1

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Sociologie și Asistență Socială

Maria BULGARU

Oleg BULGARU

COMPORTAMENTUL REPRODUCTIV

AL FEMEILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Studiu sociologic

Aprobat

de Consiliul Științific al USM

Chișinău - 2018

2

CZU 316.356.2(478)

B 91

Autori: Maria BULGARU, doctor habilitat, profesor universitar

Oleg BULGARU, doctor, conferențiar universitar Recenzenți: Ludmila MALCOCI, doctor habilitat în sociologie, profesor cercetător

Vladimir BLAJCO, doctor habilitat în sociologie, profesor universitar Antonio SANDU, profesor universitar, doctor (România)

În lucrarea de față sunt analizate cele mai relevante rezultate ale cercetării sociologice „Comportamentul reproductiv al femeilor din Republica Moldova”, realizată de un grup de profesori, doctoranzi, masteranzi și studenți de la Departamentul Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova. Rezultatele cercetării permit să fie evidențiate diverse aspecte ale schimbărilor produse în familia din societatea moldovenească, principalele modificări din comportamentele reproductive înregistrate pe parcursul ultimelor decenii, factorii care influențează formarea și realizarea dispozițiilor reproductive, precum și unele tendințe în evoluția ulterioară a natalității în Republica Moldova.

Rezultatele obținute și analizate în lucrare pot fi folosite la monitorizarea situației demografice din țară, la elaborarea programelor de politici familiale și demografice ce ar încuraja conduita reproductivă, la elaborarea textelor de lecții, a notelor de curs la disciplinele „Procese demografice în societatea contemporană”, „Planificare familială”, „Sociologia familiei”, „Evoluții ale comportamentelor familiale”, „Politici familiale” și altele.

M.Bulgaru, O.Bulgaru, 2018 USM, 2018

ISBN 978-9975-142-20-5

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Bulgaru, Maria Comportamentul reproductiv al femeilor din Republica Moldova : Studiu sociologic /

Maria Bulgaru, Oleg Bulgaru; Univ. de Stat din Moldova, Dep. Sociologie şi Asistenţă Socială. – Chişinău : CEP USM, 2018. – 103 p. : fig., tab.

Bibliogr.: p. 101-102 (34 tit.). – Referințe bibliogr. în subsol. – 50 ex. ISBN 978-9975-142-20-5

316.356.2(478) B 91

3

CUPRINS 1. CONTEXTUL STUDIULUI .................................................................................................. 5 2. METODOLOGIA CERCETĂRII ........................................................................................ 12 3. CARACTERISTICI SOCIODEMOGRAFICE ALE POPULAȚIEI CERCETATE .......... 15 4. FERTILITATEA GENERAȚIILOR INVESTIGATE ........................................................ 18 5. VALORILE RESPONDENTELOR ȘI PROBLEME CE LE ÎNGRIJOREAZĂ ................ 23

5.1. Familia și copilul în ierarhia valorilor ........................................................................... 23 5.2. Semnificația copiilor pentru respondentele studiului .................................................... 25 5.3. Probleme ce îngrijorează respondentele ........................................................................ 26

6. CARACTERISTICI ALE MODELULUI REPRODUCTIV ............................................... 28 6.1. Dispozițiile reproductive ale respondentelor: număr ideal de copii, număr de copii

planificați și număr de copii născuți ............................................................................. 28 6.2. Dorința respondentelor de a avea copii ......................................................................... 29 6.3. Dependența dispozițiilor reproductive de caracteristicile socioculturale ...................... 31 6.4. Vârsta medie a mamei la nașterea copiilor .................................................................... 33 6.5. Piedici la nașterea copiilor ............................................................................................ 35

7. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ DISPOZIȚIILE REPRODUCTIVE ........................ 38 7.1. Familia părinților ........................................................................................................... 38 7.2. Situația materială ........................................................................................................... 41 7.3. Condițiile de trai ............................................................................................................ 42 7.4. Migrația ......................................................................................................................... 45 7.5. Statutul ocupațional ....................................................................................................... 49

8. SCHIMBĂRI PRODUSE ÎN FAMILIA RESPONDENTELOR DUPĂ NAȘTEREA COPIILOR ........................................................................................................................... 51 8.1. Tipuri de schimbări în dependență de rangul copilului ................................................. 51 8.2. Impactul schimbărilor produse după nașterea copilului asupra deciziei de a naște

următorii copii ............................................................................................................... 55 8.3. Schimbări în relațiile dintre soți/parteneri ..................................................................... 58

9. PLANIFICAREA FAMILIALĂ .......................................................................................... 62 9.1. Informarea respondentelor privind planificarea familială ............................................. 62 9.2. Metode de contracepție. ................................................................................................ 64 9.3. Atitudini și practici cu privire la avort .......................................................................... 66

10. ORGANIZAREA VIEȚII DE FAMILIE ........................................................................... 71 10.1. Căsătoria ...................................................................................................................... 71 10.1.1. Vârsta căsătoriei ...................................................................................................... 71 10.2. Divorțul ....................................................................................................................... 75 10.3. Practici de a coabita ..................................................................................................... 76

11. MĂSURI DE SUSȚINERE A NATALITĂȚII ................................................................. 80 11.1. „Statul trebuie să încurajeze natalitatea în mod activ…” ............................................ 80 11.2. Indemnizații pentru îngrijirea copilului ....................................................................... 83 11.3. Servicii de îngrijire/educație a copiilor ....................................................................... 85 11.4. Concediile pentru îngrijirea copiilor ........................................................................... 86 11.5. Piedici în concilierea vieții de familie cu cea profesională ......................................... 89

CONCLUZII ............................................................................................................................ 92 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 101

4

5

1. CONTEXTUL STUDIULUI În prezent, situația demografică în Republica Moldova este una complicată, marcată de

tendința de reducere a numărului populației. Declinul natalității își are începutul în anii ’90, când a fost înregistrat un spor natural negativ care continuă să se mențină până în prezent. Astfel, în 2017 s-au născut 33 mii de copii, dar au murit 43 mii de oameni. În perioada anilor 1990-2017 numărul populației stabile s-a redus cu cca 100 mii de oameni (fără regiunea din stânga Nistrului și mun. Bender). La baza proceselor demografice de descreștere a populației stau schimbările socioeconomice și politice ce s-au produs pe parcursul secolului al XX-lea, catalizatorul lor fiind criza socioeconomică din cea de a doua jumătate a anilor ’90, însoțită de înrăutățirea condițiilor de viață (lipsa locurilor de muncă bine plătite, a mijloacelor pentru a cumpăra o locuință etc.), de emigrare și de multe alte probleme, greutăți care zguduie ani la rând societatea moldavă, influențând în egală măsură atât procesul de constituire a familiilor din Republica Moldova, cât și comportamentele reproductive, natalitatea. La începutul anilor ’50, de exemplu, societatea moldovenească se caracteriza printr-o rată înaltă a nupțialității (11-12‰) și o rată scăzută a divorțialității (0,2‰). Urmare a transformărilor socioeconomice și politice din anii ’90, către anul 2017 rata căsătoriilor scade în Moldova până la 5,9‰, iar cea a divorțialității ajunge la valoarea de 2,6‰1. Cu unele mici variații, este în scădere (de la 82,3% în 1999 la 70,9% în 2014) ponderea căsătoriilor încheiate de persoane cu vârsta până la 30 de ani. Vârsta medie la prima căsătorie a înregistrat în 2016 valoarea de 28,3 de ani pentru bărbați și 25,6 de ani pentru femei2. Schimbările în comportamentele nupțiale au consecințe nefaste asupra relațiilor dintre familie și societate, dintre individ și societate și asupra posibilităților de realizare a funcțiilor familiei. Astfel, în condiții de incertitudine, populația tânără amână nu doar căsătoria, formarea familiilor, dar și nașterea copiilor, cu timpul refuzând chiar aducerea lor pe lume.

Actualmente, se înregistrează schimbări esențiale privind evoluția fertilității în dependență de vârsta mamei, reducându-se semnificativ numărul copiilor născuți de femeile de vârste tinere. Femeile amână sarcina și nașterea la o vârstă mai înaintată. Însă, cu cât nașterea primului copil are loc la o vârstă mai înaintată, cu atât mai mult se reduce probabilitatea de a da naștere la mai mulți copii. Toate aceste schimbări favorizează familia restrânsă în detrimentul familiei numeroase. Or, copiii fiind în continuare valorizați pozitiv în societatea moldovenească, se conturează tot mai vădit tendința cuplurilor de a se limita la unul sau doi copii.

În timp ce numărul de copii născuți în căsătorie se micșorează, este în creștere numărul de copii născuți în afara căsătoriei. Acest fenomen, considerat mult timp o rușine pentru femeie, a devenit cunoscut în Republica Moldova după anii ’50-60 ai secolului trecut, înregistrând o creștere de la 7,4% din numărul total de copii născuți în 1980, la 21,5% în anul 20173. Cauzele sunt diferite: nașterea acestor copii de mamele tinere (15-19 ani), lipsite de experiență și cunoștințe, sau de mamele provenite din familii disfuncționale, dorința femeilor 1 Populaţia şi procese demografice. Indicatorii cheie pentru anul 2017. [Accesat 25.07.2018] Disponibil:

http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=103& 2 Situația demografică în Republica Moldova în anul 2016. [Accesat 25.07.2018] Disponibil:

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5641 3 Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2017. [Accesat 25.07.2018] Disponibil:

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6017

6

de vârstă înaintată (peste 30 de ani), necăsătorite, de a deveni mame, dar și nașterea copiilor de cuplurile care coabitează etc.

O expresie evidentă a modificărilor din comportamentele familiale, produse în societatea contemporană, sunt modelele alternative ale familiei tradiționale: uniunile consensuale, cuplurile fără descendenți, familiile monoparentale etc.

Coabitarea a devenit o practică larg răspândită în rândul populației din lumea contemporană, fiind condiționată de o multitudine de factori. În ultimii ani acest fenomen a început să câștige teren și în Republica Moldova, căsătoria continuând să fie însă modelul standard în formarea parteneriatelor familiale. Potrivit rezultatelor Recensământului populației din 2004, numărul cuplurilor conjugale consensuale a constituit 58 de mii (7,2% din totalul cuplurilor recenzate), cele mai multe din ele regăsindu-se în mediul rural (68,7%)*. Practicarea concubinajului, în special la vârstele tinere, reprezintă în Republica Moldova, în primul rând, o strategie împotriva constrângerilor materiale (lipsa mijloacelor financiare pentru a-și înregistra căsătoria, pentru a se cununa, a sărbători nunta etc.), prin care și poate fi explicat, într-o anumită măsură, procentajul mai mare al celor care coabitează în mediul rural. Indiferent de mediul de reședință, riscurile sporite de separare a partenerilor care coabitează influențează semnificativ decizia acestora de a da naștere copiilor. Cele mai multe cupluri care trăiesc în concubinaj nu au copii. La nivel statistic, se constată o corelație puternică între creșterea numărul de cupluri consensuale și creșterea celui de cupluri fără copii. Numărul familiilor fără descendenți a început să crească rapid în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Cuplul fără descendenți a devenit un alt model de familie spre care se orientează o parte a tineretului de astăzi, cel mai frecvent în zonele urbane și în cazurile în care partenerii, în special soția, intenționează să se afirme mai întâi pe plan profesional, să-și facă o carieră profesională. Pot fi invocate desigur și un șir de alte argumente, precum starea de sănătate, problemele de ordin material (lipsa mijloacelor financiare pentru creșterea și educația copiilor, a locuinței etc.), creșterea responsabilității pentru formarea unei familii, dar și dorința de a practica un stil de viață care oferă mai multă libertate, intimitate și timp liber pentru satisfacerea intereselor, plăcerilor individuale (distracții, călătorii etc.). Care și ar fi însă motivele multiplicării cuplurilor fără descendenți, cert este că acest fenomen va avea un impact negativ asupra natalității, continuității dintre generații.

Dificultățile cu care se confruntă familia în procesul de adaptare la transformările socioeconomice din Republica Moldova au implicații directe asupra stabilității acestei instituții, impunând adesea partenerii să recurgă la divorț – un fenomen în creștere, care de asemenea influențează natalitatea. (Deși tinerii se confruntă cu multiple greutăți în formarea familiilor, Republica Moldova are totuși indici de nupțialitate mult mai înalți, decât alte țări europene1). Prin complexitatea sa, divorțul antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcțiilor familiei tinere, inclusiv ale celei reproductive. Conform rezultatelor mai multor cercetări, chiar și în cele mai reușite familii, reconstituite după divorț, foarte rar se întâmplă

* La momentul elaborării studiului nu existau date ale Recesământului populaţiei Republicii Moldova din 2014

cu privire la numărul cuplurilor consensuale. 1 A se vedea pentru comparație: Marriage and divorce statistics. [Accesat 25.07.2018] Disponibil:

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Marriage_and_divorce_statistics

7

să se nască doi sau mai mulți copii. Majoritatea familiilor de acest tip se limitează doar la un singur copil1.

Fără a ignora importanța unui șir și de alți factori (economici, politici, culturali, spirituali etc.), factorul principal, determinant, al actualei situații demografice este fertilitatea scăzută, a cărei rată totală, începând cu 1994, coboară mai jos de doi copii, înregistrând în 2004-2005 cea mai mică valoare – 1,22 copii per femeie. În următorii ani nu s-au creat premise favorabile pentru schimbări palpabile ale situației demografice, rata totală a fertilității fiind în 2016 de 1,28 copii per femeie. Acest indicator este mult mai mic decât cel ce este necesar pentru simpla înlocuire a generațiilor (2,14-2,15 copii) și, totodată, mai mic decât cel de pe continentul european, care în prezent înregistrează cea mai scăzută rată medie de fertilitate – 1,5 copii per femeie de vârstă fertilă. Conform opiniei mai multor specialiști în domeniul demografiei, o rată totală de fertilitate în limitele de 1,3-1,5 ne vorbește despre „o natalitate extrem de redusă”2. Situația din Republica Moldova este și mai drastică, fertilitatea înregistrând în ultimii ani valori și mai mici decât cele ale natalității extrem de reduse. Menținerea unui asemenea nivel de fertilitate va reduce semnificativ numărul populației. (Conform experților în domeniu, dacă rata fertilității scade până la 1,3, atunci în 100 de ani populația va constitui aproximativ un sfert din mărimea ei actuală).

Scăderea numărului de copii în familie a fost condiționată în diferite perioade, în diferite țări de o îmbinare complexă a factorilor obiectivi și subiectivi. Situația materială precară, sărăcia, neîncrederea în ziua de mâine, precum și dorința femeilor de a-și continua cariera, activitatea profesională, cerințele crescânde față de calitatea vieții, calitatea socializării copiilor, prelungirea duratei studiilor, procesele migratorii etc. se înscriu printre cele mai importante cauze ale scăderii natalității în Republica Moldova. De menționat, de asemenea, că în multitudinea cauzelor creșterii numărului de familii cu puțini copii o pondere mare are și pierderea importanței copiilor, „utilității” lor pentru părinți. Astfel, copiii nu mai sunt văzuți nici ca forță de muncă, nici ca un garant al bătrâneții asigurate, ci ca aducând bucurie în viața părinților. Necesitatea de copii, pusă în dependență de aceasta, face să fie de ajuns 1-2 copii.

Reducerea natalității provoacă multiple preocupări, consecințele ei fiind puternic resimțite prin procesul de îmbătrânire a populației care deja exercită și va exercita o presiune din ce în ce mai mare nu doar asupra sistemelor de pensii, dar și asupra sistemelor de sănătate. Astăzi, în Moldova există 2 persoane active pentru fiecare persoană de peste 65 de ani (în Uniunea Europeană – 4 persoane active). Republica Moldova se află actualmente pe locul 14 din lume după coeficientul de îmbătrânire: 17,7% din totalul populației stabile are o vârstă de peste 60 ani3. Modificările produse în structura de vârstă a populației influențează domeniile economic și social la nivel național, afectând într-un fel sau altul, direct sau indirect, nu doar persoanele vârstnice, dar și toate celelalte grupuri/categorii de populație. După cum menționează cunoscutul demograf român V.Chețău, „nu scăderea în sine a numărului

1 BULGARU, M., CHISTRUGA, I. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în schimbare. Chișinău:

CEP USM, 2015, p.258. 2 LUTZ, W., SKIRBEKK, V. Policies Addressing the TempoEffect in Low-Fertility Countries. In: Population

and developement review, 2005, p.699-720; БОТЕВ, Н. Европа в ловушке низкой рождаемости? In: Entre Nous. Европейский журнал по сексуaльному и репродуктивному здоровью, 2006, № 63, р.4-6, 12-14.

3 Vârstnicii în Republica Moldova în anul 2017 [Accesat 30.09.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6141

8

populației este răul cel mai mare al evoluțiilor demografice de după 1989, ci deteriorarea structurii pe vârste” și „atingerea unor raporturi de dependență (economică în substanța ei) greu, dacă nu imposibil, de suportat pentru societate”1.

Scăderea ratei natalității este caracteristică nu doar țării noastre, ci tuturor statelor din Europa, însă ea se produce cu ritmuri diferite. Astfel, dacă după anii ’50 ai secolului al XX-lea în majoritatea statelor natalitatea s-a micșorat de 2-2,5 ori, apoi în Moldova această reducere a fost de 3,7 ori. De asemenea, în statele din Europa trecerea de la o natalitate înaltă la cea contemporană (scăzută) a cunoscut o cale de 150-180 de ani, pe când în Republica Moldova (precum și în alte state ex-sovietice) această cale a fost parcursă timp de 35-45 de ani. (Din 1950 până în 1990 numărul născuților a scăzut de la 91,1 mii la 77 mii, iar în anii 2000-2016 aceste cifre au variat între 37 și 41 mii de copii anual2).

Mai mult, chiar dacă majoritatea țărilor europene se confruntă cu scăderea populației, aceste procese, precum și urmările lor, sunt diferite în fiecare țară. Astfel, o parte din aceste țări își pot acoperi deficitul sporului natural de pe contul imigrației, care, desigur, generează și o multitudine de alte probleme. De asemenea, fertilitatea în unele dintre aceste țări nu este cu mult sub nivelul de înlocuire a generațiilor și respectivul deficit poate fi ușor acoperit3. O situație cu totul diferită se atestă în Republica Moldova, unde imigrația nu este o soluție pentru a compensa deficitul de nașteri și, probabil, în viitorul apropiat nici nu va fi. Nu se observă nici vreo tendință de redresare a fertilității, prin care să se mai reducă din pierderile de populație pe cale naturală. Pe parcursul ultimilor 16 ani (din 2002) fertilitatea se menține, cu unele variații, în jurul aceleiași valori – de 1,28 copii/femeie4. Cu toate acestea, situația demografică deplorabilă nu a devenit obiect al abordărilor sistematice la nivel de politici guvernamentale, prin care să se stabilească mecanisme de stopare a declinului populației.

În contextul celor spuse, prezintă interes investigarea particularităților de dezvoltare a familiei din societatea moldovenească, a schimbărilor produse în această instituție, care asigură transferul valorilor sociale de la generație la generație pe fundalul proceselor contradictorii ce au loc pe parcursul îndelungatei perioade de tranziție spre economia de piață și al crizei socioeconomice profunde. Aceasta ar permite să fie evidențiați factorii care influențează planificarea și realizarea dispozițiilor reproductive, să fie conturate unele tendințe, prognoze privind evoluția ulterioară a comportamentelor demografice (natalității, fertilității, nupțialității, divorțialității etc.) și, totodată, să fie întreprinse măsuri de politici familiale în vederea motivării populației să nască mai mulți copii, stabilizării numărului de populație și viitoarei ei creșteri. În acest scop, în anul 2017 a fost realizată cercetarea sociologică Comportamentul reproductiv al femeilor din Republica Moldova. Lucrarea de față include o parte din rezultatele cele mai relevante ale acestei cercetări.

Problematica abordată în cadrul cercetării a fost orientată, în linii mari, spre stabilirea tendințelor dominante în evoluția comportamentelor reproductive/fertilității, care influențează în cea mai mare măsură natalitatea/situația demografică din Republica Moldova, precum și a

1 GHEŢĂU, V. Declinul demografic şi viitorul populației României. Bucureşti: ALPHA MDN, 2007, p.32. 2 Banca de date a BNS. [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://statbank.statistica.md/ 3 BULGARU, M., CHISTRUGA, I. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în schimbare. Chișinău:

CEP USM, 2015, p.25-26. 4 Banca de date a BNS. [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://statbank.statistica.md/

9

factorilor obiectivi și subiectivi ce stau la baza acestei evoluții. Menționăm, totodată, că multitudinea de factori obiectivi (socioeconomici, culturali, politici etc.), care condiționează schimbările produse în situația demografică, sunt transpuși la nivel individual prin prisma condițiilor de viață concrete, caracteristicilor sociopsihologice și valorice ale fiecărei persoane, ale fiecărui cuplu și familii în parte. Modificările înregistrate în comportamentele reproductive și familiale din Republica Moldova sunt prezentate în evoluția lor în dependență de câțiva dintre cei mai importanți factori individuali, precum: vârstă, mediu de reședință, nivel de studii, nivel de venituri, statut marital. Cercetarea tendințelor dominante de modificare a comportamentelor reproductive în dependență de acești parametri va contribui la înțelegerea mai amplă a felului/modului în care Republica Moldova intră în cea de a doua tranziție demografică.

E știut că la mijlocul anilor 1960 viața de familie a fost marcată în lumea occidentală de un șir de schimbări importante, o parte dintre care au fost menționate supra. Urbanizarea și industrializarea au influențat nu doar aspectele socioeconomice ale vieții de familie, dar și modul de gospodărire, relațiile din interiorul familiei, comportamentul reproductiv, structura, dimensiunile familiei, aceasta fiind orientată tot mai mult spre reducerea numărului de copii, spre constituirea „familiilor mici”/„conjugale” și cu puțini copii. Un șir de cercetări privind factorii ce influențează natalitatea și conduita reproductivă arată că multiplicarea rapidă a familiilor cu puțini copii este condiționată nu doar de insuficiența bunurilor pentru întreținerea și creșterea mai multor copii, dar și de particularitățile civilizației industriale, în cadrul căreia copiii își pierd treptat „utilitatea”, folosul (economic etc.) pentru părinți. Societatea postindustrială pune în lumină un șir de schimbări, transformări semnificative în scala valorilor, în reprezentările oamenilor despre familie, însoțite de scăderea ratei căsătoriilor și creșterea ratei divorțurilor, de toleranța față de noile forme de comportament premarital, conjugal și parental, care anterior nu erau acceptate, de multiplicarea familiilor incomplete care pare să devină o normă, diminuarea rolului familiei în socializarea copiilor etc. Or, un factor important al conduitei reproductive sunt orientările valorice ale persoanei, de care depinde necesitatea de copii, aprecierea condițiilor de realizare a acestei necesități și motivația reproductivă. Din această perspectivă, dorința cuplului conjugal modern de a trăi pentru propria satisfacție, tendința spre autoafirmare prin educație și carieră, spre asigurarea confortului material și emoțional predomină asupra necesității nemijlocite de a avea copii. După spusele autoarei M.Segalen, suntem martorii unei mișcări generale de individualizare și accedere la autonomie – „un proces lent, care, pornind din țările democratice și bogate, tinde să se extindă spre cele mai puțin democratice și sărace”1.

Toate aceste modificări în viața de familie, ce țin de scăderea bruscă a fertilității sub nivelul de înlocuire a generațiilor, modificarea calendarului nașterilor prin amânarea acestora, deteriorarea rapidă a ratelor de nupțialitate, modificarea calendarului căsătoriilor prin înaintarea vârstei la prima căsătorie, creșterea rapidă a ratelor divorțialității, multiplicarea rapidă a uniunilor consensuale, creșterea numărului de copii născuți în afara căsătoriei, schimbarea poziției femeii în gospodărie prin reducerea volumului de sarcini domestice și implicarea ei mai mare în activități profesionale, sociale etc., trecerea de la gospodării omogene spre tipuri pluraliste de familii și gospodării casnice, au fost introduse în conceptul 1 SEGALEN, M. Sociologia familiei. Iași: Polirom, 2011, p.383.

10

„a doua tranziție demografică”, lansat de olandezul Dirk van de Kaa și belgianul Ron Lesthaeghe1. La baza acestui concept stă ideea că schimbările menționate supra, precum și altele legate de acestea, se datorează unei modificări în sistemul de valori al lumii occidentale, care, în esență, constă în trecerea de la valorizarea familiei, a grupului familial centrat pe copii, la valorizarea individului, de la cuplul „copilul-rege cu părinți” spre „cuplul regilor cu copil”, accentuându-se nevoile individuale de împlinire ale partenerilor, familia pierzându-și locul și rolul avute anterior. De aici – libertatea mai mare a individului în construirea propriei vieți, centrarea pe cariera profesională și pe alte forme de împlinire individuală; de aici – diminuarea importanței pe care o are familia și copilul în viața omului și tendința de raportare la acest aspect exact în termenii în care individul se raportează la alte elemente care vin să-i aducă satisfacție, bucurie ori să-i ofere sentimentul de împlinire2.

Prima tranziție demografică înseamnă trecerea de la vechiul regim demografic, cu mortalitate ridicată și natalitate mare, susceptibilă să asigure echilibrul și chiar o evoluție pozitivă (lentă) pe termen lung a populației, la un regim cu mortalitate scăzută și cu o fertilitate la nivelul a cca 2,1 copii, necesară pentru înlocuirea simplă a generațiilor. Cea de a doua tranziție, după cum afirmă Dirk van de Kaa și Ron Lesthaeghe, ar începe odată cu schimbarea modelului familial din unul „altruist” în unul „individualist”, adică atunci când descendentul decade din poziția de „copil-rege” și ajunge să ocupe un loc mult mai modest în viața părinților. În alți termeni, teoria „a doua tranziție demografică” a fost elaborată pentru a explica scăderea fertilității sub nivelul de înlocuire a generațiilor, considerată consecința majoră a schimbărilor de atitudini și valori ale populației occidentale în anii 1960.

Mai multe cercetări realizate pun însă adesea în lumină realități contradictorii cu aceste explicații, prin care se poate demonstra că reducerea drastică a fertilității nu este în mod obligatoriu consecința trecerii de la modelul familiei burgheze (caracterizată de „altruism”, respectiv, de grija față de copii, de o coeziune puternică, de un anumit mod inegalitar de relații între sexe etc.) la modelul familiei/cuplului postmoderne/postmodern cu puternice accente individualiste, lipsite de constrângeri privind dăinuirea relațiilor conjugale/sexuale, în genere, cu relații intrafamiliale mai lejere, cu o parteneră emancipată profesional și social etc. Pornind de la aceste constatări, o parte din autori consideră că denumirea „a doua tranziție demografică” este inadecvată realității pe care dorește să o acopere, aducând drept exemplu și căderea comunismului, însoțită practic în toate țările europene din zonă de un declin brusc (adică, în decurs de 2-4 ani) și profund (adică, până la nivelul cel mai de jos întâlnit pe planetă) al fertilității. E greu de presupus că o astfel de evoluție poate fi pusă pe seama unor schimbări în sistemul de valori, știut fiind faptul că astfel de transformări necesită o perioadă lungă de timp3. Se menționează, de asemenea, că până în prezent în Europa de Răsărit există un model familial, ale cărui trăsături caracteristice cu greu ar putea fi suprapuse pe trăsăturile

1 VAN DE KAA, D.J. The Idea of a Second Demographic Transition in Industrialized Countries. Paper

presented at the Sixth Welfare Policy Seminar of the National Institut of Population and Social Security, Tokio, Japan, 29 January 2002. [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://www.ipss.go.jp/English/ WebJournal.files/Population/2003_4/Kaa.pdf

2 Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaţionale şi emergenţa unor stiluri de viaţă în România, p.13 [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://www.mmt.ro/fertilitate.pdf

3 Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaţionale şi emergenţa unor stiluri de viaţă în România, p.15, 17; ВАРЛАМОВА, С.Н., НОСКОВА, А.В., СЕДОВА, Н.Н. Семья и дети в жизненных установках россиян. În: Социологические исследования, 2006, №10, p.61-73.

11

celui întâlnit în țările occidentale. Aceasta se referă într-o anumită măsură și la Republica Moldova. În contextul celor spuse, investigația realizată oferă informații utile pentru a înțelege particularitățile evoluției unor aspecte ale comportamentului reproductiv/familial în Republica Moldova, precum și pentru a înțelege în ce măsură aceste evoluții sunt conforme conținutului conceptului „a doua tranziție demografică”, centrat pe schimbările din sistemul de valori. Ea prezintă, de asemenea, opinii privind stabilirea unor măsuri/mijloace de schimbare pozitivă a comportamentului reproductiv prin direcționarea mai eficientă de către administrația publică centrală și locală a acțiunilor de soluționare și prevenire a problemelor cu care se confruntă familiile, în special cele tinere, și care ar contribui la asanarea situației demografice din țară.

În concluzie menționăm că schimbările din comportamentele familiale se produc în Republica Moldova pe fundalul proceselor contradictorii ce au loc pe parcursul îndelungatei perioade de tranziție spre economia de piață și al crizei socioeconomice profunde, care au condus la scăderea semnificativă a calității vieții majorității populației, la creșterea polarizării societății, a sărăciei, șomajului, nesiguranței în ziua de mâine, la migrația în masă peste hotarele țării în căutarea unui loc de muncă și la multe alte fenomene negative. Toate acestea, îmbinate cu lipsa unor mecanisme adecvate de protecție a populației, au reorientat o parte a ei, în special tinerii, spre alte valori, alte forme de conviețuire decât cele legate de familia tradițională/nucleară numeroasă. Or, familia din societatea moldovenească încearcă actualmente să se adapteze la incertitudinile vieții, probând (chiar dacă mai modest decât în unele țări europene) diverse experiențe alternative de supraviețuire, condiționate atât de transformările socioeconomice locale, cât și de tendințele mondiale ale schimbărilor ce se produc în această instituție și care, la rândul lor, influențează semnificativ realizarea dispozițiilor reproductive.

12

2. METODOLOGIA CERCETĂRII Situația demografică actuală, apreciată adesea ca fiind de criză, impune necesitatea unei

studieri temeinice a tendințelor și factorilor conduitei reproductive a populației, care în măsură semnificativă determină nivelul fertilității și al natalității. Reamintim, că la analizarea fertilității pot fi aplicate două modalități de abordare: transversală – analizarea fertilității într-un an calendaristic și longitudinală – analizarea fertilității generațiilor de femei pe întreg parcursul perioadei reproductive. În calitate de indicator al măsurării nivelului de fertilitate a femeilor de vârstă reproductivă, care reflectă abordarea transversală de analizare a fertilității, se folosește pe larg rata totală de fertilitate (RTF), calculată pentru o generație ipotetică, formată din femei din diferite generații, și care este foarte sensibilă la schimbările în repartizarea nașterilor pe vârsta mamei (calendarul fertilității). Cercetările demografice demonstrează însă că anume din aceste considerente indicatorul RTF induce în eroare și nu reflectă corect numărul mediu de copii născuți de o femeie pe parcursul perioadei reproductive1.

În acest context, studiul sociologic Comportamentul reproductiv al femeilor din Republica Moldova a avut drept scop cercetarea dispozițiilor reproductive ale femeilor din Republica Moldova la nivel de generații, a cauzelor ce au influențat scăderea necesității de copii în generațiile selectate, a interdependenței dintre procesele socioeconomice și procesele reproducției populației, a factorilor ce ar putea spori natalitatea etc., cunoașterea cărora ar contribui la elaborarea măsurilor de politici familiale și demografice eficiente privind stabilizarea și creșterea efectivului populației, realizarea monitoringului situației demografice, prognozarea tendințelor evoluției fertilității în țară etc.

Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective: • analizarea natalității și fertilității generațiilor selectate și compararea lor cu datele

statistice oficiale; • caracterizarea dispozițiilor reproductive ale respondentelor; • analizarea factorilor de care depinde comportamentul reproductiv al femeilor:

– orientarea valorică; – modelul familiei de origine/de proveniență; – situația materială/venitul gospodăriei; – condițiile de trai/locuința; – ocupația; – migrația etc.

• stabilirea schimbărilor produse în familia respondentelor după nașterea copiilor și impactul acestora asupra deciziei de a naște următorii copii;

• analizarea opiniilor respondentelor față de organizarea vieții de familie (căsătorie, divorț, practici de a coabita);

• analizarea opiniilor respondentelor privind planificarea familială;

1 SOBOTKA, T., LUTZ, W. Misleading policy messages derived from the period TFR: should we stop using it?

In: Comparative Population Studies, 2010, 35(3), p.637-664.

13

• identificarea priorităților de politici care ar putea contribui la creșterea natalității în Republica Moldova.

Cercetarea a fost realizată prin metoda anchetei sociologice pe bază de chestionar standardizat. Chestionarul a inclus 10 blocuri de întrebări:

• Orientarea valorică a respondentei; • Funcția și sănătatea reproductivă. Planificarea familiei; • Situația familială. Relațiile dintre parteneri; • Familia. Copiii. Sistemul de relații și susținere; • Veniturile gospodăriei; • Condițiile de trai; • Activitatea de muncă a respondentei; • Partenerul (soțul/concubinul); • Date generale despre respondentă; • Poziția civică a respondentei. Populația supusă cercetării a fost determinată prin analizarea evoluției fertilității

realizate pe grupe de vârstă a femeilor din Republica Moldova. Din Figura 2.1 se observă că cele mai mari schim-bări ale fertilității realizate (în direcția diminuării acesteia) s-au produs în anii ’80-90 ai secolului trecut în grupele de vârstă de 20-24 ani și de 25-29 ani, mai puțin – în grupa de vârstă de 30-34 ani. La aceste schimbări au contribuit, în mare măsură, generațiile femeilor născute la sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’70. Astfel, în vederea analizării cauzelor schimbărilor produse în comportamentul reproductiv, în populația cercetată au fost incluse generațiile de femei născute în anii 1958-1962 (în continuare – generația 1960) și în 1968-1972 (generația 1970). Aceste două generații de femei practic și-au finalizat vârsta de fertilitate în perioada desfășurării cercetării (2017), ceea ce a permis să fie efectuate unele comparații ale rezultatelor studiului cu datele statistice oficiale.

Fig.2.1. Evoluția fertilității femeilor din Republica Moldova pe grupe de vârstă

Sursa: BNS (statbank.statistica.md)

15-19

20-24

25-29

30-34

35-39 40-44 45-49

14

Pentru a evalua comportamentele reproductive ale femeilor intrate în perioada de fertilitate după devenirea Republicii Moldova ca stat suveran (anii ’90) și a face unele estimări ale evoluției acestor comportamente, în populația cercetată au fost incluse generațiile 1980 (anii de naștere 1978-1982), 1990 (anii de naștere 1988-1992) și 2000 (anii de naștere 1998-2002), care se aflau în perioada de fertilitate.

Ținând cont de caracteristicile populației investigate și de faptul că cercetarea a fost realizată pe întreg teritoriul țării, eșantionul a fost construit prin metoda multistadială, aleatoare, respondentele fiind selec-tate din 84 de localități, determinate aleatoriu, din toate raioanele republicii, UTA Găgăuzia, munici-piile Chișinău și Bălți, în afară de regiunea din stânga Nistrului și mun. Bender. La construirea eșantionului s-a luat în considerare, de asemenea, structura populației feminine a Republicii Moldova din generațiile selectate după vârstă și mediul de reședință (sat, oraș, mun. Chișinău) la 01.01.2017 (a se vedea Tabelul 2.1). Astfel, eșantionul a fost construit proporțional acestor două caracteristici, conținând în jur de 400 respondente din fiecare generație (în total – 2000 de respondente) și asigurând o marjă de eroare de cel mult 5% pentru fiecare generație. În eșan-tion au fost incluse aleatoriu câte 10, 15 sau 25 de respondente din localitățile rurale și centrele raionale, născute în ani conse-cutivi diferiți și aparținând generațiilor stabilite.

În rezultatul lucrului în teren, au fost intervievate 1964 de respondente (36 de chestionare au fost anulate), eșantionul având componența reprezentată în Tabelul 2.2. Marja de eroare a eșantionului constituie 2,2%.

În vederea asigurării reprezentativității cercetării, baza de date a fost ponderată după grupele de vârstă și mediul de reședință al respondentelor.

