Upload
others
View
14
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
SERVICIUL JUDEŢEAN IAŞI INV. NR. 2657 AL ARHIVELOR NAŢIONALE FOND. NR. 89
SFATUL POPULAR ORAŞ IAŞI SECŢIA ARHITECTURĂ
ŞI SISTEMATIZARE
INVENTAR (1953 - 1969)
742 u.a.
1
PREFAŢĂ
Între noile instituţii înfiinţate în anul 1832, în conformitate cu prevederile Regulamentului Organic, Eforiei Oraşului Iaşi îi revine, în calitatea sa de autoritate comunală, întreaga administraţie a oraşului. Înfiinţată sub denumirea de Eforia orăşenească, prin Anaforaua Sfatului Administrativ nr. 135 din 22 ianuarie 1851 i se schimbă denumirea în Sfatul Orăşenesc. Prin Legea de organizare comunală din 31 martie 1864 ia noua denumire de Primăria oraşului Iaşi, sub care funcţionează până la apariţia Legii nr. 17, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949, prin care se stabileşte înfiinţarea Sfatului Popular al Oraşului Iaşi; din aprilie 1949 şi până în anul 1951, când se instalează Comitetul Executiv al Oraşului Iaşi, atribuţiile administraţiei oraşului sunt exercitate de un Comitet Provizoriu. Aceste „comitete provizorii” erau numite de Consiliul de Miniştri. O dată cu crearea comitetelor provizorii au fost desfiinţate vechile instituţii administrative (prefecturile, preturile şi primăriile).
Un moment important în evoluţia societăţii româneşti l-a constituit adoptarea şi publicarea, în anul 1950 a Legii pentru raionarea administrativ – economică a teritoriul R.P.R. al cărei scop este menţionat în articolul 1: „Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, teritoriul Republicii Populare Române se împarte în regiuni, raioane, oraşe şi comune”1. Astfel, România a ajuns să fie împărţită în 28 de regiuni, 177 raioane, 4052 comune şi 148 oraşe. Judeţele sunt înlocuite de regiuni capabile să se auto – administreze economic, iar plăşile sunt înlocuite de raioane. În articolul 4 al aceleiaşi Legi, regiunea este alcătuită din raioane şi oraşe de subordonare regională, aşa cum a fost şi cazul oraşului Iaşi. Oraşul de reşedinţă al Sfatului Popular de regiune este centru regional. În articolul 5 se explică exact ce sunt oraşele de subordonare regională: Oraş de subordonare regională este acea localitate, care, din punct de vedere economic şi politic, prezintă o importanţă deosebită pentru întreaga regiune. El este subordonat direct regiunii.
Însă abia prin Legea nr. 6/1957, ele capătă propriul cadru legal de organizare şi funcţionare.
Existenţa sfaturilor populare ia sfârşit ca urmare a adoptării Legii 57/1968 privind organizarea şi funcţionarea consiliilor populare, când li se atribuie
Buletinul Oficial al României nr. 77 din 8 septembrie 1950, f. 5
2
acestora din urmă rolul de organe locale ale puterii de stat, în locul sfaturilor populare.
Iniţial, documentele cuprinse în acest fond au fost constituite în trei inventare de preluare de la creator, referitoare la perioadele: 1953 – 1961, 1962 – 1966 şi 1965 – 1968, cu un conţinut al documentelor destul de sumar redat, iar de cele mai multe ori datele extreme nu corespundeau cu cele din dosar. De asemenea, dosarele aveau înscrise pe copertă mai multe numere curente, care nu se regăseau în inventar.
Toate acestea au constituit motive care au determinat reinventarierea întregului fond şi redactarea unui nou inventar. Fondul a fost ordonat şi inventariat în conformitate cu prevederile Normelor Tehnice privind desfăşurarea activităţii în Arhivele Naţionale, cap. II, partea a 3 – a, Ordonarea şi inventarierea documentelor din perioada modernă şi contemporană. Documentele, 744 u.a. la număr şi 25,60 m.l., ca şi cantitate, au fost inventariate pe ani, iar în cadrul fiecărui an, începând cu nr. crt. 1. Toate dosarele care nu au fost numerotate de creator au fost numerotate şi certificate de noi pe parcursul operaţiunii de inventariere. Au fost barate numerele curente vechi şi trecute pe coperta dosarelor noile numere. Toate dosarele au Foaie de folosire în cuprinsul căreia a fost trecută operaţiunea care s-a desfăşurat asupra unităţii arhivistice.
Documentele create de Secţiunea Arhitectură şi Sistematizare a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, în perioada 1953 – 1969 au, în primul rând un rol practic. Preponderente sunt în cuprinsul fondului autorizaţiile de vânzare – cumpărare sector particular şi sector socialist, cu documentaţia aferentă, avizele favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, exproprieri şi schimbări de terenuri pe anul 1959, împreună cu documentaţia aferentă, inclusiv corespondenţa care se purta pentru întocmirea acestor documentaţii, şi nu în ultimul rând proiectele de construcţii ale unor imobile din cuprinsul oraşului Iaşi – piese scrise şi piese desenate. Mai puţin numeroase, dar prezente, totuşi sunt şi genuri de documente precum: bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, contracte directe pentru aprovizionarea bibliotecilor, situaţia calculului propunerilor pentru proiectele anuale de buget, planuri anuale de cheltuieli al SAS, evidenţa personalului încadrat în schema SAS, corespondenţă şi situaţii privind propunerile de plan, solicitări către Editura de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii pentru livrarea unor lucrări, normative sau proiecte de tip agricole necesare desfăşurării activităţii SAS, dar şi corespondenţă privind personalul secţiunii – încadrări, transferuri, detaşări, desfaceri contracte de muncă, sancţiuni, ş.a., state de plata angajaţilor Secţiei Arhitectură şi Sistematizare a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi.
La finalul fondului au fost inventariate cele trei inventare de preluare ale fondului, precum şi opisul alfabetic al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi – Secţia Arhitectură şi Sistematizare, pentru autorizaţiile de construcţii, întocmit pentru perioada 1954 – 1968.
3
Fondul Sfatul Popular al Oraşului Iaşi – Secţia Arhitectură şi Sistematizare a fost prelucrat şi transpus într-un nou inventar, în anul 2012. De aceste operaţiuni s-a ocupat subsemnata, Mariana Ursachi, inspector superior în cadrul Serviciului Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale.
DATA: SEMNĂTURA: 28.01.2013 Inspector superior, Mariana URSACHI
4
INVENTAR
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
1953 1. 4 Autorizaţii de vânzare – cumpărare
primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1953 394
2. 5 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1953 419
3. 3 Dosar MUB şi SAS, dări de seamă asupra îndeplinirii planului de muncă de către secţiunile Sfatului Popular al Oraşului Iaşi pe perioada iulie – decembrie 1953, formularul unic pentru centralizarea cheltuielilor.
1953 14
1954 1. 1. Corespondenţă şi decizii ale Sfatului Popular al
Oraşului Iaşi referitoare la încadrări sau transferuri de personal, planul de salarizare, măsuri în vederea îndeplinirii sarcinilor de reducere a cheltuielilor administrativ – gospodăreşti.
1954 71
2. 2 Avize pentru aprobări de terenuri în vederea deschiderii unor depozite, construcţii de locuinţe şi magazii. Sunt anexate planuri şi
1954 655
5
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
schiţe ale terenurilor cu destinaţia de mai – sus. 3. 3 Avize favorabile în vederea obţinerii
autorizaţiilor de construcţie, împreună cu documentaţia aferentă: referate asupra proiectelor, schiţe şi planuri de situaţie (ex. sala de sport pentru Asociaţia „Voinţa” pe un teren de 7500 mp, dar şi a unei Şcoli Medii tehnice de Construcţii Civile şi Industriale în oraşului Iaşi).
1954 82
4. 4 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1954, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS.
1954 316
5. 5 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1954 546 vol. I
6. 6 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1954 401 vol. II
7. 7 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1954 414 vol. III
6
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
8. 8 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, cu privire la construirea Fabricii de Pâine Păcurari – Iaşi, dar şi a altor localuri, corespondenţa cu ISPROR (Institutul de Proiectarea Oraşelor, Construcţiilor Publice şi de Locuit) referitoare la amplasarea Fabricii mai sus – menţionate, reparaţii imobile, teme de proiectare, schiţe şi planuri de situaţie.
1954 252
9. 9 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei de locuinţe individuale de către salariaţii şi muncitorii secţiei, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1954 506
10. 10 Corespondenţă referitoare la aprobarea construcţiei de locuinţe individuale, cereri pentru acordarea de credite necesare construirii acestora, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri pe care urmează să se ridice construcţiile, cereri ale particulare pentru acordarea autorizaţii pentru construirea de locuinţe, autorizaţii de construcţie, schiţe şi planuri de situaţie.
1954 267
11. 13 Dări de seamă privind îndeplinirea lucrărilor capitale de investiţii, planuri de muncă şi de salarii ale secţiunilor Sfatului Popular al Oraşului Iaşi.
1954 51
12. 14 Corespondenţă referitoare la demolarea imobilelor considerate insalubre din oraşul Iaşi.
1954 130
13. 15 Cereri ale locuitorilor din oraşul Iaşi pentru darea în folosinţă a terenurilor virane şi necultivate.
1954 89
1955 1. 1 Decizii privind transferarea personalului de la
Institutul Politehnic la Secţia de Arhitectură şi 1955 25
7
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Sistematizare a oraşului Iaşi, state de funcţiuni pentru organizarea SAS, situaţii cu privire la încadrarea personalului tehnic şi administrativ a fiecărei unităţi din cadrul SAS.
2. 2 Avize pentru pozarea cablului racord electric şi pentru repararea imobilului din Str. Karl Marx nr. 44 pentru Radio emisie, dar şi a altor imobile din oraşul Iaşi, teme de proiectare pentru amenajarea unor imobile în apartamentelor de locuit, planuri, schiţe, avize favorabile pentru construirea unor imobile, referate la proiectele de construcţie.
1955 100
3. 3 Avize favorabile de la IGLL pentru reparaţia, amplasarea sau construcţia unor imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 355
4. 4 Avize favorabile de la IGLL pentru reparaţia, amplasarea sau construcţia unor imobile din oraşul Iaşi – ex. Întreprinderea pentru Industrializarea Cărnii, ETACS Iaşi sau a unui WC public de la capătul liniei Copou, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, Decretul nr. 23 al Marii Adunări Naţionale de trecere în proprietatea statului a unor terenuri sau clădiri situate în oraşul Iaşi, tabele cu aceste terenuri şi clădiri.
1955 112
5. 5 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1955 551 vol. I
8
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
6. 6 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 482 vol. II
7. 7 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 445 vol. III
8. 8 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 295 vol. IV
9. 9 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile sau instalaţii ale unor clădiri ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele
1955 406
9
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
10. 10 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 448 vol. I
11. 11 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1955 211 vol. II
12. 13 Autorizaţii eliberate pentru construirea de locuinţe individuale conform H.C.M. 4015/1953 fond C.C.S. 1955, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, cereri ale proprietarilor de renunţare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii cărora li s-au repartizat parcele conform HCM – ului menţionat.
1955 790
13. 14 Autorizaţii de construcţie de locuinţe individuale şi blocuri conform HCM 4015/1953 din fondul departamental autorizate în anul 1955, cu documentaţia aferentă: cereri de
1955 459
10
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, cereri ale proprietarilor de renunţare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii de credite conform HCM 4015/1953 fond departamental.
14. 15 Autorizaţii de construcţie de locuinţe individuale şi blocuri conform HCM 4015/1953 din fondul departamental autorizate în anul 1955, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, cereri ale proprietarilor de renunţare la terenurile atribuite, tabele cu beneficiarii de credite conform HCM 4015/1953 fond departamental.
1955 596
15. 18 Avize, autorizaţii şi fonduri depuse de stat pentru repararea monumentelor istorice, devize estimative pentru lucrările de reparaţii, corespondenţă, recomandări în vederea obţinerii avizului de reparaţii, istoric – descrieri ale imobilelor ce sunt supuse reparaţiilor (ex. Monumentul „Regulamentul Organic” din Iaşi – Copou, Biserica Sf. Teodori din Iaşi, Biserica „Mitocul Maicilor” Iaşi, Biserica Sf. Andrei din Iaşi, ş.a.)
