Embed Size (px)
Citation preview
Universitatea Transilvania din Brașov
Facultatea de Drept
Temă referat- OMORUL CALIFICAT
Disciplina-Drept penal român. Partea specială
Student-Furtună Maria-Mihaela
Anul III
Grupa a III-a ( 13283)
An universitar 2010-2011
Semestru I
Cuprins
Capitolul I Scurt istoric al infracțiunii de omor calificat.Cadru juridic pag. 3
Capitolul II Infracțiunea de omor calificat în actualul Cod Penal pag. 5
II.1.Noțiune pag.6
II.2.Considerații generale pag. 6
II.3. Analiza infracțiunii de omor calificat din perspectiva actualului Cod Penal pag. 6
II.4. Infracțiunea de omor calificat din perspectiva Noului Cod Penal pag. 9
Capitolul III Particularități juridic-penale ale infracțiunii de omor calificat pag.10
III.1. Condiții preexistente. Conținut juridic al infracțiunii pag. 10
III.2. Continutul constitutiv în cazul infractiunii de omor calificat pag. 10
III.3. Existența mobilului și a scopului săvârșirii infracțiunii pag. 15
III.II Modalități, forme și tratament sancționator ale infracțiunii de omor calificat pag. 17
III.II.1. Modalitati pag. 17
II.1I.2. Forme pag.18
III.1I.4. Sancțiune pag.19
Capitolul IV Aspecte controversate ale infracțiunii de omor calificat(în raport cu alte infracțiuni similare) pag. 19
IV.Omor calificat vs. omor deosebit de grav pag. 20
IV.1.Tentativa la omor calificat vs.vatamarea corporala grava pag. 21
Capitolul V Infracțiunea de omor vis-à-vis de alte coduri penale internaționale pag.26
V.1. Codul Penal francez (2002) pag. 26
V.2. Codul Penal al Republicii Moldova (2002) pag. 28
Bibliografie pag. 30
2
Capitolul I
Scurt istoric al infracțiunii de omor calificat.Cadru juridic
Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vietii s-a impus ca o necesitate obiectiva
înca din timpurile cele mai îndepartate. Cei care suprimau viata unui membru al grupului social
erau alungati din comunitate si, atunci când acest lucru nu prezenta un pericol pentru trib, partile
interesate aveau la îndemâna posibilitatea razbunarii (initial, nelimitata).
Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era practic, condamnat
la disparitie.
Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea talionului), raul suferit de cel
vinovat neputând sa depaseasca raul pricinuit victimei.
În Grecia antica omorul era pedepsit, fie ca era premeditat, fie ca era involuntar. Omorul
premeditat se judeca în Aeropag, în complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata si prezidat
de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea faptelor si sa nu apeleze la
pasiuni sau mila, iar sentintele cuprindeau, fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de
achitare. În caz de paritate de voturi, presedintele adauga un vot în favoarea condamnatului.
În Roma antica, exercitarea dreptului la viata si la moarte de catre un ascendent asupra
descendentilor supusi autoritatii sale, nu constituia fapta de omucidere astfel ca, pâna în epoca
împaratului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului supus puterii parintesti de catre acela
care era învestit cu o asemenea autoritate. Era însa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe ruda
adulterina.
Cel mai vechi cuvânt roman care denumea omuciderea era „ parricidium” si însemna
„uciderea intentionata a unei persoane”. Numai spre finele Republicii acest termen va denumi
exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere în
general.
3
Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidentiat de cuvântul
„homicidus”, care apare în latina clasica pe lânga notiunile „sicarius” (ucigas platit) si
„veneficius” (otravitor).
Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et
veneficiis) a ramas fundamentala în aceasta materie, în timp ce legea lui Pompei asupra uciderii
unei rude, nu a facut decât sa modifice sanctiunile.
În dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman, numai începând cu sfârsitul Evului
Mediu, pe lânga omorul simplu se pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei
rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data initial omorului prin mandat, dar care a
fost extinsa apoi si la omorul premeditat).
În ceea ce priveste legiuirile românesti, o deosebire între actul spontan de ucidere si actul
premeditat s-a facut înca din primele astfel de reglementari, precum Cartea româneasca de
învatatura. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parintilor, copiilor, fratilor, sotiei sau sotului
si se pedepsea cu moartea, judecatorii hotarând numai asupra modului în care se va executa
pedeapsa.
Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, ea
cuprinzând dispozitii despre omorul cugetat.
Legea penala româna în vigoare, dupa cum se stie, incrinimeaza faptele contra vietii într-
o sectiune distincta, numita generic: omuciderea.
Asa cum se observa, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult aceasta materie, sistematizând
mai bine diferitele ipoteze legislative ale omorului, pe lânga faptul ca a incriminat numai cele mai
semnificative fapte care se savârsesc contra vietii. Aceasta a însemnat un progres evident fata de
legile penale române anterioare.
Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra vietii:
- omorul simplu;
- omorul comis cu precugetare sau gândire (asasinat);
4
- parintuciderea;
- pruncuciderea;
- otravirea;
- omorul fara voie.
Tot astfel, Codul penal intrat în vigoare în 1936, cuprinde mai multe ipoteze de fapte
contra vietii. Astfel, erau incriminate:
- omorul simplu;
- omorul în forme agravate;
- pruncuciderea;
- oferta de omor;
- omorul din culpa;
- omorul la rugamintea victimei;
- determinarea la sinucidere;
- omorul din mila pentru suferintele victimei;
- sinuciderea prin tragere la sorti.
Capitolul II
Infracțiunea de omor calificat în actualul Cod Penal
II.1. Noțiune
Omorul calificat este prevăzut în actualul Cod Penal la articolul 175, potrivit căruia omorul
calificat constă în omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
5
c) asupra soțului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare ori de la
executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
i) în public.
II.2. Considerații generale
Omorul calificat presupune realizarea conținutului omorului simplu în oricare dintre
împrejurările alternative enumerate în mod limitativ. Dacă omorul se săvârșește în două sau mai
multe dintre aceste împrejurări, fiind vorba de modalități alternative de realizare a omorului
calificat, infracțiunea nu îsi pierde caracterul unitar, însă de o asemenea împrejurare se va ține
seama la indidualizarea judiciară a pedepsei.
II.3. Analiza infracțiunii de omor calificat din perspectiva actualului Cod Penal
Pentru a analiza infracțiunea de omor calificat, trebuie avute în vedere circumstanțele
care califică omorul.
