Upload
doantram
View
243
Download
11
Embed Size (px)
Citation preview
Page 1 of 91
AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
PREZENTARE GENERALĂ
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.)
funcţionează ca autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), este condusă
de către un Preşedinte – Secretar de Stat şi de către doi Vicepreşedinţi – Subsecretari de Stat.
În anul 2014, A.N.S.V.S.A. a fost condusă de către dr. Vladimir Alexandru Mănăstireanu, până la data
de 1 decembrie, când, conducerea instituţiei a fost preluată interimar de către de către dr. Laszlo Nagy
Csutak.
Misiunea Autorităţii este aceea de asigurare a unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi de
apărare a intereselor consumatorilor.
Aceste obiective se realizează prin protejarea sănătăţii de-a lungul întregului lanţ alimentar – adică în
fiecare etapă a procesului de producţie, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea
alimentelor şi promovând igiena alimentară şi informarea transparentă a consumatorilor cu privire la
alimente şi sănătatea şi bunăstarea animalelor.
Strategia A.N.S.V.S.A. pentru anul 2014 s-a axat pe continuarea acţiunilor demarate în anul precedent,
de facilitare a exporturilor româneşti de animale vii şi produse obţinute de la acestea pe piaţa
europeană, dar mai ales pe cele de identificare de noi pieţe în ţările terţe. Rolul A.N.S.V.S.A. este de a
asigura garanţiile referitoare la sănătatea animalelor, prin aplicarea programelor specifice de
supraveghere, control şi eradicare a bolilor, inclusiv prin asigurarea principiilor de trasabilitate ale
animalelor şi produselor.
Acest deziderat se realizează prin aplicarea unui sistem de supraveghere şi control a bolilor animalelor,
care permite cunoaşterea statusului de sănătate, necesar pentru certificarea stării de sănătate a
animalelor şi a salubrităţii alimentelor în vederea realizării schimburilor comerciale la nivel naţional şi
internaţional.
Page 2 of 91
În acest an, A.N.S.V.S.A. a avut un rol important în implementarea acţiunilor prevăzute în strategia
guvernamentală de sprijinire a Republicii Moldova în parcursul său european, în cadrul asistenţei
pentru dezvoltare acordată de România. Astfel, prin acţiunile desfăşurate, Autoritatea a contribuit la
consolidarea poziţiei României de lider al partenerilor comerciali ai Republicii Moldova.
Obiectivele generale ale activităţii A.N.S.V.S.A.
1. Realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din
domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor, cu respectarea legislaţiei naţionale şi
europene; asigurarea supravegherii şi controlului aplicării şi respectării reglementărilor în
domeniul său de activitate.
A.N.S.V.S.A. a reglementat şi monitorizat modul de aplicare, respectare şi realizare a acţiunilor
strategice din teritoriu în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală, conform atribuţiilor şi
responsabilităţilor prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) al A.N.S.V.S.A. şi în
legislaţia relevantă comunitară şi naţională.
Programul Strategic a fost elaborat în baza analizei detaliate a situaţiei privind realizarea controalelor
oficiale din anul precedent, ţinând cont de aspecte precum:
• modificările intervenite în legislaţia naţională şi comunitară;
• rezultatele analizelor de laborator pentru diferite categorii de alimente;
• existenţa zonelor declarate critice din punct de vedere al contaminării mediului;
• evoluţia numerică a unităţilor din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
• intenţiile unor operatori de a exporta în unele ţări terţe produse de origine animală;
• producţiile realizate pe fiecare categorie de unitate în parte.
În baza Programului strategic elaborat anual de către A.N.S.V.S.A., direcţiile sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în urma analizei detaliate a
situaţiei din teritoriu (catagrafia unităţilor din domeniul alimentar, producţia din anul precedent,
încadrarea pe risc a unităţilor, etc.) au elaborat Planul cifric, care cuprinde numărul acţiunilor (număr
de inspecţii şi controale pentru fiecare unitate în parte, număr de recoltări de probe pentru fiecare
categorie de produs în parte) care trebuie întreprinse de către medicii veterinari oficiali în vederea
realizării supravegherii şi controlului veterinar.
Page 3 of 91
Ca urmare a controalelor oficiale efectuate de către medicii veterinari oficiali în conformitate cu
prevederile Programului Strategic, în cazul în care au fost identificate neconformităţi, au fost aplicate
măsurile necesare stabilite de legislaţia în vigoare pentru a se asigura că operatorii din domeniul
alimentar vor acţiona pentru remedierea tuturor deficienţelor şi atingerea conformităţii.
În perioada ianuarie - decembrie 2014 au fost expertizate juridic un număr de 203 de proiecte de ordine
ale preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dintre care
34 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De asemenea, s-a realizat expertiza juridică referitoare la următoarele proiecte de acte normative
iniţiate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi adoptate de
către Guvernul României:
1. Legea 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice;
2. Hotărârea nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 860/2004 privind
recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea
profesiei de medic veterinar;
3. Hotărârea Guvernului nr. 386/2014 privind modificarea anexei nr. 26 la Hotărârea Guvernului nr.
1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi
scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei părţi din imobilul
înregistrat cu nr. MFP 26557, aflat în administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, ca
urmare a retrocedării către fostul proprietar, în condiţiile legii;
4. Hotărârea Guvernului nr. 139/2014 pentru modificarea anexei nr. 26 la Hotărârea Guvernului nr.
1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
5. Hotărâre Guvernului nr. 701/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi
a unităţilor din subordinea acesteia;
6. proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
– prevederile proiectului au fost preluate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul
cheltuielilor public, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice.
S-a realizat expertiza juridică cu privire la următoarele de proiecte de acte normative ale Guvernului
aflate în curs de finalizare sau de avizare interministerială:
Page 4 of 91
1. proiect de hotărâre a Guvernului pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 984/2005 privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
2. proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de
animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale
animalelor;
3. proiect de hotărâre a Guvernului privind aprobarea înfiinţării pe lângă Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.
4. proiect de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru
punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide precum şi pentru
aplicarea prevederilor din Regulamentele europene care decurg din prezentul Regulament (iniţiat de
Ministerul Sănătăţii);
5. proiect de hotărâre a Guvernului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele
alimentare şi indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs
alimentare – iniţiat de ANPC.
S-a realizat expertiza juridică şi pentru următoarele documente:
• proiectul de lege pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind
reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, neavizat de Ministerul Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
• proiectul de Memorandum cu tema „Deblocarea sumei de 10.000 mii lei, conform prevederilor
art. 61 din OUG nr. 59/2014 privind rectificarea bugetară pe anul2014, prin care bugetul ANSVSA a
fost suplimentat cu această sumă;
Totodată, s-a realizat expertiza juridică şi s-au avizat următoarele documente:
• proiectul de Acord de delegare între APIA şi ANSVSA privind verificarea respectării de către
agricultori a cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR 6 - 8 şi SMR 10 - 15), a bunelor condiţii
agricole şi de mediu (GAEC) şi a cerinţelor minime şi specifice pentru plăţile de agromediu.
• proiectul de protocol de cooperare pentru efectuarea unor acţiuni comune de control privind
respectarea legislaţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi creşterea încrederii
cetăţeanului în instituţiile publice, încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al
Poliţiei Române.
Page 5 of 91
• proiectul de protocol de cooperare pentru asigurarea controlului mijloacelor de transport goale
care au transportat animale vii în Federaţia Rusă şi Belarus, în vederea prevenirii introducerii în
Uniunea Europeană a virusului pestei porcine africane şi implementarea prevederilor Deciziei de
punere în aplicare2013/426/UE a Comisiei din 5 august 2013 privind măsurile de prevenire a
introducerii în Uniune a virusului pestei porcine africane din anumite ţări terţe sau din părţi ale
teritoriului unor ţări terţe în care este confirmată prezenţa bolii respective şi de abrogare a Deciziei
2011/78/UE, cu modificările aduse prin Decizia de punere în aplicare 2014/84/UE a Comisiei din 12
februarie 2014 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2013/426/UE privind măsurile de
prevenire a introducerii în Uniune a virusului pestei porcine africane din anumite ţări terţe sau din părţi
ale teritoriului unor ţări terţe în care este confirmată prezenţa bolii respective şi de abrogare a Deciziei
2011/78/UE, încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională de administrare Fiscală –
Direcţia Generală a Vămilor.
• proiectul de Acord de colaborare privind organizarea şi funcţionarea pieţelor ţărăneşti în
municipiul Bucureşti, încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Municipiul Bucureşti şi
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe
„Agrostar”.
• proiectul de protocol de colaborare referitor la furnizarea de date, încheiat cu Agenţia Naţională
pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
• proiectul de protocol de colaborare încheiat cu S.C. IQ MANAGEMENT S.R.L.
• proiect de protocol de colaborare încheiat între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice,
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Inspectoratul General al Poliţiei la Frontieră şi
A.N.S.V.S.A;
De asemenea, Serviciul Juridic a acordat viză de legalitate pe Ordinele întocmite de Serviciul Resurse
Umane ca urmare a reorganizării survenite cu ocazia modificării Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acestei.
Apărarea intereselor A.N.S.V.S.A.
În cursul anului 2014, funcţionarii publici din cadrul Serviciului Contencios au asigurat apărarea
intereselor A.N.S.V.S.A. în 178 de dosare în care aceasta a fost parte, aflate în diferite faze procesuale.
În litigiile în care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au fost admise acţiunile
reclamanţilor, funcţionarii publici din cadrul Serviciului Contencios au formulat căile de atac prevăzute
Page 6 of 91
de lege, iar în cazul dosarelor în care, până la data întocmirii prezentului raport de activitate, nu s-au
comunicat hotărârile pronunţate de prima instanţă, se vor formula căile de atac prevăzute de lege.
Dintre cele 178 de dosare în care A.N.S.V.S.A. a fost parte, 40 de dosare au fost soluţionate irevocabil
în favoarea A.N.S.V.S.A., 39 de dosare au fost soluţionate irevocabil în favoarea părţilor adverse, 39 de
dosare au fost soluţionate definitiv în favoarea A.N.S.V.S.A., 20 de dosare au fost soluţionate definitiv
în favoarea părţilor adverse, 2 dosare au fost perimate, într-un dosar s-a renunţat la judecată, 8 dosare
sunt suspendate, 29 de dosare aflându-se încă pe rolul instanţelor în diferite faze.
Activitatea de contencios a constat în soluţionarea petiţiilor formulate de persoanele fizice şi juridice,
redactarea răspunsurilor la recursurile administrative introduse în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, redactarea unor notificări, redactarea unor puncte de vedere cu privire la punerea în
executare a hotărârilor judecătoreşti opozabile A.N.S.V.S.A., îndeplinirea altor sarcini care privesc
activitatea de contencios.
În cursul anului 2014, au fost soluţionate un număr de 16 sesizări formulate de persoane fizice şi
juridice precum şi 36 plângeri prealabile formulate în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, activitatea funcţionarilor din cadrul Serviciul Contencios s-a concretizat şi în întocmirea
a 52 de Note, către Preşedintele A.N.S.V.S.A., pentru punerea în executare a unor hotărâri
judecătoreşti, a unui număr de 63 de note către Direcţia Economică de punere în executare a hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în litigiile în care A.N.S.V.S.A. şi structurile din subordine au fost parte
precum şi a unui număr de 6 note de informare către Preşedintele A.N.S.V.S.A.
În cursul anului 2014, Serviciul Contencios din cadrul A.N.S.V.S.A. a formulat un nr. de 39 de
răspunsuri la solicitările diferitelor instituţii publice (parchete, ministere, S.G.G., instanţe de judecată,
organe de poliţie, executori judecătoreşti, Curtea de Conturi a României), s-au redactat 48 de
răspunsuri sau adrese către diferite structuri interne din cadrul A.N.S.V.S.A. şi 25 de răspunsuri sau
adrese către diferite structuri din subordinea A.N.S.V.S.A., s-au redactat 8 întâmpinări pentru
structurile din subordine, 4 somaţii de executare către debitorii A.N.S.V.S.A. şi 5 răspunsuri la
solicitările întemeiate pe Legea nr. 544/2001.
Politica de resurse umane
În cursul anului 2014, atât aparatul propriu cât şi unităţile subordonate instituţiei noastre au fost supuse
unui proces de reorganizare, în baza legislaţiei în vigoare, întocmindu-se un nou Regulament de
Organizare şi Funcţionare, o nouă structură organizatorică şi un nou stat de funcţii.
Au fost aprobate şi transmise la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în vederea obţinerii
avizului privind funcţiile publice, statele de funcţii şi structura organizatorică ale personalului din
Page 7 of 91
cadrul aparatului propriu şi din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi ale institutelor centrale, în condiţiile prevăzute la art.
107 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, (r2), cu modificările şi
completările ulterioare.
Astfel, a fost întocmită toată documentaţia prealabilă elaborării şi aprobării noilor fişe de post,
acordând sprijind la întocmirea acestora, conform solicitărilor.
În cadrul procesului de reorganizare, ulterior obţinerii avizului privin funcţiile publice de la A.N.F.P.,
la nivelul Serviciului Resurse Umane şi Salarizare au fost întocmite toate documentele necesare
reorganizării, respectiv ordinele de numire în noile funcţii pentru personalul aparatului propriu,
preavize, notificări examen, referate, note, procedura de departajare etc.
Totodată, au fost întocmite pentru unităţile subordonate, atât ordine privind stabilirea numărului maxim
de posturi care se finanţează din fonduri publice, în anul 2014, cât şi ordine cu privire la aprobarea
structurii organizatorice şi a statelor de funcţii.
A fost elaborat Planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2014 în conformitate cu prevederile
Ordinului nr. 7660/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru elaborarea Planului de ocupare a
funcţiilor publice şi s-a asigurat transmiterea acestuia la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Au fost organizate concursuri de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice vacante din cadrul
A.N.S.V.S.A., precum şi pentru promovarea în grad a funcţionarilor publici care îndeplineau condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare, prin intermediul funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Resurse
Umane şi Salarizare asigurându-se secretariatul comisiilor de concurs, precum şi interfaţa cu A.N.F.P.
Au fost emise de către Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor un număr de 964 de ordine privind angajarea, modificarea, suspendarea, sancţionarea,
încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale personalului din cadrul A.N.S.V.S.A., respectiv a
directorilor executivi/ directorilor executivi adjuncţi/ directorilor/ directorilor adjuncţi tehnici din
cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi din cadrul institutelor
veterinare centrale subordonate, ordine privind constituirea comisiilor de concurs şi comisiilor de
soluţionare a contestaţiilor, ordine privind stabilirea drepturilor salariale, ordine pentru delegare de
competenţe ale preşedintelui ANSVSA, ordine privind preluarea de atribuţii ale conducătorilor din
structurile subordonate ANSVSA., precum şi alte acte administrative specifice domeniului resurselor
umane.
A fost întocmit, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.066/2008 pentru aprobarea normelor privind
formarea profesională a funcţionarilor publici, planul anual de perfecţionare care cuprinde programele
de formare profesională a funcţionarilor publici din cadrul A.N.S.V.S.A.
Page 8 of 91
Pe tot parcursul anului, ori de câte ori a fost necesar, Serviciul Resurse Umane şi Salarizare a colaborat
şi sprijinit structurile cu atribuţii în domeniul resurselor umane din cadrul structurilor subordonate, în
problematica specifică resurselor umane.
A fost întocmit lunar statul nominal de funcţii al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor, acesta fiind actualizat permanent în baza notelor aprobate de către Preşedintele
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a ordinelor emise de către
acesta în ceea ce priveşte numărul, calitatea, nivelul, poziţia posturilor, salariul de bază corespunzător
şi celelalte drepturi salariale prevăzute în actele administrative de numire a personalului salariat.
Compartimentul Documente Clasificate
În perioada 1 ianuarie 2014 – 26 noiembrie 2014 personalul din cadrul acestui compartiment a
întocmit şi comunicat, persoanelor şi autorităţilor interesate, un număr de 22 de Ordine ale
preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
De asemenea, a eliberat un număr de 27 de autorizaţii de acces la informaţii clasificate secrete de stat,
nivelul “Strict Secret” şi un număr de 36 de autorizaţii de acces la nivelul “Secret de serviciu” şi a
retras şi distrus un număr de 4 certificate de securitate, 19 autorizaţii de acces la informaţii clasificate
secrete de stat, nivelul Strict Secret şi 45 de autorizatii de acces la nivelul “Secret de serviciu”.
Dintre activităţile desfăşurate de acest compartiment în anul 2014 menţionăm: actualizarea şi
comunicarea către A.N.R.S.P.S. a Planului de mobilizare a economiei naţionale valabil pentru perioada
2013-2016 şi a Planului de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate(PPSIC) precum şi
implementarea, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a unei staţii de lucru, cu acces
la serviciul de mesagerie electronică criptată (SMEC), în domeniul cocg.gov.ro;
Consilierii din cadrul compartimentului au participat la 5 exerciţii de mobilizare a economiei naţionale
pentru apărare şi la 3 sedinţe organizate de ANRSPS, cu privire la Planul de mobilizare a economiei
naţionale pentru apărare.
Această structură a notificat O.R.N.I.S.S. privind înfiinţarea unei Componente a Sistemului Naţional de
Registre(CSNR) în cadrul A.N.S.V.S.A., pentru gestionarea informaţiilor UE clasificate nivelul
RESTREINT UE;
Compartimentul pentru documente speciale
În perioada 27 noiembrie 2014 – 31 decembrie 2014, personalul din cadrul Compartimentul
pentru Documente Speciale a desfăşurat următoarele activităţi:
Page 9 of 91
• a întocmit şi comunicat, persoanelor şi autorităţilor interesate, un număr de 5 de Ordine ale
preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
• a eliberat un număr de 5 de autorizaţii de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivelul
“Strict Secret” şi un număr de 4 de autorizaţii de acces la nivelul “Secret de serviciu”;
• a inventariat un număr de 303 documente clasificate, în format letric şi electronic, aflate în
gestiunea instituţiei din anul 2004 până în prezent;
• a efectuat 1 instructaj periodic specific unui număr de 51 de persoane care sunt autorizate
pentru acces la informaţii clasificate , nivelul „Strict Secret” şi nivelul „Secret de serviciu”;
• a înregistrat şi transmis 1 Plan de securitate a proprietarilor / operatorilor / administratorilor
(PSO) de infrastructură critică naţională/europeană;
• a consiliat la întocmirea a 1 adresă cu observaţii referitoare la Planurile de securitate ale
proprietarilor / operatorilor / administratorilor (PSO) de infrastructură critică naţională /europeană.
REGISTRATURA
Pe parcursul anului 2014 au fost gestionate, la nivelul Autorităţii, 20.063 de documente, din
care un număr de 15.465 documente au fost documente intrate, iar un număr de 4.598 de documente au
fost emise de către A.N.S.V.S.A.
SISTEMUL DE CONTROL INTERN ŞI MANAGERIAL
Comisia de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului
de control intern/managerial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare Comisia SCI/M:
În cursul trimestrului III/2013 a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 625/21 pentru
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia.
Programul de dezvoltare al SCI/M
Actualizarea Programului de dezvoltare a SCI/M – a fost aprobată varianta actualizată a Programului
de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi
pentru Siguranţa Alimentelor valabil pentru anul 2014.
Page 10 of 91
http://www.ansvsa.ro/documente/admin/Program_SCIM_mar%202014_18354ro.pdf
Stadiul de realizare a măsurilor/acţiunilor prevăzute în Program – Data fiind data recentă
a aprobării Programului, măsurile propuse sunt în curs de implementare.
În cursul trimestrului I/2014 a fost întocmit şi Planul de acţiuni al ANSVSA. Acesta conţine toate
obiectivele generale şi specifice aprobate la nivelul departamentelor, cu acţiunile necesare pentru
atingerea lor, responsabilităţi şi termene de timp, dar şi indicatori pentru evaluarea lor.
http://www.ansvsa.ro/documente/admin/Plan%20de%20actiuni%202014_38567ro.pdf
Programul de dezvoltare şi Planul de acţiuni au fost aprobate prin Hotărâre a Comisiei SCI/M.
http://www.ansvsa.ro/documente/admin/H_12_11.03.2014_38583ro.pdf
Şedinţele de lucru ale Comisiei SCI/M
Au avut loc 2 şedinţe ale Comisiei, respectiv cele prin care:
S-a aprobat procedura generală PG-04: Comunicarea cu reprezentanţii mass-media în activitatea
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
S-au actualizat:
- componenţa Secretariatului Comisiei SCI/M (desemnarea/redesemnarea responsabililor SCI/M la
nivelul structurilor organizatorice)
- componenţa EGR (echipa de gestionare a riscurilor) a ANSVSA (desemnarea/redesemnarea
responsabililor cu riscurile la nivelul structurilor organizatorice)
- desemnarea RR (responsabilului cu riscurile) al A.N.S.V.S.A.
S-a demarat întocmirea raportului privind stadiul implementării şi dezvoltării sistemelor
de control intern/managerial la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor şi al structurilor subordonate, întocmit în conformitate cu prevederile OMFP nr. 946/2005
pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control
intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial
republicat, pentru situaţia existentă la data de 31 decembrie 2014
De asemenea, au avut loc 8 întâlniri de lucru în cadrul secretariatului Comisiei SCI/M.
Rapoartele semestriale şi cel anual au fost depuse în termenele de timp prevăzute în legislaţia
aplicabilă.
Page 11 of 91
2. Organizarea activităţilor sanitar-veterinare publice pe întregul teritoriu al ţării, după o
concepţie unitară, pentru realizarea obiectivelor propuse
În anul 2014, structura organizatorică a instituţiei a fost modificată, conform prevederilor Hotărârii
Guvernului nr.701/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din
subordinea acesteia.
Pentru conformarea în acest sens, au fost emise două Ordine, şi anume: Ordinul nr. 751 din 26
septembrie 2014 pentru aprobarea structurii organizatorice detaliate şi a Regulamentului de organizare
şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Ordinul
nr. 833 din 27 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 751/2014.
Noua structură organizatorică a fost stabilită în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi
europene în domeniu, pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii umane, a intereselor
consumatorilor şi a funcţionării eficiente a pieţei interne.
Serviciile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt organizate şi funcţionează ca sistem
unic, fiind structurate astfel:
a) servicii de stat publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
b) activităţi sanitare veterinare de liberă practică
Serviciile sanitare veterinare de stat sunt organizate după o concepţie unitară, în sistem
piramidal al fluxului de comandă, pe principiul teritorial, ca structură distinctă şi autonomă.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, coordonează tehnic şi
administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,
organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, având în structura sa:
• 42 de structuri teritoriale - Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
judeţene şi a Municipiului Bucureşti;
• Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (I.D.S.A.) - Laboratorul Naţional de Referinţă
pentru Sănătatea Animalelor, în cadrul căruia există laboratoare naţionale de referinţă pentru toate
bolile animalelor; în subordinea tehnică a I.D.S.A. funcţionează L.S.V.S.A.;
• Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) - Laboratorul Naţional de Referinţă
pentru produsele de origine animală;
Page 12 of 91
• Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de uz Veterinar
(I.C.P.B.M.V.) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru medicamente şi vaccinuri de uz veterinar.
ORGANIGRAMA
42 DIRECŢII SANITARE VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
ADMINISTRAŢIE LABORATOARE
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SERVICIILOR SANITARE VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU
SIGURANŢA ALIMENTELOR
Posturi de Inspecţie la Frontieră Puncte de Import Desemnate/ Puncte de Intrare Desemnate Puncte de Intrare Puncte de Ieşire
CIRCUMSCRIPŢII SANITAR- VETERINARE ZONALE
MEDICI VETERINARI OFICIALI
MEDICI VETERINARI DE LIBERĂ PRACTICĂ
ÎMPUTERNICIŢI
NIVEL CENTRAL
NIVEL JUDEŢEAN
NIVEL LOCAL
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi al
Medicamentelor de Uz Veterinar
CIRCUMSCRIPŢII SANITAR- VETERINARE ŞI PENTRU
SIGURANŢA ALIMENTELOR
Page 14 of 91
Prin realizarea de audituri tehnice
În cursul anului 2014 consilierii din cadrul Birourilor sau al Compartimentelor de Audit Tehnic
de la nivelul celor 42 de Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor teritoriale au
efectuat audituri interne, care s-au finalizat printr-un număr de 84 de rapoarte de audit, în scopul
evaluării eficienţei controalelor oficiale în conformitate cu art. 4(6) din Regulamentul CE nr.
882/2004, în următoarele domenii din sectorul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor:
- carnea de pasăre, produsele obţinute din carne de pasăre;
- tuberculoza şi leucoza enzootica bovină.
Programul de audit, fişele de audit, centralizarea şi analizarea rezultatelor aferente acţiunilor de
audit realizate de către structurile teritoriale precum şi elaborarea sintezelor celor mai frecvente
neconformităţi identificate în timpul auditurilor realizate de către aceştia au fost realizate de către
structura centrală, respectiv Serviciul Audit Tehnic din cadrul Direcţiei de Audit. În vederea luării de
măsuri adecvate urmare a rezultatelor auditurilor, informaţiile au fost diseminate de către Direcţia de
Audit celorlalte structuri tehnice de la nivel central.
