Gorea Mihai

An: III

Grupa B

Oraşul Iaşi

Orașul Iași se număra printre cele mai vechi și mai importante așezări ale tarii, în

care a pulsat mereu, puternic, o autentică viață românească. Capitala a Moldovei, orașul

a dat patrimoniului național inestimabile valori materiale și spirituale, a înscris în istoria

țării pagini glorioase, rămase durabil în conștiința poporului.

Iașiul a apărut pe latura nordica a Bahluiului, deoarece pe partea opusa lui nu sunt

terase sau sunt foarte mici. S-a preferat, desigur, și expunerea sore sud și s-au evitat,

astfel, pe cat posibil, alunecările mai puternice de teren. Prin urmare, împrejurările și

natura au impus locul viitorului oraș. Urmele de viețuire omeneasca pe teritoriul orașului

Iași, din vremea orânduirii comunei primitive și până în perioada feudala, inclusiv,

semnalate prin descoperiri ocazionale, au atras atenția istoricilor și arheologilor în mai

multe rânduri, încă din a doua jumătate a secolului trecut și până în preajma celui de-al

Doilea Război Mondial1.

În ceea ce privește perioada de trecere la feudalism, corespunzătoare secolelor IV-

V, prezintă interes faptul ca, prin săpăturile și recunoașterile arheologice efectuate în

aceasta zona, au fost identificate 40 așezări cu resturi de locuire din secolul IV2.

De la începuturile feudalismului se cunosc mai multe așezări la Iași, Hlincea,

Șorogari, Valea Lupului și Vânători. Prin caracteristicile lor, așezările acestea de pe

teritoriul Moldovei aparțin grupului cultural de tip Dridu, corespunzător coabitării

romanilor cu slavii în perioada respectiva3.

1 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p 17.2 Ibidem, p. 33.3 Ibidem, p. 33-34.

Geneza orașului medieval se leagă de maturizarea unui proces social-economic,

la capătul căruia meșteșugarii din cadrul obștilor sătești se rup, treptat, de agricultura și se

concentrează apoi în diferite puncte favorabile activității lor. Dar nașterea și dezvoltare

formelor de viața urbana nu au avut loc pretutindeni în aceleași condiții. Un rol de seama

în formarea orașelor medievale l-a avut, în unele regiuni, existenta unor centre politice și

administrative fortificate. în alte părți au primat căile comerciale, încrucișările de drumuri

și pozițiile favorabile pentru dezvoltarea unor relații internaționale. S-au format apoi

orașe în centrele regiunilor miniere sau în cuprinsul unor sate de unde au avut loc bâlciuri

periodice. Au fost căutate, de asemenea, vadurile, precum și golfurile, unde corăbiile

puteau găsi adăpost. Geneza orașului medieval se mai leagă , apoi, și de existenta unor

factori naturali, cum ar fi așezarea geografica. în primul rând trebuia sa existe apa. Fără

apa din abundenta nici o așezarea , fie rurala, fie urbana, nu se poate dezvolta4.

O curte domneasca la Iași nu este menționata în documente decât târziu, în [prima

jumătate a secolului al XV-lea. Arheologic însa, existenta ei este atestata cu mult mai

înainte. Cercetările efectuate aici, au scos la iveala un nivel de locuire de pe la jumătatea

secolului al IV-lea5.

În cazul în care curtea avea oarece întărituri, acestea nu aveau decât o importanta

locala și nu au determinat viitorul așezării orășenești ca s-a înfiripat aici, în a doua

jumătate a secolului al XIV-lea. Totuși, existenta curții domnești în acest loc, devenita

centrul de unde se administrau satele ramase pe seama domniei în regiune și în același

timp și centru militar, oferea mai multa siguranță meșteșugarilor și negustorilor așezați

aici. Ei nu deserveau numai nevoile de produse ale locuitorilor așezați aici și pe cele ale

curții ci, oricât de reduse ar fi fost, și pe cele ale satelor de pe cursul inferior al Jijiei și al

Bahluiului. În felul arătat, orașul a devenit o piața locala și faptul acesta a jucat rolul de

căpetenie în dezvoltarea sa ulterioara6.

