Lic

1

INTRODUCERE

Fotbalul ca fenomen de suprastructură internaţională are următoarele obiective:

Valoare socială a fotbalului este demonstrată de posibilitatea oamenilor planetei

de a participa în număr cât mai mare la acest fenomen.

Valoarea sportivă a fotbalului care apare prin efectele de sănătate psiho-fizice ale

contactelor permanente directe, a manifestaţiilor şi schimbărilor culturale.

Valoarea psiho-socială, manifestată prin plăcerea de a juca sau asista la marele

spectacol al jocului de fotbal. Datorită fotbalului au dispărut de mult ,,graniţele”

relaţiilor şi schimburilor libere între state, asociaţii sportive, specialişti, echipe,

cluburi etc.

Fotbalul este un joc spectaculos, bazat pe măiestria, capacitatea biologică şi

starea de sănătate a jucătorilor, este o îmbinare armonioasă între mişcări naturale ca:

alergarea, săritura şi lovirea mingii cu piciorul, pe de o parte, şi deprinderile motrice

specifice, pe de altă parte.

Din aceste motive, fotbalul este considerat un important mijloc al educaţiei

fizice, care contribuie pozitiv la rezolvarea sarcinilor acesteia.

Jocul de fotbal practicat în mod ştiinţific, contribuie la întărirea sănătăţii, la

dezvoltarea multilaterală a capacităţilor fizice şi psihice, la însuşirea unor deprinderi

motrice şi a unor cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică.

Fotbalul fiind un mijloc al educaţiei fizice şi sportului, este practicat sub

îndrumarea completă a profesorilor de educaţie fizică şi a antrenorilor, constituind un

proces instructiv-educativ unitar. Într-un astfel de cadru organizatoric propriu, elevii,

copiii, juniori îşi pot dobândi şi perfecţiona până la măiestrie, atât capacitatea

biomotrică, şi tehnico-tactică, dar şi baza psiho-nativă, necesară în competiţie. În

desfăşurarea jocului, posesia mingii este condiţia determinantă care asigură echipei

2

şansa ca prin diferite execuţii tehnice (şuturile la poartă) şi acţiuni tactice să-şi creeze

situaţii favorabile finalizării (marcarea golului care este scopul jocului de fotbal).

Pentru atingerea scopului şi obţinerea performanţei, în pregătirea copiilor şi

juniorilor un rol foarte important îl are selecţia primara în fotbal, modul cum este

realizata, metodele, mijloacele folosite. Selecţionarea copiilor cu aptitudini deosebite

pentru practicarea fotbalului presupune o activitate susţinută cu rabdare şi deosebită

competenţă pedagogico-ştiinţifică. Ea trebuie sa realizeze alegerea elementelor

“supradotate” pentru performante de vârf care reclamă solicitări la limita maximă a

efortului specific psiho-somato-funcţional şi tehnico-tactic. În selecţie trebuie pornit

de la cunoaşterea celor doua realităţi: individul şi particularitatile jocului ce

prefigureaza cerinte de ordin morfologic, funcţional, psihologic, pedagogic. Ea

trebuie desfăşurată pe etape, bazându-se pe corespondenţa dinamicii dezvoltării psiho-

fizice şi motrice a copiilor, cu solicitările complexe şi în acelaşi timp specifice

fotbalului. Ea implica un ansamblu de verificări periodice capabile să confirme

aptitudinile copilului, aşa cum se manifestă acestea concret în procesul de instruire

sportivă.

Avand în vedere că ea trebuie să opereze continu de la începător până la nivelul

marii performante, adresându-se unor organisme aflate în plin proces de creştere şi

maturizare psiho-biologică cu o oarecare doza de imprevizibilitate, selecţia trebuie să

includă atât activiti de diagnoză cât şi de prognoză care să prefigureze un model al

jucatorului în acord cu cerinţele modelului de joc.

Selecţia, această etapă de început în care dintr-un numar foarte mare de

participanţi se aleg doar cei care speră antrenorul – pot deveni valori în fotbalul intern

şi internaţional, se constituie aici într-un lucru nu foarte uşor de realizat.De ce? Pentru

că din diverse motive (nu dorim să intram în amănunte) zilnic se prezintă la stadion

10-15 copii sau chiar mai mulţi: trebuie să-i primeşti, trebuie să-i vezi, trebuie să

explici, dar de multe ori cu greu se aceptă refuzul de a continua.

3

Deşi încă de la început am stabilit zilele din săptămâna pentru aceste acţiuni ,

am stabilit teste de control, în fapt suntem obligati la selecţii zilnice. A trebuit să ne

adaptăm, muncim mai mult, am apelat şi la un mic truc astfel lunar am crescut

nivelul baremurilor obligându-i pe cei care nu se încadrează să înţeleagă că fotbalul

este o treabă serioasă şi că este bine să se orienteze spre o alta activitate.

Motivul alegerii temei

Am ales aceastǎ temǎ deoarece consider ca selecția la nivel de copii şi

juniori constitue punctul de pornire in munca oricarui antrenor. Numai pe

baza unei selectii bune se poate constitui o echipa competitiva cu

rezultate.....

Însemnătatea teoretică şi practică a lucrării, gradul ei de actualitate

Plecând de la origini şi văzând unde a ajuns şi spre ce va tinde, fotbalul, selecţia,

orientarea şi principiile ei de bază se vor modifica substanţial, pentru că cei care ajung

la ora actuală la nivelul maximei performanţe trebuie să fie triaţi şi supertriaţi !

Trierea prin selecţie, este legată de unele contradicţii existente între interesele

copilului şi sarcinile sportului ales. Selecţia trebuie să ia în consideraţie ambele

interese.

Literatura de specialitate consemnează numeroase lucrări de selecţie în general,

şi de selecţie în fotbal în special.

DEX-ul dă următoarea definiţie selecţiei: “alegere efectuată după un anumit

criteriu şi cu un anumit scop… Operaţie de extragere a unităţilor dintr-o colectivitate

generală după anumite principii… Parte dintr-o colectivitate cu ajutorul căreia se

cercetează diversele caracteristici ale întregii colectivităţi”.

Odată cu trecerea anilor, acţiunea de selecţie şi orientare în vederea obţinerii de

rezultate maxime într-o activitate îşi extinde sfera de la domeniul profesiunilor spre

alte domenii în care se impune o abordare ştiinţifică, în vederea optimizării

4

contribuţiei factorului uman. Unul dintre acestea îl constituie sportul. Primii paşi în

selecţie au fost făcuţi odată cu explozia produsă de dezvoltarea industriei care, a pus

problema distribuirii raţionale a forţei de muncă şi a pregătirii cadrelor capabile să

folosească cuceririle tehnicii contemporane. De aceea, la începutul secolului al XX-

lea, au apărut în diferite state, primele servicii de cercetare şi diagnosticare a

aptitudinilor profesionale. Cercetările au fost făcute pe două planuri; prelucrarea bazei

teoretice în orientarea profesională şi a metodelor de depistare a aptitudinilor spre o

anumită profesie. Totuşi în aceea perioadă oamenii de ştiinţă nu au putut rezolva în

întregime problema orientării profesionale.

Primele consemnări legate de selecţie sportivă sugerau doar începutul unei

acţiuni de pregătire sportivă care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimări

consemnate în literatura de specialitate. Problema selecţiei nu are un caracter nou, ci

unul istoric. Este adevărat că în forma ei initiala, era mai mult întâmplătoare; ulterior,

o dată cu evoluţia performanţelor sportive, ea a căpătat un caracter dirijat.

Expresia cea mai uzitată a fost de specializare timpurie, care exprima

preocuparea spre dirijarea copilului către o nouă probă sau ramură sportivă încă din

fragedă vârstă. În anii ’60, a apărut expresia iniţiere precoce, care atenua

direcţionarea specializării sportive spre un proces premergător şi preparator al

viitoarei consacrări de la o vârstă fragedă. Apoi s-a folosit şi s-a păstrat expresia de

selecţie primară, care reprezintă momentul intrării copilului – pe baza unor criterii –

în unităţile sportive specializate. Dar, odată cu elaborarea “Sistemului naţional de

selecţie şi pregătire”, s-a consacrat o altă expresie mai adecvată. Mai întâi, actul

selecţiei nu este izolat şi nu reprezintă în nici un caz un scop în sine pentru că, odată

terminat, determină un proces de pregătire care duce către un alt moment al selecţiei.

Ciolcǎ, S, M. (2008) este de parere ca selecția serveste pentru alegerea copiilor

pe care antrenorul ii poate pregati in vederea intrecerilor sportive. Selecția este un

proces permanent.

5

Scopul selecționerului este acela de a gasi copii care sa corespundǎ cerintelor pe care

le implicǎ jocul de fotbal.

Pânǎ cand se ajunge la selecția primarǎ, copilul se afla la o varstǎ fragedǎ, la

care nu se poate spune cu probabilitate dacǎ acesta are talent pentru fotbal. De multe

ori, alegerea unei activitati sportive se face datorita parinţilor, prietenilor si chiar

ȋntâmplǎtor. Dar, decisiv nu este felul in care un copil a ajuns sǎ practice fotbalul ci,

cǎ mulți copii sa invețe și sǎ iubeascǎ acest sport, fiindcǎ numai asa pot fi aleși dintre

cei mai talentați. Pentru asta e necesarǎ pregatirea. Totodatǎ, mai apare și riscul unele

alegeri pripite.

Din aceastǎ cauzǎ, copii nu trebue obligati, imediat dupǎ prima ȋntalnire cu

selecționerul, sǎ devinǎ fotbaliști. Un copil de 6 sau chiar 8 ani nu este conștient de

capacitǎțile și inclinațile pe care le are pǎrinți și ȋnvațǎtorii nu pot spune cu siguranțǎ

ce fel de talent posedǎ. Mai concret ar fi dacǎ un copil s-ar confrunta și cu alte

sporturi, mai ales la școala. Dacǎ este talentat și se simte atras de fotbal, existǎ o mai

mare certitudine ca el sǎ ramanǎ in domeniu și sǎ cotinuie pregatirea.

Gagea, A.(2002) este de părere că selecţia primară (pe scurt, selecţia) este

considerată „un demers (atribut, apanaj) al selecţionerului (antrenor, profesor,

instructor), iar selecţionabilii sunt copiii, tinerii, elevii sau alţi începători în

practicarea sportului”.

Necesitatea selecţiei pentru activitatea fotbalistică de performanţă este unanim

recunoscută. Stadiul când selecţia micilor sportivi era efectuată pe baza capacităţilor

iniţiale native (tehnică bună, viteză, elemente de joc colectiv, etc.), urmată de

eliminarea treptată a celor care evoluează mai slab (sau nu progresează), este departe

de a satisface, dar de ce să nu recunoaştem încă este folosită.

Selecţia sportivă prezintă o particularitate încărcată de consecinţe metodologice

şi practice, deoarece ea operează asupra copilului stabilindu-i domeniul de activitate

pentru întreaga viaţă performanţială. Dacă selecţia este alegerea omului potrivit

6

pentru o anumită activitate, orientarea este alegerea activităţii în raport de

disponibilităţile individului.

Epuran, M. (1993) arată că „există o reorientare a întregului proces psiho-

pedagogic, prin coborârea vârstei de angrenare a copiilor, ce poate avea ca rezultat

benefic mărirea numărului de ani, cu maximum de randament în marea performanţă”.

După anumiţi specialişti selecţia sportivă în faza ei primara, ca moment unic,

are nevoie de două etape pentru a-i da consistenţă şi eficienţă, şi anume, una

organizatorică şi una metodologică.

Selecţia primara oferă condiţii mai dificile pentru stabilirea calităţilor

neuropsihice ale copilului, funcţiile corticale fiind instabile, iar calităţile motrice în

curs de formare. Unii autori pun accent pe anamneza detaliată cu privire la

antecedentele heredocolaterale şi personale.

