40
REGULAMENTUL GOSPODĂRIEI CINEGETICE I. DISPOZIŢII GENERALE 1. Gospodăria cinegetică este una din ramurile de folosire a resurselor naturale, sarcinile principale ale căreia sînt protecţia, folosirea raţională şi reproducerea fondului cinegetic de stat. 2. Animalele de interes vînătoresc şi multitudinea de terenuri de vînătoare constituie Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova. 3. Orice activitate care schimbă starea fondului cinegetic de stat (denumit în continuare fondul cinegetic) în rezultatul degradării habitatului natural, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor se efectuează numai cu respectarea cerinţelor ce asigură protecţia lor. 4. În fondul cinegetic nu intră animalele care în mod legal sînt întreţinute în captivitate. Relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor domesticite precum şi a animalelor întreţinute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri economice, ştiinţifice, cultural- educative şi estetice sînt reglementate de legislaţia respectivă. 5. Terenuri de vînătoare se consideră terenurile fondurilor funciar, silvic şi al apelor, care constituie habitatul animalelor aflate în condiţii de libertate. Acestea sînt unităţi economice ale gospodăriei cinegetice. 6. Fondul cinegetic este un complex unic şi indivizibil, care nu se supune privatizării sau transferării în altă formă de proprietate decît cea publică. 7. Terenurile de vînătoare se divizează în: a) terenuri atribuite persoanelor fizice şi juridice; b) terenuri neatribuite, care constituie fondul de rezervă al statului. Terenuri interzise pentru vînătoare se consideră rezervaţiile ştiinţifice, peisagistice, parcurile naţionale, monumentele naturii etc. 8. Gospodăriile cinegetice de importanţă republicană se înfiinţează prin hotărîre a Guvernului, gospodăriile cinegetice de importanţă locală - prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale. [Pct.8 în redacţia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art.1089] 9. Gestionarea gospodăriei cinegetice în fondul silvic de stat şi controlul departamental asupra acesteia sînt efectuate de către autoritatea silvică centrală. Gestionarea gospodăriei

legea privind vanatoarea

Embed Size (px)

DESCRIPTION

gjfj

Citation preview

REGULAMENTULGOSPODRIEI CINEGETICEI. DISPOZIII GENERALE 1. Gospodria cinegetic este una din ramurile de folosirea resurselor naturale, sarcinile principale ale creia sntprotecia, folosirea raional i reproducerea fondului cinegetic de stat. 2. Animalele de interes vntoresc i multitudinea de terenuri de vntoareconstituie Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova. 3. Orice activitate care schimb starea fondului cinegetic de stat (denumit n continuare fondul cinegetic) n rezultatul degradrii habitatului natural, condiiilor de reproducere i cilor de migraie a animalelor se efectueaznumai cu respectarea cerinelor ce asigur protecia lor. 4. n fondul cinegetic nu intr animalele care n mod legal snt ntreinute n captivitate. Relaiile n domeniul proteciei i folosirii animalelor domesticite precum i a animalelor ntreinute n captivitate sau semicaptivitate n scopuri economice, tiinifice, cultural-educative i estetice snt reglementate de legislaia respectiv. 5. Terenuri devntoare se consider terenurile fondurilor funciar, silvic i al apelor, care constituie habitatul animalelor aflate n condiii de libertate. Acestea snt uniti economice ale gospodriei cinegetice. 6. Fondul cinegetic este un complex unic i indivizibil, care nu se supune privatizrii sau transferrii n alt form de proprietate dect cea public. 7. Terenurile de vntoare se divizeaz n: a) terenuri atribuite persoanelor fizice i juridice; b) terenuri neatribuite, care constituie fondul de rezerv al statului. Terenuri interzise pentru vntoare se consider rezervaiile tiinifice, peisagistice, parcurile naionale, monumentele naturii etc. 8. Gospodriile cinegetice de importan republican se nfiineaz prin hotrre a Guvernului, gospodriile cinegetice de importan local - prin decizia autoritilor administraiei publice locale. [Pct.8 n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art.1089] 9. Gestionarea gospodriei cinegetice n fondul silvic de stat i controlul departamental asupra acesteia snt efectuate de ctre autoritatea silvic central. Gestionarea gospodriei cinegetice (protecia, reproducerea i folosirea raional a resurselor cinegetice) n fondurile cinegetice ale teritoriului preponderent nempdurit se efectueaz de ctre Societatea Vntorilor i Pescarilor din Republica Moldova n baza contractelor ncheiate cu autoritile administraiei publice locale de nivelul nti de comun acord cu autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct.9 modificat prin LP111-XVI din 16.05.08, MO99-101/06.06.08 art.370] [Pct.9 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613] [Pct.9 n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 at. 1089] 10. Organizarea i gestionarea gospodriei cinegetice au ca scop reproducerea i sporirea efectivului de animale, sporirea productivitii terenurilor de vntoare, efectuarea msurilor de paz i vntoreti, folosirea raional a vnatului n termenele atribuite. n gospodria cinegetic complex, reproducerea n captivitate a speciilor de animale de interes vntoresc se efectueaz cu permisiunea autoritii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. Beneficiarul gospodriei cinegetice complexe poart rspundere pentru eliberarea animalelor, intenionat sau neintenionat, n mediul natural n afara gospodriei, repar pagubele cauzate de aceste animale fondului silvic i/sau agricol conform legislaiei n vigoare. [Pct.10 aliniat introdus prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] 11. Acordarea dreptului de gestionare a gospodriei cinegetice pe terenurile silvice de vntoare atribuite se efectueaz n baza contractului de arend a terenurilor silvice de vntoare ncheiat ntre autoritatea silvic central i beneficiar, pe un termen de la 10 la 20 de ani, de comun acord cu autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. Atribuirea terenurilor de vntoare preponderent nempdurite ctre fondurile cinegetice se efectueaz n baza contractelor ncheiate ntre autoritile administraiei publice locale de nivelul nti i beneficiari, pe un termen de nu mai puin de 10 ani, de comun acord cu autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct.11 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613] [Pct.11 n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art. 1089]

12. Nendeplinirea sau nerespectarea de ctre beneficiar a clauzelor contractuale pot servi drept temei pentru rezilierea contractului de arend nainte de termen. 13. Beneficiarilor care ndeplinesc clauzele contractuale li se acord dreptul prioritar de a se folosi de terenurile de vntoaren continuare. 14. Persoanele fizice i juridice, n a cror proprietate i folosin se afl terenuri funciare, alte terenuri, pot pzi, n caz de necesitate, terenurile lor de invazia animalelor. Construciile, instalate n acest scop, i msurile ntreprinse nu pot servila capturarea, rnirea sau nimicirea animalelor. Persoanele menionate snt obligate de a echipa mainile agricole, folosite pe aceste terenuri, cu dispozitive pentru sperierea animalelor i de a folosi la efectuarea lucrrilor agricole i silvice tehnologii care nu snt periculoase pentru fauna slbatic. 15. Organizaiile care proiecteazi efectueaz pe teritoriul republiciilucrri hidroameliorative, alte lucrri, ce afecteaz starea terenurilor de vntoare i condiiile de via a animalelor, snt obligate s prevad, la proiectarea i efectuarea acestor lucrri, instalaii speciale (bariere, treceri, scri etc.), precum i msuri care ar garanta pstrarea calitii terenurilor de vntoare, pstrarea habitatului natural, condiiilor de reproducere i cilor de migraie a animalelor. Beneficiarii de terenuri sntobligai sian considerare interesele gospodriei cinegetice n procesul de efectuare a lucrrilor agricole i silvice. 16. n scopul proteciei fondului cinegetic drepturile beneficiarilor de terenuri, pduri, ape i subsol pot fi limitate, cu atribuirea de obligaiuni privind protecia animalelor i habilitatului lor. 17. Importul, exportul, strmutarea, ntreinerea n captivitate, reproducerea, aclimatizarea i ncruciarea animalelor se permite n scopuri economice i de cercetri tiinifice n baza deciziei Departamentului Protecia Mediului nconjurtor de comunacord cu Academia de tiine a Moldovei i Serviciul veterinar de stat. [Pct.17 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613]II. MODUL DE ACORDARE A DREPTURILOR DE VNTOARE I GESTIONARE A GOSPODRIEI CINEGETICE 18. Dreptul de vntoare cu arme de foc de vntoare pe teritoriul republicii se acord persoanei care domiciliaz permanent pe teritoriul rii, dac acesta a atins vrsta de 18 ani, este membru al unei societi de vntori, a susinut probele minimumului vntoresc, a ndeplinit minimumul de participri obligatorii prin munc, a achitat n modul stabilit cotizaia de membru i taxa vntoreasc. Dreptul de vntoare poate fi acordat i persoanelor care nu domiciliaz permanent n republic. 19. Vntorii se unesc n societi de vntori. Numrul lor se regleazn dependen de suprafaa de terenuri de vntoare nu mai puin de 200 ha la un vntor. 20. Drept adeverin pentru dreptul de vntoare servesc carnetul de vntor, aprobat de Societatea Vntorilor iPescarilor din Republica Moldova, permisul (foaia, fia pentru recoltare) eliberate de Societatea Vntorilor i Pescarilor din Republica Moldova pentru vntoarea sportiv a psrilor de balt i a animalelor cu blan sau autorizaia de a vna animale slbatice copitate, eliberat de autoritatea silvic central. [Pct.20 al.2) abrogat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] [Pct.20 n redacia LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177]

