1157
COORDONAT ORII EDIŢIEI: Mihai Poalelungi, doctor în drept, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova Elena Belei, doctor în dre pt, confer enţi ar universi tar , Şef Cat edră dre pt  procesual civil, Universitatea de Stat din Moldova  AUTORI: Elena Belei, doctor în drept, conferenţiar universitar Ana Borş, ma!istru în drept, lector universitar Felicia Chifa, ma!istru în drept, lector superior Igor Coban, doctor în drept, lector superior Ina Jimbei, ma!istru în drept, lector universitar Gheorghe Macovei, ma!istru în drept, lector superior Alexandru Munteanu, doctor în drept, conferenţiar universitar Gheorghe tratulat, ma!istru în drept, lector universitar "diţia a ### $%&'() a Modelelor de acte !udec"toreşti# Procedura civil"  a fost elaborată la iniţiativa Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Mold ova, cu sus ţine rea *s oci aţie i Jude căt oril or din Republi ca Mol dova , a Min ister ului Jus ti ţ iei şi a +acult ă ţ ii de r ept a Univers it ă ţ ii de Sta t di n Moldova Pre-en ta cule!ere este recomandată de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie a RM *utori i pr e-ente i publica ţ ii au ut il i-at suport ul normat iv în vi !oare la &'&'%&'( '

Modele de Acte

Embed Size (px)

Citation preview

COORDONATORII EDIIEI: Mihai Poalelungi, doctor în drept, Preedintele Curii Supreme de Justiie a Republicii Moldova Elena Belei,  doctor în drept, confereniar universitar, ef Catedr drept  procesual civil, Universitatea de Stat din Moldova
 AUTORI: Elena Belei, doctor în drept, confereniar universitar Ana Bor, ma!istru în drept, lector universitar Felicia Chifa, ma!istru în drept, lector superior  Igor Coban, doctor în drept, lector superior Ina Jimbei, ma!istru în drept, lector universitar Gheorghe Macovei, ma!istru în drept, lector superior Alexandru Munteanu, doctor în drept, confereniar universitar  Gheorghe tratulat, ma!istru în drept, lector universitar
"diia a ### $%&'() a Modelelor de acte !udec"toreti# Procedura civil" a fost elaborat la iniiativa Preedintelui Curii Supreme de Justiie a Republicii Moldova, cu susinerea *sociaiei Judectorilor din Republica Moldova, a Ministerului Justiiei i a +acultii de rept a Universitii de Stat din Moldova
Pre-enta cule!ere este recomandat de ctre Plenul Curii Supreme de Justiie a RM
'
 
%
 
 INDICAII PRIVIND METODOLOGIA ÎNTOCMIRII ACTELOR DE   PROCEDUR CIVIL 
Elena BE%EI octor în drept, confereniar universitar  ef Catedra drept procesual civil Universitatea de Stat din Moldova
0
CUPR#1S2
I# M$(E%E (E AC)E J&(EC*)$+E)I -' P+$CE&% CI.I%
Ca/itolul 0# *cte !enerale de procedur civil $art'3'45 CPC) Elena Belei, doctor în drept, confereniar universitar, Felicia Chifa, ma!istru în drept, lector superior
Ca/itolul 1 Procedura contencioas $art'443%6% CPC) Elena Belei, doctor în drept, confereniar universitar, Ina Jimbei, ma!istru în drept, lector universitar
Ca/itolul 2 Procedura contenciosului administrativ $art%6%3%60 CPC, 7e!ea contenciosului administrativ, alte le!i relevante) Gheorghe Macovei, ma!istru în drept, lector superior
Ca/itolul 3 Procedura special $art%6830(030 CPC) Ana Bor, ma!istru în drept, lector universitar, Igor Coban, doctor în drept, lector superior
Ca/itolul 4 Procedura în ordonan $art 0((305( CPC) Igor Coban, doctor în drept, lector superior
Ca/itolul 5 Procedura de declarare a insolvabilitii $art0553054 CPC, 7e!ea insolvabilitii) Gheorghe Macovei, ma!istru în drept, lector superior
Ca/itolul 6# *pelul $art0563084 CPC) Alexandru Munteanu, doctor în drept, confereniar universitar
Ca/itolul 7 Recursul $art(%03((5 CPC) Alexandru Munteanu, doctor în drept, confereniar universitar
Ca/itolul 8 Revi-uirea 9otrîrilor $art((43(50 CPC) Igor Coban, doctor în drept, lector superior
Ca/itolul 09 Recunoaterea i e:ecutarea 9otrîrilor /udectoreti i arbitrale strine $art(463(64 CPC) Ana Bor, ma!istru în drept, lector universitar
(
 
Ana Bor, ma!istru în drept, lector universitar
Ca/itolul 02# *cte /udectoreti în cadrul e:ecutrii silite $Cartea # Cod de e:ecutare) Gheorghe tratulat, ma!istru în drept, lector universitar
Ca/itolul 03 <itluri e:ecutorii Gheorghe tratulat, ma!istru în drept, lector universitar
II# :$)*+;+I%E P%E'&%&I C&+<II &P+EME (E J&)I<IE A +EP&B%ICII M$%($.A -' ($ME'I&% P+$CE(&+II CI.I%E#########
Ca/itolul 0#  =otr>rile Plenului Curii Supreme de Justiie a Republicii Moldova în domeniul procedurii civile din 1901
Ca/itolul 1# =otr>rile Plenului Curii Supreme de Justiie d Republicii Moldova în domeniul procedurii civile din 1902
III# A.I=E C$'&%)A)I.E A%E P%E'&%&I C&+<II &P+EME (E J&)I<IE A +EP&B%ICII M$%($.A -' ($ME'I&% P+$CE(&+II CI.I%E########################################################################################################
5
 
Ca/itolul 0 *cte !enerale de procedur civil $art'3'45 CPC) Elena Belei, doctor în drept, confereniar universitar, Felicia Chifa, ma!istru în drept, lector superior
0# -ncheiere /rivind >u>/endarea /roce>ului ?n ca@ul ridic"rii exce/iei de necon>tituionalitate ( art. 121 CPC )
1# -ncheiere /rivind examinarea /ricinii ?n edin" ?nchi>" ( art. 23 al!. (2) CPC )
2# -ncheiere /rivind >tr"mutarea /ricinii ( art."3 al!.(2) lt.#) CPC ) 3# -ncheiere /rivind conexarea /reteniilor concurente ( art. 3$ CPC) 4# -ncheiere /rivind >u>/endarea /roce>ului i >e>i@area in>tanei
com/etente >" >oluione@e conflictul de com/eten" negativ (art. "" al!. (1) CPC)
5# -ncheiere /rivind re>/ingerea abinerii !udec"torului (art. %3 al!. (%) CPC)
6# -ncheiere /rivind recu@area !udec"torului (art.%3 al!. (%) CPC) 0# -ncheiere /rivind admiterea cererii de atragere a intervenientului
/rinic/al (art.&% CPC) 1# -ncheiere /rivind >chimbarea calit"ii /roce>uale# 2# -ncheiere /rivind admiterea >ucce>orului /roce>ual (art.$' al!. (3)
CPC) 3# -ncheiere /rivind re>tituirea taxei de >tat (art. CPC) 4# -ncheiere /rivind re>/ingerea cererii de re>tituire a taxei de >tat achitate
(art. CPC) 5# -ncheiere /rivind c"utarea /?r?tului (art. 1' CPC) 6# -ncheirea /rivind reclamarea /robelor (art. 11 al!. (2) CPC) 7# -ncheiere /rivid admini>trarea /robelor la locul lor de /a>trare >au
aflare (art.12' al!.(2) lt.#) CPC) 8# -ncheiere /rivind inadmi>ibiiatea mi!locului de /roba (art. 122 al!. (3)
CPC) 09# -ncheiere /rivind decaderea din dre/tul de a /re@enta /robe (art.12"
al!. (2) CPC) 00# -ncheiere /rivind efectuarea delegaiei naionale (art.12% al!. (1) CPC) 01# -ncheiere /rivind a>igurarea /robelor (art. 12$ al!. (1) CPC) 02# -ncheiere /rivind a>igurarea /robelor ?n ca@ul obiectelor de /ro/rietate
intelectual" (art 12$ 1 al!. (1) CPC) 03# -ncheiere /rivind re>ingere a cererii de a>igurare a /robelor in ca@urile
a>igurarea /robelor de /ro/rietate intelectual" (art. 12$ 1 al!. (3) CPC) 04# -ncheiere /rivind re>tituirea cauiunii ?n ca@ul a>igur"rii /robelor /?n"
la intentarea aciunii art. 12$ 2 al!. (") CPC) 05# -ncheiere /rivind re>/ingerea cererii de a>igurare a /robelor art. 12
al!. (3) CPC) 06# -ncheiere /rivind re>/ingerea recunoa terii fa/telor efectuata de una
din /ari interv# (art. 131 al!. (&) CPC)
4
 
07# -ncheiere /rivind /rivind aducerea forat" a martorului (art. 13& al!. (&) CPC)
08# -ncheiere /rivind re>tituirea in>cri>uilor anterior devenirii irevocabile a hot"r?rilor (art. 1"1 al!. (2) CPC)
19# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei ?n con>trucie (art. 1" al!. (1) lt. #)* art. 1%3 CPC)
10# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei />ihiatrice (art. 1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
11# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei grafo>co/ic" (art. 1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
12# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei merceologice (art. 1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
13# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei de /arta!area imobilului i determinarea modului de folo>ire a >ectoarelor de teren (art.1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
14# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei tehnice (art. 1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
15# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei de evaluare a /re!udiciului cau@at (art.1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3 CPC)
16# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei medicoDlegal" de comi>ie (art.1" al!. (1) lt.#)* art. 1%3* art. 1%& CPC)
17# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei com/lexe (art. 1%$  al!. (1) CPC)
18# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei re/etate (art.1%1 al!. (2) CPC)
29# -ncheiere /rivind di>/unerea efectu"rii ex/erti@ei >u/limentare (art. 1%1 al!. (1) CPC)
20# -ncheiere /rivind re>/ingerea cererii de recu@are a ex/ertului (art. 1%1 al!. (2) CPC)
21# -ncheiere /rivind >oluionarea recu@arii ex/ertului (art. 1%1 al!.(2) CPC)
22# -ncheiere /rivind a/licarea amen@ii !udiciare (art.1&3 al!.(1) CPC) 23# -ncheiere /rivind anularea amen@ii !udiciare (art.1&" al!.(3) CPC)
6
 
