290
Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi*) EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 86 bis din 2 februarie 2015 *) Ordinul nr. 31/2015 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 2 februarie 2015 şi este reprodus şi în acest număr bis. Având în vedere: - art. 9 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare; - art. 16, 19 şi 50 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă Instrucţiunile privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Bucureşti, 14 ianuarie 2015. Nr. 31. ANEXA 1 Instrucţiuni privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi ART. 1 (1) Pentru completarea formularului standard, aprobat prin anexa nr. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu punctajul aferent standardelor minime de calitate, se acordă câte un punct pentru fiecare condiţie/criteriu ce trebuie îndeplinit obligatoriu. (2) Punctajul minim obligatoriu pentru fiecare categorie de serviciu destinat prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi este prevăzut în fişele de autoevaluare a serviciilor menţionate la art. 2 -

ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

  • Upload
    others

  • View
    7

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

1

ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi*) EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 86 bis din 2 februarie 2015 *) Ordinul nr. 31/2015 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 2 februarie 2015 şi este reprodus şi în acest număr bis. Având în vedere: - art. 9 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare; - art. 16, 19 şi 50 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă Instrucţiunile privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Bucureşti, 14 ianuarie 2015. Nr. 31. ANEXA 1 Instrucţiuni privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate

prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a

copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi ART. 1 (1) Pentru completarea formularului standard, aprobat prin anexa nr. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu punctajul aferent standardelor minime de calitate, se acordă câte un punct pentru fiecare condiţie/criteriu ce trebuie îndeplinit obligatoriu. (2) Punctajul minim obligatoriu pentru fiecare categorie de serviciu destinat prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi este prevăzut în fişele de autoevaluare a serviciilor menţionate la art. 2 -

Page 2: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

2

19. ART. 2 (1) Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 14/2007 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 28 februarie 2007. (2) Fişa de autoevaluare pentru serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă trebuie să îndeplinească 85 puncte. ART. 3 (1) Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 289/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 2 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii trebuie să îndeplinească 30 puncte. ART. 4 (1) Centrul de pregătire şi sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie funcţionează în baza Ordinului Secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 287/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de pregătire şi sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie, precum şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 27 iulie 2006. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de pregătire şi sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 3 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de pregătire şi sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie trebuie să îndeplinească 69 puncte. ART. 5 (1) Centrul maternal funcţionează în baza Ordinului Secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 101/2006 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrul maternal şi a Ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 26 mai 2006. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul maternal care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 4 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul maternal trebuie să îndeplinească 123 puncte. ART. 6 (1) Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005. (2) Fişa de autoevaluare pentru Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 5 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii trebuie să îndeplinească 69 puncte. ART. 7 (1) Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii funcţionează în baza Ordinului

Page 3: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

3

secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii trebuie să îndeplinească 75 puncte. ART. 8 (1) Centrul de zi pentru copiii străzii funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de zi pentru copiii străzii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 7 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de zi pentru copiii străzii trebuie să îndeplinească 40 puncte. ART. 9 (1) Centrul de coordonare şi informare pentru copiii străzii funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de coordonare şi informare pentru copiii străzii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 8 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de coordonare şi informare pentru copiii străzii trebuie să îndeplinească 14 puncte. ART. 10 (1) Serviciul social stradal pentru copiii străzii funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005. (2) Fişa de autoevaluare pentru Serviciul social stradal pentru copiii străzii care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 9 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Serviciul social stradal pentru copiii străzii trebuie să îndeplinească 40 puncte. ART. 11 (1) Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 89/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 19 august 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 10 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare, Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat trebuie să îndeplinească 110 puncte. ART. 12 (1) Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 27/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 8 iunie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru

Page 4: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

4

copiii cu dizabilităţi care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 11 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi trebuie să îndeplinească 135 puncte. ART. 13 (1) Centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 25/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 22 martie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 12 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi trebuie să îndeplinească 62 puncte. ART. 14 (1) Centrele de zi funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 24/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 22 martie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrele de zi care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 13 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Centrele de zi trebuie să îndeplinească 56 puncte. ART. 15 (1) Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 15 martie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 14 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial trebuie să îndeplinească 129 puncte. ART. 16 (1) Telefonul copilului funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 177/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, precum şi a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Telefonul copilului care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 15 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Telefonul copilului trebuie să îndeplinească 58 puncte. ART. 17 (1) Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 177/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, precum şi a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 16 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat trebuie să îndeplinească 33 puncte.

Page 5: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

5

ART. 18 (1) Centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 177/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, precum şi a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2004. (2) Fişa de autoevaluare pentru Centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 17 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului trebuie să îndeplinească 28 puncte. ART. 19 (1) Serviciul care asigură protecţia copilului la asistent maternal profesionist funcţionează în baza Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 35/2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protecţiei copilului la asistentul maternal profesionist şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 27 mai 2003. (2) Fişa de autoevaluare pentru Serviciul care asigură protecţia copilului la asistent maternal profesionist care cuprinde punctajul minim obligatoriu este prevăzută în anexa nr. 18 la prezentele instrucţiuni. (3) Pentru a obţine licenţa de funcţionare Serviciul care asigură protecţia copilului la asistent maternal profesionist trebuie să îndeplinească 119 puncte. ART. 20 Anexele nr. 1 - 18 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni. ANEXA 1 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 6 | | | | ROLUL ŞI RESPONSABILITĂŢILE | | | | | SERVICIULUI | | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 Rol şi responsabilităţi | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | este responsabil de asigurarea | | | | | tuturor condiţiilor de dezvoltare | | | | | armonioasă a personalităţii | | | | | copiilor sau tinerilor aflaţi în | | | | | evidenţa sa, în sfera deprinderilor| | | | | de viaţă independentă. | | | | | Rezultate aşteptate: Serviciul | | | |

Page 6: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

6

| pentru dezvoltarea deprinderilor de| | | | | viaţă independentă asigură | | | | | premisele şi condiţiile pentru | | | | | implementarea programelor de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă potrivite cu vârsta, | | | | | personalitatea şi aspiraţiile | | | | | fiecărui copil/tânăr. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Strategia judeţeană/locală | 1 | | | | (corespunzătoare sectoarelor | | | | | municipiului Bucureşti) pentru | | | | | protecţia copilului cuprinde un | | | | | capitol distinct referitor la | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, denumite în | | | | | continuare DVI, inclusiv de | | | | | orientare şcolară şi profesională | | | | | şi integrare socioprofesională | | | | | pentru copiii şi tinerii aflaţi în | | | | | evidenţa sistemului de protecţie a | | | | | drepturilor copilului. În baza | | | | | acestei strategii, fiecare SDVI îşi| | | | | elaborează propria strategie şi | | | | | propriul plan anual de acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Pentru fiecare copil şi | 1 | | | | fiecare tânăr aflat în evidenţa | | | | | sistemului de protecţie a | | | | | drepturilor copilului se asigură | | | | | elaborarea şi implementarea unui | | | | | PIS pentru dezvoltarea DVI, care | | | | | este parte integrantă fie a | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie atunci când se decide o | | | | | măsură de protecţie, fie a planului| | | | | de servicii atunci când se | | | | | urmăreşte prevenirea abandonului şi| | | | | instituţionalizării sau menţinerea | | | | | lui în familie după încetarea | | | | | măsurii de protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 SDVI înregistrează şi preia | 1 | | | | toate cazurile referite de | | | | | managerii de caz. Managerul de caz | | | | | întocmeşte planul individualizat de| | | | | protecţie/planul de servicii şi | | | | | stabileşte, de comun acord cu | | | | | coordonatorul SDVI, referirea | | | | | cazului respectiv şi numirea unui | | | | | responsabil de caz din cadrul SDVI | | | | | pentru elaborarea şi implementarea | | | | | PIS pentru dezvoltarea DVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 Calitatea activităţilor de | 1 | | | | dezvoltare a DVI se asigură prin | | | | | intervenţia unor echipe | | | | | interdisciplinare, respectarea | | | | | demnităţii şi integrităţii | | | | | persoanei, exprimarea opiniei, | | | | | consultarea şi solicitarea | | | | | acordului copilului/tânărului, | | | | | participarea activă a familiei/ | | | |

Page 7: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

7

| reprezentantului legal şi a altor | | | | | persoane importante pentru copil/ | | | | | tânăr sau pentru implementarea PIS.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 Responsabilul de caz împreună | 1 | | | | cu echipa interdisciplinară asigură| | | | | evaluarea copilului/tânărului în | | | | | sfera DVI, în contextul său | | | | | sociofamilial, elaborează şi | | | | | implementează PIS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.6 Profesioniştii implicaţi în | 1 | | | | implementarea PIS prezintă, la | | | | | cerere, în faţa organelor de | | | | | decizie achiziţiile copilului/ | | | | | tânărului în sfera autonomizării şi| | | | | a calităţii DVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 11 | | | | EVALUAREA COPILULUI/TÂNĂRULUI ÎN | | | | | VEDEREA ELABORĂRII PROGRAMULUI DE | | | | | INTERVENŢIE SPECIFICă PENTRU | | | | | DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR DE VIAŢĂ | | | | | INDEPENDENTĂ | | | | | (Standard 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 Evaluarea | TOTAL: 11 | TOTAL: | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | asigură, pentru fiecare copil/tânăr| | | | | aflat în evidenţa sa, evaluarea | | | | | competenţelor, deprinderilor, | | | | | aptitudinilor, potenţialului şi a | | | | | carenţelor în dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, în context | | | | | sociofamilial, utilizând | | | | | instrumente adecvate şi luând în | | | | | considerare opinia şi aspiraţiile | | | | | personale ale copilului/tânărului. | | | | | Rezultate aşteptate: Programul de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă este realist şi | | | | | adecvat în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare, aspiraţiile | | | | | şi drepturile copilului. Copilul/ | | | | | tânărul este implicat în luarea | | | | | deciziilor în ceea ce priveşte | | | | | elaborarea programului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Coordonatorul SDVI asigură | 1 | | | | desemnarea unui responsabil de caz | | | | | pentru fiecare copil/tânăr aflat în| | | | | evidenţa SDVI. Coordonatorul | | | | | repartizează cazurile astfel încât | | | | | un responsabil de caz să nu fie | | | | | implicat în mai mult de 12 cazuri | | | | | active concomitent. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Evaluarea se realizează | 1 | | | | împreună cu ceilalţi membri ai | | | | | echipei interdisciplinare şi cu | | | | | colaborarea copilului/tânărului, | | | |

Page 8: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

8

| familiei/reprezentantului legal, | | | | | precum şi a altor persoane | | | | | importante pentru copil şi pentru | | | | | elaborarea şi implementarea PIS. | | | | | Echipa interdisciplinară asigură | | | | | corelarea tuturor variabilelor de | | | | | personalitate, aptitudini, | | | | | atitudini, date de personalitate, | | | | | antecedente conflictuale, | | | | | relaţionale, abuz etc., stabileşte | | | | | indicatorii specifici fiecărei | | | | | dimensiuni psihologice, sociale | | | | | ş.a. şi analiza competentă a | | | | | datelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 Personalul de specialitate | 1 | | | | implicat în evaluare, indiferent de| | | | | instituţia din care provine, | | | | | utilizează un set de instrumente de| | | | | lucru, constituit în baza | | | | | prevederilor prezentelor standarde | | | | | minime obligatorii şi ale ghidului | | | | | metodologic aferent. Setul de | | | | | instrumente este agreat de comun | | | | | acord de toate instituţiile | | | | | partenere din reţeaua de | | | | | intervenţie şi avizat de directorul| | | | | general/executiv al direcţiei | | | | | generale de asistenţă socială şi | | | | | protecţia copilului. Acesta poate | | | | | fi îmbunătăţit şi dezvoltat pe baza| | | | | experienţei şi metodologiei | | | | | existente în literatura de | | | | | specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Instrumentele de evaluare sunt| 1 | | | | adaptate în raport cu originea | | | | | etnică, culturală şi lingvistică a | | | | | copilului/tânărului şi sunt | | | | | compatibile cu vârsta şi gradul de | | | | | dezvoltare a personalităţii | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.5 Instrumentele de evaluare | 1 | | | | trebuie alese astfel încât să | | | | | permită şi autoevaluarea | | | | | (autoaprecierea din partea | | | | | copilului/tânărului), precum şi | | | | | evaluarea în dinamică a nivelului | | | | | achiziţiilor pe parcursul | | | | | implementării PIS în mod periodic -| | | | | cel puţin o dată la 3 luni şi de | | | | | câte ori este nevoie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.6 Instrumentele de evaluare sunt| 1 | | | | aplicate atât de referenţii de | | | | | formare, cât şi de alte persoane | | | | | importante din viaţa copilului | | | | | (asistent maternal profesionist, | | | | | educatori/instructori de educaţie, | | | | | asistenţi sociali etc. aflaţi în | | | | | contact cu mediul de viaţă al | | | | | copilului), familiarizaţi cu | | | | | caracteristicile şi modalităţile de| | | |

Page 9: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

9

| aplicare ale fiecărui instrument. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.7 În procesul de evaluare, | 1 | | | | profesioniştii implicaţi trebuie să| | | | | ia în considerare solicitările | | | | | copilului/tânărului, diferitele | | | | | situaţii sociale, de admitere, | | | | | angajare ş.a., alocând suficient | | | | | timp şi resurse corespunzătoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.8 SDVI asigură resursele | 1 | | | | necesare astfel încât să satisfacă | | | | | cât mai mult posibil cerinţele | | | | | specifice (de exemplu, | | | | | instrumentele de evaluare, spaţiul,| | | | | resursele necesare evaluării pe | | | | | teren, în instituţii publice sau | | | | | private specializate, în contexte | | | | | de muncă diverse etc., transportul,| | | | | resursele umane). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.9 Raportul de evaluare este | 1 | | | | redactat de către responsabilul de | | | | | caz în baza tuturor datelor | | | | | furnizate de echipa | | | | | interdisciplinară şi stă la baza | | | | | elaborării PIS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.10 Raportul de evaluare este | 1 | | | | transmis în maximum 7 zile de la | | | | | întocmire membrilor echipei | | | | | interdisciplinare, copilului, în | | | | | raport cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate, tânărului şi familiei/ | | | | | reprezentantului legal, precum şi | | | | | managerului de caz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.11 PIS este elaborat în echipă | 1 | | | | interdisciplinară în maximum 30 de | | | | | zile de la înregistrarea cazului de| | | | | către SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 8 | | | | PROGRAMUL DE INTERVENŢIE SPECIFICĂ | | | | | PENTRU DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR DE| | | | | VIAŢĂ INDEPENDENTĂ | | | | | (Standard 3) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Programul de intervenţie specifică | | | | | pentru dezvoltarea deprinderilor de| | | | | viaţă independentă | | | | | Fiecare copil/tânăr aflat în | | | | | evidenţa sistemului de protecţie | | | | | beneficiază de un program de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă în funcţie de nevoile | | | | | sale individuale şi de contextul | | | | | sociofamilial în care trăieşte şi | | | | | se dezvoltă. Programul asigură | | | | | individualizarea procesului de | | | | | educaţie, socializare la care are | | | | | dreptul fiecare copil/tânăr, | | | |

Page 10: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

10

| coerenţa şi continuitatea | | | | | intervenţiei, respectarea | | | | | drepturilor copilului, în special | | | | | cele legate de exprimarea liberă a | | | | | opiniei, antrenarea şi | | | | | responsabilizarea copilului/ | | | | | tânărului faţă de propriul proces | | | | | de educare şi integrare socială, | | | | | mobilizarea resurselor familiale. | | | | | Rezultate aşteptate: | | | | | Toţi copiii/tinerii aflaţi în | | | | | evidenţa sistemului de protecţie | | | | | beneficiază de servicii şi măsuri | | | | | adecvate de asistenţă, cu | | | | | respectarea dreptului fundamental | | | | | la individualitate, pentru | | | | | dezvoltarea cu succes a | | | | | competenţelor de viaţă autonomă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 SDVI stabileşte proceduri | 1 | | | | clare referitoare la elaborarea | | | | | PIS, precum şi la modalităţile de | | | | | investigare a progresului | | | | | înregistrat de client, care sunt | | | | | parte integrantă a metodologiei de | | | | | organizare şi funcţionare a SDVI şi| | | | | sunt puse la dispoziţia echipei | | | | | interdisciplinare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 În implementarea PIS, copilul | 1 | | | | are acces la mijloace care pot avea| | | | | un impact asupra dezvoltării | | | | | personale în sfera autonomizării | | | | | şi, în limitele legii, este | | | | | încurajat să exploreze orice cale | | | | | adecvată, relevantă pentru | | | | | îmbunătăţirea performanţelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 PIS se elaborează şi se | 1 | | | | implementează în colaborare cu | | | | | familia/reprezentantul legal, | | | | | precum şi alţi parteneri relevanţi.| | | | | Parteneriatul cu familia/ | | | | | reprezentantul legal/copilul/ | | | | | tânărul este formalizat prin | | | | | contractul încheiat cu managerul de| | | | | caz, în care sunt precizate | | | | | responsabilităţile părţilor cu | | | | | privire la implementarea planului | | | | | individualizat de protecţie/ | | | | | planului de servicii. Dacă este | | | | | cazul, se încheie un contract | | | | | similar cu responsabilul de caz. Se| | | | | recomandă adaptarea modelului de | | | | | contract cu familia din Ordinul | | | | | secretarului de stat al Autorităţii| | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru persoanele cu handicap nr. | | | | | 18/3989/416/142/2003 privind | | | |

Page 11: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

11

| aprobarea Ghidului metodologic | | | | | pentru evaluarea copilului cu | | | | | dizabilităţi şi încadrarea într-un | | | | | grad de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Responsabilul de caz urmăreşte| 1 | | | | modalităţile de pregătire a | | | | | copiilor şi tinerilor pentru | | | | | dobândirea de competenţe sociale şi| | | | | interpersonale şi exersarea în | | | | | siguranţă a achiziţiilor şi | | | | | deprinderilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Toţi profesioniştii implicaţi | 1 | | | | în implementarea PIS iau măsurile | | | | | necesare pentru prevenirea oricăror| | | | | evenimente cu posibile consecinţe | | | | | negative asupra sănătăţii şi | | | | | integrităţii copiilor/tinerilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.6 PIS este reevaluat periodic | 1 | | | | (trimestrial) şi de câte ori este | | | | | nevoie şi, după caz, revizuit | | | | | astfel încât măsurile să fie | | | | | optimizate pentru un maxim de | | | | | performanţă, rapoartele de | | | | | reevaluare fiind redactate de către| | | | | responsabilul de caz. Revizuirea va| | | | | preciza motivele pentru care a fost| | | | | efectuată. Rapoartele de reevaluare| | | | | sunt transmise în maximum 7 zile de| | | | | la întocmire membrilor echipei | | | | | interdisciplinare, copilului, în | | | | | raport cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate, tânărului şi familiei/ | | | | | reprezentantului legal, precum şi | | | | | managerului de caz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.7 Pentru fiecare copil/tânăr | 1 | | | | aflat în evidenţa SDVI, | | | | | responsabilul de caz întocmeşte şi | | | | | actualizează dosarul DVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.8 Încheierea PIS are loc fie | 1 | | | | când s-au atins obiectivele în | | | | | sfera DVI în perioada de timp | | | | | stabilită pentru implementarea | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie/planului de servicii, fie| | | | | odată cu ieşirea copilului/ | | | | | tânărului din sistemul de protecţie| | | | | a copilului. În situaţia din urmă, | | | | | când are loc reintegrarea în | | | | | familie, dacă obiectivele în sfera | | | | | DVI nu au fost atinse în | | | | | integralitate se poate continua | | | | | implementarea PIS în perioada de | | | | | monitorizare legală de 3 luni. Se | | | | | recomandă ca această perioadă de | | | | | monitorizare să fie în medie de 6 | | | | | luni, cu posibilităţi de prelungire| | | | | în anumite situaţii, cu avizul | | | | | directorului general/executiv al | | | | | Direcţiei generale de asistenţă | | | |

Page 12: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

12

| socială şi protecţia copilului. În | | | | | situaţia în care se pregăteşte | | | | | ieşirea unui tânăr din sistemul de | | | | | protecţie, managerul de caz | | | | | împreună cu coordonatorul SDVI se | | | | | asigură că s-au luat toate măsurile| | | | | necesare pentru integrarea lui | | | | | socioprofesională, implicând | | | | | inclusiv autorităţile locale şi | | | | | instituţiile relevante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 14 | | | | ACTIVITĂŢILE SERVICIULUI PENTRU | | | | | DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR DE VIAŢĂ | | | | | INDEPENDENTĂ | | | | | (Standarde 4 - 5) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 10 | TOTAL: | | | Activităţi | | | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | desfăşoară activităţi structurate | | | | | sau semistructurate de pregătire şi| | | | | stimulare a autonomizării copiilor | | | | | şi tinerilor, de stimulare a | | | | | individualităţii şi dezvoltare a | | | | | resurselor personale ale acestora | | | | | pentru trecerea de la dependenţă la| | | | | independenţă personală. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii aflaţi | | | | | în evidenţa sistemului de protecţie| | | | | şi tinerii care părăsesc acest | | | | | sistem dobândesc deprinderi de | | | | | viaţă independentă, sunt încurajaţi| | | | | să participe la programele de | | | | | asistenţă socială, de socializare, | | | | | adaptare la viaţa socială şi la | | | | | cultura comunităţii din care fac | | | | | parte şi sunt sprijiniţi în | | | | | procesul de integrare | | | | | socioprofesională. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Strategia de dezvoltare a DVI | 1 | | | | promovează şi planifică pregătirea | | | | | timpurie a copiilor pentru viaţa | | | | | autonomă, când există condiţii de | | | | | maximă disponibilitate educativă şi| | | | | deprinderile se pot învăţa în | | | | | armonie unele cu celelalte, şi nu | | | | | în disonanţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Activităţile pentru | 1 | | | | dezvoltarea DVI se desfăşoară cu | | | | | sprijinul referenţilor de formare. | | | | | Referentul de formare desfăşoară cu| | | | | copilul/tânărul o activitate | | | | | punctuală, precisă, centrată pe o | | | | | anumită deprindere de viaţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Activităţile pentru | 1 | | | | dezvoltarea DVI se desfăşoară atât | | | | | în mediu instituţional, cât şi în | | | | | mediu deschis, favorizând | | | | | experienţa socială şi deschiderea | | | |

Page 13: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

13

| către comunitate, experimentarea, | | | | | învăţarea prin acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Activităţile desfăşurate în | 1 | | | | instituţii publice sau private se | | | | | realizează cu acordul părţilor, | | | | | care este formalizat în convenţii | | | | | de parteneriat încheiate între | | | | | furnizorii de servicii. Aceste | | | | | contracte prevăd drepturile, | | | | | obligaţiile celor care organizează | | | | | activităţi pentru dezvoltarea DVI | | | | | şi ale organismelor partenere, | | | | | precum şi condiţiile optime de | | | | | îndeplinire a obiectivelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Activităţile pentru | 1 | | | | dezvoltarea DVI sunt structurate/ | | | | | semistructurate şi se realizează în| | | | | baza unor metodologii specifice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 Activităţile pentru | 1 | | | | dezvoltarea DVI ţin cont de vârsta,| | | | | nivelul de dezvoltare, opinia şi | | | | | aspiraţiile copiilor/tinerilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 Activităţile nu mizează pe | 1 | | | | privaţiune sau constrângere. Orice | | | | | abuz în acest sens este sancţionat | | | | | imediat, conform reglementărilor în| | | | | vigoare. Copiii/tinerii sunt | | | | | sprijiniţi să înţeleagă importanţa | | | | | unor deprinderi şi comportamente | | | | | adecvate în viaţa socială şi sunt | | | | | ajutaţi să le adopte cu | | | | | discernământ şi încredere în | | | | | adaptabilitatea acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.7 Pentru desfăşurarea | 1 | | | | activităţilor de dezvoltare a DVI | | | | | sunt asigurate spaţii şi mijloace | | | | | adecvate obiectivului acţiunii şi | | | | | se asigură deschidere şi | | | | | transparenţă participării | | | | | comunităţii şi familiei la | | | | | organizarea acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.8 În cadrul SDVI, copiii şi | 1 | | | | tinerii beneficiază de consiliere | | | | | psihologică şi vocaţională, | | | | | informare permanentă privind | | | | | evoluţia lor în cadrul PIS, | | | | | informare cu privire la diferite | | | | | oportunităţi de studiu sau oferte | | | | | profesionale, consiliere juridică | | | | | ş.a., într-o atmosferă de | | | | | parteneriat, înţelegere reciprocă | | | | | şi valorizare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.9 Coordonatorul SDVI ia măsurile| 1 | | | | necesare pentru protecţia copilului| | | | | împotriva oricărei forme de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare (de | | | | | exemplu, abuz fizic, discriminare, | | | |

Page 14: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

14

| tratament inuman sau degradant). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Integrarea profesională | | | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | asigură desfăşurarea activităţilor | | | | | de pregătire a fiecărui copil/ | | | | | tânăr, în raport cu vârsta, | | | | | studiile şi legislaţia în vigoare, | | | | | în vederea integrării active a | | | | | acestuia pe piaţa muncii la | | | | | părăsirea sistemului de protecţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil/| | | | | tânăr aflat în evidenţa sistemului | | | | | de protecţie beneficiază de | | | | | orientare şcolară şi profesională, | | | | | de susţinere pentru frecventarea | | | | | programelor de formare în meserii | | | | | cerute pe piaţa muncii şi validate | | | | | conform legii, precum şi pentru | | | | | găsirea unui loc de muncă, angajare| | | | | şi adaptare la cerinţele postului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 PIS conţine un capitol dedicat| 1 | | | | orientării şcolare şi profesionale | | | | | şi pregătirii integrării | | | | | profesionale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 SDVI asigură accesul | 1 | | | | copilului/tânărului la activităţi | | | | | individuale şi de grup pentru | | | | | familiarizarea cu legislaţia muncii| | | | | şi formarea unei atitudini pozitive| | | | | faţă de muncă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Referentul de formare sprijină| 1 | | | | copilul/tânărul în demersurile | | | | | pentru identificarea ofertelor de | | | | | cursuri profesionale şi/sau de | | | | | locuri de muncă în cadrul | | | | | comunităţii, facilitând | | | | | relaţionarea cu instituţii/agenţii/| | | | | organizaţii specializate, precum şi| | | | | cu potenţiali angajatori. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Fiecare copil/tânăr care şi-a | 1 | | | | finalizat studiile sau pregătirea | | | | | profesională este sprijinit să-şi | | | | | găsească un loc de muncă | | | | | corespunzător aşteptărilor şi | | | | | pregătirii sale. Atunci când este | | | | | cazul, se mediază relaţia între | | | | | tânăr şi angajator astfel încât | | | | | angajarea şi adaptarea tânărului la| | | | | cerinţele locului de muncă să se | | | | | facă în termen optim şi cu | | | | | rezultate durabile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 26 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 6 - 8) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 9 | TOTAL: | |

Page 15: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

15

| Recrutarea, angajarea şi numărul | | | | | personalului | | | | | Personalul serviciului pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă este selectat cu | | | | | atenţie şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | serviciului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | tinerii beneficiază de servicii de | | | | | calitate oferite de personalul | | | | | serviciului pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | cu profesionalism, respect şi | | | | | empatie faţă de aceştia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor prezentelor | | | | | standarde minime obligatorii şi | | | | | planului anual de acţiune al SDVI. | | | | | Dacă SDVI funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului de specialitate să | | | | | existe şi profesionişti care | | | | | vorbesc şi limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 SDVI dispune de un set de | 1 | | | | criterii de selecţie a | | | | | personalului, bazate pe competenţă | | | | | şi experienţă, precum şi în | | | | | conformitate cu specificul SDVI şi | | | | | reglementările legale în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 La angajare se va ţine cont | 1 | | | | obligatoriu de trăsăturile de | | | | | personalitate ale fiecărui candidat| | | | | care sunt necesare în lucrul cu | | | | | copiii/tinerii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 Angajatorul poate dispune, în | 1 | | | | condiţiile legii, şi de alt | | | | | personal decât cel prevăzut în | | | | | statul de funcţii al SDVI, în | | | | | vederea îndeplinirii misiunii SDVI | | | | | în condiţii optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.5 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socioumane. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor cu experienţă în | | | | | dezvoltarea de strategii educative | | | | | de socializare şi dezvoltare a | | | | | personalităţii copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.6 Responsabilul de caz trebuie | 1 | | | | să aibă studii socioumane şi | | | | | experienţă de cel puţin 2 ani în | | | |

Page 16: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

16

| servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor cu pregătire în | | | | | managementul de caz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.7 Coordonatorul SDVI trebuie să | 1 | | | | aibă studii superioare şi | | | | | experienţă de cel puţin 2 ani în | | | | | servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.8 Coordonatorul SDVI se asigură | 1 | | | | că fişele de post sunt revizuite în| | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.9 Numărul şi structura de | 1 | | | | personal sunt suficiente şi | | | | | corespunzătoare pentru acoperirea | | | | | tuturor serviciilor oferite de SDVI| | | | | conform prevederilor prezentelor | | | | | standarde minime obligatorii şi | | | | | planului anual de acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 11 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Personalul serviciului pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă are pregătirea şi | | | | | abilităţile profesionale | | | | | corespunzătoare pentru a lucra cu | | | | | copiii şi tinerii, precum şi în | | | | | echipă interdisciplinară. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | tinerii beneficiază de servicii de | | | | | calitate şi personalizate din | | | | | partea unor profesionişti bine | | | | | pregătiţi, cu abilităţi empatice şi| | | | | de comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Fiecare angajat al SDVI are | 1 | | | | calificarea necesară pentru | | | | | îndeplinirea sarcinilor postului | | | | | respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 La angajare, fiecare | 1 | | | | profesionist, inclusiv | | | | | coordonatorul SDVI, beneficiază de | | | | | minimum 60 de ore de formare în | | | | | domeniul dezvoltării DVI şi al | | | | | managementului de caz, asigurată | | | | | din bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Personalul SDVI, inclusiv | 1 | | | | coordonatorul acestuia, beneficiază| | | | | de cel puţin 60 de ore pe an de | | | | | formare continuă în domeniul | | | | | dezvoltării DVI, asigurate din | | | | | bugetul angajatorului. Formarea | | | | | continuă urmăreşte cu prioritate | | | | | obţinerea de cunoştinţe, deprinderi| | | |

Page 17: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

17

| şi abilităţi în folosirea | | | | | instrumentelor de evaluare, | | | | | identificarea şi recunoaşterea | | | | | deficienţelor care pot apărea în | | | | | derularea PIS, precum şi în luarea | | | | | deciziilor şi a măsurilor necesare | | | | | soluţionării diferitelor probleme. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Specialiştii din cadrul SDVI | 1 | | | | sunt încurajaţi să participe la | | | | | diverse cursuri de formare care îi | | | | | pot ajuta în optimizarea muncii | | | | | lor, inclusiv seminarii şi | | | | | conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Educaţia permanentă a | 1 | | | | personalului de specialitate, | | | | | precum şi formarea profesională | | | | | continuă pentru toţi angajaţii SDVI| | | | | vor fi promovate, sprijinite şi | | | | | înregistrate de către coordonatorul| | | | | SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 Voluntarii acţionează în baza | 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.7 SDVI are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minimum de 14 ore de | | | | | formare pentru voluntari, înainte | | | | | de începerea activităţilor | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.8 Formarea profesională continuă| 1 | | | | a voluntarilor va fi promovată, | | | | | sprijinită şi înregistrată de către| | | | | coordonatorul SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.9 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | pregătiri în domeniul | | | | | managementului serviciilor sociale,| | | | | coordonatorul SDVI beneficiază de | | | | | formare în acest domeniu, asigurată| | | | | din bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.10 Coordonatorul SDVI | 1 | | | | beneficiază anual de cel puţin 21 | | | | | de ore de formare în domeniul | | | | | managementului de servicii, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.11 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | angajaţilor se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare, prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | | | în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | |

Page 18: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

18

| deprinderilor de viaţă independentă| | | | | dispune de un sistem eficient de | | | | | supervizare al resurselor umane, | | | | | care permite funcţionarea sa la | | | | | randament optim. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţii serviciului pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor de viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Coordonatorul SDVI are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Coordonatorul SDVI organizează| 1 | | | | întâlniri periodice de supervizare | | | | | cu personalul de specialitate SDVI,| | | | | individual şi în echipă, şi la | | | | | cererea acestora. Toate întâlnirile| | | | | sunt înregistrate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Supervizarea voluntarilor este| 1 | | | | asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 Supervizarea se realizează de | 1 | | | | specialişti cu studii superioare | | | | | socioumane cu pregătire în | | | | | supervizare sau experienţă de cel | | | | | puţin 2 ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie în plus faţă de | | | | | persoanele cărora li se asigură | | | | | supervizarea respectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 La cerere, personalul de | 1 | | | | specialitate din cadrul SDVI poate | | | | | asigura supervizare pentru | | | | | specialiştii din alte servicii | | | | | pentru protecţia copilului în care | | | | | se desfăşoară activităţi de | | | | | dezvoltare a DVI. În această | | | | | situaţie este necesar acordul | | | | | coordonatorilor serviciilor şi | | | | | avizul directorului general/ | | | | | executiv al direcţiei generale de | | | | | asistenţă socială şi protecţia | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VI | 20 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 9 - 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | |

Page 19: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

19

| dispune de o locaţie accesibilă | | | | | comunităţii, resurse financiare | | | | | suficiente şi o bază materială | | | | | corespunzătoare derulării tuturor | | | | | activităţilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | tinerii beneficiază de servicii de | | | | | calitate furnizate de serviciul | | | | | pentru dezvoltarea deprinderilor de| | | | | viaţă independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 SDVI funcţionează într-o | 1 | | | | clădire adecvată, sigură, adaptată | | | | | serviciilor pe care le oferă, | | | | | precum şi particularităţilor | | | | | beneficiarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 SDVI se află într-un loc | 1 | | | | accesibil tuturor membrilor | | | | | comunităţii din punct de vedere al | | | | | existenţei mijloacelor de transport| | | | | şi de amplasare a celorlalte | | | | | servicii din comunitate de care pot| | | | | beneficia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 SDVI dispune de un număr | 1 | | | | suficient de spaţii pentru | | | | | derularea activităţilor pentru | | | | | dezvoltarea DVI, precum şi a | | | | | celorlalte activităţi necesare | | | | | funcţionării sale eficiente (spaţii| | | | | administrative, spaţii | | | | | igienico-sanitare etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 SDVI se află într-o zonă în | 1 | | | | care siguranţa generală a copiilor/| | | | | tinerilor nu este afectată şi | | | | | dispune de toate autorizaţiile | | | | | legale de funcţionare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 Fondurile alocate SDVI de | 1 | | | | către furnizorul de servicii sunt | | | | | suficiente pentru îndeplinirea | | | | | misiunii sale şi prevederilor | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.6 Coordonatorul SDVI are | 1 | | | | responsabilitatea de a asigura | | | | | surse suplimentare de finanţare, cu| | | | | precădere prin identificarea şi | | | | | mobilizarea resurselor comunitare, | | | | | pentru asigurarea derulării | | | | | activităţilor necesare în | | | | | comunitate şi autosusţinerea pe | | | | | termen lung a SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.7 Coordonatorul SDVI are | 1 | | | | responsabilitatea de a superviza | | | | | utilizarea fondurilor derulate de | | | | | CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Management şi administrare | | | |

Page 20: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

20

| Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | dispune de un management şi o | | | | | administrare eficiente, care îi | | | | | asigură o funcţionare optimă în | | | | | acord cu misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | tinerii beneficiază de servicii de | | | | | calitate în raport cu nevoile lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Coordonatorul SDVI are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea SDVI | | | | | să fie formulată în scris, afişată,| | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul SDVI, cât şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 SDVI îşi formulează o | 1 | | | | metodologie de organizare şi | | | | | funcţionare în baza legislaţiei în | | | | | vigoare, inclusiv a prezentelor | | | | | standarde minime obligatorii şi a | | | | | ghidului aferent, precum şi a | | | | | experienţei în domeniul dezvoltării| | | | | DVI şi a literaturii de | | | | | specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 SDVI îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară sau| | | | | norme interne de funcţionare, în | | | | | funcţie de angajator, care reflectă| | | | | spiritul valorilor democratice de | | | | | respect pentru drepturile copilului| | | | | şi ale individului, sunt avizate de| | | | | coordonatorul SDVI şi aduse la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Coordonatorul SDVI | 1 | | | | organizează periodic - cel puţin o | | | | | dată pe lună - sau de câte ori este| | | | | nevoie şedinţe administrative cu | | | | | întregul personal. Aceste şedinţe | | | | | sunt planificate, au o agendă | | | | | afişată şi conţinutul lor este | | | | | consemnat în procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 Prin activităţile de formare,| 1 | | | | prin modul de întocmire şi | | | | | revizuire a fişelor de post pentru | | | | | fiecare angajat, precum şi prin | | | | | toate activităţile de comunicare | | | | | internă ale SDVI se promovează | | | | | principiul muncii în echipă. Se | | | | | organizează periodic sau de câte | | | | | ori este nevoie şi se documentează | | | | | reuniuni ale personalului de | | | | | specialitate care constituie echipa| | | | | SDVI (de exemplu, pentru dezbaterea| | | | | implementării PIS). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 Coordonatorul SDVI se asigură| 1 | | | | că există o bună comunicare în | | | | | interiorul serviciului şi cu | | | | | serviciile şi instituţiile | | | | | partenere, furnizorii de servicii | | | |

Page 21: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

21

| şi autorităţile locale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.7 Calitatea şi performanţa | 1 | | | | serviciului se apreciază în baza | | | | | evaluării interne (de către | | | | | coordonatorul SDVI) şi externe (de | | | | | către furnizorul de servicii). Se | | | | | recomandă ca evaluarea serviciului | | | | | să se realizeze interdisciplinar. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Serviciul pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | funcţionează conform unui plan | | | | | anual de acţiune întocmit pe baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii şi a nevoilor | | | | | identificate la nivelul | | | | | comunităţii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | tinerii beneficiază de servicii de | | | | | calitate conform nevoilor pe care | | | | | le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Coordonatorul SDVI, în | 1 | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate, elaborează planul | | | | | anual de acţiune pe baza | | | | | prezentelor standarde minime | | | | | obligatorii şi a nevoilor | | | | | clienţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Planul anual de acţiune | 1 | | | | cuprinde şi activităţi de prevenire| | | | | a dezinserţiei sociale a copiilor | | | | | şi tinerilor, de sensibilizare şi | | | | | conştientizare a comunităţii, de | | | | | promovare a responsabilizării | | | | | comunităţii, de cercetare etc. în | | | | | raport cu resursele de care dispune| | | | | SDVI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | avizat de furnizorul de servicii, | | | | | care este obligat să monitorizeze | | | | | punerea în practică a acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | reevaluat periodic şi de câte ori | | | | | este nevoie şi, după caz, revizuit.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.5 La sfârşitul fiecărui an, | 1 | | | | personalul de specialitate | | | | | elaborează raportul de activitate | | | | | al SDVI pe anul respectiv, care | | | | | este supervizat de coordonatorul | | | | | SDVI şi transmis furnizorului de | | | | | servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.6 Raportul anual de activitate | 1 | | | | al SDVI este accesibil celor | | | | | interesaţi şi este înaintat spre | | | | | analiză furnizorului de servicii. | | | |

Page 22: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

22

|____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 85 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 2 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢIA CU COMUNITATEA| | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi de informare şi relaţii | | | | | cu comunitatea | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii desfăşoară | | | | | activităţi de informare şi | | | | | sensibilizare privind problematica | | | | | copilului şi a familiei, de | | | | | promovare a serviciilor oferite şi | | | | | stabileşte relaţii de colaborare cu| | | | | instituţii, organizaţii şi/sau alte| | | | | grupuri de suport comunitar. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este informată despre existenţa şi | | | | | misiunea centrului de consiliere şi| | | | | sprijin pentru părinţi şi copii şi | | | | | se implică în sprijinirea | | | | | activităţilor acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 CCS realizează şi distribuie | 1 | | | | materiale promoţionale şi de | | | | | informare (pentru familii, | | | | | profesionişti şi alţi membri ai | | | | | comunităţii) în ceea ce priveşte | | | | | misiunea, serviciile oferite şi | | | | | modalităţile de acces la acestea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.6 CCS realizează, cel puţin o | 1 | | | | dată pe an, o campanie de prevenire| | | | | a separării copilului de familia sa| | | | | şi/sau de informare şi | | | | | sensibilizare privind problematica | | | | | copilului şi familiei în ansamblu. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.9 CCS încurajează implicarea | 1 | | | | voluntarilor pentru activităţile de| | | | | informare şi comunicare cu | | | | | comunitatea şi coordonează | | | | | activităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 23: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

23

| S1.10 CCS stabileşte relaţii | 1 | | | | formalizate de colaborare în reţea | | | | | cu serviciile şi programele | | | | | comunitare, regionale şi naţionale | | | | | de asistenţă şi protecţie a | | | | | copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 8 | | | | MANAGEMENTUL DE CAZ | | | | | (Standarde 2 - 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Evaluarea iniţială a clienţilor | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii realizează | | | | | evaluarea iniţială a clienţilor în | | | | | maxim 3 zile de la primirea | | | | | solicitării. | | | | | Rezultate aşteptate: Clientul | | | | | devine beneficiarul serviciilor | | | | | centrului de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii sau este | | | | | orientat în timp util către alte | | | | | instituţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Preluarea cazurilor de către | 1 | | | | CCS se poate face | | | | | a) prin referire de către alte | | | | | instituţii/servicii/specialişti; | | | | | b) prin orientare de către | | | | | managerul de caz din cadrul | | | | | direcţiei generale de asistenţă | | | | | socială şi protecţie a copilului | | | | | (DGASPC)/organismului privat | | | | | acreditat (OPA)/alte forme | | | | | independente de exercitare a | | | | | profesiei de asistent social; | | | | | respectiv prin orientare de către | | | | | responsabilul de caz prevenire de | | | | | la nivelul serviciului public de | | | | | asistenţă socială/primăria din | | | | | comune şi | | | | | c) prin solicitări directe din | | | | | partea potenţialilor clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Un membru al echipei CCS | 1 | | | | efectuează evaluarea iniţială a | | | | | solicitantului în urma căreia se ia| | | | | decizia începerii evaluării | | | | | detaliate sau închiderii cazului | | | | | prin referire către alte servicii/ | | | | | instituţii abilitate. Referirea | | | | | implică realizarea unui document | | | | | înregistrat şi transmis | | | | | serviciului/ instituţiei abilitate,| | | | | direct sau prin intermediul | | | | | clientului, iar în unele situaţii | | | | | şi prin contactarea telefonică a | | | | | serviciului/instituţiei respective;| | | | | informaţiile din raportul de | | | | | evaluare sunt aduse la cunoştinţa | | | | | clientului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.6 Dacă în urma evaluării | 1 | | |

Page 24: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

24

| iniţiale se constată nevoia altor | | | | | servicii care nu sunt de competenţa| | | | | CCS, centrul informează serviciul | | | | | public de asistenţă socială din | | | | | comunitatea din care provine | | | | | clientul, în vederea întocmirii | | | | | planului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Planul personalizat de consiliere | | | | | Echipa centrului de consiliere şi | | | | | sprijin pentru părinţi şi copii | | | | | elaborează planul personalizat de | | | | | consiliere în maxim 5 zile de la | | | | | realizarea evaluării detaliate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare client| | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | adecvată nevoilor şi opţiunilor | | | | | sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Pentru elaborarea planului | 1 | | | | personalizat de consiliere, denumit| | | | | în continuare PPC, responsabilul | | | | | împreună cu echipa CCS realizează | | | | | evaluarea detaliată a clientului în| | | | | maxim 2 săptămâni de la luarea | | | | | deciziei de includere a clientului | | | | | în programele CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Implementarea PPC se | 1 | | | | realizează pe baza unui contract | | | | | încheiat cu clientul. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 PPC este revizuit periodic, | 1 | | | | cel puţin o dată la 3 luni sau | | | | | atunci când obiectivele sale nu mai| | | | | corespund nevoilor clientului, iar | | | | | acest lucru este consemnat în | | | | | registrul de consiliere şi fişa | | | | | individuală de consiliere | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Monitorizarea post-servicii şi | | | | | închiderea cazului | | | | | Responsabilul planului personalizat| | | | | de consiliere asigură desfăşurarea | | | | | activităţilor de monitorizare a | | | | | cazului şi propune închiderea | | | | | cazului. | | | | | Rezultate aşteptate: Închiderea | | | | | cazului are loc în momentul în care| | | | | rapoartele de monitorizare | | | | | evidenţiază faptul că asistenţa | | | | | clientului nu mai este necesară. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 După încheierea | 1 | | | | intervenţiilor, responsabilul PPC | | | | | asigură monitorizarea cazului | | | | | pentru o perioadă de cel puţin 3 | | | | | luni, cu posibilităţi de prelungire| | | | | în funcţie de rezultatele acestora,| | | | | cu avizul coordonatorului CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Pe baza rapoartelor de | 1 | | |

Page 25: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

25

| monitorizare, responsabilul PPC | | | | | închide cazul cu avizul | | | | | coordonatorului CCS şi informează | | | | | managerul de caz, respectiv | | | | | responsabilul de caz prevenire | | | | | asupra deciziei luate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 5 | | | | SERVICIILE OFERITE | | | | | (Standarde 5 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere şi informare | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii asigură | | | | | condiţii optime şi oferă servicii | | | | | de consiliere şi informare | | | | | clienţilor săi. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere, sprijin şi informare de| | | | | calitate care îi ajută să îşi | | | | | rezolve eficient problemele cu care| | | | | se confruntă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Activitatea de consiliere se | 1 | | | | desfăşoară într-un spaţiu special | | | | | amenajat şi securizant pentru | | | | | clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.8 CCS oferă prin telefon, în | 1 | | | | timpul programului de lucru, | | | | | informaţii clienţilor care solicită| | | | | acest lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Sprijin şi educaţie parentală | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii oferă | | | | | părinţilor programe de sprijin şi | | | | | educaţie parentală pentru formarea | | | | | şi dezvoltarea competenţelor şi | | | | | abilităţilor parentale. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii au | | | | | abilităţile/competenţele parentale | | | | | îmbunătăţite şi pot face faţă | | | | | cerinţelor de dezvoltare a copiilor| | | | | lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 CCS sprijină organizarea sau | 1 | | | | organizează programe de educare a | | | | | părinţilor/viitorilor părinţi | | | | | ("Şcoala părinţilor"). Acestea se | | | | | desfăşoară după o programă | | | | | elaborată în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare şi în funcţie| | | | | de nevoile identificate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 CCS sprijină organizarea sau | 1 | | | | organizează grupuri de sprijin | | | | | pentru părinţi, cupluri care | | | | | urmează să devină părinţi şi alte | | | | | persoane interesate de problematica| | | | | familiei, la cerere. | | | |

Page 26: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

26

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 CCS organizează cel puţin 2 | 1 | | | | programe de educare pentru părinţi | | | | | pe an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 5 | | | | ADMINISTRAREA ŞI MANAGEMENTUL | | | | | (Standarde 7 - 8) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii dispune de | | | | | o locaţie accesibilă clienţilor, | | | | | resurse financiare suficiente şi o | | | | | bază materială corespunzătoare | | | | | îndeplinirii misiunii sale. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile au acces la servicii de | | | | | calitate oferite de centrul de | | | | | consiliere şi sprijin pentru | | | | | părinţi şi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Pentru desfăşurarea | 1 | | | | activităţii sale, CCS dispune de | | | | | cel puţin: o sală de primire, un | | | | | birou de consiliere, un birou | | | | | pentru echipa pluridisciplinară, o | | | | | sală multifuncţională, două grupuri| | | | | sanitare separate pentru clienţi şi| | | | | personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Spaţiile sunt amenajate şi | 1 | | | | dotate corespunzător desfăşurării | | | | | activităţilor oferite de CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Proceduri administrative şi de | | | | | management | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii dispune de | | | | | un set de proceduri administrative | | | | | şi de management în concordanţă cu | | | | | misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Organizarea | | | | | administrativă şi managementul | | | | | asigură funcţionarea optimă a | | | | | centrului de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii în | | | | | beneficiul clienţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Coordonatorul CCS realizează | 1 | | | | anual evaluarea organizării şi | | | | | funcţionării CCS, precum şi a | | | | | calităţii serviciilor furnizate. Pe| | | | | baza rezultatelor evaluării, | | | | | coordonatorul CCS, cu avizul | | | | | furnizorului de servicii, | | | | | ameliorează anual organizarea, | | | | | funcţionarea şi serviciile CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 CCS stabileşte un regulament | 1 | | | | de ordine interioară sau norme | | | |

Page 27: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

27

| interne de funcţionare, care sunt | | | | | aduse la cunoştinţa tuturor | | | | | angajaţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 CCS deţine o bază de date care| 1 | | | | cuprinde informaţii referitoare la | | | | | clienţii pentru care s-au derulat | | | | | activităţi specifice şi care este | | | | | utilizată conform legislaţiei în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 8 | | | | RESURSELE UMANE | | | | | (Standarde 9 - 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | personalului | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii utilizează | | | | | personal calificat care răspunde | | | | | nevoilor clienţilor şi cerinţelor | | | | | prezentelor standarde minime | | | | | obligatorii. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | recrutat şi angajat este eficient | | | | | în îndeplinirea misiunii centrului | | | | | de consiliere şi sprijin pentru | | | | | părinţi şi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Coordonatorul CCS participă la| 1 | | | | luarea deciziilor referitoare la | | | | | selectarea personalului CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Coordonatorul CCS are studii | 1 | | | | superioare socio-umane şi | | | | | experienţă în servicii pentru | | | | | protecţia copilului de minim 2 ani.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 Personalul de specialitate are| 1 | | | | studii superioare socio-umane şi | | | | | experienţă practică de cel puţin 1 | | | | | an în domeniul protecţiei | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Formarea personalului | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii asigură | | | | | angajaţilor formarea în domeniul | | | | | specific serviciilor oferite de | | | | | acesta. | | | | | Rezultate aşteptate: Angajaţii au | | | | | pregătire şi abilităţi profesionale| | | | | corespunzătoare serviciilor | | | | | centrului de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Personalul de specialitate al| 1 | | | | CCS, inclusiv coordonatorul, | | | | | participă la cel puţin 42 de ore de| | | | | formare continuă pe an (cursuri de | | | | | specializare, de perfecţionare, | | | | | stagii profesionale, seminarii, | | | |

Page 28: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

28

| conferinţe ş.a), în domenii care | | | | | asigura optimizarea activităţii | | | | | CCS, asigurată din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | pregătiri în domeniul | | | | | managementului serviciilor sociale,| | | | | coordonatorul CCS beneficiază de | | | | | pregătire în acest domeniu; anual, | | | | | coordonatorul participă la cel | | | | | puţin 21 de ore de formare în | | | | | domeniul managementului de | | | | | servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 Voluntarii beneficiază de un | 1 | | | | număr minim de 14 ore de formare | | | | | iniţială în cadrul centrului şi | | | | | organizată de acesta şi de formare | | | | | continuă în domeniu. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii dispune de | | | | | un sistem de supervizare a | | | | | resurselor umane. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este eficient şi asigură servicii | | | | | de calitate pentru clienţii | | | | | centrului de consiliere şi sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Coordonatorul CCS are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului CCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 30 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 3 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul de pregătire şi sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 7 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standard 1) | | | |

Page 29: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

29

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Activităţi de informare şi relaţii | | | | | cu comunitatea | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie derulează activităţi de | | | | | informare şi promovare a | | | | | serviciilor oferite şi stabileşte | | | | | relaţii de colaborare cu | | | | | comunitatea. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este informată despre existenţa şi | | | | | misiunea centrului de pregătire şi | | | | | sprijinire a reintegrării/ | | | | | integrării copilului în familie şi | | | | | se implică în sprijinirea | | | | | activităţilor acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 CRI realizează şi distribuie | 1 | | | | materiale promoţionale şi de | | | | | informare (pentru copii, familii, | | | | | profesionişti şi alţi membri ai | | | | | comunităţii) în ceea ce priveşte | | | | | misiunea, serviciile oferite şi | | | | | modalităţile de acces la acestea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CRI se asigura că toate | 1 | | | | materialele promoţionale şi | | | | | informaţiile puse la dispoziţia | | | | | comunităţii respectă dreptul | | | | | clienţilor la imagine, intimitate | | | | | şi confidenţialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 CRI îşi actualizează | 1 | | | | materialele promoţionale şi de | | | | | informare periodic sau atunci când | | | | | este necesar. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 CRI realizează şi sprijină, | 1 | | | | cel puţin o dată pe an, campanii de| | | | | informare şi sensibilizare a | | | | | comunităţii cu privire la | | | | | importanţa şi necesitatea | | | | | îngrijirii copilului într-o | | | | | familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 CRI face publică informaţia | 1 | | | | relevantă referitoare la | | | | | activităţile centrului, cu avizul | | | | | coordonatorului CRI, cel puţin o | | | | | dată pe an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.6 CRI încurajează implicarea | 1 | | | | voluntarilor pentru activităţile de| | | | | informare şi comunicare cu | | | | | comunitatea şi coordonează | | | | | activităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.7 În vederea îndeplinirii | 1 | | | | misiunii sale, CRI colaborează în | | | | | reţea cu serviciile şi programele | | | | | comunitare, regionale şi naţionale | | | | | de asistenţă şi protecţie a | | | |

Page 30: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

30

| copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 24 | | | | SERVICII OFERITE | | | | | (Standarde 2 - 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Elaborarea Programului de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | reintegrare/integrare | | | | | Specialiştii centrului de pregătire| | | | | şi sprijinire a reintegrării/ | | | | | integrării copilului în familie | | | | | întocmesc programul de intervenţie | | | | | specifică pentru reintegrare/ | | | | | integrare în familie pentru fiecare| | | | | copil aflat în evidenţa centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de intervenţie | | | | | personalizată în vederea | | | | | reintegrării/integrării în familie.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Programul de intervenţie | 1 | | | | specifică, denumit în continuare | | | | | PIS, pentru reintegrare/integrare | | | | | în familie, se elaborează în baza | | | | | Planului individualizat de | | | | | protecţie, care este întocmit de | | | | | managerul de caz, în conformitate | | | | | cu prevederile standardele minime | | | | | obligatorii privind managementul de| | | | | caz în domeniul protecţiei | | | | | drepturilor copilului, | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 PIS conţine obiective pe | 1 | | | | termen scurt, mediu şi lung, | | | | | activităţile corespunzătoare | | | | | acestor obiective, durata aferentă | | | | | activităţilor, personalul de | | | | | specialitate desemnat şi alte | | | | | persoane implicate, resursele | | | | | materiale şi financiare alocate | | | | | activităţilor, precum şi | | | | | modalităţile de monitorizare şi | | | | | evaluare-reevaluare a acestor | | | | | activităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 Coordonatorul CRI desemnează | 1 | | | | pentru fiecare copil un responsabil| | | | | pentru elaborarea PIS pentru | | | | | reintegrare/integrare în familie, | | | | | cu sprijinul/consultarea | | | | | specialiştilor identificaţi, în | | | | | funcţie de nevoile copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Toate activităţile care | 1 | | | | vizează reintegrarea/integrarea | | | | | copilului în familie se | | | | | înregistrează sub formă de rapoarte| | | | | de lucru ce sunt colectate şi | | | | | păstrate de către responsabilul de | | | | | PIS în dosarul pentru reintegrarea/| | | | | integrarea copilului în familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 31: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

31

| S2.5 Echipa CRI implică activ şi | 1 | | | | consultă copilul în procesul de | | | | | elaborare, luare a deciziilor, | | | | | implementare şi revizuire a PIS, în| | | | | funcţie de gradul său de | | | | | maturitate, precum şi familia şi | | | | | alte persoane importante pentru | | | | | copil. Parteneriatul cu familia/ | | | | | reprezentantul legal este | | | | | formalizat prin contractul încheiat| | | | | cu managerul de caz, în care sunt | | | | | precizate responsabilităţile | | | | | părţilor cu privire la | | | | | implementarea planului | | | | | individualizat de protecţie, precum| | | | | şi prevederi referitoare la | | | | | rezolvarea eventualelor litigii. În| | | | | situaţia în care CRI funcţionează | | | | | independent, nu ca activitate în | | | | | cadrul serviciilor rezidenţiale sau| | | | | a serviciilor de asistenţă | | | | | maternală, se încheie un contract | | | | | similar cu responsabilul de PIS. Se| | | | | recomandă adaptarea modelului | | | | | prevăzut în Ordinul ministrului | | | | | muncii, solidarităţii sociale şi | | | | | familiei nr. 73/2005 privind | | | | | aprobarea modelului Contractului | | | | | pentru acordarea de servicii | | | | | sociale, încheiat de furnizorii de | | | | | servicii, acreditaţi conform legii,| | | | | cu beneficiarii de servicii | | | | | sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.6 Responsabilul de PIS | 1 | | | | reevaluează şi, după caz, | | | | | revizuieşte PIS cel puţin o dată la| | | | | trei luni sau de câte ori este | | | | | necesar. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.7 Responsabilul de PIS | 1 | | | | colaborează cu toţi actorii sociali| | | | | implicaţi în vederea implementării | | | | | obiectivelor PIS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.8 Responsabilul de PIS comunică | 1 | | | | în scris revizuirile PIS | | | | | coordonatorului centrului, | | | | | managerului de caz, şi clienţilor | | | | | ori de câte ori acestea apar. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.9 Fiecare responsabil de PIS se | 1 | | | | ocupă de un număr maxim de 15 | | | | | cazuri active. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Pregătirea clienţilor pentru | | | | | reintegrare/integrare | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie asigură condiţiile şi | | | | | oferă serviciile necesare | | | | | reintegrării/integrării copilului | | | | | în familie. | | | |

Page 32: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

32

| Rezultate aşteptate: Clienţii sunt | | | | | pregătiţi pentru reintegrare/ | | | | | integrare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Nici o reintegrare/integrare | 1 | | | | în familie nu are loc fără | | | | | pregătirea prealabilă a clienţilor | | | | | implicaţi în cazul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 În momentul intrării copilului| 1 | | | | în atenţia CRI, specialiştii | | | | | centrului asigură continuitatea | | | | | asistenţei oferite copilului prin | | | | | valorificarea tuturor informaţiilor| | | | | referitoare la istoricul copilului | | | | | şi a altor documente legate de | | | | | evoluţia sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Centrul sprijină copilul şi | 1 | | | | familia pentru refacerea/ | | | | | menţinerea/consolidarea relaţiilor | | | | | copil-familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 CRI furnizează sau asigură | 1 | | | | accesul la servicii de consiliere | | | | | psihologică, socială, medicală, | | | | | juridică, educaţională sau orice | | | | | alte servicii pentru copil şi | | | | | familie corespunzător nevoilor | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Specialiştii centrului | 1 | | | | acţionează pentru diminuarea | | | | | efectelor negative ale separării | | | | | copilului de mediul de provenienţă | | | | | şi integrarea într-un nou mediu de | | | | | viaţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.6 Specialiştii centrului | 1 | | | | furnizează sau asigură accesul la | | | | | programe care au ca obiectiv | | | | | formarea/dezvoltarea competenţelor | | | | | parentale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.7 Echipa centrului planifică şi | 1 | | | | mediază întâlnirile/vizitele | | | | | copil-familie-persoană importantă | | | | | pentru copil; se asigura | | | | | obligatoriu cel puţin două | | | | | întâlniri ale copilului cu familia/| | | | | persoana, una într-un spaţiu | | | | | special amenajat şi cealaltă la | | | | | domiciliul familiei/persoanei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.8 Echipa asigură cadrul fizic şi| 1 | | | | profesional al contactelor directe | | | | | dintre copil-familie-persoană | | | | | importantă pentru copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.9 Echipa centrului iniţiază, | 1 | | | | asigură şi/sau sprijină | | | | | activităţile care pregătesc | | | | | comunitatea pentru o integrare | | | | | socială eficientă a cuplului | | | |

Page 33: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

33

| copil-familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Activităţi post-reintegrare/ | | | | | integrare | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie asigura servicii | | | | | post-integrare/reintegrare în | | | | | beneficiul copilului şi familiei. | | | | | Rezultate aşteptate: Integrarea/ | | | | | reintegrarea copilului în familie | | | | | şi comunitate se finalizează cu | | | | | succes. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 CRI furnizează sau asigură | 1 | | | | accesul la programe care au ca | | | | | obiectiv consolidarea competenţelor| | | | | parentale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 CRI furnizează sau asigură | 1 | | | | accesul la servicii de consiliere | | | | | psihologică, socială, medicală, | | | | | educaţională pentru copil şi | | | | | familie în vederea menţinerii unor | | | | | relaţii durabile copil-familie şi | | | | | accesul la resurse al clienţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Monitorizarea cazului se face | 1 | | | | pe o perioada de minimum 3 luni din| | | | | momentul reintegrării acestora în | | | | | familie. Se recomandă ca această | | | | | perioadă de monitorizare să fie în | | | | | medie de 6 luni, cu posibilităţi de| | | | | prelungire în anumite situaţii, în | | | | | funcţie de fiecare caz în parte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Pentru monitorizarea | 1 | | | | reintegrării copiilor în familie, | | | | | CRI colaborează cu autorităţile | | | | | locale de la domiciliul/reşedinţa | | | | | părinţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Echipa centrului sprijină | 1 | | | | copilul-familia pentru depăşirea | | | | | eventualelor situaţii de criză | | | | | survenite în timpul perioadei de | | | | | monitorizare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 Pe baza rapoartelor de | 1 | | | | monitorizare şi evaluare, | | | | | responsabilul de caz recomandă | | | | | managerului de caz închiderea | | | | | cazului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 16 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 5 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | |

Page 34: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

34

| în familie dispune de o locaţie | | | | | accesibilă clienţilor, resurse | | | | | financiare suficiente şi o bază | | | | | materială corespunzătoare | | | | | îndeplinirii misiunii sale. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile au acces la servicii de | | | | | calitate oferite de centrul de | | | | | pregătire şi sprijinire a | | | | | reintegrării/integrării copilului | | | | | în familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Centrul funcţionează într-o | 1 | | | | clădire adecvată, adaptată | | | | | serviciilor pe care le oferă şi | | | | | nevoilor beneficiarilor, inclusiv a| | | | | clienţilor cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Centrul dispune de un număr | 1 | | | | suficient de spaţii pentru | | | | | derularea tuturor tipurilor de | | | | | activităţi în beneficiul copiilor | | | | | şi familiilor, inclusiv activităţi | | | | | administrative, spaţii | | | | | igienico-sanitare separate pentru | | | | | clienţi şi personal, precum şi | | | | | posibilităţi de cazare temporară. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Spaţiile sunt amenajate şi | 1 | | | | dotate corespunzător desfăşurării | | | | | activităţilor oferite de centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Centrul se află într-un loc | 1 | | | | accesibil din punct de vedere al | | | | | existenţei mijloacelor de transport| | | | | în comun. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.5 Centrul este localizat în | 1 | | | | proximitatea celorlalte servicii | | | | | complementare din comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.6 Centrul dispune de autorizaţii| 1 | | | | de funcţionare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.7 Centrul dispune de un buget | 1 | | | | adecvat şi suficient derulării | | | | | tuturor activităţilor, inclusiv | | | | | pentru deplasarea copilului la | | | | | viitorul domiciliu pe parcursul | | | | | pregătirii reintegrării/integrării.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Proceduri administrative şi de | | | | | management | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie dispune de un set de | | | | | proceduri administrative şi de | | | | | management în concordanţă cu | | | | | misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Organizarea | | | | | administrativă şi managementul | | | | | asigură funcţionarea optimă a | | | | | centrului de pregătire şi | | | |

Page 35: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

35

| sprijinire a reintegrării/ | | | | | integrării copilului în familie în | | | | | beneficiul clienţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 CRI funcţionează într-un cadru| 1 | | | | legal, certificat de documente | | | | | oficiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 CRI funcţionează conform unui | 1 | | | | plan anual de acţiune, întocmit de | | | | | coordonatorul centrului, pe baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii şi a nevoilor | | | | | beneficiarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Coordonatorul CRI se asigură | 1 | | | | ca misiunea centrului să fie | | | | | redactată şi afişată pentru a fi | | | | | cunoscută de toţi angajaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 CRI îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară sau| | | | | norme interne de funcţionare, care | | | | | sunt aduse la cunoştinţa tuturor | | | | | angajaţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.5 Centrul deţine o bază de date | 1 | | | | care cuprinde informaţii legate de | | | | | copiii şi familiile pentru care | | | | | s-au derulat activităţi specifice | | | | | privind integrarea/reintegrarea, | | | | | care este utilizată conform | | | | | legislaţiei în vigoare, în ceea ce | | | | | priveşte accesul la informaţii şi | | | | | asigurarea confidenţialităţii | | | | | privind informaţiile despre | | | | | clienţii CRI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.6 Funcţionarea CRI se realizează| 1 | | | | în conformitate cu o metodologie de| | | | | lucru proprie elaborată pe baza | | | | | standardelor minime şi a ghidului | | | | | metodologic CRI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.7 Pentru îndeplinirea misiunii | 1 | | | | sale, CRI dezvoltă relaţii | | | | | funcţionale cu celelalte servicii | | | | | pentru protecţia copilului, | | | | | furnizorii de servicii şi, în mod | | | | | special, cu compartimentul pentru | | | | | îngrijire de tip familial şi cu cel| | | | | pentru îngrijire de tip rezidenţial| | | | | în domeniul protecţiei copilului | | | | | din cadrul direcţiei generale de | | | | | asistenţă socială şi pentru | | | | | protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.8 Coordonatorul centrului | 1 | | | | organizează reuniuni de lucru cu | | | | | întreg personalul, cel puţin lunar.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.9 Coordonatorul CRI elaborează | 1 | | | | raportul anual de activitate şi îl | | | | | înaintează furnizorului de | | | |

Page 36: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

36

| servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 22 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 7 - 9) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | personalului | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie utilizează politici | | | | | eficiente de recrutare şi angajare | | | | | de personal. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | recrutat şi angajat este eficient | | | | | în îndeplinirea misiunii centrului | | | | | de pregătire şi sprijinire a | | | | | reintegrării/integrării copilului | | | | | în familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Angajatorul recrutează şi | 1 | | | | angajează personalul în | | | | | conformitate cu specificul | | | | | centrului, nevoile clienţilor şi | | | | | reglementările legale în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Coordonatorul CRI participă la| 1 | | | | luarea deciziilor referitoare la | | | | | selectarea personalului centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Activitatea de recrutare şi | 1 | | | | angajare de personal se | | | | | înregistrează, iar documentele | | | | | referitoare la această activitate | | | | | se păstrează într-un dosar separat.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 La angajare se va ţine cont | 1 | | | | obligatoriu de competenţele, | | | | | cunoştinţele şi abilităţile | | | | | necesare în lucrul cu clienţii ale | | | | | fiecărui candidat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Coordonatorul centrului are | 1 | | | | studii superioare socio-umane şi | | | | | experienţă în servicii pentru | | | | | protecţia copilului de minim 1 an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 Personalul de specialitate are| 1 | | | | studii superioare socio-umane. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.7 Personalul este suficient | 1 | | | | pentru acoperirea tuturor | | | | | serviciilor oferite de centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.8 CRI are o metodologie de | 1 | | | | recrutare, evaluare, pregătire şi | | | | | coordonare a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | |

Page 37: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

37

| în familie asigură angajaţilor | | | | | formarea în domeniul specific | | | | | serviciilor oferite de acesta. | | | | | Rezultate aşteptate: Angajaţii au | | | | | pregătire şi abilităţi profesionale| | | | | corespunzătoare serviciilor | | | | | centrului de pregătire şi | | | | | sprijinire a reintegrării/ | | | | | integrării copilului în familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 CRI utilizează un pachet de | 1 | | | | formare de iniţiere specific | | | | | activităţilor centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Coordonatorul centrului | 1 | | | | identifică nevoile de formare ale | | | | | personalului de specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Coordonatorul CRI încurajează | 1 | | | | angajaţii centrului să-şi | | | | | identifice nevoile de formare şi să| | | | | solicite cursuri de perfecţionare, | | | | | specializare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Personalul de specialitate al | 1 | | | | CRI, inclusiv coordonatorul, | | | | | participă la cel puţin 42 de ore de| | | | | formare continuă pe an, în domeniul| | | | | protecţiei copilului şi/sau în | | | | | domenii care presupun îmbunătăţirea| | | | | cunoştinţelor legate de psihologia | | | | | copilului, relaţionarea adecvată | | | | | părinţi-copii, rezolvarea | | | | | conflictelor intrafamiliale etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 Specialiştii CRI sunt | 1 | | | | încurajaţi să participe şi la alte | | | | | tipuri de cursuri de formare care | | | | | îi pot ajuta în optimizarea muncii | | | | | lor, inclusiv seminarii şi | | | | | conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | pregătiri în domeniul | | | | | managementului serviciilor sociale,| | | | | coordonatorul CRI beneficiază de | | | | | formare în acest domeniu; anual, | | | | | coordonatorul participă la cel | | | | | puţin 21 de ore de formare în | | | | | domeniul managementului de | | | | | servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.7 Voluntarii beneficiază de un | 1 | |Activit. De | | număr minim de 14 ore de formare de| | |voluntariat | | iniţiere în cadrul centrului şi de | | |este | | formare continuă în domeniul | | |reglementată| | protecţiei copilului. | | |prin | | | | |L 78/2014 | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.8 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | angajaţilor se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare, prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | |

Page 38: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

38

| în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.9 CRI deţine un punct de | 1 | | | | documentare cu materiale/lucrări de| | | | | specialitate din domeniul | | | | | protecţiei copilului pe care | | | | | fiecare membru al echipei le poate | | | | | consulta ori de câte ori are | | | | | nevoie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de pregătire şi sprijinire | | | | | a reintegrării/integrării copilului| | | | | în familie dispune de un sistem de | | | | | supervizare a resurselor umane. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi eficient, asigurând| | | | | servicii de calitate pentru | | | | | clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Coordonatorul CRI are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Supervizarea este asigurată de| 1 | | | | specialişti cu studii superioare | | | | | socio-umane şi experienţa de cel | | | | | puţin 2 ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie în plus faţă de | | | | | persoanele cărora le asigură | | | | | supervizarea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Şedinţele de supervizare au | 1 | | | | loc periodic, individual şi în | | | | | echipa, cel puţin o dată pe lună | | | | | şi/sau la solicitarea | | | | | supervizorului sau a membrilor | | | | | echipei centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului CRI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 Supervizarea voluntarilor este| 1 | | | | asigurată de personalul desemnat de| | | | | coordonatorul CRI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 69 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 4 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul maternal _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | |

Page 39: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

39

| minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 9 | | | | LOCUL CENTRULUI MATERNAL ÎN | | | | | SISTEMUL JUDEŢEAN/LOCAL DE SERVICII| | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Locul în sistemul judeţean/local de| | | | | servicii | | | | | Centrul maternal este înfiinţat şi | | | | | funcţionează în conexiune cu alte | | | | | servicii sociale din comunitate | | | | | sau/şi judeţ/sector al municipiului| | | | | Bucureşti, care au misiuni | | | | | complementare. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare mamă | | | | | beneficiară şi fiecare membru al | | | | | echipei de personal dintr-un centru| | | | | maternal cunosc instituţiile şi | | | | | serviciile din comunitate cu care | | | | | colaborează în activităţile din | | | | | timpul rezidenţei şi după părăsirea| | | | | maternal. Cuplul mamă-copil | | | | | beneficiază de asistenţă | | | | | complementară. Centrul maternal are| | | | | o prezentare schematică a | | | | | sistemului de servicii sociale în | | | | | care se precizează clar locul pe | | | | | care îl ocupă şi cu ce alte | | | | | servicii se relaţionează. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cartografierea serviciilor | 1 | | | | existente într-o unitate | | | | | teritorială şi specificarea | | | | | relaţiilor dintre ele (sau | | | | | prezentarea schematică a sistemului| | | | | de servicii) este în | | | | | responsabilitatea consiliilor | | | | | judeţene/locale ale sectoarelor | | | | | municipiului Bucureşti care aplică | | | | | o strategie coerentă în domeniul | | | | | social. Precizând care este locul | | | | | CM în această schemă se asigură | | | | | accesul personalului şi al | | | | | beneficiarilor la o viziune de | | | | | ansamblu asupra sistemului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Coordonatorul CM se asigură ca| 1 | | | | reprezentarea locului CM în schema | | | | | de servicii este corectă, | | | | | reactualizată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 Schema sistemului de servicii | 1 | | | | cu precizarea locului ocupat de CM | | | | | se afişează într-un loc accesibil | | | | | mamelor beneficiare şi personalului| | | | | din centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 Coordonatorul CM organizează | 1 | | |

