreţinere, specifice. În cazul în care aceste tratamente constă în înghiţirea unor medicamente, asistentul va avea grijă că persoana din supravegherea sa să-şi ia tratamentul conform prescripţiilor medicului, atât din punct de vedere al cantităţilor de medicament prescrise cât şi din punct de vedere al orarului de administrare. Dacă tratamentul presupune deplasarea asistatului la o unitate sanitară (un spital, un dispensar, un centru de dializă etc), asistentul are datoria să însoţească persoana aflată în îngrijirea sa şi să se asigure că efectuarea transportului se face în condiţii care nu vor înrăutăţi starea acestei persoane.

42

5.2.SATISFACEREA NEVOILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ,

PSIHICĂ, CULTURALĂ ŞI SPIRITUALĂ

O vorbă înteleaptă din bătrâni spune că învăţăm atâta timp cât trăim. Acest lucru este valabil pentru toţi oamenii, indiferent dacă sunt în deplinatatea puterilor lor ori dacă suferă de un handicap. a) Din punct de vedere fizic, de exemplu, o persoană care şi-a pierdut picioarele, ca urmare a unui accident, va trebui să înveţe să se folosească de scaunul cu rotile. De atfel, pe plan mondial, se desfăşoară, adesea, competiţii sportive la care participă numai persoanele cu handicap. Asistentul persoanei cu handicap va trebui să acorde tot sprijinul, să devină un fel de antrenor al persoanei aflate în îngrijire, pentru ca acesta să-şi îmbunătăţească, în permanenţă, performanţele activităţilor fizice ori, în cazurile mai severe, să-şi conserve (păstreze) capacităţile fizice pe care le are. b) din punct de vedere psihic handicapul poate avea urmări nedorite care se reflectă în purtarea (comportamentul) persoanei, modificând-o. Cel mai dramatic, din punct de vedere psihic, este momentul în care o persoană, anterior sănătoasă, dobândeşte, în urma unei boli sau a unui accident, un handicap grav. Tot ce aştepta acea persoană de la viaţă, toate planurile sale de viitor se prăbuşesc. Adesea, în astfel de cazuri, apare depresia psihică şi chiar gândurile de sinucidere. Este o perioadă foarte grea, dar care, cu ajutorul celor din jur, poate fi depăşită. Asistentul personal, printr-o atitudine înţelegătoare faţă de gândurile şi sentimentele persoanei avute în grijă şi printr-un comportament optimist, poate avea un rol însemnat în procesul de trecere peste perioada grea. Dacă persoana cu handicap reuşeşte să aibă noi speranţe şi să-şi formuleze planuri de viitor, tonusul său psihic se va îmbunătăţi simtitor. Chiar daca este vorba numai de planurile activităţilor din ziua următoare ori de planuri cu perspectivă mai lungă, rezultatul pozitiv va fi acelaşi. c) Fiecare om are anumite nevoi, interese şi preferinţe culturale: îi place să asculte un anume gen de muzică, să citească anumite cărţi, să vizioneze anumite emisiuni de televiziune sau spectacole, să desfăşoare anumite activităţi cultural-artistice (să cânte, să picteze, să modeleze etc.) Asistentul va trebui să ţină seama de toate aceste preferinţe şi, în măsura posibilităţilor, să acţioneze în sensul satisfacerii lor. Dupa cum au constatat majoritatea oamenilor de ştiinţă care se ocupă cu studiul psihologiei persoanelor cu handicap, participările la manifestări cultural-artistice, fie în calitate de consumator (spectator), fie în calitate de producător de arta şi cultură, este benefică şi are efect terapeutic (vindecător). d) Multe persoane cu handicap vădesc înclinaţii religioase. Unele chiar îşi găsesc refugiul şi alinarea suferinţei lor în credinţa în Dumnezeu. Asistentul personal va trebui să faciliteze participarea persoanei îngrijite la viaţa spirituală a comunităţii religioase din care acesta face parte.

43

5.3.SATISFACEREA NEVOILOR DE INTEGRARE SOCIALĂ

Omul este, prin excelenţă, o fiinţa socială. Omul trăieşte în cadrul societăţii şi nu poate fi concepută existenţa sa în afara acesteia. Cele mai înalte aspiraţii şi dorinţe ale fiecărui om sunt cele legate de integrarea socială, de recunoaştere de către cei din jur a valorii sale, ca om şi a drepturilor sale, în această calitate. Marginalizarea socială duce la pierderea respectului de sine şi la modificarea, în rău, a comportamentului. Chiar şi oamenii perfect sănătoşi, când se simt marginalizaţi (cum se petrece, adesea, când cineva intră în şomaj), pot să-şi schimbe, radical, sistemul de valori şi să înceapă a avea comportamente (purtări), care până în momentul marginalizării nu le erau caracteristice- comportamentele antisociale, de exemplu. O scurtă analiză poate pune în evidenţă elementele principale care pot determina o persoană să se simtă integrată social: - accesul la informaţia comunitară este unul dintre elementele care contribuie la generarea sentimentului de integrare socială; - accesul la decizia comunitară este cel de-al doilea element; - sentimentul utilităţii personale în cadrul comunităţii este ultimul element important. Dacă şi persoanele sănătoase se pot simţi marginalizate, cu atât mai uşor, prin forţa împrejurărilor, o persoană cu handicap se poate simţi exclusă din societate. De aceea asistentul personal va trebui să fie o “punte de legătură” între persoana pe care o are în îngrijire şi comunitate. a) În primul rând, asistentul personal trebuie să uşureze persoanei cu handicap accesul la informaţia comunitară locală, naţională şi internaţională. Mijloacele mass-media (ziarele, revistele, radioul şi televiziunea) sunt de un real folos în satisfacerea nevoii de informare a persoanei cu handicap. Pentru persoanele imobilizate la pat, existenţa, în camera lor, a unui televizor sau cel puţin a unui aparat de radio este obligatorie. Aceste aparate trebuie prevăzute cu telecomanda sau întrerupatoare cu ajutorul cărora bolnavul să le poate închide sau deschide din pat. b) În al doilea rând, persoana cu handicap trebuie încurajată să-şi exprime punctul de vedere şi sprijinită să se manifeste, pe toate căile premise de lege, în raport cu modul în care comunitatea din care face parte este condusă şi administrată şi asupra modului în care această conducere se răsfrânge asupra vieţii sale. Manifestarea dreptului de a alege şi de a fi ales trebuie să funcţioneze şi în cazul persoanei cu handicap. Dacă persoana cu handicap îşi manifestă dorinţa de a participa la viaţa politică, intră între îndatoririle asistentului personal de a o sprijini (de exemplu, dacă este cazul, are datoria de a o ajuta să se deplaseze la întrunirile politice ale partidului din care face parte).

44

c) În al treilea rând, în cazul în care persoana cu handicap este capabilă să desfăşoare o activitate utilă, asistentul personal trebuie să o încurajeze în acest sens şi să-i acorde tot sprijinul. Îndeplinirea unei activităţi utile, pe măsura posibilităţilor persoanei handicapate, poate să-i redea acesteia sentimentul demnităţii şi utilităţii sociale.

5.4.ASISTAREA LA SATISFACEREA NEVOILOR FIZIOLOGICE ŞI

PATOLOGICE

5.4.1.CAPTAREA MATERIILOR FECALE

Pătura cu care este acoperit asistatul se pliază în formă de armonică la picioarele acestuia.

Se protejează patul cu muşamaua şi aleza. Se ridică asistatului cămaşa de noapte sau i se dezbracă pantalonii de

pijama. Se încălzeşte cu apă fierbinte plosca ce urmează să fie introdusă sub

asistat. Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub fundul asistatului se ridică puţin asistatul, iar cu mâna dreaptă se introduce plosca sub acesta.

Se acoperă asistatul cu o învelitoare călduroasă şi se menţine în acest fel până termină actul defecării.

Se oferă asistatului hârtie igienică, sau este şters dacă acesta nu o poate face singur.

Se îndepărtează plosca cu multă precauţie pentru a nu se vărsa conţinutul ei pe lenjerie sau pe pardoseală.

Se efectuează toaleta regiunii perineale pe o altă ploscă, si se spală şi mâinile asistatului într-un alt recipient special.

Se acoperă cu capacul plosca şi este dusă la baie. Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă asistatul si i se reface

acestuia patul, după care se aeriseşte încăperea. Spălare pe mâini cu apă şi săpun.

5.4.2.CAPTAREA URINEI Captarea urinei asistatului imobilizat la pat se face în urinare – recipiente

confecţionate din metal emailat, sticlă sau material plastic, cu deschizătură diferită: pentru bărbaţi în formă de tub, pentru femei mai scurtă şi lăţită.

La bărbaţi, când trebuie să se aşeze urinarul, se apucă penisul cu o compresă uscată.

Servirea urinarelor şi îndepărtarea lor se va face în acelaşi fel cu cea a ploştilor.

Urinarele se golesc imediat, se spală cu săpun şi apă caldă în jet şi se dezinfectează.

45

5.4.3.CAPTAREA SPUTEI

Se sfătuieşte asistatul să nu înghită sputa, să nu o împrăştie,să nu scuipe

în batistă, şerveţele de hârtie, etc., ci numai în vasul pregătit în acest scop. După golire se spală scuipătoarea cu apă rece, apoi cu apă caldă c ajutorul unor perii speciale, ţinute în soluţie dezinfectantă.

