1

INTERNATIONAL SCIENTIFIC CONFERENCE

EdPROF Professionalism in education

cu tema:

Costurile sociale ale educaţiei vs. costurile ignoranţei

Bucureşti, 18 mai 2012

Nr. Ordine Nume Autor (i) Instituţie Titlu lucrare

1. Angheluţă Maria CCM - MECTS

Valori și atitudini promovate prin

opționalul inter/transdisciplinar

2. Brezoiu Gabriel-Andrei

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Facultatea de Management

Educația centrată pe student –

educația centrată pe competențe

3. Cace Corina

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Facultatea de Management

Profesorul în căutarea statutului

4. Călin Mihaela

Şcoala generală „Gh.

Hariton”, Sahateni –

Buzău

Management educaţional prin

manageri eficienţi

5. Chivu Ramona Gabriela

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Facultatea de Relaţii

Economice Internaţionale

Rolul competenţelor profesorilor

într-o eră a tehnologiei

6. Ciofu Sînziana

Academia de Studii

Economice din Bucureşti

Costul învăţământului superior în

societatea bazată pe cunoaştere

7. Costea Florentina

Colegiul Economic

„Hermes”, Bucureşti

Evoluţia şi implementarea

marketingului în bibliotecile

româneşti

8. Costea Tania

Colegiul Economic „A. D.

Xenopol” Profesorul ideal

9. Diaconu Mihai

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Investiţia în oameni

10. Dinu Minodora Paula

Colegiul Naţional de

Informatică “Tudor Vianu”

Bucureşti

Mentoratul de inserţie

profesională: o modă sau o

necesitate?

2

11.

Enăchescu Vladimir Aurelian

Mihăilă Alexandru Robert

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Descentralizarea sistemului

educaţional, soluţia pentru eficienţa

în educaţie

12. Enăchescu Vladimir Aurelian

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Ipoteze pentru un demers

educaţional orientat către viitor

13. Fülöp Bîrsan Eugenia Clubul Copiilor Sighişoara

Educaţia nonformală centrată pe

competenţe

14. Gonţa Iulia Universitatea Spiru Haret

Rolul educaţiei permanente pentru

om şi societate

15. Jianu Eugenia

Colegiul Economic ,,Maria

Teiuleanu”, Piteşti O educație eficientă

16. Lăcătuş Maria Liana

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Educaţia financiară – formă a

educaţiei economice

17. Mirică Andreea

Academia de Studii

Economice din Bucureşti

Cât de important este să investim

în educaţie? O analiză economico-

socială

18. Mureşan Jianu-Daniel

Universitatea Petrol-Gaze

din Ploieşti

Beneficii materiale şi nemateriale

ale învăţământului superior

19. Mureşan Jianu-Daniel

Universitatea Petrol-Gaze

din Ploieşti

Unele consideraţii privind eficienţa

şi eficacitatea organizaţiilor de

educaţie

20.

Oproiu Gabriela Carmen

Liţoiu Nicoleta

Chicioreanu Teodora

Universitatea Politehnica

din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Competenţele digitale în societatea

cunoaşterii

21.

Richițeanu-Năstase Elena

Ramona

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Despre costurile educaţiei şi

opţiunile valorice ale unei societăţi

22. Stăiculescu Camelia

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Departamentul pentru

Pregătirea Personalului

Didactic

Costurile sociale ale eşecului şcolar

3

23. Tijani Leila

Academia de Studii

Economice din Bucureşti,

Facultatea de Contabilitate

şi Informatică de gestiune

Şcoala într-o societate a informaţiei

24. Vîrtop Sorin-Avram

Universitatea “Constantin

Brâncuşi” din Târgu-Jiu Paradigma competenţelor

25. Vîrtop Sorin-Avram

Universitatea “Constantin

Brâncuşi” din Târgu-Jiu

Problematica educării

competenţelor

26. Vonțea Andreea Angela

Academia de Studii

Economice din Bucureşti

Coordonate socio-economice

asociate generalizării educației preșcolare

4

Valori şi atitudini promovate prin opţionalul inter/transdisciplinar

Maria Angheluţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Rezumat:

Curriculum la decizia şcolii (CDS) a reprezentat în ultimul deceniu o piatră de încercare

pentru unităţile de învăţământ preuniversitar. Dacă iniţial multe dintre opţionale completau

catedrele unor cadre didactice sau erau propuse pentru suplimentarea pregătirii elevilor pentru

examenele naţionale, pe parcurs CDS-ul a intrat în cultura organizaţională a şcolii, iar în prezent

reprezintă o filă importantă din cartea de vizită a oricărei organizaţii şcolare, de la grădiniţă la

liceu.

Proiectarea opţionalelor care vor face parte din oferta CDS trebuie să ţină cont de factori

extraşcolari, factori normativi/legislativi sau factori pedagogici interni.

Câteva dintre exemplele de opţionale interdisciplinare prezentate în lucrare, care pot fi

propuse în cadrul ariei curriculare Matematică şi ştiinţe ale naturii promovează valori şi atitudini

variate: atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi, capacitate de decizie responsabilă, gândire

critică, comportament social eficient, rigoare în gândire şi acţiune, toleranţă faţă de persoanele şi

grupurile care manifestă opinii, credinţe şi valori diferite de ale majorităţii, manifestarea

curiozităţii faţă de domeniile ştiinţelor, interes şi respect faţă de argumentaţia ştiinţifică,

capacitatea de explorare-investigare a realităţii, dezvoltarea capacităţii de informare independentă.

Cuvinte cheie: opţional, inter/transdisciplinar, valori şi atitudini

School decided curriculum was the milestone of the last decade for secondary education units.

While, in the beginning, the optional study subjects completed the existing departments or they were

introduced for the supplement of the students learning schedule for national tests, nowadays they are

an integrant part of the organizational culture of educational units from kindergarten to high-school.

The planning of optional classes that will become part of the curriculum has to take into

account the following factors: extracurricular, normative/legislative, pedagogical.

A few of the interdisciplinary optional classes presented in this paper, from the “Math and

Sciences” curricular area promote varied values and attitudes: a positive attitude towards self and

others, responsible decision-making skills, critical thinking, socially effective behavior, rigor in

thought and action, tolerance towards people and groups that have different opinions, beliefs and

values, curiosity towards sciences, interest and respect towards scientific argumentation, exploring-

investigating abilities, the development of independent informing capabilities.

5

Extrem de simplist, prin valori sociale înţelegem „modul în care gândesc oamenii, care sunt

principiile ce le motivează atitudinile, opiniile, comportamentele”1. Performanţa sistemelor

educaţionale este puternic corelată cu valorile împărtăşite de societatea în cauză. Atitudinea implică

reacţii: afective, comportamentale şi cognitive. Grupele fundamentale de atitudini vizează atitudinea

faţă de sine însuşi (modestie, orgoliu, demnitate, culpabilitate), atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de

societate (patriotism, umanism), atitudinea faţă de muncă.

Formarea atitudinilor implică metode şi tehnici specifice, ţinând cont de complexitatea şi

unicitatea fiinţei umane: metode indirecte care acţionează prin mecanismele învăţării sociale bazate pe

imitaţie, pe identificare, pe exemple, pe modelare, respectiv metode directe (pedepsele şi

recompensele).

Curriculum naţional, definit de Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale2, „reprezintă

ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ şi al programelor şcolare din învăţământul

preuniversitar.” Planurile cadru cuprind disciplinele, domeniile de studiu/modulele obligatorii sau

opţionale, numărul de ore alocate. Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/

modulele de pregătire obligatorii, iar curriculumul la decizia şcolii se constituie din disciplinele/

domeniile de studiu/modulele de pregătire opţionale. Dacă programele pentru disciplinele obligatorii

sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi

Sportului şi aprobate prin ordin al ministrului, Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din

pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare

opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de

învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte

curriculumul la decizia şcolii. Programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv

modulele de pregătire opţionale se elaborează la nivelul unităţilor de învăţământ, cu consultarea

consiliului profesoral, consiliului consultativ al elevilor, structurii asociative a părinţilor, precum şi a

reprezentanţilor comunităţii locale şi, după caz, a operatorilor economici cu care unitatea de

învăţământ are relaţii pentru pregătirea practică a elevilor. Programele şcolare sunt aprobate de

consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Structura programelor din curriculum obligatoriu cuprinde Nota de prezentare, competenţele

generale, competenţele specifice şi conţinuturile, valori şi atitudini, sugestii metodologice. Valorile şi

atitudinile apar în mod explicit sub forma unei liste separate în programa fiecărui obiect de studiu. Ele

acoperă întreg parcursul învăţământului gimnazial/liceal şi orientează dimensiunile axiologică şi

afectiv-atitudinală aferente formării personalităţii din perspectiva fiecărei discipline. Realizarea lor

concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului.

1 http://www.iccv.ro/valori/Newsletter Valorile românilor, nr. 8, Octombrie /2010

2 Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, art. 64, alin. (2)

http://www.iccv.ro/valori/Newsletter

6

În prezenta lucrare mă voi opri doar asupra valorilor şi atitudinilor care pot fi dezvoltate la

elevi prin disciplinele opţionale, punând accentul pe dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a

învăţării.

Curriculumul obligatoriu formulează valorile şi atitudinile ce vor dezvoltate la elevi, pe cicluri

de învăţămât, în mod diferit. Astfel, la disciplina matematică, valorile şi atitudinile promovate în

curriculum obligatoriu au fost definite astfel:

- dezvoltarea unei gândiri deschise şi creative; dezvoltarea iniţiativei, independenţei în gândire şi

în acţiune pentru a avea disponibilitate de a aborda sarcini variate;

- manifestarea tenacităţii, perseverenţei, capacităţii de concentrare şi a atenţiei distributive;

- dezvoltarea spiritului de observaţie;

- dezvoltarea simţului estetic şi critic, a capacităţii de a aprecia rigoarea, ordinea şi eleganţa în

arhitectura rezolvării unei probleme sau a construirii unei teorii;

- formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode matematice în abordarea unor situaţii

cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice;

- formarea motivaţiei pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa socială şi

profesională.

