1
Poezia “Izvorul noptii” scrisa de Lucian Blaga face parte din volumul “Poemele luminii” structurat pe doua teme: iubirea si natura; iubirea surprinsa intr- o natura blagiana ce alterneaza intre lumina si intuneric, intre liniste si patima. Sentimentul iubirii e asa de puternic in aceasta poezie, incat eul liric are impresia ca dragostea este cea care l-a facut sa descopere frumusetea luminii. Poezia se incadreaza in genul liric deoarece gandurile, ideile si sentimentele poetului sunt exprimate in mod direct, fiind comunicate de eul liric prezent in text prin forme pronominale si verbale si adjective pronominale posesive la persoana I singular: imi pare, stau, lumina mea. Fiind o creatie lirica, limbajul este foarte expresiv cu imagini artistice si figuri de stil. Titlul poeziei, constituit din doua substantive dintre care cel de-al II-lea are forma de genitiv, sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie “Izvorul noptii”, semnificand originea sentimentului de iubire ce capata proportii cosmice prin cuvantul “noapte”. Aceasta poezie de dragoste incepe printr-o invocatie retorica realizata prin adjectivul “frumoaso” in vocativ prin care eul liric isi exprima un profund si delicat sentiment de admiratie fata de iubita. Un alt efect al acestei adresari directe este impresia de prezenta reala a fiintei dragi, sustinuta la nivel morfologic de folosire a persoanei a II-a “poala ta”, “ochii tai”. Desi obiectul adoratiei este fiinta iubita, poetul nu-i realizeaza un portret propriu-zis ci ii schiteaza doar o trasatura dominanta-frmusetea ochilor ei negri prin intermediul unor epitete “ochi-asa de negri”, “ochii tai, adancii” sau al unor metafore “izvorul noptii”, “o mare de-ntuneric”. Descrierea e facuta metaforic si subiectiv, caci ochii iubitei devin izvorul noptii, transmitandu-se in felul acesta, impresia ca si sentimentul iubirii este puternic ca si intinderea noptii care acopera totul. Ca in orice creatie lirica, ideile poetice sunt sugerate prin intermediul unor figuri de stil si imagini artistice deosebit de expresive, menite sa nuanteze starile sufletesti exprimate. Ochii iubitei si noaptea sunt imagini echivalente , asociate prin acelasi element descriptiv cromatic, culoarea neagra, care are, de obicei, semnificatii sumbre. La Blaga, insa, este un simbol al infinitului, al misterului ce asteapta sa fie descoperit. Enumeratia “peste vai si peste munti si peste sesuri” sugereaza faptul ca poetul regaseste toate elementele din natura in adancimea ochilor iubitei. Poezia e alcatuita din doua secvente: o fraza ampla-expresia sentimentului eului liric determinat de contemplarea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata ce pare a fi o concluzie afectiva a discursului liric anterior, inaltand dragostea la apogeu. Simbolul central al poeziei, ochii, apare prin doua metafore “ochii sunt izvorul noptii” si ochii-“mare de-ntuneric”care accentueaza misterul dragostei si au la baza comparatiile: “ochii sunt ca izvorul” si “din ochi curge noaptea ca o mare de intuneric”. Textul poetic contine si inversiuni “ti-s ochii asa de negri”, “tainic curge noaptea” prin care se insista asupra fascinatiei ochilor iubitei si asupra misterului pe care acestia ii degaja in natura intreaga. Simetric, poezia se incheie cu o alta invocatie retorica “lumina mea” prin care sentimentul de adoratie se amplifica. Iubita a devenit calauzitoare a poetului insetat de dragoste si de absolut. Eul liric indragostit identifica frumusetea iubitei in lumina ce aduce viata si fericire. Folosind invocatia intr-un monolog, Blaga creeaza impresia de adresare directa catre fiinta iubita. In cele doua versuri finale “Asa-s de negri ochii tai,/ Lumina mea” metafora ”lumina mea” asociata cu oximoronul creeaza un efect surprinzator prin alaturarea a doi termeni cu sens opus: lumina si negri. Astfel se obtine un contrast uimitor intre negrul ochilor si lumina ce o reprezinta iubita pentru poet. Intrunind trasaturile genului liric, prezenta eului poetic, exprimarea directa a sentimentelor, varietatea figurilor de stil si a imaginilor artistice, idila “Lacul” apartine genului liric.

Izvorul noptii. Lucian Blaga

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Frumoaso, ti-s ochii-asa de negri...

