ORADEA-WVARE. Inul V. Ianuarie 19Z4.

Director-Fondator: S E 0 R 6 E BAEALOSLU

N. Grigorescu : Semănătorul.

PnhARnRATflRlI A P F S T M 1 Nn/W AR- I. AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI, MIHAIL DRAGOMIRESCU, D. NANU. SEP-L u u n u u m u u u n U U L J 1 U I aumcuv. Ţ ] M 1 U P O P A G R 0 Ţ 1 C A B 0 G D A N IONESCU. G. TUTOVEANU, ŞERBAN BASCOVICI, AL. IACOBESCU, GEORGE A. PETRE, VAS1LE SAVEL. V. CORBASCA. ION DONGOROZI. ION LUPU, VOLBURĂ

POIANA. KACZER ILLES, DEM. BASSARABEANU. A. DAVIDESCU, EMIN ASAN, etc. m T « CRONICI - NOTE - REVISTE - MEMENTO - CLIŞEE - BIBLIOGRAFIE. • . I - 1 • No. L Pre^: 5 l e i -

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRISURI ABONAMENTE:

Pe un an Lei 100.— Pe un an autorităţi Lei 200.— Pe un an studenţi Lei 70.— Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.

M i i i m m i H n m i n M i M n H m n i H i i u M H i m n M n i H n m M î n n i H M i i m i i m i i H i m M i i i i i i H f i i i i i H M i i i m i i H M i n ^

C U P R I N S U L :

„Cele Trei Crişuri" : In pragul anului al cincelea; I. Al. Brătescu-Voineşti: Sfat prietinesc; Mihail Dragomirescu: „Cele Trei Crişuri"; Şerban Bascovici: Imn muzicei; Septimiu Popa : împrumutul; G. Rotică: Păşind cu tine-alâturi (versuri); D. Nana: Scrisoare unui tânăr ; George A. Petre: La nunta noastră (versuri); AI. Iacobescu: Lui George Enescu (versuri); Ion Lupa: Primăvară întunecată — de Kaczer

Ille's, traducere din ungureşte; V. Corbasca-: Fată săracă (versuri);

Dem. Basarabeanu: FJori (versuri); G. Tutoveanu: Luptă (versuri); Volbură Poiană : Luna (versuri): CRONICI: Bogdan Ionescu: Cronica socială

(Stratificarea valorilor); Emin Asan: In marginea unei cronici („Când

vine Viforul");

CELE TREI CRIŞURI IN TARĂ: A. Da vi descu •' Scrisori din Sălmar; Vaşile Savel • Scrisori din Bucureşti; Ion Dongorozi : Scrisori din Craiova;

NOTE: 0 datorie morală, Apostolul, Un pictor: N. Irimie, De-ale ştiinţei, Inaugurarea a două biblioteci „Cele Trei Crişuri" în Bihor, Serbarea din Tileagd.

REVISTE: Năzuinţa, Gândul Nostru, Icoane Maramureşene, Cântecele Nistrului. MEMENTO — BIBLIOGRAFIE —.CLIŞEE: Semănătorul de N. Grigorescu, Două vederi din Săt-

mar, Vedere din Bucureşti. — Vignete.

lUHl I I I I I I I I IUHl I i fHHII I I I I I I I I I I I I i l I lUHl I I l i l l i i l I f l I I l l l l l l l l I l IH i l I l l l l I f l I l I l l l i l I l I l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I I I I I I I I I I I I I l i l I I I I I I I I I I I t l I IMIf l l I lHII I I t l I I i i l I I I I I I IMMHir i lMlI I I I I I I I I I l f l I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l lBl l l i l I I I I I I I IH

COLABORATORII REVISTEI

I. Agârbiceanu, -I. Al. Brătescu-Voineşti, C. Banu, N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaioglu, Emanuil Bucuta, Al. Bogdan, George Bota. Al. Cazaban, Al. Ciura, R. Ciorogariu, A. Ciortea, Th. Capidan, A. Cotruş, Gh.Ciuhandu, Const. Doboş, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim,;V. De-metrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Dragomirescu Silviu Dragomir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, VI. Ghi-dionescu.Vasile Al-George, Dem. Gâlman, E. Hodoş, Ovidiu Hulea, N. Iorga, AI. Iacobescu, Justin Ilieşiu, Emil Isac, M. Iorgulescu, N. E. Idieru, E. Lovinescu, I. Lu-

paş, Aurel I. Lepădatu, A. Lupeanu-Melin, Dr. Cassiu Maniu, General Moşoiu, S. Mehedinţi, V. Merutiu, A. Magier, V. Militaru, T. Murăşanu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, Cincinat Pavelescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. Petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Sep­timiu Popa, Pauli. Prodan, Pr. Gh. Pteancu, George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G.

• Rotică, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sache-larie, Vasile Savel, Al. T. Stamatiad, Eugeniu Spe-rantia, Marin Ştefănescu, C. Sudeteanu, Caton Theo-dorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G. Tistu, G. Tulbure, I. Ursu, George Voevidca, Constanta Zam­

fir, George M. Zamfirescu.

BIBLIOGRAFIE Au apărut în editura „Cartea Românească:

Pagini alese: G. Ranetti: Poezii (nr. 144); /. L. Caragiale: Abu-Hassan (nr. 143); P . Dulfu : Gruia lui Novac (nr. 142); Victor Crasescu: Din viata pescarilor dobrogeni(nr. 139); Cilibi Moise: Cuvinte înţelepte (nr. 140) ; Emil Gârleanu: Suflet de femee (nr. 141);

Cunoştinţe folositoare: Iuliu Pascu •' Lămurirea legei dărilor (nr. 28); /. Paşa: Planeta Marte (nr. 15); General S. Panaitescu: Dela Omer la Einstein (nr. 16);

M. Sadoveanu şi D. D. Patraşcanu: Din vieţile Sfin­ţilor (Spre Emaus) ;

P. Dulfu : Odinioară (poveşti): Ion Săracul ;

Moş Grigore: Verde împărat şi Zmei i ; Iuliu Vuia: Colinde pentru Stea ;

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Anul V. No. 1.

Redacţia si Administraţia: STR. PRINŢUL CAROL 5.

ORADEA-MÂRE

REVISTĂ DE CULTURĂ

D i r e c t o r - F o n d a t o r : S E O R G E B A C A L O B L U

Ianuarie 19Z4

T E L E F O N : 119.

In pragul anului al cincelea. Cu acest număr intrăm în al

cincelea an de existentă, Cu aceeaş însufleţire cu care am

pornit la început, vom continua şi pe mai departe drumul nostru. E un drum anevoios, ale cărui greu­tăţi le prevăzusem din capul locu­lui; dar când cineva lucrează pentru binele general din care şi-a făcut un ideal, nici-o piedică nu poate să zdruncine cu desăvârşire voinţa sa.

Am văzut cum într'un timp scurt au dispărut de pe arenă o mulţime de publicaţii, zdrobite de greutăţile materiale ale timpului, şi cum societăţi cari porniseră la muncă cu entuziasm, după scurt timp unele au decedat, iar altele lâncezesc bolnave. Şi pentru cele dispărute şi pentru cele cari zac, ne exprimăm sincera noastră pă­rere de rău.

In cursul acestei vremi de ne­maipomenite greutăţi noi am con­tinuat cu îndârjire munca noastră culturală şi naţională, neurmăriti de alt gând decât acela de a da o mână de ajutor spre binele nea­mului nostru.

Acum, ca orice om în y rma muncii sale, simţim marea Bucu­rie şi satisfacţie că putem să pă­şim în anul al cincelea de muncă, cu puterile nerisipite şi cu avân­tul intact. In acelaş timp ţinem să mulţumim la toii colaboratorii noştri, cari prin pana sau alt concurs al lor ne-au ajutat să în­vingem piedicile unui drum greu — precum şi cititorilor cari au urmărit cu atenţie scrisul şi strădania noastră.

In pragul amului 1924 trimitem urările noastre de bine şi spor la muncă tuturor.

„Cele Trei Crişuri"

•lllllllllllllllllllilllllllllilllllllll iillllillIlllilllliliiiiilllllMlllllllllJIllliilililIliiliiilllilIlliilllliliillliiiiiiiiiii niummiimiii îmiii i i i i i i i i i i i i

Sfat prietinesc de I. AL Brătescu-Voineşti.

Părinţi, puneţi pe copiii voştri să înveţe lucru manual, căci nu există pe Iunie isvor de fericire mai dulce, mai limpede şi mai la'ndemână. Vo spune un om care a încercat de toate în viata lui şi care, având darul de a se putea privi trăind, a comparat între ele feluritele mul­ţumiri pe care i le-a oferit viata.'

Vânător pătimaş, am gustat bu­curia pe care o simţi dând peste un pasaj de păsări călătoare, mul­ţumirea pe care ti-o procură con­cursul unui câine inteligent, care

doar că nu vorbeşte, — farmecul greu de descris al clipelor de pază, când în ceasul tainic al înserării, stai cu ochii aţintiţi spre geana de lumină roşie care se stinge în zare, şi dulcea tremurare de inimă ce te cuprinde când se aude hăuitul bă-tăiaşilor în depărtare şi vezi înain­tând drept către tine capul triun­ghiular al vulpei. . . .

Pescar pătimaş, am gustat bucu­ria de copil de care-ti simţi inima năpădită când arunci undita şi în clipa în care musca a atins oglinda

apei, din sbor s'a repezit la ea şi a rămas prins în cârlig un păstrăv d&-o mărime neobişnuită.. . .

Grădinarpătimaş.am preţuit mul­ţumirea pe care ti-o procură în­grijirea florilor şi toată încântarea cu care te răsplătesc prin minună­ţia formelor, culorilor şi mires­melor lor.

Am preţuit şi frumuseţile naturii. Am gustat dilatarea de suflet pe care ne-o pricinuesc răsăriturile trandafirii, înserările însângerate, pulberea argintie şi cântecul greeri-lordin nopţile cu lună plină, tremu­rarea scânteetoare a luceferilor, — liniştea evlavioasă a codrilor secur lari, şopotul isvoarelor de cristal fluid, ori orizontul nesfârşit al ţăr­mului mării albastre ca peruzelele.

Am gustat şi fericirea clipelor^ petrecute cu cetirea cărţilor bune, cărţilor de căpătâi de care nici­odată nu te saturi şi pe acea ce-ti aduce contemplarea marilor opere de artă, ori emoţia stârnită de jocul artiştilor de geniu.

Ca scriitor am încercat fericirea momentelor de zămislire şi de ge­staţie a unei opere. Cunosc va­loarea multumirei indescriptibile ce simti văzând că opera se închiagă în mintea ta, că ia o formă din ce în ce mai precisă, mai desă­vârşită; şi am gustat şi marea mulţumire ce-ti pricinueşte omagiile de admiraţie venite din partea unui om la a căruia judecată fii, sau din partea unei fiinţe care fi-e dragă, precum am gustat şi mul­ţumirea pe care ti-o aduce con­ştiinţa că cu scrisul tău ai putut strecura un strop de mângâiere într'un suflet necăjit. . . .

Dar... toate aceste forme de fericire nu se pot compară cu aceea

BCU Cluj / Central University Library Cluj

l l l l I f l IHIfHl

2 i m i i i t i i i i i i r i

pe care mi-o procură munca ma­nuală. Căci mă pricep puţin la tămplărie. A! nu sunt cine şiie ce maistru .. . abia un ucenic nu prea nedibaci.. . Lucrez cutioare, scă-_ unele, meşcioare, şi-mi place mai cu seamă marchetăria, arta încrustării lemnului în lemn. Nu, nu cunosc îndeletnicire care să-mi aducă cu ea o mai complectă uitare de mine, o mai senină fericire! Iau uneltele în mână, încep să lucrez şi de odată se scoboară peste sufletul meu un val de încântare fără sea­măn. Ochii şi mâinile îmi sunt aici, pe lucru; iar mintea parcă descătuşată, fuge, fuge, colindă în toate direcţiile, spre trecut şi. spre viitor. Când întâlneşte în calea ei fericiri trecute mi le reînvie cu toată intensitatea ceasului în care le-am trăit; iar dacă în goana ei dă peste dureri de odinioară mi le îmbracă într'un văl de duioasă melancolie. A • şi ce balsam de liniştire şi de mângâiere poartă 'ntr'ănsul lucrul manual l De cum mă aşez la masa de lucru, parcă o mână nevăzută se întinde către mine şi începe să mă mângâie părinteşte pe frunte l Griji, mâhniri, amărăciuni, care până adineauri îmi păreau copleşi­toare, acum cu uneltele în mână, mi se înfăţişează, mici, îndepărtate, parcă le-aş privi cu un binoclu întors. . . $i după acest isvor ne­secat de fericire nu trebue să alerg departe, îl am aicea, lângă mine, întotdeauna la 'ndemănă . . .

Părinţi, puneţi pe copiii voştri să înveţe lucru manual, btefăcând-o, le răpiţi putinţa de a se împărtăşi de cea mai dulce şi mai senină fericire pe care o poate oferi unui om viata. . . .

iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitiiilRiiiiiiiiiiiiiuoiiiii

CELE TREI CRIŞURI • l l l l l l lMHIl l IUII IMIII I t l I i l I l t i l I l l l l l f l I IHf l I I I

Pag. ] niiii i i i it inir

Cele Trei Crişuri de Mihail Dragomirescu.

Numele, o lozincă. Direcţia, o voinţă.

Răsărită aproape de inima Ma-ighiarimei, într'un oraş unde spiri­tul românesc de-abia a început să mijească, această revistă a zis una : „Nu insult drapelul nimănui, dar dreptul de a înfige, aci în Oradea-Mare, drapelul românismului cul­tural, îl am, şi-1 voiu menţine 1"

Şi, astfel, de câţiva ani „Cele Trei Crişuri" a izbutit să devină unul din bastioanele de frontieră ale culturei noastre. I

Şi ştiind că gardianul e o voinţă, nu se poate ca bastionul să nu deviffă cetate . . .

In acest timp noi, cari ţinem un condeiu şi nu ştim să ni-1 mai îm-părtim, sântem mândri că cuvân­tul nostru poate pătrunde, printr'un asemenea organ, până în munţii Maramureşului şi 'n inelele pădu-roase ale Nistrului. Şi mai mândri, când ni se dă voie să dăm sfaturi pe care vârsta şi experienţa ni le-au săpat în conştiinţă.

