Jocuri pentru învatarea caderilor8.1. „Vânatorul si iepurasii”Copii sunt împartiti în doua echipe A si B, în fiecare echipa fiind unvânator si restul iepurasi. Toti iepurasii stau în ghemuit, iar cei doi vânatori înpicioare. La semnalul arbitrului începe vânatoare în care fiecare vânator cautasa atinga iepurasii din echipa adversa. Fiecare iepuras atins se va rostogoliînapoi cazând pe spate. Vânatorul care termina primul va marca atâtea punctepentru echipa sa câti iepurasi din propria-i echipa n-au fost înca atinsi devânatorul advers. Jocul se reia de mai multe ori cu schimbarea vânatorului.8.2. „Leii si tigrii”Se împart copiii în doua echipe: leii si tigrii. Se formeaza perechi, fiecarepereche având un leu si un tigru, care se aseaza în ghemuit spate în spate,împingând usor unul în celalalt. Când profesorul striga „Leii”, toti din echipaleilor vor pivota pe un picior si se vor întoarce într-o parte, lasându-i pe tigrii sacada pe spate. Jocul dezvolta si atentia si formeaza notiunea de forta de opozitie.8.3. „Rasturnarea sacului”Se lucreaza tot pe perechi, unul din copii este pe genunchi sprijinit înainte,iar celalalt pe genunchi lateral stânga, primul copil din lateral se apleaca pestespatele partenerului si cu mâna dreapta apuca centura acestuia de dedesubt. Celde jos prinde cu bratul drept capul celui de sus, si ramânând în sprijin pe mânastânga, întinde picioarele, salta bazinul si îsi rastoarna partenerul peste cap cuspatele pe saltea. Se repeta de mai multe ori schimbând rolurile. Atentia esteîndreptata asupra modului în care executa caderea cel aruncat.

Metodica învatarii caderilor (UKEMI)Toate procedeele tehnice din cadrul luptei din picioare (NAGE-WAZA)sunt urmate de caderi mai mult sau mai putin dure, chiar din primele lectii,tinerii începatori vor fi învatati sa cada, sa se autoasigure pentru a evita socurileprovocate de caderi.Lipsa unei pregatiri fizice specifice corespunzatoare, precum si lipsadeprinderilor motrice specifice de cadere si autoasigurare, fac ca instruireatinerilor începatori sa înceapa cu învatarea procedeelor simple din lupta la sol sicu cele mai usoare procedee din picioare, procedee care nu sunt urmate decaderi dure. Principiul de baza în învatarea si perfectionarea caderilor îlconstituie, contactul succesiv cu salteaua a diferitelor parti ale corpului celuicare cade. Contactul corpului cu salteaua, se aseamana cu miscarea de rulare aunui semicerc, miscare care anuleaza în mare parte forte de izbire în caderi, decisocul caderii. Forma curbata a corpului în cadere se realizeaza prin rulare de la

gamba si coapsa spre ceafa, adaugându-se aici lovitura cu bratele pe suprafatasaltelei, saltând omoplatii. În cazul nerespectarii acestui principiu, primulcontact cu salteaua se va realiza cu bazinul. Acest contact cu bazinul va provocaun soc, o zguduire care se va transmite coloanei vertebrale si prin aceasta pânala nivelul occipitalului. Desigur,ca aceste socuri repetate vor avea repercursiuniasupra creierului si asupra unor organe interne dintre care cel mai expus esterinichiul.Articolul de regulament care obliga pe executant sa-si asigure adversarulprin sustinerea lui de mâneca kimonouluî, duce tocmai la realizarea unei cadericonform principiului aratat mai sus, deci la atenuarea cât mai evidenta a soculuicaderii.Învatarea caderilor va începe prin însusirea tehnicii executiei bataii cubratele în saltea din culcat dorsal. Este foarte important ca tehnica lovirii salteleicu bratele sa se învete corect de la început, aceasta realizându-se cu brateleperfect întinse, palmele orientate spre saltea, lovitura fiind foarte scurta sirapida. Foarte important este de asemenea, momentul loviturii cu bratele caretrebuie sa ia contactul cu salteaua cu o fractiune de secunda înaintea spatelui. Înfelul acesta, tot socul caderii se va transmite la brate. Se va realiza astfel, obataie cu bratele în saltea si nu o cadere pe brate, care ar duce la traumatisme lanivelul articulatiilor (mâna, cot, umar).Întotdeauna, în momentul caderii pe saltea se va baga barbia în pieptpentru a nu izbi cu ceafa în saltea, iar bazinul va fi saltat pentru a evita socuriledespre care am vorbit la începutul acestui subcapitol.Tehnicile de cadere sunt multiple si variate, putându-se executa în diferitedirectii si din diferite pozitii. Respectând principiul sistematizarii, se va începeînvatarea cu cele mai simple caderi din pozitia sezând. Din aceasta pozitie se vorexecuta caderi prin rulare: înapoi, lateral-dreapta, lateral-stânga, oblic-înapoidreapta,oblic-înapoi-stânga. Se vor executa apoi, aceleasi caderi din pozitiaghemuit ajungându-se pâna la caderile înainte, înapoi si lateral din pozitie degarda. Pentru perfectionarea caderilor se vor folosi si aparate ajutatoare ca:banci, pârghii, prajini etc., precum si diferiti parteneri de antrenament. Formasuperioara a caderilor o constituie executia lor în conditii concrete de aruncare înUKI-KOMI, RANDORI si SHIAI.Pentru învatarea si perfectionarea tehnicii caderilor se vor utiliza, printrealtele, urmatoarele exercitii metodice:_ din culcat dorsal, batai repetate în saltea;_ acelasi exercitiu cu saltarea bazinului si capului (barbia în piept);_ din sezând, rulari repetate pe spate si revenire;_ acelasi exercitiu, batând cu bratele în saltea;

