Inventatori

romani

faimosi

HENRI COANDA, Efectul Coanda,  Instalatia solara pentru de salinizarea apei de mare, Beton-Bois, Casele Prefabricate, Pusca fara recul,

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. Biografie

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui fusese generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematici la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer şi fizician era fascinat de miracolul vântului, după îşi va şi aminti mai târziu.

Henri Coandă a fost mai întâi elev al Şcolii Petrache Poenaru din Bucureşti, apoi al Liceului Sf. Sava (1896) unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iaşi (1899). Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major şi îşi continuă studiile la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti.

Detaşat la un regiment de artilerie de câmp din Germania (1904), este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice şi mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construieşte un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, şi la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în ţară şi e încadrat ofiţer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale şi

spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut şi obţinut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâştigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franţa şi se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris (1909), al cărei absolvent devine în anul următor (1910), ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile şi a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă (de fapt un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910) pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris (1910). În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experienţă, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare şi a luat foc. Din fericire, Coandă a fost proiectat din avion înaintea impactului, alegându-se doar cu spaima şi câteva contuzii minore pe faţă şi pe mâini. Pentru o perioadă de timp, Coandă a abandonat experimentele datorită lipsei de interes din partea publicului şi savanţilor vremii.

Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia şi a construit avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În următorii ani se întoarce în Franţa, unde a construit un avion de recunoaştere (1916) foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume şi altele. În 1934 obţine un brevet de invenţie francez pentru Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi efect Coandă, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacţie. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentaţia aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet şi altele.

Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Adademiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

 Invenţii şi descoperiri Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910.Platformă mobilă pentru experimente aerodinamice. Dispozitivul era montat pe un tren, iar experimentele se desfăşurau în mişcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Astfel a putut face determinări cantitative aeronautice, folosind un tunel de vânt cu fum, o balanţă aerodinamică şi o cameră fotografică specială, de concepţie proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcţional pentru viitoarele sale avioane. 1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un avion dublu motor cu o singură elice.

1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează câteva avioane "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câştigă premiul întâi la Concursul internaţional al aviaţiei militare din Anglia. 1914-1916: Henri Coandă lucrează la Dalauney-Belleville Airplanes în Saint Denis. Aici proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a şi participat. Invenţia unui nou material de construcţie, beton-lemnul, folosit pentru decoraţiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iaşi, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă) 1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecţie a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă. În Golful Persic inventatorul român construieşte un echipament oceanic de depozitare a petrolului extras departe de malul mării. Efectul Coandă. Primele observaţii le face cu ocazia studierii primului avion cu reacţie din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările şi gazul incandescent ieşite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după peste 20 de ani de studii ale lui şi altor savanţi, inginerul român a formulat principiul din spatele aşa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral.

 Alte realizari:

 - a inventat pusca fara recul

 - a creat lentila erodina (pe baza "efectului Coanda" adica a deviatiei jetului fluid in apropierea unui perete convex)

 - a creat avionul cu doua motoare

 - a creat tancurile de combustibil din beton

 - a creat casele prefabricate (medalia de aur in Padua "pentru inventarea constructiilor in configuratie multicelulara", 1930)

 - a creat instalatia solara pentru desalinizarea apei de mare

 - a creat "beton-bois" - un material special pentru constructii si ornamente (folosit de arhitectul I.A. Berindei la decorarea interiorului Palatului Justitiei din Iasi, 1925)

 Bibliografie

Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, ediţiile I şi şi a II-a, editurile AGIR şi OSIM, Bucureşti, 1999 şi 2000.

 Legături externe

Biografia lui Coandă la situl Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Despre Henri Coandă, la Aviatori.ro.

 Vezi şi Muzeul Tehnic " Prof. Ing. Dimitrie Leonida"

AUREL VLAICU, Primul Avion Vlaicu I, Vlaicu II, aeroplan original, Aviatori Romani, Traian Vuia Aurel Vlaicu (n. 6/19 noiembrie 1882, Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.