Se sterilizează zilnic, prin fierbere 30min din momentul în care apa a început să fiarbă.

5.4.4.CAPTAREA VĂRSĂTURILOR

În timpul vărsăturilor asistatul va fi aşezat în poziţie şezândă, iar dacă starea lui nu permite, va rămâne culcat şi i se va întoarce doar capul într-o parte, aşezându-i-se sub cap un prosop.

Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa asistatului se aşează un prosop.

Îngrijitorul se va spăla cu apă şi săpun. Dacă asistatul are proteză mobilă, aceasta va fi îndepărtată. Se oferă asistatului o tăviţă renală pentru a vărsa în acest recipient, sau

va fi susţinută de către îngrijitor cu mâna stângă, iar cu mâna dreaptă îngrijitorul va susţine capul asistatului.

Când asistatul s-a liniştit, i se îndepărtează tăviţa renală şi i se oferă un pahar cu soluţie aromată pentru clătirea gurii, iar această soluţie va fi scuipată într-un alt recipient.

Tăviţa renală cu vărsături se îndepărtează imediat din preajma asistatului, se goleşte, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere.

Îngrijitorul se va spăla la sfârşitul tehnicii cu apă şi săpun.

CAP.6.ASISTAREA ALIMENTAŢIEI ŞI ADMINISTRAREA ALIMENTELOR

Meniul este stabilit cu responsabilitate prin consultarea familiei

corespunzător posibilităţilor materiale ale acesteia. Stabilirea meniului este efectuată cu corectitudine cu respectarea principiilor alimentare specifice vârstei. În stabilirea meniului, prescripţiile medicale sunt respectate cu stricteţe.

Hrana este pregătită cu corectitudine conform reţetarului. Pregătirea hranei este efectuată cu rapiditate pentru încadrarea în normele temporare. Risipa în pregătirea hranei este evitată cu conştiinciozitate.

Tipul de administraţie este ales în conformitate cu particularităţile persoanei asistate prin aplicarea tehnicilor specifice. Administrarea alimentaţiei este realizată cu conştiinciozitate la ore fixe conform programului zilnic de îngrijire. Crearea/redobândirea deprinderilor de administrare a alimentelor de către persoana asistată este efectuată cu calm. Administrarea lichidelor este

46

efectuată cu corectitudine pentru asigurarea aportului hidric corespunzător particularităţilor persoanei asistate.

Particularităţile persoanei asistate: vârstă, caracteristici psiho-fizice, stare de sănătate.

Tipul de administrare a hranei poate să fie pasiv sau activ. Preferinţele şi obiceiurile culinare: specifice zonei geografice. Dacă nu există un regim alimentar prescris de medic, care trebuie avut în

vedere şi respectat de către asistentul personal (dietele se diferenţiază pe tipuri de boli), alimentaţia bolnavului trebuie să fie variată şi completă , formată din alimentele de bază: pâine, carne, produse din lapte, ouă, zarzavaturi şi legume proaspete (salate) ori gătite, fructe proaspete ori sub formă de compoturi deoarece toate acestea conţin substanţe necesare vieţii- proteine, lipide, glucide, vitamine şi săruri minerale. O regulă în administrarea hranei este servirea meselor la ore fixe, aceasta va obişnui aparatul digestiv să aibă o activitate regulată. În acest fel nu se ajunge la indigestii şi balonari. Bolnavul trebuie îndemnat să mestece lent şi îndelung alimentele, pentru a le digera mai uşor. Dacă posibilităţile de a mesteca ale bolnavului sunt mici, hrana îi va fi administrate sub formă de pastă (mărunţită fin cu mixerul sau pasată- trecută printr-o sită). Dacă nu există contraindicaţii ale medicului, lichidele se vor bea des şi în cantităţi mici pentru a se evita încărcarea stomacului. Apa poate fi înlocuită în limonade, sucuri sau ceai. În afecţiunile în care cantitatea de lichide ingerate (băute) nu are importanţă, bolnavul poate să bea fără restricţie. Este inuman să nu i se dea unui bolnav care nu-şi poate controla sfincterele (adică care se scapă pe el) să bea când simte nevoia, pe motiv că în acest mod “se va murdări mai rar şi mai puţin”. Bolnavul în stare gravă, care nu se poate hrăni singur, va fi aşezat în poziţie semişezândă sau dacă starea lui nu permite aceasta se va menţine poziţia culcat. Asistentul personal se va plasa în dreapta bolnavului şi îl va hrăni. În cazuri extreme se poate folosi hrănirea prin sondă. În astfel de cazuri există riscul apariţiei vomei. Acest fenomen nu este periculos în sine. Foarte periculoasă este, însă, aspiraţia (tragerea în plămâni) a vomei care poate, datorită acidului din sucul gastric (lichidul pe care îl produce stomacul pentru digerarea hranei), să “ardă” căile respiratorii (plămânii) şi să producă stop cardio-respirator . De aceea, sonda va fi introdusă, dar mai ales scoasă cu delicateţe pentru a nu declanşa reflexul de vomă. După terminarea mesei bolnavul trebuie curăţat şi apoi lăsat să se odihnească.

6.1.ALIMENTAŢIA ASISTATULUI

Deoarece prin alimentaţie se menţine energia organismului, îngrijirea asistatului are în vedere atât stabilirea unui regim alimentar echilibrat corespunzător afecţiunilor pe care le are fiecare asistat în parte, cât şi administrarea lui.

47

Alimentaţia trebuie să asigure aportul unor alimente în concordanţă cu nevoile organismului, diferenţiate după vârstă, muncă, starea de sănătate sau de boală, starea fiziologică etc. Alimentaţia asistatului trebuie să respecte următoarele principii:

1. înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare creşterii, la copii, sau cele necesare pierderilor prin consum exagerat, la adulţi;

2. asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal, creşterii şi celorlalte funcţii;

3. favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave; alimentaţia poate influenţa tabloul clinic, caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia, devenind un factor terapeutic;

4. prevenirea unor evoluţii nefavorabile în bolile latente, transformării bolilor acute în cronice şi apariţia recidivelor.

5. consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.

6.1.1.CALCULAREA RAŢIEI ALIMENTARE

Proporţia alimentelor, de origine animală sau vegetală, pe 24 ore, alcătuieşte raţia alimentară, variabilă după vârstă, munca prestată, starea de sănătate sau boală; ea trebuie să corespundă atât calitativ cât şi cantitativ. Pentru a putea fi calculată, trebuie să se cunoască nevoile organismului şi valoarea nutritivă a diferitelor alimente.

Raţia alimentară se măsoară în calorii. La raţia minimă de 1600 cal necesară organismului în repaus, se adaugă raţia care trebuie să acopere necesarul de calorii pentru munca depusă în plus. O persoană în repaus absolut la pat necesită 25 cal/kg corp (de exemplu, o persoană de 60kg necesită 1500 cal pe 24 ore, un copil necesită cu 20-30% mai mult, iar un bătrân cu 10-15% mai puţin). Necesităţile calorice cresc dacă persoana lucrează, dacă are febră (cu 13% pentru fiecare grad de temperatură), dacă are convulsii, etc.

Asigurarea aportului alimentar corespunzător poate fi realizată numai prin calcularea exactă a necesităţilor, ţinând seama de valoarea nutritivă a principiilor alimentare: 1g glucide = 4,1 cal; 1g proteine = 4,1 cal; 1g lipide = 9,3 cal.

Valoarea nutritivă a unor alimente

ALIMENTE (100g) Proteine g%

Lipide g%

Glucide g%

Calorii

Lapte de vacă 3,5 3,6 4,8 67

Iaurt gras 3,2 3,2 3 55

ALIMENTE (100g) Proteine g%

Lipide g%

Glucide g%

Calorii

Iaurt slab 3,1 0,1 3,9 30

Brânză telemea de oaie 17 20 1 270

Brânză slabă de vacă 17 1,2 4 97

Carne slabă de vacă 21 3,5 - 118

48

Carne grasă de vacă 18,3 16,3 - 226

Carne de miel 18 20 - 260

Carne salbă de găină 20 5 - 128

Carne slabă de porc 20,4 6,3 - 143

Carne grasă de porc 15 35 - 388

Peşte(crap) 18,9 2,8 - 104

Un ou de găină 7 6 - 85

Ardei gras verde 1,1 - 4,6 25

Conopidă 2,8 - 3,9 30

Urzici 2,9 6,7 7,1 68

Cireşe 1 6,4 17,8 80

Pepene verde 0,1 - 5,4 20

Pâine albă 10,3 2 54 282

Pâine neagră 8,4 1,2 48,5 245

Unt 8 80 2,5 806

Untdelemn - 99,9 - 929

Raţia alimentară echilibrată la adult va cuprinde:

glucide - 6 g/kg corp/24 ore;

lipide - 1 g/kg corp/24 ore;

proteine – 1 g/kg corp/24 ore. La bătrâni raţia de proteine scade. La calcularea raţiei alimentare trebuie să se realizeze un echilibru între

principiile nutritive, astfel: 50-55% glucide, 10-15% proteine şi 30-40% lipide . de asemenea, 40% din proteine trebuie să fie de origine animală şi 60% de origine vegetală, iar lipidele trebuie să fie 35% de origine animală şi restul de origine vegetală.

