4
O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut. Cu ajutorul vizualizării topografiei subacvatice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cerceteze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, descoperind o reţea de străzi perfect conturate, care nu puteau fi făcute decât de mâna omului. Specialiştii britanici afirmă că dovezi mai importante ar putea fi descoperite în apropierea coastelor României. Și o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei. Arheologii spun că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că fortăreața are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual. Relătari despre orașul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, când un navigator burgund a văzut "zidurile care ieșeau din mare" în dreptul portului Panguala (Mangalia). În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre. Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis. Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu,

O Teorie Susţine Că Atlantida Ar Fi Fost Localizată În Ma

Embed Size (px)

DESCRIPTION

teorie

Citation preview

Page 1: O Teorie Susţine Că Atlantida Ar Fi Fost Localizată În Ma

O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut.

Cu ajutorul vizualizării topografiei subacvatice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cerceteze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, descoperind o reţea de străzi perfect conturate, care nu puteau fi făcute decât de mâna omului. Specialiştii britanici afirmă că dovezi mai importante ar putea fi descoperite în apropierea coas-telor României. Și o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei.

Arheologii spun că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că fortăreața are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual.

Relătari despre orașul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, când un navigator burgund a văzut "zidurile care ieșeau din mare" în dreptul portului Panguala (Mangalia).

În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre.

Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.

Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.

Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele propriii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.

Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o "anomalie" ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.

Page 2: O Teorie Susţine Că Atlantida Ar Fi Fost Localizată În Ma

La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.

Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.

Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele aveansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.

În "Dialogurile" sale, Platon descrie civilizaţia înfloritoare care popula Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul pierdut avea o câmpie fertilă, cu canale transversale şi un munte nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tuneluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţâşneau din muntele princi-pal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gimnastică şi un majestuos palat regal. În perioada ei înfloritoare, Atlantida era şi o temută forţă militară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub conducerea regelui Evenor.

Împreună cu regina sa, Leucipe, ei au avut o fată, pe nume Clito, care a devenit, conform legendei, soţia lui Poseidon. Fiului cel mare, Atlant, Poseidon i-a dat în stăpânire regiunea bogată centrală a Atlantidei, întinsă pe 160.000 kmp. În urma unor mari cutremure şi inundaţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de a-tunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărând chiar "atlantologia", ştiinţa care se ocupă de teoriile privitoare la acest continent, scrie formula-as.ro.

Una din aceste teorii susţine că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunoscută de egip-teni sub numele de “Siriath”, care ar corespunde cu Marea Neagră. În zona unde este localizată Insula Şerpilor, arheologi ruşi au descoperit ruine subacvatice, pe care le atribuie atlanţilor.

Ei susţin că Insula Şerpilor este ultima rămăşiţă a Atlantidei, şi că în trecutul îndepăr-tat, locuitorii insulei purtau numele de “Blajini” sau “Preafericiţi” (grecii le spuneau “makaron”, “fericiţi”) şi erau văzuţi ca fiind descendenţii atlanţilor.

În plus, unele studii istorice menţionează că, în perioada de decădere, atlanţii practicau ritualuri de sacrificiu uman, practicate mai târziu şi de geto-daci.

Fără alocarea unor fonduri pentru o cercetare serioasă a perimetrului, România va rămâne cu un tezaur arheologic necunoscut şi cu un potenţial turistic fascinant în zona Mării Negre, scufundat ca şi oraşul pierdut al Callatisului.

Sursa: Efemeride.ro

Page 3: O Teorie Susţine Că Atlantida Ar Fi Fost Localizată În Ma