21. n cazul deplasrii cu arma de foc de vntoare lalocul de vntoare inapoi, nemijlocit la vntoare, precum i transportrii produciei de vnat la predarea ei la organizaiile de achiziionare sau de comer, vntorul este obligat s aib asupra sa carnetul de vntor i autorizaia de deinere, portarm i de folosire a armei, eliberat de organul teritorial de poliie, i s le prezinte la cererea persoanelor mputernicite s exercite controlul lor, precum i altor vntori n procesul controlului reciproc. 22. Personalulnsrcinat cu paza obiectivelor, aflndu-se cu armele de foc de serviciu din dotare la paza acestora, precum i n timpul deplasrii lor spre i de la ele, este obligat saib asupra sa autorizaia de deinere, portarm i de folosire a armei. n autorizaia cu fotografie este necesar s fie indicate numele, prenumele paznicului, marca i numrul armei. 23. Procurarea, pstrarea, transportarea i folosirea armelor de foc de vntoare i muniiilor aferente se efectueaz nconformitate cu Legea privind controlul asupra armelor individuale. 24. Lucrtorii Serviciului de stat pentru supravegherea cinegetic, Serviciuluisilvic de paz de stat, Serviciului pazei vntoreti, inspectorii obteti au dreptul de deinere, portarm i de folosire a armei de foc de serviciu din dotare sau a armei de foc care le aparine cu drept de proprietate privat n timpul exercitrii funciilor de serviciu sau a datoriei ceteneti. 25. Dreptul de vntoare nu se acord persoanelor: a) care nu au vrsta de 18 ani; b) care sufer de boli psihice i stau la eviden n uniti medico-sanitare; c) care nu dispun de autorizaia de deinere a armei de vntoare; d) ale cror antecedente penale nu au fost declarate nule pentru infraciuni premeditate, precum i pentru orice infraciune comis prin aplicarea armelor de foc, a substanelor explozive sau toxice, pentru braconaj; e) condamnate la privaiune de libertate, inclusiv condiionat cu antrenarea obligatorie n munc, pentru comiterea infraciunilor premeditate; f) eliberate condiionat din deteniune, cu antrenarea obligatorie n munc; g) trase la rspundere administrativ pentru braconaj sau alt form de folosire ilegal a armei.III. REGULILE, TERMENELE I METODELE DE VNTOARE 26. Se consider vntoare depistarea n scopul dobndirii, urmrirea i dobndirea propriu-zis a animalelor aflate n condiii naturale. Vntoarea este o metod de folosire a resurselor regnului animal. 27. Aflarea persoanelor pe terenuri de vntoare, inclusiv pe cile de acces comun cu arme neincluse n toc, n stare montat, gata pentru aplicare, cu alte unelte de vntoare, precum i cu cini i psri de vntoare (oimi) sau cu producie de vnat, se egaleaz cu vntoarea. 28. Pe teritoriul republicii este permis vntoarea sportiv i de amatori, vntoarea n scopul stabilirii, reglementrii efectivului de animale i seleciei lor, precum i n scopuri tiinifice, cultural-educative, estetice i pentru trofee. 29. Modul i mijloacele de efectuare a vntorii se stabilesc de ctre Departamentul Protecia Mediului nconjurtor n comun cu Asociaia de Stat pentru Silvicultur "Moldsilva" i cu respectarea cerinelor prezentului regulament, dup stabilirea efectivului de vnat care urmeaz s fie mpucat. 30. Dreptul de vntoare se acord n baza documentelor menionate la punctul 20 al prezentului Regulament, eliberate de comun acord cu beneficiarii terenurilor de vntoare i cu autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct. 30 n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art.1089]

Taxele pentru eliberarea permiselor, autorizaiilor, trofeelor, precum i cele pentru deservire se stabilesc de ctre beneficiari n conformitate cu actele legislative i normative n vigoare. [Pct.30 al.2) modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177] 31. Efectivul de vnat n fondul cinegetic se reglementeaz n limita densitii optimale a populaiilor speciilor respective, astfel ca potenialul lor biotic s asigure autoreproducerea adecvat neafectnd ecosistemele silvic i agricol. 32. Msurile de reglementare a efectivului speciilor de vnat trebuie efectuate prin metode care exclud vtmarea altor specii de animale i asigur conservarea habitatului lor. 33. Pe teritoriul rii snt stabilite urmtoarele termene de vntoare:la mamifere

cerbi i mufloni- de la 1 septembrie pn la 31 decembrie

cpriori (masculi)- de la 15 mai pn la 15 octombrie

cprioare (femele)- de la 1 septembrie pn la 31 decembrie

mistrei- de la 1 august pn la 31 decembrie

iepuri- de la 15 noiembrie pn la 15 ianuarie

vulpi- pe parcursul anului ntreg

la psri

porumbei- de la 15 august pn la 15 ianuarie

gte, rae, liie, ginue de balt, culici- de la 15 august pn la 15 ianuarie

prepelie- de la 15 august pn la 15 octombrie

potrnichi- de la 1 octombrie pn la 15 ianuarie

fazani- de la 1 octombrie pn la 15 ianuarie

n hotarele gospodriei cinegetice complexe i ale parcului de vntoare, la speciile de mamifere i psri de vnat crescute n captivitate n gospodriile cinegetice specializate snt stabilite termene de vntoare i limite de recoltare suplimentare de ctre beneficiarii terenurilor de vntoare respective n coordonare cu autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct.33 n redacia LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] [Pct.33 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613] 34. Modificarea, n caz de necesitate, a termenelor de vntoare stabilite la punctul 33, att pe teritoriul Republicii Moldova n ansamblu, ct i pe teritoriul unitilor administrativ-teritoriale, precum i stabilirea anual a limitelor de recoltare a vnatului sau interzicerea vnatului unor specii de animale se efectueaz prin hotrre a Guvernului, la propunerea argumentat a autoritii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor, coordonat n scris cu Academia de tiine a Moldovei i cu autoritatea silvic central i Societatea Vntorilor i Pescarilor din Moldova. [Pct.34 modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] [Pct.34 n redacia LP111-XVI din 16.05.08, MO99-101/06.06.08 art.370] [Pct. 34 n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art. 1089] 35. Se consider vntoare ilicit (braconaj): a) vntoarea fr autorizaie, fr carnet de vntor sau fr autorizaia de deinere, portarm i de folosire a armei de vntoare, cu carnetul de vntor nevalabil sau cu carnetul de vntor ce aparine altei persoane, cu depirea normelor stabilite de recoltare a vnatului n locuri i termene interzise, precum i n locuri care nu snt indicate n permis (foaie, fi pentru recoltare), autorizaie, cu arme de vntoare ce aparin altei persoane fizice sau juridice, cu nclcarealegislaiei i a modului de vntoare stabilit pe teritoriul unde ea se efectueaz; [Pct.35 lit.a) modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177]

