PLAN DE EXAMINARE SI DE PREZENTARE A LEZIUNILOR MACROSCOPICE

1. ORGANUL (identificarea organului)

2. SPECIA (identificarea speciei căreia îi aparţine organul supus examinării)

3. MODIFICĂRI ALE ORGANULUI SESIZABILE PRIN INSPECŢIE:- VOLUM- FORMĂ- CULOARE- MODIFICĂRI DE SUPRAFAŢĂ

4. CONSISTENŢA

5. SECŢIONAREA (secţiuni obligatorii şi suplimentare) – se urmăreşte:- dacă modificările suprafeţei ajung şi în profunzime;- rezistenţa la secţionare;- aspectul suprafeţei de secţiune:

- uscat sau umed- neted sau granular- sânge- lichide patologice- formaţiuni patologice.

6. PROBA PLUTIRII - specifică pulmonului7. DIAGNOSTICUL ANATOMOPATOLOGIC DE ORGAN (identificarea procesului patologic)8. BOALA (BOLILE) (identificarea agentului patogen şi a bolii)

EUTANASIAÎN MEDICINA VETERINARĂ

De ce abordăm eutanasia, cel mai trist şi dezagreabil aspect al medicinei în general, mai ales pentru medicina omului . Abordarea acestui subiect este justificată în cazul în care considerăm animalul doar ca o altă formă de viaţă decât cea umană, ambele având un creator unic.

Ce este eutanasia: a) în cea mai rezumativă şi sumară definiţie: moartea provocată benefic; b) într-o definiţie mai detaliată şi mai cuprinzătoare, eutanasia reprezintă sfârşitul anticipat şi

nenatural al vieţii, provocat de alţii (pentru om, ca specie, de sine însuşi) pentru a evita suferinţele în

Page 1 of 89

- pete- zone- formaţiuni- depozite- crescută

- mult crescută (dură)- scăzută- mult scăzută (friabil)

stadiile terminale ale bolii sau pentru a pune capăt unei vieţi neproductive, pentru om din punct de vedere intelectual şi social;

c) cu referire mai strictă la animal, eutanasia este omorârea, din milă sau din motive umanitare, a animalelor de către personal calificat.

Concepte filozofice privind eutanasia

Creştinii europeni, sau cu obârşie europeană, abordează problematica eutanasiei cu o responsabilitate comună, dar de pe poziţii esenţial diferite. a) Învăţătura creştină ortodoxă este cea care oferă suportul axiologic întru apărarea vieţii, ca dar divin dăruit de Dumnezeu, singurul care poate dispune de viaţa omului sau a vieţuitoarelor pa care le-a creat. Este adevărat că viaţa pământească nu este un scop în sine şi nici valoare supremă, deoarece prin ea urmărim s-a dobândim pe cea veşnică; dar între viaţa pământească şi cea veşnică există continuitatea realizată de harul divin, care face ca cea de-a doua să se reverse peste cea dintâi, sfinţind-o. Cu alte cuvinte, în religia creştină ortodoxă viaţa trebuie trăită oricum, ba, mai mult, smerenia şi suferinţa ne apropie mai mult de Dumnezeu şi de viaţa cea fără sfarşit. b) Pe de altă parte, în mediile de gândire utilitaristă, influenţate de cultura anglo-saxonă , ca şi de principalele religii creştine neortodoxe, catolică si protestantă, viaţa merită să fie trăită doar în măsura în care poate fi coordonată în condiţii de autonomie totală. Într-o asemenea concepţie a vieţii eutanasia este mai uşor de acceptat. Se pune problema câte din adevărurile enunţate anterior se pot transfera în lumea animalelor. Diferenţa esenţială între eutanasia la om şi la animale este subliniată de mai noile denumiri aplicate în medicina omului - suicid acceptat şi suicid controlat, care subliniază faptul că în medicina omului eutanasia se face neapărat cu acceptul şi la solicitarea bolnavului, cu excepţia eutanasiei pasive, practic similară cu eutanasia necuvântătoarelor. Eutanasia pasivă este moartea provocată a bolnavilor în comă profundă irecuperabili, decizia aparţinând membrilor familiei sau tutorilor.

Termeni aparent sinonimi eutanasiei

Deoarece moartea provocată a animalelor se practică larg şi cu diverse obiective, se impune clarificarea unor termeni în aparenţă sinonimi cu eutanasia.

1. Sacrificarea reprezintă uciderea animalelor pentru a fi consumate de către oameni, şi se referă la speciile de abataj ce se sacrifică, de regulă în număr mare, în abatoare.

Uneori şi în unele ţări se preferă termenul de tăiere, rezervându-se acela de sacrificare pentru ritualurile religioase de ofrandă adusă unor zeităţi, care se mai practică în Africa şi în Asia de S-E.

2. O sacrificare parte pentru mâncare şi parte pentru sport şi recreere este uciderea animalelor sălbatice (mamifere, păsări şi peşti), prin vânătoare şi pescuit, termeni consideraţi de ecologiştii radicali prea eleganţi pentru o practică ce capătă adeseori o faţă inumană.

3. Pescuitul pe scară industrială sau uciderea animalelor cu scop altul decât obţinerea mâncării (pentru blană, coarne, colţi sau grăsime), poartă denumirea de recoltare, termen uşor cinic ce plasează animalele într-o categorie de vieţuitoare care s-ar semăna primăvara şi s-ar recolta toamna.

4. Cu termenii de rărire sau subţiere a rândurilor se denumeşte omorârea animalelor slabe, bolnave sau neproductive dintr-o turmă sau haită; operaţiunea are efect benefic cert pentru ameliorare biologică a populaţiei respective.

Page 2 of 89

5. Uciderea în masă a dăunătorilor, acceptată unanim pe considerente economice şi de sănătate publică, poartă denumirea de exterminare.

6. O categorie specială de animale omorâte în scop umanitar sunt acelea sacrificate prin experimente. Acestea poartă denumirea de animale anihilate şi în grupul lor rămân din ce în ce mai puţine specii, conform unor legislaţii progresiv riguroase.

7. În ţările UE reformarea animalelor de fermă nu este primită favorabil de către mişcările ecologiste şi de protecţie a animalelor, mai ales atunci când animalele- reformă (în principal cai, vaci şi rumegătoare mici) sunt menţinute prea mult timp în mizerie fiziologică până la finisare.

Situaţiile în care recurgem la eutanasie

Situaţiile care necesită euatnasia reprezintă aspectul cel mai controversat al problemei. Acestea sunt prezentate, după consultarea mai multor materiale de informare şi cu subiectivismul firesc al autorului, în tabelul de faţă:

CÂND RECURGEM LA EUTANASIE ?

1. TUMORI METASTAZATE2. TUMORI ULCERATE ŞI NECROZATE3. TUMORI CU VOLUM MAI MARE DE : a) 15 cm la carnivorele de companie

b) 10 cm la şobolan c) 2 cm la şoarece

4. FRACTURI MULTIPLE 5. HEMORAGII GRAVE6. AUTOMUTILARE7. PARALIZII PRELUNGITE8. HIPOTERMIE SEVERĂ9. INSUFICIENŢĂ RESPIRATORIE GRAVĂ10. ŞOC IREVERSIBIL11. AFECŢIUNI CUTANATE CRONICE ÎNTINSE12. TOATE STĂRILE PATOLOGICE CARE DUC LA O PIERDERE DE GREUTATE CORPORALĂ, RAPIDĂ SAU PROGRESIVĂ, MAI MARE DE 20% Clinicienii, mai ales cei care se respectă şi abdică mai greu în faţa bolii, vor fi tentaţi să corecteze

acest tabel. Motivele eutanasiei vor fi mereu în “mişcare”, în funcţie de caz, de condiţiile de terapie, de personalitatea celui care ia decizia finală.

Calităţile agentului de eutanasie ideal

Dacă abordăm eutanasia ca aspect de civilizaţie, metodologia de efectuare a acesteia trebuie să ne preocupe în mod serios, lăsând la o parte adevărul rudimentar conform căruia, într-un fel sau altul, animalul tot moare. În sprijinul nostru vine şi etimologia termenului care provine din cuvintele greceşti tanatos = moarte şi eu = bun.

1. Înainte de toate, substanţa utilizată (în cazul agenţilor chimici, cei mai numeroşi) nu trebuie să cauzeze anxietate, teamă, împotrivire, sau orice semn clinic de activare autonomică.

Page 3 of 89

2. Conform principiului fundamental al efectuării actului medical – primum non nocere, agentul eutanasic este necesar să nu fie dureros.

3. Acesta trebuie să acţioneze repede, să provoace inconştienţa şi moartea la interval de timp cât mai mic, dacă se poate instantaneu, şi cu o durată totală de câteva minute.

4. În cadrul recomandărilor şi posologiei sale agentul de eutanasie trebuie să fie larg utilizabil, respectiv să fie eficient (să provoace moartea) la cât mai multe specii şi categorii de animale.

5. Manipularea acestuia trebuie să nu prezinte riscuri pentru operator.6. Să fie estetic, element important în cazul eutanasierii animalelor de companie.7. Să fie compatibil medicamentos cu motivul eutanasiei.8. Să fie nepoluant.9. În sfârşit, prin natura sa, agentul de eutanasie nu trebuie să complice examenele postmortale,

mai ales necropsia şi examenul histopatologic, dar şi alte examene de laborator.

Agenţi admişi pentru eutanasie

Agenţii utilizaţi pentru eutanasie la animale sunt clasificaţi în litearatura de specialitate în mai multe categorii. În clasificarea de faţă îi împărţim în agenţi chimici, cei mai numeroşi, şi agenţi de altă natură.

a) Agenţi pentru eutanasie chimici

Vom prezenta pe scurt în cele ce urmează cei mai utilizaţi agenţi de eutanasie chimici, subliniind avantajele şi dezavantajele fiecăruia dintre aceştia.

1. Barbituricele constituie clasa cea mai largă de eutanasice chimice, cel mai cosacrat şi cu aplicabilitate la toate speciile fiind pentobarbitalul de sodiu, utilizat în sol. 18%, în doză de 200mg/kg, i.p, i.m., sau i.v.

Clinic, animalul se relaxează, închide ochii, aproape încetează să respire şi adoarme. Până la moarte activitatea cardiacă se prelungeşte câteva minute, dar încetează mai repede dacă se adaugă soluţiei phentoyn sau dibucaină.

Singurul dezavantaj al barbituricelor este acela de a aparţine categoriei drogurilor, care impun anumite restricţii în gestionare.

2. Cloralhidratul este un drog care, folosit în amestec cu sedative şi administrat lent i.v., se poate folosi cu rezultate bune la eutanasierea animalelor mari.

3. Amestecul barbituric – cloralhidrat - sulfat de magneziu este folosit la animalele mari şi la păsări, adminstrat pe cale i.m. Sulfatul de Mg are rolul de a preveni spasmele musculare şi de a stopa activitatea musculară.

4. Anestezicele inhalante (eter, cloroform, halotan, enfluran, oxid nitric, metoxifluran) se utilizează la animalele mici: câini tineri sau de talie mică, pisici, rozătoare, păsări.

Avantajul utilizării acestora este moartea rapidă. Dezavantajul suprem, cu excepţia eterului, este producerea unor modificări tisulare importante

(vezi agentul de eutanasie ideal).5. Monoxidul de carbon, utilizat prin gazare, produce moarte rapidă la câini şi pisici.Dezavantajele acestuia constau în costul ridicat al camerelor de gazare, precum şi în faptul că,

după pierderea cunoştinţei, poate să apară agitaţie şi ţipete, manifestări care pot fi anulate prin pretratament cu acopromazină.

6. Dioxidul de carbon este folosit la anestezia porcilor, mai rar a oilor şi viţeilor, înainte de tăiere. Ca agent de eutanasie se poate folosi în conc. de 30-40% la animalele de laborator şi de 70% la

Page 4 of 89

câini.Nu se utiulizează la animalele care hibernează, respectiv la hamsteri.7. Azotul se foloseşte la câini, iepuri şi nurci.

Câinii îşi pierd cunoştinţa în 16-17 sec., EEG este izoelectrică în 36-132 sec., iar tensiunea arterială devine 0 în 88-288 sec.

Metoda este blândă, dar este contraindicată la animalele nou-născute şi la tineretul până la vârsta de 4 luni, care sunt mai rezistente.

8. Soluţia T-61 şi 9. Dolethalul se pot folosi la toate speciile dar sunt, la momentul actual, cele mai utilizate eutanasice la câini şi la pisici. Concurează pentobarbitalul mai ales prin calitatea de a anula riscul reluării mişcărilor rsepiratorii în cazul unor doze prea mici.

b) Agenţi pentru eutanasie de altă natură

1. Electrocutarea se practică la omorârea animalelor mari. Pentru a creea urgent inconştienţă, curentul trebuie să treacă transcranial, şi nu de la bot spre anus, altfel apar convulsii prelungite.

2. Împuşcarea se face în cap. Metoda nu este folosită de către medicii veterinari ci de către fermieri şi poliţişti, pentru neutralizarea urgentă a unor animale foarte periculoase.

3. Sângerarea se practică la animalele de laborator, precedată obligatoriu de o comoţie cerebrală prin lovire şi toracotomie.

4. Vidul se utilizează în camere mici în care se poate realiza o depresurizare echivalentă plasării animalului la o adâncime de 55.000 picioare sub nivelul mării.

Animalul cedează hipoxiei in mai puţin de 1 min., dar pentru instalarea morţii vidul trebuie menţinut 10 min. la animalele tinere, bolnave sau bătrâne şi 20 min. la animalele adulte.

5. Ghilotinarea şi 6. dislocarea cervicală se practică la nou-născuţi, la animalele de laborator şi la păsări.

Metoda este brutală şi aparent inumană, dar foarte eficace, mai ales în vederea unor cercetări ulterioare neurochimice.

Agenţi nerecomandabili pentru eutanasie1. Sulfatul de magneziu singur nu induce căderea centrilor nervoşi, deoarece ionii de Mg nu

traversează prompt bariera hematoencefalică. Prin urmare, în cazul utilizării lui izolate, moartea se instalează prin blocarea miocardului şi a muşchilor respiratori, dar până aceasta se instalează, animalul rămâne conştient.

2. Anestezicele inhalante la animalele mari. Fără o premedicaţie potrivită, animalul devine agitat şi periculos, astfel încât acestea se vor utiliza doar în urgenţe şi după o contenţie perfectă.

3. Analgezicele narcotice (morfina). Supradozarea acestora poate provoca moartea prin căderea centrilor respiratori, dar ele sunt costisitoare şi utilizarea lor este foarte strict supravegheată legal.

4. Calmantele sedative pot determina hipotensiune severă şi căderea centrilor nervoşi, dar nu apare analgezia, de aceea trebuie folosite în doze foarte mari.

5. Stricnina, la acţiunea căreia câinii şi pisicile sunt speciile cele mai sensibile, provoacă moartea prin contractura muşchilor respiratori. Nu este acceptată pentru eutanasie din cauza convulsiilor în stare de conştienţă, respectiv aspectului foarte dramatic al morţii.

6. Nicotina omoară prin blocarea tuturor receptorilor colinergici centrali şi periferici, dar este un alcaloid foarte periculos pentru operator, deoarece pătrunde rapid prin pielea intactă şi neprotejată.

Ceilalţi ipotetici agenţi pentru eutanasie sunt contraindicaţi datorită utilizării lor de altă natură (raticidele, drogurile curariforme), sau aspectului brutal şi inuman al instalării morţii (înnecarea, injecţiile i.v. cu aer).

Page 5 of 89

Concluzie generală Îţi vei pune, fără îndoială, întrebarea: sunt sau nu sunt doctor-moarte atunci când recurg la

eutanasie? Dacă prima parte a cursului, predominant filozofică, te pune pe gânduri, componenta tehnică a

prelegerii te ajută, chiar dacă răspunsul va fi uşor nuanţat în funcţie de propria ta personalitate, să te plasezi pe poziţia pro-eutanasie şi să abordezi eutanasia nu atât ca pe un act medical dezagreabil, cum este de fapt moartea provocată, ci ca un act medical necesar, dorit înfăptuit în condiţii de profesionalism desăvârşit, în special în urma unui diagnostic şi a unui prognostic corect

Necropsia, prosectura, diagnosticul necropsic sau examenul necropsic denumeşte totalitatea operaţiunilor de deschidere şi examinare a unui cadavru şi de consemnare a leziunilor, cu scopul de a stabili cauza morţii animalului.

Etimologia cuvântului: nekros = moarte, opsis = vedere (limba greacă). Ca sinonim este adeseori folosit, îndeosebi în literatura medicală veterinară occidentală, termenul autopsie, cu sensul a observa cu propria vedere (utilizat la noi doar în medicina omului, cu sensul a necropsia aceeaşi specie-omul). Termenul corect, utilizabil fără restricţii în ambele domenii deoarece conţine prefixul necro- , referitor la moarte, este necropsie.

Moartea şi semnele morţii

Moartea organismului animal este un fenomen complex care constă în oprirea respiraţiei, a circulaţiei, a activităţii sistemului nervos central, respectiv încetarea funcţiilor vitale şi a interrelaţiilor organismului cu mediul ambiant.

În urma morţii organismul viu devine cadavru, obiect de lucru al morfopatologilor, un corp inert supus descompunerii progresive în substanţe organice simple şi anorganice, care se reintegrează, astfel, în circuitul general al materiei în natură.

Moartea este descrisă şi clasificată din mai multe puncte de vedere.

1. Din punct de vedere al cauzelor şi al gradului de extindere moartea poate fi locală sau generală.

a. Moartea locală defineşte încetarea activităţilor vitale într-un teritoriu tisular anume, relativ limitat. Pentru fenomenul de moarte tisulară locală, în limbajul medical (de fapt pentru o anume variantă a cesteia – vezi Anatomia patologică generală) se utilizează şi termenul de necroză.

b. Moartea generală sau propriu-zisă poate fi:- Naturală (fiziologică) aceasta este rezultatul uzurii treptate a organismului (îmbătrânirii), cu acumularea în celule a unor produşi de degradare sau de senescenţă; moartea naturală survine fără o cauză aparentă, prin înaintarea în vârstă, şi poate fi considerată în afara patologicului;- Patologică (prematură). Moartea generală patologică în clasificarea de faţă reprezintă moartea în conceptul definiţiei iniţiale. După perioada de timp în care se instalează, moartea patologică poate fi:

Page 6 of 89

- subită (apoplectică, rapidă); aceasta intervine pe fondul unei sănătăţi aparente, ca urmare a unor accidente: traumatisme grave, hemoragii masive, electrocutare, evoluţia supraacută a unor boli toxiinfecţioase;- lentă; moartea se instalează lent după o evoluţie îndelungată a unor boli, fiind precedată de o perioadă de cădere progresivă a funcţiilor vitale denumită agonie.

2. Din punct de vedere al intervenţiei factorilor etiologici şi din acela al ireversibilităţii (valabil mai ales în medicina omului) moartea se clasifică în:

a. Moarte aparentă, caracterizată printr-un somn profund şi diminuarea funcţiilor sistemului nervos., a respiraţiei şi a circulaţiei până la imposibila percepţie a lor cu mijloace comune, dar totuşi reversibilă.

b. Moartea clinică durează aproximativ 6 minute şi se caracterizează prin încetarea funcţiilor vitale şi menţinerea unor manifestări supravitale (contracţii cardiace, peristaltism intestinal). În cazul intervenţiei terapeutice în primele momente ale instalării ei, moartea clinică este reversibilă.

c. Moartea biologică – semnifică suprimarea definitivă a proceselor biologice, este ireversibilă şi în clasificarea de faţă reprezintă moartea propriu-zisă.

Moartea biologică, ireversibilă pentru un organism considerat, constă dintr-o serie de procese fizico-chimice desfăşurate la nivel biochimic, ultrastructural, microscopic şi macroscopic.

Rezultatul final al acestei descompuneri a organismului viu este degradarea materiei şi readucerea ei în circuitul extraorganic al mediului exterior. Aici materia va servi la edificarea altor organisme animale sau vegetale sau va participa la constituirea materiei lipsită de viaţă a mediului.

Semnele morţii reprezintă particularităţile anatomoclinice pe baza cărora se poate diagnostica moartea biologică.

Semnele morţii biologice sunt: încetarea activităţilor respiratorii şi cardiace, dispariţia pulsului şi a reflexelor, suprimarea funcţiilor aparatelor locomotor şi fonator, dispariţia undelor electroencefalogramei.

Moartea cerebrală (diagnosticabilă prin electroencefalograma zero) este cel mai sigur şi mai preţios indiciu al morţii biologice, al ireversibilităţii vieţii.

4.5. MODIFICARILE CADAVERICE

Încetarea func]iilor vitale ale organismului [i întreruperea rela]iilor acestuia cu mediul extern - moartea, transform\ organismul viu într-un corp inert supus descompunerii în substan]e organice [i anorganice numit cadavru.De cele mai multe ori cadavrele, organele sau fragmentele de organe ce provin de la animale moarte sau sacrificate nu sunt proaspete, între momentul mor]ii animalului [i cel al examenului necropsic interpunându-se un interval de timp variabil, uneori de ordinul zilelor. În acest interval de timp, în cadavru se instaleaz\ progresiv transform\ri biochimice [i structurale materializate sub forma a[a numitelor modific\ri cadaverice sau postmortale.Cunoa[terea în detaliu a modific\rilor cadaverice, respectiv a momentului apari]iei fiec\reia dintre acestea precum [i a modului lor de manifestare morfologic\, este important\ din urm\toarele motive:

- modific\rile postmortale, îndeosebi cele tardive, a[a cum este putrefac]ia, mascheaz\ leziuni discrete produse în timpul vie]ii animalului [i cu rol uneori cert în stabilirea cauzei mor]ii;

Page 7 of 89

- unele modific\ri cadaverice, se confund\ macro- [i chiar microscopic cu unele leziuni, f\când posibil diagnosticul celor din urm\ doar pe cadavre foarte proaspete; de exemplu, autoliza cadaveric\ confer\ organelor compacte un aspect de “organ fiert” identic macroscopic cu acela produs de distrofia granular\ sau de inflama]ia parenchimatoas\;

- sesizarea [i consemnarea corect\ a modific\rilor cadaverice contribuie esen]ial la stabilirea momentului (ziua sau chiar ora) mor]ii animalului, ceea ce, în unele cazuri, cap\t\ o importan]\ juridic\ deosebit\.

În majoritatea manualelor de anatomie patologic\ modific\rile cadaverice sunt prezentate într-o clasificare didactic\ [i pronun]at subiectiv\, în dou\ categorii: precoce [i tardive, în func]ie de momentul instal\rii lor. În realitate este imposibil de stabilit o diferen]iere pur cronologic\, transform\rile postmortale fiind în dinamic\ [i în rela]ie cu numero[i factori lega]i de animal [i de mediul exterior.

În cele ce urmeaz\ vom prezenta modific\rile cadaverice în func]ie în principal de sediul lor morfologic.

4.5.1. Modific\ri ale pH-ului mediului intern

Procesele vitale la vertebratele homeoterme se desf\[oar\ la un pH u[or alcalin, cuprins în general între 6,5 [i 7,0.Dup\ moarte, ca urmare a glicogenolizei anaerobe din masele musculare [i a eliber\rii unor cantit\]i mari de acid lactic, mediul intern cap\t\ un caracter net acid, pH-ul s\u coborând pân\ la 5,0 ; se produce deci o acidifiere a cadavrului.Mai târziu, ca urmare a apari]iei unor compu[i chimici cu reac]ie bazic\, cadavrul sufer\ o alcalinizare.

4.5.2. Modific\rile temperaturii cadavrului.

Ca urmare a abolirii activit\]ilor de termoreglare dup\ moarte, cadavrul tinde s\ ajung\, ca oricare alt corp inert, la temperatura mediului ambiant. Cum aceasta rareori dep\[e[te, cel pu]in la noi în ]ar\, temperatura medie a homeotermelor, se va produce întotdeauna r\cirea cadavrului.Rapiditatea r\cirii cadavrului este, în condi]ii medii, de aproximativ 10C pe or\.Durata r\cirii cadavrului variaz\ în primul rând în func]ie de temperatura extern\, dar [i cu talia animalului, starea lui de între]inere [i chiar cu boala de care a suferit animalul. Astfel, r\cirea se instealeaz\ mai rapid iarna decât vara, la animalele de talie mic\ [i la cele slabe; bolile convulsivante ca tetanosul [i intoxica]ia cu stricnin\ ca [i cele caracterizate prin intense fermenta]ii intestinale produc o cre[tere a temperaturii corporale dup\ moarte cu 1-20C, dup\ care se instaleaz\ o r\cire lent\.Temperatura cadavrului se stabile[te prin m\surarea cu termometrul a temperaturii rectale; în lipsa termometrului, se apreciaz\ aproximativ temperatura suprafe]ei corporale cu dosul palmei.

4.5.3. Modific\rile globilor oculari

Acestea debuteaz\ la 6-8 ore dup\ moarte prin pierderea treptat\ a transparen]ei corneei care, dup\ Pellegrini N. (1987), devine complet opac\ dup\ aproximativ 10 ore vara [i 20 ore iarna.Dup\ aproximativ 12 ore vara [i 24 ore iarna, pe sclerotic\ apar pete mici, ro[iatice apoi verzui, care în timp conflueaz\ modificând cu totul aspectul sclerei la circa 48 ore dup\ moarte.Concomitent cu modific\rile descrise anterior are loc o deshidratare [i retractarea consecutiv\ a globilor oculari.Dup\ 72-80 ore de la moarte se produce ramolirea [i topirea tuturor componentelor globilor oculari.

Page 8 of 89

4.5.4. Modific\ri ale mobilit\]ii osteomusculare

Dup\ moartea animalului, asist\m întotdeauna, dar într-o derulare larg variabil\, la pierderea elasticit\]ii maselor musculare [i intrarea acestora într-o stare de contractur\ sus]inut\ denumit\ rigiditate; aceasta persist\ un timp, dup\ care cadavrul redobânde[te o stare de mobilitate asem\n\toare celei din timpul vie]ii - rezolu]ia.

Rigiditatea cadaveric\ se exteriorizeaz\ printr-o stare de contractur\ prelungit\ a musculaturii [i mai ales prin imobilizarea articula]iilor, mai u[or de sesizat la articula]iile membrelor.Mecanismul ultrastructural de producere a rigidit\]ii este asem\n\tor celui al contrac]iei musculare din timpul vie]ii, exceptând prelungirea în timp a contrac]iei.Rigiditatea se instaleaz\ ini]ial în ]esutul muscular neted, debutând la câteva minute dup\ moarte prin contractura musculoasei glandelor seminale. Urmeaz\ apoi contrac]ia structurilor musculare cutanate [i din pere]ii organelor cavitare sau tubulare: uter, vezic\ urinar\, stomac, intestin. În aceast\ faz\ este mai u[or de sesizat pe cadavru horipila]ia, mioza ocular\ [i, la examenul interior, apari]ia inelelor de contractur\ ale intestinului.La aproximativ 30 minute dup\ moarte se instaleaz\ contractura miocardului ventricular, ceea ce face ca la examenele necropsice, cavit\]ile cardiace ventriculare se apar\ în mod normal cu cantit\]i reduse de sânge.Musculatura somatic\ (striat\ de tip scheletic) se contract\ invariabil într-o succesiune cranio-caudal\, dup\ legea lui Nysten .Primii, la 2-3 ore dup\ moarte, se contract\ mu[chii pteriogoidieni, maseteri [i ai limbii, apoi musculatura cervical\, a trenului anterior, toracic\, abdominal\ [i a trenului posterior; rigiditatea se generalizeaz\ la aproximativ 24-36 ore de la moartea animalului.Rigiditatea cadaveric\ se apreciaz\ cel mai u[or, chiar pe un cadavru nedeschis, prin gradul de imobilitate a articula]iilor membrelor.{i aceast\ modificare postmortal\ este dependent\ de numero[i factori, ea instalându-se mai rapid în sezonul rece, la animalele mici sau slabe, dup\ boli febrile [i la animalele moarte dup\ un efort intens (câinii de vân\toare sau v\natul).Este util a sublinia c\, la examenul histologic, fibrele musculare recoltate de la cadavre aflate în rigiditate apar ondulate [i cu zone tumefiate [i omogene – nodurile de rigiditate, aspect structural foarte asem\n\tor cu acela al hialinozei intracelulare cu localizare muscular\.

Rezolu]ia cadaveric\ denume[te starea de relaxare definitiv\ a cadavrului, pierderea tonusului maselor musculare [i reluarea mobilit\]ii articulare. Rezolu]ia debuteaz\ dup\ instalarea total\ a rigidit\]ii, deci la aproximativ 24-36 ore de la moarte [i se încheie la aproximativ 48-72 ore de la moarte. Succesiunea topografic\ a instal\rii rezolu]iei este aceea[i ca în cazul rigidit\]ii.Histologic, masele musculare somatice în rezolu]ie prezint\ fibra muscular\ u[or contractat\, omogenizat\ [i cu nucleii fragmenta]i sau liza]i [i apa de constitu]ie acumulat\ între sarcolem\ [i endomissium.Unii autori consider\ rigiditatea cadaveric\ drept unica transformare muscular\ postmortal\, în evolu]ia ei descriind trei perioade: de instalare, de stare [i de rezolu]ie (Tabel 5).

Tabel 5

Dinamica evolu]iei în ore a rigidit\]ii cadavericePage 9 of 89

la animale la temperatura de 150C (ore)(dup\ Jiv\nescu I. [i Paul W., 1973)

Categoria de animale

Perioada de instalare

Perioada de stare Perioada de rezolu]ie

Animale mari 14-28 28-48 48-72

Animale mijlocii 10-24 24-38 38-54

Animale mici 6-12 12-22 22-34

Indiferent de maniera în care sunt clasificate [i descrise, modific\rile cadaverice ale ]esuturilor musculare sunt foarte utile la stabilirea vechimii cadavrului, respectiv a datei mor]ii animalului.

4.5.5. Modific\ri ale sângelui

Vom descrie aici o modificare de reparti]ie a sângelui în cadavru - hipostaza [i apoi modific\ri propriu-zise ale sângelui ca ]esut: coagularea, hemoliza, imbibi]ia hemoglobinic\ [i petele cadaverice.

Hipostaza cadaveric\ reprezint\ acumularea sângelui în exces, prin simplu fenomen gravita]ional, în regiunile declive ale cadavrului, respectiv cele de pe partea pe care a stat cadavrul imediat dup\ moarte.Aceast\ modificare apare precoce, în prima or\ dup\ moarte [i este maxim\ dup\ 10-12 ore.Hipostaza cadaveric\ poate fi sesizat\ chiar la jupuirea cadavrului, acesta prezentând ]esutul conjunctiv subcutanat cu vasele ectaziate [i pline cu sânge închis la culoare [i necoagulat.La examenul interior, hipostaza poate fi observat\ mai u[or la organele pereche, mai ales la nivelul pulmonilor, pulmonul hipostatic fiind turgescent, de culoare ro[ie-vi[inie generalizat\ [i mai greu decât simetricul s\u.Chiar dac\ mecanismele sunt asem\n\toare, trebuie s\ diferen]iem hipostaza postmortal\ de congestia hipostatic\ ce apare în timpul vie]ii, la animalele care zac îndelung pe aceea[i parte. Procesul patologic este frecvent observat, sub forma congestiei pulmonare hipostatice, la animalele mari cahectice sau cu fracturi grave.

Coagularea este o modificare postmortal\ precoce care începe la 30 minute dup\ moarte [i se suprapune în timp, cu aproxima]ie, pe instalarea rigidit\]ii.La examenul interior, în cavit\]ile cordului [i în lumenul vaselor mari vom g\si coagulii cadaverici sau cruorici, sub forma unor mulaje ro[ii-negricioase, lucioase şi elastice, care se desprind u[or de la peretele cordului sau al vaselor; ei se deosebesc net de coagulii ce apar în timpul vie]ii - trombi, care sunt ro[ii-cenu[ii, fermi la palpare sf\rmicio[i [i aderen]i la endocard sau intim\ (Tabel 6).

Tabel 6Caracteristici macroscopice ale trombilor [i ale coagulilor cadaverici

(dup\ Oprean O.Z., 1998)

Criteriu macroscopic Tromb Coagul cadaveric

Page 10 of 89

Suprafa]\ Rugos Neted

Culoare Ro[u-cenu[iu Negricios

Consisten]\ Tare Elastic

Aderen]\ Aderent Neaderent

Este de remarcat c\ în hipocalcemie, asfixie, boli septicemice sau st\ri de hipoxie, coagularea este întârziat\ sau chiar anulat\.Dup\ Ciurea V. (1962), coagularea la cal [i la câine se desf\[oar\ mai lent decât la alte specii.

