Lyceum T 2014

3

Balada vremii care trece

Și vremea trece-n Zbor ușor.

Pe cer e soare Fără nor.

Și vremea trece.

În curând Vezi ora serii Coborând.

Și vremea trece.

Luna ,sus, După colină

A și apus. Și miezul nopții

Doarme dus.

Și vremea trece-n Pas ușor

Și nopți și zile Trec în zbor.

A. Charpantier, M. Mayan

Lyceum T 2014

4

20 martie 2014

Instituţiile, ca și oamenii, trecând prin vreme, ajung la momente de bilanţ care trebuie sǎ devinǎ puncte de plecare ale viitorului, în funcţie de aspiraţiile împlinite și de obstacolele depǎșite pe drum.

Aniversarea liceului nostru oferă fericitul prilej pentru absolvenții acestei școli și pentru zeci de profesori, de ieri şi de azi, să-și îndrepte gândurile spre școala care le-a şlefuit caracterul, prețuiți și respectați la locurile lor de muncă și în viața socială.

Exista cu certitudine un spirit al LICEULUI care îi aduce împreunǎ cel puţin odată pe an, în numele prieteniei și al afinitǎţilor spirituale, pe toţi cei care au stat și stau în bǎncile lui sau la catedrǎ.

Debutul a avut loc în anul 1953 cu misiunea bine stabilită de a fi locul care degajă educaţie şi formează adevăraţi oameni pentru comunitate şi economia ţării. Reuşita a venit din postura de liceu teoretic în perioada anilor 1964-1973, de Liceu industrial în perioada anilor 1971-1991, apoi Grupul Școlar Industrial și din 1997 de Grup Școlar Industrial ,,Alexandru Ioan Cuza’’. Din 2009 am devenit Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza’’. Purtăm cu mândrie aceasta denumire şi reuşim să răspundem cerinţelor impuse de această titulatură. Din anul 1998, 20 martie - ziua de naștere a marelui domnitor este ziua școlii noastre.

Retrăind cele mai plăcute crâmpeie din viața de elev sau de profesor, mai tineri sau mai vârstnici, ne simțim fericiți că am ajuns să sărbătorim acest eveniment și să ne bucurăm de progresele și realizările școlii în care am învățat din bănci sau am predat la catedră.

…..Nu am crezut că voi lucra vreodată în învățământ. Eram convinsă că nu am nici răbdare, nici talent…

În septembrie 1987 m-am angajat la Liceul Industrial. Aveam în încadrare toate clasele a 12-a. Am şovăit 10 minute în fața ușii clasei la care aveam oră și am încercat să-mi fac curaj să intru. Am fost tentată să renunț… Dar sunt încă aici…

Dacă mă gândesc la ceea ce a însemnat viaţa acestei şcoli şi la ceea ce înseamnă în prezent prin inteligenţa, forţa şi inventivitatea celor ce trudesc atât în bănci, cât şi la catedră, nu pot decât să spun: mă aplec cu respect în faţa a ceea ce au făcut predecesorii noştri şi mă bucur că în perioada în care viaţa mea a fost legată cu tot sufletul de CTAIC am simţit că fac parte din familia ȘCOLII. O familie în care profesori, elevi, părinţi, personal didactic auxiliar şi nedidactic ne-am construit o personalitate, una mozaicală, în care am reuşit să dăm tuturor posibilitatea de a străluci în domeniile la care se pricep cel mai bine. Dincolo de vremuri, de urcuşuri şi căderi, familia şcolii rămâne singura fiinţă care a dăinuit cu rost slujind idealul pentru care a fost hărăzită şi de care nu se dezminte nici în anul 60 al existenţei sale.

Experienţa, dăruirea şi tinereţea din inimile fiecărui dascăl au contribuit la temelia acestui edificiu, au ,,produs" iubitori de ştiinţă, de artă şi de frumos, oameni cu renume care îşi amintesc cu drag anii de şcoală.Fiecare dintre ei pleacă, dar şcoala o poartă în suflet pentru totdeauna!

Generaţia prezentă îi aduce omagiu şi speră că va reuşi să ducă mai departe renumele şcolii, prin oamenii ei, prin elevii şi absolvenții ei dar mai ales printr-un model de muncă și de viață, care să ne onoreze.

ŞCOALA, CE CUVÂNT MINUNAT!

Mihaela Păiș

Lyceum T 2014

5

A fost odată … un martie 1998, când s-a hotărât ca, în buna tradiție a acestui liceu

– după cum am aflat de la domnul profesor Bumbaru I. – să se reia sărbătoarea zilelor școlii. Colectiv tânăr - plin de idei și elan – ne-am pus pe treabă și am reușit să

organizăm o activitate prin care să marcăm ziua de 20 martie devenită, de când liceul poartă numele domnitorului, și ziua liceului.

Am sunat clopoțelul și am rechemat la școală foști dascăli, foști elevi, oficialități pentru a fi alături de noi „la ceas de sărbătoare”. I-am întâmpinat cu drag și am privit sfioși la o lacrimă fugară care se prelingea pe furiș din colțul ochiului stârnită de emoțiile reîntâlnirii.

Câte gânduri, câte amintiri fremătau umplând fiecare ungher al școlii devenită parcă deodată neîncăpătoare. Emoțiile copleșeau și gândul a fugit pentru o clipă la faptul că peste ani din ochiul nostru se va strecura pe furiș aceeași lacrimă…a amintirii.

Freamătul a încetat când s-a deschis oficial activitatea. „Sub imperiul nostalgiei” am reînviat momente marcante din viața liceului, am prezentat activități care ne făceau onoare, rezultate obținute, gânduri și sentimente înșiruite în reviste – tot ceea ce s-a făcut încercând să onorăm numele celui care a devenit patronul instituției – Alexandru Ioan Cuza.

Începând din acel martie 1998, în fiecare an activitățile au căpătat amploare experiența spunându-și cuvântul. „Ziua școlii” a devenit „Zilele școlii”; se desfășurau acum activități la nivel de catedre – concursuri, simpozioane, competiții sportive – totul într-un spirit academic și festiv. Festivitățile culminau în ultima zi a săptămânii dedicată zilelor școlii, sâmbăta, când ușile se deschideau din nou pentru invitați, foști elevi și profesori.

Întâlnirile au devenit tradiție, cum tradiție a devenit și spectacolul final pus în scenă de actuali profesori și elevi ai școlii. Tiparele au fost sparte în 2001 când în presa vremii s-a scris că profesorii și elevii liceului au reușit să celebreze 30 de ani de existență într-un mod inedit.

Atunci s-a dezvelit bustul lui Alexandru Ioan Cuza realizat de reputatul sculptor Gh. Alupoaie, iar momentul zilei a fost talk-show-l intitulat „școala de ieri și de azi” și, mai ales, adaptarea piesei „Nota zero la purtare” pusă în scenă de profesori. De atunci, oaspeților noștri li s-au adăugat personalități ca Ecaterina Andronescu și George Mihăiță, invitați de peste hotare – profesori din Soroca, parteneri din proiecte europene. Prin fața lor s-au perindat creații vestimentare originale realizate și prezentate de elevii noștri; s-au ascultat recitaluri de pian și vioară susținute de foști și actuali profesori sau de invitați speciali ca frații Andrei, s-au fredonat șlagăre ale vremii în duete memorabile ( D-na profesor Dragnev Dana, D-na profesor Paveliu Mariana, D-l profesor Arnăutu Valeriu și d-l maistru Boza Costache); s-a dansat împreună cu ansamblul folcloric de la Pădureni, s-a cântat împreună cu Mihai Trăistariu. Activitățile s-au desfășurat în incinta Teatrului „V.I.Popa”, în Aula școlii, în localul B al liceului, la Casa Armatei și acum, când anii s-au adunat într-un număr rotund, din nou la teatru.

Deși am rămas mai puțini, continuăm să fim o mare și frumoasă familie de foști, actuali și viitori profesori și elevi – valuri de generații sub imperiul timpului, iar porțile școlii sunt și vor rămâne mereu deschise așteptând, ca în fiecare an, freamătul emoțiilor reîntâlnirii.

Profesor Oportov Mihaela Profesor Bujeniță Alina

Lyceum T 2014

6

Ministru MECT Ecaterina Andronescu

Lyceum T 2014

7

Director Teatru de Comedie București

George Mihăiță actor

Lyceum T 2014

8

Inspector General Ministerul Educaţiei Naţionale

Muza Maftei

Lyceum T 2014

9

Lyceum T 2014

10

Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” - Școală Europeană

În toamna anului 2007, liceul nostru – pe atunci Grupul Școlar Industrial „Al. I. Cuza” – a primit Certificatul de „Școală Europeana” dobândit datorită rezultatelor deosebite obținute în activitatea noastră internațională de până atunci.

Totul a început în anul 2004 când am devenit parteneri într-un proiect multilateral

Comenius intitulat „Marketing in Europa”, alături de instituții educaționale din alte patru țări precum : Austria, Finlanda, Germania și Slovacia. Implicarea deosebită și responsabilă a tuturor participanților, deopotrivă elevi și profesori, a dus spre un mare succes, fiind considerat în anul 2005 un exemplu de bună practică în mai multe state europene.

Timp de 10 ani au urmat și alte proiecte precum „Școala europeană a părinților pentru o învățare pe tot parcursul vieții ”, „VOLARE ”, „Voluntariat – Corpul Păcii SUA”, „Școala de vară a jurnaliștilor de mâine”, dar și alte colaborări cu profesori și elevi din tari precum Anglia, Franța, Cipru, Turcia, Norvegia, Belgia și trecând dincolo de ocean în Statele Unite. Toate acestea au avut ca și obiective îmbunătățirea calității învățării prin schimbul de bune practici, dezvoltarea strategiilor de predare și de învățare, a abilităților de comunicare în limba engleză și a lucrului în echipă, înlăturarea prejudecăților legate de multiculturalitate.

Pentru liceul nostru, aceste proiecte au însemnat o recunoaștere internațională, pentru profesorii noștri ele au adus noi viziuni, iar pentru elevii participanți, au dus spre rezultate școlare mult îmbunătățite.

Însă dincolo de obiective, activități, seminarii, conferințe, rezultate sau produse finale au existat sentimente, prietenii, emoții, frustrări, bucurii și împliniri.

Mărturisesc faptul că, pentru mine, implicarea în astfel de proiecte mi-a definit personalitatea, mi-a înrădăcinat dragostea de a fi dascăl și mi-a creat o lume a bucuriei, a ambiție, a inimii deschise, a tinereții și a împlinirii. (profesor Anca Sandu )

Lyceum T 2014

11

Pentru mine participarea la astfel de proiecte a însemnat bucuria de a descoperi elevi implicați care vor să demonstreze că pot fi mai buni decât ceilalți care trăiesc într-o lume educațională plină de prejudecăți. ( profesor Irina Chiriac )

Aceste activități internaționale m-au ajutat să rup barierele de comunicare pe care le

simțeam, aparent, între mine și profesorii mei, relația cu ei devenind mult mai deschisă sufletește și implicit, dându-mi mult mai multă încredere de sine. Lucrul împreună cu profesorii mei m-a determinat să-mi exprim liber țelurile și opiniile, apreciind totodată munca și eforturile dascălilor mei. (eleva Cristina Rotaru )

Participarea la dezvoltarea unui proiect european m-a făcut să descopăr în profesorii

mei oamenii de care am tot timpul o mare nevoie și care mă pot duce spre succes. Prin prietenia și respectul lor, prin întregul suport oferit atât în școală, cât și în afara ei, m-au determinat să-mi schimb atitudinea despre studiu și despre școala mea. ( elev Robert Lazar )

Proiectul european la care am participat m-a făcut să trăiesc experiențe interesante și

plăcute. Astfel am avut ocazia să vizitez locuri noi și să întâlnesc oameni noi care , în ciuda diferenței culturale, aveau aceleași preocupări și aceleași interese ca și noi. În ceea ce privește interacțiunea cu elevii implicați în aceste cooperări am trăit bucuria de a–i descoperi ambițioși, muncitori și dornici de a-și demonstra seriozitatea. ( profesor Carmen Diaconu )

Lyceum T 2014

12

Lyceum T 2014

13

Doi ani ca american în Bârlad

De Zack Baddorf

Am venit în Bârlad în vara anului 2008 în calitate de voluntar al Corpului Păcii, după ce timp de trei luni am învățat despre România și limba română.

Am fost primit cu brațele deschise de către comunitatea din Bârlad. Am fost prin multe țări înainte de a sosi în România dar nicăieri nu m-am simțit mai binevenit ca aici.

Colaboratorul Corpului Păcii, profesoara Sandu Anca și soțul ei,Viorel au fost cei care m-au familiarizat cu Bârladul. Ei m-au invitat în casa lor unde m-am bucurat nu numai de discuțiile prietenești ci și de mâncarea delicioasă și tot ei m-au ajutat să-mi conturez o normalitate în Bârlad. D-na director Păiș și soțul ei Ștefan, de asemenea mă invitau mereu în casa lor pentru a servi mese la fel de gustoase. Pe lângă toate acestea, mi-am făcut foarte mulți prieteni în oraș și mi-am format relații strânse cu profesorii Colegiului Tehnic ,,Al. I. Cuza’’. Nu m-aș fi putut acomoda niciodată așa de bine dacă bârladenii nu ar fi fost oameni așa de deschiși și de calzi. Sunt mândru de timpul pe care l-am petrecut în Bârlad și-mi amintesc cu multă căldură de momentele petrecute în Bârlad.............

După ce am petrecut aproximativ 2 ani în România, am plecat în sudul Sudanului, pentru a lucra în cadrul unei organizații nonguvernamentale care își propunea pregătirea radio-jurnaliștilor din sudul Sudanului. Am lucrat în condițiii grele, în colibe de lut și corturi fără electricitate, internet sau apă curentă. A fost o adevarată provocare. Dupa un an m-am mutat în Tampa unde am lucrat în ,,social media” pentru armata Statelor Unite. Un an mai târziu am plecat îndreptându-mă spre Afganistan. În această țară măcinată de conflicte, am fost cameraman pentru trupele speciale americane, incusiv pentru Navy SEALs și pentru ,,Beretele Verzi ale Armatei”, lucrând în condiții grele în baze militare izolate. În prezent locuiesc și lucrez în New York ca ziarist liber-profesionist și consultant în relații cu publicul în timp ce studiez pentru cel de-al doilea master la Universitatea din New York.

Am revenit de două ori în Bârlad de când am plecat din România. Am crezut că voi uita cu siguranță limba română dar de fiecare dată când m-am întors mi-am amintit-o imediat. De asemenea, pot de fiecare dată să-mi reiau relațiile strânse pe care le-am avut cu toți prietenii mei și cu foștii colegi.

Recent, în ianuarie, mi-am petrecut câteva zile vizitând Bârladul. D-na Păiș a fost foarte amabilă să mă invite câteva ore la școală pentru a mă întâlni cu câțiva elevi și foștii mei colegi. Am fost surprins să întâlnesc aceeași profesori cu care mă împrietenisem cât timp am stat aici. Se pare că s-au schimbat foarte puține lucruri în oraș și această vizită mi-a trezit multe amintiri plăcute.

Sunt foarte recunoscător pentru clipele petrecute în Bârlad și pentru primirea călduroasă de care am avut parte atât în timpul șederii mele cât și în timpul vizitelor mele.

Întotdeauna mă voi gândi cu foarte multă căldură la timpul petrecut aici și mă voi reîntoarce cât de des posibil. Misiunea Corpului Păcii este să facă cunoscută cultura americană și în același timp să le ofere americanilor șansa de a cunoaște o cultură străină. Cred că această misiune a fost îndeplinită cu succes. Mi-am creat legături strânse cu românii și abia aștept să mă întorc în România, pe viitor.

Lyceum T 2014

14

Lyceum T 2014

15

Olimpiadele – Perseverență, Perfecțiune, Performanță

"Concursurile şcolare au ca obiectiv general promovarea ideilor de competiţie şi performanţă a studiului la disciplinele prevăzute în curriculumul şcolar şi se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru domeniile şi disciplinele studiate".

Concursul este un moment de testare a propriilor achiziţii, de gestionare a emoţiilor, de asumare a unor decizii Nu numai elevii sunt puşi în situaţia de concurenţă. În spatele lor sunt profesorii şi şcolile.

La Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza” activitatea de performanţă ocupă un loc foarte important în complexitatea activităţii didactice.

Reuşitele obţinute de unii absolvenţi, foşti olimpici, constituie un factor motivaţional pentru elevii care se pregătesc în vederea participării la olimpiade şi concursuri, cu speranţa că vor atinge sau depăşi performanţele celor din seriile anterioare. Este de remarcat faptul că implicarea în munca de performanţă se asigură atât la disciplinele de cultură generală cât şi la cultura de specialitate.

Profesorii de la disciplinele de cultură generală implicaţi, au obţinut cu elevii, în ultimii doi ani următoarele rezultate la fazele zonale şi naţionale:

Anul

şcolar

Concursul/olimpiada Elevi

participanţi

Premiul

obţinut

Profesori

îndrumători

1 2011-

2012

Concursul de Matematica

”Grigore Moisil”, ediția a IX-

a-concurs zonal

Nimerenco

Cristina,

clasa a IX-a

Premiul I Creţu

Anişoara

Concursul de Chimie ”Petru

Poni” faza națională

Braga Elena

clasa a X-a

Menţiune Angheluţă

Beatrice

2 2012-

2013

Concursul de Matematică

Aplicată ”Adolf Haimovici”

faza naţională

Nimerenco

Cristina

clasa a X-a

Medalia

de argint

Micu Elena

La cultura de specialitate elevii de la Colegiul Tehnic ,, Al.I.Cuza” au reprezentat cu succes şcoala la Olimpiada ariei curriculare Tehnologii,în fiecare an şcolar. Au demonstrat că pregătirea lor în specialitate este de nivel înalt, obţinând premii şi menţiuni la faza naţională a acestei olimpiade.

Nume si prenume

elev Clasa Anul Calificarea

Profesori

indrumatori Rezultatul

1 Apostolide Simona XIII 2009

Tehnician in

industria textila

Ibănescu T.

Miron Al. Premiul I

2 Carabineru

Cristian XII 2009

Tehnician mecanic

pentru intretinere

si reparatii

Crăciun Anita

Stoica Crela Mentiune

Lyceum T 2014

16

3

Arsene Ramona XI 2009 Tehnician designer

vestimentar

Bujoreanu G.

Negru Cristina

Miron Al.

Mentiune

4

Bulcea Paul XII 2009 Tehnician in

automatizari

Ionita

Grigoras

Marian Iuliana

Mentiune

5

Ursuleac Felicia XII 2010 Tehnician în

industria textilă

Bujoreanu G

Ibănescu T.

Negru Cristina

Miron Al.

Premiul I

6

Pelin Rareş Iulian XII M1 2010 Tehnician

proiectant CAD

Forţu Ana

Aghion C.

Miron Al.

Menţiune

7

Popa Cătălin XI E1 2010 Tehnician operator

tehnică de calcul

Ioniţă

Grigoraş

Marian Iuliana

Soare Liliana

Pleşu Mitică

Menţiune

8

Abuzătoaie Dănuţ XII E2 2010 Tehnician operator

tehnică de calcul

Ioniţă

Grigoraş

Pleşu Mitică

Menţiune

9

Arsene Ramona XII T 2010 Tehnician designer

vestimentar

Bujoreanu G.

Negru Cristina

Miron Al.

Aghion C.

Menţiune

10 Pană Diana

Andreea XIII T 2010

Tehnician în

industria textilă

Ibănescu T.

Miron Al. Menţiune

11

Irimia Ana Maria

XII A 2010

Tehnician în turism

Chiriac Irina

Buşcă Elena

Bordeianu L.

Menţiune

12 Topală Alexandra XI 2011

Tehnician în

industria textilă

Bujoreanu G.

Aghion C. Premiul I

13

Ursuleac Felicia XIII 2011 Tehnician în

industria textilă

Bujoreanu G.

Ibanescu T.

Negru C.

Premiul I

14

Topală Alexandra XII 2012 Tehnician în

industria textilă

Bujoreanu G.

Ibanescu T.

Negru C.

Aghion C.

Premiul II

15

Drîmbă Eugenia

Georgiana XI 2013

Tehnician în

industria textilă

Bujoreanu G.

Ibanescu T.

Negru Cristina

Aghion Costel

Premiul I

Lyceum T 2014

17

16

Schitan Mihaela XI 2013 Tehnician in turism

Chiriac Irina

Buşcă Elena

Diaconu C.

Stoian L.

Chelaru C.

Menţiune

17

Lupu Ciprian XI 2013 Tehnician în

construcţii

Baltag A.

Ilie Eugen

Raucescu V.

Menţiune

Olimpiadele ne dau măsura performanţei şcolare şi vor reprezenta permanent o preocupare deosebită a profesorilor şi elevilor de la Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” Bârlad.

Director adjunct Ilie Mihaela

Mândră că am fost ,,cuzistă’’

Mă bucur că am avut ocazia de a-mi expune în public părerea și impresiile cu care am

plecat odată cu terminarea liceului la Colegiul Tehnic ,, Al. I. Cuza‘‘ Bârlad.

În primul rând, aș vrea să mă prezint vouă, cititorilor. Mă numesc Topală Alexandra

Gabriela și sunt o fostă elevă a Colegiului Tehnic ,, Al. I. Cuza‘‘ din Bârlad. Am urmat profilul

tehnic, specializarea ,, Tehnician designer vestimentar‘‘, făcând parte din promoția 2008-

2012, de pe urma căreia am avut multe de învățat și de câștigat. Am făcut parte dintr-un

colectiv de care sunt mândră și în ziua de astăzi.

Însă cea care ne-a îndrumat și pe care eu, în mod special am apreciat-o și încă o

apreciez din punct de vedere al activității sale profesionale, este fosta mea doamnă

dirigintă, Negru Cristina, căreia îi datorez o parte din reușitele mele.

Acest liceu în care am învățat timp de 4 ani m-a format și mi-a îndreptat direcția în

ultimii 2 ani, cu ajutorul participării mele la faza națională a Olimpiadei din aria

curriculară,, Tehnologii”, domeniul Textile-Pielărie (în clasa a XI-a am obținut locul I, în

clasa a XII-a am obținut locul II), către Facultatea de Textile-Pielărie și Management

Industrial din Iași, fiind în prezent studentă în anul II, la profilul ,,Ingineria tricotajelor și

confecțiilor textile”. Cu ajutorul doamnelor profesoare Ibănescu Teodora, Bujoreanu

Gabriela, a fostei mele diriginte Negru Cristina, dar într-o mare parte datorită mie, am

reușit să ajung la aceste performanțe.

Datorită diverselor activități organizate în cadrul acestui liceu, am avut ocazia de a fi

membru al proiectului ,,Volare‘‘, coordonat de doamnele profesoare Sandu Anca, Păiș

Mihaela și Chiriac Irina, desfășurat în mai multe țări (Austria, Cipru, Franța, Turcia). Astfel,

am vizitat o mică parte din capitala Franței, și orașul Bourges, în care am locuit timp de

aproape o săptămână și unde am reușit să îmi fac noi prieteni, cu care țin legătura și în ziua

de azi.

Lyceum T 2014

18

La finalul liceului, am fost desemnată ,,șefă de promoție‘‘ (2008-2012). În perioada

petrecută la Colegiul Tehnic ,, Al.I.Cuza‘‘, am învățat de la profesori, care m-au făcut mai

ambițioasă, să nu fiu în permanentă concurență cu ceilalți, ci în permanentă concurență cu

mine, astfel perfecționându-mă.

Așadar, pot spune că sunt mândră că am învățat la Colegiul Tehnic ,, Al.I.Cuza‘‘

Bârlad și sper ca rezultatele mele de la facultate să îi facă mândri că le-am fost elevă. Cum

eu i-am considerat pe profesori un model pentru mine, mă străduiesc să fiu la rândul meu

un model pentru alții.

Îmi face mare plăcere să revin la liceu pentru a-i revedea pe foștii mei profesori și pe

doamna dirigintă, pentru a discuta cu dânșii, făcând schimb de opinii.

Topală Alexandra-Gabriela studentă Facultatea de textile, Iași

Absolventă 2012

Olimpiada, rampă de lansare Am obţinut locul I la faza naţională a Olimpiadei Tehnice Interdisciplinare în anul

2009, profilul tehnician în industria textilă.

Dacă nu mergeam la olimpiadă, unde am căpătat încredere în forţele proprii, nu

alegeam să continui studiile. Am ales Facultatea de Textile deoarece materia studiată în

liceu şi pentru olimpiadă îmi facilitează mult studiul disciplinelor de specialitate din

facultate şi implicit pregătirea pentru examene. Am Absolvit Universitatea Tehnică ,,Gh.

Asachi’’, Facultatea de Textile - Pielărie şi Management Industrial, profil Tehnologia

tricotajelor şi confecţiilor.

Mulțumesc profesorilor de la disciplinele de specialitate care au contribuit foarte

mult la pregătirea mea. Dacă nu erau doamna dirigintă Negru C. și profesor Ibănescu T. să

mă pregătească şi să mă încurajeze, nu aş fi reuşit.

Premiul care m-a motivat și ajutat cel mai mult a fost cel oferit de Clubul Rotary

Bârlad, care premiază în fiecare an toţi elevii din Bârlad. Banii oferiți cu ocazia festivităţii

de premiere, din noiembrie 2009 mi-au prins foarte bine în primul an de facultate, când m-

am confruntat cu dificultăţi financiare.

Sfatul meu pentru elevii de azi - să profite de aceste ocazii pentru a se afirma, şi

pentru a căpăta experienţă în ceea ce priveşte examenele. Olimpiadele sunt foarte

folositoare, îţi dezvolţi spiritul de competiţie, îţi verifici puterea de concentrare în situaţii

de examen, eşti şi recompensat pentru efortul tău. Merită!

Simona Apostolide, inginer Confecții S.A.

Absolventă 2009

Lyceum T 2014

19

Aventurile unui olimpic Povestea mea începe aşa : septembrie 2006 – într-o zi de toamnă, păşeam cu emoţie spre şcoala unde voi petrece, poate, cei mai frumoşi ani ai adolescenţei, încercând să-mi croiesc un drum către maturitatea ce mă aştepta. O aventură în care, zic eu acum, am păşit cu dreptul.

Şi zilele parcă zburau şi am intrat curios în lumea olimpiadelor tehnice - faze locale, judeţene şi naţionale. O lume explorată, de mine, cât de mult am putut. Prima dată am avut o mică ezitare, deoarece era o experienţă nouă, dar apoi totul a fost OK. M-am gândit mereu să obţin un rezultat cât mai bun şi să mă perfecţionez.

Astfel, am participat şi la alte concursuri şcolare de specialitate ( Concursul de creativitate mecanică ,, Dimitrie Mangeron ”, Iaşi, Concursul de creativitate în fizică şi tehnologii ,, Ştefan Procopiu ”, Iaşi ), obţinând rezultate foarte bune, care mi-au dat încredere în mine şi m-au influenţat în decizia de a alege facultatea pe care vreau să o urmez. Mi s-a asigurat un loc la facultate, am obţinut o bursă de merit. Diplomele obţinute mi-au deschis porţile facultăţii, unde am fost primit şi privit altfel decât ceilalţi. Am dobândit un volum mai mare de cunoştinţe faţă de colegii mei, am trăit experienţe diferite, am văzut locuri noi în ţară. Şi anii au trecut. Toamnă 2010 – am păşit, din nou, emoţionat, dar acum pe holurile Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din Iaşi, într-o altă etapă a vieţii mele. Sunt un student privilegiat şi respectat de profesori, de colegi, de prieteni.

Am un statut aparte – sunt olimpic. M-am avântat într-o altă aventură. Sper să mă menţin la acelaşi nivel şi să fac faţă

solicitărilor la care voi fi supus. Sunt mândru că am absolvit Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza ” din Bârlad, promoţia 2010, şcoală care mi-a arătat calea spre viitor. Mulţumesc, cadrelor didactice care au fost lângă mine şi m-au sprijinit să-mi îndeplinesc acest vis ! Viitorilor absolvenţi le doresc să fie încrezători în forţele lor, să aibă curajul de a încerca, de a căuta şi de a găsi drumul spre cariera mult dorită.

PELIN RAREŞ – IULIAN- student Universitatea tehnică ,,Gh.Asachi’’ Iași, specializarea Mașini, sisteme hidraulice și pneumatice

Absolvent 2010

ELECTRONICA ….pasiunea mea

Îmi amintesc cu plăcere orele de specialitate fiindcă erau interactive, nu stăteam toată ziua cu pixul în mână. Meșteream si eu ceva, în fine, mai mult stricam decât reparam dar cu siguranță îmi capta atenția. Am obținut premiul I la Olimpiada județeană de electronică și mențiune la faza națională în anul 2010. Drept urmare acum urmez Facultatea de Automatica si Calculatoare, secția Automatica din cadrul UTCN din Cluj-Napoca și lucrez ca operator SCADA in cadru Aeroportului International „Avram Iancu", Cluj-Napoca. Recomand secția de Electronica din Bârlad pentru cei pe care îi interesează domeniu deoarece este o foarte buna rampa de lansare către viitor, fie ca student sau ca si simplu tehnician, în special cursurile de CISCO, utile în orice domeniu de telecomunicații, internet & rețelistică, utilizare PC-uri .

Abuzătoaiei Dănuț Operator SCADA în cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu”, Cluj

Absolvent 2010

Lyceum T 2014

20

Șansa mea ……Olimpiada

În luna martie a anului 1994, urmare a participării mele la concursul pe meserii ,,prelucrător prin aşchiere" organizat de Inspectoratul Școlar Judeţean Vaslui, faza judeţeană, m-am calificat la faza naţională. Aceasta a avut loc la Târgul - Jiu, și am obţinut locul I dintr-un număr de 41 participanţi.

Concursul s-a desfăşurat prin susţinerea a doua probe, respectiv: proba practică ,,executarea a diferite operaţiuni de strunjire a unui semifabricat" şi proba scrisă ,,cunoştinţe generale despre diferite tipuri de utilaje pentru prelucrarea prin aşchiere". În urma acestui concurs am dobândit multă experienţă, recunoştinţa întregului colectiv de cadre didactice al liceului şi implicit al colegilor. Această experienţă mi-a fost benefică pentru viitorul carierei mele, întrucât am fost admis în acelaşi an, 1994, la Institutul de Artilerie şi Geodezie ,,Ioan Vodă" din Sibiu, iar calităţile de bun strungar mi-au fost de un real folos la mânuirea tehnicii de luptă a acestei frumoase arme ,,artilerie terestră şi rachete". Drept pentru care, mulţumesc întregului colectiv de cadre didactice al liceului pentru dăruinţa în pregătirea şi încurajarea mea de care au dat dovadă. Cu această ocazie, la ceas aniversar, vă urez un sincer "LA MULŢI ANI!"

Cu deosebită consideraţie,

Bîrnoagă Adrian – Plutonier adjutant șef- specialist în pirotehnie Absolvent 1994

Ce a însemnat pentru mine să fiu olimpic ? Aș începe prin a spune despre bagajul de cunoștințe câștigat în pregătirea pentru

olimpiadă, unul chiar foarte generos, apoi ar fi experiența de viață acumulată, aceea a

competiției unde trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru a termina în frunte. Un aspect care

nu trebuie neglijat, este cel financiar, mai multe sume de bani, consistente la acea vreme,

pe care le-am primit ca premiu atât de la organizatorii olimpiadei cât și de la diferite

organizații care susțin elevii premianți.

Un alt beneficiu ar fi diplomele obținute, pe care acum orice angajator le caută

deoarece toți doresc oameni cât mai competenți în compania lor.

Pe lângă acestea mai este respectul căpătat atât când am intrat în facultate, din

partea profesorilor, cât și a colegilor și prietenilor ( sincer îi simt cum își schimbă

comportamentul față de mine când află despre rezultatele mele la olimpiadă). Și asta nu

este tot, beneficiile de pe urma olimpiadei continuă să apară și par să mă urmărească

încontinuu începând din 2007.

Sfatul meu ar fi: ,, Nu te aștepta ca rezultatele să apară instantaneu !” ; și zic eu că dacă se

poate de ce să nu încerci?...NU AI NIMIC DE PIERDUT !

Lyceum T 2014

21

Aș vrea să mulțumesc în mod special domnului profesor Ioniță Grigoraș care mi-a

fost alături foarte mult, atât în timpul orelor de clasă, cât și în pregătirea pentru Olimpiadă

și fără de care nu aș fi ajuns acolo.

În încheiere aș vrea să transmit actualilor elevi ai Colegiului Tehnic ,,Al. I. Cuza”:

Aveți rampa de lansare perfectă pentru o cariera de succes în viață ! Folosiți-o așa

cum trebuie !!!

Dorin Gelu, absolvent 2007

Mulțumiri…

M-aş bucura nespus să vă amintiţi de mine: sunt in Bucureşti, student anul II, la

Universitatea Politehnică, Facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice.

Aş vrea pe aceasta cale să mulţumesc tuturor profesorilor, în mod deosebit celor de

tehnologie și de desen tehnic, pentru cunoştinţele acumulate în timpul liceului, pentru

perseverenţa cu care au crezut in mine si m-au ,,împins” până la faza naţională a

Concursului Interdisciplinar (Menţiune - Timișoara 2009).

Eu îmi aduc aminte în fiecare zi de dumneavoastră, lucrând cu ceea ce m-aţi învăţat

acum, în timpul facultăţii! Sunt la un nivel superior faţă de cei care nu au absolvit un liceu

cu profil tehnologic!

Încă odată vă mulţumesc ! Cu respect, Carabineru Cristian !

Cristian Carabineru- student

Absolvent 2010

A FI ELECTRONIST

Recomand cu căldură profilul de Electronică al liceului ,,Al. I. Cuza" Bârlad, unde am

dobândit pasiunea pentru electronică și unde am fost îndrumat să-mi urmez calea pentru a

deveni inginer. Aici am fost ajutat să fac performanță, să merg la olimpiade de electronică,

trecând fără probleme de faza județeană.

Tot aici am urmat cursul Cisco Essentials, care m-a ajutat să fiu un bun tehnician în

domeniul IT, unde am reușit să înțeleg și să învăț mai multe pentru a fi ceea ce sunt astăzi.

Inginer electronist Liviu Băltăguță, Absolvent 2006,

Lyceum T 2014

22

In clasa a IX-a când am păşit pragul liceului, nu ştiam prea bine ce vreau, erau o groază de necunoscute pentru mine. Profesorii m-au ajutat să găsesc aceste necunoscute. Profesorii au ştiut să mă încurajeze, să mă impresioneze, să vreau să continui.

Cu toţii au contribuit la educaţia mea şi consider că e de datoria mea să le fiu recunoscătoare şi să-i stimez pentru acest lucru. Au pus foarte mult accent pe partea practică şi asta m-a ajutat. Am participat la Concursul Interdisciplinar Tehnic, faza judeţeană şi am obţinut locul I. Astfel am mers la faza naţională, la Cluj. Această experienţă m-a maturizat şi m-a schimbat mult.

Fără eforturi şi performanţă nu aş fi ajuns niciodată să fiu studentă la Universitatea Tehnică ,, Gh. Asachi" Iaşi.

Șerban Georgiana Absolventă 2007

Lyceum T 2014

23

Lyceum T 2014

24

Lyceum T 2014

25

Gânduri pentru Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza’’ Bârlad

Şcoala Profesională FRB este una din rădăcinile acestui colegiu. Înfiinţată în 1954, an care coincide şi cu venirea mea în municipiul Bârlad, în urma unui accident meteorologic. Deşi profesor la şcoala medie de fete (Şcoala nr. 1 „Iorgu Radu”), urmăream efervescenţa care se simţea în municipiul Bârlad, odată cu fabricarea primilor rulmenţi. Şcoala Profesională FRB a devenit punct de atracţie pentru tineretul din oraşul Bârlad dar şi din împrejurimi. Astfel, sub îndrumarea inginerilor din fabrică şi a maiştrilor din şcoală s-au format aici mii de lucrători, strungari, lăcătuşi, forjori, electricieni, încât în anul 1989, în IRB erau peste 10.000 de lucrători. O altă rădăcină a viitorului Liceul Industrial a constituit-o fostul Liceu nr. 3, înfiinţat în august 1964, în şcoala de pe strada Cetinii (azi Şcoala „ N. Tonitza”) Liceul nr. 3 a luat ființă dintr-o necesitate acută. Începuseră construcțiile de blocuri de locuință în partea de nord a orașului și populația, în general tânără, avea copii care trebuiau să învețe carte. Așa se face că după doi ani, școala avea 68 colective de elevi ce trebuiau să învețe în 16 săli de clasă și 4 laboratoare.

Conducerea noului liceu formată din profesor Georgeta Știrbu, învățător E. Antohi și subsemnatul ne-am impus câteva principii de conducere : asigurarea unei baze a procesului de învățare , organizarea riguroasă a procesului de învățământ , editarea unei reviste școlare ,, Lyceum”. Urmarea a fost impunerea rapidă a Liceului 3 în topul liceelor din fosta regiune Iași. Din comasarea acestor două unităţi şcolare în anul şcolar 1973-1974 a luat fiinţă Liceul Industrial. Elevii din clasa specială de fizică au fost transferaţi la Liceul ,, Gh. Roşca Codreanu’’ iar majoritatea profesorilor şi elevilor din celelalte clase au rămas la Liceul Industrial. Procesul unificării a fost benefic şi în anii următori, au absolvit generaţii de elevi, curs de zi şi seral, bine pregătiţi, care au strălucit în industria şi economia ţării. Amintim aici conducerea Şantierului naval Mangalia şi a Fabricii de avioane Bacău. În continuare liceul a avut după cum spuneam o altă ocazie, o dezvoltare de tip fractal, cu urcuşuri şi coborâşuri sesizabile mai ales după anul 1989. În ultimul deceniu şcoala a devenit colegiu tehnic, a avut îmbunătăţiri materiale vizibile, de asemenea legăturile care s-au stabilit între corpul de profesori şi ingineri cu şcoli din afara ţării, au avut urmări evident benefice. Cred că are un mare merit conducerea actuală a colegiului în frunte cu d-na inginer Mihaela Păiş. Mi-aş permite şi o sugestie, mai ales pentru profesorii care predau obiecte de cultură generală, matematică, fizică, chimie, biologie, să urmărească studiul acestor discipline în şcolile din spaţiile anglo - saxone sau germane unde pentru atragerea interesului elevilor se are în vedere o strânsă legătură cu experienţa şi observarea mediului înconjurător. Şi închei cu o urare făcută Colegiului Tehnic „ Al.I.Cuza” la împlinirea celor 60 de ani ,,VIVAT, CRESCAT, FLORIAT ’’

Profesor Ţugulea Vasile

Lyceum T 2014

26

Gânduri din cancelaria școlii

Mi-am început meseria 1.09.1964, odată cu înființarea Liceului nr. 3. Țin minte și

acum primul consiliu profesoral, cel în care noi, cadrele didactice începătoare, trei la

număr, eram prezentate celorlalți. Majoritatea profesorilor din școală erau cu experiență

profesională, oameni cu prestigiu în învățământ. Emoțiile au fost mari, mă gândeam cum

voi face față exigențelor acestei școli. Colegii de catedră au fost foarte binevoitori cu mine:

mi-au arătat cum se face o planificare, mi-au împrumutat manuale, au încercat să mă

introducă în activitatea școlară. Când vii din facultate, ți se pare că la locul de muncă toate

vor fi simple. Mi-am dat foarte repede seama că facultatea îți dă doar cunoștințele, dar

meseria se învață la locul de muncă. Le sunt recunoscătoare colegilor mei de atunci pentru

că m-au ajutat să învăț meseria grea, dar frumoasă, de profesor. Am considerat locul de

muncă o școală nu numai pentru elevi, ci și pentru profesori.

În toți acești ani petrecuți în această școală am învățat o mulțime de lucruri. Am

înțeles un lucru de căpătâi, și anume faptul că elevii sunt indispensabili profesorilor, dar că

reciproca nu este obligatorie. M-am convins că profesorul trebuie să fie integru, nealterat

de răutăți omenești și profesionale. Am învățat că a fi elev nu este o profesie, ci numai o

ucenicie pentru însușirea profesiei de om. M-am convins că profesorul se naște și moare de

nenumărate ori în fiecare zi. Am reținut că obiectivitatea este o calitate necesară și conferă

prestigiu profesorului, dar trebuie „dreptate cu bunătate”. De asemenea, profesorul trebuie

să fie îngăduitor cu greșelile altora, gând acestea sunt întâmplătoare și lipsite de gravitate.

Am înțeles că drepturile profesorului în plan didactic și educativ sunt datorii. Dar, mai

presus de orice, am înțeles că meseria de profesor cere vocație. Profesorul trebuie să fie un

spirit lucid, scrupulos și ordonat, total dedicat meseriei. Toate aceste lucruri, dar și multe

altele, le-am învățat de-a lungul anilor de la colegii mei și chiar și de la elevi.

Mi-a plăcut să lucrez în această școală. Am apreciat spiritul de competiție colegială;

m-au antrenant discuțiile din cadrul comisiilor metodice pe marginea ultimilor cărți de

matematică apărute; mi-au plăcut sesiunile de comunicări științifice ale profesorilor și

elevilor; dezbaterile prelungite pe marginea unor teme din programa școlară; munca la

revista școlii.

Mulțumesc celor care, de-a lungul anilor, au știut să mențină mereu trează în noi

dorința de autodepășire, dorința de a da și altora din ce au acumulat ei din punct de vedere

intelectual. Doresc școlii să adeverească spusele lui H. Coandă: „Când ne preocupăm de

viitor, să ne preocupăm de evoluția omului, pentru că, dacă omul va fi bun, viitorul nu va

putea fi altfel. Astfel vom ajunge să prețuim mai mult nu o mașină, ci ceea ce a creat-o,

inteligența omului”.

Profesor Hildegart Bolea

Lyceum T 2014

27

După aproape…..patru decenii !

Deşi a trecut un număr foarte mare de ani, amintirile legate de băncile, catedrele,

holurile, atelierele, cancelaria, dar mai ales OAMENII acestei mari unităţi de învăţământ, se

constituie de fiecare dată într-un prilej de reconfortare spirituală, de etalare a unor

momente, a unor întâmplări foarte plăcute. Am cunoscut aici foarte mulţi profesori, ingineri

sau maiştri instructori, care au făcut din meseria lor o adevărată pasiune, un fel de contract

pe viaţă cu şcoala şi care prin modestie, pasiune, dăruire, au devenit exemple demne de

urmat pentru elevii lor. Elevii la rândul lor, conştienţi de profilul şcolii, se implicau cu

multă seriozitate în abordarea temelor de pregătire tehnologică propuse de ingineri la

clasă, dar mai ales în orele de activităţi practice din atelierele scolii (foarte bine dotate)

unde maiştrii instructori reuşeau cu mult succes să le asigure calificarea profesională

impusă de normele vremii. Nu era neglijată nici cultura generală. Asistând la ore (ca

director adjunct) mă impresiona în mod plăcut felul în care se prezentau elevii : cu o

săptămâna în urmă plini de unsoare de la strunguri, freze, raboteze, maşini de găurit etc.

din ateliere, ulterior în clasă frumoşi, chiar eleganţi, dialogând cu profesorii pe teme de

cultură generală specifice obiectului. Era de sigur şi meritul profesorilor care reuşeau să

selecteze ideile cele mai importante pentru formarea capacităţilor intelectuale ale elevilor.

Mai dificilă era (pe atunci !) relaţia cu inspectorii care veneau în control şi solicitau elevilor

la unele teste de verificare cunoştinţe identice cu cele de la liceele teoretice.

Anii au trecut, lumea, viaţa, cerinţele societăţii s-au schimbat, şcoala fiind şi ea

obligată să se adapteze din mers spre a fi cât mai aproape de comandamentele

contemporane. Cu ocazia unor vizite anterioare, am fost plăcut impresionat de felul in care

conducerea colegiului a reuşit să se adapteze pretenţiilor actuale, propunând profile noi

care să pătrundă cu autoritate pe piaţa muncii de azi. Succes !

De fiecare dată când vin la sărbătorirea Colegiului ,, Al.I.Cuza “ trăiesc senzaţii dintre

cele mai plăcute prilejuite de revederea foştilor colegi, cei mai mulţi fiind azi pensionari, cu

feţele brăzdate de trecerea anilor, dar cu sufletele tinere aşa cum au fost toată viaţa. Ne

îmbrăţişăm, lăcrimăm şi sperăm….... la o altă revedere! O, tempora……

Acum, la ceas aniversar, tuturor ,,cuziştilor” – conducere, profesori, ingineri, maiştri,

elevi, personal administrativ – le doresc o primăvară plină de flori, bucurii, sănătate şi

realizări conforme cu dorinţele fiecăruia !

Profesor Sergiu Arfire

Lyceum T 2014

28

Frumoșii ani de liceu…

Când mă întorc cu gândul spre primii mei ani de profesorat, îmi dau seama că cele mai mari bucurii le-am trăit în timpul când eram la Liceul nr. 3.

Venisem ca profesor titular de limba și literatura română, în urma unui concurs serios și eram foarte mândră că reușisem o asemenea performanță. Primisem clase de gimnaziu și de liceu și am lucrat cu acești elevi timp de câțiva ani, din 1969 până în 1972. În tot acest timp, m-am străduit să-i fac pe elevii mei să descopere miracolele din poezia lui Eminescu, Blaga, Arghezi sau Barbu, să înțeleagă critica din comediile lui Caragiale, ori să asculte muzicalitatea prozei lui Sadoveanu, dar, mai presus de orice, am vrut să trezesc în acești copii dragostea pentru carte, pentru literatură și să fac din ei cititori statornici și pasionați pentru toată viața.