b) vntoarea cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu eav ghintuit, fr zgomot, precum i a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepia folosirii n modul stabilit a armelor de foc de vntoare cu eav ghintuit pentru mpucarea animalelor copitate n scop de selecie sau dobndire a trofeelor; c) dobndirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor i imobilizantelor, cu excepia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, n modul stabilit de actele normative corespunztoare, precum i pentru imobilizarea animalelor n scop de repopulare; d) dobndirea animalelor cu folosirea metodelor i uneltelor considerate periculoase: sparea gropilor pentru prins animale, fixarea armelor, arbaletelor, amplasarea crligelor, clamelor, apuctoarelor, tietoarelor; instalarea laurilor, capcanelor; organizarea curselor; urmrirea cuorice fel de mijloace de transport (inclusiv automobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane i alte aparate dezbor); mpucarea i dobndirea animalelor cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp de noapte, aparatelor laser, al altor dispozitive electronice, cu ajutorul farurilor mijloacelor detransport, al altor aparate de iluminat artificiale; instalarea plaselor, ieterelor, laurilor, colibelor, oblicelor; gonirea pe pojghi de ghea, pe zpad adnc, pe ghea, n foc, n ap, pe mirite de stuf; dezgropareavizuinii; vntorea dinmijloacede transport, n cerc, la pnd; vntoarea psrilor de balt dinalupe, brci cumotor, din altemijloace mecanice plutitoare, n momentul trecerii obstacolelor de ap; e) vntoarea cu cini nenregistrai i cu psri de vntoare; [Pct.35 lit.e) modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] f) dobndirea animalelor aflate n primejdie (salvndu-se de incendii inundaii, hmesite, latrecerea peste ap i ghea, zpadadnc etc.), psrilor care nprlesc, precum i a femelelor gestate i cu ft; g) strnsul oulor, devastarea cuiburilor, adposturilor bizamilor (ondatrelor) i ale altor animale, rscolirea vizuinilor, precum i alte aciuni care mpiedic reproducerea animalelor i psrilor folositoare; h) orice vntoare individual sau colectiv n fondul forestier de stat fr reprezentantul Serviciului silvic de stat. i) prinderea, inerea n captivitate i reproducerea animalelordin fauna slbatic fr autorizaia autoritii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor i a Serviciului Veterinar de Stat. [Pct.35 lit.i) introdus prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613] 36. Se interzice: a) vntoarea n perioada de primvar pe ntreg teritoriul republicii; b) orice vntoare, cu excepia reglementrii efectivului de animale ipsri n rezervaii tiinifice, braniti, parcuri naionale, zone deagrement, precumi n raza de 2 km dup hotarele oraelor Chiinu, Bli, Bender i Tiraspol, n raza de 500 m de la marginea altor localiti, mpucarea psrilor de pe stlpi i de pe firelede comunicaii i electrice; [Pct.36 lit.b) modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] c) dobndirea pe parcursul ntregului an a urmtoarelorspecii de animale: bursuc, vidr, jder, hermelin, nevstuic, nurc, bizam (ondatr), veveri, pisic slbatic, cine-enot, dropie, dropie mic, bufni, pescru, ignu, loptar, cocor, lebede de toate speciile, gsc-cu-gt-rou, fundaci de toate speciile, ferstra, pelican, strc, toate psrile rpitoare, toate speciile din familia vrbiilor i alte specii luate sub ocrotirea statului sau incluse n Cartea Roie a Republicii Moldova, prevzute n anexa nr. 3 i nr. 4 din prezenta lege, cu excepia cazurilor de folosire a animalelor prevzute la art.27 alin.(3) din prezenta lege; [Pct.36 lit.c) modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] [Pct.36 lit.c) modificat prin LP461 din 20.11.03, MO001/01.01.04 art.6] [Pct.36 lit.c) modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177] d) vntoarea cu o or mai nainte de rsritul soarelui u cu o or mai trziu de asfintul lui; tragerea din arm n int nevzut sau neclar (n desi, pe timp de cea, n amurg, mpotriva soarelui etc.), tragerea la zgomot sau fonet, tragerea n desiuri mai jos destatura unui om, folosirea armei n stare de ebrietate; tragerea n pasrea care st pe loc sau plutete sau n iepurele care st n culcu. Not. Reglarea armelor de vntoare se efectueazn tiruri, pe cmpuri de tragere, standuri special amenajate, iar n cazul lipsei acestora - n cariere, n locuri virane n afara localitilor, cu respectarea msurilor de securitate; e) cumprarea i comerul particular cu animale; f) folosirea dopurilor din materiale uor inflamabile (hrtie, buci, vatetc.), lsarea rugurilor nestinse, deteriorarea panourilor pentru anunuri, firmelor, semnelor de recunoatere i indicatoarelor zonelor de protecie, distrugerea sau deteriorarea diferitelor construcii de menire vntoreasc, de biotehnic (troace, srrii, adptoare, turle etc.) i construcii mici arhitecturale; g) folosirea cinilor n scopul pazei i punatului animalelor domestice, cu excepia folosirii lor n scopul pazei locului de ntreinere a animalelor pe timp de noapte; [Pct.36 lit.g) n redacia LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] h) transmiterea armelor de vntoare altor persoane sau organizaii, precum i pstrarea n dezordine a armei i a muniiilor aferente la care ar avea acces copiii i alte persoane; i) folosirea mainilor i agregatelor neechipate cu dispozitive pentru sperierea animalelor n timpul efecturii lucrrilor agricole; j) efectuarea lucrrilor agricole mecanizate de la periferia cmpului spre centru; k) incendierea plantelor uscate, inclusiv a stufului, miritei, paielor, cioclejilor etc.; l) pstrarea negligent i aplicarea nereglementat a chimicalelor ce prezint pericol pentru viaa animalelor; m) vnarea cu nclcarea regulilor de securitate; n) tragerea din arm sau aflarea n localiti cu arma ncrcat, precumi cu arma scoas din toc i montat, cu excepia cazurilor cnd armele se folosesc la paza obiectivelor sau la mpucarea cinilor hoinari. [Pct.36 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.61] 37. Se permite: a) dresajul i antrenarea n sectoarele de vntoare special acordate nacestscop a cinilor de vntoare de ras nregistrai, precumi vnarea n perioada de vntoare cu cini de rase corespunztoare; b) nimicirea n decursul ntregului an a ciorilor sure, coofenelor, precum i a cinilor i pisicilor vagabonde, depistate la o distan de 200 m i mai departe de periferia localitilor, conform deciziei autoritilor administraieipublice locale, cu acordul organului de stat pentru supravegherea cinegetic.IV. VNTOAREA CU CINI 38. Vntoareacu cini este permis numai cu cini de vntoarede rasdresaispecial, care snt nregistrai anual lasocietateade vntori, cu indicarea rasei, sexsului, vrstei i numelui. 39. n paaportul cinelui, eliberat de societatea de vntori, trebuie sfieindicate datele enumerate la pct. 38. [Pct.39 modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] 40. Pentru dresajul cinilor de vntoare de ras beneficiarii terenurilor de vntoare de comun acord cu organul de stat pentru supraveghere cinegetic repartizeaz sectoare de vntoare speciale. 41. Vntoarea cu cini de vntoare de ras este permis la vnarea psrilor de ap ipenatelor, animalelor de blan i animalelor copitate n decursulntregii perioade de vntoare, fixat pentru specia dat. 42. Cinii de vntoare de ras, depistai pe terenurile de vntoare n perioada interzis pentru vntoare i cnd vntoarea nu se practic snt reinui de persoanele ce exercit supravegherea asupra respectrii regulilor de vntoare, fapt despre care se ntiineaz seciile locale ale societii de vntori. 43. Stpnul cinelui de vntoare reinut are dreptul n decurs de 15 zile, s-i ia cinele duprecuperarea cheltuielilor pentru ntreinere. Dac n decurs de 15 zile de la reinerea cinelui stpnul n-a venit s-l ia, cinele trece n mod gratuit n posesia persoanei care l-a reinut, iar dac aceasta se dezice de el, cinele trece n fondul societii de vntori. 44. Posesorii cinilor de vntoare care le-au permis aflarea pe terenurile de vntoare n perioada interzis pentru vntoare, precum in rezervaiile tiinifice, n braniti i n zone de agrement pe tot parcursul anului poart rspundere n conformitate cu legislaia. V. PRODUCIA DE VNAT 45. Producie de vnat se consider carnea, pieile, colii, coarnele (exceptndcele abandonate), alt producie obinut n urmavntorii legale a animalelor. 46. Colectarea, cumprarea, prelucrarea (tbcirea, vopsirea, confecionarea diverselor articole) i vnzarea blnurilor i pieilor de vnatse efectueaz numai de ctre ntreprinderile de stat are au obinut n modul stabilit autorizaia de efectuare a lucrrilor menionate. 47. Despre animalele rnite, czute, zdrobite de mijloacele de transport se va comunica imediat reprezentanilor organelor de protecie a mediului, care n comun cu lucrtorii serviciului veterinar de stat vor determina utilitatea de comercializare a acestor animale, ntocmindu-se un act de forma stabilit. Trofeele de vntoare (coarnele, craniile, colii etc.) ale animalelor czute se transmit beneficiarului terenului de vntoare, pe al crui teritoriu acestea au fost depistate. 48. Pieile de vnat, obinute de vntori n urma vntorii sportive i de amatori sau ca trofee, n cazul n care nu au fost folosite de ctre vntori n scopuri personale, trebuie predate organizaiilor de achiziionare n termen de 20 de zile de la expirarea termenuluide vntoare stabilit pentru specia dat de vnat. 49. Persoanele care predau la organizaiile de achiziionare pieile de vnat limitat snt obligate s prezinte cotorul autorizaiei de vntoare, iar persoanele care predau pielile de vnat nelimitat s prezinte carnetul de vntor. [Pct.49 modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177]