În procesul selecţiei apare clar importanţa primordială a particularităţilor individuale

de care trebuie să se ţină seama, cum ar fi: sexul, vârsta, starea de sănătate,

dezvoltarea fizică, posibilitatea de adaptare funcţională, talent, aptitudini, preferinţe,

toate analizate în funcţie de efortul impus de practicarea probei sau ramurii sportive

respective.

Nadori, L. (1993) a definit selecţia ca pe „un proces prin care sunt

individualizaţi indivizii înzestraţi cu talent şi capacităţi favorabile sportului respective,

cu ajutorul unor metode şi teste ştiinţific valide”.

Suntem convinşi că un antrenor care selecţionează copii pentru a practica un

sport sau pentru o pregătire organizată la un club sportiv nu doreşte să interzică

accesul celor respinşi în selecţie, nu face un act discriminatoriu negativ, ci el urmează

o regulă profesională, de exemplu, aceea conform căreia calitatea acceptabilă a

conducerii pregătirii depinde de numărul de sportivi şi de timpul acordat acestora.

Părerea noastră este aceea că selecţia la acest nivel poate fi justificată dacă,

selecţionerul se ocupă de 16-20 de selecţionaţi.

7

După Dragnea, A. (1999), selecţia se defineşte ca: „activitatea sistematică a

specialiştilor, desfăşurată pe baza unor criterii biologice şi psihologice în direcţia

depistării copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea diferitelor ramuri de

sport”.

Alexe, N. (1993), considera că „selecţia presupune o acţiune amplă de natură

conceptuală şi organizatorică de evaluare pe diferite planuri (anamneză,

diagnosticarea stării de sănătate, nivelul de creştere şi dezvoltare fizică şi funcţională,

disponibilitate psihică etc.) a unor colectivităţi mari de copii şi juniori. Prin urmare,

cadrul organizatoric are nevoie de un ansamblu de criterii şi indicatori, de fapt un

model, cu care se operează pe bază de algoritmi în alegerea celor dotaţi pentru un

anumit tip de efort sportiv.

Părerea unora dintre specialişti este cea conform căreia succesul selecţiei

depinde de trei categorii de factori: de talentul şi cunoştinţele selecţionerului, de

fidelitatea criteriilor de selecţie faţă de calităţile relevante ale performanţei sportive

ulterioare, şi de potenţialul sportiv al selecţionabilului.

În viziune antropologică selecţia reprezintă un proces care trebuie desfăşurat pe

tot parcursul pregătirii sportive, în acest sens impunându-se necesitatea cunoaşterii

aprofundate a particularităţilor antropologice de vârstă ale organismului.

Selecţia pentru jocul de fotbal este o acţiune metodico-organizatorică

determinantă pentru fixarea parametrilor de desfăşurare a întregului proces instructiv

la nivel de copii şi juniori. După modul în care se tratează această problemă, după

cum se organizează şi se rezolvă această etapă a instruirii sportive se poate prognoza

sau nu apariţia rezultatelor şi a sportivilor de perspectivă pentru fotbalul de

performanţă.

8

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICǍ

A LUCRĂRII

1. Strategii de selectie

În general, selecţia începe prin atragerea unui număr cât mai mare de tineri în

practicarea sportului, aceasta realizându-se prin evaluarea posibilităţilor subiecţilor,

concret, apoi în funcţie de rezultatele acestei prime constatări subiecţii să fie

îndreptaţi spre un grup de ramuri sportive sau către o anumită ramură sportivă.

Această primă etapă a fost numită „orientare sportivă”. Orientarea este un proces

care pleacă de la un individ care, în urma manifestării unor predispoziţii vocaţionale

(netestate sau testate) este informat despre însuşirile pe care le are, şi pe baza lor este

îndreptat (orientat) spre practicarea unor discipline sportive. Pentru ca acest fapt să

devină realitate trebuie desfăşurate o serie de „acţiuni” specifice selecţionerului

(urmărirea copiilor în locurile de joacă din cartiere, discuţii cu profesorii de educaţie

fizică din şcoli, asistenţă la lecţiile de educaţie fizică şi sport, discuţii cu părinţii

copiilor, organizarea de jocuri la două porţi pe teren redus, organizarea unor jocuri

între mai multe echipe - de cartier sau şcoli - în timpul vacanţelor, pe terenurile

cluburilor mari şi sponsorizate de acestea, etc.), de depistare a copiilor cu aptitudini.

Paralel cu aceste acţiuni, care aşa cum rezultă din toate datele problemei, au un

caracter activ, selecţionerii căutând pe cei de care au nevoie şi nebizuindu-se numai

pe cei ce se îndreaptă întâmplător spre porţile sportului respectiv, se iau măsuri de

înregimentare a celor depistaţi, prin: organizarea controlului medico-sportiv (cu

caracter eliminatoriu); cunoaşterea principalelor date personale ale subiecţilor;

9

încadrarea în grupe (echipe) de instruire pe baza unor teste specifice şi legitimarea

pentru unitatea sportivă respectivă. Orientarea indivizilor spre practicarea unor probe

(ramuri sportive) poate fi asemuită cu procesul de orientare profesională.

A doua etapă, în ordine cronologică, are ca scop să aleagă sportivi pe baza

cerinţelor ramurii de sport respective, ceea ce se numeşte „selecţie sportivă

primare”, care, la rândul ei este prima fază a „selecţiei sportive” în care sunt cuprinse

şi celelalte niveluri superioare ale selecţiei:

- selecţia intermediară, care se realizează pe parcursul procesului de instruire şi

selecţie ce este continuat;

- selecţia finală, care constă în alegerea sportivilor apţi să se încadreze în

cerinţele marii performanţe, în funcţie de obiectivele impuse de competiţiile

internaţionale majore.

Din punct de vedere teoretic, aceste aspecte ale selecţiei sunt bine explicate, dar

în practică se mai fac necesare unele încercări de a se completa structura piramidală a

procesului sistemic de selecţie şi instruire. Pentru ca rezultatele în timp să aibă un

grad de reuşită mai ridicat, pentru ca prognoza să atingă nivelul propus, trebuie ca

selecţia initiala să fie cât mai obiectivă.

1.1. Modelul de selectie(continut si structura)

Prin model se înţelege un ansamblu artificial de elemente care reproduce un

ansamblu real. Modelul fiind analog realităţii, prin intermediul lui obiectele şi

fenomenele reale sunt studiate indirect; fie pentru că acest lucru nu se poate efectua pe

obiectul sau fenomenul real, fie pentru a evidenţia anumite aspecte din ansamblul

realului. Desigur, modelul este mai schematic, mai sărac decât realitatea, el

reproducând esenţialul, structurile.

În 1995, Epuran, M. atrăgea atenţia asupra riscului de a se confunda modelul cu

un set de norme sau convenţii (reguli şi sarcini), oferind ca exemplu “modelul

10

profesorului”, caracteristic unui tip ideal. Autorul explică diferenţa existentă dintre “a

modela” şi “a norma”.

Pot fi elaborate modele de selecţie precise, însemnând algoritmi acceptaţi în

temeiuri logice sau pe baza experienţei acumulate, fapt ce conferă selecţiei un caracter

ştiinţific; dar, din păcate, acesta nu oferă şi garanţii, ci doar şanse sporite pentru

succesele ulterioare.

Un punct de vedere, este cel exprimat de Răduţ, C., (1989); „sportivul de

performanţă, fiind persoana angajată fizic şi moral pentru autodepăşire în acte şi fapte

sociale individuale şi colective, poate crea valori „de o natură deosebită”. De aceea el

este un model şi poate fi modelat. Altfel spus, sportivul de performanţă este un model

aparte, pentru că reprezintă o construcţie umană cu o structură deosebită şi adaptabilă

la dimensiuni ample, morfo-psiho-funcţionale şi sociale”.

În acest caz modelul de selecţie are caracteristici multidisciplinare şi

interdisciplinare de natură biologică, psihică, pedagogică, socială şi tehnică.

Elementele de structură ale modelelor de selecţie sunt:

- indicii morfologici;

- indicii fiziologici şi biochimici;

- indicii capacităţii motrice;

- criteriile psihologice.

După Dragnea, A. (1999), modelul de selecţie este constituit ca „un instrument

cu reale funcţii de diagnoză şi totodată de prognoză a disponibilităţilor tinerilor pentru

sportul de performanţă, a posibilităţilor de evoluţie spre cerinţele înaltei performanţe.

Cea mai dificilă problemă a stabilirii modelului de selecţie o constituie perceperea

parametrilor de structură şi de calitate ai acestuia, mai ales că toţi parametrii în cauză,

aşa cum s-a mai precizat, au drept element de referinţă caracteristicile sportivilor de

înaltă performanţă”.

11

Acelaşi autor considera că, modelul de selecţie reprezintă o simplificare a unui

sistem real dinamic şi hipercomplex, constituit dintr-o serie de indici, parametrii şi

informaţii de natură diferită. Modelul de selecţie este multidimensional fapt care îi

conferă o calitate deosebită şi anume, comportarea acestuia foarte apropiată de

sistemul real modelat.

Modelul de selecţie şi instruire iniţială ce trebuie elaborat pentru micii

practicanţi de fotbal (6-8 ani) trebuie să obiectivizeze atât finalitatea acestui proces

sistemic, cât şi conţinutul acestuia, stabilindu-se care sunt valorile somatice,

funcţionale, motrice, tehnico-tactice şi psihice ale acestor copii de vârstă prepubertară.

În elaborarea modelelor Brill, M. S. (1980), face referiri la procesul de selecţie

care, după opinia sa, este de neconceput fără studierea individualităţii sportivului de

excepţie, a activităţilor lui de joc şi a drumului lui sportiv, lucru cu care suntem de

acord. Acest aspect trebuie realizat în contextul unui model în perspectivă bazat pe

factori de prezumţie a evoluţiei acestora, în cadrul tendinţelor şi orientării ce se

manifestă în acest sens pe plan internaţional.

Foarte probabil că următorul model in evoluţia selecţiei va fi modelul biometric

(biometria fiind o ramură a biomecanicii). Modelul biometric, dacă va fi atins, va

reprezenta apogeul analizelor şi sintezelor calculelor de biomecanică ale mişcării şi

calculelor fiziologice, privind rezervele capacităţii de efort fizic şi psihic uman.

Vom prezenta mai jos un model de joc, elaborat de un colectiv de specialişti ai

F.R. Fotbal, sub coordonarea lui Rădulescu, M. şi Cojocaru, V. (2003), specific

vârstei prepubertare, la care facem referire în acest material, şi care poate fi folosite

fără rezerve şi fără modificări esenţiale în procesul de instruire al acestor copii.

I. “Modelul de joc, specific copiilor de 6-8 ani. Autorii recomandă ca la această

vârstă să se practică fotbalul în 5 (4+1).

1. Obiectivul jocului: o echipă trebuie să reuşească să înscrie cât mai multe goluri

şi, în acelaşi timp, să împiedice, prin mijloace regulamentare, echipa adversă să

12

intre în posesia mingii şi să înscrie. Copiii trebuie să înţeleagă că scopul acestui

joc este de a înscrie cât mai multe goluri şi să practice un joc ofensiv.

2. Numărul de jucători: fiecare echipă are în componenţa sa cinci jucători (un

portar şi patru jucători de câmp). Se vor folosi mai multe rezerve care nu vor

putea să intre pe teren decât la întreruperea jocului. Plasarea celor patru jucători

pe teren rămâne la latitudinea fiecărui antrenor.

3. Durata jocului: partida are două reprize de 15 minute fiecare, cu pauză de 5 sau

10 minute.

4. Oficiali: un arbitru conduce jocul. El este singurul stăpân pe teren. Arbitrul

dirijează jocul din exteriorul terenului, asigurând şi supravegherea unei tuşe.

