NR. 49•aNUL MMXVII - AGVPSagvps.ro/docs/revista/2017/01/vpr012017.pdf · lege, la pândă, organizată în special lângă cadavrele animalelor ucise de acestea, și la nadă ori

Năzdrăvăniile știucii

36

NR. 49•aNUL MMXVII

Hrănirea în condițiide iarnă grea

3

Argințipe luciul gheții

34

La pasaj, între apă și cer

24ww

w.a

gvps

.ro

IANUARIE

REDaCȚIaPreședinte executiv

Dr. Ing. Neculai ȘelaruRedactor-șef

arh. Mugurel IonescuRedactor corespondentprof. Bianca Ioriatti

Art DirectorAurel Neagu

Layout/DesignCREA

DifuzareIng. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFICAcad. Dr. Dan MunteanuAcad. Dr. Atilla KelemenDr. Ing. Nicolae GoiceaDr. Ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrațiaCalea Moșilor nr. 128,

București, Sector 2, Cod 020882Tel: 021-313.33.63

E-mail: [email protected]

ISSN 1582-9650

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință înformat digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiazăcolaboratorilor. Articolele publicate nu angajează

decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă înmod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui

material fără acordul redacției este interzisă.

Nr. 49/IANUARIEMMXVII • Serie nouă

FONDATĂ ÎN ANUL 1919REVISTĂ NAȚIONALĂ DE

VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV

6

10

CUPRINS

Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă

Președinte: Mugur Constantin Isărescu; Președinte executiv: Neculai Șelaru; Vicepreședinți: Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș), TeodorBentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), DorinCalciu (Alba, Arad, Hunedoara), Adrian Duță (Gorj, Mehedinți), Filip Georgescu (Argeș,Teleorman), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu Mare), Nicolae Goicea (Botoșani, Neamț, Suceava),Gheorghe Iaciu (Ilfov), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Cornel Lera (Timiș, Caraș-Severin),Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea), Paul Niculescu (București), Dragoș Onciulencu (Tulcea),Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Florică Stan (Buzău,Dâmdovița, Prahova), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui).

VâNăTOaRE3 EDITORIALHrănirea faunei sălbatice în condiții de iarnă grea5 PE }EAVA PU{TIIApel către braconieri6 ETOLOGIEDespre simțurile vânatului (I)9 FACEUn acord asupraDirectivei armele de foc10 DE SEZONSiluete la marginea gheții11 GASTRONOMIERață marinată cu sos dulce-acrișor12 CERCETAREEvaluarea populațiilor locale de faună cinegetică (I)14 CHINOLOGIEDespre limieri (III)15 CHINOLOGIECopoiul alpin16 POVESTIRIPrima (și ultima?) mea capră neagră18 AMINTIRINea Vasile din Băleanca19 TROFEUTrofee de mistreți20 MUNI}IECalibrul .30-06 Springfield a împlinit 110 ani

21 CHINOLOGIECâteva observații22 DE SEZONGraba23 POVESTIRICiochinar de piele24 DE SEZONLa pasaj, între apă și cer26 CHINOLOGIEGânduri la început de an27 PLANTE T~M~DUITOARESalcâmul28 REPORTAJVânător în Franța

PESCUIT30 SPINNINGCe-am învățat după încă un an de pescuit32 PESCUIT LA R~PITORNăzdrăvăniile știucii33 GASTRONOMIEScordolea din știucă sărată34 LA COPC~Arginți pe luciul gheții36 PESCUIT PE RÂUTăceri apăsătoare38 AMINTIRIRăbdarea vânătorului, calmul pescarului40 noutăți de prin magazine41 MICA PUBLICITATESolunare – Rebus – Mica publicitate

32

34

F auna sălbatică, iar în ceea cene privește fauna de interes ci-negetic, s-a adaptat, în decur-

sul timpului, la o influență normală acomplexului de factori ecologici, abio-tici și biotici, care au acționat și acțio-nează asupra ei.

Din când în când apar însă abateride la valorile normale ale intensitățiicu care se manifestă unii factori demediu, putând determina mortalitățineașteptate, uneori în masă, în rândulpopulațiilor unor specii mai sensibile.Dacă ne reamintim, cei care am trăitmomentul, mortalitatea surprinzătorde ridicată înregistrată în rândul că-priorilor, mai ales din zona de câm-pie, în iarna extrem de grea din anii1985-1986, putem înțelege ce efectedezastruoase poate avea gerul excesivasupra unor specii sălbatice, mai alesîn condiții de zăpadă înaltă, care le

IANUARIE 2017 | 3

VÅN~TOAREEditorial 3

Pe țeava puștii 5Despre simțurile vânatului 6Siluete la marginea gheții 10

Despre limieri (III) 14La pasaj, între apă și cer 22

IANUARIE

Hrănirea faunei sălbaticeîn condiții de iarnă greaNECULAI ȘELARU

EDITORIAL

Hrănireacomplementară

trebuie făcută cu știință șimăsură, doar în scopulajutorării vânatului înperioada critică dehrănire, nicidecum alsaturării și lenevirii sale.Eforturile omului vor firăsplătite printr-o ratămai mare de supraviețuire,stocuri de reproducție mainumeroase și mai prolifice,sporuri naturale mai mariși, implicit, cote de recoltămai generoase pentruvânători”.–Neculai Șelaru, Hrănireacomplementară a vânatului,VPR nr. 1/2013

Foto

: VLA

DIM

IR H

OR

IA T

ALP

EȘ

Foto: NECULAI ȘELARU

împiedică accesul la hrana de pe solși deplasarea spre locuri mai favora-bile de hrănire. În iarna la care ne re-ferim, au fost afectate puternic șiefectivele de fazan și potârnichi, darnu numai, atât din cauzele arătate,cât și al intensificării activității pră-dătorilor cu păr și pene.

Ne găsim în prezent, la început dean 2017, într-o situație similară, alecărei urmări părem să nu le sesizămîncă. Fiindcă nu reacționăm sau nuarătăm că reacționăm cum se impune,pentru diminuarea pierderilor în rân-dul faunei cinegetice, pierderi ce poturma dacă perioada de ger, cădereaabundentă a zăpezii și troienirea eivor continua.

Fauna cinegetică, oricare ar fiaceasta, are nevoie, în astfel de con-diții extreme, de hrană suficientă și decea mai bună calitate, pentru acumu-larea energiei calorice necesare supra-viețuirii. Altfel, este obligată săconsume hrană de mizerie, găsitădea supra zăpezii, și să răcească, dor-mind pe zăpadă, ceea ce poate con-duce la mortalitate ridicată din cauzapneumoniilor frecvent constatate înastfel de situații.

De aceea, revin exemplificativ lateribila experiență trăită în iarna ani-lor 1985-1986, când au fost găsite că-prioare moarte de pneumonie, customacul plin de furaje fibroase, lângăhrănitoarele umplute cu frunzare, fânși chiar cu lucernă de bună calitate.Este clar că, în astfel de situații, pelângă frunzare, fân și lucernă, trebuieadministrate și furaje concentrateoriunde este posibil (porumb, grâu,orz etc.).

În situații considerate extremepentru fauna ginegetică, precum ceape care o traversăm acum, nu putem,oricât ne-am strădui, să anihilăm totalefectele negative ale factorilor abioticide mediu precizați, care au acționatcu intensitate surprinzător de ridicată,o perioadă bună de timp, și pot să maiacționeze în această iarnă (2017).

Stă în putința noastră, însă, să di-minuăm, până spre anulare, efectulacestor factori, dacă:

• vom interveni prompt pentru des-chiderea accesului faunei cinegeticeplantivore și granivore către hrănitori;

• vom administra hrană de bunăcalitate în hrănitori și în puncte im-provizate de hrănire complementarăcât mai accesibile faunei cinegetice;

• vom renunța la dislocarea fauneicinegetice prin vânători cu goană or-ganizată în păduri, care, pe lângă în-depărtarea acesteia de la hrănitori,determină și un consum mai ridicatde energie necesar deplasării, îndauna energiei necesare încălzirii cor-pului animalelor;

• vom intensifica combaterea spe-

ciilor cinegetice prădătoare admise delege, la pândă, organizată în speciallângă cadavrele animalelor ucise deacestea, și la nadă ori folosind chemă-torile, la speciile care răspund foartebine chemărilor noastre în astfel de si-tuații extreme.

Închei prin a recomanda o reacțiecât mai vizibilă a vânătorilor și perso-nalului angajat în slujba ocrotirii și în-grijirii vânatului, pentru a puteareliefa faptul că am rămas aproapesingurii care facem ceva concret pen-tru protecția și conservarea faunei săl-batice, mai ales în condiții extreme,pe cheltuiala noastră exclusiv privată.Fiindcă reprezentanții celorlalte enti-tăți, inclusiv ai ONG-urilor de pretinsăprotecție și conservare a acesteifaune, rămân specializați doar în„protecția verbală” a acesteia și, maiales, în tocarea nejustificată și fărănici un fel de eficiență a banilor pu-blici, în interesul lor propriu.

4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

Foto

: VLA

DIM

IR H

OR

IA T

ALP

EȘ


Hrănirea fauneisălbatice în condiții de iarnă grea

„Legiuitorul a stabilit, în sarcinaautorității publice centrale care răs-punde de silvicultură, încă din anul2006, obligativitatea elaborării „In-

strucțiunilor tehnice de hrănire complementară a vânatului” din libertate. In-strucțiuni tehnice total neglijate până acum și, ceea ce este mai grav, înlocuiteprin dispoziții dăunătoare ideii de hrănire complementară rațională, eficientăși economică, utilă biologic faunei de interes cinegetic.

În loc să se ocupe de soluționarea corectă și etică a problemei acestor ins -trucțiuni tehnice restante din anul 2006, precum și de soluționarea altor pro-bleme la fel de restnte și importante pentru viitorul vânatului în România,reprezentanții autorității administrative se întrec în a participa, direct intere-sați, la examenele de vânător și la transmiterea, urmare a pretinselor „cerce-tări științifice” ale ICAS, a celor mai stupide dispoziții în materie de hrănirecomplementară a vânatului, precum cele cuprinse în funestele instrucțiuni deîntocmire a planurilor de management cinegetic.”–Neculai Șelaru, Hrănirea complementară a vânatului, VPR nr. 1/2013

HR~NIREA VÅNATULUI

A m zis că locul tău nu este prin-tre vânătorii onești, pentru cănu ai nimic în comun cu reali-

tatea în care conviețuim, respectând șicelelalte ființe. Uneori mi-am făcut ilu-zii, ținând seamna de circumstanțe, căo să te dai pe brazdă și o să înțelegi ceînseamnă vânătoarea, precum și vână-torul, într-o epocă diferită de perioadaprimitivă. Cu tristețe constat că nu aiieșit din acel comportament feroce, ți-nând seama de derapajul decerebratpe care îl manifești, de atâtea ori, în es-capadele tale mârșave, pentru ucide-rea, fără drept, a animalelor sălbatice,unele ocrotite de lege, uneori chiar subprivirile unor martori pe care i-ai sfidatcu nerușinare.

Poate ar fi trebuit să știi, măi bra-conierule, că vânătorii au cunoascutîn anii din urmă o anumită evoluție încomportament, unele atitudini păgu-boase fiind înlocuite cu certitudineapăstrării unui echilibru natural. Ase-

menea schimbare nu este însă vala-bilă în cazul tău, care rămâi un înapo-iat, cu defecte majore și cu apucăturice se regăsesc doar într-un registrupsihiatric. Poți să te superi, dar eucred că „educația” ta te va îngropa de-finitiv în imoralitate, pentru că ești

condus de apucături bolnave, speci-fice indivizilor minusculi care curmăviața unor ființe create de Dumnezeu,mânați doar de ambiția nebună de aucide fără reținere.

Trebuie să afli, și tu și cei ca tine,atâția cât mai sunteți în tagma braco-nierilor acum, în anul 2017, că vână-toarea nu constă doar din dorința dea apăsa pe trăgaci și de a vedea ani-malul sau pasărea răspusă de glonț,ci, mai ales, în pespectiva sentimentu-lui că lumea „celor ce nu cuvântă” îșicontinuă evoluția într-o stare de nor-malitate. Socotesc că este bine să afli,încă din primele zile ale Noului An, cămi-e lehamite când mă gândesc la câtrău ai făcut în toți anii din urmă, lao-laltă cu haita de braconieri. Mă speriegândul că vreun semen de-al tău, ră-tăcit într-o realitate paralelă și con-fuză, ar putea să repete fărădelegeadin rezervația naturală Munții Rod-nei, locul unde o capră negră a fostîmpușcată de doi indivizi, unul pădu-rar, cu microbul letal în sânge. Apoi,nu are rost să-mi fac iluzii că nu potsă fie alți pădurari-braconieri de taliacelor de la Brașov, funcționari ai sta-tului cu responsabilități în apărareapădurii și animalelor sălbatice, careau răpus un urs într-o perioadă cândvânarea acestui animal era interzisă.Fiindcă sunt și alți pretinși vânătoriasemenea lor, care nu sunt dispuși săînțelegă vreodată scopul activității vâ-nătorești actuale și rolul vânătoruluiîntr-o societate civilizată.

Sigur, nu vreu să mai aud de astfelde mârșăvii, care mă forțează să de-pășesc sila și să folosesc vorbe grele.Prin urmare, braconierule, trebuie săștii că locul unde ți-ai făcut culcușulnetrebniciei, acela unde nesăbuința șirapacitatea se simt în largul lor, te vadoborî cândva ca om, te va pune lapământ. Nu este sănătos să speri că,dacă nu ai fost prins până acum, apă-rătorii legalității nu te vor prinde laun moment dat. Fii sigur că acestlucru se va întâmpla. Nu ai cum săscapi până la urmă, te asigur. Pentrucă, drumul tău în viață este greșit.Curmi viața unor animale sălbaticedoar din dorința de a ucide.

Mi-e rușine să repet, chiar și îngând, că tu, un nenorocit de braco-nier, ești contemporan cu ceilalți vâ-nători corecți și onești din aceastățară.

IANUARIE 2017 | 5

Pe țeava puștii OPINIE

Trebuie să afli, și tu șicei ca tine, atâția cât

mai sunteți în tagmabraconierilor acum, înanul 2017, că vânătoareanu constă doar din dorințade a apăsa pe trăgaci și de avedea animalul saupasărea răspusă de glonț,ci, mai ales, în pespectivasentimentului că lumea„celor ce nu cuvântă” îșicontinuă evoluția într-ostare de normalitate”.

Apel către braconieriELIADE BĂLAN

Măi braconierule, am scris multe de rău despre tine și nuregret niciun cuvânt. Am scris că gândești prost, că aiapucături primitive și că legea este prea blândă în raportcu relele pe care le faci în dauna fauniei cinegetice. Te-am criticat dur, fără ocolișuri, fiindcă am consideratcă ești nedemn de statutul de vânător. M-am revoltataprig, deoarece isprăvile tale nesăbiute au murdăritimaginea acelor oameni care, în condiții deloc ușoare,luptă să mențină un echilibru natural necesar păstrării și conservării fondului cinegetic. Niciodată nu ți-amînțeles comportamentul barbar, lipsit de logică șiresponsabilitate.

VĂZULFiind unul din cele mai importante

simțuri, se definește printr-o caracte-ristică esențială, pe care o denumimacuitatea (agerimea) vizuală. Aceastăcalitate (prin extensie, potrivită pentrutoate simțurile), reprezintă capacitateasenzorială de a percepe excitații foarteslabe provenite din mediul ambiant.Pentru a deveni o imagine, razele lu-minoase reflectate de un obiectiv privitde către o ființă, cu referire aici doar laspecii de vânat, trebuie să fie captate,apoi transformate într-un semnal per-ceptibil la nivel cerebral. Aici intervincelulele vizuale fotosensibile și celulelenervoase conectate la retină. Aceste ce-lule fotosensibile sunt de două tipuri,după forma și rolul lor, „conurile” și„bastonașele”.

„Conurile” conțin diferiți pigmențireceptori, care permit deosebirea cu-


Vânătorului, și celui care este doar observator al vieții sălbăticiunilor, le este deosebitde utilă cunoașterea dotărilor senzoriale ale acestora, fie pentru reușita unei acțiuni devânătoare, fie doar pentru a putea efectua, în condiții optime, observațiile dorite. Înambele situații, cele două categorii de personaje se confruntă cu arsenalul defensiv alanimalului urmărit, alcătuit și din simțurile acestuia. Ele îndeplinesc roluri multiple,fundamentale, iar de acuitatea lor depinde supraviețuirea individului, a grupului deindivizi și a speciei însăși. Nu există simțuri perfecte, dar ele, fiind rezultatul unuinecontenit proces evolutiv, funcționează într-o permanentă adaptare la stimulii externiși într-o continuă interacțiune.Vom încerca să le facem mai cunoscute, spre folosulvânătorului sau al observatorului…

ETOLOGIE

Despre simțurile vânatului (I)GEORGE C. GEORGESCU, MITICĂ GEORGESCU

…când cade o frunză,noaptea, cerbul o

vede, iepurele o aude, iarlupul o adulmecă…”–veche zicală vânătorească

lorilor, fapt pentru care au nevoie deo mare cantitate de lumină în excita-rea celulelor nervoase, cu randamentmaxim doar în plină zi. „Bastonașele”au și ele pigmenți receptori, dar elenu separă culorile, dând o imaginemonocromă. Au, în schimb, o eficaci-tate maximă pentru vederea crepus-culară și nocturnă, fiind de cca.1.000 de ori mai sensibile la luminădecât conurile și mult mai numeroasedecât acestea.

Funcționarea simțului vizual la mamifere

Procentul „bastonașelor”, în raportcu „conurile”, depinde de etologia spe-ciei respective. La majoritatea copita-telor din fauna noastră, dar și la urs,râs, lup, vulpe, pisică sălbatică, speciicu o activitate preponderent nocturnă,acest procent atinge valoarea de 90%.Densitatea mare de bastonașe, aso-ciată cu o adaptare la condiții de lumi-nozitate scăzută, de exempluposibilitatea pupilei de a se deschidede cca. 9 ori mai larg decât cea a omu-lui, conferă speciilor amintite o vederenocturnă de 100 de ori mai eficientădecât a omului. Un animal preponde-rent diurn va avea mai multe „conuri”decât un animal adaptat la viața noc-turnă. Este cazul caprei negre, care,după cum se știe, nu are activitate noc-turnă, astfel că simțul său vizual esteexcelent doar în timpul zilei.

Sensibilitatea „bastonașelor”, res-ponsabile de vizibilitatea nocturnă,scade mult în spectrul culorilor, tre-când de la verde-clar la galben, iar cu-loarea roșie apare foarte întunecată înimaginea receptată de animal. Deci,majoritatea sălbăticiunilor nu percepculoarea roșie și nici pe cea oranj (fo-losită ca și culoare de protecție în tim-pul partidelor de vânătoare). Iarculorile amestecate în îmbrăcămintea„de camuflaj” au, ca efect, fracturareapercepției acestora, astfel că, imagineape care o primește senzorial animalul,apare nedefinită clar ca o siluetăumană, deci ca un potențial pericol, iaranimalul nu are o reacție de teamă.Există însă o condiție, pe care o vommai repeta, aceea de a optimiza efectulde camuflare cromatică printr-o per-fectă imobilitate, pe tot parcursul pân-dei sau al desfășurării acțiunilor devânătoare cu goană.

Cunoaștem, din experiență, câtevaexcepții relativ la percepția culorii roșii:prima, la lup, pe vremea când se vânacu stegulețe roșii, cu mențiunea căatunci am observat că stegulețele erauimobile, nemișcate de vreo adiere devânt, astfel că lupii nu au trecut prin în-

cercuirea de stegulețe din cauza culoriiacestora. Deci lupul, animal cu activi-tate preponderent nocturnă, a intuit înculoarea roșie, pe care o percepea caatare, un un potențial pericol, care i-ainhibat tendința de a trece prin încer-cuirea de astfel de stegulețe roșii.

A doua excepție a fost oferită de unrâs, aflat întâmplător într-o activitatede zi, pe care am avut prilejul rar de a-l observa, de la distanță, prin binoclu,în pășunea din apropierea unei stâneîncă neocupată de oi. Astfel, vreme decca. o jumătate de oră, l-am pututvedea apropiindu-se concentric, prinînaintări furișate, cu scurte pânde, darneslăbind din vedere o bucată de pânzăroșie uitată de ciobani într-un par, care,ca în exemplul precedent, nu era miș-cată de vânt. Interpretarea pe care amfăcut-o atunci, și pe care o mențin și as-tăzi, este aceea că râsul a perceput cu-loarea roșie, care însă i-a stârnitcuriozitatea și tendința de a se apropiade ea, este drept, cu prudență, daresențial rămâne faptul că și un animalcu activitate preponderent nocturnă aputut percepe o astfel de culoare.