Vorbim de omor săvârșit cu premediatre atunci cand sunt îndeplinite cumulativ trei
condiții: trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până
în momentul săvârșirii infracțiunii. Durata acesatui interval de timp nu este fixă și nici nu poate
fi dinainte stabilită; efectuarea unor acte de pregătire materială în vederea săvârșirii faptei,
constând în luarea de măsuri procurarea de intrumente sau mijloace; efectuarea unor acte de
pregătire materială în vederea săvârșirii faptei, constând în activitatea psihică a făptuiorului de
reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși infracțiunea. Premeditarea este o
circumstanță personală care nu s erăsfrâge asupra celorlalți participanți. Totuși, dacă cel care a
premeditat săvârșirea omorului a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane care au
6
cunoscut scopul pregătirii, premeditarea devine o circumstanță realăși, ca atare, se răsfrânge
asupra participanților.
În ceea ce privește omorul săvârșit din interes material, putem afirma că acest interes
material poate consta în orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială exprimat în
bani, bunuri, avantaje materiale, recunoașterea unui drept, stingerea unei datorii, astfel încât
putem conchide faptul căinteresul material este interesul pe care făptuitorul are convingerea că îl
va realiza pe o cale aparent legală, că acel avantaj îi va reveni de drept.
La omorul săvârșit asupra soțului sau a unei rude apropiate se ia în considerare
calitatea specială a făptuitorului și a victimei, aceea de soțsau de rudă apropiată. Calitatea de soț
trebuie săexiste în momentul săvârșirii faptei. Dacă această calitate a încetat ca urmare a
desfacerii căsătoriei prin divorț, fapta constituie omor simplu. Rude apropiate sunt, porivit art.
149 Cod Penal, ascendenții și descedenți, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele
devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Pentru săvârșirea agravantei ce prevede omorul săvârșit profitând de starea de
neputință a victimei de a se apăra, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: victima trebuie
să se afle în stare de neputință de a se apăra, iar făptuitorul trebuie să profite de starea victimei,
săvârșind infracțiunea mai usor. Săvârșește un omor calificat mama care își ucide copilul nou-
născut imediat după naștere, dacă nu sunt îndeplinite condițiile pruncuciderii, deoarece copilul
nou-născut, prin natura situației lui, este în neputința de a se apăra. În ceea ce privește a doua
condiție, este necesar ca făptuitorul să fi știut în momentul săvârșirii faptei, că căvictima se află
în starea de neputința de a se apăra. Dacă făptuitorul a fost în eroare în ceea ce privește starea
victimei, omorul săvârșit este simplu, și nu calificat.
Omorul săvârșit prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane-agravanta
se referă la mijloacele de săvârșire a omorului mijloace care, prin natura lor, fie datorită
împrejurărilor în care sunt folosite în afara morții victimei, creează o stare de pericol pentru
viața altor persoane. Este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut faptul că mijloacele folosite pun în
pericol viața mai multor persoane.
Privitor la omorul săvârșit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
publice ale victimei, agravanta se justifică prin aceea că fapta nu încalcă dreptul peroanei la
7
viață, ci și atributul autorității cu care sunt învestite anumite persoane. Pentru aplicarea
agravantei este suficient să se stabilească o legătură între omorul săvârșit și îndatoririle de
serviciu ale victimei. Comiterea omorului este motivatăde un sentiment de răzbunare, de
nemulțumire, a făptuitorului cu privire la modul în care victima și-a îndeplinit față de el
îndatoririle de serviciu.
Agravanta privitoare la omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe
altul de la urmărire sau arestareori de la executarea unei pedepse ia în considerare faptul că,
prin săvârșirea omorului se încalcă în secundar și relațiile sociale referitoare la activitatea de
înfăptuire a justitiei. Situația premisă constă în faptul că autorul omorului sau o terță persoană se
afla în una dintre următoarele trei situații prevăzute alternativ: urmărire, arestare sau executarea
unei pedepse.
Omorul săvârșit pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni-se ia în
considerare faptul că omorul este conceput și realizat ca o infracțiune mijloc, pentru a înlesni sau
ascunde săvârșirea altei infracțiuniÎn cazul înlesnirii comoterii altei infracțiuni nu interesează
dacă făptuitorul urmează sau nu să participe la acea infracțiune, iar dacă urmează să participe, nu
interesează calitatea pe care o va avea (autor, instigator sau complice). În cazul ascunderii altei
infracțiuni, nu interesează dacă omorul s-a comis după sau concomitent cu acea infracțiune, dacă
făptuitorul a participat sau nu la comiterea ei, și nici dacă, participand a avut calitatea de autor,
instigator sau complice.Circumstanța are caracter personal.
În cazul omorului săvârșit în public, agravanta ia in considerare periculozitatea sporită
a faptei, care este dată de locul săvârșirii, adică de un loc public. Fapta se considerăcomosă în loc
public atunci când a fost săvârșită într-un loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna
accesibil publicului, dacă sunt de față douăsau mai multe persoane.
II.4. Infracțiunea de omor calificat din perspectiva Noului Cod Penal
O modificare importantă cuprinsă în noul Cod penal, la Capitolul I referitor la
infracţiunile contra vieţii, se referă la reglementarea unei singure forme agravante a infracţiunii
8
de omor – omorul calificat – care regrupează atât elemente circumstanţiale agravante ale
omorului deosebit de grav din actuala reglementare, cât şi o parte din cele ale omorului calificat.
Astfel, potrivit articolului 187, omorul calificat se referă la infracţiunea săvârşită cu
premeditare, din interes material, pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, pentru a înlesni sau a ascunde
săvârşirea altei infracţiuni, de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor în
formă consumată, asupra a două sau mai multor persoane, asupra unei femei gravide sau prin
cruzimi.
În noua reglementare s-a renunţat însă la o parte a elementelor circumstanţiale agravante
specifice omorului calificat din reglementarea actuală, fie pentru că ele se regăsesc în conţinutul
agravantelor generale (omorul asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra), fie datorită
reglementării lor în alte texte (omorul asupra soţului sau a unei rude apropiate), fie pentru că nu
se justifică (omorul comis în public).