În funcţie de starea asistatului, alimentarea lui se poate face: - activ (asistatul mănâncă singur în încăperea de servit masa, sau în încăperea în care stă); - pasiv ( asistatului i se introduc alimentele în gură); - artificial (alimentele sunt introduse în organismul asistatului în condiţii nefiziologice).

6.1.2.ALIMENTAREA ACTIVĂ A ASISTATULUI

Asistatul mănâncă singur, fără ajutor, alimentele servite. Alimentarea activă se poate desfăşura în încăperea special destinată

acestui scop (sufragerie), sau in camera in care asistatul îsi desfăşoară activitatea zilnică, la masă sau la pat.

A. Alimentarea activă a asistaţilor 1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare:

1.1. Se verifică starea de curăţenie. 1.2. Se aeriseşte sufrageria.

49

1.3. Se aranjează estetic tacâmurile, paharul cu apă, şerveţelul, flori, creând o atmosferă cât mai plăcută.

1.4. Se anunţă asistatul să vină la masă, invitându-l totodată să se spele pe mâini.

2. Servirea alimentelor. 2.1. Se servesc asistatului pe rând, pe măsură ce le consumă, felurile

de mâncare. 2.2. se ridică imediat vesela utilizată, fiecare aliment servindu-se într-o

farfurie curată, fără a se atinge alimentele cu mâna. 2.3. Se observă dacă asistatul a consumat porţia în întregime; în caz

contrar se solicită motivul şi se iau măsuri de înlocuire. 3. Reorganizarea sufrageriei.

3.1. Se strânge toată vesela utilizată şi se duce la bucătărie. 3.2. se aeriseşte şi se curăţă sufrageria.

B. Alimentarea activă în dormitor – la masă 1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare. 1.1. Se pregăteşte dormitorul în vederea servirii mesei. Se va îndepărta tot

ceea ce ar putea influenţa în mod negativ apetitul asistatului – scuipătoarele, tăviţele renale, urinarele, etc.

1.2. Se pregăteşte masa: se aşează o faţă de masă curată, flori, tacâmuri, cana cu apă, şerveţele, sarea, dacă este cazul.

1.3. Se invită asistatul care se poate ridica din pat să se spele pe mâini şi este ajutat să se instaleze comod la masa din dormitor.

1.4. Îngrijitorul va purta o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu cadă peste alimentele servite asistatului.

2. Servirea alimentelor 2.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de

mâncare. 2.2. Se ridică imediat vesela utilizată. 2.3. Se serveşte fiecare aliment în farfurie curată, fără a atinge alimentele. 2.4. Se observă dacă asistatul a consumat în întregime porţia sa şi în caz

contrar se află motivul pentru a lua măsuri. 3. Reorganizarea dormitorului. 3.1. Asistatul va fi ajutat să se instaleze comod în pat. 3.2. Se stânge vesela utilizată şi se transportă la bucătărie. 3.3. Se aeriseşte salonul. C. Alimentarea activă in dormitor – la pat 1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare. 1.1. Se pregăteşte dormitorul în vederea servirii mesei. Se va îndepărta tot

ceea ce ar putea influenţa în mod negativ apetitul asistatului – scuipătoarele, tăviţele renale, urinarele, etc.

1.2. Se instalează asistatul în poziţie comodă, semişezândă sau şezândă, cu ajutorul pernelor.

50

1.3. Se ajută asistatul să se spele pe mâini; se aşează o muşama pentru a proteja lenjeria, peste muşama un lighean, i se oferă asistatului săpun, i se toarnă apă cu cana şi i se oferă un prosop pentru a se şterge. Se îndepărtează materialele utilizate.

1.4. Se adaptează masa specială la patul asistatului, acoperită cu o faţă de masă curată, sau o tavă cu picioruşe, sau o tavă simplă acoperită cu un prosop curat care se aşează pe genunchii asistatului, peste pătra protejată cu o aleză.

1.5. Se aşează la gâtul asistatului un prosop curat pentru a proteja lenjeria acestuia.

1.6. Îngrijitorul va purta o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu cadă peste alimentele servite asistatului.

2. Servirea alimentelor. 2.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de

mâncare. 2.2. Se ridică imediat vesela utilizată. 2.3. Se serveşte fiecare aliment în farfurie curată, fără a atinge alimentele. 2.4. Se observă dacă asistatul a consumat în întregime porţia sa şi în caz

contrar se află motivul pentru a lua măsuri. 3. Reorganizarea dormitorului. 3.1. Se îndepărtează măsuţa şi se strânge vesela utilizată. 3.2. Se ajută asistatul să se spele pe mâini şi să se instaleze comod în pat. 3.3. Se aeriseşte dormitorul.

D. Alimentarea activă la pat, în decubit lateral stâng

1. Pregătirea asistatului care nu se poate ridica şezând sau semişezând.

1.1. Se aşază asistatul în decubit lateral stâng, cu capul sprijinit pe o pernă.

1.2. Se spală asistatul pe mâini. 2. Pregătirea condiţiilor de mediu ambiant.

2.1. Se protejează lenjeria de pat cu o aleză, iar cea a asistatului cu un prosop curat.

2.2. Se aşează tava acoperită cu un prosop curat pe marginea aptului, sau pe un taburet la marginea patului.

3. Servirea alimentelor. 3.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile

de mâncare, ajutând asistatul, tăindu-i alimentele solide. 3.2. Se servesc lichidele în căni umplute doar pe jumătate sau în căni

speciale, închise pe jumătate în partea superioară şi prevăzute cu un cioc, sau cu ajutorul unor tuburi transparente, din material plastic, curate şi fierte.

4. Reorganizarea dormitorului. 4.1. Se ridică imediat vesela utilizată, se îndepărtează tava şi se ajută

asistatul să se spele pe mâini. 4.2. Se ajută asistatul să se instaleze comod în pat.

51

4.3. Se aeriseşte dormitorul.

6.1.3.ALIMENTAREA PASIVĂ A ASISTATULUI

Când starea generală a asistaţilor nu le permite acestora să se alimenteze singuri, trebuie să fie ajutaţi. În acest fel vor fi hrăniţi asistaţii imobilizaţi, paralizaţi, adinamici, epuizaţi sau cei cu tulburări de înghiţire.

1. Pregătirea îngrijitorului. 1.1. Se îmbracă îngrijitorul cu un sorţ si îşi aşează pe cap o bonetă sau

un batic pentru ca părul să nu cadă în alimentele servite asistatului şi după aceea se va spăla pe mâini cu apă curentă şi săpun.

2. Pregătirea asistatului. 2.1. Se aşează asistatul în poziţie semişezândă cu ajutorul pernelor,

sau culcat pe spate, cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura înghiţirea.

2.2. Se protejează lenjeria de pat cu un prosop curat, iar cu un alt prosop se va proteja lenjeria de corp a asistatului.

2.3. Se adaptează măsuţa specială la patul asistatului şi se aşează mâncarea asistatului pe tavă, pe noptieră sau pe un taburet lângă pat, astfel încât asistatul să poată vedea ce i se introduce în gură.

3. Alimentarea asistatului 3.1. Îngrijitorul se va plasa în partea dreaptă a asistatului pe un scaun;

cu mâna stângă se ridică uşor capul asistatului, eventual împreună cu perna şi se serveşte asistatului supa cu lingura.

3.2. Se taie alimentele solide în prezenţa asistatului, iar cele lichide se servesc din vase semiumplute sau din căni cu cioc (dacă asistatul nu se poate ridica din poziţie orizontală).

3.3. La asistaţii adinamici,în stare gravă, se supraveghează debitul lichidului care merge în gura asistatului, pentru a se evita încărcarea gurii peste posibilităţile de înghiţire.

3.4. Se verifică temperatura alimentelor, prin gustare, cu o altă lingură, îndeosebi la asistaţii în stare gravă, care nu simt temperatura şi gustul alimentelor.

3.5. Asistaţilor în stare foarte gravă, precum şi celor cu tulburări de înghiţire li se vor administra lichidele cu lingura sau linguriţa (sprijinind vârful acesteia de buza inferioară a asistatului, se declanşează deschiderea cavităţii bucale în mod reflex); se introduce uşor lingura dincolo de arcada dentară şi, ridicând coada lingurii, conţinutul se varsă în gura asistatului.

3.6. Asistaţii în stare foarte gravă se alimentează cu ajutorul pipetelor. 3.7. după terminarea alimentării se şterge asistatul la gură, se spală

mâinile (la nevoie), se aranjează patul îndepărtând eventualele resturi alimentare, mai ales de pâine, care dacă sub asistatul imobilizat, pot contribui la formarea escarelor.

4. Reorganizarea dormitorului 4.1. Se schimbă lenjeria murdărită în timpul alimentării.

52

4.2. Se aşează asistatul în poziţie comodă, pentru a se odihni după ce a fost alimentat.

4.3. Se strânge vesela utilizată şi se transportă la bucătărie.

În timpul alimentării asistatul trebuie încurajat şi trebuie să i se amintească faptul că alimentele contribuie la procesul de vindecare.