HemolizaÎn cele mai multe cazuri hemoliza urmeaz\ coagul\rii, ea desf\[urându-se aproximativ în acela[i timp cu rezolu]ia.În situa]ii când coagularea nu se mai instituie sau consecutiv coagul\rii, la deschiderea cordului [i a marilor vase sângele apare sub forma unei mase fluide, de culoare ro[ie-negricioas\.

Imbibi]ia hemoglobinic\ este procesul de infiltrare a hemoglobinei eliberat\ prin hemoliz\, ini]ial în intim\ [i endocard, apoi în peretele vascular [i în ]esuturile limitrofe perivasculare, ce cap\t\ o culoare ro[ie-vi[inie difuz\.De remarcat este faptul c\ unele forma]iuni patologice, focare de necroz\ sau noduli de proliferare celular\, pot suferi, la cadavrele vechi, imbibi]ia hemoglobinic\, situa]ie în care culoarea lor cenu[iu-g\lbuie sau albicioas\ va deveni ro[iatic\.

Petele cadavericeModificare cadaveric\ târzie, apari]ia petelor cadaverice este consecutiv\ hemolizei [i intereseaz\ organele [i ]esuturile ce vin în contact cu masa gastrointestinal\.Petele cadaverice au o culoare verzui-alb\struie sau chiar negricioas\ [i sunt rezultatul combin\rii hemoglobinei difuzat\ din vase cu hidrogenul sulfurat provenit din fermenta]iile con]inutului tubului digestiv postdiafragmatic. Ele se observ\ pe fa]a visceral\ a ficatului [i a splinei, pe fe]ele ventrale ale rinichilor [i pe seroasa peritoneal\. La cadavrele vechi ale animalelor cu piele nepigmentat\, petele cadaverice se observ\ deja la examenul exterior, în zona abdominal\ ventral\.

4.5.6. Imbibi]ia biliar\

Modificare postmortal\ relativ precoce, imbibi]ia biliar\ se instaleaz\ la câteva ore dup\ moarte.Modificarea se manifest\ prin colorarea în galben - verde a ]esutului hepatic limitrof vezicii biliare [i a peretelui stomacului, sub forma unei pete verzui în zona în care acestea vin în contact cu vezica biliar\.

4.5.7. Modific\ri ale integrit\]ii tisulare

Descompunerea substan]ei vii se datoreaz\ ini]ial ac]iunii propriilor enzime tisulare - autoliza, c\reia i se va ad\uga în timp [i aceea a enzimelor florei ambientale - putrefac]ia.

Page 11 of 89

Autoliza cadaveric\ este o transformare de integritate tisular\ precoce [i se realizeaz\ ca urmare a dezorganiz\rii sistemelor membranare intracelulare [i eliber\rii enzimelor proprii ale lizozomilor [i ale condriomului. Mai ales enzimele lizozomale, prin ac]iunea lor centrifug\, sunt responsabile de aceast\ prim\ etap\ a dezintegr\rii substan]ei vii.Componenta func]ional specific\ a diverselor ]esuturi [i organe (celulele parenchimatoase) este mai vulnerabil\ în fa]a procesului de citoliz\ decât stroma de sus]inere conjunctivo-vascular\. De aceea, la organele cu strom\ de sus]inere s\rac\, zise [i parenchimatoase, autoliza se instaleaz\ mai rapid [i se manifest\ macroscopic mai pronun]at.Ini]ial, rinchii, ficatul, miocardul prezint\ petele autolitice. Acestea apar sub forma unor zone slab delimitate, cu forme neregulate [i culoare cenu[ie. În timp petele autolitice se extind, conflueaz\ [i în cele din urm\ confer\ întregului organ un aspect cenu[iu asem\n\tor organului fiert.Este de re]inut faptul c\ acela[i aspect macroscopic în organele anterior men]ionate se observ\ în distrofia granular\ [i în inflama]ia parenchimatoas\, cele dou\ leziuni fiind astfel posibil de diagnosticat macroscopic doar pe cadavre foarte proaspete.La nivelul mucoaselor tubului digestiv sau ale c\ilor respiratorii autoliza se manifest\ prin acumularea la suprafa]a acestora a unor depozite vâscoase [i albicioase, constituite din mucusul expulzat din glande în timpul rigidit\]ii [i din celulele epiteliale deblocate de la suprafa]a mucoasei; este foarte greu de diferen]iat macroscopic aceast\ modificare postmortal\ de inflama]ia cataral\.

Putrefac]ia este rezultatul ac]iunii enzimelor proprii la care se adaug\ ac]iunea centripet\ a enzimelor bacteriene eliberate de flora tubului gastrointestinal ca [i de aceea a mediului extern.La cadavrele foarte vechi, marile organe î[i vor pierde treptat consisten]a, tranformându-se în cele din urm\ într-o magm\ negricioas\.Fermenta]iile tisulare urmate de apari]ia unor gaze cu miros specific ca amoniacul, metanul sau hidrogenul sulfurat [i de aceea a unor diamine alifatice specifice cadavrului denumite ptomaine, sunt r\spunz\toare de mirosul resping\tor al cadavrului.Gazele de fermenta]ie se acumuleaz\ ini]ial ca vezicule sub capsulele organelor, apoi în masa acestora, conferindu-le aspect crepitant la palpare [i buretos pe suprafa]a de sec]iune, modific\ri ale emfizemului cadaveric.

4.5.8. Timpanismul cadaveric-

Modificare foarte târzie, timpanismul cadaveric este corolarul tuturor proceselor de fermenta]ie [i putrefac]ie din care rezult\ eliberarea unor mari cantit\]i de gaze.Acumularea de gaze în organele interne putrefiate se înso]e[te de un fenomen asem\n\tor în interiorul stomacului [i al intestinului; excesul de gaze din tubul digestiv trebuie diferen]iat de distensiile produse în unele infec]ii gastrointestinale intens gazogene. Gazele se vor acumula în timp [i în cavitatea abdominal\ [i în ]esutul conjunctiv subcutanat, ducând la balonarea întregului cadavru.

4.5.9. Modific\ri postmortale ale principalelor organe interne

4.5.9.1. EncefalulCu toate c\ este bine protejat de cutia osoas\ cranian\ fa]\ de ac]iunea factorilor externi, encefalul este foarte sensibil la modific\rile autolitice, datorit\ bog\]iei lui în lichid tisular [i mai ales în enzime hidrolitice.

Page 12 of 89

Macroscopic, autoliza cadaveric\ imprim\ encefalului aspect lucios [i umed, [tergerea [an]urilor cerebrale [i sc\derea consisten]ei masei nervoase, modific\ri atribuibile deopotriv\ edemului cerebral.Chiar [i la nivel histologic, modific\rile sunt asem\n\toare edemului cerebral: la doar 6 ore de la moarte în citoplasmele neuronilor se observ\ vacuolizare, tigroliz\, dispari]ia progresiv\ a nucleolilor, tent\ oxifil\ a nucleolilor, care ar putea fi confunda]i cu eventuale incluzii virale; concomitent se produc acumul\ri de transsudat în jurul pericarionilor [i în spa]iile perivasculare Virchow- Robin, sub forma, la examenul microscopic, a unor halouri libere.

4.5.9.2. Cordul Organul intr\ relativ repede, la 30 minute dup\ moarte, în rigiditate (rigor cordis).Datorit\ automatismului cardiac ce se p\streaz\ câteva minute dup\ instalarea mor]ii [i datorit\ faptului c\ partea stâng\ a cordului intr\ mai repede în rigiditate, la examenul necropsic, cordul stâng apare în mod normal, aproape cu totul lipsit de sânge. Prezen]a sângelui, în cantit\ţi mari, în cordul stâng denot\ o rigiditate incomplet\ [i o slab\ capacitate de expulzie, semne ale unor leziuni miocardice.Nu trebuie omis faptul c\ hemoliza este urmat\ de imbibi]ia hemoglobinic\ a endocardului, modificare postmortal\ ce poate masca unele leziuni fine.Zonele cenu[ii palide de autoliz\ cardiac\ ar putea fi confundate cu leziuni de miocardit\ parenchimatoas\ cu etiologie toxic\ sau toxiinfec]ioas\.

4.5.9.3. PulmonulÎn compara]ie cu alte organe interne, datorit\ structurii sale areolate [i abunden]ei ]esuturilor conjunctive, pulmonul este mai rezistent la ac]iunea factorilor distructivi endo- [i exogeni care ac]ioneaz\ postmortal.Mai frecvent\ la nivelul pulmonilor este hipostaza cadaveric\, manifestat\ printr-o colorare mai ro[ie a pulmonului de pe partea pe care a murit animalul.Dintre alte modific\ri postmortale ale pulmonilor, men]ion\m: autoliza, putrefac]ia, emfizemul cadaveric, aspira]ia de con]inut gastric la animalele în agonie sau de sânge din c\ile respiratorii anterioare.

4.5.9.4. SplinaLa scurt timp dup\ sacrificare sau eutanasie se observ\ o retractare a organului, ca urmare a contracturii musculaturii netede trabeculare.Datorit\ contactului nemijlocit cu stomacul, pe fa]a visceral\ a splinei apar relativ repede petele cadaverice de sulfmethemoglobin\, capsula c\p\tând o colora]ie alb\strui-negricioas\.

4.5.9.5. FicatulÎn ficat, organ s\rac în strom\ vasculo-conjunctiv\ de sus]inere [i în contact direct cu masa gastrointestinal\, modific\rile postmortale se deruleaz\ mai rapid decât la alte viscere.Pierderea integrit\]ii tisulare se manifest\ ini]ial sub forma petelor autolitice, cu diametrul de 3-4 milimetri [i contur [ters ce se extind [i, în final, prin confluare, imprim\ întregului ficat aspect de organ fiert.Pe fa]a visceral\ a ficatului apar relativ precoce petele cadaverice, de aceea leziunile mai slab manifestate macroscopic se vor c\uta pe fa]a diafragmatic\ unde sunt conservate datorit\ contactului strâns cu diafragmul.Fermenta]iile de putrefac]ie produc emfizemul cadaveric sub forma aspectului buretos al suprafe]ei de sec]iune [i a bulelor de gaze situate sub capsula Glisson.Permeabilitatea pere]ilor vezicii biliare dup\ moarte va induce imbibi]ia biliar\ în ]esutul hepatic limitrof, ce cap\t\ culoarea caracteristic\ a pigmen]ilor biliari.

Page 13 of 89

4.5.9.6. RinichiiDatorit\ predominan]ei ]esutului morfofunc]ional specific, ultrastructurii epiteliului renal [i toxicit\]ii secre]iei urinare, rinichii sunt foarte vulnerabili în fa]a proceselor de liz\ tisular\.Autoliza se manifest\ precoce, atât macroscopic cât [i la nivel structural. La examenul necropsic rinichiul are aspectul destul de nespecific de organ fiert. Examenele histologice eviden]iaz\ o pronun]at\ liz\ tubular\ la 6 ore de la moartea animalului.Petele cadaverice se exteriorizează prin colorarea negricioasă a feţelor ventrale ale rinichilor.

La rinichi se observ\ u[or, prin compara]ie cu organul pereche, hipostaza cadaveric\, manifestat\ prin colorarea în ro[u generalizat a rinichiului decliv.

4.5.9.7. Tubul gastro-intestinalModific\rile cadaverice ale tubului digestiv postdiafragmatic se datoreaz\ în principal contactului direct al structurilor sale cu con]inutul alimentar adeseori fermentescibil.Chiar în primele ore de la moartea animalului se produce o expulzie a secre]iei de mucus [i o descuamare a celulelor epiteliale ce se acumuleaz\ la suprafa]a mucoasei gastrice [i intestinale, dând un fals aspect de inflama]ie cataral\. Mai mult decât în cazul altor organe se impune deci ca recoltarea probelor pentru examenul histologic s\ se efectueze cât mai curând dup\ moarte, pentru a devansa instalarea fenomenelor autolitice.La 24 ore de la moartea animalului începe s\ se produc\ imbibi]ia hemoglobinic\ [i apoi cea sulfmethemoglobinic\.La examenul necropsic al intestinului imediat dup\ moarte sunt observate inelele de rigiditate ( de contractur\). Contrac]iile peretelui intestinal sunt uneori atât de puternice încât duc la invagina]ie; aceast\ modificare cadaveric\ se deosebe[te de invagina]ia intestinal\ din timpul vie]ii prin lipsa fenomenelor de staz\ sanguin\ [i infarctizare.Emfizemul cadaveric, urmare a ferment\rii con]inutului alimentar sau a materialelor patologice, se manifest\ prin dilata]ia excesiv\ [i sub]ierea peretelui stomacului [i al intestinului sub]ire. Aspectele acestei modific\ri postmortale impun diferen]ierea de dilata]iile gastrointestinale produse de infec]iile gazogene.

3.4. CONDITII MATERIALE PENTRUEFECTUAREA NECROPSIEI

3.4.1. Sala de necropsie

Sala de necropsie, care face parte din spa]iul unui laborator de diagnostic autorizat, trebuie s\ întruneasc\ anumite caracteristici de construc]ie [i s\ aib\:

- spa]iu total suficient;- posibilit\]i de iluminare natural\ [i artificial\;- aparatur\ de ventila]ie artificial\;- pardoseala [i pere]ii laterali din materiale rezistente [i u[or lavabile;- mese de necropsie;- mas\-c\rucior pentru instrumentar;- dulapuri pentru instrumentar [i materiale;- lamp\ cu ultraviolete;- dulap frigorific.

Page 14 of 89

În cazul efectu\rii necropsiei în alte spa]ii decât o sal\ destinat\ acestui examen, acestea trebuie s\ fie dotate cu pardoseal\ [i pere]i lavabili, o mas\ de tabl\ sau acoperit\ cu faian]\, surse pentru decontamin\ri postnecropsice riguroase.

3.4.2. Instrumentarul pentru necropsie

Trusa de necropsie (autopsie) con]ine instrumente ce permit deschiderea [i examinarea în detaliu a cadavrelor. Instrumentarul trusei de necropsie este în întregime confec]ionat din metal inoxidabil, f\r\ componente din lemn sau material plastic, ceea ce îng\duie o bun\ sterilizare a pieselor trusei, prin cele mai diverse metode.În componen]a trusei, predomin\ instrumentele de sec]ionat:

- cu]ite pentru jupuirea [i deschiderea cavit\]ii abdominale la câinii mari;- bisturie, cu lama dreapt\ sau curb\, care servesc la jupuirea câinilor mici [i a pisicilor, la

sec]ionarea organelor interne [i a maselor musculare, la desprinderea inser]iilor tendinoase;- encefalotomul este un cu]it cu lama sub]ire [i lung\, cu vârful rotunjit [i t\i[ dublu; acesta este

utilizat la sec]ionarea [i la recoltarea probelor din encefal;- foarfeci cu lame drepte [i curbe;- foarfeci butonate ce servesc la deschiderea cavit\]ilor naturale, a c\ilor respiratorii [i genitale,

a vaselor, a intestinului la animalele mici;- enterotomul este un foarfece mare , cu un bra] butonat, ce se utilizeaz\ la deschiderea

stomacului [i a intestinului la câinii mari;- costotomul folose[te la sec]ionarea coastelor;- fier\str\ul cu coard\ se utilizeaz\ la deschiderea cavit\]ii craniene [i la sec]ionarea oaselor

lungi;- fier\str\ul cu lam\ lat\ se flose[te la sec]ionarea coastelor la câinii foarte mari [i b\trâni;- osteotomul este un mic fier\str\u cu lama circular\, ac]ionat electric, ce serve[te la

sec]ionarea oaselor [i la deschiderea canalului rahidian;- dalta este utilizat\ la deschiderea cavit\]ii craniene.

Alte instrumente, în afara celor pentru sec]ionat sunt:

- ciocanul, simplu sau cu mâner încurbat sub forma unui cârlig, se utilizeaz\ la decalotare;- pense anatomice pentru disec]ia [i examinarea trunchiurilor vasculare [i a cordoanelor

nervoase;- pense chirurgicale, necesare la prinderea sacului pericardic, a aponevrozelor [i tendoanelor;- sonde canelate, ce ajut\ la deschiderea sub protec]ie a cavit\]ilor naturale;- mensur\ gradat\ de 100 mililitri pentru m\surarea lichidelor patologice;- rulet\ metalic\ pentru m\surarea organelor cu volum modificat sau a forma]iunilor

patologice.Pe lâng\ tot acest instrumentar care intr\ în alc\tuirea trusei de necropsie, pentru efectuarea unui examen necropsic complet, se utilizeaz\ uneori, în plus:

- lup\ de mân\;- cântar; - sfoar\ sau a]\;- seringi;- recipien]i de sticl\;- lame [i lamele de sticl\.

În condi]ii de for]\ major\ [i atunci când trusa de necropsie lipse[te, instrumentarul poate fi înlocuit cu: cu]it de buc\t\rie, ciocan [i dalt\ obi[nuite, fier\str\u de mân\ din tâmpl\rie, foarfece pentru t\iat

Page 15 of 89

vi]a de vie. Munca este mai greoaie [i observa]iile mai grosolane [i aproximative, dar necrospisa poate s\-[i ating\ scopul de diagnostic [i în aceste condi]ii.

3.4.3. Materiale de protec]ie

Pentru asigurarea unor condi]ii minime de protec]ie [i asepsie personal\, prosectorul va dispune de:- halat larg;- [or] de cauciuc sau de material plastic gros;- bonet\ din tercot sau hârtie ;- cizme de cauciuc;- m\nu[i chirurgicale

Toate instrumentele [i materialele utilizate la necrospie, în afara celor de unic\ folosin]\, o dat\ lucrul încheiat vor fi sp\late [i decontaminate.

NECROPSIA ÎN PRACTICA MEDICALĂ VETERINARĂ

Necropsia, prosectura, diagnosticul necropsic sau examenul necropsic denumesc totalitatea operaţiunilor de deschidere şi examinare a unui cadavru şi de consemnare a leziunilor, cu scopul de a stabili cauza morţii animalului.

Etimologia cuvântului: nekros = moarte, opsis = vedere (limba greacă). Ca sinonim este adeseori folosit, îndeosebi în literatura medicală veterinară occidentală, termenul autopsie, cu sensul a observa cu propria vedere (utilizat la noi doar în medicina omului, cu sensul a necropsia aceeaşi specie-omul). Termenul corect, utilizabil fără restricţii în ambele domenii deoarece conţine prefixul necro- , referitor la moarte, este necropsie.

IMPORTANŢA NECROPSIEI ÎN PRACTICA MEDICALĂ VETERINARĂ(în medicina veterinară)

1. Rolul necropsiei în cercetarea ştiinţifică

Anatomia patologică (morfopatologia) face parte, alături de anatomie şi histologie dintre disciplinele de morfologie , cu care morfopatologul operează larg.

Obiectul de studiu al anatomiei patologice este leziunea, respectiv devierea de la normal a structurilor în starea de boală. Etapa macroscopică a examenului (diagnosticului) anatomopatologic (morfologic), - necropsia, reprezintă un instrument metodologic de mare valoare în cercetarea ştiinţifică.

Anatomia patologică descrie şi interpretează, în primul rând, leziunile care apar în mod natural în organismul animal. Dar rolul descriptiv al anatomiei patologice a fost de mult timp depăşit, această ştiinţă medicală fiind într-o continuă dinamică şi în relaţii din ce în ce mai strânse cu disciplinele clinice dar şi cu cele de cercetare fundamentală. Astăzi, diagnosticul morfologic se derulează de la aspectele macroscopice la cele microscopice (histologice) şi adeseori la modificările de ordin electronomicroscopic (ultrastructural) şi chiar biochimic.

În cercetarea morfopatologică se practică şi experimentarea, reproducerea experimentală a unui proces patologic, cu leziunile acestuia, fiind extrem de necesară pentru desăvârşirea cercetării ştiinţifice ca şi în practica de diagnostic.

Page 16 of 89

2. Rolul necropsiei în demersul clinic

Necropsia devine un act formal, fără acoperire ştiinţifică şi fără valoare aplicativă atât timp cât medicul veterinar nu încheie o intervenţie pe un animal, în cazul morţii sau sacrificării acestuia, cu un examen necropsic. Specialistul (clinicianul) care a pus un diagnostic clinic şi a instituit un tratament este obligat să verifice corectitudinea deciziilor sale prin consemnarea leziunilor.

Această conduită de a confrunta simptomele şi datele anatomoclinice cu leziunile observate prin examenul postmortem este indispensabilă perfecţionării medicului practician şi contribuie, în acelaşi timp, la dezvoltarea unei anatomii patologice aplicate.

3. Importanţa juridică a examenului necropsic

De cele mai multe ori, investigaţiile efectuate asupra unui cadavru trebuie consemnate într-un act oficial, proces verbal sau act de necropsie. Chiar dacă nu au importanţa, prin frecvenţa solicitării, din patologia omului, necropsiile medico-legale trebuie să stabilească precis cauza morţii animalului, data şi chiar ora morţii, eventuala incompetenţă sau superficialitate a specialiştilor care au intervenit anterior, intervenţia unor amatori, cazurile de moarte provocată deliberat.

Actul (raportul) de necropsie constituie, adeseori, probă juridică.

4. Rolul necropsiei în diagnosticul nosologic

Pentru practica medicală-veterinară din reţeaua sanitară veterinară şi din laboratoarele de diagnostic, rolul cel mai important al examenului necropsic este acela de a stabili cauza morţii animalului.

Parte dintre bolile animalelor domestice evoluează cu leziuni macroscopice patognomonice, cu alte cuvinte pot fi diagnosticate cu certitudine chiar la examenul necropsic. Aşa este cazul, spre exemplu, al poliserositei fibrinoase a puilor de găină, leziune patognomonică pentru colibaciloza septicemică (acută) aviară.

Un alt grup de boli evoluează cu leziuni specifice, care impun însă un diagnostic diferenţial cu alte câteva boli; de exemplu, colita difteroidă în butoni la porc apare în pesta porcină clasică dar şi în invazia cu Balantidium coli a intestinului gros. În aceste cazuri diagnosticul de certitudine se precizează prin examene complementare: histopatologic, parazitologic, virusologic.

În sfârşit, unele boli, mai ales în fazele lor acute şi supraacute, se manifestă morfologic prin leziuni nespecifice: diateză hemoragică, colecţii seroase în cavităţile naturale, distrofii în marile organe. Şi în aceste situaţii examenele de laborator, în primul rând identificarea agentului etiologic, permit stabilirea diagnosticului nosologic (de boală). Deoarece însă, aceste examene şi în mod deosebit cele virusologice, necesită condiţii materiale deosebite, în reţeaua sanitară veterinară de la noi, investigaţiile anatomopatologice contribuie esenţial la stabilirea stării de boală şi, mai departe, la precizarea etiologiei acesteia.

Pe lângă orientarea în diagnostic, examenul necropsic este strâns legat de calitatea probelor expediate la laboratoare astfel că necropsia, chiar dacă este insuficientă, este indispensabilă în stabilirea diagnosticului de boală.

ELEMENTE DE NECROPSIE PRACTICĂ

Page 17 of 89

Sala de necropsie

În laboratoarele de diagnostic, necropsia se execută într-o sală special amenajată – sala de necropsie.

Sala de necropsie trebuie să fie spaţioasă, cu posibilităţi de iluminare în primul rând naturală şi cu aparatură pentru o ventilaţie artificială, necesară în sezonul cald. Pardoseala şi pereţii laterali trebuie să fie construite din materiale rezistente la solicitări mecanice, uşor lavabile şi neabsorbante, rezistente la acţiunea dezinfectanţilor uzuali (formol, creolină, sodă caustică ş.a.); aceste condiţii le întrunesc deopotrivă betonul sclivisit, mozaicul, faianţa şi vopselele peroxidice, aplicate în suprafeţe perfect netede.

În concluzie, materialele de construcţie superficiale ale pereţilor şi pardoselii trebuie să permită întreţinerea sălii în perfectă stare de curăţenie precum şi efectuarea dezinfecţiilor curente.

Amenajările sălii de necropsie constau din: macarale pentru manipulat animalele mari , mesele de necropsie, dulapul pentru materiale şi spaţiul frigorific.

Macaralele din sala de necropsie, mobile şi acţionate electric, permit preluarea cadavrelor de animale de talie mare direct din mijloacele de transport şi introducerea lor în sala de necropsie sau în camera frigorifică atunci când examenul necropsic se amână cu mai mult de două ore.

Mesele de necropsie au dimensiuni diferite, pentru examinarea animalelor de talie diferită.1. Masa de necropsie mare, pentru animale mari, poate fi mobilă sau imobilă.a. Masa mobilă se construieşte din lemn tare (de preferinţă stejar), suprafaţa fiind acoperită cu

tablă de zinc. La extremităţile mesei, pe ambele părţi, se montează cârlige sau inele metalice care permit fixarea membrelor cadavrului.

Suprafaţa mesei mobile poate fi basculată lateral, cu ajutorul unui sistem de pârghii acţionate electric.

b. Masa imobilă poate fi confecţionată din metal sau din beton, în situaţia din urmă suprafaţa ei de lucru fiind acoperită cu plăci de faianţă. Masa imobilă va avea întotdeauna marginile ridicate pentru a împiedica pierderea lichidelor patologice şi pentru dirijarea acestora spre un orificiu de scurgere care comunică cu un canal de evacuare.

Ca dimensiuni ale mesei imobile se recomandă: 2,60 m lungime, 1 m lăţime şi 0,6 m înălţime. Pentru spălarea mesei se recomandă fixarea de robinete cu apă caldă şi rece pe marginea acesteia sau cât mai aproape, la robineţi adăugându-se tuburi (furtune) de cauciuc care permit o spălare corespunzătoare.

Foarte puţin costisitoare sunt suporturile metalice speciale. Acestea fixează cadavrele în poziţia strict dorsală. Ele se confecţionează din ţeavă sau bară metalică. Suportul are patru picioare mici de susţinere şi reprezintă negativul zonelor toracală şi lombară.

2. Masa de necropsie mică, pentru animale mici, corespunde ca dimensiuni şi construcţie cu masa de autopsie utilizată în medicina omului. Dimensiunile mesei sunt de regulă: 2 m lungime, 0,80 m lăţime şi 0,80 m înălţime. Mesele pentru animale mici sunt cel mai adesea imobile, sunt confecţionate din tablă zincată groasă şi cu suprafaţa foarte uşor înclinată înspre capătul cu orificiul de scurgere. Acesta comunică cu un tub şi apoi cu canalizarea sau cu o găleată colectoare. La marginea mesei sau în imediata ei apropiere vor fi montate robinete cu apă cald şi rece pentru spălările din timpul şi de la sfârşitul necropsiei.

Se recomandă instalarea unor lămpi mobile asemănătoare lămpilor scialitice utilizate în chirurgie, deasupra fiecărei mese de necropsie, pentru a putea sesiza modificările organelor şi ţesuturilor în cele mai mici detalii.

Page 18 of 89

În afara meselor de necropsie, sala de autopsie va fi dotată cu o masă-cărucior pentru instrumentar, pentru microscop şi pentru bateriile de colorare necesare efectuării unor examene microscopice extemporanee.

Dulapurile sălii de necropsie, în care se păstrează instrumentarul, halatele, mănuşile, dezinfectanţii, reactivii sau alte materiale vor fi confecţionate din metal sau din metal şi sticlă.

Incintele frigorifice asigură conservarea cadavrelor, în cazul în care necropsia, din diferite motive (în primul rând didactic), nu poate fi efectuată imediat după preluarea cadavrului. Acestea sunt lăzi frigorifice cu capacitate de 200 l pentru animalele mici şi dulapuri frigorifice cu capacitate de 1000 l pentru cadavrele de talie mijlocie. Pentru dotarea serviciilor de prosectură din facultăţile de medicină veterinară, cu scopul amânării necropsiei animalelor mari pentru activitatea didactică, se recomandă funcţionarea unei camere frigorifice cu capacitate mare.

Medicul veterinar din reţeaua sanitară veterinară nu dispune de o sală special amenajată pentru necropsierea cadavrelor, ceea ce nu împiedică însă efectuarea examenelor necropsice.

În condiţii de teren, foarte important este ca deschiderea şi examinarea cadavrelor să se facă cât mai departe de adăposturile de animale, ca şi de locuinţele oamenilor. În orice unitate de producţie zootehnică sau dispensar sanitar veterinar trebuie să se construiască, sau măcar să se improvizeze, un spaţiu care va ţine locul unei săli de necropsie, altul decât punctul de sacrificare, în care se va găsi cel puţin o masă, cu instrumentar minim, vase cu apă şi cu soluţii dezinfectante, vase pentru colectarea organelor şi a materialelor patogene. Necropsia se poate executa, de asemenea, în incinta cimitirelor pentru animale, în spaţii amenajate cu un strict necesar sau chiar pe pământ, în imediata apropiere a locului unde va fi îngropat cadavru.

Instrumentarul şi materialele necesare pentru examenul necropsic

1. Trusa de necropsie (autopsie) veterinară este necesar să cuprindă instrumentar care să permită deschiderea, examinarea cadavrelor de specii şi cu talii diferite şi vizualizarea modificărilor organice macroscopice până la cele mai mici detalii.

Instrumentarul trusei de necropsie este în întregime confecţionat din metal inoxidabil, fără părţi de lemn sau material plastic, ceea ce permite o bună sterilizare a pieselor trusei, prin cele mai diverse metode, inclusiv prin autoclavare.

Trusa de necropsie (anatomopatologică) veterinară este compusă din instrumentar pentru secţionare:

- Cuţite mari pentru jupuirea, deschiderea cavităţii abdominale şi secţionarea principalelor organe interne la animalele mari şi mijlocii şi secţionarea maselor musculare la toate speciile;

- Bisturie, cu lama dreaptă sau curbă, care servesc la jupuirea şi examinarea organelor animalelor mici, la desprinderea inserţiilor tendinoase;

- Encefalotomul este un cuţit cu lama subţire şi lungă, cu vârful rotunjit şi cu tăiş dublu; acesta este utilizat la secţionarea encefalului şi a măduvei rahidiene;

- Foarfecele chirurgical, de diferite dimensiuni, cu lama dreaptă sau curbă;- Foarfecele butonat, de mărime obişnuită; serveşte la deschiderea cavităţilor nazale la animale

mari, a bronhiilor, a intestinului la animale mici, a căilor genitale, vaselor, canalelor glandulare;- Enterotomul (foarfecele enterotom) este un foarfece mare, cu braţe lungi, cu una dintre cele

două lame butonată; acesta serveşte la deschiderea intestinului la animalele mari şi mijlocii: secţionarea

Page 19 of 89

peretelui cu ramura cu vârful bont în lumen previne distrugerea leziunilor, mai ales desprinderea depozitelor patologice, de la suprafaţa mucoasei intestinale;

- Costotomul, cu un braţ bont şi concav şi celălalt ascuţit şi convex, este folosit pentru secţionarea coastelor la toate speciile, exceptând animalele de talie mare;

- Fierăstrăul cu coardă se foloseşte la secţionarea oaselor şi la deschiderea cutiei craniene la toate speciile;

- Fierăstrăul cu lama lată serveşte la secţionarea coastelor la animalele de talie mare;- Osteotomul este un mic fierăstrău acţionat electric, cu lamă circulară detaşabilă, care serveşte

la secţionarea oaselor şi a cutiei craniene la animalele mari;- Dalta simplă şi dalta ciocan sunt utilizate pentru deschiderea cavităţii craniene.În afara acestor instrumente de secţionat, care sunt cele mai numeroase, trusa de necropsie mai

conţine şi alte instrumente:- Ciocanul, simplu sau cu mânerul încurbat la capăt sub forma unui cârlig, serveşte la delimitarea

şi la ridicarea calotei craniene la animalele mari;- Pensele anatomice, pentru disecţia trunchiurilor vasculare şi a cordoanelor nervoase;- Pensele chirurgicale, necesare la prinderea sacului pericardic, a aponevrozelor şi a

tendoamelor;- Ecartoare (depărtătoare) necesare îndepărtării pereţilor cavităţilor, a coastelor sau a unor

fragmente de oase secţionate;- Sonde butonate, cu care se explorează canalele glandulare sau traiectele fistuloase patologice;- Sonde canelate care ajută la secţionarea sub protecţie a cavităţilor naturale sau a organelor

cavitare sau tubulare;- Ace chirurgicale, necesare suturării unor ţesuturi secţionate accidental în timpul necropsiei;- Mensură gradată, cu capacitatea de 100-200ml, pentru măsurarea colecţiilor lichide din

cavităţile naturale sau din unele formaţiuni patologice;- Ruleta metalică ajută la stabilirea dimensiunilor organelor şi a unor formaţiuni patologice. Se

recomandă ca, în cazul fotografierii unor organe modificate, în vizor să fie prinsă şi o parte din banda gradată a ruletei pentru ca fotografia să poată sugera gradul modificărilor de lungime, lăţime, volum.

