Introducere în logica juridică

1.Sistemul logic al dreptuluiInainte de toate dreptul este un sistem de norme. Si ca orice sistem el poate fi

abordat si dintr-o perspectiva logica. Atat logicienii (J. Kalinowski, J. Wroblenski, A. Joja etc.) cat si juristii (M. Djuvara, E. Sperantia etc.) au observat caracterul de sistem axiomatic al dreptului.

Sistemul logic al dreptului este alcatuit pe de o parte dintr-o structura de norme organizate in ramuri si institutii juridice (exista discutii aprinse pe tema delimitarii dintre unele ramuri de drept sau pe tema dependentei si subordonarii unor ramuri fata de altele) iar pe de alta parte dintr-o structura paralela de principii, notiuni si reguli juridice desprinse prin analiza sistemului legislativ sau impuse ideologic de catre sistemul politic.

Dreptul este un sistem ierarhizat - normele constitutionale sunt superioare celor din alte ramuri ale dreptului. Interdependenta normelor din drept e data atat de faptul ca toate normele sunt subordonate normelor constitutionale cat si datorita faptului ca se supun unor principii comune. Aceste principii pot fi principii ale intregului drept roman (principiul democratiei, principiul egalitatii in fata legii, principiul separatiei puterilor in stat etc.), principii de ramura (principiul proprietatii, cel al egalitatii in fata legii civile sau principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile in dreptul civil; principiul legalitatii raspunderii, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, principiul individualizarii raspunderii penale etc. in dreptul penal) sau principii ale unei sau unor institutii de drept (de ex. principiul proximitatii gradului de rudenie in cazul institutiei succesiunii legale). Principiile au rol de axiome in sistemul dreptului - ele pot servi ca fundament in orice demonstratie sau argumentare. Principiile asigura flexibilitatea in timp a sistemului de drept, adaptarea lui de-a lungul timpului la cerintele ideologice. Asa se explica faptul ca unele legi au fost interpretate conform spiritului vremii diferit in epoci diferite, ele fiind privite prin optica altor principii de drept.

Dreptul este un sistem deschis, dinamic - el se intregeste in fiecare moment cu legi noi. Criteriile de admitere ale noilor legi sunt date de axiomele constitutionale. De asemenea, legiuitorul trebuie sa articuleze sistemul de drept astfel incat sa nu dea nastere unor contradictii, ambiguitati sau suprapuneri. Hans Kelsen era de parere ca sistemul normelor juridice este partial dinamic, pentru ca dinamismul sistemului excepteaza asa-numita Grundnorm, norma initiala, constitutia. Restul normelor suporta o actiune de permanenta transformare, de adaptare la cerintele timpului. Kelsen considera ca sistemul normativ nui este alcatuit numai din normele scrise, ci si din consecintele lor, din normele desprinse prin inferente logice admise de doctrina juridica a tarii in cauza. Deci un sistem juridic are totodata un caracter deschis intr-o portiune a sa si relativ inchis in domeniul normelor constitutionale. Caracterul de sistem al dreptului face posibila economia de expresie pentru ca e posibil ca o lege sa faca trimitere la alte legi pentru detalierea unor reglementari. Uneori o norma este compusa din mai multe dispozitii care sunt precizate in texte normative diferite - o dispozitie precizeaza caror subiecte li se impune prescriptia respectiva, alta cuprinde comportamentul prescris, iar alta circumstantele in care acest comportament urmeaza sa fie realizat. Alteori o singura dispozitie determina elementele unui mai mare numar de norme.

Ziembinski exemplifica aceasta idee cu cazul dispozitiei potrivit careia furtul trebuie pedepsit cu inchisoarea. Aceasta dispozitie trimite la alte dispozitii ale codului penal, indeosebi din partea sa generala, ale codului de procedura penala si ale legilor de organizare judiciara cuprinzand cel putin trei norme: una care obliga tribunalul sa-l

condamne pe hot la o perioada de detentie, alta care obliga organele executive sa execute sentinta pronuntata de tribunal, conform dispozitiilor de procedura penala si in al treilea rand este o norma prohibitoare care interzice furtul.

Proprietatile logice esentiale ale oricarui sistem juridic sunt completitudinea si consistenta inglobate de J. Wroblenski in notiunea de omogenitate a sistemului juriclic. Un sistem juridic este omogen daca este in acelasi timp complet si consistent.

Completitudinea sistemului juridic este data de capacitatea acestuia de a da o solutie oricarei probleme juridice, adica de a determina consecintele juridice ale oricarui fapt.