Aceste două constatări nu au pre-tenția de a constitui o reevaluare a con-cluziilor actuale privitor la capacitateaanimalelor cu activitate nocturnă de apercepe culoarea roșie, ci le-am prezen-tat doar ca posibilitate de a fi luate înseamă ca excepții, așa cum am mențio-nat mai înainte.

În schimb, o reală confirmare a per-cepției culorilor la animalele cu activi-tate diurnă am avut-o la capre negre.Era în timpul în care se făceau marieforturi de capturarea de capre pentrua fi lansate în Munții Rodnei. Astfel, amfolosit șiruri de stegulețe roșii în încer-

carea, printr-o goană mai domoală, dea dirija caprele spre o strungă în careinstalasem rețele de frânghie, folosite,în acea vreme, la capturarea lopătari-lor. Cu toate că șirurile de stegulețe tre-ceau și peste câte-o văiugă, cam la10-20 m deasupra solului, caprelenegre le vedeau și, evitând trecerea pesub ele, chiar dacă acele cârpe roșiierau mult deasupra lor, găseau totuși ocale de ieșire, printr-o zonă de stâncăriiaproape verticale – pe care o ignorasem– astfel că nu le-am putut dirija spre re-țeaua de frânghii din strungă.

Un ultim exemplu în această pri-vință îl constitue încercarea de a folosișirurile de stegulețe la câteva acțiuni deprinderea iepurilor vii pentru export, înideea de a reduce cheltuielile cu bătă-iașii pe flancuri, uneori mai greu degăsit, chiar cu o plată cumulată la oaprobare pentru o grămadă de crăci,folosite ca lemn de foc.

Am instalat, deci, șiruri de stegulețepe cele două flancuri, pe distanțe de300-400 m, de la extremitățile zig-za-gurilor de plase, sperând că iepurii sevor năpusti în acele plase, speriați deșirurile de stegulețe. Dar, nu a fostdeloc așa, iepurii trecând în goanamare pe sub ele, ca și când nu le-ar fivăzut sau nu ar fi existat acolo. Or,acum nu ne mai surprinde ignorarea decătre iepuri a stegulețelor roșii, deoa-rece ne-am mai documentat în privințapercepției culorilor de către speciile cuactivitate nocturnă, inclusiv iepurele.

Poziția ochilorAceasta determină amplitudinea

câmpului vizual. Astfel, unele specii –pradă (lapinul și iepurele) au ochii am-plasați oarecum mai lateral în craniu,

IANUARIE 2017 | 7

ceea ce le conferă un câmp vizual ex-trem de larg, de 360°, alfel spus, pu-tând vedea și înapoi, fără a întoarcecapul. O distanță interoculară (interor-bitală) mai mare determină o vizuali-zare mult mai amplă decît ceabinoculară, în care acea distanță inte-roculară este mai mică. O astfel deadaptare, cu un câmp vizual circular, amai fost constatată la sitar, fiind rezul-tatul unei evoluții a speciilor amintite,ca o armă defensivă, care să permităidentificarea potențialilor prădători,fără să fie necesară o mișcare de întoar-cere a capului, care ar fi reperată deaceștia. De fapt, în vederea celor treispecii amintite, există un „unghi mort”de până la 10°, în fața și înapoia ani-malului, ceea ce înseamnă că nu potvedea chiar „la vârful botului” (ciocu-lui) și nici pe axa coloanei cervicale.

Alte „specii-pradă”, care benefi-ciază de o astfel de adaptare, sunt cer-bul, căpriorul și muflonul, cărora li s-aevaluat amplitudinea câmpului vizualla cca. 300°. Mistrețul are un câmp vi-zual asemănător cu cel al omului, desub 180°, dar, deoarece nu poate în-toarce capul din cauza gâtului scurt șigros, trebuie să-și miște tot corpulpentru o vedere laterală.

Lupul are o adaptare specială a vă-zului, extrem de eficientă pentru unastfel de prădător. Astfel, deși vedereasa binoculară se limitează la cca. 30m în față, are capacitatea perceperiicu precizie a obiectelor ori ființelor-pradă aflate la mari distanțe. În plus,pe retină posedă o bandă specială decelule fotoreceptoare, care îi amplificăacuitatea vizuală, dar îi dă și posibili-tatea perceperii simultane, de exem-plu a prăzii urmărite și a congenerilorînsoțitori din haită, fără să fie nevoiesă-și concentreze vederea asupra unuisingur obiectiv. În concluzie, datorităpoziției orbitelor, lupul are posibilita-tea unei vederi frontale, la distanțemari, simultan cu o vedere perifericăa cărei amplitudine atinge cca. 250°.

Râsul are o vedere nocturnă foarteeficientă, ca și celelalte specii de ma-mifere pradătoare, cu o amplitudine acâmpului vizual estimată la cca. 250°,ca și a lupului, cu aceeași acuitate șiîn vederea binoculară. Dar sintagma„ochi de râs”, nu are nicio legătură cuvreo super-dotare vizuală, ci își areoriginea în mitologia greacă, în le-genda argonautului Lynceus și, printransfer semantic, s-a ajuns la lynx,despre care se credea că are o puterevizuală supranaturală.

Rezumativ, precizăm că vedereapanoramică este specifică ierbivore-lor, iar cea binoculară și stereosco-pică este specifică prădătorilor. Învederea stereoscopică, animalul areposibilitatea percepției ființelor șiobiectelor în relief, inclusiv evalua-rea distanțelor și localizarea în spa-țiu a țintelor, calități deosebit deimportante și utile pentru un prădător.

Tapetum lucidumÎn traducere, ar însemna „înveliș

strălucitor” și se referă la un țesut spe-cial, situat îndărătul celulelor fotosen-sibile, care are rolul de a reflectalumina către înainte, deci către acestecelule fotosensibile, mărind astfel ca-pacitatea de vedere în obscuritate sauîntuneric. Țesutul acționează în acestsens, chiar la receptarea unei slabesurse de lumină, cum ar fi cea de lastele în timpul nopții. Deci are rolulunui amplificator de lumină. Cândînsă primește un aflux luminos puter-nic – de la o lanternă ori far de ma-șină – face ca ochii animalului sădevină fosforescenți, fapt constatat

probabil de oricare dintre noi. Estespecific tuturor copitatelor de la noicu activitate nocturnă, dar în specialspeciilor prădătoare.

Vom încheia scurta noastră incur-siune în domeniul vast al studieriisimțurilor vânatului, cu un exemplucare ar putea să surprindă. Un studiumonografic asupra cerbului, efectuatîn Germania, referitor la acuitatea savizuală, subliniază faptul că, în condi-ții chiar de obscuritate totală, un cerba fost capabil să perceapă o mișcaremăruntă a vânătorului, aflat la o dis-tanță de 50 m, cum ar fi manevrarealentă a unui binoclu, sau chiar „clipi-tul unei pleoape”.

Este o confirmare a sintagmei pro-nunțate la începutul acestui material.

În numerele viitoare, vom încercasă abordăm și celelalte simțuri ale vâ-natului, inclusiv interacțiunea lor.

P.S. Am considerat că cele câtevanoțiuni anatomo-fiziologice au fostutile în înțelegerea funcționării simțu-lui văzului. Și nu plictisitoare…!


Despre simțurilevânatului (I)

D epusă imediat după atenta-tele din 13 noiembrie de laParis, propunerea de revi-

zuire a Directivei armele de foc a fostcauza unor controverse puternice, darși a unei adevărate mobilizări a pasio-naților armelor de foc. În fața unuilobby intens care apără vânătorii, co-lecționarii de arme și tirul sportiv, Co-misia a trebuit să accepte uncompromis în ce privește elementeimportante din propunerea inițială.Parlamentul European s-a arătat înmod deosebit sensibil la argumentelepasionaților de arme, eurodeputatabritanică Vicky Ford declarând, în re-petate rânduri, că textul Comisiei nueste deloc echilibrat, având în vederecă niciuna dintre armele folosite întimpul atentatelor din Franța, cu ex-

cepția celor de la Charlie Hebdo, nuprovenea de pe piața legală.

Deputații au mai criticat Comisiapentru faptul că nu a întreprins niciunstudiu de impact care ar fi permis jus-tificarea fiecărei propuneri înaintate.

Statele Membre, la rândul lor, auvalidat în aceeași zi acordul care ur-mează să fie aprobat, în mod oficial,de către miniștrii europeni și deputațiieuropeni, probabil în cursul lunii mar-tie. După informațiile noastre, douăstate membre au votat totuși contra:Republica Cehă, care nu vrea nici oînăsprire a reglementărilor regimuluiarmelor, și Luxembourg, care, dincontră, ar fi dorit ca restricțiile sămeargă mai departe.

În concluzie, nu există interdicțiiale folosirii armelor semi-automate.

Executivul ar fi vrut să interzică totalarmele semi-automate periculoase,inclusiv cele din familia Kalashnikov,precum AK 47 sau AR 15, pe care Co-misia le consideră arme de război, daracest lucru nu a fost posibil. Bineînțe-les, teoretic, de acum încolo posesiaunei arme care are un încărcător maimare de 20 de focuri va fi ilegală.

Acest acord este însă denunțat demembrii United Firearms, care s-audezlănțuit pe rețelele sociale. Dupăatentatul cu camionul de la Berlin, pa-sionații armelor de foc au cerut și in-terzicerea camioanelor, creând ideea„camioane interzise”, ca răspuns ladecizia „arme interzise”, denunțându-se astfel intenția europeană de a înăs -pri reglementările privind armele defoc.

IANUARIE 2017 | 9

Actualitate FACE

Un acord asupraDirectivei armele de focBIANCA IORIATTI

Propunerea de reglementare a armelor de foc în Europa a făcut, în sfârșit, obiectul unuiacord politic în 20 decembrie 2016. Astfel, Comisia europeană a trebuit să tranșezeîntre a continua o serie de negocieri care ar fi durat probabil o perioadă îndelungată șia face un anumit număr de concesii pe textul înaintat inițial.

C u o săptămână în urmă fuse-sem aici să văd dacă au venitrațele și dacă era ceva mișcare

între pâlcurile de stuf presărate ici șicolo în valea râului. Atunci, la oreledimineții, ceața învăluia în vălătucipufoși locurile jur-împrejur…

Siluete la marginea ghețiiRememoram timpul petercut, re-

văzând în gând albia ce se deschideamărinimoasă, lărgindu-se pe alocuripentru a se îngusta apoi în „strâmtori”,ca o adevărată vale plină de promi-siuni pentru o partidă de vânătoare larațe. Malurile abia dacă se ghiceau subpuful de zăpadă, iar râul, de fapt cemai rămăsese dezghețat din el, se în-ghesuia într-un fir lat de 2-3 metri, un-deva, la mijlocul podului de gheață.Abia dacă îl zăream sub ceața deasă adimineții. Zgomotul apei ghida însă,orientativ, privirea spre locul cu apăcurgătoare. Am mers preț de câțiva ki-lometri, ascultând din loc în loc. Aș-teptam să pot desluși măcar unmăcănit, semn că rațele erau prinpreajmă. Era însă liniște. Spre ora 10,ceața a început să se ridice, dezvă-luind splendori de chiciură aninate încrengile arborilor și în ghimpii mără-cinilor de pe marginea drumului. Ade-vărate candelabre cu străluciri decristal stăteau aninate peste tot, reflec-tând în mii de oglinzi razele soarelui.

Mersesem deja o vreme pe drumulce continua să urmeze valea râuluispre amonte, dar nici un semn sau

glas de rațe. Am pornit înapoi, mulțu-mit totuși de vremea frumoasă care sedeschisese. Odată ceața ridicată, pu-team să văd acum valea dintr-un malîn altul. De unde mă întorsesem, râulse depărta de drumul de acces și coteaîntr-un semicerc pe o lungime de maibine de un kilometru. Îl vedeam acumbine, conturându-se ca o jumătate decovrig uriaș, închizând la mijlocul luiinsulițe cu stuf uscat ce sfidau parcăalbul gheții. Am ridicat binoclul și pri-virea mi-a rămas pe niște mogâldețecenușii înșirate pe marginea gheții, lacapătul celălalt al cotului apei. Eraurațele… Erau departe de locul peunde trecusem eu de dimineață.Acolo drumul cobora în spatele stufu-

lui și de aceea probabil nu le auzisem.Erau deci acolo…

Spectacolul unei zile de vânătoare

Câteva zdruncinături m-au trezitdin gânduri. Gropile de pe drum se fă-ceau acum simțite. Am lăsat mașina șiam pornit pe jos. Vremea se încălziseconsiderabil în ultimile zile și totul sedezgheța. Oare cum or fi malurile? Casă ajungem la locurile din cotul albiei,unde văzusem rațele, mizam pe podulde gheață format peste smârcurile cemărgineau, de o parte și alta, râul. Numai era mult de mers.

Când am ajuns, imaginea era cutotul schimbată. Râul se dezghețase


DE SEZON Vânătoare la rațe

Siluete la marginea ghețiiText și fotografie MAC

Rulam de mai bine de o jumătate de oră pe drumulpietruit ce urma malul înalt al râului, iar ceața, la care sperasem, de data aceasta se lăsa așteptată. Încă puțin și ajungeam la locul unde lăsam de obicei mașina și porneam pe jos mai departe.

IANUARIE 2017 | 11

de-a binelea, iar rațele se aflau acumla capetele „semicercului”. Podul în-ghețat dispăruse, iar gheața rămasăpe maluri era acoperită cu o peliculăde apă ce o transformase într-un pati-noar veritabil. Ca să ne apropiem, ne-ar fi trebuit o barcă…

Singurul loc unde ne puteamașeza și găsi, cât de cât, adăpost și ca-muflaj, era panta din malul râului,undeva, pe la mijlocul semicercului.Apa curgea acum la numai câțivametri de noi și aveam în față insula destuf cuprinsă între capetele cotuluirâului. O vedere perfectă a „scenei”într-un „spectacol” în care șansele dea putea trage la zbor păreau destul dereduse. Rațele ar fi trebuit să zboarede-a lungul malului nostru sau sprenoi pentru a fi siguri că le vom putearecupera. Se profila o zi interesantăde vânătoare la rațe…

La început am ascultat corul demăcăit în dimineața care se deschideacu cer acoperit, dar fără pic de ceață.Apoi a început „jocul”. Vedeam rațeledin josul râului și o mică parte dincotul din amonte. Erau așezate peapă, înotau, zburau câte puțin și reve-neau pe apă. La un moment dat se ri-dicau stoluri de 20-30 și zburau pestestufurile din fața noastră, din spre avalspre amonte sau invers. Asistam la unadevărat spectacol în care accesulspre „scenă” ne era pur și simplu in-terzis! Alte rațe veneau pe firul râului,dar fie că se opreau în cotul dinamonte, fie că traversau mijlocul „co-vrigului cu stuf” și se așezau alături decele din aval de noi. Trecuse de ora11, iar spectacolul jocului rațelor con-tinua între capetele semicercului derâu…

Deodată, un fâlfâit rapid de aripine-a trezit din starea în care intrasem.Un stol de vreo 7-8 rațe venea dreptspre noi. Au răsunat două focuri, ră-mase însă fără rezultat. Eram probabilamorțiți de frig, dar și de nemișcare.Probabil tot acesta era și motivul pen-tru care rațele nu ne deslușiseră înstuful în care ne așezasem standul șise hotărâseră, în fine, să zboare șispre noi. Sau pur și simplu au vrut săne pună la încercare…

Am plecat după prânz cu „șenile”de noroi pe tălpile cizmelor. Din ma-șină am mai privit o dată la spectaco-lul zborului care continua la margineagheții. Vom reveni cu siguranță, darpregătiți și cu o barcă! Numai vremeasă țină cu noi și să mai rămână cevagheață pe malurile râului. Un localnicne spusese că dacă gheața se topește,rațele pleacă și dispar ca și când nicinu ar fi fost vreodată pe acolo…

Ingrediente necesare: o rață sălbaticăbine curățată, cu piele, și tăiată în patru,8 linguri de sake, 8 linguri de sos de soia,2 linguri de zahăr brun, un pahar de sosde carne, 2 linguri de sos dulce-acrișor, 2linguri ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: amestecați ingredien-tele, sosul de soia, sake-ul, zahărul,sosul dulce-acrișor și sosul de carne șipuneți bucățile de rață la marinat timpde cel puțin o oră în frigider. Într-o cra-tiță cu puțin ulei de măsline, puneți car-nea cu pielea în jos, la foc mediu, până

ce pielea se rumenește bine și devinecrocantă. Întoarceți carnea și lăsați-o lafoc mic. După 10 minute adăugați sosulmarinat, tot la foc mic, și așteptați pânăscade la jumătate.

Servire: Scoateți bucățile de carnepe farfurii și lăsați-le să se răcească câ-teva minute, după care stropiți cu sosulmarinat. Se poate servi cu vegetale saucu orez fiert și brocoli dat la aburi. Unpahar de vin roșu demisec/sec, shi-raz/cabernet, va da un plus de savoarebucatelor. Poftă bună!

RAȚA MARINATĂ CU SOS DULCE-ACRIȘORNANA NINA

GASTRONOMIE VÂN~TOREASC~

Friptura de rață sălbatică a fost totdeauna apreciată întrepreparatele gătite cu carne de vânat. Un motiv în plus pentrua o pregăti pentru o ocazie deosebită, cu oaspeți distinși.

Punerea în temăProblematica nu este însă deloc

nouă, evaluarea efectivelor de vânatfiind pusă la punct de prin 1950 lanoi în țară. Pe atunci s-a consideratnecesară pentru „programarea” recol-telor anuale de vânat. În aceste con-diții au fost impuse cunoscutelemetode de evaluare a efectivelor spe-ciilor sedentare, precum și obligativi-tatea stabilirii mai întâi cantitative,apoi și calitative a lor, în fiecare an.

Scopul evaluării l-a constituit și îlconstituie, în continuare, cunoaștereanumerică și structurală a populațiilorde faună cinegetică la un momentdat. Momentul a fost ales la sfârșitulprimăverii, după depășirea vicisitudi-

nilor iernii și a sezonului de vânătoareîn cazul majorității speciilor, cândceea ce se evaluează poate fi conside-rat stoc supraviețuitor de reproducțiepentru viitor.

Repetarea anuală a inventarierii,din anul 1950 până în prezent, ne-aoferit și ne oferă unica șansa a apre-cierii realiste a progresului sau regre-sului populațiilor evaluate și, implicit,a rezultatului managementului cine-getic aplicat în timp și spațiu, ca efectal natalității și mortalității, precum șial emigrațiilor și imigrațiilor.

Metode de inventariereÎn mod teoretic, evaluarea/estima-

rea sau recensământul/inventarierea

faunei cinegetice dintr-un anumit te-ritoriu, se realizează prin trei categoriide metode:

Recensământul/inventariereatuturor indivizilor aparținând uneianumite populații de faună cinegeticădintr-un anumit teritoriu.

Evaluarea/estimarea număruluide indivizi aparținând unei populațiide faună cinegetică în perimetre deprobă și extinderea ulterioară a rezul-tatului obținut la întreaga suprafațăproductivă cinegetic pentru speciileexistente într-un anumit teritoriu.

Evaluarea/estimarea efective-lor populațiilor locale de faună cine-getică, prin luarea în considerare aanumitor indici.

1

2

3


CERCETARE

Iată un subiect de dezbatere aparent nou, determinat de interesul unor pretinși experțiîn domeniul cinegetic pentru obținerea de fonduri financiare necesare cercetării șiimplementării unor metode noi de evaluare a efectivelor de faună cinegetică. Interescare a avut ca urmare, de curând, contestarea studiului referitor la evaluareaefectivelor de urs din România și sistarea aprobării de cifre de intervenție pentru specieîn sezonul 2016-2017.

Evaluarea populațiilorlocale de faună cinegetică (I)NECULAI ȘELARU


Din considerente pragmatice, me-todele de evaluare/estimare/recen-sare/inventariere enumerate mai suss-au structurat puțin altfel în activita-tea cinegetică practică din țara noas-tră și s-au aplicat diferențiat, înfuncție de specie, cu rezultate satisfă-cătoare până de curând, după cum ur-mează:

Metoda observațiilor directe.Metoda citirii urmelor pe subs-

trat (zăpadă).Metoda evaluării efectivelor în

piețe de probă.Nu contestăm faptul că aceste me-

tode de evaluare pot fi criticate dinpunct de vedere al exactității și corec-titudinii modului de aplicare a lor,dar, deocamdată, au rămas singurelemetode de evaluare a efectivelor, cares-au aplicat și se pot aplica, în conti-nuare, cu rezultate satisfăcătoare. Nucontestăm nici faptul că aceste me-tode pot fi îmbunătățite și aplicate, cumai multă exigență, numai pe alocuriși în cazul anumitor specii, dar ele nuau cu ce să fie înlocuite la momentulactual, din considerente cognitive șieconomice.