2. Pe lângă acest instrumentar, care intră în alcătuirea trusei de necropsie, pentru efectuarea unui examen necropsic complet, cu utilitate de diagnostic şi cu valoare de cercetare, prosectorul trebuie să aibă la îndemână şi alte materiale:

- Lupa de mână, extrem de necesară depistării, observării şi descrierii unor formaţiuni miliare (milimetrice şi submilimetrice); menţionăm că examenul macroscopic înseamnă descrierea tuturor modificărilor vizibile cu ochiul liber, inclusiv cu ajutorul lupei;

- Cântar pentru aprecierea greutăţii organelor;- Sfoară şi aţă chirurgicală pentru ligaturi şi suturi;- Seringi, eventual cu ace, pentru recoltarea cantităţilor mici de lichide patologice; în cazul în

care lichidele patologice urmează a fi expediate unui laborator de patologie, seringile vor fi sterile;- Recipiente de sticlă sterile;- Eprubete sterile;- Pungi de plastic sterile;- Recipiente de sticlă cu lichide fixatoare în care se vor recolta probe de ţesuturi şi organe în

vederea examenelor histopatologice;- Lame şi lamele de sticlă, curate şi degresate, pentru efectuarea unor frotiuri de sânge sau a

amprentelor de organe, precum şi a unor examene parazitologice sau micologice extemporanee;Toate aceste materiale vor fi completate cu altele, foarte diverse, în funcţie de examenele

complementare pe care le sugerează datele anamnetice consemnate în fişa care însoţeşte cadavrul.

Page 20 of 89

În apropierea mesei sau a locului de necropsie se vor găsi tăvi metalice emailate pentru organe, tăviţe renale pentru formaţiuni patologice mici, găleţi cu capace pentru resturi şi produse infectate, vase pentru conservarea pieselor de muzeu, bureţi, materiale textile.

În condiţii empirice, de forţă majoră, în care se lucrează adeseori în reţeaua sanitar-veterinară, sau acolo unde trusa de necropsie lipseşte, instrumentarul poate fi improvizat din: cuţite de bucătărie, ciocan şi daltă obişnuite, topor, fierăstrău de mână pentru tâmplărie, foarfece pentru tăiat viţa de vie. Munca este mai greoaie şi observaţiile mai grosolane şi aproximative, dar necropsia îşi atinge scopul de diagnostic şi în aceste condiţii. În orice caz, lipsa unei truse de necropsie nu scuză neefectuarea examenului necropsic.

Pregătirea pentru necropsie

1. Pregătirea prosectoruluiProsectorul se va îmbrăca cu:- Halat larg care permite o deplină mobilitate, obişnuit sau pentru chirurgie (încheiat la spate) şi

cu mânecile bine strânse în jurul articulaţiilor carpiene;- Şorţul de cauciuc sau de material plastic gros se aplică peste halat;- Bonetă din şifon sau hârtie;- Cizme impermeabile din cauciuc, sau din plastic de unică folosinţă;- Mănuşi din cauciuc pentru autopsie (mănuşi chirurgicale); acestea se pot aplica peste o

pereche de mănuşi subţiri pentru examene ginecologice care acoperă în plus întreg braţul şi previne murdărirea mânecilor halatului; pentru îmbrăcarea uşoară a mănuşilor, pe mâinile bine spălate se va aplica un strat fin de pudră de talc, iar în cazul existenţei pe pielea mâinilor a unor soluţii de continuitate (plăgi, zgârieturi, eroziuni, înţepături) acestea vor fi bine acoperite cu bandaje adezive.

După întrebuinţare materialul de protecţie de unică folosinţă se va distruge iar acela care se va reutiliza va fi bine curăţat, spălat şi decontaminat.

În cazul efectuării necropsiei în aer liber pentru a evita înţepăturile insectelor, gâtul şi obrajii se acoperă cu un amestec în părţi egale dintr-o soluţie formată din: metanol 8%, alcool etilic 10% şi glicerină.

2. Pregătirea cadavruluiPregătirea animalului pentru necropsie începe cu efectuarea examenului bacterioscopic direct,

pe sânge periferic recoltat din regiunea buzei sau a pavilionului urechii, pentru excluderea din diagnostic a antraxului.

În cazul unor probabile zoonoze sau al prezenţei ectoparaziţilor, se recomandă spălarea cadavrelor cu apă şi chiar stropirea acestora cu soluţii decontaminante.

Pentru realizarea unor intervenţii comode şi eficiente, cadavrul se va fixa în poziţia cea mai convenabilă: dorsală pentru animalele de talie mică şi mijlocie (păsări, animale de laborator, carnivore, iepuri, porci, rumegătoare mici, tineretul mamiferelor mari), laterală sau dorsolaterală pentru animalele de talie mare (cabaline şi bovine adulte).

La unele specii, se impune îndepărtarea învelişului pilos sau plumos, prea abundent în zona în care se abordează cadavrul – partea ventrală. Aceasta se realizează prin tunderea lânii la ovine, la iepuri şi pisicile cu păr lung şi smulgerea penelor (deplumarea) la păsări.

Înainte de a începe necropsia, prosectorul va trece în revistă toate datele anamnetice din fişa de însoţire a cadavrului, în funcţie de care va stabili conduita optimă de examinare.

Decontaminarea postneocropsică

Page 21 of 89

Necropsia se va derula în condiţii de curăţenie permanentă. Sângele, urina, fecalele, conţinutul gastrointestinal, materialele patologice rezultate în urma examinării, după o cercetare corespunzătoare vor fi colectate în găleţi cu capac.

Cu apă curentă şi materiale textile sau bureţi se spală din când în când masa de necropsie, instrumentarul şi mâinile prosectorului.

După terminarea necropsiei şi evacuarea cadavrului şi a resturilor, sala de necropsie cu toate accesoriile ei, se supune unei curăţenii mecanice riguroase, executată cu mături şi materiale textile, sub jet puternic de apă caldă sau rece.

1.Decontaminarea persoanelor Persoanele care au asistat la necropsie sunt obligate să se spele pe mâini şi să se decontamineze

cu o soluţie de formaldehidă 0,5% în apă. Încălţămintea va fi trecută printr-o soluţie de sodă caustică 2%.

Prosectorul se va spăla cu apă caldă şi săpun pe mâini şi pe faţă. Mâinile, chiar dacă au fost protejate cu mănuşi de autopsie, se vor decontamina apoi în mod deosebit cu soluţii apoase de: cloramină 1%, alcool etilic 60%, alcool sanitar, formol 2%, hipermanganat de potasiu 2% (culoarea brună a pielii dispare prin introducerea mâinilor într-o soluţie saturată de acid oxalic). Introducerea în soluţiile decontaminante a câtorva picături de acid acetic glacial are asupra acestora un efect dezodorizant.

2. Decontaminarea echipamentului Materialele de protecţie (halate, şorţuri, bluze) sunt spălate cu apă şi săpun şi decontaminate

prin fierbere timp de 30 minute sau prin gazare în camere etanşeizate sau etuve timp de 12 ore. Dacă pentru decontaminare se foloseşte formol, se va asigura o atmosferă cu 90-95% vapori de apă care se obţine prin evaporarea a 25 ml apă/m3aer. Mirosul de formol se îndepărtează prin aerisire, sau se introduce amoniac în etuva care va mai sta două ore închisă. Doza de amoniac folosită reprezintă jumătate din cantitatea de formaldehidă.

Mănuşile de necropsie se vor introduce în soluţie slabă de sublimat sau de bicromat de potasiu, apoi vor fi spălate cu apă şi săpun, uscate şi pudrate cu talc în interior. Acestea se vor păstra la loc uscat. Bineînţeles că se recomandă utilizarea unică şi apoi distrugerea mănuşilor o dată cu aceea a cadavrului şi a materialelor patologice.

3. Decontaminarea sălii de necropsie După o curăţire mecanică riguroasă, pardoseala sălii, mesele de lucru şi accesoriile se vor

decontamina cu formol 5% la temperatură 250 C, sau hidroxid de sodiu 3%, cloramină 1%, clorură de var 3 kg/m2 pe podeaua udă, sublimat corosiv 2‰, diverşi detergenţi cu capacitate mare de decontaminare.

Pe timpul nopţii şi în perioadele de repaus sălile pot fi supuse unei decontaminări de întreţinere cu radiaţii ultraviolete. În acest scop se folosesc lămpi speciale care emit radiaţii cu lungime de undă între 2400 şi 2800 Å, una sau mai multe, funcţie de suprafaţa şi volumul sălii; este de preferat plasarea lămpilor deasupra fiecărei mese de necropsie, la aproximativ 1,50 m. Radiaţiile ultraviolete au o acţiune bactericidă limitată la formele vegetative, de aceea această formă de decontaminare se aplică doar în completarea celei chimice.

4. Decontaminarea instrumentarului După ce se spală bine de resturile organice cu apă şi săpun sau detergenţi, instrumentele se

supun unei sterilizări prin fierbere cel puţin 30 minute din momentul în care apa a început să fiarbă. Operaţiunea se face cu ajutorul sterilizatoarelor cu rezistenţă electrică, dar în lipsa lor se poate executa în oale sau tăvi emailate, la becul de gaz. După sterilizare, instrumentarul se spală din nou cu o soluţie

Page 22 of 89

slabă de detergent, se şterge, se unge cu un start subţire de vaselină neutră (atunci când nu va fi utilizat în curând) şi se aşează în dulapul cu instrumentar şi materiale de necropsie.

Pentru o decontaminare de întreţinere, instrumentarul care se foloseşte zilnic se poate depune şi păstra în tăvi metalice , imersionat complet într-un detergent care nu atacă metalul.

5. Decontaminarea mijloacelor de transport Este de preferat ca vehiculele auto sau hipo folosite la transportul cadavrelor, organelor şi

materialelor patologice de la animale moarte să fie decontaminate în locuri special amenajate (şi) destinate acestui scop.

Vehiculele vor fi iniţial curăţite mecanic prin răzuire şi frecare cu mături aspre şi perii, după o prealabilă înmuiere cu apă a tuturor suprafeţelor murdare. Curăţirea se încheie cu spălarea vehiculului cu jet puternic de apă caldă.

Decontaminarea se face în mod curent cu sodă caustică 3% sau formol 5%, prin stropire abundentă cu pompa. O decontaminare riguroasă care vizează şi germenii sporulaţi se face cu un amestec sulfo-feric 5% cu repetarea acţiunii după 3 ore.

Indiferent care este dezinfectantul utilizat (obligatoriu în cazul sodei caustice care este corosivă), după un repaus de 2-3 ore, vehiculul va fi spălat cu jet puternic de apă rece.

6. Decontaminarea solului În cazul în care necropsia s-a făcut la cimitirul pentru animale sau în alte locuri, se impune

decontaminarea suprafeţei pe care a stat cadavrul, contaminată prin scurgerea secreţiilor, sângelui, produselor patologice, urinei sau dejecţiilor.

Uzual se practică dezinfecţia de suprafaţă cu soluţii fierbinţi de sodă caustică 3%, formol 5%, sau clorură de var 5%, 10 litri/m2.

Pentru o decontaminare severă, care asigură distrugerea germenilor sporulaţi (Bacillus anthracis, Clastridium spp.), se sapă pământul pe o adâncime de 15-20 cm şi se acoperă cu clorură de var uscată în cantitate de aproximativ 6 kg/m2; acest strat de soluţie se ridică şi se îngroapă în cimitir o dată cu cadavrul. Pe solul descoperit se împrăştie clorură de var care se umectează, şi apoi se depune pământ adus dintr-o zonă necontaminată.

Metodologia generală a necropsiei

1. Metode de necropsie

În practica necropsică au fost utilizate mai multe tehnici de lucru, dintre care trei sunt cele care s-au impus în practica de necropsie ca importante.

a. Metoda metoptică sau a lui Virchow constă, după deschiderea cavităţilor naturale seroase, în eviscerarea şi examinarea fiecărui organ în parte, într-o succesiune arbitrară, de obicei cranio-caudală. Metoda este comodă şi expeditivă, dar nu urmăreşte conexiunile morfologice şi fiziologice dintre organe.

b. Metoda holoptică, a lui Kitt sau metoda de eviscerare completă constă în deschiderea cavităţilor naturale şi apoi eviscerarea organelor din cavitatea bucală, regiunea cervicală şi din cavităţile toracică, abdominală şi pelvină într-un singur bloc. Metoda holoptică se poate aplica, la adulte, la câine şi pisică, animale cu tub gastrointestinal cu volum redus, dar în nici un caz la porc, oaie, bovine şi cabaline, din cauza fie a complexităţii, fie a masivităţii tubului gastrointestinal.

Page 23 of 89

c. Metoda sistemelor şi aparatelor organice sau a lui Abricosov este, de fapt, o variantă intermediară între cele două descrise anterior. Aceasta presupune deschiderea marilor cavităţi seroase, o prealabilă inspecţie in situ a sistemelor şi aparatelor organice, eviscerarea acestora cu păstrarea (conservarea parţială) a legăturilor dintre organe şi apoi examinarea lor după metodologia uzuală. Este metoda cea mai avantajoasă şi cea mai larg utilizată.

2. Schema generală a necropsiei

Indiferent de metoda utilizată şi de specia pe care se lucrează, necropsia se derulează în trei etape, după următoarea schemă generală:

I. Partea informativă (anamnetică) va cuprinde iniţial date complete privind cadavrul (specia, rasa, sexul, vârsta, talia, greutatea, starea de întreţinere şi semnele particulare), apoi date privind proprietarul, modificările cadaverice şi data morţii animalului.

Fiecare rubrică se va completa corect, precis, cu detalii.La animale de foarte mare valoare, sau în cazul unor demersuri ulterioare în instanţă, se

cercetează şi se confruntă cu cadavrul fotografii ale animalului în viaţă; pe de altă parte, în aceste cazuri se recomandă efectuarea a una-două fotografii cu cadavrul înainte de examinarea acestuia.

De mare importanţă practică este anamneza, care se completează cât mai amănunţit, pe baza datelor consemnate în fişa de însoţire, a celor furnizate de proprietar sau a informaţiilor primite de la medicul veterinar clinician; anamneza va include, pe lângă datele care se referă strict la animal şi altele referitoare la condiţii ambientale, de alimentaţie, serviciu, sau cu privire la celelalte animale din colectivitate. Dacă obiectivul final al necropsiei o impune, se va stabili cu exactitate filiaţia animalului respectiv.

II. Partea descriptivă (lucrativă) constă în înregistrarea tuturor modificărilor sesizate printr-un examen exterior şi apoi printr-un examen interior.

La examenul exterior se vor urmări aspectele pe care le prezintă pielea şi fanerele (păr, pene, cioc, gheare, coarne, copite), mucoasele aparente şi ale cavităţilor naturale explorabile (conjunctivală, bucală, anală, cloacală, ale organelor genitale externe), ochiul, urechea externă, ţesutul conjunctiv subcutanat şi limfonodurile externe (după jupuire).

Examenul interior debutează cu deschiderea şi examinarea marilor cavităţi: abdominală, toracică şi pericardică la mamifere, toracoabdominală şi pericardică la păsări, respectiv, ale cavităţilor peritoneală, pleurale şi pericardică. După consemnarea modificărilor generale ale cavităţilor, se vor eviscera şi examina organele interne, după un protocol anume pentru fiecare specie. Modificările fiecărui organ se consemnează în actul de necropsie în termeni uzuali, fără a folosi termeni tehnici medicali, iar acolo unde aspectele macroscopice sunt normale rubrica se barează.

Modificările postmortale sesizate pe parcursul examinării interioare se consemnează la rubrica corespunzătoare din partea informativă a raportului de necropsie.

III. Partea conclusivă (de diagnostic) cuprinde diagnosticul anatomopatologic al modificărilor de organ observate. Leziunile vor fi apoi utilizate sintetic în formularea diagnosticului nosologic (de boală) şi a celui etiologic, respectiv se va stabili cauza morţii animalului, scopul final al activităţii de diagnostic.

Page 24 of 89

Protocolul de examinare necropsică nu este o schemă rigidă, el putând fi modificat de prosector în funcţie de cadavrul examinat. Principalii factori de personalizare a actului de necropsie sunt următorii:

1. Specia. La rumegătoare masivitatea tubului gastro-intestinal impune eviscerarea acestuia înaintea altor aparate. La găină al doilea organ eviscerat este ficatul, proporţional mai voluminos decât la alte specii.

2. Starea fiziologică. La toate femelele mamiferelor în stare de gestaţie avansată, se va eviscera în primul rând uterul gestant. În caz de plenitudine exagerată sau dilataţii prin acumulări de gaze ale tubului gastrointestinal acesta va fi primul eviscerat la toate speciile.

3. Modificări anatomopatologice. Tumorile foarte mari vor fi eviscerate la început necropsiei, împreună cu organele sau ţesuturile gazdă. Dacă organele unei cavităţi sunt strâns lipite prin apariţia unor aderenţe patologice, ele vor fi eviscerate într-un bloc unic.

4. Anamneza. Pentru operativitate în diagnostic, prosectorul va modifica schema generală a necropsie în funcţie de datele anamnetice. De exemplu, dacă anamneza indică la un grup de cadavre, sau la celelalte din aceeaşi colectivitate, o simptomatologie respiratorie, se va eviscera şi se vor examina cu atenţie pulmonul şi căile respiratorii.

Prin urmare, fiecare caz trebuie individualizat în funcţie de situaţia dată, dar şi de personalitatea şi priceperea prosectorului. Important este ca nici un organ să nu rămână necercetat şi, mai ales, să fie stabilită corect cauza morţii animalului.

TEHNICA EXAMINĂRII ORGANELORExamenul macroscopic al organelor apelează la metodele semiologice: inspecţia şi palpaţia,

cărora li se adaugă secţionarea şi uneori măsurarea.Deci, examinarea macroscopică a unui organ va fi efectuată după următorul plan:1.Modificări sesizabile prin inspecţie, respectiv modificări de mărime (dimensiuni), formă,

culoare, depozite de suprafaţă, formaţiuni patologice sesizabile pe suprafaţa organului.2.Modificări de consistenţă, sesizabile prin palpaţie. Consistenţa poate fi crescută sau scăzută,

mult crescută (dură) sau mult scăzută (organ friabil).3.Modificări sesizabile pe suprafaţa de secţiune. Chiar la secţionare prosectorul va fi atent la

rezistenţa pe care o întâmpină cuţitul; se urmăreşte apoi dacă modificările de suprafaţă apar şi în profunzimea organului; se va observa dacă secţiunea este umedă sau uscată, lucioasă sau mată, netedă sau granulară, dacă pe secţiune apare sânge în exces, lichide patologice sau formaţiuni care nu au fost sesizate la suprafaţa organului. Atragem atenţia că înafara secţiunilor obligatorii pentru fiecare organ, vor fi făcute altele în plus, în zonele care apar modificate prin inspecţie şi palpaţie.

4.În cazul pulmonului examinarea se încheie obligatoriu cu proba plutirii pulmonului (docimazia).

Expunem în continuare particularităţi de examinare, în principal de secţionare, pentru fiecare organ.

Examinarea corduluiSe plasează cordul în palmă (la a.m.) sau în tavă (la A.M.), cu vârful spre examinator şi cordul

drept spre stânga acestuia (în cazul în care prosectorul lucrează cu mâna dreaptă. O primă secţiune interesează marginea posterioară a cordului de la şanţul coronar până la apex (pe partea cea mai convexă). Secţiunea se execută cu cuţitul la A.M. şi cu bisturiul la a.m. şi în urma executării ei se va pătrunde în ventr. stâng. Cu foarfecul secţ. se prelungeşte până la nivelul atriului stâng. Se întoarce cordul cu faţa sa dreaptă către examinator şi se procedează asemănător, pentru deschiderea ventriculului şi atriului drept. Se expune cordul în poziţia iniţială şi se execută două incizii paralele, de o parte şi de alta a şanţului longitudinal stâng şi la o distanţă de 0,5-1 cm de acesta (în funcţie de mărimea

Page 25 of 89

cordului). Secţiunea din(spre) cordul drept va duce la originea arterei pulmonare iar cea din cordul stâng la originea acestuia.

După îndepărtarea coagulilor cadaverici, cordul se spală la jet uşor de apă rece şi apoi se examinează atent toate structurile şi în mod deosebit valvulele atroventriculare precum şi cele sigmoidiene de la originea marilor vase.

La păsări deschiderea cordului se face cu foarfecul, printr-o singură secţiune pe marginile convexe ale organului, care va interesa toate cele patru cavităţi.

Examinarea pulmonilorDupă examinarea prin inspecţie a pulmonului, se fac mai multe secţiuni: una pe marginea

dorsocostală, trecând prin bronhia principală şi artera pulmonară şi celelalte oblice pe prima, câte una în lungul fiecărui lob.

Examinarea pulmonului se încheie obligatoriu cu proba plutirii pulmonului (docimazia). Recoltarea fragmentului de organ se face din zonele modificate, cu grijă, fără a comprima ţesutul. Fragmentul de pulmon se lasă să cadă, în vasul cu apă şi se urmăreşte rezultatul, care poate fi:

a. fragmentul cade la fund (docimazia pozitivă) în toate leziunile caracterizate prin ….. pulmonare: inflamaţie, atelactezie şi tumori, congestie pasivă veche;

b. fragmentul pluteşte (docimazie negativă), la pulmonul normal, în emfizemul pulmonar şi la congestia pulmonară activă;

c. fragmentul pluteşte greu (docimazia între două ape) şi în edemul pulmonar, în cazul căruia, transsudatul acumulat în spaţiile acrofore ale pulmonului are o greutate specifică doar cu puţin mai mare decât cea a apei.

La păsări se secţionează fiecare pulmon în lungul lui. La aceste specii se vor examina cu atenţie şi sacii aerieni care colabează imediat după deschiderea cavităţilor, dar sunt uşor de observat în cazul unor acumulări interioare patologice.

Examinarea ficatuluiSecţiunile obligatorii pentru ficat sunt câte una în lungul fiecărui lob, pe faţa sa diafragmatică.La aprecierea modificărilor se vor avea în vedere unele particularităţi morfofiziologice ale

organului:- congestia hepatică va fi diagnosticată când ficatul este turgescent, cu margini rotunjite şi pe

suprafaţa de secţiune se scurge sânge spontan, fără a exercita compresiuni, datorită faptului că ficatul este în mod normal un organ relativ bogat în sânge.

- lobulaţia ficatului este vizibilă macroscopic la suinele în vârstă de peste două luni, datorită unui conţinut bogat în ţesut conjunctiv al spaţiilor porte; prin urmare la purceii foarte tineri şi la celelalte specii, evidenţierea desenului lobular va fi interpretată ca o deviere de la normal.

Examinare splină

Splina se secţionează longitudinal, pe oricare dintre cele două feţe. Incizia poate să străbată organul de pe o faţă pe alta, va fi mai lungă şi poate fi completată cu două incizii mici, perpendiculare pe cea principală, la capete.

Şi la splină, congestia se stabileşte în cazul apariţiei sângelui spontan pe suprafaţa de secţiune.La păsări splina se fixează între degete cu zona …… înspre stânga examinatorului, şi apoi se

secţionează cu foarfecul pe marea sa convexitate.Secţiunea va străbate organul până la hil, fără însă a-l despărţi în două (părţi), fragmente

separate.

Examinarea rinichilor

Page 26 of 89

Rinichii se ţin în palma stângă sau se fixează bine pe tavă cu palma, în cazul animalelor mici. Cu cuţitul sau bisturiul se face o incizie superficială pe marea convexitate a organului, după care organul se decapsulează obligatoriu şi se supune examenului de suprafaţă. În continuare se aprofundează secţiunea până la bazinet, punându-se în evidenţă corticala, medulara, calicele renale şi bazinetul.

La păsări rinichii se examinează secţionând în parte fiecare lob.

Examinarea organelor cavitare sau tubulareOrganele cavitare sau tubulare (laringe, trahee, bronhie, faringe, esofag, guşă, stomac, intestin,

căi genitale, căi urinare, canale excretorii) se deschid longitudinal, notându-se întotdeauna grosimea peretelui. Stomacul şi intestinul se vor deschide neapărat pe mica lor curbură, pentru a nu distruge prin secţionarea formaţiunii patologice existente în zona fundică, respectiv pe marea curbură.

(Examinarea ap. genital la păsări)Examinarea encefaluluiExaminarea encefalului este precedată de deschiderea cutiei craniene. Pentru decapitare se

recomandă efectuarea următoarelor secţiuni:- o secţiune transversală (decalotare) care va fi descrisă la tehnicile de examinare pe specii.

După ridicarea calotei şi decolarea pahimeningelui (dura mater rămâne ataşată la faţa internă a calotei) se eviscerează encefalul începând din partea lui anterioară, secţionând chiasma optică, rădăcinile nervoase şi bulbul.

Pentru evidenţierea cornului lui Ammon, relief cilindroid în porţiunea postero-externă a ventriculului lateral, se secţionează emisfera cerebrală la limita dintre treimea mijlocie şi cea posterioară şi apoi cranial, printr-o secţiune perpendiculară pe prima şi situată la jumătatea acesteia.

TEHNICA EXAMENULUI NECROPSIC LA CARNIVORESchema generală a necropsiei la carnivoreI. Partea informativăII. Partea descriptivăExamenul exterior şi cel interior se vor derula conform schemei generale a necropsiei la suine,

cu excepţia eviscerării tubului digestiv postdiafragmatic. Tubul gastrointestinal se eviscerează într-un singur bloc, după aplicarea a două legături duble pe …. şi rect. La căţei se poate aplica metoda de eviscerare paloptică (a lui Kitt), care constă în eviscerarea tuturor organelor într-un singur bloc buco-cervico-toracico-abdomeno-pelvin.

Pentru această eviscerare în bloc unic.III. Partea conclusivăSe aplică în prealabil duble legături pe rect şi pe vena cavă posterioară deasupra confluenţei

venelor renale, apoi se secţionează. Se va secţiona planşeul cavităţii bucale, urmărind muşchii de pe faţa internă a ramurilor mandibulei. Se scoate limba prin breşa astfel formată şi se trage spre înapoi. Este secţionat vălul palatin înaintea amigdalelor şi apoi sunt degajate faringele şi laringele prin secţionarea aparatului tiroidian. Ansamblul limbă, faringe, laringe, trahee, esofag este ridicat spre înapoi până la intrarea pieptului: glandele tiroide rămân ataşate traheii, iar lggl. retrofaringieni pot să rămână la cadavru. Se ridică în continuare pulmonii şi cordul şi se dezinserează în totalitate muşchiul diafragmatic. Este decupat apoi mezenterul în regiunea sublombară şi întregul bloc de organe va fi depus pe o tavă.

După deschiderea cavităţii pelvine vor fi degajate aparatele urinar şi genitalOrganele se vor examina conform tehnicilor uzuale deja expuse.

Riscuri ale (autopsiei) necropsiei carnivorelor domestice

Page 27 of 89

În afara respectări unor reguli generale de necropsie personală a operatorului, în cazul necropsierii carnivorelor domestice se impune cunoaşterea principalelor zoonoze transmisibile de la acestea la om.Nr.

crt.Boala Etiologie Sursa

1 Turbare virusul rabic câine, pisica; omul prin muşcătură

2 Tuberculoza Mycobact. bovisM. tuberculosis

câine, pisica; prin inhalare

3 Stafilococie Staphylococous câine; prin contact4 Febra butunoasă Rickettsia conori câine; prin inhalare

5 Leptospiroza L. icterohaemorrhogiaeL. canicola

câine; prin contact

6 Bruceloza Brucella canis câine; prin contact

7 Pasteureloza Pasteurella muttoacidaP. haemolytica

câine; pisică, … prin muşcătură sau zgârietură

8 Limforeticuloza benignă de inoculare

Chlamydia câine, prin zgârietură

9 Pseudotuberculoză Yerrsinia preotuberculosis câine; pe cale digestivă

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE CÂINILOR

1. Leziuni observabile la examenul exterior:- Cahexia - în subalimentaţii, boli cronice, infestaţii parazitare masive, insuficienţele hipofizare;- Obezitatea - la câinii de apartament, în cazul supraalimentaţiei şi lipsei de mişcare;- Facies tetanic - în intoxicaţia cu stricnină;- Calozităţi (bătături) ale jaretelor la câinii bătrâni întreţinuţi pe aşternut tare.- Alopecia simetrică - în intoxicaţiile cronice cu seleniu, arsen sau mercur;- Eczema esenţială produsă de factori mecanici, biotici sau alimentari;- Dermatita alergică (urticonformă) – apare în urma contactului cu foarte diverşi alergeni (urzici,

înţepături de insecte, substanţe chimice);- Exantemul (dermatita) veziculopustulos, cu localizare pe faţa internă a coapselor şi pe

abdomen, apare în jigodie la tineret;- Dermatita purulentă (foliculită, furunculoză, acnee) cu etiologie stafilococică şi localizare mai

ales în regiunea cervicală şi în spaţiile interdigitale;- Dermatita scvamoasă apare în tricofiţii şi microsporie;- Otită exsudativă, produsă de o floră vastă, mai ales de Candida albicons; evoluează spre o otită

cronică, manifestată prin proliferări polipoase acoperite de un exsudat gălbui;- Cariile dentare apar în cazul unei alimentaţii hiperglucidice;- Ulcerele mucoasei bucale apar în uremie, intoxicaţia cu mercuriale, hipovitaminoza C;- Stomatita gangrenoasă – apare în leptospiroză, jigodie, hepatita Rubarth;- Glosita granulomatoasă – produsă de implantarea în musculatura limbii a corpilor străini;- Conjunctivita cataral - purulentă – în jigodie;- Cherotita parenchimatoasă, apoi ulcerativă în jigodie poate evolua cu panoftalmie;- Noduli pe mucoasa bucală produşi de Cryptococcus neoformans;- Prolapsul rectal-urmarea constipaţiilor îndelungate;- Abcesele perianale (inflamaţiile purulente a glandelor perianale) apar în cazul unui conţinut

intestinal iritant: alimente condimentate, fragmente de oase de pasăre;- Limforeticulitele hiperplazice, traduse prin creşterea în volum a lggl. superficiali şi viscerali,

apar în jigodie, tuberculoză, histoplasmoză, hemosporidioze.- Edemul ţes. conj. subcutanat apare în hipotiroidie, insuficienţă cardiacă, pneumonii

sclerozente, în pasteureloza acută.

Page 28 of 89

2. Leziunile cavităţilor naturale:- Diateza hemoragică se observă în trombocitopenia congenitală la căţei, intoxicaţia cu morfină,

leptospiroză, salmoneloza acută, hepatita Rubarth;- Icterul, sesizabil adeseori chiar la examenul exterior şi la jupuire, se instalează în leptospiroză şi

hepatita Rubarth;- Hidroperitoneul (ascita) apare în ciroza hepatică, în evoluţia unor bronhopneumonii cronice

sclerozante, în histoplasmoză;- Poliserozita (inflamaţia seroaselor peritoneală, pleurală şi pericardică) cu formele ei seroasă,

serohemoragică sau serofibrinoasă este întâlnită în hepatita contagioasă (Rubarth);- Poliserozita granulomatoasă apare în tuberculoză, acicomicoză sau în inflamaţia cu Nocardia

asteroides;- Peritonita purulentă are o etiologie traumatică sau apare ca o complicaţie a intervenţiilor

chirurgicale cu laparatomie;- Peritonita stercorală (gangrenoasă) este cauza deşirării peretelui tubului dig. şi revărsării

conţinutului său în cavitatea peritoneală.

3. Leziunile cordului:- Dilataţia cardiacă (dreaptă) se instalează în emfizemul pulmonar cronic ca şi în valvulo- şi

miocardopatii;- Obstrucţia ventriculului drept ţi ale arterei pulmonare poate fi promovată de ghemuri ale

parazitului Dirofilaria,- Infarctul miocardic se instalează în procese distrofice şi n ateroscleroza vaselor coronare. !

Infarctul miocardic la câine are o morfopatogeneză şi durată de instalare foarte asemănătoare cu cel de la om;

- Miocardită limfohistiocitară apare în anemie şi în infecţiile cu streptococi betahemolitici, ca şi la parvoviroză;

- Miocardita granulomatoasă – în aspergiloză;- Calcificarea endocardului apare la căţeii cu jigodie ca şi în cazul unor excese terapeutice cu

preparate pe bază de calciu;- Endocardita ulcerovegetativă şi verucoasă este observată în streptococie.