 Biografie Monument în memoria aviatorului Aurel Vlaicu, piaţa Catedralei, OrăştieA terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit "Liceul Aurel Vlaicu", luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. Cel mai mare ziar vienez,  se exprima astfel despre zborurile lui Vlaicu: "Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.".

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

 Note

^ Neue Freie Presse ^ Enigme ale istoriei române, p.94 ^ Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.408

 Legături externeDespre Aurel Vlaicu, la Aviatori.ro.

TRAIAN VUIA, aeroplan automobil, generator de abur, Aeroportul Internaţional Timişoara,  Traian Vuia (n. 17 august 1872, d. 3 septembrie 1950) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.

 Date biografice

Traian Vuia s-a născut în 1872 la Surducu Mic în judeţul Timiş, România. Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu

şi Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) şi Făget. Între 1884 şi 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta şi încuraja mai târziu în cariera sa.

Vuia dovedeşte de când urma cursurile primare, şi apoi secundare, o atracţie irezistibilă şi o predilecţie pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmăreşte atent detaliile lor şi încearcă să construiască altele mai perfecţionate. Ajuns la liceu, Vuia îşi însuşeşte noţiuni de fizică şi mecanică şi nu se mai mulţumeşte să construiască zmeie ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer, condiţiile de echilibru, etc.

După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secţia mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocaţie din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenţia lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspiraţii şi aptitudini. Tânărul reuşeşte însă şi în domeniul ştiinţelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: "Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus".

După terminarea facultăţii Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman şi începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul şi decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales a pasionaţilor de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că:

    Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.

În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunţă la proiect şi se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903. Invenţia brevetată se numeşte aeroplan automobil.  Vuia I

În iarna lui 1902-1903, Vuia începe construcţia aparatului, perfecţionând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj\'. Se loveşte din nou de probleme de natură financiară dar reuşeşte să le depăşească, ajutat şi de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. În 1904 obţine un brevet pentru această invenţie în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie, după ce i se montează motorul, şi este numit Vuia I. Avea prevăzută o greutate totală de 250kg, o suprafaţă de susţinere de 14 m² şi un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experienţă în manevrarea lui.

Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare,

propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan.

În continuare va mai breveta şi construi diferite invenţii, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 şi 1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu.A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara îi poartă numele.

 Vezi şi

    * Listă cu primele zboruri

 Bibliografie

    * ^  George Lipovan, Traian Vuia - un pionier al aviaţiei moderne, Editura Facla, Timişoara 1972 Legături externe

    * Expoziţia Memorială Traian Vuia    * Biografie    * Traian Vuia la situl Bibliotecii Academiei Române (documente reproduse)    * Despre Traian Vuia, la Aviatori.ro.    * en Despre Traian Vuia pe site-ul Early aviators    * en Biografia lui Traian Vuia pe site-ul Dr. Russell Naughton    * en 1920 Patent: US1347424 "Propelling, tractive, and supporting apparatus"    * en 1922 Patent: US1423636 "Flying machine "    * en Alte patente ale lui Traian Vuia    * fr Montesson, berceau de l’aviation mondiale    * Mormântul lui Traian Vuia    * O scrisoare a lui Traian Vuia către George Dobrin din 1922

» NICOLAE PAULESCU, insulina, hormonul antidiabetic elaborat de pancreas, Diabet zaharat, Hiperglicemie, Hipoglicemie, Cercetari asupra structurii pancreasului, Metabolismul glucidelor, Patogeneza diabetului zaharat, Rolul pancreasului in nutritie

Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie 1869, Bucureşti; d. 19 iulie 1931, Bucureşti), om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a descoperit hormonul antidiabetic elaborat de pancreas, numit mai târziu Insulină.

Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza "Recherches sur la structure de la rate" ("Cercetări asupra structurii splinei"). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern (1891-1894), apoi ca intern (1894-1897) şi ca medic secundar la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours (1897-1900). În anii 1897-1898 a urmat şi cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând în 1899 titlul de Doctor în Ştiinţe cu lucrările "Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor poziţii ale corpului" şi "Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la cea verticală". În anul 1901, obţine la Universitatea din Paris al doilea doctorat în ştiinţe cu dizertaţia "Étude comparative de l\'action des chlorures alcalines sur la matière vivante" ("Studiu comparativ asupra acţiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii").

