Modernismul finlandez:

Arhitectura, Design

Dragodan Ioana Lorena

Serbanoiu Ioana Georgiana

C

An III

2011 – 2012

Facultatea de Arhitectura “G. M. Cantacuzino”, Iasi

Cuprins:

1 – Introducere

2 – Functionalismul

3 – Arhitecura

4 –Mobilierul scandinav

5 – Eero Saarinen

a. Biografieb. Arhitecturac. Design

6 – Alvar Aalto

a. Biografieb. Arhitecturac. Design

1. Introducere

Perioada de timp dintre anii 1880 si 1920 marcheaza unul din cele mai importante si prolifice momente din istoria arhitecturii. S-au formulat noi teorii si slogane, s-au construit opere semnificative si au aparut noi tipuri de cladiri ce au schimbat fata marilor orase.

Atat in Europa, cat si in America, asezarile urbane s-au dezvoltat, tehnologia a evoluat cu o viteza fantastica, lumea intreaga asteptand parca o furtuna, un eveniment major cu repercusiuni in toate domeniile.

In Europa, aceasta furtuna a venit sub forma Primului Razboi Mondial (1914-1918), si a Revolutiei din Rusia (1917), iar in timp ce nelinistea si incordarea domneau peste batranul continent, increderea si influenta Americii cresteau.

Astfel, o adevarata revolutie arhitecturala a inceput in Chicago intre 1880-1890, influenta principala a miscarii fiind a arhitectului Henry Hobson Richardson (1838-1886). Acesta si-a format un stil al sau, exemplu semnificativ fiind depozitul Marshall Field din Chicago, ce a devenit modelul de urmat al noii generatii de arhitecti din acelasi oras.

Dar ceea ce a adus Scoala din Chicago in atentia publicului larg a fost marele incendiu din 1871, ce a distrus majoritatea constructiilor din centrul orasului. Atunci s-a ivit ocazia arhitectilor de a proiecta un nou tip de cladiri, din alte materiale, si cu un design nou. S-a pregatit, deci, scena, pentru miscarea modernista.

Evenimentul crucial in aceasta miscare a fost aparitia zgarie-norilor, primul fiind Home Insurance Building din Chicago, de William le Baron Jenney (1832-1907). Acesta avea o structura metalica, cu zidarie de caramida, rezistenta la foc, dar cu toate acestea, Jenney nu s-a desprins cu totul de traditie, adaugand diverse tipuri de decoratiuni pe exterior, aratand ca inca nu stapaneste realizarea unei volumetrii potrivite unui astfel tip de cladire.

In anii ce urmeaza, construirea zgarie-norilor a luat amploare. S-a remarcat totusi Louis Sullivan, ca fiind cel mai intens si logic arhitect al generatiei sale. O analiza atenta a Carson Pirie Scott Departament Store, proiect al acestuia, ne releva elemente esentiale ce au devenit prototipul numeroaselor cladiri de birouri si spatii comerciale ale secolului XX.

Dar care a fost de fapt scopul acestei miscari? Ce isi propunea acest nou stil de a construi? Observam ca plecand de la neo-gotic si neo-clasic, au fost reexaminate formele traditionale si au fost reduse la esenta lor. S-a eliminat tot ce inseamna detaliu lipsit de necesitate, volumul axandu-se pe o expresie clara a structurii.

Traversand oceanul, intalnim arhitecti precum Philip Web (1831-1915) si William Morris (1834-1896), ce si-au propus sa creeze o arhitectura sincera, si au stabilit un reper pentru functionalismul arhitecturii moderniste.

Un mod mai extrem de a privi acest functionalism, a fost exprimat in 1908 de catre Adolf Loos, prin articolul "Ornament si crima".

Indreptandu-ne catre nordul Europei, descoperim o interpretare mai blanda si mai romantica a modernismului . Arhitectii scandinavi s-au lasat influentati de onestitatea miscarii moderniste, dar au imbinat-o cu traditia locala si influentele culturii sale.

2. Functionalismul

Functionalismul, in arhitectura, este principiul conform caruia designul unei cladiri trebuie sa fie determinat de factori ce tin de functiune, materiale, structura. Volumetria cladirii trebuie sa fie sincera scopului sau, renuntandu-se la compromisurile facute in trecut, din considerente strict estetice.

Pentru a completa aceasta definitie, preluam cateva exemple comentate de Bruno Zevi(1918-2000) in eseul "Codul anticlasic - limbajul modern al arhitecturii" : "Ferestrele. Pentru ferestrele unui palat renascentist, clasicismul selectioneaza un modul, apoi studiaza ritmul lui, raporturile intre plinuri si goluri, aliniamentele orizontale si verticale, altfel spus, suprapunerea ordinelor. Arhitectura moderna, depasind aceste preocupari formale, se angajeaza intr-o actiune de resemantizare cu mult mai complexa si mai profitabila. In primul rand, niciun modul nu se mai repeta. Fiecare fereastra, prin semnificatia si rolul sau, reprezinta o entitate in sine, cu o valoare intrinseca; ea nu trebuie sa se alinieze altora, nici sa raspunda unui sistem de proportii; ea poate avea indiferent ce forma: dreptunghiulara, patrata, rotunda, elipsoidala, triunghiulara, compusa, libera. In functie de incaperea pe care trebuie sa o lumineze, fereastra poate lua forma unei fante lungi si inguste, la nivelul plafonului sau al pardoselii, a unei fante pe toata inaltimea peretelui, a unei benzi care se desfasoara la inaltimea omului, oricum vrem sau socotim corect, dupa ce ii vom fi calculat functiunea, incapere cu incapere. Nu exista niciun motiv pentru a uniformiza ferestrele si a le elimina caracteristicile. Cand le vom fi sustras autoritatii clasicismului, ele vor fi cu atat mai eficiente cu cat vor fi mai diferite, si vor constitui suportul unor multiple mesaje. (…) Data fiind iregularitatea golurilor, fatada, eliberata de axe, nu mai este un obiect inchis, autonom, un scop in sine; ea stabileste un dialog cu spatiul inconjurator, incetand sa mai fie straina si ostila orasului sau peisajului."

Despre eficacitatea si pragmatismul acestui nou tip de a construi, ne vorbeste tot Bruno Zevi, analizand, in aceeasi lucrare, exemplul Palatului Regina Margherita, construit in secolul al XIX-lea la Roma, intr-o maniera clasica: "Mai mult, "cosmetica" moderna nu este scumpa si nu provoaca risipa, in timp ce "cosmetica" clasica, avand la baza simetrii, proportii, placari cu marmura, se ridica la costuri prohibitive. Sa observam palatul Regina Margherita. Conceput intr-o maniera clasica, avea nevoie de un "plin" majestuos, in partea superioara, prin care sa isi puna in evidenta cornisa. S-a construit deci, in acest unic scop, un intreg etaj de nelocuit, caci era lipsit de ferestre. Ce imprudenta! Mai tarziu, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, palatul a fost cumparat de americani, pentru a plasa acolo ambasada Statelor Unite. Ei au descoperit existenta etajului superior si, dorind sa-l utilizeze, au perforat o serie de mici ferestre in cornisa. Dubla extravaganta, o ambasada regala cu pretentii utilitare.(…) Codul modern, intemeiat pe necesitati sociale, psihologice si umane, are oroare de realizarile pompoase si de superstructuri. "

Intelegem, deci, nevoia unui nou tip de arhitectura in societatea agitata, in continua dezvoltare, a inceputului de secol XX.

Cu toate ca Functionalismul este in cele mai multe cazuri asociat arhitecturii moderniste, nu este un concept exclusiv modern. Ignorand faptul ca orice cladire, oricat de luxoasa si plina de fast ar fi, are totusi un rol practic de indeplinit, au fost cazuri, de-a

lungul istoriei cand functionalul s-a impus partii estetice in diferite constructii. Mentionam aici constructiile cu rol de aparare ale Evului Mediu, cele cu caracter industrial sau comercial.

Crezul Functionalist a fost adoptat si dezvoltat dupa inceputul secolului XX, ca rezultat al schimbarilor din tehnica si constructii, cerintei de noi tipuri de cladiri, si schimbari in idealurile culturale si estetice ale vremii. Arhitectii s-au aratat nemultumiti de incercarile de reinviere ale clasicismului, si o arhitectura in care forma este fidela functiei s-a format.

Sloganul "form follows function" a fost urmat de arhitecti precum Louis Sullivan si Le Corbusier, pentru acesta din urma, casa fiind "o masina de locuit".

3. Arhitectura Scandinaviei de la inceputul secolului al XX-lea

In arhitectura scandinava de dupa secolul al XIX-lea, se remarca doua curente importante : nationalismul romantic, al fiecareia dintre cele trei tari, si modernismul nordic.

In Norvegia, stilul nationalist romantic a influentat arhitectura, incepand cu anul 1840, cand, urmarind traditia germana, multi arhitecti au inceput sa proiecteze cladiri din caramida rosie, intr-o incercare de a reinvia stilurile medievale. Romanicul si Goticul erau considerate stiluri potrivite de a construi biserici, institutii publice si fabrici. Linstow a fost primul arhitect norvegian inspirat de arhitectura Evului Mediu, fapt sugerat de proiectul sau din 1837, in care propunea construirea unei piete, marginita de clădiri publice si taiata de un drum ce unea Christiania (actualul oras Oslo) de Palatul Regal.

Curentul a fost adoptat si de colegul sau, Grosch, ce a proiectat in stilul neo-romanic, statia de pompieri de langa catedrala din Oslo si Bazarul din capitala.