_ din ghemuit, luare pe spate fara bataie si apoi cu bataie în saltea;_ din ghemuit, ducerea unui picior prin înainte lateral si rulare pe parteaexterna a gambei, coapsei, pe sold si trunchi;_ acelasi exercitiu din stând departat cu picioarele semiflexate;_ rostogolire înainte-lateral cu bataie, fara ridicare;_ acelasi exercitiu cu ridicare;_ rostogolire înainte peste un partener culcat (sau mai multi) cu bataie siridicare;_ din ghemuit cadere înapoi cu saritura;_ acelasi exercitiu din stând departat cu picioarele semiflexate;_ diferite caderi cu sprijinul partenerului;_ caderi în conditii concrete de aruncare

DESCHIDEREA TEHNICĂ A CĂDERILOR (UKEMI)Cunoaşterea tehnicii căderilor, reprezintă o importanţă deosebităpentru cei care doresc să se iniţieze în tainele acestui sport .Şcoala căderii stă la baza învăţării şi aplicării procedeelor tehnice dejudo, permiţând evitarea accidentelor când practicanţii sunt aruncaţi la sol.În timpul căderii, corpul se încarcă cu energie cinetică care încontact cu solul poate provoca traumatisme.Prin lovirea energetică a saltelei cu braţele, cu o fracţiune desecundă înaintea căderii, se reduce o parte din energia cinetică şi înacest fel se micşorează şocul.Predarea căderilor trebuie făcută cu multă atenţie, pornind înmod gradat din poziţii joase la poziţia stând şi abia după aceastăiniţiere se va trece la tehnica căderilor din mişcare.Universitatea SPIRU HARET33În judo, în funcţie de direcţia mişcărilor, se întâlnesc trei feluride căderi:- înapoi;- lateral;- înainte.USHIRO-UKEMI (cădere înapoi)În cazul căderilor înapoi, cu o fracţiune de secundă înaintede a atinge salteaua cu spatele, se loveşte puternic în ea cu ambelebraţe, întinse, cu palmele orientate spre sol. Bătaia este scurtă, iarcapul este aplecat înainte cu privirea orientată spre nodul centurii.