În acest din urmă caz s-a apreciat că nu este în mod necesar mai periculos cel care ucide
victima în public (spre exemplu, în cadrul unui conflict spontan într-un bar) faţă de cel care ucide
victima în locuinţa acesteia, motiv pentru care este preferabil ca evaluarea periculozităţii să fie
făcută de judecător cu ocazia individualizării judiciare. Astfel, noul Cod penal păstrează în
conţinutul art. 187 doar acele împrejurări care justifică – cel puţin in abstracto – posibilitatea de a
aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă . De asemenea, au fost reformulate unele dintre agravantele
omorului calificat, astfel încât sfera de incidenţă a acestora să fie mai corect delimitată.
Capitolul III
Particularități juridic-penale ale infracțiunii de omor calificat
III.1. Condiții preexistente. Conținut juridic al infracțiunii
Analiza condiţiilor preexistente -în ceea ce priveste obiectul juridic, infractiunile contra
persoanei, fiind inclusa si infractiunea de omor calificat, au ca obiect juridic comun relatiile
sociale referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea omului.
9
Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei, privita sub
totalitatea atributelor sale.
Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale referitoare la fiecare dintre atributele
esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes).
Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil
legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub
aspect fizic, material, împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii
sale corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate
cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea
sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).
În cazul omorului calificat, obiect material, constă în corpul victimei infractiunii.Sunt
cazuriîn care legea cere o calitate a făptuitorului, fie pentru existenta infractiunii în forma simpla,
fie pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, în caz de omor
calificat.
De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si în participatie, fie ca este vorba de
participatie proprie, fie improprie.
Subiectul activ al infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice persoana
care savârseste un omor în vreuna din împrejurarile enumerate de art.175 din Codul penal. În
raport cu una dintre aceste împrejurari, subiect activ nemijlocit nu poate fi decât o persoana care
are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu subiectul pasiv.
De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa îndeplineasca anumite conditii pentru ca
fapta savârsita de el sa îmbrace elementele constitutive ale infractiunii de omor calificat. Astfel,
subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa urmareasca un interes material, sa foloseasca
mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane, sa aiba interesul de a se sustrage sau de a
sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca înlesnirea
sau ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta în public.
10
Aceste conditii îndeplinite, infractiunea poate fi savârsita de orice persoana care
îndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.
La savârsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori, complici).
Subiectul pasiv al infractiunii
Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost suprimata, în una din
împrejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (în cazul faptei consumate) sau a carei viata a
fost pusa în pericol de catre cel ce a avut intentia de a ucide (în caz de tentativa).
Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de omor
calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat este suficient sa se
constate ca:
- persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin savârsirea
infractiunii, adica moartea sau punerea în pericol a vietii;
- sa îndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru încadrarea faptei în
art.175 C.p., si anume: sa fie o persoana prin a carei ucidere faptuitorul sa fi
urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu persoana asupra careia se
îndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana în stare de neputinta de a se apara
(lit.d), sa fie o persoana ucisa în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor sale publice sau de
serviciu (lit.f) ori în legatura cu sustragerea de la urmarire, arestare sau de la executarea unei
pedepse, a faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g).
Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o victima.
III.2. Continutul constitutiv în cazul infractiunii de omor calificat
Latura obiectivă
Ca de altfel în cazul tuturor infractiunilor, si în cazul celei de omor calificat, analiza laturii
obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia.
11
Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei persoane,
adica prin orice activitate materiala care are ca rezultat moartea unui om.
Elementul material poate consta într-o actiune (comisiune) sau într-o inactiune (omisiune). În
oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la incriminare, nu la fapta concreta, fiind
vorba de un act care sa posede o anumita forta distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa
provoace moartea persoanei în conditiile date.
O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub forma unor actiuni
fizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, împuscare, întepare, electrocutare, etc.), actiuni
chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc.
Aceeasi forta distructiva este prezenta si în cazul inactiunii, atunci când faptuitorul avea obligatia
(legala, contractuala, sociala) de a face sau de a îndeplini actiunea prin care s-ar fi putut împiedica
sau înlatura desfasurarea unor procese de natura sa provoace moartea victimei. De exemplu, prin
omisiunea intentionata de hranire a copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor în
frig, prin neadministrarea medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav, s-a
dat posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei.
Actiunea ucigatoare poate fi savârsita în mod direct sau nemijlocit asupra victimei, dar si
în mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau energii neanimate sau
animate (asmutirea unui câine, folosirea unui animal salbatic, a unei reptile veninoase) sau chiar
prin folosirea energiei fizice a victimei, constrânsa fizic sau moral la aceasta (de exemplu, prin
constrângerea acesteia sa se împuste sau sa se arunce de la înaltime).
Infractiunea exista si se pedepseste ca atare si atunci când faptuitorul, stiind ca victima
sufera de cord si ca o emotie puternica îi va provoca moartea, în dorinta de a o ucide, îi provoaca o
asemenea emotie.
Fapta ucigatoare poate fi savârsita prin orice mijloace sau instrumente (iar în cazul
prevazut la lit.e, „prin mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane”). Acestea pot fi
clasificate în:
12
- mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale explozive,
instrumente taietoare, întepatoare, taietor-întepatoare, etc.
- mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva
cauzatoare de moarte asupra organismului uman.
- mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense care
produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea, durerea
psihica profunda, stresul psihic, etc.
Mijloacele sau instrumentele întrebuintate trebuie sa fie apte pentru savârsirea unei
activitati ucigatoare, fie prin ele însele, fie prin întrebuintarea lor în anumite moduri, împrejurari
sau conditii.
Chiar mijloacele aparent inofensive ar putea fi folosite pentru provocarea mortii unei persoane (de
exemplu, numai faptul de a da o bautura îndulcita cu zahar unei persoane care sufera de diabet
pentru a-i provoca treptat agravarea bolii si, în final, moartea)..
Ceea ce caracterizeaza în principal subgrupa infractiunilor contra vietii, constituie
valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.
Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi prin elementul lor
material, care consta într-o activitate (actiune sau inactiune) prin care se aduce o atingere
valorilor sociale ocrotite.
Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea vietii si
desfiintarea fizica a persoanei—dar poate avea si consecinte mai putin grave (în ipoteza faptei
ramasa în forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. Aceste fapte pun în
primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci implicit, a întregii colectivitati, având în
vedere ca fara respectarea vietii si a celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita
convietuire sociala.