Primul sfat: Să nu scriem multe şi nerumegate, — ci puţine şi adânci. Să învăţăm pe românii noştri să cetească mai bine puţine cărţi şi bune, decât multe şi zăpă­cite.

Al doilea: Să nu întrebuinţăm versul, când gândul nostru e fru­mos în proză. De cele mai multe ori întrebuinţăm versul, pentrucă gândul e . . . pleavă. Şi e mai bine atunci să întrăm la . . . coş.

Al treilea: Să nu ne schimono­sim, ca să părem frumoşi. Frumu­seţea e simplă şi firească. Şi creşte pe plaiuri şi pe câmpurile noastre. E mustul pământului nostru stră­moşesc.

Cei ce caută să aducă frumu­seţea dela Budapesta ori din India trecută prin limba Neamţului, aducă mai bine păpuşi dela Niirenberg. Acelea ştim că sânt păpuşi, sânt pentru copii — şi sânt făcute din lemn.

MM MO: Tu vii din zare ca o pasăre de pradă Şi cazi pe inimile noastre muritoare. Le smulgi cu ghiarele-ti de-argint sfâşietoare Şi le înalji pe toate'n spaţiu să te vadă Cum din vultur te faci privighetoare . . .

Şi-apoi le laşi însângerate'n gol să cadă . . . *

Ţe-abati în suflet pustiind ca o furtună. Curgi ca o lacrimă, te frângi ca o cascadă, Sau te aşterni încet, încet ca o zăpadă . . . Vibrarea ta de clape, flaute sau strună Se'mplântă'n inimi sveltă ca o spadă,

Şi'n suflete ca'n golul viorilor răsună . . , *

Noi te-ascultan sorbindu-ti cu-ochii duşi * [misterul

Şi-apoi cu tine părăsim uşor pământul Ca un parfum ce-1 risipeşte'n spaţiu vântul. Căci tu ne duci să cercetăm mereu eterul Şi să ne-arăji ce nu ne-a dat pământul.

0, plug de aur ce brăzdezi în taină cerul I *

Şi-ades când plângi închisă'ntr'o vioară Şi te-ascullăm cu capu'n palme, în neştire, Tu ne cufunzi în vraja ta ca'ntr'o iubire, Iar în a sufletului tainică Sahară Laşi ura'ncremenită de uimire

Ca pe un tigru ce te-aude prima oară . . . *

Şi'n totdeauna tu ne umpli vadul mintii Ca fluviul Lethe din infern visat de Dante... Iar când ne legeni suspinând într'un andante Ne duci plutind spre ţărmul rece-al nefiintii. Ne duci cu ochii plini de diamante,

Ca o corabie pe-oceanul suferinjii 1

Şerban Bascovici.

Dacă cineva ne dă păpuşi, drept oameni în carne şi oase — trebue să-i arătăm uşa spitalului şi să ne lase în pace cu negoţul lui spiri­tual.

Aş mai vrea să mai adaog câ­teva; dar ar fi prea multe. Prea multe sânt şi cele de sus. Biata noastră Literatură gâfâe — de

'greutăţile pe care streinîsmul, sub toate formele, i le-a pus în spina­re : streinismul erudit, streinismul poetic, streinismul artistic.

Fie ca anul 1924 să ne scape măcar de unul din ele.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

(lilIIIIIIIMniIlIlllilIHIlifTllH IIIIIIIIIUIUIM1II

CELE TREI CRIŞURI i u i u m i i u u '

_ r>-. • • •

Păşind cu tine alături.* Nici până astăzi taina-mi de foc n'a biruit Sfiala ce-o îmbracă în raze de visare Şi-o ţine ferecată 'n vrăjită aşteptare: Nici până astăzi taina nu ţi-am mărturisit . . . Ci când pe strad'alături de doru-mi tăinuit Sporita-i frumuseţe şi-o plimb" a ta făptură, Din darurile tale bogate-o fărmătură In treacăt fiecărei femei îi împrumut Şi te slăvesc atuncia 'n femea ce-a trecut,

L a \ na din privire-ţi ceva îi dăruesc, La alta o mişcare din mersul tău, şi'n cale Le'mpodobesc pe toate cu farmecele tale Şi pentru toate-o vorbă de laudă găsesc. Prin ele toate atuncia, cum trec împodobite Cu darurile tale de mine împărţite, Iau drumul spre comoara din care tuturor Femeilor în cale împarte ascunsul dor.

G. Rotică. * Din volumul .Paharul blestemat" ce va apare

în editura ,Casei şcoalelor."

împrumutul de Septimiu Popa.

I.

Eram pe-atunci popă în Munţii apuseni, popă la două sate, In munţii aceia frumoşi, cu pădurile lor minunate, cu stâncile lor pră­păstioase, în munţii aceia cu poezie multă şi grâu puţin, mi-am petrecut viata zece ani de zile, cu preoteasa şi cu copiii.

Încolo, să nu credeţi că-i rău la munte. Apa care o beam acolo plătia, — un milion de lei paharul. Un milion ideal, bine înţeles. Când o beam, credeam că beau nectar şi îmi ziceam :

— Apa asta, apa asta I Cum te satură apa a s t a ! Cine bea din apa asta, la ce mai cearcă şi după m â n c a r e ?

Ce păcat, că asta-i numai poe­zie. Aduceti-vă > numai aminte, cum luau foştii mei enoriaşi tara dealungul, după de-ale mâncă r i i . . . Şi-apoi şi eu . . . Să fi venit la mine când îmi erau pe gătate cerealele . . . să mă fi văzut cum stam îngândurat, de credeai că vreau să pun tara la cale . . .

Aşa eram odată, în anul al treilea al popiei. Era într'o Sâm­bătă de primăvară şi preoteasa mi-a adresat surprinzătoarea între­bare :

— Ce să ducem la m o a r ă ? O întrebare foarte plăcută, aşa- i? — 0 să facem noi ceva până

Marti. — i-am răspuns, — iar atunci, o să mă duc la târg să cumpăr un sac de grâu.

Mi-am numărat banii, am mai adaos o feştanie şi un prohod ce-aveam să Ie fac Luni, cum vedeţi am dat chestiei o soluţie . . . destul de multămitoare.

Duminică dimineaţa m'am dus la biserică în satul cel de-al doi­lea. Mergeam pe drum în jos şi mă întrebam: vor fi la biserică prescuri ori nu vor fi? Nu ştiu cum s'a făcut, dar aveam un pre­simt că o să fie prescuri multe, o

traistă plină, îndesată şi presimtul ăsta mă făcea neobicinuit de vesel.

Nu m'am înşelat. In vremea Utreniei tresăriam decâte-ori para-clisierul deschidea uşa altarului şi aducea vre-o prescură. Ba, de se nimeria tocmai atunci ectenia, o citeam mai cu inimă . . . ierte-mă pentru as ta foştii mei profesori de s e m i n a r . . .

S'au adunat zece prescuri. După slujbă, le-am îndesat în traistă şi am plecat fericit, cu traista Ia mână, pe drum în sus. Mă gân-diam la bucuria preotesei şi mă bucuram de bucuria ei. Traista nu-mi părea grea, măcar că . . . vedeţi ce comoară duceam în-tr'însa.

Pe la mijlocul drumului am în­tâlnit doi oameni. îi văzusem eu

de departe, cum veniau pe drum în jos povestind şi gesticulând, ba odată oprindu-se, şi-au întins mâna în semn de rămăşag. Când au ajuns în dreptul meu, s 'au oprit şi mi-au dat „bună-ziua." M'am oprit şi eu şi am pus tra­ista jos.

— Părinte, — îmi zise unul dintre ei, să-Ji dea Dumnezeu tot bine şi sănătate, dă-mi o pres­cură I

E de prisos să vă spun, cât de uluit am rămas. I-am privit ţintă în ochi pe amândoi . Oameni bine făcuţi şi bine îmbrăcat». Din ochii lor citiam, că n 'au ei nevoie de prescurile mele.

— Atunci, — mi-am zis, — de ce-mi c e r ? Desigur, în glumă ori în batjocură . • .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Eram decis să le refuz cererea. O hotărâre destul de grea. N'am prea fost obicinuit să refuz cere­rile! oamenilor. Când să le-o spun asta însă, în momentul ultim şi suprem, mâna a protestat şi după vechiu-i obiceiu s'a plecat înspre traistă, a desfăcut-o şi — Dum­nezeu ştie prin ce fatalitate a scos tocmai prescura cea mai frumoasă.

Omul a luat-o la mână şi . . . nu uit nici-odată bucuria ce s'a întipărit pe fata lui. Iar tovarăşul său, mă privea zâmbind cu amă­răciune, îmi sărutară amândoi mâna şi ne-am despărţit; eu mi-am urmat drumul trist, către casă . . .

II.

De-atunci au trecut şapte ani. Era în primăvara celui de-al patru­lea an- al răsboiului mondial, când prin munjii mei era aproape foa­mete. Auzisem despre un om din satul vecin că are două măsuri de săcară de vânzare şi m'am dus îndată la el, cum să nu mă fi dus ? Să fi fost chiar în al şaptelea sat.

Am întâlnit acolo oameni cu­noscuţi. Femeia omului a fost adeseori la mine cu prescuri pen­tru bărbat. Bărbatul îi venise acasă de-o lună de zile, din prinsoare rusească. Mi-a dat săcara pe-un preţ ieftin, . . . nu ştiam din care pricină!

Peste-o săptămână am ştiut-o şi asta. A venit chiar la mine, cu patru părechi de prescuri, să i-le slujesc drept multămită că l a adus Dumnezeu acasă. A stat şi el la slujbă, tot în genunchi, până Ia sfârşitul liturgiei. Nu m'am putut răbda să nu-1 întreb:

— La ce-ai adus Dumneata bă-dicule, patru perechi de prescuri? Ar fi fost de ajuns una . . .

EI îşi şterse cu mâneca suma­nului o lacrimă ce i-se furişa în ochi şi îmi răspunse emoţionat:

— Nici n 'am adus destule, pă­rinte ! Prescurile astea n 'au fost numai de slujbă, au fost un . . . împrumut, cu camătă . . .

— împrumut?

— Da,împrumut! î|i aduci aminte, de-acum şapte ani, când mi-ai dat o prescură în drumul tării?

L'am măsurat acum din cap până în tălpi şi . . . mi-am adus aminte.

— Păcatele mele, — reluă omul. — Crezi Dumneata, că eu atunci am avut nevoie de prescură ? Nici poveste! Dar te-am văzut de de­parte cum veniai cu traista la mână şi tovarăşul meii mi-a zis cum te-a văzu t :

— Iată, popa dela Valea-lată, vine cu traista plină de prescuri. Dar ştiu că nouă nu ne-ar da o prescură, nici să ne sară o c h i i . . .

Eu i-am răspuns : — Pun rămăşag, că ne va d a . . . Am pus rămăşag pe o oaie ş i . . .

cum ş t i i . . . am câştigat rămăşa­gul . . . Din oaia aceea s a u mai prăsit altele încă . . .

Ştii bade, — l'am întrerupt eu acum, — că atunci era aproape să pierzi r ămăşagu l?

— Şi nu l'am perdut, — îmi răspunse vesel. — Aşa a vrut Dumnezeu.

III.

In toamna acelui an, m a u pus în altă parochie. Acum sunt pe alte tărâmuri, la tară, departe de poezia munţilor. Aici se scaldă ochii mei în lanuri de grâu şi în mări de porumb. Nu mai sunt să­rac şi nu mai tresar la fiecare prescură. Vând şi eu cereale, dar nu aşa scump cum mi-au vândut mie alţii. Dau prescuri, ori-cui îmi cere, fără şovăire şi fără să aştept întoarcerea „împrumutului". Şi to­tuşi, o munţilor, de ce se topeşte inima mea după voi?

Scrisoare unui tânăr de D. Nanu.

E un adevăr, asupra că­ruia chiar înţelepţii păgâni sunt de aceiaşi părere : că ştiinţa cea mai mare, cea mai mare învăţătură a vie-tei, e ştiinţa sau studiul morţii, fără de care e cu neputinţă omului să tră­iască în ordine şi să stă-

* rue într'o înţelepciune pu­ternică şi statornică. (Bourdaloue, — Sermons)

1 1 1 • Un mare poet a z i s : „Este o viată moartă, precum

şi-o moarte vie." Versul acesta trebueşte tâlcuit, fiindcă atunci când îl vom avea bine lămurit în mintea noastră, un îndemn firesc ne va îmboldi să fugim de viata moartă, care se strecoară cu multă dibăcie în viata adevărată . . .

Moartea nu vine dintr 'odată de cât foarte rar. întocmai ca un ge­neral care nu vrea nici odată să-i scape inamicul, ea are iscoade pe care le trimite cu mult înainte de a sosi cu armata ei regulată de cucerire. Cercetaşii ei se ames­tecă în trebile noastre, opreşte funcţionarea regulată a vieţii mo­rale mai întâi, cu născociri pe cari ni le aşează pieziş şi noi consim­ţim, din neatenţie să-i suferim. Pe aceşti cercetaşi ai morţii sufleteşti trebue să-i demascam, căci împo­triva lor e mai uşor de luptat. Din lupta aceasta sufletul se întăreşte, iar din tolerarea acestor înaintaşi primejdioşi ai morţii, viata se sdruncină şi repede se dă biruită. Şi fiindcă vrem să vorbim de vi­ata moartă şi nu chiar de moartea trupească, fireşte că nu va fi vorba de agenţii morbizi ai vieţii fizice, ci de agenţii morbizi ai morţii mo­rale, care întotdeauna precedează de aproape moartea fizică.

Aşa dar se poate întâmpla ca fără să bănuim, să consimţim to­tuşi a muri sufleteşte.

Ca să pricepem mai bine şiretenia morţii, — care îşi are armele şi atributele ei bine hotărâte, trebue să limpezim bine care e deosebi­rea profundă, caracteristică, între un corp viu, în creştere, — şi un corp mort, sau pe cale de a muri.