Cred că am reușit să-mi împlinesc menirea, deoarece, la întâlnirile de promoție din anii care au urmat, foștii mei elevi mi-au spus că n-au uitat îndemnurile mele, că mai citesc, că intră în librărie și caută ultimele apariții editoriale și au rămas fideli acestui univers mirific al cărților…

Rezultatele lor la examenul de admitere în liceu – pentru cei din clasa a VIII-a – sau la examenul de bacalaureat – pentru cei din clasa a XII-a , au dovedit că îmi îndeplinisem misiunea ca dascăl. Acei elevi au devenit ingineri, medici, profesori, maiștri, muncitori, militari, dar mai ales oameni adevărați.

Am păstrat legătura cu unii dintre foștii mei elevi și astăzi, când ne întâlnim, ne aducem aminte cu drag de frumoșii ani de liceu, de atmosfera propice studiului și învățăturii care domnea în școală, de profesorii de atunci ai Liceului 3, care erau dedicați profesiei lor.

Ar fi de ajuns să amintesc nume ca: Vasile Țugulea, Dinu Ciurea, Georgeta Știrbu, Sergiu Arfire, Antoaneta Aursulesei, Marcel Pălie, Iulia Vădineanu și alții, ca să înțelegeți ce emulație și ce spirit de competiție era între elevii școlii care participau cu mult entuziasm la concursurile și olimpiadele pe obiecte desfășurate la nivel de municipiu, de județ sau de țară. Din păcate, pentru mine, această perioadă frumoasă din cariera mea de profesor a ținut doar patru ani, fiindcă, apoi, am fost transferată la Școala nr. 9, o școală nou înființată în Bârlad, unde am rămas 17 ani, iar ultimii 12 ani i-am petrecut la Școala de Muzică și Arte Plastice „N. N. Tonița” de unde m-am pensionat.

O frumoasă și remarcabilă tradiție a fost inaugurată la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza’’ – noua titulatură a fostului Liceu 3 – de către conducerea școlii, începând cu 1997 la inițiativa doamnei inginer Mihaela Păiș, directoarea de atunci și de astăzi a școlii.

E cu atât mai lăudabilă această inițiativă cu cât, în prezent, puține instituții școlare mai sunt preocupate de astfel de lucruri. Profesorii de atunci ai școlii, astăzi – pensionari - vin cu plăcere la aceste întâlniri anuale, foarte bine organizate, la 20 martie, iar în anul acesta va fi și mai mare bucuria de a ne revedea la aniversarea celor 50 de ani de la înființarea liceului.

Aștept cu nerăbdare să-i revăd pe colegii de atunci și pe foștii mei elevi care au un loc special în inima și mintea mea.

La ceas aniversar, adresez școlii străvechea urare : „Vivat, crescat, floreat!”

Profesor Veronica Darabană

Lyceum T 2014

29

ȘCOALA CA DESTIN

de Gruia Novac

Nu știu alții ce-or să zică („Gura lumii slobodă!”), dar mie două cuvinte mi-au

acoperit existența: Om și Școală. Care dintre ele va fi avut vreo prioritate, nici nu mă

străduiesc să descifrez; dar nu preget să mă conving că, amândouă, stau pe aceeași

treaptă…

De ce Școală? Simplu. M-am născut, la propriu, într-o casă care era școala satului și

jucam, copil fiind, „pietre”, într-o ogradă în care alergau neamețiți și permanent elevii,

plăcându-mi și mie să mi se spună școlar. În odaia („de clasă”) se afla, pe peretele fără

ferestre, o hartă a României Mari, flancată de două poze: Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu,

despre care, multă vreme, am crezut că sunt… bunicii mei. În casa și în mediul acela am

crescut, până în august, 1940, când (eu, frate-miu și mama) am fost deportați în

…România(!), iar locul nașterii mele mi-a rămas în ochi și în mintal ca Școală. Și mai târziu,

foarte târziu, destinul a făcut s-o slujesc cinci decenii, din care șapte la (fostul) Liceu 3,

care, se pare, a anteriorizat Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” de astăzi…

De ce Om? Iarăși simplu. Când, după școala primară, m-am înscris, în 1946, la Școala

Normală „V. Lupu” din Iași, pentru ca să mă fac învățător, Mama(fie-i lungă amintirea!)mi-a

rostit, calmă și fermă, vorbele: „Băiete dragă, dacă vrei să ajungi Om, să-ți asculți

profesorii.” Și i-am ascultat, pentru că, întâmplător sau nu, ei tot despre Om și omenie ne

spuneau. La tot pasul mă întâlnesc cu acest cuvânt: Om. Pe drum trece un Om. La gard îl

așteaptă pe tat-tu un Om. Natalie, l-ai văzut cumva pe Omul meu? Doamne, ce Om bun

este! Omul ăsta mai are de învățat. E ditamai Omul și încă nu-i căpuit! Moș Vasile ce

gospodar e, dar și ce Om! Și alte, și alte multe ziceri care acoperă toată zona gândirii

umane, în variatele ei ipostaze.

Trebuie să fie foarte veche vocabula Om, de-o întâlnim și-n onomastică, dar mai cu

seamă în topografie. Și dacă amintesc acest adevăr, e pentru că vreau să aduc în actualitate

valorile de inestimat ale cuvântului Om, care ne însoțește din primii zori ai nașterii

acestui(încă) popor român. Cuvântul, ca denumire oronimică (munți) îl întâlnim, pe întreg

teritoriul, mult prea des: Vârful La Om, în Munții Piatra Craiului; Vârful Omului, în Munții

Rodnei; Vârful Omu, în Munții Suhard; Vârful Omul, în Munții Cozia, alături de Poiana

Omului; Vârful Omu din Bucegi; Vârful Omul din Grădiștea Muncelului; Vârful Omul din

Munții Gurghiului; Vârful Omul în Podișul Someșan; Punctul Om la vest de Cernat, în

județul Covasna; Muntele Omul de Piatră, în județul Argeș; Dealul Omului, în județul

Mehedinți; Dealul Omului din Zona Broșteni, pe râul Bistrița. Un afluent al râului Bistrița se

cheamă Om, iar altul al Neagrăi, tot Om. Crișul Repede primește afluent Pârâul Omului dar

fișele mele cu nume de munți, dealuri și ape sunt mai bogate…

N-am vrut să epatez, arătând, cine știe cui, cât de informat sunt. Dar am dorit să

deschid, atât cât se mai poate și cât mai am timp, urechi obișnuite cu alte vocabule,

rezonante poate, dar seci de sensuri morale și patriotice.

Cine, în continuare, poate rezolva această spinoasă chestiune: a comunicării în limba

natală măcar la nivelul strădaniei fiecăruia de a (se) comunica și-n alte limbi…pragmatice?

Lyceum T 2014

30

Răspuns nediscutabil: ȘCOALA cu învățătorii și toți profesorii laolaltă. Este, cred cu tărie,

ceea ce încearcă să facă instituțiile școlare din Bârlad.

Între acestea, Colegiul Tehnic„Al. I. Cuza” face toate eforturile pentru a se ridica la

înălțimea unor cerințe naționale firești. Sunt convins că toți colegii mei de la acest Colegiu

sunt preocupați de creșterea cultului pentru Școală, mai ales că scopul prezent și viitor este

formarea Omului, împlinit cu toate însușirile morale și de competență care să-l facă valid

în greaua și necesara trudă de reînviere a rădăcinilor unui Neam și ale unei Țări, așa cum

visează făptașii Unirii Principatelor, cu Întâistătătorul lor Domn, fiu al Bârladului,

Alexandru Ioan Cuza.

Elevilor le doresc să-și trăiască adolescența cu înțelepciune.

Celorlalți oameni ai Școlii le transmit gândul harnic de-a nu obosi niciodată.

Începuturi

Nostalgia anilor tinereții, a primilor pași pe care-i facem în activitatea profesională, rămâne în memoria fiecăruia, de neuitat. Aceștia, vor constitui, în majoritatea situațiilor, baza de la care se pornește spre tot ce va însemna viitorul nostru, relațiile sociale și interumane, de fapt, viața noastră. Dacă se spune că primii șapte ani de acasă sunt temelia formării noastre ca oameni, nu putem și nu trebuie să minimalizăm și primii ani din activitatea profesională, pentru că și aceștia pot constitui, de cele mai multe ori, baza pentru tot ce înseamnă formarea profesională, seriozitatea în muncă, răspunderea, integrarea în colectivitate și de ce nu, dragul față de colegii cu care intri în primele legături profesionale.

Șansa, sau poate neșansa, a făcut ca numai după doi ani să părăsesc colectivul de la Școala Profesională a Întreprinderii de Rulmenți, unde, după absolvirea Liceului și a Institutului Pedagogic de Învățători, am fost încadrat, funcționând ca pedagog și apoi ca profesor, în anii școlari 1961-1963. Această plecare, s-a întâmplat, cred, și pentru modul responsabil în care m-am implicat, cu entuziasmul tinereții, dar și cu dorința de afirmare, în tot ce a însemnat activitatea culturală a acestei școli. Am fost, să spun, promovat la organizația de tineret a orașului Bârlad, coordonând în primii trei ani activitatea cultural-educativă a școlilor din cadrul Complexului Școlar, astăzi Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu".În continuare am fost trecut ca secretar cu probleme de școli la organizația municipală a tineretului, până în 1975, când am preluat funcția de președinte al Comisiei Culturale a Consiliului Municipal al Sindicatelor Bârlad. Din decembrie 1989, am fost director al Casei de Cultura din Bârlad, de unde, în mai 2013, după 52 de ani de slujitor al acestor frumoase activități, m-am retras la pensie, trăind cu bucuria cadoului pe care Dumnezeu mi l-a oferit de a ajunge, deocamdată, până aici.

Am prezentat acest întreg traseu al activității mele profesionale pentru a sublinia faptul că, anii de început, cei de la Școala Profesională, au constituit sămânța răsădită în sufletul meu pentru tot ce am reușit să realizez în cei 52 de ani, cu bune și cu mai puțin bune. În timpul cât funcționam la această școală, din proprie inițiativă, dar și la îndemnul colegilor din școală, am dat și luat examen la facultatea de filologie pe care am urmat-o în paralel, situație în care în al doilea an de activitate am fost încadrat ca profesor. Și pentru că acestui colectiv îi datorez încă multe din realizările ce au urmat, voi aminti numele unora dintre profesorii școlii, pe care nu-i voi uita niciodată. Directorul Petrea Haralambie și adjunctul său prof. Suditu, precum și distinsa și venerabila domnișoară Georgescu Elena, secretara școlii . Toți aceștia m-au primit cu căldură, cu încurajări și cu blândețe, făcându-mă să mă simt ca într-o familie, să trec mai ușor peste lipsa foștilor

Lyceum T 2014

31

prieteni din Liceu și de la Institutul Pedagogic pe care abia îl absolvisem. După întâlnirea cu cei din conducere a urmat contactul cu profesorii școlii care a fost la fel de călduros. Mulți dintre ei, sau poate chiar toți, au rămas în sufletul meu prieteni pentru tot restul vieții. -profesorii Pascal Alexandrina, Sava Petru, Cazacu Elena, Popescu Emilia, Zapodeanu Elena, inginerii Dediu Nicolaie, Lungu Ștefan, Pruteanu, Chebac, Pascal Stefan, Solomon Mimi, Simovici Mircea, maiștrii Nechita Cezar, Puiu Nicolaie, Mătăsaru Gheorghe, Captarencu Igor, Bâgu, și alții. Aceștia și toți ceilalți colegi ai dumnealor, au pregătit strungari, sculeri universali, lăcătuși,etc.,de înaltă clasă profesională, mulți dintre ei devenind, în timp, la fel de redutabili ingineri. Atmosfera de seriozitate în învățarea și însușirea meseriei, în acumularea unor cunoștințe de cultură generală necesare sufletului lor, au dat calitatea muncii pe care au desfășurat-o, fie în fabrica bârlădeană, fie în alte fabrici de același profil, din țară, unde soarta i-a dus.

În perioada activității la Școala Profesională, am învățat multe lucruri despre viață, despre adevărata prietenie. Nu existau bariere între profesori, ingineri și maiștri, între cei mai în vârstă și cei mai tineri. Era un colectiv cu puternice sentimente prietenești care se bazau pe respect și pe afinități reciproce..

În acea perioadă mi s-a conturat ideea că adevărata fericire a vieții este prietenia, pentru că prietenului poți să-i încredințezi un gând, o intenție, la el poți găsi un sprijin care să-ți influențeze cariera, că, adevărata prietenie se bazează în primul rând pe fapte care pot constitui miezul de foc al omeniei.

Este adevărat că viața poate fi gândită, în perioada copilăriei și a adolescenței, la unii poate și a tinereții, ca un vis, dar, ca orice vis acesta poate fi frumos, sau umbrit de diferiți nori ai tristeții. Cu prietenii poți trece mai ușor peste aceștia. Mă bucur mult pentru șansa pe care aniversarea de astăzi a Colegiului Tehnic ,, Al.Ioan Cuza", deci și a Școlii Profesionale mi-a oferit-o, de a mă reîntoarce la acei ani ai tinereții. Vă felicit pentru această manifestare.

Felicit conducerea școlii, colectivul didactic, pe toți ceilalți salariați pentru că nu i-ați uitat pe cei ce au fost înainte.

......Pentru că întotdeauna, a fost ceva înainte și tot ce s-a clădit sau se clădește încă, va continua și în viitor, păstrându-se câte ceva din "zidirile" timpului care a trecut.

Vă doresc încă multe promoții în viitor și tot atâtea aniversări ale bucuriei!

Profesor Virgil Giușcă

La zi aniversară

,,Fie-vă cuvântul lumină prin clipă

Sufletul, zbor de aripă, Inima, izvor de daruri sublime,

Lacrima, mir pentru ziua de mâine,, A. Facina

Trei puncte din spațiul infinit rămân sacre fiecărui om :locul natal, locul în care a fost instruit și unde a efectuat activitatea profesională, devenind salutar societății.

Pentru mine, ca și pentru alți mulți colegi, Liceul Industrial din Bârlad este școala în care am desfășurat activitatea didactică începută acum jumătate de veac.

Îmi amintesc cu multă plăcere că relația dintre colegi avea la bază respectul reciproc, loialitatea, încrederea că împreună putem depăși dificultățile îndeletnicirilor noastre. Știam cu toții că munca la catedră e minunată dacă îți domină sufletul și mintea, este permanentă investigație și înțelegeam foarte bine că cea mai mare satisfacție pentru un cadru didactic este să vadă că are pe cine instrui.

Lyceum T 2014

32

Promovând valorile morale: corectitudine, onestitate, punctualitate, determinându-i să admire frumusețea naturii, arta și să înțeleagă că la om totul trebuie să fie frumos de la veșminte până la suflet, că a fi fericit înseamnă a avea ceva de făcut, mai ales dacă îți place ceea ce realizezi, a te însoți speranța mereu și pretutindeni și mai ales a avea alături pe cei dragi, că celelalte valori, a avea putere, a te îmbogăți, a zidi sunt întâmplări ale firescului existenței, iar invidia, regretele fiind veninul sufletului nu pot îndrepta nimic, Liceul Industrial pe parcursul anilor a dăruit societății oameni exemplari.

Avem convingerea că anii de liceu pentru absolvenții lui sunt cei mai luminoși, plini de ,,Aduceri –Aminte”.

Vasile Conta menționa că ,,Amintirile sunt cele mai duioase rânduri pe care le-am subliniat în cartea vieții’’ - totuși ,, cele mai frumoase gânduri rămân necunoscute’’ afirma J.W.Goethe, dar și cele nerostite, păstrate în adâncul sufletului.

Acum când anii s-au adunat într-un minunat buchet la semicentenarul Colegiului Tehnic,, Al.I.Cuza” se pare că ne este dor de noi înșine de acum 50 de ani, emoția citindu-se în ochii fiecăruia dintre noi .

În această zi solemnă nu ne rămâne decât să retrăim momentele de atunci și să mulțumim celor care ne-au dăruit aceste clipe mirifice – doamnelor director și colaboratorilor lor.

Profesor Zenaida Cernei

GÂNDURI LA ANIVERSARE

Profesor Virgil Vesel

Am trăit ultimii şaptesprezece ani ai îndelungatei mele cariere didactice, printre educatorii prestigioasei şcoli aflată în sărbătoare! Astăzi ea poartă cu mândrie numele marelui domn al Unirii Principatelor, ,,Alexandru I. Cuza!” Întâmpin aniversarea de faţă, alături de colegi, animat de emoţii puternice şi de nostalgii! Am fost profesor şi, pentru scurte perioade, director şi director adjunct al acestei şcoli. M-am implicat nemijlocit atât în desfăşurarea actului de instruire şi educare a elevilor, cât şi în rezolvarea problemelor ce ţin de administrarea unităţii Sărbătoarea îmi prilejuieşte ocazia de a evidenţia trecutul acestei unităţii şcolare, de a aminti momentele principale ale evoluţiei ei de-a lungul celor 60 de ani, parcurşi într-un învăţământ brăzdat de atâtea sinuozităţi! Începuturile datează din1954, când s-a înfiinţat Şcoala profesională de ucenici. Primele clase de profil industrial ale viitorului liceu au apărut pe lângă această unitate, cu şcolarizare în spaţiul Liceului Nr. 3, din oraşul nostru. În 1973, acest liceu teoretic se transformă in Liceu Industrial ce include treptat Şcoala profesională de ucenici, apoi Şcoala de maiştri, devenind, mai târziu, Grup Şcolar Industrial. In 1997, acesta va primi numele domnitorului Al. I. Cuza. În 2009, şcoala dobândeşte statutul de Colegiul Tehnic ,,Al. I .Cuza.” În toţi aceşti ani, instituţia şi-a urmat crezul, acela de a asigura elevilor, o cât mai solidă pregătire, pentru ceea ce urmau să devină în viaţă. Rezultatele obţinute au individualizat-o printre celelalte instituţii de profil din oraş şi din ţară. Dintre trăsăturile specifice acestei unităţi şcolare amintim:

permanenta legătură a unităţii cu cerinţele pieţei forţei de muncă. Dacă la începuturi, Şcolii Profesionale de Ucenici i s-a cerut să pregătească, în scurt timp, forţa de muncă pentru Fabrica de Rulmenţi din Bârlad, unitatea a reuşit, ca după o

Lyceum T 2014

33

şcolarizare de 3 ani, să ofere prima promoţie de muncitori calificaţi în domeniile cerute: prelucrători prin aşchiere, forjori, electricieni etc. Cu timpul, absolvenţii din Bârlad au mers şi la unităţi din alte oraşe ca : Paşcani, Ploieşti, Suceava, Iaşi, etc. După 1970, graţie procesului de industrializare a ţării, Liceului Industrial i s-a impus pregătirea de muncitori cu temeinice cunoştinţe teoretice şi practice. Din 1990, în condiţiile unei vieţi economice de tip capitalist-concurenţial, liceul pregăteşte absolvenţi cu temeinice cunoştinţe şi abilităţi în domeniul informaticii şi calificări profesionale diverse.

caracterul pragmatic al învăţământului. Absolvenţii posedau, pe lângă multiple cunoştinţe teoretice şi calificarea în meseria pentru care au optat la admitere. Examenul de bacalaureat cuprindea: probe teoretice de cultură generală; susţinerea unui proiect şi a unei probe de laborator în atelier. Candidatul primea la absolvire Diploma de bacalaureat şi un Certificat de calificare pe baza căruia putea fi angajat în muncă. Spectrul pregătirii practice s-a diferenţiat în timp, în raport cu cerinţele epocii.. Dacă până în 1990 predominau profesiile legate de industria metalurgică, după 1990 au apărut altele noi, moderne, cerute de viaţă: informaticieni, mecanici auto, mecanici, textilişti, designeri vestimentari, constructori, turism etc. Toate aceste schimbări şi înnoiri sunt mărturii că şcoala noastră a fost şi este încă un organism viu, care trăieşte prezentul, scrutând viitorul! În activitatea ei nu a avut şi nu are loc rutina sau încremenirea în proiect! A fost în stare să-şi pună de acord profilul profesional al absolvenţilor cu cerinţele etapelor prin care a trecut întreaga ţară!

obţinerea performanţei în domenii teoretice şi practice. De-a lungul întregii sale existenţe, nu a neglijat domeniul înaltei performanţe. An de an, elevii şcolii au participat şi participă la concursurile şcolare. Stau mărturie numeroasele diplome şi medalii dobândite de elevi la fazele judeţene şi naţionale ale concursurilor şi olimpiadelor şcolare. Întâlnirile de promoţii ale seriilor de absolvenţi constituie un bun prilej de cunoaştere a devenirii lor profesionale. Consider că realizarea unei statistici cu privire la drumul parcurs de absolvenţi după terminarea liceului, ne-ar dezvălui rezultate neaşteptate, atât prin numărul celor care şi-au continuat studiile în învăţământul superior, cât şi prin diversitatea opţiunilor lor profesionale. Ultima clasă, pe care am condus-o ca profesor-diriginte, a fost una cu profil electrotehnic. A absolvit liceul în 1991. Nu au primit obişnuita repartiţie în producţie! In Ora de dirigenţie desfăşurată la 20 ani după absolvire, le-am adresat intrebarea: “Ce aţi făcut în ultimii 20 de ani?” Cei mai mulţi dintre foştii mei elevi s-au realizat profesional neaşteptat de bine. Mulţi au absolvit diverse facultăţi, devenind ingineri, profesori, medici, jurişti, psihologi, lucrători în IT, militari, poliţişti, agenţi de vânzări etc. A apărut printre ei şi o profesie nouă, aceea de om de afaceri. Deşi dăinuie de zeci de ani, unitatea aniversată este mereu tânără! Aceasta pentru că în fiecare toamnă primeşte o nouă generaţie. Îi întâmpină educatorii sub îndrumarea cărora vor desfăşura în comun, migăloasa şi dificila muncă: de acumulare de informaţii din diverse domenii ale cunoaşterii; de dobândire a abilităţilor impuse de practicarea profesiilor pentru care optează. Având ca document de raportare curriculumul fiecărei etape, educatorul formulează obiectivele de atins, precizează conţinuturile, îi motivează pe elevi să depună eforturi pentru dobândirea acestora prin muncă proprie, evaluează progresele realizate. Elevul deprinde astfel tehnica muncii intelectuale, care-i va servi pentru continuarea activităţii de instruire, de-a lungul întregii vieţi. Concomitent, prin activităţi în comun, într-un cadru instituţional, guvernat de norme şi principii etice corespunzătoare, se modelează trăsăturile de caracter ale viitorilor absolvenţi. Procesul educativ este deosebit de dificil, greu de descris şi presupune, în ultimă instanţă, transformarea, în decursul şcolarităţii, a unor preadolescenţi fără experienţă de

Lyceum T 2014

34

viaţă, cu informaţii limitate, în tineri conştienţi de propria valoare, instruiţi, apţi de a practica o anume profesie, cu trăsături pozitive de caracter. Pentru ca acest proces să se desfăşoare e necesar ca cineva să se consume ireversibil! Este vorba de pasionaţii educatori, care asemenea unor torţe, ard consumându-se pentru a răspândi lumina! Este preţul pe care lumea dascălilor îl plăteşte ca tribut al nobilei lor profesii!

La ceas aniversar, urăm întregului colectiv de elevi şi de cadre didactice al Colegiului ,, Al. I. Cuza” un călduros ,, La Mulţi Ani!”

Încă o filă

Pentru cei ajunși la vârsta senectuții, amintirile sunt puntea permanentă dintre

prezent și trecut.

Îmi amintesc cu nostalgie momentele trăite acum o jumătate de secol.

Liceul nr. 3 își trăia apusul și un nou liceu, unul de profil, atât de necesar pentru

municipiul Bârlad, apărea în peisajul școlar din orașul nostru.

Liceul Industrial urma să fie pepiniera care să pregătească forța de muncă prin

maiștrii și muncitorii de înaltă calificare pentru I.R.B. Cadrele didactice ale noului liceu au

înțeles că trebuie să-și facă datoria la catedră pentru a avea rezultatele dorite.

În Liceul Industrial biologia avea un număr foarte mic de ore. Predând la 24 de clase

era foarte greu să-ți cunoști elevii și să-i apropii de obiect.

În predare am încercat să-i apropii de natură, să-și cunoască organismul, să-l

prețuiască, să-l apere de bolile periculoase pentru ei și urmașii lor. M-am străduit (nu știu

cât am reușit) să-i fac să înțeleagă că sănătatea fizică și psihică sunt condiții esențiale

pentru a reuși în viață.

În orele educative am abordat subiecte în așa manieră încât să înțeleagă că orice

activitate trebuie făcută cu vrednicie, cu folos, cu drag. De câte ori aveam prilejul veneam

cu exemple și argumentam că omul are o singură viață ce trebuie trăită frumos în folosul

lui, al familiei și societății. În relațiile cu semenii să fie responsabil, tolerant, blând,

răbdător, să dea dovadă de fidelitate pentru a putea depăși obstacolele ce-i apar în cale.

Grija permanentă a cadrelor didactice era să-i educe să fie sănătoși la trup, la minte,

la suflet.

Eufrosin Poteca afirma că ,,De la naștere și până când moare, omul neîncetat se

luptă pentru sănătatea sa.” Spre satisfacția noastră mulți elevi au participat la olimpiadele

școlare de biologie și la concursul ,,Sanitarii pricepuți.” În mod neașteptat pentru specificul

liceului, o parte dintre elevi au optat să fie cadre sanitare, altele au preferat munca la

catedră.

Acum, când timpul a nins peste noi ani mulți, ne amintim cu drag acele clipe ale

începutului și suntem mândri de realizările elevilor noștri.

Semicentenarul liceului să constituie o infuzie de sănătate, voie buna și să vă aducă

gândurile noastre: să trăiți sănătoși și frumoși ca să depănați amintiri și la Centenarul

Colegiului Tehnic ,, Al. I. Cuza’’.

Profesor Antoneta Aursulesei

Lyceum T 2014

35

Amintiri de la Liceul nr. 3 din Bârlad

Liceul numărul 3 din Bârlad a constituit o pată luminoasă și trecătoare pentru cetățenii din municipiul Bârlad. Acest liceu s-a înființat în anul 1964 când în Romania se construia socialismul. Directorul acestei instituții era profesorul Vasile Țugulea., profesor de matematică cu gradul I . Personal, nu am participat la înființarea acestei instituții de învățământ din Bârlad deoarece eram profesor de matematică la liceul din Târgul Bujor, regiunea Galați. În anul 1968 s-au produs transformări sociale în România, adică transformarea regiunilor și raioanelor în județe. Cu această ocazie m-am transferat și eu cu serviciul în municipiul Bârlad, ca profesor titular la Liceul nr.3. Lăcașul unde își desfășura activitatea era localul Școlii generale nr. 8 din Bârlad, iar în toamna anului 1969 acest liceu s-a mutat în localul actual unde funcționează, actualmente, Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza”. Conducerea școlii, adică prof. Vasile Țugulea, director general, era ajutat de profesorii Știrbu Georgeta - profesor de geografie, Ciurea Vasile - profesor de fizică, Furnică Vitali – profesor de limba rusă, Antohi G. – învățătoare, ca directori adjuncți.

Structura liceului era formată din clasele I-VII, clasele liceului de zi VII-XII, clasele de seral IX-XIII, ceea ce-l făcea, la momentul respectiv, cel mai mare liceu din Bârlad. Populația de elevi din liceu era numeroasă, cât și cadrele didactice care deserveau această unitate de învățământ.

Profesorii care își desfășurau activitatea în această unitate de învățământ erau organizați pe catedre de specialitate ca : limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, etc. În primii ani liceul era cu caracter teoretic, adică nu cuprindea maiștri și ingineri de la Școala Profesională , care erau organizați separat. În anul 1968, Liceul numărul 3 a scos prima promoție de absolvenți de liceu, promoție la formarea căreia am participat și eu , în calitate de profesor de matematică. Aș vrea să menționez că în acea perioadă, la începutul anilor 1969-1970, catedra de matematică nu avea decât un profesor cu gradul al II-lea și anume pe profesorul Bernard Perl, care mai târziu a plecat în Israel. Catedra de matematică din acele timpuri avea un număr mare de profesori, circa 10-12 profesori, dintre aceștia aș vrea să amintesc pe profesor Bolea Hildegard, Boghiu Vasile, Bălțatu Vasile, etc. Pe parcursul a zece ani aproape toți profesorii și-au dat gradul I didactic, ceea ce ne situa printre primele licee din Moldova.

Disciplina elevilor la această școală era ca la majoritatea liceelor din Bârlad, elevii erau obligați să poarte uniforme școlare, număr matricol, care era trecut și în carnetul de elev. Fetele erau obligate să poarte panglicuță albă pe cap și părul pieptănat și îngrijit.

În fiecare dimineață sau la orele 13.00 când întra în școală schimbul al II-lea, profesorul de serviciu, împreună cu unul dintre directorii adjuncți, erau prezenți pentru a controla elevii. Cei care nu respectau condițiile nu erau primiți la cursuri și primeau absent. Menționez că Regulamentul de Ordine Interioară era respectat de toți elevii și profesorii școlii. Încă din primii ani ai liceului, directorul școlii s-a gândit ca o dată pe an să organizăm o mică serbare a liceului. Astfel, a fost aleasă o zi, înainte de vacanța de iarnă, în prejma Sf. Nicolae pentru organizarea evenimentului. Cu acest prilej era invitat un cadru didactic universitar, de obicei profesor de psihologie, iar după ședință urma o mică petrecere care se prelungea până dimineață la orele 5-6.

Am foarte multe amintiri din perioada 1968- 1973, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Îmi amintesc cu plăcere de pregătirile organizate pentru elevii din ultimul an pe care le desfășuram duminica după un program bine stabilit și în conformitate cu programele învățământului superior, fără remunerare. Mi-aduc aminte de promoția anilor 1973, promoție din care mai bine de jumătate dintre elevii clasei pe care o coordonam ca diriginte si profesor de matematică au reușit la examenul de admitere în învățământul superior încă din sesiunea de vară, elevi ca Drâmbă Marian, Lăpușneanu Bebe pot constitui mărturii. Îmi amintesc că în acea perioadă cadrele didactice erau obligate să aibă și alte

Lyceum T 2014

36

activități, în afară de îndatoririle de la catedră. Eu răspundeam de pregătirea tineretului pentru apărarea patriei și, totodată, participam și la activitatea corului sindicatului învățământului, condus de profesorul de muzică, Timuș Ion de la Școala Pedagogică din Bârlad. Cu această formație corală, am participat la diferite concursuri artistice care s-au ținut la Suceava, Iași, etc. ocazie cu care am avut șansa de a vizita și câteva mănăstiri din Nordul Moldovei. La una dintre mânăstiri am ajuns dimineața, în timpul oficierii slujbei religioase, captați de sunetul muzicii bisericești am început să cântam și noi, toți cei 70-80 de coriști, astfel încât s-au minunat până și preoții care oficiau slujba. În acest timp, responsabilul sindicatului învățământului bârlădean se plimba îngrijorat de reacția pe care o va avea tovarășul secretar de partid când va afla de fapta noastră. Am plecat, apoi, la hanul Ancuței, unde am stat la masă, am dansat și am uitat de toate supărările.

Sunt foarte multe amintiri legate de Liceul nr. 3 din Bârlad, dar am să mă opresc aici, deoarece proverbul spune ,,Vorba lungă, sărăcia omului”.

Profesor Bumbaru Ioan

Timpul trecut la prezent

Am conștientizat, devreme, cu întreaga mea ființă trecere timpului, faptul că anii care ne sunt dați sunt numărați, în fața fiecăruia dintre noi nu stă un timp infinit ci un timp limitat. Știu mai mult ca oricând că anii totuși par infiniți nu doar printr-un prezent nou sau un viitor infinit, ci și printr-un trecut. În acesta încap amintirile, multe legate de viața personală, cu urme adânci asupra spiritului, dar și altele, tot atât de multe, referitoare la munca mea de cadru didactic. Am vrut – și am fost –profesor de limba și literatura romana, considerând că acest fel de activitate se integrează perfect în universul meu intelectual și mă exprimă în datele sufletești esențiale.

Îmi permit să privesc în trecut și să constat că, din cele mai plăcute momente fac parte și orele de la clasă. Prima impresie este cea vizuală – cu elevi decenți în uniforme bleu cu bleumarin. Nu era moda în blugi și tricouri cu embleme deocheate: urmau impresiile de fond. Literatura are infinite atuuri de atracție și de stimulare a comentariilor, atâta timp cât nu se impunea aprioricul ,,MAGISTER DIXIT’’. Și așa s-a ivit ocazia : în ora de literatură asistată de cadre universitare, eleva Ciucă Georgeta (promoția 1978) propune să comparăm doua scene din două opere total diferite, din perioade diferite: discuția din curtea fierăriei lui Iocan pe marginea unor articole de ziar (,,Moromeții”) cu scena dintre Ipingescu și Jupân Dumitrache (,,O noapte furtunoasa’’de I.L.Caragiale ) tot pe un articol de ziar. Pentru mai multă înțelegere eroii lui Marin Preda jucau comedia naivilor pe când cei din opera lui Caragiale chiar erau. Și așa sugestia Getei Ciucă apare, în anul următor, drept temă pentru elevi într-un manual școlar editat la Iași.

Aici este vorba de ,,bucuria gândirii – plăcerea de a gândi permite realizarea de descoperiri’’ (Einstein). Setea de cunoaștere – acesta este primul pas spre construirea caracterului. Școala trebuie să dea aripi pentru viitor. Teologul Ioan Gura de Aur afirma: ,,Dacă vrei să faci un bine copilului tău nu-i împlini o dorință. Caută-i un pedagog’’.

De neuitat rămân minunatele ocazii când elevul ,,mă constrângea’’ să pun nota 10 (zece ) pe teză (Pagu Dan, Nica Ionel din prima promoție a liceului nostru. Într-un sfert de secol, cât am ,, păstorit’’ aici, au fost multe ocazii (Râpă Orania, mai târziu Oprișan Sorin) Savin Nicolae țintește să afle originea universului, cum a luat naștere și cum funcționează – a mărturisit la întâlnirea de promoție după 35 ani de la absolvire.

Nu-mi permite nici locul nici puterea amintirii să aduc numeroasele dovezi ale zborurilor în viață, realizate de unii, în generații de elevi.

Lyceum T 2014

37

Un lucru e cert: la vremea meditațiilor, oricine, dar mai ales părintele și educatorul își va pune dramatica întrebare: ,,Am fost sau nu – pentru cei apropiați, pentru cei încredințați mie de soartă, de Dumnezeu, de societate – un posibil model creator în vreo răscruce a vieții, a devenirii lor?

Sau mi-am consumat existența anonim și egoist, trufaș și neroditor, făcând doar umbră deasă ca și măslinul fără rod din ,,Evanghelie’’?

Vom afla răspunsuri și în ochii celor ce au poposit la umbra noastră în trecătoarele ceasuri ale vieții…..

Profesor Iacob Genoveva

Când amintirile revin … …Şi vine o vreme când amintirile te copleşesc cerându-şi dreptul de a le retrăi în suflet cu mai multă intensitate decât atunci când s-au petrecut. Pensia este vremea amintirilor, iar pentru mine o amintire este mereu prezentă : aceea de a fi avut privilegiul şi cinstea de a sluji întreaga carieră didactică într-o singură unitate de învăţământ. Şi acest lăcaş de suflet şi far de lumină spirituală a crescut ca zâna din poveste-de la modesta şcoală profesională, la prestigiosul Colegiul Tehnic ,, Al.I.Cuza’’- şi a dat an de an valori umane care s-au integrat în viaţa socială. Mă bucur că am făcut parte din colectivul acestei şcoli de care încă mă simt legată sufleteşte şi oricând am ocazia să vizitez Colegiul, atât de implementat în evoluţia unui învăţământ modern, sunt cuprinsă de nostalgie şi trăiri intense. Bucuria de a vedea minţi agere şi pricepute care conduc cu succes şi competenţă mă copleşeşte şi mă umple de entuziasm, atât de mult încât să adresez străbuna urare :

,,VIVAT, CRESCAT, FLORIAT ’’ Profesor Pascal Alexandrina

Rememorări...

Cu ani în urmă, când am intrat prima oară pe poarta școlii, eram, atât eu cât și foarte tânărul Liceu Industrial, la început de drum – eu, la început de carieră, el, la începutul unui drum pe parcursul căruia a format multe promoții de tineri. În cele trei decenii parcurse împreună, am muncit și crescut laolaltă, am trăit bucurii și tristeți, împliniri și eșecuri în strădania comună de a le insufla elevilor noștri dorința de a cunoaște, de a redescoperi adevăruri științifice și morale, de a crede în valori precum corectitudinea, puterea exemplului și a lucrului bine făcut nu doar în viitoarea profesie ci și în viața de familie și societate.

În primii mei ani la catedră am muncit mult pentru a deprinde abc-ul profesiei și, la fel de important, am învățat să-mi prețuiesc colegii și elevii. Am descoperit, astfel, că sunt colegă de cancelarie cu mulți dintre profesorii reputați ai urbei. Amintesc aici, cu dragoste și respect, numele doamnelor profesoare Antoaneta Aursulesei, Valeria Cucoș – cărora le-am fost elevă la Complexul Școlar - Hildegard Bolea, Elena Cazacu, Zenaida Cernei, Eugenia Tăbușcă. Nu am uitat nici astăzi atmosfera de comuniune și caldă colegialitate care domnea în Cancelaria liceului: fiecare dintre noi simțea că oferă și primește deopotrivă - ca într-o mare și armonioasă familie – încredere și sentimentul inegalabil al umărului aproape.

Lyceum T 2014

38

Viața liceului era bogată, trepidantă, profesorii și elevii fiind egal de implicați în pregătirea profesională, precum și în activități extra-clasă, fie ele științifice (sesiuni de referate și comunicări) ori culturale. Fac o mențiune aparte pentru activitățile metodice desfășurate permanent și deschid, în acest fel, „capitolul” pe care vreau să-l dedic catedrei de fizică, mica noastră familie unită și inimoasă. Ne reuneam zilnic, între ore sau la sfârșitul programului, în laboratorul de fizică, unde discutam despre lucrările de laborator (pe care le pregăteam împreună), rezolvam probleme dificile ori comentam subiectele pentru teze și olimpiade. Profesori și laborante, formam o entitate, ne respectam și ne sprijineam în situațiile dificile. Pentru mine, un coleg special a fost regretatul profesor Dumitru Tărnăuceanu – fost coleg de facultate și șef de promoție. Profesor cu har, era apreciat și iubit la fel de mult de colegi și de elevi, impunându-se prin rigoare științifică și probitate, având un înalt statut profesional în școala bârlădeană și județeană.

Cu toate că principala țintă a unui Liceu Industrial o reprezintă pregătirea și instruirea viitorilor muncitori de înaltă calificare, elevii noștri și-au însușit cunoștințe și abilități tehnice, dar și temeinice cunoștințe teoretice. Promoțiile de absolvenți care s-au format în liceul nostru au dobândit cunoștințe în diverse domenii și totodată au învățat să fie oameni, să aprecieze și să respecte valorile, să discearnă binele de rău. Foștii noștri elevi lucrează astăzi în întreprinderi sau firme cu profil industrial, iar mulți dintre ei și-au continuat studiile, devenind ingineri, profesori, cercetători în domenii de vârf ale tehnologiei.

Meritul pentru aceste realizări este al unei echipe didactice formată din profesori, ingineri și maiștri-instructori ce și-au unit eforturile și competențele, au învățat să meargă în același pas, în aceeași direcție, depășind orgolii, condescendențe și prejudecăți.

Iată de ce cred și susțin că la Liceul Industrial din Bârlad s-a făcut „carte”. Îmi place să cred că la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” se face, pe mai departe, „carte”!

Sunt convinsă că mi s-ar putea alătura în aceste impresii și aprecieri toți profesorii și absolvenții din anii de început!

În nume personal, adresez profesorilor și elevilor de astăzi ai liceului, echipei sale manageriale, sincere felicitări de ziua aniversară și călduroase urări de succes!

Profesor Rodica Tăvălică

Amintiri din anii de școală

La ceas aniversar, las gândul să mă poarte printre amintirile care stăruie în sufletul meu de mai bine patruzeci și șapte de ani.. mă opresc cu emoție la anul 1967 când m-am angajat ca profesor inginer la Școala profesională de pe lângă Întreprinderea de Rulmenți Bârlad. Am întâlnit acolo o minunată echipă de profesori și maiștri instructori. Eram foarte tânăr și doream să dăruiesc elevilor tot ce acumulasem, pentru a contribui și eu, alături de colegii mei, la pregătirea teoretică și practică a viitorilor specialiști. Aceștia aveau să se afirme, prin pregătirea lor, atât în Întreprinderea de rulmenți Bârlad, cât și în alte întreprinderi din țară, sau în alte domenii.

În calitate de profesor inginer, am predat mai multe specialități ca: studiul materialelor, rezistența materialelor, tehnologia meseriei pentru strungari și rectificatori.

După trei ani de activitate, am fost numit director adjunct, având ca sarcină organizarea practicii în producție a elevilor. Nu a fost ușor să le asigurăm baza materială și buna pregătire. Activitatea practică se desfășura atunci într-un atelier care cuprindea patru

Lyceum T 2014

39

încăperi dotate cu bancuri și menghine. Maiștrii instructori supravegheau cu responsabilitate felul în care elevii începeau să pătrundă tainele meseriei, îndrumându-i să folosească tot ce aveau la îndemână în acel atelier. Din păcate școala nu avea utilaje specifice pentru pregătirea practică a elevilor în meseriile de strungar, rectificator, frezor, fapt pentru care aceștia erau nevoiți să meargă în fabrică alături de muncitorii cu experiență. Cu toate acestea, fabrica nu reușea să le asigure pregătirea practică, deoarece elevii nu erau solicitați să se implice direct în procesul de producție.

Împreună cu conducerea școlii, am hotărât să eliminăm acest neajuns prin dotarea atelierului nostru cu strunguri, mașini de rectificat, mașini de frezat, etc. toate aceste se puteau procura prin transfer de la alte întreprinderi din cadrul Ministerului Construcțiilor de Mașini, fiind disponibile. Îmi amintesc și acum cât de mult ne-am străduit cu toții să aducem utilajele la Bârlad și să găsim spațiul necesar pentru a le monta.

Buna dotare a atelierului, profesorii și maiștrii instructori bine pregătiți ne-au permis să ne afirmăm și să putem participa la schimburile de experiență cu alte școli.

Colegii noștri de la Grupul Școlar Nicolina din Iași, au fost încântați de schimbul de experiență organizat la Bârlad, apreciind atât dotarea cu totul specială a atelierului școlar, cât și nivelul de pregătire teoretică și practică al elevilor. Rezultatele deosebite materializate prin premii și mențiuni au obținut elevii noștri și la concursurile pe meserii care se organizau în fiecare an la nivel național.

După ieșirea mea la pensie, nu am întrerupt legătura mea cu școală în care am muncit și mă bucur din tot sufletul să o revăd, în fiecare an, din ce în ce mai modernă și mai dotată.

La aniversarea celor șaizeci de ani de existență a învățământului profesional bârlădean, mă simt onorat să-mi exprim urările mele de sănătate și succes în nobila muncă de educație pe care o desfășoară azi tânăra și entuziasta echipă de profesori și maiștri instructori.

Profesor inginer Constantin Cocioabă

40 ani, 6 luni şi 3 săptămâni

Nu, nu este titlul unui film. Este perioada din viaţa mea petrecută la aceeaşi catedră din Liceul Industrial devenit Grupul Şcolar Industrial şi-n ascensiunea firească, Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza” Bârlad.

La 1 septembrie 1973 am bătut la porţile liceului, prezentându-mi decizia prin care eram numit profesor, cu emoţiile de început, teamă, sfială, dar cu gândul că nu voi dezamăgi pe nimeni. Acum, după mai bine de 40 de ani de activitate, am convingerea că într-adevăr aşa este.

Câte generaţii de elevi am şcolit? Sincer nu mai ştiu, dar ştiu că mi-am făcut datoria cu sârguinţă de fiecare dată şi am transmis elevilor mei toate cunoştinţele mele astfel încât ei să le folosească mai departe în viaţă. Peste ani, întâlnindu-ne, am avut dovada că atât ei cât și eu am trecut cu responsabilitate prin școală: „Am făcut fizica cu dumneavoastră, domnule profesor. Vă mulțumesc!”

Elevii din prima clasă la care am fost diriginte (1973-1978) mi-au rămas cel mai mult în inimă și suflet. Ne-am întâlnit din zece în zece ani și m-am bucurat să-i regăsesc oameni la locul lor, mulțumiți și realizați, iar la ultima întâlnire, chiar bunici unii dintre ei. Nu au fost singurii realizați în viață. În mod cert majoritatea elevilor noștri s-au integrat în societate, cu bunele și relele ei.

Lyceum T 2014

40

Dacă adaug și cei șase ani de pionierat în învățământ petrecuți la şcoala generală la care am fost și elev, am strâns aproape 47 de ani la catedră având satisfacția parcurgerii tuturor treptelor ierarhice din învățământ, păstrând proporțiile la nivelul județului.