„Specialiști ai nimicului”La stadiu actual al cunoștințelor în

materie și al posibilităților noastrepractice și economice de aplicare aacestor metode, trebuie să acceptămaceste adevăruri, iar „cercetătorii”, in-teresați financiar să „revoluționeze”activitatea de evaluare a efectivelorde faună cinegetică, să susțină doaraplicarea complementară a noilor me-tode preconizate de ei pentru „înlo-cuirea” celor actuale. Susțin la rândulmeu această idee, luând în conside-rare interesele gestionarilor de fon-duri cinegetice, care suportă efortul șicheltuiala acestor evaluări, pentru ob-ținerea de date reale, cât mai credibileși utile managementului cinegetic du-rabil. Și fiindcă, din punct de vedereal contribuabilului la bugetul public,sunt consternat de sumele de banicare se acordă unor pretinși cercetă-tori, „specialiști ai nimicului”, dupăcum bine i-a denumit dr. N. Dărămuș,producători de maculatură costisi-toare pentru justificarea cheltuirii ba-nilor primiți în acest scop. În fapt,aceștia nu fac altceva decât să con-teste, în mod direct interesat, ceea ces-a făcut cu rezultate satisfăcătoarepână acum și să strice ceva ce a func-ționat foarte bine până au început săse amestece ei în probleme cinegetice.Până au început să confunde științacu excrocheria sau, mai blând spus,interesul dobândirii de bani din buge-

tul public pentru ei, prin firmele lacare sunt angajați sau prin fundațiilepersonale.

Iertată să-mi fie franchețea, darcând văd lista de cercetători acoperiți,alături de recenți doctori contestabiliși doctoranzi discutabili, care se în-fruptă copios din banii publici și sem-nează studii cinegetice de „râsulcurcilor”, în cea mai mare parte inspi-rate sau plagiate după lucrări ante-rioare, îmi revin în minte temele„responsabile” soluționate de aceștia,tot pe foarte mulți bani publici nejus-tificați, de arondare și rearondare afondurilor cinegetice în anii 1998 și2002, de stabilire sau restabilire aefectivelor optime a efectivelor de

faună cinegetică în baza unor chei„științifice” concepute de antecesori,de întocmire aiuristică a studiilor demanagement pentru fondurile cinege-tice, de repopulare a dropiei în Bără-gan, de stabilire și împărțire„imparțială” a cifrelor de intervențiela urși și lupi etc.

Va urmaÎn contextul celor susținute mai

sus, mi-am propus să revin, în nume-rele ce urmează, cu prezentarea, sim-plă, concisă și inteligibilă a metodeloractuale de evaluare a efectivelor spe-ciilor de faună cinegetică, fără nici unfel de interes de apelare la bani pu-blici.

12

3

IANUARIE 2017 | 13

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

UFo

to: M

UG

UR

EL

ION

ES

CU

Inițierea limierului tânăr în munca specifică pe urmă de sânge (artificială și naturală)

Cum deja am atenționat la începu-tul inițierii, pista nu trebuie să fiefoarte lungă. Trebuie să ne mulțumimcu lungimi de pistă de până la 100 m,ajungând treptat la această distanță.Este o greșeală destul de des întălnităca, după lungimea de 100 m, proprie-tarul sau persoana care lucrează cu li-mierul să mărească distanța la 500 m.Câinele tânăr, nefiind obișnuit cuaceastă distanță, nu va putea rezolvamunca și va fi tentat să abandonezepista. Deci, este foarte important sărespectăm principiul de a mări lungi-mea pistei treptat și să nu lăsăm limie-rul tânăr să abandoneze pista. Încazul antrenamentelor, este impor-tant să nu repetăm pistele și să nucerem prea mult de la câini. Putem săconstatăm, la unele exemplare că,mai devreme sau mai târziu, se plicti-sesc și nu mai vor să lucreze pe pistă.

O altă condiție, la care trebuie săfim atenți la executarea pistelor arti-ficiale, este mediul în care sunt createacestea. Dacă pista artificială este exe-cutată într-un loc cu multe elementenecunoscute pentru limierul tânăr,acesta va fi tentat să se ocupe cuaceste lucruri și abandonează urmări-rea pistei. Deci, este bine ca limierulsă fie obișnuit cu toate elementelecare pot fi întâlnite pe teren. Cea maibună metodă pentru a obișnui câinelecu aceste elementele sunt plimbărilelungi, însoțind stăpânul pe teren va-riat, unde va avea posibilitatea să seobișnuiască cu toate tipurile de teren,pășune, fânețe cosite, pădure, arăturăetc. Să nu evităm nici biotopurileumede, chiar și apele curgătoare, pen-tru a obișnui câinele și cu acestea,pentru ca un pârău prin care trebuiesă treacă, în munca de urmărire, să nureprezinte o noutate pentru el.

Crearea primelor piste trebuie săfie într-un mediu simplu și cunoscut.Un element deranjant pentru un câine

tânăr poate fi și prezența urmelor devânat, mai vechi sau mai proaspete.Dacă limierul marchează o urmă devânat proaspăt, dar revine pe urmainițială, nu este o problemă, chiar de-notă aptitudini demne de apreciat.

Confecționarea urmeiO altă problemă este modul de

confecționare a pistei. De obicei, nicipentru un câine tânăr nu este o pro-blemă urmărirea unui cap, picior, saumăruntaie trase pe o sfoară. La înce-put, această pistă continuă este bunăpentru a stârni cât mai mult interesulcâinelui pentru munca de urmărire.După ce discipolul nostru lucreazăbine și cu vădit interes pe aceastăurmă continuă, este timpul ca și pistacreată să imite, pe cât posibil, o urmălăsată de un vânat rănit.

Primul lucru pe care-l putem faceeste să tragem piesa amplasată la ca-pătul unui băț mai lung, pentru ca li-mierul tânăr să nu se obișnuiască săse țină pe urma stăpânului, ci tot-deauna pe urma lăsată de vânat.

Urma trasă trebuie să fie treptatschimbată cu urma confecționată cuajutorul unui băț sau cu „bocancul” deconfecționat urme. Bățul de confecțio-nat urmă artificială este un băț maisolid, la capătul căruia este montatăo copită de cerb care, prin glandele in-terdigitale, lasă o urmă de miros, ase-mănător unei urme de animal rănit.Și „bocancul” pentru confecționareaurmei artificiale este similar cu bățul,dar copita cerbului sau a mistrețuluieste fixată pe talpa bocancului sau înspatele acestuia.

Este bine să accentuăm, încă odată că, pentru inițierea limieruluitânăr, trebuie să avem răbdare și,treptat, să ajungem la exerciții maicomplicate. Exercițiile nu trebuie săfie prea numeroase, ca să nu plicti-sească câinele tânăr. Antrenamentultrebuie să rămână interesant, și nu oîndeletnicire cu caracter de „muncăobligatorie”. Nu trebuie să antrenămcâinele în fiecare zi, dar nici prea rar.Între exerciții nu trebuie să treacăsăptămâni întregi în care să nu fiescos la muncă.

Temperamentul limierilorFiecare vânat are miros specific,

deci este bine dacă obișnuim câineletânăr cu fiecare specie de vânat, care,eventual, va fi urmărit.

Cum înaintăm în munca de urmă-rire, trebuie să folosim și sângele. Laînceput folosim puțin mai mult sângela confecționarea urmei dar, dupăobișnuirea câinelui și cu acest mirosspecific, folosim tot mai puțin sânge,doar câteva picături.

Fiecare câine are un temperamentpropriu. Sunt câini mai limfatici, careși pe urmă de sânge lucrează maiîncet și mai tacticos, dar și exemplarefoarte vioaie, care, de obicei, au ten-dințe de a lucra mai agitat, mai pripit.Contactul permanent cu limierul înperioada inițierii este foarte impor-tant, pentru ca proprietarul sau con-ducătorul acestuia să se obișnuiască


Este bine săaccentuăm, încă o

dată că, pentru inițierealimierului tânăr, trebuiesă avem răbdare și,treptat, să ajungem laexerciții mai complicate.Exercițiile nu trebuie să fieprea numeroase, ca să nuplictisească câinele tânăr.Antrenamentul trebuie sărămână interesant, și nu oîndeletnicire cu caracterde „muncă obligatorie”. Nu trebuie să antrenămcâinele în fiecare zi, darnici prea rar. Întreexerciții nu trebuie sătreacă săptămâni întregiîn care să nu fie scos lamuncă.

Despre limieri (III)DR. ATILLA KELEMEN

CHINOLOGIE

Primele exerciții pe urmă de sânge pot începe chiar după 15-30 de minute de latrasarea pistei. Dacă limierul tânăr merge bine pe această urmă artificială proaspătă,putem exersa pe urme tot mai vechi, de 4-6-8 ore. Treptat, vom ajunge la o urmăartificială preparată, trasată din ziua precedentă. În această perioadă trebuie să fimfoarte atenți cu limierul tânăr. Este absolut necesar ca niciodată să nu fie abandonatăurma, să nu obișnuim limierul tânăr că aceasta nu poate fi părăsită din plictiseală sauindispoziție. Există cazuri în care, un câine de 8-10-12 luni, poate deja rezolva urme de24-48 de ore, dar nu acesta este situația în majoritatea cazurilor.

IANUARIE 2017 | 15

cu stilul de lucru al câinelui. Succesulmuncii limierului nu se rezumă numaila calitățile înnăscute ale câinelui.Într-o mare măsură, limierul va ac-ționa și ca o consecință directă a con-lucrării cu conducătorul. Cu cât estemai corect și mai bine inițiat, cu atâtva fi mai apt pentru a rezolva cazuricomplicate sau grele. De asemenea,conducătorul trebuie să fie bine pre-gătit, și teoretic și practic, pentru aaprecia corect fiecare caz care ur-mează să fie rezolvat cu câinele lui.

O altă întrebare, pe care o pun vâ-nătorii care lucrează cu limieri, este:când să folosim limierul la primamuncă adevărată, adică la urmărireaunui vânat rănit? La această întrebareeste foarte greu să dăm un răspuns ge-neral valabil. Cunoaștem cazuri încare câini de 8-10 luni au rezolvat ca-zuri de urmărire chiar complicate, iarîn alte cazuri, exemplarele pot fi aptepentru această muncă după 2 1/2-3 ani.Depinde de cunoștințele conducătoru-lui, care știe cel mai bine ce poate câi-nele lui și la ce muncă angajeazălimierul tânăr. Ca un sfat general va-labil, putem atenționa încă o dată peconducători că, și în cazul limierului,este valabilă zicala „graba stricătreaba”. Să nu angajăm limierul într-o muncă complicată, prea grea.

Este o greșeală inpardonabilă dacă li-mierul tânăr, nefiind apt să rezolvecazurile, pierde interesul pentrumunca de urmărire.

Contactul cu vânatulTrebuie să spunem câteva cuvinte

și despre primul contact cu vânatul.Acest lucru se întâmplă cu ocazia încare tânărul câine întâlnește primulvânat împușcat. Nu este o problemăpentru câine și, în majoritatea cazuri-lor, mârăie instinctiv sau chiar latră lavânatul mort. Este bine să latre lavânat, dar să nu-l lăsăm să rupă vâna-tul. Cu atât mai mult, să nu-l lăsăm sămănânce din vânat.

Treptat, treptat, ajungem și laprima urmărire adevărată. Cum să în-cepem primul lucru adevărat? În pri-mul rând, la locul împușcării trebuiesă stabilim toate elementele decela-bile. În acest timp, când conducătorulexaminează locul împușcării, câineletrebuie să fie culcat și să rămână peloc. Conducătorul trebuie să vadă ur-mele lăsate de vânat și, dacă este po-sibil, trebuie să stabilească în ce zonăcorporală a fost împușcat și ce arămas pe locul împușcării (sânge, păr,fracturi de oase etc.) După ce au foststabilite toate elementele, câinele estepornit cu lesă lungă (5 m). Câinele,

corect inițiat, va găsi probabil vâna-tul.

În funcție de creșterea număruluide exemplare de vânat găsit, se va îm-bogăți și experiența limierului. Înmulte cazuri, vânatul, care nu a fostrănit mortal, va sări din culcuș, în fațalimierului. În aceste cazuri, limierultrebuie să fie lăsat liber. În condițiileterenului, câteodată foarte accidentat,câinele poate urmări vânatul rănit șiliber. O condiție foarte importantă înaceste cazuri este ca limierul să urmă-rească vânatul lătrând. Este bine deștiut că regulamentul german eliminăde la reproducție câinii care nu „dauglas” la urmărirea vânatului rănit. Lagăsirea vânatului, limierul trebuie sălatre, să „bocească”. Numai așa con-ducătorul poate să abordeze vânatulși câinele, dând lovitura de grație vâ-natului rănit.

Fiecare conducător de limier abiaașteaptă să ajungă cu câinele la primulcaz rezolvat. Munca de învățare și ini-țiere este încununată cu aceste succese,adevărata răsplată în viața câinelui, darși a vânătorului. După fiecare muncărezolvată și sfârșită cu găsirea vânatu-lui rănit, limierul și conducătorul luimerită acea crenguță tradițională,lângă zgardă pentru câine, și lângă pă-lărie pentru conducător.

Am mai consemnat proveniența aces-tei rase și cu alte ocazii. Este originară dinzonele muntoase le Alpilor, Boemia și Saxa.A fost omologt de Austria în 1932, iar de FCIîn 1991 și inclus în grupa a VI-a cu nr. 254 destandard (copoi și câini de urmă).

Marea satisfacție a celor care au copoialpini este lipsa lui de interes față de cer-vide. Ei dau glas de câteva ori și se întorc.Goanele lor scurte nu scot vânatul însprefondurile învecinte. Mulți vânători au înce-put să recunoască beneficiul serviciilor „al-pinului”, al cărui randament a datsatisfacție în partidele de vînatoare la mis-treți.

Doresc să remarc, în plus, ca o deosebirefață de copoiul ardelenesc, că alpinul nu for-țează goana. Este un câine vânjos, chiar ro-bust, cu picioare nu prea înalte, dar își poatesusține viteza de deplasare corespunză-toare cu cea a vântului. Vânatul, când știecă nu poate fi ajuns, nu fuge haotic și nuintră în panică, întorcându-se în habitatulsău. Deplasarea în urmărire a vânatului șitot traseul este semnalizat prin lătrăturiscurte, dar nu deranjante. Prin calmul lui șinasul lui deosebit, cu puțină muncă și plă-cerea de a o face, poate fi un bun recupera-tor pe urmă de sânge, iar uneori bocește lagăsirea vânatului căzut.

În marea familie a câinilor gonitori, un loc important îl ocupăcopoiul alpin. Acesta s-a remarcat prin statornicia aptitudinilorde urmărire a „vânatului negru”, deosebitele calități de găsireși gonire, transmise din generație în generație, apreciate devânători, care au păstrat rasa din timpuri străvachi.

COPOIUL ALPINAlpenländische DachsbracheWALTER DROLL

Foto

: WA

LTE

R D

RO

LL

CHINOLOGIE

E ram deja atins de această pa-timă, ce nu ne lasă să stămacasă, chiar dacă vremea este

rea sau dacă avem și alte treburi, șimi-am dorit de la început să ajung săvânez, măcar o dată, capra neagră.Îmi doream să îmi încerc forțele cumuntele, cu vremea schimbătoare, cusimțurile fine și cu agilitatea formida-bilă a acestui animal, dar, în acelașitimp, mă încerca, în avans, o undă deregret. Eram hotărât să evit împușca-rea unei femele sau a unui masculfoarte viguros, pentru a nu face răupopulației de capre negre de la noi.

Am avut, apoi, de mai multe ori,prilejul să văd capre negre de aproapeîn timpul drumețiilor mele prinmunți. Mereu m-au fascinat, mereuam încercat să ajung cât mai aproapede ele, dar să nu le deranjez, și mereumă încerca o nemulțumire. Îmi pă-reau mult prea „domestice”, mult preatolerante cu zgomotele și cu prezențaomului. Un astfel de animal, prostit șicu simțuri tocite, nu-mi trebuie! Mi-am dat ulterior seama că acele caprese comportau așa din cauza protecțieiexcesive și a numărului mare de tu-riști din Piatră Craiului sau Bucegi.Dacă un dușman ar fi rostogolit o pie-tricică apropiindu-se de ele, nici nu arfi băgat de seamă...

Vremea a trecut, mi-am obținut șieu actele de vânător, am stat să „mămai coc” câțiva ani, vânând capriori șimistreți, și apoi am decis că anul acestatrebuie să urc după țapul mult visat.

Am întins antenele, interesându-mă de prețuri, densitate, perioade op-time în fiecare zonă și, până la urmă,am decis să urc în zona Sibiului, la re-comandarea unui prieten. Am reușitsă fixez și perioada, pentru 12-20 no-iembrie, după lungi negocieri la ser-viciu, și nu mi-a rămas decât să așteptsă treacă lunile. Și, am așteptat, doarrăbdarea e o virtute, nu?

Ajung la destinație cu „cazanul”meu ambulant marca Suzuki, descarc

din bagaje, fac cunoștință cu oameniilocului la o cafea, și ne decidem că arfi bine să profităm de puțina luminace a mai rămas în ziua aceea și săfacem o ieșire. Nicușor, paznicul, mi-a făcut o impresie bună de la înce-put. Om hotărât, foarte pasionat deceea ce face, de genul celor ce îți potscoate ficatul de efort, dar care nuface act de bravură din aceasta.

Lăsăm drumul forestier, traversămun pârâu ce nu părea așa adânc la în-ceput, scot arma și, după ce îmi atrageatenția încă o dată să am luneta peminim, pentru că e posibil să dăm decapre la distanțe foarte mici, începemurcușul în susul unui izvor plin cu bo-lovani alunecoși. La nici 50 m de guraizvorului, arborii se răreau și, pe am-bele maluri, se formau numai jghea-


Când eram copil și am început să citesc cărțile și revistele tatălui meu, am aflat, pentruîntâia dată, de existența acestui animal maiestuos din munții noștri. Toată lumeadescria cu admirație „antilopa Carpaților”, dar abia după ce am văzut prima caprăneagră, mi-am dat seama cât de sărac este tabloul zugrăvit chiar și de cei mai pricepuțiscriitori, pe lângă spectacolul oferit privitorului ce o surprinde „zburând” pesteprăpăstii amețitoare sau printre stânci alunecoase.

Prima (și ultima?) meacapră neagrăText și fotografie DANIEL ILIE

POVESTIRI Legendele toamnei

buri periculoase. Mă bucuram că zgo-motele noastre erau acoperite de izvor,dar bolovanii erau foarte alunecoși șiinstabili. După ceva urcuș în ritm des-tul de alert, paznicul se întoarce bruscși mă întreabă cum mi se pare ritmul.Aha! Este ieșirea de probă!

Ajungem la o trecătoare de unde sepoate observă mai bine versantul, darnu zărim nimic, vegetația fiind, ori-cum, destul de abundentă. Ne hotărâmsă coborâm cât mai e lumină și facemun ocol pentru a reduce cât mai multdin trecerea prin albia alunecoasă.

Noaptea a început o ploaie toren-țială, ce s-a transformat în ninsoarespre dimineață. Aveam, oricum, pro-gramată o vânătoare la mistreți dimi-neața, așa că nu mi-a părut rău preatare că vremea nu ne lăsa să urcămdupă țap. Reușim să ieșim, totuși,spre seară, însă, pe versanții albiți, nuvedem nimic.

- Zăpada o să le dea la vale mâinedimineață, mă asigură Nicușor.

- Oare nu e prea mică? întreb eu,fiind pesimist din fire.

- Pe sus e mai mare, oricum. Ne suim în mașină ca să intrăm pe

altă vale și, după nici 200 m, vedemniște urme mari în zăpadă. Lup! Darce lup! E cea mai mare urmă de lupvăzută de mine, și până și Nicu, om cea văzut multe în atâția ani pe acolo,se miră de mărimea ei.

- O fi așa mare din cauza zăpezii?întreb eu.

- O fi, dar e la deal, nu la vale!- E vreme rea, umblă lupii, le e și

lor foame... - O să ne cam împrăștie negrele,

dar n-avem pe cine să ne supărăm.Așa i-a lăsat Dumnezeu, omoară ca sămănânce și ei...

Noaptea următoare a fost ger șizăpada trosnea. Intrăm pe altă vale șigăsim iar urme de lupi, lupoaică cu uncațelandru după ea. O luăm la piciorla deal, ne oprim pentru observații...nimic. Muntele părea pustiu și rece.