Un antrenor subliniază cealaltă tuşă.

5. Terenul: a). dimensiuni: dimensiunile convenabile sunt 20 X 30m. Maximum

30 X 50m.

b). marcarea: se va efectua cu var.

c). porţile: lungimea 3m, înălţimea 2m.

6. Echipamentul: adidaşi sau tenişi. Cu toate acestea, pentru întâlnirile în aer liber,

sunt admişi pantofii de fotbal cu crampoane de cauciuc.

7. Mingea: este mai mică şi mai uşoară decât una regulamentară. Este o minge

numărul 3.

8. Reguli: sunt acelaşi cu cele de la fotbalul în 11. Cu toate acestea, s-au adus

câteva modificări, pentru a-i da valoare educativă, şi anume:

- repunerea în joc

Dacă mingea trece linia de tuşă, se repune mingea în joc cu piciorul din locul

prin care a ieşit mingea. Copiii vor evita să trimită balonul direct către poarta adversă.

Ei trebui să „joace jocul” şi să nu caute să-l „distrugă”. Aceste dispoziţii sunt valabile

având ca scop favorizarea jocului ofensiv. În zona de 6m, repunerea în joc cu mâna,

este dictată prin decizia arbitrului, noţiune indispensabilă fotbalului în 11.

- cornerul

13

Va fi de asemenea sancţionat printr-o repunere de la colţ cu piciorul. Aici se

caută însă soluţia cea mai avantajoasă pentru terenul advers. Este evident că, un

corner nu va putea să fie direct transformat în gol; deci, balonul va trebui ca înainte de

a intra în poartă să fie atins de un jucător.

- zona de poartă

Zona de pedeapsă (6m) va fi singura zonă în care portarul va avea dreptul să-şi

folosească mâinile. Această zonă corespunde, pentru portar, careului de 16 m pentru

terenul mare.

- lovitura liberă directă şi lovitura de pedeapsă (cu piciorul)

Toate greşelile de joc vor fi sancţionate printr-o lovitură liberă directă care se

va executa din locul unde s-a produs greşeala. Totuşi, arbitrul va sancţiona printr-o

lovitură de pedeapsă (de la 7m) greşelile grave, voluntare, comise în timpul jocului.

Nici un jucător nu va avea voie să fie în zona de pedeapsă şi adversari vor fi la o

distanţă de 6 m (aceeaşi distanţă impusă pentru alte lovituri directe şi repuneri de la

margine). Această folosire a loviturii de pedeapsă este foarte importantă, deoarece

copilul trebuie să joace în cel mai bun spirit posibil. Ştiind că toate greşelile

intenţionate vor fi sancţionate printr-o lovitură de pedeapsă, copilul va înţelege că nu

are nici un interes să joace „omul” ci numai „mingea”.

- mingea scoasă

Toate mingile care ies în afara liniei porţii sunt repuse în joc cu piciorul, de

către portar, în zona de 6 m.

- pasa de joc în afară, fără ofsaid

Aceasta simplifică jocul şi evită erorile de judecată şi arbitraj care atrag

incidente ce nu trebuie să existe la acest nivel.

- câştigarea meciului

Echipa care a marcat mai multe goluri câştigă. Într-un turneu (sau într-o Cupă),

echipele pot fi departajate, în caz de meci egal, fără a mai se folosi eventualele

prelungiri, prin executarea a cinci lovituri de la 7 m de către fiecare echipă.

14

1.2. Caracteristicele morfo-functionale, motrice ale varstelor de 6 – 8 ani

La vârsta primei selecţii în fotbal (prepubertară), copilul este sub spectrul a trei

activităţi de bază:

- activitatea la şcoală sau grădiniţă;

- timpul necesar pentru pregătirea lecţiilor;

- joaca sau alte preocupări dirijate de familie ca: învăţarea unei limbi străine,

calculator, muzică, sport etc.

O caracteristică foarte importantă în procesul de formare şi pregătire pentru

această vârstă (6-8 ani) o reprezintă interesul pentru mişcare, pentru joacă, pentru

sport. Este clar că nu se începe imediat cu predarea regulilor de joc, deoarece atenţia

şi concentrarea nu poate fi menţinută mult timp.

Copiii de 6-8 ani pot asculta şi înţelege ceea ce li se spune, sunt în stare să se

supună comenzilor date de antrenor, fapt ce măreşte mult eficacitatea instruirii

organizate în fotbal. Fotbalul, mai în glumă mai în serios, începe să devină o plăcere

pentru copii, o necesitate zilnică.

Din punct de vedere fiziologic copiii de vârsta 6-8 ani nu prezintă diferenţe

esenţiale, în funcţie de sex, în ce priveşte talia, greutatea, dezvoltarea sistemului

nervos şi neuromuscular şi a sferei vegetative. Până la începutul pubertăţii, băieţii şi

fetele au masa musculară aproximativ asemănătoare. Talia creşte cu aproximativ 5 cm

anual, iar greutatea cu 2,3-3,5 kg.

În prima perioadă (6-8 ani), părerea specialiştilor este că, copilul se

caracterizează prin dinamism, instabilitate şi o rezistenţă scăzută la oboseală. De

asemenea, musculatura nu este bine dezvoltată şi ar putea duce la scăderea

randamentului. În ce priveşte musculatura, structura este similară adultului, diferă însă

proporţia fibrelor musculare astfel: la copii de 6 ani, fibrele lente (roşii) ST sunt în

proporţie de 55,6 la fete şi de 62,1 la băieţi, iar capacitatea glicolitică a fibrelor

musculare rapide (albe) este semnificativ superioară la băieţi în raport cu fetele. În

15

general capacitatea glicolitică anaerobă este redusă la copii şi aceasta este compensată

de capacitatea mărită de a utiliza sistemul energetic aerob. În această etapă,

musculatura dispune de enzimele oxidative necesare, care permit utilizarea acizilor

graşi liberi, chiar mai rapid decât adultul, economisind astfel rezervele de glucoză.

Comparativ cu sistemul osos, musculatura copiilor de 6-10 ani este slab

dezvoltată. Muşchii flexori sunt mai bine reprezentaţi decât extensorii, fapt care

implică o atenţie mai mare la exerciţiile de fortificare a muşchilor antigravitaţionali,

preîntâmpinând astfel instalarea deficienţelor de ţinută sau căderea umerilor. Tonusul

muscular este mai scăzut şi permite efectuarea mai amplă a mişcărilor, dar este

defavorabil mişcărilor fine şi precise..

La 8 ani creierul copiilor atinge dimensiunea adultului. Din punct de vedere

funcţional, fenomenul esenţial este predominanţa excitaţiei şi slaba dezvoltare a

inhibiţiei de diferenţiere, fapt ce determină instabilitatea relativă a concentrării şi

dificultatea menţinerii atenţiei timp îndelungat. Plasticitatea deosebită a sistemului

nervos favorizează recepţionarea unui număr crescut de noţiuni, mişcări, cuvinte, iar

slaba dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere îngreunează fixarea noţiunilor noi. Această

neconcordanţă se rezolvă printr-un mai mare număr de repetări a noţiunilor sau a

actelor motrice, astfel, copilul la aceste vârste fiind capabil să-şi însuşească, într-un

ritm crescut, un volum mai mare de cunoştinţe noi decât adultul. Caracteristicile

psiho-fizice trebuie să fie exploatate de către selecţioner, pentru învăţarea unui număr

mare de tehnici fundamentale, iar entuziasmul copiilor trebuie valorificat prin

procedee stimulative care să le creeze atitudini şi obiceiuri de lucru asiduu, care se

păstrează toată viaţa. La această vârstă, copiii pot efectua şi exerciţii puţin mai

dificile, deoarece puterea de concentrare creşte faţă de vârstele precedente. Acest

lucru este valabil şi pentru jocurile de grup şi de echipă care pot fi mai puternice. Se

for folosi exerciţiile cu mingea şi diverse forme de joc.

Pentru determinarea caracteristicilor psihologice ale jocului de fotbal la copii

trebuie luate în considerare în primul rând particularităţile generale ale fotbalului.

16

Trecerea rapidă de la gândirea concretă la gândirea abstractă, la gândirea raţională,

asigură posibilitatea înţelegerii clare în cadrul instruirii copiilor a obiectivelor sociale

ale antrenamentului sportiv, a dezvoltării gândirii tactice. Primul aspect mai

semnificativ al schimbărilor, al dezvoltării intelectuale la aceste vârste, se referă la

caracterul investigativ şi comprehensiv al percepţiei şi observaţiei ca instrumente

cognitive. Şcolarul utilizează adesea acest model de percepere în care elementele de

interpretare sunt indici auditivi, verbali, odorifici, etc. Antrenate şi exercitate,

capacităţile senzorial perceptive şi interpretative (sau comprehensive) ale percepţiei

devin mai acute şi eficiente.

1.3. Criterii de selectie in fotbal medico- sportive(model de selectie)

Pentru ca selecția in sport sa fie eficientǎ, sǎ aibǎ șanse de reusitǎ, trebuie sa

constituie un demers multidisciplinar in care specialistul(profesorul sau antrenorul)

sau echipa de secialiști “sa realizeze sinteza diagnosticǎ și prognosticǎ privind cei

mai buni dintre cei examinați” (M. EPURAN, 1989).

Operația este foarte importantǎ și dificilǎ și se realizeazǎ dupǎ o serie de criterii.

Criterii somato-fiziologice

Principalele criterii somato-fiziologice dupa (Grigore Gheorghe2008)

sunt:

- starea de sǎnǎtate

- dezvolotarea fizicǎ

- capacitatea funcționalǎ la efort a organismului.

17

Sarcinile unui examen medico-sportiv sunt legate tocmai de aceste aspecte:

a) studierea modificǎrilor survenite in starea de sǎnǎtate, prin

mijloace anamnezice, examene clinice, examene de laborator

sau de specialitate;

b) stabilirea dezvoltarii fizice cu ajutorul examenului antropometric, somatoscopic

sau cu metoda indicilor corelați;

c) indoirea gradului de adaptare a organismului la efort,

folosind probe funcționale speciale.

Starea de sǎnǎtate – reprezintǎ indicatorul cu cea mai mare stabilitate de-a

lungul diverselor etape de selecție. Folosirea sloganului “sǎ alegem pe cei mai

sǎnǎtoși dintre sǎnǎtoși” trebuie sa reprezinte baza “selecției”; sǎ fie indicaorul de

maximǎ severitate (mai ales in stadiul inițial). Este clar ca boli ale sistemului

cardiovascular, anomalii congenitale, boli endocrine sau ale sistemului nervos cu

tulburǎri de comportament, afecțiuni hepato-renale, boli de sange, etc., defecte ale

organului vizual, auditiv etc., trebuie excluse fǎrǎ reserve de selecția sportivǎ. Ȋn

acest caz, sentimentalismul va fi lǎsat de o parte, “iar copilul va fi indrumat catre

terapia prin sport si eventual pe aceastǎ cale ar putea ajunge la selecția inițialǎ

candva, in mod total excepțional, prin colerarea deficiențelor mai puțin grave. (I.

DRǍGAN, 1989).

Starea de sǎnǎtate dispune de mai mule mijloace și metode pentru a putea stabili

starea organismului, mai precis, dacǎ funcționarea tuturor organelor și sistemelor este

corespunzǎtoare. Printre acestea se numǎrǎ:

- anamneza;

- examenul clinic;

- examenul de laborator.

18

Anamneza medico-sportivǎ - reprezntǎ o metodǎ de investigație realizatǎ prin

discutarea directǎ cu sportvul.

Cu ajutorul acesteia se pot obține o serie de date personale, precum s o serie de

amǎnunte referitoare la natura condițiilor medilui extern care au influențat evoluția

organismului sǎu.