Cladirile rezidentiale au fost construite in continuare in stilul clasic, cu peretii din caramida. In preajma anului 1840, s-au construit multe cladiri din lemn intr-un stil nou, inspirat de cabanele elvetiene, preluat din zona Germaniei. Acest stil era de fapt o reinterpretare a constructiilor vernaculare din regiunea Alpilor, cu influente din arta medievala si vikinga. Arhitect reprezentativ al acestui curent este Holm Hansel Munthe, ce a proiectat biserici, pavilioane, case de vacanta si pensiuni.

La putin timp după 1900, stilul elvetian a fost abandonat, in favoarea Jugendstil-ului, Art Nouveau-ul nordic, urmat de un Modernism putin influentat de cel german.

In anii 1920, Functionalismul si-a gasit multi adepti printre tinerii arhitecti norvegieni. Il mentionam pe Lars Backer, cu prima cladire functionalista - restaurantul Skanses, ce a fost demolat in 1970, galeria de arta Kunstnernes Hus, de Gudolf Blakstad si Herman Munthe-Kass.

Arhitectura modernista a fost promovata in Suedia de catre un grup de arhitecti cu o pregatire in directia neo-clasicismului, dintre care s-au remarcat Gunnar Asplund si Ivar Tengbom .

Expozitia de la Stockholm pentru Industrie, Arte si Mestesuguri din 1930, a determinat o raspandire a functionalismului pe teritoriul suedez. In anii ce au urmat, aceasta a fost ideologia dominanata, in special in constructia caselor.

Un triumf al nationalismului romantic suedez, imbinat cu influentele moderniste, il constituie Primaria din Stockholm, de Ragnar Ostberg. Construita pe malul fiordului Riddar, cladirea dreptunghiulara in plan, se desfasoara in jurul a doua spatii deschise: o curte/piazza numita Borgargarden, in partea de est si Sala Albastra in partea de vest.

Prin stilul masiv, ce combina elemente ale constructiilor din caramida din Scandinavia cu elemente mai ludice, amintind parcă de arhitectura venetiana.

Modernismul nordic trebuie, totusi, studiat din prisma celor doua personalitati cheie ale sale: Asplund si colegul sau finlandez, Alvar Aalto. Asplund era mai in varsta decat Aalto cu 13 ani, iar lucrarile sale i-au oferit tanarului arhitect un punct de pornire pentru o intreaga estetica alternativa. Desi Aalto era preocupat de arhitectura economica si de productia de masa, atasamentul sau pentru arhitectura traditionala finlandeza i-a temperat elanul inovator, conferind lucrarilor sale umanitatea ce lipsea arhitecturii functionaliste. Constituind un precedent pentru Aalto, Capela din padure a lui Asplund era o imbinare moderna intre templul clasic si coliba primitiva.

Definitoriu in cariera lui Aalto, ca si in cazul colegilor sai, Gunar Asplund si Sven Mrkelius, este faptul ca au inceput cu totii ca exponenti ai clasicismului nordic in arhitectura, atat prin opere, cat si prin studii. Opera sa este considerata versiunea europeana a arhitecturii organice propuse de Sullivan si Wright, dar care s-a dezvoltat independent si cu o puternica influenta locala. La baza acestei conceptii se afla ideea ca lucrurile se dezvolta conform unei forme proprii si, prin urmare, edificiilor nu li se pot atribui "colivii" geometrice prestabilite. Concluzia acestei teoreme este ca, acolo unde este posibil, nu trebuie sa se utilizeze materiale sintetice, ci materiale naturale, precum lemnul, pe care Aalto il va folosi frecvent. Un exemplu clasic este auditoriul bibliotecii din Viipuri, pe care unii au crezut-o distrusa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In realitate, a fost abandonata timp de un deceniu, urmand a fi renovata apoi. Modulatiile plafonului au fost studiate de Aalto pentru a optimiza acustica auditoriului. Plafonul se dezvolta, astfel, conform propagarii "organice" a undei acustice, si nu unei forme geometrice prestabilite.

Constient atat de miscarile internationale, cat si de realitatea locala, Aalto s-a dovedit a fi un arhitect pragmatic, metodic, preocupat in permanenta de om, cu trasaturile sale individuale, dar si relatia sa cu societatea. Pe Aalto il intereseaza fiecare fiinta umana, fiecare cu dorintele si experientele ei personale, indiferent de locul de unde vine sau clasa sociala din care face parte. El gaseste incurajare si stimulare in oameni cu cele mai diferite vocatii. Intr-adevar, Aalto nu putea pasi in afara casei sale fara a se găsi implicat intr-o interactiune cu altii. El se apropie de oameni direct si fara inhibitii, in acelasi mod in care se apropie de cel mai organic dintre materiale – lemnul.

In timpul vietii sale, Aalto era adesea considerat ca fiind incantator in ideile sale dar o personalitate mai putin importanta printre pionierii arhitecturii moderne. Au trebuit sa treaca aproximativ 3 decenii de la moartea sa pentru ca lumea sa se aplece mai atent asupra operei sale, rezultand astfel nenumarate carti si studii. Chiar si el admitea ca valoarea unei arhitecturi va putea fi observata abia dupa 50 de ani de la inaugurare. El era chiar reticent fata de noutate ca fiind un criteriu in critica a arhitecturii. In unul din ultimele sale interviuri nu uita sa releve, inca o data, un simt al economiei mult deasupra celui promovat de functionalisti:

„Intrebarea principala nu este cat a costat o cladire pană in ziua cand a fost terminata, ci cat a costat după 50 de ani, incluzand costurile de incalzire si mentenanta. Pierderile ulterioare pot depasi de multe ori economiile facute in timpul constructiei.”

Aalto se detasa de functionalisti printr-o arhitectura, paradoxal, mai rationala decat a acestora, mai apropiata de nevoile reale ale omului.

Arhitectura moderna a incercat sa ofere o senzatie de atemporalitate, de un nou

perpetuu, in loc sa exprime realitatea timpului si sa incorporeze efectele trecerii sale in cadrul cladirilor. Cladirile apartinand creatiei lui mature induc un bine inteles simt al traditiei si al timpului, incorporand de asemenea efectele inevitabile ale utilizarii si degradării. (in unele cladiri a creat inadins efecte psihologice pentru a amplifica impresia lasata de timp, cum ar fi repetarea motivului ruinelor antice). In cadrul Casei experimentale din Muuratsalo, Aalto preia ideea elementelor prezentate vadit in ruina, aplicand ideea filozofică a Sterben und Werdem (a mortii si redevenirii). Confruntarea dintre cultura si natura este grabita de dorinta lui de acest moment viitor al reconcilierii in timpul prezent. Majoritatea cladirilor lui Aalto au rezistat testului timpului, pastrandu-si si astazi acel aer de tinerete si vigoare asemenea oricarei mari opere de arta sau arhitectura.

Sensibilitatea lui Aalto fata de istorie, formata in anii acestuia de studiu, a aparut datorita contactului cu arhitectura traditionala, mult iubita de arhitect : “Studiul aprofundat si admiratia fata de vechea noastra arhitectura locala, si valorile acesteia, sunt importante pentru noi, arhitectii, fiind de fapt baza muncii noastre.”, scria Aalto in 1922. Studiul patrimoniului arhitectural finlandez i se parea o modalitate buna pentru formarea gustului publicului pentru arhitectura contemporana. “Arhitectura traditionala este cel mai bun instrument critic pentru munca noastra de azi.”

Aceasta era o ideologie populara in Finlanda inceputului de secol XX, multi profesori, de la Institutul Politehnic din Helsinki, promovand asa zisa miscare a Romantismului-national. Ei incercau o reactualizare a temelor populare, care simbolizeaza traditia si independenta nationala ce trebuia sa renasca, si să sustina independenta politica si culturala a Finlandei fata de Rusia.

Curentele paralele, precum Jugendstilul (Art Nouveau-ul scandinav) s-au dezvoltat influentate de restul Europei.

Competitia pentru construirea unei gari noi in Helsinki a constituit o problema pentru miscarea romantismului-national, proiectul castigator, cel al lui Eliel Saarinen, starnind polemici violente. Proiectul era in stilul pur, national-romantic, iar pentru arhitectura cladirilor publice, se cerea un stil modern, mai rational. Saarinen a fost nevoit sa abandoneze ideea initiala, modificand intregul concept, alegand alte materiale si adaptand cladirea la cerintele publicului.

Revenind la Alvar Aalto, observam că tema principala a operei sale se bazeaza pe ideea de comunicare. Aceasta comunicare este baza relatiilor interpersonale si sociale, insemnand in acelasi timp si apropierea culturii de natura - dominarea si transformarea elementelor naturii in entitati culturale.

Contrar credintelor modernistilor care cautau putere in polarizare si reducere, el a aspirat la includerea si fuziunea elementelor contradictorii. Arhitectura lui este una a integrarii si a sintezei. Pentru el, arhitectura nu are rolul de a produce obiecte arhitecturale impunatoare, socante, ci are rolul de a suprima tensiunile si conflictele dintre individ si mediu sau fizic impreuna cu tehnologia inclusa in acesta. Aalto se pare ca a inteles, cu mult inaintea altor pionieri ai arhitecturii moderne, corespondenta si interactiunea dintre material si spiritual.