1955 265
16. 19 Adrese, autorizaţii şi aprobări pentru construirea de locuinţe individuale autorizate în baza decretului 493/1954.
1955 97
17. 22 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1955, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaţiei cartelelor, liste cu publicaţiile ce urmau să apară la Editura de Stat pentru
1955 383
11
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Arhitectură şi Construcţii în cursul anului 1955, declaraţii ale capului de familie privind drepturile de compensaţie bănească lunară.
18. 23 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, contracte directe pentru aprovizionarea bibliotecilor, situaţia calculului propunerilor pentru proiectul de buget pe anul 1956, planul de cheltuieli pe anul 1954 al SAS, evidenţa personalului încadrat în schema SAS, corespondenţă şi situaţii privind propunerile de plan pe anul 1955 şi 1956 al SAS, solicitări către Editura de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii pentru livrarea unor lucrări, normative sau proiecte de tip agricole necesare desfăşurării activităţii SAS.
1955 118
19. 24 Dări de seamă asupra îndeplinirii planului de muncă şi salarii de către secţiile sfaturilor populare regionale, raionale şi orăşeneşti de către SAS, darea de seamă privind îndeplinirea planurilor lucrărilor capitale (investiţii).
1955 33
1956 1. 1 Decizii ale Sfatului Popular al Oraşului Iaşi
referitoare la încadrarea şi transferarea de personal tehnic la SAS, caracterizări ale unor persoane ce urmau să ocupe posturi de conducere în cadrul SAS.
1956 32
2. 2 Proiecte şi planuri de cheltuieli la buget pe anul 1956, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1956, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaţiei cartelelor, facturi.
1956 326
3. 3 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1956 527 vol. I
12
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 4. 4 Autorizaţii de vânzare – cumpărare
primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 408 vol. II
5. 5 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 673 vol. III
6. 6 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 vol. IV
7. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1956 359
13
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 8. 8 Sesizări ale cetăţenilor cu privire la lucrările pe
care unii proprietari le execută la imobilele naţionalizate fără aprobarea SAS sau fără avizul de principiu sau autorizaţia SAS, autorizaţii pentru executarea unor lucrări de construcţii, reparaţii amenajări inclusiv instalaţii sanitare şi / sau electrice la unele imobile proprietate de stat, schiţe, planuri, antemăsurători şi devize estimative pentru executarea lucrărilor, decizii de trecerea în proprietatea unor instituţii de astfel de imobile.
1956 138
9. 9 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 534 vol. I
10. 10 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 397 vol. II
11. 11 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor
1956 502 vol. III
14
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
supuse vânzării. 12. 12 Decizii ale Sfatului Popular al Oraşului Iaşi
pentru darea în folosinţă veşnică a unor terenuri pentru construirea de blocuri / locuinţe, împreună cu documentaţia aferentă: cereri ale locuitorilor, decizii de trecere în folosinţă veşnică, schiţe şi planuri de situaţie.
1956 560
13 13 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi blocuri fond departamental 1956, precum şi împrejmuirea terenurilor, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 61
14. 14 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale pe locurile atribuite conform deciziilor Sfatului Popular al Oraşului Iaşi şi al decretului 493/1954., cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1956 219
15. 17 Decizii emise de I.G.L.L. Iaşi pentru transmiterea în folosinţă veşnică a unor terenuri, atribuirea de terenuri, trecere în proprietate particulară, restituirea de terenuri fie către persoane particulare, fie către instituţii.
1956 50
16. 22 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1956 679
15
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
17. 23 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi (Fabrica de Ţigări, Spitalul Socola, Muzeul din GH. Dimitrie, ş.a.), referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1956 201 vol. I
18. 24 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1956 167 vol. II
19. 25 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1956 125 vol. III
20. 26 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1956 121 vol. IV
21. 30 Decizii ale Sfatului Popular al Oraşului Iaşi referitoare la darea în folosinţă a terenurilor Fabricii Chimice din Păcurari şi în Şoseaua Ţuţora Ministerul Alimentaţiei Publice, schimbarea denumirii unor străzi sau a drumurilor din anumite cartiere ale oraşului Iaşi.
1956 25
22. 31 Devize estimative pentru credite C.C.S. referitor la suplimentarea de fonduri pentru locuinţele muncitoreşti, memorii justificative, antemăsurători, recapitulaţii, analize de preţuri.
1956 40
16
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
1957 1. 1 Decizii ale Sfatului Popular al Oraşului Iaşi
încadrări, transferuri, desfaceri ale contractelor de muncă şi acordarea concediilor de odihnă, liste cu salariaţii SAS planificaţi pentru concedii de odihnă pe funcţiuni, transformarea unor posturi.
1957 49
2. 2 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1957, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS, centralizatoare ale listelor pentru plata compensaţiei cartelelor, Normele interne de funcţionare a sfatului popular regional şi al sfaturilor populare raionale şi orăşeneşti, devize pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere la unele imobile din oraşul Iaşi, recapitulaţii, antemăsurători, liste cu publicaţiile documentare ce apar în cursul anului 1958.
1957 353
3. 3 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 460 vol. I
4. 4 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 514 vol. II
5. 5 Autorizaţii de vânzare – cumpărare 1957 612 vol. III
17
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
6. 6 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 519 vol. IV
7. 7 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 459 vol. V
8. 8 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 539 vol. VI
9. 9 Autorizaţii de construcţie pentru 1957 502 vol. I
18
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
10. 10 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1957 231 vol. II
11. 11 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 503 vol. I
12. 12 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 459 vol. II
13. 13 Autorizaţii de construcţie sector 1957 331 vol. III
19
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
14. 14 Autorizaţii de construcţii locuinţe conform HCM 4015/1953, autorizaţii de construire a unor blocuri pe bază de credit conform aceluiaşi HCM şi documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 52
15. 19 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile HCM 4015/1973, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 39
16. 20 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei de blocuri prin cooperare fond CCS conform HCM 4015/1953: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii
1957 149
20
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
tehnice. 17. 22 Decizii ale Sfatului Popular al Oraşului Iaşi de
atribuirea unor terenuri, cum ar fi cel pentru Şcoala de călărie în suprafaţă de 2000 mp şi I.G.L.L. imobilul din Aleea Vasile Alecsandri nr. 1, dar şi al altor imobile, memorii de construcţie a clădirilor, fişa tehnică cu măsurile de prevenire a incendiilor.
1957 97
18. 23 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile Decretului 493/1954, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 354
19. 26 Devize suplimentare, analize de preţuri pentru construcţii, instalaţii sanitare şi electrice conform HCM 1009, măsurători.
1957 237
20. 27 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, în conformitate cu prevederile HCM 1009, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 205
21. 31 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice, cereri de restaurare, corespondenţă referitoare la propunerile făcute de SAS privind lucrările de protejare, conservare, consolidare şi restaurare a monumentelor de arhitectură de pe raza oraşului Iaşi pentru anul 1958, tabele cu lucrările mai sus – menţionate.
1957 47
22. 33 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al 1957 68
21
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
trim I
23. 34 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1957 trim. II
127
24. 35 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1957 trim. III
103
25. 36 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie.
1957 trim. IV
94
26. 37 Corespondenţă, avize referitoare la terenuri şi construcţii repartizate de către Sfatul Popular al Oraşului Iaşi, împreună cu documentaţia aferentă: cereri pentru avize favorabile, schiţe, planuri, teme de proiectare, decizii pentru numirea de comisii care să se ocupe de delimitarea terenurilor pe care urmează să se construiască, altă corespondenţă specifică.
1957 114
27. 38 Lucrări de exproprieri, schimburi de imobile, tabele nominale de foşti proprietari de terenuri virane naţionalizate conform Decretului 111/1951 şi care s-au prezentat la SAS pentru a-şi primi terenul înapoi fără însă a introduce cereri scrise, schiţe, planuri de situaţie, documente care atestă proprietatea.
1957 587 vol. I
28. 40 Lucrări de exproprieri, schimburi de imobile, schiţe, planuri de situaţie, documente care
1957 614 vol. II
22
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
atestă proprietatea. 29. 14 Autorizaţii de construcţie sector
particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 250 vol. IV
30. 15 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 176 vol. V
31. 16 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri în conformitate cu prevederile HCM 4015/1953 fond departamental, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1957 505
1958 1. 1 Autorizaţii de construcţii eliberate în
conformitate cu prevederile Decretului 493/1954, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de
1958 608
23
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
2. 2 Autorizaţii de construcţii eliberate în conformitate cu prevederile Decretului 4015/1953, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, antemăsurători, certificate de regim şi aliniere.
1958 414
3. 3 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 437 vol. I
4. 4 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 ? vol. II
5. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1958 ? vol. I
24
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
6. 6 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1958 465 vol. II
7. 7 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1958 590 vol. III
8. 8 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1958 430 vol. IV
9. 9 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1958 337 vol. V
25
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
10. 10 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 287 vol. I
11. 11 Autorizaţii de vânzare – cumpărare primite de locuitorii din oraşul Iaşi care le-au solicitat Secţiunii Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 439 vol. II
12. 17 Bugetul referitor la întocmirea planului de cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1959, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS, referate pentru cumpărarea unor cărţi şi normative necesare desfăşurării activităţii SAS..
1958 126
13. 29 Avize tehnice la proiectele de construcţii, reparaţii, restructurări clădiri proprietate a statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, Instrucţiunile cu nr. 22 din anul 1955
1958 159
26
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
referitoare la elaborarea proiectelor de construcţii pentru unităţile individuale, agrozootehnice şi civile necesare realizării investiţiilor sub limită.
14. 30 Avize de principiu pentru amplasarea unor construcţii proprietatea statului, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 97
15. 31 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1958 100
16. 33 Exproprieri, schimburi şi transformări de terenuri pe anul 1958, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1958 450
17. - Proiectul nr. 246/1958 privind pasajul superior Bucium – Socola Iaşi, schema de organizare a şantierului.
1958 10
1959 1. 3 Corespondenţă referitoare la parcelarea unor
terenuri, cereri ale proprietarilor de imobile şi terenuri pentru vânzarea acestor proprietăţi sau pentru eliberarea de autorizaţii pentru acele proprietăţi, schiţe, planuri de situaţie, autorizaţii de parcelare, acte de proprietate.
1959 441
2. 4 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului
1959 590 vol. I
27
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
3. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1959 422 vol. II
4. 6 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1959 435 vol. III
5. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1959 494 vol. IV
6. 8 Autorizaţii de construcţii sector particular eliberate cu avizul SAS, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de
1959 72
28
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
7. 9 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 301 vol. I
8. 10 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 313 vol. II
9. 11 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 265 vol. III
10. 12 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1959 356 vol. IV
29
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
11. 13 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 460 vol. V
12. 14 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 252 vol. VI
13. 15 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 604 vol. VII
14. 16 Corespondenţă referitoare la construcţiile autorizate conform HCM 4015/1953 şi atribuirea de terenuri pentru locuinţe, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1959 252
30
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
15. 17 Atribuiri de terenuri şi de autorizaţii de construire de locuinţe conform Decretului 493/1954.
1959 604
16. 19 Bugetul pentru calcularea cheltuielilor de repararea monumentelor istorice pentru perioada 1958 – 1961 („Casa cu arcade / Depozitul cu sare”, „Poarta de zid”, „Casa cu absidă”, M-rea Galata), cereri de restaurare, corespondenţă referitoare la propunerile făcute de SAS privind lucrările de protejare, conservare, consolidare şi restaurare a monumentelor de arhitectură de pe raza oraşului Iaşi pentru anul 1958, tabele cu lucrările mai sus – menţionate, memorii justificative, antemăsurători.
1959 72
17. 31 Acordări de credite suplimentare pentru terminarea unor locuinţe individuale conform HCM 1009 / 1956 şi 1811 / 1958, hotărâri ale Consiliului de Miniştri prin care Banca de Investiţii este autorizată a deschide finanţarea pentru construcţii de noi locuinţe pe credite, procese – verbale de constatare a stării imobilelor ce urmează a fi renovate, memorii justificative privind lucrările suplimentare, antemăsurători, devize, schiţe, planuri de situaţie.
1959 287
18. 32 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
semestrul I 1959
243
19. 33 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru
trim. II 1959
332
31
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
20. 34 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
noiembrie – decembrie 1959
127
21. 36 Exproprieri şi schimbări de terenuri pe anul 1959, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 354 vol. I
22. 37 Exproprieri şi schimbări de terenuri pe anul 1959, împreună cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1959 227 vol. II
23. - Proiect refacere Strada Aurel Vlaicu (piese scrise şi piese desenate).