Numele Iașilor a fost explicat în mai multe feluri. Făcând abstracție de

etimologiile care nu au temei se pot retine doua: prima deriva numele Iașilor de la iași,

4 Ibidem, p. 41.5 Ibidem, p. 43.6 Ibidem, p. 43-44.

numele dat de ruși alanilor. Au existat intr-adevăr în Moldova, la sfârșitul secolului al

XIII-lea și începutul celui de-al XIV-lea, triburi de alani – iranieni, ca și predecesorii lor

sarmații și sciții; pe unele hărți, râul Prut apare cu numele de ,,Alanus fluvius”, iar harta

lui Giovanni Carignano, alcătuita pe la 1320, menționează la nord de Dunăre, ,,Alania”7.

Orașul moldovean ar purta deci numele acestui popor iranian, topicul Iași fiind analog

topicelor ,,Bulgari, Comani, Ruși, Sârbi”8. în opinia lui Iorgu Iordan ,,un individ Ias a

înființat ori stăpânit, la un moment dat, localitatea care a căpătat apoi numele lui, sub

aspectul plural Iași”9.

Cea de a doua explicație a Iași pleacă de la un nume de persoana, Anume Ias,

socotit ca un diminutiv slav fie al lui Iacob, fie al lui Ioan10.

Iată ce spune N. A. Bogdan în monografia sa cu privire la ,,fundarea” orașului

Iași:

,,O versiune nesprijinită pe nici un fapt precis, neo da asemenea scriitorul

german Von Reicewich, în cartea sa Bemerkungen uber die Moldau, Walachey în

Rucksicht auf Geschichte Natur-Producte und Politik, tipărita la Viena, în

1789: ,,Bogdan cellalt conducător care se afla pe lângă Mamoros, adună Valahii săi, si-i

conduse în Cumania, care începuse a fi numita Moldova, se vede după un râu mic care o

parcurge, și în urma i se spunea Bogdania, un nume întrebuințat acum de Turci. El clădi

diferite orașe, precum Soroca, Romanof și Iass.”

După acest autor, nici morarul ori văcarul Ias, nici Dacii, Iascii ori Iazygii, nici

împăratul Octavian Augustus n’au fundat târgul Iașului, ci numai Bogdan I,

întemeietorul Moldovei.”11

În aceiași publicație același autor dezminte versiunea întemeierii orașului Iași de

către Stefan cel Mare. El interpretează expresia ,,si au descălecat târgul Iașii”, folosita de

7 Gh. Brătianu, Recherches sur Vicina et Cetatea Alba, p. 43. 8 Apud. Al. Philippide, Originea romanilor, vol. I, p. 730.9 Apud. Toponimia românească, p. 169.10 Constantin C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, p. 254.11 N. A. Bogdan, Orașul Iași, p.17.

Grigore Ureche în letopisețul său, prin interpretarea cuvântului ,,descălecat” în sensul de

poposire12.

Iașii figurează în lista rusa de orașe, alcătuita intre 1387-1392, ca oraș ,,voloh”,

adică romanesc sub numele de ,,târgul iesen, pe râul Prut”. Este o prima mențiune

documentara sigura pe care o cunoaștem. Indicația ,,pe râul Prut” este un lapsus al

autorului listei, lapsus determinat de mica distanta dintre oraș și râul amintit; în izvorul de

care s-a folosit autorul listei era probabil ,,aproape de râul Prut”. Credem ca orașul exista

înainte de întemeierea statului moldovean; el era, după toate probabilitățile, centrul unei

formațiuni teritoriale, al unui cnezat sau voievodat dintre Siret și Prut. în sprijinul acestei

ipoteze ar veni și descoperirea tezaurului de la Voinești, la sud-vest de oraș, tezaur datând

din prima jumătate a secolului al XIII-lea și alcătuit din 3 de obiecte de podoaba, de

argint sau argint aurit; el a aparținut, probabil, unor feudali puternici sau târgoveți

bogați13.