4. Leziunile aparatului respirator- Traheobronşita cataral-purulentă în jigodie;- Bronşita tuberculoasă – predominant exsudativă;- Traheobronsita parazitară produsă de Capilaria aerophila manifestată prin catar şi obsrucţii ale

căilor respiratorii;- Antracoza pulmonară este o pigmentaţie patologică omogenă a pulmonului, caracterizată prin

depuneri de pulberi de praf la nivelul pulmonului. Apare la câinii în vârstă de peste 6 ani şi se manifestă macroscopic prin pichetarea pulmonului cu foarte fine puncte negricioase;

- Metaplazia osoasă cu formarea unor insule de ţesut dur subpleural, la câinii bătrâni;- Edemul pulmonar este observat în şocul caloric, intoxicaţia cu ANTU, jigodie, leptospiroză;- Bronhopneumonia cataral-purulentă din jigodie; pulmonul este destins, maroniu, pe suprafaţa

de secţiune se scurge un lichid de culoare maronie;- Br. hiperplazică – apare în parainfluenţă şi în adenovirozele tineretului;- Br. granulomatoasă – este întâlnită în tuberculoză, actinobaciloză, plasmoză.

5. Leziunile splinei

Page 29 of 89

- Ruptura splinei are drept cauză imediată un traumatism, pe fondul unor leziuni splenice difuze (inflamaţii, tumori);

- Torsiunea splinei – însoţeşte torsiunea stomacului;- Hiperemia splinei (splina acută): splina este crescută în volum, cu marginile rotunjite, roşie-

violacee, pe suprafaţa de secţiune se scurge spontan sânge. Leziunea este întâlnită la intoxicaţia cu barbiturice sau cloroform;

- Infarctele roşii splenice apar în hepatita Rubarth ca şi în anemia hemolitică autoimună a căţeilor;

- Splenita hiperplazică – apare în jigodie;- Splenita granuomatoasă – în bruceloză;- Tumorile splinei pot fi limfoame benigne care apar la câinii bătrâni sau localizări ale leucozei

canine.

6. Leziunile ficatului- Hepatosteatoza: ficatul mărit în volum, culoare ruginie, lutos apare în leptospiroză, uremie,

aflatoxicoza acută,- Congestia pasivă (de stază): ficatul crescut în volum, culoare vişinie, pe secţiune se scurge mult

sânge negricios. Leziunea este urmarea insuficienţei cardiace sau a stazei în venele suprahepatice;- Hepatita parenchimatoasă: ficatul are un aspect nespecific de organ fiert. Se întâlneşte în

toxicoze;- Hepatita necrotică miliară apare în leptospiroză, hepatita Rubarth, herpesviroză;- Hepatita hemoragică - hepatita Rubarth;- Hepatita purulentă – în streptococie;- Hepatita fibrinoasă (ciroza): ficatul este redus în volum, cu suprafaţa neregulată, de

consistenţă tare. Apare în aflatoxicoza cronică, uremie, insuficienţă cardiacă;- Hepatita limfohistiocitară – în histoplasmoză şi hemosporidioze;- Hepatita granulomatoasă – în tuberculoză;- Edemul peretelui vezicii biliare este caracteristic hepatitei Rubarth.

7. Leziunile aparatului urinar- Hidronefroza: acumularea urinei în bazinet şi atrofia de compresiune a medularei şi corticalei

renale, rinichiul devenind în cele din urmă o pungă cu urină. Este produsă de tumori vezicale. Hipertrofia prostatei, oprirea unor calculi la baza osului penian;

- Calculoza – apare în tulburări de metabolism şi în hiperparatiroidia,- Hemoragii renale: în intoxicaţii cu warfarină, uremie, aflatoxicoză;- Nefrita l.-hist. – în leptospiroză, hep. Rubarth, jigodie, uremie, hemosporidioze;- N. granulomatoasă – în aspergiloză.

8. Leziunile tubului digestiv- Obstrucţia esofagienă este provocată de corpi străini;- Esofagita parazitară – provocată de Spirocorea lupi;- Torsiunea stomacului – produsă de obstrucţia pilorului;- Ulcerul gastric – generat de alimentele iritante şi de hipovitaminoze;- Gastrita catarală – în ascaridoze şi jigodie;- Gastrita hemoragică – în intoxicaţii, leptospiroză, turbare, - Gastrita erozivă: în uremie, micoze, iritaţii chimice;- Tulburări topografice ale intestinului (distopii intestinale), invaginaţia, volvulusul jejunal, hernia

ombilicală mai rar cea inghinală, eventraţii;- Megacolonul – cu etiologie ereditară;

Page 30 of 89

- Caporstaza cu formarea fecaloamelor este produsă de excesul de oase în alimentaţie;- Enterita catarală evoluează în jigodie, uremie;- Enterita hemoragică – în parvoviroză, leptospiroză, salmoneloză, enterotoxiemia anaerobă,

infestaţii parazitare.

Principalele leziuni macroscopice în virozele majore ale câinelui1. Jigodia (boala lui Carré)- Conjunctivită catarală sau purulentă;- Rinotraheita catarală sau purulentă;- Bronhopneumonie purulentă cu aspecte macroscopic specifice: culoarea maronie a

pulmonului şi a exsudatului care se scurge pe suprafaţa de secţiune,- Gastroenterită catarală;- Splenita hiperplazică (splenomegalia).! Leziunile nu sunt în mod obligatoriu asociate. Cea mai frecventă şi mai specifică este leziunea

pulmonară.2. Parvoviroza- Enterită hemoragică difuză. Intestinul apare la deschiderea cavităţii abdominală ca un cordon

de cauciuc boselat, pichetat cu puncte roşii-vişinii. La deschidere peretele este îngroşat, mucoasa roşie-vişinie şi lumenul plin cu un depozit asemănător bulionului de roşii;

- Limforeticulită hemoragică în lggl. mezenterici;- Diateză hemoragică a seroaselor.

3. Hepatita Rubarth- Ficatul este în volum, de culoarea galben –portocalie şi cu suprafaţa uşor neregulată,

asemănătoare cojii de portocală. În acest fond se observă fine puncte hemoragice sau de necroză. Leziunea este o hepatită hemoragico-necrotică miliară;

- Peritonită serofibrinoasă;- Edem al peretelui vezicii biliare;- Peteşii pe numeroase organe.

4. HerpesvirozăHepatită hemoragiconecrotică în focare mici;- Edem pulmonar;- Splenomegalie;- Enterită catarală;- Hemoragii şi necroze subcapsulare în rinichi.

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE PISICILOR

1. Leziuni observabile la examenul exterior- Cahexia – apare în boli cronice, infestaţii parazitare masive, subalimentaţie;- Obezitatea – apare la pisicile şi motanii bătrâni, în cazul supraalimentaţiei şi al lipsei de

mişcare;- Eczema miliară – de natură alimentară;- Dermatita scvamoasă – în favus, microsporie şi tricofitie;- Dermatita pustulo-crustoasă apare în scabie (râie);- Dermatita granulomatoasă, sub forma unor noduli ulceraţi în zonele nazală şi perioculară, se

întâlneşte în tuberculoză, produsă de Mycobacterium tuberculosis; ulcerele solitare sau confluate, localizate pe membrele anterioare sunt produse de Myc. leproie murium;

Page 31 of 89

- Glosita ulcerativă apare în rinotraheita infecţioasă.- Oftalmia – în aspergiloză.2. Leziunile cavităţilor naturale- Colecţiile lichide neinflamatorii (hidroperitone, hidrotorax, hidropericard), cu aspect limpede,

incolor, sunt urmarea endocardopatiilor, cirozei hepatice, nefritelor cronice.Poliserozita serofibrinoasă, manifestată prin apariţia în cavitatea peritoneală a unui lichid gălbui

cu flocoane de fibră, este o leziune în peritonita infecţioasă a pisicilor.- Poliserozita granulomatoasă – în tuberculoză şi în micozele sistemice;- Pleurezia purulentă (empiemul pleural) apare în pneumonia virală complicată);- Pericardita purulentă (empiemul pericardic) se întâlneşte în pasteureloza primară,

streptococie, colibaciloză.

3. Leziunile aparatului respirator- Laringotraheita catarală se întâlneşte în infecţii cu colicivirusuri, herpesvirusuri sau nespecifice;- Laringotraheita fibrinoasă – în rinotraheita pisicilor;- Laringotraheita parazitară – în capilarioză;- Edemul pulmonar – în candidoză;- Bronhopneumonie catarală – nespecifică;- Br. fibrinoasă – în pasteureloză;- Br. hiperplazică (limfohist.) - în chlamidioză;- Br. granulomatoasă – în actinobaciloză, tuberc., aspergiloză.

4. Leziunile aparatului digestiv- Gastrita ulcerativă – se întâlneşte în policarenţe, factori caustici, micotoxici, bacterieni;- Gastrita catarală şi G. hemoragică, apar în intoxicaţii şi în panleucopenia infecţioasă a pisicilor;- Coprostaza este urmarea lichomoniei (boala linsului);- Colita ulceroasă apare în aspergiloză şi ca urmare a antibioterapiei excesive;- Jejunita hemoragică – în penleucopenia infecţioasă;- Colita fibrinoasă – în aspergiloză şi mucomicoză;- Hepatoza grasă – în aflatoxicoză.

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE VULPILOR

1. Leziuni observabile la examenul exterior- Dermatita crustoasă – apare în scabie, tricofiţie, microspore;- Dermatita pustuloasă, cu apariţia unor pustule mici pe coapse, în asociaţie cu edem palpebral,

conjunctivită şi rinită purulentă, orientează diagnosticul către jigodie;- Râia auriculară manifestată prin cristizaţie masivă, se poate complica cu otita iniţial catarală

apoi purulentă şi gangrenoasă;- Edemul pielii în asociaţie cu o coloraţie roşie a extremităţilor, apar în hipoviaminoza C;- Edemul capului este produs de Cl. septicum;- Icterul – în leptospiroză, hepatita infecţioasă, antrax, pasteureloză;- Diateza hemoragică – în leptospiroză şi pasteureloză;- Hiperplazii de lggl. superficiale se întâlnesc în salmoneloză, bruceloză, tuberculoză, leucoză.

2. Leziunile aparatului respirator- Edemul pulmonar – în condiţii de zooigienă necorespunzătoare şi în intoxicaţia cu ANTU;- Congestia pulmonară – în faze iniţiale ale jigodiei;- Br. necrotică – în necrobaciloză;

Page 32 of 89

- Br. catarală, sub forma unor zone roşii-vişiniu, compacte, în teritoriile anterioare ale pulmonului, apare în listerioză şi diplostreptococie;

- Br. hemoragică – în boala lui Aujeszby;- Pleurobr. crupală – în pasteureloză;- Br. gangrenoasă – prin inhalarea unor corpi străini (medicamente, exsudate);- Br. granulomatoasă – în tuberculoză;- Br. parazitară – în nematodozele pulmonare.

3. Leziunile splinei- Splenita necrotică – în necrobaciloză;- Spl. hemoragică, cu remedierea pulpei, în antrax;- Spl. purulentă – în streptococie;- Spl. hiperplazică – în salmoneloză, listerioză, leucoze, bruceloză, babesieze.

4. Leziunile aparatului digestiv- Gastroenterita catarală – în salmoneloză, hepatita infecţioasă, listerioză, în infestaţiile cu

Dipylidium şi Diphylobacterium;- G.-ent. hemoragică – în antrax, salmoneloză, leptospiroză, enterotoxiemia anaerobă,

colibaciloza neonatală, infectaţia cu Ancylostoma. - Hepatosteatoza – în toxicoze furajare, toxiemia de gestaţie, intoxicaţia cu dimetilnitrozamină

provenită din conservarea heringilor cu azotat de sodiu;- Staza hepatică – în hepatita infecţioasă;- Hep. hemoragică, cu edemul peretelui vezicii biliare apare în hepatita Rubarth;- Hep. purulentă – în streptoccocie;- Hep. l.-chist. nodulară – în pseudotuberculoză;- Hep. granulomatoasă – în tuberculoză.

5. Leziunile S.N.- Hidrocefalia este acumularea în exces de lichid cefalorahidian în spaţiile meningeale şi în

ventriculii cerebrali cu reducerea în volum a substanţei nervoase şi mărirea cavităţii craniene. Apare în cazul obstacolelor în circulaţia lichidului cefalorahidian şi în carenţa de Cu la tineret;

- Encefalita purulentă apare în listerioza tineretului, în salmoneloză, sau ca urmare a omfaloflebitei;

- E. limfohist. (decelabilă mai ales histologic) se întâlneşte în viroze neurotrope (turbare, boala lui Aujeszky) şi în hepatita infecţioasă.

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE NURCILOR

1. Leziuni observabile la examenul exterior- Hipotrepsia manifestată prin subdimensionarea întregului organism, dispariţia maniamentelor

şi deshidratarea pielii, apare la tineret, având în etiologie în primul rând defectele de alimentaţie;- Edemul capului – în pasteureloza acută;- Dermatita pustuloasă – în stafilococie;- Dermatita miazică, produsă de larvele de Wohlfartia, se manifestă prin apariţia pe torace şi pe

abdomen a unor papule, pustule sau abcese mari.- Steatita (bucla grăsimii galbene): inflamaţia ţesutului adipos hipodermic este urmarea

hipovitaminozei E şi hiposelenozei.

Page 33 of 89

2. Leziunile aparatului respirator- Pneumocaniozele (pigmentaţii patologice exogene ale pulmonului) apar sub forma unor punct

brun –negricioase la animalele bătrâne;- Edemul pulmonar – în toxoplasmoză, diplostreptococie, leptospiroză;- Br. catarală – în infecţii cu virusuri şi stafilococi la pui;- Pleurobr. fibrinoasă (însoţită şi de o pericardită fibrinoasă) în pasteureloză;- Br. hemoragică – în pseudomonoză;- Br. gangrenoasă – în hrănirea artificială, forţată, a puilor;- Br. granulomatoasă – în toxoplasmoză, meiozele cronice şi în tuberculoză.

3. Leziunile splinei- Infarctele splenice pot fi în panleucopenia infecţioasă şi în diplastoptococia cronică;- Splenita hiperplazică – în plasmocitoză (boala de Aleutine), salmoneloză,

bruceloză,toxoplasmoză.

4. Leziunile aparatului digestiv- Stomatită fibrinonefrotică (difteroidă), însoţită uneori de faringită sau chiar esofagită, este

produsă de Fusobact. necrophorum;- Gastroenterita catarală, manifestată prin îngroşarea şi plierea mucoasei gastrice şi acumularea

la suprafaţa ei a unui depozit filant, cenuşiu, este cauzată de faringele alterate sau toxice, de corpii străini sau de unele boli infecţioase şi parazitare ca: enterita infecţioasă a puilor, colibaciloza, salmoneloza, enterotoxiemia anaerobă, coccidioza.

- G. – enter. hemoragică – în enterotoxiemia anaerobă, plasmocitoză, panleucopenia infecţioasă, coccidioză, intoxicaţia cu sare;

- G. – enter. fibrinoasă – în panleucopenia infecţioasă;- Hepatosteatoza – în toxicoza de gestaţie, aflatoxicoză, alimentaţia unilaterală hiperlipidică;- Hepatita necrotică – în leptospiroză;- H. purulentă – în infecţia cu Klebsiella;- H. hiperplazică (plasmocitară) – în plasmocitoză;- H. granulomatoasă – în tuberculoză.

5. Leziunea aparatului urogenital- Nefroza groasă – în toxicozele furajere;- Nefrita hemoragică şi cea limfoplasmocitară apare în plasmocitoză;- Calculoza – frecventă la femelele gestante;- Cistita hemoragică şi purulentă – în calculoză;- Mamitele – sunt provocate în asociaţie, de către colibacili, streptococi şi stafilococi.

TEHNICA EXAMENULUI NECROPSIC LA TAURINE

Schema generală a necropsiei la taurineNecropsia la taurine urmează schema necropsiei prezentată pentru suine, cu câteva

particularităţi.După exam. exterior, pentru deschiderea marilor cavităţi şi efectuarea examenului interior

cadavrul se va aşeza în poziţie dorsală în cazul viţeilor şi în poziţie laterală stângă în cazul adultelor. Pentru degajarea zonei toracoabdominale se va detaşa bipedul lateral superior, respectiv cel drept, prin secţionarea muşchilor pectorali şi adductori şi deschiderea articulaţiei coxafemurale. Poziţia porsectorului va fi în funcţie de talia cadavrului.

Page 34 of 89

Deschiderea şi examinarea cavităţii abdominale. Se secţionează peretele abdominal pe marginea hipocondrului drept, pe toată lungimea acestuia. Se continuă secţiunea prin zona lombară şi pe marginea anterioară a paletei iliace şi se îndepărtează complet peretele superior al cavităţii.

La rumegătoare, prin îndepărtarea acestuia şi a marelui epiploom, se evidenţiază cecumul, parţial colonul ascendent şi rinichiul drept.

Deschiderea şi examinarea cavităţii toracice. Cu ajutorul fierăstrăului, după secţionarea superficială a ţesuturilor moi cu un cuţit, se vor efectua două incizii longitudinale: una dorsală, la marginea inferioară a muşchiului ileospinal de la ultima până la prima coastă şi o alta, ventrală, paralelă cu sternul, prin articulaţiile condrocostale. Se secţionează inserţia diafragmului de pe faţa internă a arcului hipocondral, se dilacerează mediastinul şi se secţionează ligamentul sternopericardic. Se va putea ridica astfel un plastron costal drept.

La taurine, decubitul lateral face ca stomacul, foarte voluminos, să ia o poziţie declivă, iar prin deschiderea cavităţii abdominale să se evidenţieze în primul plan masa intestinală. La această specie eviscerarea cavităţii abdominale precede eviscerarea organelor din cavitatea toracică. Se dilacerează iniţial marele epiploon şi se aplică duble legături pe esofag, pe duoden, pe curbura duodenojejunală şi pe rect.

Eviscerarea şi examenarea organelor buco-cervico-toracice. Aceste organe se vor eviscera în două segmente: cervico-cefalic şi toracal. Pentru aceasta se practică secţionarea transversală a organelor regiunii cervicale (traheea, esofagul, vasele şi nervii) înaintea primei coaste şi se vor ridica organele bucocervicale. Apoi, în bloc separat, se vor eviscera organele cavităţii toracice.

Se eviscerează compartimentele gastrice pe de o parte şi masa intestinală pe de altă parte. Ficatul, pancreasul şi duodenul rămân ataşate pereţilor cavităţii abdominale. Urmează detaşarea splinei de pe sacul dorsal al rumenului şi examinarea ei.

Deschiderea cavităţii craniene. La taurine se recomandă următoarele secţiuni: o secţiune exterioară, transversală, caudal de procesele orbitale ale frontalului; două secţiuni paralele şi profunde, perpendiculare pe creasta intercornuală, orientate caudal şi distanţate prin 10-12 cm, până la gaura occipitală; a patra secţiune, posterioară, transversală, în faţa protuberanţei occipitale externe.

Deschiderea şi examinarea cavităţilor nazale. Se recomandă secţionarea în plan sagital a craniului la o distanţă de 0,5 cm, de linia mediană. Jumătatea de craniu care posedă septul nazal se imobilizează şi, cu ajutorul unui cuţit se îndepărtează septul nazal, secţionând inserţia lamei cartilaginoase septale de pe vomer şi etmoid.

Examinarea compartimentelor gastrice. Se începe cu dilacerarea ţesutului conjunctiv şi ligamentelor de legătură dintre foios, reţea, rumen şi cheag. Compartimentele se vor plasa astfel: în stânga cheagul cu mica curbură orientată dorsal, superior se va găsi foiosul, inferior reţeaua şi rumenul.

Se deschide cheagul pe mica curbură, se continuă secţiunea pe curbura mare a foiosului, apoi pe curbura ventrală a reţelei.

Introducând foarfecul în esofag se secţionează întâi marginea dorsală a rumenului, apoi cea ventrală.

ELEMENTELE DE DIAGNOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE TAURINELOR

Examenul exterior1. Aspectul general al cadavruluiHipotrepsia poate fi congenitală, când viţeii se nasc cu o greutate de 20-25 kg sau dobândită

produsă de hipogalaxia mamei, hipovitaminoze, înţărcarea timpurie, boli cronice.2. Leziunile pielii- Hipercheratoza (cornificarea excesivă a pielii) poate fi provocată de iritaţiile fizice, aflatoxine,

carenţe vitaminominerale;

Page 35 of 89

- Paracheratoza (cornificarea defectuoasă a straturilor superficiale ale pielii) apare în carenţa în zinc şi vitamina A. Se manifestă morfoclinic prin îngroşarea pielii de pe cap şi membrele posterioare, cu apariţia unor crevase şi fisuri;

- Gangrena uscată a pielii apare la vârful urechilor sau al cozii în fusanatoxicoză, leptospiroză cronică sau degerătură şi sub forma decubitelor în regiunile cu proeminenţe osoase, la animale cahectice care zac îndelung;

- Furunculoza (inflamaţie purulentă profundă a pielii localizată pe uger şi pe extremităţi este urmarea infecţiei cu Haphylococcus aureus.

- Exantenul veziculos (inflamaţia eruptivă a pielii cu predominanţa veziculelor. Apare în febra aftoasă, boala mucoaselor, rinotraheita infecţioasă şi febra catarală malignă;

- Dermatita actinobacilară evoluează sub forma unor noduli izolaţi sau conglomeraţi, care prezintă pe suprafaţa de secţiune grăuncioare de puroi grunjos;

- Râia evoluează cu eritem, erupţie papuloviculoasă, iar mai târziu pielea apare îngroşată, cutată, depilată şi cu aspect lichenoid.

- Hipodermoza se manifestă cu noduli subcutanaţi în zona dorsolombară, centraţi de fistule;- Tricofiţia apare sub forma unor plăci rotunde sau ovoide, circumscrise de hipercheratoză, pe

pielea capului, gâtului, de la baza cozii sau pe întreaga suprafaţă corporală;- Papilomatoza (negii) se manifestă prin mici tumori pediculate sau sesile, rotunde sau

conopidiforme.

3. Leziunile ţesutului conjunctiv subcutanat- Bursite (higromale) sunt inflamaţiile

4.7. EXAMINAREA PIELII

Pielea se examineaz\ prin inspec]ie din apropiere [i prin palpa]ie, pe întreaga suprafa]\ corporal\, cu mai mult\ aten]ie pielea cu p\r mai rar [i mai scurt din regiunea abdominal\ ventral\, axilar\, de pe fe]ele interne ale coapselor, pielea perni]elor palmare [i plantare.La examinarea pielii se vor urm\ri: mirosul, culoarea, umiditatea, elasticitatea, grosimea, eventualele forma]iuni patologice, erup]ii, cruste, depozite sau pierderi de ]esut.La examinarea urechii se vor urm\ri aspectele pavilionului auricular [i ale conductului auditiv extern.Glandele mamare se vor examina prin inspec]ie [i palpa]ie urm\rindu-se m\rimea, forma [i consisten]a. La femelele în lacta]ie se va efectua [i proba mulgerii [i se vor consemna caracteristicile organoleptice ale laptelui.

4.8. EXAMINAREA PARULUI

Examinarea p\rului se realizeaz\ în principal prin inspec]ie [i palpa]ie. Se vor urm\ri: distribu]ia, integritatea, uniformitatea, lungimea, luciul, direc]ia [i abunden]a firelor.Aspectele p\rului pot avea valoare general\ sau specific\. Unele aspecte ale p\rului sunt proprii, altele înso]esc modific\ri ale pielii.Examinarea fanerelorLa carnivorele domestice se vor nota aspectele unghiilor [i ale ghearelor.

4.9. EXAMINAREA MUCOASELORAPARENTE

Page 36 of 89

Mucoasele aparente: conjunctival\, nazal\, bucal\, vestibulovaginal\ la femele [i prepu]ial\ la masculi pot oferi modific\ri datorate unor leziuni locale sau pot reflecta st\ri de boal\ generale, situa]ii în care pot s\ orienteze prosectorul în diagnosticul nosologic.La carnivore, la examenul exterior mucoasele nazal\ [i bucal\ pot fi observate par]ial, examinarea lor complet\ putând fi efectuat\ mai târziu, dup\ deschiderea cavit\]ilor nazale [i respectiv extragerea organelor din cavitatea bucal\.Se vor urm\ri modific\rile de culoare (culoarea normal\ a mucoaselor este roz-pal), de vasculariza]ie, secre]iile în exces, apari]ia unor depozite sau forma]iuni patologice .

4.10. JUPUIREA SI EXAMINAREATESUTULUI CONJUNCTIV SUBCUTANATSI A LIMFONODURILOR SUPERFICIALE

Jupuirea cadavrului se face în vederea decel\rii leziunilor cutanate profunde, ale ]esutului conjunctiv subcutanat [i ale limfonodurilor externe. In acela[i timp aceast\ opera]iune ce încheie examenul exterior, permite debutul examenului interior, mai precis deschiderea marilor cavit\]i naturale seroase.Jupuirea fe]ei ventrale a cadavrului se execut\ pe cadavrul a[ezat în pozi]ie dorsal\, cu prosectorul plasat, cel pu]in la începutul necropsiei, în partea posterioar\ a cadavrului.Pielea se sec]ioneaz\ pe linia median\ a p\r]ii ventrale a cadavrului, din spa]iul intermandibular pân\ la orificiul anal. Aceast\ sec]iune principal\ se poate efectua în doi timpi: dup\ ce se face o butonier\ cutanat\ pe suportul sternului, se sec]ioneaz\ pielea în sens caudal cu foarfecele, ocolindu-se, în felie de pepene, cicatricea ombilical\ sau orificiul prepu]ial, apoi de la butoniera sternal\ sec]iunea se face anterior, pân\ la corpul mandibulei.Sec]iunea median\ principal\ se completeaz\ cu alte patru incizii secundare, pe fe]ele interne ale membrelor, pân\ la articula]iile carpiene [i tarsiene (Fig. 35).

Fig. 35 – Sec]iunile cutanate `n vederea jupuirii cadavrului

Jupuirea se face apoi cu un bisturiu sau un cu]it bine ascu]it, cât mai superficial, pentru a nu angaja la pielea decolat\ eventualele forma]iuni patologice subcutanate, pân\ în apropierea vertebrelor.

Page 37 of 89

Pentru a facilita pozi]ia dorsal\ a cadavrului, imediat dup\ jupuire se sec]ioneaz\ musculatura pectoral\ cu inser]ie pe fe]ele interne ale spetelor [i se deschid articula]iile coxofemurale.Se interzice jupuirea cadavrului în cazul suspicion\rii antraxului. Dac\ boala este confirmat\ prin examenul bacterioscopic efectuat pe sânge periferic, cadavrul se va distruge conform legisla]iei sanitare veterinare, f\r\ a mai efectua nici o alt\ opera]iune.La examinarea ]esutului conjunctiv subcutanat se vor nota: gradul de reprezentare a ]esutului adipos, culoarea, vasculariza]ia, eventualele infiltra]ii, pl\gi sau forma]iuni patologice.Limfonodurile superficiale care se pot examina cu u[urin]\ la carnivore sunt cele retrofaringiene, cervicale superficiale, parotidiene, poplitee. Acestea se eviden]iaz\ mai u[or la animalele slabe sau în cazul modific\rilor patologice.Limfonodurile se examineaz\ prin inspec]ie, palpa]ie [i sec]ionare longitudinal\, iar leziunile relevate vor fi puse în leg\tur\ întotdeauna cu cele ale ]esuturilor plasate “ în amonte” de limfonodul sau limfocentrul cercetat.

A. EXAMENUL INTERIOR

Mai amplu [i mai laborios decât examenul exterior, examenul interior al cadavrului aduce date importante, cel mai adesea decisive, pentru elucidarea bolii sau cauzei mor]ii animalului.În aceast\ etap\ a necropsiei pot fi observate în primul rând organele “cardinale” din punct de vedere anatomopatologic, adic\ organele principale, mari, u[or de abordat la necropsie [i cu tablou lezional macroscopic bine marcat [i important pentru diagnostic ( pulmonul, cordul, ficatul, splina, rinichiul, stomacul, intestinul, uterul, etc.)Coroborate cu datele de examen exterior, observa]iile ob]inute în urma examin\rii interne, permit de cele mai multe ori sau orienteaz\ prosectorul c\tre diagnosticul final corect.

4.11. DESCHIDEREA SI EXAMINAREACAVITATII ABDOMINALE

Pentru deschiderea cavit\]ii abdominale se execut\ o butonier\ în peretele abdominal ventral înapoia apendicelui xifoidian al sternului [i, sub control digital sau sub protec]ia unei sonde canelate, se sec]ioneaz\ peretele ventral al cavit\]ii, pe linia median\, pân\ la simfiza pubian\. Prima sec]iune se completeaz\ cu alte dou\ incizii care urm\resc marginile hipocondrului [i ajung pân\ la procesele transverse lombare. Peretele ventro-lateral al cavit\]ii abdominale va fi astfel segmentat în dou\ lambouri triunghiulare care se r\sfrâng lateral.Examinarea cavit\]ii abdominale (de fapt a cavit\]ii peritoneale) vizeaz\ modific\ri generale ale acesteia [i nu pe cele ale organelor interne. Se urm\resc, a[adar: mirosuri particulare degajate la deschiderea cavit\]ii, topografia organelor din cavitate, aspectul seroaselor, colec]iile lichide [i depozitele patologice, forma]iuni patologice situate pe pere]ii cavit\]ii sau pe seroasele interne, inclusiv pe capsulele organelor mari.

4.12. DESCHIDEREA SI EXAMINAREACAVITATII TORACICE

Page 38 of 89

Înainte de a deschide cavitatea toracic\ se va examina cu aten]ie diafragmul [i se va nota integritatea acestuia, elasticitatea, forma convex\ sau pronun]at concav\ a acestuia.Cavitatea toracic\ [i cavit\]ile pleurale se deschid cu dou\ sec]iuni laterale, simetrice, u[or oblice spre înainte [i în sus; acestea au ca puncte de plecare procesele transverse lombare (punctele declive ale ultimelor dou\ sec]iuni abdominale) [i ajung la jum\tatea primei perechi de coaste.Sec]iunile se traseaz\ ini]ial cu bisturiul sau cu]itul în musculatura de pe fe]ele externe ale cutiei toracice, apoi se execut\, func]ie de talia [i vârsta animalului, cu foarfecele, costotomul sau cu fier\str\ul.Dup\ sec]ionarea diafragmului cu o incizie în semicerc, aproape de arcul hipocondral [i a inser]iei sterno-pericardice, se va ridica [i se va examina plastronul sternocostal. Ligamentul sterno-pericardic se va sec]iona cu grij\, pentru a nu deschide prematur cavitatea pericardic\.Se face ini]ial un examen al mediastinului [i al topografiei organelor din cavitatea toracic\, apoi se vor examina cavit\]ile pleurale, vizând eventualele acumul\ri de aer, lichide sau depozite patologice, forma]iuni patologice sau aderen]e interpleurale.

4.13. DESCHIDEREA SI EXAMINAREACAVITATII PERICARDICE

Se prinde vârful sacului pericardic cu o pens\ chirurgical\ [i se trage u[or spre examinator (spre înapoi). Cu foarfecele se face o bre[\ mic\ înaintea pensei [i apoi dou\ incizii sub forma literei “V” cu deschiderea c\tre baza cordului (Fig. 36).Se r\sfrânge spre înainte lamboul pericardic superior, întotdeauna mai mic, [i se examineaz\ eventualele colec]ii de transsudat, sânge sau lichide patologice, depozitele patologice, aderen]ele interpericardice, forma]iunile patologice neoformate.

Fig. 36 – Sec]ionarea sacului pericardic.

(deschiderea cavit\]ii pericardice).

4.14. EVISCERAREA SI EXAMINAREA ORGANELOR BUCO-CERVICO-TORACICE

Eviscerarea organelor interne începe cu extragerea acestui prim bloc de organe la câinii de talie medie [i mare. La rasele de talie mic\, la c\]ei [i la pisicile de toate rasele [i vârstele se aplic\ metoda holoptic\ (a lui Kitt) ce va fi descris\ la sfâr[itul capitolului.Organele buco-cervico-toracice (limba, faringele, laringele, esofagul, traheea, aorta descendent\, vena cav\ caudal\, cordul [i pulmonul) se extrag într-un singur bloc. Obi[nuit în acest bloc sunt prinse [i

Page 39 of 89

timusul, tiroida [i paratiroidele, dar acestea pot fi examinate în situ, imediat dup\ jupuirea regiunii cervicale.Pentru eviscerare, se fac ini]ial dou\ sec]iuni profunde în plan[eul cavit\]ii bucale, pe fa]a intern\ a ramurilor mandibulei. Cu degetele mâinii stângi (de la mâna opus\ celei cu care se lucreaz\) se prinde limba [i se extrage printre bra]ele mandibulei. Prin trac]ionarea spre înapoi a limbii [i sec]ionarea aparatului hioidian [i a ]esuturilor conjunctive se ridic\ faringele, laringele, esofagul [i traheea pân\ la intrarea în cavitatea toracic\. Se ridic\ în continuare pulmonii, cordul, limfonodurile cavitare, esofagul, aorta descendent\ [i cava caudal\ pân\ la nivelul diafragmului, unde organele tubulare (neap\rat esofagul) se sec]ioneaz\ între dou\ fire. Întregul bloc de organe se depune într-o tav\ al\turat\.Ordinea examin\rii organelor primului bloc nu este strict\, dar se va urm\ri o succesiune cranio-caudal\, de la suprafa]\ în profunzime [i se va evita murd\rirea organelor cu sânge. De aceea cordul este de preferat s\ se extrag\ [i s\ se examineze în final, deoarece în cazul cadavrelor proaspete sau a celor foarte vechi (cu sânge hemolizat), prin sec]ionarea originii marilor vase, sângele va murd\ri pulmonii.

