8/12/2019 John Fowles - Intre Realism Modernism Si Postmodernis

http://slidepdf.com/reader/full/john-fowles-intre-realism-modernism-si-postmodernis 1/2

TRANSILVANIA

Formele literare variate [i stilurile controversateîntâlnite în proza literar` a lui John Fowles trec dela realism [i modernism la postmodernism. În timp

ce în Colec]ionarul [i Daniel Martin predomin` realismul,Iubita locotenentului francez reprezint` în mod evident omanifestare artistic` a criticii adresat` realismului clasicdin literatura secolului al XIX-lea. În Iubita locotenentului 

francez  cititorul este invitat s` verifice autenticitatea„adev`rurilor“ relatate [i s` le compare cu standardele [istilurile „realiste“ ale prozei victoriene, dar printr-o tehnic`narativ` con[tient`-de-sine, caracteristic` postmodernis-mului. În Magicianul  autorul certific` permanentexperien]ele fictive ce se petrec pe o insul` îndep`rtat` dinGrecia prin referiri la evenimentele cu caracter istoric cares-au petrecut în timpul celui de al doilea r`zboi mondial.

În timp ce proza realismului clasic se caracterizeaz` în primul rând prin iluzie, printr-o nara]iune ce duce spre unfinal închis [i o ierarhie a discursurilor care redau „adev`rul povestirii“1, structura romanelor lui John Fowles estediferit`. În Iubita locotenentului francez de pild`, pe lâng`

atacul împotriva prejudec`]ilor epocii victoriene, autoruldiscut` [i experimenteaz` diferite forme ale nara]iunii.„Fowles e interesat nu numai de criticarea moravurilor [i asociet`]ii din secolul trecut, ci, în acela[i timp, deexaminarea conven]iilor ei, înc` [i mai rigide, în privin]aromanului, [i de anularea lor“2, ceea ce implic`, a[a cumeste [i cazul altor scriitori renumi]i ai ultimelor decenii alesecolului al XX-lea, atât analiza artei literare a epociivictoriene dar [i discutarea propriilor modalit`]i deconstruc]ie a romanului. Fowles intervine în momentelecheie ale romanului în ipostaza de scriitor confruntat cu probleme de construc]ie [i elaborare a intrigii, de fiecaredat` având de ales între alternative moderne [i tradi]ionale.Dar prezen]a autorului nu distruge iluzia autenticului.Existen]a lui este un fapt cert [i asumat. La începutulcapitolului al 13-lea din Iubita locotenentului francez ,apare autorul însu[i comentându-[i propria oper`. Acestnarator modern a lui Fowles reprim` iluzia realit`]ii:

„Istoria asta pe care o povestesc e în întregime imaginat`.Aceste personaje create de mine n-au existat decât înmintea mea... dorim s` cre`m lumi la fel de reale, dar altfel,ca lumea care exist`“3.

La seminarul de la Stuttgart, consacrat „amurgului postmodernismului“, în august 1991, John Barth insistaasupra faptului c` romancierul contemporan nu încearc`

s`-[i în[ele cititorul [i nu-i pretinde s` cread` c` personajele sale sunt reale, dar, c` imediat dup` aceea, „nearunc` înapoi în superba, în monstruoasa realitate anara]iunii sale, realizând o dubl` codificare [i deschizânddeopotriv` perspective ale iluziei [i ale anti-iluziei“4.Evenimente cu caracter istoric (din timpul celui de al II-lear`zboi mondial în Magicianul ), realit`]i politice [i sociale(precum cele ale secolului al XIX-lea în Iubita locotenentului francez ), ori personaje reale (shakerii AnneiLee din Marea Britanie a secolului al XVIII-lea în Omida ),dau o not` de autenticitate, asigur` un efect de real dar înacela[i timp îndep`rteaz` iluzia.