Cu ajutorul unor intrebǎri și raspunsuri cuprinse intr-un chestionar (minim), se

pot culege date despre subiectul supus selecției. Aceste date ȋnsa, sunt folositoare

numai in cazul in care raspunsurile au fost pe deplin sincere; astfel, cunoasterea

directǎ si colateralǎ poate furniza cele mai complete date ȋn ideea formǎrii unei

aprecieri cât mai obiective necesarǎ procesului de selecție sportivǎ. Se pot lua in

calcul (este indicat) toți factorii care au contribuit la dezvoltarea fizicǎ și la creșterea

capacitații de adaptare la efort a celui examinat.

În cadrul anamnezei sunt trei puncte importante:

1. Date personale – necesare deoarece, ȋn multe cazuri, unele detalii care par a

avea o mai micǎ importanțǎ, dovedesc contrariul, sunt foarte importante ( de

exemplu : <domiciliu stabil, se mutǎ des>). Cele mai importante date

personale sunt: data, locul nașterii, domiciliul, studii.

2. Antecedente heredo-colaterale – se refera mai mult la probleme de ordin

ereditar al colaterarilor (pǎrinți, frați, surori și chiar rude apropiate).

3. Antecedente personale – specialistul sau echipa de specialiști incearcǎ sa

depisteze dezvoltarea fizicǎ, starea de sǎnǎtate (de ce boli a suferit sportivul),

dacǎ a participat sau a fost implicat intr-o activitate sportivǎ.

Atunci când datele obținute vor fi interpretate este important sǎ se ținǎ seama de

faptul cǎ unele boli au caracter familiar. Cu toate acestea, greșala de a considera

caracterele ereditare ca veșnice și imuabile va trebui sǎ fie ocolitǎ. Principul

19

variabilitații organismelor este recunoscut ȋn biologie, de cele mai multe ori el fiind

determinat de natura lor și de schimbǎrile condițiilor de existențǎ. Factorii din mediul

extern (ȋn care se include educația fizicǎ) acționeazǎ puternic asupra sistemului nervos

central, care asigurǎ legǎtura dintre mediul ambiant și organism, modificând

capacitatea de reacție a ultimului.

Pe de altǎ parte, anumiți factori vǎtǎmǎtori din mediul extern pot scoate in

evidențǎ inclinații mobile latente (C. RADUȚ, 1967).

Într-o alta ordine de idei, in activitatea de educație fizicǎ și sport sanogeneza se

exprimǎ prin douǎ relații:

- educație fizicǎ si mai ales sport nu se pot face ȋn condiții bune decât aceia

care intrunesc anumite cerințe legate de gradul de sǎnǎtate (rolul

sanagenozei ca factor de selecție);

- practicarea educație fizice și a sportului influențeazǎ favorabil sǎnǎtatea, dacǎ

sunt practicate rațional, pe baze științifice.

Aceste relații scot ȋn evidențǎ faptul cǎ azi nu mai putem considera ca sǎnǎnatos o

persoanǎ care nu are și o capacitate de efort corespunzǎtoare sau (și) mediu ambient,

fațǎ de unele ȋmbolnǎviri banale, intercurente.

În activitatea de educație fizicǎ si sport “noțiunea de << sǎnǎtate>> joacǎ un rol

primordial pe toate treptele acestei activitați, ȋncepând de la selecție, continuand cu

pregatirea propiu-zisǎ și ȋncheind cu marea performanțǎ sportivǎ și apoi cu restul

vieții” (I. DRAGAN, 1989).

Dezvltarea fizicǎ – deosebit de importantǎ in procesul de selecție, reprezintǎ

procesul evolției organice a individului din perspective mǎrimilor și formelor

corpului, mai precis din punct de vedere somatic.

Acest aspect al criteriilor somato-fiziologice, a fost unul din calitǎțile necesare

obținerii victoriei sau invingerii adversarului de-a lungul timpului.

20

Astǎzi, dezvoltarea fizicǎ are o altǎ imagine si altǎ importanțǎ in cadrul domeniului

nostru de activitate. Fenomen cu determinare multifactorialǎ, dezvoltarea fizicǎ

depinde ȋn mare mǎsurǎ de patrimonial ereditar si de condițiile de mediu, in special

economico-social. Dupǎ cum am aratat și mai sus, dezvoltarea reprezintǎ rezultatul

interferarii a doua procese: creștere (acumulare și amplificare cantitativǎ) si

diferențiere (modificǎri funcționale adaptative si diversificari structurale).

Factorii de care trebuie sa ținem seama ȋn aprecierea dezvoltarii fizice sunt:

- conditiile de mediu: - alimentaţia

- urbanizarea

- accesul larg la informație

- evoluția stǎrii de vârstǎ

- creșterea neuniformǎ și specificǎ fiecarui organ și sistem (alternanța creșterii

extremitaților cu a trunchiului);

- dezvoltarea fizicǎ globalǎ legatǎ de dezvoltarea altor organe (copii cu

malformații cardiace congenitale sau dobândite);

- legǎtura dezvoltarii fizice si sexul;

- diferentirea dezvoltǎrii fizice pe ramuri de sport.

De mare importanțǎ ȋn selecția sportivǎ sunt obictivele urmǎrite prin studiul

dezvoltarii fizice la sportive, și anume:

- stabilirea gradului de dezvoltare fizicǎ ȋn rapot cu vârsta și sexul, comparative

cu populația nesportivǎ;

- aprecierea vârstei fiziologice ȋn raport cu gradul dezvoltǎrii fizice;

- orientarea sportului spre ramura de sport cea mai indicatǎ;

- stabilirea exercițiilor celor mai favorabile pentru asigurarea unei dezvoltǎri

fizice armonioase;

- depistarea deficiențelor fizice și indicarea practicǎrii sistematice a exercițiilor

fizice.

21

Printre ȋnsușirile somatice principale se numarǎ și acela care caracterizeazǎ

aparatul locomotor, mai puternic condiționat genetic decât țesutul adipos. De altfel,

modelul corpului are 5 componente care-l determinǎ: scheletul, mușchii scheletici,

țesutul subcutanat. Coieficienții de colerație și de eritabilitate sunt mai mari pentru

țesutul osos pentru cel musclar, iar coieficienții de corelație ai acestor doua țesuturi

sunt mai ridicați comparativ cu ce ai țesutului adipos.

Este clar cǎ ȋnsușirile esențiale nu pot fi schimbate prin exrciții motrice, astfel

ȋncât sa obținǎ transformǎri datorate exclusiv unui success sportiv.

Ȋn acest caz, este necesarǎ selecția indivizior cu masa, ȋnǎlțimea și proporțiile corpului

corespunzǎtoare tipului constituțional ideal pentru o anumitǎ disciplinǎ sau probǎ

sportvǎ. Putem aminti aici cǎ statura este condiționatǎ genetic, influnța ereditarǎ fiind

de 10 ori mai puternicǎ fatǎ de cea a condițiilor de mediu. Condițiile de mediu o pot

influența ȋn oarecare mǎsurǎ.

Ȋn selecție, o ȋnsemnatate mare ȋn cadrul parametrilor morfologici o au ȋnalțimea

(talia), proporțiile segmentelor corporale și tipologia somato-funcționalǎ. Lungimea

corplui și a extremitǎților, greutatea corpului, lǎrgimea bazinului și a coapselor,

circumferința taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum și depozitele de grǎsime

din diferitele pǎrți ale corpului s-au dovedit a fi depndente ereditar.

Ȋnalțimea corpului și talia este o carcteristicǎ antropometricǎ dintre cele mai

reprezentative. Antropometria sau somatometria este o metodǎ de mǎsurare a

diferitelor segmente ale corpului omenesc, care permite stabilirea unor concluzii cu

privire la dezvoltarea fizicǎ a unui individ sau a unui colectiv ȋn totalitate. Pentru ca

examinarea antropometricǎ sǎ furnizeze date comparație si concluzii judicioase,

trebuie efectuate dupǎ o metodǎ unitarǎ și respectând anumite reguli:

- mǎsurǎtorile sǎ se efectuze la aceiaș orǎ;

- sǎ se facǎ ȋnainte de a mânca sau la douǎ ore dupǎ masǎ;

- la mǎsuratori sportivul sǎ se prezinte dezbrǎcat.

22

Multe studii referitoare la determinarea geneticǎ a ȋnalțimii corplui au fost

dedicate estimarii coieficienților de corelație dintre ȋnaltimea corpului parinților și a

urmașilor , dintre ȋnalțimea descendențiilor de diferite vâsrte și cea a ascendenților de

grade variate. Studiile au demostrat cǎ acești coieficienți de corelație dintre

descendenți si ascendenți sunt favorabili, depinzând atât de vârstǎ și de sexul copiilor,

cât și de starea materilǎ a populației.

Pe masura creșterii copiilor, eritibilitatea ȋnalțimii corpului ȋnregistreazǎ indici

superiori, indifferent de metoda de apreciere. Coieficienți de eritiblitate ating cele mai

ȋnalte valori la grupa de vârstǎ cea mai mare, pot fi considerati ca mǎsurǎ a ereditații

ȋnalțmii corpului.

Concluziile importante pentru selecție, pe care le putem desprinde aici sunt:

- coieficienții de corelație dintre ȋnalțime corpului si la urmași cresc odatǎ cu

vârsta, atingând valori maxime la grupele de vârstǎ cele mai mari. Valorile

grupei de vârstǎ inferioarǎ sunt relative scǎzute și se formeazǎ la un nivel

similar cu valorile analogice ale populațiilor din afara Europei;

- indicele eritibilitați ȋnalțimi corpului crește, de asemeanea, odatǎ cu varsta,

inregistrând diferențe mari in funcție de metoda de estimare.

Tot in urma efectuarii unor studii ample, s-a remarcat in general, noua generație

ȋnregistreazǎ indici superiori de dezvoltare fizicǎ comparativ cu aceea a pǎrinților și a

tineretului talentat pentru activitatea sportivǎ este mai bine dezvoltatǎ fizic.

Ȋn activitatea de performanțǎ s-a demostrat cǎ existǎ tipuri caracteristice care

apar printr-o selecție naturalǎ ca o cerințǎ a ramurii de sport practicate (longilinul la

baschet, macroscheletici la sporturile care solocitǎ multǎ forțǎ). Ȋn acelaș timp,

practicarea sistematicǎ a uni anumit gen de exerciții fizice poate duce la modificǎrile

tipului constituțional, adaptându-l la cerințele respective. Sunt și ramuri de sport ȋn

care ȋnalțimea corpului nu are importanțǎ, fǎrǎ a fi hotǎrâtoare, datoritǎ existenței

unor categorii de greutate (box, haltere, lupte). La aceste ramuri selecția nu se va face

dupǎ ȋnalțime, sportivul fiind repartizat ȋn cadrul categoriei corespunzǎtoare greutǎții

23

sale. Ȋn cadrul categoriilor pot sǎ aparǎ și avantaje și dezavantaje. Ȋn alte ramuri de

sport ȋn care ȋnalțimea nu are caracter dominant, aceasta nu constituie o condiție

pentru selecție, caz in care nu se poate recomanda o anumitǎ ȋnalțime, rezultatele bune

fiind obțiunute și de cei cu un indice mic și de cei cu un indice mediu sau mare.

Important este cǎ ramurile de sport la care ȋnǎlțimea devine dominantǎ, selecția sǎ

punǎ accentul pe acei sportivi care se incadreazǎ ȋn limitele superioare.

Greutatea corporalǎ reprezintǎ masa corpului exprimatǎ in kilograme, iar prin

mǎsurarea ei putem aprecia starea de nutriție. Aceasta face parte din indicii principali

care ne ajutǎ sǎ urmarim evoluția și adaptarea funcționalǎ a organsimului. Greutatea

individlui este o marime usor de mǎsurat care dǎ, ȋn general, pe langǎ cele doua

aspecte arǎtate mai sus informații asupra stǎrii de sǎnatate.

