Mari mituri despre dezvoltarea copiilor 21 de pagini

EDITORISilviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIALMagdalena Mărculescu

REDACTORManuela Sofia Nicolae

DESIGNAlexe Popescu

DIRECTOR PRODUCŢIECristian Claudiu Coban

DTPFlorin Paraschiv

CORECTURĂMihail NacuRodica Petcu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiHUPP, STEPHEN

Mari mituri despre dezvoltarea copiilor / Stephen Hupp şi Jeremy Jewell; trad.: Daniela Andronache. – Bucureşti: Editura Trei, 2016.

Bibliogr.ISBN 978-606-719-499-9

I. Jewell, JeremyII. Andronache, Daniela (trad.)

159.922.7

ISBN 978-606-719-499-9

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, BucureștiTel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20e-mail: [email protected]

Titlul original: Great Myths of Child DevelopmentAutori: Stephen Hupp şi Jeremy Jewell

Copyright © 2015 John Wiley & Sons, Inc.Authorized translation from English language edition published by John Wiley & Sons Limited. Responsibility for the accuracy of the transla-tion rests solely with Editura Trei and is not the responsibility of John Wiley & Sons Limited. No part of this book may be reproduced in any form without the written permission of the original copyright holder, John Wiley & Sons Limited.

Traducere autorizată din ediţia în limba engleză publicată de John Wiley & Sons Limited. Responsabilitatea pentru corectitudinea traducerii aparţine exclusiv Editurii Trei şi nu este responsabilitatea John Wiley & Sons Limited. Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără permisiunea scrisă a proprietarului drepturilor de autor, John Wiley & Sons Limited.

Copyright © Editura Trei, 2016pentru prezenta ediţie

Părinţilor mei, care m‑au învăţat mai mult decât am ştiut că m‑au învăţat, şi copiilor mei, care m‑au învăţat că ştiu mai puţin decât credeam că ştiu. (S.H.)

Soţiei mele, Kelly, şi fiicelor mele, Brea şi Chaney. Sunt cel mai norocos bărbat din lume, pentru că am o familie minunată. (J.J.)

7

Cuprins

Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15

PARTEA ÎNTÂI. Începuturile vieţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31Mitul #1 Gemenii identici au o legătură telepatică

ce-şi are originea în pântecele matern . . . . . . 33Mitul #2 Cuplurile infertile au şanse mai mari

să procreeze dacă adoptă un copil. . . . . . . . . 44Mitul #3 Sexul fătului poate fi prezis după forma

corpului mamei în timpul sarcinii. . . . . . . . . 54Mitul #4 Toţi băieţii au un cromozom Y

(şi toate fetele nu au cromozomul Y) . . . . . . 63Mitul #5 Metodele de creştere a copilului bazate

pe ataşament întăresc legătura părinte–copil 75

Mituri despre începuturile vieţii desfiinţate rapid . . . 88Mitul #6 Gemenii identici au gene identice. . . . . . . . . 88Mitul #7 O femeie care este deja însărcinată

nu mai poate rămâne însărcinată . . . . . . . . . 89Mitul #8 Calendarul lunar chinezesc prezice

cu acurateţe sexul bebeluşului . . . . . . . . . . . 90Mitul #9 Feţii de sex feminin au bătăile inimii

mai rapide decât feţii de sex masculin . . . . . . 90Mitul #10 Anestezia epidurală poate genera mari

riscuri de complicaţii la naştere . . . . . . . . . . 91

8 Mari mituri despre dezvoltarea copiilor

Mitul #11 Se nasc mai mulţi copii când e lună plină . . . 92Mitul #12 Mestecatul mâncării copilului de către

mamă nu prezintă niciun risc cunoscut. . . . . 93

PARTEA A DOUA. Perioada de creştere a corpului şi a minţii. . 97Mitul #13 A lăsa copilul să plângă până când adoarme

este dăunător pentru dezvoltarea sa . . . . . . . 99Mitul #14 Zahărul îi agită pe copii . . . . . . . . . . . . . . . . 112Mitul #15 Premergătorul ajută copilul mic să înveţe

mai devreme să meargă în picioare . . . . . . . . 122Mitul #16 Vizionarea de materiale video stimulatoare

din punct de vedere cognitiv creşte gradul de inteligenţă al bebeluşilor . . . . . . . . . . . . . 130