Tabelul 2.1 Populația feminină a Republicii Moldova la

01.01.2017

Generația mun. Chișinău Alt oraș Sat În total

1958-1962 14283 18534 63669 96486 1968-1972 36387 40515 90079 166981 1978-1982 39218 29994 70850 140062 1988-1992 25371 25721 62381 113473 1998-2002 29471 35893 76692 142056

În total 144730 150657 363671 659058 Sursa: BNS (statbank.statistica.md)

Tabelul 2.2 Structura eșantionului

Generația Mun. Chișinău Alt oraș Sat În total În total (%)

1960 54 111 220 385 19,6% 1970 74 100 205 379 19,3% 1980 100 116 195 411 20,9% 1990 122 116 168 406 20,7% 2000 107 102 174 383 19,5% În total 457 545 962 1964 100%

În total (%) 23,3% 27,7% 49,0% Sursa: Cercetarea autorilor

15

3. CARACTERISTICI SOCIODEMOGRAFICE ALE POPULAȚIEI CERCETATE În rezultatul ponderării bazei de date, caracteristicile sociodemografice ale eșantionului,

format din 1964 de respondente, s-au modificat, acestea reflectând exact populația cercetată după vârste/generații și mediul de reședință al respondentelor (a se vedea Figurile 3.1 și 3.2).

După starea civilă în eșantion se regăsesc 69,7% de femei căsătorite, 12,0% – locuind în concubinaj, 3,8% – divorțate, 4,5% – văduve și 9,9% – solitare (a se vedea Tabelul 3.1, care conține și repartizarea respondentelor după starea civilă pe gene-rații). Rezultatele cercetării demonstrează că majoritatea respondentelor din generațiile 1960, 1970, 1980 și 1990 sunt căsătorite, dar și că odată cu micșorarea vârstei se contu-rează tendința de creștere a procentului de respondente care coabitează.

Nivelul de studii al respondentelor variază de la primare și gimnaziale (14,9%) la medii, medii speciale și liceale (50,8%) și superioare (34,4%)* (a se vedea Tabelul 3.2). Odată cu întinerirea ge-nerațiilor observăm o creștere a procentului respondentelor cu studii superioare, acesta fiind însă mai scăzut la res-pondentele din generația 2000, dat fiind că ele continuă sau urmează să-și continue studiile.

După nivelul de venituri ale gospodăriilor respondentele au fost divizate în 3 grupe, aproximativ egale: cu venituri joase („veniturile ajung numai pentru strictul necesar” sau „veniturile nu ajung nici pentru strictul necesar”) – 33,2%, cu venituri medii („veniturile ajung pentru o viață decentă, însă nu permit procurarea unor lucruri mai scumpe”) – 32,0%,

* Structura învăţământului în Moldova a suportat pe parcursul anilor un şir de modificări. Ţinând cont de aceste

schimbări şi de faptul că respondentele aparţineau la diferite generaţii, ele au fost divizate (după nivelul de studii) în grupe apropiate de structura actuală a învăţământului. Astfel, studiile primare cuprind respondentele cu 4 clase, gimnaziale – cu 7-9 clase, medii – cu 10-11 clase, medii speciale – şcoli profesionale şi colegii, studii liceale – 12 clase, studii superioare – licenţă, masterat, doctorat.

Fig.3.2. Structura eșantionului după mediul de reședință al respondentelor

Fig.3.1. Structura eșantionului după generații

16

cu venituri înalte („veniturile permit să cumpăram și lucruri mai scumpe” sau „veniturile permit să cumpăram tot de ce avem nevoie în gospodărie”) – 34,8% (a se vedea Tabelul 3.3).

Tabelul 3.1

Starea civilă a respondentelor

Generații În total

1960 1970 1980 1990 2000 N %

Căsătorită 75,1% 82,9% 86,4% 70,8% 9,2% 1205 69,7%

În concubinaj 4,2% 5,1% 6,8% 18,9% 34,7% 208 12,0%

Divorțată 4,1% 5,1% 4,6% 3,5% 0,0% 66 3,8%

Văduvă 15,8% 6,0% 0,9% 0,3% 0,0% 78 4,5%

Solitară 0,8% 0,9% 1,3% 6,5% 56,1% 172 9,9%

Tabelul 3.2 Nivelul de studii al respondentelor

Generații În total

1960 1970 1980 1990 2000 N %

Primare, gimnaziale 12,5% 5,4% 9,2% 5,7% 40,4% 292 14,9%

Medii, liceale 64,3% 60,2% 40,6% 35,5% 52,8% 996 50,7%

Superioare 23,2% 34,4% 50,1% 58,8% 6,8% 675 34,4%

Tabelul 3.3 Nivelul veniturilor respondentelor

Generații În total

1960 1970 1980 1990 2000 N %

Joase 35,1% 32,3% 31,9% 36,3% 31,1% 510 33,2%

Medii 30,8% 30,3% 32,9% 33,2% 34,0% 490 32,0%

Înalte 34,0% 37,4% 35,2% 30,5% 34,9% 535 34,8% Statutul ocupațional al respondentelor este reprezentat în Tabelul 3.4, din care

observăm, că mai mult de jumătate din ele sunt angajate în câmpul muncii, cea mai mare parte aparținând generațiilor 1970, 1980 și 1990. Circa 1/5 din respondentele generațiilor 1960, 1970, 1980 și 1990 nu sunt angajate în câmpul muncii. Procentul respondentelor care studiază crește odată cu întinerirea generațiilor.

După componența națională, eșantionul e format din: moldovence/românce – 90,2%, ucrainence – 3,5%, rusoaice – 3,5%, găgăuze – 1,4%, bulgare – 1,0%.

17

După confesia religioasă – majoritatea absolută a respondentelor (94,4%) sunt creștine ortodoxe, 0,5% – catolice, 0,2% – islamiste, 0,3% – iudaice, 4,6% – de altă confesie.

Tabelul 3.4 Statutul ocupațional al respondentelor

Generații În total

1960 1970 1980 1990 2000 N %

Angajată 51,8% 77,7% 74,1% 64,3% 8,0% 981 56,7%

Studiază 0,9% 0,6% 1,2% 10,9% 80,5% 324 18,7%

Nu lucrează 23,6% 17,5% 20,2% 21,7% 6,0% 301 17,4%

Pensionară 19,5% 0,8% 0,3% 0,3% 0,0% 56 3,2%

Altul 4,2% 3,4% 4,3% 2,7% 5,5% 69 4,0% Caracteristicile sociodemografice ale respondentelor prezentate supra sunt cele

înregistrate la momentul recoltării datelor (finele anului 2017). În cercetare, însă, s-a urmărit și evoluția unora din acestea pe parcursul perioadei reproductive a respondentelor, mai exact – la nașterea copiilor de diferite ranguri. Astfel, la nașterea copiilor de rangurile 1-5 (pentru respondentele cu mai mult de 5 copii – și la nașterea ultimului copil) au fost recoltate date cu privire la starea civilă a respondentei, venituri, condițiile de trai, statutul ocupațional, studii, caracteristicile sociodemografice ale tatălui copilului etc. Aceasta a permis să fie analizate în comparație condițiile concrete, în care au fost născuți copiii de diferite ranguri de respondentele din diferite generații.

18

4. FERTILITATEA GENERAȚIILOR INVESTIGATE Un prim rezultat, important, al cercetării ține de stabilirea numărului de copii născuți

de respondente în perioada de fertilitate (vârsta de 15 – 49 ani), care, repartizat pe grupe de vârstă și generații ale respondentelor, este prezentat în Tabelul 4.1. În același tabel se regăsește și numărul de femei din cele cinci generații, ce permite să fie determinat numărul mediu de copii născuți de o femeie din generația respectivă sau ferti-litatea realizată.

Compararea, în continuare, a rezultatelor obținute în cercetare cu datele statistice oficiale, prezentate de către Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), permite să fie argumentată într-o anumită măsură veridicitatea rezultatelor investigației realizate. Astfel, conform statisticelor oficiale (naționale și internaționale), rata totală de fertilitate (RTF) în Moldova a scăzut de la 2,5-2,6 copii în anii ’80 ai secolului trecut la 1,2-1,3 copii în ultimii zece ani (2007-2016)1. Deoarece RTF, calculată în anul de referință, se bazează pe numărul de copii născuți de diferite generații sau reflectă rata totală de fertilitate a unei generații ipotetice, ea reprezintă mai mult o previziune decât un fapt împlinit (RTF exprimă numărul mediu de copii pe care i-ar naște o femeie în decursul perioadei fertile, în condițiile menținerii intensității fenomenului din anul de referință). Din această perspectivă, condițiile prezentei cercetări (eșantion format de femei din 5 generații, născute în perioade de timp neadiacente) nu permit să fie stabilită RTF a eșantionului pentru o perioadă oarecare de timp (pentru un an calen-daristic, de exemplu), însă permit să fie calculată fertilitatea descendentă a generațiilor care au fina-lizat perioada de fertilitate sau evoluția fertilității rea-lizate a generațiilor aflate încă la o vârstă fertilă. Ele pot fi comparate cu carac-teristicile respective ale populației țării, calculate de autori în baza statis-ticelor oficiale (folosind, de exemplu, ratele specifice de fertilitate oferite de banca de date a BNS2).

1 A se vedea, de exemplu: https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.TFRT.IN?locations=MD 2 Fertilitatea feminina pe medii și grupă de vîrstă a mamei, 1980-2016. [Accesat 17.03.2018] Disponibil:

www.statbank.statistica.md

Tabelul 4.1 Copii născuți de generațiile respective

Generația Număr femei

Grupele de vârstă a femeilor În total 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49

1960 281 71 247 177 85 28 8 6 622 1970 500 85 450 275 119 48 13 1 991 1980 420 110 237 216 129 42 0 0 734 1990 338 42 171 81 0 0 0 0 294 2000 426 20 0 0 0 0 0 0 20

Sursa: Cercetarea autorilor.

Tabelul 4.2 Fertilitatea generațiilor pe grupe de vârstă (eșantion)

Generația Grupele de vârstă ale femeilor

FDG

15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49

1960 0,25 0,88 0,63 0,30 0,10 0,03 0,02 2,21 1970 0,17 0,90 0,55 0,24 0,10 0,03 1,98 1980 0,26 0,56 0,51 0,31 0,10 1,75 1990 0,12 0,51 0,24 0,87 2000 0,05 0,05

Sursa: Cercetarea autorilor

19

Din datele incluse în Tabelul 4.1 a fost determinată fertilitatea realizată a generațiilor cercetate pe grupele de vârstă respective. Acestea sunt reprezentate în Tabelul 4.2, în care este calculată și valoarea fer-tilității realizate de fiecare generație la momentul recoltării datelor. Același lucru s-a efectuat și pentru generațiile respective din populația Republicii Moldova, folosindu-se datele cu privire la fertilitatea specifică pe grupe de vârstă a femeilor, furnizate de BNS. Rezultatul este prezentat în Tabelul 4.3.

Reprezentarea grafică a evoluției fertilității realizate a generațiilor 1960, 1970, 1980 și 1990 din cercetarea autorilor este adusă în Figurile 4.1, 4.2 și 4.3. Pentru generațiile 1960 și 1970, care și-au încheiat perioada de fertilitate, este adusă și fertilitatea realizată pe grupe de vârstă a respondentelor. Pentru comparație, în toate figurile sunt prezentate și caracteristicile respective ale populației feminine a țării din aceleași generații.

Dacă analizăm fertilitatea realizată pentru generațiile 1960 și 1970, observăm că ea este

apropiată de cea calculată pentru populația țării. Astfel, fertilitatea descendentă a generației 1960, obținută pentru eșantion, este cu doar 2,6% mai mică decât caracteristica respectivă din populația țării, evoluția fertilității realizate de către respondente repetând-o practic pe cea din populația țării. Această diferență este cauzată în mare măsură de fertilitatea realizată mai înaltă în perioada de vârstă de 20-29 ani a femeilor din populația țării față de cea calculată pentru femeile din eșantion.

Evoluția fertilității realizate pentru generația 1970 din cercetarea autorilor este și mai apropiată de evoluția fertilității realizate a aceleiași generații din populația țării. Datorită însă fertilității realizate mai înalte în perioada de vârstă de 25-34 ani pentru femeile din eșantion,

Tabelul 4.3 Fertilitatea realizată a generațiilor Republicii Moldova

Generația Grupele de vârstă a femeilor În

total 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49

1960 0,19 1,01 0,74 0,25 0,07 0,01 0,00 2,27 1970 0,24 0,91 0,42 0,19 0,09 0,02 0,00 1,87 1980 0,24 0,47 0,38 0,23 0,11 1,43 1990 0,14 0,40 0,37 0,91 2000 0,13 0,13

Sursa: BNS, calculele autorilor

Fig.4.1. Fertilitatea realizată pe grupe de vârstă și evoluția ei pentru generația 1960

20

fertilitatea descendentă a acestei generații din eșantion o depășește pe cea a femeilor din generația respectivă din populația țării cu cca 6,5%.

Pentru generațiile 1980

și 1990 poate fi analizată doar evoluția fertilității realizate, deoarece femeile din ambele generații se aflau în perioada reproductivă. Această evoluție va influența RTF, calculată conform metodologiei clasice, pentru anii următori, până în anul 2042.

Pentru generația 1980 perioada de fertilitate a început chiar în primii ani de independență a Republicii Moldova. Situația socialeco-nomică a țării, conflictul de pe

Fig.4.2. Fertilitatea realizată pe grupe de vârstă și evoluția ei pentru generația 1970

Fig.4.3. Evoluția fertilității realizate pentru generațiile 1980 și 1990

Fig.4.4. Evoluția fertilității realizate (eșantion)

21

Nistru, începutul emigrărilor masive ale populației peste hotare, care au continuat și după anul 2000, precum și problemele privind evidența populației, apărute odată cu procesul separatist, au influențat negativ atât fertilitatea realizată a acestei generații, cât și determinarea/calcularea corectă a ei. Astfel, observăm o scădere bruscă (față de generațiile precedente) a fertilității realizate calculată până la vârsta de 40 de ani, practic până la sfârșitul perioadei reproductive (1,43 copii per femeie). Comparând evoluția fertilității realizate a generației 1980 din populația țării cu cea a gene-rațiilor anterioare, putem prog-noza o valoare nu mai mare de 1,45 – 1,5 copii per femeie pentru generația respectivă și o contribuție infimă a acestei generații la RTF pentru anii 2020-2030. Pe de altă parte, evoluția fertilității realizate a generației respective din eșantion, care este mult mai optimistă, respectă logica diminuării fertilității realizate față de generațiile precedente (a se vedea Figura 4.4), înaintând mai multe semne de întrebare: cât de corect este calculată RTF de către specialiștii din domeniu și dacă în calcule se operează cu valori reale ale numărului noi-născuților și ale numărului de femei de vârstă fertilă din țară?

Fertilitatea realizată a generației 1990 (a femeilor de până la 30 ani), atât în populație, cât și în eșantion, este în scădere față de cea a generației 1980 cu circa 20%. Acest lucru deja a influențat RTF în Republica Moldova pentru ultimii ani (2010-2016), ea ajungând la valori de sub 1,3 copii per femeie și, probabil, nu va schimba semnificativ valoarea RTF pentru următorii ani. Menționăm, de asemenea, că și evoluția fertilității realizate a generației 2000 nu provoacă optimism: valoarea fertilității realizate pentru vârsta de până la 20 ani a femeilor din această generație este de 0,05 copii per femeie, deci în scădere față de valoarea respectivă din gene-rația precedentă (1990).

Fig.4.5. Repartizarea respondentelor după numărul de copii născuți (%)

Fig.4.6. Repartizarea respondentelor după numărul de copii născuți (pe generații)

22

Dacă comparăm după numărul de copii născuți femeile din eșantion (anul 2017) și cele din populația țării (Recensământul populației și al locuințelor din 2014), observăm că procentul femeilor care au născut 1, 2 și 3 copii nu diferă semnificativ (a se vedea Figura 4.5). Un procent mai mare de femei fără copii există în eșantion, deoarece generația 2000, care formează a cincea parte din el, abia a intrat în perioada de fertilitate. De cealaltă parte, în eșantion se regăsește un procent mai mic de femei care au născut 4 (și mai mulți) copii decât cel din populație, deoarece în populație sunt incluse și generații mai în vârstă decât generația 1960, caracterizate printr-o fertilitate realizată înaltă.

În același timp, rezultatele cercetării evidențiază tendința respondentelor din generațiile mai tinere de a naște un număr tot mai mic de copii (a se vedea Figura 4.6).

Analizând, în cele din urmă, descendența finală pen-tru femeile din generațiile 1960 și 1970 din eșantion, în comparație cu descendența finală a femeilor din populația Republicii Moldova stabilită la recensămintele din 2004 și 20141 (în total și pe mediile de reședință), observăm în cerce-tarea autorilor o diminuare ușoară a descendenței finale totale și o apropiere a des-cendenței finale din cele două medii de reședință (1,8 copii în mediul urban față de 2,3 copii în mediul rural), care se înscriu în tendința generală de evoluție a fertilității femeilor din Republica Moldova. Menționăm, de asemenea, că femeile din mediul rural într-un număr mai mare nasc copii de rangurile 3, 4 și mai superioare (respectiv, 26,4% și 11,7% – sat, 17,3% și 4,1% – oraș ), pe când femeile din mediul urban sunt orientate într-un număr mai mare să nască 1 sau 2 copii (respectiv, 24,1% și 44,6% – oraș, 13,1% și 43,8% – sat).

Problemele elucidate supra demonstrează o apropiere palpabilă între rezultatele obținute în cercetare și datele statistice oficiale, ceea ce confirmă într-o anumită măsură reprezen-tativitatea eșantionului și permite de a extinde concluziile formulate în cadrul cercetării asupra întregii populații a Republicii Moldova.

1 Rezultatele RPL 2014: fertilitatea. [Accesat 20.09.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/

newsview.php?l=ro&idc=168&id=5859&parent=0

Fig.4.7. Descendența finală la recensămintele din 2004, 2014 și a generațiior 1960, 1970 din cercetarea

autorilor (2017), pe mediu de reședință

23

5. VALORILE RESPONDENTELOR ȘI PROBLEME CE LE ÎNGRIJOREAZĂ Numeroasele probleme (demografice etc.) cu care se confruntă societatea contem-

porană, inclusiv cea moldovenească, își au rădăcinile, după cum s-a menționat deja, nu doar în sfera economică, în mare parte fiind condiționate și de prăbușirea sistemului de valori. Multe dintre cele ce erau considerate cu câteva decenii în urmă ca inacceptabile, astăzi sunt văzute în ordinea lucrurilor. Tot mai des se vorbește despre trecerea în umbră a unor asemenea valori tradiționale precum sunt familia, copiii, căsătoria, prietenii etc., despre tendința către stilurile alternative de viață familială, extinderea uniunilor consensuale, creșterea numărului de celibatari, de familii monoparentale, mame solitare, despre abordările pragmatice ale evenimentelor, înaintarea în prim-plan a valorilor „de piață” – a banilor etc. Orientările valorice influențează semnificativ determinarea poziției indivizilor față de evenimentele/ procesele ce se desfășoară în societate, criteriile de apreciere a ceea ce este important, dezirabil cu referire la comportamentul familial etc. Or, în contextul celor spuse, despre importanța familiei și a copiilor în viața oamenilor putem judeca în primul rând după locul atribuit acestora în cadrul altor valori importante pentru om: lucru, prieteni, studii, timp liber etc. Stabilirea transformărilor produse în sistemul de valori prezintă interes deosebit, dat fiind faptul că aceste schimbări, după cum s-a menționat supra, sunt puse la baza fenomenului numit de cercetători „cea de a doua tranziție demografică”. 5.1. Familia și copilul în ierarhia valorilor

Investigațiile realizate în ultimele decenii asupra comportamentelor familiale din societatea moldovenească denotă că pe parcursul anilor ce s-au scurs în conștiința oamenilor predomină abordările tradițio-nale privind viața de familie. Starea dată a lucrurilor este confirmată în măsură semnifi-cativă și de rezultatele cerce-tării de față (2017), din care stabilim că și astăzi, pentru majoritatea respondentelor, familia și copiii sunt de importanță primordială, aces-tora atribuindu-li-se locurile de frunte în ierarhia valorilor (a se vedea Figura 5.1). Astfel, familia este foarte importantă sau importantă pentru 98,9% din totalul respondentelor (pe generații: 1960 – 99,3%, 1970 – 98,5%, 1980 – 98,3%, 1990 – 99,1%, 2000 – 99,4%). Creșterea ușoară a procentului respondentelor față de această

Fig.5.1. Importanța valorilor pentru femeile din diferite generații

24

valoare la generația 2000 este determinată, probabil, și de lipsa multor părinți, plecați la munci peste hotare, situație resimțită foarte dureros de către copiii rămași singuratici sub cele mai diverse aspecte, în special sub cel afectiv. Pe a doua poziție în ierarhia valorilor au fost situați copiii cu 93,8% din totalul respondentelor, pe generații aceștia acumulând în sumă la opțiunile „foarte important” și „important”, respectiv: generația 1960 – 97,0%, generația 1970 – 98,0%, generația 1980 – 97,4%, generația 1990 – 97,3%, generația 2000 – 79,9%. Potrivit acestor rezultate, am putea spune că familia este percepută ca mediul în care trebuie să se regăsească copilul (mai întâi familia și apoi copilul). Majoritatea respondentelor (96,8%) consideră că pentru ca un copil să crească fericit, el are nevoie de o casă în care sunt și tatăl și mama. De asemenea, după cum observăm, copiii sunt mult mai puțin valorizați (cu circa 17% față de generația 1960) de persoanele cele mai tinere (din generația 2000), ceea ce ne poate sugera ideea că abordările individualiste, centrate pe satisfacerea necesităților personale, sunt în creștere.

După copii, în topul valorilor importante și foarte importante au fost incluse: lucrul cu 85% total (pe ge-nerații: 1960 – 86,7%, 1970 – 89,7%, 1980 – 91,1%, 1990 – 89,2%, 2000 – 70,1%); studiile cu 77,2% total (pe generații: 1960 – 69,4%, 1970 – 72,7%, 1980 – 76,5%, 1990 – 80,9%, 2000 – 85,4%); timpul liber cu 72,7% total (pe generații: 1960 – 66,2%, 1970 – 67,0%, 1980 – 74,2%, 1990 – 73,1%, 2000 – 82,4%); prietenii cu 65,8% total (pe generații: 1960 – 57,7%, 1970 – 62,9%, 1980 – 62,7%, 1990 – 64,6%, 2000 – 78,4%) (a se vedea Figurile 5.1 și 5.2).

După cum observăm, unele valori sau altele nu sunt de aceeași importanță pentru respondentele din diferite generații, vârsta constituind un factor important de diferențiere a acestora. Astfel, dacă familia este o valoare primordială, aproape la fel de importantă pentru toate generațiile, apoi copiii sunt mai puțin valorizați, fiind în descreștere simțitoare la ultima generație, o bună parte a căreia nu este orientată spre a naște copii. De asemenea, și munca (lucrul) este puternic devalorizată (cu circa 19%) de cea mai tânără generație (2000) față de generațiile precedente. Mai important pare a fi pentru generația 2000 dorința de a trăi pentru propria satisfacție, dorința spre autoafirmare prin educație, studiile obținând cel mai înalt procent – 85,4%, iar copiii (79,9%) regăsindu-se în vecinătate cu prietenii (78,4%). Or, orientarea familială a unei părți din tinerele moldovence nu este însoțită de intenția de a naște copii, ceea ce poate servi drept sursă pentru unele concluzii/pronosticuri pesimiste cu referire la evoluțiile ulterioare ale comportamentelor reproductive în Republica Moldova.

Fig.5.2. Importanța valorilor (total)

25

5.2. Semnificația copiilor pentru respondentele studiului Odată ce copiii sunt o valoare de importanță majoră pentru 93,8% din respondentele

chestionate, este firesc să apară întrebarea cu privire la semnificația acestei valori, sau: Ce înseamnă copiii pentru respondentele studiului? Cum sunt ei văzuți de acestea? Ce modificări au suportat viziunile tradiționale asupra copilului?

Analizând rezultatele cercetării, stabilim că 91,3% din respondente percep copiii prioritar ca o împlinire/mulțumire sufletească, existând și în acest caz o ușoară variație/diferențiere în dependență de vârsta respondentelor (generația 1960 – 89,8%, generația 1970 – 92,8%, generația 1980 – 92,6%, generația 1990 – 93,6%, generația 2000 – 87,4%). Din relatările expuse, s-ar părea că modernitatea a schimbat radical viziunile tradiționale asupra copiilor, când aceștia erau văzuți în primul rând ca forță de muncă și ca un bun sprijin la bătrânețe. Totuși, din rezultatele cercetării constatăm că abordările tradiționale continuă să se mențină în aprecierile date de respondente semnificației copiilor. Astfel, pe celelalte trepte (după „mulțumire sufletească”) s-au situat următoarele sensuri atribuite valorii copilului (total pe eșantion): ajutor la gospodărie – 48,8%, susținere la bătrânețe – 47,4%, continuarea neamului – 40,7%, moștenitor de proprietate – 16,4%. O parte mică din respondente, în primul rând cele cu venituri joase, văd în nașterea copiilor și o posibilitate de a-și îmbunătăți condițiile de trai – 8,2%, situația financiară – 3,8% din contul indemnizațiilor și altor facilități prevăzute de legislație în legătură cu acest eveniment (a se vedea Figura 5.3).

Despre valorizarea înaltă a copiilor denotă și rezultatele cercetării obținute din abordarea unui șir de probleme ce nu țin nemijlocit de această tematică. Astfel, din alte compartimente ale chestionarului stabilim că, de rând cu semnificațiile copilului evidențiate deja, aceștia sunt văzuți și ca un mijloc de împlinire/autorealizare pentru parteneri. Majoritatea respondentelor (85,5%) sunt de acord că, pentru autorealizarea deplină, o femeie trebuie să aibă copii, iar 83,0% din ele consideră că și un bărbat, pentru autorealizarea deplină, trebuie să aibă copii. Mai mult, nașterea copiilor este percepută ca o datorie morală a femeii, 86% din respondente fiind de acord (total sau parțial) cu afirmația că „fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil” (a se vedea Figura 5.4). Îndeplinirea acestei datorii morale ar putea, desigur, introduce unele schimbări favorabile natalității, marcată în ultimele decenii de scăderea constantă a numărului nou-născuților.

Fig.5.3. Semnificația copiilor pentru respondente

26

Menționăm în cele din urmă că, de rând cu multe alte schimbări în instituția familiei, modernizarea/postmoderniza-rea a schimbat și viziunile oamenilor asupra valorii copilului. Un șir din aceste modificări sunt prezente și în opiniile respondentelor cuprin-se de studiul în cauză. Copiii nu mai sunt văzuți de respondente doar din perspec-tiva utilității (ca forță de muncă și garant al bătrâneții asigurate), ci ca o valoare de sine, în primul rând – ca mulțumire sufletească, ca aducând bucurie în viața părinților. Iar necesitatea de copii, pusă în dependență de aceste sensuri, face de ajuns de a avea acuma 1-2 copii, aceștia continuând să dețină în familia moldovenească un loc central. 5.3. Probleme ce îngrijorează respondentele

Dispozițiile reproductive ale respondentelor sunt influențate de o multitudine de probleme cu care se confruntă societatea moldavă la etapa actuală. Analizând acest subiect, observăm că respondentele au situat pe locurile de frunte în lista problemelor ce le îngrijorează și care pot influ-ența intenția/decizia de a naște copii problemele de ordin economic. Astfel, 71,4% din respondente sunt îngrijorate de salariile mici, 37,0% – de creșterea prețurilor, 32,7% – de șomaj, iar altele 29,8% – de viitorul copiilor, 26,7% – de starea sănătății, 21,9% – de condițiile de trai, 18,7% – de instabilitatea politică din țară, 13,4% – de corupție, 11,1% – de emigrarea masivă a popu-lației (a se vedea Figura 5.5). În dependență de vârstă, nivel de studii, venit, aceste în-grijorări fie își măresc im-portanța, fie și-o diminuează. Fig.5.5. Probleme ce ingrijorează respondentele

Fig.5.4. Copiii − mijloc de autorealizare a partenerilor

27

Într-un număr mai mic sunt îngrijorate de o parte din problemele economice (salarii mici – 66,2%, creșterea prețurilor – 36,6%, condițiile de trai – 20,9%) respondentele din generația 2000, probabil datorită faptului, că acestea, în majoritate, nu duc o viață de sine stătătoare, aflându-se în familia părinților care și le poartă de grijă. În schimb, într-un număr mai mare ele sunt îngrijorate de șomaj (34,7% – generația 1990, 35,8% – generația 2000), fenomen care în zilele noastre afectează cel mai mult tinerele generații, de corupție (21,2% – generația 2000), de instabilitatea politică (20,7% – generația 2000), de emigrarea populației (15,2% – generația 2000).

Rezultatele cercetării permit să stabilim anumite deosebiri în problemele ce îngrijorează

respondentele și în funcție de prezența copiilor. După cum observăm din Figura 5.6, problemele financiare (salariile mici, creșterea prețurilor etc.) le neliniștesc aproape în același număr/procent atât pe respondentele care au copii, cât și pe cele fără copii. Totodată, respondentele care au copii sunt îngrijorate de viitorul acestora într-un număr mult mai mare (37,4%) decât cele fără copii (14,2%). Respondentele fără copii au apreciat, însă, într-un număr mai mare ca fiind alarmante asemenea probleme precum: instabilitatea politică a țării (23,3%), corupția (18,7%), emigrarea masivă a populației (14,2%). Procentul respondentelor acumulat la acești indicatori este în vecinătate cu cel al respondentelor din ultimele două generații, știut fiind faptul că anume din aceste generații provin cele mai multe femei fără copii.

Fig.5.6. Probleme ce îngrijorează respondentele fără copii și cele cu copii

28

6. CARACTERISTICI ALE MODELULUI REPRODUCTIV 6.1. Dispozițiile reproductive ale respondentelor: număr ideal de copii, număr de copii planificați și număr de copii născuți

Comportamentul reproductiv este influențat de un întreg complex de condiții și factori, inclusiv de dispozițiile/orientările reproductive (predispunerea persoanei de a naște un anumit număr de copii), a căror cunoaștere ar permite unele pronosticuri cu referire la evoluția proceselor demografice în Republica Moldova. Ne vom referi în continuare la dispozițiile reproductive de bază ale respondentelor cuprinse în studiu, care includ numărul ideal de copiii, numărul planificat/dorit* de copii și numărul de copii născuți. Analiza numărului de copii din perspectiva criteriilor ideal-planificat ne va oferi cunoștințe despre modelul de familie preferat, ne va ajuta să apreciem potențialul reproductiv al societății prin prisma reglementării lui normative.

Din rezultatele cercetării stabilim că numărul mediu ideal de copii pentru respondentele studiului este în descreștere – de la 2,90 (generația 1960) la 2,41 copii (generația 2000); numărul mediu de copii doriți/ planificați la fel descrește – de la 2,47 (generația 1960) la 2,30 copii (generația 2000) (a se vedea Figura 6.1). Totuși, numărul ideal de copii, precum și cel planificat, denotă o atitudine pronatalistă pentru toate generațiile. Despre numărul copiilor năs-cuți putem vorbi doar cu referire la generațiile din 1960 și 1970, pentru care perioada de fertilitate s-a încheiat, acest număr fiind de asemenea în descreștere, respectiv – de la 2,21 copii la 1,98 copii și, totodată, mai mic decât numărul ideal și cel planificat de copii. Am putea spune că femeile din cele două generații n-au reușit să-și realizeze comportamentul reproductiv planificat. Chiar dacă în viața reală numărul de copii așteptați/planificați nu totdeauna coincide cu cel factic (copiii născuți), totuși natalitatea este determinată într-o măsură semnificativă (până la 50%) de planurile reproductive ale familiei și persoanei, care, în opinia mai multor cercetători (Бодрова В.В., Пальцева Т.В., Уварова Е.В. etc.), sunt destul de stabile pe parcursul întregii vieți reproductive1. Numărul de copii așteptați/planificați conține posibilități mari de prognozare (cel mai apropiat după importanță

* De regulă, numărul de copii doriți și numărul de copii planificați coincid. 1 КАЛАЧИКОВА, О.Н., ГОРДИЕВСКАЯ, А. Н. Репродуктивное поведениe населения: опыт

многолетнего мониторинга. În: Вопросы территориального развития, Вып. 9 (19), 2014, p.50.

Fig.6.1. Numărul mediu de copii născuți, planificat și ideal

29

de coeficientul sumar al natalității) și reflectă intențiile reale, ținându-se cont de condițiile existente.

Despre numărul de copii potențiali, pe care îi vor naște următoarele generații, am putea judeca după tendința de micșorare a numărului mediu de copii planificați de ele, precum și după evoluția ratei totale de fertilitate a generațiilor selectate în studiu (a se vedea Figura 4.4)

Astfel, datele prezentate supra pun în lumină o diferențiere pronunțată pe generații a numărului de copii preferați. Pentru respondentele tinere (generația 2000) numărul mediu ideal de copii în familie este mai mic decât pentru respondentele de vârstă mai înaintată (generația 1960), diferența constituind 0,49 copii. Diferența copiilor planificați la aceste generații este de asemenea palpabilă – de 0,17 copii. (Diferența copiilor născuți de generațiile 1960 și 1970 este de 0,23 copii). Am putea spune, deci, că orientările reproductive (de a naște copii) ale tinerilor generații, în condițiile actuale, sunt în scădere. De asemenea, și în fertilitatea realizată a generațiilor analizate în studiu se conturează o evoluție descendentă de la generație la generație. Starea dată a lucrurilor poate trezi, desigur, îngrijorări (pronosticuri pesimiste) în ceea ce privește viitoarea natalitate, dacă mai ținem cont și de procesele de emigrare în continuă desfășurare, când zilnic pleacă din țară peste o sută de persoane. Cu toate acestea, dispozițiile reproductive ale generațiilor 1980, 1990 și 2000 nu sunt atât de pesimiste, numărul mediu ideal de copii și cel dorit/planificat de acestea depășind pragul înlocuirii/reproducerii simple a generațiilor. Or, aceste generații, în special ultimele două, care abia intră în perioada reproductivă, ar putea introduce unele schimbări pozitive în evoluția comportamentului reproductiv, apropiindu-l de acest prag, în condițiile în care vor fi diminuați factorii/problemele ce împiedică realizarea dispozițiilor comportamentale planificate. La o parte din acești factori ne vom referi în capitolele următoare.

6.2. Dorința respondentelor de a avea copii După cum s-a menționat deja, copiii sunt văzuți de majoritatea respondentelor ca o

împlinire/autorealizare deplină pentru parteneri, dorința de a avea copii fiind extrem de mare la cuplurile, femeile din Moldova.

Fig.6.2. Respondente care nu au copii

30

Dacă dintre respon-dentele cele mai tinere (generația 2000, aflată la începutul perioadei de fertilitate) cca 95,6% nu au copii, apoi la celelalte generații proporția respondentelor care nu au copii scade de la 39,6% (generația 1990) la 6,6% (generația 1960) (a se vedea Figura 6.2). De menționat, însă, că dintre respondentele care nu au copii, 98,8% își doresc/și-au planificat un copil și doar 1,2% au spus că nu doresc să nască copii. Mai mult, copilul este acceptat (ar putea să se nască) de 74,6% din totalul respondentelor, chiar dacă femeia nu are de gând să se căsătorească/să fie în concubinaj cu un bărbat („acord total” sau „acord parțial”, pe generații: 1960 – 66,6%, 1970 – 80,6%, 1980 – 75,9%, 1990 – 77,8%, 2000 – 68,9%) (a se vedea Figura 6.3). Considerăm că o asemenea atitudine a respondentelor își are explicație în valorizarea înaltă a copilului și nu în promovarea modelului de familie monoparental. De alt-fel, 96,8% din totalul respondentelor („acord total” sau „acord parțial”, pe generații: 1960 – 97,6%, 1970 – 97,6%, 1980 – 97,2%, 1990 – 96,1%, 2000 – 95,5%) sunt convinse că pentru ca un copil să fie fericit el are nevoie de o casă în care să fie și tatăl și mama (a se vedea Figura 6.4). Dacă în primul caz răspunsurile respondentelor sunt mai dispersate, apoi în cel de al doilea diferențele pe generații sunt mici, majoritatea preferând modelul tradițional/clasic de familie care asigură buna creștere a copilului. În calitate de argument ar putea servi și faptul că majoritatea copiilor au fost născuți de respondente în căsătorie (94,6%) și doar 4,3% din copii au fost născuți în concubinaj.