„Indiferent de lucrare, mai mica sau mai mare, nascuta din banalitate sau din cel

mai sensibil si emotional lucru, fie ea un oras sau o parte a acestuia, o cladire sau o retea de transport, o pictura, o sculptura, sau un simplu obiect utilitar, exista o singura conditie absoluta pentru creatia acesteia, inainte de a primi o valoare ce o califica a face parte din cultură … in orice caz, contrariile trebuie reconciliate … Aproape orice decizie formala presupune zeci, adesea sute, uneori chiar mii de elemente conflictuale ce pot fi fortate intr-o armonie functionala doar printr-un act de vointa. Aceasta armonie nu poate fi atinsa prin alte mijloace decat prin arta.”

O alta personalitate remarcabila a arhitecturii finlandeze de la inceputul secolului XX este Eliel Gottlieb Saarinen. Nascut in 1873, acesta a studiat arhitectura si pictura, la Helsinki, urmand ca in 1896 sa infiinteze un birou de arhitectura impreuna cu Gesellius si Lindgren. Cei trei au devenit cunoscuti la scurt timp, datorita Pavilionului Finlandez de la Targul International de la Paris, in 1900, Casei Hvittrask de langa Helsinki, Muzeului National Al Finlandei, de la Helsinki si a garilor din Helsinki si Viipuri.

Datorita filosofiei arhitecturii de la inceputul secolului, Saarinen a proiectat si piese de mobilier pentru constructiile sale. Exemple ar fi scaunul Hannes (1908) si Scaunul Alb (1910).

Putem compara lucrarile lui Saarinen cu cele ale lui Mackintosh, sau ale lui Baillie-Scott, primul mentionat deosebindu-se totusi prin caracterul specific finlandez.

Dupa succesul in competitia pentru Chicago Tribune Tower (1922), Saarinen s-a mutat in Statele Unite, unde a ramas pentru tot restul vietii sale. In 1937, fiul sau, Eero Saarinen, i-a devenit partener.

Lucrarile timpurii ale lui Eliel Saarinen pot fi incadrate intr-o interpretare nordica a stilului Art Nouveau, trecand treptat catre modernism. Acesta a imprumutat formele si materialele trecutului si prezentului, regionale si internationale, abstractizand stilul clasic si arhitectura vernaculara finlandeză si dand nastere unor opere simple, curate, potrivite sensibilitatii spiritului finlandez.

4. Mobilierul scandinav

In ultimul secol, mobilierul scandinav a respectat vechile stiluri traditionale rustice, dar liniile clare si simple au fost adaptate de designer cu o tenta de modernism.

Scandinavia este o regiune dominata de mediu: iernile reci, verile lungi si pinii omniprezenti au conferit un stil particular interioarelor caminelor.

Mobilierul scandinav este realizat de obicei din lemn de pin. Pinul este o esenta moale si, partial pentru a-l proteja, partial pentru a adauga culoare si luminozitate interioarelor, in mod traditional acesta este vopsit, de obicei in alb sau albastru. Scaunele cu speteza in bare, uneori tapitate cu o placa sau o perna matlasata din material textil, completeza dulapurile mici si mesele robuste. Picioarele meselor si scaunelor sunt in general patrate si usor subtiate, si nu curbate, asa cum era la moda in alte parti ale Europei.

Stilul suedez

Lucrarile lui Carl Larssen (1853 – 1919) ofera o marturie detaliata a interioarelor suedeze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Artistul a pictat portrete de scriitori si politicieni celebri ai acelori vremuri si peisaje incantatoare cu gradini umplute cu tapiserii de flori, insa sunt renumite interioarele imortalizate de artist, insufletite adesea de personaje feminine surprinse scriind sau trebaluind la bucatarie. Aceste tablouri prezinta multe dintre caracteristicile designului suedez al vremii: incaperi luminoase, cu ferestre acoperite sumar si pereti lambrisati pe portiuea inferioara cu lemn de esenta moale.

In aceste interioare podelele sunt acoperite cu lemn sau sunt acoperite cu gresie glazurata, dispusa adesea intr-un model alb-albastru sau verde-galben de table de sah. Poate sa para surprinzatoare lipsa draperiilor sau a perdelelor, dar ferestrele din aceste locuinte erau astfel proiectate incat sa permita trecerea luminii. Ferestrele erau impodobite cu perdele simple sau storuri, in locul draperiilor bogate care la acea vreme erau la mare moda in Anglia si Franta. Sticla groasa (si deja ferestrele duble) oferea o izolare fata de iernile reci iar soba era o trasatura esentiala: aceasta era pozitionata indeobste in incaperea centrala a caminului, nu ascunsa undeva intr-o bucatarie sau in zona de lucru si din aceasra cauza sobele suedeze de incalzire erau realizate astfel incat sa fie aspectuoase, impodobite cu emailuri I culorile alb-albastru, sau cu un otel bine slefuit. (Fierul este un alt material care se gaseste din belsug in Suedia iar sobele erau proiectate astfel incat sa ard lemnul care era vesnic la indemana). Sobele nu erau ingropate intr-un coronament de cos din caramida, ele erau neancorate, astfel ca hornul metalic actiona ca radiator, ajutand la incalzirea incaperii si a dormitoarelor aflate deasupra.

Fagul danez

Si in Danemarca invecinata se folosea lemnul de esenta moale existent din abundenta, dar aici viata era mai putin influentata de clima iar comertul international era

mai bine dezvoltat datorita legaturilor acestei tari cu restul Europei si pentru ca traditia navigatiei era mai veche decat in Suedia. Totodata, existau mai multe paduri de foioase, iar fagul era esenta favorita de mobilier, care de obicei se lacuia. Prin anii 1960, Danemarca isi crease deja reputatia pentru stilul simplu, modern, cu stofe de textura rara din canepa sau iuta, vopsite adesea in rosu sau portocaliu, care au devenit un simbol al acelei perioade in multe parti din Europa si America.

Designul uimitor

Cel mai remarcabil designer provenit din Scandinavia a fost finlandezul Alvar Aalto (1898 – 1976). Aalto a studiat arhitectura la Helsinki, un oras care a ramas si in zilele noastre unul dintre cele mai renumite centre de excelenta din domeniul acestei discipline, si este remarcabil in domeniul arhitecturii ecologice, care utilizeaza la maximum resursele naturale (lumina naturala si materialele naturale reciclabile). Proiectele acestuia prezentau un nou stil de arhitectura care nu se baza pe revigorarea stilurilor clasice: erau caracteristici peretii albi simpli, benzile de geamuri si acoperisurile plate, care erau un ecou al stilului Bauhaus initiat de Walter Gropius in Germania, in aceeasi perioada.

Aalto si-a pus amprenta personala in domeniul proiectarii cladirilor cu cea de-a treia lucrare importanta a lui, o biblioteca publica din Viipuri (astazi Vyborg). Lemnul care se gasea din abundenta in Finlanda, la fel ca in toate celelalte tari scandinave, a fost utilizat pentru a modela interioarele, creand un comfort cald, natural, ce contrasta cu exteriorul sobru, alb. Cladirile au inceput sa etaleze noi dimensiuni, cu etaje amplasate la diferite nivele, lucarne si balcoane care dadeau senzatia de spatialitate. In sala de spectacol a bibliotecii, artistul a proiectat un tavan acustic curbat, accentuat si de mobilierul curbat, realizat din placaj de lemn, proiectat tot de el. Aceasta constructie este cel mai des asociata cu numele artistului. Nu a avut niciodata o clientela larga, astfel incat lucrarile lui poarta intotdeauna tenta personalitatii artistului.

Aalto nu a recurs la liniile riguroase ale riglei si T-ului. El isi schita de mana proiectele si planurile, ceea ce conferea desenelor sale o forma naturala, usoara. Mai mult, el a adaptat curbele sticlariei si ale altor accesorii ale interioarelor sale: vazele lui cu fatetele curbate in forma de panglica, sunt comercializate si azi.

Influenta materialelor naturale

Scandinavia are o mare bogatie de resurse naturale: suprafata sa este impadurita in procent mare, furnizand atat materie prima pentru constructii si mobilier, cat si combustibil (uneori sub forma de mangal). O sursa importanta de energie este hidroelectricitatea, dar in regiune exista putini combustibili fosili (carbune). Zona este bogata in zacaminte minerale, indeosebi fier si cupru, care a fost unul dintre materialele favorite ale lui Alvar Aalto pentru a adauga detalii interioarelor.

Esenta moale a pinului (mai ales cea a molidului norvegian) are culoare pala si este relativ usor de prelucrat. Se preteaza bine la taierea in fasii subtiri folosite pentru realizarea placajului, un alt material exploatat de Aalto pentru capacitatea sa de a se

lasa modelat in forme usor curbate.

Fagul danez este un lemn de esenta tare, cu o granulatie usor patata si o textura neteda, uniforma. Si acesta poate fi utilizat pentru fabricarea placajului si poate fi aburit si modelat pentru a realiza mobilierul curbat din lemn.

5. Eero Saarien

a. Biografie

Eero Saarinen (n. 20 august 1910 – d. 1 septembrie 1961) a fost un arhitect și designer industrial finlandez-american, faimos pentru abordarea a numeroase stiluri de design, remarcandu-se prin adaptarea cu simplitate, eficienta, ergonomie, functionalitate si rationalism la nevoile efective ale proiectului abordat.