Finalul închis, o alt` tr`s`tur` a realismului clasic, este

de asemenea contestat` în romanele lui John Fowles. Dac`Lawrence Durrell – scriitorul cu care a fost deseoricomparat – a multiplicat în Cvartetul din Alexandria versiuni posibile ale realit`]ii, John Fowles multiplic` înromanele sale versiuni posibile ale finalului. Neconfrunt`m cu dou` finaluri în Colec]ionarul , variate [imisterioase finaluri deschise în Magicianul , finalul circulardin Mantisa  – (romanul începe [i se sfâr[e[te cu imagineasalonului de spital în care se afl` [i personajul-romancier),sau cu misterul de care suntem înv`lui]i în finalulromanului Omida . Solu]ia finalului deschis nu e fire[tenou`. În timp ce în romanul lui Kipling din 1891 Lumina care a p`lit  se proiecteaz` dou` încheieri posibile, Iubita locotenentului francez  are trei finaluri, toate credibile:Charles se imagineaz` tr`ind fericit, „mul]i ani dup`aceea“, al`turi de Ernestina, dar s-ar putea la fel de bine, cael s` o întâlneasc` din nou, dup` o lung` desp`r]ire peSarah, sau ca Sarah s` nu îi mai îng`duie s` se întoarc`

JOHN OWL S

\ntre realism, moder nism[i postmoder nism

8/12/2019 John Fowles - Intre Realism Modernism Si Postmodernis

http://slidepdf.com/reader/full/john-fowles-intre-realism-modernism-si-postmodernis 2/2

98

vreodat` la ea, sortindu-l astfel unui viitor nesigur. Acestefinaluri par a fi create pentru a atrage aten]ia [i a pune subsemnul întreb`rii valoarea finalului închis din beletristicarealismului clasic; totu[i, Daniel Martin este romanul – 

dealtfel unicul în crea]ia lui Fowles – în care eroii suntreuni]i într-un final fericit, contrar nara]iunii circulare [icon[tient`-de-sine.

Ierarhia discursurilor, o alt` tr`s`tur` a realismuluiclasic, este de asemenea comb`tut` în romanele sale. Spredeosebire de proza literar` realist` în care discursurile suntaranjate [i prezentate liniar, în romanele lui Fowles acesteanu se dezvolt` pe vertical` [i nici diacronic, într-o anumit`ordine clasic`, în evolu]ia lor; discursurile sunt circulare,evenimentele sunt prezentate sincronic, chiar [i timpul estev`zut dintr-o perspectiv` orizontal`. Daniel Martin dinromanul omonim, are în Tsankawi, spre exemplu revela]iade a concepe temporalitatea, prin „str`fulger`ri de inten]ii,

în trecut [i viitor”5

, în]elese ca totalitate [i simultaneitate.Romanul pe care personajul viseaz` s`-l scrie, [i care, printr-un procedeu autotextual drag romanului actual, seafl` sub ochii no[tri, realizeaz` o echivalen]` a celor treiaxe temporale, [i implicit constituie un corelat obiectiv alcon[tiin]ei ca întreg. În Magicianul , deschiderea narativ`,finalul circular [i misterios, proiec]ia textelor care seîntrep`trund nu permit dezvoltarea liniar` a textelor.Acela[i fenomen îl g`sim [i în Iubita locotenentului francez , unde imixtiunile directe ale naratorului modern înnara]iunea de tip victorian nu sunt mijloace de eviden]ierea unui discurs fa]` de celelalte, ci o critic` adresat`conven]iilor narative specifice romanului victorian.

Multitudinea de texte din aceste romane sunt construitede c`tre fiecare personaj în parte, fiecare personaj scriindu-[i propria istorie în textul propriu.

Dac` nu se conformeaz` regulilor „textului clasicrealist“ se încadreaz` oare romanele lui John Fowles înmodernism? Un prim argument este limbajul metaforic din proza sa. În „Mantisa“ de pild`, limbajul face referiri lasexualitate, de[i semnifica]ia real` a romanului este rela]iadintre autor-narator [i muza sa care-l stimuleaz` [i inspir`.Dup` cum spune [i David Lodge, „proza literar` modern` poate fi caracterizat` printr-o tendin]` extrem` spre polulmetonimic al limbii, pol de care în mod obi[nuit este destulde departe“6. Dac` atât metafora cât [i metonimia sereg`sesc în literatura în proz` în general, metafora e mai

spectaculoas` în modernism – revelatoare pot fireprezenta]iile care au loc pe super-scena insular` a unuiteatru metafizic condus de un omniscient [i omniprezentmagician (în Magicianul ), care nu sunt decât rezultatul unuidemers de metaforizare a realit`]ii.