4.14.1. Timusul, tiroida [i paratiroidele se examineaz\ prin inspec]ie, palpa]ie [i sec]ionare. Dac\ timusul poate prezenta modific\ri macroscopice, leziunile tiroidelor [i paratiroidelor sunt mai ales de ordinul histologicului.

4.14.2. Cavitatea bucal\. La examenul exterior, din mucoasa bucal\ se poate examina doar [an]ul gingivo-labial. Dup\ extragerea limbii, mucoasa bucal\ poate fi examinat\ în întregime [i în detaliu, prin inspec]ie din apropiere.

4.14.3. Limba se examineaz\ prin inspec]ie, palpa]ie [i sec]ionarea longitudinal\, pe aproape toat\ lungimea organului.

4.14.4. Glandele salivare Mai u[or de urm\rit sunt mandibularele [i parotidele, care se examineaz\ prin inspec]ie, palpa]ie [i sec]ionare longitudinal\.

4.14.5. Faringele, esofagul, laringele [i traheea se examineaz\ dup\ deschidere longitudinal\ cu foarfecele. Se va aprecia chiar în timpul sec]ion\rii grosimea peretelui, apoi aspectul de culoare al mucoasei, con]inutul intern, depozite sau forma]iuni fixate la suprafa]a mucoasei.Esofagul poate fi examinat pân\ la locul de p\trundere în diafragm, unde a fost sec]ionat transversal în vederea eviscer\rii blocului de organe.Deschiderea traheei poate fi continuat\ cu aceea a bronhiilor principale. Modific\rile por]iunii distale a traheei ca [i cele ale bronhiilor vor fi interpretate ca o continuare la acest nivel a unor leziuni pulmonare.

4.14.6. Pulmonii

Cei doi pulmoni se a[eaz\ într-o pozi]ie cât mai aproape de aceea din cavitatea toracic\, cu lobii apicali spre înainte [i se examineaz\ ini]ial prin inspec]ie, care va urm\ri: forma, volumul, culoarea, lobula]ia, localizarea pe organ [i aspectele eventualelor modific\ri superficiale. Se vor palpa zonele modificate prin compara]ie cu cele s\n\toase care au o consisten]\ elastic\, buretoas\. Se vor executa sec]iunile de rutin\, câte una în cei doi pulmoni, pe marginea dorso-lateral\ [i apoi câte una în lungul fiec\ruia dintre lobi (Fig. 37A).

Page 40 of 89

Pellegrini N. (l987), recomand\ efectuarea sec]iunilor în lobii pulmonari, perpendicular (transversal) pe planul mediosagital (Fig. 37B).Bineîn]eles c\ se vor examina prin sec]ionare, ca în cazul tuturor organelor, zonele stabilit modificate prin inspec]ie.Examinarea pulmonului se încheie obligatoriu cu proba plutirii (docimazia) care va permite cel pu]in încadrarea leziunilor în dou\ categorii: cu compactizare pulmonar\ (grave) [i f\r\ condensare pulmonar\ ( mai pu]in grave).Fragmentul de pulmon se recolteaz\ numai din leziuni, cu grij\ pentru a nu fi strivit [i se las\ s\ cad\ într-un vas transparent cu ap\.Rezultatele probei plutirii pulmonului (Fig. 37C):

Fig. 37 - Examinarea pulmonuluiA - Pisic\ (clasic); B - Câine (dup\ Pellegrini N., 1987);

C – Proba plutirii pulmonului (docimazia)

a) Fragmentul de pulmon plute[te (docimazia negativ\) în:- congestia pulmonar\ activ\;- emfizemul pulmonar;- pulmonul s\n\tos.

b) Fragmentul de pulmon cade la fundul vasului (docimazia pozitiv\) în:- atelectazia pulmonar\;- toate bronhopneumoniile;- tumori pulmonare;- congestia pulmonar\ pasiv\ tardiv\.

c) Fragmentul de pulmon plute[te greu, ca atârnat de suprafa]a apei sau cade foarte încet la fundul vasului (plutire “între dou\ ape”) în edemul pulmonar.

4.14.7. Cordul

Cordul se examineaz\ dup\ deta[area lui de la blocul de organe, prin trac]ionarea în sus [i sec]ionarea unic\ a originii marilor vase.Examinarea de suprafa]\, f\cut\ din apropiere, uneori cu lupa, poate s\ aduc\ date suplimentare celei a cavit\]ii pericardice, putând fi observate modific\ri discrete ale epicardului sau leziuni subepicardice.Manualele de tehnic\ necropsic\ descriu diverse metode de sec]ionare (deschidere) a cordului.

Page 41 of 89

A. Recomand\m o tehnic\ ce permite sec]ionarea miocardului pe o suprafa]\ total\ cât mai mare, examinarea cavit\]ilor cordului (endocardului) precum [i examinarea originii marilor vase (aorta primitiv\ [i trunchiul pulmonar).Se plaseaz\ cordul în palma stâng\, cu apexul spre examinator [i cu cordul stâng spre dreapta. O prim\ sec]iune intereseaz\ ventriculul [i atriul stâng: se p\trunde cu bra]ul ascu]it al foarfecelui în ventriculul stâng pu]in deasupra apexului [i se sec]ioneaz\ întreg cordul stâng, pe zona lui cea mai convex\, p\trunzând în atriul stâng. Se întoarce cordul cu fa]a sa dreapt\ spre examinator [i se deschid în aceea[i manier\ ventriculul [i atriul drept. Se repune cordul în pozi]ia ini]ial\ [i se execut\ dou\ incizii paralele, de o parte [i de alta a [an]ului longitudinal stâng ( a septului interventricular) la o distan]\ între ele de 1-2 centimetri. Sec]iunea ce porne[te din ventriculul stâng va conduce la originea aortei primitive, iar cea care pleac\ din ventriculul drept va eviden]ia originea trunchiului pulmonar (Fig. 38A).Dup\ îndep\rtarea coagulilor cadaverici sau a sângelui hemolizat, cordul se spal\ la jet u[or de ap\ rece. Se examineaz\ atent suprafa]a de sec]iune a miocardului, endocardul, cu mai mare aten]ie endocardul valvular (valvulele atrioventriculare) [i valvulele sigmoide de la originea vaselor mari.

B. O alt\ tehnic\ de lucru, recomandat\ de Hurtrel M. (1985) presupune executarea a trei sec]iuni (Fig. 38B):

1. cu cordul stâng spre dreapta, se face o sec]iune de la baza arterei pulmonare, în lungul septului interventricular pân\ la atriul drept [i vena cav\, deschizând astfel ventriculul [i atriul drept;

2. se deschide atriul stâng cu o sec]iune transversal\;3. se deschide par]ial atriul stâng [i tot ventriculul stâng cu o sec]iune ce pleac\ de la venele

pulmonare pe convexitatea ventriculului, se continu\ de-a lungul septului interventricular [i se prelunge[te în aorta primitiv\.

C. Pellegrini N. (1987) [i Guarda F. (1989) recomand\ tehnica de examinare a cordului propus\ de Virchow [i modificat\ de Leinati.Dup\ aceast\ metod\, cordul se a[eaz\ cu fa]a sa stâng\ spre examinator [i se ridic\ dou\ “capace”, ale cordului stâng [i cordului drept, putând fi astfel examinate toate cele patru cavit\]i ale organului, ca [i originea marilor vase (Fig. 38C).

Fig. 38 - Examinarea cordului. CâinePage 42 of 89

A - Clasic; B - Dup\ Hurtrel M. (1985); C - Dup\ Pellegrini N. (1987).

4.15. EVISCERAREA SIEXAMINAREA SPLINEI

Splina se deta[eaz\ de pe fa]a stâng\ a stomacului sec]ionând toate structurile de ancorare de pe fa]a sa visceral\ cât mai aproape de hil.Organul se sec]ioneaz\ longitudinal, de la un cap\t la altul, pe fa]a parietal\. Sec]iunea poate s\ str\bat\ splina de pe o fa]\ pe cealalt\ (Fig. 39A).Pellegrini N. (1987) recomand\, pentru ob]inerea unei suprafe]e totale de sec]iune mai mare, dou\ sec]iuni suplimentare perpendiculare pe cea longitudinal\, la capetele acesteia (Fig. 39B).

Fig. 39 – Examinarea splinei. CâineA - Clasic;B - Dup\ Pellegrini N. (1987)

4.16. EVISCERAREA TUBULUIGASTROINTESTINAL SI A PANCREASULUI

Stomacul [i intestinul se eviscereaz\ întotdeauna dup\ aplicarea dublelor ligaturi [i se examineaz\, ca de altfel la toate speciile, la sfâr[itul necropsiei.În raport cu talia animalului necropsiat, tubul digestiv postdiafragmatic se poate eviscera în bloc unic sau în dou\ segmente. În primul caz, în afara ligaturii pe cardia, care a fost aplicat\ deja pentru eviscerarea blocului de organe buco-cervico-toracice, se mai pune una pe rect; pentru eviscerarea în dou\ segmente se mai pune o dubl\ ligatur\ la ie[irea din duoden (aproximativ la 10 centimetri de la pilor).Dup\ sec]ionarea între firele duble [i de[irarea sau sec]ionarea epiploonului, stomacul, duodenul [i pancreasul [i apoi tot restul intestinului se deta[eaz\ de la cadavru [i se depune într-o tav\ al\turat\.

4.17. EVISCERAREA SIEXAMINAREA FICATULUI

Page 43 of 89

Dup\ deta[area ficatului din cavitatea peritoneal\, acesta se a[eaz\ într-o tav\, de preferat cu fa]a diafragmatic\ spre examinator, aceasta conservând mai bine la cadavrele vechi eventualele leziuni.Inspec]ia va urm\ri culoarea ficatului, volumul, forma, propor]ia între lobi, depozitele patologice, forma]iunile de suprafa]\, eviden]ierea lobula]iei; la carnivore ficatul are suprafa]a omogen\, eviden]ierea macroscopic\ a lobula]iei semnalând o modificare patologic\.Sec]iunile obligatorii pentru ficat sunt câte una, cât mai profunde, în lungul fiec\ruia dintre lobi (Fig. 40).

Fig. 40 - Examinarea ficatuluiFa]a visceral\. Câine.

Subliniem faptul c\ diagnosticul de congestie hepatic\ se pune atunci când apare sânge spontan pe suprafa]a de sec]iune ( nu la presiuni u[oare ca în cazul altor organe), aceasta datorit\ faptului c\ ficatul este în mod normal un organ bogat în sânge.Vezica biliar\ se examineaz\ prin inspec]ie [i deschidere longitudinal\. Se vor aprecia volumul, forma, grosimea peretelui, caracterele con]inutului.

4.18. EVISCERAREA SI EXAMINAREAGLANDELOR SUPRARENALE

Glandele suprarenale, plasate la polul cranio-medial al rinichilor ca dou\ forma]iuni alungite [i încurbate, de culoare cenu[ie-vi[inie, se eviscereaz\ prin decolare [i sec]ionarea leg\turilor vasculare.Se vor urm\ri: volumul, culoarea, consisten]a [i raportul cortical\/medular\ pe suprafa]a de sec]iune.

4.19. EVISCERAREA SI EXAMINAREARINICHILOR

În cazul în care anamneza nu sugereaz\ modific\ri ale întregului aparat urinar, rinichii se vor extrage izolat.Dup\ o examinare prin inspec]ie in situ, rinichii se eviscereaz\ prin sec]ionarea fasciilor de sus]inere, a peritoneului parietal [i a leg\turilor vasculare [i urinare. Este de remarcat faptul c\, la carnivore, ambele fe]e ale rinichilor pot fi acoperite de peritoneu. Prin eviscerare, pot fi angajate [i resturi de ]esut adipos din loja renal\, ale c\ror aspecte vor fi apreciate.Examinarea suprafe]ei rinichilor se face obligatoriu dup\ decapsulare. Pentru aceasta, cu rinichiul prins în mâna stânga se face o sec]iune pe marea curbur\ a organului, de la un pol la cel\lalt, care va interesa corticala, medulara [i bazinetul (Fig. 41).

Page 44 of 89

Fig. 41 – Examinarea rinichiului.Pisic\

Capsula se va deta[a lateral, cu vârful degetelor sau cu pensa. În mod normal, aceasta se desprinde u[or. In cazul în care capsula se deta[eaz\ greu sau chiar rupe fragmente din cortical\, prosectorul se poate deja orienta spre diagnosticul unei leziuni renale.La inspec]ia rinichiului decapsulat se va ]ine seama de faptul c\, la pisicile [i motanii b\trâni, apare o supraînc\rcare trigliceridic\ parafiziologic\ a rinichilor ce confer\ acestora un fals aspect de steatoz\ renal\.Pe suprafa]a de sec]iune se vor aprecia raportul dintre cortical\ [i medular\, culoarea, eventualele colec]ii bazinetale.În situa]ia unor leziuni ale întregului aparat urinar, acesta se eviscereaz\ în întregime, dup\ deschiderea cavit\]ii pelvine.

4.20. DESCHIDEREACAVITATII PELVINE

Se recurge la aceast\ opera]iune în cazul eviscer\rii aparatului urinar sau chiar a unui bloc urogenital. Se vor sec]iona ischiul [i pubisul de-o parte [i de alta a simfizei ischiopubiene [i se va ridica plan[eul cavit\]ii pelvine sub forma unui fragment osos dreptunghiular.

4.21. EVISCERAREA SI EXAMINAREAVEZICII URINARE

Vezica urinar\ se poate eviscera în blocul urinar sau urogenital sau izolat, dup\ aplicarea unei duble ligaturi pe gâtul organului.Dup\ aprecierea volumului, vezica urinar\ se va deschide longitudinal [i se va nota: grosimea peretelui, aspectele urinii, caracterele mucoasei, eventualele depozite sau forma]iuni patologice.

4.22. EVISCERAREA SI EXAMINAREAAPARATULUI GENITAL

La animalele adulte [i atunci când anamneza o impune, se va eviscera aparatul genital, dup\ deschiderea cavit\]ii pelvine, prin tehnica descris\ anterior.La ambele sexe, aparatul genital se va examina prin inspec]ie, palpa]ie, deschiderea segmentelor tubulare [i examinarea suprafe]elor interioare.

Page 45 of 89

4.23. DESCHIDEREA CAVITATIICRANIENE, EVISCERAREA

SI EXAMINAREA ENCEFALULUI

Deschiderea cavit\]ii craniene se poate face pe capul deta[at de la cadavru prin sec]ionarea cu fier\str\ul a regiunii cervicale superioare, la nivelul articula]iei occipito-atloidiene [i fixarea capului într-o menghin\.Recomand\m decalotarea f\r\ decapitare, interven]ia fiind mai operativ\; în plus men]inerea leg\turilor cu regiunea cervical\ asigur\ par]ial imobilizarea capului.

Dup\ jupuirea suprafe]ei dorsale a craniului, deschiderea cavit\]ii craniene se face prin executarea cu fier\str\ul a urm\toarelor sec]iuni în peretele s\u osos, în ordinea:

- o sec]iune transversal\ anterioar\, pe linia care une[te marginile posterioare ale apofizelor zigomatice ale oaselor frontale;

- dou\ sec]iuni laterale, paralele sau u[or convergente spre înapoi, de la apofizele zigomatice (capetele primei sec]iuni) la marginile laterale ale protuberan]ei occipitale externe;

- sec]iune transversal\ posterioar\, imediat în fa]a protuberan]ei occipitale externe (Fig. 42).

Fig. 42 - Deschiderea cavit\]ii cranieneExaminarea encefalului.

Fig. 43 – Eviden]ierea cornului lui Ammon.

Cu ajutorul d\l]ii, folosit\ ca o pârghie, cu mânerul - cârlig al ciocanului sau cu un dep\rt\tor, se deta[eaz\ calota cranian\ trasat\ prin sec]iunile descrise anterior, începând din partea anterioar\ [i continuând pân\ în zona occipital\. Dup\ ridicarea acesteia se vor examina foi]ele meningeale [i apoi acestea se vor sec]iona pe linia median\ [i anterior [i posterior prin dou\ incizii perpendiculare pe prima; lambourile meningeale se r\sfrâng lateral.Encefalul se examineaz\ in situ [i apoi se eviscereaz\ începând din por]iunea sa cranial\: se sec]ioneaz\ cu foarfecele curb ( la animalele mari se introduc degetele mâinii stângi sub lobii frontali [i bulbii olfactivi) nervii optici, pediculul hipofizar [i originile aparente ale nervilor cranieni. Se ridic\ apoi emisferele cerebrale [i cerebelul.Encefalul se examineaz\ imediat sau dup\ fixare în formol 10-20%, timp de câteva ore. Sec]iunile pot fi doar dou\, în lungul emisferelor cerebrale la c\]ei [i pisoi sau cât mai multe, longitudinale [i transversale, la câinii mari.

Page 46 of 89

Pentru recoltarea cornului lui Ammon, la animalele suspecte de turbare, se sec]ioneaz\ transversal emisferele cerebrale, la limita dintre treimea median\ [i cea posterioar\ [i apoi câte o sec]iune antero-posterioar\. Se vor deschide astfel ventriculii laterali, pe plan[eul c\rora se eviden]iaz\ cornul lui Ammon pereche (Fig. 43).

4.24. DESCHIDEREA CANALULUIRAHIDIAN, EVISCERAREA SI

EXAMINAREA MADUVEI RAHIDIENE

Manopera este foarte laborioas\ [i necesit\ un instrumentar special, de aceea ea este executat\ obi[nuit atunci când anamneza o impune sau când trebuie recoltate probe de m\duv\ rahidian\ pentru examene ulterioare.Se poate lucra in situ sau se deta[eaz\ coloana vertebral\ dup\ sec]ionarea ei transversal\ înaintea primei vertebre cervicale [i la nivelul articula]iei sacrolombare. Cu ajutorul rahiotomului (fier\str\u circular ac]ionat electric) se vor sec]iona arcurile vertebrale de-o parte [i de alta a epifizelor spinoase [i se descoper\ m\duva spin\rii (Fig. 44).

Fig. 44 – Deschiderea canalului rahidian

Dup\ sec]ionarea tranversal\ a m\duvei [i a r\d\cinilor nervilor rahidieni, se pot preleva fragmente din regiunile care ne intereseaz\. Examinarea m\duvei rahidiene se poate face pe loc sau dup\ o prefixare în formol.

4.25. DESCHIDEREA SI EXAMINAREACAVITATILOR NAZALE

Indiferent de metoda de lucru, efectuarea sec]iunilor va fi precedat\ de înl\turarea ]esuturilor moi ce acoper\ suportul osos al regiunii nazale.

Cavit\]ile nazale pot fi deschise dup\ urm\toarele tehnici:

a. Se sec]ioneaz\ craniul în plan sagital, de-o parte sau de alta a liniei mediane la aproximativ 0,5 centimetri. Dup\ examinarea cavit\]ii nazale deja deschise, se îndep\rteaz\ septul nazal de la cealalt\ jum\tate a craniului, prin sec]ionarea lamei cartilaginoase [i se examineaz\ cavitatea nazal\ pereche.

Page 47 of 89

b. Se poate sec]iona transversal maxilarul, în planul primului molar.Indiferent de tehnica utilizat\, se va examina atent septul nazal, apoi corne]ii nazali, particularit\]ile mucoasei pe toat\ suprafa]a sa, eventualele colec]ii, depozite sau forma]iuni patologice.

4.26. ENUCLEAREA SI EXAMINAREAGLOBILOR OCULARI

Se examineaz\ ini]ial in situ structurile oculare ce apar în fanta palpebral\. Se sec]ioneaz\ structurile profunde ale pleoapei superioare, pentru a elibera globul ocular, apoi, cu un foarfece mic, conjunctiva, capsula lui Tenon, mu[chii globului ocular, nervii optici [i ]esutul conjunctivo-adipos retroocular.Pentru coagularea umorilor oculare [i imobilizarea diverselor componente structurale se recomand\ prefixarea globului ocular în formol 10%, sau acid acetic 4% timp de câteva ore. Globul ocular se examineaz\ prin sec]ionarea sa longitudinal\ sau în plan ecuatorial, cu un bisturiu fin [i foarte bine ascu]it.

4.27. EXAMINAREA APARATULUILOCOMOTOR

Examinarea necropsic\ a aparatului locomotor se efectueaz\ spre finalul necropsiei, pe cadavrul liber de toate organele interne.Musculatura somatic\ se examineaz\ prin sec]iuni multiple, longitudinale [i transversale, f\r\ repere anatomice anume; se vor sec]iona obligatoriu zonele musculare stabilite ca modificate prin inspec]ie. La mu[chi, se apreciaz\ gradul de dezvoltare, culoarea, consisten]a, toate caracteristicile suprafe]ei de sec]iune.La articula]ii se apreciaz\ mobilitatea, aspectul ]esutului conjunctiv periarticular, volumul articula]iei. Dup\ sec]ionarea capsulei se apreciaz\ grosimea acesteia, aspectele lichidului sinovial, ale membranei sinoviale [i ale cartilajelor articulare.Oasele deta[ate de la cadavru se cur\]\ de ]esuturile moi, se prind în menghin\ [i se sec]ioneaz\ longitudinal. Dac\ se urm\re[te doar recoltarea de m\duv\ osoas\ pentru examenele microbiologice, este suficient\ [i chiar recomandabil\ sec]ionarea transversal\ a osului (Fig. 45).Se vor nota: deform\rile exterioare, raportul epifiz\/diafiz\, dintre componenta osoas\ [i canalul medular, aspectele m\duvei osoase. Nu se va pierde din vedere faptul c\ la tineret m\duva osoas\ are o culoare ro[iatic\, pe când la adulte, datorit\ supraînc\rc\rii cu gr\simi (involu]ia adipoas\), culoarea m\duvei este g\lbui-cenu[ie.

Page 48 of 89

Fig. 45 – Sec]ionarea osului lung.

4.28. EXAMINAREA PANCREASULUI

La pancreas se apreciaz\ prin inspec]ie dimensiunile [i culoarea, apoi consisten]a [i în final, aspectele suprafa]ei de sec]iune.

4.29. EXAMINAREA STOMACULUI

Dup\ aprecierea prin inspec]ie a volumului [i a seroasei gastrice, stomacul se deschide pe mica sa curbur\, între cardia [i pilor, dar nu chiar pe linia care le une[te ci pu]in lateral, pe o fa]\ sau cealalt\ a stomacului (Fig. 46).

Fig. 46 - Deschiderea stomacului.Câine.

Recomand\m aceast\ manier\ de deschidere a stomacului pentru conservarea regiunii fundice în care apar cele mai frecvente leziuni ale organului- gastritele.

Se vor urm\ri grosimea peretelui, caracterele con]inutului gastric, ale mucoasei gastrice cu cele dou\ zone ale sale, eventualele depozite sau alte leziuni ale mucoasei. Se va ]ine seama de faptul c\, la animalele moarte imediat dup\ hr\nire, mucoasa este hiperemiat\.

4.30. EXAMINAREA INTESTINULUI

Page 49 of 89

Printr-o examinare ini]ial\ exterioar\ se vor urm\ri raportul dintre segmentele intestinale vecine, modific\rile de volum, diferen]e de calibru, aspectele seroasei intestinale.Intestinul se deschide cu foarfecele sau cu enterotomul pe mica sa curbur\ (cât mai aproape de linia de inser]ie a mezenterului) (Fig. 47).

Fig. 47 - Deschiderea intestinului

Se vor aprecia grosimea peretelui, con]inutul intestinal, aspectele mucoasei

EXAMENUL NECROPSIC LA PĂSĂRI

PLAN DE EXAMINARE NECROPSIC ĂPĂSĂRI (GĂINĂ)

I. PARTEA INFORMATIVĂ ! ANAMNEZA

II. PARTEA DESCRIPTIVĂ

A. EXAMENUL EXTERIOR1. ASPECT GENERAL

2. PIELE

3. MUCOASE APARENTE

4. URECHE EXTERNĂ

5. ŢESUT CONJUNCTIV SUBCUTANAT + TIMUS

B. EXAMENUL INTERIOR1. CAVITATE TORACOABDOMINALĂ (PERITONEALĂ)2. CAVITATE PERICARDICĂ

3. CORD

4. FICAT

5. SPLINĂ

6. TUB GASTROINTESTINAL (EVISCERARE)- SEGMENT 1 - RECT

Page 50 of 89

- COLON

- SACI CECALI

- ILEON

- JEJUN

- SEGMENT 2 - DUODEN

- STOMAC

- (PANCREAS)7. APARAT GENITAL (+ CLOACĂ)8. BURSA FABRICIUS

9. RINICHI

10. PULMONI + SACI AERIENI

11. CAVITATE BUCALĂ

12. ESOFAG + INGLUVIE

13. TRAHEE

14. CAVITĂŢI NAZALE + SINUSURI

15. GLOBI OCULARI

16. ENCEFAL

17. NERVI SCIATICI

18. MUSCULATURĂ SOMATICĂ

19. ARTICULAŢII

20. OASE

21. STOMAC

22. INTESTIN

III. DIAGNOSTIC1. DIAGNOSTIC ANATOMOPATOLOGIC

2. BOALA

IV. OBSERVAŢII1. EXAMENE DE LABORATOR

2. RECOMANDĂRI

A. Examenul exterior

1. Aspectul general al cadavrului-defecte de aplomb şi devierea coloanei vertebrale în rahitism-subdezvoltare (întîrziere în creştere) în hipotrepsie-opistotonus în encefalomalacie-abdomen de pinguin în:

- pseudoconcrementul de ou - tumori în cavitatea toracoabdominală.

2. Examinarea pielii şi a penelorSe va examina cu atenţie pielea din regiunea capului: creastă, bărbiţe, pleoape şi apoi pielea

extremităţii picioarelor ( regiunile tarsometatarsiană şi a falangelor).

Page 51 of 89

La piele se apreciază culoarea, grosimea, elasticitatea, apariţia unor depozite patologice, cruste sau noduli.

Leziuni ale pielii :- plăgi în traumatisme- cruste în dermatitele eruptive- nouduli variolici- noduli tumorali în: – sarcomatoză

- boala lui Marek.Leziuni ale penelor:

- căderea penelor în: - boli cronice, - dermatomicoze - parazitoze

- aglutinarea penelor din jurul orificiului cloacal cu materii fecale în diaree(enterite)- penele din jurul orificiului cloacal murdare cu sânge în canibalism.

3. Examinarea mucoaselor aparente- mucoase palide în anemii- depozite fibrinoase în sacii conjunctivali în:

variola aviară localizarea oculo-nazală coriza hemofilică micoplasmoză

- prolapsul cloacal apare în: - retenţia de ou - pseudoconcrement de ou - tumori în cavitatea toraco-abdominală.

4. Jupuirea şi examinarea ţesutului conjunctiv subcutanatCadavrul se fixează în poziţie dorsală şi se deplumează pe faţa ventrală a regiunilor cervicală şi

toracoabdominală, ca şi pe faţa internă a membrelor. Se completează, dacă este cazul, examenul suprafeţei cutanate.

Se practică o butonieră în piele la nivelul procesului xifoidian al sternului. Cu foarfecele drept, sub protecţia unei sonde canelate se secţionaeză pielea pe linia mediană a feţei ventrale a corpului, întâi caudal până la cloacă, apoi până sub valva inferioară a ciocului, protejând guşa. Incizia principală se completează cu alte patru secţiuni care merg pe faţa internă a aripilor şi picioarelor, perpendiculare pe cea dintâi.

Se dilacerează ţesutul conjunctiv subcutanat şi pielea se răsfrânge lateral. În acest fel se pot obţine date privind ţesutul conjunctiv subcutanat

Leziuni care se pot observa la acest nivel:- peteşii în sindroamele hemoragipare- infiltraţii edematoase în cahexie - granuloame parazitare- tumori în virozele oncogene aviare. ! În regiunea cervicală se pot observa acum timusul (la tineret) şi nervii pneumogastrici.

B Examenul interior

1. Deschiderea şi examinarea cavităţii toracoabdominale (peritoneale)Se execută o breşă în peretele ventral al cavităţii imediat înapoia procesului xifoidian al

sternului. Cu foarfecele drept, sub protecţia sondei canelate sau a două degete de la mâna opusă celei care manipulează instrumentul de secţionare (foarfecele), se practică trei secţiuni: una pe linia mediană

Page 52 of 89

până la cloacă şi alte două secţiuni laterale, paralele cu marginile hipocondrului, simetrice, până la nivelul paletelor iliace. Peretele cavităţii se segmentează, astfel, în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral.

Se va ridica în continuare plastronul sternocostal. Pentru aceasta se practică două secţiuni simetrice şi convergente orientate caudo-cranial şi uşor oblic în sus, de la paletele iliace (punctul decliv al secţiunilor anterioare) până la jumătatea claviculelor. Cu foarfecele la tineret şi cu costotomul la adulte se vor secţiona coastele, coracoidele şi claviculele. Plastronul sternocostal se ridică uşor, dilacerând sau secţionând cu atenţie inserţia sternală a sacului pericardic. Plastronul va fi format din: stern , coastele sternale ca şi porţiunea ventrală a celor vertebrale şi din musculatura pectorală. Se examinează gradul de dezvoltare a musculaturii pectorale şi carena sternală care poate fi deviată în osteomalacia găinilor ouătoare. Pe faţa internă a plastronului sternocostal pot să apară depozite văroase în guta viscerală ca şi pelicule de fibrină în colibaciloza acută.

Examenul general al cavităţii toraco-abdominale, constă în aprecierea in situ a organelor interne şi apoi în depistarea şi descrierea unor leziuni ca:

- peteşii şi sufuziuni în:- intoxicaţii - hipovitaminoza K - boli infecţioase

- coaguli de sânge (hemoperitoneu) în: - rupturi de organe, - traumatisme

- canibalism - depozite de acid uric în guta viscerală - fibrină în colibaciloza acută- ouă în peritonita de ou, produsă de refularea ouălor din oviduct- ovisaci în peritonita de gălbenuş, consecutivă pontei abdominale- vitelus în peritonita vitelină - formaţiuni tumorale cu sediul pe seroasele cavităţii sau în pereţii acesteia în virozele oncogene.

Sacii aerieni (componentă a aparatului respirator) în mod normal colabează imediat după deschiderea cavităţii şi nu pot fi examinaţi .În stări patologice ei sunt destinşi, cu peretele îngroşat şi cu depozite interne.

Principalele leziuni la acest nivel sunt:- acumulările de fibrină (aerosaculită fibrinoasă) în micoplasmoză şi - îngroşarea neregulată, difuză sau sub forma granuloamelor, în aspergiloză.

2. Deschiderea şi examinarea cavităţii pericardicePentru deschiderea cavităţii pericardice se prinde cu pensa chirurgicală vârful sacului pericardic

(pericardul fibros + foiţa externă a pericardului seros) şi se trage uşor înspre examinatorul plasat în partea posterioară a cadavrului. Se execută cu foarfecele o mică butonieră în faţa pensei şi apoi două secţiuni orientate lateral în V, înspre baza cordului. Lamboul superior, de formă triunghiulară, se răsfrânge înspre înainte, iar cel inferior, mai mare, va păstra şi va permite examinarea eventualelor colecţii patologice lichide.

În cavitatea pericardică se pot observa leziuni: - sânge (hemopericard) ca urmare a traumatismelor grave- un lichid citrin care coagulează la aer în 15 minute (pericardită seroasă) în holera aviară acută- fibrină (pericardita fibrinoasă) în colibaciloza acută- depozite văroase în localizarea pericardică a gutei viscerale - sacul pericardic se poate detaşa foarte greu (aderenţe) în pericardita fibroasă.