Mitul #17 Utilizarea de către adulţi a „limbajului bebeluşilor“ întârzie dezvoltarea abilităţii de a vorbi corect a copilului . . . . . . . . . . . . . 142

Mitul #18 Vaccinurile duc la creşterea numărului de cazuri de autism . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153

Mituri despre perioada de creştere desfiinţate rapid . . 167Mitul #19 Reacţia pozitivă la tratamentul

cu medicamente stimulante este dovada că un copil are ADHD . . . . . . . . 167

Mitul #20 A le cere copiilor „să mânânce tot din farfurie“ promovează obiceiurile alimentare sănătoase. . . . . . . . . . . . . . . . . . 168

Mitul #21 Caracteristica definitorie a dislexiei este inversarea literelor . . . . . . . . . . . . . . . . 169

Mitul #22 Cei mai mulţi bebeluşi pot învăţa să citească dacă au un program adecvat de învăţare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170

Mitul #23 Kinetologia educaţională stimulează învăţarea la copii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170

Mitul #24 Comunicarea facilitată este eficientă în tratamentul autismului la copii. . . . . . . . . 171

Mitul #25 Terapia cu delfini tratează eficient copiii cu nevoi speciale . . . . . . . . . . . . . . . . 173

PARTEA A TREIA. Emoţii şi comportament . . . . . . . . . . . . . 179Mitul #26 Udatul patului este semnul

unor probleme emoţionale grave . . . . . . . . . 181

9

Mitul #27 Majoritatea medicamentelor antidepresive prescrise copiilor cu depresie sunt aprobate de FDA. . . . . . . . . 192

Mitul #28 Desenele conţin semne specifice ce pot fi folosite pentru identificarea problemelor psihice subconştiente . . . . . . . . 204

Mitul #29 Cei mai mulţi copii mici trec prin faza „teribilei vârste de doi ani“. . . . . . . . . . . . . . 218

Mitul #30 Copiii pot fi „speriaţi să fie cuminţi“ şi să nu se implice în activităţi delincvente . . 230

Mituri despre emoţii şi comportament desfiinţate rapid 243Mitul #31 Părinţii ştiu să spună când copilul lor

este deprimat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243Mitul #32 Fetiţele sunt mai înclinate să dezvolte

depresii clinice decât băieţeii . . . . . . . . . . . . 244Mitul #33 Cea mai bună metodă de a-i ajuta

pe copii să-şi scadă anxietatea este să-i ajutăm să îşi evite fricile . . . . . . . . . 244

Mitul #34 De cele mai multe ori adulţii pot spune când copilul minte . . . . . . . . . . . . 246

Mitul #35 A asista la comportamentul agresiv al altor oameni va scădea impulsul copiilor către agresivitate. . . . . . . . . . . . . . . 247

Mitul #36 Omuciderile în şcoli sunt în creştere. . . . . . . 247Mitul #37 Programul de Educaţie pentru Rezistenţa

faţă de Abuzul de Droguri (DARE) previne consumul de droguri . . . . . . . . . . . . 248

PARTEA A PATRA. Mediul social . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 253Mitul #38 Copilul singur la părinţi este egoist,

răsfăţat şi incompetent social. . . . . . . . . . . . 255Mitul #39 Divorţul ruinează vieţile majorităţii copiilor . . 266Mitul #40 Dacă nu „pui mâna pe toiag“,

nu „iese nimic din copil“ . . . . . . . . . . . . . . . 277Mitul #41 Excluderile de scurtă durată

nu ajută la rezolvarea problemelor de comportament ale copiilor. . . . . . . . . . . . 290

Mitul #42 Creşa dăunează relaţiei de ataşament dintre părinţi şi copii. . . . . . . . . . . . . . . . . . 299

Mitul #43 Prietenii imaginari sunt semne ale problemelor socio-emoţionale ale copiilor . . . . . . . . . . . . 310


Mituri despre mediul social desfiinţate rapid . . . . . . 320Mitul #44 Ordinea la naştere este un predictor

puternic pentru personalitatea copilului . . . . 320Mitul #45 Cel mai frecvent motiv de ceartă între fraţi

este rivalitatea pentru iubirea părintească . . . 321Mitul #46 Perturbările relaţiei părinte–copil pot fi

reparate prin terapia prin îmbrăţişare. . . . . . 321Mitul #47 Taţii folosesc mai des decât mamele

pedepsele corporale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322Mitul #48 Recompensele duc adesea la scăderea

comportamentelor dezirabile pe care intenţionează să le întărească. . . . . . . . . . . . 323