Valorile şi atitudinile promovate la disciplina fizică, la gimnaziu, este următoarea:

- respect pentru adevăr şi rigurozitate;

- încredere în adevărurile ştiinţifice şi aprecierea critică a limitelor acestora;

- interes şi curiozitate, iniţiativă personală;

- spirit critic şi autocritic;

- toleranţă faţă de opiniile celorlalţi;

- acceptarea „jocului de rol”;

- deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile celorlalţi;

- interes pentru explorarea diferitelor modalităţi de comunicare, inclusiv TIC;

- grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediu.

Valorile şi atitudinile enunţate la disciplina chimie, pentru gimnaziu, sunt similare cu cele de

la disciplina fizică. În plus, sunt nominalizate următoarele atitudini:

- disponibilitate de a considera ipotezele ca idei ce trebuie testate;

- disponibilitate de a nu trage imediat concluzii;

- disponibilitate de a avea o viziune neinfluenţată de convingerile personale;

- scepticism faţă de generalizări care nu sunt bazate pe observaţii verificabile/repetabile;

- disponibilitate de a-şi modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

- dorinţă de informare şi afirmare;

- respect faţă de argumentaţia ştiinţifică;

- aprecierea critică a raportului între beneficii şi efectele indezirabile ale aplicării

7

tehnologiilor;

Mult mai succint şi mai sugestiv sunt prezentate în programa de biologie, valorile şi atitudinile

promovate de această disciplină, atât la nivel gimnazial, cât şi la nivel liceal, sunt:

interesul pentru realizările şi descoperirile din domeniul ştiinţelor;

motivaţia pentru informarea şi documentarea ştiinţifică;

dezvoltarea curiozităţii şi a respectului faţă de orice formă de viaţă;

grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediul înconjurător;

dezvoltarea toleranţei faţă de opiniile altora;

cultivarea receptivităţii şi a flexibilităţii pentru aplicarea cunoştinţelor de biologie în viaţa

cotidiană;

conştientizarea şi implicarea în problemele de interes global.

Deşi formulările prezentate mai sus nu fac distincţie clară între valori (independenţă,

responsabilitate, perseverenţă, toleranţă şi respect faţă de alte persoane etc.) şi atitudini (faţă de sine,

faţă de alţii, faţă de muncă), acestea pot fi precizate în proiectele de lecţie.

O propunere de opţional interdisciplinar propus la nivelul ariei curriculare Matematică şi Ştiinţe

este ,,Călători şi călătorii prin univers”. Încă din prezentarea argumentului, propunătorii conturează

programa de opţional în perspectiva formării culturii generale şi a pregătirii pentru viaţă a elevilor,

precum şi în ideea de stimulare a curiozităţii ştiinţifice a acestora. Cursul se adresează elevilor claselor

VIII- IX. Programa se aliniază cerinţelor învaţămăntului gimnazial de formare a unui profil bazat pe

un set de cunoştinţe, capacităţi şi aptitudini care să permită dezvoltarea unei gândiri creatoare, capabilă

să pună întrebări, să facă propuneri şi să emită ipoteze. Programa acestui curs de opţional îşi propune

să consolideze şi să adauge cunoştinţe din mai multe domenii de studiu: fizică, matematică,

astronomie, chimie. Includerea acestui domeniu interdisciplinar în oferta educaţională a acestui nivel

de şcolaritate, este fundamentată de necesitatea dezvoltării capacităţii elevilor de a discerne adevărul

ştiinţific de ficţiune, necesitatea cunoaşterii integrate a fenomenelor naturale, din perspectivă

interdisciplinară.

Dificultăţile apar atunci când un fenomen este abordat la mai multe discipline, sub aspecte

diferite şi se pierde din vedere tratarea fenomenului în mod unitar şi complex, în situaţia în care elevii

se află în mijlocul unei cascade de informaţii oferite de mass-media (science-fiction, documentare,

internet, reviste, jocuri etc.)

Valorile şi atitudinile promovate prin acest opţional sunt:

încredere în adevărurile ştiinţifice, aprecierea critică a limitelor acestora;

disponibilitatea de a depăşi propriile convingeri, în scopul dobândirii unei viziuni obiective

asupra problematicii studiate;

flexibilitate şi toleranţă faţă de punctelor de vedere proprii confruntate cu opiniile celorlalţi,

cu date noi argumentate ştiinţific;

8

atitudinea pozitivă faţă de educaţie, cunoaştere, societate, cultură, civilizaţie;

dezvoltarea curiozităţii pentru explorarea, conservarea şi ocrotirea mediului de viaţă.

Prin intermediul opţionalelor interdisciplinare se urmăreşte de obicei dobândirea unor priceperi,

deprinderi, metode şi tehnici generale de învăţare (inclusiv TIC) care să faciliteze o pregătire

permanentă asumată, precum şi dezvoltarea personală a elevilor prin formarea gândirii

interdisciplinare şi gestiunea propriei învăţări.

În cele 36 de săptămâni de cursuri, cu un buget de o oră pe săptămână, este dificilă achiziţia unor

cunoştinţe interdisciplinare suplimentare, în schimb, prin activităţile desfăşurate, pot fi promovate

valorile şi atitudinile enumerate mai sus. Opţionalul poate fi extins şi la clasele X-XII, punând accent pe

încrederea în adevărurile ştiinţifice, flexibilitate şi toleranţă faţă de punctelor de vedere proprii

confruntate cu opiniile celorlalţi, cu date noi argumentate ştiinţific.

O propunere interesantă de opţional interdisciplinar, intitulat ”Puterea apei”, se adresează

elevilor din învăţământul gimnazial. Plecând de la complexitatea cunoştinţelor despre apă – elementul

vital al vieţii pe Pământ, de la nevoia de apă potabilă a umanităţii, propunătorii opţionalului îşi doresc,

ca prin colaborarea cu parteneri precum Centrul Carpato Danubian de Geoecologie, Muzeul Grigore

Antipa, Muzeul de Geologie, elevii să adere la următoarele valori:

Formarea unui stil de viaţă sănătos

Respectul faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi

Dobândirea unui comportament responsabil referitor la utilizarea judicioasă a apei

Dezvoltarea toleranţei şi solidarităţii faţă de persoanele aflate în dificultate

Manifestarea spiritului de iniţiativă în situaţii critice ce vizează sănătatea

Dezvoltarea motivaţiei şi responsabilităţii pentru sănătatea şi ocrotirea mediului

Dobândirea unui comportament ecologic.

Analizând exemplele de CDŞ prezentate mai sus, am identificat următoarele direcţii: diversificarea

achiziţiilor finale ale învăţării, accentuarea dimensiunii acţionale în formarea personalităţii elevului,

definirea ofertei în raport cu aşteptările societăţii şi cu interesele şi aptitudinile elevului.

Este nevoie de o repunere în discuţie a valorilor pe care le transmite şcoala şi modul în care acestea

trebuie transmise. Curriculum la decizia şcolii permite schimbarea atitudinii didactice în mediile

şcolare, însuşirea unor metode moderne de predare-învăţare-evaluare, adaptarea unui stil de muncă în

echipe multidisciplinare, utilizarea unor resurse din mediul cultural.

Bibliografie:

Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, art. 64, alin. (2)

http://www.iccv.ro/valori/Newsletter Valorile românilor, nr. 8, Octombrie /2010

http://www.iccv.ro/valori/Newsletter

9

Educaţia centrată pe student – educaţia centrată pe competenţă

Brezoiu Gabriel-Andrei, Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management

Abstract:

Since Romania passed to the market economy system, major changes passed in the way that

educational system works: the financing system is different, the relation between student and

university became a more or less economical one, universities are competing one to each other for

grants, government allocations and other benefits.

Moreover, since 2009 we assist to a financial and economic crisis as well and we can notice

different effects to the system. Students became more aware of their rights, there are more students

unions which deal directly with the ministry representatives, but in the same time mass media

emphasizes various cases of academic corruption while labor market rejects many graduates as

their qualifications do not meet the society needs.

Considering this background, we ask ourselves if a quality education system should offer

programs focused on students needs and interests, on labor market needs or both.

Keywords: student, competence, labour, employability, education

Rezumat

Odată cu trecerea la economia de piață, în România au avut loc schimbări majore în modul în

care sistemul educațional funcționează: sistemul de finanțare este unul diferit, relația student-

universitate a devenit una mai degrabă mercantilă, universitățile concurează între ele pentru obținerea

de granturi, alocații guvernamentale și alte beneficii.

De asemenea, după 2009, criza economico-financiară a adus cu ea diverse efecte în sistem.

Studenții sunt mai conștienți de drepturile pe care le au, sunt mai multe sindicate studențești care

negociază direct cu reprezentanții ministerului, dar în același timp mass-media evidențiază tot mai

multe cazuri de corupție academică în timp ce piața respinge absolvenții întrucât calificările lor nu

corespund nevoilor.

Având în vedere acestea, ne întrebăm dacă un sistem educațional de calitate ar trebui să ofere

programe concentrate pe nevoile și interesele studenților, pe cele ale pieței muncii sau pe amândouă.