Toate acestea nu ar fi fost posibile în afara unui colectiv de cadre didactice bine structurat, un colectiv de oameni excepționali, unit și la nivelul catedrei de fizică. Acolo, între colegi și împreună cu ei am făcut să se simtă prezența noastă și dincolo de porțile liceului.

Să nu trecem peste faptul că în spatele oricărui colectiv funcționabil se află un dirijor și cred că am avut șansa să avem unul de cursă lungă care din umbră sau foarte prezent a făcut ca acest colectiv să fie „funcționabil” și cu performanțe.

Acum mulți ani, cu timiditate, dar cu convingere, s-a trecut de la gând la faptă și a fost organizată prima activitate dedicată zilelor liceului și …a reușit.

A fost un prim pas, iar astăzi privim cu nostalgie, dar și cu mândrie la fotografiile și înregistrările realizate cu acest prilej.

Şi activitatea din acest an realizată la ceas aniversar va deveni istorie și sunt convins că istoria nu se va opri aici. Cu siguranță oamenii acestui liceu, oameni de onoare şi de caracter împreună cu elevii lor, vor menține cotele în sfere cât mai înalte şi vor face ca numele liceului să rămână în timp în inimile celor care i-au trecut pragul și nu numai.

Profesor Vasile Rotaru

EX-ii

Ce e un EX ? În limbajul plin de barbarisme de astăzi, termenul, de fapt prefixul latin, dă o notă

aristocratică. Ex-preşedintele, ex-ministrul, ex-profesorul, ex-regele…..E, de fapt, se pare, o manieră mai elegantă de a spune că cineva nu mai e ce-a fost dar se poate lăuda măcar cu ultima poziţie ocupată în nomenclatorul funcţiilor sau profesiilor (o singură precizare pentru regi: ei nu pot fi decât ex- suverani pentru că regi s-au născut şi aşa vor muri!).

Ex-ii sunt persoane de care-ţi aminteşti din ce în ce mai rar, la/cu diverse ocazii, mai ales că nu toţi au posibilitatea sau dorinţa de a fi mediatizaţi. Când se vorbeşte, de regulă prea târziu, despre ei, toată lumea se întreabă de unde au mai apărut şi de ce mai pierdem timpul cu ei. De aceea, cred că în accepţiunea mult mai curenta, EX e sinonim cu expirat, ieşit din uz, inutil etc. Nu intru în amănunte…

Şi eu sunt un EX. Dar, din fericire pentru mine, tratez problema cu maximă detaşare. Mă simt chiar bine, în universul pe care mi l-am construit în noua calitate. Ştiţi de ce? Pentru că acum îmi fac un program de care nu dau socoteală decât mie însămi şi, cu riscurile de rigoare, lui Dumnezeu, pentru că acum pot face ceea ce, pe vremuri, nici nu aveam măcar timp să imaginez, pentru că, în această postură, pot fi eu pur şi simplu.

Şi mai am un motiv. Cel mai grozav din lume : după ce am devenit ex-profesor, (mai devreme, prin propria mea voinţă), am devenit definitiv BUNICĂ. Bunică a trei nepoţi, patru în perspectivă ! Când sunt strigată pe toate tonurile : Buni…! nici măcar nu-mi pasă că sunt EX ! Pentru că Buni e rolul meu irevocabil şi definitiv, (deşi poate fi ultimul.) E bine să ştii că deţii un ,,post” într-un sistem din care ieşi doar în mod natural, mai devreme sau mai târziu, fără să devii vreodată EX.

Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!

Ex- Profesor şi pentru totdeauna BUNI, Mariana Paveliu

Lyceum T 2014

41

ULTIMUL ROL….. ,,Doar faptele pot compune întreaga poveste, iar publicul

ar trebui să le afle.” Winston Churchill Martie 2010, Ziua Liceului. Ca de obicei, tot corpul profesoral îmbrăcat în ținute sărbătorești aștepta cu flori invitații.

Era o zi frumoasă de primăvară, care prevestea momente unice în viața mea. Trecuseră peste trei decenii de activitate pe „scena” școlii și venise momentul pensionării și a ultimului ,,rol” din cariera mea. Eram ca într-o poveste. Prin fața mea treceau secvențe din cariera mea și priveam în urmă cu nostalgie și mă gândeam că profesorul este asemenea unui actor. Actorul studiază fiecare rol pentru a încânta publicul, iar omul de la catedră studiază și el fiecare lecție pentru a o prezenta elevilor în funcție de personalitatea și capacitățile lor mentale în vederea modelării lor ca oameni și cetățeni. Povestea mea se încheia cu un rol într-un fragment dintr-o piesă de teatru ,,Care de dame”. Pornind de la faptul ca în această poveste mai erau trei colege, M. Paveliu, G. Munteanu si A. Balan, la sugestia doamnei director M. Păiș, ni s-a sugerat să ne încercăm și talentul de ,,actrițe” jucând ultimul rol din poveste.

După ce am luat cunoștință cu textul, am împărțit rolurile și am gândit costumația sub îndrumarea ,,regizorului” M. Paveliu, am început repetițiile. Emoțiile erau dublate de faptul că piesa respectivă fusese jucată pe scenele țării de actrițe consacrate, plus că intervenea emoția pensionării și prezența publicului.

Experiența de viață și de la catedră au făcut ca povestea ultimului rol să se încheie cu aplauze, flori și felicitări. Acest fapt ne-a umplut sufletele de bucurie și dragoste pentru cei prezenți. Această unică experiență din martie 2010 este o amintire vie care peste ani va fi povestită nepoților.

Conchid, parafrazându-l pe W. Churchill, că întreaga poveste a carierei mele, se rezumă la faptele prin care mi-am exercitat meseria de profesor cu conștiinciozitate și respect pentru elevi și colegi și că acest ultim rol a făcut cunoscut celor prezenți un fragment din povestea mea și a liceului.

Profesor Afinica Păvălașcu

,,Il faut boire jusquˊa l ivresse sa jeunesse’’ (Charles Aznavour)

Iată-mă și pe mine ajuns în sfârșit, la o vârstă care-mi permite printr-un inevitabil recurs la memorie să resimt un anumit ,, frisson’’ de nostalgie pentru vremurile petrecute în această școală. Aproape jumătate din cei 40 de ani de catedră i-am parcurs aici titular la limba franceză. Sub titulatura de Grup Școlar la începuturi, am prins și clasele în lichidare ale fostului Liceu nr 3 pe care-l patrona inconfundabil celebrul profesor Vasile Țugulea. Am încă proaspăt în memorie, clipele când directorul Țugulea semna planurile mele de lecții (stagiar fiind) cu figura lui impenetrabilă de ,,sfinx’’ și care-ți inducea respect, sfioșenie și chiar ,,smerenie’’,sentimente pe care nu le-am mai întâlnit de atunci.

Directorul impunea tuturor cadrelor indiferent de vârstă, o anumită disciplină de toți asumată, prin acribia sa profesională și o aleasă cultură, inclusiv francofonă, lucru probat în discuțiile avute în urma asistențelor la ore. De altfel în această bună tradiție, școala a beneficiat și de alți directori dedicați acestei nobile profesii de dascăl. Menționez aici profesorii: Dumitru Tărnăuceanu, Vasile Rotaru, Mihai Darabana, și Mihaela Păiș. Azi

Lyceum T 2014

42

școala are rezultate mai mult decât notabile în ceea ce privește performanțele de specialitate și dotare, indiscutabil fără precedent.

Dar să nu alunecam totuși pe un stil ditirambic și să revenim la acest flash-back didactic. În ceea ce privește școala ca proces de învățământ și relația cu elevii, la primul impuls aș fi tentat să folosesc celebra expresie balzaciană ,,grandeur et decadence’’. Evident am putea glosa mult pe acest subiect dar bănuiți cred că din motive de spațiu acordat, mă opresc aici. Nu aș risca să fac frecventa apreciere că elevii și profesorii de ieri erau cu totul altfel. Obligatoriu și implacabil, timpul estompează asperitățile și le așează în matca lor firească. Am să închei cu cuvintele lui Fredy Mercury ,,The show must go on”. Bârlad, 11.02.2014

Profesor Valeriu Arnăutu

PLEDOARIE...

Sunt onorat să mi să ceară „câteva cuvinte”, la moment aniversar, în care am decis să trag şi cortina peste o viaţă dăruită altora, o viaţă în care rolul pe care noi l-am jucat a fost cel mai frumos, cel mai luminos, dar şi cel mai dificil, acela de a cizela sufletele tinerelor vlăstare. Generaţii întregi au sorbit cu nesaţ din talentul fiecăruia dintre noi, ne-au urmat povaţa, ne-au admirat şi ne-au stimat, atât cât şi-au putut permite dar, în egală măsură, ne-au dezamăgit, ne-au necăjit, mai mult decât era, poate, permis. Cu toate acestea, sunt convins că, nimeni nu ar schimba nimic din tot ce a trăit, pentru că nici o altă meserie nu-ţi aduce atâtea satisfacţii, ca meseria de dascăl.

A fi dascăl presupune să ştii să te sacrifici pe altarul educaţiei, înţelepciunii şi al cunoaşterii, fără a aştepta nimic altceva în schimb, decât lumina recunoştinţei din ochii elevilor pe care i-am îndrumat şi i-am învăţat din tot sufletul, pe care i-am îndrăgit şi i-am preţuit, poate mai mult decât ar fi meritat.

Meseria de dascăl, îmbrăţişată cu mult drag de către noi, e poate cea mai frumoasă dintre toate şi singura capabilă să-ţi dea sentimentul omului ales, al omului menit să-i lumineze pe cei care aşteaptă, zi de zi, să-ţi reverşi din preaplinul sufletului, tot harul cu care Dumnezeu te-a înzestrat, toată cunoaşterea acumulată de-a lungul timpului şi închinată lui, elevului.

Aflaţi acum în prag aniversar, sunt convins că privim în urmă, nu cu mânie, ci cu nostalgie, copleşiţi de emoţii şi de sentimente contradictorii, neştiind cum ne vom adapta la această nouă etapă a vieţii, fiindu-ne parcă teamă să constatăm că avem şi noi dreptul de a ne relaxa şi de a ne bucura de tot ce, până mai ieri, era hărăzit doar altora.

Pensionarea, atât de crunt resimţită de către fiecare, este până la urmă fructul dulce al muncii de o viaţă, este cea care ne oferă înţelepciunea unui nou început şi trebuie privită ca atare. Golul imens din suflete va fi umplut curând cu amintiri şi nostalgii, dublate de sentimentul datoriei înfăptuite, de certitudinea lucrului bine făcut şi de speranţa că, peste ani, cei care te-au cunoscut şi cărora le-ai arătat cărarea, îţi vor păstra o caldă amintire. În încheiere, aş vrea să vă asigur de înalta mea preţuire pentru tot efortul pe care l-aţi depus în toţi aceşti ani şi să vă dedic o poezie anonimă:

Lyceum T 2014

43

Bătrânii dascăli ”Bătrânii dascăli

nu sunt daţi uitării; ei sunt lumină

din lumină, veniţi pe ancestrale căi,

din plus sau minus infinit, să-mprăştie lumină.

Acolo unde merg, nu-s daţi uitării; acolo unde merg,

sunt însoţiţi de dragostea

din inimile noastre; trăiesc frumos în neuitare

şi mor, doar dacă zeii mor.”

Felicitări tuturor dascălilor de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, foşti şi actuali, o viaţă lungă, cu multe împliniri, iar Dumnezeu să vă însenineze fiecare clipă în care vă veţi simţi copleşiţi de regrete.

Profesor inginer Constantin Gorun

Sibiu, 11.02.2014

Gânduri la ceas aniversar

Suntem conştienţi că renumele şi stilul liceului nostru se datorează generaţiei

începuturilor, profesorilor pe care întâmplarea i-a reunit acum 50 de ani în această şcoală

şi fiecărei promoţii noi, care îşi începe sau îşi încheie mirabila aventură a celor patru ani cu

emoţii şi speranţe.

Colegilor tineri şi elevilor de astăzi ca şi acelor care vor veni, le dorim să găsească

neschimbat spiritul şcolii noastre, să-l recunoască şi să-l transmită la rândul lor, altor minţi

tinere şi deschise.

Iar numele de ,,AL.I.CUZA’’ să-l păstrăm la înălţimea renumelui clădit pe nepreţuita

moştenire a generaţiilor primului semicentenar.

Nu are rost să avem mândria de a fi făcut ceva pentru şcoală, ci doar credinţa că

peste 20, 30 sau 40 de ani, cineva ar mai avea cum să zică despre noi că am făcut ceva.

Puţinul din urmă abia atunci va fi mult, ba chiar adevărat.

Profesor inginer Postolache Rodica

Lyceum T 2014

44

Ne-am cunoscut în 1990!

,, Întâmplările sunt pe măsura celor care le trăiesc” A.Huxley

Sunt fiică a Bârladului şi spun cu mândrie acest lucru. M-am născut, am crescut şi am făcut o şcoală de înaltă calitate în Bârlad. Am absolvit liceul la „Gh. Roşca Codreanu”, unde mi-am şi început cariera de dascăl, în 1986.

Era în toamna lui 1990, când am păşit, nu cu puţine emoţii, în Grupul Şcolar „Industrial Al. I. Cuza”, ca şi cadru didactic titular. Deşi trecuseră patru ani de învăţământ, emoţiile erau ca la început. De fapt era un alt început. O altă şcoală, un alt colectiv didactic, cu totul alţi elevi…

În primele săptămâni de şcoală, mărturisesc că aşteptam cu nerăbdare zilele în care mai aveam ore şi la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”. Ulterior am aflat că aceasta se numeşte…„rezistenţă la schimbare”.

Treptat m-am acomodat în noul colectiv şi am început să construim împreună. Îmi amintesc cu plăcere de Cabinetul de electro, moştenit de la domnul Bichir, pe care l-am reorganizat şi l-am modernizat, lărgindu-i plaja de funcţionalităţi. O vară a durat să amenajăm primul Cabinet de Informatică, motivaţia „supremă” fiind prima clasă de informatică din liceu (1992). A urmat apoi dotarea acestuia cu tehnică de calcul, realizată direct de la sursă, cu fonduri de la părinţi şi parţial de la şcoală. Aceste prime realizări nu ar fi fost posibile fără ajutorul nemijlocit al colegei şi prietenei mele Mihaela Ilie, actualmente director adjunct, împreună cu care am început cariera didactică şi am păşit în acest liceu în 1990. De asemenea sunt de amintit în acest context, sprijinul permanent şi constant, deschiderea la nou, manifestate de prof. Dumitru Tărnăuceanu, directorul şcolii.

În noiembrie 1995, am fost chemată la cârma învăţământului tehnic-profesional vasluian. Atunci am început să cunosc unităţile şcolare din judeţ. Aflam cu această ocazie că există programul PHARE VET RO-9405 şi o şcoală în judeţ, respectiv Grupul Şcolar Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huşi, care este şcoală de demonstraţie în acest program.

A început să mă preocupe şi să studiez atent oportunităţile oferite de programele Phare TVET, pe care le-am popularizat în toate şcolile din segmentul tehnic-profesional din judeţ, cu recomandarea de a aplica. Nu mică mi-a fost bucuria să constat că şcoala mea a fost selectată în Phare 2001 şi Phare 2003, pentru două domenii prioritare: textile şi mecanică-auto, altele decât domeniile de pregătire de bază existente până atunci.

Experienţele dobândite în cadrul acestor programe, susţinute cu entuziasm de echipele manageriale care s-au succedat şi colectivul didactic, au fost valorificate în sensul întăririi mecanismelor de asigurare a calităţii procesului de pregătire profesională, în vederea creşterii şanselor de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii la nivel local şi la nivelul judeţului Vaslui.

Acum, la ceas de sărbătoare, când şcoala mea aniversează 60 de ani de la înfiinţarea şcolii profesionale, mă simt onorată să aştern pe hârtie câteva gânduri şi mărturisesc că păstrez o amintire specială pentru tot ceea ce înseamnă Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Bârlad şi slujitorii lui credincioşi. Mă bucur pentru ce am reuşit împreună şi pentru realizările ulterioare.

Nuşa Dumitriu-Lupan Inspector General Ministerul Educaţiei Naţionale

Lyceum T 2014

45

Domnului profesor, cu dragoste

Nici un alt titlu nu mi-a venit în minte pentru ceea ce mi-e greu să numesc, ,,

articolul” meu care urmează să apară în revista Colegiului Tehnic ,, Al. I. Cuza” - Lyceum -

decât titlul tradus în românește al unui film cu Sidney Poitier (To Sir, with love ), film care

acum 30 de ani m-a impresionat cum nu cred să o fi făcut multe filme. La ceas aniversar –

50(60) de ani e o ,, vârstă” rezonabilă pentru o instituție de învățământ – ar trebui să fim

nostalgici, melancolici privind fără regret în urmă, noi cei care în ciuda reacțiilor societății

românești, am hotărât să ne facem dascăli. Pentru că, da, trebuie să acceptăm realitatea

care nu e una dintre cele plăcute, că în societatea noastră pentru declinul școlii românești

nu sunt de vină nimeni alții decât dascălii. Și într-un astfel de moment, greu pentru fiecare

din noi, cei care mai credem în noblețea acestei profesii, rememorăm momente dragi nouă,

momente care se desprind de celelalte datorită figurii din ce în ce mai estompate a unor

dascăli care ne-au marcat existența.

Nu pot să nu-mi amintesc primii ani ai carierei mele, ani luminați de credința că voi

putea schimba lumea, și de ce nu că voi putea muta munții din loc. Se întâmpla la Liceul

Industrial din Bârlad la începutul anilor ’90 când colectivul de cadre didactice fierbea în

preajma sărbătoririi școlii pentru că trebuia ales un nume, dar grijile mele se îndreptau

către momentul în care urma să întâlnim foști dascăli ai liceului. Printre ei mulți dintre

profesorii mei, dar mai ales, cel care m-a ajutat să aleg cariera, profesorul Mihai Darabană,

pentru cei apropiați - Mihăiță. Nu e prototipul profesorului ideal, nu e întruchiparea

perfecțiunii în pedagogie, ci e un model de cum ar trebui să fim în clasă noi cei care-l

urmam astfel încât generații întregi să guste deliciile unei lecții de limba și literatura

română predată cu profesionalism, erudiție, dar mai presus de toate cu umor și mare drag

de elevi. Mihăiță nu a fost doar un profesor de română înzestrat cu geniul pedagogic care

fascina clase întregi, nu a fost doar dascălul care a format generații întregi. Mihai Darabana

a fost un model. Și a avut soarta mentorilor, a spiritelor importante într-o Românie

postdecembristă aflată în continuă derivă. Nu cred ca l-am prețuit pe Mihai Darabana atât

cât a meritat în timpul vieții. Nu ne-am arătat prețuirea, dragostea și respectul decât în

cercuri restrânse și deseori doar în șoaptă.

Discreția lui în ceea ce privea propria-i făptură a fost o concepție, un stil. Delicatețea

mâinilor, blândețea privirilor dincolo de ironia vorbelor atât de evidentă arată doar o

nemărginită dragoste de viață, de profesie, și, mai ales, de copii. ,, Măi, copchii” va rămâne

pentru mine veșnic un alint, dar și o avertizare, o lecție – poate dura, dar lecție – pentru

viață! Așadar, Domnului Profesor, cu dragoste!

Profesor Mihaela Cososchi

Lyceum T 2014

46

Amintiri de la Bârlad 1987-1994

La ceas de aducere aminte îmi este greu să refac traseul existențial bârlădean, pentru că undeva pâlpâie încă incertitudinea unei alegeri. Am absolvit Facultatea de Filologie a Universității Timișoara cu o medie care mi-a permis accesul prin repartiție guvernamentală într-un oraș, lucru mult visat în „epoca de aur”. Este drept că pentru mine, prahoveancă măritată cu un bănățean, Moldova nu era o destinație favorită. Dar cum nu te poți împotrivi destinului m-am prezentat la post unde am găsit niște oameni deosebiți de la care am avut mult de învățat. Cei șapte ani petrecuți aici au fost cei care m-au format ca dascăl.

Am avut șansa să fiu profesoară de limba și literatura română aici în două perioade istorice diferite. Primii doi ani 1987-1989 au reprezentat ultima etapă a comunismului și am cunoscut la propriu greutățile vieții, dar trebuie să recunosc că, încă din prima zi când am pășit pe porțile Liceului Industrial nr.1(așa se numea atunci) mi s-au oferit oportunități. Am primit un apartament prin Sindicatul Învățământului, am fost invitată alături de alți colegi de generație la Vaslui la balul stagiarilor unde reprezentanții inspectoratului școlar ne-au comunicat că din acest județ cu prea puține cadre didactice nu pleacă nimeni, dar ne-au oferit ca premiu de consolare un film de cinematecă ,,La dolce vita”. Și așa am început să învăț să fiu profesor. Rememorez momentele de atunci și apreciez calitatea relațiilor interumane. Învățământul în acea perioadă era caracterizat prin responsabilitate și seriozitate într-un climat de disciplină. Am avut parte de un colectiv de profesori extraordinari, adevărați seniori ai învățământului de la care am preluat nu numai metode și strategii didactice, ci mai ales rigoarea, disciplina, seriozitatea și probitatea. Țin să mulțumesc îndeosebi colegelor de catedră, doamnele profesoare Cernei/Luca Zenaida, Pascal Alexandrina, Tăbușcă Eugenia, Iacob Genoveva care ,,m-au adoptat” comportându-se ca niște adevărate mame. Îmi amintesc atât atmosfera din sălile de clasă cât și pe cea din cancelarie. Fie că erau ore la liceu la zi, la seral sau la profesională elevii erau interesați și era o mare plăcere să intri în clasă pentru că exista comunicare între toți factorii implicați, astfel încât știai că ai contribuit la formarea unor personalități armonioase. Această experiență la toate formele de învățământ cu un program extrem de încărcat m-a determinat să mă perfecționez.

Următorii cinci ani 1989 -1994 s-au desfășurat sub alt regim politic, dar atmosfera din cancelarie nu s-a schimbat pentru mine prea mult, deși ordinea valorilor în societatea noastră nu mai era aceeași, iar respectarea regulilor și a principiilor nu mai reprezenta o prioritate. Au urmat definitivatul în 1990 la Iași și mai târziu gradul al II-lea la Timișoara. Între timp am crescut ca profesor pe culoarele acestui liceu încercând să le deslușesc tainele limbii și literaturii române mai multor generații. Interesante mi s-au părut experiențele științifice de peste Prut, sesiunile de comunicări de la Chișinău și de la Tighina, podul de flori și de cărți, excursiile la Iași, la Durău, lecțiile dedicate lui Ștefan cel Mare la Podul Înalt, simpozioanele organizate cu diferite prilejuri, călătoriile imaginare în Japonia și în China cu ajutorul doamnei bibliotecare, spectacolele caritabile, balurile desfășurate în sala Casei Armatei și multe altele pe care mi-e greu acum să le rememorez.

Mulțumesc Bârlad! Mulțumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să mă întorc ca un profesor bine pregătit în liceul în care am învățat, acum Colegiul Național ,,Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

LUMINIȚA DANIELA MISCHIE - Profesor de limba și literatura română

Lyceum T 2014

47

1990 – LA BÂRLAD

Într-o frumoasă zi de toamnă a anului 1990 am păşit pragul colosului numit Liceul Industrial Nr. 1 Bârlad în calitate de profesor de fizică detaşat pentru acel an şcolar, deoarece eram titulară la Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi şi era greu cu naveta. Era vremea marilor schimbări, cruciale din ţară şi din viaţa mea. Erau câteva luni de la evenimentele din decembrie 1989 şi prima zi de când finalizasem examenul de definitivat, atunci se dădea la sfârşitul lunii august timp de 3 zile, într-un centru universitar (în cazul meu la Facultatea de Fizică de la Universitatea ,, Al.I.Cuza” Iaşi). Era vremea speranţelor, a viselor tinereşti de afirmare a dorințelor, de a face cât mai mult şi mai bine pentru învăţământul local.

Cel mai mult m-a bucurat faptul că eram profesoară în oraşul meu natal. Totuşi trebuie şi pot să recunosc că iniţial am avut o umbră în adâncul sufletului că nu am găsit catedră chiar la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” unde fusesem elevă. Dar imediat am fost asimilată de colectivul de cadre didactice din liceu, de toţi profesorii onorabili de la catedra de fizică, dar şi de la catedrele de limba română de - două doamne profesoare foarte sensibile şi de domnul profesor de filosofie Vasile Stângă care îmi recomandau „cărţi bune pentru cei ce vin de la examene”. De la tehnice (cum se mai spunea) inginerele tinerele şi dragi mie din totdeauna şi pentru totdeauna - ing. Mihaela Ilie şi ing. Mihaela Păiş au făcut să trec cu uşurinţă peste un început timid.

Echipa de directori era la fel de valoroasă ca şi actuala echipă managerială. La conducerea liceului erau doi profesori renumiţi de fizică şi unul de biologie. Doamna director Rodica Tăvălică care era tot profesor de fizică manifesta atâta fineţe, delicateţe, tandreţe în tot ceea ce face încât o vedeam ca pe un mentor foarte valoros. Pentru mine a fost o rază de soare protectoare iar acum îmi este şi mai dragă datorită referinţelor foarte pozitive pe cere le-am primit despre dânsa de la soţul meu (Leonaş Dumitraşcu – tot profesor de fizică) care a fost elevul liceului şi a avut-o ca dirigintă şi profesoară la disciplina fizică în clasele a IX-a şi a X-a. La fel de discreţi în relaţiile interumane şi foarte profesionişti au fost şi domnii directori Virgil Vesel şi Vasile Rotaru care, în timp, a fost și Inspector Şcolar General la IŞJ Vaslui.

Nu ştiu care a fost realitatea dar atunci ca şi acum am aceeaşi percepţie de împlinire, de satisfacţie de înnobilare cu experienţa acelor cadre didactice din acele vremuri şi ele tulburi, în felul lor. Ca și atunci, şi acum consider că a fost un an deosebit din viaţa şi cariera mea alături de oameni de o calitate morală şi profesională precum cei amintiţi mai sus şi nu numai. Îmi amintesc cu drag şi cu deosebită recunoştinţă de profesorii de la catedra de fizică Georgeta Pădure (toată o poezie şi o împătimită de artă), Aneta Milea, Tărnăuceanu Dumitru care m-au făcut să mă simt ca într-o familie unită. Şi momentele de socializare şi coeziune ale colectivului de cadre didactice au fost mai speciale decât cele întâlnite la alte unităţi şcolare pe la care m-a aruncat șansa şi soarta. O bătaie cu zăpadă, seara sub clar de lună, între colegi şi colege, ieşiţi după un lung consiliu profesoral de la un sfârşit de trimestru I, prin parcul de la Grădina Zoologică Bârlad ... a fost minunat ... şi de neuitat.

Foarte impresionată am fost când, după ani, revenind în liceu la o comisie de BAC, am avut semnale de la câteva profesoare că s-au bucurat după ce domnul profesor Vasile Rotaru (din nou director) a anunţat componenţa comisiei din care făceam şi eu parte şi m-au recunoscut.

Viaţa şi soarta face ca şi acum să colaborez cu mare drag şi să mă încarc de energie pozitivă chiar şi de la noua generaţie de profesori ai actualului Colegiu Tehnic „Al.I.Cuza” Bârlad, cum ar fi prof. dr. Ecaterina Angheluţă care este de mulţi ani director adjunct al acestei unităţi de învăţământ şi cu o expertiză deosebită în domeniul fizicii.

Profesor Dr. Dumitrașcu Irina

Lyceum T 2014

48

COLȚUL SPECIAL DIN SUFLETUL MEU

15 Septembrie 1995 a fost prima mea zi ca profesor la Grupul Școlar Industrial (numele anterior) ,, Alexandru Ioan Cuza”. Îmi aduc aminte că directorul adjunct de atunci, mi-a pus un catalog sub braț spunându-mi: „ D-le profesor aveți oră la clasa XI A seral în sala A3, mult succes” (îmi aduc aminte că era clasa domnului ing. Miron Al.). Acesta avea să fie începutul uneia dintre cele mai frumoase perioade din activitatea mea de profesor. Timp de aproape 10 ani am avut șansa să fac parte dintr-un colectiv minunat. Deși în ultimul timp am făcut parte din mai multe grupuri din diverse țări și chiar continente, nicăieri nu am mai întâlnit acea atmosferă caldă, prietenoasă din cancelaria de la etajul 1. Îmi aduc aminte cu plăcere de timpul petrecut împreună cu colegii mei, fie că e vorba de pauzele de 10 minute, fie de cafeaua din laboratorul de chimie, fie de numeroasele activități la care participam cu toți colegii (piese de teatru, serbări, meciuri de fotbal și multe altele). Faptul că jumătate dintre colegi aveam sub 35 de ani, coroborat cu un management maleabil și inventiv a contribuit cu siguranță la crearea unei atmosfere dinamice și relaxate. Consider că am avut relații bune cu toți colegii, experiența dobândită cât am fost director adjunct dar și lider de sindicat (ce vremuri) într-un astfel de colectiv m-a ajutat în activitatea profesională ulterioară când am încercat să induc în grupurile din care am făcut parte aceeași atmosferă.

În timpul activității mele la acest liceu (încă îl numesc liceul nostru) am „ păstorit ”, ca și diriginte, doua generații de elevi. Este un sentiment foarte frumos când, după ce în clasa a 9-a începi pregătirea cu niște copii firavi, timizi, care încă vin cu părinții la școală, în clasa a 12 – a ajung niște adolescenți, visători gata să înceapă să ia viața pe cont propriu. Ca profesor am încercat să fiu în același timp sever și prietenos. Relația cu elevii era distantă, profesională dar în același timp și amicală (doar eram cu câțiva ani mai mare decât ei). Deși eram recunoscut ca un profesor „care lasă corigenți la greu” întotdeauna elevii mă solicitau cerându-mi un sfat sau o părere în diferite situații, nu neapărat legate de activitatea școlară. Mă simt foarte mândru când văd câte un fost elev sau părinte de elev traversând strada și venind spre mine și spunându-mi:„ D-le diriginte/profesor ce mai faceți? Mihai (doar un exemplu) a ajuns maior în armată și are doi copii.” Pentru mine acest lucru înseamnă că (sau îmi place să cred), pentru elevi am fost mai mult decât un simplu profesor printre alții care doar au predat o materie la clasa respectivă.

Închei aici aceste câteva rânduri deși ar fi foarte multe lucruri de spus și foarte multe amintiri de depănat. Mă bucur să văd că nu am fost uitat de vechii (nu pot să spun foștii) mei colegi solicitându-mi să scriu câteva rânduri la ceas aniversar.

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” va rămâne pentru mine un loc în care întotdeauna voi reveni cu plăcere și va ocupa un colț special în sufletul meu.

Profesor Dr. Lunca Popa Petrișor

Am avut plăcerea şi onoarea de a fi timp de 8 ani dascăl la Colegiul Tehnic ,,AL.I.Cuza", ceea ce mi-a oferit şansa de a contribui la educarea câtorva generaţii de elevi.

Doresc ca în acest moment aniversar să urez colectivului de cadre didactice succes în activitatea de instruire profesională şi de modelare spirituală a tinerilor, iar lor, să aibă înţelepciunea de a profita de educaţia ce li se oferă pentru a-şi putea asigura viitorul visat în această societate din ce în ce mai tehnologizată şi mai grăbită, dar pe care o pot schimba aşa cum o doresc.

Inginer Liviu Tătaru

Lyceum T 2014

49

,, Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară”

O întoarcere în timp, la anii tinereţii noastre de profesor, sporeşte emoţia firească a unui început de drum. În căutarea trecutelor amintiri zăresc oameni plini de dăruire şi umanism, responsabili de modelarea personalităţii noastre – colectivul didactic de la Liceul Industrial Bârlad. Am păşit alături de ei, printre ei, ne-am integrat - iar caracterul lor şi-a pus amprenta asupra personalităţii noastre, a tinerilor profesori, parte dintre aceşti dascăli fiind acum trecuţi în eternitate. Au fost pentru noi ca nişte misionari trimişi să modeleze caractere şi să semene lumina. La început de drum dragostea pentru profesie este un sentiment vag, dar pe măsură ce se cunosc tot mai multe din secretele ei, sentimentul se adânceşte, transformându-se în mândrie profesională. Nicio profesie nu cere atâta dăruire ca cea de dascăl, pentru că în niciuna nu se lucrează cu un material mai preţios şi mai sensibil decât omul în devenire, ancorat între prezent şi viitor. Cu fiecare an îi descoperim pe elevi mereu sensibili faţă de nou, talentaţi, cu mari întrebări, dar şi cu frustrări, căutând un echilibru ideal într-o lume imperfectă. Pentru a le deschide ,,poarta” către ceea ce caută, trebuie să ajungem la sufletul lor, să fim sinceri, autentici, întotdeauna egali cu principiile pe care le susţinem. Misiunea noastră este de a-i face pe elevi să se simtă liberi, apreciaţi pentru ceea ce au distinctiv, dar şi valorizaţi. Frumuseţea şi tinereţea lor ne păstrează şi nouă spiritul tânăr şi răbdător. Profesorul mediază didactic relaţia elevului cu ştiinţa, fiind agentul acţiunilor educative, formative şi informative, iar paleta comportamentelor sale fundamentale în activitatea instructiv-educativă s-a amplificat cu fiecare an. A fi profesor e o continuă provocare, un exerciţiu spiritual fără de care n-ar exista sentimentul întregirii fiinţei noastre. La ceas aniversar...cu nostalgia anilor trecuţi...doresc dascălilor şi elevilor La mulţi ani!

Profesor Rica Luchianov

6 ANI DIN EXISTENȚA MEA

Când eram mică scriam pe dulapurile casei cu creta, predam, ascultam și puneam

note în catalogul unei clase ce exista doar în imaginația mea... Când am mai crescut și am prins la minte am știut că vreau să fiu profesoară să

predau, să ascult și să pun note......Și până la urmă dorința mi-a fost ascultată, am devenit profesoară în toamna lui '96 la Liceul ,,Al. I. Cuza" din Bârlad. Aici am avut privilegiul să predau, să ascult, să pun note și mai presus de orice să cunosc oameni frumoși care mi-au marcat definitiv viața. Am muncit aici timp de 6 ani. Ani trăiți cu ardoare, exuberanță și pasiune. Au fost 6 ani frumoși ai existenței mele ce m-au format ca profesor și nu în ultimul rând ca om. Am avut colegi minunați ,oameni pasionați de munca lor nobilă aceea de a-i învăța pe alții, de a-i face să devină în fiecare zi mai buni decât cei ce au fost. Lor le transmit toată căldura din inima mea și îi asigur că nu i-am uitat că mă gândesc cu drag la ei. Totodată fiind un moment aniversar al Colegiul ,, Al.I.Cuza" vreau să urez tuturor o viață frumoasă, plină de satisfacții profesionale și personale și să nu uitați să ciocniți un pahar de șampanie și pentru mine pentru jumătate de secol de existență..

Fizic nu pot fi alături de dumneavoastră, dar vă asigur că sufletește am fost, sunt și voi rămâne alături de Colegiul Tehnic ,,AL.I.Cuza”. LA MULȚI ANI DRAGI COLEGI !!!!

Profesor Pintilie Iulia, Institutul de Marină- Harlingen, Olanda

Lyceum T 2014

50

ANII UCENICIEII La Grupul Şcolar Industrial ,,Alexandru Ioan Cuza” mi-am început ucenicia în

meseria de profesor ( pe care chiar mi-am ales-o), iar anii petrecuţi în această şcoală m-au făcut să nu-mi pară rău de alegerea făcută. Am ceva amintiri din acea perioadă de început: pătrunderea, pentru prima dată, în interiorul liceului şi staţionarea, nepermis de lungă, în faţa unei uşi în aşteptarea unei persoane cunoscute care să mă ghideze, emoţia intrării în spaţiul foarte oficial al cancelariei plină de profesori serioşi, preocupaţi, ceva mai în vârstă (care m-au privit discret, cu coada ochiului: cine o fi? ce predă?. ..filosofie?!!), contactul direct şi obligatoriu cu primele aproximativ treizeci de perechi de ochi curioşi dintr-o sală de clasă ( în timp m-am obişnuit şi acum ţin piept sutelor de priviri de toate culorile) dar şi lucrul cu catalogul (în care am pictat cu grija primele note … în rubrica absenţelor).

Nu sunt de acord cu cei care cred că a fi profesor astăzi este o dovadă de curaj, un sacrificiu sau un refugiu al celor care nu pot sau nu ştiu să facă altceva. E greu, pentru că te lupţi cu multe probleme, cu un dezinteres, câteodată dezarmant , din partea beneficiarilor educaţiei, dar e frumos fiindcă se întâmplă să primeşti din când în când un feedback ce te ajută să mergi mai departe. Câteodată e un simplu ,,mulţumesc, m-aţi ajutat să aleg drumul bun!” sau ,,mă ajută ce am învăţat la şcoală”sau ,,datorită dumneavoastră am dat filosofia la bac”.

Există însă vreo meserie ideală? Cred că nu. Dar un lucru ştiu sigur: să fii profesor înseamnă să te ocupi de cele mai frumoase lucruri – cărţile – să vezi lumea prin ochii copiilor, să ai puterea de a trece mai uşor peste greşelile lor, să poţi face lumea lor mai bună. Am învăţat aceste lucruri fiind profesor la Grupul Şcolar Industrial ,,Alexandru Ioan Cuza” şi de aceea le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost colegi, prieteni şi elevi în acele timpuri.

Profesor Mirela Grama

M*A*T*H*

Îmi aduc aminte cu multă plăcere de anii în care cariera mea profesională s-a

desfășurat în cadrul Liceului Industrial Bârlad, Colegiul Tehnic ,,Al.I.Cuza” de acum, și în mod special de anii 1997, 1998 perioadă în care am coordonat publicarea foii de matematică M*A*T*H*. Descartes spunea :,,….cititul tuturor cărților bune este ca o convorbire cu cei mai distinși oameni ai secolelor trecute, o convorbire chibzuită, în care ei nu ne dezvăluie decât cele mai bune reflecții ale lor…” Ghidat de aceste reflecții, îmi aduc aminte, am publicat împreună cu elevii de la clasa de matematică informatică și a colegilor de atunci fragmente din cărți, scrise în general de matematicieni care au stârnit curiozitatea cititorilor de a (re)deschide acele cărți. Au fost aduse informații, în paginile publicate, despre paradoxuri matematice, despre numere amiabile, despre numere iraționale.

Prin intermediul publicației s-a încercat atragerea tuturor elevilor de atunci în abordarea matematicii atât prin probleme interesante și incitante, cât și prin exerciții și probleme distractive.

Sunt amintiri frumoase care au contribuit la experiența vieții personale șlefuind energia tinereții.

Urez LA MULȚI ANI ! COLEGIULUI TEHNIC ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” cu ocazia zilelor aniversare, multă sănătate și dăruire celor care schimbă timiditatea copilăriei în înfumurarea adolescenței.

Profesor BRAȘOVEANU VALERIU

Lyceum T 2014

51

Mașina timpului

Discutam acum câteva zile cu un fost elev de la ,, Cuza” (a absolvit acum 13 ani) care mă întreba: ,,Vă mai amintiţi când ne povesteaţi la relativitate de Superman care dădea timpul înapoi ? “ ….. Am început şi eu să dau timpul înapoi şi să-mi amintesc…… De foştii elevi…. De foştii şi actualii colegi – sărut mâna doamna profesor Tăvălică, mulţumesc domnule profesor Rotaru pentru sprijinul acordat cu multă competenţă şi delicateţe la început de carieră. Îmi amintesc de locul 10 la judeţeana de fizică cu un elev de la ,, Industrial” ( cu nuanţa peiorativă din partea unor distinşi colegi…) a fost grozav să intru astfel în clubul ,,olimpicilor” ….. Gradele didactice date cu elevi de la seral … Zilele Şcolii în care vedeam, revedeam PROFESORII – cu majuscule……Einstein….Napoleon…Shakespeare - revistele scoase în colaborare cu prof. Natalia Sava şi prof. Valeriu Braşoveanu. O bucată consistentă de viaţă ale cărei acumulări îmi sunt de mare folos astăzi.

De fapt nu am avut timp să uit; foştii elevi au grijă de asta. Iar precizia cu care îşi amintesc de viaţa petrecută la ,,Industrial” mă convinge că noi, cei care am lucrat cu ei n-am vieţuit degeaba în această şcoală. Şi nu sunt fizicieni, matematicieni, ingineri sau literaţi….Sunt oameni simpli, care muncesc cinstit, împrăştiaţi în cele 4 zări ale lumii şi care îşi amintesc cu drag de Industrial-ul lor și al meu P.S. În timp ce scriu aceste rânduri, elevi din ultima serie pe care am avut-o la ,,Cuza” tocmai îşi fac rezervare la avion şi vor să vină pentru 2-3 zile acasă ( mai mult nu pot lipsi de la muncă ) special pentru reîntâlnirea cu ,, Industrialul” lor….Se împlinesc 10 ani de când au absolvit !

Profesor Cătălin Angheluță

Februarie 2014.

Convorbire telefonică cu o fostă colegă, în continuare prietenă. Sunt rugat, dacă îmi amintesc bine, să așez pe o jumătate de pagină de hârtie câteva gânduri referitoare la liceul în cadrul căruia am profesat.

Nimic mai simplu în teorie, dar foarte greu de realizat. Atunci am hotărât să scriu (succint) despre efect, iar nu despre cauză.Clar, cauza

este reprezentată de toate amintirile care au legătură cu respectiva instituție, deopotrivă ore de curs, elevi, colegi, colegi deveniți prieteni, unii dintre ultimii, simple suveniruri ale memoriei. Așadar, nu despre asta este vorba, să readuc mecanic în prim plan un episod trăit acolo.

Mai important mi s-a părut efectul generat asupra persoanei mele de o astfel de solicitare. Nu am fost invadat de imagini și evenimente întâmplate în acest context - liceul de lângă teatru - ci de o mișcare afectivă. Emoție.

O stare generată de punerea mea față în față cu acele momente (bune și rele) petrecute pe parcursul a cinci ani. Bineînțeles, starea a fost una de bucurie, suplimentată cu un zâmbet autentic.

Nu are rost să detaliez. Efectul a fost suficient. Această școală reprezintă un reper al existenței mele, în timp o provocare neîncheiată.

Mai adaug că, pentru mine, orice revenire fizică în preajma liceului de lângă teatru, la intersecția străzilor Republicii cu Naumescu, General, impune o atitudine demnă, o rotire a capului, mai ales sub forma unui salut.

Profesor Dascălu Sorin

Lyceum T 2014

52

ÎNCEPUTURI

Ultima toamnă a secolului XX. Fiul rătăcitor se întoarce acasă după încercarea eșuată de a se stabili în capitala Moldovei. Realitatea financiară a condiției dascălului debutant l-a forțat să revină în orașul de baștină. A simțit, totuși, în anul care s-a scurs, că îi este menit să-i învețe pe alții. Cu speranță și simțind presiunea încrederii ce i-a fost acordată pășește pragul liceului ce poartă numele făuritorului României moderne și unde avea să rămână o jumătate de deceniu. Un nou început… Cinci ani presărați cu momente memorabile și cu oameni memorabili. Nimic nu este mai benefic pentru un tânăr decât să găsească în ceilalți sprijin la început de carieră. Am fost un norocos din acest punct de vedere. Elevii au adus provocarea, mulțumirea, prospețimea. Colegii au adus buna dispoziție, spiritul de echipă, profesionalismul. Mentorii au adus experiența, buna credință, încrederea. Am legat prietenii de o viață, am avut privilegiul de a sta lângă oameni de o rară calitate morală, și, nu în ultimul rând, mi-am găsit perechea!! Alt început… La mulți ani, dragă familie!

Cu dragoste și nemărginit respect, Profesor DARIE GEANI

Îmi aduc aminte de aerul juvenil al primului an didactic. Pașii șovăielnici, încă adolescentini, temători și în criză de identitate nu erau nici încă profesorali dar voiau să nu fie nici alergați sau nervos-reținuți, încercând poate să amâne deznodământul unui ,,destin implacabil”. Îmi căutam frazele și atitudinea pe care mărturisesc sincer nu le pregătisem deloc în studenție. Boema marginală, iubirile ascunse, filosofia nonconformista creionaseră o cultura a respingerii, o fobie față de instituții pe care le consideram alienante. Nu îmi plăcea școala, detestam să fiu profesor sau cel puțin așa credeam și ritualul unui orar organizat după reguli prestabilite îmi repugna apriori.

Cât de puțin însă mă cunoșteam și cunoșteam lumea! Concursul de împrejurări căruia am crezut ca i-am căzut victimă - aruncându-mă în mrejele magice ale unui tărâm întunecat a fost, de fapt, câmpul inițiatic al maturizării mele, după o lungă și complicată convalescență. Școala pe care o știam și o disprețuiam, în amintirea fostei identități codreniste, urma să fie Academia Formării Mele Profesionale. Primele planuri de lecție ce păreau la început condamnări la muncă silnică pe viață, întâlnirile cu elevii în care luptele de gherilă căpătau treptat contur și substanță - Cancelaria sanctuarul abisal, microcosmosul absolut unde sacrul s-a transformat, treptat în profan, mentoratul inspirat pe care oameni remarcabili precum d-na director Păiș, d-na director Ilie, d-l director Rotaru, d-l profesor Luncă, d-l profesor Iacob - Dumnezeu să-l odihnească! - l-au exercitat cu finețe, charismă, duritate și profesionalism asupra mea, prieteniile pe care le-am legat cu Mirela Grama, Costel Pascaru, Costel Reclaru, Valeriu Brașoveanu sau Dan Arhip, au marcat decisiv intrarea în viața reala a lui Andi Huiban.