50. La recepionarea pielilor i blnurilor de vnat limitat organizaiile de achiziionare snt obligate s nregistreze n facturile de recepionare numrul autorizaiei de vntoare. [Pct.50 modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177] 51.Trofeele de vnat dobndite legal (coarnele, craniile, colii etc.) sntproprietate a persoanelor fizice si juridice care le-au dobndit. 52. Carnea, coarnele, craniile i colii de vnat, dobndite n urma vntorii sportive i de amatori, se folosesc de ctre vntorii nsii sau se predau la organizaiile de achiziionare sau de comer, la preuri stabilite ori contractuale, pentru a fi comercializate. 53. Producie a vnatului ilicit se consider: a) blnurile, pieile, carnea i alt producie de vnat obinut prin nclcarea prezentului regulament, a altor acte normative privind vntoarea i gospodria cinegetic; b) blnurilefinisate, precum i cele nefinisate, care nu au semnul de stat (tampila), articolele produciei meteugreti confecionate din ele, cumprate sau prezentate pentru vnzare de persoane particulare. 54. Producia de vnat ilicit urmeaz s fie confiscat fr recomens de ctre organele sau persoanele care exercit supravegherea cinegetic i care se va preda, conform actelor, organizaiilor de achiziionare sau de comer. n act se indic: denumirea complet i adresa organizaiei care a primit, numele, prenumele alctuitorului, persoanelor care au predat, au primit producia, martorului la procesul de primire-predare i contravenientului, specia, cantitatea, preul i costul produciei predate. Primul exemplar al actului cu tampila organizaiei care a primit producia se expediaz organului de stat pentru supravegherea cinegetic mpreun cu procesul-verbal, n care se consemneaz nclcarea prezentului regulament. 55. Modul de predare a produciei confiscate: a) carnea animalelor copitate se pred nentrziatn reeaua comercialde ctre contravenient. n caz de refuz contravenientul compenseaz statului costul ei n conformitate cu pct. 74 din prezentul regulament; b) pieileuscate nefinisate ale animalelor snt predate organizaiilor de aciziionare n termen de 10 zile; c) pieile finisate ale animalelor copitate i blnurile finisate ale animalelor slbatice cu blan scump, fr semn de stat (tampil), snt predate organului de stat pentru supravegherea cinegetic n termen de 10 zile, pentru a le marca cu tampil special i a le predan consignaii. 56. Se interzice primirea de la persoane particulare pentru comercializare, n consignaii ipentru prelucrare i vopsire n ntreprinderi de desevire social a blnurilor nefinisate, precum ia acelor finisate fr semnul de stat (tampila), precum i a articolelor meteugreti confecionate din ele, care, conform legislaiei, trebuie s fie predate statului n mod obligatoriu. 57. n cazul depistrii la persoana care pred producia de vntoare ilicit, organizaiile de achiziionare i de comer snt obligate s o primeasc fr plat, conform chitanei. Chitana se anexeaz la actul de confiscare, n care se indic cantitatea ifelurile produciei primite fr plat, numele, prenumele i adresa persoanei carea predat-o. Totodat se ntocmete un proces-verbal despre nclcarea prezentului regulament de ctre persoana care a predat producia. Primul exemplar al actului legalizat cu tampila organizaiei care a primit producia mpreun cu procesul-verbal se expediaz laInspecia deStat a Calitii Mediului, iar producia se reine pentru luarea msurilor corespunztoare de ctre organele care exercit supravegherea asupra respectrii reglementrilor stabilite n prezentul regulament. 58. Costul produciei de vnat ilicit, primite de ctre organizaiile de achiziionare i de comer, se vireaz la contul special al Inspeciei de Stat a CalitiiMediului, care exercit protecia regnului animal. 59. Persoanele care nu au predat ctre stat n termenele stabilite producia de vnat ilicit, confiscat de la contravenieni, snt lipsite de recompens pentru depistarea contravenienilor i recuperarea statului costul de achiziie al produciei n cauz n mrime de 5 ori mai mare. 60. Persoanele care au depistat contravenienii regulilor i termenelor de vntoare primesc pe lng recompensa n bani i cean natur- pn la 100 % din carnea penatelor i iepurilor confiscai i au prioritate la procurarea crnii animalelor copitate dobndite ilicit.VI, RESPONSABILITATEA CONTRAVENIENILOR 61. Pentru nclcareaprevederilor prezentului regulament persoanele vinovate snt trase la rspundere administrativ i penal n conformitate cu legislaia. 62. Uneltele de vntoare ilicit - armele, mijloacele de transport, alte unelte folosite la vntoarea ilicit se rein pn la stabilirea identitii proprietarilor i deciderea responsabilitii contravenienilor n conformitate cu legislaia. 63. Uneltele de vntoareilicit, sechestrate de lapersoanele nelipsite de dreptul de vntoare, se napoiazproprietarilor dup achitarea amenzii i repararea pagubei cauzate (dacaceastaaavut loc). 64. La privarea temporar a contravenientului de dreptul de vntoare fr sechestrarea uneletelor de vntoare, acestea se pstreazla Inspecia de Stat a Calitii Mediului care exercit protecia regnului animal. 65. Uneltele de vntoare ilicit nesolicitate de posesori n termen de6luni de la aplicarea saniunii se transmit n consignaie pentru comercializare. 66. Suma ncasat de la vnzarea uneltelor de vntoare ilicit poate fi solicitat de posesorul acestor unelte. 67. Uneltelede vntoare ilicit care nu pot fi vndute se distrug n modul stabilit. 68. Persoanele fizice i juridice care au cauzat pagube fondului cinegetic, ca urmare a nclcrii modului i regulilor de vntoare stabilite de prezentul regulament, repar aceste pagube beneficiarului terenului de vntoare n mrimile stabilite n anexa nr. 6. Not. La examinarea cazurilor de nclcare a regulilor i termenelor de vntoare animalele rnite de contravenieni se consider dobndite. [Pct.68 modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] 69. In imposibilitatea stabilirii cine dintre participanii la vntoarea ilicit a dobndit animalul, contravenienii care au cauzat n comun pagube gospodriei cinegetice poart rspundere solidar privind repararea pagubei cauzate. 70. Persoanele vinovate de achiziionarea i comercializarea produciei de vnat ilicit, inclusiv a pieilor de animale nefinisate i finisate, care nu au semnul de stat (tampila), a articolelor meteugreti confecionate dinele,recupereazstatuluicostul produciei conform pct. 74 din prezentul regulament. 71. n caz de depistare a montriilaurilor, capcanelor, altor unelte de vntoare interzise pentru anumite specii de vnat (cerb, cprioar, mistre, iepure etc.), persoanele a cror culpabilitate este demonstrat integral pltesc suma pagubei cauzate n folosul beneficiarului terenului de vntoare, conform anexei nr.6. [Pct.71 modificat prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] 72. Persoanele participante la vntoarea ilicit n calitate de gonai poart rspundere solidar de rnd cu contravenienii vntori-pucai. 73. Sumele ncasatede la vnzarea produciei de vnat ilicit care a fost confiscat nu se iau n considerare la repararea pagubei. 74. n caz de imposibilitate a confiscrii produciei de vnat ilicit din cauza c aceasta a fost folosit de contravenientn scopuri personale sau s-a alterat din vina lui, contravenientul compenseaz costul ei conform celor mai nalte preuri cu amnuntul existente la momentul descoperirii acestei producii la contravenient, pornind de la urmtoarele calcule: a) elanul - 200 kg carne, 200 dm2 piele; b) cerbul nobil, maralul - 150 kg carne, 240 dm2 piele; c) cerbul ptat i cel loptar, muflonul - 60 kg carne, 70 dm2 piele; d) cprioara - 30 kg carne, 65 dm2 piele; e) mistreul - 150 kg carne, 100 dm2 piele; pentru blana animalelor slbatice cu blan scump i pieile animalelor copitate, indiferent de culoare, dimensiuni i specie.VII. FOLOSIREA ANIMALELOR N SCOPURI TIINIFICE,CULTURAL-EDUCATIVE I ESTETICE 75. Vntoarea n scopuri tiinifice, cultural-educative i estetice n termenele i locurile interzise pentru vntoare sau a animalelor dobndirea crora este limitat, precum i ntreinerea acestora n captivitate pentru scopurile menionate se permite numai n cazuri excepionale cu autorizaia Departamentului Protecia Mediului nconjurtor n acord cu Asociaia de Stat pentru Silvicultur "Moldsilva". [Pct.76 exclus prin LP461 din 20.11.03, MO1/01.01.04 art.6]