Totodată, nu poate fi negată, desigur, nici toleranța respondentelor față de femeile care se hotărăsc să nască și să-și crească copilul fără a avea alături un partener. De menționat, că acest fenomen este în creștere în Moldova, numărul copiilor născuți în afara căsătoriei evoluând de la 7,4% în 1980 la 21,5% în anul 2017. Desigur, acesta este un număr mult mai mic decât cel al copiilor născuți în afara căsătoriei în multe state din UE (Belgia – 52,3%,

Fig.6.3. Acceptarea copiilor, chiar dacă respondenta nu are de gând să se căsătorească

Fig.6.4. Pentru ca un copil să crească fericit el are nevoie de tată și de mamă

31

Franța – 55,8%, Bulgaria – 57,4%, Estonia – 58,4% etc.)1, dar el este totuși în creștere. Cauzele nașterilor extrafamiliale sunt diferite: vârsta precoce a tinerelor provenite dintr-un mediu social dezorganizat (părinți alcoolici, consumatori de substanțe, părinți care au emigrat și și-au lăsat copiii cu persoane străine etc.), tinere neșcolarizate, lipsa experienței și a cunoștințelor în domeniul planificării familiale etc. O bună parte din acești copii sunt însă cei născuți în uniunile consensuale sau de femei de vârstă înain-tată, necăsătorite, care și-au dorit mult să devină mame.

Însă, cât de mare ar fi dorința respondentelor de a avea copii, totuși, cele mai multe dintre ele (58,0%) se limitează la 2 copii (a se vedea Figura 6.5). Doar 22,2% din respondente își doresc 3 copii. Și mai puține respondente (6,7%) își doresc 4 și mai mulți copii. Un singur copil își doresc 12,6% din respondente. 6.3. Dependența dispozițiilor reproductive de caracteristicile socioculturale

Sociologii și demografii, preocupați de studierea conduitei reproductive, menționează că în schimbarea dispozițiilor reproductive spre indicatori mai mici ai natalității un rol important are urbanizarea. Ritmurile vieții orășenești condiționează dezicerea de multe valori tradiționale, conservative, cu referire la căsătorie, familie, copii, ceea ce se reflectă asupra intențiilor reproductive ale individului.

Rezultatele cercetării efectuate permit să constatăm că schimbările în dispozițiile reproductive ale respondentelor sunt influențate simțitor de mediul de trai. Astfel, respondentele de la oraș văd familia ideală cu un număr mai mic de copii (în medie, cu 2,52 copii) decât cele de la sat (2,73 copii). De asemenea, respondentele de la oraș își planifică să nască mai puțini copii (2,17 copii) decât cele de la sat (2,36 copii). Analizând această întrebare (evoluția planificării copiilor) pe generații, observăm însă o descreștere a numărului de copii planificați de respondentele de la sat (de la 2,62 copii pentru generația 1960 la 2,36 copii pentru generația 2000) și, totodată, o tendință de apropiere de numărul mediu de copii planificați de respondentele de la oraș, care, de asemenea, este în scădere (de la 2,23 copii pentru generația 1960 la 2,26 pentru generația 2000). Respondentele de la oraș, în cea mai mare parte (74,6%) își planifică familia cu 1-2 copii (respectiv, 14,8% și 59,8%).

O asemenea structură a familiei (cu puțini copii) este acceptată/planificată de doar 66% din respondente din zonele rurale (respectiv, 10,1% – cu 1 copil, 55,9% – cu 2 copii). În schimb, este mult mai mare numărul respondentelor din localitățile rurale (25,2%), decât al 1 Naissances hors mariage [Accesat 13.06.2015] Disponibil: http://www.ined.fr/fr/tout-savoir-

population/chiffres/france/ naissance-fecondite/naissances-hors-mariage/

Fig.6.5. Repartizarea respondentelor după numărul de copii doriți

32

celor de la oraș (19,6%) care doresc/planifică familia cu 3 copii. Familia cu mai mulți de 3 copii se regăsește într-un număr mai mare, de asemenea, în doleanțele respondentelor de la sat (8,4%), decât în ale celor de la oraș (5,2%). Cele menționate supra permit să considerăm, pe de o parte, că familia sătească, cu toate problemele vieții pe care le are (într-o măsură mult mai mare decât cea de la oraș), rămâne deocamdată potențialul repro-ductiv de bază al țării. Pe de altă parte, am putea spune că familia mică, cu puțini copii, se înrădăcinează în modul de viață și în sistemul de valori al comunităților contemporane atât orășenești, cât și sătești, din punct de vedere economic ea fiind în câștig față de cea cu mulți copii. Modelul familiei spre care tinde cea mai mare parte a respondentelor (58,0%), atât din mediul urban (59,8%), cât și din cel rural (55,9%), este familia cu doi copii.

Formarea dispozițiilor reproductive, scăderea natalității în țările europene este influențată în mare măsură de creșterea vertiginoasă a nivelului de educație, în special în rândurile femeilor. Analizând opiniile respondentelor în funcție de nivelul de studii, constatăm că numărul ideal de copii pentru cele cu studii primare/gimnaziale ar fi de 2,64 copii, iar pentru respondentele cu studii superioare – de 2,62 copii. Respectiv, și numărul de copii planificați să-i nască este mai mare la respondentele cu studii primare/gimnaziale (2,28 copii) decât la cele cu studii superioare (2,18 copii), dar puțin mai mic decât la respondentele cu studii medii și liceale (2,32 copii). Or, am putea presupune că natalitatea va crește mai mult în grupul de femei cu nivel primar/gimnazial și mediu de educație decât în cel al femeilor cu studii superioare.

În funcție de venituri, numărul ideal de copii în familie, perceput de respondentele cu venituri medii, este cel mai mare (2,75 copii), ele fiind urmate de respondentele cu venituri joase (2,67 copii) și de cele cu venituri înalte (2,56 copii). Respondentele cu venituri medii își planifică, de asemenea, un număr mai mare de copii (2,33), fiind urmate la acest indicator de respondentele cu venituri joase (2,25 copii) și cu venituri înalte (2,22 copii). După cum observăm, cea mai mare dorință de a naște copii, întruchipată prin numărul cel mai mare de copii planificați, au manifestat-o respondentele cu studii medii/liceale și cele cu venituri medii (a se vedea Figura 6.6).

Fig.6.6. Numărul mediu de copii planificați și ideal

33

Chiar dacă numărul de copii născuți de respondente este în prezent sub 2 copii, deci mai mic decât cel ideal sau planificat (să ținem cont și de faptul că generațiile 1980, 1990, 2000 sunt încă în perioada fertilă, iar unele chiar abia intră în această perioadă), ele nu se dezic de la copii, indiferent de vârstă, mediul de reședință, nivelul de studii, venituri. Situația dată generează unele premise pentru speranțe optimiste în ulterioara evoluție a fertilității în Republica Moldova, dar pentru aceasta se cer a fi întreprinse un șir de măsuri, inclusiv educative, ce ar crește necesitatea de copii, ar motiva decizia de a naște/comportamentul reproductiv, în special al tinerelor cupluri.

Influența factorului religios asupra dispozițiilor reproductive n-a putut fi analizată din plin pe motiv că numărul de respondente aparținând altor confesii religioase a fost mic (11 – de confesie catolică, câte 5 – de confesie musulmană și iudaică, 89 – de alte confesii). Totuși, opiniile celor implicate în cercetare nu se deosebesc esențial de opiniile respon-dentelor de confesie ortodoxă: numărul ideal de copii a fost menționat de către ele în limitele 2-4 copii, cel pla-nificat – în limitele 1-3 copii. În total, respondentele de alte confesii au născut 174 de copii (a se vedea Figura 6.7), obținându-se o fertilitate de 1,56 copii, puțin mai mare decât cea din populația cercetată (1,35 copii). 6.4. Vârsta medie a mamei la nașterea copiilor

Modelul reproductiv format în ultimele decenii se caracterizează nu doar prin scăderea numărului de copii doriți/născuți de un cuplu, dar și prin faptul că acești copii sunt aduși pe lume la o vârstă mai înaintată. La etapa actuală se înregistrează schimbări palpabile privind evoluția fertilității în dependență de vârsta mamei, reducându-se semnificativ numărul copiilor născuți de femeile de vârste tinere. Asistăm la o majorare lentă a numărului de femei care amână nașterea pentru o vârstă mai înaintată. Amânarea apariției copilului este determi-nată de diferite cauze: prelungirea timpului petrecut în educație, accesul dificil pe piața muncii, avansarea în carieră, mobilitatea profesională și socială, emigrarea la munci peste hotare etc. Care și ar fi, însă, cauza acestui fenomen, cert este că cu cât nașterea primului copil are loc la o vârstă mai înaintată cu atât mai mult se reduce probabilitatea de a da naștere la mai mulți copii. Toate aceste schimbări favorizează familia restrânsă în detrimentul familiei numeroase, drept confirmare servind și rezultatele cercetării (a se vedea Tabelul 6.1).

Fig.6.7. Repartizarea respondentelor de alte confesii religioase decât cea ortodoxă după numărul

de copii născuți

34

Vârsta medie a respon-dentelor la prima naștere este de 23,12 ani (în Republica Moldova în anul 2017 vârsta medie a femeilor la nașterea primului copil era de 24,8 ani), fiind în creștere cu fiecare rang al copilului. Concomitent cu această schimbare se observă o diminuare a numărului de copii, dat fiind faptul că cu cât nașterea primului copil are loc la o vârstă mai înaintată, cu atât mai mult se reduce probabilitatea de a da naștere următorilor copii (a se vedea Tabelul 6.2).

Pe generații, vârsta mame-lor/respondentelor la nașterea copiilor (cu unele variații într-o parte sau alta de la o generație la alta) este în creștere la fiecare rang al copilului, cu excepția generațiilor 1990 și 2000, pentru care perioada reproductivă este în desfășurare (a se vedea Tabelul 6.2).

După nivelul de studii cea mai mare vârstă la fiecare rang al copilului revine respondentelor cu studii superioare, urmate de cele cu studii medii, liceale și gimnaziale (a se vedea Tabelul 6.3).

După mediul de reședință, responden-tele din mun. Chișinău au cea mai mare vârstă la fiecare rang al copilului, urmate de cele din alte orașe și de cele din zonele rurale – cu cea mai mică vârstă la nașterea copiilor (a se vedea Tabelul 6.4).

După venituri, o vârstă mai înaintată (apropiată) la nașterea copiilor de primele trei ranguri persistă la respondentele cu venituri joase și înalte, urmate de cele cu venituri medii, vârsta cărora este mai mică (a se vedea Tabelul 6.5).

Creșterea vârstei mamei la nașterea primului copil în ultimii ani, condiționată de mai mulți factori (dorința de a termina studiile, de a avea un loc de lucru, de a înainta în carieră etc.), vorbește despre tendința de transformare a modelului nașterilor după modelul țărilor dezvoltate/occidentale.

Tabelul 6.1 Repartizarea respondentelor după numărul

de copii născuți Numărul de copii

Generația În total 1960 1970 1980 1990 2000

0 6,6% 7,7% 11,7% 39,6% 95,6% 32,9% 1 14,4% 20,6% 24,1% 37,5% 4,1% 19,8% 2 42,3% 45,3% 47,1% 19,5% 0,3% 31,0% 3 26,2% 19,7% 13,4% 2,9% 12,1%

4 + 10,5% 6,7% 3,7% 0,5% 4,1%

Tabelul 6.2 Vârsta medie a mamei la nașterea copiilor

Rangul copilului

Generația respondentelor Toate respon-dentele 1960 1970 1980 1990 2000

I 23,40 23,03 23,63 22,62 17,03 23,12 II 26,42 26,52 27,07 23,82 17,17 26,42 III 29,13 29,90 29,30 25,04 29,34 IV 31,62 31,14 32,73 23,95 31,45 V 32,49 32,44 37,37 33,04

Ultimul 37,21 37,46 37,36

Tabelul 6.3

Vârsta medie a mamei la nașterea copiilor

Rangul copilului

Nivelul studiilor respondentelor primare,

gimnaziale medii, liceale superioare

I 21,40 22,43 24,52

II 24,70 25,82 27,82

III 27,71 28,89 31,19

IV 30,08 31,31 33,09

V 32,73 36,00

Ultimul 37,36

35

Majoritatea copiilor au fost născuți în cadrul căsătoriilor (cca 94,6% în căsătorie și doar 4,3% în concubinaj), preponderent în cadrul primei căsătorii, vârsta medie a căreia este în creștere. Astfel, vârsta medie a respondentelor la prima căsătorie, cu mici devieri, a crescut de la 21,77 ani (generația 1960) la 22,36 (generația 1980). Pentru ultimele două generații aceste vârste calculate sunt mai mici, deoarece o bună parte din res-pondentele din generația 1990 și majoritatea respondentelor din generația 2000 urmează să se căsătorească (a se vedea Figura 6.8).

Vârsta medie a căsătoriilor respondentelor din ultimele două generații o va depăși, probabil, pe cea a generațiilor precedente, drept argument servind și opiniile lor cu referire la întrebarea avizată. Or, opiniile respondentelor denotă o tendință de creștere a vârstei la prima căsătorie, pe care ele o consideră potrivită, de la 22,63 ani (generația 1960) la 23,27 ani (generația 2000). Deplasarea vârstei la prima căsătorie va influența, desigur, și deplasarea nașterii primului și a celorlalți copii. În contextul celor pre-zentate supra, am putea spune că modelul reproductiv, format în țările vest-europene în anii ’70, se înrădăcinează în ulti-mele decenii și în Republica Moldova, cuplurile dorindu-și un număr mic de copii, născuți la o vârstă mai ridicată, accep-tându-se din ce în ce mai mult nașterea copiilor și de mame necăsătorite.

6.5. Piedici la nașterea copiilor

Deplasarea nașterilor nu poate să nu aibă anumite motive explicative. Dorind să aflăm ce anume le-a împiedicat/împiedică pe respondente sa nască primul/încă un copil, am stabilit un șir de factori care în măsură diferită au influențat respondentele din diferite generații și medii de reședință, cu diferite niveluri de venituri și studii. Principala piedică la nașterea primului copil, indicată de respondente (36,5% din totalul celor ce n-au copii) este

Tabelul 6.4 Vârsta medie la nașterea copiilor

Rangul copilului

Mediul de reședința al respondentelor

mun. Chișinău alt oraș sat I 24,73 23,12 22,53 II 28,59 26,88 25,55 III 30,25 30,41 28,78 IV 35,73 31,56 31,01 V 33,46 32,92

Ultimul 37,36

Tabelul 6.5

Vârsta medie la nașterea copiilor

Rangul copilului

Nivelul veniturilor in prezent joase medii înalte

I 23,44 22,81 23,11

II 26,75 25,91 26,67

III 29,64 28,14 30,41

IV 29,96 30,65 33,48

V 35,20 31,64 35,40 Ultimul 37,36

Fig.6.8. Vârsta medie la căsătorie

36

că până ce nu au avut un partener (soț/concubin), numărul respondentelor fiind în creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere (ceea ce este și firesc) și acumulând cele mai mari valori la generațiile din 1990 (30,8%) și din 2000 (44,7%). Alte cauze importante, care le-a determinat pe respondente să deplaseze nașterea primului copil, țin de faptul că nu au vrut să-și întrerupă studiile (32,6%), aceasta înregistrând cele mai înalte valori iarăși la generațiile din 1990 (14,5%) și din 2000 (45,9%), că nu le permite vârsta (24,3%), fie că ea este prea înaintată (generația 1960 – 15,7%, generația 1970 – 13,4%) sau că este prea fragedă (generația 2000 – 35,8%). Următorii factori indicați de respondente, în ordinea creșterii gradului de importanță, au fost: problemele financiare din familie (13,7%), care au afectat în măsură mai mare generațiile 1970 (17,5%) și 1990 (22,0%); problemele de sănătate (13,2%), resimțite cel mai mult de generația 1960 (68,5%) și fiind în descreștere odată cu întinerirea respondentelor (generația 1990 – 17,4%, generația 2000 – 4,7%); spațiul locativ insuficient (12,1%) indicat de un număr mai mare de respondente din generația 1990 (19,0%); timpul insuficient pentru îngrijirea și educația copilului (10,1%); sprijinul insuficient din partea statului (8,1%), resimțit în special de generațiile 1980 (15,2%) și 1990 (17,4%); opinia oamenilor din jur (6,3%); dorința de a nu-și pierde locul de muncă/a nu-și strica cariera (5,0%); relațiile proaste în familie (3,6%); respondenta nu a dorit să aibă copii (3,3%) sau nu poate avea copii (3,0%); soțul/concubinul n-a dorit copii (2,7%); nu sunt servicii pentru îngrijirea copilului (1,2%.) etc. (a se vedea Figura 6.9, în care procentele sunt calculate față de numărul respondentelor ce n-au copii).

Analizând în ce măsură factorii enumerați supra împiedică nașterea următo-rului copil (încă a unui copil) de către respondentele ce au copii, stabilim că ordinea lor în dependență de gradul de importanță este cu totul alta, dat fiind că majoritatea res-pondentelor și-au găsit parte-nerul de viață (doar 2,9% nu au un partener), au finisat studiile (doar 1,0% n-au vrut să-și întrerupă studiile) etc. Astfel, cele mai mari piedici la nașterea următorului/încă a unui copil sunt problemele financiare (31,5%), indicate într-un număr mai mare de respondentele din generația 1990 (42,6%), urmate de cele din generațiile 1980 (38,8%) și 2000 (38,8%). Pe locul al doilea s-au situat problemele de sănătate (24,4%), acestea fiind și în acest caz în descreștere odată cu descreșterea vârstei respondentelor. Pe un loc mai de frunte a fost pus sprijinul insuficient din partea statului, indicat de 18,9% (față de 8,1% la primul copil) din respondente. În continuare au urmat: spațiul locativ insuficient (16,1%), nevoia căruia crește odată cu întinerirea generațiilor (generația 1990 – 24,6%, generația 2000 – 30%); respondenta nu a dorit mai mult

Fig.6.9. Cele mai frecvente piedici la nașterea primului copil

37

să nască copii (12,1%); relațiile proaste în familie (7,7%); soțul/concubinul nu a dorit să aibă copii (3,8%); respondenta nu are un partener (2,9%), nu a dorit să piardă locul de muncă/să-și strice cariera (2,7% față de 5,0% la primul copil); nu poate avea copii (2,7%); nu sunt servicii pentru îngrijirea copilului (1,9%), lipsa acestora fiind resimțită cel mai mult de generația 2000 (7,6%) în comparație cu respondentele din celelalte generații, numărul cărora a variat între 1,1% și 2,6% (a se vedea Figura 6.10, în care procentele sunt calculate față de numărul respondentelor ce au copii).

După cum observăm din cele prezentate supra, orientă-rile/dispozițiile reproductive nu se transformă în mod firesc în acte comportamentale. Acesta este un proces extrem de complicat, influențat la fiecare etapă de dezvoltare a societății și la fiecare ciclu al vieții de familie de o întreagă diversitate de factori (socio-economici, de sănătate, educa-ție, psihologici, culturali etc.). Vom analiza în continuare o parte din acești factori, în funcție de care s-au schimbat indicatorii orientărilor reproductive ale respondentelor studiului, în special ale celor din generațiile tinere, față de numărul de copii planificați.

Fig.6.10. Cele mai frecvente piedici la nașterea următorului copil

38

7. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ DISPOZIȚIILE REPRODUCTIVE Cercetarea realizată permite să fie evidențiați un șir de factori socioeconomici și

socioculturali (veniturile, condițiile de trai/asigurarea cu locuință, încadrarea în câmpul muncii, statutul profesional, tipul de localitate, creșterea ritmurilor de urbanizare, migrația intensă a populației, starea civilă, vârsta și starea sănătății, nivelul de studii, interiorizarea valorilor culturale, inclusiv ale familiei de proveniență etc.), psihologici, biologici, personali care influențează evoluția natalității, formarea dispozițiilor reproductive și la care s-au făcut deja unele referiri. În compartimentul de față vor fi analizați doar o parte din factorii de importanță majoră pentru formarea dispozițiilor reproductive, printre aceștia regăsindu-se familia părinților, situația materială, condițiile de trai, migrația, ocupația.

7.1. Familia părinților Un loc aparte (din cele mai importante) în formarea comportamentului reproductiv

aparține modului de viață, valorilor, tradițiilor familiei de origine/familiei părinților în nașterea copiilor, a cărei influență este foarte mare în dezvoltarea personalității copilului, însă pe departe nu și rectilinie. Doar 4,1% din respondente au menționat că planificarea copiilor a fost influențată de părinți, iar 71,3% din ele au afirmat că planificarea copiilor a fost o decizie personală, numărul acestora fiind în creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere (generația 1960 – 68,8%, generația 1970 – 69,2%, generația 1980 – 70,7%, generația 1990 – 73,3%, generația 2000 – 82,3%). O parte din respondente (28,4%) au fost influențate de soț/concubin, importanța acestei influențe fiind în scădere de la 32,5% (generația 1960) la 28,8% (generația 1980), 28,9% (generația 1990) și 9,0% (generația 2000), ceea ce denotă creșterea gradului de independență a respondentelor în decizia de a naște copii.

Structura familiei părinților (numărul de copii ai acestora) nu a constituit un model de urmat pentru 66,9% din toate respondentele. În acest caz, respondentele din generația 1960, în cea mai mare parte (75,9%) au spus că componența familiei părinților nu a influențat asupra numărului propriilor copii, valorile acestui indicator fiind în continuă diminuare de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere (generația 1970 – 74,1%, generația 1980 – 67,2%, generația 1990 – 62,0%, generația 2000 – 55,2%). Cele menționate permit în același timp să observăm că odată cu întinerirea generațiilor, respondentele sunt orientate într-un număr mai mare (44,8% – generația 2000 vis-à-vis de 24,1% – generația 1960) să preia structura familiei părinților, dat fiind că aceasta a fost supusă unui șir de schimbări în direcția micșorării numărului de copii. (Tinerele generații preiau modelul familiei părinților cu puțini copii). Astfel, numărul mediu de copii ai părinților respondentelor este de 3,13 copii, fiind în descreștere pe generații de la 4,35 copii (părinții generației 1960) la 2,39 (părinții generației 2000), iar numărul mediu de copii planificat de către respondentele studiului este de 2,26 copii. La această componentă, între familiile părinților și cele ale respondentelor există, deci o diferență foarte pronunțată – de 0,87 copii (sau de 27,8%) – ceea ce atestă o ruptură în continuitatea reglementării normative a conduitei reproductive și în procesul de transmitere a valorilor familiale. Această ruptură/scădere radicală a numărului de copii s-a produs în familia părinților generației respondentelor din 1980, înregistrând un număr mediu de 2,83 copii, deci o diminuare cu 1,52 copii față de familia părinților respondentelor din generația 1960 (4,35 copii). Într-o formă mai lentă scăderea numărului de

39

copii a urmat și în familiile părinților respondentelor următoarelor generații (generația 1990 – 2,77 copii, generația 2000 – 2,39 copii). Desigur, această evoluție a structurii familiei părinților, influențată de procesele socioeconomice și cele migratorii (care își au începutul în criza socioeconomică din anii ’90), nu a putut să nu-și lase amprenta asupra orientărilor reproductive ale respondentelor studiului. Astfel, schimbări semnificative/pronunțate în orientările reproductive sunt fixate de rezultatele cercetării la generațiile respondentelor din generațiile 1970, 1980 care au intrat în vârsta reproductivă în anii 1990-2000, numărul copiilor planificați de o femeie diminuându-se la aceste res-pondente de la 2,47 (generația 1960) la 2,17 (generația 1970) și 2,21 (generația 1980). La generațiile 1990 și 2000 observăm o ușoară creștere a numărului de copii doriți/ planificați, acesta înregistrând, respectiv, valori de 2,26 și 2,30. Acești indicatori sunt mai ridicați decât cei necesari pentru simpla reproducție a populației, ceea ce ar putea sugera o anumită doză de optimism cu referire la pers-pectivele tabloului demo-grafic în Republica Moldova. Să nu uităm, însă, că există o discrepanță palpabilă între ceea ce se planifică și ceea ce se realizează (copii născuți) (a se vedea Figura 7.1).

Model al familiei, pentru respondentele studiului, rămâne a fi, după cum s-a menționat deja, familia cu doi copii. Drept confirmare poate servi tendința de diminuare a numărului de copii născuți și în familiile părinților respondentelor din generațiile 1960 și 1970*, care a scăzut dramatic, respectiv, de la 4,35 copii la 2,21 copii (generația 1960) și de la 3,57 la 1,98 copii (generația 1970).

Tipul de familie cu doi copii este preferat/planificat de mai mult de jumătate din numărul total de respondente (58%), respectiv de: 51,1% – generația 1960; 59,5% – generația 1970; 59,1% – generația 1980; 58,1% – generația 1990; 59,0% – generația 2000 (a se vedea Tabelul 7.1).

Pe locul al doilea s-a situat familia cu trei copii preferată/planificată de 22,2% din totalul respondentelor, respectiv (pe generații): 1960 – 25,5%, 1970 – 20,1%, 1980 – 19,1%, 1990 – 25,3%, 2000 – 23,4%. Mult mai puține respondente, în total 4,9%, își doresc familii cu 4 copii, respectiv (pe generații): 1960 – 8,5%, 1970 – 5,6%, 1980 – 3,9%, 1990 – 4,9%, 2000 – 2,7%). Un singur copil își doresc/planifică (și-au dorit/au planificat) în medie 12,6% din respondente, respectiv (pe generații): 1960 – 10,6%, 1970 – 13,5%, 1980 – 15,4%, 1990 –11,0%, 2000 – 10,8%). Familia fără copii a fost aleasă de un număr foarte mic de * Respondentele din următoarele generaţii (1980, 1990 și 2000) nu au terminat perioada reproductivă.

Fig.7.1. Numărul mediu de copii ai părinților și ai respondentelor (născuți, planificat și ideal)

40

respondente (în medie în total de 0,5% din respondente). După cum observăm, respondentele studiului își doresc mai puțin familia cu trei și mai mulți copii (28,9% din respondente), fiind orientate prioritar spre familia cu 1-2 copii (70,6% din respondente).

Analiza evoluției preferin-țelor reproductive ale tinerelor generații este foarte importantă pentru încercarea de a prognoza tendințele dezvoltării demogra-fice. În acest context, micșorarea numărului mediu de copii doriți/ planificați de tinerele generații poate fi considerat drept un factor ce va influența negativ procesele demografice. Totuși, cele mai multe respondente (58,0% din total), inclusiv din cele mai tinere (59,0% – generația 2000) sunt orientate spre familia cu 2 copii, această structură familială fiind aproape de asigurarea înlocuirii fizice a generațiilor.

Aspirațiile respondentelor, axate pe reducerea semnificativă a numărului de copii doriți/ planificați și născuți, se încadrează, desigur, în conceptul celei de „a doua tranziție demografică”. Dacă însă ne vom referi la o altă dimensiune importantă a acestui concept – schimbarea atitudinii față de copil sau trecerea acestuia pe o treaptă mai inferioară în ierarhia valorilor în raport cu interesele individuale ale cuplului, vom stabili că respondentele mențin în continuare în prim-plan grija față de bunăstarea copilului. Astfel, 87,3% din ele (respectiv: 61,7% – „absolut de acord”; 25,6% – „mai degrabă de acord”) consideră că părinții trebuie să-și asume grija deplină de copii (respondentele din generația 2000 atribuind în cel mai mic număr calificativul „absolut de acord” – 57,5% și în cel mai mare număr calificativul „mai degrabă de acord” – 29,3%). Mai mult, grija de copii, ridicată în rang de datorie a părinților, se extinde pentru o perioadă destul de îndelungată. Un număr de 66,7% din respondente spun, de exemplu, că părinții trebuie să asigure suportul financiar și copiilor maturi, când ei se confruntă cu asemenea greutăți (respectiv, „absolut de acord” – 30,6%, „mai degrabă de acord” – 36,1%), iar 59,9% din respondente consideră că în general părinții ar trebui să-și adapteze viața în așa fel, încât să-i ajute pe copiii maturi dacă aceștia au nevoie de suport (respectiv, „absolut de acord” – 26,5%, „mai degrabă de acord” – 33,4%). Cele menționate servesc într-o anumită măsură drept dovadă că respondentele nu și-au schimbat atitudinea față de copil, au rămas fidele statutului de „rege” atribuit acestuia. În același timp, ele sunt orientate să se îngrijească și de satisfacerea intereselor personale, ceea ce le va determina să-și controleze bine comportamentul reproductiv, să nască un număr mic de copii ce nu le va afecta esențial aceste interese. În alți termeni, respondentele sunt în căutarea modalității de îmbinare a responsabilităților familiale/părintești cu posibilitățile de realizare pe plan

Tabelul 7.1 Repartizarea respondentelor

după numărul de copii planificați și născuți

Generația respondentelor În total 1960 1970 1980 1990 2000

Copii planificați 0 copii 0,9% 1,0% 0,0% 0,0% 0,8% 0,5% 1 copil 10,6% 13,5% 15,4% 11,0% 10,8% 12,6% 2 copii 51,1% 59,5% 59,1% 58,1% 59,0% 58,0% 3 copii 25,5% 20,1% 19,1% 25,3% 23,4% 22,2% 4+ copii 11,8% 6,0% 6,3% 5,5% 5,9% 6,7% Copii născuți 0 copii 6,6% 7,7% 11,7% 39,6% 95,6% 32,9% 1 copil 14,4% 20,6% 24,1% 37,5% 4,1% 19,8% 2 copii 42,3% 45,3% 47,1% 19,5% 0,3% 31,0% 3 copii 26,2% 19,7% 13,4% 2,9% 12,1% 4+ copii 10,5% 6,7% 3,7% 0,5% 4,1%

41

personal, drept confirmare servind parțial și locul atribuit, în special de către respondentele din generațiile 1990-2000, studiilor, timpului liber, prietenilor etc. în ierarhia valorilor (a se vedea Figurile 5.1 și 5.2).

7.2. Situația materială Un factor important care influențează schimbările din orientările reproductive, decizia

respondentelor cu privire la numărul de copii în familie este factorul economic. După cum s-a menționat supra, cotitura radicală în diminuarea numărului de copii din familiile părinților respondentelor, precum și în opiniile respondentelor privind numărul preferat de copii, (generațiile 1970-1980), s-a produs în anii 1990-2000 – perioada cataclismelor socioecono-mice.

Adesea legătura dintre natalitate și factorul economic a fost interpretată simplist, în formă de cauzalitate mecanică rectilinie. Altfel spus, s-a considerat ca recunoscut faptul că între sărăcie și natalitate există o dependență direct proporțională. Cercetările actuale, referitoare la schimbările din comportamentele reproductive, pun în lumină o altă realitate, prin care se constată că în lumea contemporană atât bogăția, cât și sărăcia, sunt însoțite de efecte ce provoacă scăderea natalității. Cele spuse sunt confirmate parțial și de rezultatele prezentei cercetări. Astfel, în funcție de situația materială, 33,2% din respondentele acestui studiu s-au autoapreciat ca fiind sărace, 32,0 % – ca având un nivel mediu de trai, iar 34,8 % – ca având un nivel înalt de trai/ca fiind bogate. Numărul mediu de copii planificat, în funcție de acest criteriu, a fost respectiv de 2,25, 2,33 și 2,22 copii, iar al celor născuți – respectiv de 1,66, 1,72, 1,63 copii (a se vedea Figura 6.6). Observăm că cel mai mare număr de copii este planificat de respondentele cu o situație materială medie, iar cei mai puțini copii își planifică (dar și nasc) respondentele bine asigurate material, aceștia constituind o diferență de doar 0,03 copii față de numărul de copii planificați și născuți de respondentele sărace. Starea dată a lucrurilor constituie într-o anumită măsură o expresie a tendinței de diminuare a fertilității ce se instalează nu doar în țările bogate, dar și în cele cu un nivel de trai redus, printre care se regăsește și Republica Moldova. Ea ne conduce la concluzia că nivelul de trai nu poate fi considerat o cauză în sine sau unica cauză ce determină scăderea natalității. După cum s-a menționat deja, schimbările acestui fenomen, extrem de complicat, sunt influențate de o multitudine de factori.

Cât privește respondentele studiului, acestea au situat problemele materiale/ financiare pe locurile de frunte în lista problemelor ce le neliniștesc. Astfel, după cum s-a menționat anterior (a se vedea Figura 5.4), 71,4% din ele sunt îngrijorate de salariile mici, 37,0% – de creșterea prețurilor, 32,7% – de șomaj, 21,9% – de condițiile de trai etc., aceste îngrijorări mărindu-și sau diminuându-și importanța în dependență de vârstă, nivelul de studii, venit.

Problemele economice au constituit, de asemenea, și o piedică la nașterea copiilor: la nașterea primului copil – pentru 25,4% din respondentele generației 1960, pentru 19,2% din cele din generația 1970, pentru 28,6% din cele din generația 1980, pentru 30,3% din cele din generația 1990, pentru 14,8% din cele din generația 2000. În calitate de piedică pentru care s-au reținut de la nașterea următorului/încă a unui copil, problemele materiale/ financiare au fost menționate într-un număr mult mai mare de respondente, acesta fiind în

42

creștere pronunțată, începând cu generația 1970, după cum urmează pe generații: 1960 – 26,0%, 1970 – 28,4%, 1980 – 46,8%, 1990 – 50,9%, 2000 – 46,4% (a se vedea Figura 6.8 și Figura 6.9).

Din numărul total de respondente, 68,1% și-au apreciat veniturile la nașterea primului copil ca fiind mici/joase (le ajungeau numai pentru strictul necesar sau nu le ajungeau nici pentru aceasta), 20,4% – ca fiind medii (veniturile le ajungeau pentru o viață decentă, dar nu le permiteau să cumpere lucruri mai scumpe), 11,5% – ca fiind înalte (veniturile le permiteau să procure tot de ce aveau nevoie). La nașterea celui de al doilea copil, 57,7% din respondente au spus că au avut venituri joase, 26,0% – venituri medii, 16,4% – venituri înalte, iar la nașterea celui de al treilea copil acești indicatori au acumulat, respectiv, 49,0%, 34,3% și 16,7%.

Fiind întrebate, dacă veniturile de care dispun sunt suficiente pentru nașterea copilului (respondentele care nu au născut încă) sau a următorului/încă a unui copil, doar 18,1% din respondente și-au apreciat aceste venituri ca suficiente (13,0% – generația 1960, 24,1% – generația 1970, 17,9% – generația 1980, 16,7% – generația 1990, 13,5% – generația 2000), iar 47,2% – ca parțial suficiente (40,2% – generația 1960, 38,1% – generația 1970, 54,6% – generația 1980, 56,0% – generația 1990, 29,3% – generația 2000). Un număr semnificativ din totalul respondentelor (34,7%) și-au apreciat veniturile familiei chiar ca fiind/au fost „deloc suficiente” pentru nașterea următorului copil (46,8% – generația 1960, 37,8% – generația 1970, 27,5% – generația 1980, 27,4,% – generația 1990, 57,3% – generația 2000). De menționat în acest context că situația economică a constituit unul dintre motivele pentru care 26,4% din respondente au recurs la întreruperea sarcinii.

Din datele prezentate observăm că problemele financiar-materiale în calitate de cauză a dezicerii/reținerii de la numărul dorit de copii cresc în importanță odată cu întinerirea/ descreșterea vârstei respondentelor și, desigur, cu adâncirea crizei socioeconomice, numărul respondentelor afectate de aceste probleme evoluând la primul copil de la 25,4% – generația 1960 la 30,3% – generația 1990, iar la următorul copil – de la 26,0% – generația 1960 la 50,9% – generația 1990.

7.3. Condițiile de trai O altă problemă importantă, care influențează motivația respondentelor de a naște copii

și față de care au manifestat îngrijorare în număr total de 21,9%, ține de condițiile de trai (a se vedea Figura 5.5). De această problemă sunt deranjate aproape la fel toate respondentele din generațiile cercetate (generația 1960 – 21,3%, generația 1970 – 22,4%, generația 1980 – 21,3%, generația 1990 – 23,7%, generația 2000 – 20,9%), ceea ce ne face să credem că, din anii ‘70 și până în prezent, pentru o bună parte din respondente nimic nu s-a schimbat, nu s-au produs schimbări palpabile la această componentă. Chiar dacă s-a proclamat trecerea de la un regim comunist dictatorial la altul democratic, așteptările lor, precum și ale multor alți oameni, au rămas nerealizate, iar încrederea în ziua de mâine – tot mai mică și mai mică. Din numărul total de respondente, 12,7% și-au apreciat condițiile de trai în prezent ca fiind excelente, 64,0% – ca bune, 21,2% – ca satisfăcătoare și 2,2 – ca rele. În dependență de vârstă/generație procentul respondentelor care își apreciază condițiile de trai ca „bune” sau

43

„foarte bune” este într-o mică creștere, odată cu întinerirea generațiilor: de la 70,3% (generația 1960) la 79,5% (generația 2000) (a se vedea Figura 7.2).