Direcţia de Audit – Serviciul Audit Tehnic a realizat audituri la nivelul structurilor centrale din
A.N.S.V.S.A. şi a structurilor teritoriale aflate în subordinea ANSVSA, cu responsabilităţi pentru
sistemele de control aflate sub incidenţa Regulamentului CE nr. 882/2004, în următoarele domenii:
- bolile cailor, cu prioritate anemia infecţioasă equină, comerţul naţional şi intracomunitar
cu animale din specia equină;
- carnea de pasăre, produsele obţinute din carne de pasăre;
- tuberculoza şi leucoza enzootică bovină;
- import / tranzit / export / comerţ intracomunitar de animale vii produse de origine animală /
nonanimală, produse de origine animală nedestinate consumului uman, introducerea în UE a
transporturilor personale cu produse de origine animală fără caracter comercial;
- aditivi alimentari în produsele alimentare;
- furaje.
La solicitarea directorului executiv al DSVSA Ilfov şi conform rezoluţiei preşedintelui
A.N.S.V.A., o echipă de audit din cadrul Direcţiei de Audit – Serviciul Audit Tehnic, a efectuat o
misiune de audit inopinat în domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor la DSVSA Ilfov.
Direcţia de Audit a fost implicată în toate misiunile de audit DG SANCO – FVO în domeniul
sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din România, fiind prezentate măsurile întreprinse în
Page 15 of 91
acţiunile de audit în vederea evaluării şi îmbunătăţirii activităţii de control oficial în domeniile
specifice.
Prin activitatea de audit public intern
În acest domeniu activitatea s-a desfăşurat conform “Planului de activitate al compartimentului
audit public intern pentru anul 2014“, şi anume:
Misiuni privind domeniul financiar contabil la nivelul ANSVSA:
Evaluarea modului de fundamentare, aprobare şi utilizare a bugetului la nivelul A.N.S.V.S.A.
Evaluarea modului de organizare şi de desfăşurare a activităţii financiare contabile la nivelul
A.N.S.V.S.A.
Exercitarea controlului financiar preventiv propriu la nivelul A.N.S.V.S.A.
Misiuni de evaluare a activităţii de audit public intern desfăşurată la nivelul instituţiilor subordonate:
Evaluarea activităţii compartimentului de audit public intern la 5 D.S.V.S.A. –uri, respectiv :
Mureş, Galaţi, Argeş, Tulcea şi Covasna.
Misiuni privind domeniul sanitar veterinar:
Auditarea activităţilor desfăşurate de Direcţia Sănătate şi Bunăstare a animalelor din cadrul
A.N.S.V.S.A.
Misiuni specifice altor domenii:
Evaluarea procesului şi a stadiului de implementare a sistemelor de control managerial la
nivelul A.N.S.V.S.A. – misiune începută în 2013
Suplimentar planului, în cursul anului 2014, din dispoziţia conducerii instituţiei, personalul din
cadrul Compartimentului audit public intern a participat la un număr de 4 misiuni „non – audit” la
nivelul instituţiilor publice subordonate (D.S.V.S.A. Sălaj, Buzău, Galaţi şi ICPBMUV)., au fost
realizate 2 misiuni de consiliere la solicitare respectiv: Consiliere privind Sistemul de control
managerial la nivelul structurilor din cadrul A.N.S.V.S.A. şi consiliere informală privind Sistemul de
control managerial la D.S.V.S.A. Sălaj. De asemenea, au fost efectuate şi două misiuni “ad-hoc” la
D.S.V.S.A. Olt şi Ilfov
În afara misiunilor realizate au fost elaborate Normele Metodologice Specifice privind
exercitarea activităţii de audit public intern la nivelul ANSVSA precum şi Carta Auditului Public Intern
de la nivelul A.N.S.V.S.A. ambele avizate de către U.C.A.A.P.I.– M.F.P. şi aprobate de conducerea
A.N.S.V.S.A.
Page 16 of 91
A fost efectuată şi o instruire a auditorilor publici interni de la nivelul instituţiilor subordonate
având ca teme principale implementarea Sistemul de Control Intern Managerial şi noile reglementări
privind Normele Metodologice Generale privind exercitarea activităţii de audit public intern.
În ceea ce priveşte activitatea de audit public intern, desfăşurată la nivelul celor 45 de instituţii publice
subordonate în anul 2014, aceasta s-a concretizat în:
• misiuni privind procesul bugetar (6 instituţii);
• misiuni privind activitatea financiar contabilă (34 instituţii);
• misiuni privind achiziţiile publice (9 instituţii) ;
• misiuni privind resursele umane (11 instituţii) ;
• misiuni privind IT (12 instituţii);
• misiuni privind activitatea juridică (5 instituţii) ;
• misiuni privind deconturilor medicilor veterinari de liberă practică (19 instituţii);
• misiuni privind acţiunile sanitare veterinare (4 instituţii);
• misiuni privind activitatea din domeniul siguranţei alimentelor (8 instituţii);
• misiuni privind evaluarea sistemului de control managerial (12 instituţii);
• misiuni privind veniturile proprii (16 instituţii);
• misiuni privind activitatea de inventariere (8 instituţii);
• misiuni pe alte domenii specifice (22 instituţii).
Activitatea de audit public intern s-a finalizat prin formularea de recomandări în scopul imbunătăţirii
activităţii instituţiei.
În cursul anului 2014, implementarea recomandărilor formulate ca urmare a misiunilor de audit public
intern, au dus la eficientizarea activităţii instituţiei.
Bugetul şi Execuţia bugetară
Bugetul ANSVSA
Finanţarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se asigură din
venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat. La sfârşitul anului 2014 bugetul Autorităţii avea
următoarea structura pe surse de finanţare :
• Venituri proprii - 114.568 mii lei, din care
- taxe şi tarife pentru analize şi servicii efectuate de laboratoare – 34.901 mii lei
Page 17 of 91
- venituri din prestări servicii – 79.667 mii lei
• Subvenţii pentru instituţii publice – 543.357 mii lei
• Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări – 41.928 mii
lei
Veniturile proprii se constituie din:
• eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitar-veterinare
• exercitarea activităţii de inspecţie şi control sanitar-veterinar
• activităţi sanitar-veterinare şi de laborator, din consultanţă şi din alte prestaţii specifice: acţiuni
de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, examene şi lucrări de laborator, precum şi din alte activităţi din
domeniul sanitar-veterinar.
• Activitatea de inspecţie şi control sanitar-veterinar de frontieră care se face de către Autoritate
prin posturile de inspecţie la frontieră. Veniturile proprii ale Autorităţii se constituie şi din tarifele
privind inspecţia şi controlul sanitar-veterinar pe care exportatorii, importatorii sau, după caz, persoana
responsabilă, conform convenţiei încheiate, pentru activităţile de tranzit, import şi export cu animale
vii, material germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii şi controlului
sanitarveterinar au obligaţia să le achite.
Contravenţiile la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt sancţionate cu amenzi
care se constituie ca venit la bugetul de stat, şi nu ca venituri proprii ale Autorităţii.
Bugetul ANSVSA aprobat la data de 31.12.2014 a fost de 699.853 mii lei şi are următoarea
componentă:
STRUCTURA BUGET ANSVSA 2014
37%
46%
12%3% 2%
Cheltuieli de personal - 261.971 mii leiBunuri si servicii - 320.602 mii lei
Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile - 82.594 mii leiDespagubiri animale - 19.536 mii lei
Cheltuieli de capital - 15.150 mii lei
Page 18 of 91
• Cheltuieli de personal – 261.971 mii lei
• Bunuri şi servicii – 320.602 mii lei
• Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile – 82.594 mii lei
• Despăgubiri animale – 19.536 mii lei
• Cheltuieli de capital – 15.150 mii lei
Menţionăm faptul că, din totalul de 320.602 mii lei aprobat la Titlul II Bunuri şi servicii, 265.521 mii
lei (83%) reprezintă prevederea bugetară aprobată pentru derularea Programului 1066 “Programul
acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la
animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor,
suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor”, realizat de către medicii veterinari de liberă practică
împuterniciţi pe baza contractului încheiat cu statul pentru realizarea acţiunilor de interes public
naţional.
Acţiunile veterinare prevăzute în programul de supraveghere sunt de interes public naţional şi
au caracter obligatoriu reprezentând garanţia păstrării indemnităţii teritoriului faţă de boli, pentru
apărarea sănătăţii publice şi siguranţa consumatorului.
Acţiunea de identificare a animalelor reprezintă baza demarării programului anual strategic,
deoarece nu pot fi realizate acţiuni sanitare veterinare decât pe animale identificate.
Situaţia privind angajamentele bugetare, angajamentele legale, plăţile şi angajamentele legale de
plătit pentru anul 2014:
Total buget : 699.853.000 lei
Angajamente bugetare: 621.064.939 lei
ANGAJAMENTE BUGETARE 2014
Credite bugetare neangajate
11%
Angajamente bugetare
89%
Credite bugetare neangajate Angajamente bugetare
Page 19 of 91
ANGAJAMENTE LEGALE 2014
Plati 201498%
Angajamente legale de plata2%
Plati 2014 Angajamente legale de plata
Credite bugetare neangajate: 78.788.061 lei
Angajamente legale: 617.660.987 lei;
Plăţi efectuate: 604.634.537 lei;
Angajamente legale de plătit: 13.026.450 lei
3. Asigurarea siguranţei alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea
alimentelor către consumator şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie al vieţii şi sănătăţii
umane, bazat pe analiza riscului.
Controale oficiale în domeniul alimentelor de origine animală
Unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi distribuie alimente de origine
animală au fost supuse controalelor oficiale, efectuate de către medicii veterinari oficiali, în
conformitate cu prevederile programului naţional de supraveghere şi control în domeniul siguranţei
alimentelor.
Ca urmare a controalelor efectuate în anul 2014, de către medicii veterinari oficiali din cadrul
A.N.S.V.S.A., în unităţile din domeniul alimentelor de origine animală autorizate/înregistrate sanitar
veterinar au fost identificate unele deficienţe, dintre care menţionăm pe cele mai frecvente:
În unităţile autorizate sanitar veterinar:
• nerespectarea frecvenţei recoltării probelor de alimente de origine animală, stabilită prin
programele de autocontrol elaborate de către unităţi;
• lipsa instruirilor personalului lucrător;
Page 20 of 91
• nerespectarea condiţiilor privind asomarea animalelor înainte de tăiere;
• nereguli privind elaborarea şi implementarea programelor HACCP.
În unităţile înregistrate sanitar veterinar:
• nerespectarea condiţiilor de etichetare şi depozitare a produselor alimentare la nivelul
unităţilor de vânzare cu amănuntul;
• nerespectarea frecvenţei recoltării probelor pentru efectuarea examenelor
microbiologice, în cazul carmangeriilor şi măcelăriilor.
Pentru nerespectarea condiţiilor sanitare veterinare, de către operatorii unităţilor din domeniul
alimentelor de origine animală, medicii veterinari oficiali au emis 120 de ordonanţe de suspendare
temporară a activităţii, 244 de ordonanţe de interzicere a activităţii şi au reţinut de la comercializare
68.311 de tone alimente. De asemenea, în cursul anului 2014, au fost aplicate 130 de sancţiuni
contravenţionale, al căror cuantum a fost de 205.940 de lei.
Ca urmare a controalelor efectuate şi a neregulilor constate, a fost confiscată o cantitate de 68.311 de
tone de produse alimentare de origine animală care ar fi putut constitui un pericol pentru sănătatea
publică.
Evaluarea unităţilor din industria alimentară în vederea
autorizării pentru schimburi intracomunitare
Şi în anul 2014 s-a acordat o atenţie deosebită autorizării pentru schimburi intracomunitare a unităţilor
din industria alimentară.
Astfel, situaţia unităţilor din industria alimentară autorizate sanitar veterinar în conformitate cu
cerinţele legislaţiei comunitare, postată pe site-ul ANSVSA la adresa http://www.ansvsa.ro/?pag=523,
de la Secţiunea 0 la Secţiunea 16, se prezintă astfel:
Secţiunea Denumire 2014
1. Secţiunea 0 ACTIVITĂŢI GENERALE (DEPOZITE FRIGORIFICE ŞI UNITĂŢI DE REAMBALARE )
204
2. Secţiunea 1 CARNE DE ONGULATE DOMESTICE 315
3. Secţiunea 2 CARNE DE PASĂRE 94
4. Secţiunea 3 CARNE DE VÂNAT DE CRESCĂTORIE 3
5. Secţiunea 4 CARNE DE VÂNAT SăLBATIC 15
6. Secţiunea 5 CARNE TOCATĂ, CARNE PREPARATĂ ŞI CARNE SEPARATĂ MECANIC
266
7. Secţiunea 6 PRODUSE DIN CARNE 241
8. Secţiunea 7 MOLUŞTE BIVALVE VII 0
Page 21 of 91
Controale oficiale în domeniul alimentelor
de origine non-animală
Conform centralizării datelor cu privire la activitatea de control oficial desfăşurată în unităţile
de procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor alimentare de origine
non-animală, în anul 2014 au fost efectuate 85.941 de controale oficiale.
În urma controalelor efectuate de către inspectorii A.N.S.V.S.A. au fost emise 1.173 de
avertismente, 213 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 1.647 de ordonanţe privind
interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi din domeniul produselor alimentare de origine non-
animală. De asemenea, în anul 2014 au fost aplicate 944 amenzi, al căror cuantum a fost de 1.479.360
de lei.
Totodată, în cursul anului 2013 au fost prelevate, în cadrul controalelor oficiale, 14.359 de
probe de produse alimentare de origine non-animală, care au fost supuse analizelor de laborator în
vederea determinării criteriilor microbiologice, nivelului de contaminare radioactivă, conţinutului în
reziduuri de pesticide, alergenilor, contaminanţilor, alţi parametrii de calitate.
Tipul probei Acţiuni în cadrul Programului de supraveghere şi control în anul 2014 şi în baza Notelor de serviciu, reclamaţii,
recontroale, SRAAF, altele
Teste de sanitaţie 3.401
Criterii microbiologice 2.193
Contaminanţi 4.163
Aditivi 1.904
Reziduuri pesticide 1.079
Contaminare radioactivă 885
9. Secţiunea 8 PEŞTE ŞI PRODUSE DIN PESCUIT 96
10. Secţiunea 9 LAPTE CRUD ŞI PRODUSE LACTATE 169 – unităţi procesare lapte 899- centre colectare lapte
11. Secţiunea 10 OUĂ ŞI PRODUSE DIN OUĂ 124
12. Secţiunea 11 PICIOARE DE BROASCĂ ŞI MELCI 6
13. Secţiunea 12 GRĂSIMI ANIMALE ŞI UNTURĂ 7
14. Secţiunea 13 STOMACE PRELUCRATE, VEZICI ŞI INTESTINE 52
15. Secţiunea 14 GELATINĂ 3
16. Secţiunea 15 COLAGEN 1
17. Secţiunea 16 MIERE DE ALBINE 55
Page 22 of 91
Tratare radiaţii ionizante 20
Alergeni 350
Indicatori calitate 364
Notificări de alertă
Notificările de alertă sunt transmise atunci când un aliment sau furaj prezintă un risc, se află pe
piaţă şi se impun acţiuni imediate. Alertele sunt iniţiate de unul din judeţele României sau de un alt Stat
Membru al Uniunii Europene care detectează o problemă şi dispune măsuri relevante cum ar fi
retragerea de pe piaţă sau în cazuri excepţionale retragerea direct de la consumator. Notificarea are
scopul de furniza membrilor reţelei SRAAF, informaţii pentru a verifica dacă produsul incriminat se
află sau nu pe piaţa lor, astfel încât să poată dispune la rândul lor măsurile necesare.
Consumatorii pot fi asiguraţi de faptul că produsele ce fac subiectul unei notificări de alertă au
fost retrase sau sunt în plin proces de retragere de pe piaţă.
Notificări informative
Notificările informative privesc alimente sau furaje care au fost puse pe piaţă şi pentru care a
fost identificat un risc, dar pentru care alţi membri ai reţelei nu trebuie să întreprindă măsuri imediate
datorită faptului că produsul nu a ajuns pe piaţa lor/nu este prezent pe piaţă sau datorită naturii riscului
nu necesită acţiuni imediate.
Notificări de respingere la frontieră
Aceste notificări privesc transporturile de alimente şi furaje care au fost testate, controlate şi
respinse la punctele de frontieră ale României ca Stat Membru al Uniunii Europene, atunci când a fost
identificat un risc pentru sănătatea consumatorilor.
Notificările raportate lunar sunt „notificările originale”, reprezentând un nou caz cu risc asupra
sănătăţii consumatorilor detectat în unul sau mai multe loturi de alimente sau furaje. În aceste cazuri
autorităţile de control efectuează anchete şi transmit informaţii adiţionale, notificându-se între ele, în
conformitate cu procedurile de funcţionare şi organizare, asupra rezultatului investigaţiilor şi a
măsurilor dispuse.
Page 23 of 91
În decursul anului 2014 au fost primite, prin intermediul SRAFF:
• 109 de notificări informative;
• 80 de notificări de alertă (26 naţionale şi 29 europene)
• 13 respingeri la frontieră
Referitor la reprezentarea europeană a ANSVSA pentru Sistemul Rapid de Alertă pentru
Alimente şi Furaje (SRAFF), a avut loc 1 participare la grupul de lucru al Punctelor Naţionale de
Contact ale Statelor Membre pentru Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, organizat de
Comisia Europeană – la Bruxelles, în data de 03.03.2014.
Participările la activităţile SRAFF de la nivel european reprezintă un punct de acţiune important
pentru A.N.S.V.S.A., în calitatea sa de instituţie coordonatoare în România a Sistemului Rapid de
Alertă pentru Alimente şi Furaje, în vederea funcţionarii eficiente, fără sincope, a reţelei create între
Statele Membre şi respectarea obligaţiilor legale care îi revin României, privind funcţionarea SRAFF-
ului la nivel european.
Analiza, Identificarea şi Evaluarea Riscului
În cursul anului 2014, consilierii din cadrul Compartimentului de evaluare risc – Direcţia de
Audit au elaborat si supus avizării un Ordin al preşedintelui A.N.S.V.S.A privind constituirea Grupului
de lucru pentru elaborarea de analize de risc în domeniul sănătăţii animalelor;
Alături de membrii Grupului de lucru constituit în baza acestui Ordin, au fost elaborate :
• Procedura generală la elaborarea analizei de risc pentru bolile transmisibile ale
animalelor;
• Analiza de risc pentru pesta porcină africană, pentru România;
• Analiza de risc pentru influenţa (gripa) aviară la păsările domestice în România;
• Analiza de risc pentru bluetongue (boala limbii albastre sau febra catarală malignă);
• Analiza de risc pentru encefalopatia spongiformă bovină.
În cursul lunii iulie, s-a organizat o instruire a şefilor serviciilor de Sănătate şi Bunăstare a Animalelor,
Monitorizare Boli şi de Inspecţii din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Consilieri ai Compartimentului de evaluare risc au realizat colectarea, analizarea si elaborarea
unor sinteze privind datele disponibile, tehnice şi ştiinţifice, la nivel naţional şi internaţional, legate de
riscurile existente sau posibile cu privire la sănătatea umană, generate de alimente şi furaje şi evaluarea
Page 24 of 91
generală a impactului pe care îl constituie Salmonella, E. coli, Anisakis, micotoxine, hidrocarburi
policiclice aromatice, etc., în vederea stabilirii gradului de risc a acestora.
De asemenea, consilieri ai acestei structuri au participat la activităţile legate de infrastructurile critice la
nivel naţional şi european.
RELAŢIA A.N.S.V.S.A. ŞI CETĂŢENI
A.N.S.V.S.A. a continuat şi în acest an să identifice şi să aplice noi modalităţi de a fi într-o
strânsă relaţie cu cetăţenii, de a le aduce la cunoştinţă activitatea instituţiei şi de a le pune la dispoziţie
informaţii utile.
Informarea publicului
Informarea publicului pe parcursul anului s-a realizat şi prin postarea şi transmiterea către mass-
media a unui număr de 94 de comunicate sau informări de presă, prin care s-au oferit informaţii despre
activitatea A.N.S.V.S.A., date utile şi recomandări, care au fost postate pe site-ul instituţiei şi transmise
către mass-media pentru o mai largă difuzare.
De asemenea, s-a continuat utilizarea paginii de Facebook a A.N.S.V.S.A, creată în anul 2013,
prin postarea de informaţii de interes pentru cetăţeni.
Au fost organizate 3 conferinţe de presă pe parcursul anului şi o dezbatere publică, pentru
discutarea problematicii gestionării câinilor fără stăpân, la care au participat în număr mare atât
reprezentanţii mass-media cât şi cei ai asociaţiilor de protecţie a animalelor.
În anul 2014, A.N.S.V.S.A. a dat curs unui număr de 625 de solicitări, adrese şi petiţii din
partea persoanelor fizice şi juridice. Dintre acestea, 355 au fost solicitări de informaţii şi 270 au fost
petiţii. Din partea mass-media au fost 109 solicitări.
Pentru a se transmite către public informaţii corecte şi coerente, conexate într-un mesaj unitar, a
fost constituit, în anul 2014, “Grupul de comunicatori de la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi institutelor naţionale
veterinarede referinţă din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor”.
Acest grup, a cărui activitate este coordonată de la nivel central de către Serviciul de
Comunicare, are rolul de a asigura transmiterea unui mesaj unitar din partea instituţiei şi a structurilor
din subordine către mass-media şi, implicit, către opinia publică, în cazul apariţiei şi desfăşurării unor
evenimente din domeniul de competenţă, care implică teritoriul naţional.
Page 25 of 91
A.N.S.V.S.A. este singura instituţie guvernamentală care are organizată o reţea de comunicatori
de acest tip.
Activitatea serviciului Call Center
A.N.S.V.S.A. asigură funcţionarea unui punct permanent de contact, numit Call Center, telefon
de urgenţă de la care orice persoană fizică sau juridică poate obţine informaţii obiective şi la care poate
prezenta contestaţii în domeniul siguranţei alimentelor şi sănătăţii animalelor
Linia telefonică 0800 826 787, dedicată primirii sesizărilor şi reclamaţiilor din partea
cetăţenilor, funcţionează în regim de permanenţă, 24 din 24 de ore şi poate fi apelată şi din reţeaua de
telefonie mobilă.
Situaţie apeluri primite prin intermediul serviciului CallCenter
În perioada evaluată (01.01.2014 - 31.12.2014) au fost recepţionate 274 apeluri/mail-uri, cu
repartiţia lunară prezentată în tabelul 1. Gradul de soluţionare a apelurilor a fost de 100 %.
Din perspectiva termenului de timp necesar pentru soluţionarea sesizărilor primite, apelurile au
fost soluţionate în intervalul de timp propus (48 de ore).
Luna Număr petiţii
primite
Număr petiţii
rezolvate
Număr petiţii
clasate
Număr petiţii nesoluţionate
Ianuarie 24 24 - Februarie 31 31 - Martie 35 35 - Aprilie 31 31 - Mai 18 18 - Iunie 24 24 - Iulie 20 20 - August 18 18 - Septembrie 13 13 - Octombrie 10 10 - Noiembrie 14 14 - Decembrie 36 33 3 TOTAL 274 271 3
Documente
Pe parcursul perioadei evaluate activitatea a fost procedurată documentar prin următoarele
versiuni:
F-01-PS-05-fişa apel
F-02-PS-05-registru
Page 26 of 91
Pagina de internet
Pagina de internet publică a A.N.S.V.S.A., www.ansvsa.ro, reprezintă modalitatea cea mai
rapidă şi eficientă de aducere la cunoştinţa persoanelor interesate a informaţiilor ce ţin de domeniul de
activitate al A.N.S.V.S.A. şi D.S.V.S.A. judeţene şi a municipiului Bucureşti. Pentru acurateţea
informaţiilor postate şi pentru informarea imediată a cetăţenilor, paginile web ale A.N.S.V.S.A. şi
D.S.V.S.A. sunt administrate permanent, această activitate presupunând, printre altele, postarea
informaţiilor de interes din domeniile de activitate specifice şi a informaţiilor publice prevăzute a fi
postate de legile în vigoare, îmbunătăţirea structurii şi a esteticului paginii web, remedierea
problemelor tehnice apărute, efectuarea training-ului şi acordarea suportului permanent colegilor din
cadrul direcţiilor judeţene subordonate A.N.S.V.S.A.. Domeniul ansvsa.ro găzduieşte 43 de subdomenii
web.
Transparenţa decizională
În anul 2013 A.N.S.V.S.A. a elaborat un număr de 36 de proiecte de acte normative care au fost
postate pe pagina de web a instituţiei la modulul de “Transparenţă decizională”.