Page 40: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

40

| anual şi ori de câte ori este | | | | | nevoie o şedinţă de lucru cu | | | | | personalul pentru a face cunoscută | | | | | evoluţia sistemului de servicii în | | | | | care se încadrează CM şi pentru a | | | | | asigura cunoaşterea relaţiilor de | | | | | colaborare de către toţi membrii | | | | | echipei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 Este obligatorie prezentarea | 1 | | | | locului CM în sistemul de servicii | | | | | fiecărui nou angajat, odată cu | | | | | începerea activităţii în centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.6 Personalul este pregătit să | 1 | | | | ofere mamelor toate informaţiile | | | | | legate de celelalte servicii din | | | | | sistem şi de modalitatea în care | | | | | pot fi contactate direct de către | | | | | mame, în mod autonom pe cât | | | | | posibil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.7 Părinţii/rudele alte persoane | 1 | | | | adulte relevante pentru cuplul | | | | | mamă-copil primesc o listă cu | | | | | serviciile partenere ale CM şi | | | | | îndrumări/explicaţii în legătură cu| | | | | acestea. Se acordă o atenţie | | | | | particulară serviciilor de care | | | | | mama poate beneficia după ieşirea | | | | | din CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.8 DGASPC/ONG încheie acorduri de| 1 | | | | parteneriat cu toate serviciile | | | | | menţionate în schema care relaţii | | | | | de colaborare cu CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.9 ONG este obligat să raporteze | 1 | | | | la DGASPC că are înfiinţat un CM şi| | | | | care este capacitatea acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 29 | | | | ASISTENŢA CUPLURILOR MAMĂ-COPIL | | | | | (COPII) ÎN CENTRUL MATERNAL | | | | | (Standarde 2 - 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Admiterea în centrul maternal | | | | | Cuplul mamă-copil beneficiază de | | | | | găzduire, asistenţă şi suport în | | | | | cadrul centrului maternal, pe | | | | | perioadă determinată de timp. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare cuplu | | | | | mamă-copil este primit în centrul | | | | | maternal într-un climat care | | | | | asigură siguranţă, respect şi | | | | | respect. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Dispoziţia de admitere dată de| 1 | | | | directorul general/executiv al | | | | | DGASPC sau conducerea ONG pentru | | | | | primirea cuplului mamă-copil/ | | | | | gravidei în ultimul trimestru de | | | | | sarcină în CM se face în baza unui | | | |

Page 41: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

41

| plan de servicii a cărui finalitate| | | | | este prevenirea separării copilului| | | | | de mama sa/părinţii săi. Planul de | | | | | servicii este în responsabilitatea | | | | | asistentului social de la nivelul | | | | | serviciului public de asistenţă | | | | | socială/persoanei cu atribuţii în | | | | | asistenţa socială de la nivelul | | | | | comunităţii din care provine mama/ | | | | | gravida. În cazul în care situaţia | | | | | cuplului mamă-copil/gravidei nu | | | | | este cunoscută asistentului social/| | | | | persoanei menţionate anterior, | | | | | DGASPC/ONG este obligat să ia | | | | | legătura cu acesta şi să solicite | | | | | întocmirea unui plan de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 În cazul în care mama/gravida | 1 | | | | este minoră, admiterea acesteia în | | | | | CM se face în baza unei de | | | | | plasament emisă de comisia pentru | | | | | protecţia copilului sau instanţa | | | | | judecătorească, conform legii, iar | | | | | admiterea copilului (copiilor) prin| | | | | dispoziţie a directorului general/ | | | | | executiv al DGASPC, respectiv de | | | | | conducerea ONG. În acest caz, | | | | | managerul de caz din cadrul DGASPC/| | | | | ONG întocmeşte un plan | | | | | individualizat de protecţie pentru | | | | | gravida minoră sau pentru cuplul | | | | | mamă minoră-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 În cazul gravidei minore care | 1 | | | | are deja o măsură de protecţie de | | | | | tipul plasamentului sau | | | | | plasamentului în regim de urgenţă, | | | | | situaţia acesteia va fi reevaluată | | | | | în noul context în vederea | | | | | transferului în CM - printr-o nouă | | | | | măsură de protecţie (vezi cerinţa | | | | | 2.2). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Se recomandă vizitarea CM de | 1 | | | | către cuplul mamă-copil, înainte de| | | | | luarea dispoziţiei de admitere, | | | | | precum şi informarea mamei cu | | | | | privire la drepturile şi | | | | | obligaţiile ce-i revin pe perioada | | | | | rezidenţei. Mama este corect | | | | | informată despre misiunea şi | | | | | metodologia CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.5 Echipa CM deţine toate | 1 | | | | detaliile legate de cuplul | | | | | mamă-copil şi planul de servicii/ | | | | | planul individualizat de protecţie.| | | | | Cererea mamei şi contractul de | | | | | rezidenţă, precum şi hotărârea de | | | | | plasament dacă este cazul, fac | | | | | parte din documentaţia care stă la | | | | | baza întocmirii dosarului familiei | | | | | rezidente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 42: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

42

| S2.6 Înainte de primirea în CM a | 1 | | | | cuplului mamă-copil, spaţiul | | | | | individual destinat acestuia este | | | | | amenajat. Este recomandat ca grupul| | | | | de beneficiari rezidenţi în CM să | | | | | fie înştiinţat de admiterea unui | | | | | nou cuplu. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.7 Un membru al echipei CM, | 1 | | | | desemnat de coordonatorul CM, va | | | | | însoţi cuplul mamă-copil în primele| | | | | câteva ore ale găzduirii, astfel | | | | | încât să faciliteze acestuia | | | | | adaptarea în mediul instituţional. | | | | | Este recomandat ca acesta să | | | | | prezinte cuplului mamă-copil grupul| | | | | de beneficiari şi detalii despre | | | | | spaţiul CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.8 Fiecare CM îşi stabileşte | 1 | | | | criterii de admitere în baza | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente şi a altor acte normative | | | | | în vigoare, care sunt avizate de | | | | | direcţia generală de asistenţă | | | | | socială şi protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.9 În cazul CM aparţinând | 1 | | | | organizaţiilor neguvernamentale, se| | | | | comunică lunar numărul de locuri | | | | | ocupate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 13 | TOTAL: | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie | | | | | În cadrul centrului maternal | | | | | fiecare cuplu mamă-copil este | | | | | ocrotit în baza unui program | | | | | personalizat de intervenţie care | | | | | abordează într-un mod coerent şi | | | | | unitar componentele legate de: | | | | | educaţia şi responsabilitatea mamei| | | | | în relaţia sa cu copilul, | | | | | asigurarea sănătăţii fizice şi | | | | | psihice a mamei şi copilului, | | | | | pregătirea reintegrării familiale | | | | | şi sociale. Acest program se | | | | | elaborează şi se pune în practică | | | | | numai cu acordul mamei şi cu | | | | | participarea sa directă. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare cuplu | | | | | mamă-copil beneficiază de o | | | | | intervenţie personalizată în | | | | | funcţie de nevoile identificate la | | | | | admiterea în centrul maternal | | | | | adaptată ulterior şi axată pe | | | | | dezvoltarea autonomiei mamei şi pe | | | | | pregătirea reîntoarcerii cuplului | | | | | mamă-copil în mediul familial, în | | | | | condiţii sigure şi favorabile | | | | | dezvoltării copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Programul personalizat de | 1 | | | | intervenţie, denumit în continuare | | | |

Page 43: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

43

| PPI, este elaborat de responsabilul| | | | | de caz şi personalul de | | | | | specialitate al CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 PPI se elaborează în cel mult | 1 | | | | 2 săptămâni de la admiterea | | | | | cuplului mamă-copil în CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 La implementarea PPI participă| 1 | | | | şi specialişti din comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Responsabilul de caz | 1 | | | | monitorizează implementarea | | | | | efectivă a PPI şi face raportările | | | | | către managerul de caz, conform | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | privind managementul de caz în | | | | | domeniul protecţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 PPI este un document scris | 1 | | | | redactat de comun acord cu mama şi | | | | | cuprinde componente care se referă | | | | | cel puţin la: a) relaţia | | | | | mamă-copil; b) educaţia mamei | | | | | pentru creşterea copilului; c) | | | | | pregătirea mediului familial pentru| | | | | primirea şi integrarea copilului şi| | | | | a mamei; d) orientarea şi | | | | | pregătirea pentru integrare socială| | | | | şi profesională. Fiecare componentă| | | | | are obiective operaţionale, | | | | | activităţi şi rezultate | | | | | previzionale în intervale de timp | | | | | determinate, specialişti | | | | | nominalizaţi cu atribuţii clare | | | | | (atât din cadrul CM, cât şi din | | | | | alte servicii din comunitate), | | | | | resurse materiale şi financiare, | | | | | proceduri şi date de reevaluare | | | | | stabilite. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.6 Coordonatorul CM are obligaţia| 1 | | | | de a desemna personalul de | | | | | specialitate care să participe la | | | | | elaborarea şi implementarea PPI şi | | | | | de a contacta celelalte servicii cu| | | | | care CM se relaţionează în vederea | | | | | nominalizării celorlalţi | | | | | specialişti cu responsabilităţi în | | | | | cadrul programului respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.7 Este obligatorie includerea în| 1 | | | | echipa care elaborează şi | | | | | implementează PPI a asistentului | | | | | social din cadrul serviciului | | | | | public de asistenţă socială sau a | | | | | persoanei cu atribuţii în asistenţa| | | | | socială din comunitatea în care se | | | | | află domiciliul mamei, al | | | | | partenerului sau familiei naturale | | | | | sau lărgite în care cuplul | | | | | mamă-copil se va integra după | | | | | ieşirea din CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 44: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

44

| S3.8 Elaborarea şi re-evaluarea PPI| 1 | | | | se realizează cu acordul mamei şi, | | | | | după caz, cu consultarea tatălui | | | | | copilului, a bunicilor şi a altor | | | | | persoane importante pentru cuplul | | | | | mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.9 Re-evaluarea are loc | 1 | | | | trimestrial sau de câte ori este | | | | | nevoie, şi este consemnată în | | | | | dosarul cuplului mamă-copil şi se | | | | | avizează de coordonatorul CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.10 Furnizarea serviciilor | 1 | | | | cuprinse în PPI se realizează în | | | | | baza unui contract de rezidenţă | | | | | încheiat între mamă şi CM înaintea | | | | | admiterii. Se recomandă ca durata | | | | | medie a contractului să fie de 6 | | | | | luni. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.11 În cazul mamei/gravidei | 1 | | | | minore, contractul de rezidenţă | | | | | este semnat de părinţii sau | | | | | reprezentantul legal al acesteia. | | | | | Pentru mamele/gravidele minore cu | | | | | vârsta peste 14 ani, contractul de | | | | | rezidenţă este semnat şi de | | | | | acestea, însă după o evaluare şi | | | | | consiliere psihologică prealabilă | | | | | prin care se urmăreşte a se stabili| | | | | dacă îşi poate asuma respectarea | | | | | prevederilor cuprinse în contract | | | | | şi semnarea acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.12 În cazul gravidei minore cu | 1 | | | | măsura de protecţie (situaţia | | | | | menţionată la cerinţa 2.3.), după | | | | | naştere se încheie un nou contract | | | | | de rezidenţă, în aceleaşi condiţii | | | | | menţionate anterior. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.13 Pentru serviciile care se | 1 | | | | oferă în alte structuri din | | | | | comunitate, DGASPC/ONG are | | | | | contracte încheiate cu acestea, | | | | | valabile pentru toţi beneficiarii | | | | | CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Managementul de caz la nivelul | | | | | centrului maternal | | | | | Fiecare cuplu mamă-copil din centru| | | | | maternal, are desemnat un | | | | | responsabil de caz, care face parte| | | | | din personalul centrului maternal. | | | | | Rezultate aşteptate: Prin aplicarea| | | | | metodei managementului de caz se | | | | | realizează abordarea profesionistă | | | | | a fiecărui caz în parte, | | | | | adaptându-se oferta serviciilor | | | | | furnizate sau facilitate de centrul| | | | | matern la nevoile concrete ale | | | | | cuplului mamă-copil. | | | |

Page 45: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

45

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Responsabilul de caz, denumit | 1 | | | | în continuare RC, este numit de | | | | | coordonatorul CM în cel mult 3 zile| | | | | de la admiterea cuplului mamă-copil| | | | | în CM. Se recomandă numirea | | | | | acestuia în cel mai scurt timp după| | | | | desemnarea/nominalizarea | | | | | managerului de caz de către DGASPC,| | | | | conform standardelor minime | | | | | obligatorii privind managementul de| | | | | caz în domeniul protecţiei | | | | | copilului. Astfel, manager de caz | | | | | poate fi: asistentul social de la | | | | | nivelul serviciului public de | | | | | asistenţă socială, asistentul | | | | | social profesionist din cadrul | | | | | DGASPC sau asistentul social | | | | | profesionist din cadrul ONG; | | | | | ultimii doi pot avea în | | | | | monitorizare fie planul de servicii| | | | | (atunci când acesta este elaborat | | | | | de persoana cu atribuţii în | | | | | asistenţă socială), fie planul | | | | | individualizat de protecţie (în | | | | | cazul mamelor/gravidelor minore). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 RC participă la elaborarea şi | 1 | | | | monitorizarea planului de servicii/| | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie stabilit de managerul de | | | | | caz împreună cu echipa CM, conform | | | | | necesităţilor cuplului mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Ca pregătire, RC este un | 1 | | | | profesionist cu competenţe în | | | | | domeniul asistenţei sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 RC verifică săptămânal că | 1 | | | | activitatea planificată se | | | | | desfăşoară conform PPI, care este | | | | | parte integrantă a planului de | | | | | servicii/planului individualizat de| | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 RC verifică lunar că | 1 | | | | activităţile stabilite în PPI se | | | | | derulează sau cele facilitate de CM| | | | | conduc la realizarea obiectivelor | | | | | aferente şi informează managerul de| | | | | caz. Dacă constată modificări | | | | | determinante în situaţia cuplului | | | | | mamă-copil sau a eficienţei | | | | | serviciilor oferite sau facilitate | | | | | de CM, RC solicită managerului de | | | | | caz reevaluarea planului de | | | | | servicii/planului individualizat de| | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 RC are întâlniri individuale | 1 | | | | cu specialiştii din CM implicaţi în| | | | | implementarea PPI sau cu întreaga | | | | | echipă a CM ori numai cu o parte a | | | | | acesteia în vederea monitorizării | | | |

Page 46: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

46

| implementării PPI la nivelul CM. RC| | | | | poate efectua vizite de | | | | | monitorizare a implementării PPI şi| | | | | prin intermediul specialiştilor din| | | | | afara CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.7 RC are în atribuţii întocmirea| 1 | | | | şi actualizarea dosarului familiei | | | | | rezidente în CM. Documentele | | | | | cuprinse în acest dosar se află în | | | | | copie şi la managerul de caz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 28 | | | | GĂZDUIREA, AMBIENTUL ŞI ASIGURAREA | | | | | HRANEI | | | | | (Standarde 5 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5.1 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Amplasamentul şi amenajarea | | | | | interioară | | | | | Amplasamentul şi amenajarea | | | | | interioară a centrului maternal | | | | | sunt în concordanţă cu nevoile de | | | | | asistenţă ale cuplului mamă-copil | | | | | şi oferă un mediu care să permită | | | | | derularea programului personalizat | | | | | de intervenţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Cuplul | | | | | mamă-copil locuieşte într-o | | | | | instituţie bine proiectată, dotată | | | | | şi echipată corespunzător nevoilor | | | | | lui, în condiţii de amplasare şi | | | | | deschidere către comunitate şi | | | | | serviciile oferite sau facilitate | | | | | de aceasta. | | | | | Organizarea şi dotarea spaţiului | | | | | favorizează implicarea mamei în | | | | | îngrijirea copilului sau şi | | | | | responsabilizarea ei pentru modul | | | | | în care copilul său se dezvoltă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.1 Locaţia CM este într-o arie | 1 | | | | teritorială care are acces la | | | | | serviciile oferite de comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.2 Metodologia de organizare a | 1 | | | | CM are prevederi clare în ceea ce | | | | | priveşte organizarea internă a | | | | | spaţiilor individuale ocupate de | | | | | cuplurile mamă-copil, a spaţiilor | | | | | igienico-sanitare, a spaţiilor | | | | | comune, de servire a mesei şi de | | | | | petrecere a timpului liber, a | | | | | spaţiilor destinate vizitatorilor, | | | | | a celor destinate activităţilor | | | | | psihopedagogice, precum şi a celor | | | | | administrative. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.3 Metodologia de funcţionare a| 1 | | | | CM prevede existenţa unui | | | | | regulament de ordine interioară (în| | | | | cazul ONG) sau a unor norme interne| | | | | de funcţionare (în cazul DGASPC) | | | | | care să definească | | | |

Page 47: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

47

| responsabilităţile beneficiarilor | | | | | cu privire la cel puţin următoarele| | | | | aspecte: a) raporturile dintre mamă| | | | | şi copil, b) relaţiile de "bună | | | | | convieţuire", c) comportamente | | | | | admise/promovate în CM, d) repere | | | | | ale programului zilnic şi e) măsuri| | | | | prevăzute în situaţia încălcării | | | | | regulamentului/normelor de ordine | | | | | interioară. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.4 Metodologia de organizare şi| 1 | | | | funcţionare a CM, denumită în | | | | | continuare MOF, prevede existenţa | | | | | unui contract de rezidenţă, în două| | | | | exemplare, care să cuprindă cel | | | | | puţin următoarele aspecte: a) | | | | | misiunea CM, b) date de | | | | | identificare ale părţilor semnatare| | | | | ale contractului de rezidenţă | | | | | (beneficiar şi coordonatorul CM), | | | | | c) perioada de găzduire, d) | | | | | motivele cererii de găzduire, e) | | | | | obiectivele asigurării asistenţei | | | | | în cadrul CM şi f) | | | | | responsabilităţile celor două | | | | | părţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.5 CM trebuie să fie amenajat | 1 | | | | astfel încât să corespundă | | | | | nivelului mediu socio-economic al | | | | | comunităţii în care este amplasat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1.6 Se recomandă ca CM să nu | 1 | | | | funcţioneze în aceeaşi locaţie cu | | | | | un serviciu de tip rezidenţial care| | | | | este încă funcţional. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5.2 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Măsurile de siguranţă şi securitate| | | | | În centrul maternal sunt aplicate | | | | | măsurile de siguranţă şi securitate| | | | | legale necesare pentru asigurarea | | | | | protecţiei clienţilor, | | | | | vizitatorilor şi a personalului | | | | | împotriva evenimentelor şi | | | | | accidentelor cu potenţial | | | | | vătămător. | | | | | Rezultate aşteptate: Cuplurile | | | | | mamă-copil, vizitatorii şi | | | | | profesioniştii se află în siguranţă| | | | | în cadrul centrului maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2.1 MOF conţine proceduri de | 1 | | | | prevenire a situaţiilor de risc şi | | | | | de intervenţie în aceste situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2.2 CM deţine toate | 1 | | | | autorizaţiile şi asigurările pentru| | | | | o funcţionare optimă în | | | | | conformitate cu prevederile legale | | | | | în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5.3 | TOTAL: 10 | TOTAL: | |

Page 48: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

48

| Condiţii de locuit | | | | | Condiţiile de locuit ale cuplului | | | | | mamă-copil în centrul maternal sunt| | | | | menţinute în stare bună de | | | | | funcţionare. | | | | | Rezultate aşteptate: Mama şi | | | | | copilul trăiesc într-un cadru care | | | | | le oferă acestora un cadru | | | | | securizant şi suportiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.1 MOF prevede găzduirea pe o | 1 | | | | perioadă determinată, fiind | | | | | necesare un minim de 6 spaţii | | | | | individuale pentru cuplul | | | | | mamă-copil, care să răspundă nevoii| | | | | de intimitate a familiei, precum şi| | | | | spaţiu pentru petrecerea timpului | | | | | liber, spaţiu pentru prepararea şi | | | | | depozitarea alimentelor şi spaţii | | | | | igienico-sanitare. Se recomandă ca:| | | | | a) mamele cu mai mulţi copii să fie| | | | | găzduite într-o cameră individuală;| | | | | b) într-o cameră să fie găzduite | | | | | cel mult două cupluri mamă-copil şi| | | | | spaţiul individual al fiecăruia să | | | | | fie clar delimitat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.2 Spaţiile individuale | 1 | | | | destinate cuplurilor mamă-copil | | | | | sunt utilate în conformitate cu | | | | | necesităţile adultului şi ale | | | | | copilului: mobilier individual, pat| | | | | pentru mamă, pat pentru copil, | | | | | dulap pentru haine; utilarea se | | | | | face în funcţie de vârstă, stare de| | | | | sănătate, stadiu de dezvoltare. | | | | | Este permisă reamenajarea spaţiului| | | | | individual de către beneficiar doar| | | | | cu acordul coordonatorului CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.3 Cuplurile mamă-copil vor | 1 | | | | beneficia de un spaţiu destinat | | | | | petrecerii timpului liber, comun | | | | | întregului grup de beneficiari şi | | | | | utilat corespunzător. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.4 Contractul de rezidenţă | 1 | | | | semnat la admiterea în CM conţine | | | | | prevederi cu privire la menţinerea | | | | | stării de igienă şi curăţenie în | | | | | toate spaţiile CM, precum şi | | | | | măsurile care se iau în caz de | | | | | nerespectare a acestor prevederi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.5 CM deţine spaţii special | 1 | | | | amenajate care să permită vizitarea| | | | | beneficiarilor de către membrii şi | | | | | familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.6 În CM există minim câte o | 1 | | | | toaletă la 4 adulţi beneficiari, | | | | | dotate cu materiale care permit o | | | | | igienizare rapidă şi cu | | | | | echipamentele necesare în | | | |

Page 49: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

49

| conformitate cu normele în vigoare.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.7 Personalul şi vizitatorii | 1 | | | | cuplurilor mamă-copil utilizează | | | | | grupuri igienico-sanitare separate.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.8 CM îşi poate organiza, la | 1 | | | | nevoie, o cameră pentru utilizarea | | | | | sa în scop de izolator. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.9 CM are prevăzute spaţii | 1 | | | | destinate pentru spălarea, | | | | | curăţarea, igienizarea şi uscarea | | | | | rufăriei, conform normelor în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3.10 MOF prevede un program de | 1 | | | | reparaţii şi întreţinere/menţinere | | | | | a stării de igienă şi a siguranţei | | | | | în toate spaţiile CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5.4 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | În centrul maternal se asigură | | | | | beneficiarilor o alimentaţie | | | | | corespunzătoare din punct de vedere| | | | | cantitativ şi calitativ, care | | | | | răspunde nevoilor nutriţionale ale | | | | | adultului (femeie adultă, gravidă, | | | | | lăuză) şi ale copilului | | | | | (nou-născut, sugar, copil cu vârsta| | | | | cuprinsă între 0 - 3 ani şi, după | | | | | caz, alte grupe de vârstă) ţinând | | | | | cont de preferinţele acestora. | | | | | Rezultate aşteptate: Beneficiarii | | | | | centrului maternal au o alimentaţie| | | | | sănătoasă şi adaptată nevoilor | | | | | personale. Copiii din centrul | | | | | maternal au o alimentaţie care să | | | | | le permită o dezvoltare | | | | | normo-ponderală, iar pentru | | | | | nou-născuţi şi sugari se promovează| | | | | şi sprijină alimentaţia naturală a | | | | | acestora. Mamele găzduite în | | | | | centrul maternal participă activ la| | | | | repararea şi servirea meselor, | | | | | însuşindu-şi deprinderi adecvate | | | | | unei bune alimentaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4.1 Meniurile se stabilesc sub | 1 | | | | coordonarea unui specialist (medic | | | | | sau asistenţă dieteticiană), ţinând| | | | | cont de preferinţele | | | | | beneficiarilor, de influenţa | | | | | culturală, astfel încât, să se | | | | | asigure o alimentaţie în | | | | | conformitate cu nevoile nutritive | | | | | ale mamelor şi copiilor, nevoile de| | | | | dezvoltare a copiilor şi | | | | | normativele în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4.2 Meniurile destinate copiilor| 1 | | | | în colaborare cu mamele acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 50: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

50

| S5.4.3 Alimentele sunt preparate şi| 1 | | | | servite, în spaţii special | | | | | amenajate, de către mamele | | | | | beneficiare, asistate de un membru | | | | | al echipei (bucătar). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4.4 În cadrul CM se realizează | 1 | | | | activităţi care să aibă drept scop | | | | | asimilarea de către beneficiare a | | | | | noţiunilor despre nutriţie şi | | | | | igiena alimentaţiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Educaţia şi consilierea | | | | | beneficiarelor | | | | | Centrul maternal sprijină mama, în | | | | | mod individualizat şi personalizat,| | | | | în demersul de asumare a rolului | | | | | matern, astfel încât aceasta să-i | | | | | poată asigura copilului o | | | | | dezvoltare corespunzătoare nevoilor| | | | | sale afective, sociale, | | | | | educaţionale şi medicale. | | | | | Rezultate aşteptate: Mama îşi | | | | | dezvoltă abilităţile de creştere şi| | | | | îngrijire a propriului copil, | | | | | aflându-se într-o stare de confort | | | | | în asumarea rolului de părinte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 În conformitate cu PPI, pentru| 1 | | | | fiecare cuplu mamă-copil sunt | | | | | prevăzute activităţi care răspundă | | | | | nevoilor de informare, educare şi | | | | | consiliere a mamei cu privire la | | | | | creşterea şi educarea copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Activităţile de educaţie şi | 1 | | | | consiliere a beneficiarelor se | | | | | realizează cu privire cel puţin la | | | | | următoarele aspecte: a) igienă şi | | | | | îngrijire personală, b) acordarea | | | | | primului ajutor, c) nutriţie şi | | | | | dietă, d) schema de vaccinări a | | | | | copilului şi e) infecţii cu | | | | | transmitere sexuală, elemente de | | | | | educaţie contraceptivă şi sexuală. | | | | | Se recomandă ca aceste activităţi | | | | | să aibă loc preponderent în cadrul | | | | | CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Tatăl copilului şi familia | 1 | | | | lărgită sunt încurajaţi să | | | | | participe la activităţile de | | | | | educaţie şi consiliere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 Personalul adoptă o atitudine | 1 | | | | de valorizare a mamei în rolul sau | | | | | de părinte, în spiritul respectării| | | | | confidenţialităţii şi a demnităţii | | | | | cuplului mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.5 Consilierea psihologică şi | 1 | | | | suportul psihologic ale mamei şi | | | | | copilului se realizează de către | | | |

Page 51: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

51

| psihologi, în mod individual sau în| | | | | grup, în condiţii de maximă | | | | | confidenţialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.6 Asistentul social împreună cu | 1 | | | | alţi specialişti din CM sau din | | | | | afară acestuia sprijină mama şi | | | | | copilul ei în obţinerea drepturilor| | | | | lor sociale şi asigură consiliere | | | | | juridică mamei beneficiare în CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 6 | | | | INTEGRAREA SOCIALĂ ŞI PROFESIONALĂ | | | | | (Standard 7) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Integrarea socială şi profesională | | | | | Centrul maternal sprijină cuplul | | | | | mamă-copil în vederea dezvoltării | | | | | autonomiei care favorizează | | | | | reintegrarea acestuia în familie | | | | | şi/sau comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare | | | | | beneficiară este implicată activ în| | | | | elaborarea şi punerea în aplicare a| | | | | programului personalizat de | | | | | intervenţie, beneficiind pe toată | | | | | durata rezidenţei de activităţi de | | | | | orientare şi consiliere vocaţională| | | | | menite să-i sporească capacitatea | | | | | de (re)inserţie în viaţa autonomă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Echipa pluridisciplinară a CM | 1 | | | | împreună cu mama urmăresc | | | | | clarificarea situaţiei | | | | | juridico-administrative a cuplului | | | | | mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Beneficiarele sunt informate | 1 | | | | despre oferta de servicii sociale, | | | | | publice sau private, aflată în | | | | | comunitate şi sunt încurajate | | | | | demersurile pentru identificarea | | | | | unor posibile resurse pentru | | | | | autonomizare (cursuri de | | | | | reconversie profesională, găsirea | | | | | unor locuri de muncă). Pe perioada | | | | | în care mama se află la cursuri sau| | | | | şedinţe de informare şi consiliere | | | | | care se desfăşoară în alte locaţii | | | | | decât CM, copilul este în grija | | | | | altei mame responsabilizate în | | | | | acest sens, în cazul în care în CM | | | | | nu se desfăşoară o activitate tip | | | | | "creşă". | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 RC intermediază relaţia dintre| 1 | | | | mamă şi diverse servicii aflate în | | | | | comunitate, stimulând mama să | | | | | devină autonomă şi responsabilă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Beneficiarele sunt implicate | 1 | | | | în activităţile de autogospodărire | | | | | pe toată perioada rezidenţei, cu | | | |

Page 52: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

52

| sprijinul personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Tatăl copilului şi familia | 1 | | | | lărgită sunt încurajaţi să | | | | | participe la activităţile prevăzute| | | | | în PPI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 Mamele găzduite în CM sunt | 1 | | | | încurajate să desfăşoare activităţi| | | | | care să răspundă nevoilor de | | | | | relaxare şi de dezvoltare a | | | | | abilităţilor vocaţionale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 14 | | | | MENŢINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE | | | | | (Standarde 8 - 9) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Copiii rezidenţi în centrul | | | | | maternal beneficiază de asistenţă | | | | | medicală profilactică şi curativă | | | | | în vederea unei bune dezvoltări | | | | | fizice şi psihologice. | | | | | Rezultate aşteptate: Starea de | | | | | sănătate a copilului este permanent| | | | | urmărită de către mama sa, | | | | | personalul centrului maternal şi | | | | | medicul de familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Fiecare cuplu mamă-copil | 1 | | | | găzduit în CM este înscris la | | | | | medicul de familie sau, în lipsa | | | | | bine documentată a acestuia, starea| | | | | de sănătate se asigură în | | | | | conformitate cu prevederile | | | | | legislaţiei în materie şi prin | | | | | intervenţia unui medic angajat de | | | | | DGASPC/ONG în acord cu prevederile | | | | | Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Medicamentele de uz curativ, | 1 | | | | prescrise de medic, sunt | | | | | administrate copilului de către | | | | | mama sa, sub supravegherea | | | | | personalului desemnat în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 În dosarul familiei rezidente | 1 | | | | există o copie a fişei medicale a | | | | | copilului, care să conţină date | | | | | despre evoluţia ponderală, data şi | | | | | vaccinările efectuate, schema de | | | | | diversificaţie a alimentaţiei, boli| | | | | şi tratamente prescrise s.a. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Beneficiarelor li se aduce la | 1 | | | | cunoştinţă care sunt membrii | | | | | personalului desemnaţi să intervină| | | | | în situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 Personalul urmează cursuri de | 1 | | | | pregătire în acordarea primului | | | | | ajutor, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | |

Page 53: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

53

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 Copiii care se îmbolnăvesc de | 1 | | | | boli infecto-contagioase şi care nu| | | | | necesită spitalizare, se izolează, | | | | | pe o perioadă stabilită de medicul | | | | | specialist, într-un spaţiu special | | | | | amenajat (izolator). | | | | | Mama însoţeşte în toate aceste | | | | | situaţii copilul bolnav şi în | | | | | această perioadă nu efectuează nici| | | | | o altă activitate care nu are | | | | | legătură cu îngrijirea copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.7 CM îşi stabileşte proceduri de| 1 | | | | acţiune în cazul îmbolnăvirilor şi | | | | | producerii accidentelor. Medicul de| | | | | familie sau medicul angajat de | | | | | DGASPC/ONG este solicitat în caz de| | | | | urgenţă, coordonatele acestuia | | | | | fiind aduse la cunoştinţa | | | | | întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.8 În CM se respectă legislaţia | 1 | | | | în vigoare cu privire la | | | | | înregistrarea, depozitarea, | | | | | manipularea, distribuirea şi | | | | | administrarea medicamentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Încetarea rezidenţei | | | | | În cadrul centrului maternal sunt | | | | | prevăzute activităţi de pregătire a| | | | | părăsirii instituţiei de către | | | | | cuplul mamă-copil atât pentru | | | | | (re)integrarea socio-profesională | | | | | şi referirea către alte servicii | | | | | sociale pentru susţinerea | | | | | reintegrării şi menţinerea | | | | | legăturilor familiale, cât şi | | | | | pentru transferul către un alt | | | | | serviciu de tip rezidenţial. | | | | | Rezultate aşteptate: Cuplul | | | | | mamă-copil părăseşte centrul | | | | | maternal în condiţii de siguranţă | | | | | şi protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 PPI are drept obiectiv general| 1 | | | | (re)integrarea familială, socială | | | | | şi profesională a cuplului | | | | | mamă-copil rezident în CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Prin semnarea contractului de | 1 | | | | rezidenţă dintre mama şi | | | | | coordonatorul CM, RC se asigură de | | | | | câte ori este nevoie că mama | | | | | înţelege faptul că rezidenţă este | | | | | temporară şi condiţionată de | | | | | coparticiparea ei la derularea PPI.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Pregătirea părăsirii CM se | 1 | | | | concentrează pe următoarele | | | | | aspecte: a) evaluarea finală a | | | | | nevoilor cuplului mamă-copil în | | | | | vederea elaborării planului de | | | |

Page 54: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

54

| servicii post-rezidenţiale care să | | | | | consolideze abilităţile dobândite | | | | | de cuplul mamă-copil pe perioada | | | | | găzduirii; b) cuplul mamă-copil | | | | | trebuie să cunoască în detaliu | | | | | demersurile care urmează să fie | | | | | întreprinse, inclusiv | | | | | profesioniştii care urmează să | | | | | participe la implementarea planului| | | | | de servicii post-rezidenţiale; c) | | | | | autorităţile locale din comunitatea| | | | | în care se (re)integrează cuplul | | | | | mamă-copil trebuie să fie implicate| | | | | în elaborarea planului de servicii | | | | | post-rezidenţiale, precum şi în | | | | | monitorizarea implementării | | | | | acestuia; d) îndeplinirea tuturor | | | | | formalităţilor administrative şi | | | | | legale pentru părăsirea CM de către| | | | | cuplul mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Găzduirea poate fi întreruptă | 1 | | | | înainte de expirarea perioadei | | | | | prevăzute în contractul de | | | | | rezidenţă în următoarele situaţii: | | | | | a) îndeplinirea obiectivelor | | | | | prevăzute în PPI, b) identificarea | | | | | unor alte soluţii pentru cuplul | | | | | mamă-copil (alte servicii de tip | | | | | rezidenţial adecvate situaţiei | | | | | cuplului mamă-copil), c) la | | | | | solicitarea scrisă a mamei | | | | | (adulte), d) încălcarea repetată a | | | | | contractului de rezidenţă (în cazul| | | | | mamei adulte). În ultimele două | | | | | situaţii, managerul de caz trebuie | | | | | să evalueze situaţia de pericol | | | | | iminent pentru copil şi să propună | | | | | luarea măsurii plasamentului în | | | | | regim de urgenţă, conform legii. În| | | | | cazul în care măsura plasamentului | | | | | în regim de urgenţă nu este | | | | | oportună, părăsirea CM nu se face | | | | | decât cu asigurarea planului de | | | | | servicii post-rezidenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 Indiferent de forma în care | 1 | | | | cuplul mamă-copil părăseşte CM, | | | | | coordonatorul acestuia se asigură | | | | | că mama primeşte copii ale | | | | | următoarelor documente: PPI şi | | | | | revizuirile acestuia, evaluările | | | | | iniţială, periodice şi finală şi | | | | | planul de servicii | | | | | post-rezidenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.6 Dosarul familiei se arhivează,| 1 | | | | în conformitate cu prevederile | | | | | legale. Cuplul mamă-copil are acces| | | | | la propriul dosar ori de câte ori | | | | | doreşte, în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare. Restricţiile| | | | | se instituie de managerul de caz în| | | | | situaţii care contravin interesului| | | |

Page 55: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

55

| superior al copilului şi sunt | | | | | avizate de directorul general/ | | | | | executiv al DGASPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VI | 7 | | | | MANAGEMENTUL CENTRULUI MATERNAL | | | | | (Standard 10) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Proiectul instituţional | | | | | Centrul maternal funcţionează în | | | | | acord cu un proiect instituţional | | | | | întocmit în baza prevederilor | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente şi a nevoilor specifice | | | | | ale cuplurilor beneficiare | | | | | mamă-copil. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare cuplu | | | | | mamă-copil beneficiază de servicii | | | | | adecvate şi de calitate, în acord | | | | | cu standardele minime obligatorii | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Coordonatorul CM are | 1 | | | | obligaţia de a elabora, în | | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate din subordine, un | | | | | document cadru bazat pe strategia | | | | | judeţeană din domeniul protecţiei | | | | | copilului numit proiect | | | | | instituţional, care cuprinde cel | | | | | puţin următoarele: a) definiţia CM,| | | | | b) misiunea CM, c) principiile de | | | | | lucru, d) obiectivele de dezvoltare| | | | | instituţională, e) activităţile, f)| | | | | clienţii şi nevoile specifice ale | | | | | acestora, g) resursele umane, | | | | | materiale şi financiare disponibile| | | | | şi potenţiale, e) relaţiile de | | | | | parteneriat în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 În vederea elaborării | 1 | | | | proiectului instituţional, | | | | | coordonatorul CM realizează o | | | | | analiză a situaţiei actuale din CM | | | | | în ceea ce priveşte gradul şi modul| | | | | de îndeplinire a standardelor | | | | | minime obligatorii prezente. | | | | | Această analiză se consemnează | | | | | într-un raport de evaluare iniţială| | | | | a CM în termen de 60 de zile de la | | | | | intrarea în vigoare a standardelor | | | | | minime obligatorii prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Proiectul instituţional este | 1 | | | | re-evaluat şi, după caz, revizuit | | | | | anual sau de câte ori este nevoie, | | | | | în aceleaşi condiţii ca şi | | | | | elaborarea sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Proiectul instituţional al CM| 1 | | | | este avizat de DGASPC/ONG, care | | | | | este obligat să monitorizeze | | | | | punerea în practică a acestuia. | | | |

Page 56: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

56

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 Standardele minime | 1 | | | | obligatorii prezente şi proiectul | | | | | instituţional stau la baza | | | | | întocmirii celorlalte documente cu | | | | | care operează CM, respectiv MOF, | | | | | regulamentul de ordine interioară | | | | | sau, după caz, normele interne de | | | | | funcţionare, proceduri de lucru, | | | | | materiale informative etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 Coordonatorul CM asigură | 1 | | | | managementul proiectului | | | | | instituţional, fiind direct | | | | | responsabil de respectarea misiunii| | | | | şi a principiilor, de organizarea | | | | | activităţilor, de antrenarea | | | | | resurselor umane, de dezvoltarea | | | | | relaţiilor de parteneriat, de | | | | | utilizarea eficientă a resurselor | | | | | materiale şi de evaluarea internă a| | | | | activităţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.7 Identificarea şi atragerea de| 1 | | | | surse de finanţare pentru | | | | | dezvoltarea proiectului | | | | | instituţional este în | | | | | responsabilitatea DGASPC/ONG şi a | | | | | coordonatorului CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VII | 21 | | | | MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE | | | | | (Standard 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11.1 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Structura şi atribuţiile | | | | | personalului | | | | | Structura de personal trebuie să | | | | | răspundă misiunii centrului | | | | | maternal. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare cuplu | | | | | mamă-copil beneficiază de sprijin | | | | | specializat astfel încât serviciile| | | | | oferite să se realizeze în condiţii| | | | | de profesionalism. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1.1 Angajatorul este obligat să| 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii prezente. Dacă | | | | | CM funcţionează în regiuni în care | | | | | locuiesc minorităţi, se recomandă | | | | | angajarea unor profesionişti care | | | | | vorbesc limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1.2 Angajatorul prevede o | 1 | | | | schemă de personal flexibilă, | | | | | adaptată nevoilor beneficiarilor şi| | | | | dimensiunii CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1.3 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socio-umane.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 57: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

57

| S11.1.4 DGASPC/ONG poate dispune de| 1 | | | | personal care nu se află pe statul | | | | | de funcţii al CM însă care serveşte| | | | | misiunii CM şi este angajat conform| | | | | prevederilor Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1.5 Coordonatorul CM trebuie să| 1 | | | | aibă studii superioare socio-umane | | | | | şi se recomandă să aibă experienţă | | | | | de cel puţin doi ani în servicii | | | | | pentru copil şi familie. La | | | | | angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11.2 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Formarea personalului | | | | | Personalul centrului maternal are | | | | | formare iniţială de specialitate, | | | | | beneficiază de acces la informaţii | | | | | şi participă la cursuri de | | | | | pregătire permanentă pentru | | | | | aplicarea standardelor minime | | | | | obligatorii prezente şi pentru | | | | | îmbunătăţirea calităţii serviciilor| | | | | oferite cuplului mamă-copil. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare | | | | | angajat are cunoştinţele şi | | | | | competenţele necesare aplicării | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente şi este sprijinit să se | | | | | informeze şi să se perfecţioneze | | | | | permanent. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.1 La angajare, fiecare | 1 | | | | profesionist, inclusiv | | | | | coordonatorul CM, beneficiază de | | | | | formare specifică în acest domeniu | | | | | (axată pe dezvoltarea şi psihologia| | | | | copilului, relaţia mamă-copil, | | | | | ataşament), asigurată din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.2 Fiecare angajat al CM, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | de formare continuă pe an în | | | | | domeniul protecţiei mamei şi | | | | | copilului sau domenii conexe, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.3 Fiecare voluntar care îşi | 1 | | | | desfăşoară activitatea în CM | | | | | beneficiază de o formare de minimum| | | | | 15 ore asigurată de angajator, | | | | | înainte de a începe activitatea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.4 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | formări iniţiale în domeniul | | | | | managerial, coordonatorul CM | | | | | beneficiază de formare de iniţiere | | | | | în domeniul managementului de | | | | | servicii, asigurată din bugetul | | | |

Page 58: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

58

| angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.5 Coordonatorul CM | 1 | | | | beneficiază anual de cel puţin 21 | | | | | de ore de formare în domeniul | | | | | managementului de servicii, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2.6 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | personalului se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare (prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | | | în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor), este promovată, | | | | | sprijinită şi consemnată de | | | | | coordonatorul CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11.3 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Comunicare internă şi muncă în | | | | | echipă | | | | | Managementul resurselor umane din | | | | | centrul maternal asigură | | | | | intervenţia în echipa | | | | | pluridisciplinară şi o comunicare | | | | | internă permanentă între personal, | | | | | voluntari şi specialiştii | | | | | colaboratori din alte servicii din | | | | | comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare cuplu | | | | | mamă-copil rezident într-un centru | | | | | maternal beneficiază de asistenţă | | | | | pluridisciplinară într-un mod | | | | | coerent şi eficient pentru reuşita | | | | | (re)integrării sale sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3.1 Coordonatorul CM include în| 1 | | | | fiecare fişă de post atribuţii | | | | | concrete de relaţionare cu ceilalţi| | | | | membri şi personalului, cu | | | | | managerii de caz, specialiştii | | | | | colaboratori din alte servicii şi | | | | | cu voluntarii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3.2 Se organizează cel puţin | 1 | | | | lunar reuniuni de lucru ale echipei| | | | | CM, care se consemnează. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3.3 Fiecare nou angajat este | 1 | | | | pregătit să lucreze în echipă prin | | | | | intermediul unor cursuri susţinute | | | | | în CM sau în afară acestuia din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3.4 În spaţiul de lucru alocat | 1 | | | | personalului există mijloace | | | | | specifice de comunicare şi | | | | | informare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11.4 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Supervizarea profesională | | | | | Centrul maternal dispune de un | | | |

Page 59: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

59

| sistem activ de supervizare a | | | | | resurselor umane care permite | | | | | funcţionarea sa la nivel optim. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | cuplul mamă-copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.1 Şedinţele de supervizare cu| 1 | | | | personalul au loc periodic sau ori | | | | | de câte ori este nevoie (la cererea| | | | | personalului/echipei). Toate | | | | | şedinţele sunt consemnate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.2 Şedinţele de supervizare au| 1 | | | | loc individual şi în echipă. | | | | | Rezultatele pozitive sunt | | | | | prezentate şi discutate pe | | | | | specializări şi profesii, ca stil | | | | | de lucru, care trebuie preluat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.3 Coordonatorul CM are | 1 | | | | obligaţia să asigure supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.4 DGASPC/ONG are obligaţia să| 1 | | | | asigure supervizarea | | | | | coordonatorului CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.5 Supervizarea se realizează | 1 | | | | de specialişti cu studii superioare| | | | | socio-umane cu experienţă de cel | | | | | puţin 5 ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie, pregătire în | | | | | supervizare şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie în plus faţă de | | | | | persoanele cărora li se asigură | | | | | supervizarea respectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4.6 Specialişti angajaţi şi | 1 | | | | DGASPC/ONG care desfăşoară | | | | | activităţi de supervizare | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | de formare continuă în acest | | | | | domeniu, asigurată din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VIII | 9 | | | | PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ABUZURILOR | | | | | (Standard 12) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Protecţia mamei şi a copilului | | | | | împotriva abuzurilor | | | | | Cuplul mamă-copil este găzduit în | | | | | condiţii de siguranţă, comiterea | | | | | oricărei forme de abuz fiind | | | | | soluţionată conform regulamentului | | | | | de ordine interioară, respectiv a | | | | | normelor interne de funcţionare a | | | | | centrului maternal şi a legislaţiei| | | |

Page 60: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

60

| în vigoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Asigurarea | | | | | condiţiilor specifice misiunii | | | | | centrului maternal previne orice | | | | | formă de abuz în relaţiile | | | | | mamă-copil pe de o parte şi cuplul | | | | | mamă-copil şi personal pe de altă | | | | | parte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 CM are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra cuplului mamă-copil, | | | | | întocmite în baza legislaţiei în | | | | | vigoare. Aceste proceduri sunt | | | | | avizate de directorul general/ | | | | | executiv al DGASPC şi sunt aduse la| | | | | cunoştinţa copiilor, în raport cu | | | | | vârsta şi gradul de maturitate, | | | | | mamelor acestora şi, după caz, | | | | | altor membri şi familiei, precum | | | | | şi personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Cuplul mamă-copil este | 1 | | | | informat, în modalităţi accesibile,| | | | | cu privire la aceste proceduri, | | | | | precum şi cu privire la drepturile | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului, a | | | | | altor persoane din CM sau din afară| | | | | CM. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 CM ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | cazurilor de abuz şi neglijare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.5 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului, are obligaţia de a le | | | | | semnala la DGASPC şi de a înştiinţa| | | | | coordonatorul CM, conform | | | | | legislaţiei în vigoare, precum şi | | | | | de a le înregistra, conform | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.6 În CM este strict interzisă | 1 | | | | agresarea verbală sau fizică a | | | | | copiilor, aceste fapte fiind | | | | | pedepsite conform legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.7 CM asigură sprijin psihologic| 1 | | | | şi consiliere copiilor care au fost| | | | | intimidaţi sau discriminaţi. În | | | | | situaţia copiilor abuzaţi, | | | | | neglijaţi sau exploataţi, CM | | | | | asigură accesul acestora la | | | | | serviciile stabilite de DGASPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 61: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

61

| S12.8 CM asigură efectuarea de | 1 | | | | către întregul personal (inclusiv | | | | | personal auxiliar, angajaţi | | | | | temporar sau voluntari) a unor | | | | | cursuri de formare privind | | | | | problematica protejării copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării, din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.9 CM asigură derularea sau | 1 | | | | accesul la programe de educaţie şi | | | | | consiliere a mamelor privind | | | | | problematica protejării copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 123 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 5 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 2 | | | | (Standardul 1) | | | | | LOCUL ADĂPOSTULUI DE ZI ŞI DE | | | | | NOAPTE PENTRU COPIII STRĂZII ÎN | | | | | SISTEMUL DE SERVICII SOCIALE | | | | | JUDEŢEAN/LOCAL AL SECTOARELOR | | | | | MUNICIPIULUI BUCUREŞTI | | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locul în sistemul de servicii | | | | | sociale judeţean/local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii are la dispoziţie o | | | | | prezentare schematică a sistemului | | | | | de servicii sociale de la nivel | | | | | judeţean sau local al sectoarelor | | | | | municipiului Bucureşti, care | | | | | precizează clar locul său şi | | | | | relaţiile de colaborare cu | | | | | celelalte servicii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiari cunosc la ce alte | | | | | servicii şi instituţii din | | | | | comunitate pot avea acces pe | | | | | parcursul şederii în cadrul | | | | | adăpostului de zi şi de noapte | | | |

Page 62: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

62

| pentru copiii străzii. Familia şi | | | | | alte persoane importante pentru | | | | | copil, precum şi personalul şi | | | | | profesioniştii din alte servicii/ | | | | | instituţii partenere au acces la o | | | | | prezentare schematică a locului pe | | | | | care adăpostul în cauză îl ocupă în| | | | | sistemul de servicii sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cartografierea sistemului de | 1 | | | | servicii sociale, publice şi | | | | | private, se realizează de către | | | | | consiliul judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | iar coordonatorul adăpostului de zi| | | | | şi de noapte pentru copiii străzii,| | | | | denumit în continuare adăpost, are | | | | | responsabilitatea de a pune în | | | | | evidenţă locul ocupat de acesta în | | | | | cadrul sistemului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Familia, alte persoane | 1 | | | | importante pentru copil şi copiii | | | | | beneficiari cu vârsta peste 10 ani | | | | | primesc o listă cu serviciile/ | | | | | instituţiile partenere ale | | | | | adăpostului şi îndrumări sau | | | | | explicaţii în legătură cu acestea. | | | | | Tuturor copiilor beneficiari li se | | | | | aduce la cunoştinţă despre aceste | | | | | servicii/instituţii, într-un limbaj| | | | | adecvat şi cu mijloace accesibile | | | | | acestora, ţinând cont de gradul de | | | | | maturitate al fiecăruia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 12 | | | | PLANIFICAREA PROTECŢIEI COPILULUI | | | | | PE TERMEN SCURT | | | | | (Standarde 2 - 5) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Admiterea în cadrul adăpostului | | | | | Copiii se adresează în mod liber | | | | | adăpostului şi sunt admişi prin | | | | | decizia coordonatorului, cu | | | | | excepţia situaţiilor în care | | | | | admiterea se face în baza | | | | | plasamentului în regim de urgenţă | | | | | stabilit prin decizie a | | | | | directorului direcţiei generale de | | | | | asistenţă socială şi protecţia | | | | | copilului în urma evaluării | | | | | iniţiale a situaţiei copilului. | | | | | Situaţiile excepţionale sunt | | | | | reprezentate de acţiunile | | | | | desfăşurate de serviciul social | | | | | stradal împreună cu poliţia. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | este admis în adăpost în urma unei | | | | | evaluări iniţiale realizate de | | | | | serviciul social stradal împreună | | | | | cu personalul de specialitate al | | | | | adăpostului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 63: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

63

| S2.1 În baza legislaţiei în vigoare| 1 | | | | şi a standardelor minime | | | | | obligatorii prezente, denumite în | | | | | continuare SMO, adăpostul îşi | | | | | formulează proceduri referitoare la| | | | | admiterea şi evaluarea iniţială a | | | | | situaţiei copiilor, care fac parte | | | | | integrantă din metodologia de | | | | | organizare şi funcţionare - | | | | | document intern avizat de | | | | | coordonatorul adăpostului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Copilului i se asigură un | 1 | | | | mediu primitor, în care i se | | | | | respectă identitatea cu toate | | | | | aspectele ei şi este încurajat | | | | | să-şi exprime sentimentele legate | | | | | de separarea faţă de părinţi sau | | | | | căminul în care a trăit până la | | | | | admiterea în adăpost. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 În cazul unor probleme | 1 | | | | personale, copiii pot să apeleze la| | | | | responsabilul de caz şi la oricare | | | | | dintre membrii personalului pe | | | | | toată durata şederii în adăpost. | | | | | Personalul este pregătit să acorde | | | | | sprijin personalizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Măsuri de intervenţie pe termen | | | | | scurt | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii asigură | | | | | implementarea măsurilor de | | | | | intervenţie pe termen scurt care | | | | | pregătesc copilul pentru realizarea| | | | | procesului de reintegrare în | | | | | familie sau luarea unei măsuri de | | | | | protecţie corespunzătoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | personalizată în funcţie de nevoile| | | | | identificate la admiterea sa în | | | | | adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Măsurile de intervenţie pe | 1 | | | | termen scurt se referă la cel puţin| | | | | următoarele aspecte: nevoile de | | | | | sănătate şi promovare a sănătăţii; | | | | | nevoile de îngrijire, inclusiv de | | | | | securitate şi promovare a | | | | | bunăstării; nevoile fizice şi | | | | | emoţionale; nevoile educaţionale; | | | | | nevoile de petrecere a timpului | | | | | liber şi de socializare, inclusiv | | | | | modalităţile de menţinere a | | | | | legăturilor, după caz, cu părinţii,| | | | | familia lărgită, prietenii şi alte | | | | | persoane importante sau apropiate | | | | | faţă de copil şi modul de | | | | | satisfacere a tuturor acestor | | | | | nevoi. | | | |

Page 64: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

64

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Managerul de caz asigură | 1 | | | | totodată începerea evaluării | | | | | detaliate a situaţiei copilului în | | | | | cel mai scurt timp după admiterea | | | | | în adăpost. Evaluarea detaliată se | | | | | realizează cu sprijinul unei echipe| | | | | multidisciplinare şi | | | | | interinstituţionale, alcătuită la | | | | | propunerea managerului de caz. | | | | | Furnizorul de servicii asigură | | | | | resursele adecvate şi încheierea | | | | | contractelor de colaborare cu | | | | | instituţiile sau profesioniştii | | | | | necesari funcţionării acestei | | | | | echipe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Se recomandă să nu se | 1 | | | | reintegreze copilul direct din | | | | | adăpost în familie, decât în | | | | | situaţii excepţionale (de exemplu, | | | | | copilul are familie şi a fugit de | | | | | acasă datorită tulburărilor de | | | | | comportament specifice pubertăţii | | | | | şi adolescenţei). Situaţiile | | | | | excepţionale sunt prevăzute în MOF | | | | | şi sunt avizate de directorul | | | | | DGASPC. | | | | | Reintegrarea în familie se face în | | | | | baza unui plan de servicii şi cu | | | | | respectarea SMO privind centrul de | | | | | pregătire şi sprijinire a | | | | | reintegrării sau integrării | | | | | copilului în familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Menţinerea legăturilor cu părinţii,| | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru copil | | | | | Copiilor li se oferă sprijin | | | | | concret şi sunt încurajaţi să | | | | | menţină legăturile cu părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru ei, dacă acest | | | | | lucru nu contravine interesului lor| | | | | superior. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru copil sunt | | | | | implicate pe cât posibil în viaţa | | | | | acestuia pe perioada şederii sale | | | | | în adăpostul de zi şi de noapte | | | | | pentru copiii străzii, astfel încât| | | | | reintegrarea sa familială să se | | | | | pregătească şi să se realizeze în | | | | | cele mai bune condiţii şi în cel | | | | | mai scurt timp de la înregistrarea | | | | | cazului la nivelul direcţiei | | | | | generale de asistenţă socială şi | | | | | protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Adăpostul îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri clare de menţinere a | | | | | legăturilor cu diversele persoane | | | |

Page 65: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

65

| importante din viaţa copilului, | | | | | inclusiv referitoare la | | | | | restricţiile în acest sens, care | | | | | fac parte integrantă din MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Procedurile de menţinere a | 1 | | | | legăturilor se referă la: a) | | | | | modalităţi, b) condiţii referitoare| | | | | la vizitele în adăpost şi în afara | | | | | acestuia şi c) restricţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Adăpostul îşi organizează un | 1 | | | | spaţiu privat, cu o destinaţie bine| | | | | stabilită şi cu o ambianţă intimă | | | | | pentru desfăşurarea vizitelor | | | | | efectuate de persoanele importante | | | | | pentru copii. Toate vizitele sunt | | | | | consemnate într-un registru | | | | | special. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Ieşirea din cadrul adăpostului | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii contribuie la | | | | | asigurarea condiţiilor necesare şi | | | | | pregătirii corespunzătoare a | | | | | ieşirii copilului din adăpost şi/ | | | | | sau din sistemul de protecţie a | | | | | copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii concrete | | | | | pentru a se reintegra în familie | | | | | şi/sau societate şi părăsesc | | | | | adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii în condiţii de | | | | | siguranţă şi protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Adăpostul îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri referitoare la ieşirea | | | | | copilului din adăpost şi/sau din | | | | | evidenţa sistemului de protecţie a | | | | | copilului, care sunt parte | | | | | integrantă a MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 În situaţia în care copilul | 1 | | | | părăseşte adăpostul, coordonatorul | | | | | se asigură că acesta beneficiază de| | | | | transport adecvat şi că este | | | | | însoţit de reprezentantul legal, | | | | | fapte consemnate în dosarul | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Managerul de caz trebuie să se| 1 | | | | asigure că monitorizarea situaţiei | | | | | copilului, inclusiv a implementării| | | | | planului de servicii, se realizează| | | | | pentru cel puţin 3 luni de la | | | | | ieşirea din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului. Se recomandă| | | | | ca această perioadă de monitorizare| | | | | să fie în medie de 6 luni, cu | | | | | posibilităţi de prelungire în | | | | | anumite situaţii, cu avizul | | | | | furnizorului de servicii. | | | |

Page 66: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

66

|____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 24 | | | | CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAŢIEI ŞI | | | | | SOCIALIZĂRII | | | | | (Standarde 6 - 12) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii asigură copiilor o | | | | | alimentaţie corespunzătoare din | | | | | punct de vedere calitativ şi | | | | | cantitativ, ţinând cont de vârsta, | | | | | nevoile şi preferinţele acestora, | | | | | în conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o alimentaţie | | | | | sănătoasă, hrănitoare, adaptată | | | | | nevoilor legate de dietă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Meniurile se stabilesc cu | 1 | | | | sprijinul medicului angajat de | | | | | furnizorul de servicii, astfel | | | | | încât să se asigure o alimentaţie | | | | | echilibrată, în conformitate cu | | | | | preferinţele şi nevoile biologice | | | | | specifice fiecărei vârste, | | | | | regimurilor recomandate de medic şi| | | | | normele în vigoare cu privire la | | | | | necesarul de calorii şi elemente | | | | | nutritive. În acelaşi scop, în mod | | | | | periodic, personal desemnat de | | | | | coordonatorul adăpostului evaluează| | | | | calitatea şi cantitatea alimentelor| | | | | înainte şi după prelucrare, precum | | | | | şi modul de preparare şi | | | | | consemnează dacă există nereguli în| | | | | acest sens în acelaşi registru în | | | | | care consemnează informaţiile | | | | | despre meniurile zilnice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Copiii pot ajuta la selectarea| 1 | | | | meniurilor, pregătirea felurilor de| | | | | mâncare, aranjarea şi servirea | | | | | meselor, spălarea veselei etc., | | | | | învăţând şi realizând activităţi | | | | | conforme cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Adăpostul dispune de spaţii | 1 | | | | suficiente pentru pregătirea, | | | | | păstrarea şi servirea hranei, care | | | | | sunt dotate cu mobilier | | | | | corespunzător, uşor de igienizat şi| | | | | cu instalaţiile şi aparatura | | | | | necesară pentru pregătirea, | | | | | depozitarea, răcirea şi congelarea | | | | | hranei, precum şi pentru | | | | | igienizarea alimentelor şi veselei.| | | | | Totodată, spaţiile sunt amenajate | | | | | cu materiale uşor de igienizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 Adăpostul trebuie să aibă | 1 | | |

Page 67: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

67

| rezerve de hrană şi apă pentru 48 | | | | | de ore pentru fiecare copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Starea de sănătate a copiilor şi | | | | | prevenirea îmbolnăvirilor | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii asigură condiţiile | | | | | necesare pentru identificarea şi | | | | | evaluarea permanentă a nevoilor | | | | | fizice, emoţionale şi de sănătate | | | | | ale fiecărui copil, măsurile | | | | | corespunzătoare pentru satisfacerea| | | | | acestor nevoi, precum şi pentru | | | | | asigurarea igienei personale, | | | | | supravegherea şi menţinerea stării | | | | | de sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii medicale, | | | | | stomatologice sau alte servicii de | | | | | sprijin şi promovare a sănătăţii, | | | | | au o stare generală bună şi sunt | | | | | educaţi în spiritul unui mod de | | | | | viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Evaluarea medicală este | 1 | | | | obligatorie la admiterea în | | | | | adăpost, fiind parte integrantă a | | | | | evaluării detaliate a situaţiei | | | | | copilului şi este realizată de | | | | | către medicul angajat al | | | | | furnizorului de servicii sau, în | | | | | afara orelor de program al | | | | | acestuia, de către medicii din | | | | | sistemul de sănătate în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | materie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Dosarul copilului cuprinde o | 1 | | | | fişă medicală în care sunt trecute | | | | | toate informaţiile referitoare la | | | | | antecedentele personale fiziologice| | | | | şi patologice ale copilului şi ale | | | | | familiei sale, imunizările, bolile,| | | | | rănirile accidentale, alergiile sau| | | | | reacţiile adverse la administrarea | | | | | unor medicamente, rezultatele | | | | | analizelor etc., anterior şi pe | | | | | perioada şederii copilului în | | | | | adăpost. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | educaţie pentru sănătate, inclusiv | | | | | despre efectele nocive ale | | | | | fumatului, consumului de alcool, | | | | | droguri, despre hepatită, infecţie | | | | | HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere| | | | | sexuală, protejarea propriei | | | | | persoane de diverse prejudicii, | | | | | acţiuni de intimidare şi abuz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Adăpostul asigură materialele | 1 | | | | igienico-sanitare pentru uzul | | | | | personal pentru fiecare copil, | | | |

Page 68: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

68

| ţinând cont şi de preferinţele | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Copiii pot să păstreze | 1 | | | | materiale igienico-sanitare în mod | | | | | exclusiv pentru uzul propriu şi nu | | | | | trebuie să le solicite de la | | | | | spaţiul de depozitare comun, cu | | | | | excepţia articolelor care sunt | | | | | considerate cu risc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 Copiii care se îmbolnăvesc de | 1 | | | | boli contagioase care nu necesită | | | | | spitalizare se izolează, pe o | | | | | perioadă determinată, stabilită de | | | | | medicul specialist, într-o cameră | | | | | amenajată pentru situaţia | | | | | respectivă în cadrul adăpostului. | | | | | În aceste situaţii copiii primesc | | | | | îngrijirea necesară şi sunt | | | | | sprijiniţi emoţional pe perioada | | | | | izolării temporare de ceilalţi | | | | | copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.7 Sunt afişate într-un loc | 1 | | | | accesibil şi cunoscut de tot | | | | | personalul, numele şi coordonatele | | | | | medicului care trebuie contactat în| | | | | cazul unei probleme de sănătate, | | | | | precum şi alte numere de telefon | | | | | utile în situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Tratamentul medical şi | | | | | administrarea medicamentelor | | | | | Primul ajutor, tratamentul | | | | | infecţiilor intercurente şi | | | | | administrarea medicamentelor în | | | | | cadrul adăpostului de zi şi de | | | | | noapte pentru copiii străzii sunt | | | | | acordate copiilor de către | | | | | personal, în condiţii de | | | | | supervizare din partea medicului | | | | | care coordonează implementarea | | | | | măsurilor de intervenţie pe termen | | | | | scurt pentru sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Securitatea şi| | | | | sănătatea copiilor sunt protejate | | | | | şi supravegheate permanent de | | | | | personalul adăpostului de zi şi de | | | | | noapte pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Medicamentele recomandate de | 1 | | | | medic pot fi administrate de | | | | | personal calificat, în condiţii de | | | | | supervizare stabilite de medicul | | | | | responsabil cu măsurile de | | | | | intervenţie pe termen scurt pentru | | | | | sănătate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Medicamentele prescrise şi | 1 | | | | cele de uz general, cu excepţia | | | | | celor date în grija copiilor care | | | | | îşi administrează singuri propriile| | | |

Page 69: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

69

| medicamente, sunt păstrate în | | | | | siguranţă, în locuri speciale, | | | | | încuiate, la care copiii şi restul | | | | | personalului nu au acces. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Informaţiile referitoare la | 1 | | | | medicamentele, tratamentele şi | | | | | asistenţa de prim ajutor acordate | | | | | copiilor se consemnează într-un | | | | | registru medical, precizându-se | | | | | numele copilului, data, ora, | | | | | medicamentul (inclusiv dozajul) sau| | | | | tratamentul, motivul administrării,| | | | | semnătura personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Educaţia | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii sprijină şi | | | | | promovează, prin materiale şi | | | | | mijloace corespunzătoare, educaţia | | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază, în cadrul şi în afara | | | | | adăpostului de zi şi de noapte | | | | | pentru copiii străzii de | | | | | activităţile educaţionale necesare | | | | | dezvoltării lor armonioase. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Măsurile de intervenţie pe | 1 | | | | termen scurt pentru educaţia | | | | | nonformală şi informală sunt | | | | | elaborate de către educatorul sau | | | | | educatorul specializat desemnat de | | | | | coordonatorul adăpostului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Adăpostul asigură fiecărui | 1 | | | | copil condiţii adecvate pentru | | | | | studiu sau, după caz, pentru | | | | | pregătirea temelor şcolare, cum ar | | | | | fi: spaţiu individual de studiu, | | | | | care nu este luminat cu lămpi | | | | | fluorescente, ci pe cât posibil cu | | | | | lumină naturală; mobilier adecvat; | | | | | echipamente. Educatorul/educatorul | | | | | specializat urmăreşte pregătirea | | | | | temelor şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de recreere-socializare | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii asigură copiilor | | | | | oportunităţi multiple de petrecere | | | | | a timpului liber, de recreere şi | | | | | socializare, care contribuie la | | | | | dezvoltarea lor fizică, cognitivă, | | | | | socială şi emoţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de timp liber, în care | | | | | se pot odihni, relaxa sau participa| | | | | la activităţi de recreere şi | | | | | socializare, conform vârstei, | | | |

Page 70: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

70

| potenţialului de dezvoltare, | | | | | intereselor şi opţiunilor | | | | | personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime opiniile şi preferinţele în| | | | | proiectarea şi derularea | | | | | activităţilor din timpul liber. În | | | | | anumite situaţii, copiii pot decide| | | | | dacă participă sau nu la | | | | | activităţile de recreere- | | | | | socializare organizate de adăpost. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 În incinta adăpostului se | 1 | | | | asigură spaţii special amenajate şi| | | | | dotate corespunzător pentru | | | | | desfăşurarea activităţilor de timp | | | | | liber, care sunt sigure, | | | | | funcţionale şi accesibile tuturor | | | | | copiilor şi adecvate vârstei, | | | | | potenţialului, preocupărilor şi | | | | | preferinţelor copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi în funcţie de caz: cu | | | | | părinţii/alţi adulţi importanţi | | | | | pentru el, cu ceilalţi copii din | | | | | adăpost, cu personalul şi alţi | | | | | profesionişti implicaţi în | | | | | evaluarea şi derularea măsurilor de| | | | | intervenţie pe termen scurt. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere psihologică | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii oferă copiilor | | | | | consiliere psihologică în funcţie | | | | | de nevoile identificate de către | | | | | personalul de specialitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere psihologică în raport cu| | | | | vârsta, nivelul de dezvoltare şi | | | | | nevoile pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | (consilierii) consiliază şi | | | | | sprijină copiii în funcţie de | | | | | nevoile pe care le au, ori de câte | | | | | ori se consideră că este în | | | | | beneficiul acestora sau la cerere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Adăpostul asigură accesul | 1 | | | | nemijlocit la specialişti în | | | | | consiliere psihologică sau | | | | | psihoterapie din afara adăpostului | | | | | atunci când se consideră că acest | | | | | lucru este în interesul superior | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Relaţia personalului cu copiii | | | | | Relaţiile personalului cu copiii au| | | |

Page 71: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

71

| o bază sănătoasă, răspunzând | | | | | normelor de conduită morală, | | | | | profesională şi socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii se | | | | | relaţionează pozitiv cu personalul,| | | | | bazându-se pe sinceritate şi | | | | | respect reciproc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Adăpostul îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri scrise privind relaţiile | | | | | dintre membrii personalului şi | | | | | copii, care sunt aduse la | | | | | cunoştinţa personalului şi | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Relaţiile dintre membrii | 1 | | | | personalului şi copii se desfăşoară| | | | | în baza unor reguli cunoscute, | | | | | derivate din procedurile mai sus | | | | | amintite, dar convenite de personal| | | | | împreună cu copiii şi înţelese de | | | | | aceştia, reguli care permit | | | | | realizarea unui control pozitiv al | | | | | comportamentului copiilor, bazat pe| | | | | respect reciproc, toleranţă, | | | | | acceptare, încurajare şi sprijin. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 Coordonatorul verifică cu | 1 | | | | regularitate - cel puţin o dată pe | | | | | lună, evidenţele cazurilor de | | | | | restricţionare pentru a controla şi| | | | | sancţiona corespunzător personalul | | | | | (atunci când e cazul) şi pentru a | | | | | identifica factorii de risc şi | | | | | producerii incidentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 13 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 13 - 15) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Locaţia, condiţiile de locuit, | | | | | resursele financiare şi baza | | | | | materială | | | | | Amplasamentul, dimensiunile şi | | | | | compartimentarea construcţiei | | | | | corespund misiunii adăpostului de | | | | | zi şi de noapte pentru copii | | | | | străzii şi asigură siguranţa şi | | | | | securitatea necesare protecţiei | | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au | | | | | acces la servicii de calitate | | | | | oferite de adăpostul de zi şi de | | | | | noapte pentru copiii străzii | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Adăpostul este amplasat | 1 | | | | într-un loc accesibil ţinând cont | | | | | de mijloacele de transport în comun| | | | | şi de distanţa faţă de alte | | | | | servicii sociale comunitare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 Spaţiul locativ este | 1 | | | | structurat şi amenajat în mod | | | |

Page 72: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

72

| funcţional, la un nivel decent, | | | | | pentru a permite desfăşurarea în | | | | | condiţii corespunzătoare a | | | | | activităţilor adăpostului şi pentru| | | | | a oferi o ambianţă confortabilă. Nu| | | | | este permisă utilizarea spaţiilor | | | | | din adăpost în scopuri străine de | | | | | misiunea acestuia sau într-un mod | | | | | care să prejudicieze copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 În dormitor, copiii trebuie | 1 | | | | să aibă cel puţin: un pat propriu, | | | | | cu saltea, curat şi confortabil, | | | | | dotat cu echipamentele necesare (se| | | | | pot utiliza paturi suprapuse); | | | | | dulap/compartiment propriu pentru | | | | | haine, ce se poate încuia; sursă de| | | | | lumină individuală; masă, scaune; | | | | | covor sau alte materiale potrivite;| | | | | perdele sau transperante. Copiii | | | | | sunt încurajaţi să-şi decoreze | | | | | camerele proprii conform | | | | | preferinţelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 În adăpost există toalete şi | 1 | | | | băi/duşuri suficiente, organizate | | | | | pe sexe; Toaletele şi băile sunt | | | | | amenajate cu materiale ce permit o | | | | | igienizare rapidă (gresie, faianţă)| | | | | şi sunt dotate cu instalaţiile/ | | | | | echipamentele necesare (cabine WC, | | | | | chiuvete, căzi de baie/duşuri) şi | | | | | materialele consumabile uzuale | | | | | (săpun, hârtie igienică, şampon, | | | | | prosoape de uz individual etc.). | | | | | În toate spaţiile igienico-sanitare| | | | | se asigură apă rece şi apă caldă | | | | | permanent. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.5 Spaţiile igienico-sanitare | 1 | | | | sunt compartimentate, iar uşile | | | | | compartimentelor se încuie pe | | | | | dinăuntru, pentru a respecta | | | | | cerinţele de intimitate şi | | | | | siguranţă ale copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Coordonatorul se asigură că | | | | | adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii funcţionează în | | | | | acord cu un plan anual de acţiune | | | | | întocmit în baza prevederilor | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente şi a nevoilor specifice | | | | | ale copiilor care frecventează sau | | | | | sunt protejaţi în adăpost. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | conform nevoilor pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 Coordonatorul adăpostului are| 1 | | | | obligaţia de a elabora, în | | | | | colaborare cu personalul de | | | |