Consistenta unui sistem juridic este data de compatibilitatea normelor sale, de lipsa contradictiilor din interiorul sau. Un sistem juridic este inconsistent atunci cand unele dintre normele sale ordona iar altele interzic in acelasi timp aceleiasi persoane acelasi comportament in aceleasi imprejurari. Aceasta situatie contrazice principiul noncontradictiei si duce la imposibilitatea respectarii simultane a tuturor normelor de drept.

Completitudinea sistemului juridic, sau mai bine zis completitudinea normelor care il alcatuiesc este de cele mai multe ori un simplu deziderat. Realitatea sociala este in continua evolutie iar legislatorul nu poate tine pasul cu ea. Aceasta duce la aparitia lacunelor in drept si la necesitatea interpretarii extensive a legilor existente pentru a le aplica la situatia noua. In cazul ca legile nu ofera nici o solutie posibila, se poate face apel la analogia dreptului (analogia juris) prin raportarea la principiile directoare din sistemul de drept sau in ramura de drept respectiva.

2.Necesitatea aplicarii logicii in dreptExista numeroase ratiuni care justifica utilitatea logicii in drept:a) caracterul rational al legii;b) orientarea activitatii legislative in conformitate cu un model rational;c) caracterul logic al elaborarii legii;d) caracterul logic al activitatii de aplicare a dreptului.Autoritatea unei hotarari judecatoresti este determinata in cea mai mare parte de

justetea rationamentului care sta la baza ei, a argumentelor pe care se sprijina solutia data. Logica contribuie la corecta aplicare a dreptului si, prin aceasta, la consolidarea securitatii juridice si la intarirea legalitatii. Precizia si justetea gandirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile si concluziile logice. Procesul de cunoastere in materie de drept implica un anumit grad de abstractizare, de formalizare logica.

Cursurile de logica juridica au ca scop pregatirea viitorilor juristi in vederea utilizarii formelor si regulilor logicii in teoria si tehnica dreptului.

Logica juridica foloseste ca instrument de explicare a conceptelor juridice. Ea este aplicabila unei largi problematici cuprinzand definitiile legale, metodele de formare si clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice, solutionarea concursului sau conflictelor de norme, regulile rationamentului juridic, a celui judiciar, de cunoastere a dreptului, interpretarea nomelor juridice, metodele de verificare a faptelor in procesul judiciar, probatiunea juridica etc.

Aplicarea logicii in drept nu trebuie, insa, sa fie abuziva, rigida, astfel incat sa conduca la solutii inechitabile. Logica in drept trebuie sa fie din ce in ce mai mult adaptata nevoilor practicii juridice si vietii sociale, ca prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operationale.

Formele logice trebuie sa exprime sau sa corespunda realitatii obiective, premisele rationamentului urmand a fi mereu confruntate cu adevarul material obiectiv.

Problema existentei de-sine-statatoare a logicii juridice a fost larg dezbatuta in literatura de specialitate.

Intr-o opinie, s-a insistat asupra legaturii dintre logica juridica si filozofia dreptului, ajungandu-se la considerarea primei ca element constitutiv al celei de-a doua. Astfel, Gabriel Marty considera ca o problema deschisa in fata filosofiei dreptului stabilirea adevaratelor raporturi intre factorii determinanti, reali ai solutiilor juridice si formalismul logic al comandamentelor juridice (incluse in normele de drept).

Intr-o alta opinie, George Kalinowski considera eronata incercarea de a sustine ca dreptul este un limbaj si ca filosofia dreptului este, in consecinta, o analiza logica a dreptului, a limbajului juridic. El apreciaza, in acelasi timp, ca deosebit de importanta si utila analiza logica a limbajului stiintific, considerand-o, in ceea ce priveste dreptul, ca una dintre principalele cai de acces spre o autentica filosofie a dreptului. Autorul releva existenta unor probleme care se situeaza la frontiera logicii si filosofiei dreptului, ca aceea a atribuirii valorii de adevar sau falsitate normelor juridice.

Francisco Puy sustine ca logica juridica ar reprezenta o parte a filosofiei dreptului, fiind o logica secundara in raport cu logica generala. In opinia sa, logica juridica ar cuprinde:

a) logica juridica primara, reprezentand logica formal-pura, compusa din axiomatica (teoria constructiilor sistemelor automatizate) si teoria calculului.

b) logica formala aplicata, pe care o denumeste „logica juridica secundara”, cuprinzand teoria sistemului (teoria generala a dreptului), teoria definitiei juridice, teoria argumentarii si teoria relatiei juridice (metodologiajuridica).

In tabelul lui N. Rescher (logician american, care a propus o „harta a logici”) logica juridica apare la capitolul „Dezvoltari stiintifice”, subcapitolul „Aplicatii in stiintele sociale”, fiind considerata o aplicatie legala a teoriei logicii.