În anul 1900 se reîntoarce în ţară şi este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină şi Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti.

Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliţia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ş.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om.

Se cunoaşte mai puţin astăzi faptul că Nicolae Paulescu era creaţionist.

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Aceste comunicări au fost publicate în "Comptes rendues des séances de la Société de Biologie et de ses filiales", 1921, vol. LXXXV. no. 27, Paris, Ed. Masson et Comp. Paulescu publică descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreina, şi în revista de specialitate din Belgia, "Archives Internationales de Physiologie", vol. XVII, într-un articol care a apărut la 31 august 1921, sub titlul: "Recherches sur le rôle du pancréas dans l\'assimilation nutritive". Deşi aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni enunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch.Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei (noua denumire dată principiului activ din pancreas), Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină din anul 1923 a fost acordat cercetătorilor canadieni.

Răspunzând campaniei internaţionale de restabilire a adevărului iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, Comitetul Nobel recunoaşte în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, deplânge situaţia din 1923, dar - conform statutelor Comitetului - exclude posibilitatea unei reparaţii oficiale, exprimându-şi doar speranţa că "opera de pionerat" a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de

forurile ştiinţifice internaţionale. Cu ocazia semicentenarului descoperirii insulinei, aceste foruri au recunoscut în mod unanim prioritatea savantului român. În cartea "The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin" (1976), profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

Imaginea omului de ştiinţă Nicolae Paulescu este umbrită de opiniile sale ideologice de extremă dreaptă, exprimate în numeroase scrieri - de pildă "Spitalul, coranul, talmudul, cahalul şi francmasoneria" - şi în articolele cu titluri provocatoare ca "Complotul iudeo-masonic împotriva naţiunii române" sau "Evreii şi alcoolismul". Din pricina atitudinii politice a lui Paulescu au avut loc în vara anului 2003 proteste împotriva dezvelirii unui bust al lui Paulescu la Spitalul "Hôtel Dieu" din Paris. Profesorul Nicolae Cajal, în acel timp preşedinte al Secţiei Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Comunităţii Evreieşti din România, i-a luat apărarea lui Paulescu, susţinând: "...Personal nu împărtăşesc asemenea concepţii (opiniile ideologice ale lui Paulescu, n.n.), nu am cum, şi într-un fel, pentru mine, e dramatică această situaţie. Însă din acest motiv nu am voie să neg meritele ştiinţifice reale ale lui Nicolae Paulescu, aportul său cu totul deosebit la sănătate a oamenilor şi cred că nimeni nu are un asemenea drept".

Busturile lui E. Lancereux şi N.C. Paulescu

Legături externe

    * "Site-ul Institutului National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice N.C. Paulescu"    * Actualitatea trecutului din revista 22 (2003)    * nicolae_paulescu__un_destin_tragic.html -"Jurnalul Naţional"

    * reviste_585__11__cateva-precizari-in-„cazul-paulescu”.html -"Formula AS"    * "Formula AS" – articol

» PETRACHE POENARU, Steagul naţional al Romaniei, Inventatorul tocului rezervor, Stiloul, Haiduc si pandur in armata lui Tudor Vladimirescu

Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea - d. 1875), pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor (brevetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul plume portable sans fin, qui s\'alimente elle-même avec de l\'encre).