Prima menționare sigura a Iașului este din anul 1408, inserata în privilegiul

comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Liov14. Pe lângă

curtea domneasca în Iași exista și o stație vamala pe drumul care lega Cetatea Alba, prin

Tutora și Lăpușna, cu Suceava. O alta menționare a orașului este din 1424. la aceasta

data, eliberat de robia turceasca, se întorcea acasă, prin Cetatea Alba și Iasbazar (Iași)

cavalerul bavarez Schiltberger15. Sub forma Iasmarkt sau Iosmarkt, orașul apare și în

cronica lui Ulrich von Richenthal16,atunci când se vorbește despre participarea unor

delegați moldoveni în consiliul de la Constanta, din anul 1415. curtea domneasca din Iași,

este menționata abia în anul !434, când voievozii Iliaș și Stefan dăruiau unor Boiernași,

Giurgiu, și Ion, un sat la obârșia Săratei17.

Începuturile vieții orășenești.

12 ibidem. 13 Apud. Dan GH. Teodor, Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoaba descoperit la Voinești-Iași, în AM, I, 1961, p.245-269.14 Apud. M. Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Stefan cel Mare, II, 634.15Apud. Calatori străini prin tarile romane, I, București, 1838, p. 31.16 Apud. C. I. Karadja, Delegați din tara noastră la Conciliul de la Constanta (Baden), în anul 1415, în An. Acad. Rom., s. III, t. V (1926), p. 69-70.17 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p. 47.

In perioada începuturilor și până târziu în secolul al XVI-lea, orașul ocupa o mica

întindere, având piața și vama în centru și în imediata lor apropierea, curtea. Treptat,

orașul s-a extins; la sfârșitul secolului al XVI-lea, spre nord, depășea actuala strada

Costache Negri, iar în celelalte parți atingea marginea falezei. Biserica Alba, existenta pe

atunci unde este acum actuala mitropolie, biserica Dancu, biserica armeana și mănăstirea

Golia se situau în afara orașului. Tot ceea ce sa construit din a doua jumătate a secolului

al XVI-lea spre nord este cuprins intr-un nou cartier, care a purtat denumirea de ,,Târgul

Nou” sau de ,,Târgul de Sus”18.

Orașul s-a extins treptat, începând probabil din primele decenii ale secolului al

XV-lea, datorita, în primul rând, afluxului de populație din satele vecine, precum și prin

stabilirea aici a unui mic număr de meșteșugari și negustori străini. Acum au venit,

probabil și armenii care s-au stabilit în marginea orașului vechi, pe ulița care s-a numit

apoi armeana, în apropierea bisericii armene actuale19.sașii, veniți cam în aceiași

perioada, în număr redus, din Transilvania, s-au așezat de asemenea la periferia vechiului

oraș, pe ulița numita ,,săseasca”, care mergea prin spatele mitropoliei actuale20. Probabil,

ceva mai târziu, au venit din Transilvania grupe mici de romani și maghiari care se

ocupau cu cultura vitei de vie. De la cei dintâi vine numele dealului Șorogari, iar de la cei

din urma toponimice ca Țicău, Copou, Ciurchi, derivate de la nume de persoane21.

Dezvoltarea economiei bănești a atras aici și un mic număr de greci, care se

îndeletniceau cu cămătăria și cu schimbarea banilor. Aceasta îndeletnicire i-a determinat

sa se așeze cat mai aproape de piața și de vama, pe actuala strada Grigore Ghica, numita

în trecut Ulița Trapezănească, ceea ce înseamnă ,,Ulița Schimbătorilor”. De asemenea un

număr mic de germani și ruși s-au așezat aici, dar ceva mai târziu22.