77. Carnea animalelor dobndite n scopuri tiinifice sau de alt natur se folosete de ctre organizaiile care le-au dobndit sau se pred n reeaua de comer, iar pieile acestor animale i blnurile animalelor slbatice cu blan scump, dobndite n acelai scop, n cazul n care nu snt folosite pentru muzee sau alte necesiti sociale, urmeaz s fie predate organizaiilor de achiziionare. 78. Fotografierea, filmarea video sau cinematografic a animalelor n perioada de reproducere (de la 1 martie pn la 31 iunie) n apropierea cuiburilor, vizuinilor, brlogurilor etc., precum i n locurile de hibernare, se permite numai cu aprobarea Departamentului Protecia Mediului nconjurtor. n timpul fotografierii, filmrii video sau cinematografice este interzis demascarea sau schimbarea locului cuiburilor, altor ascunziuri sau adposturi ale animalelor, precum i urmrirea puilor de animale sau despgubirea lor de mam. 79. Prinderea psrilor i aflarea lng cuib n scopul inelrii se permite numai cu aprobarea Departamentului Protecia Mediului nconjurtor.VIII. ADMINISTRAREA I CONTROLUL DE STAT N DOMENIUL PROTECIEI I FOLOSIRII FONDULUI CINEGETIC 80. Protecia i paza fondului cinegetic este o obligaiune a organelor de stat corespunztoare, a beneficiarilor deintori de terenuri de vntoare, precum i o datorie a fiecrui cetean. [Pct. 80 modificat prin LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art.1089] 81. Administrarea gospodriei cinegetice i controlul departamental asupra activitii persoanelor fizice i juridice privind protecia, folosirea i reproducereafondului cinegetic, dezvoltarea vntorii sportive i de amatori se realizeaz de ctre Asociaia de Stat pentru Silvicutur "Moldilva". 82. Controlul de stat asupra fondului cinegetic i supravegherea respectrii prevederilor prezentului Regulament snt exercitate de ctre autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct.82 n redacia LP454 din 30.07.2001, MO141/22.11.2001 art.1089] 83. Organizaiile i persoanele cu funcii de rspundere ale organelor de stat mputernicite s exercite controlul asupra respectrii prezentului regulament au dreptul: a) s exercite controlu asupra respectrii regulilor, normelor, termenelor stabilite de prezentul regulament, precum i a altor cerine de protecie i folosire a animalelor; b) s exercite controlulasupra inerii evidenei de stat i cadastrului de stat al animalelor; c) s exercite controlul asupracorectitudinii i oportunitii elaborrii i desfurrii msurilor pentru pstrarea habitatului, condiiilor de reproducere i cilor de migraie a animalelor; d) s controleze carnetul de vntor, autorizaia de deinere, portarm i de folosire a armei de vntoare, permisul (foaia, fia pentru recoltare), autorizaia paaportul cinelui de vntoare al vntorilor, altor persoane, care se afl pe terenurile de vntoare ipe drumurile publice cu armele ntoc, cu cini de vntoare, cu unelte de prins i cu producie de vnat; [Pct.83 modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177]

e) s controleze genile vntoreti, armele, muniiile, producia de vnat i mijloacele de transport ale cetenilor care ainclcat cerinele prezentului regulament, documentele ce stabilescidentitatea lor,iar n lipsa acestor documente sau a refuzului de a le prezenta - s fie adui la cel mai apropiat sector de poliie sau la organul administraiei publice locale pentru stabilirea identitii; f) s ntocmeasc n 3 exemplare procese-verbale asuprapersoanelor careau comis nclcarea cerinelor prezentului regulament, 2 dintre care n termen de 3 zile se transmit la autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor pentru luarea msurilor respective. Dac contravenientul refuz s semneze procesul-verbal, n el se face o not corespunztoare, confirmat de semntura martorilor; [Pct.83 lit.f) modificat prin LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art. 1089] g) s confite producia de vnat ilicit, articolele produciei meteugreti confecionate din aceasta i s le transmit, conform actelor, organizaiilor de achiziionare i de comer spre vnzare; h) s sechestreze de la cetenii care au comis nclcarea termenelor i regulilor de vntoare armele,alte unelte de vntoare, mijloacele de transport dacele au fost folosite ca unelte de vntoare ilicit, precum i carnetele de vntor, i s-i rein n modul stabilit pn la soluionarea problemei privind rspunderea contravenienilor. 84. Departamentului Protecia Mediului nconjurtor exercit controlul de stat asupra: - proteciei i folosirii regimului animal, ndeplinirii de ctre toate ministerele, departamentele, persoanele fizice i juridice a obligaiunilor de protecie a regnului animal, respectriimodului stabilit de folosire a resurselor cinegetice; - administrrii gospodriei cinegetice irespectrii de ctre beneficiarii terenurilor de vntoare a cerinelor prezentului regulament; - strii i tendinelor de dezvoltare a fondului cinegetic; - respectriilegilor i altor acte normative privind protecia fondului cinegetic i Codului cu privire la contraveniile administrative; - elaborrii i executrii programelor i msurilor pentru protecia i reproducerea fondului cinegetic; - respectrii limitelor stabilite de folosire a fondului cinegetic; - sistrii lucrrilor la efectuarea crora se ncalc regulile, normele i alte cerine de protecie i folosire a regnului animal, de protecie a habitatului, condiiilor de reproducere i cilor de migraie a animalelor pn la eliminarea nclcrilor. Departamentul Protecia Mediului nconjurtor interzice n mod necondiionat vntoarea la toate sau la unele specii de vnat att n zone i pe terenuri de vntoare aparte, ct i pe ntreg teritoriul republicii n cazurile n care fondul cinegetic a suferit n urma calamitilor naturale, epizootiilor sau n alte cazuri. 85. Inspecia de Stat a Calitii Mediului are dreptul: a) s sistezefolosirea neautorizat a fondului cinegetic, precum i folosirea cu nclcarea regulilor, normelor, termenelor stabilite ia altor cerine de protecie i folosire a fondului cinegetic; b) s elaboreze indicaii exercutorii privind eliminareanclcrii regulilor, normelor, termenelor i altor cerine de protecie i folosire a fondului cinegetic; c) s modifice termenele i metodele de vntoare sau s interzic vntoarea n scopul restabilirii densitii optime a diverselor specii de animale de vnat, dereglate n urma calamitilor naturale, precum i epizootiilor n mediul animalelor slbatice sau domestice (febr aftoas rabie etc.); d) s elibereze beneficiarilor de terenuri de vntoare respective, indiferent de termenul i locul vntorii, autorizaii pentru mpucatul animalelor, dac acestea aduc daune gospodriilor agricole, silvice, altordomenii ale economiei naionale, precum i n scopul securitii, luptei cu rabia sau din alte cauze obiective; e) s amendeze persoanele cu funcii de rspundere sau unele persoane care au nclcat cerinele prezentului regulament, precum i s fac propuneri n organele corespunztoare pentru a intenta procese penale contra persoanelor culpabile de aciuni, pasibile de rspundere penal; f) s intenteze aciuni civile n instanele de judecat i Arbitraj pentru repararea pagubelor cauzate fondului cinegetic; g) s efectuezecontroale, iar n caz de necesitate, s extrag producia de vnatn natur la punctele de recepie, baze, la alte depozite, precum i la ntreprinderile, organizaiile ce confecioneaz articole din producia de vnat, s primeasc de la organizaiile de stat i obtetii s controleze actele ce se refer la gospodria cinegetic,la colectarea, prelucrarea i realizarea produciei de vnat; h) s confite fr plat uneltele de vntoare ilicit (arme, capcane, lauri etc.) de lapersoanele vinovate de nclcarea prezentului regulament i a regulilor securitii de vntoare. Materialele asupra membrilor societii de vntori care au comis braconajvor fi transmise la societatea de vntori pentru determinarea msurilor de influen, n corespundere cu statutul acesteia.IX. MODUL DE FORMARE I UTILIZARE A MIJLOACELOR SPECIALE [Capitolul IX titlul modificat prin LP154 din 21.07.05, MO126/23.09.05 art.611] 86. Sumele amenzilor percepute pe cale administrativ pentru nclcarea cerinelor prezentului regulament, precum i sumele obinute de la vnzarea uneltelor i a produciei de vnat ilicit confiscate, de la recuperarea costului produciei de vnat ilicit nepredat de contravenieni, de lampucarea animalelor n scopuri tiinifice, cultural-educative, de la vnzarea autorizaiilor pentru vntoarea sportiv i de amatori i selectiv, precum i sumele percepute pentru repararea pagubelor cauzate statului se vireaz la conturile fondurilor ecologice. Cincizeci de procente din suma total a amenzilor i suma obinut de la realizarea produciei de vnat ilicit, armelor i altor unelte de vntoare sechestrate, ai cror posesori nu s-au adresat n termen de 6 luni pentru a le primi, se vireaz n fondurile ecologice i se folosesc numai la organizarea proteciei fondului cinegetic.Sumele obinute de la eliberarea permiselor, pentru vntoarea sportiv i de amatori se vireaz la contul beneficiarilor deintori de terenuri de vntoare. [Pct.86 modificat prin LP154 din 21.07.05, MO126/23.09.05 art.611] [Pct.86 al.3) modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 1177] [Pct.86 al.3) n redacia LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art. 089]