Asistatului i se vor oferi înghiţituri nu prea mari, pentru că dacă acesta nu poate înghiţi ar putea să le aspire în căile respiratorii şi, în acest fel, se pot produce accidente.

Nu suflaţi ca să răciţi conţinutul lingurii, sau al farfuriei.

Nu atingeţi alimentele care au fost în gura asistatului.

CAP.7.RESPECTAREA ŞI APLICAREA PRESCRIPŢIILOR MEDICALE

Prescripţiile medicale sunt analizate şi interpretate corect pentru

adaptarea programului zilnic de îngrijiri la situaţia creată. Indicaţiile şi contraindicaţiile sunt analizate pentru asigurarea respectării şi aplicării corespunzătoare a prescripţiilor medicale. Administrarea medicamentelor este efectuată cu respectarea cu stricteţe a prescripţiilor medicale. Medicamentele sunt administrate conform tehnicilor specifice cu respectarea orelor de tratament. Ajutarea personalului medical este efectuată cu promptitudine ori de câte ori i se solicită. Modalităţile de ajutor acordat personalului medical sunt corespunzătoare cerinţelor acestuia. Asistarea personalului medical este efectuată cu respectarea tehnicilor de îngrijire.

Prescripţiile medicale conţin indicaţii şi contraindicaţii referitoare la alimentaţie, odihnă, tip de mobilizare etc.

Tehnici de administrare a medicamentelor: pe cale orală, rectală, instilaţii. Ajutarea personalului medical constă în: imobilizarea persoanei asistate la

efectuarea tratamentelor dureroase; menţinerea persoanei asistate în anumite poziţii solicitate de personalul medical. Medicamentele = substanţe (de origine minerală, animală, vegetală sau chimice de sinteză) transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimat, fiolă, etc.) folosite pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor. Dacă din punct de vedere chimic nu există o deosebire esenţială între medicament, aliment şi otravă (de exemplu, sarea de bucătărie = clorură de sodiu poate fi consumată zilnic ca aliment dar poate fi folosită şi ca medicament, în cazul unor transpiraţii abundente; vitaminele, obligatorii în raţia alimentară sunt folosite ca medicamente, dar supradozajul are efecte toxice), doza administrată determină diferenţierea acţiunii asupra organismului ca aliment, medicament sau toxic. De aceea trebuie să se cunoască pentru fiecare medicament:

!

53

- doza terapeutică = cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit;

- doza maximă = cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia unor fenomene toxice;

- doza letală = cantitatea care produce moartea. Reguli de administrare a medicamentelor. Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere, efectuată doar la îndrumarea medicului, pentru evitarea erorilor care pot fi fatale, se vor respecta cu stricteţe următoarele reguli:

1. respectarea medicamentului prescris. Acesta nu se va înlocui cu un alt medicament cu efect asemănător fără aprobarea medicului;

2. identificarea medicamentului administrat, prin verificarea etichetei înainte de administrare, precum şi a medicamentului însuşi;

3. verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie alterate, degradate. Medicamentele îşi schimbă culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare, precipitare, sedimentare, la medicamentele lichide, lichefierea sau schimbarea consistenţei la cele solide);

4. respectarea căii de administrare este obligatorie. Nerespectarea acesteia poate duce la accidente grave;

5. respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este obligatorie, deoarece unele substanţe se descompun sau se elimină din organism într-un anumit timp. Medicamentele la care doza terapeutică este apropiată de cea toxică, dacă nu se respectă orarul, se pot transforma în otravă prin acumularea dozelor. De asemenea, nerespectarea orarului, prin distanţarea dozelor, la medicamentele care se elimină rapid din organism, duce la anularea efectului terapeutic, iar în cazul antibioticelor sau chimioterapicelor se produce rezistenţa germenilor la tratament.

Trebuie să se respecte şi prescripţiile cu privire la administrarea anumitor medicamente înainte de masă (ex. pansamente gastrice), în timpul alimentării (ex. fermenţi digestivi) sau după mese (ex. cele împotriva vărsăturilor).

Orice manifestare de intoleranţă va fi adusă la cunoştinţa medicului.

6. respectarea dozei prescrise; 7. respectarea somnului fiziologic al asistatului: orarul de administrare al

medicamentelor va fi stabilit astfel încât să nu fie necesară trezirea asistatului, cu excepţia antibioticelor şi a chimioterapicelor al căror ritm impune trezirea (se va face cu multă blândeţe);

8. evitarea incompatibilităţii dintre medicamente, deoarece unele medicamente pot deveni ineficiente sau chiar dăunătoare dacă sunt asociate cu alte medicamente. De aceea se impune consultarea medicului la asistaţi cu tratamente pentru multiple boli.

9. servirea asistatului cu doza unică de medicament, care va fi administrat personal de către îngrijitor, sau va fi luat în prezenţa sa;

54

10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor, constă în a păstra următoarea regulă: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule vaginale, supozitoare;

11. anunţarea imediată a greşelilor de administrare (schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de administrare sau a orarului) va fi adusă la cunoştinţa familiei şi a medicului, pentru a preîntâmpina apariţia unor complicaţii.

7.1.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBINGUALĂ

Calea orală (bucală) = cale naturală de administrare a medicamentelor. Per oral se administrează (prin înghiţire sau sublingual) medicamentele care se absorb la nivelul mucoasei bucale, la nivelul intestinului subţire şi al intestinului gros. Absorbţia unor medicamente la nivelul mucoasei bucale impune administrarea lor sublingual (ex. faringoseptul, în faringo-amigdalită). Se administrează sub formă de drajeuri sau tablete care vor fi ţinute în gură până la topirea lor completă, sau sub limbă, de unde se absorb integral. Medicamentele administrate pe cale bucală pot fi: lichide şi solide.

A. Medicamentele lichide pot fi sub formă de: - soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool; - mixturi – amestecuri de soluţii au soluţii cu substanţe insolubile, care

rămân în suspensie; - infuzii – soluţii care se obţin din produse vegetale (e obicei frunze, flori)

menţinute în contact cu apa la o temperatură aproape de fierbere; - decocturi – soluţii extractive obţinute prin fierberea unor materii prime

farmaceutice în apă; - tincturi – soluţii extractive alcoolice, obţinute din produse de origine

vegetală sau animală; - extracte – lichide rezultate din concentrarea soluţiilor extractive obţinute

din produse vegetale sau animale; - uleiuri, - emulsii – preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fluid

dispersat în celălalt. B. Medicamentele solide pot fi sub formă de: - prafuri sau pulberi; - tablete – discuri mici de diferite culori şi mărimi; - drajeuri – forme medicamentoase asemănătoare tabletelor, dar acoperite

cu un strat protector, colorat diferit, care are rolul de a masca gustul, mirosul preparatului sau de a-i preveni degradarea, protejându-l faţă de agenţii atmosferici. În unele cazuri, stratul protector favorizează acţiunea medicamentului numai în intestin;

- granule – preparate farmaceutice de formă sferică sau vermiculară; - substanţe mucilaginoase.

55

A. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LICHIDE 1. Siropurile, uleiurile, ceaiurile, vinurile medicinale sau apele minerale, dacă

sedimentează, se agită înainte de administrare, pentru omogenizare. 2. Soluţiile, mixturile, infuziile, decocturile, uleiurile se administrează calde,

cu lingura sau cu linguriţa. 3. Tincturile, extractele şi soluţiile foarte active se administrează cu sticla

picurătoare sau cu pipeta, pe zahăr sau în apă, ceai, etc. 4. Medicamentele cu bază d gelatină se administrează încălzite, cu adaos de

suc de fructe. B. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR SOLIDE 1. Prafurile divizate se administrează direct pe limba asistatului şi apoi i se

serveşte apă, ceai, limonadă, lapte etc. 2. Capsulele cerate sau caşetele amilacee se înmoaie înainte şi se

administrează la fel. 3. Prafurile nedivizate (în pungă) se dozează cu linguriţa după indicaţia

medicului şi, la copii, se amestecă cu ceai. 4. Tabletele, drajeurile se asază direct pe limba asistatului sau pot fi

transformate în pulbere şi dizolvate în apă, ceai, mai ales la copii. Se servesc lichide pentru înghiţirea tabletelor şi a drajeurilor.

5. granulele vor fi servite asistaţilor cu linguriţa; 6. purgativele saline vor fi oferite cu paharul.

După administrarea unui medicament în formă solidă asistatul bea apă, ceai, limonadă, lapte etc. Ceaiurile medicinale se prepară cu puţin timp înainte de administrare; se utilizează proaspete deoarece substanţele active se volatilizează. Gustul neplăcut al medicamentelor poate fi mascat astfel: - diluare cu apă, ceai, sirop – în cazul celor amare; - uleiul de ricin prin amestec 2/3 cu cafea neagră, bere, lapte cald, vin rosu,

sirop de zmeură după înghiţire.

7.2.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Introducerea medicamentelor pe cale rectală se efectuează când medicamentul are o acţiune iritantă asupra mucoasei stomacale şi asistatul prezintă tulburări de deglutiţie sau intoleranţă digestivă (greaţă, vărsături) etc. Medicamentele pot fi administrate sub formă de clisme medicamentoase sau sub formă de supozitoare. În cazul supozitoarelor, substanţa activă din medicament este cuprinsă într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului. Ele au formă conică sau ovală, cu o extremitate mai ascuţită. Administrarea supozitoarelor poate avea scop terapeutic sau scop purgativ. În scop terapeutic, supozitoarele pot fi indicate pentru: calmarea durerilor, constipaţii, atenuarea peristaltismului intestinal etc.