La naștere, se cunoaste despre greutatea copilui cǎ la bǎieți este in medie

3.250gr., iar la fete de 3000gr.; peste 4.500 gr la giganții si sub 2.500 gr. La

premature. Masa slabǎ la nou-nǎscut reprezintǎ 23% din greutatea corpului, la 7-8 ani.

Cântǎrirea corectǎ a individlui se face dimineața (pe nemâncate), subiectul fiind

complet dezbrǎcat. Pentru a se aprecia dacǎ greutatea este ȋn limite normale sau nu se

folosesc tabele de valori medii ȋn raport cu statura, vârsta și sexul.

Ȋntre staturǎ si greutate existǎ relații constante. Formla de calcul cea mai

uitlizatǎ pentru calcularea greutații prin raportare la staturǎ este formula lui Broca:

G = Statura -100 - la bǎrbați

G = Statura - 105 - la femei

Aceastǎ formulǎ se preteazǎ la controverse pentru cǎ dǎ valori uneori prea mari

pentru omul normal, mai ales la staturi ȋnalte.

O alta formulǎ utilizatǎ in calcularea greitatții este statura lui Brusch:

G = Statura - 100 -> panǎ la 165 cm

G = Statura – 105 -> ȋntre 166-175 cm

G = Statura – 105 -> ȋntre 166-175 cm

24

Aceastǎ formulǎ s-a dovedit a fi capabilǎ la nesportivi și la sportivi de valoare

medie.

Ȋn sportul de performanțǎ, mǎsurarea greutații corporale este completǎ cu

aprecierea stǎrii de nutriție, care are ȋn vedere calcularea procentului de țesut adipos

subcutanat și a masei active, acesta din urmǎ reprezentând efectorul exercițiului

motric in activitatea sportivului.

Evaluarea compoziției corporale a devenit o preocupare importantǎ ȋn cadrul

programului de supraveghere medicalǎ ȋn procesul de ameliorare a sǎnatǎți fizice și in

probleme de recuperare medicalǎ. Un scop major al acestor programe este de a

controla greutatea corporalǎ cu ajutorul exercițiilor fizice practicate in mod sistematic,

ȋnsoțite și de o dietǎ regulatǎ – de aceea mǎsurǎtorile corecte ale compoziției

corporale sunt necesare pentru elaborarea unei indicații corecte. Acste mǎsuratori sunt

foarte importante pentru sportivii de performanțǎ interesați sǎ-și amelioreze

performanțele maximale.

Ȋn cadrul activitații de selecție, intr-o fazǎ inițialǎ, putem asista ȋn primele 3-4

sǎptamâni la o scǎdere a greutǎții de la – 1-3%. Aceastǎ scǎdere este datoratǎ

deshidratarii organismului și arderii țesutului adipos din depozite. Dupǎ aceastǎ

perioadǎ, dacǎ efortul este bine dozat și alimentația corespunzatoare, urmeazǎ o fazǎ

de restabilire. Dupǎ aproximativ 6 luni de pregǎtire sistematicǎ, greuatea poate crește

prin dezvoltarea musculaturii.

Ȋn cazul in care creșterea este exageratǎ (peste limitele normale ȋn raport cu

ȋnalțimea și vârsta), ȋnseamnǎ cǎ efortul este insuficient sau a apǎrut o tulburare

hormonalǎ . Dacǎ gretatea continuǎ sǎ scadǎ, denotǎ cǎ efortul este prea greu sau

alimentația este insuficientǎ.

Studiul greutații furnizeazǎ, putem afirma cu toate convingerea, date prețioase

care pot fi folosite ca factori de selecție și prognozǎ, respectând desigur anumite

condiții.

25

Perimetrele și diametrele joacǎ un rol important in cadrul dezvoltǎrii fizice

armonioase, ȋn sensul armoniei lor – respective proporționalitatea segmentarǎ.

Prin perimetre ințelegem circumferințele, segmentelor respective: gât, torace,

abdomen, membre superioare (braț și antrebraț), membere inferioare (coapsǎ și

gambǎ). Acestea pot fi mǎsurate cu panglica metricǎ ȋntr-o fazǎ relaxatǎ sau intr-o

fazǎ contractatǎ. Mǎsurǎrile pot da cifre minime, maxime și diferențiale.

Diametrele sunt distanțele liniare ce reprezintǎ lungimea unei pǎrți segmenatre.

Cele mai importante diametre sunt:

- diametrul biacromial – caracterizeazǎ dezvoltarea centurii scapulare (lǎțimea

umerilor)

- diametrul toracelui

- antero-posterior

- transversal(subaxilar)

- diametrul bitrohanterian – indicǎ mǎsura dezvoltǎrii centurii pelviene

(diametrul transeversal al bazinului).

Dintre perimetrele si diametrele enunțate, unele sunt mai importante, atât ȋn

selcție, cât și ȋn activitatea sportivǎ ȋn general.

Perimetrul toracic ne dǎ valori de apreciere mai obiective pentru partea practicǎ a

problemei selecției. Ȋnregistrarea perimetrului toracic ȋn repaus, ȋn inspirație maximǎ

și ȋn expirație profundǎ, adicǎ elasticitate toraciǎ, pot furniza cele mai bune relații

asupra forței inspiratoare a individului.

Diametrele furnizeazǎ date corespunzǎtoare de apreciere: a mǎrimii diametrului

biacromial, ce exprimǎ dezvoltarea ȋntregului spate; a mǎrimii diametrului

bitrohanteian, ce exprimǎ lǎțimea sau ȋngustarea bazinului.

Acești parametrii se modiicǎ sub influența practicǎrii sportului, iar copiii care au

diametre cu valori mari vor fi avantajați ȋn sporturile care predominǎ forța. De

asemenea, se pot calcula diverși indci importanți rezultați din corelația existentǎ

26

dintre diferite segmente. Cu ajutorul acestora se pot aprecia: proporționalitatea,

armonia, dezvoltarea, starea de nutriție, indici de forțǎ etc.

Dinamometria este o metodǎ cu ajutorul cǎreia, in mod practic, prin indicele

dinamometric se pot ȋnregistra și furniza date despre:

- forța segmentarǎ (flexorii pumnului, centurii scapulare, a regiunii lombare

etc.)

- legatura cu starea tonicitǎții scoarței cerebrale ȋn repaus sau ȋn efort.

Indicele dinamometric, ȋn sensul tonicitǎții scoarței cerebrale, oferǎ posiblitatea

de a constata adaptarea sau neadaptarea organismului la efort, dacǎ antrenamentul a

vut efect poztiv sau negativ, ca și manifestarea anumitor stǎri psihologice (apatie,

emoții, febrǎ de start etc).

Pentru cǎ poate evindenția manifestǎri complexe, dinamometria folosește ca

un criteriu de selecție, ținându-se seama de faptul cǎ valoarea ei practicǎ este

condiționatǎ de inregistrǎri periodice cu același dinamometru și folosind aceiaș

metodǎ.

O analizǎ complexǎ a indicilor dezvoltǎrii fizice și compararea lor cu datele

deținute de marea majoritatea a acelora care au realizat performanțe notabile ȋnlesnesc

tragerea unor concluzii reale – dacǎ cei selecționați se incadreazǎ in cerințele

profilului de probǎ sportivǎ (din punct de vedere somatometric).

Caracteristicile dezvoltǎrii fizice pot fi apreciate vizual cu ajutorul

somatoscopiei. Aceastǎ metodǎ ne ajutǎ ȋn precizarea indicelui de selecție și

completeaz examenul antropometric. Este indicat ca selecția sǎ nu se realizeze numai

pe baza aspectelor somatoscopice, ci ȋn corelație cu indicii hotǎrâtori – asamblarea

criteriilor de selecție. Metoda somatoscopicǎ poate sǎ punǎ ȋn evidențǎ, farǎ

insrumente speciale, o serie de semne ale dezvoltarii fizice, unele anomalii sau

deformații ȋn evoluția normalǎ a organsmului, fapt pentru care devine obligatorie.

Aspectele care intereseazǎ direct problema selecției ȋn cadrul ȋnregistrǎrilor

somatice sunt:

27

a) atitudinea corpului sportivului – poziția obișnuitǎ, neforțatǎ ȋn picioare, proprie

fiecǎrui individ. Se realizezǎ prin colaborarea ȋntregului sistem mio-osteo-

articular și nervos și poate fi influențatǎ ȋn mare mǎsura și de starea fizicǎ. Ȋn

selecție se uramarește ca atitudinea corpului sǎ nu prezinte abateri grave de la

normal, ȋn caz contrar includerea ȋn sportul de performanțǎ fiind contraindicatǎ

(se va practica exerciții de gimnasticǎ medicalǎ);

b) țesutul muscular – are un rol mare n selecție, atât masa cât și puterea de

contracție a fibrei determinând forța. Țestul muscular reprezintǎ un criteriu

prin care un individ poate fi indrumat spre o anumitǎ ramurǎ de sport.

c) țesutul adipos – permite apreciera stǎrii de nutriție a celui inclus ȋn procesele

de selecție. Pentru aceasta se va examina țesutul celulo -adipos subcutanat

(grosimea prin palpare sau mǎsurarea plicii pe abdomen). Sub 1 cm grosime,

țesutul celulo-adipos este scǎzut, iar conturile costale apar pronunțate. Peste

1,5 cm grosime, țesutl este crescut iar relieful coastelor apare șters;

d) deficiențe și deformații fizice – acestea se pot face ȋn cele mai multe cazuri cu

ochiul liber și trebuie sǎ sesize anumite atitudini vicioase care pot evolua ȋn

timpul practicarii unei ramurii de sport. De regulǎ, atitudinile vicioase sunt

legate de modificǎrile poziției coloanei vertebrale (atitudini cifotice, lordotice,

scoliotice și compensatorii <<cifo-lordoze, cifo-scolioze>>) și a membrelor

inferioare (varum și valgum)

Capaciatea funcționalǎ a organismului – este cel de-al treilea aspect al

criteriului somato-fiziologic prin care se urmarește stabilirea nivelului de dezvoltare a

funcțiilor organice, a calitǎților motrice de bazǎ specifice, precum si posibilitǎțile de

adaptare la eforturile solicitate de o anumitǎ ramurǎ sau probǎ sportivǎ.

Ȋn prima fazǎ, examinarea funcționalǎ a organismului are un caracter pasiv

(static) și unul activ (dinamic). Cand se face sub influența practicarii exerciților fizice,

controlandu-se periodic.

Existǎ douǎ cǎi de determinare a nivelului stǎrii funcționale:

28

- controlul caltǎților motrice (fizice) de bazǎ;

- controlul explorǎrii funcțonale.

Controlul calitǎților motrice de bazǎ și a celor combinate se poate face fie ȋn

laborator, fie pe teren. Realizarea controlului in laborator prezintǎ avantajul ușurinței

cu care se poate ȋnregistra indentittea climatului (rǎspuns la un stimul sau exicitant).

Pe teren, controlul se face prin intermediul ȋnregistrǎrii unor probe de control care ne

aratǎ nivelul de dezvoltare al calitǎților care intereseazǎ.

În ceea ce privește controlul explorǎrii funcționale, acesta se referǎ la stabilirea

nivelului de fncținare a organismului (aparatele: cardiovascular, respirator și sistemul

neuromuscular ȋn principal).

La selecția primarǎ, atât ȋn cazul copiilor cât și ȋn cel al debutului adolescenței,

pentru sǎnǎtatea cardiovascularǎ de mare importanțǎ este estimarea obligatorie și

corectǎ a suflurilor sistolice (sunt destul de frecvente).