Braţele efectuează bătaia pe saltea într-un unghi de 35-40º. Înmetodica învăţării se lucrează gradat: mai întâi din poziţia aşezat,apoi din ghemuit, iar la final din stând (Fig. 19).Figura 19Universitatea SPIRU HARET34YOKO-UKEMI (căderea laterală)Căderile laterale sunt cele mai frecvente atât în timpulantrenamentelor, cât şi în timpul competiţiilor. Ele se însuşesc înambele părţi urmând aceeaşi succesiune în învăţare ca şi căderileînapoi. Bătaia care amortizează căderea se face prin lovirea energicăîn saltea a braţului de aceeaşi parte a căderii (Fig. 20).Figura 20MAE – UKEMI (căderea înainte)Însuşirea tehnicii căderilor înainte, pe lângă valoarea lorutilitară, permite elevului să-şi dezvolte mult îndemânarea şi siguranţade a executa, în special, procedeele din Kata.a) Căderea înainte fără rostogolireSe execută la început pe genunchi. Din această poziţie trunchiul sedezechilibrează înainte, apoi cu antebraţele, se va bate pe saltea. În căderecorpul trebuie să rămână drept, iar degetele în contact cu salteaua vor fidirijate la 45º, spre interior, ceea ce va permite o amortizare mai bună.Universitatea SPIRU HARET35După învăţarea acestei căderi se execută succesiv căderile din ghemuit,din picioare şi apoi din săritură (Fig. 21).Figura 21b) Căderea înainte prin rostogolireEste de fapt o rostogolire în care cotul drept, şoldul stâng şipicioarele întâlnesc în mod succesiv salteaua. Capul este aplecatînainte şi se evită încrucişarea picioarelor la terminarea rostogolirii. Lafinalul acesteia urmează o bătaie fermă cu braţul stâng pe saltea, la 30ºde corp. Picioarele sunt întinse şi uşor depărtate (Fig. 22).Figura 22Universitatea SPIRU HARET365.3.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢAREA CĂDERILOR (UKEMI)- din culcat dorsal bătăi repetate pe saltea;- acelaşi exerciţiu cu săltarea bazinului şi a capului (bărbia în

piept)- din aşezat, rulări repetate pe spate şi revenire;- acelaşi exerciţiu, bătând cu palmele în saltea;- din ghemuit rulare pe spate fără bătaie şi apoi cu bătaie în saltea;- din ghemuit, ducerea unui picior prin lateral şi rulare pepartea externă a gambei, coapsei, pe şold şi trunchi;- acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ;- rostogolire înainte-lateral ca bătaie, fără ridicare ;- din ghemuit cădere înapoi cu săritură;- acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ;- diferite căderi cu sprijinul partenerului ;- căderi în condiţii concrete de aruncare .

3.1. UKEMI (căderile)Înainte de trecerea la învăţarea procedeelor tehnice din picioare, judokanii

trebuie să-şi perfecţioneze formele de bază ale mişcării dezechilibrării, urmând să înveţe concomitent şi tehnica contactului cu solul.

Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicii căderilor măresc încrederea judokanilor în capacitatea de acţiune, fără a exista pericolul de accidentare.

Astfel, un judokan va avea o atitudine somatică naturală, relaxată, putând acţiona cu siguranţă şi promptitudine în diferite împrejurări.

La contactul cu solul, după o proiectare rapidă, un neiniţiat simte un şoc foarte puternic, care uneori poate provoca accidente foarte grave, ştiut fiind că un contact brusc între două corpuri generează o vibraţie mecanică numită “undă de şoc”.

Pentru a anihila şocul provocat de acest contact al corpului cu solul, un judokan trebuie să lovească salteaua cu braţele cu o fracţiune de secundă înainte de a lua contact cu aceasta.

Pentru a trece la învăţarea tehnicilor căderilor, judokanii vor executa în prealabil unele elemente din gimnastica acrobatică: rostogoliri, rulări, sărituri peste obstacole, lucru la plasa elastică, etc.

Predarea tehnicii căderilor se face cu multă atenţie, în mod gradat, la început din culcat, din şezând ghemuit, apoi din stând, şi doar după învăţarea amortizărilor se poate trece la învăţarea tehnicii Ukemi din mişcare.

În metodica predări se impune respectarea următoarelor norme:

în timpul contactului cu solul judokanul trebuie să-şi relaxeze musculatura, capul conduce şi coordonează în aer mişcările corpului, iar în timpul

contactului cu solul trebuie evitat şocul cu salteaua, contactul corpului cu solul se face de partea braţului care efectuează lovitura

“antişoc”. În cazul căderilor prin săritură, contactul corpului cu tatami se face printr-o rulare, în care corpul ia contact cu solul în mod succesiv, de la umeri spre picioare,

cotul să fie semiflexat, pentru a putea lovi biciuit cu forţă cu braţul şi palma, biciuirea saltelei cu braţul şi palma produce concomitent cu energia produsă

un şoc şi un sunet puternic ca efect al undelor sonore produse de vibraţiile care se formează în timpul şocului,

picioarele nu se încrucişează în timpul contactului cu solul, marii judokani supă o proiectare a adversarului efectuează o cădere prin răsturnarea corpului, picioarele asigurând o poziţie din care se revine fără efort în stând.Şcoala căderii din judo este folosită şi în practica altor sporturi, de exemplu:

fotbal, handbal, atletism (săritura cu prăjina), rugby, ş.a.În stabilirea normelor care stau la baza căderii au fost folosite studiile

efectuate timp de peste 18 ani de J. Kano şi elevii săi asupra animalelor (pisica, tigrul, câinele, etc.) şi omului pe grupe de vârstă (adulţi şi copii) în vederea obţinerii unor rezultate folositoare practicii.