!

56

1. Pregătirea materialelor necesare. 1.1. Se pregătesc materialele necesare (mănuşi de cauciuc, vaselină,

supozitoare) şi se transportă lângă asistat. 2. Pregătire fizică şi psihică a asistatului.

2.1. Se anunţă asistatul şi i se explică necesitatea şi simplitatea tehnicii. 2.2. Se aşează asistatul în poziţie întins pe o parte, cu picioarele uşor

îndoite. 3. Efectuarea tehnicii.

3.1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun! 3.2. Se îmbracă mănuşile de cauciuc. 3.3. Se despachetează supozitorul din ambalaj, menţinându-l puţin în

atmosfera caldă sau se unge cu vaselină. 3.4. Se depărtează fesele asistatului cu mâna stângă şi se descoperă

orificiul anal,; cu mâna dreaptă se introduce supozitorul (cu partea sa ascuţită înainte) în anus şi se împinge în sus cu indexul sau inelarul, până când extremitatea sa trece de sfincterul intern al anusului.

3.5. Dacă asistatul are senzaţia necesităţii de defecare după introducerea supozitorului, trebuie să i se explice că acesta se va topi în câteva minute şi va dispărea şi senzaţia de defecare.

3.6. Se scot mănuşile şi îngrijitorul se va spăla pe mâini cu apă curentă şi săpun.

Supozitoarele nu vor fi încălzite prea tare deoarece se topesc şi nu mai pot fi introduse în rect.

7.3.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA TEGUMENTELOR

Aplicarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor, urmărindu-se un efect local, se face sub formă de: pudre, comprese medicamentoase, badijonări, unguente, paste, linimente, săpunuri terapeutice, mixturi, stilete caustice, emplasture, băi medicinale.

1. Pudrajul constă în presărarea unui medicament pe suprafaţa pielii sub formă de pudră. Pudra este un praf de origine minerală sau vegetală ca: talc, oxid de zinc, caolin, făină de grâu, in care s-au înglobat diferite substanţe active (chimioterapice, antibiotice etc.). Se execută cu: tampoane, pudriere cu capac perforat, pulverizatoare, având scopul de a absorbi excesul de grăsimi de pe suprafaţa tegumentelor, de a usca şi răcori pielea.

2. Compesele medicamentoase sunt bucăţi de material textil, împăturite după caz, îmbibate în soluţiile medicamentoase prescrise de medic (Burow, ceai de muşeţel, Rivanol etc.). Ele pot fi aplicate reci sau calde şi trebuie menţinute la temperatura indicată şi în timpul aplicării.

!

57

3. Badijonarea se efectuează cu tampoane de vată, montate pe porttampon, îmbibate cu o soluţie medicamentoasă lichidă sau tampoane mânuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei din borcan, niciodată prin scufundarea tamponului în soluţia medicamentoasă. Tamponul nu se va utiliza de mai multe ori, ci se va arde după utilizare.

4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide, care având substanţa activă încorporată în vaselină, grăsimi animale sau vegetale, se înmoaie la temperatura corpului; se păstrează la rece. Ele se aplică prin întinderea cu ajutorul spatulei , prin fricţionare sau direct din tub pe mucoase.

5. Pastele sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele; se aplică pe tegument cu ajutorul spatulei.

6. Linimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos. Se pot aplica: cu mâna liberă, cu mâna protejată de o mănuşă de cauciuc, cu tampoane.

7. Mixturile sunt formate dintr-un amestec de substanţe lichide şi solide (pudre) nemiscibile; înainte de utilizare vor fi bine agitate. Se întind pe suprafaţa pielii într-un strat subţire, cu tampoane, fiind apoi lăsate să se usuce.

8. Săpunurile medicinale conţin substanţe medicamentoase ca: sulf, gudron, ihtiol etc. înglobate într-un săpun neutru. Sunt utilizate pentru spălarea regiunii de tratat sau obţinerea unui efect medicamentos mai puternic, când săpunul este întins pe suprafaţa pielii, lăsat să se usuce şi îndepărtat de la câteva ore la 1-2 zile. Adăugate la clisme,au acţiune purgativă.

9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru sau nitrat de argint) au forma unor bastonaşe şi sunt introduse în tuburi protectoare. Servesc la servesc la cauterizare.

10. Emplasturele medicamentos este format dintr-o substanţă vâscoasă, aderentă, neiritantă, care în unele cazuri este lipită pe o bucată de pânză, în compoziţia sa intrând diverse substanţe medicamentoase. Pentru ca emplaturele să adere mai bine la piele, aceasta este pregătită prin spălare cu apă caldă şi săpun, eventual degresată. Emplasturele lichid se întinde direct pe piele, cu ajutorul unei pensule; după evaporarea solventului se prezintă sub forma unui strat subţire aderent. Emplasturele de consistenţă vâscoasă,înainte de utilizare, va fi încălzit în baie de apă.

11. Băile medicinale au efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos asupra tegumentelor. Băile medicinale pot fi: parţiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiată de cea a corpului. În funcţie de scopul urmărit, se pot prepara soluţii foarte slabe de permanganat de potasiu, din plante (muşeţel) etc.

58

7.4.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

Pe cale respiratorie, medicamentele se administrează sub formă de: gaze sau substanţe gazeificate, prafuri dizolvate, lichide fin pulverizate sau vapori, precum şi soluţii pentru instilaţie traheală. Scopul administrării medicamentelor pe această cale este dezinfecţia sau decongestionarea căilor respiratorii. Inhalaţia = introducerea unor substanţe medicamentoase (esenţe aromatice, antiseptice, săruri etc.) în organism. Substanţele pot fi inhalate, pulverizate în stare lichidă sau cu ajutorul vaporilor de apă. Inhalaţiile sunt indicate în rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.

1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare (inhalator, vaselină, substanţă medicamentoasă prescrisă, pelerină de cauciuc - prosop).

2. Pregătirea fizică şi psihică a asistatului 2.1. Se anunţă asistatul şi i se explică inofensivitatea tehnicii şi scopul

efectuării ei. 2.2. Se aşază asistatul confortabil pe un scaun şi va fi invitat să-şi sufle

nasul. 2.3. I se asează un prosop în jurul gâtului 2.4. Se ung buzele şi tegumentele peribucale ale asistatului cu vaselină. 2.5. I se explică asistatului că va trebui să inspire pe gură şi să expire

pe nas. 3. Efectuarea tehnicii.

3.1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun! 3.2. Se toarnă apă în recipientul mare până când se umple pe jumătate.

Se aşează pe foc. 3.3. Se introduce în recipientul mic medicamentul destinat inhalării. 3.4. Când apa începe să fiarbă, vaporii formaţi se ridică şi antrenează

medicamentul pulverizându-l. 3.5. Se aduce inhalatorul cu rezervorul încălzit în faţa asistatului. 3.6. Se acoperă asistatul cu pelerina de cauciuc, explicându-i-se să

stea la o distanţă de 30-80 cm de inhalator şi invitându-l să inspire pe gură şi să expire pe nas.

3.7. Durata inhalaţiei este de 5-20 de minute. 4. Îngrijirea asistatului după tehnică.

4.1. După inhalare se şterge faţa asistatului cu un prosop. 4.2. Se acoperă bine asistatul pentru a îl feri de răceală şi i se explică

să rămână aşa cel puţin un sfert de oră. 5. Reorganizarea locului de muncă.

5.1. Se curăţă, se spală şi se dezinfectează inhalatorul duppă utilizare. Nu va fi lăsat asistatul să inhaleze imediat din aparat, deoarece curentul de vapori antrenează şi picături de apă fierbinte.

!

59

7.5. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA MUCOASELOR

Medicamentele aplicate pe suprafaţa mucoaselor sub formă de soluţii, unguente, pulberi,au scopul de a dezinfecta şi decongestiona mucoasele. Se aplică diferit în funcţie de mucoasa care se tratează.

7.5.1. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii pe mucoasa conjunctivală, necesită următoarele materiale: pipetă, tampon de vată steril, soluţie medicamentoasă izotonică, recipient pentru materialele utilizate.

Efectuarea tehnicii presupune: 1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun! 2. Se aşază asistatul culcat pe spate sau pe un scaun cu capul aplecat

pe spate şi sprijinit. 3. Se apasă uşor pe pleoapa inferioară cu degetul mare al mâinii stângi. 4. Se invită asistatul să privească în sus. 5. Cu partea laterală a mâinii stângi sprijinită de fruntea asistatului, se va

trage în acelaşi timp de pleoapa superioară cu arătătorul şi de pleoapa inferioară cu degetul mare. Din pipeta ţinută în mâna dreaptă se lasă să cadă 1-2 picături de soluţie medicamentoasă, în fundul de sac conjunctival inferior, înspre unghiul extern.