3. Eviscerarea şi examinarea cordului

Page 53 of 89

Cordul se prinde cu mâna sau cu pensa şi se trage uşor în sus, după care se secţionează marile vase la originea lor. La cadavrele foarte proaspete (cu sânge necoagulat) sau foarte vechi (cu sânge hemolizat) se aplică două ligaturi care prind toate vasele de la baza cordului şi cordul se ridică după secţionarea între cele două fire.

Se apreciază cantitatea şi calitatea grăsimii de la baza cordului , prezenţa aici a micilor hemoragii în holera aviară, apariţia unor formaţiuni nodulare care proemină la suprafaţa cordului şi care pot fi tumori sau noduli pulorici (salmoneloza aviară). După deschiderea cordului se apreciază suprafaţa de secţiune a miocardului ca şi aspectul endocardului parietal şi valvular.

Leziuni mai frecvente la nivelul cordului:-cordul globulos (boala cordului rotund) în policarenţe grave şi în intoxicaţia cu furazolidonă-hemoragii punctiforme la baza cordului („cord stropit cu fuxină”) în holera aviară-miocardita limfohistiocitară (noduli pulorici) în salmoneloză-miocardita granulomatoasă (noduli) în tuberculoză şi aspergiloză-tumori miocardice în boala lui Marek sau leucoza limfoidă.

4. Eviscerarea şi examinarea ficatului Ficatul se eviscerează secţionând vasele, canalul cistic şi ligamentele de susţinere. La ridicarea

ficatului se are grijă să nu se deterioreze vezica biliară, splina şi ramura de ieşire a duodenului.Se va avea în vedere faptul că ficatul la puişori în primele două săptămâni de viaţă este în mod

normal de culoare gălbuie, culoare patologică la adulte.

Leziuni aparente:-ficatul de culoare galben - ruginie şi foarte friabil - hepatosteatoză; apare în micotoxicoze sau forţajul alimentar al găinilor ouătoare ca şi în unele boli infecţioase-ficatul ca un bloc de ceară - amiloidoza hepatică; leziunea apare în infecţii cronice: tuberculoză, micoplasmoză-hepatita necrotică miliară pe fond gălbui de steatoză în holera aviară-hepatita necrotică în focare mari în hepatosplenita necrozantă produsă de Clostridium perfringens, în trichomonoză, în streptococie-hepatita hemoragică în hepatita cu incluzii şi hepatita virotică a bobocilor de raţă-hepatita hemoragiconecrotică în colibaciloza subacută-hepatita limfohistiocitară în salmoneloză-hepatita granulomatoasă în tuberculoză şi coligranulomatoză-hepatita fibroasă(ciroză) în aflatoxicoză şi insuficienţa cardiacă-tumori în boala lui Marek şi leucoza limfoidă.

5. Eviscerarea şi examinarea splinei Splina la găină are formă aproape sferică, mai plată în zona hilului şi mărimea unei cireşe la

adulte. Este situată în planul median al cavităţii toracoabdominale, într-un triunghi delimitat de lobul drept al ficatului, porţiunea glandulară a stomacului şi originea duodenului.

Splina se eviscerează după secţionarea mezoului gastrosplenic şi a celor doi pediculi vasculari.Leziuni mai frecvente ale splinei:-atrofia splinei (splina mult redusă în volum) apare în: cahexie, hipotrepsie, intoxicaţii cu tricoteceni-lienoza fibrinoidă (splina este mărită în volum, maronie, cu aspect granular pe suprafaţa de secţiune);apare în: colibaciloza subacută, salmoneză, holeră-lienoza amiloidă (splina ca un bloc de ceară) în boli cronice, mai ales tuberculoză-ischemia splinei (splina redusă în volum şi palidă) în hemoragii-splenita necrotică a) miliară în holeră şi salmoneloză

Page 54 of 89

b) în focare mari în hepatosplenita necrozantă şi în histomonoză-splenita limfohistiocitară în salmoneloză-splenita granulomatoasă în: - tuberculoză,

- granulomatoză - micoze

-tumori-cu aspect nodular sau organul în întregime mult crescut în volum de la 10 la 20 de ori în leucoză şi boala lui Marek

6. Eviscerarea tubului gastrointestinalPe tubul gastrointestinal se aplică trei duble ligaturi: la intrarea în porţiunea glandulară a

stomacului, în porţiunea terminală a duodenului şi pe rect, în apropierea cloacei. În urma secţionării între cele două fire la fiecare dublă legătură , tubul gastrointestinal va fi eviscerat în două blocuri: unul constituit din stomac, duoden şi pancreas, celălalt din jejun , ileon, saci cecali, colon şi rect.

7. Eviscerarea şi examinarea aparatului genitala. La masculi se eviscerează testiculele secţionând mezorchiul şi apoi se examinează prin

secţionare pe marginea convexă.La aprecierea modificărilor testiculare se ţine cont de specie, vârstă şi mai ales de perioada

fiziologică. În perioada de maximă activitate sexuală, testiculele sunt mult mai mari decât în perioada de repaus.

Ca leziune mai frecventă şi mai specifică subliniem orhita necrotică a răţoilor, situaţie în care testiculele sau testiculul apar mărite în volum şi cu aspect granular şi uscat pe suprafaţa de secţiune; leziunea are etiologie salmonelică.

b. La femele se eviscerează ovarul (prin secţionarea mezoovarului), oviductul şi cloaca în urma secţionării circulare a pielii din jurul orificiului cloacal. Cele trei organe se vor ridica într-un bloc unic la găinile ouătoare. La puicuţe, la care salpinxul este nedezvoltat şi poate fi urmărit cu greutate în seroasa cavităţii, se vor eviscera separat ovarul şi cloaca

Leziuni ale aparatului genital femel:-atrofia ovarului şi a oviductului apare în: - carenţe

- adenoviroză - fuzarioză

-depolimerizarea vitelusului în ovisaci în:- carenţe proteice, -bursita infecţioasă, -micoplasmoză, - holeră, - colibaciloză

-ooforita necrotică (culoare verzuie a ovisacilor) în pseudomonoză -ooforita hemoragică în bronşita infecţioasă-ooforita fibrinopurulentă în: - colibaciloză

- salmoneloză - pasteureloză - micoplasmoză

-ooforita granulomatoasă în tuberculoză-tumori ovariene în virozele oncogene -retenţia de ou (stagnarea oului la intrarea în cloacă) în hipocalcemie-pseudoconcrementul de ou în obstacole în calea tranzitului oului sau atonie salpingiană-salpingita fibrinoasă (mulaj de fibrină în oviduct) în micoplasmoză-salpingita limfohistiocitară sub forma unor mici noduli sau a unor microchişti în bronşita infecţioasă

Page 55 of 89

-salpingita granulomatoasă în:- coligranulomatoză - tuberculoză - micoze.

8. Examinarea bursei lui FabriciusBursa lui Fabricius , plasată pe faţa dorsală a urodeului, se eviscerează odată cu cloaca. La

aprecierea modificărilor sale se va ţine cont de faptul că bursa creşte în greutate şi volum până la aproximativ 4 luni, se menţine până la 5-6 luni şi apoi scade treptat până la dispariţia completă la 7-8 luni (la găină). Macroscopic, aceasta este alcătuită din pliuri cerebriforme care converg spre o cavitate redusă, care este în mod normal goală, cu suprafaţa lucioasă.

Bursa lui Fabricius se deschide longitudinal.Leziuni ale bursei lui Fabricius:-atrofia accidentală apare în stres, boli virale, bacteriene şi parazitare: ! a se diferenţia de involuţia fiziologică-metaplazia cornoasă (suprafaţa cavităţii interne apare rugoasă şi brună) apare în hipovitaminoza A a tineretului aviar-limfobursita edematoasă (bursa mărită în volum, cu peretele infiltrat gelatinos şi cu mici hemoragii) în bursita infecţioasă-limfobursita fibrinoasă (depozite gălbui de fibrină în cavitate) în colibaciloză-limfobursita hemoragică în coccidioză pentru sistemul intensiv şi prostogonimoză pentru gospodăriile mici-limfobursita granulomatoasă (noduli) în: coligranulomatoză, tuberculoză, micoze-tumori; în leucoza limfoidă bursa este foarte mare, cu peretele gros şi aspect slăninos pe secţiune; poate ajunge la greutatea de 100 de grame.

9. Eviscerarea şi examinarea rinichilor şi a glandelor suprarenaleGlandele suprarenale apar ca două formaţiuni de formă piramidală şi culoare galben portocalie,

cu aspect granular, situate la polul apical al rinichilor. Ele se vor eviscera doar în vederea unor examene histologice.

Rinichii se eviscerează din lojele renale, secţionând marile vase şi nervii. Se execută câte o incizie longitudinală în fiecare lob

Leziuni renale:- nefroza urică (rinichii apar măriţi în volum, pichetaţi cu puncte gălbui, aspect asemănător unor

grămăjoare de icre); apare leziunea în guta viscerală- nefrita interstiţială limfohistiocitară în salmoneloză şi bronşita infecţioasă- nefrita granulomatoasă în coligranulomatoză şi aspergiloză

10. Eviscerarea şi examinarea pulmonilorPulmonii se decolează din spaţiile intercostale, plecând de la marginea lor posterioară. Se

secţionează apoi traheea înainte de bifurcaţia ei în cele două bronhii principale, se prinde bontul traheal cu pensa şi se tracţionează uşor în sus.Secţionând şi dilacerând legăturile lor seroase cu pereţii cavităţii, pulmonii se extrag din cadavru şi se examinează după metodologia uzuală.

Leziuni ale pulmonului :- congestia pulmonară activă (pulmonul apare crescut in volum, roşu aprins, pe suprafaţa de

secţiune se exprimă sânge, pluteşte); apare in devieri de microclimat (frig) si ca fază iniţiala a inflamaţiilor

-- edemul pulmonar (pulmonul destins, culoare cenuşie, spumozităţi pe secţiune si plutire grea);

apare în: - intoxicaţia cu sare

Page 56 of 89

- intoxicaţia cu ANTU - în holera aviară acută- colibaciloză

- bronhopneumonia hemoragică în pseudopestă- bronhopneumonia fibrinoasă (crupală ) in holera cronică şi micoplasmoză- bronhopneumonia limfohistiocitară în salmoneloză ( noduli pulorici )- bronhopneumonia granulomatoasă in aspergiloză la pui - tumorile, cu aspect nodular sau ca zone difuze cenusii, in leucoze si Marek

11. Examinarea glandelor tiroide, paratiroide si a timusului Tiroidele apar ca două formaţiuni roşii- visinii, ovoide cu dimensiuni de 0,25-0,5 cm plasate pe

traiectul arterei carotide comune, cranial faţă de punctul de emergenţă a trunchiurilor arteriovenoase subclaviculare, la intrarea in cavitatea toracoabdominală.

Paratiroidele sunt două formaţiuni globoase foarte mici, cu diametrul de 1mm si culoare galbuie, plasate la polul caudal al tiroidelor, intim ataşate sau distanţate de acestea până la 0,5cm.

Tiroidele si paratiroidele nu oferă relaţii de diagnostic la examenul necropsic şi aceste glande se recoltează doar in vederea examenului histologic.

Timusul este un organ limforeticular cu dezvoltare maximă la pubertate, după care regresează, fără să dispară insă complet. Leziunile timusului sunt legate prin urmare de varsta tânără La puii de găină timusul este constituit din două lanţuri simetrice a câte şapte lobi plasate in lungul venelor jugulare; se poate examina foarte bine in situ imediat după jupuirea zonei cervicale.

Ca leziuni mai frecvente ale timusului la puii de găină meţionăm: - involuţia accidentală ( de stress ) este provocată de factori stresanţi, hipotrepsie, cahexie.- distrofia urică in guta viscerală - distrofiile fibrinoidă si mucoidă in micoplasmoză si colibaciloză- timita necrotică in clostridioză - timita limfohistiocitară în salmoneloză- hiperplazia tumorală a lobilor timici in leucoză şi boala lui Marek

12. Examinarea cavităţii bucale Se introduce foarfecele în una dintre comisurile ciocului, de preferinţă cea dreaptă şi se

secţionează profund toate formaţiunile anatomice din pereţii laterali ai cavităţii bucofaringiene. Se examinează cavitatea bucală presând uşor cu degetul din exterior planşeul cavităţii.

Leziuni:- necroza bucală ( mai ales la varful limbii) apare în arsuri, fusariotoxicoză şi în sindromul

limbii negre( avitaminoza PP)- Stomatita fibrinoasă apare in: - candidoză

- pseudopestă- localizarea bucolaringiană a variolei aviare - trichomonoza porumbeilor

13. Examinarea esofagului şi a guşeiEsofagul şi guşa se deschid pe toata lungimea lor, urmărindu-se topografia acestora, volumul,

conţinutul, aspectul mucoasei după îndepartarea depozitelor alimentare .Leziuni decelabile la acest nivel:- metaplazia cornoasă a glandelor din submucoasa esofagului, care se exteriorizează sub forma

unor nodului întâi translucizi şi mai târziu albicioşi si tari la palpare; leziunea apare in hipovitaminoza A a puilor.

Page 57 of 89

- esofagita fibrinoasă este prezentă în candidoză, pseudopestă, variolă,trichomonoză, ca o continuare a inflamaţiei mucoasei bucale

- esofagita fibrinohemoragică în pesta raţelor - obstrucţia (împâstarea guşii) este cauzată de diverşi corpi străini ca şi de furajele concentrate

prea uscate .- ptoza guşii ( guşa pendulantă); guşa la curci apare dilatată şi căzută sub nivelul normal;

leziunea este cauzată de alimentaţia hiperglucidică si favorizarea fermentaţiilor levurice; ca urmare a acumularilor de gaze pereţii guşii si muşchii de susţinere sunt deşiraţi

- ingluvita necrotică în intoxicaţiile cu var nestins la păsările din combinate-- ingluvita fibrinoasă în: - candidoza si hipovitaminoza A la puii de găină- - variolă la curci,- - aspergiloză la pui- - capilarioză la găini şi fazani.

La aprecierea leziunilor guşii la porumbel se va avea în vedere că, începând cu a opta zi de clocit, atât la femele cât si la masculi, se produce o hiperplazie epitelială a mucoasei ingluviale şi hipersecreţie de metaboliţi lipido-albuminosi. Aceştia, împreună cu epiteliul descuamat, se acumulează la suprafaţa mucoasei ca o pastă grunjoasă denumită şi „lapte de porumbel”, singura sursa de hrana a puişorilor în primele trei săptămâni de viaţă.

14. Examinarea traheeiTraheea se deschide şi se examinează de la orificiul laringotraheal până la locul de emergenţă a

bronhiilor principale, unde aceasta a fost secţionată transversal în vederea eviscerării pulmonilor.Leziuni:-laringotraheita hemoragică din: - laringotraheita infecţioasă (LTI) acută - singamoză în sectorul particular

- pseudopestă-laringotraheita fibrinoasă apare în: variolă, LTI (formele subacute-cronice), hipovitaminoza A,

candidoză, aspergiloză. În variola aviară se manifestă prin apariţia unui dop de fibrină care obliterează orificiul laringotraheal şi provoacă moartea păsării prin asfixie.

15. Deschiderea şi examinarea cavităţilor nazale şi a sinusului infraorbitarIntroducând un braţ al foarfecelui sau al costotomului în cavitatea bucală, se secţionează

transversal valva superioară a ciocului la baza ei. Se examinează corneţii dorsal şi ventral şi septul nazal. Dacă secţiunea este uşor oblică se poate deschide şi sinusul infraorbitar .

Rinitele şi sinuzitele au o incidenţă mare la păsări fiind determinate de foarte variaţi agenţi patogeni. Prezintă importanţă practică rinita şi sinuzita fibrinoasă care apar în variola aviară localizarea oculonazală , în coriza hemofilică, micoplasmoză, holera aviară cronică.

16. Deschiderea cavităţii craniene, eviscerarea şi examinarea encefaluluiPentru decalotare se practică o secţiune transversală prin osul frontal care uneşte unghiurile

posterioare ale orbitelor şi două secţiuni laterale, distanţate la 2 cm şi paralele, orientate caudal până la creasta supraoccipitală. Cu foarfecele folosit ca o pârghie, sau cu dalta, se ridică din partea anterioară calota. După un examen in situ al foiţelor meningeale şi al encefalului, acesta se eviscerează începând din porţiunea lui cranială, prin secţionarea chiasmei optice, a rădăcinilor nervilor cranieni şi a bulbului, la extremitatea lui caudală.

Leziuni:

Page 58 of 89

-in encefalomalacia puilor de găină produsă de carenţa în vitamina E apare o uşoară ramolire a substanţei nervoase şi, mai rar, o colorare în roşu a cerebelului-meningoencefalitele fibrinoasă şi purulentă în pasteureloza raţelor-encefalita granulomatoasă în: - tuberculoză,

- coligranulomatoză, - micoze generalizate.

În general, însă, leziunile enumerate anterior se manifestă mai rar macroscopic, fiind mai ales de domeniul histologicului.

17. Eviscerarea şi examinarea globilor oculari Se secţionează conjunctiva, muşchii globului ocular şi nervul optic, se extrage şi se imersionează

organul în formol 5% timp de 12-24 de ore. Cu instrumente foarte fine se secţionează apoi globul ocular în plan sagital.

Ca leziuni mai frecvente menţionăm cojunctivita fibrinoasă, cheratita şi panoftalmia din localizarea oculo-nazală a variolei aviare, coriza hemofilică, micoplasmoza şi holera cronică.

Depigmentarea irisului şi modificarea formei pupilei (uneori unilateral) apar în localizarea oculară a bolii lui Marek.

18. Examinarea sistemului nervos perifericLa păsări se pot examina uşor in situ plexul brahial după eviscerarea pulmonilor şi nervii sciatici

prin disecţia ultimului spaţiu intermuscular al coapsei.La acest nivel pot fi observate edemaţierea plexurilor brahial şi lombosacral în carenţa în

riboflavină la pui precum şi îngroşări tumorale neregulate în localizarea tronculară a bolii lui Marek.

19. Examinarea aparatului locomotorExaminarea aparatului locomotor începe cu examenul plastronului sternocostal ridicat în

vederea deschiderii cavităţii toracoabdominale şi este continuată cu inspecţia, palpaţia şi secţionarea razelor osoase, în funcţie de datele anamnetice şi de desfăşurarea examenului necropsic până în acest moment. Se deschid articulaţiile care la inspecţie apar deformate sau crescute în volum.

Leziuni:-devierea carenei sternale, însoţită de o tumefiere a articulaţiilor inter- şi condrocostale, constituie o leziune a rahitismului la tineret şi a osteomalaciei găinilor ouătoare-înmuierea exagerată a tibiilor la puişori apare în rahitism, leziunea motivând şi denumirea acestuia ca „boala oaselor moi”-artritele hemoragică şi purulentă în stafilococie, streptococie, salmoneloză cronică, holeră-artrita hiperplazică în guta aviară localizarea articulară şi tuberculoză-atrofia musculaturii pectorale în cahexie, hipotrepsie, boli cronice.

20. Examinarea pancreasului şi a tubului gastrointestinal Principalele leziuni ale pancreasului sunt: - hemoragiile în toxicoze şi unele boli infecţioase ca pesta raţelor- necrozele în: - cahexie,

- hipovitaminoze - chlamidioză

- tumorile pancreasului apar mai ales în sarcomatoză.

Page 59 of 89

Examinarea tubului gastrointestinal începe cu deschiderea porţiunii glandulare a stomacului (proventriculului) în lungul acesteia. După observarea atentă a porţiunii glandulare se deschide pe marea sa curbură şi porţiunea musculară (stomacul mecanic, stomacul muscular, pipota). Se îndepărtează conţinutul şi se examinează integritatea şi aspectul de culoare ale cuticulei. Cuticula se decolează, apreciindu-se gradul de aderenţă la mucoasă, culoarea şi integritatea mucoasei precum şi grosimea stratului muscular al peretelui.

Intestinul se deschide pe toată lungimea lui, pe mica sa curbură. Se va cota diametrul tubului intestinal, culoarea, grosimea peretelui, depozitele patologice de la suprafaţa mucoasei intestinale. Se recurge adeseori, după necesităţile de diagnostic, la determinarea pH-ului intestinal sau la examenul parazitologic direct între lamă şi lamelă al conţinutului intestinal sau al raclatului de mucoasă.

Leziunile mai frecvente ale stomacului şi intestinului la păsări sunt:

a. Leziunile proventriculului: - hemoragiile proventriculare se observă în pseudopesta aviară, când apar sub forma a două

benzi hemoragice circulare la intrarea şi la ieşirea din proventricul. Leziunea se întâlneşte însă şi în bursita infecţioasă şi în hipovitaminoza K

- proventriculita fibrinoasă apare în: - candidoză- aspergiloză- capilarioză- pseudopestă

- proventriculita limfohistiocitară, cu îngroşarea uniformă a peretelui, apare în adenoviroza broilerilor- proventriculita parazitară apare în invaziile parazitare cu Tetrameres, Capillaria şi Histrichis- proventriculita de nutriţie este produsă de furaje grosiere, de ariste, de furajele mucegăite; inflamaţia este iniţial catarală, apoi fibrinoasă şi în cele din urmă hiperplazică- proventriculita traumatică este cauzată de pătrunderea unor corpi ascuţiţi în peretele organului;- proventriculita granulomatoasă apare în coligranulomatoză şi în tuberculoză- tumorile stomacului glandular, produse de boala lui Marek sau leucoza limfoidă, se manifestă prin îngroşarea exagerată a peretelui, care are un aspect slăninos pe secţiune.

b. Leziunile stomacului muscular- pigmentaţia verde a conţinutului alimentar şi a cuticulei apare în pseudomonoză şi în înfometarea îndelungată, prin refularea proximală a pigmenţilor biliari-necroza şi eroziunile cuticulei apar în infecţia cu Fusobacterium necrophorum şi în carenţe grave- hemoragiile mucoasei în pseudopestă- atrofia musculoasei, cu subţierea peretelui, apare ca o atrofie de inactivitate în cazul furajării cu nutreţuri prea fin triturate- necroza ceroasă de tip Zenker apare în hipovitamoza E şi în hiposelenoză- ventriculitele apar cu aceleaşi forme şi aceeaşi etiologie ca proventriculitele

c. Leziunile intestinului- tulburările topografice sunt provocate de parazitozele masive, de furajele toxice ,de inflamaţii- inflamaţiile intestinului – enteritele, sunt foarte variate ca forme morfologice şi cu etiologie diversă; reţinem ca cele mai valoroase în diagnosticul unor boli aviare:

- enterita necrotică în infecţiile cu Clostridium perfringens- enterita hemoragică în::- coccidioză

Page 60 of 89

- pseudopestă - parvoviroza gâştelor

- enterita difteroidă în butoni în pseudopesta aviară- tifloproctita limfohistiocitară în salmoneloză- enterita granulomatoasă în tuberculoză, coligranulomatoză, aspergiloză şi teniază- tumorile intestinale aparţin bolii lui Marek, leucozelor şi, cu localizare superficială pe seroasă, sarcomatozei aviare.

EXAMENUL NECROPSIC LA SUINE

PLAN DE EXAMINARE NECROPSICĂSUINE

I. PARTEA INFORMATIVĂ ! ANAMNEZA

II. PARTEA DESCRIPTIVĂ

A. EXAMENUL EXTERIOR1. ASPECT GENERAL

2. PIELE

3. MUCOASE APARENTE

4. URECHE EXTERNĂ

5. ŢESUT CONJUNCTIV SUBCUTANAT + TIMUS

6. LIMFONODURI SUPERFICIALE

B. EXAMENUL INTERIOR1. CAVITATE ABDOMINALĂ (PERITONEALĂ)2. CAVITATE TORACICĂ (PLEURALE)3. CAVITATE PERICARDICĂ

4. BLOC BUCOCERVICOTORACIC

- LIMBA

- FARINGE

- LARINGE

- ESOFAG

- TRAHEE

- CORD

- PULMONI

5. SPLINĂ

6. TUB GASTROINTESTINAL (EVISCERARE)- SEGMENT 1 - RECT

- COLON

- CECUM

Page 61 of 89

- SEGMENT 2 - ILEON

- JEJUN

- SEGMENT 3 - DUODEN

- STOMAC

-( PANCREAS)7. FICAT

8. APARAT GENITAL (FEMEL):- OVAR

- OVIDUCT

- UTER

- VAGIN

9. APARAT URINAR

- RINICHI

- URETERE

- VEZICA URINARĂ

- URETRĂ

10. GLOBI OCULARI

11. ENCEFAL (+ MĂDUVĂ RAHIDIANĂ)12. CAVITĂŢI NAZALE

13. APARAT LOCOMOTOR

- MUSCULATURĂ SOMATICĂ

- ARTICULAŢII

- OASE

14. STOMAC

15. INTESTIN

III. DIAGNOSTIC1. DIAGNOSTIC ANATOMOPATOLOGIC

2. BOALA

IV. OBSERVAŢII1. EXAMENE DE LABORATOR

2. RECOMANDĂRI

A. EXAMENUL EXTERIOR

1. Aspectul generalÎn relaţie cu rasa, metisul, vârsta, sexul, greutatea şi starea de întreţinere, se va stabili gradul de

dezvoltare corporală.Hipotrepsia sau sindromul de întârziere în creştere constă într-o subdezvoltare generală (se va

diagnostica numai la tineret), respectiv într-o hipoplazie generalizată, tradusă morfoclinic prin: aspect general substatural şi subponderal, hirsutism, subdimensionarea tuturor organelor şi ţesuturilor, cu excepţia suprarenalelor.

Din punct de vedere etiopatogenetic, hipotrepsia poate fi: ereditară, congenitală şi postnatală.

Page 62 of 89

Hipotrepsia postnatală (dobândită) este cea mai importantă din punct de vedere practic şi are drept cauze: înţărcarea precoce, subnutriţia, policarenţe, infecţii cronice, invazii parazitare masive.

Prin examinarea aspectului general se pot depista şi eventuale defecte de conformaţie, constituţie şi aplomburi.

2. Examinarea pieliiPielea se examinează, în principal, prin inspecţie dar şi prin palpare şi secţionare a zonelor

modificate macroscopic. Se vor urmări culoarea, deformările, elasticitatea.Leziuni cutanate:- Congestia activă sau eritemul, localiazată sau generalizată, se traduce prin coloraţia roşie vie a

pielii, iar la proba vitropresiunii, zona cutanată examinată se recoloreză instantaneu. Leziunea precede fenomenul inflamator, apare în diverse toxicoze, şi este mai specifică bolilor roşii ale porcului: salmoneloza, pesta, rujetul.

- Congestia pasivă sau cianoza apare în asociaţie cu modificarea similară a mucoaselor aparente, constă în coloraţia vişiniu-albăstruie a acestora şi semnalează, în general, fenomene de hipoxie locală.

Atât eritemul cât şi cianoza se vor diferenţia de hipostaza cadaverică.- Hemoragii cutanate în pestă, intoxicaţia cu raticide şi micotoxicoze, în purpura

trombocitopenică izoimună.- Hipercheratoza este produsă de hipovitaminoza A şi se manifestă prin apariţia unor plăci

hipercheratozice bine delimitate, elevate, de culoare brun-negricioasă şi tari la palpare.- Paracheratoza, leziune considerată specifică hipozincozei, se traduce prin aspecte

macroscopice foarte asemănătoare celor din hipercheratoză, doar că zonele modificate sunt moi la palpare.

- Inflamaţiile pielii, cu denumiri diverse:- Exantemul urticariform rectangular în rujetul subacut;- Exantemul papulos în pesta acută;- Exantemul veziculos în febra aftoasă;- Exantemul varioloid în pesta şi salmoneloza cronică;- Exantemul crustos în salmoneloza cronică;- Dermatita pustuloasă superficială în streptococie;- Epidermita exsudativă produsă de Staphyloccocus epidermidis;- Dermatitele parazitare în hematopinoză şi scabie.

- Gangrena uscată este varianta cea mai frecventă de devitalizare locală a pielii şi este observabilă prin zone depresate, uneori în curs de sfacelare, negricioase, uscate şi tari la palpare. Modificare comună în plăgile de decubit, gangrena uscată poate fi observată şi în intoxicaţia cu zearalenonă şi în hiperestrogenism, cu localizare mamelonară, la purcei.

3. Examinarea mucoaselor aparenteLa nivelul mucoasei conjunctivale se va urmări grosimea pleoapelor, forma fantei palpebrale,

culoarea şi umiditatea mucoasei, starea de plenitudine a vaselor. Se pot observa aici: icterul, paliditatea mucoasei în anemie, hiperemia, hemoragii punctiforme, precum şi edemul pleoapelor în boala edemelor.

Mucoasa bucală se examinează la nivelul silonului gingivolabial, întreaga cavitate urmând a fi examinată după eviscerarea limbii şi a faringelui. Mucoasa bucală poate fi anemică, icterică, poate prezenta afte sau eroziuni în virozele eruptive sau leziuni ulcerative în difteria bucală a purceilor produsă de Fusobacterium necrophorum.

Page 63 of 89

Se examinează în continuare mucoasele vestibulară şi vaginală la femele, prepuţială la mascul.

4. Jupuirea şi examinarea ţesutului conjunctiv subcutanatPe cadavrul aşezat în poziţie dorsală, pielea se secţionează pe linia mediană a feţei ventrale a

acestuia, din spaţiul intermandibular până la orificiul anal; secţiunea se dublează în „felie de pepene” la nivelul ombilicului, prepuţului, vulvei şi orificiului anal. Se fac apoi patru secţiuni, perpendiculare pe prima, pe faţa internă a membrelor până la articulaţiile metacarpiene şi metatarsiene. Jupuirea se face cu atenţie, cât mai superficial, iar eventualele formaţiuni patologice subcutanate se vor lăsa la cadavru.

Leziuni ale ţesutului conjunctiv subcutanat:- Edemul seros generalizat al ţesutului conjunctiv subcutanat apare în boala edemelor, anemia

feriprivă şi în insuficienţa cardiacă.- Edemul serohemoragic cu localizare perfaringiană apare în glasantrax.- Coloraţia galbenă a ţesutului conjunctiv subcutanat – icterul – este observat în ascaridoză,

leptospiroză, intoxicaţia cu fosfor.- Sideroza: colorarea ruginie a ţesutului conjunctiv subcutanat şi a limfonodurilor externe este

urmarea supradozării preparatelor antianemice pe bază de fier.- Abcesele subcutanate cu un puroi cremos, galben-verzui, apar în piobaciloză.

B. EXAMENUL INTERIOR

1. Deschiderea şi examinarea cavităţii abdominale şi a cavităţii peritonealeSe execută o butonieră în peretele abdominal, înapoia apendicelui xifoidian al sternului şi, sub

control digital, se secţionează peretele ventral al cavităţii până la simfiza ischiopubiană. La tineret incizia va ocoli ombilicul. Această primă secţiune se completează cu două secţiuni laterale care merg pe marginea hipocondrului până în apropierea proceselor transverse lombare. Peretele cavităţii va fi secţionat astfel în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral.

Se face un examen general al cavităţii abdominale, urmărindu-se: topografia organelor din cavitate, mirosuri particulare degajate la deschiderea cavităţii, aspectul seroaselor, colecţiile patologice lichide, formaţiuni patologice care interesează pereţii cavităţii sau seroasele.

Leziuni ale cavităţii peritoneale la suine:- Lichid serosanguinolent în intoxicaţia cu subtanţe cumarinice.- Hemoperitoneul cauzat de traumatisme grave.- Hidroperitoneul sau ascita: acumularea de lichid incolor sau uşor citrin apare în insuficienţa

cardiacă, ciroza hepatică, nefropatii cronice, tumori maligne, microangiopatia dietetică.- Peritonita fibrinoasă: depozite de fibrină ca o pânză de păianjen la suprafaţa anselor

intestinale în boala lui Glösser sau micoplasmoză.- Peritonita purulentă în piobaciloză.- Peritonita stercorală, provocată de revărsarea conţinutului alimentar în cavitate, eliberat de

ruperea peretelui intestinal, de obicei ca urmare a gangrenei umede din tulburările topografice ale intestinului.

2. Deschiderea şi examinarea cavităţii toracice şi a cavităţilor pleuraleÎnainte de a deschide cavitatea toracică se va examina diafragmul şi se va nota integritatea lui,

elasticitatea, forma convexă sau concavă a acestuia.Se va deschide cavitatea toracică prin două secţiuni laterale, simetrice care pleacă de la nivelul

proceselor transverse lombare în sens caudal şi uşor oblic până la jumătatea primei perechi de coaste. Secţiunea se va trasa iniţial cu un cuţit în musculatura de pe faţa externă a cutiei toracice şi apoi va fi executată cu costotomul. După secţionarea diafragmului de pe arcul hipocondral şi a inserţiei sternale a sacului pericardic se va ridica plastronul sternocostal.