Viata arhitectului de origine finlandeza, Eero Saarinen , se desfasoara in parallel cu dezvoltarea si transformarea Americii insesi, in secolulXX- o natiune de imigranti, initial privind inapoi catre obarsiile europene, devenita, “noua frontiera” a lui Keneddy, cat si o societate in care vitalitatea inovatoare si indrazneala tehnologica vor triumfa. Unicul fiu al influentului architect , urbanist si professor, Eliel Saarinen, Eero a lucrat initial impreuna cu tatal sau, intr-un parteneriat care imbina clasicismul simplificat al seniorului, cu adeziunea juniorului la Modernism. Dupa moartea lui Eliel, in 1950, Eero a preluat conducerea atelierului si a creat multe dintre operele sale de marca, inclusive aerodinamicul terminal TWA si elegantul Saint Louis Gateway Arch din St Louis. Criticat pentru lipsa unui stil clar definit, el era capabil sa isi adapteze arhitectura la nevoile clientilor.

Din pacate, Eero nu a trait ca sa isi vada multe dintre lucrarile importante, murind prematur in 1961, la 51 de ani.

b. Arhitectura

Arcul Gateway

Cunoscut si ca Jefferson National Expansion Memorial, Arcul Gateway a fost ridicat pentru a comemora expansiunea spre Vest a Statelor Unite.

Inaltat la Saint Louis, Missouri, Statele Unite, acest monument din beton, inalt de 192 metri, a constituit o adevarata provocare pentru constructorii si arhitectii secolului trecut. In 1948 s-a lansat un concurs pentru proiectarea arhitecturala a unui memorial inchinat lui Thomas Jefferson, singurul presedinte-arhitect al Americii. Lucrarea era planificata pe malul vestic al fluviului Mississippi, iar orasul Saint Louis fusese ales in mod simbolic. In acest fel se comemora importanta locului din care Meriwether Lewis si William Clark au pornit in istorica lor calatorie pentru realizarea hartii Vestului Americii.

Monumentul a fost conceput ca un punct de reper al orasului, concursul a fost castigat de arhitectul finlandezo-american Eero Saarinen si consta intr-un arc parabolic de 180 metri. Ideea fusese folosita si de Corbusier in 1931 pentru Palatul Sovietelor, care nu a mai fost construit. Proiectul lui Saarinen a fost studiat vreme de 10 ani, schitele imbogatindu-se permanent, forma finala fiind oferita constructorului in 1958. Monumentul constituia punctul central al unui parc de 33 hectare de pe malul apei si urma sa fie amplasat pe aceeasi axa cu tribunalul. Proiectul pentru parc a fost revizuit si liniile ferate existente pe chei au fost mutate intr-un tunel.

Parcul era si el realizat dupa un proiect aparte. Avea alei curbate si o mica padure amintind regiunile salbatice ale Americii. Arcul, ridicat intr-o zona defrisata, sugera poienile primelor tabere ale exploratorilor iar inaltimea sa era acum de 192 metri fiind cel mai inalt monument din tara. Saarinen a lucrat impreuna cu un alt arhitect, John Dinkeloo si cu inginerul de structura Fred Severud. Ei au elaborat un concept structural bazat pe un singur tub curbat, gol pe dinauntru, care urma sa fie construit dintr-un singur material si sa aiba o fundatie adanca. Ca material principal de captusire a fost ales inoxul, datorita multiplelor sale calitati, mai ales rezistenta la coroziune.

Invelisul exterior este astfel din inox, cu o grosime de 0,6 cm, iar cel exterior din otel cu o grosime de 1 cm. Cele doua straturi sunt prinse intre ele cu buloane de otel rezistente. Construirea arcului care are la baza o deschidere egala cu inaltimea, adica 192 metri a fost un proces lung si dificil, realizandu-se prin segmente fabricate si transportate dupa sisteme speciale. Au fost folosite macarale fixe si mobile pentru montare, furtunuri de incendiu pentru a turna apa pe inoxul de deasupra ca sa reduca la minimum tensiunea termica si multe altele. Ultimul segment a fost fixat la 20 octombrie 1965.

Monumentul avea o fundatie de 17,7 metri adancime, o greutate de 43.000 tone iar costurile constructiei se ridicasera la 13.000.000 dolari. El incadreaza imaginea

elegantului St. Louis, autorul proiectului vrand sa realizeze o legatura simbolica intre fluviu, parc si oras. De altfel Saarinen dorea sa transfere in construirea cladirilor elementele de experienta tehnologica de la alte industrii. In Arcul Gateway el s-a apropiat de aplicarea unor tehnici de fabricare a invelisurilor sub tensiune, dezvoltate in industria de aeronave. Totul a contribuit la expresivitatea unui monument care uimeste prin eleganta si simplitate.

Centrul de zbor TWA

1956-1962, Aeroportul Kennedy, New York

Cea mai avangardista dintre formele sale sculptural, Centrul de zbor TWA din New York creeaza o continuitate fluida a spatiului, formei si suprafetei, pentru a sarbatori grandoarea zborului. Contopind laolalta o serie de particele subtiri de coaja de beton, pentru a crea o desfasurare ultramodern de trasee curbe,cladirea a fost numita si “pasarea lui Eero”. Cu toate acestea, cladirea nu a fost intentionat modelata in forma de vulture, dupa cum este adesea descrisa, ci mai degraba ca un simbol abstract a zborului.

Saarinen si-a descris lucrarea drept “o cladire in care arhitectura insasi exprima drama si ceva special, placerea zborului si emotia de a calatori.. un loc al miscarii si tranzitiei.”

Din pacate, arhitectul a murit in 1961, inainte ca lucrarea sa fie terminata.

Auditoriul Kresge de la MIT

1953-1955, Cambridge, Massachusetts

Proiectat in acelasi timp cu capela Kresge, complexul Kresge, privit ca intreg, extinde tehnicile de proiectare comunitara pe care Saarinen le-a invatat de la tatal sau. Volumul innovator, acoperit cu o coaja subtire din beton al Auditoriului Kresge, pleaca de la estetica lui Eliel si preferinta sa pentru formalismul modernist. Constructia seaman cu o felie dintr-o emisfera din sticla, acoperita cu o coaja din cupru. Sala de concerte ofera spatiu amplu pentru locurile spectatorilor, iar absenta elementelor de sustinere permite vederea optima pentru fiecare spectator in parte.

Constructia de pe malul raului Charles, cuprinde un mic amfiteatru, o sala de concerte, si Sali de repetitive. Se remarca prin forma sa gratioasa si prin domul alb, o optime de sfera, ancorata in trei puncte. Sala de concerte are 1226 de locuri iar amfiteatrul 204.

c. Design

Scaunul lalea

Scaunul lalea (Tulip chair) a fost creat de catre Eero Saarinen in 1955 pentru compania Knoll, din New York. Initial a fost gandit ca scaun pentru un set de dining. Are liniile clare ale modernismului si a folosit material experimentale, pentru acea perioada. Este considerat un model classic de design industrial. Modelul a devenit foarte popular dupa utilizarea acestuia in serialul de televiziune Star Trek (1966-1969).

Eero Saarinen a dorit sa produca acest scaun ca piesa compacta, facuta in intregime din fibra de sticla, dar acest material nu putea sa sustina baza, iar modelele initiale au fost sortite esecului. Ca rezultat, scaunul lalea are structura din aluminiu, cu partea superioara invelita in fibra de carbon, pentru un aspect unitar.

Premii:

Premiul Muzeului de Arta Moderna, in 1969

Premiu pentru Design Industrial in 1969

Premiul Centrului din Stuttgart in 1962

6. Alvar Aalto

a. Biografie

Hugo Alvar Henrik Aalto (n. 3 Februarie 1898 - d. 11 Mai 1976) a fost un arhitect si designer de origine finlandeza. Lucrarile sale includ arhitectura, mobilier, textile si articole de sticla. Inceputul carierei lui Aalto merge in paralel cu cresterea economica si industrializarea rapida a Finlandei in prima jumatate a secolului XX si multi din clientii sai erau industriasi; printre acestia se numara familia Ahlstrom-Gullichsen. Durata carierei sale , din 1920 pana in 1970, este reflectata in stilurile folosite in lucrarile sale, intinzandu-se de la Clasicismul Nordic de la inceputul acesteia, pana la rationalul Modernism de tip international in anii 1930, iar apoi catre un modernism mai "organic" dupa anii 1940. Totusi, ce este tipic pentru cariera sa, este preocuparea cu Gesamtkunstwerk, concretizarea mai multor stiluri; prin care - impreuna cu prima sa sotie, Aino Aalto - ar fi proiectat nu numai cladirea, ci ar fi acordat atentie si interiorului prin designul de mobilier, lampi si articole de sticla. Muzeul dedicat lui Alvar Aalto, proiectat de insusi Aalto, este asesaz unde se considera a fi orasul sau natal Jyväskylä.