 Pandur şi om de taină a lui Tudor Vladimirescu

Marele organizator al învăţământului românesc a fost în tinereţe haiduc şi pandur în armata lui Tudor Vladimirescu. Tânărul de nici 22 de ani, Petrache Poenaru, proaspăt grămătic prin Craiova, eminent absolvent al şcolii Obedeanu din Craiova, înflăcărat de idealurile revoluţiei, işi schimbă straiele şi se strecoară în ceata unor haiduci pe care o strâseseră prin mahalalele Craiovei. Într-o încăierare cu nişte arnăuţi, tovaraşii lui haiduci îl prind că nu ştie să tragă la pistoale şi nici să arunce cuţitul, descoperind chiar ca tânărul are o călimară ascunsă prin buzunare. Îl prezintă totuşi lui Tudor ca să râdă de tânărul Petrache. Dar Tudor este, din prima clipă, placut impresionat de mintea ageră şi entuziasmul lui. Ajunge în numai câteva săptămâni omul de taină al lui Tudor Vladimirescu şi şef al cancelariei şi al conţopiştilor.

 Primul ziar românesc

"Foaia de propagandă" a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc, dar şi unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor, dublate de embrionul unei propagande, aşa după cum îi arată şi numele.

 Steagul naţional al României

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru

Steagul naţional al României, în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, se pare după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată tricolorul actual, preluat ulterior de paşoptişti, care l-au impus în conştiinţa neamului.

Flamura armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăţi de mătase, aproximativ egale şi de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri.

 Studii la Viena şi la Paris

Scapă ca prin minune de la moarte la rugaminţile lui Tudor care îl face să promită ca va pleca la Viena să înveţe. Petrache Poenaru l-a ascultat, a plecat la Viena, apoi şi la Paris.

 Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi...”

 Discursul de recepţie la primirea în Academia Română

Toată viaţa a susţinut că cele 5 luni cât a fost pandur şi haiduc i-au schimbat complet destinul şi va păstra toata viaţa în inimă acele clipe măreţe. (Cuvintele de mai sus reprezintă o reformulare dintr-un fragment din discursul său de primire, rostit în faţa Academiei Române).

» GEORGE EMIL PALADE, Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, Biologie celulara, Institutul Rockefeller,

GEORGE EMIL PALADE, Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină , National Academy of ScienceGeorge Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iaşi) este un medic şi om de ştiinţă american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi medicină în anul 1974.

 Biografie

Este născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filozofie iar mama profesoară de liceu. Mediul familiar l-a încurajat în formaţia sa intelectuală.

În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză referitoare la probleme de structură histologică.

În 1946 se însoară cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii, fiind angajat ca cercetător la New York University. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra în Institutul Rockefeller şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopie electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în RNA, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau granulele lui Palade.

În 1961 G. E. Palade a fost ales membru în National Academy of Science. Împreună cu Keith Porter, a editat revista The Journal of Cell Biology, cea mai importantă publicaţie ştiinţifică în domeniul biologiei celulare

În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, mutându-se la Yale University, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).

În anul 1974 primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve. A fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 12 martie 1986, Preşedintele Ronald Reagan i-a decernat Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.

Legături externe

    * en Autobiografie din 1974 pentru Premiul Nobel    * en Pagina prof. Palade la Universitatea din California, San Diego

» ANGHEL SALIGNY, Podul de la Cernavoda, Grinzi cu console, Elemente din beton aramat, Inginer constructor si anteprenor, Proiecatrea si constructia podurilor, Silozuri din beton armat, Celule hexagonale din beton, Grinzi cu console, Radierele din beton

Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi - d. 17 iunie 1925, Bucureşti), academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.

 Biografie

Anghel Saligny s-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi) şi a murit la data de 17 iunie 1925, Bucureşti. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 - 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, şi împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.

A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred S. Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focşani şi, ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l ca profesor şi pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 - 1894). În perioada 1870 - 1874, a urmat studiile inginereşti, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, unde erau profesori iluştrii ingineri Schwedler şi Franzius. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.