Pentru respectarea prevederilor legale în vigoare, personalul desemnat din cadrul A.N.S.V.S.A. asigură
preluarea comentariilor şi opiniilor formulate pe calea electronică a e-mailu-ului, de către persoanele
interesate, ca urmare a postării proiectelor de acte normative pe pagina web şi de asemenea,
transmiterea răspunsurilor formulate de către departamentele tehnice.
Comunicarea electronică la nivel instituţional
În desfăşurarea activităţii instituţiei atât de la nivel central, cât şi din teritoriu, prin cele 42 de
direcţii judeţene subordonate, serviciile de e-mail reprezintă un instrument deosebit de important în
comunicarea facilă şi rapidă, pe cale electronică, atât interinstituţional, cât şi în comunicarea cu terţii.
Pentru ca serviciul de poştă electronică să îşi deservească scopul cu succes, aceasta presupune
menţinerea serviciilor la parametri optimi de funcţionare. Funcţionarea optimă a serviciilor de e-mail,
care acoperă un număr de peste 3.600 de conturi de e-mail din domeniul @ansvsa.ro, nu poate fi
realizată în afara activităţilor conexe şi anume, asigurarea în permanenţă a funcţiilor de suport,
Page 27 of 91
helpdesk, management al conturilor, training în utilizarea serviciilor de e-mail, depanarea problemelor
tehnice atât în cazul A.N.S.V.S.A., cât şi în cazul D.S.V.S.A..
Intranet
Un alt sistem electronic de comunicare ale A.N.S.V.S.A. şi D.S.V.S.A. îl reprezintă sistemul
INTRANET, un portal securizat al sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, accesabil
peste internet de către utilizatori desemnaţi. Sistemul INTRANET asigură, de asemenea, atât o
modalitate rapidă şi în timp real de comunicare între utilizatori, cât şi o colecţie masivă de informaţii,
structurată în multiple baze de date. Din punctul de vedere al implicării la nivel tehnic, personalul
desemnat din cadrul A.N.S.V.S.A. asigură asistenţă colegilor din A.N.S.V.S.A. şi din cele 42 de
D.S.V.S.A. judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cazul notelor de serviciu interne, identificării,
remedierii sau comunicării problemelor tehnice apărute şi în cazul înregistrării utilizatorilor noi.
Sistemul de videoconferinţă
Un instrument eficient de comunicare şi rezolvare a problematicilor din domeniul sanitar
veterinar şi al siguranţei alimentelor, îl reprezintă sistemul live de videoconferinţă, ce permite
conectarea simultană a conducerii A.N.S.V.S.A. şi a reprezentanţilor celor 42 de direcţii judeţene şi a
celor 3 Institute Naţionale de Referinţă.
Personalul desemnat din cadrul A.N.S.V.S.A. asigură suportul tehnic şi asistenţa acordate sesiunilor de
videoconferinţă prin remedierea imediată a problemelor de conexiune sau de funcţionare
echipamentelor, dacă acestea pot fi rezolvate on-site sau colaborarea imediată cu ISP şi cu
departamentele tehnice ale furnizorului echipamentelor.
În anul 2014 s-au desfăşurat 11 sesiuni de videoconferinţă, care au permis analizarea şi
soluţionarea în timp scurt a multiple probleme din domeniul sanitar şi cel al siguranţei alimentelor.
Page 28 of 91
4. Protejarea intereselor consumatorilor incluzând practici corecte în comerţul cu alimente,
ţinând cont, atunci când este cazul, de protecţia sănătăţii şi bunăstării animalelor, a sănătăţii
plantelor şi a mediului înconjurător; realizarea liberei circulaţii a alimentelor şi a hranei pentru
animale, fabricate sau puse pe piaţă în conformitate cu principiile şi cerinţele generale prevăzute
în legislaţia aplicabilă.
Protocol A.N.S.V.S.A. – Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România
Acest protocol a fost semnat în luna ianuarie a anului 2014, ca o necesitate de a întări
colaborarea cu operatorii din industria alimentară, în sensul în care se urmăreşte reducerea timpului de
reacţie în cazul apariţiei unui incident în domeniul alimentar.
Concret, A.N.S.V.S.A. a propus marilor lanţuri de magazine încheierea unui protocol privind
constituirea unui sistem de alertare reciprocă, în cazul identificării, de către una dintre părţi, a unui
potenţial risc alimentar pentru sănătatea publică.
În cadrul acestui protocol, au fost transmise şi gestionate pe parcursul anului 2014 un număr de
14 notificări de alertă şi 15 notificări informative. Toate notificările au fost soluţionate conform
procedurilor Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje şi legislaţiei naţionale şi europene în
vigoare, produsele neconforme fiind retrase de pe piaţă.
Consiliul Consultativ al A.N.S.V.S.A.
Reluarea activităţii Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor s-a dovedit a fi o acţiune utilă în construirea unui parteneriat real, care s-a
materializat prin rezultate benefice pentru părţile implicate
Rolul acestui consiliu este acela de a dezbate unele problematici din domeniul sanitar veterinar
şi al siguranţei alimentelor şi de a identifica cele mai viabile soluţii, în limitele cadrului legal, pentru
soluţionarea acestora.
Reprezentanţii asociaţiilor, federaţiilor şi patronatelor din industria alimentară au apreciat
această iniţiativă ca pe un semnal pozitiv şi necesar, ca pe o activitate care trebuie continuată şi extinsă.
Consiliul consultativ, prezidat de către preşedintele Autorităţii, este format din reprezentanţi ai
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai altor autorităţi ale
Page 29 of 91
administraţiei publice cu competenţe în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor şi din
reprezentanţi ai patronatelor, ai asociaţiilor din domeniu şi ai organizaţiilor neguvernamentale pentru
protecţia consumatorilor.
În anul 2014, au avut loc un număr de 3 şedinţe ale Grupurilor de lucru, constituite în cadrul
Consiliului consultativ, pe sectoare de activitate, după cum urmează:
- 05.03.2014 - Şedinţa Grupurilor de lucru ‘’ Sănătatea şi bunăstarea animalelor’’ şi
‘’Carne şi produse din carne ‘’.
- 10.04.2014 - Prelungirea prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instruţiunilor
pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare,
depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2015.
- 20.11.2014 - Consiliul Consultativ al ANSVSA având ca scop discutarea strategiei de
control a bolii limbii albastre în România şi a strategiei de vaccinare în cadrul acestui program.
Consiliul Ştiinţific al A.N.S.V.S.A.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea
acesteia, activitatea A.N.S.V.S.A. este sprijinită de Consiliul Ştiinţific, for ştiinţific format din cei mai
prestigioşi oameni de ştiinţă pe domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu rol în
evaluarea riscurilor asupra sănătăţii umane, sănătăţii animale şi protecţiei mediului înconjurător.
În anul 2014 au fost organizate 7 şedinţe ale Consiliului Ştiinţific:
30.01.2014 - One Health” - promovarea rolului UE şi al statelor membre în asigurarea stării de
sănătate a animalelor de fermă şi domestice, precum şi a stării de sănătate a cetăţenilor prin consumul
de produse alimentare sigure şi prevenirea zoonozelor;
Clonarea animalelor din speciile bovine, porcine, ovine, caprine şi ecvide crescute şi reproduse în
scopuri agricole şi la punerea pe piaţă a Alimentelor provenite de la animale clonate. Subiecte
dezbatute la nivelul UE – subiect propus de DSAONA;
EFSA Focal Point – comunicări, art. 36 al Regulamentului CE 178/2002, Expert DataBase;
EFSA Focal Point România, a reiterat necesitatea înregistrării instituţiilor de cercetare-
dezvoltare pe lista EFSA privind cooperarea ştiinţifică, pentru a putea accesa proiecte finaţate de
EFSA. Pentru aceasta, EFSA Focal Point în România susţine includerea pe lista EFSA a instituţiilor
Page 30 of 91
româneşti şi va consilia pe cei care doresc acest lucru. De asemenea, persoane din cadrul instituţiilor,
care sunt reprezentate în Consiliul Ştiinţific, se pot înscrie la EFSA în baza de date a experţilor.
04.03.2014 - Strategia pe care trebuie s-o adopte România pentru prevenirea introducerii în
teritoriu a pestei porcine africane, având în vedere situaţia creata prin apariţia cazurilor de pestă
porcină africană la mistreţi în Lituania şi Polonia (state membre UE);
Opinii asupra modalităţii de iniţiere a unui studiu entomologic privind prezenţa pe teritoriul României
a căpuşelor din genul Ornithodorus, cu rolul de vector şi rezervor pentru PPA;
,,One Health" - promovarea rolului UE şi al statelor membre in asigurarea stării de sănătate a
animalelor de fermă şi domestice, precum şi a stării de sănătate a cetăţenilor prin consurnul de
produse alimentare sigure şi prevenirea zoonozelor.
Au fost discutate proceduri privind aplicarea pentru finanţarea a 3 proiecte ce se referă la
„Zoonozele silvatice”, „Cancerigenii în mediu şi alimente” şi „Apa sărăcită în deuteriu”.
24 - 25.04.2014 - Membrii CS au realizat o vizită a platformei Bioaliment a Facultăţii de Ştiinţă şi
Inginerie a Alimentelor (FSIA), precum şi a staţiilor pilot proaspăt renovate şi dotate cu echipamente
de producţie de ultimă generaţie prin proiectul RE-SPIA. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate
realizările echipei de cercetare de la Galaţi în domeniile de activitate menţionate şi a fost lansat
proiectul MORAS.
Au fost prezentate proiectele de colaborare între FSIA şi ANSVSA, proiecte ce s-au încheiat cu
succes şi au atins rezultatele scontate. Au fost prezentate ş cele două proiecte derulate în acest
parteneriat si care au beneficiat de finanţarea EFSA pentru realizarea bazei de date privind
contaminanţii din alimente în vederea transmiterii datelor la EFSA şi pentru implementarea SSD. De
asemenea, a fost prezentat şi proiectul TU_BE_SAFE, derulat în cadrul programului Atlantis în
parteneriat cu Slovenia şi SUA, ANSVSA fiind junior partner.
30.06.2014 - Discuţii privind planurile de acţiune împotriva riscului reprezentat de rezistenţa la
antimicrobiene;
A fost informat CŞ că la Forumul Consultativ al EFSA s-a cerut reprezentanţiilor naţionali să
vină cu idei de proiecte mari care să cuprindă mai multe ţări, sugerând ca temă de proiect „Planurile de
acţiune împotriva riscului reprezentat de rezistenţa la antimicrobiene”.
Membrii s-au asociat ideii de lansare a unui program finanţat de către EFSA, un program major,
la care să participe un consorţiu. Concluziile au stabilit necesitatea realizării unui program de cercetare
ştiinţifică, în care să fie prinsă medicina umană şi medicina veterinară, realizarea unui cadru de
iniţiativă legislativă privind accesul la antibiotice, reglementarea prezenţei antibioticelor în furaje,
reintroducerea examenului clinic presacrificare de către medicul veterinar.
Page 31 of 91
Discuţii privind modul de aplicare a Legii nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri
ştiinţifice.
A fost menţionat faptul că s-a constituit o echipă în cadrul ANSVSA care va lucra la redactarea
normelor de aplicare a Legii 43/2014. O parte din membri CS au propus o extindere a echipei
ANSVSA nu numai cu consilieri de la Mediu, Sănătate, dar şi cu persoane din institute de cercetare,
universităţi.
EFSA Focal Point – comunicări, art. 36 al Regulamentului CE 178/2002, Expert Data Base.
Secretarul General al Consiliului Ştiinţific a supus atenţiei un call EFSA pentru membrii
Comitetului Ştiinţific şi al celor 8 Paneluri care a fost prelungit. Termenul limită din 18 iunie a fost
extins până pe 7 iulie.
03.07.2014 – şedinţa extraordinară - Discuţii privind cazul atipic de Encefalopatie Spongiformă Bovină
(ESB) depistat în România, în vederea formulării unui aviz ştiinţific.
În urma discuţiilor s-a formulat punctul de vedere al Consiliului Ştiinţific al ANSVSA, printr-
un comunicat de presa publicat pe pagina web a instituţiei.
03.09.2014 – Şedinţa extraordinară - Şedinţa a fost convocată în mod extraordinar pentru discutarea
măsurilor ANSVSA în cazul bolii Bluetongue pe teritoriul României
În urma expunerii de date şi măsuri propuse de către Direcţia Generală Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor, membrii Consiliului Ştiinţific au adoptat un comunicat ce a fost remis
publicului prin afişare pe website-ul instituţiei.
Membrilor Consiliului Ştiinţific le-a fost prezentată situaţia actualizată a evoluţiei acestei boli şi
măsurile întreprinse până în prezent.
În cadrul întâlnirii, membrii Consiliului Ştiinţific au apreciat corectitudinea măsurilor luate de
serviciile veterinare, din momentul diagnosticării bolii şi până în prezent, precum şi necesitatea
continuării acestora.
S-a ajuns la concluzia că, datorită schimbărilor climatice şi a particularităţilor biologice ale
insectelor hematofage care transmit boala, este posibilă apariţia de noi focare în perioada următoare.
Un subiect important discutat a fost oportunitatea vaccinării împotriva acestei boli a tuturor
animalelor receptive de pe teritoriul ţării noastre. În urma analizării necesităţii vaccinării, cei prezenţi
au ajuns la concluzia că este o măsură utilă şi benefică. Aceasta, în condiţiile în care, în urma realizării
unei analize de risc, va fi demarată o campanie de vaccinare la nivel naţional, în primăvara anului
următor.
Page 32 of 91
24.10.2014 - Discuţii privind "Norma sanitară veterinară care stabileşte procedura pentru asigurarea
trasabilităţii cărnii proaspete provenite de la bovine şi ovine sacrificate la nivelul abatoarelor".
În acest context, s-a redactat proiectul de HG, prin aplicarea căruia se doreşte să se facă legătura
între toate datele şi documentele referitoare la un animal, de la plecarea de la fermă, pe perioada
transportului şi la intrarea în abator, pentru evitarea identificării unui animal necrotaliat în interiorul
abatorului, înainte de sacrificare.
Scopul acestui act normativ este acela de a asigura o mai bună trasabilitate internă la nivelul abatorului,
de a elimina posibilitatea sacrificării de animale necrotaliate sau fără documente, de a reduce timpul
necesar citirii crotaliilor şi realizării corespondenţei dintre carcasă şi numărul de identificare al
crotaliului şi de a elimina posibilităţile de fraudare în ceea ce priveşte identitatea animalelor destinate
sacrificării, în cazul de documente însoţitoare false sau crotalii care sunt aduse la pungă şi puse în
momentul în care animalul ajunge în abator.
Discuţii privind transmiterea virusului Ebola prin intermediul lanţului alimentar
S-au purtat discuţii privind posibilitatea transmiterii virusului Ebola prin intermediul lanţului
alimetar. S-a concluzionat ca în România nu există studii in acest domeniu, însă autorităţile statului şi
laboratoarele şi-au exprimat disponibilitatea pentru realizarea de cercetări.
S-a propus introducerea în proiectul de buget pentru anul 2015 a fondurilor necesare pentru
realizarea unor asemenea cercetări, studii, analize.
EFSA Focal Point – comunicări, art. 36 al Regulamentului CE 178/2002, Expert Data Base
Reprezentanţii FP au reiterat oprtunitatea pe care o pot fructifica reprezentanţii institutelor de
cercetare-dezvoltare din Romania de a se înscrie pe lista pentru colaborare ştiinţifică, conform
articolului 36 al Regulamentului 178/2002.
În vederea verificării conformităţii operatorilor economici cu cerinţele legislaţiei privind
siguranţa alimentelor, A.N.S.V.S.A. a dispus efectuarea unor controale oficiale la toţi operatorii care
desfăşoară activităţi în domeniul producţiei, procesării, depozitării şi comercializării produselor
cerealiere şi produselor de panificaţie.
Totodată, dacă, în urma verificării trasabilităţii produselor alimentare au apărut suspiciuni
privind posibile activităţi de evaziune fiscală, au fost notificate instituţiile abilitate cu competenţe în
domeniu, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Garda Financiară Judeţeană
Page 33 of 91
Aportul A.N.S.V.S.A. la creşterea volumului produselor româneşti
pe piaţa comunitară şi la exportul în ţări terţe
A.N.S.V.S.A., prin structurile de specialitate, a întreprins numeroase acţiuni pentru a identifica
modalităţi de deschidere şi diversificare a pieţelor de desfacere pentru produsele de origine animală din
Romania în ţări terţe.
În acest sens, au fost stabilite relaţii cu autorităţile veterinare din ţări terţe şi a negociat
modelele certificatelor sanitare veterinare necesare derulării exporturilor de produse de origine animală
din România.
Modelele de certificate sanitare veterinare stabilite prin corespondenţă oficială cu autorităţile
veterinare centrale ale unor ţări terţe sunt postate pe site-ul A.N.S.V.S.A. la următoarea adresă:
http://www.ansvsa.ro/?pag=914
De asemenea, în cursul anului 2014, s-au continuat discuţii tehnice pentru a identifica
modalităţi de deschidere şi diversificare a pieţelor de desfacere pentru produsele de origine animală din
România cu autorităţile veterinare din:
• ţări din Orientul Mijlociu: Turcia, Emiratele Arabe Unite, Israel;
• ţări din Asia: China, Japonia.
• ţări din America Centrală: Mexic.
Totodată, au fost completate, în vederea stabilirii condiţiilor sanitare veterinare necesare exportului
de produse de origine animală din România în tări terţe, următoarele chestionare :
• chestionarul privind evaluarea şi investigarea realizată de sistemul naţional de
management sanitar în cazul importului de carne de vită în China;
• chestionarul privind exportul de carne şi produse din carne în Japonia (informaţii
suplimentare);
• chestionarul privind evaluarea serviciilor veterinare şi sistemului de inspecţie din Statele
Membre ale UE în vederea exportului de produse alimentare în Mexic.
Relaţia cu Statele Unite ale Americii
Concluziile Misiunii de audit efectuată în România în anul 2012 nu au fost încă transmise de
către FSIS, urmând ca exportul produselor de origine animală să se realizeze numai după primirea
raportului preliminar, prezentarea garanţiilor din partea A.N.S.V.S.A. şi publicarea pe site a listei
unităţilor româneşti aprobate pentru export în SUA.
Page 34 of 91
Relaţia cu Republica Populară Chineză
În luna octombrie a anului 2014, a avut loc vizita oficială a domnului Victor Ponta, prim –
Ministru al Guvernului României, în Republica Populară Chineză, care a avut drept subiect
întrevederea dintre reprezentanţii serviciilor veterinare din cele două ţări contribuind astfel la
consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul sanitar veterinar şi a clarificării într-o oarecare măsură
a stadiului actual al demersurilor întreprinse în vederea exportului de produse de origine animală şi
animale vii.
Cu această ocazie a fost trecut în revistă stadiul actual al cooperării sanitare veterinare, după cum
urmează:
1. Carnea de porc – reprezentanţii AQSIQ (Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii,
Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză) au afirmat că din punctul lor de vedere
formalităţile sunt terminate, urmând ca CNCA (Administraţia pentru Acreditare şi Certificare) să ia o
decizie după finalizarea verificării dosarului. Reprezentantul CNCA a promis că va urgenta analiza
documentaţiei depusă de către operatorul de industrie alimentară care a solicitat exportul. În ceea ce
priveşte procedura care trebuie urmată în cazul abatoarelor care nu au fost inspectate şi care doresc să
exporte carne de porc în China, reprezentantul CNCA a afirmat ca procedura a fost transmisă
consilierului economic al Ambasadei României la Beijing care gestiona dosarul, urmând să o
retransmită.
2. Produse din carne - reprezentanţii AQSIQ au solicitat retransmiterea în format electronic a
documentaţiei incluzând proiectul de protocol întrucât au susţinut că nu au primit-o.
3. Bovine vii şi carne de vacă – apariţia primului caz de BSE în România a determinat AQSIQ ca
începând din 25 iunie 2014 să interzică importul de bovine vii şi produse provenite de la acestea în
China, conform reglementărilor în vigoare din această ţară. Pentru deblocarea situaţiei AQSIQ va purta
discuţii cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii Chinez. AQSIQ va trimite la ANSVSA un
chestionar pentru reevaluarea situaţiei, care va fi analizat după completare de experţii chinezi. În
funcţie de rezultatul analizei vor efectua apoi o deplasare în România, iar cele două protocoale se vor
modifica în consecinţă şi vor fi ridicate restricţiile.
4. Alte produse de origine animală - reprezentanţii AQSIQ au confirmat primirea tuturor scrisorilor
oficiale prin care ANSVSA solicita începerea negocierilor pentru stabilirea condiţiilor de export.
Având în vedere numărul mare de solicitări primite din toată lumea şi numărul redus al personalului de
specialitate, AQSIQ a solicitat ca ANSVSA să facă o prioritizare a solicitărilor de export.
Page 35 of 91
În decursul lunii octombrie 2014, urmare a celor stabilite cu ocazia acestei întâlniri, DSAOA a
transmis în format electronic documentele solicitate de către reprezentanţii AQSIQ .
Relaţia cu Emiratele Arabe Unite
În luna decembrie a anului 2014, a avut loc întâlnirea bilaterală dintre reprezentanţii ANSVSA
şi MADR, cu Ministrul Mediului şi al Apelor din Emiratele Arabe Unite, contribuind astfel la
consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul agricol şi sanitar veterinar şi clarificând stadiul actual
al demersurilor întreprinse în vederea exportului de produse de origine animală şi animale vii.
În urma celor convenite, DSAOA a transmis în format electronic propunerile de certificate
sanitar veterinare la BPEC Dubai.
Toate aceste demersuri au fost facilitate prin:
Organizarea vizitei reprezentanţilor Administraţia Generală a calităţii, Supervizării, Inspecţiei şi
Carantinei din Republica Populară Chineză în perioada 17 - 25 februarie 2014 în vederea negocierii
condiţiilor veterinare solicitate de partea chineză pentru exportul de carne de vită congelată pe piaţa
chineză
Realizarea demersurilor la Administraţia Generală a calităţii, Supervizării, Inspecţiei şi
Carantinei din Republica Populară Chineză, prin intermediul Ambasadei României la Beijing în
vederea demarării exportului de embrioni vii de bovine din România pe piaţa chineză.
La solicitarea Comisiei Europene, s-a realizat completarea materialului ” Uniunea Europeană –
Aplicaţii R.P. Chineză – produse legate de măsurile ESB” , cu stadiul negocierilor bilaterale între
ANSVSA - România şi autoritatea veterinară competentă din R. P. Chineză.
Urmare dialogului purtat la Beijing de către conducerea ANSVSA cu oficiali ai autorităţilor
chineze, s-au realizat demersuri pentru invitarea în România a Directorului General pentru Inregistrare
din cadrul Departamentului pentru Certificare şi Acreditare din Republica Populară Chineză în cursul
lunii iulie 2014.
Întocmirea materialului reprezentând contribuţia ANSVSA privind pregătirea sesiunii a III-a, a
Comitetului Mixt româno – emiratez de cooperare economică, comercială şi tehnică, organizat de
Ministerul Economiei, din perioada 3 – 4 iunie 2014 la Bucureşti.
Întocmirea contrapropunerii A.N.S.V.S.A. privind Memorandumul de Înţelegere cu autoritatea
competentă veterinară din Statele Unite Mexicane.
Page 36 of 91
Întocmirea demersului ANSVSA la Ambasada României în Republica Turcia şi la Ministerul
Economiei privind reluarea exportului de animale pe piaţa turcă
Întocmirea proiectului de protocol colaborare cu Ministerul Economiei privind informarea
reciprocă şi îmbunătăţirea accesului producătorilor români pe pieţele ţărilor terţe.
Întocmirea, împreună cu serviciul juridic, a proiectului de ordin privind aprobarea procedurii
pentru deplasarea în străinătate, în interesul serviciului a personalului din cadrul ANSVSA, precum şi a
directorilor executivi şi a directorilor unităţilor subordonate
La solicitarea Guvernului României şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a
întocmit unui material privind stadiul actualizat al cooperării bilaterale în domeniul veterinar şi al
siguranţei alimentelor pe relaţia China.
Întocmirea demersurilor A.N.S.V.S.A. la ambasadele României în Republica Coreea, Japonia,
Vietnam şi Regatul Cambogiei , prin care s-a solicitat stabilirea detaliilor tehnice veterinare în vederea
sprijinirii exporturilor româneşti de animale vii şi produse alimentare.
Realizarea demersurilor la Ambasada României în Regatul Haşemit al Iordaniei pentru
realizarea vizitei delegatiei ANSVSA şi a reprezentanţilor Parlamentului României la Amann în
vederea deblocării exporturilor româneşti pe piaţa iordaniană.