0# -ncheiere /rivind >u>/endarea /roce>ului ?n ca@ul ridic"rii exce/iei de necon>tituionalitate (art. 121 CPC).
osarul nr
e:amin>nd în edin public problema ridicrii e:cepiei de neconstituionalitate în cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a Casei  1aionale de *si!urri în Medicin împotriva e:ecutorului /udectoresc Ale! Patrascu privind încasarea restanei la plata sumelor pentru asi!urare obli!atorie de asisten medical
a c o n s t a t a t2
1. 7a '& au!ust %&'0, Casa 1aional de *si!urri în Medicin a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui Ale! Patrascu privind încasarea restanei la plata sumelor pentru asi!urarea obli!atorie de asisten medical
2. .n motivarea aciunii reclamantul a indicat c în conformitate cu art6, art'4, art%% alin$') ale 7e!ii nr'580 din %4'%%&&% cu privire la mrimea, modul i termenele de ac9itare a primelor de asi!urare obli!atorie de asisten medical, art'6 al 7e!ii nr'5;5 din %6&%'88; cu privire la asi!urarea obli!atorie de asisten medical i art( alin$%) al 7e!ii nr%6' din %0'%%&'' privind fondul de asisten medical obli!atorie pentru anul %&'%, e:ecutorii /udectoreti urmau s ac9ite pîn la data de 0' martie a anului %&'% prima pentru asi!urarea obli!atorie de asisten medical în mrime de %8;% lei
3. Menionea- c e:ecutorul /udectoresc Ale! Patrascu a ac9itat doar '(8' lei, ceea ce constituie doar 5& B din suma care trebuia ac9itat
". Reclamantul solicit s fie încasat de la pîrît suma restant în mrime de '(8' lei
%. .n edina de /udecat reclamantul a susinut aciunea i a solicitat admiterea acesteia
;
 
celelalte persoane fi-ice prev-ute la art( alin$0) al 7e!ii nr%6' din %0'%%&'' +aptul c acetia împreun cu notarii i avocaii sunt e:clui din cate!oria celor care pot ac9ita 5& B este o discriminare ne/ustificat, ori în conformitate cu art '4 din Constituie r+,-+tar+a / 0r0tr+a -+r,0a!+ 0!,tt+ 0 !at0rr+ -r40ral5 a ,tatl* t06 +t56+! R+-#l  M0l07a ,!t +8al ! 9a6a l+8 / a at0rt56l0r -#l+* 95r5 +0,+#r+ + ra,5* !a60!altat+* 0r8!+ +t!5* l4#5* r+l8+* ,+* 0-!+* a-art+!+!65  -0lt5* a7+r+ ,a + 0r8!+ ,0al5D
$. Considerînd întemeiate ar!umentele pîrîtului, instana de /udecat a decis ridicarea e:cepiei de neconstituionalitate
. *udiind prile, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor  invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea- spea, instana de /udecat consider necesar de a suspenda procesul de  /udecat din urmtoarele considerente2
. .n conformitate cu art'% alin$') CPC a5 ! -r0+,l ;+5r -r! ,+ 0!,tat5 5 !0r4a + r+-t + r4+a<5 a 9 a-lat5 ,a ar+ a 90,t +;a a-lat5 +,t+ ! 0!tra6+ -r+7++rl+ C0!,tt6+ R+-#l M0l07a* ar 0!tr0ll 0!,tt60!alt56 atl !0r4at7 +,t+ + 04-+t+!6a Cr6 C0!,tt60!al+* !,ta!6a + ;+at5 90r4l+a<5 0 ,+,<ar+ a Cr6 C0!,tt60!al+ -+ ar+ 0 tra!,4t+ -r! !t+r4+l Cr6 =-r+4+ +  >,t6+. D! 404+!tl +4t+r + 5tr+ !,ta!65 a !?++r -r7r+ la rar+a ++-6+ + !+0!,tt60!altat+ / -!5 la a0-tar+a ?0t5rr + 5tr+ Crt+a C0!,tt60!al5* -r0+ra + +a4!ar+ a -r! ,a + ++tar+ a ?0t5rr -r0!!6at+ ,+ ,,-+!5@.
1'..n conformitate cu art %4& al$') lite) CPC, E!,ta!6a ;+5t0r+a,5 +,t+ 0#l8at5 ,5 ,,-+!+ -r0+,l ! a<l r5r ++-6+ + 0!,tt60!altat+@
11.  .n conformitate cu art '%F', art %4& alin$') lite), art %40, art art %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Procesul în cau-a civil la cererea de c9emare a Casei 1aionale de *si!urri în Medicin împotriva lui Ale! Patrascu privind încasarea restanei la  plata sumelor pentru asi!urarea obli!atorie de asisten medical se suspend
.nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *ppel C9iinu, atît cît durea- suspendarea procesului, prin intermediul /udectoriei ?uiucani munC9i inau
Preedintele edinei,  /udectorul @ladimir @ASCA?A#1#C
8
 
1# -ncheiere /rivind examinarea /ricinii ?n edin" ?nchi>"  (art. 23 al!.(2) CPC).
osarul nr
Judectoria Centru, mun C9iinu #nstana compus din2 Preedintele edinei, /udectorul "leonora #vascenco !refier Maria Carp
e:amin>nd în edin public problema privind soluionarea în edin secret a
cererii de c9emare în /udecat a lui #on Co/ocari împotriva Marelui Stat Ma/or al *rmatei 1aionale privind contestarea actului, recunoaterea i restabilirea calitii de participant de lupt din cadrul conflictului armat din <ransnistria cu atribuirea statutului de veteran de r-boi i încasarea pre/udiciului material i moral
a c o n s t a t a t2
1. 7a %6 mai %&'', #on Co/ocari a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva Marelui Stat Ma/or al *rmatei 1aionale cu privire la contestarea actului, recunoaterea i restabilirea calitii de participant de lupt din cadrul conflictului armat din <ransnistria cu atribuirea statutului de veteran de r-boi i încasarea pre/udiciului material i moral
2. .n edina de /udecat reclamantul, #on Co/ocari a solicitat dispunerea  petrecerii edinei de /udecat secret, deoarece probele solicitate i anume listele persoanelor a efectivului unitii militare detaate pentru perioada %% aprilie G &% mai '88% sunt secrete, ori conform art6 alin$') litc) al 7e!ii nr %(5 din %6''%&&; cu privire la secretul de stat 90r6+l+ / 4;l0a+l+  -r0t+6+ 7l+* a-at56l+ + ar+ ,-! l0alt56l+ / !+l+ 0#+t7+  ,+-arat+ -+!tr -r0t+6a* +7aar+a / ,-+r,ar+a -0-la6+* a,8rar+a at7t56l0r ,0al+ 7tal+ al+ -0-la6+ / a at7t56 + -r0+r+ a  -+r,0a!+l0r ;r+ ! -+r0aa + r5<#0* + a,+ ,a + r8+!65* -r+4  / ! a<l ,ta6l0r ++-60!al+.
'&
 
inte!ritii i independenei Republicii Moldova Ar, în conformitate cu art%0 al$%) CPC  -0t a7+a l0 /+!6+ !?,+ !4a ! ,0-l -r0t+;5r !90r4a6+ + 0!,tt+ ,+r+t + ,tat* ta!5 04+ral5 0r a !+ alt+ !90r4a6 a 5r+ 7l8ar+ +,t+ !t+r<,5 -r! l+8+D
%. .n conformitate cu art %0 alin$%), art %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se e:aminea- în edin înc9is cau-a civil la cererea de c9emare în  /udecat a lui #on Co/ocari împotriva Marelui Stat Ma/or al *rmatei 1aionale cu privire la contestarea actului, recunoaterea i restabilirea calitii de  participant de lupt din cadrul conflictului armat din <ransnistria cu atribuirea statutului de veteran de r-boi i încasarea pre/udiciului material i moral în  partea cercetrii listelor persoanelor a efectivului unitii militare detaate pentru  perioada %% aprilie G &% mai '88% la conflict armat pentru aprarea inte!ritii i independenei Republicii Moldova
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei,  /udectorul "leonora #@*SC"1CA
''
 
2# -ncheiere /rivind >tr"mutarea /ricinii (art. "3 al!.(2) lt.#) CPC).
osarul nr
Judectoria Ciocana mun C9iinu #nstana compus din2 Preedintele edinei, /udectorul @asile Mîndru !refier *lisa Cebotari
e:amin>nd în edin public c9estiunea privind strmutarea pricinii în cau-a
civil intentat la cererea de c9emare în /udecat a lui *!ac9i @eaceslav împotriva *lionei *!ac9i privind desfacerea cstoriei, de la /udectoria Ciocana la instan a competent
a c o n s t a t a t2
1. 7a &% septembrie %&'0, reclamantul *!ac9i @eaceslav a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva *lionei *!ac9i, solicitînd desfacerea cstoriei
2. .n motivarea ac iunii a indicat c cstoria din care au re-ultat doi copii
minori *!ac9i *lina, nscut la &4 mai %&&6 i *!ac9i Maria nscut la '0
martie %&&8, este destrmat iar via a în comun nu poate fi reabilitat
3. .n edin a de /udecat, reclamantul *!ac9i @eaceslav, fiind citat despre ora,
locul i data e:aminrii cau-ei nu s3a pre-entat, îns a solicitat e:aminarea
cau-ei în lipsa sa ". P>r>ta *!ac9i *liona, pre-ent în edin a de /udecat, a solicitat am>narea
 procesului pentru pre!tirea aprrii %. +iind pus în discu ie c9estiunea competen ei /urisdic ionale, p>r>ta *!ac9i
*liona a relatat c domiciliul ei a fost i este str #aloveni nr 04, mun
C9i inu, acolo fiind domiciliul su statornic Copii re-ulta i din cstorie
*!ac9i *lina, nscut la &4 mai %&&6 i *!ac9i Maria nscut la '0 martie
%&&8, sînt la între inerea ei i se afl permanent la domiciliul ei Reclamantul
mai mult se afl peste 9otarele rii, respectiv nu cunoa te de ce a intentat
ac iunea la domiciliul su, or temeiuri de a considera c e:ist deficien e în
deplasare la instan a de la domiciliul p>r>tei nu e:ist Mai mult, reclamantul
cere /udecarea cau-ei în lipsa sa &. *udiind p>r>ta, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor 
invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
spe a, instana de /udecat consider c cau-a a fost re inut spre /udecare
contrar normelor de competen , fiind necesar strmutarea ei spre /udecare
'%
 
$. .n conformitate cu art (0 alin$%) litb) CPC !,ta!6a ,tr54t5 -r!a la 0 alt5 !,ta!65 a5* -+ -arr,l ;+5r* ,Ba 0!,tatat 5 -r!a a 90,t  r+6!t5 ,-r+ ;+ar+ !5lar+a !0r4+l0r + 04-+t+!65  ;r, 0!al5@. 
. .n conformitate cu art 0; alin $') CPC a6!+a ,+ !t+!t+a<5 ! !,ta!6a + la 04ll -rtl@.
. #nstan a de /udecat re ine c norma citat nu presupune discre ie în ale!ere
în func ie de domiciliu sau re edin , imperativul fiind domiciliul p>r>tei
1'..n edina de /udecat s3a constatat c domiciliul p>r>tei *!ac9i *liona, încep>nd cu &; iulie %&'& este în str #aloveni, 04 mun C9i inu , care se afl în ra-a de /urisdicie a Judectoriei Centru, mun C9i inu, fapt confirmat
 prin actul de identitate al p>r>tei i sus inerile ei din edin a de /udecat
11.Cererea a fost primit spre e:aminare, pornind de la competen a re!sit în
art 08 alin $5) CPC, care asi!ur dreptul reclamantului de depunere a cererii de desfacere a cstoriei la instan a domiciliului su, dac în !ri/a lui se afl
copii minori sau dac deplasarea sa la instan a domiciliului p>r>tei, înt>mpin
dificult i 12.<otodat, s3a constatat c reclamantul nu are în !ri/a sa copiii minori *!ac9i
*lina, nscut la &4 mai %&&6 i *!ac9i Maria nscut la '0 martie %&&8
*ce tia de fapt domicilia- cu mama lor, p>r>ta *!ac9i *liona, fiind la
între inerea ei Respectiv nu a e:istat nici un temei de re inere a pricinii spre
 /udecare în instan a de la domiciliul reclamantului
13.#nstan a de /udecat re ine c nu sunt temeiuri de a considera c deplasarea
reclamantului la instan a domiciliului p>r>tei G Judectoria Centru, mun
C9i inu ar înt>mpina dificult i, or în acest sens nu au fost pre-entate careva
 probe, mai mult ca atît, reclamantul pretinde /udecarea pricinii în absen a sa
Corespun-tor Judectoria Ciocana nu a fost îndrept it s re in pricina
spre e:aminare 1"..n conformitate cu art (0 alin$%) litb) i alin$0), art %483%6& CPC, instana
de /udecat d i s p u n e2
Se strmuta cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a lui *!ac9i @eaceslav împotriva *lionei *!ac9i cu privire la desfacerea cstoriei spre  /udecare la Judectoria Centru, mun C9i inu
.nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *pel C9iinu în termen de '5 -ile de la pronun are, prin intermediul Judectoriei Ciocana mun
C9iinu
3# -ncheiere /rivind conexarea /reteniilor concurente (art. 3$ CPC).
'0
Judectoria Ciocana mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul Marin *ntonov !refier H9eor!9e Pistrun!a
e:amin>nd în edin public problema cone:rii preten iilor concurente în
cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a SR7 EPreferabilD împotriva SR7 EMultievD privind încasarea datoriei, a dobîn-ii de întîr-iere i a c9eltuielilor de
 /udecat
a c o n s t a t a t2
1. 7a '4 au!ust %&'0, SR7 EPreferabilD a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva SR7 EMultievD privind încasarea datoriei, a dobîn-ii de întîr-iere i a c9eltuielilor de /udecat
2. .n motivarea ac iunii a indicat c SR7 EPreferabilD a livrat ctre SR7
EMultievD, în temeiul a '% facturi fiscale bunuri materiale în sum de 56'&'4,%4 lei, dintre care SR7 EMultievD a ac9itat doar %(5'0& lei, datoria constituind suma de 0%5;;4,%4 lei, care nu este ac9itat Reclamantul solicit încasarea acestei sume, inclusiv încasarea dobîn-ii le!ale calculate la data  pronun rii 9otrîrii
3. .n edin a de /udecat repre-entantul reclamantului SR7 EPreferabilD,
avocatul Pruteanu @asile a inaintat un demers prin care a solicitat cone:area  pre-entei cau-e civile cu cau-a civil care se afl la e:aminare la Judectoria ?otanica, mun C9iinu intentat la aciunea SR7 EMultievD împotriva SR7 EPreferabilD prin care, SR7 EMultievD solicit re-ilierea contractului, restituirea mrfii primite cu restabilirea pr ilor în po-i ia ini ial i anularea
facturilor fiscale <otodat a indicat c dosarele sînt în le!tur, or preten ia formulat de SR7 EPreferabilD la Judectoria Ciocana, vi-ea- ac9itarea lotului de marf, asupra cruia la Judectoria ?otanica mun C9i inu, SR7
EMultievD revendic returnarea i anularea facturilor fiscale *stfel preteniile
'(
 