Cariera:

Desi uneori este privit ca unul din primii si cei mai influenti arhitecti ai modernismului nordic, o examinare mai amanuntita a evenimentelor istorice arata ca Aalto (inca pionier in Finlanda) a urmarit indeaproape si a avut legaturi cu alti pionieri din Suedia, in special cu Gunnar Asplund si Sven Markelius. Ceea ce aveau ei si multi altii din acea generatie din tarile Nordice a fost faptul ca au inceput de la o educatie clasica si au fost primii designeri a asa numinutului stil Nordic Clasic - un stil care a fost o reactie a anteriorului stil dominant, a Romantismului National - inainte de a se muta, la sfarsitul anilor 1920, catre Modernism. La intoarcerea in Jyväskylä in 1923 pentru infiintarea proprilui birou de arhitectura, Aalto s-a ocupat de cateva case unifamiliale, toate proiectate in stilul clasic, cum ar fi casa conac pentru o ruda a mamei sale din Töysa in 1923, o casa de vacanta pentru seful politiei din Jyväskylä in 1923 si casa Alatalo din Tarvaala in 1924. In aceasta perioada a terminat si primele sale cladiri publice, Casa Muncitorilor din Jyväskylä in 1925, Cladirea Grupului de protectie (defensiv) din Jyväskylä si Cladirea grupului de protectie (defensiv) din Seinajoiki in 1924-1927. Aalto a participat si la cateva competitii arhitecturale pentru cladiri publice de prestigiu, atat in Finlanda cat si in afara acesteia, inclusiv la cele doua concursuri pentru Cladirea Parlamentului Finlandez in 1923 si 1924, la extinderea Universitatii din Helsinki in 1931.In plus, aceasta este perioada in care Aalto a fost cel mai prolific in scrierile sale, cu articole in reviste de profil si ziare. Printre cele mai cunoscute esee din aceasta perioada, se afla "Cultura urbana"(1924), "Abbé Coignard's sermon" (1925) si

"De la intrare pana in camera de zi"(1926).

Inceputul carierei, fuctionalismul:

Schimbarea lui Aalto in modul de abordare a proiectarii de la clasicim la modernism se reflecta in Biblioteca din Viipur (1927-1935), care a suferit o transformare din originalul design clasic intr-o cladire in stil pur modernist. Totusi abordarea sa umanista este clar expusa in Bibliotec; interiorul prezinta materiale naturale, culori calde, si linii curbe. Datorita problemelor de finantare si a schimbarii locatiei, proiectul Bibliotecii din Viipur a durat 8 ani, si in acelasi timp a proiectat cladirea Turun Sanomat (1929-1930) si Sanatoriul Paimio (1929-1933). Asadar cladirea Turun Sanomat a fost prima care a marcat trecerea lui Aalto catre modernism, care mai apoi s-a observat in sin Sanatoriul Paimio si in designul viitoarei Biblioteci. Desi Turun Sanomat si Sanatoriul Paimio sunt opere pur moderniste, au pus sub semnul intrebarii o astfel de abordare asupra unui modernism pur, neamestecat si o miscare catre o atitudine mai sintetica, cutezatoare.

cu ajutorul lui Sven Markelius, Aalto a devenit membru al Congresului International al Arhitecturii Moderne (CIAM), participand la al doilea congres de la Frankfurt in 1929 si la cel de-al patrulea de la Atena din 1933, unde s-a imprietenit cu Laszlo Moholy-Nagy, sigfried Giedion si Philip Morton Shand. In aceasta perioada a urmarit indeaproape lucrarile celui care a "condus" miscarea modernista, Le Corbusier, pe care l-a vizitat la biroul sau din Paris de cateva ori in urmatorii ani.

Abia dupa incheierea lucrarilor la Sanatorium Paimio si la Biblioteca Viipur Aalto s-a putut bucura de proaspata atentie castigata in cadrul arhitecturii. Reputatia sa a crescut in SUA dupa prezentarea Pavilionului Finlandez in cadrul Targului Mondial 1939 din New York, descris de Frank Lloyd Wright ca "lucrul unui geniu". s-ar putea spune ca renumele international al lui Aalto a fost pecetluit odata cu includerea numelui sau in a doua editie a cartii lui Sigfried Giedion asupra Modernismului, Spatiului, Timpului si a Arhitecturii: "Dezvoltarea unei noi traditii"(1949), in care Aalto a primit mai multa atentie decat orice alt arhitect, inclusiv Le Corbusier. In analiza sa in ceea ce il priveste te Aalto, Giedion, a acordat prioritate calitilor care deriva din functionalitate, cum ar fi starea de spirit, atmosfera, intensitatea trairilor si chiar a caracteristicilor nationale, declarand ca "Finlanda este cu Aalto oriunde este acesta".

Mijlocul Carierii: experimentare

Experimentele cu lemnul si plecarea de la modernismul purist ale lui Aalto vor fi testate in forma construita prin proiectarea Villa Mairea (1939) in Noormarkku, casa de lux a cuplului Harry si Maire Gullichsen. Clienta a fost insasi Maire Gullichsen care nu a

lucrat numai alaturi de Alvar, dar si alaturi de Aino Aalto asupra designului, inspirandu-i sa fie mai cutezatori in munca lor. Proiectul original ar fi inclus o galerie personala de arta, care nu a mai fost construita. Cladirea este in forma de U cuprinzand o gradina interioara culminand cu o piscina in mijlocul celei din urma. Pe langa piscina, mai este si o sauna executata in stil rustic, facand aluzie la precedentele finlandeze si japoneze. Designul casei este o sinteza a unor numeroase influente, de la traditionalul finlandez pana la modernismul purist. dar si influente din arhitectura britanica si japoneza. Desi casa a fost clar conceputa pentru o familie bogata, Aalto a sustinut ca e deasemeni un experiment care ar putea fi folositor pentru realizarea conceptelor pentru locuintele maselor.

Reputatia sa mereu crescanda, a dus la offerte dinafara Finlandei. in 1941, a acceptat o invitatie ca profesor in vizita la MIT, SUA. Aceasta a fost in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, si si-a implicat studentii in proiectarea unor locuinte cu cost scazut pentru reconstructia Finlandei ravasite de razboi. In timp ce preda la MIT , a proiectat caminul studentesc numit Baker House, terminat in 1948. Aceasta cladire a fost prima oara cand Aalto va folosi caramida. Original folosita pentru a marca traditia universitatii Ivy League, la intoarcerea sa in Finlanda, Aalto a folosit-o in alta cladiri cum ar fi cladirile noi din campusul Universitatii din Helsinki (1950), Primaria orasului Säynatsalo (1952), Institutul de Pensii din Helsinki (1954), Casa de Cultura din Helsinki (1958), dar si in propria sa casa de vara, asa numita Casa Experimentala din Muuratsalo (1957).

Maturitatea carierei: monumentalism

Anii 1960 si 1970 au for marcati de opere cheie in Helsinki, in special uriasul (giganticul, imensul) plan urbanistic pentru centrul gol al orasului Helsinki, invecinat cu golful Töölö si santierele feroviare, si marcat pe margini de cladiri importante cum ar fi Muzeul National si Gara Centrala, amandoua concepute de Eliel Saarinen. In planul sau urbanistic Aalto a propus o linie separata de cladiri placate cu marmura indreptate spre golf, care ar fi gazduit diferite institutii culturale, inclusiv o sala de concerte, opera, muzeul de arhitectura si centrul Academiei Finlandeze. Planul se intindea deasemeni in zona Kamppi cu o serie de cladiri de birouri inalte. Aalto a prezentat proiectul prima oara in 1961, insa a suferit o multime de modificari la inceputul anilor 1960. Numai doua fragmente din acel proiect au fost realizate: sala de concerte Finlandia Hall (1976) cu vederea spre golful Töölö si o cladire de birouri in zona Kamppi pentru Compania de Electricitate din Helsinki (1975).

Dupa moartea lui Aalto, in 1976, biroul lui si-a continuat lucrul sub indrumarea vaduvei sale, Elissa, ducand la finalizare proiecte deja existente. Aceste lucrari includ

Teatrul din Jyväskylä si Opera din Essen. Dupa moartea Elissei Aalto, biroul condus de aceasta si-a continuat activitatea sub numele de Academia Alvar Aalto, oferind sfaturi asupra restaurilor cladirilor lui Aalto si a organizarii vastei arhive a acestuia.

Recunoastere

Premiile lui Aalto includ Medalia Regala de Aur pentru Arhitectura decernata de Institutul Regal Britanic al Arhitectilor (1957) si Medalia de Aur decernata de Institutul American de Arhitectura (1963). A fost ales Membru onorific al Academiei Americane de Arta si Stiinta in 1957.

Lucrari

Stilul lui Aalto cuprinde schimbarile de la Clasicismul nordic la un Modernism international purist, ca mai apoi sa devina un Modernism mai personal, sintetic. Vastul cuprins al activitatii sale se intinde de la proiectarea planurilor urbanistice la scara mare, pana la designul interior, mobilier, picturi, articole de sticla, etc. S-a estimat ca in timpul carierei sale, Aalto a proiectat peste 500 de cladiri , din care aproximativ 300 au fost construite , dintre care, mare parte, in Finlanda. De asemeni are cladiri si in SUA, Germania, Italia si Franta.

Aalto a sustinut ca picturile sale nu au fost facute pentru a fi lucrari artistice individuale ci ca parte a procesului de design interior si multe din experimentele sale cu lemnul cuprinzand "sculpuri" la scara mica , au devenit mai apoi detalii si forme arhitecturale. Aceste experimente au dus si la un numar de patentari: a inventat un nou tip de mobilier din placaj curbat laminat in 1932. Metodele sale de experimentare au fost influentate de intalnirile sale cu diversi membri ai scolii de design Bauhaus, in special László Moholy-Nagy, pe care l-a intalnit prima oara in 1930. Mobilierul lui Aalto a fost prima oara prezentat in Londra in 1935, cu ovatii din partea criticilor, iar pentru a face fata cererilor (de consum) , Aalto, impreuna cu sotia sa Aino, Maire Gullichsen si Nils-Gustav Hahl, a fondat in acelasi an compania Artek. Articolele de sticla ale lui Aalto erau fabricate de Iittala.

