J. K. Rowling - V7 Harry Potter Si Talismanele Mortii

8/18/2019 J. K. Rowling - V7 Harry Potter Si Talismanele Mortii

1/442

Joanne Kathleen Rowling

Harry Potter şi Talismanele Morţii Harry Potter and the Deathly Hallows

O înnă scut ă patimă , Amar ă , sâ ngeratică A minţ ii lovitur ă Nespusă , jalnică tortur ă , F ă r ă -ndurare şi f ă r ă mă sur ă ! Din casă , nu din ţă ri str ă ine Mâ ntuitorulnostru vine Şi vindecă puroi de rană În lupt ă sâ ngeros avană . Slă viţ i să fie zeiiPuternici sub pă mâ nt! Auzi-mi cel din urmă strigă t, tat ă , Priveşte pe copiii t ă i

de pe mormâ nt, Îndur ă -te de fiul t ă u şi de-a ta fat ă . Eschil, Hoeforele (Purt ă toarele de prinoase)

Capitolul I. Ascensiunea Lordului Întunecat. Cei doi bă rba ţ i apă rur ă din senin pe drumul îngust, luminat de lună , ladistanţă de câţ iva metri unul de altul. R ă maser ă nemişca ţ i preţ de o clipă ,fiecare cu bagheta îndreptat ă că tre pieptul celuilalt; apoi se recunoscur ă şi îşi

v â r â r ă baghetele sub pelerine, pornind într-un ritm alert în aceea şi direcţ ie. — Ai veşti? întrebă cel mai înalt dintre cei doi. — Da, chiar foarte bune, r ă spunse Severus Plesneală . Drumul era încadrat, pe partea st â ngă , de nişte tufe să lbatice pitice, iarpe dreapta, de un gard viu înalt şi tuns cu grijă . Mergeau cu pelerinele lungiflutur â ndu-le în dreptul gleznelor. — Credeam c-o să înt â rzii, zise Yaxley, tr ă să turile aspre ale feţ ei sale fiindcâ nd luminate de lună , câ nd umbrite de crengile copacilor pe sub care treceau.

A fost ceva mai dificil decâ t mă a şteptam. Dar sper că va fi mulţ umit. Eştiabsolut convins că vei fi bine primit? Plesneală încuviinţă din cap, dar nu intr ă în amă nunte. Cotir ă la

dreapta, pe o alee largă , care dă dea în drum. Gardul viu se unduia odat ă cu ei,continuâ ndu-se în depă rtare, dincolo de două por ţ i impună toare din fier forjat,care se ivir ă deodat ă în calea celor doi. Niciunul dintre ei nu se opri din mers:ridicar ă amâ ndoi mâ na st â ngă , ca într-un fel de salut, şi trecur ă direct prin ele,ca şi câ nd metalul negru ar fi fost din fum. Arbuştii de tisă de pe margineînă buşeau zgomotul pa şilor celor doi bă rba ţ i. Se auzi ceva foşnind undeva, îndreapta lor.


2/442

Yaxley îşi scoase din nou bagheta, îndrept â nd-o peste capul tovar ăşuluisă u, dar sursa zgomotului nu se dovedi nimic altceva decâ t un pă un alb calaptele, care se plimba maiestuos de-a lungul gardului viu. — Lucius a vrut mereu să iasă în evidenţă . Pă uni… pufni Yaxley,

bă gâ ndu-şi bagheta înapoi sub pelerină .

La capă tul alei drepte se putea distinge un conac ar ă tos, iar prinochiurile în formă de romb ale ferestrelor de la parter sclipeau nişte luminiţ e.Undeva în gr ă dina întunecat ă care se întindea dincolo de gă rduleţ ul viu susura o f â nt â nă . Pietrişul sf â r â ia sub picioarele lor, în timp ce Yaxley şi Plesneală segr ă beau să ajungă la uşa de la intrare, care începu să se deschidă spre interiorpe mă sur ă ce se apropiau, deşi nimeni nu pă rea s-o fi atins. Holul slab luminat era spa ţ ios şi somptuos decorat, cu un covor splendidacoperind aproape în întregime podeaua de piatr ă . Portretele palide de pe pereţ iîi urmă reau cu ochi iscoditori, în timp ce bă rba ţ ii treceau prin dreptul lor.Plesneală şi Yaxley se oprir ă în fa ţ a unei uşi din lemn masiv, care dă dea încamera ală turat ă , ezitar ă preţ de o clipă şi, apoi, Plesneală înv â rti mâ nerul de

bronz. Salonul era ticsit cu oameni t ă cuţ i, a şeza ţ i în jurul unei mese lungi şisculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă laînt â mplare pe lâ ngă pereţ i. Lumina venea de la flă că rile care trosneau într-unşemineu frumos de marmur ă , deasupra că ruia se afla o oglindă poleit ă cu aur.Plesneală şi Yaxley ză bovir ă în prag câ teva clipe. Pe mă sur ă ce se acomodau culipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, că tre cel mai straniu detaliu dinpeisaj: o siluet ă umană aparent inconştient ă , suspendat ă cu capul în josdeasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi at â rnat de o funie invizibilă , şireflect â ndu-se în oglindă şi în suprafa ţ a lustruit ă a mesei de dedesubt. Nimeni

dintre cei afla ţ i în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu pă rea să -i dea vreoimportanţă , în afara unui t â nă r palid, care se nimerise exact dedesubt. El pă rea să nu se poat ă abţ ine şi nu trecea nici un minut f ă r ă să mai arunce câ te oprivire în sus. — Yaxley, Plesneală ! se auzi o voce strident ă din capul mesei. Nu maiavea ţ i mult şi înt â rzia ţ i. Cel care vorbea era poziţ ionat chiar în fa ţ a şemineului, astfel încâ t noilor

veniţ i le fu greu la început să -i distingă altceva decâ t silueta. Totuşi, înmomentul în care ajunser ă mai aproape, putur ă să -i observe chipul spâ n care îistr ă lucea în întuneric, ca al unui şarpe, cu fante în loc de nă ri şi ochi roşieticiscâ nteietori, cu pupile verticale. Era at â t de palid, încâ t parcă r ă spâ ndea olumină sidefie. — Severus, aici, zise Cap-de-Mort, ar ă t â nd spre locul din dreapta sa.

Yaxley – lâ ngă Dolohov. Cei doi ocupar ă locurile care le fuseser ă indicate. Aproape toate privirilese fixar ă asupra lui Plesneală şi tot lui i se adresă înt â i Cap-de-Mort. — Deci?


3/442

— St ă pâ ne, Ordinul Phoenix intenţ ionează să îl mute pe Harry Porter dinlocul unde se află acum în siguranţă , sâ mbă ta viitoare, la că derea nopţ ii. În jurul mesei, interesul crescu în mod v ă dit: unii se îndreptar ă de spate,alţ ii începur ă să se foiască , ochii fiindu-le a ţ intiţ i în direcţ ia lui Plesneală şi alui Cap-de-Mort.

— Sâ mbă t ă … la că derea nopţ ii, repet ă Cap-de-Mort. Pupilele sale roşii se pironir ă cu at â ta ardoare asupra lui Plesneală , încâ tunii dintre cei care erau de fa ţă se uitar ă în alt ă parte, de teamă să nu fiepâ rjoliţ i de cruzimea care r ă zbă tea din adâ ncuri. Cu toate acestea, Plesneală seuit ă calm în ochii lui Cap-de-Mort şi, după câ teva clipe, gura lipsit ă de buze aacestuia se chirci într-un fel de zâ mbet. — Bun. Excelent. Şi aceast ă informa ţ ie vine… — De la sursa despre care am vorbit, spuse Plesneală . — St ă pâ ne! Yaxley se aplecase în fa ţă , ca să -i vadă mai bine pe Cap-de-Mort şi pePlesneală , afla ţ i la celă lalt capă t al mesei. Toate feţ ele se întoarser ă că tre el. — St ă pâ ne, eu am auzit altceva. Yaxley a ştept ă , dar Cap-de-Mort nu rosti nici un cuv â nt, a şa că îşi luă libertatea să continue: — Aurorului Dawlish i-a scă pat că Potter va fi mutat pe data de treizeci,în noaptea de dinainte ca bă iatul să împlinească şaptesprezece ani. Plesneală zâ mbea. — Sursa mea mi-a spus că se pune la cale lansarea unei piste false,despre asta trebuie să fie vorba. Mai mult ca sigur că Dawlish este victima unei

Vr ă ji Confundus. Nu ar fi pentru prima dat ă , se ştie că este susceptibil de a şaceva.

— St ă pâ ne te asigur, că Dawlish pă rea foarte sigur, zise Yaxley — Fireşte că pă rea sigur, dacă fusese victima unei Vr ă ji Confundus,spuse Plesneală . Eu te asigur, Yaxley, că Oficiul Aurorilor nu va mai juca niciun rol în protejarea lui Harry Potter. Ordinul crede că avem spioni la minister. — Înseamnă că a nimerit-o şi Ordinul cu ceva, nu? se trezi un bă rbatîndesat, care st ă tea la mică distanţă de Yaxley; el r â se pe înfundate şi câţ ivadintre cei de la masa lungă îl imitar ă . Cap-de-Mort nu r â se. Îşi plimba privirea de-a lungul corpului care seînv â rtea încet deasupra şi pă rea cufundat în gâ nduri. — St ă pâ ne, continuă Yaxley, Dawlish este de pă rere că o întreagă escadrilă de Aurori va fi implicat ă în transferarea bă iatului… Cap-de-Mort ridică o mâ nă mare şi albă şi-l reduse pe Yaxley la t ă cere,acesta aruncâ ndu-i acum priviri duşmă noase, câ nd îl v ă zu că se întoarce iarcă tre Plesneală . — Unde vor ascunde bă iatul de aici încolo? — La unul dintre membrii Ordinului, zise Plesneală . Conform spuselorsursei, casa beneficiază de toate mijloacele de protecţ ie ale Ordinului şiMinisterului Magiei la un loc. St ă pâ ne, cred că nu îl vom putea captura odat ă


4/442

ajuns acolo, desigur, în afara cazului în care va că dea ministerul pâ nă sâ mbă ta viitoare, dâ ndu-ne poate ocazia să descoperim şi să desfacem destul de multe vr ă ji, pentru a trece şi de celelalte. — Ei bine, Yaxley? strigă Cap-de-Mort din capul mesei, în timp ce lumina focului sticlea straniu în ochii să i roşii. Spune-mi, va că dea ministerul pâ nă

sâ mbă ta viitoare? Toate capetele se mai întoarser ă o dat ă spre Yaxley; el îşi îndrept ă umeriişi zise: — St ă pâ ne, am veşti bune în aceast ă privinţă . Am reuşit – cu maredificultate şi eforturi considerabile – să arunc un blestem Imperius asupra luiPius Thicknesse. Mulţ i dintre cei care st ă teau în apropierea lui Yaxley pă rur ă impresiona ţ i.