13
Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au ori sunt
susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care îl
prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de vinovatie, modul savârsirii, relatiile
între faptuitor si victima. Aceste deosebiri se rasfrâng nu numai asupra sanctiunii, cât si asupra
continu. Sub aspectul laturii obiective, de asemenea nu sunt deosebiri esentiale, ambele infractiuni
putându-se savârsi atât printr-o actiune, cât si printr-o inactiune, cu conditia ca acestea sa fie apte a
produce moartea.
Între infractiunea de vatamare corporala grava prin punere în primejdie a vietii persoanei si
tentativa la infractiunea de omor, exista deosebiri de esenta în ceea ce priveste latura subiectiva ce
caracterizeaza activitatea ilicita a autorului faptei.
Latura subiectiva a tentativei de omor calificat consta în intentie directa sau indirecta,
dupa cum faptuitorul a urmarit moartea victimei (rezultat care nu s-a produs însa—intentie directa)
sau doar a acceptat posibilitatea producerii rezultatului (intentie indirecta). Având în vedere teoria
sustinuta în doctrina, potrivit careia tentativa la omor calificat nu se poate savârsi cu intentie
indirecta, autorii acesteia au sustinut ca, în cazul în care, prin actul de primejduire a vietii, s-a
acceptat posibilitatea producerii mortii persoanei, încadrarea juridica corecta este în art.182 din
Codul penal. Tot în sustinerea acestei opinii, punerea în primejdie a vietii persoanei constituie
tentativa la infractiunea de omor calificat, numai în cazul intentiei directe, când prin actul de
primejduire a vietii s-a urmarit rezultatul mortal.
La stabilirea intentiei cu care actioneaza autorul, trebuie avute în vedere toate împrejurarile
concrete ale savârsirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea),
regiunea corpului în care s-au aplicat loviturile, precum si cea vizata de faptuitor (zona vitala sau
nu), numarul si intensitatea loviturilor, raporturile dintre autor si victima anterioare savârsirii
faptei sau atitudinea faptuitorului dupa comiterea faptei. De asemenea, mai trebuie tinut seama de
persoana faptuitorului, de constitutia sa fizica în raport cu cea a victimei, precum si de sistarea de
catre acesta a actelor vatamatoare din proprie initiativa.
14
Aceste împrejurari trebuie avute în vedere împreuna, iar nu separat, deoarece unele
împrejurari care ar fi apte prin ele însele sa produca moartea, totusi, privite izolat, pot duce la o
încadrare juridica gresita a faptei.
În privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se savârsesc cu
intentie directa sau indirecta. Unele dintre acestea se savârsesc însa, si din culpa. În sfârsit, sunt
infractiuni contra persoanei care se savârsesc si cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie.
Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare
fiecarei forme, prezinta importanta pentru încadrarea juridica a faptei si uneori pentru
individualizarea pedepsei. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul sau scopul urmarit de
acesta, nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt
cuprinse, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie de la
aceasta regula exista în cazul omorului calificat, când atât scopul, cât si mobilul sunt prevazute ca
cerinte în continutul incriminarii.
III.3. Existența mobilului și a scopului săvârșirii infracțiunii
Mobilul
Mobilul este cel de-al doilea element al laturii volitiv-intentionale a infractiunii si
formeaza, alaturi de scop, continutul legal al omorului calificat, exprimând unul dintre elementele
de circumstantiere si în acelasi timp, de agravare, care determina încadrarea juridica a faptei.
Desi la omorul simplu, latura subiectiva nu include cerinta savârsirii faptei dintr-un
anumit mobil, în cazul omorului calificat, mobilul (motivul) infractiunii este esential legat de
existenta unor modalitati normative ale acesteia. Astfel, savârsirea faptei din interes material
(art.175 alin1 lit.b) sau în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei
(art.175 alin.1 lit.f), confera omorului un caracter calificat.
În ceea ce privește agravanta de la art. 175 lit. b) Cod Penal, săvârșirea infracțiunii poate avea ca
scop dobîndirea unui folos de către făptuitor, a unui avantaj sau beneficiu de natură patrimonială,
și poate consta în bani, bunuri, avantaje materiale, recunoașterea unui drept, stingerea unei datorii
etc. De asemenea, comiterea omorului prevăzut de art. 175 lit. f) Cod Penal, poate fi motivată de
15
un sentiment de răzbunare, de nemulțumire, justificat sau nu, a făptuitorului cu privire la modul în
care victima și-a îndeplinit față de el îndatoririle de serviciu. Agravanta de la art.175 lit. g) Cod
Penal prevede ca scop sustragerea făptuitorului sau a altei persoane de la urmărire sau arestare, ori
de la executarea unei pedepse. Agravanta de la lit.h) a aceluiași articol prevede omorul calificat ce
are drept scop înlesnirea sau ascunderea săvârșirii altei infracțiuni.
În toate celelalte cazuri, omorul poate să intervină ca urmare a conflictului funest dintre
lumea vazută din prisma făptuitorului și universul în care tronează relații sociale ocrotite de lege,
a căror încălcare generează consecințe nefaste asupra victimei, sfârșind cu moartea acesteia.
Scopul
Ca si în cazul mobilului, omorul, în forma sa simpla, nu este conditionat nici de savârsirea
faptei într-un anumit scop. Nu este cazul însa, al omorului calificat, care exista prin însasi
existenta unor circumstante de agravare a faptei.
Întrucât scopul, ca si mobilul, influenteaza periculozitatea sociala a faptei si a faptuitorului,
organele de urmarire penala si instantele de judecata vor fi preocupate sa-l stabileasca în fiecare
caz, atât în vederea încadrarii faptei în art.175 din Codul penal, cât si în vederea unei juste
individualizari judiciare a pedepsei. Astfel, un anumit scop care, potrivit aprecierii legiuitorului
confera un grad de pericol social mai ridicat omorului, este prevazut ca circumstanta agravanta
(alin.1 lit.g—„pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la
executarea unei pedepse” si alin.1 lit.h—„pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea unei alte
infractiuni”).
III.II.Modalități, forme și tratament sancționator ale infracțiunii de omor
calificat
III.II.1. Modalitati
Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative: simple sau
calificate (atenuate sau agravate). În cazul omorului calificat este vorba numai de modalitati
16
normative agravate. Infractiunea însasi este un cumul de modalitati normative, o specie a omorului
prevazut la art.174 din Codul penal.
Omorul calificat se consuma ca si infractiunea de omor prevazuta la art.174, în momentul
în care, datorita actiunii de ucidere, victima a decedat.