 Opera inginerească

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenţii proprii, construieşte, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila şi Galaţi. Între 1884 - 1889 a lucrat la construcţia docurilor şi antrepozitelor de la Galaţi şi Brăila, dând soluţii total originale, printre care: construcţia fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Pe baza unor invenţii proprii, Anghel Saligny a construit, în premiera mondială, silozurile din beton armat, de la Brăila (1888) şi Galaţi (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 - 1906) obţinuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcţii (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puţin studiat în acele timpuri. Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la bază şi peste 18 m înălţime). Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colţurile de rigidizare şi de joncţiune, sudura barelor metalice şi mecanizarea la montaj constituie alte priorităţi pe plan mondial. În perioada 1884 - 1901, ca şef al Serviciului docuri, şi din 1877, ca Şef al Serviciului lucrărilor noi din Direcţia Generală a Căilor Ferate Române, soluţionează

problema înlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fară culee, pe linia ferată Filiaşi - Târgu Jiu (1886).

Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890 - 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Între anii 1889 şi 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanţa, introducând pentru prima oară în România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare şi proiectând silozurile de cereale şi staţia de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Mostiştei, portul Ramadan (Giurgiu), etc.

 Anghel Saligny, pedagog, ministru, academician

A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi preşedintele Academiei Române (1907 - 1910).

 Complexul de poduri de la Cernavodă

Podul lui Saligny de la Cernavodă

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginereşti publice, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulţumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialişti români şi străini, cât şi Direcţia generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi.

Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezenţa regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezenţa regelui şi a unei numeroase şi entuziaste asistenţe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, proiectat şi construit sub coordonarea lui Anghel Saligny şi purtând numele regelui Carol I.

Aşa cum o dovedeşte însăşi împlinirea unui secol (1895 - 1995) de funcţionare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevarată operă de artă inginererască, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale şi încă multă vreme după aceea.

Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 şi 190 metri şi cu o înălţime liberă de 30 de metri, precum şi o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluţii absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oţelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste braţul Borcea (unul dintre braţele Dunarii), unul peste Dunare şi un viaduct peste balta Iezerului, desfiinţat în 1969, în urma desecării acestei bălţi, şi înlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa şi unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng şi cel drept al văii Dunării.

Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei româneşti din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existenţă şi funcţionare non-stop.

» GHEORGHE CARTIANU, Modulaţia de frecvenţă, Bazele radiotehnicii, Sinteza circuitelor electrice,

GHEORGHE CARTIANU, Modulaţia de frecvenţă, Bazele radiotehnicii, Sinteza circuitelor electrice, Gheorghe Cartianu-Popescu (n. 8 august 1907, Borca, Neamţ, d. 26 iunie 1982, Bucureşti) a fost un cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator şi membru al Academiei Române. S-a specializat în domeniul radiocomunicaţiilor. A realizat primele instalaţii româneşti de emisie cu modulaţie de frecvenţă, de concepţie proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări şi numeroase lucrări în domeniul teoriei şi practicii modulaţiei de frecvenţă. De asemenea, a... » more details

» DRAGOMIR HURMUZESCU, dielectrina, electroscopul, Societatea Rom nă de �Radiodifuziune

DRAGOMIR HURMUZESCU, dielectrina, electroscopul, Societatea Română de Radiodifuziune  Dragomir M. Hurmuzescu (n. 13 martie 1865, Bucureşti - d. 31 mai 1954, Bucureşti), fizician, inventator, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române este fondatorul învăţământului electrotehnic din România şi colaborator al soţilor Curie. A avut contribuţii în domeniile electricităţii şi fizicii razelor X. A inventat dielectrina şi a construit electroscopul care-i poartă numele (1894). A pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi prima şcoală de fizică... » more details

» THEODOR IONESCU, fizica plasmei, fizica ionosferei, efectul Zeean, Microfon, curenţii termoionici THEODOR IONESCU, fizica plasmei, fizica ionosferei, efectul Zeean. Membru al Academiei Române, Microfon, curenţii termoionici Theodor V. Ionescu (n. 8 februarie 1899, Dorohoi, judeţul Botoşani - d. 6 noiembrie 1988, Bucureşti) a fost un fizician şi inventator român care a facut descoperiri remarcabile în fizica plasmei, fizica ionosferei, efectul Zeean. Membru al Academiei Române. În anul 1925 a inventat un microfon bazat pe curenţii termoionici (curenţi emişi de corpurile încălzite) şi un

modulator de lumină folosind fenomenul de interferenţă. În anul 1936 obţine un brevet de invenţie pentru imagini în relief... » more details