6. Se solicită asistatului să mişte globul ocular. 7. Se pune şi a doua picătură în acelaşi fel şi se va continua, dacă e

necesar, cu celălalt ochi. 8. Se şterge picătura de medicament sau lacrima care se scurge cu un

tampon şi se aruncă în recipientul folosit pentru acest scop. ! Nu se vor şterge ambii ochi cu acelaşi tampon. Fiecare ochi se va şterge cu un tampon care se va arunca. 2. Unguentele se aplică în fundul de sac conjunctival sau direct pe

marginea pleoapelor, din tub sau cu ajutorul unor baghete de sticlă rotunjită fin pe toate laturile şi lăţită sub formă de lopată la una din extremităţi.

Efectuarea tehnicii presupune: 1. Spălare pe mâini cu apă şi săpun! 2. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate. 3. Se invită asistatul să privească în sus. 4. se trage în jos şi în afară pleoapa inferioară, cu degetul mare all mâinii

stângi, folosind un tampon. 5. Se aplică unguentul încărcat pe extremitatea lăţită a baghetei (cât un

bob de grâu) pe faţa internă a pleoapei sau se presează din tub. 6. Se dă drumul pleoapei şi se solicită asistatul să închidă şi să deschidă

ochiul pentru a antrena unguentul pe toată suprafaţa globului ocular.

60

7. Se ştarege cu tamponul unguentul în plus. 3. Pulberile se introduc în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane

de vată montate pe baghete de sticlă. Efectuarea tehnicii presupune: 1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun! 2. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate. 3. Se încarcă fin tamponul cu pudră. 4. Se trage în jos pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi. 5. Se presară pudra prin uşoare lovituri exercitate asupra baghetei, pe

suprafaţa sacului conjunctival inferior. 6. Se solicită asistatul să închidă ochii, antrenând astfel şi pudra pe toată

suprafaţa sacilor conjunctivali. 7.5.2. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA NAZALĂ

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa nazală.

Efectuarea tehnicii: 1. Se invită asistatul să-şi sufle nasul. 2. Se aşează asistatul întins pe spate, fără pernă, sau în poziţie

şezândă cu capul aplecat spre spate şi puţin lateral de partea opusă nării în care se face instilaţia.

3. Se introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a atinge pereţii ei.

4. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise. 5. Se repetă operaţia şi în nara opusă, aplecând capul de partea

cealaltă. 6. Se anunţă asistatul să rămână în aceeaşi poziţie 30-40 secunde

pentru ca soluţia să ajungă în faringe. Medicamentul lichid nu trebuie să fie aspirat pentru că ar putea ajunge în laringe unde ar putea tuse şi spasme laringiene.

2. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane montate pe porttampoane.

Efectuarea tehnicii: 1. Se invită asistatul să-şi sufle nasul. 2. Se aşează asistatul întins pe spate. 3. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob

de grâu. 4. Se ridică uşor vârful nasului cu degetul mare al mâinii stângi, pentru a

evidenţia mai bine orificiul extern al fosei nazale. 5. Se depune unguentul pe suprafaţa internă a vestibulului nazal. 6. Se scoate tamponul, se închide nara, se apleacă capul asistatului uşor

înainte şi se solicită să aspire medicamentul, în mod treptat, pentru a nu îl înghiţi.

7. Se repetă procedeul şi de partea opusă.

!

61

7.5.3.APLICAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV EXTERN

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase în conductul auditiv

extern. Efectuarea tehnicii:

7. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun. 8. Se aşează asistatul întins pe o parte, sau în poziţie şezândă cu

capul şi trunchiul aplecate lateral de partea opusă urechii în care se face instilaţia.

9. Se curăţă conductul cu un tampon de vată pe o baghetă. 10. Se încălzeşte soluţia medicamentoasă, în baie de apă, până la

37ºC. 11. Se trage uşor pavilionul urechii în sus şi înapoi, cu mâna stângă. 12. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise. 13. Se menţine asistatul în aceeaşi poziţie câteva minute. 14. Se introduce în ureche un tampon de vată în mod lejer. 15. se procedează la fel şi cu urechea opusă.

2. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane înfăşurate pe

porttampoane. Efectuarea tehnicii:

1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun. 2. Se aşează asistatul întins pe o parte, sau în poziţie şezândă cu

capul şi trunchiul aplecate lateral de partea opusă urechii în care se face instilaţia.

3. Se curăţă conductul cu un tampon de vată pe o baghetă. 4. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui

bob de grâu. 5. Se introduce tamponul cu foarte mare precauţie în conductul auditiv

extern. 6. Se depune unguentul în porţiunea bolnavă a conductului sau se

întinde pe toată suprafaţa lui. 7. Se introduce un mic tampon steril în pavilion după terminarea

tehnicii.

A nu se pătrunde în ureche peste limita vizibilităţii pentru a nu leza membrana timpanului.

Se utilizează tampoane separate, pentru fiecare ureche, folosindu-se numai o singură dată.

!

62

7.5.4.APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALĂ ŞI FARINGIANĂ

- se face cu tampoane sterile, montate pe porttampoane sau prinse cu

pense. 1. Badijonarea mucoasei bucale se efectuează total sau parţial. Efectuarea tehnicii:

16. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun. 17. Asistatul va sta în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate. 18. Se solicită asistatul să deschidă larg gura. 19. Se inspectează faţa dorsală a limbii, palatul dur, vălul palatin, pilierii

anteriori. 20. Cu ajutorul unei spatule se depărtează obrajii de arcadele dentare

şi se inspectează suprafaţa lor internă şi mucoasa gingivală. 21. Se ridică buzele pentru a inspecta suprafaţa lor internă 22. Se solicită asistatul să-şi ridice limba sau va fi ridicată cu ajutorul

spatulei şi se examinează faţa sa ventrală şi planşeul bucal. 23. Se apasă asupra feţei dorsale a limbii cu spatula şi se inspectează

lojile amigdaliene, pilierii posteriori, amigdalele, precum şi peretele posterior al faringelui.

24. Se îmbibă tamponul steril cu substanţa medicamentoasă, prin turnare, se descoperă porţiunea de mucoasă afectată, cu ajutorul spatulei ţinute în mâna stângă.

25. Se atinge sau se şterge regiunea afectată cu tamponul ţinut în mâna dreaptă.

26. Se respectă ordinea descrisă la inspecţia cavităţii bucale, în cazul în care badijonarea trebuie să se execute pe toată suprafaţa cavităţii bucale.

Tamponul de vată folosit se aruncă şi se înlocuieşte cu un tampon nou. Nu se reintroduce niciodată în soluţia medicamentoasă.

2. Badijonarea mucoasei faringiene Efectuarea tehnicii:

1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun. 2. Asistatul va sta în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate. 3. Se solicită asistatul să deschidă larg gura. 4. Se apasă limba cu ajutorul pensei linguale ţinută în mâna stângă. 5. Cu mâna dreaptă se şterg pilierii, peretele posterior al faringelui şi

amigdalele, se răsuceşte cu delicateţe tamponul la nivelul acestora, pentru ca soluţia medicamentoasă să pătrundă în criptele amigdaliene.

4. Gargara se face cu soluţii medicamentoase la temperatura corpului. Se

execută în două faze: spălarea gurii şi spălarea orofaringelui.

!

63

7.5.5.APLICAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI VAGINALE

1. Tampoanele vaginale permit introducerea în vagin a medicamentelor sub

formă de soluţii sau unguente. 2. Globulele vaginale sunt preparate farmaceutice de formă ovoidă sau

sferică; au medicamentul activ înglobat în substanţe care se topesc sub influenţa temperaturii vaginale.

Efectuarea tehnicii: 1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun! 2. Se îmbracă mănuşile de cauciuc. 3. Se aşază asistata în poziţie ginecologică. 4. Se efectuează mai întâi o spălătură vaginală. 5. Se depărtează labiile cu degetele mâinii stângi, pentru a pune în evidenţă

vaginul. 6. Se introduce cu mâna dreaptă globulul şi se împinge spre colul uterin cu

indexul.

CAP.8. MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL BĂTRÂNULUI ASISTAT

Tipul de mobilizare este identificat, conform indicaţiilor echipei medicale şi

de particularităţile persoanei asistate. Tipul şi timpul de mobilizare necesare sunt stabilite cu corectitudine, prin consultarea tuturor surselor de informare: indicaţiile echipei medicale, familiei, preferinţele persoanei asistate.

Mobilizarea este efectuată prin acordarea ajutorului la deplasare. Frecvenţa şi tipul de mobilizare sunt adaptate permanent la necesităţilor persoanei asistate. Mobilizarea bătrânilor asistaţi este efectuată prin utilizarea corectă a accesoriilor specifice. Transportul este asigurat conform tehnicilor de transport specifice. Persoana asistată este transportată cu îndemânare prin utilizarea accesoriilor (cadru, baston, scaun cu rotile etc) conform programului zilnic de îngrijire/ ori de câte ori este nevoie.

Particularităţile persoanei asistate: vârstă, caracteristici psiho-fizice, stare de sănătate.