Mulțumesc Grup Școlar – Colegiul Tehnic - ,,Al.I.Cuza” și ,,La Mulți Ani!” Profesor Andrei Huiban

Lyceum T 2014

53

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul … unde am predat pentru

întâia dată, mă cuprind dulci aduceri aminte…

Colegiul Tehnic ,, Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad mi-a oferit încrederea și

posibilitatea de a mă exprima de la catedra sa și astfel, a avut un rol fundamental în

cristalizarea personalității mele de profesor. Pentru mine a fost un spațiu al cunoașterii, de

treptată descoperire a sinelui, dar și al bucuriei de a împărtăși cu ceilalți clipa de fericire,

de curiozitate intelectuală, de afirmare.

Ca absolvent al Facultății de Informatică din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan

Cuza” din Iași, în anul 1996, m-am întors în orașul natal și m-am angajat ca analist

programator la fabrica SC FEPA SA. Dar, dragostea pentru catedră, moștenită de la părinții

mei, m-a făcut ca după nici doi ani în care am lucrat ca informatician în cadrul Oficiului de

calcul, să visez la a fi profesor la liceu. Astfel, în vara anului 1998 am participat la concursul

de titularizare pentru postul de profesor de Informatică și, în urma acestui concurs, am

devenit titular la Liceul Industrial ,,Alexandru Ioan Cuza” (denumirea de la acea vreme),

beneficiind de posibilitatea de a preda la clasele IX – XII cu profil informatică.

În cadrul liceului am susținut ore de Sisteme de Operare, Grafuri, Baze de Date,

Algoritmică și Programare, Practică în informatică și am încercat să formez o judecată

logică și de valoare elevilor mei. Eminescu spunea că tot ceea ce formează caracterul unei

școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși

profesorul; aceasta am și dorit: să le facilitez elevilor informații prețioase, să creez o

atmosferă stimulativă la ore și să le descopăr abilitățile pentru informatică. Nu pot să uit cu

câtă bucurie am primit rezultatele bune cu care s-au întors doi elevi de la olimpiada de

informatică pe județ sau de la concursul de informatică aplicată.

Anii au trecut, eu am ales alte drumuri - tot informatizate - și astăzi predau la

Facultatea de Informatică a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În anul 2013, prin prisma funcției pe care o dețin, am avut bucuria de a face parte

din comisia pentru susținerea Gradului I pentru profesor de informatică la Colegiul Tehnic

,, Alexandru Ioan Cuza”. Cu această ocazie am revăzut, cu drag, sălile de clasă și

laboratoarele unde am predat pentru prima dată, dar mai ales, mi-am întâlnit, cu emoție,

foștii colegi de catedră. Am regăsit un liceu angrenat în reforma școlară și un colectiv decis

să pregătească elevii pentru viață.

Acum, după aproape 15 ani, mă întâlnesc deseori cu foști elevi bârlădeni și sunt

bucuros când aflu că majoritatea lucrează în domeniul informaticii, un domeniu atât de

actual, de provocator, dar și recompensatoriu. De asemenea, am aflat, cu plăcere, că unul

din foștii elevi își va susține în perioada următoare lucrarea de profesor de informatică

Grad I și sunt mândru că voi face parte din comisia de evaluare a lucrării sale. Tind să cred,

sper, că o parte din dragostea pe care aceștia o poartă informaticii să o le-o fi insuflat chiar

eu… ce poate fi mai frumos ca atunci când generațiile vechi se regăsesc în cele noi și se

recunosc, prin aportul lor, oriunde și oricând în viață!

La împlinirea celor 50 de ani, doresc Colegiului Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza’’ să

devină un exemplu de bună practică, să fie acea școală-model de care societatea bârlădeană

are nevoie, să rămână locul spre care să te întorci cu admirație și recunoștință la fiecare

aniversare a sa!

Conf. univ.dr. Iftene Adrian – Decan, Facultatea de Informatică, Iași

Lyceum T 2014

54

UN VIS NESPERAT

A fost un vis nesperat să fiu profesor de liceu la 24 ani…și asta pentru că profesorii

mei au fost modele pentru mine și nu am crezut că voi avea această șansă așa de repede. A

fost nevoie însă de cineva care să vadă “profesorul din mine” și pentru asta trebuie să îi

mulțumesc d-nei Director din acea vreme: d-na Gabriela Timofte. Au fost 13 ani de carieră

cu bune și rele, dar care mi-au marcat ireversibil viața și m-au călit pentru bătăliile viitoare.

Mi-aduc aminte și acum reacția elevilor unei clase de-a 11-a, la care am intrat pentru

prima dată în postura de profesor: chiote și urale cu subînțelesul ,,Oh, iată un profesor

tânăr pe care-l avem la degetul mic!”…,,nu știau ei ce-i așteaptă!?!?”….

Sunt multe momente de care îmi aduc aminte cu plăcere și vreau să încep cu

petrecerile care aveau darul de a ne aduna împreună și a ne ține uniți ca într-o familie.

Apoi, îmi aduc aminte de ,,chinurile facerii orarului școlii”, la care munceam cu plăcere, dar

care uneori parcă nu se mai termina…sper ca cei care s-au simțit nedreptățiți atunci au

înțeles care erau prioritățile!?!?…

Mi-aduc aminte de Olimpiadele Naționale la care am participat cu elevi câștigători ai

fazelor județene și de rivalitatea cu Liceul Procopiu din Vaslui…bineînțeles că rezultatele

obținute ne-au adus faima și bucurie în suflete. Mi-aduc aminte cu plăcere de Olimpiada

care a avut gazdă orașul Tg. Jiu și unde județul Vaslui (care avea 5 elevi de la liceul nostru și

2 de la Vaslui) a ocupat locul 3 pe țară după București și județul Gorj, cel care organizase

concursul. Stăteam în mulțime când se anunțau premiile și mulți se minunau când auzeau

câștigătorii din județul Vaslui. De fapt, fiecare dintre elevii noștri au câștigat cel puțin o

mențiune la acea ediție. Doi profesori vorbeau între ei la un moment dat și unul a zis:

,,Unde o fi Vasluiul ăsta pe harta, ca nu am prea auzit de el?”

Apoi, extraordinarele meciuri de fotbal dintre profesori și elevi care aveau loc la

sfârșitul fiecărui an școlar și unde dorința de a câștiga era la fel de mare și la elevi și la

profesori.

Am fost martorul extraordinarelor transformări la nivelul liceului (introducerea

claselor de mecanici auto și a Școlii de șoferi, celebrarea anuală a ,,Zilei Școlii”, ca să enumăr

doar câteva care, pe mine, m-au implicat în mod deosebit) a căror principal artizan a fost d-

na Mihaela Păiș și desigur colegii mei, fără de care nu s-ar fi putut realiza nimic.

Mă pot considera fericit că am făcut parte dintr-un colectiv de profesori pe care i-am

apreciat și de la care am avut atât de multe de învățat și cărora le mulțumesc pentru toate

cuvintele și gesturile frumoase avute la adresa mea.

Viața m-a purtat pe căi nebănuite, departe de țară, de familie și de prieteni, însă dacă

ar fi să mă întorc vreodată înapoi, cu siguranță că mi-aș dori să mai fiu profesor la Liceul

,,Al I. Cuza” chiar și pentru o zi….

Inginer Jianu Dan Vancouver, BC, Canada

Mechanical Design Engineer Thomson Power Systems

Lyceum T 2014

55

DOAMNA

Știm că sunt mulți ani de când am predat la liceul ,,Industrial”, dar încă simțim că abia am plecat.

A fost primul nostru job, doar un mic pas să putem pleca în Canada (acesta era planul). S-a dovedit a fi singurul loc în care ne-am simțit acasă, ca într-o familie mereu, locul în care ne-am făcut mulți prieteni și am fost primiți imediat cu brațele deschise. Îmi amintesc încă (și am aceleași emoții pe care le-am avut atunci ) de ziua când doamna Păiș m-a anunțat că sunt dirigintă la o clasă a 11 a. M-a prezentat elevilor și îmi amintesc că eram mult mai speriată decât toți elevii la un loc. M-au învățat o mulțime de lucruri, am senzația că mai mult decât i-am învățat eu pe ei….. Ne amintim cu drag de zilele liceului, de repetiții, de timpul, energia și sufletul pe care le puneau toată lumea în pregătiri.

Ne amintim de ,,fumoar”, unde ne adunam în pauze și vorbeam, râdeam, ne afumam. Fumam, nu fumam (eu nu fumam), acolo mergeam. Fumătorii erau mai ,,cool’’. Scuze ,,doamna’’. Timpul petrecut în liceu, la catedră, ne-a făcut să vrem să fim profesori, așa că asta facem încă și o facem cu drag.

Timp de luni de zile mergeam în biroul doamnei director al Colegiului unde predăm și îi ziceam ,,doamna’’, atât de mult încercam să regăsim liceul nostru de acasă aici….

Cojocaru Alis și Liviu –Profesori College Français- Montreal

Pentru mine, slujba de profesor la Liceu și la Școala Profesională a însemnat începutul carierei. Mi-e greu să descriu cât de mândru am fost în prima zi de școală !!!!

Sincer, nu mi-am planificat niciodată să fiu profesor. Dar am privit oportunitatea asta ca pe un cadou primit pe neașteptate. Am îndrăgit meseria imediat și, pe parcursul celor câțiva ani petrecuți la Liceu, mi-am dat seama că aș putea să fac asta toata viața, fără să mă plictisesc.

Știu sigur că nu am excelat în meserie dar mi-am dat silința. În schimb, am fost fascinat de oamenii din jurul meu, deopotrivă profesori, elevi, maiștri instructori, contabili, secretare.

Îmi amintesc cu plăcere despre multe întâmplări, dar vreau să scriu câteva cuvinte despre singura mea lecție deschisă. M-am pregătit împreună cu clasa a 13-a seral. Contribuția mea personală a fost de nota 6, dar elevii au fost la înălțime. Majoritatea au învățat cât au putut de bine ca să mă ajute. Le mulțumesc !.

De asemeni, mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au sprijinit la început de drum.

Aveți un colectiv minunat ! Bucurați-vă unul de celălalt cât puteți de mult !.

Inginer mecanic Gabriel Mavrodin – Chicago , S.U.A. Manager de proiect, industria auto,Navistar Inc.

Lyceum T 2014

56

Prieteni

De ce să nu recunosc ne-am muncit creierii o săptămână să îmbrăcăm în cuvinte frumoase toate amintirile și emoțiile trăite în liceul în care am fost profesori. Până la urmă am zis să fim noi înșine și când spun asta mă refer la mine și la Dan, care am realizat că în tot timpul petrecut în acest liceu am devenit mai bogați. Ne-am îmbogățit cu amintiri frumoase trăite lângă elevi, colegi și prieteni, într-un cuvânt, lângă oameni.

Oameni care ne-au fost alături la bine și la greu, oameni care ne-au făcut să credem că putem reuși ceea ce ne propunem, oameni care ne-au învățat cum să-i învățăm pe alții și mai ales oameni care s-au străduit să fim o familie. Azi putem spune, DA, ne-am simțit ca într-o familie și ne bucurăm că i-am cunoscut pe toți acești oameni cărora le mulțumim pentru tot.

Profesor Roșu Oana Profesor Arhip Dan

Lyceum T 2014

57

„Un sfat micului

școlar”

Scrii A, B, C,

Și întrebi: „De ce,

Azi nu-nvăț înc-o literă?”

Ce grijă mi te tulbură

Nu te grăbi,

Nici zăbovi

Căci toate vin la vremea lor

Și-așteaptă să le-nveți cu spor.

Și doi ori doi,

Și-obiecte noi,

Cu timpul s-or tot aduna,

Nici în ghiozdan n-or încăpea.

Dar dac-o iei

Calm, cu temei

De la-nceput, ai să reușești

Să-nveți tot ce dorești.

Deci, astăzi „C”

Și mâine „D”.

Balint Costel, cl. a XI-a C, Lyceum, nr. 1, 1968, Liceul nr. 3

Lyceum T 2014

58

Sărbătoare

Am avut privilegiul să fac parte din prima promoție a Liceului 3, cum se numea

atunci, astăzi instituție tânără în ani, dar bogată în experiență și tradiții. Își merită din plin

numele celui dintâi domn al românilor, Alexandru Ioan Cuza.

Despre generația mea se pot spune multe. Preocupările noastre de atunci nu erau cu

mult diferite de ale elevilor de astăzi. Principala grijă era, desigur, învățătura, însă normele

școlare de la acea vreme instaurau o relație inhibată între profesori și elevi, în detrimentul

unei reale comunicări. Nu acele norme reglau sistemul, ci buna cuviință și respectul

reciproc. Constat cu plăcere același lucru și la generațiile de astăzi. Libertatea de exprimare

și accesul la informații erau limitate, dar ne-am bucurat de înțelegerea și încrederea pe care

ni le ofereau mulți dintre dascălii noștri. Păstrez vie amintirea celor care s-au stins, îi

respect și îi admir pe cei care mai sunt. În permanenta noastră căutare, am simțit din plin

sprijinul dumnealor.

Să nu credeți că ne erau străine năzdrăvăniile pornite din teribilismul vârstei de

licean. Vă veți da seama din câteva ,,mostre” pe care vi le prezint.

Chiuleam și noi de la anumite ore, deoarece primăvara și parcul teatrului ne

îmbiau. De fumat, nici nu mai vorbim, chiar dacă ,,abilul detectiv” d-l prof. Seidecaru, ne

prindea în flagrant și ne încolona pentru percheziție spre cabinetul d-lui director Țugulea.

Uneori, din pură coincidență, dădeam ,,hentz” cu vreun profesor la o veche berărie

pe bulevard, întâlniri care se lăsau cu severe verificări ale cunoștințelor.

Sportivi din fire, am fost surprinși de directorul școlii jucând fotbal, bineînțeles, nu

în timpul orei de educație fizică. Pentru a nu fi identificați, am escaladat acoperișul școlii pe

scara exterioară de incendiu. N-a mers, pentru că ne-a ,,ghicit”. Am reușit să-i păcălim doar

pe părinți, capturând ,,țidulele” prin care erau înștiințați de eliminarea dictată de

conducerea școlii. Ne-am săturat și de fotbal, căci pe durata eliminării cel mai bun ascunziș

l-am găsit pe stadionul municipal.

Am avut și una mai serioasă. Făceam parte dintr-un grup de 4, care, de pe atunci

îndrăgeam ,,Vestul” și pentru un anume desen cu puncte cardinale, lipit la gazeta școlii, a

trebuit să suportăm un teribil ritual de interviuri și declarații ca la vechea securitate.

Nu lipseau nici întârzierile de la ore, teme nefăcute, îmbolnăvirile ad-hoc la anumite

ore de curs, pionezele de pe scaunul de la catedră sau din băncile colegilor, și altele. Dincolo

de toate acestea, școala rămâne școală. Aveam măsura lucrurilor, iar munca și distracția

erau îmbinate de minune.

Au rămas amintirile, dar în primul rând, instrucția și educația. În anii de liceu se coc

mințile, în acești ani te pregătești cu adevărat pentru viață. Cei care înțeleg rostul vor

izbuti. Generația mea nu a ratat acest timp și păstrez convingerea că nici dvs., elevii de

astăzi, nu o veți face. Timpul petrecut în liceu mi-a fost de mare folos. Vă urez spor la

învățătură, dragi elevi, iar Dvs., Domnilor Profesori, vă adresez felicitări pentru rezultatele

deosebite cu care vă înscrieți în învățământul bârlădean, și vă urez noi succese în nobila

activitate pe care o desfășurați. Fie ca 20 martie, ziua nașterii domnitorului Alexandru Ioan

Cuza, să rămână veșnică sărbătoare în locașul ce astăzi îi poartă numele!

Cu stimă,

Sing. Valetin Guzgan

Absolvent 1969

Lyceum T 2014

59

Liceul, o poveste de dragoste care cochetează cu eternitatea…

După peste 40 de ani de la terminarea liceului e plăcut să-ți aduci aminte de toate momentele din liceu. Liceul este legat de atâtea lucruri, încât nu-mi pot da seama care e cel mai important dintre ele. Dacă stau să mă gândesc mai bine, un lucru foarte important care este legat de liceu este timpul. Nici nu îți dai seama cum trece, iar la final, când realizezi cât de repede s-a scurs, parcă ai vrea să dai timpul înapoi și să mai trăiești puțin anii de liceu. Din păcate nu putem da timpul înapoi, ci putem doar retrăi anumite momente. Liceul va rămâne în trecut, doar o amintire plăcută, sau poate cea mai plăcută.

Liceul îţi oferă potenţial tot ceea ce ţi-ai putea dori. Important e să îţi dai seama de ceea ce îţi oferă, să profiţi cât de mult poţi pentru a rămâne în urma lui cu cât mai multe lucruri. Să profiţi la maxim şi să te bucuri de fiecare zi şi de fiecare întâmplare. Va veni o zi când nici nu vei realiza cât de repede a trecut timpul, iar atunci de ce să nu profiţi şi să te bucuri de fiecare clipă acum ? Cel mai frumos lucru care se poate întâmpla în liceu sunt prieteniile pe care le legi și nenumăratele și memorabilele întâmplări prin care treci împreună cu ei. Cu unii poți avea o relație simplă de amiciție, cu alții vei fi doar simplu coleg, iar cu alții vei crea acele prietenii strânse și puternice. Prieteniile din liceu sunt, de obicei, cele care pot dura o viață întreagă. Vei avea și prietenii destrămate și certuri și împăcări, iar toate aceste întâmplări vor deveni peste un timp simple amintiri.

În liceu e bine să-ţi creezi amintiri, să cunoşti persoane noi, să râzi, să citeşti, să te

implici în proiecte, să faci poze, să înveţi și să te bucuri de fiecare zi. Să îţi laşi amprenta ta,

mică sau mai mare, în istoria scrisă sau nescrisă a liceului. Cândva vă va fi dor…

Liceul îţi va crea mediul care te va ajuta ca pe parcursul anilor să te descoperi, să te

cunoști mai bine și să te maturizezi. Îți vei da seama de dorințele tale și de viitorul pe care

ți-l dorești. Îți va scoate în cale şi te vei intersecta cu oameni extraordinari și persoane de

care îți vei aduce aminte toată viață. Îți va dărui o mulțime de întâmplări care vor deveni

amintiri inestimabile. Anii de liceu ne oferă momentul şi locul ideal unde putem să visăm,

să dăm frâu liber fanteziilor, să punem fundamentele realizării viselor. În liceu putem să

ne revoltăm, să fim nonconformişti, să acceptăm primii noutăţile. O perioadă ce îmbină

tragedii, regrete, certuri împăcări, iubiri, aplauze şi sentimente. Şi de ce să nu ne bucurăm

de toate acestea?

Liceul este locul de unde începe aventura numita ADOLESCENŢA. Locul în care

trăieşti prima iubire, prima prietenie, primul chiul, primul salt spre libertate, primele

emoţii, locul unde ai parte de cele mai frumoase clipe, de care îţi vei aminti cu drag, locul

în care îţi formezi personalitatea.

Pentru mulţi din cei care au absolvit liceul cei mai frumoşi ani din viaţa unui om

sunt cei petrecuţi în liceu. Şi dacă tot sunt numiţi ,,cei mai frumoşi ani” trebuiesc trăiţi din

plin.

Pe cei care abia îşi încep această perioadă pe cât de importantă, pe atât de deosebită şi plină de farmec din viaţa unui om îi sfătuiesc să o trăiască din plin! Și dacă nu la această vârstă, atunci când? Bucuraţi-vă şi daţi-vă şansa să visaţi alături de actualii şi viitorii profesori şi colegi, şi aceşti ani vor fi exact aşa cum v-aţi imaginat şi dorit!E atât de frumoasă această perioadă, dar nu o conștientizezi atunci când ești în liceu, ci doar după câțiva sau mai mulți ani de la absolvire. Umpleţi-vă cât puteţi mai bine sacul cu amintiri, dar creaţi-vă şi un start-bloc cât mai bun pentru următoarele competiţii ale vieţii!

Inginer Constantin Andronache Absolvent Liceul nr.3 în 1970

Lyceum T 2014

60

Memoria băncilor.

În ultimul trimestru al clasei a XII-a pe banca mea apăruse într-o dimineaţă, scris

apăsat, mesajul ,, Ştefăniţă nu ţi-e frig?". Era caligrafia minunată a Doinei şi chiar şi aşa, fără

să recunosc scrisul, doar ea îmi spunea Ştefăniţă. Nu-mi era frig, dar am fost măgulit.

Desigur Doina nu a recunoscut să fi scris, dar ştia că eu ştiu.

Şi câte însemnări mai erau pe banca mea... ecuaţii, câte un vers, cuvinte în limbi străine,

formule, desene, şi gânduri, toate ajutătoare la teze, extemporale, lucrări, ascultări, visări.

Banca Toricăi şi a Doinei era chiar în spatele nostru, al meu şi al lui Nelu. Şi aceasta era

plină de inscripţii, scrijelite, colorate, apăsate, şterse şi iar scrise.

Încă două rânduri mai în spate era o bancă mai importantă,... adăpostea faţa de masă a

catedrei dar şi servieta cu manuale şi caiete a Adrianei.

Ultima bancă de pe mijloc era mai necăjită! Nu pentru că stătea Opri acolo ci pentru că

înfruntările noastre băieţeşti aveau loc în spatele clasei (ca să nu fim surprinşi de

profesori). Era ruptă şi rău reparată de câteva ori la rând. Dar nu era mai puţin bancă sau

mai puţin îndrăgită. Era tot a noastră, din clasa noastră. În puţinele ocazii când făceam ore

în alte clase, disconfortul (nu fizic) produs de o bancă străină era apăsător. Banca era ostilă

şi eu, la rândul meu, nu o voiam.

A treia bancă de la geam era mai ordonată şi mai curată decât oricare alta. Acolo stătea

Gica, şefa clasei iar banca adăpostea condica.

Palmele umede şi încleştate de emoţii, caietele, cărţile, carnetele de note, pixuri, stilouri,

fulare, căciuli, pachete cu mâncare, câte o minge de fotbal,... toate erau adăpostite în bănci.

Momentele de tristeţe sau exaltare, satisfacţie sau nemulţumire, dojenile sau laudele, pe

toate le împărţeam cu banca.

Oare profesorii când se uitau la noi remarcau şi băncile cu depozitele nostre sufleteşti? Nu

ştiu, dar eu nu mă pot gândi la liceu fără să văd imediat şi băncile ca pe prietenele noastre,

întotdeauna bune,... pentru că ele nu ne-au certat vreodată şi ne-au fost prietene docile şi

loiale.

Câte promoţii, câţi elevi, câţi ani, câte inscripţii, câte gânduri, câte emoţii adună o bancă!

Dar câte reparaţii suportă, pentru ca în final, într-un ultim efort, să mai fie folositoare o

dată, doar în foc.

Zeci de ani, zeci de serii de elevi, mii de elevi şi zeci de mii de gânduri doar într-o simplă şi

singură bancă. Ce imensă bibliotecă netrufaşă se duce continuu prin fumul coşurilor către

cer!

La aniversarea liceului, gândul meu bun pentru colegi, profesori şi...bănci - mici galaxii în

minunatul univers al şcolii.

Inginer Ştefan PĂIŞ Absolvent 1972

Lyceum T 2014

61

NOTE DESPRE LICEUL 3 SAU ACADEMIA ȚUGULIANA

Anii de liceu sunt un prezent continuu în mintea și inima mea. Asta pentru că tot ce s-a investit în mine, la acea vreme, a însemnat fundamentul solid în formarea mea perpetuă.

Reprezentat de un corpus profesoral de elita, Liceul nr.3 se situa, prin demersul didactic al fiecărui profesor în parte cât și prin calitatea elevilor săi, la același nivel de competență și performanță cu celelalte licee din Bârlad. A se vedea, în acest sens, parcursul profesional și social al majorității absolvenților de atunci. Cultura instituțională își avea existența ei reală și putea fi ușor identificată în atitudinea tuturor truditorilor întru educație și instrucție. Asta pentru că liceului i-a fost hărăzit, ca director, Domnul Profesor Vasile Țugulea, personificarea rigurozității, disciplinei și determinării, posesorul de invidiat al unor excepționale calități de manager școlar. Chipul său imperturbabil, împodobit de o bogată coamă leonică și animat de privirea-i sfredelitoare ce-i sporea imaginea de severitate intrinsecă, ne întâmpina în fiecare dimineață la intrarea în liceu. De fapt, dincolo de această imagine iconică a unui profesor și director exigent (nici nu ar fi trebuit să fie altfel!), descopereai acea grijă paternă față de ELEV și de parcursul său școlar. Disciplina era liber consimțită pentru ca, în primul rând, elevii proveneau din medii în care, educația copiilor făcea parte din valorile morale esențiale ale familiei. Atmosfera de emulație și motivare, respectul și prețuirea pentru resursele umane și materiale ale instituției, calitatea actului didactic și reușita elevilor au creat o expresie sintetică: ACADEMIA ȚUGULIANA. Din pleiada de profesori se desprind trei modele. Domnul Profesor Gruia Novac : vocație de formator, talent unic de comunicator, maestru în captarea atenției auditoriului, la fel de riguros ca Domul Țugulea, dar în propriul său registru, ne-a insuflat, prin modelul personalității sale, nu obligația ci plăcerea de a citi și de a comunica liber. Rezultatul?Bucuria de a fi participanți extrem de activi la orele de limba română, după ce vom fi citit tot ceea ce prevedea programa școlară, inclusiv aparatul critic! Permanent, ne încuraja să ne modelăm discursul din propriile idei și opinii. Ne transmitea acea energie pozitivă, atât de benefică în menținerea fluxului conversației, era inspirator și bucuria unei ore reușite I se citea pe față. Sunt doar cuvinte pentru că , de fapt, întreaga “energie”a minunatei noastre literaturi este, și acum, pentru mine, parte integrantă a energiei mele intelectuale. Și mai riguros, pentru că era de profesie inginer, a fost primul meu profesor de limba engleză, Domnul Inginer Zugravu. Meritul cooptării domnului inginer, revine tot neobositului căutător de soluții, benefice pentru elevi, domnul profesor Țugulea. INOUBLIABLE! Însușirea eleganței pronunții de engleză britanică, consolidarea primelor noțiuni de gramatică engleză, intonația specifică, cunoașterea unor elemente esențiale de cultură și civilizație britanică, au fost principalele obiective de… suflet ale d-lui inginer care nu cred că a fost, ulterior, egalat de un alt profesor, în calitățile sale de modelator de aptitudini. Last but not least, Doamna Profesoară Aursulesei, prin care biologia a devenit cel mai atractiv obiect din sfera științelor. Avea acel har de a se face înțeleasă prin adaptarea limbajului academic, prin accesibilizarea cunoștințelor peste care ,,presară” mult, mult suflet ; totul în numele Cunoașterii! Ei bine, cititorule! Ai înțeles acum de ce anii de liceu sunt pentru mine un prezent continuu?

Profesor Larisa Andronache Absolvent 1972

Lyceum T 2014

62

Privilegiu

Școala mea, Liceul Trei, împlinește anul acesta jumătate de veac. După 50 de ani, amintirile sunt încă vii în mințile și sufletele foștilor elevi și profesori, parfumul liceului de atunci regăsindu-se în clasele și holurile Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” care duce mai departe tradiția și își îndeplinește menirea.

Odată cu plăcerea revederii colegilor de liceu, sărbătoarea îmi amintește numele câtorva dintre dascălii dragi mie: Vasile Țugulea, Dinu Ciurea, Georgeta Știrbu, Eugenia Tăbușcă, Elena Asbiovici, Antoaneta Aursulesei, Veronica Darabană, Hildegard Bolea, Sergiu Arfire, Vasile Boghiu, Gruia Novac, Nicolae Rânceanu, Țuțu Berescu…

Ei mi-au cunoscut îndeaproape și copilăria, și adolescența, mi-au arătat și drumul de după liceu. De la ei, am deprins instrucția, respectul și bunul simț, am învățat dăruirea, statornicia și implicarea, calități care îmi sunt de mare folos astăzi, în activitatea de edil al Bârladului. Pentru toate acestea, îi omagiez și le sunt recunoscător.

Acum, la jubileu, îmi exprim încă o dată bucuria pentru privilegiul de a fi fost elev al Liceului Trei din Bârlad, instituție de referință a învățământului local și național.

La mulți ani, Liceul Trei!

Constantin Constantinescu Primarul Municipiului Bârlad

Bucurie

Aș vrea să scriu despre tine, Omule, un imn. Și aș vrea ca în el să pun tot ce ai mai bun. Dar am pierdut pe drumul de la gând la hîrtie atâtea lucruri bune, încât m-am întrebat dacă și tu pierzi, în drumul de la gînd la faptă, tot ce ai încă bun? Apoi am uitat că în cuvântul spus sau nespus poate fi atîta bucurie sau tristețe! Și poate de aceea imnul meu nu va fi decît un biet punct pierdut în Univers.

- Tu, Omule, poți fi mare, dar si atît de mic! - Tu, Omule, poți fi bun, dar și atît de crud! - Tu, Omule, poți fi înțelept dar și atît de naiv! - Tu, Omule, poți fi Om!

Și am vrut să iau din cuvinte puterea de ati spune că te admir. Și am vrut să iau din voință, îndemnul. Și am vrut… Dar tu, Omule, meriți și mai mult decît am vrut eu. Meriți, cântul ciocârliei ce se înalță până la soare. Meriți, unda albastră a izvorului din pădure. Meriți, și vîntul și marea și cerul. Meriți pădurea cu cîntu-i de sălbăticiune. Și meriți Universul și Soarele și Viața. Tu toate le meriți, numai de-ai ști să le prețuiești!... Tu ești mai mare decît a putut cuvântul meu să spună. Tu ești un Om, Omule.

Spînu Doina Anul II A

Lyceum, Anul V, Nr.1-2, Serie Nouă, Liceul nr.3, Bîrlad, 1971

Lyceum T 2014

63

Cu markerul printre amintiri

- Năstase Gabriela ! Cu ce începem discuția despre ,,Bardul de la Mircești ,,? Clasa a IX a, recapitulare pentru teză .N-aveam notă, așa că sigur trebuia să mă asculte . Dar, norocul meu, era despre dragul de Alecsandri, cu care, de multă vreme, colindam împreună prin luncile înverzite, sau la întrunirile unioniștilor ori prin Iașii veseli ai Coanei Chirița. Îl știam aproape pe de rost. Așa că m-am ridicat din banca și…….M-am blocat! Îmi dădeam seama, din ce în ce mai îngrozită, că nu pot spune nimic, parcă mi se golise mintea cu totul.Au trecut așa un minut ,….două,…trei,…în tăcerea uluită și încordată a colegilor. Iar eu stăteam încremenită și mută. Doar domnul profesor, așteptând calm, se plimba prin fața clasei. Și, la un moment dat, uitându-se la o rază de soare ivită printre niște nori burzuluiți, se întoarce către mine : - Ce pastel frumos ar ieși de aici ! Pastel. Cuvântul minune. . Care a făcut ca tot optimismul și duioșia și încrederea din lume pe care mi le sădise Bardul în suflet să răbufnească. Și am început să vorbesc și am tot spus și povestit, toată ora, împreună cu Alecsandri al meu. Nu mă puteam opri. Pastel - un cuvânt magic, spus când și cum a trebuit de un magician. Domnul profesor de limba română. Off!!! Avem teză la matematică! Așteptam toți, înfrigurați și cu inima în gât, să intre domnul director cu subiectele. Și domnul director a intrat, s-a uitat un moment la noi pe sub sprâncenele amenințătoare, apoi a scris problemele pe tablă.…..N-am reușit să facem mai nimic! Nici măcar Octav, care era cel mai bun din clasă! Nu ni se întâmplase așa ceva. Și doar lucrasem toți din greu, ne întrecusem cu problemele rezolvate din Gazeta matematică, iar acum ne dovediseră niște subiecte din amărâtul de manual ?! Eram negri toți, rușinați și opăriți la culme. Aproape că nici nu mai conta ocara pe care o s-o primim acasă. După vreo două ore, intră domnul director (că doar nu avusese ce vedea în caietele noastre ) și ne anunță din vârful buzelor că reluăm teza peste două zile. Extraordinar ! S-a repetat povestea ! Iar nu am fost în stare de nimic ! O umilință mai mare nu suferisem până atunci . Ni s-a dus buhul în toată școala. Așa că nasul nostru purtat cam pe sus până atunci, că deh! Eram cei mai cei, a coborât la locul lui, ba chiar puțin mai jos. A treia oară, a dat domnu și am făcut teze bune. Normal, am zis noi. Dar nu și din perspectiva domnului director. Așa că ne-a scăzut câte două puncte. Și asta n-ar fi fost nimic, dar concluzia, spusă cu o voce cumplit de detașată, ne-a amețit cu totul: ,,Nu sunteți copiii serioși pe care i-am crezut . Hm! Superficiali și atât.,, Venit din partea altcuiva, dușul acesta de indiferență poate nu ne-ar fi marcat așa de mult. Atunci ne-au fost puse, la locul lor și dureros de brusc, niște piese de personalitate. Care acolo au rămas. Doar știa domnul director ce face ! Și uite așa curg amintirile. Mult, înțelepte și frumoase. Dar mai ales, duioase. Cum să nu iubești Liceul 3?

Elev Năstase Ana Gabriela

Și

Profesor Timofte Ana Gabriela

Lyceum T 2014

64

Metamorfoze

Ochii mei au privit marea Și-au devenit furtună. Urechile mele au ascultat nisipul Și-au devenit oră nebună. Inima mea a măsurat zenitul Și-a devenit navă astrală. Mintea mea a cuprins genunea Și-a devenit coloană în spirală. Mîinile mele au atins sfinxul Și-au devenit stînci bizare, Gura mea a sorbit eterul Și-a devenit disperată strigare. Oprea Ion, clasa a XII-a C Lyceum, Anul III, Nr.2 (9), Liceul nr.3, Bîrlad, 1970

O şcoală plină de amintiri

Cum e făcută şi viaţa asta, atunci când ai destule pe cap apar evenimente care îți arată că nici tu însuți nu îți cunoşti limitele. Sigur, aici un factor foarte important este motivarea. Astfel gândeam după telefonul primit de la conducerea Colegiului ,,Al.I.Cuza” prin care eram anunțat că în luna martie se sărbătoresc 60 ani de la înfiinţarea Școlii profesionale și o carte omagială va apărea cu materiale ale foştilor elevi. Fiind fost elev şi iubind şcoala în care am petrecut momente importante ale devenirii mele, nu am putut să refuz această solicitare. Totuşi mi-a rămas întipărită ideea că evenimentul este legat de şcoala profesională. Mi-am pus problema legăturii mele cu şcoala profesională şi am încercat să găsesc subiecte care să răspundă acestei cerinţe. Fiind într-o ţară străină, mi-a fost mai greu să-mi pot face o documentare completă şi atunci am apelat la memorie şi i-am dat frâu liber să-mi găsescă subiectele. Eu, trebuie să recunosc, cu părere de rău, neavând de-a lungul timpului o interacţiune directă. Ce poţi să scrii despre o şcoală mai bătrână ca tine? Când tot orașul stătea în fabrica de rulmenți și pentru care școala profesională reprezenta principala pepiniera? Numărul de angajați era pe atunci de ordinul miilor, depășind în perioada cea mai buna 10.000, prin această școală trecând mulţi dintre cei care au condus fabrica și orașul. Ar trebui amintită aici familia Berlea, care prin reprezentanţii săi de gen masculin, a arătat o cale pe care au urmat-o mulți dintre cei care au trecut, după școala primară, pragul acestei instituții. Regimul comunist constituia chiar un avantaj pentru cei care urmau aceasta cale, dar trebuie de recunoscut că pregătirea asigurată de şcoală era bună. Dovada o constituie faptul că Fabrica de Rulmenți a avut rezultate foarte bune și elevii acestei școli au constituit nuclee importante pentru toate obiectivele industriale din judeţ și nu numai, din perioada de până la 1989 şi după. Legătura ombilicală dintre conducerea fabricii și conducerea şcolii profesionale a dus la un nivel, cu mult peste nivelul unei școli profesionale. De aici a venit şi transformarea firească în liceu industrial.

Lyceum T 2014

65

Imediat mi-am adus aminte de faptul că tăticul a lucrat în partea administrativă a şcolii. Nu am avut inspiraţia să-l chestionez pe această temă, dar faptul că însuşi înaintaşul meu direct, al cărui nume îl port, a lucrat pentru această instituţie m-a încurajat să caut şi alte legături.

Astfel, am constat că cei mai mulţi dintre vecinii cu care am copilărit au urmat şcoala profesională sau liceul industrial. Unul dintre ei era Anatol(Toni) Ivas care a locuit împreună cu familia sa în aceeaşi casă în care a locuit şi familia mea, în primii ani de viaţă. Apoi pe aceeaşi stradă colegul meu de generaţie, Costel Toma, care a făcut parte din prima promoţie a Liceului Industrial. Urmează colegul de clasă, Vasile Ciocoiu, de asemeni, în prima promoţie a Liceului industrial. Verişorul meu Fănel (Ştefan) Cucoş şi alt vecin Telu (Costel) Bârsan au fost absolvenţi ai acestei şcoli, Fănel ieşind de curând la pensie după ce a activat mulţi ani ca strungar cu înaltă calificare. Din păcate Telu s-a stins din viaţă acum câțiva ani, la aceasta contribuind faptul că după 89 şi-a pierdut postul de la Fabrica de Rulmenţi, trebuind apoi să găsească alte soluţii de a-şi asigura traiul zilnic.

Un alt prieten din copilărie care a avut o legătură mai strânsă cu şcoala profesională a fost Dorinel Cosma. Cu dânsul am fost coleg din clasa I până într-a a VIII-a. Apoi el a mers la Școala profesională şi a lucrat şi în fabrică. A reuşit în paralel să termine şi liceul la seral. O perioadă a fost pedagog la şcoala profesională. După terminarea liceului a dat la Facultatea de Mecanică, secţia de subingineri. A luat repartiţie la Electrocontact Botoşani urmându-şi soţia, şi a dat diferenţele pentru a deveni inginer ocupând funcţii importante în cadrul întreprinderii. A devenit expert auto prin cursurile urmate şi examenele susţinute. După 89 împreună cu soţia, care a condus unităţi importante ale economiei botoşenene, au participat la procesul de privatizare fiind amândoi evaluatori, Doru fiind chiar preşedintele filialei ANEVAR Botoşani. După ce industria de stat a sucombat, au înfiinţat o firmă Xandor care a devenit foarte puternică devenind dealer în primă fază Daewoo şi apoi dealer pentru Dacia, Fiat, Alfa Romeo, Lancia. După cursuri efectuate la Bucureşti şi Paris, a devenit unul dintre cei mai importanţi dealeri auto din România.

În perioada cât am jucat fotbal la Bârlad, la echipa Rulmentul, mulţi dintre cei cu care am alcătuit o echipă redutabilă de juniori, erau elevii Școlii Profesionale. Aş începe prin a aminti pe Chinezu (Petrică Popa) un fundaş stâng foarte talentat, apoi portarul Valeriu Cârjonţu, de care nu mai aveam nici o veste, dar pe care l-am regăsit de curând în Italia, la Padova. Continui cu cei trei fraţi Pleșu (Petrică, Dumitru şi Mircea) foarte talentaţi şi care au evoluat multă vreme în fotbalul bârlădean. Am aflat de la unii că Miluţă (Dumitru) este chiar maistru în cadrul Colegiului ,,Al.I.Cuza” şi elevii au o părere foarte bună despre el. Mă bucură mult să aflu despre realizările foştilor colegi, pentru că eram o echipă foarte bună, eram prieteni între noi şi clipele tinereţii rămân adânc întipărite în sufletul fiecăruia.

Dar cu Liceul Industrial m-am întâlnit şi la Iaşi. Iaşul în aceea vreme era destinaţia predilectă a copiilor din Bârlad. Aici l-aş aminti pe Dan Ghenghea cel care a terminat facultatea 1981 şi care a lucrat o perioadă la IMAMUS, fabrica unde mi-am făcut şi eu stagiul. Eu fiind deja în cadrul Universităţii Tehnice i-am facilitat posibilitatea de a ţine ore la disciplina de Maşini-unelte. Ulterior el a venit în Universitate, în cadrul catedrei de TCM şi astăzi este cel care susţine cursurile cele mai importante la secţia de Sudură. Cred că această sărbătoare pentru dânsul are mult mai multe conotaţii el făcând parte şi din prima promoţie a Liceului Industrial şi mă bucur că voi putea să-mi revăd foştii colegi. Un om care m-a influenţat în devenirea mea și care a avut o legătură cu Școala profesională a fost nenea Octav Carbarău. Dânsul a fost multa vreme, din 1971 și până în 1983, profesor la Școala profesională şi Liceul Industrial, transferându-se înapoi în fabrică

Lyceum T 2014

66

spre ieşirea la pensie, din motive financiare. Știu, din povestirile alor mei, că la spital unde era și maternitatea au venit să mă vadă tăticu și cu prietenii săi Mitu şi Carbarău. Tăticul îmi povestea că s-a suit pe spatele prietenilor săi pentru a ajunge la o fereastră înaltă prin care a reuşit să-şi vadă prima odraslă. Evenimentul era așa important fiindcă eram primul băiat din familia Pleșu. Bineînţeles că au plecat apoi să sărbătorească evenimentul, şi l-au sărbătorit vârtos. Nenea Octav era un om de talie mijlocie cu o faţă în forma de pentagon cu vârful în jos cu niște maxilare rotunde, cu o bărbie proeminentă, cu o gură dreaptă, cu o frunte înaltă, cu un cap rotund, tuns scurt și cu nas coroiat, dar nu exagerat și cu ochi vii, amestec de albastru şi verde. Era un bărbat frumos, slab, te întâmpina cu un zâmbet cald care îţi crea o stare de bine, de siguranţă. Era un om cu o cultură solidă cu care puteai discuta multe domenii şi discuţia era confortabilă datorită căldurii pe care o transmitea acest om. Pentru mine era o plăcere să-l întâlnesc şi mă stimula prin faptul că încă de mic mă trata ca pe un om responsabil. Născut în 1932 el a ajuns angajat al Fabricii de Rulmenţi şi după terminarea liceului a fost trimis la Iaşi, în 1962, prin susţinerea fabricii, pentru a face Facultatea de Mecanică, pe care a absolvit-o în 1967 după care s-a întors în cadrul întreprinderii. Din 1971 a trecut în cadrul Liceului industrial unde a predat disciplinele ,,Desen tehnic”,,,Studiul materialelor” şi ,,Tehnologie”. Din relatările foştilor elevi am dedus că domnul profesor a fost un om care a lăsat amintiri plăcute şi care a transmis mesaje care au ajuns la discipoli. În 1983 revine la fabrică pentru a beneficia de o pensie mai bună. Iese la pensie în anul 1990.

Șef lucrări doctor inginer Pleșu Gheorghe

Sunt ani…

E vreme lungă de atunci. Dar, întorcându-mă în timp, nu pot uita anii de şcoală aşa cum nu pot uita şi ce a urmat. Totul este acum o înşiruire de amintiri ce fac parte din viaţa mea şi pe care le retrăiesc adesea cu plăcere. Colegi, profesori, prieteni, parfumul anilor de liceu!

Admiterea, reuşita, prima zi de şcoală, repartizarea pe clase, toate sunt vii în sufletul meu Exigenţa profesorilor, alta decât în şcoala generală, primele note, tezele, concursurile şcolare, toate se derulează, ca într-un film, în mintea mea.

Perioada anilor 1971-1975 m-a găsit la Liceul nr. 3 Bârlad, cel de-al treilea liceu teoretic al orașului. Pentru mine, un liceu aproape de staţia de autobuz, cu profesori remarcabili, bine pregătiţi, exigenţi… naveta nu era grea, dar nici uşoară .

Pentru o copilă venită de la ţară, aşa cum eram eu, într-o clasă , în majoritate formată din băieţi, cu elevi pregătiţi în şcolile din Bârlad nu a fost uşor, nici la admitere, nici la începutul clasei a IX a. Alte exigenţe, alţi colegi, alţi profesori,…totul era diferit. Cunoştinţele din şcoala generală, datorate profesorilor Şcolii Zorleni, au fost temelie pentru anii de liceu, aşa cum şi cele din liceu m-au format pentru anii ce urmau să vină.

De la început matematica a reprezentat bucuria de a învăţa, la fel limba franceză, obiecte îndrăgite încă din şcoala generală, pe lângă desen şi geografie. Primele două le-am aprofundat în liceu, am continuat şi la facultate şi sunt bucuria mea şi acum. Fizica a venit mai târziu. A fost o ambiţie de a cunoaşte şi a lucra mai mult. De la fiecare profesor de fizică, altul în fiecare clasă de liceu, am învăţat altceva, ceva ce avea să-mi ajute în activitatea la catedră: să cunoşti, să ştii, să te faci ascultat, să fii un exemplu. Sunt lucruri care nu se uită, mai ales atunci când proprii tăi elevi te urmează în meserie.

