Parabole si zicatori – de Sfintii nostrii Parinti ai Bisericii Ortodoxe

Trei oameni treceau printr-o padure. Aici au gasit o comoara... Flamanzind, au hotarat sa mearga cel mai tanar sa aduca bucate. Pe drum, acesta isi zicea in sine: "Ce bine ar fi sa fie comoara a mea intreaga. Stiu ce voi face. Voi otravi mancarea. Le voi da lor. Eu voi spune ca deja am mancat. Ei vor muri si banii vor fi ai mei“. Cei doi tovarasi, ramasi in padure, se sfatuira: "Daca ne-am putea scapa de copilandrul acesta, am imparti numai in doua comoara. Hai sa-l omoram, cand se intoarce“. Cand s-a intors, l-au ucis; apoi au mancat din mancarea otravita si au murit.

Interviu cu Dumnezeu , de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu. - Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit. - Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui? - Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns: - Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat: - Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi? - Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi. - Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus: - Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

Un credincios, dupa ce s-a marturisit, l-a intrebat pe preot: - Ce gandesti, parinte, despre cel mai mare pacatos? - Dupa ce te-a iertat Dumnezeu, mi se pare ca stralucesti de lumina harului Lui. - Dar, parinte, stii cine sunt? - Ceea ce ti-am spus. - Dar stii ce am fost? - Aceasta am uitat, caci de ce sa-mi amintesc ceea ce Dumnezeu a uitat?

Speranta nevazuta este mai puternica decat cea palpabila Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra. Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare. Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea,bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?

Daca nu iti schimbi viata, la ce mai postesti? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic”.

Recunosc, sunt vinovat !Un imparat a mers sa cerceteze lucrurile dintr-o inchisoare, spre a lua cunostinta daca randuielile de acolo sunt in buna regula. Ajungand acolo, si trecand pe langa celulele detinutilor, el a inceput sa ii intrebe, pe fiecare in parte, vina pentru care era inchis. Fiecare

puscarias intrebat se numea pe sine nevinovat si incepea sa povesteasca patania lui, folosind fel si fel de scuze.

Unul singur insa a raspuns ca este vinovat si ca regreta nespus fapta savarsita, atat incat el si-ar fi dat o pedeapsa cu mult mai mare.

Vazand aceasta, princepele i-a spus, zicand: - Ei bine, sa stii ca locul tau nu este aici, care te numesti pe tine vinovat, intre toti acesti oameni "nevinovati". Pleaca de aici !

Si indata, principele ii dadu celui inchis libertatea.

Asa face si Dumnezeu cu noi. El lasa in pacatele lor pe cei ce se scuza si iarta pe cei care se caiesc si isi recunosc pacatele.

"Multe patimi sunt ascunse in sufletele noastre; ele ies la iveala de-abia cand se arata lucrurile". (Sf. Maxim Marturisitorul)

"Ai fost creat liber si chemat spre libertate, asa ca nu te face rob patimilor necurate !" (Avva Talasie)

Zilele nu sunt doar pentru om. Un taran lucra intr-o duminica la camp, in timp ce vecinul se ducea la biserica. Primul incepu a-si bate joc de habotnicia celuilalt. Acesta ii spuse:

- Prietene, ce ai spune daca eu n-as avea decat sapte galbeni si as da sase unui cersetor, pe care l-as intalni in drum?

- As spune ca esti foarte darnic.

-Si ce-ai spune daca acest cersetor, in loc sa-mi multumeasca, mi-ar cere si pe al saptelea?

-As spune ca e un om de nimic si ca isi merita spanzuratoarea.

Acum incepu vecinul sa rada:

- Ei bine, ti-ai rostit propria ta osanda, caci din sapte zile cate sunt intr-o saptamana, Dumnezeu ti-a dat sase pentru lucru si a saptea o vrea sa o sfintesti pentru El. Dar tu o vrei si pe a saptea pentru tine. Faci intocmai ca acel cersetor.

Lumina ochilor…

Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un baiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tau… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii… Dupa o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei. - Vrei sa te casatoresti cu mine? Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:

- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara… La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, dupa operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse: - Nu ma pot casatori cu un orb. Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit: - Sa ai grija, te rog de ochii mei! .

1) Naivitate

Însuşi Iisus ne-a spus De Ioan Botezătorul Că,-ntre sfinţi, e mai presus, Pentru a-l cinsti poporul.

Unii, însă, pe un ton De creştin emancipat, Spun că numele Ion E de prost, sau de argat!