Page 73: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

73

| specialitate din subordine, un | | | | | document cadru - numit plan anual | | | | | de acţiune, pe baza SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | re-evaluat şi, după caz, revizuit | | | | | anual sau de câte ori este nevoie, | | | | | în aceleaşi condiţii ca şi | | | | | elaborarea sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 SMO prezente şi planul anual | 1 | | | | de acţiune stau la baza întocmirii | | | | | celorlalte documente cu care | | | | | operează unitatea, respectiv MOF, | | | | | regulamentul de ordine interioară | | | | | sau, după caz, normele interne de | | | | | funcţionare, proceduri de lucru, | | | | | materiale informative etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Proceduri administrative şi de | | | | | management | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii dispune de un set de| | | | | proceduri administrative şi de | | | | | management în concordanţă cu | | | | | misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Organizarea | | | | | administrativă şi managementul | | | | | asigură funcţionarea optimă a | | | | | adăpostului de zi şi de noapte | | | | | pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 Adăpostul îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară | | | | | sau, după caz, norme interne de | | | | | funcţionare, care reflectă spiritul| | | | | valorilor democratice de respect | | | | | pentru drepturile copilului şi ale | | | | | individului, sunt avizate de | | | | | coordonatorul adăpostului şi aduse | | | | | la cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Adăpostul îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri scrise cu privire la | | | | | prevenirea, identificarea, | | | | | semnalarea, evaluarea şi | | | | | soluţionarea suspiciunilor sau | | | | | acuzaţiilor de abuz asupra | | | | | copiilor, întocmite în baza | | | | | legislaţiei în vigoare şi ţine | | | | | evidenţa acestora. Aceste proceduri| | | | | sunt avizate de directorul DGASPC | | | | | şi sunt aduse la cunoştinţa | | | | | personalului şi copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 Adăpostul îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri scrise privind rezolvarea| | | | | cazurilor de absenţă a copiilor | | | | | fără permisiune pe care le aduce la| | | | | cunoştinţa întregului personal şi | | | | | ţine evidenţa scrisă a acestor | | | | | cazuri. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 74: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

74

| S15.4 Adăpostul are obligaţia de a | 1 | | | | completa fişa de monitorizare a | | | | | situaţiei copilului, pe care o | | | | | transmite la DGASPC pentru | | | | | realizarea bazei de date şi | | | | | monitorizării situaţiei tuturor | | | | | copiilor aflaţi în evidenţa | | | | | sistemului de protecţie a | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Coordonatorul adăpostului | 1 | | | | organizează periodic - cel puţin o | | | | | dată pe lună, sau de câte ori este | | | | | nevoie şedinţe administrative cu | | | | | întregul personal. Aceste şedinţe | | | | | sunt planificate, au o agendă | | | | | afişată şi conţinutul lor este | | | | | consemnat în procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 18 | | | | RESURSE UMANE | | | | | Standarde (16 - 18) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 10 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | de personal | | | | | Personalul este selectat cu atenţie| | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | copiilor şi misiunii adăpostului de| | | | | zi şi de noapte pentru copiii | | | | | străzii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul adăpostului de zi şi de | | | | | noapte pentru copiii străzii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 Furnizorul de servicii este | 1 | | | | obligat să angajeze personal | | | | | calificat care să răspundă | | | | | prevederilor SMO prezente. Dacă | | | | | adăpostul funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc limba | | | | | minorităţilor respective. Se | | | | | recomandă angajarea unor | | | | | profesionişti care au abilităţi | | | | | empatice şi de comunicare cu | | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Furnizorul de servicii poate | 1 | | | | dispune, în condiţiile legii, şi de| | | | | alt personal decât cel prevăzut în | | | | | statul de funcţii al adăpostului, | | | | | în vederea îndeplinirii misiunii | | | | | acestuia în condiţii optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 75: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

75

| S16.4 Coordonatorul adăpostului | 1 | | | | trebuie să îndeplinească cerinţele | | | | | prevăzute de legislaţia în vigoare.| | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.5 Coordonatorul se asigură că | 1 | | | | fişele de post sunt revizuite în | | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.8 Stabilirea numărului şi | 1 | | | | structurii de personal se face de | | | | | către furnizorul de servicii | | | | | împreună cu coordonatorul | | | | | adăpostului, se înregistrează şi se| | | | | revizuieşte cel puţin anual. În | | | | | stabilirea numărului şi structurii | | | | | de personal se ţine cont de | | | | | permanenţa pe timp de zi şi de | | | | | noapte, raportul minim adulţi-copii| | | | | (vezi procedura 16.9.), nevoile | | | | | specifice ale copiilor, precum şi | | | | | de numărul total de copii din | | | | | adăpost, prezenţa ambelor sexe şi | | | | | rezolvarea oricăror dificultăţi cu | | | | | care se confruntă adăpostul la un | | | | | moment dat. Normarea se face în | | | | | funcţie de raportul minim | | | | | adulţi-copii (vezi procedura 16.9.)| | | | | şi cu asigurarea respectării | | | | | drepturilor angajaţilor, conform | | | | | prevederilor Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.9 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | de bază şi educaţie nonformală şi | | | | | informală este reprezentat de | | | | | educator sau educatorul | | | | | specializat. Se asigură doi | | | | | educatori pe grupa de copii, câte | | | | | un educator pe tură, respectiv 7.00| | | | | - 15.00 şi 14.00 - 22.00; pe timpul| | | | | nopţii, în situaţia în care nu se | | | | | poate asigura prezenţa unui | | | | | educator, se asigură prezenţa unui | | | | | supraveghetor la două grupe de | | | | | copii, între 21.00 - 7.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.10 Personalul pentru îngrijirea| 1 | | | | sănătăţii poate fi reprezentat de | | | | | infirmieri, asistenţi medicali, | | | | | inclusiv dieteticieni şi medici, în| | | | | funcţie de nevoile copiilor din | | | | | adăpost. Se asigură un asistent | | | | | medical la două grupe de copii, | | | | | câte un asistent medical pe tură. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.11 Personalul pentru | 1 | | | | reabilitarea copiilor străzii este | | | | | reprezentat de consilieri | | | | | (asistenţi sociali şi psihologi). | | | | | Se asigură doi consilieri pe grupa | | | | | de copii, câte un consilier pe | | | |

Page 76: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

76

| turele de peste zi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.12 Personalul pentru pregătirea| 1 | | | | reintegrării în familie şi a | | | | | măsurilor necesare luării unei | | | | | măsuri de protecţie este | | | | | reprezentat în principal de | | | | | psihologi şi asistenţi sociali. | | | | | Numărul şi modalitatea de angajare | | | | | se face cu respectarea legislaţiei | | | | | în vigoare şi a prevederilor SMO | | | | | prezente, dar totodată ţine cont de| | | | | prevederile SMO pentru managementul| | | | | de caz în domeniul protecţiei | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.13 Se recomandă ca personalul | 1 | | | | adăpostului să fie mixt, format din| | | | | persoane de ambele sexe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Resursele umane ale adăpostului de | | | | | zi şi de noapte pentru copiii | | | | | străzii au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra cu copiii străzii şi în | | | | | echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 Fiecare angajat al | 1 | | | | adăpostului, inclusiv coordonatorul| | | | | acestuia, beneficiază de cel puţin | | | | | 42 de ore pe an de formare continuă| | | | | în domeniul protecţiei copilului | | | | | sau domenii conexe/ | | | | | interdisciplinare, asigurate din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 Consilierii beneficiază de | 1 | | | | cel puţin 42 de ore pe an de | | | | | formare continuă în domeniul | | | | | consilierii şi terapiei copilului, | | | | | care sunt asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.3 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.4 Adăpostul are obligaţia să | 1 | | | | asigure un număr minim de 14 ore de| | | | | formare în cadrul adăpostului | | | | | pentru voluntari, înainte de | | | | | începerea activităţilor acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.5 Coordonatorul adăpostului | 1 | | | | beneficiază anual de cel puţin 21 | | | |

Page 77: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

77

| de ore de formare în domeniul | | | | | managementului de servicii, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 18 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Adăpostul de zi şi de noapte pentru| | | | | copiii străzii dispune de un sistem| | | | | eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane, care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim.| | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru copiii care frecventează | | | | | adăpostul sau sunt protejaţi în | | | | | cadrul acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.1 Coordonatorul adăpostului are| 1 | | | | obligaţia de asigură supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul | | | | | adăpostului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului adăpostului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 69 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 6 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE pentru Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 14 | | | | PLANIFICAREA PROTECŢIEI COPILULUI | | | | | (Standarde 1 - 3) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Admiterea în cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii | | | | | Copiii beneficiază de serviciile şi| | | | | activităţile desfăşurate în cadrul | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii numai| | | |

Page 78: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

78

| dacă acesta poate răspunde nevoilor| | | | | lor individuale de îngrijire, | | | | | educaţie, socializare etc., | | | | | stabilite printr-o evaluare | | | | | iniţială. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | este admis în cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii prin decizia | | | | | directorului direcţiei generale de | | | | | asistenţă socială şi protecţia | | | | | copilului în urma evaluării | | | | | iniţiale a situaţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Centrul de primire în regim de| 1 | | | | urgenţă pentru copiii străzii, | | | | | denumit în continuare CPU-CS, îşi | | | | | elaborează pe baza legislaţiei în | | | | | vigoare şi a standardelor minime | | | | | obligatorii prezente, care sunt | | | | | denumite în continuare SMO, | | | | | proceduri referitoare la admiterea | | | | | şi evaluarea copiilor; aceste | | | | | proceduri fac parte integrantă din | | | | | metodologia de organizare şi | | | | | funcţionare a CPU-CS, denumită în | | | | | continuare MOF - document intern | | | | | avizat de coordonatorul CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Admiterea în CPU-CS se face în| 1 | | | | baza deciziei directorului DGASPC, | | | | | urmând ca instanţa judecătorească | | | | | să decidă măsura corespunzătoare | | | | | situaţiei copilului, conform | | | | | legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 La admiterea în CPU-CS, | 1 | | | | fiecărui copil i se prezintă clar, | | | | | în funcţie de gradul său de | | | | | maturitate, care sunt principalele | | | | | reguli de organizare şi funcţionare| | | | | ale CPU-CS pe care trebuie să le | | | | | respecte, precum şi ghidul precizat| | | | | la procedura 13.3. Acestea pot fi | | | | | aduse la cunoştinţa copilului ori | | | | | de câte ori este nevoie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 Copilului i se asigură un | 1 | | | | mediu primitor, în care i se | | | | | respectă identitatea cu toate | | | | | aspectele ei şi este încurajat | | | | | să-şi exprime sentimentele legate | | | | | de situaţia în care se află. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 În cazul unor probleme | 1 | | | | personale, copiii pot să apeleze la| | | | | persoana de referinţă şi la oricare| | | | | dintre membrii personalului pe | | | | | toată durata şederii în CPU-CS. | | | | | Personalul este pregătit să acorde | | | | | sprijin personalizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Măsuri de intervenţie pe termen | | | |

Page 79: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

79

| scurt | | | | | Măsurile pe termen scurt se | | | | | elaborează pentru fiecare copil în | | | | | parte şi sunt implementate până la | | | | | formularea propunerii privind | | | | | reintegrarea în familie, | | | | | plasamentul în familia extinsă, la | | | | | un asistent maternal profesionist, | | | | | într-o familie de plasament sau | | | | | într-un serviciu de tip | | | | | rezidenţial. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | personalizată în funcţie de nevoile| | | | | identificate la admiterea în | | | | | centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Managerul de caz împreună cu | 1 | | | | responsabilul de caz din cadrul | | | | | CPU-CS, pe baza evaluării iniţiale | | | | | a copilului, elaborează măsuri de | | | | | intervenţie pe termen scurt. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Coordonatorul CPU-CS | 1 | | | | desemnează personal de specialitate| | | | | care să participe la elaborarea şi | | | | | implementarea măsurilor de | | | | | intervenţie pe termen scurt, la | | | | | evaluarea detaliată a situaţiei | | | | | copilului şi la elaborarea planului| | | | | de servicii/planului individualizat| | | | | de protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 În funcţie de propunere, | 1 | | | | managerul de caz va prezenta şi un | | | | | proiect de plan de servicii sau | | | | | plan individualizat de protecţie | | | | | pentru fiecare caz în parte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Managerul de caz trebuie să se| 1 | | | | asigure că monitorizarea situaţiei | | | | | copilului/tânărului se realizează | | | | | pentru cel puţin 3 luni de la | | | | | ieşirea din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului. Se recomandă| | | | | ca această perioadă de monitorizare| | | | | să fie în medie de 6 luni, cu | | | | | posibilităţi de prelungire în | | | | | anumite situaţii, cu avizul | | | | | directorului DGASPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Menţinerea legăturilor familia | | | | | extinsă şi alte persoane importante| | | | | pentru copil | | | | | Copiilor din cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii li se oferă sprijin | | | | | concret şi sunt încurajaţi să | | | | | menţină legăturile cu familia | | | | | extinsă şi alte persoane importante| | | | | sau apropiate faţă de ei. | | | | | Rezultate aşteptate: Familia | | | |

Page 80: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

80

| extinsă şi alte persoane importante| | | | | sau apropiate faţă de copil sunt | | | | | implicate pe cât posibil în viaţa | | | | | acestuia pe perioada şederii | | | | | copilului în cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii, astfel încât re/ | | | | | integrarea sa familială şi socială | | | | | să se pregătească şi să se | | | | | realizeze în cele mai bune | | | | | condiţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 CPU-CS îşi stabileşte | 1 | | | | proceduri de menţinere a | | | | | legăturilor cu membrii familiei | | | | | extinse şi cu persoanele importante| | | | | din viaţa copilului, inclusiv | | | | | referitoare la restricţiile în | | | | | acest sens, care fac parte | | | | | integrantă din MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Evaluarea inclusă în dosarul | 1 | | | | copilului conţine recomandări | | | | | concrete privitoare la menţinerea | | | | | şi dezvoltarea legăturilor cu | | | | | membrii familiei extinse şi cu alte| | | | | persoane importante pentru copil, | | | | | precum şi restricţiile în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Procedurile de menţinere a | 1 | | | | legăturilor se referă la: a) | | | | | modalităţi, b) condiţii referitoare| | | | | la vizitele în interiorul şi în | | | | | afara CPU-CS şi c) restricţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Restricţiile în ceea ce | 1 | | | | priveşte menţinerea legăturilor, în| | | | | scopul protejării copilului se | | | | | stabilesc cu consultarea | | | | | managerului de caz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 CPU-CS îşi organizează un | 1 | | | | spaţiu privat, cu o destinaţie bine| | | | | stabilită şi cu o ambianţă plăcută | | | | | pentru desfăşurarea vizitelor | | | | | efectuate de persoanele importante | | | | | pentru copiii din CPU-CS. Toate | | | | | vizitele sunt consemnate într-un | | | | | registru special. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 28 | | | | CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAŢIEI ŞI | | | | | INTERVENŢIEI | | | | | (Standarde 4 - 10) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | asigură copiilor o alimentaţie | | | | | corespunzătoare din punct de vedere| | | | | calitativ şi cantitativ, ţinând | | | | | cont de vârsta, nevoile şi | | | |

Page 81: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

81

| preferinţele acestora, în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o alimentaţie | | | | | sănătoasă, hrănitoare, adaptată | | | | | nevoilor legate de dietă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Meniurile se stabilesc astfel | 1 | | | | încât să se asigure o alimentaţie | | | | | echilibrată, în conformitate cu | | | | | preferinţele şi nevoile biologice | | | | | specifice fiecărei vârste, | | | | | regimurilor recomandate de medic şi| | | | | normele în vigoare cu privire la | | | | | necesarul de calorii şi elemente | | | | | nutritive. În acelaşi scop, în mod | | | | | periodic, personal desemnat de | | | | | coordonatorul CPU-CS evaluează | | | | | calitatea şi cantitatea alimentelor| | | | | înainte şi după prelucrare, precum | | | | | şi modul de preparare şi | | | | | consemnează dacă există nereguli în| | | | | acest sens în acelaşi registru în | | | | | care consemnează informaţiile | | | | | despre meniurile zilnice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Copiii pot ajuta la selectarea| 1 | | | | meniurilor, pregătirea felurilor de| | | | | mâncare, aranjarea şi servirea | | | | | meselor, spălarea veselei etc., | | | | | învăţând şi realizând activităţi | | | | | conforme cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Tuturor copiilor li se pot | 1 | | | | pune la dispoziţie mici gustări la | | | | | solicitarea acestora, sau îşi pot | | | | | pregăti ei înşişi aceste gustări în| | | | | timpul zilei, în funcţie de gradul | | | | | de maturitate şi de deprinderile pe| | | | | care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 CPU-CS dispune de spaţii | 1 | | | | suficiente pentru pregătirea, | | | | | păstrarea şi servirea hranei, care | | | | | sunt dotate cu mobilier | | | | | corespunzător, uşor de igienizat şi| | | | | cu instalaţiile şi aparatura | | | | | necesară pentru pregătirea, | | | | | depozitarea, răcirea şi congelarea | | | | | hranei, precum şi pentru | | | | | igienizarea alimentelor şi veselei.| | | | | Totodată, spaţiile sunt amenajate | | | | | cu materiale uşor de igienizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 CPU-CS trebuie să aibă rezerve| 1 | | | | de hrană şi apă pentru 48 de ore | | | | | pentru fiecare copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Starea de sănătate a copiilor şi | | | | | prevenirea îmbolnăvirilor | | | | | Centrul de primire în regim de | | | |

Page 82: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

82

| urgenţă pentru copiii străzii | | | | | asigură condiţiile necesare pentru | | | | | identificarea şi evaluarea | | | | | permanentă a nevoilor fizice, | | | | | emoţionale şi de sănătate ale | | | | | fiecărui copil, precum şi măsurile | | | | | corespunzătoare pentru satisfacerea| | | | | acestor nevoi, igiena personală, | | | | | supravegherea şi menţinerea stării | | | | | de sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii medicale, | | | | | stomatologice sau alte servicii de | | | | | sprijin şi promovare a sănătăţii, | | | | | au o stare generală bună şi sunt | | | | | educaţi în spiritul unui mod de | | | | | viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Fiecare copil are o fişă | 1 | | | | medicală în care sunt trecute toate| | | | | informaţiile referitoare la | | | | | antecedentele personale fiziologice| | | | | şi patologice ale copilului şi | | | | | familiei sale, imunizările, bolile,| | | | | rănirile accidentale, alergiile sau| | | | | reacţiile adverse la administrarea | | | | | unor medicamente, rezultatele | | | | | analizelor etc., anterior şi pe | | | | | perioada şederii copilului în | | | | | CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | educaţie pentru sănătate, inclusiv | | | | | despre efectele nocive ale | | | | | fumatului, consumului de alcool, | | | | | droguri, despre hepatită, infecţie | | | | | HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere| | | | | sexuală, protejarea propriei | | | | | persoane de diverse prejudicii, | | | | | acţiuni de intimidare şi abuz în | | | | | interiorul sau în afara CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 CPU-CS asigură materialele | 1 | | | | igienico-sanitare pentru uzul | | | | | personal pentru fiecare copil, | | | | | ţinând cont şi de preferinţele | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Copiii pot să păstreze | 1 | | | | materiale igienico-sanitare în mod | | | | | exclusiv pentru uzul propriu şi nu | | | | | trebuie să le solicite de la | | | | | spaţiul de depozitare comun, cu | | | | | excepţia articolelor care sunt | | | | | considerate cu risc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.5 Copiii care se îmbolnăvesc de | 1 | | | | boli contagioase care nu necesită | | | | | spitalizare se izolează, pe o | | | | | perioadă determinată, stabilită de | | | | | medicul specialist, într-o cameră | | | | | amenajată pentru situaţia | | | | | respectivă în cadrul CPU-CS. În | | | | | aceste situaţii copiii primesc | | | |

Page 83: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

83

| îngrijirea necesară şi sunt | | | | | sprijiniţi emoţional pe perioada | | | | | izolării temporare de ceilalţi | | | | | copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.6 Numele şi coordonatele | 1 | | | | medicului/profesionistului care | | | | | trebuie contactat în cazul unei | | | | | probleme de sănătate, precum şi | | | | | alte numere de telefon utile în | | | | | situaţii de urgenţă sunt afişate | | | | | într-un loc accesibil şi cunoscut | | | | | de tot personalul. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Tratamentul medical şi | | | | | administrarea medicamentelor | | | | | Primul ajutor, tratamentul | | | | | infecţiilor intercurente şi | | | | | administrarea medicamentelor în | | | | | cadrul centrului de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copiii | | | | | străzii sunt acordate copiilor de | | | | | către personal, în condiţii de | | | | | supervizare din partea medicului. | | | | | Rezultate aşteptate: Securitatea şi| | | | | sănătatea copiilor sunt protejate | | | | | şi supravegheate permanent de | | | | | personalul centrului de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copiii | | | | | străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Medicamentele recomandate de | 1 | | | | medic pot fi administrate de | | | | | personal calificat sau/şi de | | | | | persoana de referinţă a copilului, | | | | | în condiţii de supervizare | | | | | stabilite de medic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Medicamentele prescrise şi | 1 | | | | cele de uz general sunt păstrate în| | | | | siguranţă, în locuri speciale, | | | | | încuiate, la care copiii şi restul | | | | | personalului nu au acces. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Informaţiile referitoare la | 1 | | | | medicamentele, tratamentele şi | | | | | asistenţa de prim ajutor acordate | | | | | copiilor se consemnează într-un | | | | | registru medical, precizându-se | | | | | numele copilului, data, ora, | | | | | medicamentul (inclusiv dozajul) sau| | | | | tratamentul, motivul administrării,| | | | | semnătura personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Educaţia | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | sprijină şi promovează, prin | | | | | materiale şi mijloace | | | | | corespunzătoare, educaţia copiilor,| | | | | cu prioritate în unităţi de | | | | | învăţământ din comunitate. | | | |

Page 84: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

84

| Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază, în cadrul şi în afara | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii de | | | | | activităţile educaţionale necesare | | | | | dezvoltării lor armonioase. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Programul educaţional, care | 1 | | | | planifică educaţia non-formală şi | | | | | informală a copiilor, este elaborat| | | | | de către educatorul sau educatorul | | | | | specializat desemnat de | | | | | coordonatorul CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Programul educaţional cuprinde| 1 | | | | cel puţin următoarele informaţii: | | | | | a) traseul educaţional; b) | | | | | capacitatea de învăţare; c) nivelul| | | | | achiziţiilor şi cunoştinţelor; d) | | | | | recomandări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 CPU-CS asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, pentru a avea | | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | o unitate de învăţământ. Unitatea | | | | | de învăţământ se stabileşte de | | | | | către educator/educator specializat| | | | | împreună cu coordonatorul CPU-CS şi| | | | | cu consultarea managerului de caz, | | | | | cu respectarea procedurilor | | | | | stabilite de sistemul educaţional. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 CPU-CS asigură fiecărui copil | 1 | | | | condiţii adecvate pentru pregătirea| | | | | temelor şcolare, cum ar fi: spaţiu | | | | | individual de studiu, mobilier | | | | | adecvat, echipamente. Educatorul/ | | | | | educatorul specializat urmăreşte | | | | | pregătirea temelor şcolare şi, la | | | | | solicitarea copiilor, asigură | | | | | sprijin pentru realizarea acestui | | | | | lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Furnizorul de servicii | 1 | | | | (consiliul judeţean/local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | prin intermediul DGASPC, sau | | | | | organismul privat acreditat, | | | | | denumit în continuare OPA) care | | | | | deţine CPU-CS încheie o convenţie | | | | | de colaborare cu unitatea de | | | | | învăţământ şi, după caz, cu | | | | | inspectoratul şcolar, ale cărei | | | | | obiective principale se referă cel | | | | | puţin la: a) diminuarea şi | | | | | eliminarea marginalizării în cadrul| | | | | unităţii de învăţământ a copiilor | | | | | protejaţi în CPU-CS, b) colaborarea| | | | | cu cadrele didactice, precum şi cu | | | | | părinţii celorlalţi elevi la | | | | | derularea programelor educaţionale | | | | | ale copiilor protejaţi în CPU-CS şi| | | | | c) integrarea copiilor în | | | | | comunitatea grupei/clasei şi a | | | |

Page 85: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

85

| unităţii de învăţământ, ca prim pas| | | | | al integrării lor în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere psihologică | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copii străzii oferă | | | | | copiilor consiliere psihologică în | | | | | vederea rezolvării problemelor | | | | | legate de dezvoltarea lor | | | | | psihologică şi pentru a face faţă | | | | | dificultăţilor psihosociale cu care| | | | | se confruntă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere psihologică în raport cu| | | | | vârsta, nivelul de dezvoltare şi | | | | | nevoile pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Activitatea de consiliere se | 1 | | | | desfăşoară individual şi/sau în | | | | | grup într-un spaţiu special | | | | | amenajat şi securizant pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 CPU-CS asigură accesul | 1 | | | | nemijlocit la specialişti în | | | | | consiliere psihologică sau | | | | | psihoterapie din afara CPU-CS când | | | | | consideră că este în interesul | | | | | copilului să beneficieze de | | | | | intervenţia oferită de alţi | | | | | specialişti, în funcţie de fiecare | | | | | caz în parte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Activităţi de recreere-socializare | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | asigură copiilor oportunităţi | | | | | multiple de petrecere a timpului | | | | | liber, de recreere şi socializare, | | | | | care contribuie la dezvoltarea | | | | | fizică, cognitivă, socială şi | | | | | emoţională a copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de timp liber, în care | | | | | se pot odihni, relaxa sau participa| | | | | la activităţi de recreere şi | | | | | socializare, conform vârstei, | | | | | potenţialului de dezvoltare, | | | | | intereselor şi opţiunilor | | | | | personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 În incinta CPU-CS se asigură | 1 | | | | spaţii special amenajate şi dotate | | | | | corespunzător pentru desfăşurarea | | | | | activităţilor de timp liber, care | | | | | sunt sigure, funcţionale şi | | | | | accesibile tuturor copiilor şi | | | | | adecvate vârstei, potenţialului, | | | | | preocupărilor şi preferinţelor | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 86: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

86

| S9.2 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi: cu adulţii, cu copiii din| | | | | CPU-CS şi din unitatea de | | | | | învăţământ pe care o frecventează, | | | | | cu personalul din CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Relaţia personalului cu copiii | | | | | Personalul interacţionează cu | | | | | copiii respectându-le demnitatea, | | | | | valorificând potenţialul pe care îl| | | | | au şi valorizând rezultatele | | | | | obţinute de aceştia. | | | | | Rezultate aşteptate: Relaţia dintre| | | | | copiii şi personal este armonioasă | | | | | şi reflectă o atitudine pozitivă, | | | | | de respect reciproc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 CPU-CS îşi stabileşte, în | 1 | | | | cadrul MOF, proceduri referitoare | | | | | la intimitate şi confidenţialitate | | | | | cu privire la cel puţin următoarele| | | | | aspecte: a) accesul personalului şi| | | | | a altor persoane la dosarele | | | | | copiilor şi la baza de date a | | | | | CPU-CS, b) utilizarea informaţiilor| | | | | despre protecţia copiilor în | | | | | CPU-CS, c) asigurarea îngrijirii şi| | | | | igienei personale a copiilor, d) | | | | | aspecte şi probleme de ordin | | | | | personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Personalul poate utiliza | 1 | | | | măsuri restrictive (de exemplu, | | | | | imobilizare, izolare etc.) numai ca| | | | | ultimă soluţie de prevenire sau | | | | | stopare a vătămării copilului, a | | | | | altor persoane ori a unor | | | | | distrugeri importante de bunuri | | | | | materiale. Măsurile nu se aplică | | | | | punitiv, ci doar pentru oprirea | | | | | comportamentelor deviante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Sunt interzise: a) pedeapsa | 1 | | | | corporală; b) deprivarea de hrană, | | | | | apă sau somn; c) orice examinare | | | | | intimă a copilului dacă nu are o | | | | | raţiune medicală şi nu e efectuată | | | | | de personal medico-sanitar; d) | | | | | confiscarea echipamentelor | | | | | copilului; e) privarea de medicaţie| | | | | sau tratament medical; f) | | | | | pedepsirea unui grup de copii | | | | | pentru comportamentul unui copil | | | | | din grup; g) implicarea unui copil | | | | | în pedepsirea altui copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Toate cazurile în care se | 1 | | | | aplică măsuri restrictive copiilor | | | | | sunt înregistrate într-o fişă | | | | | specială, precizându-se cel puţin: | | | | | numele copilului, data, ora şi | | | | | locul incidentului; măsurile luate;| | | |

Page 87: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

87

| numele membrilor personalului care | | | | | au acţionat; numele altor persoane | | | | | martore la incident, inclusiv | | | | | copii; eventualele consecinţe ale | | | | | măsurilor luate; semnătura | | | | | persoanei autorizate să efectueze | | | | | înregistrările. După aplicarea | | | | | măsurii restrictive, copilul va fi | | | | | examinat de un medic, în termen de | | | | | 24 de ore. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 Coordonatorul CPU-CS verifică| 1 | | | | cu regularitate - cel puţin o dată | | | | | pe lună, evidenţele cazurilor de | | | | | restricţionare pentru a controla şi| | | | | sancţiona corespunzător personalul | | | | | (atunci când e cazul) şi pentru a | | | | | identifica factorii de risc şi | | | | | producerii incidentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 18 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 11 - 13) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Locaţia, condiţiile de locuit, | | | | | resursele financiare şi baza | | | | | materială | | | | | Amplasamentul, dimensiunile şi | | | | | compartimentarea construcţiei | | | | | corespund misiunii centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii şi asigură siguranţa| | | | | şi securitatea necesare protecţiei | | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au | | | | | acces la servicii de calitate | | | | | oferite de centrul de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copiii | | | | | străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 CPU-CS este amplasat într-un | 1 | | | | loc accesibil ţinând cont de | | | | | mijloacele de transport în comun şi| | | | | de distanţa faţă de alte servicii | | | | | sociale comunitare. Se recomandă | | | | | amplasarea CPU-CS în cadrul unui | | | | | centru de plasament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Locaţia asigură un spaţiu | 1 | | | | suficient pentru copiii pe care îi | | | | | are în îngrijire şi protecţie. | | | | | Numărul de copii dintr-o grupă nu | | | | | trebuie să depăşească cifra 12. | | | | | Totodată, se recomandă ca diferenţa| | | | | de vârstă dintre copiii dintr-o | | | | | grupă să nu fie mai mare de 3 - 4 | | | | | ani, cu excepţia fraţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Spaţiul locativ este | 1 | | | | structurat şi amenajat în mod | | | | | funcţional, la un nivel decent, | | | | | pentru a permite desfăşurarea în | | | | | condiţii corespunzătoare a | | | |

Page 88: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

88

| activităţilor CPU-CS şi pentru a | | | | | oferi o ambianţă confortabilă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Nu este permisă utilizarea | 1 | | | | spaţiilor din CPU-CS în scopuri | | | | | străine de misiunea CPU-CS sau | | | | | într-un mod care să prejudicieze | | | | | copiii rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.5 În dormitor, copiii trebuie | 1 | | | | să aibă cel puţin: un pat propriu, | | | | | cu saltea, curat şi confortabil, | | | | | dotat cu echipamentele necesare (se| | | | | pot utiliza paturi suprapuse); | | | | | dulap/compartiment propriu pentru | | | | | haine, ce se poate încuia; sursă de| | | | | lumină individuală; masă, scaune; | | | | | covor sau alte materiale potrivite;| | | | | perdele sau transperante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.6 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | decoreze camerele proprii conform | | | | | preferinţelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.7 Spaţiile igienico-sanitare | 1 | | | | sunt compartimentate, iar uşile | | | | | compartimentelor se încuie pe | | | | | dinăuntru, pentru a respecta | | | | | cerinţele de intimitate şi | | | | | siguranţă ale copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Coordonatorul se asigură că centrul| | | | | de primire în regim de urgenţă | | | | | pentru copiii străzii funcţionează | | | | | în acord cu un plan anual de | | | | | acţiune întocmit în baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii prezente şi a nevoilor | | | | | specifice ale copiilor care sunt | | | | | protejaţi în centrul respectiv. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de protecţie la | | | | | standarde cel puţin minime de | | | | | calitate pe toată perioada cât sunt| | | | | rezidenţi în cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Coordonatorul CPU-CS are | 1 | | | | obligaţia de a elabora, în | | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate din subordine, un | | | | | document cadru - numit plan anual | | | | | de acţiune, care cuprinde cel puţin| | | | | următoarele: a) definiţia CPU-CS, | | | | | b) misiunea acestuia, c) | | | | | principiile, d) obiectivele de | | | | | dezvoltare instituţională, e) | | | | | activităţile, f) clienţii şi | | | | | nevoile specifice ale acestora, g) | | | | | resursele umane, materiale şi | | | | | financiare disponibile şi | | | |

Page 89: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

89

| potenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | re-evaluat şi, după caz, revizuit | | | | | anual sau de câte ori este nevoie, | | | | | în aceleaşi condiţii ca şi | | | | | elaborarea sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 SMO şi planul anual de | 1 | | | | acţiune stau la baza întocmirii | | | | | celorlalte documente cu care | | | | | operează unitatea, respectiv MOF, | | | | | regulamentul de ordine interioară | | | | | sau, după caz, normele interne de | | | | | funcţionare, proceduri de lucru, | | | | | materiale informative etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Proceduri administrative şi de | | | | | management | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | dispune de un set de proceduri | | | | | administrative şi de management în | | | | | concordanţă cu misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Organizarea | | | | | administrativă şi managementul | | | | | asigură funcţionarea optimă a | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Coordonatorul are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea | | | | | CPU-CS să fie formulată în scris, | | | | | afişată, cunoscută şi promovată | | | | | atât în cadrul acesteia, cât şi în | | | | | comunitate. Misiunea trebuie | | | | | avizată de DGASPC/OPA. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 Funcţionarea CPU-CS se | 1 | | | | realizează în conformitate cu o | | | | | metodologie de organizare şi | | | | | funcţionare elaborată pe baza SMO | | | | | şi a ghidului metodologic CPU-CS, | | | | | care este adusă la cunoştinţa | | | | | întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 CPU-CS colaborează cu | 1 | | | | servicii pentru copil şi familie | | | | | din comunitate în vederea | | | | | asigurării integrării sociale a | | | | | copiilor aflaţi în protecţie în | | | | | cadrul CPU-CS; activitatea de | | | | | parteneriat cu celelalte instituţii| | | | | şi servicii din comunitate se | | | | | desfăşoară în conformitate cu MOF | | | | | întocmită în baza prevederilor SMO | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 CPU-CS are obligaţia de a | 1 | | | | completa fişa de monitorizare a | | | | | situaţiei copilului, pe care o | | | | | transmite la DGASPC pentru | | | | | realizarea bazei de date şi | | | |

Page 90: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

90

| monitorizării situaţiei tuturor | | | | | copiilor aflaţi în evidenţa | | | | | sistemului de protecţie a | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.5 Relaţia dintre personal şi | 1 | | | | copii se desfăşoară pe baza unor | | | | | reguli bine stabilite, convenite de| | | | | personal împreună cu copiii şi | | | | | înţelese de aceştia, reguli care | | | | | permit realizarea unui control | | | | | pozitiv al comportamentului | | | | | copiilor, bazat pe respect | | | | | reciproc, toleranţă, acceptare, | | | | | încurajare şi sprijin. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.6 CPU-CS are un regulament de | 1 | | | | ordine interioară sau, după caz, | | | | | norme interne de funcţionare, care | | | | | reflectă spiritul valorilor | | | | | democratice de respect pentru | | | | | drepturile copilului şi ale | | | | | individului, sunt avizate de | | | | | coordonatorul CPU-CS şi aduse la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.7 CPU-CS are proceduri scrise | 1 | | | | cu privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare şi ţine| | | | | evidenţa acestora. Aceste proceduri| | | | | sunt avizate de directorul DGASPC/ | | | | | OPA şi sunt aduse la cunoştinţa | | | | | personalului şi copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.8 Coordonatorul CPU-CS | 1 | | | | organizează periodic - cel puţin o | | | | | dată pe lună, sau de câte ori este | | | | | nevoie şedinţe administrative cu | | | | | întregul personal. Aceste şedinţe | | | | | sunt planificate, au o agendă | | | | | afişată şi conţinutul lor este | | | | | consemnat în procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 15 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 14 - 16) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | de personal | | | | | Personalul este selectat cu atenţie| | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | copiilor şi misiunii centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | |

Page 91: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

91

| recrutat şi angajat este eficient | | | | | în îndeplinirea misiunii centrului | | | | | de primire în regim de urgenţă | | | | | pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 DGASPC/OPA este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente.| | | | | Dacă CPU-CS funcţionează într-o | | | | | zonă geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului CPU-CS să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc limba | | | | | minorităţilor respective. Se | | | | | recomandă angajarea unor | | | | | profesionişti care au abilităţi | | | | | empatice şi de comunicare cu | | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 Coordonatorul CPU-CS se | 1 | | | | asigură că fişele de post sunt | | | | | revizuite în funcţie de dinamica | | | | | cerinţelor posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 Numărul şi structura de | 1 | | | | personal trebuie să fie adecvate | | | | | pentru îndeplinirea activităţilor | | | | | prevăzute de SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.4 Stabilirea numărului şi | 1 | | | | structurii de personal se face de | | | | | către DGASPC/OPA împreună cu | | | | | coordonatorul CPU-CS, se | | | | | înregistrează şi se revizuieşte cel| | | | | puţin anual. În stabilirea | | | | | numărului şi structurii de personal| | | | | se ţine cont de permanenţa pe timp | | | | | de zi şi de noapte, raportul minim | | | | | adulţi-copii (vezi procedura | | | | | 16.8.), nevoile specifice ale | | | | | copiilor, precum şi de numărul de | | | | | copii din CPU-CS, prezenţa ambelor | | | | | sexe şi rezolvarea oricăror | | | | | dificultăţi cu care se confruntă | | | | | CPU-CS la un moment dat. Normarea | | | | | se face în funcţie de raportul | | | | | minim adulţi-copii (vezi procedura | | | | | 14.8.) şi cu asigurarea respectării| | | | | drepturilor angajaţilor, conform | | | | | prevederilor Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.5 DGASPC/OPA trebuie să asigure| 1 | | | | următoarele categorii principale de| | | | | personal pentru copiii din CPU-CS: | | | | | a) personal pentru îngrijirea de | | | | | bază şi educaţia non-formală şi | | | | | informală, b) personal pentru | | | | | îngrijirea sănătăţii, c) personal | | | | | pentru conducere şi administrare, | | | | | d) personal pentru întreţinere şi | | | | | pază, e) personal pentru pregătirea| | | | | reintegrării sau integrării | | | | | familiale, pentru consiliere | | | |

Page 92: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

92

| psihologică şi pentru sesizarea şi | | | | | intervenţia în cazurile de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare a copiilor.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.6 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | de bază şi educaţie non-formală şi | | | | | informală este reprezentat de | | | | | educator sau educatorul | | | | | specializat. Se asigură doi | | | | | educatori pe grupa de copii, câte | | | | | un educator pe tură, respectiv | | | | | 7.00 - 15.00 şi 14.00 - 22.00; pe | | | | | timpul nopţii, în situaţia în care | | | | | nu se poate asigura prezenţa unui | | | | | educator, se asigură prezenţa unui | | | | | supraveghetor la două grupe de | | | | | copii, între 21.00 - 7.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.7 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | sănătăţii poate fi reprezentat de | | | | | infirmiere, asistente medicale, | | | | | inclusiv dieteticiene, şi medici, | | | | | în funcţie de nevoile copiilor din | | | | | CPU-CS. Se asigură o asistentă | | | | | medicală la două grupe de copii, | | | | | câte o asistentă pe tură. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.8 Se recomandă ca personalul | 1 | | | | CPU-CS să fie mixt, format din | | | | | persoane de ambele sexe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | asigură angajaţilor formarea în | | | | | domeniul specific serviciilor | | | | | oferite de acesta. | | | | | Rezultate aşteptate: Angajaţii au | | | | | pregătire şi abilităţi profesionale| | | | | corespunzătoare serviciilor oferite| | | | | de centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 Fiecare angajat al CPU-CS, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului şi/ | | | | | sau domenii conexe/ | | | | | interdisciplinare, asigurate din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 CPU-CS are obligaţia să | 1 | | | | asigure un număr minim de 14 ore de| | | | | formare în cadrul CPU-CS pentru | | | | | voluntari, înainte de începerea | | | | | activităţilor acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 93: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

93

| S15.4 Coordonatorul CPU-CS | 1 | | | | beneficiază anual de cel puţin 21 | | | | | de ore de formare în domeniul | | | | | managementului de servicii, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii | | | | | dispune de un sistem eficient de | | | | | supervizare al resurselor umane, | | | | | care permite funcţionarea sa la | | | | | randament optim. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru copiii rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 Coordonatorul CPU-CS are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 DGASPC/OPA are obligaţia de a| 1 | | | | asigura supervizarea | | | | | coordonatorului CPU-CS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 75 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 7 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrele de zi pentru copiii străzii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standarde 1 - 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de informare şi relaţia | | | | | cu comunitatea | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | dezvoltă acţiuni de informare la | | | | | nivelul comunităţii în ceea ce | | | |

Page 94: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

94

| priveşte serviciile oferite şi | | | | | beneficiile acestora pentru | | | | | clienţi. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | cunoaşte serviciile de care | | | | | beneficiază sau pot beneficia | | | | | copiii/părinţii prin intermediul | | | | | centrului de zi pentru copiii | | | | | străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Cel puţin o dată pe an, CZCS | 1 | | | | sprijină organizarea de campanii de| | | | | sensibilizare a comunităţii | | | | | referitoare la problematica | | | | | copiilor străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 CZCS colaborează cu | 1 | | | | instituţiile relevante de la | | | | | nivelul comunităţii (primăria, | | | | | şcolile, unităţile sanitare, | | | | | biserica, poliţia etc.) în vederea | | | | | identificării potenţialilor | | | | | beneficiari. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.6 CZCS încurajează implicarea | 1 | | | | voluntarilor pentru activităţile de| | | | | informare şi comunicare cu | | | | | comunitatea şi coordonează | | | | | activităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Relaţii de colaborare activă cu | | | | | familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi pentru | | | | | copiii străzii | | | | | Personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii străzii face toate | | | | | demersurile necesare pentru a | | | | | stabili relaţii de colaborare | | | | | activă cu familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi. | | | | | Rezultate aşteptate: Familiile | | | | | copiilor colaborează activ cu | | | | | personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii străzii şi sunt conştiente | | | | | de importanţa stabilirii unui | | | | | parteneriat real cu acesta pentru | | | | | dezvoltarea armonioasă a copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.6 La admiterea copilului în CZCS| 1 | | | | se încheie un contract cu părinţii/| | | | | reprezentanţii legali şi copilului/| | | | | persoanele care îi au în îngrijire.| | | | | Se recomandă adaptarea modelului de| | | | | contract cu familia din Ordinul | | | | | secretarului de stat al Autorităţii| | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru Persoanele cu Handicap nr. | | | | | 18/3989/416/142/2003. | | | |

Page 95: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

95

|____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 16 | | | | ACTIVITĂŢI | | | | | (Standarde 3 - 8) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie | | | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie este elaborat de | | | | | personalul de specialitate în | | | | | funcţie de nevoile şi | | | | | particularităţile fiecărui copil în| | | | | parte. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | din centrul de zi pentru copiii | | | | | străzii beneficiază de un program | | | | | personalizat de intervenţie, | | | | | reactualizat periodic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Preluarea cazurilor de către | 1 | | | | CZCS se poate face a) prin referire| | | | | de către alte instituţii/servicii/ | | | | | specialişti; b) prin transmitere de| | | | | către managerul de caz/ | | | | | responsabilul de caz din cadrul | | | | | furnizorilor de servicii, în baza | | | | | planului de servicii/planului | | | | | individualizat de servicii şi c) | | | | | prin solicitări directe din partea | | | | | potenţialilor clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 În situaţia solicitărilor | 1 | | | | directe sau a referirilor din | | | | | partea altor instituţii/servicii/ | | | | | specialişti, CZCS anunţă | | | | | autoritatea locală din care provine| | | | | copilul pentru a i se întocmi | | | | | planul de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Programul personalizat de | 1 | | | | intervenţie, denumit în continuare | | | | | PPI, este realizat, în echipă, de | | | | | personalul de specialitate care | | | | | lucrează cu copilul în CZCS, pe | | | | | baza evaluării făcute fiecărui | | | | | copil în parte la admiterea în | | | | | CZCS. PPI este avizat de | | | | | coordonatorul CZCS şi elaborarea se| | | | | face cu consultarea copilului, în | | | | | raport de vârstă şi gradul său de | | | | | maturitate, precum şi a familiei | | | | | acestuia sau persoanelor care îl au| | | | | în îngrijire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 PPI conţine informaţii despre | 1 | | | | toate activităţile şi serviciile | | | | | oferite copilului şi familiei | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.7 Obiectivele sunt evaluate | 1 | | | | periodic şi actualizate în funcţie | | | | | de gradul în care au fost | | | | | realizate. | | | |

Page 96: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

96

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Programul zilnic al copiilor | | | | | Programul zilnic al copiilor în | | | | | centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | se desfăşoară ţinând cont de vârsta| | | | | acestora, nivelul de dezvoltare, | | | | | potenţialul, nevoile şi | | | | | disponibilităţile pe care le au, | | | | | asigurându-li-se totodată | | | | | îngrijirea de care au nevoie pentru| | | | | a se dezvolta armonios. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii sunt | | | | | îngrijiţi corespunzător, iar | | | | | activităţile desfăşurate sunt | | | | | conforme cu vârsta, nevoile şi | | | | | particularităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Activităţile cu copiii sunt | 1 | | | | diversificate, adaptate vârstei lor| | | | | şi răspund nivelului şi | | | | | potenţialului lor de dezvoltare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Asigurarea hranei copiilor | 1 | | | | care frecventează CZCS se face în | | | | | funcţie de numărul de ore pe care | | | | | copiii îl petrec în CZCS. Meniurile| | | | | asigură o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi educaţionale | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | oferă copiilor numeroase activităţi| | | | | sau situaţii de învăţare, inclusiv | | | | | de dezvoltare a deprinderilor de | | | | | viaţă independentă, care sunt bine | | | | | planificate dinainte de către | | | | | personalul de specialitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de un program | | | | | educaţional adecvat vârstei, | | | | | nevoilor, potenţialului de | | | | | dezvoltare şi particularităţilor | | | | | sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Educatorul sau educatorul | 1 | | | | specializat elaborează programul | | | | | educaţional pentru fiecare copil în| | | | | parte. În cazul formării | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, acesta se consultă cu| | | | | asistentul social şi se ţine cont | | | | | de prevederile relevante pentru | | | | | copilul în cauză din SMO pentru | | | | | serviciul de dezvoltare a | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 97: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

97

| S5.5 CZCS asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, inclusiv resursele| | | | | materiale necesare pentru a avea | | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | în mod regulat unitatea de | | | | | învăţământ la care este înscris, | | | | | dacă acest lucru este prevăzut în | | | | | PPL | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.6 Educatorul/educatorul | 1 | | | | specializat urmăreşte pregătirea | | | | | temelor şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Activităţi recreative şi de | | | | | socializare | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | oferă copiilor activităţi | | | | | recreative şi de socializare pentru| | | | | a se realiza un echilibru între | | | | | activităţile de învăţare şi cele de| | | | | relaxare şi joc. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de activităţi | | | | | recreative şi de socializare care | | | | | îi ajută să îşi menţină echilibrul | | | | | psihic şi fizic necesar dezvoltării| | | | | lor armonioase. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Activităţile recreative şi de | 1 | | | | socializare sunt planificate | | | | | împreună cu ceilalţi specialişti | | | | | evitând suprasolicitarea copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 CZCS asigură condiţiile şi | 1 | | | | materialele necesare, conform | | | | | vârstei şi opţiunilor copiilor, | | | | | pentru derularea activităţilor | | | | | recreative şi de socializare în | | | | | cadrul CZCS şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Orientare şcolară şi profesională | | | | | şi consiliere psihologică | | | | | Complementar serviciilor oferite de| | | | | unităţile de învăţământ şi alţi | | | | | furnizori de servicii, centrul de | | | | | zi pentru copiii străzii oferă | | | | | copiilor sprijin pentru orientarea | | | | | şcolară şi profesională, precum şi | | | | | consiliere psihologică. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere psihologică şi de | | | | | orientare şcolară şi profesională | | | | | de calitate, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare, nevoile, | | | | | aptitudinile şi interesele | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Activitatea de consiliere | 1 | | | | psihologică se desfăşoară la cerere| | | |

Page 98: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

98

| sau ori de câte ori psihologul | | | | | consideră că este în beneficiul | | | | | copilului, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare şi nevoile | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Activitatea de consiliere se | 1 | | | | desfăşoară individual şi/sau în | | | | | grup într-un spaţiu special | | | | | amenajat şi securizant pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere şi sprijin pentru | | | | | părinţi | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | oferă părinţilor consiliere şi | | | | | sprijin la cerere sau ori de câte | | | | | ori personalul de specialitate | | | | | consideră că este în beneficiul | | | | | copilului şi familiei. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii/ | | | | | persoanele care au în îngrijire | | | | | copilul beneficiază de consiliere | | | | | şi sprijin din partea personalului | | | | | de specialitate al centrului de zi | | | | | pentru copiii străzii, care îi | | | | | ajută să rezolve problemele cu care| | | | | se confruntă în ceea ce priveşte | | | | | dezvoltarea psihologică a copilului| | | | | şi diversele aspecte juridice, | | | | | medicale, sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | consiliază şi sprijină părinţii/ | | | | | persoanele care au în îngrijire | | | | | copilul în funcţie de nevoile pe | | | | | care le au, la cerere sau ori de | | | | | câte ori se consideră că este în | | | | | beneficiul copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 CZCS sprijină organizarea sau | 1 | | | | organizează programe de educare a | | | | | părinţilor - cunoscute sub | | | | | denumirea de "şcoli pentru | | | | | părinţi". Acestea se desfăşoară | | | | | după o programă elaborată în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare şi în funcţie de nevoile | | | | | identificate în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 9 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 9 - 10) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | dispune de o locaţie accesibilă | | | | | comunităţii, resurse financiare | | | | | suficiente şi o bază materială | | | | | corespunzătoare îndeplinirii | | | | | misiunii sale. | | | |

Page 99: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

99

| Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile au acces la servicii de | | | | | calitate oferite de centrul de zi | | | | | pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 CZCS se află într-un loc | 1 | | | | accesibil tuturor membrilor | | | | | comunităţii din punct de vedere al | | | | | existenţei mijloacelor de transport| | | | | în comun şi de amplasarea | | | | | celorlalte servicii din comunitate | | | | | de care pot beneficia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 CZCS de zi dispune de un număr| 1 | | | | suficient de spaţii pentru | | | | | derularea tuturor tipurilor de | | | | | activităţi în beneficiul copiilor | | | | | şi familiilor, inclusiv activităţi | | | | | administrative, spaţii | | | | | igienico-sanitare, bucătărie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Proceduri administrative şi de | | | | | management | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | dispune de un set de proceduri | | | | | administrative şi de management în | | | | | acord cu misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Organizarea | | | | | administrativă şi managementul | | | | | asigură funcţionarea optimă a | | | | | centrului de zi pentru copiii | | | | | străzii în beneficiul clienţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Coordonatorul CZCS se asigură| 1 | | | | ca misiunea centrului să fie | | | | | redactată şi afişată pentru a fi | | | | | cunoscută de toţi angajaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 CZCS îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară sau| | | | | norme interne de funcţionare, care | | | | | sunt aduse la cunoştinţa tuturor | | | | | angajaţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 Centrul deţine o bază de date| 1 | | | | care cuprinde informaţii legate de | | | | | copiii şi familiile pentru care | | | | | s-au derulat activităţi specifice, | | | | | care este utilizată conform | | | | | legislaţiei în vigoare, în ceea ce | | | | | priveşte accesul la informaţii şi | | | | | asigurarea confidenţialităţii | | | | | privind informaţiile despre | | | | | clienţii CZCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 Funcţionarea CZCS se | 1 | | | | realizează în conformitate cu o | | | | | metodologie de organizare şi | | | | | funcţionare, denumită în continuare| | | | | MOF, elaborată pe baza standardelor| | | | | minime obligatorii şi a ghidului | | | | | metodologic CZCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 100: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

100

| S10.8 CZCS are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare. Aceste| | | | | proceduri sunt avizate de | | | | | directorul direcţiei generale de | | | | | asistenţă socială şi protecţia | | | | | copilului şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa copiilor, în raport cu | | | | | vârsta şi gradul de maturitate, | | | | | familiilor sau reprezentanţilor lor| | | | | legali, precum şi personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.9 Coordonatorul CZCS | 1 | | | | organizează reuniuni de lucru cu | | | | | întreg personalul, cel puţin lunar.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.10 Coordonatorul CZCS | 1 | | | | elaborează raportul anual de | | | | | activitate şi îl înaintează | | | | | furnizorului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 11 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 11 - 13) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi numărul | | | | | personalului | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | utilizează politici eficiente de | | | | | recrutare şi angajare de personal. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | recrutat şi angajat este eficient | | | | | în îndeplinirea misiunii centrului | | | | | de zi pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Angajatorul recrutează şi | 1 | | | | angajează personalul în | | | | | conformitate cu specificul | | | | | centrului, nevoile clienţilor şi | | | | | reglementările legale în vigoare. | | | | | Dacă CZCS funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului de specialitate să | | | | | existe şi profesionişti care | | | | | vorbesc şi limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Coordonatorul CZCS participă | 1 | | | | la luarea deciziilor referitoare la| | | | | selectarea personalului centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.6 Personalul de specialitate | 1 | | | | are studii superioare socio-umane. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au experienţă| | | | | în lucrul cu copiii străzii şi/sau | | | | | copiii cu tulburări de | | | |

Page 101: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

101

| comportament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.7 Personalul este suficient | 1 | | | | pentru acoperirea tuturor | | | | | serviciilor oferite de centru | | | | | conform prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii prezente şi | | | | | planului anual de acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii străzii asigură angajaţilor | | | | | formarea în domeniul specific | | | | | serviciilor oferite de acesta. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile beneficiază de servicii | | | | | de calitate şi personalizate din | | | | | partea unor profesionişti bine | | | | | pregătiţi, cu abilităţi empatice şi| | | | | de comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 Fiecare angajat al CZCS, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului şi/ | | | | | sau în domenii conexe/ | | | | | interdisciplinare (privind | | | | | problematica copiilor străzii, | | | | | abuzul, neglijarea şi exploatarea | | | | | copilului, traficul şi cele mai | | | | | grave forme de muncă a copilului, | | | | | psihologia copilului, violenţa | | | | | domestică etc.) asigurate din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.5 Specialiştii centrului sunt | 1 | | | | încurajaţi să participe la diverse | | | | | cursuri de formare care îi pot | | | | | ajuta în optimizarea muncii lor, | | | | | inclusiv seminarii şi conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.6 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | pregătiri în domeniul | | | | | managementului serviciilor sociale,| | | | | coordonatorul CZCS beneficiază de | | | | | formare în acest domeniu, asigurată| | | | | din bugetul angajatorului; | | | | | coordonatorul CZCS beneficiază | | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.7 CZCS are obligaţia să asigure| 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | pentru voluntari, înainte de | | | | | începerea activităţilor acestora şi| | | | | formare continuă în domeniul | | | | | protecţiei copilului şi în domenii | | | | | conexe/interdisciplinare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 102: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

102

| Standard 13 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de zi pentru copiii străzii| | | | | dispune de un sistem eficient de | | | | | supervizare a resurselor umane. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Coordonatorul CZCS are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul CZCS. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului CZCS | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 40 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 8 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul de coordonare şi informare pentru copiii străzii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi de informare la nivelul | | | | | comunităţii | | | | | Centrul de coordonare şi informare | | | | | pentru copiii străzii asigură | | | | | acţiuni de informare la nivelul | | | | | comunităţii în ceea ce priveşte | | | | | problema copiilor străzii, | | | | | serviciile existente pentru aceştia| | | | | şi modalităţile de rezolvare a | | | | | cazurilor în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare şi | | | | | cercetările din acest domeniu. | | | | | Rezultate aşteptate: Membrii | | | | | comunităţii în general şi | | | | | profesioniştii în particular cunosc| | | |

Page 103: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

103

| şi apelează la serviciile centrului| | | | | de coordonare şi informare pentru | | | | | copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cel puţin o dată pe an, CCI | 1 | | | | organizează campanii de | | | | | sensibilizare a comunităţii | | | | | referitoare la problema copiilor | | | | | străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CCI publică date relevante | 1 | | | | despre activitatea sa, în mod | | | | | periodic. Conţinutul materialelor | | | | | făcute public este avizat în | | | | | prealabil de directorul direcţiei | | | | | generale de asistenţă socială şi | | | | | protecţia copilului, denumit în | | | | | continuare DGASPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 Raportul anual de activitate | 1 | | | | este public şi accesibil celor | | | | | interesaţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 CCI are la dispoziţie o | 1 | | | | cartografiere a tuturor serviciilor| | | | | destinate copiilor străzii din | | | | | teritoriul care îi este arondat. | | | | | Cartografierea pe judeţe, respectiv| | | | | pe sectoarele municipiului | | | | | Bucureşti se realizează de către | | | | | consiliile judeţene/locale | | | | | corespunzătoare şi se transmit CCI | | | | | la care sunt arondate pe problema | | | | | copiilor străzii. Arondarea se | | | | | stabileşte de către CCI existente | | | | | împreună cu Autoritatea Naţională | | | | | pentru Protecţia Drepturilor | | | | | Copilului şi se revizuieşte odată | | | | | cu înfiinţarea de noi CCI. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 2 | | | | MONITORIZAREA SITUAŢIEI COPIILOR | | | | | STRĂZII | | | | | (Standard 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Monitorizarea situaţiei copiilor | | | | | străzii | | | | | Centrele de coordonare şi informare| | | | | pentru copiii străzii asigură | | | | | monitorizarea situaţiei copiilor | | | | | străzii la nivel local, regional şi| | | | | naţional. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea şi| | | | | instituţiile interesate cunosc | | | | | amploarea şi evoluţia acestui | | | | | fenomen "copiii străzii". | | | | | Profesioniştii şi factorii de | | | | | decizie acţionează în beneficiul | | | | | copiilor străzii luând în | | | | | considerare datele furnizate de | | | | | centrele de coordonare şi | | | | | informare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 104: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

104

| S2.1 CCI îşi organizează o bază de | 1 | | | | date informatizată în vederea | | | | | monitorizării situaţiei copiilor | | | | | străzii din teritoriul care îi este| | | | | arondat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 CCI transmit datele | 1 | | | | centralizate cu privire la | | | | | monitorizarea situaţiei copiilor | | | | | străzii la nivelul Autorităţii | | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Drepturilor Copilului în mod | | | | | periodic (trimestrial) şi la | | | | | solicitarea acesteia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 3 | | | | ACTIVITATEA ÎN REŢEAUA DE | | | | | INTERVENŢIE | | | | | (Standard 3) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activitatea în reţeaua de | | | | | intervenţie | | | | | Centrul de coordonare şi informare | | | | | pentru copiii străzii facilitează | | | | | colaborarea permanentă dintre | | | | | profesioniştii, autorităţile | | | | | administraţiei locale şi serviciile| | | | | din cadrul reţelei de intervenţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii străzii| | | | | şi, după caz, familiile şi alte | | | | | persoane importante pentru aceştia | | | | | beneficiază de sprijinul şi | | | | | serviciile reţelei de intervenţie. | | | | | Membrii reţelei de intervenţie sunt| | | | | informaţi cu privire la situaţia | | | | | generală şi, după caz, particulară | | | | | a copiilor străzii şi, în | | | | | consecinţă, acţionează şi iau | | | | | decizii în cunoştinţă de cauză. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 DGASPC, în consultare cu alţi | 1 | | | | actori sociali relevanţi, | | | | | stabileşte procedurile de | | | | | intervenţie în reţea pentru copiii | | | | | străzii în baza legislaţiei în | | | | | vigoare şi a prevederilor SMO | | | | | privind serviciile pentru copiii | | | | | străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 CCI furnizează informaţii | 1 | | | | punctuale sau sub forma unor | | | | | rapoarte/fişe de monitorizare | | | | | periodice (cel puţin lunare) | | | | | poliţiei şi serviciilor | | | | | specializate din cadrul reţelei de | | | | | intervenţie. Ceilalţi membri ai | | | | | reţelei sunt informaţi la cerere şi| | | | | trimestrial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 În baza rezultatelor | 1 | | | | activităţii sale, CCI formulează | | | | | propuneri de îmbunătăţire a | | | | | propriei funcţionări şi a reţelei | | | |

Page 105: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

105

| de intervenţie pentru copiii | | | | | străzii, pe care le înaintează | | | | | directorului DGASPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 5 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 4 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | de personal | | | | | Personalul centrului de coordonare | | | | | şi informare pentru copiii străzii | | | | | este selectat cu atenţie şi | | | | | responsabilitate prin intermediul | | | | | unui proces de recrutare şi | | | | | angajare care se desfăşoară în | | | | | acord cu legislaţia în vigoare şi | | | | | răspunde nevoilor centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 DGASPC este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | este reprezentat de profesionişti | | | | | cu studii socio-umane şi | | | | | profesionişti cu studii de operare | | | | | pe calculator. La angajare se | | | | | acordă prioritate profesioniştilor | | | | | care au experienţă în domeniul | | | | | protecţiei copilului şi/sau al | | | | | copiilor străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Resursele umane ale centrului de | | | | | coordonare şi informare pentru | | | | | copiii străzii au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra în echipă multidisciplinară | | | | | şi în reţea interinstituţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | din partea unor profesionişti bine | | | | | pregătiţi şi cu abilităţi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Fiecare angajat al CCI | 1 | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului şi/ | | | | | sau al copiilor străzii, asigurate | | | | | din bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Operatorii de calculator au | 1 | | | | acces la cursuri specifice de cel | | | | | puţin 42 de ore pe an, asigurate | | | | | din bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 106: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

106

| Standard 6 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de coordonare şi informare | | | | | pentru copiii străzii dispune de un| | | | | sistem eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim | | | | | şi permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 DGASPC are obligaţia de a | 1 | | | | asigura supervizarea internă şi | | | | | externă a personalului de | | | | | specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 14 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 9 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciul social stradal pentru copiii străzii _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 5 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Activităţi de informare la nivelul | | | | | comunităţii | | | | | Serviciul social stradal dezvoltă | | | | | acţiuni de informare la nivelul | | | | | comunităţii cu privire la | | | | | serviciile pe care le oferă şi | | | | | serviciile existente pentru copiii | | | | | străzii şi, după caz, pentru | | | | | familiile acestora. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | cunoaşte serviciile de care copiii | | | | | străzii beneficiază sau pot | | | | | beneficia prin intermediul | | | | | serviciului social stradal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Serviciul social stradal | 1 | | | | organizează şi sprijină acţiuni de | | | | | informare a comunităţii în ceea ce | | | | | priveşte serviciile oferite, rolul | | | | | său în comunitate şi modul său de | | | | | funcţionare, precum şi despre alte | | | | | servicii pentru copiii străzii şi | | | |

Page 107: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

107

| familiile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Acţiunile de informare se | 1 | | | | realizează în colaborare cu | | | | | centrele de coordonare şi informare| | | | | pentru copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 Serviciul social stradal | 1 | | | | contribuie la publicarea periodică | | | | | a datelor relevante despre copiii | | | | | străzii, a cărui responsabilitate | | | | | revine centrelor de coordonare şi | | | | | informare pentru copiii străzii şi/| | | | | sau furnizorului de servicii | | | | | corespunzător. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 Şeful serviciului social | 1 | | | | stradal se asigură că, în | | | | | mediatizarea cazurilor, se respectă| | | | | legislaţia în vigoare cu privire la| | | | | protecţia copilului în relaţia cu | | | | | mass-media şi prevederile | | | | | standardelor minime obligatorii | | | | | prezente, denumite în continuare | | | | | SMO, cu privire la | | | | | confidenţialitatea datelor despre | | | | | clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 Serviciul social stradal | 1 | | | | colaborează cu instituţiile | | | | | relevante de la nivelul comunităţii| | | | | în vederea identificării locurilor | | | | | frecventate de copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 21 | | | | ACORDAREA ASISTENŢEI SOCIALE ŞI | | | | | PROTECŢIEI SPECIALE PENTRU COPIII | | | | | STRĂZII | | | | | (Standarde 2 - 5) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Etape în acordarea asistenţei | | | | | sociale şi protecţiei speciale | | | | | pentru copiii străzii | | | | | Serviciul social stradal acordă | | | | | asistenţă socială şi protecţie | | | | | specială copiilor străzii prin | | | | | asigurarea parcurgerii etapei de | | | | | identificare şi preluare a cazului | | | | | din cadrul metodei managementului | | | | | de caz. | | | | | Rezultate aşteptate: Lucrătorii | | | | | sociali stradali aplică unitar | | | | | aceleaşi proceduri în identificarea| | | | | copiilor străzii ca potenţiali | | | | | beneficiari şi serviciilor | | | | | specializate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Etapa de identificare şi | 1 | | | | preluare a cazurilor de copii ai | | | | | străzii presupune parcurgerea, de | | | | | către lucrătorii sociali stradali, | | | | | a următoarelor subetape | | | | | interdependente, care sunt aceleaşi| | | |

Page 108: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

108

| în soluţionarea fiecărui caz în | | | | | parte, indiferent de ordinea în | | | | | care sunt parcurse sau de durata | | | | | lor: | | | | | a) Contactarea copilului: | | | | | - abordarea copilului, | | | | | identificarea locurilor pe care le | | | | | frecventează, a perioadelor de timp| | | | | în care poate fi găsit în acele | | | | | locuri; | | | | | - verificarea datelor de identitate| | | | | ale copilului şi, după caz, ale | | | | | familiei; | | | | | - oferirea de informaţii despre: | | | | | serviciile existente, obţinerea | | | | | actelor de identitate, continuarea | | | | | şcolii etc. | | | | | - identificarea problemei pentru | | | | | care se află în stradă; | | | | | - identificarea motivaţiei | | | | | copilului şi efectuarea | | | | | demersurilor necesare pentru a | | | | | determina copilul să părăsească pe | | | | | baze voluntare grupul de copii ai | | | | | străzii şi să accepte sprijinul | | | | | oferit; | | | | | - documentarea cazului; | | | | | b) Luarea măsurilor de intervenţie | | | | | imediată la propunerea lucrătorului| | | | | social stradal: | | | | | - preluarea cazului pe baze | | | | | voluntare pentru frecventarea unor | | | | | servicii de zi, inclusiv medicale | | | | | şi educaţionale; | | | | | - preluarea cazului pe baze | | | | | voluntare în cadrul unui adăpost de| | | | | noapte, în baza deciziei | | | | | coordonatorului adăpostului privat | | | | | sau a directorului direcţiei | | | | | generale de asistenţă socială şi | | | | | protecţia copilului în cazul | | | | | adăpostului public; | | | | | - plasamentul în regim de urgenţă, | | | | | precedat sau nu de servicii | | | | | medicale de urgenţă; | | | | | c) înregistrarea cazului la | | | | | direcţia generală de asistenţă | | | | | socială şi protecţia copilului şi | | | | | la nivelul centrului de coordonare | | | | | şi informare pentru copiii străzii | | | | | la care este arondat serviciul | | | | | social stradal în cauză. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Organizarea şi funcţionarea | 1 | | | | serviciului social stradal se | | | | | realizează în baza unor proceduri | | | | | clare elaborate în baza SMO | | | | | prezente. Se recomandă utilizarea | | | | | unor proceduri unitare agreate de | | | | | toţi furnizorii de servicii care au| | | | | în subordine servicii sociale | | | | | stradale şi avizate de directorul | | | | | direcţiei generale de asistenţă | | | | | socială şi protecţia copilului. În | | | |

Page 109: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

109

| cazul adăpostului, respectiv al | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copiii străzii, | | | | | aceste proceduri sunt parte | | | | | integrantă a metodologiei de | | | | | organizare şi funcţionare specifice| | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 Identificarea copilului se | 1 | | | | realizează de către lucrătorii | | | | | sociali stradali anterior sau după | | | | | admiterea în adăpost sau centrul de| | | | | primire în regim de urgenţă. | | | | | Identificarea copiilor şi a | | | | | familiilor acestora se realizează | | | | | cu sprijinul Serviciului de | | | | | evidenţă informatizată a populaţiei| | | | | din cadrul inspectoratelor de | | | | | poliţie. Pentru copiii la care nu | | | | | s-a reuşit identificarea, se încep | | | | | demersurile de înregistrare tardivă| | | | | a naşterii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Informarea şi sfătuirea | 1 | | | | copiilor străzii, de către | | | | | lucrătorii sociali stradali, se | | | | | realizează cu respectarea | | | | | intimităţii şi confidenţialităţii. | | | | | În situaţia în care există | | | | | informaţii care nu pot rămâne | | | | | confidenţiale (de exemplu, | | | | | semnalarea cazurilor de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare) acest | | | | | lucru i se comunică copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.5 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | împreună cu poliţia realizează | | | | | acţiuni stradale periodice în baza | | | | | unui plan comun de intervenţie. | | | | | Aceste acţiuni pot fi focalizate pe| | | | | segmente ale categoriei copiilor | | | | | străzii (de exemplu, copiii care | | | | | cerşesc cu vârsta sub 10 ani) sau | | | | | pot avea scopuri diferite (de | | | | | exemplu, plasamentul în regim de | | | | | urgenţă, realizarea unor acţiuni de| | | | | testare pentru infecţiile cu | | | | | transmitere sexuală în condiţiile | | | | | legii). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.6 Serviciul social stradal | 1 | | | | trebuie să asigure monitorizarea | | | | | situaţiei copiilor în stradă şi | | | | | contactarea periodică a acestora în| | | | | vederea intrării acestora în | | | | | circuitul de servicii specializate.| | | | | Monitorizarea presupune şi | | | | | observarea noilor aspecte ale | | | | | vieţii în stradă, cum ar fi: | | | | | apariţia unor grupuri noi de copii,| | | | | deprinderi şi modalităţi de | | | | | supravieţuire a copiilor (altele | | | | | decât cele cunoscute), schimbarea | | | | | liderului unui grup etc. | | | |

Page 110: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

110

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Managementul de caz la nivelul | | | | | serviciului social stradal | | | | | Lucrătorii sociali stradali | | | | | lucrează în echipă cu responsabilul| | | | | de caz de la nivelul adăpostului | | | | | sau centrului de primire în regim | | | | | de urgenţă pentru copiii străzii şi| | | | | managerul de caz desemnat de | | | | | direcţia generală de asistenţă | | | | | socială şi protecţia copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Prin aplicarea| | | | | metodei managementului de caz se | | | | | realizează abordarea profesionistă | | | | | a fiecărui caz în parte, | | | | | adaptându-se oferta serviciilor | | | | | existente la nevoile concrete ale | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Vezi cerinţele 2.1., 2.3., | 1 | | | | 2.6. şi 4.5. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Direcţia generală de asistenţă| 1 | | | | socială şi protecţia copilului | | | | | desemnează managerul de caz imediat| | | | | după înregistrarea cazului. | | | | | Desemnarea managerului de caz şi a | | | | | responsabilului de caz se face | | | | | conform prevederilor SMO privind | | | | | managementul de caz în domeniul | | | | | protecţiei copilului, adăpostul de | | | | | zi şi de noapte şi centrul de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | furnizează toate informaţiile | | | | | documentate managerului de caz şi | | | | | responsabilului de caz şi participă| | | | | la elaborarea măsurilor pe termen | | | | | scurt şi la întocmirea planului de | | | | | servicii, respectiv a planului | | | | | individualizat de protecţie. | | | | | Lucrătorul social stradal poate fi | | | | | responsabil de caz dacă întruneşte | | | | | condiţiile menţionate în SMO | | | | | privind managementul de caz în | | | | | domeniul protecţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Evaluarea iniţială a situaţiei| 1 | | | | copilului se realizează fie de | | | | | serviciul social stradal anterior | | | | | admiterii copilului în adăpost | | | | | (copilul este cunoscut şi se | | | | | adresează în mod voluntar | | | | | adăpostului), fie de către acest | | | | | serviciu împreună cu personalul de | | | | | specialitate al adăpostului/ | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă (copilul nu este cunoscut).| | | | | Evaluarea iniţială presupune cel | | | | | puţin următoarele aspecte: a) | | | | | identitatea copilului, b) motivul | | | |