1959 11
24. - Proiectul nr. 589/1959 PT + PE privind refacerea Str. Berthlot Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 141
25. - Proiectul nr. 84 + 79/1969 privind refacerea străzilor Muşat şi Maramureş Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 44
26. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind reconstrucţia Fundacului N. Bălcescu (piese scrise).
1959 38 ex. 6
27. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind reconstrucţia Fundacului N. Bălcescu (piese scrise).
1959 41 ex. 5
28. - Proiectul nr. 127/1959 PT + PE privind 1959 55 ex. 4
32
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
reconstrucţia Fundacului N. Bălcescu (piese scrise şi piese desenate).
29. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristică în cadrul Regiunii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 269 ex. 1
30. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristică în cadrul Regiunii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 118 ex. 2
31. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristică în cadrul Regiunii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 118 ex. 3
32. - Proiectul nr. 401/1959 PT + PE privind remiza pompieristică în cadrul Regiunii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1959 118 ex. 4
33. - Proiectul nr. 340/b/1959 PT + PE privind amenajările la capătul liniei de tramvai Str. Dr. C. I. Parhon Iaşi (piese scrise).
1959 74
34. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior Socola (lucrări căi ferate) – proiect tehnic şi de execuţie (piese scrise).
1959 71
35. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior Socola Bucium Iaşi – memoriu general + anexe + organizare (piese scrise).
1959 60
36. - Proiectul nr. 340/1959 privind Pasajul superior (lucrări anexe) Socola (piese scrise şi piese desenate).
1959
1960 1. 2 Bugetul referitor la întocmirea planului de
cheltuieli pentru plata salariilor, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1960, deconturi de avans, referate de angajare cheltuieli, deconturi cheltuieli, evidenţa personalului angajat în schema SAS.
1960 149
2. 3 Documentaţia referitoare la înstrăinările şi indiviziunile de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 420
3. 4 Autorizaţii de construcţie pentru 1960 385 vol. I
33
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
4. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1960 317 vol. II
5. 6 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1960 334 vol. III
6. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1960 325 vol. IV
7. 8 Autorizaţii de construcţie pentru 1960 303 vol. V
34
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
8. 9 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 289 vol. I
9. 10 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 354 vol. II
10. 11 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 290 vol. III
11. 12 Autorizaţii de construcţie sector 1960 322 vol. IV
35
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
12. 13 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 366 vol. V
13. 14 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1960 214 vol. VI
14. 15 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 244 vol. I
15. 16 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii,
1960 441 vol. II
36
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
16. 17 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 207 vol. III
17. 18 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 276 vol. IV
18 19 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 375 vol. V
19. 20 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 347 vol. VI
20. 21 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 287 vol. VII
21. 22 Documentaţia referitoare la suplimentări conform HCM 622/1960 privind locuinţele individuale, devize şi antemăsurători, liste materiale, memorii justificative pentru executarea lucrărilor, cereri de autorizaţii, avizări, continuări construcţii imobile persoane fizice.
1960 176 vol. VIII
37
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
22. 23 Autorizaţii construcţii locuinţe conform HCM 4015/1953, adeverinţe de asimilare la autorizaţiile de construcţii pentru unele imobile din oraşul Iaşi, decizii de atribuire în folosinţă veşnică a acestor terenuri.
1960 140
23. 24 Documentaţia privind construcţia de locuinţe conform Decretului 493/1954 şi atribuirea de terenuri de către Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţia de locuinţe pe anul 1960, procese verbale de autentificare, certificate de aliniere şi regim de construcţii, autorizaţii de executări lucrări la imobilele din oraşul Iaşi, schiţe, planuri de situaţii, corespondenţă.
1960 240
24. 36 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii.
1960 200
25. 37 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1960 207
26. 38 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, dar şi pentru imobilele proprietate particulară, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii.
1960 246
27. 39 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru amplasarea Fabricii de confecţii în imobilul ocupat de Brigada de grăniceri din Manta Roşie, dar şi al altor imobile din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru
1960 211
38
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
28. 40 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1960 187
29. 41 Documentaţia privind exproprieri, schimburi şi transferuri de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
1960 242 vol. I
30. 42 Documentaţia privind exproprieri, schimburi şi transferuri de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
1960 280 vol. II
31. 43 Documentaţia privind exproprieri, schimburi şi transferuri de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1960 309 vol. III
39
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
32. - Documentaţia privind exproprierea zonei Splai Bahlui – memoriu tehnico – economic, procesul – verbal de delimitare tehnică, procese – verbale de evaluare tehnică, planuri de situaţie.
1960 43
33. - Proiectul nr. 4199/1/1960 privind instalaţiile electrice exterioare la străzi perimetrice cuartal 23 August Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1960 19
34. - Proiectul nr. 598/1960 privind ridicările topografice refacere Str. Malinovschi Iaşi (piese desenate).
1960 4
35. - Plan de situaţie Micro I Tătăraşi Iaşi (piese desenate).
1960 1
36. - Proiectul nr. 265/1960 PT + PE privind modernizarea Străzii Bucium Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1960 200
37. - Proiectul nr. 738/1960 St. Privind cartare Străpungere Str. Banu Iaşi (piese scrise).
1960 10
38. - Proiectul nr. 738/742/1960 privind străpungere Str. Banu Iaşi – cartare (piese scrise şi piese desenate).
1960 133
39. - Proiectul nr. 3208/IV/1960 privind Piaţa Unirii Iaşi S.P. Etapa a II – a, beneficiar I.G.L.L. – Sfatul Popular al Regiunii Iaşi (piese desenate).
1960 – 1961 49
40. - Corespondenţă şi documentaţie privind Proiectul de străpungere a Străzii Banu Iaşi.
1960 – 1962 75
1961 1. 2 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al
Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 148
40
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
2. 3 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 257
3. 4 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 204
4. 5 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 249
5. 6 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 193
6. 7 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1961 313
7. 9 Documentaţia privind exproprieri, schimburi şi transferuri de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate
1961 286 vol. I
41
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
8. 10 Documentaţia privind exproprieri, schimburi şi transferuri de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
1961 308 vol. II
9. 11 State de plată ale salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1961, foi colective de prezenţă, liste plată avans chenzinal, referate de angajare a cheltuielilor, hotărârea Consiliului de Miniştri privind premierea personalului de specialitate şi tehnico – administrativ din unităţile bugetare, extrabugetare, subvenţionate, precum şi din unele instituţii economice, Instrucţiunile pentru aplicarea regulamentului de premiere a personalului de specialitate şi tehnico – administrativ din aparatul sfaturilor populare regionale, a oraşelor regionale şi raionale din Regiunea Iaşi, corespondenţă contabilă.
1961 141
10. 12 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de
1961 571 vol. I
42
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
11. 13 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1961 344 vol. II
12. 14 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1961 399 vol. III
13. 15 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1961 337 vol. IV
14. 16 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte
1961 249 vol. I
43
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
15. 17 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1961 417 vol. II
16. 18 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1961 271 vol. III
17. 19 Corespondenţă referitoare la construcţia de locuinţe individuale conform HCM 4015/1953 şi suplimentarea de credite pentru ridicarea acestor imobile conform HCM 622/1960.
1961 203
18. 36 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1961 136 vol. IV
19. 28 Instrucţiuni, planuri de muncă trimestriale ale SAS şi dări de seamă privind activitatea acestei
1961 13
44
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
secţiuni a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, notă informativă privind activitatea SAS în intervalul 1 ianuarie – 10 mai 1961..
20. 34 Documentaţia privind înstrăinări şi parcelări de imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice, tabele cuprinzând terenurile şi construcţiile situate în oraşul Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea statului, decizii de expropriere a unor terenuri şi trecerea acestora în proprietatea statului.
1961 388
21. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961 64 ex. 1
22. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961 64 ex. 2
23. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961 61 ex. 4
24. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1961 52 ex. 5
25. - Proiectul nr. 556/1961 P.E. privind Str. Cristofor Platforma de întoarcere Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1961 52 ex. 6
26. - Proiectul nr. 1082/1961 privind demolările şi releveele Zona extindere Universitatea „Al. I. Cuza” iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961 37
27. - Proiectul nr. 701/1961 privind relevee pentru demolări şi exproprieri extindere Universitate Corp B Iaşi (piese scrise).
1961 115 ex. 7
28. - Proiectul nr. 701/1961 privind relevee pentru demolări şi exproprieri extindere Universitate Corp B Iaşi (piese desenate).
1961 16 ex. 8
29. - Proiectul nr. 1035/1961 T + STE privind construcţia Bulevardului Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961
30. - Proiectul nr. 771)1961 privind amenajarea şi 1961 19 ex. 2
45
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
împrejmuirea între Filiala Academiei R.P.R. şi Cinematograf Nou Iaşi (piese scrise şi desenate).
31. - Proiectul nr. 771)1961 privind amenajarea şi împrejmuirea între Filiala Academiei R.P.R. şi Cinematograf Nou Iaşi (piese scrise).
1961 17 ex. 6
32. - Proiectul nr. 667/1961 P.E. privind blocurile de locuinţe de pe malul stâng al Bahluiului – amenajări exterioare şi spaţii verzi (piese scrise şi piese desenate).
1961 – 1965 52
33. - Proiectul nr. 253/1961 privind releveele şi demolări zona Anastasie Panu Iaşi (piese scrise).
1961 342
34. - Proiectul privind quartalul malul drept Bahlui Iaşi (piese desenate).
1961 8
35. - Proiectul nr. 404/1961 PT + PE privind refacere B-dul Tudor Vladimirescu (piese scrise).
1961 38
36. - Proiectul nr. 518/1961 P.A. privind refacerea străzii Păcurari Iaşi (piese desenate).
1961 18
37. - Proiectul nr. 518/1961 P.A. privind refacerea străzii Păcurari Iaşi (piese scrise).
1961 89
38. - Proiectul nr. 518/1961 P.A. privind refacerea străzii Păcurari Iaşi (piese scrise).
1961 88
39. - Proiectul nr. 89/1961 PT + PE privind construcţii blocur8i quartal Primăverii Iaşi – amenajări exterioare (piese scrise şi piese desenate).
1961 51
40. - Proiectul nr. 669/1961 P.E. privind qurtalul mal drept Bahlui Iaşi – amenajări exterioare (piese scrise şi piese desenate).
1961 35
41. - Proiectul nr. 26771961 T + STEF privind strada Străpungere Piaţa Podul Roşu Str. primăverii Iaşi (piese scrise).
1961 23
42. - Proiectul nr. 26771961 T + STEF privind strada Străpungere Piaţa Podul Roşu Str. primăverii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1961 24
43. - Proiecte refacere Şoseaua Ţuţora Iaşi (piese desenate).
1961 112
1962 1. 1 Instrucţiuni şi normative tehnice, regulamente
de organizare şi funcţionare a SAS, trasarea sarcinilor în legătură cu îndrumarea generală a activităţii turistice din R.P.R., Îndreptarul
1962 75
46
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
privind controlul autorizaţiilor, tabele cuprinzând suprafeţele minime de teren necesare şcolilor de cultură generală, planul de măsuri pentru activitatea SAS pe anul 1962.
2. 2 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1962 78
3. 3 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1962 220 vol. I
4. 4 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1962 222 vol. II
5. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării,
1962 147 vol. III
47
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
devize estimative, memorii tehnice. 6. 6 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1962 244 vol. I
7. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1962 244 vol. II]
8. 8 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1962 353 vol. III
9. 9 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1962 247 vol. IV
48
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 10. 10 Corespondenţă privind autorizaţiile refuzate,
cereri ale unor persoane pentru eliberarea unor autorizaţii de construcţie şi răspunsurile negative ale SAS la aceste solicitări, documentaţii, schiţe, planuri de situaţie.
1962 379
11. 11 Informaţii şi situaţii statistice, instrucţiuni de completare a dării de seamă statistice MS2 privind personalul din activitatea de proiectare existent la sfârşitul semestrului şi darea de seamă statistică propriu – zisă pe semestrul I al anului 1962, tabele privind construcţiile de locuinţe executate de populaţie cu fonduri proprii şi date în folosinţă în anul 1961.