Suma egal cu costul produciei de vnat ilicit se vireaz la contul specialal Asociaieide Stat pentru Silvicultur "Moldsilva" de organizaiile de achiziionare i de comeri care au primit-o. [Pct.86 al.4) exclus prin LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art. 1089]

87. Persoanelecare au depistat nemijlocit contravenienii enumerai n prezentul regulament li se acord premii. Pentru premii se folosesc 50 de procente din suma amenzilor i 30 de procente din suma obinut de la reparareapagubei cauzate statului, virate la contul special al Inspeciei de Stat a Calitii Mediului. Not. Dac contravenientul nu a fost amendat, dar i s-a aplicat alt sanciune administrativ sau msuri de influen obteasc, fie procesul-verbal privind contravenia a fost remis comandantului unitii militare (efului instituiei Ministerului Afacerilor Interne), fie dosarul a fost clasat din motive ce n-au depins de persoana care a depistat contravenia, acesteia i se acord un premiu n mrime de 3 salarii minime. Persoanei care a depistat contravenia, n care organul de urmrire penal sau instana de judecat au descoperit aciuni de ordinpenal,i se acord un premiu n mrime de 10 salarii minime. [Pct.87 nota modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598] 88. Mijloacele rmase la contul special dup acordarea premiilorse utilizeaz de Inspecia de Stat a Calitii Mediului pentru: a) efectuarea msurilor biotehnice; b) cumprarea sau arendarea mijloacelor de lupt cu braconajul (mijloace de transport, arme, alt echipament necesar) pentru lucrtorii gospodriei cinegetice care exercit supravegherea cinegetic de stat mijloace de fotografiat, de filmat, de nregistrare sonor; c) premierea persoanelor care particip activ la dezvoltarea gospodriei cinegetice; d) recuperarea cheltuielilor pentru acordarea gratuit i cu nlesniri a uniformelor pentru lucrtorii care exercit funcii de supraveghere asupra respectrii regulilor de vntoare i gestionrii gospodriei cinegetice, de organizare a atelierelor de naturalizare, a expoziiilor de trofee de vnat; e) n alte scopuri care nu contravin legislaiei. 89. ntru ajutorarea autoritilor publice centrale la paza fondului cinegetic, societatea de vntori delegheaz inspectori obteti din rndul celor mai activi membri. n temeiul recomandrilor prezentate de societatea de vntori, autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor confirm inspectorii obteti i le elibereaz legitimaiile corespunztoare. Inspectorilor obteti li se acord drepturi identice celor prevzute la pct. 83 literele a), e), f),g) ale prezentului regulament. Conducerea activitii inspectorilor obteti se exercit de ctre autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor. [Pct. 86 al.2) i 4) modificat prin LP454 din 30.07.01, MO141/22.11.01 art.1089] [Anexa 2 abrogat prin LP149-XVI din 08.06.06, MO126-130/11.08.06 art.597]

Anexa nr. 3la Legea regnului anumalLISTAspeciilor faunistice incluse n Cartea Roie a Republicii Moldova i taxele de ncasare pentru pagubele cauzate de ctre persoanele fizice i juridice prin vnare, pescuit, dobndire, colectare,comercializare, posesiune i export ilicite sau prin nimicire___________________________ Nr.crt.Denumirea tiinific Categoria de raritate( * )Taxa n uniti convenionale pentru un exe-mplar