Page 111: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

111

| ajungerii pe stradă, c) legăturile | | | | | cu familia. Raportul de evaluare | | | | | iniţială este avizat de şeful | | | | | ierarhic superior. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Documentarea cazului de către | 1 | | | | lucrătorul social stradal (până la | | | | | momentul transferului către | | | | | managerul de caz şi responsabilul | | | | | de caz) se face cu respectarea | | | | | confidenţialităţii. Datele din | | | | | dosarul copilului sunt | | | | | confidenţiale şi nu pot fi | | | | | dezvăluite altor profesionişti care| | | | | nu fac parte din echipa | | | | | multidisciplinară, cu excepţia | | | | | prevederilor din | | | | | Codul de procedură penală. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Activitatea în reţeaua de | | | | | intervenţie | | | | | Serviciul social stradal | | | | | colaborează permanent cu | | | | | profesioniştii, autorităţile | | | | | administraţiei locale şi serviciile| | | | | din cadrul reţelei de intervenţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii străzii| | | | | şi, după caz, familiile şi alte | | | | | persoane importante pentru aceştia | | | | | beneficiază de sprijinul şi | | | | | serviciile oferite sau facilitate | | | | | de serviciului social stradal în | | | | | funcţie de nevoile imediate pe care| | | | | le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Activitatea în reţeaua de | 1 | | | | intervenţie pentru copiii străzii | | | | | se desfăşoară în conformitate cu | | | | | procedurile menţionate de cerinţa | | | | | 2.2. şi în baza unor convenţii de | | | | | colaborare încheiate între | | | | | furnizorul de servicii cu alţi | | | | | furnizori, cu autorităţile | | | | | administraţiei locale, serviciile | | | | | deconcentrate ale ministerelor | | | | | implicate în această problematică | | | | | şi, dacă este necesar, cu | | | | | profesionişti independenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | stabilesc legăturile între | | | | | diferitele puncte ale reţelei de | | | | | intervenţie, în funcţie de nevoile | | | | | copilului în cauză. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Lucrătorul social stradal este| 1 | | | | cel care anunţă consiliul local din| | | | | comunitatea din care provine | | | | | copilul pentru întocmirea planului | | | | | de servicii, atunci când | | | | | reintegrarea în familie este | | | | | posibilă. Totodată, pune la | | | | | dispoziţia consiliului local | | | |

Page 112: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

112

| raportul evaluării iniţiale în baza| | | | | căruia se întocmeşte proiectul | | | | | planului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Serviciile din reţeaua de | 1 | | | | intervenţie sunt cele specializate | | | | | pe problema copiilor străzii şi | | | | | cele care se adresează copilului şi| | | | | familiei în general. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 La solicitarea managerului de | 1 | | | | caz, lucrătorul social stradal | | | | | contribuie la monitorizarea | | | | | planului de servicii, respectiv a | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 În vederea îndeplinirii | 1 | | | | misiunii sale, serviciul social | | | | | stradal colaborează în reţea cu | | | | | toate serviciile şi programele | | | | | comunitare, regionale şi naţionale | | | | | de asistenţă şi protecţie a | | | | | copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Relaţia dintre lucrătorii sociali | | | | | stradali şi copiii străzii | | | | | Relaţiile lucrătorilor sociali | | | | | stradali cu copiii străzii răspund | | | | | normelor de conduită morală, | | | | | profesională şi socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Lucrătorii | | | | | sociali stradali reacţionează | | | | | pozitiv şi constructiv la diversele| | | | | comportamente ale copiilor străzii,| | | | | iar aceştia sunt încurajaţi şi | | | | | sprijiniţi să-şi formeze o conduită| | | | | socială acceptabilă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 În lucrul cu copiii străzii, | 1 | | | | lucrătorii sociali trebuie să | | | | | respecte următoarele principii: | | | | | a) Abordarea copiilor străzii se | | | | | realizează prin înţelegerea | | | | | culturii străzii şi în mod | | | | | nediscriminator, fără antipatii sau| | | | | favoritisme; | | | | | b) Relaţiile cu grupurile de copii | | | | | ai străzii se bazează pe încredere,| | | | | afecţiune şi cooperare, iar | | | | | comunicarea se realizează | | | | | preponderent dinspre copii spre | | | | | lucrătorii sociali stradali; | | | | | c) Scopurile prioritare ale muncii | | | | | lucrătorilor sociali stradali sunt | | | | | cunoaşterea şi scoaterea copilului | | | | | din stradă; | | | | | d) Opiniile copilului trebuie | | | | | respectate în relaţiile cu acesta | | | | | şi în luarea deciziilor care îl | | | | | privesc; | | | | | e) Munca lucrătorilor sociali | | | | | stradali este de asistenţă socială | | | |

Page 113: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

113

| şi protecţie a copilului, nu de | | | | | caritate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | trebuie să aibă abilităţi empatice | | | | | şi de comunicare, iar furnizorul de| | | | | servicii trebuie să asigure, din | | | | | propriul buget, formarea lor | | | | | continuă în comunicare şi tehnici | | | | | de lucru cu copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Cu excepţia plasamentului în | 1 | | | | regim de urgenţă, restul măsurilor | | | | | de intervenţie imediată se | | | | | stabilesc cu consultarea copilului,| | | | | în funcţie de gradul de maturitate | | | | | şi, după caz, a familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Vezi cerinţa 2.4. | 1 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 14 | | | | (Standarde 6 - 8) | | | | | RESURSE UMANE | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi structura | | | | | de personal | | | | | Personalul serviciului social | | | | | stradal este selectat cu atenţie şi| | | | | responsabilitate prin intermediul | | | | | unui proces de recrutare şi | | | | | angajare care se desfăşoară în | | | | | acord cu legislaţia în vigoare şi | | | | | răspunde nevoilor din comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Furnizorul de servicii este | 1 | | | | obligat să angajeze personal | | | | | calificat care să răspundă | | | | | prevederilor SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | este reprezentat în principal de | | | | | lucrătorii sociali stradali, care | | | | | trebuie să aibă studii socio-umane | | | | | şi experienţă de cel puţin un an în| | | | | domeniul protecţiei copilului. La | | | | | angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au experienţă| | | | | în lucrul cu copiii străzii sau | | | | | copiii cu tulburări de | | | | | comportament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 La angajare se va ţine cont | 1 | | | | obligatoriu de trăsăturile de | | | | | personalitate ale fiecărui | | | | | candidat, care sunt necesare în | | | | | lucrul cu copiii străzii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 Numărul şi structura de | 1 | | | | personal trebuie să fie adecvate | | | | | pentru îndeplinirea activităţilor | | | |

Page 114: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

114

| prevăzute de SMO prezente, precum | | | | | şi nevoilor identificate în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | lucrătorilor sociali stradali | | | | | Lucrătorii sociali stradali au | | | | | pregătirea corespunzătoare şi | | | | | abilităţi de a lucra cu copiii | | | | | străzii şi în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea | | | | | inter-instituţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii străzii| | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | formări iniţiale în domeniul | | | | | protecţiei copilului şi al | | | | | tehnicilor de lucru cu copiii | | | | | străzii, lucrătorii sociali | | | | | stradali beneficiază de formare în | | | | | aceste domenii, asigurată din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domenii necesare lucrului cu copiii| | | | | străzii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Lucrătorii sociali stradali | 1 | | | | sunt încurajaţi să participe la | | | | | diverse cursuri de formare care îi | | | | | pot ajuta în optimizarea muncii | | | | | lor, inclusiv seminarii şi | | | | | conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Formarea profesională continuă| 1 | | | | a lucrătorilor sociali stradali va | | | | | fi promovată, sprijinită şi | | | | | înregistrată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Formarea profesională continuă| 1 | | | | se realizează conform legislaţiei | | | | | în vigoare, prin intermediul | | | | | cursurilor organizate în cadrul | | | | | sistemului educaţional, sanitar şi | | | | | al formării profesionale a | | | | | adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 Vezi cerinţa 5.2. | 1 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Serviciul social stradal dispune de| | | | | un sistem eficient de supervizare | | | | | al resurselor umane care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim | | | |

Page 115: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

115

| şi permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Şedinţele de supervizare cu | 1 | | | | personalul au loc periodic - cel | | | | | puţin o dată pe săptămână - sau de | | | | | câte ori este nevoie şi sunt | | | | | înregistrate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Şedinţele de supervizare se | 1 | | | | desfăşoară individual şi în echipă.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Coordonatorul serviciului în | 1 | | | | care funcţionează serviciul social | | | | | stradal are obligaţia de asigura | | | | | supervizarea internă şi externă a | | | | | personalului de specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Supervizarea se realizează de | 1 | | | | specialişti cu studii superioare | | | | | socio-umane cu pregătire în | | | | | supervizare şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie în plus faţă de | | | | | persoanele cărora li se asigură | | | | | supervizarea respectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 40 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 10 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 2 | | | | LOCUL CENTRULUI DE PRIMIRE ÎN REGIM| | | | | DE URGENŢĂ PENTRU COPILUL ABUZAT, | | | | | NEGLIJAT ŞI EXPLOATAT ÎN SISTEMUL | | | | | DE SERVICII SOCIALE JUDEŢEAN/LOCAL | | | | | AL SECTOARELOR MUNICIPIULUI | | | | | BUCUREŞTI | | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locul în sistemul de servicii | | | | | sociale judeţean/local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti | | | | | Fiecare centru de primire în regim | | | | | de urgenţă pentru copilul abuzat, | | | |

Page 116: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

116

| neglijat şi exploatat are la | | | | | dispoziţie o prezentare schematică | | | | | a sistemului de servicii sociale de| | | | | la nivel judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | care precizează clar locul său şi | | | | | relaţiile de colaborare cu | | | | | celelalte servicii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiari cunosc la ce alte | | | | | servicii şi instituţii din | | | | | comunitate pot avea acces pe | | | | | parcursul şederii în cadrul | | | | | centrului de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat. Părintele | | | | | protector şi alte persoane | | | | | importante pentru copil, precum şi | | | | | personalul şi profesioniştii din | | | | | alte servicii/instituţii partenere | | | | | au acces la o prezentare schematică| | | | | a locului pe care centrul în cauză | | | | | îl ocupă în sistemul de servicii | | | | | sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cartografierea sistemului de | 1 | | | | servicii sociale, publice şi | | | | | private, se realizează de către | | | | | consiliul judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | iar coordonatorul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă, | | | | | denumit în continuare CPU, are | | | | | responsabilitatea de a pune în | | | | | evidenţă locul ocupat de CPU pentru| | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat în cadrul acestui sistem.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 Părintele protector, alte | 1 | | | | persoane importante pentru copil şi| | | | | copiii beneficiari cu vârsta peste | | | | | 10 ani primesc o listă cu | | | | | serviciile/instituţiile partenere | | | | | ale CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat şi îndrumări | | | | | sau explicaţii în legătură cu | | | | | acestea. Tuturor copiilor | | | | | beneficiari li se aduce la | | | | | cunoştinţă despre aceste servicii/ | | | | | instituţii, într-un limbaj adecvat | | | | | şi cu mijloace accesibile acestora,| | | | | ţinând cont de gradul de maturitate| | | | | al fiecăruia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 17 | | | | PROTECŢIA COPILULUI ÎN REGIM DE | | | | | URGENŢĂ | | | | | (Standarde 2 - 5) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Admiterea în cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat | | | |

Page 117: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

117

| Admiterea se face în baza | | | | | plasamentului în regim de urgenţă | | | | | stabilit prin decizie a | | | | | directorului serviciului public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului în urma evaluării | | | | | iniţiale a situaţiei copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | aflat în pericol iminent în propria| | | | | familie şi familia lărgită | | | | | beneficiază de protecţie în regim | | | | | de urgenţă în cadrul unui centru | | | | | specializat de acest tip, numai | | | | | dacă plasamentul în regim de | | | | | urgenţă la asistent maternal | | | | | profesionist specializat pentru | | | | | astfel de situaţii nu este posibil.| | | | | Copiii aflaţi în pericol iminent pe| | | | | perioada plasamentului/ | | | | | încredinţării în familie | | | | | substitutivă (familii de plasament,| | | | | asistent maternal profesionist) | | | | | beneficiază de protecţie în regim | | | | | de urgenţă în cadrul unui centru | | | | | specializat de acest tip. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 În baza legislaţiei în vigoare| 1 | | | | şi a standardelor minime | | | | | obligatorii prezente, denumite în | | | | | continuare SMO, CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat îşi | | | | | formulează proceduri referitoare la| | | | | admiterea şi evaluarea detaliată a | | | | | situaţiei copiilor, care fac parte | | | | | integrantă din metodologia de | | | | | organizare şi funcţionare - | | | | | document intern avizat de | | | | | coordonatorul CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Evaluarea iniţială a copilului| 1 | | | | se realizează de către echipa | | | | | mobilă de intervenţie din cadrul | | | | | telefonului copilului, conform | | | | | prevederilor SMO pentru telefonul | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 Admiterea în CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat se face în baza deciziei | | | | | directorului SPSPC, urmată de | | | | | hotărârea comisiei pentru protecţia| | | | | copilului, conform legislaţiei în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Copilului i se asigură un | 1 | | | | mediu primitor, în care i se | | | | | respectă identitatea cu toate | | | | | aspectele ei şi este încurajat | | | | | să-şi exprime sentimentele legate | | | | | de separarea faţă de părinţi sau | | | | | căminul în care a trăit până la | | | | | admiterea în CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | |

Page 118: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

118

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.5 În cazul unor probleme | 1 | | | | personale, copiii pot să apeleze la| | | | | persoana de referinţă şi la oricare| | | | | dintre membrii personalului pe | | | | | toată durata şederii în CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. Personalul este pregătit| | | | | să acorde sprijin personalizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Planificarea protecţiei copilului | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | sprijinul necesar elaborării | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie, respectiv a planului de | | | | | servicii pentru toţi copiii aflaţi | | | | | în evidenţa sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | personalizată în funcţie de nevoile| | | | | identificate la admiterea în | | | | | centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat şi adaptată | | | | | evoluţiei sale ulterioare şi, | | | | | totodată, îşi cunoaşte conţinutul | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie, respectiv a planului de | | | | | servicii în funcţie de gradul său | | | | | de maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Managerul de caz asigură | 1 | | | | realizarea evaluării detaliate a | | | | | situaţiei copilului în cel mai | | | | | scurt timp după înregistrarea | | | | | cazului la SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Evaluarea detaliată se | 1 | | | | realizează cu sprijinul unei echipe| | | | | multidisciplinare şi | | | | | interinstituţionale, alcătuită la | | | | | propunerea managerului de caz. | | | | | SPSPC şi OPA asigură resursele | | | | | adecvate şi încheierea contractelor| | | | | de colaborare cu instituţiile sau | | | | | profesioniştii necesari | | | | | funcţionării acestei echipe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Planul individualizat de | 1 | | | | protecţie, denumit în continuare | | | | | PIP, este elaborat de către | | | | | managerul de caz împreună cu echipa| | | | | şi cu consultarea copilului, în | | | | | raport cu gradul său de maturitate,| | | | | precum şi cu părintele protector şi| | | | | alte persoane importante pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Furnizarea serviciilor | 1 | | | | cuprinse în PIP, respectiv planul | | | |

Page 119: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

119

| de servicii se realizează în baza | | | | | unui contract cu familia (încheiat | | | | | cu managerul de caz), dacă copilul | | | | | are părinţi şi nu există prevederi | | | | | contrarii de ordin legislativ, sau,| | | | | în lipsa acestora, cu | | | | | reprezentantul legal al copilului. | | | | | Se recomandă adaptarea modelului de| | | | | contract cu familia din Ordinul | | | | | secretarului de stat al Autorităţii| | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru persoanele cu handicap nr. | | | | | 18/3989/416/142/2003 privind | | | | | aprobarea Ghidului metodologic | | | | | pentru evaluarea copilului cu | | | | | dizabilităţi şi încadrarea într-un | | | | | grad de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Menţinerea legăturilor cu părinţii,| | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru copil | | | | | Copiilor li se oferă sprijin | | | | | concret şi sunt încurajaţi să | | | | | menţină legăturile cu părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru ei, dacă acest | | | | | lucru nu contravine interesului lor| | | | | superior. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante pentru copil sunt | | | | | implicate pe cât posibil în viaţa | | | | | acestuia pe perioada şederii sale | | | | | în cadrul centrului de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat, | | | | | astfel încât reintegrarea sa | | | | | familială să se pregătească şi să | | | | | se realizeze în cele mai bune | | | | | condiţii şi în cel mai scurt timp | | | | | de la admitere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri clare de | | | | | menţinere a legăturilor cu | | | | | diversele persoane importante din | | | | | viaţa copilului, inclusiv | | | | | referitoare la restricţiile în | | | | | acest sens, care fac parte | | | | | integrantă din MOF. În elaborarea | | | | | acestor proceduri se vor lua în | | | | | considerare cel puţin următoarele | | | | | aspecte: în situaţii de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare comise de | | | | | unul dintre părinţii copilului, | | | | | precum şi în situaţii de violenţă | | | | | în familie, legăturile cu părintele| | | |

Page 120: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

120

| potenţial agresor (care aplică | | | | | metode şi practici abuzive de | | | | | disciplinare şi educare a | | | | | copilului) sunt restricţionate prin| | | | | hotărâre a comisiei pentru | | | | | protecţia copilului sau, în cazul | | | | | părintelui agresor (aflat în | | | | | urmărire penală sau condamnat | | | | | pentru infracţiuni corespunzătoare | | | | | faptelor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare, respectiv violenţă în | | | | | familie), prin hotărâre | | | | | judecătorească; legăturile cu | | | | | părintele protector (părintele care| | | | | nu este autorul unor acţiuni de | | | | | abuz, neglijare sau exploatare a | | | | | copilului) se menţin în condiţii | | | | | stabilite de comisia pentru | | | | | protecţia copilului, având în | | | | | vedere că drepturile părinteşti | | | | | sunt suspendate pe perioada | | | | | plasamentului în urgenţă pentru | | | | | ambii părinţi; în situaţia | | | | | reintegrării în familie, ambii | | | | | părinţi pot fi implicaţi cu ocazia | | | | | consiliului de familie, a | | | | | întâlnirilor de pregătire a | | | | | reintegrării în familie şi a | | | | | întocmirii planului de servicii, | | | | | care în această situaţie are | | | | | prevederi exprese pentru părintele | | | | | (potenţial) agresor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Procedurile de menţinere a | 1 | | | | legăturilor se referă la: | | | | | a) modalităţi, | | | | | b) condiţii referitoare la vizitele| | | | | în CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat şi în afara | | | | | acestuia şi | | | | | c) restricţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Vizitele în cadrul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat şi cele în afara | | | | | acestuia, precum şi ieşirile | | | | | copiilor în comunitate pe perioada | | | | | plasamentului în regim de urgenţă | | | | | se realizează numai în prezenţa | | | | | personalului angajat al CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | organizează un spaţiu privat, cu o | | | | | destinaţie bine stabilită şi cu o | | | | | ambianţă intimă pentru desfăşurarea| | | | | vizitelor efectuate de persoanele | | | | | importante pentru copii. Toate | | | | | vizitele sunt consemnate într-un | | | | | registru special. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 4 | TOTAL: | |

Page 121: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

121

| Ieşirea din cadrul centrului de | | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat contribuie la| | | | | asigurarea condiţiilor necesare şi | | | | | pregătirii corespunzătoare a | | | | | ieşirii copilului din centru şi/sau| | | | | din sistemul de protecţie a | | | | | copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii concrete | | | | | pentru a se reintegra în familie | | | | | şi/sau societate şi părăsesc | | | | | centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat în condiţii | | | | | de siguranţă şi protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri referitoare la| | | | | ieşirea copilului din centru şi/sau| | | | | din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului, care sunt | | | | | parte integrantă a MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Pregătirea ieşirii copilului | 1 | | | | din CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat se | | | | | concentrează cel puţin pe | | | | | următoarele aspecte: | | | | | a) cunoaşterea de către copil a | | | | | caracteristicilor concrete ale | | | | | viitorului mod de viaţă, pe cât | | | | | posibil antrenarea prin programe de| | | | | tranziţie; | | | | | b) pregătirea familiei sau, după | | | | | caz, a familiei lărgite ori a | | | | | familiei substitutive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 În situaţia în care copilul | 1 | | | | părăseşte CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat, | | | | | coordonatorul se asigură că acesta | | | | | beneficiază de transport adecvat şi| | | | | că este însoţit de reprezentantul | | | | | legal, fapte consemnate în dosarul | | | | | plasamentului în regim de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Managerul de caz trebuie să se| 1 | | | | asigure că monitorizarea situaţiei | | | | | copilului, inclusiv a implementării| | | | | planului de servicii, se realizează| | | | | pentru cel puţin 3 luni de la | | | | | ieşirea din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului. Se recomandă| | | | | ca această perioadă de monitorizare| | | | | să fie în medie de 6 luni, cu | | | | | posibilităţi de prelungire în | | | | | anumite situaţii, cu avizul SPSPC/ | | | | | OPA. | | | |

Page 122: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

122

|____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 27 | | | | CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAŢIEI ŞI | | | | | SOCIALIZĂRII | | | | | (Standarde 6 - 12) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Intimitate şi confidenţialitate | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | copiilor dreptul la intimitate, | | | | | spaţiu personal şi | | | | | confidenţialitate într-un mod cât | | | | | mai apropiat de mediul familial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de siguranţă, încredere| | | | | şi respect în toate aspectele | | | | | vieţii lor pe tot parcursul şederii| | | | | lor în cadrul centrului de primire | | | | | în regim de urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Personalul primeşte | 1 | | | | instrucţiuni scrise clare | | | | | referitoare la modalităţile de | | | | | abordare şi de transmitere a | | | | | informaţiilor care le sunt | | | | | încredinţate în scopuri legate de | | | | | protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | copiilor o alimentaţie | | | | | corespunzătoare din punct de vedere| | | | | calitativ şi cantitativ, ţinând | | | | | cont de vârsta, nevoile şi | | | | | preferinţele acestora, în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o alimentaţie | | | | | sănătoasă, hrănitoare, adaptată | | | | | nevoilor legate de dietă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Mesele sunt bine administrate,| 1 | | | | organizate în spaţii cu o atmosferă| | | | | de tip familial şi constituie | | | | | ocazii pentru socializarea | | | | | copiilor. În anumite situaţii | | | | | recomandate de psiholog şi la | | | | | opţiunea copilului, acesta poate | | | | | servi masa izolat de ceilalţi | | | | | copii, însă fără a face acest lucru| | | | | în mod regulat. Motivele se | | | | | consemnează. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Meniurile se stabilesc cu | 1 | | | | sprijinul medicului responsabil cu | | | | | îngrijirea sănătăţii copiilor din | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | |

Page 123: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

123

| şi exploatat, astfel încât să se | | | | | asigure o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. În | | | | | acelaşi scop, în mod periodic, | | | | | personal desemnat de coordonatorul | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat evaluează calitatea şi| | | | | cantitatea alimentelor înainte şi | | | | | după prelucrare, precum şi modul de| | | | | preparare şi consemnează dacă | | | | | există nereguli în acest sens în | | | | | acelaşi registru în care | | | | | consemnează informaţiile despre | | | | | meniurile zilnice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Copiii pot ajuta la selectarea| 1 | | | | meniurilor, pregătirea felurilor de| | | | | mâncare, aranjarea şi servirea | | | | | meselor, spălarea veselei etc., | | | | | învăţând şi realizând activităţi | | | | | conforme cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Tuturor copiilor li se pot | 1 | | | | pune la dispoziţie mici gustări la | | | | | solicitarea acestora, sau îşi pot | | | | | pregăti ei înşişi aceste gustări în| | | | | timpul zilei, în funcţie de gradul | | | | | de maturitate şi de deprinderile pe| | | | | care le-au dobândit. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat poate | | | | | organiza mese festive pentru | | | | | sărbătorirea zilelor de naştere ale| | | | | copiilor, ţinând cont obligatoriu | | | | | de preferinţele copilului în cauză | | | | | şi împreună cu familia şi alte | | | | | persoane apropiate copilului | | | | | într-un cadru intim amenajat în CPU| | | | | sau în afara acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.6 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat dispune de | | | | | spaţii suficiente pentru | | | | | pregătirea, păstrarea şi servirea | | | | | hranei, care sunt dotate cu | | | | | mobilier corespunzător, uşor de | | | | | igienizat şi cu instalaţiile şi | | | | | aparatura necesară pentru | | | | | pregătirea, depozitarea, răcirea şi| | | | | congelarea hranei, precum şi pentru| | | | | igienizarea alimentelor şi veselei.| | | | | Totodată, spaţiile sunt amenajate | | | | | cu materiale uşor de igienizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.7 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat trebuie să | | | | | aibă rezerve de hrană şi apă pentru| | | |

Page 124: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

124

| 48 de ore pentru fiecare copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Aspectul exterior, îmbrăcămintea şi| | | | | echipamentul personal | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | copiilor necesarul de îmbrăcăminte,| | | | | încălţăminte, rechizite şi alte | | | | | echipamente, în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare şi respectând| | | | | individualitatea şi nevoile | | | | | specifice ale fiecărui copil. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de îmbrăcăminte, | | | | | încălţăminte, rechizite, echipament| | | | | pentru uzul propriu, şi, totodată, | | | | | sunt încurajaţi să aleagă lucrurile| | | | | necesare de ordin personal, în | | | | | conformitate cu gradul lor de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime gusturile privind | | | | | îmbrăcămintea, încălţămintea şi | | | | | imaginea personală şi sunt | | | | | sprijiniţi în îndeplinirea acestor | | | | | preferinţe, de exemplu prin | | | | | oferirea de alternative pentru | | | | | alegere, atunci când se | | | | | achiziţionează produsele | | | | | respective. Se interzic orice fel | | | | | de practici de "uniformizare" a | | | | | copiilor, prin cumpărarea de | | | | | produse identice pentru toţi copiii| | | | | din CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Fiecare copil îşi păstrează | 1 | | | | îmbrăcămintea şi echipamentul | | | | | personal în compartimente | | | | | corespunzătoare, separate de ale | | | | | celorlalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Starea de sănătate a copiilor şi | | | | | prevenirea îmbolnăvirilor | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | condiţiile necesare pentru | | | | | identificarea şi evaluarea | | | | | permanentă a nevoilor fizice, | | | | | emoţionale şi de sănătate ale | | | | | fiecărui copil, măsurile | | | | | corespunzătoare pentru satisfacerea| | | | | acestor nevoi, precum şi pentru | | | | | asigurarea igienei personale, | | | | | supravegherea şi menţinerea stării | | | | | de sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii medicale, | | | | | stomatologice sau alte servicii de | | | |

Page 125: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

125

| sprijin şi promovare a sănătăţii, | | | | | au o stare generală bună şi sunt | | | | | educaţi în spiritul unui mod de | | | | | viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Evaluarea medicală este | 1 | | | | obligatorie la admiterea în CPU | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat, fiind parte integrantă a| | | | | evaluării detaliate a situaţiei | | | | | copilului. Evaluarea medicală se | | | | | realizează fie pe parcursul | | | | | spitalizării, fie imediat după | | | | | admiterea copilului în CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. În situaţia din urmă, | | | | | evaluarea medicală este realizată | | | | | de către medicul angajat al SPSPC/ | | | | | OPA sau, în afara orelor de program| | | | | al acestuia, de către medicii din | | | | | sistemul de sănătate în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | materie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Măsurile de intervenţie pe | 1 | | | | termen scurt pentru sănătatea | | | | | copilului se referă cel puţin la | | | | | următoarele aspecte: | | | | | a) tratarea medicală a | | | | | consecinţelor abuzului, neglijării | | | | | şi exploatării, | | | | | b) îndrumare, sprijin şi consiliere| | | | | pe probleme de sănătate, | | | | | c) igienă şi îngrijire personală, | | | | | d) evaluări medicale periodice şi | | | | | la nevoie, cu ocazia infecţiilor | | | | | intercurente şi a situaţiilor de | | | | | urgenţă, | | | | | e) tratamente diverse, inclusiv de | | | | | specialitate şi stomatologice, | | | | | f) nutriţie şi dietă, | | | | | g) exerciţiu şi odihnă şi | | | | | h) educaţie pentru sănătate, | | | | | inclusiv educaţie sexuală şi | | | | | contraceptivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Dosarul plasamentului în regim| 1 | | | | de urgenţă cuprinde o fişă medicală| | | | | în care sunt trecute toate | | | | | informaţiile referitoare la | | | | | antecedentele personale fiziologice| | | | | şi patologice ale copilului şi ale | | | | | familiei sale, imunizările, bolile,| | | | | rănirile accidentale, alergiile sau| | | | | reacţiile adverse la administrarea | | | | | unor medicamente, rezultatele | | | | | analizelor etc., anterior şi pe | | | | | perioada şederii copilului în CPU | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | educaţie pentru sănătate, inclusiv | | | | | despre efectele nocive ale | | | |

Page 126: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

126

| fumatului, consumului de alcool, | | | | | droguri, despre hepatită, infecţie | | | | | HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere| | | | | sexuală, protejarea propriei | | | | | persoane de diverse prejudicii, | | | | | acţiuni de intimidare şi abuz. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | materialele igienico-sanitare | | | | | pentru uzul personal pentru fiecare| | | | | copil, ţinând cont şi de | | | | | preferinţele copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.6 Copiii pot să păstreze | 1 | | | | materiale igienico-sanitare în mod | | | | | exclusiv pentru uzul propriu şi nu | | | | | trebuie să le solicite de la | | | | | spaţiul de depozitare comun, cu | | | | | excepţia articolelor care sunt | | | | | considerate cu risc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.7 Copiii care se îmbolnăvesc de | 1 | | | | boli contagioase care nu necesită | | | | | spitalizare se izolează, pe o | | | | | perioadă determinată, stabilită de | | | | | medicul specialist, într-o cameră | | | | | amenajată pentru situaţia | | | | | respectivă în cadrul CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. În aceste situaţii | | | | | copiii primesc îngrijirea necesară | | | | | şi sunt sprijiniţi emoţional pe | | | | | perioada izolării temporare de | | | | | ceilalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.8 Sunt afişate într-un loc | 1 | | | | accesibil şi cunoscut de tot | | | | | personalul, numele şi coordonatele | | | | | medicului care trebuie contactat în| | | | | cazul unei probleme de sănătate, | | | | | precum şi alte numere de telefon | | | | | utile în situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Tratamentul medical şi | | | | | administrarea medicamentelor | | | | | Primul ajutor, tratamentul | | | | | infecţiilor intercurente şi | | | | | administrarea medicamentelor în | | | | | cadrul centrului de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat sunt | | | | | acordate copiilor de către | | | | | personal, în condiţii de | | | | | supervizare din partea medicului | | | | | care coordonează implementarea | | | | | măsurilor de intervenţie pe termen | | | | | scurt pentru sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Securitatea şi| | | | | sănătatea copiilor sunt protejate | | | | | şi supravegheate permanent de | | | | | personalul centrului de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copilul | | | |

Page 127: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

127

| abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Medicamentele recomandate de | 1 | | | | medic pot fi administrate de | | | | | personal calificat sau/şi de | | | | | persoana de referinţă a copilului, | | | | | în condiţii de supervizare | | | | | stabilite de medicul responsabil cu| | | | | măsurile de intervenţie pe termen | | | | | scurt pentru sănătate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Copiii pot avea în păstrare | 1 | | | | medicamente pe care şi le | | | | | administrează singuri, inclusiv pe | | | | | cale injectabilă (de exemplu, | | | | | insulina), numai după ce medicul | | | | | specialist sau, după caz, | | | | | psihologul stabileşte acest lucru, | | | | | pe baza unei evaluări a copilului | | | | | ca fiind suficient de responsabili | | | | | în acest sens. Aceşti copii au | | | | | posibilitatea de a-şi încuia | | | | | medicamentele în locuri la care | | | | | ceilalţi copii nu au acces. | | | | | Autoadministrarea se realizează în | | | | | aceleaşi condiţii de supervizare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Medicamentele prescrise şi | 1 | | | | cele de uz general, cu excepţia | | | | | celor date în grija copiilor care | | | | | îşi administrează singuri propriile| | | | | medicamente, sunt păstrate în | | | | | siguranţă, în locuri speciale, | | | | | încuiate, la care copiii şi restul | | | | | personalului nu au acces. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Informaţiile referitoare la | 1 | | | | medicamentele, tratamentele şi | | | | | asistenţa de prim ajutor acordate | | | | | copiilor se consemnează într-un | | | | | registru medical, precizându-se | | | | | numele copilului, data, ora, | | | | | medicamentul (inclusiv dozajul) sau| | | | | tratamentul, motivul administrării,| | | | | semnătura personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Educaţia | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat sprijină şi | | | | | promovează, prin materiale şi | | | | | mijloace corespunzătoare, educaţia | | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de activităţi | | | | | educaţionale necesare dezvoltării | | | | | lor optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Măsurile de intervenţie pe | 1 | | | | termen scurt pentru educaţia | | | | | non-formală şi informală sunt | | | | | elaborate de către educatorul sau | | | | | educatorul specializat desemnat de | | | |

Page 128: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

128

| coordonatorul CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | fiecărui copil condiţii adecvate | | | | | pentru studiu sau, după caz, pentru| | | | | pregătirea temelor şcolare, cum ar | | | | | fi: spaţiu individual de studiu, | | | | | care nu este luminat cu lămpi | | | | | fluorescente, ci pe cât posibil cu | | | | | lumină naturală; mobilier adecvat; | | | | | echipamente. Educatorul/educatorul | | | | | specializat urmăreşte pregătirea | | | | | temelor şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de recreere - | | | | | socializare în incinta centrului de| | | | | primire în regim de urgenţă pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | copiilor oportunităţi de petrecere | | | | | a timpului liber, de recreere şi | | | | | socializare, care contribuie la | | | | | dezvoltarea lor fizică, cognitivă, | | | | | socială şi emoţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de timp liber, în care | | | | | se pot odihni, relaxa sau participa| | | | | la activităţi de recreere şi | | | | | socializare, conform vârstei, | | | | | potenţialului de dezvoltare, | | | | | intereselor şi opţiunilor | | | | | personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime opiniile şi preferinţele în| | | | | proiectarea şi derularea | | | | | activităţilor din timpul liber. În | | | | | anumite situaţii, copiii pot decide| | | | | dacă participă sau nu la | | | | | activităţile de | | | | | recreere-socializare organizate de | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 În incinta CPU pentru copilul| 1 | | | | abuzat, neglijat şi exploatat se | | | | | asigură spaţii special amenajate şi| | | | | dotate corespunzător pentru | | | | | desfăşurarea activităţilor de timp | | | | | liber, care sunt sigure, | | | | | funcţionale şi accesibile tuturor | | | | | copiilor şi adecvate vârstei, | | | | | potenţialului, preocupărilor şi | | | | | preferinţelor copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | |

Page 129: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

129

| dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi în funcţie de caz: cu | | | | | părinţii/alţi adulţi importanţi | | | | | pentru el, cu ceilalţi copii din | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat, cu personalul şi alţi| | | | | profesionişti implicaţi în | | | | | evaluarea şi derularea măsurilor de| | | | | intervenţie pe termen scurt. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 9 | | | | REABILITAREA COPILULUI ABUZAT, | | | | | NEGLIJAT ŞI EXPLOATAT | | | | | (Standarde 13 - 15) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Programul personal de consiliere | | | | | şi/sau psihoterapie | | | | | Pe baza informaţiilor rezultate din| | | | | evaluarea iniţială şi detaliată a | | | | | cazului de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului, consilierul| | | | | responsabil întocmeşte programul | | | | | personalizat de consiliere şi/sau | | | | | psihoterapie pentru copil şi, după | | | | | caz, pentru persoanele implicate în| | | | | cazul respectiv, care este parte | | | | | integrantă a planului | | | | | individualizat de protecţie, | | | | | respectiv a planului de servicii. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de intervenţie | | | | | personalizată în cel mai scurt timp| | | | | de la luarea în evidenţă a cazului | | | | | de către centrul de primire în | | | | | regim de urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Consilierul se asigură de | 1 | | | | consultarea şi implicarea activă a | | | | | copilului în procesul de elaborare,| | | | | luare a deciziilor şi implementare | | | | | a PPC, adecvat gradului său de | | | | | maturitate, precum şi a părintelui | | | | | protector sau, după caz, a | | | | | persoanelor importante pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 PPC este reevaluat periodic -| 1 | | | | cel puţin trimestrial şi revizuit | | | | | atunci când obiectivele terapeutice| | | | | nu mai corespund nevoilor copilului| | | | | şi acest lucru este consemnat şi în| | | | | fişa individuală de consiliere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Consilierul responsabil | 1 | | | | trebuie să trimită managerului de | | | | | caz în mod periodic - cel puţin | | | | | lunar şi de câte ori este necesar | | | | | rapoarte referitoare la atingerea | | | | | obiectivelor cuprinse în PPC. | | | | | Rapoartele se întocmesc după un | | | | | protocol unic avizat de directorul | | | | | SPSPC. | | | |

Page 130: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

130

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Activitatea de consiliere şi/sau | | | | | psihoterapie | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură | | | | | derularea activităţii de consiliere| | | | | şi/sau psihoterapie pe termen | | | | | scurt, mediu şi lung în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare şi normele deontologice | | | | | corespunzătoare. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii | | | | | specializate de consiliere şi/sau | | | | | psihoterapie individuală şi, după | | | | | caz, de grup. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 Consilierea este iniţiată în | 1 | | | | maxim 72 de ore de la luarea | | | | | cazului în evidenţa CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat, luând în considerare | | | | | gravitatea situaţiei şi numărul de | | | | | cazuri active per consilier. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Interviul cu copilul | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat asigură un | | | | | mediu corespunzător pentru | | | | | intervievarea copilului de către | | | | | personalul de specialitate din | | | | | cadrul reţelei de intervenţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Intervenţia | | | | | multidisciplinară realizată în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare este adecvată şi | | | | | securizantă pentru copil, prin | | | | | evitarea şi combaterea | | | | | revictimizării acestuia prin | | | | | interviuri repetate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 După caz, CPU pentru copilul | 1 | | | | abuzat, neglijat şi exploatat | | | | | asigură înregistrarea documentelor | | | | | care atestă prezenţa leziunilor şi | | | | | a altor consecinţe ale abuzului, | | | | | neglijării şi exploatării, inclusiv| | | | | prin fotografiere, precum şi prin | | | | | înregistrarea audio-video a | | | | | interviurilor cu copilul în cursul | | | | | evaluării detaliate şi, după caz, a| | | | | şedinţelor de consiliere care au | | | | | loc în camera cu oglindă dublă | | | | | (unidirecţională). În cazul | | | | | copiilor spitalizaţi anterior de | | | | | luarea deciziei plasamentului în | | | | | regim de urgenţă, managerul de caz | | | | | asigură înregistrarea acestei | | | | | documentaţii cu acordul | | | | | directorului spitalului şi al | | | |

Page 131: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

131

| directorului SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Toate înregistrările, | 1 | | | | inclusiv fotografierea, se | | | | | realizează cu informarea şi acordul| | | | | copilului, ţinând cont de gradul | | | | | său de maturitate. Consimţământul | | | | | scris al părinţilor este luat numai| | | | | în situaţia copilului spitalizat | | | | | anterior de luarea deciziei | | | | | plasamentului în regim de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 Toate interviurile cu copilul| 1 | | | | realizate în cadrul evaluării | | | | | detaliate în scopul dezvăluirii | | | | | abuzului, neglijării şi exploatării| | | | | copilului sau în cursul | | | | | procedurilor de urmărire penală se | | | | | realizează în camera cu oglindă | | | | | dublă în prezenţa, nu neapărat | | | | | alături de copil, a unui membru al | | | | | echipei multidisciplinare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.4 Înregistrările nu pot fi | 1 | | | | folosite ca material didactic, | | | | | decât cu acordul copilului şi al | | | | | reprezentantului legal şi în | | | | | condiţiile în care se respectă | | | | | legislaţia în vigoare cu privire la| | | | | dreptul la intimitate şi imagine, | | | | | precum şi alte reglementări în | | | | | materie. Se pot face materiale | | | | | didactice audio-video folosind | | | | | informaţia din înregistrări şi | | | | | respectând confidenţialitatea cu | | | | | privire la persoanele implicate în | | | | | cazurile respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Intervievarea copilului aflat| 1 | | | | în situaţii grave de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare, abuz/ | | | | | exploatare sexuală şi trafic se | | | | | realizează pe baza unor protocoale | | | | | distincte corespunzătoare | | | | | situaţiilor menţionate anterior, | | | | | care sunt avizate de directorul | | | | | SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 16 | | | | RECLAMAŢII ŞI PROTECŢIE ÎMPOTRIVA | | | | | ABUZURILOR | | | | | (Standarde 16 - 18) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Reclamaţii | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | organizează un sistem de primire, | | | | | înregistrare şi soluţionare a | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor cu | | | | | privire la serviciile oferite sau | | | | | pentru care se facilitează accesul.| | | | | Sesizările şi reclamaţiile sunt | | | |

Page 132: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

132

| soluţionate cu promptitudine şi | | | | | seriozitate, iar persoana în cauză | | | | | este informată de progresul | | | | | realizat pentru soluţionare în mod | | | | | periodic şi primeşte răspunsul, în | | | | | scris, în maxim 30 de zile | | | | | calendaristice. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | persoanele care îi vizitează cunosc| | | | | procedurile privind modalităţile de| | | | | a efectua sesizări sau reclamaţii, | | | | | precum şi drepturile pe care le au | | | | | cu privire la informarea asupra | | | | | demersurilor pentru rezolvarea şi | | | | | primirea răspunsului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri scrise privind| | | | | efectuarea, înregistrarea şi | | | | | soluţionarea sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor referitoare la | | | | | serviciile oferite sau al căror | | | | | acces îl facilitează, care sunt | | | | | avizate de SPSPC/OPA. În cazul CPU | | | | | publice pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat, procedurile | | | | | trebuie să respecte legislaţia în | | | | | vigoare cu privire la activitatea | | | | | de soluţionare a petiţiilor. În | | | | | cazul CPU private pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat se | | | | | recomandă ca, pe lângă respectarea | | | | | prevederilor SMO prezente, să se | | | | | respecte şi legislaţia mai sus | | | | | menţionată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Procedurile trebuie să | 1 | | | | garanteze cel puţin următoarele: | | | | | a) modalităţile de înregistrare a | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor; | | | | | b) informarea celui ce a făcut | | | | | sesizarea/reclamaţia asupra | | | | | stadiului şi modului de soluţionare| | | | | a cazului; | | | | | c) durata maximă în care persoana | | | | | în cauză primeşte răspunsul; | | | | | d) prevederea posibilităţii ca o | | | | | altă persoană să poată sesiza/ | | | | | reclama în numele copilului; | | | | | e) excluderea posibilităţii ca | | | | | persoana care a fost reclamată să | | | | | se implice în rezolvarea cazului; | | | | | f) prevederea unor modalităţi de | | | | | abordare a reclamaţiilor care îl | | | | | vizează pe coordonatorul CPU pentru| | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat; | | | | | g) excluderea oricăror represalii | | | | | asupra celor care efectuează | | | | | sesizările/reclamaţiile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat pune la | | | |

Page 133: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

133

| dispoziţia copiilor şi persoanelor | | | | | care îi vizitează, precum şi | | | | | personalului o variantă prescurtată| | | | | a procedurilor de sesizare. La | | | | | cerere, aceştia pot primi varianta | | | | | completă a procedurilor. În funcţie| | | | | de vârstă, copiilor li se explică | | | | | aceste proceduri de sesizare, încă | | | | | de la admiterea în CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.4 Coordonatorul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat desemnează o persoană | | | | | care să ţină o evidenţă clară a | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor | | | | | (cereri, rezolvări, informarea | | | | | petenţilor etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.5 Coordonatorul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat reanalizează periodic - | | | | | cel puţin o dată la 3 luni - | | | | | evidenţa sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor şi consemnează | | | | | concluziile sale în registrul de | | | | | sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.6 Evidenţa sesizărilor şi | 1 | | | | reclamaţiilor se trimite periodic -| | | | | cel puţin lunar - la SPSPC/OPA. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Protecţia copilului împotriva | | | | | abuzurilor | | | | | Centrul de primire în regim de | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat Şi exploatat promovează şi| | | | | aplică măsuri de protejare a | | | | | copiilor împotriva oricărei forme | | | | | de intimidare, discriminare, abuz, | | | | | neglijare, exploatare, tratament | | | | | inuman sau degradant. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | în condiţii de siguranţă şi | | | | | bunăstare, orice suspiciune sau | | | | | acuzaţie privind comiterea unui | | | | | abuz în cadrul centrului de primire| | | | | în regim de urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat fiind| | | | | soluţionată prompt şi conform | | | | | legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri scrise cu | | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor în propria | | | | | incintă, întocmite în baza | | | | | legislaţiei în vigoare. Aceste | | | |

Page 134: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

134

| proceduri sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa personalului, copiilor | | | | | şi persoanelor care îi vizitează. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului sau| | | | | a altor copii din CPU pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.3 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat ţine evidenţa| | | | | tuturor cazurilor de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare, tratament inuman sau | | | | | degradant în registrul de sesizări | | | | | şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.4 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului în care sunt implicaţi | | | | | alţi membri ai personalului din | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat are obligaţia de a | | | | | înştiinţa imediat coordonatorul, | | | | | care aplică legislaţia în vigoare. | | | | | Coordonatorul asigură completarea | | | | | fişei de semnalare obligatorie şi | | | | | evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului pe care o transmite la | | | | | SPSPC în termen de maxim 48 de ore | | | | | de la data evaluării iniţiale a | | | | | situaţiei respective. În cazul în | | | | | care coordonatorul nu semnalează | | | | | aceste situaţii la SPSPC, în | | | | | termenul prevăzut de SMO prezente, | | | | | personalul care a înştiinţat | | | | | coordonatorul are obligaţia | | | | | efectuării acestei semnalări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.5 La indicaţia psihologului, | 1 | | | | copiii, în special cei care urmează| | | | | să fie reintegraţi în familie, | | | | | beneficiază de programe de | | | | | prevenire a abuzului, neglijării şi| | | | | exploatării organizate sau | | | | | facilitate de CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 18 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Relaţia personalului cu copiii | | | | | Relaţiile personalului cu copiii au| | | | | o bază sănătoasă, răspunzând | | | | | normelor de conduită morală, | | | | | profesională şi socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au o | | | | | relaţie firească cu personalul, | | | | | bazată pe sinceritate şi respect | | | | | reciproc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 135: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

135

| S18.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri scrise privind| | | | | relaţiile dintre membrii | | | | | personalului şi copii, care sunt | | | | | aduse la cunoştinţa personalului şi| | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.2 Personalul poate utiliza | 1 | | | | măsuri restrictive (de exemplu, | | | | | imobilizare, izolare etc.) numai ca| | | | | ultimă soluţie de prevenire sau | | | | | stopare a vătămării copilului, a | | | | | altor persoane ori a unor | | | | | distrugeri importante de bunuri | | | | | materiale. Măsurile nu se aplică | | | | | punitiv, ci doar pentru oprirea | | | | | comportamentelor deviante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.3 Sunt interzise măsurile | 1 | | | | disciplinare excesive sau | | | | | iraţionale: | | | | | a) pedeapsa corporală; | | | | | b) deprivarea de hrană, apă sau | | | | | somn; | | | | | c) orice examinare intimă a | | | | | copilului dacă nu are o raţiune | | | | | medicală şi nu e efectuată de | | | | | personal medico-sanitar; | | | | | d) confiscarea echipamentelor | | | | | copilului; | | | | | e) privarea de medicaţie sau | | | | | tratament medical; | | | | | f) pedepsirea unui grup de copii | | | | | pentru comportamentul unui copil | | | | | din grup; | | | | | g) implicarea unui copil în | | | | | pedepsirea altui copil; | | | | | h) orice restricţionare a | | | | | contactului cu persoanele | | | | | importante pentru copil dacă nu | | | | | există o hotărâre în acest sens, | | | | | conform legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.4 Toate cazurile în care se | 1 | | | | aplică măsuri restrictive copiilor | | | | | sunt înregistrate într-o fişă | | | | | specială, precizându-se cel puţin: | | | | | numele copilului, data, ora şi | | | | | locul incidentului; măsurile luate;| | | | | numele membrilor personalului care | | | | | au acţionat; numele altor persoane | | | | | martore la incident, inclusiv | | | | | copii; eventualele consecinţe ale | | | | | măsurilor luate; semnătura | | | | | persoanei autorizate să efectueze | | | | | înregistrările. După aplicarea | | | | | măsurii restrictive, copilul va fi | | | | | examinat de un medic, în termen de | | | | | 24 de ore. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.5 Coordonatorul verifică cu | 1 | | | | regularitate - cel puţin o dată pe | | | | | lună, evidenţele cazurilor de | | | |

Page 136: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

136

| restricţionare pentru a controla şi| | | | | sancţiona corespunzător personalul | | | | | (atunci când e cazul) şi pentru a | | | | | identifica factorii de risc ai | | | | | producerii incidentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VI | 5 | | | | EVENIMENTE DEOSEBITE | | | | | (Standarde 19 - 20) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 19 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Absenţa unui copil fără permisiune | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat asigură măsuri adecvate | | | | | de prevenire şi intervenţie pentru | | | | | copiii care părăsesc centrul fără | | | | | permisiune. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii, care | | | | | absentează fără permisiune, | | | | | beneficiază de sprijin în vederea | | | | | reintegrării lor în sistemul de | | | | | protecţie a copilului, dacă | | | | | reintegrarea familială nu este | | | | | posibilă la momentul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri scrise privind| | | | | rezolvarea cazurilor de absenţă a | | | | | copiilor fără permisiune, pe care | | | | | le aduce la cunoştinţa întregului | | | | | personal. Aceste proceduri includ | | | | | cel puţin următoarele: | | | | | a) anunţarea părinţilor, poliţiei, | | | | | managerului de caz, SPSPC şi | | | | | evaluarea riscurilor; | | | | | b) modalităţi de căutare a | | | | | copilului; | | | | | c) readucerea copilului în CPU | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat; | | | | | d) evaluarea motivelor plecării | | | | | copilului şi reconsiderarea | | | | | măsurilor de intervenţie pe termen | | | | | scurt în vederea reintegrării în | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat sau în alt serviciu | | | | | din cadrul sistemului de protecţie | | | | | a copilului, cu consultarea | | | | | managerului de caz şi | | | | | e) măsuri de prevenire a acestor | | | | | situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.2 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat ţine o | | | | | evidenţă scrisă a situaţiilor de | | | | | absenţă fără permisiune a copiilor,| | | | | pe care coordonatorul o analizează | | | | | periodic şi o transmite la SPSPC/ | | | | | OPA şi la SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 20 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Notificarea cu privire la | | | |

Page 137: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

137

| evenimentele importante | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat are obligaţia de a | | | | | informa, în scris, factorii direct | | | | | interesaţi, cu privire la | | | | | incidentele deosebite survenite în | | | | | legătură cu protecţia copilului, în| | | | | maximum 24 de ore de la producerea | | | | | evenimentului. | | | | | Rezultate aşteptate: Familia sau | | | | | reprezentantul legal al copilului, | | | | | precum şi serviciul public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului ori alţi factori direct | | | | | interesaţi, conform legii, sunt | | | | | anunţaţi la timp de toate | | | | | incidentele deosebite, survenite în| | | | | legătură cu protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte proceduri scrise cu | | | | | privire la notificarea | | | | | evenimentelor care afectează | | | | | bunăstarea sau siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.2 Notificările efectuate şi | 1 | | | | măsurile întreprinse pentru | | | | | rezolvarea problemelor notificate | | | | | se consemnează în dosarul | | | | | plasamentului în regim de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.3 Se notifică cel puţin | 1 | | | | următoarele evenimente: | | | | | a) decesul unui copil, inclusiv | | | | | circumstanţele în care s-a produs; | | | | | b) bolile infecţioase şi alte boli,| | | | | conform normelor sistemului de | | | | | sănătate; | | | | | c) o rănire sau vătămare importantă| | | | | ori accident; | | | | | d) o boală ce nu poate fi tratată | | | | | în CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat; | | | | | e) contravenţii şi infracţiuni; | | | | | f) orice acuzaţii privind | | | | | comportamentul inadecvat al unui | | | | | membru al personalului; | | | | | g) orice alt eveniment petrecut în | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat care afectează | | | | | bunăstarea sau siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VII | 14 | | | | MEDIUL | | | | | (Standarde 21 - 23) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 21 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Amplasamentul, compartimentarea şi | | | | | dimensiunile construcţiei | | | | | Amplasamentul, dimensiunile şi | | | | | compartimentarea construcţiei | | | | | corespund misiunii centrului de | | | |

Page 138: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

138

| primire în urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o locaţie cu | | | | | caracteristici de tip familial şi | | | | | care răspunde nevoilor lor | | | | | individuale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.1 Locaţia CPU pentru copilul | 1 | | | | abuzat, neglijat şi exploatat nu | | | | | este cunoscută publicului larg. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.2 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat este amplasat| | | | | într-un loc accesibil, ţinând cont | | | | | de mijloacele de transport, de | | | | | comunicare şi de distanţa faţă de | | | | | alte servicii/instituţii partenere | | | | | din reţeaua de intervenţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.3 Locaţia asigură un spaţiu | 1 | | | | suficient pentru copiii pe care îi | | | | | are în îngrijire şi protecţie. | | | | | Numărul de copii dintr-o grupă nu | | | | | trebuie să depăşească cifra 12. Se | | | | | recomandă ca diferenţa de vârstă | | | | | dintre copiii dintr-o grupă să nu | | | | | fie mai mare de 3 - 4 ani, cu | | | | | excepţia fraţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.4 Spaţiul locativ este | 1 | | | | structurat şi amenajat în mod | | | | | funcţional, la un nivel decent, | | | | | pentru a permite desfăşurarea în | | | | | condiţii corespunzătoare a | | | | | activităţilor CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat şi | | | | | pentru a oferi o ambianţă | | | | | confortabilă, cât mai apropiată de | | | | | cea familială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.5 Nu este permisă utilizarea | 1 | | | | spaţiilor din CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat în | | | | | scopuri străine de misiunea sa ori | | | | | într-un mod care să aducă | | | | | prejudicii copiilor rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 22 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Condiţiile de locuit | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat asigură copiilor condiţii| | | | | de locuit de bună calitate, decente| | | | | şi asemănătoare mediului familial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | într-un mediu de tip familial | | | | | corespunzător nevoilor lor | | | | | specifice de viaţă şi îngrijire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.1 Locaţia CPU pentru copilul | 1 | | | | abuzat, neglijat şi exploatat este | | | | | amenajată şi mobilată adecvat | | | | | nevoilor copiilor rezidenţi, ca | | | |

Page 139: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

139

| număr, distribuţie pe sexe, vârstă | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.2 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat are şi aplică| | | | | un program de întreţinere şi | | | | | reparaţii, de menţinere a | | | | | siguranţei, curăţeniei şi igienei, | | | | | în toate spaţiile aferente, | | | | | interioare sau, după caz, | | | | | exterioare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.3 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | un spaţiu propriu într-un dormitor.| | | | | Pot ocupa împreună un dormitor | | | | | maximum 4 copii, de acelaşi sex. | | | | | Coordonatorul CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat poate| | | | | admite excepţii în cazul particular| | | | | al copiilor fraţi şi stabileşte | | | | | modalităţile concrete în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.4 În dormitor se asigură o | 1 | | | | suprafaţă locuibilă de minimum 6 m/| | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.5 În dormitor, copiii trebuie | 1 | | | | să aibă cel puţin: un pat propriu, | | | | | cu saltea, curat şi confortabil, | | | | | dotat cu echipamentele necesare; | | | | | dulap/compartiment propriu pentru | | | | | haine, ce se poate încuia; sursă de| | | | | lumină individuală; masă, scaune; | | | | | covor sau alte materiale potrivite;| | | | | perdele sau transperante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.6 Nu este admis ca membri ai | 1 | | | | personalului să ocupe o cameră | | | | | împreună cu copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 23 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Spaţiile igienico-sanitare | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat asigură copiilor spaţii | | | | | igienico-sanitare suficiente, | | | | | amenajate şi dotate cu echipamentul| | | | | corespunzător numărului şi nevoilor| | | | | acestora, precum şi ale | | | | | personalului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | personalul au acces la spaţii | | | | | igienico-sanitare, în condiţii de | | | | | siguranţă, funcţionalitate şi | | | | | confort, de respectare a demnităţii| | | | | şi intimităţii personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.1 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat asigură câte | | | | | o cabină WC şi respectiv câte o | | | | | chiuvetă la maximum 6 copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.2 În CPU pentru copilul abuzat,| 1 | | |

Page 140: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

140

| neglijat şi exploatat există băi | | | | | şi/sau duşuri suficiente, | | | | | organizate pe sexe: o baie/duş la | | | | | maximum 6 copii. Spaţiile pentru | | | | | băi/duşuri sunt amenajate cu | | | | | materiale ce pot fi cu uşurinţă | | | | | igienizate (gresie, faianţă), sunt | | | | | dotate cu echipamentele necesare | | | | | (căzi de baie/duşuri) şi | | | | | materialele consumabile uzuale | | | | | (săpun, şampon, prosoape de uz | | | | | individual etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.3 Spaţiile igienico-sanitare | 1 | | | | sunt compartimentate, iar uşile | | | | | compartimentelor se încuie pe | | | | | dinăuntru, pentru a respecta | | | | | cerinţele de intimitate şi | | | | | siguranţă ale copiilor. Personalul | | | | | poate descuia uşile de la grupurile| | | | | igienico-sanitare, din afara | | | | | compartimentelor, în caz de | | | | | urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VIII | 16 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 24 - 27) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 24 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Recrutare şi angajare | | | | | Personalul este selectat cu atenţie| | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | copiilor şi misiunii centrului de | | | | | primire în urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul centrului de primire în | | | | | urgenţă pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat, precum şi | | | | | persoanele importante pentru | | | | | aceştia beneficiază de servicii de | | | | | calitate oferite de personal | | | | | calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente.| | | | | Dacă CPU pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat funcţionează | | | | | într-o zonă geografică în care | | | | | trăiesc comunităţi etnice | | | | | minoritare, se recomandă ca în | | | | | componenţa personalului să existe | | | | | şi profesionişti care vorbesc limba| | | | | minorităţilor respective. Se | | | | | recomandă angajarea unor | | | | | profesionişti care au abilităţi | | | | | empatice şi de comunicare cu | | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 141: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

141

| S24.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socio-umane | | | | | şi experienţă de cel puţin un an în| | | | | domeniul protecţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.3 Consilierii care asigură | 1 | | | | reabilitarea copiilor abuzaţi, | | | | | neglijaţi şi exploataţi trebuie să | | | | | aibă studii superioare de asistenţă| | | | | socială sau psihologie şi | | | | | experienţă de cel puţin 3 ani în | | | | | domeniul protecţiei copilului. La | | | | | angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | (studii aprofundate, cursuri de | | | | | formare continuă) şi experienţă în | | | | | domeniul protecţiei copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.4 Coordonatorul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat trebuie să aibă studii | | | | | superioare şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie. La angajare se | | | | | acordă prioritate profesioniştilor | | | | | care au pregătire managerială, | | | | | precum şi pregătire şi experienţă | | | | | în domeniul protecţiei copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.5 Coordonatorul se asigură că | 1 | | | | fişele de post sunt revizuite în | | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 25 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Numărul şi structura de personal | | | | | Numărul şi structura de personal | | | | | ale centrului de primire în urgenţă| | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat sunt satisfăcătoare | | | | | pentru îndeplinirea misiunii | | | | | acestuia în condiţii optime. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de continuitate în | | | | | îngrijire şi de servicii de | | | | | calitate oferite de personal | | | | | calificat la orice oră din zi şi | | | | | din noapte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.1 Stabilirea numărului şi | 1 | | | | structurii de personal se face de | | | | | către angajator împreună cu | | | | | coordonatorul CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat, se | | | | | înregistrează şi se revizuieşte cel| | | | | puţin anual. În stabilirea | | | | | numărului şi structurii de personal| | | | | se ţine cont de permanenţa pe timp | | | | | de zi şi de noapte, raportul minim | | | | | adulţi-copii (vezi procedura 25.3),| | | |

Page 142: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

142

| măsurile de intervenţie pe termen | | | | | scurt şi, după caz, planurile | | | | | individualizate de protecţie/ | | | | | planurile de servicii, nevoile | | | | | specifice ale copiilor, precum şi | | | | | de numărul de copii, prezenţa | | | | | ambelor sexe şi rezolvarea oricăror| | | | | dificultăţi cu care se confruntă | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat la un moment dat. | | | | | Normarea se face în funcţie de | | | | | raportul minim adulţi-copii (vezi | | | | | procedura 25.3) şi cu asigurarea | | | | | respectării drepturilor | | | | | angajaţilor, conform prevederilor | | | | | Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.2 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | de bază şi educaţie nonformală şi | | | | | informală este reprezentat de | | | | | educator sau educatorul | | | | | specializat. Se asigură doi | | | | | educatori pe grupa de copii, câte | | | | | un educator pe tură, respectiv 7.00| | | | | - 15.00 şi 14.00 - 22.00; pe timpul| | | | | nopţii, în situaţia în care nu se | | | | | poate asigura prezenţa unui | | | | | educator, se asigură prezenţa unui | | | | | supraveghetor la două grupe de | | | | | copii, între 21.00 - 7.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.3 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | sănătăţii poate fi reprezentat de | | | | | infirmiere, asistente medicale, | | | | | inclusiv dieteticiene, şi medici, | | | | | în funcţie de nevoile copiilor din | | | | | CPU pentru copilul abuzat, neglijat| | | | | şi exploatat. Se asigură o | | | | | asistentă medicală la două grupe de| | | | | copii, câte o asistentă pe tură. | | | | | Acordarea serviciilor medicale de | | | | | specialitate şi stomatologice se | | | | | realizează în acord cu prevederile | | | | | legislative în vigoare din domeniul| | | | | sănătăţii şi ale SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.4 Personalul pentru | 1 | | | | reabilitarea copiilor abuzaţi, | | | | | neglijaţi şi exploataţi este | | | | | reprezentat de consilieri | | | | | (asistenţi sociali şi psihologi) | | | | | şi, după caz, de psihoterapeuţi | | | | | (psihologi şi neuropsihiatri sau | | | | | psihiatri pentru copii). Se asigură| | | | | doi consilieri pe grupa de copii, | | | | | câte un consilier pe turele de | | | | | peste zi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.5 Personalul pentru pregătirea | 1 | |A se corela | | reintegrării sau integrării | | |cu | | familiale este reprezentat în | | |standardele | | principal de psihologi şi asistenţi| | |de cost pt. | | sociali. Numărul şi modalitatea de | | |Serv. soc. | | angajare se face cu respectarea | | | |

Page 143: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

143

| legislaţiei în vigoare şi a | | | | | prevederilor SMO prezente, dar | | | | | totodată ţine cont de prevederile | | | | | SMO pentru centrul de pregătire şi | | | | | sprijinire a reintegrării şi | | | | | integrării copilului în familie şi | | | | | pentru managementul de caz în | | | | | domeniul protecţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 26 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Resursele umane ale centrului de | | | | | primire în urgenţă pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat au | | | | | pregătirea corespunzătoare şi | | | | | abilităţi de a lucra cu copiii şi | | | | | în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.1 În cel mai scurt timp de la | 1 | | | | angajare, în lipsa unei formări | | | | | privind tehnicile specifice de | | | | | lucru cu copiii expuşi la abuz, | | | | | neglijare şi exploatare şi cu | | | | | familia acestora, consilierii | | | | | beneficiază de cel puţin 60 de ore | | | | | de curs în acest domeniu, care sunt| | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.2 Fiecare angajat, inclusiv | 1 | | | | coodonatorul, beneficiază de cel | | | | | puţin 42 de ore pe an de formare | | | | | continuă în domeniul protecţiei | | | | | copilului împotriva abuzului, | | | | | neglijării şi exploatării sau | | | | | domenii conexe/interdisciplinare, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.3 Consilierii beneficiază de | 1 | | | | cel puţin 42 de ore pe an de | | | | | formare continuă în domeniul | | | | | consilierii şi terapiei copilului, | | | | | respectiv a familiei, care sunt | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.4 Personalul de specialitate | 1 | | | | este încurajat să participe la | | | | | diverse cursuri de formare care îi | | | | | pot ajuta în optimizarea muncii | | | | | lor, inclusiv seminarii şi | | | | | conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 27 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | |

Page 144: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

144

| pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | neglijat*) dispune de un sistem | | | | | eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane, care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim.| | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru copiii rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.1 Coordonatorul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat are obligaţia de asigura | | | | | supervizarea internă şi externă a | | | | | personalului de specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.2 SPSPC/OPA are obligaţia de a | 1 | | | | asigura supervizarea | | | | | coordonatorului CPU pentru copilul | | | | | abuzat, neglijat şi exploatat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IX | 4 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 28 - 29) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 28 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Management şi administrare | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | neglijat*) dispune de un management| | | | | şi o administrare eficiente, care | | | | | îi asigură o funcţionare optimă în | | | | | acord cu misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | persoanele importante pentru | | | | | aceştia beneficiază de servicii de | | | | | calitate în raport cu nevoile lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.1 Coordonatorul CPU pentru | 1 | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat are responsabilitatea ca | | | | | misiunea centrului să fie formulată| | | | | în scris, afişată, cunoscută de | | | | | beneficiari şi personal, precum şi | | | | | de profesioniştii din cadrul | | | | | serviciilor/instituţiilor partenere| | | | | din reţeaua de intervenţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.2 CPU pentru copilul abuzat, | 1 | | | | neglijat şi exploatat îşi | | | | | stabileşte un regulament de ordine | | | | | interioară sau norme interne de | | | | | funcţionare, în funcţie de | | | | | angajator, care reflectă spiritul | | | | | valorilor democratice de respect | | | | | pentru drepturile copilului şi ale | | | | | individului, sunt avizate de | | | | | coordonatorul centrului şi aduse la| | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.3 Coordonatorul organizează | 1 | | | | periodic - cel puţin o dată pe | | | | | lună, sau de câte ori este nevoie | | | | | şedinţe administrative cu întregul | | | |

Page 145: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

145

| personal. Aceste şedinţe sunt | | | | | planificate, au o agendă afişată şi| | | | | conţinutul lor este consemnat în | | | | | procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 29 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Centrul de primire în urgenţă | | | | | pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | neglijat*) funcţionează conform | | | | | unui plan anual de acţiune întocmit| | | | | pe baza prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii şi a nevoilor | | | | | identificate ale beneficiarilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | personale importante pentru aceştia| | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | conform nevoilor pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.1 Coordonatorul, împreună cu | 1 | | | | personalul de specialitate, | | | | | elaborează planul anual de acţiune | | | | | pe baza SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 110 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| *) Sintagma "copilul abuzat, neglijat şi neglijat" nu este corectă din punct de vedere gramatical, însă ea este reprodusă exact în forma în care a fost publicată la pagina 86 din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 2 februarie 2015. ANEXA 11 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | MISIUNEA ŞI LOCUL SERVICIULUI | | | | | PENTRU PROTECŢIA COPILULUI DE TIP | | | | | REZIDENŢIAL ÎN SISTEMUL DE SERVICII| | | | | SOCIALE JUDEŢEAN/LOCAL AL | | | | | SECTOARELOR MUNICIPIULUI BUCUREŞTI | | | | | (Standarde 1 - 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Misiunea | | | | | Fiecare serviciu pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi are o | | | | | prezentare scrisă a misiunii sale, | | | | | precum şi un ghid pentru copilul/ | | | | | tânărul beneficiar care precizează | | | | | clar modul de organizare şi | | | |

Page 146: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

146

| funcţionare şi serviciile oferite. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi/sau | | | | | tinerii beneficiari, părinţii şi | | | | | toate persoanele interesate, | | | | | personalul, precum şi | | | | | profesioniştii din alte servicii/ | | | | | instituţii din comunitate sunt | | | | | informaţi şi cunosc modul de | | | | | organizare şi funcţionare şi | | | | | serviciile pe care copiii/tinerii | | | | | le pot primi pe parcursul şederii | | | | | lor în cadrul serviciului de pentru| | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Coordonatorul are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea SRD | | | | | să fie formulată în scris, afişată,| | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul acesteia, cât şi în | | | | | comunitate. Misiunea trebuie | | | | | avizată de serviciul public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului, denumit în continuare | | | | | SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 SRD are responsabilitatea să | 1 | | | | redacteze, să multiplice şi să | | | | | înmâneze fiecărui copil şi/sau | | | | | tânăr cu dizabilităţi un ghid de | | | | | prezentare a serviciului care | | | | | cuprinde cel puţin: | | | | | a) misiunea şi obiectivele SRD, | | | | | b) modul de organizare şi | | | | | funcţionare a SRD, | | | | | c) serviciile oferite, | | | | | d) un sumar al drepturilor şi | | | | | responsabilităţilor beneficiarilor | | | | | şi | | | | | e) informaţii practice despre cum | | | | | îşi poate exprima opinia sau face o| | | | | reclamaţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locul în sistemul de servicii | | | | | sociale judeţean/local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti | | | | | Fiecare serviciu pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi are la | | | | | dispoziţie o prezentare schematică | | | | | a sistemului de servicii sociale de| | | | | la nivel judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | care precizează clar locul ocupat | | | | | de serviciul în cauză şi relaţiile | | | | | de colaborare cu celelalte | | | | | servicii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | beneficiari cunosc la ce alte | | | | | servicii şi instituţii din | | | | | comunitate pot avea acces pe | | | | | parcursul şederii în cadrul | | | |

Page 147: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

147

| serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi. Părinţii şi| | | | | toate persoanele interesate, precum| | | | | şi profesioniştii din cadrul | | | | | serviciului şi din alte servicii/ | | | | | instituţii din comunitate au acces | | | | | la o prezentare schematică a | | | | | locului pe care serviciul în cauză | | | | | îl ocupă în sistemul de servicii | | | | | sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Cartografierea sistemului de | 1 | | | | servicii sociale, publice şi | | | | | private, se realizează de către | | | | | consiliul judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | iar coordonatorul SRD are | | | | | responsabilitatea de a pune în | | | | | evidenţă locul ocupat de SRD în | | | | | cadrul acestui sistem. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Părinţii/reprezentanţii legali| 1 | | | | ai copilului, precum şi copiii | | | | | beneficiari cu vârsta peste 10 ani | | | | | primesc o listă cu serviciile | | | | | partenere ale SRD şi îndrumări sau | | | | | explicaţii în legătură cu acestea. | | | | | Tuturor copiilor beneficiari li se | | | | | aduce la cunoştinţă despre aceste | | | | | servicii, într-un limbaj accesibil | | | | | acestora, ţinând cont de gradul de | | | | | maturitate al fiecăruia şi de | | | | | tipului de dizabilitate şi/sau | | | | | gradului de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 20 | | | | PLANIFICAREA PROTECŢIEI SPECIALE A | | | | | COPILULUI CU DIZABILITĂŢI | | | | | (Standarde 3 - 7) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Admiterea în cadrul serviciului | | | | | Copiii/tinerii beneficiază de | | | | | serviciile şi activităţile | | | | | desfăşurate în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial sau serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi numai dacă acesta | | | | | poate răspunde nevoilor lor | | | | | individuale de îngrijire, | | | | | reabilitare, educaţie, socializare | | | | | etc., stabilite printr-o evaluare | | | | | complexă. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | este admis în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial sau serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi în urma unei evaluări | | | | | complexe a nevoilor sale specifice | | | |

Page 148: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

148

| şi în baza hotărârii comisiei | | | | | pentru protecţia copilului, care | | | | | are drept anexe, după caz, | | | | | certificatul de încadrare într-un | | | | | grad de handicap, certificatul de | | | | | orientare şcolară şi planul de | | | | | servicii personalizat. Comisia | | | | | pentru protecţia copilului se | | | | | asigură, înainte de luarea | | | | | deciziei, că serviciul în cauză | | | | | poate oferi serviciile adecvate. | | | | | Copilul este sprijinit, cu | | | | | competenţă şi căldură, să se | | | | | integreze în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial sau serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi în care a fost admis. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 În baza legislaţiei în vigoare| 1 | | | | şi a standardelor minime | | | | | obligatorii prezente, care sunt | | | | | denumite în continuare SMO, SRD îşi| | | | | formulează proceduri referitoare la| | | | | admiterea şi evaluarea copiilor, | | | | | care fac parte integrantă din | | | | | metodologia de organizare şi | | | | | funcţionare a SRD, denumită în | | | | | continuare MOF - document intern | | | | | avizat de coordonatorul SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Evaluarea complexă a copilului| 1 | | | | se realizează de către personalul | | | | | serviciului de evaluare complexă, | | | | | denumit în continuare SEC, din | | | | | cadrul SPSPC, conform prevederilor | | | | | ghidului metodologic privind | | | | | evaluarea copilului cu dizabilităţi| | | | | şi încadrarea într-un grad de | | | | | handicap. Toate documentele din | | | | | dosarul copilului aflat la SEC şi | | | | | înaintat la comisia pentru | | | | | protecţia copilului, denumită în | | | | | continuare CPC, se află în copie la| | | | | SRD în care este admis copilul, | | | | | prin decizia CPC. Evaluarea | | | | | complexă a copilului poate fi | | | | | realizată şi de personalul de | | | | | specialitate al SRD, la solicitarea| | | | | SEC, fie în totalitate, fie în | | | | | colaborare cu personalul SEC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Admiterea în SRD se face numai| 1 | | | | în baza hotărârii CPC, care decide | | | | | pentru aceşti copii luarea unei | | | | | măsuri de protecţie, conform | | | | | legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 La admiterea în SRD, fiecărui | 1 | | | | copil i se prezintă clar, în | | | | | funcţie de gradul său de maturitate| | | | | şi tipul dizabilităţii şi/sau | | | | | gradului de handicap, care sunt | | | |