"Scaunul Inalt" si "Scaunul E60" ale lui alto (fabricate de Artek) sunt in ziua de astazi folosite in toate magazinele Apple din intreaga lume. Finisate cu lac negru, scaunele sunt folosite pentru clientela, la "Genius Bar" dar si in alte parti ale magazinelor unde sunt necesare, cat si la evenimente.

b. Arhitectura

Aalto Studio

Situat pe un coltul unui sit intr-una din suburbiile orasului Helsinki, biroul lui Aalto seamana mai mult cu o vila decat cu imaginea conventionala a spatiului de lucru a unui arhitect. Aceasta impresie este aprofundata de "partea de gradina", unde Aalto modeleaza contururile pentru a crea un spatiu care, formal, sa semene cu un amfiteatru ..

—David Dunster, Ed., Architectural Monographs 4, "Alvar Aalto" p68.

Din cauza relatiei colegiale dintre Aalto si asociatii sai, toti arhitecti instruiti academic, acest birou a fost conceput "ca pentru o familie". Biroul este format din doua camere mari de redactare, fiecare cu zonele sale de receptie, arhive si sali de conferinte. Niciuna dintre cele doua camere de redactare nu are spatii speciale sau predominante fata de celalalta. Prin urmare, acestea pot fi folosite alternativ pentru proiecte mai mari sau mai mici. Cladirea nu are ferestre spre strada si este foarte bine izolata de tulburari din exterior. Din acest motiv, ea se deschide spre o gradina inconjurata de un amfiteatru, disponibila tuturor asociatilor pentru prelegeri, buna intelegere si de recreere

—Karl Fleig, ed. Alvar Aalto. Scarsdale, N.Y.: Wittenborn and Company, 1963. p246.

Cuvintele creatorului

Studioul unui arhitect ar trebui sa ofere atat liniste cat si pace pentru individ si posibilitatea de lucru in grup. Aceasta este cheia pentru caracterul general al cladirii. Intorcandu-si spatele catre strada intr-o maniera aproape orientala, se deschide in schimb spre o gradina interioara intima, asemeni unui amfiteatru si, astfel, poate servi de asemeni unei sali.

— Alvar Aalto, Arkkiehti no. 12, 1959.

Aalto Summer House

Casa de vara de la Muuratsalo nu este doar un loc de trai si de munca, ci este, de asemenea, un fel de casa experimentala. Acesta este situata in tara lacurilor din nord – centrul Finlandei, la distanta de o ora cu barca cu motor de cea mai apropiata statie de cale ferata. Doua aripi de lungime egala asezate perpendicular, una continand zona de living si cealalta dormitoarele, formeaza o curte interioara, care este inchisa de exterior prin intermediul unor ziduri inalte.Peretii exteriori ai acestei curti sunt dezvoltati ca un perete-mozaic experimental, divizat in aproape cincizeci de zone in care diferite tipuri si dimensiuni de caramida si tigla ceramica sunt imbinate sunt imbinate prin diverse metode , pentru a testa astfel efectul acestora atat in ceea ce priveste partea estetica, cat si din puncte de vedere practic.

— Karl Fleig, ed. Alvar Aalto. Scarsdale, N.Y.: Wittenborn and Company, 1963. p200.

Academic Bookshop

La exterior este o cladire relativ simpla cu perete cortina cu nervuri de cupru. Caracterul luminos al Pohjois-Esplanadi este recunoscut prin acoperirea ramelor geamurilor cu benzi de marmura alba. Cele doua intrari de pe strada se intalnesc sub o serie de corpuri de iluminat, iar apoi duc catre spatiul de trei etaje ale bibliotecii, ascunsa in spatele altor cladiri. Trei luminatoarele cristaline aduc lumina in acest volum, si intr-adevar, pare ca s-au incorporat in acoperis. Balustrade pe verticala, cu dungi de marmura alba par sa atenueze inaltimea spatiului si de a domina multimea de carti.

—David Dunster, ed. Architectural Monographs 4: Alvar Aalto. New York: St. Martin's Press, 1984. p63.

Baker Dormitory

Situl este situat pe o strada aglomerata de-a lungul raului Charles. Pentru a evita cat mai mult posibil vederea deranjanta a aceastei strazi, o forma curba a fost aleasa. Prin aceasta metoda, nicio camera nu a fost orientata in unghi drept fata de strada si traficul acesteia. Este bine cunoscut cat de linistitor este sa privesti, de exemplu, in linie diagonala pe fereastra unui tren in miscare la peisaj. O incercare de a face uz de acest fenomen a determinat forma cladirii: geamurile sunt asezate diagonal fata de automobilele care circula si, astfel, ofera un mediu mai silentios pentru persoanele din camera. Scarile sunt asezate intr-o structura ce se ridica la partea de Nord, lasand privirii o vedere neobturata pe intregul parcurs.

Enso-Gutzeit Headquarters

Cladirea este sediul administrativ al unuia dintre cele mai mari centre de hartie si celuloza din Finlanda. Acesta se invecineaza cu partea clasica a orasului si se afla la capatul Esplanadikatu. Imediat in spate, la un nivel usor mai ridicat, este Biserica Ortodoxa Rusa. Dimensiunile acestei cladiri de birouri isi iau atat verticalitatea, cat si orizontalitatea din cladirile istorice din apropiere, de unde si fatada formala si simetrica. Cu exceptia etajului-acoperis, planul pentru etajele de birouri este astfel conceput incat camerele mari apar la exterior si pot fi divizate in functie de nevoi. Camerele de filiala se afla pe ambele parti ale lobby-ul central fiind astfel in legatura cu birourile. Sala de mese este la ultimul etaj.

— Egon Tempel. New Finnish Architecture. New York, Washington: Frederick A. Praeger, 1968. p148.

Finnish Pavilion, 1937

De-a lungul Pavilionului de la Paris, prima cladire de peste mari a lui Aalto, oferea un sentiment imediat de vivacitate si originalitate datorita arhitecturii sale finlandeze noi. Importanta acestui pavilion, ca si a celui pentru Targul Mondial de la New York din 1939 nu poate fi supraestimata, pentru ca acestea au adus munca Aalto lui in fata unui public international, informat cu privire la noile directii ale arhitecturii si designului.

— Malcolm Quantrill. Alvar Aalto: a Critical Study. p83.

Suprafata desemnata pentru Pavilionul Finlandez consista in cateva hectare aproape de Trocadero si astfel a fost posibila crearea unui grup complet de cladiri cu sisteme de curti interioare si gradini

Expozitia a avut loc partial in interior si partial in aer liber in asa fel incat vizitatorii abia au observat trecerea de la spatiul inchis la spatiul exterior. Arhitectural, nu principala compozitie a dominat expozitia, ci mai precis gruparile individuale si posturile care au fost astfel concepute pentru a sublinia lemnul finlandez atat ca element structural cat si ca suprafata de perete

— Karl Fleig. Alvar Aalto. Scarsdale: Wittenborn & Company. p75.

Alvar Aalto a sustinut doua proiecte, in timp ce Aino Aalto a prezentat unul in competitia din 1935; au primit primele 3 premii. Pavilionul a fost mai apoi construit in 1936-1937.

Partile de lemn ale Pavilionului au fost fabricate in Finlanda si asamblate de mesteri finlandezi. Partea superioara a Pavilionului era formata dintr-un cadru de otel in timp ce o combinatie intre lemn si otel a fost introdusa ca tema principala.

In Pavilion, vizitatorii erau pe nivele diferite asa incat o parte a expozitiei sa o cuprinda si vizionarea panoramei de la etaj.

— Karl Fleig. Alvar Aalto. p74-81.

Finnish Pavilion, 1939

Acest Pavilion a fost cu adevarat o "cutie magica" din punct de vedere spatial privind din interior, in timp ce din exterior era un cub simplu si functional

—Malcolm Quantrill. Alvar Aalto: a Critical Study. p92.

Expozitia este grea de explicat din punct de vedere arhitectural. Reprezinta o sinteza pe de o parte, a formelor tipice si a simbolurilor existente in peisajul finlandez si, pe de alta parte, a unei consideratii rationale. Determinanti in crearea Pavilionului au fost semnificatia locatiei nordice a Finlandei si incercarea de a combina efectele verticale cu cele orizontale.

Pentru a mari vizual pavilionul relativ mic - Pavilionul Finlandez avea un cadru ce era contruit dintr-un tip de esafod produs in masa ce lasa doar fatadele frontale libere - dezvoltarea unei forme arhitecturale libere era necesara

—Karl Fleig. Alvar Aalto. p124.

Castigarea, in 1938, a concursului pentru ca Pavilionul Finlandez sa fie construit la New York pentru Targul Mondial din 1939, urmat imediat de succesul Pavilionului de la Paris si de constructia Villei Mairea, a fost cea mai mare reusita a lui in a doua jumatate a anilor 1930.

—Malcolm Quantrill. Alvar Aalto: a Critical Study. p92.

Cuvintele Creatorului

O expozitie ar trebui sa fie ceea ce era la inceputuri, un magazin mixt: unde toate obiectele posibile sunt aglomerate intr-un cadru restrans, fie ele haine, peste sau branzeturi. Asadar cu acest pavilion am incercat sa ofer cel mai concentrat spatiu de expunere (prezentare, afisare) posibil, un spatiu plin cu obiecte, unul langa celalalt, atat deasupra, cat si dedesubt, produse atat agricole cat si industriale, de multe ori la doar cativa centrimentri distanta. Nu a fost simplu de realizat, adunand elemente simple intr-o singura simfonie

—Alvar Aalto. from Karl Fleig. Alvar Aalto. p130.