latinmoldoveneascrus

123456

MAMMALIAMAMIFERE

ChiropteraCiroptere, Insectivore

CrociduraGoricide

1Crocidura leucodon HermannChican cu abdomen alb II250

RhinolophusRinolofidieni

2Phinolophus ferrumequinum SchrebRinolofid mare III225

NyctalusNictali

3Nyctalus lasiopterus SchrebNictal gigantic II250

VespertilioVespertili

4Vespertilio murinus L.Liliac mare II250

RodentiaRoztoare

CitellusPopndi

5Citellus citellus L.star comun III225

Carnivora Carnivore

MustelidaeMustelide

6Martes martes L. Jder de pdure IV 200

7Mustela erminea L.Hermelin IV 200

8Mustela lutreola L.Nurc european II250

9Mustela eversmanni LessonDihor de step III225

LutridaeFelide

10Lutra lutra L.Vidr II250

FelidaeFelide

11Felis sylvestris Schreb.Pisic slbatic III250

AVESPSRI

Pelicaniformes Pelicaniforme

12Phalacrocorax pygmeus Pall.Cormoran mic IV 200

13Pelecanus onocrotalus L.Pelican comun IV 200

14Pelecanus crispus Brunch.Pelican cre IV 200

CiconiformesCiconiforme

15Ardeola ralloides (Scopoli)Strc galben IV 200

16Egretta alb L. Egret mare II250

17Ciconia nigra L.Cocostrc negru II250

18Plegadis falcinellus L. ignuII250

19Platalea leucordia L.LoptarII250

AnseriformesAnseriforme

20Cygnus olog (Gm.)Lebda cucuiat-IV200

21Cygnus cygnus (L.) Lebd cnttoare-IV200

FalconiformesFalconiforme

22Pernis apivorus (L.) ViesparIII225

23Milvus milvus L. Gaie roie II250

24Haliaeetus albicillia (L.)Codalb-II250

25Neophron percnopterus (L.) HoitarII250

26Circaetus gallicus(Gm.)erparII250

27Circus cyaneus (L.)Erete vnat III225

28Circus macrourus(Gm.)Erete alb II250

29Circus pygargus (L.)Erete sur II250

30Aquila pomarina BrehmAcvil iptoare mic II250

31Aquila clanga Pall.Acvil iptoare mare II250

32Aquila heliaca Sav. Acvil imperial II250

33Aquila rapax Temm.Acvil de step II250

34Aquila chrysaetus L.Acvil de munte II250

35Hierasetus pennatus Gm.Acvil pitic-II250

36Pandion haliaetus(L.)Vultur pescarII250

37Falco naumanni (Fleisch.)Vnturel mic III225

38Falco cherrug (Gray)oim de dumbravII250

GruiformesGruiforme

39Tetrax tetrax (L.)Dropie micII250

40Otis tarda L. DropieII250

ColumbiformesColumbiforme

41Columba cenas L.Porumbel de scorbur IV200

StrigiformesStrigiforme

42Tuto alba (Scop.)Strig III225

43Bubo bubo L.Bun II250

44Asio flammeus (Pont)Ciuf de cmp III225

PiciformesPiciforme

45Picus viridis L.Ciocnitoare verde III225

46Dryocopus martius L.Ciocnitoare neagr ()III225

PaseriformesPaseriforme

47Monticola saxatilis (L.)Mierl de piatr III225

48Serinus serinusCnra (inri verde) IV200

1 2345 6

REPTILIAREPTILE

SyuamataScvamate

49Eremias arguta (Pall.)oprl multicolor IV200

50Elaphe longissima Laur.arpe Esculap III 225

51Coluber jugularis L.arpe cu abdomen galben III 225

52Coronella austriaca Laur. arpe de alun III 225

53Vipera ursini Bonap.Vipera de step IV200

54Vipera berus (L.)Vipera comun IV200

TestudinesTestudine

55Emys orbicularis L.Broasca estoas de balt IV200

AMPHIBIA AMFIBII

AnuraAnure

56Pelobates fuscus Laur.Broasca de cmpIV200

CYCLOSTOMATACICLOSTOMATE

PetromyzoniformesPetromizoniforme

57Lampetra mariae BergChicar de ru IV200

PISCESPETI

Salmoniformes Salmoniforme

58Hucho hucho L.Lostri IV200

59Umbra krameri Walbaumignu ()II250

CypriniformesCipriniforme

60Rutilus frisii (Nordmann)Ochian mare III225

61Leuciscus leuciscus(L.)Clean micIII225

62Leuciscus idus (L.) VduviIV200

63Barbus barbus borysthenicus Dyb.Mrean de Nipru III225

64Barbus meridionalis petenyi (Heckel)Mrean vnt IV200

GadiformesGadiforme

65Lota lota L.Mihal IV200

PerciformesPerciforme

66Aspro zingel L.Pietrar IV200

67Aspro streber L.Fusar IV200

AcipenseriformesAcipenseriforme

68Huso huso L. Morun III 225

69Acipenser gulden stadti colchicus V. MartiNisetru -III 225

70Acipenser stellatus PallasPstrugIII 225

CRUSTACEACRUSTACEE

MysidaceaMizide

71Paramysis baeribispinosa MartynovParamisis br bispinos III 225

MOLLUSCA MOLUTE

VeneridaVeneride

72Hypanis laeviusculafragilis (Milaschewich)Hipanis neted fragil II250

73Hypanis colorata (Eichwald)Hipanis colorat III 225

74Hypanis pontica(Eichwald)Hipanis de Marea Neagr III 225

Polychaeta

75Hypaniola Kowalewskyi (Grimm)Hipaniola Kovalevski III 225

INSECTAINSECTE

Or. MantodeaMantodee

76Mantis religiosa L. Clugri III 225

Or. OrthopteraOrtoptere

77Saga pedo Pall.Cal de step II 250

Or. ColeopteraColeoptere

78Calosoma sycophanta L.Calosom mirositoare II 250

79Cerophytum elateroides LatreilleCerofit II 250

80Carabus clathratus L.Carabid clatratus III 225

81Ehater ferrugineus L.Pocnitor rocat III 225

82Inoides sanguinicollis Panzer Pocnitor inoides III 225

83Porthmidius austriacus SohraukPocnitor portimidius II 250

84Oryctes nasicornis L.Caraban-III 225

85Lucanus cervus L.Radac (vacapopii)-III 225

86Carambyx cerdo L. Croitorul stejarului III 225

87Morimus finereus MuslantCroitor cenuiu III 225

88Rosalina alpina L.Croitor alpin II 250

HymenopteraHimenoptere

89Bombus paradoxus Dalla TorreBondar paradox II 250

90Rhophitoides canus Eversmann Rofitoid cenuie III 225

91Megachile rotundata FabriciusAlbin megahil III 225

92Xylocopa valga CerataeikerAlbina valga III 225

93Scolia masculat Drury Viespe gigant-III 225

94Liometopum microcephalum PauzerFurnic liometopumII 250

DipteraDiptere

95Satanas gigas EversmannMusc gigantic II 250

NeuropteraNeuroptere

96Ascalaphus macaronius ScopoliAscalaf pestri II 250

LepidopteraLepidoptere

97Aglia tau L.Fluture agliaIII 225

98Eudia pavonia L.Ochi de pun mic III 225

99Saturnia pyri Denis et. Schiff.Ochi de pun mare III 225

100Dolbina elegans Bang-NassPorumbacul dolbina IV200

101Manduca antropos L.Porumbacul "Cap-mort" " "IV200

102Callimorpha quadripunetaria RodaArhtiida hera III 225

103Iphiclides podalirius L.Podaliriu III 225

104Papilio machaon L.MahaonII250

105Parnassius mnemosune L.Fluturele Apolon negru ( )II250

106Zerynthia polyxena Denis et Schiff PolixenaII250

107Marumba quercus Denis et Schiff. Porumbacul stejarului III 225

106Polyommatus daphnis Denis et. Schiff.Fluture meleagr II250

109Tomares nogeli herrich-Schaffer Fluture tomares II250

Categoriile de raritate a speciilor: I - specie disprut (Extinct-Ex); II - specie periclitat (End angered - E); III - specie vulnerabil (Vulnerabil - V); VI - specie rar (Rare - R); V - specie nedeterminat (Indetermined - I); VI - specie devenit nepericlitat (Out of danger - O); VII - specie insuficient cunoscut (Insuffucuentic known - k) VIII - specie nepericlitat (Restockable tribes - Rt).

Anexa nr. 4la Legea regnului animalLISTAspeciilor i grupelor sistematice faunistice relativ rare (monumente ale naturii)protejate de stat i taxele de ncasare pentru pagubele cauzate de ctre persoanelefizice i juridice prin vnare, pescuit, dobndire, colectare, comercializare,posesiune i export ilicite sau prin nimicire

Nr.crt.Denumirea tiinific Categoria de raritate( * )Taxa n uniti convenionale pentru un exemplar