Toţi acei ce ponegresc Scumpul nume de Ioan, Nu cumva naivi slujesc Ca, ... argaţii lui satan ?

2. Au mai rezolvat o treaba

Când spre piaţă se îndreaptă, Doamnele, în sărbători, Intră şi-n biserici, frate, Ca s-aprindă lumânări.

Aici stau vreo trei minute, Dau pomelnicul în grabă Şi-apoi pleacă fericite, C-au mai rezolvat o treabă.

O asemenea creştină Se aseamănă cu Iuda Care nu a stat la Cină, Ci s-a dus să-şi ia osânda.

3. In loc de pravilă

Dimineaţa când te scoli Fă măcar o-nchinăciune, Mergi, pe faţă, să te speli Şi-apoi fă o rugăciune !

Nu uita să tămâiezi Cu tămâie, cu mireasmă, Iar atunci când n-ajunezi Ia anaforă, aghiasmă !

Unii, însă, cum se scoală, Sorb cu poftă cafeluţa Şi cu fumul de ţigară Îşi... tămâie locuinţa.

Fetele de altadata

Multe s-au schimbat cu timpul Unele doar “in mai prost”, Chiar si fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost. înainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la scoală Acum au ca singur scop, să bage bărbatii-n boală.

In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar, Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar. Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane, Acum unele iti cer să le pui chiar silicoane.

In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu, ` Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo. Te rugai intens de vreuna ca s-o plimbi prin parc in noapte Acum vin si câte zece, dacă au ai tăi Q7.

In trecut de te plăcea, iti scria destul de des Biletele de amor, nu-ti lăsa “offline” pe mess. Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”. Acum poti s-o studiezi si pe “Facebook” si “Hi5″.

Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la brat troleul Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul. Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.

Pe-atunci nu stia ce-i “shopping”, nu isi lua haine din mall N-avea firme preferate… se ducea la croitor. Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată. Acum ii dai SMS : “Am ajuns. Cobori odată?!?”

Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor La un suc la o terasă, nu direct in dormitor. Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată, Unde sunt? Unde s-au dus ?… fetele de altădată!

in spirit de gluma vreau sa iti dau si eu o replik ...;))

Bărbaţii sunt pur şi simplu nişte oameni mai fericiţi-- La ce să te aştepţi de la aşa nişte creaturi simple?

Numele tău de familie rămâne neschimbat. Garajul este al tău pe de-a-ntregul. Planurile de nuntă se rezolvă de la sine. Ciocolata este doar o altă gustare... Poţi să devii preşedinte. Niciodată nu poţi să fii gravid. Poţi purta un tricou alb într-un parc acvatic. Poţi SĂ NU porţi nici un tricou într-un parc acvatic. Mecanicii de automobile îţi spun adevărul. Lumea întreagă este toaleta ta. Niciodată nu trebuie să conduci până la o altă staţie de benzină ca să cauţi o toaletă deoarece aceasta în care eşti este prea scârboasă. Nu trebuie să te opreşti să te gândeşti înspre ce parte trebuie să învârţi o piuliţă sau un şurub. Acelaşi loc de muncă, salar mai mare. Ridurile adaugă caracter. Rochia de mireasă - $5000. Închirierea unui frac - $100. Oamenii nu se holbează niciodată la pieptul tău atunci când vorbeşti cu ei.. De la tine se aşteaptă practic să mai scapi ocazional "câte un sunet" bine armonizat... Pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul. O singură dispoziţie sufletească mereu. Conversaţiile telefonice se termină în exact 30 de secunde. Ştii tot felul de lucruri despre tancuri. O vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză. Poţi să-ţi deschizi toate borcanele. Eşti copleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire. Dacă cineva uită să te invite, el sau ea mai poate încă fi prietenul tău. Lenjeria intimă costă $8.95 trei perechi. Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente.. Nu ai aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public. Nu eşti capabil să vezi cute pe hainele tale. Totul de pe faţa ta rămâne în culoarea originală... Aceaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade. Trebuie să-ţi razi doar faţa şi gâtul. Te poţi juca cu jucării toată viaţa ta. Burta de obicei îţi ascunde şoldurile mari. Un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate sezoanele. Poţi purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îţi arată picioarele. Poţi să-ţi "faci" unghiile cu un briceag. Ai libera alegere privitor la a-ţi lăsa mustaţă..... Poţi să faci cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude în ziua de 24 decembrie în 25 de minute.