Când şi eu am ajuns profesor, trebuind, la rându-mi, să dau tot ce pot, când au început să se adune generaţii de elevi în faţa cărora am stat cu demnitate, simt aceeaşi

Lyceum T 2014

67

bucurie pe care am citit-o în ochii dumneavoastră, stimaţi profesori, pentru noi, elevii de atunci. Puternic ancorat în realităţile urbei, Colegiul Tehnic „ Al. I. Cuza”, continuator al Liceului Industrial nr. 2 , unitate şcolară cu o cultură organizaţională dinamică, reuşeşte să se dezvolte constant, să răspundă nevoilor de instruire a miilor de elevi . Am urmărit cu bucurie evoluţia în timp a LICEULUI meu şi nu doar ca fost elev al acestei şcoli. Viaţa mi-a dat diverse responsabilităţi în învăţământ şi am putut avea o legătură constantă, de-a lungul timpului, cu dumneavoastră, profesori, elevi, manageri. Vă ştiu aspiraţiile şi frământările. Cunosc eforturile pe care le faceţi cu toţii pentru ca această unitate şcolară să-şi păstreze şi să-şi depăşească performanţele şi vă felicit pentru aceasta.

La Zi aniversară doresc să vă mulţumesc pentru ceea ce sunteţi acum, pentru aleasa educaţie şi temeinica învăţătură pe care ni le-aţi oferit şi care, dacă nu erau, astăzi nu aveam să ne întâlnim aici.

Se dovedeşte că şcoala nu şi-a uitat elevii, că nu şi-a uitat profesorii, că priveşte cu încredere înainte. Sunt asigurate premisele să putem spune precum latinii:

„VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!” Profesor Gica Ursanu

Absolventă 1975

Anii de şcoală din urbea natală

Mă apropii de şase decenii de existenţă, iar planurile de viitor sunt realizate pentru perioade din ce în ce mai scurte, dar îmi amintesc că planurile de viitor pentru perioade lungi de timp au şanse mici de îndeplinire, fiindcă intervin evenimente care solicită rezolvări rapide cu influenţă decisivă asupra etapelor planificate anterior.

Amintirile cele mai îndepărtate sunt legate de grădiniţă, actualul Centru Memorial Mihai Eminescu, de părinţi şi bunici, de Grădina Publică unde mergeam în zilele însorite, câte doi de mâna, în şir, supravegheaţi de doamna educatoare Chiţiga.

Trecerea la şcoală primară a fost un eveniment important pentru întreaga familie şi cea mai apropiată instituţie era Şcoala Generală numărul 4 (Tudor Pamfil) unde am ajuns împreună cu mama, am fost preluat de doamna învăţătoare Macovei, iar la plecare mama mă aştepta în drumul spre casă, prin dreptul Casei Căsătoriilor. La sfârşitul învăţământului primar am contribuit la decizia alegerii instituţiei de învăţământ iar opţiunile au fost şcoala de lângă Podul Verde şi un liceu nou construit pe strada Cetinii, a contat apropierea de casă, opţiunea fiind Liceul numărul 3 unde clasele gimnaziale învăţau după amiaza, cele de liceu dimineaţa şi erau clase de învăţământ seral.

Am încă în memorie chipurile unor profesori din aceea perioadă (Bălţatu, Pălie, Grigoriu, Arhire), a unor profesoare (Ţaga, Turcu, Berescu) şi a multor colegi de clasă. După doi ani clasele de liceu s-au mutat în actuala clădire de lângă teatru şi după câţiva ani am ajuns, după examenul de admitere, în clasa a IX C a Liceului numărul 3 din Bârlad.

Prin 1970 la Şcoala Profesională a Fabricii de Rulmenţi s-a organizat examen de admitere pentru formarea unei clase de liceu industrial şi am participat la acesta, l-am promovat cu nota 7, iar la 15 septembrie am început orele şi am fost impresionat de vechimea şcolii dar şi de dotările ei (laboratoare, ateliere pentru practică, terenuri de sport, cantină, internat şi multe altele). Din curtea interioară am fost preluaţi de diriginte,

Lyceum T 2014

68

profesorul Luncă, care ne-a predat matematica în cei 5 ani de studiu într-o manieră detaşată, urmărind progresele clasei prin note şi performanţa prin Vasile Antohi, colegul nostru care ne depăşea net la toate ştiinţele exacte, ceilalţi fiind mai înclinaţi spre alte activităţi didactice sau sociale.

După ce am primit manualele şi s-a organizat activitatea primei clase de liceu industrial, în pauza mare, pe terenul de volei se desfăşura un joc între băieţii de la şcoala profesională, din anii mai mari, iar pe unii dintre ei îi cunoşteam din activitatea voleibalistică din oraş, unde activau în divizia naţională de juniori două echipe de volei, una de băieţi, a clubului sportiv de la uzina de rulmenţi şi una de fete a liceului pedagogic devenit apoi Liceul Mihai Eminescu. În echipa adversă, printre figurile, unele cunoscute, altele apropiate de vârsta mea de atunci, am identificat una aparte a unui jucător foarte activ şi implicat, de statură mijlocie spre mică, cu trăsături ferme ale feţei şi cu părul bogat, în ton cu moda timpului dar în contradicţie cu cerinţele regulamentelor şcolare, patru centimetri lungime la creştet şi tuns scurt pe contur. La prima oră de fizică am fost surprins când a intrat, cu catalogul sub braţ, jucătorul de volei din echipa adversă, s-a prezentat ca profesorul Tărnăuceanu, proaspăt absolvent al facultăţii de fizică. După strigarea catalogului a făcut o prezentare generală a fizicii mişcării, axându-se pe utilizarea aparatului matematic pentru rezolvarea problemelor de mecanică, accentuând faptul că după stabilirea ecuaţiei traiectoriei, prin aplicarea operaţiilor de derivare, rezultă valorile vitezei şi acceleraţiei, ceea ce făcea inutilă memorarea unor formule. Exista o apropiere între elevi şi profesor cu totul aparte şi a fost un regret comun şi profund a tuturor colegilor şi colegelor când nu am mai făcut ore cu profesorul Tărnăuceanu, chiar invidiam colegii din anul următor care făceau ore cu dumnealui, ba mai mult decât atât, o clasă a avut norocul să le fie diriginte în toţi cei cinci ani de studiu.

Acelaşi spirit şi apropiere de elevi l-am simţit în anii mai mari la domnişoara profesoară de franceză, Georgeta Anghel şi la domnul profesor de educaţie fizică Bugeac. Recunoştinţa noastră pentru atitudinea dumnealor s-a materializat prin pluguşorul personalizat care le era dedicat în ajunul sărbătoririi Anului Nou, de elevii primei clase de liceu industrial de la Grupul Şcolar Industrial.

Este o legătură puternică între existenţa mea şi cea a colegiului ,,Al.I.Cuza” din Bârlad, formată în timp, prin contribuţia colegilor de generaţie care au dovedit o performanţă remarcabilă prin admiterea la învăţământ superior, în condiţiile unui examen dificil, promovat de aproximativ 10% din absolvenţii unei generaţii la nivel naţional, prin dăruirea profesională a unui colectiv de cadre didactice cu dragoste şi devotament pentru elevii lor, alături de care în perioada de stagiatură de la fabrica de rulmenţi, am predat in anii 1983 şi 1984 disciplina Desen Tehnic.

La finalizarea studiilor liceale prima promoţie a Grupului Şcolar din Bârlad a realizat cheia succesului care, într-o frumoasă cutie din lemn lustruit, pe o faţă avea fotografia Colegiului ,,Al.I.Cuza’’ spre strada Vasile Pârvan, pe cealaltă dictonul „Nec pluribus impar” şi a fost preluată de promoţia următoare, ca o garanţie a realizării în viaţă a tuturor absolvenţilor acestei deosebite instituţii de educaţie şi formare pentru profesiune şi pentru viaţă.

Iaşi, februarie, 2014,

Conferenţiar universitar, doctor, inginer Ghenghea Laurenţiu Dan, Absolvent 1976 (prima)

Lyceum T 2014

69

Destin. Despre destin vorbim de obicei după ce lucrurile s-au întâmplat. Acum, pot să scriu

şi eu despre destinul meu, cel care mi-a purtat paşii spre Liceul Industrial din Bârlad. Terminasem 8 clase şi mi-am depus dosarul pentru admitere la Liceul „Gheorghe

Roşca Codreanu” din Bârlad. În ultima zi de înscriere pentru admitere am aflat „bomba”: urma să fie înfiinţat un nou liceu: „Liceul Industrial”. Şi veştile au început să vină: trebuia să faci 5 ani de liceu, dar la sfârşit aveai garantat un loc de muncă şi o calificare într-o meserie cerută în acel moment – cea de prelucrător prin aşchiere, de categorie înaltă. Nu am ezitat nici o clipă, şi, împreună cu un foarte bun prieten ne-am dus şi ne-am retras dosarele de la liceul teoretic şi le-am depus la „Industrial”, chiar dacă era vorba doar de o singură clasă. Şansa ne-a surâs şi am reuşit amândoi la admitere, la o concurenţă de 7 pe un loc, dacă-mi aduc bine aminte.

Anii de liceu au trecut. Au fost foarte frumoşi. Asta pentru că am fost uniţi, şi la bune şi la „prostioare”. De atunci şi până astăzi, port cu mine mândria de a fi „prima promoţie a Industrialului din Bârlad”. Şi am un profund respect pentru dascălii ce ne-au condus paşii şi mintea spre lumina cunoaşterii.

Am învăţat română, la nivel de liceu teoretic, cu D-na Iacob şi D-na Pascal, am învăţat engleză la nivel superior cu d-l. ing. Zugravu, am învăţat franceza cu „accent de Paris” cu D-ra Anghel. La desen am buchisit cu d-l. Ing. Anton. Ştiinţele tehnice și-au dezvăluit secretele cu profesori ca: d-l ing. Lungu, d-na ing. Helgiu, d-l ing. Lazăr, d-l ing. Gologan. Fizica am iubit-o datorită d-lui profesor Tărnăuceanu. Am făcut şi sport cu inimoşi şi sufletişti cu profesori ca d-l Bugeac sau „Zizi” Coja.

Am învăţat că strungul sau freza nu „muşcă” de la D-nii maiştri Nechita şi Puiu. Cu dăruirea, dragostea şi fermitatea dumnealor pentru instruire, am ajuns să participăm la concursuri naţionale pe meserii.

Matematica a fost pentru cei mai mulţi dintre noi piatră de încercare. Norocul nostru era însă că profesorul de matematică ne era şi diriginte, D-l. Luncă Popa Petrache. Ne-a stimulat mereu să vrem, să avem încredere în puterile noastre şi să rămânem uniţi.

Că anii de liceu au rodit, s-a văzut de la prima admitere la facultate, când cei mai mulţi dintre noi au reuşit din prima sesiune.

Am ales „Industrialul” pentru că am vrut o meserie. Am continuat pentru că în liceu am căpătat pasiunea pentru mecanică.

Acum nu regret că destinul mi-a fost acesta. Inginer Dan Pagu

Absolvent 1976

1971-2014

43 de ani de la înfiinţarea Liceului Industrial Bârlad. 1971 nu este numai anul de înfiinţare a acestui liceu ci şi anul când am devenit eu licean. Privind la acest moment „1971” îmi dau seama că sunt un fel de „TOAMNĂ” şi pot să vă spun că Dumnezeul nostru, cel Mare şi Bun, ne-a frământat pe toţi – buni sau mai puţini buni ! – cu a Sa mână din obişnuita, dar rodnica ţărână; la care a adăugat o fărâmă de foc, fiecăruia după noroc: la unii mai mare, la alţii mai mică! (Uitaţi-vă cu atenţie la Om şi uitaţi-vă la furnică). După ce, de la Domnul, şi-a primit forma, fiecare – oricât ar fi de mic sau de mare ! trebuie să se îngrijească de propriul foc atâta vreme cât ocupă în lume un loc.

Lyceum T 2014

70

Dar, cine vrea să simtă în viaţă, pe deplin, bucuria, trebuie să-i mărească, acestui foc dăruit, tăria, pentru a putea să dea în juru-i cât mai multă lumină, dacă vrea să-i fie viaţa bogată şi plină.

O fi după cum zic unii – că lumina-i foton, dar eu cred că ea a venit, întotdeauna, din OM !

Şi, după o vreme, mai multă sau mai puţină, flacăra sacră din fiecare devine tot mai lină.

Atunci, se spune că viaţa am săvârşit-o şi rămâne în urmă numai lumina care am răspândit-o !

Pentru mine lumina a apărut când am absolvit clasa a VIII-a şi tatăl meu lucrător la F.R.B., simţind pulsul fabricii de rulmenţi, m-a sfătuit să merg la un liceu tehnic ce lua fiinţă în vara anului 1971.

Examenul din iunie 1971 a fost pentru mine un moment de bucurie pentru că m-am numărat şi eu alături de cei 24 viitori colegi a primei clase din noul liceu bârlădean.

Septembrie 1971, după o vacanţă binemeritată, a făcut să-mi cunosc noii colegi de clasă, profesori şi dirigintele în persoana d-lui prof. Luncă Petrache.

Anul I, 1971-1972, a fost un an mai greu, de acomodare cu profesorii, cu multele cerinţe, cu noii colegi, unii dintre ei care renunţase la 1-2 ani de liceu teoretic, influenţaţi de părinţii ce lucrau la F.R.B. (Şerban Emil, Toma Costel, Haret Lucian, Ghenghea Dan, Forţu Leonard, Huşanu Valerică, Buciumaş Viorel).

Primul an şcolar 1971-1972, am fost doar o singură clasă de zi ce am învăţat în localul şcolii profesionale (prima clasă la N. parter), în anul II 1972-1973, am fost mutaţi în cadrul noului local unde încă erau clasele „Liceului 3” unde au mai fost înfiinţate 4 clase de zi anul I.

Din 1973 Liceul Industrial a funcţionat în noua clădire numai cu clase de industrial de zi şi seral.

18 iunie 1976 când am împlinit 20 de ani, a coincis cu prima probă de bacalaureat, o zi cu emoţii şi satisfacţia reuşitei.

1976 primul bacalaureat la Liceul Industrial cu prima promoţie nu de tehnicieni în construcţii de maşini, ci de muncitori de înaltă calificare şi cu o bună pregătire de matematică şi fizică, datorită domnilor profesori Luncă Petrache, Rotaru Vasile şi Tărnăuceanu Dumitru.

Liceul l-am început cunoscând primul coleg - Antohi Vasilică - şi l-am terminat felicitând acelaşi coleg fiind şeful promoţiei.

Viaţa nu este o linie dreaptă şi soarta a făcut ca în plină activitate militară între 1997-2009, să am onoarea să pot fi iarăşi, câteva ore pe săptămână, în colectivul Liceului Industrial pentru a preda desen tehnic şi legislaţie rutieră, să fiu alături de profesorii mei, graţie doamnei director ing. Mihaela Păiş.

Prin această colaborare mi-am îndeplinit un obiectiv important ca şef de Cerc Militar şi anume acela de a realiza o punte de legătură între sistemul militar şi societatea civilă.

Timpul a trecut şi puţină lumină din mine o datorez părinţilor şi profesorilor mei cărora le mulţumesc.

La mulţi ani, dragul meu LICEU ! Lt.col.(r) Ing. NĂSTASE Mihai-Marcel

Lyceum T 2014

71

Mesaj de mulțumire adus profesorilor mei din liceu

Mă numesc Dumitru Popa, sunt absolvent al Colegiului Tehnic ,,Al.I.Cuza” Bârlad

(Liceul Industrial), având șansa și onoarea de a fi șeful promoției 1977. Cu ocazia

aniversării a 50 de ani de la înființarea Liceului nr. 3 și 60 de ani de învățământ profesional

îmi face plăcere să adresez câteva cuvinte dragilor mei profesori din liceu, corpului

profesoral actual și tuturor elevilor interesați.

Încep prin a vă spune că până la vârsta de 15 ani am crescut și am fost educat într-

un sat din județul Vaslui, într-un mediu simplu, mai puțin în contact cu oamenii și cu viața

din orașe. Nu eram obișnuit cu regulile de comportament din societatea plină de diversitate

din mediul urban, cu părțile sale bune și mai puțin favorabile pentru dezvoltarea unui tânăr

adolescent, care era la început de drum în viață.

Venirea la Liceul Industrial din Bârlad, în urma unui concurs serios, a însemnat o

schimbare majoră în viața mea, în modul meu de gândire și în devenirea mea profesională

și personală. Spun aceasta pentru că profesorii mei din liceu mi-au transmis un volum de

cunoștințe, care m-au ajutat să mă dezvolt în plan profesional. Pentru aceasta le mulțumesc

frumos și le sunt recunoscător pentru pasiunea cu care au făcut acest lucru. Dar mai mult

decât aceasta, aș dori să le mulțumesc pentru multele sfaturi și îndrumări despre viață pe

care mi le-au dat, formându-mi personalitatea prin transmiterea unei scale a valorilor, pe

care le consider universal valabile pentru toate domeniile și toate timpurile.

În acest liceu am întâlnit profesori deosebiți, oameni de o mare valoare umană,

profesională și morală, dăruiți profesiei lor de dascăli și conștienți de menirea lor ca

formatori de caractere. Acum, după ani de zile de la absolvirea liceului, am realizat că

învățătura și sfaturile unui profesor adevărat, pentru transmiterea cărora pune multă

pasiune, îți modifică personalitatea și-ți determină drumul în viață nu numai ție ca receptor

direct al mesajelor sale pline de înțelepciune, ci influențează și generații viitoare. Principiile

sănătoase de viață, pe care le-am receptat în timpul frecventării acest liceu, le-am păstrat,

le-am urmat în drumul meu prin viață, le-am promovat după cum m-am priceput eu,

aplicându-le și în educația fiului meu, astăzi absolvent al unui doctorat la Universitatea

Harvard și profesor asistent la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii.

Dintre aceste învățături primite de la dragii mei profesori din liceu, mi-a fost mereu

prezent în minte și în acțiune un principiu de viață esențial pentru drumul fiecărui om, pe

care abia după ceva ani l-am conștientizat, și anume: inteligența nativă sau talentul

înnăscut, dacă nu sunt însoțite de mult efort, muncă constantă și disciplină, nu sunt

suficiente pentru a avea succes pe calea formării și dezvoltării personale și profesionale, cu

rezultate mulțumitoare în plan sufletesc și material. Fiecare om trebuie să fie în competiție

în primul rând cu propria-i persoană, și abia în plan secund cu ceilalți. Zi de zi trebuie să te

autodepășești, să înveți ceva nou, să aduci un plus informațional sau emoțional propriei

tale personalități. Este sfatul pe care l-am primit în primul rând, în mod direct sau indirect,

de la diriginta mea, profesoară de Limba și Literatura Română, doamna Zenaida Luca,

pentru care îi mulțumesc din suflet.

Lyceum T 2014

72

La vârsta adolescenței nu am perceput acest sfat cu prea multă claritate, dar tactul și

dăruirea cu care dânsa mi-a transmis acest principiu au făcut să mi se întipărească în minte

și să mă ghideze în toată viața. Aceasta a determinat stabilirea de priorități în acțiunile

mele, ceea ce mi-a permis obținerea unor rezultate bune în plan profesional și familial,

păstrarea unei linii de echilibru în fața multiplelor tentații cu care m-am confruntat în cei

peste 50 de ani de viață.

Mulțumesc doamnei diriginte pentru că mi-a ghidat destinul, s-a străduit să-mi

rafineze caracterul, să-mi lumineze mintea, conștientă mereu de responsabilitatea pe care

o avea în calitate de dascăl. Doamna dirigintă este un profesor înnăscut, cu o vocație

înscrisă profund și permanent în structura sa interioară, care nu încetează să ne sfătuiască

și să ne sprijine cu sfaturi folositoare pentru liniștea și fericirea noastră, a foștilor săi elevi,

trecuți acum de 50 ani. Un astfel de profesor îți marchează gândirea și comportamentul

toată viața și nu-l uiți niciodată.

Astfel de profesori am avut noi cei din generația 1977 și îmi doresc ca astfel de

dascăli să existe și în prezent în acest liceu și în toate școlile din România. Ei vor putea

determina reașezarea valorilor în țara noastră pe scala lor reală, aprecierea și promovarea

lor în rândul elevilor, și nu numai, pentru a putea reintegra România în circuitul statelor cu

o dezvoltare economică, socială și culturală armonioasă, capabilă să se autosusțină și să

sprijine și alte state în devenirea lor ca națiuni înfloritoare.

În ciuda marilor impedimente materiale pe care le întâmpină, îmi doresc ca

profesorii acestor vremuri să aibă putere, voință și curaj pentru a repune Școala

românească pe făgașul generator al marilor valori universale, acolo unde este locul

poporului nostru binecuvântat. Consider că aceasta este vocația dascălului în societate,

alături de familie și alți formatori de caractere puternice și echilibrate, factori cu care

trebuie să conlucreze în mod integrativ.

Urez din inimă tuturor profesorilor de astăzi să nu piardă nici un moment din

vedere misiunea esențială a dascălului în formarea și dezvoltarea copiilor, a tinerilor și a

celor mai puțin tineri, iar entuziasmul și dăruirea lor să nu se stingă în fața vicisitudinilor

vremelnice. Acestea sunt așteptările generației mele de la profesorii actuali, într-un cuvânt

să se ridice la valoarea umană și profesională a dascălilor din generația anilor ‘60 și ‘70,

pentru a influența în mod pozitiv drumul generațiilor actuale și viitoare și a determina o

dezvoltare a țării noastre astfel încât adulții și copiii să nu mai aleagă calea emigrației.

Sunt recunoscător și mândru că am avut privilegiul de a avea profesori excepționali

în acest liceu, care m-au ajutat să mă transform dintr-un adolescent neștiutor și

dezorientat, într-un profesionist în domeniul meu, cu o familie frumoasă, de care sunt

mândru. Pentru toate acestea le mulțumesc frumos tuturor profesorilor mei dragi, dedicați

profesiei lor devenită pasiune, și mă închin cu respect în fața lor! Celor care nu mai sunt

printre noi în această viață le aduc un pios omagiu, iar celor contemporani cu mine le spun

viață lungă și fericită!

Dumitru POPA, expert IT, SIVECO Romania SA Absolvent 1977

Lyceum T 2014

73

Dascăli ce aprind lumini

Nu mai știu cum sunteți voi, generația de azi. Ce vă interesează, ce vă sensibilizează, ce vă enervează….În mod clar sunt multe lucruri diferite față de vremea ,,când licean eram”, pe de altă parte chestiunile fundamentale bănuiesc că au rămas aceleași : Sunteți aproape continuu iritați de ,,înțepenirile” sistemului și rigiditatea profesorilor, nu? Bravați siguranța de sine…de fapt aveți o permanentă incertitudine legată de comportamentul de moment. Este frustrant că nu aparțineți nici unei categorii clare: adult responsabil sau copil inocent și sunteți tratați ca atare…mereu schimbător, după nevoi.

Demonii interiori vă macină, instinctele mature se învolburează, dar nu au voie să se afirme oficial, Vă îndrăgostiți mereu de persoana care nu vă dă atenție și imediat ce obțineți favorurile, dragostea voastră piere.

Sufletul vostru vibrează continuu, mai ales pe ascuns, la o privire, la o încurajare, la un sărut. Aveți planuri mărețe, drumuri de străbătut, lumi de schimbat…

Totul este intens, aproape totul este extrem. Veniți aici, în licee să primiți lecții, să faceți un minim antrenament pentru viață.

Iar unii dintre voi va trebui să învățați să înotați foarte repede. Profesorii voștri - ca peste tot – și acum ca și pe vremea mea, vă predau lecțiile

indicate de programa școlară, vă administrează teste, vă indică teme pentru acasă, iar când aduceți lucrările vă dau note.

Totuși, succesul la școală și mai ales în viața ține de mult mai multe lucruri decât de capacitatea de a învăța repede și ușor. Depinde de voința voastră, de perseverența pe care o investiți în obiective pe termen lung. Și asta este o problemă complicată deoarece astăzi viața este nemiloasă cu cei care pierd ritmul. Trebuie să fiți sprijiniți, trebuie să fiți sfătuiți, trebuie să fiți continuu motivați. Nu vă pot dori decât să aveți privilegiul, ca și mine acum …40 ani, de a întâlni unul dintre acei DASCALI prețioși, care a înțeles importanța acestor legături dintre profesor și elev, un dascăl care a marcat educația multor generații de absolvenți ai acestui liceu, nu numai prin cunoștințele transmise ci și prin aplecarea lui spre sufletul nostru răzvrătit, nesigur, orgolios. Ne-a studiat pe fiecare, ne-a priceput și-a început să arunce precis lumina în locurile încețoșate din mintea noastră. Cu înțelegere și tact ne învață pe noi, băieții, că sensibilitatea unei fețe este total diferită de a partenerilor de sport, că va conta ținuta noastră atunci când o vom invita la o plimbare…până la cum să ne asortăm bietele cămăși și veste – și aici ne îndruma.

Și ne intuia când ne îndrăgosteam și ne alina când sufeream, sfătuindu-ne să luăm puțină distanță: ,,Viața nu începe și nu se sfârșește aici!”

Iar de ziua copilului fiecare primea o bomboană de ciocolată. Ne emoționa și ne plăcea: pentru că eram totuși niște copii.

,,În mod categoric nu vă dați cu părerea dacă nu aveți nimic de spus!”- o povață aparent simplă, dar a fost zisă la timpul cuvenit: m-a marcat și mi-a folosit. Îmi amintesc cu câtă hotărâre ne lua apărarea atunci când răzvrătirile noaste aveau miez, aveau dreptate, doar că fiind prea tineri și nesăbuiți, depășeam limitele unui protest civilizat, deranjând standardele impuse de conducerea școlii.

Și astăzi mă întreb: cum a reușit să se apropie atât de repede de noi? Pentru că ne-a știut prenumele (până și poreclele) chiar după prima oră; iar ce aveam în cap și unde ne fugeau ochii și sufletul - încă din primele săptămâni de școală.

Am terminat liceul, am început viața de adult: facultate, serviciu, viața socială, căsătorii, copii.

Lyceum T 2014

74

Bineînțeles că ne-am sărbătorit , așa cum se face, ,, întâlnirile de promoție” : la 10 ani, la 20 ani, la 30 ani…la 35 ani de la terminarea liceului. De fiecare dată, doamna noastră profesoară a fost alături de domnul diriginte și au dat citire catalogului. …Ne știa, de parcă liceul se terminase ieri. Poveștile despre viețile noastre între două întâlniri aveau brusc mai multă semnificație, deoarece ne uitam în ochii ei care comparau, întrebau, aprobau. Pentru că cerea lămuriri precise, căci reținuse tot despre evoluția noastră de la o decadă la alta. Și de fiecare dată ne simțeam brusc, tineri, așteptându-I încuviințarea…poate și o bomboană de ciocolată. Cum a reușit să păstreze peste timp acest interes? Și cum ați reușit, doamnă profesoară Luca Zenaida, să găsiți și să țineți atâția ani…peste 35 de ani…acel petic de hârtie, pe care un tinerel orgolios și visător, cu numele Bebe Lăpușneanu, a mâzgălit (sau poate a gândit îndelungat dar pe furiș) o poezie și a aruncat –o ..sau poate că a ascuns-o ?!

Este un drum atât de lung și sinuos în spatele meu până la tinerelul acela, aproape că nu-l mai puteam vedea, dar dumneavoastră ați aprins iarăși o lumină acolo și imediat l-am zărit: viguros și gata să pornească în viață.

Neașteptat, m-am încărcat cu energie. Vă mulțumesc încă o dată, doamnă profesor Luca Zenaida!

Inginer Ioan Bebe Lăpușneanu Absolvent 1978

Ani de liceu… 1974-1978…ani de liceu

Cei mai frumoși ani de școală și de viață. Atunci am pus bazele în însușirea cunoștințelor, cunoștințe pe care le-am folosit mereu . În anul 1974 m-am pregătit pentru examenul de admitere la liceu. Multe emoții și mulți , mulți candidați. Am absolvit examenul de admitere și a venit vremea să încep cursurile. Am avut șansa și marea bucurie să am profesori deosebiți. Fizica am parcurs-o cu d-ul profesor Tărnăuceanu Dumitru. Un exemplu de om și un mare dascăl. Și eu și alți colegi l-am iubit și stimat pe ,,Nea Mitică” pentru ce om era, cult, un dascăl de excepție, punctual, cu o ținută impecabilă și care pentru mulți dintre noi colegii a fost un mentor, un exemplu demn de urmat. Participam cu mare plăcere la orele de fizică pentru că avea felul lui de a ne face să pricepem și partea mai grea din lecții și pentru marele respect pe care îl aveam pentru dumnealui. Cu dânsul am învățat fizica necesară și în timpul liceului și pentru admiterea în facultate. Întâlnirea cu domul profesor Boghiu Vasile a fost sarea si piperul anilor de liceu. Printre glume și aluzii am învățat funcții, ecuații, grafice, polinoame, limite, șiruri, derivate, integrale și grelele probleme de geometrie plană și în spațiu. În fiecare sâmbătă seara când lumea mergea la disco și la petreceri, în parcuri sau la plimbare , noi - toată clasa - făceam pregătire la mate. Era o nebunie. De multe ori ne prindea în școală vremea pe la orele 21, când domul profesor era proaspăt ca roua dimineții , plin de energie și de exerciții din gazeta matematică, iar noi eram disperați de viață, terminați și mai ales supărați că am mai pierdut încă o sâmbătă seara. Cu matematica învățată cu ,,Nea Vasile” am luat examenele la facultate fără probleme. Om mare, puțin dur, dar care cu multă blândețe, tenacitate și răbdare îți bagă matematica în tine și dacă erai dispus și mai ales dacă nu. La întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului, în anul 1988- când a fost o mare petrecere și o mare sărbătoare pentru clasa noastră - i-am transmis d-lui profesor că datorită dumnealui toți am luat bac-ul și mulți eram cu studii superioare - a fost foarte impresionat de modul în care am perceput noi elevii acest lucru și a afirmat că de fapt și-a făcut doar datoria. Mai târziu în acea seară, cu vorbe simple și sincere, mi-a mărturisit cât de mulțumit era pentru recunoștința noastră.

Lyceum T 2014

75

Profesor la Limba si Literatura Română a fost domul Darabana Mihai, un dascăl deosebit, de excepție, cu o cultură impresionantă - cu care de altfel mereu ne uimea și ne fascina în același timp, care ne-a “cumpărat pe toți” și care cu mare ușurință ne-a așezat în ordine valorică în clasă. În primul trimestru din anul întâi a fost dirigintele nostru. Ne-a primit cu multă căldură și ne-a adunat lângă mesele de tenis din curtea liceului pentru a ne informa cu privire la orar, sala de studiu și alte lucruri necesare a fi știute de către noi la început de an școlar. Tot atunci ne-a întrebat care este a doua limbă străină, după engleză, pe care dorim să o studiem. Am ales limba franceză, dar două colege au spus că ar prefera limba italiană. Domnul profesor ne-a privit deosebit de uimit, puțin derutat, după care ne-a transmis că a notat opțiunile noastre, iar colegele vor primi răspuns pe parcurs. Au început cursurile, a doua limbă străină studiată de către toată clasa a fost limba franceză. A fost apărătorul nostru, mai ales la faptele mai puțin bune pe care le făceam, dar cu toții mai de rușine, mai cu voie bună am parcurs și învățat Limba și Literatura Română. Cu domnișoara profesor Anghel Georgeta am studiat Limba Franceză și dirigenția. Era în primul an de activitate. Noi am crezut că am putea profita de acest lucru, dar ne-am înșelat. Am început să înțelegem acest lucru după ce luam notițe la lecții de partea cealaltă a ușii. A fost mereu alături de noi, ne-a sprijinit în multe acțiuni pe care le-am desfășurat și în permanent a avut răbdarea de a ne asculta și a ne da un sfat atunci când îl ceream. O iubesc și o respect pe d-ra dirigintă pentru grija pe care ne-a purtat-o și felul în care ne-a coordonat în anii de liceu. Coordonator la Proiectul de Diplomă a fost domnul profesor Bichir. Proiectul era la acea vreme ok-ul pentru admis în producție. Am primit teme împreună cu un coleg și bun prieten, după care ne-am hotărât să realizăm singuri și partea practică. Colegul era mult mai priceput la partea practică decât mine. Am realizat montajul, am găsit și o carcasă potrivită, după care am făcut câteva verificări cu domnul profesor, ne-a dat ok-ul, dar noi am hotărât să mai facem niște verificări înainte de prezentarea finală. În ziua examinării am trecut foarte bine de partea scrisă și domnul profesor ne-a invitat să facem o demonstrație practică. Am alimentat instalația cu energie electrică, moment în care a făcut ,,bum” și a început să iasă fum. Ne-am speriat puțin, am scos din priză și ne uitam unul la celălalt. După mai mult timp am aflat că de fapt cu toate că la celelalte 2 probe de la bac obținusem note foarte bune și de asemeni și la partea teoretică a proiectului, puțin a lipsit să ratăm atât bac-ul cât și înscrierea la facultate. Această experiență ne-a determinat ca pe viitor să avem o abordare mai atentă, cel puțin în ceea ce privește partea practică.

Ca absolvent al Liceului Industrial și eu sunt un membru în această mare familie cu oameni educați, puternici, creatori, valoroși alături de alți și alți membri care sunt răspândiți în toată lumea și care fac mare cinste acestui liceu.

Mă înclin cu adâncă și deosebită considerație și foarte mult respect în fața dascălilor care au contribuit la instruirea mea în anii de liceu și le doresc multă sănătate celor care sunt în viață, iar celor care s-au retras la odihnă veșnică și care ne urmăresc din cer, le spun ,,Dumnezeu să-i ierte”.

La ceas aniversar, transmit, cu mult respect, sincere felicitări echipei de conducere a colegiului pentru realizările obținute și aici mă refer atât la rezultatele de la concursuri, olimpiade, scriere, derulări și implementări de proiecte europene, cât și la dotările, schimbările, modificările și îmbunătățirile aduse în cele două corpuri ale colegiului. Toate acestea flancate de sacrificii, tenacitate și dăruirea de care a dat dovadă conducerea colegiului, au avut ca rezultat propulsarea clară și menținerea școlii într-un trend mereu ascendent, în condițiile socio-politice și demografice zonale și naționale de după 1989, cu asigurarea fermă a unui loc fruntaș în rândul colegiilor atât la nivel de județ și regiune cât și la nivel național. LA MULTI ANI!-2014 Inginer Florinel Rotaru

Absolvent 1978

Lyceum T 2014

76

Trecut-au anii, patruzeci la număr, de când am pășit cu timiditate pentru prima

dată în clădirea liceului………... În timp m-am familiarizat cu școala, cu profesorii și colegii,

am cunoscut succesul și eșecul, bucurii, dar și tristeți. Cei 5 ani s-au topit, uneori ușor,

alteori greu și am absolvit liceul, gata să înfrunt viața cu încredere. În liceu am învățat nu

numai matematică, română, fizică, chimie și alte materii, am învățat să mă integrez într-un

colectiv, am învățat să pun în practică teoria învățată în școală, să transform un eșec într-o

victorie, învățând și din greșeli. Am reușit la Facultatea de mecanică, secția TCM am

terminat-o și m-am întors în Bârlad. Mi-am început activitatea profesională la Rulmenți

unde lucrez și acum. Acum, oamenii pe care-i cunoscusem în practica efectuată la fabrică

erau colegii mei de muncă.

M-am întâlnit cu foștii colegi și profesori, am discutat, am împărtășit cu toții veștile

bune sau pe cele mai puțin bune. Dar nu mi-am dat seama că îmi lipsește liceul și atmosfera

lui până când fiul meu nu a ajuns la vârsta admiterii la liceu. Cu bucurie am aflat că va

învăța la același liceu la care am învățat și eu.

Am fost într-o vizită, să-mi amintesc atmosfera. Era pauză, foială de tineri, muzică,

energie. Nu am reușit să mă integrez imediat. Dar a sunat și au început orele. Încet, încet,

holurile s-au golit și atunci, în liniștea care învăluia totul, am reușit să simt că din nou fac

parte din acel loc. Tăcerea m-a învăluit cu prietenie și am înțeles, că noi, foștii absolvenți,

suntem parte din istoria liceului, din realizările lui.

Fiul meu, Chelaru Mihai a terminat la rândul lui liceul, în anul 2006 și a absolvit

Facultatea de Construcții. Cred că acum o putem numi tradiție de familie, două generații

care au fost elevii aceluiași liceu. Mi-am propus să vizitez liceul mai des. Puteți s-o numiți

nostalgie, dar vreau ca atunci când nepoții mei vor intra la liceu, liceul să mă recunoască, nu

ca pe ,,fiul rătăcitor”care vine numai când are nevoie, ci ca pe un fiu bun, care vine în vizită

să vadă ce mai face pietenul său de suflet, liceul.

Inginer Chelaru Petrica Absolvent 1978

Diriginte ProfesorȚugulea Eleonora

Nu știu alții cum sunt… dar eu când îmi amintesc de viața mea de licean mă umplu sufletește, mă reîntorc în acei ani ai tinereții și entuziasmului, ai bunei dispoziții și ai dorinței de afirmare.

Aceeași clădire și totuși alta, aceeași elevi și totuși alții… Îl depășesc grăbit în trafic năpădit de noianul de amintiri. Am fost elevul acestui

liceu în perioada 1974 – 1978. Adolescența…, derivate, integrale, mașini electrice, dispozitive electronice, măsurări

electrice și electronice, sau “Ce mai faceți domnule diriginte Mihai Darabană? “Ce mai faceți domnișoara dirigintă Georgeta Anghel? “Ce mai faceți domnule profesor Vasile Boghiu ?” “Ce mai faceți domnule profesor Dumitru Tărnăuceanu ?”

Ce mai faceți domnilor profesori care ne-ați împărtășit nouă, elevilor, toate cunoștințele dumneavoastră acumulate în decursul anilor și mai mult decât atât: lecții de viață. Ați fost adevărați formatori de caractere; ne-ați învățat cum să privim viața, ca niște oameni maturi și responsabili cu suflet de copil.

Lyceum T 2014

77

Principii, utopii, dar mai ales soluții. Toate îmi vin în minte și mă revăd elev al acestui liceu, cu nimic diferit față de generația actuală vis-à-vis de dorințe și împliniri: un chip tânăr alergând, uniforma școlară, zâmbete optimiste, observații, strângeri de mâini, zgomot de tocuri pe culoare, prima iubire, prietenii pe viață, o carte-n cap, practica agricola (unde eram bătuți de vânt și soare, dar nu triști). Am trăit adolescența în acest liceu: aici este locul unde am învățat ca a fi bun este ceva firesc; aici este locul unde am devenit rațional și optimist; aici este locul de unde am plecat pentru a intra în viață și spre a trăi în lume.

Ne-am maturizat pe băncile unei școli unde am învățat repede și bine, unde am devenit pricepuți și eficienți. Mulțumim DOMNILOR PROFESORI!

La ceas aniversar, nu pot dori acestui spațiu de învățământ decât să continue modelarea sufletelor tinere cu cât mai multe realizări și satisfacții.

“La mulți ani” atât colegiului, cât și acelora ce, cu dragoste și dăruire, își desfășoară o bună parte din viață alături de elevi.

Ing. Iamandi Vicențiu

Absolvent 1978

ANOTIMPUL AMINTIRILOR Simt cum se apropie anotimpul amintirilor.

Soarele strecurat printre ramurile castanilor î n amiezile de septembrie, mirosul

clasei la î nceput de an s colar, sarafanul negru pe care î ncercam sa -l mai î nveselim cu o

curelus a mai colorata , ghemul din stomac î nainte de teze s i ca t de bune erau pra jiturile

ma ncate î n timpul orei de la care tra geam chiulul toata clasa ... Toate erau î nva luite î n

dulcea lipsa de griji de dinaintea adeva ratului salt î n viat a .

Ne amintim cu drag de anii de s coala pe care i-am retra it prin ochii copiilor nos tri s i

pe care spera m sa -i mai î nta lnim prin ochii nepot ilor.

Elena Dumitriu(Popa),

Absolventa 1980

LA ANIVERSARE

Astăzi, la împlinirea a 60 de ani de existență a liceului pe către l-am absolvit în urmă cu 34 de ani(Liceul 3, promoția 1980 clasa a XII-a M2, profil mecanică fină și optică) păstrez în suflet frumoasa perioadă când am fost elevă aici în treapta a doua cum era structurat pe atunci procesul de învățământ pe atunci(1978-1980).

Urmam cursurile unui liceu industrial, dar tot ce am trăit și învățat a fost abordat în manieră umanistă, disciplinele tehnice se dezvăluiau în tonuri poetice. Cel mai îndrăgit profesor din pleiada de magiștri este dirigintele, d-na prof de limba franceză Georgeta Anghel, omul care ne-a învățat să privim cu încredere viitorul, să fim uniți. Să ne respectăm unii pe alții, să dăruim cu prisos din suflet roadele dobândite prin educație și instrucție școlară. Mă mândresc cu faptul că fac parte dintr-o generație al cărei secret cuprinde aceste minunate componente: respect, responsabilitate, libertate spirituală, optimism.

Lyceum T 2014

78

Atmosfera colegială a acelor ani, cu dezbateri reale în planul cunoștințelor pe care le acumulam cu întrajutorare în problemele pe care le întâmpinam, cu efort susținut și serios la învățătură(procentul de promovabilitate la bacalaureat a fost de 100% din prima sesiune)s-a înscris drept reper valoric asumat pentru întreaga viață.

Niciunul dintre colegii de atunci nu ne-am pierdut pe drum…Am pornit în viață cu demnitate și ne-am împlinit ca oameni în acest crez.

Îmi amintesc și acum bucuria de a purta uniformă cu nr. matricol(la prima întâlnire de promoție din cele trei, 1990,2001,2010, am fost îmbrăcată din nou în uniformă așa cum am promis unui coleg hâtru care la absolvire și-a manifestat curiozitatea privind suplețea siluetei fetelor„să vă văd peste 10 ani”). Orele captivante de filozofie când absorbiți în universul căutărilor ideatice, realitatea se estompa într-atât că nu mai auzeam clopoțelul de final. Orele de laborator cu d-nul Bichir care ne-a învățat să experimentăm crearea unui spațiu de gândire intim chiar și în caietul de teme pe ultima pagină „pagina de mâzgâlit”. …sunt mai multe lucruri de spus despre anii de liceu, dar emoția retrăirii îmi aduce pe buze un singur gând-gratitudinea: MULȚUMESC ȘCOALĂ DRAGĂ, MULȚUMESC PROFESORI DRAGI!

Elena (Lazanu) Alexandru Absolvent 1980

Ce a însemnat şcoala pentru mine??

O întrebare simplă la care nu pot răspunde, însă, la fel de simplu. De ce? Deoarece pentru toți şi pentru fiecare dintre noi, şcoala a reprezentat mult mai mult decât o perioadă, o instituție, o clădire sau o obligație. A reprezentat, într-o foarte mare măsură, însăşi viața noastră timp de doisprezece ani.

Școala este o formă cu fond. Mai întâi o clădire mai nouă sau mai veche, coridoare lungi și drepte sau întortochiate și misterioase, săli cu mese, scaune. Dar școala este ceva mai mult și mai altfel decât alte clădiri. Acest mai mult și mai altfel face ca școala să fie un spațiu viu, atrăgător și să rămână mereu în amintire.

Sufletul școlii sunt elevii și profesorii, necunoscute într-o ecuație al cărui rezultat îl reprezintă formarea. Elevul vine la școală pentru a ști, iar profesorul îl ajută să știe și să fie.

Elevul vine la școală pentru că trebuie, iar mai apoi descoperă ce bine te simți în mijlocul unor persoane de vârsta ta cu elanuri adolescentine, cu dorința de a face lumea mai bună, cu neliniștile iubirii.

Profesorul este acea persoană care îl călăuzește printr-un univers complicat, dar seducător, care îi propune un model și îl ajută să descopere și să se descopere.

La Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” fost în timpul când eram elev Grupul Școlar Industrial, eu am găsit în primul rând un univers al intelectualismului şi al culturii. Încă de la început m-am convins că dascălii pe care de abia îi cunoscusem aveau cunoștințe care se extindeau cu mult dincolo de materia predată şi că vroiau să împărtăşească aceste cunoștințe cu noi. Mi-am dorit mult să pot vedea lumea prin prisma fiecăruia dintre ei, aşa că atenția pe care am acordat-o atât lecțiilor propriu-zise, cât şi parantezelor bine-venite despre lume, tehnica(prof. Bichir Constantin, prof. Cocioabă Constantin, maistru instructor Spânu Dumitru, Nechita Constantin), matematica(prof. Iovu Mihai ),limba și literatura română (Luca(Cernei)Zenaida), fizica (prof. Cazacu (Tavalica) Rodica )economie,(prof. Cazacu Elena), chimie,( prof, Cucoș Valeria) , biologie, (prof. Vesel Virgil )cultură şi multe alte curiozități a fost maximă.

Lyceum T 2014

79

Tot aici am simțit că mă aflu într-un ambient al prieteniei, maturizării, socializării şi (de ce nu?) chiar dragostei.