Mitul #49 Laudele subminează capacitatea de succes a copilului . . . . . . . . . . . . . . . . . . 324

Mitul #50 Părinţii mei nu au fost permisivi cu mine când eram copil . . . . . . . . . . . . . . . 325

Postfaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329

11

Prefaţă

O carte întreagă despre mituri legate de copii poate să nu pară ceva deosebit de important, până când nu realizezi că unele dintre mituri ne influenţează în mod profund vieţile, afectându-ne atât sănătatea mentală, cât şi pe cea fizică. Multe mituri, de pildă, îi împiedică pe oameni să primească tratamentul psihologic adec-vat. Alte mituri îi fac pe oameni să se simtă vinovaţi, să-i judece pe alţii sau să-şi risipească banii aiurea. Fiind mai conştienţi de ceea ce spun cercetările despre subiecte importante legate de dezvoltarea copilului, devenim mai înclinaţi să luăm decizii care să promoveze un stil de viaţă mai sănătos atât la copii, cât şi la adulţii din viaţa lor. Cartea noastră se înscrie în tradiţia Marilor Mituri ale Psihologiei Populare [1] deoarece: (i) desfiinţează unele mituri în care cred mulţi oameni, (ii) dezvăluie de ce cred oamenii în aceste mituri şi (iii) prezintă anumite practici bazate pe cercetări ştiinţifice.

Cartea noastră a fost scrisă având în minte două cate-gorii principale de public-ţintă. În primul rând, am scris această carte pentru părinţii care mult prea adesea pri-mesc sfaturi contradictorii de la rude, prieteni, specia-lişti şi celebrităţi. Amândoi suntem părinţi şi, ca mulţi


alţi oameni, am crezut în multe dintre aceste mituri de-a lungul vieţii. De aceea ne-am gândit că un subtitlu potrivit pentru această carte poate fi: „Ce are nevoie orice părinte să NU ştie“. În al doilea rând, această carte este astfel con-cepută încât să poată fi utilizată ca suport pentru cursuri universitare. De exemplu, poate fi folosită ca bibliogra-fie suplimentară pentru un curs de dezvoltarea copilului adresat studenţilor sau pentru cursuri de psihologia copi-lului adresate studenţilor din anii terminali sau masteran-zilor. În acest sens, ne-am mai gândit la un subtitlu: „Ce are nevoie orice student să NU studieze“. Această carte poate fi utilă şi pentru profesori, pentru cei care concep politici sociale şi alţi oameni cu minţi iscoditoare.

Având în minte grupa de studenţi, am organizat această carte într-o manieră asemănătoare cursurilor cla-sice de dezvoltare a copilului. Cu toate că există şi cursuri universitare care acoperă materia cronologic (de exem-plu, mai întâi concepţia, apoi nou-născutul, apoi copi-lăria timpurie, apoi copiii mai mari), multe alte cursuri parcurg totuşi materia în funcţie de subiectul abordat (de exemplu, începuturile, creşterea fizică, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea emoţională etc.). De aceea, am construit cartea ca pe un curs organizat după criteriul subiectului abordat, ca pe un ghid.

Mai concret, toate cursurile de psihologia copilului din universitatea noastră folosesc manualul lui Robert Kail [2], ca urmare, şi capitolele noastre urmăresc o ordine similară. Într-adevăr, cele mai multe manuale care sunt organizate în funcţie de subiectele pe care le tra-tează urmăresc o ordine foarte asemănătoare cu cea folo-sită în cartea lui Kail, astfel că, din acest punct de vedere, şi cartea noastră ar trebui să se armonizeze destul de bine cu cele mai multe texte despre dezvoltarea copiilor care sunt organizate după acest criteriu. De exemplu, mitul cu care începem prezentarea noastră se referă la

13

telepatia gemenilor, care se presupune că şi-ar avea ori-ginea încă din pântecul matern, iar manualele de dezvol-tarea copilului includ foarte adesea cercetările efectuate asupra gemenilor chiar în primul capitol. În mod simi-lar, toate capitolele noastre din prima parte abordează concepţia, sarcina sau nou-născuţii, subiecte care sunt în mod obişnuit tratate în primele capitole ale manualelor.