Adulţii, în special cei neiniţiaţi în timpul căderii şi al pierderii echilibrului se relaxează şi în mod instinctiv feresc braţele din direcţia căderii, a contactului cu solul. Ca o deficienţă menţionăm faptul că musculatura gâtului nu este bine dezvoltată şi capul ia contact cu solul.

În consecinţă, în procesul de predare a tehnicilor căderii la copii se va urmări menţinerea capului în piept în momentul contactului cu solul, iar pentru adulţi se va urmări flexarea braţului de lovire.

Căderile vor fi predate în mod gradat, începând cu învăţarea biciuirii cu braţul relaxat pe tatami şi ridicarea simultană a capului, ambele mişcări efectuându-se pe expiraţie.

Lovirea, expiraţia (se efectuează sub formă de Kiai) şi ridicarea capului se efectuează într-un singur timp şi cu o fracţiune de secundă înainte se loveşte salteaua cu palma.

În judoul competiţional, dar şi în pregătirea marilor performeri perfecţionarea şi repetarea elementelor din şcoala căderii în cadrul fiecărei lecţii au un dublu rol:

- să permită protejarea capului, prin amortizarea şocului produs de acesta în timpul contactelor dese şi rapide cu solul,

- să formeze pe cale senzorială, la nivelul legăturilor pe scoarţă (reflex), “simţul” echilibrului dinamic, eliminând contracţiile inutile ale unor grupe musculare.

Ukemi (şcoala căderii) se prezintă sub trei forme principale, gradate de la simplu la complex, după cum se execută căderea în timpul procesului de antrenament, aceste forme fiind grupate în funcţie de direcţia în care se efectuează contactul cu tatami.

În funcţie de direcţia traiectoriei mişcărilor distingem următoarele căderi: Ushiro-Ukemi (căderea înapoi), Yoko-Ukemi (căderea laterală) şi Mae-Ukemi (căderea înainte).

USHIRO-UKEMI (tehnica căderilor înapoi)

Este specifică judoului, importanţa ei fiind determinată de frecvenţa crescută cu care este efectuată.

Pentru învăţarea elementelor constitutive şi legarea acţiunilor motrice ale fiecărui segment al corpului într-o acţiune complexă şi sigură, este indicat ca predarea să respecte regula de la simplu la complex.

În acest scop, înainte de executarea căderii din stând, se impune efectuarea ei din poziţii intermediare, sub forma unor exerciţii pregătitoare.

a) Căderea înapoi din culcat pe spate. Judokanul se află în culcat pe spate, cu braţele pe lângă corp, cu palmele pe saltea. Braţele se depărtează apoi de trunchi sub un unghi de 35 o-40 o. La comandă braţele se ridică la cca. 20-30cm de la sol.

Din această poziţie, prin biciuire, braţele lovesc energic salteaua, capul se ridică uşor cu bărbia în piept cu spatele rotunjit şi concomitent cu ridicarea capului se produce o expiraţie puternică însoţită de strigătul de luptă “Kiai”.

Tot ca exerciţiu ajutător se recomandă şi rularea din culcat, în care se va pune accent pe acţiunea braţelor care se depărtează de corp, dar şi pe poziţia capului, păstrând bărbia în piept. Fiecare ridicare a capului este însoţită de expiraţie, pentru a obişnui judokanul cu expiraţia după fiecare contact cu solul.

