Traducere: Tanasa Dragos si Ghiban Cristian

Explicand Terorismul: Contributia teoriei actiunii colective

Terorisumul este un raspuns extrem si violent la un proces politic nereusit

cuprinzand regimuri politice si etnice si adversari ideologici in ceea ce priveste aspectele

legate de guvernare. Aplicand teoria actiunii colective, autorul explica dinamica

violentei, extinderea si persistenta sa. Terorismul Islamic recent provine din convingerea

ca teocratia este singura solutie la multitudinea de probleme ale Orientului Mijlociu si a

tarilor mosulmane. Controalele asupra terorismului rezulta atat din controlul social

exterior cat si din contradictiile interne ale statelor teocratice.

Violenta pentru problemele politice este comuna. Statele, organizatiile

internationale, grupurile de cetateni, grupuri comunale, si asa mai departe, le preiau si le

justifica ca auto-aparare, o cauza nobila imposibil de atins prin mijloace nonviolente sau

represalii. La un moment dat violenta a fost justificata impotriva regulilor tiranice,

opresive sau corupte; pentru autodeterminarea nationala; impotriva exploatarii si pentru

instituirea dreptatii sociale; si in numele interventiilor umanitare de a salva oamenii de la

genocid; cu nume diferite dar avand unele motive comune. In sfera opiniei publice,

anumite cauze si probleme justifica cu mai multa convingere decat altele metodele

violente (ex: rezistenta impotriva unei invazii straine mai mult decat violenta impotriva

clinicilor de avort), asa cum anumite tipuri de violenta se spune ca ar fi mai justificate

decat altele (ex: a arunca in aer un vehicul militar mai mult decat a arunca in aer un

autobuz scolar cu copii). Mai degraba decat a sustine ca “teroristul pentru o persoana este

pentru o alta persoana un luptator pentru libertate”, aceasta lucrare se refera la sustinerea

justificarilor morale pentru violenta prin ambele posibilitati si scopuri si la modul in care

acestea sunt primite de public si de cei interesati. De asemenea, eu analizez ambele

restrictii instrumentale si normative care ar putea transforma violenta in conflict. Lipsa

oricaror limite, violenta s-ar putea transforma intr-un macel, lipsit de orice scopuri

politice defensive.

Desi terorismul poate fi tratat ca un subiect diferit, nu este util sa ne gandim la o

teorie diferita a terorismului. Mai degraba in confruntarile dintre rebeli si stat, intre

pretendenti si elite, terorismul este doar unul din modurile de confruntare variind de la

actiuni politice conventionale si de pace, pana la extrelmele violentei de grupuri. Teoria

actiunii colective aplicata domeniului politic este un instrument potrivit pentru a explica

intregul spectru, inclusiv terorismul.

Nu exista un acord general asupra definitiei terorismului. Laqueur, il defineste ca

“folosirea violentei camuflate de catre un grup pentru scopuri politice”. Definita sa pune

un lumina patru atribute de baza ale terorismului: (1) este o actiune colectiva nu

individuala; (2) este cu scop politic nu criminal; (3) este camuflat, ascuns, nu un razboi

conventional; (4) este desigur violent. Scopurile politice urmarite – independetna

nationala, justitia sociala, si tratament egal pentru minoritati – sunt vazute in mare masura

ca obiective politice legitime si de multe ori au o mare sutinere din partea cetatenilor.

Elementul distinct pentru terorism nu este scopul in sine ci mijloacele: viloenta din partea

unui grup ascuns lovind fara avertisment si de obicei fara a tine seama de victime, chiar

intentionat tintind spre martori.

Terorismul nu este nici recent dar nici necunoscut. Spre sfarsitul secolului 19

inceputul secolului 20, revolutionarii rusi au luat la tinta membrii guernului autocratic

tarist, si nationalistii radicali – iralndezi, sarbi, armeni si altii- folosind terorismul in

repetate randuri. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, terorismul a fost asociat destul

de des cu minoritatile nationale si etnice, fiind o parte din intreg, si cu miscarile

nationaliste nonviolente si conventionale. Terorismul de asemenea a fost asociat cu

conflictele religioase si cele intre clase si cu problemele si ideologiile justitiei sociale.

Temerile actuale cu privire la armele de distrugere in masa in mana teroristilor de fapt

dateaza de trei decenii. In 1975 un departament de stat a spus oficial Adunarii Senatului

ca o amenintare in continua crestere este aceea a “armelor nucleare, biologice si chimice

ce ar declansa un razboi biologic” in mana teroristilor “pregatiti sa moara pentru cauza

lor” (Comitetul Senatului Judiciar al SUA 1975).

Desi sefii de state, inaltii oficiali, diplomati, politia si armata erau tintele

traditionale ale terorismului, sfarsitul secolului XX a observat o crestere a tendintei spre

tintirea si persecutarea civililor, a martorilor nevinovati, si a tertilor. Responsabilitatea

statului, teroarea transnationala, si atentatele sinucigase au fost frecvente in Orientul

Mijlociu inca din 1960. Ceea ce a fost neobisnuit la 11 Septembrie 2001, atentatetele

sinucigase de la World Trade Center si Pentagon nu au fost sustinute de state ca atacuri

sinucigase teroriste ci mai degraba din prisma numarului mare de victime in randul

civililor; folosirea calatorilor din avioane drept rachete mortale; tintele pe teritoriul

Statelor Unite insasi si nu asupra unor baze militare din Orientul Mijlociu indepartat; iar

teroristii sinucigasi care au trait, s-au antrenat si au pilotat nu intr-o baza dintr-un desert

indepartat ci in Florida de Sud, New Jersey si orasele europene.