Vecinul să u, Dolohov, un bă rbat cu fa ţ a prelungă şi schimonosit ă , îl bă tu peumă r. — Este un început, spuse Cap-de-Mort. Dar Thicknesse este un singurom. Este nevoie ca Scrimgeour să fie înconjurat de oamenii noştri, înainte ca eusă acţ ionez. Un atentat eşuat la via ţ a ministrului m-ar da mult înapoi. — Da, St ă pâ ne, a şa este, dar ştiţ i, ca şef al Departamentului de Punereîn Vigoare a Legilor Magice, Thicknesse intr ă în mod regulat în contact nunumai cu însuşi ministrul, ci şi cu şefii tuturor celorlalte departamente aleministerului. Acum, că avem sub control un oficial at â t de sus-pus, cred că ne

va fi uşor să îi subjugă m pe ceilalţ i, ca apoi toţ i să conlucreze pentruînlă turarea lui Scrimgeour. — At â ta timp câ t prietenul nostru Thicknesse nu este descoperit înaintesă îi fi atras şi pe ceilalţ i de partea lui, zise Cap-de-Mort. În orice caz, este puţ inprobabil ca ministerul să cadă în mâ inile mele pâ nă sâ mbă ta viitoare. Dacă nu

ne putem atinge de bă iat la destina ţ ie, atunci va trebui să acţ ionă m în timp cecă lă toreşte. — Aici suntem în avantaj, St ă pâ ne, spuse Yaxley, care pă rea hot ă r â t să obţ ină mă car o f ă r â mă de aprobare. În momentul de fa ţă , avem mai mulţ ioameni infiltra ţ i în Departamentul de Transport Magic. Vom afla imediat dacă Potter va Apă rea sau va folosi Reţ eaua Zvrr. — Nu va face niciuna, nici alta, zise Plesneală . Ordinul evit ă orice mijlocde transport care este controlat sau reglementat de minister. Nu au încredereîn nimic din ce are legă tur ă cu locul acela. — Cu at â t mai bine, spuse Cap-de-Mort. Va trebui să că lă torească înspa ţ iu deschis, deci va fi mult mai uşor de capturat. Cap-de-Mort mai aruncă o privire că tre corpul care se înv â rtea încet şiadă ugă : — Mă voi ocupa eu însumi de bă iat. S-au f ă cut prea multe greşeli în ceeace îl priveşte pe Harry Potter. Unele dintre ele au fost ale mele. Faptul că HarryPotter este în via ţă se datorează în mai mare mă sur ă greşelilor mele, decâ t

victoriilor lui.


5/442

Oamenii din jurul mesei îl priveau pe Cap-de-Mort temă tori; judecâ nddupă expresia lor, fiecare dintre ei pă rea să -şi facă probleme că ar putea fiînvinuit pentru faptul că Harry Potter era încă viu. Însă Cap-de-Mort vorbeamai mult cu sine decâ t cu ei, adresâ ndu-se în continuare corpului inert dedeasupra sa.

— Am fost neglijent şi, drept urmare, am fost ocolit de noroc şioportunitate. Asta duce de r â pă pâ nă şi planurile cele mai bine construite. Daram înv ăţ at din greşeli. Înţ eleg lucruri pe care nu le înţ elegeam pâ nă acum.Harry Potter trebuie să moar ă de mâ na mea şi a şa va fi! După ce aceste cuvintefur ă rostite, aproape ca un r ă spuns, se auzi brusc un vaiet teribil, izvor â t dindeznă dejde şi durere. Mulţ i dintre cei de la masă se uitar ă în jos, speria ţ i,pentru că vaietul pă rea să fi venit de sub picioarele lor. — Şobo, zise Cap-de-Mort, f ă r ă nici o schimbare în tonul să u calm şimeditativ, în timp ce nu-şi desprinsese încă ochii de la corpul suspendat. Nu ţ i-am spus să ai grijă ca prizonierul nostru să pă streze liniştea. — Ba d-da, St ă pâ ne, zise cu respira ţ ia întret ă iat ă un omuleţ scund,a şezat pe la jumă tatea mesei, care alunecase at â t de mult în scaun, încâ t, laprima vedere, locul pă rea să fie liber. Se ridică gr ă bit şi ieşi în fugă , lă sâ nd înurmă doar o bizar ă sclipire argintie. — După cum spuneam, continuă Cap-de-Mort, uit â ndu-se din nou lachipurile tensionate ale adepţ ilor să i, acum înţ eleg mai bine. De exemplu, vatrebui să împrumut bagheta unuia dintre voi înainte de a mă duce să îl omorpe Potter. Cei din jurul lui r ă maser ă înmă rmuriţ i, de parcă le-ar fi cerut împrumut

vreun bra ţ sau cine ştie ce. — Nici un voluntar? întrebă Cap-de-Mort. Să vedem… Lucius, nu v ă d de

ce ar trebui să mai ai baghet ă . Lucius Reacredinţă ridică privirea. La lumina focului, pielea îi pă reagalbenă ca ceara, iar ochii îi erau adâ nciţ i în orbite şi avea cearcă ne. Câ nd

vorbi, vocea i se auzi r ă guşit ă : — St ă pâ ne? — Bagheta, Lucius. Vreau să -mi dai bagheta ta. — Eu… Reacredinţă se uit ă cu coada ochiului la soţ ia sa. Aceasta privea dreptînainte, la fel de palidă ca şi el; avea pă rul lung şi blond dat pe spate, iar submasă , degetele ei subţ iri îl str â nser ă pentru o clipă de încheietur ă . La atingerea ei, Reacredinţă îşi v â r î mâ na în interiorul robei, scoase o baghet ă şi i-o dă du luiCap-de-Mort, care o ridică în fa ţ a ochilor să i roşii, examinâ nd-o cu atenţ ie. — Din ce este? — Din ulm, St ă pâ ne, şopti Reacredinţă . — Şi miezul? — Fragment… fragment din inimă de dragon. — Bun, spuse Cap-de-Mort.


6/442

Scoase bagheta sa şi le compar ă lungimea. Lucius Reacredinţă f ă cu omişcare involuntar ă ; pentru o fracţ iune de secundă , pă ru că se a ştepta să primească în schimb bagheta lui Cap-de-Mort. Cap-de-Mort sesiză gestul şiochii i se mă rir ă r ă ut ă cioşi. — Cum să -ţ i dau bagheta mea, Lucius? Bagheta mea?

Câţ iva r â ser ă batjocoritor. — Te-am lă sat în libertate, Lucius, şi nu îţ i este de ajuns? Dar amobservat că tu şi familia ta nu pă reţ i tocmai fericiţ i în ultima vreme… Spune-mi, Lucius, ce anume te deranjează la prezenţ a mea în casa ta? — Nimic… nimic, St ă pâ ne! — Lucius… minţ i de înghea ţă apele. Vocea calmă pă rea să se audă ca un şuierat, chiar şi după ce guranecruţă toare încet ă să se mai mişte. Unul sau doi vr ă jitori abia reuşir ă să -şireprime tremuratul, câ nd şuieratul începu să se audă din ce în ce mai tare;ceva greu se t â r şâ ia pe podea, pe sub masă . Un şarpe uria ş ieşi de acolo şi se ca ţă r ă încet pe scaunul lui Cap-de-Mort. Se tot înă lţ a, pă r â nd să nu se mai termine, şi, pâ nă la urmă , se opri peumerii Lordului; era gros câ t coapsa unui adult, iar ochii cu pupile verticale nuclipeau absolut deloc. Cap-de-Mort mâ ngâ ie animalul oarecum absent, cudegetele sale lungi şi subţ iri, f ă r ă să -şi ia ochii de la Lucius Reacredinţă . — De ce este oare familia Reacredinţă at â t de nemulţ umit ă de rolul pecare îl are? Nu este revenirea mea, faptul că am ajuns la putere exact ce aususţ inut că şi-au dorit cu ardoare în toţ i anii ăştia? — Desigur, St ă pâ ne, spuse Lucius Reacredinţă şi îşi şterse buza de susde transpira ţ ie, cu mâ na tremur â ndă . Am dorit-o… Şi o dorim. În st â nga lui Reacredinţă , soţ ia sa încuviinţă din cap straniu şi cu

r ă ceală , evit â nd să se uite la Cap-de-Mort şi la şarpe. În dreapta sa, Draco, fiul,care se tot holbase pâ nă atunci la corpul inert de deasupra îi aruncă pe furiş oprivire lui Cap-de-Mort, dar îşi întoarse capul imediat, îngrozit de un posibilcontact vizual. — St ă pâ ne, spuse o femeie brunet ă de la jumă tatea mesei, cu voceasugrumat ă de emoţ ie, este o onoare să va avem aici, în casa familiei noastre.Nu exist ă plă cere mai mare. Era a şezat ă ală turi de sora ei, la fel de diferit ă ca înf ăţ işare, cu pă rul ei

brunet şi ochii str ă juiţ i de pleoape grele, cum era şi în privinţ acomportamentului; în timp ce Narcissa st ă tea dreapt ă şi impasibilă , Bellatrix seapleca înspre Cap-de-Mort câ t putea de mult, de teamă că nişte simple cuvinten-o ajutau prea mult să -şi exprime marea dorinţă de apropiere. — Nu exist ă plă cere mai mare de at â t, repet ă Cap-de-Mort, cu capulaplecat puţ in într-o parte, cercet â nd-o pe Bellatrix. Venind din partea ta,Bellatrix, asta înseamnă foarte mult. Bellatrix roşi şi ochii i se umplur ă de lacrimi de încâ ntare. — St ă pâ nul meu ştie că spun doar purul adev ă r!


7/442

— Nu exist ă plă cere mai mare de at â t… chiar şi în compara ţ ie cu fericituleveniment despre care am auzit că a avut loc în familia ta să pt ă mâ na aceasta? Femeia îl privi fix, cu gura întredeschisă , în mod evident nedumerit ă . — Nu ştiu la ce te referi, St ă pâ ne. — Mă refer la nepoata ta, Bellatrix. Şi la a voastr ă , Lucius şi Narcissa.

Tocmai s-a că să torit cu v â rcolacul Remus Lupin. Trebuie să fiţ i nespus demâ ndri. În jurul mesei se auzi o explozie de r â sete batjocoritoare. Mulţ i seaplecar ă în fa ţă , schimbâ nd priviri voioase, câţ iva bă tur ă cu pumnul în masă .Şarpele cel gigantic deschise gura larg, şuier â nd furios, deranjat de zgomote,însă Devoratorii Mor ţ ii erau at â t de încâ nta ţ i de umilirea lui Bellatrix şi afamiliei Reacredinţă , încâ t nici nu îl auzir ă . Chipul femeii, îmbujorat nu demult de bucurie, devenise acum de un roşu neuniform, ur âţ indu-se. — Nu ne este nepoat ă , St ă pâ ne, strigă ea peste şuvoiul de r â sete. Noi –Narcissa şi cu mine – nu am mai v ă zut-o deloc pe sora noastr ă de câ nd s-amă ritat cu Sâ nge-Mâ lul. Copila asta n-are nici o legă tur ă cu noi, la fel ca şidihania cu care s-a mă ritat. — Tu ce zici Draco! întreba Cap-de-Mort şi, cu toate că vorbea încet,

vocea sa reuşi să r ă zbat ă prin mulţ imea de huiduieli şi batjocuri. O să ai grijă de pui? Amuzamentul crescu; Draco Reacredinţă îşi ridică privirea îngrozit spretat ă l să u, dar acesta îşi ţ inea ochii fixa ţ i în poală , apoi înt â lni privirea mameisale. Aceasta clă tină din cap imperceptibil, apoi continuă să fixeze cu o privireinexpresiv ă peretele de vizavi. — Ajunge! spuse Cap-de-Mort, izbind şarpele furios. Ajunge! R â setele amuţ ir ă numaidecâ t.

