Mit Si Simbol La Eliade

5/17/2018 Mit Si Simbol La Eliade - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/mit-si-simbol-la-eliade 1/5

Mit şi simbol la Mircea Eliade

Toată opra lui Eliade este plină de simboluri precum cel al animalului, al beţiei/băuturii, al bărcii, al bucureştiului şi a multor alte simboluri la fel de importante.

Animalul este simbol al vieţii instinctuale, simbolurile animaliere sunt proiectate înnumeroase sectoare ale existenţei. Eliade vorbeşte despre animale totemice, idolatrizate fie pentru că pun fiinţa în legătură cu universul, cu firea iraţională, fie pentru că, dimpotrivă,omul vrea să le câştige astfel bunăvoinţa. În creaţiile artistice Eliade introduce animalul cufuncţii bine definite în mitologia românească: ariciul, şarpele, pasărea. Comentând diversemituri şi ritualuri, în special sacrificiale, Eliade remarcă faptul că animalele care invadeazăviaţa anunţă regenerarea prin întoarcere la natură.

Beţia mimează detaşarea de lumea fizică şi anticipă bulversarea spiritului dedinaintea oricărei regenerări. Aşa, de pildă, personajele lui Eliade trăiesc experienţe aletrecerii sub acest impuls ameţitor. Gore din ”Douăsprezece mii de capete de vite” alunecăîn altă dimensiune a timpului după ce bea o carafă de vin. Este vorba despre ritualuri detrecere, experienţe ale descompunerii bineprevestitoare.

Simbolizeazând bucuria plutirii şi teama scufundării, barca e considerată, înmajoritatea credinţelor, vehicul al vieţii şi al morţii. În proza lui Eliade apare imaginea bărcii răsturnate, cauză a înecului sau a regenerării spirituale. În sens creştin, barca estevehicol al salvării şi al mântuirii.

Spaţiul prozei eliadeşti, oraş al melancoliilor, sufocat de căldură, dominat de banalitatea care camuflează misterele, Bucureştiul constituie propria mito-geografie ascriitorului.

Pentru Eliade, Bucureştiulnu este doar oraşul natal, ci şi centrul său, universul în carecerul şi pământul se întâlnesc, un Combray în care nu numai timpul este recuperat, ci şiarhetipul fiinţei sale eterne, cum, de altfel, chiar mărturiseşte: "Orice pământ natalalcătuieşte o geografie sacră. Pentru cei care l-au părăsit, oraşul copilăriei şi al adolescenţeidevine, mereu, un oraş mitic. Bucureştiul este pentru mine, centrul unei mitologiiinepuizabile. Datorită acestei mitologii am reuşit să-i cunosc adevărata istorie. Poate şi pe amea...". Pe acest simbolism al locului natal se întemeiază în parte şi teoria sa despreveşnica reîntoarcere.

Personalitatea lui Mircea Eliade poate fi subsumată dublei vocaţii a autorului Istorieicredinţelor şi ideilor religioase, „pentru care studiul ştiinţific, dar şi literatura, reprezintămodalităţi de descifrare a semnelor lumii şi ale istoriei, modalităţi hermeneutice privilegiate”1. Remarcăm varietatea tematică a problemelor dezbătute: filozofie a culturii,sociologie, etnologie, lingvistică, etimologie, teorie a literaturii.

Cercetarea dintr-o perspectivă arhetipală a prozei fantastice a lui Mircea Eliade ducela codificarea unor mituri străvechi,transformate în teme literare datorită actualităţiimesajului lor. Scriitorul porneşte de la credinţele manifestate în sistemele filozoficeorientale, dar mai ales de la tradiţiile folclorice autohtone. El prelucrează mitul în modliber, ceea ce-i permite păstrarea unor elemente cu valoare de simbol, demers care duce larevitalizarea şi la reactualizarea mitului.



Eliade nu urmăreşte în mod servil scenariul epic al unuia sau altuia dintre mituri, ceeaface să găsim în cadrul aceleiaşi naraţiuni fantastice numeroase contaminări dintre cele maivariate mituri.