Pentru ca terorismul s-a manifestat continuu in ultima suta de ani, ar trebui sa fim

sceptici in privinta explicatiilor care pun accentul pe terorism ca inovatie, precum

globalizarea si ciocnirea civilizatiilor, cu toate acestea aceste influiente sau tendinte

trebuie analizate impreuna cu alte elemente. Pe acest fundal, analizez mai multe subiecte.

Ce chestiuni si conflicte dau nastere si sustin terorismul? Care este dinamica violentei

care conduce terorismul si lupta impotriva terorismului? Cum se sfarseste terorismul?

Cum explicam terorismul islamist si Al-Qaeda? Care este viitorul terorismului?

Cele 4 dimensiuni ale actiunii colective aplicate terorismului

Terorismul nu este o actiune intreprinsa de un nebun ori de sociopati politici sau

religiosi, ci de actorii politici care aleg schimbarea, prin mijloace violente pentru a-si

atinge scopurile politice, fie ele de natura etnica, religioasa sau ideologica. Terorismul

este explicat in acelasi fel ca alte forme ale actiunii colective, fie ele revolte, miscari

sociale, dizidenti, sau miscari de gerila. Fiecare din cele 4 dimensiuni ale actiunii

colective trebuie considerata: (1) nesatisfacuta; (2) alimentate ideologic de nemultumiri;

(3) cu capacitate de organizare; si (4) cu oportunitati politice. O evaluare pozitiva a

fiecarei dimensiuni este necesara pentru actiunea colectiva.

In primul rand, trebuie eliminate nemultumirile si insatisfactiile pentru care

mijloacele obisnuite de aciune sunt gandite ca lipsite de sens. Lipsit de aceste

nemultumiri, un grup terorist va fi definit ca o banda de criminali in cautarea scopurilor

proprii si nu ca “banditi sociali”.

In al doilea rand trebuie sa existe un sistem ideologic sau de valori, prezent peste

tot in randul populatiei, care sa incadreze nemultumirle sau inconvenientele in sfera

nedreptatilor. Ideologia tine liderii poltici si elitele politice responsabili, transforma

nemultumirile in nedreptati, legitimeaza o schimbare sau o reforma in cautarea solutiilor

pentru probleme, si justifica mijloacele violente prin pretendentii status-quoului. Fara o

ideologie legitimizatoare, violenta terorismului va fi lipsita de justificare si de acceptare

in randul populatiei care ii sustin pe teroristi. Aceste doua conditii creaza un mare lac in

care activistii politici si grupurile mai mici de teroristi se vor ineca.

Cea de-a treia dimensiune a analizei este capacitatea de a se organiza: recrutari,

strangeri de fonduri, lideri, comunicatii interne, si luarea deciziilor. Aceste procese sunt

incluse in conceptul ce “mobilizare”. Pentru un grup secret, mic, angajat in actiuni

criminale violente, pe care autoritatile incearca sa-l penetreze, trebuie sa existe un nivel

de incredere foarte mare intre membri si totodata sa fie dedicati cauzei impartasite. De

obicei teroristii se cunosc intre ei de ani buni, la universitatile unde au impartit subcultura

politica a dizidetilor, asa cum a fost cazul Brigadelor Rosii si ETA (Euskadi Ta

akatasuna), (Wieviorka 1993; Kurlansky 1999), sau cum a fost cazul Armatei

Republicane Irlandeze (IRA), unde traditia republicana exista in familii si in cartierele in

care tinerii trebuiau sa calce pe urma tatilor sau a unchilor lor (Moss 1972). Pentru

terorismul islamist, recrutarile si socializarea se facea prin intermediul infrastructurii

religioase sau a profesorilor de religie, scoli, moschee, si fundatii in care multi tineri

deveneau intreprinsi sau antrenati (Rashid 2001). Ideea este ca teroristii sunt crescuti ca

persoane manierate in grupuri si subculturi care sunt vazute ca legitime si nu deviante. In

interiorul acestei infrastructuri, teroristii recruteaza noi membri, isi asigura fonduri si

arme, se ascund in locuri sigure pentru a nu fi descoperiti, tin legatura unii cu ceilalti,

comunica cu sustinatorii si adversarii lor prin mass media, si aduna informatii despre

posibile tinte si despre agentii de control social.

Cea de-a patra dimensiune a analizei o reprezinta oportunitatile politice.

Sustinerea opiniei publice, aliati politici, un climat international favorabil, si, in cazul

terorismului, sustinerea din partea statului si a finantatorilor, sau, dimpotriva, pierderea

unor asemenea oportunitati pentru terrorism, este analizata si luata impreuna cu celelalte

3 dimensiuni.

Pentru teroristi, trebuie explicat de ce un mic grup alege sa iasa din, sau sa se

deosebeasca de o miscare politica masiva care urmareste aceleasi scopuri politice dar cu

mijloace mai putin violente (sau nonviolente), clare si mult mai conventionale. Inceputul

unei campanii teroriste este un incdent precipitat sau anumite conditii care impinge

grupul spre ilegalitate si violenta. In Grecia, “17 Noiembrie” a inceput dupa ce guvernul

militar grec a inabusit protestul condus de studenti cu tancuri si trupe militare in 1973.