Page 149: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

149

| principalele reguli de organizare | | | | | şi funcţionare ale unităţii pe care| | | | | trebuie să le respecte, precum şi | | | | | documentele precizate la | | | | | procedurile 1.4 şi 2.4. Acestea pot| | | | | fi aduse la cunoştinţa copilului | | | | | ori de câte ori este nevoie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 La încheierea perioadei de | 1 | | | | acomodare, coordonatorul SRD | | | | | stabileşte dacă persoana de | | | | | referinţă nominalizată la intrarea | | | | | copilului în SRD corespunde | | | | | nevoilor şi preferinţelor | | | | | copilului. În caz contrar, persoana| | | | | de referinţă este înlocuită, ţinând| | | | | cont de concluziile evaluării | | | | | interne şi de opinia copilului în | | | | | cauză, în funcţie de gradul său de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Planul de servicii personalizat | | | | | În cadrul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial, fiecare copil/tânăr | | | | | este ocrotit în baza unui plan | | | | | individualizat de protecţie, care | | | | | este dezvoltat în programe de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | următoarele aspecte: nevoile de | | | | | sănătate şi promovare a sănătăţii; | | | | | nevoile de îngrijire, inclusiv de | | | | | securitate şi promovare a | | | | | bunăstării; nevoile fizice şi | | | | | emoţionale; nevoile educaţionale şi| | | | | urmărirea obţinerii de rezultate | | | | | şcolare corespunzătoare | | | | | potenţialului de dezvoltare a | | | | | copilului; nevoile de petrecere a | | | | | timpului liber; nevoile de | | | | | socializare, inclusiv modalităţile | | | | | de menţinere a legăturilor, după | | | | | caz, cu părinţii, familia lărgită, | | | | | prietenii şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | copil şi modul de satisfacere a | | | | | tuturor acestor nevoi. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | personalizată în funcţie de nevoile| | | | | identificate la admiterea în | | | | | serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi şi adaptată | | | | | evoluţiei sale ulterioare şi, | | | | | totodată, îşi cunoaşte conţinutul | | | | | planului de servicii personalizat, | | | | | în funcţie de gradul său de | | | | | maturitate şi tipul dizabilităţii | | | | | şi/sau gradului de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Planul de servicii | 1 | | | | personalizat, denumit în continuare| | | |

Page 150: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

150

| PSP, este elaborat de managerul de | | | | | caz din cadrul SEC în parteneriat | | | | | cu echipa SEC şi personalul de | | | | | specialitate al SRD, pe baza | | | | | evaluării complexe. Managerul de | | | | | caz poate delega această | | | | | responsabilitate unui profesionist | | | | | din cadrul unui organism privat | | | | | autorizat, denumit în continuare | | | | | OPA, însă va fi consultat în | | | | | continuare în elaborarea PSP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Dacă este necesar, se oferă | 1 | | | | servicii de specialitate pentru a-i| | | | | ajuta pe copii să-şi dezvolte | | | | | identitatea personală în funcţie de| | | | | sex, dizabilitate, apartenenţă | | | | | religioasă, rasială, culturală sau | | | | | lingvistică ori de orientare | | | | | sexuală, precum şi alte servicii de| | | | | specialitate, în funcţie de | | | | | situaţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Elaborarea şi re-evaluarea PSP| 1 | | | | se realizează cu consultarea | | | | | copilului, în funcţie de gradul său| | | | | de maturitate sau înţelegere, a | | | | | părinţilor, după caz, şi, dacă nu | | | | | există prevederi contrarii de ordin| | | | | legislativ, a altor persoane | | | | | importante pentru copil şi | | | | | programul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Re-evaluarea PSP are loc | 1 | | | | periodic sau de câte ori este | | | | | nevoie, este consemnată în dosarul | | | | | copilului şi avizată de | | | | | coordonatorul SRD şi de managerul | | | | | de caz din cadrul SEC/OPA. | | | | | Periodicitatea este stabilită în | | | | | funcţie de durata PSP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Conform prevederilor Ordinului| 1 | | | | secretarului de stat al Autorităţii| | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru persoanele cu handicap | | | | | nr. 18/3989/416/142/2003 privind | | | | | aprobarea Ghidului metodologic | | | | | pentru evaluarea copilului cu | | | | | dizabilităţi şi încadrarea într-un | | | | | grad de handicap, furnizarea | | | | | serviciilor cuprinse în PSP se | | | | | realizează, pe de o parte, în baza | | | | | unui contract cu familia, dacă | | | | | copilul are părinţi şi nu există | | | | | prevederi contrarii de ordin | | | | | legislativ, sau, în lipsa acestora,| | | | | cu reprezentantul legal al | | | | | copilului şi, pe de altă parte, în | | | |

Page 151: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

151

| baza unui contract, încheiat după | | | | | caz, între SPSPC, furnizorul de | | | | | servicii căruia îi aparţine SRD, | | | | | SRD cu personalitate juridică şi | | | | | ceilalţi furnizori de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Menţinerea legăturilor cu părinţii,| | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | copil | | | | | Copiilor din cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi li se oferă sprijin | | | | | concret şi sunt încurajaţi să | | | | | menţină legăturile cu părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | ei. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii | | | | | copilului sau, după caz, | | | | | reprezentantul legal al acestuia, | | | | | precum şi familia lărgită şi alte | | | | | persoane importante sau apropiate | | | | | faţă de copil sunt implicate pe cât| | | | | posibil în viaţa acestuia pe | | | | | perioada şederii sale în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi, astfel | | | | | încât (re)integrarea sa familială | | | | | şi includerea socială să se | | | | | pregătească şi să se realizeze în | | | | | cele mai bune condiţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 SRD îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | de menţinere a legăturilor cu | | | | | diversele persoane importante din | | | | | viaţa copilului, inclusiv | | | | | referitoare la restricţiile în | | | | | acest sens, care fac parte | | | | | integrantă din MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Procedurile de menţinere a | 1 | | | | legăturilor se referă la: | | | | | a) modalităţi, | | | | | b) condiţii referitoare la vizitele| | | | | în SRD şi în afara SRD şi | | | | | c) restricţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 SRD îşi organizează un spaţiu | 1 | | | | privat, cu o destinaţie bine | | | | | stabilită şi cu o ambianţă intimă | | | | | pentru desfăşurarea vizitelor | | | | | efectuate de persoanele importante | | | | | pentru copiii din SRD, inclusiv | | | | | pentru cazarea temporară, de scurtă| | | | | durată, a acestor vizitatori. | | | | | Această cazare are loc în anumite | | | | | condiţii menţionate în MOF sau, în | | | | | situaţiile neprevăzute de MOF, cu | | | | | avizul coordonatorului SRD. Toate | | | | | vizitele sunt consemnate într-un | | | |

Page 152: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

152

| registru special. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Implicarea comunităţii | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi este deschis| | | | | către comunitate, asigurând accesul| | | | | şi condiţiile pentru toţi copiii | | | | | aflaţi în protecţie pentru ca | | | | | aceştia să poată contacta şi | | | | | implica în viaţa lor orice | | | | | persoană, instituţie, asociaţie sau| | | | | serviciu din comunitate, conform | | | | | propriilor dorinţe, cu excepţia | | | | | restricţiilor prevăzute în | | | | | metodologia de organizare şi | | | | | funcţionare şi planul de servicii | | | | | personalizat. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi participă la| | | | | viaţa socială a comunităţii şi, | | | | | totodată, membrii comunităţii sunt | | | | | activ implicaţi în viaţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 SRD informează copiii cu | 1 | | | | privire la serviciile disponibile | | | | | în comunitate pentru ei şi îi | | | | | sprijină în mod concret pentru | | | | | efectuarea de ieşiri în afara SRD, | | | | | în vederea participării la | | | | | activităţi recreative, culturale, | | | | | sportive, religioase, tabere | | | | | ş.a.m.d. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 SRD organizează cel puţin de | 1 | | | | două ori pe an activităţi la care | | | | | invită membri ai comunităţii: | | | | | autorităţi, colegi ai copiilor şi | | | | | părinţii acestora, profesori, | | | | | vecini etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 SRD colaborează cu servicii | 1 | | | | pentru copil şi familie din | | | | | comunitate în vederea asigurării | | | | | integrării sociale a copiilor | | | | | aflaţi în protecţie în cadrul SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Ieşirea din cadrul serviciului | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | pregătirea corespunzătoare a | | | | | ieşirii copilului/tânărului din | | | | | serviciu, prin dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă independentă| | | | | şi a altor condiţii necesare pentru| | | | | reintegrarea sau integrarea | | | | | familială şi integrarea/includerea | | | | | socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | |

Page 153: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

153

| beneficiază de servicii concrete | | | | | pentru a deveni adulţi pe cât | | | | | posibil autonomi, integraţi în | | | | | societate şi părăsesc serviciul în | | | | | condiţii de siguranţă şi protecţie.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Fiecare PSP are drept obiectiv| 1 | | | | general reintegrarea sau integrarea| | | | | familială şi integrarea/includerea | | | | | socială a copilului/tânărului şi | | | | | managerul de caz se asigură că, | | | | | pentru fiecare copil în parte, se | | | | | identifică modalităţi concrete în | | | | | acest sens, în cel mai scurt timp | | | | | de la admiterea în unitate, maxim 3| | | | | luni. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 SRD îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | referitoare al ieşirea copilului, | | | | | care sunt parte integrantă a MOF. | | | | | Pregătirea ieşirii din SRD se | | | | | concentrează cel puţin pe | | | | | următoarele aspecte: | | | | | a) cunoaşterea de către copil a | | | | | caracteristicilor concrete ale | | | | | viitorului mod de viaţă, pe cât | | | | | posibil antrenarea prin programe de| | | | | tranziţie; | | | | | b) asigurarea unui sentiment de | | | | | continuitate a vieţii copilului şi | | | | | discutarea modalităţilor prin care,| | | | | după părăsirea unităţii, copilul va| | | | | menţine relaţiile de comunicare cu | | | | | colegii şi cu personalul SRD; | | | | | c) pregătirea familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 În situaţia în care copilul | 1 | | | | părăseşte SRD, coordonatorul se | | | | | asigură că acesta beneficiază de | | | | | transport adecvat şi că este | | | | | însoţit de reprezentantul legal, | | | | | fapte consemnate în dosarul | | | | | copilului. De asemenea, ieşirea | | | | | tânărului din SRD se face în | | | | | condiţii de siguranţă care sunt | | | | | consemnate, la rândul lor, în | | | | | dosarul acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Managerul de caz trebuie să se| 1 | | | | asigure că monitorizarea situaţiei | | | | | copilului/tânărului se realizează | | | | | pentru cel puţin 3 luni de la | | | | | ieşirea din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului. Se recomandă| | | | | ca această perioadă de monitorizare| | | | | să fie în medie de 6 luni, cu | | | | | posibilităţi de prelungire în | | | | | anumite situaţii, cu avizul | | | | | directorului SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 34 | | | | CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAŢIEI ŞI | | | | | SOCIALIZĂRII (Standarde 8 - 14) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 154: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

154

| Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Participarea copiilor în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi opiniile | | | | | copiilor/tinerilor şi ale | | | | | familiilor acestora, precum şi ale | | | | | altor persoane importante pentru | | | | | copil sunt solicitate şi luate în | | | | | considerare în luarea deciziilor | | | | | care îi privesc în mod direct sau | | | | | indirect pe copii. Fiecare copil/ | | | | | tânăr este încurajat şi sprijinit | | | | | să participe la desfăşurarea | | | | | activităţilor din cadrul | | | | | serviciului şi să-şi asume | | | | | responsabilităţi conform | | | | | dezvoltării, gradului său de | | | | | maturitate şi tipului de | | | | | dizabilitate şi/sau grad de | | | | | handicap. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | participă activ la viaţa cotidiană | | | | | din cadrul serviciului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi, precum şi la luarea | | | | | deciziilor în privinţa viitorului | | | | | lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Ţinând cont de vârsta | 1 | | | | copiilor, gradul lor de maturitate | | | | | şi tipul dizabilităţii şi/sau | | | | | gradului de handicap, copiii | | | | | trebuie încurajaţi să-şi organizeze| | | | | un grup de reprezentare numit | | | | | Consiliul Copiilor, care să fie | | | | | consultat periodic sau de câte ori | | | | | este nevoie pentru luarea | | | | | deciziilor care îi privesc pe toţi | | | | | copiii din SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 În situaţia luării de decizii | 1 | | | | importante pentru viaţa copilului | | | | | în cauză sau viaţa cotidiană din | | | | | SRD, opiniile şi propunerile | | | | | copilului, precum şi ale familiei | | | | | sau persoanelor importante pentru | | | | | copil sunt înregistrate, după caz, | | | | | în dosarul copilului, registrul de | | | | | opinii şi sugestii sau alte acte | | | | | administrative ale SRD şi | | | | | coordonatorul urmăreşte modul de | | | | | punere în practică a acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Intimitate şi confidenţialitate | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | copiilor dreptul la intimitate, | | | | | spaţiu personal şi | | | | | confidenţialitate într-un mod cât | | | | | mai apropiat de mediul familial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | |

Page 155: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

155

| beneficiază de siguranţă, încredere| | | | | şi respect în toate aspectele | | | | | vieţii lor pe tot parcursul şederii| | | | | lor în cadrul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Personalul primeşte | 1 | | | | instrucţiuni scrise clare | | | | | referitoare la modalităţile de | | | | | abordare şi de transmitere a | | | | | informaţiilor care le sunt | | | | | încredinţate în scopuri legate de | | | | | protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Personalul de îngrijire | 1 | | | | beneficiază de formare adecvată şi | | | | | primeşte instrucţiuni scrise clare | | | | | referitoare la oferirea asistenţei | | | | | pentru copiii care au nevoie de | | | | | ajutor, parţial sau total, pentru | | | | | igiena intimă, necesităţi | | | | | fiziologice, ridicare, manevrare, | | | | | deplasare, hrănire, îmbrăcare etc. | | | | | Aceste instrucţiuni cuprind | | | | | limitele care trebuie respectate şi| | | | | cerinţele cu privire la solicitarea| | | | | opiniei şi acordului copilului, | | | | | exprimarea alegerilor, în funcţie | | | | | de vârsta şi gradul său de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | copiilor o alimentaţie | | | | | corespunzătoare din punct de vedere| | | | | calitativ şi cantitativ, ţinând | | | | | cont de vârsta, nevoile şi | | | | | preferinţele acestora, în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare. Totodată, unitatea oferă | | | | | copiilor posibilitatea de a | | | | | participa la alegerea alimentelor | | | | | şi a meniurilor zilnice, precum şi | | | | | în activităţile de pregătire şi | | | | | servire a mesei, conform | | | | | programului de intervenţie pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor pentru | | | | | viaţa independentă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o alimentaţie | | | | | sănătoasă, hrănitoare, adaptată | | | | | nevoilor legate de dietă. Totodată,| | | | | copiii au cunoştinţele necesare | | | | | pentru pregătirea meselor, precum | | | | | şi posibilitatea aplicării acestor | | | | | cunoştinţe, în limita vârstei, a | | | | | gradului lor de maturitate şi a | | | | | tipului dizabilităţii şi/sau | | | | | gradului de handicap. | | | |

Page 156: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

156

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Mesele sunt bine | 1 | | | | administrate, organizate în spaţii | | | | | cu o atmosferă de tip familial şi | | | | | constituie ocazii pentru | | | | | socializarea copiilor. Copiii nu | | | | | pot fi excluşi de la masa luată | | | | | împreună cu ceilalţi copii din | | | | | grupă sau modul, decât dacă există | | | | | motive temeinice şi în nici un caz | | | | | excluşi cu regularitate. Motivele | | | | | de excludere se consemnează în PIS | | | | | pentru recreerea-socializarea | | | | | copilului şi sunt avizate de | | | | | coordonatorul SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Meniurile se stabilesc cu | 1 | | | | sprijinul medicului care este | | | | | responsabil cu PIS pentru sănătatea| | | | | copilului, astfel încât să se | | | | | asigure o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. În | | | | | acelaşi scop, în mod periodic, | | | | | personal desemnat de coordonatorul | | | | | SRD evaluează calitatea şi | | | | | cantitatea alimentelor înainte şi | | | | | după prelucrare, precum şi modul de| | | | | preparare şi consemnează dacă | | | | | există nereguli în acest sens în | | | | | acelaşi registru în care | | | | | consemnează informaţiile despre | | | | | meniurile zilnice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Copiii ajută la selectarea | 1 | | | | meniurilor, pregătirea felurilor de| | | | | mâncare, aranjarea şi servirea | | | | | meselor, spălarea veselei etc., | | | | | învăţând şi realizând activităţi | | | | | conforme cu vârsta, gradul de | | | | | maturitate şi tipul dizabilităţii | | | | | şi/sau gradului de handicap. Aceste| | | | | activităţi sunt cuprinse în PIS | | | | | pentru dezvoltarea deprinderilor de| | | | | viaţă independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Tuturor copiilor li se pot | 1 | | | | pune la dispoziţie mici gustări la | | | | | solicitarea acestora, sau îşi pot | | | | | pregăti ei înşişi aceste gustări în| | | | | timpul zilei, în funcţie de gradul | | | | | de maturitate şi de deprinderile pe| | | | | care le-au dobândit. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 SRD organizează mese festive | 1 | | | | cel puţin pentru sărbătorirea | | | | | zilelor de naştere ale copiilor, în| | | | | fiecare an, şi, în acest caz, se | | | | | ţine cont obligatoriu de | | | | | preferinţele copilului în cauză şi | | | |

Page 157: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

157

| se poate lua masa împreună cu | | | | | familia şi alte persoane apropiate | | | | | copilului într-un cadru intim | | | | | amenajat în SRD sau în afara | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 SRD dispune de spaţii | 1 | | | | suficiente pentru pregătirea, | | | | | păstrarea şi servirea hranei, care | | | | | sunt dotate cu mobilier | | | | | corespunzător, uşor de igienizat şi| | | | | cu instalaţiile şi aparatura | | | | | necesară pentru pregătirea, | | | | | depozitarea, răcirea şi congelarea | | | | | hranei, precum şi pentru | | | | | igienizarea alimentelor şi veselei.| | | | | Totodată, spaţiile sunt amenajate | | | | | cu materiale uşor de igienizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.7 SRD trebuie să aibă rezerve | 1 | | | | de hrană şi apă pentru 48 de ore | | | | | pentru fiecare copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Aspectul exterior, îmbrăcămintea, | | | | | echipamentul personal şi banii de | | | | | buzunar | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | copiilor necesarul de îmbrăcăminte,| | | | | încălţăminte, rechizite şi alte | | | | | echipamente, precum şi bani de | | | | | buzunar, în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare şi respectând| | | | | individualitatea şi nevoile | | | | | specifice ale fiecărui copil. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | unitate beneficiază de | | | | | îmbrăcăminte, încălţăminte, | | | | | rechizite, echipament pentru uzul | | | | | propriu, precum şi de bani de | | | | | buzunar şi, totodată, sunt | | | | | abilitaţi să aleagă lucrurile | | | | | necesare de ordin personal, în | | | | | conformitate cu gradul lor de | | | | | maturitate şi tipul dizabilităţii | | | | | şi/sau gradul de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime gusturile privind | | | | | îmbrăcămintea, încălţămintea şi | | | | | imaginea personală şi sunt | | | | | sprijiniţi în îndeplinirea acestor | | | | | preferinţe, de exemplu prin | | | | | oferirea de alternative pentru | | | | | alegere, atunci când se | | | | | achiziţionează produsele | | | | | respective. În situaţia în care SRD| | | | | are personalitate juridică, copiii | | | | | participă în mod nemijlocit la | | | | | alegerea şi cumpărarea produselor. | | | | | Se interzic orice fel de practici | | | | | de "uniformizare" a copiilor, prin | | | |

Page 158: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

158

| cumpărarea de produse identice | | | | | pentru toţi copiii din SRD sau | | | | | dintr-o grupă/modul. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Fiecare copil îşi păstrează | 1 | | | | îmbrăcămintea şi echipamentul | | | | | personal în compartimente | | | | | corespunzătoare, separate de ale | | | | | celorlalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Sumele alocate pentru banii | 1 | | | | de buzunar sunt utilizate exclusiv | | | | | de către copii, aceştia semnând | | | | | actele de primire. În situaţia în | | | | | care copiii nu pot semna aceste | | | | | acte, din diferite motive, banii de| | | | | buzunar sunt administraţi de către | | | | | familie sau reprezentantul legal în| | | | | folosul copilului şi ţinând cont de| | | | | nevoile şi preferinţele acestuia, | | | | | în raport cu gradul de maturitate. | | | | | Copiii sunt încurajaţi, învăţaţi şi| | | | | sprijiniţi să îşi administreze | | | | | propriile resurse financiare | | | | | provenite din banii de buzunar, | | | | | alocaţii, donaţii etc., iar în | | | | | cazul copiilor cu vârsta peste 15 | | | | | ani, şi din câştiguri proprii, în | | | | | condiţiile legii. Copiilor li se | | | | | oferă libertate pe cât posibil în | | | | | luarea deciziilor privind | | | | | cheltuirea propriilor bani. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Coordonatorul este obligat să| 1 | | | | verifice toate aspectele legate de | | | | | copiii care sunt angajaţi pentru | | | | | prestarea de munci, în vederea | | | | | prevenirii exploatării copiilor şi | | | | | munca în condiţii care nu respectă | | | | | legislaţia în vigoare. Toate aceste| | | | | date sunt consemnate în dosarul | | | | | copilului, la angajarea copilului | | | | | şi periodic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.5 Furnizorul de servicii şi SRD| 1 | | | | asigură achiziţionarea de | | | | | îmbrăcăminte, încălţăminte, | | | | | echipamente şi alte materiale | | | | | adaptate copiilor cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Starea de sănătate a copiilor şi | | | | | prevenirea îmbolnăvirilor | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | condiţiile necesare pentru | | | | | identificarea şi evaluarea | | | | | permanentă a nevoilor fizice, | | | | | emoţionale şi de sănătate ale | | | | | fiecărui copil, precum şi măsurile | | | | | corespunzătoare pentru satisfacerea| | | | | acestor nevoi, igiena personală, | | | | | supravegherea şi menţinerea stării | | | |

Page 159: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

159

| de sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii medicale, | | | | | stomatologice sau alte servicii de | | | | | sprijin şi promovare a sănătăţii, | | | | | au o stare generală bună şi sunt | | | | | educaţi în spiritul unui mod de | | | | | viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului este în responsabilitatea| | | | | medicului de familie sau, în lipsa | | | | | bine documentată a acestuia, a | | | | | medicului angajat de către | | | | | furnizorul de servicii, conform | | | | | prevederilor Codului muncii. În | | | | | anumite situaţii, coordonatorul SRD| | | | | poate decide acordarea acestei | | | | | responsabilităţi unuia dintre | | | | | profesioniştii care asigură | | | | | derularea activităţilor de | | | | | abilitare-reabilitare a copilului, | | | | | în funcţie de tipul dizabilităţii | | | | | şi/sau gradului de handicap. | | | | | Implementarea propriu-zisă a | | | | | acestui program se realizează în | | | | | colaborare cu personalul SRD şi | | | | | ceilalţi profesionişti responsabili| | | | | pentru activităţile circumscrise | | | | | programului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului cuprinde activităţile şi | | | | | măsurile corespunzătoare pentru | | | | | asigurarea unei stări de sănătate | | | | | bune a copilului, respectiv cel | | | | | puţin: | | | | | a) îndrumare, sprijin şi consiliere| | | | | pe probleme de sănătate, | | | | | b) igienă şi îngrijire personală, | | | | | c) evaluări medicale periodice şi | | | | | la nevoie, cu ocazia infecţiilor | | | | | intercurente şi a situaţiilor de | | | | | urgenţă, | | | | | d) tratamente diverse, inclusiv de | | | | | specialitate şi stomatologice, | | | | | e) nutriţie şi dietă, | | | | | f) exerciţiu şi odihnă, | | | | | g) educaţie pentru sănătate, | | | | | inclusiv educaţie sexuală şi | | | | | contraceptivă şi | | | | | h) abilitare-reabilitare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului are anexă o fişă medicală| | | | | în care sunt trecute toate | | | | | informaţiile referitoare la | | | | | antecedentele personale fiziologice| | | | | şi patologice ale copilului şi | | | | | familiei sale, imunizările, bolile,| | | | | rănirile accidentale, alergiile sau| | | | | reacţiile adverse la administrarea | | | | | unor medicamente, rezultatele | | | | | analizelor etc., anterior şi pe | | | |

Page 160: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

160

| perioada şederii copilului în SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | educaţie pentru sănătate, inclusiv | | | | | despre efectele nocive ale | | | | | fumatului, consumului de alcool, | | | | | droguri, despre hepatită, infecţie | | | | | HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere| | | | | sexuală, protejarea propriei | | | | | persoane de diverse prejudicii, | | | | | acţiuni de intimidare şi abuz în | | | | | interiorul sau în afara SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.5 SRD asigură materialele | 1 | | | | igienico-sanitare pentru uzul | | | | | personal pentru fiecare copil, | | | | | ţinând cont şi de preferinţele | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.6 Copiii pot să păstreze | 1 | | | | materiale igienico-sanitare în mod | | | | | exclusiv pentru uzul propriu şi nu | | | | | trebuie să le solicite de la | | | | | spaţiul de depozitare comun, cu | | | | | excepţia articolelor care sunt | | | | | considerate cu risc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.7 Copiii care se îmbolnăvesc de| 1 | | | | boli contagioase care nu necesită | | | | | spitalizare se izolează, pe o | | | | | perioadă determinată, stabilită de | | | | | medicul specialist, într-o cameră | | | | | amenajată pentru situaţia | | | | | respectivă în cadrul SRD. În aceste| | | | | situaţii copiii primesc îngrijirea | | | | | necesară şi sunt sprijiniţi | | | | | emoţional pe perioada izolării | | | | | temporare de ceilalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.8 Sunt afişate într-un loc | 1 | | | | accesibil şi cunoscut de tot | | | | | personalul, numele şi coordonatele | | | | | medicului/profesionistului care | | | | | trebuie contactat în cazul unei | | | | | probleme de sănătate, precum şi | | | | | alte numere de telefon utile în | | | | | situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.9 SRD asigură echipamentele şi | 1 | | | | materialele igienico-sanitare | | | | | necesare copiilor cu probleme de | | | | | continenţă (enurezis, encomprezis),| | | | | vărsături, boli cu secreţii ori | | | | | sângerări externe etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Tratamentul medical şi | | | | | administrarea medicamentelor | | | | | Primul ajutor, tratamentul | | | | | infecţiilor intercurente şi | | | | | administrarea medicamentelor în | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi sunt | | | |

Page 161: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

161

| acordate copiilor de către | | | | | personal, în condiţii de | | | | | supervizare din partea medicului | | | | | care coordonează implementarea | | | | | programelor de intervenţie pentru | | | | | sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Securitatea şi| | | | | sănătatea copiilor sunt protejate | | | | | şi supravegheate permanent de | | | | | personalul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Medicamentele recomandate de | 1 | | | | medic pot fi administrate de | | | | | personal calificat sau/şi de | | | | | persoana de referinţă a copilului, | | | | | în condiţii de supervizare | | | | | stabilite de medicul de familie | | | | | sau, după caz, de medicul | | | | | responsabil cu PIS pentru sănătatea| | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 Copiii pot avea în păstrare | 1 | | | | medicamente pe care şi le | | | | | administrează singuri, inclusiv pe | | | | | cale injectabilă (de exemplu, | | | | | insulina), numai după ce medicul | | | | | specialist stabileşte acest lucru, | | | | | pe baza unei evaluări a copilului | | | | | ca fiind suficient de responsabili | | | | | în acest sens. Aceşti copii au | | | | | posibilitatea de a-şi încuia | | | | | medicamentele în locuri la care | | | | | ceilalţi copii nu au acces. | | | | | Autoadministrarea se realizează în | | | | | aceleaşi condiţii de supervizare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Medicamentele prescrise şi | 1 | | | | cele de uz general, cu excepţia | | | | | celor date în grija copiilor care | | | | | îşi administrează singuri propriile| | | | | medicamente, sunt păstrate în | | | | | siguranţă, în locuri speciale, | | | | | încuiate, la care copiii şi restul | | | | | personalului nu au acces. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 Informaţiile referitoare la | 1 | | | | medicamentele, tratamentele şi | | | | | asistenţa de prim ajutor acordate | | | | | copiilor se consemnează într-un | | | | | registru medical, precizându-se | | | | | numele copilului, data, ora, | | | | | medicamentul (inclusiv dozajul) sau| | | | | tratamentul, motivul administrării,| | | | | semnătura personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Educaţia | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi sprijină şi | | | | | promovează, prin materiale şi | | | |

Page 162: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

162

| mijloace corespunzătoare, educaţia | | | | | copiilor, adecvată tipului | | | | | dizabilităţii şi/sau gradului de | | | | | handicap şi potenţialului lor de | | | | | dezvoltare, cu prioritate în | | | | | unităţi de învăţământ din | | | | | comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază, în cadrul şi în afara | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi, de | | | | | activităţile educaţionale necesare | | | | | dezvoltării optime şi pregătirii | | | | | pentru viaţa de adult: pregătire şi| | | | | orientare şcolară şi profesională; | | | | | comunicare-socializare; | | | | | autoîngrijire şi autogospodărire | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 Programul educaţional, care | 1 | | | | este anexă a PSP, este elaborat de | | | | | către educatorul sau educatorul | | | | | specializat desemnat de | | | | | coordonatorul SRD împreună cu | | | | | cadrul didactic responsabil | | | | | nominalizat în PSP din partea | | | | | sistemului educaţional, respectiv a| | | | | şcolii pe care copilul o | | | | | frecventează sau urmează să o | | | | | frecventeze, conform orientării | | | | | şcolare decise de CPC. CPC trebuie | | | | | să evite situaţiile în care copilul| | | | | beneficiază de programul | | | | | educaţional exclusiv în cadrul SRD | | | | | şi, în acest caz excepţional, | | | | | programul educaţional este elaborat| | | | | de educatorul/educatorul | | | | | specializat desemnat împreună cu un| | | | | cadru didactic nominalizat în PSP | | | | | de către inspectoratul şcolar, | | | | | educaţia formală fiind asigurată | | | | | conform curriculum-ului şcolar | | | | | adaptat cerinţelor educative sau | | | | | nevoilor speciale ale copilului. | | | | | Educatorul/educatorul specializat | | | | | răspunde de educaţia non-formală şi| | | | | informală a copilului, iar cadrul | | | | | didactic de educaţia formală, | | | | | conform normelor stabilite de | | | | | sistemul educaţional. În situaţia | | | | | caselor de tip familial, aşa | | | | | numitul părinte social poate | | | | | îndeplini rolul educatorului/ | | | | | educatorului specializat numai în | | | | | condiţiile prevederilor SMO | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 SRD asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, inclusiv resursele| | | | | materiale necesare pentru a avea | | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | în mod regulat unitatea de | | | | | învăţământ recomandată de CPC. | | | |

Page 163: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

163

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 SRD asigură fiecărui copil | 1 | | | | condiţii adecvate pentru pregătirea| | | | | temelor şcolare, cum ar fi: spaţiu | | | | | individual de studiu, care nu este | | | | | luminat cu lămpi fluorescente, ci | | | | | pe cât posibil cu lumină naturală; | | | | | mobilier adecvat; echipamente. | | | | | Educatorul/educatorul specializat | | | | | urmăreşte pregătirea temelor | | | | | şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.4 SRD încurajează şi sprijină | 1 | | | | fiecare copil să participe la | | | | | activităţile extraşcolare | | | | | organizate de unitatea de | | | | | învăţământ şi de SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.5 Furnizorul de servicii şi SRD| 1 | | | | dacă are personalitate juridică | | | | | încheie o convenţie de colaborare | | | | | cu unitatea de învăţământ şi, după | | | | | caz, cu inspectoratul şcolar, ale | | | | | cărei obiective principale se | | | | | referă cel puţin la: | | | | | a) diminuarea şi eliminarea | | | | | marginalizării în cadrul unităţii | | | | | de învăţământ a copiilor protejaţi | | | | | în SRD, | | | | | b) colaborarea cu cadrele | | | | | didactice, precum şi cu părinţii | | | | | celorlalţi elevi la derularea | | | | | programelor educaţionale ale | | | | | copiilor protejaţi în SRD şi | | | | | c) integrarea copiilor în | | | | | comunitatea grupei/clasei şi a | | | | | unităţii de învăţământ, ca prim pas| | | | | al integrării lor în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 5 | | | | RECREEREA ŞI SOCIALIZAREA | | | | | (Standard 15) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Activităţi de recreere-socializare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | copiilor oportunităţi multiple de | | | | | petrecere a timpului liber, de | | | | | recreere şi socializare, care | | | | | contribuie la dezvoltarea fizică, | | | | | cognitivă, socială şi emoţională a | | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copii | | | | | beneficiază de timp liber, în care | | | | | se pot odihni, relaxa sau participa| | | | | la activităţi de recreere şi | | | | | socializare, conform vârstei, | | | | | potenţialului de dezvoltare, | | | | | intereselor şi opţiunilor | | | | | personale. | | | |

Page 164: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

164

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime opiniile şi preferinţele în| | | | | proiectarea şi derularea | | | | | activităţilor din timpul liber. În | | | | | anumite situaţii, copiii pot decide| | | | | dacă participă sau nu la | | | | | activităţile de | | | | | recreere-socializare organizate de | | | | | SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 SRD promovează şi asigură | 1 | | | | copiilor petrecerea timpului liber,| | | | | mai ales a sfârşitului de | | | | | săptămână, şi a vacanţelor şcolare | | | | | în propria familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 SRD asigură, cel puţin | 1 | | | | într-una din vacanţele şcolare de | | | | | pe parcursul unui an, minimum o | | | | | săptămână de tabără, petrecută în | | | | | afara SRD, precum şi cel puţin 4 | | | | | excursii pe an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.4 În incinta SRD se asigură | 1 | | | | spaţii special amenajate şi dotate | | | | | corespunzător pentru desfăşurarea | | | | | activităţilor de timp liber, care | | | | | sunt sigure, funcţionale şi | | | | | accesibile tuturor copiilor şi | | | | | adecvate vârstei, potenţialului de | | | | | dezvoltare, tipului dizabilităţii | | | | | şi/sau gradului de handicap, | | | | | preocupărilor şi preferinţelor | | | | | copiilor - vezi procedura 23.8 şi | | | | | standardul 24. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi: cu părinţii/alţi adulţi | | | | | importanţi pentru el, cu copiii din| | | | | SRD şi din unitatea de învăţământ | | | | | pe care o frecventează, cu | | | | | personalul din SRD şi alţi | | | | | profesionişti implicaţi în | | | | | derularea PSP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 4 | | | | ABILITARE ŞI REABILITARE | | | | | (Standard 16) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Abilitare şi reabilitare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | accesul şi participarea copiilor la| | | | | activităţi variate şi eficiente de | | | | | abilitare şi reabilitare în | | | | | conformitate cu nevoile lor | | | | | specifice. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | de abilitare/reabilitare realizate | | | |

Page 165: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

165

| de personal specializat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 Activităţile de abilitare/ | 1 | | | | reabilitare se pot realiza, după | | | | | caz, individual sau în grup. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Activităţile de abilitare/ | 1 | | | | reabilitare se pot realiza atât în | | | | | cadrul SRD, cât şi în afara | | | | | acestuia, însă SRD trebuie să | | | | | asigure accesul tuturor copiilor la| | | | | aceste activităţi şi să | | | | | monitorizeze realizarea acestora. | | | | | Profesioniştii care realizează | | | | | aceste activităţi cu copilul | | | | | trebuie să comunice permanent cu | | | | | medicul care răspunde de elaborarea| | | | | şi monitorizarea programului de | | | | | intervenţie pentru sănătatea | | | | | copilului, inclusiv prin trimiterea| | | | | de rapoarte scrise periodic - cel | | | | | puţin o dată la 3 luni, referitoare| | | | | la evoluţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 Activităţile de | 1 | | | | abilitare-reabilitare care se | | | | | realizează în afara SRD trebuie | | | | | continuate cu copiii şi în cadrul | | | | | SRD, în conformitate cu | | | | | recomandările profesioniştilor | | | | | responsabili. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.4 Dacă aceste activităţi au loc| 1 | | | | în integralitate în cadrul SRD, | | | | | acesta îşi organizează spaţii | | | | | suficiente ca număr, special | | | | | amenajate şi dotate corespunzător | | | | | cu natura şi specificul | | | | | activităţilor respective, precum şi| | | | | adaptate şi echipate pentru a fi | | | | | accesibile şi funcţionale în | | | | | funcţie de tipul dizabilităţii/ | | | | | handicapului copiilor din SRD - | | | | | vezi procedura 23.8 şi standardul | | | | | 24. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VI | 19 | | | | RECLAMAŢII ŞI PROTECŢIE ÎMPOTRIVA | | | | | ABUZURILOR | | | | | (Standarde 17 - 20) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Reclamaţii şi reprezentare | | | | | Furnizorul de servicii şi serviciul| | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi îşi organizează un | | | | | sistem de primire, înregistrare şi | | | | | soluţionare a sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor cu privire la | | | | | serviciile oferite sau pentru care | | | | | se facilitează accesul. Sesizările | | | | | şi reclamaţiile sunt soluţionate cu| | | | | promptitudine şi seriozitate, iar | | | |

Page 166: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

166

| persoana în cauză este informată de| | | | | progresul realizat pentru | | | | | soluţionare în mod periodic şi | | | | | primeşte răspunsul, în scris, în | | | | | maxim 30 de zile calendaristice. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii, | | | | | părinţii acestora sau | | | | | reprezentanţii lor legali cunosc | | | | | procedurile privind modalităţile de| | | | | a efectua sesizări sau reclamaţii, | | | | | precum şi drepturile pe care le au | | | | | cu privire la informarea asupra | | | | | demersurilor pentru rezolvarea şi | | | | | primirea răspunsului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 SRD are proceduri scrise | 1 | | | | privind efectuarea, înregistrarea | | | | | şi soluţionarea sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor referitoare la | | | | | serviciile oferite sau al căror | | | | | acces îl facilitează. În cazul SRD | | | | | publice, procedurile trebuie să | | | | | respecte legislaţia în vigoare cu | | | | | privire la activitatea de | | | | | soluţionare a petiţiilor. În cazul | | | | | SRD private se recomandă ca, pe | | | | | lângă respectarea prevederilor SMO | | | | | prezente, să se respecte şi | | | | | legislaţia mai sus menţionată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 Procedurile trebuie să | 1 | | | | garanteze cel puţin următoarele: | | | | | a) modalităţile de înregistrare a | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor; | | | | | b) informarea celui ce a făcut | | | | | sesizarea/reclamaţia asupra | | | | | stadiului şi modului de soluţionare| | | | | a cazului; | | | | | c) durata maximă în care persoana | | | | | în cauză primeşte răspunsul; | | | | | d) prevederea posibilităţii ca o | | | | | altă persoană să poată sesiza/ | | | | | reclama în numele copilului; | | | | | e) excluderea posibilităţii ca | | | | | persoana care a fost reclamată să | | | | | se implice în rezolvarea cazului; | | | | | f) prevederea unor modalităţi de | | | | | abordare a reclamaţiilor care îl | | | | | vizează pe coordonatorul SRD; | | | | | g) excluderea oricăror represalii | | | | | asupra celor care efectuează | | | | | sesizările/reclamaţiile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.3 SRD pune la dispoziţia | 1 | | | | copiilor, reprezentanţilor lor | | | | | legali, familiilor, personalului şi| | | | | SPSPC o variantă prescurtată a | | | | | procedurilor de sesizare. La | | | | | cerere, aceştia pot primi varianta | | | | | completă a procedurilor. În funcţie| | | | | de vârstă şi tipul dizabilităţii | | | | | şi/sau gradului de handicap, | | | | | copiilor li se explică aceste | | | | | proceduri de sesizare, încă de la | | | |

Page 167: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

167

| admiterea în SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.4 Coordonatorul SRD desemnează | 1 | | | | o persoană care să ţină o evidenţă | | | | | clară a sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor (cereri, rezolvări, | | | | | informarea petenţilor etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.5 Coordonatorul SRD | 1 | | | | reanalizează periodic - cel puţin o| | | | | dată la 3 luni - evidenţa | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor şi | | | | | consemnează concluziile sale în | | | | | registrul de sesizări şi | | | | | reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.6 Evidenţa sesizărilor şi | 1 | | | | reclamaţiilor se trimite periodic -| | | | | cel puţin lunar - furnizorului de | | | | | servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 18 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Protecţia copilului împotriva | | | | | abuzurilor | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi promovează | | | | | şi aplică măsuri de protejare a | | | | | copiilor împotriva oricărei forme | | | | | de intimidare, discriminare, abuz, | | | | | neglijare, exploatare, tratament | | | | | inuman sau degradant. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | în condiţii de siguranţă şi | | | | | bunăstare, orice suspiciune sau | | | | | acuzaţie privind comiterea unui | | | | | abuz fiind soluţionată prompt şi | | | | | corect de către întregul personal, | | | | | conform legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.1 SRD are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare. Aceste| | | | | proceduri sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa personalului, copiilor | | | | | şi familiilor sau reprezentanţilor | | | | | lor legali. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.2 Copiii şi familiile/ | 1 | | | | reprezentanţii legali sunt | | | | | informaţi, în modalităţi | | | | | accesibile, cu privire la aceste | | | | | proceduri. Pentru informare sunt | | | | | utilizate modalităţi şi materiale | | | | | adecvate (interpret în limbajul | | | | | semnelor, materiale scrise în | | | | | Braille, casete audio) în funcţie | | | | | de tipul dizabilităţii şi/sau | | | | | gradul de handicap, precum şi de | | | |

Page 168: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

168

| gradul de maturitate al copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.3 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului, a | | | | | altor copii din SRD sau a unor | | | | | persoane din afara SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.4 SRD ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | cazurilor de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare (inclusiv exploatare | | | | | sexuală sau prin muncă), tratament | | | | | inuman sau degradant în registrul | | | | | de sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.5 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului, în cadrul SRD sau în | | | | | afara SRD, are obligaţia de a le | | | | | semnala la SPSPC şi de a înştiinţa | | | | | coordonatorul SRD, conform | | | | | legislaţiei în vigoare, precum şi | | | | | de a le înregistra, conform | | | | | prevederilor SMO prezente. | | | | | Personalul desemnat de către | | | | | coordonatorul SRD, cu avizul SPSPC,| | | | | poate asigura sau participa la | | | | | evaluarea iniţială a situaţiei de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului care a fost semnalată la | | | | | SPSPC, şi rezultatele acesteia se | | | | | consemnează în fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. Fişa este | | | | | transmisă la SPSPC în termen de | | | | | maxim 48 de ore de la data | | | | | evaluării iniţiale. Modelul fişei | | | | | de semnalare obligatorie şi | | | | | evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului este anexă a ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.6 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului în care sunt implicaţi | | | | | alţi membri ai personalului din | | | | | SRD are obligaţia de a înştiinţa | | | | | imediat coordonatorul SRD, care | | | | | aplică legislaţia în vigoare. În | | | | | situaţia în care coordonatorul SRD | | | | | nu semnalează aceste situaţii la | | | | | SPSPC, în termenul prevăzut de SMO | | | | | prezente, personalul care a | | | | | înştiinţat coordonatorul are | | | | | obligaţia efectuării acestei | | | |

Page 169: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

169

| semnalări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.7 SRD asigură sprijin | 1 | | | | psihologic şi consiliere copiilor | | | | | care au fost intimidaţi sau | | | | | discriminaţi. În situaţia copiilor | | | | | abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, | | | | | SRD asigură accesul acestora la | | | | | serviciile stabilite de SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 19 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Relaţia personalului cu copiii | | | | | Relaţiile personalului cu copiii au| | | | | o bază sănătoasă, răspunzând | | | | | normelor de conduită morală, | | | | | profesională şi socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au o | | | | | relaţie firească, bazată pe | | | | | sinceritate şi respect, cu | | | | | personalul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.1 SRD îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | scrise privind relaţiile dintre | | | | | membrii personalului şi copii, care| | | | | sunt aduse la cunoştinţa | | | | | personalului, copiilor şi | | | | | familiilor/reprezentanţilor legali | | | | | ai acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.2 Repartizarea personalului pe | 1 | | | | ture şi grupe de copii se face | | | | | astfel încât să existe o | | | | | continuitate a relaţiilor | | | | | interumane menită să asigure | | | | | stabilitatea afectivă a copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 20 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Controlul comportamentului | | | | | Personalul reacţionează pozitiv la | | | | | diversele comportamente ale | | | | | copiilor şi ia sancţiuni educative | | | | | adecvate, constructive în cazul | | | | | unor comportamente inacceptabile | | | | | repetate ale acestora. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | sunt încurajaţi şi sprijiniţi să-şi| | | | | formeze o conduită socială | | | | | acceptabilă şi, atunci când au un | | | | | comportament inacceptabil, sunt | | | | | trataţi de personal în mod | | | | | constructiv, fără excese sau | | | | | subiectivism. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.1 Personalul poate utiliza | 1 | | | | măsuri restrictive (de exemplu, | | | | | imobilizare, izolare etc.) numai ca| | | | | ultimă soluţie de prevenire sau | | | | | stopare a vătămării copilului, a | | | | | altor persoane ori a unor | | | | | distrugeri importante de bunuri | | | | | materiale. Măsurile nu se aplică | | | |

Page 170: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

170

| punitiv, ci doar pentru oprirea | | | | | comportamentelor deviante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.2 Sunt interzise: | 1 | | | | a) pedeapsa corporală; | | | | | b) deprivarea de hrană, apă sau | | | | | somn; | | | | | c) penalităţile financiare; | | | | | d) orice examinare intimă a | | | | | copilului dacă nu are o raţiune | | | | | medicală şi nu e efectuată de | | | | | personal medico-sanitar; | | | | | e) confiscarea echipamentelor | | | | | copilului; | | | | | f) privarea de medicaţie sau | | | | | tratament medical; | | | | | g) pedepsirea unui grup de copii | | | | | pentru comportamentul unui copil | | | | | din grup; | | | | | h) implicarea unui copil în | | | | | pedepsirea altui copil; | | | | | i) orice restricţionare a | | | | | contactului cu familia dacă nu | | | | | există o hotărâre în acest sens, | | | | | conform legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.3 Toate cazurile în care se | 1 | | | | aplică măsuri restrictive copiilor | | | | | sunt înregistrate într-o fişă | | | | | specială, ataşată PIS pentru | | | | | sănătate, precizându-se cel puţin: | | | | | numele copilului, data, ora şi | | | | | locul incidentului; măsurile luate;| | | | | numele membrilor personalului care | | | | | au acţionat; numele altor persoane | | | | | martore la incident, inclusiv | | | | | copii; eventualele consecinţe ale | | | | | măsurilor luate; semnătura | | | | | persoanei autorizate să efectueze | | | | | înregistrările. După aplicarea | | | | | măsurii restrictive, copilul va fi | | | | | examinat de un medic, în termen de | | | | | 24 de ore. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.4 Coordonatorul SRD verifică cu| 1 | | | | regularitate - cel puţin o dată pe | | | | | lună, evidenţele cazurilor de | | | | | restricţionare pentru a controla şi| | | | | sancţiona corespunzător personalul | | | | | (atunci când e cazul) şi pentru a | | | | | identifica factorii de risc ai | | | | | producerii incidentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VII | 5 | | | | EVENIMENTE DEOSEBITE | | | | | (Standarde 21 - 22) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 21 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Absenţa unui copil fără permisiune | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | măsuri adecvate de prevenire şi | | | | | intervenţie pentru copiii care | | | |

Page 171: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

171

| părăsesc serviciul fără permisiune.| | | | | Rezultate aşteptate: Copiii, care | | | | | absentează fără permisiune, | | | | | beneficiază de sprijin în vederea | | | | | reintegrării lor în sistemul de | | | | | protecţie a copilului, dacă | | | | | reintegrarea sau integrarea | | | | | familială nu este posibilă la | | | | | momentul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.1 SRD îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | scrise privind rezolvarea cazurilor| | | | | de absenţă a copiilor fără | | | | | permisiune, pe care le aduce la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | | Aceste proceduri includ cel puţin | | | | | următoarele: | | | | | a) anunţarea părinţilor, poliţiei, | | | | | SPSPC şi evaluarea riscurilor; | | | | | b) modalităţi de căutare a | | | | | copilului; | | | | | c) readucerea copilului în SRD; | | | | | d) evaluarea motivelor plecării | | | | | copilului şi revizuirea PSP pentru | | | | | satisfacerea cerinţelor sale şi | | | | | sprijinirea reintegrării în SRD sau| | | | | în alt serviciu din cadrul | | | | | sistemului de protecţie a copilului| | | | | şi | | | | | e) măsuri de prevenire a acestor | | | | | situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.1 SRD ţine o evidenţă scrisă a | 1 | | | | situaţiilor de absenţă fără | | | | | permisiune a copiilor, pe care | | | | | coordonatorul o analizează periodic| | | | | şi o transmite furnizorului de | | | | | servicii şi la SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 22 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Notificarea cu privire la | | | | | evenimentele importante | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi are | | | | | obligaţia de a informa, în scris, | | | | | factorii direct interesaţi, cu | | | | | privire la incidentele deosebite | | | | | survenite în legătură cu protecţia | | | | | copilului, în maximum 24 de ore de | | | | | la producerea evenimentului. | | | | | Rezultate aşteptate: Familia sau | | | | | reprezentantul legal al copilului, | | | | | precum şi serviciul public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului ori alţi factori direct | | | | | interesaţi, conform legii, sunt | | | | | anunţaţi la timp de toate | | | | | incidentele deosebite, survenite în| | | | | legătură cu protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.1 SRD îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | scrise cu privire la notificarea | | | | | evenimentelor care afectează | | | |

Page 172: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

172

| bunăstarea sau siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.2 Notificările efectuate şi | 1 | | | | măsurile întreprinse pentru | | | | | rezolvarea problemelor notificate | | | | | se consemnează în dosarul | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.3 Se notifică cel puţin | 1 | | | | următoarele evenimente: | | | | | a) decesul unui copil, inclusiv | | | | | circumstanţele în care s-a produs; | | | | | b) bolile infecţioase şi alte boli,| | | | | conform normelor sistemului de | | | | | sănătate; | | | | | c) o rănire sau vătămare importantă| | | | | ori accident; | | | | | d) o boală ce nu poate fi tratată | | | | | în SRD; | | | | | e) contravenţii şi infracţiuni; | | | | | f) orice acuzaţii privind | | | | | comportamentul inadecvat al unui | | | | | membru al personalului | | | | | g) orice alt eveniment petrecut în | | | | | SRD care afectează bunăstarea sau | | | | | siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODULUL VIII | 15 | | | | MEDIUL | | | | | (Standarde 23 - 26) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 23 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Amplasamentul, compartimentarea şi | | | | | dimensiunile construcţiei | | | | | Amplasamentul, dimensiunile şi | | | | | compartimentarea construcţiei | | | | | corespund misiunii serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o locaţie deschisă | | | | | către comunitate, cu caracteristici| | | | | de tip familial şi care răspunde | | | | | nevoilor individuale ale copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.1 SRD este amplasat într-un loc| 1 | | | | accesibil pentru toţi membrii | | | | | comunităţii, ţinând cont de | | | | | mijloacele de transport, de | | | | | comunicare şi de distanţa faţă de | | | | | alte servicii sociale comunitare, | | | | | precum şi de facilităţile de | | | | | educaţie şi recreere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.2 Într-un imobil comun (bloc) | 1 | | | | este permisă amenajarea a maximum | | | | | 10% din totalul apartamentelor | | | | | pentru copii/tineri, cu şi/sau fără| | | | | dizabilităţi, aflaţi în evidenţa | | | | | sistemului de protecţie a | | | | | copilului, astfel încât să se evite| | | | | reiterarea modelului colectivităţii| | | | | instituţionale de tip clasic. | | | |

Page 173: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

173

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.3 Spaţiul locativ este | 1 | | | | structurat şi amenajat în mod | | | | | funcţional, la un nivel decent, | | | | | pentru a permite desfăşurarea în | | | | | condiţii corespunzătoare a | | | | | activităţilor SRD şi pentru a oferi| | | | | o ambianţă confortabilă, cât mai | | | | | apropiată de cea familială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.4 Toate spaţiile sunt | 1 | | | | accesibile permiţând mobilitatea şi| | | | | autonomia copiilor. Restricţiile | | | | | privind accesibilitatea | | | | | (poziţionarea foarte sus a | | | | | clanţelor etc.) se vor efectua | | | | | numai în cazul în care există | | | | | indicaţii exprese, în interesul | | | | | superior al copilului, cu avizul | | | | | SPSPC şi numai pentru copiii pentru| | | | | care s-a emis recomandarea | | | | | respectivă. Se asigură condiţii | | | | | care să permită accesul şi | | | | | mobilitatea tuturor copiilor, în | | | | | toate spaţiile SRD, adaptări şi | | | | | echipamente adecvate tipului | | | | | dizabilităţii şi/sau gradului de | | | | | handicap: | | | | | a) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap motor se realizează | | | | | amenajări corespunzătoare (scări | | | | | prevăzute cu elemente de siguranţă,| | | | | pante, uşi cu o lăţime de minim 90 | | | | | cm, care să permită manevrarea | | | | | fotoliului rulant etc.); | | | | | dispozitive şi echipamente de | | | | | deplasare etc.; | | | | | b) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap vizual se instalează | | | | | sisteme de avertizare sonoră, | | | | | iluminat şi colorit corespunzător | | | | | etc.; | | | | | c) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap în ceea ce priveşte | | | | | funcţia auditivă se utilizează | | | | | instalaţii de amplificare, sistem | | | | | de avertizare vizuală (lumină, | | | | | culoare) etc. şi | | | | | d) orice alte echipamente necesare.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 24 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Condiţiile de locuit | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | copiilor condiţii de locuit de bună| | | | | calitate, decente şi asemănătoare | | | | | mediului familial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | într-un mediu de tip familial | | | | | corespunzător nevoilor lor | | | | | specifice de viaţă şi îngrijire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.1 Locaţia SRD este amenajată şi| 1 | | |

Page 174: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

174

| mobilată adecvat nevoilor copiilor | | | | | rezidenţi, ca număr, distribuţie pe| | | | | sexe, vârstă, tradiţii etnice şi | | | | | culturale, tipul dizabilităţii şi/ | | | | | sau gradul de handicap etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.2 SRD are şi aplică un program | 1 | | | | de întreţinere şi reparaţii, de | | | | | menţinere a siguranţei, curăţeniei | | | | | şi igienei, în toate spaţiile | | | | | aferente, interioare sau, după caz,| | | | | exterioare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.3 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | un spaţiu propriu într-un dormitor.| | | | | Pot ocupa împreună un dormitor | | | | | maximum 4 copii, de acelaşi sex. | | | | | Coordonatorul SRD poate admite | | | | | excepţii în cazul particular al | | | | | copiilor fraţi şi stabileşte | | | | | modalităţile concrete în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.4 În dormitor se asigură o | 1 | | | | suprafaţă locuibilă de minimum 6 | | | | | m2/copil, iar în cazul copiilor cu | | | | | dizabilităţi/handicap motor, care | | | | | folosesc fotoliu rulant, se asigură| | | | | o suprafaţă minimă de 8 m2/copil. | | | | | Totodată se sigură toate adaptările| | | | | şi echipamentele necesare - | | | | | mobilier adaptat, sisteme de | | | | | semnalizare, sisteme de alarmare | | | | | etc., în funcţie de tipul | | | | | dizabilităţii - vezi procedura | | | | | 23.8. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.5 În dormitor, copiii trebuie | 1 | | | | să aibă cel puţin: un pat propriu, | | | | | cu saltea, curat şi confortabil, | | | | | dotat cu echipamentele necesare; | | | | | dulap/compartiment propriu pentru | | | | | haine, ce se poate încuia; sursă de| | | | | lumină individuală; masă, scaune; | | | | | covor sau alte materiale potrivite;| | | | | perdele sau transperante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.6 Nu este admis ca membri ai | 1 | | | | personalului să ocupe o cameră | | | | | împreună cu copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 25 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Spaţiile igienico-sanitare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi asigură | | | | | spaţii igienico-sanitare | | | | | suficiente, amenajate şi dotate cu | | | | | echipamentul corespunzător | | | | | numărului şi nevoilor specifice ale| | | | | copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au | | | | | acces la spaţii igienico-sanitare, | | | | | în condiţii de siguranţă, | | | |

Page 175: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

175

| funcţionalitate şi confort, de | | | | | respectare a demnităţii şi | | | | | intimităţii personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.1 SRD asigură câte o cabină WC | 1 | | | | şi respectiv câte o chiuvetă la | | | | | maximum 4 copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.2 În SRD există băi şi/sau | 1 | | | | duşuri suficiente, organizate pe | | | | | sexe: o baie/duş la maximum 6 | | | | | copii. Spaţiile pentru băi/duşuri | | | | | sunt amenajate cu materiale ce pot | | | | | fi cu uşurinţă igienizate (gresie, | | | | | faianţă), sunt prevăzute cu | | | | | materiale antiderapante şi sunt | | | | | dotate cu echipamentele necesare | | | | | (căzi de baie/duşuri) şi | | | | | materialele consumabile uzuale | | | | | (săpun, şampon, prosoape de uz | | | | | individual etc.). Pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi motorii se asigură | | | | | spaţii de baie/duşuri separate, cu | | | | | o suprafaţă mai mare (pentru a | | | | | permite manevrarea fotoliului | | | | | rulant), adaptate şi echipate | | | | | corespunzător (căzi de baie | | | | | adaptate care permit accesul | | | | | lateral pentru transferul copilului| | | | | de pe targa sau din fotoliul | | | | | rulant, instalaţii de susţinere | | | | | etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.3 Spaţiile igienico-sanitare | 1 | | | | sunt compartimentate, iar uşile | | | | | compartimentelor se încuie pe | | | | | dinăuntru, pentru a respecta | | | | | cerinţele de intimitate şi | | | | | siguranţă ale copiilor. Personalul | | | | | poate descuia uşile de la grupurile| | | | | igienico-sanitare, din afara | | | | | compartimentelor, în caz de | | | | | urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 26 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Siguranţa şi securitatea | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi ia măsurile | | | | | de siguranţă şi securitate legale | | | | | şi necesare pentru asigurarea | | | | | protecţiei copiilor, personalului | | | | | şi a vizitatorilor împotriva | | | | | evenimentelor şi accidentelor cu | | | | | potenţial vătămător. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii se află| | | | | în siguranţă atât în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi, cât şi în | | | | | afara acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.1 Coordonatorul SRD se asigură | 1 | | | | că SRD are toate autorizaţiile şi | | | |

Page 176: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

176

| asigurările necesare pentru o | | | | | funcţionare optimă şi răspunde | | | | | cerinţelor autorităţilor locale în | | | | | ceea ce priveşte siguranţa şi | | | | | securitatea copiilor, în | | | | | conformitate cu prevederile | | | | | legislative în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.2 SRD asigură măsuri speciale | 1 | | | | de siguranţă şi prevenire a | | | | | accidentelor în raport cu tipul | | | | | dizabilităţii şi/sau gradul de | | | | | handicap al copiilor rezidenţi: | | | | | pentru copiii nedeplasabili se | | | | | asigură asistenţă calificată pentru| | | | | îngrijirea corporală; pentru copiii| | | | | cu incontinenţă urinară se asigură | | | | | materiale şi echipamente | | | | | suficiente, precum şi consiliere | | | | | pentru menţinerea igienei; pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi motorii, | | | | | care utilizează fotoliu rulant, se | | | | | asigură accesibilizarea mediului | | | | | fizic (uşi glisante, pante, | | | | | scripeţi, spaţii igienico-sanitare | | | | | adaptate etc.); pentru copiii cu | | | | | dizabiliţăti/handicap vizual se | | | | | amenajează benzi de ghidaj, | | | | | indicatoare cu grafică în relief | | | | | (scriere Braille) etc.; pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi de auz se | | | | | asigură elemente de semnalizare | | | | | vizuală, zone colorate contrastant | | | | | etc. - vezi procedura 23.8. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IX | 19 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 27 - 30) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 27 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Recrutare şi angajare | | | | | Personalul este selectat cu atenţie| | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | copiilor şi misiunii serviciului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi, precum şi | | | | | părinţii sau alte persoane care îi | | | | | vizitează beneficiază de servicii | | | | | de calitate oferite de personal | | | | | calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente.| | | | | Dacă SRD funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | |

Page 177: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

177

| personalului SRD să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc limba | | | | | minorităţilor respective. Se | | | | | recomandă angajarea unor | | | | | profesionişti care cunosc | | | | | problematica şi nevoile speciale | | | | | ale copiilor cu dizabilităţi şi | | | | | care au abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare cu aceşti copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.2 Angajatorul poate dispune, în| 1 | | | | condiţiile legii, şi de alt | | | | | personal decât cel prevăzut în | | | | | statul de funcţii al SRD, în | | | | | vederea îndeplinirii misiunii SRD | | | | | în condiţii optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.3 Coordonatorul SRD trebuie să | 1 | | | | aibă studii superioare şi | | | | | experienţă de cel puţin doi ani în | | | | | servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.4 Coordonatorul SRD se asigură | 1 | | | | că fişele de post sunt revizuite în| | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 28 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Numărul şi structura de personal | | | | | Numărul şi structura de personal | | | | | ale serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi sunt | | | | | satisfăcătoare pentru îndeplinirea | | | | | misiunii acestuia în condiţii | | | | | optime. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de continuitate în | | | | | îngrijire şi de servicii de | | | | | calitate oferite de personal | | | | | calificat la orice oră din zi şi | | | | | din noapte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.1 Stabilirea numărului şi | 1 | | | | structurii de personal se face de | | | | | către angajator împreună cu | | | | | coordonatorul SRD, se înregistrează| | | | | şi se revizuieşte cel puţin anual. | | | | | În stabilirea numărului şi | | | | | structurii de personal se ţine cont| | | | | de permanenţa pe timp de zi şi de | | | | | noapte, raportul minim adulţi-copii| | | | | (vezi procedura 28.3), planurile | | | | | individualizate de protecţie, | | | | | nevoile specifice ale copiilor, | | | | | precum şi de numărul de copii din | | | | | SRD, prezenţa ambelor sexe şi | | | | | rezolvarea oricăror dificultăţi cu | | | | | care se confruntă SRD la un moment | | | | | dat. Normarea se face în funcţie de| | | | | raportul minim adulţi-copii (vezi | | | |

Page 178: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

178

| procedura 28.3) şi cu asigurarea | | | | | respectării drepturilor | | | | | angajaţilor, conform prevederilor | | | | | Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.2 Furnizorul de servicii | 1 | | | | trebuie să asigure următoarele | | | | | categorii principale de personal | | | | | pentru copiii din SRD: | | | | | a) personal pentru îngrijirea de | | | | | bază şi educaţia non-formală şi | | | | | informală, | | | | | b) personal pentru îngrijirea | | | | | sănătăţii, | | | | | c) personal pentru reabilitare, | | | | | d) personal pentru conducere şi | | | | | administrare, | | | | | e) personal pentru întreţinere şi | | | | | pază, | | | | | f) personal pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă şi | | | | | pregătirea reintegrării sau | | | | | integrării familiale. În cazul | | | | | aşa-numitului părinte social, | | | | | acesta poate asigura activităţile | | | | | de îngrijire de bază, educaţie | | | | | non-formală şi informală, | | | | | supraveghere pe timp de noapte, | | | | | administrare a medicamentelor | | | | | prescrise de medic, pregătirea | | | | | meselor, asigurarea curăţeniei, | | | | | spălatul rufelor, dezvoltarea unora| | | | | dintre deprinderile de viaţă | | | | | independentă etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.3 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | de bază şi educaţie non-formală şi | | | | | informală este reprezentat de | | | | | educator sau educatorul | | | | | specializat. Se asigură doi | | | | | educatori pe grupa de copii, câte | | | | | un educator pe tură, respectiv 7.00| | | | | - 15.00 şi 14.00 - 22.00; pe timpul| | | | | nopţii, în situaţia în care nu se | | | | | poate asigura prezenţa unui | | | | | educator, se asigură prezenţa unui | | | | | supraveghetor la două grupe de | | | | | copii, între 21.00 - 7.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.4 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | sănătăţii poate fi reprezentat de | | | | | infirmiere, asistente medicale, | | | | | inclusiv dieteticiene, şi medici, | | | | | în funcţie de nevoile copiilor din | | | | | SRD. Se asigură o asistentă | | | | | medicală la două grupe de copii, | | | | | câte o asistentă pe tură. Toţi | | | | | copiii din SRD trebuie înscrişi la | | | | | medicul de familie din comunitate. | | | | | În situaţia în care acest lucru nu | | | | | este posibil şi faptul este bine | | | | | documentat, furnizorul de servicii | | | | | trebuie să asigure angajarea unui | | | | | medic, conform prevederilor | | | |

Page 179: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

179

| Codului muncii. Acordarea | | | | | serviciilor medicale de | | | | | specialitate şi stomatologice se | | | | | realizează în acord cu prevederile | | | | | legislative în vigoare din domeniul| | | | | sănătăţii şi ale SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.5 Personalul pentru conducere | 1 | | | | şi administrare este reprezentat de| | | | | coordonator, contabil, | | | | | administrator etc., care, în | | | | | funcţie de tipul SRD, pot sau nu să| | | | | se regăsească în aceeaşi locaţie cu| | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.6 Personalul pentru întreţinere| 1 | | | | şi pază este reprezentat de | | | | | bucătar, ajutor de bucătar, | | | | | îngrijitor de curăţenie, | | | | | spălătoreasă, muncitor pentru | | | | | întreţinere, fochişti, paznic, | | | | | şofer etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.7 Personalul pentru dezvoltarea| 1 | | | | deprinderilor de viaţă şi | | | | | pregătirea reintegrării sau | | | | | integrării familiale este | | | | | reprezentat în principal de | | | | | psihologi şi asistenţi sociali. | | | | | Numărul şi modalitatea de angajare | | | | | se face cu respectarea legislaţiei | | | | | în vigoare şi a prevederilor SMO | | | | | prezente, dar totodată ţine cont de| | | | | SMO pentru serviciul de dezvoltare | | | | | a deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, pentru centrul de | | | | | pregătire şi sprijinire a | | | | | reintegrării şi integrării | | | | | copilului în familie şi pentru | | | | | managementul de caz în domeniul | | | | | protecţiei copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 29 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Resursele umane ale serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra cu copiii cu şi/sau fără | | | | | dizabilităţi, precum şi în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.1 Fiecare angajat al SRD, | 1 | | | | inclusiv coodonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului/ | | | |

Page 180: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

180

| protecţiei copilului cu | | | | | dizabilităţi sau domenii conexe/ | | | | | interdisciplinare, asigurate din | | | | | bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.2 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.3 SRD are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | în cadrul SRD pentru voluntari, | | | | | înainte de începerea activităţilor | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.4 Coordonatorul SRD beneficiază| 1 | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.5 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | angajaţilor se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare, prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | | | în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 30 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi dispune de | | | | | un sistem eficient de supervizare | | | | | al resurselor umane, care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim.| | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru copiii rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S30.1 Coordonatorul SRD are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S30.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S30.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL X | 10 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 31 - 33) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 31 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Proiectul instituţional | | | | | Coordonatorul se asigură că | | | | | serviciul pentru protecţia | | | |

Page 181: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

181

| copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi funcţionează| | | | | în acord cu un proiect | | | | | instituţional întocmit în baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii prezente şi a nevoilor | | | | | specifice ale copiilor care sunt | | | | | protejaţi în serviciul respectiv. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de protecţie la | | | | | standarde cel puţin minime de | | | | | calitate pe toată perioada cât sunt| | | | | rezidenţi în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.1 Coordonatorul SRD are | 1 | | | | obligaţia de a elabora, în | | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate din subordine, un | | | | | document cadru - numit proiect | | | | | instituţional, care cuprinde cel | | | | | puţin următoarele: | | | | | a) definiţia SRD, | | | | | b) misiunea acestuia, | | | | | c) principiile, | | | | | d) obiectivele de dezvoltare | | | | | instituţională, | | | | | e) activităţile, | | | | | f) clienţii şi nevoile specifice | | | | | ale acestora, | | | | | g) resursele umane, materiale şi | | | | | financiare disponibile şi | | | | | potenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.2 SMO şi proiectul | 1 | | | | instituţional stau la baza | | | | | întocmirii celorlalte documente cu | | | | | care operează unitatea, respectiv | | | | | MOF, regulamentul de ordine | | | | | interioară sau, după caz, normele | | | | | interne de funcţionare, proceduri | | | | | de lucru, materiale informative | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 32 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Managementul comunicării şi | | | | | informaţiei | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial pentru| | | | | copiii cu dizabilităţi colaborează | | | | | permanent cu profesioniştii, | | | | | autorităţile administraţiei locale | | | | | şi alte servicii pentru copil şi | | | | | familie din comunitate şi totodată | | | | | promovează munca în echipă atât în | | | | | interiorul, cât şi în exteriorul | | | | | său. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | rezidenţi beneficiază de sprijinul | | | | | şi serviciile oferite sau | | | | | facilitate de serviciul pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | |

Page 182: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

182

| rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi în vederea | | | | | reintegrării sau integrării | | | | | familiale şi/sau integrării lor | | | | | socio-profesionale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.1 Furnizorul de servicii este | 1 | | | | obligat să asigure monitorizarea | | | | | externă a activităţii SRD. Persoana| | | | | desemnată în acest sens va efectua | | | | | vizite la SRD, anunţate şi | | | | | neanunţate, în mod periodic - cel | | | | | puţin o dată pe lună, care sunt | | | | | înregistrate în documentele | | | | | furnizorului de servicii şi în | | | | | copie la SRD. Se recomandă ca | | | | | aceste vizite să se facă în general| | | | | neanunţat. Vizitele anunţate se fac| | | | | în cazul în care persoana desemnată| | | | | doreşte să întâlnească anumiţi | | | | | profesionişti din cadrul SRD, care | | | | | trebuie înştiinţaţi din timp în | | | | | legătură cu vizita respectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.2 Persoana desemnată face | 1 | | | | recomandări, avizate de furnizorul | | | | | de servicii şi verifică modul de | | | | | îndeplinire a acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.3 Coordonatorul trebuie să ia | 1 | | | | măsuri cu privire la orice problemă| | | | | apărută în SRD (de exemplu, rulaj | | | | | mare al personalului, reclamaţii) | | | | | sau în viaţa copiilor (de exemplu, | | | | | abuz, abandon şcolar). În | | | | | situaţiile de urgenţă, definite | | | | | prin punerea în pericol a vieţii | | | | | şi/sau securităţii copilului, | | | | | măsurile trebuie luate în cel mai | | | | | scurt timp, maxim 24 de ore, cu | | | | | anunţarea managerului de caz şi a | | | | | furnizorului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.4 Coordonatorul SRD are | 1 | | | | responsabilitatea de a superviza | | | | | utilizarea fondurilor derulate de | | | | | SRD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.5 Pe tot parcursul rezidenţei | 1 | | | | în SRD, copiii care au împlinit | | | | | vârsta de 10 ani, precum şi familia| | | | | sau, după caz, reprezentantul legal| | | | | al copilului au acces la datele din| | | | | dosarul copilului, numai dacă acest| | | | | lucru nu contravine interesului | | | | | superior al acestuia. În situaţia | | | | | în care unele date din dosar pot | | | | | pune în pericol securitatea şi | | | | | dezvoltarea copilului, | | | | | coordonatorul SRD poate decide | | | | | restricţionarea accesului | | | | | persoanelor menţionate anterior la | | | | | aceste date, pe o perioadă | | | | | determinată de timp, şi acest fapt | | | |