— Mulţ i dintre arborii noştri genealogici cei mai vechi au fost infesta ţ i îndecursul timpului, zise el, în timp ce Bellatrix îl privea rugă tor, cu respira ţ iat ă iat ă . Pentru a vi-i menţ ine să nă toşi pe ai voştri, trebuie să reteza ţ i crengileuscate, nu-i a şa! Să t ă ia ţ i pă r ţ ile care ameninţă să nă tatea celorlalte. — Da, St ă pâ ne, şopti Bellatrix, iar ochii i se umplur ă din nou de lacrimide recunoştinţă . Cu prima ocazie! — O vei avea, spuse Cap-de-Mort. În familia ta, ca şi în toat ă lumea…

vom înlă tura parazitul care ne infectează , pâ nă câ nd nu vor mai r ă mâ ne decâ tcei cu sâ nge adev ă rat… Cap-de-Mort ridică bagheta lui Lucius Reacredinţă , o îndrept ă directcă tre silueta care se înv â rtea suspendat ă deasupra mesei şi o mişcă scurt.Silueta prinse via ţă , scoase un geamă t şi începu să se zbat ă în nişte legă turiinvizibile. — Severus, îl recunoşti pe oaspetele nostru? întrebă Cap-de-Mort. Plesneală ridică ochii spre chipul r ă sturnat. Acum, toţ i Devoratorii Mor ţ iise uitau la victimă , de parcă li s-ar fi dat voie să îşi manifeste curiozitatea.Câ nd se întoarse cu fa ţ a spre lumina focului, vocea femeii se auzi spart ă şiîngrozit ă :


8/442

— Severus! Ajut ă -mă ! — A, da, spuse Plesneală , în timp ce prizoniera se înv â rti încet, înapoi cuspatele la el. — Dar tu, Draco? întrebă Cap-de-Mort, ar ă t â nd cu mâ na în care nu ţ inea

bagheta. Draco dă du hot ă r â t din cap. Se pă rea că nu mai putea să se uita la ea

acum, că era trează . Dar tu n-ai avut-o ca profesoar ă , zise Cap-de-Mort. Pentruaceia dintre voi care nu ştiu, în seara aceasta o avem printre noi pe CharityBurbage, care a predat pâ nă de cur â nd la Şcoala Hogwarts de Magie, Farmeceşi vr ă jitorii. Se auzir ă câ teva sunete în jurul mesei, semn că lumea înţ elesese. Ofemeie masiv ă şi cocoşat ă , cu dinţ i ascuţ iţ i, r â se pe înfundate. — Da… Doamna profesoar ă Burbage i-a înv ăţ at pe copiii vr ă jitorilor şi

vr ă jitoarelor totul despre încuia ţ i… cum nu sunt ei at â t de diferiţ i de noi… Unul dintre Devoratorii Mor ţ ii scuipă pe podea. Charity Burbage seîntoarse din nou cu fa ţ a spre Plesneală . Severus… te rog… te rog… — Linişte! spuse Cap-de-Mort, mişcâ nd iar bagheta lui Reacredinţă , iarCharity t ă cu, de parcă i s-ar fi pus un că luş. Nemulţ umit ă de coruperea şi contaminarea minţ ilor copiilor cu puteri

vr ă jitoreşti, doamna profesoar ă Burbage a scris, să pt ă mâ na trecut ă , o pledoarieînflă că rat ă în apă rarea Sâ nge-Mâ lilor, în Profetul zilei. Vr ă jitorii, scrie ea,trebuie să accepte aceşti hoţ i care le fur ă cunoştinţ ele şi magia. Diluareasâ ngelui pur este, după pă rerea doamnei profesoare, o împrejurare foartedezirabilă … mai mult ca sigur că ar vrea să ne împerechem cu toţ ii cuîncuia ţ i… sau cu v â rcolaci… Nimeni nu r â se de data aceasta – în vocea lui Cap-de-Mort se distingeauclar furia şi dispreţ ul. Charity Burbage se înv â rti cu fa ţ a spre Plesneală pentru

a treia oar ă . Lacrimile îi curgeau şiroaie în pă r. Plesneală se uit ă la ea, perfectimpasibil, în timp ce aceasta se întorcea încet iar cu spatele la el. — Abracadabra. Scâ nteia fulgerului verzui lumină fiecare colţ al camerei. Cu un zgomotasurzitor, Charity că zu pe masa de dedesubt, care se cutremur ă cu un scâ r ţâ itîngrozitor. Mai mulţ i Devoratori ai Mor ţ ii se dă dur ă brusc înapoi cu scaunele.Draco se pr ă buşi de pe scaun pe podea. — Cina e servit ă , Nagini, zise Cap-de-Mort încet şi şarpele uria ş se unduişi cobor î de pe umerii să i pe suprafa ţ a lucioasă a mesei. Capitolul II. În Memoriam. Harry sâ ngera. Ţ inâ ndu-şi mâ na dreapt ă cu st â nga şi înjur â nd în gâ nd,deschise uşa de la camer ă cu umă rul. Se auzi un zgomot de por ţ elan spart:că lcase pe o cea şcă cu ceai rece, care se afla pe jos, în fa ţ a uşii camerei sale. — Ce…? Se uit ă în jur, dar holul casei din Aleea Boschetelor, numă rul patru, eracomplet gol. Poate că cea şca de ceai fusese un fel de capcană ingenioasă a luiDudley. Ţ inâ nd ridicat ă mâ na care sâ ngera, Harry str â nse bucăţ ile de por ţ elan


9/442

cu cealalt ă mâ nă şi le aruncă în coşul de gunoi deja plin, care se ză rea dincolode uşa camerei sale. Apoi merse cu pa şi mari pâ nă la baie, ca să -şi bagedegetul sub apă rece. Ce lucru stupid, inutil şi enervant la culme… Încă patru zile în care nuavea voie să facă vr ă ji… Dar trebuia să recunoască faptul că t ă ietura aceea de

la deget l-ar fi dat gata. Nu înv ăţ ase niciodat ă cum să repare r ă ni şi acum, că se gâ ndea mai bine – mai ales în lumina planurilor sale pentru viitorul apropiat -, aceasta pă rea să fie o lacună destul de grav ă în educa ţ ia sa magică .Punâ ndu-şi în minte să nu uite să o întrebe pe Hermione cum se f ă cea, folosi orolă întreagă de hâ rtie igienică pentru a şterge câ t mai bine ceaiul, apoi seîntoarse în camera sa şi tr â nti uşa după el. Harry îşi petrecuse toat ă diminea ţ a golindu-şi de tot cuf ă rul de şcoală ,pentru prima oar ă de câ nd îl împachetase, cu şase ani în urmă . La începutulcelorlalţ i ani şcolari, cotrobă ise repede prin trei sferturi din conţ inut şiînlocuise unele lucruri sau le schimbase cu altele noi, lă sâ nd o amestecă tur ă de diverse alte lucruri pe fund. Pene vechi, ochi de că r ă buş, şosetedesperecheate care îi r ă mă seser ă mici. Cu câ teva minute în urmă , Harry îşi

bă gase mâ na în mijlocul acelui strat şi simţ i deodat ă o durere puternică în alpatrulea deget de la mâ na dreapt ă ; câ nd şi-o retrase de acolo, v ă zu cum îişiroia sâ ngele. Îşi continuă treaba dar cu mai mult ă precauţ ie. Îngenunche din noulâ ngă cuf ă r, pipă i iar ăşi fundul şi, după ce scoase o insignă veche, care pâ lpâ iaslab, alternâ nd între Hai, Cedric Diggory! şi Huo, Potter!, un Tradar spart şiuzat şi un medalion de aur, în care fusese ascuns un bileţ el semnat „R. A. B.”,descoperise în sf â r şit marginea ascuţ it ă în care se t ă iase. O recunoscu imediat.Era o bucat ă de cinci centimetri din oglinda fermecat ă pe care i-o dă duse na şul

să u care murise, Sirius. Harry o puse deoparte şi pipă i cu grijă prin cuf ă r după restul, dar, din ultimul cadou pe care îl primise de la na şul să u, nu mai r ă masenimic în afar ă de sticlă pisat ă , care se lipise de celelalte lucruri ca un strat desclipici. Harry se ridică şi examină bucata neregulat ă în care se t ă iase, dar nu

v ă zuse decâ t reflexia propriului ochi, verde scâ nteietor. Apoi puse bucata pesteexemplarul din ziua aceea al Profetului zilei, care r ă mă sese necitit pe pat, şiîncercă să -şi controleze şuvoiul subit de amintiri neplă cute, regretele amare şinostalgia pe care i le trezise bucata de oglindă , luâ nd cu asalt restul gunoaielordin cuf ă r. Mai trecu încă o or ă pâ nă îl goli complet, aruncă obiectele inutile şi sort ă restul pe categorii, după câ t de folositoare aveau să -i fie de acum înainte.Robele de v â jtha ţ şi de şcoală , ceaunul, pergamentele, penele de scris, şimajoritatea manualelor erau str â nse într-un colţ , pentru a fi lă sate în urmă . Seîntreba ce urmau să facă mă tuşa şi unchiul să u cu ele; probabil că aveau să leardă în miez de noapte, ca pe nişte dovezi ale unei crime teribile. Hainele saleÎncuiate, Pelerina Invizibilă , trusa de f ă cut por ţ iuni, anumite că r ţ i, albumul cufotografii pe care i-l dă duse Hagrid odat ă , un teanc de scrisori şi bagheta sa


10/442

fuseser ă împachetate din nou într-un rucsac vechi. Într-un buzunar din fa ţă erau Harta Ştrengarilor şi medalionul cu biletul semnat „R. A. B.” în interior.Medalionul ocupa acest loc de cinste nu pentru că era valoros – nu f ă cea doi

bani, din orice punct de vedere obişnuit l-ai fi privit -, ci pentru preţ ul plă tit casă -l obţ ină . Nu mai r ă mă sese decâ t un teanc mă rişor de ziare pe birou, lâ ngă

bufniţ a sa albă , Hedwig – câ te un ziar pentru fiecare zi pe care o petrecuseHarry în Aleea Boschetelor vara aceasta. Se ridică de pe podea, se întinse şi se duse la birou. Hedwig r ă masenemişcat ă , în timp ce Harry începu să r ă sfoiască ziarele, aruncâ ndu-le unulcâ te unul peste gr ă mada de gunoi; bufniţ a dormea sau se pref ă cea că doarme;era supă rat ă pe Harry pentru că , momentan, o lă sa să petreacă doar foartepuţ in timp afar ă din colivie. Câ nd se apropie de numerele de la sf â r şitul teancului, Harry încetini,că ut â ndu-l pe unul anume, care ştia că sosise la scurt timp după ce seîntorsese în Aleea Boschetelor pentru petrecerea verii; îşi aduse aminte că pecopert ă era un titlu mic despre demisia lui Charity Burbage, profesoara deStudii despre Încuia ţ i, de la Hogwarts. Îl gă si, în sf â r şit. Deschizâ nd la paginazece, se a şeză la birou şi reciti articolul pe care îl că utase. ÎN AMINTIREA LUI ALBUS DUMBLEDORE, de Elphias Doge. L-am cunoscut pe Albus Dumbledore la unsprezece ani, în prima noastr ă zi la Hogwarts. F ă r ă îndoială , afinitatea dintre noi s-a datorat faptului că nesimţ eam amâ ndoi ca nişte str ă ini. Eu f ă cusem v ă rsat de dragon cu puţ in timpînainte de începerea şcolii şi, cu toate că nu mai era contagios, fa ţ a mea cucicatrice şi paloarea verzuie nu îi încurajau pe alţ ii să se apropie de mine. Câ tdespre Albus, el sosise la Hogwarts purt â nd povara celebrit ăţ ii nedorite. Abiadacă trecuse un an de câ nd tat ă l să u, Percival, fusese condamnat pentru un

atac sâ ngeros şi îndelung mediatizat asupra a trei tineri încuia ţ i. Albus nu a încercat niciodat ă să nege că tat ă l să u (care avea să moar ă în