IRA a reinviat terorismul in Irlanda de Nord dupa 1969 cand armata britanica,

trimisa sa opreasca lupta dintre catolici si protestanti, a fost intampinata de acestia cu

reactii ostile (Moss 1972). Armata islamica a salvarii in Algeria a inceput revoltela si

terorismul cand armata algeriana a izgonit guvernul Frontului Salvarii Islamice ales in

mod legitim in 1992, si a arestat si trimis la inchisoare pe multi dintre membrii sai

(Kalyvas 1999). Alti dizidenti au devenit teroristi in mod treptat. Studentii nationalisti

basci care formau ETA, au devenit nerabdatori in ceea ce priveste ritmul lent al opozitiei

Partidului Ntionalist Basc. La inceput au graffiti cu tenta nationalista pe pereti, apoi au

distrus proprietati ale Spaniei, si mai tarziu au ucis membri ai Garzii Civile care i-au batut

si torturat. Motivul justificarii violentei a fost ca dictatura Franco a scos in afara legii

modurile nonviolente de opozitie (Kurlansky 1999). Chiar si statele cu democratii

tolerante pot deveni tinte ale teroristilor: Miscarea liberalizarii din Elvetia sau South

Mollucans din Olanda pot fi luati in vedere.

Dinamica Violentei

Episoade ale actiunilor si confruntarilor violente trebuie analizate ca interactiuni

strategice. Strategia aplicata de eventualele tinte (statele, agentii sociali sau politicienii)

este la fel de importanta ca cea a teroristilor. Drama sangeroasa se desfasoara fara public,

iar reactiile sale sunt importante pentru urmarile acesteia. Conflictul dintre un stat si

dizidenti poate evolua catre terorism de catre ambele parti, la fel cum au facut Frontul

Liberalizarii Nationale din Algeria si Organizatia Armelor Secrete din interiorul armatei

franceze pe parcursul razboiului din Algeria pentru independenta, si mai recent in statele

in care guvernele militare si rebelii islamisti se angreneaza.

Acest lucru s-a intamplat in alta parte decat America Latina si America Centrala,

unde revolta si teroarea implica teroarea statului si viceversa.

In conflictul dintre state, normele au fost codificate in tratate, in cadrul

conventiilor, in carti si in dreptul international despre cum ar trebui pedepsit razboiul, in

drepturile combatantilor, in ceea ce priveste tratamentul prizonierilor si al ranitilor, si in

cazul protectiei civililor. In fruntea restrictiilor normative, statele si-au limitat alegerile

unor actiuni pentru ca vor fi represalii amicale. Principiul descurajarii este bine stabilit in

relatiilie internationale. Limitarea folosirii gazului otravitor in Primul Razboi Mondial si

interzicerea sa in Cel de-Al Doilea Razboi Mondial, si neutilizarea armei nucleare in

timpul Razboiului Rece vin ca exemple. Cand un stat incalca anumite norme considerate

importante de catre alte state, pot impune sanctiuni in mod direct sau prin intermediul

Natiunilor Unite. Desi exista o violenta destul de considerabila in relatiile dintre state din

lume, interesul propriu si conventiile, descurajarea, si constrangerea normelor limiteaza

incidentele violente de mai jos ceea ce ar putea fi la fel de bine ca a face manifestarile

mai putin distructive si brutale.

In razboaiele civile, revolte, violenta comuna, si terorism, exista putine norme si

oportunitati de descurajare pe cale legala pentru statul respectiv, in special impotriva

teroristilor. Acestia sunt de obicei un grup mic, care se ascunde in randul unei populatii

mari, de obicei prietenoase sau destul de des asediate si traumatizate. Au sute de tinte pe

care ar putea sa le atace la un moment dat, in functie de alegerea lor. A proteja toate

tintele este imposibil; a descuraja un grup mic de convertiti prin sanctiuni (bloncadu-le

averile) un poate fi facut inainte de a-i identifica pe ei si pe aliatii lor; a-i condamna cu

succes pentru diferite crime cand martorii, juriile sau judecatorii si familiile acestora sunt

amenintate si ucise este mult mai difícil decat in crimele obisnuite, chiar si in cazul

crimelor organizate. In particular, politia si armata – cele mai cautate tinte de catre

teroristi – au ajuns la concluzia ca sistemul juridic este complet inadecvat in ceea ce

priveste problemele teroristilor si a protectiei acestora, in cazul in care devin tinte expuse.

Mai cred, de asemenea, ca stiu cine sunt teroristii si sustinatorii acestora, chiar daca

probele nu se admit in instanta si chiar daca procurorul un reuseste sa-i condamne. De

aceea sunt tentati sa foloseasca metode ilegale secrete – tortura, asasinate, represalii

colective – efectuate de “echipele mortii” impotriva teroristilor si a simpatizantilor

acestora, si eventual impotriva tuturor oamenilor care se presupune a fi dusmani ai

guvernului. Terorismul de stat, sponsorizat sau coordonat de catre autoritati, tinde sa

modifice controlul social legitim. Dezvolta si extinde revolta si terorismul destul de des,

chiar daca pe termen lung are succes. Chiar si guvernele democratice care se conrunta cu

terorismul adopta masuri extraordinare de control social. Regatul Unit al Marii Britanii,

in confruntarea cu IRA si paramilitarii Protestanti, si-a modificat sistemul juridic obisnuit

in ceea ce privaste criminalitatea, pentru a putea face fata teroristilor. Martorii si

informatorii care depun marturie la tribunal aveau nevoie de anonimat; s-a apelat la o

forma de detentie preventiva a suspectilor de fiecare data; a face sa cedeze pe cei retinuti

prin metode pe care criticii le-au numit “tortura” (pierderea simturilor, izolare, zgomotul

alb) erau folosite. Controlul social al terorismului tinde sa depaseasca limitele legalitatii,

si in unele cazuri, se extinde la terorismul de stat.