În acea vreme împreună cu doamna dirigintă profesor Elena Cazacu am făcut un joc de cunoaştere la ora de dirigenție şi mai mulți colegi de ai mei au mărturisit că mereu le-a plăcut să vină la şcoală. Cum să nu le placă, când aici se leagă prietenii, se discută orice de la componența micului dejun la cele mai intime secrete . Ea este ca un cufăr ferecat și totuși atât de drag tuturor căci în ea se cuprind cele mai frumoase amintiri și experiențe, prietenii de-o viață, iubiri care nu se uită niciodată, certuri care ucid și împăcări care fac ca prietenia să renască din propria cenușă mai puternică , cei mai frumoși ani ai vieții noastre.

De fapt, orice ieşire în oraş, orice după-masă petrecută acasă la vreun coleg a fost doar un prilej de a continua discuțiile şi planurile începute la şcoală, uneori cu mai puțin succes din punct de vedere al bunei dispoziții. Şcoala a fost, de fapt, scena vieții sociale a mea şi a colegilor mei. Lăsând trecutul la o parte şi privind spre viitor, „Al.I.Cuza” a fost, mereu o rampă de lansare ideală în vâltorile vieții, oricare ar fi marea în care am vrut să ne aruncăm. Am găsit aici o diversitate care m-a pregătit pentru orice domeniu şi orice încercare grea care m-ar putea aștepta. Diversitate nu doar în materiile studiate, stabilite de altfel de către minister, ci mai ales în nenumăratele opțiuni în materie de activități extracurriculare: teatru, dans, sport şi multe altele. Perioada liceului a fost o perioadă în care am descoperit noi pasiuni sau mi-am continuat altele vechi, simțindu-mă pregătit să găsesc puncte de interes comun cu grupurile noi de oameni pe care urma să le întâlnesc cu siguranță în viitor. Această diversitate şi posibilitate de a explora este specifică perioadei de liceu şi tuturor ne lipsește la maturitate, când rutina de zi cu zi amenință mereu să ne copleşească viețile.

Liceul reprezintă aşadar atât o perioada importantă a vieții oricărui om, o instituție a culturii şi intelectualismului, o clădire care găzduieşte prietenii, năzbâtii, bucurii şi tristeți, împliniri şi dezamăgiri şi mai ales diversitate, cât şi multe alte lucruri pe care mintea mea (stresată) de absolvent în aşteptarea fiorosului „BAC” le-a omis cu siguranță.

Peste ani, datorita meseriei pe care mi-am ales-o, am ajuns să lucrez în acest liceu, ca și contabil alături de foștii mei dascăli, devenind colegi. A fost o experiență minunată „să fii coleg cu foștii tăi profesori”- o idee care la terminarea școlii nici nu îmi trecea prin minte. Dar viitorul nu are limite pentru nimeni…………….

Atunci, acum şi mereu, aici şi oriunde în lume, şcoala este însăşi viața elevului, fie el un şcolar timid sau un licean în pragul maturității. Vă îmbrățișez cu brațele, dar mai ales cu sufletul. Puține cuvinte, dar un noian de gânduri și sentimente. Plutesc în jurul nostru și în noi spiritul reînviat al acelor vremi. Ce tineri eram! Câte vise se țeseau și câte planuri de viitor! Azi viitorul acela a devenit trecut. Vor fi devenit ele realitate? Unele da, altele ba. Valurile vieții.

BULGARU FLORINEL , Economist Absolvent 1981

Contabil al Liceului Industrial “Al.I. Cuza” 1995-2006

Lyceum T 2014

80

Amintiri din anii de liceu

Am plăcuta ocazie să spun că fac parte din promoţia care a absolvit Liceul Industrial din Bârlad în anul 1981- clasa 12 M1. Anii au trecut în zbor, dar nu de puţine ori am scris cu mândrie într-un curriculum vitae şi acest lucru.

Dirijați de „bagheta magica” a distinsului profesor de matematică, domnul Boghiu Vasile, am învăţat elemente de analiză matematică, geometrie plană, în spaţiu şi analitică, dar cel mai important lucru, ne-a educat învăţându-ne cum să păşim în viaţă cu fruntea sus, cum să respectăm ca să fim respectaţi, cum să lăsăm loc de „Bună ziua”, cum să ne ridicăm atunci când vom fi doborâţi. Liceul pregătea elevii într-o paletă vastă de meserii şi, fără doar şi poate, dacă terminai puteai fi repartizat în una dintre fabricile ţării ca: electrician, sculer-matriţer, prelucrător prin aşchiere, etc. Atelierele şcolii erau foarte bine dotate cu toate utilajele necesare într-un flux tehnologic, dar cel mai bun lucru a fost că aveam dascăli foarte buni care să ne înveţe teoretic şi practic tot ce era nevoie să ştim în tainele meseriilor noastre. Clasa noastră a unit băieţi şi fete de la ţară şi din Bârlad, şi pot spune că a fost echilibrată ca număr, deşi cei din oraş, trebuie să recunosc, aveau o „zestre intelectuală” substanţială faţă de noi, cei de la ţară. Însă uşor ne-am integrat şi noi, am prins curaj, ne-au ajutat chiar să fim ca ei şi nu ne-am făcut de ruşine. Nu ştiu dacă aş putea să evidenţiez câţiva colegi pentru că aş putea spune că am intrat la facultate mult peste jumătate din câţi am fost, iar ceilalţi poate nu au avut o stare materială suficient de bună pentru a frecventa aşacursuri. Îmi amintesc cu mare plăcere de orele de istorie, făcute cu profesorul Balan care era o enciclopedie în materie, iar băieţii - Lucian Mircea şi Luigi Artene - ca să ne scutească pe noi de „ascultare” îi puneau tot felul de întrebări tematice „profului” şi acestuia nu-i ajungea timpul să povestească. Cum să uităm oare de circuitul leu - marfă pe care ni-l tot desena pe tablă doamna profesoară de economie Cazacu. Unul dintre profesorii importanţi a fost şi domnul Bichir Constantin, care a realizat multe lucruri frumoase pentru liceu ca să beneficiem noi elevii de ele. Pauzele începeau cu muzica ce se auzea pe hol postată de acest minunat om. Aş vrea să mai spun că tot ce am învăţat de la orele domniei sale mi-a folosit foarte mult în studiul de la facultate. Domnul Bichir era un împătimit al şahului, şi, îmi amintesc că, în una din zile, colegul nostru, Inasel Liviu, l-a învins şi dumnealui îi tot propunea să joace ca să îşi ia revanşa. Bietul băiat era tare mândru că l-a „bătut” pe profesor dar nu ştia cum va proceda acesta la ore. Cabinetul de automatizări era foarte bine dotat şi ne plăcea să „ne jucăm“ prin circuitele montate pe mese, dar nu vă pot spune ce se întâmpla dacă cineva scăpa o piuliţă pe podea. Mulţi dintre noi mergeam la olimpiade, fiecare cu ce se simţea în stare, Gheorghe Ionel, Nechifor Daniela, Şușnea Gheorghe, Tatiana Băcuță erau matematicienii clasei, Zizi Burghelea era cu fizica, Darie Dorin cu chimia, Lupaşcu Valentin, Daniela Butnaru erau cu engleza şi foarte mulţi eram cu limba română. Dirigintele nostru era mândru de noi, făcea pregătire cu noi în clasă - nu cunosc nici un coleg care să se fi pregătit pentru facultate în particular - ne chema uneori duminica pentru lucru suplimentar, iar note. . cu notele stăteam bine, puteam lua doi de 2 într-o zi sau doi de 10, nu conta, ştiai sau nu! Am avut norocul să-l avem dascăl şi pe profesorul Rotaru Vasile la fizică, un om sufletist şi plin de viaţă, care făcea de asemeni pregătire la clasă cu cei care mergeau la Politehnică. Doamne, ce vremuri şi ce oameni mai erau pe atunci! Parcă nu aş putea trece cu vederea nici una dintre năzbâtiile făcute de un coleg. Orele de sport când era frig sau ploua se făceau într-o clasă improvizată la parter cu saltele şi „cal”. Ne schimbam în clasă şi lăsam frumos aranjate ţinutele, respectiv sarafanul şi cămaşa, pe bancă, pantofii sub bancă, iar băieţii costumul de elev. Acest coleg a făcut „un

Lyceum T 2014

81

joc“ în timp ce noi eram la oră; ne-a amestecat hainele de la mic la mare şi invers, ne-a ascuns genţile prin dulapuri sau chiar le-a scos pe pervaz. După ora de sport urma chimia şi doamna Cucoş era o femeie foarte serioasă, nu accepta glume sau să vorbim între noi. Ce te faci acum? Când nu-ţi găseşti hainele, pantofii, caietele, şi timp, doar o pauză care s-a sfârşit înainte de a începe .... închipuiţi-vă ce vacarm era în clasă. Ne-am liniştit pentru că a sosit doamna, dar cu ce să scriem şi pe ce, cum să stăm liniştiţi când chiar nu puteam? Puţin a lipsit să nu îl cheme pe d-l Boghiu! Anii au trecut şi ne-am reamintit aceste lucruri la întâlnirile de promoţie care s-au organizat, suntem mândri de noi, de realizările noastre.

Geta Siminescu Bighiu - Inginer textilist

Absolventă 1981

Anii de liceu... sunt cei mai frumoși ani din viața unui tânăr, a unui elev,sunt anii de care își va aminti toata viața.

Mă numesc Rodica Dragomir căsătorită Ignat și eu am fost elevă a Liceului ,,Al. I. Cuza”, promoția 1978-1982, primii doi ani profil Electronică, ultimii doi ani Sculeri Matrițeri. Și pentru mine, anii de liceu au fost o etapă importanta a vieții , ani în care am fost pregătită pentru viață, atât din punct de vedere profesional cât și social. Sunt anii în care am făcut prietenii care vor dura toată viața, anii în care am învățat o meserie și care mi-au oferit un loc de muncă după absolvire, anii de care mă leagă multe amintiri frumoase. Cei patru ani de liceu m-au învățat să iau inițiative și să decid de multe ori nu numai pentru mine ci și pentru cei din jur și m-au făcut să devin puternică. Eu în liceu am fost patru ani șefa clasei și secretară UTC și a trebuit de multe ori să răspund în fața direcțiunii și a cadrelor didactice de ceea ce se întâmpla în clasă.

Ce pot să vă spun e că provin dintr-o familie în care ambii părinți au lucrat în Fabrica de Rulmenți și la rândul nostru, împreună cu cei patru frați am fost îndrumați să urmăm cursurile acestui liceu pentru că este o unitate școlara serioasă care pregătea specialiști pentru Fabrica de Rulmenți, o societate importantă recunoscută în toată lumea. Da, toți patru frații am învățat în acest liceu și chiar soțul meu este un fost absolvent al Liceului Industrial .

Amintirile sunt legate de laboratoare, atelierele școlare, dar și de cadrele didactice ai acelor ani: de profesorii Pascal A., Cazacu E., Lunca P., Arnăutu V., Stânga Gh., Coja E., Darie , și inginerii Bichir , Dediu N. și nu în ultimul rând de cea care ne-a călăuzit pașii pentru patru ani, doamna profesor Pădure Georgeta. Îmi cer scuze că nu am nominalizat toți profesorii, inginerii și maiștrii instructori, din cei patru ani de liceu, însă toți au știut cum să ne deschidă porțile spre știință și viață, ne-au fost adevărați îndrumători în pregătirea noastră școlară și profesională, dar și prieteni în pregătirea pentru viață.

Eu nu am urmat cursurile niciunui învățământ superior, am rămas în oraș, am lucrat în Fabrica de Rulmenți 25 de ani ca operator la Centrul de calcul și nu mică mi-a fost mirarea când fiica mea - după 14 ani - a urmat și ea cursurile aceluiași liceu pe care l-am urmat și noi ca părinți, a avut plăcerea să întâlnească o parte din profesorii pe care i-am avut și noi,- Munteanu G., Dumitrascu A., Miron Al., Păvălașcu A., Roșu O, Forțu A., Jianu Dan - profesori ajunși la o anumită vârstă și care și-au amintit de mine cu multă plăcere și de anii pe care i-am petrecut eu când eram de vârsta ei. A absolvit liceul în 2005 profil Mecanic, la Iași a urmat Facultatea de Geografie și Geologie în cadrul Universității ,,Al. I. Cuza” și apoi Master în Economie.

Știu că sunt rare clasele care reușesc să facă întâlniri de promoție după terminarea liceului, fiecare merge pe drumul pe care și l-a croit în viață, dar noi am reușit să ne

Lyceum T 2014

82

întâlnim la 10 și la 30 ani. Aceasta confirmă încă o dată faptul că perioada de patru ani petrecută în acest liceu a creat prietenii durabile pentru toată viața. Pentru că ultimii ani au fost și sunt duri pentru toata lumea, pentru că suntem un pic risipiți în toată lumea, ținem totuși legătura și ne amintim cu multă plăcere și dragoste unul de altul și de acei ani frumoși petrecuți pe băncile liceului.

Din 2007, eu și soțul, muncim la Roma cu contracte de muncă, ca operatori sociali. Acum, în prag aniversar, doresc, acestei Instituții școlare de prestigiu a orașului

nostru, să își continue activitatea măcar pentru alți 100 de ani, cadrele didactice să pregătească tineri și să le călăuzească pașii pentru noul drum în viață.

Dragomir Ignat Rodica Absolventă 1982

Spiritul liceului

Rutina cotidiană mi-a fost perturbată de rugămintea d-nei Directore Păiș Mihaela de la “Liceul Al. I. Cuza” – Bârlad, de a scrie câteva rânduri, în calitatea mea de fost elev, cu ocazia zilelor liceului. Întrucât se împlinesc 50 de ani de activitate, am acceptat provocarea, dar din acel moment a început și zbuciumul creator. Inspirația de moment era ulterior cenzurată de îndoiala critică. Nu știam ce să scriu și nu mă puteam hotărî: să scriu despre frumusețea unică a anilor de liceu, despre dascălii noștri și munca lor, despre colegii mei pe care tocmai îi revăzusem cu ocazia întâlnirii de promoție de 30 de ani, să povestesc o întâmplare nostimă din viața de liceu? Cu aceste gânduri, care nu mă lăsau nici să dorm, într-o noapte am pătruns în lumea viselor. Aici mi s-a arătat un spirit luminos și cald. Mi-a spus că este ,, Spiritul liceului” și că a venit să mă ajute, zicându-mi: - Ai copilărit pe lângă liceu și apoi ai devenit elev. Ai avut profesori deosebiți care ți-au transmis ce au avut mai bun! Cum de nu știi ce să scrii?! Avea dreptate. De la câțiva ani am început să percep existența liceului. Era în cartierul meu. Am crescut, trecând poate de mii de ori pe lângă clădirea impozantă în drumul meu spre casă. Mi-am amintit cum mergeam pe trotuarul de la Sterian Dumbrava (astăzi Vasile Pârvan), vis-à-vis de biserica Sfântul Spiridon și priveam pe sub gardul de salcâmi la forfota liceului. Cel mai mult îmi plăcea când erau pauze, iar luminile erau aprinse. Atunci vedeam cel mai bine. Indiferent de clasă toți elevii erau îmbrăcați la fel , cu uniforme negre – băieții și sarafane albastre și panglici albe– fetele. Uneori de la un geam mai zbura câte un avion de hârtie sau o caschetă de elev pe post de OZN. Mă opream din mers și priveam amuzat. Toată larma înceta când în clase intrau profesorii cu catalogul sub braț. Se făcea liniște, iar dezordinea înceta. Oare ce le spuneau profesorii? Am mai crescut și de la un timp am început să circul prin curtea interioară a liceului. Intram pe o portiță de lângă casa d-lui doctor Mereuță, apoi prin curte ajungeam în centrul orașului. Mai mereu erau meciuri pe terenul de sport și le urmăream captivat. Uneori însoțeam clasele la ora de sport pe terenurile de la baza “Voința”. Se trecea printr-un gang și se ajungea într-un paradis sportiv, cu terenuri de handbal, volei, tenis. Toate de zgură, udate și trasate.

Ce frumos era… Ce competiții vedeam… Anii au trecut, eu am crescut și am ajuns la rândul meu licean. L-am început în anul 1978 într-o clasă de electronică. Erau doar două clase printre alte multe de mecanici. Acest fapt constituia un motiv de mândrie și era suportul unei ușoare superiorități.

Lyceum T 2014

83

Au fost cei mai frumoși ani, irepetabili și de neuitat. Datorită vârstei și a colectivului, am trăit din plin viața de licean de care îmi amintesc foarte des și cu mare plăcere. Profesori i-am avut pe cei pe care îi văzusem ani de zile, în copilăria mea, pe sub gardul de salcâmi, intrând în sălile de clasă cu catalogul sub braț. Parcă erau mai cărunți, mai maturi. Erau la vârsta deplinei maturități profesionale , la apogeul ei, iar noi, cei care am vrut să învățăm am avut de la cine, astfel că cea mai mare parte a colegilor de clasă au absolvit o facultate. Să le mulțumim profesorilor, să-i onorăm și să le purtăm mereu recunoștință și respect! Toate acestea mi-au trecut prin minte sub privirea amuzată a ,,Spiritului”. Mă grăbeam să mă trezesc pentru a le așterne pe hârtie, când o curiozitate m-a oprit. L-am întrebat pe ,,Spirit” ce este de fapt și care-i rolul său? Mi-a răspuns:

- Dragul meu, m-am născut odată cu liceul vostru și cuprind câte o fărâmă din sufletul fiecărui absolvent și din sufletul fiecărui profesor care v-au instruit și educat pe voi. Sunt memoria vie și istoria nescrisă a tot ceea ce s-a întâmplat în 50 de ani de existență. Sunt amintirea nestinsă și dragă a anilor de liceu, sunt liantul care vă unește și chemarea care vă readuce alături după ani și ani pe băncile liceului, cu bucuria de a vă revedea și retrăi emoțiile acelor ani. Sunt blazonul pe care îl apărați, foști și actuali elevi, foști și actuali profesori. Toate acestea sunt eu, ,,Spiritul liceului “, iar fărâma ta de suflet va trăi de-a pururea prin mine!

Prim procuror, Mircea Wili Brojban

Absolvent 1982,

ROADE DULCI

Motto:

” Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm.”

Seneca

Printre emoțiile care au scrijelit urme adânci în inima mea, se numără și cele

născute la examenul de admitere în clasa a IX –a. Am ales Liceul Industrial, care și la timpul

acela instruia o mulțime de elevi, din oraș și comunele apropiate, unde, majoritatea se

calificau pe diferite meserii în uzina rulmenților, iar alții se întorceau tot în fabrică, ca

specialiști, după absolvirea facultăților tehnice. Dorința de a rămâne în Bârlad, alături de

familie și cunoscuți, perspectiva unui loc de muncă într-o fabrică cu rezonanță națională și

internațională, un liceu cu un renume puternic situat în centrul orașului, profesori cu

reputație greu de egalat, au fost doar câteve dintre motivele care au stat la originea deciziei

mele privind următoarea etapă de instruire școlară pe care urma să o parcurg.

Bucuria admiterii, vacanța de vară ce mereu trecea prea repede, a fost urmată

de începerea anului școlar, precedat obligatoriu de activitățile agricole. Trecând peste

nenumărate inconveniente legate de transport, frig, norme mari, etc., am dobândit totuși și

un câștig esențial: acela de a aprecia munca, de a respecta truda părinților noștri, de a

observa contrastul dintre viața oamenilor, situați în categorii sociale diferite, de a căuta și

găsi impulsul interior necesar dezvoltării noastre viitoare.

Lyceum T 2014

84

Am păstrat în sufletul meu o galerie cu chipurile oamenilor speciali pe care i-am

cunoscut și mă bucur că printre ei se află mulți dintre profesorii de liceu, iar atunci când

unele împrejurări mă conectează cu trecutul îi revăd parcă, în sala de curs, în curtea

liceului, în laboratoare, ateliere, locuri pe unde și pașii mei au trecut la zbuciumata vârstă a

adolescenței, de unde am păstrat rămășițe neconsumate de melancolie.

Domnul Savin Alexandru s-a nimerit să-mi fie profesor de istorie și diriginte. De

la început privirea sa blândă în contrast cu fața serioasă, vorba caldă, liniștită, mi-au plăcut

și m-au încurajat. Calviția destul de avansată pentru vârsta sa tânără îi dădeau un aer

părintesc, iar mersul său legănat reprezenta un alt semn de bunătate. Chiar dacă uneori

atitudinea indisciplinată a colegilor mei l-a supărat, nu-și ieșea din fire pentru mult timp, la

câteva minute după ridicarea vocii revenind la tonul liniștit, privindu-ne pe toți mâhnit.

O altă imagine clară pe care am păstrat-o în amintire este a domnului profesor

Bentu Dumitru, întreținută, desigur, de mai multe împrejurări în care am avut ocazia să-l

revăd, să-l reîntâlnesc, de fiecare dată realizând că un sentiment real și onest de admirație

și stimă a rămas la fel de curat ca pe timpul anilor de liceu. Asemenea dirigintelui meu,

dumnealui făcea ca orele de geografie să fie atractive, statura impozantă, sobră era în

contrast cu tonul jovial și calm, din care emanau sentimente de simpatie pentru elevi,

toleranță părintească, dar fără a permite încălcarea regulilor de disciplină și seriozitate.

Nemulțumirile sale se materializau în ironii delicate, sau dojană blândă, care de cele mai

multe ori dureau mai tare decât vorbele aspre sau grămada de chei ( de la o mulțime de

uși) a unui alt profesor, despre care auzisem că este utilizată pentru a ,,mângâia” creștetul

elevilor, care nu reușeau să priceapă rezistența materialelor.

Aș vrea să pot exprima pentru fiecare dintre profesorii mei unele gânduri de

prețuire, pe care le merită din plin, însă mă tem că nu am suficiente cuvinte pentru a spune

fiecăruia cât i-am admirat pentru pasiunea cu care au practicat această nobilă profesie, mă

tem că voi fi incapabil să exprim cum au contribuit la alegerea cărării corecte a existenței

mele, câtă înviorare ne-au adus sfaturile lor, lecțiile predate, învățându-ne să trăim cu

idealuri, pentru care să muncim și să luptăm…

În accepțiunea mea, liceul, cu ambele corpuri de clădire, pline de copii, era ca o

prisacă unde permanent trudeau profesorii, inginerii, maiștrii, personalul administrativ și

elevii, cu scopul ca aceștia din urmă să poată gusta roadele dulci ale instruirii, de care să se

bucure peste ani, care să vindece de molima cruntă a neștiinței generațiile viitoare, căci

pentru cei care învață, viața devine un anotimp frumos și veșnic, triumfând mereu cu

împliniri, în timp ce lipsa de instruire osândește pe alții să rămână mereu la hotarul dintre

lumea plină de mărăcinii neîmplinirii sociale și cea însorită de satisfacții și reușită.

În anii ce-au urmat am reîntâlnit pe o parte dintre colegii mei, de la care, am aflat

că au reușit să urce spre visurile lor ca pe o frânghie, unii atingându-le iar alții nu. Cei mai

mulți își amintesc cu drag de anii de liceu, perioada în care, printre altele, am descoperit

avântul spre noi înșine.

***

Lyceum T 2014

85

Mai este puțin timp până la o altă aniversare a liceului unde și eu am fost elev,

evenimentul așteptat copleșindu-mă de emoție, la fel ca anul trecut, când am revăzut în

sala de festivități pe mulți dintre dascălii mei. Unii m-au recunoscut imediat, alții mai

târziu când au observat o iluminare spontană de recunoștință pe chipul meu, însă am

remarcat prezența altei generații de profesori, pregătită să ducă mai departe pașii altor

tineri spre tărâmul fermecat, de unde să culeagă roadele dulci ale științei.

Căldura cu care directorul de astăzi al Colegiului Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”,

doamna profesoară Mihaela Păiș, m-a îndemnat să exprim unele gânduri despre anii de

liceu, a fost ocazia perfectă de a face să se reverse din mine o parte din acumularea

iradiantă de admirație pentru acei oameni care și-au dedicat și își dedică viața pentru a

șlefui intelectual vlăstare ale societății, care de multe ori au schimbat în bine destine, care

transmit curajul de a folosi mintea, imaginația într-o lume în care parcă valorile spirituale

nu mai au preț, căci școala ocupă în viața noastră un loc aparte, iar formarea oamenilor în

anii de școală, alături de educația primită în familie, este deosebit de importantă.

Așadar, pentru tot ce oferiți cu dragoste și pasiune, vă mulțumesc!

Comisar șef de poliție Vasile Chelaru Șeful Poliției municipiului Bârlad

Absolvent 1984

PORTRETE

Şcoala primară şi gimnazială am făcut-o în localitatea natală Coroieşti comuna

Bogdăniţa , judeţul Vaslui , iar în 1981 am dat admitere la Liceului Industrial Bârlad .

Impactul cu oraşul şi cu şcoala a fost foarte puternic , deoarece îmi amintesc şi astăzi ,de

parcă a fost ieri , problema la matematică de la examen , chiar şi profesorul asistent ,

domnul profesor Stîngă ( filozofie).

În prima treaptă de liceu l-am avut diriginte pe domnul profesor Arnăutu Valeriu ,un

profesor deosebit de sensibil şi de inteligent , dar care nu a reuşit să stabilească o relaţie

apropiată cu clasa poate şi pentru că eram foarte numeroşi, peste 40 de elevi.

În clasa a-IX-a matematica am făcut-o cu doamna Bolea Hildegard, o doamnă

distinsă, iar în clasa a - X-a cu doamna Giurcanu Ana, de asemenea o persoană deosebită

,plină de energie, două doamne de la care am avut ce învăţa, care mi-au pus bazele

matematicii în prima treaptă de liceu și de care îmi voi aminti întotdeauna cu plăcere.

O altă doamnă profesor pentru care am un deosebit respect şi admiraţie este

profesoara de fizică Tăvalică Rodica cu care am studiat toți cei 4 ani. Fără talentul şi

devotamentul ei de profesor, eu nu aş fi reuşit în viaţa. Pot să spun că dumneaei îi datorez

toate realizările mele.

În treapta a doua de liceu am avut un profesor deosebit la matematică, pe domnul

Boghiu Vasile. Un profesor de excepţie care a fost şi este un exemplu de muncă, seriozitate,

corectitudine. Şi acum îl mai vizitez şi se bucură foarte mult.

Nu pot să nu amintesc de o altă distinsă profesoară de română, doamna Luca

Zenaida un exemplu de corectitudine, cunoaştere şi modestie. Cu doamna profesoară mă

întâlnesc şi acum foarte des deoarece locuim în aceeaşi zonă.

Lyceum T 2014

86

În treapta a doua de liceu am avut ca dirigintă pe doamna Paveliu Mariana, o

persoană care a intrat în sufletul nostru şi care ne înţelegea toate frământările

preadolescenţei. A fost şi este un pedagog şi un psiholog desăvârşit.

Aceştia sunt profesorii care m-au modelat și pe care îi am ca model, care mi-au

marcat destinul şi în faţa cărora mă înclin. Dumnezeu să le dea sănătate!

Liceul l-am terminat în 1985, cu regretul că au trecut aproape 30 de ani şi nu am

avut nici o întâlnire de promoţie. În anul 1988 am fost admis la Universitatea ,, Al. I. Cuza “

Iaşi la specialitatea matematică-fizică şi apoi am continuat studiile şi acum sunt licenţiat în

matematică. Din anul 1991 sunt profesor de matematică, iar de 16 ani sunt profesor la

Şcoala Nr.1 Bârlad.

Mulţumesc celor care s-au gândit să realizeze o revistă în care noi, foştii elevi, să ne

putem exprima bucuria că am avut ceea ce alţii numai au visat.

Onuţ Ion, profesor de matematică la Şcoala Gimnazială Nr.1,,Iorgu Radu” Bârlad

Absolvent 1985

OMAGIU DASCĂLILOR MEI

Alături de părinți, Școala este cea care consolidează tiparul care te formează ca Om. Profesorii sunt oameni deosebiți, dedicați menirii de a plămădi suflete și deschide minți. Lor le aduc prinosul meu de recunoștință și apreciere pentru înaltul nivel la care au știut să-și practice profesia. Am urmat cursurile liceului între anii 1982-1986, perioadă greu încercată de politica vremii. Și totuși, figuri luminoase de profesori mi-au rămas în amintire, deoarece au sădit în mintea mea rigoarea și sistematizarea în gândirea, ordinea și claritatea exprimării. Pentru mine, d-na profesoară de chimie, CUCOȘ VALERIA, a reprezentat etalonul pentru profilul ideal de dascăl. Personalitate puternică, afirmată printr-o corectitudine exemplară, atât în ținută cât și în fiecare amănunt din explicațiile date, își organiza orele în stil universitar: ore de predare, ore de probleme, ore de laborator, așteptate cu nerăbdare de noi. Acolo prindeau viață toate schemele, reacțiile despre care vorbisem la clasă, acolo simțeam bucuria cu care profesoara noastră ne făcea să-nțelegem ce important e fenomenul care se produce. Au trecut anii, dar pot spune că mi-a rămas în suflet, cu adevărat. Discretă, competentă, de o politețe desăvârșită, în dulcele grai moldovenesc, a știut să ne împrietenească cu chimia, păstorindu-ne cu înțelepciune și înțelegere. Lumea, vremurile s-au schimbat. Multe din cele învățate atunci nu mai sunt valabile, ca formă. Conținutul, totuși, a rămas: educația, setea de cunoaștere, responsabilitatea, bucuria reușitei. Toate acestea le-am luat cu mine din ,, Grădina de Învățături” a d-nei prof. CUCOȘ VALERIA, străduindu-mă să le aplic întocmai în cariera mea de dascăl, pe care am îmbrățișat-o datorită exemplului personal al doamnei. Alături de părinți, dascălii au contribuit la ceea ce sunt astăzi, am realizat în viață. Prin aceste rânduri, am dorit să-i transmit toată considerația și respectul pentru onoarea cu care și-a exercitat profesia și să cinstească lăcașul de cultură care a fost liceul unde am învățat.

IVAS ANCA ADRIANA , profesor Absolvent 1986

Lyceum T 2014

87

Modele de urmat

,, Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață de aceea pe lângă viată, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i” Aristotel Sarcina fundamentală a şcolii, ca instituţie socială, este aceea de a-l pregăti şi forma pe individ în vederea integrării lui facile şi eficiente în sfera variatelor şi multiplelor sisteme de activităţi şi relaţii sociale. Psihologii au descoperit că unul dintre cele mai eficiente mijloace de a-i ajuta pe oameni să reuşească să aibă o personalitate adevărată sau "de succes" este de a începe cu oferirea unui model al felului cum trebuie să fie o personalitate de succes. Succesul sau insuccesul unui elev în activitatea şcolară poate fi prevăzut cu o oarecare probabilitate prin studierea maturizării sale psihice pentru asimilarea şi realizarea sarcinilor şcolare. Educaţia pentru carieră trebuie să fie prezentă pe tot parcursul traseului educaţional al elevilor (ciclul primar, ciclu gimnazial, liceu / şcoala profesională, universitate şi educaţia pe tot parcursul vieţii).

Liceul este locul privilegiat în care asistarea carierei prin diverse mijloace se poate realiza cu rezultate optime, având în vedere interesul crescut al elevilor pentru acest subiect la contextul ocupaţional existent. Mai mult, liceul este momentul în care elevii deţin maturitatea psihologică necesară unui demers de auto conştientizare. Nu contează la ce liceu înveți dacă e de elită sau nu, important este ca acolo unde sunt dascăli care pun suflet în tot ceea ce fac, este imposibil să nu reușești în viață.

Am avut șansa să învăț la Liceul Industrial Nr.1 din Bârlad. Am fost înscrisă în treapta a II-a în anul școlar 1984-1985, venind prin transfer de la Liceul Industrial Adjud. Ajunsă aici am întâlnit profesori adevărați ca: domnul profesor de matematică Bălțatu Vasile care mi-a fost și diriginte, doamna profesoară de limba română Luca Zenaida, domnul profesor de fizică Tărnăuceanu Dumitru, alături de ceilalți profesori care prin profesionalismul, dăruirea, strategiile de lucru, atmosfera creată, activitățile atractive în care eram antrenați i-am perceput ca pe adevărate modele, reușind să ne inspire stima și respectul. Nu îmi plăcuse niciodată fizica, dar cu ajutorul domnului profesor am început să iubesc această materie, aveam o încredere și o motivație pentru învățare. Îmi doream să am în fiecare zi câte o oră de fizică, devenisem una dintre cele mai bune eleve la această materie și acest lucru se datorează numai domnului profesor Tărnăuceanu căruia îi mulțumesc. Am iubit foarte mult și limba română, tot datorită unui mare dascăl care cu calmul și profesionalismul care o caracteriza ne făcea să iubim fiecare oră, tocmai de aceea vreau să vă mulțumesc doamnă profesor Luca Zenaida. La fel, vreau să-i mulțumesc și domnului diriginte care nu concepea ca un elev din clasa noastră să nu ia bacalaureatul din prima sesiune. Am avut adevărate modele de profesori, care prin atitudinea lor pozitivă , dezvoltarea motivației pentru învățare, profesionalismul, dăruirea de sine ne-au făcut să înțelegem un lucru după care eu m-am ghidat în viață și anume :,, În viață poți avea foarte multe lucruri, dar educația este printre singurele care nu ți le poate lua nimeni”. Am dorit mereu să pot fi și eu un profesor , am muncit şi am visat acest lucru, este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna şi acum pot face asta. Sunt profesor de Educație Fizică la Școala Gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici ”Bârlad. Sper să reușesc peste mulți ani să fiu și eu un model de urmat. Se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare. ,,Fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câștigăm” Victor Hugo

Profesor Bighiu Carmen Absolventă 1987

Lyceum T 2014

88

Arc peste timp...

Numele meu este Nicolae - Emanuel Negru şi sunt mândru că am fost elev al

Liceului Industrial Nr .1 Bârlad, în perioada 1985-1989. Toţi ştim că cei mai frumoşi ani

sunt anii de liceu, ei rămân în inima fiecăruia cu cele mai frumoase amintiri. Toate

amintirile legate de anii de liceu sunt unice şi efemere. Liceul este acea etapă din viaţa

fiecăruia când luăm cele mai importante decizii, ne formăm personalitatea, ne creionam un

drum de urmat. Aici începem să ne maturizăm, ne formăm ca oameni şi caractere, toate

acestea făcându-ne mai puternici şi mai rezistenţi în viaţă. Anii de liceu te ajută să te

descoperi, să te cunoşti mai bine. Îţi vei da seama de dorinţele tale şi de viitorul pe care ți-l

doreşti. Îţi va scoate în cale oameni extraordinari şi persoane de care îţi vei aduce aminte

toată viaţa cu plăcere.

Îmi aduc aminte cu mare bucurie de acei ani care au concurat la formarea mea

profesională şi care începeau cu practica agricolă, unde aflam primele veşti despre cei ce

aveau să ne fie dascăli în anul respectiv şi ce competenţe trebuia să avem pentru fiecare în

parte.

Odată întorşi la ore (după circa trei saptămâni), luam contact neimplicit cu

materiile care aveau să ne fie predate şi cu mai mult sau mai puţin exigenţii profesori,

cărora trebuia să le răspundem într-un ton „adecvat”.

Prima treaptă de liceu, clasele a IX-a şi a X-a, am făcut-o la profilul mecanic,

avându-l la cârmă, ca diriginte pe regretatul profesor de istorie, Ioan Iacob, care mi-a

menţinut interesul pentru această materie, fapt demonstrat de rubrica din catalog unde,

câteodată mai apărea şi câte un 3 pentru că nu aduceam ziarul „Scânteia” pentru

„informarea politică”- aşa erau vremurile. Tot în acest sens, aş mai putea adăuga mulţi, însă

nu poate trece neobservată doamna profesor de limba şi literatura româna Zenaida Luca -

Cernei care m-a inspirat în alegerea mea profesională.

În treapta a II- a, după examenele aferente, am trecut la profilul electrotehnic,

schimbând astfel materialele feroase cu componentele electrice. Totodată, am primit şi un

alt diriginte, cel pentru care fizica era o a doua familie, profesorul Dumitru Tărnăuceanu

care, din nefericire, nu mai este printre noi.

A fost o perioadă frumoasă în care matematica şi fizica se învăţau de luni până

vineri, doar sâmbăta era mai „umană”. Cum să nu înveţi matematică şi fizică când ştiai că

a-i de- a face cu redutabilii Vasile Boghiu şi Dumitru Tărnăuceanu. Au fost şi exigenţe, dar

au fost şi multe „relaxări”, mai ales practica, care ne deprindea cu tehnologia, dar şi cu

momente amuzante, care au pecetluit anii de liceu cu nostalgie.

Sigur, momentele de bucurie au fost multe, fie că ne aflam în liceu sau la şcoala

profesională şi ele au fost cele care dau savoare amintirilor mele.

M-aş mai întoarce acum , după 25 de ani de la absolvire, să gust din acele clipe,

însă, pe locul unde jucam fotbal şi-mi loveam genunchii odinioară, acum tronează o

impunătoare sală de sport.

În încheiere, doresc să mulţumesc tuturor celor care în aceşti ani, prin cuvânt şi

condei, mi-au reperat existenţa şi m-au învăţat că trebuie să merg mai departe.

Preot militar, Nicolae- Emanuel Negru

Absolvent 1989

Lyceum T 2014

89

INTROSPECȚIE Am susţinut examenul de admitere la Liceul Industrial din Bârlad (cum se numea pe

vremea aceea) în iulie 1980 după un eşec la admiterea în Liceul Militar (eşec care mai târziu s-a dovedit binevenit!). Am fost determinat de mama să urmez acest liceu din motive subiective – dorea ca şi copilul să înveţe o meserie (mai ales că se pregăteau profesionişti pentru Fabrica de Rulmenţi), exista posibilitatea încheierii unui contract cu fabrica prin care aceasta se obliga să plătească şcolarizarea, iar beneficiarul să lucreze o perioadă de timp), dar şi obiective – ştia că o sa fac faţă exigenţelor (fusesem un elev bun la gimnaziu) şi erau şi alţi copii ai vecinilor (deci cunoscuţi de-ai mei) care învăţau aici.

Am urmat clasa a IX şi a X-a la forma „zi” unde l-am avut diriginte pe domnul prof. Vesel Virgil (de bilogie), care mi-a transmis bucuria de a înţelege biologia (disciplină la care am susţinut examenul de admitere la facultate), iar ca profesori îmi face deosebită plăcere să-i numesc pe prof. Boghiu V. la matematică, prof. Iacob G. (la limba română), prof. Bentu D-tru la geografie, prof. Rotaru V. la fizică, prof. Vasiliu la ed. fizică. În acea perioadă liceul avea un număr foarte mare de elevi, cel puţin în treapta I, eu eram la clasa IX M6 şi erau, dacă ţin minte bine, 16 clase!

În perioada anilor 80 Liceul Industrial era la mare căutare, în special pentru elevii care proveneau din mediu rural, deoarece era pepiniera Fabricii de Rulmenţi, la rândul ei în plin avânt economic. Personalul didactic era constituit din profesori de cultură generală şi din specialişti (ingineri, maiştri) de înaltă ţinută profesională.

La terminarea clasei a X-a, deoarece aveam contract încheiat cu Fabrica de Rulmeţi, am fost angajaţi cu normă întreagă la trei schimburi. În acelaşi an am dat admitere pentru examenul de treapta a II-a (cum se numea atunci!) dar pentru forma de învăţământ „la seral”. Am reuşit să termin clasa a XI cu greu deoarece uneori nu aveam cum să ajung la cursuri pentru că încă din clasa a IX am început să practic judo la Asociaţia Sportivă „Rulmentul”. Între timp m-am concentrat pe practicarea sportului deoarece îmi aducea avantajul „scoaterii din producţie”, dar pentru aceasta trebuia să am rezultate pe plan sportiv. Aşadar, am renunţat la şcoală şi am fost preocupat în special cu practicarea sportului de performanţă. Intre anii 1985-1987 mi-am satisfăcut stagiu militar (tot la un club sportiv), iar la revenire antrenorul echipei (Gh. Arghir) mi-a recomandat să termin liceul în perspectiva admiterii la o şcoală de antrenori. Prin urmare m-am înscris în 1988 în clasa a XII-a iar în iulie 1990 am susţinut examenul de bacalaureat.

În anul 1991 am fost admis la Facultatea de Filosofie, specializarea Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La terminarea studiilor, în anul 1995 am fost angajat ca preparator universitar, în anul 2000 am obţinut titlu de „doctor în ştiinţe ale educaţiei”, din 2007 sunt conferenţiar.

Funcţii de conducere: între anii 2005-2008 am ocupat funcţia de „director de departament”, iar din 2008 pană în prezent funcţia de, Decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.

Ca activitate ştiinţifică am publicat un număr de 8 cărţi de specialitate, ca unic autor şi coautor, am publicat 28 de articole ştiinţifice în diferite reviste de specialitate, deţin un brevet de invenţie.

Ca sportiv am obţinut numeroase rezultate atât pe plan naţional ( cel mai bun rezultat: Campion al României de Seniori la Judo, 1992), cât şi pe plan internaţional (cel mai bun rezultat: Campion European de Veterani, 2007) activând la mai multe cluburi (A.S. Rulmentul Bârlad, A.S. Armata Tg. Mureș, Oțelul Galaţi, C.S.U. Politehnica Iaşi).

MARIN CHIRAZI - Decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Iași

Absolvent 1990

Lyceum T 2014

90

O legătură de suflet

Singurul liceu din Bârlad ce primeşte lumina zorilor filtrată prin turlă de biserică…

In termeni asemănători ni-l prezenta acum peste două decenii unul dintre profesori. Cât de

repede se scurge timpul! Privind fotografia de grup, în sufletul meu mi se pare că sunt

aceeaşi, dar ştiu şi nu pot nega că au trecut două decenii. Peste două decenii de când am

trecut pentru prima dată pragul acestei instituţii şi amintirea unor ochi: doamna

profesoară Aursulesii, care a fost supraveghetor la proba de limba română

Pe atunci, Liceul Industrial reprezenta pentru mine visul, locul în care doream cu

ardoare să învăţ. Şi am avut noroc. În acest locaş de cultură am avut ocazia să întâlnesc

Oameni de o valoare deosebită, atât intelectuală, cât şi spirituală. Colectivul de profesori, pe

atunci, am impresia, mai numeros, ne-a susţinut în formarea noastră, ne-a îndrumat, ne-a

fost alături şi în momentele când ne dovedeam buni, dar şi în momentele în care am avut

nevoie de sprijin. In acest liceu am învăţat ce înseamnă să fii ordonat – la orele şi

săptămânile de practică - ce înseamnă program şi orar, ce înseamnă responsabilitate. Am

învăţat că nimic nu poate fi obţinut fără efort susţinut şi răbdare. Tenacitate şi analiză,

proiectare şi verificare, şi atunci când am crezut că am învăţat totul, abia atunci am

descoperit că trebuie să căutăm o nouă cale. Încrederea în sine se clădeşte greu şi se

distruge într-o clipă, dacă fundamentul nu e solid. Niciodată nu putem spune că ştim totul,

mereu trebuie să redescoperim modestia şi adevăratele valori. Toate acestea sunt lucruri

pe care le-am învăţat în acest liceu modern, atât de tânăr încă, dar în care s-a păstrat acelaşi

spirit inovator, apropiat de elevi, constructiv.

Şi totuşi, când mintea porneşte pe cărările amintirii, nu colegii îmi apar pe filmul ce

se derulează, ci siluetele profesorilor de altădată: doamna profesoară Maftei ce ne asculta

cu minuţiozitate, doamna profesoară Miron, ce ne privea cu îngăduinţă, melancolicul domn

diriginte, Giurcanu, domnul profesor Balan ce nu descoperise că nu eram studenţii la care

visa în stil academic, domnul profesor Bentu cu zâmbetul ironic în vârful buzelor, doamna

Tăbuşcă ce căuta cititorul analitic, visătorul domn profesor Iovu şi realista doamnă

profesoară Bolea cu sufletul de aur, domnul profesor Bichir cu sprâncene ce ne făceau să

tremurăm fără motiv, eleganta doamnă profesoară Păiş, pe care nu o pot vedea decât în

costum ei de un alb impecabil şi câte alte chipuri ale căror nume se pierd după o perdea a

timpului. Noi, elevii, am trecut , am plecat, dar liceul a rămas, parcă mereu tânăr, făcându-

ne să credem că timpul are o altă valoare.

Privind în urmă, am impresia că liceul meu drag îşi păstrează tinereţea sau, cel

puţin, aerul tânăr din energia care se consumă de aceşti făuritori de spirite – PROFESORII -

cei care stau de gardă la ferestrele deschise către un viitor tot mai selectiv, aşteptând noi

generaţii de elevi, iniţiindu-le în zborul printre aştrii cunoaşterii.

Şi dacă…în perioada tinereţii mele, nu ştiam dacă am ales bine sau rău acest liceu,

acum, după ceva ani, sunt încântată că am urmat cursurile acestui liceu şi pot spune cu

mândrie că şi în această şcoală se poate învăţa, se pot pune bazele unui viitor frumos.