Azkaban) era vinovat de acea crimă , din contr ă , câ nd am avut destul curaj să îlîntreb de asta, m-a asigurat că ştia cu siguranţă că tat ă l să u era vinovat.Dumbledore a refuzat să spună mai multe despre acest subiect delicat, deşimulţ i au încercat să îl convingă să vorbească . Într-adev ă r, unii erau dispuşi să laude faptele tat ă lui să u, presupunâ nd că şi Albus îi detesta pe Încuia ţ i. Nici că ar fi putut fi mai departe de adev ă r: a şa cum poate confirma oricine care l-acunoscut pe Albus, nu a dat niciodat ă dovadă de cea mai mică tendinţă anti-Încuia ţ i. Mai mult, susţ inerea constant ă a drepturilor Încuia ţ ilor i-a adusnumeroşi duşmani în anii care au urmat. În decurs de câ teva luni însă , propria faimă a lui Albus a început să oeclipseze pe cea a tat ă lui să u. Înainte de sf â r şitul primului an de studiu, numai avea să fie cunoscut niciodat ă drept fiul cuiva care ura Încuia ţ ii, ci ca –nici mai mult, nici mai puţ in – cel mai str ă lucit elev din istoria şcolii. Cei dintrenoi care am avut privilegiul de a-i fi prieteni am beneficiat de exemplul să u, casă nu mai spun de ajutorul şi încurajă rile sale, pe care le oferea mereu cu


11/442

generozitate. Mi-a mă rturisit, după nişte ani, că ştia încă de pe atunci că marea sa plă cere era să predea. Nu numai că a câştigat fiecare premiu important acordat de şcoală , dar,câ t de cur â nd, coresponda în mod regulat cu cele mai marcante nume dinlumea magiei de la acea vreme, inclusiv cu celebrul alchimist Nicolas Flamel,

vestita autoritate în istorie Bathilda Bagshot şi teoreticianul în magie Adalbert Waffling. Mai multe dintre lucr ă rile sale au fost tipă rite în publica ţ ii erudite, cade exemplu Transfigurarea la Zi, Cheia farmecelor şi Poţ iuni Practice. Viitoareacarier ă a lui Dumbledore se anunţ a a fi una fulminant ă şi nu mai era decâ t osingur ă întrebare: câ nd avea să devină ministrul Magiei. Deşi mai t â rziu s-azvonit că era pe cale să accepte funcţ ia, Dumbledore nu a aspirat niciodat ă lapostul de ministru. La trei ani după ce Albus şi cu mine începuser ă m şcoala, a sosit şi fratelelui, Aberforth. Erau diferiţ i: Aberforth nu a fost niciodat ă un t â nă r studios şi,spre deosebire de Albus, a preferat să rezolve neînţ elegerile alegâ nd duelul înlocul discuţ iilor ra ţ ionale. Cu toate acestea, ar fi greşit să insinuez, a şa cum auf ă cut-o alţ ii, că cei doi fra ţ i nu au fost prieteni. Se înţ elegeau câ t de bine eraposibil, dat fiind că erau nişte bă ieţ i at â t de diferiţ i. Trebuie să recunosc că dinpunctul de vedere al lui Aberforth, nu avea cum să fi fost plă cut să tr ă iască înumbra lui Albus. Albus mă depăşea în mod constant, era un fel de risc almeseriei de prieten, bă nuiesc că trebuie să fi fost la fel de neplă cut şi dinperspectiva unui frate. Câ nd eu şi cu Albus am plecat de la Hogwarts,intenţ ionam să facem împreună tradiţ ionalul pe atunci tur al lumii, să vizit ă mşi să -i studiem pe vr ă jitorii str ă ini, pentru ca apoi să ne urmă m carierele alese.Însă a avut loc o tragedie. Chiar în ajunul că lă toriei noastre, mama lui Albus,Kendra, a murit, lă sâ ndu-l pe Albus drept cap al familiei şi singurul care

aducea pâ inea în casă . Mi-am amâ nat plecarea destul câ t să iau parte laînmormâ ntarea Kendrei, iar apoi am plecat în ceea ce avea să fie o că lă toriesolitar ă . Nu mai exista posibilitatea ca Albus să mă însoţ ească , dat fiind că îir ă mă seser ă în grijă un frate şi o sor ă mai mici, câ t şi o situa ţ ie financiar ă dificilă . Aceea a fost perioada din via ţ a noastr ă câ nd am comunicat cel mai rar. I-am scris lui Albus, descriind, poate f ă r ă să mă gâ ndesc la sentimentele lui,minunile înt â lnite în drumul meu, de la cum scă pasem ca prin urechile aculuide himere în Grecia la experimentele alchimiştilor egipteni. Din scrisorile luiaflam puţ in din via ţ a sa de zi cu zi, care bă nuiam că era frustrant de monotonă pentru un vr ă jitor at â t de str ă lucit ca el. Absorbit de propriile mele experienţ e,am fost şocat câ nd am aflat, spre sf â r şitul anului dedicat că lă toriilor mele, că se petrecuse încă o tragedie în familia Dumbledore, şi anume moartea suroriilui, Ariana. Deşi Ariana avea probleme de să nă tate de mult ă vreme, pierderea ei, laat â t de scurt timp după moartea mamei lor, a avut un efect devastator asupracelor doi fra ţ i. Toţ i cei care au fost foarte apropia ţ i de Dumbledore – şi mă consider norocos să mă numă r printre ei – susţ in că moartea Arianei şi faptul


12/442

că Albus s-a simţ it direct responsabil (deşi era nevinovat, bineînţ eles) şi-aulă sat amprenta asupra lui pentru totdeauna. Câ nd m-am întors acasă , am gă sit un om care suferise câ t cineva av â ndde trei ori v â rsta lui. Albus era mai rezervat decâ t înainte şi cu mult mai multegriji. Îi era greu şi pentru că pierderea Arianei nu îi apropiase pe cei doi fra ţ i, ci,

din contr ă , îi îndepă rtase şi mai mult unul de celă lalt. (Aceasta avea să seschimbe odat ă cu trecerea timpului – mai t â rziu, au avut o rela ţ ie cordială ,dacă nu una apropiat ă .) Cu toate acestea, din acel moment, a vorbit doarrareori despre pă rinţ ii să i sau despre Ariana, iar prietenii lui au înv ăţ at să nuamintească de ei. S-a scris mult despre triumfurile din anii care au urmat. Contribuţ iilenenumă rate ale lui Dumbledore în domeniul ştiinţ ei vr ă jitoreşti, printre care şidescoperirea celor două sprezece întrebuinţă ri ale sâ ngelui de dragon, vor servigenera ţ iilor viitoare, la fel ca şi înţ elepciunea de care a dat dovadă înnumeroasele hot ă r â ri pe care le-a luat ca Vr ă jitor-Şef al Vr ă justiţ iei. Încă se mai spune, după at âţ ia ani, că nu a mai fost nici un duel

vr ă jitoresc care să se mă soare cu cel dintre Dumbledore şi Grindelwald, dinanul 1945. Cei care au fost de fa ţă au descris groaza şi admira ţ ia pe care le-ausimţ it în timp ce urmă reau confruntarea dintre acei doi vr ă jitori de excepţ ie.

Triumful lui Dumbledore şi consecinţ ele acestuia asupra lumii vr ă jitoreşti suntconsiderate un punct de r ă scruce în istoria magiei, comparabil cu instituireaStatutului Interna ţ ional de T ă inuire sau înlă turarea Celui-Ce-Nu-Trebuie-Numit. Albus Dumbledore nu a fost niciodat ă mâ ndru sau vanitos, putea să gă sească ceva demn de admirat în oricine, oricâ t de neînsemnat sau mizerabil,şi cred că pierderile suferite în tinereţ e l-au înzestrat cu mult ă compasiune şi

omenie fa ţă de ceilalţ i. Prietenia sa îmi va lipsi nespus, dar pierderea mea estenimic pe lâ ngă cea pe care a suferit-o lumea vr ă jitorească . Nu încape nici oîndoială că a fost cel mai admirabil şi cel mai iubit dintre directorii ŞcoliiHogwarts. A murit la fel cum a tr ă it: lupt â nd pentru binele celor mulţ i,r ă mâ nâ nd pâ nă în ultima clipă la fel de dispus să -i vorbească unui bă ieţ el cu

v ă rsat de dragon cum era în prima zi câ nd l-am cunoscut. Harry termină de citit, dar continuă să privească la fotografia careînsoţ ea necrologul. Dumbledore zâ mbea binevoitor, a şa cum îi st ă tea în obicei,dar cum se uita el a şa pe deasupra ochelarilor în formă de semilună , dă deaimpresia că îl examinează pe Harry, a că rui tristeţ e era amestecat ă cusentimentul că era oarecum umilit. Pâ nă să citească necrologul, credea că îl cunoscuse destul de bine peDumbledore, dar, de câ nd îl citise, fusese nevoit să accepte că abia dacă îlcunoscuse cu adev ă rat. Niciodat ă nu îşi imaginase cum fusese Dumbledore încopilă rie sau în tinereţ e, era ca şi câ nd s-ar fi nă scut a şa cum îl înt â lniseHarry, venerabil, bă tr â n şi cu pă rul argintiu. Imaginea unui Dumbledoreadolescent era, pur şi simplu, ciudat ă , la fel ca cea a unei Hermione proastesau a unui Homar cu capă t exploziv prietenos.


13/442

Niciodat ă nu se gâ ndise să îl întrebe pe Dumbledore despre trecutul să u.F ă r ă îndoială că s-ar fi simţ it nelalocul lui, obraznic chiar, dar, pâ nă la urmă ,toat ă lumea ştia că Dumbledore luptase în duelul legendar cu Grindelwald, iarHarry nu se gâ ndise să îl întrebe cum fusese, a şa cum nu îl întrebase nicidespre celelalte succese renumite ale lui. Nu, întotdeauna discutaser ă despre

Harry, despre trecutul lui Harry, despre viitorul lui Harry, despre planurile luiHarry… şi acum, lui Harry i se pă rea, în ciuda faptului că viitorul să u era at â tde nesigur şi primejdios, că ratase nişte ocazii unice câ nd nu îl întrebase peDumbledore mai multe despre el, chiar dacă singura întrebare personală pecare i-o pusese fusese singura la care Harry bă nuia că acesta nu r ă spunsesesincer: — Ce vedeţ i dumneavoastr ă câ nd v ă uita ţ i în oglindă ? — Eu? Mă v ă d cu o pereche de ciorapi de lâ nă , că lduroşi. După câ teva minute de reflexie, Harry rupse necrologul din Profet, îlîmpă turi cu grijă şi îl puse în primul volum de Magie defensiv ă practică şifolosirea ei împotriva magiei negre. Apoi aruncă ziarul peste gr ă mada de gunoişi se întoarse cu fa ţ a la camer ă . Era mult mai ordonat ă . Singurele lucruri carenu st ă teau la locul lor erau ediţ ia din ziua aceea a Profetului zilei, carer ă mă sese pe pat, şi bucata de oglindă de deasupra lui. Harry traversă camera, dă du la o parte bucata de oglindă de pe Profet şidesf ăşur ă ziarul. Abia dacă se uitase la titlul de pe prima pagină în diminea ţ aaceea, câ nd o bufniţă îi livrase ziarul rulat, şi îl aruncase câ nd v ă zuse că nuscria nimic despre Cap-de-mort. Harry era convins că cei de la minister f ă ceaupresiuni asupra Profetului să treacă sub t ă cere ştirile despre Cap-de-Mort.Drept urmare, abia acum v ă zu ce îi scă pase. Pe prima pagină , în partea de jos,era un titlu mai mic, plasat deasupra unei fotografii cu Dumbledore, care se

plimba cu pa şi mari, ar ă t â nd foarte chinuit: Dumbledore – adev ă rul şi numaiadev ă rul? În cur â nd, povestea şocanta a geniului neînţ eles, considerat de mulţ i cafiind cel mai remarcabil vr ă jitor al genera ţ iei sale. Nă ruind imaginea popular ă a înţ eleptului senin, cu barbă argintie, Rita Skeeter dezv ă luie copilă ria agitat ă ,tinereţ ea r ă zvr ă tit ă , certurile de o via ţă şi secretele ruşinoase pe careDumbledore le-a luat cu el în mormâ nt. DE CE a ales să fie un simplu director,câ nd se spunea că ar fi putut să fie ministru al Magiei? CARE a fost adev ă ratulscop al organiza ţ iei secrete cunoscute sub numele de Ordinul Phoenix? CUM amurit, de fapt, Dumbledore? R ă spunsurile la aceste întrebă ri şi la multe altele sunt explorate înuluitoarea biografie, recent apă rut ă , intitulat ă Via ţ a şi minciunile lui AlbusDumbledore, de Rita Skeeter, intervievat ă în exclusivitate de Betty Braithwaite,la pagina 13. Harry dă du paginile una după alta şi se opri la pagina 13. Articolul era încadrat în partea de sus de o fotografie din care îl privea tot o figur ă familiar ă : o femeie cu ochelari cu rame bă tute cu pietre preţ ioase, cupă rul blond aranjat în bucle elaborate, cu dinţ ii dezveliţ i într-un zâ mbet care se