Logica violentei in ceea ce priveste teroristii tinde de asemenea spre extindere,

mai multa violenta, mai multe tinte, si mai multa violenta brutala. Cea mai mare

amenintare pentru teroristi o reprezinta infiltrarea de informatori, tradatori si informatiile

oferite autoritatilor de catre terti. (ex: fosti activisti, vecini sau cunostinte). Pentru

protectia personala, teroritii vor asasina astfel de spioni si colaboratori, chiar si simplii

suspecti, folosind chair mai multa violenta. Mai devreme sau mai tarziu o parte din

teroristi vor fi arestati si se va incerca a-i inchide. Pentru a-si libera camarazii, teroristii

iau ostateci pentru a face schimb cu autoritatile. Acestia pot fi bancheri, oameni de

afaceri sau chiar simpli civili – dezvoltand astfel mai multa violenta. Intr-un final

teroristii vor ramane fara fonduri. Atunci vor jefui banci, vor intra in afaceri cu droguri, si

vor stoarce bani din afaceri – propagand astfel mai multa violenta. Ca si echipe mortale si

grupuri paramilitare, creaza impotriva lor si a simpatizantilor, dupa principiul dinte

pentru dinte, omoruri si crime din razbunare, ce genereaza un continuu flux de violenta.

Apoi apare violenta dintre grupurile teroriste. Nu in ultimul rand este violenta impotriva

moderatorilor din propriile tabere care ar putea avea un plan credibil pentru o solutie

politica asupra conflictului, dar care ar putea lasa teroristii nebagati in seama, acesti

moderatori trebuind astfel redusi la tacere. Astfel, exista forte puternice pentru extinderea

violentei de partea teroristilor.

Sfarsitul terorismului

Totusi, teroristii urmaresc obiective politice, si au nevoie de sustinere din partea

opiniei publice intr-un anumit segment al populatiei. Actiunile lor pot fi intelese in

termeni instrumentali. IRA (dar un partea cea mai importanta a IRA) au avertizat politia

si mass media de multe ori despre bombele plantate de ei, pentru a oferi timp publicului

sa poata fi evacuat. Scopul lor era acela de a demonstra incapacitatea autoritatilor de a

distruge organizatia, nu de a ucide, mutila sau tortura oamenii. Teroristii si autoritatile au

stabilit niste acorduri respectate de ambele parti. Autoritatile au eliberat prizonierii in

schimbul eliberarii ostatecilor rapiti de teroristi. Chiar si cele mai barbare acte de

violenta, bombardarea civililor inoncenti, sunt negate sau justificate de catre faptas, de

unde reiese ca ei recunosc ca anumite actiuni violente sunt intr-adevar barbare si

nejustificate. Ei sunt obligati sa se angajeze intr-un discurs moral si clar cu publicul,

depsre violenta lor si a dusmanilor lor. Cel mai comun argument este de a pretinde ca

dusmanii lor au procedat la fel si ca merita razbunare in schimb, sau chiar sa dea vina pe

dusmanii lor pentru astfel de actiuni. Mass media araba dupa 9/11 au imprastiat zvonul

precum israelienii ar fi distrus World Trade Center si ca acestia ar fi fost responsabili

pentru victimele din randul civililor. In ceea ce-l priveste pe Osama bin Laden, liderul al-

Qaeda, a pretins pe 7 octombrie 2001, la o transmisiune pe un post de televiziune din Al

Jazeera, ca Statele Unite ar fi ucis un milion de copii in Iraq (aluzie la regimul de

sanctiuni) si ca au ucis sute de mii de civili in cel de-Al Doilea Razboi Mundial (aluzie la

bombele atomice din Japonia). Mesajul a fost ca Statele Unite primea ceea ce merita si ca

isi merita mortii.

Teroristii au incetat violenta in momentul cand si-au atins scopurile. Desi nici un

stat nu a fost rasturnat de catre teroristi, terorismul a avut succes in mod repetat. Atacul

terorist asupra marinei SUA a prilejuit retragerea miliarilor americani din Lebanon si mai

tarziu din Somalia. Britanicii au recunoscut independenta statului Irlandez in 1921 cand

costurile pentru lupta impotriva teroristilor au devnit prea mari. Dupa cel de-al Doilea

Razboi Mondial, sionistii, grecii, cipriotii si nationalistii arabi din Aden i-au indepartat cu

succes pe britanici. Remarcabil a fost ca teroristii au devenit lideri politici conventionali:

primul ministru israelian Menachem Begin odata liderul grupului de sionisti terorist

Irgun; Michael Collins negociatorul de pace al revolutionarilor irlandezi, care a semnat

tratatul de pace cu Marea Britanie in 1921 (fiind asasinat la scurt timp pentru acest lucru);

Martin McGuiness, liderul IRA, in prezent ministru al educatiei in guvernul din Irlanda

de Nord.

Gruparile teroriste care au renuntat la lupta armata si la violenta cand adversarii

lor au fost de acord sa imparta puterea si/sau cu o noua constitutie sunt Congresul

National Sud-African (ANC), IRA in Irlanda de Nord, Frontul Liberalizarii din Québec

(FLQ), si probabil Tamil Tigers in Sri Lanka care in prezent negociaza schimbari

constitutionale importante si o impartire a puterii impreuna cu guvernul.

O solutionare politica a unui conflict violent de obicei se rezuma la o prevedere

prin care se trece cu vederea actele de violenta politica facute de ambele parti – teroristii

precum si fortele de securitate – in institutii cvasi-judiciare extraordinare. Procesul de