Coborâm la mașină, mergem pevalea din ziua precedentă și repetăm,cu același rezultat. La coborâre ne în-tâlnim cu niște secui ce se duceau lao exploatare forestieră. „Lăsați dracu’caprele, haideți la noi la vagon, că ne-au luat lupii doi câini până acum!”

Le explicăm, cu părere de rău, cănu avem voie să le facem nimic, îșivarsă și ei năduful la adresa „ălora dinbirouri”, ne strângem mâinile și ple-căm la vale.

Nicușor plănuia să urcăm iar petraseul din prima seară, dar să pătrun-dem mai adânc. Acolo era ferit de vântși aveau și hrană din belșug. Dacă nu

vedeam nimic, urma să o luăm spreculme, ca să căutăm urme proaspeteși să vedem unde sunt lăsate.

Eu îmi luasem deja gândul că o săvăd capră neagră în acea zi și plănu-iam cum să aduc vorba de mâncare,pentru că, dacă tot e de urcat, măcarsă mai prindem ceva forțe proaspete.El se „pregătise sufletește” cu un cio-lan afumat la prima oră, dimineața, caun om ce știe că are treaba toată ziua,dar la mine îi trecuse deja efectul.

- Șșșt! Capra!Buimac cum eram, mă uit în jur,

dar nu văd nimic. Îmi arată cu mânao pată mică, neagră, pe versantul ce-lălalt și ne apucăm să o observăm. Petoată fața nu se mai vede nimic alt -ceva, pare un țap solitar.

- Hai să ne mai uităm puțin! Poatesunt culcate și nu se văd...

În timpul acesta, eu scot teleme-trul și pun punctul pe o stâncă netedăde sub capră. 175 de metri.

- Ce facem? - E țap, sigur. Coarne grosuțe, dar

nu prea înalte. Dacă vă place, trageți! Sprijin arma, dau lunetă pe 8 și ob-

serv mai bine animalul. Stă cocoțat peo muchie îngustă de stâncă, cu capulla vale, picioarele din față sunt mas-cate de un trunchi, căzut acolo cineștie cum. E deasupra poziției noastre,la un unghi de peste 30 de grade, po-ziția e cam ciudată, dar măcar îmi ex-pune blatul. Încerc să stabilizez crucealunetei, dar nu e chip, emoțiile începsă își spună cuvântul.

Ridic privirea, mă așez din nou înpoziție de tragere, proptesc bine patularmei, acționez acceleratorul și începsă trag puternic aer în piept de câtevaori. Mut crucea lunetei din lateral,fixez pe greabăn și ...

Imaginea îmi dispare, în timp cedetunătura sparge liniștea muntelui.Arma se reașează pe poziție dupărecul și, pentru o fracțiune de se-cundă, surprind țapul încă în aer.

- A luat! A luat!Nu mă interesează, acționez me-

canic închizătorul și reîncarc, dau lu-neta la loc pe 2,5, mă ridic în picioare

cu pușca la ochi, deși văd clar cum serostogolește la vale mai bine de 150 m, până se prinde de niște muridea supra pârâului.

- Nu mai trage! A luat bine, nupleacă nicaieri!

- Nu trag, dar sunt pățit! Mă cuprinde căldura și transpir in-

stantaneu din cauza emoțiilor, asigurarma și Nicușor mă felicită. Caut cevatimp tubul, ca să îl am amintire, neluăm repere și plecăm în ocol pentrurecuperare, care a durat mai multdecât mă așteptam, pentru că liniadreapta e una, iar traseul la munte ealtul. Ajungem sub țap dar, pe ultimii20 m, Nicușor a urcat singur, coborâ-rea ar fi fost mult prea periculoasăpentru nivelul meu de experiență. Po-ziția fiind tare incomodă, nu a fostnici vorbă de poze acolo.

Trecem țapul pe sfoară pestepârâu, doar era păcat să îi udămblana, și ne oprim pentru 2-3 poze șica să ne tragem sufletul.

Până la mașină îl iau eu în spinare.Nicușor îmi zice să fiu atent, că e greu,dar nici nu îl simt, parcă plutesc. Lamașină, o surpriză, șeful de ocol ne aș-tepta acolo. Primesc felicitările, mul-țumesc gazdelor pentru ospitalitate șipaznicului pentru cum m-a ghidat înteren și... parcă ar merge un păhăruțde ceva tare, așa cum e tradiția întoată Europa. Nu ne lasă însa „ăia dinbirouri”, dar acesta e deja alt subiect...

La eviscerare, am găsit și cauza să-riturii. Glonțul îi atinsese inima înpartea superioară.

Vânarea acestui țap negru a fost oexperiență deosebită pentru mine șirecunosc că aș vrea să retrăiesc, ori-când, acele senzații.

Poate că va întrebați atunci de cezic că, cel mai probabil, e primul și ul-timul. Aș vâna din nou o capra neagrădacă ar fi vorba de un exemplar cuanomalie sau de unul rănit, considerînsă că, la o specie cu o cotă anualăde recolta atât de mică cum este capraneagră, e suficient să vânezi doar odată în viață.

În plus, nu mă interesează dacătrofeul obținut de mine vine însoțit devreo „tinichea” sau nu, valoarea luieste, în primul rând, sentimentală, așacă nu țin ca acum, după ce am dobân-dit primul meu trofeu de capra neagră,să urc din nou pentru unul de „aur”.Acesta este deja de AUR pentru mine.

P.S. Ca detalii tehnice, nu pot spunecă a fost ceva extraordinar, arma esteun ZB din 1949, muniția este NormaOryx7x57, iar luneta e Bushnell Elite4200 2.5-10x40 mm.

IANUARIE 2017 | 17

Am avut, apoi, de maimulte ori, prilejul să

văd capre negre de aproapeîn timpul drumețiilor meleprin munți. Mereu m-aufascinat, mereu am încer-cat să ajung cât maiaproape de ele, dar să nu lederanjez, și mereu mă în-cerca o nemulțumire.

D eoarece încă nu venise timpulca părinții să mă ducă lașcoala de la București, mă

mai duceam cu vitele pe dealul dinspatele casei unde, cu lux de amă-nunte, reale ori inventate pe ici peacolo, le povesteam celorlalți copiidespre ce mai făceau ori ce mai poves-teau vânătorii, iar ei mă ascultau ui-miți de ce le era dat să audă.

Și tot așa, au trecut anii până într-obună zi, când m-au cocoțat împreunăcu mama într-un camion militar aflatîn rodaj și, înfiorat de emoția necunos-cutului spre care porneam, cărând cunoi coșuri cu fructe, un sac cu nuci,miere, brânză, carne conservată în un-tură topită, pâini coapte de bunica meaîn cuptorul din curte și multe alte bu-nătăți de-ale gurii, deoarece toți erauîngroziți că în capitală este foamete șice-o să pățim noi. Până la urmă, astfelam pornit spre București, împreunăfiind binecuvântați de rugăciunilepreotului Mateescu.

După ce am reușit, cu mare tără-boi, să intrăm în casa ce fusese con-struită de bunicul din partea mamei,și care ne fusese rechiziționată în fa-voarea unui ofițer care, pentru ascăpa de noi, pusese ordonanța ca săne țină la respect cu pușca, amenin-țându-mi părinții că îi va împușcadacă îndrăznesc să pășească în curteacasei, în cele din urmă, după tot felulde intervenții susținute și de faptul cătatăl meu fusese și el ofițer de marină,am reușit, cu chiu cu vai, să ne insta-lăm în sufragerie, în timp ce ofițerulcare ne ocupa casa locuia împreunăcu familia lui în cele două dormitoarerămase.

Primul an de școală a trecut iute,eu fiind acceptat de îndată în gașcașmecherilor, așa că, sosit din nou lamunte în vacanța de vară, am avut cenoutăți să le povestesc vechilor meiparteneri de păscut vitele.

Dar amintirea mea scumpă era le-gată de revederea cu nea Vasile dinBăleanca, un fel de zonă extrem de

izolată aflată tocmai sus, în munte, șiunde se spune din vechime că se refu-giau cândva pribegii de teama popoa-relor barbare, ducând cu ei tarhaturi,orătănii, animale și chiar pe popa dinsat, căruia îi scobiseră într-un bolovanimens un fel de chilie și în care, astfel,ținea slujbele.

Nea Vasile era un personaj tareciudat, așa că eram atras de el ca deun magnet. Casa lui se afla cam pe lamarginea pădurii și nu avea curte, așacă toată averea lui se afla în interiorulcasei. Adică, în dreapta intrării era ni-covala și forja, alături de o grămadăde cărbuni, mai încolo se afla un micțarc locuit de vreo trei oi și două capreamestecate cu câteva găini, iar pe par-tea opusă, după o stivă de lemne tă-iate, urcată până la tavan și sprijinităde perete, se afla patul lui nea Vasileși plita, având în fața ei o altă stivămai mică de lemne.

Când am ajuns la ușa lui, el deabia sosise de la Buzău, unde făcusepușcărie mai bine de un an pentru căniște tăietori de lemne, pe care i-aadăpostit în casa lui pentru a-i apărade un potop de ploaie, odată ajunși laoraș, s-au grăbit să-l pârască la miliție,unde au spus că au văzut la el în casămai multe arme militare. Așa că, fiindvizitat de îndată de milițieni, a aflatde la ei că războiul s-a terminat maidemult, că regele nu mai există, iararmele le deține fără autorizație le-gală. L-au luat cu ei și l-au trimis la ju-decătorie, unde a fost condamnat,deoarece nu i-a interesat că neam deneamul lui a avut arme în casă, iar ceau găsit milițienii la el erau rămaseacolo de la soldații ruși, nemți și ro-mâni care s-au tot scurs pe acolo mer-gând spre front.

Pădurarul i-a restituit cele trei oi,împreună cu mielul pe care una dintreele l-a fătat între timp, cele câtevagăini și cele două capre pe care le ți-nuse în stâna lui de la arestarea lui neaVasile. Deoarece rămăsese fără arme,m-a luat cu el prin pădure și, de atunci,

m-a tot dăscălit, deslușindu-mi cumultă răbdare urmele animalelor șiobiceiurile lor și, nu în ultimul rând,cum se pot construi, din nimic, feluritecurse care să-ți asigure hrana necesarăpentru a putea supraviețui în natură.

Deoarece mă simțeam din ce în cemai legat de nea Vasile, mă obișnui-sem să stau cât mai mult la un altunchi de al meu, din comuna alăturatăBozioru, care încă mai era prizonier laruși și nu fusese eliberat. Eu, profitândde blândețea minunatei mele mătuși,hălăduiam pe unde aveam chef, știindcă nimeni nu-mi cerea socoteală.Drept urmare, grupa de vânători dinzonă mă folosea la confecționarea car-tușelor, deoarece nea Vasile îmi încre-dințase acest meșteșug, după ce, înprealabil, mi-a explicat:

- Măi băiete, un adevărat vânătorintră în pădure cu două gloanțe la el,unul pentru vânat, iar celălalt pentrupaznic!

De aici trebuia să înțeleg faptul că,într-un mistreț nu se trăgea decât unsingur glonț, iar acela trebuia musaica să fie suficient. În perioadele careau urmat, faptele mi-au dovedit că re-gula asta nescrisă era respectată cusfințenie. Cât am umblat cu ei, n-amvăzut ca vreunul să mai fi tras și aldoilea foc, evitându-se astfel rănireavânatului, care astfel ar fi fost pierdutși greu de găsit, mai ales în lipsa co-vorului de zăpadă pe care urmele arfi fost mai ușor de descoperit.

În fapt, împreună cu un alt copi-landru cam de vârsta mea, primeamîn grijă cei trei câini cu care, ținuți înlese, ne duceam în locul bine știut dela poalele dealului unde avea loc hăi-tuiala, și așteptam în liniște semnalulpe care urma să-l primim de pe cul-mea unde se întindeau vânătorii carepăzeau cele trei ori patru trecători. Lasemnalul suflat de paznic, nea Con-standin, pe țeava armei, noi porneamdin loc hăulind și dându-le direcțiacâinilor, după care îi slobozeam și, cuurechile ciulite la zgomotele pădurii,ne așezam la un loc și ne scoteam pa-chetele cu mâncare, profitând depauza binemeritată. În mod invaria-bil, eu aveam în desagă două ghemuride bulz, făcute de bunica mea pe je-raticul de la gura sobei, ghemuri pecare le fărâmam și, așa cum văzusemcă procedează vânătorii, le împărțeamîntre noi.


AMINTIRI

La puțin timp după ce s-a încheiat războiul, copil fiind,mă tot învârteam printre cei mari, fiind fascinat dearmele lor de vânătoare, de îndemânarea în a-și facecartușe, de priceperea cu care își ascuțeau cuțitele pecare și le păstrau în tecile din piele ori de lemn prinse lacingătorile de la brâu dar, mai ales, mă atrăgeau câiniilor, care mă răbdau aproape părintește, permițându-misă le flocăi coamele și să-i scarpin pe după urechi.

Nea Vasile din BăleancaȚIȚI

IANUARIE 2017 | 19

Știam că vânătorii erau rânduiți lalocurile lor de nea Vasile, care îl in-struia pe fiecare, spunându-i de undevine vânatul și încotro își află scăpa-rea, așteptându-se la mistreț, la ursori la lup și fiecare știa că nea Vasilenu se înșela niciodată. Dacă te mânapăcatul ca să te așezi ceva mai la oparte, unde ți se părea ție mai bine,aveai marea surpriza ca, exact peunde-ți spusese nea Vasile să stai, săvezi cum trece în goană, fie ciurda demistreți, fie ursul ori haita de lupi.

Avându-se în vedere că accesul lazona de vânătoare era extrem de di-ficil, și cei de la oraș nu se încumetau

să urce pieptiș atâta drum, destul desălbatic, regula filialei de la Buzăuera că, la fiecare al cincilea mistreț,unul era al vânătorilor, iar proprieta-rul câinilor primea în plus și capulmistrețului. Drept urmare, mistrețiiîmpușcați erau eviscerați rapid, dupăcare, erau așezați pe sania de crengitrasă de calul pădurarului, fiind astfeltransportați. Preluați cu un camion,ajungeau la vagonul frigorific speciallăsat în gara de la Pârscov în aștepta-rea lor, pentru a fi livrați la planulasociației.

Cam așa au decurs primele melelecții de vânătoare și primul meu con-

tact cu acești oameni minunați, ade-vărați bărbați, oameni care vorbeauatât de puțin și în care nu aveai cumsă nu ai totală încredere. Fiind astfelformat la școala lor, o școală extremde aspră, care nu admitea văitatul origreșeala, mi-a fost tare grea acomo-darea cu oamenii, cu obiceiurile și,mai ales, cu copii din București, caredin „țăran” nu mă mai scoteau, șierau tare mirați că, pe mine, o aseme-nea poreclă nu numai că nu m-a su-părat niciodată, ba din contră, decâte ori mi se spunea astfel, mă sim-țeam în largul meu și în al nouăleacer de mulțumire.

Astfel de trofee pot fi: coarne decerb carpatin, lopătar, căprior, muflon,capră ibex, colți de mistreți și cranii deurs, lup, râs, vulpe, bursuc, pisică săl-batică, șacal, blănurile fiind excluse, deceva timp, din categoria trofeelor eva-luabile.

În cele de față voi aminti și enu-mera câteva dintre trofeele de mistrețcare, la timpul lor, au adus faimă și re-cunoaștere unanimă atât vânătorilor,cât și țărilor de unde au provenit.

În anul 1937, la Expoziția de la Ber-lin, Polonia a expus un trofeu de mis-treț ce a întrunit 151,00 puncte CIC,

vânat de Graf Bieleski. Acest trofeu nua mai fost prezentat în expozițiile ulte-rioare organizate după conflagrațiamondială, deoarece, în timpul acesteia,a fost furat.

În anul 1964, la Florența - Italia, Ro-mânia a prezentat un trofeu ce a întru-nit 137,65 puncte CIC, dobândit deFazekas Emeric, la Balc-Bihor. Acesttrofeu a fost cotat ca record mondialexistent la acea dată.

În anul 1967, la Expoziția de la Novi-Sad - Jugoslavia, s-a expus un trofeu ceîntrunea 140,60 puncte CIC, dobânditde Stronhal Gwido în 1963.

La Torino - Italia, în martie 1970, afost expus un nou trofeu de 142,50puncte CIC, dobândit de Abaz Gwido înanul 1963, în Jugoslavia.

În anul 1979 se evidențiază un nourecord mondial, dobândit de NicolaeCeaușescu la Ciornuleasa Ilfov, care aîntrunit 144,00 puncte CIC, prezentatcu ocazia Expoziției cinegetice dincomplexul Agro-industrial Scânteia,urmat de un al doilea, cu 142,85 puncteCIC, dobândit de Constantin Bostănarula Rădulești - Vrancea.

Actualul record mondial este deți-nut de Bulgaria, cu un trofeu ce întru-nește 158,20 puncte CIC, dobândit deTeodor Jivcov în anul 1986, în terenulCornissosh.

Acest trofeu va fi greu de depășit,dat fiind datele biometrice, ce însu-mează, la lungimea colților spintecă-tori, 28,2 cm dreapta și 28,4 cm stânga,lățimea fiind de 35,5 mm dreapta și37,7 mm stânga, Circumferințele colți-lor ascuțitori sunt de 9,20 cm dreaptași 9,00 cm stânga, primind în plus și 5puncte pentru frumusețe și simetrie

Am amintit câteva trofee de mis-treț pentru a atrage atenția vânătorilorasupra valorii cinegetice pe care o potdobândi, atunci când vierul a suprave-țuit peste zece ani și, din pură întâm-plare, ajunge în cătarea armei.

–Bibliografie Catalogul Expoziției 1997Colecția revistei VPR 1970

O diversitate de specii cinegetice, din familiile cervide, suide,urside, canide și mustelide, sunt purtătoare de trofeeevaluate după formulele CIC și sunt etalate în cadrulmanifestărilor cinegetice, reprezentând, indirect, calitateafaunei existente în mediul natural.

TROFEE

TROFEE DE MISTREȚIALEXANDRU ALACI


Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U


D imensiunile calibrului .30-06din 1906 sunt următoarele:diametrul glonțului .308/

7.82 mm; lungimea tubului gol 63,35mm; lungimea maximă a cartușuluicu glonț 84,84 mm; diametrul tubului12,01 mm; presiunea maximă a gaze-lor admisă azi în Europa (norma CIP)3.500 bar; presiunea maximă a gaze-lor admisă în SUA (norma SAAMI)4.137 bar; capsa tip Large Rifle.

Atenție la presiunea mai mare ad-misă în cartușele de .30-06 fabricateoficial în SUA, trebuie omologate, înprealabil, de forurile europene și numaidupă aceea folosite în armele noastre.

Pentru a intui vizual proporțiile re-lative ale trio-ului de principale cali-bre .30 americane, priviți Fig. 1: înmijloc se află .30-06 Springfield, înstânga acestuia este .308 Winchester,iar în dreapta lui .300 WinchesterMagnum. Deși se împlinesc 60 de anide când a încetat să fie în dotarea ar-matei SUA și a forțelor NATO, .30-06Springfield este în poziția a treia acelor mai vândute cartușe cu glonț dinlume (incluzând și pe cele militare,adică .223 Rem. 5,56x45 NATO și.308 Win. fost NATO). Nu veți găsi ni-ciun producător serios de cartușe cuglonț civile care să nu încarce și pecele de cal. 30-06. Mai nou, Hornadya lansat în seria Precision Hunter și unmodel de 178 grains pentru tir lamare distanță, numit ELD-X (Fig. 2)cu o versiune MATCH pentru compe-tiții sportive (Fig. 3).

Dovada clară a faptului că, deșiatât de vechi, acest calibru nu iese dinuz și își continuă evoluția, o constituieapariția sa în modernele gloanțe neto-xice, fără miez din plumb. În Fig. 4vedem, plasate pe două rânduri, uneledintre cele mai cunoscute asemeneagloanțe, așezate în ordinea greutății.De la stânga la dreapta sus: 165 grainsBarnes MRX, 165 grains HornadyGMX, 168 grains Barnes TTSX, 170

grains Lapua Naturalis; jos: 180 grainsLapua Naturalis, 180 grains Nosler E-Tip, 180 grains Barnes TTSX și 200grains Lapua Naturalis. Norma chiar aînceput să producă primul său glonțnetoxic Ecostrike, din cupru masiv ni-chelat la exterior și cu vârf din polimer,de 150 grains, alegând calibrul .30-06(Fig. 5), al cărui canal lung de pătrun-

dere prin blocul de parafină balisticăarată eficacitatea pătrunderii prin car-nea vânatului (Fig. 6).

