Istoria Logicii juridice în România

Termenul „Logica" provine de la grecescul „logos" care înseamnă cuvânt, gând, vorbire, raţiune. Limbile europene l-au preluat prin intermediul limbii latine. Se pare că pentru prima data denumirea „logica” a fost folosită de către Alexandru din Afrodisia (sec. III). Însuşi Aristotel, considerat întemeietorul ştiinţei logicii, nu a folosit cuvântul „logica" pentru a o desemna.În celebra să lucrare „Organon", valabilă întru totul şi azi, sensurile şi semnificaţiile logicii se dezvăluie treptat pe o paletă de sensuri şi nuanţe impresionabile. Dacă luăm cunoscutul „Dictionar de logică" al logicianului român Gheorghe Enescu (unicul în ,literatură română de specialitate), vom remarcă nu mai puţin de 41 de sintagme în care este angajat termenul „logica", în afară de termenul generic propriu-zis.Dificultatea circumscrierii obiectului şi problematicii logicii se datorează în primul rând caracterului „ultrareflexiv" al fenomenului logic. Mergând pe un gând al lui G. Galilei, după care avem atâta ştiinţă câtă matematică putem pune în ea, putem susţine liniştiţi astăzi teză după care avem atâta ştiinţă câtă matematică şi logică putem pune în ea. Anton Dumitriu (autor al unei monumentale istorii a logicii, de circuit intemational) trecând peste diferitele accepţiuni ale termenului de „logica” de-a lungul timpului, propune sistematizarea principalelor concepţii asupra a ceea ce este sau trebuie să fie logică:În tradiţia aristotelică, logică este un „instrument al stiintelor” un Organon, fără a fi ea însăşi o ştiinţă, ci mai mult, o propedeutică generală a oricărei gândiri. Marele Aristotel, referindu-se la logică, o concepea drept „gandirea ce se gândeşte singura”.În tradiţia stoica, logică este o „ teorie a cunoaşterii şi a raţionamentului propozitional” .În tradiţia medievală, logică este „modus scientarium” în sens sermocinal şi raţional („scientia sermocinalis" şi „scientia rationalis”).În tradiţia Logicii de la Port-Royal, logică este „arta de a gandi”. Plecând de la Descartes, logică este „arta de a conduce bine intelectul în căutarea adevărului".În tradiţia stoica, logică este o „ teorie a cunoaşterii şi a raţionamentului propozitional” În tradiţia medievală, logică este „modus scientarium” în sens sermocinal şi raţional („scientia sermocinalis" şi „scientia rationalis”).În tradiţia Logicii de la Port-Royal, logică este „arta de a gandi”. Plecând de la Descartes, logică este „arta de a conduce bine intelectul în căutarea adevarului”. Odată cu accentuarea reflecţiilor despre mecanismul ştiinţelor, în perioadă moclema şi chiar contemporană a istoriei (Bacon, Newton, Herschel,Reid, J. Stuart-Mill, Lalande, Wundt etc.), logică este o metodologie a ştiinţelor.Pentru Kant,logică este o teorie a cunoaşterii.Pentru Hegel,logică este dialectică idealistă.În tradiţia materialismului dialectic şi istoric,logică este însăşi dialectică materialista.