Reconciliere si Adevar din Africa de Sud a fost cel mai publicat dintre toate. Majoritatea

revoltelor din America Centrala in 1980 in care teroarea si teroarea statului s-au incheiat

prin acorduri de negociere si printr-un anumit proces de amnestiere. Negocierile cu

teroristii privind incheierea unui conflict violent sunt extrem de dificile. Din partea

guvernului, in special datorita presiunii populatiei de a nu negocia decat daca teroristii

urmaresc violenta, acesta propune si cere ca rebelii, teroristii sau alti oponenti sa renunte

la actele de violenta inainte de inceperea negocierilor si de intreruperea acestora de catre

un incident violent. O astfel de strategie functioneaza rar. Rebelii sunt o entitate destul de

complexa. Unii practica politici conventionale, altii combina atat mijloacele violente cat

si cele non-violente; iar altii sunt chiar teroristi extremisti. Conditiile prealabile de

negociere, in mod automat pun in centrul problemei grupul cel mai extrem al

confruntarii. Acestia pot ataca negocierile si pot invige orice intelegere privind

problemele de fond si pot sabota procesul de pace prin efectuarea unui nou atac. Unde

guvernele si opozantii mai moderati au negociat un acord de pace cu succes, au facut

acest lucru in ciuda faptului ca violenta terorista continua, precum a procedat

administratia Tony Blair in Marea Britanie cu unionistii si nationalistii care urmareau

Acordul de Pace al Irlandei de Nord din 1998. In cele din urma IRA a venit cu

propunerea de continuare a urmaririi problemelor si de incetarea permanenta violentei, de

a permite inspectorilor internationali sa verifice depozitele lor de arme, si de a dezafecta

acele arme (a le scoate din uz). Mai recent, revolta albanilor din Macedonia a fost

negociata cu succes, si cu Uniunea Europeana ca mediator s-a pus capat violentei inainte

de incheierea negocierilor. In ambele cazuri autoritatile si mediatorii au inteles ca

adversarii lor nu au control asupra tutoror grupurilor violente si celor care sutin ca

actioneaza in numele rebelilor.

Terorismul islamist si Al-Qeda

Revolutia iraniana din 1979 a sustinut si a sponsorizat miscarile radicale

islamiste si grupurile din lumea musulmana, in special cei din randul Shi’ites. Ayatollah

Khomeini a etichetat Statele Unite ca “Marele Satana” responsabil pentru bolile din

statele mosulmane si a proclamat un razboi sfant impotriva SUA, Israel si statele arabe

precum Arabia Saudita care s-a pretins ca ar fi clienti si colaboratori de voie ai vestului.

Potrivit lui Khomeini si arabilor radicali, problemele lumii mosulmane ereau destul de

multe: subdezvoltarea si saracia, retragerea militarilor si umilinta infrangerii armatei de

catre Israel, autocratii sustinuti de catre vest (asa cum a fost Shah), dependenta de cei din

vest, risipa petrolului care a favorizat putine privilegii, si multe altele (Lewis 2001).

Nationalistii arabi sub comanda lui Gamal Abder Nasser au dat gres; socialistii baptisti

din Syria si Irak au dat gres; miscarea laica din Turcia la fel se spune ca a esuat. Pentru

unii, raspunsul la esecuri un a reprezentat o mai mare modernizare sau influienta din vest,

ci mai degraba reintoarcerea la credinta musulmana originara, la societate, si la politica

teocratica care exista in perioada de maretie a arabilor si a musulmanilor. Conform lui

Lewis “Musulmanii adevarati sau fundamentalisti sunt cei care cred ca problemele lumii

musulmane…sunt rezultatul nu a insuficientei dezvoltarii si a unei dezvoltari excesive…

i.e. impunand si importand moduri pagane ale oamenilor musulmani. Sarcina este de a

elimina [modernizarea] regulile si conducatorii straini si de a reveni la modurile de viata

islamice pure in concordanta cu principiile islamice” (Lewis 2001:60) Declaratia video a

lui Osama bin Laden dupa 9/11 sustine aceste convingeri (New York Times 10/8/01:A8).

El se refera la “natiunea noastra islamica” care a “fost umilita, i-au fost fii ucisi si sangele

i-a fost varsat iar credintele profanate” mai bine de 80 de ani.

Indemnat de Khomeni si sustinut de resursele Iranului revolutionary si de cadrele

sale revolutionare, lideri religiosi, moscheie, scoli, si media, renasterea si cruciada

ideologiei Islama s-a raspandit in lumea musulmana in special intre minoritatea Shi’ites.

Khomeni a prezis, “Islam si invataturile Koranului va domina peste toata lumea… armele

din mainele noastre sunt folosite pentru a duce la bun sfarsit aspiratiile Islamice”.

Militantii iranieni care au ocupat ambasata SUA si au agravat criza ostaticilor din

1979-o umilire publica pentru Marele Satan-au pus bazele in anii 1980 a structurii

organizatorice ascunse ce a devenit ulterior un model pentru grupuri si retele teroriste

precum Al-Qaeda. Sub protectia si cu ajutorul Asociatiei Militantilor Clerici din Teheran,

Consiliul Revolutiei Islamice, si Garzile de Corp Revolutionare, apelul s-a facut auzit in

toata lumea musulmana si araba pentru ca tinerii sa vina in Iran sis a devina luptatori

sfinti. Au venit din Libia, Palestina, Egypt, Lebanon, statele din Golf, Arabia Saudita,

Egipt si alte locuri. La diferite centre si baze de pregatire, au luat parte la antrenamente cu

armament, indoctrinare religioasa si alte studii. Elita, dupa aceste pregatiri au ajuns

voluntari cu misiunea de a se intoarce in propria tara si a incepe cellule locale de

organizatii revolutionare; altii au fost inrolati in razboiul Iran-Irak ca luptatori

revolutionari.