Am găsit date asupra acestui cali-bru în revista germană Caliber nr 11-12/2016, pag. 14-21, în articolulintitulat Obsoleter Oldtimer? scris deStefan Perey/Michael Fischer, foto-grafii Michael Fischer.

GlonțMUNI}IE

În anul 2016, calibrul .30-06 Springfield a împlinit respectabila vârstă de 110 ani. Seștie că, de fapt, el era finisat încă din anul 1903, dar fiind prea asemănător înproporțiile tubului cu cartușul Mauser 7x57, brevetat anterior, a fost modificat,scurtând gâtul tubului cu 1,8 mm și folosind un glonț mai ușor (150 grains) și cu vârfulascuțit. A fost primul model de cartuș cu glonț fără ramă din dotarea armatei SUA,rămas așa până în anul 1926, când greutatea i-a devenit 172 grains și baza tronconică.Din anul 1957 a fost înlocuit cu .308 Winchester.

Calibrul .30-06 Springfielda împlinit 110 aniMATEI TĂLPEANU

2 31

5

6

4

Î n prezent, preocupările lumii știin-țifice sunt axate și pe studiile gra-delor de inteligență ale animalelor

(gorile, cimpanzei, urangutani, delfini,câini etc.), stabilind o ierarhizare a ca-pacităților cerebrale a fiecărei grupe.

Totuși, de-a lungul existenței lormultimilenare, câinii au demonstrat,prin nenumărate acțiuni și fapte, po-tențe cerebrale ce au uimit societatea.

În diversificarea actuală a raselorcanine cu aptitudini genetice și utili-zări multiple (vânătoare, salvamont,poliție, anti-drog, zootehnie etc.), cât,mai ales, a habitatelor (orașe, sate, ca-nise, stâni etc.), cumulul de informațiiînsușite de ei din mediul înconjurătordiferă foarte mult, ca urmare și com-portamentele vor fi individualizate.

În acest sens, ași dori să creionezcâteva observații legate de specia câi-nilor în general, și a raselor selecțio-nate pentru vânătoare, în special.

Prin constatările făcute, știu căprincipala caracteristică a speciei estememorarea cumulativă, olfactică, au-ditivă și vizuală ca un tot unitar, pe

care și-o însușește din tinerețe și o păs-trează pentru toată viața, folosind-o înîmprejurările existențiale.

Aceste prodigioase acumulări de-termină ca, în traiul cel de toate zilele,să recunoască mediul înconjurător, încare își duce existența, alături deobiecte și ființe, față de care adoptăun comportament dictat de împreju-rări (hrană, pază, vânătoare etc.).

Datorită fineții auditive perceputeîn înaltă și joasă frecvnță, pot distingecei mai furișați pași, de om sau fiară,dând alarma, sau percepând mirosuloricărui obiect sau ființe, luând atitu-dinea de circumstanță, sau cea care ise cere prin dresaj. Cu precădere, pon-tatorii manifestă anumite atitudini fațăde mirosul vânatului întâlnit, fie cu părsau pene. Aceste comportamente m-audeterminat să deduc că percepereaefluviilor este transformată în imaginiale speciilor întâlnite (pasări, mami-fere), față de care se manifestă diferit(teamă, agresivitate, aret etc.).

Mi s-a întâmplat ca, după ce amjupuit un urs și m-am spălat pe mâini,

să fiu delegat să ridic unele docu-mente de la o întreprindere din Bucu-rești, în curtea căreia trândăveau vreoșase câini. La coborârea din mașină, afost suficient ca unul din ei să per-ceapă mirosul de urs, ca întreagahaită să devină agresivă și gălăgioasă,cu toate că, în viața lor, nu întâlniserăun asemenea mamifer. Norocul meua fost că ne-am dat seama asupra cau-zei iritării și m-am refugiat urgent înmașină, altfel situația s-ar fi agravat.

Ca urmare, deduc că transforma-rea informației olfactive în imagine asubiectului întâlnit ar explica atitudi-nea spontană a aretului. Tot ca argu-ment, amintesc și visul, pe care câiniiîl au, iar imaginile avute ale acestuiaprovoacă anumite stări, manifestateinconștient (prin mișcări ale membre-lor, scâncete, chefneli etc.). Pe aceastătemă îmi permit o digresiune. Cândnoi mirosim un parfum de trandafirsau liliac, ne imaginăm florile, și nulaboratorul în care s-a alambicat pro-dusul, sau când degustăm o varietatede vin, ne imaginăm strugurii, și nubutoiul din care s-a îmbuteliat sticla.

Așa consider că se întâmplă și lacâini (nu numai de vânătoare), acăror simțuri sunt uneori superioarecelor umane, ajutându-i să dezlegemulte „enigme”.

Cu toate aceste calități, am deduscă ei nu discern sensurile vorbelornoastre, selectând doar grupuri so-nore, la auzul cărora execută ce aufost învățați, prin repetare. În acestsens, cuvintele pe care și le însușescîn timpul educării trebuie să fiescurte, distincte și sonore, prin a cărorpronunțare stabilim dialogul necesardeservirii noastre.

Dacă, în cadrul acestor „conversa-ții”, survin schimbări de tonalități alefluierului sau alte cuvinte, câinele numai înțelege și nu execută comanda,necesitând un anumit timp până în-vață noile sonorități. Un exemplu: uncâine învățat să se culce la comandadown, nu o va executa dacă i se spuneculcat ori drop sau oricare alt cuvânt.

Despre văz, se știe că au o privirefocalizată, iar cromatica o percep întente cenușii de diverse intensități.

În încheiere, am creionat câtevaaspecte ce mi s-au părut caracteristiceacestor însoțitori pe tărâmurile Dia-nei, fără de care vânătoarea nu aravea farmec.

IANUARIE 2017 | 21

CHINOLOGIE

Câteva observațiiALEXANDRU ALACI

Putem aminti existența câinilor în preajma comunitățilorumane încă din preistorie, când Canis domesticus saufamiliaris își avea locul și partea sa de conviețuire înpreajma acestora.



A realul din jurul albiei Timișu-lui, ce poate fi privit de pedigul înalt, oferă privitorului

instantanee unice: ciopoarele decapre ce hoinăresc liniștite peste cul-turi, șoricăritul vulpilor, fuga șireatăa șacalului, ivirea iepurilor din umbraarăturii. Tot din înaltul digului, în lu-mina caldă a răsăritului de soare, poțiprivi tufele de porumbar în care stauașezați, asemeni unor globuri în bra-dul de crăciun, fazanii, bucurându-sede ultimele clipe din odihna nopții.Tot de acolo, lumina lunii îți dezvă-luie enigmatic cărările de preumblareale porcilor misteți. Și tot de aici tepoți uita la coturile Timișului, urmă-rind zborul stolurilor de rațe și luciu-rile de apă unde acestea poposesc. Înaceastă perioadă a anului, poți privisute, chiar mii de rațe, plutind pe cur-sul râului.

Doar câteva zile trecuseră de la în-ceputul anului. Peste noapte se așe-zase un strat subțire de zăpadă cefăcea ca totul să pară desprins dintr-opoveste. Ieșisem la vânătoare doar în

trei. Fe îl luase cu el și pe micul Domi,un puști simpatic care, la cei doarșapte ani ai lui, cunoaște denumirilelatine ale animalelor sălbatice și știesă recunoască urmele vânatului. Deci,așa cum vă spuneam, ne îndreptămspre terenul de vânătoare: trei câini,trei prieteni vânători și un mic viitorvânător, nerăbdător să se bucure deineditul zilei. După ce am lăsat câiniisă scotocească câteva canale acoperitede stufăriș și tufe, am decis să încer-căm câteva apropieri de râu. De laînăl țimea digului, am identificat câ-teva coturi dezghețate unde pluteauliniștite sute de rațe. Doar câteva lo-curi permiteau trimiterea câinilorpentru aport din apă. Nu erau sloiuripe acele porțiuni și, dacă aveai grijăsă ochești doar în apropierea malului,erau și șanse de recuperare a vânatu-lui fără a ține câinii prea mult în apăși fără a risca o întâlnire periculoasăcu sloiurile de gheață.

După alegerea locului, ne-amlegat câinii la cingătoare și ne-amapropiat fiecare de locul indicat. Eram

„trei arme”, la distanță de 50-60 demetri una de alta. Unul dintre noi erapoziționat după niște tufe dese despini, drept pentru care urma să îlsune pe Fe în momentul în care eraaproape de malul Timișului. Planulera să ne apropiem, încet-încet, aco-periți fiind de malul înalt, urmând ca,la ivirea luciului apei, să mărim pasulpentru a ne apropia cât mai mult,prinzând astfel stolul la ridicarea înzbor. Fe și Domi, urmați de câinelelor, se apropiau încet de malul plin desălcii. Fiecare dintre noi găsisem unculoar între pomii înalți și ne apro-piam tiptil de mal. Din când în când,grupuri mici de rațe survolau locul,coborând pe apă sau depărtându-sede mal. Fe simți telefonul vibrând înmână și se grăbi să răspundă.

Camaradul de peste tufe îl anunțacă este pe poziție și că pot „ataca”malul. Nu apucă să închidă telefonulși să își ridice privirea către mine, căfu surprins de zgomotul de foc dearmă. Dintr-o dată, de pe luciul apeise ridicară sute de rațe, luându-l prinsurprindere. Nici nu știa încotro să seuite! Nu înțelegea ce se întâmplă! Nicinu apucase să îmi facă semn! Ce se în-tâmplase? Eu, mai buimăcită decât el,dar și supărată pe mine, m-am apro-piat spășită. Era și mirat, și supărat, șifrustrat! Oare ce încercasem să fac? I-am spus că, la un moment dat, patrurațe s-au apropiat în zbor, „tentant”de mult, de mine și, fără să gândesc,am scăpat focul! Măcar de aș fi nime-rit ceva! După câteva clipe, apăru șicamaradul nostru de după tufe, stri-gând: „Ce ai făcut, nici nu am apucatsă închid telefonul și au zburat rațeleca fluturii!”

Domi, încercând să își apere tatăl,mărturisi: „Fe nu a tras!”. „Eu amtras!”, am mărturisit, înfuriată pemine și pe graba mea! Micul Domi seapropie de mine și, plin de compa-siune, îmi spuse: „Nu fi supărată, așase mai întâmplă la vânătorii începă-tori!”. Glasul cald și plin de înțelegereal copilului destinse atmosfera și toțitrei izbucnirăm în hohote de râs. Mi-cuțul, cu gândul lui bun, transformasemomentul într-o poveste memorabilăși alungase ciuda și supărarea din su-fletele noastre.

Întâmplarea este una care va ră-mâne, cu siguranță, în tolba de amin-tiri!

DE SEZON

Primele zile ale acestui an mi-au prilejuit bucuria de aparticipa la vânătoare, alături de prieteni dragi, pemalurile Timișului înghețat. Curgerea lui, încetinită destrânsoarea gheții, ademenea stolurile de rațe aflate încăutarea unor ochiuri de apă. Albia Timișului oferăvânatului un mediu propice, în care găsește hrană,adăpost și apă, toate într-un echilibru ce ademenește șipăstrează vânatul cu pene, dar și pe cel cu blană.

GrabaText și fotografie MARIA SĂVULESCU

Î n ziua cu pricina, pe la patru di-mineața, cu echipajul complet înmașină, adică patru vânatori, ie-

șeam din București cu speranța câtCasa Poporului. Pe drum, mai opoantă, mai un sfat, mai o amintire,timpul trecea în cel mai plăcut mod.Nea Oreste, decanul de vârsta al gru-pului nostru, își aduce aminte că, înurmă cu câteva zile, când am fost îm-preună tot la rațe, m-a văzut cărându-le legate cu o sârmă găsită pe câmp,și mă întreabă hâtru:

- Măi puiule, ai mă ciochinar sauîți dau eu unul împrumut?

Fiind vânator de numai o lună, erade la sine înțeles că devenisem auto-mat ținta glumelor și noul subiect detachinare amicală al grupului în careîncercam să mă integrez.

- Am, nea Oreste, mi-am făcut.- Ia dă-l încoace, să văd și eu cum

ți-a ieșit!Am sperat că nu se ajunge la asta,

fiindcă îmi era clar că o să fiu subiectde caterincă, dar n-am avut ce face șiam scos ciochinarul din buzunar.

- Hehehe! Ăsta-i ciochinar, măi ră-

țarule? Ia uitați mă baieți, e cusutstrâmb, inelele sunt prea mici, carabi-niera e prea mare și, în plus, l-a făcutcu doișpe posturi. Vedea-te-aș io să-lcari pe ăsta plin de gâște. Uite băi pu-iule cum tre’ s-arate un ciochinar, și-ltrase afară din buzunar pe al lui: pie-lea tre’ să fie moale, dar rezistentă,am stricat un toc de arma ca să-l fac,corzile să fie nici prea scurte, că nu îțiintră gâștele, nici prea lungi, că te îm-piedici de păsări când le cari, opt, hai,maxim zece posturi, carabiniera potri-vită, că nu remorchezi Volga cu cio-chinarul! Așa trebuie sa arate! Eu peăsta îl am de peste douăzeci de ani șimai degrabă m-aș despărți de nevastădecât de el.

Ceilalți doi colegi din mașină, și eivânători vechi, i-au ținut isonul, și cumtimpul, până la lacul din Bărăgan lacare mergeam, trebuia oricum umplut,m-au luat și ei in tărbacă, și pe bunădreptate: așa cum v-am spus la început,făcusem un ciochinar ca vai de lume.

În sfârșit, mașina (adică bătrânaVolgă a lui nea Oreste) părăsi asfaltulși începu să țopăie, sprintenă ca un și-

fonier, pe drumul prăfos ce ducea încoada lacului. Ajunși acolo, repedeechiparea, stabilirea strategiei și hai,că încă-un pic și se luminează.

Deși glumeți, cei trei vânatori eraugata să-mi împărtășească din expe-riența și cunoștiințele lor, așa că unuldin ei, Traian, m-a luat alături de elîn stuful din marginea bălții. Vânatoa-rea n-a fost o grozăvie, dar, cum se în-tâmplă de obicei, începătorii au partede noroc. Așa a fost și atunci: majori-tatea înaripatelor au trecut în zbor pedeasupra mea și am reușit sa împușcastfel trei rațe. La ora stabilită pentruîncheierea vânatorii, mândru nevoiemare, cu cele trei rațe atârnate în cio-chinarul cel nou, m-am dus la mașină.Nea Oreste era acolo deja. Tolănit peiarbă, în căldura soarelui blând de oc-tombrie, își înșirase pe rucsac nelip-sita bucată de pâine, brânza și ceapă.Lângă rucsac, un rațoi de toată fru-musețea, agățat în ciochinar.

- Bravo puiule! îmi zice. Frumos!Trei rațe! Puteam și eu să iau câteva,dar n-am vrut sa trag la rațe, ci numaila rațoi, și-mi făcu semn cu capulcătre rățoiul din ciochinarul său. Înclipa aceea, parcă dându-și seama cădespre el e vorba, rățoiul lui neaOreste se ridică de jos, scutură capulde două ori și, cât ai clipi din ochi, îșiluă zborul. Dăm toți buluc către arme,dar mult prea târziu. Nu ne rămânedecât să ne uitam lung în zare unde,un ciochinar de piele cu opt posturi,cu corzile exact cât trebuie, având ca-rabiniera nici prea mare, dar nici preamică, e purtat tot mai departe de unrățoi care a înviat inexplicabil.

După douazeci și ceva de ani, înaceeași formație, de data asta cu altămașină, pentru că Volga lui neaOreste nu mai e demult, plecăm larațe. După ce ieșim din București, maio glumă, mai o amintire să treacă tim-pul. Nu mă pot abține și zic:

- Măi nea Oreste, ai ciochinar sauîți dau eu unul împrumut?

IANUARIE 2017 | 23

Vânătoare la rațe POVESTIRI

Ciochinar de pieleMARIUS COCÂRLĂ

Peste două zile urma să merg la rațe, așa că m-am apucatiute să-mi fac ciochinar. La vremea aceea nu se găseau înmagazine nici un fel de accesorii de vânatoare și mie,începător fiind, e de înțeles că îmi lipseau multe din celenecesare. Cum nu sunt deloc îndemânatic, după ce că mi-a luat trei ore și jumătate de trudă, mi-a ieșit o arătare deciochinar de toată rușinea. Mai mult, în lupta cu pieleade șorț de sudură, am reușit să mă tai adânc, până cătreos, la un deget. În fine, aveam ciochinar.

Foto

: NE

CULA

I ȘE

LAR

U

P rezența pășunilor și a culturi-lor cerealiere în imediata veci-nătate a luciurilor de apă,

invadatoarea trestie și bogatele insu-lițe cu rogoz des, crescute la marginilemlaștinoase ale acestor locuri, suntfoarte apreciate de cuplurile de rațesălbatice drept locuri prielnice pentrucuiburi și sursă de hrană. Cu alte cu-vinte, cadrul natural este perfect șioferă condiții optime atât acestor spe-cii, cât și vânătorului pasionat pentrupânda „între apă și cer”, la pasaj.

Magia diminețiiCeața zorilor insistă peste îngheța-

tele câmpii, acoperite de o bogatămantie albă, păstrând atmosfera devrajă peste luciul de apă încă adormit.Zgomotul provocat de neastâmpărultulpinilor de trestie, printre care se fu-rișează, în jocul lui copilăresc, curio-sul vânticel pornit ca din senin,amplificând minusul celor peste 20

grade Celsius, lasă vânătorului mati-nal o ciudata impresie de agasare.Desigur, pentru că nu mai poate de-osebi șuieratul aripilor, care străpungaerul pur și rece al zorilor, de fluiera-tul pustiului lui „traistă goală”.

Bucuria așteptării vânătorului, as-cuns în inima pâlcului de „sulițe” ce flu-tură năframe în vârf de trestie, seconfundă cu emoția, mereu aceeași, aașteptării siluetelor rațelor pe cerul încăîntunecat de neguroasa noapte. Gândulvânătorului plutește în abis, visând laapropiata întâlnire spectaculoasă.

Cu o seară înainte, destul de puținfață de cât ar fi fost necesar, făcusemrecunoașterea terenului, remarcândun loc cu întinderi de apă mică, dar șicu apă mai adâncă, fiindcă rațeleapreciază apa, dar și hrana, care tre-buie să fie cât mai aproape. Pe apăsunt multe pene plutind, semn că pă-sările „pasc” nestingherite aici. Cu si-guranță însă, ieșirea în decorul aparte


Vânătoare la rațeDE SEZON

La pasaj, între apă și cerText și fotografie COSTANTIN RĂDAN

Într-o zonă mirifică, cu detalii și caracteristici asemănătoare unor colțișoare ale Deltei,mama natură asigură, an de an, supraviețuirea, pe termen lung, a vânatului mic debaltă. Acesta se reproduce în liniște primăvara, protejat de vânători, în consens cuetica, normele de bună conduită și prevederile legale. Spre iarnă, vânătorul trăieștemult așteptatele momente specifice unui anume tip de vânătoare. La Balta Albă sauBoldu ori Amara sau la periferia Bucureștiului, spre Mihăilești, mulți începători în alevânătorii „la anatide” au fost „botezați”, după care nu s-au mai lecuit.

al naturii a fost realizată. Nu conteazătemperatura, nici burnița, iar vântulne este prieten.

Postul de pândăTrebuie puțină muncă pentru a

amenaja postul de pândă, care, prac-tic, se compune din asamblarea unormateriale improvizate. În zona cu apămică, se folosesc postamente din eu-ropaleți, apoi câteva materiale de fi-xare a stâlpișorilor bătuți în apă, înnumăr de patru, legați între ei pentrurigidizare, după care se acoperă latu-rile formate cu stuf, pentru o bună in-tegrare în peisajul existent. În cazcontrar, se poate rata vânătoarea,orice posibilă modificare a aspectuluiinițial al locului putând provoca ple-carea rațelor, acestea fiind sensibile laorice schimbare apărută în decor.

Dimineața și seara sunt momen-tele în care vânătorul trebuie să-șiarate iscusința. Luna, și într-un caz și

în celălalt, poate face parte din deco-rul superbului pasaj, atunci când ceruleste curat ca lacrima.

Perioada cea mai propice pentruvânătoarea la rațe este la început de în-gheț a apelor, iar unul din motive esterestrângerea numărului de ochiuri cuapă neînghețată. De regulă, pentru ovânătoare de succes, sunt necesare maimulte zile de observații, pentru studie-rea traseului păsărilor, în zborul lor dela apă la câmp și invers. De regulă, peacelași traseu circulă și gârlițele.