Din culcat se execută lovituri ritmice cu braţele pe sol, izbirea saltelei fiind foarte scurtă, cu ridicarea energică a braţelor, lovire percutantă.

b) Căderea înapoi din şezând. În această poziţie judokanul are bărbia în piept, spatele uşor rotunjit, genunchii uşor depărtaţi şi flexaţi. Din această poziţie braţele se duc în faţă cu palmele orientate în jos şi se execută o rulare înapoi. Cu o fracţiune de secundă înaintea contactului spatelui cu salteaua, braţele lovesc puternic solul cu palmele orientate în jos.

c) Căderea înapoi din ghemuit. Este asemănătoare cu căderea din şezând, cu rulare pe spate, braţele lovind salteaua înaintea contactului bazinului cu aceasta. După mai multe repetări din ghemuit se trece la executarea desprinderilor mici înaintea rulării, acţiune realizată printr-o extensie scurtă şi energică a picioarelor.

d) Căderea înapoi din stând. Plecarea se face din stând cu braţele pe lângă corp, se efectuează doi-trei paşi mici înapoi, după care urmează rularea pe spate. Înaintea contactului umerilor cu solul se execută bătaia puternică cu braţele pe saltea, concomitent cu kiai-ul (strigătul de luptă amintit anterior) şi expiraţie puternică. În timpul deplasării se produce o autodezechilibrare în momentul în care spatele se rotunjeşte, iar braţele se duc uşor înainte, pentru a lua elanul necesar pentru lovirea saltelei.

Căderile înapoi sunt cele mai frecvente în timpul competiţiilor, deoarece prin ele se amortizează şocul produs de proiectările efectuate prin tehnicile: O-Soto-

Gari, Ko-Uchi-Gari, O-Uchi-Gari, Ko-Soto-Gake etc., toate fiind procedee de mare dificultate şi amplitudine.

YOKO-UKEMI (tehnica căderilor lateral)

Căderile lateral sunt frecvent întâlnite în practicarea judoului şi se învaţă cu uşurinţă de către judokani. La început, în timpul antrenamentului sportivii îşi acordă reciproc asigurarea. În Yoko-Ukemi amortizarea şocului contactului cu solul este realizată prin lovirea acestuia cu un braţ întins, cu palma orientată în jos.

Căderile lateral se învaţă în ambele părţi, în mod gradat, cum am menţionat la căderile înapoi.

a) Căderea lateral din culcat. Judokanul stă culcat pe latura stângă, cu umărul şi braţul drept ridicate de pe saltea. Din această poziţie se efectuează o

rulare spre partea dreaptă şi înaintea contactului umărului drept cu solul braţul drept efectuează bătaia pe saltea de la stânga spre dreapta.

Se respectă aceleaşi reguli de bază de la cădere:

braţul loveşte salteaua cu putere, fiind întins, capul este aplecat înainte sau răsucit spre stânga, cu bărbia în piept, expiraţia este profundă, iar Kiai-ul se execută concomitent cu bătaia. La

aceste reguli se adaugă şi amortizarea cu piciorul, aşezând talpa pe sol cu genunchiul uşor îndoit. Braţul ia contact cu solul înaintea corpului.

b) Căderea lateral din şezând. Din şezând, braţul drept se ridică la nivelul umărului, orientat către umărul stâng, după care urmează o uşoară rulare pe şoldul drept, o dată cu ridicarea picioarelor. În acelaşi timp salteaua se loveşte cu braţul drept, la un unghi de 35 o-40 o faţă de partea dreaptă a trunchiului. Capul se află aplecat înainte cu bărbia în piept, uşor răsucit spre stânga.

c) Căderea lateral din ghemuit. Judokanul stă ghemuit, cu mâna dreaptă la umărul stâng, întinde piciorul drept oblic-stânga, apoi trage bărbia în piept şi rulează înapoi lateral-dreapta.

În momentul contactului şoldului drept cu salteaua piciorul stâng se ridică de pe sol, în timp ce braţul drept loveşte puternic salteaua.

d) Căderea lateral din stând. Din această poziţie judokanul duce braţul drept uşor spre stânga şi sprijinindu-se pe piciorul stâng întinde piciorul drept oblic spre stânga. Printr-o îndoire pe piciorul stâng coboară bazinul oblic spre stânga, ducând bărbia în piept, apoi rulează pe partea dreaptă. Înaintea contactului cu solul, printr-o săritură pe piciorul stâng, judokanul rămâne o fracţiune de secundă fără contact cu solul. Acesta este momentul în care braţul drept loveşte puternic solul, iar corpul execută o rulare uşoară şi elastică fiind relaxat, piciorul stâng asigură prin talpă contactul cu salteaua prin care se atenuează şocul căderii trunchiului.

Căderile laterale trebuie să se exerseze pe ambele părţi, cu accent deosebit pe perfecţionarea părţii mai puţin îndemânatice a judokanului.

În timpul căderii trebuie să se evite încrucişarea picioarelor.