Cuvinte cheie: student, competență, muncă, angajabilitate, educație

10

Specificul învățământului superior românesc

Specificul sistemului

Pentru a înțelege particularitățile sistemului de învățământ superior din România vom începe

prin enunțarea unor aspect de ansamblu:

Doar o treime dintr-o generație urmează cursurile educației terțiare3;

Atât cadrele didactice cât și studenții sunt de părere că facultatea este absolut necesară pentru

reușita în viață (peste 2/3 din respondenți);

2/3 din studenți cred că e nevoie să ai relații pentru a reuși în viață4;

Cadrele didactice consideră că au mai degrabă autonomie didactică și de cercetare (80% din

respondenți) decât una administrativă (doar circa 60%);

Cea mai mare parte a studenților5 (83%) și a cadrelor didactice (70%) cunosc cel puțin un caz

de corupție academică;

Un sfert dintre studenți și profesori consideră că la nivelul facultății există cadre didactice care

obișnuiesc să plagieze;

1 din 6 studenți recunosc că au oferit „cadouri” sau diverse servicii pentru a obține avantaje

academice sau administrative;

Cadrele didactice

Un studiu relativ recent realizat de o echipă de specialiști români a scos la iveală o serie de

particularități ale cadrelor didactice din învățământul superior românesc6:

Circa 1/3 din cadrele didactice românești au sub 35 ani, remarcându-se o medie de vârstă mai

redusă în cazul universităților particulare (apărute ulterior, multe dintre acestea au fost nevoie să

recruteze cadre didactice tinere);

Modul de utilizare a timpului cadrelor didactice: un cadru didactic petrece în medie 37,8

h/săpt. în cadrul universității, dintre acestea 50% fiind alocate activităților didactice, peste 35%

cercetării științifice și restul pentru rezolvarea problemelor administrative;

Un cadru didactic predă în medie 3 materii pe an;

3 În Finlanda, de exemplu, trei sferturi dintr-o generaţie urmează educaţia terţiară

4 În condiţiile în care doar 40% din cadre didactice sunt de această părere

5 În general studenţii cunosc mai multe cazuri de corupţie academică decât profesorii

6 (Fundaţia Soros România, 2007) – în cadrul acestei lucrări au fost preluate concluziile cele mai relevante

pentru specificul acestei lucrări, cercetarea fiind mult mai amplă

11

Cadrele didactice sunt în proporție de 54% de sex masculin și de 46% de sex feminin,

proporție ce corespunde ponderilor pe sexe în cadrul populației cu studii superioare din

România (aceasta ar sugera egalitatea de șanse la angajarea în învățământul superior);

Profilul studentului

În calitatea lor de element central al educației superioare, studenții prezintă următoarele

caracteristici:

Circa 2/3 din studenți sunt de sex feminin;

Circa 11% din studenți s-au născut în mediul rural, 5-6% dintre aceștia locuind în continuare

în mediul rural;

Aproape un sfert din studenții români lucrează, în timp ce 1/6 studenți este voluntar într-un

ONG;

Peste 50% din studenți ar dori să studieze în străinătate sau să lucreze peste hotare;

Circa 90% din studenții facultăților publice și 80% din cei ai facultăților particulare

intenționează să urmeze cursuri de masterat;

Peste 40% din studenții români se pot exprima cu ușurință într-o limbă străină7;

Angajabilitatea studenților

Conceptul de angajabilitate se referă la capacitatea absolvenților unui sistem de învățământ să

se integreze pe piața muncii. Mai mult decât atât, sectorul economic are o deosebită importanță în

analiza învățământului superior întrucât acesta ar trebui, într-o economie de piață funcțională să

guverneze oferta pe piața educației terțiare.

Așadar, ceea ce caută angajatorii în general pe piața muncii este ca potențialii candidați să:

Cunoască minimum 1-2 limbi străine (în acest sens experiența internațională este un avantaj

în special pentru companiile multinaționale: burse de studiu, conferințe internaționale,

schimburi de experiență etc);

Lucreze cu ușurință cu calculatorul (accesarea Internetului și a utilitarelor de bază din

pachetul Office, dar poate fi vorba și de programe software specializate în funcție de specific);

Dovedească capacitatea de integrare rapidă într-un mediu organizațional (fie prin stagii de

practică, fie prin stagii de voluntariat etc) pentru a reduce costurile acestora de integrare în

firmă;

7 Procentul studenţilor care se pot exprima cu uşurinţă într-o limbă străină este cu zece puncte procentuale mai

mare decât cel al profesorilor care pot preda într-o limbă străină

12

Să aibă experiență practică în domeniul în care doresc să se angajeze (prin stagii de practică,

schimburi de experiență sau pur și simplu prin tratarea cu seriozitate a proiectelor din facultate);

Aibă performanțe academice (arătând potențialul intelectual și dorința de dezvoltare);

Dețină cel puțin cunoștințe de bază în domeniul în care doresc să se angajeze (stăpânirea

conceptelor specifice din domeniul de studii este un lucru cerut de orice angajator);

Aibă capacitatea de relaționare, comunicare și lucru în echipă pentru a face față contextelor

dinamice actuale;

Tendințele învățământului superior românesc

Provocările perioadei actuale (globalizarea, criza economico-financiară și amplificarea tensiunii

nevoi-resurse) sunt cele care influențează în mod hotărâtor și educația românească. Specialiștii8

consideră că cele mai relevante tendințe ar fi:

Creșterea cererii pentru educație superioară pe fondul unor modificări la nivel psihologic,

creșterea atractivității locurilor de muncă înalt calificate precum și datorită creșterii ofertei în

special prin apariția universităților private;

Globalizarea și integrarea regională, având în vedere modificările ce au loc pe plan regional

(în special la nivelul Uniunii Europene);

Dezvoltarea tehnologiei informației, ceea ce presupune pe de o parte dotarea cu echipamente

performante, instruirea personalului astfel încât să le poată utiliza atât în activitatea didactică cât

și în cea administrativă, precum și remodelarea proceselor și activităților așa încât efortul

resurselor umane să se reducă acolo unde pot interveni mijloacele tehnologice;

Diminuarea finanțărilor învățământului superior, în special a componentei publice. Atât în

România, cât și la nivelul Uniunii Europene se pune problema reducerii finanțării publice

pentru educație. În acest sens, măsurile au vizat corelarea dintre cuantumul finanțării și

rezultatele cercetării științifice, numărul de studenți etc. O tendință în această direcție este și

aceea de a stimula obținerea de finanțări private (prin donații, sponsorizări), cât și prin

autofinanțare (taxe de școlarizare, proiecte de cercetare, proiecte în parteneriat cu mediul

economic etc);

În acest sens, toate aceste provocări pot fi tot atâtea oportunități pentru dezvoltare.

8 (Strajeri, 2009)

13

Calitatea din perspectiva studenților

Aspecte introductive

Este important să facem distincția dintre calitate și calitate percepută. Astfel, pentru a vorbi de

calitate din perspectiva beneficiarilor este necesar să ne referim la calitatea percepută (acele aspecte

care sunt considerate a fi benefice de către beneficiari). O universitate trebuie să fie calitativă pentru

a9:

Face față competiției;

Satisface beneficiarii;

Conta în fața stakeholderilor (chiar și în ceea ce privește repartiția fondurilor);

Crește motivația angajaților;

Avea credibilitate, prestigiu, statut pe piață, imagine și vizibilitate;

În ceea ce privește tendințele internaționale, Banca Mondială a formulat în 2011 Strategia 2020

în domeniul educației având ca țel principal atingerea învățării pentru toți10. Atingerea acestui

deziderat se direcționează pe trei piloni: ”Invest early. Invest smartly. Invest for all” (Investește

timpuriu, investește inteligent, investește pentru toți). Provocarea care vine din acest context este

schimbarea paradigmei educației: nu contează cât timp petreci în școală, ci competențele pe care le-ai

dobândit și în ce măsură acestea corespun lumii înconjurătoare. Tot studiile au arătat că există o

legătură directă între calificarea forței de muncă și creșterea economică (este și cazul Japoniei

postbelice care și-a revenit din punct de vedere economic prin educație și cercetare intensă).

Din considerente de analiză, este necesar a distinge calitatea percepută pe termen scurt (pe

parcursul serviciilor educaționale) de aceea pe termen mediu și lung (beneficiile activității de

cercetare, formare continuă etc). În acest sens, principalele domenii de interes privind calitatea

percepută de studenți se referă la: procesele educaționale (predare, evaluare, implicarea studenților în

procesul educațional, documentare etc), procesele administrative (admitere, absolvire, probleme

administrative), aspecte sociale (cazare, masă, socializare, consiliere psihologică, orientare), cercetare,

integrare pe piața muncii, sprijin financiar, imaginea universității în țară și în străinătate etc.

9 (Mishra, 2007)

10 Conceptul se referă la asigurarea pentru toţi tinerii şi copii (nu doar pentru cei mai privilegiaţi sau inteligenţi) a

posibilităţii de a merge la şcoală pentru a dobândi competenţele necesare unei vieţi sănătoase, sigure şi a

capacităţii de a avea un loc de muncă

14

Procesele educaționale

Pentru ca predarea – principalul proces educațional să fie percepută ca fiind calitativă trebuie

ca:

Atitudinea cadrului didactic să fie una de colegialitate/parteneriat, nu una de superioritate;

Autoritatea formală a cadrului didactic să fie dublată de un grad ridicat de expertiză în

domeniul de studiu precum și de bune calități psihopedagogice;

Conținuturile predate să fie în permanență conectate la viața reală (să se justifice nevoie de a

învăța unele conținuturi, să se dea exemple reale etc);

Rolul studentului în predare să fie unul central, să fie implicat activ, iar procesul de predare să

devină treptat unul de facilitare a învățării;

Metodele de predare să fie diversificate, simple și adaptate conținutului;

Atmosfera de învățare să fie una favorizantă (ambientul: lumina, mobilierul, tehnica de calcul,

temperatura, umiditatea, zgomotul etc);

Predarea să fie coerentă și să existe o legătură logică între toate disciplinele studiate (abordare

interdisciplinară);

Evaluarea trebuie prezentată ca o modalitate de măsurare a procesului de învățare, nu ca pe ceva

indezirabil, ca pe o pedeapsă. În acest sens, e important să se cunoască criteriile de evaluare încă de la

începutul predării, să se aplice cu strictețe principiul justeței între studenți și să existe forme de

evaluare variate așa încât să pună în valoare, pe rând, toate tipurile de învățare posibile ale studenților

(învățare rațională, învățare emoțională, învățare figurativă etc).