Monitorizarea şi controlul importului, exportului, tranzitului şi comerţului cu animale şi produse
alimentare
În anul 2014, prin Posturile de Inspecţie la Frontieră, Punctele de Intrare, Punctele de Import
Desemnate, Punctele de Intrare Desemnate şi Punctele de Ieşire au fost controlate sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor:
- 4.441 de transporturi cu animale vii, din care:
• 15 importuri
• 4426 exporturi
- 3.508 de transporturi cu produse de origine animală destinate consumului uman, din care:
• 1768 importuri
• 423 exporturi
• 1371 tranzite
498 transporturi cu produse de origine animală nedestinate consumului uman, din care:
• 308 importuri
• 12 exporturi
• 178 tranzit
Page 37 of 91
25.613 transporturi cu produse alimentare de origine nonanimală în condiţii normale, din care:
• 24. 480 importuri
• 1.133 tranzite
319 transporturi cu produse alimentare de origine nonanimală în condiţii speciale
5.556 transporturi cu furaje
Respingeri de animale vii, produse de origine animală destinate consumului uman, produse de
origine animală nedestinate consumului uman, produse alimentare de origine nonamimală pentru anul
2014:
• produse de origine animală destinate consumului uman: 4;
• produse de origine animală nedestinate consumului uman: 2;
• produse alimentare de origine nonanimală: 16.
Serviciul Antifraudă
Serviciul Antifraudă - Direcţia Generală Control Oficial din cadrul ANSVSA a efectuat în baza
dispoziţiilor conducerii un număr de 68 controale, realizate ca urmare a activităţii specifice a
serviciului şi în colaborare cu alte instituţii (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Inspectortaul
General al Poliţiei Române).
De asemenea, prin activitatea acestui serviciu au fost analizate şi soluţionate un număr de 10 petiţii.
Page 38 of 91
5. Apărarea sănătăţii animalelor, protecţia animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la
animale la om, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru
animale şi protecţia mediului, în raport cu creşterea animalelor, identificarea şi înregistrarea
animalelor.
Activitatea ANSVSA se bazează pe activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor.
Structura de specialitate din cadrul Autorităţii care gestionează acest domeniu este Direcţia de Evidenţă
Informatizată, Identificare şi Înregistrare Animale.
În anul 2014, această direcţie a coordonat şi monitorizat aproximativ 17.000 de acţiuni de
inspecţie în exploataţii, conform prevederilor Ordinului nr. 187/2011 pentru aprobarea cerinţelor legale
în materie de gestionare (SMR 6 - 8) privind mediul şi identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul
schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România.
Tot în acest an, s-a participat, împreună cu alte structuri din cadrul ANSVSA la 6 acţiuni de
verificare în teritoriu, pentru soluţionarea diferitelor petiţii şi sesizări şi alături de reprezentaţii IGPR la
o acţiune de verificare în teritoriu.
Au fost analizate şi soluţionate 15 cereri de aprobare a microcipurilor, a 16 cereri de aprobare a
carnetelor de sănătate, 12 cereri de aprobare a paşapoartelor pentru animalele de companie şi 19 cereri
de aprobare a crotaliilor de bovine, ovine, caprine şi suine ca mijloace oficiale de identificare.
A fost testat şi implementat programul pilot TRACES de către personalul de la nivelul
posturilor de inspecţie la frontieră şi DSVSA judeţene prin accesarea linkului
https://webgate.training.ec.europa.eu/sanco/traces.
În anul 2014, Direcţia Sănătate şi Bunăstare a Animalelor şi-a desfăşurat activitatea la nivelul a
trei servicii cu sarcini specifice: Serviciul Monitorizare şi Notificare Boli, Serviciul Controlul Bolilor şi
Serviciul Bunăstarea Animalelor. Activitatea desfăşurată de cele trei servicii este prezentată mai jos.
Monitorizarea şi Notificarea bolilor
• întocmirea documentaţiei şi desfăşurarea licitaţiei pentru achiziţionarea serviciilor de vaccinare
împotriva rabiei a animalelor sălbatice şi supravegherea modului în care s-a desfăşurat vaccinarea;
• monitorizarea desfăşurării programului de eradicare a anemiei infecţioase ecvine, a tuberculozei
şi leucozei;
• monitorizarea, centralizarea şi raportarea epizootiilor, semestrial şi anual la OIE şi la Institutul
WHO Rabies;
Page 39 of 91
• pregătirea serviciilor veterinare ale României pentru o acţiune rapidă şi eficientă în cazul
declanşării unor maladii cu difuzibilitate sporită la animale prin exerciţii de simulare. În 2014 a fost
desfăşurat exercitiul naţional de simulare pentru pesta porcină clasică şi pesta porcină africană în
mediul silvatic, la Iaşi, în perioada 16-17 septembrie;
• monitorizarea activităţilor de combatere a bolii limbii albastre şi a celorlate maladii notificate
sporadic in România;
• informarea Comisiei Europene şi a Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE)
despre maladiile nou apărute în teritoriu, prin notificare şi transmiterea de rapoarte periodice privind
evoluţia acestor maladii;
• întocmirea diligenţeor către OIE pentru obţinerea statusului de „liber de boală“ pentru anumite
maladii (febra aftoasă şi Rinderpest);
• instruirea personalului de la nivelul DSVSA în domeniile de competenţă ale membrilor
serviciului
• elaborarea sau reactualizarea planurilor de contingenţă şi a manualelor operaţionale pentru
controlul bolilor (pesta porcină africană şi pesta porcină clasică în mediul sălbatic, influenţa aviară şi
boala Newcastle)
• monitorizarea, centralizarea şi raportarea situaţiei tuberculozei bovine, a leucozei bovine, a
brucelozei, antraxului, bolii lui Aujeszki, în conformitate cu prevederile Directivei Consiliului
1962/432/CEE;
• elaborarea răspunsului pentru diverse chestionare, pentru OIE, referitoare la domeniile de
competenţă ale Direcţiei Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor;
• colaborare la elaborarea Ordinului 187/2.155/42/2011 şi elaborarea procedurii de implementare
a Ordinului 187/2.155/42/2011 pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) –
ecocondiţionalitate şi elaborarea punctului de vedere;
• notificarea, în sistemul ADNS, a maladiilor cuprinse în anexa 1 a Directivei Consiliului
82/894/CEE care au evoluat în România 2014. Au fost transmise Comisiei Europene realizarea
activităţilor de supraveghere anuală, în conformitate cu prevederile Directivei Consiliului 64/432/EEC,
a Directivei Consiliului 91/68/CEE, a Deciziei Comisiei 2008/940/CE şi 2003/886/CE.
• întocmirea informărilor periodice privind evoluţia bolilor confirmate şi notificate în teritoriu în
anul 2014, către Comisia Europeană;
• reprezentarea României sau elaborarea mandatelor pentru întrunirile Comitetului Veterinar
Permanent al CE şi pentru Noua Lege privind Sănătatea Animală;
• elaborarea unei analize de risc calitative privind privind riscul de pătrundere al bluetongue pe
teritoriul României, în contextul evoluţiei bolii in statul vecin Bulgaria, în vederea pregătirii reacţiei de
Page 40 of 91
răspuns a administraţiei publice la o eventuală provocare şi postată pe pagina de web:
http://www.ansvsa.ro/?pag=756;
• desfăşurarea unor activităţi de control şi instruire a personalului din 8 DSVSA judeţene de la
graniţele de N-E cu ţările terţe, referitoare la pesta porcină africană.
• întocmirea rapoartelor tehnice intermediare şi finale pentru rabie şi pentru boala bluetongue,
pentru anul 2013 şi 2014.
• întocmirea programelor cofinanţate pentru monitorizarea, controlul şi eradicarea rabiei,
bluetongue şi pesta porcină africană, pentru anul 2015;
• elaborarea unui raport epidemiologic privind anemia infecţioasă ecvină în România şi
transmiterea la Comisia Europeană a situaţiei epidemiologice actuale privind anemia infecţioasă ecvină
în România şi solicitare de îmbunătăţire a condiţiilor prevăzute de Decizia CE 346/2010/UE;
• pregătirea misiunii de audit în România în domeniul apiculturii şi sănătăţii albinelor efectuată
de Curtea de Conturi Europeană care a avut loc în perioada 24 – 28 februarie 2014
• pregătirea documentaţiei, transmiterea datelor solicitate de Direcţia de Audit în vederea
pregătirii misiunii de audit în domeniul sănătăţii ecvideelor (desfăşurat în perioada ianuarie-aprilie
2014); susţinerea în cadrul misiunii de audit, elaborarea şi transmiterea planului de măsuri ca răspuns la
raportul de audit;
• monitorizarea şi evaluarea stadiului şi modului de implementare a programului de
supraveghere, control şi eradicare a anemiei infecţioase ecvine, precum şi a prevederilor procedurilor
specifice; analiza situaţiei epidemiologice privind anemia infecţioasă ecvină prin elaborarea
indicatorilor epidemiologici;
• elaborarea ordinului 46/2014 privind aprobarea Planului pentru eradicarea anemiei infecţioase
ecvine pe teritoriul României, calificarea exploataţiilor şi aprobarea exploataţiilor de ecvidee în
conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei nr. 346/2010/UE referitoare la măsurile de protecție cu
privire la anemia infecţioasă ecvină în România;
• transmiterea periodică la Comisia Europeană şi Statele Membre, a listei actualizate a
exploataţiilor aprobate în conformitate cu prevederile art. 2 al Deciziei Comisiei nr. 346/2010/UE
referitoare la măsurile de protectie cu privire la anemia infectioasă ecvină în România şi a listei
actualizate a exploataţiilor de ecvidee înregistrate care participă la anumite competiţii şi evenimente, în
conformitate cu art. 3 al Deciziei Comisiei nr. 346/2010/UE;
• elaborarea de propuneri privind modificarea ordonanţei OG 42/2004;
• colaborarea cu serviciile veterinare din ţări terţe pentru stabilirea modelelor de certificate
sanitare veterinare de sănătate;
Page 41 of 91
• actualizarea profilului de ţară în domeniul sănătăţii ecvideelor şi susţinerea în cadrul misiunii
7016/2014 privind Profilul de ţară;
• elaborare propuneri pentru Protocolul privind accesul ANSVSA la baza naţională de date
ANARZ;
• aplicarea măsurilor sanitar-veterinare specifice pentru gestionarea bluetongue care a apărut
pentru prima dată în România în luna august 2014 (elaborarea de prezentări, informări ale instituţiilor
implicate, convocarea de întâlniri cu Grupul Naţional de Experţi pentru Bluetongue, Consiliul
Ştiinţific, Echipa Comunitară de Urgenţe Veterinare în vederea stabilirii strategiei de eradicare a
bluetongue, transmiterea la DSVSA judeţene de reguli pentru implementare, elaborarea unui ghid cu
măsuri nespecifice pentru prevenirea apariţiei bolii limbii albastre, elaborarea hărţilor privind zonele
de restricţie etc.);
• elaborarea proiectului de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de
animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale
animalelor.
• elaborarea de hărţi epidemiologice GIS pentru toate focarele de boli majore notificate;
• pregătirea misiunii de audit FVO pentru implementarea şi controlul acţiunilor desfăşurate în
cadrul vaccinării orale antirabice a vulpilor din România precum şi a celorlalte componente ale
Programului naţional de supraveghere, control şi eradicare a rabiei in Romania 2014 şi 2013;
Controlul Bolilor
Personalul din cadrul Serviciului Controlul Bolilor şi-a intensificat activitatea în ceea ce
priveşte eradicarea şi controlul unor boli la animale, astfel încât România a transmis la OIE dosarul
pentru recunoaşterea statusului de liber pentru pesta porcina clasică.
Activitatea desfaşurată în cursul anului 2014 de către personalul Serviciului de Control al
Bolilor a fost orientată, cu prioritate, către implementărea programelor naţionale de monitorizare,
control şi eradicare a anumitor boli şi zoonoze, programe ce primesc cofinanţare din partea Comisiei
Europene, precum şi în vederea obţinerii tuturor fondurilor alocate României pentru aceste programe.
În acest sens, A.N.S.V.S.A. a obţinut pentru România, în conformitate cu prevederile Deciziei
Comisiei 722/2013 de aprobare a programelor anuale şi multianuale de eradicare, combatere şi
monitorizare a anumitor boli ale animalelor şi zoonoze, prezentate de statele membre pentru 2014 și
următorii ani, precum şi a contribuţiei financiare a uniunii la aceste programe, o cofinanţare în valoare
de 10.605.000 Euro:
Page 42 of 91
1. Programul de supraveghere pentru bluetongue pentru care contribuţia financiară a Uniunii
Europene este de 35.000 Euro;
2. Programele de control al salmonelozelor zoonotice în populatiile de găini de reproductie,
gaini ouatoare, broileri din specia Gallus gallus şi curcani (Meleagris gallopavo) pentru care contribuţia
financiară a Uniunii Europene este de 1.700.000 Euro;
3. Programul de supraveghere, control şi eradicare a rabiei la vulpi pentru care contribuţia
financiară a Uniunii Europene este de 5.500.000Euro;
4. Programul pentru monitorizarea şi controlul pestei porcine la care contribuţia financiară a
Uniunii Europene este de 1.435.000 Euro;
5. Programul de supraveghere pentru gripa aviara la care contribuţia financiară a Uniunii
Europene este de 260.000 Euro;
6. Programele de monitorizare a encefalopatiilor spongiforme transmisibile şi de eradicare a
encefalopatiei spongiforme bovine la care contribuţia financiară a Uniunii Europene este de 1.675.000
Euro;
Serviciul Controlul Bolilor din cadrul Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor a elaborat pe parcursul anului 2014 rapoartele tehnice şi financiare intermediare şi finale
pentru 9 Programe cu cofinanţare din fonduri europene desfăşurate în anul 2013:
1. Programul de supraveghere a gripei aviare la păsările domestice şi sălbatice în România;
2. Programul de supraveghere pentru bluetongue în România;
3. Programul naţional pentru prevenirea, monitorizarea şi eradicarea Encefalopatiilor
Spongiforme Transmisibile;
4. Programul de eradicare, combatere şi monitorizare al Pestei Porcine Clasice;
5. Programul Naţional de Control al României pentru Salmonelozele zoonotice la găinile de
reproducţie;
6. Programul Naţional de Control al României pentru Salmonelozele zoonotice la găinile
ouătoare;
7. Programul Naţional de Control al României pentru Salmonelozele zoonotice la broileri;
8. Programul Naţional de Control al României pentru Salmonelozele zoonotice la curcani;
9. Programul Naţional de Supraveghere, Control şi Eradicare a rabiei la vulpe în România.
În anul 2014 a fost elaborat proiectul programului privind monitorizarea şi raportarea rezistenţei
la antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale, program cofinanţat de Uniunea Europeană cu
suma de este de 54.784 Euro
Page 43 of 91
Tot în acest an, a fost elaborat, aprobat şi finanţat integral de către EFSA proiectul
„Implementarea şi testarea transmiterii electronice în formatele XML, Excel şi CVS a datelor privind
zoonozele, rezistenţa antimicrobiană şi toxinfecţiile alimentare, precum şi actualizarea bazelor de
date ”, valoarea totală a proiectului stabilită în baza contractului nr. OC/EFSA/BIOMO/2013/01 fiind
de 70.000 Euro.
Produse Medicinale Veterinare, Nutriţie Animală şi Laboratoare
Structura de specialitate din cadrul Autorităţii, responsabilă pentru aceste problematici, a
elaborat propuneri de modificare a Ordinului nr. 114/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor supuse controlului sanitar-veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor, precum şi prpuneri de modificare a Hotărârii nr. 984/2005 privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
A fost actualizat Planul Naţional Unic de Control Integrat pentru România pentru anul 2014-
2016 - Sistemul de control pentru nutriţia animalelor şi a fost întocmit raportul privind implementarea
Planului Unic de Control Integrat pentru Romania privind nutriţia animalelor, pentru anul 2013.
Activitatea în acest domeniu a inclus şi controale de verificare, după cum urmează:
Controale de verificare a activităţii laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor:
Au fost întreprinse în acest an: 46 de controale la laboratoare private, 12 controale la DSVSA judeţene,
4 controale la Institutele Naţionale de Referinţă şi un control la un laborator uzinal.
În urma transmiterii unei Note de Serviciu, în luna iulie, au fost efectuate 154 de controale în cadrul
laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor uzinale, efectuate de către DSVSA
judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti.
Urmare acestor controale au fost luate următoarele măsuri:
• pentru laboratoarele private: 8 ordonanţe de interzicere a activităţii, 3 ordonanţe de
suspendare a activităţii, 7 avertismente.
• pentru laboratoarele uzinale: 1 ordonanţă de interzicere a activităţii, 1 ordonanţă de
suspendare a activităţii, 18 termene de remediere
• pentru institute veterinare (ICBMV): s-a dispus analizarea activităţii unor consilieri în
comisia de disciplină;
• pentru DSVSA: 3 judeţe în care s-a dispus analizarea activităţii unor consilieri din
cadrul DSVSA în comisii de disciplină, dintre care în 2 judeţe s-a dispus analizarea activităţii medicilor
Page 44 of 91
veterinari de liberă practică de către DSVSA judeţeană şi într-un judeţ s-a dispus analizarea în comisia
de etică şi deontologie a Colegiului medicilor veterinari .
Controale de verificare a activităţii în domeniul produselor medicinale veterinare:
Au fost verificate 2 depozite farmaceutice şi o unitate de fabricaţie a produselor medicinale
veterinare
Controale de verificare a activităţii în domeniul reziduurilor:
În vederea prevenirii contaminării cu reziduuri a produselor de origine animală, în perioada
18.04.2014 – 01.09.2014, au fost dispuse efectuarea de controale de către DSVSA judeţene şi a
municipiului Bucureşti pe întreg lanţul de producţie a produselor primare de origine animală, începând
cu unităţile producătoare de furaje până la sacrificarea în abator, cu următoarele rezultate:1.046 de
unităţi controlate în care au fost depistate 456 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni
contravenţionale primare în valoare de 46.105 lei.
Controale în obiective specifice domeniului sănătăţii animale
În urma deplasărilor în teritoriu, cu diverse tematici, excepţie făcând sesizările, au fost
controlate 34 de obiective specifice domeniului sanătăţii animale, iar în urma neconformităţilor
constatate s-au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale şi a fost propusă analiza activităţii sanitare
veterinare desfăşurată de către 2 medici veterinari oficiali, în cadrul Comisiei de Disciplină, de la
nivelul D.S.V.S.A. judeteană.
Ca urmare a unor sesizări au fost controlate 5 obiective, iar în urma neconformităţilor constatate s-au
aplicat sancţiuni contravenţionale.
Serviciul Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor
Serviciul Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor, structură nouă în cadrul Autorităţii, a avut o
activitate complexă în acest an. Pentru implementarea strategiei instituţiei au fost realizate mai multe
acţiuni începând cu cele de colectare şi centralizare a datelor privind adăposturile de câini fără stăpân
din ţară, organizare de întâlniri la nivel oficial cu organizaţii internaţionale pentru protecţia animalelor,
pentru realizarea unui management cât mai eficient al câinilor fără stăpân. Împreună cu acestea au fost
elaborate platforme de colaborare privind sterilizarea, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân.
De asemnea, au fost efectuate 14 controale în adăposturile de câini fără stăpân, în urma cărora
au fost aplicate sancţiuni în valoare de 40.000 de lei şi au fost analizate şi soluţionate, împreună cu
structurile subordinate, un număr de 300 de petiţii şi sesizări.
Page 45 of 91
Bunăstarea animalelor
Activitatea de reglementare în acest domeniu s-a materializat prin următoarele acte normative:
• Ordin pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de
înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor / centrelor de colectare / exploataţiilor de
origine/a transportatorilor şi a mijloacelor de transport animale vii din domeniul sănătăţii şi al
bunăstării animalelor;
• Ordin pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare
sanitară veterinară a unităţilor crescătoare, furnizoare şi utilizatoare de animale utilizate în scopuri
ştiinţifice şi procedura de autorizare a proiectelor;
• Ordin privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de
înregistrare/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi operatorilor, controlul oficial şi gestionarea
activităţii în domeniul subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman,
conform prevederilor Regulamentului CE nr. 1069/2009 şi Regulamentului CE nr. 142/2011.
• Ordin pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile
sanitare veterinare de funcţionare a târgurilor de animale vii aprobată prin
Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45
din 17 mai 2010
• Ordin privind aprobarea Normelor minime obligatorii privind adăpostirea şi îngrijirea
animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice şi a procedurii de acordare a derogărilor prevăzute la art. 32,
alin. (7) din Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
• Ordin privind aprobarea Normelor sanitare veterinare în vederea autorizării proiectelor
prin procedura administrativă simplificată prevăzută la art. 41 alin.1 din Legea nr. 43/2014 privind
protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.
• Proiect de modificare şi completare a HG nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
De asemenea, a fost publicată în Monitorul Oficial, în cursul anului 2014, Legea nr. 43/2014 privind
protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
Page 46 of 91
COLABORAREA CU ALTE INSTITUŢII ŞI ORGANIZAŢII PE
PLAN INTERNAŢIONAL ŞI NAŢIONAL
Dezvoltarea cooperării cu instituţiile similare europene şi din celelalte state.
Relaţia A.N.S.V.S.A. - Comisia Europeană (DG –SANCO)
Specialiştii Autorităţii au analizat şi transmis puncte de vedere privind propunerile de
modificare sau de completare a legislaţiei sanitare veterinare pentru domeniul igienei şi sănătăţii
publice veterinare discutate la nivelul Comisiei Europene.
Având în vedere importanţa susţinerii intereselor României la Comisia Europeană în elaborarea
unor puncte de vedere pentru siguranţa alimentelor de origine animală au fost organizate discuţii şi cu
Asociaţiile Profesionale şi patronale de profil.
Punctual, ne referim la elaborarea unui raport către Comisia Europeană privind situaţia
epidemiologică actuală privind anemia infecţioasă ecvină în România şi solicitarea de îmbunătăţire a
condiţiilor prevăzute de Decizia CE 346/2010/UE, referitoare la măsurile de protecţie cu privire la
anemia infecţioasă ecvină în România.
S-a realizat şi expertizarea tehnică a proiectelor de acte normative din domeniul ecvideelor, cum a fost
propunerea de Regulament de înlocuire a Regulamentului 504/2008 (identificarea ecvideelor).
A.N.S.V.S.A. şi-a adus aportul şi la modificarea Regulamentului CE nr.142/2011 care stabileşte
reguli de sănătate privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate din acestea nedestinate
consumului uman, prin participarea la elaborarea proiectelor de regulamente de modificare a legislaţiei
specifice.
Specialiştii A.N.S.V.S.A. au participat la diferite grupuri de lucru de la nivel internaţional:
• Grup de lucru organizat de Comisia Europeana cu privire la organizarea controalelor
oficiale asupra producţiilor de moluşte bivalve vii, Grange, Irlanda;
• Grup de lucru organizat de Comisia Europeana cu privire la organizarea controalelor
oficiale în ceea ce priveşte contaminarea de suprafaţa a carcaselor de bovine, Grange, Irlanda;
• Grup de lucru organizat de Comisia Europeană cu privire la uniformizarea modului de
implementare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1169/2011 privind informaţiile care trebuie puse
la dispoziţie consumatorului final, Bruxelles, Belgia.
• Grup de lucru organizat de Comisia Europeană cu privire la risipa alimentară, Bruxelles,
Belgia;
Page 47 of 91
• Grup de lucru organizat de Comisia Europeană cu privire la implementarea pachetului
de igienă, Bruxelles, Belgia.
Participarea A.N.S.V.S.A. la misiunile de audit efectuate de către experţii oficiului veterinar şi
pentru alimente (FVO) al Comisiei Europene
• 2013-6843 - Evaluarea controlului reziduurilor şi contaminanţilor la animale şi produse
de origine animala, desfăşurată în perioada 18-22.02.2013
• 2013-6789 - Evaluarea aplicării programului de eradicare a Pestei porcine clasice,
desfăşurată în perioada 10 - 13.09.2013
• 2013-6842 – Misiune de Audit general - Profil de ţară, desfăşurată în perioada 21-
25.10.2013
• 2013-6891 - Evaluarea controalele oficiale legate de siguranţa alimentelor de origine
animală, în special, măsuri tranzitorii pentru prelucrarea laptelui neconform în anumite unităţi de
prelucrare a laptelui, prevăzute în Decizia Comisiei 2009/852/EC, modificată, desfăşurată în perioada
17 - 27.09.2013
Participare A.N.S.V.S.A. la sesiuni de instruire organizate de Comisia Europeană
Specialiştii A.N.S.V.S.A. au participat la diverse instruiri organizate în cadrul programului de
instruire al Comisiei Europene „Better training for Safer Food”
Relaţia cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA)
Strânsa colaborare între EFSA şi autorităţile naţionale ale Statelor Membre este condiţie
necesară pentru ca sistemul European pentru alimente şi furaje să funcţioneze, iar Punctele Focale
EFSA reprezintă un instrument efectiv de cooperare între EFSA şi autorităţile Statelor Membre.