Un corp este viu, şi în creşterea vieţii atunci când toate părţile cari îl compun îşi depun rezulta­tul sforţărilor lor, în profitul între­gului. Numai atunci întregul la rândul Iui, hrăneşte părţile şi toa-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

i i i i i i i i i i i i m i i u i i m i i i i i i i m i u i i i i i i i i i i i i i i i r t

CELE TREI CRIŞURI SI l l l I I I I lUUIIUI I l l l l l l l l I l l l l I l i l IUI IMI l l l l l l l l l

te la olaltă stau bine. Dar ca să se poată împlini atât de variatele trebuinţe ale complicatului meca­nism al vietei, trebue mai întâi de toate ordine . . . Orice dezordine este rezultatul unei biruinti a mor­ţii, deci semnul înfrângerii viejii. Ordinea porneşte de acolo, că fie­care parte distinctă are o funcţi­une hotărâtă şi numai aceia, — şi nu alta. Să luăm o pildă: un pom. Priveşte-1 de aproape . . . Toate sforţările Iui se concentrează în roadele lui. Actfsta îi e scopul pe pământ, şi vezi-1 cum toată munca rădăcinei, a trunchiului, a ramu­rilor, a frunzelor, — n'au alt scop, — decât rodul acela gustos, care cade dela sine pe pământ, când s'a copt de ajuns . . . Este ca un dar, pe care el îl oferă cu atâtea degete care sunt ramurile lui! . . . Singur lasă roadele să-i pice pentru toate gurile flămânde cari cer hrana vieţii lor proprii, dela munca lui răbdătoare, de un an de zile!... Nimic din roadele sale nu şi-le opreşte pentru sine. Pentru sine nu are de cât tot ce i se dă dela Dumnezeu: apa, aerul, lumina şi pământul. Din acestea făureşte el, cu minunatul dar ce 1-a dat Dum­nezeu organelor lui, — minuna­tele lui poame.

Acum închipuili-vă că o secure nemiloasă îl tae, îl scoate din ră­dăcină, şi-1 lasă întins pe pământ...

Moartea îl paşte . . . Pentru ce ? 1. Fiindcă voinţa lui de a trăi,

nu mai este înfiptă într'un puflct, prin care să fie pus în contact cu marele rezervoriu al energiei uni­versale. I s'a tăiat putinţa ajun­gerii Ia scop.

2. Din această pricină toate or­ganele vieţii lui sunt lipsite de seva din care să-şi prepare lucră­rile vieţii pentru scopul anumit, rodul.

3. Ne mai având cu ce să lu­creze, după o ordine stabilită, fie­care parte din trupul lui, se des­compune fiecare pe socoteala ei. Acţiunea lor nu se mai reuneşte într'un scop, ci se desparte, se împrăştie în moartea totală.

Credeţi însă că viata se poate urmări numai într'un individ ? Ea lucrează la fel şi moartea la fel o duşmăneşte şi când avem de-a face cu o colonie de indivizi: un popor, o armată, o şcoală, un oraş, o familie, un atelier, un birou de funcţionari, etc.

Să luăm de ex. un atelier de tipografie. Organele lui sunt lu-

•VA

La nunta noastră. , Ne vom găti ca toată lumea pân'acum Şi vom porni cu şirul de trăsuri pe drum ; In frunte un copil cu albele făclii Ne va'ndrumâ pe calea sfintei temelii.

In alb vei străluci din cap până'n picioare: E zâmbetul nevinovatelor fecioare; Iar eu în haine negre cum e după mort: Reflexul sufletului negru care-1 port.

Prin porţi şi la ferestre s'or ivi femei —Aşa cum fac femeile de obicei — Şi-or cleveti în urmă fetele bătrâne: E cruda mângâere ce le mai rămâne.

La uşa templului ne-or aştepta nerăbdători 0 droaie de prieteni şi de cerşetori, Şi, binevoitor, un biet paracliser Ne va deschide uşa sfântului mister.

Aci un preot în odăjdiile sfinte. Cam plictisit de nunţile de mai'nainte. Ne va citi din rânduelile divine Gândindu-se la plata ce i-se cuvine.

Şi până când să isprăvească popa totul Cei dimprejurul nostru îşi vor dă cu cotul, Găsindu-ne nepotriveli de necrezut Ori născocindu-ne cusururi la minut.

crătorii, calfele şi directorul. E o casă de industrie şi comerţ ca ori şi care alta. Vreji să ştiţi dacă organismul acesta e în plină creş­tere a vieţii Iui, sau dacă e pe ducă, spre moar te?

Ia pe fiecare în parte în timpul lucrului, şi vezi ce face? începe cu directorul. Unde se îndreaptă gândurile lui mai cu s e a m ă ? La interesul lui de îmbogăţire cu orice pret? sau la interesesul muşte­riilor, al căror organ de satisfa­cere promptă este atelierul lu i?

Dacă se gândeşte în primul rând numai la interesul lui, — atunci atelierul lui va fi numai un pre­text de a servi pe clienţi, — şi atunci implicit va u r m a : tra­tarea sgârcită a traiului lucră-

Aceasta însă nu-i va'mpiedica de loc Să ne ureze la sfârşit destul noroc; Ba ne-or aduce laude peste măsură De s'or mişcă şi pietrele de-aşa căldură.

Noi le vom muljumi cu aer de paradă Şi vom plecă apoi acasă pe-altă stradă (0 să se'ntâmple bine numai dacă din Vre-o curte cineva ne va ieşi cu plin).

In poartă ne-or primi cu pâine şi cu sare Şi ne vor aşeză în cap Ia masă mare, Şi la lumina celor două lumânări Se vor goli pahare'n sgomot de urări.

Şi dintre toji mesenii se va ridică Un om bătrân şi poate ne va cuvântă: „La anul aşteptăm un nepoţel frumos" . . . Şi ruşinaji noi vom lăsă privirea'n jos.

Iar după praznicul eternului păcat — Din partea tuturora ne va fi ertat — Ne vom retrage'n al păcatului altar Spre-a ne împărtăşi cu-al său sublim nectar.

Atât . . . 0 clipă de uitare grea de sine In care-aleargă sângele nebun prin vine — Căci chiar a doua zi în pragul dimineţii Ne vor trezi cocoşii grijilor vieţii . . .

George A. Petre.

torilor, ca să le dea salarii mici ; întrebuinţarea mai mult a copiilor cari sunt plătiţi prost, — dar nu pot avea toată atenţia şi încorda­rea unui lucrător încercat. E şi un abuz care îl face împotriva vâr­stei slabe. După director, uitati-vă la şeful atelierului. . . încotro! se duc sforţările şi gândurile lu i?

Fiindcă mişcarea iniţială por­neşte de sus, şi în pilda noastră am presupus o mişcare de înceti­neală şi oprire a celorlalte func­ţiuni, pornind dela director, fireşte că şi faptele şefului de atelier vor fi acelea ale unui om nemulţumit şi nerăsplătit: în loc. să se uite la lucrul fie-căruia în parte, — iată-1 că deschide un jurnal şi-şi pierde vremea citind noutăţile zilei, care

BCU Cluj / Central University Library Cluj

• I l l l l l l l l l l l l l p l l l l l l l l lHIIIMIII l l l l l lUlI l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I II

CELE TREI CRIŞURI i H i i i i i i i i i i i i i i H i m u i i i i m i i i i i t i i i i m i i M i i i i i

Pag

nu interesează de loc slujba lui; lucrătorul, simtindu-se nesupra-veghiat, culege distrat literele; co­rectorul nu este nici el încordat văzând atâtea greşeli, şi îndreaptă numai o parte din ele, — şi când ajunge lucru la maşinist, — îi dă peste ochi de mântuială; — şi cartea ese cu o sumă de greşeli, spre desperarea clientului care-şi blestemă zilele când i-a dat prin minte ideia să scoată o carte la aşa tipografie î

Aceasta este imaginea morlii care începe dela director şi până la cel din urmă lucrător; părţile nu mai au sforţarea vioae, către acelaş scop, — scopul atelierului: satisfacerea deplină a clientului care [i-a încredinţat lucrarea Ia care tine ca la copilul lui, fiindcă o carte este ca şi un copil, născut din sufletul autorului ei. Aşa dar părţile, fiecare pe socoteala ei, se îndepărtează de scopul comun.

Acum ultaji-vă cum se petrec lucrurile într'un atelier în care toti iau parte la lucru comun, cu voioşia şi febrilitatea de muncă pe care o vezi într'un stup de albine, — acest ideal al muncei omeneşti, — ideal pe care l'a atins spre ruşinea omului nişte insecte!

Fie care lucrător, mai ales cel care a luat partea cea mai însem­nată la tipărirea unei cărţi, tine ca o mândrie pentru el, ca la o împrejurare de care îşi va aduce aminte multă vreme cu plăcere, să-şi spue când va trece pe lângă vitrinile librăriei: „cartea aceasta, — mâinile mele au cules'o ! Eu am aşezat-o în pagină ! Uită-te în zare şi vezi cum fie care rând de pe o pagină, cade peste fiecare rând al contrapaginei respective ! E o plăcere să ia cineva în mâini cartea aceas ta!"

Şi munca lui aduce un spor de viată şi de plăcere în atâtea mii de cititori cari au nevoe de acea carte, apărută, crescută pe mâi­nile lui.

Se bucură şi el, lucrătorul, de o parte din bucuriile autorului, cum se bucură o doică, în modes­tia ei, de biruinţa unui copil, la naşterea căruia a trebuit să prive-gheze şi ea cu priceperea e i !

Şi peste acestea toate, e mulţu­mirea conştiintii împăcate, căci conştiinfiozitatea muncii, tine treze puterile vieţii, nu le lasă să lânce­zească.

De aci sănătatea, şi biruinţa

i. Tu smulgi din cutioara ta de lemn Furtuni de glasuri aspre ce se 'ngînă, Un strigăt risipit de-un cald îndemn,

Un şopot surd şi-un murmur de fîntînă, — Şi'n vraja ce se tînguie pe strune închizi un svon de fluier de la stînă,

Cînd peste dealuri soarele apune Şi'n tainic vuiet frunzele pe crăngi Pornesc cu glasul apei să răsune

In plîns adînc şi jalnic de tălăngi.

II.

Şi, cînd pe-un fir subţire de lumină Coboară parcă undele din sbor, Arcuşul tău pe raze vii se'nclină

Smulgînd un cîntec trist din vraja lor. Iar, cînd sub alba stelelor ninsoare, Prin parcuri vechi {in umbrele sobor.

Pe strune faci un gînd să se 'nfioare Şi stringi din rouă salbă de mărgele, In tremur viu, cînd floare după floare

Adoarme blînd, cu schii către stele . . .

Al. Iacobescu

noastră asupra agenţilor morbizi ai morţii, pe cari i-am comparat cu iscoadele, cercetaşii armatei inamicului, care sosesc cu mult înainte de grosul armatei lui.

Dacă nu ne vom lăsa surprinşi de aceştia, nu vom fi surprinşi nici de cei cari vin mai pe urmă. Ii vom depărta şi-i vom tine în respect cât mai mult, — adică atât cât ne-a lăsat Dumnezeu să ne bucurăm de această viată. Şi zilele luminoase de dimineaţă, au de obiceiu amurguri lungi şi minu­nate !

Ceia ce se petrece într'un atelier de muncă, se poate petrece în orice grupare de mai mulţi oameni la un loc, adunaţi cu un scop oare care al vieţii: interesul tutu­ror şi sforţarea fie căruia spre acelaş scop, — aduce cu sine toate bucuriile binecuvântate ale vieţii. Desinteresarea fiecăruia de munca comună, e primul simptom al morţii. Aşa e într'o şcoală, aşa e într'o familie, aşa e într'un popor.

Fie care dar, să realizeze condi­ţia primă a vieţii în cercul în care se găseşte, şi toată tara se va transforma într'o armonie care va cânta imnul biruintii vieţii asupra morţii. Pentru ajungerea acestui scop. Dumnezeu ne-a dat un model în însăşi corpul nostru. Ce fac organele unui trup sănătos pentru sănătatea Iui, cu aceiaşi supunere să facem şi noi pentru corpul social din care facem parte. Căci altfel, — să nu uităm că :

„Este o viată moartă, precum şi-o moarte vie!" Şi „moartea vie" am putea-o lua, nu numai în înţelesul poetului, adică moar­tea trupească a Nemuritorilor care ne luminează încă, de dincolo de pragul existentei, — dar şi în înţelesul morţii vii, active, pe care o târîm cu noi zilnic, în abaterile noastre, atunci când tâ­rîm o viată moartă.

Vai de acel care are parte înainte de a muri, de moartea vie I Ea e un chiriaş nesuferit care s'a instalat în cea mai bună odae a casei, si e protejat de o lege care nu Tîe mai perimează după ce i te-ai supus ei. Chiriaşul acesta ne va pune cu mâinile lui doliul la poartă. Deci : afară cu el, de îndată ce-a încercat să ne treacă pragul prin Iscoadele lu i : neas­cultarea şi lipsa de dragoste fa{ă de telul comun. Moartea e Regina nepăsătorilor, — fiindcă numai în moarte e veşnica nepăsare şi indiferentă; iar Viata e împăratul celor ce se iubesc şi se ajută, — fiindcă numai în Creajiune stă veşnica iubire.

* Şi acum, întreabă-te bine, întrea-

bă-te serios, clipă cu cl ipă; al cui soldat eşti t u ? AI morţii sau al vieţii ?

Ia seama că poti fi în tabăra duşmanului vieţii fără să-ti dai socoteala ! . . .

De aceia ti-am lămurit aci ver­sul a d â n c :

Este o viată moartă, precum şi o moar­te vie! *

Şi-acum că ştii, intră numai decât şi voios, ca oştean, în ta­băra plină de putere şi de iubire a vieţii.

1923. Oct. 31.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Pag. IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII

CELE TREI CRIŞURI i l I l l l l l in i l l l l l l I l I I l IHII I I I I I I I I I I I IMMIMIII l l l

m i i i i i i t m i i

Primăvară întunecată

de Kaczer Illes.

Erau patru pe colină: primăvara, sora de caritate şi cei doi soldaţi. Primăvara dăntuia prin iarbă, goa­lă ; îşi mlădia în adierea vântului braţele de lumină solară. Sora n'o vedea, era prea ocupată cu cei doi nenorociţi. Nenorociţii încă n'o vedeau, erau orbi amândoi, dar îi simţeau pe fată mângâierea luminoasă a degetelor.

Sora era fată dela tară sdravănă, sănătoasă, cu gura pârguită şi sânii plini : Frusina. Avea ochii de un cenuşiu nelămurit, nici fata nu-i era frumoasă, dar fiecare trăsătură a ei era bunătate 'moale. Era ca o mamă pentru cei doi orbi, buna lor doică. Şi-ar fi dat cu dragă inimă toată vlaga 'ei, ca să-i poată alina.