14/442

voia în mod sigur cuceritor, f ă câ nd cu mâ na vioi. Str ă duindu-se să ignoreimaginea dezgust ă toare, Harry citi mai departe. Rita Skeeter este mult mai caldă şi mai ginga şă în persoană decâ tportretul sugerat de articolele sale, renumite pentru cruzimea lor. Poftindu-mă în holul casei ei primitoare, ea mă conduce direct în bucă t ă rie, unde îmi ofer ă o

cană de ceai, o pr ă jitur ă şi, în mod evident, o por ţ ie generoasă de bâ rfe nou-nouţ e. — Ei, îţ i dai seama, Dumbledore este visul orică rui biograf, spuneSkeeter. A avut o via ţă at â t de lungă şi de tumultuoasă … Sunt convinsă că

biografia mea va fi prima dintr-o lungă serie. Skeeter a fost, f ă r ă îndoială , extrem de rapidă . Cartea ei de nouă sute depagini a fost terminat ă la doar patru să pt ă mâ ni de la misterioasa moarte a luiDumbledore, din iunie. Am întrebat-o cum a reuşit să o scrie într-un timp at â tde scurt. — Ah, câ nd ai o experienţă în jurnalism at â t de bogat ă ca a mea,termenele limit ă devin ca o a doua natur ă a ta. Ştiam că lumea vr ă jitorilor eradornică să afle întreaga poveste şi am vrut să fiu prima care să le r ă spundă laîntrebă ri. Amintesc recenta remarcă , îndelung mediatizat ă , a lui Elphias Doge,Consilier Special al Vr ă justiţ iei şi prieten statornic al lui Albus Dumbledore, şianume că „biografia scrisă de Skeeter conţ ine mai puţ ine date decâ t o surpriză dintr-o broscuţă de ciocolat ă . Skeeter îşi dă capul pe spate, izbucnind în hohote: — Dr ă guţ ul de Dodgy! Îmi amintesc cum l-am intervievat acum câţ iva anidespre drepturile oamenilor mă rii. Era complet dus, pă rea să creadă că eram pefundul lacului Windermere şi îmi tot spunea să mă uit după peşti r ă pitori… Totuşi, acuza ţ iile lui Elphias Doge de lipsă de acurateţ e şi-au f ă cut

simţ ite ecoul şi în alte pă r ţ i. Oare chiar crede Skeeter că patru să pt ă mâ ni aufost de ajuns pentru o privire de ansamblu asupra vieţ ii lungi şi extraordinare a lui Dumbledore? — Vai, draga mea, a spus Skeeter zâ mbind şi lovindu-mă uşor pestemâ nă , ştii şi tu la fel de bine ca mine câ t de multe informa ţ ii pot fi scoase lalumină cu un să culeţ de galioni, câ nd nu te mulţ umeşti cu un refuz şi câ nd aio Pană pentru Citate Rapide perfect ascuţ it ă ! Oricum, oamenii st ă teau la coadă să povestească lucruri de r ă u despre Dumbledore. Să ştii că nu toat ă lumeacredea că era at â t de extraordinar, i-a deranjat pe mulţ i la via ţ a lui. Iar

bă tr â nul Dodgy Doge n-are decâ t să nu mai fie a şa cu nasul pe sus, pentru că am avut acces la o sursă pentru care majoritatea ziariştilor şi-ar da propriile

baghete, una care nu a mai vorbit niciodat ă în public şi care i-a fost apropiat ă lui Dumbledore în perioada cea mai agitat ă şi mai fr ă mâ ntat ă a tinereţ ii sale.Publicitatea de dinaintea lansă rii biografiei lui Skeeter a sugerat în mod clar că cei care cred că Dumbledore a dus o via ţă f ă r ă pat ă vor fi şoca ţ i. Am întrebat-ocare au fost surprizele cele mai mari pe care le-a descoperit. — Fugi de aici, Betty, cum să dezv ă lui punctele-cheie înainte ca cineva să fi cumpă rat cartea? sur â de Skeeter. Dar îţ i promit că toţ i cei care cred că


15/442


16/442

cumpere cartea ca să afle toat ă povestea, dar nu încape nici o îndoială că Dumbledore a fost deosebit de interesat de Potter, chiar din prima clipă . Dacă aceast ă rela ţ ie a fost, într-adev ă r, spre binele bă iatului… asta r ă mâ ne de v ă zut.Desigur, adolescenţ a fr ă mâ ntat ă a lui Potter este un secret public. Am întrebat-o pe Skeeter dacă a pă strat legă tura cu Harry Potter, că ruia

i-a luat un interviu de notorietate cu un an în urmă : un articol de senza ţ ie, încare Potter vorbea în exclusivitate despre convingerea sa că Ştim-Noi-Cine s-aîntors. — A, da, am devenit foarte apropia ţ i, spune Skeeter. Bietul Potter arefoarte puţ ini prieteni adev ă ra ţ i şi ne-am înt â lnit în unul dintre cele mai grelemomente din via ţ a lui – Turnirul celor Trei Vr ă jitori. Probabil că sunt unadintre singurele persoane r ă mase în via ţă , care poate spune că îl cunoa şte peadev ă ratul Harry Potter. Ajungem astfel la numeroasele zvonuri care încă mai circulă despreultimele ore ale lui Dumbledore. Oare Skeeter crede că Potter a fost acolo câ nda murit Dumbledore! — Ei bine, nu vreau să spun prea multe – totul este în carte, dar martorioculari din castelul Hogwarts l-au v ă zut pe Potter fugind de la locul crimei lacâ teva clipe după ce Dumbledore a că zut, a să rit sau a fost împins. Potter aadus mai t â rziu dovezi împotriva lui Severus Plesneală , cineva pe care toat ă lumea ştie că îl detest ă . Oare chiar este totul a şa cum pare? Asta r ă mâ ne să hot ă rască cei din comunitatea vr ă jitorească – după ce vor citi cartea mea. Îmi iau la revedere cu aceste cuvinte care st â rnesc curiozitatea. Nuîncape nici o îndoială că Rita Skeeter a scris un bestseller garantat. Între timp,armata de admiratori ai lui Dumbledore s-ar putea să tremure în fa ţ a secretelor care urmează să apar ă legate de eroul lor.

Harry ajunse la sf â r şitul articolului, dar continuă să se uite în gol lapagină . Simţ i cum grea ţ a şi furia puser ă st ă pâ nire pe el, f ă cu ziarul ghemotocşi îl aruncă în perete cu toat ă for ţ a, lâ ngă restul gunoaielor str â nse în jurulcoşului arhiplin. Începu să se plimbe absent prin camer ă , deschizâ nd sertare goale şiridicâ nd că r ţ i doar pentru a le pune la loc pe aceea şi gr ă madă , f ă r ă să îşi deaseama exact ce f ă cea, amintindu-şi diverse fraze din articolul Ritei Skeeter: „Uncapitol întreg despre rela ţ ia dintre Potter şi Dumbledore… S-a spus că estenesă nă toasă , ba chiar funest ă … A avut şi el câ te ceva de-a face cu MagiaNeagr ă în tinereţ e… Am avut acces la o sursă pentru care majoritatea ziariştilor şi-ar da propriile baghete…” — Minciuni! strigă Harry şi îl v ă zu pe geam pe vecinul de ală turi, care era pe cale să pornească din nou ma şina de tuns iarba, cum îşi ridică privireaintrigat. Harry se a şeză furios pe pat. Bucata de oglindă zbur ă câ t colo; o ridică şio înv â rti între degete, gâ ndindu-se la Dumbledore şi la minciunile cu care îlponegrea Rita Skeeter.


17/442

V ă zu o sclipire de albastru deschis. Harry r ă mase înmă rmurit, degetulr ă nit alunecâ ndu-i iar pe marginea t ă ioasă . Probabil că era imagina ţ ia lui. Seuit ă peste umă r, dar peretele avea o culoare dezagreabilă de piersică , aleasă demă tuşa Petunia: nu era nimic albastru care să se fi putut reflecta în oglindă . Seuit ă din nou, drept în fragmentul de oglindă , şi nu v ă zu nimic altceva în afar ă

de ochiul să u verde. I se pă ruse, nu avea cum să fie alt ă explica ţ ie; îşiimaginase asta pentru că se gâ ndise la directorul să u, care murise. Dacă cevaera sigur, acesta era faptul că Albus Dumbledore nu avea să -l mai str ă pungă niciodat ă cu ochii să i alba ştri str ă lucitori. Capitolul III. Plecarea familiei Dursley. Uşa de la intrare se tr â nti, zgomotul r ă sunâ nd în sus pe scă ri, şi o vocestrigă : — Alo! Bă i! După şaisprezece ani în care i se vorbise a şa, Harry îşi dă du seamaimediat la cine se referea unchiul să u; cu toate acestea, nu r ă spunse de îndat ă .Privea în continuare în bucata de oglindă în care avusese senza ţ ia că v ă zuse,pentru o fracţ iune de secundă , ochii lui Dumbledore. Abia câ nd unchiul să ustrigă „Bă iete!”, Harry se ridică încet şi se duse spre uşa camerei sale, oprindu-se să pună bucata de oglindă în rucsacul plin cu lucruri pe care avea să le iacu el. — Dar ştiu că nu te-ai prea gr ă bit! r ă cni Vernon Dursley câ nd Harryapă ru în capul scă rilor. Vino imediat aici, vreau să vorbesc cu tine! Harry cobor î încet, cu mâ inile bă gate adâ nc în buzunarele pantalonilor.