» ALEXANDRU CIURCU, Ambarcaţiune cu reacţie, Motor cu reacţie, inventatorul prafului de puşcă alb, Early Aviators

ALEXANDRU CIURCU, Ambarcaţiune cu reacţie, Motor cu reacţie,Prafului de puşcă alb, Early Aviators  Alexandru N. Ciurcu (n. 29 ianuarie 1854, comuna Şercaia, Comitatul Făgăraş; d. 22 ianuarie 1922, Bucureşti) a fost un inventator şi publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacţie. Începutul activităţii Născut la data de 29 ianuarie 1854 în comuna Şercaia din judeţul Făgăraş, Alexandru Ciurcu a urmat liceul la Braşov, după care şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Viena. În paralel, Alexandru Ciurcu a urmat însă şi cursuri tehnice. După terminarea studiilor, în anul 1876,... » more details

» LAZAR EDELEANU, benzedrina, Procedeu Edeleanu, acizi fenilmetacrilici şi fenilizobutirici

LAZAR EDELEANU, benzedrina, Procedeu Edeleanu, acizi fenilmetacrilici şi fenilizobutirici Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1862, Bucureşti - d. 7 aprilie 1941, Bucureşti) a fost un chimist român, autor al procesului de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol pe baza solubilităţii specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Principalele direcţii de cercetare au fost în domeniile derivaţilor acidului fenilmetacrilic si fenilizobutiric, acizilor nesaturaţi din seria aromatică, acţiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acţiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzendrinei), chimiei rafinării şi chimizării petrolului.  Biografie S-a născut la Bucureşti,... » more details

» NICOLAE TECLU,arzătorul Teclu, Becul Bunsen , Biografie

NICOLAE TECLU, arzătorul Teclu, Becul Bunsen , Biografie Nicolae Teclu (n. 18 octombrie 1839, Braşov - d. 13/26 iulie 1916, Viena, Austria) a fost chimist român, care a dat numele tipului de arzător (bec), „arzătorul Teclu”. A studiat ingineria şi arhitectura, iar apoi chimia, şi-a continuat cariera devenind profesor de chimie generala şi chimie analitică la Viena. A avut deasemenea o contribuţie susbstanţială la dezvoltarea chimiei mondiale. Membru titular al Academiei Române.  Biografie S-a născut în 1839, la Braşov. Studiile în chimie efectuate până la naşterea acestuia erau încă puţine. În 1890 obţine... » more details

» IOAN MICU, PARINTELE BIOPUNCTURII, The Human Genome in Alternative Genetics, Metoda de echilibrare electrostatica a organismului uman

PARINTELE BIOPUNCTURII 1991-  Doctor in Medicina Alternativa – Malaga, Spania 1995- Doctor Honoris Caussa pentru Medicina Alternativa   al The Open International University -  Munchen, Germany Micu A. Ioan Data nasterii: 27 Februarie 1945 Locul nasterii: loc.Tranis jud.Salaj     Studii: Absolvent al Universitatii Brasov, fac.T.C.M., 1974 Activitate industriala 1974 – inginer stagiar la IMMUM Baia Mare 1975 – Analizor cu afisaj numeric a compozitiei sarjei din cuptoarele de topit otel. Alte inventii si inovatii la utilajele din IMMUM Baia Mare 1982 – Prima Tabela de afisaj numeric a scorului pe stadionul din Baia Mare cu ocazia meciului cu Real Madrid. Alte... » more details

» NICOLAE VASILESCU-KARPEN, elasticitatea, termodinamica, telefonia la distanţă, electrochimia, pila de combustie

Nicolae Vasilescu-Karpen (n.10/22 decembrie 1870- (10 decembrie stil vechi, 22 decembrie stil nou - Craiova - d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii, telefoniei la distanţă, electrochimiei şi a ingeneriei civile. Membru titular al Academiei Române. În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A realizat pilele Karpen,... » more details