8.1. MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL PERSOANELOR ASISTATE IMOBILIZATE

Tipul de imobilizare (totală/ parţială) este identificat, conform indicaţiilor

echipei medicale şi în funcţie de particularităţile persoanei asistate. Exerciţiile de mobilizare necesare sunt stabilite cu corectitudine în corelare cu tipul de imobilizare constatat. Mobilizarea este efectuată prin exerciţii corespunzătoare scopului imobilizate urmărit. Frecvenţa şi tipul exerciţiilor sunt adaptate permanent la necesităţilor persoanei asistate. Mobilizarea persoanei asistate imobilizate este efectuată conform tehnicilor specifice pentru evitarea

64

complicaţiilor. Orice progres în recâştigarea independenţei de mobilizare a persoanei asistate este anunţat imediat familiei/echipei medicale pentru adaptarea mobilizării la situaţia nou creată. Transportul este asigurat conform tehnicilor de transport specifice tipului de imobilizare. Persoana asistată este transportată cu ajutorul accesoriilor ori de câte ori este necesar. Accesoriile utilizate sunt adecvate tipului de imobilizare.

Exerciţii pentru: menţinerea tonusului muscular; menţinerea mobilizării articulaţiilor; stimularea metabolismului; stimularea circulaţiei sanguine; stimularea aparatului excretor.

8.1.1.MOBILIZAREA ASISTATULUI

Mobilizarea asistatului are ca scop prevenirea apariţiei unor complicaţii (escare, tromboze). Înainte de a trece la mobilizarea efectivă a unui asistat care a stat o vreme la pat se va anunţa asistatul despre intenţia noastră de a îl mobiliza şi i se va explica importanţa acestei tehnici în menţinerea unui tonus fizic şi psihic bun.

1. Mobilizarea capului şi membrelor. 1.1. Se examinează faţa şi pulsul asistatului. 1.2. Se efectuează cu blândeţe mişcări pasive de gimnastică la pat:

mişcarea capului, ridicarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare.

1.3. După efectuarea mişcărilor pasive de gimnastică se controlează pulsul asistatului.

2. Ridicarea în poziţie şezândă la pat. 2.1. De mai multe ori pe zi, se ridică asistatul în poziţie şezândă, la

început în mod pasiv şi mai târziu activ; mişcarea ppoate fi asociată cu fenomene de respiraţie.

3. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă la marginea patului. 3.1. Se îmbracă asistatul cu halatul şi ciorapii. 3.2. Dacă poate, se solicită asistatului să se prindă de gâtul

îngrijitorului; dacă nu poate, îngrijitorul va prinde cu o mână spatele asistatului şi cu cealaltă mână poziţionată sub genunchii asistatului va roti picioarele asistatului într-un unghi de 90º, astfel încât picioarele să atârne la marginea patului.

3.3. Se va verifica dacă poziţia asistatului este comodă, dacă marginea patului nu comprimă vasele din spatele genunchilor.

3.4. Dacă asistatul devine palid sau cianotic, dacă are ameţeli se aşază imediat în pat, cu aceleaşi mişcări, dar cu sens invers.

3.5. Dacă asistatul nu a mai stat de mult la marginea patului, această poziţie se va menţine numai câteva minute, timp în care se va supraveghea cu stricteţe culoarea tegumentului la nivelul feţei. Dacă asistatul nu a prezentat ameţeli şi a suportat bine aşezarea la marginea patului, va putea fi aşezat într-un fotoliu lângă pat.

4. Aşezarea în fotoliu. 4.1. Se îmbracă asistatul cu halatul şi ciorapii.

65

4.2. Se aşază fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului.

4.3. Se introduc mâinile sub braţele asistatului, se ridică uşor în picioare, se roteşte în direcţia fotoliului şi se aşază cu precauţie.

4.4. Se acoperă asistatul cu pătura. 4.5. Se repune asistatul în pat cu aceleaşi mişcări, dar executate în

ordine inversă. 5. Ridicarea asistatului în poziţie ortostatică.

5.1. Se aduce asistatul în poziţie şezândă pe margine patului, în aşa fel încât să ajungă cu picioarele pe duşumea.

5.2. Situat în faţa asistatului, îngrijitorul îl solicită să se sprijine de umerii lui şi, susţinându-l cu mâinile sub braţ, îl ridică în picioare.

6. Efectuarea primilor paşi. 6.1. Îngrijitorul îl sprijină pe asistat de sub braţ în poziţie ortostatică şi îl

va ajuta să facă doar câţiva paşi prin dormitor, la început.

8.1.2.TRANSPORTUL CU FOTOLIUL RULANT

Asistaţii slăbiţi, convalescenţi, sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare pot fi transportaţi cu fotoliul rulant.

1. Pregătirea materialelor necesare. 1.1. Se pregăteşte fotoliul cu o pătură, cearşaf, muşama şi aleză. 2. Pregătirea asistatului. 2.1. Se anunţă asistatul şi se îmbracă cu halat, şosete şi, eventual, papuci. 3. Efectuarea tehnicii. 3.1. Dacă nu se poate ridica în picioare, asistatul este ajutat să se aşeze în

fotoliul rulant. Dacă asistatul nu se poate ridica singur, aşezarea lui în fotoliu se va face de către două persoane.

3.2. Prima persoană va aduce asistatul în poziţie şezândă şi îl va sprijini. 3.3. Cea de-a doua persoană va îmbrăca asistatul cu halatul şi şosetele. 3.4. Prima persoană ajută asistatul să se întoarcă cu spatele la marginea

patului şi va sprijini asistatul. 3.5. A doua persoană aduce căruciorul la marginea patului, în dreptul

spatelui asistatului. 3.6. Cele două persoane, de o parte şi de alta a fotoliului, fixează roţile cu

picioarele lor (cea din dreapta cu piciorul stâng, cea din stânga cu piciorul drept).

3.7. Fiecare apucă asistatul cu o mână de sub axilă, iar cu cealaltă de sub genunchi şi îl ridică, aşezându-l în fotoliu.

3.8. Prima persoană retrage fotoliul. 3.9. A doua persoană susţine membrele inferioare ale asistatului, îi aşază

papucii şi îi pune picioarele pe suportul fotoliului. 3.10. Fotoliul este împins din spatele asistatului, în timpul transportului

asistatul fiind aşezat cu faţa în direcţia de mers. ! Bătrânii trebuie însoţiţi, chiar dacă sunt mobilizabili, sprijinindu-i în timpul mersului da braţ.

66

CAP.9. SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANEI ASISTATE

Unitatea se referă la competentele necesare îngrijitorului la domiciliu

bătrâni de a supraveghea starea de sănătate a persoanei asistate pe tot parcursul activitătii si de a semnala familiei si echipei medicale orice modificare apărută.

Parametrii funcţiilor vitale sunt urmăriţi cu conştiinciozitate, zilnic, în procesul de îngrijire. Controlarea parametrilor funcţiilor vitale este efectuată prin utilizarea tehnicilor specifice. Rezultatele obţinute sunt înscrise lizibil în fişa de îngrijire şi semnalate familiei/echipei medicale. Parametrii funcţiilor vitale sunt urmăriţi periodic/ori de câte ori este necesar pentru evitarea incidentelor / accidentelor în procesul de îngrijire. Evoluţia stării de sănătate a persoanei asistate este evaluată zilnic pe baza analizării şi coroborării tuturor datelor specifice. Persoana asistată este evaluată zilnic din punct de vedere comportamental pentru înscrierea datelor specifice şi a parametrilor în fişa de îngrijiri. Orice modificare în comportamentul persoanei asistate este semnalată cu promptitudine familiei/echipei medicale. Informaţiile sunt analizate amănunţit pe baza datelor reale şi verificabile culese/primite de la persoana asistată, după caz.

Apetitul este evaluat prin urmărirea cu conştiinciozitate a cantităţii de alimente/lichide consumate zilnic de către persoana asistată. Refuzul de alimente este analizat pentru identificarea corectă a cauzelor care l-au provocat şi a modificărilor în starea de sănătate. Eventuala motivare a refuzului este luată în considerare pentru eliminarea cauzelor. Refuzul de alimente/lichide al persoanei asistate este semnalat cu promptitudine familiei/echipei medicale.

Date specifice: aspecte medicale, alimentaţie, apatie, medicamentele administrate etc.

Comportamentul persoanei asistate: orientare în spaţiu şi timp, atitudinea faţă de boală, apetit etc.

Refuzul de alimente/lichide se poate datora aspectului, gustului (sărat, nesărat, ars, afumat, etc.)

Parametrii se referă la tensiune arterială, puls, temperatura corpului, număr de respiraţii/min, felul scaunului, etc.

9.1.TIPURILE DE HANDICAP CARE NECESITĂ ÎNGRIJIRE PERMANENTĂ, CONDIŢII ŞI REGULI DE ÎNGRIJIRE

Handicapul fizic reprezintă o categorie extremă de eterogenă (diversă), din punct de vedere al etiologiei (cauzelor care-l produc). O mare diversitate de anomalii congenitale (defecte din naştere), boli şi accidente, precum şi fenomenele de involuţie (deteriorare) specifice vârstelor înaintate, produc o gamă foarte largă de dizabilităţi, care au repercusiuni directe asupa mobilităţii (capacităţii de a se mişca) fizice a persoanei.