Prima campanile terorista ai razboinicilor Iranieni a fost impotriva dominatiei

Sunni din Statele din Golf si impotriva Arabiei Saudite. Scopul a fost acela de a inlocui

conducatorii cu o teocratie Islamica. Cel mai traumatizant asalt terrorist impotriva

conducatorilor arabi traditionali a fost ocuparea si confiscarea Marei Mosche din Meca,

cel mai sfant altar al Islamului, cu 40.000 de pelerine inchisi inauntru. Pe 20 noiembrie

1979, o trupa de cel putin 200 de extremist musulmani inarmati au capturat si au luptat cu

fortele de securitate saudite timp de 10 zile. Scopul lor declarat era purificarea Islamului

si eliberarea Arabiei, Tara Sfanta, de House of Saud si de liderii religiosi corupti. Ei

denuntau vesticii ca distrugatori ai valorilor fundamentale islamice si acuzau guvernul

saudit de complici ai vestului (Wright 2001:146-53). In total, 255 de pelerini, trupe, si

teroristi au fost ucisi in salvarea moscheei, si 500 au fost raniti. Pana la 9/11 a fost cea

mai distructiv atac al teroristilor islamisti, si a fost asupra unei tinte 100% musulmane.

Jihadul s-a extins dincolo de Peninsula Araba si a razboiului civil din Liban pana

in Egipt. Cand presedintele Answar Sadat a arestat militantii musulmani in incercarea de

a diminua puterea

Raspunsul conducatorilor sauditi si din Golf la islamismul radical din lumea

araba, si anume la jihad, a fost acela de a devein si mai piosi si mai puritani decat criticii

lor islamisti si adversari (Rouleau 2002). In Arabia, la fel ca si in tarile vecine, sauditii au

sustinut scoli religioase, servicii sociale si organizatii caritabile care, pe langa scopul sau

social si religios, construiau si infrastructura religioasa pentru jihad si motivau religios

terorismul care avea drept tinta chiar sauditiii insisi (Lutwak 2001). Potrivit teoriei

actiunii colective, cea mai sigura, mai rapida si mai putin costisitoare cale de a mobilize

politic, social sau religios o miscare este aceea de a folosi o structura organizationala deja

pusa la punct, care ete doar adaptata la noile scopuri. Ca umrare a presiunii exercitate de

iranieni si shiiti, sauditii si-au extins varietatea si numarul organizatiilor si ativitatilor

islamice. Guvernul militar al Pakistanului a sprijinit si el militantii islamisti si scolile lor

religioase ca o forma ieftina de a raspandi terorismul in Afganistan. Guvernul military a

ajuns astfel sa creeze o cultura a violentei care s-a dezvoltat si acum s-a intors impotriva

sa.

Urmatorul jihad nu a fost impotriva Statelor Unite ci impotriva armatei sovietice

si a guvernului communist din Afganistan. Folosind modelul creat de Garzile

Revolutionare Iraniene pentru organizarea jihadului si sustinut fiind de sauditi, in 1980

osama bin Laden a stability centre in Mujahedeen din Orientul Mijlociu, Africa de Nord

si in Asia. Voluntarii se indreptau catre taberele pakistaneze unde erau antrenati,

indoctrinati si inclusi in luptele de guerilla din Afganistan. Statele Unite a sustinut

rezistenta afgana si i-a ajutat cu arme sofisticate de lupta antiaeriana. Mai tarziu, Bin

Laden declara: “Pentru a-I dobori pe acesti atei rusi, sauditii m-au ales pe mine drept

reprezentantul lor in Afganistan. Ne-am facut tabara in Pakistan la granita cu

Afganistanul. Acolo astept voluntari din Regatul Saudit si din toate tarile arabe si

musulmane. Mi-am instalat prima tabara acolo unde acesti voluntari au fost antrenati de

ofiteri pakistanezi si americani. Armele au fost aduse de americani, banii de catre

sauditi”.

Modul de orgnizare Mujahedeen a fost adaptat mai tarziu de catre Bin Laden

pentru al-Qaeda in 1980. O inovatie a fost aceea de a extinde numarul recrutilor si de a

infiinta grupari teroriste din lumea musulmana in Europa de Vest si in Statele Unite acolo

unde imigrantii musulmani au format infrastructure religioase, au construit scoli si

moschee, locuri care putea fi folosite ca si adaposturi. Tinand cont de lipsa de control al

calatoriilor si de permisivitatea tranzactiilor internationale, a studiului in strainatate, a

activitatilor religioase, a actelor de identitate, este relativ usor ca grupari si activitati

teroriste sa se ascunda in tarile vestice. Grupari teroriste pot practice sa zboare cu avionul

in anumite locuri cu scopul de a intia atacuri teroriste. Razboiul impotriva sovietilor in

Afganistan a fost castigat. Apoi a venit Razboiul din Golf dupa ce Iraq a invadat si

devastate Kuweit-ul: un stat arab a atacat un altul.

Operatiunea Americana Desert Storm a rutat invazia din Iraq si a restituit statul

Kuwait, dar a devenit un punct de cotitura in radicalismul lui bin Laden. Jumatate de

million de soldati straini au fost trimisi in Arabia Saudita si necredinciosi in inima

teriroriului musulman, iar 20.000 au ramas dupa razboi in baze militare. Bin Laden a

comunicat CNN ului, “Regimul saudit nu este decat o sucursalta sau un agent al Statelor

Unite.A incetat sa conduca poporul dupa spusele lui Dumnezeu”(Wright 2001:251). In

1998 un manifest intitulat “Frontul Islamic International pentru Jihad impotriva evreilor

si a luptarilor”, bin Laden a acuzat Statele Unite pentru “ocuparea pamanturilor Islamului

in locurile cele mai sfinte, peninsula Araba, furtul bogatiilor, a dat ordine conducatorilo,

umilind poporul si terorizand vecinii … a distruge americanii sip e aliatii lor-civilo si

military-este o datorie individuala a fiecarui musulman, pentru a elibera moscheea Al-

Aqsa si Sfanta Meca …” Dupa atacul de la WTC, mesajul lui video difuzat de Al Jazeera

a acuzat conducatorii peninsulei Arabe ca fiind “ipocriti” ce au urmat “calea gresita”, si a

cerut tuturor musulmanilor sa “indeparteze raul din peninsula lui Mohamed” (New York

Times 10/8/01:A8). El a numit America si aliatii lumii modern simbol al necredinciosilor.