Cu sentimente alese pentru cei care au fost sau care duc mai departe munca de

formare în acest liceu, fostă elevă, profesor de limba şi literatura română, Maria Mihaela Alexa

Absolventă 1990

Lyceum T 2014

91

Important e să înveţi să fii om! Gata! Se termină şi anu’ ăsta şcolar. Pentru majoritatea elevilor, este un motiv de bucurie şi de relaxare totală datorita apropierii vacanței, însă pentru cei de a 12-a însemnă emoţii, stres, examene, facultate. Pentru mine nu însemna nici stres, nici emoţii şi poate nici relaxare totală. Pentru mine sfârşitul anului şcolar 1990-1991 era cu totul special, însemna îmbarcarea în trenul vieţii şi preluarea atribuţiilor de adult. Sunt convinsă că nu aş fi reuşit, dacă nu erau acei profesori deosebiţi care pe parcursul celor 4 ani de liceu ne-au supravegheat şi îndrumat în evoluţia personală. Profesorul de fizică, domnul Tărnăuceanu D-tru, a fost o prezenţă cu totul aparte, o autentică personalitate, cu o concepţie de viaţă şi de muncă şi o structură morală nu numai inconfundabilă, dar şi uşor de recunoscut, şi care s-a impus puternic prin tot ceea ce a făcut ca profesor. Am avut norocul să am profesori foarte buni în liceu, dar domnul Tărnăuceanu avea ceva în plus, m-a făcut să lucrez cu plăcere la fizică, înţelegeam şi lucram cu uşurinţă probleme de fizică ce păreau imposibil de rezolvat.

A lăsat o amprentă puternică asupra tuturor celor cărora le-a fost profesor, încercând din răsputeri să ne convingă că numai munca asiduă şi seriozitatea reprezintă cheia rezolvării tuturor problemelor în viaţă, cheia succesului.

Cum cei mai frumoşi ani nu se pot uita nicicând, tot aşa şi pe oamenii care ne-au însoţit care ne-au marcat drumul nu se pot uita! Iar după atâţia ani nu pot spune decât: Mulţumesc, Domnule Profesor Tărnăuceanu!

Popescu Mariana, profesor la Clubul copiilor „Spiru Haret” Bârlad,

Absolventă 1991,

Ani de liceu

Sunt asistentă medicală și am absolvit Liceul Industrial acum 23 de ani. Privesc cu nostalgie în urmă, la anii de liceu și am o senzație ciudată. Mi-aș dori să

mă întorc în timp, să port uniforma (acel sarafan negru cu cămașă albastră), bentiță albă pe cap și număr matricol fără de care nu putem intra în școală.

Nu pot uita orele de limba și literatură română cu domnul profesor Filipescu, orele de fizică cu domnul prof. Tărnăuceanu, dascăli deosebiți.

Țin minte că la începutul clasei a IX-a eram străină de colegi, de profesori, de școală de d-na dirigintă Păiș Mihaela. Pe parcursul celor patru ani am reușit să-i cunosc pe toți chiar și pe „dirigă” care s-a dovedit a fi un dascăl deosebit și prieten de nădejde. Ne-a îndrumat cu sfaturi bune pentru viitor, luându-ne apărarea când aveam probleme la școală. Cu toate că făceam tot felul de năzbâtii, se supăra pe moment, dar îi trecea.

Îmi amintesc și acum de fuga de la ore, de notele proaste, dar și de faptul că, în ciuda a toate, eram veselă și fără griji. Îmi amintesc cu plăcere orele de dirigenție când studiam ,,Codul bunelor maniere’’, excursia de la Vatra Dornei și mai ales emoțiile banchetului organizat la sfârșitul clasei a XII a.

După toți acești ani, pentru mine tot „diriga”este. Pe această cale îi mulțumesc și o respect pentru răbdarea și efortul pe care l-a depus pentru noi.

Anii de liceu îmi lipsesc și-mi vor lipsi și pe viitor. În timp ce am scris aceste rânduri m-au copleșit emoțiile.

Asistent medical Roșca Olguța,

Absolvent 1991

Lyceum T 2014

92

Anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viață, sunt anii hotărâtori în formarea personalității, sunt perioada în care fiecare dintre noi optăm pentru un anumit drum în viață.

Invitația pe care am primit-o din partea doamnei diriginte Păiș Mihaela de a scrie câteva rânduri despre anii de liceu m-a făcut să tresar de emoție.

Amintirea acelor patru ani mi-au inundat sufletul de o nostalgie aparte. Prima iubire, emoțiile din preajma lucrărilor de control și a tezelor, frica cu care o aștepți pe mama să se întoarcă de la ședința cu părinții, toate acestea dau o frumusețe aparte anilor de liceu.

Sufletul școlii sunt elevii dar mai ales PROFESORII - oamenii care ne deschid drumul în viață și își pun amprenta pe formarea noastră ca oameni.

O vom iubi și stima mereu pe buna noastră doamnă dirigintă, îi mulțumim că a fost mereu alături de noi indiferent de situație. A fost și va fi mereu ”DIRIGA” noastră dragă. Îmi amintesc cum ne tot spunea că ne va fi dor de anii de liceu și cum toți ne uitam cu coada ochiului la dumneaei și în mintea fiecărui era “visează diriga, să scăpam odată de liceu”, dar câtă dreptate avea …..

Îmi amintesc cu mult drag de toți colegii mei, de sala de clasă în care am învățat, de domnii profesori cărora le datorăm ceea ce suntem azi.

Sunt mândră că am avut privilegiul de a fi eleva acestui, modest pentru unii, minunat liceu, și dacă ar trebui să urmez iar liceul, aș face aceeași alegere.

Spanache (Parfene) Irina Asistent medical radiolog

Absolvent 1991

Clasa a XII-a E1

Promoția 1991

Poate acum ne vin chipuri în minte, zâmbete și ne gândim cu nostalgie că nu vom mai avea șansa să retrăim așa ceva… Sunt anii de care ne amintim cu drag, sunt anii frumoși, ai copilăriei, când eram și eram liceeni… Nu realizam, însă atunci puteam să visăm, puteam să ne revoltăm, puteam să dăm frâu fanteziilor și credințelor… Eram parteneri într-un joc superb, acela al legendei… Tragedii, regrete, împăcări, culoare, sentimente… Și ce e ironic e că nu mai avem timp să întoarcem capul… Însă important este să nu uităm niciodată, indiferent de meleagurile pe care vom păși, indiferent de transformările la care, inevitabil, vom fi supuși, să nu uităm banca noastră, tabla, clipele de basm…și oamenii de lângă noi cu care, am învățat, am iertat și am iubit.

În urma examenului de admitere( treapta I) în clasa a-IX-a am fost admis la profilul elecro-mecanic (clasa a-IX-a E1). Îmi amintesc că a fost un examen foarte greu având în vedere că era o concurență foarte mare la acest profil 5,6 pe loc, dar am reușit să intru al 17-lea, fiind unul dinre cei doi elevi proveniți de la Școala Generală Nr. 1 Bârlad.

În clasa a-IX-a, X și a-XI-a l-am avut diriginte pe domnul prof. Vesel Virgil (de bilogie), care mi-a transmis bucuria de a înţelege biologia (disciplină la care am susţinut examenul de admitere la facultate) iar în clasa a XII-a pe doamna profesor de limba și literatura română Iacob Genoveva, la geografie pe domnul prof. Dumitru Bentu , fizica domnul prof. Dumitru Tarnauceanu, matematica domnul prof Vasile Bălțatu .

A fost destul de greu, exigențele erau mari, fiind la o clasă foarte bună, practicam la acea vreme sportul de performanță, fiind component al Lotului Național de Lupte greco-

Lyceum T 2014

93

romane și participam foarte mult la concursuri, competiții și cantonamente. Având un program foarte încărcat în această perioadă a liceului, am finalizat cu bine treapta a-II-a, și examenul de bacalaureat.

După absolvirea liceului, am fost preocupat în special cu practicarea sportului de performanţă și am antrenat în cadrul clubului AS Rulmentul Bârlad și elevi ai liceului nostru (Caravelea Mihai, Bursucanu Maricel, Hultoana Marian , Moraru Gigi) care au obținut rezultate remarcabile, fiind multipli medaliați la Campionatele Naționale și componenți ai Loturilor Naționale de juniori 1993-1998.

Am absolvit în anul 2003 Facultatea de Educație Fizică și Sport ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași, iar în prezent sunt profesor de educație fizică și sport la Colegiul Tehnic ,,Al I Cuza” și director la Școala Gimnaziala,, Principesa Elena Bibescu” Bârlad.

Dintotdeauna am iubit dascălii și elevii cărora le predau cu drag. Permanent încerc să aduc încredere în forțele și posibilitățile fiecărui elev. Cea mai mare bucurie a mea a fost când am văzut lumina fericirii în ochii celor care mi-au apreciat munca

,,În drumul tău nu uita că atunci când te uiți în spate și îți amintești cu nostalgie clipele frumoase, amintește-ți și de oamenii cu care ai împărtășit acele clipe “.

Profesor Dumitrașc Ionel Absolvent1991

Clasa a XII-a E1, promoția 1991 pot spune că a fost una de excepție și aș menționa

realizările unora dintre noi: - Bumbaru Emil-Jan - Facultatea de Educație Fizica și Sport București în prezent

este stabilit în America. - Butnaru Marian Facultatea de Construcții de Mașini , Univ. Tehnică Gh. Asachi

Iași- Inginer Reno-Iași- Stabilit In Italia. - Comănescu Mariana Profesor de Informatica Clubul Elevilor Spiru Haret Bârlad - Condrea Alina - biolog la Spitalul Municipal de Urgenta ,, Elena Beldiman”

Bârlad - Diaconu Mihaela Păpuşa - absolventă a Universităţii Apollonia, Facultatea de

Medicină Dentară, 1999, în prezent Lector Universitar – Facultatea de Medicina Dentara Universitatea Apollonia Iași

- Dumitraşc Ionel-profesor de educație fizică și sport la Colegiul Tenic ,,Al I Cuza” și director la Scoala Gimnaziala,, Principesa Elena Bibescu” Bârlad

- Dumitraşc Liliana- absolvent Colegiul Pedagogic Iași - Învățător - Iatan Marius- absolvent Facultatea de Electronica Aplicata - Ibănescu Cristina-Mihaela- absolvent Facultatea de Finanțe și Contabilitate –în

prezent director economic - Iftimie Daniela – contabil , director resurse umane la o firma în Bacău - Macoveiciuc Cătălina-Luminiţa –absolvent Facultatea de Drept avocat la Baroul

Iași - Mereuţă Monica profesor-psiholog la Protecția Copilului Bârlad - Mîrzac Florin- patron-frizer ,,As David” Bârlad - Negară Robertino Marius- Facultatea de Construcții de Mașini, Universitatea

Tehnica Gh. Asachi Iași - Petculescu Claudiu – absolvent Facultatea de Relații Internaționale și Studii

Europene- subofițer MAPN - Răşcanu Costel - Sef Departament Poliția Comunitară Iași - Suciu Costel - profesor de istorie - Stan Dan Stabilit in America

Lyceum T 2014

94

Gânduri de …….baladă

La prima vedere, a scrie câteva rânduri despre anii de liceu n-ar fi ceva deosebit de dificil Timpul debavurează (scuzați ,,tehnicismul’’) amintirile, diamantând componenta anecdotică a acestora sau cea pregnant emoțională. Care sunt reperele unui astfel de demers ?- profesorii, colegii și întâmplările . Purtăm prin decizie genetică, un anumit nivel de originalitate, ca atribut al personalității noastre. Sunt însă momente în care căutăm insistent și mărturisesc cu onestitate că mă aflu într-un astfel de exercițiu. Încerc să identific raportul optim între forma și fondul noțiunii respective, dar convingerea că am reușit are străluciri ……utopice. Voi vorbi (practic voi scrie) doar despre PROFESORII MEI, așa cum au fost și cum au rămas în memoria mea afectivă. Mai concret, încerc să revăd ,,cu ochii dilatați și mistuiți lăuntric’’, momente și evenimente din viața unui adolescent, elev la ,,Cuza’’ fără a renunța la amprentarea acestora de către omul matur, discipol al experienței. Cu siguranță, de-a lungul anilor și al orelor (re)găsesc fără mare efort, multe întâmplări capabile să declanșeze nostalgii, temeri, emoții etc. Nu ne-au rămas datoare, la acest capitol, nici matematicile predate de către un profesor aspru dar drept, nici fizica unui dascăl calm și subtil ironic, nici desenul tehnic pentru care aptitudinile mele întruchipau paralelismul absolut, nici orele de chimie în cadrul cărora doamna profesoară făcea efervescență și nici limba franceză pe care Doamna se străduia să ne încredințeze că poate fi abordată și dincolo de ,,dormez- vous’’ ? După cum bine observați nu am dat numele celor care au fost împreună cu noi și ne-au fost DASCĂLI ADEVĂRAȚI . Cultura solidă și etica profesională i-au transformat pe toți în repere perene. Și ce altceva ar fi putut deveni oamenii care au refuzat cu obstinație ,,voluptatea pesimismului’’. Dimpotrivă, un optimism robust și bine gestionat, a funcționat ca un catalizator pentru fiecare dintre noi, neutralizând și multe dintre fenomenele care ne-ar fi direcționat pe ,,abătută’’. Izvorul tuturor reușitelor acestor oameni, în raporturile cu noi a fost și este unul singur –și-au dorit să fie ceea ce au fost. Pentru fiecare am ridicat în sufletul meu câte un obelisc al recunoștinței pe care scrie simplu, ,,OM-PROFESOR’’. ,,Nu putem rupe din viață nici o pagină, dar putem arunca în foc întreaga carte’’- G.Sand Aș plăti un preț bun, numai să-l cunosc pe cel care are curajul ,,cărții în foc’’. Fiind ale noastre, și numai ale noastre, clipele, trăirile, emoțiile, nu pot fi amnistiate și deci nu renunțăm la ele pentru nimic în lume. Ele sunt un refren în ….,,balada vremii care trece,, Bârlad -01.02.2014

Andi Bentu, jurist Absolvent 1992

Lyceum T 2014

95

Ani de liceu..

Mulți dintre cei care au depășit deja perioada liceului, sunt de acord că au trăit

atunci poate cele mai frumoase zile ale vieții. Liceul ne-a dat prilejul de a întâlni adevărații

prieteni, primele iubiri, a ne angaja într-o competiție adeseori fairplay și ne-a pus în fața

primelor lecții decisive despre viață. Cei ce sunt pe punctul de a începe liceul vor descoperi

în viața de liceu, provocări și promisiuni incitante, iar cei mai în vârstă au șansa de a regăsi

farmecul și gândurile dintr-o vreme când efervescența adolescenței îi pregătea să devină ei

înșiși.

Liceu, – cimitir

Al tinereții mele -

Pedanți profesori

Și examene grele…

Și azi mă-nfiori

Liceu, – cimitir

Al tinereții mele!Liceu, – cimitir

Cu lungi coridoare -

Azi nu mai sunt eu

Și mintea mă doare…

Nimic nu mai vreau -

Liceu, – cimitir

Cu lungi coridoare…Liceu, – cimitir

Al tinereții mele -

În lume m-ai dat

În vâltorile grele,

Atât de blazat…

Liceu, – cimitir

Al tinereții mele!

(Liceu – George Bacovia)

Comănescu (Mihăilă) Paula - Director economic S.C.Fotovoltaic Absolventă 1992

Gânduri, emoții și nostalgie… 60 de ani de la înființare. Un bun prilej pentru mine de a redeschide cufărul cu

amintiri dragi din cei patru ani de liceu, etapă minunată din viața fiecăruia dintre noi. Poate că, pentru promoția noastră, a fost o șansă faptul de a fi cunoscut liceul și profesorii săi atât în perioada comunistă (când, la orele de C.S.P. - Cunoștințe Social Politice, trebuia să învățăm cuvântările tovarășului Ceaușescu) cât și în primii ani ai democrației postdecembriste când, plini de speranțe, atât noi cât și profesorii, visam la binefacerile capitalismului...

Privind înapoi cu detașare, constat că nici anii de liceu de dinainte de `89 nu au fost lipsiți de clipe frumoase, de experiențe valoroase trăite alături de colegii și profesorii mei, și nici restul anilor de liceu de după `89 nu au fost șirul de satisfacții la care toți sperau după Revoluție. Astfel, îmi vine în minte acum figura domnului profesor Dumitru Bentu, dirigintele nostru pe timpul celor patru ani de liceu, care era ca un balsam pentru noi elevii, după tensionatele ore de matematică (mereu câte două), unde exigența respectatului domn profesor Vasile Boghiu ne mai șifona mândria de elevi ai clasei Electro.

După treapta a II-a (ehei, nu era ușor să fii licean!), examen care ne-a ,,cernut" un pic, dar nemaifiind nici boboci, am înțeles mai bine rolul matematicii și cerințele profesorului nostru, astfel că, până la sfârșitul clasei a XII-a, domnul profesor Boghiu a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți dascăli ai mei, și îi doresc multă sănătate și viață îndelungată și acum, la sărbătoarea școlii în care domnia sa a fost un simbol și unde a

Lyceum T 2014

96

pregătit cu dăruire zeci de generații de elevi mai mult sau mai puțin recunoscători. Alături de domnia sa și de domnul profesor Dumitru Bentu, care, în calitate de diriginte, timp de patru ani, ne-a fost ca un al treilea părinte, vreau să amintesc și meritul altor dascăli care au însemnat enorm în viața mea de elev al acestui liceu, și cărora le voi purta mereu un profund respect pentru ceea ce au făcut: doamna profesoară de limba română Luca Zenaida, doamna profesoară de limba franceză Mariana Paveliu, doamna profesoară de limba română Mischie Luminița, doamna profesoară de chimie Corciovă V, doamna profesoară de informatică Nușa Dumitriu, domnul profesor de fizică Vasile Rotaru, domnul ing. Vicențiu Condurache, domnul profesor de istorie Mihai Balan, și mulți alții cărora, spre rușinea mea, le-am uitat numele, dar nu și contribuția la formarea mea.

O dovadă a meritului acestori dascăli este și colega mea de clasă, Carmen Chelaru, acum distinsă profesoară a liceului pe care l-a absolvit, căreia îi mulțumesc pentru că s-a gândit să-mi acorde onoarea de a scrie câteva rânduri în revista Colegiului Tehnic ,,Al. I. Cuza", liceu care, deși tânăr și fără prestigiul altor instituții liceale din județ, are dificila sarcină și meritul de a reuși să formeze indivizi performanți și competitivi în cazul cărora, uneori, școlile generale au eșuat în acest demers. La ceas aniversar, vreau să transmit tuturor cadrelor didactice ale Colegiului Tehnic ,,Al. I. Cuza", recunoștința și respectul meu pentru tot ceea ce au făcut și fac. La mulți ani!

Dan Costache Absolvent 1992

Lecții de viață

Cu bune și mai puțin bune au trecut cei 4 ani de liceu și vă mulțumim că ne-ați suportat și că ne-ați îndrumat în toți acești ani pentru a deveni generația de mâine....bla,bla,bla la absolvirea liceului acum 21 de ani . .....Informatica,2,3,4...d-na Dirigintă încerca, nu foarte convingător, să o lămurească pe doamna profesoara de informatică :"vă rog să înțelegeți este șeful clasei, are 10 la fizică, 10 la matematică, nu se poate să-l lăsați corigent"! Ce mai țin eu minte din informatică din liceu după 20 de ani? Sau din economie? sau din rezistența materialelor. Mai nimic. Deși jucam handbal în echipa liceului aveam 4 la sport. Ce fac astăzi? Nu are nimic în comun cu materiile sau cu notele din liceu. Și totuși mă bucur de o familie frumoasă, pot merge pe stradă fără să-mi vină să plec capul, profesional, sau mai bine zis material, am realizat destule.

......Mi-au rămas în minte și în suflet eleganța și decența doamnei profesoare de limba româna, perseverența cu care ne muștruluia oră de oră să învățăm, să fim corecți cu noi înșine, să nu ne furăm singuri căciula amăgindu-ne că putem realiza ceva în viața numai cu jumătăți de măsură; încrederea în noi și în cei de alături, speranța că vom avea o șansă, faptul că vom face multe alegeri greșite ca să ajungem pe drumul cel bun, importanța bucuriilor mărunte pe care ni le oferă viața pentru că în ele găsim energia și motivarea să continuăm, învățate din ,,lecțiile de viață" de la orele de desen tehnic. A fost o alegere greșita acest liceu? Nu știu, dar, cum spuneam si mai înainte, chiar e nevoie de mai multe alegeri greșite ca să ne înțelegem rostul să găsim drumul cel bun și, aș adăuga, în momentul când facem acele greșeli să avem lângă noi și dascălii potriviți!

Respect și considerație celor care mi-ați fost alături în acei 4 ani! șeful clasei 12A4.

Bîclea Sebastian - Manager S.C. Selected S.R.L.

Absolvent 1993

Lyceum T 2014

97

REFLECȚIE

Prilej de reflecție, de introspecție, aniversările reprezintă și o încercare de reînviere a trecutului. La mai bine de 20 de ani de la absolvirea Liceului Industrial sau Grupului Școlar Industrial pentru Construcții de mașini - cum se numea pe atunci - astăzi Colegiul Tehnic « Al. I. Cuza », sentimente de nostalgie mă învăluie și mă fac să retrăiesc cu emoție una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții mele, anii de liceu.

Timpul m-a învățat să apreciez învățăturile primite de-a lungul celor patru ani de la dascălii mei, veritabile repere didactice și umane.

Aflat astăzi, la rândul meu, în postura de cadru didactic, conștientizez și privesc cu recunoștință eforturile foștilor mei profesori de a ne ajuta să devenim « Oameni » și pot spune că strădaniile lor nu au fost zadarnice. Respectul și considerația pe care o am mă determină astăzi să mă alătur celor care transmit un sincer « La mulți ani ! » și viață lungă acestei instituții !

Profesor Viorel Oasenegre Absolvent 1993

LICEUL- scena vieții sociale

Iniţial, mi s-a părut destul de greu să scriu ceva despre o perioadă îndepărtată din formarea mea, dar, considerând-o o altfel de provocare, a trebuit să mă mobilizez şi să aştern câteva gânduri. Astfel, în urma unei discuţii cu o cunoştinţă care regreta anii de liceu, am încercat să înţeleg ce anume îi provoca acest sentiment. Am privit din perspectiva adultului, deja format, cu multe responsabilităţi şi cu un program destul de încărcat, în mod obişnuit. Am descoperit că acea perioadă, solicitantă şi relaxantă, în acelaşi timp, îmi lipseşte acum, la maturitate, când rutina ameninţă să ne copleşească viaţa. Îmi lipseşte, de asemenea, diversitatea și posibilitatea de a explora tot ceea ce mă atrăgea, perioada liceului fiind propice pentru a dezvălui noi pasiuni sau pentru a continua altele vechi, pregătindu-mă, ca pe viitor, să găsesc puncte de interes comun cu diferite tipuri umane. Mi-am amintit că, încă din primul an, am întâlnit un nucleu de profesori dornici să ne împărtăşească din cunoştinţele lor, dar, în acelaşi timp, să ne ajute să ne formăm şi să ne găsim propriul drum. Mi-am dorit mult să pot vedea lumea prin prisma fiecăruia dintre ei aşa că atenția pe care am acordat-o atât lecțiilor propriu-zise, cât şi parantezelor bine-venite despre lume, politică, artă, cultură şi multe alte curiozități a fost maximă. Ne plăcea să ne implicăm în astfel de discuţiile care erau destul de incitante şi ne ofereau şi nouă posibilitatea să ne exprimăm, să combatem sau să emitem soluţii. Începeam astfel să ne facem auziţi şi cunoscuţi, să căpătăm încredere în noi şi să facem să ni se acorde atenţie. Dar anii de liceu nu-i pot caracteriza doar prin acea funcţie cognitivă, pentru că atmosfera era favorabilă prieteniei, maturizării, socializării şi (de ce nu?) chiar dragostei. Veneam cu plăcere pentru că legam prietenii noi, găseam subiecte de discuţii permanent şi orice ieşire în oraş, orice după-masă petrecută acasă la vreun coleg era doar un prilej de a continua activităţile începute la şcoala, uneori cu mai puțin succes din cauza proastei dispoziții. Liceul a fost, de fapt, scena vieții sociale atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei. Revenind astfel la sentimentele pe care le trăiesc, gândindu-mă la perioada liceului, mă încearcă o nostalgie, conştientizând că fiecare experienţă trăită m-a ajutat în formarea mea, m-a ajutat să judec oamenii după valorile pe care le promovează şi să fiu şi eu apreciată prin ceea ce reprezint.

Dr. Anca Stupu Absolvent 1993

Lyceum T 2014

98

,,Toate trec, așa se spune... dar nimic nu trece fără să lase urme...! “

Pentru noi şcoala a avut un rol esenţial în pregătirea noastră pentru viaţă. O şcoală

responsabilă trebuie să respecte o serie de condiţii , criterii şi asta a făcut şcoala noastră

dragă în care am învăţat. Ea a fost răspunzătoare educaţional şi civic, pentru noi în

societate. Şcoala „a dat seamă” de rezultatele produse, pentru ceea ce noi , astăzi suntem în

viaţă. Pentru a deveni responsabilă, şcoala şi-a respectat o serie de condiţii şi criterii, şi-a

revizuit scopurile, atitudinile, şi-a evaluat periodic rezultatele.

Liceul este locul unde începe aventura numită ADOLESCENȚA. Liceul este locul în

care trăieşti prima iubire, locul unde ai parte de cele mai frumoase clipe, de care îți vei

aminti cu drag. Locul în care fuga de la ore ţi se pare cel mai bun lucru de făcut (ceea ce nu

se poate spune și despre noi , întrucât nu făceam asta ). Pe lângă învăţătură, ai ocazia să faci

nebunii de care nu te credeai în stare. Aici, încet-încet, îţi formezi personalitatea. Un loc

inegalabil. Pentru noi, rolul profesorului de liceu rămâne mereu în prim plan în opera de

formare a personalităţii noastre. Cu toate că au sporit de la an la an şi influenţa altor

factori în procesul educaţiei, domnii noştri profesori şi-au păstrat numeroase prerogative

în acest domeniu. Ei rămân principalii modelatori ai personalităţii elevilor, începând de la

imprimarea unei conduite externe, până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor lor de

viaţă.

Am crezut că va dura o eternitate, însă cei 4 ani pe care i-am petrecut în liceul

nostru drag ,am realizat, că se terminaseră. Se terminase etapa cea mai frumoasă din viaţa

unui adolescent. Cu toate acestea, nu avem decât cuvinte de laudă la adresa domnilor

noştri profesori de-a lungul acestor 4 ani.

A fost o şcoală a vieţii pentru noi şi nu a însemnat doar o pregătire pentru profilul

nostru. După 4 ani petrecuţi aici, drumul nostru a mers, evident înspre Politehnica pentru

soţul meu şi spre Universitatea ,, Al.I.Cuza’’ – Facultatea de Biologie pentru mine. Am

hotărât în timpul celor patru ani de liceu că voi îmbrăţişa cariera de dascăl, modelele mele

în viaţă fiind domnii profesori din acest liceu pe care îi respect şi îi stimez , dar doamnele

profesoare au fost apropriate de sufletul meu şi m-au ajutat şi de-a lungul carierei mele:

d-na Zenaida Cernei, d-na Mihaela Ilie şi d-na Nuşa Dumitriu. Am admirat

întotdeauna modul şi stilul doamnelor profesoare la catedră. M-am gândit că, dacă voi

îmbrăţişa cariera de profesor să fiu ca doamnele profesoare, îmi doream din suflet să am

aceeaşi prestanţă, să fiu îndrăgită de elevi, să placă elevilor mei orele de curs, şi …….. mi-a

reuşit.

Am terminat liceul în anul 1994, profil electrotehnică şi parcă mai ieri am călcat

pentru prima dată pe porţile liceului, pe atunci, numindu-se Liceul Industrial Nr.1 Bârlad.

Perioada de liceu ne-a marcat în mod plăcut vieţile, întrucât ne-a unit destinele. Eu şi soţul

meu ne ştiam de mici, am fost în aceeași clasă în şcoala generală, dar odată cu înscrierea la

liceu s-a scris şi destinul nostru. Eu nu eram hotărâtă să urmez acest profil de liceu, dar aşa

a fost să fie. Acum mă bucur că am urmat liceul acesta pentru că aş putea spune că el ne-a

unit şi din clasa a –XI-a tot împreună suntem. Aici este primul loc în care ne-am

îndrăgostit.

Poate vă întrebaţi dacă nu ne-am plictisit împreună, ei bine, nu, şi avem şi o fată,

care acum e şi ea liceană.

Lyceum T 2014

99

Soţul meu a îmbrăţişat cariera de electronist, bazele fiind puse în acest liceu, acum

lucrează în domeniu, face exact ce şi-a dorit .

Domnii profesori, au toata stima și respectul nostru. 4 ani ne-au ,,suportat" aşa

cum am fost. Le vom mulţumi toată viaţa pentru toate învăţăturile, pentru toate

vorbele bune, pentru toate sfaturile. Doamna dirigintă, Cernei Zenaida, ne-a însoţit 4 ani

pe drumul liceului, un drum cu mici obstacole, peste care am trecut alături de dumneaei.

Mereu ne-a sprijinit și ne-a fost alături.

Noi am ridicat ancora corabiei ce a stat 4 ani şi cu pânzele sus am avansat spre viitor ………

,,Chiar dacă toate trec, aşa se spune …… dar nimic nu trece fără să nu lase urme”………

Cu stimă şi respect au scris pentru dumneavoastră,

Mihaela (Rusu ) şi Ştefan-Daniel Hurduc Absolvenți 1994

LICEUL…

Liceul reprezintă pentru mine locul privilegiat în care am crescut, mi-am făcut prieteni, m-am maturizat şi mi s-a declanşat așa numitul demers de autoconştientizare (self-awareness). Mai exact, cunoaşterea propriilor caracteristici de personalitate, abilităţi şi limite, deprinderi, interese, valori, convingeri, în vederea luării unei decizii de carieră.

De multe ori, există un conformism social în rândul liceenilor care îi determină să aleagă acele profesii valorizate la un moment dat de societate, fără a realiza un discernământ personal, dar eu am ştiut de când am păşit în clasă (profil chimie biologie) că asta voi face şi că, cariera mea va îmbrăţișa cu siguranţă domeniul chimie. Mai mult, având-o dirigintă pe doamna profesoară Sava Natalia, profesor de chimie, satisfacţia a fost şi mai mare ştiind că dumneaei îmi va întări convingerile şi îmi va călăuzi paşii spre ceea ce îmi doream.

Interesul şi valorile au mers mână în mână, mai exact interesul spre aprofundarea anumitor domenii (chimia, fizica) care au reprezentat o continuă provocare şi mi-au menţinut atenţia, iar valorile au fost convingeri bazale care mi-au influenţat motivaţia şi împlinirea personală. Ele mi-au determinat standardele de performanţă individuală. Important e să îţi construieşti din timp linia vieţii, adică să priveşti lucrurile pe care le-ai făcut în trecut şi totodată să te orientezi asupra viitorului.

Sfatul meu pentru actualii şi viitorii liceeni cu referire concretă la cazul meu: desenează o reprezentare a experienţelor tale care să includă evenimente importante din viaţa ta (participarea la olimpiada de chimie: o mare provocare şi în acelaşi timp o mare satisfacţie pentru a mă afla printre cei mai buni), educaţia primită (le mulţumesc părinţilor mei care au crezut în mine şi mi-au fost mereu alături indiferent de decizia luată), evenimente care au influenţat opinia ta despre cariera pe care ai vrut să o urmezi (mi-am dorit iniţial să urmez Facultatea de Chimie, dar în final am ales Facultatea de Inginerie Chimică şi nu am nici un regret pentru alegerea făcută având în vedere porţile care mi s-au deschis ulterior), persoane semnificative din viaţa ta (familia, prietenii şi doamna dirigintă Sava Natalia care mi-a fost profesor, mentor şi nu în ultimul rând prieten).

Vă întrebaţi poate ce aş face dacă ar fi să încep din nou clasa a a IX a? Aceeaşi clasă, acelaşi profil, acelaşi LICEU, nu aş schimba nimic.

Bolat Georgiana, Cercetător științific Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi,

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului. Absolvent 1996,

Lyceum T 2014

100

Mă numesc Petrea Renato Gabriel, născut în 1978, în comuna Berezeni (satul natal al mamei mele), județul Vaslui. Primii șase ani din viața i-am petrecut alături de minunații mei bunici (părinții mamei), țărani gospodari ai comunei Berezeni, mergând și nu prea la gradinița situată la două garduri distanță de casa bunicilor.

Ciclul gimnazial l-am parcurs la Școala Generală nr. 9 din Bârlad, avându-l ca diriginte pe dl Ginghina, profesor de chimie, om sobru și destul de sever, dar cu mult tact pedagogic.

Și iată-mă ajuns cu cvasi autobiografia în vara anului, mai bine zis, în toamna anului 1992, când încep cursurile în cadrul Liceului Industrial nr. 1 din Bârlad, specializarea sculeri-matrițeri, deși mi-ași fi dorit sa fiu în Vaslui, Bacău, Iași sau orice alt oraș care avea liceu cu program sportiv, eu fiind legitimat, din clasa a V-a, la Clubul Sportiv Școlar din oraș, secția fotbal.

Am amintit de faptul că am practicat sport, deoarece acest lucru mi-a schimbat și influențat cariera și viața în mod pozitiv. Sportul, în speță fotbalul, mi-a adus pe parcursul liceului și avantaje (relația deosebită pe care am avut-o cu dl profesor de fizică Dumitru Tărnăuceanu, care era și directorul liceului, OM iubitor de sport), dar și dezavantaje (relația tensionată pe care am avut-o cu domnul profesor de matematică Ion Bumbaru, om neiubitor de sport).

Lasând la o parte trăirile mele afective cu privire la profesorii care mă apreciau și care mă disprețuiau, trebuie să aduc în prim-plan numele dirigintei noastre, profesoara de geografie Laurenția Pascu. Fac acest lucru din toată inima, deoarece datorită dumneaei, eu Petrea Renato Gabriel, fiu al unor oameni simpli, muncitori în fabrici, cu o condiție materială modestă, am început să mă gândesc că, dacă în sportul de performanță nu mai am acces, atunci școala îmi poate schimba viața. Mai exact, am început să mă gândesc că pot merge la facultate și îmi pot schimba destinul.

Perioada liceului coincide cu perioada adolescenței și chiar perioada adultului tânăr, când apar primele dificultăți adevarate oferite de societate și viață. Rolul profesorilor de liceu, și nu numai, este de a transmite pe lângă informațiile prevăzute în programa școlară și informațiile prevăzute în „programa” vieții. Eu am conștientizat, în perioada studenției, că am avut în timpul liceului profesori (și aici aș aminti pe dna dirigintă Laurenția Pascu, dl profesor de fizică Dumitru Tărnăuceanu, dna profesoară de chimie Natalia Sava și dl profesor de educație fizică Zizi Coja) care ne-au pregătit atât din punct de vedere cognitiv, pedagogic, cât și social, psihologic și nu în ultimul rând uman. Mai mult, științific, empiric, empatic, persuasiv nu știu exact prin ce metodă sau prin toate la un loc, dna dirigintă Laurenția Pascu m-a ajutat să am o identitate umană corectă, printr-o corelație „sănătoasă” dintre imaginea despre mine (modul în care eu mă percepeam), imaginea pe care o construiam pentru a arăta-o celorlalți și imaginea pe care o aveau (o au) ceilalți (colegi, profesori, prieteni, familie) despre mine. În timp, spre bucuria mea, am conștientizat că nu au existat decalaje mari între aceste forme de manifestare a imaginii ca triplă expresie a identității umane.

Astăzi datorită familiei, profesorilor din liceu, Divinității și nu în ultimul rând perseverenței și capacității mele de muncă (punctele tari din analiza SWOT personală) sunt Lector Universitar Doctor la Facultatea de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași .De asemenea, am un club privat de înot (învăț oamenii, mai ales copii, să fie prieteni cu apa), activitate care îmi aduce satisfacții pedagogice, sportive și financiare deosebite.

Salut cu deosebită considerație instituția de învățământ care astăzi se numește Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Bârlad și pe cadrele didactice care profesează aici.

Petrea Renato Gabriel, Promoţia 1996.

Lyceum T 2014

101

Privind peste umăr la anii de liceu

Îmi revin în minte mereu, şi cu atât mai mult acum, la ceas aniversar, spusele lui Victor Hugo: ,,Aducerea-aminte e cea mai minunată facultate a omului, mai minunată chiar decât prevederea viitorului!”

Îmi aduc aminte cu mare drag şi nostalgie nedisimulată de Liceul meu, vechiul Liceu Industrial, denumit ulterior Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza”, în semn de mândrie locală şi naţională. E locul în care m-am format ca om şi viitor dascăl. Erau acei ani efervescenţi de după Revoluţie(1992-1996), când toate generaţiile gustau cu entuziasm, libertatea. Am găsit aici alţi profesori, mai puţin ,,cazoni” decât în gimnaziul de sub comunism, care empatizau cu noi, cu vârsta noastră a teribilismului, fără a se abate de la misiunea sacră de a ne forma.

Îmbrăţișez cu ochii sufletului holurile largi, sălile de curs, laboratoarele, în special cel de chimie, profilul meu fiind Chimie –Biologie, curtea și terenul de sport. Acolo îmi regăsesc dascălii, competenţi şi angajaţi în munca migăloasă ca de bijutier: pe doamna dirigintă, Natalia Sava, pe doamnele profesoare: Rodica Tăvălică, Zenaida Luca, Mariana Paveliu și pe domnii profesori: Dumitru Bentu, Luncă Popa Petrache, Gheorghe Stângă , Ioan Iacob, pe domnul director Virgil Vesel şi pe câţi alţii… Toţi profesori de excepţie, care ne-au amprentat destinele. Devenit însumi dascăl le urmez comportamentul, îi găsesc modele de urmat oricând. Doamna dirigintă…! Ce emoţii o stăpâneau când dădeam bacalaureatul! Nu se dezlipea de noi, de uşa sălii de examen, ne culegea pe fiecare din priviri, ne încuraja şi dorea să promovăm toţi. Îi transferasem grijile şi noi găseam motive de amuzament ca şi cum am fi fost asiguraţi.

Îmbraţisez colegii mei dragi, cu care păstrez legătura. Toţi suntem adulţi, cu familii, cu preocupări. Depănăm din când în când amintiri calde şi nu ne reproşăm nimic, conştienţi că eram pe-atunci în cea mai fericită etapă a vieţii. Uneori divizăm timpul ,,înainte “ şi ,,după”. După liceu n-a mai fost nimic la fel, nimic trăit atât de intens!

Respect pentru Liceul meu! Respect pentru munca dascălilor de atunci, de acum şi dintodeauna!

Profesor Bogdan Danciu Absolvent 1996

Pasiunea și entuziasmul anilor de liceu

Iată că au trecut mai bine de 15 ani de când, cu pasiune și entuziasm, editam împreună cu dirigintele nostru și colegii mei prima revistă a clasei noastre. Dirigintele nostru de la acea vreme, domnul Valeriu Brașoveanu - Profesor de matematică, a fost cu

ideea s-o denumim ,,MATH", o prescurtare a cuvântului ,,mathematics" din limba engleză. Pe vremea aceea rula la televizor și era la modă serialul "M*A*S*H", așa că noi, ca să fim și în trend, i-am zis pana la urma ,,M*A*T*H". Era vorba mai exact de o ,,foaie matematică", cum i-am zis noi, cu articole, exerciții rezolvate sau chiar subiecte care au fost date la examenul de bacalaureat în anii precedenți.

Lyceum T 2014

102

În acei ani calculatoarele (PC-urile) erau abia la început de drum în România, chiar erau privite de către toți ca un fel de obiect prohibitiv datorită costurilor de achiziție ridicate și numărului limitat al acestora. Ca să aveți o idee ce însemna în acea perioadă, un calculator (PC) gândiți-vă că în clasa a noua aveam în școală un singur calculator 286, pe care exersam (mai mult vizionam) toți elevii. Pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine, calculatorul a reprezentat un mister în clasa a noua, abia pășeam cu toții în tainele informaticii, algoritmilor, schemelor logice. Era o nebuloasă în capul meu… În clasa a zecea însă lucrurile s-au schimbat. Părinții mei și unchiul meu, cărora le mulțumesc și acum, au făcut un efort financiar și mi-au achiziționat un calculator 386...era ceva nemaipomenit, eram foarte încântat și entuziast ...eu și încă un coleg de clasă aveam calculatoare acasă. Abia din acel moment lucrurile, cu privire la ce înseamnă calculatorul și la ce e bun el, au început să se limpezească în capul meu. Îmi aduc cu bucurie aminte de progresele pe care le făceam la materiile de profil având calculatorul acasă și exersând toate lucrurile pe care le învățam la școală. Descoperisem că-mi place, devenise pasiune pentru mine ...chiar îmi amintesc de situații amuzante cu părinții mei care începuseră să-mi facă program de ,,ieșit din casă la aer” pentru că petreceam prea mult timp la calculator (cu câțiva ani înainte era invers, ,,program de stat în casă la lecții”).

În anul ce a urmat, dirigintele văzând pasiunea mea pentru calculatoare a venit cu ideea unei reviste (foi matematice) a clasei. De aici și până la primul număr nu a fost decât un pas. Eu mă ocupam cu tehnoredactarea computerizată la mine acasă iar dirigintele și unii dintre colegii mei scriau articolele manuscris. De partea de tipar se ocupa dirigintele. În acea vreme tipăritul color era destul de scump și greu de realizat. Așa că atunci când primul număr a apărut, a făcut oarecum senzație în tot liceul, fiind o inițiativă ce nu fusese până atunci în liceu. Clasa noastră devenise un fel de vedeta. Am participat la un concurs de informatică și premiul a constat într-o carte de ,,Tehnoredactare computerizată în Word

6.” Așa că, cu pasiune, am început să tehnoredactez la un nivel profesionist iar numerele care au urmat au arătat mai bine.

Astfel am început să-mi dezvolt deprinderi de tehnoredactare computerizată care m-au ajutat și mai târziu la toate proiectele pe care aveam să le realizez în timpul facultății, cât și la toate locurile de muncă pe care le-am avut. Am învățat să lucrez organizat, curat și rapid folosindu-mă de toate facilitățile programului de tehnoredactare. Mai târziu, când a venit vremea ca și tatăl meu să învețe câte ceva din tainele calculatorului, această carte am lăsat-o moștenire lui și chiar și acum îmi mai zice cât de mult l-a ajutat să

învețe corect din start editarea documentelor, practic să tehnoredacteze. Iată cum, dintr-un entuziasm și o muncă

voluntară, din pasiune, am reușit să învăț lucruri care practic nu erau la acea vreme în programa de învățământ. Acum, odată cu evoluția și răspândirea calculatoarelor a devenit ceva firesc, aș zice chiar esențial, ca orice elev/student/om matur să știe să tehnoredacteze un document. Astăzi comunicăm practic prin astfel de documente, avem bloguri prin care ne expunem ideile și opiniile noastre. Până și programele în care poți tehnoredacta sunt și în variante gratuite, au aceleași facilități in ideea ca fiecare dintre noi să le poată folosi. Dezvoltarea

internetului a facilitat și apariția unor platforme online prin care se poate edita și partaja un document (vezi Google Drive, Dropbox, Evernote s.a.). În ultimul an de liceu a apărut

Lyceum T 2014

103

interesul pentru o revistă a școlii, cu subiecte dintr-un spectru mai larg de domenii, apărând revista Lyceum ( o continuare a primei reviste apărute în Liceul nr.3)

Vreau să-i sfătuiesc pe tinerii care vor citi acest articol să-și descopere pasiunea prin muncă, implicare, curajul de face lucruri (chiar dacă uneori alții critică de pe margine – învățați să ignorați) și, nu cel din urmă lucru, voința de a începe. Succes!

Inginer Radu POPA – Key Account Manager, Polirom packaging

Absolvent 1998

Îmi amintesc şi acum prima zi de liceu. Parcă ieri păşeam sfios în curtea liceului.

Încă nu-mi vine să cred ca 15 ani s-au scurs aşa de repede. În clasa a IX-a eram cu toţii

debusolaţi deoarece nu ne cunoșteam dar totuşi aveam planuri mari şi urma să descoperim

scopul vieţii. Am trăit din plin melodia „Ani de liceu”, emoţiile şi experienţele inocente. Am

avut multe de învăţat chiar dacă unele lucruri le-am învăţat din greşeli.

Anii de liceu sunt cei mai frumoşi din viața oricărui om.

MANOLACHE IONUŢ – Instructor auto Absolvent 1999

Într-adevăr ,,Anii de liceu’’ sunt cei mai frumoși ani din viața unui om, din viața

noastră, așa considerăm noi. Ne aducem aminte de ei cu plăcere, dar avem și mici regrete, ar fi trebuit să dăm mai multă importanță informațiilor școlare. Acum fiind mai în vârstă consideram că toate trebuie făcute la timpul lor!

Considerăm că putem da un sfat bun pentru generația nouă care se află acum în liceu: Învățați, sunteți la vârsta cea mai potrivită pentru a face acest lucru, să obțineți cele mai bune informații din meseria pe care doriți să o practicați, să nu mergeți pe principiul ,,La ce folos!” sau ,,Ce ne oferă nouă România?" .

Printr-un studiu de calitate, prin răspunsurile corecte și acceptate pe care vi le dați la întrebările voastre, vă oferiți vouă șansa de a vă fi mai bine mai târziu în viață, de a nu fi nevoiți să plecați din țară crezând că aceasta e rezolvarea tuturor problemelor. Pentru unii poate că această cale este cea mai bună, dar a fi plecat de acasă, într-o țară străină, nu e nici pe departe ,,Paradisul", chiar dacă din punct de vedere financiar nu vă va lipsi nimic! Nu vrem să vă plictisim cu "bla...bla...", sunt cuvinte simple, dar spuse din suflet și trăite, de aceea poate cumva vă pot folosi, sau nu, la ceva.