În ceea ce privește implicarea studenților în procesul educațional, este important ca aceștia să

aibă un rol decisiv în reconfigurarea conținuturilor așa încât acestea să corespundă întocmai nevoilor

și dorințelor acestora de învățare.

Spațiile de documentare (biblioteci, săli de lectură etc) trebuie să fie spațioase, liniștite și să

creeze o atmosferă călduroasă propice învățării. Acestea trebuie să fie dotate cu materiale recente,

atractive și recunoscute din punct de vedere științific.

Procesele administrative

Un rol deosebit de important îl are funcția de relații publice a universității. Acestea trebuie să

structureze informațiile cât mai ușor și să le pună la dispoziția studenților prin: website, avizier, birou

de informații, centru de contact (telefonic, prin website, prin e-mail, prin fax, prin poștă etc), fliere și

15

broșuri etc. În această direcție se remarcă implementarea TIC la toate nivelurile administrației

universitare în vederea creșterii satisfacției beneficiarilor și a eficienței utilizării resurselor.

Aspecte sociale

Acest lucru se referă la infrastructura academică (cămine, cantine, spații de socializare între

studenți, spații dedicate cluburilor și asociațiilor studențești) precum și la posibilitatea de mobilitate

studențească (în țară și în străinătate). Practic, ideal ar fi ca aceste spații conexe să devină o prelungire

a spațiilor academice așa încât să ofere toate condițiile necesare derulării optime a procesului de

învățământ. De asemenea, o componentă importantă pentru studenți vizează și consilierea psihologică

și orientarea în carieră. În special pentru studenții nou intrați sau pentru cei care se pregătesc să

absolve un ciclu de învățământ, aceste componente pot deveni deosebit de utile.

Cercetarea științifică

De regulă, acest domeniu este rareori perceput ca influențând calitatea pe termen scurt. Pe

termen mediu și lung însă, studenții pot beneficia de rezultatele cercetării științifice derulate în cadrul

universității. Totuși, prin oferirea posibilității încadrării studenților merituoși în colectivele de

cercetare, acest criteriu poate deveni important și motivant și pe termen scurt.

Integrarea pe piața muncii

Acest aspect este, poate, cel mai relevant în percepția calității universitare de către studenți.

Practic, rezultatele ieșirii din sistemul de învățământ – calificările absolvenților, corespund intrărilor

în sistemul economic real (piața muncii). Se dorește ca integrarea pe piața muncii să fie cât mai rapidă

(până la 6 luni de la absolvire), în același domeniu ca cel de studii, iar nevoia de calificare la locul de

muncă să fie una cât mai redusă.

În acest sens, universitățile pot dialoga în permanență cu mediul de afaceri, pot include în

consiliile de administrație și reprezentanți ai acestora, pot media procesele de recrutare a

absolvenților, precum și realizarea de stagii de practică pe perioada studiilor universitare. Pentru

motivarea studenților, se pot acorda burse de către mediul privat, se pot organiza zile ale porților

deschise în întreprinderi sau sesiuni de prezentare în cadrul facultăților.

Sprijin financiar

Universitatea trebuie să fie capabilă să pună la dispoziția studenților mecanismele necesare

finanțării studiilor și a costurilor de întreținere pe perioada studiilor. În acest sens, se poate apela la

scheme de sprijin de la bugetul de stat, burse de stat, oferirea de locuri de muncă în campus, burse

private, dezvoltarea de afaceri în incubatoarele de afaceri etc

16

Branding universitar

Acest indicator este un barometru al calității percepute de studenți. Pe baza acestuia se asigură

premizele ca universitatea să fie dorită de către absolvenții de liceu. În vederea construirii sau

consolidării acestui brand este nevoie de o strategie integrată la toate nivelurile de management, în

toate departamentele și în toate privințele. Misiunea universității trebuie să se reflecte în toate aceste

elemente, să fie credibilă, verosimilă și inspirantă pentru toate categoriile de stakeholderi.

Concluzii

Calitatea educației din perspectiva studentului este un concept delicat, dinamic, subiectiv și

deosebit de important în managementul calității universitare.

Acesta este sensibil diferit de percepția celorlalți stakeholderi întrucât studentul este și trebuie

să fie elementul central al procesului educațional, din motive subiective și obiective acesta apreciază

ca fiind calitativ ceea ce îi aduce beneficii în principal pe termen scurt, iar în solidificarea percepțiilor

avem de-a face și cu interferența grupurilor studențești care pot fi atât o oportunitate cât și o

amenințare pentru managementul universității.

Misiunea conducerii universităților devine cu atât mai dificilă cu cât se accentuează tensiunea

nevoi-resurse, avem de-a face cu tot mai multe standarde de calitate ce trebuie respectate și în același

timp preferințele studenților și nevoile mediului de afaceri sunt într-o continuă dinamică.

Această lucrare a fost elaborată şi prezentată în cadrul proiectului POSDRU/86/1.2/S/61959

cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013”, în conformitate cu prevederile

Contractului de finanţare E8887/ 18.11.2010.

Bibliografie

ARACIS. aprilie, 2010. Ghidul activităților de evaluare a calității programelor de studii universitare

și a instituțiilor de învățământ superior. București : ARACIS, aprilie, 2010.

Fundația Dinu Patriciu. 2011. Infrastructura sistemului educațional în România. Fundația Dinu

Patriciu. [Interactiv] Fundația Dinu Patriciu, 23 01 2011. [Citat: 19 02 2012.]

https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/423.

Fundația Soros România. 2007. Sistemul universitar românesc - Opiniile cadrelor didactice și

studenților. București : Fundația Soros România, 2007. ISBN 978-973-7714-34-3.

Mishra, Sanjaya. 2007. Quality assurance in higher education - An introduction. Bangalore, India :

NAAC, 2007. ISBN 978-81-89842-07-9.

17

Strajeri, Mihaela Luminita. 2009. Învățământul superior românesc și necesitatea schimbării.

Curentul.net. [Interactiv] UAIC Iași, 24 06 2009. [Citat: 19 02 2012.]

http://curentul.net/2009/06/24/invatamantul-superior-romanesc-si-necesitatea-schimbarii/.

UEFISCSU. The Romanian University System. s.l. : Fortius.

18

Profesorul în căutarea statutului

Conf.univ. dr. Cace Corina, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Departamentul pentru

Pregătirea Personalului Didactic

Rezumat:

În încercarea de a defini „profesionalismul” în educaţie este util a descrie cadrul general şi

modul în care acesta se manifestă în interiorul acestei arii. În acest demers se poate porni de la

dimensiunile etice ale educaţiei, în general, şi ale predării, în special. Apoi, este abordată

problematica statusului şi măiestriei didactice. Patru aspecte ale profesionalismului contribuie la

definirea acestuia: modele contemporane ale profesionalismului, constructul social, criterii şi

alternative.

Dimensiunile etice ale educaţiei şi predării

Ce doreşte un părinte bun pentru copilul său... ceea ce naţiunea trebuie să dorească pentru toţi

copiii ei: o societate democratică unde educaţia de calitate este absolut necesară pentru supravieţuire.

Educaţia şi predarea reprezintă doar un aspect al cadrului social multidimensional definit prin

triada (de altfel dimensiunile etice ale educaţiei şi ale predării): 1. responsabilităţilor parentale, 2.

naturii şi conducerii instituţiilor din educaţie şi 3. tradiţiilor culturale. Prima dimensiune corespunde

copiilor crescuţi şi educaţi de părinţi mai mult sau mai puţin responsabili cu diverse tipologii în cadrul

în grupuri familiale diverse. Aici se desprinde atât aspectul atribuirii cât şi al naturii responsabilităţii

parentale. Problema se adânceşte dacă părinţii au carenţe educaţionale severe., Asfel, din perspectiva

şcolii, cum poate fi caracterizată relaţia părinte- copil? A doua dimensiune, forma, conducerea şi

caracterul organismelor de educaţie deschide direcţia calităţii celor care desfăşoară activităţi specifice.

Cea de a treia dimensiune se referă un „centru de tensiune”, aflat la convergenţa culturii populare,

culturii înalte şi finalităţilor educaţiei, care nu este alceva decât locul în care profesorii îşi desfăşoară

activitatea cu, real sau contestabil, profesionalism.

Profesional şi profesionalism în educaţie

Statusul profesorului este un subiect larg dezbătut. Este de înţeles odată cu acceptarea

generalizată a ideii că la clasă orele - lecţiile sunt conduse de specialişti în profesie, de profesionoşti,

adică sunt remuneraţi pentru ceea ce fac, beneficiază de un anumit status social care-i permite

propriul control aupra activităţii. Aici apar numeroase întrebări: 1. Cuvântul „specialist” are temen

(i) de comparaţie? (Un specialist este mai specialist sau cel mai specialist, mai puţin specialist sau cel

19

mai puţin specialist?). Un specialist este remunerat pentru activitatea sa. Activitatea este aceeaşi,

profesorul debutant are sarcină identică cu profesorul aflat înaintea retragerii din activitate. 2.

Activitatea specialistului este una de excelenţă? 3. Ce este predarea de excelenţă? 4. Când se culeg

roadele profesiei didactice sau Care este importanţa socială a activităţii didactice?

O prima treaptă, atunci când spunem „predare excelentă” este clasa. Desigur aici apare prima

confruntare profesor - elev, tot aici putem face o primă analiză a predării şi să asociem un calificativ.

Educatorii, psihologii, pedagogii, jurnaliştii, filosofi, specialiştii în politici educaţionale, părinţii s-au

pronunţat deseori şi au asociat predării punctaje mai mici sau mai mari. La nivelul treptelor superioare

evaluarea predării depăşeşte cu mult atât cadrul intim al clasei cât şi momentul de timp respectiv.