Page 64 of 89

Se face iniţial un examen al topografiei organelor din cavitatea toracică apoi se vor observa eventualele colecţii sau formaţiuni patologice.

Leziuni ale cavităţii toracice şi ale cavităţilor pleurale:- Pneumotorax: pătrunderea aerului în cavitatea toracică ca urmare a unor plăgi penetrante.- Hemotorax: în traumatisme grave, cu ruperea marilor vase.- Pleurezia fibrinoasă este o leziune comună în pasteureloza subacută-cronică, hemofiloză,

streptococie, boala lui Glässer.- Pleurezia purulentă: în piobaciloză.- Pleurita fibroasă (adezivă): sudarea foiţelor pleurale cu ţesut conjunctiv, apare ca urmare a

pleureziilor exsudative descrise anterior.- Pleurita granulomatoasă este observată în tuberculoză şi în micoze.

3. Deschiderea şi examinarea cavităţii pericardiceSe prinde vârful sacului pericardic cu o pensă chirurgicală şi se trage uşor înspre examinator. Cu

foarfecele se face o breşă înaintea pensei şi apoi două incizii în „V”, cu deschiderea către baza cordului. Lamboul superior se răsfrânge spre înainte şi se examinează eventualele colecţii patologice lichide sau depozite de la suprafaţa epicardului.

Se pot observa aici: - Hemopericardul – în microangiopatia dietetică a porcului.- Pericardita fibroasă în boala lui Glässer, în micoplasmoză şi în pasteureloză.- Pericardita purulentă în piobaciloză.- Pericardita adezivă ca o formă cronică a inflamaţiilor exsudative ale pericardului.

4. Eviscerarea şi examinarea organelor buco-cervico-toraciceOrganele buco-cervico-toracice (limba, faringele, laringele, esofagul, traheea, aorta

descendentă, vena cavă caudală, cordul şi pulmonul) se extrag într-un singur bloc. Obişnuit, în acest bloc sunt prinse şi timusul, tiroida şi paratiroida. Pentru eviscerare se fac iniţial secţiuni profunde în planşeul cavităţii bucale, pe faţa internă a ramurilor mandibulei. Cu degetele mâinii stângi se prinde limba şi se extrage printre braţele mandibulei. Prin tracţionarea posterioară a limbii şi secţionarea ţesuturilor conjunctive se ridică faringele, laringele, esofagul şi traheea până la intrarea în cavitatea toracică. Se ridică în continuare pulmonii, cordul, limfonourile cavitare, esofagul, aorta descendentă şi cava caudală până la nivelul diafragmului, unde organele tubulare (neapărat esofagul) se secţionează între două fire şi se examinează cavitatea bucală, apoi, după tehnicile uzuale, cordul (detaşat de la bloc), pulmonii, limba, faringele, laringele, esofagul şi traheea. Acum se examinează şi timusul, tiroidele şi paratiroidele.

Leziuni:a. Cavitatea bucală:

- Stomatita catarală: depozit filant cenuşiu pe fondul hiperemiat al mucoasei bucale, poate fi provocată de substanţe iritante, toxice, alimente fermentate.

- Stomatita veziculoasă: în febra aftoasă, boala veziculoasă.- Stomatita difteroidă (fibrinonecrotică) în difteria bucală a purceilor şi în candidoză.- Necroze linguale – în fusariotoxicoză.

b. Faringe:- Faringita seroasă – în pasteureloza acută.- Faringita crupală (fibrinoasă) – în candidoză.- Faringita fibrinonecrotică – în difterie, pestă, boala lui Aujeszki.- Faringita hemoragiconecrotică – în glosantrax.- Faringita purulentă – în piobaciloză.- Faringita gangrenoasă – în traumatizarea diverticulului faringian caudal.- Faringita granulomatoasă – în actinobaciloză.

Page 65 of 89

c. Esofag:- Obstrucţia esofagiană ← cartofi, ştiuleţi.- Esofagita crupală – în candidoză.

d. Laringe:- Echimoze: în pasteureloza septicemică.- Edemul laringian – în boli cardiace, intoxicaţii, antrax.- Laringotraheita necrotică – în boala lui Aujeszky.

e. Traheea prezintă în porţiunea ei proximală inflamaţiile transmise prin continuitate de la nivelul laringelui.f. Cordul:

- Tamponada cordului produsă prin pneumopericard, hidropericard, hemopericard şi chilopericard.

- Hipertrofia cardiacă în endocardite, nefrite cronice, carenţa în Fe sau Cu.- Dilataţia cardiacă – în anemia feriprivă şi în microangiopatia dietetică (carenţa în vitamina E).- Atrofia seroasă a depozitului adipos de la baza cordului – în boli cronice, carenţe grave

multiple.- Hemoragii – în microangiopatia dietetică sau „boala cordului muriform”, pestă, enterotoxiemia

anaerobă, intoxicaţii, hipovitaminoză K.- Miocardozele granulară, grasă şi hialină în hipovitaminoze şi în unele boli infecţioase.- Micocardita parenchimatoasă – în febra aftoasă la purcei.- Micocardita purulentă – în piobaciloză.- Micocardita limfohistiocitară – în encefalomiocardita virală.- Micocardita granulomatoasă – în tuberculoză.- Micocarditele parazitare – în cisticercoză şi sarcocistoză.- Calcificarea endocardului – în hipercalcemie.- Endocardita ulcerovegetantă – în rujet.

g. Pulmonul- Atelectazia pulmonară – poate fi congenitală sau dobândită în urma infestaţiilor parazitare sau

a colecţiilor patologice din cavitatea pleurală.- Congestia pulmonară activă – în şocul termic.- Congestia pulmonară pasivă – în insuficienţe ale cordului stâng.- Edemul pulmonar – în intoxicaţia cu ANTU, în microangiopatia dietetică, anemia feriprivă,

boala edemelor, pasteureloza acută.- Bronhopnumoni necrotică – urmare a difteriei bucale a purceilor.- Bronhopneumonia hemoragică – în boala lui Aujeszky, pestă, ascaridoza larvară

hepatopulmonară.- Bronhopneumonia fibrinonecrotică – în pasteureloza subacută – cronică.- Bronhopneumonia hemoragiconecrotică – în pleuropneumonia actinobacilară.- Bronhopneumonia purulentă – în piobaciloză, sub formă de abcese (aposteomatoasă) sau

difuză (flegmonoasă).- Bronhopneumonia gangrenoasă – în urma aspiraţiei de alimente, medicamente sau depozite

patologice din căile respiratorii.- Bronhopneumonia limfohistiocitră - zone carnificate în lobii apicali şi cardiaci, în pneumonia

enzootică a porcului produsă de Mycoplasma hyopneumoniae.- Bronhopneumonia granulomatoasă – în tuberculoză, actinobaciloză, bruceloză, aspergiloză.- Bronhopneumonii parazitare – în metastrongiloză, hidatidoză, ascaridoza larvară,

criptococoza.h. Timusul. Ca leziune mai frecventă menţionăm involuţia accidentală care apare în hipotrepsie, infecţii şi invazii parazitare.

Page 66 of 89

i. Tiroida. Pot să apară la acest organ: calcificarea metastatică, guşa coloidă, tiroidite, tumori.j. Paratiroida. Hiperplazia tiroidelor se constată în rahitism hipovitaminoza P, nefropatii la adulte.

! Leziunile tiroidelor şi paratiroidelor sunt mai ales de ordinul histologicului.

5. Eviscerarea şi examinarea splineiSplina se detaşează uşor fiind plasată în lungul ultimelor două coaste de pe latura stângă,

depăşind ventral hipocordul cu aproximativ 6 cm şi venind în contact cu porţiunea stângă a stomacului.Leziuni:- Congestia splinei – o diagnosticăm atunci când apare sânge spontan pe suprafaţa de

secţiuneprecede inflamaţiile. - Infarctele roşii marginale – în pesta clasică.- Splenita hemoragică (infecţioasă acută): splina are o culoare roşie generalizată şi consistenţă

de cauciuc; apare în rujetul acut şi în streptococie.- Splenita purulentă de tip aposteomatos – în piobaciloză.- Splenita limfohistiocitară (hiperplazică) – în salmoneloza subacută – cronică.- Splenita granulomatoasă – în tuberculoză, bruceloză, echinococoză.- Hiperplazia tumorală a splinei este observată în leucoză.

6. Eviscerarea tubului gastrointestinalPentru eviscerarea corectă a tubului digestiv postdiafragmatic se vor aplica patru duble legături:

pe cardia, pe flexura duaodenului (la 10 cm de orificiul piloric), pe ileon (la câţiva centimetri anterior valvulei ileocecale) şi pe rect, cât mai aproape de anus.

După secţionarea tubului între dublele legături şi dilacerarea marelui mezenter se vor eviscera trei blocuri: intestinul gros cu rect, colon, cecum şi bontul ileocecal, intestinul subţire cu ileon: jejun şi duoden şi stomacul cu restul duodenului şi pancreasul. Înainte de ridicarea ultimului bloc se va deschide duodenul la 2-3 cm posterior pilorului şi se va stabili permeabilitatea canalului coledoc, prin presiuni uşoare asupra vezicii biliare.

7. Eviscerarea şi examinarea ficatului şi a vezicii biliareFicatul se examinează după tehnica obişnuită. Se pot observa următoarele leziuni:- Hepatosteatoza (hepatoza grasă): ficatul este uşor bombat, cu o culoare galben-ruginie,

consistenţă scăzută, la secţionare pe lama cuţitului rămân urme de grăsime. Leziunea apare în staza îndelungată, intoxicaţii, enterotoxiemia anaerobă şi, mai ales, în afla şi ochratoxicoza purceilor sugari.

- Hepatoza dietetică: ficatul este mare, ruginiu, desenul lobular evident, pichetat cu necroze şi hemoragii miliare, pe suprafaţa de secţiune are aspect granular uscat. Se observă leziunea în hipovitaminoza E (în asociaţie cu hiposelenoza).

- Necroze miliare pot fi observate în boala lui Aujeszky şi în intoxicaţiile cronice cu pesticide.- Hepatita parenchimatoasă dă ficatului aspect de organ fiert, identic cu cel din autoliza

cadaverică şi se va diagnostica prin urmare doar pe cadavrele proaspete. Este consecinţa intoxicaţiilor cu fosfor sau cu fenotiazină.

- Hepatita necrotică poate să se manifeste sub două forme:a. H.n. în focare mici (miliară) în salmoneloza produsă de tulpini foarte toxigene. b. H.n. în focare mari (necrozantă) apare în infecţiile cu Clostridium perfringens.

- Hepatita purulentă în abcese (apostematoasă) apare în piobaciloză sub forma abceselor mari şi în streptococie sub forma abceselor mici, stelate.

- Hepatita limfohistiocitară, manifestată prin creşterea în volum a ficatului, uneori cu apariţia unor foarte mici focare cenuşii, este o leziune caracteristică salmonelozei.

Page 67 of 89

- Hepatita fibroasă toxinfecţioasă (ciroza) apare în intoxicaţii, boli infecţioase cronice, micotoxixoze, tulburări circulatorii cronicizate. Ficatul este de cele mai multe ori micşorat în volum, cu suprafaţa boselată şi consistenţa tare, iar la secţionare ţesutul hepatic scârţâie.

- Hepatita fibroasă parazitară (interstiţială) se manifestă macroscopic asemănător cirozei şi este provocată de migraţia hepatică a larvelor de ascarizi, esofagastomi şi cisticerci.

- Hepatita granulomatoasă apare în hidatidoză, sub forma unor granuloame parazitare chistice.La nivelul vezicii biliare se pot întâlni calculi, ghemuri de ascarizi sau un edem al peretelui vezicii

care este prezent în gastroenterita transmisibilă, microengiopatia dietetică, hepatoza dietetică.

8. Eviscerarea şi examinarea glandelor suprarenalePlasate la polul croniomedial al rinichilor, cu o formă uşor alungită şi uşor încurbată la porc,

glandele suprarenale se ridică uşor, prin decolare şi întreruperea legăturilor vasculare; se vor nota dimensiunile, culoarea, consistenţa, raportul dintre zonele corticală şi medulară pe suprafaţa de secţiune.

Leziuni: - Tulburări de dezvoltare: agenezii, glande supranumerare.- Hipertrofia: în toate stările de stres în faza lor iniţială.- Hemoragii corticale în intoxicaţii.- Tumori.

9. Deschiderea cavităţii pelvieneSe practică la porcii mari şi se realizează prin secţionarea pubisului şi ischiului, de o parte şi de

alta a simfizei ichiopubiene şi prin îndepărtarea segmentului osos median astfel obţinut.

10. Eviscerarea şi examinarea aparatului urogenitalÎn cazul în care se suspicionează leziuni ale întregului aparat urinar, rinichii se eviscerează

împreună cu ureterele şi cu vezica urinară, sau chiar într-un singur bloc uro-genital.Eviscerarea rinichilor începe prin secţionarea fasciilor de susţinere şi a peritoneului parietal care

delimitează loja renală şi se continuă cu secţionarea legăturilor vasculare şi urinare.Vezica urinară se ridică în bloc comun sau separat. În ambele cazuri, mai ales în starea de

plenitudine a vezicii, se va secţiona uretra între două fire.

a. Leziuni ale aparatului urinar- Anomalii renale reprezentate prin agenezie unilaterală, chişti congenitali (rinichiul polichistic),

hidronefroză.- Hidronefroza reprezintă acumularea urinei în bazinet, ca urmare a apariţiei anormale a unor

valvule pe ureter; rinichiul apare ca o pungă cu pereţii subţiri şi plină cu urină.- Nefroza grasă (steatoza renală) apare în aflatoxicoza şi ochratoxicoza purceilor sugari (în

asociaţie cu o hepatosteatoză).- Guta renală (guaninoza) se manifestă prin apariţia în bazinet a unor depozite albicioase

proteice sau doar apariţia unor strii sidefii la nivelul papilelor renale. Apare leziunea în gatroenterita transmisibilă (GET) a purceilor ca şi în imaturitatea morfofuncţională renală produsă de o alimentaţie necorespunzătoare a scroafelor gestante.

- Hemoragiile renale se observă în traumatisme lombare grave şi în intoxicaţia cu warfarină.- Nefrita parenchimatoasă: rinichii palizi, friabili, cu aspect de organ fiert. !Atenţie la autoliza

cadaverică. Leziunea este urmarea intoxicaţiilor cu sulfat de cupru, fosfor sau fosfaţi.- Nefrita hemoragică în focare mici (rinichi ca oul de curcă) sau în focare mari poate să apară în

rujet (glomerulonefrită) şi în pestă, salmoneloză şi leptospiroza acută (nefrita hemoragică interstiţială).

Page 68 of 89

- Nefrita purulentă apare în piobaciloză, streptococie sau ca o metastază a oricărei inflamaţii purulente din organism.

- Nefrita limfohistiocitară, sub forma unor focare albicioase, tari, este observată în leptospiroza subacută-cronică.

- Nefrita granulomatoasă sub forma unor noduli mari, compacţi şi omogeni, în bacteriozele cronice şi sub forma unor chişti în hidatidoză.

- Pielita purulentă este inflamaţia purulentă a bazinetului şi apare ca urmare a propagării urinare a infecţiilor genitale la scroafe.

- Hemoragiile vezicale se observă în pestă, rujet, în intoxicaţia cu wafarină.- Cistita hemoragicopurulentă este produsă de Arcanobacterium pyogenes şi de Streptococcus

suis.

b. Leziunile aparatului genital femel

- Hipoplazia tractusului genital la scrofiţele cu dezechilibre hormonale generate de condiţii necorespunzătoare de întreţinere.

- Atrofia endometrului este secundară hipoestrogenismului sau castrării.- Hiperplazia endometrului este urmarea hiperestrogenismului provocat de intoxicaţia cu

zearalenonă.- Tulburări topografice ale uterului: torsiunea (răsucirea în jurul propriei axe) şi prolapsul

(exteriorizarea prin orificiul vulvar), ca urmare a retenţiilor placentare, hipocalcemiei, micotoxicozelor.- Endometrita purulentă – urmare a retenţiilor placentare.- Edemul vulvovaginal în prima săptămână de viaţă este provocat de fusariotoxicoză.

c. Leziunile aparatului genital mascul- Hipoplazia testiculară este produsă de carenţe alimentare grave, pre- şi postnatale.- Hiperemia, edemul şi hemoragiile apar în traumatismele testiculare.- Orhitele exsudative (seroasă, hemoragică, purulentă) apar ca o consecinţă a traumatismelor la

care se adaugă infecţii cu germenii piogeni.- Orhita fibroasă este continuarea orhitelor exsudative.- Orhita granulomatoasă – în bruceloza vierilor. Se manifestă cu apariţia unor focare cu

diametrul de 1-3 cm, cu cazeificare, calcificare sau ramoliţie purulentă centrală.

11. Deschiderea cavităţii craniene, eviscerarea şi examinarea encefalului

Deschiderea cavităţii craniene poate fi precedată de decapitare. Detaşarea capului se face prin secţionarea cu fierăstrăul a regiunii

cervicale superioare la nivelul articulaţiei occipito-atloidiene. După aceasta capul se fixează într-o menghină şi se va deschide cavitatea craniană.

Recomandăm decalotarea fără decapitare, intervenţia fiind mai operativă, iar menţinerea legăturilor cu regiunea cervicală asigurând imobilizarea capului.

Deschiderea cavităţii craniene se face prin executarea următoarelor secţiuni în peretele său osos:

- o secţiune transversală anterioară, pe linia care uneşte marginile posterioare ale apofizelor zigomatice ale oaselor frontale (care uneşte unghiurile posterioare ale orbitelor);

- două secţiuni laterale uşor convergente, de la epifizele zigomatice la marginile laterale ale protuberantei occipitale externe;

- o secţiune transversală posterioară, în faţa protuberanţei occipitale externe (paralelă cu prima secţiune).

Page 69 of 89

Cu ajutorul dălţii folosită ca o pârghie se îndepărtează calota începând din partea anterioară şi continuând până la zona occipitală. Menţionăm că dintre foiţele meningeale dura mater rămâne în mod obişnuit ataşată la faţa internă a calotei craniene. După ridicarea acesteia şi examinarea foiţelor meningeale rămase (arahnoida şi piamater) acestea se vor secţiona pe linia mediană şi exterior şi posterior prin două incizii perpendiculare pe prima. Lambourile se vor răsfrânge lateral. Se va examina in situ encefalul, apoi se va eviscera începând din porţiunea sa cranială: se introduc degetele mâinii stângi sub lobii frontali şi bulbii olfactivi şi se secţionează cu foarfecele curb nervii optici, pediculul hipofizei şi emisferele, bulbul şi cerebelul. Encefalul se aşează pe o tavă şi se examinează imediat sau după o fixare în formol 10% timp de câteva ore.

Leziuni ale encefalului:- Hemoragiile meningoencefalice cu drept cauze traumatisme craniocerebrale grave, intox. cu

warfarina, pesta clasică.- Edemul cerebral apare în boala edemelor şi în intoxicaţii. Se manifestă printr-un aspect umed,

lucios al encefalului şi o ştergere a şanţurilor cerebrale, aspect greu de deosebit de cel din autoliza cadaverică.

- Meningita purulentă, manifestată prin apariţia abceselor în masa nervoasă, este o leziune întâlnită în piobaciloză, salmoneloză, listerioză, streptococie şi în intoxicaţia cu sare.

- Encefalita granulomatoasă – în tuberculoză.- Encefalita parazitară – în invaziile parazitare cu cisticerci şi sarcosporidii.! Cele mai importante inflamaţii sunt meningoencefalitele limfohistiocitare din virozele

neurotrope şi pantrope, dar ele sunt sesizabile doar prin examen histopatologic.

12. Deschiderea canalului rahidian, eviscerarea şi examinarea măduvei rahidiene Manopera este foarte laborioasă şi necesită un instrumentar special, de aceea ea va fi executată

când o anamneza o impune. Ca şi în cazul encefalului, este necesară o prefixare de câteva ore şi apoi executarea secţiunilor transversale prin regiunile care ne interesează.

13. Deschiderea şi examinarea cavităţii nazaleDupă incizia ţesuturilor moi cu cuţitul se practică, cu fierăstrăul, o secţiune transversală prin

maxilar, în planul primului molar. Inspecţia începe cu septul nazal, ale cărui aspecte au o importanţă deosebită la porc, se examinează apoi aspectele corneţilor nazali, particularităţile mucoasei, aspectul depozitelor de suprafaţă.

Leziuni ale cavităţii nazale şi sinusurilor:- Rinita catarală se manifestă cu aspect congestiv al mucoasei şi acumularea la suprafaţa ei a

unui depozit filant, galben-cenuşiu. Din cauza asemănării acesteia cu autoliza cadaverică a mucoaselor, se va diagnostica doar pe cadavre proaspete. Inflamaţia este provocată de curenţii de aer rece din adăposturi, dezinfecţiile executate în prezenţa animalelor, contaminarea aerului din adăpost cu miceţi, gripă, pestă, infecţii cu Pasteurella multocida şi Bordetella bronchiseptica.

- Rinita veziculoasă – în stomatita veziculoasă a porcului.- Rinita hemoragiconecrotică – după traumatisme.- Rinita difteroidă (fibrinonecrotică) – în infecţia cu Fusobacterium necrophorum.- Rinita purulentă produsă de germenii piogeni din genurile Arcanobacterium, Streptococcus,

Pseudomonas;- Rinita granulomatoasă – în micoze şi în tuberculoză.- Rinita atrofică, cea mai importantă, este produsă de Bordetella bronchiseptica, de cele mai

multe ori în asociaţie cu Pasteurella multocida. Boala debutează cu o inflamaţie catarală sau cataral-purulentă care este urmată de atrofia corneţilor nazali, devierea septului nazal şi mai târziu a râtului (boala râtului strâmb).

Sinuzitele sunt urmarea inflamaţiilor cavităţilor nazale şi ale mucoasei bucale.

Page 70 of 89

14. Eviscerarea şi examinarea globilor oculariPentru enuclearea globilor oculari se secţionează iniţial structurile musculomembranoase ale

pleoapei superioare, pentru descoperirea lor. Se va secţiona apoi conjunctiva şi capsula Tenon, muşchii şi nervul optic şi ţesutul conjunctivoadipos retroocular.

Se recomandă o prefixare a globului ocular în formol 10% sau acid acetic 4% timp de 24 ore, după care se va examina prin secţionarea acestuia în plan sagital sau ecuatorial, cu un cuţit fin şi bine ascuţit.

De obicei globul ocular este afectat de informaţii ale conjunctivei.

15. Examinarea aparatului locomotor

a. Examinarea şi leziunile muşchilorSe va urmări volumul maselor musculare, culoarea, consistenţa, umiditatea pe suprafaţă şi pe

suprafaţa de secţiune.

Leziuni:- Hipoplazia congenitală: purceii sunt subponderali la naştere. Este cauzată de stress, carenţe în

colină şi metionină, fusariotoxicoză.- Atrofia musculară apare în policarenţe, boli cronice, ca o atrofie de inactivitate în mielite şi

nevrite.- Miodistrofia de nutriţie: în masele musculare apar zone de culoare albicioasă, uscate (boala

muşchilor albi). Leziunea este cauzată de hipovitaminoza E.- Miopatia de stress (PSE) este frecventă la adulte şi se manifestă prin decolorarea şi flascitatea

maselor musculare bogate la 52 ore după sacrificarea în abatoare. Este provocată de diverse stressuri, mai ales de stressul de transport şi brutalizarea animalelor înainte de sacrificare.

- Icterul – colorarea în galben a muşchilor, apare în boli hemolizante ca leptospiroză, parazitozele intraglobulare.

- Sideroza – colorarea în ruginiu a regiunii musculare în care se fac injecţii cu preparate antianemice pe bază de Fe în cazul supradozării acestora.

- Gangrena gazoasă apare în edemul malign al porcului. Masele musculare sunt bombate, roşii-negricioase, crepitante la palpare, cu aspect buretos pe secţiune.

- Miozitele seroasă şi fibrinoasă au o etiologie traumatică.- Miozita purulentă, flegmonoasă sau aposteomatoasă, este produsă de Arcanobacterium.

pyogenes.- Miozita eosinofilică, produsă de paraziţi, apare în muşchii abdominali sub forma unor strii

verzui.- Miozita granulomatoasă apare în tuberculoză, bruceloză, actinobaciloză şi în numeroase

parazitoze: trichineloză, ascaridoză, sarcocistoză, hidatidoză.

b. Examinarea şi leziunile articulaţiilorSe apreciază gradul de mobilitate şi dimensiunea, după care articulaţia se deschide prin

secţionarea capsulei. Se apreciază particularităţile membranei sinoviale, grosimea capsulei, lichidul sinovial şi eventualele colecţii patologice.

Leziuni: - Desmorexia coxofemurală se observă la animalele foarte grele, după alunecări. Se manifestă

prin ruperea capului femural, deşirarea ligamentului capsular, hemoragii în cavitatea articulară şi în masele musculare limitrofe.

Page 71 of 89

- Eroziunile şi ulcerele capetelor articulare sunt observate în rahitism, osteofibroză, în artritele din rujet, piobaciloză şi streptococie.

- Artrita serofibrinoasă apare în rujet, micoplasmoză şi hemofiloză.- Artrita fibrinohemoragică, apare sub forma poliartritei în pasteureloză.- Artrita purulentă – în piobaciloză şi bruceloză.

c. Examinarea şi leziunile oaselorOasele, curăţate de ţesuturile moi, se prind în menghină şi se secţionează longitudinal. Se vor

aprecia: raportul dintre apofiză şi diafiză, dintre compacta osoasă şi canalul medular, particularităţile măduvei osoase.

Leziuni:- Fracturi, cu etiologie traumatică.- Porfiria congenitală a purceilor, tradusă prin colorarea brună a oaselor.- Osteitele seroasă şi fibrinoasă au o etiologie traumatică.- Osteomielita purulentă, mai frecventă la porcii Landrace este pordusă de Arcanobacterium

pyogene şi Fusobacterium necrophorum.- Hiperplazia tumorală a măduvei osoase, care apare ca o masă slăninoasă, apare în leucoza

suinelor, la 90% din cazuri.

16. Examinarea pancreasuluiPancreasul se examinează prin inspecţie, palpaţie şi secţionare.Leziuni:- Hemoragii punctiforme apar în intoxicaţia cumarinică sau cu stricnină ca şi în boli cu diateză

hemoragică.- Pancreatita hemoragiconecrotică este produsă de migrarea larvelor de ascarizi.- Pancreatita limfohistiocitară, cu focare miliare cenuşii, apare în pestă.

17. Examinarea tubului gastrointestinalDupă examinarea exterioră a seroasei, stomacul şi intestinul se deschid pe mica curbură, se

videază de conţinutul alimentar şi se examinează mucoasa.

a. Leziunile stomacului- Distensia gazoasă: în candidoza cu evoluţia acută.- Ulcerul gastroesofagian cauzat de hiperaciditate, carenţe, stress, apare în zona cardia ca o

excavaţie de 3-4 cm, de culoare brună. Se complică cu gastroragie şi melenă, uneori cu hemoperitoneu şi peritonită stercorală.

- Gastrita seroasă sub forma unei infiltraţii edematoase a peretelui care este îngroşat şi cu aspect gelatinos; apare în boala edemelor.

- Gastrita catarală – nespecifică; reţinem pentru purcei colibaciloza.- Gastrita hemoragică, difuză sau în focare, apare în pestă, salmoneloză, enteroxiomia

anaerobă, serpulinoză (treponemoză).- Gastrita difteroidă (fibrinoasă profundă) este întâlnită în pestă, salmoneloză, treponemoză,

necrobaciloză, candidoză.- Gastrita purulentă – în piobaciloză.- Gastrita granulomatoasă – în micozele cronice.

b. Leziunile intestinului- Tulburări congenitale: imperforaţia anală, megacolonul.

Page 72 of 89

- Tulburări topografice – sunt consecinţa tulburărilor de irigaţie, de motilitate, de tonus neurovegetativ, a inflamaţiilor şi traumatismelor. Sunt reprezentate de invaginaţie, torsiune, retroflexiunea cecumului, volvulus. Evoluează cu stază venoasă → infarctizare → gangrenă umedă → peritonită stercorală.

- Dilataţia şi transparentizarea peretelui jejunului este întâlnită în GET dar şi în enterotoxiemia anaerobă supraacută sau candidoză.

- Duodenojejunita cataral-hemoragică – în colibaciloză;- Enterita hemoragică apare în pestă, salmoneloză, disenteria serpulinică, disenteria anaerobă.- Tiflocolita difteroidă, evoluează sub două forme:

a. Difuză – în salmoneloză şi treponemoză;b. În focare – butoni difteroizi – în pestă (constituie prima localizare la nivelul valvulei

ileocecale) şi în balantidioză.- Colita nodulară: se observă în peretele colonului, prin examen exterior. Se constată noduli

translucizi cu diametrul de 1 mm (plăci Peyer hiperplaziate). Leziunea apare în urma iritaţiilor variate ale mucoasei intestinale: paraziţi, salmoneloză, furaaje grosiere .

BOLI BOVINE

LEUCOZELE

Leucoza (leucozele) bovinelor: ansamblu de manifestări patologice caracterizate prin hiperplazia tumorală a uneia dintre clonele celulare limfoide (Li B., T, non B sau non T).

Clasificare: A. Leucoza enzootică a bovinelor - LEB (> 3 ani) B. Leucoza sporadică a bovinelor- LSB

a. L. multicentrică (la1-6 luni)b. L. timică (la 6-30 luni)c. L. cutanată (la 1-3 ani)

A. Leucoza enzootică a bovinelor - LEB

Etiologie (E): Bovine Leukemia Virus – BLVPatogeneză (P): afinitate pentru Li B (mai puţin pentru Li T); se transmite vertical şi orizontal.Morfoclinic: 3 faze: I. infecţie inaparentă

II. limfocitoză persistentă III. tumorală

I. Faza de infecţie inaparentă:Diagnostic (D): examen serologic (pozitiv)II. Faza de limfocitoză persistentă sau “preleucozică”: 2-3 luni – 24 luni PID: examen hematologic → numeroase limfocite cu caracter neoplazicHistologic (H): în capilare, venule şi arteriole apar celule mari cu citoplasma bazofilă, nucleu

veziculos şi cu membrana neregulată – celule blastice sau blastizate.III. Faza tumorală sau de limfosarcom:D: singura observabilă necropsic, apare după vârsta de 5 ani şi se dezvoltă la un număr redus de

animale: se asociază, de regulă, cu limfocitoză şi examen serologic pozitiv.Leziuni: boală limfonodală + alte organe:

a. Eloit M. (1992): stomac + intestin, cord, ficat, rin, splină ş.a.b. Ştef I. (1970), în România: rinichi, splină, cord, ficat, uter ş.a.

Page 73 of 89

M: în limfonoduri: I creştere exagerată în volum şi greutate (zeci de ori), suprafaţa de secţiune omogenă, cu aspect slăninos;II. necroze şi hemoragii în masa limfonodului;III. transformarea limfonodului într-o masă hemoragico-necrotică închisă în capsula organului;IV. hiperplazii tumorale în organele interne.H: omogenizarea tuturor structurilor prin hiperplazia tumorală.

B. Leucoza sporadică a bovinelor – LSB

a. Leucoza multicentrică (a viţeilor) sau leucoza sporadică juvenilă: la viţeii < 6 luni → leucemie limfoidă acută.

b. L. timică: la viţeii de 6-30 luni. Afectarea limfonodurilor cervicale şi a timusului → 15 kg.c. L. cutanată: hiperplazia limfonodurilor externe + tumori cutanate cu aspect variabil →

regresează spontan → recidive după 1-2 ani.

D leucozelor: - (vezi Boli contagioase, Epidemiologie specială, Legislaţie)- Morfologic

PAPILOMATOZELE

E: Bovine Papillomavirus 1-6 - BPV 1-6Forme: - cutanată

- a mucoaselor - fibropapilomul genital

A. Papilomatoza cutanată E: BPV 3 Epidemiologie (Ep): 2 ani vârstă; grad mare de contagiozitate

M: I pe pielea mamelei şi a mameloanelor tumori verucoase II tumori similare pe cap, gât, membre, restul corpului

H: papiloame predominant hipercheratozice (vezi Tumori, AP Generală)

2. Papilomatoza mucoaselor

E: BPV 2,4,6M: tumori pe mucoasele: bucală, esofagiană, ruminală şi a vezicii urinare (vezi Tipurile epiteliilor, Histologie).H: papiloame acantozice + fibropapiloame

3. Fibropapilomul genital bovin E: BPV 1M: tumori conopidiforme, pediculate şi cenuşii-roşiatice plasate la:

Page 74 of 89

♂ - la extremit. glandului sau la baza penisului.♀ - pe mucoasele vaginală şi vulvară.