In literatura din tara noastra, majoritatea autorilor au sustinut ca nu sunt argumente care sa justifice existenta unei logici specifice dreptului, intrucat toate tipurile de logica (formala, simbolica si metalogica) vor contribui la opera de legiferare si la opera de aplicare a dreptului prin metodele lor proprii.

Suntem de parere ca, pentru a putea raspunde la intrebarea daca se poate vorbi despre existenta unei logici specifice dreptului, trebuie sa plecam de la clasificarea logicii in logica elementara sau formala (metodologia logica) si logica aplicata. In filosofia scolastica, prima era numita uneori „Ars inveniendr (arta de a descoperi sau arta de a afla), spre deosebire de „logica utens", termen care se apropie de logica aplicata.

Consideram ca logica juridica face parte din logica aplicata. Ea este o logica specifica stiintei dreptului. Pentru aceasta, cercetarea stiintifica trebuie sa se indrepte spre analiza modului specific in care logica formala, schemele si calculele logicii simbolice si principiile sau legile metalogicii se aplica in procesul complex al gandirii juridice.

In tabelul lui Petre Botezatu, pornindu-se de la premisa ca logica este o teorie asupra formelor, se apreciaza ca aceste forme se ivesc in gandire, in limbaj, in actiune, in realitate. Daca se accepta ca nivelurile de abstractizare pentru fiecare domeniu in parte (gandire, limbaj, actiune si realitate) pornesc de la subiect si urmeaza obiectul (forma, operatia si structura), atunci formele logicii juridice apar in mod specific dupa cum se intersecteaza domeniile cu nivelurile.

La nivelul primar de abstractizare (subiectul), daca atributul „juridic” il acordam gandirii, logica juridica este teoria gandirii juridice argumentative a subiectului. Daca juridicul e atribuit limbajului subiectului, vom elabora o logica pragmatica juridica, daca juridicul il acordam actiunii, vom avea o logica concreta juridica, iar daca il acordam realitatii, vom avea o logica materiala.

La nivelul al doilea de abstractizare (obiectul), avem o teorie a demonstratiei juridice (in domeniul gandirii) sau o logica semantica juridica (in domeniul limbajului), logica operatorie juridica (in domeniul actiunii) ori dialectica juridica (in domeniul

realitatii).In limitele aceleiasi conceptii, Gheorghe Mihai apreciaza ca logica juridica este o

componenta a Introducerii in studiul dreptului alaturi de filosofia dreptului, retorica juridica si hermeneutica juridica.

3. Logica juridica si locul ei in sistemul stiintei logiciiIn literatura filosofica s-a subliniat ca logica, in genere, este o stiinta a gandirii

detasata de orice subiect care gandeste, deci o stiinta a „gandirii gandire” care studiaza gandirea in desfasurarea corecta a acesteia, corectitudinea fiind fagasul necesar spre adevar.

Ea se deosebeste de:- psihologie, care examineaza gandirea in subiectul ce gandeste;- gnoseologie, care cerceteaza gandirea raportata la obiectul cunoasterii nedetasata

de acesta, respectiv conditiile generale, izvoarele, structura, modul de desfasurare si validitatea procesului cunoasterii, privit ca proces de producere a unor cunostinte;

- retorica, care inseamna arta de a vorbi frumos, de a convinge auditoriul de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales;

- hermeneutica, care este teoria procesului de interpretare si de intelegere in functie de diversitatea obiectelor sale, care acopera intreaga sfera spirituala, culturala, artistica. In ceea ce priveste definirea logicii juridice si precizarea locului ei in sistemul stiintei logicii, au existat discutii in literatura de specialitate.

Astfel, Gheorghe Enescu vorbeste de o logica judiciara in cadrul logicilor normative, iar Petre Botezatu de o teorie a argumentarii care „nu poate ignora ajutorul psihologiei, a! retoricii si afinitatea sa cu dreptul, morala”.

George Kalinowski a definit logica juridica drept „studiul gandirii juridice discursive in toata intinderea acesteia, adica in toate operatiile ei intelectuale pe care le efectueaza in elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului”. In conceptia sa, rationamentul „in concreto” este guvernat de trei tipuri de reguli:

a) logice (ale certitudinii si validitatii);b) paralogice (topice sau retorice);c) extralogice (morale, religioase, juridice, politice etc., in functie de domeniul

practic in care se manifesta.Spre deosebire de Kalinowski, pentru care logica juridica pune formalul in

paranteze si astfel nu mai este logica, Ch. Perelman a sustinut ca logica in drept este logica (formala) si nu logica juridica, juridicul fiind pus in paranteze. El socoteste ca in instanta se dezbate posibilitatea de aplicare concreta a prevederilor generale din norme, in raport cu situatiile in care se afla diferiti agenti ai actiunilor. Dezbaterea angajeaza participantii la proces, acestia isi pun intrebari si dau raspunsuri. Nici un raspuns nu este o inferenta, ci argument prezentat pro sau contra unei teze.