Evaluarea calităţii predării se face prin analiza complexă a rezultatelor foştilor elevi după mulţi ani şi

spaţii diferite (locurile unde actualii adulţii îşi desfăşoară activitatea) când se concretizează, de fapt,

importanţa socială a activităţii profesorilor. Iată de ce, singura profesie din lume, în care începătorul

trebuie să-şi asume aceleaşi responsabilităţi ca şi cel cu experienţă, chiar din prima zi, este cea de

profesor.

Însă perspectiva conceptuală a profesionalismului, în relaţie cu ocupaţia de a preda, este mai

puţin clară. Iată de ce, fără a avea pretenţia unei operaţionalizări exhaustive, putem urmări patru acte,

ca într- un spectacol de teatru care prin agregare pot întregi opera dramatică, mai mult sau mai puţin

care să definească, în final noţiunea de „profesionalism” în educaţie şi în predare: modele

contemporane ale profesionalismului, profesionalismul un construct social, profesorul azi, direcţii

alternative.

a. În actul I, o primă scenă este cea în care cei din interior (profesorii şi susţinătorii lor) tind să

agreeze ideea conform căreia profesorii înşişi sunt cu adevărat profesionişti prin angajare deplină în

practica profesională şi, ca urmare, îndrituiţi cu beneficii care pot (dar pe care realitatea o contrazice)

întări afirmaţia (prin comparaţie cu medicii, avocaţii, arhitecţii, inginerii). Scena adoua: cei din

exterior care sunt mai sceptici, în parte ca urmare a neînţelegerii a ceea ce trebuie să ştie să

întreprindă profesorii la clasă corelat cu capacitatea acestora de a face şi, în parte ca urmare a decelării

tuturor elementelor predării ca ocupaţie şi a educaţiei profesorilor ca pregătire pentru ocupaţie.

Urmărind ambele aspecte se obervă, totuşi, că se păstrează inconsistenţa, lipsa de claritate şi de

coerenţă în definirea şi în arătarea sensului real al „profesionalismului”.

Discursul poate continua deoarece „profesionalismul” în educaţie nu are un caracter static. De

fapt, în ultimile cinci decenii, acest discurs a evoluat şi i s-au a atribuit forme diverse de la

„profesionism” (cu referire la actorii interni ai unei profesii şi la relaţia dintre membrii unei profesii şi

beneficiarii acesteia, clienţi care la rândul lor să aibă parte la maxim de binefacerile relaţiei) la

20

„profesionalizare” (dată de valoarea agregată a criteriilor extrerne precum status, salriu, specializare,

control).

Anii ’50 - ’70 explicaţia a aparţinut în exclusivitate sociologilor care s-au centrat pe

identificarea acelor criterii care să permită identificarea „profesiei” şi, mai mult distingerea de

„ocupaţie”. Millerson (1964) în The Qualifying Association, a Study in Proffesionalization pentru a

întări distincţia între profesie şi oricare alt tip de activitate, sugerează o serie de caracteristici

(Jackson, 2010) : abilităţi de bază utilizate în cunoaşterea teoretică, educarea acestor abilităţi,

examinare care să asigure competenţa pentru acestea, un cod al profesiei cu orientare spre „bun

public” şi o organizaţie profesională (eventual puternică). Acest model descriptiv permite a întelege

de ce medicina sau dreptul sunt, tradiţional, cel puţin, considerate „profesii” şi, activitatea de predare

nu.

Modelul nu a fost abandonat. I s-au adus adăugiri care i- au transformat caracterul din

descriptiv în normativ. Acestea sunt, de altfel, dimensiuni valabile pentru definirea tuturor profesiilor

(Schulman, 1998): sunt în slujba socităţii (fac legatura, sub aspect etic cu aşteptările oamenilor),

cunoaştere (teoretic şi practic) dobândită în sistemul educaţiei formale, angajare în actiuni practice

(prin urmare necesitatea transpunerii teoriei în practică), incertitudine determinată de necesităţi

diverse ale beneficiarilor şi de natura non- rutinieră a problemelor, importanţa experienţei în

dezvoltarea practicii (deci nevoia de a învăţa reflectată de practica însăşi şi de rezultatele acesteia),

dezvoltarea comunităţii profesionale (dezvoltarea standardelor profesionale). Acest model este util

pentru a a privi atât în intimitatea activităţii profesorului cât şi a comunităţii şcolii. Ideea de bază care

se desprinde este a activitatea de predare nu poate fi tratată numai în termeni tehnici ci, mai mult,

poate fi înţeleasă doar ca o acţiune intelectuală.

Un alt model, oferit de Centrul Educaţiei Naţionale pentru Statistică în Educaţie din SUA,

este construit pe cinci dimensiuni care definesc „profesionalismul profesorului” (Reagan, 2010):

acreditări, angajare- integrare, dezvoltare profesională, autoritate, remunerare - recompense. Aici

apar, de fapt, o serie de factori de natură educaţională, politică, economică care susţin activitatea de

predare ca „profesie”. Dimensiunea „acreditărilor” se referă nu doar la procesul legal şi formal de

recunoaştere ci la aspectul formării profesorului într-o specialitate anume şi în pedagogie. Angajarea-

integrarea are în fundal experienţa practicii în activitatea de predare specific etapei de formare sau ca

profesor debutant- stagiar. Dezvolarea profesională arată circuitele educaţionale (de formare continuă)

periodice. Autoritatea este legată simultan de rolul colectiv al profesorului (profesorul în raport cu

şcoala, cu societatea, cu profesia) şi de rolul individual al acestuia la clasă. În final aspectul

remunerării se referă la recompense de natură monetară sau nonmonetară corelate cu nivelul de

pregătire.

21

In esenţă modelul vechi, descriptiv, al „profesionalismului” a fost completat, recent, cu

aspecte normative şi continuă să joace un rol substanţial atât în definirea cât şi în dezbaterile aupra

definirii „profesionalismului în predare”.

b. „Profesionalismul” un construct social

Aşa cum s-a văzut secţiunea anterioară a avut ca obiectiv prezentarea, în manieră generică, a

„profesionalismului”. Altfel spus „ce-i trebuie” şi „ce nu-i trebuie” unei profesii pentru a putea pune

că este profesie.

Din dezbaterile contemporane asupra acestui termen (Reagan, 2010) pot fi sintetizate o serie

de idei:

- Termenul „profesie”este un cuvânt construit la nivel social. Oamenii îl utilizează prin

raportare la condiţiile sociale. În plus cuvântul nu are o definiţie riguroasă indiferent de

localizarea în spaţiu şi timp.

- Stabilirea unei profesii, în timp, a dezvoltat un sistem de cunoştinţe de specializate, codificate

şi transmise prin educaţie profesională şi prin practică de specialitate. Statusul profesional

rezultă de aici. Poate apărea un clişeu: atribuirea oricărui absolvent de universitate a statutului

de profesionist.

- Profesionist este cel care face parte dintr-o elită care împarte cunoaştere şi crede în virtuţiile

acesteia; ei nu se adresează maselor ci unui segment diminuat. Când discutăm despre profesii

şi profesionalism, de fapt discutăm despre statut social (fără a lua în calcul factorii legaţi de

natura ocupaţiei).

c. Al treilea act este rezervat criteriilor pentru atribuirea „profesionalismului” în predare. Aşa

cum am observat au existat o mulţime de diferenţe şi diferite tipuri de condiţii pentru ca ocupaţia

să fie cosiderată o profesie. Dezbaterea pe baza faptului că predarea constituie sau nu o profesie

este greu rezolvabilă dacă nu pornim de la evidenţe particulare empirice. Astfel se poate sublinia

necesitatea existenţei unor criterii, pentru a deveni profesionist în domeniu şi pentru a arăta dacă,

prin funcţia pe care o îndeplineşte predarea este, cu adevărat, o activitate desfăşurată la nivel

profesionist. Printre criterii pot fi menţionate: cunoştinţe într-un domeniu, îmbinarea cunoştinţelor

de specialitate cu cele de pedagogie, practică la clasă, controlul la debutul în carieră, mobilitatea

în carieră, codul de etică al profesiei, dezvoltarea permanentă.

d. Finalul, al patru-lea act se referă la conceptualizarea predării. Este evident că noţiunea de

„profesionalism” derivă ca valoare din conceptul „profesie”. La fel de vizibil este faptul că lumea

tinde să vorbească despre ce este neprofesionist, despre ce nu este acceptat la educatori şi mai

puţin despre ceea ce este „profesional” şi „profesionalism” în educaţie (credinţe, comportamente,

22

dispoziţii). Mai mult se vorbeşte despre educaţie ca despre o activitate de breaslă, cu novice şi cu

maestru. De la novice se aşteaptă să fie în proces de crştere şi de achiziţii iar de la maestrul să fi

internalizat totul.

Problema abordată şi anume dacă predarea este, de fapt, o profesie sau nu pare să nu aibă,

uşor rezolvare. Aceasta nu înseamnă că profesorii nu trbuie să se comporte ca şi cum ar fi

consideraţi prfesionişti. Mai mult se poate observa că, folosind concepte şi termeni diverşi, se

poate discuta despre „profesie”, „profesionalism” şi „profesionalizare” în educaţie.

Bibliografie:

Jackson,J.A.;(1970,) Profession and Proffesionalization in Sociological Studies; Cambridge

Univ. Press, Digital printed version 2010;

Reagan, T. (2010) The Professional Status of Teaching in The SAGE Handbook of

Philosophy of Education Ed. By: Bailey, R.; Barrow, R.; Carr, D.; McCarthy, C.; Sage;

Schulman, L. (1998) Theory, Practice and the education of proffesionals, The Elementary

School Journal, Vol. 98, No. 5, Special Issue: John Dewey: The Chicago Years.