Scurt istoric al logicii

Începuturile logicii sunt legate de efervescentă gândirii filosofice din Grecia antică. Dacă vor fi existat şi alte demersuri în direcţia elaborării unei teorii a logicii în alte arealuri culturale (Egipt, China sau India antică), după cum susţin unii, nu putem şti atâta timp cât nu s-au păstrat dovezi scrise. Athanase Jojă consideră că apariţia logicii a fost determinată de înflorirea dreptului şi matematicii în Atena secolului IV i.e.n. Logică s-a născut că ştiinţă a deducţiei valide, iar juriştii antici au elaborat teoria argumentării sia convingerii prin îmbinarea unui lanţ de raţionamente valide. Pledoariile luiIsocrates, Isaios şi Demostene ne dovedesc stadiul înalt de dezvoltare a tehnicii argumentării juridice în acea perioadă.În afară de retorică juridică, o altă obârşie a logicii poate fi găsită în matematică. Matematică şi dreptul au puncte de contact sub aspectul formei,această fiind necesară în vederea probării raţionamentelor şi formării ipotezelor.Cu toate că există elemente de logică empirică în scrierile lui Parmenide (care se pare că a formulat pentru prima data „principiile logicii”),Zenon (cunoscut prin aporiile sale), Platon (care a folosit în dialogurile sale tehnici de argumentare, de definire, metodă diviziunii şi cea a reducerii la absurd), şi în cele ale sofiştilor (care au descoperit unele paradoxuri logice),aceste începuturi nu au fost concretizate într-o teorie a logicii.Întemeietorul logicii că ştiinţă a fost Aristotel, iar operă să este atât de completă şi perfectă încât I. Kant consideră că logicii aristotelice nu i se mai pot aduce perfecţionări. Comentând aportul lui Aristotel, marele filosof german scria în cea de-a două prefaţa la Critică raţiunii pure următoarele: „ca logică a urmat acest drum sigur încă din timpurile cele mai vechi se poate vedea din faptul că de la Aristotel încoace ea nu a avut nevoie să facă un pas înapoi, dacă nu vrem să-i socotim că ameliorări alăturarea unor subtilităţi inutile sau o determinare mai clară a celor expuse, ceea ce aparţine însă mai mult eleganţei decât certitudinii ştiinţei. Trebuie să mai remarcăm că până astăzi ea nu a putut face nici un pas înainte şi că, după toată aparentă, ea pare să fie închisă şi terminată. Operă lui Aristotel este cu atât mai importantă cu cât el însuşi declară că nu a putut găsi nici un text despre logică demn de menţionat şi a fost nevoit să pornească de la nimic în întemeierea logicii”. Lucrările de logică ale lui Aristotel au fost reunite sub numele de Organon şi conţin şase cărţi: Categoriile în care este abordată temă noţiunilor cu gradul cel mai mare de generalitate; Despre interpretare care analizează propoziţiile, raporturile dintre ele şi principiile logicii; Analitică prima care este dedicată studiului silogismului categoric simodal; Analitică secundă consacrată teoriei demonstraţiei; Topică,care tratează argumentarea dialectică; Respingerile sofistice care înfăţişează principalele probleme ale argumentării eristice şi ale erorilor logice.Până în epocă modernă, logicienii s-au mulţumit să analizeze operă lui Aristotel şi să-i aducă îmbunătăţiri minore. Logică a devenit în această perioadă un „canon” şi a „inghetat” pentru o bună bucată de timp.Dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a experimentului în perioadă Renaşterii a făcut evident faptul că gândirea ştiinţifică nu urmează regulile logicii deductive, regulile silogismului.

Structură a logicii

Dezvoltarea logicii a coincis cu luarea în posesie a unor noi domenii necercetate până atunci de logicieni. Totodată, unele idei prezentate succint în operele unor logicieni clasici au fost dezvoltate dând naştere unor noi ramuri ale logicii. În momentul de faţă, logică se prezintă că un vast sistem alcătuit dintr-o mare varietate de subsisteme. „Formele” sau subsistemele logicii pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii.În funcţie de criteriul cronologic, logică a fost împărţită în logică clasică(aristotelică sau tradiţională) şi logică modernă. Logică clasică foloseşte limbajul natural şi a fost divizată în teoria noţiunii, teoria judecăţii şi teoria raţionamentului. Logică clasică foloseşte cu precădere metodă deductiva. În acest tip de logică nu se face o distincţie strictă între nivelul teoretic şi cel meta teoretic sau între logică pură şi cea aplicată. Logică modernă apare în a două jumătate a secolulul XIX,încercând să rezolve o serie de probleme aparent nerezolvabile în logică tradiţională.Specific logicii moderne este abandonarea limbajului natural în favoarea unui limbaj simbolic şi elaborarea unor sisteme de calcul logic (calculul propoziţiilor, calculul predicatelor etc.).În funcţie de metodele folosite pentru verificarea validităţii şi de domeniile abordate, logică poate fi împărţită în logică formală, logică simbol că şi logică matematică) Logică formală studiază formele propoziţionale şi metodele de raţionare care ne permit o trecere valida de la raţionamente adevărate la alte raţionamente adevărate. Logică formală foloseşte mai ales metodele deducţiei şi inducţiei, definirea şi clasificarea. Scopul sau ultim este identificarea unor forme valide de raţionament care să poată fi aplicate în toate domeniile. Logică simbolică este o logică formală care foloseşte limbajul simbolic şi încearcă să elimine limbajul natural din perimetrul logicii. Prin simbolizare a fost restrânsă însă aria de aplicare practică a logicii şi s-a ajuns la elaborarea unor demonstraţii şi lanţuri de raţionamente fără acoperire în realitate. Unii autori (K.R. Popper, R. Camap, V. W. Quine) consideră că logică simbolică a dus la îngustarea orizontului logicii, la o „medolatrie”sau la o pasiune pentru artificii sterile, fără efect în plan practic. Logică matematică reprezintă un domeniu de intersecţie între logică simbolică şi matematică. Unii autori consideră că această disciplină studiază logică cu metodele matematicii (axiomatizare şi calcul în primul rând). Alţi autori consideră că logică matematică are drept obiect analiză fundamentelor matematicii. În acest domeniu mai persistă încă disputele izbucnite încă în sec. XIX între teoreticienii care încercau să includă logică în corpul matematicii(matematismul) şi cei care încercau să acrediteze ideea că matematică este unul din subdomeniile logicii(logicismul).