Argumentul fiind formulat ca sa convinga pe celalalt sa adere la teza sau, din contra, sa o respinga, nu separa formalul de informal, gandirea de subiectul care gandeste.

De asemenea, limbajul normelor cuprinde un mare numar de expresii, notiuni, concepte, care nu sunt intotdeauna univoce, dar au o anumita generalitate, care necesita interpretarea in aplicarea la caz, o interpretare care sa nu contravina vointei legiuitorului si sa conduca la o solutie justa, legala si temeinic motivata. Acolo unde apar interpretari diferite sau unde procedurile legii sunt neindestulatoare sau lacunare, practica judecatoreasca solutioneaza problemele ivite in spiritul principiilor de drept.

In conceptia lui Gh. Mihai, logica juridica este „teorie a argumentarii cand studiem gandirea subiectului, este pragmatica atunci cand studiem actiunea subiectului, este logica materiala cand studiem realitatea juridica in care se afla subiectul, este semantica daca studiem limbajul la nivelul obiectului”. Deci, logica juridica este „teoria argumentarii” prin limbajul juridic al subiectului angajat in actiune pentru a savarsi o schimbare in realitatea juridica.

In ceea ce ne priveste, consideram ca logica juridica este, in primul rand, o stiinta. Ea n-a aparut din filosofia dreptului, ci din preocuparile stiintifice ale doctrinei si legiuitorului, precum si din cele practice ale celor ce aplica legea sau ajuta la aplicarea ei (arta legiuitorului, a judecatorului si a avocatului).

Astfel, legiuitorul creeaza, sub forma de reguli, adevarul juridic, caci ceea ce e scris in lege este luat drept adevar in aplicatiile care se fac la cazurile judiciare (la spete). Acesta este adevarul legal. Legiuitorul, insa, nu este liber sa dispuna in chip arbitrar, ci trebuie sa tina seama (pentru ca legile sale sa fie valabile in societate) de datele realitatii, iar descoperirea adevarului in realitate se face cu ajutorul unor reguli, a unor metode logice.

Judecatorul, cand trebuie sa se lamureasca intr-o controversa judiciara in care fiecare pare sa aiba dreptate, se preocupa sa gaseasca un fir conducator in logica juridica, pentru a vedea unde este adevarul.

Avocatul, in procesul pe care-l pledeaza, intampina de multe ori greutati pana descopera adevarul, mai ales in chestiunile controversate.

Controversa pune pe avocat intr-o dificultate foarte rnare, si pune instanta intr-o situatie si mai grea. De aceea, in jurisprudenta este nevoie de o logica juridica.

Pentru a descoperi adevarul in drept, ca si in orice alt domeniu, mijloacele dialectice si supozitiile sunt insuficiente. Realitatea nu se poate cunoaste decat prin metode stiintifice, iar sistematizarea cunostintelor nu poate fi rodnica fara observarea principiilor ce ni le ofera logica. Tendinta de a largi mereu campul de observatie este una din trasaturile caracteristice ale spiritului stiintific. Numai printr-o viziune unitara se pot intelege si explica fenomenele.

Problema cautarii adevarului se pune in logica juridica sub o forma mai generala. Trebuie pornit de la premisa ca logica protejeaza interesele dupa anumite criterii de valoare. Din caracterul obiectiv al acestor criterii decurge obiectivitatea legii. De aici si regula din Codul civil potrivit careia, in caz de indoiala, textul se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga.

Avand in vedere consideratiile de mai sus, conchidem ca logica juridica este, de fapt, o stiinta a gandirii despre drept. Ea se ocupa de insasi construirea stiintei dreptului, de caracterul acesteia.

Logica juridica, ca logica aplicata in drept, avand metode specifice de lucru si un domeniu de aplicare distinct de acela al logicii generale, este o stiinta a cailor pentru aflarea adevarului in domeniul dreptului; ea se implica totodata in construirea obiectului stiintei dreptului. Ea cerceteaza atat modul cum lucreaza omul de stiinta, cat si artizanul dreptului.

lata de ce logica juridica este stiinta care studiaza regulile specifice gandirii juridice corecte, care guverneaza procesul edictarii, respectarii, interpretarii si aplicarii normelor de drept.