Workers'club

Acesta este un exemplu tipic al lucrarilor de la inceputul carierei lui Alvar Aalto, din orasul sau natal , acolo unde a practicat prima oara: un club pentru oamenii muncii , construit in 1925. Acomodarile interioare: o sala de intalniri deasupra si un restaurant dedesubt - este clar exprimat spre exterior , iar peretii afiseaza anumite modele internationale ale anilor 1920. Acestea dezvaluie un impuls catre modernism pe care tratamentul neoclasic incearca sa il deghizeze

— J.M. Richards. 800 Years of Finnish Architecture. Vancouver: David and Charles, 1978. p142.

Villa Mairea

Villa Mairea a fost construita ca o casa de tara pentru prietenii arhitectului, Marie si Harry Gullichsen. Casa se afla in mijlocul unei paduri de conifer pe varful unui deal din vestul Finlandei. Este indreptata spre o zare aproape neintrerupta de padure cu o mica carare ce duce spre un rau si o fabrica de cherestea (care, atunci cand a fost construita casa, era una din primele intreprinderi industriale in aceasta parte a Finlandei)

Desi curtea interioara este deschisa intr-o parte, padurea formeaza un "perete" eficient pentru aceasta, inchizand-o. O sauna si o piscina sunt asezate pe partea opusa fata de camera de zi de la primul nivel.

— Karl Fleig. Alvar Aalto. New York: Praeger Publishers. p175.

Detalii

Vila a fost conceputa in 1937 si construita in 1938-1939

Arapa ce cuprinde sauna a fost construita din brad finlandez, in timp ce balcoanele si parti din exterior sunt imbracate in tec.

Villa Carre

Casa a fost construita pentru Louis Carre, un binecunoscut dealer de arta. Acesta a cerut o casa unde sa poata sa isi tina si picturile, dar sa nu para ca o galerie de arta. Arhitectului i s-a cerut de asemenea sa se ocupe si de aranjamentele interioare, inclusiv mobilier, lampi, materiale, etc si sa conceapa gradina ce avea sa inconjoare casa. Locuinta se afla pe varful unui deal, si are privelisti ample de jur imprejur. In interior a fost necesara varietatea inaltimilor pentru a asigura iluminarea peretilor atat de ferestre cat si de luminatoare. Fiecare din camerele principale duce catre propria curte interioara.

— Karl Fleig. Alvar Aalto. New York: Praeger Publishers. p184.

Detalii

Partea superioara a exteriorului este caramita vopsita cu alb, in timp ce partea inferioara este gri travertin. Acoperisul este acoperit cu foi de cupru si ardezie

Sanatoriul din Paimio

Raspandirea tuberculozei in Finlanda intre cele doua razboaie a condus la construirea unui mare numar de sanatorii in intreaga tara. Unul dintre acestea a fost a fost si cel din Paimio. Tot acolo s-a desfasurat si concursul pentru designul sau. Arhitectii din juriu,, Jussi Paatela si Väino vähäkallio, au fost ambii suporteri pentru cele mai recente tendinte in arhitectura.

In 1928, Alvar Aalto a castigat concursul si dreptul de a proiecta respectivul sanatoriu. Aceasta a fost prima si cea mai importanta oportunitate a sa de a se diferentia de arhitectura care era la moda in timpul respectiv. Designu sanatoriului dinl Paimio se deosebeste de cel a multor alte instutii medicale din cauza atentiei lui Aalto la detalii si perceptiile sale privind modul in care spatiul va fi utilizat de catre ocupantii acestuia.

Schema de baza a cladirii este de trei bare, extinse la capete si conectate in centru. Aalto a vazut acest lucru intr-un alt sanatoriu de tuberculoza la Zonnestraal, si l-a adaptat pentru proiectul lui. Prima bara contine rezervele pacientilor, a doua o cafenea, iar a treia serviciile. In momentul in care a fost construit sanatoriul, tuberculoza era o boala tratabila numai prin soare si aer curat. Designul lui Aalto, prin urmare, trebuia sa ofere acces usor la aer liber pentru toti pacientii. Decat sa forteze toti pacientii sa mearga la parter pentru a putea iesi afara si a beneficia aer proaspat si soare, Aalto a plasat un turn de captare a luminii solare la sfarsitul aripii pacientilor. Acest turn este tangential atasat de coltul aripii pacientilor, dar inclinat spre sud, oferind pacientilor cat mai mult soare posibil.

Turnul este impresionant. Aalto a dorit ca acesta sa aiba linii foarte curate, destinate unui singur scop, insorirea. In consecinta, spatiul trebuia sa fie extrem de larg si nu foarte profund, pentru ca soarele nu ar putea patrunde foarte mult in spatiu. Acest lucru creeaza o problema - un turn masiv de sase etaje folosit pentru captarea soarelui creeaza probleme din partea vantului. Turnul ar trebui sa reziste la o mare incarcare laterala ce impinge un perete larg, fara profunzime. Pentru a contracara acest lucru, Aalto a facut peretele extrem de masiv, facandu-i structura din beton. Cu fiecare etaj stalpii masivi devin tot mai mici si mai mici, oferind constructiei unui centru de greutate coborat. Cu toate acestea, acest lucru nu a furnizat forta laterala necesara, astfel incat Aalto a creat o fundatie piramidala masiva care il ancoreaza in siguranta la sol. Chiar si cu toate aceste considerente structurale, turnul pare curat,luminat si liniar.

Calitatea pe care o cladire medicala trebuie sa o transmita mai presus de toate celelalte este curatenia. Aalto a proiectat ceea ce gandim astazi, atunci cand spunem "curat"- linii simple si suprafete albe. Dar, spre deosebire de multi alti arhitecti, Aalto a mers un pas mai departe gandind impectul pe care acesti pereti albi il vor avea asupra ocupantilor, in momentul in care se vor murdari. El a realizat munca ce ar trebui depusa in curatarea peretilor, si a constientizat ca acest lucru probabil nu se va intampla ori de cate ori va fi nevoie de el. Deci, toate locurile c ear fi putut intra in contact cu mainile au fost facute gri. In acest fel, el a lasat albe toate suprafetele care ar putut pastra aceasta culoare, iar zonele care, in mod normal puteau parea murdare, se arata curate.

Interesul lui Aalto fata de modul in care oamenii ar putea folosi spatiul nu s-a

limitat la a face pur si simplu predictii. El a facut un efort in plus, vorbind cu bolnavii din spital pentru a determina ce probleme au avut cu deignul spitalelor de pana atunci, proiectand un sanatoriu pentru a rezolva aceste probleme. Pacientii i-au spus ca atunci cand altii se trezesc noaptea pentru a folosi toaleta, sunt treziti de susurul apei din chiuveta. Aalto a conceput chiuvete care nu fac zgomot atunci cand apa curge in ele. Pacientii i-au spus, de asemenea, ca toate conductele de incalzire nu reusesc sa incalzeasca decat o parte a corpului lor. Aalto a pus panouri radiante, deasupra intregului pat al pacientilor. Pacientii i-au spus ca aerul proaspat venit prin ferestre era prea rece. Aalto a conceput ferestre care lasau soarele sa incalzeasca aerul inainte de a intra in incapere. Nivelul de preocupare a lui Aalto pentru pacientii care isi vor petrece o mare parte din viata lor la sanatoriu este prezent in opera sa, si se separa Sanatoriului Paimio de celelalte cladiri medicale de timpul sau si chiar si de cele construite de atunci incolo.

Viipuri Library

Proiectul cu care Aalto a castigat concursul pentru aceasta biblioteca in 1927 era inspirat din planul Bibliotecii din Stockholm al lui Erik Gunnar Asplund. In timpul dezvoltarii proiectului, situl a fost mutat dintr-o zona cu iesire la strada, in interiorul unui parc, o schimbare care i-a acordat lui Aalto posibilitatea de a "deschide" cladirea spre lumina din toate partile. Peretii cladirii contin un sistem de ventilatie ceea ce confirma preocuparea lui Aalto cu problemele tehnice, deja stabilita la Paimio.

—David Dunster, ed. Architectural Monographs 4: Alvar Aalto. p33.

Detalii

Concursul din 1927. Reproiectari succesive si eventual construita in 1930-1935.

Viipuri era un oras mic de 90000 de locuitori cand Biblioteca a fost construita. Mai tarziu, aceasta parte a Finlandei, a fost "absorbita" de Uniunea Sovietica.

Aalto a castigat premiul 1 in 1927 si biblioteca a fost construita in 1930-1935.

Pereti grosi de 75 de centimetri contin conducte de ventilatie si conducte mecanice, iar incalzirea era asigurata de conducte de apa calda.

Iluminatorul conic cu diametrul de 2 metri reflecta lumina solara pentru a produce o lumina difuza si fara umbre.

Lumina artificiala a fost asezata asa incat sa produca acelasi efect, o lumina difuza si fara umbre.

Saynatsalo Town Hall

Este intima si idiosincratica cu un aspect neobisnuit. Diversele cladiri ce alcatuiesc grupul - birouri municipale, camera de consiliere, biblioteca si resedintele oficialilor - sunt amplasate in jurul unei curti care este anume ridicata deasupra restului locatiei folosind materialul excavat pentru fundatie. Golurile dintre cladiri permit accesul catre curte de unde se face accesul catre toate cladirile. Materialele folosite sunt caramida de un rosu inchis, lemn si cupru, iar inclinarile abrupte variate ale acoperisurilor ofera grupului posibilitatea de integra in peisajul colturos, neuniform al zonei si face sa para ca o intensificare romantica a locului.