Din punct de vedere clinic, caracterul funcțional al sufletului nu exclude totdeauna un

substrat organic (mai ales ȋn cazul defectului septal interatrial care este bine tolerant o

bunǎ perioadǎ de timp și implicǎ o relativǎ sǎrǎcie de simptome). Tulburǎrle de ritm

la aceastǎ varstǎ sunt mai ales aritmii extrasistolice supraventriculare (mai rar

ventricular), neȋtrunind criterii de severitate. Contraindicațiile cardiovasculare

absolute la selecția primar sunt:valvopatiile aortice (ȋn special stenoza aorticǎ),

prolapsul de valvǎ mitralǎ cu regurgitare și tulburǎri de ritm, sindrome de preexcitație

cu tulburǎri de ritm; iar contraindicațiile relative: defectul septal interatrial,

sindromele de preexcitație, fǎrǎ tulburǎri de ritm, defectul septal interventricular și

valvulopatii mitrale.

Criterii motrice

În cadrul criteriilor de selecție dupǎ (Grigore Gheorghe 2008) prezintǎ o

importanțǎ diferitǎ de la o ramurǎ de sport la alta, dar pentru cele mai multe ramuri de

29

sport motricitatea – nivelul și ritmul de evoluție al acesteia – devine criteriul de bazǎ

al selecției. .

Dezvolatarea motricitǎții este condiționatǎ de factori interni și externi, care pot

acționa toatǎ viața , dar cu intensitate mai sporitǎ ȋn perioada copilǎriei și la

adolescențǎ. Factorii internii pot fi depistați in caracterele ereditare și ȋn activitatea

marilor funcțiuni ale organismului. Factorii externi pot fi recunoscuți ȋn condițiile de

viațǎ, de muncǎ, de educație, intr-un cuvânt – de mediu, precum și in solicitǎrile care

antreneazǎ organismul ȋn diversele lui activitǎți (școlare, de producție, cultural-

recreative).

Motricitatea este obiectvizatǎ printr-un sistem de prbe și norme de control

realizate ȋn idea de a depista și promova talentele sportive.

Una din particularitǎțile conținutului acestui sistem de probe și norme este

diferențierea pe criterii de vârstǎ și stagiul de pregatire al candidatului sportiv.

Sistemul de probe și norme pentru selecție privind motricitatea, reprezintǎ un

instrument operativ de lucru care orienteazǎ selecția și pregǎtirea copiilor și juniorilor

pentru sportul de performanțǎ, permițând fiecarui antrenor sau profesor de educație

fizicǎ și sport sǎ compare rezultate și evoluțiile motrice ale copiilor cu niște valori

standard stabilite la nivel național.

Probele și normele componente ale acestui sistem sunt corelate cu etapizarea

pregatirii, existând probe distincte pentru:

- ȋncepǎtori;

- avansați;

- performanțǎ.

De asemenea ele mai sunt corelate și cu celǎlalte acte normative ale educației

fizice școlare și sportului de performanțǎ și anume sistemul unitar de verificare și

apreciere a pregǎtirii fizice și sportive a elevlor și promovarea lor ȋn grupele de

pregǎtire sportivǎ: “sistemul de cerințe și norme pentru participarea ȋn competiții”.

30

În cadrul selecției primare pot exista copii cu o experiențǎ motricǎ difertǎ.

Astefel, existǎ un mare risc de a fi respinși copiii cu calitǎți motrice deosebite pe care

nu le pot exprima ȋnsǎ la un nivel corespunzǎtor datoritǎ unor deprinderi motrice de

bazǎ deficitare sau unei experințe motrice insuficiente.

Pentru o apreciere cât mai exactǎ a capacitǎților motrice ale fiecarui copil este

bine ca, ȋnainte de formularea deciziei ȋn privința celor ce vor fi incluși ȋn pregǎtire,

copiii sǎ urmeze un program unitar de pregǎtire de 1-3 luni. Includerea ȋn grupele de

ȋncepǎtori se face pe baza rezultatelor obținute la probele de control de la sfarșitul

acestei perioade.

În cazul grupelor de avansați, promovarea juniorolor ȋn menținerea lor ȋn

aceste grupe de pregǎtire de nivel superior sunt condiționate de trecerea anualǎ a

probelor de control specifice pe fiecare ramurǎ de sport sau grupǎ de probe.

Cu toatǎ deplasarea dezvoltǎrii calitǎțiilor motrice spre exigențele

specializǎrii (mǎsurǎ obiectiv necesarǎ pentru pregǎtirea juniorilor), nu trebuie cu

nimic ignorate mijloacele care amplificǎ fondul pregǎtirii fizice. Potrivit modelului

competițional, instruirea juniorilor cuprinde și o mare varietate de deprinderi și

priceperi motrice de bazǎ care faciliteazǎ ele insele efectuarea actelor motrice

specifice sportului respectiv, constituind astfel un pilon al acestora.

1.4. Probe şi norme ale modelului de selectie în fotbal

Un model, este cel prezentat în „Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi

juniori“, de Cojocaru, V. şi Rădulescu, M. (2003), la care raliem şi noi.

După părerea autorilor, testările fizice folosite la aceste vârste, vor oferi

informaţii asupra capacităţii copiilor de a realiza acte motrice specifice jocului de

fotbal.

La vârsta prepubertară, copiii nu sunt reprezentaţi motric, după părerea

autorilor decât de două calităţi: viteza sub formele ei de manifestare şi rezistenţa în

regim de viteză.

31

Forţa şi rezistenţa (anduranţa) nu sunt caracteristice acestei vârste, ele fiind

dezvoltate într-o etapă ulterioară, de dezvoltare şi perfecţionare a jocului de fotbal.

Aşa că, în această perioadă de vârstă, pregătirea fizică se regăseşte sub forma

dezvoltării fizice generale, la care se pot adăuga câteva probe specifice:

• viteza:

- alergare pe 10m (liniar), sprint;

- alergare pe 20m (dus-întors), sprint;

- alergare pe 30m (în triunghi), sprint;

• forţa de lovire (cu ambele picioare):

- lovirea mingii la distanţă (20m);

- lovirea mingii pe verticală (din mână).

• rezistenţa:

- joc două reprize de 15 minute (6-8 ani) şi de câte 20 minute cu păstrarea

corectitudinii execuţiei elementelor tehnice.

Aceeaşi autori, propun un sistem de probe şi norme de motricitate sub forma

tabelului următor, pe care îl prezentăm mai jos:

Criterii motrice 6 ani 7 ani 8 ani

Viteză pe 50 m 10,5 s 10" 9,5 s

Lungime de pe loc 125 cm 135 cm 142 cm

Rezistenţă pe 600 m 3'04" 2'57" 2'50"

Aruncare minge oină 11 m 14 m 18,7 m

Menţinut în atârnat 38" 43" 48"

Abdomen 15-17 x 17-19 x 20-21 x

Mobilitate coxo-femurală 48 cm 51 cm 53cm

Tracţiuni - - -

Tabel – Probe şi norme de control (după Cojocaru, V. şi Rădulescu, M. – 2003

32

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1 Perioada şi locul desfăşurării cercetării

Studiul pe care mi-am propus să-l realizez s-a desfăşurat în perioada octombrie

2010 – mai 2011 în cadrul Clubului Sportul Studențesc București. Acest lucru a fost

posibil datorită înţelegerii şi ajutorului primit din partea antrenorilor catedrei de fotbal.

Clubul Sportul Studențesc Bucuresti dispune de o bază ce cuprinde un teren

principal cu dimensiuni 40x20 m, cu gazon sintetic. În schimb, dotarea materială este

bună în ceea ce priveşte obiectul de joc mingea, fiecare jucător având câte o minge la

dispoziţie. Antrenamentele se desfăşoară in bune condiții.

2.1. Esantionul investigat(subiecţii)

Experimentul s-a desfăşurat în cadrul Clubului Sportul Studențesc Bucuresti în

perioada octombrie 2010-mai 2011 alcătuindu-se dintr-o grupa cu 20 de sportivi.

33

Date personale ale selecţionaţilor

Subiecţii

Nr.

crt.

Nume şi

prenume

Vârsta

(ani)

Înălţime

(cm)

Greutate

(kg)

Experienţa

motrică

Observaţii

1. B.C. 8 132 26 Nu

2. C.A. 7 126 23 Nu

3. C.A. 8 136 32 Nu

4. C.M. 7 129 27 Nu

5. D.D. 8 131 29 Da atletism

6. D.C. 8 129 26 Nu

7. D.G. 8 128 27 Da Judo

8. I.R. 8 130 28 Nu

9. L.M. 7 125 24 Da Karate

10. L.C. 7 127 27 Nu

11. M.A. 8 131 30 Nu

12. M.D. 7 127 26 Nu

13. M.A. 7 123 23 Nu

14. M.V. 8 132 28 Nu

15. M.T. 7 124 24 Nu

16. S. S. 7 129 27 Nu

17. T.V. 8 130 27 Nu

18. T.C. 8 131 27 Nu

19. T.M. 7 126 25 Nu

20. T.A. 8 137 34 Nu

34

2.2. Ipoteza cercetarii

● Considerăm ca subiecţii care au obţinut performanţe superioare la probele pentru

selecţie vor avea un progres mai rapid in procesul de instruire faţă de subiecţii

selecţionaţi empiric

2.3. Probe si teste folosite

Probele si testele aplicate au fost:

1. Măsurători antropometrice:

a. Înălţimea corpului; măsurată între vertex (punctul cel mai înalt de pe cutia

craniană) şi planul plantelor, cu ajutorul staturometrului. Poziţia subiecţilor a fost cea

corectă (bărbia înainte, trunchiul drept şi genunchii întinşi), iar examinarea s-a

efectuat fără încălţăminte şi întotdeauna dimineaţa, deoarece se cunoaşte existenţa

unor variaţii de 1-2 cm după efort prelungit sau la sfârşitul zilei. Unitatea de măsură în

cm.

b. Greutatea; s-a efectuat tot dimineaţa, cu ajutorul cântarului, fără ca

subiecţii să fi mâncat, şi echipaţi doar cu chilot. Unitatea de măsură folosită de noi

este kg.

2. Testările funcţionale:

a. Perimetrul toracic în repaus, în inspiraţie profundă şi în expiraţie forţată.

Măsurarea circumferinţei toracelui s-a efectuat pe subiecţii la bustul gol, cu ajutorul

metrului de croitorie şi a fost exprimat în cm. S-a înregistrat perimetrului toracic în

repaus, în inspiraţie maximă şi expiraţie profundă.

3. Testările motrice:

a. Alergarea de viteză pe 30 m cu start din picioare; s-a executat în linie

dreaptă, pe teren plat, de câte două ori pentru fiecare subiect, cu o pauză adecvată

între repetări (câteva minute), înregistrându-se cel mai bun timp. Proba a fost

efectuată pe un teren sintetic.

35

b. Săritura în lungime de pe loc; se execută tot de două ori, reţinându-se cea

mai bună. Măsurarea săriturii s-a efectuat de la vârful picioarelor de desprindere până

la călcâie la aterizare. Balansul braţelor a rămas la latitudinea subiecţilor. Proba s-a

desfăşurat pe terenul de zgură. Exprimarea săriturii se face în cm cu ajutorul ruletei

metrice. Prin această probă putem afla informaţii despre debitul maxim de energie

mecanică.

c. Ridicari de trunchi din culcat in șezand; executantul, din poziția culcat pe spate

cu mainile la ceafǎ, coatele pe saltea, genunchii indoiti, tǎlpile pe sol, picioarele ținute

cu mainiile de un partener, pleaca la semnal sa ridice trunchiul pe verticalǎ, in poziție

șezand, atingand genunchii cu coatele și revine la poziția inițialǎ; se rețin execuțile

corecte; rezultatul se exprima ȋn numǎr de execuții corecte in 30 sec.;

d. Mobilitatea articulației coxo-femurale ȋn flexie; executantul stǎ pe un scaun

sau o bancǎ ȋnaltǎ de 50 cm, cu varfurile picioarelor la margine; o riglǎ gradatǎ din cm

ȋn cm se fixeazǎ la gradația 50 la nivelul scaunului sau a bǎncii (suprafața) cu

gradațiile mici ȋn sus și cu cele mari in jos; executantul ȋndoaie trunchiul ȋnainte, cu

genunchii perfect ȋntinși, alunecand cu varful degetelor ȋnainte și jos pe riglǎ,

ȋncercand sǎ depǎșeascǎ cat mai mult gradația 50; poziția finalǎ se menține 3 sec,;

dupǎ efectuarea a douǎ ȋncercǎri se notezǎ cel mai bun rezultat.

e.Alergare de rezistenţă pe 400 m plat; se aleargă pe teren plat, contra

cronometru. S-a alergat în serii de câte 10 subiecţi, acordându-se câte o singură

încercare. Transformarea alergării în mers se consideră abandon. Rezultatul se

exprimă în minute şi secunde. Prin această probă s-a urmărit determinarea rezistenţei

generale la efort aerob.