Ajunse în sufragerie, unde îi gă si pe toţ i cei trei membri ai familiei Dursley.Erau îmbr ă ca ţ i de drum: unchiul Vernon purta o jachet ă din piele întoarsă cu

fermoar, mă tuşa Petunia purta o haină imaculat ă de culoarea somonului, iarDudley, v ă rul mai mare, blond şi musculos al lui Harry, purta o jachet ă dinpiele. — Ce este? întrebă Harry. — Stai jos! spuse Unchiul Vernon. Harry ridică din spr â ncene. — Te rog! adă ugă unchiul Vernon, tresă rind puţ in, ca şi câ nd cuvintele l-ar fi zgâ riat în gâ t. Harry luă loc. Bă nuia ce avea să urmeze. Unchiul să u începu să seplimbe prin camer ă , în timp ce mă tuşa Petunia şi Dudley îl urmă reau cu nişteexpresii neliniştite. Pâ nă la urmă , cu chipul să u mare şi vineţ iu contorsionat deconcentrare, unchiul Vernon se opri în fa ţ a lui Harry, zicâ nd: — M-am r ă zgâ ndit. — Ce surpriză , spuse Harry. — Nu vorbi pe tonul ă sta… începu mă tuşa Petunia cu o voce ascuţ it ă ,dar Vernon Dursley îi f ă cu semn să tacă . — E o brambureală , zise unchiul Vernon, uit â ndu-se ur â t la Harry, cuochii să i mici. Am decis că nu cred un cuv â nt din toat ă t ă r ăşenia. R ă mâ nemaici, nu plecă m absolut nică ieri.


18/442

Harry ridică privirea spre unchiul să u şi simţ i un amestec de exasperareşi amuzament. Vernon Dursley se r ă zgâ ndise o dat ă la fiecare două zeci şi patrude ore în ultimele patru să pt ă mâ ni, umplâ nd şi golind portbagajul ma şinii după cum se r ă zgâ ndea. Momentul preferat al lui Harry fusese câ nd unchiul Vernon, f ă r ă să fi

ştiut că Dudley îşi pusese şi halterele în bagaj după ultima despachetare,încercase să îi a şeze bagajul înapoi în portbagaj şi că zuse lat, urlâ nd de durereşi înjur â nd de mama focului. — Conform spuselor tale, zise acum Vernon Dursley, plimbâ ndu-se încontinuare prin sufragerie, noi – Petunia, Dudley şi cu mine – suntem înpericol. Suntem sub ameninţ area… ameninţ area… — Unora „dintre ai mei”, da, spuse Harry. — Ei bine, nu cred o iot ă , repet ă unchiul Vernon, oprindu-se din nou înfa ţ a lui Harry. N-am putut să dorm aproape toat ă noaptea, câ nt ă rind situa ţ ia,şi cred că este un vicleşug, ca să r ă mâ i cu casa. — Casa? repet ă Harry. Care casă ? — Casa asta! strigă unchiul Vernon, începâ nd să -i zv â cnească vena de lat â mplă . Casa noastr ă ! Preţ urile caselor din zona asta cresc pe zi ce trece! Vreisă scapi de noi, pentru ca apoi să faci nişte vr ă ji şi, înainte să ne dă m seama, osă ne trezim că e pe numele t ă u şi… — Ai înnebunit? întrebă Harry. Un vicleşug ca să pun mâ na pe casaasta? Chiar eşti at â t de prost pe câ t pari? — Cum îndr ă zneşti?! chiţă i mă tuşa Petunia, dar unchiul Vernon îi f ă cudin nou semn să tacă : comentariile la adresa înf ăţ işă rii sale pă reau să fie onimica toat ă pe lâ ngă pericolul pe care îl întreză rise. — În caz că ai uitat, spuse Harry, eu am deja o casă , lă sat ă moştenire de

na şul meu. A şa că , de ce a ş vrea să o am pe asta? Pentru toate amintirilefrumoase de aici? Se lă să t ă cerea. Harry bă nui că îl impresionase pe unchiul să u cu acestargument. — Susţ ii, spuse unchiul Vernon, plimbâ ndu-se din nou, că lordul ă sta… — Lordul Cap-de-Mort, zise Harry ner ă bdă tor, şi am mai vorbit dejadespre asta de cel puţ in o mie de ori. Nu este doar o idee, este un fapt, ţ i-aspus-o şi Dumbledore anul trecut, şi Kingsley, şi domnul Weasley… Vernon Dursley îşi îndrept ă umerii mâ nios şi Harry bă nui că unchiul să uîncerca să alunge amintirea vizitei neanunţ ate a doi vr ă jitori adulţ i, în primelezile ale vacanţ ei de var ă . Apariţ ia lui Kingsley Shacklebolt şi Arthur Weasley înfa ţ a uşii lor fusese un şoc câ t se poate de neplă cut pentru familia Dursley.

Totuşi, Harry trebuia să recunoască faptul că vizita domnului Weasley nu aveacum să fie pe placul unchiului Vernon după ce îi demolase la un moment dat

jumă tate din sufragerie. — … v-au explicat şi Kingsley, şi domnul Weasley, insist ă Harry f ă r ă remuşcare. Câ nd voi împlini şaptesprezece ani, farmecele protectoare care îmiasigur ă siguranţ a se vor desface şi atunci veţ i fi şi voi expuşi odat ă cu mine. Cei


19/442

din Ordin sunt siguri că Lordul Cap-de-Mort va pune ochii pe voi, ori pentru a v ă tortura pentru a afla unde sunt, ori pentru că presupune că , dacă v ă va ţ ineostatici, voi veni să încerc să v ă salvez. Privirea unchiului Vernon se încrucişa cu cea a lui Harry. Harry eraconvins că , în acel moment, amâ ndoi se întrebau acela şi lucru.

Apoi, unchiul Vernon îşi continuă plimbarea şi Harry adă ugă : — Trebuie să v ă ascundeţ i şi Ordinul vrea să v ă ajute. Vi se ofer ă oprotecţ ie de excepţ ie, cea mai sigur ă dintre toate. Unchiul Vernon t ă cu, dar se plimbă în continuare într-o parte şi în alta.

Afar ă , soarele cobora dincolo de gardurile vii de pe alee. Ma şina de tuns iarba a vecinului de ală turi se opri din nou. — Nu ziceai că exist ă un Minister al Magiei? întrebă dintrodat ă VernonDursley. — Ba da, spuse Harry surprins. — Atunci, de ce nu ne poate proteja ministerul? Sunt de pă rere că , încalitate de victime nevinovate, al că ror singur pă cat este că am adă postit un omcă utat, ar trebui să fim demni de protecţ ia guvernului! Harry nu reuşi să se abţ ină şi r â se. Era at â t de tipic pentru unchiul luisă îşi pună speranţ ele în guvern, încâ t nu mai conta că era o lume pe care odispreţ uia şi în care nu avea încredere. — Ai auzit ce au spus domnii Weasley şi Kingsley, r ă spunse Harry.Credem că sunt spioni la minister. Unchiul Vernon se duse pâ nă la şemineu şi înapoi, respir â nd at â t degreoi, încâ t musta ţ a mare şi neagr ă îi flutura, iar chipul îi deveni v â nă t de laat â ta concentrare. — În ordine, spuse el, oprindu-se iar în fa ţ a lui Harry. Să presupunem

prin absurd că accept ă m protecţ ia lor. Tot nu înţ eleg de ce nu ne poate apă raindividul ă la, Kingsley. Harry reuşi cu greu să nu-şi dea ochii peste cap. Era cel puţ in a şaseaoar ă câ nd i se punea aceast ă întrebare. — După cum ţ i-am spus, rosti el printre dinţ i, Kingsley îl apă r ă pe primulministru al Înc… al vostru. — Exact – este cel mai bun! spuse unchiul Vernon, ar ă t â nd spre ecranulgol al televizorului. Familia Dursley îl ză rise pe Kingsley la ştiri, mergâ nd discret în spateleprimului-ministru Încuiat, în timpul unei vizite la un spital. Aceasta şi faptul că Kingsley ştia să se îmbrace ca un încuiat, pe lâ ngă nota de siguranţă carer ă zbă tea din vocea sa domoală şi joasă , îi f ă cuse pe cei din familia Dursley să îlîndr ă gească pe Kingsley mai mult decâ t pe oricare alt vr ă jitor, adev ă rul fiind că nu îl v ă zuser ă niciodat ă purt â ndu-se într-un fel ieşit din comun. — Ei bine, e luat, spuse Harry. Dar Hestia Jones şi Dedalus Diggle suntmai mult decâ t pregă tiţ i pentru… — Poate dacă le-am fi v ă zut C. V.-urile… începu unchiul Vernon, darHarry îşi pierdu r ă bdarea.


20/442

Se ridică şi se apropie de unchiul să u, ar ă t â nd el însuşi că tre televizor. — Toate accidentele astea nu sunt accidente – exploziile, accidentelerutiere, deraierile şi cine ştie ce s-o mai fi înt â mplat de câ nd ne-am uitat ultima dat ă la ştiri. Oamenii dispar şi mor din vina lui – a lui Cap-de-Mort. Ţ i-amspus-o de o mie de ori, Cap-de-Mort îi omoar ă pe Încuia ţ i de plă cere. Chiar şi

cea ţ a – este generat ă de Dementori şi, dacă nu mai ţ ii minte cine sunt,întreabă -ţ i fiul! Dudley îşi acoperi automat gura cu mâ inile. Sub privirile pă rinţ ilor să i şiale lui Harry, le cobor î încet şi întrebă : — Mai sunt… şi alţ ii? — Alţ ii? r â se Harry. Alţ ii în afar ă de cei doi care ne-au atacat atunci?Sigur că da, mai sunt sute, poate mii în momentul ă sta, av â nd în vedere că sehr ă nesc cu teamă şi disperare… — Bine, bine, bolborosi Vernon Dursley. Am înţ eles unde vrei să ajungi… — Sper să fie a şa, spuse Harry, pentru că , imediat ce voi împlinişaptesprezece ani, toţ i… Devoratorii Mor ţ ii, Dementorii, poate chiar Inferii –adică nişte cadavre fermecate de un vr ă jitor întunecat vor putea să v ă gă sească şi cu siguranţă vor încerca să v ă atace. Şi dacă v ă aduceţ i aminte de ultimadat ă câ nd a ţ i încercat să v ă mă sura ţ i cu vr ă jitorii, cred că veţ i recunoa şte că aveţ i nevoie de ajutor. Urmă un moment de t ă cere, în care zgomotele şi amintirea îndepă rtat ă alui Hagrid dă r â mâ nd o uşă de intrare din lemn pă rur ă să reverbereze pâ nă înprezent. Mă tuşa Petunia se uita la unchiul Vernon, Dudley se holba la Harry.Pâ nă la urmă , unchiul Vernon bolborosi: — Şi cum r ă mâ ne cu serviciul meu? Dar cu şcoala lui Dudley? Bă nuiesccă toate astea nu înseamnă nimic pentru nişte tr â ntori de vr ă jitori…

— Chiar nu înţ elegi? strigă Harry. O să v ă tortureze la fel cum i-autorturat pe pă rinţ ii mei! — Tat ă , spuse Dudley, ridicâ nd vocea, tat ă … eu plec cu oamenii ăştia dinOrdin. — Dudley, remarcă Harry, e primul lucru ra ţ ional pe care l-ai spus în

via ţ a ta. Ştia că bă t ă lia fusese câştigat ă . Dacă Dudley era destul de speriat pentrua accepta ajutorul Ordinului, pă rinţ ii să i aveau să îl însoţ ească : nici nu sepunea problema să se despart ă de Dudiţă . Harry aruncă o privire spre ceasul

vechi de voiaj de pe şemineu. — Trebuie să ajungă peste cinci minute, spuse el şi, câ nd familia Dursley nu r ă spunse nimic, ieşi din camer ă . Ideea despă r ţ irii – poate pentru totdeauna – de mă tuşa, unchiul şi v ă rulsă u era chiar plă cut ă , dar, cu toate acestea, atmosfera era destul de stranie. Ceputeau să îşi spună unii altora după şaisprezece ani de antipatie totală ? Întors în camera lui, Harry umblă absent la rucsac şi apoi bă gă nişteghinde printre barele coliviei lui Hedwig. Acestea că zur ă zgomotos pe fundulcoliviei, dar Hedwig nu le dă du nici o atenţ ie.