Ca forma agravata a infractiunii tip, omorul calificat pastreaza componentele esentiale ale
omorului simplu, la care se va alatura una sau mai multe dintre împrejurarile prevazute în
dispozitia incriminatoare la literele a)-h) din art.175 C.p., ca elemente de circumstantiere. În afara
de aceste modalitati normative, în raport cu fiecare dintre acestea, omorul calificat poate prezenta
numeroase si variate modalitati faptice, determinate de împrejurarile concrete în care a fost
savârsita fiecare fapta.
Ca si infractiunea de omor prevazuta în art.174, fapta prevazuta în art.175, fiind o
infractiune comisiva (care poate fi realizata atât prin actiune cât si prin inactiune) si o infractiune
materiala conditionata de producerea unui rezultat distinct de actiune în timp si spatiu si
determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare în timp si deci, de forme imperfecte, cum ar
fi actele preparatorii si tentativa.
Actele preparatorii nu se pedepsesc, în schimb, potrivit art.175 alin.2 din Codul penal,
„tentativa se pedepseste”, ea fiind posibila în toate formele sale.
II.II.2. Forme
Tentativa-Ca forma de activitate infractionala incriminata si pedepsita, tentativa este, în esenta, o
infractiune. Aceasta rezulta din art.144 Cod Penal., care arata ca prin expresiile „savârsirea unei
infractiuni” si „comiterea unei infractiuni” se întelege savârsirea oricareia dintre faptele pe care
legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa (astfel ca, în cazul în care s-ar retine
17
o circumstanta atenuanta, reducerile de pedeapsa pe care le prevede art.76, trebuie raportate la
pedeapsa prevazuta de lege pentru tentativa).
Potrivit art.21 din Codul penal, „tentativa se pedepseste numai când legea prevede
expres aceasta. Tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si
jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai
mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea
pe viata, se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani”.
Tentativa la infractiunea de omor calificat poate fi întrerupta atunci când activitatea
autorului a fost oprita si împiedicata sa se desfasoare din cauze exterioare vointei faptuitorului.
Spre exemplu, în practica judiciara s-a retinut tentativa întrerupta la infractiunea de omor calificat
în varianta normativa prevazuta la lit.a, în sarcina unei persoane care a aplicat victimei doua
lovituri de cutit în zona toracelui, dupa care a fost imobilizata de catre cei prezenti.
Infractiunea de omor poate îmbraca si forma tentativei perfecte, care se realizeaza atunci
când actiunea tipica a fost executata în întregime, dar rezultatul—moartea victimei, nu s-a produs.
Exista o asemenea modalitate când faptuitorul a aruncat victima de la etajul 5 al unei cladiri,
actiune care nu s-a soldat cu moartea victimei datorita faptului ca a cazut întâmplator pe un sol
afânat si acoperit cu vegetatie. De asemenea, s-a retinut frecvent tentativa perfecta la infractiunea
de omor calificat, în cazurile în care, prin modul în care a actionat asupra victimei, infractorul a
pus intentionat în pericol viata acesteia, dar rezultatul socialmente periculos, respectiv moartea, nu
s-a produs datorita interventiilor medicale prompte si calificate.
Tentativa la infractiunea de omor calificat poate îmbraca si forma tentativei relativ
improprii, care se caracterizeaza prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite,
precum si prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
În practica judiciara s-a retinut aceasta modalitate a tentativei în situatia când faptuitorul, pentru a
suprima viata victimei, i-a administrat o doza de otrava insuficienta² sau atunci când, în vederea
uciderii unor persoane, infractorul a folosit o cantitate insuficienta de explozibil, pe care a plasat-o
defectuos sub cladirea în care se afla victima³ (facându-se încadrarea juridica a faptei în
dispozitiile art.175 alin.2 cu aplicarea art.175 alin.1 lit.e).
18
Tentativa poate fi comisa si cu intentie indirecta, daca inculpatul a aplicat sotiei sale mai
multe lovituri, cu obiecte grele, din care unele asupra capului si cu intensitate. În acest caz,
inculpatul, prevazând posibilitatea mortii acesteia, nu a dorit producerea acestui rezultat, dar l-a
acceptat.
Este însa discutabil daca tentativa se poate comite cu intentie indirecta. Într-o opinie s-a motivat
ca, în cazul tentativei exista acelasi continut subiectiv ca si în cazul infractiunii consumate,
deoarece tentativa nu este decât un fragment dinamic din actiunea tipica susceptibila sa duca la
consumarea infractiunii; deci, ca si infractiunea consumata, si tentativa poate fi comisa cu intentie
indirecta.
Infractiunea de omor calificat se consuma în momentul în care activitatea de ucidere a produs
urmarea imediata, adica moarte victimei.
Pâna la producerea rezultatului, care poate surveni la un oarecare interval de timp dupa
efectuarea activitatii de ucidere, fapta constituie o tentativa de omor calificat si va fi urmarita si
sanctionata ca atare, sub rezerva schimbarii încadrarii în cazul când, ulterior, se va produce
consumarea.
III.III.4.Sancțiune-închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Capitolul IV
Aspecte controversate ale infracțiunii de omor calificat(în raport cu alte
infracțiuni similare)
IV.1.Omor calificat vs. omor deosebit de grav
Omorul calificat se deosebește de omorul deosebit de grav prevăzut de articolul 176 Cod Penal,
prin prezența uneia sau unora dintre circumstanțele agravante enumerate în mod limitativ.
19
Astfel, pentru ca omorul să fie calificat( art.175 Cod Penal) , acesta trebuie să fie săvârșit într-
una din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soțului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare ori de la
executarea unei pedepseȘ
h) pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
i) în public.
În schimb, pentru a se încadra în prevederile articolului 176 Cod Penal, omorul trebuie să
îndeplinească una din următoarele împrejurări, care îl califică:
a) omorul să fie săvârșit prin cruzimi;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
d) pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii;
e) asupra unei femei gravide;
f) asupra unui magistrat, jandarm ori asupra unui militar,în timpul sau în legătură cu îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora;
20
g) de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.
Obiectul juridic al ambelor infracțiuni de omor analizate constă în relațiile sociale
referitoare la dreptul la viață, drept recunoscut și ocrotit prin norma penală oricărei persoane.
În ceea ce privește sancțiunea, pentru omorul deosebit de grav, este prevăzută detențiunea
pe viață alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, în timp ce
pentru omorul calificat este prevăzută închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor
drepturi.