". Repre-entantul pîrîtului SR7 EMultievD, Panta- *le:andru a solicitat respin!erea demersului ca neîntemeiat deoarece temeiurile de fapt i de drept ale aciunilor a cror cone:are se cere sunt diferite
%. *udiind repre-entan ii pr ilor, e:aminînd probele administrate întru
dovedirea celor invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale
ce !uvernea- spe a, instana de /udecat consider c cererea de strmutare
urmea- a fi admis, reieind din urmtoarele considerente2 &. .n conformitate cu art 06 CPC ! a<l ! ar+ -r+t+!6 l+8at+ !tr+ +l+ ,!t 
+a4!at+ + 4a 4lt+ !,ta!6+ ;+5t0r+/t ! a+la/ t4-* a+,t+a r4+a<5 a 9 0!+at+* la +r+r+* -r!trB0 !?++r+ / +a4!at+ +  ;+5t0ra ,+,<at5 4a !t. >+5t0rl+ (;+5t0ra) ,+,<at+ lt+r0r  70r ,tr54ta -r+t+!6l+ la ;+5t0ra ,+,<at5 4a !t -r!trB0 !?++r+ +  -0at+ 9 ataat5 r+r,@
$. Potrivit prevederilor art ';6 CPC D! a<l ! ar+ 0!,tat5 5 ! 9a6a a+l+a/ !,ta!6+ ,+ a9l5 4a 4lt+ -r0+,+ a+l+a/ -5r6 ,a 4a 4lt+  -r0+,+ !t+!tat+ + ! ,!8r r+la4a!t 4-0tr7a a 67a -r6* ,a 4a 4l6 r+la4a!6 a a+la/ -rt / 5 a+,t+ -r0+,+ ,!t 0!++ -r! t+4+r + a-ar6+ ,a -r! -r0#+* ;+5t0rl +,t+ ! r+-t ,5 0!++<+  -r!trB0 !?++r+ a+,t+ -r! !trB! ,!8r -r0+, a5 0!,+r5 5 0 a,t9+l + 0!+ar+ ar + la ,0l60!ar+a ra-5 / ;,t5 a lt8l0r / a5 +,t+ -0,#l5 a-lar+a a+l+a/ -r0+r + ,0l60!ar+ a -r!l0r.  Pr+7++rl+ -r+<+!tl art0l ,+ a-l5 !4a la +a4!ar+a -r!l0r !  -r45 !,ta!65@.
. .n edina de /udecat s3a constatat c dou instane de acelai !rad sînt sesi-ate cu soluionarea a dou pricini cone:e, iniial, Judectoria ?otanica, mun C9iinu 3 cau-a civil la cererii de c9emare în /udecat depus de ctre SR7 EMultievD împotriva SR7 EPreferabilD cu privire la re-ilierea raporturilor între pr ile liti!ante, restituirea mrfii primite cu restabilirea
 pr ilor în po-i ia ini ial i anularea facturilor fiscale dosar   înre!istrat la '; iunie %&'0, iar încep>nd cu '6 au!ust %&'0 3 i Judectoria Ciocana, mun C9iinu, cu cerina SR7 EPreferabilD împotriva SR7 EMultievD cu privire la încasarea datoriei pentru lotul de marf livrat
. #nstana consider c liti!iile nominali-ate au le!tur deoarece i-vorsc din acelea i raporturi de livrare, preten ia formulat de SR7 EPreferabilD la
Judectoria Ciocana, vi-ea- ac9itarea lotului de marf, asupra cruia la Judectoria ?otanica mun C9i inu, SR7 EMultievD revendic returnarea lui
i anularea facturilor fiscale de livrare *stfel, preteniile din aciuni sunt
le!ate între ele, pricinile sunt cone:e prin pri, temeiuri comune de apariie i prin probe, astfel c soluia în cau-a aflat pe rolul Judectoriei Ciocana este interdependent de soluia în cau-a aflat pe rolul Judectoriei ?otanica, mun C9iinu
1'.*stfel, instana consider c nu e:ist raionalitate procesual privind e:aminarea separat a cererilor cone:e de c9emare în /udecat, iar o soluionare concomitent a pricinilor ar fi mai rapid i /ust, fiind posibil
'5
aplicarea aceleiai proceduri, evitînd în acelai timp riscul pronunrii de 9otrîri contradictorii
11. .n conformitate cu art 06, ';6, art art %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se strmut Judectoriei ?otanica mun C9i inu cau-a civil nr la cererea de c9emare în /udecat SR7 EPreferabilD împotriva SR7 EMultievoD  privind încasarea datoriei, a dobîn-ii de întîr-iere i a c9eltuielilor de /udecat,
 pentru cone:are i e:aminare într3un sin!ur proces cu cau-a civil nr %e3
55(F%&'% la cererea de c9emare în /udecat a SR7 EMultievD împotriva SR7 EPreferabilD cu privire la re-ilierea raporturilor între pr ile liti!ante, restituirea
mrfii primite cu restabilirea pr ilor în po-i ia ini ial i anularea facturilor 
fiscale .nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *pel C9iinu în termen
de '5 -ile de la pronun are prin intermediul Judectoriei Ciocana, mun
C9iinu
'4
 
4# -ncheiere /rivind >u>/endarea /roce>ului i >e>i@area in>tanei com/etente >" >oluione@e conflictul de com/eten" negativ (art. "" al!.(1) CPC)
osarul nr
Judectoria Centru mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul 1icolae Platon !refier 1atalia Petrea
e:amin>nd în edin public problema solu ioinrii sesi-rii instan ei
competente pentru solu ionarea conflucitului de competen în cau-a civil
intentat la cererea de c9emare în /udecat a *sociaiei Coproprietarilor în Condominiu nr55F'6' împotriva Serviciului 1aional 7ocuina i SR7 EMa!ic #nte!ral 1CD cu privire la obli!area de a efectua lucrrile de finisare conform  procesului3verbal de recepie final
c o n s t a t 2
' 7a %6 septembrie %&'', *sociaia Coproprietarilor în Condominiu nr55F'6' a depus cerere de c9emare în /udecat la Judectoria Rî cani, mun C9iinu
împotriva Serviciului 1a ional de 7ocuin i SR7 Ma!ic 1CD cu privire la
obli!area de a efectua lucrrile de finisare conform procesului3verbal de recepie final
% 7a %' iunie %&'%, reclamantul a cerut strmutarea pricinii spre /udecare la Judectoria Centru, mun C9iinu, deoarece sediul pîrîtului, SR7 Ma!ic  1CD se afl pe str ?ucure ti nr 4&, ce se afl în ra-a de activitate a
Judectoriei Centru, mun C9iinu 0 Prin înc9eierea Judectoriei Rî cani, mun C9iinu din %' iunie %&'%, cau-a
a fost strmutat spre /udecare dup competen la Judectoria Centru, mun C9iinu
( 7a %8 au!ust %&'%, în adresa Judectoriei Centru, mun C9iinu a parvenit spre e:aminare cau-a civil menionat
5 .n edina de /udecat atît reclamantul cît i p>r> ii nu s3au pre-entat, fiind
le!al citai despre ora, data i locul e:aminrii cau-ei 4 ":aminînd probele administrate întru dovedirea celor invocate i raportîndu3
le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea- spe a, instana de
 /udecat consider necesar de a se declara necompetent de a /udeca cau-a civil i suspend>nd procesul, de a înainta dosarul Curii de *pel C9iinu
'6
 pentru soluionarea conflictului ne!ativ de competen /urisdicional din urmtoarele considerente
6 .n conformitate cu art 08 alin$'') CPC a6!+a !5,t5 ! 0!tratl ! ar+ ,+ !5 l0l ++t5r l -0at+ 9 !t+!tat5 / ! !,ta!6a ! a+l l0 D
; in cererea de c9emare in /udecat precum i din înscrisurile ane:ate,
urmea- c locul e:ecutrii lucrrilor de finisare este str #on umeniuc nr %5, mun C9i inu, ce se afl în circumscrip ia de activitate Judectoriei
Ciocana, munC9iinu 8 .n conformitate cu art (0 alin$') CPC D -r!a -+ ar+ !,ta!6a a r+6!tB0
 ,-r+ ;+ar+* r+,-+tar+a !0r4+l0r + 04-+t+!65* ,+ ,0l60!+a<5 + a+a,ta ! 90!* !l,7 ! a<l +7+!r + lt+r0ar+ + 04-+t+!6a !+ alt+ !,ta!6+@
'&.n conformitate cu art (( alin$%) CPC ! 05 ,a 4a 4lt+ ;+5t0r ! r4,r-6a a+l+a/ r6 + a-+l ,+ +lar5 04-+t+!t+ ,5 ;++ a++a/ -r!5 ,a !* -r! !?++r r+70a#l+* +l+ / +lar5 !04-+t+!6a + a ;+a a++a/ -r!5* 0!9ltl + 04-+t+!65 ,+ ;+5 + 5tr+ rt+a + a-+l 04!5 
''*vînd în vedere faptul c Judectoria Rî cani, mun C9iinu, a primit i a
reinut spre e:aminare pricina civil la cererea de c9emare în /udecat a *sociaiei Coproprietarilor în Condominiu nr55F'6' împotriva Serviciului  1a ional de 7ocuin în lic9idareD i SR7 Ma!ic 1CD cu privire la
obli!area pîrî ilor de a efectua lucrri de finisare, fiind fi:at termenul pentru
e:aminarea pricinii civile pentru data de &5 decembrie %&'', &4 aprilie %&'%, %' iunie %&'%, cu respectarea normelor de competen /urisdicional i in>nd cont de faptul c locul e:ecutrii contractului este str #on umeniuc nr %5, mun C9i inu, ce se afl în ra-a de activitate Judectoriei Ciocana,
mun C9iinu, iar locul aflrii pîrîtului, Serviciului 1aional 7ocuin în lic9idareD este bd *leco Russo nr'D*D of 60, ce se afl în ra-a de activitate a Judectoriei Rîcani, mun C9iinu precum i de prevederile art (0 alin $%) litb) CPC i anume c instana strmut pricina la o alt instan dac pe  parcursul /udecrii, s3a constatat c pricina a fost reinut spre /udecare cu înclcarea normelor de competen /urisdicional i nicidecum teritorial, instana de /udecat a/un!e la conclu-ia c Judectoria Centru, mun C9iinu nu este competent s /udece cau-a respectiv
'%.n conformitate cu art (( alin$') art %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se suspend e:aminarea cererii de c9emare în /udecat a *sociaiei Se suspend e:aminarea cererii de c9emare în /udecat a *sociaiei
';
 
competen la Curtea de *pel C9iinu
.nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *ppel C9iinu, atît cît durea- suspendarea procesului, prin intermediul /udectoriei Centru munC9i inau
Preedintele edinei,  /udectorul 1icolae P7*<A1
'8
 