— J.M. Richards. 800 Years of Finnish Architecture. Vancouver: David and Charles, 1978. p154.

Detalii

Construita in 1950 - 1952 , ca urmare a concursului din 1949 pentru un oras industrial infiintat de Compania de produse de lemn Enzo-Gutzeit.

— from J.M. Richards. 800 Years of Finnish Architecture. Vancouver: David and Charles, 1978.

Riola Parish Church

Noua biserica a fost una din primele in care Liturghiei Romano-Catolice reformate i s-ar da o nou exprimare in termeni arhitecturali. Tinta era de a realiza o relatie stransa intre altar, cor si orga. Insasi forma bisericii e aceea a unei basilici asimetrice cu bolti asimetrice prin care lumina, directionata in special catre altar, patrunde. Peretele din fata se poate deschide pentru a face din curte o extensie a bisericii.

— Karl Fleig. Alvar Aalto. p171.

Detalii

Centrul Parohial Riola a fost conceput in 1966.

Corpul central al bisericii a fost terminat in 1978, fara campanela.

— Malcolm Quantrill. Alvar Aalto: A Critical Study. p204; Karl Fleig. Alvar Aalto. p171.

Cultural house

Casa de Cultura (Kulttuuritalo) se foloseste ca centru pentru lucrarile culturale ale diferitelor organizatii artistice si nu numai. Cladirea contine 3 parti distincte: birouri, sali de prelegeri si de conferinte, si o sala pentru concerte. Partea ce cuprinde birourile are 5 etaje si 110 birouri, camere de sedinte si 2 apartamente. In sectiunea ce cuprinde camerele de conferinte exista: o sala de prelegeri, sali de studiu, sali de discutii, o biblioteca si o sala de arhive. Atractia principala a cladirii o reprezinta sala de oncerte si de congrese. Sala are 1500 de locuri si o scena de 200 mp si este destinata concertelor, dar este, de asemenea, folosita pentru prelegeri. Diversele parti ale cladirii sunt legate intre ele prin intermediul unor bolti de 60m lungime sub care se afla intrarile principale.

— Egon Tempel. New Finnish Architecture. New York, Washington: Frederick A. Praeger, 1968. p134.

Aripa desemnata birourilor este prezentata in iconografia unei cladiri moderniste de birouri, teatrul este impodobit cu acoperisul de cupru al unui traditional monument civic, in timp ce intrarea oscileaza intre o intrare privata si una publica, sarbatorind astfel heterotopia unei proprietati multivalente.

— David Dunster, ed. Architectural Monographs 4: Alvar Aalto. New York: St. Martin's Press, 1984. p17.

Otaniemi Technical University

Punctul major al acestui centru universitar este cladirea auditoriului cu cele 2 sali mari (destinate si congreselor). Forma ascendenta a ferestrelor in modelul unor scari, creeaza iluzia unui amfiteatru. Toate salile de curs sunt in cladiri adiacente grupate impreuna, unde, de altfel, se gasesc si laboratoarele si camerele profesorilor. Centrul este impartit 3 departamente principale: general, geodezic si arhitectural. Materialele principale sunt caramida de culoare rosu-inchis, granitul negru si cuprul.

—Egon Tempel. New Finnish Architecture. New York, Washington: Frederick A. Praeger, 1968. p125.

Otaniemi Technical University Library

Cladirea Bibliotecii, care este apropiata de celelalte cladiri ale Institutului, este situata paralel fata de o alee ce ducea catre centrul unui vechi conac, si formeaza o mare parte a unui parc.

— Karl Fleig. Alvar Aalto. p109.

Biblioteca inchide la un unghi oblic o parte a parcului, creat intre cladirile Institutului de Tehnologie. Ca o Biblioteca de o importanta aparte, principala preocupare era de a oferi conditii bune de lucru studentilor pe toata suprafata de 3 etaje. La capatul rectiliniu al cladirii , sunt oferite birouri si sali pentru seminarii.

— David Dunster, ed. Architectural Monographs 4: Alvar Aalto. p48.

Detalii

Biblioteca a fost conceputa in 1964 si construita in 1965-1969

c. Design

"Frumusetea este armonia formei si a scopului pentru care este creat un obiect." (Alvar Aalto, 1928)

Arhitect si designer finlandez, Alvar Aalto a creat primele piese de mobilier chiar inainte de a deveni arhitect efectiv. Dupa absolvirea studiilor, designul de produs devine esential pentru biroul sau de arhitectura odata cu obtinerea de comenzi pentru redecorarea de interior a sase biserici, incluzand mobilier si scaune ecleziale. La sfarsitul anilor 1920, Aalto incepe sa investigheze trendul arhitectural si curentul in designul international de mobilier. Sanatoriul Paimio (1929-1933) este prima cladire proiectata de finlandez si amenajata in intregime cu mobilier produs in propria fabrica.

Viziunea artistica apropiata de natura si umanitate este vizibila in lucrul cu materiale naturale (preponderent lemn) si modelarea acelor forme organice unice care i-au adus recunoastere internationala, in paralel cu trendul rationalist modernist initiat de Gropius, Le Corbusier si Marcel Breuer.

Potrivit conceptiei lui Alvar Aalto despre principiile designului, amenajarea de interior si mobilarea trebuie sa se petreaca in armonie cu stilul arhitectural al unei cladiri. "Mobilierul creat de mine este rareori rezultatul unui design profesionist. Aproape fara exceptie, l-am creat si produs in contextul unui intreg architectural, ca pe un tovaras de incredere al arhitecturii si intr-un mediu format din companii mixte de constructii, resedinte de lux si ateliere de artizani. Este totodata o placere sa proiectezi mobilier intr-un mod atat de propice. (Alvar Aalto, 1954).

Mobilierul modern creat de Aalto este legat de preocuparile si inventiile axate pe indoirea lemnului, arhitectul finlandez obtinand numeroase patente pentru inventiile sale in perioada 1930-1950.

In perioada de inceput, scaunele create de el erau produse manual in serie mica, urmand ca mai tarziu sa fie realizate in masa. Incepand cu anul 1927, cuplul Alvar si Ainio Aalto experimenteaza, intr-o fabrica de mobilier de lemn, tehnici si procedee de lucru cu placaj curbat, material favorit in raport cu metalul mult prea rece si inuman preferat de modernisti. Impreuna cu Otto Korhonen, tehnicianul care transpune in productie formele lui Aalto, exploreaza posbilitatile lemnului curbat; testeaza esente diferite de mesteacan, fag si plop, diferite cleiuri precum inca utilizata caseina (substanta proteica obtinuta din lapte), observa deformarile lemnului la uscare. In final, Aalto ajunge la un procedeu inovator – practicarea in lemn, pe partea care se pliaza, a unor santuri longitudinale in care insereaza, inainte de lipire cu clei, lamele de placaj. Acestea confera picioarelor rezistenta si suplete, permitand obtinerea unei curbe de peste 90 de grade.

In perioada 1931-1932, Aalto isi transpune pentru prima oara in practica rezultatul cercetarilor prin amenajarea interioara a Sanatoriului Paimio. El deseneaza si produce celebrul “Fotoliu Paimio 41” (1932) compus dintr-un blat in "S" din placaj mulat, sustinut de un cadru in forma de talpica de sanie. Acest fotoliu, revolutionar prin forma si conceptie, ofera pacientului pozitia ideala pentru a respira si profita de razele solare in

timpul curei. Urmand linia inovatiilor tehnice, Aalto concepe in 1933 pentru biblioteca din Viipuri un alt obiect faimos de mobilier – “Taburetul 60” care poate fi stivuit, realizat dintr-un blat circular din placaj fixat direct pe trei picioare de lemn curbat in "L". Impreuna cu sotia fondeaza compania Artek producatoare de corpuri de iluminat si sticlarie. Este autorul scaunelor cu picioare fixate in forma de "Y" si de "evantai" (asemanatoare boltilor gotice cu nervuri).

In anul 1936, fabricantul finlandez Karhula lanseaza un concurs pentru crearea unei piese de sticlarie finlandeza care sa reprezinte Finlanda la Expozitia Internationala de la Paris. Aalto castiga premiul intai cu vasul Savoy a carui forma curbata, ondulata, unduita, este inspirata de pantalonii din piele ai eschimosilor. Numele este dat de restaurantul din Stockholm pentru care a realizat o amenajare interioara. Totusi, interesul arhitectului Alvar Aalto pentru designul obiectelor din sticla s-a manifestat inca din 1920 cand s-a inscris in Ornamo (Asociatia Designerilor Finlandezi), el participand personal la producerea primelor serii de vase din sticla suflata in matrite din otel, lemn si, in final, din fier turnat ca material ce permite redarea cu fidelitate a formei organice imaginate de designer.

Muzeul Alvar Aalto, localizat intr-o cladire construita de architect in anul 1973, este specializat in arhitectura. Expozitia permanenta prezinta opera lui Aalto sub forma de machete, desene originale si fotografii.

In privinta designului si arhitecturii, Finlanda are un adevarat renume mondial. Designul finlandez se bazeaza pe un concept fondat pe o traditie solida , pe originalitate, marca, materiale de calitate si o prezentare excelenta. Produsele firmelor de design precum Marimekko, Iittala si Arabia sunt exportate cu succes in America, Europa continentala si Australia. Estetica induustriala a jucat de asemenea un rol important care a contribuit la inceputul secolului al XXI-lea, la cresterea competivitatii in Finlanda.