Cât privește modificarea condițiilor de trai în dependență de nașterea fiecărui copil, acestea au fost apreciate de un procent tot mai mare de respondente ca „excelente” și „bune” odată cu creșterea rangului copilului (a se vedea Figura 7.3). De menționat că res-pondentele din generația 2000 au avut doar unu-doi copii, cele din 1990 și 1980 – până la patru copii. Cinci și mai mulți copii au fost înregistrați doar la generațiile 1960 (responden-tele în totalitate au apreciat condițiile de trai la ultimul copil ca fiind „bune”) și 1970 (jumătate din ele au apreciat condițiile de trai la ultimul copil ca fiind „bune”, iar cealaltă jumătate – ca fiind „satisfăcătoare”).

Astfel, 76,7% din numă-rul total de respondente dispun în prezent de condiții de trai bune sau excelente, inclusiv generațiile mai tinere (generația 1980 – 76,3%, generația 1990 – 72,6%, generația 2000 – 83,4%). Am putea considera, deci, că acest factor (condițiile de trai), de unul singur, nu exercită o influență determinantă asupra fertilității/numărului de copii născuți de cuplurile tinere.

Condițiile de trai s-au referit în primul rând la exis-tența/prezența locuinței, tipul de locuință, numărul de odăi, persoanele cu care locuia respondenta la nașterea copilului – factori care, indiscutabil, influențează decizia de a naște copii.

De un apartament dispuneau în prezent (în timpul efectuării cercetării) 21,5% din numărul total de respondente (20,5% – din generația 1960, 23,8% – din generația 1970, 25,8% – din generația 1980, 20,3% – din generația 1990, 15,8% – din generația 2000), iar de o casă proprie dispuneau 59,2% din respondente (74,1% – din generația 1960, 67,6% – din generația 1970, 59,6% – din generația 1980, 46,1% – din generația 1990, 48,5% – din generația 2000). Celelalte respondente locuiau în apartamente închiriate (6,6%), în case închiriate (3,7%) sau în cămine (3,2%).

Fig.7.2. Aprecierea condițiilor de trai din prezent ale respondentelor

Fig.7.3. Condițiile de trai la nasterea copiilor

44

Numărul mediu de odăi de locuit la nașterea copiilor este prezentat în Tabelul 7.2. Se observă o creștere a numărului de odăi odată cu creșterea rangului copilului practic pentru toate generațiile cercetate, ceea ce permite să presupunem că există, totuși, o dependență direct proporțională între numărul de odăi de locuit și numărul de copii născuți de respondente.

În funcție de mediul de reședință al respondentei, constatăm că de un număr mai mare de odăi dispun în prezent respondentele din zonele rurale (4,0 odăi), urmate de cele de la oraș (3,2 odăi) și de cele din. Chișinău (2,5 odăi). Această tendință poate fi observată și la nașterea fiecărui copil. Astfel, la nașterea primului copil respondentele din zonele rurale dispuneau de un număr mediu de 3,3 odăi, cele de la oraș – de 2,6 odăi, iar cele din Chișinău – de 2,0 odăi; la al doilea copil, respectiv – 3,6 odăi, 3,1 odăi și 2,4 odăi; la al treilea copil, respectiv – 3,9 odăi, 3,5 odăi și 2,6 odăi; la al patrulea copil, respectiv – 4,0 odăi, 3,7 odăi și 2,7 odăi; la al cincilea copil, respectiv – 3,9 odăi, 3,1 odăi și 0,0 odăi (în eșantion nu au fost respondente cu 5 copii din Chișinău); la ultimul copil dispuneau de 4,4 odăi respondentele din zona rurală, numai ele având un număr mai mare de 5 copii. Am putea spune că există o dependență semnificativă între spațiul de locuit și numărul ideal de copii, copii planificați și născuți de respondente. Respondentele de la sat, trăind în mare parte în case proprii la sol, dispun de mai mult spațiu locativ, ceea ce le permite să-și dorească/planifice și un număr mai mare de copii (ideal – 2,7, planificați – 2,4, născuți – 1,6), decât cele de la oraș (ideal – 2,5, planificați – 2,2, născuți – 1,3) și cele de la Chișinău (ideal – 2,5, planificați – 2,1, născuți – 1,0).

Printre factorii care caracterizează condițiile de trai se înscriu și persoanele cu care respondenta locuiește. Din această perspectivă, datele cercetării relatează că majoritatea respondentelor din cele cinci generații locuiau la nașterea copiilor cu soțul/concubinul: la nașterea primului copil – 92,2%, la al doilea copil – 89,5%, la al treilea copil – 92,8%, la al patrulea copil – 91,7%, la al cincilea copil – 100%, la ultimul copil – 100% (respondentele din generația 2000 aveau doar 1-2 copii, iar 5 copii sau mai mult de 5 copii aveau doar respondentele din generațiile 1960 și 1970). De menționat, de asemenea, că cea mai mare parte a respondentelor la nașterea copiilor erau căsătorite (la nașterea primului copil – 92,7%, la a celui de al doilea copil – 96,8%, la a celui de al treilea copil – 96,1%, la a celui de al patrulea copil – 97,6%, la a celui de al cincilea copil – 94,2%, la nașterea ultimului copil – 80,1%), dar din diferite motive (fie că erau la munci peste hotare, fie că erau separați, dar nu divorțați etc.) nu toate respondentele căsătorite locuiau la nașterea copiilor împreună cu soții. Majoritatea respondentelor (96,8%) consideră, însă, că pentru ca un copil să crească fericit, el are nevoie de o casă în care să fie ambii părinți – și tatăl și mama.

Tabelul 7.2

Numărul mediu de odăi de locuit

Rangul copilului

Generații Total

1960 1970 1980 1990 2000

I 2,6 2,9 2,8 2,8 4,0 2,8

II 3,1 3,4 3,2 3,3 3,0 3,3

III 3,6 3,9 3,4 3,7 3,7

IV 3,7 4,2 3,4 4,6 3,8

V 3,6 4,2 2,0 3,7

Ultimul copil

3,5 5,0 4,4

45

În prezent (în timpul efectuării cercetării) locuiesc cu soțul/concubinul un număr mai mic de respondente (63,3%) (pe generații: 1960 – 67,7%, 1970 – 79,5%, 1980 – 84,6%, 1990 – 69,2%, 2000 – 9,2%). Motivele acestui tablou sunt diferite: decesul partenerului (4,3% din totalul respondentelor, numărul cel mai mare revenindu-le generațiilor 1960 – 15,5% și 1970 – 5,7%), divorțul (3,6% din totalul respondentelor, pe generații: 1960 – 4,1%, 1970 – 5,1%, 1980 – 3,7%, 1990 – 3,3%) și altele. În același timp, menționăm și faptul că în prezent a scăzut numărul respondentelor care sunt căsătorite, acestea acumulând din numărul total 69,7% (pe generații: 1960 – 73,3%, 1970 – 81,1%, 1980 – 85,7%, 1990 – 70,8%, 2000 – 9,2%). Este și firesc că cele mai puține respondente căsătorite sunt din generația 2000 (doar 9,2%), care și locuiesc împreună cu soțul. În schimb, în generația 2000 s-a înregistrat cel mai mare număr de respondente (34,2%) care trăiesc în prezent în concubinaj. (Din numărul total de respondente, doar 12% trăiesc în concubinaj). Numărul respondentelor care coabitează descrește concomitent cu creșterea vârstei respondentelor (generația 1990 – 18,5%, generația 1980 – 6,3%, generația 1970 – 5,1%, generația 1960 – 4,0%).

Odată cu creșterea vârstei generațiilor este în descreștere și numărul de respondente care locuiesc împreună cu părinții, ultimii constituind de asemenea un factor ce influențează decizia cuplurilor privind nașterea copiilor. Astfel, la nașterea primului copil 60,8% din cele mai tinere respondente (generația 2000) locuiau doar cu părinții acestora, fiind urmate de respondentele din generația 1990 – 22,5% (cu părinții ei) și 13,9% (cu părinții lui), din generația 1980 – 19,2% (cu părinții ei) și 14,5% (cu părinții lui), din generația 1970 – 20,9% (cu părinții ei) și 12,1% (cu părinții lui), din generația 1960 – 15,6% (cu părinții ei) și 12,7% (cu părinții lui). Aceiași legitate/tendință se observă, în esență – pe generații, și la nașterea copiilor de celelalte ranguri. La nașterea primului copil 20,3% din numărul total al respondentelor locuiau cu părinții proprii, iar 13,0% – cu părinții soțului; la nașterea celui de al doilea copil, respectiv, 13,0% și 10,5%, la a celui de al treilea copil – 8,9% și 8,4%, la a celui de al patrulea copil – 4,2% și 8,6%, la a celui de al cincilea copil – 7,7% și 7,7%.

Rezultatele cercetării permit să conchidem că respondentele din generațiile mai înaintate într-un număr mai mare dispuneau de posibilități pentru o viață de cuplu independentă, iar în cazurile în care respondentele nu aveau posibilități pentru un asemenea trai, cuplurile alegeau/aleg mai frecvent să locuiască cu părinții soției, care preluau/preiau o parte din sarcinile de creștere a copilului (43,3% din respondente au spus că de copii îngrijesc mai mult bunicii). Cu mici devieri, această independență este în creștere și concomitent cu creșterea rangului copilului. Altfel spus, cuplurile/respondentele își pot dori/permite, de regulă, să nască mai mulți copii în condițiile în care dispun de mai multe posibilități pentru o viață independentă: au resursele financiare necesare, o locuință proprie, un loc de muncă bine plătit, sprijinul necesar din partea celorlalți membri ai familiei (soțului/concubinului, părinților etc.), dar și a statului (concediu de maternitate/paternitate și de îngrijire a copilului bine plătit, servicii de îngrijire a copilului etc.).

7.4. Migrația Situația materială/financiară deplorabilă a multor familii și lipsa unui suport din partea

statului pe potriva soluționării problemelor cu care se confruntă au determinat o bună parte din populația Republicii Moldova să emigreze la munci peste hotare. Acest fenomen a început să ia proporții la hotarul celor două secole, influențând simțitor, alături de alți factori, scăderea

46

natalității. Din perspectivă demografică, migrația contribuie la soluționarea unor probleme ce țin de lipsa brațelor de muncă, de natalitatea scăzută a țărilor de destinație etc., dar în același timp ea produce dezechilibre în structura populației țărilor de origine a emigranților. În Republica Moldova, de exemplu, un număr din ce în ce mai mic de populație trebuie să întrețină un număr în creștere de persoane în vârstă, inactive, pensionari etc., ceea ce generează presiuni semnificative asupra sistemului de protecție socială. Mai mult, migrația, devenită în zilele noastre tot mai feminizată, își lasă amprenta asupra fertilității, intervenind astfel în procesele de diminuare continuă a populației. Or, în timpul migrațiilor/emigrărilor temporare și definitive se produc schimbări în ponderea populației feminine de vârstă fertilă, în modelul fertilității, cu tendința de creștere a vârstei nașterilor etc. Femeile de vârstă reproductivă, fiind în această perioadă în proces de adaptare la noile condiții, în căutarea unui loc de muncă, de trai etc., își amână, de regulă, nașterile pentru perioade mai târzii, ceea ce ar însemna să aducă pe lume mai puțini copii. Totodată, integrarea emigranților moldoveni în noile comunități europene ține nemijlocit de interiorizarea valorilor și normelor acestor comunități, în cadrul cărora se regăsesc și cele orientate spre familia cu puțini copii sau chiar fără copii. Altfel spus, fie sub forma migrației temporare sau definitive, acest fenomen contribuie la modificarea modelelor tradiționale ale comportamentelor familiale, unele dintre acestea fiind preluate de la un grup la altul sau de la o societate la alta.

Pentru o analiză mai complexă a factorilor ce stau la baza actualei situații demografice, precum și pentru previziunea viitoarelor evoluții ale proceselor demografice, este important să fie luate în calcul, în special, durata aflării femeilor de vârstă fertilă în afara țării, intențiile acestora de a emigra periodic sau definitiv etc. Un șir de întrebări cu referire la aceste aspecte au fost adresate și respondentelor implicate în studiul „Comportamentul re-productiv al femeilor din Republica Moldova”.

Astfel, în ceea ce privește timpul aflării neîntrerupte în afara țării, am stabilit că din numărul total de respondente 17,4% au locuit neîntrerupt 1 an și mai mult peste hotare la vârsta de 15-49 ani (a se vedea Figura 7.4), numărul lor fiind în creștere de la respondentele mai în vârstă spre cele mai tinere, după cum urmează: generația 1960 – 18,9% din totalul respondentelor care au fost peste hotare 1 an și mai mult, generația 1970 – 21,9%, generația 1980 – 22,6%, generația 1990 – 17,9%, generația 2000 – 5,3%. Ultimele două generații sunt cele mai tinere și, desigur, o parte din reprezentantele lor, până la vârsta de 49 ani, vor continua să plece peste hotare. De asemenea, respondentele din generația 1980 pot să-și mai completeze rândurile cu persoane care vor pleca peste hotare, ținând cont de situația precară

Fig.7.4. Respondente în dependență de perioada aflării peste hotarele țării (în % din totalul celor

care au fost peste hotare)

47

din țară. În calitate de argument poate servi și creșterea accentuată a intențiilor respondentelor din grupele respective de vârstă de a pleca din țară pentru totdeauna sau temporar (generația 1980 – respectiv 22,7% și 41,5%; generația 1990 – respectiv 22,8% și 50,1%; generația 2000 – respectiv 28,6% și 49,2%).

După nivelul veniturilor, cele mai multe respondente, care au locuit 1 an și mai mult peste hotare în perioada reproductivă, sunt din categoria cu venituri înalte (23,4%), urmate de cele cu venituri medii (17,8%) și cu venituri joase (16,9%). Emigrarea la munci peste hotare a constituit o bună posibilitate pentru respondente de a-și multiplica veniturile. După nivelul de studii, numărul cel mai mare al respondentelor care au locuit peste hotare la vârsta de 15-49 ani, revine celor cu studii superioare (18,8%), fiind urmate de respondentele cu studii medii/liceale (18,2%) și de cele cu studii primare/gimnaziale (11,5%). După mediul de reședință, respondentele de la oraș au locuit în afara țării timp neîntrerupt de 1 an și mai mult la vârsta de 15-49 ani într-un număr mai mare (19,8%) decât cele de la sat (15,0%).

Din rezultatele studiului stabilim că cei mai mulți ani s-au aflat peste hotare respondentele din generația 1960 (în medie – 5,14 ani), urmate de respondentele din generația 1980 (4,41 ani), din generația 1970 (3,39 ani), din generația 1990 (2,49 ani), din generația 2000 (2,16 ani). În funcție de venit, respondentele cu venituri înalte s-au aflat cel mai mult peste hotare (în medie – 3,95 ani), urmate de cele cu venituri joase (3,72 ani) și cu venituri medii (3,37 ani). În funcție de nivelul de studii, respondentele cu studii superioare se află pe primul loc după numărul de ani aflați peste hotare (3,80 ani), urmate de cele cu studii primare/ gimnaziale (3,63 ani) și de

Fig.7.5. Intenția respondentelor de a pleca peste hotare

48

respondentele cu studii medii/liceale (3,59 ani). După mediul de reședință, cel mai mult s-au aflat peste hotare respondentele de la oraș (4,04 ani vis-à-vis de respondentele de la sat – 3,26 ani).

Cât privește intenția respondentelor de a pleca din țară, am stabilit că, dacă ar avea o șansă, 19,8% din toate respondentele ar pleca peste hotare pentru totdeauna, iar 42,6% ar pleca pentru o perioadă oarecare (a se vedea Figura 7.5).

În funcție de criteriul de vârstă, numărul respondentelor care intenționează să plece peste hotare pentru totdeauna sau pentru o perioadă oarecare, după cum s-a menționat supra, este în creștere, concomitent cu întinerirea generațiilor. Plecarea din țară a tinerelor, în special din ultimele trei generații, va contribui la reducerea grupelor/cohortelor de vârstă fertilă, aceasta având un impact simțitor asupra scăderii în continuare a natalității și îmbătrânirii populației. După statutul marital, cele mai tentate să plece pentru totdeauna sunt respondentele solitare (35,9%), urmate de cele aflate în concubinaj (23,8%), căsătorite (16,4%), văduve (11,9%) și divorțate (10,0%). În funcție de nivelul veniturilor, numărul cel mai mare de respondente care ar pleca peste hotare pentru totdeauna este cel al respondentelor cu venituri joase (20,9%), urmat de cel al respondentelor cu venituri înalte (17,8%) și medii (16,9%). Numărul respondentelor tentate să plece peste hotare pentru o perioadă oarecare este practic același pentru toate nivelurile de venituri (joase – 41,2%, medii – 41,4%, înalte – 41,4%). În funcție de nivelul de studii, în numărul cel mai mare ar pleca peste hotare pentru totdeauna respondentele cu studii primare/gimnaziale (20,8%), urmate de respondentele cu studii superioare (19,9%) și de cele cu studii medii/liceale (19,5%). De asemenea, și pentru o perioadă oarecare ar pleca cele mai multe respondente cu studii gimnaziale (44,6%), urmate de cele cu studii medii/liceale (43,7%) și de cele cu studii superioare (40,0%). În funcție de mediul de reședință, respondentele de la oraș și-au exprimat intenția de a pleca peste hotare pentru totdeauna într-un număr mai mare (23,2%) decât cele din mediul rural (16,3%). În schimb, respondentele de la sat ar pleca într-un număr mai mare (46,7%) pentru o peri-oadă oarecare, decât cele de la oraș (38,7%).

În funcție de statutul ocupațional, intenția de a pleca peste hotare în cea mai mare parte au manifestat-o respondentele încadrate în procesul de instruire (21,8% ar pleca pentru totdeauna, iar 47,7% – pentru o perioadă oarecare), ceea ce vine să confirme faptul că tinerii sunt acei în care lovește cel mai

Fig.7.6. Dispozițiile reproductive ale respondentelor în funcție de dorința

de a pleca din țară

49

crunt criza economico-financiară, ei nefiind asigurați în primul rând cu locuri de muncă. Mai puțin tentate de a pleca pentru totdeauna din țară sunt respondentele angajate în câmpul muncii (16,6%), locul de muncă al cărora le asigură mijloacele necesare pentru trai, cu toate că circa 2/5 din ele, totuși, s-ar duce pentru o perioadă oarecare la munci peste hotare pentru a-și îmbunătăți situația materială.

Intențiile atât de accentuate ale respondentelor de vârstă fertilă de a pleca pentru totdeauna sau pentru o anumită perioadă de timp din țară nu pot să nu ne îngrijoreze. Din perspectivă demografică, asemenea intenții nicidecum nu sunt optimiste, realizarea lor va influența și mai mult depopularea țării. Acest lucru poate fi observat analizând compor-tamentul și dispozițiile reproductive ale respondentelor în funcție de dorința de a pleca din țară (a se vedea Figura 7.6). Atât numărul mediu de copii născuți, cât și numărul copiilor planificați și numărul ideal de copii sunt în scădere, odată cu intenția de a pleca pentru o perioadă oarecare sau pentru totdeauna peste hotare.

7.5. Statutul ocupațional În perioada efectuării cercetării pe teren 56,7% din respondente erau angajate, 18,7%

erau încadrate în procesul educațional, 17,4% nu lucrau, 3,2% erau pensionare, iar 4,0% au relatat un alt statut ocupațional (a se vedea Tabelul 3.4).

La nașterea copiilor de toate rangurile, cea mai mare parte de respondente erau încadrate în câmpul muncii (61,3%), circa o treime (29,1%) nu erau angajate, 8,3% din ele studiau (a se vedea Figura 7.7). În același timp, din rezultatele cercetării stabilim că majoritatea soților/ con-cubinilor (87,3%), erau an-gajați, ceea ce permite să presupunem că aceștia asigurau familia/cuplul cu mijloacele financiare necesare, în special în situațiile în care unele respondente nu erau încadrate în câmpul muncii.

Analizarea statutului ocupațional al respondentelor la nașterea primului copil demonstrează că procentul respondentelor angajate scade concomitent cu întinerirea generațiilor (de la 68,3% – generația 1960 la 13,2% – generația 2000), iar procentul respondentelor neangajate crește (de la 19,3% – generația 1960 la 45,6% – generația 2000). De asemenea, la nașterea primului copil este în creștere numărul respondentelor cuprinse în procesul de instruire (de la 11,1% – generația 1960 la 41,3% – generația 2000) (a se vedea Figura 7.8). Aceste tendințe se păstrează și la nașterea următorilor copii.

Fig.7.7. Statutul ocupațional al părinților la nașterea copiilor

50

În funcție de statutul ocupațional (a se vedea Figura 7.9) observăm, că numărul mediu de copii născuți este cel mai mic la respondentele care se află în procesul de instruire (0,11 copii), ele fiind și cele mai tinere, care abia au intrat în perioada reproductivă. Res-pectiv, cel mai mare număr mediu de copii născuți (2,34 copii) se atestă la respon-dentele de vârstă pensionară, care și-au încheiat perioada reproductivă. Respondentele angajate în câmpul muncii au născut în medie mai puțini copii (1,61 copii) decât cele neangajate (1,93 copii), fie din cauza greutăților întâlnite (lipsa resurselor materiale ne-cesare, creșelor, grădinițelor, timpului liber, orarului flexibil de lucru, frica de a-și pierde locul de lucru etc.), fie din dorința de a oferi mai mult timp carierei, satisfacerii intereselor individuale și nu creșterii copiilor.

Menționăm, în cele din urmă, că dispozițiile reproduc-tive ale respondentelor în fun-cție de statutul ocupațional reflectă tabloul general al acestora: numărul mediu de copii planificați este mai mic decât cel ideal. Totodată, numărul mediu de copii plani-ficați este cel mai mic la respondentele angajate (2,18 copii), în comparație cu cel al respondentelor care studiază (2,27 copii) și al celor neanga-jate (2,40 copii). Cel mai mare număr mediu de copii a fost planificat de respondentele în vârstă (generațiile 1960, 1970), după cum și era de așteptat.

Fig.7.8. Statutul ocupațional al respondentelor la nașterea primului copil

Fig.7.9. Numărul mediu de copii născuți, planificați și ideal în funcție de statutul ocupațional

din prezent al respondentelor

51

8. SCHIMBĂRI PRODUSE ÎN FAMILIA RESPONDENTELOR DUPĂ NAȘTEREA COPIILOR

Creșterea copiilor implică nu doar costuri materiale, dar și multiple schimbări în cadrul familiei, probleme de altă natură: psihologice, ce țin de coeziunea relațiilor dintre soți, de insuficiența timpului pentru studii, carieră, odihnă etc. Soluționarea acestor probleme, alături de cele materiale, ar putea constitui motivații serioase pentru a spori decizia cuplurilor de a naște copii.

8.1. Tipuri de schimbări în dependență de rangul copilului Analizând relatările respondentelor despre schimbările ce au afectat viața de familie

după nașterea fiecărui copil (a se vedea Figurile 8.1 și 8.2), am stabilit că o parte din aceste schimbări a avut un caracter pozitiv, iar altă parte – a influențat negativ asupra relațiilor dintre parteneri.

Astfel, din toate generațiile luate împreună, dar și aparte, cele mai multe respondente (69,9%) au menționat că după nașterea primului copil familia lor a devenit mai unită (respectiv, pe generații: 1960 – 73,3%, 1970 – 67,4%, 1980 – 70,4%, 1990 – 71,7%, 2000 – 55,7%). Această schimbare pozitivă a fost însoțită însă și de schimbări cu impact negativ asupra vieții de familie, precum: multiplicarea proble-melor financiare (34,1%), lip-sa timpului liber (19,7%), pre-dispunerea partenerilor într-o măsură mai mare la stres (12,2%), apariția neînțele-gerilor între soți (11,1%), îndepărtarea soților unul de altul (1,2%), imposibilitatea de a absolvi studiile (7,8%), pier-derea locului de lucru (4,8%) etc. Pentru 12,7% din respon-dente, după nașterea primului copil nu s-a schimbat nimic în viața de familie. O parte mică de respondente (2,9%) a reușit să-și completeze bugetul fami-liei din contul indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului.

Nașterea copiilor de rangurile 2, 3 și 4 a fost urmată de tendința de creștere/multiplicare a problemelor financiare, acestea fiind situate de respondente pe primul loc (din totalul respondentelor, respectiv, pe rangurile copiilor: 47,6%, 44,9% și 35,5%), schimbându-se cu aprecierea „familia a devenit mai unită”, care s-a plasat pe locul al doilea (înregistrând, respectiv, 42,3%, 36,8% și 33,6%). Următoarea treaptă a schimbărilor a fost ocupată de creșterea valorilor la indicatorul „lipsa timpului liber” (respectiv: 26,4%, 28,2% și 39%), în

Fig.8.1. Schimbări în relațiile familiale în urma nașterii copiilor

52

numărul cel mai mare respondentele fiind afectate de această schimbare după nașterea copilului de rangul 4. Cât privește schimbările produse în relațiile dintre parteneri după nașterea copiilor de rangul 2, 3 și 4, acestea se caracterizează prin tendința de creștere a aspectelor negative (comparativ cu copilul de rangul 1), manifestată prin creșterea neînțelegerilor, care a acumulat, respectiv: 14%, 15,2% și 13,6%; predispunerea spre stres, menționată respectiv de 18,8%, 15,5% și 25,9% de respondente; îndepărtarea soților unul de altul, înregistrând, respectiv: 8,0%, 8,4% și 17,1%.

Referitor la situațiile ce țin de absolvirea studiilor și de pierderea locului de mun-că, după nașterea copiilor de rangurile 2 și 3 nu au fost înre-gistrate schimbări, cu excepția procentului crescut de respon-dente (11,7%), care și-au pierdut locul de muncă după nașterea celui de al patrulea copil. De menționat, în același timp, că odată cu creșterea rangului copilului a crescut numărul respondentelor, care și-au completat bugetul familiei din contul indemni-zațiilor pentru îngrijirea copi-lului (respectiv, 5,6%, 7,2% și 14,5%) sau care și-au rezolvat problema spațiului locativ datorită beneficiilor acordate mamelor cu mulți copii (respectiv, 2,6%, 3,6% și 11,2%).

După nașterea copiilor de rangul al cincilea și al ultimului copil, respondentele au indicat din nou în calitate de cea mai importantă schimbare pozitivă faptul că familia a devenit mai unită (respectiv, 50,6% și 28,4%), urmată de apariția mai multor probleme financiare (respectiv, 14,0% și 21,6%).

În funcție de mediul de reședință, se conturează în esență aceleași tendințe ale schimbărilor produse după nașterea copiilor. Cea mai importantă tendință pozitivă după nașterea primului copil, menționată (doar cu mici deosebiri) atât de respondentele de la oraș (69,5%) cât și de cele din zona rurală (70,2%), ține de faptul că familia a devenit mai unită, după care urmează multiplicarea problemelor financiare, care a afectat într-o măsură mai mare respondentele de la sat (36,5%), decât pe cele de la oraș (31,4%). Lipsa timpului liber au resimțit-o mai puternic respondentele de la oraș (22,3%), decât cele de la sat (17,5%). Cât privește declinul relațiilor dintre parteneri, acesta a fost, de asemenea, mai accentuat la respondentele de la oraș, decât la cele de la sat, în special la componentele: au apărut mai multe neînțelegeri între soți (respectiv, 13,1% și 9,5%), îndepărtarea soților unul de altul (respectiv, 9,7% și 5,1%), predispunerea la stres fiind la o diferență mult mai mică

Fig.8.2. Schimbări economice/materiale în urma nașterii copiilor

53

(respectiv, 12,8% și 11,7% ). Mai mare este numărul respondentelor de la sat decât al celor de la oraș, care n-au reușit să absolve studiile (respectiv, 9,1% și 6,4%), pe când respondentele de la oraș într-un număr mai mare decât cele de la sat și-au pierdut locul de muncă după nașterea primului copil (respectiv, 5,9% și 3,7%).

În funcție de venituri, schimbările produse după nașterea copiilor au fost dominate în esență de aceleași caracteristici/tendințe generale. Astfel, pentru toate respondentele – cu venituri joase, medii și înalte – după nașterea primului copil familia a devenit mai unită (67,8% din respondente cu venituri joase, 69,2% – cu venituri medii, 73,4% – cu venituri înalte), cele mai multe la acest indicator fiind respondentele cu venituri înalte. Pare neobișnuit, dar de cele mai mari probleme financiare au fost afectate după acest eveniment respondentele cu venituri medii – 41,7% (36,1% – cu venituri joase, 25,7% – cu venituri înalte). Lipsa timpului liber a fost menționată de un număr mai mare de respondente cu venituri joase și înalte: respectiv, 19,9% și 20,6%, acestea situându-se la distanțe mici față de cele cu venituri medii (18,4%). Diminuarea relațiilor dintre parteneri este mai accentuată la respondentele cu venituri joase, 12,3% din ele menționând apariția neînțelegerilor între soți, 15,2% – predispunerea mai mare la stres, iar 7,9% – îndepărtarea soților unul de altul. Respondentele cu venituri joase au fost urmate de cele cu venituri medii, înregistrând la acești indicatori respectiv 10,3%, 11,0% și 8,6%. Relațiile respondentelor cu venituri înalte au fost mai puțin afectate la indicatorii evidențiați (respectiv, 9,9%, 9,6% și 4,3%). Pierderea locului de muncă a marcat mai pronunțat respondentele cu venituri mici – 5,6% (4,1% – cu venituri medii, 3,7% – cu venituri înalte), de asemenea acestea într-un număr mai mare n-au reușit să-și termine studiile – 9,0% (7,7% – cu venituri medii și 6,5% – cu venituri înalte).

Schimbările survenite după nașterea copiilor de rangurile 2, 3 și 4 au fost marcate de multiplicarea problemelor financiare la toate grupele de respondente (cu venituri joase, medii, înalte), dar în special la grupele cu venituri joase și medii, acestea înaintându-le pe primul loc (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 58,6% – respondente cu venituri joase, 43,6% – cu venituri medii, 43,0% – cu venituri înalte; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 44,2% – respondente cu venituri joase, 56,9% – cu venituri medii, 34,5% – cu venituri înalte; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 30,0% – respondente cu venituri joase, 39,1% – cu venituri medii, 33,2% – cu venituri înalte). Au descrescut semnificativ (față de după nașterea primului copil) valorile indicatorului „familia a devenit mai unită”, cele mai mari valori revenind respondentelor cu venituri medii (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 38,3% – respondente cu venituri joase, 45,6% – cu venituri medii, 43,6% – cu venituri înalte; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 28,3% – respondente cu venituri joase, 41,1% – cu venituri medii, 40,6% – cu venituri înalte; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 31,6% – respondente cu venituri joase, 45,9% – cu venituri medii, 24,7% – cu venituri înalte). În proporții mai mari (față de după nașterea primului copil) s-au diminuat și relațiile între parteneri, această tendință fiind caracteristică, în primul rând, pentru familiile respondentelor cu venituri joase. Cele mai multe respondente și-au pierdut locul de muncă după nașterea copilului de rangul 4, într-un număr mai mare fiind afectate de această schimbare respondentele cu venituri înalte – 17,7% (9,3% – respondente cu venituri joase, 7,7% – cu venituri medii). Paradoxal, dar respondentele cu venituri înalte într-un număr cel mai mare (11,9%) au reușit după nașterea celui de al patrulea

54

copil să-și rezolve problema spațiului locativ, datorită beneficiilor acordate mamelor cu mulți copii (5,8% – respondente cu venituri joase, 10,9% – cu venituri medii). Respondentele cu venituri medii într-un număr cel mai mare (21,0%), după nașterea copilului de rangul 4 și-au completat bugetul familiei din contul indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor (3,7% – respondente cu venituri joase, 5,5% – respondente cu venituri înalte); tot ele au reușit să-și rezolve problema spațiului locativ într-un număr mai mare (10,9%) decât cele cu venituri mici (5,8%).

În funcție de nivelul studiilor (primare/gimnaziale, medii/liceale, superioare), rezultatele cercetării, privind schimbările produse după nașterea copiilor sunt mult mai pestrițe, ceea ce practic creează dificultăți în stabilirea unor regularități/tendințe. În linii generale, observăm și în acest caz, că după nașterea primului copil familia respondentelor a devenit mai unită, numărul lor fiind în creștere de la respondentele cu studii primare/gimnaziale spre cele cu studii superioare (64,6% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 70,3% – cu studii medii/liceale, 70,8% – cu studii superioare); respondentele cu studii primare/gimnaziale au fost afectate în măsura cea mai mare de probleme financiare, numărul lor fiind în descreștere odată cu creșterea nivelului de studii (43,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 37,2% – cu studii medii/liceale, 27,8% – cu studii superioare); toate respondentele, cu mici diferențieri, duceau lipsă de timp liber, această situație fiind resimțită mai puternic de respondentele cu studii primare/gimnaziale și superioare (19,9% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 18,2% – cu studii medii/liceale, 21,7% – cu studii superioare); în proporții diferite au suportat diminuări relațiile dintre parteneri la indicatorii „au apărut neînțelegeri între soți” (12,3% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 10,8% – cu studii medii/liceale, 11,3% – cu studii superioare), „au devenit mai predispuși la stresuri” (13,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 11,5% – cu studii medii/liceale, 13,0% – cu studii superioare), „soții s-au îndepărtat unul de altul” (7,9% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 6,8% – cu studii medii/liceale, 7,6% – cu studii superioare).

După nașterea copiilor de rangurile 2, 3 și 4 respondentele de toate nivelurile de studii, dar în proporții diferite, au fost afectate de multiplicarea problemelor financiare, aceste schimbări fiind considerate în majoritatea cazurilor ca cele mai acute/importante (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 53,4% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 46,5% – cu studii medii/liceale, 47,7% – cu studii superioare; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 38,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 47,2% – cu studii medii/liceale, 42,4% – cu studii superioare; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 36,7% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 31,5% – cu studii medii/liceale, 50,6% – cu studii superioare). S-au diminuat valorile indicatorilor „familia a devenit mai unită” (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 28,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 45,8% – cu studii medii/liceale, 40,9% – cu studii superioare; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 27,6% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 36,7% – cu studii medii/liceale, 41,5% – cu studii superioare; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 43,5% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 33,2% – cu studii medii/liceale, 28,7% – cu studii superioare); „eu și soțul/concubinul am devenit mai predispuși la stres” (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 21,7% – respondente cu studii primare/gimnaziale,

55

15,4% – cu studii medii/liceale, 23,0% – cu studii superioare; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 9,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 13,8% – cu studii medii/liceale, 22,7% – cu studii superioare; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 0,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 30,2% – cu studii medii/liceale, 25,5% – cu studii superioare); „eu și soțul/concubinul meu ne-am îndepărtat unul de altul” (după nașterea copilului al doilea, respectiv, 10,3% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 7,4% – cu studii medii/liceale, 8,4% – cu studii superioare; după nașterea copilului al treilea, respectiv, 3,0% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 9,8% – cu studii medii/liceale, 7,5% – cu studii superioare; după nașterea copilului al patrulea, respectiv, 12,2% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 11,9% – cu studii medii/liceale, 41,2% – cu studii superioare).

Dacă după nașterea primului copil cele mai multe respondente n-au reușit să termine studiile (respectiv, 14,4% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 9,0% – cu studii medii/liceale, 4,5% – cu studii superioare), apoi după nașterea copilului de rangul 4 cele mai multe respondente și-au pierdut locul de muncă (respectiv, 12,2% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 10,6% – cu studii medii/liceale, 15,7% – cu studii superioare). În același timp, în lista schimbărilor produse după nașterea copilului de rangul 4 se înscriu într-un număr mai mare respondentele care și-au rezolvat problema spațiului locativ datorită beneficiilor acordate mamelor cu mulți copii (respectiv, 19,9% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 7,9% – cu studii medii/liceale, 19,1% – cu studii superioare); de asemenea, și cele care și-au completat bugetul din contul indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor (respectiv, 9,7% – respondente cu studii primare/gimnaziale, 12,2% – cu studii medii/liceale, 26,9% – cu studii superioare).