21/442

— Plecă m în cur â nd, câ t de cur â nd, îi spuse Harry. Şi atunci, o să poţ izbura din nou. Se auzi soneria. Harry ezit ă , apoi ieşi din nou din camer ă şi cobor î laparter: era puţ in probabil ca Hestia şi Dedalus să se descurce de unii singuricu familia Dursley.

— Harry Potter! chiţă i o voce entuziasmat ă . În clipa în care Harry deschise uşa, un bă rbat scund cu un joben movf ă cu o plecă ciune în fa ţ a lui. — Este o onoare, ca întotdeauna! — Mulţ umesc, Dedalus, spuse Harry, zâ mbindu-i jenat brunetei Hestia.Sunteţ i foarte amabili să faceţ i asta… Mă tuşa, unchiul şi v ă rul meu sunt aici… — Ziua bună , rude ale lui Harry Potter! zise Dedalus bucuros, intr â nd însufragerie cu pa şi mari. Familia Dursley nu pă ru deloc entuziasmat ă de modul în care li seadresase; Harry aproape că se a ştepta să se r ă zgâ ndească din nou. La vedereacelor doi vr ă jitori, Dudley se f ă cu mic lâ ngă mama sa. — V ă d că aveţ i bagajele f ă cute şi sunteţ i gata. Excelent! După cum v-aspus Harry, planul este unul simplu, spuse Dedalus, scoţâ nd un ceas imens de

buzunar din redingota sa şi verificâ nd câ t era ora. Vom pleca înaintea luiHarry. Dat fiind că este foarte periculos să folosim magia în casadumneavoastr ă – Harry fiind încă minor, ministerul ar putea avea un pretextpentru a-l aresta -, vom merge cu ma şina cam şase kilometri, înainte de aDispă rea că tre locul sigur pe care vi l-am ales. Să înţ eleg că ştiţ i să conduceţ i?îl întrebă politicos pe unchiul Vernon. — Dacă ştiu să …? Bineînţ eles că ştiu să conduc! bolborosi unchiul

Vernon.

— Tot respectul, domnule, tot respectul. Pe mine unul m-ar derutacomplet toate butoanele şi indicatoarele acelea, spuse Dedalus. Era evident că avea impresia că îl flata pe Vernon Dursley, care se vedeacum îşi pierdea încrederea în plan cu fiecare cuv â nt pe care îl zicea Dedalus. — Nici mă car nu ştie să conducă , mormă i el încet, musta ţ a flutur â ndu-iindignat, dar, din fericire, nici Dedalus, nici Hestia nu pă rur ă să -l fi auzit. — Harry, continuă Dedalus, tu vei r ă mâ ne aici, să a ştepţ i garda. Au avutloc câ teva modifică ri privind organizarea. — La ce te referi? spuse Harry numaidecâ t. Nu era vorba ca Ochi-Nebunsă vină şi să mă ia prin Apariţ ie îngemă nat ă ? — Nu se mai poate, spuse Hestia sec. O să -ţ i explice Ochi-Nebun. Familia Dursley, care ascultase discuţ ia cu chipuri pe care se citeaderuta, tresă ri câ nd o voce ascuţ it ă urlă : „Gr ă biţ i-v ă !”. Harry se uit ă prin toat ă încă perea, înainte să -şi dea seama că vocea se auzise din ceasul de buzunar allui Dedalus. — A şa este, trebuie să fim foarte precişi, spuse Dedalus, care încuviinţă din cap spre ceas, v â r â ndu-l înapoi în interiorul redingotei. Vrem să


22/442

sincroniză m plecarea ta din casă cu dispariţ ia familiei tale, Harry; astfel, vrajase va rupe în clipa în care veţ i fi cu toţ ii în drum spre un loc sigur. Şi, întorcâ ndu-se că tre familia Dursley, spuse: — Hmm… suntem cu toţ ii pregă tiţ i de plecare? Niciunul dintre ei nu-i r ă spunse: unchiul Vernon se holba în continuare,

îngrozit, la umflă tura din buzunarul redingotei lui Dedalus. — Dedalus, poate ar fi mai bine să a ştept ă m pe hol, şopti Hestia. Era evident că avea senza ţ ia că ar fi fost oarecum nepoliticos să r ă mâ nă în camer ă în timp ce Harry şi familia Dursley îşi luau r ă mas-bun. Se a ştepta laîmbr ăţ işă ri şi lacrimi. — Nu este nevoie, bolborosi Harry, dar orice alt ă explica ţ ie nu mai funecesar ă câ nd unchiul Vernon spuse tare: — Ei bine, a sosit momentul despă r ţ irii, bă iete. Întinse mâ na dreapt ă , pentru a i-o str â nge lui Harry, dar, în ultimulmoment, pă ru să nu o poat ă duce pâ nă la capă tul drumului, a şa că îşi str â nsepumnul şi începu să îl mişte înainte şi înapoi, ca un metronom. — Eşti gata, Diduţ ? întrebă mă tuşa Petunia, verificâ ndu-şi închiză toareagenţ ii, ca să nu se uite deloc la Harry. Dudley nu r ă spunse, ci r ă mase acolo cu gura întredeschisă , amintindu-ioarecum lui Harry de uria şul Grawp. — Atunci, să mergem, spuse unchiul Vernon. Ajunseser ă deja la uşa sufrageriei, câ nd Dudley bolborosi: — Nu înţ eleg. — Ce anume nu înţ elegi, scumpete? întrebă mă tuşa Petunia, ridicâ ndprivirea spre fiul ei. Dudley îşi ridică mâ na mare, ca un jambon, şi ar ă t ă spre Harry.

— El de ce nu vine cu noi? Unchiul Vernon şi mă tuşa Petunia r ă maser ă înmă rmuriţ i, holbâ ndu-se la Dudley de parcă acesta tocmai ar fi zis că vrea să se facă balerină . — Poftim? zise unchiul Vernon, ridicâ nd vocea. — De ce nu vine şi el? repet ă Dudley. — Pă i, pentru că … pentru că nu vrea, spuse unchiul Vernon, întorcâ ndu-se spre Harry. Se uit ă ur â t la el şi adă ugă : — Nu vrei să vii, nu-i a şa? — În nici un caz, spuse Harry. — Iat ă r ă spunsul, îi spuse unchiul Vernon lui Dudley. Haide acum, să plecă m. Ieşir ă din sufragerie: auzir ă uşa de la intrare deschizâ ndu-se, dar Dudleyr ă mase locului şi, după câţ iva pa şi nesiguri, mă tuşa Petunia se opri şi ea. — Acum ce mai e? strigă unchiul Vernon, apă r â nd din nou în cadrul uşii. Se pă rea că Dudley se lupta cu nişte noţ iuni care erau prea greu deformulat în cuvinte. După câ teva clipe în care pă rea că este sf âşiat de unconflict interior, se exprimă :


23/442

— Dar unde o să se ducă ? Mă tuşa Petunia şi unchiul Vernon se uitar ă unul la celă lalt. Era limpedecă erau speria ţ i. Hestia Jones rupse t ă cerea. — Dar… nu aveţ i cum să nu ştiţ i unde se duce nepotul dumneavoastr ă ,nu-i a şa? întrebă ea foarte uimit ă .

— Sigur că da, spuse Vernon Dursley. Se duce cu unii dintre ai voştri,nu? Bun, haide, Dudley, să ne urcă m în ma şină , ai auzit ce a spus omul,trebuie să ne gr ă bim. Din nou, Vernon Dursley ajunse pâ nă la uşa de la intrare, dar Dudley nuîl urmă nici acum. — Se duce cu unii dintre ai noştri? Hestia pă rea jignit ă . Harry mai înt â lnise şi alt ă dat ă atitudinea aceasta:

vr ă jitoarele şi vr ă jitorii erau uluiţ i de faptul că celor mai apropiate rude în via ţă ale lui Harry le pă sa at â t de puţ in de vestitul Harry Potter. — Este în ordine, o asigur ă Harry. Nu contează , sincer. — Nu contează ? repet ă Hestia, ridicâ nd vocea considerabil. Oameniiaceştia chiar nu realizează prin ce ai trecut? Sunt conştienţ i de locul unic pecare îl ocupi în inimile mişcă rii anti-Cap-de-Mort? — A ă … nu, nu sunt, f ă cu Harry. Ei cred că fac umbr ă pă mâ ntuluidegeaba, dar m-am obişnuit cu… — Eu nu cred că faci umbr ă pă mâ ntului degeaba. Dacă nu ar fi v ă zut buzele lui Dudley mişcâ ndu-se, lui Harry nu i-ar fi

venit să creadă . Se holbă la Dudley pentru câ teva clipe înainte de a accepta că cel care vorbise fusese chiar v ă rul lui; unul dintre indicii era faptul că Dudleyse înroşise. Însuşi Harry era st â njenit şi uimit. — Pă i… ăă … mersi, Dudley.

Încă o dat ă , Dudley pă ru să se confrunte cu gâ nduri prea greu deexprimat în cuvinte; în cele din urmă , murmur ă : — Mi-ai salvat via ţ a. — Nu chiar, r ă spunse Harry. Dementorii nu ţ i-ar fi luat via ţ a, cisufletul… Se uit ă intrigat la v ă rul să u. Nu vorbiser ă aproape deloc în ultimele două

veri, dat fiind că Harry se întorsese pentru puţ in timp în Aleea Boschetelor şist ă tuse mai mult în camera lui. Însă acum, lui Harry îi veni ideea că poatecea şca plină cu ceai rece pe care că lcase în diminea ţ a aceea nu era o capcană ,a şa cum crezuse. Cu toate că era destul de impresionat, se simţ i totuşi uşuratcă Dudley pă rea să nu mai fie în stare să îşi exprime sentimentele şi maideparte. După ce mai deschise gura o dat ă sau de două ori, Dudley se cufundă în t ă cere, roşind. Mă tuşa Petunia izbucni în lacrimi. Hestia Jones îi aruncă o privireaprobatoare, care se transformă în indignare câ nd mă tuşa Petunia fugi şi îlîmbr ăţ işa pe Dudley, şi nu pe Harry. — V-Vai, Dudiţă … câ t de frumos… plâ nse ea pe pieptul lui masiv, c-cefrumos din partea t-ta… s-să -i mulţ umeşti…