Cea de-a doua parte, cu titlul „Creştere, corp şi minte“, corespunde acelor capitole care în alte manuale tratează subiectele legate de creştere, dezvoltare motorie, dezvol-tare cognitivă şi limbaj. Cea de-a treia secţiune, „Emoţii şi comportament“, corespunde capitolelor din manuale care abordează dezvoltarea emoţională şi problemele de comportament. În sfârşit, a patra secţiune, „Mediul social“, corespunde capitolelor legate de familie şi de influenţele din afara familiei.

La fel ca multe alte universităţi, şi universitatea noas-tră are cursuri separate de dezvoltarea copilului şi, respectiv, de dezvoltarea adolescentului. Din cauza aces-tei structuri, subiectele din cartea noastră sunt extrase din temele abordate în cursurile de dezvoltarea copilului, şi mai puţin din cele abordate de dezvoltarea adolescen-tului. Cu toate că există multe mituri mari ale dezvoltării adolescentului, am încercat să ne ţinem deoparte de acele subiecte (de exemplu, sexul, drogurile şi muzica rock’n’ roll). Astfel, există încă o mare nevoie de a fi scrisă o carte care să fie eventual intitulată Mari mituri ale dezvol‑tării adolescentului.

Sunt foarte mulţi cei cărora am vrea să le mulţumim pentru ajutorul pe care ni l-au dat la apariţia acestei cărţi. Întâi de toate, le purtăm o recunoştinţă deosebită lui Scott O. Lilienfeld şi Steven Jay Lynn (coordonato-rii colecţiei) pentru că au creat această serie şi ne-au dat oportunitatea de a ne aduce propria contribuţie la ea. Am citit cu mare entuziasm 50 de mari mituri ale psihologiei


populare [1] imediat după publicarea ei şi suntem foarte mândri că ne putem înscrie şi noi în această tradiţie. În ultimii doi ani, Scott şi Steve ne-au furnizat sfaturi şi recomandări de o imensă valoare cu privire la aspecte de la cele mai importante (de pildă, ce mituri să includem în lucrarea noastră) până la cele mai mărunte (de pildă, unde să punem semnele de punctuaţie), precum şi la toate celelalte aspecte cuprinse între aceste două extreme (de exemplu, cum să comunicăm mai eficient mesajul nostru cititorilor). Dorim, de asemenea, să le mulţumim editorilor noştri de la Wiley-Blackwell. Mai exact, lui Matthew Bennett, care a lucrat alături de noi la realizarea acestui proiect, şi lui Danielle Descoteaux, care a susţinut cu entuziasm proiectul până la finalizarea lui. Suntem, de asemenea, recunoscători mai multor colegi, prieteni, membri ai familiilor noastre, dar şi studenţi, care au con-tribuit cu ideile lor şi ne-au împărtăşit opiniile lor cu privire la multe dintre capitolele cuprinse aici. Asistenta noastră de documentare, pe care în mod special dorim să o menţionăm aici, este Catrina Salama, care a făcut o amplă muncă de cercetare pentru această carte.

Referinţe

[1] Lilienfeld, S.O., Lynn, S.J., Ruscio, J. şi Beyerstein, B.L. (2010). 50 de mari mituri ale psihologiei populare: înlăturarea concep‑ţiilor greşite despre comportamentul uman. Bucureşti: Trei.

[2] Kail, R.V. (2012). Children and their Development. Upper Saddle River, NJ: Pearson Education.

15

Introducere

Timp de câteva decenii, Dr. Benjamin Spock [1], pedi-atru şi autor al unor cărţi de succes, i-a liniştit pe părinţi cu mantra sa: Vă puteţi „încrede în propriile instincte“ (p. 1) şi suntem şi noi de acord că acesta este un mesaj bun pentru părinţi. Părinţii primesc multe sfaturi de la rude, prieteni, din mass-media şi, desigur, de la exper-ţii în creşterea copiilor. Dr. Spock însuşi avertiza asupra faptului că sfaturile primite de la alţii pot fi contradicto-rii, spunând: „Afli că un copil devine răsfăţat dacă e luat în braţe tot timpul, dar, pe de altă parte, şi că el trebuie cât mai des îmbrăţişat. Unii spun că poveştile pot stârni teama copiilor, alţii că aceasta reprezintă cea mai sănă-toasă cale de anulare a acesteia“ (p. 1). Şi astăzi, zeci de ani după ce aceste afirmaţii au fost lansate în spaţiul public, părinţii continuă să audă mesaje contradictorii precum cele prezentate mai sus, dacă nu chiar mai multe.