8.2. Impactul schimbărilor produse după nașterea copilului asupra deciziei de a naște următorii copii Schimbările produse în familie după nașterea unui copil influențează în mod inevitabil

decizia cuplului de a mai naște copii. Analizând rezultatele cercetării cu referire la această întrebare, am stabilit că din numărul total de respondente s-au hotărât să nască după primul copil: 11,6% din res-pondente – peste un an, 13,3% – peste doi ani, 32,7% – peste trei ani și mai mulți, iar 6,9% – au decis să se oprească/ să nu mai nască copii; după cel de al doilea copil: 4,2% din respondente – peste un an, 11,4% – peste doi ani, 24,1% – peste trei ani și mai mulți, iar 27,7% – au decis să se oprească/să nu mai nască copii; după cel de al treilea

Fig.8.3. Decizia respondentelor de a mai naște copii peste un timp oarecare după nașterea ultimului copil

56

copil: 3,2% – peste un an, 8,9% – peste doi ani, 17,3% – peste trei ani și mai mulți, iar 36,6% au decis să se oprească/să nu mai nască copii; după cel de al patrulea copil: 8,1% – peste un an, 4,3% – peste doi ani, 15,7% – peste trei ani și mai mulți, iar 37,9% au decis să se oprească/să nu mai nască copii; după cel de al cincilea copil: 25,4% – peste un an, 3,1% – peste doi ani, 6,9% – peste trei ani și mai mulți, iar 27,2% au decis să se oprească/să nu mai nască copii. Din datele prezentate observăm, că după fiecare copil născut procentul respondentelor care vor naște următorul copil peste un an este în scădere (cu mici variații), mai multe dintre ele fiind predispuse să nască următorul copil după doi-trei și mai mulți ani, excepție fiind doar decizia respondentelor de a naște următorul copil după cel de al cincilea (a se vedea Figura 8.3). În plan general, însă, cu fiecare copil numărul respondentelor care doresc să mai nască se micșorează. Prelungirea distanței dintre nașterea primului și a celui de al doilea copil poate exclude, desigur, nașterea ultimului, precum și a celui de al treilea. Astfel, după cel de al doilea copil crește semnificativ numărul respondentelor care s-au hotărât să nu mai nască copii (respectiv, 27,7% – după al doilea copil, 36,6% – după al treilea copil, 37,9% – după al patrulea copil etc.). În alți termeni, cifrele aduse sunt o mărturie a tendinței dominante în dispozițiile reproductive din ultimii ani, care exprimă, pe de o parte, creșterea orientării acestora spre familia cu 1-2 copii, iar pe de altă parte – diminuarea preferințelor pentru familiile numeroase.

După mediul de reședință (oraș-sat), din numărul total de respondente sunt decise ca după primul copil să-l nască pe următorul: peste un an – 11,8% din respondentele de la oraș și 11,7% de la sat, peste doi ani – 13,6% din respondentele de la oraș și 13,1% de la sat, peste trei ani – 33,6% din respondentele de la oraș și 31,8% de la sat, iar 8,2% din respondentele de la oraș și 5,7% de la sat au hotărât să nu mai nască; după al doilea copil au decis să nască următorul copil: peste un an – 3,1% din respondentele de la oraș și 4,8% de la sat, peste doi ani – 11,9% din respondentele de la oraș și 11,0% de la sat, peste trei ani – 23,8% din respondentele de la oraș și 24,3% de la sat, iar 29,5% din respondentele de la oraș și 26,5% de la sat au hotărât să nu mai nască; după cel de al treilea copil au decis să nască următorul copil: peste un an – 1,2% din respondentele de la oraș și 4,2% de la sat, peste doi ani – 9,7% din respondentele de la oraș și 8,5% de la sat, peste trei ani – 20,4% din respondentele de la oraș și 15,6% de la sat, iar 43,0% din respondentele de la oraș și 33,2% de la sat au hotărât să nu mai nască; după cel de al patrulea copil au decis să nască următorul copil: peste un an – 0,0% din respondentele de la oraș și 10,4% de la sat, peste doi ani – 13,9% din respondentele de la oraș și 1,5% de la sat, peste trei ani – 19,8% din respondentele de la oraș și 14,5% de la sat, iar 19,8% din respondentele de la oraș și 14,5% de la sat au hotărât să nu mai nască; după al cincilea copil au decis să nască următorul copil: peste un an – 9,9% din respondentele de la oraș și 31,2% de la sat, peste doi ani – 0,0% din respondentele de la oraș și 4,3% de la sat, peste trei ani – 14,0% din respondentele de la oraș și 4,3,% de la sat, iar 31,0% din respondentele de la oraș și 25,8% de la sat au hotărât să nu mai nască; după ultimul copil au decis să nască încă un copil doar respondentele de la sat (19,9%) și doar peste trei ani, iar toate respondentele de la oraș (100%) și 30,1% din cele de la sat au hotărât să se oprească/să nu mai nască.

După nivelul veniturilor (joase, medii, înalte), tendința respondentelor este, de asemenea, de a deplasa nașterea următorilor copii și de a se limita la un număr mic de copii.

57

Astfel, din numărul total de respondente au decis să nască următorul copil după primul copil: peste un an – 14,0% din respondentele cu venituri joase, 11,1% – cu venituri medii și 11,1% – cu venituri înalte; peste doi ani – 12,5% din respondentele cu venituri joase, 15,3% – cu venituri medii și 12,9% – cu venituri înalte; peste trei ani – 33,1% din respondentele cu venituri joase, 29,6% – cu venituri medii și 35,2% – cu venituri înalte; au hotărât să nu mai nască – 7,1% din respondentele cu venituri joase, 7,2% – cu venituri medii și 6,5% – cu venituri înalte; după al doilea copil: peste un an – 6,4% din respondentele cu venituri joase, 3,5% – cu venituri medii și 2,8% – cu venituri înalte; peste doi ani: 12,4% din respondentele cu venituri joase, 11,8% – cu venituri medii și 8,8% – cu venituri înalte; peste trei ani – 30,2% din respondentele cu venituri joase, 21,0% – cu venituri medii și 22,6% – cu venituri înalte; au hotărât să nu mai nască – 26,7% din respondentele cu venituri joase, 30,3% – cu venituri medii și 27,5% – cu venituri înalte; după al treilea copil: peste un an – 6,7% din respondentele cu venituri joase, 2,4% – cu venituri medii și 1,3% – cu venituri înalte; peste doi ani – 5,3% din respondentele cu venituri joase, 13,1% – cu venituri medii și 8,4% – cu venituri înalte; peste trei ani – 19,7% din respondentele cu venituri joase, 14,7% – cu venituri medii și 15,4% – cu venituri înalte; au hotărât să nu mai nască – 33,4% din respondentele cu venituri joase, 33,6% – cu venituri medii și 43,3% – cu venituri înalte; după al patrulea copil: peste un an – 20,1% din respondentele cu venituri joase, 3,2% – cu venituri medii și 4,1% – cu venituri înalte; peste doi ani – 4,0% din respondentele cu venituri joase, 6,1% – cu venituri medii și 0,0% – cu venituri înalte; peste trei ani – 18,0% din respondentele cu venituri joase, 19,1% – cu venituri medii și 12,6% – cu venituri înalte; au hotărât să nu mai nască – 27,9% din respondentele cu venituri joase, 31,9% – cu venituri medii și 56,2% – cu venituri înalte; au hotărât să nu mai nască – 27,9% respondente cu venituri joase, 31,9% – cu venituri medii și 56,2% – cu venituri înalte. Și mai puține respondente au decis să nască următorul după al cincilea copil peste un an, majoritatea dintre ele fiind orientate să se oprească.

După nivelul de studii (primare/gimnaziale, medii/liceale, superioare), decizia respondentelor de a naște următorul copil este variată, întrezărindu-se și în acest caz tendința de a deplasa nașterile, valorile cele mai mari fiind înregistrate de deplasarea deciziei de a naște următorul copil în special după primul și cel de al doilea copil. De asemenea, observăm o creștere semnificativă, începând după cel de al doilea copil, a numărului de respondente care au decis să nu mai nască copii: 31,7% din respondentele cu studii primare/gimnaziale, 26,4% – cu studii medii/liceale și 28,4% – cu studii superioare; după al treilea copil – 44,5% din respondentele cu studii primare/gimnaziale, 36,0% – cu studii medii/liceale și 34,4% – cu studii superioare; după al patrulea copil – 45,9% din respondentele cu studii primare/gimnaziale, 32,4% – cu studii medii/liceale și 53,9% – cu studii superioare. Or, și în dependență de nivelul de educație/studii se conturează clar opțiunea respondentelor de a se limita la 1-2 copii.

Pentru a cunoaște mai bine intențiile respondentelor de a naște copii (tendința de deplasare a nașterilor), ele au fost întrebate dacă planifică în următorii 3 ani să nască primul copil sau încă unul (a se vedea Figura 8.4). Răspunsurile pozitive la această întrebare au fost destul de modeste: din numărul total de respondente, doar 9,3% au răspuns „categoric da” și 16,4% – „posibil da”. În dependență de nivelul veniturilor, au răspuns „categoric da” sau „posibil da”, respectiv, 8,5% și 13,8% din respondentele cu venituri joase, 8,1% și 15,3% – cu

58

venituri medii, 7,7% și 14,3% – venituri înalte. După mediul de reședință răspunsurile „categoric da” sau „posibil da” au fost date, respectiv, de 11,6% și 19,1% din respondentele de la oraș și de 7,0% și 13,6% din respondentele de la sat. În funcție de nivelul de studii, răspunsurile afirmative („cate-goric da” sau „posibil da”) la întrebarea vizată au fost date, respectiv, de: 5,2% și 10,0% din respondentele cu studii primare/gimnaziale, 6,1% și 14,3% – din cele cu studii medii/liceale și 15,5% și 22,1% – din respondentele cu studii superioare. Astfel, respondentele cu studii supe-rioare sunt intenționate în măsura cea mai mare să nască în următorii trei ani un copil sau încă unul. Acestea sunt, probabil, femeile care au deplasat nașterea pentru a finaliza studiile. Drept urmare, au obținut o profesie, au găsit un loc de muncă cu un salariu potrivit, dispunând în felul acesta de posibilități favorabile pentru a-și forma o familie. Am putea spune, deci, că în mare parte respondentele sunt conștiente de greutățile care pot apărea odată cu nașterea copiilor, iar abordarea rațională față de planificarea familiei/numărului de copii din timp le formează dispoziția reproductivă, pentru care ele sunt pregătite și material și psihologic.

8.3. Schimbări în relațiile dintre soți/parteneri O schimbare importantă înregistrată în cadrul familiei moderne ține de modificarea

relațiilor dintre soți/parteneri, marcată de tendința stabilirii egalității între sexe atât în interiorul acestei instituții, cât și în afara ei, prin reducerea volumului de sarcini ale femeii în gospodărie, inclusiv a celor ce țin de îngrijirea copilului, și crearea condițiilor favorabile pentru implicarea ei mai intensă în activități profesionale și sociale.

Rezultatele studiului, privind această problemă sub mai multe aspecte (al importanței studiilor, de a avea un loc de muncă, al sarcinii de a avea grijă de casă și copii, în special de copiii mici, de a câștiga bani pentru familie etc.), atestă, într-o măsură mai mare sau mai mică, tendința respondentelor de a adera la ideea egalității de gen în toate domeniile menționate. Astfel, studiile au fost apreciate de 85,4% din totalul respondentelor ca fiind importante pentru ambele sexe în egală măsură; a avea un loc de muncă este considerat important în măsură egală pentru ambele sexe de către 68,3% din respondente și mai important pentru bărbați – de către 24,0% din respondente; grija de casă și copii este considerată o sarcină în măsură egală a femeilor și a bărbaților de către 65,4% din respondente, iar ca o sarcină în totalitate a femeii – de către 20,6% din respondente (a se vedea Figura 8.6).

Fig.8.4. Planificarea de a naște un copil peste 3 ani

59

Mult mai pronunțată este aderarea respondentelor la ideea egalității de gen în cazul planificării numărului de copii. Astfel, 92,8% din respondente sunt de acord cu enunțul că „soții hotărăsc împreună câți copii să aibă”. În același timp, observăm și o anumită tendință a respondentelor spre creșterea independenței în luarea deciziilor, 62,9% din ele fiind de acord că „femeia singură determină câți copii să nască” (a se vedea Figura 8.5).

Cât privește, însă, câști-gul banilor, acest indicator este apreciat de mai puține res-pondente (49,1%) ca o sarcină în măsură egală a femeilor și a bărbaților, dar în același număr (49,1%) ele fiind înclinate să o considere o sarcină a bărbaților (35,6% – a bărbaților în totalitate, 13,5% – a bărbaților nesemnificativ). În alți termeni, o bună parte din respondente, în spirit tradițional, sunt predispuse să accepte că soțul este sursa principală de venituri în familie. Și mai evidentă este această poziție a responden-telor la aprecierea indicatorului „sarcina de a avea grijă de copiii mici”, considerată de 72,2% din respondente ca o sarcină a femeii (59,2% – a femeii în totalitate, 13,0% – a femeii nesemnificativ). Doar 26,0% din respondente s-au pronunțat pentru aprecierea acestui indicator ca o sarcină pentru ambele sexe în măsură egală. Or, orientarea modernă a respondentelor spre o mai mare apropiere între rolurile din cadrul familiei se intercalează sub mai multe aspecte cu ancorarea lor în sistemul valo-rilor tradiționale.

În funcție de venituri și mediul de reședință, valorile aprecierilor date de către respondente indicatorilor menționați, cu unele mici diferențe, au fost în esență aceleași ca și ale întregului eșantion.

Fig.8.6. Rolul bărbaților și al femeilor în diferite situații

Fig.8.5. Cine determină/planifică numărul de copii în familie?

60

Tendința de acceptare și promovare a egalității sexelor în distribuirea sarcinilor casnice este caracteristică pentru respondentele din toate generațiile, primind contururi mai accentuate la respondentele din ultimele trei generații (a se vedea Tabelul 8.1). Tendința predominantă de schimbare a statutului femeii în gospodărie prin distribuirea sarcinilor între ambii parteneri, prin deschiderea posibilităților de a obține o profesie, de a se implica în activitățile de muncă extrafamilială etc. se înscrie vizibil în cadrul schimbărilor din societatea modernă și al celor subsumate conceptului „a doua tranziție demografică”.

Cu toate acestea, o parte din res-pondente rămâne încă tributară valorilor tradiționale la mai mulți indicatori ai vieții de familie, în special la cei ce țin de îngrijirea copilului. Astfel, fiind întrebate: „Cine mai mult îngrijește/a îngrijit de copii?”, majoritatea respon-dentelor (96,9%) au răspuns că cea mai mare responsabilitate pentru această activitate o are/a avut-o mama (a se vedea Figura 8.7).

Dintre alte persoane importante care se implică în îngrijirea copilului, desigur într-o măsură mai mică, au fost indicate soțul/concubinul (de 48,0% din respondente) și bunicii (de 43,3% din respondente). Adesea sunt atrași la această activitate și alți copii (în opinia a 4,8% din respondente), precum și alte rude (în opinia a 2,3% de respondente). Participarea soților/concubinilor și a bunicilor este văzută de un procent mai mare de respondente din generațiile 1990 (respectiv, 51,6% și 52,9%) și 2000 (respectiv 59,0% și 79,0%). În funcție de venit, soții/concubinii și bunicii sunt implicați în îngrijirea copiilor în opinia mai multor respon-dente cu venituri înalte (respectiv, 53,3% și 47,3%), urmate de cele cu venituri medii (respectiv, 52,6% și 45,0%) și joase (respectiv, 39,4% și 37,9%). După nivelul de studii, soții/concubinii și bunicii sunt atrași la îngrijirea copilului în opinia mai multor respondente cu studii medii/liceale (respectiv, 49,7% și 44,4%), urmate de cele cu studii superioare (respectiv, 48,0% și 41,7%) și primare/ gimnaziale (respectiv, 38,4% și 43,3%). În funcție de mediul de reședință, soții/concubinii și bunicii participă la îngrijirea copilului în opinia mai multor respondente din mediul rural (respectiv, 50,9% și 47,9%) decât a celor de la oraș (respectiv, 44,8% și 38,1%).

Tabelul 8.1 Opiniile respondentelor cu privire la rolul femeilor și al bărbaților în diferite situații

Generații

1960 1970 1980 1990 2000 Pentru cine sunt mai importante studiile universitare? Bărbați 7,7% 7,2% 7,6% 3,2% 4,9% Ambele sexe 82,2% 84,4% 85,1% 89,1% 86,2% Femei 10,1% 8,4% 7,3% 7,7% 8,9% Pentru cine este mai important de a avea un loc de lucru? Bărbați 33,4% 31,4% 28,6% 23,8% 34,5% Ambele sexe 64,6% 67,0% 70,7% 75,2% 64,6% Femei 2,0% 1,6% 0,7% 1,0% 0,9% A cui este sarcina de a avea grijă de casă și de copii? Bărbați 3,6% 2,1% 4,5% 2,8% 4,1% Ambele sexe 54,4% 65,6% 66,5% 71,7% 66,3% Femei 42,1% 32,3% 29,0% 25,6% 29,7% A cui este sarcina de a câștiga bani pentru familie? Bărbați 54,0% 50,3% 46,2% 45,0% 50,2% Ambele sexe 42,9% 46,6% 52,4% 53,8% 49,0% Femei 3,1% 3,0% 1,4% 1,2% 0,9% Cine mai bine se descurcă cu sarcina de a avea grijă față de copiii mici? Bărbați 1,4% 1,7% 2,9% 1,4% 1,4% Ambele sexe 19,8% 23,7% 25,9% 28,6% 30,8% Femei 78,8% 74,6% 71,2% 70,1% 67,8%

61

Menționăm în cele din urmă, că în Republica Moldova abordările tradiționaliste asupra rolurilor familiale, reproduc în continuare modelul soțului aducător de venit și al soției casnice, în cadrul căruia drepturile sociale ale femeilor derivă simțitor din cele ale soțului și unde statul nu facilitează în măsura cuvenită munca femeii. Drept mărturie servesc parțial și rezultatele prezentei cercetări. Bărbatul, ca întreținător al familiei, va acorda prioritate lucrului, pe când responsabilitățile casnice, inclusiv cele de tată, de creștere a copilului, se vor bucura de o mult mai mică atenție din partea lui.

Cu o altă situație ne confruntăm, însă, în cazul modelului de familie cu două venituri/doi întreținători, care este practicat și de o parte din familiile societății noastre. Acest model presupune cu o mai mare probabilitate apariția problemelor generate de „sarcina dublă”, adică de necesitatea de a îndeplini responsabilitățile familiale și profesionale. Anume pentru aceste familii crește nece-sitatea în reformarea rolurilor pe care le îndeplinesc bărbații și femeile, precum și în căutarea noilor surse exterioare de susținere din partea statului, pieței, organizațiilor obștești, membrilor mai mari ai familiei, care vor permite să fie îmbinate optimal muncile plătite cu cele casnice neplătite.

Fig.8.6. Persoanele ce îngrijesc de copiii respondentei

62

9. PLANIFICAREA FAMILIALĂ Printre problemele importante ce îngrijorează respondentele (26,7%) se află și starea

sănătății, apreciată de ele ca piedică la nașterea copiilor (a se vedea Figura 5.5). Multiple investigații științifice au demonstrat că există o strânsă corelare între starea sănătății generale și funcția reproductivă a femeilor, căci „numai o mamă sănătoasă poate naște un copil sănătos și, implicit, numai un copil sănătos poate deveni o mamă sau un tată sănătos”1.

În ultimii ani, în Republica Moldova au fost întreprinse un șir de măsuri orientate spre ameliorarea sănătății reproductive, dar situația din domeniul dat este mult sub nivelul posibilităților și cerințelor actuale. Astfel, mortalitatea maternă, perinatală și infantilă depășesc indicatorii țărilor dezvoltate; continuă să fie practicat frecvent avortul, ale cărui consecințe afectează adesea și mai mult sănătatea reproductivă; o parte semnificativă de femei, din diferite motive (inaccesibilitate etc.), nu au posibilitatea să folosească mijloace contraceptive eficiente și sigure/inofensive pentru sănătate etc. Or, cererea în servicii de planificare familială până în prezent depășește ofertele.

9.1. Informarea respondentelor privind planificarea familială

Planificarea familială are un rol deosebit în formarea conduitei reproductive și în protecția sănătății mamei și a copilului. Rezultatele cercetării denotă, însă, faptul că este nevoie de multă muncă în vederea difuzării cunoștințelor privind rolul autentic al planificării familiale în consolidarea sănătății reproductive. Din perspectiva evoluțiilor demografice, planificarea familială adesea este prezentată ca având doar un impact negativ, menționân- du-se, în special, utilizarea pastilelor anticoncepționale, care fac posibil controlul fecundității/ reproducerii. Indiscutabil, mijloacele moderne de control al nașterilor pot cataliza/amplifica într-o anumită măsură scăderea fertilității, dar ele nu sunt cauza acestui fenomen care a fost condiționat în diferite perioade și în diferite țări de o îmbinare complexă a factorilor obiectivi și subiectivi. Mai mult, planificarea familială nu prevede doar utilizarea mijloacelor contraceptive. Planificarea familială asigură exercitarea dreptului persoanei sau cuplului de a anticipa și de a avea numărul dorit de copii, la momentul ales și la intervalele de timp între nașteri pe care le hotărăsc singuri. Ea include un întreg complex de măsuri profilactice și cognitive, orientate spre formarea unei atitudini responsabile în comportamentul sexual, prevenirea sarcinii nedorite, protejarea de infecțiile cu transmitere sexuală, reducerea mortalității și morbidității materne și infantile, diagnosticul și tratamentul infertilității2 etc., promovarea cărora trebuie începută din copilărie, de pe băncile școlii.

Cu toate acestea, după cum observăm și din răspunsurile respondentelor, măsurile întreprinse în țara noastră în vederea elucidării misiunii/funcțiilor autentice ale planificării familiale și asigurării cu asemenea servicii nu sunt totdeauna satisfăcătoare. Astfel, încercând să aflăm, dacă respondentele cunosc în ce constă planificarea familială, am obținut următoarele rezultate: 9,6% din toate respondentele „nu știu ce-i asta”, numărul cel mai mare (19,9%) revenind respondentelor mai în vârstă (generația 1960), precum și celor mai tinere (generația 2000) – cu 12,2%.

1 STRĂTILĂ, M. Starea sănătății femeii în Republica Moldova. Chișinău, 1998, p.60. 2 Standards for Sexuality Education in Europe. Cologne: Federal Centre for Health Education, BZgA, 2010.

63

Pentru a-și forma familii fericite și cu copii sănătoși, tinerii au nevoie de aceste cunoștințe, fapt desprins și din înseși relatările respondentelor. Astfel, 12,3% din numărul total de respondente au propus, ca în cadrul măsurilor de susținere a natalității să fie oferite mai multe cunoștințe și acces la metode de planificare familială.

Referindu-ne în continu-are la nivelul și mijloacele de informare privind planifica-rea familială, am stabilit că o parte impunătoare din numărul total de respondente (68,2%) n-au fost informate, n-au ascultat deloc „cursuri despre planificarea familială” (a se vedea Figura 9.1), pe generații numărul acestora fiind de: 69,5% – generația 1960, 75,5% – generația 1970, 68,2% – generația 1980, 62,3% – generația 1990, 63,1% – generația 2000. În funcție de diferențierea pe vârste, numărul respondentelor care au ascultat cursuri despre planificarea familială (în total au ascultat 22,2% din respondente) crește odată cu micșorarea vârstei respondentelor: 10,7% – generația 1960, 15,6% – generația 1970, 25,9% – generația 1980, 33,9% – generația 1990, o ușoară descreștere fiind înregistrată la generația cea mai tânără (2000), care a acumulat 24,6%. În funcție de nivelul de studii, observăm că numărul cel mai mic de respondente care au ascultat cursuri de planificare familială aparține respondentelor cu studii medii/liceale (18,3%), urmate de cele cu studii primare/gimnaziale (21,1%) și studii superioare (28,4%). În funcție de criteriul bunăstării, numărul cel mai mare de respondente care au ascultat cursuri despre planificarea familială provine din categoria respondentelor cu venituri mari (26,7%), acestea fiind urmate de respondentele cu venituri medii (20,7%) și de cele cu venituri joase (20,0%). O situație inversată celei precedente constatăm dacă ne referim la numărul respondentelor care n-au ascultat cursuri despre planificarea familială, procentul cel mai mare fiind acumulat în acest caz de respondentelor cu situație materială joasă (71,8%). Or, aceste rezultate relatează într-o anumită măsură faptul că odată cu îmbunătățirea situației materiale a respondentelor crește importanța factorului sănătății.

Abordând întrebarea despre locul desfășurării cursurilor privind planificarea familială, cele mai multe respondente (40,2%) au menționat că aceste cursuri au avut loc în școală (25,2% – generația 1960, 20,7% – generația 1970, 17,3% – generația 1980, 40,2% – generația 1990, 87,0% – generația 2000), care, după cum observăm, în ultimele decenii și-a accelerat lucrul în domeniul avizat (a se vedea Figura 9.2). O bună parte din cursuri, după spusele a 38,9% din respondente, au fost ținute în centrele medicale (53,9% – generația 1960, 56,0% – generația 1970, 50,6% – generația 1980, 39,4% – generația 1990, 6,0% – generația 2000), profitând de această sursă preponderent generațiile mai în vârstă. Pentru 20,9% din respondente sursa informării privind planificarea familială o constituie radioul și televiziunea

Fig 9.1. Respondentele au ascultat cursuri despre planificarea familială?

64

(26,6% – generația 1960, 16,4% – generația 1970, 21,2% – generația 1980, 20,4,% – generația 1990, 22,9% – generația 2000). Își aduc aportul la opera de informare în planificarea familială și ONG-urile (men-ționate de 12,6% din res-pondente), centrele comuni-tare (menționate de 8,2% din respondente). Putem conclu-ziona, deci, că școlile și cen-trele medicale sunt implicate cel mai mult în distribuirea informațiilor referitoare la planificarea familială, contribuind prin activitățile desfășurate la consolidarea sănătății femeii și a bărbatului. Totodată, pentru aceasta se simte nevoia diversificării modalităților de difuzare a cunoștințelor și eficientizării activităților de informare largă a populației, în special a tinerelor generații.

9.2. Metode de contracepție.

Utilizarea metodelor contraceptive asigură un grad sporit de prevenire a sarcinii și infecțiilor sexual transmisibile. Acestea îi permit unei femei să aleagă momentul potrivit pentru a naște un copil. Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS), realizat în Republica Moldova cu suportul UNICEF în anul 2012, arată înrăutățirea indicatorilor comparativ cu anii precedenți, inclusiv a celor ce se referă la utilizarea metodelor contraceptive contemporane. Astfel, rata de prevalență a metodelor moderne de contracepție în grupul femeilor de vârstă reproductivă este în descreștere, atingând cifra de 41,7% în anul 2012, comparativ cu 42,6% în anul 2005. Conform datelor MICS, rămân a fi semnificative necesitățile nesatisfăcute de contracepție (este vorba despre femeile de vârstă fertilă care nu folosesc nicio metodă de contracepție, dar care doresc să amâne sarcina următoare sau care doresc să renunțe definitiv la sarcină)1.

Datele prezentului studiu atestă faptul că chiar dacă respondentele doresc să devină însărcinate, mai mult de jumătate din ele (54,7%) n-au întreprins nimic din măsurile enumerate în chestionar. Doar 6,7% au primit un curs special de tratament, 6,3% – au utilizat metoda calculării ovulației, iar un număr foarte mic au apelat la fertilizarea artificială (0,3%), fertilizarea in vitro (0,6%), intervenția chirurgicală (0,7%).

Puțin mai mult de jumătate din numărul total de respondente ce duc o viață sexuală (52,6%) au menționat că s-au protejat/se protejează împotriva sarcinii, în funcție de vârstă, cel mai mic număr revenind generației 1960 – 31,8%, urmate de cele din generația 1970 – 53,0%, din generația 1980 – 58,8 %, din generația 1990 – 55,7%, din generația 2000 – 71,8%. În funcție de nivelul de studii, cele mai multe respondente care se protejează sunt cu studii 1 Studiu de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS). Republica Moldova 2012. Raport final. Chișinău, 2015.

Fig.9.2. Locul desfășurării cursurilor de planificare familială

65

superioare (60,0%), urmate de respondentele cu studii medii/liceale (48,4%) și de cele cu studii primare/gimnaziale (43,3%). În funcție de nivelul veniturilor, numărul cel mai mare de respondente care se protejează sunt cu venituri medii (55,3%); după acestea urmează respondentele cu venituri joase (50,3%) și înalte (49,3%). În funcție de mediul de reședință, mai multe care se protejează sunt respondentele din mediul urban (57,4%), mai puține – cele din mediul rural (47,6%).

Mijloacele cel mai des utilizate de respondente pentru a se proteja împotriva sarcinii sunt: prezervativul, utilizat de 52,7% din respondente, dispozitive intrauterine – de 27,2%, actul sexual întrerupt – de 26,0%, tablete hormonale anticoncepționale – de 23,2%, evidența zilelor periculoase pentru actul sexual – de 8,5%. Folosirea acestor mijloace anticoncepționale de către respondentele din diferite generații este prezentată în Figura 9.3. Observăm că generațiile mai tinere într-o mai mare parte utilizează prezervativul pentru a se proteja împotriva sarcinii (de la 30,0% din respondentele din generația 1960 la 84,5% din generația 2000), pe când dispozitivele intrauterine sunt acceptate de o parte tot mai mică de respondente (de la 44,5% din respondentele din generația 1960 la 1,7% din generația 2000). Este în creștere procentul femeilor care administrează tablete anticoncepționale (de la 14,0% din respondentele din generația 1960 la 28,6% din generația 1990). Un procent foarte mic din respondente utilizează și alte mijloace: tablete după actul sexual (4,5%), spălatul intern cu apă (3,4%), metoda amenoreei de lactație (2,6%), unguente și supozitoare (2,5%), capace de col uterin (2,2%) etc.

Totodată, un număr semnificativ din respondentele care duc o viață sexuală (47,4%) nu

se protejează/nu s-au protejat împotriva sarcinii, acest indicator obținând următoarele valori pe generații: 68,2% – generația 1960, 47,0% – generația 1970, 41,2% – generația 1980, 44,3% – generația 1990, 28,2% – generația 2000. Cauza cea mai importantă de neprotejare împotriva sarcinii, numită de cea mai mare parte de respondente (71,0%), a fost/este dorința de a rămâne însărcinată, de a avea copii (66,4% – generația 1960, 69,8% – generația 1970, 75,2% – generația 1980, 76,6% – generația 1990, 48,8% – generația 2000), urmată de împotrivirea partenerului – 6,4%, problemele de sănătate – 5,5%, motivele

Fig.9.3. Mijloacele anticoncepționale folosite cel mai frecvent

66

religioase – 3,9%, infertilitatea – 2,0%, costul mare al contraceptivelor (0,8%), alte motive (6,8%). 9.3. Atitudini și practici cu privire la avort

Un mijloc de control al fertilității, utilizat încă frecvent în Republica Moldova, inclusiv de respondentele prezentului studiu, este avortul. Utilizarea avorturilor, fiind supusă reglementărilor guvernamentale în toate țările dezvoltate, a scăzut în anii ‘60-70, pe măsură ce s-au extins mijloacele contraceptive moderne, și a început să crească din nou în anii ’80. Cu referire la Republica Moldova, menționăm că aici rata utilizării metodelor de contracepție este una dintre cele mai mici din lume, ceea ce determină/influențează numărul mare de sarcini neplanificate, în special în rândul tinerilor și al grupurilor marginalizate. Întreruperea sarcinii continuă să fie o metodă de contracepție, iar rata avorturilor continuă să fie mare, dat fiind că populația nu dispune de sprijin în utilizarea mijloacelor contraceptive moderne. Este vorba, în primul rând, de consilierea insuficientă, de prețurile ridicate, lipsa de opțiuni și aprovizionarea incertă, care împiedică utilizarea metodelor moderne de contracepție1.

În 2016, în Republica Moldova au fost întrerupte prin avort 26,2% din toate sarcinile. (În 2017 s-au înregistrat 12025 avorturi, dintre care 783 au revenit tinerelor de 15-19 ani2). O situație aproape similară s-a constatat și în rândul respondentelor prezentului studiu. Astfel, concomitent cu dorința mare de a rămâne însărcinată, rezultatele cercetării stabilesc că un număr semnificativ de respondente au recurs la întreruperea sarcinii (24,8% din toate sarcinile declarate de respondente au fost întrerupte prin avort).

Pe generații, valorile acestui indicator înregistrează o tendință de scădere: de la 31,1% – generația 1960 și 36,5% – generația 1970 la 23,2% – generația 1980 etc. (a se vedea Figura 9.4). După cum observăm, cele mai multe respondente care au recurs la avort sunt din generația 1970, intrate în vârsta reproductivă la sfârșitul anilor ’80 – perioada marilor schimbări politice și sociale, decăderii economice.

În funcție de starea materială, au întrerupt sarcina 23,9% din respondentele cu nivel de trai jos, 28,8% – cu nivel de trai mediu și 28,4% – cu nivel de trai înalt. În funcție de nivelul de studii, respondentele cu studii medii/liceale au recurs la întreruperea sarcinii în numărul cel

1 Sănătatea sexuală și reproductivă în Europa de Est și Asia Centrală. UNFPA, p.2.

[Accesat 12.06.2018] Disponibil: https://moldova.unfpa.org/sites/default/files/pub-pdf/ Sanatatea%20Sexuala_Reproductiv_sm%20.pdf

2 Raport statistic Nr.13 privind întreruperea de sarcină (în termenele până la 21 săptămâni). [Accesat 24.08.2018] Disponibil: https://www.avort.md/wp-content/uploads/2018/07/FORMA-RS-13-2017.pdf

Fig.9.4. Respondente ce au recurs la avort

67

mai mare (27,9,%), urmate de cele cu studii superioare (21,8%) și cu studii primare/ gimnaziale (20,7%).

Respondentele au evidențiat un șir de motive din care au avortat, cel mai mare număr din totalul celor care au întrerupt sarcina (41,9%) indicând la faptul că sarcina n-a fost planificată, urmând apoi: problemele medicale cu sarcina (32,6%), situația economică insuficientă pentru a avea un (sau încă un) copil (26,4%), nedorința partenerului (8,4%), respondenta nu și-a dorit copilul (6,3%), tatăl copilului nu era pregătit pentru a-și asuma responsabilitatea (6,1%), respondenta nu era sigură de relația pe care o avea (4,6%), copilul avea să fie o povară pentru a-și continua studiile (2,5%), copilul avea să fie o povară economică (2,3%), partenerii erau separați/divorțați (1,8%), părinții au fost împotriva sarcinii (1,6%) (a se vedea Figura 9.5).

Așadar, cele mai multe respondente au recurs la avort din cauza că nu și-au planificat

sarcina. Încercând să aflăm în ce măsură nașterea copiilor a fost planificată de către respondente, am stabilit că la acest indicator, concomitent cu creșterea rangului copilului, numărul respondentelor care și-au planificat sarcina este în descreștere. Astfel, din totalul respondentelor, numărul celor care și-au planificat/dorit nașterea copiilor a înregistrat o descreștere a valorilor concomitent cu creșterea rangului copilului: la primul copil – 70,6%, la al doilea – 61,4%, la al treilea – 53,2%, la al patrulea – 48,0%, la al cincilea – 34,2%, la ultimul copil – 18,0%. Respectiv, numărul respondentelor care nu și-au planificat sarcina este în creștere odată cu creșterea rangului copilului (de la 29,4% la primul copil la 81,6% – la ultimul). Am putea spune că pentru majoritatea respondentelor cei mai doriți, așteptați sunt primii 2-3 copii (a se vedea Figura 9.6)

Fig.9.5. Cauzele întreruperii sarcinii

68

Din cele expuse desprindem, pe de o parte, tendința de creștere (de la generațiile în vârstă spre cele mai tinere) a numărului de respondente care au ascultat cursuri de planificare familială (10,7% – generația 1960, 15,6% – generația 1970, 25,9% – generația 1980, 33,9% – generația 1990, 24,6% – generația 2000) și care se protejează împotriva sarcinii (31,8% – generația 1960, 53,0% – generația 1970, 58,8% – generația 1980, 55,7% – generația 1990, 71,8% – gene-rația 2000), iar, pe de altă parte, concomitent cu aceasta, tendința de micșorare a numărului de respondente (cu excepția generației 1970) care au recurs/recurg la întreru-perea sarcinii (a se vedea Figura 9.4). Am putea presu-pune că cea din urmă tendință se datorează într-o oarecare măsură și activităților de infor-mare privind planificarea familială, metodele de proteja-re împotriva sarcinii, precum și consecințele avortului asupra sănătății femeii.

Referindu-ne la atitudinea respondentelor față de avort, am stabilit că doar 37,8% din ele sunt de acord cu legalizarea acestui mijloc de control al fertilității, pe când 37,3% – au manifestat dezacord, iar 24,9% – indiferență.