67

Persoanele handicapate în acest fel întâmpină dificultăţi majore în efectuarea mişcărilor posturale (menţinerea poziţiei corpului), de coordonare şi de deplasare. Principalele boli cornice care generează acest tip de handicap sunt:

- bronchopneumonia cronică cu semne de insuficienţă cardio-respiratorie severă;

- unele hemopatii maligne cu complicaţii severe neurologice sau cardiace cu deficienţă funcţională gravă;

- amputaţiile membrelor inferioare (picioarele, şoldul) cu deficienţă funcţională gravă, cu imposibilitatea realizării mersului şi ortostatismului (şezut) fără cârje sau cărucior;

- artritele grave; - leziuni ale măduvei spinării; - paralizia cerebrală; - distrofia musculară.

Pe lângă handicapurile grave, generate de maladiile mai sus enumerate, de asistenţă permanentă mai au nevoie şi:

- unele handicapuri senzoriale (ale văzului şi auzului); - unele handicapuri mintale severe; - unele handicapuri psihice, generate de boli psihice cronice ce pun în

primejdie viaţa bolnavului ori a celor din jurul său; - tulburările psihice din presenium (tulburările psihice ale vârstelor

înaintate).

9.2.REGULILE SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE ALE BOLNAVILOR CU TULBURĂRI DE COORDONARE ALE MIŞCĂRILOR (paralizie

cerebrală, hemiplegie etc.)

Persoana al cărui handicap se datorează unei paralizii, are mişcări nedorite ale membrelor, capului, întregului corp, tremurări şi încordări ale muşchilor. Persoana cu paralizie cerebrală este deosebit de sensibilă şi de aceea trebuie ferită de zgomote şi de orice schimbare bruscă (apare, pe neaşteptate, ceva sau cineva în preajma sa). De aceea trebuie întotdeauna prevenită în legătură cu tot ce urmează să se producă, cu tot ceea ce avem de gând să facem. Dacă persoana respectivă se află într-un scaun cu rotile, nu va fi împinsă fără a fi anunţată- de exemplu. Când asistentul ajută o astfel de persoană să se îmbrace sau să se dezbrace, să se spele, o va face cu multă grijă şi blândeţe. Chiar şi simpla atingere este, de multe ori, pentru astfel de persoane, greu de suportat. De aceea orice atingere a părţilor trupului trebuie făcută cât se poate de încet şi uşor. Evitarea emoţiilor puternice, chiar plăcute, este, de asemenea, de dorit. Persoanele cu paralizie cerebrală nu reuşesc uneori să facă anumite lucruri datorită mişcărilor exagerate sau încordării muşchilor.

68

În astfel de situaţii persoana trebuie încurajată: “nu-i nimic, este foarte bine că ai încercat. Data viitoare ai să reuşeşti singur. Acum să încercăm împreună”. Medicii recomandă ca astfel de persoane să-şi privească propriile mişcări în oglindă. Este bine, de asemenea, să fie îndemnată să se mişte în ritmul unei muzici lente, plăcute. La unele persoane cu acest handicap se produce înţepenirea piciorului, a încheieturilor, a muşchilor. Piciorul respectiv poate fi mişcat uşor, încet, cu multă grijă. Bolnavul cu hemiplegie (paralizie numai pe o parte) poate avea capul şi gâtul şi, uneori, trunchiul aplecate spre partea paralizata. Asistentul va ajuta persoana cu paralizie pe o parte să se întoarcă sau să se ridice între perne, începând cu partea vătămată (afectată). Bolnavul va fi aşezat în pat cu partea sănătoasă spre noptieră. Îngrijitorul poate ajuta la îmbunătăţirea stării persoanei cu handicap, exersând cu bolnavul executarea, din ce în ce mai corectă a mişcărilor mâinilor, picioarelor, corpului necesare în viaţa de fiecare zi. Astfel, într-o prima etapă asistentul va executa mişcarea fără ca pacientul să facă vreun efort. Îi va ridica- de exemplu- piciorul bolnav (paralizat). Apoi, persoana cu handicap va fi încurajată să facă aceste mişcări din ce în ce mai puţin ajutată şi din ce în ce mai mult prin efortul ei. Bolnavii cu tulburări de coordonare ale mişcărilor trebuie permanent urmăriţi de către îngrijitor. Foarte periculoase sunt căderile, deoarece pot agrava starea de handicap. Pentru a evita căderile periculoase este bine ca persoana cu acest tip de handicap să primească sfatul unui kinetoterapeut (specialist în antrenarea şi recupararea persoanelor cu dificultăţi de mişcare).

9.3.REGULILE SPECIFICE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNGRIJIRE ALE PERSOANELOR CU HANDICAP

Handicapurile psihice sunt cauzate de boli psihice grave, denumite psihoze. Schizofrenia şi psihoza maniacal-depresivă sunt bolile psihice care generează numărul cel mai mare de handicapaţi. Schizofrenia este o boală care debutează, de regulă, în adolescenţă. De aceea ea se mai numeşte şi demenţă precoce. Psihoza maniacal-depresivă nu are o vârstă specifică de debut. În cazul formei depresive a acestei psihoze, persoana afectată îşi pierde treptat gustul pentru viaţă. Încet, încet, ajunge la concluzia ca viaţa nu are rost şi nu merită trăită. Treptat, pofta de mâncare îl părăseşte şi chiar impulsurile sexuale se diminuează şi dispar. Persoana începe să fie bântuită de gândul sinuciderii şi dacă nu va fi internată, există riscul de a-şi pune capăt zilelor. În mai mare pericol sunt bărbaţii decât femeile. Forma maniacală a acestei psihoze pare a fi opusul formei depresive. Bolnavul pare plin de poftă de viaţă, vrea să cânte, ar vrea să chefuiască, se laudă cu un apetit sexual foarte mare şi nu prea are nevoie de somn, dormind 2-

69

3 ore pe noapte. De fapt persoana este într-o stare de exaltare total nesănătoasă. Este incapabilă să fie coerentă în acţiuni ori chiar în vorbire. Atenţia sa se mută, în mod neaşteptat, de la un lucru la altul, persoana neputându-se concentra asupra nici unei acţiuni, neputând termina nici o treabă începută. Dacă i se atrage atenţia asupra incoerenţei şi incoştienţei comportamentelor sale, persoana poate deveni violentă. Psihozele sunt boli psihice cornice care evolueaza în pusee (simptomele apar şi dispar periodic). Între pusee există o perioadă de remisiune, de diminuare a simptomelor, în care persoana are o aparenţă de relativă normalitate. Administrarea unor medicamente potrivite, în general, prelungeşte perioada de ameliorare dintre pusee, dar simptomele pot reapărea pe neaşteptate şi persoana îşi poate face sieşi rău ori celor din jur. În psihoza maniacal-depresivă, puseele maniacale pot alterna cu cele depresive sau puseele pot fi in acelaşi fel. Aceste handicapuri nu intră în categoria celor considerate grave, de aceea nu beneficiază, prin lege, de serviciile unui asistent personal. Persoana care acordă îngrijire unui handicapat psihic trebuie să aibă tot timpul în vedere faptul că persoana nu are discernământ şi oricând pot apărea manifestări autoagresive îndreptată contra celor din jur. De aceea, una din grijile majore ale persoanei care acordă asistenţă trebuie să fie administrarea medicaţiei în conformitate cu indicaţiile medicului specialist. Respectarea cu stricteţe a medicaţiei corespunzătoare reduce mult riscurile expuse mai sus. În cazul schizofreniei, de multe ori, o altă grija trebuie să fie asigurarea igienei corporale a persoanei handicapate, deoarece aceasta se arată, adesea, indolentă şi neinteresată de curăţenia personală. Bolnavii psihic pot foarte uşor să ajungă toxicomani din cauza instabilităţii lor psihice şi a lipsei de discernământ. Alcoolismul este cea mai răspândită formă de drogare printre bolnavii cu probleme psihice. Persoana care îngrijeşte bolnavul, va trebui să-l ferească de orice tip de droguri. Deoarece şi în schiozofrenie şi în depresie pot apărea manifestări autoagresive, persoana care acordă îngrijire va trebui să aibă grijă să nu lase obiecte tăioase ori substanţe otrăvitoare la îndemâna persoanelor cu acest tip de handicap. Persoana cu handicap psihic, prin lege, se bucură de o protecţie specială acordată de către stat este cea cu tulburări psihice din presenium (tulburările psihice care apar la vârstele înaintate). În limbaj popular se spune, despre astfel de persoane, că au “dat în mintea copiilor”. În principal, aceste tulburări psihice se instalează datorită sclerozării vaselor de sânge, fapt care duce la o proastă circulaţie a acestuia la nivelul creierului. Persoana începe să aibă pierderi de memorie şi manifestări aberante. Interesant este faptul ca o persoană cu acest tip de handicap are o stare de confuzie şi dezorientare totală în timp şi spaţiu. Alteori, aceste persoane nu pot recunoaşte persoane apropiate lor. Totuşi sunt şi momente în care persoana respectivă dă dovadă de luciditate dar acestea trec repede. Discernământul şi

70

capacitatea lor de a-şi purta de grijă, chiar dacă se pot deplasa şi mişca încă, sunt grav afectate. De aceea aceasta boală se mai numeşte şi “demenţă senilă”.

Îngrijitorul se poate confrunta cu manifestări aberante sau agresive din partea celui asistat şi trebuie să aibă răbdarea şi înţelepciunea de a “nu se pune la mintea lui”, aşa cum nu te poţi pune la mintea unui copil.