18 Ibidem, p.53.19 ibidem, p. 53-54.20 Apud. Uricarul, VII, p.8, 46.21 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p 54.22 Ibidem, p. 54.

Călătorul german Johann Wilden, în urma vizitei din 1611, afirmă despre Iaşi că

nu este mare, pare mai degrabă un târg, nu e înconjurat cu ziduri şi are înăuntru un

palat păcătos, în care voievodul îşi ţine curtea, iar locuitorii sunt români, ruşi şi poloni.23

Nu avem date în legătura cu branșele meșteșugărești în orașul Iași în primele lui

decenii de existenta24.

Descrierea orașului.

Calatorul care, înainte de 1550, venea dinspre sud, avea în fata ochilor o priveliște

de o frumusețe rara, atunci când ajungea pe înălțimile de la repedea. Dincolo de valea

larga a Bahluiului, acoperita de heleșteie și lunci, dincolo de Frumoasa și de locul numit

mai târziu Belvedere, pe terasele joase care limitau șesul spre nord, ii apărea orașul, nu

prea întins, pe atunci concentrat în jurul unei curți domnești și a unor biserici de piatra

sau de lemn. Cu cat se apropia însa de marginea lui, cu atât dispăreau impresiile plăcute.

Aceasta modificare era determinata nu numai de spânzurătorile care se înălțau la intrarea

în oraș, cat, mai ales de înfățișarea mizerabila a colibelor locuite de robii domniei, din

satul Broșteni, situat intre heleșteul de sub curte și Bahlui sau de aspectul celorlalte

margini ale orașului25.

Un astfel de calator este englezul John Newberie, negustor, care dorind sa vadă

lumea pornește intr-o călătorie la 8 martie 1578 de la Londra spre Tripoli. După

aproximativ patru ani el ajunge în Iași și notează aspecte ale vieții de aici. Vameș era un

grec, Nicola Neverrede. La sud de Iași e castelul, cu o pereche de spânzurători înaintea

sa, iar de jur împrejur un zid de copaci mai, și la sud-vestul orașului era un lac mare. Pe

țărmul celalalt al lacului era o mănăstire (Socola sau Galata). Femeile aici umbla în rochii

turcești și cu turbane, cu doua trei bucle de pietre de fiecare parte a turbanului, și rochiile

aveau jos de asemenea pietre, și de urechi aveau atârnate lănțișoare de perle mici. Fetele

purtau o ,,găteala ca o mitra”, pe care parul e legat în forma de cruce, și unii dintre copii

au la urechi mici firișoare învârtite după obiceiul indienilor. Vama de la Iași e de

23 Calatori străini prin tarile romane, Vol. IV, p.351, 24 Ibidem25 ibidem, p. 55.

douăzeci și patru aspri de bou și vaca, exceptând negustorii poloni, care plătesc numai

douăzeci de aspri. Fiecare butoi de vin se plătește cinci ,,dolleri” și zece aspri26.

Iată ce spunea John Newberie:

„La Sud de Iaşi este castelul cu o pereche de furci înaintea sa şi de jur împrejur

este o împrejmuire de trunchiuri mari de copaci şi la sud-vestul oraşului este un lac mare

(iezerul cel mare al Bahluiului) şi pe ţărmul cel mai îndepărtat al lacului se află o

mănăstire (Galata veche), ctitorie a lui Petru Şchiopul.27

Aproape toţi creştinii catolici, care fuseseră cu câţiva ani în urmă foarte

numeroşi în cele două principate, trecuseră din lipsă de preoţi catolici la ritul ortodox. A

mers la biserica armenilor, care în toate acele ţări sunt mult mai bogaţi şi înlesniţi decât

toţi ceilalţi, mulţumită negoţului pe care îl fac cu mirodenii, ţi aceştia întrunindu-se şi

ţinând cont au răspuns că biserica este la îndemâna sa şi de asemenea ţi ei înşişi au

arătat multă dragoste, mulţumită spuselor unui armean care venise atunci de la Roma şi

le povestise despire dragostea piapiii pentru acea naţiune şi despire bunul renume al

Societăţii Iezuite.”