Avand un caracter de noutate, logica juridica nu este inca acceptata ca stiinta in mod unanim, in literatura de specialitate, intrucat, dreptul fiind bazat pe niste permanente, considera valorile juridice ca fiind autonome, independente, in general, de valorile si de substratul economic.

In fapt, in domeniul logicii juridice intalnim, in principal, o „practica” care aplica o serie de reguli, pe care nu le invatam nicaieri ca atare si de care, mai adesea, nici nu suntem constienti.

Daca admitem aparitia unor discipline noi in drept, (dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul economic, dreptul maritim, dreptul comercial, dreptul diplomatic etc.) care, fiind subdiviziuni ale stiintei dreptului, au ca obiect o particica din realitatea juiridica, un domeniu de cercetare restrans, cu atat mai mult ar trebui sa se admita constituirea unei stiinte autonome a logicii juridice, referitoare la intregiil domeniu al dreptului. Ea nu are ca obiect o „realitate”, asa cum au toate aceste discipline, infinite la numar, in care, teoretic, se poate divide stiinta dreptului, ci are ca obiect metodele, regulile, principiile logice pe care le folosesc deopotriva teoreticienii cat si practicienii in toale disciplinele ce se refera la realitatea juridica actionand pentru aflarea adevarului. Logica juridica este, asadar, o stiinta unica, ce cuprinde reguli si metode valabile pentru toate disciplinele juridice.

4. Logica aplicabila in dreptIn legatura cu aceasta problema exista puncte de vedere diferite in literatura de

specialitate.Intr-o opinie (Paul Cosmovici) s-a sustinut ca in drept s-ar aplica logica formala

(termenul statornicit pentru a deosebi logica propriu-zisa de teoria kantiana si care studiaza gandirea doar din punctul de vedere al formelor logice), logica simbolica (cunoscuta si sub denumirea de logica matematica sau algoritmica) si metalogica, reprezentata de logica dialectica. Toate aceste trei tipuri de logica vor contribui la opera de legiferare si de aplicare a dreptului.

Al. Negoita, ocupandu-se de tehnica deciziei ad^ninistrative, a araiat ca studiul si folosirea logicii formale nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor practice implicate in adoptarea deciziei administrative,< ci se impune si utilizarea dialecticii malerialist-istorice. Ea ofera legile cunoasterii celor mai profunde laturi ale fenomenelor realitatii obiective, formuland, pe baza lor, regulile gandirii logice.

Un alt autor, C.-R. Stoyanovitch, a afirmat ca logica dialectica atat cea hegeliana, cat si cea marxista, nu pot fi utilizate nici in rationamentul pur juridic, nici pentru elaborarea, pe baza ei, a conceptelorjuridice, lasand locul m exclusivitate logicii formale.

Ocupandu-se de raportul dintre logica formala si logica juridica, Albert Brimo sustine ca alaturi de logica formala, fiecare stiinta are metode proprii corespunzatoare obiectului acestei stiinte si orice stiinta tinde, pe masura ce se dezvolta, sa-si afirme specificitatea, apoi autonomia sa metodologica, sa opuna logicii formale logica sa specifica. Kalinowski arata ca logica in ansamblu, cu toate ramurile si partile ei este, prin natura ei, mai mult sau mai putin formala. Sub aspectul aplicatiilor ei, logica poate fi filosofica, matematica sau juridica, dar ea, in sine, nu este matematica, nici juridica, ci este logica. De aceea, este evident ca logica juridica nu este decat o aplicare la drept a logicii formale, in sens larg.

Raportand logica deontica (logica normelor) la logica juridica, G. Kalinowski subliniaza ca prima nu formeaza specificul celei de-a doua, fiind nu numai o logica a normelor juridice, ci a tuturor normelor.

Termenul „deontic”, de origine greceasca, inseamna „ceea ce trebuie, ce e hecesar” si e utilizat de Jeremy Bentham pentru a denumi astfel stiinta moralitatii (deontologia). Deontologia s-a constituit ca ramura a eticii, preocupata de problemele obligatiei morale. Discutand despre obligatie, ne referim la ceea ce se cuvine sau la ceea ce trebuie sa fie, urmand acele cerinte normative pe care, indeplinindu-le, respectam pe cine trebuie. E. Mally (1926) defineste deontica drept logica limbajului normativ.