5# -ncheiere /rivind re>/ingerea abinerii !udec"torului  (art. %3 al!.(%) CPC).
osarul nr
Judectoria Centru mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul <amara *vteni !refier Hri!ore Pavloc
e:amin>nd în edin public propunerea de abinere de la /udecat depus de ctre /udectorul #on Carov de la e:aminarea cau-ei civile la cererea de c9emare în /udecat a lui *le:andru @î-doa! împotriva E<rei paraleD SR7 cu privire la recunoaterea contractului nul, recuperarea pre/udiciului material i moral
a c o n s t a t a t2
1. 7a '& februarie %&'%, *le:andru @î-doa! a depus cerere de c9emare în  /udecat împotriva E<rei paraleD SR7 cu privire la recunoaterea contractului nul, recuperarea pre/udiciului material i moral
2. 7a &( martie %&'&, /udectorul #on Carov a depus propunere de abinere de la /udecat din motivul c repre-entantul reclamantului a întrat în biroul ultimului, amenin>ndu3l c dac nu va revedea înc9eierea emis, el se va adresa d3lui H9enadie Purice, preedintele Comisiei Juridice din Parlament, cu care este bun prieten i nu este e:clus faptul c în urma înc9eierii  pronunate va pierde postul de /udector #ar daca aceasta nu va a/uta apoi s nu uite c are i familie in aceste considerente sus ine c nu va fi liber la
e:aminarea fondului cau-ei 3. .n edina de /udecat reclamantul *le:andru @î-doa! a invocat c las
e:aminarea propunerii de abinere de la /udecat la discreia instanei de  /udecat
". Repre-entantul pîrîtului, E<rei paraleD SR7 în edina de /udecat nu s3a  pre-entat, fiind le!al citat despre ora, data i locul e:aminrii cau-ei
%. *udiind reclamantul, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor  invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
spe a, instana de /udecat consider necesar de a respin!e propunerea de
abinere de la /udecat depus de ctre /udectorul #on Carov din urmtoarele considerente
%&
 
++t0r ;+5t0r+,* ,+ a9l5 ! ra-0rtr + r+!+ -!5 la al tr+l+a 8ra  !l,7 ,a + a9!tat+ -!5 la al 0l+a 8ra !l,7 7r+!a !tr+  -5r6* al6 -art-a!6 la -r0+, ,a r+-r+<+!ta!6 a+,t0ra* +,t+ tt0r+* rat0r ,a a0-tat0r al !+a !tr+ -5r6* /Ba +-, 0-!a a,-ra  -r! ar+ ,+ ;+5* ar+ ! !t+r+, -+r,0!al* r+t ,a !r+t* !  ,0l60!ar+a -r! 0r +,t5 alt+ 4-r+;r5r ar+ -! la !0al5 0#+t7tat+a / !+-5rt!r+a l.
$. #nstana de /udecat consider c motivele invocate de ctre /udector în  propunerea de abinere de la /udecat, nu pot servi drept temei pentru admiterea ab inerii din motiv c nu cad sub incidena art 5& CPC
. .n conformitate cu art 50 alin$5), art %483%6&, art 058 alin$') CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se respin!e propunerea de abinere de la /udecat depus de ctre  /udectorul #on Carov
Judecarea cau-ei civile la cererea de c9emare în /udecat a lui *le:andru @î-doa! împotriva E<rei paraleD SR7 cu privire la recunoaterea contractului nul, recuperarea pre/udiciului material i moral se continu în aceeai componen
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei,  /udectorul <amara *@<"1#
%'
 
osarul nr
Judectoria Centru mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul Mi9ai Pascari !refier Marcela C9ironda
e:amin>nd în edin public propunerea de recu-are a /udectorului *ntolie Cob-a în cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a SR7 EMold<rans3<urD împotriva ireciei *dministrare +iscal Centru a #nspectoratului +iscal de Stat munC9iinu, Consiliul Municipal C9iinu i Primria Municipiului C9iinu cu privire la contestarea aciunilor ilicite
a c o n s t a t a t2
1. 7a &; aprilie %&'0, SR7 EMold<rans3<urD a depus cerere de c9emare în  /udecat împotriva ireciei *dministrare +iscal Centru a #nspectoratului +iscal de Stat mun C9iinu, Consiliul municipal C9iinu i Primria municipiului C9iinu cu privire la contestarea aciunilor ilicite
2.  7a %& noiembrie %&'0, avocatul intervenientului principal Hanea Prascovia, *natolie ?acalîm, a înaintat propunere de recu-are a /udectorului *natolie Cob-a din motivul c ultimul ter!iversea- e:aminarea c9estiunii cu privire la intervenirea în proces în calitate de intervenient principal a Prascoviei Hanea
3. .n edina de /udecat repre-entantul intervenientului principal Hanea Prascovia, avocatul *natolie ?acalîm a susinut propunerea de recu-are a  /udectorului *natol Cob-a pe motivul menionat, invoc>nd c ultimul a admis semnarea procesului3verbal al edinei de /udecat de ctre participani la proces, falsific>nd procesul3verbal al edinei de /udecat, refu->nd s3i  permit s fac cunotin cu materialele dosarului Menionea- c la %& noiembrie%&'0 a fost admis în proces în calitate de avocat al intervenientului  principal, Hanea Prascovia, nefc>nd cunotin cu procesele3verbale ale edinelor de /udecat
%%
 
%. Repre-entantul pîrîtului, ireciei *dministrare +iscal Centru a #nspectoratului +iscal de Stat mun C9iinu, în edina de /udecat a lsat e:aminarea cererii date la discreia instanei de /udecat
&. Repre-entan ii pîrî ilor Consiliului municipal C9i inu i Primria
municipiului C9i inu în edin de /udecat nu s3au pre-entat fiind le!al
cita i despre ora, locul i data e:aminrii cau-ei$fd 63;)
$. *udiind participanii la proces, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale
ce !uvernea- spe a, instana de /udecat consider necesar de a respin!e
 propunerea de recu-are /udectorului *natolie Cob-a din urmtoarele considerente
. .n conformitate cu art 5& alin$') CPC  ;+5t0rl ar+ ;+5 -r!a r4+a<5 a 9 r+<at a5: la ;+ar+a a!t+r0ar5 a -r! a -art-at ! altat+ + 4art0r* +-+rt* ,-+al,t* !t+r-r+t* r+-r+<+!ta!t* 8r+9+r* ++t0r   ;+5t0r+,* ar#tr ,a 4+at0r* ,+ a9l5 ! ra-0rtr + r+!+ -!5 la al   -atrl+a 8ra !l,7 ,a + a9!tat+ -!5 la al tr+l+a 8ra !l,7 7r+!a !tr+ -5r6* al6 -art-a!6 la -r0+, ,a r+-r+<+!ta!6 a+,t0ra* 0 r5 a ,a -!5 la al -atrl+a 8ra !l,7 ,a ! a9! -!5 la al  tr+l+a 8ra !l,7 a -art-at* a ;+5t0r* la ;+ar+a a+l+a/ -r!* +,t+ r5 -!5 la al -atrl+a 8ra !l,7 ,a a9! -!5 la al tr+l+a 8ra  !l,7 ! alt 4+4#r al 04-l+tl + ;+at5* +,t+ tt0r+* rat0r   ,a a0-tat0r al !+a !tr+ -5r6* /Ba +-, 0-!a a,-ra -r! ar+ ,+  ;+5* ar+ ! !t+r+, -+r,0!al* r+t ,a !r+t* ! ,0l60!ar+a -r! 0r +,t5 alt+ 4-r+;r5r ar+ -! la !0al5 0#+t7tat+a / !+-5rt!r+a l.
. #nstana de /udecat consider c motivele invocate de ctre repre-entantul intervenientului principal Hanea Prascovia, avocatul *natolie ?acalîm nu cad sub incidena art 5& CPC
1'.*r!umentul precum c /udectorul ter!iversea- e:aminarea c9estiunii cu  privire la intervenirea în proces în calitate de intervenient principal a Parascoviei Hanea, nu i3a re!sit confirmare în edina de /udecat in  procesul3verbal al edinei de /udecat din '% septembrie %&'0 urmea- c instana de /udecat prin înc9eierea protocolar a admis intervenirea în  proces a intervenientului principal, Hanea Prascovia, admi >nd în proces i
avocatul ultimei, împuternicirile cruia au fost verificate de ctre instana de  /udecat, anun >ndu3i i completul de /udecat, fapt confirmat prin procesul3
verbal al edinei de /udecat din %& noiembrie %&'0 11.7a fel, nu poate fi reinut nici ar!umentul dlui *natolie ?acalîm, avocatul
intervenientului principal, Hanea Prascovia, precum c /udectorul a admis semnarea procesului3verbal al edinei de /udecat de ctre participani la  proces, falsific>nd procesul3verbal al edinei de /udecat Ar, în conformitate cu art %65 alin$4) CPC -art-a!6 la -r0+, ,!t ! r+-t ,5 +-!5 0#,+r7a6 a,-ra -r0+,lB7+r#al al /+!6+ + ;+at5 ! a<l  +<a0rl +l+ !70at+@.
%0
 
12..n cît privete refu-ul /udectorului de a permite lui repre-entantului intervenientului principal Hanea Prascovia, avocatului *natolie ?acalîm de a face cunotin cu materialele dosarului, instana de /udecat consider c ar!umentul dat este unul declarativ, deoarece în edina de /udecat nu au fost  pre-entate careva probe ce ar confirma cele invocate
13..n conformitate cu art 50 alin$5), art %483%6&, art 058 alin$') CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se respin!e propunerea repre-entantului intervenientului principal Hanea Prascovia, avocatului 1atolie ?acalîm privind recu-area /udectorului *natolie Cob-a
Judecarea pricinii cau-ei civile la cererea de c9emare în /udecat SR7 EMold<rans3<urD împotriva ireciei *dministrare +iscal Centru #nspectoratului +iscal de Stat munC9iinu, Consiliul Municipal C9iinu i Primria Municipiului C9iinu cu privire la contestarea aciunilor ilicite va continua în aceeai componen
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei,  /udectorul Mi9ai P*SC*R#
%(
 
8. -ncheiere /rivind admiterea cererii de atragere a intervenientului /rinic/al (art. &% CPC).
osarul nr
Judectoria ?otanica mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul Mi9ai Cîrli! !refier 1icolae =ariton
e:amin>nd în edin public problema atra!erii intervenientului principal în cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a lui <roian Al!a împotriva lui  1e!ar #on cu privire la recunoaterea netemeniciei refu-ului la construcia imobilului i suplinirea acestuia prin 9otrîre /udectoreasc
a c o n s t a t a t 2
1. 7a '& mai %&'0, <roian Al!a a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui 1e!ar #on cu privire la recunoaterea netemeniciei refu-ului la construcia imobilului i suplinirea acestuia prin 9otrîre /udectoreasc
2. Solicit constatarea netemeiniciei refu-ului pîrîtului de a da acordul la le!ali-area construciilor neautori-ate din str anubius nr ((, acord care s fie suplinit prin 9otrîre /udectoreasc
3. .n edin de /udecat, repre-entantului reclamantei <roian Al!a, avocatul
Constantinov *na, cu împuterniciri i de la <olici 1icolae, a solicitat atra!erea în calitate de intervenient principal a lui <olici 1icolae, motivat pe faptul c, prin comntractul de donaie din '; iulie %&'0, <roian Al!a a donat lui <olici 1icolae I din imobilul din str anubius nr((
". *udiind participantul pre-ent i potenialul intervenient principal, e:aminînd  probele administrate întru dovedirea celor invocate i raportîndu3le, per 
ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea- spe a, instana de /udecat
consider cererea întemeiat i care urmea- a fi admis din urmtoarele considerente2
%. .n conformitate cu art 45 CPC alin$') 0r+ -+r,0a!5 !t+r+,at5 -0at+ !t+r7+! !trB! -r0+, + ,+ +,95/0ar5 !tr+ alt+ -+r,0a!+. I!t+r7+!6a +,t+ ! !t+r+,l -r0-r ! !t+r7+!+!tl !705 ! r+-t al ,5 a,-ra 0#+tl lt8l ,a ! r+-t l+8at + a+,ta.
&. .n edina de /udecat s3a motivat necesitatea atre!erii în proces a lui <olici  1icolae, circumstana donrii, prin comntractul de donaie din '; iulie %&'0, de ctre <roian Al!a lui <olici 1icolae I din imobilul din str anubius ((, fiind confirmat scriptic
%5
 