Rolul Punctului Focal constă în a acţiona ca şi centru colaborativ în România, cu
responsabilitate primară în ceea ce priveşte susţinerea reprezentării României şi a Forumului
Consultativ EFSA în ceea ce priveşte strângerea şi transferarea informaţiilor între EFSA şi organizaţiile
reprezentative din România, care includ managerii de risc, autorităţile naţionale, toate părţile interesate
şi institutele de cercetare din domeniul evaluării riscului privind siguranţa alimentelor şi a furajelor,
sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor şi nutriţia, precum şi de a asigura comunicarea
în aceste domenii.
Page 48 of 91
Sarcinile Punctului Focal constau în asigurarea schimbului de informaţii referitor la:
dezvoltarea iniţiativelor referitoare la evaluarea riscului în România şi EFSA, a rezultatelor proiectelor
de cercetare ştiinţifice relevante; opiniile finale şi opiniile în lucru privind evaluarea riscului;
problemele care pot ridica potenţiale divergenţe de opinii între România şi EFSA; asigurarea unei
strânse cooperări în ceea ce priveşte pregătirea Programelor de Lucru a EFSA şi a autorităţilor
competente din România; solicitarea unor informaţii specifice.
Punctul Focal asigură informaţii privind:
• actualizarea sau noi propuneri pentru includerea unor noi organizaţii sau instituţii din
România în ceea ce priveşte lista Articolului 36;
• dezvoltarea şi menţinerea bazei de date a experţilor ştiinţifici şi a organizaţiilor de
cercetare din România care ar putea asista EFSA precum şi autorităţile naţionale în ceea ce priveşte
supravegherea activităţii de colaborare pentru susţinerea evaluării riscului în domeniul siguranţei
alimentelor şi furajelor;
• înregistrarea experţilor naţionali şi cererile către experţii naţionali.
În anul 2014 reprezentanţii Punctului Focal EFSA în România a participat la trei întâlniri ce
reprezentanţii celorlalte Puncte Focale EFSA din Statele Membre în februarie, iunie şi octombrie 2014.
În activitatea sa, Punctul Focal se supune regulilor de imparţialitate, independenţă, transparenţă
şi confidenţialitate a EFSA.
De asemenea, a fost asigurată participarea la cele patru întâlniri ale Forumului Consultativ al
Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor.
Proiect A.N.S.V.S.A. – EFSA
„Implementation and testing of electronic submision in xml, excel and csv formats of zoonoses,
antimicrobial resistance and food-borne outbreak data and updating the historical datasets” -
(OC/EFSA/BIOMO/2013/01) – proiect semnat între A.N.S.V.S.A. şi EFSA în luna octombrie a anului
2013
Obiectivele principale ale contractului sunt:
1.Dezvoltarea şi implementarea unui sistem pentru achiziţia datelor din baza naţională centralizata a
României in formatul EFSA, pentru următoarele categorii:
1.1. Datele de prevalenţă
1.2. Datele agregate pentru rezistenţa antimicrobiană
1.3. Datele izolate referitoare la rezistenţa antimicrobiană
Page 49 of 91
1.4. Datele focarelor de toxiinfecţie alimentară
1.5. Datele privind fagotipizarea şi serotipizarea tulpinilor de Salmonella
1.6. Datele referitoare la populaţiile de animale
1.7. Situaţia cu privire la bolile tuberculoză şi bruceloză
1.8. Datele probelor cu privire la agenţii zoonotici în produsele alimentare
1.9. Date sub formă de text.
2. Importul datelor codificate pe baza terminologii standard EFSA (listele de selecţie);
3. Dezvoltarea şi implementarea unui sistem automat de transmisie electronică (serviciu web) pentru
fişiere XML;
4. Datele exportate trebuie să fie în concordanţă cu modele de date, cu terminologia standard şi cu
regulile de validare definite de către EFSA;
5. Verificarea operativităţii transmiterii de date şi testarea sistemului;
6. Transmiterea de seturi de date conforme in format XML către EFSA;
Asigurarea funcţionării Sistemului de informare al pieţei interne (IMI) - Reţea de comunicare
între Autorităţile Competente ale tuturor statelor membre
ANSVSA are calitatea de coordonator delegat al sistemului IMI pentru componenta „Servicii”
din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi este Autoritate Competentă pentru
componenta „Calificări profesionale”, iar administratorii bazei de date şi utilizatorii acestui sistem în
cadrul ANSVSA sunt consilierii pentru afaceri europene.
În calitatea lor de administratori ai bazei de date şi utilizatori ai sistemului IMI, consilierii
pentru afaceri europene au participat la toate sesiunile de instruiri organizate de Comisia Europeană
(DG Piaţa Internă şi Servicii), Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale pentru
utilizatorii sistemului IMI.
Totodată, s-au elaborat tabelele de concordanţă între directivele UE şi legislaţia naţională.
Reprezentarea ANSVSA în cadrul Grupului de lucru Contencios UE (GLCUE)
În calitate de reprezentanţi desemnaţi ai A.N.S.V.S.A. în cadrul Grupului de lucru
interministerial permanent Contencios UE (GLCUE) şi puncte de contact prin intermediul cărora
agentul guvernamental adresează solicitări ANSVSA, în contextul reprezentării României, conform art.
8 alin. (1) din OUG nr. 78/2011, au fost elaborate, în colaborare cu direcţiile tehnice, şi transmise MAE
Page 50 of 91
observaţiile A.N.S.V.S.A. cu privire la scrisorile de punere în întârziere transmise de Comisia
Europeană.
De asemenea, s-a participat la reuniunile trimestriale GLCUE şi la reuniunile grupurilor de
lucru ad-hoc cu caracter sectorial (GLACS), alături de reprezentanţi A.N.S.V.S.A. şi experţi din cadrul
direcţiilor tehnice, în funcţie de aspectele vizate.
Gestionarea bazei de date EUPilot
În calitate de reprezentanţi ai A.N.S.V.S.A. pentru gestionarea bazei de date EUPilot, consilierii
pentru afaceri europene au asigurat dialogul interinstituţional şi demersurile interne pentru elaborarea
răspunsurilor şi punctelor de vedere la solicitările de informaţii şi au participat, împreună cu experţi din
cadrul direcţiilor tehnice, la grupurile de lucru ad-hoc convocate de către MAE în vederea finalizării
răspunsului către Comisia Europeană
Programul Comisiei Europene „Better training for safer food”
La nivelul Compartimentului Afaceri Europene funcţionează Punctul naţional de contact al
României pentru Programul Comisiei Europene „Better training for safer food”. Rolul acestui Punct
naţional este de a gestiona programul de instruiri în domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor şi fitosanitar. Programul se adresează specialiştilor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului
Sănătăţii şi Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Punct de informare despre produse în baza Regulamentului 764/2008
În calitate de Punct de informare despre produse, conform Regulamentului 764/2008, s-a
răspuns la solicitările primite şi a fost întocmit şi transmis Ministerului Economiei, Comerţului şi
Turismului raportul privind activitatea şi structura punctului de informare despre produse, în
conformitate cu art. 12 din Regulament şi solicitările Comisiei Europene.
Page 51 of 91
Relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE)
Specialiştii A.N.S.V.S.A. au elaborat şi transmis OIE dosarele pentru clasificarea României sub
raportul Encefalopatiei Spongiforme Bovine, în vederea obţinerii unui status superior, cu impact
pozitiv privind comerţul cu bovine vii şi produse de la bovine.
Un alt dosar elaborat şi transmis OIE a fost cel pentru recunoaşterea statusului de ţară liberă de Pesta
micilor rumegătoare.
CODEX ALIMENTARIUS
Comisia Codex Alimentarius este o structură organizaţională interguvernamentală realizată la
nivel mondial, a cărei membră este şi România, încă de la înfiinţarea acesteia. Adoptarea standardelor
la nivelul Comisiei nu este echivalentă cu adoptarea lor legislativă în ţările membre.
În calitate de responsabil în ceea ce priveşte Codex Alimentarius în ANSVSA şi în România,
pentru funcţionarea Secretariatului Operaţional Codex Romania şi a Comitetului Naţional Consultativ,
DSAONA a reprezentat punctul naţional de diseminare a informaţiilor în mediul academic, economic şi
către alţi parteneri sociali, a documentelor de lucru ale Codex pentru subcomitetele Comitetului
Naţional Consultativ Codex:
• Import/Export, Inspecţie şi Certificarea Sistemelor (FICS)
• Etichetarea alimentelor (FL)
• Metode de analiză şi recoltare probe (MAS)
• Igiena Alimentelor (FH)
• Reziduuri de medicamente veterinare în alimente, Reziduuri de pesticide, Aditivi şi
contaminanţi (RVDF, PR, FAC).
Referitor la reprezentarea internaţională, un reprezentant al ANSVSA a participat la cea de-a
37-a sesiune a Comisiei Codex Alimentarius, în Geneva – Elveţia. Reuniunea, desfăşurată pe parcursul
a 5 zile, a inclus discuţii pe marginea subiectelor din competenţa generală a Comisiei Codex
Alimentarius, precum şi alegeri pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi. Discuţiile s-au axat în
principal pe promovarea activităţilor Codex Alimentarius, distribuţia documentelor în limbile oficiale
ale Codex Alimentarius, adoptarea standardelor şi întărirea relaţiilor cu alte organizaţii internaţionale
(OIE, OMC, ISO).
Page 52 of 91
De asemenea, a fost asigurată participarea la Seminarul Internaţional al Comisiei Codex
Alimentarius (CCEURO) desfăşurat în perioada 29.09 – 03.10. 2014 la Haga, Olanda. Subiectele
abordate în timpul întâlnirii au vizat:
• Priorităţi şi acţiuni relevante regionale
• Propunerea planului strategic pentri CCEURO
• Abordarea sistemului de cooperare în CCEURO
• Acţiuni relevante ale Codex în regiune
PROIECTELE ANSVSA
Proiecte cu Finanţare Externă
În cursul anului 2014, ANSVSA a gestionat monitorizarea şi auditarea în bune condiţii a
următoarelor proiecte:
PHARE RO2006/018-147.03.02.09 - Achiziţionarea de echipamente IT şi de comunicare pentru
dezvoltarea şi întărirea capacităţii ANSVSA pentru SRA şi TRACES.
PHARE RO2006/018-147.03.02.10 - Achiziţionarea de echipamente pentru continuarea întăririi
sectorului veterinar.
PHARE RO2006/018-147.03.02.12 - Furnizare de kit-uri EST.
PHARE RO2006/018-147.03.02.13 - Achiziţionarea de echipamente pentru epidemiologie,
supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile la animale şi al zoonozelor, eco-
toxicologie, detecţia OMG şi genotipizarea raselor la ovine.
Facilitatea de Tranziţie
Au fost derulate activităţile corespunzătoare pentru monitorizarea şi auditarea în condiţii
corespunzatoare în cursul anului 2014 a următoarelor proiecte aprobate, dar şi a misiunilor de audit
aferente:
1. Twinning RO07/IB/AG/01 pentru continuarea îmbunătăţirii măsurilor de implementare şi control
oficial privind subprodusele de origine animală şi regulile de bunăstare a animalelor,
2. Twinning RO07/IB/AG/02 pentru întărirea capacităţii serviciilor veterinare în vederea
monitorizării, eradicării şi controlului bolilor la animale,
Page 53 of 91
3. Twinning light RO07/IB/AG/03 pentru continuarea îmbunătăţirii sistemului de identificare şi
înregistrare a animalelor în România,
4. Achiziţionare de echipamente (echipament de laborator) pentru controlul reziduurilor.
Proiecte finanţate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor
1. „Implementation and testing of electronic submision in XML, EXCEL and CSV formats of
zoonoses, antimicrobial resistance and food-borne outbreak data and updating the historical
datasets” - (OC/EFSA/BIOMO/2013/01) – proiect semnat între ANSVSA şi EFSA în luna octombrie
2013
Obiectivele principale ale contractului sunt:
• Dezvoltarea şi implementarea unui sistem pentru achiziţia datelor din baza naţională
centralizată a Romaniei în formatul EFSA, pentru urmatoarele categorii:
• Datele de prevalenţă
• Datele agregate pentru rezistenţa antimicrobiană
Datele izolate referitoare la rezistenţa antimicrobiană
Datele focarelor de toxiinfecţie alimentară
Datele privind fagotipizarea şi serotipizare tulpinilor de Salmonella
Datele referitoare la populaţiile de animale
Situaţia cu privire la bolile tuberculoză şi bruceloză
Datele probelor cu privire la agenţii zoonotici în produsele alimentare
Date sub formă de text.
• Importul datelor codificate pe baza terminologii standard EFSA (listele de selecţie);
• Dezvoltarea şi implementarea unui sistem automat de transmisie electronică (serviciu web)
pentru fişiere XML;
• Datele exportate trebuie să fie în concordanţă cu modele de date, cu terminologia standard şi cu
regulile de validare definite de către EFSA;
• Verificarea operativităţii transmiterii de date şi testarea sistemului;
• Transmiterea de seturi de date conforme în format XML către EFSA.
Page 54 of 91
2 .’’OC/EFSA/DCM/2013/05-CT03-Pilot project on the implementation of SSD2 in the frame of the
electronic transmission of harmonized data collection of analytical results to EFSA”- proiect semnat
între ANSVSA şi EFSA în luna iunie 2014
Obiectivul principal al acestui proiect este transmiterea datelor pilot în urmatoarele domenii:
• Monitorizarea biologică;
• Reziduuri de pesticide;
• Contaminanţi chimici;
• Aditivi alimentari.
La finalizarea proiectului România va avea implementat un sistem de raportare automată a
datelor analitice obţinute în urma investigaţiilor de laborator.
3. ’’Pilot Project on the collation and harmonization of Specific Requirements revision documents in
differit data collection domains in the frame of the implementation of the Standard Sample
Description v2’’ proiect semnat între ANSVSA şi EFSA în luna septembrie 2014
În cadrul acestui proiect, ANSVSA are obligaţia de a compila propunerile de modificare ale
sistemului SSD2 de la Cipru, Polonia, Olanda, Danemarca, Portugalia şi Franţa, şi de a decide,
împreună cu EFSA, varianta finală a sistemului care va fi implementată la nivelul statelor membre.
4.’’OC/EFSA/DATA/2014/01 LOT 2-CT01”- Implementation and testing of electronic submission in
XML, Excel and CSV formats of zoonoses, antimicrobial resistance and food-borne outbreak data
and updating the historical dataset’s’’ proiect semnat intre ANSVSA şi EFSA în luna Septembrie
2014.
Proiectul are scopul de a identifica, actualiza şi raporta date istorice din bazele de date cu
privire la zoonoze iar obiectivele principale sunt:
• Identificarea datelor istorice care trebuie să fie actualizate şi revizuite;
• Actualizarea datelor istorice cuprinse în baza de date referitoare la zoonoze folosind formatele
EFSA de transmitere DCM si XML.
• Raportarea cu privire la statisticile de sinteză privind numarul de înregistrări şi variabile
modificate, înlocuite sau nou introduse.
Page 55 of 91
Se urmăreşte, ca prin implementarea acestor tipuri de proiecte, finanţate integral din fonduri
europene, să se asigure României o dezvoltare la nivel european a sistemului de comunicare cu
instituţiile Comisiei Europene.
Proiecte finanţate din Fondul Social European
1. „Îmbunătăţirea prin creşterea eficacităţii şi a eficienţei sistemelor de control oficial în domeniul
siguranţei alimentelor în România, la nivel judeţean şi la frontiera UE, pentru conformitatea
acestora cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi îmbunătăţirea conţinutului rapoartelor
privind activităţile de control oficial desfăşurate”
Contractul a fost semnat în data de 21.10.2013 şi perioada de desfăşurare a proiectului este de
24 luni.
Obiectivul general al proiectului este creşterea eficacităţii şi a eficienţei sistemului de control
oficial în domeniul siguranţei alimentelor
Angajaţii de la nivelul autorităţii centrale, din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor judeţene şi specialişti din cadrul Punctelor de Inspecţie la Frontieră au participat
în cadrul proiectului la o serie de activităţi derulate în anul 2014 :
• Curs de formare manager proiect
• Curs de formare formator
• Curs de formare leadership a coordonatorilor de activitate în domeniul alimentelor de
origine nonanimală
• Îmbunătăţirea tehnicilor de prezentare
• Efectuarea controlului într-o unitate din domeniul alimentar
• Instruirea personalului implicat în sistemul de control oficial
2. „Îmbunătăţirea coordonării interinstituţionale şi asigurarea coerenţei procesului decizional la
nivel tehnic şi managerial în domeniul siguranţei alimentelor”
Contractul a fost semnat în data de 28.10.2013 şi perioada de desfăşurare a proiectului este de
18 luni.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea capacităţii administrative în domeniul
siguranţei alimentelor în România prin îmbunătăţirea coordonării interinstituţionale şi asigurarea
coerenţei procesului decizional.
Page 56 of 91
Specialişti din autorităţile competente din România cu atribuţii în domeniul siguranţei
alimentelor, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerului Sănătăţii, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice,
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor, au participat la activităţile care s-au desfăşurat în cadrul proiectului în anul 2014:
• Curs de management de proiect,
• Workshop în vederea elaborării documentelor Coordonarea siguranţei alimentelor la
nivel naţional şi a Liniilor directoare privind cooperarea şi dezvoltarea domeniului siguranţa
alimentelor,
• Sesiune de instruire a managerilor din cadrul autorităţilor care fac parte din grupul ţintă,
• Sesiune de instruire pentru personalul tehnic din aceste instituţii,
• Curs de formare de formatori pe domeniul siguranţei alimentelor.
3. “Eficientizarea structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de criză generate de consumul de
alimente cu impact asupra sănătăţii publice”
Contractul a fost semnat în data de 12.11.2013 şi perioada de desfăşurare a proiectului este de
18 luni.
Obiectivul general al proiectului este eficientizarea inter- şi intra-institutională în ceea ce
priveşte gestionarea situaţiilor de criză generate de consumul de alimente cu impact asupra sănătăţii
publice.
Activităţile care s-au desfăşurat în cadrul proiectului în anul 2014 s-au adresat unui grup ţintă
vizat direct, funcţionari publici din cadrul autorităţilor publice implicate în gestionarea crizelor
generate de alimente precum şi unui grup ţintă vizat indirect, reprezentat de alţi inspectori din cadrul
A.N.S.V.S.A, implicaţi în domeniul siguranţei alimentelor. Aceştia au participat în cadrul proiectului la
o serie de instruiri si grupuri de lucru :
• Seminarii cu reprezentanţii autorităţilor implicate în gestionarea situaţiilor de criză,
generate de alimente
• Grupuri de lucru în vederea dezvoltării planului de contingenţă pentru alimente si a
documentelor eferente
• Seminar la nivelul ANSVSA pentru prezentarea cadrului de reglementare privind
gestionarea situaţiilor de criză
• Curs privind planificarea, organizarea şi efectuarea programelor tehnice de instruire
Page 57 of 91
• Curs privind managementul proiectelor
• Curs privind gestionarea riscului.
Proiecte finanţate de Ministerul Afacerilor Externe
din Fondurile Asistenţei pentru Dezvoltare
1. Proiect bilateral România – Moldova - finanţat din fondurile asistenţei pentru dezvoltare -
Crearea şi funcţionarea Laboratorului pentru determinarea reziduurilor de pesticide în plante, sol şi
producţia de origine non-animală.
Proiectul are ca scop dotarea cu aparatură de înaltă performanţă a laboratorului pentru
determinarea reziduurilor de pesticide în plante, sol şi producţia de origine non-animală, precum şi de a
instrui experţii din Republica Moldova în domeniul pesticidelor.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a susţinut Agenţia
Naţională pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova în eforturile de informare şi
comunicare prin semnarea unui proiect de colaborare, „Planul de acţiuni pentru dezvoltarea unei
strategii de comunicare la nivel european”.
O echipă de experţi a desfăşurat o misiune de evaluare a nevoilor de informare şi comunicare
publică în domeniul siguranţei alimentare. Aceştia au evaluat situaţia existentă, necesităţile de
comunicare şi de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, au acordat asistenţă
colegilor moldoveni şi Guvernului Republicii Moldova în elaborarea Strategiei naţionale de
comunicare pe teme europene, care urmăreşte informarea şi comunicarea publică a beneficiilor
procesului de integrare europeană.
Colaborarea între ANSVSA şi ANSA în acest domeniu se încadrează în obiectivele asumate de
ANSVSA în cadrul Protocolului de cooperare instituţională între Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor (ANSA) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din
România (ANSVSA)- semnat la Chişinău în martie 2014.
Page 58 of 91
2. Proiect ’’Misiune de evaluare a nevoilor din domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor în unele state din regiunea Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (Mena)” –Egipt, Tunisia
şi Palestina
Proiectul are ca scop consolidarea relaţiilor cu statele din regiunea MENA în vederea
identificării oportunităţilor de colaborare şi a dezvoltării relaţiilor comerciale între aceste state,
România şi Republica Moldova.
Regiunea MENA a căpătat un interes deosebit pentru Romania în cadrul Politicii Europene de
Vecinătate ce constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinatate şi vizează intensificarea
cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate şi bună vecinatate, a
unui‚’’ cerc de prieteni” la frontiera Uniunii.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor işi propune să
continue strategia de transfer a expertizei romaneşti în statele MENA în domenii specifice de activitate
care se înscriu în Planul de Acţiune al Uniunii Europene, dar şi de extindere a pieţelor de desfacere
pentru animalele vii şi produsele de origine animală din România.
În cursul anului 2014 a avut loc în Egipt o vizită de către o echipă de experţi din cadrul
A.N.S.V.S.A. A fost discutat şi agreat un cadru general al certificatelor sanitare veterinare necesare
demarării exporturilor de bovine şi ovine vii, carne şi produse din carne provenite de la acestea precum
şi lapte.
Tot în acest cadru, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere pentru întâlnirea şi dezvoltarea
relaţiilor bilaterale de cooperare în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor şi un Plan de
acţiuni prin care ANSVSA sprijină serviciile sanitare veterinare din Egipt în implementarea
standardelor sanitare şi fitosanitare.
Page 59 of 91
6. Organizarea activităţii în domeniul siguranţei şi calităţii alimentelor, în colaborare cu alte
autorităţi abilitate implicate, conform limitelor de competenţă legale.
Planul Naţional de Control Unic Integrat (PNCUI)
Planul Naţional de Control Integrat este elaborat in conformitate cu cerinţele Regulamentului
Comunităţii Europene nr. 882/2004, referitor la controalele oficiale.
Acest Regulament stabileşte principiile şi abordarea de care trebuie să ţină cont autorităţile
competente din Statele Membre ale Uniunii Europene ce deţin responsabilitatea pentru monitorizarea şi
respectarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi alimentele şi cu regulile privind
sănătatea şi bunăstarea animalelor (respectiv „autorităţile competente” responsabile de organizarea şi
efectuarea „controalelor oficiale”).
În cadrul şedintei Comitetului Interministerial din data de 23 septembrie 2013, s-a stabilit să
fie demarată elaborarea Planului Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României pentru
perioada 2014 – 2016.
Perioada de valabilitate a PNC este de 3 ani, de la 1 ianuarie 2014 pana la 31 decembrie 2016.
În conformitate cu reglementarile UE, Planul va fi revizuit atunci când este cazul, cel puţin
odată pe an. Rapoartele vor fi trimise anual Comisiei Europene pentru a fi furnizate informatii privind
modul în care Planul de Control este implementat.
Planul Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României este elaborat de către
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu celelalte
autorităţi competente pentru organizarea şi efectuarea de controale oficiale din România şi anume:
- Ministerul Sănătăţii (MS ),
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR),
- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC),
- Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC),
şi alte structuri cu atribuţii privind controlul oficial, precum cele ale:
- Ministerului Afacerilor Interne (MAI)
- Ministerului Justiţiei (MJ),
- Ministerului Apararii Naţionale (MAN).
Macheta pentru Planul Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României 2014-2016 a
fost transmisă de către ANSVSA la autorităţile implicate în elaborarea acestuia şi fiecare autoritate a
Page 60 of 91
completat pentru domeniul său de responsabilitate (au fost transmise observaţii/comentarii pe macheta
de Plan, acolo unde a fost cazul) şi aceste observaţii au fost inserate în textul din Plan .
Planul Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României pentru perioada 2014 – 2016
a fost adoptat în cadrul şedintei Comitetului Interministerial pentru supravegherea şi controlul oficial
al alimentelor din data de 27.03.2014.
Urmare a discuţiilor în cadrul acestei şedinţe a fost creat un nou capitol privind Sistemul de
control al organismelor modificate genetic, în care au fost transferate toate informaţiile privind OMG
de la capitolul 4.6. al Sistemului de Control pentru Alimente.
Planul Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României pentru perioada 2014 – 2016, a fost
transmis la Comisia Europeană, în format electronic.
Raportul elaborat în 2014 privind implementarea PNCUI în România în anul 2013
Raportul privind implementarea PNCUI se întocmeşte anual pentru activitatea desfăşurată în
anul anterior şi se transmite Comisiei Europene până la data de 30 iunie.