Privitor la calitatea subiectului activ, acesta poate fi orice persoană, dar poate avea si o
calitate precum, în cazul omorului deosebit de grav, judecător sau procuror, polițist, jandarm sau
militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.
Subiectul pasiv, de asemenea, poate avea, conform art. 176 lit f) calitatea de magistrat, jandarm
ori militar, femeie gravidă.
În schimb, la omorul calificat, subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană,însă
poate fi și calificat, având calitatea de soț sau rudă apropiată în raport cu victima infracțiunii [art
175 lit. c) Cod Penal]. Subiectul pasiv poate fi de de regulă, orice persoană, dar în același timp,
în funcție de agravanta, subiectul pasiv poate avea calitatea de soț sau rudă apropiată [art 175 lit
c)].
Pentru ambele infracțiuni de omor, atât calificat cât și deosebit de grav, tentativa se
pedepsește.
IV.2.Tentativa la omor calificat vs.vatamarea corporala grava
În multiple cauze ajunse pe rolul instantelor judecatoresti, s-a pus problema distinctiei între
tentativa la infractiunea de omor calificat (în fapt, tentativa la infractiunea de omor) si infractiunea
de vatamare corporala grava, în varianta punerii în primejdie a vietii persoanei (art.182 alin.2
C.p.).
Se cunoaste faptul ca cele doua infractiuni au un obiect material comun, care este corpul
persoanei (în viata) asupra careia faptuitorul exercita actiunea socialmente periculoasa. În ceea ce
21
priveste subiectul activ si cel pasiv nu se ridica probleme deosebite, deoarece fapta de omor
calificat si cea de vatamare corporala grava, pot avea, deopotriva, aceiasi subiecti (de exemplu,
poate fi subiect activ al infractiunii de vatamare corporala grava oricare dintre subiectii
circumstantiati de la art.175, cum de altfel, poate fi si subiect pasiv—sotul sau ruda apropiata
poate fi subiect activ sau pasiv, atât în cazul unei infractiuni, cât si în celalalt).
Sub aspectul laturii obiective, de asemenea nu sunt deosebiri esentiale, ambele infractiuni
putându-se savârsi atât printr-o actiune, cât si printr-o inactiune, cu conditia ca acestea sa fie apte a
produce moartea.
Între infractiunea de vatamare corporala grava prin punere în primejdie a vietii persoanei si
tentativa la infractiunea de omor, exista deosebiri de esenta în ceea ce priveste latura subiectiva ce
caracterizeaza activitatea ilicita a autorului faptei.
Latura subiectiva a tentativei de omor calificat consta în intentie directa sau indirecta, dupa
cum faptuitorul a urmarit moartea victimei (rezultat care nu s-a produs însa—intentie directa) sau
doar a acceptat posibilitatea producerii rezultatului (intentie indirecta). Având în vedere teoria
sustinuta în doctrina, potrivit careia tentativa la omor calificat nu se poate savârsi cu intentie
indirecta, autorii acesteia au sustinut ca, în cazul în care, prin actul de primejduire a vietii, s-a
acceptat posibilitatea producerii mortii persoanei, încadrarea juridica corecta este în art.182 din
Codul penal. Tot în sustinerea acestei opinii, punerea în primejdie a vietii persoanei constituie
tentativa la infractiunea de omor calificat, numai în cazul intentiei directe, când prin actul de
primejduire a vietii s-a urmarit rezultatul mortal.
În ceea ce priveste latura subiectiva caracteristica infractiunii de vatamare corporala grava,
nu exista deci, un punct de vedere unitar în literatura de specialitate.
Astfel, într-o prima opinie s-a sustinut ca în forma de baza prevazuta în alin.1 al art.182
anterior modificarii prin legea 169/2002, când aceasta modalitate normativa a fost prevazuta la
alin.2 al aceluiasi articol, vinovatia cu care s-a comis infractiunea se traduce numai prin
praeterintentie, iar forma agravata prevazuta în alin.2 (anterior modificarii), putea fi comisa numai
cu intentie directa.
22
Într-o alta opinie, s-a afirmat ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala grava
în varianta punerii în primejdie a vietii persoanei, putea fi comisa cu praeterintentie, iar forma
agravata, atât cu intentie directa, cât si cu intentie indirecta.
Alti autori sunt adeptii punctului de vedere potrivit caruia, forma infractiunii prevazute în
art.182 alin.1 C.p.,anterior modificarii, putea fi comisa, fie cu intentie indirecta, fie cu
praeterintentie, iar forma agravata se poate comite numai cu intentie directa.
Potrivit unui alt punct de vedere, forma de vinovatie cu care poate fi comisa
infractiunea de vatamare corporala grava, nu este aceeasi în cazul tuturor modalitatilor
prevazute în art.182. Astfel, daca fapta prin care s-a pricinuit punerea în primejdie a vietii
persoanei, a fost comisa cu praeterintentie, ea va fi încadrata ca infractiune de vatamare corporala
grava, iar daca a fost comisa cu intentie indirecta, fapta va constitui tentativa la infractiunea de
omor calificat (daca sunt îndeplinite conditiile vreunei modalitati normative prevazute la art.175),
deoarece faptuitorul prevede posibilitatea punerii în primejdie a vietii persoanei, ceea ce
presupune faptul ca faptuitorul prevede si posibilitatea producerii mortii acesteia si, desi nu o
urmareste, accepta posibilitatea producerii acestei urmari.
Autorii adepti ai acestei opinii sunt deci, de parere ca forma agravata a infractiunii de vatamare
corporala grava în varianta punerii în primejdie a vietii persoanei (prevazuta la actualul alin.2 al
art.182), poate fi comisa numai cu praeterintentie sau cu intentie directa. Se pune astfel întrebarea,
cum se justifica prezenta alin.3 al aceluiasi articol, care se refera la savârsirea faptei „cu scopul”
(deci cu intentia directa) de a produce urmarile prevazute în alineatul precedent (deci, si punerea în
primejdie a vietii persoanei). Asupra acestei probleme vom reveni în final.