Page 183: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

183

| se consemnează în dosarul copilului| | | | | împreună cu motivaţia acestui fapt.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 33 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Managementul resurselor umane | | | | | Coordonatorul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi se asigură că întregul| | | | | personal este calificat şi pregătit| | | | | corespunzător, conştient de | | | | | responsabilităţile care îi revin | | | | | prin fişa postului şi capabil să | | | | | lucreze în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | corespunde numărului de copii | | | | | rezidenţi, nevoilor lor specifice | | | | | şi dificultăţilor cu care se poate | | | | | confrunta serviciul pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi la un moment dat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S33.1 Personalului i se pun la | 1 | | | | dispoziţie toate documentele | | | | | relevante pentru munca sa: | | | | | proiectul instituţional, MOF, | | | | | regulamentul de ordine interioară | | | | | sau, după caz, normele interne de | | | | | funcţionare, proceduri de lucru | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S33.2 Coordonatorul SRD organizează| 1 | | | | periodic - cel puţin o dată pe | | | | | lună, sau de câte ori este nevoie | | | | | şedinţe administrative cu întregul | | | | | personal. Aceste şedinţe sunt | | | | | planificate, au o agendă afişată şi| | | | | conţinutul lor este consemnat în | | | | | procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S33.3 Se recomandă ca personalul să| 1 | | | | fie mixt, format din persoane de | | | | | ambele sexe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 135 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 12 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 184: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

184

| MODUL I | 4 | | | | INFORMAŢII ŞI RELAŢII CU | | | | | COMUNITATEA | | | | | (Standarde 1 - 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de informare la nivelul | | | | | comunităţii | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi dezvoltă acţiuni de | | | | | informare la nivelul comunităţii în| | | | | ceea ce priveşte serviciile oferite| | | | | şi beneficiile acestora pentru | | | | | copii şi familiile acestora. | | | | | Centrul promovează integrarea/ | | | | | includerea socială deplină şi | | | | | activă a copiilor cu dizabilităţi. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | cunoaşte serviciile de care copiii | | | | | beneficiază sau pot beneficia prin | | | | | intermediul centrului de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cel puţin o dată pe an, CZD | 1 | | | | sprijină organizarea de campanii de| | | | | sensibilizare a comunităţii | | | | | referitoare la prevenirea | | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copiilor în general, precum şi la | | | | | problematica copiilor cu | | | | | dizabilităţi în particular. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CZD colaborează cu | 1 | | | | instituţiile relevante de la | | | | | nivelul comunităţii (primăria, | | | | | şcolile, unităţile sanitare, | | | | | biserica, poliţia etc.) în vederea | | | | | identificării potenţialilor | | | | | beneficiari. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 CZD desfăşoară activităţi de | 1 | | | | recrutare de voluntari din | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Relaţii de colaborare activă cu | | | | | familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi | | | | | Personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi face toate | | | | | demersurile necesare pentru a | | | | | stabili relaţii de colaborare | | | | | activă cu familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi. | | | | | Rezultate aşteptate: Familiile | | | | | copiilor colaborează activ cu | | | | | personalul centrului şi sunt | | | | | conştiente de importanţa stabilirii| | | | | unui parteneriat real cu acesta în | | | | | beneficiul propriilor copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Personalul este pregătit în | 1 | | | | ceea ce priveşte semnificaţia | | | |

Page 185: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

185

| relaţiei copil-părinte, importanţa | | | | | participării părinţilor ca | | | | | parteneri în program şi rolul CZD | | | | | în sprijinirea şi întărirea | | | | | relaţiei copil-părinte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 25 | | | | ACTIVITĂŢI | | | | | (Standarde 3 - 9) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie | | | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie este elaborat de | | | | | personalul de specialitate în | | | | | funcţie de nevoile şi | | | | | particularităţile fiecărui copil în| | | | | parte. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | din centrul de zi beneficiază de un| | | | | program personalizat de | | | | | intervenţie, reactualizat periodic.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Clienţii se pot adresa în mod | 1 | | | | direct acestui serviciu sau prin | | | | | referire din partea serviciului | | | | | public specializat pentru protecţia| | | | | copilului, denumit în continuare | | | | | SPSPC, organismelor private | | | | | autorizate şi altor instituţii | | | | | relevante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 În situaţia solicitărilor | 1 | | | | directe sau a referirilor din | | | | | partea altor organizaţii sau | | | | | instituţii relevante, CZD anunţă | | | | | SPSPC în vederea evaluării complexe| | | | | a copilului şi luării măsurilor | | | | | corespunzătoare, conform legii în | | | | | vigoare, cu scopul prevenirii | | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Programul personalizat de | 1 | | | | intervenţie, denumit în continuare | | | | | PPI, este realizat, în echipă, de | | | | | personalul de specialitate care | | | | | lucrează cu copilul în CZD, pe baza| | | | | evaluării făcute fiecărui copil în | | | | | parte la admiterea în CZD. | | | | | Serviciul de evaluare complexă din | | | | | cadrul SPSPC pune la dispoziţia | | | | | personalului de specialitate din | | | | | CZD toate documentele necesare | | | | | întocmirii PPL PPI este avizat de | | | | | coordonatorul CZD şi elaborarea se | | | | | face cu consultarea copilului, în | | | | | raport de vârstă şi gradul de | | | | | maturitate, precum şi a familiei | | | | | acestuia sau a reprezentantului | | | | | legal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 PPI conţine informaţii despre | 1 | | |

Page 186: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

186

| toate activităţile şi serviciile | | | | | oferite copilului şi familiei | | | | | acestuia în cadrul CZD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Obiectivele sunt evaluate | 1 | | | | periodic şi actualizate în funcţie | | | | | de gradul în care au fost | | | | | realizate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Programul zilnic al copiilor | | | | | Programul zilnic al copiilor în | | | | | centru se desfăşoară ţinând cont de| | | | | vârsta acestora, nivelul de | | | | | dezvoltare, potenţialul, nevoile şi| | | | | disponibilităţile pe care le au, | | | | | asigurându-li-se totodată | | | | | îngrijirea de care au nevoie pentru| | | | | dezvoltarea lor optimă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii sunt | | | | | îngrijiţi corespunzător, iar | | | | | activităţile desfăşurate sunt | | | | | conforme cu vârsta, nevoile şi | | | | | particularităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Activităţile cu copiii sunt | 1 | | | | diversificate, adaptate vârstei lor| | | | | şi răspund nivelului şi | | | | | potenţialului lor de dezvoltare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Asigurarea hranei copiilor | 1 | | | | care frecventează CZD se face în | | | | | funcţie de numărul de ore pe care | | | | | copii îl petrec în CZD. Meniurile | | | | | asigură o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 CZD sprijină organizarea | 1 | | | | meselor festive pentru sărbătorirea| | | | | zilelor de naştere ale copiilor cu | | | | | prioritate în propria familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi educaţionale | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi oferă copilului | | | | | numeroase activităţi sau situaţii | | | | | de învăţare, inclusiv de dezvoltare| | | | | a deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, care sunt bine | | | | | planificate dinainte de către | | | | | personalul de specialitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de un program | | | | | educaţional adecvat vârstei, | | | | | nevoilor, potenţialului de | | | | | dezvoltare şi particularităţilor | | | | | sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 187: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

187

| S5.1 Educatorul sau educatorul | 1 | | | | specializat elaborează programul | | | | | educaţional pentru fiecare copil în| | | | | parte. În cazul formării | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, acesta se consultă cu| | | | | asistentul social şi se ţine cont | | | | | prevederile relevante pentru | | | | | copilul în cauză din SMO pentru | | | | | serviciul de dezvoltare a | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 CZD asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, inclusiv resursele| | | | | materiale necesare, adaptate | | | | | tipului dizabilităţii şi/sau | | | | | gradului de handicap, pentru a avea| | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | în mod regulat unitatea de | | | | | învăţământ la care este înscris, | | | | | dacă acest lucru este prevăzut în | | | | | PPL | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Educatorul/educatorul | 1 | | | | specializat urmăreşte pregătirea | | | | | temelor şcolare şi asigură | | | | | sprijinul necesar pentru realizarea| | | | | acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 CZD încurajează şi sprijină | 1 | | | | fiecare copil să participe la | | | | | activităţile extraşcolare | | | | | organizate de unitatea de | | | | | învăţământ şi de CZD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Activităţi de abilitare şi | | | | | reabilitare | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi oferă copiilor | | | | | activităţi variate şi eficiente de | | | | | abilitare şi reabilitare în | | | | | conformitate cu nevoile lor | | | | | specifice. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | de abilitare/reabilitare realizate | | | | | de personal specializat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | (kinetoterapeuţi, fizioterapeuţi, | | | | | logopezi, psihopedagogi, | | | | | consilieri/psihoterapeuţi, | | | | | terapeuţi ocupaţionali etc.) | | | | | elaborează programul de abilitare/ | | | | | reabilitare a copiilor şi este | | | | | responsabil de îndeplinirea | | | | | obiectivelor stabilite în cadrul | | | | | acestui program, ţinând cont de | | | | | recomandările şi contraindicaţiile | | | | | medicale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Activităţile de abilitare/ | 1 | | |

Page 188: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

188

| reabilitare pot fi, după caz: | | | | | a) fizioterapie; | | | | | b) kinetoterapie şi masaj; | | | | | c) logopedie; | | | | | d) terapie psiho-motrică şi de | | | | | abilitate manuală; | | | | | e) terapii prin învăţare (de | | | | | exemplu, reprezentare, dezvoltarea | | | | | imaginaţiei, a atenţiei, memoriei, | | | | | inteligenţei, creativităţii etc.); | | | | | f) dezvoltarea abilităţilor de | | | | | autocontrol (de exemplu, | | | | | dezvoltarea procesului de inhibiţie| | | | | voluntară); | | | | | g) organizarea şi formarea | | | | | autonomiei personale (de exemplu, | | | | | educaţie perceptivă, igienă | | | | | personală, formarea deprinderilor | | | | | de autoservire, autogospodărire | | | | | etc.); | | | | | h) reorganizarea conduitelor şi | | | | | restructurarea perceptiv-motorie; | | | | | i) terapie ocupaţională şi | | | | | psihoterapie de expresie (de | | | | | exemplu, expresie grafică, | | | | | plastică, corporală, verbală, | | | | | psihodramă, meloterapie, | | | | | ergoterapie etc.); | | | | | j) diverse forme de psihoterapie | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Activităţile de abilitare/ | 1 | | | | reabilitare se pot realiza, după | | | | | caz, individual sau în grup. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 CZD îşi organizează spaţii | 1 | | | | suficiente ca număr, special | | | | | amenajate şi dotate corespunzător | | | | | cu natura şi specificul | | | | | activităţilor respective, precum şi| | | | | adaptate şi echipate pentru a fi | | | | | accesibile şi funcţionale în | | | | | funcţie de tipul dizabilităţii/ | | | | | handicapului copiilor - vezi | | | | | procedura 10.8. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.5 CZD îşi poate organiza | 1 | | | | condiţii de găzduire pentru | | | | | asistenţă temporară pentru copiii | | | | | din comunitate şi a părinţilor | | | | | acestora în acest scop, pe o | | | | | perioadă maximă de două săptămâni. | | | | | Admiterea în CZD cu acest scop se | | | | | face în condiţiile legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi recreative şi de | | | | | socializare | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi oferă copiilor | | | | | activităţi recreative şi de | | | | | socializare pentru a se realiza un | | | | | echilibru între activităţile de | | | | | învăţare şi reabilitare, pe de o | | | |

Page 189: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

189

| parte, şi cele de relaxare şi joc, | | | | | pe de altă parte. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de activităţi | | | | | recreative şi de socializare care | | | | | îi ajută să îşi menţină echilibrul | | | | | psihic şi fizic necesar dezvoltării| | | | | lor optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Activităţile recreative şi de | 1 | | | | socializare sunt planificate | | | | | împreună cu ceilalţi specialişti | | | | | evitând suprasolicitarea copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 CZD asigură condiţiile şi | 1 | | | | materialele necesare, conform | | | | | vârstei, opţiunilor şi tipului | | | | | dizabilităţii şi/sau gradului de | | | | | handicap al copiilor, pentru | | | | | derularea activităţilor recreative | | | | | şi de socializare în cadrul CZD şi | | | | | în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi: cu părinţii/alţi adulţi | | | | | importanţi pentru el, cu copiii din| | | | | CZD şi din unitatea de învăţământ | | | | | pe care o frecventează, cu | | | | | personalul din CZD şi, după caz, cu| | | | | alţi profesionişti implicaţi în | | | | | derularea planului de servicii | | | | | personalizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Personalul este format | 1 | | | | corespunzător pentru a contribui la| | | | | dezvoltarea afectivă a copilului, | | | | | prin comunicare verbală şi | | | | | nonverbală, prin consiliere, prin | | | | | activităţi de socializare şi | | | | | evaluări pozitive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Sprijin pentru orientare şcolară şi| | | | | profesională şi consiliere | | | | | psihologică | | | | | Complementar serviciilor oferite de| | | | | unităţile de învăţământ şi alţi | | | | | furnizori de servicii, centrul de | | | | | zi pentru copiii cu dizabilităţi | | | | | oferă copiilor sprijin pentru | | | | | orientarea şcolară şi profesională,| | | | | precum şi consiliere psihologică. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere psihologică şi de | | | | | orientare şcolară şi profesională | | | | | de calitate, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare, nevoile, | | | | | aptitudinile, interesele şi tipul | | | | | dizabilităţii şi/sau gradului de | | | | | handicap al acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Activitatea de consiliere | 1 | | |

Page 190: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

190

| psihologică se desfăşoară la cerere| | | | | sau ori de câte ori psihologul | | | | | consideră că este în beneficiul | | | | | copilului, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare şi nevoile | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Activitatea de consiliere se | 1 | | | | desfăşoară individual şi/sau în | | | | | grup într-un spaţiu special | | | | | amenajat şi securizant pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere şi sprijin pentru | | | | | părinţi | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi oferă părinţilor | | | | | consiliere şi sprijin la cerere sau| | | | | ori de câte ori personalul de | | | | | specialitate consideră că este în | | | | | beneficiul copilului şi familiei | | | | | sale. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii şi | | | | | alţi membri ai familiei lărgite | | | | | sau reprezentantul legal şi/sau | | | | | persoana care are în îngrijire | | | | | copilul beneficiază de consiliere | | | | | şi sprijin din partea personalului | | | | | de specialitate al centrului de zi,| | | | | care îi ajută să rezolve problemele| | | | | cu care se confruntă în ceea ce | | | | | priveşte dezvoltarea psihologică a | | | | | copilului cu dizabilităţi şi | | | | | diversele aspecte juridice, | | | | | medicale, sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | consiliază şi sprijină părinţii în | | | | | funcţie de nevoile pe care le au, | | | | | la cerere sau ori de câte ori se | | | | | consideră că este în beneficiul | | | | | copilului şi familiei sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 CZD sprijină organizarea sau | 1 | | | | organizează programe de educare a | | | | | părinţilor - cunoscute sub | | | | | denumirea de "şcoli pentru | | | | | părinţi". Acestea se desfăşoară | | | | | după o programă elaborată în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare şi în funcţie de nevoile | | | | | identificate în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 10 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 10 - 12) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi dispune de o locaţie | | | | | accesibilă comunităţii, resurse | | | |

Page 191: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

191

| financiare suficiente şi o bază | | | | | materială corespunzătoare derulării| | | | | tuturor activităţilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate care sunt | | | | | furnizate de centrul de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 CZD se află într-un loc | 1 | | | | accesibil tuturor membrilor | | | | | comunităţii din punct de vedere al | | | | | existenţei mijloacelor de transport| | | | | şi de amplasare a celorlalte | | | | | servicii din comunitate de care pot| | | | | beneficia. În situaţia în care CZD | | | | | serveşte copiilor cu dizabilităţi | | | | | aflaţi la distanţă mare de locaţia | | | | | CZD, furnizorul de servicii pune la| | | | | dispoziţia CZD un mijloc de | | | | | transport adaptat, capabil să | | | | | asigure transportul copiilor în | | | | | condiţii de maximă securitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 CZD de zi dispune de un număr| 1 | | | | suficient de spaţii pentru | | | | | derularea tuturor tipurilor de | | | | | activităţi în beneficiul copiilor | | | | | şi familiilor, inclusiv activităţi | | | | | administrative, spaţii | | | | | igienico-sanitare, bucătărie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Toate spaţiile sunt | 1 | | | | accesibile permiţând mobilitatea şi| | | | | autonomia copiilor. Restricţiile | | | | | privind accesibilitatea | | | | | (poziţionarea foarte sus a | | | | | clanţelor etc.) se vor efectua | | | | | numai în cazul în care există | | | | | indicaţii exprese, în interesul | | | | | superior al copilului, cu avizul | | | | | SPSPC şi numai pentru copiii pentru| | | | | care s-a emis recomandarea | | | | | respectivă. Se asigură condiţii | | | | | care să permită accesul şi | | | | | mobilitatea tuturor copiilor, în | | | | | toate spaţiile CZD, adaptări şi | | | | | echipamente adecvate tipului | | | | | dizabilităţii şi/sau gradului de | | | | | handicap: | | | | | a) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap motor se realizează | | | | | amenajări corespunzătoare (scări | | | | | prevăzute cu elemente de siguranţă,| | | | | pante, uşi cu o lăţime de minim 90 | | | | | cm, care să permită manevrarea | | | | | fotoliului rulant etc.); | | | | | dispozitive şi echipamente de | | | | | deplasare etc.; | | | | | b) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap vizual se instalează | | | | | sisteme de avertizare sonoră, | | | | | iluminat şi colorit corespunzător | | | | | etc.; | | | |

Page 192: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

192

| c) pentru copiii cu dizabilităţi/ | | | | | handicap în ceea ce priveşte | | | | | funcţia auditivă se utilizează | | | | | instalaţii de amplificare, sistem | | | | | de avertizare vizuală (lumină, | | | | | culoare) etc. şi | | | | | d) orice alte echipamente necesare.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Management şi administrare | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi dispune de un | | | | | management şi o administrare | | | | | eficiente, care îi asigură o | | | | | funcţionare optimă în acord cu | | | | | misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate în raport cu | | | | | nevoile lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Coordonatorul CZD are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea CZD | | | | | să fie formulată în scris, afişată,| | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul CZD, cât şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 CZD îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară sau| | | | | norme interne de funcţionare, în | | | | | funcţie de angajator, care reflectă| | | | | spiritul valorilor democratice de | | | | | respect pentru drepturile copilului| | | | | şi ale individului, sunt avizate de| | | | | coordonatorul CZD şi aduse la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Coordonatorul CZD organizează| 1 | | | | periodic - cel puţin o dată pe | | | | | lună, sau de câte ori este nevoie | | | | | şedinţe administrative cu întregul | | | | | personal. Aceste şedinţe sunt | | | | | planificate, au o agendă afişată şi| | | | | conţinutul lor este consemnat în | | | | | procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Prin activităţile de formare,| 1 | | | | prin modul de întocmire şi | | | | | revizuire a fişelor de post pentru | | | | | fiecare angajat, precum şi prin | | | | | toate activităţile de comunicare | | | | | internă ale CZD, se promovează | | | | | principiul muncii în echipă. Se | | | | | organizează periodic sau de câte | | | | | ori este nevoie şi se documentează | | | | | reuniuni ale personalului de | | | | | specialitate care constituie echipa| | | | | multidisciplinară a CZD (de | | | | | exemplu, pentru dezbaterea | | | | | implementării PPI). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | |

Page 193: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

193

| dizabilităţi funcţionează conform | | | | | unui plan anual de acţiune întocmit| | | | | pe baza prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii şi a nevoilor | | | | | identificate la nivelul | | | | | comunităţii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate conform | | | | | nevoilor pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Coordonatorul CZD, în | 1 | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate, elaborează planul | | | | | anual de acţiune pe baza SMO | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | revizuit periodic sau ori de câte | | | | | ori condiţiile o impun. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 La sfârşitul fiecărui an, | 1 | | | | personalul de specialitate | | | | | elaborează raportul de activitate | | | | | al CZD pe anul respectiv, care este| | | | | supervizat de coordonatorul CZD şi | | | | | transmis furnizorului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 14 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 13 - 15) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi numărul | | | | | personalului | | | | | Personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi este | | | | | selectat cu atenţie şi | | | | | responsabilitate prin intermediul | | | | | unui proces de recrutare şi | | | | | angajare care se desfăşoară în | | | | | acord cu legislaţia în vigoare şi | | | | | răspunde nevoilor centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | servicii de calitate oferite cu | | | | | profesionalism, respect şi empatie | | | | | faţă de aceştia, de către | | | | | personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente | | | | | şi planului anual de acţiune. Dacă | | | | | CZD funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului de specialitate să | | | | | existe şi profesionişti care | | | | | vorbesc şi limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 194: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

194

| S13.2 CZD dispune de un set de | 1 | | | | criterii de selecţie a | | | | | personalului, în conformitate cu | | | | | specificul CZD, nevoile comunităţii| | | | | şi reglementările legale în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socio-umane.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 Coordonatorul CZD trebuie să | 1 | | | | aibă studii superioare şi | | | | | experienţă de cel puţin un an în | | | | | servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.5 Coordonatorul CZD se asigură | 1 | | | | că fişele de post sunt revizuite în| | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.6 Numărul şi structura de | 1 | | | | personal sunt suficiente şi | | | | | corespunzătoare pentru acoperirea | | | | | tuturor serviciilor oferite de CZD | | | | | conform prevederilor SMO prezente | | | | | şi planului anual de acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Personalul centrului de zi pentru | | | | | copiii cu dizabilităţi are | | | | | pregătirea şi abilităţile | | | | | profesionale corespunzătoare pentru| | | | | a lucra cu copiii şi în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | servicii de calitate şi | | | | | personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 În vederea îmbunătăţirii | 1 | | | | cunoştinţelor, abilităţilor şi | | | | | deprinderilor privind satisfacerea | | | | | nevoilor copiilor cu dizabilităţi | | | | | şi familiilor acestora, fiecare | | | | | angajat al CZD, inclusiv | | | | | coodonatorul acestuia, beneficiază | | | | | de cel puţin 42 de ore pe an de | | | | | formare continuă în domeniul | | | | | protecţiei copilului/protecţiei | | | | | copilului cu dizabilităţi sau | | | | | domenii conexe/interdisciplinare, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 Specialiştii centrului sunt | 1 | | | | încurajaţi să participe la diverse | | | | | cursuri de formare care îi pot | | | |

Page 195: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

195

| ajuta în optimizarea muncii lor, | | | | | inclusiv seminarii şi conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.4 CZD are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | pentru voluntari, înainte de | | | | | începerea activităţilor acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.5 Coordonatorul CZD beneficiază| 1 | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi dispune de un sistem | | | | | eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane, care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim.| | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţii centrului de zi | | | | | pentru copiii cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 Coordonatorul CZD are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul CZD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului CZD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 9 | | | | COLABORARE INTERINSTITUŢIONALĂ | | | | | (Standarde 16 - 17) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Protecţia copilului împotriva | | | | | abuzurilor | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi promovează şi aplică | | | | | măsuri de protejare a copiilor | | | | | împotriva oricărei forme de | | | | | intimidare, discriminare, abuz, | | | | | neglijare, exploatare, tratament | | | | | inuman sau degradant. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii se află| | | | | în condiţii de siguranţă şi | | | | | bunăstare, orice suspiciune sau | | | | | acuzaţie privind comiterea unui | | | | | abuz fiind soluţionată prompt şi | | | | | corect de către întregul personal, | | | |

Page 196: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

196

| conform legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 CZD are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare. Aceste| | | | | proceduri sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa copiilor, în raport cu | | | | | vârsta, gradul de maturitate şi | | | | | tipul dizabilităţii şi/sau gradul | | | | | de handicap, familiilor sau | | | | | reprezentanţilor legali, precum şi | | | | | personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Copiii şi familiile/ | 1 | | | | reprezentanţii legali sunt | | | | | informaţi, în modalităţi | | | | | accesibile, cu privire la aceste | | | | | proceduri, precum şi cu privire la | | | | | drepturile copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului, a | | | | | altor copii din CZD sau a unor | | | | | persoane din afara CZD. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.4 CZD ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | cazurilor de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare (inclusiv exploatare | | | | | sexuală sau prin muncă), tratament | | | | | inuman sau degradant în registrul | | | | | de sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.5 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului, în cadrul CZD sau în | | | | | afara CZD, are obligaţia de a le | | | | | semnala la SPSPC şi de a înştiinţa | | | | | coordonatorul CZD, conform | | | | | legislaţiei în vigoare, precum şi | | | | | de a le înregistra, conform | | | | | prevederilor SMO prezente. | | | | | Personalul desemnat de către | | | | | coordonatorul CZD, cu avizul SPSPC,| | | | | poate asigura sau participa la | | | | | evaluarea iniţială a situaţiei de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului care a fost semnalată la | | | | | SPSPC, şi rezultatele acesteia se | | | | | consemnează în fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. Fişa este | | | | | transmisă la SPSPC în termen de | | | | | maxim 48 de ore de la data | | | | | evaluării iniţiale. Modelul fişei | | | | | de semnalare obligatorie şi | | | |

Page 197: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

197

| evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului este anexă a ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.6 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului în care sunt implicaţi | | | | | alţi membri ai personalului din | | | | | CZD are obligaţia de a înştiinţa | | | | | imediat coordonatorul CZD, care | | | | | aplică legislaţia în vigoare. În | | | | | situaţia în care coordonatorul CZD | | | | | nu semnalează aceste situaţii la | | | | | SPSPC, în termenul prevăzut de SMO | | | | | prezente, personalul care a | | | | | înştiinţat coordonatorul are | | | | | obligaţia efectuării acestei | | | | | semnalări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.7 CZD asigură sprijin | 1 | | | | psihologic şi consiliere copiilor | | | | | care au fost intimidaţi sau | | | | | discriminaţi. În situaţia copiilor | | | | | abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, | | | | | SPSPC stabileşte planul de servicii| | | | | şi asigură implementarea acestuia, | | | | | conform prevederilor ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Activităţi de colaborare cu | | | | | profesionişti şi instituţii | | | | | relevante | | | | | Centrul de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi colaborează cu | | | | | celelalte servicii comunitare | | | | | pentru asistenţa copiilor şi | | | | | familiilor lor, inclusiv cu | | | | | profesioniştii din domeniu. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate în funcţie de | | | | | nevoile pe care le au, inclusiv | | | | | cele identificate de specialităţii | | | | | centrului de zi pentru copiii cu | | | | | dizabilităţi, în vederea prevenirii| | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 În vederea îndeplinirii | 1 | | | | misiunii sale, CZD colaborează în | | | | | reţea cu toate serviciile şi | | | | | programele comunitare, regionale şi| | | | | naţionale de asistenţă şi protecţie| | | |

Page 198: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

198

| a copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 CZD menţine permanent | 1 | | | | legătura cu comunitatea în scopul | | | | | ajustării activităţilor şi | | | | | programelor curente şi pentru | | | | | iniţierea de noi activităţi şi | | | | | programe în domeniul prevenirii | | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copiilor, precum şi cu scopul | | | | | integrării/includerii sociale a | | | | | copiilor cu dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 62 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 13 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru centrul de zi _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 5 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standarde 1 - 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de informare la nivelul | | | | | comunităţii | | | | | Centrul de zi dezvoltă acţiuni de | | | | | informare la nivelul comunităţii în| | | | | ceea ce priveşte serviciile oferite| | | | | şi beneficiile acestora pentru | | | | | copii şi familiile acestora. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | cunoaşte serviciile de care copiii | | | | | beneficiază sau pot beneficia prin | | | | | intermediul centrului de zi | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Cel puţin o dată pe an, CZ | 1 | | | | sprijină organizarea de campanii de| | | | | sensibilizare a comunităţii | | | | | referitoare la prevenirea | | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CZ colaborează cu instituţiile| 1 | | | | relevante de la nivelul comunităţii| | | | | (primăria, şcolile, unităţile | | | | | sanitare, biserica, poliţia etc.) | | | | | în vederea identificării | | | | | potenţialilor beneficiari. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 CZ desfăşoară activităţi de | 1 | | |

Page 199: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

199

| recrutare de voluntari din | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Relaţii de colaborare activă cu | | | | | familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi | | | | | Personalul centrului de zi face | | | | | toate demersurile necesare pentru a| | | | | stabili relaţii de colaborare | | | | | activă cu familiile copiilor care | | | | | frecventează centrul de zi. | | | | | Rezultate aşteptate: Familiile | | | | | copiilor colaborează activ cu | | | | | personalul centrului şi sunt | | | | | conştiente de importanţa stabilirii| | | | | unui parteneriat real cu acesta | | | | | pentru dezvoltarea armonioasă a | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 CZ ţine evidenţa acestor | 1 | | | | reuniuni, prin rapoartele elaborate| | | | | în urma desfăşurării acestora. | | | | | Rapoartele sunt întocmite pe baza | | | | | unui protocol avizat de | | | | | coordonatorul CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 La admiterea copilului în CZ | 1 | | | | se încheie un contract cu părinţii | | | | | sau reprezentanţii legali ai | | | | | copilului. Se recomandă adaptarea | | | | | modelului de contract cu familia | | | | | din Ordinul secretarului de stat al| | | | | Autorităţii Naţionale pentru | | | | | Protecţia Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru Persoanele cu Handicap | | | | | nr. 18/3989/419/142/2003. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 19 | | | | ACTIVITĂŢI | | | | | (Standarde 3 - 8) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie | | | | | Programul personalizat de | | | | | intervenţie este elaborat de | | | | | personalul de specialitate în | | | | | funcţie de nevoile şi | | | | | particularităţile fiecărui copil în| | | | | parte. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | din centrul de zi beneficiază de un| | | | | program personalizat de | | | | | intervenţie, reactualizat periodic.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Clienţii se pot adresa în mod | 1 | | | | direct acestui serviciu sau prin | | | | | referire din partea autorităţilor | | | | | administraţiei locale, organismelor| | | |

Page 200: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

200

| private autorizate şi altor | | | | | instituţii relevante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Referirea din partea | 1 | | | | autorităţilor administraţiei locale| | | | | se face în baza unui plan de | | | | | servicii întocmit pentru prevenirea| | | | | abandonului şi instituţionalizării | | | | | copilului. Planul de servicii este | | | | | întocmit de către autoritatea | | | | | locală din care provine copilul sau| | | | | cu sprijinul nemijlocit al | | | | | acesteia. În situaţia solicitărilor| | | | | directe sau a referirilor din | | | | | partea altor organizaţii sau | | | | | instituţii relevante, CZ anunţă | | | | | autoritatea locală din care provine| | | | | copilul pentru a se întocmi planul | | | | | de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Programul personalizat de | 1 | | | | intervenţie, denumit în continuare | | | | | PPI, este realizat, în echipă, de | | | | | personalul de specialitate care | | | | | lucrează cu copilul în CZ, pe baza | | | | | evaluării făcute fiecărui copil în | | | | | parte la admiterea în CZ. PPI este | | | | | avizat de coordonatorul CZ şi | | | | | elaborarea se face cu consultarea | | | | | copilului, în raport de vârstă şi | | | | | gradul de maturitate, precum şi a | | | | | familiei acestuia sau a | | | | | reprezentantului legal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 PPI conţine informaţii despre | 1 | | | | toate activităţile şi serviciile | | | | | oferite copilului şi familiei | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Obiectivele sunt evaluate | 1 | | | | periodic şi actualizate în funcţie | | | | | de gradul în care au fost | | | | | realizate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Programul zilnic al copiilor | | | | | Programul zilnic al copiilor în | | | | | centru se desfăşoară ţinând cont de| | | | | vârsta acestora, nivelul de | | | | | dezvoltare, potenţialul, nevoile şi| | | | | disponibilităţile pe care le au, | | | | | asigurându-li-se totodată | | | | | îngrijirea de care au nevoie pentru| | | | | a se dezvolta armonios. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii sunt | | | | | îngrijiţi corespunzător, iar | | | | | activităţile desfăşurate sunt | | | | | conforme cu vârsta, nevoile şi | | | | | particularităţile acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Activităţile cu copiii sunt | 1 | | | | diversificate, adaptate vârstei lor| | | | | şi răspund nivelului şi | | | | | potenţialului lor de dezvoltare. | | | |

Page 201: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

201

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Asigurarea hranei copiilor | 1 | | | | care frecventează CZ se face în | | | | | funcţie de numărul de ore pe care | | | | | copii îl petrec în CZ. Meniurile | | | | | asigură o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 CZ sprijină organizarea | 1 | | | | meselor festive pentru sărbătorirea| | | | | zilelor de naştere ale copiilor cu | | | | | prioritate în propria familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi educaţionale | | | | | Centrul de zi oferă copilului | | | | | numeroase activităţi sau situaţii | | | | | de învăţare, inclusiv de dezvoltare| | | | | a deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, care sunt bine | | | | | planificate dinainte de către | | | | | personalul de specialitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de un program | | | | | educaţional adecvat vârstei, | | | | | nevoilor, potenţialului de | | | | | dezvoltare şi particularităţilor | | | | | sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Educatorul sau educatorul | 1 | | | | specializat elaborează programul | | | | | educaţional pentru fiecare copil în| | | | | parte. În cazul formării | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, acesta se consultă cu| | | | | asistentul social şi se ţine cont | | | | | prevederile relevante pentru | | | | | copilul în cauză din SMO pentru | | | | | serviciul de dezvoltare a | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 CZ asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, inclusiv resursele| | | | | materiale necesare pentru a avea | | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | în mod regulat unitatea de | | | | | învăţământ la care este înscris, | | | | | dacă acest lucru este prevăzut în | | | | | PPL | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Educatorul/educatorul | 1 | | | | specializat urmăreşte pregătirea | | | | | temelor şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 CZ încurajează şi sprijină | 1 | | | | fiecare copil să participe la | | | |

Page 202: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

202

| activităţile extraşcolare | | | | | organizate de unitatea de | | | | | învăţământ şi de CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi recreative şi de | | | | | socializare | | | | | Centrul de zi oferă copiilor | | | | | activităţi recreative şi de | | | | | socializare pentru a se realiza un | | | | | echilibru între activităţile de | | | | | învăţare şi cele de relaxare şi | | | | | joc. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de activităţi | | | | | recreative şi de socializare care | | | | | îi ajută să îşi menţină echilibrul | | | | | psihic şi fizic necesar dezvoltării| | | | | lor armonioase. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Activităţile recreative şi de | 1 | | | | socializare sunt planificate | | | | | împreună cu ceilalţi specialişti | | | | | evitând suprasolicitarea copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 CZ asigură condiţiile şi | 1 | | | | materialele necesare, conform | | | | | vârstei şi opţiunilor copiilor, | | | | | pentru derularea activităţilor | | | | | recreative şi de socializare în | | | | | cadrul CZ şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi: cu părinţii/alţi adulţi | | | | | importanţi pentru el, cu copiii din| | | | | CZ şi din unitatea de învăţământ pe| | | | | care o frecventează, cu personalul | | | | | din CZ şi, după caz, cu alţi | | | | | profesionişti implicaţi în | | | | | derularea planului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Orientare şcolară şi profesională | | | | | şi consiliere psihologică | | | | | Complementar serviciilor oferite de| | | | | unităţile de învăţământ şi alţi | | | | | furnizori de servicii, centrul de | | | | | zi oferă copiilor sprijin pentru | | | | | orientarea şcolară şi profesională,| | | | | precum şi consiliere psihologică. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de | | | | | consiliere psihologică şi de | | | | | orientare şcolară şi profesională | | | | | de calitate, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare, nevoile, | | | | | aptitudinile şi interesele | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Activitatea de consiliere | 1 | | | | psihologică se desfăşoară la cerere| | | | | sau ori de câte ori psihologul | | | | | consideră că este în beneficiul | | | |

Page 203: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

203

| copilului, în raport cu vârsta, | | | | | nivelul de dezvoltare şi nevoile | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Activitatea de consiliere se | 1 | | | | desfăşoară individual şi/sau în | | | | | grup într-un spaţiu special | | | | | amenajat şi securizant pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Consiliere şi sprijin pentru | | | | | părinţi | | | | | Centrul de zi oferă părinţilor | | | | | consiliere şi sprijin la cerere sau| | | | | ori de câte ori personalul de | | | | | specialitate consideră că este în | | | | | beneficiul copilului şi familiei | | | | | sale. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii şi | | | | | alţi membri ai familiei lărgite | | | | | sau reprezentantul legal şi/sau | | | | | persoana care are în îngrijire | | | | | copilul beneficiază de consiliere | | | | | şi sprijin din partea personalului | | | | | de specialitate al centrului de zi,| | | | | care îi ajută sa rezolve problemele| | | | | cu care se confruntă în ceea ce | | | | | priveşte dezvoltarea psihologică a | | | | | copilului şi diversele aspecte | | | | | juridice, medicale, sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | consiliază şi sprijină părinţii în | | | | | funcţie de nevoile pe care le au, | | | | | la cerere sau ori de câte ori se | | | | | consideră că este în beneficiul | | | | | copilului şi familiei sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 CZ sprijină organizarea sau | 1 | | | | organizează programe de educare a | | | | | părinţilor - cunoscute sub | | | | | denumirea de "şcoli pentru | | | | | părinţi". Acestea se desfăşoară | | | | | după o programă elaborată în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare şi în funcţie de nevoile | | | | | identificate în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 9 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 9 - 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Locaţia, resurse financiare şi baza| | | | | materială | | | | | Centrul de zi dispune de o locaţie | | | | | accesibilă comunităţii, resurse | | | | | financiare suficiente şi o bază | | | | | materială corespunzătoare derulării| | | | | tuturor activităţilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate care sunt | | | |

Page 204: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

204

| furnizate de centrul de zi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 CZ se află într-un loc | 1 | | | | accesibil tuturor membrilor | | | | | comunităţii din punct de vedere al | | | | | existenţei mijloacelor de transport| | | | | şi de amplasare a celorlalte | | | | | servicii din comunitate de care pot| | | | | beneficia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 CZ de zi dispune de un număr | 1 | | | | suficient de spaţii pentru | | | | | derularea tuturor tipurilor de | | | | | activităţi în beneficiul copiilor | | | | | şi familiilor, inclusiv activităţi | | | | | administrative, spaţii | | | | | igienico-sanitare, bucătărie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Management şi administrare | | | | | Centrul de zi dispune de un | | | | | management şi o administrare | | | | | eficiente, care îi asigură o | | | | | funcţionare optimă în acord cu | | | | | misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate în raport cu | | | | | nevoile lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Coordonatorul CZ are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea CZ să| | | | | fie formulată în scris, afişată, | | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul CZ, cât şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 CZ îşi stabileşte un | 1 | | | | regulament de ordine interioară sau| | | | | norme interne de funcţionare, în | | | | | funcţie de angajator, care reflectă| | | | | spiritul valorilor democratice de | | | | | respect pentru drepturile copilului| | | | | şi ale individului, sunt avizate de| | | | | coordonatorul CZ şi aduse la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Coordonatorul CZ organizează | 1 | | | | periodic - cel puţin o dată pe | | | | | lună, sau de câte ori este nevoie | | | | | şedinţe administrative cu întregul | | | | | personal. Aceste şedinţe sunt | | | | | planificate, au o agendă afişată şi| | | | | conţinutul lor este consemnat în | | | | | procese-verbale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Prin activităţile de formare,| 1 | | | | prin modul de întocmire şi | | | | | revizuire a fişelor de post pentru | | | | | fiecare angajat, precum şi prin | | | | | toate activităţile de comunicare | | | | | internă ale CZ, se promovează | | | | | principiul muncii în echipă. Se | | | | | organizează periodic sau de câte | | | | | ori este nevoie şi se documentează | | | |

Page 205: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

205

| reuniuni ale personalului de | | | | | specialitate care constituie echipa| | | | | multidisciplinară a CZ (de exemplu,| | | | | pentru dezbaterea implementării | | | | | PPI). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Centrul de zi funcţionează conform | | | | | unui plan anual de acţiune întocmit| | | | | pe baza prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii şi a nevoilor | | | | | identificate la nivelul | | | | | comunităţii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate conform | | | | | nevoilor pe care le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Coordonatorul CZ, în | 1 | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate, elaborează planul | | | | | anual de acţiune pe baza SMO | | | | | prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Planul anual de acţiune este | 1 | | | | revizuit periodic sau ori de câte | | | | | ori condiţiile o impun. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 La sfârşitul fiecărui an, | 1 | | | | personalul de specialitate | | | | | elaborează raportul de activitate | | | | | al CZ pe anul respectiv, care este | | | | | supervizat de coordonatorul CZ şi | | | | | transmis furnizorului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 14 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 12 - 14) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Recrutarea, angajarea şi numărul | | | | | personalului | | | | | Personalul centrului de zi este | | | | | selectat cu atenţie şi | | | | | responsabilitate prin intermediul | | | | | unui proces de recrutare şi | | | | | angajare care se desfăşoară în | | | | | acord cu legislaţia în vigoare şi | | | | | răspunde nevoilor centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | servicii de calitate oferite de | | | | | personalul centrului de zi cu | | | | | profesionalism, respect şi empatie | | | | | faţă de aceştia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente | | | | | şi planului anual de acţiune. Dacă | | | | | CZ funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | |

Page 206: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

206

| recomandă ca în componenţa | | | | | personalului de specialitate să | | | | | existe şi profesionişti care | | | | | vorbesc şi limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Centrul de zi dispune de un | 1 | | | | set de criterii de selecţie a | | | | | personalului, în conformitate cu | | | | | specificul CZ, nevoile comunităţii | | | | | şi reglementările legale în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socio-umane.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 Coordonatorul CZ trebuie să | 1 | | | | aibă studii superioare şi | | | | | experienţă de cel puţin un an în | | | | | servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.5 Coordonatorul CZ se asigură | 1 | | | | că fişele de post sunt revizuite în| | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.6 Numărul şi structura de | 1 | | | | personal sunt suficiente şi | | | | | corespunzătoare pentru acoperirea | | | | | tuturor serviciilor oferite de CZ | | | | | conform prevederilor SMO prezente | | | | | şi planului anual de acţiune. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Personalul centrului de zi are | | | | | pregătirea şi abilităţile | | | | | profesionale corespunzătoare pentru| | | | | a lucra cu copiii şi în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | servicii de calitate şi | | | | | personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 În vederea îmbunătăţirii | 1 | | | | cunoştinţelor, abilităţilor şi | | | | | deprinderilor privind satisfacerea | | | | | nevoilor copiilor şi familiilor | | | | | acestora, fiecare angajat al CZ, | | | | | inclusiv coodonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului sau | | | | | domenii conexe/interdisciplinare, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 207: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

207

| S13.2 Specialiştii centrului sunt | 1 | | | | încurajaţi să participe la diverse | | | | | cursuri de formare care îi pot | | | | | ajuta în optimizarea muncii lor, | | | | | inclusiv seminarii şi conferinţe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 CZ are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | pentru voluntari, înainte de | | | | | începerea activităţilor acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.5 Coordonatorul CZ beneficiază | 1 | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Centrul de zi dispune de un sistem | | | | | eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane, care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim.| | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţii centrului de zi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 Coordonatorul CZ are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 9 | | | | COLABORARE INTERINSTITUŢIONALĂ | | | | | (Standarde 15 - 16) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Protecţia copilului împotriva | | | | | abuzurilor | | | | | Centrul de zi promovează şi aplică | | | | | măsuri de protejare a copiilor | | | | | împotriva oricărei forme de | | | | | intimidare, discriminare, abuz, | | | | | neglijare, exploatare, tratament | | | | | inuman sau degradant. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii se află| | | | | în condiţii de siguranţă şi | | | | | bunăstare, orice suspiciune sau | | | | | acuzaţie privind comiterea unui | | | | | abuz fiind soluţionată prompt şi | | | | | corect de către întregul personal, | | | |

Page 208: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

208

| conform legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 CZ are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare. Aceste| | | | | proceduri sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa copiilor, în raport cu | | | | | vârsta şi gradul de maturitate, | | | | | familiilor sau reprezentanţilor lor| | | | | legali, precum şi personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Copiii şi familiile/ | 1 | | | | reprezentanţii legali sunt | | | | | informaţi, în modalităţi | | | | | accesibile, cu privire la aceste | | | | | proceduri, precum şi cu privire la | | | | | drepturile copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului, a | | | | | altor copii din CZ sau a unor | | | | | persoane din afara CZ. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.4 CZ ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | cazurilor de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare (inclusiv exploatare | | | | | sexuală sau prin muncă), tratament | | | | | inuman sau degradant în registrul | | | | | de sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului, în cadrul CZ sau în | | | | | afara CZ, are obligaţia de a le | | | | | semnala la SPSPC şi de a înştiinţa | | | | | coordonatorul CZ, conform | | | | | legislaţiei în vigoare, precum şi | | | | | de a le înregistra, conform | | | | | prevederilor SMO prezente. | | | | | Personalul desemnat de către | | | | | coordonatorul CZ, cu avizul SPSPC, | | | | | poate asigura sau participa la | | | | | evaluarea iniţială a situaţiei de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului care a fost semnalată la | | | | | SPSPC, şi rezultatele acesteia se | | | | | consemnează în fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. Fişa este | | | | | transmisă la SPSPC în termen de | | | | | maxim 48 de ore de la data | | | | | evaluării iniţiale. Modelul fişei | | | | | de semnalare obligatorie şi | | | | | evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | |

Page 209: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

209

| copilului este anexă a ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.6 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului în care sunt implicaţi | | | | | alţi membri ai personalului din CZ | | | | | are obligaţia de a înştiinţa | | | | | imediat coordonatorul CZ, care | | | | | aplică legislaţia în vigoare. În | | | | | situaţia în care coordonatorul CZ | | | | | nu semnalează aceste situaţii la | | | | | SPSPC, în termenul prevăzut de SMO | | | | | prezente, personalul care a | | | | | înştiinţat coordonatorul are | | | | | obligaţia efectuării acestei | | | | | semnalări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.7 CZ asigură sprijin psihologic| 1 | | | | şi consiliere copiilor care au fost| | | | | intimidaţi sau discriminaţi. În | | | | | situaţia copiilor abuzaţi, | | | | | neglijaţi sau exploataţi, SPSPC | | | | | stabileşte planul de servicii şi | | | | | asigură implementarea acestuia, | | | | | conform prevederilor ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Activităţi de colaborare cu | | | | | profesionişti şi instituţii | | | | | relevante | | | | | Centrul de zi colaborează cu | | | | | celelalte servicii comunitare | | | | | pentru asistenţa copiilor şi | | | | | familiilor lor, inclusiv cu | | | | | profesioniştii din domeniu. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile lor beneficiază de | | | | | servicii de calitate în funcţie de | | | | | nevoile pe care le au, inclusiv | | | | | cele identificate de specialiştii | | | | | centrului de zi, în vederea | | | | | prevenirii abandonului şi | | | | | instituţionalizării copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 În vederea îndeplinirii | 1 | | | | misiunii sale, CZ colaborează în | | | | | reţea cu toate serviciile şi | | | | | programele comunitare, regionale şi| | | | | naţionale de asistenţă şi protecţie| | | | | a copilului şi familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 CZ menţine permanent legătura| 1 | | | | cu comunitatea în scopul ajustării | | | |

Page 210: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

210

| activităţilor şi programelor | | | | | curente şi pentru iniţierea de noi | | | | | activităţi şi programe în domeniul | | | | | prevenirii abandonului şi | | | | | instituţionalizării copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 56 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 14 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciul de tip rezidenţial pentru protecţia copilului _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | MISIUNEA ŞI LOCUL SERVICIULUI | | | | | PENTRU PROTECŢIA COPILULUI DE TIP | | | | | REZIDENŢIAL ÎN SISTEMUL DE SERVICII| | | | | SOCIALE JUDEŢEAN/LOCAL AL | | | | | SECTOARELOR MUNICIPIULUI BUCUREŞTI | | | | | (Standarde 1 - 2) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 Misiunea | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Fiecare serviciu pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial are o | | | | | prezentare scrisă a misiunii sale, | | | | | precum şi un ghid pentru copilul/ | | | | | tânărul beneficiar care precizează | | | | | clar modul de organizare şi | | | | | funcţionare şi serviciile oferite. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi/sau | | | | | tinerii beneficiari, părinţii şi | | | | | toate persoanele interesate, | | | | | personalul, precum şi | | | | | profesioniştii din alte servicii/ | | | | | instituţii din comunitate sunt | | | | | informaţi şi cunosc modul de | | | | | organizare şi funcţionare şi | | | | | serviciile pe care copiii/tinerii | | | | | le pot primi pe parcursul şederii | | | | | lor în cadrul serviciului de pentru| | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 Coordonatorul are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea SR să| | | | | fie formulată în scris, afişată, | | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul acesteia, cât şi în | | | | | comunitate. Misiunea trebuie | | | | | avizată de serviciul public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului, denumit în continuare | | | |

Page 211: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

211

| SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 SR are responsabilitatea să | 1 | | | | redacteze, să multiplice şi să | | | | | înmâneze fiecărui copil şi/sau | | | | | tânăr beneficiar un ghid de | | | | | prezentare a serviciului care | | | | | cuprinde cel puţin: | | | | | a) misiunea şi obiectivele SR, | | | | | b) modul de organizare şi | | | | | funcţionare a SR, | | | | | c) serviciile oferite, | | | | | d) un sumar al drepturilor şi | | | | | responsabilităţilor beneficiarilor | | | | | şi | | | | | e) informaţii practice despre cum | | | | | îşi poate exprima opinia sau face o| | | | | reclamaţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 Locul în sistemul de | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | servicii sociale judeţean/local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti.| | | | | Fiecare serviciu pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial are la| | | | | dispoziţie o prezentare schematică | | | | | a sistemului de servicii sociale de| | | | | la nivel judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | care precizează clar locul ocupat | | | | | de serviciul în cauză şi relaţiile | | | | | de colaborare cu celelalte | | | | | servicii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | beneficiari cunosc la ce alte | | | | | servicii şi instituţii din | | | | | comunitate pot avea acces pe | | | | | parcursul şederii în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial. | | | | | Părinţii şi toate persoanele | | | | | interesate, precum şi | | | | | profesioniştii din cadrul | | | | | serviciului şi din alte servicii/ | | | | | instituţii din comunitate au acces | | | | | la o prezentare schematică a | | | | | locului pe care serviciul în cauză | | | | | îl ocupă în sistemul de servicii | | | | | sociale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Cartografierea sistemului de | 1 | | | | servicii sociale, publice şi | | | | | private, se realizează de către | | | | | consiliul judeţean sau local al | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti,| | | | | iar coordonatorul SR are | | | | | responsabilitatea de a pune în | | | | | evidenţă locul ocupat de SR în | | | | | cadrul acestui sistem. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Părinţii/reprezentanţii legali| 1 | | | | ai copilului, precum şi copiii | | | | | beneficiari cu vârsta peste 10 ani | | | | | primesc o listă cu serviciile | | | | | partenere ale SR şi îndrumări sau | | | |

Page 212: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

212

| explicaţii în legătură cu acestea. | | | | | Tuturor copiilor beneficiari li se | | | | | aduce la cunoştinţă despre aceste | | | | | servicii, într-un limbaj accesibil | | | | | acestora, ţinând cont de gradul de | | | | | maturitate al fiecăruia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 20 | | | | PLANIFICAREA PROTECŢIEI COPILULUI | | | | | (Standarde 3 - 7) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 Admiterea în cadrul | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial. | | | | | Copiii/tinerii beneficiază de | | | | | serviciile şi activităţile | | | | | desfăşurate în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial numai dacă acesta poate| | | | | răspunde nevoilor lor individuale | | | | | de îngrijire, educaţie, socializare| | | | | etc., stabilite printr-o evaluare | | | | | iniţială. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | este admis în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial în baza hotărârii | | | | | comisiei pentru protecţia copilului| | | | | sau după caz a sentinţei | | | | | judecătoreşti care se asigură, | | | | | înainte de luarea deciziei, că | | | | | serviciul în cauză poate oferi | | | | | serviciile adecvate. Copilul este | | | | | sprijinit, cu competenţă şi | | | | | căldură, să se integreze în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial în | | | | | care a fost admis. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 În baza legislaţiei în vigoare| 1 | | | | şi a standardelor minime | | | | | obligatorii prezente, care sunt | | | | | denumite în continuare SMO, SR îşi | | | | | formulează proceduri referitoare la| | | | | admiterea şi evaluarea copiilor, | | | | | care fac parte integrantă din | | | | | metodologia de organizare şi | | | | | funcţionare a SR, denumită în | | | | | continuare MOF - document intern | | | | | avizat de coordonatorul SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Evaluarea iniţială a copilului| 1 | | | | se realizează de către personalul | | | | | SPSPC, conform prevederilor în | | | | | vigoare. Toate documentele din | | | | | dosarul copilului aflat la SPSPC şi| | | | | înaintat la comisia pentru | | | | | protecţia copilului, denumită în | | | | | continuare CPC, se află în copie la| | | | | SR în care este admis copilul, prin| | | | | decizia CPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Admiterea în SR se face numai | 1 | | | | în baza hotărârii CPC, care decide | | | |

Page 213: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

213

| pentru aceşti copii luarea unei | | | | | măsuri de protecţie, conform | | | | | legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 La admiterea în SR, fiecărui | 1 | | | | copil i se prezintă clar, în | | | | | funcţie de gradul său de | | | | | maturitate, care sunt principalele | | | | | reguli de organizare şi funcţionare| | | | | ale SR pe care trebuie să le | | | | | respecte, precum şi documentele | | | | | precizate la procedurile 1.4 şi | | | | | 2.4. Acestea pot fi aduse la | | | | | cunoştinţa copilului ori de câte | | | | | ori este nevoie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 La încheierea perioadei de | 1 | | | | acomodare, coordonatorul SR | | | | | stabileşte dacă persoana de | | | | | referinţă nominalizată la intrarea | | | | | copilului în SR corespunde nevoilor| | | | | şi preferinţelor copilului. În caz | | | | | contrar, persoana de referinţă este| | | | | înlocuită, ţinând cont de | | | | | concluziile evaluării interne şi de| | | | | opinia copilului în cauză, în | | | | | funcţie de gradul său de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 Planul individualizat de| TOTAL: 5 | TOTAL: | | | protecţie | | | | | În cadrul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial, fiecare copil/tânăr | | | | | este ocrotit în baza unui plan | | | | | individualizat de protecţie, care | | | | | este dezvoltat în programe de | | | | | intervenţie specifică pentru | | | | | următoarele aspecte: nevoile de | | | | | sănătate şi promovare a sănătăţii; | | | | | nevoile de îngrijire, inclusiv de | | | | | securitate şi promovare a | | | | | bunăstării; nevoile fizice şi | | | | | emoţionale; nevoile educaţionale şi| | | | | urmărirea obţinerii de rezultate | | | | | şcolare corespunzătoare | | | | | potenţialului de dezvoltare a | | | | | copilului; nevoile de petrecere a | | | | | timpului liber; nevoile de | | | | | socializare, inclusiv modalităţile | | | | | de menţinere a legăturilor, după | | | | | caz, cu părinţii, familia lărgită, | | | | | prietenii şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | copil şi modul de satisfacere a | | | | | tuturor acestor nevoi. | | | | | Rezultate aşteptate: Fiecare copil | | | | | beneficiază de o intervenţie | | | | | personalizată în funcţie de nevoile| | | | | identificate la admiterea în | | | | | serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial şi | | | | | adaptată evoluţiei sale ulterioare | | | | | şi, totodată, îşi cunoaşte | | | |

Page 214: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

214

| conţinutul planului individualizat | | | | | de protecţie, în funcţie gradul său| | | | | de maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Planul individualizat de | 1 | | | | protecţie, denumit în continuare | | | | | PIP, este elaborat de managerul de | | | | | caz de la SPSPC în parteneriat cu | | | | | personalul de specialitate al SR, | | | | | pe baza evaluării iniţiale şi | | | | | recomandărilor CPC. Managerul de | | | | | caz poate delega această | | | | | responsabilitate unui profesionist | | | | | din cadrul unui organism privat | | | | | autorizat, care este denumit în | | | | | continuare OPA, însă va fi | | | | | consultat în continuare în | | | | | elaborarea PIP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Dacă este necesar, se oferă | 1 | | | | servicii de specialitate pentru a-i| | | | | ajuta pe copii să-şi dezvolte | | | | | identitatea personală în funcţie de| | | | | sex, dizabilitate, apartenenţă | | | | | religioasă, rasială, culturală sau | | | | | lingvistică ori de orientare | | | | | sexuală, precum şi alte servicii de| | | | | specialitate, în funcţie de | | | | | situaţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Elaborarea şi re-evaluarea PIP| 1 | | | | se realizează cu consultarea | | | | | copilului, în funcţie de gradul său| | | | | de maturitate, a părinţilor, după | | | | | caz, şi, dacă nu există prevederi | | | | | contrarii de ordin legislativ, a | | | | | altor persoane importante pentru | | | | | copil şi programul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Re-evaluarea PIP are loc | 1 | | | | periodic sau de câte ori este | | | | | nevoie, este consemnată în dosarul | | | | | copilului şi avizată de | | | | | coordonatorul SR şi de managerul de| | | | | caz de la SPSPC/OPA. Periodicitatea| | | | | este stabilită în funcţie de durata| | | | | PIP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Furnizarea serviciilor | 1 | | | | cuprinse în PIP se realizează, pe | | | | | de o parte, în baza unui contract | | | | | cu familia (încheiat cu managerul | | | | | de caz), dacă copilul are părinţi | | | | | şi nu există prevederi contrarii de| | | | | ordin legislativ, sau, în lipsa | | | | | acestora, cu reprezentantul legal | | | | | al copilului şi, pe de altă parte, | | | | | în baza unui contract, încheiat | | | | | după caz, între SPSPC, furnizorul | | | | | de servicii căruia îi aparţine SR, | | | | | SR cu personalitate juridică şi | | | | | ceilalţi furnizori de servicii. Se | | | | | recomandă adaptarea modelului de | | | | | contract cu familia din Ordinul | | | |

Page 215: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

215

| secretarului de stat al Autorităţii| | | | | Naţionale pentru Protecţia | | | | | Copilului şi Adopţie, al | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, al ministrului | | | | | sănătăţii şi familiei şi al | | | | | preşedintelui Autorităţii Naţionale| | | | | pentru persoanele cu handicap nr. | | | | | 18/3989/416/142/2003 privind | | | | | aprobarea Ghidului metodologic | | | | | pentru evaluarea copilului cu | | | | | dizabilităţi şi încadrarea într-un | | | | | grad de handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Menţinerea legăturilor cu părinţii,| | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | copil | | | | | Copiilor din cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial li se oferă sprijin | | | | | concret şi sunt încurajaţi să | | | | | menţină legăturile cu părinţii, | | | | | familia lărgită şi alte persoane | | | | | importante sau apropiate faţă de | | | | | ei. | | | | | Rezultate aşteptate: Părinţii | | | | | copilului sau, după caz, | | | | | reprezentantul legal al acestuia, | | | | | precum şi familia lărgită şi alte | | | | | persoane importante sau apropiate | | | | | faţă de copil sunt implicate pe cât| | | | | posibil în viaţa acestuia pe | | | | | perioada şederii sale în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial, | | | | | astfel încât reintegrarea sa | | | | | familială şi socio-profesională să | | | | | se pregătească şi să se realizeze | | | | | în cele mai bune condiţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 SR îşi stabileşte proceduri de| 1 | | | | menţinere a legăturilor cu | | | | | diversele persoane importante din | | | | | viaţa copilului, inclusiv | | | | | referitoare la restricţiile în | | | | | acest sens, care fac parte | | | | | integrantă din MOF. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Procedurile de menţinere a | 1 | | | | legăturilor se referă la: | | | | | a) modalităţi, | | | | | b) condiţii referitoare la vizitele| | | | | în SR şi în afara SR şi | | | | | c) restricţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 SR îşi organizează un spaţiu | 1 | | | | privat, cu o destinaţie bine | | | | | stabilită şi cu o ambianţă intimă | | | | | pentru desfăşurarea vizitelor | | | | | efectuate de persoanele importante | | | | | pentru copiii din SR, inclusiv | | | | | pentru cazarea temporară, de scurtă| | | |

Page 216: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

216

| durată, a acestor vizitatori. | | | | | Această cazare are loc în anumite | | | | | condiţii menţionate în MOF sau, în | | | | | situaţiile neprevăzute de MOF, cu | | | | | avizul coordonatorului SR. Toate | | | | | vizitele sunt consemnate într-un | | | | | registru special. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Implicarea comunităţii | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial este | | | | | deschis către comunitate, asigurând| | | | | accesul şi condiţiile pentru toţi | | | | | copiii aflaţi în protecţie pentru | | | | | ca aceştia să poată contacta şi | | | | | implica în viaţa lor orice | | | | | persoană, instituţie, asociaţie sau| | | | | serviciu din comunitate, conform | | | | | propriilor dorinţe, cu excepţia | | | | | restricţiilor prevăzute în | | | | | metodologia de organizare şi | | | | | funcţionare şi planul | | | | | individualizat de protecţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | participă la viaţa socială a | | | | | comunităţii şi, totodată, membrii | | | | | comunităţii sunt activ implicaţi în| | | | | viaţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 SR informează copiii cu | 1 | | | | privire la serviciile disponibile | | | | | în comunitate pentru ei şi îi | | | | | sprijină în mod concret pentru | | | | | efectuarea de ieşiri în afara SR, | | | | | în vederea participării la | | | | | activităţi recreative, culturale, | | | | | sportive, religioase, tabere | | | | | ş.a.m.d. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 SR organizează cel puţin de | 1 | | | | două ori pe an activităţi la care | | | | | invită membri ai comunităţii: | | | | | autorităţi, colegi ai copiilor şi | | | | | părinţii acestora, profesori, | | | | | vecini etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 SR colaborează cu servicii | 1 | | | | pentru copil şi familie din | | | | | comunitate în vederea asigurării | | | | | integrării sociale a copiilor | | | | | aflaţi în protecţie în cadrul SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Ieşirea din cadrul serviciului | | | | | pentru proiecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură pregătirea corespunzătoare | | | | | a ieşirii copilului/tânărului din | | | | | serviciu, prin dezvoltarea | | | |

Page 217: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

217

| deprinderilor de viaţă independentă| | | | | şi a altor condiţii necesare pentru| | | | | reintegrarea sau integrarea | | | | | familială şi/sau | | | | | socio-profesională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | beneficiază de servicii concrete | | | | | pentru a deveni adulţi pe cât | | | | | posibil autonomi, integraţi în | | | | | societate şi părăsesc serviciul în | | | | | condiţii de siguranţă şi protecţie.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Fiecare PSP are drept obiectiv| 1 | | | | general reintegrarea sau integrarea| | | | | familială şi integrarea/includerea | | | | | socială a copilului/tânărului şi | | | | | managerul de caz se asigură că, | | | | | pentru fiecare copil în parte, se | | | | | identifică modalităţi concrete în | | | | | acest sens, în cel mai scurt timp | | | | | de la admiterea în unitate, maxim 3| | | | | luni. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 SR îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | referitoare la ieşirea copilului, | | | | | care sunt parte integrantă a MOF. | | | | | Pregătirea ieşirii din SR se | | | | | concentrează cel puţin pe | | | | | următoarele aspecte: | | | | | a) cunoaşterea de către copil a | | | | | caracteristicilor concrete ale | | | | | viitorului mod de viaţă, pe cât | | | | | posibil antrenarea prin programe de| | | | | tranziţie; | | | | | b) asigurarea unui sentiment de | | | | | continuitate a vieţii copilului şi | | | | | discutarea modalităţilor prin care,| | | | | după părăsirea unităţii, copilul va| | | | | menţine relaţiile de comunicare cu | | | | | colegii şi cu personalul SR; | | | | | c) pregătirea familiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 În situaţia în care copilul | 1 | | | | părăseşte SR, coordonatorul se | | | | | asigură că acesta beneficiază de | | | | | transport adecvat şi că este | | | | | însoţit de reprezentantul legal, | | | | | fapte consemnate în dosarul | | | | | copilului. De asemenea, ieşirea | | | | | tânărului din SR se face în | | | | | condiţii de siguranţă care sunt | | | | | consemnate, la rândul lor, în | | | | | dosarul acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Managerul de caz trebuie să se| 1 | | | | asigure că monitorizarea situaţiei | | | | | copilului/tânărului se realizează | | | | | pentru cel puţin 3 luni de la | | | | | ieşirea din evidenţa sistemului de | | | | | protecţie a copilului. Se recomandă| | | | | ca această perioadă de monitorizare| | | | | să fie în medie de 6 luni, cu | | | | | posibilităţi de prelungire în | | | | | anumite situaţii, cu avizul | | | |

Page 218: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

218

| directorului SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 31 | | | | CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAŢIEI ŞI | | | | | SOCIALIZĂRII | | | | | (Standarde 8 - 14) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Participarea copiilor | | | | | În cadrul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial opiniile copiilor/ | | | | | tinerilor, în raport cu vârsta şi | | | | | gradul de maturitate, precum şi ale| | | | | familiilor acestora şi ale altor | | | | | persoane importante pentru copil | | | | | sunt solicitate şi luate în | | | | | considerare în luarea deciziilor | | | | | care îi privesc în mod direct sau | | | | | indirect pe copii. Fiecare copil/ | | | | | tânăr este încurajat şi sprijinit | | | | | să participe la desfăşurarea | | | | | activităţilor din cadrul | | | | | serviciului şi să-şi asume | | | | | responsabilităţi conform | | | | | dezvoltării şi gradului său de | | | | | maturitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | participă activ la viaţa cotidiană | | | | | din cadrul serviciului de tip | | | | | rezidenţial, precum şi la luarea | | | | | deciziilor în privinţa viitorului | | | | | lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Copiii trebuie încurajaţi | 1 | | | | să-şi organizeze un grup de | | | | | reprezentare numit Consiliul | | | | | Copiilor, care să fie consultat | | | | | periodic sau de câte ori este | | | | | nevoie pentru luarea deciziilor | | | | | care îi privesc pe toţi copiii din | | | | | SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 În situaţia luării de decizii | 1 | | | | importante pentru viaţa copilului | | | | | în cauză sau viaţa cotidiană din | | | | | SR, opiniile şi propunerile | | | | | copilului, precum şi ale familiei | | | | | sau persoanelor importante pentru | | | | | copil sunt înregistrate, după caz, | | | | | în dosarul copilului, registrul de | | | | | opinii şi sugestii sau alte acte | | | | | administrative ale SR şi | | | | | coordonatorul urmăreşte modul de | | | | | punere în practică a acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Intimitate şi confidenţialitate | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor dreptul la | | | | | intimitate, spaţiu personal şi | | | | | confidenţialitate într-un mod cât | | | | | mai apropiat de mediul familial. | | | |

Page 219: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

219

| Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de siguranţă, încredere| | | | | şi respect în toate aspectele | | | | | vieţii lor pe tot parcursul şederii| | | | | lor în cadrul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Personalul primeşte | 1 | | | | instrucţiuni scrise clare | | | | | referitoare la modalităţile de | | | | | abordare şi de transmitere a | | | | | informaţiilor care le sunt | | | | | încredinţate în scopuri legate de | | | | | protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Asigurarea hranei | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor o alimentaţie | | | | | corespunzătoare din punct de vedere| | | | | calitativ şi cantitativ, ţinând | | | | | cont de vârsta, nevoile şi | | | | | preferinţele acestora, în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare. Totodată, unitatea oferă | | | | | copiilor posibilitatea de a | | | | | participa la alegerea alimentelor | | | | | şi a meniurilor zilnice, precum şi | | | | | în activităţile de pregătire şi | | | | | servire a mesei, conform | | | | | programului de intervenţie pentru | | | | | dezvoltarea deprinderilor pentru | | | | | viaţa independentă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o alimentaţie | | | | | sănătoasă, hrănitoare, adaptată | | | | | nevoilor legate de dietă. Totodată,| | | | | copiii au cunoştinţele necesare | | | | | pentru pregătirea meselor, precum | | | | | şi posibilitatea aplicării acestor | | | | | cunoştinţe, în limita vârstei şi a | | | | | gradului lor de maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Mesele sunt bine | 1 | | | | administrate, organizate în spaţii | | | | | cu o atmosferă de tip familial şi | | | | | constituie ocazii pentru | | | | | socializarea copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Meniurile se stabilesc cu | 1 | | | | sprijinul medicului care este | | | | | responsabil cu PIS pentru sănătatea| | | | | copilului, astfel încât să se | | | | | asigure o alimentaţie echilibrată, | | | | | în conformitate cu preferinţele şi | | | | | nevoile biologice specifice | | | | | fiecărei vârste, regimurilor | | | | | recomandate de medic şi normele în | | | | | vigoare cu privire la necesarul de | | | | | calorii şi elemente nutritive. În | | | | | acelaşi scop, în mod periodic, | | | | | personal desemnat de coordonatorul | | | |

Page 220: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

220

| SR evaluează calitatea şi | | | | | cantitatea alimentelor înainte şi | | | | | după prelucrare, precum şi modul de| | | | | preparare şi consemnează dacă | | | | | există nereguli în acest sens în | | | | | acelaşi registru în care | | | | | consemnează informaţiile despre | | | | | meniurile zilnice. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Copiii ajută la selectarea | 1 | | | | meniurilor, pregătirea felurilor de| | | | | mâncare, aranjarea şi servirea | | | | | meselor, spălarea veselei etc., | | | | | învăţând şi realizând activităţi | | | | | conforme cu vârsta şi gradul de | | | | | maturitate. Aceste activităţi sunt | | | | | cuprinse în PIS pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Tuturor copiilor li se pot | 1 | | | | pune la dispoziţie mici gustări la | | | | | solicitarea acestora, sau îşi pot | | | | | pregăti ei înşişi aceste gustări în| | | | | timpul zilei, în funcţie de gradul | | | | | de maturitate şi de deprinderile pe| | | | | care le-au dobândit. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.5 SR organizează mese festive | 1 | | | | cel puţin pentru sărbătorirea | | | | | zilelor de naştere ale copiilor, în| | | | | fiecare an, şi, în acest caz, se | | | | | ţine cont obligatoriu de | | | | | preferinţele copilului în cauză şi | | | | | se poate lua masa împreună cu | | | | | familia şi alte persoane apropiate | | | | | copilului într-un cadru intim | | | | | amenajat în SR sau în afara | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 SR dispune de spaţii | 1 | | | | suficiente pentru pregătirea, | | | | | păstrarea şi servirea hranei, care | | | | | sunt dotate cu mobilier | | | | | corespunzător, uşor de igienizat şi| | | | | cu instalaţiile şi aparatura | | | | | necesară pentru pregătirea, | | | | | depozitarea, răcirea şi congelarea | | | | | hranei, precum şi pentru | | | | | igienizarea alimentelor şi veselei.| | | | | Totodată, spaţiile sunt amenajate | | | | | cu materiale uşor de igienizat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.7 SR trebuie să aibă rezerve de| 1 | | | | hrană şi apă pentru 48 de ore | | | | | pentru fiecare copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Aspectul exterior, îmbrăcămintea, | | | | | echipamentul personal şi banii de | | | | | buzunar | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor necesarul de | | | |

Page 221: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

221

| îmbrăcăminte, încălţăminte, | | | | | rechizite şi alte echipamente, | | | | | precum şi bani de buzunar, în | | | | | conformitate cu legislaţia în | | | | | vigoare şi respectând | | | | | individualitatea şi nevoile | | | | | specifice ale fiecărui copil. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | unitate beneficiază de | | | | | îmbrăcăminte, încălţăminte, | | | | | rechizite, echipament pentru uzul | | | | | propriu, precum şi de bani de | | | | | buzunar şi, totodată, sunt | | | | | abilitaţi să aleagă lucrurile | | | | | necesare de ordin personal, în | | | | | conformitate cu gradul lor de | | | | | maturitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime gusturile privind | | | | | îmbrăcămintea, încălţămintea şi | | | | | imaginea personală şi sunt | | | | | sprijiniţi în îndeplinirea acestor | | | | | preferinţe, de exemplu prin | | | | | oferirea de alternative pentru | | | | | alegere, atunci când se | | | | | achiziţionează produsele | | | | | respective. În situaţia în care SR | | | | | are personalitate juridică, copiii | | | | | participă în mod nemijlocit la | | | | | alegerea şi cumpărarea produselor. | | | | | Se interzic orice fel de practici | | | | | de "uniformizare" a copiilor, prin | | | | | cumpărarea de produse identice | | | | | pentru toţi copiii din SR sau | | | | | dintr-o grupă/modul. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Fiecare copil îşi păstrează | 1 | | | | îmbrăcămintea şi echipamentul | | | | | personal în compartimente | | | | | corespunzătoare, separate de ale | | | | | celorlalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Sumele alocate pentru banii | 1 | | | | de buzunar sunt utilizate exclusiv | | | | | de către copii, aceştia semnând | | | | | actele de primire. În situaţia în | | | | | care copiii nu pot semna aceste | | | | | acte, din diferite motive, banii de| | | | | buzunar sunt administraţi de către | | | | | familie sau reprezentantul legal în| | | | | folosul copilului şi ţinând cont de| | | | | nevoile şi preferinţele acestuia, | | | | | în raport cu gradul de maturitate. | | | | | Copiii sunt încurajaţi, învăţaţi şi| | | | | sprijiniţi să îşi administreze | | | | | propriile resurse financiare | | | | | provenite din banii de buzunar, | | | | | alocaţii, donaţii etc., iar în | | | | | cazul copiilor cu vârsta peste 15 | | | | | ani, şi din câştiguri proprii, în | | | | | condiţiile legii. Copiilor li se | | | | | oferă libertate pe cât posibil în | | | | | luarea deciziilor privind | | | |