Uneori romanul modern pune un accent mai mare peform` [i pe tehnica nar`rii, îndreptându-se astfel spre postmodernism. Imagina]ia [i con[tien]a-de-sine sunttr`s`turi caracteristice atât modernismului cât [i postmodernismului, dar postmodernismul este singurulcurent literar care respinge în mod radical orice form` denara]iune totalizatoare. Postmodernismul este descris ca„metanara]iune“ [i „proz` literar` narcisist`“. Potrivit uneidefini]ii a Patriciei Waugh, metanara]iunea „e un termenfolosit pentru nara]iunea care, con[tient` de sine [i în modsistematic, atrage aten]ia asupra propriului statut de produsartistic, în scopul formul`rii unor întreb`ri referitoare larela]ia între nara]iune [i realitate“7, iar Dan Grigorescu e de

 p`rere c`: „Fie c` e sau nu ceea ce se nume[te‘postmodernist’, romanul din acest deceniu caut` s`-[i ‚‘seduc`’ – se spune – cititorul. A[a procedeaz` [i Fowles;dar, pân` la urm`, el îi alung` acestuia orice ‘iluzie’“.8 (Într-

adev`r, cititorii romanului Iubita locotenentului francez de pild`, sunt implica]i în povestea de dragoste dintre Charles[i Sarah, dar li se refuz` descoperirea deznod`mântului).Eliberarea romanului de tirania formelor, tendin]a spre polimorfism, accentul pe intertextualitate, pe ludic, pemodul de generare a fic]iunilor [i pe proliferarea lor în actulrecept`rii, sunt tr`s`turi ale postmodernismului [i sereg`sesc [i în proza literar` a lui John Fowles. Suntemmartorii unor procese, de acum con[tientizate, deindeterminare, fragmentare, decanonizare, perspectivism,ironie, hibridizare, care f`când parte din dinamica societ`]iicontemporane, î[i afl` reflec]ia [i în romanul scris azi.C`r]ile lui John Fowles – al`turi de cele ale lui Malcolm

Bradbury, David Lodge, Stephen Fry, Alastair Gray, ca s`amintesc doar câ]iva autori britanici de azi – constituie odemonstra]ie a felului în care romancierii epocii postmoderne î[i justific` apartenen]a la aceast` genera]ie:dominanta lor comun` este perfecta luciditate cu careabordeaz` l’ecrire [i l’ecriture , rolul autorului, al cititorului[i al criticului, cunoa[terea [i dezv`luirea strategiilorlingvistice, tematice, artistice, prin care se elaboreaz`textul, opera. Acestor autori, produsul final transparent,f`r` secrete ale crea]iei, le este emblematic. În Mantisa de pild`, John Fowles, prefer` un stil mai reflexiv, pentru c`a[a cum declar` eroul c`r]ii, „Romanul de reflec]ie a muritacum [aizeci de ani . . . ast`zi romanul este un discurs dereflexie, nu de reflec]ie“9. Acest roman dezv`luie cu ironieîntregul laborator de crea]ie al textului, oferind în acela[itimp [i strategia recept`rii lui.

Str`b`tând spa]iul literar dintre modernism [i postmodernism, John Fowles este un scriitor barthesian cese joac` de-a [i cu textul, preocupat în primul rând nu atâts` inventeze pove[ti , cât mai ales s`-[i pun` problema cumsunt f`cute acestea.

Olga STROIA

 NOTE:1 Catherine Belsey, Critical Practice  (London and New York:

Methuen, 1980), 70.2 Randall Stevenson, The British Novel Since The Thirties, Ia[i,

Institutul European, 1993, 259.3 John Fowles, Iubita locotenentului francez , Ia[i, Polirom, 2001, 121.4 John Barth, Postmodernism Revisited  in Stutgart Seminar in

Cultural Studies,The End of Postmodernism: New Directions ,Stuttgart, M&P Verlag für Wissenschaft und Forschung,1993, 42.

5 John Fowles, Daniel Martin, Bucure[ti, Editura Univers, 1984, 407.6 David Lodge, „The Language of Modernist Fiction; Metaphor and 

Metonymy ”, in Modernism 1890-1930 , eds. Malcolm Bradbury andJames McFarlane (Harmondsworth: Penguin, 1976), 486.

7 Patricia Waugh, „Metafiction: The Theory and Practice of Self- Conscoius Fiction”, London, Methuen, 1984, 68, citat` de DanGrigorescu în Postfa]a la Iubita locotenentului francez , Ia[i, Polirom,2001, 604.

8 Dan Grigorescu, Postfa]` la Iubita locotenentului francez , Ia[i,Polirom, 2001, 606.

9 John Fowles, Mantisa . Bucure[ti, Editura Univers, 1995, 105.