Când defineşte mitul Mircea Eliade explică rolul acestuia în viaţa comunităţii umaneşi felul în care influenţează realizările omului din toate timpurile: „Mitul se defineşte prin

modul lui de fi: nu se lasă surprins ca mit decât în măsura încare revelează că ceva s-amanifestat deplin şi aceată manifestare este în acelaşi timp creatoare şi exemplară, pentrucă ea întemeiază la fel de bine şi o structură a realului şi un comportament uman.

Un mit povesteşte întotdeauna că ceva s-a întâmplat realmente, că un eveniment aavut loc în sensul exact al termenului – fie vorba de crearea Lumii, de cea mai neînsemnatăspecie animală sau vegetală sau de o instituţie.”. „În general se poate spune că orice mitrelatează cum a început ceva să existe, lumea, omul, o specie animală, o instituţie socială”.Această definire a mitului de către Mircea Eliade arată ancorarea într-o realitate care pentrumulţi este invizibilă sau imperceptibilă. Prin mit, spune Mircea Eliade, se „ reveleazăstructurile realului şi multiplele moduri de a fi în lume” descoperind lumii printr-oadevărată „irumpere” sacrul.

Mircea Eliade sesizează legătura dintre mit şi sacru afirmând: „Nu există mit dacă nuexistă dezvăluire a unui mister, revelaţia unui eveniment primordial care a întemeiat fie ostructură a realului, fie un comportament uman”. Mircea Eliade arată importanţa şi sensulmitului cosmogonic ca formă de relevare a începuturilor lumii. Vorbind despre mit acestaaduce noţinea de „mit viu” adică „ întotdeauna legat de un cult şi inspirat şi justificat de uncomportament religios”.

Mulţi dintre cercetătorii în Istoria Religiilor vorbesc despre analiza acestor „miturivii” la popoarele primitive totuşi neignorând miturile „popoarelor istorice” . În acestcontext se poate spune că există „mari mituri” dar şi „mituri de mai mică importanţă” sau„mituri care domină şi caracterizează o religie şi mituri secundare, repetative şi parazitare”.În mod special Mircea Eliade se apleacă asupra mitului cosmogonic care

„ serveşte drept model tuturor miturilor de origine”.Prin „această istorie sacră, primordială, constituită de totalitatea miturilor semnificative, este fundamentală pentru că ea explică, şi în aceslaşi timp justifică, existenţalumii, a omului şi a societăţii. Acesta este motivul pentru care mitul este considerat, înacelaşi timp, o istorie adevărată, care relatează cu au venit lucrurile pe lume, constituind unmodel exemplar pentru ele, şi totodată o justificare a activităţilor umane”[8]. După o prezentare sumară a termenului de mit şi clasificarea ne punem problema actualităţii însocietatea de astăzi a tot ceea ce înseamnă mit, şi cum el subzistă manifestărilor umane.

Mircea Eliade, pornind de la termenul de iniţiere sesizează astăzi o anumită percepţieasupra mitului, care, la prima vedere, dă senzaţia de dispariţie a acestuia: „ De o importanţăcapitală în societatea tradiţională, iniţierea este practic inexistentă în societatea occidentală

din zilele noastre.” În societatea modernă omul se vrea a trăi într-o lume „desacralizată” încare el se reprezintă pe sine ca singura istorie adevărată şi plină de sens.Totuşi, în lucrarea „Mituri, vise şi mistere” autorul îşi pune întrebarea dacă, într-

adevăr mitul a dispărut, sau s-a diminuat într-un mod serios din societatea contemporană.La această întrebare el răspude: „La nivelul experienţei individuale mitul n-a dispărutniciodată complet: el se face simţit în toate visele, fanteziile şi nostalgiile omului modern,şi enorma literatură psihologică ne-a obişnuit să regăsim marea şi mica mitologie înactivitatea inconştientă şi semiconştientă a oricărui individ. Se pare că un mit, întocmai ca



şi simbolurile pe care le evidenţiază, nu dispare nicodată din actualitatea psihică: el îşischimbă numai aspectul şi-şi camuflează funcţiile.