Potrivit unei alte pareri întâlnite în literatura juridica, vinovatia cu care a fost savârsita
infractiunea în discutie, poate consta fie în intentie indirecta (atunci când, lovind victima sau
vatamând cu intentie integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, faptuitorul prevede
posibilitatea cauzarii vreuneia dintre urmarile grave enumerate în art.182 si, cu toate ca nu doreste,
accepta posibilitatea producerii oricareia dintre ele), fie în praeterintentie (atunci când, actionând
în acelasi mod, faptuitorul nu prevede rezultatul ce caracterizeaza infractiunea de vatamare
23
corporala grava, desi trebuia si putea sa-l prevada sau, cu toate ca-l prevede, spera fara temei ca el
nu se va produce).
Ca urmare a intrarii în vigoare a legii 169/2002, art.182 din Codul penal a suferit unele
modificari, în sensul ca alin.1 incrimineaza fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau
sanatatii persoanei o vatamare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de
zile. În aceasta forma de baza, consideram ca fapta se poate savârsi fie cu intentie directa, fie cu
intentie indirecta, fie cu praeterintentie, în acest din urma caz, faptuitorul urmarind sa loveasca
victima ori sa-i cauzeze o vatamare corporala, însa actiunea sa are un rezultat mai grav decât cel
dorit—cauzarea unei vatamari corporale grave pentru a carei vindecare sunt necesare mai mult de
60 de zile de îngrijiri medicale, consecinta care depaseste intentia sa si în raport cu care se afla în
culpa. De asemenea, trebuie acceptata posibilitatea ca fapta care a avut urmarea prevazuta în acest
alineat, sa fie savârsita si cu intentie indirecta deoarece, în situatia în care o persoana, prin actiunea
sa vatamatoare asupra alteia, are reprezentarea rezultatului faptei sale (rezultat pe care, desi nu îl
urmareste, îl accepta)—doar o vatamare corporala, fapta sa nu va putea fi încadrata ca tentativa la
omor calificat atâta timp cât aceasta nu a avut reprezentarea pe plan psihic, a posibilitatii
producerii mortii persoanei.
În ceea ce priveste fapta care a avut ca urmare punerea în primejdie a vietii persoanei
(prevazuta la alin.2 al art.182), pentru a putea fi încadrata în art. 182 C.p., esential este sa se
stabileasca faptul ca autorul infractiunii nu a actionat cu intentia de a ucide victima, ci cu aceea de
a produce o vatamare corporala, însa prin modul în care actioneaza, el creeaza posibilitatea
concreta ca victima sa înceteze din viata. În cazul în care, actionând violent asupra victimei,
faptuitorul are reprezentata posibilitatea producerii mortii acesteia, urmare pe care o doreste sau,
desi nu o doreste, o accepta, fapta va fi încadrata ca tentativa la omor calificat, savârsita cu intentie
directa, respectiv, indirecta. Daca nu are aceasta reprezentare, fapta constituie infractiunea de
vatamare corporala grava, în varianta punerii în primejdie a vietii persoanei.²
Într-o opinie personala si în consideratia exacta a textului de lege, ratiunea pentru care
legiuitorul a vazut necesara reglementarea de la alin.3 al actualului art.182 C.p. si divizarea alin.1
în doua alineate, este tocmai sistematizarea laturii subiective a infractiunii. Astfel, plecând de la
textul alin.3 (când fapta a fost savârsita în scopul producerii consecintelor prevazute în alin.1 si
24
2) si având în vedere ca infractiunea de vatamare corporala din culpa este incriminata separat, se
poate trage concluzia ca faptele prevazute la alineatele 1 si 2 ale art.182 se pot savârsi numai cu
praeterintentie sau cu intentie indirecta (în ambele cazuri, faptuitorul având în reprezentare si
intentionând faptele prevazute la art.180 sau la art.181), în timp ce, daca acestea se vor savârsi în
scopul producerii acelor urmari, se va face aplicatia alin.3, considerându-se ca au fost savârsite cu
intentie directa.
În sfârsit, se impune a analiza o problema de terminologie. Astfel, expresiile moartea
persoanei si punerea în primejdie a vietii persoanei, nu pot fi confundate, ele necaracterizându-se
prin identitate, fiind folosite din ratiuni diferite. Deci, prevederea de catre faptuitor a faptului
punerii în primejdie a vietii persoanei, nu înseamna si prevederea de catre acesta a faptului mortii
acesteia. Faptuitorul poate actiona cu intentia (directa sau indirecta) de a pune în primejdie viata
persoanei, însa aceasta intentie nu poate fi interpretata depasit astfel încât sa se poata afirma ca
faptuitorul a pus în executare hotarârea de a ucide, hotarâre care a fost întrerupta sau nu si-a
produs efectul.
Pentru a diferentia cele doua fapte, organele judiciare trebuie sa stabileasca în mod corect
pozitia subiectiva a autorului în momentul comiterii infractiunii.
La stabilirea intentiei cu care actioneaza autorul, trebuie avute în vedere toate
împrejurarile concrete ale savârsirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (apt sau nu de a
produce moartea), regiunea corpului în care s-au aplicat loviturile, precum si cea vizata de
faptuitor (zona vitala sau nu), numarul si intensitatea loviturilor, raporturile dintre autor si
victima anterioare savârsirii faptei sau atitudinea faptuitorului dupa comiterea faptei. De
asemenea, mai trebuie tinut seama de persoana faptuitorului, de constitutia sa fizica în raport cu
cea a victimei, precum si de sistarea de catre acesta a actelor vatamatoare din proprie initiativa.
Aceste împrejurari trebuie avute în vedere împreuna, iar nu separat, deoarece unele
împrejurari care ar fi apte prin ele însele sa produca moartea, totusi, privite izolat, pot duce la o
încadrare juridica gresita a faptei.¹
În literatura de specialitate s-a subliniat ca, pentru clarificarea pozitiei subiective a
faptuitorului, mai trebuie sa se stabileasca si pâna la ce limita ar fi continuat el sa exercite actele
25
de violenta daca nu ar fi fost dezarmat sau imobilizat (de exemplu, daca loviturile nu au putut fi
continuate datorita interventiei unui tert).
Tot în raport cu pozitia subiectiva a faptuitorului si cu împrejurarile concrete ale savârsirii
faptei, se face distinctia si între infractiunea de omor calificat si cea prevazuta la art.183 C.p.—
loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.
În cazul lovirii sau vatamarii cauzatoare de moarte, legiuitorul foloseste expresia „daca vreuna din
faptele prevazute în art.180-182 C.p. a avut ca urmare moartea victimei”, deci avem pe de o parte
o lovire (vatamare), cu caracteristicile prevazute de articolele precedente, care nu provoaca, în
mod obisnuit, prin ea însasi, rezultatul letal, iar pe de alta parte, moartea (conditie specifica pentru
existenta acestei infractiuni), elementul sau circumstantial.