Tinându-se de braţele Frusinei, cei doi orbi păşeau încet, cu picioarele tapene, ca două maşini omeneşte, cu toate că trăiau! 0 , cum trăia în ei dorinţa şi durerea! Gerson era copilul pământului; pe fata lui de ţăran pâlpâia rume-neala sănătăţii. Globii ochilor Iui au rămas neatinşi. E îngrozitor cum îi învâr teste în orbite. Neîn­cetată, desnădăjduită încercare de-a vedea. Lajoska e băiat de oraş, abia are optsprezece ani. îşi întinde fa{a palidă, prelungă, spre cer, în adierea uşoară a vân­tului, şi surâde aşa de înspăimân­tător de dulce după ochelarii cei negri.

— Froso — zise Lajoska do­mol — să mergem până sus, în vârf. Să vezi cât de frumoasă e Pesta de acolo.

— Şi coasta — adause Gerson. — Pe vremea asta e toată spoită cu verdeaţă.

0 undă caldă străbătu inima fetei. Era tare înduioşată. Copiii aceştia vreau, cu orice pret, ca ea să vadă lucruri frumoase. Privi coasta. Adevărat. Parcă ar fi dat cineva cu spoitorul în lung şi lat. A văzut şi eri fâşiile de verdeaţă, şi alaltăeri, Atunci erau mai gal­bene. Peste noapte aici lucrează mâini nevăzute. De seara până dimineaţa cineva spoieşte pe aici, iar în zori e mai verde verdeaţa. Vede oare toate aceste orbul Gerson ?

— Umblam adeseori pe aici — povestea Lajoska, pe când urcau

Piaţa Unirii din Sătmar.

] .1 * T^r *m »J* TBF J - -J» -I- -4* *F -l» *m t *p ai

S'au risipit pe drumuri cunoscute Frunze în culoarea fetelor de condamnaţi

[leproşi Şi-au coborât pe-acoperişuri obosite, Ochii soarelui, sticloşi.

La casa ta, fată cu gânduri omorâte, A poposit drumeţul cel bătrân, Cu bani de aur, Iar la figură gros şi spân.

Fată tânără, fată frumoasă, fată săracă I Dă drumul câinilor din lan) Şi nu-i lăsa să tacă ; Drumeţul care-a poposit la casa ta, In ochii lui nu te uita ; Mai degrabă scuipă-ti în sân Şi roagă-te, şi tine post, şi zi aşa : „Să te păzească Dumnezeu de omul spân!"

Fată săracă. Fată slabă, vânătă la fată ! Decât ti-ai căuta narocu'n drumul mare, Mai degrabă-ai face noduri mici pe-un fir

[de a(ă Si l-ai căuta din nod în nod, nervoasă. Trecătorii poposiţi la poarta ta săraca, Pentr'o zi sau pentru două, trei, Vor tăcea când nu va trebui, Să poată flecari Atunci, când ar trebui să tacă.

Fată săracă, cu ochii vineţi ca două [porumbrele!

Bate'ncet la poarta idealului, — Castel de gânduri vii — Si strigă mereu : Să vii, . . . dece nu vii, . . . să vii . . .

V. Corbasca.

A A A A A A A A A \*/ A A w A A A \*/ A A A A */ A A A A

spre vârf. — încă înainte de ple­care . . . Ieşiam cu băetii. îmi era aşa de teamă, că nu voi mai ve­dea locurile acestea niciodată !

— Cu băe{ii ? — întrebă sora şi privi bărbia pufoasă a lui Lajoska, mustaţa lui;blondă abia mi­jită. Sărmanul, cât e încă de copil!

— Aceia cu cari trebuia să iau de­odată capacitatea . . . acum ei dau examene de răsboi. Bine de ei. Mie la ce mi-ar mai folosi ? — în­spăimântător de luminosul surâs,

care îi stăruia pe fată, nu se topi o clipă.

Urcau costişa lină. Fata mergea cu trupul uşor înclinat înainte, Gerson păşia deasemenea înco­voiat, Lajoska bălăbănea pe lângă ei şovăitor, cu gâtul înţepenit. De­odată fata plesni cu mânie ştren­gărească mâna ţăranului, care o căuta prin bluză. Pe buze îi veni cuvântul : Gerson ! dar îl înghiţi. Lajoska ar fi priceput cuvântul. Nu, nu trebuie să ştie nimic.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

M O H i m u m m t t i u i i i i u i i u i i u i i t u t i i i i i i H i

CELE TREI CRIŞURI milllIHIilIIlIPIllUUlIIlMMllMIlIl l l l l l l l l l l l l"

Ajunseră sus. Priviră înapoi. ' — Ce frumos! — îsbucni din

gura Frusinei cuvântul. Privi pe r ând : ochiul neliniştit ai lui Ger-son, ochelarii întunecaţi a lui La-joska. Şi îi păru rău, că s'a lăsat furată de încântare. Ei o pismuiesc. Şi poate îi doare, că nu pot vedea ce vede dânsa. — Ce frumos I — repetă aproape fără glas. Colo jos, în aburirea violetă a primăverii plutea, se legăna Budapesta.

— Nu-i aşa că e frumns? — oftă Lajoska şi îşi îndreptă fata străluminată spre oraş.

Cu fata întinsă înainte Gerson adulmecă.

— Şi iarba! Să ne odihnim! Dragă Froso!

Prinse mâna fetei şi o atrase spre el. Undeva cânta un cocoş, iar o găină îi răspunse cu un cot-codăcit răguşit. în Frusina se trezi deodată satul. Gerson se aşeză ală turea de scurmătorul pământului. Lajoska rămase în picioare. Arăta cu mâna în depărtare.

— Vezi tu Frusinico suliţa ceea de argint? acolo e Dunărea. Claia cea mare de a ramă e Bazilica. Colo e biserica Iui Matia, cuşma cea ţuguiată e turnul. Dincolo e palatul regal. Cât mi-e de năcaz că nu-1 pot vedea ! Cum odihnea pe cupola înaltă coroana de a u r ! Fricoşii priveau în pământ. Nu le-a venit niciodată în gând să privească sus şi s'o scuipe cu ura lor. Dacă le va veni vreodată în gând asta se vor înălţa şi o vor smulge de acolo. Spune Frusino, mai stă şi acum aco lo?

— E acolo — zise Frusina şoptind. Lajoska nu pricepu de ce şop­

teşte. Pipăi aerul. Şi arătă. — Şi dincolo e paiangenul su­

gător de sânge. Parlamentul. Acesta a băut sângele nostru. El a înghi­ţit ochii noştrii luminoşi. Nu-i aşa Gerson ?

Gerson nu răspunse. Se trase mai aproape de fată. Se vârî în-tr'însa cu totul. Nu-şi mai învârtea acum globurile ochilor stinşi, în­chise pleoapele asemenea unui om care vede, când şade aproape de el o femeie.

— Nu, nu-i nici paiangen, jan­darm. El e jandarmul neîndu­plecat. Vezi, Frusinico, pe capul lui uriaşul coif al lui Arpad ? îngrozi­tor, cum stă acolo 1 Cum ne-a mânat pe noi la m o a r t e . . . în noaptea v e ş n i c ă ! . . . Gerson !

Fata oftă încetişor. Ţăranul gemu ceva în cuvinte înăbuşite. Fata lui

Uscate frunze moarte pe cărări . . . Şi Toamna vine trist din depărtări.

S'abate vântul greu din poartă'n poartă — Spre ţări mai calde gânduri vagi mă poartă.

Pe Cer nori negri vin şi tot se strâng — Şi'n sufletu-mi se face gol şi plâng.

Se face g o l . . . şi plâng. . . şi-aş vrea să strig.. . Şi totuşi tac . . . şi tremur tot de frig . . .

Şi tremur tot închis tăcut în casă Şi'n jurul meu tăcerea greu se lasă . . .

De-acum mereu voiu sta a ş a . . . închis . . . Singurătatea, casa-i mi-a deschis . . .

Şi de acum pe uliţi n'o să-mi port Trudiţii p a ş i . . . E totul van şi mort . . .

Şi gânduri negre iar mă fac să strig, Şi totuşi, t a c . . . şi-mi este somn şi frig.

Dem. Bassarabeanu.

Lajoska se însufleţi într'un extaz dureros.

— Acolo, jos, pe străzi, fetele se plimbau . . . Aveau felele aşa de albe, aşa de frumoase . . . albe şi r o ş i i . . . albul ochilor lor — lapte dulce. Le-am privit lung şi voiam încă să le mai privesc ! . . . Să le văd, să le văd, să le mai văd. Dar j andarmul ! M-a alungat cu latul săbiei... în întuneric. Acum e primăvară. Primăvară întunecată. Eu nu le pot vedea. Fetele . . . Gerson le-a văzut, dar eu . . . eu Frusinico n 'am văzut niciodată fetele.

Ingenunchie, ca să mângâie fa­ta Frusinei. Sora se înfiora. în­tinse manile, îi cuprinse braţele

şi îi înlătură mângâierile. 0 con-vulsiune speriată strânse mâna copilului orb. Parcă ar fi avut ochi pe la încheieturi, aşa vedea totul.

— Froso! — şopti speriat — Gerson ! . . .

Fata se cutremură. Se ridică. Depărta pe Gerson. Cu ochi tul­buraţi privi fata înfrigurată a lui Lajoska, pe care stăruia mereu veşnicul surâs\ Era neînţeles şi spăimântător. Ochelarii cei negri stăteau acolo deasupra surâsului, pe golurile ochilor morţi, nemiş­caţi, ca un fluture negru cu aripile întinse.

Din ungureşte de I. Lupu.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

m i l I I l H l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l I I l l l l l l l I H U I U I I l

CELE TREI CRIŞURI • i i i i i i i u i i i i u m i i i i i i i i i i a u i i u j i i i n t i i l i i i l i l i i

Stratificarea valorilor de Bogdan Ionescu.

VI. Vorbim aci de valorile în sen­

sul social, adică totalitatea aptitu-dinelor unui om, cari facdintr'în-sul un element social, un sprijin mic dar indispensabil existentei, ordinei şj progresului societăţii.

Lumea socială se poate prea bine a semăna eu o imensă masă de apă, în care părticelele compo­nente sunt în continuă mişcare. Nu vorbesc de momentele excep­ţionale, când fenomene - speciale şi accidentale numite în general tempeste sau revărsări, fac ca această materie fluidă să se gă­sească în mişcări anormale, prefă-cându-se în valuri imense, cari răs­colesc une-ori adâncimile ei, dar chiar privită în mod normal, fără aceste fenomene, apa, fie curgă­toare, fie stătătoare, se află în con­tinuă mişcare.

Părticelele ei, se află în mod firesc cu greutăţi deosebite, şi, în această mişcare continuă, cele mai grele caută să ocupe pozitiunile cele mai apropiate de scoarţa pă­mântului, susţinătoare şi conducă-cătoare a acestei mişcări, iar păr­ticelele mai uşoare plutesc mai pe deasupra, sau în poziţii inter­mediare. Naturalistul ştie aceasta, şi în studiul său va căuta Ia fund mineraiurile, animalele şi plantele preţioase, şi se va interesa mai puţin de epavele şi fulgii cari plu­tesc pe deasupra.

O stratificare a valorilor ome­neşti este tot aşa de firească ca şi în lumea fizică, — decât socio­logul, care îşi propune un studiu serios al valorilor sociale, pentru uşurinţa cercetărilor sale, va fi ne­voit să aştepfe etapele de linişte

ale societăţilor, când, în mersul normal al ruajului social, stratifi­carea se face neapărat.

Stările revoluţionare, tempestele sociale, scot ca totdeauna în evi­dentă nulităţi şi mediocrităţi ome­neşti, cari în dorinţa de uzurpa-tiune a unei poziţii nefireşti şi ne­meritate, forţează stratificarea so­cială. Exemplele de acest fel au abundat în istoria omenirei. In mişcarea violentă de prefacere a Franţei, dela sfârşitul secolului al XVIII-lea, comitetele revoluţionare erau pline de măcelari, uvrieri, cari au devenit nişte bestii, carna­sieri şi hoti de drumul mare. In istoria mai recentă a revoluţiei ru­seşti, soldaţii şi-au degradat gene­ralii, pentru a-i umili, a-i isgoni şi a le ocupa locurile, cu toată necom-petinta poziţiei ce o uzurpaseră, pentru ca apoi să se vadă dezas­trele acestei uzurpatiuni.

Etapele de linişte, au urmat ne­cesar acestor furtuni şi stratificarea a fost imperios cerută şi realizată de chiar necesitatea existentei uzur­patorilor şi a ansamblului social; de-aceea se poate zice cu drept cuvânt : „că valorile nu aşteaptă nici odată prea mult". Războiul este o revoluţionare a stratificărei sociale, produsă în mai mare sau mai mic, după repercusiunea mai mare sau mai mică în timp a efec­telor sale. Prima cauză de stricare a acestei stratificări este ideea predominantă în genere, că fie­care este chemat a-şi apăra patria. Această idee stabileşte o prezumţie de egalizare între cetăţeni, după care fie-cineîşi exagerează valoarea în comparaţie cu alţii.

„Mi-am apărat tara", auzi mai la fiecare pas pe câte unul, stri­gând în gura mare şi bătându-se cu pumnii în piept, ca şi cum el

ar fi fost singurul soldat al răs-boiului; şi câ{i mizerabili dezertori nu se găsesc printre aceş t ia!

Idea de sine se exagerează în mod conştient şi pe nedrept, mo­ralul se schimbă şi se denaturează.

Aceste buleversări sociale, pro­duc o adevară nevroză, specială stărilor revoluţionare în genere, care se contaminează cu o uşurinţă spăimântătoare: diplome falşe, pre­tenţii de funcţiuni publice fără ca-lificatie, săraci cari vor să se îm­bogăţească repede prin furturi şi prevariatiuni, hoti în speculaţii co­merciale, pigmei detractori ai celor pe cari îi invidiază, escroci în artă şi apaşi ai condeiului, demagogi şi mercenari în politică, etc. cons-titue atâtea valuri monstruoase ale imoralităţii ce conţine această ne­vroză. Ce putere şi perseverentă trebuie să aibă omul de guvernă­mânt ca să tămăduiască această boală, această dezechilibrare a stratificărei socia le? Căci nimic nu e mai greu decât a impune individului ca să respecte adagiul etern al justiţiei, „suum cuique tribuere" în aceste stări de des-echilibru social. Epidemia morală a acestor stări este cu atât mai gravă, cu cât puterile statului în gestiunea lor internă este slăbită prin concentrarea acestor puteri în afară, în apărarea însu-şi a statu­lui fată cu alte state.