$. .n conformitate cu art art 45, %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se admite cererea repre-entantului reclamantei <roian Al!a, avocatul Constantinov *na, cu privire la atra!erea în calitate de intervenient prinicpal a lui <olici 1icolae, în cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a lui <roian Al!a împotriva lui 1e!ar #on cu privire la recunoaterea netemeniciei refu-ului la construcia imobilului, i suplinirea acestuia prin 9otr>re /udectoreasc, ca fiind întemeiat, cu atra!erea lui <olici 1icolae în calitate de intervenient  principal
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei,  /udector Mi9ai C.R7#H
%4
osarul nr
Judectoria ?otanica mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul @aleria @ar-ari !refier *lina C9iperi
e:amin>nd în edin public problema sc9imbrii calit ii procesuale în cau-a
civil la cererea de c9emare în /udecat a repre-entantului reclamanilor Cunup Ruslan i Macari @italie, avocatul Macari @alentina împotriva lui o!ari Mi9ail, intervenient accesoriu Primria com ?cioi cu privire la modificarea titlului deintorului de teren
a c o n s t a t a t2
' 7a '& septembrie %&'', Cunup Ruslan i Macari @italie au depus cerere de c9emare în /udecat concreti-at împotriva lui o!ari Mi9ail, intervenient accesoriu Primria com ?cioi cu privire la modificarea titlului deintorului de teren
% .n edina de /udecat, repre-entantul reclamanilor Cunup Ruslan i Macari @italie, Macari @alentina a formulat demers de recunoatere a Primriei ?cioi în calitate de copîrît, din calitatea de interveninet accesoriu
0 Participanii pre-eni nu au obiectat la sc9imbarea calitii procesuale ( *udiind participanii la proces, e:aminînd probele administrate întru
dovedirea celor invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale
ce !uvernea- spe a, instana de /udecat consider cererea întemeiat i care
urmea- a fi admis din urmtoarele considerente 5 .n conformitate cu art 58 alin$') CPC  -art+ ! -r0+, (r+la4a!t ,a -rt)
 -0at+ 9 0r+ -+r,0a!5 9<5 ,a ;r5 -r+<4at5* la 404+!tl !t+!t5r  -r0+,l* a ,#+t al ra-0rtl 4at+ral lt80,@.
4 .n conformitate cu art %6 alin$') CPC ,-0!#ltat+a ! r+-tr ,+ a9r45 ! -0,#ltat+a -art-a!6l0r la -r0+,* ! -r4l r! a -5r6l0r* + a ,-!+ l#+r + r+-tl ,#+t7 4at+ral ,a + !t+r+,l l+8t4 ,-,  ;+56* -r+4 / + a ,-!+ + r+-trl+ -r0+ral+* + a al+8+ 40altat+a / 4;l0a+l+ -r0+ral+ + a-5rar+@.
6 .n conformitate cu artart %6, 58, %483%6& CPC, instana de /udecat,
d i s p u n e2
%6
Se admite cererea repre-entantului reclamanilor Cunup Ruslan i Macari @italie, avocatul Macari @alentina, cu privire la sc9imbarea calitii procesuale, ca fiind întemeiat
Se sc9imb calitatea procesual a Primriei ?cioi pe aciunea Cunup Ruslan i Macari @italie împotriva lui o!ari Mi9ail i alii, intervenient accesoriu Primria com ?cioi cu privire la modificarea titlului deintorului de teren, din intervenient accesoriu în copîrît
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei,  /udector @aleria @*R*R#
%;
 
09# -ncheiere /rivind admiterea >ucce>orului /roce>ual  (art. $' al!.(3) CPC).
osarul nr
#nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul Radu ?la!a !refier @aleria Cibotari
e:amin>nd în edin public problema admiterii succesorului procesual în
cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a *sociaiei Proprietarilor de 7ocuine Privati-ate 5(F08 împotriva +edoniei Panaitescu, Panaitescu Roman i Panaitescu @aleriu, intervenient accesoriu S* E<ermocomD cu privire la încasarea plilor datorate pentru consumul de ener!ie termic
a c o n s t a t a t2
1. 7a %& decembrie %&'%, *sociaia Proprietarilor de 7ocuine Privati-ate 5(F08 a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva +edoniei Panaitescu, Panaitescu Roman i Panaitescu @aleriu cu privire la încasarea plilor 
datorate pentru consumul de ener!ie termic 2. .n motivarea aciunii a indicat c p>r> ii sînt proprietarii apartamentului nr
%( din bd *leco Russo nr 58F', mun C9i inu, av>nd cont personal desc9is
la reclamant i a beneficiat de servicii de livrare a a!entului termic, furni-at de intervenientul accesoriu S* D<ermocomD, form>nd o datorie pentru  perioada raportat în sum de ;';0,08 lei
3. Pîrîtul Panaitescu Roman, în edin a de /udecat a comunicat c +edonia
Panaitescu i Panaitescu @aleriu au decedat, iar mo tenitorul care a acceptat
succesiunea dup decesul acestora este fiul lor, fapt constatat prin 9otrîrea instan ei /udectore ti din &( iulie %&'0
". Repre-entan ii *sociaiei Proprietarilor de 7ocuine Privati-ate 5(F08, i
intervenientului accesoriu S* E<ermocomD, fiind cita i le!al în edin a de
 /udecat nu s3au pre-entat, nu au motivat absen a i nu au solicitat
e:aminarea cau-ei în lipsa lor %. *udiind p>r>tul, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor 
invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
spe a, instana de /udecat consider necesar de a permite înlocuirea p>r> ilor 
+edonia Panaitescu i Panaitescu @aleriu, care au decedat, cu succesorul lor 
în drepturi Panaitescu Roman, din urmtoarele considerente
%8
 
&. .n conformitate cu art 6& alin $') CPC, ! a<l +/r !+a !tr+ -5r6 ! ra-0rtl ;r lt80, ,a ! ra-0rtl ,ta#lt -r! ?0t5rr+  ;+5t0r+a,5 (++,* r+0r8a!<ar+* +,!+ + r+a!65* tra!,9+r + at0r+  / alt+ a<r + ,#r08ar+)* !,ta!6a -+r4t+ !l0r+a -5r6 ,+,0rl  + ! r+-tr. =+,!+a ! r+-tr +,t+ -0,#l5 ! 0r+ 9a<5 a  -r0+,l@.
$. .n edina de /udecat s3a constatat c Panaitescu +edonia i Panaitescu
@aleriu, potrivit certificatelor de deces ata ate la dosar au decedat respectiv la
&4 ianuarie %&'& i %( octombrie %&'&
. Potrivit 9otrîrii Judectoriei Ciocana, mun C9i inu din &( iulie %&'0, s3a
constatat acceptarea succesiunii dup decesul +edoniei Panaitescu i Panaitescu @aleriu a lui Panaitescu Roman, prin intrarea de fapt în posesia  patrimoniului succesoral
. *stfel, din considerentele menionate i av>nd în vede faptul c p>r> ii +edonia Panaitescu i Panaitescu @aleriu au decedat, raportul /uridic liti!ios
este un raport patrimonial, care permite succesiunea în drepturi i, conform art '((( Cod Civil, E  -atr40!l ,+,0ral !l+ att r+-trl+  -atr40!al+ (at7l ,+,0ral)* t / 0#l8a6l+ -atr40!al+ (-a,7l   ,+,0ral)* -+ ar+ +l + a l5,at 40/t+!r+a l+ a7+a la 404+!tl ++,l @, iar conform art '5(& Cod Civil, E 40/t+!t0r ar+ a a+-tat   ,+,!+a ,at,9a -r+t+!6l+ r+t0rl0r +l + a l5,at 40/t+!r+a  -r0-0r60!al 0t+ 9+5ra ! at7l ,+,0ral @ i c Panaitescu Roman a acceptat succesiunea asupra apartamentului, instana de /udecat a/un!e la conclu-ia temeiniciei cererii privind admiterea succesiunii procesuale
1'..n conformitate cu art '(((, '5(& Cod Civil, art 6&, art %4& alin $') lita), art %4% lit a), art %40, art %483%6& CPC, instana de /udecat
d i s p u n e2
Se înlocuiesc cop>r> ii +edonia Panaitescu i Panaitescu @aleriu, care au
decedat, cu succesorul lor în drepturi G Panaitescu Roman .nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *pel C9iinu în termen
de '5 -ile de la pronun are, prin intermediul Judectoriei Ciocana, mun
C9iinu
0&
00# -ncheiere /rivind re>tituirea taxei de >tat (art. CPC).
osarul nr
#nstan a compus din2
Pre edintele edin ei, /udectorul   @lad @irtos !refier Mirela ?a-atin
e:amin>nd în edin public c9estiunea restituirii ta:ei de stat în cau-a civil la
cererea de c9emare în /udecat a SR7 EinoD împotriva SR7 ERumi3?ereD cu  privire la încasarea sumei
a c o n s t a t a t2
1. 7a &' au!ust %&'0, SR7 EinoD a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva SR7 ERumi3bereD cu privire la încasarea sumei
2. .n motivarea ac iunii a indicat c preteniile pe coninutul dispo-itivului
9otr>rii din 0& octombrie %&'% eliberat de Judectoria Ciocana, mun C9iinu prin care s3a dispus încasarea de la p>r>t a sumei de '&05,5 dolari SU* i a 05& lei ta:a de stat Prin dispo-itiv s3a mai dispus c, în
conformitate cu art %(0 CPC, în ca-ul nee:ecutrii 9otr>rii în termen de 8& de -ile de la data la care aceasta va deveni definitiv, se va percepe de la societatea p>r>t o dob>nd de înt>r-iere determinat conform art 4'8 Cod Civil Conform datelor e:puse în cererea de c9emare în /udecat, debitoarea  G SR7 ERumi3bereD nu s3a încadrat în termenul de 8& de -ile pentru e:ecutarea 9otr>rii /udectoreti, astfel c aceasta a transferat în dou rate suma datorat2 6(5%,%5 lei la data de %% aprilie %&'0 i 5408 lei la data de &% mai %&'0 *plic>nd prevederile art 4'8 Cod civil, societatea reclamant a estimat dob>nda de înt>r-iere la ''4;,%% lei, concomitent art>nd la c9eltuielile de /udecat de ta: de stat G %6& lei i de asisten /uridic G 65&
lei 3. Prin înc9eierea Judectoriei Ciocana, mun C9i inu din %0 septembrie %&'0,
 procesul a fost încetat în temeiul art %45 lita) CPC ". .n aceste cirumstan e, reclamantul solicit restituirea ta:ei de stat ac9itat la
depunerea ac iunii
%. Pîrîtul, SR7 ERumi3?ereD, fiind citat în edin de /udecat nu s3a pre-entat,
îns a depus cerere de e:aminare a cau-ei în lipsa sa &. *udiind reclamantul, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor 
invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
0'
 
spe a, instana de /udecat consider necesar de a admite cererea privind
restituirea ta:ei de stat din urmtoarele considerente2 $. Conform art ;8 alin$') lite) CPC Etaa + ,tat ,+ r+,tt+ ! a<l !+t5r
 -r0+,l -+!tr 40t7+l+ ,-+9at+ la art.2&% lt.a)* #) / +)@. . .n edin de /udecat s3a stabilit c la depunerea cererii reclamanta SR7
EinoD a ac9itat la contul tre-orerial '%%''&'&'(& suma ta:ei de stat de %6& $dou sute apte-eci) lei, potrivit ordinului de plat nr '0( din %8 iulie %&'0,
e:ecutat prin intermediul ?ncii comerciale E"ner!banKD S*, filiala ?otanica G "1"HM%%;5;
. Procesul a fost încetat potrivit art %45 lita) CPC, prevederile art ;8 alin$') lite) CPC fiind aplicabile, respectiv ta:a de stat ac9itat trebuie restituit SR7 EinoD
1'..n conformitate cu art ;8 alin$') lita) i d), art %483%6& CPC, instan a de
 /udecat
d i s p u n e2
Se obli! #nspectoratul +iscal de Stat Municipiul C9iinu, prin intermediul <re-oreriei de Stat s3i restituie SR7 EinoD, $#1A '&&(4&&&0%%08, cu sediul în mun C9i inu, str <udor @ladimirescu nr '%, ta:a de stat ac9itat în mrime
de %6& $dou sute apte-eci) lei, la depunerea cererii de c9emare în /udecat
împotriva societ ii cu rspundere limitat ERumi3?ereD cu privire la încasarea
dob>n-ii le!ale de înt>r-iere, conform ordinului de plat nr '0( din %8 iulie %&'0, e:ecutat prin intermediul ?ncii comerciale E"ner!banKD Societate pe *c iuni, filiala ?otanica G "1"HM%%;5;
Restituirea sumei de %6& $dou sute apte-eci) lei SR7 EinoD, $#1A
'&&(4&&&0%%08, cu sediul în mun C9i inu, str <udor @ladimirescu nr '%, va
fi efectuat în termen de cel mult un an de la data emiterii înc9eierii în cau- .nc9eierea poate fi contestat cu recurs la Curtea de *pel C9i inu, în
termen de '5 -ile de la pronun are, prin intermediul Judectoriei Ciocana, mun
C9i inu
0%
 