Sistemul logic al dreptului

Înainte de toate dreptul este un sistem de norme. Şi că orice sistem el poate fi abordat şi dintr-o perspectivă logică. Atât logicienii (J. Kalinowski, J.Wroblenski, A. Jojă etc.) cât şi juriştii (M. Djuvara, E. Sperantia etc.) au observat caracterul de sistem axiomatic al dreptului.Sistemul logic al dreptului este alcătuit pe de o parte dintr-o structură de norme organizate în ramuri şi instituţii juridice (există discuţii aprinse pe temă delimitării dintre unele ramuri de drept sau pe temă dependenţei şi subordonării unor ramuri faţă de altele) iar pe de altă parte dintr-o structură paralelă de principii, noţiuni şi reguli juridice desprinse prin analiză sistemului legislativ sau impuse ideologic de către sistemul politic.Dreptul este un sistem ierarhizat - normele constituţionale sunt superioare celor din alte ramuri ale dreptului. Interdependenţă normelor din drept e data atât de faptul că toate normele sunt subordonate normelor constituţionale cât şi datorită faptului că se supun unor principii comune. Aceste principii pot fi principii ale întregului drept român (principiul democraţiei, principiul egalităţii în faţă legii, principiul separaţiei puterilor instat etc.), principii de ramură (principiul proprietăţii, cel al egalităţii în faţă legii civile sau principiul ocrotirii şi garantării drepturilor subiective civile în dreptul civil; principiul legalităţii răspunderii, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, principiul individualizării răspunderii penale etc. în dreptul penal) sau principii ale unei sau unor instituţii de drept (de ex.principiul proximităţii gradului de rudenie în cazul instituţiei succesiunii legale).Principiile au rol de axiome în sistemul dreptului - ele pot servi că fundament în orice demonstraţie sau argumentare. Principiile asigură flexibilitatea în timp a sistemului de drept, adaptarea lui de-a lungul timpului la cerinţele ideologice. Aşa se explică faptul că unele legi au fost interpretate conform spiritului vremii diferit în epoci diferite, ele fiind privite prin optică altor principii de drept.Dreptul este un sistem deschis, dinamic - el se întregeşte în fiecare moment cu legi noi. Criteriile de admitere ale noilor legi sunt date de axiomele constituţionale. De asemenea, legiuitorul trebuie să articuleze sistemul de drept astfel încât să nu dea naştere unor contradicţii, ambiguităţi sau suprapuneri. Hâns Kelsen era de părere că sistemul normelor juridice este parţial dinamic, pentru că dinamismul sistemului exceptează aşa-numită Grundnorm,normă iniţială,constituţia. Restul normelor suportă o acţiune de permanenţă transformare, de adaptare la cerinţele timpului. Kelsen consideră că sistemul normativ nu este alcătuit numai din normele scrise, ci şi din consecinţele lor, din normele desprinse prin inferenţe logice admise de doctrina juridică a ţării în cauza.