Kalinowski sustine ca numai logica formala, in general si in particular cea deontica, ar putea servi pentru intemeierea elementelor considerate specifice gandirii juridice (aprecierile, deciziile, optiunile, alegerile). Judecatorul care coreleaza norma cu speta se bazeaza pe teoremele logicii deontice. Este suficient sa se stie ca dupa norma in vigoare, comportamentul C este ordonat (interzis) lui A, pentru a se deduce, conform unei

teoreme a acestei logici, ca un comportament este, la fel, ordonat (interzis). Cum a ajuns sa constate judecatorul, pe de o parte, ca tocmai norma N se aplica spetei, cum a ajuns la calificarea juridica a comportamentului C, pe de alta parte, sunt activitati care ies de sub jurisdictia logicii formale.

Alti autori, cum este de pilda Ch. Perelman, considera ca logica juridica ar putea fi utilizata intr-un sens specific, care nu poate fi negat, daca alaturi de logica formala se recunoaste existenta unei logici neformale, consacrate studiului argumentarii, adica ansamblului de rationamente care vin sa sprijine sau sa combata o teza, care ingaduie sa fie criticata sau justificata hotararea judecatoreasca.

Intr-o alta opinie (Vladimir Hanga), s-a sustinut ca juristul va folosi regulile logicii simbolice (denumita si logica formala, moderna), forma a logicii formale sau pure, care studiaza nu continutul rationamentului, ci forma acestuia.

Cu privire la logica juridica, s-a precizat (Vladimir Hanga) ca logica simbolica poate transforma limbajul juridic natural intr-unul artificial, univoc. Astfel, se vor putea crea expresii juridice formalizate, dupa regulile logicii simbolice, care vor ingadui utilizarea calculatoarelor in domeniul dreptului, incepand cu documentarea si sfarsind cu decizia.

Gheorghe Mihai sustine ca in drept sunt aplicabile doar regulile deontice, domeniul juridicului fiind apt sa fie studiat din perspectiva acestui fundament, intrucat „gandirea este juiridica numai raportata la subiectul care gandeste actiunea juridica, in termeni juridici, angajat in cunoasterea, elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului”.

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca se pot folosi in domeniul dreptului, cumulativ si diferential, atat logica formala sub ambele aspecte (clasica si moderna), cat si logica neformala, consacrata studiului argumentarii, dar logica juridica nu poate fi conceputa decat ca o logica specifica stiintei dreptului.

Cu toate acestea, sunt unele reguli care nu pot fi aplicate in drept. De pilda, in stiinta dreptului, mai greu s-ar putea intelege aplicarea metodei experimentale (in mod exceptional, Roberto Vacca, in lucrarea intitulata „II diritto sperimentale”, a admis, totusi, posibilitatea aplicarii unei asemenea metode in drept).

De asemenea, chiar regulile cuprinse in logica generala, in masura in care sunt intrebuintate in discipline particulare, se individualizeaza si ele. Astfel, in drept, se utilizeaza metoda deductiva sub forma silogismului, metoda logica care, ca silogism juridic si in special ca silogism judiciar, are o infatisare cu totul deosebita. Intr-adevar, silogismul judiciar seamana dar se si deosebeste de silogismul in genere, pe care il studiaza logica.

In plus, apar in disciplinele particulare unele reguli noi, la care nu se refera logica generala. Asa apare, de pilda, in drept, metoda de interpretare. Aceasta nu e complet necunoscuta, fiind compusa din metode logice (deductia, inductia, analiza, analogia), dar care se grupeaza intr-un chip nou, specific, prin raportarea la natura si obiectul stiintei dreptului, capatand astfel, ca intr-o sinteza, aparenta unei metode noi.

5. Domeniul logicii juridiceCircumstantierea domeniului logicii juridice apare ca o problema deosebit de

dificila.In literatura de specialitate (Gheorghe Mihai) s-a propus urmatoarea structura:a) o semiotica juridica, manifesta in:- sintaxa logica a limbajului juridic, care se refera la aspectele legate de

descrierea semnelor si a expresiilor sale, de cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple si de analiza a relatiilor dintre ele, precum si de regulile de

transformare a expresiilor;- pragmatica juridica, care cerceteaza limbajul juridic sub aspectul creatorilor lui

si se preocupa de influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman;- semantica juridica, care studiaza relatiile semnelor CU obiectul juridic desemnat

de ele;b) o logica juridica deontica referitoare la limbajul normelor manifestata intr-o

axiomatica si o logica exprimand calculul deontic al predicatelor, al claselor etc.;c) o logica juridica nenormativa, manifestata in teoriile definitiei, ale

argumentarii, ale sistematizarii si metodologiei.Suntem de parere ca, intr-adevar, pentru a circumscrie domeniul de aplicare a

logicii juridice nu putem sa nu avem in vedere legatura indisolubila care exista intre logica juridica si limbajul juridic. Aceasta se explica prin insasi legatura inseparabila dintre gandirea juridica, in general, si limba. In aceasta privinta nu schimba cu nimic faptul ca putem gandi fara sa vorbim, intrucat si gandurile noastre sunt imbracate in cuvinte.