Pentru începători şi sportivi cu o coordonare redusă se recomandă ca în timpul antrenamentului să se folosească unele aparate de gimnastică în scopul uşurării mişcărilor. De exemplu, pentru atacul saltelei la momentul oportun se recomandă executarea rulării de pe banca de gimnastică, pentru a corecta şi perfecţiona rularea trunchiului şi acţiunea braţului de atac.

Căderile laterale sunt frecvente în judoul competiţional, dar spre deosebire de căderile înapoi şi înainte acestea au o amplitudine mult mai mare, fiind o urmare a proiectărilor ample executate prin Uchi-Mata, Tai-Otoshi, Harai-Goshi, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Hane-Goshi, ş.a.

MAE-UKEMI (tehnica căderilor înainte)

Căderile înainte se execută sub două forme: direct şi prin rostogolire.

Căderea direct înainte are o importanţă mai redusă şi se întâlneşte foarte rar în competiţiile de judo. Căderea înainte se execută cu amortizare pe braţe. Din stând sau stând pe genunchi corpul cade înainte întins, braţele se întind înainte, iar la contactul cu solul se îndoaie din articulaţia cotului, amortizând astfel şocul.

Această cădere se recomandă pentru învăţare, ca o formă a trecerii de la lupta din picioare la cea de sol.

Căderea prin rostogolire înainte este cea mai frecventă în procesul de pregătire al judokanilor în competiţii şi demonstraţii sportive. În ultima perioadă, în metodica judoului, tehnica căderilor prin rostogolire înainte apare într-un capitol special, cel al căderilor competiţionale, Zempo-Ukemi şi Zempo-Kaiten-Ukemi.

Zempo-Ukemi (căderi înainte prin rostogolire blocată). Tehnica acestei căderi poate fi asemuită cu mişcarea unei benzi rulante. Corpul judokanului în

timpul căderii are aproape forma unui arc de cerc.

Pentru executarea acestei căderi din poziţia naturală spre dreapta, judokanul face un pas lateral spre dreapta şi înainte cu piciorul drept, apoi se apleacă înainte, aşează palma stângă (cu degetele orientate spre interior) pe tatami, în acelaşi plan cu piciorul drept, mâna dreaptă o aşează în stânga spre interiorul piciorului drept cu degetele orientate în direcţia piciorului stâng. Din această poziţie judokanul execută rostogolirea peste braţul, umărul şi omoplatul drept. În momentul atingerii solului cu şoldul drept se declanşează atacul puternic al saltelei cu braţul stâng la un unghi de 30-40 o faţă de corp. Piciorul stâng blochează rostogolirea, reduce viteza execuţiei şi opreşte deplasarea corpului pe tatami.

La rostogolire, în momentul contactului cu solul, corpul trebuie să fie relaxat, iar bătaia pe saltea foarte puternică.

Căderea trebuie executată alternativ pe ambele părţi, evitându-se încrucişarea picioarelor la contactul cu tatami.

Zempo-Kaiten-Ukemi (căderea prin rostogolire completă). Această cădere este asemănătoare cu căderea blocată, cu deosebirea că picioarele nu mai

blochează căderea, ci se îndoaie, iar în momentul rostogolirii printr-o extensie puternică readuc executantul în poziţia de plecare.

Zempo-Kaiten-Ukemi este singura cădere prin care se urmăreşte revenirea judokanului în poziţia de plecare. În timpul luptei reuşita acestei căderi, pe lângă spectaculozitate, are o mare eficienţă nefiind punctată şi putând constitui un element surpriză pentru adversar.

Pentru învăţarea şi reuşita căderii prin rostogolire completă se cer ani de studiu, mii şi chiar sute de mii de repetări. În această tehnică sunt esenţiale: deconectarea, execuţia cu curaj, amplitudinea zborului, folosirea unghiului optim al tuturor segmentelor corpului, contactul cu salteaua şi poziţia faţă de adversar care trebuie să fie relaxate.

Ukemi – şcoala căderilor – are un rol deosebit de important în procesul de instruire. Prin antrenament dezvoltă şi perfecţionează calităţile fizice şi morale (îndemânare, coordonare, curajul şi dârzenia, supleţea, etc.), calităţi fără de care nu se poate progresa şi obţine performanţe de valoare în judo.

În timpul predării tehnicilor căderii se impune executarea unui număr imens de repetări. Nu este permisă trecerea peste noţiunile de bază ale şcolii căderii, deoarece se pot produce accidente.