(May, 1998), pp. 511-526.

http://www.csun.edu/~ml727939/coursework/610/Shulman%201998.pdf 11 05 2012

Turner,C.;Hodge,M,N. Occupation and Professions http://tinyurl.com/7n3s85c, 12 05 2012

http://www.csun.edu/~ml727939/coursework/610/Shulman%201998.pdfhttp://tinyurl.com/7n3s85c

23

Management educaţional prin manageri eficienţi

Profesor Călin Mihaela, Şcoala Generală „Gh. Hariton”, Sahateni – Buzău

Rezumat:

Responsabilităţile managerilor şcolari, indiferent de specificul organizaţiei, sunt, în esenţă

aceleaşi. Ei gestionează operaţiunile specifice ale şcolii şi îndeplinesc cerinţele naţionale. În plus,

directorii cu experienţă cred că anumite caracteristici personale fac diferenţa între cei care sunt

mai mult sau mai putin eficienţi. Un proces de pregătire eficientă, bazat pe o viziune clară a rolului

managerului şcolar, combinat cu un sistem eficient de recrutare, selecţie, tehnici de pregătire, şi

evaluare, pot contribui la revitalizarea şcolii.

Profesiunea de manager educaţional este un rezultat al talentului organizatoric nativ al

individului sau mai degrabă considerăm că este un comportament învatat?

Preocupari moderne şi cercetari în acest domeniu consideră că majoritatea

competenţelor de conducere pot fi învăţate. Cu toate acestea, sistemul de pregătire a

administratorilor şi a formatorilor de administratori s-a luptat pentru o bună perioadă de timp

pentru identificarea metodelor eficiente pentru de pregătire a directorilor de succes. Metodele

tradiţionale de pregatire a managerilor în domeniul educaţiei, inclusiv experienţa de predare,

cursurile universitare, practica pedagogică, şi chiar experienţă de director adjunct, au fost

găsite insatisfăcătoare, beneficiarii direcţi acuzând în special ciclul de pregătire de lungă

durată.

Responsabilităţile managerilor şcolari, indiferent de specificul organizaţiei, sunt, în

esenţă aceleaşi. Ei gestioneaza operaţiunile specifice ale şcolii şi îndeplinesc cerinţele

natinale. În plus, directorii cu experienţă cred că anumite caracteristici personale fac diferenţa

între cei care sunt mai mult sau mai putin eficienţi. Un studiu efectuat pe un numar de 43 de

directori de catre World Educaţiei, (resursă online de educaţie), a identificat trei trăsături

comune la managerii eficienti: viziune, credibilitate şi vizibilitate.

Multe şcoli sunt suficient de norocoase pentru a avea unităţi manageriale excelente.

Ceea ce lipseşte este un sistem fiabil de dezvoltare a sistemului de conducere, care ia locul

„norocului” din ecuaţie - un sistem care identifică, dezvoltă şi recrutează indivizi ce au

demonstrat capacitatea de a creşte performanţele elevilor şi de eliminare a lacunelor

organizationale.

24

Dacă dorim performanţă înaltă în şcoli, ar trebui sa avem directori care le pot duce la

succes. Este o formulă simplă, şi mai multe decenii de cercetari au dovedit că funcţionează.

Lipsa de cunoştinţe pertinente, sau desigur suficiente, rareori ne împiedică de la a lua

măsuri. Aşadar, abordam în continuare activitatea de formare, recrutarea, selectarea, cu

inducţie, şi evaluarea liderii şcolare. Chiar dacă acest material îşi propune să avanseze o serie

de soluţii, se ridică o serie de probleme insistente ca şi prezenţă:

• Ce este necesar unui manager pentru a deveni un lider eficient al organizaţiei şcolare?

• Programele oferite de către instituţiile de învăţământ superior sunt cele mai bune pentru a

pregăti manageri şcolari?

• În ce măsură conţinuturile programelor de formare răspund nevoilor din activitatea curentă a

managerilor şcolari?

• A evoluat gândirea şi funcţionarea managerială specifica organizaţiei şcolare de-a lungul

timpului?

• Se modifică factorii care determină eficienţa unui manager şcolar în timp?

• Este corectă presupoziţia conform căreia nici un manager nu poate gestiona în mod egal

fiecare situaţie din şcoală?

Până când nu vom putea răspunde la aceste întrebări, cei implicati în pregătirea şi

monitorizarea organizaţiei şcolare vor continua să se simtă incomod.

Cursurile universitare şi practica pedagogică trebuie să fie reproiectate, cu un accent

semnificativ orientat către rezultatele elevilor. Absolvenţii programelor de pregătire, precum

şi programele în sine, trebuie să fie evaluate pe baza standardelor de performanţă legate direct

de performanţele elevilor. Sistemele universitare conţin mulţi factori care descurajează

schimbarea, astfel încât politicile naţionale în domeniul educaţional trebuie să identifice

stimulente externe - inclusiv asistenţa tehnică şi auditurile programului - care poate ajuta la

descurajarea rezistenţei la reforma şi evident la implementarea descentralizării în domeniu.

Un proces de pregătire eficientă, bazat pe o viziune clară a rolului managerului scolar,

combinat cu un sistem eficient de recrutare, selecţie, tehnici de pregătire, şi evaluare, pot

contribui la revitalizarea şcolii.

25

Crearea de cursuri axate pe îmbunătăţirea rezultatelor elevilor poate aduce un

echilibru atât de necesar pentru climatul academic dar şi pentru abordările practice ale

viitorilor lideri ai organizaţiilor şcolare. Într-un program echilibrat, viitori manageri ar urma

să citească rapoarte de cercetare şi lucrări ştiinţifice şi ar simula modele de cercetare a unor

situaţii, respectiv scenarii preluate din experienţe practice din şcoli. Cu înaltă calificare -

formatorii asistaţi de mentori – i-ar orienta pe candidaţi în direcţia aplicării cunoştinţelor

academice acumulate pentru ca să abordeze problemele reale din şcoli.

Viitorii manageri şcolari au nevoie să desfăşoare activitate practică de specialitate dar

şi experienţă de lucru în echipe de conducere a şcolii perioada în care pot investiga

problemele cu care se confruntă şcoala şi de a identifica soluţii pentru a le rezolva. Liderii

aspiranţi ar ajunge prin activitartea practică să devină eficienţi în planificarea şi iniţierea

modificărilor din programele de învăţământ, practicile de predare, serviciilor de sprijinire a

elevilor şi a organizaţiei şcolare.

Bibliografie:

1. Anderson, Mark E. Evaluating Principals: Strategies to Assess and Enhance Their

Performance: OSSC Bulletin Series. Eugene: Oregon School Study Council,

University of Oregon, April 1989a. 53 pages. ED 306 672.

2. “Helping Beginning Principals Succeed.” OSSC Report 30,2 (Winter 1990): 1-7.

(Oregon School Study Council, University of Oregon).

3. “Hiring Capable Principals: How School Districts Recruit, Groom,and Select the Best

Candidates. OSSC Bulletin Series. Eugene:Oregon School Study Council, University

of Oregon, May 1988a. 40 pages. ED 297 436.

4. Inducting Principals: How School Districts Help Beginners Succeed. OSSC Bulletin

Series. Eugene: Oregon School Study Council, University of Oregon, October 1988b.

60 pages. ED 304 764.

5. Schmuck, Richard. “Beyond Academics in the Preparation of Educaţional Leaders.”

OSSC Report 28,3 (Spring 1988): 1-11. (Oregon School Study Council, University of

Oregon.)

6. Smith, Mary Wilbert. “David Douglas Recruits and Trains New Administrators from

Its Teacher Corps.” OSSC Report 27,3 (Spring 1987): 10-12. (Oregon School Study

Council, University of Oregon.)

26

Rolul competenţelor profesorilor într-o eră a tehnologiei

Autor: Chivu Ramona Gabriela, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de

Relaţii Economice Internaţionale

Abstract:

“The society today is defined by change, especially because of the technology that is

constantly evolving and that is becoming the foundation upon which nearly everything is being

built. Even the educational system has embraced some of the new innovations in order to become

more efficient. Students today are connected in ways that previous generations could never have

imagined. Teachers are also being impacted with things like smart boards, digital projection

screens and e-learning programs and it is up to them to integrate those technologies in the teaching

process. It is clear that the skills needed for teachers must also change in order to accomplish their

mission: to provide a well-rounded education so that students will be prepared to face the

challenges of life.

As a conclusion, staying up to date with the latest technology is a must not only for the

students, but also for the teachers!”

Rezumat:

“Societatea în ziua de astăzi este caracterizată prin schimbare, în special din cauza

tehnologiei care evoluează în mod continuu şi care devine încetul cu încetul fundaţia a tot ceea ce

ne înconjoară. Chiar şi sistemul de învăţământ a îmbrăţişat unele inovaţii cu scopul de a deveni mai

eficient. Studenţii sunt conectaţi astăzi în moduri în care generaţiile trecute nu şi-ar fi putut

imagina că este posibil. Profesorii se lovesc de asemenea de noile tehnologii, precum smart board-

uri, proiecţii digitale sau programe de e-learning, şi depinde doar de ei modul în care reuşesc să

integreze aceste lucruri în procesul de învăţare. Este evident faptul că şi competenţele profesorilor

trebuie să se schimbe pentru ca ei să îşi ducă la bun sfârşit misiunea: să asigure o educaţie bine

conturată elevilor pentru ca aceştia, mai târziu, să fie capabili să facă faţă provocărilor vieţii.

În concluzie, a fi la curent cu ultimele inovaţii a devenit o necesitate nu numai pentru elevi,

cât şi pentru profesori!”

Cuvinte cheie: Competenţe profesori, tehnologie, schimbare.