Necesitatea aplicării logicii în drept

Există numeroase raţiuni care justifica utilitatea logicii în drept: a) caracterul raţional al legii; b) orientarea activităţii legislative în conformitate cu un model raţional; c) caracterul logic al elaborării legii; d) caracterul logic al activităţii de aplicare a dreptului. Autoritatea unei hotărâri judecătoreşti este determinată în cea mai mare parte de justiţia raţionamentului care stă la bază ei, a argumentelor pe care se sprijină soluţia data. Logică contribuie la corectă aplicare a dreptului şi, prin această, la consolidarea securităţii juridice şi la întărirea legalităţii.Precizia şi justeţea gândirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile şi concluziile logice. Procesul de cunoaştere în materie de drept implică un anumit grad de abstractizare, de formalizare logică.Cursurile de logică juridică au că scop pregătirea viitorilor jurişti în vederea utilizării formelor şi regulilor logicii în teoria şi tehnică dreptului.Logică juridică foloseşte că instrument de explicare a conceptelor juridice.Ea este aplicabilă unei lărgi problematici cuprinzând definiţiile legale,metodele de formare şi clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice, soluţionarea concursului sau conflictelor de norme,regulile raţionamentului juridic, a celui judiciar, de cunoaştere a dreptului,interpretarea nomelor juridice, metodele de verificare a faptelor în procesul judiciar, probaţiunea juridică etc. Aplicarea logicii în drept nu trebuie, însă, să fie abuzivă, rigidă, astfel încât să conducă la soluţii inechitabile. Logică în drept trebuie să fie din ce în ce mai mult adaptată nevoilor practicii juridice şi vieţii sociale, că prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operaţionale.Formele logice trebuie să exprime sau să corespundă realităţii obiective, premisele raţionamentului urmând a fi mereu confruntate cu adevărul material obiectiv.Problemă existenţei de-şine-stătătoare a logicii juridice a fost larg dezbătută în literatură de specialitate.Într-o opinie, s-a insistat asupra legăturii dintre logică juridică şi filozofia dreptului, ajungându-se la considerarea primei că element constitutival celei de-a două. Astfel, Gabriel Marty consideră că o problemă deschisă în faţă filosofiei dreptului stabilirea adevăratelor raporturi între factorii determinanţi, reali ai soluţiilor juridice şi formalismul logic al comandamentelor juridice (incluse în normele de drept).Într-o altă opinie,George Kalinowski consideră eronată încercarea de a susţine că dreptul este un limbaj şi că filosofia dreptului este, în consecinţă, o analiză logică a dreptului, a limbajului juridic. El apreciază, în acelaşi timp, că deosebit de importantă şi utilă analiză logică a limbajului ştiinţific,considerând-o, în ceea ce priveşte dreptul, că una dintre principalele căi de acces spre a autentică filosofia dreptului.

Logică juridică şi locul ei în sistemul ştiinţei logicii

În literatură filosofică s-a subliniat că logică, în genere, este o ştiinţă a gândirii detaşată de orice subiect care gândeşte, deci o ştiinţă a „gandirii gandire” care studiază gândirea în desfăşurarea corectă a acesteia,corectitudinea fiind făgaşul necesar spre adevăr. Ea se deosebeşte de: psihologie,care examinează gândirea în subiectul ce gândeşte; -gnoseologie,care cercetează gândirea raportată la obiectulcunoasterii nedetasata de acesta, respectiv condiţiile generale, izvoarele,structură, modul de desfăşurare şi validitatea procesului cunoaşterii, privit caproces de producere a unor cunoştinţe; -retorică , care înseamnă artă de a vorbi frumos, de a convinge auditoriul de justeţea ideilor expuse printr-o argumentaţie bogată, riguroasă,pusă în valoare de un stil ales; -hermeneutică,care este teoria procesului de interpretare şi de înţelegere în funcţie de diversitatea obiectelor sale, care acoperă întreagă sferă spirituală, culturală, artistică. În ceea ce priveşte definirea logicii juridice şi precizarea locului ei în sistemul ştiinţei logicii, au existat discuţii în literatură de specialitate. Astfel,Gheorghe Enescu vorbeşte de o logică judiciară în cadrul logicilor normative, iar Petre Botezatu de o teorie a argumentării care „nu poate ignoră ajutorul psihologiei, a retoricii şi afinitatea să cu dreptul,morala”.George Kalinowski a definit logică juridică drept „studiul gândirii juridice discursive în toată întinderea acesteia, adică în toate operaţiile ei intelectuale pe care le efectuează în elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului”. În concepţia să, raţionamentul „in concreto” este guvernat de trei tipuri de reguli: a) logice (ale certitudinii şi validităţii); b) paralogice (topice sau retorice); c) extralogice (morale, religioase, juridice, politice etc., în funcţie de domeniul practic în care se manifestă.Spre deosebire de Kalinowski, pentru care logică juridică pune formalul în paranteze şi astfel nu mai este logică,Ch. Perelman a susţinut că logică în drept este logică (formală) şi nu logică juridică, juridicul fiind pus în paranteze. El socoteşte că în instanţă se dezbate posibilitatea de aplicare concretă a prevederilor generale din norme, în raport cu situaţiile în care se află diferiţi agenţi ai acţiunilor. Dezbaterea angajează participanţii la proces,aceştia îşi pun întrebări şi dau răspunsuri. Nici un răspuns nu este o inferenţa,ci argument prezentat pro sau contra unei teze. Argumentul fiind formulat că să convingă pe celălalt să adere la teză sau, din contra, să o respingă, nu separă formalul de informal, gândirea de subiectul care gândeşte.De asemenea, limbajul normelor cuprinde un mare număr de expresii,noţiuni, concepte, care nu sunt întotdeauna univoce, dar au o anumită generalitate, care necesită interpretarea în aplicarea la caz, o interpretare care să nu contravină voinţei legiuitorului şi să conducă la o soluţie justă,legală şi temeinic motivată.