Cu toate acestea, ar fi fals sa cautam obiectul logicii juridice in limbajul juridic. Domeniul limbajului juridic este unul mai vast decat acela al logicii juridice. Limbajul juridic formeaza obiectul semioticii juridice, al gramaticii, al lingvisticii etc., si nu al logicii juridice.

Dupa parerea noastra, domeniul logicii juridice cuprinde in mod obligatoriu:- edictarea normelor juridice. In acest sens se poate vorbi de o logica a

legiuitorului, cunoscuta si sub denumirea de tehnica logico-juridica;- practica judiciara (jurisprudenta). Pentru aceasta s-a dat denumirea de logica

judiciara;- interpretarea logica juridica a normelor de drept. In acest caz se vorbeste de o

adevarata logica a interpretarii normelor juridice sau de o logica a argumentatiei.

6. Metodologia logicii juridiceStudierea unui text juridic sau a unei spete se poate face din diferite perspective.

Pentru a-ti apropia insa esenta lucrului studiat trebuie sa stii care este drumul (gr. methodos) catre ea. Calitatea rezultatelor unei cercetari depinde de metoda folosita pentru ca, dupa cum remarca si Descartes, ratiunea si puterea de a judeca sunt comune la toti oamenii.

Termenul „metoda” provine de la cuvintele grecesti „meta”, care inseamna dupa, si „ados”, care inseamna cale.

El exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un anumit rezultat, plecand de la o situatie data.

Fenomenele realitatii in general si ale realitatii juridice in special sunt deosebit de complexe. Din aceasta cauza metode diferite ne pot releva aspecte diferite ale aceluiasi fenomen. O cunoastere completa reclama folosirea mai multor metode, a unui complex metodologic. Metodele folosite vor fi alese in functie de obiectul studiat. Fara teama de a gresi putem afirma ca tipul de metoda folosit depinde nu numai de evolutia stiintifica a momentului, ci si de o „moda”, o „paradigma” stiintifica generala care-l obliga pe cercetator sa apeleze la ea pentru a se conforma cerintelor epocii.

6.1 Metode in genere si metode logico-juridicein cadrul proceselor de cercetare sunt folosite diverse operatii: definire,

conceptualizare, elaborarea ipotezelor, testarea lor, tipizare, clasificare etc. Obiectul metodologiei il reprezinta elaborarea unor procese cognitive care sa dea nastere unor

propozitii cu valoare de adevar.Z. Ziembinski considera ca metodologia poate fi practicata in doua moduri: unul

descriptiv, prin descrierea faptelor care ne-ar putea duce la obtinerea unor rezultate valide si unul normativ, prin formularea unor norme de fundamentare a teoriilor si prescrierea inferentelor care trebuie folosite pentru a ajunge la un rezultat. Spre deosebire de metodologia descriptiva, cu caracter de recomandare facultativa, cea normativa se impune ca obligatorie. In cazul unor legi sau raporturi juridice legiuitorul a prevazut si modul in care acestea trebuie sa fie interpretate.

Metodele pot fi clasificate in functie de diferite criterii. In functie de gradul de generalitate deosebim:

- metode generale, aplicabile in toate stiintele socio-umane (metoda hermeneutica, cea logica etc.);

- metode speciale, de ramura, aplicabile doar intr-o stiinta (metodologia juridica) sau intr-o ramura a stiintei respective (metodologia dreptului civil).

In functie de calea aleasa pentm a ajunge la adevar metodele pot fi clasificate in doua mari grupe:

- metode conceptualiste sau rationaliste;- metode intuitive.Pe cele dintai le vom numi si indirecte, de inferenta sau probatiune logica;

caracteristica principala a acestora este de a trage concluzii din situatii deja admise ca adevarate, din care ele sunt inferate.

Pe celelalte, adica pe cele intuitive le vom numi directe sau de credinta, mersul lor catre obiect nefiind mijlocit de rationamente si de necesitatea demonstratiei. K. Adjukiewicz distingea in functie de obiectul investigatiei doua tipuri de metode:

- metode pragmatice, interesate in studierea proceselor cognitive care ne pot duce la adevar, in calea efectiva care trebuie urmata pentru a avea certitudinea unui rezultat valid;

- metode apragmatice, care sunt interesate de rezultatele cognitive ale cercetarii si determina validitatea lor fara sa cerceteze calea care a dus de la fundamente la rezultat.