Având în vedere sfaturile contradictorii primite din diferite surse, asigurarea dată de dr. Spock că părinţii deja ştiu ei înşişi multe lucruri este bine-venită, fiind dovedit faptul că cei mai mulţi părinţi reuşesc în general să îşi îngrijească şi educe copiii fără nicio formare spe-cializată, fără ateliere despre nou-născuţi sau cursuri de


creşterea copilului. Ba chiar, uneori, „sfaturile experţi-lor“ îi pot îndrepta pe părinţi în direcţii greşite şi cel mai adesea părinţii sunt mai câştigaţi dacă hotărăsc ei sin-guri, fără să-i asculte pe alţii. Părinţii sunt bombardaţi cu sfaturi despre ce este cel mai bine pentru făt, pentru bebeluş sau pentru copil. Unele dintre aceste sfaturi sunt bazate pe cercetări ştiinţifice, unele dintre ele nu au fost studiate niciodată, iar altele au în spate studii ce demon-strează clar că sunt greşite.

Afirmaţiile pe care mulţi experţi le emit cu convin-gere, dar fără a le susţine prin studii de cercetare se numesc „mituri“. În afară de Spock, printre sfătuitorii care au propagat mituri cu privire la dezvoltarea copi-lului se numără şi alte nume precum Sigmund Freud, William Sears, James Dobson şi Laura Schlessinger. Ne vom ocupa de câteva dintre sfaturile lor, precum şi de sfa-turile multor altor guru din domeniul creşterii şi îngriji-rii copilului. Dar ca să fim cinstiţi, oricine poate ajunge la un moment dat să creadă în unele dintre aceste mituri. Realitatea este că am crezut chiar şi noi înşine în multe dintre marile mituri desfiinţate în această carte, până când am început să le cercetăm mai cu atenţie. Unele din-tre ele sunt miturile noastre favorite, în care am crezut cel mai tare până de curând. Astfel, deşi suntem de acord cu asigurările liniştitoare ale lui Spock de la începutul acestei Introduceri, iată o altă mantră (uşor adaptată) a cărei veridicitate va fi demonstrată de cartea noastră: Ştiţi mai multe mituri decât credeţi că ştiţi.

Cartea noastră îşi propune mai mult decât doar să exploreze afirmaţiile unor specialişti ca dr. Spock. Ne interesează şi celălalt Spock, cel de pe naveta spaţi-ală Enterprise, care trăieşte cu câteva secole în viitor. Într-unul din episoadele seriei originale Star Trek [2], Domnul Spock îl aude pe doctorul de pe nava sa spaţi-ală stâlcind cuvintele când vorbeşte cu un bebeluş de

17

pe o altă planetă. Este nedumerit, deoarece nu aceasta este modalitatea obişnuită de interacţiune a adulţilor Vulcanieni cu bebeluşii Vulcanieni. Întrebarea care îl nedumereşte pe Spock este următoarea: dacă imităm „limba bebeluşilor“ când vorbim cu copiii, acest lucru dăunează sau ajută la dezvoltarea limbajului? Aceasta este o întrebare importantă, dar este la fel de important să ne întrebăm şi cum ne ajută programele de televizi-une, cum ar fi acest exemplu din Star Trek, să ne formăm asemenea credinţe.

Alte exemple de programe de televiziune care au legă-tură cu miturile prezentate în această carte sunt1: Modern family (O familie modernă), The Office (Biroul), Seinfeld, Cake Boss (Regele cofetarilor), The Simpsons (Familia Simpson), Beavis and Butthead (Beavis şi Butthead), America’s Got Talent2, Mad Men (Nebunii de pe Madison Avenue), Glee, Moonshiners, Game of Thrones (Urzeala tro‑nurilor) şi Duck Dynasty. Pentru cei care preferă filmele artistice, avem exemple din: Frozen (Regatul de gheaţă), Meet the Fockers (Doi cuscri de coşmar), Little Fockers (O familie de coşmar), American Psycho, The Sixth Sense (Al şaselea simţ), Sex and the City (Totul despre sex)şi Cheech and Chong’s The Corsican Brothers. Vom da ca exemplu şi celebrităţi precum: Kourtney Kardashian, John Travolta, Salma Hayek, Neil Patrick Harris, Jenny McCarthy, Bill Engvall şi Rembrandt (da, chiar el, pictorul). Dacă sun-teţi mai degrabă cititori pasionaţi, avem exemple din seriile de cărţi Turnul întunecat şi Care Bears. E adevărat, recunoaştem că nu facem apel la prea multe exemple din