27

Chiar dacă educaţia şi preocupările pedagogice au fost întotdeauna preţuite, ştiinţa educaţiei a

reuşit cu greu să-şi câştige, oficial, locul bine-meritat în mijlocul celorlalte ştiinţe. Se considera că

educaţia nu poate fi luată drept obiectul unei ştiinţe pentru că ea este o artă şi în consecinţă nu poate fi

predată, dar nici învăţată. Pedagogul era cel care se năştea cu anumite caracteristici, iar studiul

pedagogiei se spunea că ar putea să îi facă numai rău, îndepărtându-l de la drumul său. Realitatea este

că şi în domeniul pedagogiei, ca în orice alt domeniu, este nevoie de o anumită pregătire. În ciuda

faptului că este o artă, pedagogia trebuie privită ca o ştiinţă ce presupune o serie de reguli care ţin de o

tehnică, ce trebuie înţelese, stăpânite şi mai ales exercitate.

Trebuie precizat faptul că, mai ales în ziua de azi, preocupările educative sunt din ce în ce mai

accentuate, fapt ce indică nevoia unei serioase îndrumări pedagogice. Pedagogia este cea care îl are în

centrul său pe om şi de aceea este în strânsă legătură cu unele ştiinţe dintre care este important să fie

amintite: etica, filosofia, psihologia şi sociologia. Referitor la idealulurile educaţiei, putem identifica

un ideal ce pune în prim plan individul, un ideal ce accentuează indeosebi mediul, din care sfera

socială este cea mai importantă sau un ideal ce tinde spre armonizarea individualului cu socialul.

Rol important în această disciplină îl are chiar profesorul. Este cel care stabileşte o relaţie cu

elevul, transmite informaţie, dar nu în ultimul rând îl ajută pe elev să se dezvolte pe plan personal şi nu

numai, pentru a reuşi pe viitor să se integreze în societate, păstrându-şi în acelaşi timp caracteristicile

proprii care îl definesc. Este demonstrat faptul că influenţa profesorilor, la orice nivel de învăţare, este

decisivă în sensul că aceştia sunt cei care îi pot face pe elevi să se îndrepte spre o anumită disciplină

sau chiar să urmeze un anumit drum peste ani.

În ziua de astăzi, societatea este guvernată de schimbare, lucru solicitant atât pentru

profesori,cât şi pentru elevi. Prezenţa covârşitoare a dispozitivelor tehnologice moderne au dus la

apariţia unei noi realităţi, cea virtuală. Fiecare om în parte a fost nevoit chiar să îşi schimbe modul de

viaţă, integrând în activitatea sa zilnică aceste inovaţii. În cea mai mare parte, acest nou stil de viaţă

este unul mai uşor şi mai plăcut, însă este important să nu se ignore părţile sale nu tocmai pozitive.

Structurile ce erau considerate până deunăzi de bază au fost destituite în momentul în care s-au arătat

nefuncţionale în această nouă eră a tehnologiei.

Revoluţia tehnologică a impus schimbări drastice şi în cadrul sistemului educaţional. Având în

vedere faptul că tocmai acest sistem educaţional este pilonul principal în ceea ce priveşte dezvoltarea,

el a îmbrăţişat într-un timp relativ scurt noile tehnologii, integrându-le în activitatea zilnică. Problema

este în ce măsură această schimbare de paradigmă a reuşit să îmbunătăţească procesul efectiv de

predare, iar mai târziu cel de asimilare şi aplicare a cunoştinţelor dobândite de elevi.

28

În momentul de faţă, un număr din ce în ce mai mare de profesori folosesc noile tehnologii,

realizându-se în felul acesta o informatizare a sistemului de învâţământ . Scopul final este, bineînţeles,

cel de eficientizare a acestui proces prin care elevii sunt pregătiţi pentru a porni în viaţă. Acum câteva

decenii sau chiar acum câţiva ani, un profesor avea nevoie de anumite competenţe pentru a-i asigura

elevului o educaţie durabilă. În ultima perioadă lucrurile s-au schimbat radical, în sensul că un

profesor are nevoie, pe lângă competenţele de bază, să deţină şi anumite cunoştinţe şi aptitudini de a

implementa în procesul de predare acele noi metode de transmitere a cunoştinţelor.

Dintre însuşirile pe care un profesor a trebuit întotdeauna să le aibă le putem aminti pe cele cu

care acesta s-a născut şi cele pe care le-a dobândit pregătindu-se pentru această profesie. Este dovedit

faptul că nu toată lumea se naşte cu această vocaţie de profesor şi de aceea nu toţi cei care ajung a fi

profesori dau dovadă de acea devotare faţă de oameni şi în special faţă de oamenii în devenire,

respectiv copii şi tineri. Orice profesor împrăştie o aşa-numită iubire pedagogică asupra elevilor săi ce

îi ajută pe aceştia din urmă să evolueze spre propria lor cale. Două dintre caracteristicile pe care un

profesor trebuie să le aibă sunt putinţa şi tendinţa de a înţelege elevul. În acest fel, el va reuşi să

citească în gesturile şi privirile elevilor chiar şi lucruri pe care prin alt mod nu ar fi reuşit să le afle.

Entuziasmul, caracterizat prin optimism şi zâmbet nu ar trebui să lipsească de la nicio oră. Profesorul

ştie să îmbine elemente de seriozitate cu momente de destindere pentru ca procesul de învăţare să nu

fie privit niciodată ca o corvoadă. Printre caracterisiticile cu care un om ar trebui să se nască pentru a

ajunge mai târziu un bun profesor mai pot fi adăugate moralitatea şi imaginaţia.

Din a doua categorie, respectiv însuşirile pe care un profesor le dobândeşte, putem aminti:

cultura generală, pregătirea pedagogică şi stilul. Orice om în parte are curiozităţi diverse, iar un

profesor, în special în şcoala primară, ajunge să satisfacă curiozităţile multilaterale ale elevilor în cazul

în care deţine o vastă cultură generală. Chiar dacă profesia de pedagog este considerată de foarte multe

ori asemenea celei de artist, ea nu poate fi lipsită de o pregătire asiduă. În orice domeniu, "ucenicia"

este cea care însoţeşte talentul înnăscut. Nu ajunge să stânjenească inventivitatea educatorului, ci din

contră, îl ajută pe acesta să atingă treapta succesului. Stilul este cel pe care un profesor ajunge să şi-l

formeze, cultivându-şi originalitatea. Stilul se reflectă în gesturi, mimică, exprimare scrisă sau orală,

acţiuni. În ceea ce priveşte modul în care un profesor vorbeşte, această acţiune trebuie să fie

caracterizată de patru elemente: precizie, claritate şi concizie, dar nu în ultimul rând adecvare.

Stăpânirea specialităţii temeinic îi asigură profesorului libertatea de acţiune în clasă, ce îi va

permite să fie nu numai ecoul credincios al manualului, ci şi un cercetător. Poate ajunge, ca împreună

cu elevii să alcătuiască o comunitate de cercetare, şi nu doar o comunitate de memorare. Aspectul

legat de memorare este unul foarte important, lucru ce se observă, în principal în mediul universitar,

29

când accentul se pune pe ştiinţă şi pe cercetare. Influenţa unui profesor, într-un astfel de mediu, trebuie

să se degajeze din exemplul muncii sale ştiinţifice.

În afară de aceste însuşiri specifice şi bine-ştiute la nivel mondial, societatea de astăzi impune

profesorilor deţinerea de competenţe din ce în ce mai complexe pentru a face faţă schimbărilor ce apar

uneori chiar la fiecare secundă. Influenţa tehnologiei asupra activităţii didactice este definitorie şi duce

la modificări semnificative în procesul de predare-învăţare-evaluare. În primul rând, se poate observa

un trend ascendent în ceea ce priveşte gradul de calificare al profesorilor. Este clar faptul că doar cei

mai buni dintre ei reuşesc să facă faţă cantităţii inimaginabile de informaţie ce apare pe Internet, prin

filtrarea acesteia şi prezentarea în clasă doar a aspectelor cu adevărat importante şi interesante. În al

doilea rând, copiii şi tinerii s-au născut şi trăiesc într-o lume a vitezei, fapt ce i-a influenţat în sensul că

nu mai reuşesc să fie atenţi la lecţii pur teoretice sau să dea randament în cazul materiilor care nu le-

au trezit interesul.

Unul din lucrurile pe care un profesor ar trebui să fie capabil să îl facă folosindu-se de

tehnologie este tocmai atragerea atenţiei elevilor asupra noţiunilor ce trebuie prezentate şi mai târziu

învăţate. Suportul tehnologic care se găseşte în cele mai multe şcoli, licee şi universităţi din ţară

permite folosirea de proiecții, de afişare a unor filmuleţe sau imagini sugestive sau chiar folosirea

calculatorului în mod direct ca mijloc de predare sau evaluare. Aceste lucruri nu erau posibile înainte,

iar profesorii au fost nevoiţi să înveţe să utilizeze aceste mijloace, tocmai pentru a satisface nevoile

noii generaţii.

Internetul este cel care vine de cele mai multe ori în ajutorul profesorilor pentru că le dă

acestora şansa de a oferi elevilor informaţii de ultimă oră sau de a corela informaţiile teoretice cu cele

practice oferite de mediul virtual. Internetul aduce avantaje şi pentru elevi pentru ca şi aceştia au

posibilitatea la orice oră să se documenteze referitor la subiectele de care sunt interesaţi. Trebuie ca

profesorii să ţină cont de viaţa de zi cu zi a elevilor care constă şi în activitatăţile extra-curriculare, dar

şi în activităţile de pe site-rile de socializare. Prin intermediul ambelor activităţi, se realizează o

conexiune strânsă în cadrul clasei de elevi la care în contextul actual ar fi bine să participe şi cadrul

didactic. În special la clasele din cadrul primar, gimnazial şi liceal o comunicare profesor-elevi în

afara şcolii se dovedeşte a fi foarte eficientă. Relaţionarea aceasta îi va conferi elevului încredere în

persoana care se implică în viaţa lor, iar răspunsul acestuia se va materializa în interesul afişat în

continuare pentru materia predată de profesor.