latinmoldoveneascrus

123456

MAMMALIAMAMIFERE

1Barbastella barbastella Schreb.Barbastel european IV150

2Crocidura suaveolens Pall. Chican mic cu dini albi IV150

3Eptesicus serotinusLiliac trziu IV150

4Myotis bechsteini KuhlNoptar cu urechi lungi IV150

5Myotis dasycneme BoieNoptar de iaz IV150

6Myotis daubentoni KuhlNoptar de ap IV150

7Myotis myotis Borkh.Noptar mare IV(III)150

8Myotis nattereri KuhlNoptar naterer IV150

9Myotis oxygnathus Mont.Noptar cu urechi ascuite IV150

10Neomys fodiens Renn. Chican de ap IV150

11Nyctalus leisleri KuhlNictal mic IV150

12Nyctalus noctula Schreb.Nictal rocat VIII50

13Pipistrellus nathusii Keys et BlasPipistrel Natuzi IV150

14Plecotus auritus L.Liliac urecheat IV150

15Rhinolophus hipposideros Bechst.Rinolofid mic IV150

16Sorex minutus L. Chican mic IV150

17Erinaceus europaeusArici comun VIII50

18Martea foina Erxl.Jder de piatr VIII50

19Mustela nivalis L. Nevstuic (helge) VIII50

20Putorius putorius L.Dihor de pdure VIII50

21Sorex araneus L.Chican comun .VIII50

22Talpa europaea L.CrtiaVIII50

AVESPSRI

23Ardea purpurea L. Strc purpuriu IV150

24Botaurus stellaris L.Buhai de baltIV150

25Circus aeruginosus Gm.Erete de stuf IV150

26Falco Vespertinus L oimule de searIV150

27Gavia Stelalta Pont.Cufundar gu roie IV150

28Otus scops L. Ciuf pitic IV150

29Recurvirostra avosetta L.Cioc ntors IV150

30Sterna albifrons Pall.Chir mic IV150

31Tadorna ferruginea Pall.Clifar rouIV150

32Accipiter gentilis LUliu porumbarIV150

33Accipiter nisus L.Uliu psrarV125

34Alcedo atthis L.Pescru albastru V125

35Charadrius apricarius L.Ploier auriu V125

36Falco columbarius L.oimule de iarn IV150

37Falco peregrinus Tunst.oim cltorV125

38Glareola nordmanni Fisch.Ciovlic de step IV175

39Glareola pratincola L.Ciovlic de mare IV150

40Grus grus L.Cocor IV150

41Haematopus ostralegus L.Scoicar -IV150

42Larus minutus Pall. Pescru mic IV150

43Mergus merganser L.Ferestra mare V125

44Milvus nigrans Bodd.Gaie brun V125

45Oxyura leucocephala(Scop.)Ra cu cap albIV150

46Netta rufina (Pall.)Ra cu peruc IV150

47Podicers griseigena (Bodd.) Corcodel cu gt rouV125

48Branda ruficollis Pall.gsc-cu-gt-rou IV150

49Pluvialis squatarola L. Ploier argintiu IV150

50Strix uralensis Pall.Huhurez mare V125

51Taiorna tadorna L.Clifar alb IV150

52Accipiter badius Gm.Uliu cu picioare scurteVIII75

53Aegithalos caudatusPiigoi codat . VII75

54Asio otus (L.)Ciuf de pdure VII75

55Caprimulgus europaeus L.CaprimulgVII75

56Corvus corax L.CorbVII75

57Crex crex L. Cristel de cmpV125

58Falco subbuteo L.oimul rndunelelorIV150

59Panurus biarmicus(L.)Piigoi de stuf VII75

60Podiceps higricollis Corcodel cu gt negru VII75

61Tachybaptus ruficollis (Pall.)Corcodel pitic VII75

62Buteo buteo L. orecar comunVII50

63Buteo lagopus Pont.orecar nclatVII50

64Cioconia cioconia L. Coscotrc alb VIII50

66Coracias garrulus L. Dumbrveanc V125

67Falco tinnunculus L. Vnturel rou .VIII50

68Remiz pendulinus L.Boicu VIII50

69Riparia riparia L.Lstun de mal .VIII50

70Strix aluco L.Huhurez de pdure VIII50

71Upupa Epops L.Pupz VIII50

123456

REPTILIA REPRILE

72Elaphe quatuorlineata (Lacep.)arpe cu patru dungi -III175

73Lacerta taurica Pall. oprl de Crimeea VIII75

AMPHIBIAAMFIBII

74Bombina bombina L.Buhai de balt cu abdomen rou V125

75Salamandra salamandra L.Salamandr V125

76Triturus cristatus Laur.Triton cu creast VIII50

PISCESPETI

77Acipenser ruthenus L.CegIII175

78Vimba Vimba (L.) Moruna IV150

MOLLUSCAMOLUTE

79Helix pomatiaMelc de vi de vie VIII0,5

INSECTAINSECTE

80or. Odonataor.Odonate V125**

81or.Mantoptera or.Mantoptere VII75**

or.Coleopteraor.Coleoptere

82fam.Cantharidse fam. Cantaride.VIII50**

83fam.Carabidae***fam. Carabide.VIII50**

84fam.Cerambicidae***fam. Cerambicide. VII75**

85fam.Cleridaefam. Cleride.VII75**

86fam.Coccinelldae***fam. Coccinellide (Bubureze). , VIII50**

87fam.Histeridaefam. Histeride.VIII50**

88fam.Hydrophylidae fam. Hidrofile.VII75**

89fam.Scarabaeidae***fam. Scarabiede.VII75**

90fam.Silphdaefam. Silfide (Hoitari).VII75**

91fam.Lucanidaefam. Lucanide. - VII75**

92or. Neuropteraor. Neuroptere VII75**

93or.Raphidiopteraor. Rafidioptere VII75**

94or. Mecoptera or.Mecoptere VII75**

or. Lepidopteraor.Lepidoptere

95fam.Arctiidae*** fam. Arhtiide.VII75**

96fam.Attacidaefam.Atacide. IV150**

97fam.Lycaenidaefam. Licaenide. IV150**

fam. Noctuidae*** fam. Fluturi-bufnie (Noctuide) .

98g. Catocalagenul Catocala IV150**

99fam.Nymphalidaefam. Nimfalide . VII75**

fam.Pieridaefam. Pieride.

100g.Euchloegenul Zorile VII75**

101g.Colias genul Colias VII75**

102fam.Papilionidaefam. Papilionide.IV150**

103fam.Satiridaefam. Satiride.VII75**

or.Hymenopteraor.Himenoptere

104fam. Scoliidaefam. Scoliide. -III225**

superfam. Apoidea superfam. Apoide.

105fam.Anthophoridaefam. Antoforide. V125**

fam.Apidaefam. Apide .

106g. Bombusgenul Bondar III225****

107fam.Melittidaefam. Melitide. V125**

108superfam. Formicoideasuperfam. Furnici. VIII50****

*CATEGORIILE DE RARITATE A SPECIILOR: I - specie disprut (Extinct-Ex); II- specie periclitat (Endangered-E); III - specie vulnerabil (Vulnerabil-V); IV - specie rar (Rare-R); V - specie nedeterminat (Indetermined-I); VI - specie devenit nepericlitat (Out of danger-O); VII - specie insuficient cunoscut (Insufficentlyknown-K); VIII - specie nepericlitat (Rastockable tribes-Rt). _________________________ ** Amenzile aplicabile pentru colectarea i nimicirea incectelor n scopuricomerciale; amenzile aplicabile pentru colectarea i nimicirea insectelor de ctre persoane particulare n ariile naturale protejate de stat. ***Cu excepia duntorilor din agricultur i silvicultur. **** Amenzile aplicabile pentru nimicirea cuiburilor n ariile naturale protejate de stat, pe terenurile silvice i n parcuri. [Pct.65 exclus prin LP232 din 23.09.10, MO206-209/22.10.10 art.683] [Anexa 4 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613]

[Anexa 5 abrogat prin LP149-XVI din 08.06.06, MO126-130/11.08.06 art.597]

Anexa nr. 6la Legea regnului animalT A X Ede ncasare pentru pagubele cauzate de ctre persoanele fizicei juridiceprin vnare, dobndire, comercializare, posesiune iexport ilicite sau prin nimicire a animalelor de vnat din republicNr.crt.Denumirea tiinific Taxa n uniti convenionale pentru un ex emplar de animal vnat (pielea sau trofeele lui)

latinmoldoveneascrus

12345

1Cervus elaphus L.Cerb nobil 500*

2Alces alces L.Elan500*

3Cervus nippon Temminck Cerb ptat 350*

4Cervus dama L.Cerb loptar350*

5Ovis musimon Pall.Muflon250*

6Sus scrofa L.Mistre 250*

7Capreolus capreolus L. Cprioar 250*

8Meles meles L. Bursuc (viezure) 125*

9Lepus europaeus Pall.Iepure de cmp 50*

10Ondatra zibethica LBizam (ondatra)50*

11Sciurus vulgaris L.Veveri obinuit 50*

12Vulpes vulpes L. Vulpe obinuit 50*

13Canis lupus L.Lup250*

Celelalte specii de mamifere, cu excepia speciilor rare i celor incluse n Cartea Roie a Republicii Moldova50*

14Grus grusL. Cocor mare 50*

15Phasianus colchicus L.Fazan de vntoare 50*

16Anser anser L.Gsc slbatic 50*

17Perdix perdix L.Potrniche 40*

18Coturnix coturnix Prepeli 25*

19Athene noctua (Scopoli)Cucuvea comun 25*

20Anas platyrhynchos L.Ra slbatic sau ra mare25*

21Streptopelia turtur L.Turturic sau hulub slbatic 15*

Celelalte psri, cu excepia speciilor rare i celor incluse n Cartea Roie a Republicii Moldova15*

Penru devastarea: a) vizuinilor i brlogurilor 25*

b) cuiburilor de psri, cu excepia celor de coofene i de ciori cenuii 15*

Pentru fiecare ou de pasre scos din cuib (cu excepia oulor de coofan i decioar cenuie)2,5*

Pentru distrugerea i deteriorarea diferitelor instalaii biotehnice i a celor ce se refer la gospodria cinetic n mrime de 3 ori mai mare mare dect costul instalaiei la momentul deteriorrii

__________________________________________________* Speciile de animale relativ rare (monumemte ale naturii) a cror reglare a efectivului se efectueaz prin autorizaii eliberate de ctre autoritatea central pentru protecia mediului.

[Anexa nr.6 modificat prin LP221-XVI din 14.07.06, MO126-130/11.08.06 art.613] [Anexa nr.6 adnotaia modificat prin LP1257 din 19.07.02, MO151/14.11.02 art. 117]