1962 10
12. 12 Lucrări privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune în sectorul de stat, decizii de trecere în administraţia IGLL a unor imobile, tabele cu imobilele situate în oraşul Iaşi – Regiunea Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea Statului dându-se în administraţia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, împreună cu documentaţie aferentă, schiţe şi planuri de situaţii.
1962 275 vol. I
13. 13 Lucrări privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune în sectorul de stat, decizii de trecere în administraţia IGLL a unor imobile, tabele cu imobilele situate în oraşul Iaşi – Regiunea Iaşi care se expropriază şi se trec în proprietatea Statului dându-se în administraţia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, împreună cu documentaţie aferentă, schiţe şi planuri de situaţii.
1962 123 vol. II
14. 14 Lucrări privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune în sectorul de stat, decizii de trecere în administraţia IGLL a unor imobile, împreună cu documentaţie aferentă, schiţe şi planuri de situaţii.
1962 252 vol. I
15. 15 Lucrări privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune în sectorul de stat, decizii de trecere în administraţia IGLL a unor imobile, împreună cu documentaţie aferentă, schiţe şi planuri de situaţii.
1962 166 vol. II
49
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
16. 16 State de plata avansului chenzinal, precum şi state de plata salariilor angajaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1962, referate pentru aprobarea cheltuielilor, decizii de majorarea salariilor unor Secţii ale Sfatului Popular – încadrări, transferuri, adeverinţe de salariat.
1962 112
17. 17 Lucrări de sistematizare, dispoziţii privind amplasarea proiectelor de ansamblu pentru construcţia unor blocuri de locuinţe, avize ale proiectelor, tabel cu imobilele situate în satul Dumbrava, comuna Ciurea care se expropriază conform Decretului 423/1962 al Consiliului de Miniştri în vederea realizării lucrărilor de regularizare a râului Bahlui la Iaşi, schiţe, planuri de situaţie, corespondenţă.
1962 31
18. 18 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi – sector socialist, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii.
1962 273 vol. I
19. 19 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii.
1962 312 vol. II
20. - Proiectul nr. 137/1962 T + STE privind modificarea Şoselei Naţionale porţiunea între Podul de Piatră şi Podul Roşu (piese scrise şi piese desenate).
1962 20 ex. 2
21. - Proiectul nr. 137/1962 T + STE privind modificarea Şoselei Naţionale porţiunea între Podul de Piatră şi Podul Roşu (piese scrise şi ex.4piese desenate).
1962 20 ex. 3
22. - Proiectul nr. 137/1962 T + STE privind modificarea Şoselei Naţionale porţiunea între Podul de Piatră şi Podul Roşu (piese scrise şi piese desenate).
1962 19
50
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
23. - Proiectul privind munca patriotică pentru amenajarea barajului Ciric (piese desenate).
1962 12
24. - Proiectul nr. 137/1962 T + STE privind modificarea Şoselei Naţionale porţiunea între Podul de Piatră şi Podul Roşu (piese scrise şi piese desenate).
1962 19 ex.1
25. - Proiectul privind regularizarea râului Bahlui la Iaşi, regularizarea Pârâului Repedea – stavila plană cu diametrul de 700 (piese scrise şi piese desenate).
1962 21
26. - Proiectul nr. 694/1962 P.E. privind completarea gurilor de scurgere zona Dimitrov – Bălcescu (piese scrise şi piese desenate).
1962 72
27. - Proiectul nr. 1043/1962 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 111 ex. 2
28. - Proiectul nr. 1043/1962 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 109 ex. 3
29. - Proiectul nr. 1043/1962 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 113 ex. 4
30. - Proiectul nr. 1043/1962 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise).
1962 107 ex. 6
31. - Proiectul nr. 1007/1962 T + STE privind construcţie Strada de Rocadă Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 27
32. - Proiectul nr. 620/1962 T + STE privind reconstrucţia Str. Gh. Dimitrov, Ştefan cel Mare şi Piaţa Teatrului Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 44
33. - Proiectul nr. 577/1962 privind execuţie faţade Piaţa Unirii Iaşi – prezentare (piese scrise).
1962 4 ex. 1
34. - Proiectul nr. 577/1962 privind execuţie faţade Piaţa Unirii Iaşi – prezentare (piese scrise).
1962 3 ex. 3
35. - Proiectul nr. 765/1962 privind Studiul transport în comun pe traseul Fundaţie – Copou Iaşi (piese scrise).
1962 23
36. - Proiectul nr. 1050/1962 privind Studiul de amenajare şi înfrumuseţare a arterelor de circulaţie din oraşul Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 17
37. - Proiect nr. 577/1962 privind execuţie faţade 1962 2
51
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Piaţa Unirii Iaşi – prezentare (piese desenate). 38. - Proiectul nr. 564/1962 P.E. privind amenajarea
intersecţiei Calea „23 August” cu Str. Fr. Engels Iaşi (piese scrise).
1962 85
39. - Proiect privind studiul tehnico – economic de reconstrucţie a oraşului Iaşi etapa 1962 – 1965 – memoriu sinteză (piese scrise).
1962 – 1965 54
40. - Proiectul nr. 618/1962 P.E. privind refacerea Str. Istrate Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 31
41. - Proiectul nr. 465/1962 P.E. privind amenajarea intersecţiei Calea „23 August” cu Str. Fr. Engels Iaşi (piese scrise).
1962 72
42. - Proiectul nr. 1042/1962 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise).
1962 105
43. - Proiectul nr. 498/1962 privind releveele şi exproprierile din Str. Ţuţora Iaşi – exproprieri (piese desenate).
1962 109 ex. 1
44. - Proiectul nr. 498/1962 privind releveele şi exproprierile din Str. Ţuţora Iaşi – demolări (piese desenate).
1962 84 ex. 2
45. - Proiectul nr. 322/1962 P.A. privind refacerea şi modernizarea Str. Primăverii Iaşi (piese scrise).
1962 52
46. - Proiectul nr. 1074/1962 P.E. privind modernizarea Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 40 ex. 3
47. - Proiectul nr. 540/1962 D.S. privind reţeaua stradală din detaliu de sistematizare a zonei industriale oraş Iaşi (piese scrise).
1962 15
48. - Proiectul nr. 1042/1962 P.E. privind modernizarea Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 38 ex. 2
49. - Proiectul nr. 1074/1962 P.E. privind modernizarea Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise).
1962 35
50. - Proiectul nr. 1086/1962 A.G. privind Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 12 ex. 1
51. - Proiectul nr. 1086/1962 A.G. privind Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 16 ex. 2
52. - Proiectul nr. 1086/1962 A.G. privind Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 16 ex. 3
52
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
53. - Proiectul nr. 1086/1962 A.G. privind Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 16 ex. 4
54. - Proiectul nr. 1086/1962 A.G. privind Str. Suzana Pârvulescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 12 ex. 6
55. - Proiectul privind amenajarea Grădinii de Vară T.A.P.L. Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 3
56. - Proiectul privind amenajarea Grădinii de Vară T.A.P.L. Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 2
57. - Proiectul nr. 322/1962 P.A. privind refacerea şi modernizarea Str. Primăverii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 56
58. - Proiectul nr. 272/1962 T + STE privind construcţia Bulevardului Tudor Vladimirescu în Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 10 ex. 3
59. - Proiectul nr. 272/1962 T + STE privind construcţia Bulevardului Tudor Vladimirescu în Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 69 ex. 2
60. - Proiectul nr. 642/1962 P.E. privind prelungirea Bulevardului Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise).
1962 45
61. - Proiectul nr. 642/1962 P.E. privind Bulevardul Tudor Vladimirescu Iaşi – completări la documentaţia economică (piese scrise).
1962 11 ex. 3
62. - Proiectul nr. 642/1962 P.E. privind Bulevardul Tudor Vladimirescu Iaşi – completări la documentaţia economică (piese scrise).
1962 ex. 2
63. - Proiectul nr. 996/1962 P.E. privind reparaţii Pod Zidărie Şos. Ilie Pintilie Iaşi (piese scrise).
1962 30
64. - Proiectul nr. 111/1962 privind modernizarea Str. Primăverii (piese scrise şi piese desenate).
1962 29
65. - Proiectul nr. 510/1962 S.G. privind consolidare taluze maluri Râul Bahlui (piese scrise şi piese desenate).
1962 46
66. - Proiectul nr. 510/1962 S.G. privind consolidare taluze maluri Râul Bahlui (piese scrise şi piese desenate).
1962 45
67. - Proiectul nr. 335/1962 A.G. privind Str. Primăverii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962
68. - Proiectul nr. 954/1962 S.G. privind Pudul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 30 ex. 2
53
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
69. - Proiectul nr. 954/1962 S.G. privind Pudul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 30 ex. 3
70. - Proiectul nr. 954/1962 S.G. privind Pudul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 30 ex. 4
71. - Proiectul nr. 954/1962 S.G. privind Pudul Tudor Vladimirescu Iaşi (piese scrise).
1962 17 ex. 6
72. - Proiectul nr. 165/1962 P.E. privind construcţia Bulevardului Dimitrie Cantemir Iaşi (piese desenate).
1962 13 ex. 1
73. - Proiectul nr. 165/1962 P.E. privind construcţia Bulevardului Dimitrie Cantemir Iaşi (piese desenate).
1962 14 ex. 4
74. - Proiectul nr. 1065/1962 P.E. privind cuartalul Suzana Pârvulescu şi Dimitrie Cantemir parţial spaţii verzi Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 76
75. - Proiectul privind Microraionul V Socola – Nicolina (piese desenate).
1962 1 pânză
76. - Proiectul privind modificarea liniilor de tramvai în legătură cu planul sistematizării Pieţii Unirii 8piese scrise şi piese desenate).
1962 11
77. - Proiectul nr. 912/1962 privind modernizarea Str. Ţuţora etapa a II –a Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 78
78. - Proiectul nr. 494/1962 P.E. privind grupul social studenţesc Str. Puşkin Iaşi – post trafo (piese desenate).
1962 6
79. - Proiectul nr. 619/1962 P.E. privind refacerea Str. Istrate Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 34 ex. 1
80. - Proiectul nr. 619/1962 P.E. privind refacerea Str. Istrate Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 32 ex. 4
81. - Proiectul nr. 619/1962 P.E. privind refacerea Str. Istrate Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1962 33 ex. 5
82. - Proiectul nr. 619/1962 P.E. privind refacerea Str. Istrate Iaşi (piese scrise).
1962 32 ex. 6
83. - Documentaţie privind imobilele ce urmează a fi demolate în anul 1962 pentru amplasarea de blocuri (piese scrise şi piese desenate).
1962 115
84. - Plan construcţii de locuinţe pe anul 1962. 1962 5 85. - Documentaţie exproprieri Imobilul Moara de
Foc nr. 4 Iaşi, proprietar: moştenitor Leon Horga – procese – verbale de evaluare tehnică
1962 10
54
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
memorii tehnico – economice, referate de situaţie, tabelele imobilelor particulare, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
86. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării staţiei Socola – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1962 10
87. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării străzii Vasile Lupu nr. 9 - procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1962 15 leg.
88. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării cvartalului Dimitrie Cantemir – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni (piese scrise).
1962 201 leg.
89. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării cvartalului 23 August – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1962 6 leg.
1963 1. 2 Autorizaţii de construcţie sector
particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 248 vol. I
2. 3 Autorizaţii de construcţie sector 1963 270 vol. II
55
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
3. 4 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 232 vol. III
4. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 235 vol. IV
5. 7 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 218 vol. I
6. 8 Documentaţie privind transmiteri de 1963 355 vol. II
56
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
7. 9 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 278 vol. III
8. 10 Documentaţie privind unele probleme administrativ – gospodăreşti ale SAS, decizii de personal – transferări, încadrări, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1963, decizii cu privire la cumulul pensiei cu salariul cu precizarea acelor funcţii şi meserii pentru care se admite aceasta, durata concediilor de odihnă pe funcţiuni de salariaţii cu munca nenormată din aparatul comitetelor executive ale sfaturilor populare şi de la unităţile subordonate, corespondenţă cu privire la abonamentele la revistele de specialitate necesare SAS.