Organizarea de excursii, chiar şi cele care au ca scop final învăţarea sau consolidarea

noţiunilor predate, este o acţiune ce se realizează des de către profesori, însă un element de noutate ar

fi adăugarea de gadget-uri cu scopul de a monta un filmuleţ sau de a realiza un colaj foto. În felul

30

acesta, fiecare elev în parte va fi implicat în acţiunea respectivă şi va ajunge să înţeleagă informaţiile

prezentate.

Noile tehnologii oferă profesorilor o şansă unică, cea de a simula unele procese cu scopul de a

îi ajuta pe elevi să înveţe mai uşor. Transpunerea informaţiilor teoretice în activităţi practice, chiar

dacă realizate doar prin simulare cu ajutorul calculatorului, pun lucrurile într-o lumină nouă şi îi ajută

pe elevi să înţeleagă procesul nu doar pe termen scurt, ci chiar pentru întreaga viaţă.

Platformele de e-learning sunt cele care pun la dispoziţia publicului larg cursuri pe diferite

teme, iar fiecare profesor în parte ar trebui să fie la curent cu existenţa acestora şi să le utilizeze ori de

câte ori este posibil atât pentru dezvoltarea proprie, cât şi pentru procesul de predare. Ele sunt cele

care elimină existenţa profesorului, elimină relaţionarea, lucruri care pe termen lung nu se dovedesc a

fi tocmai eficiente. Există, în momentul de faţă, numeroase cursuri online care oferă persoanelor

posibilitatea de a învăţa lucruri interesante fără a ieşi din zona lor de confort, însă fără motivarea

constantă din partea unui profesor, fără pasiunea pentru subiect pe care o simţi din partea unui

pedagog, aceste cursuri foarte rar dau rezultate reale.

La nivel de societate, se poate observa o lipsă a motivaţiei persoanelor de a învăţa prin

intermediul unui sistem instituţionalizat. Această problemă provine tocmai din cauza faptului că

oamenilor le este din ce în ce mai greu să aibă încredere în alte persoane, dar mai ales în sistemul de

învăţamânt. Schimbările radicale la care tinerii şi copiii sunt supuşi îi fac să se interiorizeze, să nu îşi

mai deschidă sufletul aşa de uşor asupra unui subiect, nedezvoltându-şi pasiuni. Tocmai aici trebuie să

intervină profesorul: să deschidă noi orizonturi elevului pentru a-l face să aibă speranţe, pentru a-l face

să creadă în el, toate aceasta concretizându-se, de ce nu, în dorința de a face schimbări de mare

amploare prin forțe proprii.

Copilul din secolul XXI are la dispoziţie informaţii infinite, spre deosebire de cel care a

crescut fără Internet. Provocarea supremă constă în atragerea atenţiei acestora spre cercetare, spre

lectură cu scopul de a afla mai multe despre un anumit subiect.

Profesorul pentru a reuşi să îi capteze atenţia elevului trebuie să ajungă să înţeleagă pe deplin

modul de funcţionare al noilor tehnologii, trebuie să se integreze în lumea acestuia chiar dacă acest

lucru implică şi realizarea de activităţi în afara orelor. Trebuie să dispună de răbdare, determinare şi

dorinţă arzătoare pentru ştiinţă şi învăţare pentru a rezista în societatea mereu în schimbare. Imaginaţia

sa nu trebuie să aibă limite, trebuie să îl poarte pe elev pe culmi nebănuite de acesta pentru ca în final

cei doi să privească lucrurile din acelaşi unghi. Profesorul va reuşi să îl facă pe elev să fie însetat după

cunoaştere doar în cazul în care între cei doi există o relaţie de încredere reciprocă. Pedagogul trebuie

31

să creadă cu adevărat în potenţialul elevului, iar elevul la rândul lui trebuie să ajungă să îşi admire

mentorul.

Profesia de pedagog este una cu adevărat solicitantă, mai ales în contextul actual. La fel ca în

oricare alt domeniu, există o concurenţă aprigă, iar "supravieţuitorii" sunt tocmai acele persoane care

reuşesc să utilizeze într-un mod interesant, provocator şi eficient gama largă a posibilităţilor oferite de

tehnologiile informaţiei. Autonomia, flexibilitatea, capacitatea de cooperare şi dialog sunt aptitudini

impuse de evoluţia societăţii, iar profesorul este cel care trebuie să îl ajute pe elev sau student şi în

aceeaşi măsură să îl inspire să vrea să dobândească aceste aptitudini.

Tehnologia poate constitui un ajutor real în procesul de predare-învăţare-evaluare, însă rămâne

la latitudinea profesorului măsura în care o va folosi. Cu toate acestea, interesul elevilor creşte cu cât

aceştia îl simt pe profesor mai implicat în realităţile cotidiene.

În concluzie, chiar dacă în momentul actual, rolul profesorului pare a fi minimizat, el de fapt

creşte exponenţial cu volumul de noi tehnologii introduse în şcoli, licee şi universităţi.

Bibliografie

1. Narly, Constantin (1996) , Pedagogie generală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti

2. Cristea, Sorin (2009) , Studii de pedagogie generală, Editura didactică şi pedagogic,

Bucureşti

3. Cristea, Sorin(2010) , Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Bucureşti

32

Costul învăţământului superior în societatea bazată pe cunoaştere

Ciofu Sînziana, Academia de Studii Economice din Bucureşti

Domeniului educaţiei: de la contextul mondial la politica europeană în domeniul

educaţiei şi formării profesionale

Conform cu ultimile studii realizate de Uniunea Europeană, Europa a început să-şi diminueze

diferenţele care o despart de concurenţii săi economici, SUA şi Japonia, la nivel de performanţe în mai

multe domenii şi în principal în inovare, cosiderat principalul factor de stimulare a creşterii

economice. (în Europa cheltuielile destinate C-D se situează sub 2% comparativ cu 2,6% în SUA și

3,4% în Japonia). Unul dintre cei mai importanţi indicatori de influenţă în acest sens este popularitatea

studiilor universitare ştiinţifice şi tehnice. Astfel, UE promovează cooperarea cu ţări terţe în domeniile

educaţiei generale şi profesionale. Activităţile UE în aceste domenii au fost continuu extinse şi

cuprind, pe lângă programele gen Erasmus Mundus, Leonardo Da Vincii, Tempus (care urmăresc

promovarea mobilităţii transnaţionale a studenţilor şi a cadrelor didactice, promovarea cooperării

europene între instituţiile de învăţământ şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale) şi

altele cum ar fi: SUA-UE, Canada-UE, ALFA şi ALßAN (pentru ţările din America Latină), ASIA

Link (pentru mai multe ţări asiatice), precum şi programe-pilot cu Australia şi Japonia.

Calitatea educaţiei, la toate nivelurile ei, joacă, de asemenea, un rol esenţial datorită

investiţiilor masive în capitalul uman, capitol la care SUA şi Japonia devansează Europa. Totodată,

nivelul noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării, avansate în SUA şi Japonia, au determinat

Europa să adopte iniţiativa „eLearning” pentru adaptarea educaţiei generale şi formării profesionale

din statele membre la cele mai noi evoluţii din acest domeniu.

Abordarea educaţiei din prisma Strategiei Europa 2020

În viziunea europeană, societatea bazată pe cunoaştere se clădeşte pe doi piloni fundamentali:

educaţia şi cercetarea – dezvoltarea – inovarea, care au un impact determinant asupra industriilor şi

serviciilor şi care aduc în prim plan universităţile ca „motor al economiei şi ca punct central al noii

paradigme de dezvoltare a societãţii moderne.”

Strategia Europa 2020 se axează pe trei priorități: creștere inteligentă – dezvoltarea unei

economii bazate pe cunoaștere și inovare, creștere durabilă – promovarea unei economii mai eficiente

din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive şi creștere favorabilă

incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, în măsură să

asigure coeziunea economică, socială și teritorială. Unul din iniţiativele emblematice care sustin

obiectivele strategiei Europa 2020 este „Tineretul în mișcare” prin care se urmăreşte a se consolida

performanța și atractivitatea internațională a instituțiilor de învățământ superior din Europa, de a spori

33

nivelul general de calitate la toate nivelurile de educație și formare în UE, combinând atât excelența,

cât și echitatea, prin promovarea mobilității studenților și a celor care urmează un curs de formare,

precum și de a îmbunătăți situația încadrării în muncă a tinerilor. Direcţiile de acţiune sunt urgente

având în vedere că mai puțin de o persoană din trei din populația europeană cu vârsta cuprinsă între 25

și 34 de ani are o diplomă universitară, comparativ cu 40% în SUA și peste 50% în Japonia şi că

potrivit indicelui Shanghai, numai două universități europene figurează în clasamentul mondial al

primelor 20 de universități.

În programul de lucru al Comisiei pentru 2012 apare programul „Erasmus pentru toţi” care va

sprijini parteneriatele strategice între învaţământul superior şi întreprinderi pentru a garanta că

studenții pot dobândi mixul de competențe solicitat pe piața muncii.

Prezentarea costurilor invăţământului superior în UE comparativ cu România

Studierea costurilor pe care le implică educaţia în general, învăţământul superior în particular,

este esenţială pentru a exprima relaţia între „investiţiile” care se fac în acest domeniu şi rezultatele

obţinute. O apreciere a unei astfel de analize conferă o perspectivă bine fundamentată în ceea ce

priveşte cantitatea, calitatea şi genurile de contribuţii necesare pentru îmbunătăţirea sistemului

educaţional pe orice nivel. Comisia de experţi care partcipă la analiza şi elaborarea politicii din

domeniul educaţiei trebuie să cunoască în permanenţă de unde vin şi unde se îndreptă toate resursele

financiare alocate, mai ales că în cazul României bugetul educaţiei pentru an