Dar furtuna trece, liniştea se re­stabileşte încetul cu încetul şi pu­terile statului se concentrează în-iăuntru, pentru reorganizare şi rânduire — stratificarea socială în­cepe a-şi reveni la normal.

Starea de linişte normală nu ex­clude însă cu totul nevroza: -ten­dinţa de rupere a stratificărei îşi schimbă caracterul de epidemie şi devine o boală accidentală.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

j K 1 0 I l l t l l l f l l l l l l l

IN MARGINEA UNEI CRONICI

„Când vine Viforul" de Emin Asan.

Nu e vorba despre vre-o furtună în viata politică, literară, e tc ; deci cititorul să nu înţeleagă greşit. E vorba despre piesa de teatru, ju­cată de curând pe scena Teatrului National din Bucureşti, sub titlul căreia vrem să notăm câteva cu­vinte despre şi pentru autorul ei, d-1 Tătărescu, tânărul sub-secretar de Stat la Interne.

D-1 Tătărescu e cel mai simpa­tic şi mai iubit dintre miniştri. Constatarea nu o dăm ca numai a noastră. (Autorul acestor rân­duri nu cunoaşte personal pe d-1 Tătărescu, nu 1-a văzut vre-odată şi nu i-a văzut nici piesa jucată, deci n'a putut fi infuentat de-a-proape de persoana d-sale.) Că d-1 Tătărescu e unul dintre cei mai agreaţi şi mai stimaţi oameni de Stat, aceasta ne-a probat-o înde­ajuns presa până acum. Ne obiş­nuisem — rea obişnuinţă! — ca Ia orice pas, ori de ce natură ar fi el, făcut de un politician dintr'un partid oarecare, presa partidelor adversare să răspundă cu atacuri, născocindu-i învinuri, chiar dacă omul ar fi fost curat ca boaba de rouă şi conştiincos. De data asta însă nu s'a întâmplat aşa. D-1 Tă­tărescu a fost bine primit de toa­tă lumea, adică de toate ziarele. Oare al cui merit să fie ? : al celui dintâiu sau al celor de pe urmă?. . .

Vai, putină prudentă 1... Să nu creadă lumea că vrem să măgu­lim pe politician. Deci s'o spunem răspicat. Vorbim de d-1 Tătărescu literatul. Că persoana d-sale e dublată şi de omul politic, cu atât mai b ine ! Un literat ajuns la cârma unui Stat nu poate să fie decât un fapt îmbucurător pentru cei guvernaţi. Un literat are mult suflet: cinste, sentiment de iubire şi de dreptate, conştiinţă, simţire, compătimire pentru cei suferinzi... Iată atâtea lucruri pe cari nu prea le descoperim la un pur politician.

Şi d-1 Tătărescu e unul dintre cei cari întrunesc calităţile de mai sus. Piesa d-sale stă printre cele mai bune lucrări de teatru, româ­neşti, după cum au mărturisit recenziile scrise cu ocazia pre­mierii. După rezumat — de care am luat cunoştinţă de prin ziare —

MtUIIIUIIIII l l l l l l l l l l l

CELE TREI CRIŞURI i i l l l l l i l l i i l i l i i i l l l l l l l l l l l i l i l i i i l i i i H i i M i i m n i

putem vedea că e un subiect anevoios de redat pe senă. Au mai încercat şi alţii asemenea subiecte, însă fără nici-o şansă de reprezentare şi succes. D-1 Tătă­rescu, şi-a luat subiectul din vre­mea războiului, din sbuciumul de pe front. Piesa s'a jucat numai la Bucureşti şi e cunoscută numai acolo. Distanta e prea m a r e ; nu crede vre-o trupă teatrală că în loc dc Hamîeti, Salomei, Dansa­toare roşii, Case cu păpuşi, etc. etc. pe cari le cunoaştem în ma­joritate şi de cari sufletul nostru nu prea se simte atras, (oricâtă reputaţie mondială ar avea aceste

, opere) ar fi mai bine să ne aducă ultimele piese româneşti, jucate cu succes pe scenele dela centru ? In modul acesta ar mai avea un rost propaganda teatrală, care în­ghite o sumedenie de fonduri.darale cărei efecte nu prea se văd. Pe lângă artişti români, publicul româ­nesc de pe-aici doreşte să ad­mire şi piese româneşti, ocazie care rar de tot i-se prezintă.

Sulevăm aceste idei cu oca­zia piesei d-lui Tătărescu, con­vinşi că d-sa care are un rol important în conducerea Ardealu­lui, se va gândi cu toată inima la cuvintele noastre. Căci aici este de lucru mai mult decât se crede. Dacă noi nu ne mişcăm serios şi intens, ne iau înainte minorităţile.

Cultura în Ardeal trebue pusă pe picioare sănătoase şi proprii. D-1 Tătărescu este unul dintre putinii dela cari aşteptăm lucruri de folos, şi ne place să credem sincer că d-sa nu va înceta o clipă să se gândească la reali­zarea lor.

Pag. iiiiiiiitiiiiii

O 'da to r i e Imora lă .

Şi m'am dus mânat de curiozita­tea deşteptată de un suflet ales să ascult predica dela biserica „Cuibul cu barză". O biserică modestă şi neîcăpătoare pentru atâta mulţime de credincioşi, zic credincioşi fiindcă P a r

atinse de graţie divină mai toate sufletele celor cari se reunesc aici sărbătorile, să asculte cuvântul Dom­nului.

O mai mare împestriţare de oameni nici că se poate : alături de o prin­ţesă, doi generali, doamne de înaltă distincţiune, ba şi un poet, funcţionari de toate gradele, stau creştini nevo­iaşi, lucrători, comersanţi, băieţi tineri, femei necăjite, fete de şcoală, copii nevârstnici, toţi în molcomă rugăci­une, dându-ţi impresia că ai în faţă, creştinii primitivi ce se strângeau în catacombe. Or fi venind şi curioşi ca mine, dar dacă sunt fără porniri pătimaşe, le picură pe inimă balsa­mul binefăcător al adevărurilor sfinte, rostite prin acest demn şi iluminat servitor al altarului, Părintele Tudor Popescu. L'am ascultat cu evlavie crescândă; învăţătura lui nu era prea savantă, dar avea tâlc, vorbea sufle­tului cu o perfectă cunoştinţă de slă­biciuni şi lipsuri, arătându-i calea mântuirei. Fără îndoială, predicatori avem mulţi foarte buni, dar la nici unul n'am observat o mai mare le­pădare de sine, un mai fulgerător cuvân+ împotriva păcatului.

Acum nu mă mai miră ţinuta cu­cernică a celor ce îl ascultă cu su­fletul şi ochii pironiţi în extaz religios, nu mă mai miră nici că lângă mine, o doamnă aproape rugător îşi dă scaunul unei femei suferinde, iar ace­asta strângându-i mâna liniştit îi ̂ şop­teşte : „Dumnezeu m'a întărit să-mi primesc sf. împărtăşanie în biserică" D-na îi răspunde: „Te voi duce eu acasă pe urmă"; până Şi creştinii inerenţi bisericei, sunt aici foarte cu-vincioşi, iar ia eşire lumea pare înfrăţită-

îmi pare deci o datorie morală a spune, că atunci când un preot este la înălţimea chemărei sale apostolice, adică când învederat hrăneşte sufle­tele omeneşti, întărindu-le în virtuţi, comunicându-le din sufletul său bună­tatea, modestia, mila, ertarea, reuşind a face din credincioşi mai buni cetă­ţeni, oameni mai supuşi datoriilor morale, mai încrezători în viaţa de dincolo, zic acel preot, nu că i trebue răsplata recunoaşterei meritului, dar cel puţin să fie lăsat în pace a lucra în via Domnului.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

IIWIIII

Pag. 1111111 • 1111 r i

IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIIIIIIi lIIIM

C E L E T R E I C R I Ş U R I • l l t i i111l l l l l l i l l IcnUf J111llll11II!11IIIII311 IlUlt

SCRISORI DIN SĂTMAR de A. Davidescu.

Nu este dintre cele mai active oraşe Sătmarul nostru, totuşi având în vedere mediul neprielnic unei intense activităţi culturale româ­neşti, ceia ce se face poate fi pri­vit ca bun venit.

La sfârşitul lui Decembrie, am avut ocazia să avem în mijlo­cul nostru pe marele artist, Ion Manolescu. In „Moartea ci­vilă," publicul român şi m a g h i a r a admirat cu sfinţenie talentul acestui artist. Dealtfel au început să se convingă minorităţile din oraşul nostru, că avem artişti ce pot fi comparaţi cu cei ai teatrelor cu­noscute din Apus.

La societatea filharmonică a de­butat Enescu. Întrucât numele acestuia era pe buzele tuturor, publicul din toate straturile sociale a ţinut să ia parte. Vasta sală a cinematografului „Urania" era ar­hiplină. A fost entuziasm fde ne-descris. Arcuşul maestrului a fer­mecat sala.

Nu mai puţine aplauze a cules Demetriad, când a jucat pe scena teatrului orăşenesc pe Hamlet.

Când nu avem însă trupe de teatru, şi când publicul s'a plicti­sit cu cel maghiar, diletanţii noştri pregătesc câte o piesă fără pre-tentiune. Astfel s'a jucat până acum: „Se face ziuă,"Nevasta Iui Cerceluş, Dezertorul e t c , iar în curând se va juca „Patima Roşie."

Nici şcoalele secundare nu se lasă mai prejos. Afară de şcoala normală, care dă nişte minunate serbări şi şezători, a început să răsară pe ici pe colo frumoasele producjiuni ale şcoalei profesio­

nale de fete. Serbarea organizată de Sărbători a surprins pe mulţi. Coruri, dansuri, tablouri alegorice, au fost executate artistic. In cu­rând această şcoală ne va da ocazie să-i apreciem progresul.";

Dacă la Casina Română, un lo­cal frumos şi bine aranjat, se hi-

Monumentul Eroului necunoscut din Sătmar.

bernează, pe cât se pare Ateneul Popular va veni ca un stimulent pentru cei dornici de desfătări sufleteşti. Răsărit din iniţiativa câ­torva intelectuali ardeleni şi regă­ţeni si'a fixat un frumos program de activitate. S'a făcut apel la dnii prof. universitari Bogdan-Duică, Marin Stefănescu şi Simion Mehe­dinţi, cari au promis concursul. In cursul acestei ierni fiecare va tine câte o conferinţă în Sătmar.

0 îmbucurătoare ştire este aceia a librăriilor: s'a vândut în ultima lună cărţi româneşti atâtea cât s'au vândut în 6 luni. Probabil publicul în vacanta Crăciunului a avut gust de citit. Şi pentru Săt­mar unde este atât de înrădăci­nată cultura maghiară, căutarea care a avut-o cartea românească este un eveniment salutar.

SCRISORI DIN BUCUREŞTI

La început de an. — Bibliotecile. — Două mari premii literare. — Congresul celor săfui şi al celor flămânzi. — A încetat sgomotul în Dealul Mitropoliei. — Să ne păstrăm obiceiurile de sărbă­

tori.

de Vasi le Savel.

La începutul unui nou an, gându­rile noastre se opresc o clipă asupra zilelor ce s'au scurs. Am întrebuinţat bine timpul, am depus toată munca de care eram în stare, a contribuit fiecare din noi cu o parte oricât de mică la progresul general ? atâtea şi atâtea lucruri ne srin deodată în minte. Clipele ce trec se aşează în cripta amintirilor; în faţa noastră plutesc negurile necunoscutului şi totul se deapănă pe firul conştiinţei noastre, mereu reînoită-

Viaţa de astăzi nu mai e aşa tih­nită ca în trecut. Omenirea întreagă se frământă, se sbuciumă în c ăutarea formelor de viaţă pe care să-şi clă­dească temelia de muncă- Vaste pla­nuri de viitor fierb în mintea fiecăruia şi nu e nimeni care să rămână numai un simplu privitor al timpurilor prin care trecem.

Să lăsăm însă la o parte specu-laţiunile filosofice, care n'au ce căuta într'o scrisoare bucureşteană oricâtă

BCU Cluj / Central University Library Cluj

i imii i i iBitui

1 2 ţ lKHIl l l l IUI

m f r u w n i r u n r n m n r m u i n i r m t f f m m u i i f

CELE TREI CRIŞURI i m i i r i u i i i i i i i i i M i H i i i i u i i i i i i f n r i i i i i i i n i f i i » !

L U N A Luptă. Suspină 'ncet izvorul dela stâncă, Din cer coboară linişte adâncă Pe fata florilor împurpurate . . , Stând prins de crengi nici vântul nu mai bate; Visează fluturii, visează'n ramuri Brivighitorile cu alte neamuri De păsări cântăreţe. Sus pe creste Răsare focul lunii, ca'n poveste :

De-odată cerul în argint se'mbracă, Pământul se'nvesmântă'n promoroacă, Cercei de diamant în crengi s'anină.

Sporind la noi văpăile 'n grădină. Lumini împart la fiecare floare Şi toată floarea pare-o lumânare Aprinsă. Fluturii pe floare ard. S'agată câte-un strop de mir de nard De fiecare fir de iarbă moale. Se'ncinge roata morii, jos, în vale Cu flacăra, ce-aprinde "ntreaga moară, Şi flacăra pe scoc în jos coboară. Şi cum tot creşte flacăra mereu Mă tem să nu-mi aprindă satul meu.

Volbură Poiană.

Se'ngroapă după codri A soarelui văpăi, Şi-un glas de foi uscate Pluteşte peste văi

Pe lac adoarme vîntul, In sîn de ape 'nchis, Şi stuhul aiurează Cu cel din urmă vis . . .

Zadarnic către tine Iar sufletul mi'ndrept: Un gînd ascuns îmi spune Să nu te mai aştept.

G. Tutoveanu

i i i i i i i i i i n i i i i i i i n i i i i i i i m n i i i i H i m i i i i i n i H i i i i i i i i i i i i i i i c i i i i i i i i i n m i i i i m i n i ) i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i u i i m i i i i L m i u i i L ' i#ffirrffifiiirMiH™^

dorinţă ar avea ca să le fac parte de un spaţiu oricât de mic. Am sg le pun la carantină şi am să vă plimb pe Calea Victoriei şi pe Bulevarde, am sg vă duc la teatru sau la operă, unde vă place; am să merg cu ceti­torul la conferinţe şi în parlament; ne vom introduce în cabinetele miniş­trilor, ne vom plimba pretutindeni, într'una ne vom plimba, căci înaintea noastră avem alte 365 zile . . .