Prin aceste probe de motricitate specifică jocului de fotbal am vizat verificarea

nivelului iniţial a unor deprinderi şi priceperi. La toate aceste teste s-au acordat note

de la 1 la 10.

36

CAPITOLUL III

PREZENTAREA, PRELUCAREA SI INTERPRETAREA DATELOR

3. Rezultatele înregistrate la testarea iniţială – septembrie 2010

Aspecte funcţionale şi de motricitate generală

Subiecţii

Nr. crt. Nume şi prenume Vârsta (ani) Înălţime (cm) Greutate (kg)

1. B.C. 8 132 26

2. C.A. 7 126 23

3. C.A. 8 136 32

4. C.M. 7 129 27

5. D.D. 8 131 29

6. D.C. 8 129 26

7. D.G. 8 128 27

8. I.R. 8 130 28

9. L.M. 7 125 24

10. L.C. 7 127 27

11. M.A. 8 131 30

12. M.D. 7 127 26

13. M.A. 7 123 23

14. M.V. 8 132 28

15. M.T. 7 124 24

16. S. S. 7 129 27

17. T.V. 8 130 27

18. T.C. 8 131 27

19. T.M. 7 126 25

20. T.A. 8 137 34

37

Aspecte funcţionale şi de motricitate generală

Subiecţii – Grupa 1

Nr.

Crt.

Nume şi

prenume

(iniţiale)

Repaus

(cm)

Inspiraţie

(cm)

Expiraţie

(cm)

1. B.C. 59 63 61

2. C.A. 60 64 59

3. C.A. 61 65 60

4. C.M. 61 65 60

5. D.D. 62 65 61

6. D.C. 60 64 59

7. D.G. 60 63 59

8. I.R. 62 66 61

9. L.M. 63 67 62

10. L.C 57 60 56

11. M.A 61 64 60

12. M.D 56 60 55

13. M.A 57 60 56

14. M.V 59 63 58

15. M.T. 64 69 63

16. S.S 60 63 59

17. T.V. 56 60 55

18. T.C 59 63 58

19. T.M. 57 60 56

20. T.A. 63 68 62

38

Probe motrice specifice jocului de fotbal

Nr.

Crt.

Nume şi

prenume

(iniţiale)

Alergare de

viteză 30 m

(s)

Lungime

de pe loc

(cm)

Ridicari de

trunchi din

culcat in

sezand (r)

Mobilitatea

articulatiei

coxo-

femurale in

flexie (cm)

Rezistenţă

pe 600 m

(min.)

1. B.C. 5,24 136 21 5 2,57

2. C.A. 5,61 146 19 1 2,50

3. C.A. 5,22 138 18 2 2,42

4. C.M. 5,36 132 16 1 3,02

5. D.D. 5,49 154 18 9 2,45

6. D.C. 5,35 125 19 4 2,58

7. D.G. 5,42 130 20 1 2,59

8. I.R. 5,62 127 18 12 2,52

9. L.M. 5,66 138 18 8 2,46

10. L.C. 5,83 121 20 2 2,54

11. M.A. 5,91 123 16 1 3,08

12. M.D. 5,62 135 18 2 3,03

13. M.A. 5,15 128 21 5 3,00

14. M.V. 5,50 146 20 3 2,50

15. M.T. 5,41 143 20 2 2,56

16. S.S. 5,66 112 18 4 3,02

17. T.V. 5,38 142 19 5 2,52

18. T.C. 5,11 127 21 5 2,58

19. T.M. 5,74 137 18 3 3,05

20. T.A. 5,18 152 22 3 2,52

39

3.1. Rezultatele înregistrate la testarea finală – mai 2010

Subiecţii (testre finala)

Nr.

crt.

Nume şi

prenume

Vârsta

(ani)

Înălţime

(cm)

Greutate

(kg)

Experienţa

motrică

Observaţii

1. B.C. 8 134 27,5 Nu

2. C.A. 7 129 25 Nu

3. C.A. 8 138 33 Nu

4. C.M. 7 132 29 Nu

5. D.D. 8 133 30 Da atletism

6. D.C. 8 131 28,5 Nu

7. D.G. 8 130 28 Da Judo

8. I.R. 8 133 29,5 Nu

9. L.M. 7 128 25 Da Karate

10. L.C. 7 130 28 Nu

11. M.A. 8 133 31 Nu

12. M.D. 7 130 28 Nu

13. M.A. 7 127 25 Nu

14. M.V. 8 134 29,5 Nu

15. M.T. 7 127 26 Nu

16. S. S. 7 131 28,5 Nu

17. T.V. 8 133 28 Nu

18. T.C. 8 134 29 Nu

19. T.M. 7 129 27 Nu

20. T.A. 8 139 35 Nu

40

Subiecţii – Grupa 1

Nr.

Crt.

Nume şi

prenume

(iniţiale)

Repaus

(cm)

Inspiraţie

(cm)

Expiraţie

(cm)

1. B.C. 61 65 63

2. C.A. 63 66 62

3. C.A. 63 67 62

4. C.M. 63 67 62

5. D.D. 65 68 64

6. D.C. 63 67 62

7. D.G. 62 65 61

8. I.R. 65 69 63

9. L.M. 65 69 64

10. L.C 60 62 61

11. M.A 63 66 62

12. M.D 59 63 58

13. M.A 60 63 59

14. M.V 62 65 60

15. M.T. 66 71 65

16. S.S 62 65 61

17. T.V. 59 63 58

18. T.C 62 66 61

19. T.M. 59 62 58

20. T.A. 66 71 65

41

Nr.

Crt.

Nume şi

prenume

(iniţiale)

Alergare de

viteză 30 m

(s)

Lungime

de pe loc

(cm)

Ridicari de

trunchi din

culcat in

sezand (r)

Mobilitatea

articulatiei

coxo-femurale

in flexie (cm)

Rezistenţă pe

600 m

(min.)

1. B.C. 5,15 141 22 6 2,52

2. C.A. 5,50 150 21 2 2,45

3. C.A. 5,13 142 20 4 2,37

4. C.M. 5,25 139 18 3 2,95

5. D.D. 5,37 158 20 11 2,40

6. D.C. 5,24 131 20 5 2,54

7. D.G. 5,35 133 21 2 2,55

8. I.R. 5,49 133 20 14 2,48

9. L.M. 5,54 142 19 9 2,41

10. L.C. 5,72 125 21 3 2,50

11. M.A. 5,76 130 18 2 3,02

12. M.D. 5,54 140 20 4 2,98

13. M.A. 5,09 133 22 7 2,96

14. M.V. 5,38 151 21 5 2,45

15. M.T. 5,29 148 21 3 2,50

16. S.S. 5,55 119 20 6 2,98

17. T.V. 5,26 147 20 6 2,47

18. T.C. 5,05 132 22 7 2,53

19. T.M. 5,65 142 19 4 2,99

20. T.A. 5,11 156 23 5 2,46

42

Înălţimea

131,75

129,15

125

125,75

126,5

127,25

128

128,75

129,5

130,25

131

131,75

132,5

Înălţimea iniţială

Înălţimea finală

2.01 %

Greutatea

27

28,52

25,5

26,25

27

27,75

28,5

29,25

greutatea iniţială

greutatea finală

5.62 %

43

Repaus

59,85

62,4

58,4

59,2

60

60,8

61,6

62,4

63,2

Repaus iniţial

Repaus final

4.26 %

Inspiraţie

63,6

66

62

62,5

63

63,5

64

64,5

65

65,5

66

66,5

Inspiraţie iniţială

Inspiraţie finală

3.77 %

44

Expiraţie

59

61,55

57,6

58,4

59,2

60

60,8

61,6

62,4

Expiraţie iniţială

Expiraţie finală

4.32 %

Alergare de viteză 30 m iniţială

5,47

5,37

5,32

5,34

5,36

5,38

5,4

5,42

5,44

5,46

5,48

Alergare de viteză 30 m iniţială

Alergare de viteză 30 m finală

-1.82 %

45

Lungime de pe loc iniţială

134,6

139,6

132

133

134

135

136

137

138

139

140

Lungime de pe loc iniţială

Lungime de pe loc finală

3.71 %

Ridicări de trunchi din culcat în sezând

19

20,4

18

18,5

19

19,5

20

20,5

21

Ridicări de trunchi din culcat în

sezând iniţial

Ridicări de trunchi din culcat în

sezând final

7.36 %

46

Mobilitatea articulaţiei coxo-femurale în flexie

3,9

5,4

2

2,7

3,4

4,1

4,8

5,5

6,2


iniţială


finală

38.46 %

Rezistenţă pe 600 m

2,67

2,62

2,59

2,6

2,61

2,62

2,63

2,64

2,65

2,66

2,67

2,68

Rezistenţă pe 600 m iniţială

Rezistenţă pe 600 m finală

-1.87 %

47

PLANIFICARE ANUALĂ A MIJLOACELOR PENTRU DEZVOLTAREA SOMATICĂ ŞI MOTRICĂ

OCTOMBRIE NOIEMBRIE

1 2 3 4 1 2 3 4

1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 VACANŢĂ

P1

P2

P3

P4

P5

P6

P7

P8

P9

P10

P11

P12

P13

P14

P15

P16

P17

P18

P1

P2

P3

48

DECEMBRIE IANUARIE

1 2 3 4 1 2 3 4

1 2 3 1 2 3 VACANŢĂ VACANŢĂ 1 2 3 1 VACANŢĂ

P7 P13

P8 P14

P9 P15

P10 P16

P11

P12

49

FEBRUARIE MARTIE

3 4 1 2 3 4

VACANŢĂ 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3

P17

P18

P1

P2

P3

P4

P5

P6

P7

P8

P9

P10

P11

P12

P13

P14

P15

P1

6

50

APRILIE MAI

1 2 3 4 1 2 3 4

1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 VACANȚĂ

P1

7

P18

P1

P2

P3

P4

P5

P6

P7

P8

P9

P10

P11

P12

P13

P14

P15

P16

P17

P18

51

P1 = Dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea lovirii mingii cu latul



P4 = Dezvoltarea coordonării şi învăţarea lovirii mingii cu latul

P5 = Dezvoltarea coordonării şi învăţarea lovirii mingii cu latul din

deplasare


deplasare

P7 = Învăţarea mişcării înşelătoare

P8 = Dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea un-doi-ului


deplasare

P10 = Învăţarea mişcării înşelătoare


deplasare


deplasare

P13 = Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea lovirii mingii cu latul din

deplasare

P14 = Învăţarea trasului la poartă cu şiretul si dezvoltarea fortei generale

P15 = Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea preluării mingii cu şiretul,

coapsa şi pieptul prin amortizare

P16 = Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea lovirii mingii cu latul din

deplasare

P17 = Învăţarea lovirii mingii interiorul piciorului


deplasare

52

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 02. 08.2010

Antrenor: Palade Tudor Caracterul: Fizic - Tehnic

Nr. jucători: 28 Durata: 60 min.