Page 222: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

222

| cheltuirea propriilor bani. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Coordonatorul este obligat să| 1 | | | | verifice toate aspectele legate de | | | | | copiii care sunt angajaţi pentru | | | | | prestarea de munci, în vederea | | | | | prevenirii exploatării copiilor şi | | | | | munca în condiţii care nu respectă | | | | | legislaţia în vigoare. Toate aceste| | | | | date sunt consemnate în dosarul | | | | | copilului, la angajarea copilului | | | | | şi periodic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Starea de sănătate a copiilor şi | | | | | prevenirea îmbolnăvirilor | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură condiţiile necesare pentru | | | | | identificarea şi evaluarea | | | | | permanentă a nevoilor fizice, | | | | | emoţionale şi de sănătate ale | | | | | fiecărui copil, precum şi măsurile | | | | | corespunzătoare pentru satisfacerea| | | | | acestor nevoi, igiena personală, | | | | | supravegherea şi menţinerea stării | | | | | de sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii medicale, | | | | | stomatologice sau alte servicii de | | | | | sprijin şi promovare a sănătăţii, | | | | | au o stare generală bună şi sunt | | | | | educaţi în spiritul unui mod de | | | | | viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului este în responsabilitatea| | | | | medicului de familie sau, în lipsa | | | | | bine documentată a acestuia, a | | | | | medicului angajat de către | | | | | furnizorul de servicii, conform | | | | | prevederilor Codului muncii. | | | | | Implementarea propriu-zisă a | | | | | acestui program se realizează în | | | | | colaborare cu personalul SR şi | | | | | ceilalţi profesionişti responsabili| | | | | pentru activităţile circumscrise | | | | | programului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului cuprinde activităţile şi | | | | | măsurile corespunzătoare pentru | | | | | asigurarea unei stări de sănătate | | | | | bune a copilului, respectiv cel | | | | | puţin: | | | | | a) îndrumare, sprijin şi consiliere| | | | | pe probleme de sănătate, | | | | | b) igienă şi îngrijire personală, | | | | | c) evaluări medicale periodice şi | | | | | la nevoie, cu ocazia infecţiilor | | | | | intercurente şi a situaţiilor de | | | | | urgenţă, | | | | | d) tratamente diverse, inclusiv de | | | | | specialitate şi stomatologice, | | | |

Page 223: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

223

| e) nutriţie şi dietă, | | | | | f) exerciţiu şi odihnă şi | | | | | g) educaţie pentru sănătate, | | | | | inclusiv educaţie sexuală şi | | | | | contraceptivă | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 PIS pentru sănătatea | 1 | | | | copilului are anexă o fişă medicală| | | | | în care sunt trecute toate | | | | | informaţiile referitoare la | | | | | antecedentele personale fiziologice| | | | | şi patologice ale copilului şi | | | | | familiei sale, imunizările, bolile,| | | | | rănirile accidentale, alergiile sau| | | | | reacţiile adverse la administrarea | | | | | unor medicamente, rezultatele | | | | | analizelor etc., anterior şi pe | | | | | perioada şederii copilului în SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | educaţie pentru sănătate, inclusiv | | | | | despre efectele nocive ale | | | | | fumatului, consumului de alcool, | | | | | droguri, despre hepatită, infecţie | | | | | HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere| | | | | sexuală, protejarea propriei | | | | | persoane de diverse prejudicii, | | | | | acţiuni de intimidare şi abuz în | | | | | interiorul sau în afara SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.5 SR asigură materialele | 1 | | | | igienico-sanitare pentru uzul | | | | | personal pentru fiecare copil, | | | | | ţinând cont şi de preferinţele | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.6 Copiii pot să păstreze | 1 | | | | materiale igienico-sanitare în mod | | | | | exclusiv pentru uzul propriu şi nu | | | | | trebuie să le solicite de la | | | | | spaţiul de depozitare comun, cu | | | | | excepţia articolelor care sunt | | | | | considerate cu risc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.7 Copiii care se îmbolnăvesc de| 1 | | | | boli contagioase care nu necesită | | | | | spitalizare se izolează, pe o | | | | | perioadă determinată, stabilită de | | | | | medicul specialist, într-o cameră | | | | | amenajată pentru situaţia | | | | | respectivă în cadrul SR. În aceste | | | | | situaţii copiii primesc îngrijirea | | | | | necesară şi sunt sprijiniţi | | | | | emoţional pe perioada izolării | | | | | temporare de ceilalţi copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.8 Sunt afişate într-un loc | 1 | | | | accesibil şi cunoscut de tot | | | | | personalul, numele şi coordonatele | | | | | medicului/profesionistului care | | | | | trebuie contactat în cazul unei | | | | | probleme de sănătate, precum şi | | | | | alte numere de telefon utile în | | | | | situaţii de urgenţă. | | | |

Page 224: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

224

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Primul ajutor, tratamentul | | | | | infecţiilor intercurente şi | | | | | administrarea medicamentelor în | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial sunt | | | | | acordate copiilor de către | | | | | personal, în condiţii de | | | | | supervizare din partea medicului | | | | | care coordonează implementarea | | | | | programelor de intervenţie pentru | | | | | sănătate. | | | | | Rezultate aşteptate: Securitatea şi| | | | | sănătatea copiilor sunt protejate | | | | | şi supravegheate permanent de | | | | | personalul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 Medicamentele recomandate de | 1 | | | | medic pot fi administrate de | | | | | personal calificat sau/şi de | | | | | persoana de referinţă a copilului, | | | | | în condiţii de supervizare | | | | | stabilite de medicul responsabil cu| | | | | PIS pentru sănătatea copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 Copiii pot avea în păstrare | 1 | | | | medicamente pe care şi le | | | | | administrează singuri, inclusiv pe | | | | | cale injectabilă (de exemplu, | | | | | insulina), numai după ce medicul | | | | | specialist stabileşte acest lucru, | | | | | pe baza unei evaluări a copilului | | | | | ca fiind suficient de responsabili | | | | | în acest sens. Aceşti copii au | | | | | posibilitatea de a-şi încuia | | | | | medicamentele în locuri la care | | | | | ceilalţi copii nu au acces. | | | | | Autoadministrarea se realizează în | | | | | aceleaşi condiţii de supervizare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Medicamentele prescrise şi | 1 | | | | cele de uz general, cu excepţia | | | | | celor date în grija copiilor care | | | | | îşi administrează singuri propriile| | | | | medicamente, sunt păstrate în | | | | | siguranţă, în locuri speciale, | | | | | încuiate, la care copiii şi restul | | | | | personalului nu au acces. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 Informaţiile referitoare la | 1 | | | | medicamentele, tratamentele şi | | | | | asistenţa de prim ajutor acordate | | | | | copiilor se consemnează într-un | | | | | registru medical, precizându-se | | | | | numele copilului, data, ora, | | | | | medicamentul (inclusiv dozajul) sau| | | | | tratamentul, motivul administrării,| | | | | semnătura personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Educaţia | | | |

Page 225: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

225

| Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | sprijină şi promovează, prin | | | | | materiale şi mijloace | | | | | corespunzătoare, educaţia copiilor,| | | | | cu prioritate în unităţi de | | | | | învăţământ din comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază, în cadrul şi în afara | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial, de | | | | | activităţile educaţionale necesare | | | | | dezvoltării optime şi pregătirii | | | | | pentru viaţa de adult: pregătire şi| | | | | orientare şcolară şi profesională; | | | | | comunicare-socializare; | | | | | autoîngrijire şi autogospodărire | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.1 Programul educaţional, care | 1 | | | | este anexă a PIP, este elaborat de | | | | | către educatorul sau educatorul | | | | | specializat desemnat de | | | | | coordonatorul SR împreună cu cadrul| | | | | didactic din unitatea de învăţământ| | | | | pe care copilul o frecventează sau | | | | | urmează să o frecventeze. Cadrul | | | | | didactic este nominalizat de către | | | | | directorul unităţii de învăţământ, | | | | | la solicitarea coordonatorului SR. | | | | | Educatorul/educatorul specializat | | | | | răspunde de educaţia non-formală şi| | | | | informală a copilului, iar cadrul | | | | | didactic de educaţia formală, | | | | | conform normelor stabilite de | | | | | sistemul educaţional. În situaţia | | | | | caselor de tip familial, aşa | | | | | numitul părinte social poate | | | | | îndeplini rolul educatorului/ | | | | | educatorului specializat numai în | | | | | condiţiile prevederilor SMO | | | | | prezente - vezi procedura 28.10. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 SR asigură fiecărui copil | 1 | | | | sprijin adecvat, inclusiv resursele| | | | | materiale necesare pentru a avea | | | | | acces, a se integra şi a frecventa | | | | | în mod regulat unitatea de | | | | | învăţământ. Unitatea de învăţământ | | | | | se stabileşte de către educator/ | | | | | educator specializat împreună cu | | | | | coordonatorul SR şi cu consultarea | | | | | managerului de caz, cu respectarea | | | | | procedurilor stabilite de sistemul | | | | | educaţional. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 SR asigură fiecărui copil | 1 | | | | condiţii adecvate pentru pregătirea| | | | | temelor şcolare, cum ar fi: spaţiu | | | | | individual de studiu, care nu este | | | | | luminat cu lămpi fluorescente, ci | | | | | pe cât posibil cu lumină naturală; | | | | | mobilier adecvat; echipamente. | | | | | Educatorul/educatorul specializat | | | |

Page 226: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

226

| urmăreşte pregătirea temelor | | | | | şcolare şi, la solicitarea | | | | | copiilor, asigură sprijin pentru | | | | | realizarea acestui lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.4 SR încurajează şi sprijină | 1 | | | | fiecare copil să participe la | | | | | activităţile extraşcolare | | | | | organizate de unitatea de | | | | | învăţământ şi de SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.5 Furnizorul de servicii şi SR | 1 | | | | dacă are personalitate juridică | | | | | încheie o convenţie de colaborare | | | | | cu unitatea de învăţământ şi, după | | | | | caz, cu inspectoratul şcolar, ale | | | | | cărei obiective principale se | | | | | referă cel puţin la: | | | | | a) diminuarea şi eliminarea | | | | | marginalizării în cadrul unităţii | | | | | de învăţământ a copiilor protejaţi | | | | | în SR, | | | | | b) colaborarea cu cadrele | | | | | didactice, precum şi cu părinţii | | | | | celorlalţi elevi la derularea | | | | | programelor educaţionale ale | | | | | copiilor protejaţi în SR şi | | | | | c) integrarea copiilor în | | | | | comunitatea grupei/clasei şi a | | | | | unităţii de învăţământ, ca prim pas| | | | | al integrării lor în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 5 | | | | RECREEREA ŞI SOCIALIZAREA | | | | | (Standard 15) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Activităţi de recreere-socializare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor oportunităţi | | | | | multiple de petrecere a timpului | | | | | liber, de recreere şi socializare, | | | | | care contribuie la dezvoltarea | | | | | fizică, cognitivă, socială şi | | | | | emoţională a copiilor. | | | | | Rezultate aşteptate: Copii | | | | | beneficiază de timp liber, în care | | | | | se pot odihni, relaxa sau participa| | | | | la activităţi de recreere şi | | | | | socializare, conform vârstei, | | | | | potenţialului de dezvoltare, | | | | | intereselor şi opţiunilor | | | | | personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 Copiii sunt încurajaţi să-şi | 1 | | | | exprime opiniile şi preferinţele în| | | | | proiectarea şi derularea | | | | | activităţilor din timpul liber. În | | | | | anumite situaţii, copiii pot decide| | | | | dacă participă sau nu la | | | | | activităţile de recreere- | | | | | socializare organizate de SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 227: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

227

| S15.2 SR promovează şi asigură | 1 | | | | copiilor petrecerea timpului liber,| | | | | mai ales a sfârşitului de | | | | | săptămână, şi a vacanţelor şcolare | | | | | în propria familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 SR asigură, cel puţin | 1 | | | | într-una din vacanţele şcolare de | | | | | pe parcursul unui an, minimum o | | | | | săptămână de tabără, petrecută în | | | | | afara SR, precum şi cel puţin 4 | | | | | excursii pe an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.4 În incinta SR se asigură | 1 | | | | spaţii special amenajate şi dotate | | | | | corespunzător pentru desfăşurarea | | | | | activităţilor de timp liber, care | | | | | sunt sigure, funcţionale şi | | | | | accesibile tuturor copiilor şi | | | | | adecvate vârstei, potenţialului, | | | | | preocupărilor şi preferinţelor | | | | | copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Fiecare copil este ajutat să | 1 | | | | dezvolte relaţii pozitive cu | | | | | ceilalţi: cu părinţii/alţi adulţi | | | | | importanţi pentru el, cu copiii din| | | | | SR şi din unitatea de învăţământ pe| | | | | care o frecventează, cu personalul | | | | | din SR şi alţi profesionişti | | | | | implicaţi în derularea PIP. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 20 | | | | RECLAMAŢII ŞI PROTECŢIE ÎMPOTRIVA | | | | | ABUZURILOR | | | | | (Standarde 16 - 19) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Reclamaţii şi reprezentare | | | | | Furnizorul de servicii şi serviciul| | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial îşi organizează un | | | | | sistem de primire, înregistrare şi | | | | | soluţionare a sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor cu privire la | | | | | serviciile oferite sau pentru care | | | | | se facilitează accesul. Sesizările | | | | | şi reclamaţiile sunt soluţionate cu| | | | | promptitudine şi seriozitate, iar | | | | | persoana în cauză este informată de| | | | | progresul realizat pentru | | | | | soluţionare în mod periodic şi | | | | | primeşte răspunsul, în scris, în | | | | | maxim 30 de zile calendaristice. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii, | | | | | părinţii acestora sau | | | | | reprezentanţii lor legali cunosc | | | | | procedurile privind modalităţile de| | | | | a efectua sesizări sau reclamaţii, | | | | | precum şi drepturile pe care le au | | | | | cu privire la informarea asupra | | | | | demersurilor pentru rezolvarea şi | | | | | primirea răspunsului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 228: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

228

| S16.1 SR are proceduri scrise | 1 | | | | privind efectuarea, înregistrarea | | | | | şi soluţionarea sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor referitoare la | | | | | serviciile oferite sau al căror | | | | | acces îl facilitează. În cazul SR | | | | | publice, procedurile trebuie să | | | | | respecte legislaţia în vigoare cu | | | | | privire la activitatea de | | | | | soluţionare a petiţiilor. În cazul | | | | | SR private se recomandă ca, pe | | | | | lângă respectarea prevederilor SMO | | | | | prezente, să se respecte şi | | | | | legislaţia mai sus menţionată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Procedurile trebuie să | 1 | | | | garanteze cel puţin următoarele: | | | | | a) modalităţile de înregistrare a | | | | | sesizărilor şi reclamaţiilor; | | | | | b) informarea celui ce a făcut | | | | | sesizarea/reclamaţia asupra | | | | | stadiului şi modului de soluţionare| | | | | a cazului; | | | | | c) durata maximă în care persoana | | | | | în cauză primeşte răspunsul; | | | | | d) prevederea posibilităţii ca o | | | | | altă persoană să poată sesiza/ | | | | | reclama în numele copilului; | | | | | e) excluderea posibilităţii ca | | | | | persoana care a fost reclamată să | | | | | se implice în rezolvarea cazului; | | | | | f) prevederea unor modalităţi de | | | | | abordare a reclamaţiilor care îl | | | | | vizează pe coordonatorul SR; | | | | | g) excluderea oricăror represalii | | | | | asupra celor care efectuează | | | | | sesizările/reclamaţiile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 SR pune la dispoziţia | 1 | | | | copiilor, reprezentanţilor lor | | | | | legali, familiilor, personalului şi| | | | | SPSPC o variantă prescurtată a | | | | | procedurilor de sesizare. La | | | | | cerere, aceştia pot primi varianta | | | | | completă a procedurilor. În funcţie| | | | | de vârstă, copiilor li se explică | | | | | aceste proceduri de sesizare, încă | | | | | de la admiterea în SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.4 Coordonatorul SR desemnează o| 1 | | | | persoană care să ţină o evidenţă | | | | | clară a sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor (cereri, rezolvări, | | | | | informarea petenţilor etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.5 Coordonatorul SR reanalizează| 1 | | | | periodic - cel puţin o dată la 3 | | | | | luni - evidenţa sesizărilor şi | | | | | reclamaţiilor şi consemnează | | | | | concluziile sale în registrul de | | | | | sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.6 Evidenţa sesizărilor şi | 1 | | | | reclamaţiilor se trimite periodic -| | | |

Page 229: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

229

| cel puţin lunar - furnizorului de | | | | | servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Protecţia copilului împotriva | | | | | abuzurilor | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | promovează şi aplică măsuri de | | | | | protejare a copiilor împotriva | | | | | oricărei forme de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare, tratament inuman sau | | | | | degradant. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | în condiţii de siguranţă şi | | | | | bunăstare, orice suspiciune sau | | | | | acuzaţie privind comiterea unui | | | | | abuz fiind soluţionată prompt şi | | | | | corect de către întregul personal, | | | | | conform legislaţiei în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 SR are proceduri scrise cu | 1 | | | | privire la prevenirea, | | | | | identificarea, semnalarea, | | | | | evaluarea şi soluţionarea | | | | | suspiciunilor sau acuzaţiilor de | | | | | abuz asupra copiilor, întocmite în | | | | | baza legislaţiei în vigoare. Aceste| | | | | proceduri sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC şi sunt aduse la | | | | | cunoştinţa personalului, copiilor | | | | | şi familiilor sau reprezentanţilor | | | | | lor legali. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 Copiii şi familiile/ | 1 | | | | reprezentanţii legali sunt | | | | | informaţi, în modalităţi | | | | | accesibile, cu privire la aceste | | | | | proceduri, precum şi cu privire la | | | | | drepturile copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.3 Copiii sunt încurajaţi şi | 1 | | | | sprijiniţi să sesizeze orice formă | | | | | de abuz din partea personalului, a | | | | | altor copii din SR sau a unor | | | | | persoane din afara SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.4 SR ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | cazurilor de intimidare, | | | | | discriminare, abuz, neglijare, | | | | | exploatare (inclusiv exploatare | | | | | sexuală sau prin muncă), tratament | | | | | inuman sau degradant în registrul | | | | | de sesizări şi reclamaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.5 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului, în cadrul SR sau în | | | | | afara SR, are obligaţia de a le | | | | | semnala la SPSPC şi de a înştiinţa | | | | | coordonatorul SR, conform | | | | | legislaţiei în vigoare, precum şi | | | |

Page 230: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

230

| de a le înregistra, conform | | | | | prevederilor SMO prezente. | | | | | Personalul desemnat de către | | | | | coordonatorul SR, cu avizul SPSPC, | | | | | poate asigura sau participa la | | | | | evaluarea iniţială a situaţiei de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului care a fost semnalată la | | | | | SPSPC, şi rezultatele acesteia se | | | | | consemnează în fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. Fişa este | | | | | transmisă la SPSPC în termen de | | | | | maxim 48 de ore de la data | | | | | evaluării iniţiale. Modelul fişei | | | | | de semnalare obligatorie şi | | | | | evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului este anexă a ghidului | | | | | metodologic privind intervenţia şi | | | | | prevenirea în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.6 Personalul care are | 1 | | | | suspiciunea sau identifică situaţii| | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului în care sunt implicaţi | | | | | alţi membri ai personalului din SR | | | | | are obligaţia de a înştiinţa | | | | | imediat coordonatorul SR, care | | | | | aplică legislaţia în vigoare. În | | | | | situaţia în care coordonatorul SR | | | | | nu semnalează aceste situaţii la | | | | | SPSPC, în termenul prevăzut de SMO | | | | | prezente, personalul care a | | | | | înştiinţat coordonatorul are | | | | | obligaţia efectuării acestei | | | | | semnalări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.7 SR asigură sprijin psihologic| 1 | | | | şi consiliere copiilor care au fost| | | | | intimidaţi sau discriminaţi. În | | | | | situaţia copiilor abuzaţi, | | | | | neglijaţi sau exploataţi, SR | | | | | asigură accesul acestora la | | | | | serviciile stabilite de SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 18 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Relaţia personalului cu copiii | | | | | Relaţiile personalului cu copiii au| | | | | o bază sănătoasă, răspunzând | | | | | normelor de conduită morală, | | | | | profesională şi socială. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii au o | | | | | relaţie firească, bazată pe | | | | | sinceritate şi respect reciproc, cu| | | | | personalul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.1 SR îşi stabileşte proceduri | 1 | | |

Page 231: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

231

| scrise privind relaţiile dintre | | | | | membrii personalului şi copii, care| | | | | sunt aduse la cunoştinţa | | | | | personalului, copiilor şi | | | | | familiilor/reprezentanţilor legali | | | | | ai acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.2 Relaţiile dintre membrii | 1 | | | | personalului şi copii se desfăşoară| | | | | în baza unor reguli cunoscute, | | | | | derivate din procedurile mai sus | | | | | amintite, dar convenite de personal| | | | | împreună cu copiii şi înţelese de | | | | | aceştia, reguli care permit | | | | | realizarea unui control pozitiv al | | | | | comportamentului copiilor, bazat pe| | | | | respect reciproc, toleranţă, | | | | | acceptare, încurajare şi sprijin. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.3 Repartizarea personalului pe | 1 | | | | ture şi grupe de copii se face | | | | | astfel încât să existe o | | | | | continuitate a relaţiilor | | | | | interumane menită să asigure | | | | | stabilitatea afectivă a copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 19 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Controlul comportamentului | | | | | Personalul reacţionează pozitiv la | | | | | diversele comportamente ale | | | | | copiilor şi ia sancţiuni educative | | | | | adecvate, constructive în cazul | | | | | unor comportamente inacceptabile | | | | | repetate ale acestora. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii/tinerii| | | | | sunt încurajaţi şi sprijiniţi să-şi| | | | | formeze o conduită socială | | | | | acceptabilă şi, atunci când au un | | | | | comportament inacceptabil, sunt | | | | | trataţi de personal în mod | | | | | constructiv, fără excese sau | | | | | subiectivism. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.3 Personalul poate utiliza | 1 | | | | măsuri restrictive (de exemplu, | | | | | imobilizare, izolare etc.) numai ca| | | | | ultimă soluţie de prevenire sau | | | | | stopare a vătămării copilului, a | | | | | altor persoane ori a unor | | | | | distrugeri importante de bunuri | | | | | materiale. Măsurile nu se aplică | | | | | punitiv, ci doar pentru oprirea | | | | | comportamentelor deviante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.4 Sunt interzise: | 1 | | | | a) pedeapsa corporală; | | | | | b) deprivarea de hrană, apă sau | | | | | somn; | | | | | c) penalităţile financiare; | | | | | d) orice examinare intimă a | | | | | copilului dacă nu are o raţiune | | | | | medicală şi nu e efectuată de | | | | | personal medico-sanitar; | | | | | e) confiscarea echipamentelor | | | |

Page 232: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

232

| copilului; | | | | | f) privarea de medicaţie sau | | | | | tratament medical; | | | | | g) pedepsirea unui grup de copii | | | | | pentru comportamentul unui copil | | | | | din grup; | | | | | h) implicarea unui copil în | | | | | pedepsirea altui copil; | | | | | i) orice restricţionare a | | | | | contactului cu familia dacă nu | | | | | există o hotărâre în acest sens, | | | | | conform legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.5 Toate cazurile în care se | 1 | | | | aplică măsuri restrictive copiilor | | | | | sunt înregistrate într-o fişă | | | | | specială, ataşată PIS pentru | | | | | sănătate, precizându-se cel puţin: | | | | | numele copilului, data, ora şi | | | | | locul incidentului; măsurile luate;| | | | | numele membrilor personalului care | | | | | au acţionat; numele altor persoane | | | | | martore la incident, inclusiv | | | | | copii; eventualele consecinţe ale | | | | | măsurilor luate, semnătura | | | | | persoanei autorizate să efectueze | | | | | înregistrările. După aplicarea | | | | | măsurii restrictive, copilul va fi | | | | | examinat de un medic, în termen de | | | | | 24 de ore. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.6 Coordonatorul SR verifică cu | 1 | | | | regularitate - cel puţin o dată pe | | | | | lună, evidenţele cazurilor de | | | | | restricţionare pentru a controla şi| | | | | sancţiona corespunzător personalul | | | | | (atunci când e cazul) şi pentru a | | | | | identifica factorii de risc ai | | | | | producerii incidentelor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VI | 5 | | | | EVENIMENTE DEOSEBITE | | | | | (Standarde 20 - 21) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 20 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Absenţa unui copil fără permisiune | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură măsuri adecvate de | | | | | prevenire şi intervenţie pentru | | | | | copiii care părăsesc serviciul fără| | | | | permisiune. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii, care | | | | | absentează fără permisiune, | | | | | beneficiază de sprijin în vederea | | | | | reintegrării lor în sistemul de | | | | | protecţie a copilului, dacă | | | | | reintegrarea sau integrarea | | | | | familială nu este posibilă la | | | | | momentul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.1 SR îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | scrise privind rezolvarea cazurilor| | | | | de absenţă a copiilor fără | | | |

Page 233: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

233

| permisiune, pe care le aduce la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | | Aceste proceduri includ cel puţin | | | | | următoarele: | | | | | a) anunţarea părinţilor, poliţiei, | | | | | SPSPC şi evaluarea riscurilor; | | | | | b) modalităţi de căutare a | | | | | copilului; | | | | | c) readucerea copilului în SR; | | | | | d) evaluarea motivelor plecării | | | | | copilului şi revizuirea PIP pentru | | | | | satisfacerea cerinţelor sale şi | | | | | sprijinirea reintegrării în SR sau | | | | | în alt serviciu din cadrul | | | | | sistemului de protecţie a copilului| | | | | şi | | | | | e) măsuri de prevenire a acestor | | | | | situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S20.2 SR ţine o evidenţă scrisă a | 1 | | | | situaţiilor de absenţă fără | | | | | permisiune a copiilor, pe care | | | | | coordonatorul o analizează periodic| | | | | şi o transmite furnizorului de | | | | | servicii şi la SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 21 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Notificarea cu privire la | | | | | evenimentele importante | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial are | | | | | obligaţia de a informa, în scris, | | | | | factorii direct interesaţi, cu | | | | | privire la incidentele deosebite | | | | | survenite în legătură cu protecţia | | | | | copilului, în maximum 24 de ore de | | | | | la producerea evenimentului. | | | | | Rezultate aşteptate: Familia sau | | | | | reprezentantul legal al copilului, | | | | | precum şi serviciul public | | | | | specializat pentru protecţia | | | | | copilului ori alţi factori direct | | | | | interesaţi, conform legii, sunt | | | | | anunţaţi la timp de toate | | | | | incidentele deosebite, survenite în| | | | | legătură cu protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.1 SR îşi stabileşte proceduri | 1 | | | | scrise cu privire la notificarea | | | | | evenimentelor care afectează | | | | | bunăstarea sau siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.2 Notificările efectuate şi | 1 | | | | măsurile întreprinse pentru | | | | | rezolvarea problemelor notificate | | | | | se consemnează în dosarul | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S21.3 Se notifică cel puţin | 1 | | | | următoarele evenimente: | | | | | a) decesul unui copil, inclusiv | | | | | circumstanţele în care s-a produs; | | | | | b) bolile infecţioase şi alte boli,| | | | | conform normelor sistemului de | | | |

Page 234: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

234

| sănătate; | | | | | c) o rănire sau vătămare importantă| | | | | ori accident; | | | | | d) o boală ce nu poate fi tratată | | | | | în SR; | | | | | e) contravenţii şi infracţiuni; | | | | | f) orice acuzaţii privind | | | | | comportamentul inadecvat al unui | | | | | membru al personalului; | | | | | g) orice alt eveniment petrecut în | | | | | SR care afectează bunăstarea sau | | | | | siguranţa copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VII | 14 | | | | MEDIUL | | | | | (Standarde 22 - 25) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 22 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Amplasamentul, compartimentarea şi | | | | | dimensiunile construcţiei | | | | | Amplasamentul, dimensiunile şi | | | | | compartimentarea construcţiei | | | | | corespund misiunii serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de o locaţie deschisă | | | | | către comunitate, cu caracteristici| | | | | de tip familial şi care răspunde | | | | | nevoilor individuale ale copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.1 SR este amplasat într-un loc | 1 | | | | accesibil pentru toţi membrii | | | | | comunităţii, ţinând cont de | | | | | mijloacele de transport, de | | | | | comunicare şi de distanţa faţă de | | | | | alte servicii sociale comunitare, | | | | | precum şi de facilităţile de | | | | | educaţie şi recreere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.2 Într-un imobil comun (bloc) | 1 | | | | este permisă amenajarea a maximum | | | | | 10% din totalul apartamentelor | | | | | pentru copii/tineri aflaţi în | | | | | evidenţa sistemului de protecţie a | | | | | copilului, astfel încât să se evite| | | | | reiterarea modelului colectivităţii| | | | | instituţionale de tip clasic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.3 Locaţia asigură un spaţiu | 1 | | | | suficient pentru copiii pe care îi | | | | | are în îngrijire şi protecţie. | | | | | Numărul de copii dintr-o grupă, | | | | | corespunzătoare unei subunităţi sau| | | | | modul/casă/apartament, nu trebuie | | | | | să depăşească cifra 12. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S22.4 Spaţiul locativ este | 1 | | | | structurat şi amenajat în mod | | | | | funcţional, la un nivel decent, | | | | | pentru a permite desfăşurarea în | | | | | condiţii corespunzătoare a | | | | | activităţilor SR şi pentru a oferi | | | | | o ambianţă confortabilă, cât mai | | | |

Page 235: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

235

| apropiată de cea familială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 23 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Condiţiile de locuit | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor condiţii de locuit| | | | | de bună calitate, decente şi | | | | | asemănătoare mediului familial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii trăiesc| | | | | într-un mediu de tip familial | | | | | corespunzător nevoilor lor | | | | | specifice de viaţă şi îngrijire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.1 Locaţia SR este amenajată şi | 1 | | | | mobilată adecvat nevoilor copiilor | | | | | rezidenţi, ca număr, distribuţie pe| | | | | sexe, vârstă, tradiţii etnice şi | | | | | culturale etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.2 SR are şi aplică un program | 1 | | | | de întreţinere şi reparaţii, de | | | | | menţinere a siguranţei, curăţeniei | | | | | şi igienei, în toate spaţiile | | | | | aferente, interioare sau, după caz,| | | | | exterioare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.3 Fiecare copil beneficiază de | 1 | | | | un spaţiu propriu într-un dormitor.| | | | | Pot ocupa împreună un dormitor | | | | | maximum 4 copii, de acelaşi sex. | | | | | Coordonatorul SR poate admite | | | | | excepţii în cazul particular al | | | | | copiilor fraţi şi stabileşte | | | | | modalităţile concrete în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.4 În dormitor se asigură o | 1 | | | | suprafaţă locuibilă de minimum 6 | | | | | m2/copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.5 În dormitor, copiii trebuie | 1 | | | | să aibă cel puţin: un pat propriu, | | | | | cu saltea, curat şi confortabil, | | | | | dotat cu echipamentele necesare; | | | | | dulap/compartiment propriu pentru | | | | | haine, ce se poate încuia; sursă de| | | | | lumină individuală; masă, scaune; | | | | | covor sau alte materiale potrivite;| | | | | perdele sau transperante. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S23.6 Nu este admis ca membri ai | 1 | | | | personalului să ocupe o cameră | | | | | împreună cu copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 24 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Spaţiile igienico-sanitare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | asigură copiilor spaţii | | | | | igienico-sanitare suficiente, | | | | | amenajate şi dotate cu echipamentul| | | | | corespunzător numărului şi nevoilor| | | | | copiilor. | | | |

Page 236: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

236

| Rezultate aşteptate: Copiii au | | | | | acces la spaţii igienico-sanitare, | | | | | în condiţii de siguranţă, | | | | | funcţionalitate şi confort, de | | | | | respectare a demnităţii şi | | | | | intimităţii personale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.1 SR asigură câte o cabină WC | 1 | | | | şi respectiv câte o chiuvetă la | | | | | maximum 6 copii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.2 În SR există băi şi/sau | 1 | | | | duşuri suficiente, organizate pe | | | | | sexe: o baie/duş la maximum 6 | | | | | copii. Spaţiile pentru băi/duşuri | | | | | sunt amenajate cu materiale ce pot | | | | | fi cu uşurinţă igienizate (gresie, | | | | | faianţă), sunt dotate cu | | | | | echipamentele necesare (căzi de | | | | | baie/duşuri) şi materialele | | | | | consumabile uzuale (săpun, şampon, | | | | | prosoape de uz individual etc.). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S24.3 Spaţiile igienico-sanitare | 1 | | | | sunt compartimentate, iar uşile | | | | | compartimentelor se încuie pe | | | | | dinăuntru, pentru a respecta | | | | | cerinţele de intimitate şi | | | | | siguranţă ale copiilor. Personalul | | | | | poate descuia uşile de la grupurile| | | | | igienico-sanitare, din afara | | | | | compartimentelor, în caz de | | | | | urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 25 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Siguranţa şi securitatea | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial ia | | | | | măsurile de siguranţă şi securitate| | | | | legale şi necesare pentru | | | | | asigurarea protecţiei copiilor, | | | | | personalului şi a vizitatorilor | | | | | împotriva evenimentelor şi | | | | | accidentelor cu potenţial | | | | | vătămător. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii se află| | | | | în siguranţă atât în cadrul | | | | | serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial, cât | | | | | şi în afara acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S25.1 Coordonatorul SR se asigură | 1 | | | | că SR are toate autorizaţiile şi | | | | | asigurările necesare pentru o | | | | | funcţionare optimă şi răspunde | | | | | cerinţelor autorităţilor locale în | | | | | ceea ce priveşte siguranţa şi | | | | | securitatea copiilor, în | | | | | conformitate cu prevederile | | | | | legislative în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL VIII | 19 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 26 - 29) | | | |

Page 237: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

237

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 26 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Recrutare şi angajare | | | | | Personalul este selectat cu atenţie| | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | copiilor şi misiunii serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii din | | | | | cadrul serviciului pentru protecţia| | | | | copilului de tip rezidenţial, | | | | | precum şi părinţii sau alte | | | | | persoane care îi vizitează | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor SMO prezente.| | | | | Dacă SR funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa | | | | | personalului SR să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc limba | | | | | minorităţilor respective. Se | | | | | recomandă angajarea unor | | | | | profesionişti care au abilităţi | | | | | empatice şi de comunicare cu | | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.2 Angajatorul poate dispune, în| 1 | | | | condiţiile legii, şi de alt | | | | | personal decât cel prevăzut în | | | | | statul de funcţii al SR, în vederea| | | | | îndeplinirii misiunii SR în | | | | | condiţii optime. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.3 Coordonatorul SR trebuie să | 1 | | | | aibă studii superioare şi | | | | | experienţă de cel puţin un an în | | | | | servicii pentru copil şi familie. | | | | | La angajare se acordă prioritate | | | | | profesioniştilor care au pregătire | | | | | managerială. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S26.4 Coordonatorul SR se asigură | 1 | | | | că fişele de post sunt revizuite în| | | | | funcţie de dinamica cerinţelor | | | | | posturilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 27 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Numărul şi structura de personal | | | | | Numărul şi structura de personal | | | | | ale serviciului pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial sunt | | | | | satisfăcătoare pentru îndeplinirea | | | | | misiunii acestuia în condiţii | | | | | optime. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | |

Page 238: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

238

| beneficiază de continuitate în | | | | | îngrijire şi de servicii de | | | | | calitate oferite de personal | | | | | calificat la orice oră din zi şi | | | | | din noapte. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.1 Stabilirea numărului şi | 1 | | | | structurii de personal se face de | | | | | către angajator împreună cu | | | | | coordonatorul SR, se înregistrează | | | | | şi se revizuieşte cel puţin anual. | | | | | În stabilirea numărului şi | | | | | structurii de personal se ţine cont| | | | | de permanenţa pe timp de zi şi de | | | | | noapte, raportul minim adulţi-copii| | | | | (vezi procedura 27.3), planurile | | | | | individualizate de protecţie, | | | | | nevoile specifice ale copiilor, | | | | | precum şi de numărul de copii din | | | | | SR, prezenţa ambelor sexe şi | | | | | rezolvarea oricăror dificultăţi cu | | | | | care se confruntă SR la un moment | | | | | dat. Normarea se face în funcţie de| | | | | raportul minim adulţi-copii (vezi | | | | | procedura 27.3) şi cu asigurarea | | | | | respectării drepturilor | | | | | angajaţilor, conform prevederilor | | | | | Codului muncii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.2 Furnizorul de servicii | 1 | | | | trebuie să asigure următoarele | | | | | categorii principale de personal | | | | | pentru copiii din SR: | | | | | a) personal pentru îngrijirea de | | | | | bază şi educaţia non-formală şi | | | | | informală, | | | | | b) personal pentru îngrijirea | | | | | sănătăţii, | | | | | c) personal pentru conducere şi | | | | | administrare, | | | | | d) personal pentru întreţinere şi | | | | | pază, | | | | | e) personal pentru dezvoltarea | | | | | deprinderilor de viaţă şi | | | | | pregătirea reintegrării sau | | | | | integrării familiale. În cazul | | | | | aşa-numitului părinte social, | | | | | acesta poate asigura activităţile | | | | | de îngrijire de bază, educaţie | | | | | non-formală şi informală, | | | | | supraveghere pe timp de noapte, | | | | | administrare a medicamentelor | | | | | prescrise de medic, pregătirea | | | | | meselor, asigurarea curăţeniei, | | | | | spălatul rufelor, dezvoltarea unora| | | | | dintre deprinderile de viaţă | | | | | independentă etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.3 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | de bază şi educaţie non-formală şi | | | | | informală este reprezentat de | | | | | educator sau educatorul | | | | | specializat. Se asigură doi | | | | | educatori pe grupa de copii, câte | | | |

Page 239: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

239

| un educator pe tură, respectiv 7.00| | | | | - 15.00 şi 14.00 - 22.00; pe timpul| | | | | nopţii, în situaţia în care nu se | | | | | poate asigura prezenţa unui | | | | | educator, se asigură prezenţa unui | | | | | supraveghetor la două grupe de | | | | | copii, între 21.00 - 7.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.4 Personalul pentru îngrijirea | 1 | | | | sănătăţii poate fi reprezentat de | | | | | infirmiere, asistente medicale, | | | | | inclusiv dieteticiene, şi medici, | | | | | în funcţie de nevoile copiilor din | | | | | SR. Se asigură o asistentă medicală| | | | | la două grupe de copii, câte o | | | | | asistentă pe tură. Toţi copiii din | | | | | SR trebuie înscrişi la medicul de | | | | | familie din comunitate. În situaţia| | | | | în care acest lucru nu este posibil| | | | | şi faptul este bine documentat, | | | | | furnizorul de servicii trebuie să | | | | | asigure angajarea unui medic, | | | | | conform prevederilor | | | | | Codului muncii. Acordarea | | | | | serviciilor medicale de | | | | | specialitate şi stomatologice se | | | | | realizează în acord cu prevederile | | | | | legislative în vigoare din domeniul| | | | | sănătăţii şi ale SMO prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.5 Personalul pentru conducere | 1 | | | | şi administrare este reprezentat de| | | | | coordonator, contabil, | | | | | administrator etc., care, în | | | | | funcţie de tipul SR, pot sau nu să | | | | | se regăsească în aceeaşi locaţie cu| | | | | copiii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.6 Personalul pentru întreţinere| 1 | | | | şi pază este reprezentat de | | | | | bucătar, ajutor de bucătar, | | | | | îngrijitor de curăţenie, | | | | | spălătoreasă, muncitor pentru | | | | | întreţinere, fochişti, paznic, | | | | | şofer etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S27.7 Personalul pentru dezvoltarea| 1 | | | | deprinderilor de viaţă şi | | | | | pregătirea reintegrării sau | | | | | integrării familiale este | | | | | reprezentat în principal de | | | | | psihologi şi asistenţi sociali. | | | | | Numărul şi modalitatea de angajare | | | | | se face cu respectarea legislaţiei | | | | | în vigoare şi a prevederilor SMO | | | | | prezente, dar totodată ţine cont de| | | | | SMO pentru serviciul de dezvoltare | | | | | a deprinderilor de viaţă | | | | | independentă, pentru centrul de | | | | | pregătire şi sprijinire a | | | | | reintegrării şi integrării | | | | | copilului în familie şi pentru | | | | | managementul de caz în domeniul | | | | | protecţiei copilului. | | | |

Page 240: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

240

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 28 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Formarea iniţială şi continuă a | | | | | personalului | | | | | Resursele umane ale serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra cu copiii şi în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.1 Fiecare angajat al SR, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului sau | | | | | domenii conexe/interdisciplinare, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.2 Voluntarii acţionează în baza| 1 | | | | unor contracte clare, în acord cu | | | | | legislaţia în vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.3 SR are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | în cadrul SR pentru voluntari, | | | | | înainte de începerea activităţilor | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.4 Coordonatorul SR beneficiază | 1 | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S28.5 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | angajaţilor se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare, prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | | | în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 29 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | dispune de un sistem eficient de | | | | | supervizare al resurselor umane, | | | | | care permite funcţionarea sa la | | | | | randament optim. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru copiii rezidenţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.1 Coordonatorul SR are | 1 | | |

Page 241: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

241

| obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de către personal | | | | | desemnat de coordonatorul SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S29.3 Furnizorul de servicii are | 1 | | | | obligaţia de a asigura supervizarea| | | | | coordonatorului SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IX | 11 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 30 - 32) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 30 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Proiectul instituţional | | | | | Coordonatorul se asigură că | | | | | serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | funcţionează în acord cu un proiect| | | | | instituţional întocmit în baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii prezente şi a nevoilor | | | | | specifice ale copiilor care sunt | | | | | protejaţi în serviciul respectiv. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | beneficiază de protecţie la | | | | | standarde cel puţin minime de | | | | | calitate pe toată perioada cât sunt| | | | | rezidenţi în cadrul serviciului | | | | | pentru protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S30.1 Coordonatorul SR are | 1 | | | | obligaţia de a elabora, în | | | | | colaborare cu personalul de | | | | | specialitate din subordine, un | | | | | document cadru - numit proiect | | | | | instituţional, care cuprinde cel | | | | | puţin următoarele: | | | | | a) definiţia SR, | | | | | b) misiunea acestuia, | | | | | c) principiile, | | | | | d) obiectivele de dezvoltare | | | | | instituţională, | | | | | e) activităţile, | | | | | f) clienţii şi nevoile specifice | | | | | ale acestora, | | | | | g) resursele umane, materiale şi | | | | | financiare disponibile şi | | | | | potenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S30.2 SMO şi proiectul | 1 | | | | instituţional stau la baza | | | | | întocmirii celorlalte documente cu | | | | | care operează unitatea, respectiv | | | | | MOF, regulamentul de ordine | | | | | interioară sau, după caz, normele | | | | | interne de funcţionare, proceduri | | | | | de lucru, materiale informative | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 242: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

242

| Standard 31 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Managementul comunicării şi | | | | | informaţiei | | | | | Serviciul pentru protecţia | | | | | copilului de tip rezidenţial | | | | | colaborează permanent cu | | | | | profesioniştii, autorităţile | | | | | administraţiei locale şi alte | | | | | servicii pentru copil şi familie | | | | | din comunitate şi totodată | | | | | promovează munca în echipă atât în | | | | | interiorul, cât şi în exteriorul | | | | | său. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii | | | | | rezidenţi beneficiază de sprijinul | | | | | şi serviciile oferite sau | | | | | facilitate de serviciul pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial în vederea reintegrării| | | | | sau integrării familiale şi/sau | | | | | integrării lor socio-profesionale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.1 Furnizorul de servicii este | 1 | | | | obligat să asigure monitorizarea | | | | | externă a activităţii SR. Persoana | | | | | desemnată în acest sens va efectua | | | | | vizite la SR, anunţate şi | | | | | neanunţate, în mod periodic - cel | | | | | puţin o dată pe lună, care sunt | | | | | înregistrate în documentele | | | | | furnizorului de servicii şi în | | | | | copie la SR. Se recomandă ca aceste| | | | | vizite să se facă în general | | | | | neanunţat. Vizitele anunţate se fac| | | | | în cazul în care persoana desemnată| | | | | doreşte să întâlnească anumiţi | | | | | profesionişti din cadrul SR, care | | | | | trebuie înştiinţaţi din timp în | | | | | legătură cu vizita respectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.2 Persoana desemnată face | 1 | | | | recomandări, avizate de furnizorul | | | | | de servicii şi verifică modul de | | | | | îndeplinire a acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.3 SR are obligaţia de a | 1 | | | | completa fişa de monitorizare a | | | | | situaţiei copilului, pe care o | | | | | transmite la SPSPC pentru | | | | | realizarea bazei de date şi | | | | | monitorizării situaţiei tuturor | | | | | copiilor aflaţi în evidenţa | | | | | sistemului de protecţie a | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.4 Coordonatorul trebuie să ia | 1 | | | | măsuri cu privire la orice problemă| | | | | apărută în SR (de exemplu, rulaj | | | | | mare al personalului, reclamaţii) | | | | | sau în viaţa copiilor (de exemplu, | | | | | abuz, abandon şcolar). În | | | | | situaţiile de urgenţă, definite | | | | | prin punerea în pericol a vieţii | | | | | şi/sau securităţii copilului, | | | |

Page 243: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

243

| măsurile trebuie luate în cel mai | | | | | scurt timp, maxim 24 de ore, cu | | | | | anunţarea managerului de caz şi a | | | | | furnizorului de servicii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.5 Coordonatorul SR are | 1 | | | | responsabilitatea de a superviza | | | | | utilizarea fondurilor derulate de | | | | | SR. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S31.6 Pe tot parcursul rezidenţei | 1 | | | | în SR, copiii care au împlinit | | | | | vârsta de 10 ani, precum şi familia| | | | | sau, după caz, reprezentantul legal| | | | | al copilului au acces la datele din| | | | | dosarul copilului, numai dacă acest| | | | | lucru nu contravine interesului | | | | | superior al acestuia. În situaţia | | | | | în care unele date din dosar pot | | | | | pune în pericol securitatea şi | | | | | dezvoltarea copilului, | | | | | coordonatorul SR poate decide | | | | | restricţionarea accesului | | | | | persoanelor menţionate anterior la | | | | | aceste date, pe o perioadă | | | | | determinată de timp, şi acest fapt | | | | | se consemnează în dosarul copilului| | | | | împreună cu motivaţia acestui fapt.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 32 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Managementul resurselor umane | | | | | Coordonatorul serviciului pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial se asigură că întregul | | | | | personal este calificat şi pregătit| | | | | corespunzător, conştient de | | | | | responsabilităţile care îi revin | | | | | prin fişa postului şi capabil să | | | | | lucreze în echipă. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | corespunde numărului de copii | | | | | rezidenţi, nevoilor lor specifice | | | | | şi dificultăţilor cu care se poate | | | | | confrunta serviciul pentru | | | | | protecţia copilului de tip | | | | | rezidenţial la un moment dat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.1 Personalului i se pun la | 1 | | | | dispoziţie toate documentele | | | | | relevante pentru munca sa: | | | | | proiectul instituţional, MOF, | | | | | regulamentul de ordine interioară | | | | | sau, după caz, normele interne de | | | | | funcţionare, proceduri de lucru | | | | | etc. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.2 Coordonatorul SR organizează | 1 | | | | periodic - cel puţin o dată pe | | | | | lună, sau de câte ori este nevoie | | | | | şedinţe administrative cu întregul | | | | | personal. Aceste şedinţe sunt | | | | | planificate, au o agendă afişată şi| | | | | conţinutul lor este consemnat în | | | | | procese-verbale. | | | |

Page 244: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

244

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S32.3 Se recomandă ca personalul să| 1 | | | | fie mixt, format din persoane de | | | | | ambele sexe. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 129 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 15 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

privind Telefonul copilului _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 4 | | | | INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA| | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Activităţi de informare | | | | | Telefonul copilului dezvoltă | | | | | activităţi de informare şi | | | | | promovare a serviciilor oferite în | | | | | interesul superior al copiilor | | | | | expuşi la abuz, neglijare şi | | | | | exploatare. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este informată şi implicată în ceea| | | | | ce priveşte modalităţile de | | | | | semnalare şi rezolvare a | | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 TC realizează materiale | 1 | | | | promoţionale pentru copii, părinţi,| | | | | profesionişti şi alţi membri ai | | | | | comunităţii, care conţin informaţii| | | | | relevante despre rolul său în | | | | | comunitate, accesarea şi modul de | | | | | funcţionare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 TC sprijină realizarea anuală | 1 | | | | de campanii de informare, educare | | | | | şi comunicare a comunităţii cu | | | | | privire la problema abuzului, | | | | | neglijării şi exploatării | | | | | copilului, denumită în continuare | | | | | A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 TC editează rapoarte | 1 | | | | statistice şi publică date | | | | | relevante în mass-media, în mod | | | | | periodic. Conţinutul rapoartelor | | | | | statistice şi a celorlalte | | | |

Page 245: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

245

| materiale făcute public este avizat| | | | | în prealabil de coordonatorul | | | | | serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 TC îşi organizează o bază de | 1 | | | | date cu informaţii utile despre | | | | | serviciile comunitare pentru copil | | | | | şi familie din cel puţin | | | | | următoarele domenii: social, | | | | | inclusiv protecţia copilului şi | | | | | protecţia persoanelor cu | | | | | dizabilităţi, medical, educaţional,| | | | | poliţie, justiţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 8 | | | | CONSILIERE TELEFONICĂ | | | | | (Standarde 2 - 3) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Evaluarea riscului imediat | | | | | Consilierii telefonului copilului | | | | | evaluează nevoile imediate ale | | | | | clientului şi potenţialul de risc | | | | | privind expunerea copilului la | | | | | abuz, neglijare şi exploatare. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | primesc informaţii şi servicii | | | | | adecvate nevoilor lor, precum şi | | | | | recomandări pentru soluţionarea | | | | | situaţiilor care i-au determinat să| | | | | apeleze telefonul copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | utilizează instrumente de evaluare | | | | | prin care se estimează nevoile | | | | | imediate ale apelantului, riscul şi| | | | | gravitatea situaţiei A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | completează fişa de convorbire în | | | | | timpul apelului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 În cazul semnalărilor din | 1 | | | | comunitate cu privire la o | | | | | suspiciune sau situaţie A/N/E, | | | | | consilierii din cadrul TC trebuie | | | | | să completeze fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor A/N/E, în termen maxim | | | | | de 12 ore de la consemnarea | | | | | convorbirii. Fişele se transmit la | | | | | serviciul public specializat pentru| | | | | protecţia copilului, denumit în | | | | | continuare SPSPC, în termen maxim | | | | | de 24 ore de la completarea | | | | | acestora pentru alcătuirea | | | | | evidenţei primare a acestor | | | | | situaţii şi coordonarea | | | | | intervenţiei. În acest sens, | | | | | directorul SPSPC are obligaţia de a| | | | | desemna manageri de caz care să | | | | | alcătuiască echipa | | | | | multidisciplinară şi să coordoneze | | | | | intervenţia interinstituţională în | | | |

Page 246: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

246

| situaţiile de A/N/E semnalate, | | | | | înregistrate şi preluate de SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Asistarea şi consilierea telefonică| | | | | Consilierii telefonului copilului | | | | | asigură clienţilor asistenţă şi | | | | | consiliere pentru depăşirea | | | | | situaţiilor de criză şi | | | | | soluţionarea adecvată a cazurilor | | | | | expuse sau semnalate de către | | | | | aceştia. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | primesc suportul emoţional şi | | | | | informaţional necesar în condiţii | | | | | de confidenţialitate în ceea ce | | | | | priveşte identitatea lor şi | | | | | situaţia expusă sau semnalată. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | furnizează informaţii adecvate | | | | | nevoilor clienţilor şi îi îndrumă | | | | | către serviciile corespunzătoare, | | | | | inclusiv îi reorientează sau îi | | | | | referă către alte servicii de | | | | | specialitate în domeniul protecţiei| | | | | copilului împotriva abuzului, | | | | | neglijării şi exploatării atunci | | | | | când soluţionarea problemei | | | | | prezentate depăşeşte competenţele | | | | | TC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | utilizează tehnici specifice de | | | | | consiliere, care sunt documentate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | desfăşoară activităţi de asistenţă | | | | | şi consiliere a clienţilor pentru | | | | | depăşirea unei situaţii de criză. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Consilierii din cadrul TC | 1 | | | | respectă anonimatul şi | | | | | confidenţialitatea convorbirilor. | | | | | Referitor la aceasta din urmă, în | | | | | situaţiile de urgenţă, cu excepţia | | | | | datelor referitoare la persoana | | | | | care semnalează dacă nu este însuşi| | | | | copilul, consilierii furnizează | | | | | toate datele necesare, inclusiv | | | | | cele referitoare la identitatea şi | | | | | locul în care se află copilul, | | | | | echipei mobile pentru a interveni | | | | | conform prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii prezente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Consilierul din cadrul TC | 1 | | | | respectă dorinţa apelantului de a | | | | | finaliza convorbirea. În cazul în | | | | | care durata unui apel depăşeşte 50 | | | | | de minute, care este durata maxim | | | | | admisă, consilierul va sumariza şi | | | | | va încheia el convorbirea, dar, | | | | | după caz, aceasta se poate relua | | | |

Page 247: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

247

| dacă clientul solicită din nou | | | | | sprijinul consilierului. Date | | | | | relevante despre aceste apeluri se | | | | | consemnează în registrul de | | | | | convorbiri. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 9 | | | | INTERVENŢIA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ | | | | | (Standard 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 9 | TOTAL: | | | Echipa mobilă | | | | | Telefonul copilului dispune de o | | | | | echipă mobilă, care se deplasează | | | | | în teren pentru evaluare şi | | | | | intervenţie în situaţiile de | | | | | urgenţă. | | | | | Rezultate aşteptate: Copilul a | | | | | cărui viaţă este pusă în pericol | | | | | prin abuz, neglijare sau exploatare| | | | | este plasat de urgenţă într-un | | | | | mediu securizant. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Echipa mobilă este compusă din| 1 | | | | cel puţin: unul din consilierii cu | | | | | studii superioare socio-umane din | | | | | cadrul TC care sunt în tura | | | | | respectivă şi un poliţist. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Furnizorul de servicii încheie| 1 | | | | convenţii de colaborare cu | | | | | inspectoratul şi secţiile de | | | | | poliţie, prin care se stabilesc | | | | | clar atribuţiile personalului care | | | | | asigură intervenţia în situaţii de | | | | | urgenţă, conform legislaţiei în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Echipa mobilă acţionează | 1 | | | | conform unei metodologii întocmite | | | | | pe baza ghidului metodologic pentru| | | | | intervenţia şi prevenirea în echipă| | | | | multidisciplinară şi reţea în | | | | | situaţiile A/N/E. Metodologia este | | | | | documentată în scris, disponibilă | | | | | şi cunoscută de membrii echipei | | | | | mobile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.4 Echipa mobilă intervine | 1 | | | | imediat ce consilierul din cadrul | | | | | TC care receptează apelul | | | | | stabileşte că este vorba despre o | | | | | situaţie de urgenţă definită prin | | | | | punerea în pericol a vieţii | | | | | copilului prin abuz, neglijare şi | | | | | exploatare grave. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.5 Atunci când timpul de | 1 | | | | deplasare a echipei mobile | | | | | depăşeşte durata de o oră şi | | | | | informaţiile despre caz indică | | | | | pericol iminent pentru viaţa | | | | | copilului, consilierul din cadrul | | | | | TC contactează asistentul social | | | |

Page 248: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

248

| din cadrul serviciul public de | | | | | asistenţă socială de la nivelul | | | | | consiliilor locale ale | | | | | municipiilor, oraşelor şi | | | | | sectoarelor municipiului Bucureşti | | | | | sau lucrătorul social comunitar ori| | | | | alte persoane resursă din | | | | | comunitatea respectivă, şi anume | | | | | din poliţie şi servicii de | | | | | specialitate pentru protecţia | | | | | copilului împotriva A/N/E (de | | | | | exemplu, CRC, CC), pentru a se | | | | | evalua cât mai repede cazul. | | | | | Consilierul din cadrul TC menţine | | | | | legătura cu profesioniştii | | | | | menţionaţi anterior pentru luarea | | | | | unei decizii în conformitate cu | | | | | situaţia concretă evaluată iniţial | | | | | de către aceştia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 Decizia luării măsurii | 1 | | | | plasamentului în regim de urgenţă | | | | | respectă legislaţia în vigoare şi | | | | | ţine cont de recomandările ghidului| | | | | metodologic de intervenţie şi | | | | | prevenire în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.7 Dacă este necesar, echipa | 1 | | | | mobilă va anunţa, după caz, | | | | | salvarea şi procuratura. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.8 Consilierul din cadrul echipei| 1 | | | | mobile asigură asistenţa şi | | | | | consilierea copilului pe parcursul | | | | | intervenţiei de urgenţă şi în cazul| | | | | în care sunt implicaţi mai mulţi | | | | | copii, abordarea este iniţial | | | | | individuală şi ulterior colectivă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.9 Observaţiile şi constatările | 1 | | | | echipei mobile se consemnează în | | | | | fişa de semnalare obligatorie şi | | | | | evaluare iniţială a situaţiei A/N/ | | | | | E. Acest document se completează la| | | | | sediul TC, nu în teren, în cel mai | | | | | scurt timp de la intervenţia în | | | | | teren. Fişele se transmit la SPSPC | | | | | în termen maxim de 12 ore de la | | | | | intervenţia în teren pentru | | | | | alcătuirea evidenţei primare a | | | | | situaţiilor A/N/E şi coordonarea | | | | | intervenţiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 16 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 5 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Permanenţa serviciului | | | | | Telefonul copilului este disponibil| | | | | permanent, 24 de ore/zi, 7 zile pe | | | | | săptămână, inclusiv în perioada | | | |

Page 249: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

249

| sărbătorilor legale, iar taxarea | | | | | este gratuită pentru clienţi. | | | | | Rezultate aşteptate: Membrii | | | | | comunităţii au acces permanent la | | | | | telefonul copilului, fără | | | | | discriminare şi în funcţie de | | | | | nevoile pe care le au la un moment | | | | | dat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 Coordonatorul are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea TC să| | | | | fie formulată în scris, afişată, | | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul serviciului, cât şi în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 TC are un regulament de ordine| 1 | | | | interioară sau norme interne de | | | | | funcţionare, în funcţie de | | | | | angajator, în care sunt stipulate | | | | | clar programul de lucru şi | | | | | asigurarea confidenţialităţii, sunt| | | | | avizate de coordonatorul | | | | | serviciului şi aduse la cunoştinţa | | | | | întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.3 Toţi consilierii TC, precum şi| 1 | | | | membrii echipei mobile semnează | | | | | contracte de confidenţialitate | | | | | privind informaţiile despre | | | | | clienţii serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.4 Activitatea TC se întrerupe | 1 | | | | numai în condiţii speciale care | | | | | implică avarii ale reţelei | | | | | telefonice. În această situaţie, | | | | | furnizorul de servicii este obligat| | | | | să găsească o altă modalitate | | | | | temporară de receptare rapidă a | | | | | semnalărilor din comunitate cu | | | | | privire la situaţiile urgente A/N/ | | | | | E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.5 Permanenţa serviciului este | 1 | | | | asigurată de consilieri şi | | | | | voluntari. Activitatea acestora | | | | | este programată pe intervale de | | | | | timp de 4 - 8 ore, iar în timpul | | | | | nopţii este asigurată de minim doi | | | | | angajaţi, dintre care unul este | | | | | obligatoriu un consilier cu studii | | | | | superioare socio-umane, în | | | | | intervalul 20.00 - 08.00. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.6 Tura se poate prelungi în | 1 | | | | situaţia în care momentul | | | | | schimbului de tură se suprapune cu | | | | | o intervenţie telefonică sau în | | | | | teren. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.7 Furnizorul de servicii se | 1 | | | | asigură că taxarea este gratuită | | | | | pentru clienţii care apelează | | | | | telefonul copilului. | | | |

Page 250: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

250

|____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.8 Se recomandă ca numărul de | 1 | | | | telefon să fie format din cât mai | | | | | puţine cifre şi să fie unic pe | | | | | judeţ sau sector al municipiului | | | | | Bucureşti, indiferent de numărul de| | | | | furnizori de servicii care | | | | | înfiinţează telefoane ale copilului| | | | | în judeţul sau sectorul respectiv. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Locaţia, resursele financiare şi | | | | | baza materială | | | | | Telefonul copilului dispune de o | | | | | locaţie adecvată, resurse | | | | | financiare suficiente şi o bază | | | | | materială corespunzătoare, care îi | | | | | asigură funcţionarea la randament | | | | | optim, intervenţia eficientă şi | | | | | permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate au acces | | | | | la un serviciu de specialitate, pe | | | | | care îl pot accesa în funcţie de | | | | | nevoile pe care le au la un moment | | | | | dat şi pentru a semnala situaţiile | | | | | de abuz, neglijare şi exploatare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 TC funcţionează într-un spaţiu| 1 | | | | special amenajat, unde nu au acces | | | | | clienţii. Locaţia TC nu va fi | | | | | cunoscută de publicul larg. Această| | | | | măsură presupune contactul | | | | | clientului doar prin intermediul | | | | | telefonului, iar în cazul unei | | | | | intervenţii în teren, echipa mobilă| | | | | va relaţiona cu aceştia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Fondurile alocate TC de către | 1 | | | | furnizorul de servicii (SPSPC, OPA | | | | | sau autorităţile administraţiei | | | | | publice locale) sunt suficiente | | | | | pentru îndeplinirea misiunii TC şi | | | | | respectarea prevederilor | | | | | standardelor minime obligatorii, | | | | | inclusiv asigurarea gratuităţii | | | | | pentru clienţi din punct de vedere | | | | | al apelării şi a fondurilor | | | | | necesare pentru expertiza | | | | | medico-legală a copiilor aflaţi în | | | | | situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 TC dispune de următoarea bază | 1 | | | | materială minimă, adaptată în | | | | | principal la numărul de consilieri | | | | | de pe o tură: a) un aparat | | | | | telefonic tip centrală telefonică, | | | | | b) căşti cu microfon, c) adaptor | | | | | pentru aparatul telefonic, | | | | | d) calculator pentru accesarea | | | | | rapidă a bazei de date şi | | | | | redactarea fişelor de convorbire, | | | | | e) birou, f) scaun ergonomie, | | | | | g) fotoliu canapea şi h) fişet | | | |

Page 251: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

251

| pentru arhivarea documentaţiei pe | | | | | suport de hârtie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 Baza materială a TC trebuie să| 1 | | | | asigure şi intervenţia în situaţii | | | | | de urgenţă, ceea ce presupune | | | | | inclusiv ca TC să dispună de un | | | | | automobil pentru deplasarea în | | | | | teren a echipei mobile şi cel puţin| | | | | un telefon mobil pentru aceasta, | | | | | precum şi un spaţiu şi echipamente | | | | | necesare redactării şi arhivării | | | | | documentaţiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.5 TC organizează o bază de date | 1 | | | | pentru înregistrarea, monitorizarea| | | | | şi evaluarea propriilor activităţi,| | | | | care este utilizată conform | | | | | legislaţiei în vigoare, în ceea ce | | | | | priveşte accesul la informaţii şi | | | | | asigurarea confidenţialităţii | | | | | informaţiilor cu privire la | | | | | clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.6 Înregistrarea şi monitorizarea| 1 | | | | apelurilor se face în documentele | | | | | serviciului, care minim sunt | | | | | următoarele: a) fişa de convorbire | | | | | (anexa IA), b) fişa pentru apeluri | | | | | mute/greşite (anexa 1B), | | | | | c) codurile pentru fişa de | | | | | convorbire (anexa IC), d) registrul| | | | | de mesaje şi e) fişa de semnalare | | | | | obligatorie şi evaluare iniţială a | | | | | situaţiilor de A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.7 Registrul de mesaje permite | 1 | | | | informarea consilierilor din cadrul| | | | | TC, înainte de intrarea în tură, cu| | | | | privire la unele apeluri care au o | | | | | situaţie deosebită, fie prin | | | | | situaţia de criză, fie prin apelare| | | | | repetată, permiţând o abordare | | | | | unitară şi coerentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.8 Coordonatorul serviciului are | 1 | | | | responsabilitatea de a se asigura | | | | | că monitorizarea şi analiza | | | | | apelurilor are loc lunar şi anual | | | | | sub forma unor rapoarte, pe care le| | | | | avizează. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 21 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 7 - 9) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 5 | TOTAL: | | | Recrutarea şi angajarea | | | | | Personalul serviciului este | | | | | selectat cu atenţie şi | | | | | responsabilitate prin intermediul | | | | | unui proces de recrutare şi | | | | | angajare care se desfăşoară în | | | | | acord cu legislaţia în vigoare şi | | | |

Page 252: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

252

| răspunde nevoilor serviciului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii. Dacă telefonul | | | | | copilului funcţionează într-o zonă | | | | | geografică în care trăiesc | | | | | comunităţi etnice minoritare, se | | | | | recomandă ca în componenţa echipei | | | | | de consilieri din cadrul TC să | | | | | existe şi profesionişti care | | | | | vorbesc limba minorităţilor | | | | | respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Procesul de recrutare şi | 1 | | | | angajare se înregistrează şi | | | | | coordonatorul serviciului are rol | | | | | de decizie în cadrul procesului de | | | | | selectare a personalului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Angajatorul poate dispune de | 1 | | | | un anumit tip de personal care să | | | | | servească misiunii TC fără a face | | | | | parte din personalul propriu al | | | | | serviciului, însă este obligat să | | | | | asigure angajarea personalului de | | | | | specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.4 Personalul de specialitate | 1 | | | | este reprezentat de consilieri şi | | | | | trebuie să aibă studii socio-umane.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Coordonatorul serviciului | 1 | | | | trebuie să aibă studii superioare | | | | | socio-umane şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 10 | TOTAL: | | | Numărul, pregătirea şi formarea | | | | | continuă | | | | | Resursele umane ale telefonului | | | | | copilului sunt suficiente ca număr,| | | | | au pregătirea corespunzătoare şi | | | | | abilităţi de a lucra în echipă | | | | | multidisciplinară şi în reţea | | | | | inter-instituţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Numărul personalului trebuie | 1 | | | | să fie adecvat pentru îndeplinirea | | | | | activităţilor prevăzute de | | | | | standardele minime obligatorii. | | | | | Stabilirea numărului minim se face | | | |

Page 253: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

253

| de către angajator împreună cu | | | | | coordonatorul serviciului, se | | | | | înregistrează şi se revizuieşte cel| | | | | puţin anual. În stabilirea | | | | | numărului minim se ţine cont de | | | | | prevederile standardelor minime | | | | | obligatorii prezente referitoare la| | | | | organizarea turelor astfel încât pe| | | | | fiecare tură să fie cel puţin un | | | | | consilier cu studii superioare | | | | | socio-umane care să facă parte din | | | | | echipa mobilă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | formări iniţiale în domeniul | | | | | protecţiei copilului împotriva | | | | | abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării, fiecare profesionist, | | | | | inclusiv coordonatorul serviciului,| | | | | beneficiază de formare în acest | | | | | domeniu, asigurată din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 La angajare, consilierii şi | 1 | | | | voluntarii vor participa la un curs| | | | | de pregătire cu o durată de 40 de | | | | | ore pentru a cunoaşte tehnicile | | | | | specifice de lucru în cadrul | | | | | acestui tip de serviciu, asigurat | | | | | din bugetul angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Fiecare angajat al | 1 | | | | serviciului, inclusiv coordonatorul| | | | | acestuia, beneficiază de cel puţin | | | | | 42 de ore pe an de formare continuă| | | | | în domeniul protecţiei copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării copilului sau domenii | | | | | conexe, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 Educaţia permanentă a | 1 | | | | personalului de specialitate, | | | | | precum şi formarea profesională | | | | | continuă pentru toţi angajaţii | | | | | serviciului, inclusiv a | | | | | voluntarilor, vor fi promovate, | | | | | sprijinite şi înregistrate de către| | | | | coordonatorul serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 Voluntarii serviciului | 1 | | | | acţionează în baza unor contracte | | | | | clare, în acord cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.7 La angajare, în lipsa unei | 1 | | | | pregătiri în domeniul | | | | | managementului serviciilor sociale,| | | | | coordonatorul serviciului | | | | | beneficiază de formare în acest | | | | | domeniu, asigurată din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.8 Coordonatorul beneficiază | 1 | | |

Page 254: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

254

| anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.9 Educaţia permanentă şi | 1 | | | | formarea profesională continuă a | | | | | angajaţilor se realizează conform | | | | | legislaţiei în vigoare, prin | | | | | intermediul cursurilor organizate | | | | | în cadrul sistemului educaţional, | | | | | sanitar şi al formării profesionale| | | | | a adulţilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.10 Consilierii care sunt | 1 | | | | desemnaţi să facă parte din echipa | | | | | mobilă trebuie să aibă experienţă | | | | | practică de minim un an în servicii| | | | | de specialitate pentru protecţia | | | | | copilului în regim de urgenţă sau | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Supervizarea | | | | | Telefonul copilului dispune de un | | | | | sistem eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane care permite | | | | | funcţionarea serviciului la | | | | | randament optim şi permanenţa | | | | | serviciului în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Şedinţele de supervizare cu | 1 | | | | personalul au loc periodic - cel | | | | | puţin o dată pe săptămână - sau de | | | | | câte ori este nevoie şi sunt | | | | | înregistrate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Şedinţele de supervizare se | 1 | | | | desfăşoară individual şi în echipă.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Coordonatorul serviciului are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Supervizarea voluntarilor este| 1 | | | | asigurată de către un consilier cu | | | | | experienţă desemnat de | | | | | coordonatorul serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.5 Angajatorul are obligaţia de a| 1 | | | | asigura supervizarea | | | | | coordonatorului serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.6 Supervizarea este asigurată de| 1 | | | | specialişti cu studii superioare | | | | | socio-umane cu pregătire în | | | | | supervizare sau experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | |

Page 255: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

255

| copil şi familie. Supervizarea | | | | | consilierilor se realizează de | | | | | specialişti cu studii superioare | | | | | socio-umane cu experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în consiliere în plus| | | | | faţă de persoanele pentru care se | | | | | asigură supervizarea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 58 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 16 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 2 | | | | INFORMAŢII ŞI RELAŢII CU | | | | | COMUNITATEA | | | | | (Standard 1) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Activităţi de informare | | | | | Centrul de consiliere dezvoltă | | | | | activităţi de informare şi | | | | | promovare a serviciilor oferite în | | | | | interesul superior al copiilor | | | | | expuşi la abuz, neglijare şi | | | | | exploatare. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este informată şi implicată în | | | | | soluţionarea cazurilor de abuz, | | | | | neglijare şi exploatare a copiilor.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 CC realizează materiale | 1 | | | | promoţionale pentru copii, părinţi,| | | | | profesionişti şi alţi membri ai | | | | | comunităţii, care conţin informaţii| | | | | relevante despre rolul său în | | | | | comunitate, accesarea şi modul de | | | | | funcţionare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CC publică date relevante în | 1 | | | | mass-media, în mod periodic. | | | | | Conţinutul materialelor făcute | | | | | public este avizat în prealabil de | | | | | coordonatorul serviciului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 5 | | | | PLANUL PERSONALIZAT DE CONSILIERE | | | | | (Standarde 2 - 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 3 | TOTAL: | |