1 Lista cuprinde denumirile originale ale unor populare seriale şi producţii de televiziune difuzate de-a lungul timpului în Statele Unite, dintre care unele au fost difuzate în ultimele decenii şi de posturi de televiziune din România. (N.t.)

2 Echivalentul american al spectacolului de televiziune Românii au talent. (N.t.)


beletristică, dar sperăm că vă va stimula interesul extra-ordinara noastră listă de programe de televiziune, filme artistice şi vedete!

Pe lângă sfaturile date de experţii în creşterea copi-lului şi de mijloacele de comunicare în masă care ne formează credinţele, adesea tragem propriile noastre concluzii bazându-ne pe ceea ce numim bun-simţ. Din păcate, bunul-simţ este adeseori greşit direcţionat. În introducerea lucrării lor, Lilienfeld şi colegii [3] arată că unul dintre obiectivele lor este tocmai acela de a „vă încu-raja să nu aveţi încredere în bunul-simţ atunci când evalu-aţi anumite ipoteze psihologice“ (p. 29). De ce greşeşte bunul-simţ atât de des? Lilienfeld şi alţii ne oferă Cele 10 surse ale miturilor psihologice: trusa „vânătorului de mituri“ (p. 34–39), listă care ne poate ajuta să explicăm cele mai frecvente greşeli care contribuie la formarea credinţei în mituri. Din fericire, odată ce ai apucat să înţelegi cum apar miturile, imunitatea ta la mituri se va întări.

Sursele miturilor psihologice

Suntem cu toţii înclinaţi să facem erori de gândire, erori care devin surse ale miturilor în care credem apoi. Vom prezenta aici pe scurt toate sursele miturilor psiho-logice identificate de Lilienfeld şi alţii [3].

1. Din gură‑n gură. Avem tendinţa de a crede informaţii pe care le-am auzit în mod repetat sau care ne „sună“ bine. De exemplu, am auzit cu toţii despre crizele copiilor când ajung la vârsta „groaznicilor doi ani“, dar vârsta de doi ani nu este neapărat chiar atât de îngrozitoare.

2. Dorinţa de a primi răspunsuri simple şi soluţii rapide. Este în natura omului să caute să obţină recompense maxime cu eforturi minime, iar acest lucru ne face să vrem să credem că multe probleme au soluţii uşoare.

19

De exemplu, ar fi cu siguranţă foarte drăguţ să-i putem aşeza pe bebeluşi în faţa unui film care să-i facă mai deştepţi, dar filmele nu au un asemenea efect asu-pra inteligenţei.

3. Percepţia şi memoria selectivă. După ce auzim o nouă teorie, adesea începem să observăm (şi apoi să ne amintim) toate acele momente în care noua teorie se verifică şi să ignorăm (sau să uităm) toate acele momentele în care acea teorie nu este susţinută. De exemplu, avem tendinţa de a ne aminti momentele când gemenii identici au avut o durere misterioasă amândoi în acelaşi timp, dar nu avem şi înclinaţia de a observa şi miile de momente în care unul dintre gemeni suferă, iar celălalt este bine sănătos.

4. Deducerea cauzalităţii dintr‑o simplă corelaţie. Adesea cre-dem că o variabilă cauzează o altă variabilă doar pentru că cele două variabile tind să se manifeste împreună. De exemplu, pe parcursul ultimilor zeci de ani, copiilor li s-a administrat cu un număr tot mai mare de vaccinuri. În aceeaşi perioadă, tot mai mulţi copii au fost diagnos-ticaţi cu tulburări din spectrul autist. Pe lângă acest fapt, în ultimii zece ani Miley Cyrus3 a devenit tot mai populară. De aici ar trebui să rezulte că popularitatea lui Miley Cyrus este corelată cu creşterea ratei autismului. De ce atunci sunt blamate vaccinurile pentru autism, iar Miley Cyrus scapă basma curată?