Teren: Sintetic Intensitatea: 70%

Materiale: Mingi, jaloane

Obiective: Dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea lovirii mingii cu latul

Încălzirea – 10 min.

Alergare uşoară intercalată cu variante de mers ( pe călcâie, pe vârfuri, pe partea

externă şi internă a piciorului) – 2 tururi de teren;

Exerciţii din “şcoala alergării’’ executate pe distanţa de 10m:

Alergare cu joc de glezne – 2x

Alergare cu genunchii sus – 2x

Alergare cu călcâiele la şezut – 2x

Alergare cu pas adăugat – 2x

Alergare cu pas încrucişat – 2x

Alergare cu spatele în linie dreaptă – 2x

Alergare cu pas săltat – 2x

Partea fundamentală – 30 min.

Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de reacţie efectuate pe distanţa de 15m:

Se pleacă la semnal sonor urmând ca după fiecare repetare să se modifice

poziţia de plecare astfel: stând cu fată pe direcţia de deplasare, stând cu

spatele pe direcţia de deplasare, aşezat cu faţa şi apoi cu spatele pe

direcţie, culcat dorsal cu faţa si apoi cu spatele pe direcţie, culcat facial cu

faţa si apoi cu spatele; Dozare: 10 min.

Câte 2 la minge, faţă în faţă, distanţă 5m între jucători, vor executa preluare cu

interiorul piciorului stâng si pasă cu interiorul ( latul ) piciorului drept – 4 min.

Acelaşi exerciţiu dar’’traseul’’ este invers preluare stângul pasă cu dreptul – 4

min.

Acelaşi exerciţiu dar mingea va fi preluată cu exteriorul şi apoi pasată cu acelaşi

picior ( cu latul ); se lucrează alternativ o dată cu dreptul şi o dată cu stângul – 6

min.

Lovirea mingii cu latul dintr-o atingere distanţa dintre jucători fiind de 3m – 5

min.

Joc cu temă – 15 min.

4x4 cu accent pe lovirea mingii cu latul – 2x7 min., pauză 1 min. între reprise;

Revenirea - 5 min.

alergare uşoară cu mişcări de respiraţie

53

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 09. 08.2010


















Exerciţii sub formă de concurs:

“ Crabii şi creveţii” – 5 min.

Jucătorii aşezaţi pe două linii faţă în faţă la 20 m distanţă, vor executa sprint dus-

întors până la linia jaloanelor aflată la 10m distanţă iar linia care ajunge prima va

câştiga – 5 min.

Câte trei la minge, distanţă de 5m între executanţi; vor realize pase în trei

precedată de preluare: cu interiorul piciorului drept- pasă cu stângul; cu interiorul

piciorului stâng – pasă cu dreptul; cu ext. pic. dr. – pasă cu dreptul; cu ext. pic.

stg. – pasă cu stângul – 15 min.

Acelaşi exerciţiu dar mingea va fi lovită fără preluare – 5 min.


5x5 cu accent pe lovirea mingii cu latul – 2x7 min., pauză 1 min. între reprize;

Revenirea - 5 min.


54

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 16. 08.2010


















Exerciţii sub formă de concurs:

“ Cursa pe numere’’ – 5 min.

’’Mingea la căpitan’’ – jucătorii sunt grupaţi câte 5 ( 4 la un jalon în coloană iar

’’căpitanul’’ în faţa lor la 5m) vor executa lovirea mingii cu latul cu ’’căpitanul’’

după care se vor deplasa la coada şirului; fiecare dintre cei 5 executanţi va ajunge

’’căpitan’’ – 10 min.

Exerciţii sub formă de suveică cu lovirea mingii cu latul şi retragere în spatele

propriului şir – 7 min.

Acelaşi exerciţiu dar jucătorul se va deplasa la coada şirului la care pasează – 7

min.



Revenirea - 5 min.


55

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 23. 08.2010





Obiective: Dezvoltarea coordonării şi învăţarea lovirii mingii cu latul





Alergare cu joc de glezne peste jaloane – 2x

Alergare cu genunchii sus peste jaloane – 2x

Alergare cu joc de glezne şi ridicarea genunchiului drept peste jaloane –

2x


2x

Alergare cu pas adăugat printre jaloane – 2x

Alergare cu spatele printre jaloane – 2x

Alergare cu pas săltat printre jaloane – 2x

Alergare cu pas sărit peste jaloane – 2x


Jucătorii sunt aşezaţi câte trei la minge ( doi la un jalon cu minge şi celălalt la alt

jalon ), distanţa de 16m între executanţi ( un alt jalon se află la jumătatea distanţei

) vor executa:

Conducerea mingii până în dreptul jalonului, pasă cu latul şi deplasare la

jalonul opus – 8 min.

Conducerea mingii, fentă, dribling al jalonului, pasă cu latul şi deplasare la

jalonul opus – 8 min.



Revenirea - 5 min.


56

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 30. 08.2010





Obiective: Dezvoltarea coordonării şi învăţarea lovirii mingii cu latul din deplasare








2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi pe două coloane la distanţă de 5m şi vor executa pase în doi

din deplasare precedată de preluare – 8 min.

Acelaşi exerciţiu dar jucătorii vor executa pase în doi din deplasare dintr-o

atingere – 8 min.

Pase în doi cu schimb de locuri din deplasare – 8 min.



Revenirea - 5 min.


57

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 06. 09. 2010













2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi pe două coloane la distanţă de 5m şi vor executa pase în doi

din deplasare precedată de preluare – 8 min.

Acelaşi exerciţiu dar jucătorii vor executa pase în doi din deplasare dintr-o

atingere – 8 min.

Pase în doi cu schimb de locuri din deplasare – 8 min.



Revenirea - 5 min.


58

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 13. 09. 2010





Obiective: Învăţarea mişcării înşelătoare








2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi căte 2 faţă în faţă la distanţă de 10m unul de altul, având un

jalon între ei ( la 5m distanţă ), având fiecare minge; vor executa conducerea

mingii până la jalon – mişcare înşelătoare cu piciorul stâng şi se depăşeşte jalonul

prin dreapta – 6 min.

Acelaşi exerciţiu dar fenta se va realiza spre dreapta şi se va depăşi jalonul prin

stânga – 6 min.

Acelaşi exerciţiu dar fenta se face cu pendulare pe deasupra mingii cu stg şi se

pleacă în dreapta – 6 min.

Acelaşi ex. dar fenta se va face cu dr. şi se pleacă în stg. – 6 min.



Revenirea - 5 min.


59

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 11. 10. 2010





Obiective: Dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea un-doi-ului



















Jucătorii sunt dispuși în romb ( latura de 10m ) și vor executa pasă laterală –

reprimire – pasă la șirul din față șI deplasare la capătul șirului la care a pasat.

După 5 min. se schimbă jucătorii care pasează mingea la un-doi. Dozare: 20 min.



Revenirea - 5 min.


60

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 18. 10. 2010













2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi în pătrat iar unul se află în centrul pătratului; cel din centru

va transmite mingea pe rând colegilor sensul de transmitere fiind cel al acelor de

ceasornic – 12 min.

Acelaşi exerciţiu dar jucătorul din centru va transmite mingea aleatoriu jucătorilor

– 12 min.



Revenirea - 5 min.


61

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 23. 10. 2010





Obiective: Învăţarea mişcării înşelătoare








2x


2x







jalon între ei fiecare cu minge; vor executa (la semnal sonor) mişcare înşelătoare

cu piciorul stâng şi se depăşeşte jalonul prin dreapta – 5 min.


jalon între ei ( la 5m distanţă ), având fiecare minge; vor executa conducerea

mingii până la jalon – mişcare înşelătoare cu piciorul stâng şi se depăşeşte jalonul

prin dreapta – 5 min.

Acelaşi exerciţiu dar fenta se va realiza spre dreapta şi se va depăşi jalonul prin

stânga – 5 min.

Acelaşi exerciţiu dar fenta se face cu pendulare pe deasupra mingii cu stg şi se

pleacă în dreapta – 5 min.

Acelaşi ex. dar fenta se va face cu dr. şi se pleacă în stg. – 5 min.



Revenirea - 5 min.


62

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 01. 11. 2010













2x


2x









4 contra 1 în acelaşi spaţiu delimitat – 12 min.



Revenirea - 5 min.


63

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 12. 01. 2011













2x


2x









4 contra 1 în acelaşi spaţiu delimitat – 12 min.



Revenirea - 5 min.


64

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 17. 01. 2011





Obiective: Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea lovirii mingii cu latul din

deplasare








2x


2x












Exercitiu sub forma de suveica: doi jucatori la un jalon iar celalalt jucator se afla

la 10m distanta. Se va executa conducerea mingii si pasa cu latul (preluarea

mingii se va realiza cu diferite procedee) – dozare: 10 min.



Revenirea - 5 min.


65

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 21. 01. 2011

Antrenor: Palade Tudor Caracterul: Fizic-Tehnic




Obiective: Învăţarea trasului la poartă cu şiretul si dezvoltarea fortei generale


Alergare uşoară intercalată cu exerciţii de dezvoltare a atenţiei;

Complex de gimnastică;


Jucătorii aşezaţi în coloană, fiecare cu minge la 20m de poartă, vor conduce

mingea pana in dreptul unui jalon pe care-l vor depasi fie prin stanga fie prin

dreapta si vor suta la poarta – 10 min.

Acelaşi ex. dar se vor depasi doua jaloane unul prin stanga si celalalt prin dreapta

dupa care se va suta la poarta cu siretul – 10 min.


5x5 cu accent pe lovirea mingii cu şiretul – 4x10 min., pauză 1 min. între reprize

Dezvoltarea fortei – 10 min.

exercitii sub forma de circuit: jucatorii sunt impartiti in 4 ateliere unde vor

executa genuflexiuni ( 15 rep.), abdomene (15 rep.), extensii ale spatelui din

culcat facial ( 15 rep.) si flotari (10 rep.) – circuitul va fi executat de 2 ori

Revenirea - 5 min.


66

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 29. 03. 2011





Obiective: Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea preluării mingii cu şiretul,

coapsa şi pieptul prin amortizare








2x


2x












Individual, fiecare jucător va executa 3 menţineri ale mingii în aer urmate de

preluare cu şiretul, coapsa şi pieptul (la alegere) prin amortizare; Dozare: 10 min.

Pe perechi, distanţă de 3-4m între jucători, vor efectua preluarea mingii din minge

oferită de coechipier; Dozare: 10 min.



Revenirea - 5 min.


67

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 04. 04. 2011





Obiective: Dezvoltarea vitezei de reactie şi învăţarea lovirii mingii cu latul din

deplasare








2x


2x






Crabii şi creveţii. Dozare: 5 min.

4 contra 1 într-un pătrat cu latura de 6m. Dozare: 15 min.



Revenirea - 5 min.


68

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 11. 04. 2011





Obiective: Învăţarea lovirii mingii interiorul piciorului








2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi câte trei, distanţă de 6-7m între ei, vor executa pase în trei

precedată de preluare cu interiorul piciorului. Se va transmite mingea atât cu

piciorul drept cât şi cu cel stâng. Dozare: 10 min.

Acelaşi exerciţiu dar preluarea se va realiza cu exteriorul piciorului. Dozare:

10min.



Revenirea - 5 min.


69

PLAN DE ANTRENAMENT

Grupa: 2003 Data: 18. 04. 2011













2x


2x






Jucătorii sunt aşezaţi câte doi, distanţă 5m între executanţi, vor efectua lovirea

mingii cu latul din deplasare – 5 min.

Acelaşi exerciţiu dar se va termina cu şut la poartă – 10 min.

2x1 cu finalizare într-un spaţiu delimitat – 10 min.



Revenirea - 5 min.


Documents

Lic