Curtea domneasca era înconjurata cu zid, având în partea de sud ,,Râpa”, la

marginea căreia se afla heleșteul. Era compusa din mai multe corpuri de clădiri și

atenanse, a căror dispunere nu este cunoscuta28. Clădirea de piatra din vremea lui

Alexandru cel Bun a fost lărgita, pe latura ei sud-estica, în timpul domniei lui Stefan cel

Mare. Cu ocazia săpăturilor făcute în anii 1957 – 1961 și 1970, arheologii au descoperit

aici temeliile unui turn care a fost datat cu certitudine din a doua jumătate a secolului al

XV-lea. Este posibil ca turnul sa fi fost construit în anii 1491 -1492, când a fost zidita și

biserica Sfântul Nicolae Domnesc, încadrata efectiv în complexul de clădiri al curții.

Biserica avea incinta proprie, care dispunea de ziduri puternice. Din aceiași vreme

datează și plăcile ceramice decorative de interior, precum și multe alte resturi de cultura

materiala, descoperite tot cu ocazia acestor săpături29.

26 N. A. Bogdan, Orașul Iași, p. 304.27 Călători străini despre Ţările Române, Vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.517.28 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p. 56.29 Ibidem.

Francois de Pavie, baron de Fourquevaux, în urma unei vizite din 1585 spune

despre Iaşi că este un oraş mare, unde îşi are reşedinţa principele ţării şi este aşezat într-

o câmpie fără să fie închis de ziduri, având spre sud un lac (lacul de la mănăstirea

Frumoasa), ce se trage dintr-un izvor şi în acesta se prinde mult peşte. Într-o piaţa mare,

în faţa castelului am găsit trei până la patru sute de ostaşi îmbrăcaţi în felul unguresc,

înarmaţi cu iatagan la brâu şi cu o secure în mână, aşezaţi doi câte doi până la un

umbrar sub care ducele, aşezat cu toţi marii dregători în jurul său asculta fără osebire

plângerile tuturor celor care veniseră şi care stând la o sută de paşi de el, în genunchi,

îşi arătau cu glas tare, unul după altul păsurile, şi el îi trimitea înapoi cu sentinţa care i

se părea cea mai dreaptă.30

Locuințele și dughenele de pe ulițele de atunci ale orașului erau mici, construite

din lemn și acoperite cu șindrila. Odată cu dezvoltarea viticulturii, în secolul al XVI-lea,

au fost construite, din loc în loc, pivnițe de piatra care serveau nu numai pentru

conservarea vinului ci și pentru desfacerea lui. Case boierești din piatra au fost construite

mai târziu, începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Boierii în calitatea lor de

dregători, puteau sa stea la curte sau sa aibă gazde în oraș31.

Diacul moscovit Trifon Korobeinikov are cuvinte de laudă la adresa oraşului Iaşi,

asta şi datorită locului de unde provenea, astfel el nu poate numi oraşul ca o cetate,

deoarece sultanul nu îngăduie să se ridice aici cetate. În jurul curţii domnului se află un

zid de piatră şi palate. Sunt mai mult de 10 biserici de piatră şi de lemn, iar biserica

mare catedrală a lui Nicolae făcătorul de minuni este mai măreaţa decât Sf. Nicolae