A acuzat America pentru sprijinirea Israelului in alungarea palestinienilor. El a amenintat

ca America nu va avea pace inainte ca palestinienii sa aiba pace si pana cand armatele de

necredinciosi nu va parasi taramurile lui Mohamed. Pe langa instructiunile date

sinucigasilor din 9/11 era mesajul: “Tineti minte batalia profetului … impotriva

infidelilor, deoarece el a mers sa ridice statul Islam”

Multi specialist vestici sunt fixati pe o legatura intre saracie-nedreptate sociala-

exploatare, interpretare a nemultumirii si nedreptatii in tarile din lumea a treia. Ei sunt

incurcati si dezorientati de luptatorii religiosi care si au dedicate vietile pentru a duce la

bun sfarsit vointa lui Dumnezeu pe pamant, prin violent daca este necesar. Nimic

asemanator nu a existat in lumea vestica de la persecutia hereticilor religiosi si razboaile

sfinte. Cand bin Laden declara ca “lumea este impartita in doua tabere, tabara celor

credinciosi si tabara necredinciosilor,”

Totusi sa luam in considerare cateva din actiunile talibanilor si motivatiile lor.

Interzicerea femeilor de a munci si a fetelor de a merge la scoala nu are nici o legatura cu

ameliorarea saraciei, prin justitie sociala sau prin lupta impotriva liberalismului. Din

contra, aceste masuri creaza saracie pentru femei si copii, multi dintre ei fiid orfani sau

vaduve. Omorand o feneie cu pietre cand face adulter nu sta pe agenda anti-saraciei. O

politie religioasa care confisca casete video, interzic copiilor de a ridica zmei, impun o

imbracaminte si amendeaza poporul pentru ca asculta muzica are o explicatie religioasa si

nu laica. Cand talibanii au demolat statuia Buddha intr-un loc unde budismul nu a existat

timp de secole, au facuto pentru ca au fost prfanatori.

Cu toate acestea multa saracie si nedreptate exista in lumea musulmana, Bin

Laden si asociatii lui s-a intors impotriva conducatorilor arabi si a Statelor Unite din

cazua unor motive politico-religioase. Daca scopul lor este sa stabileasca ideologia

musulmana in Orientul Mijlociu, atunci ei au dreptate in totalitate cand gandesc ca armata

SUA si presiunea economica in regiune este principalul obstacol. SUA a intrat in razboi

pentru a indeparta Kuwait-ul din maini nedorite si asta ar face si pentru Arabia Saudita si

pentru celelalte state din Golf.

Ostilitatea lui Bin Laden fata de conducatorii Arabiei Saudite a dus la expulzarea

lui din Arabia S. in 1991 si la pierderea cetateniei in 1994. Dupa razboiul sovieto-afgan,

cu peste 500 de luptatori jihad si o multime de bani si arme, s-a mutat din Afganistan in

Sudan si apoi inapoi in Afganistan (Rashid 2001).Mult mai important este faptul ca el a

pus in aplicare un plan pe termen lung, de a da o lovitura in interiorul SUA. A plantat

celule si agenti Al-Qaeda in Europa de Vest si SUA si a folosit acoperirea unor

comunitati de imigranti musulmani legali. Motivul pentru care Al-Qaeda a adus

terorismul in SUA este acela ca pagubele pricinuite utilajelor si echipamentelor

americane din afara americii, nu erau destul de dramatice incat sa schimbe politica straina

in Orientul Mijlociu si, in plus, era destul de ieftin si cu risc scazut ( aceasta sansa era

avantajoasa din punctul de vedere al ineficientelor contraspionajului american si a

organizatiilor de securitate pentru monitorizarea si interzicerea activitatii teroriste

transnationale si din punctul de vedere al nepotrivirii fortei militare americane de a opri

terorismul).

Viitorul terorismului

Conditiile favorabile cresterii actiunilor de terorism colectiv sunt prezente se

ridica in ziua de astazi la un nivel inalt. Prima conditie nesatisfacuta este faptul ca nu se

inregistreaza scaderi in numarul de minoritati etno-nationale care se impotrivesc

discriminarii prim majoritate si prin politici de stat opresive (tiranice).

In plus, solutii politice ca: impartirea puterii (ca in Irlanda de Nord), autonomie

(ca in Macedonia), federatie sau confederatie (ca in provinciile basce), suveranitate

statala independenta (ca in Kosovo si Palestina), si autodeterminare (ca in Kashmir) – pot

parea potrivite si eficiente pentru cei dinafara, dar sunt deseori blocate si respinse de

segmente importante de populatie si de unele state ce sunt jucatori principali in acest

conflict.

Etno-nationalismul nu isi are radacinile in saracia economica si in subdezvoltare.

Iugoslavia avea un standard european de trai si institutii sociale moderne, inainte de a fi

demolata in razboaie si razboaie civile.Pe masura ce aceste conflicte s-au erodat (s-au

descompus), cateodata timp de zeci de ani, terorismul a inceput sa para singura cale de

ale duce mai departe cauza. Etno-nationalismul si separatismul sunt bine-sanatoase si vor

ramane aici mult timp. Totusi, unele conflicte violente, incluzand terorismul, se incheie

cu o solutie politica negociata.