Sper k te-ai distrat nu suparat citindu-l ;))

"Doi frati de-o mama, calugari, veniti la manastire, au trait in pustie 30-40 de ani si nu s-au sfadit niciodata. Se duceau dracii la satana si ziceau: "Sunt doi calugari si au dragoste mare si sinceritate si iubire intre ei si nu putem sa-i facem sa se sfadeasca". Dar un drac mai mare zice: "Eu ii fac sa se bata!" Era unul dintre aceia mesteri, ca si ei sunt si prosti si mai destepti - soldati, capitani, generali, de tot felul. Cand stateau fratii amandoi la rugaciune, linistiti, in chilia lor, apare dracul. La unul s-a aratat porumbel si la unul s-a aratat cioara.

Cel care a vazut cioara, a zis: "- Mai frate, uite o cioara! „- Mai, dar tu nu vezi ca-i porumbel?“ "- Mai, dar tu esti chior, nu vezi ca-i cioara?" De cand erau ei, nu vorbisera asa. "- Tu esti chior! Nu vezi ca-i porumbel?", si-i da o palma celuilalt. Atunci acela a zis: "- Iarta-ma, frate!" Cand a zis "Iarta-ma", n-au mai vazut nici cioara, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut ca sunt batjocoriti. Si degeaba i-a facut sa se bata, ca au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare si tot ei au ramas mai mari decat dracul. Dracul niciodata nu zice "iarta-ma". (Parintele Ilie Cleopa)

S-a incetatenit in popor credinta ca iti poti afla viitorul prin "deschiderea cartii". Daca vei intreba unde se "deschide cartea" si cine face acest lucru, raspunsul e simplu: doar in biserica si doar de catre preot. Iata cum preotul devine persoana care iti spune "tot ce va fi". Nu stii de ce nu te poti casatori? Nu ai raspuns la necazurile care vin asupra ta? Nu cunosti ce vor ajunge copiii? etc, mergi la un preot care "deschide cartea" si nu vei mai avea astfel de intrebari. E o cale comoda, nu cere efort: rugaciune, post, metanii. Acesta este raspunsul unor oameni care cred in cele in care ar trebui sa se se arate necredinciosi. Insa, nu asa se fac pasi siguri in viata.

De unde obiceiul de a deschide cartea?

La Taina Sfantului Maslu exista o prevedere tipiconala care indica citirea unei rugaciuni cu Sfanta Evanghelie deschisa peste capetele bolnavilor. (Dupa ultima rugaciune si ungere, preotul care conduce soborul de preoti prezenti la Maslu, ia Sfanta Evanghelie si o da bolnavului sa o sarute si sa o deschida. Ceilalti preoti slujitori o tin deschisa deasupra capului celui bolnav, iar cel ce conduce soborul rosteste rugaciunea a opta, dupa care se face ungerea cu ulei sfintit). Unii preoti ies din cadrul liturgic si ajung sa faca din deschiderea Evangheliei un mijloc de asa zisa descoperire a celor ce vor fi. Asa se face ca pagina unde Evanghelia a fost deschisa, simbolizeaza ceva, cuprinsul ei capata prin deschidere o alta interpretare, culoarea inseamna realizare (daca vorbim de rosu) si neimplinire (daca e negru), etc. Si iata cum ajungem sa vorbim de preoti ghicitori, de persoane care "vad” lucruri care nu pot fi vazute decat cu ochii inchisi.

Aceasta practica este necanonica, pentru ca nu o gasim in cartile de cult. A folosi Evanghelia pentru astfel de cazuri, inseamna a nu cunoaste rolul si semnificatia ei.

De ce exista credinta ca preotul poate prezice?

In primul rand, marturisesc cei care apeleaza la astfel de practici, preotul nu te trage de maneca pe strada ca sa-ti ghiceasca, ceea ce denota ca din moment ce tu il cauti si nu el pe tine, e semn ca nu exista falsitate in aceasta "deschidere a cartii". Pe de alta parte, el este persoana care are o legatura cu o putere dincolo de natura - cu Dumnezeu.