Gostunscki din Moscova, şi este zugrăvită pe din afară şi în altar. Clopotniţa de piatră

este ridicată deasupra pridvorului. Biserica în interior este împărţită în două părţi, din

care una este încălzită. Târgul este cam cât Rostovul şi are pieţe bune, multe prăvălii şi

tot felul de mărfuri.32

Charles de Joppecourt, un gentilom francez şi militar de meserie ne spune că în

acest oraş îşi are reşedinţa mitropolitul ortodox, a cărui religie şi credinţă nu se

deosebeşte prea mult de cea romano-catolica, afară doar de unele ceremonii, precum şi

30 Călători străini despre Ţările Române, Vol. III, p. 180, 31 Ibidem, p. 57.32 Călători străini despre Ţările Române, p.352,

prin aceea că el nu recunoaşte ca mai mare al său pe sfântul nostru părinte, papa, ci pe

patriarhul de la Constantinopol.33

Vatra târgului era considerata proprietate a domniei, iar meșteșugarii și negustorii

dispuneau de locuințele și prăvăliile lor numai ca embaticari. Pentru folosirea lor, plăteau

domniei o dare în ceara numita camena sau bezmen. Existau însa multe locuri virane de

care dispunea domnia34.

Nu cunoaștem precis data când ulițele orașului au început sa se paveze cu lemn și

nici cum se aprovizionau orășenii cu apa35.

Călugărul minorit Andrei Bogoslavic spune despre Iaşi că aici locuieşte de obicei

domnul acelei ţări, astfel că acolo se află tot felul de lume şi turci şi tătari şi eretici ţi în

cea mai mare parte schismatici, care, crec eu, trec de 60 000, având o biserică închinată

Sf. Fecioare.36

Bartolomeo Bassetti, un călugăr franciscan, în urma unei călătorii din 1643 ne

oferă câteva date despre biserica romano-catolicilor, dar şi despre ponderea populaţiei,

astfel ştim despre biserica din Iaşi că este închinată Adormirii Maicii Domnului, este de

lemn cu temelii de piatră, a fost sfinţită la 19 noiembrie 1612, este lungă de 10 paşi şi

lată de 6. Sunt 15 000 de case de schismatici, suflete vreo 60 000, biserici 45 şi mănăstiri

4, una este de ruteni, în care sunt vreo 25 de călugări. Celelalte sunt greceşti, fiecare cu

10-12 călugări în ea, mai este şi una armenească cu parohul sub ascultarea bisericii

romane.37

Dezvoltarea economico-sociala.

Meșteșugurile și comerțul. Moldova în genere s-a bucurat, după cat se știe de un

sol dintre cele mai fertile și de poziții naturale mult mai favorabile decât alte tari ale

33 Ibidem, p. 383, 34 Ibidem.35 Ibidem.36 Călători străini despre Ţările Române, Vol. V, p.5, 37 Ibidem, p. 178,

Europei. Iașul mai mult decât alta localitate a Moldovei a avut, încă din vechime, și mai

are și astăzi, multe calități favorabile subzistentei locuitorilor săi38.

Pe baza informațiilor scrise și a celor arheologice, insuficient de concludente încă,

nu se poate urmări, în toate detaliile, evoluția orașului până la sfârșitul secolului al XIV-

lea. S-a afirmat ca așezarea a fost un adevărat oraș și centrul unui voivodat local, încă

înainte de întemeiere; s-au manifestat însa și rezerve în aceasta privința39. Locuitorii de

aici, ca și în alte părți, stăpâneau întinse terenuri agricole, livezi, vii, islazuri și fânețe. De

timpuriu, probabil, au apărut și aici meșteri, specialiști în anumite domenii, meșteri care

posedau un grad mai avansat de cunoștințe. Procesul de separare a meșteșugurilor de

agricultura, de transformare a așezării rurale intr-una urbana, început, probabil, încă din

secolul al XIV-lea, a putut fi accelerat și datorita rolului de piața locala pe care Iașul l-a

avut pentru satele din jur40.