Page 256: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

256

| Planul personalizat de consiliere | | | | | Pe baza informaţiilor rezultate din| | | | | evaluarea iniţială şi detaliată a | | | | | cazului de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului, consilierul| | | | | responsabil întocmeşte un plan | | | | | personalizat de consiliere pentru | | | | | copil şi, după caz, pentru | | | | | persoanele implicate în cazul | | | | | respectiv. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de intervenţie | | | | | personalizată în cel mai scurt timp| | | | | de la luarea în evidenţă a cazului | | | | | de către centrul de consiliere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Consilierul responsabil | 1 | | | | întocmeşte pentru fiecare client în| | | | | parte un plan personalizat de | | | | | consiliere, denumit în continuare | | | | | PPC, care este avizat de | | | | | coordonatorul CC. PPC se elaborează| | | | | pentru copil şi toate celelalte | | | | | persoane implicate în cazul | | | | | respectiv de A/N/E, planurile din | | | | | urmă fiind anexe ale PPC pentru | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 PPC este revizuit atunci când | 1 | | | | obiectivele terapeutice nu mai | | | | | corespund nevoilor clientului şi | | | | | acest lucru este consemnat în | | | | | registrul de consiliere şi fişa | | | | | individuală de consiliere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 După încheierea activităţii de| 1 | | | | consiliere, consilierul responsabil| | | | | asigură monitorizarea cazului | | | | | pentru o perioadă de cel puţin 6 | | | | | luni. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Activitatea de consiliere | | | | | Consilierea realizată în cazurile | | | | | de abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului este parte a planului de | | | | | servicii întocmit de echipa | | | | | multidisciplinară constituită la | | | | | iniţiativa managerului de caz din | | | | | cadrul serviciului specializat | | | | | pentru protecţia copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii | | | | | specializate de consiliere | | | | | individuală şi/sau de grup. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Consilierea se face pe baza | 1 | | | | unui contract cu familia, al cărui | | | | | model, dar şi conţinut | | | | | particularizat pentru fiecare caz | | | | | în parte sunt avizate de | | | | | coordonatorul CC. Modelul menţionat| | | | | se adaptează după cel recomandat în| | | | | Ordinul secretarului de stat al | | | |

Page 257: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

257

| Autorităţii Naţionale pentru | | | | | Protecţia Copilului şi Adopţie, | | | | | ministrului educaţiei şi | | | | | cercetării, ministrului sănătăţii | | | | | şi familiei şi preşedintelui | | | | | Autorităţii Naţionale pentru | | | | | Persoanele cu Handicap nr. 18/ | | | | | 3.989/416/142 privind aprobarea | | | | | ghidului metodologic pentru | | | | | evaluarea copiilor cu dizabilităţi | | | | | şi încadrarea într-un grad de | | | | | handicap. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Consilierea agresorului | | | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat oferă sau asigură accesul| | | | | la servicii de consiliere pentru | | | | | agresori. | | | | | Rezultate aşteptate: Agresorii au | | | | | acces la servicii de consiliere în | | | | | vederea responsabilizării pentru | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului şi | | | | | schimbării comportamentelor şi | | | | | practicilor abuzive. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 Consilierea agresorului se | 1 | | | | desfăşoară într-un spaţiu şi în | | | | | condiţii securizante pentru | | | | | consilier, conform deciziei | | | | | instanţei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 5 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 5 - 6) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Locaţia, resursele financiare şi | | | | | baza materială | | | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat dispune de o locaţie | | | | | accesibilă pentru membrii | | | | | comunităţii, resurse financiare | | | | | suficiente şi o bază materială | | | | | adecvată, care îi asigură | | | | | funcţionarea la randament optim şi | | | | | permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate au acces | | | | | la un serviciu de specialitate în | | | | | funcţie de nevoile identificate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 CC este compartimentat şi | 1 | | | | dotat cu o bază materială şi | | | | | echipamente care să faciliteze | | | | | accesibilitatea, lucrul în condiţii| | | | | optime cu beneficiarii, copii şi | | | | | adulţi, comunicarea şi lucrul în | | | | | echipă multidisciplinară, cameră cu| | | | | oglindă dublă, specială pentru | | | | | vedere unidirecţională, | | | |

Page 258: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

258

| înregistrarea audio-video a | | | | | interviurilor cu copiii, precum şi | | | | | derularea altor activităţi | | | | | menţionate în standardele minime | | | | | obligatorii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Proceduri | | | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat dispune de un set de | | | | | proceduri care să îi asigure | | | | | funcţionarea în conformitate cu | | | | | standardele minime obligatorii. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | centrului de consiliere beneficiază| | | | | de servicii de calitate, în | | | | | condiţii de siguranţă şi | | | | | confidenţialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Coordonatorul CC are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea | | | | | centrului să fie formulată în | | | | | scris, afişată, cunoscută şi | | | | | promovată atât în cadrul | | | | | serviciului, cât şi în comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 CC are un regulament de ordine| 1 | | | | interioară sau norme interne de | | | | | funcţionare, în funcţie de | | | | | angajator, care reflectă spiritul | | | | | valorilor democratice de respect | | | | | pentru drepturile copilului şi ale | | | | | individului, sunt avizate de | | | | | coordonatorul CC şi aduse la | | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 Funcţionarea CC se realizează | 1 | | | | în baza unei metodologii avizată de| | | | | coordonatorul centrului şi | | | | | întocmită conform prevederilor | | | | | standardelor minime obligatorii şi | | | | | ghidului metodologic privind | | | | | intervenţia şi prevenirea în echipă| | | | | multidisciplinară şi în reţea în | | | | | situaţiile de A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.4 CC deţine o bază de date | 1 | | | | pentru înregistrarea, monitorizarea| | | | | şi evaluarea propriilor activităţi,| | | | | care este utilizată conform | | | | | legislaţiei în vigoare, în ceea ce | | | | | priveşte accesul la informaţii şi | | | | | asigurarea confidenţialităţii | | | | | informaţiilor cu privire la | | | | | clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 12 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 7 - 9) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Recrutarea şi angajarea | | | | | Personalul centrului de consiliere | | | |

Page 259: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

259

| pentru copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat este selectat cu atenţie | | | | | şi responsabilitate prin | | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii. Dacă CC | | | | | funcţionează într-o zonă geografică| | | | | în care trăiesc comunităţi etnice | | | | | minoritare, se recomandă ca în | | | | | componenţa echipei de consilieri | | | | | din cadrul CC să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc limba | | | | | minorităţilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | este reprezentat de consilieri, | | | | | care trebuie să aibă studii | | | | | superioare de asistenţă socială sau| | | | | psihologie şi experienţă de cel | | | | | puţin un an în domeniul protecţiei | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 Coordonatorul centrului | 1 | | | | trebuie să aibă studii superioare | | | | | socio-umane şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Numărul, pregătirea şi formarea | | | | | continuă | | | | | Resursele umane ale centrului de | | | | | consiliere pentru copilul abuzat, | | | | | neglijat şi exploatat sunt | | | | | suficiente ca număr, au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra în echipă multidisciplinară | | | | | şi în reţea inter-instituţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 În cel mai scurt timp de la | 1 | | | | angajare, în lipsa unei formări | | | | | privind tehnicile specifice de | | | | | lucru cu copiii expuşi A/N/E şi cu | | | | | familia acestora, consilierii | | | | | beneficiază de cel puţin 60 de ore | | | | | de curs în acest domeniu, care sunt| | | | | asigurate din bugetul | | | |

Page 260: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

260

| angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 În cel mai scurt timp de la | 1 | | | | angajare, în lipsa unei formări | | | | | privind tehnicile specifice de | | | | | lucru cu agresorii, personalul de | | | | | specialitate care asigură | | | | | consilierea agresorilor trebuie să | | | | | beneficieze de cel puţin 90 de ore | | | | | de curs în acest domeniu, care sunt| | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Fiecare angajat al centrului, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării copilului sau domenii | | | | | conexe, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Consilierii centrului | 1 | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul consilierii şi terapiei | | | | | copilului, respectiv a agresorului,| | | | | care sunt asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.5 Voluntarii serviciului | 1 | | | | acţionează în baza unor contracte | | | | | clare, în acord cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.6 Coordonatorul beneficiază | 1 | | | | anual de cel puţin 21 de ore de | | | | | formare în domeniul managementului | | | | | de servicii, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat dispune de un sistem | | | | | eficient de supervizare al | | | | | resurselor umane care permite | | | | | funcţionarea sa la randament optim | | | | | şi permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Coordonatorul centrului are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate şi a voluntarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Supervizarea voluntarilor este| 1 | | | | asigurată de către un consilier cu | | | | | experienţă desemnat de | | | |

Page 261: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

261

| coordonatorul centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Angajatorul are obligaţia de a| 1 | | | | asigura supervizarea | | | | | coordonatorului centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL V | 9 | | | | ACTIVITATEA ÎN REŢEAUA DE | | | | | INTERVENŢIE | | | | | (Standarde 10 - 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat colaborează permanent cu | | | | | profesioniştii, autorităţile | | | | | administraţiei locale şi serviciile| | | | | de specialitate din cadrul reţelei | | | | | de intervenţie în situaţiile de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | sprijinul şi serviciile centrului | | | | | de consiliere în vederea | | | | | reabilitării şi reintegrării în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | din centru asigură evaluarea | | | | | iniţială a situaţiei A/N/E pe care | | | | | o semnalează la SPSPC şi | | | | | rezultatele acesteia le consemnează| | | | | în fişa de semnalare obligatorie şi| | | | | evaluare iniţială a situaţiilor de | | | | | A/N/E. Fişele se transmit la SPSPC | | | | | în termen maxim de 48 de ore de la | | | | | data evaluării iniţiale, respectiv | | | | | 24 de ore de la completarea | | | | | acestora, în vederea alcătuirii | | | | | evidenţei primare a acestor | | | | | situaţii şi coordonarea | | | | | intervenţiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | implicat în evaluare, indiferent de| | | | | instituţia din care provine, | | | | | utilizează un set de instrumente de| | | | | lucru, constituit în baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii prezente şi ale | | | | | ghidului metodologic privind | | | | | intervenţia şi prevenirea în echipă| | | | | multidisciplinară şi reţea în | | | | | situaţii de A/N/E. Setul de | | | | | instrumente este agreat de comun | | | | | acord de toate instituţiile | | | | | partenere din reţeaua de | | | | | intervenţie. Acesta poate fi | | | | | îmbunătăţit şi dezvoltat pe baza | | | | | experienţei şi metodologiei | | | | | existente în literatura de | | | | | specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 262: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

262

| Standard 11 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Interviul cu copilul | | | | | Centrul de consiliere pentru | | | | | copilul abuzat, neglijat şi | | | | | exploatat asigură un mediu | | | | | corespunzător pentru intervievarea | | | | | copilului de către personalul de | | | | | specialitate din cadrul reţelei de | | | | | intervenţie. | | | | | Rezultate aşteptate: Intervenţia | | | | | multidisciplinară realizată în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare este adecvată şi | | | | | securizantă pentru copil, prin | | | | | evitarea şi combaterea | | | | | revictimizării acestuia prin | | | | | interviuri repetate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 După caz, CC asigură | 1 | | | | înregistrarea documentelor care | | | | | atestă prezenţa leziunilor şi a | | | | | altor consecinţe ale A/N/E asupra | | | | | copilului, inclusiv prin | | | | | fotografiere, precum şi prin | | | | | înregistrarea audio-video a | | | | | interviurilor cu copilul în cursul | | | | | evaluării detaliate în camera cu | | | | | oglindă dublă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 Toate înregistrările, | 1 | | | | inclusiv fotografierea, se | | | | | realizează cu informarea şi acordul| | | | | copilului, ţinând cont de gradul | | | | | său de maturitate, precum şi cu | | | | | informarea şi consimţământul scris | | | | | al familiei sau, după caz, a | | | | | părintelui protector sau, în lipsa | | | | | acestora, a reprezentantului legal.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 La solicitarea copilului cu | 1 | | | | vârsta peste 14 ani, interviul | | | | | poate avea loc fără acordul sau | | | | | prezenţa familiei sau, după caz, a | | | | | părintelui protector sau, în lipsa | | | | | acestora, a persoanei de îngrijire | | | | | sau a reprezentantului legal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Profesionistul care | 1 | | | | intervievează poate să decidă, în | | | | | funcţie de caz, intervievarea | | | | | copilului în absenţa familiei sau, | | | | | după caz, a părintelui protector | | | | | sau, în lipsa acestora, a persoanei| | | | | de îngrijire sau a reprezentantului| | | | | legal, cu excepţia prevederilor | | | | | Codului de procedură penală. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.5 Toate interviurile cu copilul| 1 | | | | realizate în cadrul evaluării | | | | | detaliate în scopul dezvăluirii | | | | | A/N/E sau în cursul procedurilor de| | | | | urmărire penală se realizează în | | | | | camera cu oglindă dublă în prezenţa| | | | | unui membru al echipei | | | |

Page 263: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

263

| multidisciplinare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.6 Înregistrările nu pot fi | 1 | | | | folosite ca material didactic, | | | | | decât cu acordul copilului şi al | | | | | reprezentantului legal şi în | | | | | condiţiile în care se respectă | | | | | legislaţia în vigoare cu privire la| | | | | dreptul la intimitate şi imagine, | | | | | precum şi alte reglementări în | | | | | materie. Se pot face materiale | | | | | didactice audio-video folosind | | | | | informaţia din înregistrări şi | | | | | respectând confidenţialitatea cu | | | | | privire la persoanele implicate în | | | | | cazurile respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.7 Intervievarea copilului aflat| 1 | | | | în situaţii de A/N/E grave şi abuz/| | | | | exploatare sexuală se realizează pe| | | | | baza unor protocoale distincte | | | | | corespunzătoare celor două situaţii| | | | | menţionate, care sunt avizate de | | | | | directorul SPSPC. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 33 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 17 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru Centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării

copilului _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 7 | | | | INFORMARE, EDUCARE, COMUNICARE | | | | | (Standarde 1 - 3) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Activităţi de informare, educare şi| | | | | comunicare | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | dezvoltă activităţi de informare, | | | | | educare şi comunicare la nivelul | | | | | comunităţii, în domeniul prevenirii| | | | | situaţiilor de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este sensibilizată cu privire la | | | | | problematica abuzului, neglijării | | | | | şi exploatării copilului şi are | | | | | acces la informaţii de specialitate| | | |

Page 264: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

264

| şi de interes general despre copil | | | | | şi familie, precum şi despre | | | | | serviciile de care poate beneficia.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.1 CRC iniţiază, organizează şi | 1 | | | | sprijină realizarea anuală de | | | | | campanii de informare, educare şi | | | | | comunicare a comunităţii cu privire| | | | | la prevenirea abuzului, neglijării | | | | | şi exploatării copilului, sintagmă | | | | | denumită în continuare A/N/E, | | | | | precum şi cu privire la alte teme | | | | | de interes, în acord cu misiunea | | | | | sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.2 CRC consemnează datele | 1 | | | | relevante din timpul derulării | | | | | campaniilor organizate de centru | | | | | sau la care participă sub forma | | | | | unor rapoarte, pe baza unui | | | | | protocol avizat de coordonatorul | | | | | centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 CRC deţine şi organizează | 1 | | | | într-o bibliotecă informaţia de | | | | | specialitate pe care o pune la | | | | | dispoziţia profesioniştilor şi a | | | | | altor persoane interesate de | | | | | domeniul prevenirii A/N/E. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Programe de educare a părinţilor | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | organizează programe de educare | | | | | pentru părinţi, în domeniul | | | | | prevenirii practicilor şi metodelor| | | | | abuzive de creştere şi educare a | | | | | copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este conştientă de consecinţele | | | | | abuzului, neglijării şi exploatării| | | | | asupra dezvoltării copilului şi | | | | | menţine o relaţie de comunicare | | | | | strânsă cu personalul centrului de | | | | | resurse comunitare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Programele de educare pentru | 1 | | | | părinţi - cunoscute sub denumirea | | | | | de "şcoli pentru părinţi" - se | | | | | desfăşoară după o programă | | | | | elaborată în conformitate cu | | | | | legislaţia în vigoare şi în funcţie| | | | | de nevoile identificate în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.2 CRC organizează minimum un | 1 | | | | ciclu de formări pentru părinţi pe | | | | | perioada unui an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Grupul de reflecţie comunitară | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | organizează şi susţine funcţionarea| | | | | unui grup de reflecţie comunitară | | | |

Page 265: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

265

| capabil să intervină eficient în | | | | | situaţiile de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Comunitatea | | | | | este responsabilizată în spiritul | | | | | solidarităţii şi coeziunii sociale | | | | | cu privire la problematica | | | | | abuzului, neglijării şi exploatării| | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Grupul de reflecţie comunitară| 1 | | | | funcţionează în mod periodic sau de| | | | | câte ori este nevoie şi este | | | | | alcătuit minim din liderii formali | | | | | şi informali ai comunităţii | | | | | relevanţi pentru activitatea | | | | | centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.2 CRC ţine evidenţa anuală a | 1 | | | | întâlnirilor grupului de reflecţie | | | | | comunitară, iar facilitatorii | | | | | grupului au obligaţia să consemneze| | | | | datele relevante despre conţinutul | | | | | întâlnirilor, conform unui protocol| | | | | stabilit de centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 3 | | | | ACTIVITĂŢI DE SPRIJIN | | | | | (Standard 4) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | desfăşoară activităţi de sprijin | | | | | pentru părinţi şi copii, precum şi | | | | | pentru alte categorii de membri ai | | | | | comunităţii. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora au acces la | | | | | servicii şi programe de sprijin | | | | | integrate comunitar pentru | | | | | prevenirea intrării în situaţii de | | | | | risc de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare a copilului sau | | | | | depăşirea unor astfel de situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.1 CRC ţine evidenţa grupurilor | 1 | | | | de sprijin pe care le organizează, | | | | | iar facilitatorii grupurilor au | | | | | obligaţia să consemneze datele | | | | | relevante despre acestea, după un | | | | | protocol stabilit de centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 CRC iniţiază şi organizează | 1 | | | | programe specifice de sprijin, | | | | | integrate în comunitate, pentru | | | | | copiii identificaţi în situaţii de | | | | | risc de abuz, neglijare şi | | | | | exploatare, în scopul creşterii | | | | | rezilienţei acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 CRC ţine evidenţa tuturor | 1 | | | | programelor de sprijin, inclusiv a | | | | | celor specifice, pe care le | | | | | organizează şi la care participă, | | | |

Page 266: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

266

| cu menţiune clară pentru cele care | | | | | sunt organizate de centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 6 | | | | ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT | | | | | (Standarde 5 - 7) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 1 | TOTAL: | | | Locaţia, resursele financiare şi | | | | | baza materială | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | dispune de o locaţie accesibilă | | | | | pentru membrii comunităţii, resurse| | | | | financiare suficiente şi o bază | | | | | materială adecvată, care îi asigură| | | | | funcţionarea la randament optim şi | | | | | permanenţa în comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate au acces | | | | | la servicii comunitare de calitate,| | | | | pe care le pot accesa în funcţie de| | | | | nevoile pe care aceştia le au. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.1 CRC este compartimentat şi | 1 | | | | dotat sau are acces, care este | | | | | stipulat clar în convenţiile de | | | | | colaborare cu alte instituţii sau | | | | | servicii, la o bază materială şi | | | | | echipamente care să faciliteze | | | | | accesibilitatea, lucrul în condiţii| | | | | optime cu beneficiarii, copii şi | | | | | adulţi, precum şi derularea | | | | | activităţilor menţionate în | | | | | standardele minime obligatorii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Management şi administrare | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | dispune de un management şi o | | | | | administrare eficientă, care să îi | | | | | asigure o funcţionare optimă, în | | | | | acord cu misiunea sa. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de centrul de resurse | | | | | comunitare, precum şi de sprijinul | | | | | acestuia pentru accesarea altor | | | | | servicii de care au nevoie la un | | | | | moment dat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Coordonatorul centrului are | 1 | | | | responsabilitatea ca misiunea | | | | | centrului comunitar să fie | | | | | formulată în scris, afişată, | | | | | cunoscută şi promovată atât în | | | | | cadrul centrului, cât şi în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 CRC are un regulament de | 1 | | | | ordine interioară sau norme interne| | | | | de funcţionare, în funcţie de | | | | | angajator, care reflectă spiritul | | | | | valorilor democratice de respect | | | |

Page 267: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

267

| pentru drepturile copilului şi ale | | | | | individului, sunt avizate de | | | | | coordonatorul centrului şi aduse la| | | | | cunoştinţa întregului personal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.3 CRC organizează o bază de date| 1 | | | | pentru înregistrarea, monitorizarea| | | | | şi evaluarea propriilor activităţi | | | | | de prevenire, care este utilizată | | | | | conform legislaţiei în vigoare, în | | | | | ceea ce priveşte accesul la | | | | | informaţii şi asigurarea | | | | | confidenţialităţii informaţiilor cu| | | | | privire la beneficiari. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Planul anual de acţiune | | | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | funcţionează în acord cu | | | | | prevederile unui plan anual de | | | | | acţiune întocmit pe baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii şi a nevoilor de | | | | | prevenire identificate în | | | | | comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | adecvate propriilor nevoi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.1 Coordonatorul centrului are | 1 | | | | obligaţia de a întocmi un plan | | | | | anual de acţiune pe baza | | | | | prevederilor standardelor minime | | | | | obligatorii şi cu consultarea | | | | | personalului de specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.2 Planul anual de acţiune al | 1 | | | | centrului va fi revizuit periodic | | | | | sau de câte ori este nevoie, cu | | | | | aprobarea coordonatorului de | | | | | centru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL IV | 12 | | | | RESURSE UMANE | | | | | (Standarde 8 - 11) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Recrutarea şi angajarea | | | | | Personalul centrului este selectat | | | | | cu atenţie şi responsabilitate prin| | | | | intermediul unui proces de | | | | | recrutare şi angajare care se | | | | | desfăşoară în acord cu legislaţia | | | | | în vigoare şi răspunde nevoilor | | | | | centrului. | | | | | Rezultate aşteptate: Clienţii | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | oferite de personal calificat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.1 Angajatorul este obligat să | 1 | | | | angajeze personal calificat care să| | | | | răspundă prevederilor standardelor | | | | | minime obligatorii şi planului | | | |

Page 268: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

268

| anual de acţiune. Dacă CRC | | | | | funcţionează într-o zonă geografică| | | | | în care trăiesc comunităţi etnice | | | | | minoritare, se recomandă ca în | | | | | componenţa personalului de | | | | | specialitate să existe şi | | | | | profesionişti care vorbesc şi limba| | | | | minorităţilor respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Personalul de specialitate | 1 | | | | trebuie să aibă studii socio-umane.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Coordonatorul serviciului | 1 | | | | trebuie să aibă studii superioare | | | | | socio-umane şi experienţă de cel | | | | | puţin doi ani în servicii pentru | | | | | copil şi familie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Numărul, pregătirea şi formarea | | | | | continuă | | | | | Resursele umane ale centrului de | | | | | resurse comunitare sunt suficiente | | | | | ca număr, au pregătirea | | | | | corespunzătoare şi abilităţi de a | | | | | lucra în echipă multidisciplinară | | | | | şi în reţea interinstituţională. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile din comunitate | | | | | beneficiază de servicii de calitate| | | | | şi personalizate din partea unor | | | | | profesionişti bine pregătiţi, cu | | | | | abilităţi empatice şi de | | | | | comunicare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Fiecare angajat al centrului, | 1 | | | | inclusiv coordonatorul acestuia, | | | | | beneficiază de cel puţin 42 de ore | | | | | pe an de formare continuă în | | | | | domeniul protecţiei copilului | | | | | împotriva abuzului, neglijării şi | | | | | exploatării copilului sau domenii | | | | | conexe, asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Voluntarii centrului | 1 | | | | acţionează în baza unor contracte | | | | | clare, în acord cu legislaţia în | | | | | vigoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 CRC are obligaţia să asigure | 1 | | | | un număr minim de 14 ore de formare| | | | | pentru voluntari, înainte de | | | | | începerea activităţilor acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.4 Coordonatorul centrului | 1 | | | | beneficiază anual de cel puţin 21 | | | | | de ore de formare în domeniul | | | | | managementului de servicii, | | | | | asigurate din bugetul | | | | | angajatorului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Supervizare | | | |

Page 269: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

269

| Centrul de resurse comunitare | | | | | dispune de un sistem eficient de | | | | | supervizare al resurselor umane | | | | | care permite funcţionarea | | | | | serviciului la randament optim şi | | | | | permanenţa serviciului în | | | | | comunitate. | | | | | Rezultate aşteptate: Personalul | | | | | este motivat şi performant, | | | | | asigurând servicii de calitate | | | | | pentru clienţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Coordonatorul centrului are | 1 | | | | obligaţia de asigura supervizarea | | | | | internă şi externă a personalului | | | | | de specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Supervizarea voluntarilor | 1 | | | | este asigurată de personalul de | | | | | specialitate cu experienţă desemnat| | | | | de coordonatorul centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Angajatorul are obligaţia de | 1 | | | | a asigura supervizarea | | | | | coordonatorului centrului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 2 | TOTAL: | | | Centrul de resurse comunitare | | | | | colaborează permanent cu | | | | | profesioniştii, autorităţile | | | | | administraţiei locale şi serviciile| | | | | de specialitate din cadrul reţelei | | | | | de intervenţie în situaţiile de | | | | | abuz, neglijare şi exploatare a | | | | | copilului. | | | | | Rezultate aşteptate: Copiii şi | | | | | familiile acestora beneficiază de | | | | | sprijinul şi serviciile centrului | | | | | de resurse comunitare în vederea | | | | | reabilitării şi reintegrării în | | | | | comunitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Personalul de specialitate | 1 | | | | din centru asigură evaluarea | | | | | iniţială a situaţiei A/N/E pe care | | | | | o semnalează la SPSPC şi | | | | | rezultatele acesteia le consemnează| | | | | în fişa de semnalare obligatorie şi| | | | | evaluare iniţială, pe care o | | | | | transmite la SPSPC în termen maxim | | | | | de 48 de ore de la data evaluării | | | | | iniţiale, respectiv 24 de ore de la| | | | | completarea acesteia, în vederea | | | | | alcătuirii evidenţei primare a | | | | | acestor situaţii şi coordonarea | | | | | intervenţiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 CRC este obligat să-şi | 1 | | | | organizeze un sistem de | | | | | monitorizare şi evaluare a | | | | | cazurilor de A/N/E pe care le | | | | | semnalează autorităţilor abilitate,| | | | | inclusiv a activităţilor de | | | | | prevenire terţiară, cu respectarea | | | |

Page 270: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

270

| confidenţialităţii referitoare la | | | | | cazurile respective. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 28 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| ANEXA 18 la Instrucţiuni

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE

pentru serviciul care asigură protecţia copilului la asistent maternal profesionist _________________________________________ | Punctaj | Punctaj | Observaţii | | maxim al | rezultat în | | | standardelor| urma | | | minime de | autoevaluării| | | calitate | îndeplinirii | | | | standardelor | | | | minime de | | | | calitate | | ____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL I | 54 | | | | Îngrijirea copilului plasat la | | | | | asistentul maternal | | | | | (Standarde 1 - 12) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 1 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Orice copil are dreptul de a | | | | | beneficia de serviciul de asistenţă| | | | | maternală, dacă se impune acest | | | | | lucru; serviciul are ca valori | | | | | acceptarea diversităţii şi | | | | | promovarea egalităţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.3 Trecutul etnic, cultural şi | 1 | | | | lingvistic al fiecărui copil | | | | | trebuie să fie consemnat şi păstrat| | | | | cu acurateţe, acceptat şi | | | | | respectat; planul individualizat de| | | | | protecţie, toate deciziile cu | | | | | privire la plasarea copilului, | | | | | precum şi reevaluările periodice | | | | | ale măsurii de protecţie includ şi | | | | | ţin cont de trecutul copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.4 Copilul este sprijinit şi | 1 | | | | încurajat să-şi dezvolte abilităţi | | | | | de depăşire a situaţiilor | | | | | discriminatorii; copiii aparţinând | | | | | minorităţilor sunt sprijiniţi şi | | | | | încurajaţi să-şi dezvolte abilităţi| | | | | de răspuns la atitudinile | | | | | discriminatorii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.5 Copilul cu dizabilităţi | 1 | | | | beneficiază de servicii specifice | | | | | de sprijin şi recuperare în vederea| | | | | maximizării potenţialului său, | | | | | pentru o mai bună adaptare la o | | | | | viaţă normală; copilului şi se | | | | | asigură echipament adecvat şi, | | | | | acolo unde este posibil, adaptarea | | | | | casei sau maşinii asistentului | | | |

Page 271: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

271

| maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S1.7 Copilul participă la luarea | 1 | | | | deciziilor cu privire la îngrijirea| | | | | şi planurile de viitor în funcţie | | | | | de vârstă, experienţă şi capacitate| | | | | de înţelegere şi are dreptul la | | | | | sprijin şi asistenţă în exercitarea| | | | | acestui drept. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 2 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Evaluarea nevoilor copilului este | | | | | realizată înaintea luării măsurii | | | | | de plasare la asistentul maternal, | | | | | este comunicată tuturor părţilor | | | | | interesate şi este revizuită | | | | | periodic. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.1 Asistentul social desemnat de | 1 | | | | serviciul public specializat pentru| | | | | protecţia copilului, denumit în | | | | | continuare SPPC, respectiv de către| | | | | organismul privat autorizat, | | | | | denumit în continuare OPA, în urma | | | | | sesizării, realizează evaluarea | | | | | nevoilor copilului, care include | | | | | aspecte legate de sănătate, | | | | | identitate, familie şi relaţii | | | | | sociale, conduită, dezvoltare | | | | | emoţională, comportament şi | | | | | deprinderi de îngrijire personală; | | | | | o atenţie deosebită se acordă | | | | | trecutului copilului referitor la | | | | | origine etnică, cultură, limbă, | | | | | dizabilităţi, sex şi preferinţelor | | | | | copilului de a fi plasat cu fraţii/| | | | | surorile acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.3 Plasamentul în regim de | 1 | | | | urgenţă este făcut în condiţiile | | | | | prevăzute de lege, cu justificarea | | | | | în scris de către asistentul social| | | | | care a propus măsura a motivelor | | | | | acesteia; evaluarea nevoilor | | | | | copilului în acest caz se | | | | | realizează în cel mult 7 zile de la| | | | | data plasamentului, iar în cazuri | | | | | excepţionale, cu aprobarea | | | | | supervizorului, acest termen se | | | | | poate prelungi cu cel mult 5 zile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S2.4 Asistentul social al copilului| 1 | | | | realizează evaluarea nevoilor | | | | | copilului în concordanţă cu normele| | | | | şi etica profesională în maximum 30| | | | | de zile de la data sesizării; | | | | | asistentul social îi implică în | | | | | evaluarea nevoilor copilului pe | | | | | următorii: familia copilului, | | | | | copilul, persoana care îl | | | | | îngrijeşte sau l-a avut în | | | | | îngrijire, alţi specialişti, precum| | | | | şi orice alte persoane relevante | | | | | pentru viaţa copilului. | | | |

Page 272: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

272

|____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 3 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Copilul plasat la asistentul | | | | | maternal trebuie să aibă întocmit | | | | | un plan de permanenţă şi toate | | | | | activităţile propuse în acest plan | | | | | vor fi implementate; planul | | | | | individualizat de protecţie este | | | | | revizuit periodic, orice modificare| | | | | a planului fiind realizată numai | | | | | după revizuire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.1 Asistentul social al copilului| 1 | | | | întocmeşte planul individualizat de| | | | | protecţie, plan ce cuprinde | | | | | obiectivele şi activităţile ce vor | | | | | fi realizate pe termen scurt şi | | | | | lung, activităţi ce sunt stabilite | | | | | pe baza evaluării nevoilor | | | | | copilului; planul este întocmit | | | | | înaintea plasării copilului sau | | | | | imediat după, în cazul | | | | | plasamentului în regim de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.3 Pregătirile referitoare la | 1 | | | | îngrijirea de zi cu zi a copilului | | | | | se realizează înaintea plasării | | | | | copilului sau în cel mult 7 zile | | | | | după plasare, în cazul | | | | | plasamentului în regim de urgenţă; | | | | | asistentul social al copilului va | | | | | coordona această activitate şi va | | | | | facilita comunicarea şi informarea | | | | | părţilor (copil, familie, asistent | | | | | maternal). | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.4 Asistentul social al copilului| 1 | | | | întocmeşte convenţia de plasament | | | | | pentru fiecare copil; convenţia | | | | | cuprinde elementele prevăzute de | | | | | lege, este în acord cu planul | | | | | individualizat de protecţie şi | | | | | detaliază toate cerinţele de | | | | | îngrijire ale copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.5 Asistentul social al copilului| 1 | | | | transmite copii ale convenţiei de | | | | | plasament copilului care a împlinit| | | | | vârsta de 10 ani, asistentului | | | | | maternal, familiei copilului, | | | | | precum şi altor persoane fizice sau| | | | | juridice prevăzute de lege; acolo | | | | | unde nu este cazul, acest lucru se | | | | | va consemna la dosarul copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.8 În procesul de revizuire a | 1 | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie, asistentul social al | | | | | copilului implică familia | | | | | copilului, asistentul maternal, | | | | | copilul şi supervizorul | | | | | asistentului social al copilului; | | | | | asistentul social al copilului | | | | | poate implica în acest proces orice| | | |

Page 273: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

273

| alţi specialişti care pot fi | | | | | consultaţi cu privire la | | | | | îngrijirea, protecţia şi | | | | | dezvoltarea copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S3.9 SPPC/OPA se asigură că în | 1 | | | | procesul de întocmire şi revizuire | | | | | a planului individualizat de | | | | | protecţie vor fi implicaţi activ | | | | | copilul, familia copilului şi | | | | | asistentul maternal; acolo unde | | | | | este necesar, aceste structuri | | | | | acordă asistenţa necesară în | | | | | funcţie de nevoile culturale, | | | | | lingvistice sau dizabilităţile | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 4 | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | Plasarea copilului la asistentul | | | | | maternal profesionist se realizează| | | | | numai în urma unui atent proces de | | | | | potrivire a copilului cu asistentul| | | | | maternal, astfel încât nevoile şi | | | | | preferinţele copilului să fie | | | | | satisfăcute. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.2 Asistentul social al copilului| 1 | | | | implică în procesul de potrivire | | | | | copilul, familia acestuia, | | | | | asistentul maternal şi familia sa, | | | | | alţi copii aflaţi în plasament la | | | | | asistentul maternal, precum şi alţi| | | | | specialişti. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.3 Asistentul social al copilului| 1 | | | | consemnează informaţiile specifice | | | | | luate în considerare la realizarea | | | | | potrivirii, dar şi acele informaţii| | | | | despre nevoile copilului care nu | | | | | sunt satisfăcute în totalitate de | | | | | către asistentul maternal; aceste | | | | | informaţii, dar şi măsurile de | | | | | sprijin şi asistenţă prevăzute în | | | | | vederea compensării vor fi | | | | | menţionate în convenţia de | | | | | plasament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.6 Decizia de plasare va lua în | 1 | | | | considerare nevoile de dezvoltare | | | | | ale copilului, dizabilităţile şi | | | | | sexualitatea; procesul de | | | | | identificare a asistentului | | | | | maternal va urmări ca acesta să | | | | | aibă deprinderile, cunoştinţele, | | | | | abilităţile şi contextul social şi | | | | | personal cel mai adecvat | | | | | satisfacerii nevoilor copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.8 Asistentul social al copilului| 1 | | | | ţine cont cu prioritate, în | | | | | recomandarea măsurii de protecţie, | | | | | de posibilitatea plasării copilului| | | | | împreună cu fraţii/surorile | | | | | acestuia, dacă aceasta nu | | | |

Page 274: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

274

| contravine interesului superior al | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.9 Asistentul social ia în | 1 | | | | considerare posibilitatea plasării | | | | | copilului la un asistent maternal | | | | | în afara comunităţii copilului | | | | | numai în cazul în care asistenţii | | | | | maternali locali nu corespund | | | | | nevoilor copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S4.10 În cazul plasării copilului | 1 | | | | în afara comunităţii sau la un | | | | | asistent maternal de origine etnică| | | | | diferită de a copilului, asistentul| | | | | social al copilului ia măsuri | | | | | suplimentare de pregătire, | | | | | consiliere şi sprijin al copilului.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 5 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Copilul plasat la asistentul | | | | | maternal are un asistent social | | | | | care asigură respectarea | | | | | prevederilor cu privire la | | | | | îngrijirea şi protecţia sa şi care | | | | | promovează bună-starea şi | | | | | dezvoltarea copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.2 Asistentul social al copilului| 1 | | | | este cel care întocmeşte şi | | | | | semnează planul individualizat de | | | | | protecţie; în cazul în care | | | | | asistentul social al copilului este| | | | | schimbat, motivul va fi consemnat | | | | | în planul individualizat de | | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.5 Asistentul social al copilului| 1 | | | | este responsabil cu organizarea, | | | | | coordonarea şi monitorizarea | | | | | activităţilor în care sunt | | | | | implicaţi alţi specialişti, atunci | | | | | când nevoile copilului impun aceste| | | | | intervenţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S5.8 Asistentul social al copilului| 1 | | | | asigură, în condiţiile legii, | | | | | menţinerea relaţiilor copilului cu | | | | | familia sau cu orice alte persoane | | | | | relevante pentru viaţa copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 6 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Asistentul maternal trebuie să | | | | | asigure un mediu sănătos, sigur şi | | | | | stimulativ pentru copilul plasat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.1 Locuinţa asistentului maternal| 1 | | | | trebuie să fie confortabilă pentru | | | | | toţi cei care locuiesc acolo; | | | | | locuinţa trebuie să fie bine | | | | | întreţinută şi să fie menţinute | | | | | permanent curăţenia şi igiena. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.2 Copilul plasat dispune de | 1 | | |

Page 275: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

275

| propriul pat şi dulap, iar casa | | | | | corespunde din punct de vedere al | | | | | nevoilor de intimitate şi spaţiu | | | | | ale copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S6.11 Asistentul maternal sprijină | 1 | | | | copilul în menţinerea relaţiilor cu| | | | | prietenii şi în dezvoltarea de noi | | | | | relaţii, dacă acestea nu contravin | | | | | interesului superior al copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 7 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Copilul plasat este protejat faţă | | | | | de orice formă de abuz, neglijare, | | | | | exploatare şi deprivare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.3 SPPC/OPA include în cadrul | 1 | | | | regulamentelor interne şi asigură | | | | | aplicarea prevederilor referitoare | | | | | la: interzicerea pedepselor | | | | | corporale, a oricăror forme de | | | | | exploatare sau deprivare a | | | | | copilului, precum şi a oricăror | | | | | acţiuni sau inacţiuni care pot | | | | | aduce atingere demnităţii | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.5 Regulamentele SPPC/OPA trebuie| 1 | | | | să cuprindă instrucţiuni şi măsuri | | | | | clare cu privire la modalităţile de| | | | | investigare a suspiciunilor de | | | | | abuz, neglijare, exploatare sau | | | | | deprivare a copiilor plasaţi, | | | | | formulate la adresa personalului | | | | | propriu şi a familiilor | | | | | asistenţilor maternali. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S7.7 Regulamentele SPPC/OPA trebuie| 1 | | | | să cuprindă prevederi clare pentru | | | | | situaţia în care copilul plasat | | | | | lipseşte nemotivat de la locuinţa | | | | | asistentului maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 8 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Pentru fiecare copil aflat la | | | | | asistentul maternal există un dosar| | | | | complet şi actualizat care cuprinde| | | | | detalii despre natura şi calitatea | | | | | îngrijirii oferite şi care reflectă| | | | | trecutul copilului; informaţiile | | | | | sunt puse la dispoziţia copilului | | | | | sau oricărei persoane implicate în | | | | | realizarea planului individualizat | | | | | de protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.2 Fiecărui copil plasat la | 1 | | | | asistent maternal i se întocmeşte | | | | | un dosar care este păstrat separat | | | | | de cel al familiei naturale sau al | | | | | asistentului maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.3 Copilul, părinţii şi | 1 | | | | asistentul maternal cunosc natura | | | | | datelor conţinute în dosar, precum | | | |

Page 276: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

276

| şi procedura referitoare la | | | | | păstrarea şi accesarea acestor | | | | | date. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.4 Dosarul cuprinde: evaluarea | 1 | | | | nevoilor copilului şi revizuirile | | | | | periodice ale acesteia, planul | | | | | individualizat de protecţie, alte | | | | | informaţii relevante pentru copil | | | | | şi trecutul lui, minutele | | | | | întâlnirilor de revizuire, decizii | | | | | referitoare la măsura de protecţie,| | | | | orice dovezi care atestă dorinţele | | | | | şi părerile exprimate de către | | | | | copil şi dacă acestea au fost luate| | | | | în considerare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S8.10 SPPC/OPA asigură pentru | 1 | | | | asistentul maternal pregătirea şi | | | | | sprijinul necesare pentru | | | | | înregistrarea prin orice mijloace a| | | | | evenimentelor semnificative din | | | | | viaţa copilului; asistentul | | | | | maternal va încuraja copilul să | | | | | facă el însuşi astfel de | | | | | înregistrări. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 9 | TOTAL: 3 | TOTAL: | | | Copilul aflat la asistentul | | | | | maternal este încurajat să îşi | | | | | menţină şi să îşi dezvolte | | | | | relaţiile cu familia şi prietenii, | | | | | în concordanţă cu planul | | | | | individualizat de protecţie şi cu | | | | | prevederile convenţiei de | | | | | plasament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.1 Asistentul social al copilului| 1 | | | | stabileşte, în condiţiile legii, | | | | | proceduri clare şi concrete privind| | | | | modalităţile prin care se | | | | | realizează menţinerea relaţiilor | | | | | sociale ale fiecărui copil plasat, | | | | | precum şi privind susţinerea, | | | | | monitorizarea şi evaluarea | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.2 Asistentul social al | 1 | | | | copilului, cu consultarea | | | | | asistentului maternal, a copilului,| | | | | familiei şi prietenilor acestuia, | | | | | coordonează toate activităţile | | | | | referitoare la menţinerea | | | | | relaţiilor, inclusiv frecvenţa şi | | | | | localizarea vizitelor şi | | | | | supervizarea necesară. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S9.3 Asistentul social al copilului| 1 | | | | ţine evidenţa întâlnirilor/ | | | | | vizitelor şi consemnează impactul | | | | | acestora asupra copilului; aceste | | | | | informaţii, precum şi opinia | | | | | copilului cu privire la întâlnire | | | | | sau vizită sunt luate în | | | |

Page 277: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

277

| considerare la revizuirea planului | | | | | individualizat de protecţie. În | | | | | situaţia în care asistentul social | | | | | al copilului nu este prezent la | | | | | vizită/întâlnire, obligaţiile de | | | | | mai sus revin asistentului | | | | | maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 10 | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | Copilul plasat la asistentul | | | | | maternal primeşte îngrijirea | | | | | medicală care să vină în | | | | | întâmpinarea nevoilor sale de | | | | | dezvoltare fizică, emoţională şi | | | | | socială; copilul este informat şi | | | | | pregătit în funcţie de vârstă şi de| | | | | capacitatea sa de înţelegere pentru| | | | | a participa la luarea de decizii cu| | | | | privire la sănătatea sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.1 Copilul plasat beneficiază de| 1 | | | | o evaluare medicală completă cel | | | | | puţin o dată pe an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.2 Asistentul social al | 1 | | | | copilului, cu consultarea | | | | | asistentului maternal, se asigură | | | | | că fiecare copil este înscris la un| | | | | medic de familie şi are acces la o | | | | | îngrijire medicală corespunzătoare,| | | | | inclusiv consiliere şi terapie, | | | | | îngrijire stomatologică şi | | | | | oftalmologică, un regim alimentar | | | | | adecvat şi informaţii despre un mod| | | | | de viaţă sănătos. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.3 Consimţământul părinţilor sau| 1 | | | | al altui reprezentant legal al | | | | | copilului la tipul de îngrijire | | | | | medicală şi la tratamentul acordat | | | | | va fi cerut şi înregistrat la | | | | | dosar; în situaţia excepţională în | | | | | care viaţa copilului se află în | | | | | pericol iminent ori există riscul | | | | | producerii unor consecinţe grave cu| | | | | privire la sănătatea sau | | | | | integritatea acestuia, se pot | | | | | efectua acele acte medicale de | | | | | strictă necesitate pentru a salva | | | | | viaţa copilului chiar fără a avea | | | | | acordul părinţilor sau al altui | | | | | reprezentant legal al copilului. | | | | | Copilul va fi informat şi ascultat | | | | | cu privire la îngrijirea medicală | | | | | în funcţie de vârsta şi capacitatea| | | | | sa de înţelegere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.4 Copilul plasat este informat | 1 | | | | despre trecutul său medical şi | | | | | cunoaşte problemele medicale | | | | | semnificative din familie, în | | | | | funcţie de vârsta şi capacitatea de| | | | | înţelegere. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 278: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

278

| S10.5 Asistentul maternal primeşte | 1 | | | | înainte de plasarea copilului o | | | | | evaluare completă a nevoilor de | | | | | sănătate ale fiecărui copil ce | | | | | urmează a fi plasat şi este | | | | | informat asupra procedurilor | | | | | privind obţinerea consimţământului | | | | | părintelui sau al altui | | | | | reprezentant legal al copilului | | | | | ori, după caz, al copilului, pentru| | | | | a primi tratament medical sau orice| | | | | intervenţie medicală. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.6 Asistentul maternal primeşte | 1 | | | | fişa medicală pentru fiecare copil | | | | | plasat; aceasta este actualizată pe| | | | | toată durata plasamentului şi | | | | | însoţeşte copilul înainte şi după | | | | | plasare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S10.7 SPPC/OPA asigură fiecărui | 1 | | | | asistent maternal o pregătire de | | | | | bază cu privire la probleme de | | | | | sănătate, igienă şi prim ajutor, cu| | | | | accent pe prevenţie şi bolile | | | | | transmisibile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 11 | TOTAL: 8 | TOTAL: | | | Nevoile educaţionale ale copilului | | | | | plasat sunt satisfăcute cu | | | | | prioritate, copilul fiind încurajat| | | | | să-şi atingă potenţialul maxim. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.1 Asistentul social al | 1 | | | | copilului va lua în considerare la | | | | | evaluarea nevoilor, în întocmirea | | | | | planului individualizat de | | | | | protecţie şi la revizuirile | | | | | periodice ale acestuia nevoile | | | | | educaţionale ale copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.2 SPPC/OPA, cu consultarea | 1 | | | | unităţii de învăţământ, planifică | | | | | împreună educaţia fiecărui copil | | | | | plasat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.3 Rolurile şi | 1 | | | | responsabilităţile asistentului | | | | | social al copilului, asistentului | | | | | maternal şi ale părintelui în | | | | | procesul educativ al copilului sunt| | | | | clar definite în convenţia de | | | | | plasament. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.4 Asistentul maternal asigură | 1 | | | | un mediu în care educaţia şi | | | | | învăţarea sunt promovate; | | | | | asistentul maternal, cu sprijinul | | | | | SPPC/OPA, supraveghează | | | | | participarea regulată a copilului | | | | | la procesul educativ şi sprijină | | | | | participarea deplină a copilului | | | | | prin oferirea uniformei şi | | | | | echipamentului necesar, ajutorului | | | |

Page 279: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

279

| la temele de casă, ajutorului | | | | | financiar şi de alt tip pentru a | | | | | participa la excursiile şcolare şi | | | | | alte activităţi extraşcolare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.5 SPPC/OPA se asigură că | 1 | | | | dezvoltarea educaţională şi socială| | | | | a fiecărui preşcolar plasat este | | | | | stimulată prin frecventarea | | | | | grădiniţei sau participarea la | | | | | orice alte forme organizate de | | | | | stimulare şi educare a | | | | | preşcolarilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.6 SPPC/OPA asigură fiecărui | 1 | | | | copil plasat oportunităţi egale | | | | | pentru accesul acestuia la | | | | | învăţământ superior, pregătire | | | | | profesională şi angajare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.7 Asistentul social al | 1 | | | | copilului, cu consultarea | | | | | asistentului maternal, se asigură | | | | | că orice formă de discriminare sau | | | | | abuz suferit de copil este adusă în| | | | | atenţia şcolii fără nici o | | | | | întârziere; modalitatea de | | | | | soluţionare a acestor aspecte se | | | | | consemnează în dosarul copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S11.8 SPPC/OPA, cu consultarea | 1 | | | | şcolii, stabileşte procedura de | | | | | notificare a asistentului social, | | | | | asistentului maternal sau | | | | | părintelui, dacă este cazul, în | | | | | situaţia exmatriculării copilului | | | | | plasat; în această situaţie se vor | | | | | identifica imediat forme de | | | | | educaţie alternativă pentru copilul| | | | | exmatriculat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 12 | TOTAL: 4 | TOTAL: | | | Copilul plasat la asistentul | | | | | maternal este ajutat să-şi dezvolte| | | | | aptitudinile, deprinderile şi | | | | | cunoştinţele necesare vieţii de | | | | | adult; în acest sens tânărul care | | | | | urmează să părăsească sistemul de | | | | | protecţie primeşte sprijin şi | | | | | orientare şi după încetarea măsurii| | | | | de plasare la asistentul maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.1 Planul individualizat de | 1 | | | | permanenţă pentru fiecare copil | | | | | aflat în situaţia încetării măsurii| | | | | de plasare stipulează clar măsurile| | | | | ce trebuie luate, persoanele | | | | | responsabile şi termenele, cu | | | | | referire specială la rolul | | | | | asistentului maternal în pregătirea| | | | | tânărului pentru o viaţă | | | | | independentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.2 Asistentul maternal este | 1 | | |

Page 280: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

280

| pregătit şi sprijinit pentru a | | | | | putea oferi un ajutor eficient | | | | | tânărului înainte de încetarea | | | | | măsurii de plasare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.3 Asistentul social sprijină | 1 | | | | tânărul aflat în situaţia încetării| | | | | măsurii de plasare, furnizându-i | | | | | toate informaţiile despre sprijinul| | | | | disponibil după încetarea măsurii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S12.4 Înainte de încetarea măsurii | 1 | | | | de plasare, fiecare tânăr primeşte | | | | | informaţii complete şi clare | | | | | privind sprijinul financiar sau de | | | | | altă natură, disponibil în | | | | | condiţiile legii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL II | 37 | | | | Asistentul maternal | | | | | (Standarde 13 - 16) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 13 | TOTAL: 12 | TOTAL: | | | Asistentul maternal este evaluat şi| | | | | atestat înainte de a-i fi plasat un| | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.1 SPPC/OPA desemnează pentru | 1 | | | | fiecare solicitant un asistent | | | | | social care se va ocupa de | | | | | implementarea procedurilor de | | | | | evaluare conform metodologiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.2 Solicitantul este evaluat de | 1 | | | | către asistentul social desemnat, | | | | | în vederea stabilirii capacităţii | | | | | sale de a oferi îngrijire potrivită| | | | | copilului care necesită o măsură de| | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.3 Solicitantul primeşte | 1 | | | | informaţii despre procesul de | | | | | evaluare, criteriile pe baza cărora| | | | | se va face evaluarea şi procedurile| | | | | de revizuire a rezultatului | | | | | evaluării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.4 Informaţiile date | 1 | | | | potenţialilor asistenţi maternali | | | | | includ o listă a competenţelor pe | | | | | care asistentul maternal va trebui | | | | | să le aibă, sprijinul acordat, | | | | | alocaţiile şi beneficiile | | | | | disponibile. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.5 Procedura de evaluare implică| 1 | | | | toţi membrii familiei sau alte | | | | | persoane care locuiesc cu | | | | | solicitantul, inclusiv copiii | | | | | proprii sau cei deja plasaţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.6 La încheierea evaluării | 1 | | | | efectuate de asistentul social, | | | | | rezultatul este comunicat | | | |

Page 281: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

281

| solicitantului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.7 Evaluarea potenţialilor | 1 | | | | asistenţi maternali se realizează | | | | | de un asistent social cu studii | | | | | superioare şi cu experienţă în | | | | | asistenţă maternală şi plasament | | | | | familial. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.8 Evaluarea ţine cont de | 1 | | | | recomandările de la locul de muncă,| | | | | medic sau de declaraţiile personale| | | | | ce sunt obţinute pentru fiecare | | | | | solicitant de către asistentul | | | | | social, precum şi de verificările | | | | | acestuia întreprinse la poliţie şi | | | | | la autoritatea locală. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.9 Raportul de evaluare este | 1 | | | | întocmit de către asistentul social| | | | | şi include recomandarea privind | | | | | atestarea solicitantului, tipul de | | | | | plasament, numărul de copii şi | | | | | menţiuni referitoare la sexul, | | | | | vârsta şi nevoile copiilor, | | | | | abilităţile şi experienţa | | | | | solicitantului, precum şi nevoile | | | | | sale de sprijin şi pregătire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.10 Solicitantul este încurajat | 1 | | | | să participe activ la evaluarea sa | | | | | şi la pregătirea raportului său de | | | | | evaluare; acesta primeşte | | | | | informaţii de la asistentul social | | | | | despre evoluţia procesului de | | | | | evaluare şi indicaţii clare asupra | | | | | demersurilor pe care trebuie să le | | | | | facă solicitantul pentru înaintarea| | | | | procedurii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.11 Solicitantul are dreptul să | 1 | | | | solicite o copie din secţiunile | | | | | neconfidenţiale ale raportului de | | | | | evaluare înaintea luării unei | | | | | decizii; acesta are dreptul să | | | | | consemneze informaţii în raport şi | | | | | să participe la procesul de luare a| | | | | deciziei privind atestarea sa. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S13.12 Decizia privind atestarea se| 1 | | | | motivează şi cuprinde indicarea | | | | | modalităţilor de contestare şi se | | | | | transmite în scris fiecărui | | | | | solicitant. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 14 Asistentul maternal | TOTAL: 11 | TOTAL: | | | atestat este monitorizat şi | | | | | sprijinit de către un asistent | | | | | social şi are acces la asistenţă şi| | | | | alte tipuri de sprijin profesional,| | | | | informaţii şi consiliere pentru a | | | | | fi ajutat să ofere o îngrijire de | | | | | calitate copilului plasat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 282: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

282

| S14.1 SPPC/OPA desemnează un | 1 | | | | asistent social pentru fiecare | | | | | asistent maternal; asistentul | | | | | social se asigură că fiecare | | | | | asistent maternal pe care îl | | | | | sprijină şi monitorizează este | | | | | informat în scris, acceptă, | | | | | înţelege şi acţionează în | | | | | conformitate cu standardele, | | | | | procedurile şi metodologia | | | | | promovate de către autoritatea care| | | | | a atestat calitatea de asistent | | | | | maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.2 Asistentul social al | 1 | | | | asistentului maternal are ca | | | | | responsabilitate principală şi | | | | | permanentă identificarea nevoilor | | | | | de pregătire şi a potenţialului | | | | | fiecărui asistent maternal pe care | | | | | îl sprijină şi monitorizează, | | | | | precum şi a membrilor familiei | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.3 Contractul încheiat între | 1 | | | | SPPC/OPA şi asistentul maternal | | | | | menţionează serviciile şi | | | | | prestaţiile ce pot fi oferite | | | | | asistentului maternal, inclusiv în | | | | | situaţii de urgenţă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.4 Convenţia de plasament | 1 | | | | detaliază serviciile oferite de | | | | | SPPC/OPA asistentului maternal | | | | | pentru a satisface nevoile | | | | | specifice ale copilului plasat şi | | | | | modul în care aceste servicii pot | | | | | fi obţinute. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.5 Asistentul maternal este | 1 | | | | vizitat sau are întâlniri cu | | | | | asistentul social cel puţin o dată | | | | | pe lună, pe durata plasamentului | | | | | copilului; asistentul social se | | | | | asigură că un timp adecvat este | | | | | alocat membrilor familiei fiecărui | | | | | asistent maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.6 Asistentul social întocmeşte | 1 | | | | rapoarte de vizite/întâlnire ce | | | | | sunt păstrate la dosarul | | | | | asistentului maternal, o copie de | | | | | pe fiecare raport fiind transmisă | | | | | acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.7 Raportul de vizită/întâlnire | 1 | | | | consemnează nevoile de sprijin şi | | | | | de pregătire exprimate de către | | | | | asistentul maternal, familia | | | | | acestuia sau identificate de către | | | | | asistentul social, precum şi | | | | | planificarea următoarelor vizite. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.8 Asistentul maternal primeşte | 1 | | |

Page 283: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

283

| de la asistentul social al | | | | | copilului toate informaţiile | | | | | relevante despre originea copilului| | | | | şi istoricul acestuia, sprijin şi | | | | | consiliere pentru asigurarea unei | | | | | îngrijiri de calitate; asistentul | | | | | maternal este informat despre | | | | | sănătatea copilului şi identitatea | | | | | lui privind educaţia, rasa, cultura| | | | | şi religia, trecutul acestuia, | | | | | precum şi detalii privind | | | | | eventualele acte de abuz sau | | | | | neglijenţă la care copilul a fost | | | | | supus. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.9 Asistentul maternal primeşte | 1 | | | | informaţii în scris de la SPPC/OPA | | | | | privind drepturile şi obligaţiile | | | | | legale ce îi revin cu privire la | | | | | persoana copilului pe durata | | | | | plasării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.10 Asistentul maternal primeşte| 1 | | | | informaţii în scris despre | | | | | sprijinul disponibil din partea | | | | | grupului local de asistenţi | | | | | maternali sau a formelor asociative| | | | | ale asistenţilor maternali | | | | | profesionişti, acolo unde acestea | | | | | există. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S14.11 Asistentul maternal este | 1 | | | | informat cu privire la procedurile | | | | | ce vor fi urmate dacă există | | | | | suspiciuni de abuz, neglijare sau | | | | | orice altă plângere făcută | | | | | împotriva lui; acesta primeşte de | | | | | la asistentul social detaliile | | | | | despre sprijinul disponibil în | | | | | astfel de situaţii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 15 Asistentul maternal | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | este instruit şi pregătit pentru a | | | | | dobândi aptitudinile şi | | | | | cunoştinţele necesare îngrijirii | | | | | copilului plasat. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.1 SPPC/OPA stabileşte proceduri| 1 | | | | clare pentru instruirea şi | | | | | pregătirea fiecărui asistent | | | | | maternal, proceduri ce sunt | | | | | revizuite anual. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.2 Instruirea asistenţilor | 1 | | | | maternali este parte a programului | | | | | de instruire a personalului SPPC/ | | | | | OPA şi include oportunităţi pentru | | | | | cursuri comune cu asistenţii | | | | | sociali şi personalul din centrele | | | | | rezidenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.3 În procesul de instruire a | 1 | | | | asistentului maternal vor fi | | | | | implicaţi asistenţi maternali | | | |

Page 284: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

284

| atestaţi, precum şi copiii care | | | | | sunt sau au fost plasaţi în | | | | | asistenţă maternală, cu condiţia ca| | | | | asistentul social al acestora să ia| | | | | măsuri speciale de pregătire şi | | | | | protejare a lor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.4 Întreaga instruire este | 1 | | | | bazată pe principiul egalităţii | | | | | şanselor şi al practicilor | | | | | nediscriminatorii. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.5 Asistentul maternal primeşte | 1 | | | | o instruire specifică de la | | | | | asistentul social al copilului, | | | | | bazată pe evaluarea nevoilor | | | | | copilului înaintea plasării | | | | | acestuia; acolo unde doi adulţi | | | | | dintr-o familie sunt atestaţi ca | | | | | asistenţi maternali, fiecare | | | | | trebuie să fie instruit în acest | | | | | sens. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.6 Asistentul maternal are | 1 | | | | consemnate în dosar detalii | | | | | referitoare la cursurile la care a | | | | | participat şi nevoile de instruire | | | | | viitoare. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S15.7 Conţinutul şi realizarea | 1 | | | | instruirii asistenţilor maternali | | | | | sunt revizuite anual de către SPPC/| | | | | OPA în funcţie de nevoile | | | | | identificate, experienţa acumulată | | | | | şi rezultatele cercetărilor în | | | | | domeniu. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 16 SPPC/OPA evaluează | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | anual activitatea asistentului | | | | | maternal, oferind posibilitatea | | | | | acestuia de a contribui cu | | | | | informaţii la calitatea şi gama de | | | | | servicii ale SPPC/OPA şi de a se | | | | | informa asupra procedurilor de | | | | | recrutare, evaluare şi instruire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.1 Raportul de evaluare anuală | 1 | | | | este realizat de asistentul social | | | | | al asistentului maternal, care | | | | | coroborează opiniile fiecărui | | | | | asistent social responsabil pentru | | | | | copilul plasat, opiniile copiilor | | | | | plasaţi şi ale părinţilor acestora,| | | | | dacă este cazul, opiniile | | | | | asistentului maternal, precum şi | | | | | ale membrilor familiei acestuia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.2 Raportul include un plan de | 1 | | | | acţiune pentru următoarele 12 luni,| | | | | nevoile de instruire şi sprijin | | | | | identificate ale asistentului | | | | | maternal, recomandările pentru | | | | | menţinerea sau retragerea | | | | | atestatului, precum şi pentru | | | |

Page 285: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

285

| menţinerea sau modificarea | | | | | numărului şi vârstei copiilor | | | | | pentru care a obţinut atestarea. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.3 Asistentul social organizează| 1 | | | | o întâlnire pentru evaluarea | | | | | anuală, cu participarea | | | | | asistentului maternal, asistenţilor| | | | | sociali ai copiilor plasaţi, precum| | | | | şi, dacă este cazul, cu | | | | | participarea membrilor familiei | | | | | asistentului maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.4 SPPC/OPA sprijină asistentul | 1 | | | | maternal în a avea un rol activ în | | | | | evaluarea anuală şi facilitează | | | | | participarea acestuia la evaluare | | | | | în funcţie de nevoile specifice | | | | | date de dizabilitate, limbă şi | | | | | cultură. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.5 Asistentul social notifică | 1 | | | | asistentului maternal rezultatul | | | | | evaluării, motivele şi detaliile | | | | | privind procedura de contestare a | | | | | rezultatului evaluării. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.6 Raportul de evaluare anuală, | 1 | | | | incluzând posibile comentarii şi | | | | | obiecţii ale asistentului maternal,| | | | | este parte a dosarului asistentului| | | | | maternal. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S16.7 În situaţia apariţiei unor | 1 | | | | incidente semnificative sau | | | | | existenţei unor suspiciuni de abuz | | | | | şi neglijare asupra copiilor, | | | | | evaluarea activităţii asistentului | | | | | maternal este obligatorie, chiar | | | | | înainte de împlinirea termenului de| | | | | 1 an. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | MODUL III | 28 | | | | Activitatea serviciului de | | | | | asistenţă maternală | | | | | (Standarde 17 - 19) | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 17 SPPC/OPA are strategii | TOTAL: 6 | TOTAL: | | | care promovează şi planifică | | | | | asistenţa maternală pentru copilul | | | | | care necesită luarea unei măsuri de| | | | | protecţie. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.1 SPPC/OPA organizează un | 1 | | | | serviciu de asistenţă maternală | | | | | care răspunde nevoilor fiecărui | | | | | copil plasat; acesta trebuie să | | | | | asigure posibilităţi de plasare a | | | | | copilului inclusiv în regim de | | | | | urgenţă, precum şi asistenţă | | | | | maternală specializată pentru | | | | | copilul cu nevoi speciale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.2 SPPC/OPA are o strategie | 1 | | |

Page 286: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

286

| anuală de dezvoltare a serviciilor | | | | | de protecţie a copilului, ce va | | | | | include şi planul de dezvoltare a | | | | | serviciului de asistenţă maternală.| | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.3 SPPC/OPA distribuie copii ale| 1 | | | | strategiilor anuale tuturor | | | | | serviciilor pentru copil şi | | | | | familie, altor autorităţi | | | | | competente, asistenţilor sociali, | | | | | asistenţilor maternali, copiilor | | | | | plasaţi, precum şi familiilor lor; | | | | | copiile strategiilor anuale sunt | | | | | disponibile pentru toţi cei | | | | | interesaţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.4 În dezvoltarea serviciului de| 1 | | | | asistenţă maternală SPPC/OPA are în| | | | | vedere particularităţile de limbă, | | | | | dizabilitate, rasă, cultură, | | | | | religie şi sex ale copiilor. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.5 SPPC/OPA pregăteşte şi are la| 1 | | | | dispoziţie asistenţi maternali | | | | | specializaţi pentru copilul cu | | | | | dizabilităţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S17.6 SPPC/OPA promovează o | 1 | | | | abordare de parteneriat în | | | | | îngrijirea copiilor, implicând | | | | | părinţii, copiii, alţi membri de | | | | | familie şi alte persoane | | | | | semnificative pentru copil, | | | | | asistenţii maternali, familiile | | | | | acestora, asistenţii sociali, | | | | | managerii serviciilor sociale, | | | | | precum şi orice alţi specialişti. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 18 SPPC/OPA are o | TOTAL: 15 | TOTAL: | | | structură corespunzătoare din punct| | | | | de vedere al numărului şi | | | | | competenţei personalului care să | | | | | asigure coordonarea şi funcţionarea| | | | | eficientă a serviciului de | | | | | asistenţă maternală; asistenţii | | | | | sociali ai serviciilor de asistenţă| | | | | maternală au calificarea | | | | | profesională şi pregătirea necesară| | | | | pentru a lucra cu copii, familiile | | | | | acestora şi asistenţi maternali. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.1 SPPC/OPA se asigură că | 1 | | | | fiecare angajat al serviciului de | | | | | asistenţă maternală cunoaşte | | | | | responsabilităţile ce îi revin şi | | | | | primeşte informaţii despre | | | | | funcţionarea acestui serviciu. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.2 SPPC/OPA are o structură | 1 | | | | organizatorică adecvată a | | | | | serviciului de asistenţă maternală;| | | | | în cadrul serviciului sunt angajaţi| | | | | asistenţi sociali cu studii | | | | | superioare, cu o vechime minimă de | | | |

Page 287: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

287

| 2 ani în specialitate. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.3 Asistentul social al | 1 | | | | copilului are un număr de maximum | | | | | 25 de cazuri şi asistentul social | | | | | al asistentului maternal are un | | | | | număr de 30 de cazuri. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.4 SPPC/OPA asigură desemnarea | 1 | | | | unui asistent social pentru fiecare| | | | | copil plasat şi pentru fiecare | | | | | asistent maternal. Asistentul | | | | | social al copilului nu este în | | | | | acelaşi timp şi asistentul social | | | | | al asistentului maternal la care a | | | | | fost plasat copilul. Rolurile şi | | | | | responsabilităţile asistentului | | | | | social al copilului şi, respectiv, | | | | | ale asistentului social al | | | | | asistentului maternal sunt clar | | | | | definite şi înţelese de părţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.5 Asistentul social care | 1 | | | | lucrează în serviciul de asistenţă | | | | | maternală are o fişă a postului | | | | | care defineşte clar sarcinile şi | | | | | responsabilităţile postului, precum| | | | | şi aptitudinile şi cunoştinţele | | | | | necesare pentru a le duce la | | | | | îndeplinire. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.6 SPPC/OPA are un plan anual de| 1 | | | | pregătire şi perfecţionare a | | | | | asistenţilor sociali. Asistenţii | | | | | sociali din cadrul serviciului de | | | | | asistenţă maternală beneficiază de | | | | | cursuri despre dezvoltarea | | | | | copilului, evaluarea nevoilor | | | | | acestuia şi monitorizarea cazului, | | | | | asigurate de angajator. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.7 Asistentul social al | 1 | | | | copilului şi cel al asistentului | | | | | maternal iau parte periodic la | | | | | cursuri comune cu asistenţii | | | | | maternali şi personalul din | | | | | centrele rezidenţiale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.8 SPPC/OPA asigură existenţa | 1 | | | | resurselor necesare pentru a veni | | | | | în întâmpinarea nevoilor de | | | | | pregătire ale asistenţilor sociali | | | | | din cadrul serviciului de asistenţă| | | | | maternală. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.9 SPPC/OPA evaluează anual | 1 | | | | activitatea asistenţilor sociali | | | | | pentru a identifica nevoile de | | | | | instruire şi pregătire ale | | | | | acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.10 SPPC/OPA stabileşte | 1 | | | | proceduri clare pentru a se asigura| | | | | că evaluarea nevoilor copiilor, | | | |

Page 288: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

288

| planurile individualizate de | | | | | protecţie şi revizuirea acestora | | | | | sunt realizate în concordanţă cu | | | | | standardele şi metodologia | | | | | existentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.11 SPPC/OPA are structură şi | 1 | | | | proceduri clare pentru asigurarea | | | | | recrutării, evaluării, atestării | | | | | asistenţilor maternali, precum şi | | | | | pentru evaluarea anuală a | | | | | activităţii acestora, în | | | | | conformitate cu standardele şi | | | | | metodologia existentă. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.12 SPPC/OPA are proceduri clare| 1 | | | | pentru a se asigura că asistentul | | | | | social al copilului şi, respectiv, | | | | | cel al asistentului maternal | | | | | completează rapoartele în termenele| | | | | stabilite de standard şi | | | | | metodologiile de lucru. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.13 SPPC/OPA asigură intervenţia| 1 | | | | altor categorii de specialişti, în | | | | | funcţie de nevoile specifice ale | | | | | fiecărui copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.14 SPPC/OPA se asigură că în | 1 | | | | procesul de luare a deciziilor cu | | | | | privire la copil asistenţii | | | | | maternali şi asistenţii sociali | | | | | cunosc atribuţiile şi | | | | | responsabilităţile ce revin | | | | | fiecăruia. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S18.15 SPPC/OPA are organizat un | 1 | | | | sistem eficient pentru strângerea, | | | | | analizarea şi interpretarea | | | | | informaţiilor referitoare la | | | | | serviciile pentru protecţia | | | | | copilului, cu accent pe calitatea | | | | | îngrijirii acestora. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | Standard 19 Autoritatea judeţeană/ | TOTAL: 7 | TOTAL: | | | locală cu atribuţii în domeniul | | | | | protecţiei copilului asigură | | | | | accesul la serviciul de asistenţă | | | | | maternală, potrivit nevoilor | | | | | copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.1 Autoritatea judeţeană/locală | 1 | | | | cu atribuţii în domeniul protecţiei| | | | | copilului dispune de o reţea | | | | | proprie de asistenţi maternali sau | | | | | contractează acest tip de serviciu | | | | | cu OPA, astfel încât să vină în | | | | | întâmpinarea nevoilor fiecărui | | | | | copil evaluat; în acest sens, | | | | | autoritatea judeţeană/locală cu | | | | | atribuţii în domeniul protecţiei | | | | | copilului adoptă o strategie de | | | | | recrutare a asistenţilor maternali,| | | | | ca parte a strategiei judeţene/ | | | |

Page 289: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

289

| locale de dezvoltare a serviciilor | | | | | pentru protecţia copilului. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.2 În luarea deciziei de plasare| 1 | | | | se acordă prioritate plasării | | | | | copilului în comunitatea de unde | | | | | provine, excepţie făcând cazurile | | | | | în care acest lucru nu este posibil| | | | | sau nu este în interesul acestuia, | | | | | în funcţie de evaluarea nevoilor | | | | | sale. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.3 Autoritatea judeţeană/locală | 1 | | | | cu atribuţii în domeniul protecţiei| | | | | copilului stabileşte o strategie de| | | | | recrutare a asistenţilor maternali | | | | | în măsură să menţină capacitatea | | | | | serviciului de asistenţă maternală | | | | | de a veni în întâmpinarea nevoilor | | | | | identificate în cazul fiecărui | | | | | copil. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.4 Autoritatea judeţeană/locală | 1 | | | | cu atribuţii în domeniul protecţiei| | | | | copilului colaborează în elaborarea| | | | | strategiei de recrutare cu OPA, | | | | | alte autorităţi publice locale şi | | | | | cu orice alte instituţii publice | | | | | sau private. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.5 Autoritatea judeţeană/locală | 1 | | | | cu atribuţii în domeniul protecţiei| | | | | copilului implică în elaborarea | | | | | strategiei de recrutare copiii | | | | | plasaţi şi asistenţii maternali | | | | | atestaţi. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.6 Strategia de recrutare este | 1 | | | | revizuită anual de către | | | | | autoritatea judeţeană/locală cu | | | | | atribuţii în domeniul protecţiei | | | | | copilului, care monitorizează | | | | | metodele de recrutare ale | | | | | serviciilor publice şi private şi | | | | | care, după evaluarea eficienţei | | | | | acestor metode, va realiza, dacă | | | | | este cazul, modificări ale | | | | | strategiei. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | S19.7 În situaţia existenţei unor | 1 | | | | cazuri de renunţare la calitatea de| | | | | asistent maternal, SPPC/OPA asigură| | | | | prin asistenţii sociali realizarea | | | | | unui interviu cu asistentul | | | | | maternal pentru a obţine informaţii| | | | | referitoare la motivaţia acestuia; | | | | | aceste informaţii vor fi utilizate | | | | | în vederea îmbunătăţirii strategiei| | | | | de recrutare şi în preîntâmpinarea | | | | | unor astfel de evenimente. | | | | |____________________________________|_____________|______________|____________| | PUNCTAJ TOTAL: | 119 | | | |____________________________________|_____________|______________|____________|

Page 290: ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 ţ ş ă ţ ă ş ă EMITENT ... 31 2015.pdfOrdin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT 1 ORDIN Nr. 31 din 14 ianuarie 2015 pentru

Ordin nr. 31/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

290

---------------