Având în vedere procesul de restructurare organizatorică prin care au trecut toate instituţiile
membre ale grupului de lucru pentru elaborarea Raportului PNCUI, formele finale ale Raportului şi
Sumarului acestuia au fost elaborate în cursul lunii octombrie 2014.
În cadrul şedinţei Comitetului Interministerial pentru supravegherea şi controlul oficial al
alimentelor şi hranei pentru animale organizată în 12.11.2014 a fost adoptat Raportul privind
implementarea PNCUI în 2013. Raportul a fost transmis la Reprezentanţei permanente a României la
Bruxelles.
Planul Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României, precum şi Raportul privind
implementarea acestui plan sunt disponibile publicului pe site-ul www.ansvsa.ro.
Comitetul Interministerial
Nivel central
Comitetul interministerial înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 194/2006 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru supravegherea şi controlul oficial al
alimentelor şi hranei pentru animale şi care asigură colaborarea dintre autorităţile competente cu
atribuţii în domeniul siguranţei alimentelor a programat în cursul anului 2014 două şedinţe.
Page 61 of 91
27.03.2014:
• Adoptarea Planului Naţional Unic Multianual Integrat de Control al României pentru
perioada 2014 – 2016;
• Discuţii privind raportul Planului Naţional Unic Multianual Integrat de Control al
României pentru anul 2013 şi sumarul acestui raport;
• Misiuni de evaluare DG SANCO-FVO în anul 2014;
12.11.2014:
• Prezentarea documentelor “Coordonarea siguranţei alimentelor la nivel naţional”, “Linii
directoare privind cooperarea şi dezvoltarea domeniului siguranţei alimentelor”. Discuţii;
• Adoptarea raportului privind implementarea Planului Naţional Unic Multianual Integrat
de Control al României în anul 2013 şi a sumarului acestui raport;
• Aprobarea Programului Naţional de control al reziduurilor de pesticide din produse de
origine animală, vegetală şi alimente pentru copii pentru anii 2015-2017;
• Introducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în protocolul de
colaborare interinstituţională privind realizarea controlului oficial în domeniul alimentelor;
• Colaborarea între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor şi Ministerul Sănătăţii privind aditivii alimentari (transmiterea documentelor legislative în
stadiul de proiect în cadrul grupurilor de lucru CE) şi suplimentele alimentare (controlul oficial);
• Discuţii privind misiunea de audit general al FVO în România – noiembrie 2014;
Nivel teritorial
În cursul anului 2009 a fost emisă Nota de serviciu nr. 3303/12.06.2009 prin care s-a dispus
organizarea la nivel judeţean, similar Comitetului Interministerial al ANSVSA, a Comitetelor formate
din reprezentanţii tuturor autorităţilor implicate în domeniul siguranţei alimentelor şi furajelor.
Comitetele de la nivel judeţean au fost organizate cu scopul de a discuta aspecte legate de
activitatea de control oficial în domeniul alimentar în vederea îmbunătăţirii coordonării dintre
autorităţile competente la nivel judeţean.
Urmare a solicitării datelor de la nivel judeţean, au fost primite raportări de la 10 judeţe, iar
numărul şedinţelor organizate în cursul anului 2014 a fost de 20, după cum urmează:
Toate judeţele care au raportat organizarea de şedinţe cu participarea reprezentanţilor
instituţiilor membre ale Comitetului Interinstituţional la nivel judeţean, au menţionat ca subiecte
discutate: planuri comune privind coordonarea acţiunilor de supraveghere şi control a modului de
Page 62 of 91
producere, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare; îmbunătăţirea colaborării
interinstituţionale la nivel local; organizarea controalelor comune, stabilirea responsabilităţilor şi
limitelor de competenţă ale autorităţilor participante în domeniul controlului oficial, informări privind
rezultatele acestora, prezentare noutăţi legislative în domeniile comune de acţiune, discuţii privind
domenii ca etichetarea produselor alimentare, returul produselor alimentare, asigurarea trasabilităţii,
OMG, contaminanţi şi reziduuri de pesticide, controlul produselor alimentare tradiţionale, alimentaţia
în şcoli şi a programului “laptele şi cornul”, măsuri şi controale suplimenatare care să permită
verificarea siguranţei alimentelor în perioada Sărbatorilor Pascale şi a Sărbatorilor de iarnă.
Protocoale şi activităţi comune cu alte instituţii
În acest an au fost semnate mai multe protocoale de colaborare cu instituţii ale statului cu
atribuţii în domeniul controlului: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
De asemenea, a fost semnat şi Protocolulul de Colaborare cu M.A.D.R., pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale în domeniul depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi a
produselor de panificaţie;
Au avut loc acţiuni comune de control cu Ministerul Afacerilor Interne, în domeniul combaterii
fraudelor la producătorii/comercianţii de produse alimentare de origine animală;
În urma deplasărilor în teritoriu, au fost controlate 43 obiective specifice domeniului siguranţei
alimentelor de origine animală şi nonanimală, iar în urma neconformităţilor constatate, s-au aplicat
sancţiuni contravenţionale
Au fost realizate acţiuni comune de control, la cererea IPJ Galati, în judeţul Botoşani, unde a
fost controlat 1 obiectiv iar în urma neconformităţilor constatate au fost aplicate 2 sancţiuni
contravenţionale, în valoare de 8200 lei, conform HG nr.984/2005 cu modificările şi completarile
ulterioare.
La solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost realizate acţiuni comune de
control in judeţele Constanţa, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Iaşi, Neamţ, Giurgiu, Olt, Prahova, Bistriţa
Năsăud, Cluj, Covasna, Argeş, Gorj, unde a fost controlat un număr de 87 de obiective (18 din industria
alimentară şi 69 de obiective în domeniul sănătăţii animale) unde au fost aplicate un număr de 30 de
sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.400 lei, 15 avertismente, 2 Ordonanţe de Suspendare a
Activităţii şi 2 Ordonanţe de Interzicerea a Activităţii.
Page 63 of 91
ACTIVITATEA REŢELEI LABORATOARELOR A.N.S.V.S.A.
În cadrul A.N.S.V.S.A. funcţionează o reţea naţională de laboratoare sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor de stat, formată din 41 de laboratoare judeţene şi trei Institute Naţionale de
Referinţă, care efectuează analize acreditate în sistemul calităţii, singurele recunoscute ca suport al
controlului oficial pe domeniile de competenţă.
Prin intermediul acestei reţele de laboratoarelor se efectuează analize în cadrul Programului
acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control, dar şi ca urmare a solicitărilor curente primite din
partea entităţilor de stat, a societăţilor comerciale şi a persoanelor fizice.
INSTITUTUL DE DIAGNOSTIC ŞI SĂNĂTATE ANIMALĂ – IDSA
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală este o instituţie publică cu personalitate juridică ce
funcţionează ca autoritate de referinţă la nivel naţional în probleme de diagnostic şi supraveghere
medical veterinară, sănătate şi bunăstare animală şi medicină legală veterinară; realizează coordonarea
metodologică a activităţii laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, testarea
competenţelor tehnice ale acestora; cercetarea, asimilarea, omologarea şi introducerea în practica de
laborator a metodelor şi tehnicilor noi de diagnostic; precizarea sau confirmarea diagnosticului în
situaţii deosebite, expertiză de diagnostic, statistică, analiză de risc şi prognoză sanitară veterinară.
Analize de laborator şi monitorizarea bolilor produse de agenţi patogeni de natură infecţioasă şi
parazitară
În decursul anului 2014, institutul a recepţionat un număr de 44.258 probe, aprelucrat primar un
număr de 49.982 eşantioane şi a introdus în sistem 6.377 de cereri de analiză.
În cadrul controlului oficial, au fost examinate un număr de 47.592 probe pentru care au fost
efectuare 15.859 examene de laborator şi 90.979 analize de laborator, din care: 23.076 probe au fost
recepţionate în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la
animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de
identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor şi ecvideelor, supuse la 11.504
examene de laborator şi 37.620 analize de laborator, iar 24.516 probe au fost recepţionate în
programele anuale şi multianuale de eradicare, combatere şi monitorizare a anumitor boli ale
Page 64 of 91
animalelor şi zoonoze, implementate în Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală şi supuse la 4.355
examene de laborator şi 53.359 analize de laborator.
În cursul anului 2014 au fost recepţionate, în regim contracost, 7.310 probe pentru care au fost
efectuate 3.244 examene de laborator şi 29.215 analize de laborator, din care: 5.083 probe în Programul
acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de
la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor,
suinelor, ovinelor şi caprinelor şi ecvideelor, supuse la 2.682 examene de laborator şi 17.733 analize de
laborator, precum şi 2.227 probe primite la solicitarea proprietarilor sau deţinătorilor de animale, pentru
care au fost efectuate 562 examene de laborator şi 11.482 analize de laborator.
Pentru confirmarea/infirmarea rezultatelor obţinute de către laboratoarele sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor judeţene, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală au fost
examinate un număr de 3.704 probe prin 762 examene de laborator şi 41.525 analize de laborator. Ca
urmare a rezultatelor obţinute, au fost confirmate rezultatele laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene pentru 3.389 probe supuse la 724 examene de laborator şi 35.223 analize
de laborator, pentru restul de 315 probe supuse la 38 examene de laborator şi 6.302 analize de laborator
rezultatele nu au fost confirmate.
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a efectuat, pe parcursul anului 2014, expertiza
medico-legală prin examene morfopatologice pentru 30 probe, din care: 3 probe au fost transmise de
alte persoane juridice decât direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, cu
finanţare din fonduri publice, iar 27 probe au provenit de la persoane juridice sau fizice, examinarea
fiind efectuată la cerere şi contracost.
Pentru expertiză medico-legală prin alte examene decât cele morfopatologice au fost examinate
75 probe prin 15 examene de laborator şi 390 analize de laborator. Dintre acestea, 4 probe au fost
analizate la cererea direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, fiind
efectuate 6 examene de laborator şi 117 analize de laborator; 7 probe au fost analizate la cererea altor
persoane juridice decât direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, cu
finanţare din fonduri publice, fiind efectuate 7 examene de laborator şi 22 analize de laborator; 64
probe au fost analizate la cererea unor persoane juridice sau fizice, la cerere şi contracost, cu efectuarea
a 2 examene de laborator şi 251 analize de laborator.
Au fost izolate şi identificate un număr de 523 tulpini de agenţi patogeni, efectuându-se, în
acest sens, 218 examene de laborator şi 20.816 analize de laborator pentru 867 probe. 45 agenţi
patogeni au fost caracterizaţi fenotipic şi genotipic, prin efectuarea a 4 examene de laborator şi 1.146
analize de laborator specifice. De asemenea, 1.221 tulpini Salmonella au fost tipizate serologic prin
realizarea a 12 examene de laborator şi 32.623 analize de laborator specifice.
Page 65 of 91
Din cele 799 tulpini de agenţi patogeni existenţi în colecţia Institutului de Diagnostic şi Sănătate
Animală, în anul 2014, au fost pasate 109 tulpini prin realizarea a 1.650 analize de laborator specifice.
Colecţia de agenţi patogeni a Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală a fost îmbogăţită, în
cursul anului 2014, cu 166 noi tulpini, astfel încât colecţia de tulpini de agenţi patogeni din Institutul de
Diagnostic şi Sănătate Animală este, în prezent, de 965.
S-au realizat 4 examene de laborator şi 632 analize de laborator pentru monitorizarea
antibiorezistenţei a 37 tulpini de Salmonella spp., precum şi 9 examene de laborator şi 2.268 analize de
laborator pentru monitorizarea antibiorezistenţei a 217 tulpini de alte bacterii patogene.
În Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală s-au produs 875,552 litri din 124 de tipuri
diferite de medii de cultură repartizaţi în 39.527 recipienţi, 40,631 de litri din 76 tipuri diferite de
culturi celulare, repartizaţi în 1.463 tuburi sau plăci cu culturi celulare, precum şi 7.209 litri din 8 tipuri
diferite de soluţii.
În cursul anului 2014 în Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală au fost produse 150
etaloane naţionale utilizate în activitatea curentă a institutului.
Au fost realizate 399 examene de laborator şi 500 analize de laborator pentru 297 probe în
cadrul acţiunii de supraveghere a sănătăţii şi bunăstării animalelor de laborator din biobază, precum şi
901 examene de laborator şi 893 analize de laborator pentru 902 probe în cadrul a 675 acţiuni de
verificare a eficienţei decontaminării.
Pentru verificarea calităţii apei cu utilizare tehnică au fost efectuate 22 analize laborator pentru
22 probe apă destinată autoclavării şi 22 analize laborator pentru 11 probe apă provenită din punctul de
ieşire din unitatea de Înaltă Biosecuritate.
Metode de diagnostic
În cursul anului 2014, au fost asimilate 10 noi metode de diagnostic de laborator, pentru care au
fost efectuate 105 analize de laborator pentru 67 probe; au fost validare 40 metode diagnostic pentru
care au fost realizate 523 examene de laborator şi 8.8216 analize de laborator pentru 977 probe.
Cu prilejul auditului de supraveghere a acreditării efectuat de RENAR, în anul 2014 au fost
introduse la acreditare 48 metode, 217 metode au fost reacreditate, iar 11 metode au fost retrase de la
acreditare.
În scopul menţinerii capabilităţii de diagnostic a metodelor acreditate, utilizate pentru probe a
căror frecvenţă de recepţie este una redusă, pentru 59 metode acreditate, utilizate la intervale mari de
Page 66 of 91
timp, dar pentru care este necesară menţinerea capabilităţii de diagnostic au fost efectuate 443 examene
de laborator şi 2.186 analize de laborator pentru 246 probe. De asemenea, au revizuite 7 manuale de
diagnostic.
Pentru armonizarea diagnosticului de laborator cu standardele internaţionale şi pentru
menţinerea competenţelor în domeniul diagnosticului de laborator, specialiştii din Institutul de
Diagnostic şi Sănătate Animală au participat la 48 de acţiuni PT/ILC, prin accesarea a 53 scheme de
încercări de competenţă organizate de Laboratoarele de Referinţă ale Uniunii Europene, 545 probe
fiind supuse la 784 examene de laborator şi 17.011 analize de laborator. În acelaşi scop, specialiştii din
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală au participat la 3 de acţiuni PT/ILC, prin accesarea a 3
scheme de încercări de competenţă organizate de Laboratoarele de Referinţă ale Organizaţiei Mondiale
pentru Sănătatea Animalelor (OIE), 15 probe fiind supuse la 33 examene de laborator şi 45 analize de
laborator; precum şi la 15 de acţiuni PT/ILC, prin accesarea a 15 scheme de încercări de competenţă
organizate de alte Instituţii şi organizaţii în domeniu, acreditate internaţional, 63 probe fiind supuse la
148 examene de laborator şi 527 analize de laborator.
Pentru verificarea valorii de diagnostic prin testare de laborator, au fost efectuate 2.268
examene de laborator şi 6.599 analize de laborator pentru un număr de 53 kituri şi 12 reagenţi de
diagnostic. De asemenea a fost testat un produs medicamentos, fiind efectuate, în acest sens,12 analize
de laborator.
Pentru monitorizarea bolilor produse de agenţi patogeni de natură infecţioasă şi parazitară,
inclusiv a bolilor transmisibile de la animale la om, au fost efectuate 422 acţiuni de biostatistică
medicală veterinară.
Cercetare şi lucrări ştiinţifice de specialitate
Au fost întreprinse 12 activităţi în cadrul unor programe tehnice gestionate de Institutul de
Diagnostic şi Sănătate Animală sau la care a participat, în acest sens, fiind elaborate 96 documente
diverse.
Au fost efectuate 433 examene de laborator şi 249 analize de laborator pentru 236 probe în
cadrul a 6 fişe de investigaţie privind evaluarea implicării parazitofaunei în statusul de sănătate al
animalelor.
Specialiştii Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală au elaborat unui număr de 9 lucrări
ştiinţifice originale, din care 7 au fost comunicate la manifestări ştiinţifice naţionale (congrese,
simpozioane, workshop-uri, etc) şi 2 la cele internaţionale, 6 dintre acestea fiind şi publicate publicate
în reviste ştiinţifice de profil de la nivel naţional.
Page 67 of 91
31 specialişti ai Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală au participat la 42 evenimente
naţionale cu caracter ştiinţific şi 18 specialişti au participat la 16 evenimente internaţionale cu caracter
ştiinţific.
Au fost efectuate 3 acţiuni de informare a populaţiei privind apărarea sănătăţii şi bunăstării
animalelor şi a sănătăţii publice, precum şi 4 acţiuni în relaţie cu operatorii din domeniul sănătăţii
animalelor, asociaţii de crescători de animale, patronate şi organizaţii nonguvernamentale de profil.
Au fost elaborate, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, 4 sinteze, 25 de
recenzii şi 2 prelucrări ale unor lucrări şi documente ştiinţifice publicate în presa ştiinţifică
internaţională.
Activitatea specialiştilor Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală a mai cuprins şi
elaborarea unui număr de 33 de buletine informative tematice ce au fost transmise laboratoarelor
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, pentru uz intern.
Acţiuni de audit, evaluări şi inspecţii
Specialiştii Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală au fost solicitaţi şi au participat la 24
acţiuni de audit de secundă parte la nivelul laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, la 2 acţiuni de audit de secundă parte la cerere la nivelul laboratoarelor autorizate
sanitar veterinar, la 4 acţiuni de inspecţie şi la 3 controale administrative.
Specialiştii Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală au acordat consultanţă tehnică pentru
domeniile de competenţă în cazul a 209 solicitări provenite din domeniul specific de activitate şi de la
clienţi, persoane fizice şi juridice.
Pentru soluţionarea unor situaţii epidemiologice deosebite, specialiştii din Institutul de
Diagnostic şi Sănătate Animală au participat la 12 acţiuni de deplasare în teren, fiind prelevate 109
probe pentru diagnostic de laborator.
În vederea evaluării activităţii laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene în scopul desemnării, arondării sau subcontractării au fost efectuate 654 acţiuni de evaluare a
conformităţii în scop de desemnare, 84 acţiuni de evaluare a conformităţii în scop de supraveghere a
desemnării, 525 acţiuni de evaluare a conformităţii în scop de arondare şi 7 acţiuni de evaluare a
conformităţii in scop de subcontractare.
Page 68 of 91
Participare la misiunile FVO – Comisia Europeană
În cadrul acţiunilor de audit şi inspecţie efectuate în România, în cursul anului 2014, de către
experţii FVO-Comisia Europeană, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a participat la acţiuni
pentru următoarele domenii:
• evaluarea generală a serviciilor veterinare din România
• pesta porcină clasică
• TRACES
Experţi FVO au constatat şi au evaluat pozitiv, îmbunătăţirea, în mod constant şi progresiv,
atât a activităţii specifice, cât şi a activităţii de coordonare tehnică şi metodologică a laboratoarelor
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, ceea ce crează premizele unui standard
superior de supraveghere corespunzătoare şi eficientă a statusului de sănătate a efectivelor de animale
din România.
Dezvoltarea şi menţinerea competenţelor în domeniile specifice de activitate
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a organizat, în acest sens, un număr de 137 de
acţiuni de instruire la care au participat 1.398 specialişti, după cum urmează: 81 acţiuni la care au
participat 455 specialişti din cadrul laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene; 8 acţiuni la care au participat 209 specialişti din cadrul structurilor administrative ale
direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene; 10 acţiuni la care au participat 25
specialişti din cadrul altor instituţii bugetare cu incidenţă în domeniul sanitar veterinar (în regim la
cerere); 35 acţiuni la care au participat 691 specialişti ce activează în cadrul unor persoane juridice de
profil sau cu incidenţă în domeniul sanitar veterinar (în regim la cerere şi contracost); precum şi 8
acţiuni la care au participat 18 persoane fizice (în regim la cerere şi contracost).
Pentru verificarea capabilităţii de diagnostic a tuturor laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a organizat 27 acţiuni de
testare a competenţelor prin lansarea a 41 scheme de încercări de competenţă, pentru care au fost
calibrate 2.520 probe. În acelaşi scop, pentru 16 persoane juridice de profil sau cu incidenţă în
domeniul sanitar veterinar (în regim la cerere şi contracost) au fost organizate 11 acţiuni de testare a
competenţelor prin lansarea a 13 scheme de încercări de competenţă, pentru care au fost calibrate 65
probe.
Page 69 of 91
Pentru dezvoltarea profesională continuă şi menţinerea abilităţilor profesionale, în Institutul de
Diagnostic şi Sănătate Animală au fost organizate 84 acţiuni de instruire cu participarea a 59 specialişti.
În acelaşi scop, la 26 acţiuni de instruire desfăşurate în România au participat 21 specialişti, iar la 20
acţiuni de instruire desfăşurate în străinătate au participat 13 specialişti.
INSTITUTUL DE IGIENĂ ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică veterinară este institutul de referinţă în domeniul
controlului de laborator al produselor alimentare şi hranei pentru animale, în sectoarele şi domeniile de
activitate stabilite de legislaţia sanitară veterinară în vigoare, precum şi ca organism central de
îndrumare tehnică şi metodologică, efectuează încercări şi/sau expertize la produsele alimentare şi la
hranea pentru animale pentru parametrii de integritate prevăzuţi în normele de calitate ale produselor,
în normele sanitare veterinare, în alte reglementări UE şi în Tratate sau Convenţii la care România este
parte.
Participarea la elaborarea şi desfăşurarea programului acţiunilor de supraveghere şi control al
bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia
mediului.
Participarea la realizarea siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale, de la
producerea până la distribuirea acestora.
În cursul anului 2014 au fost analizate un numar de 15.968 unităţi de probe, pentru care au fost
efectuate 23.465 teste (grafic nr. 1).
Nr CA acceptate Nr. unitati de probe analizate Nr. teste efectuate
Control oficial 4891 9477 15435
La cerere 3396 6491 8030
Total 8287 15968 23465
4891
9477
15435
3396
649180308287
15968
23465
0
5000
10000
15000
20000
25000
CA acceptate, probe analizate si teste efectuate în 2014
Page 70 of 91
Conform reglementărilor europene şi naţionale de aplicare a Sistemului Rapid de Alertă pentru
Alimente şi Furaje (RASFF), au fost monitorizate şi prelucrate datele în vederea notificării situaţiilor ce
impun schimbul rapid de informaţii a riscurilor prezentate de alimente şi furaje pentru sănătatea
umană, fiind transmise 33 informări punctelor de contact SRAAF judeţene precum şi ANSVSA ( pe
adresa de e-mail [email protected]), pentru 68 probe neconforme, astfel:
- 30 probe rinichi cabalină pentru conţinutul în cadmiu;
- 2 probe ficat pui pentru conţinutul în reziduuri de nicarbazin(coccidiostatice);
- 2 probe urină pentru conţinutul în zearalenonă, Alfa şi Beta-zearalenol, Alfa şi Beta
zearalanol;
- 2 probe miere polifloră pentru conţinutul în reziduuri de streptomicină;
- 2 probe produse lactate la parametrul Enterobacteriaceae ;
- 3 probe carne la parametrul Salmonella spp;
- 1 probă pastă mici amestec la parametrul Salmonella spp;
- 2 probe bureţi abrazivi - carcasă porc la parametrul Salmonella spp;
- la 1 produs din carne s-a detectat toxina botulinică;
- 1 probă făină de grâu albă la parametrul drojdii şi mucegaiuri;
- 2 probe carne la parametrul Listeria monocytogenes;
- 2 probe carne ale căror rezultate au indicat o falsificare în urma determinării speciei de
provenienţă a cărnii;
- 2 probe băuturi racoritoare la parametrul acid benzoic ;
- 1 probă apă pentru conţinutul în azotiţi şi amoniu;
- 3 probe apă pentru conţinutul în azotiţi;
- 2 probe miere pentru conţinutul în hidroximetilfurfural (HMF);
- 2 produse din carne pentru conţinutul în azotiţi;
- 1 probă apă la parametrul E.coli;
- 2 probe peşte la examenul parazitologic ;
- 1 probă peşte la parametrul azot bazic volatil total (ABVT);
- 1 probă furaj pentru peşti nu a corespuns cu fişa tehnică a produsului privind prezenţa
componentelor de animal terestru;
- 1 probă porumb boabe ecologic pentru conţinutul în Aflatoxina B1;
- 1 probă hrană pentru animale pentru conţinutul în Aflatoxina B1 ;
- 1 probă amestec condimente la parametrul drojdii şi mucegaiuri;
Page 71 of 91
Pentru confirmarea rezultatelor pozitive/neconforme, serotipizarea tulpinilor izolate,
identificare specie şi testarea rezistenţei antimicrobiane, transmise de L.S.V.S.A. şi de alte laboratoare
din domeniul de activitate al I.I.S.P.V. în cursul anului 2014 au fost analizate un număr de 1076 unităţi
de probe neconforme şi tulpini, astfel:
- 24 confirmări: 1 Aflatoxina M1 în lapte; 2 Aflatoxina B1 în nutreţuri combinate şi
cereale boabe /subproduse, 1 Ochratoxina A din nutreţuri combinate; 3 PAP (proteine animale
procesate) în nutreţuri combinate şi 9 Cadmiu în ţesut muscular şi renal, 1 reziduuri de streptomicină
în miere, 1 reziduuri de nitrofurani în peşte, 6 reziduuri de tetracicline în ţesut muscular pasăre şi lapte;
- 11 confirmări tulpini: 1 tulpină de Campylobacter; 10 tulpini de Stafilococ c.p.;
- 7 confirmări Trichinella spp. din carne proaspătă;
- 146 probe constituite din larve izolate pentru identificare specie de Trichinella spp.;
- 1 probă carne proaspătă pentru identificarea speciei de provenienţă;
- 676 tulpini pentru confirmari definitive prin serotipizare: 390 tulpini Salmonella; 198
tulpini E. Coli; 88 tulpini de Listeria monocytogenes;
- 564 tulpini testate pentru testarea susceptibilităţii la antimicrobiene: 355 tulpini
Salmonella; 198 tulpini E. Coli; 10 tulpini Stafilococ c.p. şi 1 tulpină de Campylobacter.
