Universitatea din Bucuresti. Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Interventii psihologice. De la evaluarea clinica la psihoterapie

Baciu Ioana AlexandraBercaru BiancaMarica (Tintesan) Cristina Mihaela

Psihotraumatologie si asistare psihologica,An I2015

Premise

I. Cum comunicam un diagnostic/ cum oferim un feedback despre rezultatele evaluarii

Evaluarea psihologica este primordiala si vine inaintea stabilirii unui diagnostic, ajutand la stabilirea acestuia. Evaluarea initiala nu este si definitive, urmand a exista o reevaluare pe parcursul terapiei ulterioare, dar ofera un punct de referinta. De asemenea, este important de retinut ca atunci cand exista un diagnostic, acesta sa nu se puna persoanei, ci problematicii identificate.

II. Ce consecinte poate avea o evaluare insuficienta a cazului in psihoterapie?

Un caz bine conceptualizat ajuta echipa terapeutica in stabilirea unui plan terapeutic optim elaborat, si implicit, pe client in participarea acestuia la tratament si terapie, in functie de particularitatile si problemele reale ale acestuia.

I. Cum comunicam un diagnostic/ cum oferim un feedback despre rezultatele evaluarii

In ceea ce priveste comunicarea diagnosticului psihiatric, studiul realizat de Shergill et al., (1998), arata ca din 126 pacienti, 53% din cei investigati nu li s-a comunicat diagnosticul, desi majoritatea dintre ei ar fi vrut sa il cunoasca. Dintre pacientii informati cu privire la diagnostic, 75% au fost de accord si au acceptat diagnosticul. In acelasi studiu se afirma ca persoanele cu schizofrenie sunt mai predispuse la a nu li se comunica diagnosticul, desi toti pacientii ar trebui intrebati daca vor sa isi cunoasca sau nu diagnosticul.In studiul realizat de Watterling si Tessmann (2000), obiectivul a fost acela de a incuraja psihiatri sa ofere diagnosticul clar tuturor pacientilor. Astfel, autorii au ajuns la concluzia ca, din cei 255 pacienti intervievati, 88.6 % doreau sa primeasca informatii despre diagnosticul lor, doar 27.8% descriind o teama in legatura cu dezvaluirea diagnosticului. Oricum, 60% din pacienti au raportat informatii satisfacatoare despre diagnosticul lor si au putut astfel sa urmeze tratamentul corect. Concluzia studiului a fost aceea ca informarea pacientilor despre propriul diagnostic ar trebui sa joace un rol mai important in tratamentul psihiatric.Meta analiza realizata de Haskard Zolnierek si Robin DiMatteo (2009) a evidentiat faptul ca exista o corelatie pozitiva intre comunicarea psihiatrului si adrenta pacientului la tratament; exista un risc de nonaderenta cu 19% mai mare printe pacientii carora psihiatrul le-a comunicat partial sau deloc situatia/diagnosticul lor. Astfel, comunicarea in mediul medical coreleaza pozitiv cu o mai buna aderenta a pacientului la tratament, iar rezultatele cercetarii citate contribuie la educatia din mediul medical.Exista cateva reguli a modului in care se comunica un feedback, si anume: feedback-ul sau diagnoticul nu se ofera intr-un mod rutinier si nu se folosesc expresii dure. Totodata, feedback-ul se ofera intr-un limbaj accesibil pacientului, renuntandu-se la limbajul specializat. Se subliniaza faptul ca rezultatele obtinute nu sunt iremediabile sau absolute, ele putand varia de-a lungul vietii unui individ; se ofera informatii sau recomandari despre consultarea unor specialisti si, se ofera in mod special, informatii pe temele de care subiectul este explicit interesat.

II. Ce consecinte poate avea o evaluare insuficienta a cazului in psihoterapie?

Conceptualizarea sau formularea unui caz, in opinia lui Needleman (2003) este importanta deoarece presupune elaborarea unei scheme explicite asupra problemelor clientului, care sa serveasca drept ghid pentru demersul terapeutic, scheme care se realizeaza integrand informatiile din cadrul interviului initial cu cele ale modelului cognitiv. Acest model se bazeaza pe ipoteze interdependente care trebuie verificate de terapeut in profunzime prin cunoasterea modului de gandire, sistemului de credinte si convingeri ale clientului.Persons si Davidson (2003) subliniaza faptul ca o formulare de caz in maniera cognitive-comportamentala include urmatoarele component: lista de problem, diagnosticul, ipoteza de lucru, resursele si planul de tratament.

Bibliografie:Haskard Zolnierek, K.B., Robin DiMatteo, M. (2009). Psysician Comunication and Patient Adherence to Treatment: A meta-analysis. Medical care, 826-834http://www.la-psiholog.ro, accesat la data de 05.06.2015Shergill, SS., Barker, D., Grrenberg, M (1998). Communication of psychiatric diagnosis. Social Psychiatry Epidemiology, 32-80.Wetterling, T., Tessmann, G. (2000). Patient education regarding the diagnosis. Results of a survey of psychiatric patients. Psychiatric Prax, 6-10.