H: fibropapilom

D: în toate formele morfoclinic

RINOTRAHEITA INFECŢIOASĂ – VULVOVAGINITA PUSTULOASĂ (IBR-IPV)

E: Bovine Herpesvirus 1 - BHV 1P: Forme clinice foarte diferite ← (numeroasele) subtipuri de virus (3 + variante) + calea de

infecţie variabilă: conjunctivală, bucală, nazală, mamară şi genitală.Bioecologie: I Iniţial tropism genital → II adaptare pentru alte ţesuturi şi organe → forme:

- generalizată- respiratorie- oculară- digestivă- nervoasă- cutanată- genitală- avortigenă

Indiferent de calea de infecţie → stare de latenţă în celulele nervoase ale ganglionului Gasser al trigermenului sau ale ganglionului sacral (stress şi activare) → replicare → proliferarea celulelor natural Killer NK (caracteristica principală a bolii).

1. Forma respiratorie (IBR)

Ep: la viţeii în vârstă de 3 săptămâni → mai mari.M: I congestia zonei epidermice a botului - “boala botului roşu”

II rinotraheită hemoragică → pseudomembranoasăIII bronhopneumonie gangrenoasă ← inhalarea pseudomembranelor + Pasteurella spp.

2. Forma genitală (IPV)

Ep: forma cea mai frecventă dar şi cea mai benignăM: a. ♂: balanopostită I. pustuloasă

II. erozivă III. necrotică

b. ♀: vulvovaginită pustuloasăH: incluzii intranucleare în epiteliul vaginal → diferenţierea de infecţiile cu ureaplasme.D: - Morfoclinic

- Virusologic

DIAREEA VIROTICĂ – BOALA MUCOASELOR (BVD-MD)

E: Pestivirus din familia FlaviridaeEp: la toate categoriile de vârstă

Page 75 of 89

M: - imflamaţie pseudomembranoasă a căilor respiratorii anterioare - inflamaţie pseudomembranoasă sau ulcerativă a întregului tub digestiv - avortul → hipoplazia cerebeloasă la avorton.D: examene imunohistochimice → diferenţierea de IBR.

CORIZA GANGRENOASĂ/FEBRA FEBRA CATARALĂ MALIGNĂ (CG/FCM)

! Denumiri utilizate ca sinonime pentru două herpesviroze distincte, produse două virusuri cu ecologie diferită.E, Ep: 1. Ovine Herpesvirus 2 sau Bovine Herpesvirus 3 (virusuri pendinte de oaie) evoluează şi produc în Europa coriza gangrenoasă

2. Alcelaphine Herpesvirus 1 (virus pendinte de antilopă) evoluează şi produceîn Africa febra catarală malignă.! În România boala este produsă de OHV 2.P: prima replicare în Li T din splină → viremie → afectarea diverselor organeM: gravă inflamaţie I pseudomembranoasă şi II gangrenoasă a căilor respiratorii anterioare,

sinusurilor şi globilor oculari + leziuni organice diverse.H: Două leziuni specifice:

- proliferare limfomacrofagică perivasculară şi interstiţială;- angeită arteriolară şi arterială a vaselor mici şi mijlocii, mai caracteristice în

rinichi şi creier → D: - Histologic

- Virusologic

PARAINFLUENŢA

E:. Paramixovirus – PI 3 din genul Respovirus .P: cale de infecţie respiratorie → celulele ciliate → distrugerea cililor vibratili + necroza celulelor

ciliate → cade apărarea mucociliară → invadarea pulmonilor de bacteriile oportuniste: Pasteurella spp, Arcanobacterium pyogenes, Pseudomonas aeruginosa ş.a.

M: - inflamaţii catarale ale căilor respiratorii; - bronhopneumonie în focare de compactizare lobulare în toată masa pulmonului; - emfizem pulmonar interstiţial grav; - hemoragii pulmonare.

H: - hiperplazii limfohistioplasmocitare în septele alveolare;- hiperplazii ale epiteliilor bronhiolare;- celule gigante → pneumonie cu celule gigante difuză (vezi Sinciţializarea, AP Generală)- rare incluzii intranucleare- manşoane hemoragice perivasculare

D: M, H

PNEUMONIA CU VIRUS RESPIRATOR SINCIŢIAL BOVIN

E: Pneumovirus - BRSV din fam. ParamyxoviridaeM: - emfizem interstiţial grav

Page 76 of 89

- focare de compactizare dispersateH: - celule gigante + fond de hiperemie şi hiperplazie limfohistioplasmocitară

- în căile respiratorii: I. distrofie mucinoasă - II. bronşiolită obliterantă

- evoluţie rapidă spre fibroză finalăD: -diferenţial cu PI 3 (examene virusologice)

FEBRA AFTOASĂ

E: genul Aphtovirus, familia Picornaviridae, cu 7 tipuri şi 60 subtipuriP: viroză predominant mucocutanată (epiteliotropă).La bovine – forme morfoclinice: - a. benignă – bucală

- podală- mamară

- b. malignă - digestivă- respiratorie- cardiacă

- c. (atipică)

A. Febra aftoasă benignă

Ep: extrem de contagioasă, dar cu mortalitate de maximum 5%

1. Localizarea bucalăI afte primare 0,5-3cm Ф + conţinut gălbui (I limpede → II tulbure)II. eroziuni + afte secundare mici → confluareIII. eroziuni generaleIV reepitelizare în 2-3 săptămâni.

2. Localizarea podală: afte primare în spaţiul interungual şi pe bureletul coronar (2-4 zile) → eroziuni → reepitelizare în 2-3 săptămâni.

3. Localizarea mamară: I macule → II afte de 1 cm ФD: Morfoclinic

B. Febra aftoasă malignă

Ep: la tineret → mortalitate 70%.1. Localizarea digestivă: extinderea leziunilor din cavitatea bucală în esofag, prestomace,

cheag, uneori duoden. ! În rumen eroziuni care nu sunt consecinţa unor vezicule ci a unei cheratolize specifice (vezi Distrofia globiformă, AP Generală).

2. Localizarea respiratorie: afte pe mucoasa căilor respiratorii → + congestie pulmonară, edem sau chiar bronhopneumonie.

3. Localizarea cardiacă: evoluţie în asociaţie sau nu cu aftele.M: cord palid, flasc, cu benzi cenuşii - “cordul tigrat al lui Kitt” → miocardită I parenchimatoasă → II necrotică.

H: I trigliceridoză intracelulară (24 h)II necroza fibrelor miocardice (2 zile)

Page 77 of 89

III necroze întinse miocardice (6-7 zile)IV fibroză + calcificări (14 zile → 2 luni)

D: - Morfoclinic- Virusologic

C. F.a. atipică – necaracteristică

ENCEFALITA SPONGIFORMĂ (BSE)

Encefalopatiile spongiforme ═ boli transmisibile cu etiologie prionică şi evoluţie lentă, ce au ca bază morfologică modificări predominant degenerative ale SNC ce constau în lize neuronale, vacuolizarea substanţei cenuşii şi hiperplazii astrogliale.

M: -H: în bulb, protuberanţă, mezencefal şi măduva rahidiană cervicală:

- Spongioza întregii substanţe nervoase ← vacuolizarea celulelor gliale dar şi a tecilor de mielină;

- Degenerarea pericarionilor din substanţa cenuşie: granulare + vacuolizare → vacuole de 20-30 μm, cu contur net şi regulat;

- Astroglioza: hipertrofia şi proliferarea difuză a astrocitelorD: ! Histologic. Condiţii: recoltare cât mai curând după moarte (nu după sacrificare) → fixare în

formol salin (formaldehidă soluţie 40% în ser fiziologic) → leziunile caracteristice

PLEUROPNEUMONIA CONTAGIOASĂ

E: Mycoplasma mycoides ssp. mycoidesEp: boala eradicată la noi în 1920, dar existentă în ţări din bazinul Mării Mediterane (Spania, Portugalia, Italia)P: ! încă discutată, dar este cert că mycoplasmele acţionează asupra organismelor animale prin

mecanisme diverse ce au la bază ataşarea germenilor la celulele epiteliale ale mucoaselor, prin intermediul unor adezine (→ blocare ciliară) + proteaze şi peroxizi toxici.

Calea de infecţie (C.i.) = respiratorie → bronşiolite şi bronhopneumonii caracterizate prin asocierea cu numeroase tromboze sanguine şi limfatice.

M: I – pleurezie fibrinoasă cu → 30 l exsudat → pleurele se îngroaşă + aderenţe interpleuraleII - bronhopneumonie crupală caracteristică + edem interlobular accentuat + focare de necroză gălbui, cu Ф → 15 cm (← tromboze)III – încapsularea necrozelorIV – eliminarea produsului necrotic → caverne de ramoliţie.Limfonodurile regionale: volum crescut de 3-5 ori, suculente + necroze.H: ! afectarea predominant a vaselor limfatice → limfă în interstiţii + infiltrate limfomonocitare

peribronhice şi perivasculare.D: ! sechestrele pulmonare, care pot persista la animalele trecute prin boală până la 2 ani.

ANTRAXUL

E: Bacillus antrhacis

Page 78 of 89

P: Boala = rezultatul acţiunii sinergice dintre înmulţirea facilă a germenilor foarte rezistenţi la acţiunea macrofagelor şi efectul lor mecanic consecutiv + acţiunea toxică a acestora → inhibarea metabolismului leucocitelor, ↓coagulabilitatea sângelui, ↑ permeabilitatea vasculară = boală toxicosepticemică tipică

! La rumegătoare – antraxul este mai frecvent dar şi mai atipic (decât la alte specii), predominând formele septicemice.

M: - cadavru balonizat - scurgeri sangvinolente pe orificiile naturale

- splenită hemoragică difuză cu parenchimul foarte ramolit (magmă) - enterită hemoragico – ulcerativă în intestinul subţire - limforeticulită hemoragică difuză

- degenerescenţa marilor organe - edeme serohemoragice subcutanate - colecţii serohemoragice în cavităţi - lipsa de coagulare a sângelui.

D: M + cert - prin cultivare.

CĂRBUNELE EMFIZEMATOS

E: Clostridium chauvoeiP: calea de infecţie = digestivă, prin sporii din sol → macrofagele tubului dig. → sânge → masele

musculare (factori favorizanţi) → forma vegetativă → înmulţire → toxine hemolitice şi proteolitice → dezintegrări celulare → eliberarea lipidelor şi a polizaharidelor de constituţie → caracterele leziunilor

M: - edeme subcutanate serohemoragice ! - gangrenă gazoasă în diverse zone musculare, caracterizată prin:

- crepitaţia zonei- aspect policrom pe secţiune- dilacerare interfasciculară prin gaze- miros specific de unt rânced

H: - necroze musculare- infiltraţii hemoragice- gaze

D: M + bacteriologic.

ENTEROTOXIEMIA ANAEROBĂ

E: Clostridium perfringens (+ C1. sordelii)P: C.i. = digestivă → intestinul subţire la nou-născuţi → înmulţire rapidă → toxine (aprox. 12) →

acţiune asupra enterocitelor şi a pereţilor vasculari → parte ajung în circulaţia sanguină → organe interne.

Funţie de toxotipul lui Cl. perfringens – forme: 1. Enterotoxiemia cu toxotipul A: (la viţeii de carne):Hemoliză intravasculară gravă → icter, hemoglobinurie şi hemosideroză hepatică, renală şi

splenică.2. E. cu toxotipul B (Disenteria viţeilor): enterită hemoragică (fibrinohemoragică) mai ales în

ileon.

Page 79 of 89

3. E cu toxotipul C: !cea mai frecventă (tineret + adulte): enterită hemoragică care se agravează în sens posterior.

4. E. cu toxotipul D:!leziuni renale: M: congestie, hemoragii H: hialinoză gravă + congestie, infiltraţii hematiCED: examene bacteriologice cu anticorpi monoclonali

PASTEURELOZA

E: Pasteurella multocida (+ P. haemolitica)P: C.i. respiratorie → colonizarea aparatului respirator → endotoxine şi lipopolizaharide →

activarea complementului + stimularea granulocitelor neutrofile + activarea macrofagelor → declanşarea procesului inflamator.

Forme (Cernea I, 1955) - septicemică- edematoasă- pectorală

1. F. septicemicăEp: mai rară (raport cazuri 1:5cu F.edematoasă)

Leziuni: nespecifice, congestiv-hemoragice.

2. F. edematoasãM: edeme subcutanate tari la palpare cervicale →glotã → moarte prin asfixie+ leziuni nespecifice în marile organe.

3. F. pectoralã (pulmonarã) ← evoluţiile subacute – cronice.M: - în 1/3 anteroinferioarã a pulmonului: - pelicule de fibrinã superficiale pleurobronhopneumonie - bronhopneumonie crupalã fibrinoasãH: bronhopneumonie crupalã – stadiile caracteristice (vezi AP Generală, Specială)

! P. haemolitica → leziuni mai grave:- exsudaţie neutrofilicã mai rapidã şi mai severã- alterãri parietale vasculare- tromboze

SALMONELOZA

E: Salmonella enteritidis, S. typhimuriumA. ADULTEP: C.i. digestivă → gastroenteritã cataral-hemoragicã + inflamaţii limfohistiocitare în limfonoduri

, splinã. pulmoni.B. VIŢEI Forme: - intestinalã

Page 80 of 89

- pulmonarã - cutanatã

F. intestinalãM: - poliserozitã seroasã sau serofibrinoidã

- ileojejunită I hemoragicã → II crupalã - splina: volum↑ 5-8 ori + focare miliare cenuşii- limfonoduri hiperemiate şi muriforme- ficatul: volum↑ + focare miliare cenuşii

H: - inflamaţii limfohistiocitare în organele interne!-vasculite finalizate cu necrozã fibrinoidã

LEPTOSPIROZA

E: Leptospira pomona, L. tarassovi, L. canicolaa) Forma (faza) acută M: - anemie

- icter- dermatitã – cap, mamelă, regiunile genitale- edeme gelatinoase + hemoragii în ţesutul conjunctiv subcutanat- Ficat: volum ↑, roşu-violaceu, mici focare de necrozã- Rinichi: nefritã interstiţialã I. hemoragicã

II. limfohistiocitarãb) Forma (faza) cronicã: M: - necroze şi abcese în ficat, splină, pulmoni

- nefrită fibroasă – faza III a nefritei interstiţiale (vezi Nefrita leptospirică)c) Avortul leptospiricPIELONEFRITA BACILARĂ

! (vezi nefrită, pielită, pielonefrită – AP Specială)-Boala ═ nefritã ascendentã a vacilor, uni- sau bilateralã, produsã de Corynebacterium renale (+

C. cistitidis şi C. pilosum).M:- uretra edemaţiată şi cu echimoze

- vezica urinarã: - perete gros - mucoasa infiltrată hemoragic + necroze

- urina cu detritusuri celulare şi coaguli de sânge- ureterele: - cordoane cu Ф 2 cm

- pereţi infiltraţi hemoragic- conţinut hemoragico-purulent

- rinichi: - lobii renali→ abcese - recessusurile (bazinetul) renale - dilatate

- pline cu puroi

NECROBACILOZA

E: Fusobacterium necrophorum

Page 81 of 89

P: condiţii favorizante → ↑ permeabilitatea pielii şi mucoaselor → germenii pătrund în ţesut → multiplicare → leucotoxină rezistentã la acţiunea enzimelor proteolitice + toxină dermonecrotică + endotoxine + hemolizine → alteraţii tisulare importante.

Forme: - difteria viţeilor - visceralã - podalã

1. Difteria viţeilorP: C.i. – orice mic traumatism al mucoasei bucale → stomatitã fibrinonecroticã.M: focare cenuşii-gălbui, proeminente, pe limbã, obraji, faringe, amigdale → ulcere cu Ф 1-5 cm

şi miros fetid.H: necrozã de coagulare cu aspect stratificat + germeni + rinitã → traheobronşită →

bronhopneumonie gangrenoasă de aspiraţie.

2. Necrobaciloza visceralã: Forme - generalizatã

- localizatãa) F. generalizatã: în toate organele (+ masele musculare) focare de necrozã cenuşii-gălbui, cu

Ǿ1-5 cm, miros fetid. b) F. localizatã- complexul ruminitã – abcese hepatice – în îngrãşãtorii: acidozã ruminalã → permeabilitate

parietalã ↑ → florã (F. necrophorum, Arconobacterium pyogenes, streptococi, stafilococi) → ficat → abcese multiple şi mari, Ф 4-6 cm.

- prestomace: focare cenuşii gãlbui → ulcere → cicatrici- localizarea genitalã: vulvovaginitã + metritã necroticã- osteomielită maxilarã

3. Necrobaciloza . acropodialã distalăE: ! polifactorialăForme: - dermatita interdigitalã

- flegmonul interdigital - dermatita digitalã

a) Dermatita interdigitalã. (Pododermatita infecţioasă)M: inflamaţie necrotico-exsudativã (!macerativã) a pielii interdigitale + necroze, fisuri şi miros

respingãtor.b) Flegmonul (panariţiul) interdigitalM: inflamaţie necrotico-purulentã a pielii + a ţesuturilor subiacente din spaţiul interdigital →

articulaţiile interfalangieneI. congestia şi tumefierea zonei;II. 1-2 zile apar fistule şi extensia la ţesuturile profunde;III. zone denudate cu exsudat necrotico-purulent;IV. ţesut de granulaţie cu cicatrizare lentă;V. vindecare sau complicaţii în 2-3 săptămâni.

c) Dermatita digitală: inflamaţie subacută – cronică a pielii regiunii coronare, favorizată de umiditate, traumatisme, carenţe în Zn şi Mn, furaje acide etc. şi declanşată de germeni din genurile Fusobacterium şi Bacteroides.

M: inflamaţia pielii digitale la joncţiunea cu pododermul → cruste şi ulceraţii → necroza cornului → exongulare.

Page 82 of 89

ACTINOBACILOZA

E: Actinobacillus lignieresiiP: prezent în flora cavităţii bucale → traumatisme ale mucoasei → submucoasă → circulaţia

limfatică → limfonoduri regionale + C.i. cutanată → localizări în cavitatea bucală, limfonoduri, piele, ţesut conjunctiv subcutanat, glanda mamară, prestomace, pulmoni.

FORME: 4a) Actinobaciloza bucală (linguală)Faze:I. A. primară: ulceraţii neregulate cu baza roşiatică sau gălbuie; pe suprafaţa secţiunii strii

cenuşii sau noduli mici cu centrul supurativ.II. A. nodulară diseminată: eroziuni, ulcere şi neoformaţiuni fugoase la suprafaţă + noduli

cenuşii-gălbui, cu Ф – 2 cm.III. A. indurată difuză sau limba de lemn: limba ↑ în volum prin proliferare conjunctivă difuză

pe fondul căreia se mai observă noduli purulenţi sau calcificaţi.H: (în toate localizările) leziunea fundamentală este piogranulomul actinobacilar structurat: 1. centru necrotico-purulent în care bacilii formează rozete oxifile şi PAS (+) = granule sulfurice sau fenomenul Splendore-Hoepli.2. o uşoară exsudaţie neutrofilică (vezi macroscopic!).3. reacţie epitelioido-gigantă.Granuloamele primare confluează → actinobaciloame închise de o capsulă conjunctivă unică f.

groasă.b) A. limfonodalăMai ales la limfonodurile . submandibular, retrofaringian şi parotidiene.H: zonele neafectate sunt foarte bogate în plasmocite (limforeticulită plasmocitară).Evoluţie: - frecventă complicare cu Arcanobacterium pyogenes → abcese → fistulizare.c. A. cutanată – Forme - nodulară ← noduli

- fungoasă ← vegetaţii - fistuloasă ← derm - pahidermică ← buze

d. A. organelor interne - prestomace - ficat - căi respiratorii

D: !Histologic

ACTINOMICOZA

E: Actinomyces bovisP: mucoasa buco-faringiană → traumatisme → periostForme - periostită

- osteităa) Periostita actinomicozică: noduli cenuşii-gălbui, cu Ф → 1 cm, localizaţi pe periostul

mandibular, mai rar al maxilarelor.

Page 83 of 89

b) Osteita actinomicozică: localizare mandibulară + maxilară, rareori la alte oase ale capului → ostoclazie a ţesutului osos → rarefiere + ↓ rezistenţa → areole cu puroi ce prezintă granule de 2-5 mm Ф.

H: Piogranulomul actinomicotic – structură: I. centru cu aspect filamentos dat de prezenţa bacililor II. reacţie neutrofilică III. reacţie gigantocelulară (mai săracă decât în granulomul actinobacilar) IV. reacţie fibroasă.Piogranuloamele primare confluează → actinomicetoame

BRUCELOZA

E: Brucella abortus + (excepţional) B. suis şi B. melitensisP: C.i. digestivă → persistă + multiplicare în macrofage → splină + limfonoduri → organe ţintă:

uter gestant, testicule, glandă mamară, aparat locomotor.A. La ♀: ILimfonoduri: limforeticulită acută tradusă prin:M: volum ↑, ştergerea limitei corticală-medulară + hemoragii → bacteriemie de durată + alte

leziuni organice.H: dilatarea sinusurilor (+ granulocite eozinofile, plasmocite) + activarea foliculilor limfoizi.Uter: - !cele mai frecvente şi mai imp. pentru diagnostic: după avort luna 6-8 de gestaţie (rareori

naştere la termen) → endometrită cu exsudat galben-maroniu, vâscos, inodor, cu flacoane cenuşii-gălbui;

Placentă: - necroza placentoamelor;Avortonul (fetusul): - edemaţiat;

- lichid galben-roşiatic în ţesutul conjunctiv subcutanat şi cavităţi interne;- bronhopneumonie cataral-fibrinoasă: volum ↑, compact, fibrină, în bronhii exsudat fibrinopurulent

B. La ♂: Ep:- mai rarăM: - uni- sau bilaterală

- punga scrotală volum ↑ - între tunici exsudat fibrino-purulent cu strii de sânge - focare de necroză → - în final testiculul = o masă necrozată înconjurată de o capsulă fibroasă.

H: orhită brucelică – centrată pe tubii seminiferi → necroze tubulare + proliferare epitelioido-gigantă în interstiţii.

C. ♀+♂ Bursite (carpiene): - bursele articulare dilatate;

- lichid intern seros, vâscos sau fibrinos;- pereţii se îngroaşă;- cavitatea bursei se compartimentează prin septe fibroase.

TUBERCULOZA

E: Mycobacterium bovis (uneori M. tuberculosis, foarte rar M. avium)

Page 84 of 89

P: Afectul primar ← funcţie de calea de infecţiea. Tubrculoza congenitală: în ficat, sub forma unor noduli cenuşiib. Calea digestivă: nodul 3-4 mm Ф, proeminent la suprafaţa mucoasei intestinale sau a prestomacelorc. Calea respiratorie: în porţiunea cea mai ventilată a pulmonilor (marginea superioară a lobilor diafragmatici)! Când pulmonul are o bună rezistenţă tisulară, afectul primar se formează în limfonodurile

regionale (traheobronşice şi mediastinale) (Oprean O.Z., 1996).

1. Tuberculoza pulmonară -! localizarea cea mai importantă! T. pulm. postprimară – forme: a. T. acinoasă ! Acinoasă – noduli dispuşi ca frunza de trifoi.b. Bronşita cazeoasăc. Cavernele tuberculoase:

- C. de ramoliţie ← eliminarea zonelor cazeificate pe bronhi: - cavităţi cu Ф 10-12 cm, cu spaţiul intern areolat şi o capsulă fibroasă- zonele pulmonare limitrofe sunt dense

- C. bronşectazice ← dilatarea uniformă (omogenă) a bronhiilor ← ↓ rezistenţei pereţilor

d. T. miliară: noduli mici dispersaţi în tot pulmonul care este mai cenuşiu şi mai dens.e. Pneumonia lobulară cazeificantă: focare lobulare sau multilobulare !asemănătoare

bronhopneumoniei crupale, dar care prezintă pe suprafaţa de secţiune necroze de cazeificare sau noduli mici.

2. Tuberculoza seroaselora. Tipul porductiv - perlat

- fungos - conopidoform

b. Tipul cazeos: pe suprafaţa seroaselor depozite cu aspect stratificat pe secţiune ← strii de proliferare + cazeificare + calcificare.

3. Formele organice diverseM: noduli.H: granulomul tuberculos (vezi AP Generală)

FASCIOLOZA

! Cea mai imp. trematodoză a rumegătoarelorE: Fasciola hepaticaP: C.i.: ingestia metacercarilor → în duoden eliberarea larvelor → perete intestinal→ cavitatea

peritoneală → migrare 3-4 zile → capsula Glisson → migrarea în ficat până la 6 săptămâni → hepatită hemoragiconecrotică (traumatică)+ peritonită

I. Faza acută! M: - peritonită fibrinoasă

- perihepatită (peritonită localizată) fibrinoasă- hepatită hemoragiconecrotică (traumatică): ficat gălbui, cu travee roşiatice sinuoase

H: - „tunele” de migrare a larvelor cu infiltraţii hemoragice

Page 85 of 89

- focare de necroză - exsudaţie seroasă, serofibrinoasă sau eozinofilică - pigmentofage (macrofage cu hemosiderină, pigmenţi biliari, lipofuscină, ceroizi)!- larve în canalele biliare

II. Faza cronicăM: evidenţierea canalelor biliare ca şi cordoane albicioase, dure, observabile mai ales pe faţa

viscerală a ficatului.H: ! în canalele biliare, larvele care se maturizează în aprox. 4 săptămâni →

- descuamarea mucoasei - hiperplazia structurilor glandulare - hiperplazii epiteliale, ale submucoasi şi adventicei → fibrozare (vezi îngroşarea macroscopică).

DICTIOCAULOZA (Bronşita verminoasă)

E: Dictyocaulus viviparusP: C.i. digestivă → L3 → intestin → limfonoduri mezenterice (L4) → ficat → vena cavă caudală →

cord drept → arteră pulmonară → pulmon → capilare alveolare → alveole şi bronhiole (L5) → adulţi în aprox. 3 săptămâni de la infestare.

M: leziuni - intestinale - minore - limfonodale – minore - pulmonare – grave

Dictiocauloza pulmonarăI. Faza invaziei pulmonareM: - congestie + edem pulmonar - mici hemoragii ← ruperea capilarelor - exsudaţie fibrinoasă moderată.H: - modificări corespunzătoare celor M + - în alveole şi bronhiole numeroase ouă embrionate, larve L1, adulţi - membrane hialine;

- larve înconjurate de celule gigante mari cu 30-40 nuclei.

II. Faza de starea. infestaţiile reduse → în lumenul bronhiilor şi traheei mucus abundent albicios, uneori

cu puroi sau strii de sânge + paraziţi, mucoasa roz-cenuşie;b. invaziile severe → bronhopneumonie parazitară.

HIDATIDOZA(Echinococoza – vezi terminologia corectă)

E: Echinococcus granulosusP: La animalele normoreactive, majoritatea larvelor sunt reţinute în ficat.

Page 86 of 89

La animalele cu reactivitate hepatică redusă (← fascioloză sau alte hepatopatii) → vena cavă caudală → cord drept → artera pulmonară → pulmoni → migraţia prin cordul stâng → marea circulaţie → organe şi ţesuturi.

H: Hidatida sau chistul hidatic: formaţiune chistică (veziculoasă) cu un perete şi un lichid intern aposH: Perete - Cuticula + membrana proligeră + lichidul hidatic aparţin parazitului. - Adventicea (reacţia tisulară limitrofă) la taurine:

I. zona internă cu celule giganteII. zonă mediană cu macrofage, limfocite, rare eozinociteIII. zonă externă fibroasă, bogată în mastocite

HIPODERMOZA

E: larvele muştelor Hypoderma bovis + H. lineata.P: ouăle → pe piele → eclozionează L1 → (pot fi ingerate şi afectează primar peretele esofagian

şi ţesutul periesofagian) → în ţesutul conjunctiv din zona dorsală → L2 + L3 (imobile)! Cele mai grave leziuni în regiunea dorsolombară.M: granuloame parazitare (noduli) cu Ø 1-3 cm, proeminenţi + fistule centraleH: I. zonă centrală cu larva şi detritus necrotic cu numeroase eozinofile;

II. zona mediană cu macrofage, plasmocite, eozinocite;III. zona externă fibroasă.

! Reacţia eozinofilică se poate observa şi la distanţă, în epiderm sau muşchiul pielos.

! Hipodermoza eratică: L1 pătrund. prin găurile de conjugare în spaţiul medular → coaguli sanguini de 1-10 cm.

TRICOFIŢIA(Dermatofitoza)

E: specii ale genului micotic Tricophyton, mai ales T. verrucosum.P: ! foarte importante condiţiile de zooigienă (spaţii neaerisite şi umede) - sensibil tineretul 1 an Transmiterea: prin contact direct sau frecarea de instalaţiile din adăpost → incubaţie 10-21 zile.M: I. “noduli tricofitici” cu Ø 2-5 mm, pe cap şi gât, acoperiţi cu cruste albicioase.

II. prin “pseudotundere” şi extensia nodulilor → “placa” (placarda) tricofitică, de 3-5 cm Ø; III. crustă groasă - uscată şi tare - Tricofiţia uscată

- cu crevase şi exsudat purulent – Tricofiţia umedă.H: Hipercheratoză (vezi AP Generală): hiperplazia şi cheratinizarea excesivă a epidermului şi a

epiteliului foliculilor piloşi + prin sulfatare -– Giemsa, PAS, etc. → spori şi hife ale micetului în teaca firelor de păr.

În T. umedă: exsudaţie leucocitară în epiteliul foliculilor piloşi, în papilele dermului şi printre celule epidermului.

ASPERGILOZA

Page 87 of 89

E: Aspergillus fumigatus,(+ flavus, nidulans)P: ! Taurinele ═ specia cea mai sensibilă.C.i. - respiratorie sau digestivă → (în raport cu reactivitatea gazdei)

→ forme - respiratorie - generalizată

- genitală (avort aspergilar) ş.a. Aspergiloza respiratorieM: Pulmonul - zone roşii-maronii, carnificate şi uşor proeminente;

- pe secţiune un aspect granular sau chiar focare mici albicioase sau gălbui.H: I. focare sublobulare (3-8 într-un lobul pulmonar), constituite din exsudaţie serofibrinoasă şi apoi necroză, pe fondul căreia, prin coloraţia PAS, se pun în evidenţă hifele septate ale micetului II. în centrul focarului se constituie corpii asteroizi, în jurul cărora se formează o reacţie celulară polimorfă din care nu lipsesc celule gigante.! Aspecte asemănătoare în alte organe.

CANDIDOZA

E: Candida albicans →forme (localizări) diverse – mai importantă:

Candidoza digestivă a viţeilorP: orice dezechilibru al florei digestive (antibioterapia, alimentaţia bogată în hidrocarbonate) →

invadarea mucoaselor şi aderenţa la epiteliile acestora a micetului

M: - cavitatea bucală: pseudomembrane asemănătoare laptelui coagulat ! inflamaţia poate lua caracter necrotico-ulcerativ.

- prestomace: plăci albicioase, delimitate de un fin inel roşiatic.H: !evidenţierea pseudohifelor prin coloraţia PAS

AFLATOXICOZA

! Boala poate evolua acut → moarte fără leziuni bine conformateForma subacută - cronicăFicatul (la avortoni, nou-născuţi, sau tineret)M: - volum

- culoare gălbuie - aspect granular - foarte tare

H: I. necroze centrolobualre ← endoflebită centrolobulară – maladie venooclusivă II. hiperplazie conjunctivă peri -– şi intralobulară + ascită, distrofii renale

III. ciroză atrofică (vezi AP Generală)D: !ficatul cirotic al avortonului

Page 88 of 89

TEMATICA EXAMEN MEDICINĂ LEGALĂ – 2007

NECROPSIA ÎN PRACTICA MEDICALĂ VETERINARĂ- Moartea şi semnele morţii- Importanţa necropsiei în medicina veterinară

ELEMENTE DE NECROPSIE PRACTICĂ- Sala de necropsie- Instrumentarul pentru necropsie- Pregătirea pentru necropsie- Decontaminarea postnecropsică- Metodologia necropsiei –Metode de necropsie

- Schema generală a necropsieiEUTANASIA ÎN MEDICINA VETERINARĂMODIFICĂRI POSTMORTALETEHNICI DE EXAMINARE A ORGANELORETIOMORFOPATOLOGIE

Bolile câinilorBolile pisicilorBolile suinelorBolile bovinelorBolile păsărilor – Schema necropsiei la păsări

- Elemente de diagnostic necropsic în bolile păsărilor

Page 89 of 89