Cu toată diversitatea motivelor, care au impus respondentele să recurgă la avort, acestea nu-l acceptă cu ușurință. În cea mai mare parte, ele consideră că întreruperea sarcinii este o crimă (77,3%), că avortul este un rău indiferent de circumstanțe (71,2%), iar fiecare copil conceput are dreptul să se nască (86,3%), acest indicator fiind cel mai înalt. De pe pozițiile unor asemenea convingeri, 67,7% din respondente au exprimat dezacord cu opiniile, precum că un făt nu este o persoană atâta timp cât se află în burta mamei, insistând asupra unei alte opinii: „mama ar trebui să se simtă obligată să poarte/nască copilul conceput” (69,4%). Chiar dacă 55,7% din respondente susțin că o femeie însărcinată ar trebui să poată singură să ia decizia cu referire la avort, numai 20,6% din ele consideră că o femeie însărcinată, care nu-și dorește copilul, ar trebui susținută să avorteze, cu condiția însă că are indicația medicală. Majoritatea respondentelor (71,2%) se pronunță explicit împotriva avorturilor fără indicații medicale, considerând că acestea trebuie să fie interzise prin lege.

Despre atitudinea dezaprobatoare față de avort putem judeca și după decizia respondentelor în cazul în care acestea întâmplător ar rămâne însărcinate. Doar 4,1% din totalul respondentelor au spus că ar fi făcut avort, cele mai multe dintre ele fiind din generațiile 1960 (5,6%) și 1970 (6,9%). La ultimele trei generații observăm o tendință de descreștere a numărului de respondente care ar accepta o asemenea poziție (generația 1980 – 3,3%, generația 1990 – 1,9%, generația 2000 – 2,3%).

Fig.9.6. Planificarea nașterii copiilor pe ranguri

69

Peste jumătate din toate respondentele (50,3%) au afirmat că dacă întâmplător ar fi rămas însărcinate, ar fi născut și și-ar fi lăsat copilul, numărul acestora fiind în creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere, excepție fiind respondentele din 2000 (generația 1960 – 37,8%, generația 1970 – 44,2%, generația 1980 – 61,4%, generația 1990 – 70,6%, generația 2000 – 38,3%). Ultimele, fiind cele mai tinere, formează și numărul cel mai mare de respondente (35,2%) indecise, care încă nu știu/nu s-au gândit ce ar fi făcut, dacă întâmplător ar fi rămas însărcinate. Există și un număr foarte mic de respondente (0,2%), care ar fi născut, dar și-ar fi dat copilul la înfiere.

După statutul marital, ar fi făcut avort într-un număr mai mare respondentele divorțate (10,7%), urmate de cele aflate în concubinaj (5,1%) și căsătorite (4,4%). Totodată, respondentele căsătorite și cele aflate în concubinaj au menționat în cel mai mare număr (respectiv, 55,2% și 54,2%) că ar fi născut și și-ar fi lăsat copilul, ele fiind urmate de respondentele divorțate (36,7%), văduve (34,2%) și solitare (32,4%).

După nivelul de studii, respondentele cu studii superioare sunt cel mai mult tentate să facă avort (4,8%), după care urmează respondentele cu studii medii/liceale (4,1%) și primare/gimnaziale (2,4%). Respondentele cu studii superioare și medii/liceale sunt însă și cele care în cel mai mare număr (respectiv 59,2% și 47,8%) sunt decise, în cazul în care ar rămâne întâmplător însărcinate, să nască și să-și lase copilul, fiind urmate de respondentele cu studii primare/gimnaziale (38,1%).

După mediul de reședință, se observă tendința de descreștere a acceptării avortului, în situația avizată, de la respondentele din mun. Chișinău (5,7%) spre cele din alt oraș (3,8%) și din zona rurală (3,5%). În același timp, respondentele din alte orașe sunt decise în cel mai mare număr să nască și să-și lase copilul (54,5%), după care urmează respondentele din mun. Chișinău (52,1%) și cele de la sat (47,1%).

După nivelul veniturilor, diferențele între respondentele care ar fi făcut avort sunt de câteva zecimi de procent (4,8% din respondentele cu venituri joase, 4,2% – cu venituri medii, 4,7% – cu venituri înalte). De asemenea, sunt mici și deosebirile între respondentele care ar fi decis să nască și să-și lase copilul (51,4% din respondentele cu venituri joase, 49,8% – cu venituri medii, 52,7% – cu venituri înalte).

Totuși, numărul respon-dentelor pentru care avortul, în general, reprezintă o soluție pentru o sarcină nedorită (prin manifestarea acordului total sau parțial) este mare – 46,3% (a se vedea Figura 9.7).

Pe generații, numărul cel mai mare a fost înregistrat la această componentă la gene-rația 1970 (49,3%), iar cel mai mic – la generațiile 196 0 (41,8%) și 1990 (41%), celelalte două generații acumulând 48% (generația 1980) și 48,8% (generația 2000). Situația dată poate fi explicată prin mai mulți

Fig.9.7. Respondente ce consideră că avortul reprezintă o soluție pentru o sarcină nedorită

70

factori, inclusiv prin faptul că populația nu dispune de sprijin suficient în utilizarea mijloacelor contraceptive, precum și prin faptul că informațiile privind consecințele avortului asupra sănătății femeii sunt insuficiente.

În funcție de nivelul veniturilor, cele mai multe respondente care consideră că avortul, în general, reprezintă o soluție pentru o sarcină nedorită, provin din categoria respondentelor cu venituri joase (51,1%), urmate de respondentele cu venituri înalte (45,6%) și de cele cu venituri medii (43,3%).

În funcție de mediul de reședință, observăm că respondentele cu venituri joase și medii din mediul rural (respectiv, 30,5% – cu venituri joase și 36,3% – cu venituri medii), acceptă într-un număr mai mic (43,9%) decât cele de la oraș (48,7%) că avortul, în general, reprezintă o soluție pentru o sarcină nedorită. De asemenea, și respondentele cu venituri mari, care acceptă o asemenea soluție, la sat sunt mai puține (33,2%), decât la oraș (34,3%) sau în mun. Chișinău (39,6%). Am putea spune, deci, că abordările tradiționaliste predominante în zonele rurale își pun amprenta și asupra acestei probleme.

În funcție de nivel de studii, se conturează tendința de descreștere a numărului de respondente care consideră (exprimând acord total sau parțial) că avortul, în general, reprezintă o soluție pentru o sarcină nedorită, de la respondentele cu studii primare/gimnaziale (48,4%) spre respondentele cu studii medii/liceale (48,0%) și cele cu studii superioare (42,9%). Indiscutabil, această tendință a fost influențată și de gradul de aflare în sistemul de educație (cel mai mic fiind la respondentele cu studii primare/gimnaziale, medii/liceale, care nu au încă o profesie), de nivelul de informare, de cunoaștere a mijloacelor de control și a consecințelor utilizării acestora asupra sănătății reproductive. Femeile cu un nivel de studii mai înalt și mai bine informate ar putea mai ușor să prevină sarcinile nedorite, evitând astfel avorturile.

Menționăm, în cele din urmă, că un rol deosebit în evitarea avorturilor, protecția sănătății mamei și a copilului, în formarea conduitei reproductive au măsurile întreprinse pentru asigurarea accesibilității mijloacelor de contracepție eficiente și nedăunătoare sănătății, ridicarea culturii contraceptive, acestea fiind parte integrantă a măsurilor de asigurare cu servicii de planificare a familiei prin intermediul spitalelor, clinicelor, centrelor de sănătate de stat și private etc. Deși în acest domeniu au fost înregistrate mai multe progrese, se simte în continuare nevoia de furnizare a cunoștințelor/informațiilor despre misiunea autentică a planificării familiale, alegerea și utilizarea corectă a metodelor de contracepție, de monitorizarea efectelor secundare ale utilizării contraceptivelor, de servicii de educație pentru sănătate sexuală și a reproducerii, consiliere premaritală etc.

71

10. ORGANIZAREA VIEȚII DE FAMILIE Organizarea vieții de cuplu reprezintă pentru fiecare tânăr un aspect important în

realizarea personală, ultimele decenii fiind însă marcate tot mai evident de tendința acestora de a se dezice de la regulile tradiționale de formare a unei familii. Astfel, se observă o scădere a numărului de căsătorii și o creștere a numărului de divorțuri. Se mărește numărul persoanelor care coabitează sau acceptă alte forme alternative de conviețuire etc. La începutul anilor ‘50, de exemplu, societatea moldovenească se caracteriza printr-o rată înaltă a nupțialității (11-12‰) și o rată scăzută a divorțialității (0,2‰). Către 2017, rata căsătoriilor scade în Moldova până la 5,9‰, iar cea a divorțialității ajunge la valoarea de 2,6‰. Totodată, după cum s-a menționat deja, recensământul din 2004 stabilește în Republica Moldova circa 58 mii de cupluri care coabitau sau 7,2% din totalul cuplurilor conjugale. O parte din tineri, din diferite motive, amână căsătoria după 30 de ani sau chiar o suspendă, acceptând celibatul. Această tendință lentă, dar în continuă desfășurare, de deplasare a vârstei la prima căsătorie, este condiționată în mare parte de creșterea nivelului și duratei de instruire, de modificarea sistemului valoric al tinerilor, precum și de alte aspecte ale vieții, printre care la tinerele generații prioritare devin: obținerea unui loc de muncă stabil, dezvoltarea carierei, autorealizarea etc. Or, transformările socioeconomice și politice din anii ‘90 au condiționat schimbări semnificative în comportamentele familiale, inclusiv cele ale nupțialității și divorțialității.

10.1. Căsătoria

Conform datelor studiului realizat, mai mult de jumătate (69,7%) din respondente erau căsătorite, circa 12% din ele trăiau în concubinaj, 10,3% erau solitare, 3,6% erau divorțate și 4,3% erau văduve. Concomitent cu starea dată a lucrurilor, rezultatele cercetării relevă totuși faptul că pentru majoritatea respondentelor căsătoria rămâne a fi o valoare importantă (a se vedea Figura 10.1).

Astfel, 72,4% din numărul total al respondentelor apreciază căsătoria ca o relație pentru toată viața și care nu trebuie întreruptă niciodată (pe generații: 1960 – 74,5%, 1970 – 76,2%, 1980 – 67,3%, 1990 – 70,4%, 2000 – 73,2%), iar 86% din respondente consideră că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil, numărul acestora fiind mai redus la ultimele două generații (pe generații: 1960 – 86,8%, 1970 – 89,2%, 1980 – 88,2%, 1990 – 85,0%, 2000 – 80,4%).

Există însă și un număr semnificativ de respondente (30,4%), pentru care căsătoria reprezintă un tip învechit de relații, cele mai multe aparținând la ultimele două generații (pe generații: 1960 – 31%, 1970 – 26,4%, 1980 – 28,5%, 1990 – 33,8%, 2000 – 33,8%) și care consideră că este normal ca o pereche să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se căsătorească – 48,4% (pe generații: 1960 – 32,9%, 1970 – 39,6%, 1980 – 53,2%, 1990 – 58,5%, 2000 – 56,1% ), în acest caz numărul respondentelor crescând semnificativ de la cele mai în vârstă spre cele mai tinere; de asemenea, că femeia ar putea să nască un copil, chiar dacă nu are de gând să se căsătorească/să fie în concubinaj – 74,6% (pe generații: 1960 – 66,6%, 1970 – 80,6%, 1980 – 75,9%, 1990 – 77,8%, 2000 – 68,9%), iar dacă perechea este nefericită în căsătorie, divorțul pentru 80,2% din respondente este acceptabil chiar dacă în

72

familie sunt copii (pe generații: 1960 – 71,1%, 1970 – 82,1%, 1980 – 82,8%, 1990 – 82,7%, 2000 – 79,4%). Și în ultimele două cazuri observăm o creștere a numărului de respondente de la cele mai în vârstă spre cele mai tinere. (O parte din respondente fiind de o vârstă fragedă și neavând experiența vieții de familie, probabil, nu conștientizează nici responsabilitățile familiei și nici rolul/consecințele divorțului).

În funcție de nivelul de studii, căsătoria este văzută ca o relație pentru toată viața, (prin

exprimarea acordului total sau parțial) într-un număr mai mic de respondentele cu studii superioare (68,3%), urmate de cele cu studii primare/gimnaziale (73,7%) și medii/liceale (74,8%) De asemenea, respondentele cu studii superioare într-un număr mai mic consideră că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să aibă un copil (83,7%), numărul respondentelor fiind în creștere spre cele cu studii medii/liceale (86,9%) și spre cele cu studii primare/gimnaziale (88,4%). În același timp, respondentele cu studii primare/gimnaziale și medii/liceale într-un număr mai mare, la egalitate, apreciază căsătoria ca un tip învechit de relații (32,3%), cele cu studii superioare fiind la acest indicator mai puține – 26,7%.

În funcție de nivelul de venituri stabilim următoarele opinii cu referire la căsătorie: respondentele cu venituri joase și înalte văd în căsătorie, aproape la fel, un tip de relații învechite, acumulând respectiv 31,0% și 30,6%, pe când cele cu venituri medii dau o asemenea apreciere într-un număr mult mai mic (22,4%). Probabil, reieșind din aceste considerente, respondentele cu venituri medii acceptă într-un număr mai mic (41,2%) decât cele cu venituri joase (49,4%) și cu venituri înalte (48,2%) opinia că este normal ca o pereche necăsătorită să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se căsătorească.

Totodată, aproape în aceeași măsură, doar cu mici variații, respondentele sunt de acord că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil (88,4% din respondentele cu venituri joase, 88,0% – cu venituri medii, 88,6% – cu venituri înalte), iar pentru ca un copil să crească fericit, el are nevoie de o casă în care sunt și tatăl și mama

Fig.10.1. Căsătoria în opiniile respondentelor

73

(97,4% din respondentele cu venituri joase, 97,0% – cu venituri medii, 97,1% – cu venituri înalte). Cele menționate supra, inclusiv valorile ultimilor indicatori, confirmă predominanța atitudinii pozitive a respondentelor față de căsătorie, chiar dacă o parte din ele s-au arătat tolerante față de relațiile coabitante și față de divorț.

Analizate în funcție de mediul de reședință, opiniile respondentelor față de căsătorie permit să stabilim că cele din zonele rurale într-un număr mai mare (34,2%) decât cele de la oraș (26,7%) consideră căsătoria un tip învechit de relații, ceea ce ar părea să fie în contradicție cu abordările tradiționale. Starea dată a lucrurilor poate fi explicată însă prin sărăcia de la sate, care nu permite multor cupluri de tineri să-și înregistreze căsătoria și s-o oficializeze prin nuntă, acestea fiind nevoite să trăiască în concubinaj până la acumularea resurselor necesare. De asemenea, nu poate fi exclusă nici preluarea unor practici de conviețuire, inclusiv a concubinajului, din țările europene, unde a emigrat la munci o mare parte din populația satelor. Cu toate acestea, respondentele de la sat valorizează înalt căsătoria, considerând într-un număr mai mare (89,5%) decât cele de la oraș (82,6%) că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil. În schimb, respondentele din mediul urban apreciază căsătoria ca fiind o relație pentru toată viața într-un număr mai mare (75,5%) decât cele din mediul rural (69,4%). De asemenea și afirmația „pentru ca un copil să crească fericit, el are nevoie de o casă în care sunt și tatăl, și mama” a primit valori puțin mai înalte la respondentele de la oraș decât la cele de la sat (respectiv, 97,7% și 96,0%).

10.1.1.Vârsta căsătoriei Referindu-ne la vârsta medie a primei căsătoriei, observăm că aceasta, cu mici variații

la unele generații, este în creștere de la 21,77 ani (generația 1960) la 21,66 ani (generația 1970), 22,36 ani (generația 1980), 22,01 ani (generația 1990), 17,44 ani (generația 2000). Ultimele două generații, în special cea din 2000, urmează încă să se căsătorească, respectiv vârsta medie la prima căsătorie este de așteptat să crească. Mai mult, înseși respondentele confirmă acest lucru prin opiniile exprimate referitor la cea mai potrivită vârsta pentru prima căsătorie. Astfel, respondentele din generația 1960 menționează că această vârstă ar fi de 22,44 ani, cele din 1970 – de 22,55 ani, cele din 1980 – de 22,68 ani, cele din 1990 – de 23,41 ani, iar cele din 2000 – de 23,11 ani (a se vedea Figura 6.7). Aceste schimbări/creșteri ale vârstei primei căsătorii, deși se înscriu în tendința generală de la nivelul european, nu ating amploarea ce se înregistrează în țările occidentale. Republica Moldova are una dintre cele mai mici vârste la prima căsătorie, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, respectiv 28,3 ani și 25,6 ani (2016)1. În plan european, situația la compartimentul dat evoluează diferit, valorile vârstei medii la prima căsătorie înregistrând, de exemplu în Suedia, pentru bărbați 35,6 ani, iar pentru femei – 33,1 ani.

Din perspectiva mediului de reședință, cea mai potrivită vârstă la prima căsătorie, în opinia respondentelor de la sat, este mai mică (22,15 ani) decât cea din opinia respondentelor de la oraș (23,16 ani). Aceeași tendință de creștere a vârstei pentru prima căsătorie este prezentă în opinia respondentelor și în funcție de nivelul de studii: 22,46 ani – în opinia

1 Portret statistic al fenmeilor și bărbaților în Republica Moldova 2018. [Accesat 22.09.2018] Disponibil:

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=5935&idc=168

74

respondentelor cu studii primare/gimnaziale, 22,50 ani – cu studii medii/liceale, 23,48 ani – cu studii superioare. În funcție de nivelul de venituri, această opinie a respondentelor este în esență tot în creștere (cu mici deosebiri la respondentele cu venituri medii): cu venituri joase – 22,51 ani, cu venituri medii – 22,44 ani, cu venituri înalte – 22,78 ani.

Oricum, deplasarea vârstei la prima căsătorie va influența în mod firesc și deplasarea nașterii primului și a celorlalți copii. În Republica Moldova majoritatea copiilor sunt născuți în cadrul căsătoriilor, în cadrul primei căsătorii. Circa 95% din copiii respondentelor implicate în studiu au fost născuți în căsătorie și doar 4,2% în concubinaj. Din datele cercetării observăm că femeile nu se limitează doar la un singur soț/concubin. Numărul mediu de soți/concubini pe care i-a avut respondenta variază între 1-2 soți/concubini, fiind într-o ușoară creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere, după cum urmează: 1960 – 1,13 soți/concubini, 1970 – 1,19 soți/concubini, 1980 – 1,18 soți/concubini, 1990 – 1,17 soți/ concubini, 2000 – 1,07 soți/concubini. Ultimele trei generații au, desigur, încă multe posibilități de completare a numărului de soți/concubini, dar aceste posibilități nu sunt excluse nici pentru celelalte generații.

Analizând dependența numărului de copii născuți de numărul de soți/concubini, stabilim o altă tendință – în esență, de descreștere a numărului de copii de la prima căsătorie/primul soț/concubin la următorii soți/concubini și de la generație la generație (a se vedea Figura 10.2).

Referindu-ne la intenția respondentelor necăsătorite de a se căsători/recăsători, am

stabilit că, după statutul marital, au această intenție în cel mai mare număr respondentele solitare (55,1%), urmate de respondentele aflate în concubinaj (53,7%), de cele divorțate (25,8%) și de cele văduve (6,2%). Pe generații, intenția respondentelor necăsătorite de a se căsători/recăsători este în creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere, după cum urmează: generația 1960 – 4,9%, generația 1970 – 16,2%, generația 1980 – 32,7%, generația 1990 – 71,9%. În tendința enunțată de creștere a intenției de a se căsători nu se înscrie însă cea mai tânără generație (2000), pentru care această intenție rămâne a fi scăzută, exprimată de doar 59,1% din respondente. Starea dată a lucrurilor ne conduce la ideea că

Fig.10.2. Numărul mediu de copii născuți de respondente cu diferiți soți/concubini

75

vârsta la prima căsătorie va fi în continuare deplasată în direcția majorării. În funcție de mediul de reședință, intenționează să se căsătorească într-un număr mai mare respondentele de la oraș (49,4%), decât cele de la sat (42,4%). Cât privește nivelul de studii, intenționează să se căsătorească/recăsătorească în cel mai mare număr respondentele cu studii primare/ gimnaziale (42,6%), urmate de cele cu studii superioare (39,5%), după care vin respondentele cu studii medii/liceale (32,2%). În funcție de nivelul de venituri, intenția de a se căsători/recăsători a fost exprimată practic în aceeași măsură de respondentele cu venituri înalte (47,8%) și cu venituri joase (47,7%), cele cu venituri medii fiind la acest indicator într-un număr mult mai mic (34,9%).

10.2. Divorțul

Stabilitatea familială nu este un dat: ea se construiește, se perfecționează în procesul firesc al vieții de familie, prin efortul comun al partenerilor, prin concesii și ajustări reciproce1. La etapa actuală, stabilitatea familiei tinere din Republica Moldova este periclitată semnificativ de profundele transformări pe care le suportă societatea și instituția familiei: criza economico-financiară, diminuarea valorilor morale și extinderea modelelor alternative de conviețuire, lipsa unei pregătiri adecvate cu privire la căsătorie și paternitate etc. Dificultățile cu care se confruntă familia în procesul de adaptare la transformările contemporane au implicații directe asupra divorțialității, atitudinii față de acest fenomen.

Analizând opiniile res-pondentelor față de divorț, studiul realizat denotă faptul că în numele propriei fericiri a cuplului, majoritatea respon-dentelor (circa 80%) acceptă divorțul, chiar dacă în familie sunt copii (a se vedea Figura 10.3). În funcție de statutul marital, respondentele divor-țate acceptă în cel mai mare număr (87,3%) că dacă perechea este nefericită în căsătorie, divorțul este o solu-ție chiar și atunci când în familie sunt copii, urmate de respondentele solitare (83,2%), aflate în concubinaj (82,6%), văduve (80,4%) și de cele căsătorite (80,1%).

Aproape în același număr, respondentele de la toate nivelurile de studii sunt de acord cu afirmația că dacă perechea este nefericită în căsătorie, divorțul este acceptabil, chiar dacă în familie sunt copii (80,0% din respondentele cu studii primare/gimnaziale, 78,4% – cu studii medii/liceale, 83,0 – cu studii superioare).

1 VOINEA, M. Psihosociologia familiei. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 1996, p.62.

Fig.10.3. Opinia respondentelor față de divorț

76

În funcție de nivelul veniturilor, respondentele cu venituri mici au fost cele mai puține din numărul total de respondente care au acceptat divorțul, după cum urmează: 78,6% din respondentele cu venituri joase, 80,1% – cu venituri medii, 83,6% – cu venituri înalte. Putem spune că respondentele cu venituri mici/joase, fiind mai dependente de parteneri/soți, acceptă mai greu divorțul. În același timp, respondentele de la sat, care s-ar părea că simt mai acut decât cele de la oraș toate lipsurile, au fost de acord într-un număr mai mare (81,1%), decât cele de la oraș (79,3%) cu opinia că dacă perechea este nefericită în căsătorie, divorțul este acceptabil, chiar dacă în familie sunt copii.

Desigur, alături de aceste opinii/poziții moderniste de a înainta în prim-plan propria fericire, în societatea moldovenească continuă să persiste/să se mențină și convingerile tradiționale, prin care se promovează tocmai contrariul – în numele fericirii copilului cuplurile trebuie să facă tot posibilul pentru a nu divorța.

10.3. Practici de a coabita

În Republica Moldova căsătoria continuă să fie modelul standard în formarea parteneriatelor familiale. Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea nici faptul că în ultimii ani a început să câștige teren și concubinajul. Situația din țara noastră este însă diferită de cea din țările dezvoltate, în care coabitarea are o amploare mult mai mare. Conform rezultatelor Recensământului populației și locuințelor din 2004, în Republica Moldova ponderea uniunilor consensuale din totalul gospodăriilor familiale era de doar 7,2%. Actualmente, nu dispunem de alte date oficiale, dar cu siguranță, numărul cuplurilor care coabitează a crescut, această practică de conviețuire (după cum relevă rezultatele studiului realizat) fiind preluată în mare parte și de locuitorii din zonele rurale, cu studii gimnaziale și medii, cu venituri mici și medii etc. La data realizării cercetării 12,0% din respondente coabitau. Structura sociodemografică a acestora este prezentată în Tabelul 10.1.

După cum s-a menționat deja (a se vedea Compartimentul 10.1), pentru 30,4% din respondentele studiului căsătoria reprezintă un tip învechit de relații; totodată, 48,4% din ele consideră că este normal ca o pereche să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se căsătorească (pe generații: 1960 – 32,9%, 1970 – 39,6%, 1980 – 53,2%, 1990 – 58,5%, 2000 – 56,1%). Din respondentele care apreciază căsătoria ca un tip învechit de relații, cele mai multe sunt cu studii primare/gimnaziale și medii/liceale. Respondentele cu studii superioare au acumulat la acest indicator 26,7%. În același timp, acestea într-un număr mai mare (52,0%) acceptă că este normal ca o pereche să trăiască împreună/în concubinaj, chiar dacă nu intenționează să se căsătorească, fiind urmate de respondentele cu studii primare/gimnaziale (47,5%) și de cele cu studii medii/liceale (46,3%). O altă situație observăm la aprecierea indicatorului „o femeie ar putea să nască un copil, chiar dacă nu are de gând să se căsătorească/să fie în concubinaj cu un bărbat”, la care respondentele cu studii primare/gimnaziale au exprimat acord total sau parțial într-un număr mult mai mic (67,9%) decât celelalte (cu studii medii/liceale – 76,4%, cu studii superioare – 74,7%).

Respondentele din mediul rural într-un număr mai mare (34,2%) decât cele de la oraș (26,7%) consideră căsătoria ca un tip învechit de relații, dar, în același timp, ele acceptă într-un număr mai mic (43,8%) decât cele de la oraș (53,0%) aprecierea precum că este normal ca o pereche necăsătorită să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se

77

căsătorească, adică să coabiteze. După cum observăm (a se vedea Tabelul 10.1), numărul respondentelor din mediul rural care aleg să trăiască în uniuni consensuale este totuși semnificativ (39,6%), ceea ce poate fi explicat prin sărăcia de la sate care nu permite multor cupluri de tineri să-și înregistreze căsătoria și s-o oficializeze prin nuntă. Fiind în căutarea resurselor necesare pentru acest eveniment, tinerii sunt nevoiți să trăiască o perioadă de timp în concubinaj. Nu întâmplător, acest tip de concubinaj tradițional mai este numit „căsătoria săracului”1. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă nici preluarea unor practici de conviețuire, inclusiv a concubinajului, din țările europene, unde a emigrat la munci o mare parte din populația satelor (desigur, tot din cauza situației materiale precare).

După statutul marital respondentele aflate în relații de concubinaj, în cel mai mare număr (66,1%) au spus că este normal ca o pereche necăsătorită să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se căsătorească, urmate de cele divorțate (60,6%), solitare (50,9%), căsătorite (43,9%) și văduve (29,4%). Însă, cât privește opinia că dacă femeia ar putea să nască un copil, chiar dacă nu are de gând să se căsătorească/să fie în concubinaj cu un bărbat, respondentele care coabitează nu au ocupat locul de frunte (74,1%), cedându-l respondentelor divorțate (77,1%) și celor căsătorite (76,2%). Majoritatea respondentelor aflate în concubinaj (92,5%) sunt convinse de faptul că pentru ca un copil să crească fericit, el are nevoie de o casă în care sunt și tatăl și mama, numărul acestora fiind însă puțin mai mic decât cel al respondentelor căsătorite (98,5%), văduve (95,9%), divorțate (94,7%) și solitare (93,3%). Este semnificativ și numărul respondentelor aflate în concubinaj – 79,8% (dar puțin mai mic comparativ cu respondentele căsătorite – 89,8%, văduve – 86,%, divorțate – 81,5% și solitare – 80,5%), care consideră că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil. Probabil, aceste convingeri și le-au reținut/le rețin de la aducerea pe lume a mai multor copii (doar 4,6% din numărul total al copiilor au fost născuți de respondentele aflate în concubinaj).

Cele menționate supra ne conduc la ideea că multe cupluri de tineri acceptă să trăiască în concubinaj nu atât din cauza reorientării valorice (schimbarea valorilor legate de familie și căsătorie), cât din cauza situației materiale precare, din lipsa unui venit stabil și suficient2. Or, practicarea concubinajului reprezintă o strategie a tinerilor din Republica Moldova împotriva 1 POPESCU, R. Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană. Iași:

Polirom, 2009, p.107-108; BULGARU, M., CHISTRUGA, I. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în schimbare, p.239.

2 BULGARU, M., CHISTRUGA, I. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în schimbare. Chișinău: CEP USM, 2015, p.252-253.

Tabelul 10.1 Structura sociodemografică a

respondentelor care coabitează

Generația respondentelor

1960 5,6% 1970 11,9% 1980 13,3% 1990 27,7% 2000 41,5%

Studiile respondentei

primare/ gimnaziale 24,5%

medii/ liceale 43,3%

superioare 32,2%

Nivelul veniturilor in prezent

joase 31,6% medii 29,5% înalte 38,9%

Mediul de reședință al respondentei

mun.Chisinau 32,7% alt oraș 27,6%

sat 39,6%

78

constrângerilor materiale (lipsa mijloacelor financiare pentru a-și înregistra căsătoria, pentru a se cununa, a juca nunta etc.). Prin aceasta se explică, probabil, și numărul mare în mediul rural al persoanelor care coabitează. Starea dată a lucrurilor nu înseamnă însă o substituire a familiei tradiționale cu familia consensuală, ci mai degrabă o etapă tranzitorie în evoluția comportamentului nupțial al unor tineri. Coabitarea reprezintă pentru mulți tineri o fază premergătoare căsătoriei.

Fenomenul uniunilor consensuale din Republica Moldova este răspândit cu preponderență între persoanele care intenționează să se căsătorească, dar amână acest eveniment. De cele mai multe ori este vorba de tinerii implicați în procesul de instruire sau de cei care își doresc avansarea în viața profesională. Drept confirmare poate servi și numărul cel mai mare al respondentelor cu studii superioare (52,0%) față de cele cu studii primare/gimnaziale (47,5%) și medii speciale (46,3%) care acceptă coabitarea.

Există, desigur, o întreagă diversitate de motive pentru care tinerii coabitează: lipsa resurselor pentru un trai decent, imposibilitatea de a achiziționa o locuință, continuarea studiilor, testare înainte de căsătorie, neîncrederea în ziua de mâine etc. Or, în condiții de incertitudine socioeconomică tinerii amână căsătoria, preferând uniunile consensuale, deoarece sunt considerate mai puțin riscante și sunt pe deplin justificate din motivele evidențiate supra.

Din rezultatele cercetării stabilim o creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere a numărului de respondente care până la prima căsătorie au trăit în concubinaj. Astfel, din numărul total de respondente care au fost/sunt căsătorite, 11,6% au trăit în concubinaj mai puțin de jumătate de an (pe generații: 1960 – 6,6%, 1970 – 9,7%, 1980 – 14,2%, 1990 – 17,3%, 2000 – 4,1%), 10,9% – între 6 luni și 1 an (pe generații: 1960 – 4,3%, 1970 – 6,0%, 1980 – 15,4%, 1990 – 20,4%, 2000 – 11,2%), 3,5% – între 1 și 3 ani (pe generații: 1960 – 1,0%, 1970 – 2,6%, 1980 – 4,6%, 1990 – 6,6% , 2000 – 0%) și 3,0% din respondente – mai mult de 3 ani (pe gene-rații: 1960 – 1,1%, 1970 – 2,3%, 1980 – 3,7%, 1990 – 4,9%, 2000 – 8,9%) (a se ve-dea Figura 10.4). Observăm, deci, că cele mai multe res-pondente au trăit în concubinaj până la prima căsătorie, fie până la 6 luni, fie până la 1 an.

În funcție de mediul de reședință, cele mai multe respondente care au trăit în concubinaj până la prima căsătorie mai puțin de jumătate de an sau între 6 luni și 1 an au fost din Chișinău (respectiv, 15,3% și 14,2%), urmate de cele din alte orașe (respectiv, 10,5% și 11,8%) și din mediul rural (respectiv, 10,8% și 9,1%).

Fig.10.4. Perioada de coabitare a respondentelor până la prima căsătorie

79

În funcție de nivelul de studii, cele mai multe respondente care au trăit în concubinaj până la prima căsătorie mai puțin de jumătate de an sau între 6 luni și 1 an sunt cu studii superioare (respectiv, 12,8,% și 13,7%), urmate de cele cu studii primare/ gimnaziale (respectiv, 12,3% și 9,1%) și cu studii medii/ liceale (respectiv, 10,4% și 8,6%).

În funcție de nivelul veniturilor cele mai multe respondente care au trăit în concubinaj până la prima căsătorie mai puțin de jumătate de an sunt cele cu venituri înalte (13,4%) și joase (12%), urmate de cele cu venituri medii (8,8%). Cât privește respondentele care au trăit în concubinaj până la prima căsătorie între 6 luni și 1 an, numărul cel mai mare revine celor cu venituri joase (13,3%), urmate de respondentele cu venituri medii (11,3%) și de cele cu venituri înalte (8,2%).

Cele menționate sunt o mărturie a faptului că în viața de familie a respondentelor/ femeilor din Republica Moldova se produc un șir de schimbări, însoțite de multiplicarea formelor de conviețuire fără căsătorie, uniunile consensuale strâmtorând tot mai insistent familia clasică/tradițională. Totuși, după cum rezultă și dintr-un șir de alte cercetări, concubinajul este practicat de tinerii moldoveni mai mult ca o etapă de verificare a compatibilității caracterelor, intereselor etc., de pregătire pentru căsătorie și viața de familie. De altfel, cele mai multe respondente, implicate în actuala cercetare, s-au aflat în concubinaj o durată de timp scurtă – până la 1 an (22,5%). Este mic și numărul respondentelor care în perioada realizării cercetării trăiau în concubinaj (12%).

Am putea spune, în cele din urmă, că comportamentul familial/nupțial al femeilor din Republica Moldova a suportat în ultimele decenii mai multe schimbări, fiind marcat, pe de o parte, de valorizarea înaltă a căsătoriei, a familiei clasice, iar, pe de altă parte – de modificarea calendarului căsătoriilor (creșterea vârstei la prima căsătorie), de toleranța față de apariția unor noi tipuri de relații între parteneri, noi tipuri de menajuri, în special față de coabitare etc., orientate tot mai mult spre satisfacerea propriilor interese și mai puțin spre realizarea funcțiilor pe care societatea le atribuie instituției familiei – a reproducției și a socializării copiilor. Atitudinea respondentelor față de căsătorie, coabitare, divorț etc. denotă o oscilație între abordările tradiționale și cele moderne/postmoderne ale fenomenelor în cauză, încadrându-se într-o anumită măsură în tendința generală de la nivel european, specifică pentru cea de „a doua tranziție demografică” – de desacralizare a căsătoriei, liberalizare a relațiilor între parteneri și multiplicare a formelor alternative de conviețuire, care aduc satisfacție individuală partenerilor, strâmtorând copilul de pe poziția de „rege” în familie etc. Cu toate acestea, transformările pe care le suportă comportamentul familial/nupțial în Republica Moldova nu ating amploarea celor ce se înregistrează în țările occidentale, iar opiniile respondentelor reflectă la acest capitol încă o puternică propensiune/înclinare către valorile/abordările tradiționale.

80

11. MĂSURI DE SUSȚINERE A NATALITĂȚII Declinul demografic, în continuă desfășurare, generează o serie de îngrijorări și

întrebări cu referire la viitorul țării, efectivul populației peste 2-3 decenii și structura pe vârste a acesteia, efectivul forței de muncă, posibilitățile sistemului de protecție socială, care deja sunt diminuate (destabilizarea sistemului de pensii) etc. Situația dată cere să fie întreprinse, la nivel central și local, măsuri serioase și urgente de sprijin consistent, în special pentru tineri și familiile cu copii, de asigurare a acestora cu locuri de muncă, salarii decente, locuințe, servicii calitative de sănătate și educație, servicii de îngrijire a copiilor de vârstă preșcolară, posibilități de îmbinare a muncii casnice cu activitatea profesională etc., ce ar putea contribui la îmbunătățirea comportamentului reproductiv și la creșterea natalității, de asemenea, ar putea reduce din intensitatea proceselor de emigrare a oamenilor. Despre toate acestea ne relatează însăși respondentele studiului de față.

11.1. „Statul trebuie să încurajeze natalitatea în mod activ…”

Majoritatea respondentelor consideră că „statul trebuie să încurajeze natalitatea în mod activ prin diferite măsuri de susținere a familiilor cu copii” (a se vedea Figura 11.1). Din totalul respondentelor, 81,8% sunt „absolut de acord” cu această opinie, cele din primele trei generații acumulând un număr mai mare (generația 1960 – 81,9%, generația 1970 – 83,8%, generația 1980 – 83,6% ) decât cele din ultimele două generații (generația 1990 – 79,3%, generația 2000 – 79,6%). Numărul respondentelor ce sunt „absolut de acord” este completat cu respondentele ce sunt „mai degrabă de acord”, acestea acumulând 11,7% din totalul respondentelor (pe ge-nerații: 1960 – 13,3%, 1970 – 9,8%, 1980 – 11,5%, 1990 – 13,7%, 2000 – 11,4%).