Ca momeală, aproape de mal, înapă puțin adâncă, se aruncă grăunțede orez și boabe de porumb. Dupăconsumul acestora, constatăm dacărațele frecventează zona vizată. Avemîn vedere și alte specii înrudite cu rațamare: rața pestriță, rața fluierătoare,rața mică, rața sulițar sau cea cârâi-toare etc. Se mai poate face un minimefort, amenajând o hrănitoare la bunăvedere, ca o tavă constituită din mai

multe scânduri alipite, pe care seașează, ușor sub apă, boabele ademe-nitoare, vizibile de la înălțime, și câ-teva atrape prin apropiere, amplasatecât mai natural.

Deliciul pasajului va fi simțit defiecare vânător, după câtă strădanie adepus, folosind cunoștințele combi-nate cu imaginația sa, pentru a înșelavigilența rațelor sălbatice. Dacă prinapropiere e și un lan cu porumb, lăsatspecial ca hrană pentru iarnă, satisfac-ția vânătorului va fi cât se poate demeritată.

Pasaj la rațele de suprafațăÎn contrast cu rațele care se scu-

fundă, zona în care ne-am pregătitpânda este populată mai ales cu rațede suprafață, care se hrănesc în apade mică adâncime, fără să se scufundedecât obligate. Tabloul naturii ne în-fățișează forfota mulțimii de cupluri,rațe și rățoi mari, despre care știm căsunt foarte vigilente. Rățoii sunt recu-noscuți după ciocul galben, cap de unverde lucitor, un colier alb subțire,piept brun, corp gri, oglinzi albăstruimărginite cu alb, labe portocalii. Defel gălăgioși, țin compania suratelorși, din când în când, intră sub apă cujumătate de corp, aproape pe verti-cală, apoi se smulg instantaneu dinaceasta pentru a-și relua plutirea.

Nu au observat postul de pândă,indiciu care arată că îl amanajasembine cu o seară înainte.

Focurile slobozite din gurile arme-lor de vânătoare împuținează insesi-zabil numărul zburătoarelor. Nu știmdacă sunt dintre cele prezente totanul aici sau migratoare din nord,care ne onorează cu prezența de prinluna noiembrie. Cu cele câtevaatrape, mai mult sau mai puțin rea-liste, bine plasate pe apă, și mizând pevăzul ascuțit al rațelor, s-au mai ade-menit altele, nesperiate de zgomotulfocurilor. Oricum, pasajul de dimi-neață nu îl egalează pe cel de seară,adesea mai intens, dar efemer.

Se spune că natura prezintă, în fie-care anotimp, festival de lumini și cu-loare. Acum însă, la ceas de adevăratăiarnă, detașați de amatorii de vână-toare la grămadă sau de sportivii carese deplasează de-a lungul apelor cur-gătoare, căutând, la sărite, ceva rațe,ne-am putut bucurași de companiaajutorului de nădejde al vânătorului,câinele de vânătoare, având parte deun eficient recuperator.

A fost o scurtă, dar recreativă ie-șire în natură, care nu se compară ni-ciodată, astăzi, cu cea care va urmamâine!

IANUARIE 2017 | 25


O are de câte ori am ieșit la vâ-nătoare, la picior, și ne-amumplut de ciulinii din canalele

câmpurilor, încercând să săltăm faza-nii sau ne-am așezat în papura de lamarginea bălții, sperând ca rațele săzboare spre uscat…?!

Vrem câine de vânătoare? Când, în sfârșit, ne-am decis, trebuie

să hotărâm clar ce rasă vom alege. Suntmai multe întrebări care ne preocupă,dar câteva dintre ele chiar necesită răs-punsuri clare, ce ne vor ajuta în luareahotărârii. Trebuie doar să fim onești cunoi înșine și să răspundem corect. Iatădouă întrebări la care trebuie să răspun-dem înainte de a face alegerea finală.

Prima întrebare ar fi, care estevânatul nostru preferat? Cel care

cu adevărat ne pasionează și pentrucare suntem gata de plecare în oriceclipă. Suntem primii pe teren când sedeschide la prepelițe și apoi așteptămcu înfrigurare deschiderea la fazani, sauprima zi permisă ne găsește pe malulbălții cu atrapele gata așezate în forma-ție ? Sau poate preferăm vânatul mare,fiind gata oricând să înfruntăm rigorileunei vânători la mistreți, idiferent dacătrebuie să luăm în bocanci noroiulșleaurilor de la șes sau să urcăm obosi-toarele pante la deal. Este o întrebarecare va face clar delimitarea între ale-gerea unui câine pontator, retreiver sau

unul dedicat vânatului mare. De celemai multe ori însă, răspunsul corect șionest este undeva la mijloc, mulți dintrenoi preferând câte puțin din fiecare gende vânat, mai ales când e vorba de vâ-nătoarea la pasaj și cea la fazani, pre-pelițe și potârnichi. Șansa face ca unelerase să fie relativ plurivalente, dacă leputem numi așa. Aici putem includebracul german cu păr scurt și cu păr sâr-mos, viszla magiară și brittany spanie-lul, o rasă care câștigă tot mai mulțiadepți în ultima vreme. Toate ponteazăși fac aport și, cu unele mici excepții da-torate condițiilor de vreme rece, toatese vor duce să aducă o rață căzută înapa de la marginea stufului. Dacă însă,spre exemplu, dorim să beneficiem deo imagine impecabilă a esteticii vânăto-rești, va trebui să alegem o rasă specia-lizată, prin definiție, pentru vânatulpreferat. Nimic nu va putea înlocui ima -ginea unui pointer „înghețat” sub im-pulsul simțurilor la mai puțin de unmetru de fazanul camuflat în iarbă!Același tablou perfect îl poate oferi, pemalul apei, un labrador retreiver, carenu se va da la o parte nici din fața slo-iurilor pentru a aduce rața căzută înmijlocul bălții pe jumătate înghețate!

A doua întrebare importantăeste legată de temperamentul

personal. Suntem un tip care contro-lează totul până la cel mai mic amă-nunt? Sau suntem genul mai

înțelegător, care acceptă și refuzuri dinpartea unui partener ce poate fi adesea,pur și simplu, neștiutor sau doar încă-pățânat, fără un motiv anume? Estefoarte important de știut, deoareceavem de a face, practic, cu o echipă, încare personalitățile partenrilor trebuiesă fie complementare.

Bracii, spre exemplu, în specialmasculii, sunt cunoscuți pentru inde-pendența, dar și încăpățânarea de carepot da uneori dovadă. Viszla poate fi oalegere mai potrivită, fiind mai docilăși cu un temperament mai domol decâtbracul. Setterii, cei irlandezi mai ales,excelează în vioiciune și, uneori, pot fineascultători și mai greu de stăpânit,dar pot oferi satisatisfacții excelente înteren. Labradorii sunt, la rândul lor,recunoscuți pentru căldura și înțelege-rea cu care își înconjoară stăpânul, pu-tând fi și exemplul unui pet perfectpentru întreaga familie.

În afara celor de mai sus, mai suntși alte aspecte importante de luat înconsiderare, precum timpul pe caresuntem dispuși să îl acordăm câineluinostru, părerea familiei, spațiul dispo-nibil, cheltuielile cu mâncarea și, nu înultimul rând cu sănătatea prietenuluinostru patruped. Toate sunt aspecteimportante, ce nu pot fi ignorate și, maiales, trebuie privite cu răspundere. Esterăspunderea pe care decidem să ne-oasumăm în numele pasiunii pentru vâ-nătoare. Toate eforturile au însă și orăsplată, și ce satisfacție poate fi maimare decât trăirile și clipele de neuitat,pe care le vom petrece cu câinele nos-tru, la vânătoare…!

Câinele de vânătoare

Pe câți dintre noi, ideea de a avea un câine de vânătoarenu ne-a încântat și, de fiecare dată, ne-am spus că, dataviitoare, vom avea și câinele nostru, cu noi în teren…

CHINOLOGIE

Gânduri la început de anALECSANDRU CODRIN

1

2

O riginar de pe continentul nord-american, salcâmul a fost in-trodus în Europa la începutul

anilor 1600, în Franța. La noi în țară,primele culturi de salcâm au fost făcuteîn Oltenia, la mijlocul anilor 1800,unde a fost introdus pentru a stabilizasolurile nisipoase din regiune. În pre-zent, salcâmul crește atât spontan, câtși în culturi forestiere, cu precădere înregiunea de câmpie, urcând până înzona de deal, fiind adesea cultivat și înparcuri pentru aspectul său ornamen-tal-estetic.

Lemnul sacâmului este recunoscutpentru rezistența sa sporită, în specialîn condiții de umezeală, motiv pentrucare este folosit, spre exemplu, în con-strucții, la fabricarea stâlpilor pentrugarduri, a butoaielor, a parchetului saua cozilor pentru diverse unelte.

În domeniul fitoterapeutic se folo-sesc florile de salcâm, acestea conți-

nând taninuri, uleiuri volatile, glucideși mucilagii, precum și acid organic clo-rogenic și cafeic. Imediat după înflo-rire, florile se recoltează pe vremeuscată și se usucă în încăperi bine ven-tilate, în strat subțire, ulterior fiind păs-trate în săculeți din pânză ce permitaerisirea materialului uscat.

Recunoscute pentru prorpietățile lorantispastice, antitusive și de reducere ahiperacidității gastrice, preparatele dinflori de salcâm, fie sub formă de infuzie,decoct, macerat la rece, tinctură saupulbere/praf sau cataplasme, pot ajutaîn cazul răcelilor/gripei, bronșitei, la-ringitei, tusei expectorante, hiperacidi-tății gastrice, ulcerului duodenal saupentru ameliorarea migrenelor, colicilorabdominali sau nevralgiilor.

Spre deosebire de flori, semințelede salcâm precum și scoarța și lemnulacestuia sunt toxice, datorită conținu-tului de fitotoxine, respectiv toxalbu-

mine, ce pot produce stări și dezechili-bre grave/periculoase ale sănătății.

În afara benficiilor oferite de folosi-rea în domeniul fitoterapeutic, salcâ-mul constituie una dintre surseleimportante pentru obținerea produse-lor melifere, mierea de salcâm, precumși polenul, fiind apreciate pentru efec-tele lor benefice.

Informațiile prezentate au caracterorientativ și nu trebuie folosite în sco-pul diagnosticării sau tratării probleme-lor de sănătate sau pentru înlocuireamedicamentelor prescrise de persona-lul medical autorizat. Înainte de a uti-liza plantele medicinale în general, suborice formă, este recomandată vizita lamedic, iar administrarea preparatelordin salcâm să se facă numai la reco-mandarea acestuia. Opinia mediculuieste neapărat necesară și se impune cao măsură de prevedere, precauție și si-guranță.

IANUARIE 2017 | 27

Plante tămăduitoare

SalcâmulDOCTOR PLANT

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) este un arbore ce face parte din Familia Fabaceae.Arborele poate crește până la înălțimea de 25-30 de metri, are scoarță caracteristică șiramuri prevăzute cu spini, iar florile albe, frumos mirositoare, sunt grupate în ciorchinicu un aspect estetic deosebit, fructele fiind păstăi alungite ce adăpostesc semințele.

FLORA


- Bulache, îl chestionează profe-soara de biologie, se termină trimes-trul și tu încă nu ai nici o notă, așa că,ia spune-mi tu ce conțin celulele?

- Infractori, doamnă, îi răspundeBulache mândru de el.

* * *Întors de la vânătoare, Bulă, insta-

lat comod sub o umbrela de plajă aflatăîn curte, având pe o măsuță alăturatăceașca cu cafea și sonda cu whisky, pi-cotea, în timp ce țigara aprinsă, aflatăîntre degete, era gata să-i cadă pe jos:

- Dom’ Bulă, îl strigă vecinul, cares-a apropiat între timp de gard și îlcercetează ironic, ce faci?

- Nimic, îi răspunde Bulă, încrun-tându-se ușor, tu nu vezi?

- Hm, și nu te plictisești? continuăsă se amuze vecinul.

- Dacă nu mă întrerupe nimeni,nu… nu mă plictisesc!

* * *Bulache se apropie de Bulă, ținând

cartea de biologie deschisă acolo undecitea:

- Ce mai dorești? îl întreabă Bulăcam acru. Nu pot citi ziarul liniștit?

- Ba da, însă spune-mi și mie, cănu prea îmi este clar, eu de la cine ammoștenit inteligența?

- Hm,… precis că de la maică-ta,pentru că eu o am încă întreagă!

* * *Îndreptându-se către sediul asocia-

ției de vânătoare, Bulă tocmai se gră-bea spre parcarea unde lăsare mașina,iar pe când se pregătea să traversezebulevardul, strecurându-se printre au-toturismele ai căror șoferi frânau ner-voși ori claxonau iritați, aude că estestrigat din urmă de un individ care seapropia de el gâfâind de alergătură:

- Alo, domnu’, să aveți parte de unsucces mare de tot la vânătoarea deazi, vă rog, spuneți-mi cum naibaajung la Spitalul de Urgență?

Enervat că astfel l-a întors dindrum și, mai ales, extrem de scârbit deurarea primită, îi răspunde încruntat,indicându-i spre trotuarul de vis-à-vis:

– Foarte simplu, închide ochii șitraversează cât mai iute!

* * *În drum spre oficiul de stare civilă,

Bulă și Bulina au pus-o de o ceartă zdra-vănă, profitând de faptul că, pe aleeadin parcul prin care tocmai treceau, nuera nimeni la acea oră matinală:

- Poți să mă și omori, dar eu, nicidacă mă tai bucățele, nu mă mărit cu unzgârcit ca tine! M-ai înțeles?! striga Bu-lina, reușind cu chiu cu vai să-și smulgăun inel de pe deget, pe care i-l aruncă la picioare. I-ați și mizeria astade inel și să nu te mai văd! M-ai înțeles?!

Bulă se apleacă încet și ridică tac-ticos inelul de jos, după care îl stre-coară cu grijă într-un buzunar, iar apoio fixează calm:

- Dar cutiuța, unde e?

BULINEȚIȚI

MapamondREPORTAJ

Z iua de 24 noiembrie a fost de-dicată prezentării produselorfirmei, care constau în echipa-

mente specializate pentru vânătoare,din toate categoriile, precum și vizua-lizării proceselor de creare, proiectare,execuție prototipuri și testarea aces-tora în condiții de laborator.

În ziua de 25 noiembrie, a fost or-ganizată o partidă de vânătoare lagoană, ca un pretext pentru testareaechipamentelor produse de Solognacîn condiții de teren. Fiecare participanta primit din partea firmei o jachetăspecială și o șapcă-caschetă, care aufost testate după criteriile: căldură, si-lențiozitate, vizibilitate și mimetism.

Înainte de ivirea zorilor, o dimineațăploioasă i-a întîmpinat pe cei 40 de vâ-nători și 30 de gonași, bărbați și femei,toți angajați ai firmei sau ziariști invitați.Vânătorii au fost împărțiți în patruechipe de câte 10 membri, echipa gal-benă, echipa verde, echipa albastră șiechipa roșie. Speciile vizate au fost mis-treț, mascul și femelă, cu excepția celorurmate de purcei tărcați, căprior, mas-cul și femelă, și cerb, mascul și femelă.

Fiecare vânător a prinit din parteaorganizatorilor dovada de validare apermisului de vânător, asigurarea îm-potriva accidentelor, arme și munițiepentru cei care nu aveau. De asemenea,au primit două jaloane cu lungimea de

1 m, vopsite în alb și roșu, pentru mar-carea unghiului de tragere în stand.

Instalați în dreptul locului marcatcu bandă colorată în culorile echipei,vânătorii au marcat unghiul de tra-gere, astfel: din dreptul bandei colo-rate, adică a locului din care se tragere,se fac 5 pași în lateral, succesiv dreaptași stânga, apoi 3 pași pe direcția per-pendiculară și se plantează cele douăjaloane. Vânătorul are voie să tragănumai în vânatul care se încadreazăîntre cele două jaloane.

Goana vine din spatele liniei de tra-gere. Vânătorul nu are voie să tragă învânatul care vine din față, decât dacăacesta trece de linia de tragere și estegonit înapoi, în fața liniei.

La încheierea celor două goane, vâ-nătorii au organizat tabloul tradițional,fiecare piesă a fost identificată în su-nete de corn, iar autorul, chemat și fe-licitat în fața adunării participanților.Folosind instalații și ustensile specifice,personalul specializat a jupuit, evisce-rat și tranșat vînatul, care apoi a fostporționat și împărțit doritorilor.

Am fost impresionat de organiza-rea exemplară, de spiritual de echipămanifestat, dar și de amabilitatea șibuna cuviiță a gazdelor, care au con-tribuit la realizarea unui eveniment deneuitat.

Vânător în FranțaMUGUREL IONESCU

În perioada 24-25 noiembrie, în localitatea Cestas dinapropierea orașului Bordeaux – Franța, a avut locmanifestarea desfășurată sub denumirea „ZileleSOLOGNAC”. Aceasta a avut ca scop prezentarea șipromovarea produselor firmei, care face parte dincompania DECATHLON. Au fost invitați reprezentanți aimass-media de specialitate, publicații de vânătoare șipescuit din Franța și Europa de Sud-Est, printre care s-anumărat și revista Vânătorul și Pescarul Român.

IANUARIE 2017 | 29

PESCUITCompetiții 28

Pescuit la răpitor 30Năzdrăvăniile știucii 32

Arginți pe luciul gheții 34Tăceri apăsătoare 36

Amintiri… 38

IANUARIE

După un sfârșit de decembrie atipic,cu temperaturi peste media anotim-pului, vremea s-a schimbat brusc,zăpada și ghiața acoperind, în câ-

teva zile, malurile apelor. Dar activitatea continuă la copcă, pentru că apelesunt înghețate, însă trebuie să ținem seamă de grosimea gheții, pentru a nurisca incidente neplăcute. Putem practica toate metodele de pescuit tradi-ționale, raportându-ne, totuși, la schimbarea vremii, care influențează com-portamentul peștilor. Hrănirea acestora scade mult în intensitate, în funcțiede constanța temperaturilor. Răpitorii sunt mai activi în această perioadă. Înzonele neînghețate ale apelor curgătoare, canale de fugă ale hidrocentralelorsau în zonele cu turbioane și curenți, în zilele însorite, putem avea partidereușite la clean, scobar sau mreană.

Foto

: MU

GU

RE

L IO

NE

SCU

CE PESCUIM

A nul trecut am trecut și la ex-treme, la swimbaiting-ul extraheavy, cu năluci de peste 150

de grame, cu care am prins o mulțimede știuci într-o singură expediție peuna din incintele private ale Deltei.Acum, am trecut la saltwater fly fishingși sper ca în luna mai să-mi împlinescși acest vis: să pescuiesc la cele maiagresive și mai mari specii de apă să-rată, cu lansete, mulinete și șnururi demuscă, de clase mari, 9 și 12. Pe scurt,ce învățăminte am tras eu din partidelede pescuit ale anului recent încheiat?

Bibanii fac figuriBibanul, considerat „peștele-

școală” al pescuitului la răpitor, poatefi extrem de dificil de prins și de loca-lizat. Am pățit asta într-un concurs alLRS, pe Snagov. La antrenamente, amgăsit destule locuri unde bibanii răs-pundeau la diverse năluci, însă nu amținut cont că, în acea competiție, an-trenamentul oficial avea loc vinerea,cu o zi înainte de competiția de douăzile, pe aceeași pistă de concurs. Cândam intrat pe apă sâmbătă, ne-am chi-nuit să prindem niște bibani și câtevaștiuculițe, iar duminică, a fost și mairău, am pescuit „ca-n Valea Plângerii”.Când pescuiți la biban, recomand săvă înarmați cu o mulțime de nălucidedicate, de la plastice și jiguri, lamicro-voblere și cicade. Iar dacă sun-teți pe un lac mare, ca Snagovul, cău-tați structurile din maluri (pragul din


Pescuit la răpitor

Ce-am învățatdupă încă un an de pescuitText și fotografie ANDREI ZABET

SPINNING

La fiecare început de an, îmi propun ca în următoareledouăsprezece luni să învăț ceva nou în pescuit și, deregulă, reușesc. În 2016 am început să învățăm tehnicade skipping cu echipament de bait finesse și deja nemișcăm altfel, prietenul Sorin Lazea și cu mine.

mal, pontoane, copaci scufundați) șiveți găsi și bibanii.