Iată un exemplu: este evident că anumite sărbători, profane în aparenţă, ale lumiimoderne, îşi păstrează încă structura şi funcţiile lor mitice: petrecerile de Anul Nou, sausărbătorirea naşterii unui copil, a construcţiei unei case sau chiar numai a instalării într-un

apartament trădează necesitatea obscur resimţită a unui reînceput absolut, a unui incipit vitanova, adică a unei regenerări toate.”Aplecându-se asupra mitului şi actualităţii lui Mircea Eliade constată evidenţa

“mitului Paradisului pierdut”, care nu numai ca nu a dispărut, dar s-a dezvoltat luânddiferite forme şi urmărind fiecare prezent istoric. În acest caz el dă şi exemplul Nostalgieiadamice a scriitorilor americani: “O exhatologie se poate detecta în ceea ce s-ar putea numirevolta împotriva trecultui istoric, revoltă din belşug ilustată de aproape toţi scriitoriiamericani importanţi din primele două treimi ale secolului al XIX-lea.

Elementele paradisiace sunt mai mult sau mai puţin refulate, dar aflam dorul după unnou început, exaltarea inocenţei adamice, a plenitudinii beatifice de la începutul istoriei”.Toate aceste refulări au avut succes mai ales în perioadele delicate ale istorice când

problemelor sociale li s-au adăugat elemente naturale. În acest context Mircea Eliade spunespre exemplu că “unii pionieri ai Vestului vedeau deja multe locuri din America asemeniParadisului. Călătorind de-a lungul coastei Noii Anglii în 1614, John Smith o compară cuEdenul”. Din această prezentare putem observa felul în care Mircea Eliade sesizează aceleascpecte, care la prima vedere, nu ar ieşi în evidenţă.

Mitul în sine ca reevaluare a trecutului real şi implicit a trecutului primordial însocietatea de azi a supravieţuit şi a luat alte forme pe care omul contemporan nu lerecunoaşte la nivelul conştientului, ci la cel al subconştientului, de aceea se poate vorbi deun “subconştient colectiv”. Prin această actualitate a mitului se poate observa felul în careomul a ştiut să păstreze în străfundurile fiinţei lui acel ceva care nu a dispărut cu toatăreinventarea lumii şi a relaţiei interpersonale odată cu industrializarea de la sfârşitul

secolului al XIX-lea.

Concluzii

Resorturile pe care omul le are astăzi par a fi şterse de felul în care el înţelege propria persoană şi raportarea la lumea din care face parte. Într-o lume individualistă şi lipsită deangoasa faptelor ne punem întrebarea: Mitul, ca manifestare a unei realităţi dincolo de ceeace înţelegem astăzi prin concret, mai are vreo relevanţă?

Răspunsul la această întrebare am încercat să îl aduc lucrarea de faţă unde MirceaEliade, în calitate de istoric al religiilor, a înţeles raportul între aparentul vechi şi aparentulnou definind mitul ca o „istorie adevărată care s-a petrecut la începuturile Timpului şi care

serveşte de model comportamentului uman”.Mircea Eliade a arătat felul în care acesta a subzsistat în subconştientul popoarelor caun dat primordial, ca o amprentă a unei dureri iniţiale venite poate din regretul unei mari pierderi.



Bibliografie:

• Eliade, Mircea, Mituri, Vise şi Mistere, colecţia. Historia Religiorum, traducerede Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,1998

Universitatea “Valahia” TârgovişteFacultatea de Drept, Ştiinţe Sociale şi PoliticeSpecializarea Jurnalism, Anul II



Mit şi simbol la Mircea Eliade

Student: Vlăducu ConstantinJurnalism, Anul II

Documents

Mit Si Simbol La Eliade