01# -ncheiere /rivind re>/ingerea cererii de re>tituire a taxei de >tat achitate (art. CPC). 
osarul nr
Judectoria ?otanica mun C9iinu #nstan a compus din2
Preedintele edinei, /udectorul Pavel +rumusac9e !refier Raisa Manole
e:amin>nd în edin public c9estiunea ce ine de restiuirea ta:ei de stat
ac9itate la depunerea ac iunii în cau-a civil la cererea de c9emare în /udecat a
lui Huu 1icolae împotriva lui ?ul!arov #on cu privire la restituirea sumei împrumutului, a dobîn-ii contractuale i a dobîn-ii de întîr-iere
a c o n s t a t a t2
1. 7a '& mai %&'0, Huu 1icolae a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui ?ul!arov #on cu privire la restituirea sumei împrumutului, a dob>n-ii contractuale i a dob>n-ii de înt>r-iere
2. .n motivarea cererii de c9emare în /udecat a indicat c, în anul %&&8 a împrumutat p>r>tului, suma total de ( &&& euro pe un termen de un an cu o dob>nd lunar de '5 B, fapt ce se confirm prin recipisele din &' iunie %&&8 în sum de ' &&& euro, din %0 iunie %&&8 în sum de % &&& euro i din %4 au!ust %&&8 în sum de ' &&& euro P>n în pre-ent p>r>tul nu i3a onorat obli!aia de restituire a împrumutului, esc9iv>ndu3se cu rea3voin, sc9imb>ndu3i des domiciliul i locul de munc, cau->ndu3i astfel, nu doar  un pre/udiciu material, dar i unul moral, e:primat prin suferine psi9ice i retriri
3. Reclamantul a solicitat încasarea din contul p>r>tului a datoriei re-ultate din contractul de împrumut în sum de ( &&& euro, a dob>n-ii contractuale i a celei de înt>r-iere în sum de '4 56& euro pentru perioada %0 iunie %&&8 G &' noiembrie %&'% i a c9eltuielilor de /udecat
". Prin 9otrîrea Judectoriei ?otanica, mun C9iinu din %4 noiembrie %&'%, rmas irevocabil, s3a încasat din contul lui ?ul!arov #on în beneficiul lui Huu 1icolae suma datoriei re-ultat din nerestituirea împrumutului, dob>nda contractual, dob>nda de înt>r-iere i c9eltuielile de /udecat, în sum total de 4 &'&, (; euro $ase mii -ece euro, (; euroceni), sum e:primat în moned naional $lei moldoveneti), calculat la cursul ?1M din data e:ecutrii 9otrîrii, i suma '&0 lei $o sut trei lei, && bani)
00
 
%. 7a &; octombrie %&'0 Huu 1icolae a depus în instana de /udecat cerere cu  privire la restituirea ta:ei de stat ac9itat în plus de (86,6 euro, diferena aferent preteniilor respinse de instana de /udecat
&. Reclamantul Huu 1icolae, în edina de /udecat a susinut cererea $. Pîrîtul, ?ul!arov #on, în edin de /udecat nu s3a pre-entat, îns a depus
cerere de e:aminare a cau-ei în lipsa sa . *udiind reclamantul, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor 
invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
spe a, instana de /udecat consider cererea prescris i care urmea- a fi
respins din urmtoarele considerente2 . .n conformitate cu art ;8 alin$'), $%) i $0) CPC taa + ,tat -l5tt5 ,+
r+,tt+* -ar6al ,a !t+8ral* ! a<l: +-!+r !trB0 ,45 4a 4ar+ +t  +a -r+75<t5 + l+8,la6a ! 780ar+ (,+ r+,tt+ ,4a -l5tt5 ! -l,) r+9<l + a -r4 +r+r+a + +l#+rar+ a 0r0!a!6+ ;+5t0r+/t ! t+4+l art.3" r+9<l + a -r4 +r+r+a ,-r+ +a4!ar+ ! t+4+l  art.1& al!.(1) r+,ttr +r+r ! t+4+l art.1$' al!.(1) / art.1$1 al!. (2) !+t5r -r0+,l -+!tr 40t7+l+ ,-+9at+ la art.2&% lt.a)* #) / +)  ,0at+r +r+r + -+ r0l -+!tr 40t7+l+ ,-+9at+ la art.2&$ lt.a) / #) r+,ttr +r+r + a-+l / +r+r + r+r, -+!tr 40t7+l+ -r+75<t+ la art.3&* "' / "' r+9<l -+r,0a!+ ar+ a -l5tt ta5 -+!tr !t04r+a  ,a -r4r+a 04+!t+l0r -!5 la ar+,ar+ ! !,ta!65 ;+5t0r+a,5. Taa + ,tat ,+ r+,tt+ / ! alt+ a<r ,ta#lt+ + l+8,la6a ! 780ar+.  R+,ttr+a ta+ + ,tat ,+ +9+t+a<5 + 5tr+ 0r8a!+l+ 9,al+ -r! !t+r4+l Tr+<0r+r+ + =tat* ! t+r4+! + +l 4lt ! a! + la ata +4t+r !?++r@.
1'..n edina de /udecat nu s3a confirmat temeiul e:pus de restituire a ta:ei de stat, deoarece la depunerea cererii, reclamantul a ac9itat corect ta:a de stat reieind din cerinele înaintate, i este culpa sa c a înaintat cerine neîntemeiate în partea respin!erii aciunii, el nu a depus o ta: de stat mai mare decît cea care ar fi trebuit s o ac9ite, astfel c, în conformitate cu art ;8 alin$') lita) CPC, urmea- a fi respins cererea, te:tul de le!e menionat nefiind aplicabil
11. .n conformitate cu art art ;8 alin$') lita), %483%6& CPC, instana de  /udecat
d i s p u n e2
Se respin!e cererea lui Huu 1icolae cu privire la restituirea ta:ei de stat ac9itate, dup e:aminarea cererii de c9emare în /udecat, ca fiind neîntemeiat
.nc9eierea poate fi atacat cu recurs la Curtea de *pel C9iinu în termen de '5 -ile de la pronun are prin intermediul Judectoriei ?otanica, mun
C9iinu
0(
osarul nr
Judectoria Rîcani mun C9iinu #nstana compus din2 Preedinte de edin, /udector @ictor ?unescu !refier Mariana birnea
e:amin>nd în edin public c9estiunea privind dispunerea cutrii pîrîtului în cau-a civil intentat la cererea de c9emare în /udecat depus de a evsc9i
aria împotriva lui a evsc9i Ser!9ei privind desfacerea cstoriei i încasarea
 pensiei pentru întreinere
a c o n s t a t a t2
1. 7a '& mai %&'%, a evsc9i aria a depus cerere de c9emare în /udecat
împotriva lui a evsc9i Ser!9ei privind desfacerea cstoriei i încasarea
 pensiei pentru întreinere 2. Pîrîtul a evsc9i Ser!9ei, fiind citat la domiciliu pe adresa mun C9iinu str
#oan @od @itea-ul nr '5 ap %8 nu este !sit 3. .n edin a de /udecat instan a a pus în discu ie posibilitatea anun rii în
cutare a pîrîtului ". Reclamantul în edin a de /udecat a sus inut c9estiunea prind anunarea în
cutare a pîrîtului %. Pîrîtul în edin de /udecat nu s3a pre-entat
&. *udiind reclamantul, e:aminînd probele administrate întru dovedirea celor  invocate i raportîndu3le, per ansamblu, la prevederile le!ale ce !uvernea-
spe a, instana de /udecat a/un!e la conclu-ia c pîrîtul urmea- a fi anun at
în cutare din urmtoarele considerente $. .n edin a de /udecat din %' martie %&'% pîrîtul a solicitat termen de
împcare, fiindu3i acordat termen de pîn la %% iunie %&'%, iar ulterior pîrîtul în edin a de /udecat nu s3a pre-entat, fiind citat repetat la adresa indicat,
de unde instana de /udecat face conclu-ia c a evsc9i Ser!9ei nu mai
locuiete pe adresa nominali-at i locul lui de aflare nu este cunoscut . Conform art '&8 alin$') CPC a5* ! a6!l+ !t+!tat+ ! !t+r+,l 
 ,tatl* ! -r!l+ + -lat5 a -+!,l0r + !tr+6!+r+* ! -r!l+ + r+-ara6+ a -r+;l a<at -r! 75t54ar+ a !t+8rt56 0r-0ral+* -r! alt5 75t54ar+ a ,5!5t56 0r -r! ++,* ! ,+ !0a/t+ l0l + a9lar+ a  -rtl* !,ta!6a ;+5t0r+a,5 +,t+ 0#l8at5 ,5 0r0!+ 5tar+a l@.
05
 