Toate buletinele de analiză pentru tulpinile izolate de L.S.V.S.A. judeţene şi serotipizate de către
I.I.S.P.V., precum şi buletinele de analiză pentru confirmări sau rezultate neconforme, au fost
transmise în cel mai scurt timp către D.S.V.S.A judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Participarea la desfăşurarea Programelor speciale
Conform strategiei stabilite de A.N.S.V.S.A., Institutul de Igienă şi Sănătate Publică a
participat în cursul anului 2014, la realizarea:
- Planului de control coordonat, derulat în luna mai, în scopul stabilirii prevalenței unor
practici frauduloase în etichetarea anumitor alimente comercializate, conform Recomandării Comisiei
2014/180/EU, I.I.S.P.V. fiind desemnat (Nota de Serviciu A.N.S.V.S.A. 26222/05.05.2014) să
analizeze probele prelevate pentru identificarea ADN specia cal;
- Programului specific privind controlul contaminanţilor şi al nivelului de contaminare
radioactivă în alimentele de origine animală pentru anul 2014, conform Nota de Serviciu A.N.S.V.S.A.
nr. 25687/12.03.2014;
Page 72 of 91
Participarea la elaborarea de ghiduri, instrucţiuni şi precizări tehnice în domeniul său de
activitate
În scopul îndeplinirii obiectivelor specifice derivate din obiectivul general ,,Creşterea
eficacităţii activităţii LSVSA şi îmbunătăţirea raportului calitate-preţ pentru reducerea costurilor
generate de activităţile analitice” prevăzut de Ord. A.N.S.V.S.A. nr.20/2014, institutul a elaborat
,,Nomenclatorul metodelor analitice utilizate în controlul hranei pentru animale şi a produselor
alimentare”, a participat la revizuirea procedurii ,,Desemnarea laboratoarelor care pot efectua analiza
probelor prelevate în cadrul controlului oficial privind hrana pentru animale şi produsele alimentare,
sănătatea şi bunăstarea animalelor” şi la elaborarea ,,Ghidului destinat laboratoarelor sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor subordonate autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor privind prioritizarea acreditării analizelor (încercărilor) de laborator”, etc.
De asemenea, în scopul îndeplinirii cerinţelor ghidului de aplicare pentru politica P-05
„TRASABILITATEA REZULTATELOR MĂSURĂRILOR”, referitor la etalonarea internă a
echipamentelor, a elaborat şi transmis L.S.V.S.A. judeţene o procedură de etalonare internă pentru
echipamentele implicate în determinările cromatografice. Acestă acţiune a fost impusă de lipsa
furnizorilor de etalonare pentru domeniul cromatografie, care să asigure sursele de trasabilitate
recunoscute RENAR.
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a elaborat şi transmis spre evaluare şi
aprobare A.N.S.V.S.A următoarele materiale:
- Propuneri privind Programul de Supraveghere pentru 2014, pe domeniul specific de activitate,
astfel: criteriile microbiologice şi parametrii fizico-chimici de siguranţă pentru alimente de origine
animală; gradul de contaminare radiocativă şi tratamentul cu radiaţii ionizante; reziduurile la animalele
vii şi produsele acestora; secţiunea alergeni, controlul oficial al hranei pentru animale precum şi
anexele detaliate ale grupelor de substanţe ce vor fi monitorizate;
- Arondarea judeţelor pentru efectuarea analizelor probelor prelevate în control oficial, pentru
domeniile siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale, în laboratoarele desemnate de A..N.S.V.S.A..,
în conformitate cu prevederile Reg 882/2004;
Elaborarea de informări şi rapoarte tehnice privind activitatea L.S.V.S.A. judeţene
Pentru colectarea datelor din teritoriu au fost actualizate şi modificate fişele de raportare si
monitorizare on-line pe anul 2014, cu privire la sistemul de raportare a datelor în ceea ce priveşte
Page 73 of 91
situaţia zoonozelor, a agenţilor zoonotici şi a rezistenţei antimicrobiene a acestora în domeniul sănătăţii
publice veterinare, precum şi situaţia toxiinfecţiilor alimentare, în acord cu cerinţele EFSA şi a
Programului naţional de supraveghere.
În baza datelor furnizate de către D.S.V.S.A. judeţene şi a municipiului Bucureşti au fost elaborate
informări şi rapoarte tehnice privind activitatea D.S.V.S.A.- lor judeţene referitoare la:
- Monitorizarea trimestrială privind activitatea laboratoarelor în domeniul siguranţei produselor
alimentare şi a hranei pentru animale a D.S.V.S.A.-urilor judeţene, respectiv întocmirea „Informării
privind activitatea laboratoarelor D.S.V.S.A. judeţene” conform fişelor de raportare on-line (fişele L1-
L9) şi a « Formularului armonizat Excell pentru raportarea situaţiei privind expertiza furajelor »;
- Colectarea, centralizarea şi întocmirea raportării lunare a situaţiei privind parametrii de
calitate şi salubritate a laptelui materie primă;
- Colectarea, verificarea, centralizarea şi întocmirea raportării situaţiilor trimestriale privind
subprodusele animale ce nu sunt destinate consumului uman, respectiv Anexa 8, conform Ord.
80/2005;
Audituri externe (MISIUNI DG SANCO - FVO,
Evaluări EURL, Audituri A.N.S.V.S.A. etc.)
În anul 2014 specialiştii din I.I.S.P.V. au răspuns solicitărilor experţilor/auditorilor DG SANCO
- FVO, EURL, A.N.S.V.S.A. pentru buna desfăşurare a următoarelor misiuni:
- Misiunea cu numărul de referinţă (SANCO)FVO/7225/2014 pentru evaluarea acţiunilor
întreprinse de către autorităţile competente din România în legătură cu controalele oficiale privind
siguranţa alimentelor, în special pentru carne şi produse din carne;
- Misiunea de audit general DG(SANCO)/2014-7016, în scopul actualizării profilului de ţară al
României;
- Evaluarea EURL Dioxin cu privire la implementarea prevederilor reglementărilor în domeniu,
de către L.N.R. Pesticide şi PCB-uri neasemănătoare dioxinei din cadrul I.I.S.P.V. şi laboratoarele
judeţene desemnate să efectueze determinarea reziduurilor de pesticide şi PCB-uri.
- Misiunea de audit pentru evaluarea eficacităţii sistemului de control oficial din domeniul
igienei peştelui şi a produselor din pescuit, conform Programului de Audit al Direcţiei de Audit,
aprobat de Preşedintele ANSVSA;
- Misiunea de audit pentru evaluarea eficacităţii sistemului de control oficial din domeniul
hranei animalelor de la fermă, de la care se obţin produse alimentare destinate consumului uman,
conform Programului de Audit al Direcţiei de Audit, aprobat de Preşedintele A.N.S.V.S.A.;
Page 74 of 91
Menţinerea şi dezvoltarea sistemului de management al
calităţii conform sr en iso 17025/2005
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a obţinut acreditarea iniţială în 2002, fiind
primul laborator acreditat din reţeaua A.N.S.V.S.A. În 2014 s-a derulat evaluarea RENAR de
supraveghere (107 încercări) împreună cu cea de extindere a domeniului acreditat, institutul aflându-se
în al patrulea ciclu de acreditare. Constatările evaluării au reconfirmat competenţa pentru efectuarea
activităţii de încercare atât pentru domeniul acreditat anterior, cât şi pentru cel pentru care s-a solicitat
extinderea cu metode noi sau cu matrici/compuşi noi, conform cerinţelor SR EN ISO/CEI 17025/2005.
Distribuţia încercărilor acreditate pe profile se prezintă astfel: 6 încercări de biologie moleculară, 30
microbiologie si parazitologie, 35 fizico-chimice, 3 tehnici nucleare, 15 pentru reziduuri (medicamente
şi hormoni), 11 contaminanţi, 6 nutriţie animală şi 1 substanţe stupefiante şi psihotrope.
Extinderea domeniului acreditat a vizat dezvoltarea şi implementarea a 20 de metode, cu impact
asupra falsificărilor şi siguranţei alimentare, a stării de igienă în industria alimentară precum şi pentru
îndeplinirea atribuţiilor de L.N.R. şi a angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană, astfel:
- domeniul biologie moleculară cu 10 metode, din care 8 implementate nou (Tipizarea tulpinilor
bacteriene prin PFGE, Identificarea speciilor de Trichinella spp. prin tehnica multiplex PCR , Tipizarea
tulpinilor de Staphylococcus prin tehnica PCR, Detecţia ADN de la rumegătoare prin tehnica Real-
Time PCR , Determinarea virusului hepatitei A şi a norovirusurilor prin tehnica Real -Time RT-PCR,
Detecţia Salmonella serovar 4, [5], 12:i:- prin tehnica PCR , Identificarea speciilor de Anisakidae prin
PCR / RFLP, Listeria monocytogenes – (Tipizare moleculară, determinarea serogrupului) şi 2 cu
extinderea domeniului de aplicare (Determinarea speciei de Campylobacter spp. prin tehnica PCR,
Detecţia şi tipizarea moleculară a Escherichia coli aparţinând patogrupurilor VTEC, EPEC, EAGGEC,
ETEC SI EIEC).
- domeniul controlul reziduurilor (medicamente şi hormoni) cu 6 metode, din care 2 nou implementate
(Determinări calitative prin analiza directă ASAP-QTOF, Determinarea reziduurilor de antibiotice prin
LC-MS/MS) şi 4 cu extindere pe matrici sau/şi compuşi prin tehnicile (Determinarea reziduurilor de
melamină prin GC-MS/MS, Determinarea reziduurilor de corticosteroizi prin LC-MS/MS,
Determinarea reziduurilor de benzimidazoli prin LC-MS/MS, Determinarea reziduurilor de coloranţi
prin LC-MS/MS)
- domeniul microbiologie cu 1 metodă (Metoda orizontală pentru enumerarea microorganismelor – ca
urmare a înlocuirii standardului anterior )
Page 75 of 91
- domeniul chimie cu 1 metodă ( Indentificarea cărnii decongelate prin determinarea activităţii enzimei
HADH)
- domeniul contaminanţi cu 2 metode, din care una nou implementată (Determinarea Zearalenonei
prin HPLC/FLD) şi una cu extindere pe matrici (Determinarea conţinutului de Pb, Cd prin SAA -
Grafit).
Obiectivul constant al institutului este acreditarea metodelor specifice pentru îndeplinirea Planului
Naţional de Control Reziduuri, a Programului de supraveghere, a atribuţiilor de Laborator Naţional de
Referinţă pentru domeniile desemnate şi a respectării statutului de Institut de Referinţă în domeniul
siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale.
În scopul demonstrării şi monitorizării competenţei laboratorului de a efectua încercări, specialiştii
I.I.S.P.V. participă la teste de competenţă (PT-urile) organizate de Laboratoarele Europene de Referinţă
(EURL-uri) sau alţi furnizori acreditati ISO 17043. În 2014, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică
Veterinară a participat la 69 teste de competenţă, organizate de EU-RL (41), FAPAS (16), LGC (8) si
UNODC-LSS (1), alţi furnizori (3).
Menţinerea şi îmbunatăţirea sistemului de control intern/managerial conform prevederilor omfp
946/2005 cu completările şi modificările ulterioare
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv în cursul anului 2014 s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- Stabilirea obiectivelor generale ale entităţii publice, a activităţilor şi a indicatorilor asociaţi
obiectivelor specifice derivate din cele generale care revin diverselor structuri organizatorice ale
I.I.S.P.V.;
- Întocmirea Programului anual de dezvoltare şi monitorizarea îndeplinirii acestuia;
- Identificarea şi evaluarea principalelor riscuri în realizarea obiectivelor specifice şi
actualizarea registrului riscurilor;
- Întocmirea de către comisia cu atribuţii în monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea
metodologică a sistemului propriu de control intern/managerial a situaţiei sintetice a rezultatelor
autoevaluării şi a rapoartelor trimestriale şi anual privind stadiul implementării SCI/M;
Pentru creşterea gradului de acoperire a activităţilor specifice prin proceduri documentate, în
2014 au fost procedurate 17 activităţi noi.
La nivelul institutului sunt identificate 245 activităţi , din care 231 procedurabile - toate fiind
procedurate.
Page 76 of 91
Organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor sanitar veterinare
Specialiştii I.I.S.P.V au organizat în 2014 - 58 de sesiuni de instruire pentru asigurarea
pregătirii profesionale continue a personalului din laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor:
- 28 instruiri la care au participat specialişti din laboratoarele sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judetene;
- 30 instruiri la solicitarea altor beneficiari, reprezentaţi de specialişti din laboratoare,
instituţii, operatori, din afara reţelei sanitar-veterinare.
Tematica instruirilor programate pentru laboratoarele subordonate A.N.S.V.S.A. a vizat:
- diseminarea informaţiilor puse la dispoziţie de instituţiile europene de referinţă, în
vederea aplicării uniforme şi adecvate a cerinţelor reglementărilor în domeniul siguranţei alimentelor şi
hranei pentru animale (metode şi studii de validare care să demonstreze aplicabilitatea metodelor de
testare utilizate în controalele oficiale, legislaţia comunitară, precum şi legislaţia naţională),
- testele de intercomparare laboratoare (ILC)/teste de competenţă (PT): selecţia, utilitatea şi
interpretarea testelor, selecţia, utilizarea şi interpretarea testelor de competenţă;
- aplicarea Procedurii de desemnare a laboratoarelor implicate în controlul oficial şi a
Ghidului privind prioritizarea acreditării încercărilor.
I.I.S.P.V. a organizat 16 scheme de intercomparare cu testarea a 36 de parametri, în scopul
testării competenţei laboratoarelor care activează în domeniul siguranţei alimentelor şi hranei pentru
animale.
Conform prevederilor PS - 01 – DGSVSA „Desemnarea laboratoarelor sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor care pot efectua analiza probelor prelevate în cadrul controlului oficial
privind hrana pentru animale şi produsele alimentare, sănătatea şi bunăstarea animalelor˝, institutul a
evaluat tehnic documentaţia a 41 de laboratoare sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a
transmis rezultatele evaluării către Comisia de desemnare.
De asemenea, în scopul avizării tehnice, în vederea acreditării, au fost evaluate 8 L.S.V.S.A.,
conform prevederilor „Ghidului destinat laboratoarelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor subordonate Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
privind prioritizarea acreditării analizelor (incercărilor) de laborator˝
În vederea autorizării sanitar-veterinare a laboaratoarelor din domeniul său de activitate (conform Ord.
114/2013), specialiştii I.I.S.P.V. au fost solicitaţi şi au participat în comisii tehnice de specialitate, la
26 acţiuni de evaluare la solicitarea laboratoarelor sanitar-veterinare.
Page 77 of 91
Perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului implicarea în stabilirea şi abordarea
subiectelor pentru cercetare, identificarea oportunităţilor
În scopul perfecţionării profesionale, în anul 2014 specialiştii din cadrul Institutului de Igienă şi
Sănătate Publică Veterinară au participat la 24 forme de instruire (workshop-uri, sesiuni de training,
grupuri de lucru), organizate de laboratoare de referinţă europene, Comisia Europeană, DG SANCO,
A.N.S.V.S.A., furnizori de echipamente şi kituri.
Tematica acestor instruiri a fost: armonizarea legislativă, metode de lucru, noutăţi în domeniu,
stabilirea şi consolidarea echipei LNR pe teritoriul UE, informarea autorităţilor competente şi a
specialiştilor implicaţi în controlul oficial privind noile reglementări europene; dezvoltarea abilităţilor
privind desfăşurarea unui audit, gestionarea situaţiilor de criză generate de alimente, detectarea
practicilor frauduloase privind comercializarea peştelui,
Instruirile s-au concretizat în special cu dezvoltarea de metode noi şi/sau optimizarea celor existente,
aplicarea adecvată a reglementărilor sau a noilor cerinţe din domeniul siguranţei alimentelor şi hranei
pentru animale, precum şi dezvoltarea abilităţilor privind auditarea .
De asemena, specialiştii I.I.S.P.V. au participat la:
- Conferinţa “The International Conference of the University of Agronomic Sciences and
Veterinary Medicine of Bucharest "Agriculture for Life, Life for Agriculture" iunie 4 - 6 2015,
Bucureşti , România.
- la “Întalnirea de lucru în domeniul patologiei aviare “ organizată în data de 25.09.2014,
la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Specialiştii I.I.S.P.V. au participat cu lucrări tematice (abstract, prezentări, etc), astfel:
- “Study on monitoring the application of european law regarding the ban of using processed
animal protein for farm animals in Romania”, la Agriculture for Life, Life for Agriculture în perioada
04-10 iunie;
- Retrospective study on Trichinella-infection incidence in pigs in Romania over the last two
decades (1994 – 2013), Scientia Parasitologica, in press
- Evolution of Trichinella-infection incidence in pigs in southern Romania over a 20-years
period (1994-2013), Lucrări Ştiinţifice USAMV Iaşi, seria Medicină Veterinară, 57(1-2), ISSN 1454-
7406, pp. 187-194, 2014
- Experimental pharmacological research regarding the in vitro and in vivo effect of
hyperforin, Volum de rezumate Congres de Farmacie, ed. XV, ISBN 978-606-544-252-8, 2014
Page 78 of 91
A fost întocmit şi transmis Raportul de activitate al I.I.S.P.V. pentru anul 2013 către Academia
de Stiinţe Agricole şi Silvice.
Dezvoltarea "Sistemului LIMS integrat pentru dotarea autorităţii naţionale sanitar veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor şi a laboratoarelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene "
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a participat la maparea (asocierea)
nomenclatoarelor LIMS pentru tipuri de probe şi produse, metode de testare şi parametrii teste cu
terminologia EFSA pentru raportarea zoonozelor, în domeniul siguranţei alimentelor. Această acţiune
constituie o perspectivă pentru extragerea în timp real a datelor din sistemul informatic de management
al laboratoarelor din Romania (ATLAS vet LIMS) şi transmiterea acestora către EFSA, într-un format
electronic unitar la nivel european.
Sistemului informatic ALTASvetLIMS asigură un limbaj comun şi reduce diferenţele de
abordare a subiectelor similare pentru domeniul siguranţei alimentelor, asigură trasabilitatea probelor,
de la recepţia acestora, la introducerea şi validarea rezultatelor pentru toate analizele efectuate, până la
tiparirea finală a Buletinelor de Analize şi extragerea rapoartelor necesare, renuntând la registrele
scriptice.
În cursul anului 2014 s-au înregistrat 8769 de cereri de analize, dintre care 2396 au fost
transmise electronic interjudeţean de către Direcţiile Sanitare Veterinar şi pentru Siguranţa
Alimentelor, reducând/eliminând timpii de introducere a cererilor de analiză în sistem.
Cooperarea cu şi raportări către autoritatea europeană pentru siguranţa alimentelor, instituţii
similare europene şi din statele membre, precum şi cu instituţiile similare internaţionale
În scopul asigurării schimbului de informaţii şi armonizării transmiterii informaţiilor între
Statele Membre şi Comisia Europeană, conform cerinţelor specifice (manuale, ghiduri de raportare),
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, a colectat şi raportat pe domeniul de competenţă,
următoarele date:
• Raportarea conform sistemului comunitar de monitorizare şi raportare a datelor pentru
anul 2013, în format XML, din domeniul sănătăţii publice veterinare, siguranţei alimentelor şi a hranei
pentru animale, referitoare la monitorizarea zoonozelor (Echinococoză, Trichinelloză), a agenţilor
zoonotici (Salmonella, Campylobacter, Yersinia, Escherichia coli, Listeria monocytogenes), metaboliţi
Page 79 of 91
(Histamina), antibiorezistenţa microbiană a tulpinilor de Salmonella izolate din hrana pentru animale, a
tulpinilor de Campylobacter din alimente şi situaţia toxiinfecţiilor alimentare, în termenul stabilit de
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA);
• Raportarea în format XML a antibiorezistenţei microbiene a tulpinilor de Salmonella
izolate din alimente, în anul 2013, conform cerinţelor de raportare a Autorităţii Europene pentru
Siguranţa Alimentelor (EFSA);
• Raportarea şi transmiterea în format Excel, către A.N.S.V.S.A., a datelor cu privire la
monitorizarea reziduurilor de pesticide din produsele de origine alimentară pe anul 2013, utilizând
„EFSA Standard Sample Description”;
• Raportarea anuală către Comisia Europeană prin “Programul ISAMM” (Information
System for Agricultural Market Management and Monitoring), în colaborare cu MADR, a controalelor
oficiale efectuate pentru determinarea conţinutului de apă din carnea de pasăre, efectuate în anul 2013,
conform Reg.CE 543/2008.
INSTITUTUL PENTRU CONTROLUL PRODUSELOR
BIOLOGICE DE UZ VETERINAR
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar
(I.C.B.M.V.), autoritate de referinţă la nivel naţional în domeniul autorizării, evaluării şi controlului de
laborator al produselor medicinale veterinare, biocidelor, aditivilor furajeri, reagenţilor, seturilor de
diagnostic şi a altor produse veterinare.
I.C.B.M.V. are relaţii de colaborare în domeniul de competenţă cu Agenţia Europeană pentru
Medicamente (EMA), Directoratul European pentru Calitatea Medicamentelor – Laboratoarele Oficiale
pentru Controlul Medicamentului (EDQM – OMCL) şi cu alte instituţii omoloage din statele membre
ale Uniunii Europene şi instituţii naţionale.
Activitatea de autorizare
În anul 2014 au fost emise un număr total de 231 autorizaţii de comercializare dintre care :
• 99 autorizaţii de comercializare pentru produse medicinale veterinare autorizate prin
procedura naţională, urmare a opiniei Comisiei pentru autorizarea produselor medicinale veterinare
(CAPMV)
• 84 autorizaţii de comercializare pentru produse medicinale veterinare autorizate prin
proceduri comunitare (MRP/DCP)
Page 80 of 91
• 12 autorizaţii de comercializare pentru seturi de diagnostic şi reagenţi
• 28 autorizaţii de comercializare urmare a solicitării transferului de autorizaţie,
şi un număr de 8 autorizaţii de import paralel.
De asemenea, au fost emise 862 de Notificări sau Decizii de modificare a autorizaţiilor de
comercializare urmare a unor variaţii de tip I şi II, dintre care:
• 729 Notificări de modificare a autorizaţiilor de comercializare urmare a unor variaţii de
tip I, pentru produse medicinale veterinare autorizate
• 128 Decizii de modificare a autorizaţiilor de comercializare urmare a unor variaţii de tip
II, pentru produse medicinale veterinare autorizate
• 5 Decizii de modificare a autorizaţiilor de comercializare urmare a unor variaţii de tip I
şi II, pentru seturi de diagnostic şi reagenţi
Pe lângă acestea au fost întocmite şi transmise:
• 2954 notificări către solicitanţi cu privire la completarea documentaţiilor tehnice, taxe
aferente procedurilor de autorizare/reînnoire/variaţii, răspunsuri la diverse solicitări
• 257 notificări către solicitanţi cu privire la acordarea autorizaţiilor de comercializare
urmare a opiniei Comisiei pentru autorizarea produselor medicinale veterinare (CAPMV)
• 83 notificări pentru suplimente, cosmetice şi alte produse de uz veterinar
• 6 notificări cu privire la avizarea materialelor publicitare
Nomenclatorul produselor de uz veterinar publicat pe site-ul oficial al I.C.B.M.V. a fost
actualizat cu autorizaţiile de comercializare/autorizaţiile de import paralel şi Notificările/Deciziile de
modificare a autorizaţiilor de comercializare urmare a unor variaţii, emise în acest an.
Activitatea de evaluare
Evaluarea produselor medicinale veterinare
În anul 2014 activitatea de evaluare s-a desfăşurat în acord cu procedura naţională şi procedurile
comunitare (procedura de recunoaştere mutuală, procedura descentralizată şi procedura centralizată).
Evaluarea documentaţiilor tehnice ale produselor medicinale veterinare aflate în procedura de
autorizare, reînnoire, extindere, variaţii ale Autorizaţiilor de Comercializare, în vederea autorizării
prin procedura naţională.