24/442

— Dar nu i-a mulţ umit! spuse Hestia indignat ă . Nu a spus decâ t că Harry nu f ă cea umbr ă pă mâ ntului degeaba! — Da, dar venind din partea lui Dudley, este ca şi câ nd ar fi zis „teiubesc”, explică Harry, oscilâ nd între iritare şi dorinţ a de a r â de, în timp cemă tuşa Petunia îşi str â ngea în continuare fiul la piept, de parcă tocmai l-ar fi

salvat dintr-o clă dire în flă că ri. — Mai plecă m sau nu?! urlă unchiul Vernon, apă r â nd din nou în cadruluşii de la sufragerie. Parcă aveam un program fix! — Da, da, a şa este, spuse Dedalus Diggle, care privise scena uşoramuzat, iar acum pă rea să îşi revină . Chiar este timpul să plecă m. Harry… Înaint ă gr ă bit şi îi str â nse mâ na lui Harry cu ambele mâ ini. — Noroc. Sper să ne reînt â lnim. Speranţ ele lumii vr ă jitoreşti sunt peumerii t ă i. — A ă … da, spuse Harry. Mulţ umesc. — La revedere, Harry, spuse Hestia, str â ngâ ndu-i şi ea mâ na. Suntemală turi de tine. — Sper să nu aveţ i probleme, spuse Harry, aruncâ nd o privire spremă tuşa Petunia şi Dudley. — A, sunt sigur ă că pâ nă la urmă vom fi buni prieteni, spuse Diggle

vesel, ieşind din camer ă în timp ce-şi flutura pă lă ria. Hestia îl urmă . Dudley se eliber ă cu grijă din str â nsoarea mamei sale şi se apropie deHarry, care fu nevoit să îşi înfr â neze instinctul de a-l ameninţ a cu vr ă ji. Apoi,Dudley îi întinse o mâ nă mare şi rozalie. — Fir-a ş al naibii, Dudley, spuse Harry, în timp ce mă tuşa Petuniaîncepuse să plâ ngă din nou, crezi că Dementorii ţ i-au insuflat o alt ă

personalitate? — Nu ştiu, murmur ă Dudley. Pe cur â nd, Harry. — Da… spuse Harry, dâ nd mâ na cu Dudley. Poate că da. Ai grijă de tine,Big D. Dudley aproape că zâ mbi şi ieşi din camer ă că lcâ nd greoi. Harry îi auzipa şii adâ ncindu-se în pietrişul de pe alee, iar apoi o portier ă tr â ntindu-se. Laauzul sunetului, mă tuşa Petunia, care st ă tuse pâ nă atunci cu fa ţ a ascunsă în

batist ă , ridică privirea. Pă rea să nu se fi a şteptat să se trezească singur ă cuHarry. Bă gâ ndu-şi gr ă bit ă batista udă în buzunar, zise: — Atunci… la revedere, şi se îndrept ă spre uşă f ă r ă să se uite la el. — La revedere, zise Harry. Petunia se opri şi privi înapoi. Pentru o clipă , Harry avu ciudata senza ţ iecă mă tuşa Petunia voia să -i spună ceva: îi aruncă o privire stranie, neliniştit ă ,pă r â nd să fie pe punctul de a vorbi, dar apoi scutur ă uşor din cap şi ieşi repededin camer ă , urmâ ndu-şi soţ ul şi fiul. Capitolul IV. Cei şapte Potter.


25/442

Harry fugi înapoi în camera sa şi ajunse la fereastr ă exact la timp ca să vadă ma şina familiei Dursley ieşind de pe alee şi rulâ nd pe şosea. Pe banchetadin spate se ză rea jobenul lui Dedalus, între mă tuşa Petunia şi Dudley. Ma şinacoti la dreapta chiar la capă tul Aleii Boschetelor, parbrizul reflect ă pentru oclipă lumina roşiatică a asfinţ itului şi, apoi, ma şina dispă ru.

Harry luă colivia lui Hedwig, Fulgerul şi rucsacul, aruncă o ultimă privirespre camera sa, neobişnuit de curat ă , şi apoi cobor î cu greu înapoi la parter,lă sâ nd colivia, mă tura şi sacul lâ ngă capă tul scă rilor. Începuse să se întunecerepede şi holul era scă ldat în umbrele înser ă rii. Se simţ ea ciudat st â nd acolo,înv ă luit de t ă cere, ştiind că avea să plece pentru ultima dat ă . Cu mult timp înurmă , câ nd r ă mâ nea singur în timp ce familia Dursley se ducea să se distreze,orele de singur ă tate erau o plă cere rar înt â lnit ă : oprindu-se doar ca să fureceva gustos din frigider, fugea la etaj să se joace pe calculatorul lui Dudley saudă dea drumul la televizor şi schimba canalele după pofta inimii. Amintireaacelor vremuri îi trezi un sentiment ciudat, de goliciune interioar ă , ca şi câ ndşi-ar fi adus aminte de un frate mai mic, pe care îl pierduse. — Nu vrei să mai arunci o ultimă privire pe aici? o întrebă pe Hedwig,care st ă tea în continuare bosumflat ă , cu capul sub aripă . Nu o să ne maiîntoarcem niciodat ă . Nu vrei să îţ i aduci aminte de vremurile bune? Uit ă -te lapreşul acesta, de exemplu. Ce amintiri… Dudley a vomitat pe el după ce l-amsalvat de Dementori… Se pare că pâ nă la urmă a fost recunoscă tor, îţ i vine să crezi? Şi vara trecut ă , Dumbledore a păşit peste pragul acela… Harry îşi pierdu şirul gâ ndurilor pentru o clipă şi Hedwig nu îl ajut ă să şi-l recupereze, ci r ă mase cu capul ascuns sub aripă în continuare. Harry seîntoarse cu spatele la uşa de la intrare. — Şi aici, Hedwig… Harry deschise uşa de sub scar ă … Aici dormeam eu!

Nu mă cunoşteai pe vremea aceea… Doamne, uitasem câ t e de mică … Harry se uit ă în jur, la gr ă mezile de pantofi şi umbrele, amintindu-şi cumobişnuia să se trezească în fiecare diminea ţă cu partea de dedesubt a scă rilorîn fa ţ a ochilor, decorat ă mai mereu cu doi-trei pă ianjeni. Pe vremea aceea, nuştia nimic despre cine era cu adev ă rat; era înainte să fi aflat cum muriser ă pă rinţ ii să i sau de ce i se tot înt â mplau lucruri ciudate. Dar Harry nu uitase

visele care îl chinuiau, încă de pe atunci: vise confuze, cu str ă fulger ă ri verzi şi,o dat ă , cu o motociclet ă zbur ă toare – unchiul Vernon aproape că f ă cuse unaccident de ma şină câ nd le povestise de ea. Se auzi dintr-odat ă un zgomot asurzitor de undeva din apropiere. Harryse îndrept ă brusc şi se lovi cu capul de tocul jos al uşii. Oprindu-se doar câ t să spună câ teva dintre cele mai alese înjur ă turi ale unchiului Vernon, se întoarseameţ it în bucă t ă rie, ţ inâ ndu-şi capul în mâ ini, şi se uit ă pe geam, în gr ă dinadin spatele casei. Întunericul pă rea să freamă te, iar aerul vibra. Apoi, pe mă sur ă ce li sedesf ă ceau Vr ă jile de Deziluzionare, începur ă să apar ă siluete, una câ te una.Scena era dominat ă de Hagrid, care purta cască şi ochelari de protecţ ie şist ă tea că lare pe o motociclet ă enormă , cu ata ş negru. Peste tot în junii lui, alţ i


26/442

vr ă jitori şi vr ă jitoare descă lecau de pe mă turi şi, în două cazuri, de pe cai negriînaripa ţ i. Deschizâ nd uşa cu for ţă , Harry fugi în mijlocul lor. Se auzir ă multestrigă te de înt â mpinare, în timp ce Hermione îl luă în bra ţ e, Ron îl bă tu pespate şi Hagrid spuse:

— Totu-i bine, Harry? Eşti gata de plecare? — Sigur că da, spuse Harry, zâ mbindu-le tuturor. Dar nu mă a şteptamsă fiţ i at â t de mulţ i! — Am schimbat un pic planul, mormă i Ochi-Nebun, care ţ inea doi sacienormi, umpluţ i pâ nă la refuz, în timp ce ochiul să u magic se uita câ nd la cerulcare se întuneca, câ nd la casă , câ nd la gr ă dină , cu o viteză ameţ itoare. Hai să mergem la adă post şi să te punem la curent. Harry îi conduse pe toţ i înapoi în

bucă t ă rie, unde se a şezar ă pe scaune, pe suprafeţ ele de lucru sclipitoare alemă tuşii Petunia sau se sprijinir ă de obiectele imaculate de bucă t ă rie, r â zâ nd şi

vorbind între ei: Ron, înalt şi deşirat; Hermione, cu pă rul stufos prins într-o coadă groasă împletit ă ; Fred şi George, cu zâ mbete identice; Bill, plin de cicatrice şi cu pă rullung; domnul Weasley, cu o expresie binevoitoare, început de chelie şi ochelariipuţ in str â mbi; Ochi-Nebun, cu r ă ni de r ă zboi, şchiop, cu ochiul magicînv â rtindu-se ameţ itor în orbit ă ; Tonks, cu pă rul roz, a şa cum îi plă cea ei celmai mult; Lupin, mai că runt, mai ridat; Fleur, mlă dioasă şi frumoasă , cu pă rullung, blond-argintiu; Kingsley, chel, de culoare, lat în umeri; Hagrid, cu pă rul şi

barba neîngrijite, st â nd aplecat, ca să nu dea cu capul de tavan, şi MundungusFletcher, scund, murdar, cu o privire de câ ine bă tut, cu pleoapele că zute, ca aleunui basset, şi pă rul lipsit de str ă lucire. Lui Harry pă rea să -i crească inima de

bucurie la vederea lor: îi era foarte drag de ei, chiar şi de Mundungus, pe care

încercase să îl sugrume ultima dat ă câ nd îl v ă zuse. — Kingsley, credeam că aveai grijă de prim-ministrul Încuiat, strigă eldintr-o parte a camerei în cealalt ă . — Se poate descurca f ă r ă mine pentru o noapte, spuse Kingsley. Tu eştimai important. — Harry, ghici ce s-a înt â mplat? spuse Tonks de unde era cocoţ at ă pema şina de spă lat, ar ă t â ndu-i degetul inelar de la mâ na st â ngă , pe care sclipeaun inel. — V-a ţ i că să torit? strigă Harry, uit â ndu-se la ea şi la Lupin. — Îmi pare r ă u că nu ai putut fi de fa ţă , Harry, a fost foarte restr â ns. — E extraordinar, felici… — Bine, bine, vom avea timp de poveşti mai t â rziu! Tună Moody,acoperind vocile celorlalţ i. În bucă t ă rie se lă să t ă cerea. Moody puse sacii la picioare şi se întoarsespre Harry. — După cum trebuie să -ţ i fi spus Dedalus, am fost nevoiţ i să renunţă mla planul iniţ ial. Pius Thicknesse este de partea lor, ceea ce reprezint ă o mareproblemă . A f ă cut în a şa fel încâ t conectarea acestei case la Reţ eaua Zvrr,


27/442


28/442

— Vei merge la pă rinţ ii lui Tonks. Odat ă ajuns în aria vr ă jilor protectoarepe care le-am aruncat asupra casei, vei putea folosi un Portal care te va duce la

Vizuină . Ai vreo întrebare? — A ă … da, spuse Harry. Poate că la început nu vor şti spre care dintrecele două sprezece case mă duc, dar nu va fi destul de evident odat ă ce –

numă r ă repede în gâ nd – vom zbura toţ i paisprezece spre casa pă rinţ ilor lui Tonks? — A, spuse Moody. Am uitat să -ţ i precizez care este elementul-cheie. Nu

vom zbura toţ i paisprezece spre casa pă rinţ ilor lui Tonks. În aceast ă sear ă vorzbura şapte Harry Potteri, fiecare dintre ei cu un însoţ itor, fiecare perecheîndrept â ndu-se spre o alt ă casă protejat ă . Acum, Moody scoase din interiorul pelerinei un termos, care pă rea să conţ ină noroi. Nu mai fu nevoie să spună nimic – Harry înţ elese imediat careera restul planului. — Nu! zise el r ă spicat, iar vocea îi r ă sună în toat ă bucă t ă ria. În nici uncaz! — Le-am spus că o s-o iei a şa, spuse Hermione, pă r â nd un pic mulţ umit ă de sine. — Doar nu credeţ i că o să las şase oameni să îşi rişte via ţ a…! — De parcă ar fi prima dat ă câ nd o facem, spuse Ron. — E altceva, să v ă prefaceţ i că sunteţ i eu… — Pă i, să ştii, Harry, că nu ne prea înnebunim nici noi după asta, spuseFred pe un ton sincer. Imaginea

Documents

J. K. Rowling - V7 Harry Potter Si Talismanele Mortii