Noi am considerat liceul nostru, Liceul industrial din Bârlad, ca fiind un liceu bun și cu profesori foarte buni care se străduiesc an cu an să obțină cele mai bune rezultate de la generațiile care trec porțile școlii. Aceasta depinde în primul rând de voi, elevii!

Noi vă mulțumim că existați, elevi și profesori, tuturor vă dorim multă înțelepciune și multă răbdare și un călduros ,, La mulți Ani!" cu ocazia zilelor aniversare ale Colegiului Tehnic ,,Al. I. Cuza”.

Anii de liceu sunt ani de neuitat!! Profitați din plin de ei!! Cu drag, absolvenți ai acestei școli,

Oana si Alexandru Badiu Absolvenți 2000

Lyceum T 2014

104

Taina

Am rugat aseară luna, Despre tine vești să-mi dea,

Dar era așa de tristă,și răspunsu-l ocolea.

M-am rugat apoi la stele, Poate una te-a văzut

Dar toate au clipit agale, Au oftat și au tăcut

Cu o umbră de-ndoială,

Ochii-n jos mi i-am plecat Toate-mi ascundeau o taină

Parcă de nedezlegat Nădăbaică Corina, IX E

Întâmplare

Ne-am trezit unul în fața altuia Privindu-ne peste curcubeul rece

Și nici măcar n-am vorbit Ne-am mai apropiat puțin Ne-am privit și-am hotărât

Să-ți întind mâna peste curcubeu Dar ai dispărut…

Nechifor Camelia, X S1

OAMENI MARI

Îmi aduc cu drag aminte de anii de şcoală, mai ales de primul an de liceu, de clasa

impunătoare cu bănci mari şi late scrijelite de formule matematice de generaţiile

anterioare. Pe scaunele deja obosite de povara anilor stăteau copiii parcă cu teamă de

„necunoscut”. Unii dintre ei erau pentru prima dată în Bârlad, alţii se cunoşteau din şcoala

generală şi deja începeau să se lege prietenii. Avea să fie începutul unui nou ciclu din viaţa

noastră şi mă bucur că am avut ocazia să mi-l petrec alături de oameni care aveau să fie

excepţionali din toate punctele de vedere, înţelegători, iubitori şi totodată uniţi.

Au trecut nouă ani de când am absolvit, dar parcă asta a fost ieri. Uitându-mă la

dragii noştri profesori au rămas la fel de tineri şi energici de parcă nu lasă timpul să-şi pună

amprenta şi „încăpăţânaţi” răzbat printre promoții să-şi ducă „misiunea” la bun sfârşit şi

anume aceea de a face din simpli tineri rătăcitori oameni mari!

Ţaga Valentin Alin- Facultatea de științe juridice și administrative, Brașov Absolvent 2005

Lyceum T 2014

105

Amintiri din liceu

Ani de liceu - o pagină aurie din cartea vieții mele. Mulți prieteni mi-au zis că anii de facultate sunt cei mai importanți ani care te modelează, te definesc ca om. Poate pentru ei da, dar pentru mine cea mai frumoasă perioadă au fost anii de liceu. Ce a însemnat liceul pentru mine? Un vis frumos încărcat de emoții, încercări, evenimente romantice, o nostalgie adâncă pentru că s-a sfârșit, un zâmbet enorm pentru că s-a întâmplat… Am pășit pragul liceului poate neîncrezător, chiar timid aș spune, neștiind ce mă poate aștepta. Faptul că eram un străin din altă țară m-a speriat la început. Era un început pe care conștientizam că trebuie să-l parcurg cu încredere. Totul era nou pentru mine, colegi, profesori necunoscuți, prieteni noi. Am încercat să mă obișnuiesc cu noua viață și cred că am reușit. Pe parcursul timpului relația dintre mine și profesori s-a transformat într-o relație de prietenie care m-a ajutat să îndrăgesc fiecare materie în parte. Modul în care eram privit mi-a oferit încredere și plăcerea de a studia. Le mulțumesc tuturor profesorilor pentru încrederea acordată și pentru dăruirea lor. Nu pot să nu-mi amintesc și de dragii mei colegi cu care am învățat să fiu mai sociabil, colegial și să apreciez prietenia adevărată. Întâmplările memorabile pe care le-am trăit împreună îmi vor rămâne mereu în suflet. Prieteniile din liceu de obicei durează o viață. Îmi aduc aminte cu drag și de activitățile extrașcolare: trupa de teatru, cercul de dans, activitățile sportive, olimpiade. Toate le-am încercat. Unele mi-au ieșit mai rău, unele mai bine, dar din fiecare am învățat câte ceva bun. Anii de liceu sunt anii în care am reușit să o sărut pe fata visurilor mele, fata cu care urma să-mi leg viața și în perioada facultății și pentru restul vieții, fata care este în prezent soția mea și mama fiicei mele dragi. Dacă ar fi să dau timpul înapoi nu aș schimba nimic pentru că sunt mândru că am fost elev la Grupul Școlar Industrial ,, Al. I Cuza’’ Bârlad.

Inginer constructor Sultan Alexandru Absolvent 2005

Scrisoare către Doamna dirigintă,

Vreau să vă comunic că îmi face o deosebită plăcere că după 7 ani de la finalizare a

liceului, să revin din nou cu gândul la acele momente plăcute de unde totul a început în

cariera mea profesională.

Erau primii mei ani în calitate de elev în România și anume orașul Bârlad, oraș în

care nu aveam nici cea mai vagă idee că voi petrece 4 ani; dar cred că în viață nimic nu e

întâmplător...

Îmi aduc foarte bine aminte prima zi de școală, 15 septembrie 2002 când am pășit

pentru prima dată în curtea liceului făcând cunoștință cu toți colegii și cu dumneavoastră -

diriginta noastră la clasa 9S1. Mă simțeam foarte emoționat și în același timp un pic retras

Lyceum T 2014

106

neștiind cum să mă comport și cum să reacționez în anumite situații. Dar după o scurtă

perioadă totul a trecut și mă simțeam ca acasă.

În tot acest timp am avut o responsabilitate foarte mare atât față de mine însumi cât

și față de părinții care stau la baza acestui parcurs al meu în primul rând ca personalitate,

iar mai apoi ca student.

Inițial vroiam să treacă cât mai repede acești ani de liceu ca să ajung în sfârșit să

muncesc iar acum pe zi ce trece tot mai mult îmi dau seama că aș mai da un an din viață

numai ca să mai stau pe băncile școlii.

Din toți acești patru ani mi-au rămas numai amintiri plăcute și frumoase cu care

trăiesc și astăzi.

Îmi aduc mereu aminte de orele de dirigenție, de momentul în care intrați în clasă.

Uneori erați foarte bine dispusă alteori erați supărată pe careva dintre noi, dar într-un final

totul se rezolva și atmosfera devenea una amicală. Mereu a-ți fost pentru noi ca o a doua

mamă care ne dădea sfaturi atât pe plan profesional cât și individual.

La orele de geografie se observa mereu acea responsabilitate pe care o aveați asupra

obiectului și mereu vă străduiați să ne faceți să înțelegem lucrurile esențiale și importante.

În acești ani am înțeles un lucru foarte important și anume acela că există o

diferență între un profesor și un profesor bun care face tot posibilul ca elevii săi să

înțeleagă acea materie și se implică în același timp cu multă dragoste și pasiune în ceea ce

face. Pentru mine ați fost acel profesor bun care mi-a deschis o cale spre viitor.

Cu mare drag îmi aduc aminte și de ceilalți profesori: doamna profesor Milea Aneta

la fizica, doamna profesor Munteanu Atena - orele căreia mă fascinau mereu și care mă

făceau să studiez din ce în ce mai mult, doamna profesor Buzincu Daniela care a continuat

să pună bazele matematicii și la orele căreia veneam cu multa dragoste, doamna profesor

Dana Dragnev care a pus o bună bază limbii franceze, domnul profesor Budescu Silviu cu

care ne înțelegeam foarte bine la orele de istorie și lista poate continua....

Toți colegii de clasă eram foarte uniți și formam împreună un tot întreg. Recunosc că

ultimul an de liceu și în special ultima zi când practic ne-am adunat pentru ultima dată toți

împreună a fost pentru mine foarte tristă. Credeam că am pierdut ceva important din mine

ceva ce puteam recupera niciodată. Totuși liceul a rămas pentru mine acel pilon de bază pe

care s-au sprijinit toate cele care au urmat.

Imediat după liceu am dat examene de admitere la Universitatea Tehnică de

Construcții București la care am urmat cursuri în limba franceză timp de patru ani (2006-

2010). După finalizarea ciclului I de licență am dat admitere mai departe la master. Pe

perioada masteratului am urmat cursuri de dublă diplomă timp de trei ani la Paris (2010-

2013) ca urmare a unui acord încheiat între universitatea din București și școala din Paris

(Ecole des Ponts Paris Tech). În toamna anului trecut m-am întors din nou în București ca

să finalizez cursurile de master și acum sunt la ultima sesiune urmând să mai am încă două

examene. Voi avea o susținere a dizertației în luna martie, după care urmează să mă întorc

din nou la Paris unde mă voi stabili pentru o perioadă.

Și cam acesta a fost parcursul meu din 2006 și până astăzi.

Cu respect,

Inginer constructor Jmurco Valentin Absolvent 2006

Lyceum T 2014

107

Dragi cititori,

Mă simt onorat că am posibilitatea să scriu câteva rânduri, despre Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza” Bârlad, acum cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea acestuia.

Acest colegiu face, prin purtarea numelui, cinste primului domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, domnitor născut în Bârlad.

Aici am petrecut cei mai frumoși ani din viață și anume anii de liceu. Timpul trece cu o viteză uimitoare. Parcă ieri terminam liceul și mă pregăteam să vin în Iași să încep facultatea, atât de clare îmi sunt amintirile din liceu.

Motivele principale pentru care am ales acest colegiu au fost importanța numelui pe care îl poartă respectiv faptul că, iubind matematica, îmi doream mult să o aprofundez. Astfel am ales profilul de matematică - informatică al acestui liceu, o alegere care s-a dovedit a fi cea mai potrivită. Pe parcurs am descoperit și calitatea profesorilor ce își desfășurau activitatea în cadrul acestui colegiu.

Povestea mea începând, deci, cu aprofundarea matematicii, a făcut ca întâlnirile pe care le-am avut cu ştiinţa exactă să nu fie duşmănoase în perioada liceului. Un zece luat la matematică în liceu era un mare triumf. Atunci am descoperit că o întâlnire romantică se poate face şi aplecaţi peste o problemă de analiză. Fără să-mi fie foarte clar ce înseamnă, am început să bănuiesc destul de timpuriu că matematica este elegantă şi că pe măsură aprofundam, ce frumoase sunt şi chipurile celor care o practică.

Educația pe care am primit-o aici a avut la bază calitatea, performanța și promovarea valorilor așa cum domnia lui Cuza a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul reușind astfel să întemeieze o țară modernă.

Pentru a caracteriza profesorii acestui colegiu, voi da un exemplu din matematică. Circulă prin culegeri probleme clasice de tip întrebare care încep în felul următor: „Există două numere a şi b astfel încât…? Există o funcţie f cu proprietatea că…?". Diferenţa dintre un elev obişnuit şi unul talentat este instinctul care pe al doilea îl face să intuiască de la început dacă răspunsul este da sau nu şi să plece apoi mai departe cu rezolvarea. Am avut parte la acest colegiu de adevărați profesori, care m-au făcut în timp să cred în aceste instincte ale mele, fiind o mare provocare pentru ei să le descopere şi să-mi hrănească încrederea. Însă nu aceasta a fost cea mai mare provocare a stimaților mei profesori, mai există una şi este cea mai grea dintre toate, şi anume atunci când ei au trebuit să mă înveţe să accept absenţa lor, punându-mă în situația de a descoperi prin muncă individuală rezultatele ecuației numită ,,viață".

Aceste lucruri m-au făcut să mă simt dator. La rândul meu, am răsplătit munca profesorilor mei prin reprezentarea colegiului la concursuri de matematică acolo unde Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza" Bârlad a fost premiat.

În calitate de fost elev din promoția 2003 – 2007, mă declar pe deplin satisfăcut că am ales să petrec frumoșii ani de liceu la acest colegiu.

La împlinirea a 50 de ani de când Colegiul Tehnic "Al. I. Cuza" Bârlad, formează valori doresc să urez ,,La mulți ani", căci, așa cum spunea Immanuel Kant, ,,Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el".

Cu stimă,

Director tehnic sisteme de securitate Inginer Alexandru Andrei Ionuț

Absolvent 2007

Lyceum T 2014

108

Cu mult drag pentru voi… Daţi-mi voie să mă prezint…mă numesc Delia, şi sunt absolventă a Grupului Şcolar Industrial “Al. I. Cuza”, actualmente Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza”, promoţia 2007, specializarea Protecţia Mediului, clasa P1. Probabil că unii dintre voi vă gândiţi deja la chestii de genul: “..uite altul care a terminat şi ne ţine nouă teoria chibritului despre cum să termini un liceu…”, dar să ştiţi că intenţia mea nu este deloc aceasta, şi îmi face o deosebită plăcere să pot să vă împărtăşesc şi vouă o parte din gândurile mele legate de „Liceul Industrial”, cum îi spunea pe vremea mea . Toată aventura a început în iarna lui 2008, când m-am transferat de la un alt liceu din oraş (motivul - nepotrivire de caracter). La început am crezut că o să fie extraordinar de greu fiindcă nu aş putea să mă integrez, dar nu a fost deloc aşa.. .am avut norocul să pot învăţa de la cei mai buni profesori şi să am cei mai „tari” colegi, şi unii dintre ei chiar „cool”. Probabil vă aşteptaţi să mă laud acum cu note mari, dar să ştiţi că nu a fost chiar aşa... am avut note de toate felurile, inclusiv 3 (dar nu am făcut exces), şi când o să vă zic la ce materii o să râdeţi, dar îmi asum riscul: Sport şi Română. Acest lucru nu m-a împiedicat să termin Facultatea de Alimentaţie şi Turism, pe care am absolvit-o ca şefă de promoţie şi nici Masterul în Managementul calităţii, ambele în cadrul Universităţii „Transilvania”din Braşov. În prezent mai şi muncesc, că doar am intrat în rândul „oamenilor mari”, la o renumită fabrică de preparate din carne din Braşov, ca Inginer Calitate, şi deşi sună ciudat, îmi place să merg la serviciu, pentru că îmi place ceea ce fac. Acum că am trecut prin ce treceţi voi în aceste momente, aş putea să spun că nu notele sunt cele mai importante ( ATENŢIE a nu se înţelege că susţin colecţiile impresionante de note mici, dar dacă vreţi bursă este obligatoriu ca burta să fie pe carte), ci faptul că reuşiţi să învăţaţi ceva nou, ceva bun, care să vă placă şi care să vă ajute într-o bună zi, iar la „Academie”, cum îmi place mie să alint locul unde am învăţat, aveţi de la cine. Totul depinde doar de voi, să puteţi face alegerea corectă şi să faceţi diferenţa între ce este bine şi ce nu pentru dezvoltarea voastră ca oameni. Drăgălaşilor, cam asta am avut de zis, sper să vă fie de folos şi să nu vă fi plictisit... şi cel mai important, tot timpul să conteze pentru voi esenţa lucrurilor şi nu aparenţa, să apreciaţi persoanele de la care aveţi ce învăţa şi să fiţi mândrii de ceea ce sunteţi.

Domnilor profesori vă doresc să fiţi în continuare cei mai buni, şi vă mulţumesc că aţi avut răbdare şi aţi ştiut să ne îndrumaţi pe „drumuri bune”. La mulţi ani tuturor!

Cu respect, Delia Tamaș

Absolvent 2007

RECOMANDĂRI

Aș vrea să încep prin a spune că nu am fost un elev model, poate nici pe aproape de

așa ceva, spun asta cu zâmbetul pe buze deoarece mă poate aproba Domnul Diriginte Ioniță

Grigoraș, care nu de puține ori era nevoit să îmi ,,trimită” câte un faimos ,,avertisment de

exmatriculare” însoțit de o mică morală care uneori de mică ce era dura câte o oră - două.

În principiu nu eram un elev rău, dar din cauza vârstei la care mă aflam și oarecum a unor

influențe negative alegeam mai degrabă chiulul decât prezența la ore. Astfel, nu am fost un

elev de nota 10, nici printre primii în ordinea mediilor dar nu am fost niciodată corigent la

nici o materie. Nu mi-au plăcut toate disciplinele, dar am descoperit o pasiune pentru

electronică. Poate că uneori mă chinuiam să obțin o notă de 5 la română dar trăgeam de un

Lyceum T 2014

109

8 sau 9 la electronică sau matematică. Toate cunoștințele asimilate la electronică împreună

cu diploma de tehnician electronist mi-au asigurat un loc de muncă în momentul în care am

terminat liceul.

Deși în momentul respectiv nu părea așa de importantă, diploma de tehnician

electronist și cunoștințele asimilate în domeniul electronicii pe parcursul celor 4 ani de

liceu mi-au asigurat un viitor. Mulți locuitori ai Bârladului acordă locul 3 pentru Liceul ,,Al.

I. Cuza” , trecând bineînțeles pe primele doua locuri ,,Codreanu” și ,,Eminescu”. Pentru mine

tot timpul va avea locul 1. Profilul de electronică al Liceului ,,Al. I. Cuza” îți oferă în urma

absolvirii diploma de tehnician electronist. Această diplomă susținută de cunoștințele

asimilate în cei 4 ani de liceu îți asigură un viitor și un loc de muncă oriunde ai vrea să pleci.

După absolvirea liceului am ales sistemele de curenți slabi. Nu am absolvit nici o

facultate dar pe baza diplomei din liceu am reușit să ajung angajat la una din cele mai mari

firme de securitate din București pe postul de specialist tehnic-ofertare/proiectare sisteme

securitate și soluții tehnice.

Recomand profilul electronică al liceului ,,Alexandru Ioan Cuza” cu toată inima și am

multe lucruri pentru care sunt recunoscător profesorilor care s-au chinuit cu mine 4 ani. Le

datorez tot ce am reușit să fac până acum.

Alexandru Narovici Promoția 2007

Profilul: Electronica

Îmi cer scuze că nu am putut ţine legătura - din cauza serviciului nu prea am timp liber.

Locuiesc în Germania de 3 ani, sunt căsătorit şi am o fetiţă de 4 luni. Lucrez ca şofer pe

camion de 2 ani şi jumătate, (după ce am avut un job de mecanic auto la garajul firmei) -

fapt pentru care sunt îndatorat instructorilor auto din şcoală, care mi-au pus volanul în

mână. Mă simt foarte bine aici, alături de mica mea familie.

Cu regretul că nu sunt alături de profesori şi colegi, promit să vă vizitez când vin în ţară.

Vă doresc toate cele bune, multă sănătate şi o sărbătoare frumoasă!

Stoian Laurenţiu Ionut,

Absolvent 2009

Amintiri, amintiri

Nu credeam că o să vină ziua în care să spun: "Da, îmi este dor de perioada frumoasă a liceului.".

Mama îmi spunea tot timpul să nu mă mai plâng de lucrări și teze pentru că o să-mi fie dor de ele și la fel ca cei care au acum vârsta de 16-17 ani nu am crezut-o, dar acum de fiecare dată când vorbim la telefon îi spun : ,,Dacă știam că viața o să fie atât de grea și plină de responsabilități, îmi doresc să fi rămas la liceu".

Îmi este dor de toți colegii, până și certurilor și contrazicerilor din fiecare pauză le duc dorul. Chiar dacă nu am fost o clasă unită timp de 4 ani, în clasa a 12-a când, încet încet ne trezeam la realitate și conștientizam faptul că fiecare pleacă pe drumul lui, am făcut un pact, acela de a ne întâlni în fiecare an în apropierea Sărbătorilor de iarnă și nu am renunțat la el. Am ales această perioadă pentru că ne trezește amintiri plăcute. În timpul liceului în

Lyceum T 2014

110

fiecare an înainte de sărbători ne uneam și aduceam podoabe de acasă ca să avem cel mai frumos brăduț și cea mai frumoasă clasă din liceu.

În perioada liceului am descoperit pasiunea de a dansa, astfel cu ajutorul doamnei director Mihaela Păiș, care ne-a pus la dispoziție o sală în care ne puteam antrena, am întemeiat formația liceului Street Dancers, cu care, alături de colegii mei Sandu Georgiana, Corodescu Vlad, Mihalache Andreea și Luca Dragoș am dansat la balurile bobocilor organizate de liceul nostru, pasiune la care nu am renunțat nici până astăzi. Tot la aceeași vârstă am descoperit și pasiunea de a scrie poezii și fiind susținută de doamnele profesoare Alina Bujeniță, Beatrice Angheluță și Mihaela Oportov am reușit să public primul meu volum de poezii intitulat "Visând la iubire".

Din dorința de a socializa și de a mă implica în cât mai multe activități în clasa a 10-a și a 11-a am ocupat funcția de Președinte al Consiliului Elevilor, ceea ce m-a învățat să fiu mult mai responsabilă.

Îmi aduc aminte cu drag de clipele când ne uneam și strângeam din clasă în clasă jucării, dulciuri și materiale didactice din dorința de a aduce un zâmbet și pe chipul copiilor nevoiași în perioada sărbătorilor. Îmi plăcea foarte mult să mă implic în organizarea balurilor, țin minte cum ne chinuiam să facem lucruri cât mai deosebite ca fiecare bal să fie unic în felul lui, la fel cum a fost și cel când eram eu boboc, și am câștigat premiul de Miss Boboc ,,Al. I. Cuza", una din cele mai plăcute experiențe.

Îmi amintesc de competiția care era între mine și colegul meu Borș Cristian pentru cea mai mare medie din clasă, competiție care ne ambiționa și ne dădea motive în plus să învățăm și să fim cât mai atenți la ore. Nu o să uit cât de revoltată eram când am luat 3 în teză la matematică și nu înțelegeam de ce trebuie să învățăm matematică, care este rolul ei. Când îmi spunea doamna profesor Diana Brașoveanu că matematica este importantă credeam că spune acest lucru doar pentru faptul că dumneaei preda această materie, dar acum când lucrez la o firmă de IT îmi dau seama cât de importantă era matematica și cât de mult m-ar ajuta acum. Pentru mine cei 4 ani de liceu au fost cei mai minunați ani, plini de experiențe frumoase, pasiuni, responsabilități, o perioadă a vieții în care am cunoscut persoane de la care am avut foarte multe de învățat și care îmi sunt foarte dragi.

Alice Popa Web developer – expert SEO , absolvent Universitatea Babeș-Bolay

,Facultatea –Geografia Turismului Absolventă 2010

Printre amintiri….

Viața în liceu, complicată sau nu? Acesta este întrebarea pe care mulți elevi și-o pun atunci când intră în clasa a 9-a. Așa am fost și eu, un copil căruia îi era teamă de ce va urma. Îmi dădusem seama că trebuie să iau totul în serios și să învăț, pentru a lua bacul. Bine, aș minți dacă aș spune că în clasa a noua mă gândeam la așa ceva. Am intrat la liceu în anul 2007, profil economic din întâmplare. Nu știam nimic din acest domeniu, pasiunea mea fiind muzica. Sigur vă întrebați de ce am ales acest liceu. Am să vă spun și acest lucru, dar până atunci să vă povestesc despre viața mea înainte de liceu. Am făcut școala de muzică și instrumentul pe care l-am studiat a fost chitara. Am fost la concursuri, atât în cadrul școlii, cât și în afara acesteia. Am luat mai multe premii în decursul timpului respectiv. Destinul nu a vrut să continui cu muzica și așa am ajuns la acest Colegiu. De atunci au început „ peripețiile”. Ca toți adolescenții am cunoscut dragostea, ca în orice etapă a vieții întâlnim persoane cu care ne înțelegem foarte bine și la care ajungem să ținem foarte mult. Exact același lucru mi s-a întâmplat și mie. M-am îndrăgostit de un băiat exact din clasă cu mine.

Lyceum T 2014

111

În toți acești 4 ani ne-am înțeles de minune, ne-am ajutat la teste, am învățat împreună, am mers împreuna la olimpiade și multe alte activități de care - mi amintesc cu drag. Regret să spun că această poveste de dragoste a avut și ea un sfârșit. Cum am spus, există mai multe tipuri de iubiri. Am cunosc acea dragoste din liceu, dar și acea dragoste pe care am întâlnit-o în facultate.

Să revenim în anul 2007, primul an de liceu. Ce pot să zic decât că eram foarte speriată și nu știam dacă am să fac față. Totul a decurs mai bine decât m-am așteptat. Am prins dragoste de contabilitate și chiar și de matematică. Din primul an de liceu până la sfârșit am fost într-o continuă concurență cu colegul meu Grozavu Daniel. Daniel avea o poreclă și anume ,,Dexter” deoarece semăna oarecum cu acel personaj din desene. Poarta ochelari, a învățat bine, chiar se contrazicea cu toată lumea pentru a demonstra că are dreptate. Când spun cu toata lumea mă refer și la profesori. Să nu înțelegeți greșit, nu se certa cu domnii profesori sau le răspundea într-o manieră zeflemistă ci avea un mod de a contrazice în sensul bun al cuvântului, adică era un elev care se implica și era atent la tot ceea ce ținea de școală. Din punctul meu de vedere, un elev model. Sunt sigură că doriți să ne cunoașteți, si pentru acest lucru am și rezolvare. Sigur cunoașteți tablourile de pe hol sau măcar o dată le-ați vizualizat, la etajul I, penultimul tablou de pe hol o să vedeți 4 persoane care manevrează un robot. Din descrierile de mai sus o să vă dați singuri seama de cei doi colegi de care v-am povestit pe scurt. Să continuăm cu „ peripetiile”. În clasa a 10-a si a 11-a am mers la olimpiadă împreună cu Dexter și Alex (fostul meu prieten) sinceră să fiu nu am învățat mai deloc pentru olimpiadă deoarece credeam că îmi erau de ajuns informațiile pe care le stăpâneam, dar m-am înșelat și îmi pare rău că nu am depus un efort și pentru acest lucru ceea ce nu vă recomand și vouă. Dacă ați acceptat să mergeți la olimpiada învățați cât mai mult și sunt sigură că o să reușiți. Încă un lucru pe care aş vrea să îl înţelegeţi este că, nu contează la ce liceu învăţaţi, sunt sigură că mulţi dintre voi aţi spus o data citez „ Dacă sunt la Industrial nu o să mă strofoc să învăţ aşa mult că doar nu este Codreanu”. Este greşită această concepţie, trebuie să învăţăm oriunde am fi, profesorii sunt buni, este importantă satisfacţia pe care o veţi avea de pe urma acestui lucru. Cum am spus, contează ce scopuri şi obiective aveţi pentru viitorul vostru. Mulţi care au terminat acest liceu au ajuns la facultăţi renumite

Dumbravă Raluca – studentă, Facultatea de Management, A.S.E. București

Absolventă 2011

După cum aţi citit, Raluca se lua la întrecere cu „Dexter” şi sigur vă întrebaţi cine

este.. Mă numesc Grozavu Daniel, Dexter din povestirile Ralucăi și fost elev al Colegiului

Tehnic „Al. I. Cuza”. Pot spune, că în clasa a IX-a îi invidiam pe toți prietenii mei care au intrat la celelalte licee bârlădene, dar apoi, am realizat că acest liceu poate fi o șansă în realizarea mea.

Am reprezentat Colegiul la Olimpiade și Concursuri școlare, dar și la competiții sportive dintre care aș aminti campionatele de volei pe care le-am îndrăgit și le așteptam an de an; mi-am făcut în perioada liceului mulți prieteni și am rămas cu multe amintiri plăcute.

Un sfat pe care pot să-l ofer elevilor de azi este: să învățați, în primul rând pentru voi nu pentru altcineva deoarece dacă doriți să urmați o facultate, anumite informații pe care le acumulați din liceu, o să vă fie folositoare.

Vă urez succes și să ajungeți unde vă doriți! Grozavu Daniel student Facultatea de economie și administrarea afacerilor,

Galați Absolvent 2011

Lyceum T 2014

112

Mi-e dor de anii de liceu

Cei mai frumoşi ani sunt cei din liceu. Dar poate nu pentru toţi. Mulţi spun că perioada facultăţii e cea mai importantă, cea în care te defineşti ca om. Poate e aşa pentru unii, dar pentru mine, cu siguranţă anii de liceu sunt cei mai frumoşi şi nu cred că există o perioadă mai frumoasă.

Îmi aduc aminte cu plăcere şi acum de prima zi de liceu, plină de emoţii, oameni noi şi profesori necunoscuţi. E plăcut să-ţi aduci aminte de toate momentele, chiar şi de unele, poate, mai puţin plăcute.

Liceul te va ajuta pe parcursul anilor să te descoperi, să te cunoşti mai bine şi să te maturizezi. Îţi vei da seama de dorinţele tale şi de viitorul pe care ţi-l dorești. Îţi va scoate în cale oameni extraordinari şi persoane de care îți vei aduce aminte toata viaţa. Îţi va dărui o mulţime de întâmplări care vor deveni amintiri inestimabile.

Liceul îţi oferă tot ceea ce ţi-ai putea dori. Important e să vezi ceea ce îţi oferă, să profiţi cât de mult poţi pentru a rămâne, în urma lui, cu cât mai multe lucruri. Va veni o zi când nici nu vei realiza cât de repede a trecut timpul, iar atunci de ce să nu profiţi şi să te bucuri de fiecare clipă acum?

Am învăţat pe băncile acestui liceu din clasa a IX-a. Pe toată durata celor patru ani am avut un profesor de limba şi literatura româna foarte bun, pasionat de munca sa şi care ne-a fost şi diriginte. Emoţiile m-au cuprins şi mai tare atunci când m-am întâlnit din nou cu doamna dirigintă şi când am intrat în fosta mea clasă, acum ocupată de o nouă generaţie de elevi cu zâmbetul pe buze, glumeţi şi respectuoşi. Uitându-mă la ei, parcă mă vedeam pe mine şi pe colegii mei stând în bănci şi încercând să facem interpretarea poeziei „Plumb” de George Bacovia. Nu îți dai seama cum trece timpul, iar la final, când realizezi cât de repede s-a scurs, parcă ai vrea să-l dai înapoi și să mai trăiești puțin acele clipe.

Emoţiile de început, prieteniile legate, trezirea grea de dimineață, bilețelele trimise în ore, testele neanunţate, pauzele mult așteptate, râsetele şi convorbirile din timpul orelor, nelipsitele porecle date profesorilor, copiatul temelor, întârzierea la ore, lacrimi vărsate pentru notele mici, prima oră „adormită” și ultima oră mult așteptată, schimbul de „opinii” la lucrări, cărți de citit, compuneri de făcut, chiulitul, poze și zâmbete, absențe nemotivate, motivări inventate și mult așteptata zi de vineri. Toate aceste lucruri și întâmplări vor rămâne mereu niște amintiri plăcute. Amintiri care ne vor trezi în minte acea imagine plăcută numită liceu.

Mi-e dor să râd în ore, să aștept cu nerăbdare să sune clopoțelul de pauză, să mă amuz cu colega de bancă de momentul când încercam să copiem la o lucrare neanunțată. Mi-e dor de tot, iar dacă aș putea, aș da cu cel mai mare drag timpul înapoi să mai trăiesc măcar puțin viața de liceu. Cu toate astea, continuăm să creștem. Nu putem da timpul înapoi, ci putem doar retrăi anumite momente.

După ce am revenit la realitate, m-am gândit că nu pot pleca fără să îmi salut câţiva dintre profesorii pe care i-am avut. Întâlnirea cu dumnealor a fost emoţionantă. În timp ce mă îndreptam spre casă am realizat ce misiune grea au profesorii şi că noi, uneori, am îngreunat-o şi mai tare. Dar nu am făcut-o cu intenţie, ci pur şi simplu nu am avut maturitatea necesară ca să înţelegem atunci, nişte lucruri. Cred cu tărie că niciodată nu e prea târziu.

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza“ a însemnat pentru mine momente de bucurie, experienţă, oameni minunaţi, prietenie, proiecte, educaţie, seriozitate şi distracţie, iar eu mereu am fost, sunt şi voi fi mândră că am fost elevă la acest liceu. Ce aş mai putea spune?…nimic… Cuvintele nu pot grăi, nu pot înţelege profunzimea acestor trăiri.

Munteanu Maria studentă, Universitatea Agronomică ,, Ion Ionescu de la Brad,, Iași

Absolventă 2011

Lyceum T 2014

113

A fost odată……………… Aş putea spune ,, A fost odată...”, amintirile sunt cele care dau această replică de început, deoarece fiecare clipă, zi, semestru, an a construit o frumoasă poveste, doar că aceasta nu are sfârşitul acela epic cu ,,Am încălecat….” , ci se termină cu un nou start, un nou început. Liceul nu rămâne în sufletul nostru doar pentru prieteniile legate sau peripeţiile romantice, ci este o perioadă importantă din adolescenţa noastră. Aici trăim clipe de neuitat şi dacă ştim să ascultăm sfaturi, să ne implicăm în diferite activităţi şi să depunem puţin efort pentru a ne face auziţi, vom aduna experienţe numai bune de învăţat din ele, sau după unii de a le ,, adăuga la C.V.”. Important e să ai un vis şi să speri că o să ţi se îndeplinească. La mine totul a început odată cu implicarea într-un proiect din cadrul liceului, proiect numit ,, VOLARE”, atunci mi-am spus: ,,Hai să văd cât de sus pot zbura”. Încet, încet lucrurile mergeau pe drumul cel mai bun, iar fără să îmi dau seama un vis deja era realizat, cum era cel de a vizita Franţa, Parisul, şi uite cum, aici, în cadrul proiectului şi cu persoane care mi-au deschis uşi, drumuri, nimic nu a fost imposibil. Aş vrea să spun că sunt mândră că am fost elevă în cadrul Colegiului Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, şi să mulţumesc din inimă tuturor cadrelor didactice. Vă urez vouă, elevilor, mult succes şi să fiţi cât mai deschişi şi implicaţi în activităţi, deoarece nu aveţi nimic de pierdut, doar de câștigat. Cuvintele nu pot spune, nu pot înţelege profunzimea acestor trăiri, de aceea trebuie să le simţiţi chiar voi. După un an și jumătate petrecut la facultate, încă pot spune că mă simt şi mă consider ,,acasă’’ atunci când păşesc în incinta liceului. Gânduri bune,

Rotaru Cristina Beatrice - studentă Universitatea ,,Al.I.Cuza’’ Iași, Absolventă 2012

Ani de liceu...

E incredibil cât de repede trece timpul și cum, dintr-o singură clipire, acesta schimbă „în oameni mari niște copii ˮ. Pentru majoritatea dintre noi, cei mai frumoși ani din viață au fost cei de liceu. Liceul este locul unde începe aventura numită ADOLESCENȚĂ.

La începutul clasei a IX-a cu toții eram foarte timizi, atât noi între noi, cât și în relația cu profesorii, intraserăm parcă într-un alt univers. Cei de clasa a XII-a ne strigau „boboci“ și ne tratau cu superioritate. Încetul cu încetul, lucrurile au evoluat, și, în clasa a X-a situația era cu totul alta. Ne apropiam din ce în ce mai mult de profesori și începeam să ne afirmăm - fiecare în ce domeniu se pricepea mai bine. Am început să ne implicăm în diferite proiecte și activități astfel am avut, de fiecare dată, șansa de a învăța lucruri noi și de a ne descoperi multe calități ascunse.

În anul ce urma să vină ni s-a oferit șansa de a ne implica într-un proiect de o amploare destul de mare prin care aveam posibilitatea de a ne pregăti mult mai intensiv pentru examenul de bacalaureat. Aveam acum o altă perspectivă asupra viitorului. Pregătirile s-au extins și în următorul an, ca în final să simțim pe propria piele reușita examenului „maturității“. Probabil vă întrebați cum de rândurile de mai sus descriu doar o poveste cu final fericit și cum, printre puținele rânduri, nu se face resimțit stresul din orele de matematică și fizică, emoțiile avute în fața profesoarei de română, de fiecare dată când ne asculta, sau morala dirigintei când striga catalogul și vedea o mulțime de absențe.

Ei bine, atât eu cât și colegii mei, am chiulit din când în când de la testul de matematică, am luat note de patru, l-am încurcat pe Bacovia cu Blaga, am fost certați de către profesori, am făcut pauza mai mare de zece minute, am rescris istoria și tabla înmulțirii, ba chiar am mutat și continentele de pe glob și - am transformat franceza în engleză. Câte și mai câte „fapte mari și minunate“ nu am făcut...., dar cine mai stă să le

Lyceum T 2014

114

numere.... Important e că, având alături niște profesori răbdători care nu și-au dedicat nouă doar timpul ci și sufletul și, cu ajutorul unor diriginți pentru care cuvintele de mulțumire nu vor fi niciodată îndeajuns, am reușit. Am trecut împreună peste bune și rele, prin momente plăcute și mai puțin plăcute, dar, la final, am rămas numai cu cele speciale, cele pe care le retrăiesc scriind acest articol. Liceul este locul unde mi-aș dori să fiu de fiecare dată când întâmpin un obstacol. Acolo, găseam, de fiecare dată, pe cineva care să mă ajute să-l depășesc. Liceul este locul unde am găsit familia lăsată acasă, locul unde profesorii mi-au devenit prieteni și locul unde găseam răspuns la orice întrebare, indiferent de natura acesteia. Liceul este locul unde am învățat să am încredere în forțele proprii, e timpul în care m-am făcut „om mare“, timpul în care am iubit și-am urât, timpul în care am învățat să sper și să zbor. Mulțumesc, domnilor profesori, pentru momentele de neuitat pe care mi le-ați oferit în cei patru ani! Mulțumesc pentru că ne-ați învățat nu doar să fim elevi model ci și oameni adevărați. Cuvintele, oricât ar fi ele de bogate, nu vor putea cuprinde în veșmântul lor tandrețea momentelor speciale trăite în perioada liceului. Vă urez drum bun, dragi liceeni, și fie ca succesul să vă încununeze calea.

Juncu Ionuț Absolvent 2013

Cei mai frumoși ani

Liceul ...locul în care începi cea mai frumoasă perioadă a vieții, adolescența, locul în care simți primii fiori ai dragostei.

Îmi amintesc şi acum prima zi, când, timidă, sugrumată de emoții, adusă de mama de teama de a nu fi singură, i-am trecut pragul, dar şi de faptul că emoțiile şi frica au trecut odată ce mi-am cunoscut colegii și dirigintele.

Zilele în care mergi la liceu pot părea a fi identice - colegii şi profesorii cu care îţi petreci mai mult de jumătate din timp, teme şi iar teme, apoi, puţinul timp liber şi de la capăt... Aşa şi noi - ne-am cunoscut, ne-am împrietenit, ne-am certat, și iar am devenit prieteni, ceea ce se întâmplă mereu într-un colectiv.

Am trăit momente minunate, de neuitat, am făcut năzbâtii, dar am și ajutat acolo unde a fost cazul. Acești ani minunați s-au încheiat cu clasa a XII-a, cu griji, dar şi cu bucurii, cu emoţiile despărţirii, dar şi cu stres pentru examenul de bacalaureat, pentru tot ceea ce urma să ni se întâmple.

Îmi este greu să uit perioadele frumoase din liceu, persoanele care mi-au fost aproape la bine și la rău, care m-au îndrumat. Nu pot uita colegii cu care am împărtășit momente inedite, diriginții care ne-au motivat întotdeauna să mergem mai departe, pe doamnele și domnul director care au știut să ne strunească pornirile adolescentine cu mult tact. Mereu voi dori să fiu din nou acel „boboc“ care intra pe poarta liceului, de mână cu mama, cu emoții și cu teamă. In anii de liceu am învățat să cunosc și să sper, să mă descopăr și să-mi cunosc limitele, să înfrunt realitatea și să visez la un viitor mai bun, să am încredere în forțele proprii și să apreciez adevăratele valori. Trăim acum un alt capitol, fiecare dintre noi pe un alt drum, pe propriul drum spre maturitate, spre construirea unei noi vieți, după propriile principii, dar noul capitol își are seva în cel vechi. Cei care spun că nu au o amintire frumoasă din liceu, se mint pe ei înșiși. Nu există elev care să nu aibă o amintire cât de mică, o mică năzbâtie, un profesor pe care nu îl suporta, o oră la care chiulea .... și lista poate continua. Acum pașii îmi sunt îndreptați spre un alt început, facultatea, și totuși, din când în când, mă mai gândesc cu nostalgie la anii de liceu. Mă hrănesc cu speranţa că Victor Hugo are dreptate, că „Cei mai frumoşi ani din viaţă sunt anii ce vor veni! ”

Popa Andreea - sudentă, Universitatea ,,Al.I.Cuza,, Iași, Absolventă 2013

Lyceum T 2014

115

Acrostihul Liceului

Licăriri de tinerețe

În liceu se tot petrec

Ca un fluviu al juneții

Elevii l-au trecut și-l trec.

Unii cred că-i poarta vieții,

Legământul dat științei,

Iară alții spun că: „Firii

Noastre, far in bezna cunoștinței este”.

Dincolo de-al anilor praguri

Un ghid într-o lume de himere

Stă neclintit, încununat de lauri

Tânărul liceu, ca un zeu, în neștiute ere.

Revederea lui mă-ncântă ca sonetul

Îmi văd azi rostul datoritul lui, dar

Așa cum spune și poetul

Liceule, rămâi mormântul tinereții mele!

Lyceum, Liceul „Al. I. Cuza”, Bârlad

Lyceum T 2014

116

Cuprins Balada vremii care trece ............................................................................................................................. 3

Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” - Școală Europeană ..................................................................................... 10

Olimpiadele – Perseverență, Perfecțiune, Performanță........................................................................... 15

Gânduri pentru Colegiul Tehnic ,,Al. I. Cuza’’ Bârlad, Prof. Țugulea Vasile ............................................. 25

Gânduri din cancelaria școlii, Prof. Hildegart Bolea .................................................................................. 26

După aproape…..patru decenii !, Prof. Sergiu Arfire ................................................................................. 27

Frumoșii ani de liceu…, Prof. Veronica Darabană ...................................................................................... 28

ȘCOALA CA DESTIN, Prof. Gruia Novac ...................................................................................................... 29

Începuturi, Prof. Virgil Giușcă ..................................................................................................................... 30

La zi aniversară, Prof. Zenaida Cernei ........................................................................................................ 31

GÂNDURI LA ANIVERSARE, Prof. Virgil Vesel .......................................................................................... 32

Încă o filă, Prof. Antoneta Aursulesei ......................................................................................................... 34

Amintiri de la Liceul nr. 3 din Bârlad, Prof. Bumbaru Ioan ........................................................................ 35

Timpul trecut la prezent, Prof. Iacob Genoveva ........................................................................................ 36

Când amintirile revin …, Prof. Pascal Alexandrina … ................................................................................. 37

Rememorări..., Prof. Rodica Tăvălică ......................................................................................................... 37

Amintiri din anii de școală, Prof. ing. Constantin Cocioabă ....................................................................... 38

40 ani, 6 luni şi 3 săptămâni, Prof. Vasile Rotaru ....................................................................................... 39

EX-ii, Prof. Mariana Paveliu ..................................................................................................................... 40

ULTIMUL ROL…, Prof. Afinica Păvălașcu. ................................................................................................... 41

,,Il faut boire jusquˊa l ivresse sa jeunesse’’, Prof. Valeriu Arnăutu .......................................................... 41

PLEDOARIE..., Prof. ing. Constantin Gorun ................................................................................................. 42

Gânduri la ceas aniversar, Prof. ing. Rodica Postolache ............................................................................ 43

Ne-am cunoscut în 1990!, Inspector General MEN Nușa Dumitriu - Lupan ............................................... 44

Domnului profesor, cu dragoste, Prof. Mihaela Cososchi ......................................................................... 45

Amintiri de la Bârlad 1987-1994, Prof. Luminița Daniela Mischie ............................................................. 46

1990 – LA BÂRLAD, Prof. dr. Dumitrașcu Irina ........................................................................................... 47

COLȚUL SPECIAL DIN SUFLETUL MEU, Prof. dr. Lunca Popa Petrișor......................................................... 48

,, Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri … , Prof. Rica Luchianov ............................................................... 49

6 ANI DIN EXISTENȚA MEA, Prof. Iulia Pintilie ........................................................................................... 49

ANII UCENICIEII, Prof. Mirela Grama .......................................................................................................... 50

M*A*T*H*, Prof. Valeriu Brașoveanu ........................................................................................................ 50

Mașina timpului, Prof. Cătălin Angheluță .................................................................................................. 51

Februarie 2014., Prof. Dascălu Sorin .......................................................................................................... 51

ÎNCEPUTURI, Prof. Darie Geani................................................................................................................... 52

Lyceum T 2014

117

Nu știu alții cum sunt, Conf. univ. dr. Iftene Adrian ................................................................................. 53

UN VIS NESPERAT, Prof. ing. Jianu Dan ...................................................................................................... 54

DOAMNA, Prof. Cojocaru Alis și Liviu ......................................................................................................... 55

Prieteni, Prof. Roșu Oana și Arhip Dan ....................................................................................................... 56

Școala noastră – gânduri, iubiri, amintiri .......................................................................................... 58

Acrostihul Liceului ................................................................................................................................ 115