. #nstan a re ine c or!anul de poli ie, dup e:ecutarea pre-entei înc9eieri,
urmea- s pre-inte instan ei c9eltuielile efectuate în acest scop pentru a fi
încasate de la pîrît 1'..n conformitate cu prevederile art '&8 alin$'), i $0), art %483%6& CPC,
instana de /udecat
d i s p u n e2
Se anun în cutare pe pîrîtul a evsc9i Ser!9ei, nscut în la %5 ianuarie
'8;0, cFp %&&(&&%'(0;%&, ori!inar din mun C9i inu, domiciliat în mun
C9i inu str #oan @od @itea-ul nr '5 ap %8
7a reinere, a3l escorta în faa instanei de /udecat pe adresa2 mun C9iinu, str Liev nr 0, bir %, tel &%%3((34%300
":ecutarea pre-entei înc9eieri a pune în sarcina #nspectoratului de Poli ie ?otanica, munC9iinu
.n ca- de nee:ecutare corespun-toare a pre-entei înc9eiri, în termen de o lun, persoanele responsabile vor fi sancionate conform art '4' CPC
.nc9eierea poate fi atacat o dat cu fondul cau-ei
Preedintele edin ei,
03# -ncheire /rivind reclamarea /robelor (art. 11 al!.(2) CPC)
osarul nr
Judectorul Judectoriei Centru mun C9i inau, C9iosa <atiana, e:amin>nd
c9estiunea privind reclamarea de la Aficiul Cadastral <eritorial C9iinu a  probelor necesare pentru solu ionarea /ust a cau-ei cu privire la cu privire la
aprarea dreptului de proprietate, înlturarea obstacolelor în folosirea curii comune i demolarea construc iei neutori-ate, înaintat de @olosin #urie i Matei
Hri!ore împotriva lui<ran!a #on
a c o n s t a t a t2
' 7a data de '% decembrie %&'% @olosin #urie i Matei Hri!ore au depus
cerere de c9emare în /udecat împotriva lui <ran!a #on cu privire la aprarea dreptului de proprietate, înlturarea obstacolelor în folosirea curii comune i demolarea construc iei neutori-ate
% .n motivarea aciunii reclamanii au indicat c, conform deci-iei Primriei mun C9iinu nr '0F05 3 4 din %( aprilie %&&6 ECu privire la autori-area demolrii ap ( i construirea unei case de locuit particulare noi pe str * Cri9an 0 d3lui <ran!a #on Ultimul a construit o cas nou în curtea comun, care a fost recepionat conform procesului verbal nr %&6 din &8 ianuarie %&'&, eliberat de ctre irecia controlul re!imului urban a Primriei mun C9iinu Casei de locuit menionate i s3a atribuit adresa  potal separat str *nton Cri9an, 0F' Prin deci-ia Primriei mun C9iinu nr 8F0& 3 '' din &; aprilie %&'& lui <ran!a #on i s3a atribuit suplimentar în proprietate privat un lot de pm>nt pentru e:ploatarea i deservirea casei menionate cu suprafaa de (( mp
0 Pentru în!rdirea curii sale <ran!a #on a obinut autori-aie de construire a !ardului, certificat de urbanism, proiect de e:ecuie i devi- de c9eltuieli Pentru folosin a proprie <ran!a #on samovolnic a efectuat lucrri de
construire în curtea comun din str *nton Cri9an nr 0 construind unui !9îrlici de intrare în beci, bloc>nd intrarea celorlali locatari, în lipsa oricror acte de autori-are i prin aceasta sunt create obstacole ce împiedic locatarii din curtea comun din str *nton Cri9an nr 0 de a se folosi de teren
( .n edin reclaman ii au afirmat c pîrîtul <ran!a #on abu-iv a acaparat
teren mai mult de c>t i se cuvine, împiedicînd acesul locatarilor în curte cu transportul, iar acest fapt poate fi constatat prin e:aminarea osarul de inventariere te9nic i a dosarului cadastral în ori!inal a imobilului
amplasat în mun C9i inau str *nton Cri9an nr 0F'
06
 
5 Pentru constatarea faptelor indicate care sunt esen iae pentru solu ionarea
 /usta a cau-ei @olosin #urie si Matei Hri!ore au cerut instan ei reclamarea
de la Aficiul Cadastral <eritorial C9iinu filiala .ntreprinderea de Stat ECadastruD i pre-entarea în instan a osarul de inventariere te9nic, dosarului cadastral în ori!inal a imobilului amplasat în munC9i inau str
*nton Cri9an nr 0F ba->ndu3 i cererea pe art ''8 CPC i art '0; CPC
4 Reclaman ii au afirmat ca proba nu poate fi pre-entat personal, deoarece
actul nu le3a fost oferit de Aficiul Cadastral <eritorial C9i inu
6 Pîrîtul nu a obiectat împotriva cerererii reclaman ilor de reclamare a
 probelor  ; Judectorul anali->nd le!alitatea cererii de reclamare a probei prin prisma
ar!umentelor invocate de participanii la proces i a materialelor din dosar, consider cererea drept întemeiat i care urmea- a fi admis din urmtoarele motive
8 Conform art ''8 alin$') CPC D -r0#+l+ ,+ a!5 / ,+ -r+<!t5 + 5tr+  -5r6 / + al6 -art-a!6 la -r0+,. Da5 ! -r0+,l + a!ar+ a  -r0#+l0r a-ar 9lt56* !,ta!6a -0at+ 0!tr#* la ,0ltar+a -5r6l0r / alt0r -art-a!6 la -r0+,* la a!ar+a / -r+<+!tar+a -r0#+l0r  !++,ar+@.
'& Judectorul consider necesar de a solicita ridicarea de la Aficiul Cadastral <eritorial C9iinu a osarului de inventariere te9nic, dosarul cadastral în ori!inal a imobilului amplasat în mun C9iinu, str *nton Cri9an nr 0F', nr cadastral '(000&6&%;&', deoarece în lipsa acestuia nu pot fi constatate circumstan ele in de constatarea re!imului /uridic a construc iilor din str
*nton Cri9an nr 0F' '' Potrivit art '0; alin$%) CPC Da5 !,r,l ,+ -5,tr+a<5 la 0 at0rtat+*
0r8a!<a6+ ,a la 0 alt5 -+r,0a!5 ,a !,tt6+* !,ta!6a* la +r+r+a  -art-a!tl la -r0+,* ,-!+ -r+<+!tar+a l ! t+r4+!.   A+a,t5  -r+,r-6+ ! ,+ r+9+r5 la !,r,rl+ ar+ -0t 9 0#6!t+ 95r5 0!r,l  !,ta!6+@.
'% Judectorul consider întemeiat solicitarea reclaman ilor întrucît ace tea
nu pot pre-enta proba personal Aficiul Cadastral <eritorial C9iinu nu va elibera osarul de inventariere te9nic, dosarul cadastral în ori!inal a imobilului amplasat în mun C9iinu, str *nton Cri9an nr 0F' far concursul instan ei de /udecat
'0 up e:pirarea necesitii documentele sus menionate vor fi restituite '( .n ba-a celor e:puse, în conformitate cu art ''8 CPC, '0; alin$') CPC i
art %483%6& CPC, /udectorul
d i s p u n e2
Se obli! Aficiului Cadastral <eritorial C9iinu filiala .ntreprinderea de Stat ECadastruD de a transmite instan ei osarul de inventariere te9nic i
dosarul cadastral în ori!inal a imobilului amplasat în mun C9iinu, str *nton Cri9an nr 0F', nr cadastral '(000&6&%;&'
0;
Pre-enta înc9eiere se e:pedia- spre e:ecutare Aficiului Cadastral <eritorial C9iinu filiala .ntreprinderii de Stat ECadastruD str *rmeneasc nr (%, mun C9iinu i urmea-a a fi e:ecutat pina la p>n la data de 0& ianuarie
%&'0 .n ca-ul neîndeplinirii cererii de a se pre-enta probele, persoanele vinovate
se sancionea- cu amend de pîn la '& uniti convenionale *plicarea amen-ii nu scutete persoanele care dein proba reclamat de obli!aia  pre-entrii ei în instant
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Judectorul <atiana C=#AS*  
04# -ncheiere /rivind admini>trarea /robelor la locul lor de /a>trare >au aflare conform (art. 12' al!.(2) lt.#) CPC)
08
. 1 C = " # " R "
%' iulie %&'& mun C9iinu
Judectorul Judectoriei Centru mun C9i inau,  @rabie @ladislav, e:amin>nd în edina /udiciar public c9estiunea cu privire la administrarea probelor  materiale la locul lor de aflare în cadrul e:aminrii cerererii de c9emare în  /udecat înaintat de <iron #urie, <iron Ruslan, <iron 1icolae i ?ricea! Cornel împotriva *paratului Huvernului Republicii Moldova cu privire la recunoaterea i e:ercitarea dreptului de servitute
a c o n s t a t a t2
1. 7a &0 octombrie %&&8 <iron #urie, <iron Ruslan, <iron 1icolae i ?ricea! Cornel a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva *paratului Huvernului Republicii Moldova cu privire la recunoaterea i e:ercitarea dreptului de servitute
2. .n motivarea aciunii reclamanii au indicat c la '( iunie %&&6 în ba-a contractului de vîn-are3cumprare nr 0%4% au procurat apartamentul nr ' situat pe str <imi nr 8, mun C9iinu, i anume <iron Ruslan a cumprat de la Soltan Ale! %F5 cot3parte ideal <iron #urie 3 de la Soltan *ndrei 'F5 cot  parte <iron 1icolae 3 de la Soltan 1atalia 'F5 cot parte i ?ricea! Cornel 3 de la Ursu @italie 3 'F5 cot parte, contractul fiind înre!istrat la Aficiul Cadatral <eritorial C9iinu la '5 iunie %&&8
3. in momentul procurrii imobilului, drumul de acces din str Mateevici e  blocat, reclaman ii fiind lipsii de posibilitatea de a se folosi de intrarea în
o!rada casei cu careva mi/loc de transport Cu atît mai mult, c spre casa  procurat nu are acces serviciul de pompieri, ambulana, astfel consider c  prin aceasta le sunt create dificulti, precum i riscul de incendiu i sntate
". <otodat, indic reclamanii, conform sc9emei de statuare a construciei  procurate fi!urea- calea de acces care delimitea- imobilul lor cu edificiul ce aparine pîrîtului i identificat ca fiind cantin, îns drumul a fost blocat de ctre pîrît prin instalarea unui bara/ la str *le:ei Mateevici
%. Reclaman ii au solicitat instan ei cercetarea la locul de aflare a imobilului
 pentru a constata lipsa de acces ctre imobil, faptul dat fiind important pentru solu ionarea /ust a cau-ei .ntemeindu3 i cererea pe art '%& CPC
&. Repre-entantul pîrîtului nu sa pre-entat în edin a de /udecat .n referin a
depus de acesta este indicat c e:ist cale de acces spre imobil îns nu sunt ane:ate probe care ar confirma acest fapt
(&
 
. Potrivit art '%& alin$') CPC D!,ta!6a ;+5t0r+a,5 -0at+ a4!,tra !,r,rl+ / -r0#+l+ 4at+ral+ la l0l + -5,trar+ ,a + a9lar+ a5  -r+<+!tar+a l0r ! ;+at5 +,t+ 4-0,#l5 ,a 9l5@.
. in actele pre-entate de ctre par i nu este re-ult o conclu-ie cert asupra
faptului dac e:ist sau nu cale de acces de la drumul central ctre imobilul situate în str<imus 8, acest fapt fiind esen ial pentru solu ionarea cau-ei
date, cercetarea la fa a locului va face posibil constatarea acestui fapt
1'. .n conformitate cu art '%&, art %483%6& CPC, /udectorul
d i s p u n e2
*dministrarea probelor materiale la locul lor de aflare, prin cercetarea cilor de aces spre imobilul situat în str <imi nr 8, mun C9i inau
*ctul procesual va avea loc la data de ' iulie %&'&, ora 8&& cu în tiin area
 participan ilor la proces
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Judectorul @ladislav @R*?#"  
('
 
. 1 C = " # " R "
%( ianuarie %&'& mun C9iinu
Judectorul Judectoriei Centru mun C9iinu, Preda *le:andru, e:amin>nd în edin public c9estiunea cu privire la audierea martorului oibani Constantin în pricina civil intentat la cererea de c9emare în /udecat a lui Stin!a #on împotriva lui ra!an Marius cu privire la încasarea sumei unui împrumut de '%&& euro
a c o n s t a t a t2
' Stin!a #on a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui ra!an Marius cu privire la încasarea datoriei ce re-ult din contractul de împrumut înc9eiat între el i pîrît
% .n motivarea aciunii reclamantul Stin!a #on a indicat c la '& mai %&&; i3a dat cu împrumut p>r>tului '%&&euro pe termen de doi ani P>r>tul nu i3a restituit  banii împrumutai i nici dobînda, în le!tur cu ce cere încasarea sumei de '%&& euro in recipisa pre-entat de ctre reclamantul Stin!a #on urmea- c, între el i p>r>tul ra!an Marius, e:ist un contract de împrumut, la '& mai %&&;, a fost înc9eiat un contract de împrumut a '%&&euro
0 Reclamantul Stin!a #on, în edina de /udecat, aciunea a susinut i a cerut admiterea acesteia
( P>r>tul ra!an Marius, în edina de /udecat, aciunea nu a recunoscut, cer>nd respin!erea acesteia deoarece sus ine ca a restituit banii la data de %
ianuarie %&&; în pre-enta prietenului comun al par ilor oibani Constantin i a
solicitat instan ei audierea în calitate de martor a lui oibani Constantin, în
temeiul art'0% CPC,care ar putea confirma restituirea sumei împrumutului ctre Stin!a #on
5 Reclamantul a solicitat respin!erea cererii de citare a martorului, deoarece  pîrîtul nu a restituit niciodata banii imprumuta i i oibani Constantin nu
de ine informatie relevant ca-ului
4 *udiind prile, studiind materialele dosarului, /udectorul consider necesar  demersul cu privire la dispunerea citarii martorului oibani Constantin a respin!e din urmtoarele considerente
(%
 
tr+#+ 0!9r4at+ -r! a!4t+ 4;l0a+ + -r0#a6!+ ! -0t 9 07+t+ ! ! 9+l + alt+ 4;l0a+ -r0#a!t+@. 
; *ctul de restituirea a banilor trebuia înc9eiat în scris, la fel ca i contractul
ini ial de împrumut, iar proba cu martori pentru probarea înc9eierii acestuia
este inadmisibil 8 .n conformitate cu art %'' alin $') i $0) Cod civil, art '%' alin $') art %483
%6& CPC /udectorul,
d i s p u n e2
Se respin!e demersul de citare a martorul oibani Constantin, proba fiind considerat inadmisibil în pricina civil cu privire la încasarea datoriei a lui Stin!a #on împotriva lui ra!an Marius
.nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Judectorul *le:andru PR"*
 