I.C.B.M.V. a primit în anul 2014 un număr de 684 cereri valide pentru autorizări
/reînnoiri/extinderi/variaţii prin procedura naţională.
Page 81 of 91
Au fost evaluate un număr de 770 de documentaţii tehnice ale produselor medicinale veterinare
aflate în procedura de autorizare, reînnoire, extindere, variaţii, în vederea autorizării prin procedura
naţională.
Au fost întocmite un număr de 770 note pentru completarea/conformitatea documentaţiilor
tehnice conform cerinţelor legale in vigoare si ghidurilor europene aplicabile produselor medicinale
veterinare.
Au fost întocmite un număr de 174 de rapoarte de evaluare pentru produsele medicinale
veterinare aflate in procedura de autorizare, reînnoire, extindere,variaţii tip II, prin procedura
naţională, în vederea prezentării in Comisia pentru autorizarea produselor medicinale veterinare.
Evaluarea documentaţiilor tehnice ale produselor medicinale veterinare aflate în procedura de
autorizare, reînnoire, extindere, variaţii ale Autorizaţiilor de Comercializare, in vederea autorizării
prin procedurile comunitare (procedura de recunoaştere mutuală şi procedura descentralizată)
I.C.B.M.V. a primit în anul 2014 un număr de 594 cereri valide pentru autorizări
/reînnoiri/extinderi/variaţii prin proceduri comunitare (MRP/DCP) cu România stat membru interesat.
Au fost evaluate un număr de 274 de documentaţii tehnice ale produselor medicinale veterinare
aflate in procedura de autorizare, reînnoire, extindere, variaţii prin proceduri comunitare (MRP/DCP)
cu România stat membru interesat.
Au fost întocmite un număr de 274 note conformitate documentaţii tehnice ale produselor
medicinale veterinare aflate in procedura de autorizare, reînnoire, extindere, variaţii prin proceduri
comunitare
Activitatea de evaluare a cererilor de transfer de autorizaţii de comercializare si import paralel
I.C.B.M.V. a primit în anul 2014 un număr total de 32 cereri valide pentru transferul
autorizaţiilor de comercializare şi import paralel.
Au fost evaluate un număr de 10 documentaţii tehnice pentru transferul de autorizaţii de
comercializare si import paralel.
Au fost întocmite un număr de 9 rapoarte de evaluare pentru produsele medicinale veterinare
aflate în procedura de import paralel, în vederea prezentării în Comisia pentru autorizarea produselor
medicinale.
Page 82 of 91
Activitatea de evaluare a documentaţiilor tehnice ale altor produse de uz veterinar
I.C.B.M.V. a primit în anul 2014 un număr de 42 cereri valide pentru alte produse de uz
veterinar.
Au fost evaluate un număr de 24 documentaţii tehnice ale altor produse de uz veterinar.
Activitatea de analiză a rapoartelor periodice de siguranţă (PSUR)
Această activitate s-a concretizat în analizarea a 405 rapoarte periodice actualizate privind
siguranţa produselor medicinale veterinare.
Activitatea de avizare a materialelor publicitare
I.C.B.M.V. a primit în anul 2014 un număr de 12 cereri valide şi a avizat un număr de 8
materiale publicitare.
Activitatea de verificare a conformităţii documentelor pentru introducerea informaţiilor pe site-ul
ICBMV
Au fost verificate 96 documente pentru introducerea informaţiilor pe site-ul I.C.B.M.V.
Activitatea de analiză şi răspuns diverse solicitări
Au fost analizate şi s-au transmis răspunsuri la un număr de 145 solicitări.
Traducerea informaţiilor produselor medicinale veterinare autorizate prin procedură centralizată
I.C.B.M.V. a verificat traducerea informaţiilor produselor medicinale veterinare autorizate prin
procedura centralizată, în baza contractului semnat cu EMA, cu scopul dezvoltării unei colaborări
fructuoase şi solide cu toate autorităţile naţionale europene competente pentru verificarea de traduceri,
cât şi cu Centrul de traduceri din Luxemburg. Astfel, în acest an au fost revizuite lingvistic rezumatul
caracteristicilor produsului pentru un număr de 106 produse medicinale veterinare (19 supuse
autorizării, 16 supuse reautorizării, 19 supuse variaţiei, 48 supuse pre-opiniei, 2 supuse extinderii de
linie, 2 documente cadru de lucru şi 2 supuse arbitrajului) în vederea postării acestora pe site-ul EMA şi
site-ul Comisiei Europene – secţiunea produse medicinale veterinare autorizate prin procedura
centralizată.
Page 83 of 91
Activitatea de evaluare a produselor biocide
În 2014 s-au primit un număr de 100 solicitări de obţinere a avizului de plasare pe piaţă (iniţiale
si completări ulterioare) pentru evaluarea documentaţiilor tehnice a produselor biocide (23 TP3, 77
TP4/TP5/TP20) la care au fost transmise 103 notificări pentru completarea documentaţiei (20 TP3 si 83
TP4/TP5/TP20). De asemenea s - au întocmit un număr de 53 Referate de evaluare pentru produsele
biocide care au fost înaintate Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide în vederea obţinerii avizului
de plasare pe piaţă (14 TP3 si 39 TP4/TP5/TP20).
Pentru autorizarea produselor biocide prin procedura de recunoaştere mutuală s-au primit un
număr de 51 solicitări la care au fost transmise 2 notificări pentru completarea documentaţiei tehnice.
Au fost întocmite un număr de 42 Referate de evaluare care au fost înaintate Comisiei Naţionale pentru
Produse Biocide.
Toate produsele biocide prezentate au primit aviz favorabil în Comisia Naţională pentru
Produse Biocide.
Activitatea de evaluare a documentaţiilor reagenţilor şi a seturilor de diagnostic
În acest an au fost evaluate un număr de 17 documentaţii tehnice pentru reagenţi şi seturile de
diagnostic (2 solicitări pentru obţinerea autorizaţiei,10 pentru reînnoirea autorizaţiei şi 5 solicitări
pentru modificarea termenilor la autorizaţia de comercializare) şi s-au întocmit 17 rapoarte finale cu
emiterea Autorizaţiei de comercializare.
ACTIVITATEA DE CONTROL DE LABORATOR
Activitatea de control a calităţii produselor medicinale veterinare a fost realizată prin abordarea
bazată pe proces, în conformitate cu cerinţele standardului SR EN ISO 9001/2008 şi a standardului SR
EN ISO 17025/2005.
Laboratoarele I.C.B.M.V. sunt integrate în reţeaua europeană a laboratoarelor oficiale de
control al medicamentelor (Official Medicines Control Laboratories - OMCL), coordonată de către
Directoratul European pentru Controlul Medicamentului (EDQM) şi participă la toate activităţile
specifice reţelei.
Activităţile de bază care s-au desfăşurat în anul 2014 au avut ca obiect:
Page 84 of 91
Controlul calităţii produselor medicinale farmaceutice concretizat in:
• control de laborator pentru 91 serii de produse farmaceutice şi alte produse veterinare,
99 buletine de analiza emise, însumând un număr de 576 probe, 763 parametri analizaţi si 1949
determinări.
• S-au înregistrat 7 serii de produse neconforme la care s-au întocmit 7 Notificări privind
rezultatele aflate în afara limitelor de admisibilitate specificate, către ANSVSA: Furogal T comprimate,
seria 21.1.1 valabilitate 07.2016 (SC Pasteur Filiala Filipesti) care nu a corespuns la parametrii „aspect
şi friabilitate” (Buletin de analiza nr. 163/2014, adresa I.C.B.M.V. nr. 9900/19.09.2014); Pastazol F
comprimate, seria 1 1 1, valabilitate 10.2016 (S.C. Romvac), care nu a corespuns la parametrul „masa
medie” şi „masa individuala” (Buletin de analiza nr. 158/2014, adresa I.C.B.M.V. nr.
9950/22.09.2014); Amoxineovit pulbere, seria 106, valabilitate 06.2016 (S.C. Romvac), care nu a
corespuns la parametrul „aspect” (Buletin de analiza nr. 168/2014, adresa I.C.B.M.V. nr.
11050/20.10.2014); Amoxineovit C comprimate, seria 14, valabilitate 11.2015 (S.C. Romvac), care nu
a corespuns la parametrul „aspect” şi „friabilitate” (Buletin de analiza nr. 172/2014, adresa I.C.B.M.V.
nr. 11051/20.10.2014); Cribendazol 10% suspensie orală, seria 3124/13, valabilitate 06.2016 (Crida
Pharm SRL), care nu a corespuns la parametrii „număr total bacterii aerobe viabile” şi „număr drojdii
si mucegaiuri” (Buletin de analiza nr. 141/2014, adresa I.C.B.M.V. nr. 9147/09.08.2014); Neoxigal
comprimate, seria 39 1 1, valabilitate 11.2015 (SC Pasteur Filiala Filipesti), care nu a corespuns la
parametrii „aspect” şi „friabilitate” (Buletin de analiza nr. 106/2014, adresa I.C.B.M.V. nr.
7016/02.07.2014) si Linco – Spectin 44 premix, seria 11010091A (Pfizer, Marea Britanie), care nu a
corespuns la parametrul „număr total bacterii aerobe viabile” şi „număr drojdii si mucegaiuri” (Buletin
de analiza nr. 48/2014, adresa I.C.B.M.V. nr. 13800/22.12.2014).Celelalte produsele medicinale
farmaceutice analizate au corespuns la parametrii controlaţi.
• analiza unui număr de 74 serii de produse medicinale veterinare (467 probe, 681 analize
şi 1759 determinări), prelevate de pe lanţul de distribuţie de către D.S.V.S.A., conform Planului de
prelevare şi testare/2014.
• controlul calităţii a 393 serii de medii de cultură care au însumat 1179 analize pentru
parametrii sterilitate şi valoarea nutritivă.
• efectuarea testelor de autocontrol pentru 74 parametrii analitici (176 determinări).
• întreţinerea şi controlul a 15 microorganismelor test (360 analize) utilizate pentru
determinările microbiologice a produselor farmaceutice
• întocmirea a 26 notificări (19 produse medicinale veterinare în proces de evaluare şi 7
produse care au autorizaţie de comercializare pe termen nelimitat) referitoare la neconcordantele dintre
Page 85 of 91
metodele analitice din documentaţia tehnica a produselor aflate în control, precum şi la neconcordanţe
între compoziţia calitativă şi forma farmaceutică a acestora.
• întocmirea a 6 adrese către A.N.S.V.S.A. referitoare la neconcordanţele dintre
informaţiile autorizate de către I.C.B.M.V. şi informaţiile cuprinse pe eticheta şi/sau prospectul
produsului medicinal veterinar primit pentru controlul de laborator.
• 7 validări de metode analitice pentru parametrii fizico-chimici (4) şi microbiologici (3),
fiind efectuate un număr total de 478 determinări (360 pentru parametrii microbiologici şi 118 pentru
parametrii fizico-chimici).
• 7 rapoarte de calculare a incertitudinii pentru metodele de control microbiologice (3) si
fizico-chimice (4).
• 4 comparări interlaboratoare (PTS), care au însumat 4 analize şi 26 determinări,
• 4 studii colaborative (24 probe) care au însumat 24 analize şi 98 determinări.
Controlul calităţii produselor medicinale imunologice concretizat in:
• control de laborator pentru 92 serii de produse imunologice, însumând un număr de 994
probe, corespunzând unui număr de 321 analize de laborator si 6 459 determinări. Pentru acestea au
fost emise un număr de 63 Buletine de analiza şi 20 Certificate Europene O.C.A.B.R. (Official Control
Authority Batch Release) prin aplicarea prevederilor art. 86 din Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.
187/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare,
cu modificările şi completările ulterioare. Toate produsele controlate au corespuns la parametri
controlaţi.
• întreţinerea şi controlul martorilor interni utilizaţi pentru controlul valorii biologice a
produselor imunologice pentru care s-au efectuat 82 analize şi 670 de determinări.
• întreţinerea şi controlul tulpinilor microbiene patogene utilizate pentru controlul valorii
biologice a produselor imunologice bacteriene şi virale la un număr de 11 serii produse imunologice
inactivate pentru care s-au efectuat 25 de analize cu 670 determinări.
• prelevări de probe pentru un număr de 59 serii de produse medicinale imunologice
veterinare in vederea derulării Programului de supraveghere si control/2014.
• pentru indicatorul Eliberare Oficială PMIV prin evaluarea rapoartelor de producţie şi
control conform prevederilor din art. 85 din Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 187/2007 pentru
aprobarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare, cu modificările
şi completările ulterioare, s-au evaluat un număr de 50 serii de produse medicinale imunologice, pentru
care s-au eliberat un număr de 8 Certificate Europene O.B.P.R. (Official Batch Protocol Review) şi 42
Page 86 of 91
serii au fost supuse Procedurii de recunoaştere mutuală a Certificatelor Europene eliberate de alte state
membre.
• 1 Raport de validare de metodă analitică pentru control concentraţie virus Aujeszky pe
culturi celulare, fiind efectuate un număr de 24 determinări.
• 1 raport de calcul a incertitudinii pentru control concentraţie virus Aujeszky pe culturi
celulare.
Controlul calităţii reagenţilor şi seturilor de diagnostic, concretizat in:
• control de laborator pentru 69 produse (reagenţi şi seturi de diagnostic) cu un număr
total de 111 analize(5760 determinări ELISA). S-au efectuat un număr de 75 analize biochimice pentru
101 probe (61 serii) produse medicinale veterinare la solicitarea celorlalte servicii din cadrul
I.C.B.M.V.
• prelevări de probe pentru un număr de 71 serii de produse conform reglementarilor
legislative in vigoare .
• prepararea a 328 serii medii de cultură şi soluţii tampon.
ACTIVITATEA DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII
Activităţile desfăşurate în 2014 pentru menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului de management
al calităţii au constat în elaborarea şi revizuirea a 327 documente ale SMC (6 documente de planificare
SMC, 74 documente nou elaborate/revizuite, 247 formulare nou elaborate/revizuite), precum şi în
efectuarea auditurilor interne conform Programului stabilit pentru verificarea conformităţii activităţilor
cu cerinţele referenţialelor internaţionale şi cu cele specifice proceselor auditate (ISO 17025/2005 si
ISO 9001/2008).
În perioada 03 – 05.06.2014 a avut loc auditul efectuat de către Directoratul european pentru
calitatea medicamentelor - EDQM (Mutual Joint Audit-MJA). În urma auditului au fost consemnate 50
neconformităţi.
Măsurile de remediere a neconformităţilor constatate de către EDQM (Program măsuri nr.
1/17.07.2014) au fost întocmite de către responsabilii desemnaţi, iar stadiul realizării este următorul:
A. Neconformităţi aferente Sistemul de management al calităţii - Au fost consemnate un
număr de 23 neconformităţi şi s-au închis un număr de 19.
B. Neconformităţi aferente domeniului tehnic - Au fost consemnate un număr de 27
neconformităţi şi s-au închis un număr de 19 (4 comune), după cum urmează:
Page 87 of 91
• Control fizico – chimic: au fost propuse pentru remediere un număr de 15 măsuri şi au
fost deschise un număr de 15 Rapoarte de acţiuni corective. 11 neconformităţi au fost inchise.
• Control produse biologice: au fost propuse pentru remediere un număr de 8 măsuri, au
fost deschise un număr de 8 Rapoarte de acţiuni corective. 7 neconformităţi au fost închise.
• Control microbiologic şi eficacitate biocide: au fost propuse pentru remediere un număr
de 8 măsuri, au fost deschise un număr de 8 Rapoarte de acţiuni corective. 7 neconformităţi au fost
închise.
• Control biochimic: au fost propuse pentru remediere un număr de 3 măsuri, au fost
deschise un număr de 3 Rapoarte de acţiuni corective. Toate neconformităţile au fost închise.
În perioada 25 – 26 septembrie 2014 a avut loc vizita de evaluare comparativă a agenţiilor de
medicamente (BEMA). În urma evaluării, s-au identificat mai multe activităţi bine realizate: sistemul
de management al calităţii, transparentă, monitorizarea performanţei, sistemul de management al
riscului, conflicte de interese.
De asemenea, au fost identificate un număr de oportunităţi de îmbunătăţire a activităţii: misiune
şi viziune în management, recrutare personal pentru asigurarea respectării termenelor legale, includerea
în chestionarul de satisfacţie a angajaţilor a parametrului „leadership”, îmbunătăţirea structurii IT,
îmbunătăţirea colaborării între evaluatori şi inspectori sanitar veterinari, dezvoltarea unui acord de
cooperare cu experţii externi.
Raportul oficial al vizitei BEMA a fost înaintat către ANSVSA (nr. 356/14.01.2015).
În perioada 28 – 29 octombrie 2014 a avut loc auditul de supraveghere efectuat de către Societatea
Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC) pentru verificarea conformităţii activităţilor din institut cu
cerinţele standardului ISO 9001:2008.
În urma acestuia s-a înregistrat 1 neconformitate şi s-a consemnat 1 domeniu de îmbunătăţire
(RMC).
Auditul RENAR programat in luna iulie 2014 a fost reprogramat pentru perioada 21 – 23
ianuarie 2015.
Dintre măsurile de îmbunătăţire stabilite în Programele de măsuri anterioare (75 neconformităţi
consemnate) au fost realizate în număr de 50, restul neconformităţilor sunt neînchise.
Tot în 2014 I.C.B.M.V. a participat, la studii colaborative (CEP Study) şi teste de comparări
interlaboratoare (PTS) cu alte laboratoare oficiale similare, europene si din reţeaua Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii (WHO), după cum urmează:
• PA/PH/LAB 7 (14) 32 - “Microbiological assay” pentru determinarea potentei CRS 2 de
teicoplanin - rezultate foarte bune
Page 88 of 91
• PH – 231 – 2010/PH – 275 - 2013 - “Microbiological assay” pentru determinarea
potentei CRS 3 de kanamicin monosulfat - rezultate foarte bune
• PH – 231 – 2010/PH – 275 - 2013 - “Microbiological assay” pentru determinarea
potentei CRS 4 de rifamicin sodiu – rezultatele urmează a fi transmise de către EDQM in trimestrul
I/2015
• PT – PH - 03 – “Micro Low level & Identification” - rezultate foarte bune pentru
“Micro low level” si satisfăcătoare pentru “Identification”
• PA/PH/LAB 7 (14) 25 1 R - Substanţe înrudite determinate prin metoda HPLC,
Selamectin CRS 2 - rezultate foarte bune
• PA/PH/LAB 7 (14) 25 1R, Selamectin CRS 2, Determinarea umidităţii reziduale
• PTS 148 - determinare densitate relativă - rezultate foarte bune
• PTS 150 - determinare substanţă activă prin cromatografie de lichide - rezultatele
urmează a fi transmise de către EDQM in trimestrul I/2015
Testele au fost organizate de către Directoratul European pentru Controlul Calităţii
Medicamentelor (EDQM) iar rezultatele obţinute de către laboratoarele I.C.B.M.V. au fost apreciate ca
fiind foarte bune şi comparabile cu cele obţinute de alte laboratoare europene oficiale de control a
calităţii medicamentelor.
Tot în această perioadă, specialiştii din cadrul I.C.B.M.V. au participat la un număr de 147
instruiri (142 instruiri interne şi 5 instruiri externe).
Cooperare internaţională
I.C.B.M.V. a participat activ prin reprezentanţii săi, la 27 şedinţe ale grupurilor de lucru şi
comitetele ştiinţifice dedicate produselor medicinale veterinare, după cum urmează:
• Comitetul pentru medicamente de uz veterinar (CVMP);
• Şedinţele şefilor agenţiilor de medicamente (HMA)
• Comitetul permanent pentru produsele medicinale umane si veterinare (Standing
Committee)
• Grupul de lucru al CVMP pentru eficacitate (EWP);
• Grupul de lucru al CVMP pentru imunologice (IWP);
• Grupul de lucru comun CHMP/CVMP pe probleme de calitate (QWP);
• Grup de lucru pentru calitatea documentelor (QRD)
• Întâlnirea generală anuală a laboratoarelor oficiale pentru controlul calităţii
medicamentelor (OMCL)
Page 89 of 91
Ca şi în anii precedenţi, s-au continuat colaborările I.C.P.B.M.V. cu EU Telematics (CE). EU
Telematics este constituit din sisteme Pan Europene centrale şi baze de date care au scopul de a asigura
o comunicare efectivă, protejată şi sigură între Comisia Europeană, Agenţia Europeana a
Medicamentelor (EMA) şi autorităţile competente în domeniul farmaceutic şi cuprinde un număr de
aplicaţii care acoperă toate aspectele legale privind produsele medicinale în Europa (uman & veterinar)
pentru toate Statele Membre Uniunii Europene.
Activitatea de reglementare
În anul 2014, Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz
Veterinar a participat alături de ANSVSA, LSVSA, Farmacovigilenţă şi Nutriţie Animală la
elaborarea sau revizuirea unui număr de 9 proiecte de acte normative, pentru domeniul specific de
activitate, publicate în Monitorul Oficial al României, după cum urmează:
• Hotărârea Guvernului nr. 341/2014 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare
cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a
celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi
înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de
supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor maximale aferente
acestora pentru anul 2014
• Hotărârea nr. 628/2014 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
341/2014 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de
supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la
om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor,
ovinelor şi caprinelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul
siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor maximale aferente acestora pentru anul 2014
• Hotărâre nr. 751/2014 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării
la vulpe în România
• Ordin nr. 43/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului
acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de
la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor,
suinelor, ovinelor şi caprinelor pentru anul 2014, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a
Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anul 2014
Page 90 of 91
• Ordin nr. 66/2014 pentru aprobarea Ghidului privind cadrul legal care reglementează
importul paralel de produse medicinale veterinare pentru care s-a acordat deja o autorizaţie de
comercializare şi a Procedurii simplificate de obţinere a autorizaţiei de import paralel pentru produse
medicinale veterinare
• Normă sanitară veterinară privind Codul produselor medicinale veterinare
• Ordin nr. 2608/2014 privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului
produselor biocide în condiţii de siguranţă pentru mediu
• Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la
animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de
identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor pentru anul
• Ghidul privind cadrul legal care reglementează importul paralel de produse medicinale
veterinare pentru care s-a acordat deja o autorizaţie de comercializare
Activitatea economică
Îndeplinirea obiectivelor planificate pentru anul 2014 nu se putea realiza fără o politică
financiară adecvată, bazată pe o strictă disciplină financiară, prin respectarea prevederilor legale
privind execuţia bugetară, de cheltuire judicioasă a resurselor alocate, în conformitate cu bugetul de
venituri şi cheltuieli aprobat. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului, se asigură din
venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Astfel, activitatea sectorului economic s-a subscris prevederilor art. 37 din Legea finanţelor
publice 500/2002 cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia limitele lunare de cheltuieli
nu pot depăşi 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, până la aprobarea bugetului de stat.
A fost repartizat bugetul institutului, valoarea programului fiind de 4 469,00 mii lei pe anul
2014. Structura bugetară iniţială s-a prezentat după cum urmează:
a. Cheltuieli de personal – 3 244,00 mii lei, respectiv 72,59 %,
b. Cheltuieli cu bunuri şi servicii – 1 225,00 mii lei, respectiv 27,41 %,
S-a repartizat bugetul anual pe trimestrele exerciţiului astfel:
• Trim. I – 909,30 mii lei
• Trim. II – 897,74 mii lei
• Trim. III – 1 199,74 mii lei
• Trim. IV – 1 462,22 mii lei
Această repartizare a efortului bugetar a ţinut seama de obiectivele specifice etapei parcurse şi
stabilite conform contextului economic general (reducerea semnificativă a cheltuielilor bugetare).
Page 91 of 91
Prevederile bugetare finale pentru anul 2014 au fost de 5 785,00 mii lei.
Repartizarea efortului bugetar conform acestei ultime variante de buget (final exerciţiu) a fost
următoarea:
a. Cheltuieli de personal – 3 468,00 mii lei, respectiv 59,95 %;
b. Cheltuieli cu bunuri şi servicii – 1 581,00 mii lei, respectiv 27,33 %;
c. Proiecte cu Finanţare din Fonduri Externe Nerambursabile – 20,00 mii lei respectiv 0,34 %;
d. Cheltuieli de capital – 716,00 mii lei, respectiv 12,38 %.
De menţionat ca bugetul aprobat pentru exerciţiul 2014, a reprezentat un program minimalist
care nu a cuprins necesităţile prioritare ale instituţiei, necesitatea realizării unor obiective de investiţii
majore pentru instituţie, în actuala etapă de dezvoltare.
Cu toate acestea I.C.B.M.V., a făcut eforturi deosebite pentru a-şi onora atribuţiile şi obiectivele
ţintă, continuând să se implice activ în activităţile organismelor europene din domeniul produselor
medicinale veterinare, dovedind că este o instituţie matură, pe deplin capabilă să facă faţă activităţilor
derivate din statutul de autoritate competentă a unui stat membru al UE.