1963 117
9. 1 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1963 239 vol. I
57
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 10. 2 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1963 230 vol. II
11. 3 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1963 228 vol. III
12. 4 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1963 256 vol. IV
13. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1963 172 vol. V
58
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 14. 6 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1963 171 vol. VI
15. 10 Avizări în legătură cu sistematizarea, corespondenţă cu privire la amplasarea unor imobile, planuri de situaţie şi schiţe, Tema privind îmbunătăţirea aspectului DN 24 la întoarcerea în oraşul Iaşi, avizul pentru reţeaua de gaze naturale a oraşului Iaşi.
1963 44
16. 11 Eliberarea certificatelor de aliniere şi regim de construcţii cu documentaţia aferentă – schiţe, planuri de amplasament, cereri, referate.
1963 250 vol. I
17. 6 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1963 148 vol. V
18. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese desenate).
1963 11
19. - Proiectul M.P./1963 pe reparaţii capitale la Stadionul 23 August Iaşi – etapa I – a (piese scrise).
1963 44
20. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese scrise).
1963 50
21. - Proiect nr. 563/1963 S.G. privind drenurile la Stadionul 23 August Iaşi (piese scrise).
1963 10
22. - Proiectul nr. 268/1963 T + STE privind Splai 1963 17
59
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Bahlui mal drept (de la Bd. Tudor Vladimirescu) D.R. 284/Iaşi (piese desenate).
23. - Proiectul nr. 268/1963 T + STE privind Splai Bahlui mal drept varianta a II – a Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 37
24. - Proiectul nr. 268/1963 T + STE privind Splai Bahlui mal drept varianta a II – a Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 34
25. - Proiectul nr. 268/1963 T + STE privind Splai Bahlui mal drept (de la B-dul Tudor Vladimirescu D.R. 284) Iaşi (piese desenate).
1963 38
26. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese desenate).
1963 9
27. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese desenate).
1963 10
28. - Proiectul nr. 68/1963 P.A. privind podul Tudor Vladimirescu Iaşi varianta a IV –a (piese scrise şi piese desenate).
1963 37
29. - Proiectul nr. 179/1963 Tema program pentru întreţinere străzi în oraşul Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 13
30. - Proiectul nr. 708/1963 P.E. privind pasarela B – A peste Bahlui Str. Ghelerter – Dimitrie Cantemir Iaşi (piese desenate).
1963 23
31. - Proiectul nr. 591/1963 P.E. privind amenajarea Pieţii U.M.F. Iaşi (piese desenate).
1963 16
32. - Proiectul nr. 591/1963 P.E. privind amenajarea Pieţii U.M.F. Iaşi (piese scrise).
1963 96 ex. 3
33. - Proiectul nr. 591/1963 P.E. privind amenajarea Pieţii U.M.F. Iaşi (piese scrise).
1963 94 ex. 6
34. - Proiectul nr. 809/1963 S.G. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Bucium (piese scrise şi piese desenate).
1963 18
35. - Proiectul M.P. privind drumul de legătură Ciric – Tronson II prin Şorogari (piese desenate).
1963 7
36. - Proiectul M.P. privind drumul de legătură Ciric – Tronson II prin Şorogari (piese scrise).
1963 74
37. - Proiectul nr. 638/1963 T + STE privind amenajare strada Sf. Teodor şi dr. C.I. Cihac Iaşi (piese scrise).
1963 17
38. - Proiectul nr. 809/1963 P.A şi P.E. privind 1963 11
60
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
amenajări intrări oraş Iaşi Şoseaua Bucium de la Pasaj la Spitalul de Neuropsihiatrie (piese desenate).
39. - Proiectul nr. 809/1963 P.A şi P.E. privind amenajări intrări oraş Iaşi Şoseaua Bucium de la Pasaj la Spitalul de Neuropsihiatrie (piese scrise).
1963 67
40. - Proiectul nr. 379/1963 S.G. privind pasarela peste râul Bahlui Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 30 ex. 3
41. - Proiectul nr. 379/1963 S.G. privind pasarela peste râul Bahlui Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 30 ex. 4
42. - Proiectul nr. 809/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Bucium de la Pasaj la Spitalul de neuropsihiatrie (piese scrise).
1963 63 ex. 4
43. - Proiectul nr. 809/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Bucium de la Pasaj la Spitalul de neuropsihiatrie (piese scrise).
1963 67 ex. 6
44. - Proiectul nr. 821/1963 T + STE privind amenajări intrări oraş Iaşi, Şoseaua Bucium (piese scrise şi piese desenate).
1963 18
45. - Proiectul nr. 809/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Bucium de la Pasaj la Spitalul de Neuropsihiatrie Iaşi (piese desenate).
1963 11
46. - Proiectul nr. 810/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Păcurari de la Piaţa Păcurari la Punct Control Miliţie Iaşi (piese desenate).
1963 18
47. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese scrise).
1963 51
48. - Proiectul nr. 810/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Păcurari de la Piaţa Păcurari la Punct control Miliţie Iaşi (piese scrise).
1963 105
49. - Proiectul privind modernizarea Str. Filimon Sârbu – Academie – Piaţa Unirii (piese scrise).
1963 – 1964 10
50. - Proiectul privind buclă întoarcere Repedea (piese scrise).
1963 16
61
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
51. - Proiectul privind modernizarea Str. Păcurari (piese scrise).
1963 10
52. - Proiectul nr. 638/1963 T + STE privind amenajarea străzii Sf. Teodor şi dr. C.I. Cihac Iaşi (piese scrise).
1963 19 ex. 2
53. - Proiectul nr. 638/1963 T + STE privind amenajarea străzii Sf. Teodor şi dr. C.I. Cihac Iaşi (piese scrise).
1963 19 ex. 1
54. - Proiectul nr. 708/1963 S.G. privind Pasarela B.A. peste Bahlui în dreptul Bulevardului Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise).
1963 14
55. - Proiectul nr. 638/1963 T + STE privind amenajare Str. Sf. Teodor şi dr. C. I. Cihac Iaşi (piese scrise).
1963 20
56. - Proiectul nr. 708/1963 P.E. privind pasarela B.A. peste Bahlui Str. Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise).
1963 72 ex. 3
57. - Proiectul nr. 708/1963 P.E. privind pasarela B.A. peste Bahlui Str. Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise).
1963 64 ex. 5
58. - Proiectul nr. 708/1963 P.E. privind pasarela B.A. peste Bahlui Str. Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise).
1963 62 ex. 6
59. - Proiect de execuţie faza unică To – 6680 privind racorduri telefonice locuinţe microraion III – IV şi Dimitrie Cantemir Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 74
60. - Proiectul nr. 140/1963 P.E. privind pod beton armat Tudor Vladimirescu Iaşi (piese desenate).
1963 34
61. - Proiectul nr. 68/1963 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi – varianta a 4 –a (piese scrise şi piese desenate).
1963 37
62. - Proiectul nr. 810/1963 PA + PE privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Păcurari de la Piaţa Păcurari la punct control Miliţie Iaşi (piese desenate).
1963 16
63. - Proiectul nr. 10/1963 P.E. privind Strada Bahlui mal drept (porţiunea între Podul Roşi şi Str. Primăverii) (piese desenate).
1963 9
64. - Proiectul nr. 10/1963 P.E. privind Strada Bahlui mal drept (porţiunea între Podul Roşi şi Str. Primăverii) (piese scrise).
1963 39 ex. 4
65. - Proiectul nr. 10/1963 P.E. privind Str. Nahului 1963 38
62
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
(porţiunea între Podul Roşi şi Str. Primăverii) (piese scrise).
66. - Proiectul nr. 207/1963 P.E. privind menajările exterioare la Casa de Cultură a Tineretului Iaşi (piese scrise).
1963 55
67. - Proiectul nr. 207/1963 P.E. privind menajările exterioare la Casa de Cultură a Tineretului Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963
68. - Proiectul nr. 931/1963 T + STE privind protecţia catodică a conductelor metalice în oraşul Iaşi (piese desenate).
1963 9
69. - Proiectul nr. 931/1963 T + STE privind protecţia catodică a conductelor metalice în oraşul Iaşi (piese scrise).
1963 123
70. - Proiectul nr. 179/1963 privind Tema program pentru întreţinere străzi în oraşul Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 10
71. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind instalaţiile de încălzire centrală la Stadionul 23 August – centrala termică (piese scrise).
1963 54
72. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind instalaţiile de încălzire centrală la Stadionul 23 August – centrala termică (piese desenate).
1963 6
73. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind instalaţiile de încălzire centrală la Stadionul 23 August – centrala termică (piese desenate).
1963 8
74. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind instalaţiile de încălzire centrală la Stadionul 23 August – centrala termică (piese scrise).
1963 55
75. - Proiectul nr. 395/1963 privind studiu firme şi reclame luminoase Piaţa Unirii şi arterele principale ale oraşului Iaşi (piese desenate).
1963 13
76. - Proiectul nr. 395/1963 privind studiu firme şi reclame luminoase Piaţa Unirii şi arterele principale ale oraşului Iaşi (piese scrise).
1963 8
77. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind drumul de legătură Ciric prin Şorogari tronson II (piese scrise).
1963 72
78. - Proiectul nr. 76/163 T + STE privind desfacere Piaţa Gh. Dimitrov Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 35
79. - Proiectul nr. 931/1963 privind protecţia catodică la reţeaua de gaze Iaşi (piese scrise).
1963 20
63
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
80. - Proiectul M.P./1963 P.E. privind drumul de legătură de la Ciric prin Şorogari tronson II (piese scrise).
1963 74
81. - Proiectul nr. 810/1963 P.A + P.E. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Păcurari de la Piaţa Păcurari la punct control Miliţie Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 106
82. - Proiectul nr. 810/1963 S.G. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi strada Păcurari (piese scrise şi piese desenate).
1963 28 ex. 2
83. - Proiectul nr. 810/1963 S.G. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi strada Păcurari (piese scrise şi piese desenate).
1963 26 ex. 3
84. - Proiectul nr. 810/1963 S.G. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi strada Păcurari (piese scrise şi piese desenate).
1963 ex. 4
85. - Proiectul nr. 810/1963 P.A + P.E. privind amenajări intrări în oraşul Iaşi Şoseaua Păcurari de la Piaţa Păcurari la punct control Miliţie Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 119 leg.
86. - Proiectul nr. 68/1963 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi – varianta a 4 – a (piese scrise şi piese desenate).
1963 36
87. - Proiectul nr. 68/1963 P.A. privind Podul Tudor Vladimirescu Iaşi – varianta a 4 – a (piese scrise şi piese desenate).
1963 36
88. - Proiectul nr. 563/1963/1963 P.E. reparaţii capitale privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionul 23 August Iaşi (piese desenate).
1963 11
89. - Proiectul M.P./1963 privind reparaţiile capitale la Stadionul 23 August Iaşi – etapa I – a (piese scrise).
1963 47
90. - Proiectul nr. 563/1963 S.G. reparaţii capitale privind drenuri la Stadionul 23 August Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1963 12
91. - Proiectul nr. 563/1963 P.E. reparaţii capitale privind drenarea şi scurgerea apelor la Stadionului 23 August Iaşi (piese scrise).
1963 50
92. - Proiectul M.P./1963 reparaţii capitale la Stadionul 23 August etapa I – a Iaşi (piese scrise).
1963 47 ex. 1
93. - Proiectul M.P./1963 reparaţii capitale la Stadionul 23 August etapa I – a Iaşi (piese
1963 47 ex. 6
64
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
scrise). 94. - Proiectul M.P./1963 reparaţii capitale la
Stadionul 23 August etapa I – a Iaşi (piese scrise).
1963 47 ex. 3
95. - Proiectul nr. 140/1963 P.E. privind Podul de beton armat Tudor Vladimirescu Iaşi (piese desenate).
1963 37 ex. 1
96. - Proiectul nr. 140/1963 P.E. privind Podul de beton armat Tudor Vladimirescu Iaşi (piese desenate).
1963 34 ex. 4
97. - Proiectul nr. 140/1963 P.E. privind Podul de beton armat Tudor Vladimirescu Iaşi (piese desenate).
1963 36 ex. 6
98. - Proiectul nr. 140/1963 P.E. privind Podul de beton armat Tudor Vladimirescu Iaşi (piese desenate).
1963 31
99. - Documentaţie exproprieri imobile Piaţa Gării Nicolina – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, referate privind situaţia juridică a imobilelor particulare situate în zona de construire a cvartalului de locuinţe Dimitrie Cantemir, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1963 9
100. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării străzii 23 August – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise).
1963 29 leg.
101. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea construirii serelor didactice pentru Grădina Botanică a Universităţii „Al. I. Cuza” şi a Institutului Agronomic Iaşi – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1963 15
102. - Proiectul M.P. privind drumul de legătură Ciric – tronson II prin Şorogari (piese desenate).
1963 9
103. - Proiectul M.P. privind drumul de legătură Ciric – tronson II prin Şorogari (piese desenate).
1963 74
65
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
104. - Proiectul M.P. privind drumul de legătură Ciric – tronson II prin Şorogari (piese desenate).
1963 10
1964 1. 1 Planuri de muncă şi dări de seamă asupra
activităţii SAS, situaţia construcţiilor şi demolărilor, planuri de activitate, rapoarte de activitate ale SAS.
1964 176
2. 2 Instrucţiuni şi normative tehnice, lista întreprinderilor şi instituţiilor din oraşul Iaşi, Instrucţiuni privind eliberarea autorizaţiilor de exploatare a folosinţelor de apă, măsurile pentru soluţionarea problemelor de sistematizare a satelor, Instrucţiuni privind regimul transferărilor, liste cu proiectele omologate.
1964 84
3. 3 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1964 248 vol. I
4. 4 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1964 285 vol. II
5. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1964 273 vol. III
66
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
6. 6 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1964 252 vol. I
7. 7 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1964 263 vol. II
8. 8 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1964 321 vol. III
9. 9 Referate privind probleme administrativ – gospodăreşti ale SAS, decizii de personal – încadrări, transferări, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1964, decizia Sfatului Popular al Oraşului Iaşi ca Secţiunea Cadre să facă o verificare temeinică pentru toţi salariaţii care intră în
1964 110
67
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
nomenclatura Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi atât din punct de vedere politic, cât şi al activităţii profesionale pentru completarea la zi a dosarelor acestora, decizia pentru stabilirea concediului de odihnă pentru salariaţii SAS, liste cu funcţiile şi meseriile pentru care se admite cumulul funcţiilor cu salariul, corespondenţă privind achiziţionarea de publicaţii de specialitate necesare activităţii secţiunii SAS.
10. 4 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1964 276 vol. I
11. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1964 249 vol. II
12. 6 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1964 273 vol. III
13. 7 Autorizaţii de construcţie pentru 1964 308 vol. IV
68
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
14. 8 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1964 377 vol. V
15. 8 Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1964 298
16. - Lucrarea nr. 142/1964 P.E. privind iluminarea Grădinii de vară Bucium Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 17 ex. 4
17. - Lucrarea nr. 142/1964 P.E. privind iluminarea Grădinii de vară Bucium Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 17 ex. 2
18. - Proiectul – contract nr. 53/1964 privind calcularea după cataloagele de preţuri 1963 a cvartalului mal stâng Bahlui Iaşi – drumuri şi alei interioare (piese scrise).
1964 14
19. - Proiectul – contract nr. 53/1964 privind calcularea după cataloagele de preţuri 1963 a cvartalului mal stâng Bahlui Iaşi – spaţii verzi (piese scrise).
1964 10
20. - Proiectul nr. 348/1964 STE privind prelungirea 1964 52
69
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
străzii Metalurgiei Iaşi (de la pod Metalurgie la Str. V. Lupu ) (piese scrise şi piese desenate).
21. - Proiectul nr. 710/1964 P.E. privind construcţii Str. Coresi Iaşi desfacere şi mutare sere (piese scrise).
1964 123 ex. 2
22. - Proiectul nr. 710/1964 P.E. privind construcţii Str. Coresi Iaşi desfacere şi mutare sere (piese scrise).
1964 123 ex. 6
23. - Proiectul U/1964 privind staţia pilot sere floricole Iaşi centrala termică (piese desenate).
1964 23
24. - Proiectul nr. 349/1964 PAE privind amenajări intrări oraş Iaşi Şoseaua Bucium (piese desenate).
1964 13 ex. 5
25. - Proiectul nr. 349/1964 PAE privind amenajări intrări oraş Iaşi Şoseaua Bucium (piese desenate).
1964 ex. 611
26. - Proiectul nr. 38/1964 S.G. pod beton armat Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 26
27. - Proiectul nr. 38/1964 S.G. pod beton armat Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1964 12
28. - Proiectul nr. 9134/1964 Piaţa Unirii Iaşi Etapa III – zona Str. Banului – Piaţa Tineretului – varianta, faza: detaliu de sistematizare (piese desenate).
1964 28
29. - Proiect – tabel centralizator de blocuri. 1964 1 30. - Proiectul nr. 697/1964 P.E. privind Podul
Metalurgiei peste râul Bahlui la Iaşi (piese desenate).
1964 47
31. - Proiectul nr. 697/1964 P.E. f.u. privind rezolvare obiecţiuni pod din beton armat precomprimat Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1964 33
32. - Proiectul nr. 697/1964 P.E. privind Podul Metalurgiei peste râul Bahlui la Iaşi (piese scrise).
1964 133
33. - Proiectul nr. 62/1964 contract recalculare după cataloagele de preţuri pe anul 1963 extindere sere floricole Moara de Vânt Iaşi (piese scrise).
1964 42
34. - Proiectul nr. 212/1964 S.G. privind studiul geotehnic al versanţilor Gala – Miroslava Iaşi (piese scrise).
1964
35. - Proiectul nr. 473/1964 P.E. privind Strada Nicolina Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 41
36. - Proiectul nr. 264 ad /1964 STE privind 1964 30 ex. 3
70
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
modernizarea străzii 23 August Iaşi – varianta a V – a (piese scrise).
37. - Proiectul nr. 264 ad /1964 STE privind modernizarea străzii 23 August Iaşi – varianta a V – a (piese scrise).
1964 30 ex. 2
38. - Proiectul nr. 202/1964 P.A. + P.E. privind refacerea legăturii de tramvai între Str. Dimitrov şi Piaţa Unirii Iaşi (piese desenate).
1964 13
39. - Proiectul nr. 9134/1964 privind blocuri de locuinţe şi magazine în zona Piaţa Unirii Iaşi – Etapa a III –a (piese desenate).
1964 33
40. - Proiectul nr. 38/1964 S.G. privind Podul de beton armat Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 26
41. - Proiectul nr. 38/1964 S.T.E. privind Podul Metalurgiei peste Râul Bahlui Iaşi – completare (piese scrise şi piese desenate).
1964 5
42. - Lucrarea nr. 142/1964 privind iluminatul Grădinii de Vară Bucium , faza P.E. (piese scrise).
1964 17
43. - Procesul – verbal de evaluare Micro I Tătăraşi Iaşi (piese scrise).
1964 460 leg.
44. - Proiectul nr. 286/1964 P.E. privind refacerea iluminatului la Pasajul superior Socola – Iaşi – varianta I – a (piese scrise).
1964 47 ex. 6
45. - Proiectul nr. 286/1964 P.E. privind refacerea iluminatului la Pasajul superior Socola – Iaşi – varianta I – a (piese scrise).
1964 47 ex. 4
46. - Proiectul nr. 286/1964 P.E. privind refacerea iluminatului la Pasajul superior Socola – Iaşi – varianta I – a (piese scrise şi piese desenate).
1964 49 ex. 5
47. - Proiectul nr. 286/1964 P.E. privind refacerea iluminatului la Pasajul superior Socola – Iaşi – varianta I – a (piese scrise).
1964 47 ex. 3
48. - Proiectul nr. 202/1964 - B P.E. privind refacerea străzii Banu Iaşi (piese scrise).
1964 66 ex. 5 leg.
49. - Proiectul nr. 202/1964 - B P.E. privind refacerea străzii Banu Iaşi (piese scrise).
1964 65 ex. 6 leg.
50. - Proiectul nr. 202/1964 - B P.E. privind refacerea străzii Banu Iaşi (piese desenate).
1964 24
51. - Proiectul nr. 202/1964 - B P.E. privind refacerea străzii Banu Iaşi (piese scrise).
1964 ex. 4 leg.
52. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea 1964 11 ex. 6
71
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese desenate).
53. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese desenate).
1964 11 ex. 5
54. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese desenate).
1964 ex. 2
55. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese scrise şi piese desenate).
1964 32 ex. 4
56. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese scrise şi piese desenate).
1964 41 ex. 2
57. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese scrise).
1964 47 ex. 2
58. - Proiectul nr. 286/1964 PAE privind refacerea iluminatului Pasaj superior Socola Iaşi – varianta I – a (piese desenate).
1964 11 ex. 3
59. - Proiectul nr. 697/1964 P.E. privind Podul Metalurgiei peste râul Bahlui la Iaşi (piese desenate).
1964 ?
60. - Proiectul nr. M.P./1964 P.A. + P.E. privind Alee accidental carosabilă mal drept Ciric Iaşi (piese scrise).
1964 52
61. - Proiectul M.P./1964 P.A. + P.E. privind Alee accidental carosabilă mal drept Ciric Iaşi (piese desenate).
1964 15
62. - Proiectul M.P./1964 P.A. + P.E. privind Alee accidental carosabilă mal drept Ciric Iaşi (piese desenate).
1964 14
63. - Proiectul M.P./1964 P.A. + P.E. privind Alee accidental carosabilă mal drept Ciric Iaşi (piese desenate).
1964 14
64. - Proiect privind reţelele electrice urbane posturi trapă şi staţii termoficare (piese scrise).
1964 30 leg.
65. - Proiectul nr. 710/1964 P.E. privind construcţii strada Coresi Iaşi desfacere şi mutare sere (piese scrise).
1964 123
66. - Proiectul M.P./1964 P.A. + P.E. privind alee accidental carosabilă mal drept Ciric Iaşi (piese scrise).
1964 57
72
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
67. - Proiectul nr. 38/1964 S.G. privind pod beton armat Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1964 24
68. - Proiectul nr. 697/1964 P.E. privind podul Metalurgiei peste râul Bahlui la Iaşi (piese scrise).
1964 101
69. - Documentaţie evacuare imobile în vederea extinderii Întreprinderii Industriale de Stat Ţesătura Iaşi, respectiv începerea lucrărilor de construcţie a noii filaturi – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1964 35 leg.
70. - Situaţia predării suprafeţelor locuibile către alte ministere conform HCM 967/1964, sarcina predării unor astfel de suprafeţe (tabele).
1964 61 şi ciorne leg.
71. - Proiect P.E. muncă patriotică privind amenajare Ciric baraj (piese desenate).
1964 13
72. - Proiectul nr. 9134 faza STE privind drumurile şi sistematizarea verticală în zona Str. Banului – Piaţa Tineretului (piese scrise şi piese desenate).
1964 19
73. - Proiectul P.E. privind amenajare strada Banu Iaşi (piese scrise).
1964 73
1965 1. 1 Liste ale clădirilor cu numerele locuinţelor,
gospodăriilor şi populaţiei. 1965 140
2. 2 Borderoul centralizator al fişelor pentru delimitarea, numerotarea şi măsurarea clădirilor şi locuinţelor.
1965 231 vol. II
3. 3 Borderoul centralizator al fişelor pentru delimitarea, numerotarea şi măsurarea clădirilor şi locuinţelor.
1965 170 vol. III
4. 4 Borderoul centralizator al fişelor pentru delimitarea, numerotarea şi măsurarea clădirilor şi locuinţelor.
1965 259 vol. IV
5. 5 Borderoul centralizator al fişelor pentru delimitarea, numerotarea şi măsurarea clădirilor şi locuinţelor.
1965 252 vol. V
6. 2 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea
1965 223 vol. I
73
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
7. 3 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 262 vol. II
8. 4 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 227 vol. IIII
9. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 195 vol. IV
10. 6 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea
1965 168 vol. V
74
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
11. 7 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 298 vol. I
12. 8 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 264 vol. II
13. 9 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 361 vol. III
14. 10 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia
1965 315 vol. IV
75
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
15. 11 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 224 vol. V
16. 12 Lucrări privind probleme administrativ – gospodăreşti ale SAS, decizii de personal – încadrări, transferări, state de plata salariaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1965, decizii privind semnarea corespondenţei în cadrul Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, corespondenţă privind achiziţionarea de publicaţii necesare desfăşurării activităţii SAS.