06 -ncheiere /rivind decaderea din dre/tul de a /re@enta /robe (art. 12" al!.(2) CPC)
osarul nr
e:aminînd în edin public c9estiunea cu privire la dispunerea efecturii e:perti-ei de stabilire a modalitat ii de parta/are a apartamentului în cadrul
e:aminrii cerererii de c9emare în /udecat înaintat de ?elinsKi @ladislav, Stati Maria împotriva dnei ?elinsKi Silvia privind parta/ul bunului imobil, stabilirea cotelor pri,
a c o n s t a t a t2
1. Reclamanii ?elinKi @ladislava i Stati Maria au înaintat aciunea sus
men ionat ctre ?elinKi Silviu solicitînd parta/ul bunului imobil, stabiliraea
cotelor pri, 2. .n motivarea ac iunii sale invocînd faptul c la %0 mai '885 apartamentul nr
'(% din bd tefan cel Mare i Sfînt nr 0, mun C9iinu a fost privati-at
Participanii la privati-are sunt ?elinsKi Silviu, Stati Maria i ?elinsKi
@ladislava, în anul %&&% cstoria între ?elinsKi Silviu i ?elinsKi @ladislava a fost desfcut, de la început reclamanii i pîrîtul au convenit asupra parta/ului aprtamentului 1ectînd la acest fapt în ultimii cinci ani reclamanii au propus  pîrîtului diferite variante de parta/ a imobilului, acesta îns a refu-at toate  propunerile i împiedic parta/ul imobilului i practic ocup de unul sin!ur  toat suprafaa locuibil, provocînd condiii imposibile de trai în comun
3. .n cadrul e:aminrii cau-ei reclamanii i au solicitat numirea e:perti-ei  /udiciare comple:e de stabilre a modalitat ii de parta/are a apartamentului, dar 
i a valoarea pe pia a a acestuia
". *udiind prile, studiind materialele dosarului, instana de /udecat a considerat necesar demersul cu privire la dispunerea efecturii e:perti:ei de stabilre a modalitat ii de parta/are a apartamentului, dar i a valoarea pe pia a
a acestuia a admite în conformitate cu art '(; alin$') CPC, acesta fiind necesar pentru solu ionare /usta a cau-ei cu uramatoarele întrebri2 ' "ste
oare posibil parta/area apartamentului nr '(0 situat pe bd tefan cel Mare i Sfînt nr 0, mun C9i inu în patru pri e!ale i dac sunt careva variante
((
 
tefan cel Mare i Sfînt nr 0, mun C9i inu la momentul actual .mputernicit
de efectuarea e:perti-ei fiind #nstitului 1aional de ":parti-e Judiciare a Ministerului Justiiei cu sediul str Maria Cibotari nr %, mun C9iinu
%. eoarece dispunerea efecturii e:peri-ei comple:e a fost !enerat de cererea reclaman ilor ?elinKi @ladislava i Stati Maria instana de /udecat a
considerat necesar a pune în obli!aia acestora plata c9eltuielilor pentru efectuarea e:perti-ei
&. Potrivit art '%( alin$') CPC D -art+a ar+ +r+ 07aa 4art0r ,a +9+tar+a !+ +-+rt<+ +,t+ 0#l8at5 a* ! t+r4+! + % <l+ + la !7!6ar+a +r+r* ,5 +-!5 ,4a ,ta#lt5 + !,ta!65 -+!tr +,-58#r+a 4art0rl0r ,a -lata +-+rtl@.
$. Reclaman ii au fost în tiin a i c în ca- de neac9itare a c9eltuielilor pentru
efectuarea e:perti-ei în termen de 5 -ile de la oferirea acestui termen prii responsabile partea va fi dec-ut din dreptul de a pre-enta proba solicitat
. .n termen de 5 -ile reclaman ii ?elinKi @ladislava i Stati Maria nu au ac9itat
suma necesar efecturii e:perti-ei . *stfel, în temeiul art '%( alin$%) CPC, art %483%6& CPC, /udectorul
d i s p u n e2
ecderea reclaman ilor ?elinsKi @ladislava i Stati Maria din dreptul de a
 pre-enta i solicita efectuarea e:perti-ei  /udiciare comle:e de stabilre a modalitat ii de parta/are a apartamentului i a valoarea pe pia a a bunului
imobil în cau-a civil privind parta/ul bunului imobil, stabilirea cotelor par i .nc9eierea poate fi atacat odat cu fondul cau-ei
Preedintele edinei, Judectorul @italie @R*?#"  
07# -ncheiere /rivind efectuarea delega iei na ionale (art. 12% al!.(1) CPC)
osarul nr
Judectoria Centru mun C9iinu #nstana compus din2 Preedintele edinei, /udectorul @asile Cri9an !refier "velina @las
e:amin>nd c9estiunea privind necesitatea efecturii dele!a iei na ionale în
scopul solu ionrii pricinii civile intentate la cererea de c9emare în /udecat a lui
Hraur 1atalia împotriva lui Hraur Ale! cu privire la recunoaterea dreptului la spaiul locativ pierdut
a c o n s t a t a t2
1. Hraur 1atalia a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui Hraur Ale! cu privire la recunoaterea dreptului la spaiul locativ pierdut
2. .n motivarea aciunii reclamanta Hraur 1atalia a indicat c, ea s3a aflat în cstorie cu p>r>tul p>n la '' martie %&&8 i au locuit împreun în apartamentul nr ' situat pe str Columna nr '0, mun C9iinu up desfacerea cstoriei, p>r>tul i3a sc9imbat locul de trai i anume la
apartamentul nr '& situat pe str *le:ei Mateevici nr 5', mun C9iinu, care îi aparine cu drept de proprietate, unde i locuiete pîn acum <imp îndelun!at p>r>tul a locuit în apartamentul nr '&, situat pe str *le:ei Mateevici nr 5', mun C9iinu împreun cu concubina sa, #lascu Maria, care actualmente domicilia- în mun or ?riceni str tefan cel Mare nr '5
3. in motive necunoscute, p>r>tul Hraur Ale! nu dorete s3i retra! benevol vi-a de reedin din apartamentul în liti!iu i ea este nevoit s plteasc c9iria i serviciile comunale i pentru el, ceea ce îi crea- c9eltuieli suplimentare neîntemeiate
". Pentru confirmarea faptului c, p>r>tul din '' martie %&'& locuiete în apartamentul nr '&, situat pe str *le:ei Mateevici nr 5', mun C9iinu, reclamanta cere s fie audiat în calitate de martor #lascu Maria
%. Reclamanta Hraur 1atalia, în edina de /udecat a susinut aciunea i a cerut admiterea acesteia
&. P>r>tul Hraur Ale!, în edina de /udecat nu a recunoscut aciunea i a cerut respin!erea acesteia indic>nd c, el nu a pierdut dreptul la spaiu locativ în apartamentul nr ', str Columna nr '0, mun C9iinu
$. *udiind prile, studiind materialele dosarului, instana de /udecat consider necesar de a da dele!aie Judectoriei ?riceni pentru a audia în calitate de martor pe #lascu Maria, care domicilia- în mun or ?riceni
. .n conformitate cu art '%5 alin$') CPC D! a<l !++,t56 + a a!a  -r0#+ 0r + a !4!a at+ ;ar+ !trB! alt 0ra/* 4!- ,a ra0!*
(4
 
!,ta!6a ar+ ;+5 -r!a 5 !,ta!6+ ;+5t0r+/t r+,-+t7+* -r! !?++r+* 0 +l+8a6+ -+!tr +9+tar+a !0r a!4t+ at+ + -r0+r5@.
. .n conformitate cu art %4' lite) CPC Dla +r+r+a -art-a!6l0r la -r0+,  ,a ! 09* !,ta!6a ;+5t0r+a,5 -0at+ ,,-+!a -r0+,l ! a<l ! ar+ a at 0 +l+8a6+ ;ar5 !+ alt+ !,ta!6+ ;+5t0r+/t ! 6ar5@.
1'..n edina de /udecat s3a constatat c #lascu Maria ar putea comunica instanei de /udecat fapte importante cu privire la locul de domiciliu al  p>r>tului Hraur Ale!
11.*stfel, din considerentele c, #lascu Maria ar putea comunica fapte, care au importan pentru soluionarea corect a liti!iului i deoarece ea locuiete la o mare deprtare de locul e:aminrii cererii de c9emare în /udecat, instana de /udecat a/un!e la conclu-ia de a da dele!aie Judectoriei ?riceni cu  privire la audierea în calitate de martor în aceast pricin
12..n acelai timp, instana de /udecat a/un!e la conclu-ia despre necesitatea suspendrii procesului p>n la pre-entarea de ctre Judectoria ?riceni a dele!aiei /udiciare
13..n conformitate cu art '%5 CPC, art %4' CPC, art %483%6& CPC, instan a de /udecat
d i s p u n e2
Se solicit Judectoriei ?riceni efectuarea urmtoarelor acte de procedur în scopul e:ecutrii dele!a iei /udectore ti2
S audie-e în calitate de martor pe #lascu Maria, domiciliat în or ?riceni, str tefan cel Mare nr '5, asupra urmtoarelor întrebri2
' c>nd a fcut cunotin cu Hraur Ale! % de c>nd i pîn c>nd au locuit împreun i care a fost caracterul relaiilor 
între ei 0 unde au locuit împreun
.nc9eierea în cau- este obli!atorie pentru Judectoria ?riceni i urmea- s fie îndeplinit în re!im prioritar
Procesul în pricina civil la cererea de c9emare în /udecat a lui Hraur   1atalia împotriva lui Hraur Ale! cu privire la recunoaterea dreptului la spaiul locativ pierdut se suspend p>n la pre-entarea de ctre Judectoria ?riceni a dele!aiei /udiciare
.nc9eierea, în partea suspendrii procesului, poate fi atacat cu recurs la Curtea de *pel C9iinu, atît cît durea- suspendarea procesului, prin intermediul Judectoriei Centru, mun C9i inau
Pre edintele edin ei,
 /udectorul @asile CR#=*1 08# -ncheiere /rivind a>igurarea /robelor (art. 12$ al!.(1) CPC)
osarul nr
Judectoria ?uiucani mun C9iinu #nstana compus din2 Preedintele edinei, /udectorul @lad C9irtoaca !refier Raisa Mocanu
e:amin>nd problema asi!urrii probelor în ca-a civil intentat la cererea de c9emare în /udecat a lui Hrecu 1icolae împotriva lui Hrecu #na cu privire la  parta/area bunurilor proprietate în devlmie a soilor 
a c o n s t a t a t2
' Hrecu 1icolae a depus cerere de c9emare în /udecat împotriva lui Hrecu #na cu privire la parta/area bunurilor proprietate în devlmie a soilor
% .n motivarea aciunii reclamantul Hrecu 1icolae a indicat c, a fost cstorit cu p>r>ta din anul %&&% pîn la '; noiembrie %&'& up desfacerea cstoriei, el împreun cu p>r>ta, au continuat, p>n la %8 septembrie %&'', s