* * S'au înoit şi anul acesta vitrinele

prăvăliilor, numai acelea ale librăriilor nu ne mai aduc nimic nou. Se tipă­resc puţine cărţi şi marile edituri care până la o vreme s'au luat la în­trecere, concurându-se, s'au oprit de­odată- Totuşi, unul din ei, a readus la lumină pe Ion Adam. O carte de Adam nu s'a văzut de mult în vitri­nele librăriilor după cum nu se văd atâtea cărţi ale celor dispăruţi dintre noi. Editorii, parc'ar aştepta să treacă anii până ce cartea va intră in domeniul public şi atunci, desigur, că şi cei uitaţi vor reveni printre noi, dacă până atuncia n'am ajunge şi noi la dânşii.

Eu nu pot înţelege cum se face că astăzi, când din toate părţile se strigă că avem nevoe de cultură, când există atâtea asociaţiuni culturale, când se înfiinţează biblioteci, cartea literară să meargă greu. Cu ce dracu se umplu rafturile de biblioteci şi ce se citeşte acolo? Teamă îmi e că toată această vastă activitate zisă culturală să nu fie şi o vastă reclamă, o faţadă cum se obişnueşte !a noi, în dosul căreia nu găseşti cele mai adesea nimic.

* * *

In bugetul Ministerului de Culte şi Arte s'au înscris două premii a câte o sută de mii de lei fiecare, unul pentru proză, altul pentru poezie. Până acuma cel mai mare premiu era acela al Academiei române, premiul Năs­turel. Un regulament va arăta condi­ţiile.

Cu toată scăderea valutei noastre, premiile ce s'au înfiinţat sunt respec­tabile. Concurenţii se vor ingrămădi, cum e şi firesc.

Se vor da adevărate lupte şi, cum e la noi, m i e teamă că influenţa po­litică se va resimţi şi aci. Nu ştiu cui vor reveni anul acesta. Văd însă în aceste premii consacrare unei acti­vităţi literare unanim recunoscută-Nici un moment nu-mi trece prin minte că ar putea fi premii de încu­rajare, ceia ce ar fi o mare greşeală, după cum nu-mi închipui că s'ar putea decerne unui poet en vogue. Dar în sfârşit, să aşteptăm regulamentul.

Pe lângă aceste două m a r i premii era bine să se creeze alte opt premii — patru proză, patru poezie — de încurajare. E necesar. Nu pentru bani. Banul nu poate fi un stimulent pentru scriitor, oricât s'ar spune că un Dos-toievschi scria ca să-şi plăteacscă da­toriile şi un Balzac făcea la fel.

Poate că d. Al. Lăpedatu, titularul acestui departament, îşi va aduce aminte de premiul ce a luat pe vre­muri dela biblioteca Steaua, de bu­curia ce o resimţise, din care m'am împărtăşit şi eu, deşi atunci îi făcu­sem cunoştinţa în societatea lui Scurtu şi Iosif, şi va găsi mijloacele de a crea premii ca astfel sg încurajeze silinţele multora.

După congresul speculaţilor, e vor­ba de membrii corpului didactic, a urmat congresul speculanţilor, e vorba de negustori. Am fost la amândouă-La cel dintâi strigase oamenii că H-e foame şi li-e frig, la celălalt se cerea libertatea neîngrădită de a ne înfo­meta. Unii erau istoviţi, ceilalţi rumeni şi cu burţi respectabile. Cei dintâi s'au risipit în desnădejde; ceilalţi au mâncat la un banchet, care a început cu icre negre şi s'a sfârşit cu şam­panie. Cei dintâi vor mai avea de su­ferit ; ceilalţi au reuşit, impunându şi voinţa, rea!izându-se astfel îndeajuns de cunoscuta vorbă: cei tari au tot­deauna dreptate.

* * *

In Dealul Mitropoliei, la Cameră, e linişte. D. Brătescu-Voineşti, directorul Camerii, ne mai fiind silit să stea zil­nic în incintă, va avea răgaz să scrie. Deputaţii, după ce au vorbit zile şi nopţi dearândul, după ce şi-au aruncat tot soiul de invective, după ce s'au în­jurat şi şi-au aruncat acuzaţii reci­proce, după ce au votat Mesajul, Bu. getul şi au sancţionat prin votul lor graniţa nedreaptă a Bănatului, au ple­cat acasă, să-şi povestească isprăvile. Bănăţenii însă vor privi uimiţi şi vor tăcea durerea lor în nădejdea unor alte zile pe care timpul le va aduce.

*

Uitasem să reamintesc că vechile şi frumoasele noastre obiceiuri de săr­bători, au dispărut în Bucureşti şi dacă vrem să le mai vedem, trebue să ne ducem în cine ştie ce sat îndepărtat unde se mai păstrează. Moş Ajunul şi Pluguşorul nu mai sunt ale copii-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiniiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

CELE TREI CRIŞURI iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiînniiiiiuiiiiiiiiii

lor, nu reprezintă idealismul, ci au fost materializate de indivizi cari şi din tradiţia noastră vor să facă bani. In cafenele şi în localuri publice, co­ruri improvizate de indivizi ce nu au nimic comun cu trecutul nostru, cântă fără suflet, apoi vin şi îţi pretind cu obrăznicie plată- N'au cântat? O so­cietate pentru păstrarea obiceiurilor bune şi a atâtor lucruri din trecut care au făcut şi bucuria noastră, e tot atât de necesară pecât de netrebuincioase sunt altele. O civilizaţie adevărată nu procedează prin eliminare.

SCRISORI DIN CRAIOVA

Expoziţia pictorului G. Teodorescu-Romanati

de Ion Dongorozi. Anul trecui, ne-a dăruit mai multe

expoziţii, decât poate mistui moftu­roasa cetate a Banilor. începutul 1-a făcut trinitatea: Popea, Stoenescu, Pallady. Pentru întâia oară, craiovenii au putut cunoaşte lucrările de con­tract ale d-rei Popea, precum şi câ­teva bucăţi — flori şi portrete — ale concetăţeanului lor, E. Stonescu. Ex­poziţia d-lui Stoenescu, a fost un mare punct de întrebare. Schiţe de atelier neterminate, portrete de comandă, cu vădita influenţă străină, iar câteva dintre flori, purtând pecetea unui sim­ţitor regres culoristic. Bucăţile d-lui Pallady, atât prin factura desemnului, cât şi prin maniera culoristică, s'au impus violent atenţiunii, după cum s'au impus şi la Paris. Expoziţia aceasta colectivă, ne-a adus şi câteva pânze semnate de d-1 Pătraşcu. Ges­tul d-lui Stoenescu, de-a ne aduce la Craiova, câteva lucrări de superioară factură, datorite artistului atât de per­sonal, care e d-1 Pătraşcu, merită laude cu amândouă manile. A urmat apoi expoziţia d-lui Negulescu, în care s'a putut urmări multiplele influenţe suferite de pictor, expoziţia d-lui Vis-cont, care ne-a amintit maniera (?) pictorului Em. Lazaresco, şi'n sfârşit, cea a craioveanului Ionescu-Doru, alcătuită din peisagii dobrogene, scăl­date toate în belşug de lumină- Ex­poziţia d-lui Teodorescu-Romanaţi, a fost pentru noi o adevărată surpriză, surpriză Şi prin câtimea pânzelor, dar şi prin calitatea marei majorităţi dintr'ânsele. E de mirare cum omul acesta, împovărat de prea multe ore ca toţi dascălii şi pe deasupra şi su­ferind, să fi putut lucra atât de mult, cu răbdare, cu pricepere, şi mai ales cu suflet. Expoziţia d-lui Teodorescu-

Bucureşti: La şosea.

Romanaţi cuprinde: desemnuri (pas­tel), aquarele şi uleiuri; numără din belşug: peisagii, flori şi portrete. Pei-sagile de toamnă, a u culoarea caldă, gradaţia nuanţelor nesimţită, lumina prefirată cu adevărat meşteşug. Poe-nele de codru, cu verdele închis bă­tând în negru, cetluind linişte desă­vârşită, semiobscuritate şi taine, amin­tesc în totul „maniera* maestrului Verona. Un loc aparte, în ansamblul expoziţiei, ocupă troiţele. Aicea abundă verdele, verdele uşor încropit de căl­dura şi lumina începutului de vară, cerul senin, fără seamă de nor, ceairurile smălţate cu flori. Bucăţile acestea au şi o altă importanţă. Ele fixează un element caracteristic com­plexului de viaţă românească, element pe cale de-a dispare. Una dintr'ânsele, (54) în care o împrejurare fericită a

făcut să se găseasă laolaltă şi troiţa, şi fântâna, şi casa ţărănească, merită deosebită atenţiune. Vin la rând flo­rile. Aicea, d-1 Teodorescu se găseşte la larg. Toate, dar absolut toate bu­căţile acestea — în aquarelă sau uleiu, — denota maturitate şi gust estetic. Se poate urmări pas cu pas, complexitatea crescândă a formelor, ca şi întreaga gamă de culori, înce­pând cu albul florilor de vişin, şi sfârşind cu roşul mocnit al bujorilor înalţi. Portretul e al doilea gen pe care-1 stăpâneşte pe deplin d-1 Teo­dorescu-Romanaţi. Dintre pasteluri, remarcăm pentru delicateţa facturii şi desăvârşita armonizare a umbrelor, bucăţile: 133 (soţia pictorului), 134 (d-ra Javet), 135 (d-ra Y) şi nudul. Dintre portretele în uleiu pentru ex­presivitate şi siguranţa liniei, remar­căm : 1 (tăetor de lemne), 15 (bătrân), 26 (Coco Demetrescu), etc.

Prin expoziţia din sala Prefecturii, d-1 Teodorescu-Romanaţi ni s'a arătat dintr'odată în plină maturitate artis­tică- Aşa format, d-sa ar putea păşi acum, graniţile Ţări'» ca să culeagă de dincolo ceiace viaţa şi arta româ­nească nu i-ar mai putea da.

Apostolul. Eram invitat la o serbare şcolară

într'un sat din Bihor, în apropiere de târguşorul Tileagd. Mă aştepta trăsura popii. Plecăm pe un drum lung, plin de gropi şi de noroi până la osie. Vizitiul, un român vorbăreţ, până în sat m'a întreţinut cu voie bună de vorbă.

— Aveţi vre-un ungur în sat ? — Nici unul. Nici nu s'o pomenit

pela noi picior de ungur. — Dar ovrei? — O fost unul, cârciumar, şi s'o

dus ş'ala. — Dar dascălul e om bun ? — Tare bun fecior, domnişorule,

aldăiască-1 Dumnezău. Iată un sat din Bihor fără nici-un

picior de ungur sau evreu. Şi doar aci s'au opintit ungurii mai mult să desnaţionalizeze pe români, şi totuşi n'au putut. Când am auzit aceasta, am simţit una dintre cele mai mari bucurii în viaţa mea. Despre învăţă­tor, cea mai justă Părere mi-o decese vizitiul popii, locuitor în sat : o părere care taie toate notificaţiile revizorilor sau inspectorilor. Omul din sat mi-a spus că dascălul e băiat tare bun, le învaţă copiii la lucruri frumoase şi stă de vorbă cu sătenii, le spune lucruri din cărţi şi chiar le dă cărţi să citească Şi ei, — şi eu îi cred mai bine pe el, care spune numai adevărul.

La şcoală ne primeşte dascălul: un tânăr ca de vre-o 21 de ani, elev în clasa VI normală, trimis din ve­chiul regat să-şi facă practica de pedagogie la o şcoală primară de pe graniţă, aşa cum sunt trimişi mai mulţi. Ne pofteşte în camera sa de locuit: o mizerie rară- Intr'o odăiţă întunecoasă doar un pat sărac, o măsuţă şubredă, o sobă de-o şchioapă şi o lampă cu sticla afumată- Ace­asta e locuinţa dascălului tânăr, venit de curând într'un sat din fundul Bi­horului. Ce trai o fi ducând el, ştie Sfântul! . .

— Unde iai masa, domnule învă­ţător ? îl întreb.

— îmi cumpăr pâine, ouă Şi câte-o bucată de şuncă de pe Ia oameni şi îmi pregătesc singur masa, — îmi răspunde dascălul cu o umbră de suferinţă pe faţă- Mi-a fost destul ca să înţeleg tot ce sufere tânărul dascăl venit aici cu entuziasm şi dragoste de mună-

La serbarea şcolară am încercat a

BCU Cluj / Central University Library Cluj

. i m i i H i m i i i

14 i i r r i i i H r i r r r r r r r r r r i r r t r n f f r i i i r r n r u u n i i f r r i i i

CELE TREI CRIŞURI i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i H i i i i i

doua mare bucurie. Copiii lipsiţi până acum de dascăl au executat cu pre-ciziune coruri, dansuri naţionale şi au recitat poezii cu prezenţă de spirit şi pricepere. Şi toate prinse într'un timp de şease săptămâni, de când a venit în sat tânărul învăţător. Părinţii au rămas încântaţi de odraslele lor şi pe mulţi i-am văzut plângând. Mi-a spus apoi că la ei în sat nu s'a mai po­menit nici-o serbare şcolară-

Iată ce poate să facă un dascăl însufleţit în şease săptămâni. Com­parând locuinţa şi traiul său cu rezulta­tul muncii sale, simt o lacrimă în ochi şi mă gândesc: ce greu e să fii apostol! Pana mea ar spune multe dar deocamdată n'o las să în­semneze decât atât: Când se simte» atât de mult lipsa dascălilor, dece nu li-se dă şi-un trai mai omenesc? Ce face el cu 800 de lei pe lună ?•

Un pictor: N. Irimie. La 16 Decembrie 1923, d-1 N.

Irimie a deschis o expoziţie de pictură în sala Prefecturii de judeţ din Ora-dea-Mare. Numele pictorului e nou; cititorul nu 1-a mai întâlnit până acum. Expozantul e profesor de desemn la liceul „Em. Gojdu" din localitate. A muncit în tăcere timp de mai mulţi ani şi n'a expus niciodată- N'avea nevoe de aprecierile bune sau rele ale publicului înţelegător sau neînţe­legător: el se simţea destul de bine între tablourile sale şi trăia mulţumit în lumea lor. Colegii săi profosori însă l-au descoperit în colţul în care stătea ascuns şi au fost fermecaţi de frumuseţea tablourilor; l-au îndem­nat să expunâi convinşi că expoziţia va avea un succes netăgăduit. Ba unul dintre ei — d-1 profesor Tâut, căruia trebue să-i fim mulţumitori — s'a hotărât să-şi ia asupra sa partea materială ce necesită aranjarea unei expoziţii şi astfel pictorul a păşit în faţa publicului.