5. Raţionamentul „post hoc, ergo propter hoc“. Aceasta este expresia latinească pentru „urmează după, deci e din cauza“ şi înseamnă că atunci când un eveniment are loc înaintea unui alt eveniment, avem tendinţa de a crede că primul eveniment l-a cauzat pe cel de-al

3 Cântăreaţă şi actriţă americană născută în 1992, cunoscută pentru rolul său din serialul Hannah Montana şi din filmul The Last Song. (N.red.)


doilea. De exemplu, cuplurile care reuşesc să facă un copil imediat după ce au adoptat un copil; totuşi, acest fapt nu înseamnă că adopţia a fost cauza sarcinii.

6. Expunerea la eşantioane nereprezentative. Avem ten-dinţa de a crede că cei câţiva oameni dintr-un grup pe care îi vedem noi reprezintă toţi oamenii din acel grup. De exemplu, educatorii de grădiniţă apar la ştiri de obicei când se întâmplă ceva negativ. Acest lucru ne poate face să credem că foarte mulţi edu-catori au probleme, când în realitate majoritatea covârşitoare a educatorilor fac nenumărate lucruri extraordinare pentru copii, lucruri care rareori ajung subiecte de ştiri.

7. Raţionamentul prin reprezentativitate. Când vedem că două lucruri se aseamănă într-un mod oarecare, avem tendinţa de a gândi că acea asemănare produce o legă-tură semnificativă între acele două lucruri. De exem-plu, băieţilor le plac sporturi ca baschetul, iar fetele sunt dulci ca pepenii; drept urmare, unii oameni pre-supun în mod incorect că burta unei gravide poate reprezenta o informaţie despre sexul fătului atunci când are forma unei mingi de baschet sau a unui pepene (suntem de acord că aceasta este o comparaţie sexistă şi nu am inventat-o noi).

8. Portretizări din mass‑media şi filme. Când mijloacele de informare în masă descriu fenomene psihologice, au tendinţa de a le prezenta drept fenomene senzaţi-onale, iar noi presupunem automat că cele înfăţişate sunt descrieri corecte. De exemplu, producătorii de spectacole şi filme de televiziune adoră să ne arate cât de hiperactivi pot deveni copiii după ce au consumat puţin zahăr. Copiii calmi rareori produc subiecte de senzaţie pentru posturile de televiziune.

9. Exagerarea unui sâmbure de adevăr. Avem tendinţa de a accepta detalii nesemnificative drept dovezi care

21

susţin ipoteze mai largi şi mai complicate. De exem-plu, există unele avantaje ale alăptării la sân a copi-lului până în jurul vârstei de un an, dar există şi voci care susţin că este mai bine să alăptezi până spre cinci, şase sau chiar şapte ani, deşi nu există niciun studiu care să susţină acest punct de vedere.

10. Confuzia terminologică. Adeseori acceptăm terme-nii aşa cum îi auzim, chiar dacă termenii înşişi pot fi reprezentări eronate. De exemplu, termenul „gemeni identici“ sugerează că gemenii au exact aceleaşi gene (adică „identice“). Totuşi, citind mai departe în această carte una dintre demitizările de care ne-am ocupat, veţi vedea că acest termen poate fi înşelător.

Ce este un ”

mare mit“

Această carte cuprinde cincizeci de „mari mituri“ pe care a trebuit să le alegem dintre sute de posibilităţi. Pentru a uşura procesul de luare a deciziei, am simţit nevoia să definim înainte de toate ce înseamnă că un mit este un mare mit al dezvoltării copilului. Iată cele şapte criterii pe care le-am folosit în definirea unui mare mit:

1. Mulţi oameni au auzit deja despre acest mit.2. Mulţi oameni cred în prezent în acest mit.3. Când mitul este auzit pentru prima dată, el „sună ade-

vărat“ şi este credibil.4. Mitul este adoptat de mulţi specialişti (sau pse-

udo-specialişti).5. Există dovezi contradictorii de necontestat împotriva

acelui mit.6. Credinţa în mit poate fi, cel puţin în unele cazuri, dău-

nătoare.7. Mitul descurajează practicile bazate pe rezultate.

Documents

Mari mituri despre dezvoltarea copiilor 21 de pagini