Capitolul V
Infracțiunea de omor vis-à-vis de alte coduri penale internaționale
V.1.Codul Penal francez( 2002)
Codul Penal francez reglementează infracțiunea de omor în Cartea a II-a, Titll II, denumit ”
Atingeri aduse persoanei umane”, Secțiunea I intitulată ” Atingeri voluntare aduse vieții”.
Reglementarea cuprinde o formă simplă a omorului( art. 221-1), patru forme agravante ale
omorului(art.221-2, art. 221-3,art. 221-4,art. 221-5), o incriminare a instigării neurmate de
executare la săvârșirea unui omor săvârșită prin înceracre de corupere ( art.221-5-1), dispoziții
privind răspunderea persoanei juridice pentru infracțiunea de omor (art. 22-5-2), precum și o
cauză de nepedepsire și una de reducere a pedepsei (art.221-5-3).
Art. 221-2 Omorul care precede, însoțește sau succede o altă crimă se pedepsește cu recluziune
criminală perpetuă.
26
Omorul care are ca obiect fie pregătirea, fie înlesnirea unui delict, fie de a înlesni scăparea sau de
a asigura nepedepsirea autorului sau complicelui unui delict se pedepsește cu recluziune
criminală perpetuă.
Primele două alineate ale art. 132-23 privitoare la perioada de siguranță sunt aplicabile
infracțiunilor prevăzute de prezentul articol.
Art.221-3 Omorul comis cu premediatare constituie un asasinat. El se pedepsește cu recluziune
perpetuă.
Primele două alineate ale art 132-23 privitoare la perioada de siguranță sunt aplicabile
infracțiunilor prevăzute de prezentul articol. Totuși, atunci când victima este un minor de 15 ani
și asasinatuleste precedat sau însoțit de un viol,de torturi sau alte acte de barbarie, curtea de jurați
poate, prin decizie specială, sa mărească perioada de siguranță până la 30 de ani, fie, dacă
pronunță recluziunea criminală perpetuă, să decidă că niciuna dintre măsurile enumerate la art.
132-23 nu va putea fi acordată condamnatului; în caz de comutare a pedepsei, și afară de cazul
când decretul de grațiere dispune altfel, perioada de siguranță este atunci egală cu durata
pedepsei rezultate din măsura de grațiere.
Premeditarea rezultă din reprezentarea formată de autor, înaintea acțiunii, de a atenta la viața
victimelor.
Art.221-4 Omorul este pedepsit cu recluziune criminală perpetuă când este comis:
1º asupra unui minor de 15 ani;
2º asupra unui ascendent legitim sau natural ori asupra tatălui sau mamei adoptive;
3º asupra unei persoane a cărui vulnerabilitate deosebită, datorată vârstei, unei boli, unei
infirmități, unei deficiențe fizice sau psihice sau a stării de graviditate este aparentă sau
cunoscută de autorul ei;
4ºasupra unui magistrat, jurat, funcționar public sau ministerial, asupra unui militar din
jandarmeria națională, al vămilor, al adminstrației penitenciare, asupra unui agent al unei rețele
de transport public de pasageri sau asupra oricărei alte persoane însărcinate cu o misiune de
27
serviciu public, în exercițiul sau cu ocazia funcțiilor sau a misiunii sale atunci când calitatea
victimei este aparentă sau cunoscută de autor.
5º asupra unui martor, o victimă sau o parte civilă, fie pentru a împiedica denunțarea faptelor, de
a depune plângere sau depune mărturie în justiție, fie în legătură cu denunțul său, plângerea sa
ori depoziția acestuia.
Primele două alineate ale art. 132-23 privitoare la perioada de siguranță sunt aplicabile
infracțiunilor prevăzute de prezentul articol. Totodată, dacă victima este un minor de 15 aniși
dacă omorul este precedat sau însoțit de un viol, torturi sau acte de barbarie, curtea de jurați
poate, prin prin decizie specială, fie să mărească perioada de siguranță până la 30 de ani, fie,
dacă pronunță recluziunea criminală perpetuă, să decidă că niciuna dintre măsurile enumerate la
art. 132-23 nu va putea fiacordată condamnatului; în caz de comutare a pedepsei, și afară de
cazul când decretul de grațiere să dispună altfel,perioada de siguranță e atunci egală cu durata
pedepsei rezultate din măsura de grațiere.
V.2.Codul Penal al Republicii Moldova(2002)
Codul Penal al Republicii Moldova incriminează omorul în cadrul capitolului II al părții speciale
denumit ” Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei ”, în art. 145 sub denumirea de omor
intentionat. Incriminarea cuprinde o formă simplă, de bază, în art. 145 alin (1) și două forme
agravante, alin(2) și (3).
Articolul 145-omorul intenționat
(1) Omorul unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 12 la 20 de ani;
(2)Omorul săvârșit cu premeditare; din interes material; cu intenții huliganice; în legătură cu
îndeplinirea de căre victimă a obligațiilor de serviciu sau obștești; profitând de starea de
neputință a victimei; cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic, se pedepsește cu
închisoare de la 16 la 25 de ani.
(3) Omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane; asupra soțului (soției) sau a unei rude
apropiate; cu bună-știință asupra unei femei gravide; cu bună-stiințăasupra unui minor; asupra
28
unui reprezentant al autorității publice sau asupra unui militar în timpul sau în legăturăcu
îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor de serviciu; de două sau mai multe persoane; de către o
persoană care a ami suferit un omor intenționat prvăzut la alin (1) sau (2); cu deosebită cruzime
precum și din motive sadice; cu scopul de a ascunde o altă infracțiune sau de a înlesni săvârșirea
ei, precum și însoțit de viol; din moitive de dușmănie sau ură socială, națională, rasială sau
religioasă; prin mijloace periculose pentru viațași sănătatea altor persoane; cu scopul de a preleva
și/sau utiliza ori comercializa organele sau țesuturile victimei; la comandă, se pedepsește cu
închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detențiune pe viață.
29
Bibliografie
1. Prof.univ.dr.Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2010
2. Code Pénale.Nouveau Code Pénal-Ancien Code Pénal, Dalloz, Édition 2002
3. Codul Penal român
4. Noul Cod Penal român
Webografie
1..http://www.scritube.com/stiinta/drept/
30