In drept nu este nevoie de o schematizare logica rigida pentru tot ce interpretul afla nemijlocit dintr-un text limpede, dintr-o descindere locala, din informatiile precise ale unui martor, din elementele unei conventii. De pilda, s-a decis ca atunci „cand termenii unei conventii sunt clari si neindoielnici, cand nu li se poate atribui decat un singur inteles, acela care rezulta in mod firesc din litera si textul ei, facultatea de interpretare a instantei de fond inceteaza”.

Toate aceste lucruri nu trebuie probate dupa scheme rigide logice, fiindca prin ele insele fac credinta, cum insusi legiuitorul o spune.

M. Virally considera ca metodologia juridica trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

a) NeutralitateaMetodele trebuie sa asigure neutralitatea legata indisolubil de orice demers

stiintific. Ele nu trebuie sa ne impinga cu necesitate spre un rezultat prefigurat in scop partinic.

b) CoerentaEle trebuie sa conduca spre obtinerea unei imagini coerente a ordinii juridice si sa

rezolve contradictiile specifice sistemului juridic.c) SimplicitateaMateria dreptului este deosebit de complexa si stufoasa dar din aceasta

complexitate trebuie sa fie desprinse constructii limitate care sa permita aplicarea lor rapida si fara nici un echivoc.

d) Verificabilitatea

Toate propozitiile obtinute cu ajutorul unei metode sa poata fi verificate. Nu e rar faptul cand diverse explicatii sunt simple afirmatii, poate adevarate dar imposibil de controlat. Deseori printr-o formulare metafizica, de un mare efect retoric, sunt ascunse deficiente cognitive si sofisme.

6.2. Metoda logica propriu-zisaMeioda logica nu este, propriu-zis, o cale catre obiect, un mod autonom de aflare

a acestuia, ci un mod de exprimare a obiectului, de formulare a unui rezultat.Logica este infatisata indeosebi ca un exercuiu preparator, ca o propedeutica a

stiintelor, dar, in realitate, in dezvoltarea gandirii omenesti nu ajungem la logica decat in ultima instanta. Dupa cum spunea Kant, trebuie ca mai intai sa cunoastem obiectul, ca sa putem dezvolta, apoi, regulile tehnice ale stiintei despre el.

„Logica nu este acelasi lucru cu cuinoasterea. Logica nu intreprinde descoperirea probei, ci ea decide daca aceasta a fost gasita. Logica nu observa, nu inventeaza, nu descopera, ea juideca. Ea nu arata ca un anume fapt particular probeaza un alt fapt, ci ea indica conditiile generale in care unele fapte pot proba pe altele... Logica, deci, este stiinta operatiunilor mtelectuale, care slujesc la apreciere, la estimatiunea probei” (John Stuart Mill, „Sistem de logica deductiva si inductiva”).

Logica este stiinta regulilor intelectului. Ea se ocupa cu simplele forme ale intelectului, nereferindu-se la continuturi.

Criteriul pur logic al adevamlui este acordul cunostintelor cu legile universale si formale ale intelectului, fiind o conditie sine qua non a oricarui adevar; aceasta conditie este negativa, deoarece logica nu merge mai departe, eroarea care nu atinge fonna, ci continutul, nu poate fi reliefata.

In drept, nu putem spune ca am ajuns la adevar daca tehnica logica a exprimarii unui rezultat este impecabila. Am descoperit, astfel, numai conditia negativa a obiectului, nu insusi obiectul. Cea mai savanta expunere juridica poate contine o mistificare, pe care logica, singura, nu o poate descoperi, ea neinteresandu-se de continutul material al rationamentului. In asemenea situatii se folosesc sofismele (rationamentele care duc la concluzii false si sunt nevalide).

In genere, o reflectie este logica, atunci cand comparam doua sau mai multe concepte intre ele, spre a vedea daca sunt sau nu contradictorii, daca contin acelasi lucru, daca un lucru e continut in mod implicit in concept sau i se adauga, daca un rationament valabil pentru un concept e valabil si pentru altul asemanator etc.

In drept, aceste procedee de logica generala se aplica frecvent.Exemplificam in acest sens cu sistemul de interpretare a normelor juridice prin

analogie, fondat pe maxima „ubi cadem ratio, idem jus” si care se compune din:- adancirea si compararea textelor din punct de vedere gramatical sau literal;- argumentul a fortiori (o regula utilizata pentru a extinde aplicarea normei,

intrucat motivele avute in vedere de legiuitor cand a elaborat norma se regasesc in cazul concret cercetat);

- argumentul per a contrario (o adecvare a principiului logic al noncontradictiei la gandirea juridica).