Nici radicalismul religios si nici cel ideologic nu sunt pe cale de a disparea de pe

fata pamantului si nici ele nu depind de saracie si subdezvoltare. Renasterea hindusilor in

India a crescut rapid, chiar si atunci cand tara a prosperat mai mult decat in orice alta

perioada de dupa independenta. Respingerea strainilor e o reactie des intalnita in cazuri

de penetrare straina economica, militara si culturala. Identitatea colectiva si modul de

viata constitutional sunt in pericol. Un raspuns des intalnit este renasterea religioasa, care

rastoarna modificarea culturii unei societăţi în urma interacţiunii cu alte culturi, aduna si

incapsulaeaza aderanti intr-o comunitate religioasa unita si mobilizeaza o diaspora pentru

a apara traditiile.

Si s-ar putea prezice ca tocmai atunci cand modernizarea sub auspicii vestice da

navala, radicalismul religios si politic vor avea cea mai mare rezonanta. Deoarece exista

numeroase modernizari nereusite in lume, ne putem astepta la o abundenta de miscari

religioase si politice care pot alimenta terorismul. Pentru acestea nu exista solutii de

negociere, pentru ca valuta lor forte sunt identitatea, simbolurile si demnitatea, si nu

avantaje materiale sau politice.

Are vreun sens negocierea distrugerii a doar 50 la suta din toate statuile pentru sacrilegii?

Tolerantei i-au trebuit multe secole pentru a deveni institutionalizata in Vest si a crescut

din radacini foarte fragile. Va dura mult timp si in alta parte pentru a se intampla acest

lucru. Capacitatea de a organiza teroristi e greu de impedicat, mai ales in state democrate

care adera la Lege. Principalul motiv este acela ca gruparile violente sunt incorporate si

ascunse intro societate etnica si religioasa care este legitima si legala, si care izoleaza

membrii de cei din afara, si rezista penetrarii agentilor de control. IRA a prsperat in

comunitatea catholic-nationalista in Irlanda de Nord. ETA ramane active printer natiunile

basce, prin gruparea separatist care obrine doar 10-15 procente in voturile de la algeri.

Teroristii omoara informatori, martori si membri ai juriului; ei trag bani din afaceril

recruteaza prin intimidare si nu doar prin convingere. Guvernul nu este in stare sa ii

protejeze pe cei care doresc sa lupte impotriva terorismului. Statele slabe nedemocrateau

recurs la terorism de stat, care a dus la un terilib razboi civil cu unu numar enorm de

victim civile, atrocitati si massacre in Algeria. Aceste conflicte violente prin interventie

straina se pot prelungi timp de decenii, cum este cazil Columbiei (La Violencia a inceput

undeva in anii 1940) si recent in Angola.

Negarea oportunitatii politice este cea mai fezabila strategie de control, cel putin

in terorismul transnational. Majoritatea terorismului este susutinut sau incurajat de un stat

care sustine cauza terorismului, sau daca nu sunt sustinatori vizibili, refuza sa taie

resursele si recrutarile de pe teritoriul lor in favoarea teroristilor. Refuzand teroristilor o

baza pentru operatiilo lor este un instrument puternic de control. IRA a strans foarte multi

bani in SUA; Franta de-a lungul multor ani nu s-a deranjat sa incerce sa stopeze

activitatea separatistilor basci pe partea lor de granite; Tigrii Tamil au avut o baza sigura

in Tamil Nadu; teroristii Kashmiri au fost sustinuti din Pakistan; toti teroristii palestinieni

au sponsori state (Iran, Siria). Nu este nici o indoiala ca prin diplomatia, sanctiuni,

excludere din organizatiile internationale, si un ultima istanta razboi-instrumentele pe

care statele le poseda in relatiile dintre ele-statele care sustin terorismul au cele mai mari

sanse sa fie refuzate, iar capacitatea lor de organizare si operare au cele mai mari sanse de

a fi slabite. Statele in situatia aceasta, totusi, insista ca o solutie politica sa fie gasita, ca in

Kashmir si in Palestina. Cu toate acestea, ca si incazul pirateriei aerieni din 1970,

cooperarea international impotriva terorismului este cel a doua variant de slabi acest

fenomeni .Prima este de a gasi o solutie politica pentru conflict.

In timp, virtutiile religioase vor ceda tentatiei si vor pacatui si se vor redescoperi

ca fiind cinice si corupte, exact ca institutiile religioase si reformele promise. Pana la

urma nu au reusit sa refaca nationalismul trecut. O noua generatie se dezvolta care nu stie

nimic despre revolutie. Institutille care sunt adoptate cu entuziasm de catre parinti sunt o

povara iar ideologie opresiva copiilor. Iranul la 30 de ani dupa Revolutia Islamica si

Ayatollah Knomeni este cel mai apropiat exemplu de entuziasm care se transforma in

frica si represiune. La ultimele alegeri miscarea religioasa islamica a obtinut in jur de

30% dintre voturi, in timp ce reformistii, care isi doresc un stat care nu are la vaza

doctrina religioasa si relatii mai bune cu SUA au obtinut 70% de procente. MInoritatea

eclerica isi pastreaza puterea datorita particularitatilor constitutionale neobisnuite ale

Iranului. Acest exemplu iraniani este o lectie importanta pentru intelegerea lumii

musulmane, deoarece Iranul a fost prima teocratie musulmana contemporana si totodata

una din primele state care au sponsorizat teroristii islamici. General valabil pentru toate

miscarile fundamentalist si radical, Jihadul Islamic raspandeste propria sa dinamica a

eliberarii de iluzii printer aderentii sai. Va fi absorbita de propriile sale problem domestic

si va fi improbabil sa continuie agresiv exportandu-se credintele si institutiile. Aceasta

schimbare se va aplica si supotului de stat pentru teroristii islamici. Desi curentul moderat

este incet si ofera un confort redus victimelor si intelor terorismului, este fara dar si poate

ceva real. Dincolo de controlul social al terorismului prin deprivarea de oportunitate

politica, exista un inhibitor intern deasemenea, intr-adevar unul incet sau redus.