» DUMITRU FELICIAN LAZAROIU, servomotoare disc, fiabilitate, izolaţii electrice, protecţie climatică Dumitru Felician Lăzăroiu (n. 19 ianuarie 1926, Ploieşti) este un inventator, inginer şi profesor universitar român.  Biografie Dumitru Felician Lăzăroiu s-a născut la data de 19 ianuarie 1926 în Ploieşti, Judeţul Prahova, fiul lui Dumitru şi Vasilica Lăzăroiu. Este căsătorit cu Céline Varenne (medic şi poet) cu care are doi copii.  Studii A absolvit în anul 1949 Facultatea de electromecanică, Secţia Electrotehnică la Institutul Politehnic (Universitatea Politehnică) Bucureşti, după ce i-a avut ca profesori pe academicienii C. Budeanu, I. S. Ghorghiu, A. Avramescu. Este doctor-inginer din 1969 la aceiaşi facultate pentru ca în 1995,... » more details

» ION BASAGAN, efectul Basgan, Forajul prin ciocan Rotary, forajul rotativ

ION BASAGAN, efectul Basgan, Forajul prin ciocan Rotary, forajul rotativ Ion Şt. Basgan (n. 24 iunie 1902, Focşani - d. 15 decembrie 1980, Bucureşti), inginer şi inventator român. Este celebru pentru invenţia sa, forajul cu aplicaţia sonicităţii, şi pentru descoperirea efectului care-i poartă numele.  Viaţa A obţinut diploma de bacalaureat în 1920, urmând cursurile Liceului Internat din Iaşi. Beneficiind de o bursă, prin contract cu societatea petrolieră „Steaua Română”, în

perioada 1920 - 1925 a urmat în Austria cursurile Şcolii Superioare de Mine şi Metalurgie din Leoben, iar după terminarea cursurilor a lucrat... » more details

» JUSTIN CAPRA, inventator, măturător, filozof şi pustnic

VIAŢA - 25 ianuarie 2009, 18:40 Retras într-o casă-chilie din Baloteşti Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a fost „Nu“ “Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“ Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o chilie. Când l-au „vizitat“, hoţii i-au făcut pagubă doar pentru... » more details

» THOMAS ALVA EDISON, Inventatori americani, Efectul Edison, Becul cu filament, transmisia multipla a telegramelor, fonograful, kinetoscopul

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847- d.18 octombrie 1931) a fost un important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. A fost cunoscut şi ca "Magicianul din Menlo Park", fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete). Este un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenţii în domeniul electricităţii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) şi cinematografiei - kinetoscopul. În lumea... » more details

» GUSTAVE EIFFEL, Turnul Eiffel, Statuia Libertati din USA, Marele Hotel Traian din Iasi

De subliniat ca turnul Eiffel a fost facut cu otel de la Resita – pe elementele turnului se pot vedea pansoanele turnatoriei de la Resita

GUSTAVE EIFFEL, Turnul Eiffel, Statuia Libertati din USA, Marele Hotel Traian din Iasi  Alexandre Gustave Eiffel (n. 15 decembrie 1832 – d. 27 decembrie 1923) a fost un inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnului Eiffel care îi poartă numele.   Viaţa Eiffel s-a născut în Dijon , Côte-d'Or, Franţa. Numele de Eiffel a fost preluat de la unul dintre strămoşii germani la început de secol XVIII. Numele şi l-a luat după localitatea unde s-a născut Marmagen, situată în Eifel,de aceea francezi nu îi pot pronunţa foarte bine numele. În tinereţe, cele... » more details