După nivelul venituri-lor, nu există o diferențiere pronunțată între opiniile respondentelor. Cu mici deosebiri, cele mai multe respondente, care sunt absolut de acord cu opinia că statul trebuie să încurajeze natali-tatea în mod activ prin diferite măsuri de susținere a familiilor cu copii, sunt cele cu venituri înalte (83,9%), urmate de respondentele cu venituri medii (83,8%) și de cele cu venituri joase (81,0%). Probabil, respondentele cu venituri înalte, având posibilitatea să investească mai multe resurse în creșterea copilului, conștientizează într-o măsură mai mare costul acesteia.

În funcție de nivelul de studii, respondentele cu studii medii/liceale și superioare au acceptat în cel mai mare număr opțiunea „absolut de acord” (83,7% din respondentele cu studii medii/liceale și 81,4% – cu studii superioare) că statul trebuie să încurajeze natalitatea

Fig.11.1. Opinia respondentelor vis-à-vis de datoria statului de a încuraja natalitatea

81

în mod activ prin diferite măsuri de susținere a familiilor cu copii. Ele sunt urmate de respondentele cu studii primare/gimnaziale (76,0%).

După mediul de reședință, respondentele din zona rurală (84,2%) sunt într-un număr mai mare absolut de acord că statul trebuie să încurajeze natalitatea, decât cele de la oraș (79,5%), pe când la opțiunea „mai degrabă de acord” tabloul puțin se inversează (11,3% respondente de la sat și 12,0% – de la oraș).

Sprijinul insuficient din partea statului se enumeră printre numeroasele piedici întâlnite de respondente pentru a naște primul sau următorul/a încă un copil, menționate, respectiv, de 8,2% (la primul copil) și de 18,9% (la următorul copil) din totalul respondentelor. Cu întinerirea generațiilor procentul de respondente care au menționat această piedică la nașterea copiilor este în creștere, în afară de ultima generație, care abia a intrat în perioada de fertilitate și nu conștientizează încă multe aspecte ce țin de nașterea copiilor (a se vedea Figura 11.2). După statutul marital, cele mai multe respondente, care consideră sprijinul insuficient din partea statului ca fiind o piedică pentru nașterea primului copil sunt cele divorțate (48,0%), iar pentru nașterea următorului copil – cele aflate în concubinaj (22,2%), căsătorite (20,1%) și văduve (10,6%). Din pers-pectiva veniturilor, sprijinul insuficient din partea statului le-ar afecta cel mai mult pentru nașterea primului copil pe respondentele cu venituri joase (10,2%) și medii (6,0%). De asemenea, și pen-tru nașterea următorului copil, respondentele cu venituri joase și medii într-un număr mai mare (respectiv, 24,4% și 20,2%) au indicat lipsa suportului necesar din partea statului, fiind urmate de cele cu venituri înalte (13,1%), însă care doar în număr de 1,7% au menționat acest lucru pentru nașterea primului copil. Or, putem spune că nașterea următorului copil/încă a unui copil va diminua palpabil veniturile respondentelor, situația dată constituind și unul dintre factorii care le reține de la nașterea copiilor de următorul rang.

În funcție de nivelul de studii, într-un număr mai mare au menționat insuficiența sprijinului din partea statului la nașterea primului și următorului copil respondentele cu studii superioare (respectiv, 12,7% – la nașterea primului copil și 22,0% – la nașterea următorului copil, după ultimul născut), urmate de respondentele cu studii medii/liceale (respectiv, 7,9% – la primul copil și 18,0% – la următorul) și cu studii primare/gimnaziale (respectiv, 3,5% – la primul copil și 11,55 – la următorul). Cât privește mediul de reședință, respondentele din mun. Chișinău au menționat sprijinul insuficient din partea statului ca piedică la nașterea

Fig.11.2. Respondente ce consideră că sprijinul insuficient al statului reprezintă o piedică

la nașterea copiilor

82

primului și următorului copil în cel mai mare număr (respectiv, 12,5% – la primul copil și 27,5% – la următorul), urmate de respondentele din alte orașe (respectiv, 8,7% – la primul copil și 17,7% – la următorul) și de cele din mediul rural (respectiv, 4,9% – la primul copil și 16,3% – la următorul). Așadar, în dependență de toate criteriile evidențiate, lipsa unui sprijin suficient din partea statului a fost menționată de respondente în cea mai mare măsură la nașterea următorului copil după ultimul născut, toate acestea indicând la necesitatea efectuării unui șir de remanieri în cadrul politicilor familiale. În alți termeni, realizarea intențiilor procreative ale femeilor depinde foarte mult de capacitatea statului de a le susține prin cele mai diverse măsuri de politici familiale, care vor reuși să atenueze diverse probleme ale nașterii copiilor puse de factorii economici, sociali, culturali, biologici și psihologici1.

Totodată, respondentele își dau bine seama și de faptul că decizia de a naște copii este în cele din urmă o chestiune autonomă a fiecărui individ, a fiecărei familii. Astfel, 90,8% din respondente, cu mici diferențe pe generații, sunt „absolut de acord” (62,1%) sau „mai degrabă de acord” (28,7%) cu afirmația că „familia trebuie să țină cont de propriile posibilități și să ia de sine stătător decizia cu privire la nașterea copilului și la satisfacerea pe deplin a cerințelor lui”. De asemenea, 87,3% din toate respondentele consideră (61,7% – „absolut de acord”, 25,6% – „mai degrabă de acord”) că părinții trebuie să-și asume grija deplină de copii, opinia „absolut de acord” fiind menționată în cel mai mic număr de respondentele din generația 2000 (57,5%). Totodată, acestea au optat în cel mai mare număr pentru opțiunea „mai degrabă de acord” (29,3%).

Familiei îi revine responsabilitatea majoră pentru creșterea și educația copilului și atunci când acesta este integrat în diferite instituții/servicii extrafamiliale. Astfel, 60,1% din toate respondentele spun că „grija față de copiii de vârstă preșcolară” este o sarcină a familiei (28,7% – în general a familiei, 31,4% – mai mult a familiei), iar 76,9% spun că și „grija față de elevi după lecții” este o sarcină a familiei (43,8% – în general a familiei, 33,1 – mai mult a familiei). O bună parte din respondente este, însă, orientată să considere că în ambele cazuri grija față de copil este o sarcină în măsură egală a familiei și a statului, mai exact – a serviciilor/instituțiilor de stat (33,4% – „grija față de copiii de vârstă preșcolară”; 18,7% – „grija față de elevi după lecții”). Cele mai puține respondente care ar face acest lucru (ar împărți în măsură egală sarcina între familie și stat) aparțin la generația 2000 (28,7% – „grija față de copiii de vârstă preșcolară”) și la generația 1980 (16,8% – „grija față de elevi după lecții”).

Grija părinților se extinde asupra copiilor pentru o perioadă destul de îndelungată. Un număr de 66,7% din toate respondentele sunt orientate să ridice această grijă în rang de datorie, spunând că părinții trebuie să asigure suportul financiar și copiilor maturi, când ei se confruntă cu asemenea greutăți (respectiv, 30,6% – „absolut de acord”, 36,1% – „mai degrabă de acord”), iar 59,9% din respondente consideră că în general părinții ar trebui să-și adapteze viața în așa fel, încât să-i ajute pe copiii maturi dacă aceștia au nevoie de suport (respectiv, 26,5% – „absolut de acord”, 33,4% – „mai degrabă de acord”).

1 BASTEN, S., FREJKA, T. (co-ordinating authors). Fertility and Family Policies in Central and Eastern Europe.

In: Barnet Papers in Social Research. WORKING PAPER 15-01, February 2015, p.38-39. [Accesat 16.08.2015] Disponibil: www.spi.ox.ac.uk/fileadmin/ documents/PDF/150306_Barnett_Paper_15-01.pdf

83

O situație inversată stabilim însă în divizarea responsabilităților familiei și a celor ale statului când este vorba de „sprijinul financiar pentru persoanele tinere cu copii cu venituri sub nivelul de subzistență”, aceasta fiind, în opinia a 65,8% din respondente, o sarcină a statului (41,1% – „în general sarcina statului” și 24,7% – „mai mult sarcina statului decât a familiei”); doar 28,5% din ele o consideră că este în măsură egală sarcina statului și a familiei. Menționăm, în contextul dat, că aproape în același mod sunt distribuite responsabilitățile familiei și ale statului cu referire la „sprijinul financiar pentru persoanele în vârstă cu venituri sub nivelul de subzistență”, 61,8% din respondente considerând că aceasta este o sarcină a statului (38,8% – „în general sarcina statului” și 23, 0% – „mai mult sarcina statului decât a familiei”), iar 32,2% – că aceasta este „o sarcină a familiei și a statului în măsură egală”.

Am putea spune în concluzie, că, în opinia respondentelor, decizia de a naște copii fiind o chestiune autonomă a fiecărui individ, a fiecărei familii, este totuși de nerealizat fără o susținere amplă prin cele mai diverse măsuri (suport financiar, servicii etc.) din partea instituțiilor de stat.

11.2. Indemnizații pentru îngrijirea copilului

Cele mai importante măsuri de susținere din partea statului, care ar putea veni în ajutorul cuplurilor de a naște copiii pe care și-i doresc, în opinia respondentelor, vizează: majorarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului (75,9%), oferirea îngrijirii medicale gratuite pentru mamă și copil (61,8%), asigurarea concediului de îngrijire a copilului cu păstrarea locului de muncă (60,6%), multiplicarea serviciilor de îngrijire a copilului (39,4%), oferirea mai multor cunoștințe și a accesului mai mare la metodele de planificare familială (12,3%), oferirea concediului paternal de o durată mai mare de 14 zile (10,7%).

Pe generații, nu există diferențieri esențiale în opiniile respondentelor privind măsurile enumerate (a se vedea Tabelul 11.1), excepție fiind doar numărul cel mai mic al respondentelor din generația 1980 (52,7%) cu privire la îngrijirea medicală gratuită pentru mamă și copil și, în același timp, numărul cel mai mare al respondentelor din această generație (46,1%) care solicită mai multe servicii de stat de îngrijire a copilului (creșe, grădinițe, centre de zi etc.). Respondentele din generația 2000 în cel mai mic număr față de celelalte generații (68,4%) s-au pronunțat pentru „indemnizații mai mari pentru îngrijirea copilului”, în schimb, în cel mai mare număr față de celelalte generații (19,3%) ele doresc „mai multe cunoștințe și acces mai mare la metodele de planificare familială”.

După mediul de reședință, respondentele de la sat într-un număr mai mare decât cele de la oraș și-au expus opiniile doar privind necesitatea majorării îndemnizațiilor pentru îngrijirea copilului (76,9% – de la sat, 74,8% – de la oraș) și a îngrijirii medicale gratuite pentru mamă și copil (65,9% – de la sat, 57,9% – de la oraș). Opiniile respondentelor de la oraș cu referire la toate celelalte măsuri de susținere a natalității au acumulat valori mai mari decât ale celor de la sat, după cum urmează: „concediu de îngrijire a copilului cu păstrarea locului de muncă” (62,6% – de la oraș, 58,5% – de la sat), „mai multe servicii de stat de îngrijire a copilului” (40,8% – de la oraș, 38,0% – de la sat), „mai multe cunoștințe și acces la metode de planificare familială” (12,7% – de la oraș, 11,8% – de la sat), „concediu paternal de o durată mai mare decât 14 zile” (11,8% – de la oraș, 9,6% – de la sat). Într-un număr mai

84

mare necesitatea realizării unor măsuri cu impact asupra comportamentelor reproductive/ natalității (indemnizații mai mari, mai multe servicii de îngrijire a copilului etc.) a fost menționată de respondentele din mun. Chișinău.

Tabelul 11.1 Masuri de susținere a natalității în opinia respondentelor

Generația respondentelor 1960 1970 1980 1990 2000

Concediu de îngrijire a copilului cu păstrarea locului de muncă

64,2% 63,6% 60,0% 59,2% 56,3%

Concediu paternal de o durată mai mare (mai mult de 14 zile)

13,7% 8,9% 10,2% 11,3% 11,0%

Îngrijire medicală gratuită pentru mamă și copil 67,4% 63,4% 52,7% 60,0% 66,6% Mai multe cunoștințe și acces la metode de planificare familială

8,7% 9,5% 10,5% 12,7% 19,3%

Indemnizații mai mari pentru îngrijirea copilului 75,9% 78,0% 79,2% 78,0% 68,4% Mai multe servicii de stat de îngrijire a copilului (creșe, grădinițe, centre de zi etc.)

34,6% 34,3% 46,1% 39,9% 41,8%

După statutul marital, se evidențiază într-un număr mai mare respondentele văduve (81,2%) cu opinia de a se acorda indemnizații mai mari pentru îngrijirea copilului (de fapt, cele mai multe respondente din toate categoriile de respondente au optat pentru acest indicator), după care urmează indicatorul îngrijire medicală gratuită pentru mamă și copil (70,9%). Respondentele divorțate s-au evidențiat de celelalte prin faptul că în cel mai mare număr (46,6%) au menționat în calitate de măsură de susținere a natalității înființarea mai multor servicii de îngrijire a copiilor, iar respondentele care trăiesc în concubinaj într-un număr mai mare (16,5%) decât cele din alte categorii propun să fie oferite mai multe cunoștințe și acces la metodele de planificare familială.

După nivelul veniturilor, respondentele cu venituri joase, medii și înalte într-un număr mai mare au optat pentru majorarea indemnizațiilor (respectiv, 75,6% – cu venituri joase, 80,1% – cu venituri medii, 77,0% – cu venituri înalte), urmată de îngrijirea medicală pentru mamă și copil (respectiv, 61,1% – cu venituri joase, 62,6% – cu venituri medii, 58,6% – cu venituri înalte), concediu de îngrijire a copilului cu păstrarea locului de muncă (respectiv, 56,8% – cu venituri joase, 58,5% – cu venituri medii, 66,1% – cu venituri înalte) și de multiplicarea serviciilor de stat pentru îngrijirea copiilor (respectiv, 42,8%, – cu venituri joase 41,3% – cu venituri medii, 34,4% – cu venituri înalte). O anumită nedumerire poate genera poziția respondentelor cu venituri medii și înalte, care mai mult decât cele cu venituri joase simt necesitatea majorării indemnizațiilor pentru copii. Probabil că acestea, având posibilități financiare mai mari de a investi în educația copilului, cunosc mult mai bine costurile acestor servicii și doresc ca statul să intervină cu un suport care ar compensa pierderile de venit, suportate de cupluri cu venirea pe lume a copilului.

Respondentele de la toate nivelurile de studii au fost și ele mai multe care s-au pronunțat pentru majorarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor (cu studii superioare – 77,2%, cu studii medii/liceale – 76,8%, cu studii primare/gimnaziale – 69,4%). Mai puține respondente au optat pentru îngrijirea medicală gratuită pentru mamă și copil (în cel mai mare număr au fost respondentele cu studii primare/gimnaziale – 66,9%, urmate de cele cu studii medii/liceale – 64,5% și cu studii superioare – 55,6%), pentru concediu de îngrijire cu

85

păstrarea locului de muncă (în cel mai mare număr au fost respondentele cu studii medii/liceale – 62,1%, după care vin cele cu studii superioare – 61,0% și cu studii primare/gimnaziale – 54,5%,), pentru multiplicarea serviciilor de stat pentru îngrijirea copilului (în cel mai mare număr au fost respondentele cu studii superioare – 45,3%, urmate de cele cu studii primare/gimnaziale – 39,6% și cu studii medii/liceale – 35,4%), pentru concediu paternal de o durată mai mare (mai mult de 14 zile), acumulând la acest indicator următoarele valori: studii primare/gimnaziale – 10,6%, studii medii/liceale – 9,9%, studii superioare – 11,9%

În Republica Moldova, principalul suport economic din partea statului este acordat familiilor cu copii prin sistemul de indemnizații – plăți unice sau periodice acordate familiei pentru nașterea, îngrijirea și întreținerea copilului. După cum observăm, în cadrul măsurilor de susținere a natalității din partea statului, opțiunea majorarea indemnizațiilor a acumulat cel mai mare număr de respondente din toate categoriile (după vârstă, venituri, mediu de reședință, studii, statut marital). Probabil, situația precară, în care s-au pomenit majoritatea familiilor cu copii din Republica Moldova, a constituit factorul principal care a determinat numărul cel mai mare de respondente să considere creșterea cuantumului indemnizației ca măsură de importanță majoră prin care statul ar putea stimula decizia de a naște un copil. În contextul dat, menționăm că există mai multe studii care pun în evidență o altă realitate: creșterea cuantumului indemnizației unice la naștere, precum și al celei lunare pentru îngrijirea copilului, nu au dus la creșterea fertilității, chiar dacă acest lucru s-ar fi așteptat, fiind vorba de o reducere a costului unui copil ca rezultat al creșterii veniturilor în urma transferurilor unor plăți. Demograful român V. Ghețău a stabilit, însă, că acordarea unor concedii însoțite de indemnizații generoase poate influența creșterea natalității copiilor de rangul 2, ceea ce s-a observat în România, în anii 2003-2005. Beneficiind de indemnizație generoasă de creștere a copilului timp de 24 de luni, femeile cu salarii inferioare și-au planificat al doilea copil pentru a avea încă 24 de luni de concediu de creștere a copilului în aceleași condiții financiare1.

Ținând cont de faptul că majorările îndemnizațiilor de tot felul, efectuate în ultimii ani în Republica Moldova, rămân foarte mici în comparație cu cerințele reale actuale de creștere și de socializare a copilului (fiind diminuate și de nivelul de inflație în creștere), puțin posibil să se facă resimțit impactul lor pozitiv asupra comportamentelor reproductive. Îndemnizațiile și celelalte prestații pentru copii ar trebui să se stabilească având ca bază minimul de existență al copilului la etapa respectivă. În așa mod s-ar obține o compensare mai reală din partea statului a cheltuielilor familiei pentru creșterea și educarea copilului, ceea ce ar putea motiva dispozițiile reproductive ale tinerelor cupluri.

11.3. Servicii de îngrijire/educație a copiilor

Încă o problemă importantă, cu care se confruntă femeile cu copii mici și care cere să fie întreprinse măsuri considerabile din partea statului pentru a fi ameliorată situația, se referă la serviciile de îngrijire/educație a copiilor (creșe, grădinițe etc.) și la calitatea lor. Aceste servicii nu totdeauna sunt în măsură suficientă și nu totdeauna fac față cerințelor timpului. 1 GHEȚĂU, V. Declinul demografic și viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra

populației României în secolul 21, p.47.

86

Astfel, respondentele care au copii au fost întrebate, dacă copiii lor au frecventat/frecventează regulat, neregulat sau n-au frecventat/nu frecventează deloc grădinița. Rezultatul frecventării grădiniței de către copiii de diferite ranguri este prezentat în Figura 11.3, din care se observă că procentul celor care au frecventat/frecventează regulat grădinița este în descreștere în funcție de rangul copilului (de la 81,4% pentru primul copil la 63,1% pentru al cincilea copil), iar al celor care au frecventat/frecventează neregulat grădinița sau n-au frecventat-o/nu o frecventează – în creștere. Procentul copiilor care au frecventat/frecventează grădinița este în descreștere și de la generațiile în vârstă spre cele mai tinere (de exemplu, pentru copiii de rangul 1 acesta descrește de la 84,6% copii din generația 1960 la 69,8% copii din generația 1990 și la 30,1% copii din generația 2000).

Din rezultatele cercetării stabilim că numărul copiilor care frecventează regulat grădinița este în scădere atât pe generații, cât și după rangul copiilor. Cauzele nefrecven-tării grădiniței de către copii sunt variate. Concomitent cu lipsa grădiniței în localitate (menționată de 8,9% din numărul de respondente, ai căror copiii nu frecventează grădinița), respondentele au menționat și alte cauze ale nefrecventării grădiniței, precum: copilul se îmbolnăvea des (19%), condițiile nesatisfăcătoare din grădiniță (7,9%), grădinița se afla tare departe de locuință (7,5%), în grădiniță nu erau locuri (7,4%), grădinița nu funcționează anul împrejur (6,2%), lipsa banilor pentru achitarea serviciilor (4,7%), calitatea nesatisfăcătoare a educației (4,1%). Probabil, din aceste motive o parte din respondente își educă singure copiii (16,4%), recurg la ajutorul părinților (7,0%) sau angajează o dădacă (2,1%), iar o bună parte din respondente (12,1%) au spus că nu au nevoie de acest serviciu.

Cele menționate atenționează atât asupra necesității majorării numărului de instituții preșcolare care să cuprindă toți doritorii, cât și asupra evaluării calității serviciilor oferite de aceste instituții, efectuării unor schimbări esențiale ce vor motiva părinții să-și includă copiii în acest sistem educațional.

11.4. Concediile pentru îngrijirea copiilor

Un alt domeniu al politicilor familiale din Republica Moldova, prin care s-ar putea influența comportamentele reproductive și care necesită să fie reevaluat, ține de concediile pentru îngrijirea copiilor: concediul de maternitate, de paternitate și concediul parental. După cum se știe, țara noastră (ca și Rusia, Lituania, Ucraina, Azerbaidjan) acordă unul dintre cele mai mari concedii de maternitate înainte de naștere, acesta fiind de 10 săptămâni.

Fig.11.3. Frecventarea grădiniței în funcție de rangul copilului

87

Concediul paternal este de 14 zile și se acordă bărbaților/ taților angajați, în baza unei cereri în formă scrisă, în primele 56 de zile de la nașterea copilului. Concediul parental/de îngrijire a copi-lului se acordă persoanelor asigurate până la vârsta de 3 ani a copilului, iar celor neasigurate − până la vârsta de 2 ani. Mărimea medie a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la 3 ani pentru persoanele asigu-rate este de 30% din venitul mediu pentru ultimele 12 luni, fiind alocată cu condiția ca mama să nu lucreze sau să lucreze cu regim redus, inclusiv la domiciliu. Baza de calcul nu poate însă depăși suma a cinci salarii medii lunare pe economie prognozate pe anul respectiv. Pentru femeile neasigurate indemnizația lunară de îngrijire a copilului este de 540 lei.

Experiența unor țări demonstrează că sistemul de protecție socială poate acționa de multe ori și ca o barieră indirectă pentru accesul la programele de educație și îngrijire timpurie a copiilor de vârste mici, chiar dacă ele sunt disponibile și funcționale. Astfel, un sistem de concedii care permite părinților să-și întrerupă activitatea pentru o perioadă mai lungă de timp și să obțină beneficii materiale generoase îi poate încuraja pe părinți să stea acasă cu copiii1. Durata mare a concediului și punerea în responsabilitățile femeii a tuturor sarcinilor de îngrijire a copilului reduce rata lor de participare pe piața muncii, având consecințe asupra carierei și veniturilor familiei. Există, desigur, diverse posibilități de a stimula revenirea părinților la serviciu. Una din ele ar fi ca părinților asigurați să li se ofere mai multe oportunități de a alege în ceea ce privește concediul de îngrijire a copilului.

Dorind să aflăm atitudinea respondentelor față de utilizarea concediului parental plătit de 3 ani, am stabilit că 70,6% din totalul respondentelor l-ar folosi pe deplin, 19,2% – parțial, iar o parte din ele sunt gata să ofere această șansă soțului/ concubinului sau altor rude (a se vedea Figura 11.4).

În funcție de nivelul veniturilor, am putea spune că cele mai puține respondente orientate să utilizeze întreg concediul de îngrijire a copilului sunt cele cu venituri medii (ar folosi pe deplin concediul – 68,7% din respondente, parțial – 19,7%, soțul – 1,8%), urmate de respondentele cu venituri înalte (ar folosi pe deplin concediul – 69,1% din respondente,

1 Învăţământul preşcolar şi protecţia copilului în Europa: eliminarea inegalităţilor sociale şi culturale, 2009,

p.13. [Accesat 28.06.2015] Disponibil: eacea.ec.europa.eu/education/Eurydice/documents/ thematic_reports/098RO.pdf

Fig.11.4. Opiniile respondentelor cu privire la folosirea concediului de îngrijire a copilului

88

parțial – 21,5%, soțul – 1,6%) și cu venituri joase (ar folosi pe deplin concediul – 75,4% din respondente, parțial – 18,3%, soțul – 1,1%).

În funcție de nivelul de studii, din rezultatele cercetării stabilim că respondentele cu studii medii/liceale și superioare într-un număr mai mare vor utiliza pe deplin concediul de îngrijire a copilului (respectiv, 72,1% – cu studii medii/liceale și 70,4% – cu studii superioare) decât cele cu studii primare/gimnaziale (66,2%). S-ar părea că situația dată contravine rezultatelor mai multor investigații conform cărora decizia mamelor de a-și lua concediul de îngrijire a copilului, de a-l folosi complet sau parțial ține de nivelul de instruire/educație, sau cu cât femeile dispun de studii mai avansate, cu atât sunt mai puțin predispuse de a se folosi pe deplin de acest drept. Probabil, opiniile responden-telor cu studii superioare și medii/liceale din actuala cercetare au fost influențate semnificativ de starea finan-ciară, lipsa unui loc de lucru bine plătit etc. Drept con-firmare ar putea servi atitu-dinea lor față de utilizarea integrală a concediului de îngrijire a copilului, în cazul în care pentru o perioadă mai mică de aflare în concediu li se va plăti indemnizația pentru îngrijirea copilului pentru toți 3 ani. După cum vom observa puțin mai jos, în asemenea condiții ele sunt orientate în cel mai mare număr să iasă mai înainte din concediu. De menționat și faptul că respondentele cu studii superioare în cel mai mare număr – 1,7% sunt predispuse să accepte ca acest concediu să-l utilizeze soțul/concubinul.

După mediul de reședință, cu o diferență foarte mică, atât respondentele de la oraș, cât și cele din zona rurală, în marea lor parte (respectiv, 71,1% – de la oraș și 70,0% – de la sat) vor utiliza pe deplin concediul de îngrijire a copilului. Un număr mai mic din respondente (respectiv, 21,7% – de la oraș și 16,7% – de la sat) sunt predispuse să folosească parțial concediul.

Așadar, nu toate respondentele sunt orientate să utilizeze pe deplin concediul de îngrijire a copilului de 3 ani. O bună parte din ele l-ar folosi parțial, dorind să iasă mai înainte la serviciu. În mai multe țări (România, Lituania etc.), femeilor li se oferă o asemenea posibilitate, propunându-li-se mai multe variante de concediu micșorat, iar indemnizațiile anilor reduși fiind sumate la anii concediului acceptați să-i folosească.

Încercând să aflăm dacă respondentele studiului nostru ar folosi posibilitatea de a ieși din concediu mai înainte (peste 1,5 ani, 2 ani, 2,5 ani) în cazul în care, pe perioada unui concediu mai scurt, indemnizația pentru îngrijirea copilului li se va plăti pentru toți 3 ani, am

Figura 11.5. Opiniile respondentelor cu privire la ieșirea mai devreme din concediul

de îngrijire a copilului

89

stabilit că 61,7% din numărul total de respondente acceptă acest lucru („categoric, da” sau „posibil, da”), iar 19,1% – nu acceptă („categoric, nu” sau „posibil, nu”) (a se vedea Figura 11.5). În funcție de nivelul veniturilor, cele mai multe respondente s-au pronunțat pentru „categoric, da” din grupul cu venituri joase (26,3%), urmate de respondentele cu venituri medii (24,3%) și de cele cu venituri înalte (24,0%). Pentru opțiunea „posibil, da” cele mai multe respondente au fost cu venituri medii (38,8%), urmate de respondentele cu venituri joase (34,9%) și cele cu venituri înalte (34,2%).

După nivelul de studii, respondentele cu studii superioare au fost în cel mai mare număr (23,8%) de acord, cu „categoric, da”, să iasă mai înainte din concediu, urmate de respondentele cu studii medii/liceale (23,4%) și de cele cu studii primare/gimnaziale (21,9%). De asemenea, respondentele cu studii superioare și medii/liceale au fost de acord și cu „posibil, da” într-un număr mai mare (respectiv, 37,4% – cu studii superioare și 34,7% – cu studii medii/liceale) decât cele cu studii primare/gimnaziale (28,3%) să utilizeze parțial concediul de îngrijire a copilului.

După mediul de reședință, sunt predispuse „categoric, da” într-un număr mai mare să iasă mai înainte din concediu respondentele de la oraș (25,2%) decât cele din zona rurală (21,4%), iar răspunsul „posibil, da” a fost dat într-un număr egal (34,7%) de respondentele din ambele medii de reședință.

Ținând cont de aceste opinii ale respondentelor, este necesar, desigur, să fie oferite mai multe alegeri și femeilor din Republica Moldova privind utilizarea concediului de îngrijire a copilului. După cum consideră unii experți1, ar putea fi propusă și pentru țara noastră o schemă asemănătoare celei din România: 1) 3 ani cu indemnizația de 30% din salariu; 2) 2 ani total (primul an – 60% din salariu, cel de al doilea an – 30%, iar al treilea an – concediu neplătit; 3) 1 an cu 90% din salariu (anul 2 și 3 – concediu neplătit). Or, decizia mamelor de a naște copii ar putea fi stimulată în cazul în care aducerea pe lume a unui copil nu va diminua starea materială/economică a familiei, nu va fi o piedică în continuarea studiilor, activității de muncă și în dezvoltarea carierei, nu vor reduce și mai mult posibilitățile de alegere între responsabilitățile familiale și cele profesionale.

11.5. Piedici în concilierea vieții de familie cu cea profesională

În cadrul politicilor familiale cu impact asupra comportamentelor reproductive, creșterii natalității, ocupării forței de muncă etc., un loc important revine măsurilor de echilibrare/ reconciliere a vieții de familie și profesionale. Începând cu anii 2000, politica familială tradițională din țările occidentale este practic înlocuită de politica echilibrului dintre familie și lucru, privită ca un răspuns la provocările socioeconomice și la transformările de ordin demografic (îmbătrânirea populației, scăderea natalității, insuficiența resurselor de muncă etc.) cu care acestea s-au confruntat2. Politica de echilibrare a vieții profesionale cu cea personală și de familie cuprinde totalitatea măsurilor menite să depășească obstacolele cu

1 POPESCU, C. Reforma concediului de îngrijire a copiilor de vârsta 0-3/3-6 ani: mai scurt, mai bine plătit,

urmat de servicii bune de creșă/grădiniță. Chişinău, 2015, p.10-11, 15-16. 2 Reconciliation of work and family life and collective bargaining in the European Union. [Accesat 22.01.2017]

Disponibil: http://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/ field_ef_document/ef0606en.pdf, p.1

90

care se confruntă bărbații și femeile angajate în armonizarea rolurilor sociale, îndeplinite de ei în spațiul vieții publice și private. Acestea se pot referi la o gamă variată de activități, care includ facilități de acordare a concediilor plătite pentru părinții care îngrijesc de copii, servicii de îngrijire/educaționale pentru copii (creșe, grădinițe etc.), loc de lucru cu aranjamente flexibile etc.

În contextul celor expuse, respondentele au menționat un șir de probleme (pe lângă cele evidențiate anterior: imposibilitatea de a înrola toți copiii în serviciile preșcolare, calitatea nesatisfăcătoare a acestor servicii, concedii de îngrijire a copilului slab plătite etc.) cu care se confruntă la lucru/serviciu în perioada sarcinii sau a concediului de îngrijire a copilului și care constituie piedici serioase pentru îmbinarea vieții de familie/muncii casnice cu cea profesională, influențând nu doar bunăstarea lor, dar și dorința de a-și realiza dispozițiile reproductive.

Dintre situațiile care afectează/au afectat respondentele în perioada sarcinii sau a concediului de îngrijire au fost menționate următoarele: nemulțumirea angajatorului față de necesitatea respondentei de a-și face investigații/controale medicale, atitudinea negativă a angajatorului față de respondentă din cauza sarcinii, imposibilitatea respondentei de a pleca în deplasări în interes de serviciu, imposibilitatea respondentei de a lucra în schimbul de noapte, necesitatea respondentei de a avea un grafic eșalonat/flexibil de lucru, nemulțumirea angajatorului față de necesitatea respondentei de a-și lua foaie/concediu de boală (a se vedea Figura 11.6).

După cum observăm, o problemă cu care se confruntă cel mai des respondentele în

perioada sarcinii și a concediului de îngrijire a copilului ține de imposibilitatea de a-și stabili un program eșalonat/flexibil de lucru. Ce-i drept, Codul muncii al Republicii Moldova prevede că „angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului, programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă”, cu condiția „dacă această posibilitate

Fig.11.6. Situații întâlnite de respondente în perioada sarcinii sau pe parcursul concediului de îngrijire a copilului

91

este prevăzută de regulamentul intern al unității sau de contractul colectiv ori de cel individual de muncă”. Stabilirea regimurilor flexibile de lucru este prevăzută și de Strategia pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 (IV, p.64(1)). În realitate însă, aceste prevederi rămân la discreția angajatorului, care, în majoritatea cazurilor, după cum relatează și respondentele, au o atitudine negativă față de solicitările mamelor cu copii.

În Republica Moldova, chiar dacă în ultimii ani problematica echilibrului dintre cele două domenii de responsabilități apare mai frecvent pe agenda politică a statului nostru, până în prezent nu există mecanisme clare de transpunere în viață a măsurilor ce ar facilita acest proces. Ca și multe alte probleme ce țin de creșterea și educarea copilului, soluționarea problemei privind îmbinarea obligațiunilor familiale, parentale și profesionale se realizează preponderent prin eforturile cuplurilor la nivel de gospodărie, fiind însoțită adesea de stresuri și încordări din partea ambilor soți. În această situație, echilibrul este posibil doar cu condiția că unul din părinți este gata să renunțe benevol la interesele personale dintr-un oarecare domeniu. Echilibrul este deci posibil prin reducerea de către membrii adulți ai familiei a obligațiunilor, necesităților și năzuințelor proprii1, toate acestea având în ultimă instanță consecințe și asupra deciziei de a naște copii.

În concluzie putem spune că politicile familiale din Republica Moldova, axate preponderent pe suportul financiar, „monetar și material”2, nu vor fi însoțite de schimbări semnificative la nivelul situației demografice, natalității. Aceste beneficii, fiind mici în comparație cu cerințele actuale de creștere și de socializare a copilului, precum și diminuate de nivelul de inflație în creștere, puțin posibil să sporească decizia cuplurilor de a naște copii. Cu atât mai mult că este vorba, în primul rând, despre familiile tinere aflate la început de cale și care, în cea mai mare parte, nu dispun de o profesie, de un loc de lucru, de trai etc., în alți termeni – de resursele necesare pentru creșterea copilului.

Palpabilitatea impactului politicilor familiale asupra fertilității/dispozițiilor reproductive poate fi resimțită, în condițiile în care se va ține cont de caracterul integrator al acestora, de multitudinea factorilor care influențează, atât direct cât și indirect, grupul familial. Or, sistemul alocațiilor și al ajutoarelor materiale pentru familie poate avea o influență mai simțitoare asupra fertilității atunci când este însoțit de măsuri sociale, de ameliorarea condițiilor de locuit, de creșterea calității educației, a serviciilor de sănătate, de extinderea sistemului de servicii publice pentru familie, a sistemului de servicii preșcolare pentru copii (creșe, grădinițe etc.), de concedii pre- și postnatale bine plătite, garantarea locurilor de muncă pe perioada în care mama se află în concediu, crearea condițiilor favorabile pentru îmbinarea responsabilităților profesionale și familiale, creșterea posibilităților de desfășurare a activităților la domiciliu pentru femeile care doresc să se ocupe în același timp de îngrijirea copiilor, oferirea locurilor de muncă cu program redus, a posibilităților de a-și alege timpul de lucru, eliminarea stereotipurilor de gen din societate etc.

1 LARSEN, T.P. Work and Care Strategies of European Families: Similarities or National Differences? In:

Social Policy an Administration. 2004, Vol. 38, No 6, p.654-677. ISSN 1467-9515. 2 Strategia pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, IV(66). [Accesat 24.01.2017] Disponibil:

http://lex.justice.md/md/353459/.

92

CONCLUZII Schimbările socioeconomice și politice, care s-au produs pe parcursul ultimelor decenii,

au fost urmate de multiple modificări ale comportamentelor reproductive, ale relațiilor de căsătorie și familiale, de intensificarea proceselor migratorii etc. Aceste transformări au stat la baza diminuării semnificative a necesității de copii și a natalității. Astfel, Republica Moldova a intrat în anii ‘90 într-un proces de declin al natalității, care s-a soldat cu un spor natural negativ, acesta continuând să se mențină până în prezent. Factorul principal, determinant al actualei situații demografice este fertilitatea scăzută, a cărei rată totală rămâne în continuare sub nivelul înlocuirii generațiilor (1,28 copii născuți în medie de o femeie în 2016). Nivelul redus al natalității conduce la deteriorarea structurii pe vârste, la îmbătrânirea populației și la scăderea cotei tinerilor în structura demografică, ceea ce înseamnă un risc demografic semnificativ pentru dezvoltarea țării.