Expoziţia d-lui Irimie a fost un prilej de adevărată desfătare pentru publicul orădean. In mijlocul ei ne-am simţit într'adevăr într'o atmosferă de artă pură, sănătoasă- Am zis sănă­toasă pentrucă pictorul nu s'a lăsat ademenit de nici un curent modern, decăzut. D-sa continuă firul artei vi­guroase, pe care 1-a rupt majoritatea pictorilor contimporani. Faptul acesta dă dovadă de un mare curaj azi, când în cele mai multe suflete a pătruns un fel de dispreţ pentru tot ce e tra­diţie şi deci sănătos.

Despre toate tablourile sale nu pu­

tem vorbi decât frumos. Pictorul lu­crează mai des flori şi fructe, în re­darea cărora excelează. Trecem însă la peisagii. Aci se arată mai în plină lumină talentul său. Sunt mai toate prinse din jurul Oradei-Mari şi de pe malul Crişului Repede. O vedere a oraşului, mai multe vederi pe dea­lurile din preajma oraşului, sunt bu­căţi cari şi-ar putea găsi loc în orice expoziţie mare sau muzeu de pictură-Ceeace însă rămâne deasupra şi crestează un loc de cinste pictorului pe răbojul picturei noastre sunt două tablouri mari: Început de toamnă şi Sfârşit de toamnă (luate de pe Crişu! Repede) în cari artistul se în­trece pe sine. Atâta suflet, atâta sin­ceritate, redate simplu, dar sfâşietor de trist, — totul îmbrăcat în haina adevărului — rari pictori reuşesc să pună azi pe o bucată de carton. Aceasta ne îndreptăţeşte să ne punem mari nădejdi în viitorului d-lui Irime, pe care îl îndemnăm să continue cu credinţă calea pe care a apucat.

De-ale ştiinţei. Ziarul .America" din Cleveland

ne-a adus de curând ştirea că Docto­rul Willis Rodney Vhitney, directorul laboratorului de cercetări ştiiţifice al firmei General Electric Company, a demonstrat înaintea congresului „Aso-ciaţiunei Americane pentru înnaitarea Ştiinţei" un nou fenomen ştiinţific, care este transmiterea de putere fără aju­torul nici unei sârme. Doctorul Whit-ney a aprins o lampă incadescentă, ordinară, de 110 volţi, ca printr'o putere magică, ţinând-o cam la o urmă deasupra unui tub vacum ce conţi­nea două milioane cicluri de curent alternator.

Doctorul zicea: „Aceasta se apropie foarte mult

de transmiterea puterei fără nici un fir, după cum văzurăm cu toţii. Nu e nici o legătură metalică între lampă şi putere — de aceea, manifestaţia poate fi numită fără fir."

Doctorul Whitney a produs cele două milioane de cicluri în vacumul său prin mărirea celor şaizeci de cicluri ale circularului ordinar de electricitate. Mărirea a făcut-o în clă­direa unde se ţinea adunarea.

Dânsul de asemenea a făcut de­monstraţie cu un corn, arătând cum putea reproduce vocea la ori ce mag-nitude. Acesta duce vocea ori cât de departe şi nu dă stridentul sunet me­talic al amplificatoarelor întrebuinţate până acum. La încheere a anunţat că firma sa lucrează spre perfecţionarea acestui aparat astfel ca el să poată fi întrebuinţat la filmele de cinema­tograf „vorbitor," unde odată cu ges­tul actorului se va auzi şi vorba, în­tocmai ca la piesele jucate natural.

Inaugurarea a două biblioteci „Cele Trei Crişuri" în Bihor.

I

Sâmbăta seara 19 Ianuarie a. c. a avut loc inangurarea bibliotecii populare „Cele Trei Crişuri" din co­muna Tilecuş Qud. Bihor) înfiinţată în localul şcoalei primare de către Reuniunea de propagandă culturală Şi naţională „Cele Trei Crişuri" din Oradea Mare. Deleyaţii Reuniunii au fost d-nii Dr Dem. Gâldău şi Geor-ge A. Petre­

cu ocazia acestei inaugurări d-1 învăţător llie Andrei a organizat o reprezentaţie şcolară cu elevii şcoalei din sat. Un program bogat şi bine ales, compus din coruri, dansuri naţio­nale şi recitări, a fost lăudabil execu­tat de micii elevi de săteni, răsplătiţi cu lungi aplauze de locuitorii satului cari au luat toţi parte la reprezentaţie.

Cuvântarea de deschidere a fost rostită de d-1 Dr Dem. Oâldâu, care prin cuvinte sincere şi pline de de adevăr a dat sfaturi sătenilor să citească, să-şi îngrijească sănătatea şi să-şi vadă de muncă, trăind în înţelegere frăţească unii cu alţii.

La urmă dA Oeorge A. Petre a ţinut o cuvântare plină de avânt despre suferinţele neamului românesc în trecut şi despre felul cum acesta ar putea acum să se des voi te şi să stea la cot cu cele mai civilizate po­poare. La aceasta nu ajunge decât prin învăţătură şi întrecere la muncă.

Ambii cuvântători au fost răsplătiţi cu urale de către săteni şi la plecare au fost purtaţi pe braţe de către flă­căii din sat.

Au mulţumit din partea satului preotul V. Ghirilă şi învăţătorul I.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

IIIIIIIIMTTMII

t Pag-r a m - i n i m i i i

i i i h i i i i i i i i i i i i i i i i l i i i i n i i i i M M i i i i u i n i i n i f H

CELE TREI CRIŞURI I tn i l l l l I I l l lHI I l I I I I IUI I l I lHl I J i l l I I f l I l I J IUI I l

Andrei, rugând pe cei dela centru a se interesa cu râvnă de soarta satelor româneşti, care în trecut au fost lăsate în întuneric şi prigonite.

II.

A doua zi Duminecă, 20 Januarie, s'a înfiinţat altă bibliotecă populară ) (Cele Trei Crişuri" în comuna Brat-ca, tot în Bihor. Delegaţii reuniunii centrale au fost d-nii George Bota şi George A. Petre.

La Bratca au avut loc două repre­zentaţii. Una înainte de masă numai pentru săteni şi alta seara în localul şcoalei grimare pentru publicul mai ales ce sosise din Oradea şi din sa­tele vecine. La ambele reprezentaţii a vorbit d-1 George Bota, directorul Şcoalei normale de băeţi din Oradea-Mare. Subiectul desvoltat seara (Şcoa­la nouă) a fost un model de confe­rinţă. Şcoala nouă eşte şcoala păcii, şcoala care trebue să menţină liniş­tea înfloritoare şi armonia între fiii neamului nostru. Apostolul acestei scoale este învăţătorul; el lucrează la înflorirea neamului şi lui îi trebue dat tot concursul. El e factorul de căpetenie al şcoalei păcii şi al viito­rului neamului.

Au urmat apoi producţii teatrale executate de membrii .cercului cul­tural al învăţătorilor de pe Crişul Repede" iar d-1 George A. Petre a recitit mai multe poezii originale.

Reprezentaţia a fost organizată de «Cercul învăţătorilor" căruia i-se cu­vine toată lauda pentru frumoasa reu­şită a serbărei. Remarcăm mai cu seamă munca neobosită depusă de d-nii 1. Vârlan şi Groza şi concursul d-rei Sabina Groza, care a recitat fru­mos din poeziile lui Coşbuc.

După reprezentaţie a urmat dans până ia ziuă.

Serbarea din Tileagd.

în seara zilei a H-a de Crăciun cercul învăţătorilor din Tileagd a dat o frumoasă serbare. Părintele proto­pop Alexandru Munteanu a des­chis serbarea cu frumoase cuvinte de mulţumire şi îmbărbătare. Erau vorbele unui martir care a avut fe­ricirea să vadă că martirajul său nu a fost în zadar. Glonţul unguresc ce i-a străbătut fereastra ca să-i caute în patul său şi ale cărui urme au rămas ne'atinse, fuga peste câmpiile înămolite, toate acestea sunt răsplă­tite părintelui Munteanu prin mişca­rea tineretului românesc în care tre­bue să-şi pună nădejdea. Scurta con­

ferinţă a Dlui George Bota despre „Psihologia lenei" a avut nu atât scopuri ştiinţifice, cât de a arăta ti­neretului român, care este adevărata cale pentru a se asigura acestui neam zilele pe care le merită după atâta suferinţă- Enumără tot felul de le­neşi, arată consecinţele lenei atât pentru indivizi cât şi pentru naţiuni: Repaosul înseamnă moarte; activita­tea este viaţă- Avem dar nevoe de un tineret activ şi entusiast. Idealism şi muncă: iată ce trebue să îndemne pe tineri la noul fel de viaţă- Dl Bota, în digreziuni, a arătat greşeli ce tre­bue să le înlăturăm, ca bunăoară cearta regăţeano-regionalistă, căci ea nu înseamnă nimic —-'• cel mult un gest caraghios — faţă de mersul firesc al unui neam întreg. De ase­menea străinii ce soarta ni i-a hără­zit ca vecini şi de care erau destui în sală — trebue şă înţeleagă că noi nu învăţăm pe elevii noştri ură ci demnitate şi iubire; că ei — unguri — trebue să se împace cu dreptatea care s'a făcut, mai ales că au aface cu un popor în plină renaştere — plin de viaţă cum este poporul ro­mânesc. Conferinţa D-lui Bota a fost ascultată cu mult interes, ceace do­vedeşte că asemenea manifestări şi conferinţe sunt necesare şi cu folos.

A urmat apoi până la ziuă dansul şi petrecerea românească, în care prin spiritul superior şi măsurat de tole­ranţă al nostru, şi ungurii s'au simţit bine, sau cel puţin nu la strîmtoare.

Studenţiunea din Oradea, care a luat parte, precum şi publicul ro­mânesc venit de prin satele vecine, s'a putut convinge că serbările româ­neşti vor face pe străini să ne cu­noască superioritatea noastră suflete­ască prin care vom învinge.

REVISTE

„Năzuinţa" apare Ia Crai ova gra­ţie strădaniei unui mănunchi de oameni însufleţiţi şi muncitori şi îşi urmează cu conştiinţiozitate calea frumoasă Şi înţelegătoare pe care a pornit de aproape doi ani. N-rele 6—7 (pe Decembrie şi Januarie 1924.) ne aduc în frunte o frumoasă şi documentată descriere a mănăstirii Strehaia, semnată de I. B. Georgescu. O splendidă bucată de proză publică d-1 Zori Dongorozi, care din zi în zi se afirmă ca unul dintre cei mai de valoare prozatori ai noştri. Kir Vasile Bâlâneseu — aşa se nu­

meşte nuvela de faţă — ne vine ca un model de analiză, descriere şi de stil românesc.

O altă nuvelă de-o fermecătoare factură românească are d-1 Sandu Teleajen. Dacă nu ne-aducea decât aceste două nuvele, „Năzuinţa" tot şi-ar fi arătat valoarea ei.

Mai departe întâlnim articole sem­nate de Al. P. Telega, C. V. Gerotă, Paul I. Papadopol, Craioveanul, F. Aderca, etc. Versuri publică d-nii G. Baiculescu, Emil Serghie şi Radu Gyr.

„Gândul Nostru" e o altă revistă literară dela Jaşi, condusă de un grup de tineri scriitori, inimoşi şi liniştiţi, în frunte cu d-nii Sandu leleajen şi Al. Zirrâ. Numărul festiv (Noemb. Decemb. 1923) ne prezintă fotografiile redacţiei şi cola­boratorilor şi un material ales. D-1 Al. Lascarov-Moldovanu pune multă duioşie în „Signor Madotte", iar Adrian Pascu, Ion Dongorozi, Matu-salem, Sever Anina, Paul I. Papa­dopol, etc. semnează articole şi nu­vele Ia un nivel înalt. (Răsare peste toate schiţa d-lui Dongorozi). Versuri de-o potrivă de bune publică Sandu Teleajen, G. Tutoveanu, Elena Farago, A. Pop-Marţian, .Enric Furtună, V. Corbasca şi Eugen Constant.

„Gândul Nostru* se prezintă sim­patic şi e citit cu placare.

„Icoane Maramureşene" a apă­rut în toamnă la Sătmar, sub con­ducerea unui tânăr de ispravă: G. M. Zamfirescu. A ajuns la n-rul 3 şi publică un material nepretenţios, dar destul de bine ales. Găsim versuri şi proză de Eugen Relgis, Ion Dongorozi, G. M. Zamfirescu (un fregment de ro­man pe care am dori să-1 vedem ti­părit în întregime), Francisca Paul, C. Ionescu-Olt, etc. Partea informa­tivă e bogată şi scrisă cu pricepere.

Munca d-lui Zamfirescu e lăudabilă şi de folos pe plaiurile maramureşene.

„Cântecele Nistrului", revistă literară, artistică Şi socială, ne so­seşte tocmai din Chişinău, cu un titlu atractiv, pe care o primim cu bucurie şi satisfacţie. Director e d-1 Florian Amaru ; conţine poezii şi proză de Eminescu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Dem. Gâlman, Gala Galaction, Pan Halipa, Horia Furtună, Ludovic Dauş, etc.

„Cântecele Nistrului" începe cu propagarea literaturii româneşti în poporul basarabean. E cel mai lău­dabil gest şi îi urăm succes, spre a-şi duce la bun rezultat intenţiile.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

WUHOUIIH!

CELE TREI CRIŞURI i m i i i m n f n i t i H i i i u m n H i H i i i H i i i i i i u M i u i Hlttt lIUfl l t l

Dl Brătescu-Voineşti, distinsul scriitor, care ocupă unul dintre cele mai de cinste locuri în literatura românească, a binevoit să colaboreze la revista noastră. Începând cu numărul de fajă, vom publica în fie­care număr câte un articol al d-sale. Fiind cunoscut aportul nepreţuit pe care d-1 Brătescu-Voineşti 1-a adus literaturii noas­tre şi exprienja vârstei sale înaintate, pe acest teren, articolele ce le vom pub­lică vor fi de un mare folos pentru citi­torul român. Fericiji, mulţumim din adân­cul inimei d-lui Brătescu-Voineşti că ne dă prilejul de a puse în fata cititorilor noştri preţioasele d-sale articole.