Un alt factor ce a influențat dezvoltarea orașului a fost trecerea drumului

comercial internațional pe aici. Acest fapt a influențat intr-o oarecare măsura activitatea

economica a orașului. La 1408 Alexandru cel Bun atesta la Iași un punct vamal pe

drumul care ducea în nordul Marii Negre, la „tătari”41.

Deși curtea domneasca de la Iași este atestata documentar în anul 1434, ea datează

încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Prezenta curții și implicit prezenta mult mai

frecventa a domnilor moldoveni la Iași este posibil sa fi influențat intr-o oarecare măsura,

activitatea meșteșugărească.

Dovezile arheologice sunt foarte sărace în ceea ce privește perioada anterioara

stabilirii scaunului de domnie la Iași. Se crede însa ca meșteșugarii lemnari au avut una

dintre cele mai intense activități la Iași. în sprijinul acestei ipoteze vine și mărturia unui

englez, Fox, slujitor al lui Henry Cavendish, care a trecut prin Moldova în anul 1589.

38 N. A. Bogdan, Orașul Iași, p. 337.39 Apud. N. Grigoraș, Despre orașul moldovenesc în epoca de formare a statului feudal, în S.C.S. Iași, XI, 1, 1960, p. 87 și urm.40 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p. 59.41 Apud. M. Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Stefan cel Mare, II, Iași, 1932, p.634.

Acesta notează ca Iașul era „un biet oraș cu case de lemn” și curtea domneasca era făcuta

„numai din lemn și acoperita de șindrila”42.

In urma unor cercetări arheologice efectuate în anii 1956- 1966, în perimetrul

actual al Pieței Unirii, a fost descoperit un număr mare de cuptoare de ars oale, datând din

secolele XV-XVI. Se dovedește o puternica dezvoltare a meșteșugului olăritului43.

Se pare ca nici meșteșugari ai fierului nu au lipsit în perioada anterioara stabilirii

aici a scaunului domniei; în imediata apropiere a orașului la Hlincea s-au descoperit

resturile unui cuptor pentru redus minereul de fier44. Desigur este greu de precizat daca

meșterii care se ocupau cu reducerea minereului făceau și diferite obiecte din acest metal.

Dat fiind faptul ca în alte părți s-au descoperit și ateliere de fierărie se presupune ca a

avut loc o separare a meșteșugului prelucrării fierului de cel al reducerii lui45.

N-au putut lipsi din acest oraș nici meșterii țesători și croitori. Panza și postavul

indigen, ca și cele mai de preț, aduse de peste granița de negustorii străini, precum și de

moldoveni, erau lucrate de croitorii ieșeni pentru clerici, boieri și târgoveți46.

Desigur la Iași au existat și alte categorii de meșteșugari dar informațiile lipsesc,

iar prezenta unor asemenea categorii este numai presupusa prin analogii făcute în

comparație cu alte orașe moldovene din acea perioada.

42Apud. Paul Cernovodeanu, Călătoria lui Henry Cavendish în Tarile Romane în 1589, în „Anuarul Institutului de istorie și arheologie „A. D. Xenopol”, VII, 1970, p. 276.43 Constantin Cihodaru, Istoria orașului Iași, p. 60.44 Ibidem.45 Ibidem. p. 61.46 Ibidem.

Bibliografie

Lucrări speciale

Călători străini despre Ţările Române, Vol. I-V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968

Lucrări generale

Bogdan, N. A., Orașul Iași, Editura Junimea, Iași, 2008

Bratianu, Gh. I., Recherches sur Vicina et Cetatea Alba, Bucuresti, 1935.

Cihodaru C., Platon Gh., Istoria Orașului Iași, vol. I, Editura Junimea, Iași, 1980.

Catalogul Documentelor Moldovenești, vol. I, 1387-1620, Bucuresti, 1957

Giurescu, C.C., Târguri sau orase si cetati moldovene din secolul al X-lea pâna la mijlocul secolului al XVI-lea, ed. a II-a, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1997.