Dar se pierde din vedere ca Dumnezeu opreste cu severitate ghicirea viitorului. Inainte ca poporul evreu sa intre in Tara Fagaduintei, El ii descopera lui Moise regulile de purtare pe pamantul in care va ajunge: "Cand vei intra in pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da, sa nu te deprinzi sa savarsesti grozaviile acelor popoare. Sa nu se dovedeasca la tine vreunul care arde in foc pe fiul sau pe fiica sa, nici superstitios, nici talcuitor de semne, nici prezicator, nici fermecator, nici vrajitor, nici descantator, nici mag, nici din cei ce intreaba mortii. Caci este grozavie inaintea Domnului cel ce savarseste acestea si din pricina acestei uraciuni,

Domnul Dumnezeu il va goni din fata Sa. Tu fii fara prihana inaintea Domnului Dumnezeului tau. Fiindca popoarele acestea pe care le vei alunga, asculta de talcuitorii de semne si de vrajitori, iar pe tine te opreste Domnul Dumnezeul tau" (Deuter. XVIII, 9-14).

Stim, s-a ajuns sa fie mai cautati cei care citesc gandurile, care vad de la distanta si interpreteaza orice vis. Dar atat cei care recurg la aceste practici, cat si cei care le savarsesc, sunt pe drumul care nu duce la intalnirea si unirea cu Dumnezeu.

Era un om care vana animale salbatice prin pustie si l-a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii; si s-a smintit. Iar batranul, vrand sa-l incredinteze pe el ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: "Pune sageata in arcul tau si intinde-l". Si a facut asa. Si batranul i-a spus: " Mai intinde-l putin". Si l-a intins. Si iarasi i-a zis: "Intinde-l si mai mult". Si a grait vanatorul: "De voi intinde arcul peste masura, se va frange". Zis-a lui batranul: "Asa si la lucrul lui Dumnezeu: daca-i intindem pe frati peste masura, degraba se frang. Trebuie deci, cate putin si cateodata, a ne pogori fratilor". Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus. Iar fratii, intarindu-se, au mers la locul lor.

Echilibru intre munca si rugaciune

Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, "ora et labora" " roaga-te si munceste”.

Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: "Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun si du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa ca, daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime".

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - "Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea".

Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. "Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te". A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:

- "Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi".

- "Da, mancam".

- "Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile".

- "Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din

rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!" Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?

Intr-o zi, un batran puse urmatoarea intrebare ucenicilor sai:

- De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?

- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

Parintele intreba din nou, zicand:

- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?

- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude! - incerca un alt discipol.

Parintele intreba din nou:

- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa ?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe paritne. Atunci el ii lamuri, zicand:

- Stiti de ce tipam unul la altul, atunci cand suntem suparati ? Adevarul este ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Apoi continua:

- Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inţeleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

Apoi, mai zise:

- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

Vasul placut Domnului Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "De ce demonii imi amagesc sufletul sa stau cu cei care sunt mult deasupra mea si sa-i dispretuiesc pe cei care sunt mai prejos decat mine?“. Batranul zice: "Apostolul a spus ca

intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut. Daca omul se purifica de toate acestea, va deveni un vas de pret, placut Stapanului, gata de orice fapta buna“.

Apoftegme despre GANDURI (Apoftegme ale Sfantului Paisie Aghioritul)

“Inainte ca vrajmasul sa inceapa lupta, incepe bombardarea cu ganduri. Rugaciunea lui Iisus este arma cea mai grea (puternica) impotriva gandurilor vrajmasului.”

“Ingerii ne impart gandurile curate, demonii pe cele murdare. Fiecare da celorlalti din ceea ce are.”

“”Inapoia Mea, satano!” De vreme ce Hristos i-a spus diavolului astfel, noi de ce sa purtam discutii cu el prin gandurile cele de-a stanga?”

“Pasarile au aripi ca sa evite cursele, iar noi oamenii – cugetul, ca sa evitam pacatele si sa urcam la Tronul lui Dumnezeu. Sa alungati cugetele rele pe care le aduce diavolul! Sa nu le dati importanta, ci sa le aruncati in spate.”

“Un gand bun, curat, are mai mare putere decat orice nevointa.”

“Fiecare trebuie sa ajunga la punctul sa le vada pe toate curate. Pe toate trebuie sa le justifice in sensul cel bun.”

“Din calitatea gandurilor unui om se vede starea lui duhovniceasca. Oamenii judeca lucrurile potrivit cu continutul pe care il au inlauntrul lor. Daca nu au continut duhovnicesc, trag concluzii gresite si-l nedreptatesc pe aproapele lor.”