1965 84
17. 1 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1965 285 vol. I
18. 2 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de
1965 246 vol. II
76
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
19. 3 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1965 324 vol. III
20. 6 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1965 452 vol. IV
21. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1965 435 vol. V
22. 4 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de
1965 309 vol. VI
77
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
23. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul socialist, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1965 367 vol. VII
24. - Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1965 261 vol. I
25. - Avize favorabile emise de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi pentru construcţii noi, transformări, demolări sau adăugiri la unele instituţii din oraşul Iaşi, referate favorabile pentru amplasamente, solicitări de avize pentru amplasarea viitoarelor construcţii, schiţe, planuri de situaţie, trecerea în folosinţa altor instituţii a unor construcţii..
1965 326
26. - Proiectul nr. 30/1965 S. Geo privind modernizarea străzii Vasile Lupu şi prelungire Strada Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 25 ex. I vol. I
27. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind justificarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei. Studiul circulaţiei. Spaţii verzi. Demolări – modernizare strada V. Lupu şi prelungire strada M4etalurgiei Iaşi (piese scrise).
1965 55 ex. 4 vol. II
78
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
28. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind documentaţia economică privind modernizare strada V. Lupu şi prelungire strada Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1965 132 ex. 3 vol. III
29. - Proiectul privind strada Primăverii (piese scrise).
1965 23 leg.
30. - Studiul de sistematizare al Pieţii Institutului de Agronomie Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 4 leg.
31. - Proiectul nr. 347/1965 P.E. privind modernizarea străzii Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1965 108 leg.
32. - Proiectul nr. 347/1965 P.E. f.u. privind modernizarea străzii Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1965 8
33. - Proiectul nr. 347/1965 P.E. privind modernizarea străzii Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1965 85
34. - Proiectul 1200/1965 privind amenajarea Şoselei Iaşi – Bârnova (piese desenate).
1965 17
35. - Proiectul nr. 697/1965 privind devizul suplimentar la Podul Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 24
36. - Proiectul nr. 199/1965 T + STE privind iluminatul public Şoseaua Bucium Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 18
37. - Proiectul privind dalajul din Piaţa Unirii (piese scrise şi piese desenate).
1965 13
38. - Proiectul privind dalajul din Piaţa Unirii (piese scrise şi piese desenate).
1965 34 leg.
39. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. – documentaţie economică – privind modernizarea străzii Vasile Lupu şu prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1965 132
40. - Proiectul nr. 134 A/1965 privind amenajările exterioare – lucrările ce se execută de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi la Policlinica tip universitar oraş Iaşi (piese scrise).
1965 38
41. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi – drumuri, plantaţii stradale şi demolări (piese desenate).
1965 41
42. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi – drumuri, plantaţii stradale şi demolări (piese desenate).
1965 43
43. - Proiectul nr. 347/1965 P.E. privind 1965 8
79
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
modernizarea străzii Ciurchi Iaşi (piese desenate).
44. - Proiectul privind lucrările ce se execută pe strada Repedea Iaşi (piese scrise).
1965 – 1966 9 leg.
45. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind organizarea lucrărilor de execuţie în vederea modernizării Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1965 23
46. - Proiectul nr. 30/1965 S. Geo. Privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise).
1965 24
47. - Proiectul nr. 30/1965 S. Geo. Privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 25
48. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind justificarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei. Studiul circulaţiei. Spaţii verzi. Demolări – modernizarea str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 55
49. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind organizarea lucrărilor de execuţie în vederea modernizării Str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 23
50. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire strada Metalurgiei Iaşi – introdudcere condiţii de aviz C.T.S. (piese scrise şi piese desenate).
1965 72 ex. 5
51. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind modernizarea Str. V. Lupu şi prelungire strada Metalurgiei Iaşi – introdudcere condiţii de aviz C.T.S. (piese scrise şi piese desenate).
1965 72 ex. 3
52. - Proiectul nr. 30/1965 P.A. privind justificarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei. Studiul circulaţiei. Spaţii verzi. Demolări – modernizarea str. V. Lupu şi prelungire Str. Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 52
53. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării străzii Berthelot Iaşi – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1965 14 leg.
54. - Situaţia lucrărilor de întreţinere a străzilor în 1965 179 leg.
80
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
oraşul Iaşi, procese – verbale de recepţie privind lucrările executate, borderouri cu situaţiile de plată pentru întreţinerea plăţilor, devize materiale.
55. - Programe lunare contractări lucrări investiţii şi amenajări oraşul Iaşi.
1965 – 1966 64
56. - Proiectul nr. 3071965 P.A. privind organizarea execuţiei lucrărilor de modernizare Str. V. Lupu şi prelungire strada Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1965 24
57. - Proiectul P.E. privind amenajare strada Palat Iaşi între ax strada Ştefan cel Mare şi Podul Roşu (piese scrise)
după 1965 38
1966 1. 1 Instrucţiuni şi normative tehnice, regulamente
de organizare şi control, corespondenţă referitoare la eliberarea autorizaţiilor de construire, reparare sau desfiinţare a construcţiilor din sectorul socialist, planuri de măsuri ale Comisiei pentru PCI din oraşul Iaşi, schiţa de sistematizare a localităţii – forme de elaborare, avizare şi supunere spre aprobare, decizii privind perceperea impozitului pe terenurile situate în intravilanul oraşului, altă corespondenţă şi decizii în legătură cu activitatea SAS.
1966 206
2. 2 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 301 vol. I
3. 3 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1966 224 vol. II
81
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
4. 4 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 217 vol. III
5. 5 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 239 vol. IV
6. 6 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 216 vol. V
7. 7 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a
1966 196 vol. VI
82
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
8. 8 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 152 vol. VII
9. 10 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 331 vol. II
10. 11 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 239 vol. III
11. 12 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte
1966 272 vol. IV
83
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
12. 13 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 368 vol. V
13. 14 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 257 vol. VI
14. 15 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1966 249 vol. VII
15. 16 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte
1966 116 vol. VIII
84
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
16. 17 Documentaţie referitoare la probleme administrativ – gospodăreşti, decizii pe linie de personal – încadrări, transferări, state de plata salariilor angajaţilor SAS pentru perioada ianuarie – decembrie 1966, tabele cu programarea salariaţilor în concediul de odihnă, liste cu publicaţiile apărute la Institutul de Documentare Tehnică şi aflate în stoc.
1966 104
17. 1 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 274 vol. I
18. 2 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 266 vol. II
19. 3 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1966 162 vol. III
85
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 20. 4 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 170 vol. IV
21. 5 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 228 vol. V
22. 6 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 232 vol. VI
23. 7 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1966 190 vol. VII
86
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 24. 8 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 235 vol. VIII
25. 9 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 146 vol. IX
26. 10 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 219 vol. X
27. 11 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale
1966 257 vol. XI
87
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
parcelelor sau imobilelor supuse vânzării. 28. 12 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 193 vol. XII
29. 13 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 193 vol. XIII
30. 14 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1966 197 vol. XIV
31. - Lucrări privind demolarea unor imobile din oraşul Iaşi, cereri pentru demolare, avize favorabile pentru demolare, memorii justificative, schiţe şi planuri de situaţie.
1966 156
32. - Proiectul nr. 493/1965 P.E. privind fântâna decorativă din Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese desenate).
1966 20
33. - Proiectul privind reparaţiile de pe strada Palat Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 10 leg.
34. - Proiectul nr. 493/1965 P.E. privind fântâna 1966 17
88
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
decorativă din Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese desenate).
35. - Proiectul nr. 359/1966 P.E. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna decorativă Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 14
36. - Proiectul nr. 1483/1966 P.E. privind amenajarea definitivă a spaţiilor plantate la N – V de Piaţa Unirii ce cuprinde scuarul Muzeul Unirii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 68
37. - Proiectul nr. 1483/1966 P.E. privind amenajarea definitivă a spaţiilor plantate la N – V de Piaţa Unirii ce cuprinde scuarul Muzeul Unirii Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 72
38. - Proiectul nr. 493/1965 P.E. privind fântâna decorativă din Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese desenate).
1966 119
39. - Proiectul nr. 493/1965 privind fântâna decorativă din Piaţa Gării Nicolina Iaşi – aviz geotehnic (piese scrise şi piese desenate).
1966 5
40. - Proiectul nr. 359/1966 P.E. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna decorativă Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 14 leg.
41. - Proiectul nr. 359/1966 P.E. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna decorativă Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1966 13
42. - Proiectul nr. 1572/1966 STE privind parcajele accese şi consolidări terenului Bucium – memoriu general (piese scrise şi piese desenate).
1966 24
43. - Proiectul nr. 1586/1966 privind R.K. imobil Şoseaua Bucium nr. 105 Iaşi (piese scrise).
1966 176
44. - Proiectul nr. 1598/1966 privind amenajările la imobilul IGIL Şoseaua Bucium 105 (piese scrise).
1966 149
45. - Proiectul privind parcajul de pe strada Săulescu – parc (piese scrise şi piese desenate).
1966 8 leg.
46. - Proiectul privind parcajul de pe strada Săulescu – parc (piese scrise şi piese desenate).
1966 9 leg.
47. - Proiectul nr. 359/1966 privind alimentarea cu energie electrică Fîntâna decorativă – Piaţa
1966 14
89
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Gării Nicolina (piese scrise şi piese desenate). 48. - Proiectul nr. 1402/1966 STE privind
consolidarea malului râu Siret pentru conducta de apă Timişeşti (piese scrise şi piese desenate).
1966 93
49. - Proiectul nr. 1572/1966 STE privind parcaje accese şi consolidări terenuri Bucium – memoriu general (piese scrise şi piese desenate).
1966 26
50. 1966 Proiectul privind lucrările de zid în curtea Bisericii Sf. Nicolae (piese scrise şi piese desenate)
1966 32 leg.
51. - Proiect M38/1966 STE + PE privind zidul de incintă Biserica Sf. Nicolae.
1966 31
52. - Proiectul nr. 1185/1966 PE privind amenajare spaţii plantate zona de agrement Bucium – rezolvare obiecţiuni (piese scrise).
1966 18
53. - Proiectul nr. 493/1966 privind Fântâna decorativă în Piaţa Gării Nicolina (piese scrise şi piese desenate).
1966 7
54. - Proiectul nr. 493/1966 privind Fântâna decorativă din Piaţa Gării Nicolina Iaşi (piese scrise).
1966 121
55. - Proiectul nr. 1503/1966 privind măsurile de protecţia construcţiilor din zona Piaţa Unirii Iaşi împotriva acţiunii apelor freatice (piese scrise şi piese desenate).
1966 50
56. - Planşe de la unele instituţii din oraşul Iaşi cu 55 lucrări (piese desenate).
1966 57
57. - Documentaţia privind amenajarea definitivă a spaţiilor plantate la NV de Piaţa Unirii ce cuprinde squarul Muzeul Unirii (piese scrise).
1966 5 leg.
58. - Tabele nominale cu necesarul de demolări pe anul 1966 la unele cartiere din oraşul Iaşi.
1966 42 leg.
59. - Documentaţie exproprieri imobile în vederea sistematizării Pieţii Agroalimentare 13 Decembrie Iaşi – procese – verbale de evaluare tehnică memorii tehnico – economice, referate de situaţie, planuri de situaţie, plan de expropriere linia Iaşi – Ungheni, imagini foto ale imobilelor (piese scrise şi piese desenate).
1966 35 leg.
60. - Proiectul nr. 1585/1966 STE privind amenajarea spaţiilor verzi din zona Motelului Bucium – memoriu general (piese scrise şi piese
1966 25
90
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
desenate). 61. - Proiectul privind construirea unui teren de
joacă pentru copii în quartalul Dimitrie Catemir.
1966 7 leg.
62. - Tabele cu familiile evacuate din Microraionul I Tătăraşi din oraşului Iaşi, grafice privind eliberarea amplasamentelor pentru lucrările ce urmau a se efectua în acest microraion, note cu necesarul de demolări şi strămutări de familii.
1966 47 leg.
1967 1. 11 Autorizaţii de construcţie pentru
sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 549 vol. I
2. 12 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 143 vol. II
3. 13 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 247 vol. III
91
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
4. 14 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 192 vol. IV
5. 15 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 321 vol. V
6. 16 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 391 vol. VI
7. 17 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 482 vol. VII
92
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
8. 18 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 452 vol. VIII
9. 19 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 435 vol. IX
10. 20 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 403 vol. X
11. 21 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 306 vol. XI
93
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
12. 22 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1967 264 vol. XII
13. 44 Decizii, instrucţiuni şi normative tehnice, hotărâri privind adoptarea planului economic local de stat pe anul 1967, decizii de atribuire în folosinţă a unor terenuri din oraşul Iaşi, indicaţii şi măsuri privind firmele şi reclamele luminoase, adrese către angajaţii SAS pentru a participa la şedinţele de instructaj, ordinul privind reglementarea firmelor comerciale, decizii de atribuire în folosinţă veşnică a unor terenuri din oraşul Iaşi.