Nălucă mare = știucă marePescuiesc din 2007 cu swimbait-uri

de dimensiuni medii spre mari (pânăîn 18 cm și 70-80 g), însă în 2016 amdecis să trec la următorul nivel: lanseteși mulinete de swimbait, capabile sălanseze monștri de 300 g, năluci dincategoria supergrea și fire monofila-ment de 30 și 35 lbs. (0,43-0,47 mm).Am prins știuci, în trecut, la swimbait-uri de până la 20 cm, însă acum voiamsă văd care este efectul celor de 25 cmși peste. Pe lacurile de lângă București,am reușit doar să sperii ceva știuci cuDeps-urile Slideswimmer 250, și abia laprima expediție pe una din incinteleprivate ale Deltei, care are știucă mare,am experimentat adevărata putere deatracție a acestor swimbait-uri gigan-tice. În două zile de pescuit, din caream dedicat doar câteva ore pescuitului

pe canalele adânci, am prins o singurăștiucă sub 70 cm și mai bine de 20 deștiuci între 70 și 91 cm, semn că nălucade mari dimensiuni reușea să aducă labarcă exemplare mari. Ca urmare, amîn lucru o nouă lansetă de swimbait-uriheavy și abia aștept să pescuiesc dinnou cu aceste năluci extraordinare.

Există și altfel de pescuit lamuscă: Saltwater Fly Fishing

Acum aproximativ 12 ani am re-nunțat complet la pescuitul la muscă șimi-am vândut absolut toate echipa-mentele, rămânând doar cu menghinași o tonă de materiale de legat artifi-ciale. Știam dintotdeauna de pescuitulla muscă la speciile de apă sărată, darnu mă gândisem niciodată să încerc.Chiar nu înțeleg de ce… Anul trecutam luat o hotărâre, fiindcă niciodată n-am plecat să pescuiesc în alte părți delume, cu excepția Londrei, prin anii2000. Așa s-a născut proiectul personal

SWFF (Saltwater Fly Fishing), desprecare voi scrie foarte mult anul acesta șipe site-ul meu, www.andreizabet.ro. Pescurt, ce înseamnă SWFF? Lansete șimulintele de muscă puternice, de laclasa 8 sau 9 în sus, șnururi cu miezuridin nailon rezistent până la 70 lbs., li-dere de 1,2 mm diametru, streamer-euriașe, făcute din brush-uri, cârlige între4 și 8/0 cu tije 3X Heavy și multe altele.

O să revin cu articole pe aceastătemă, foarte documentate, fiindcămuștele le voi lega personal, iar dupăexpediția la Marea Roșie din luna mai,voi avea ceva materiale filmate și foto-grafii pentru niște articole cum nu s-aumai scris la noi, în România. Ideea estecă există multe alte stiluri de pescuit,inacesibile în apele noastre sărace înpește, însă peste granițe există o cutotul o altă lume, a celor care respectăapele și nu privesc peștii doar ca pe unfel de mâncare sau de a se îmbogăți.

IANUARIE 2017 | 31

Bibanul, considerat„peștele-școală” al

pescuitului la răpitor,poate fi extrem de dificil deprins și de localizat. Ampățit asta într-un concursal LRS, pe Snagov.

D intre pești, cei pașnici suntmai previzibili, cu obiceiuri șipreocupări mai constante, ci-

clice, urmând derularea anotimpuri-lor, răspunzând cam în același mod laschimbările climatice, ajutându-ne,astfel, să întocmim o diagramă destulde corectă a comportamentului lor.Având această structură ca ghidorientativ, putem, prin actualizări șiadaptări, să ne formăm o părere per-tinentă asupra felului în care vomaborda partida respectivă.

Când vine vorba despre peștii ră-pitori, povestea se cam schimbă. Multmai versatili, extrem de ușor de influ-ențat de cea mai mică schimbare detemperatură, presiune, umiditate, lu-minozitate naturală și alți factori pecare noi nu îi resimțim, aceștia suntmai dificil de ghicit. Și, dintre toți,știuca bate toate recordurile.

Provocat de întâmplarea petrecutăîn această toamnă în Deltă, gândurilem-au dus la altele asemenea, petre-cute de-a lungul anilor, la care voi re-veni în numerele viitoare ale revistei.

Octombrie 2016, Mila 23Zi mohorâtă, cu plafon de nori,

vânt în rafale și stropi de ploaie.Batem golfurile cu stuf ale ghioluluiTrei Iezăre, căutând intrândurile maiadăpostite de sub vânt. Nu se vedenici o mișcare pe apa liniștită de labaza trestiilor cu vârfurile contorsio-nate ce urmează traseul curenților at-mosferici. Ne gândim, logic, că aici artrebui să se fi retras știuca, în zona deprotecție, urmărind baboii adăpostițidin același motiv. Lansăm perpendi-cular, paralel, în diagonală, cu nălucitestate cu ocazia unor partide ante-rioare, fără alte rezultate decât un te-meinic antrenament de anduranță, încondiții deosebit de vitrege.

Batem ghiolul perimetral, cu ace-leși rezultate și schimbăm locația, în-cercând și ghiolul Bogdaproste. Aflatla adăpost față de vânt, acesta ne dăsperanțe, dar fără acoperire. Facemevaluarea situației. Este adevărat,lipsa totală a bărcilor de pe ghioluri,pusă de noi pe seama vremii nefavo-rabile, ar fi trebuit să ne dea de gân-dit. E clar, vorba lui Toma Caragiu dinOperațiunea Monstrul, astăzi, canci!

Pauza binevenităLa ora prânzului, găsim un canal

de legătură adăpostit, ne legăm de osalcie și mâncăm hrana rece luată deacasă, cu privirea pierdută în apa lim-pede care se adâncea sub barcă.

Ieșim din nou pe Trei Iezăre șivedem o barcă, ancorată destul de de-


Studiu de caz

NăzdrăvăniileștiuciiText și fotografie MUGUREL IONESCU

SPINNING

Știuca, eterna enigmă, eternul mister, provocare laîntrecere, challenge, și putem să continuăm. Bineînțeles,toate speciile, inclusiv cele acvatice, au încă secrete, unelemai multe, altele mai puține, pe care, prin natura noastră,încercăm să le descifrăm. Câteodată, avem impresia căreușim. Uneori, chiar reușim. Dar, de cele mai multe ori,rămânem doar cu impresia. Asta, pentru că ne credem atotștiutori. Dar realitatea, conform unor algoritmiexistenți, reali, demonstrați științific, dar mai puțin saumai deloc cunoscuți, ne demonstreză incapacitateanoastră. Atunci, rămânem la… poate, posibil, probabil.

parte de maluri, în bătaia vântului,săltată de valuri. Trei tovarăși de su-ferință lansau, cu spatele la vînt, înevantai, în jurul bărcii.

Oricum doream să traversăm ghio-lul în drum spre casă, așa că, fiind cu-rioși, am parcurs un traseu care ne-aadus oarecum în apropierea lor, dar lao ditanță decentă. Astfel, am avut oca-zia să vedem juvelnicul metalic atâr-nat de bordul bărcii. Aveau pește!

Sfidând orice regulă de comporta-ment logic, știucile se hrăneau, în acelmoment, departe de malurile adăpos-tite, în valurile provocate de vântul totmai puternic. Probabil că existau struc-turi submerse, pâlcuri de vegetație încare își găsiseră adăpost, pândind opradă accesibilă. Nici vorbă de baboiîn astfel de locații, așa că o nălucă lalocul potrivit, prezentată cu îndemâ-nare, avea șansa de a le stârni atenția.

InspirațieNe-am gândit că ar trebui să ne în-

cercăm, la rândul nostru, șansa. Dupăce ne-am îndepărtat suficient, pe di-recția noastră de întoarcere spre casă,am încercat să fixăm barca, oarecumla întâmplare, dar orientându-nedupă o insuliță de vegetație care stă-tea pe loc în pofida vîntului și a valu-rilor puternice. Manevra s-a doveditanevoioasă cu o singură ancoră. Gă-selnița a fost orientatea bărcii de-a

lungul direcției vântului, ancora fiindlegată, prin derivație, de pupă.

Primele lanseuri, primele atacuri,agresive, dar nu tocmai precise, cu re-petarea lor pe durata evoluției nălucii,ne-au sporit adrenalina, dându-nesperanțe într-un sfârșit de partidă în-cununat de succes. Și am început, înciuda tuturor ipotezelor inițiale, săprindem. Potrivite ca mărime, „de mă-sură”, vioaie, agresive și luptătoare.

Atacurile se succedau în valuri, re-petat, fără să ne dăm seama dacă oștiucă urmărea năluca, lovind-o demai multe ori, sau mai multe se suc-cedau pe traseu. Am insistat pânăcînd atacurile s-au rărit, apoi au dis-părut complet, dar am părăsit loculfiind convinși că am mai lăsat câtevaștiuci în apă.

Următorul loc, similar ca amplasa-ment și caracteristici, a mai „produs”două știuci, și cam atât. Vântul se în-tețise, valurile se spărgeau de bordulbărcii, iar seara începea să estompezedecorul uniform al malurilor. Sprecasă, la căldură, pe mâine…

ConcluziiA doua zi, în condiții mult mai fa-

vorabile, ne-am înființat pe ghiolulacum pustiu, fără vânt sau valuri. Amidentificat locurile norocoase din ajunși, cu speranțele renăscute de partidaanterioară, ne-am pus pe treabă. Pesuprafața calmă a apei limpezi nu sevedea nicio mișcare. Degeaba amschimbat năluci, stiluri, locuri, ziuaavea să continue și să se sfârșască înliniște, așa cum începuse.

Cu acest prilej mi-am reamintitmai multe întâmplări, petrecute de-alungul anilor, care au probat, la rân-dul lor, modul ciudat și imprevizibilde comportament al știucii. Dar aces-tea sunt alte povești…!

IANUARIE 2017 | 33

Ingrediente: 3-4 știuci sărate, 1 kg decartofi albi, 2 morcovi, o rădăcină de păs-târnac, o căpățână de usturoi, 100 mlulei de măsline, castraveciori acri, gogo-șar murat și verdeață pentru ornat.

Preparare: peștele se desărează ușorîn apă rece, dar nu de tot. Fierbem cartofiidecojiți, morcovii și păstârnacul, până seînmoaie, apoi adăugăm peștele și lăsămsă mai fiarbă 10 minute. Se scot legumeleși se pasează, făcându-se un piure, la carese adaugă și se încorporeză mujdeiulpastă preparat lipovenește, din usturoi și

ulei. Se dezosează peștele cu atenție șise mărunțește. Se așează peștele mărun-țit pe un platou, se acoperă cu piureul delegume, se finisează în formă ovală saurotundă și se ornează cu felii de castrave-ciori acri, de gogoșar murat și verdeață.

Servire: se servesc în boluri, cu o lin-gură mare, porții din amestecul de peștecu piureul deasupra. Un pahar de vinalb/roze, sec/ demisec, va completa sa-voarea acestui preparat.

Poftă bună!

Chiar dacă, în mai toate casele există acum frigidere, congelatoaresau lăzi frigorifice, tradiția peștelui sărat și uscat pentru iarnă saupentru alte ocazii nu a dispărut din gospodăriile locuitorilor DelteiDunării. Transmise din generație în generație, rețetele moșteniterămân de actualitate.

GASTRONOMIE PESC~REASC~

SCORDOLEA DIN ȘTIUCĂSĂRATĂMAMA PAȘA

Pentru oricare ieșire la copcă,echipamentul adecvat - acceso-rii, ustensile etc., poate înclina

balanța pentru reușită, asigurând, înacelași timp,confortul și eficiența par-tidei de pescuit la copcă.

Echipamentul face diferențaDe mare ajutor este burghiul sau

freaza pentru gheață, o unealtă carene va ușura considerabil efortul pen-tru perforarea gheții și ne va scuti șiceva timp, dealtfel foarte prețios cândtermometrul arată gadele sub zero.

Pentru îndepărtarea gheții ce seformează în deschiderea copcii, o pa-letă cu găuri sau cu sită, din metal saudin plastic, este de mare ajutor. Dacăeste confecționată din plastic, necesitămai multă atenție, deoarece poate de-veni casantă din cauza temepraturiiscăzute a apei amestecate cu gheață.De ajutor este și un minciog „mini”,pentru scoaterea peștișorilor din bor-can/găletușă, în cazul în care folosimpeștișori vii pentru momeală. Mânerulcolorat fluo ajută la găsirea lui rapidă

pe albul zăpezii. Iar dacă, pentru aajunge la locul dorit, avem de mers pegheață ceva distanță, o sanie, în careputem pune mare parte din echipa-mentul necesar, va fi de un real aju-tor, scutindu-ne de un efort fizic în

plus. Orice picătură de energie econo-misită este binevenită în condițiile ge-rului de afară.

Îmbrăcămintea călduroasă esteesențială. Protejarea de frig, dar maiales de vânt, este un lucru ce trebuiefoarte serios considerat. Nu uitați, nuorice haină groasă protejează și devânt, iar vântul poate crea un discon-fort considerabil, mai ales dacă ne po-ziționăm în porțiuni larg deschise pebaltă, fără protecția stufului sau a ma-lurilor înalte. Îmbrăcămintea în „stra-turi” este cea mai recomandată,pentru că păstrează căldura corpului,mai ales că, atunci cînd pescuim lacopcă, nu ne mișcăm prea mult.Capul trebuie acoperit, deoarece stu-diile au demonstrat că 75-80% dincăldura corpului se pierde prin supra-fața capului descoperit. Mănușile cuun deget sunt de preferat, deoarecerețin mai bine căldura la nivelul dege-telor. Și, încă o precizare: o jachetă cuizolație termică sintetică de calitate,gen thinsulate, ține, conform experi-mentelor efectuate, o dată și jumătatemai cald decât una cu puf!

În ceea ce privește încălțămintea,se spune că „frigul de la picioare tecuprinde”, și este foarte adevărat.Două, chiar trei perechi de ciorapi,sunt, de asemenea, binevenite. Prima


Echipamentul și siguranța pe gheață

Arginți pe luciul gheții (I)Text și fotografie MAC

LA COPC~

Începutul anului și primele zile ale lui Gerar au adus ovreme cu adevărat rece, viscol și ninsoare așezată,urmată de ger, ger și din nou ger… Apele au înghețatbocnă, promițând o vreme „ca la carte” pentru o partidăde pescuit pe luciul gheții.

IANUARIE 2017 | 35

pereche este bine să nu fie din bum-bac, ci din material sintetic, iar a douadin lână. Bumabacul absoarbe și re-ține umezeala, fapt ce generează sen-zația de frig. Un bocanc impermeabilla apă și căptușit cu material termoi-zolant, având o talpă izolatoare șiaderentă, ne va oferi un plus de con-fort și tracțiune pe gheață și ne vaușura efortul la deplasare, ferindu-neîn același timp de degerături.

Siguranța pe gheațăGheața este un teren alunecos,

atât la propriu cât și la figurat, faptpentru care este bine să-i acordămtoată atenția și să fim precauți atuncicând ne aventurăm la un pescuit lacopcă. Să nu neglijăm echipamentulde siguranță. Mânerele cu cuie pentrusprijinirea pe gheață, o frânghie de10-15 metri, cu plutitor, un fluier șichiar și o vestă de salvare pot fi de

mare ajutor în caz de nevoie.„Citirea” gheții ne poate da o serie

de informații utile. Culoarea ghețiipoate varia. Gheața cristalină, clară, cași cea albăstruie sau verde, este consi-derată mai sigură decât cea mată saucenușie. În cazul gheții cenușii, cu im-purități sau bule de aer, avem nevoiede o grosime dublă față de cea a ghețiiclare, pentru a susține aceleași greutăți.

Orientativ, se consideră că ogheață groasă de 15 cm poate susțineo persoană de greutate medie, iar la18-20 cm gheața ar putea ține maimulte persoane aflate la cel puțin 2-3metri una de alta. Gheața trebuie însăobligatoriu testată pentru fiecare caz înparte. Pentru a fi siguri că ne aflăm peo suprafață de gheață cu grosime uni-formă, găurile de testare a gheții tre-buie făcute începând de la margine șila 15-20 de metri jur-împrejurul loculuiîn care ne hotărâm să facem copcile.Distanța dintre copci nu trebuie să fiemai mică de 3 m, iar copcile să nu de-pășească 20-30 cm diametru. Atențiela gheața acoperită cu strat de zăpadă.Nu luați în calcul grosimea stratului dezăpadă când măsurați grosimea gheții.

Pietrele mari, ce ies la suprafață,prin gheață, pot reține căldură și,prin urmare, gheața dimprejurul lorpoate fi mai subțire. Dacă plecați sin-gur pe gheață, anunțați cel puțin unprieten despre locul aproximativ încare vă veți deplasa. Păstrați telefo-nul mobil la cald, într-un buzunarușor accesibil și într-o pungă imper-meabilă la apă. Urmăriți buletinulmeteo cu cel puțin o zi înaintea ieșirii.24 de ore cu temperaturi peste 0grade Celsius reduc sensibil siguranțagheții!

– va urma –


Pescuit pe râuSPINNING

Tăceri apăsătoareText și fotografie DORU DINEA

P e deasupra râului se-mpletescși se desfac, leneșe, fuioare deabur. Termocentrala funcțio-

nează la capacitate minimă, dar reu-șește să mai dezmorțească apelecanalului și, imediat în aval, pe cele alerâului, pe o lungime de câteva sute demetri. Pășesc ușor pe covorul peticit defrunze uscate împreună cu Vulpița, ocățelușă roșcată, ce mă urmează fidelăaproape la fiecare partidă de pescuit.

S-a pripășit prin aceste locuri și înso-țește pescarii, care nu o alungă și de lacare mai primește de mâncare. Își vân-tură de zor coada stufoasă și scânceșterugător către mine. Mă aplec, îi mân-gâi blana de foc, o dojenesc cu blân-dețe, după care rup din pâine și îiîntind o bucată. O apucă cu grijă, sedepărtează puțin și se întinde pe pă-mântul rece, să mănânce porția.

Puțin mai în aval de tulpina groasă

a unui plop înalt din marginea apei,cobor shad-ul de 6 cm lungime, dupăcare încep să-l dandinez la nici unmetru distanță de mal. Din vârful lan-setei, cobor și salt shad-ul subțire și înaval și în amonte. Nu este primul loc încare încerc, însă la toate celelalte nuam avut nici o prezentare. Apa are camun metru și jumătate adâncime și, la unmoment dat, când sunt cu shad-ul peridicare, zăresc o lucire argintie ce oco-lește năluca și care dispare într-o cli-pită. Să fi fost oare o părere?

Insist în continuare, dar nu se maiîntâmplă nimic. Ca să fiu mulțumit,mai încerc o strategie. Dacă, totuși, nuo să am nici o prezentare, înseamnăcă, ori am avut o iluzie, ori peștele estemai isteț decât mine. Schimb shad-uldin capătul firului de linie cu un vo-bler minnow floating de 5 cm lungime.Ocolesc tulpina plopului ce intră puținîn apele râului și, de aici, las năluca peapă, purtată de curentul acesteia înaval, cu doi-trei metri mai departe delocul unde mi s-a părut a zări lucireaargintie. Încep apoi să recuperez vo-blerul cu viteză medie și jerk-uiri pedistanțe scurte. Când ajung cu nălucaaproape de tulpina copacului, simtatacul hotărât, înțep ferm și stabilesccontactul cu peștele. Vârful lanseteitremură nervos și, nu mult după

Copacii goi, cu crengile pământii, aspre și contorsionate,îndură greu temperaturile zgârcite ale iernii ce s-aînstăpânit peste întinderi. Ici-colo, smocuri răzlețe de iarbăsaltă temătoare verzui căpșoare fragile și pătează anemicoceanul cenușiu ce scaldă, supărător, cerul și pământul.

Pășesc ușor pe covorulpeticit de frunze

uscate împreună cuVulpița, o cățelușă roșcată,ce mă urmează fidelăaproape la fiecare partidăde pescuit. S-a pripășit prinaceste locuri și însoțeștepescarii, care nu o alungă șide la care mai primește demâncare. Își vântură de zorcoada stufoasă și scânceșterugător către mine”.

aceea, urmează bălăceala gălăgioasă aavatului la suprafața apei. Nu-i vreunuriaș și, după câteva clipe de drill, vineascultător în ghearele grip-ului. Sezbate puțin pe mal, rabdă, nu foarteîncântat, ședința foto, după care îșireia înotul liber în apele râului.

Merg mult în amonte și tatonez cunălucile și apele canalului, aproape devărsarea acestuia în râul Jiu. Pe acolo,însă, rezultatele nule mă determină sămă reîntorc pe râu. Până la lăsarea serii,ar fi ceva mai mult de două ore. Coboro pantă abruptă de mal, cu înălțimea depeste trei metri. Fidelă și credincioasămă talonează și Vulpița, cu binecunos-cutele mișcări ritmice de coadă care îmitransmit mereu semnale că, măcar dincând în când, să fiu atent față de ea cucâte o porție de mâncare, chiar și maimică. Îi înțeleg dorința, dar pentru cănu mai am mult din pachet, o las să maiaștepte. Aici, la marginea apei, blocurimari de piatră fixează malul pe o lun-gime de câțiva metri. Isteață, Vulpița îșigăsește un loc unde prinde câteva razerăzlețe de soare, se tolănește între douăpietre masive, după care trage pleoa-pele peste ochii ei lucitori și jucăuși. În-totdeauna, însă, are urechile ciulite și,la cea mai mică mișcare sau situație ne-prevăzută, are privirea ageră și e gatade acțiune.