Citation preview

Page 1: Izvorul noptii. Lucian Blaga

Poezia “Izvorul noptii” scrisa de Lucian Blaga face parte din volumul “Poemele luminii” structurat pe doua teme: iubirea si natura; iubirea surprinsa intr-o natura blagiana ce alterneaza intre lumina si intuneric, intre liniste si patima. Sentimentul iubirii e asa de puternic in aceasta poezie, incat eul liric are impresia ca dragostea este cea care l-a facut sa descopere frumusetea luminii. Poezia se incadreaza in genul liric deoarece gandurile, ideile si sentimentele poetului sunt exprimate in mod direct, fiind comunicate de eul liric prezent in text prin forme pronominale si verbale si adjective pronominale posesive la persoana I singular: imi pare, stau, lumina mea. Fiind o creatie lirica, limbajul este foarte expresiv cu imagini artistice si figuri de stil. Titlul poeziei, constituit din doua substantive dintre care cel de-al II-lea are forma de genitiv, sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie “Izvorul noptii”, semnificand originea sentimentului de iubire ce capata proportii cosmice prin cuvantul “noapte”. Aceasta poezie de dragoste incepe printr-o invocatie retorica realizata prin adjectivul “frumoaso” in vocativ prin care eul liric isi exprima un profund si delicat sentiment de admiratie fata de iubita. Un alt efect al acestei adresari directe este impresia de prezenta reala a fiintei dragi, sustinuta la nivel morfologic de folosire a persoanei a II-a “poala ta”, “ochii tai”. Desi obiectul adoratiei este fiinta iubita, poetul nu-i realizeaza un portret propriu-zis ci ii schiteaza doar o trasatura dominanta-frmusetea ochilor ei negri prin intermediul unor epitete “ochi-asa de negri”, “ochii tai, adancii” sau al unor metafore “izvorul noptii”, “o mare de-ntuneric”. Descrierea e facuta metaforic si subiectiv, caci ochii iubitei devin izvorul noptii, transmitandu-se in felul acesta, impresia ca si sentimentul iubirii este puternic ca si intinderea noptii care acopera totul. Ca in orice creatie lirica, ideile poetice sunt sugerate prin intermediul unor figuri de stil si imagini artistice deosebit de expresive, menite sa nuanteze starile sufletesti exprimate. Ochii iubitei si noaptea sunt imagini echivalente , asociate prin acelasi element descriptiv cromatic, culoarea neagra, care are, de obicei, semnificatii sumbre. La Blaga, insa, este un simbol al infinitului, al misterului ce asteapta sa fie descoperit. Enumeratia “peste vai si peste munti si peste sesuri” sugereaza faptul ca poetul regaseste toate elementele din natura in adancimea ochilor iubitei. Poezia e alcatuita din doua secvente: o fraza ampla-expresia sentimentului eului liric determinat de contemplarea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata ce pare a fi o concluzie afectiva a discursului liric anterior, inaltand dragostea la apogeu. Simbolul central al poeziei, ochii, apare prin doua metafore “ochii sunt izvorul noptii” si ochii-“mare de-ntuneric”care accentueaza misterul dragostei si au la baza comparatiile: “ochii sunt ca izvorul” si “din ochi curge noaptea ca o mare de intuneric”. Textul poetic contine si inversiuni “ti-s ochii asa de negri”, “tainic curge noaptea” prin care se insista asupra fascinatiei ochilor iubitei si asupra misterului pe care acestia ii degaja in natura intreaga. Simetric, poezia se incheie cu o alta invocatie retorica “lumina mea” prin care sentimentul de adoratie se amplifica. Iubita a devenit calauzitoare a poetului insetat de dragoste si de absolut. Eul liric indragostit identifica frumusetea iubitei in lumina ce aduce viata si fericire. Folosind invocatia intr-un monolog, Blaga creeaza impresia de adresare directa catre fiinta iubita. In cele doua versuri finale “Asa-s de negri ochii tai,/ Lumina mea” metafora ”lumina mea” asociata cu oximoronul creeaza un efect surprinzator prin alaturarea a doi termeni cu sens opus: lumina si negri. Astfel se obtine un contrast uimitor intre negrul ochilor si lumina ce o reprezinta iubita pentru poet. Intrunind trasaturile genului liric, prezenta eului poetic, exprimarea directa a sentimentelor, varietatea figurilor de stil si a imaginilor artistice, idila “Lacul” apartine genului liric.