“Daca intrebi o musca: “Sunt flori in latura aceasta?” -, ea iti va spune: “Nu stiu. Ci stiu numai ca acolo jos, in groapa, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuratii”, si iti va insira toate murdariile pe care a stat. Dar daca vei intreba o albina: “Ai vazut vreo necuratie in latura aceasta?” -, ea iti va spune: “Necuratie? Nu, nu am vazut nicaieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” – si iti va enumera o gramada de flori de gradina si salbatice. Vezi, musca stie numai unde exista gunoaie, in timp ce albina stie ca acolo este un crin, mai departe o zambila… Dupa cum mi-am dat seama, unii oameni seamana cu albina, altii cu musca. Cei care seamana cu musca, in orice situatie, cauta sa afle ce rau exista si se preocupa de el; nu vad nicaieri nici un bine. Cei care seamana cu albina, afla peste tot orice bine exista. Omul stricat, stricat gandeste, pe toate le interpreteaza de-a stanga si le vede anapoda. In timp ce acela ce are ganduri bune, orice ar vedea, orice ii vei spune, isi va pune in minte gandul cel bun. “

“Cea mai buna intreprindere (actiune) a omului este sa-si faca o fabrica de ganduri bune. Atunci chiar si pe cele rele mintea sa le va face bune.”

“Cat timp traieste omul are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Examinare dupa nu exista. Asadar, sa ne nevoim sa luam fie si numai nota de trecere duhovniceasca asa fel ca sa intram in rai.”

“Gandurile curate au mai mare putere duhovniceasca decat toata asceza, postul, privegherea etc.”

“Cea mai mare boala a epocii noastre o aduc gandurile desarte ale oamenilor mireni, care aduc nelinistea. Vindecarea o da numai Hristos prin pacea sufleteasca impreuna cu vesnicia, numai omul sa se pocaiasca si sa se intoarca la Hristos.”

“Nimeni sa nu se increada in gandul lui, pentru ca daca este om duhovnicesc se va rataci, iar daca este lumesc isi va pierde mintile.”

LA CE TE UITI LA CONTINUT SAU LA AMBALAJ?

Viata e ca o cafea buna

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi. Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi. Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra. Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au. Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiricit oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa. --------------------------------------------------------------------- Am primit aceasta poveste cu talc care ne aduce aminte sa pretuim viata pe care am primit-o de la Dumnezeu si sa invatam ce trebuie sa apreciem mai mult...

"Inainte de pacat, teme-te de dreptatea lui Dumnezeu; dupa pacat, nadajduieste in milostivirea Lui." Sfantul Grigorie Dialogul

Indemn pentru prezenta la slujbele Bisericii

Un presedinte, intors dintr-o calatorie, a fost intrebat ce l-a marcat in mod deosebit in tara pe care a vizitat-o. Acesta a raspuns fara retineri:

- Am fost marcat sa vad ca desi inchisorile acelei tari sunt zi si noapte inchise, sunt totusi pline, in vreme ce bisericile, desi sunt deschise, sunt goale.

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ?Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?

- Nici acesta ?

- Dar atunci, cine este drept ?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Sa fii pomenitor de rau si sa te rogi e ca si cum ai semana pe mare si ai astepta recolta". Sfantul Isaac Sirul

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.

Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si 1-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o

lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.

Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare. - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".

In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de cand adormise.

Rugaciune catre Sfanta Treime

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Prea Sfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatorul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si intru deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum, lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa invat cuvintele Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant intru marturisirea inimii si sa laud Prea Sfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Diferenta din viata unui crestin

O femeie povestea preotului ca L-a gasit pe Mantuitorul. Acesta a intrebat-o: - Te simti acum altfel decat inainte ? Femeia raspunse fara a sta pe ganduri: - Inainte de convertire, am fost o pacatoasa care alerga dupa pacate, iar acum sunt o pacatoasa care fuge de pacate.

Rugaciunea Sf. Efrem Sirul praznuit astazi 28.ianuarie

“Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi mie, slugii Tale! Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin”

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse, Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele, Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.

Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor, Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior. Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir, Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare, Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare, Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare, Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare. El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră, Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră. Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul, Far-a-şi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor, Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor. După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare, Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare, Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor, Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă, Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă. Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă: - De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie, Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie. Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei. Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,

Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare. Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare, Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare, Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării: - Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării? Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine, Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine. Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă, Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă. - Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat, Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat. Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace; ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat. Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează, Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat? Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat: - Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde, Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde. Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace, Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face. În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă. În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! (Prelucrare după autor necunoscut)

În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu

Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui.

Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc,

iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni.

Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”.

“Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.

Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am păţit!” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soţi.

Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce, în felul acesta, află şi copiii un echilibru.

Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi puţină brânză, ca să-ţi taie dulceaţa. Sau verdeţurile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toţi amari”, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toţi săraţi”, atunci nu se va putea face sat.

din “Viata de familie”, Cuviosul Paisie Aghioritul

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat:

- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ? - Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul. - Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ? - Ar fi, desigur, o nedreptate. - Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ? - Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?

- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt.

Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in tMIEZONOPTICĂ

V.Anania – 1955

Cine-mi bate-n fereşti?…

Doamne, Tu eşti?

Cu braţele cruciş pe piept,

De când Te-aştept,

De când Te-aştept!

Mi-era dor să Te văd, să Te-aud

Ca Zaheu pe creanga lui de dud,

Să Te simt în suflet, comoară,

Cum Te-a simţit vecia-ntâia oară,

Când stelele nu aveau nume,

Când nu-ntinseseşi cortul peste lume,

Când din praştie nu azvârliseşi luna,

Nici stele multe, una câte una,

Când, ne-ncăput, urzeai din abur lut

Şi, neînceput, urneai un început…

Dar tu parcă n-ai fi Tu!

Prin ce-nţeles se prefăcu

Veşmântul tău de in

In strai de aur şi rubin?

Cununa ta de spini, cununa ta,

E cuşmă de diamant şi catifea!

De când ţi-ai pus panglici şi zurgălăi

Să te slăvească cerşetorii tăi?

Picioarele tale, desculţe, sărace,

Pe cine-ai pus să ţi le-mbrace

In ciuboţele negre, lustruite?

Eu le ştiam zgâriate, prăfuite,

Sfinţite de osândă, miruite

Cu lacrimile păcătoasei din Magdala.

Cin’ ţi-a schimbat frânghia cu beteala

Şi trestia, cu cârja de argint,

Şi rănile, cu bumbi de mărgărint?

Nu, nu, tu nu eşti Tu!

Tâlharii tăi

Nu sunt nici ei mai buni

Şi nici mai răi.

Urechile-ţi aud, din mii de guri,

Cea dreaptă, rugăciuni,

Cea stângă,-njurături.

In templul slavei zornăie parale

Lângă icoana sfântă-a Maicii Tale

Şi lângă poala sfinţilor cuminţi

Rânjeşte corvanaua cu arginţi…

Eu te-aşteptam sărac şi plin de har,

Să-ţi storc licoarea rănii în pahar

Şi să te sorb aşa, smerit cum mi-s,

Cel vechi, ucis,

Cel nou, închis,

Cel ce-o să vină, paradis,

Ca printr-un vis, Ca printr-un vis ..

.

Hai, suflete, pe calea ta întreagă,

Ia-ţi pâine şi icoană în desagă,

Şi-om rătăci aşa, pribegi,

Ceasuri întregi şi ani întregi,

Udaţi de ploi, uscaţi de vânt,

Şi ne-om opri lângă-un mormânt

Şi-om scormoni cu ghearele prin glod

Să dezghiocăm o inimă de voievod

Şi să vedem de-ntr-însa s-a ascuns

Cel neajuns,

Cel nepătruns…

Cu viaţa mângâiată în răspăr

Ne-om închina în duh şi-n adevăr

Şi, sângeraţi pe frunţi,

Ne-om răstigni privirile pe munţi

Unde-au crescut şi străjuiesc mereu

Veciile de piatră ale lui Dumnezeu. imp ce sufletul ii este mort.

care are rabdare si vointa, sa citeasca aceasta:

http://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/06/23/pravila-alba/

poate parea mult, dar 10 minute din viata ta sa pui inceput bun nu cred ca este mult!

Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana; cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa; cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit; cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai; cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el; cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie; cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa; cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez; cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea; cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija; cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii. Intelept nu este cel ce crede ca e mai presus decat ceilalti ,ci cel ce stie sa plece urechea la suferinta tuturor,sa-i asculte si sa le aline durera! Intelept este cel ce se fereste,in tot timpul si in tot locul,de pacat! Este cel ce isi infrumuseteaza sufletul cu virtuti! Intelept e cel ce stie sa treaca de suparare si sa-si deschida inima sa intre in ea chiar si dusmanii! Intelept e cel ce stie sa-si adune familia la picoarele Crucii! Intelept este cel ce vede desertaciunea acestei vieti si se pregateste de vesnicie in toata vremea ! Intelepciunea nu se masoara ci se ofera ;cu cat o oferi mai mult,cu atat se inmulteste!

Dar cum castigam aceasta intelepciune ? In Biblie sa spune” Frica de Dzeu .este inceputul intelepciunii iar dragoastea de Dzeu este intelepciunea desavarsita!”

Simplu! Nu? Sa incepem cu inceputul!