Deoarece „Cronica ştiinţifică" a re­vistei noastre, pe care o susţine valorosul publicist şi profesor T. Neş ne-a sosit cu întârziere, cititorii nu vor putea-o avea decât în n-rul viitor.

Asemenea şi „Scrisorile din Banat"

Turneul oficial de propagandă (echipa 11-a) de sub conducerea distinsului come­dian Soreanu va trece şi prin Oradea-Mare. La 9 şi 10 Februarie a. c. se vor dâ două reprezentaţii cu „Institutorii" de Otto Ernst şi „Ciuta" de Victor Ion Popa.

Un interesant concurs publică o revistă de cinematograf din Oradea-Mare: „Film Riport" (maghiară, însă scrisă pe alocurea şi în româneşte). E vorba de 5 dolari; îi câştigă acel care până la 25 Februarie 1924 va prezenta revistei (str. Teatruhii 6) cel mai reuşit articol, poezie sau nuvelă cu subiect din sfera cinematografului sau fabricării de filme. Lucrările pot fi scrise în limba română sau maghiară.

Tot aşa s'ar putea deschide şi de către români un concurs, dar cu subiecte din viata românească. N'ar fi un lucru rău . . .

Biblioteca centrală , este deschisă în fiecara orele 9—12 a. m. şi 3— este prăvăzută cu cărji şi ştiinţă şi împrumută plată. Deasemenea stau torilor toate ziarele şi pe care le pot citi în s str. Prinţul Carol Nr. 5, tolic).

,Cele Trei Crişuri" zi de lucru dela

•6 p. m. Biblioteca alese de literatură cărji fără nici-o la dispoziţia citi-

revistele din tară ila bibliotecii din etaj I (Cercul ca-

In luna aceasta s'a reprezentat la tea­trul orăşenesc din localitate, de către trupa maghiară, „Patima roşie" de d-1 M. Sorbul. Pe câtă vreme toate operetele proaste şi piesele germane se joacă la acelaş teatru maghiar de nenumărate ori — chiar cu săli goale — „Patima roşie" n'a avut parte decât de premieră, căci chiar de a doua zi directorul teatrului s'a grăbit s'o scoată de pe afiş. Noi am auzit că directorul a

mărturisit chiar dinainte de reprezentaţie că nu va juca-o decât o singură dată şi aceasta mai mult de formă, pentru a lua ochii românilor. Ne surprinde atitudinea d-lui Parlaghy fată de o piesă bună nu­mai pentru că e românească, atunci când la Bucureşti în fiecare an se joacă piese ungureşti. Ba o trupă românească în tur­neul său care a ajuns şi pela Oradea — avea şi o piesă ungurească (Fracul).

L a începutul Iunei Februarie va rea­părea în Oradea-Mare revista „Aurora." Cititorul îşi aduce aminte de acest nume. A apărut acum un an din iniţiativa şi sacrificiul câtorva scriitori români şi ma­ghiari şi s'a dedicat apropiere! culturale româno-maghiare, publicând nuvele şi poezii româneşti în ungureşte şi viceversa, precum şi articole în cari o' bună parte din reprezentanţii scrisului românesc şi celui unguresc se ocupau cu problema apropierii.

„Aurora" va reapare acum numai în limba ungurească, însă cu acelaş plan de muncă: apropierea româno-maghiară va publica în ungureşte şi -articole dela scriitorii români. Pentru aceasta rugăm pe scriitorii noştri, cari se gândesc la răs­pândirea culturii româneşti între minori­tarii şi vecinii noştri, să trimeată articole în acest sens „Aurorei" (str. FerenJ Deak Nr. 2, Oradea-Mare). Articolele vor fi tra­duse corect şi într'o limbă aleasă, de către pene competente.

A apărut revista „Cele Trei Crişuri pentru popor" pe luna Ianuarie 1924 (anul II, nr. 1) cu articole pe înţelesul sătenilor, semnate de d-nii Gh. Tulbure, Vasile Sala, Florian Cristescu, etc. Revista fiind scrisă pentru săteni, cu scopul de a munci pentru luminarea satelor, rugăm pe domnii pre­oţi şi învăţători şi pe toii cei cari se gân­desc la nevoile satelor a o recomanda tu­turor locuitorilor dela sate.

Iustin Ilieşiu, calaboratorul nostru şi autorul unui volum de traduceri din poeţii unguri, a dat la iveală un nou volum de poezii originale sub titlul „Cefăfile me­lancoliei." Sunt versuri de o factură fra­gedă, cari conţin mult avânt tineresc şi trădează un talent în dezvoltare. Noi, cari am încurajat întotdeauna lucrările poetu­lui, publicându-le în revista noastră, re­comandăm cu plăcere volumul său recent cititorilor noştri şi mai târziu vom reveni asupra lui.

L a 13 Ianuarie a. c. a avut loc în comuna Inand (Bihor) o reprezentaţie ar­tistică organizată de un grup de elevi dela liceul „Gojdu" şi Şcoala normală din Oradea. Programul a fost compus din re­citări, coruri şi o piesă într'un act, exe­cutate de elevi şi eleve, şi venitul a fost destinat cumpărării unui clopot la bise­rica din sat, lipsită de clopot de pe vre­mea războiului. — E un semn de bucu­rie că tinerii elevi se gândesc la mani­festaţii de acest fel şi lăudăm gestul lor de a pune şi ei o mică mână de ajutor, sinceră, la ridicarea culturală a satelor. Asemenea porniri trebuesc întotdeauna cultivate şi încurajate de cei mai mari.

L a Bucureşti apare un nou ziar „Miş­carea Naţională Fascistă" sub direcţiunea d-nei Elena Bacaloglu, cunoscuta scriitoare şi muncitoare pentru apropierea italo-română. Numerile sosite până acum ne aduc articole scrise cu multă inimă şi sentiment românesc şi cu un materia! foarte documentat.

L a Arad a apărut o nouă revistă lite­rară maghiară cu titlul „Geniusz", cu o technică şi hârtie admirabilă, redactată de Franyo Zoltan cunoscutul traducător din româneşte. Dar se şopteşte ceva . . . Se şopteşte că hârtia pe care se tipăreşte revista sa ar fi primit-o dela un minister românesc pentru a-şi edita volumul de traduceri din poeţii români, iar d-sa o în­trebuinţează în alte scopuri. Am dori să ştim adevărul . . .

Noi mai cunoaştem un traducător har­nic d!n literatura noastră în ungureşte, dar acesta n'a primit nici-un ajutor dela stat. Şi-a editat volumul cum a putut, a cheltuit muncă şi timp pentru apropierea româno-maghiară prin cultură şi acum trăeşte în mizerie, pe când d-1 Franyo Zoltan — sosit de curând în [ară — îşi permite să facă şi lux. Celălalt traducător de care vorbim e Keresztury Sandor: un scriitor şi muncitor modest, cel dintâiu care a pornit pe calea aceasta în revista „Napkelet". Facem atente forurile compe­tente că în sertarele lui Keresztury zac în manuscrise 2—3 volume de traduceri din Eminescu, Coşbuc, Vlahută, Cerna, Iosif, Anghel, Mecedonski etc. De cât să pună hârtie la dispoziţia unor oameni cu altfel de scopuri, mai bine ar edita volumele d-lui Keresztury.

Maeterlinch, vestitul scriitor belgian, a scris de curând un film de cinemato­graf. Filmul fusese comandat de o fabrică de filme din America şi are ca titlu „în­vierea morţilor." In interesul aranjării fa­brica a voit să facă_ unele modificări.; Ma-eterlinch însă nu s'a învoit la nici-o mo­dificare, fie ea cât de mică, şi şi-a retras manuscrisul.

Din iniţiativa vestitului maestru ucrai­nean de şah: dr. Savielly Tartakower din Viena, a apărut în Rennaissance-Verlag (Viena) o antologie a poeţilor ruşi de după revoluţia lui Lenin. Fără să facă deose­bire de vederi politice, adună maij! pe toti poeţii din epoca din urmă. In rândul lor figurează şi Alexandru Blok (nu de mult decedat) cu lucrarea sa epică „Doispre­zece ;" apoi vin Majakovskij, Vladimorov, Kirillotf şi poetul ţăran Sergei Iessenin. Contra actualei stări din Rusia scrie Ilia Ereniurg.

La Ninncianes (statul Indiana) s'au instalat aparate de cinematograf în toate şcoalele; aceasta pentru a organiza şi a da o desvoltare mai bună învăţământului prin ajutorul filmelor morale şi instructive, în program sunt prevăzute două zile pe săptămână când se rulează filme de aces­tea precedate sau urmate de conferinţe ori explicaţii scurte. Iată un exemplu prea frumos care ne vine de departe, de peste ocean, şi care ar putea fi imitat şi la noi, daca nu în toate şcoalele, cel puţin în cele secundare.

Tipografia „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare. Cenz.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

o

O

o o

Noua Societate a Atelierelor „ V U L C A N "

Fabrică de Maşini şi Vagoane. — Societate Anonimă Bucureşti, — Strada Honzik — Gara Dealul Spirei, — Telefon 15/54. Fabrica de Vagoane : Bucureştii-noi — Gara Chitila — Telefon 2/7.

Biroul Ploeşti: Calea Rudului No. 81. — Telefon 50/2. Cazane de aburi sistem babcock-wilcox, cornwall, tischbein, lachapelle, etc.

Supraîncălzitoare, Economisoare, Curatitoare de apă. Rezervoare până la 1000 vagoane. — Instalatiuni complecte pentru rafinării de petrol, extracliuni şi raftnerii de ulei vegetal, fabrici de săpun, etc. Aparate

pentru fabrici de zahăr, bere şi spirt. Constructiuni de fier, poduri metalice. — Troliuri, geamlâcuri, transmisiuni intermediare, burlane de sondaj. — Transmisiuni de forlă; acuplări brevet „Benn"; Turnătorie de fontă şi de bronz. — Reparajiurii de locomotive şi vagoane.

0 0 0 0 0 0 0 0 0 $ 0

) ) F O T O - P A X «

Bucureşti

E D . B U C U V S K Y C a l e a Moţilor 161.

LA GLOBUL ALBASTRU GH. GH. MUNTEANU & Co.

BUCUREŞTI STR. PÂNZARI13. TELEFON 25/88

Manufactură, pânzărie, mercerie şi galanterie. Specialitate în dantele, broderie, articole pentru

pointlace, etc. Engros şi Endetail.

Ciorapi — mănuşi . — Lână fire — Tiul grec

întemeiată la 1871 » D A C I A R O M Â N I A (< Societate Generală'de Asigurare în Bucureşti.

întemeiată la 1871

Capital de acţiuni ei 2 4 . 0 0 0 . 0 0 0 - — deplin vărsat. Rezerve statuare , 17 572.299 — Diverse garanţii 108.835.614- — Averea Fondului de Asociaţiuni . . . 2 .714.450'— Garanţie totală . . . . . . . . ei 153 .122 .363 — Daune plătite în anul 1922 . . . . „ 66 905 .073 -— Daune plătite dela înfiinţarea Societăţii "„ 435.792.715-—

„Dacia România" este Societatea cea mai veche şi mai puternică din Ţară. Trecutul ei, însemnatele sale capitaluri şi persoanele cari o conduc, dau asiguraţilor ce le mai depline garanţii, pentru asigurări cât de mari în ramurile: Incendiu, Gridină, Transport, Viaţă, Accidente, Furturi prin spargere şi anume, în condiţiunile cele mai prielnice pentru asiguraţi.

Lămuriri se dau de îndată, la cerere, în Bucureşti la sediul Societăţii, Str. Wilson No. 3 , sau la agenţiile principale di» Str. Stavropoleos No. 15 şi Pasagiul Român No . 5, în judeţe la agenţiile ei din toate oraşele, iar în ţinuturile alipite, în

următoarele oraşe :

Arad, Str. Regele Ferdinand No. 1 Et. II. Braşov, Banca Românească. Buziaş, la Banca Temişana. Cernăuţi. Str. I. F lon-dor No. 22 şi No. 23 . Chişinău. Str. Puşkin No. 34 Cluj, Calea Victoriei No. 27. Dicio Săn Martin, la Banca Comercială şi Industrială din Valea Târnavei. ugos, Oradia-Mare, la Banca Românească Tg.-Mureşului, la Bănea Românească. Sibiu,

la Banca Românească. Satu-Mare, la Banca Românească. Timişoara, la Banca Românească .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CRISUL ii FILIALA „CRIŞUL"

Federala Cooperativelor Săteşti din Crişana Sediul Central în Piaţa Mihai Viteazul 11.

Aprovizionează cu toate articolele necesare la gospodăriile ţărăneşti şi desface produsele Cooperativelor Săteşti.

Se găsesc în permanentă în depozit tot felul de mărfuri de coloniale, textile, fierărie, sticlărie, pielărie etc.

Magazin de coloniale delicatese, şi Bodegă de primul rang. Piaţa Regina Măria No. 2.

Găsiţi în permanentă cele mai bune produse străine şi indigene. Vinuri, ţuică de Văleni, lichioruri, ver­muturi, de cele mai supe­rioare calităţi şi aperitive

de tot felul.

Secţia de cereale se ocupă în permanentă cu aprovizionarea Judeţului cu tot felul de cereale, care se distribue în va­goane complecte la gară, sau în cantităţi mai mic în ma­

gazinele din Oradea-Mare.

Apel. Fiind cunoscute greutăţile de

încasare la domiciliu, rugăm pe stimaţii noştri abonaţi să trimită prin poştă costul abonamentelor întârziate, pe adresa administra­ţiei noastre, Str. Prinţul Carol No. 5. Oradea-Mare.

»MICA« Societate Anonimă Română Minieră Bucureşti, Str. Romană 24. Telefon 24/92

Capital social : Lei 50.000.000--Deplin vărsa t : „ 45.500.000-Rezerve: „ 2.351.439-

Exploatarea Minelor de Aur „Ruda 12 Apostoli" din Brad şi Exploatarea Minei de Cărbuni Tebea. — Exploatarea Carierelor de piatră din Albeşti (Câmpulung). Piatră de construcţie, decorajiuni şi monumente, cioplită şi brută. — Carierele de piatră de var din Mateiaşi (Muscel) Vinde var gras deMateiaşi. Exploatările de mică din Voineasa(Vâlcea). Instalatiune proprie pentru afinat şi prelucrat aur şi argin1. — Cumpără şi vinde metale preţioase. Execută orice studii, expertize şi analize de minereuri în laboratoriile sale.

Face orice afaceri miniere.

"a

Tipografia „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare.

BCU Cluj / Central University Library Cluj