1967 367
14. 45 Lucrări privind demolarea unor imobile din oraşul Iaşi, cereri pentru demolare, avize favorabile pentru demolare, memorii justificative, schiţe şi planuri de situaţie.
1967 54
15. 46 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 316 vol. I
16. 47 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de
1967 494 vol. II
94
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
17. 48 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 392 vol. III
18. 49 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 419 vol. IV
19. 50 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 433 vol. V
20. 51 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de
1967 242 vol. VI
95
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
21. 52 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 225 vol. VII
22. 53 Autorizaţii eliberate de Sfatul Popular Regional Iaşi pentru executarea de lucrări pe raza oraşului Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 291
23. 54 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 376 vol. I
24. 55 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor
1967 454 vol. II
96
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
25. 96 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 496 vol. III
26. 57 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 455 vol. IV
27. 58 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 548 vol. V
28. 59 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor
1967 477 vol. VI
97
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
29. 60 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 353 vol. VII
30. 61 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 345 vol. VIII
31. 62 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1967 251 vol. IX
32. 63 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor
1967 317 vol. X
98
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
33. - Proiectul privind amenajarea străzii Palat (piese scrise şi piese scrise).
1967 48
34. - Proiectul privind amenajarea străzii Palat (piese scrise şi piese scrise).
1967 48 leg.
35. - Proiectul nr. 1861/1967 privind refacerea străzii Banu Iaşi (piese scrise).
1967 79
36. - Proiectul nr. 347/1967 faza PE – rezolvare obiecţiuni privind modernizare strada Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1967 15
37. - Proiectul nr. 1754/1967 PE privind WC – ul public din Grădina Copou Iaşi (piese desenate).
1967 11
38. - Proiectul nr. 967/1967 PE privind devizul suplimentar la Podul Metalurgiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 27
39. - Proiectul nr. 1933/1967 S.G. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 22
40. - Proiectul nr. 1933/1967 S.G. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi – exproprieri (piese scrise şi piese desenate).
1967 6
41. - Proiectul nr. 1933/1967 S.G. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi – exproprieri (piese scrise şi piese desenate).
1967 12 leg.
42. - Proiectul nr. 1933/1967 S.G. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi – exproprieri (piese scrise şi piese desenate).
1967 9
43. - Proiectul nr. 1933/1967 P.F.U. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi (piese desenate).
1967 10
44. - Proiectul nr. 1933/1967 S.G. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi – exproprieri (piese scrise şi piese desenate).
1967 8
45. - Proiectul nr. 1933/1967 P.F.U. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi (piese desenate).
1967 10
46. - Proiectul nr. 1933/1967 P.F.U. privind malul stâng Splai Bahlui Iaşi (piese desenate).
1967 9
47. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese desenate).
1967 15
48. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese desenate).
1967 17
99
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
49. - Proiectul nr. 1789/1967 PFU privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise) .
1967 149
50. - Proiectul nr. 1789/1967 PE privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise) .
1967 63 leg.
51. - Lucrarea nr. 166/1967 F.U. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna Decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 21 ex. 1
52. - Lucrarea nr. 166/1967 F.U. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna Decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 20 ex. 2
53. - Lucrarea nr. 166/1967 F.U. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna Decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 21 ex. 3
54. - Lucrarea nr. 166/1967 F.U. privind alimentarea cu energie electrică Fântâna Decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 21 ex. 4
55. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 7
56. - Planul general de plantaţii primăvară + toamnă 1967 – repartiţia arborilor şi arbuştilor foioşi şi răşinoşi pe categorii – specii şi numeric, pe sectoare şi unităţi de spaţii verzi (piese scrise şi piese desenate).
1967 93 leg
57. - Proiectul nr. 1754/1967 P.E. privind WC public din Grădina Copou Iaşi (piese desenate).
1967 11
58. - Proiectul nr. 34771967 – faza PE – rezolvare obiecţiuni – privind modernizare strada Ciurchi Iaşi (piese scrise).
1967 15
59. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese desenate).
1967 19
60. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise).
1967 152
61. - Proiectul nr. 1789/1967 privind Fântâna decorativă Piaţa Agronomiei Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1967 7
62. - Proiect Splai mal stâng Bahlui Iaşi (piese desenate).
1967 2
63. - Proiectul P.E. privind amenajare strada Palat Iaşi între ax strada Ştefan cel mare şi Podul Roşu (piese scrise şi piese desenate).
1967
64. - Situaţii privind defalcarea suprafeţelor locuibile 1967 27
100
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
planificate a se da în folosinţă în anul 1967 pe ministere şi localităţi.
1968 1. 7 Lucrări referitoare la construcţii clandestine,
reglementări privind amenzile şi contravenţiile. 1968 796
2. 8 Procese – verbale de contravenţie informative cu privire la construcţiile ridicate fără autorizaţie.
1968 410
3. 9 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 109 vol. I
4. 10 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 280 vol. II
5. 11 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 269 vol. III
6. 12 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau
1968 219 vol. IV
101
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
7. 13 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 180 vol. V
8. 14 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 184 vol. VI
9. 16 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 270 vol. VII
10. 16 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau
1968 306 vol. VIII
102
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
11. 17 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 159 vol. IX
12. 18 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 264 vol. X
13. 19 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 174 vol. XI
14. 20 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau
1968 391 vol. XII
103
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
15. 21 Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 193 vol. XIII
16. 42 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 295 vol. I
17. 43 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 375 vol. II
18. 44 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea
1968 454 vol. III
104
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
19. 45 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 298 vol. IV
20. 46 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 265 vol. V
21. 47 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 403 vol. VI
22. 48 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea
1968 275 vol. VII
105
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
23. 49 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 168 vol. VIII
24. 50 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 240 vol. IX
25. 51 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 187 vol. X
26. 52 Autorizaţii de construcţie sector particular în vederea construcţiei sau reparaţiile la locuinţele individuale şi atribuirea
1968 205 vol. XI
106
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
de terenuri, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
27. 53 Lucrări privind demolarea unor imobile din oraşul Iaşi, cereri pentru demolare, avize favorabile pentru demolare, memorii justificative, schiţe şi planuri de situaţie.
1968 201
28. 54 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 388 vol. I
29. 55 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 469 vol. II
30. 56 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii
1968 496 vol. III
107
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
tehnice. 31. 57 Documentaţie privind transmiteri de
imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 387 vol. IV
32. 58 Documentaţie privind transmiteri de imobile, partajări şi ieşiri din indiviziune pentru imobile din oraşul Iaşi, cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării, devize estimative, memorii tehnice.
1968 321 vol. V
33. - Autorizaţii de construcţie pentru sectorul de stat, privind autorizarea executării unor lucrări construcţii, reparaţii sau întreţinere la unele imobile ce aparţin statului cu documentaţia aferentă: cereri de eliberare a autorizaţiei, chitanţe, certificate eliberate de Arhivele Naţionale Iaşi sau de alte instituţii, decizii de trecere în folosinţă veşnică a unor terenuri, acte de proprietate eliberate de Tribunalul Iaşi, planuri de situaţie ale parcelelor sau imobilelor supuse vânzării.
1968 150
34. - Proiectul M.P. privind amenajare zona Ciric Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 37
35. - Lucrarea nr. 257/1968 privind sistematizarea reţelei 1 – 6 Kv în zona podului de beton peste Bahlui (zona strada Republicii) Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 54
36. - Lucrarea nr. 257/1968 privind sistematizarea reţelei 1 – 6 Kv în zona podului de beton peste Bahlui (zona strada Republicii) Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 64 leg.
108
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
37. - Proiectul nr. 1732/1968 PFU privind pod beton armat peste râul Bahlui (zona Str. Republicii Iaşi) – (piese scrise).
1968 251
38. - Proiectul M.P. PFU privind WC public cu 8 cabine Ciric Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 – 1969
39. - Proiectul M.P. privind amenajare zona agrement Ciric Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 37
40. - Proiectul M.P. privind amenajare zona agrement Ciric Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 35
41. - Situaţii privind defalcarea suprafeţelor locuibile planificate a se da în folosinţă în anul 1968 pe ministere şi localităţi, situaţia repartizării apartamentelor pentru unităţile sfatului popular, planul de muncă pe trimestrul IV al anului 1968, planul pasajului superior Tătăraşi (piese scrise şi piese desenate).
1968 24
1969 1. - Proiectul M.P./1969 P.E. privind amenajare
Casa Pogor – sediul D.S.A.P.C. Iaşi – Spitalul Militar Iaşi (piese desenate).
1969 21
2. - Proiectul M.P./1969 P.E. privind amenajare Casa Pogor – sediul D.S.A.P.C. Iaşi – Spitalul Militar Iaşi (piese desenate).
1969
3. - Proiectul nr. 1754/1969 P.E. privind WC Public Grădina „Copou” (piese scrise).
1969 150 leg.
4. - Proiectul nr. 6931/89 privind reparaţiile curente la Stadionul „23 August” Iaşi – faza unică (piese scrise).
1969 40 leg.
5. - Proiectul nr. 2820/45 privind încălzirea centrală la Stadionul „23 August” Iaşi – faza unică (piese scrise).
1969 53
6. - 46 FĂRĂ DATĂ
1. - Deviz drum interior la Schitul Bucium porţiunea de la poarta de intrare din Str. Păun până la poarta Casei de Oaspeţi (piese scrise).
f.d. 6
2. - Deviz Str. Păun porţiunea Sfatul Popular Raion Bucium – poarta Schit Bucium (piese scrise).
f.d. 9
3. - Deviz drum interior la Schitul Bucium porţiunea de la poarta de intrare din Str. Păun până la poarta Casei de Oaspeţi (piese scrise şi
f.d. 8
109
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
piese desenate). 4. - Proiect T + STE privind amenajare Str. Manta
Roşie (piese scrise). f.d. 4
5. - Proiect T + STE privind amenajare Str. Manta Roşie (piese scrise).
f.d. 17
6. - Proiect Grădina de vară „Victoria” (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 3
7. - Proiect Grădina de vară „Rarău” (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 3
8. - Proiect STE amenajare intersecţie Str. K. marx cu strada N. Bălcescu (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 9
9. - Proiectul STE privind amenajarea Fundacului Mitocul Maicilor Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 10
10. - Proiectul STE privind amenajare trotuare strada manta Roşie Iaşi (piese scrise).
f.d. 10
11. - Proiectul P.E. amenajare Fundacul Mitocul Maicilor Iaşi (piese scrise).
f.d. 31
12. - Proiectul P.E. amenajare Fundacul Mitocul Maicilor Iaşi (piese scrise).
f.d. 29
13. - Proiectul STE privind modernizare strada Iaşi – Ciurea (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 8
14. - Proiectul STE privind amenajare strada Păun Iaşi (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 8
15. - Proiectul STE privind modernizare intrare Iaşi – Abator (piese scrise şi piese desenate).
f.d. 8
16. - Inventar alfabetic al străzilor din oraşul Iaşi. f.d. 45 17. - Proiecte disparate ale unor obiective din oraşul
Iaşi (piese desenate). 1958 - 1959 48
18. - Proiecte disparate ale unor obiective din oraşul Iaşi (piese desenate).
1960 – 1967 54
19. - Inventarul Secţiunii Arhitectură şi Sistematizare a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi pentru perioada 1953 – 1961, cu nr. 1991.
1953 – 1961 21 leg.
20. - Inventarul Secţiunii Arhitectură şi Sistematizare a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi pentru perioada 1962 – 1966, cu nr. 1991.
1962 – 1966 29
21. - Inventarul Secţiunii Arhitectură şi Sistematizare a Sfatului Popular al Oraşului Iaşi pentru perioada 1965 – 1968, cu nr. 1991.
1965 – 1968 20 leg.
22. 34 Opisul alfabetic al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi – Secţia Arhitectură şi Sistematizare,
1954 – 1968 -
110
Nr. crt.
Nr. vechi al u.a.
Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme
Nr. file
Obs.
pentru autorizaţiile de construcţii, perioada 1954 – 1968.