Tendințele depopulării au actualizat cercetările demografice și sociologice în scopul investigării particularităților de dezvoltare a familiei din societatea contemporană, căutării căilor de asigurare a creșterii efectivului de populație și securității demografice. Rezultatele investigațiilor efectuate oferă conținuturi valoroase pentru realizarea unui complex de măsuri orientate spre creșterea natalității și pentru elaborarea programelor de protecție a instituției familiei, funcțiile căreia sunt în proces de diminuare. Cercetarea „Comportamentul repro-ductiv al femeilor din Republica Moldova” se înscrie în contextul acestui gen de investigații și permite să fie făcute mai multe concluzii cu referire la situația demografică din țară și la posibilitățile de redresare/îmbunătățire. Dintre acestea evidențiem următoarele:

• Declinul fertilității nu este în mod necesar consecința trecerii de la modelul familiei centrate pe copii la modelul familiei postmoderne cu puternice accente individualiste.

• Familia și copilul rămân în continuare să fie puternic valorizați de respondente, atât de generațiile mai în vârstă, cât și de cele mai tinere care nu au depășit perioada fertilă, atât de femeile cu studii superioare și cu venituri înalte, cât și de cele cu studii mai inferioare și cu venituri mai joase, atât de cele de la sat, cât și de cele de la oraș.

• Pentru majoritatea respondentelor, familia (98,9%) și copiii (93,8%) sunt de importanță primordială, acestora atribuindu-li-se locurile de frunte în ierarhia valorilor.

• Majoritatea respondentelor percep copiii ca o valoare în sine, în primul rând – ca o mulțumire sufletească (91,3%), ca un semn al personalității împlinite (85,5%), fiind însă menținută într-o anumită măsură și abordarea tradițională a copilului: ajutor la gospodărie (48,8%), susținere la bătrânețe (47,7%) etc.

• Creșterea numărului de familii cu puțini copii este condiționată nu doar de insuficiența bunurilor pentru creșterea unui număr mai mare de copii, dar și de particularitățile civilizației industriale, în cadrul căreia copiii își pierd treptat „utilitatea” (folosul economic etc.) pentru părinți.

• Majoritatea respondentelor preferă modelul tradițional/clasic de familie, care asigură buna creștere a copilului, 96,8% din ele fiind convinse că pentru ca un copil să fie fericit, el are nevoie de o casă în care să fie și tatăl și mama.

93

• Există o diferențiere pronunțată pe generații a dispozițiilor/orientărilor reproductive de bază, acestea fiind în descreștere: numărul ideal de copii – de la 2,90 (generația 1960) la 2,41 copii (generația 2000), numărul dorit/planificat de copii – de la 2,47 (generația 1960) la 2,30 copii (generația 2000), numărul copiilor născuți – de la 2,21 (generația 1960) la 1,98 copii (generația 1970) și 1,75 copii (generația 1980).

• Schimbări semnificative în orientările reproductive s-au produs la generațiile respondentelor din anii 1970 și 1980, care au intrat în vârsta reproductivă la sfârșitul anilor ’80 – anii ’90 (perioada cataclismelor socioeconomice), numărul copiilor planificați de o femeie fiind, respectiv, de 2,17 copii (generația 1970) și de 2,21 copii (generația 1980) vis-à-vis de 2,47 copii (generația 1960), iar a celor născuți – de 1,98 copii (generația 1970) și de 1,75 copii (generația 1980) vis-à-vis de 2,21 copii (generația 1960).

• Există un șir de factori care împiedică planificarea și realizarea dispozițiilor reproductive: subiectivi, biologici, socioeconomici, socioculturali, psihologici etc.; or, aprecierea de către persoană a propriei situații îi permite sau nu-i permite să treacă la realizarea dispoziției reproductive.

• Problemele economice/financiare au fost situate tradițional de majoritatea respondentelor pe locurile de frunte în lista problemelor ce le îngrijorează, ele constituind și o piedică la nașterea copiilor (salariile mici – 71,4%, creșterea prețurilor – 37,0%, șomajul – 32,7%). Doar 18,1% din respondentele care nu au născut încă și-au apreciat veniturile ca fiind suficiente pentru nașterea copilului, iar 34,7% din numărul total al respondentelor și-au apreciat veniturile familiei chiar ca fiind/au fost „deloc suficiente” pentru nașterea încă a unui copil.

• Problemele financiar-materiale, în calitate de cauză ce împiedică realizarea dispozițiilor reproductive, nașterea numărului dorit/planificat de copii, cresc în importanță odată cu întinerirea/descreșterea vârstei respondentelor (situație determinată de persistența crizei socioeconomice), numărul celor care au menționat acest lucru evoluând de la 25,4% la nașterea primului copil (generația 1960) la 30,3% (generația 1990), iar la nașterea încă a unui copil − de la 26,0% (generația 1960) la 50,9% – generația 1990.

• Concomitent cu înaintarea condițiilor materiale, a bunăstării economice pe primele locuri, se observă și o creștere a importanței factorilor valorici în formarea conduitei reproductive: a studiilor, carierei, lucrului, îmbinării activității casnice cu cea profesională, timpului liber, dorinței de a-și satisface interesele personale, de „a trăi pentru sine” etc.

• Pornind de la constatarea că, de regulă, majoritatea femeilor/cuplurilor își planifică atâția copii câți își doresc, creșterea populației poate fi stimulată fie pe contul măririi indicatorului numărului de copii doriți, fie pe contul creării condițiilor de realizare a numărului de copii planificați.

• Dorința respondentelor (dar și a femeilor din Moldova) de a avea copii este extrem de mare: 98,8% din respondentele care nu au copii au menționat că își doresc/și-au planificat să nască copii; doar 1,2% din acestea au spus că nu doresc să nască copii.

• Modelul familiei spre care tinde cea mai mare parte (58,0%) a respondentelor (59,8% – din mediul urban și 55,9% – din mediul rural) este familia cu doi copii. În același timp, respondentele din mediul urban într-un număr mai mare (14,8%) decât cele din mediul

94

rural (10,1%) își planifică familia cu un singur copil, dar într-un număr mai mic (19,6%) decât ultimele (25,2%) își planifică familia cu trei copii.

• Există o tendință de apropiere a dispozițiilor reproductive ale respondentelor din cele două medii (oraș-sat) și de schimbare (în ambele cazuri) spre indicatori mai mici ai natalității.

• În dependență de nivelul de studii și al veniturilor, respondentele cu studii medii/ liceale și cu venituri medii își planifică să nască numărul cel mai mare de copii (respectiv, 2,32 copii și 2,33 copii).

• Vârsta medie a respondentelor la prima naștere este de 23,12 ani, fiind în creștere cu fiecare rang al copilului (26,42 ani – la al 2-lea copilul, 29,34 ani – la al 3-lea copil, 31,45 ani – la al 4-lea copil, 33,04 – la al 5-lea copilul, 37,36 ani – la ultimul copil, după al 5-lea) și favorizând familia restrânsă în detrimentul familiei numeroase: cu cât deplasarea nașterii unui copil are loc la o vârstă mai înaintată, cu atât mai mult se reduce probabilitatea de a da naștere următorilor copii.

• Modelul reproductiv format în Moldova în ultimele decenii se caracterizează nu doar prin scăderea numărului de copii doriți/născuți de un cuplu, dar și prin tendința de a aduce acești copii pe lume la o vârstă mai înaintată. Or, are loc o transformare a modelului nașterilor după modelul țărilor dezvoltate/occidentale.

• Majoritatea copiilor au fost născuți în cadrul căsătoriilor (cca 94,6% – în căsătorie și doar 4,3% – în concubinaj), preponderent în cadrul primei căsătorii, a cărei vârstă medie este în creștere – de la 21,77 ani (generația 1960) la 22,36 ani (generația 1980). Opiniile respondentelor (cu mici devieri de la o generație la alta) denotă o tendință de creștere a vârstei la prima căsătorie, pe care ele o consideră potrivită, de la 22,63 ani (generația 1960) la 23,27 ani (generația 2000).

• Principala piedică la nașterea primului copil, indicată de respondente (36,5% din total), este că nu au avut un partener (soț/concubin), numărul respondentelor respective fiind în creștere de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere și acumulând cele mai mari valori la generațiile 1990 (30,8%) și 2000 (44,7%), ceea ce este și firesc. Printre alte piedici la nașterea primului copil au fost menționate: dorința de a-și continua studiile, vârsta prea fragedă sau prea înaintată, problemele financiare, problemele de sănătate, spațiul locativ insuficient, timpul insuficient pentru educația copilului, sprijinul insuficient din partea statului, dorința de a-și păstra locul de muncă, de a nu-și strica cariera etc.

• Ordinea factorilor care împiedică nașterea încă a unui copil este cu totul alta, în prim-plan fiind înaintate problemele financiare (31,5%), problemele de sănătate, sprijinul insuficient din partea statului, spațiul locativ insuficient etc.

• Structura familiei părinților (numărul de copii ai acestora) nu a constituit un model de urmat pentru 66,95% din toate respondentele. Concomitent cu întinerirea generațiilor, respondentele sunt orientate într-un număr mai mare (44,8% – generația 2000 vis-à-vis de 24,1% – generația 1960) să preia modelul familiei părinților, care nu au cunoscut o natalitate înaltă de tip tradițional: cele mai multe respondente (58% din total), inclusiv, din cele mai tinere (59,0% – generația 2000) sunt orientate (își doresc/planifică) spre familia cu 2 copii, această structură familială fiind aproape de asigurarea înlocuirii fizice a generațiilor.

95

• Migrația influențează modificarea comportamentelor reproductive/familiale tradițio-nale (prin preluarea valorilor și normelor centrate pe familia cu puțini copii sau fără copii etc.) își lasă amprenta asupra schimbărilor în ponderea populației feminine de vârstă fertilă, asupra creșterii vârstei nașterilor etc., toate acestea intervenind în procesele de diminuare a populației.

• Din numărul total de respondente, la momentul realizării cercetării, 19,8% doreau să plece pentru totdeauna din țară, iar 42,6% – pentru o perioadă oarecare. Există, de asemenea, o creștere accentuată a intențiilor respondentelor din grupele de vârstă fertilă de a pleca din țară pentru totdeauna sau temporar: generația 1980 – respectiv, 22,7% (pentru totdeauna) și 41,5% (pentru o perioadă), generația 1990 – 22,8% (pentru totdeauna) și 50,1% (pentru o perioadă), generația 2000 – 28,6% (pentru totdeauna) și 49,2% (pentru o perioadă). Realizarea acestor intenții va fi însoțită în mod firesc de reducerea cohortelor de vârstă fertilă.

• Nașterea copiilor implică multiple schimbări în cadrul familiei (economice, psihologice, ce țin de coeziunea relațiilor dintre soți etc.), o parte din ele având un caracter pozitiv, iar altele – influențând negativ asupra relațiilor dintre parteneri. Astfel, cele mai multe respondente (69,9%) au menționat că după nașterea primului copil familia lor a devenit mai unită. Printre schimbările cu impact negativ asupra vieții de familie, a căror soluționare ar putea constitui motivații serioase pentru a spori decizia cuplurilor de a naște copii au fost numite: multiplicarea problemelor financiare (34,1%) lipsa timpului liber (19,7%), predispunerea partenerilor într-o măsură mai mare la stresuri (12,2%), apariția neînțelegerilor între soți (11,1%), îndepărtarea soților unul de altul (1,2%), imposibilitatea de a absolvi studiile (7,8%), pierderea locului de lucru (4,8%) etc.

• Nașterea copiilor de rangurile 2, 3 și 4 a fost urmată de tendința de creștere/ multiplicare a problemelor financiare, acestea fiind situate pe primul loc de 47,6% din respondente la copilul de rangul al doilea, de 44,9% din respondente – la copilul de rangul al treilea, de 35,5% din respondente – la copilul de rangul al patrulea, aprecierea precum că „familia a devenit mai unită” plasându-se pe locul al doilea.

• Schimbările produse în relațiile dintre parteneri după nașterea copiilor de rangurile 2, 3 și 4 se caracterizează prin tendința de creștere a aspectelor negative (comparativ cu cele produse după nașterea primului copil), manifestată prin: creșterea neînțelegerilor între parteneri, menționată de 14,0% din respondente după nașterea copilului al 2-lea, 15,2% din respondente – după al 3-lea copil, 13,6% din respondente – după al 4-lea copil; predispunerea spre stres, menționată de 18,8% din respondente după nașterea copilului al 2-lea, 15,5% din respondente – după al 3-lea copil, 25,9% din respondente – după al 4-lea copil; îndepărtarea soților unul de altul menționată de 8,0% din respondente după nașterea copilului al 2-lea, 8,4% din respondente – după al 3-lea, 17,1% din respondente – după al 4-lea etc.

• Schimbările produse în familie după nașterea unui copil influențează în mod inevitabil decizia cuplului de a mai naște copii. Astfel, din numărul total de respondente au decis să mai nască după primul copil: peste un an – 11,6%, peste doi ani – 13,3%, peste trei ani și mai mulți ani – 32,7%, iar 6,9% au decis să se oprească/să nu mai nască copii; după cel de al doilea copil au decis să nască: peste un an – 4,2%, peste doi ani – 11,4%, peste trei ani și mai mulți – 24,1%, iar 27,7% au decis să se oprească/să nu mai nască copii; după cel de al

96

treilea copil s-au hotărât să nască: peste un an – 3,2%, peste doi ani – 8,9%, peste trei ani și mai mulți – 17,3%, iar 36,6% au decis să se oprească/să nu mai nască copii etc.

• După fiecare copil născut este în scădere (cu mici variații) procentul respondentelor care vor naște următorul copil peste un an, mai multe dintre ele fiind predispuse să nască următorul copil după doi-trei și mai mulți ani.

• După cel de al doilea copil scade semnificativ numărul respondentelor care au decis să nască al treilea și al patrulea copil: de la 26,2% (după al treilea copil) și 10,5% (după al patrulea copil) – generația 1960 la 13,4% (după al treilea copil) și 3,7% (după al patrulea copil) – generația 1980 etc.

• Prelungirea distanței între nașterea primului și a celui de-al doilea copil poate exclude nașterea celui de-al treilea copil sau se poate solda doar cu nașterea numai a celui de-al treilea copil.

• După cel de-al doilea copil crește semnificativ numărul respondentelor care au decis să nu mai nască copii (respectiv: după al doilea copil – 27,7% din respondente, după al treilea copil – 36,6% din respondente, după al patrulea copil – 37,9% din respondente etc.), ceea ce reflectă tendința în dispozițiile reproductive din ultimii ani, exprimată prin creșterea orientării spre familia cu 2 copii.

• Deplasarea primelor nașteri în cele mai tinere grupe de vârstă a mamelor se reflectă asupra scăderii RTF și poate fi asociată cu o nouă etapă de scădere a natalității.

• O schimbare importantă ține de modificarea relațiilor dintre soți/parteneri, marcată de tendința respondentelor de a adera la ideea egalității de gen în mai multe domenii: cel al studiilor, de a avea un loc de muncă, al sarcinii de a avea grijă de casă și copii, al planificării numărului de copii etc., acestea fiind considerate de majoritatea respondentelor ca fiind importante în măsură egală pentru ambele sexe. Tendință de acceptare și promovare a egalității sexelor în distribuirea sarcinilor casnice este caracteristică pentru respondentele din toate generațiile, primind contururi mai accentuate la respondentele din ultimele trei generații.

• O parte din respondente rămâne în prezent încă ancorată în sistemul valorilor tradiționale la mai mulți indicatori ai vieții de familie, în special la cei ce țin de îngrijirea copilului mic. Astfel, 72,2% din respondente consideră „sarcina de a avea grijă de copiii mici” ca o sarcină a femeii, iar 96,9% din ele au răspuns că „cea mai mare responsabilitate pentru această activitate o are/a avut-o mama copilului”.

• Planificarea familială are un rol deosebit în formarea conduitei reproductive și în protecția sănătății mamei și a copilului, sarcina ei principală constând în apropierea maximală a indicatorilor numărului de copii planificați și doriți. Cu toate acestea, o parte impunătoare din numărul total de respondente (68,2%) n-au fost informate, n-au ascultat deloc „cursuri despre planificarea familială”.

• Școlile (instituțiile educaționale) și centrele medicale sunt implicate cel mai mult în distribuirea informațiilor referitoare la planificarea familială (școlile fiind menționate de 40,2% din respondente, iar centrele medicale – de 38,9% din respondente), după care urmează radioul și televiziunea (menționate de 20,9% din respondente), ONG-urile (menționate de 12,6% din respondente).

97

• Puțin mai mult de jumătate (52,6%) din numărul total de respondente, care duc o viață sexuală, s-au protejat/se protejează împotriva sarcinii, mijloacele cel mai des utilizate fiind: prezervativul – 52,7%, dispozitivele intrauterine – 27,2%, actul sexual întrerupt – 26,0%, tabletele hormonale anticoncepționale – 23,2%, evidența zilelor periculoase pentru actul sexual – 8,5%.

• Avortul este considerat de majoritatea respondentelor drept o crimă (77,3%), un rău (71,2%), 86,3% din ele afirmând că fiecare copil conceput are dreptul să se nască, că mama ar trebui să se simtă obligată să poarte/nască copilul conceput.

• Un număr semnificativ de respondente (24,8% din cele ce duc o viață sexuală) au recurs pe parcursul vieții la întreruperea sarcinii, drept motive fiind invocate următoarele: sarcina n-a fost planificată (41,9%), probleme medicale cu sarcina (32,6%), situația economică insuficientă pentru a avea un (sau încă un) copil (26,4%), nedorința partenerului (8,4%), respondenta nu și-a dorit copilul (6,3%), tatăl copilului nu era pregătit pentru a-și asuma responsabilitatea (6,1%), respondenta nu era sigură de relația pe care o avea (4,6%), copilul avea să fie o povară pentru a-și continua studiile (2,5%), copilul avea să fie o povară economică (2,3%), partenerii erau separați/divorțați (1,8%), părinții au fost împotriva sarcinii (1,6%).

• Cele mai multe respondente care au recurs la avort sunt din generația 1970, intrate în vârsta reproductivă la sfârșitul anilor ’80 – perioada marilor schimbări politice și sociale, decăderii economice.

• Un rol deosebit în formarea conduitei reproductive și în protecția sănătății mamei și a copilului au asigurarea cu servicii calitative de planificare a familiei prin intermediul spitalelor, clinicelor, centrelor de sănătate de stat și private, ridicarea culturii contraceptive prin implicarea tuturor instituțiilor de ocrotire a sănătății, educaționale, de protecție socială, informaționale etc., utilizarea adecvată a mijloacelor contraceptive (asigurarea gratis cu contraceptive a femeilor cu venituri mici, care le-ar permite să-și planifice numărul de copii, totodată, finanțarea cuplurilor care au probleme cu conceperea copiilor, oferirea suportului necesar pentru fertilizarea in vitro etc.).

• Căsătoria continuă să fie în Republica Moldova modelul standard în formarea partene-riatelor familiale, ceea ce o confirmă și rezultatele cercetării: 72,4% din numărul total al respondentelor consideră căsătoria o relație pentru toată viața, iar 86% – consideră că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil. Atitudinea față de căsătorie influențează semnificativ dispozițiile reproductive.

• Vârsta medie la prima căsătorie a respondentelor investigate, cu mici variații, este în creștere de la 21,77 ani (generația 1960) la 22,36 (generația 1980), multe dintre ele, în special din ultimele două generații (1990 și 2000), urmând însă să se căsătorească. Or, vârsta medie la prima căsătorie este de așteptat să crească, această tendință fiind exprimată și în opiniile respondentelor: pentru generația 1960 cea mai potrivită vârstă la prima căsătorie este de 22,44 ani, iar pentru generațiile 1990 și 2000 – respectiv, 23,41 ani și 23,11 ani.

• Procesul de adaptare la transformările contemporane are implicații directe asupra divorțialității, atitudinii față de acest fenomen. Cu toate că doar 3,8% din respondente erau divorțate, circa 80% din numărul total al acestora, în numele propriei fericiri a cuplului,

98

acceptă divorțul, chiar dacă în familie sunt copii, ceea ce denotă o poziție/abordare modernistă.

• La data realizării cercetării, 12% din respondente coabitau, existând o creștere (de la generațiile mai în vârstă spre cele mai tinere) a numărului de respondente care până la prima căsătorie au locuit în concubinaj, fie până la 6 luni, fie până la 1 an.

• Pentru 48,4% din numărul total al respondentelor este normal ca o pereche să trăiască împreună, chiar dacă nu planifică să se căsătorească, numărul celor care împărtășesc asemenea opinii fiind în creștere de la 32,9% (generația 1960) la 58,5% (generația 1990) și 56,1% (generația 2000).

• În același timp, este semnificativ și numărul respondentelor, dintre cele aflate în concubinaj (79,8%), care consideră că fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească și să nască un copil, ceea ce, paralel cu alte rezultate, conduce la ideea, că multe cupluri de tineri acceptă să trăiască în concubinaj nu atât din cauza reorientării valorice (schimbarea valorilor legate de familie și căsătorie), cât din cauza constrângerilor materiale (lipsa mijloacelor financiare pentru a-și înregistra căsătoria, pentru a se cununa, a juca nunta etc.).

• Atitudinea respondentelor față de căsătorie, coabitare, divorț etc. dovedește o oscilație între abordările tradiționale și cele moderne/postmoderne ale fenomenelor în cauză, încadrându-se într-o anumită măsură în tendința generală de la nivel european, specifică pentru cea de „a doua tranziție demografică”, dar menținând încă o puternică propensiune/ înclinare către valorile/abordările tradiționale.

• Realizarea intențiilor procreative ale femeilor depinde foarte mult de capacitatea statului de a le susține prin cele mai diverse măsuri de politici familiale, care vor reuși să atenueze problemele nașterii copiilor generate de factorii economici, sociali, culturali, biologici și psihologici. Majoritatea respondentelor (81,8% – „absolut de acord” și 11,7% – „mai degrabă de acord”) consideră că „statul trebuie să încurajeze natalitatea în mod activ prin diferite măsuri de susținere a familiilor cu copii”.

• Sprijinul insuficient din partea statului se enumeră printre numeroasele piedici întâlnite de respondente la nașterea primului și a încă unui copil, menționate, respectiv, de 8,2% (la primul copil) și 18,9% (la următorul copil) din totalul respondentelor.

• Respondentele își dau bine seama și de faptul că decizia de a naște copii este în cele din urmă o chestiune autonomă a fiecărui individ, a fiecărei familii, 90,8% din ele, cu mici diferențe pe generații, fiind „absolut de acord” (62,1%) sau „mai degrabă de acord” (28,7%) cu afirmația că „familia trebuie să țină cont de propriile posibilități și să ia de sine stătător decizia cu privire la nașterea copilului și la satisfacerea pe deplin a cerințelor lui”. De asemenea, 87,3% („absolut de acord” – 61,7%, „mai degrabă de acord” – 25,6%) din numărul total al respondentelor consideră că părinții trebuie să-și asume grija deplină de copii.

• Decizia de a naște copii, fiind o chestiune autonomă a fiecărui individ, a fiecărei familii, în condițiile actualei crize socioeconomice și moral-spirituale prin care trece Republica Moldova, este de nerealizat, însă, fără o susținere amplă (suport financiar, servicii etc.) din partea instituțiilor de stat. Cele mai importante măsuri de susținere din partea statului, care ar putea veni în ajutorul cuplurilor de a naște copiii pe care și-i doresc/planifică, în opinia respondentelor, vizează: majorarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului

99

(75,9%), oferirea îngrijirii medicale gratuite pentru mamă și copil (61,8%), asigurarea concediului de îngrijire a copilului cu păstrarea locului de muncă (60,6%), multiplicarea serviciilor de îngrijire a copilului (39,4%), oferirea mai multor cunoștințe și a accesului mai mare la metodele de planificare familială (12,3%), oferirea concediului paternal de o durată mai mare de 14 zile (10,7%).

• În cadrul măsurilor de susținere/stimulare a natalității din partea statului, majorarea indemnizațiilor a acumulat cele mai mari valori, după toți parametrii (vârstă, venituri, mediu de reședință, studii, statut marital), această atitudine a respondentelor fiind determinată, în primul rând, de situația precară, în care s-au pomenit majoritatea familiilor cu copii din Republica Moldova, inclusiv cele ale respondentelor.

• O altă problemă importantă, cu care se confruntă femeile cu copii mici și care cere să fie întreprinse măsuri considerabile din partea statului pentru a fi soluționată, se referă la serviciile de îngrijire/educație a copiilor (creșe, grădinițe etc.) și la calitatea lor. Aceste servicii nu totdeauna sunt în măsură suficientă și nu totdeauna fac față cerințelor timpului, drept mărturie servind cauzele din care copiii nu frecventează grădinița, menționate în proporții diferite de respondentele cu copii: lipsa grădiniței în localitate (8,9%), copilul se îmbolnăvea des (19%), condițiile nesatisfăcătoare din grădiniță (7,9%), grădinița se afla tare departe de locuință (7,5%), în grădiniță nu erau locuri (7,4%), grădinița nu funcționează anul împrejur (6,2%), lipsa banilor pentru achitarea serviciilor (4,7%), calitatea nesatis-făcătoare a educației (4,1%).

• Un domeniu al politicilor familiale din Republica Moldova, prin care s-ar putea încuraja comportamentele reproductive și care necesită să fie reevaluat, ține de concediul pentru îngrijirea copiilor (concediul de maternitate, de paternitate și concediul parental): 70,6% din respondente sunt predispuse să folosească pe deplin concediul parental plătit de 3 ani, 19,2% din respondente l-ar folosi parțial, iar o parte din ele sunt gata să ofere această șansă soțului/concubinului sau altor rude.

• O bună parte din respondente doresc, în anumite condiții, să iasă mai înainte la serviciu. Astfel, în cazul în care, pe perioada unui concediu mai scurt, indemnizația pentru îngrijirea copilului li se va plăti pentru toți 3 ani, 61,7% din respondente acceptă să iasă mai înainte la lucru („categoric, da” sau „posibil, da”), iar 19,1% din respondente – nu acceptă („categoric, nu” sau „posibil, nu”). Ținând cont de aceste opinii, este necesar să fie oferite mai multe alegeri femeilor din Republica Moldova privind utilizarea concediului de îngrijire a copilului.

• În cadrul politicilor familiale cu impact asupra comportamentelor reproductive, creșterii natalității, ocupării forței de muncă etc., un loc important revine măsurilor de echilibrare/reconciliere a vieții de familie și profesionale, respondentele evidențiind un șir de piedici serioase în soluționarea acestei probleme: nemulțumirea angajatorului față de necesitatea femeii de a-și face investigații/controale medicale (12,7% – deseori și 3,1% – totdeauna), atitudinea negativă a angajatorului față de femeie din cauza sarcinii (7,4% – deseori și 3,5% – totdeauna), imposibilitatea femeii de a pleca în deplasări în interes de serviciu (10,1% – deseori și 8,8% – totdeauna), imposibilitatea femeii/mamei de a lucra în schimbul de noapte (10,6% – deseori și 10,8% – totdeauna), necesitatea mamei de a avea un grafic eșalonat/flexibil de lucru (25,0% – deseori și 7,1% – totdeauna), nemulțumirea

100

angajatorului față de necesitatea femeii/mamei de a-și lua foaie/concediu de boală (20,4% – deseori și 7,6% – totdeauna).

• Politicile familiale din Republica Moldova, axate preponderent pe beneficii financiare, mici, în comparație cu cerințele actuale de creștere și de educare a copilului, precum și diminuate de nivelul de inflație în creștere, puțin posibil să sporească decizia cuplurilor de a naște copii.

• Sistemul alocațiilor și al ajutoarelor materiale pentru familie ar putea influența într-o măsură mai simțitoare fertilitatea, în cazul în care vor compensa familiei resursele cheltuite pentru nașterea și creșterea copilului, fiind însoțite, desigur, și de un complex de alte măsuri: de ameliorarea condițiilor de locuit, de creșterea calității educației, serviciilor de sănătate, extinderea sistemului de servicii preșcolare pentru copii (creșe, grădinițe etc.), garantarea locurilor de muncă pe perioada în care mama se află în concediu, crearea condițiilor favorabile pentru îmbinarea responsabilităților profesionale și familiale, creșterea posibilităților de desfășurare a activităților la domiciliu pentru femeile care doresc să se ocupe în același timp de îngrijirea copiilor, oferirea locurilor de muncă cu program redus, a posibilităților de a-și alege timpul de lucru, eliminarea stereotipurilor de gen din societate etc. Or, politica familială ar putea avea un efect pozitiv asupra fertilității în cazul în care va reuși să atenueze diverse probleme ale nașterii copiilor puse de factorii economici, sociali, culturali, biologici și psihologici, se va ține cont de caracterul ei integrator, de multitudinea factorilor care influențează, atât direct cât și indirect, grupul familial.

• Totodată, luând în considerare faptul că planificarea numărului de copii depinde de reprezentările individului despre numărul de copii doriți, formarea dispozițiilor reproductive (orientate spre numărul dorit de copii) se poate realiza și prin activizarea, multiplicarea măsurilor de educare și informare în domeniul respectiv, de dezvoltare și promovare a sistemului de valori pro-familiale, a unei noi imagini privind familia integră etc.

• Modificările din comportamentele familiale, înregistrate în țările occidentale, sunt caracteristice, sub anumite aspecte, și pentru familia din Republica Moldova, care încearcă actualmente să se adapteze la incertitudinile vieții, probând diverse experiențe alternative de supraviețuire și care, la rândul lor, influențează realizarea dispozițiilor reproductive. Din această perspectivă, opiniile respondentelor cu privire la valoarea familiei și a copilului, la structura familiei și la vârsta nașterilor, la căsătorie, coabitare și divorț, la poziția femeii în gospodărie și implicarea ei în viața profesională, la relațiile dintre soți/parteneri etc. denotă o oscilație pronunțată între abordările tradiționale și cele moderne/postmoderne ale fenomenelor în cauză.

101

BIBLIOGRAFIE 1. Ancheta asupra dinamicii unor fenomene populaționale și emergența unor stiluri de viață

în România. [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://www.mmt.ro/fertilitate.pdf 2. BASTEN, S., FREJKA, T. (co-ordinating authors). Fertility and Family Policies in

Central and Eastern Europe. In: Barnet Papers in Social Research. WORKING PAPER 15-01, February 2015, p.38-39. [Accesat 16.08.2015] Disponibil: www.spi.ox.ac.uk/fileadmin/ documents/PDF/150306_Barnett_Paper_15-01.pdf

3. BEAUJOUAN, É., SOBOTKA, T. Late motherhood in low-fertility countries: reproductive intentions, trends and consequences. In: Wienna Institute of Demography working papers, 02/2017.

4. BULGARU, M., CHISTRUGA, I. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în schimbare. Chișinău: CEP USM, 2015.

5. Fertilitatea feminina pe medii și grupă de vârstă a mamei, 1980-2016. [Accesat 17.03.2018] Disponibil: www.statbank.statistica.md

6. GAGAUZ, O., PALADI, Gh., BUCIUCEANU-VRABIE, M. et al. Profilul sociodemografic al Republicii Moldova la 20 de ani după adoptarea Programului de Acțiune de la Cairo. Chișinău: CCD INCE, 2014.

7. GHEȚĂU, V. Declinul demografic și viitorul populației României. București: ALPHA MDN, 2007.

8. Învățământul preșcolar și protecția copilului în Europa: eliminarea inegalităților sociale și culturale, 2009. [Accesat 28.06.2015] Disponibil: eacea.ec.europa.eu/education/ Eurydice/documents/ thematic_reports/098RO.pdf

9. LARSEN, T.P. Work and Care Strategies of European Families: Similarities or National Differences? In: Social Policy an Administration. 2004, Vol. 38, No 6, p.654-677.

10. LUTZ, W., SKIRBEKK, V. Policies Addressing the TempoEffect in Low-Fertility Countries. In: Population and developement review, 2005.

11. Naissances hors mariage [Accesat 13.06.2015] Disponibil: http://www.ined.fr/fr/tout-savoir-population/chiffres/france/ naissance-fecondite/naissances-hors-mariage/

12. POPESCU, C. Reforma concediului de îngrijire a copiilor de vârsta 0-3/3-6 ani: mai scurt, mai bine plătit, urmat de servicii bune de creșă/grădiniță. Chișinău, 2015.

13. POPESCU, R. Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană. Iași: Polirom, 2009.

14. Portret statistic al femeilor și bărbaților în Republica Moldova 2018. [Accesat 22.09.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=5935&idc=168

15. Raport statistic Nr.13 privind întreruperea de sarcină (în termenele până la 21 săptămâni). [Accesat 24.08.2018] Disponibil: https://www.avort.md/wp-content/uploads/ 2018/07/ FORMA-RS-13-2017.pdf

16. Reconciliation of work and family life and collective bargaining in the European Union. [Accesat 22.01.2017] Disponibil: http://www.eurofound.europa.eu/sites/default/ files/ef_publication/ field_ef_document/ef0606en.pdf

17. Sănătatea sexuală și reproductivă în Europa de Est și Asia Centrală. UNFPA. [Accesat 12.06.2018] Disponibil: https://moldova.unfpa.org/sites/default/files/pub-pdf/ Sanatatea%20Sexuala_Reproductiv_sm%20.pdf

18. SEGALEN, M. Sociologia familiei. Iași: Polirom, 2011.

102

19. Situația copiilor în Republica Moldova în anul 2017. [Accesat 25.07.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6017

20. Situația demografică în Republica Moldova în anul 2016. [Accesat 25.07.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5641

21. Standards for Sexuality Education in Europe. Cologne: Federal Centre for Health Education, BZgA, 2010.

22. STANKUNIENE, V., JASILIONIENE, A. Lithuania: Fertility decline and its determinants. In: Demographic Research, February 2008, Vol.19, Art.20, p.705-742.

23. Strategia pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, IV(66). [Accesat 24.01.2017] Disponibil: http://lex.justice.md/md/353459/.

24. STRĂTILĂ, M. Starea sănătății femeii în Republica Moldova. Chișinău, 1998. 25. Studiu de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS). Republica Moldova 2012. Raport final.

Chișinău, 2015. 26. TESTA, M.R. Family Sizes in Europe:Evidence from the 2011 Eurobarometer Survey.

[Accesat 29.08.2018] Disponibil: https://www.oeaw.ac.at/fileadmin/subsites/Institute/ VID/PDF/Publications/EDRP/edrp_2012_02.pdf

27. VALCOV, V. (coord.) Copiii Moldovei. Chișinău: Biroul Național de Statistică, 2017. 28. VAN DE KAA, D.J. The Idea of a Second Demographic Transition in Industrialized

Countries. Paper presented at the Sixth Welfare Policy Seminar of the National Institut of Population and Social Security, Tokio, Japan, 29 January 2002. [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://www.ipss.go.jp/English/ WebJournal.files/Population/2003_4/Kaa.pdf

29. Vârstnicii în Republica Moldova în anul 2016 [Accesat 14.03.2018] Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5762

30. VOINEA, M. Psihosociologia familiei. București: Editura Universității din București, 1996.

31. АНТОНОВ, А.И., БОРИСОВ, В.А. Динамика населения России в XXI веке и приоритеты демографической политики. Москва: Ключ-С, 2006.

32. БОТЕВ, Н. Европа в ловушке низкой рождаемости? În: Entre Nous. Европейский журнал по сексуaльному и репродуктивному здоровью, 2006, № 63.

33. ВАРЛАМОВА, С.Н., НОСКОВА, А.В., СЕДОВА, Н.Н. Семья и дети в жизненных установках россиян. În: Социологические исследования, 2006, №10, p.61-73.

34. КАЛАЧИКОВА, О.Н., ГОРДИЕВСКАЯ, А. Н. Репродуктивное поведениe населения: опыт многолетнего мониторинга. În: Вопросы территориального развития, Вып. 9 (19), 2014.

103

Maria BULGARU Oleg BULGARU

COMPORTAMENTUL REPRODUCTIV

AL FEMEILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Studiu sociologic

Redactare – Ariadna Strungaru

Machetare computerizată – Oleg Bulgaru

Bun de tipar 01.10.2018 Formatul 70x1001/8.

Coli de tipar 12,5. Coli editoriale 10,0. Comanda ____. Tirajul 50 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM str. Al. Mateevici, 60, Chișinău, MD-2009.