La început, încerc tot cu voblerulminnow pe lângă mal, uneori maiaproape de blocurile de piatră, alteorila câțiva metri depărtare de acestea. In-sist cam un sfert de oră, dar nu am nicio prezentare. Schimb din nou nălucadin capătul firului de linie și montez unshad de 7 cm lungime pe un jig de 9 g.Până acum, am pescuit cu nălucile pelângă maluri sau în apropierea aces-tora, dar vreau să tatonez și apele dinlărgimea râului. Lansez shad-ul cât potde mult în largul râului, la peste patru-zeci de metri distanță. Recuperez nă-luca între ape și spre suprafață, cuviteze constante, dar și cu jerk-uiri.

După o jumătate de oră de încer-cări, nu am nici o prezentare. Apelerâului sunt suspect și supărător de li-niștite. Nu numai că n-am zărit nici unatac sau o învolburare a apei la supra-față, dar nu am observat nici obleți saualți peștișori care să înoate prin apelerâului, de la începutul acestei partidede pescuit. Parcă totul ar fi prins într-ovrajă, iar tăcerea și nemișcarea dom-nesc triumfătoare.

Schimb tactica de recuperare și,după ce lansez năluca în larg, o las săajungă pe substrat și recuperez cu vi-teză medie, cât mai aproape de acesta.La intervale neregulate de timp, efec-tuez și mici pauze în recuperare, ca să

dau timp nălucii să ajungă din nou pesubstrat sau cât mai aproape de acesta.

După ce insist vreun sfert de oră înmai multe zone din largul râului,numai ce încep să recuperez firul dupăo lansare și simt o mică greutate pe fir.Deoarece, în timp ce recuperez, nu simtnici o zbatere la capătul firului, iar nă-luca își păstrează direcția de înaintare,nu execut nicio înțepare și mulinez înacelași ritm, cu acea mică greutate pefir, pe care o simt destul de vag. Însă,după ce recuperez cam douăzeci demetri de fir, năluca devine neascultă-toare, iar firul o ia în forță către aval.Înțep din instinct, lanseta se curbeazăamenințător, iar cârâitul din ce în cemai strident al mulinetei mă anunță,cât se poate de clar, că am un pește lacapătul firului. După ce ia mai bine dezece metri de fir de pe mulinetă cu îno -tul în aval, peștele schimbă direcțiacătre largul râului. Nu umblu la frânamulinetei și-l mai las să-și ia câțivametri de fir. După forța și viteza cu careînoată, schimbările rapide de direcție șifaptul că nu apare deloc către suprafațaapei, bănuiesc că este un avat mare,poate chiar un record pentru mine.Reușesc să îl aduc de trei ori în apro-pierea malului, dar tot de atâtea ori ac-celerează, înoată în viteză paralel cuacesta câțiva metri, după care evadeazăîn larg.

Sunt puțin îngrijorat deoarece, laultima evadare în larg a avatului, pen-tru că este un avat, am observat prinapa destul de limpede shad-ul aproapede a ieși din gură a peștelui. Fără să slă-besc tensiunea din lansetă, reiau dinnou recuperarea firului și aducereapeștelui către mal, dar mult mai pru-dent. Simt, după felul cum înoată peș-tele, că a obosit, cu toate că se lasă cugreu convins să îl aduc în apropiereamalului. Până la urmă reușesc să îladuc la mal și, fără mișcări bruște, îltractez printre două blocuri de piatră.Acum văd clar cârligul jigului prins,doar într-o pieliță, de buza de sus a peș-telui. Cu corpul aproape nemișcat, uria-șul argintiu deschide sacadat gura și, cumișcări line, îi prind buza de jos înghearele grip-ului. E, într-adevăr, unavat record pentru mine.

Sus, pe culmea malului, împart fră-țește ce a mai rămas din pachetul demâncare cu Vulpița, după care fiecareîși mănâncă porția. Între noi, rezematde lanseta de spinning, avatul luceșteîn lumina sărăcăcioasă a cerului cenu-șiu de iarnă.

Prin țesătura de crengi dezgolite alecopacilor, privesc râul ce susură tainicîn liniștea apăsătoare ce-l împresoară.

IANUARIE 2017 | 37

I ată-mă așadar, după un sfert desecol, din nou în împărăția DelteiDunării.

Memoria mă duce cu tot atâta timpîn urmă, la amintirile anilor ’90, cândconducerea A.G.V.P.S. din România ainițiat o acțiune de socializare, nece-sară primilor pași de după 1990, ca unmodel civilizat și cultural de comuni-care, expresie a unei conduitei adec-vate pentru membrii asociației.

Aceasta s-a materializat într-o plă-cută plimbare în cadrul natural al Del-tei. Au participat directori aiasociațiilor afiliate, secretari și mem-brii vânători și pescari, toți dedicațispiritului tradițional de breaslă, pre-cum și reprezentanți ai mass-media,printre care m-am numărat și eu, ca re-dactor al unei reviste cu profil tehnic,dar și ca pasionat vânător. Atunci s-aulegat multe prietenii, care rezistă și as-tăzi în lumea vânătorilor și pescarilorsportivi de pe tot cuprinsul țării.

Momente relaxante în sihăstriile de stuf

Natura oferă momente plăcute fie-căruia dintre noi, pe care dorești să leretrăiești oricând, indiferent dacă eștivânător, pescar sau oricare altul carenu a îmbrățișat un anume hobby.

De data aceasta, am revenit în acel


Delta DunăriiAMINTIRI

Răbdarea vânătorului,calmul pescaruluiText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

Se spune că răbdarea vânătorească este proverbială.Oare? Dar calmul pescarului? E în firea omului de amunci mai toată viața, de a trudi pentru o anumită stare,bună lui și familiei lui. Dar, cu o precizie de ceasornic,undeva, în interiorul acestuia, freamătă un imbold careîndeamnă și la puțină relaxare, măcar o dată pe an, și săfie posibilă vara și, nu… oriunde!

IANUARIE 2017 | 39

colț de natură, un fost loc de popas șipentru vânători, azi doar pentru pes-cari, o rezervă de preț, unde trebuiesă domnească liniștea și pacea, nece-sară atât pentru oameni, cât și pentruviețuitoare. Este o împărăție pierdutăîn sihăstrii de stuf, între apă și cer, ocomoară care încă mai există.

Din nou, dimineața mă găsește ne-răbdător de a revedea frumusețea zo-rilor. Mă grăbesc pentru întâlnirea cuo nouă zi, la Murighiol. Nici nu vreausă aud, deocamdată, despre inevitabi-lul „diseară”. Este destul timp pentrua face ordine în gânduri, de care sin-cer vreau să scap pentru o scurtă pe-rioadă de timp. Și ce bine că vara,ziua este lungă.

Imediat ce soarele a devenit maiputernic și după îmbietoarea cafea dedimineață, servită în mijlocul naturii,la o terasă din vecinătatea sălbăticieinemăsurate, îmi orientez pașii, cuvădit interes, către tânărul care se dis-trează, petrecându-și timpul pescuindde plăcere. Lângă acesta, o ciupercă,răsărită printre ierburi, îmi dă binețe.Și tocmai unde și-a găsit răsfățata să seia la „trântă”cu măriile lor, trestiile!

Mai întâi studiez terenul și apoi,cugetând la hobby-ul acestuia, mă lan-sez într-o personală filozofie. Mare șifirească este agitația vânătorului, față

de calmul imperturbabil al pescarului. Îmi fac simțită prezența și îl întreb

ce specie preferă să pescuiască, deșiiar mă gândesc că, de la dorință pânăla… putință, este ceva cale. Calm,calm, de parcă așteaptă să treacă unanumit timp cronometrat, își terminămeticulos de nădit locul cu „ospăț”ales pentru pești și, în sfârșit, îmi răs-punde cu un text pe care cred că îlavea de mult timp pregătit: „ În va-canță, aici, nu am preferințe. Orice spe-cie este binevenită. E distractiv!”.

Cu oarecare reținere, și de teamacă iar mă va surprinde cu răspunsurile,fac o pauză pentru a nu deranja liniș-tea peștilor, dar fără să renunț a ad-mira calmul pescarului. Împătimitul îșiintră în firescul obișnuinței: se ridicăușurel, reglează un pic umbrela desoare, spre a avea mai multă umbră,mișcă ici, colo, scaunul special pentrupescuit, de parcă cineva avuseseră in-tenția să-i schimbe locul, mai agită râ-mele aflate într-o cutie de plastic pecare scria „…pentru tencuială de exte-rior”, mai mișcă o plută care se apropiade stuf mai mult decât trebuia și, într-un final, după atâta efort, se așeză pescaun cu același calm hotărât.

Hei, tu, vânătorule! Ai și tu răbda-rea ta, dar se pare că pescarul te-a în-trecut!

Lansase montura aproape de stufulcare străjuie canalul, bine întreținut deproprietarul locației de patru stele. Măuit iar la plute, apoi la cel care mane-vra undițele. Liniște și calm!

După ce l-am mai „tras de limbă”,am înțeles că, și când nu este în conce-diu, este un vizitator frecvent al zonelorapropiate, permise pentru pescuit spor-tiv, și un bun cunoscător al locurilor.

Mai rabd 15 minute și plecDar iată că, după circa zece mi-

nute de acalmie, care pe mine m-auobosit, în zgomotul provocat de oră-căitul broaștelor, pluta uneia dintreundițe se duce sub luciul apei, făcândvarga să vibreze și dând de veste că s-a ceva se află la celălalt capă al firu-lui. Îmi ațintesc ochii cât cepele peplutele cu pricina. Tânărul pescartrage cu măiestrie bățul și începe undrill demn de concursurile la pescuit.De pe ramura unei plante de apă seholbează către noi câțiva curioși bro-taci, stăpâni pe echilibrul lor de buniînotători, după care, simțind forfotadin jur, dispar în adâncul apei.

Săritor, îi pregătesc minciogul,bogat în diametru și în plasă, apropi-indu-l de acesta. La un moment, dupăun scurt drill, scoate din apă un cărășelde circa 200-300 de grame. „E bun șiăsta”, spune pescarul. Îl admiră, cân-tărindu-l din ochi, îl mângâie pe cap, îizburlește aripioarele, după care îi dădrumul în adâncuri, urându-i ceva.

De parcă mi-a simțit intenția de a-l părăsi în desăvârșita liniștitei de-lectări, deranjată din când în cânddoar de foșnetul stufului răcorit deadierea vântului, mă invită la unpahar de „zeamă de struguri” de prinpodgoriile Niculițelului, în care se bă-lăcesc două-trei cuburi de gheață.Eheei, cu asta m-a cucerit! Desigur căîmi mai prelungesc răbdarea.

Printre înghițituri, nu uită să-șireîncarce cârligul cu hrana ademeni-toare speciilor tăcute din adâncurileapei Deltei. Caut să înțeleg din ce secompune momeala și iau câtevaboabe de porumb dintr-un amestec cumiros de zmeură.

Iar când scoate râma dintr-unghem de surate, aceasta, precum unșarpe, dă să scape, alunecându-i prin-tre degete. Se zbate, se-nconvoaie,până când cârligul o înțepă scurt.Acolo, în apă, se mai agită ceva timpși ațâță peștele. Ăsta este și scopul

Mă uit la pescar și îl compar cu vâ-nătorul. E ferm, nicio tresărire, nicio bâl-bâială! Aici se aseamănă cei doi! Șitotuși, în gând, îmi adaug, într-u morală.Ce răbdare poate să aibă pescarul!


VÂNZ~RI

mica publicitatenoutăți de prin magazine

Fișa de livrare se completează laoficiul poștal (localitatea, cod poștal,adresa domiciliu, destinatar)F.S.P.-1 Cod fiscal 1002600023242Întreprinderea de Stat „PoștaMoldovei”

TALON DE ABONAMENT

VÂNĂTORUL ȘI PESCARULMOLDOVEIIndex – 32.87612 luni – 150 lei MD

Vând DRILING unicat, cocoașeexterioare, cal. 16/8x50 MAN. țevi 80cm, preț negociabil. Tel. 0746-019.568.

Vând armă de vânătoare IJ 54 MADEURSS, în perfectă stare, toc șicartușieră din piele, la prețul de 1.200lei, tel. 0721-463.538/0241-617.626.

Vând pui English Spaniel de 6 luni, cupedigree și dresajul de bază făcut (co-menzi de bază). Cățeii au carnet desănătate cu schemele de vaccinare șideparazitare la zi. Provin din câinicare merg la vânătoare. LocalitateaȘag – Timiș. Tel. 0256-395.476.

Vând armă cal. 12 marca Z.B. și armăcal. 16, marca IJ 53. Tel. 0765-771.945.

Vând BROWNING SCHOELLERPHOENIX, cal. 12. Tel. 0722-224.762.

Vând armă de vânătoare cu țevi lisecal. 12, marca ZB, armă de vânătoarecu țevi lise cal. 16, marca IJ și armăcu aer comprimat cal. 5,5 marcaGAMO, toate în stare bună. Tel. 0765-771.945.

Vând armă de vânătoare cu țevi lise,cal. 12x70, marca IJ 58, stare foartebună. Ploiești. Tel. 0745-141.628.

Produs din ElaZtech, materia-lul-minune care se întinde de maimulte ori lungimea nălucii fără ase rupe, MinnowZ este cel mai desucces model Z-Man pentru căimită acțiunea și evoluția provoca-toare a unui peștișor-pradă maibine decât orice altă nălucă soft depe piață. Coada, în formă de pa-letă, transmite suficiente vibrațiipentru atrage răpitorii chiar și încondiții reduse de vizibilitate, întimp ce culorile vii și flotabilitateanaturală fac din MinnowZ un plas-tic moale, extrem de versatil: poatefi pescuit pe cârlige offset nelestate,în ape mici, la știucă, sau pe jigurisimple ori în monturi Texas, în celemai dense agățături.

Z-Man DieZel MinnowZ de 4”: o nălucă perfectăpentru știucă

IANUARIE 2017 | 41

FEBRUARIE 2017VÂNZ~RI

1 M 2.12 7.25 13.07 19.252 J 3.05 8.14 13.51 20.163 V 3.49 9.03 14.43 21.074 S 4.36 9.53 15.34 22.01 P.P. 7.30 17.295 D 5.24 10.42 16.25 -6 L 1.21 6.08 12.35 18.377 M 2.13 6.53 13.23 19.248 M 2.58 7.39 14.19 20.199 J 3.46 8.26 15.08 21.0710 V 4.31 9.19 15.48 21.5111 S 5.25 10.07 16.34 22.39 L.P. 7.21 17.3912 D 6.12 10.52 17.21 -13 L 0.28 5.53 11.31 18.1214 M 1.17 6.38 12.19 18.5615 M 2.08 7.21 13.03 19.4416 J 2.49 8.18 13.57 20.3617 V 3.36 8.49 14.49 21.1718 S 4.25 9.37 15.37 22.08 U.P. 7.11 17.4919 D 5.11 10.26 16.28 -20 L 0.19 5.22 12.06 18.0321 M 0.53 6.16 12.48 18.5222 M 1.48 7.04 13.34 19.4423 J 2.37 7.47 14.26 20.3624 V 3.28 8.38 15.14 21.2925 S 4.19 9.27 16.07 22.0826 D 5.07 10.18 16.51 22.54 L.N. 6.58 18.0027 L 5.52 11.07 17.42 -28 M 1.21 7.12 12.31 19.16

ORIZONTAL: 1) Cazat în adăposturi temporare lavreme de vânătoare. 2) Podoabe ținute la adăpost– Intrări în adăpost. 3) Numărul 13! – Vânător carenu stă la povești. 4) Nimerite cu pușca din adăpost.5) Adăpost pentru păsărele în zone umede (fig.) –Bătut pe o parte! 6) Prins în lanțul unui polimer –Bărbat mereu la adăpost (fig.). 7) Prins la urmă! –Urmă de sânge – 15 iepuri! 8) Vânătoare fără fair-play. 9) Refugii pentru pescarii de apă dulce – Ținela adăpost de orice privire. 10) Capturare forțată.VERTICAL: 1) Pedepse pentru braconaj. 2) A mus-tra cu asprime. 3) Doar pe jumătate nouă! – Darepe vânat – Vânător supus țarilor. 4) Dovadă a ru-perii chitanței – Deschiși la piele. 5) Program de vâ-nătoare – Vânatul fără probleme. 6) Afectați delipsa vânatului. 7) 2,3 potârnichi! – Vânător de lei(fig.). 8) Semne sonore că trebuie căutat un adă-post – Cursuri pentru pescari. 9) 12 sitari! – Drumprintre adăposturi. 10) Vânat căzut din cer – Adă-posturi fără căldură.Dicționar: MER.

ADĂPOSTDE VÂNĂTOAREION MIHAIU

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZELE LUNII SOAREFAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE

mica publicitateVând armă de vânătoare cal. 12 ZB cuțevi lise juxtapuse, stare bună, prețnegociabil, Dragomirești, jud. Vaslui.Tel. 0235-220.161.

A.J.V.P.S. Hunedoara vinde câini devânătoare de la Canisa Căpățâna.Prețul este de 600 lei/exemplar(valabil în lunile august și septembrie2016). Informații suplimentare se potobține la tel. 0722-387.454.

Vând armă de vânătoare PURDEY &SON cu alice, cal. 20, an de fabricație1912. Brașov. Tel. 0721-416.732.

VÂNĂTOARE CU CÂNTEC - Rezolvare din numărul trecut


Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponulalăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copiaordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: AGVPS dinRomânia, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la Raiffeisen Bank – Agenția Moșilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.

Doresc să mă abonez la revista VÂNĂTORUL ȘIPESCARUL ROMÂN pe o perioadă de 12 luni (2017).

PREȚ aBONaMENT 12 LUNI: 55 LEINUME ..............................................................................................

PRENUME .......................................................................................

Adresa la care doresc să primesc revista este:Strada .................................................................... Număr .............Bloc .......... Scara .......... Apartament ......Localitate ................................................... Județ/Sector ...............Telefon ....................................... Data ...........................................Semnătura ............................................Am achitat suma de .......................................................... în data de........................................... cu .........................................................

Ordin de plată nr. ........................................................................Mandat poștal nr. ........................................................................

PUBLICITATE

mica publicitateAnunț gratuit – maximum 15 cuvinteText anunț:..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Data: ..........................................Nume și prenume:...................................................Tel: ............................................

Anunțurile pentru micapublicitate se fac până în datade 20 ale lunii curente, pentruluna următoare!

Adresa redacției: AGVPS dinRomânia, București, Calea MoșilorNr. 128, Sector 2, Cod 020882

CANISA CERNICAAUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013

Doritorii se pot adresa d-lui Mihai Neagu la tel. 0727-985 219 sau d-lui adm. Florin Buzatu la tel 0732-333 113.

• femelă de copoi ardelenesc standard, năs-cută în 17.05.2013, folosită doar pentru re-producție – foto 1 – val. 1.000 lei;• femelă de copoi alpin, în vârstă de 3 ani, cu pedigriu A.Ch.R., ținută pentru re-producție – foto 2 – val. 600 lei;• femelă de copoi ardelenesc, născută în02.05.2016, cu dresaj incipient la țarcul demistreți – foto 3 – val. 600 lei;• mascul de tekel sârmos, născut în data de08.06.2016, scos deja în teren la mistreți șivizuină – foto 4 – val. 600 lei;• un cățel de copoi alpin, născut în data de17.09.2016 – val. 360 lei;• o femelă de copoi ardelenesc, în vârstă de8 ani, folosită la vânătoarea de mistreți –val. 1.500 lei;• un copoi alpin, în vârstă de 3 ani, folosit lavânătoarea de mistreți și alte specii cinege-tice – foto 5 – val. 1.000 lei.Câinii se livrează la valorile de mai sus,care includ TVA, cu carnete de sănătateși atestate de proveniență.

1 3

52

4

A.G.V.P.S. anunță valorificarea următorilor câini de vânătoare și căței proveniți din câini de vânătoare:

Documents

NR. 49•aNUL MMXVII - AGVPSagvps.ro/docs/revista/2017/01/vpr012017.pdf · lege, la pândă, organizată în special lângă cadavrele animalelor ucise de acestea, și la nadă ori