Link» Patente de vanzare, Brevete, Descoperiri si inventiiDescoperiri si inventii Barbatul a descoperit ARMELE si a inventat VANATOAREA, Femeia a descoperit VANATOAREA si a inventat Victimele=Barbati Barbatul a descoperit CULORILE si a inventat PICTURA, Femeia a descoperit PICTURA si a inventat MAKEUP-ul Barbatul a descoperit LUMEA si a inventat CONVERSATIA, Femeia a descoperit CONVERSATIA si a inventat BARFA Barbatul a descoperit JOCURILE si a... » more details» Inventii, Inventatori, Primul ceas electric din lume pe baterie. Inovatii romanesti, Inovatii, Brevete, PatenteHamilton Watch Company inventii prezinta in anul 1957 primul ceas electric. Hamilton a inceput ca inventator in 1946 misiunea sa de a produce primul ceas care functioneaza pe baza de baterie. Cercetarea si materializarea inventiei a durat mai mult de zece ani pana cand a fost dezvoltat un prototip functionabil al... » more details» Brevete de vanzare, Inventii, Inventatori, Inovatii romanesti, Inovatii, Brevete, Patente, InvestitoriPromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii si investitorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro, contact@inventatori.ro Worldwide Independent Inventors Association, Washington D.C.- www.worldwideinvention.com, www.inventions-license.com si www.inventatori.ro   Worldwide Independent Inventors Association si aceste ... » more details» INVENTII, CONTROLUL MINTII UMANE, CEASUL ANTISTRES, INOVATII ROMANESTI, INDUCEREA SOMNULUI PRIN APLICAREA DE PULSURI ELECTRICEPromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa

prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro : CEASUL ANTISTRES postat pe www.inventatori.ro, la sectiunea PREMIUM Un sistem pentru modificarea starilor de constiinta umana implica folosirea simultana a mai multor stimuli,... » more details» Noi reusite privind teleportarea, Star Trek, Inventii, Inventatori, Cercetatori, Teleportarea unei raze laser, Teleportarea cuantica, Raza laserNoi reusite privind teleportarea Cercetatorii australieni au declarat luni ca au reusit cu succes "teleportarea" unei raze laser ce continea informatii, distrugand-o si reproducand o replica. Experimentul lor reproduce un experiment mai vechi, din 1998, de la California Institu of Technology, dar echipa australiana crede ca tehnica lor este mai reliabila si... » more details» Alexander Graham Bell inventator, INVENTII, INVENTII STRAINE, INOVATII ROMANESTI, BREVETEPromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro Alexander Graham Bell inventator (3 martie 1847 - 2 august 1922) nãscut în Edinburgh Scotia, moare pe insula Cap Breton în Canada a... » more details» Colectionar, Cap de bour, Cel mai scump ziar din lume, Ziarul Zimbrului si Vulturului, Marci postale cap de bour, Filatelia Promovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro Ziarul Zimbrului si Vulturului ZimbruluI si Vulturului a fost un ziar aparut în secolul XIX în Moldova. Un exemplar al acestui ziar a... » more details» Patente, Inventii mai mult sau mai putin cunoscute, Inventii, Inventatori romani, Inovatii romanesti, BrevetePromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro 3 Februarie 2008  Inventii mai mult sau mai putin cunoscute  Adãugat de Gabriela Valceanu  PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei... » more details» Calendarul, Calendar astrologic, Zodiac astrologic, Inventii, Inovatii, Patente, Inventatori, Inovatii romanesti, BrevetePromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro Calendarul Calendarul este un sistem de organizare a timpului ce are ca scop recunoasterea timpului pe perioade intinse. In ceea ce... » more details» Cladiri, Blocuri, Birouri, Firme, Dezvoltator imobiliar, Spatii verzi, Case, Apartamente, Ansambluri rezidentiale, Constructii neautorizate, Arhitectura Bucurestului, Arhitectul Sef, Aprobari constructii, Intabulari, Cadastru, econatura, Salvati parcul HePromovarea si vanzarea inventiilor romanesti pe plan national si international. Inventatorii interesati de serviciile oferite sunt rugati sa ne contacteze la adresa prezenta in cadrul site-ului : www.inventatori.ro Dezvoltatorii imobiliari vor cladiri "verzi" si in Romania  Actorii importanti de pe piata constructiilor din Romania sunt invitati sa infiinteze un Consiliu... » more details

Pag. (1/84) 1 2 3 4 5 »