Preocupări în domeniul logicii juridice

O preocupare temeinică apare abia în sec. al XIX-lea în jurul a treicodificari: a)pandectele.Ihering este juristul care se ocupă de logică juridică pornind de la artă didactică; b)codificarea germană. „Burgerlisches Gesctzbuch” (Codul civil german elaborat în cursul sec. al XIX-lea şi intrat în vigoare abia în anul 1900).Provocat de o scrisoare a lui Thibaut despre necesitatea codificării, Savigny a scris în anul 1814 o lucrare în care a tratat probleme de logică juridică inspirându-se din artă legiferării; c)codificarea franceză.(Codul civil francez). FranA§ois Geny a avut preocupări de logică juridică izvorâte din artă interpretării.În anul 1910, la Colegiul liber de ştiinţe sociale din Paris mari profesori francezi s-au întâlnit pentru a ţine prelegeri libere despre metodele logico- juridice. Îi amintim pe Lernande, Berthelemy, Truchi, Geny, Saleilles. Au apărut şi unele lucrări în care se învederează preocupări de logică juridică, chestiuni de logică judiciară privind modul cum raţionează judecătorul pentru a soluţiona un caz. Astfel, Eugen Eurlich, fost profesor la Cernăuţi şi unul dintre cei mai mari juirisconsulti ai lumii, a scris o lucrare fundamentală intitulată „Die juristiche logik”. Au mai scris astfel de lucrări şi alţi autori din diferite ţări, cum este de pildă Lengdel, care a tipărit la Cambridge în anul1877 lucrarea intitulată „Summary of Equity Pleading”, un fel de precis despre modul de predare a chestiunilor juridice. La Londra s-a publicat în 1989 o altă lucrare a lui J.B. Hayer intitulată „A preliminary Treatise on Evidence a theCommon Law” (Un tratat preliminar despre ştiinţă probelor în Common Law).Există, de asemenea, pentru uzul studenţilor, la Paris, un mic manual intitulat „Manuel de Logique Juridique” al lui Felix Berriet Saint-Prix şi unul intitulat „Logique du droir” scris de Perelman.Deosebit de importante pentru logică juridică sunt şi numeroasele lucrări de logică deontică aplicată la studiul normelor juridice. Creatorul logicii deontice şi totodată cel mai important autor în acest domeniu este logicianul finlandez Henrik von Wright ale cărui lucrări - „Deontic logic”si „Norm andactiorn” - au fost punctul de plecare pentru mulţi cercetători dintre care îi menţionam doar pe Z. Ziemba, J. Kalinowski şi R. Klinger.Preocupări în acest domeniu au existat şi în ţara noastră. Una dintre primele lucrări s-a publicat în anul 1851 la Bucureşti şi a fost scrisă de magistratul Alexandru Aman. Titlul lucrării este ,,Logică judecătorească sau tratat de argumentări legale, urmate de logică constiintei”. El arată că în întunecimea pricinilor care vin spre judecare, considerând că este foarte dificilă misiunea de a ajunge la adevăr, a simţit nevoia să apeleze la principiile logicii elementare. Toată lucrarea nu cuprinde decât aplicarea principiilor logicii elementare sau formale la câteva cazuri de drept.În anul 1855 a apărut lucrarea „Magazinul judecatoresc” scrisă de Gheorghe Costaforu.

Referat Logica JuridicaStudent: Stanciu Mihai Catalin grupa 105Facultatea de Drept Titu Maiores, Anul I